Etiquetas
Charles de Gaulle, Martin Luther King Jr., Richard Nixon, soul brother, Washington, Woodstock
Martin Luther King Jr.
Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare Washington, Diana Negre
În Europa, acum o jumătate de secol, în luna mai a anului 1968, a avut loc un val de agitație, instabilitate și proteste, care au zguduit, mai întâi, Franța, iar, pe urmă, întreaga Europă, dar, în SUA, lucrurile se declanșaseră puțin mai înainte: la 4 aprilie, s-au împlinit 50 de ani de la asasinarea lui Martin Luther King, scânteia care a aprins protestele în întreaga țară, care, oricum, aveau nevoie doar de un pretext pentru a izbucni.
Pe ambele maluri ale Atlanticului, fenomenul avea rădăcini comune, cu toate că, în SUA, se adăugau factori ca războiul din Vietnam și tensiunile rasiale. Însă, numitorul comun – schimbul dintre generații și orizonturile pe care le deschideau noile tehnologii – era asemănător și a produs efecte asemănătoare, cum au fost căderea guvernului De Gaulle în Franța, sau a președintelui Johnson, care a renunțat să se mai prezinte la alegerile următoare.
Charles de Gaulle
Charles de Gaulle
Mulți atribuie agitația europeană unei serii de tensiuni social-economice, pentru care generația de după război nu era pregătită, obișnuită cu ani buni de creștere continuă, astfel încât nimeni nu se gândea că lucrurile se puteau schimba.
Ciudat, dar înrăutățirea climatului rasial a venit chiar după o serie de succese obținute de președintele Lyndon Johnson pentru a asigura egalitatea în drepturi a negrilor și a pune capăt segregării rasiale, dar, președintele democrat ales în 1964 cu cel mai mare sprijin popular din 1820 încoace, s-a văzut nevoit să abandoneze, să arunce prosopul în alegerile din 1969, în urma cărora la Casa Albă a venit Richard Nixon.
În timp ce în Franța studenții strigau „e interzis să se interzică”, în Cehoslovacia se încerca, inútil, o scuturare de jugul sovietic prin „revoluția de catifea”; în Germania, Rudi Dutschke visa la o societate alternativă la care ar fi ajuns printr-un „lung marș prin instituții”.
Atât în SUA, cât și în Europa, era epoca „hippy” a „eliberării sexuale”, care era posibilă, în mare parte, datorită pilulei anticoncepționale, cu manifestații ale unor tineri pe jumătate goi, mai ales la marele festival de la Woodstock, din statul New York, și care, anul următor, a reunit peste 400.000 de persoane, pentru a asculta cântecele de protest ale idolilor lor, cu toate că, în acest caz, nu era vorba numai de structuri sociale, dar și de Războiul din Vietnam, la care foarte mulți tineri se temeau că vor fi trimiși.
Momentul cel mai dramatic a avut loc în Washington, capitala SUA, cunoscută ca „pardisul negru”, deoarece, cu toată discriminarea rasială, mulți negri obțineau posturi în guvernul federal, iar, în oraș, exista o amplă clasă medie a negrilor, formată din funcționari și comercianți, astfel încât albii reprezentau sub 30%. La puțin timp după ce s-a aflat că Martin Luther King, liderul de culoare care lupta pentru drepturi civile, a fost asasinat în Memphis, negrii din Washington au ieșit în stradă pentru a jefui și incendia tot ce întâlneau în cale. Distrugerile și jaful au fost atât de mari, încât, practic, orașul a rămas ocupat, timp de câteva zile, de efective militare, iar fumul era atât de gros, încât ascundea Capitoliul, un uriaș edificiu alb, vizibil din aproape orice punct al orașului.
Martin Luther King Jr. (1929–1968)
În mod ironic, casele și prăvăliile negrilor au fost cele mai prădate, astfel încât cartierele lor au fost cele mai distruse, unele dintre ele rămânând în ruine vreo 30 de ani. Mulți comercianți au scris pe porțile lor închise „soul brother” (frate de suflet), pentru a arăta că propietarii lor erau negri, dar, în general, anunțul nu prea le-a servit. Rezultatul a fost: 13 morți și 900 de întreprinderi distruse.
Protestestele au ținut patru zile, însă pagubele au durat foarte mult timp, iar cicatricile orașului au dispărut numai după avântul economic din ultimii ani. „Războiul civil” pe care l-au reprezentat acele proteste, înfruntările dintre noile generații urbane și elementele tradiționale ale societății americane încă mai trebuie să fie rezolvate.
Cei care protestau atunci erau „baby boomer-ii”, adică generația născută după război, în general atrasă în orașe, îndepăratată tot atât atunci, cât este și astăzi de populația rurală a imenselor preerii și de orașele mici din țară. Diferențele de valori și criterii au fost mai evidente ca niciodată la alegerile care l-au adus, în prezent, pe Donald Trump la Casa Albă, însă victoria acestui milionar newyorkez care a antrenat populația săracă și pe cea rurală, nu numai că nu a rezolvat divizările, dar a învârtoșat și mai mult taberele opuse.
Azi baby boomerii sunt pensionari, însă generația „millenarilor”, adică a celor care au ajuns la majorat în pragul noului mileniu, ocupă noile fronturi și nu sunt semne că marea capacitate de difuzare a „rețelelor sociale” și internet-ul vor facilita vreun dialog. Generațiile se succed și, odată cu ele, și protestele și pretențiile de a avea o lume mai bună și o nouă societate, dar, se pare că niciuna nu-și pregătește din timp formule pentru a face față schimbării perpetue a timpurilor.
Autor: Diana Negre.
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
***
Funerales de Martin Luther King Jr.
Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista Washington, Diana Negre
En Europa conocen como “El Mayo francés” a oleada de agitaciones, inestabilidad y protestas que sacudió primero a Francia y después a toda Europa en mayo de 1968 y aquí en Estados Unidos empezó algo antes: el 4 de abril, se cumplieron 50 años del asesinato de Martin Luther King, la chispa que encendió protestas en todo el país, que, de todas formas, sólo necesitaba un pretexto para estallar.
A ambos lados del Atlántico, el fenómeno tenía raíces comunes, aunque aquí en Estados Unidos se añadían factores como la guerra de Vietnam y las tensiones raciales. Pero el denominador común, que era el cambio generacional y los horizontes que abrían las nuevas tecnologías, eran semejantes y produjeron también efectos parecidos, como la caída del gobierno del general De Gaulle en Francia, o del presidente Johnson que renunció a presentarse a las elecciones siguientes.
Charles de Gaulle
Muchos atribuyen la agitación europea a una serie de tensiones socio-económicas para las que la generación de la posguerra no estaba preparada después de largos años de crecimiento constante que no hacían pensar a nadie en apretarse el cinturón. Algo semejante ocurría aquí, aunque las tensiones raciales le daban una dimensión particular.
Irónicamente, el malestar racial ocurría después de una serie de éxitos del entonces presidente Lyndon Johnson para conseguir la igualdad de derechos de los negros y acabar con la segregación racial, pero el presidente demócrata elegido en 1964 con más apoyo popular desde el 1820, tuvo que tirar la toalla en las elecciones de 1969, que llevaron a Richard Nixon a la Casa Blanca.
Mientras en Francia los estudiantes gritaban “prohibido prohibir”, en Checoslovaquia intentaban inútilmente sacudirse el yugo soviético con “la revolución de terciopelo”; en Alemania, Rudi Dutschke soñaba con una sociedad alternativa a la que llegaría a través de la “larga marcha a través de las instituciones”.
En Estados Unidos y Europa era la época de los “hippies” y de la “liberación sexual”, posible en buena parte gracias a la píldora, con manifestaciones de jóvenes semidesnudos, especialmente en el gran festival de Woodstock, en el estado de Nueva York, que al año siguiente reunió a más de 400.000 personas para escuchar las canciones de protesta de sus ídolos, aunque aquí no se trataba tan sólo de las estructuras sociales, sino también de la Guerra de Vietnam, a la que tantos de ellos temían ser enviados.
El momento más dramático ocurrió en Washington, la capital de Estados Unidos conocida como el “paraíso negro” pues, a pesar de la discriminación racial, muchos conseguían empleo en el gobierno federal y la ciudad contaba con una amplia clase media negra de funcionarios y comerciantes, hasta el punto de que la población blanca no llegaba ni al 30%. Poco después de saberse que Martin Luther King, el líder negro que luchaba por los derechos civiles, había sido asesinado en Memphis, los negros de Washington se echaron a las calles a pillar e incendiar cuanto encontraba a su paso. Los destrozos y el saqueo fueron tales, que la ciudad quedó prácticamente sitiada por efectivos militares durante días y el humo ocultaba incluso el Capitolio, un gigantesco edificio blanco, visible desde la mayor parte de la ciudad.
Nubes de humo en un barrio situado en la parte nord-este de Washington, 5 de abril de 1968
Irónicamente, las casas y comercios de sus vecinos negros fueron los principales perjudicados, de forma que sus barrios fueron los más destrozados y algunos estuvieron en ruinas durante 30 años. Muchos comerciantes pintaban sobre sus puertas cerradas “soul brother”, para indicar que los propietarios eran negros, aunque en general les sirvió de poco. El saldo fue de 13 muertos y 900 empresas destruidas.
Las protestas duraron cuatro días, pero los daños duraron mucho tiempo y las cicatrices de la ciudad solo desaparecieron después de la bonanza económica de los últimos años. Pero la “guerra civil” que aquellas protestas representaban, los enfrentamientos entre las nuevas generaciones urbanas y los elementos tradicionales de la sociedad norteamericana, todavía están por resolver.
Washington – barrio destrozado tras el asesinato de Martin Luther King Jr.
Quienes protestaban en aquel entonces eran los “baby boomers”, la generación nacida en la posguerra, generalmente atraída a las ciudades, tan distante entonces como hoy de la población rural de las inmensas praderas y pequeñas ciudades del país. Las diferencias en valores y criterios fueron más evidentes que nunca en las elecciones que llevaron, ahora, a Donald Trump a la Casa Blanca, pero la victoria del este millonario neoyorkino que arrastra a la población pobre y rural, no solamente que no ha zanjado las divisiones, sino que ha enconado todavía más a los bandos opuestos.
Hoy los baby boomers están jubilados, pero la generación de los “milenarios”, que llegaron a su mayoría de edad en torno al nuevo milenio, ocupa los nuevos frentes y no hay indicios de que la gran capacidad de difusión de los “medios sociales” y el internet sirva para facilitar el diálogo. Las generaciones se suceden y, con ellas, las protestas y las demandas por un mundo mejor y una sociedad nueva, pero a ninguna parece ocurrírsele a tiempo fórmulas para afrontar el constante cambio de los tiempos.
Donald Trump, tras ganar las elecciones que le trajeron a la Casa Blanca
Autor: Diana Negre.
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
Scriitorul Alberto Manguel
Trump impone aranceles
Planta Everett de Boeing
Bashar al-Assad
Aviv, orz verde
Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan
Xi Jinpin și Wang Qishan
Xi Jinpin
Wang Qishan
Wang Qishan encabeza el equipo chino en el diálogo con congresistas norteamericanos
Blindate turcești în drum spre Afrin
Militari turci pozează după ce au cucerit orașul Afrin
Forțe peshmerga
Așa ar arăta un stat kurd
Fuerzas kurdas peshmerga
Fuerzas femeninas peshmerga
Michel Barnier și David Davis
Michel Barnier și David Davis
Gibraltar
ghemulariadnei 