Al mio diletto Eugenio e… al Padre Benato Symmacho, il mio madrih.

O serie de cinci poeme (Rime lirice: 2 ,4 și 5 și Rime comice: 2), dintre care unul neterminat (Fr. de madrigal 2), a fost descoperită pe un manuscris (păstrat la Ashmolean Museum, Oxford) pe care se mai află și câteva schițe. Poemele au fost datate de Girardi, după scrisul lui Michelangelo, între 1505-1511.

MADRIGALURI – FRAGMENTUL 2
Se poate, Doamne, eu să nu mai fiu al meu? Și cum?
O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne al meu bun!
Cine pe mine, mie însumi, mă răpi – vai mie! –
și atât de-aproape fu, al meu stăpân să-mi fie,
vai, mai mult decât eu însumi îmi sunt al meu stăpân?
O, Doamne! O, Doamne! O, Doamne al meu bun!
Cum de inima-mi străpunge
cineva ce nu pare să m-atingă?
Ce lucru-i ăsta, Amor? Cum ajunge
să-mi intre-n inimă, prin ochi, și să mă-nvingă?
Și oricât de strâmt e locul înăuntru, cum pare-n el să crească?
[…]

MADRIGALI – FR. 2

Come può esser ch’io non sia più mio?
O Dio, o Dio, o Dio,
chi m’ha tolto a me stesso,
c’a me fusse più presso
o più di me potessi che poss’io?
O Dio, o Dio, o Dio,
come mi passa el core
chi non par che mi tocchi?
Che cosa è questo, Amore,
c’al core entra per gli occhi,
per poco spazio dentro par che cresca?

[…]

Michelangelo nu mai era chiar un tinerel inocent când a scris acest absolut tulburător madrigal (rămas neterminat!). Avea între 30 și 36 de ani…

De ce nu l-a mai terminat?

Poate pentru că… cel care era aproape gata să-l părăduiască, să-l deposedeze de sine însuși… a dispărut din viața lui.

A te lăsa locuit de cel pe care-l iubești este, desigur, o temă veche, dacă nu chiar străveche. O temă dragă misticilor creștini, greci și latini, care vorbesc despre erosul dumnezeiesc (nume al erosului inventat de Sf. Dionisie Areopagitul). Și despre kenoza omului (golirea de sine pentru a-I face loc în tine lui Iisus Hristos). Kenoza omului – un sentiment pe care l-a inventat Sf. Pavel cf. Galateni 2,20: Nu eu trăiesc (acum în mine), ci Hristos trăiește în mine (ζῶ δὲ οὐκέτι ἐγώ, ζῇ δὲ ἐν ἐμοὶ Χριστός).

Iată, de pildă, o strofă din Cántico espiritual – inspirat din Cântarea cântărilor – al lui San Juan de la Cruz (9):

De ce, Iubite, inima aceasta ce-ai rănit-o
n-o și tămăduiești?
De ce, după ce mi-ai și răpit-o,
mi-o lași să zacă așa, voiești,
și nu-ți iei prada ce-ai prădat-o, de ea să te servești?

¿Por qué, pues has llagado [15]
aqueste corazón, no le sanaste?
Y, pues me le has robado,
¿por qué así le dejaste
y no tomas el robo que robaste?

Manuscrisul lui Michelangelo de la The Ashmolean Museum, Oxford, „Canzona și studii de animale, capete și alte motive; studiu: doi luptători” (datat 1524-1525 în albumul: MICHELANGELO, The Drawing of a Genius, Achim Gnann, Albertina, Vienna)

RIME LIRICE 2, 4, 5 ȘI RIME COMICE 2

RIME LIRICE 2, 4, 5

RIME LIRICE 2
Îndatorat sunt (sorții) și atât de fericit că-mi fuse îngăduit
pradă să nu mă las și să înving a tale făr’ de milă rele,
dar obosit și-nfrânt acum, pieptul mi-l voi scălda ades (în lacrimi grele),
și contra voii mele! A ta putere, ce prea bine o știu, (în fine m-a lovit).
Și dacă săgețile de-odinioară, ale tale, otrăvite și vătămătoare
de inima-mi au stat departe și ea nu fuse a lor țintă, niciodată,
azi poți să te răzbuni, (o, Amor!) căci inima-mi e frântă, prima dată,
și-i străpunsă de ale acelor ochi frumoși săgeți, toate de moarte-aducătoare.
Din câte lațuri încă și din câte plase
soarta cea rea o scapă pe păsăruica (în lume) călătoare
și ani mulți trăiește ea, doar ca să moară apoi de-o mai cumplită moarte;
la fel și eu, o, doamnelor! Amor, cum vedeți, vru să mă lase
doar ca să-mi dea, acum, la bătrânețe, mai crud sfârșit, se pare,
după ce atâta vreme mă cruță, cum văd, (și se ținu departe).

Nud de bărbat, Musée du Louvre, Paris, Departamentul de Arte Grafice.

RIME LIRICHE 2
Grato e felice, a’ tuo feroci mali
ostare e vincer mi fu già concesso;
or lasso, il petto vo bagnando spesso
contr’a mie voglia, e so quante tu vali.
E se i dannosi e preteriti strali
al segno del mie cor non fur ma’ presso,
or puoi a colpi vendicar te stesso
di que’ begli occhi, e fien tutti mortali.
Da quanti lacci ancor, da quante rete
vago uccelletto per maligna sorte
campa molt’anni per morir po’ peggio,
tal di me, donne, Amor, come vedete,
per darmi in questa età più crudel morte,
campato m’ha gran tempo, come veggio.

NOTĂ: … in questa età/la bătrânețe… arată că datarea lui Girardi, în cazul acestui poem, nu e tocmai exactă. Poate Michelangelo să fi fost trecut, când l-a scris, de 50 de ani…

Figură de bărbat (Sf. Petru?) și studiu de braț, Staatliche Graphische Sammlung, Munich

RIME LIRICE 4
Ce putere mă supune și mă mână, cu de-a sila, către tine,
vai, vai, vai mie,
legat și strâns, și, totuși, liber și al meu stăpân?
Dacă pe alții tu îi ții în lanțuri, făr’ de lanțuri, și dacă și pe mine
m-ai prins, fără de mâini sau brațe, (lipit de acum de al tău sân),
cine, de frumosu-ți chip, mă va păzi, (lui să nu mă mai supun)?

Nud de bărbat, Cambridge, MA

RIME LIRICHE 4
Chi è quel che per forza a te mi mena,
oilmè, oilmè, oilmè,
legato e stretto, e son libero e sciolto?
Se tu incateni altrui senza catena,
e senza mane o braccia m’hai raccolto,
chi mi difenderà dal tuo bel volto?

Nud de bărbat, Musée du Louvre, Paris, Departamentul de Arte Grafice

RIME LIRICE 5
Cel ce făcu totul, îl făcu parte cu parte, apoi,
din tot (ce plăsmui), alese cea mai frumoasă parte,
ca să ne-arate, aici, (în lume), lucrările-i prea-nalte,
și cum El le făcu, acum, cu arta lui divină, (pentru noi).

Studiu pt. Nud de bărbat, Haarlem, Teylers Museum

RIME LIRICHE 5
Colui che ‘l tutto fe’, fece ogni parte
e poi del tutto la più bella scelse,
per mostrar quivi le suo cose eccelse,
com’ha fatto or colla sua divin’arte.

Nud de bărbat, The Ashmolean Museum, Oxford

RIME COMICE 2
Signore, de-i adevărată vreo vorbă din bătrâni, acurat
nu-i alta: Cine mai mult poate, nu dorește. Ticăloase
povești crezut-ai și vorbe mincinoase
și răsplătit-ai un dușman ce-i cât se poate de adevărat.
Serv bun, de-o viață-ți sunt și serv ți-am fost, jurat.
Ție-ți sunt dat, cum date-s soarelui a sale raze luminoase.
De timpul meu nu-ți pasă și nu te doare, nemiloase
părerile îți sunt: mai mult mă ostenesc, dar mai puțin îți plac.
Sperasem să mă înalț la înălțimea ta
și dreapta ta măsură și puternica ta spadă
să-mi fie la nevoie de-ajutor, nu un ecou îndepărtat.
Dar ceru-i cel ce nu voiește-n lume să facă loc virtuții, o, da!
lumea disprețuind, voind, așa, ca toți să meargă
să culeagă fructe dintr-un pom uscat.

Papa Iulius II, (1443-1513), Firenze, Galleria degli Ufizi

RIME COMICHE 2
Signor, se vero è alcun proverbio antico,
questo è ben quel, che chi può mai non vuole.
Tu hai creduto a favole e parole
e premiato chi è del ver nimico.
I’ sono e fui già tuo buon servo antico,
a te son dato come e’ raggi al sole,
e del mie tempo non ti incresce o dole,
e men ti piaccio se più m’affatico.
Già sperai ascender per la tua altezza,
e ‘l giusto peso e la potente spada
fussi al bisogno, e non la voce d’ecco.
Ma ‘l cielo è quel c’ogni virtù disprezza
locarla al mondo, se vuol c’altri vada
a prender frutto d’un arbor ch’è secco.

NOTĂ: Poem amar dedicat papei Iulius al II-lea (poate il arbor ch’è secco trimite la stejarul de pe blazonul papei), pontiful pe care a încercat să-l convingă Bramante să-i încredințeze terminarea Capelei sixtine lui Rafael, probabil în anul 1511, când a avut ceva neînțelegeri cu Michelangelo, după mărturia lui Vasari.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.