Ceea ce Covid-ul a făcut să dispară Washington, Diana Negre

De când au sosit colonii și aventurierii europeni pe aceste meleaguri, Statele Unite au fost țara tuturor posibilităților, un loc al abundenței și al oportunităților, atât pentru întreprinzători, cât și pentru muncitori și consumatori.
Lucrurile acestea par a fi acum foarte îndepărtate, căci abundența a fost înlocuită de lipsuri, cu cozi lungi pentru a obține diferite produse, ba chiar lipsesc și serviciile medicale, deoarece nu mai există personal suficient pentru a îngriji bolnavii.
Faptul că în SUA lipsește mâna de lucru nu e ceva nou: dintotdeauna a fost o condiție cronică care a motivat valurile de imigrare venite din toate părțile lumii. Însă acum, locurile de muncă nu sunt acoperite, iar în țara, în care cândva era abundență, în ziua de azi, există prea puține articole de consum, lipsesc furnizările industriale și chiar materiile prime.
Cauzele acestor lipsuri sunt multiple, de la o relativă prosperitate economică care a redus dorința populației de a mai lucra, până la lipsa transporturilor pentru a importa mărfuri sau blocajele din porturile unde ar trebui să fie descărcate.
Toată această problemă a început odată cu restricțiile impuse de Covid și, cu toate că boala este mult mai controlată, iar populația pare să nu se mai teamă de ea, consecințele economice continuă să se manifeste, fără ca cineva să reușească să le înlăture.
Astfel, de pildă, în portul orașului Los Angeles, congestia este atât de mare, încât mai mult de 20 vapoare așteaptă în afara portului să le vină rândul să-și descarce containerele, un lucru foarte dificil, deoarece cheiurile sunt ticsite, până într-atât, încât autoritățile au închiriat terenuri suplimentare, pentru a avea unde să le depoziteze. Aceasta face să crească cheltuielile importatorilor și ale beneficiarului, deoarece costurile pentru a menține vapoarele în afara portului sunt foarte mari, la fel ca și închirierea unor spații în plus de depozitare.
Aceste cheltuieli adăugate afectează prețul consumului și determină lipsa articolelor pe care întreprinderile americane, mai înainte, le asigurau pentru întreaga populație.
Acum le lipsesc mărfurile și, atunci când nu lipsesc, sunt nevoite să le scumpească, ceea ce provoacă o inflație sporită, mai mare decât a avut vreodată țara în ultimii 40 de ani, și acest lucru reduce puterea de cumpărare a consumatorului, cu toate măririle substanțiale de salarii care s-au efectuat recent.
Lipsa de muncitori este atât de mare, încât întreprinzătorii se străduiesc din răsputeri să atragă prețioasa mână de lucru de care este atâta nevoie. Oferă chiar locuințe prin programe speciale, construite la prețuri moderate și îi ajută financiar pe lucrători să le poată cumpăra.

Lipsurile încep să le simtă americanii de cum se nasc, deoarece formulele speciale pentru a-i hrăni pe bebeluși strălucesc prin lipsă din supermarket-uri. Este ceva ce provoacă o firească nemulțumire printre familiile tinere, devenind un cal de bătaie politic: se pare că aceste produse nu lipsesc în zonele de graniță, acolo unde sosesc zecile de mii de imigranți ilegali, însoțiți de copii, astfel că opoziția acuză guvernul că deturnează aceste produse pentru a mulțumi populația de origine hispanică și pentru a obține avantaje electorale.
Însă, unul dintre lucrurile care dor mult acum este prețul combustibilului, care a trecut de la 85 de centime, la un dolar și 42 de centime litrul. În țara aceasta, în care distanțele sunt enorme, iar densitatea locuitorilor este foarte mică, transporturile publice nu sunt rentabile, combustibilul fiind o cheltuială inevitabilă și care reduce veniturile reale ale muncitorilor.
Biden și administrația sa sunt responsabili direcți pentru creșterea prețurilor la benzină, căci, deîndată ce și-au început mandatul, au închis conductele de petrol, au desființat programele de extragere și rafinare, au urmărit cu tenacitate ca întreaga industrie petrolieră națională să îndeplinească promisiunile electorale de a spori protecția mediului. Acum, în fața nemulțumirii generale, au propus o soluție care nu place nici măcar susținătorilor lui Biden: desființarea temporară, timp de trei luni, a impozitului federal asupra benzinei.
E vorba despre un fel de vreau dar nu pot, cu toate că acest impozit este de numai 5 centime pe litru, în timp ce scumpirea a fost mai mare de un dolar. Pe de altă parte, această măsură ar mări și mai mult datoria, deja debordantă, a guvernului federal.
Problemele sunt agravate și mai mult de faptul că țara trece printr-o etapă de inflație, cea mai mare din ultimii 40 de ani, cu niște scumpiri de prețuri de 8%, ceea ce anulează toate măririle salariale. Și ca lucrurile să se complice și mai mult, președintele și secretarul Tezoreriei interpretează foarte diferit situația, nu numai în privința cauzelor, dar și în legătură cu rezolvarea ei.
Desigur, aceasta este o bună explicație a prăbușirii popularității lui Biden, despre care mai bine de 70% din țară are o opinie nefavorabilă. Cum rezultatele acestor sondaje le vede și el, Biden a anunțat că, în 2024, nu se va mai prezenta pentru a-și reînnoi mandatul prezidențial.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Lo que el Covid se llevó Washington, Diana Negre

Desde que los colonos y aventureros europeos llegaron a estas tierras, Estados Unidos era el país de las posibilidades ilimitadas, un lugar de abundancia y oportunidades, tanto para empresarios, como para trabajadores y consumidores.
Todo esto parece lejano hoy en que a la abundancia la ha substituído la escasez, con larga espera para obtener productos diversos e incluso hay falta de servicios médicos pues no hay personal suficiente para atender a los enfermos.
Que en Estados Unidos falte mano de obra no es nuevo, ha sido desde el principio una condición crónica que ha motivado olas de inmigración de todas partes del mundo. Lo que es diferente es que ahora los puestos de trabajo no se cubren y que el otrora país de abundancia se halla sin artículos de consumo, suministros industriales y hasta materias primas.
Las causas de esta escasez son múltiples, desde una relativa bonanza económica que limita los deseos de la población de ponerse a trabajar, hasta la falta de transportes para importar mercancías, o los atascos en los puertos en que debería descargar.
Todo este problema empezó con las restricciones del Covid y, aunque la enfermedad está mucho más controlada y la población parece haberle perdido el miedo, las consecuencias económicas continúan sin que nadie parezca capaz de atajarlas.
Así, por ejemplo, en el puerto de Los Angeles la congestión es tal que más de 20 barcos esperan fuera para poder descargar sus contenedores, algo difícil pues los muelles están llenos, hasta el punto de que las autoridades portuarias han alquilado terrenos para depositarlos. Todo ello aumenta los gastos que pagan los importadores y el usuario final, pues el costo de mantener a los barcos fuera del puerto es muy elevado, como también lo es el alquiler de más espacio.
Este gasto adicional incide en los precios de consumo y contribuye a la falta de artículos
que las empresas norteamericanas antes podían abastecer a toda su población. Ahora les falta la mercancía y, cuando la tienen, se ven obligados a subir los precios, lo que a su vez provoca la inflación mayor que el país ha tenido en más de cuatro décadas, lo que reduce la capacidad adquisitiva del consumidor, a pesar de fuertes subidas salariales recientes.
La falta de trabajadores es tan grande que los empresarios se ingenian para atraer a los preciosos empleados que todos necesitan. Incluso les ofrecen residencias mediante programas especiales en que construyen casas de precio moderado y les ayudan a financiar la compra.
La escasez la empiezan a notar los norteamericanos incluso desde que llegan al mundo, pues las fórmulas especiales para alimentar a bebés brillan por su ausencia en los supermercados. Es algo que provoca el natural descontento entre las familias jóvenes y se ha convertido en un caballo de batalla político: donde no parece faltar esta mercancía es en las zonas fronterizas a las que llegan decenas de miles de inmigrantes ilegales acompañados de niños, así que la oposición acusa al gobierno de desviar estos productos para satisfacer a la población de origen hispano y conseguir ventajas electorales.
Pero una de las cosas que más duele ahora es el precio del combustible, que ha pasado de 85 centavos por litro de gasolina a 1.42 dólares. Aquí, con grandes distancias y escasa densidad humana, los transportes públicos no son rentables y el combusible es un gasto inevitable que reduce el ingreso real de los trabajadores.

Biden y su gabinete son directamente responsables de la subida de precios de la gasolina, pues nada más comenzar su mandato cortaron oleoductos, cancelaron programas de extracción y refinado y persiguieron con saña a toda la industria petrolera nacional para cumplir con las promeses electorales de aumentar la protección ambiental. Ahora, ante el descontento general, ha propuesto una solución que no gusta ni siquiera a sus seguidores, que es eliminar por tres meses el impuesto federal sobre la gasolina.
Se trata de un quiero y no puedo, toda vez que el impuesto representa solo 5 centavos por litro, cuando la subida ha sido de más de un dólar. Por otra parte, semejante medida aumentará todavía más la deuda, ya desbordada, del gobierno federal.
Para agravar sus problemas, el país está pasando por una etapa inflacionaria, la más alta de los últimos 40 años con subidas de precios superiores al 8%, que anulan todos los aumentos salariales. Y para rizar el rizo, el presidente y su secretario del Tesoro interpretan de manera distinta la situación, no solo en cuanto a sus causas, sino también sus remedios.
Seguramente que esta es una buena explicación del derrumbe de la popularidad de Biden, de quien tiene una opinión desfavorable nada menos que el 70% del país. Como estas encuestas también las ve él, ya ha anunciado que en 2024 no se presentará para renovar su mandato presidencial.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Sex fără gen Washington, Diana Negre

A fost odată ca niciodată, a fost o vreme în care fetițele citeau basme despre prințese naive, zâne bune la suflet și vrăjitoare viclene, în timp ce băieții se jucau cu mingea, se băteau foarte ușor între ei, iar părinții lor se amuzau spunând despre ei că sunt cam prostovani.
Prințesa – sau cenușăreasa – își întâlnea prințul fermecat și toată lumea era fericită în sânul familiei, precum și tânăra familie care se forma, fiecare având funcția socială și personală clar definită.
Cu toate că nu a trecut de atunci nici măcar jumătate de secol, s-ar părea că vorbim de ceva foarte îndepărtat, deoarece, în ziua de azi, nici copiii, nici părinții și nici școlile nu prea mai știu cum e treaba cu a fi băiat sau fată, mascul sau femelă, bărbat sau femeie, tată sau mamă. Deocamdată, adulții mai au idee despre ceea ce gramatica numește gen, însă copiii, probabil, vor vedea acest lucru din ce în ce mai puțin clar.
În luna aceasta, de pildă, are loc în SUA, la fel ca în atâtea alte țări, „mândria homosexuală”, manifestare care era rezervată unor perechi sau unor indivizi homosexuali, care defilau într-o zi, pe urmă, la sfârșit de săptămână, își răspândeau afinitățile lor erotice și cereau să fie acceptați. Acum această mândrie nu se mai limitează la indivizi și nici la zile, ci la o lună întreagă și cuprinde familii întregi.
Cel care nu se află în miezul acestei mișcări rămâne oarecum nedumerit, deoarece familiile pe care le vede că participă la aceste mișcări multitudinare, pentru a celebra mândria homosexuală par a fi formate dintr-un tată de sex masculin și o mamă de sex feminin, împreună cu lăstarii lor. În felul acesta, cel neinițiat nu prea pricepe de ce vin la manifestații aceste familii care își vopsesc fețele în culorile care indică transexualitatea.

Deci, nu mai e vorba de a fi homosexual, de un gen sau altul, ci de a fi transexual, adică, din bărbat să devii femeie, sau invers, la orice vârstă – cu toate că nu mai știi cine ce a devenit, deoarece dispare însăși noțiunea de gen, de nu mai distingem ce e feminin și ce e masculin.
Poate că cititorii noștri sunt la curent cu aceste tendințe, căci au văzut sau au auzit vorbindu-se despre ele în diferite orașe din Europa. Ceea ce se știe mai puțin este definiția oficială a identității sexuale a diferiților indivizi.
Astfel, de pildă, mulți au rămas consternați, acum câteva luni, când doamna Ketanji Brown Jackson, viitoare magistrată în Tribunalul Suprem, nu a știut să răspundă unei întrebări puse de senatorii care examinau candidatura sa la cel mai mare tribunal al națiunii.
Doamna Jackson, care la sfârșitul acestei veri va face parte din Curtea Supremă, s-a confruntat cu o întrebare fără răspuns: „Care este diferența dintre un bărbat și o femeie?”. La această întrebare, pusă de senatoarea republicană, Marscha Blackburn, viitoarea magistrată a spus că nu are niciun răspuns, deoarece „ea nu este bioloagă” și a adăugat că, dacă, în avatarele viitoarei sale funcții, va avea de lămurit ceva ce va fi atât de greu de specificat, va cere ajutorul Științei.
Dacă aceasta îl aiurește pe neinițiat, mai mult ca sigur că îi aiurește și mai mult pe copiii care au tată și mamă, dar cărora nu le pot atribui rolul pe care l-a avut fiecare, de-a lungul istoriei. Iar confuzia începe la o vârstă din ce în ce mai fragedă: cea mai recentă, despre care se știe, este cea a unei fetițe – sau a unui băiețel? – de 5 ani. Mama acestei ființe a hotărât să o crească ca pe un băiat, deoarece tendințele sexuale pe care le manifesta erau atât de evidente încă din fragedă pruncie: când încă se afla în scutece, dă asigurări mama, i se vedea în ochi suferința, atunci când era în lenjerie de fetiță, semn clar al afinităților ei masculine. Poate că noile curente vor identifica, la fel ca mai înainte, culoarea roz și dantela cu femininul, însă chiar dacă e atât de limpede, nu vor putea explica, totuși, de unde vine și de ce apare această confuzie.

Copiilor care își vor manifesta inclinațiile de la o vârstă atât de fragedă, psihologii și părinții le vor oferi posibilitatea să treacă la celălalt gen, deja în timpul copilăriei, înainte de pubertate, deoarece le vor da medicamente care vor opri dezvoltarea spre unul sau altul dintre sexe, în timpul adolescenței.
Psihiatrii ne dau asigurări că lucrează în domeniul acesta și că medicamentele respective nu prezintă niciun pericol, deoarece efectele lor sunt complet reversibile. Despre experiența de a fi trăit pubertatea ca băiat într-un corp de fată, sau invers, și despre personalitatea rezultată la vârsta adultă, nu spun mare lucru.
Confuzia aceasta, sau, poate, ambivalența, pentru a-i aplica o definiție mai binevoitoare, nu se limitează numai la orientarea sexuală, ci se extinde la toată viața americană și, probabil, mondială. O vedem atunci când e condamnată sau iertată delincvența -furturile sub 1000 $ nu mai sunt urmărite în multe locuri- sau când nu sunt picați la examene elevii sau studenții – căci, ceea ce contează sunt notele finale și nu cunoștințele elevului … iar rezultatul trebuie să fie egalitar.
Sunt atitudini pe care mulți le aprobă sau le condamnă, dar care, datorită întinderii lor în interiorul și în afara țării, permit să se presupună că lumea intră într-o nouă etapă a relativizării și desființează definiții și certitudini , care, mai înainte, se învățau din cărți și așezau bazele bunei conviețuiri.
Poate este răspunsul pe care îl dă societatea superpopulației, sau un efect al automatizării care se apropie de Inteligența Artificială. Pare destul de clar că lumea nu vrea să se lipsească de activitatea sexuală, însă o face atât de nediferențiat, încât nu mai există gen specific, astfel că sexul partenerilor nu mai are importanță, deoarece nu se mai pune problema procreării, ci doar cea a plăcerii.
Ceea ce va veni de acum încolo… este la fel de nesigur ca veleitățile erotice ale copiilor hermafrodiți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Sexo sin género Washington, Diana Negre

Erase una vez, en que las niñas leían cuentos de princesas ingenuas, hadas bondadosas y brujas perversas, mientras los niños jugaban con un balón, se peleaban fácilmente con sus amiguitos y sus padres disfrutaban diciendo que eran algo brutotes.
La princesa -o la cenicienta- encontraba a su príncipe azul y todos eran felices en el seno de sus familias y la que iban a formar, cada uno con una función social y personal clara y definida.
Aunque no ha transcurrido ni medio siglo, parece que nos refiramos a una era remota porque, hoy en día, ni los niños ni los padres ni las escuelas tienen claro en números crecientes qué es eso de ser niño o niña, macho o hembra, marido o mujer, padre o madre. De momento, los adultos aún tienen una idea de eso que la gramática llama género, pero los niños probablemente lo van teniendo cada vez menos claro.
Este mes, por ejemplo, se celebra, en EEUU como en tantos otros países, el “orgullo homosexual”, que antes se reservaba para parejas o individuos homosexuales que desfilaban durante un día primero, un fin de semana después, por las calles, propalaban sus afinidades eróticas y exigían que se les aceptara. Este orgullo ya no se limita a individuos ni a días, sino a un mes entero y se extiende a las familias, de manera que es frecuente ver a familias enteras acudir a reuniones de este tipo.
El que no está en el meollo de este movimiento, queda totalmente confuso, porque las familias que uno tiene delante y que acuden a actos multitudinarios para celebrar el orgullo homosexual, parecen compuestas por un padre del sexo masculino y una madre del femenino, acompañados de sus retoños. De esta forma, el no iniciado no comprende a qué acuden estas familias que se han pintarrajeado la cara con los colores que demuestran la transexualidad.
Ya no se trata de ser homosexual, de uno u otro género, sino de ser transexual, es decir, pasarse de hombre a mujer, o viceversa, y a cualquier edad -aunque uno no sepa a lo que se ha pasado pues va desapareciendo la noción de género y no se sabe ya lo que es femenino y lo que es masculino.
Nuestros lectores probablemente están ya al corriente de estas tendencias, porque uno las ha visto o ha oído hablar de ellas en varias ciudades europeas y españolas. Lo que quizá es menos corriente es la definición oficial de la identidad sexual de los diferentes individuos.
Así, por ejemplo, muchos quedaron estupefactos hace pocos meses, cuando la señora Ketanji Brown Jackson, futura magistrada del Tribunal Supremo, no pudo responder a la pregunta de uno de los senadores que consideraba su candidatura para el máximo tribunal de la nación.
La señora Jackson, que a finales de verano entrará en la Corte Suprema, tuvo que enfrentarse a una pregunta sin respuesta: “¿Cuál es la diferencia entre un hombre y una mujer?”. A la pregunta de la senadora republicana Marscha Blackburn, la futura magistrada respondió que no tenía respuesta porque “no soy bióloga” y añadió que, si en los avatares de su futuro cargo tiene que definir algo tan difícil de especificar, buscará la ayuda de la Ciencia.
Si todo esto confunde al no iniciado, probablemente confunde aún más a los niños que tienen padre y madre, pero no les pueden atribuir los papeles que cada uno ha tenido a lo largo de la historia. Y la confusión empieza cada vez a edad más temprana: la más reciente que se ha registrado es de una niña – o un niño? – de 5 años, cuya madre decidió educarlo como a un chico porque sus tendencias sexuales eran ya evidentes desde la más tierna infancia: Cuando estaba en pañales, asegura la madre, se le veía el sufrimiento en los ojos al verse en ropa de niña, una señal clarísima de sus afinidades masculinas. Tal vez las nuevas corrientes identifiquen, como antes, el rosa y los encajes con lo femenino, pero si tan claro es, no explican dónde está, y por qué, la confusión.

A los niños que demuestran sus inclinaciones a tan tierna edad, los psicólogos y los padres les brindan la oportunidad de pasarse de género ya en su infancia, sin necesidad siquiera de llegar a la pubertad, pues les dan medicinas que frenan el desarrollo hacia uno u otro sexo durante la adolescencia.
Nos aseguran los psiquiatras que trabajan en este terreno, que tales medicinas no encierran peligro alguno pues sus efectos son totalmente reversibles. En cuanto a la experiencia de haber vivido la pubertad como niño en un cuerpo de niña, o viceversa, y la personalidad resultante en edad adulta, no dicen gran cosa.
Esta confusión, o quizá ambivalencia para aplicarle una definición más benevolente, no se limita a la orientación sexual, sino que se va extendiendo por toda la vida norteamericana -y probablemente del mundo. La vemos a la hora de condenar o condonar la delincuencia -los robos menos de 1000 $ no se persiguen en muchos lugares- o de no suspender en sus exámenes a escolares o universitarios -lo que importa son las notas finales, no los conocimientos del alumno…y que el resultado sea igualitario.
Actitudes que muchos aprueban o condenan, pero que, debido a su extensión dentro y fuera del país, permiten suponer que el mundo está entrando en una nueva etapa de relativización que elimina las definiciones y certidumbres que antes se aprendían en los libros y sentaban las bases de la convivencia.
Tal vez sea la respuesta de la sociedad a la superpoblación, o un efecto de la automación que se avecina con la Inteligencia Artificial. Parece claro que la gente no quiere prescindir de la actividad sexual, pero tan indiferenciada que no hay género específico y así no importa el sexo de la pareja, pues ya no se trata de procrear sino de pasarlo bien.
Lo que viene a partir de ahora…es tan incierto como las veleidades eróticas de los niños hermafroditas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Adio America Washington, Diana Negre

De patru secole, când primii coloni britanici au sosit pe țărmurile lor, SUA au fost țara abundenței: materii prime, teritorii întinse pentru a putea locui și cultiva pământul, locuri de muncă pentru toată lumea, bani din abundență pentru a face averi sau cel puțin pentru a trăi fără lipsuri.
Lipsea doar mâna de lucru, care la rândul ei era o sursă de salarii bune și o atracție pentru imigranții din toată lumea, pentru că fabricile și întreprinderile americane puteau să aprovizioneze toată populația țării și să și exporte excedentul de mărfuri.
Din tot acest scenariu, singurul lucru care e la fel este lipsa mânii de lucru, ajunsă la asemenea extreme, încât întreprinzătorii se străduiesc din răsputeri să aducă muncitorii de care este atâta nevoie. Ba chiar le oferă locuințe prin intermediul unor programe speciale de construcții, la prețuri moderate și cu ajutor financiar.
În prezent, cei 350 de milioane de locuitori ai Americii sunt nevoiți să facă față lipsurilor, dezbinării și grijilor în legătură cu viitorul lor. SUA, care este prima economie a lumii, nu vor dispărea ca țară, însă ideea pe care o au americanii despre ei înșiși și singularitatea care a caracterizat națiunea aceasta se îndreaptă spre dispariție.
La aproape trei secole de când s-au întemeiat și la mai mult de un secol de când au devenit prima putere industrială din lume, SUA continuă să fie o țară cu o inimă rurală, oricât de industrializată ar fi societatea ei și oricât de mic ar fi procentul populației ei agricole.
Aici se obține cea mai mare producție mondială de porumb, soia, vite, găini și curcani. Această abundență se datorează unor factori cum ar fi automatizarea care permite oținerea unor prețuri de producție relativ mici și excedente mari, deoarece populația este relativ mică. E suficient să-i comparăm pe cei 350 de milioane de locuitori ai SUA cu cei 1 miliard 300 de milioane sau cu cei peste un miliard din India, și chiar cu cei 500 de milioane din Europa.
Marile întinderi de pământ nelocuit au modelat societatea americană, căci se pot străbate sute de kilometri fără să întâlnești un singur om, ceea ce a exacerbat simțul individualist în toată țara.
Însă, lucrurile acestea se schimbă: pe de o parte, în zonele rurale, fermierii sunt o minoritate, iar restul populației muncește în diferite industrii prelucrătoare și în transportul produselor agricole.
Sunt zone conservatoare din punct de vedere politic, care l-au favorizat pe președintele Trump, acum aproape 6 ani, și care așteaptă să vină un politician în stare să pună capăt la ceea ce ele apreciază că sunt abuzurile Partidului Democrat, a cărui politică progresistă controlează zonele de pe coastă, cum este California sau New York, cu rezultate pe care conservatorii le consideră a fi îngrijorătoare.

Inima rurală a SUA se îndreaptă spre o schimbare și se prevede un viraj spre stânga în toată țara. Partidul Republican va avea de înfruntat dificultăți crescânde, cu toate că republicanii încep să aibă idei populare, în timp ce democrații îi reprezintă pe intelectualii progresiști.
Poate că schimbarea cea mai vizibilă este că lipsurile au înlocuit abundența de mai înainte și aceste lipsuri încep să le simtă americanii de cum se nasc, căci formulele speciale de hrănire a bebelușilor lipsesc cu desăvârșire din supermarket-uri, spre nemulțumirea familiilor tinere.
Cu toate că se iau măsuri pentru a ușura această situație, deja a devenit un cal politic de bătaie, deoarece se pare că această hrană nu lipsește la frontera cu Mexicul, deoarece acolo sunt aduse mari cantități pentru a ajuta familiile care încearcă să intre pe teritoriul SUA. Republicanii îi acuză, acum, pe democrați că își caută noi „clienți” printre populația imigranților.
Acastă avalanșă de imigranți reprezintă o nouă fază, nu pentru că țara n-ar fi fost și mai înainte un magnet pentru restul lumii, ci din cauză că acest proces este, în zilele noastre, foarte haotic și niciunul dintre cele două partide, separat sau în coaliție, nu e în stare să-l rezolve.
Însă, ce atrage cel mai mult atenția este pierderea libertății de expresie, mai ales în lumea academică, unde atât studenții, cât și profesorii sunt nevoiți să urmeze ideile acceptate de conducătorii lor, printr-nu fel ce cenzură universitară. În prezent, sunt supuși unei „corecturi politice”, cu tendințe foarte progresiste, iar profesorii care nu le respectă sunt obligați să-și dea demisia, în timp ce studenții sunt, uneori, exmatriculați din universități. Așa că se păzesc șă-și exprime ideile, dacă nu se adaptează la ideologia care domină acum.
Este o mare schimbare într-o țară în care primul amendament al Constituției apără libertatea de expresie și care, în ziua de azi, pare a se limita, mai mult ca niciodată, la urnele electorale, unde votul este secret, la adăpost de presiuni și de cenzură.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Adios América Washington, Diana Negre

Desde hace cuatro siglos, cuando los primeros colonos británicos llegaron a sus costas, Estados Unidos ha sido el país de la abundancia: materias primas, territorios amplios para residir y cultivar, trabajo para todos, dinero en abundancia para crear grandes fortunas o por lo menos para vivir sin estrecheces.
Lo único que escaseaba era la mano de obra, lo cual era a la vez fuente de buenos salarios y un atractivo para la inmigración de todo el mundo, de forma que las fábricas y empresas norteamericanas podían abastecer a toda su población y exportar sus mercancías.
De todo este escenario, lo único que perdura es la falta de mano de obra, llegada a extremos tales que los empresarios se ingenian para atraer a los preciosos trabajadores que todos necesitan. Incluso les ofrecen residencias mediante programas especiales para construir viviendas de precio moderado y con ayuda financiera.
Hoy en día, sus 350 millones de habitantes se enfrentan a la escasez, la desunión y las preocupaciones por su futuro. Estados Unidos, la primera economía del mundo, no va a desaparecer como país, pero la idea que los norteamericanos tienen de sí mismos y la singularidad que ha caracterizado a esta nación, van camino de desaparecer.
Casi tres siglos desde su fundación, y más de un siglo después de convertirse en la primera potencia industrial del mundo, Estados Unidos sigue siendo un país con el corazón rural, por muy industrializada que esté su sociedad y por pequeño que sea el porcentaje de su población agrícola.
Aquí se genera la mayor producción mundial de algunos productos agrícolas como maíz, soja, ganado vacuno, pollos o pavos. Esta abundancia se debe a varios factores, desde la automación del sector que permite obtener unos precios de producción relativamente bajos y con grandes excedentes, pues la población es relativamente escasa. Basta comparar sus 350 millones de habitantes a los más de 1.300 de China o más de 1000 de la India, o incluso a los 500 millones de Europa.
Las grandes extensiones de territorio vacío han dado forma a la sociedad norteamericana, donde se pueden recorrer centenares de kilómetros sin ver a una sola persona, lo que ha exacerbado el sentido individualista de todo el país.
Pero todo esto va cambiando: por una parte, en las zonas rurales los campesinos representan una minoría y el resto de la población se dedica a diversas industrias, procesamiento y transporte de productos agrícolas.
Son zonas políticamente conservadoras que favorecieron al presidente Trump hace casi 6 años y que esperan a un político capaz de poner fin a lo que ven como desmanes del Partido Demócrata, cuya política progresista controla las zonas costeras como California o Nueva York, con resultados que los conservadores consideran inquietantes.
El corazón rural de EEUU va camino de cambiar lo que haría prever un giro a la izquierda en todo el país, con el Partido Republicano enfrentado a crecientes dificultades, aunque no siempre es así porque los republicanos se van convirtiendo en un partido de ideas populares, mientras que los demócratas representan a los intelectuales progresistas.

Quizá el cambio más llamativo es que la escasez ha reemplazado a la abundancia de antes y esta escasez la empiezan a notar los norteamericanos desde que llegan al mundo, pues las fórmulas especiales para alimentar a los bebés brillan por su ausencia en los supermercados, con el natural descontento entre las familias jóvenes.
Aunque se toman medidas para aliviar esta situación, ya se ha convertido en un caballo de batalla político, pues donde no parece faltar esta mercancía es en la frontera mexicana, a la que se han llevado grandes cantidades de este producto para ayudar a las familias que tratan de entrar en el territorio norteamericano. Los republicanos acusan ahora a los demócratas de buscar nuevos “clientes” en la población de inmigrantes.
También esta avalancha de inmigrantes representa una nueva fase, no porque el país no fuera antes un imán para el resto del mundo, sino por lo caótico del proceso que ninguno de los dos partidos, ni por separado ni en coalición, tiene el valor de resolver.
Pero quizá lo más llamativo es la pérdida de la libertad de expresión, especialmente notoria en el mundo académico, donde tanto alumnos como profesores han de seguir las ideas aceptadas por sus directivos y por una especie de censura estudiantil. En estos momentos, son de “corrección política”, de tendencias muy progresistas y los profesores que se desvían se ven obligados a dimitir, los estudiantes son a veces expulsados de los diversos centros académicos y, en general, se guardan de expresar sus ideas si no se adaptan a la ideología imperante.
Un gran cambio para un país cuya primera enmienda a la Constitución defiende la libertad expresión que hoy en día parece más que nunca limitada a las urnas electorales, donde el voto es secreto, al abrigo de presiones y censuras.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Vineri 24 iunie 2022 la ora 19, în foaierul Sălii de Concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune va avea loc lansarea cărţii de poezie Sustrageri de la asemănare, Editura CD PRESS, 2021 şi a celor două volume de proză umoristică Menestreli la Curţile Comediei şi Comedia salvează România, Editura LETRAS, 2022, autor ziaristul şi scriitorul DAN URSULEANU (1942- 2013).

Participă: prefeţatorul celor trei volume-TITUS VÎJEU, profesor universitar, RĂZVAN THEODORESCU- vicepreşedintele Academiei Române, ALEXANDRU MIRONOV- scriitor, SOFIA ŞINCAN fost redactor şef-adjunct al PROGRAMULUI III- RADIO şi actorul FLORIN ZAMFIRESCU. Prezintă LUMINIŢA VELCIU -Televiziunea Română.

Urmează: recitalul de muzică şi poezie cu versuri de Dan Ursuleanu, intitulat CĂLĂTOR PRINTRE TÂLCURI. Recită actorii ADRIANA TRANDAFIR, FLORIN ZAMFIRESCU, SORIN DINCULESCU, VLAD BENESCU, CĂLINA EPURAN şi VLAD SCOLARI.

Conceput de scenarista radio CAMELIA STĂNESCU, recitalul de poezie se va întâmpla într-un mod inedit, modern, cu looper şi efecte speciale, cu un fundal sonor discret, asigurat de bandul lui ION MARINESCU, chitară, şi violoncel.
Tinerii actori vor evolua în lumina reflectoarelor, într-o inventivă mişcare scenică, cu elemente de pantomimă şi giumbuşlucuri de teatru stradal.

Poezii, filmate într-un mic teatru de marionete din Milano sunt recitate de VLAD SCOLARI, actor şi regizor italo-român.
Proiecţia, de preferat retro-proiecţie, asigurată de BOGDAN MIHĂILESCU- ANIMAGIC FILM va ilustra sugestiv poeziile şi versurile cântecelor din spectacol cu imagini contemporane de artă numerică şi lucrări ale artiştilor plastici SEBASTIAN PANTEA şi LISANDRU NEAMTZU.

Iluminatul ambiental cu wash-uri de mică putere, va completa vizualul bogat în sugestii artistice care ambiţionează să reproducă pe scenă, spiritul ludic definitoriu pentru poetul şi umoristul DAN URSULEANU.

Fuziune de mijloace proprii epocii noastre digitalizate, spectacolul se doreşte a fi un transfer spre generaţii mai tinere, a modului lucid şi senin de a privi lumea al autorului.

Am primit prin poștă ultimele două cărți scrise în urmă cu câțiva ani de regretatul jurnalist Dan Ursuleanu și publicate acum de soția sa, Camelia Stănescu Ursuleanu, o voce de aur a Radioului din toate timpurile.
Este vorba despre volumele de proză umoristică:

MENESTRELI LA CURȚILE COMEDIEI

și

COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA

Cărțile derivă – se vede acest lucru din start – din atmosfera existentă în interiorul redacției Programului Trei, din activitatea de zi cu zi a membrilor acestei echipe de învingători care, cu ideile și munca lor, transformau cotidianul cenușiu din zilele comunismului în libertate și visare. Adică, sunt, practic, o continuare, o introspecție a vieții unui jurnalist de succes dincolo de activitatea din redacție.

Important este să spunem de ce au plăcut atât de mult emisiunile acestui post de radio, Programul Trei, destinat tineretului. Simplu: au declanșat și menținut reveria unei generații, i-a hrănit convingerea că poate avea un viitor pe măsura aspirațiilor ei, că aceste împliniri erau la îndemâna oricărui tânăr.
Colectivului de redactori i s-a promis, inițial, libertate totală. Acești tineri puteau să abordeze creator – nu demolator – orice subiect. Dar, să-l abordeze cu farmec.

„Să faci emisiuni în așa fel încât să trebuiască să te arestez!” – i-a spus Sofiei Șincan, redactorul șef al Programului Trei – Președintele Radioteleviziunii române din vremea aceea.

Important este ce le-a spus Sofia Șincan subalternilor ei, tinerii care urmau să ducă la îndeplinire sarcina venită direct din partea conducerii superioare a partidului unic din vremea aceea, adică PCR, de a face emisiuni de foarte bună calitate, capabile să atragă tineretul român, vrăjit – spre disperarea politrucilor – de Radio Europa Liberă, mai ales de emisiunea Metronom, a lui Cornel Chiriac:
„Aveți mână liberă să vă faceți meseria așa cum vă place și așa cum trebuie! Vă rog să vă puneți toată imaginația în joc, astfel încât lucrurile să iasă, nu foarte bine, ci superb! Veniți cu idei, puneți-le în practică și meritele vor fi ale voastre. Nu vă cer decât bun simț și eleganță în aceste emisiuni.”

Cuvintele Sofiei Șincan au avut o putere magică: au creat perspectiva și senzația libertății în activitatea acelor tineri jurnaliști români. Un fenomen de-a dreptul unic pentru un regim comunist! Chiar dacă, mai târziu, veneau tot felul de indicații și directive – inclusiv cuvinte și termeni care nu puteau fi rostiți în emisiuni – senzația libertății a fost menținută și cultivată robust în continuare, cu ingeniozitate și umor. Umorul a fost atitudinea și metoda care le-a permis să navigheze în continuare în oceanul libertății.

Căci, odată deprins gustul libertății, nu se mai uită niciodată. Umorul presupune distanțare, desprindere emoțională și rațională. Este un exercițiu al abordării obiective a oricăror situații. Umorul înseamnă creație.

Acest exercițiu al libertății și al umorului l-a continuat Dan Ursuleanu și în scrierile pe care le-a lăsat pentru mai târziu și care, iată, văd lumina tiparului în zilele noastre…

Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu

***

Iată o scurtă prezentare a lui Dan Ursuleanu semnată de Camelia Stănescu-Ursuleanu:

Ziaristul şi scriitorul DAN URSULEANU (1942- 2013), „spadasinul vorbelor de spirit, cum era denumit de colegi, a fost imediat după terminarea Facultăţii de Filologie din Bucureşti, un critic şi istoric literar hărăzit. Din 1967 a slujit, timp de aproape cinci decenii cu pasiune, talent, muncă şi respect instituţia publică de Radio şi de Televiziune.

Creator înzestrat cu o un talent şi o fantezie efervescente, dublate de o cultură profundă şi sistematică, a fost realizator, prezentator de emisiuni radiofonice, scenarist, regizor, reporter pasionat, excelent director. Considerat unul din cele mai importante personaje ale SF-ului românesc, prin emisiunea sa de avangardă Exploratorii lumii de mâine, în care se întâlneau ştiinţele de frontieră, fenomenologie paranormală şi literatura SF, Dan Ursuleanu a mutat accentul de pe cuvântul scris pe cuvântul rostit, într-o epocă în care multimedia era la noi noţiune de vis.

După 1990 a fost un excelent director purtător de cuvânt al Radio Televiziunii Române, director al Patrimoniului şi al Secretariatului General Radio, întemeietor al postul de radio Antena Bucureştilor, actualmente BUCUREŞTI f.m.

Umorist de vocaţie Dan Ursuleanu este autorul a 200 de emisiuni de Teatru de divertisment, transmise şi astăzi în reluare pe lungimile de undă România Actualităţi. Tot 200 sunt şi careurile rebusiste pe care i le-a publicat Revista Rebus.

Prin excelenţă un ludic, creator de jocuri şi practicant fervent al acestora, Dan Ursuleanu a fost din 1987, preşedintele primei structuri naţionale de scrabble din România – secţia scrabble a Comisiei Centrale de Şah electronic şi Jocuri Logice de pe lângă Societatea Română de Şah. Când în 1999 i s-a decernat Diploma de Excelenţă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Dan Ursuleanu a fost definit ca un adevărat făuritor de cultură.

Scriitorul de talent Dan Ursuleanu este autorul volumelor Umor pe patru roţi (1981) şi Comic voiajor ( 1987), ambele tipărite la Editura Sport-Turism. La editura ieşană Junimea a publicat două cărţi de versuri pentru copii: Lupul care a uitat proverbele ( 1983) şi Poveşti cu poze şi pozne. Li se adaugă cărţile postume Sustrageri de la asemănare, Editura CD PRESS, 2021 şi Menestreli la Curţile Comediei şi Comedia salvează România, Editura LETRAS, 2022.

***

Și iată cum s-a născut… celebra emisiune creată de Dan Ursuleanu, Exploratorii lumii de mâine:

Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu la microfonul emisiunii Exploratorii lumii de mâine, 1992

Vezi și https://ghemulariadnei.wordpress.com/tag/dan-ursuleanu

AUTOR: ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Limitele imposibilului Washington, Diana Negre

Afirmația „nu poate fi ceea ce nu poate să fie, pentru că așa ceva e imposibil”, se potrivește foarte bine cu situația actuală din Ucrania, cu atacurile rușilor împotriva acestei țări și cu încercările Europei, ale SUA și ale aliaților lor de a obliga Rusia să revină pe „calea cea bună”.
Mulți lideri occidentali chiar și-au crezut propria lor retorică și au situat Rusia într-un loc pe eșichierul mondial unde ar fi trebuit să fie, dar nu acolo unde se află Rusia de fapt.
Căci Rusia nu este o țară mică, nici ca întindere, nici ca număr al locuitorilor, nici în privința resurselor ei naturale și nici ca putere militară. Cu toate că economia ei e departe de a avea eficiența și importanța internațională pe care o au Europa Occidentală, Japonia, SUA sau China, totuși nu e chiar neînsemnată și nu depinde de alte economii sau piețe. Oricât de mult le-ar displace țărilor bogate și democrate politica rușilor, Moscova nu poate fi pusă la colț ca un copil neascultător care trebuie să se îndrepte.
Armele ei nu par a fi la înălțimea ultimelor progrese occidentale, iar rezultatele atacurilor ei împotriva Ucrainei au fost sub ceea ce se așteptau liderii de la Kremlin și cu mult sub temerile guvernelor occidentale. Cu toate acestea, puterea ei militară continuă să fie de câteva ori mai mare decât cea a Ucrainei. A fost și este decisivă în unele părți din lume cum este Siria, cu consecințe bune sau rele -după cum se poziționează cel care analizează faptele – imposibil de oprit pentru dușmani și foarte utile pentru prieteni.
Rusia este succesoare – și antecesoare – a dispărutei Uniuni Sovietice și continuă să aibă o influență de neoprit asupra unor țări care au făcut parte din URSS, cum este Belarus, sau asupra Ceceniei, Georgiei sau Moldavei, oricât de mult ar vrea aceste țări să scape de această influență.
Influența Rusiei nu se limitează numai la vecini, ci se manifestă și de cealaltă parte a lumii, în ciuda colosului american, care nu este în stare să controleze regimurile cu simpatii pro-moscovite, cum sunt Cuba sau Venezuela, și nici riscul ca acestea să influențeze alte țări de pe continent, cum sunt Bolivia, Argentina, Peru și, posibil peste puțin timp, și Colombia.
La aceasta se mai adaugă și frustrarea exprimată recent de liderii europeni în fața rezultatelor nesatisfăcătoare ale sancțiunilor lor împotriva Moscovei: nu au reușit să sufoce regimul lui Vladimir Putin și nici membrii Uniunii Europene nu sunt prea uniți în privința acțiunilor viitoare.
Unii, cum ar fi de pildă Germania, din cauza necesităților ei energetice: nici gazele lichefiate pe care i le pot vinde SUA și nici eforturile ecologiștilor pentru a obține energie din surse nepoluante și pentru a reduce consumul, nu-i pot satisface necesitățile industriei și nici un pot încălzi casele și birourile în care trăiesc și muncesc 80 de milioane de persoane. Spre deosebire de Franța, care și-a diversificat producția energetică și care nu și-a închis unitățile atomo-electrice, Germania rămâne un „paradis verde”… însă cu paradoxul că nu poate exista fără petrol și gaze.
Alții, cum este Ungaria, deoarece au o mentalitate și niște aspirații diferite de cele ale multor țări din Uniunea Europeană, și nu prea vor să pedepsească Rusia, căci le lipsește interesul de a se identifica cu idealurile împărtășite de restul comunității, de la relațiile interpersonale și noile definiții ale identității sexuale, până la obsesia de a elimina sursele de poluare atmosferică.

Recenta întâlnire la vârf a europenilor s-a încheiat, așa cum era de așteptat, cu rezultate modice: trebuia să împace nevoile energetice ale tuturor cu eforturile de a menține unanimitatea pentru a putea adopta rezoluțiile comunitare.
Decizia finală a fost o încercare evidentă de a mulțumi exigențele Ungariei, care cere să primească în continuare o mică parte din exporturile de petrol ale rușilor, dar a fost și un semnal că situația actuală va duce la modificarea structurilor europene, cum ar fi unanimitatea voturilor. Astfel, Rusia va fi influențat structurile comunitare, ceea ce va demonstra capacitatea ei de a acționa asupra Europei, cu toată respingerea ei unanimă.
Condamnările comunitare au o eficiență limitată: o fi devenit Rusia o paria, însă veniturile ei obținute din petrol continuă să crească și sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut. Iar țările care nu fac parte din elitele culturale și economice ale lumii continuă să rămână apropiate ale Moscovei, la fel ca mai înainte. Poate că aceste țări cred că Rusia, indiferent de poziția ei referitoare la drepturile omului și la alte chestiuni importante pentru țările bogate, este o mare putere, căci are un teritoriu imens, multe resurse și arme, și nu este o biată republică mică în căutaare de un loc pe care să-l ocupe în lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Los límites de lo imposible Washington, Diana Negre

La frase de “no puede ser lo que no puede ser, y además es imposible”, encaja muy bien con la situación actual en Ucrania, los ataques rusos contra ese país y los intentos de Europa, Estados Unidos y sus aliados de castigar a Moscú y obligar a Rusia a volver al “buen camino”.
Muchos líderes occidentales se han creído su propia retórica y han colocado a Rusia en el lugar del tablero mundial donde quisieran tenerla, pero no donde Rusia está.
Porque Rusia no es un país pequeño, ni en extensión, ni en población, ni en recursos naturales, ni en poderío militar. Aunque su economía esté lejos de la eficiencia o del peso internacional de la Europa Occidental, Japón, Estados Unidos o la China, tampoco es insignificante y dependiente de otras economías o mercados. Por mucho que en los países ricos y democráticos repugne la política rusa, a Moscú no se le puede poner como a un niño díscolo de cara a la pared y obligarle a volver al “buen” camino.
Sus armas no parecen estar a la altura de los últimos avances occidentales y los resultados de sus ataques contra Ucrania han sido peores de lo que seguramente esperaban los líderes del Kremlin y temían los gobiernos occidentales. Pero su poderío militar sigue siendo superior en varias veces al ucraniano, ha sido y es decisivo en partes del mundo como Siria, con sus consecuencias buenas o malas -según donde se coloque quien analiza los hechos- imposibles de parar para sus enemigos y muy útiles para sus amigos.
Rusia es además sucesora -y antecesora- de la ya desaparecida Unión Soviética y sigue teniendo una influencia imparable sobre países que habían formado parte de la URSS, como Bielorrusia, o sobre Chechenia, o Georgia o Moldavia, por mucho que estos dos últimos parezcan deseosas de sacudir semejante influencia -pero saben que no pueden.
Y esta influencia no se limita a sus vecinos, sino que es manifiesta al otro lado del mundo, muy a pesar del coloso norteamericano, que no es capaz de controlar los regímenes con simpatías moscovitas como Cuba o Venezuela, ni el riesgo de que estos influyan en otros países de su continente, como Bolivia, Argentina, Perú y, posiblemente dentro de poco, Colombia.
A esto corresponde a la frustración expresada recientemente por líderes europeos ante los resultados poco satisfactorios de sus sanciones contra Rusia: ni han conseguido ahogar al régimen de Vladimir Putin, ni los propios miembros de la Unión Europea están unidos en las acciones a seguir.
Unos, como Alemania, por las necesidades energéticas: ni el gas licuado que Estados Unidos puede venderle ni los esfuerzos ecologistas para obtener energía de fuentes no contaminantes y reducir el consumo, son capaces de atender las necesidades de su industria ni de calentar hogares y oficinas donde viven y trabajan 80 millones de personas. A diferencia de Francia, que ha diversificado su producción energética, pues no ha abandonado las plantas atómicas, Alemania es un «paraíso verde” …pero con la paradoja de que no puede vivir sin petróleo ni sin gas.
Otros, como Hungría, porque tienen una mentalidad y aspiraciones diferentes a muchos países de la Unión Europea, con pocos deseos de castigar a Rusia y escaso interés en identificarse con ideales extendidos en el resto de la comunidad, desde relaciones interpersonales y nuevas definiciones de identidad sexuales, hasta la obsesión por eliminar fuentes de contaminación atmosférica.

La reciente cumbre europea terminó con los módicos resultados que eran de esperar: tenía que conjugar las necesidades energéticas de todos con esfuerzos por mantener la unanimidad que se exige en las resoluciones comunitarias.
La decisión final era una prueba evidente de la necesidad de acomodar las exigencias de Hungría, al permitir una parte pequeña de exportaciones rusas de petróleo a este país, pero también una señal de que la situación actual llevará a modificar estructuras comunitarias, como la unanimidad del voto. De esta forma, Rusia habrá influido en las estructuras comunitarias, lo que demostrará su capacidad de influir en Europa, a pesar del rechazo general.
Las condenas comunitarias tienen una eficacia limitada: Rusia tal vez se haya convertido en un paria, pero sus ingresos por petróleo no siguen de crecer y duplican los del año pasado. Y los países que no forman parte de las élites culturales y económicas siguen tan cerca de Moscú como antes. Tal vez ellos entienden que Rusia, independientemente de su posición en cuanto a derechos humanos y otras cuestiones importantes para los países occidentales ricos, es una gran potencia en territorio, recursos y armamentos y no una republiquita que busca su lugar en el mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Nici cu tine, dar nici fără tine Washington, Diana Negre

Alegerile primare americane pentru reînnoirea deputaților și senatorilor continuă si, pe măsură ce lumea votează, iar politicienii se străduiesc să atragă voturi, e din ce în ce mai clar că imaginea și planurile fostului președinte Donald Trump încă au greutate în politica țării.
Rezultatele primelor două runde ale alegerilor primare din douăsprezece state arată că mai rămân încă multe lucruri de hotărât până la alegerile parlamentare din luna noiembrie a acestui an, dar și că Trump continuă să fie prezent în politica americană și să-i creeze probleme propriului său partid.
Se pare că polemicul fost președinte e o piedică în obținerea victoriei, dar, în același timp, nici nu se poate câștiga fără el. Căci Trump are câțiva -mai bine zis, mulți- adepți totali, foarte dornici de a-l sprijini să câștige alegerile, oameni pentru care apărarea ideilor lui Trump este mai importantă decât însăși recuperarea puterii.
Atitudinea lor amintește de cea a „partidului ceaiului” din anul 2008, după victoria lui Barak Obama, când mulți conservatori nu au fost de acord cu orientarea noii administrații, dar s-au opus constant și inițiativelor democraților. Au netezit calea, opt ani mai târziu, pentru victoria electorală a lui Donald Trump. Această atitudine încă mai persistă la mulți dintre ei.

Se pare că acum au ajuns la capătul drumului: printre cei decepționați de actualul președinte democrat, Joe Biden, se află mulți dintre cei care l-au sprijinit și care, cu toate că nu sunt conservatori, nu sunt de acord nici cu corecția politică dominantă și nici cu atitudinea sectoarelor progresiste ale administrației actuale, deoarece li se pare a fi pe cât de radicală, pe atât de nepractică.
A-i aduna pe acești democrați de centru împreună cu adepții lui Trump și cu republicanii moderați nu este deloc ușor. Nu este ușor nici pentru un personaj ca Trump, foarte puțin dispus să facă compromisuri politice.
Republicanii mai puțin exaltați, care explorează posibilități reale pentru a recupera puterea folosindu-se de decepția generală, caută un candidat în stare să atragă toată această amestecătură și, cu toate că încă nu au ajuns la un acord cine anume să fie, se pare că sunt unanimi ca acela să nu fie Donald Trump.
Între focul reformist al stângii democrate și cel al revendicărilor trumpiste, acești moderați încearcă să păstreze calmul și să pregătească o strategie care să readucă puterea partidului lor în Parlament și să netezească calea, peste doi ani, pentru un candidat în stare să adune diferitele tendințe și să aducă o pace politică într-o țară profund și amar divizată.
Și nu e vorba numai de câștigarea alegerilor, de recuperarea puterii, ci și de o redresare economică solidă, după ravagiile financiare lăsate de COVID și după cifrele alarmante ale deficitelor, ale inflației și ale datoriei publice cauzate de pandemie.
Pentru niște cetățeni obișnuiți cu abundența, datorată atât ofertei bogate din magazine și de pe internet, cât și prețurilor accesibile pentru veniturile lor, situația actuală este, pe cât de surprinzătoare, pe atât de neplăcută: rafturile multor magazine sunt goale, în timp ce inflația se situează pe deasupra măririlor salariale.
În plus, afectează tocmai acolo unde doare cel mai mult: la benzină, absolut necesară pentru deplasarea într-o țară cu distante mari și cu foarte puține mijloace de comunicare, sau la articole de primă necesitate, cum sunt alimentele absolut necesare.
Situația actuală e interpretată în funcție de afinitățile politice: pentru democrați, sunt consecințele proastei gestiuni a pandemiei din vremea lui Trump, în timp ce conservatorii o reproșează politicilor risipitoare ale administrației democrate a lui Joe Biden.
Dezavantajul lui Biden și a partidului său este că, pe măsură ce se apropie alegerile și timpul trece, lumea tinde să îi facă responsabili pentru situația proastă a momentului pe oamenii politici care se află la putere. Însă, timpul poate să lucreze și împotriva lui Trump: imaginea sa se poate deteriora, deschizând calea pentru figuri noi, mai amabile și cu o ofertă care să atragă și mai multe sectoare ale populației.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Ni contigo ni sin ti Washington, Diana Negre

Las elecciones primarias norteamericanas para renovar el Congreso de diputados y senadores siguen adelante y, a medida que la gente vota y los políticos tratan de atraerles, queda más claro que la imagen y los planes del expresidente Donald Trump siguen pesando en la política del país.
Los resultados de las dos primeras rondas de primarias que permitieron recoger los votos de una docena de estados muestran que falta mucho por decidir hasta que se celebren las elecciones parlamentarias el próximo noviembre, pero está claro también que Trump sigue planeando sobre la política americana y creando problemas a su propio partido.
Parece que el polémico expresidente es un estorbo para ganar, pero al mismo tiempo es casi necesario para no perder. Porque Trump tiene algunos -más bien muchos- fieles incondicionales, más deseosos de mantener su apoyo que de ganar las elecciones, gentes para las que el principio de defender las ideas de Trump es más importante que recuperar el poder.
Su actitud recuerda la del “partido del té” en el año 2008, después de la victoria de Barak Obama, en que muchos conservadores expresaron su desacuerdo con la orientación del nuevo gobierno y se mantenían opuestos a cualquier iniciativa demócrata. Allanaron el camino, ocho años más tarde, para la victoria electoral de Donald Trump y su actitud se mantiene en muchos de entre ellos.
Parece ahora que han llegado al fin del camino: entre los desencantados con el actual presidente demócrata Joe Biden se hallan muchos de sus correligionarios quienes, si bien no son conservadores, tampoco comulgan con la corrección política imperante y con las nuevas actitudes de los sectores más progresistas del gobierno actual, pues les parecen tan radicales como imprácticas.
Aunar a estos demócratas de centro a los seguidores de Trump y a los republicanos moderados no es una tarea fácil. Y menos fácil es aún para un personaje como Trump, poco dado a compromisos políticos.
Los republicanos menos exaltados y que exploran las posibilidades reales de recuperar el poder aprovechando el desencanto general, andan en busca de un candidato capaz de atraer a toda esta mezcla y, si bien todavía no existe un acuerdo claro acerca de quien sería, parece que sí existe en que no debería de ser Donald Trump.

Entre el fuego reformista de la izquierda demócrata y el de las reivindicaciones trumpistas, estos moderados tratan de mantener la calma y preparar una estrategia que devuelva el poder parlamentario a su partido y allane el camino, dentro de dos años, a un candidato capaz de englobar diversas tendencias y de llevar algo de paz política a un país profunda y amargamente dividido.
Y no se trata solo de ganar elecciones, de recuperar el poder, sino de conseguir una recuperación económica sólida, después de los estragos financieros del Covid y de las alarmantes cifras de los déficits, la inflación y la deuda pública generados por la pandemia.
Para una ciudadanía acostumbrada a la abundancia, tanto por la multitud de ofertas en comercios y en internet, como por lo asequible de los precios relativamente a sus ingresos, la situación actual es tan sorprendente como desagradable: los estantes de muchos comercios están vacíos y la inflación por encima de los aumentos salariales.
Además, afecta donde más duele, como la gasolina, imprescindible para desplazarse en un país de grandes distancias y con escasos medios de comunicación, o artículos de primera necesidad como alimentos, de los que no se puede prescindir.
La situación actual se interpreta en función de las afinidades políticas: para los demócratas, son las consecuencias de la mala gestión de la pandemia por parte de Trump, mientras que los conservadores lo achacan a las políticas manirrotas de la administración demócrata de Joe Biden.
La desventaja de Biden y su partido es que, a medida que las elecciones se acercan el tiempo pasa y la gente tiende a responsabilizar de la mala situación del momento a los políticos en el poder. Pero el tiempo también puede ir en contra de Trump cuya imagen puede irse desgastando y abrir así el camino a caras nuevas con presencia más amable y una oferta más inclusiva que abarque a más sectores de la población.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

NAZIȘTII, PUTIN ȘI HITLER Washington, Diana Negre

Acuzațiile lui Putin că Ucraina este plină de naziști care amenință Rusia a uimit în multe locuri, în parte deoarece președintele ucrainean are origini evreiești – și, desigur, n-are cum să-i simpatizeze pe naziști.
Unde se pare că e mai multă potrivire este între politica actuală a rușilor și cea a lui Hitler de acum aproape un secol, cu deosebirea că, atunci, nu existau arme atomice.
Acest lucru pune lumea în fața unui mare pericol. Este vorba de așa numita „distrugere reciprocă asigurată”, cu toate că magnitudinea acestui risc este posibil să acționeze ca o frână pentru orice aventură militară care să declanșeze o confruntare militară.
Poate că unul dintre punctele cele mai vizibile în care Rusia din zilele noastre se aseamănă cu Germania lui Hitler este nostalgia sa pentru timpurile trecute, căci, dacă Hitler considera că ordinea mondială anterioară Primului Război Mondial trebuia să fie continuată,Putin consideră că prăbușirea imperiului sovietic a fost „cea mai mare catastrofă” a secolului XX.
La fel ca Hitler în vremea sa, Putin se folosește de orice mijloc pentru a recupera teren și pentru a-și înarma armatele, oricât de mult ar sărăci aceasta populația țării și i-ar scădea nivelul de trai.
La fel ca Hitler, Putin nu acceptă ca țara sa, cea mai mare din Europa, cu aproape o sută de milioane de locuitori (adică 75% din totalul de 144 de locuitori ai țării sunt ruși), să se situeze pe o poziție neînsemnată, din punct de vedere economic sau militar.

Revendicările lui Putin par a fi oprite, deocamdată, în perimetrul geografic al Ucrainei, însă repercusiunile lor merg dincolo de granițele țării, lucru devenit evident din momentul în care Finlanda și Suedia au cerut să intre în NATO, cu toată reacția previzibil negativă a Moscovei.
Putin a amenințat că va folisi arme atomice și, ceea ce este și mai îngrijorător, unele reacții nu au fost pe măsură, deoarece semnalau că există arme nucleare moderne cu rază foarte scurtă de acțiune și că acest gen de explozii poate fi controlat. Adică, ceea ce se considera a fi „o distrugere reciprocă asigurată”, de neimaginat mai înainte, intră, acum, în domeniul posibilului.
Pentru moment, seria indignărilor și a sancțiunililor impuse mai degrabă obligă Rusia să recurgă la represalii. Desigur, obiectivul acestor sancțiuni este să determine Rusia să-și schimbe politica, însă realitatea este că, deocamdată, au făcut-o să se înrădăcineze și mai mult pe pozițiile sale, asumându-și, în fața întregii lumi, rolul de victimă.
Îngrijorează și activitățile unor vecini de-ai ei: Belarus și Cecenia, doi aliați de nădejde ai lui Putin, care participă la conflict. În timp ce Belarus se pregătește să „se apere de atacurile ucrainene” și se pare că ajută militar Rusia, Cecenia amenință că va ataca Polonia, ca represalii pentru ajutorul militar acordat Ucrainei.
Însă, văzută dinspre cealaltă parte, adică dinspre Moscova și aliații săi, îngrijorătoare este atitudinea vecinilor, care sunt
Un lucru e sigur: nu sunt suficiente nici bunele intenții și nici nu se pot evita erorile din aprecierile militare.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

NAZIS, PUTIN Y HITLER Washington, Diana Negre

Las acusaciones de Putin de que Ucrania está plagada de nazis que amenazan a Rusia ha causado sorpresa en muchos lugares, en parte porque el presidente ucraniano es de origen judío -y probablemente tiene pocas simpatías por los nazis.
Donde parece haber más sincronía es entre la política rusa de hoy y la de Hitler hace casi un siglo, con la diferencia de que en aquella época no había armas atómicas.
Es algo que pone al mundo ante un peligro mucho mayor, la llamada “destrucción mutua asegurada”, aunque tal vez la magnitud de este riesgo actúe como freno para lanzarse a aventuras militares que puedan desencadenar una confrontación nuclear.
Quizá uno de los puntos más llamativos en que la Rusia de hoy se parece a la Alemania de Hitler es su nostalgia por otros tiempos, pues si Hitler consideraba que el orden mundial anterior a la Primera Guerra Mundial debía seguir imperando, Putin ha dicho que la caída del imperio soviético fue “la mayor catástrofe” del siglo XX.
Como Hitler en su día, Putin no quiere escatimar esfuerzos, ni suyos ni de sus gobernados, para recuperar terreno, lo que pone el esfuerzo nacional en cuestiones similares y no escatima recursos para armar a su ejército, por mucho que esto empobrezca a su población y baje su nivel de vida.
Igual que Hitler, Putin no acepta que su país, el mayor de Europa con casi cien millones de habitantes (el 75% de sus 144 millones), quede relegado a la insignificancia, ya sea económica o militar.
Las reivindicaciones de Putin parecen contenidas geográficamente pues se centran en Ucrania, pero sus repercusiones más allá de ambos países ya quedaron evidentes cuando Finlandia y Suecia pidieron la entrada en la OTAN, con la consiguiente y previsible reacción negativa de Moscú.

Putin ha amenazado ya con el uso de armas atómicas y lo que es aún más alarmante, algunas reacciones han sido de escasa alarma pues advertían que hay armas nucleares modernas de muy corto alcance y que es posible ejercer un control sobre este tipo de explosiones, Es decir, lo que se consideraba una “destrucción mutua asegurada”, impensable antes, entra ahora en el reino de lo posible.
De momento, la serie de muestras de indignación y las sanciones más bien precipitan a Rusia a tomar más represalias. Seguramente el objetivo de tales sanciones es mover a Rusia a cambiar de política, pero la realidad es que, por ahora, la ha hecho insistir más aún en sus posiciones y asumir el papel de víctima ante el mundo entero.
Tampoco tranquiliza la actividad de los vecinos: Bielorussia y Chechenia, dos firmes aliados de Putin, participan también en el conflicto. Mientras Bielorussia se prepara a “defenderse de los ataques ucranianos” y parece ayudar militarmente a Rusia, Chechenia amenaza incluso con atacar a Polonia en represalia por la ayuda prestada a Ucrania.
Pero, visto desde el otro lado, es decir desde Moscú y sus aliados, lo preocupante es también la actitud de los vecinos, que
Ni las buenas intenciones bastan, ni los errores de valoración de militares y políticos se pueden descartar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Odiseu/Ulise în Lumea de Jos/Hades, vorbind cu umbra lui Tiresias; cupă cu figuri roșii din Lucania, Italia, aprox. 380 î. Hr.

Pentru iubitul, dulcele meu Eugen.

Kavafis a scris Itaca în 1910 (avea 47 de ani !) și l-a publicat în 1911 la Alexandria, în revista Γράμματα/Litere (Octombrie-Noiembrie).

Simțea, poate, că trecuse de jumătatea vieții (viață care i s-a încheiat la 70 de ani) și se pregătea de marea călătorie: călătoria de inițiere.

Itaca a scris-o nu hedonistul, ci mystul, ezoteristul Kavafis.

Ne-o arată cele patru mari simboluri: sideful, care trimite la cochilie și, mai ales, la perlă; coralul sau mărgeanul care trimite la „pomul marin al vieții” format din sângele scurs în mare din capul Meduzei pe care i l-a tăiat Perseu; chihlimbarul care trimite la esența și la căldura Soarelui, dătătorul de viață pentru trup și de viață pentru suflet (cunoașterea/Lumina divină); abanosul care trimite la „tronul lui Hades”, dar și la întunericul des pe care-l străbate mystul în călătoria sa spirituală spre Lumină…

Cheia poemului este, totuși, sideful, materia din care este făcută perla.

Trebuie că Itaca a fost scrisă într-un moment în care Kavafis era interesat de Gnoză.

Și, credem, de Sfântul Efrem Sirul… un gnostic tăinuit, aprins de erosul dumnezeiesc pe care și-l… destăinuie/confesează în Imnuri (vezi Imnul Perlei).

Un Kavafis atras de Sfântul Efrem Sirul și de… calea gnosticilor, drumul spre mântuire prin cunoaștere.

Trebuie că a fost o vreme când a citit și s-a simțit atras de religiile, credințele și scrierile gnostice, foarte posibil de textele mandeene (mandeenii sunt „oamenii cunoașterii” !), precum Faptele Apostolului Toma.

În această scriere apocrifă căutarea perlei este o alegorie a mântuirii omului, după cădere, și a sufletului picat în lumea întunericului… unde are de înfruntat monștrii marini (Ciclopii (monoftalmi, adică unii care văd doar pe jumătate !) și Lestrigonii, și unii și alții giganți ai peșterilor, mâncători de oameni), monștrii de care-l păzește și salvează tocmai mărgăritarul, adică… cunoașterea pe care o capătă doar inițiații.

Nu întâmplător Kavafis spune la începutul poemului… un drum plin de cunoașteri (γεμάτος γνώσεις; în aramaica vorbită de mandeeni, manda înseamnă cunoaștere) și la sfârșitul lui… cu atâta experiență (μὲ τόση πείρα)… adică după călătoria de inițiere…

Și nu întâmplător vorbește despre… bogății… Mandeenii cred că Lumea de sus, guvernată de (Dumne)zeul Luminii este locuită de nenumărate entități pe care le numesc… bogății !

Și iarăși, nu în ultimul rând, Kavafis vorbește despre învățații/studioșii Egiptului (σπουδάζω în elină înseamnă a se dedica unui lucru cu cea mai mare râvnă, de unde a studia).

Kavafiștii cred că una din lecturile poetului și principala sursă de inspirație pentru Itaca este un poem destul de misterios atribuit lui Petroniu: Exhortatio ad Ulyssem/Îndem pentru Ulise unde apare orașul Canop (Κάνωπος).

Or, Canop se află în Delta Nilului, la numai 25 de km de centrul Alexandriei, și este, de fapt o suburbie a orașului lui Kavafis.

Iar în Canop se afla un serapeum (acum scufundat !), adică un templu al lui Serapis/Hades.

Și, tot nu în ultimul rând, simbolice sunt și esențele parfumate, mirodeniile Orientului (precum tămâia zeilor…) care te transportă… dincolo de vălurile ignoranței, în lumea cunoașterii… Văluri…

… Perla este grăuntele de nisip învelit în cochilie în cămăși de sidef… sufletul neșlefuit și nelucrat aflat în trup care îmbracă, rând pe rând, inițiere după inițiere (Itacele !), cămășile divine ale cunoașterii…

Așadar un Kavafis… myst… în drum spre Itaca, de fapt, în drum spre sine însuși, cel împlinit în cunoaștere…

Itaca
Când te pregătești de plecare (și vrei să pornești) spre Itaca,
Să te rogi să fie lung drumul,
Plin de aventuri, plin de cunoașteri.
De Lestrigoni și de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios, să nu te temi,
N-o să dai peste ei pe drum, niciodată,
Dacă gândirea-ți (rămâne) înaltă și o emoție
aleasă îți atinge duhul și trupul.
Pe Lestrigoni și pe Ciclopi,
Pe sălbaticul Poseidon, nu-i vei întâlni,
Dacă nu-i duci în suflet,
Dacă sufletul tău nu ți-i scoate în față.
Să te rogi ca drumul să fie lung.
Să fie multe diminețile de vară,
În care – cu ce mulțumire, cu ce bucurie ! –
intri în porturi pe care le vezi prima oară:
Să te oprești în emporiile feniciene,
Și să-ți alegi mărfurile cele bune:
Sidefuri și corali, chihlimbaruri și abanosuri,
Și esențe voluptoase de toate felurile,
Cât poți de multe esențe voluptoase.
Să mergi în multe orașe egiptene,
Să-nveți și să-nveți de la cei studioși.
Și să ai mereu în minte Itaca.
E țelul tău. Acolo trebuie să ajungi.
Dar nu-ți dori să se termine repede călătoria,
Mai bine să țină ani mulți,
Și bătrân deja, să arunci ancora pe țărmul insulei (tale),
Bogat cu câte ai câștigat pe drum,
Fără să aștepți ca Itaca să-ți dea bogății.
Itaca ți-a dat călătoria cea frumoasă.
Fără ea n-ai fi plecat la drum.
Altele n-are ce să-ți dea.
Și dacă o s-o găsești săracă, Itaca nu te-a înșelat.
Așa înțelept cum ai ajuns, cu atâta experiență,
Deja vei fi înțeles ce înseamnă… Itacele.

Ἰθάκη
Σὰ βγεῖς στὸν πηγαιμὸ γιὰ τὴν Ἰθάκη,
νὰ εὔχεσαι νἆναι μακρὺς ὁ δρόμος,
γεμάτος περιπέτειες, γεμάτος γνώσεις.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν θυμωμένο Ποσειδῶνα μὴ φοβᾶσαι,
τέτοια στὸν δρόμο σου ποτέ σου δὲν θὰ βρεῖς,
ἂν μέν᾿ ἡ σκέψις σου ὑψηλή, ἂν ἐκλεκτὴ
συγκίνησις τὸ πνεῦμα καὶ τὸ σῶμα σου ἀγγίζει.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν ἄγριο Ποσειδώνα δὲν θὰ συναντήσεις,
ἂν δὲν τοὺς κουβανεῖς μὲς στὴν ψυχή σου,
ἂν ἡ ψυχή σου δὲν τοὺς στήνει ἐμπρός σου.
Νὰ εὔχεσαι νά ῾ναι μακρὺς ὁ δρόμος.
Πολλὰ τὰ καλοκαιρινὰ πρωϊὰ νὰ εἶναι
ποὺ μὲ τί εὐχαρίστηση, μὲ τί χαρὰ
θὰ μπαίνεις σὲ λιμένας πρωτοειδωμένους·
νὰ σταματήσεις σ᾿ ἐμπορεῖα Φοινικικά,
καὶ τὲς καλὲς πραγμάτειες ν᾿ ἀποκτήσεις,
σεντέφια καὶ κοράλλια, κεχριμπάρια κ᾿ ἔβενους,
καὶ ἡδονικὰ μυρωδικὰ κάθε λογῆς,
ὅσο μπορεῖς πιὸ ἄφθονα ἡδονικὰ μυρωδικά.
Σὲ πόλεις Αἰγυπτιακὲς πολλὲς νὰ πᾷς,
νὰ μάθεις καὶ νὰ μάθεις ἀπ᾿ τοὺς σπουδασμένους.
Πάντα στὸ νοῦ σου νἄχῃς τὴν Ἰθάκη.
Τὸ φθάσιμον ἐκεῖ εἶν᾿ ὁ προορισμός σου.
Ἀλλὰ μὴ βιάζῃς τὸ ταξείδι διόλου.
Καλλίτερα χρόνια πολλὰ νὰ διαρκέσει.
Καὶ γέρος πιὰ ν᾿ ἀράξῃς στὸ νησί,
πλούσιος μὲ ὅσα κέρδισες στὸν δρόμο,
μὴ προσδοκώντας πλούτη νὰ σὲ δώσῃ ἡ Ἰθάκη.
Ἡ Ἰθάκη σ᾿ ἔδωσε τ᾿ ὡραῖο ταξίδι.
Χωρὶς αὐτὴν δὲν θἄβγαινες στὸν δρόμο.
Ἄλλα δὲν ἔχει νὰ σὲ δώσει πιά.
Κι ἂν πτωχικὴ τὴν βρῇς, ἡ Ἰθάκη δὲν σὲ γέλασε.
Ἔτσι σοφὸς ποὺ ἔγινες, μὲ τόση πείρα,
ἤδη θὰ τὸ κατάλαβες ᾑ Ἰθάκες τί σημαίνουν.

Și iată poemul lui Petronius:

Îndemn către Ulise
Lasă-ți casa și caută spre alte țărmuri, străine,
Ο, tinere ! O ordine mai mare a lucrurilor ți se va descoperi.
Nu te lăsa doborât de rele: Dunărea-ți va vedea chipul, la marginea lumii,
Și-nghețatul Boreu, Vântul de Nord, și regatele fără griji ale Egiptului, din Canop,
Și toți cei care-l văd pe Phoebus renăscând și murind (în fiece zi):
Mai mare ajunge cel ce se coboară-n nisipurile străine.

Corabie pictată pe o urnă minoană. Creta, perioada post-palațială, Muzeul Arheologic din Iraklion

Exhortatio ad Ulyssem
Linque tuas sedes, alienaque litora quaere,
o juvenis! major rerum tibi nascitur ordo.
Ne succumbe malis: te noverit ultimus (H)ister,
te Boreas gelidus, securaque regna Canopi,
quique renescentem Phoebum, cernuntque cadentem:
Major in externas fit qui descendit harenas.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Trumpism fără Trump Washington, Diana Negre

Au trecut cinci zile de la alegerile primare, și încă nu se știe, în acest sfârșit de săptămână, care este rezultatul din statul Pennsylvania, unde candidatul favorit al fostului președinte Trump și unul dintre rivalii săi se află la o asemenea egalitate de puncte, încât nu se poate prezice câștigătorul fără numărarea tuturor voturilor.
Săptămâna aceasta au avut loc alegeri primare doar în câteva state americane, dar, procesul va continua încă luni de zile. Însă, ceea ce s-a întâmplat acum arată că în rândurile republicanilor există mai degrabă sprijin pentru politicile lui Trump, decât pentru persoana sa.
Acest sprijin se datorează neliniștii cauzate de starea economică: situația dezastroasă a burselor americane – care îi afectează nu numai pe bogați – unde, săptămâna aceasta s-au pierdut bilioane de dolari, afectând economisirile și fondurile de pensii. În plus, există o inflație de durată, iar așteptările ca niște măsuri restrictive să o poată controla vor afecta și mai mult buzunarele tuturor. Articole de consum, cum este benzina, și-au dublat prețul, iar lipsurile afectează diferite sectoare: dacă acum doi ani lipsea hârtia igienică, acum lipsesc alimentele pentru copii.
Situația actuală contrastează cu prosperitatea din vremea lui Trump, când a crescut valoarea economiilor, s-a redus șomajul și au crescut salariile. Nici acum nu există șomaj, însă creșterile salariale sunt mai mici decât inflația, iar cei mai afectați sunt cei cu venituri mici, astfel că diferența dintre bogați și săraci crește, ceea ce este un paradox în guvernarea unei administrații progresiste.
În unele locuri, în această rundă a alegerilor primare, sprijinul fostului președinte a fost decisiv, însă, în altele, nu a prea servit sau a confirmat candidați care ar fi câștigat oricum.
De asemenea, a arătat pericolul pe care îl reprezintă prezența lui Donald Trump pentru partidul republican: există mai mult sprijin pentru programele lui, decât pentru personalitatea sa, iar acest lucru îi poate diviza pe republicani și îndepărta pe independenți, până într-atât, încât să fie irosită victoria republicană aproape garantată la alegerile parțiale de anul acesta.

În mod tradițional, partidul președintelui pierde fotolii în aceste alegeri, denumite „de la jumătatea mandatului”, deoarece au loc la doi ani după prezidențiale, care se organizează din patru în patru ani.
În aceste alegeri, partidul care are președinte la Casa Albă pierde, de obicei, din cauza uzurii puterii. În cazul de față, Partidul Democrat poate ceda foarte puțin: în Senat ar fi de ajuns un singur fotoliu pentru a transfera majoritatea în mâinile republicanilor, în timp ce, în Camera Reprezentanților, cu mai puțin de zece locuri s-ar întâmpla același lucru.
Însă, Donald Trump a spart normele obișnuite ale foștilor președinți americani de a sta departe de politică, de îndată ce își părăsesc funcția, căci el intervine foarte activ. Procedează astfel, deoarece, spre deosebire de predecesorii săi, încă are ambiții prezidențiale și crede că sprijinul său va aduce victorii candidaților republicani.
Realitatea primarelor care au dat startul ciclului electoral săptămâna trecută pare să indice cu totul altceva: ideile lui Trump apelează la majoritatea republicanilor și chiar la sectoare ale alegătorilor democrați, mai ales acum, din cauza situației economice, însă personalitatea fostului președinte devine tot mai toxică.
Și aceasta, nu numai printre democrații dispuși să-și schimbe partidul și printre independenți, ci chiar printre republicani, unde mulți ar prefera un candidat mai puțin conflictual. Însă, aproximativ o treime din partid îi este fidelă, cu toate consecințele electorale.
S-ar putea întâmpla ca această intervenție a lui Trump în alegerile primare să fie un fel de revulsiv pentru unii republicani, care nu vor vota pentru candidații „trumpiști”, în timp ce cei mai entuziaști adepți ai fostului președinte să voteze pentru politicienii sprijiniți de Trump, însă fără mari posibilități de a atrage voturile independenților și ale moderaților, ceea ce ar fi în folosul candidaților democrați, la alegerile din noiembrie, anul acesta.
Este o situație favorabilă președintelui Biden, care ar putea continua să guverneze cu majorități parlamentare și în următorii doi ani, ceea ce era de neimaginat acum câteva săptămâni.
Semnificația unei asemenea anomalii este greu de prezis: ambele partide, dar, mai ales, cel democrat – deoarece controlează, în prezent, întreaga putere legislativă și executivă la nivel federal -, ar tinde să se înrădăcineze pe pozițiile pe care le ocupă.
Dacă democrați își continuă încercările de a efectua reforme politice și economice profunde, este posibil ca republicanii să vadă în Trump un candidat tot mai problematic, și să caute o figura care să unifice partidul.
În momentul de față, vedeta pare a fi guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, însă, în cei doi ai și jumătate care rămân până la alegeri, își poate pierde strălucirea, în fața altor figuri mai atrăgătoare.
Orice candidat prezidențial republican va fi nevoit să înfrunte mânia lui Trump, care nu pare să renunțe la ideea de a reveni la Washington. În panorama actuală, el nu mai pare a fi atât de periculos pentru posibilii săi rival, ca în 2016, când Trump a înlăturat candidați mult mai solizi și cu mai mare sprijin popular. Dar, „trumpiștii” reprezintă un sector important în rândurile republicane, fără de care nu nimeni nu poate ajunge la Casa Albă.
Desigur, aceasta este o dilemă cu șase luni înainte de viitoarele alegeri și cu doi ani și jumătate înaintea alegerilor generale, iar societatea americană este foarte dinamică, cu o economie schimbătoare și puternică: este o etapă prea lungă pentru a putea face preziceri.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Trumpismo sin Trump Washington, Diana Negre

Cinco días después de las elecciones primarias, todavía no había resultados este fin de semana en el estado de Pennsylvania, donde el candidato favorito del expresidente Trump y uno de sus rivales estaban tan igualados que era imposible predecir al ganador sin contar la totalidad de los votos.
En las primarias norteamericanas de esta semana participaron tan solo algunos estados y el proceso seguirá durante meses. Pero lo ocurrido hasta ahora indica que en las filas republicanas hay más apoyo por las políticas de Trump que por su persona.
Este apoyo se debe a la inquietud por la situación económica: los desastres en las bolsas norteamericanas, en que no participan solamente los ricos y que en las últimas semanas han perdido billones de dólares, que repercuten en los ahorros y los fondos de pensiones. Además, hay una inflación duradera y las expectativas de medidas restrictivas para controlarla afectarán más aún el bolsillo de casi todos. Artículos de consumo tan necesario como la gasolina casi han doblado el precio y la escasez sigue afectando a diversos sectores: Si hace dos años no había papel higiénico, ahora faltan alimentos infantiles.
La situación actual contrasta con la bonanza de la era Trump, en que subió el valor de los ahorros, se redujo el desempleo y aumentaron los salarios. Tampoco hay desempleo ahora, pero la subida salarial es menor que la inflación y quienes más sufren por esta situación son las clases menos pudientes, con lo que las diferencias entre ricos y pobres van camino de acentuarse, una paradoja en etapa de gobierno progresista.
En algunos lugares, durante esta ronda de elecciones primarias, el apoyo del expresidente fue decisivo, pero en otros sirvió de poco o simplemente confirmó a candidatos que habrían ganado de todas maneras.
También mostró el peligro que la presencia de Donald Trump representa para el partido republicano: hay más apoyo por sus programas políticos que por su personalidad y esto puede dividir a los republicanos y alejar a los independientes, hasta el punto de echar a perder la casi garantizada victoria republicana en las elecciones parciales de este año.
Es tradicional que el partido del presidente pierda escaños en estas elecciones, llamadas “a medio plazo” porque se celebran a los dos años de las presidenciales, que son cada cuatro.
En ellas, el partido que ocupa la Casa Blanca acostumbra a perder por el simple desgaste de poder. En el caso actual, el Partido Demócrata puede ceder muy poco: en el Senado bastaría tan solo un escaño para poner la mayoría en manos republicanas, mientras que en la cámara no hacen falta ni diez para que ocurriera la mismo.

Pero Donald Trump ha roto las normas habituales de los expresidentes norteamericanos de mantenerse alejados de la política más visible cuando dejan su cargo y está interviniendo de forma activa. Lo hace porque, también a diferencia de sus predecesores, todavía tiene ambiciones presidenciales y cree que su apoyo llevará a la victoria a los candidatos republicanos.
La realidad de las primarias que iniciaron el ciclo electoral esta pasada semana parece indicar otra cosa: las ideas de Trump apelan a la mayoría de los republicanos e incluso a sectores del electorado demócrata y todavía más ahora por la situación económica, pero la personalidad del expresidente resulta cada vez más tóxica.
Y no solo entre los demócratas dispuestos a cambiar de partido y los independientes, sino entre los republicanos donde muchos preferirían un candidato menos conflictivo. Pero aproximadamente un tercio del partido le es fiel por encima de las consecuencias electorales.
Podría ocurrir que la intervención de Trump en estas primarias sirva de revulsivo a algunos republicanos que no votarán por los candidatos “trumpistas”, mientras que los más entusiastas seguidores del expresidente votarán por políticos apoyados por Trump pero con escasas posibilidades de atraer votos independientes y moderados, lo que redundaría en beneficio de los candidatos demócratas cuando lleguen las elecciones de noviembre.
Es una situación que actuaría en beneficio del presidente Biden quien podría seguir gobernando con mayorías parlamentarias en los próximos dos años, algo que parecía impensable tan solo unas semanas atrás.
El significado de semejante anomalía es difícil de predecir: ambos partidos, y especialmente el demócrata -porque controla ahora todo el poder legislativo y ejecutivo a nivel federal-, tenderían a atrincherarse en sus posiciones.
Si los demócratas seguirán probablemente con sus intentos de profundas reformas políticas y económicas, tal vez los republicanos vean en Trump un candidato cada vez más problemático y busquen una figura capaz de unificar al partido.
En estos momentos, la estrella con más favoritos parece ser el gobernador de la Florida Ron DeSantis, pero a dos años y medio de las elecciones puede perder brillo ante otras nuevas figuras más atractivas.
Cualquier candidato presidencial republicano tendrá que enfrentarse a las iras de Trump, quien no parece renunciar a un retorno a Washington. En el panorama actual no parece tan peligroso para sus posibles rivales como lo fue en 2016, cuando Trump desbancó a candidatos que parecían más sólidos y con mayor apoyo popular. Pero los “trumpistas” representan un sector importante de las filas republicanas, sin el cual no es posible llegar a la Casa Blanca.
Claro que éste es un dilema a seis meses de las próximas elecciones y más de dos años y medio de las generales y la sociedad americana es muy dinámica con una economía cambiante y poderosa: una etapa demasiado larga para hacer previsiones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

La umbra lui Trump Washington, Diana Negre

Mai sunt doi ani până la alegerile prezidențiale și nici republicanii și nici democrații, dar nici jurnaliștii sau cei care nu se identifică cu vreun partid încă nu știu dacă președintele Trump va fi din nou candidat la președinție, oricât de multe ar fi indiciile că se pregătește în acest scop.
Rezultatele electorale ale primelor alegeri primare care au avut loc în SUA, cu toate că este vorba doar de alegeri legislative și pentru a desemna guvernatori, arată că Trump încă are ceva greutate printre republicani, însă nu îndeajuns, nici pentru a câștiga alegerile prezidențiale și nici pentru a fi ales candidat la Casa Albă.
Voturile de la aceste primare nu au adus victoria tuturor candidaților sprijiniți de Trump, însă cei mai mulți dintre ei au evitat să se înfrunte cu fostul președinte, de teama că vor îndepărta sectoarele conservatoare ale partidului.
Așa cum se întâmplă de multe ori cu foștii președinți, aceștia se implică în toate alegerile pentru a-i ajuta pe candidații partidului lor, și tocmai acest lucru l-a făcut și Trump în alegerile primare din diferite state ale SUA.
Rezultatele acestor alegeri au putut fi un indiciu al popularității actuale a lui Trump și a posibilităților de care dispune de a fi din nou președinte – așa cum a spus că își dorește – în urma alegerilor prezidențiale din 2024.
Însă, cu toate că majoritatea oamenilor lui au câștigat, ei au fost favoriți și fără sprijinul lui Trump. În plus, câțiva – puțini – au pierdut.
Între timp, Partidul Democrat, care ar putea să fie învins în alegerile parlamentare din luna noiembrie a acestui an, tot caută candidați care să aibă puterea de atracție a lui Trump asupra clasei muncitoare, și încearcă să-și șteargă imaginea de partid elitist, condus de intelectuali și funcționari.
Printre democrați, este evidentă preocuparea partidului de a căuta candidați care să-i atragă pe cei care l-au votat pe Trump, muncitori și locuitori din centrul țării. Aceasta, după ce, ani de-a rândul și după multe cicluri electorale în care a apelat aproape exclusiv la elitele economice și intelectuale din statele situate pe coastele de răsărit și apus ale SUA.
Însă, în cazul democraților, aceste alegeri legislative reprezintă ceva mai mult decât sprijinul sau dezacordul față de politicile lor: după cum republicanii e posibil să beneficieze sau să piardă din cauza prezenței lui Trump, tot așa și democrații suferă din cauza avatarelor președintelui lor, Joe Biden, a cărui popularitate tot scade.
Astfel, victoria în alegerile primare nu înseamnă prea mult, deoarece cei care nu sunt angajați în niciun fel față de vreun partid vor vota, probabil, pentru a-și exprima dezacordul sau satisfacția față de președinte și, în semn de pedeapsă, vor sprijini sau vor respinge, în alegerile legislative, candidatul republican.
Adică: cu o inflație galopantă, cu lipsă de articole în super-market-uri și în marile magazine, cu prețuri astronomice la benzină, este foate probabil ca americanii să voteze împotriva celui care se află la cârma țării, în cazul de față, președintele Biden. Cum în luna noiembrie a acestui an, nu vor fi alegeri prezidențiale, iar Constituția nu prevede alegeri anticipate, alegătorii își exprimă neplăcerea față de congresmanii și senatorii din partidul președintelui.
Este posibil ca republicanii să nu se mai teamă, de acum, de Trump și să înceapă să caute candidați la președinție cu un mesaj trumpist, dar fără personalitatea conflictuală care displace atât de mult, aproape pretutindeni. Cu toate că mai rămâne un an pentru ca aceste candidaturi să se materializeze, totul pare să indice că aspiranții republicani la Casa Albă vor fi nevoiți să aibă acreditări conservatoare foarte solide, ca cele ale lui Trump, precum și un zâmbet ușor și bune maniere, lucruri care îi lipsesc cu desăvârșire fostului președinte.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

A la sombra de Trump Washington, Diana Negre

Faltan dos años para las elecciones presidenciales y tanto republicanos como demócratas, igual que los periodistas y quienes no se identifican con ningún partido, no saben aún si el presidente Trump volverá a ser candidato a la presidencia, por muchas indicaciones de que se está preparando para hacerlo.
Los resultados electorales de las primeras elecciones primarias celebradas en Estados Unidos, aunque se trate solamente de elecciones legislativas y para gobernadores, indican que entre los republicanos Trump todavía tiene peso, pero quizá no suficiente, ni para ganar las elecciones presidenciales, ni para que lo elijan como candidato a la Casa Blanca.
Los votos, en estas primarias, no han dado la victoria a los todos los candidatos a quienes Trump apoyaba, pero la mayoría de los candidatos evitaron enfrentarse al ex presidente, por temor a alienar a los sectores conservadores del partido.
Como ocurre con presidentes retirados en muchas ocasiones, participan en las elecciones de todo tipo para prestar su ayuda a diversos candidatos y esto es lo que hizo Trump en las primarias de varios estados norteamericanos.
El resultado de estas elecciones podría haber sido una indicación de la popularidad actual de Trump y sus posibilidades de recuperar la presidencia si es candidato -como él mismo ha expresado que desea- en las elecciones presidenciales de 2024.
Pero, aunque la mayoría de sus patrocinados ganaron, en muchos lugares eran ya los favoritos sin necesidad del apoyo de Trump. Además, unos pocos perdieron y, a última hora de este miércoles, todavía no se conocían algunos resultados en Pennsylvania pues dos de los candidatos republicanos tenían un número casi idéntico de votos.
Entre tanto, el Partido Demócrata, que se enfrenta a la probabilidad de ser derrotado en las elecciones parlamentarias del próximo noviembre, anda buscando candidatos con el poder de atracción que Trump ejerce sobre las clases trabajadoras y trata de eliminar su imagen de partido elitista, dirigido por intelectuales y funcionarios.
Entre los demócratas, es evidente la preocupación que el partido trata de buscar candidatos que atraigan a quienes votaron por Trump, obreros y residentes del centro del país, después de años y ciclos electorales apelando casi exclusivamente a las élites económicas e intelectuales en los estados costeros del Este y el Oeste de Estados Unidos.
Pero en el caso de los demócratas, estas elecciones legislativas representan algo más que el apoyo o desacuerdo con sus políticas: así como los republicanos tal vez se beneficien -o salgan perjudicados- por su proximidad a Trump, también los demócratas sufren los avatares del presidente de su partido, Joe Biden, cuya popularidad no para de bajar.

De esta forma, la victoria en elecciones primarias no significa mucho, pues quienes no están comprometidos con uno u otro partido, probablemente votarán para expresar su desacuerdo o satisfacción con el presidente y, como castigo, acaben apoyando o rechazando, en las elecciones legislativas dentro de seis meses, a un candidato republicano.
Es decir: Con una inflación galopante, con escasez de artículos en supermercados y grandes almacenes, con precios de la gasolina por las nubes, es muy probable que los norteamericanos voten contra el personaje que lleva el timón del país, en este caso el presidente Biden. Como el próximo noviembre no hay elecciones presidenciales y la Constitución no prevé elecciones anticipadas, los votantes expresan su disgusto a través de los congresistas y senadores del partido del presidente.
Es probable que los republicanos sientan a partir de ahora menos temor a Trump y empiecen a buscar candidatos presidenciales con el mensaje trumpista, pero sin la personalidad conflictiva que tanto desagrada en muchos lugares. Aunque todavía falta más de un año para que estas candidaturas se materialicen, todo parece indicar que los aspirantes republicanos a la Casa Blanca habrán de tener credenciales conservadoras sólidas, como las de Trump, junto con sonrisa fácil y buenos modales, cosas en las que Trump se queda corto.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.