Biden pactizează cu diavolul Washington, Diana Negre
Cu toate promisiunile sale ecologiste, președintele american, Joe Biden, se vede nevoit să facă un pact cu diavolul energiei, căci a hotărât să pună în circulație până la un milion de barili de petrol pe zi, adică dublul cantităţii cu care s-au oferit să-şi mărească producţia țările din Organizația Producătorilor de Petrol.
Înainte de a începe războiul din Ucraina, SUA, care, astăzi, sunt cel mai mare productor de petrol din lume, se pregăteau pentru o politică de reduceri în extracția și prospectarea țițeiului, așa cum arăta agenda ecologistă a lui Biden, însă realitățile economice și necesitățile politice internaționale frânează aceste proiecte.
În interiorul țării, Biden cconsideră că punerea în circulație a 180 de milioane de barili, în decurs de șase luni, cea mai mare livrare de urrgență din istoria țării, va servi la combaterea inflației.
Acest lucru trebuie să se interpreteze, nu numai în lumina situației internaționale create de războiul din Ucraina, ci și în contextul politicii americane: mai rămân doar 7 luni până la alegerile legislative, care ar putea să lase Partidul Democrat în condiția de minoritar în ambele camere ale Congresului, ceea ce ar însemna ca Biden să aibă mâinile legate din punct de vedere politic.
Tocmai din perspectiva politicii americane, e greu să ne imaginăm că asemenea eforturi vor avea efectul scontat: coaliția care l-a adus pe Biden la Casa Albă e formată din sectoare progresiste cu o mare influență ecologistă. Pe cealaltă tabără, cea a democraților moderați, Biden o va putea convinge cu multă dificultate, că, la ora actuală, și-a schimbat punctele de vedere.
Biden riscă să-și piardă, astfel, adepții și să nu-i mai poată recupera nici pe decepționați, adică sectoarele populare din partidul său democrat. Spre deosebire de ecologiști, care, de obicei, fac parte din elitele intelectuale și economice, baza populară democrată nu este nici ecologistă și nici nu încearcă să schimbe structurile familiale.
Probabil, este prea târziu pentru a se pune bine cu bazele: Partidul Democrat actual seamănă foarte mult cu cel din vremea președintelui Jimmy Carter, de acum mai mult de 40 de ani: decepția față de politica sa națională și internațională i-a determinat, atunci, pe mulți democrați să se apropie de candidatul republican, Ronald Reagan, atât de mult, încât se vorbea despre acest sector al electoratului ca de „democrații lui Reagan”.
Avantajul pe care îl are Biden în aceste momente, dacă e să-l comparăm cu Carter, este că, în tabăra republicană nu există vreo figura atrăgătoare, așa cum a fost Reagan. Poate că ar exista dacă poziția nu ar fi ocupată în totalitate de Donald Trump, un om care continuă să aibă sprijinitori totali, ca acum aproapre doi ani, dar insuficienţi, totuşi, ca să-l mai poată aduce la Casa Albă.
Din perspectiva economică, este improbabil ca asemenea eforturi să dea rezultate: ceea ce îngrijorează țara este inflația, care a atins cote nemaivăzute în ultimii patruzeci de ani. Dar, și energia, cu toate că i-a mai scăzut prețul când s-a aflat de decizia lui Biden, care este unul dintre factorii care generează inflație. Mai sunt și alte sectoare cu scumpiri puternice, datorită, în principal, dificultăților de livrare cauzate de COVID, precum și substanțialelor indemnizații guvernamentale acordate în ultimii ani.
Nu se așteaptă nici vreo mare ușurare în sectorul energetic: pe de o parte, aceste livrări vor reduce Rezerva Strategică acumulată, ceea ce va duce la obligația de a cumpăra alt țiței pentru a o reface, astfel încât Biden se va încleșta cu simpatizanți săi ecologiști. Iar, pe plan internațional, aceste livrări reprezintă numai 1% din consumul mondial, astfel că efectele lor vor fi limitate.
Cu toate aceste, Biden ar putea ieși în câștig din actuala criză: scumpirea petrolului ar putea face mai atrăgătoare opțiunile ecologiste, care, în prezent, întâmpină dificultăți în a se stabiliza, din cauza prețurilor foarte mari. Între timp, sancțiunile împotriva Rusiei vor face, probabil, ca exporturile americane de gaz lichefiat să crească, ceea ce va deschide noi piețe pentru industria energetică a SUA.
Dar, chiar și așa, este improbabil ca Biden și Partidul Democrat să mai culeagă aceste posible fructe la timp pentru a beneficia de rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie, anul acesta: conform unor sondaje recente, numai 40% dintre americai îl sprijină pe Biden, în timp ce 58% sunt decepționați de administraţia sa. Cu toate că președintele nu se va supune vreunei votări, sentimentele față de el se văd în voturile parlamentarilor.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Biden pacta con el diablo Washington, Diana Negre
A pesar de sus promesas ecologistas, el presidente norteamericano Joe Biden se ve obligado a pactar con el diablo de la energía y ha decidido poner en circulación hasta un millón de barriles de petróleo diarios, el doble de lo que ofrecen aumentar los países de la Organización de Productores de Petróleo.
Antes de la guerra de Ucrania, Estados Unidos, hoy en día el mayor productor de petróleo del mundo, se preparaba a una política de recortes en la extracción y prospección petrolera, en aras de la agenda ecologista de Biden, pero las realidades económicas y las necesidades políticas internacionales frenarán estos proyectos.
Dentro del país, Biden confía en que la puesta en circulación de 180 millones de barriles a lo largo de seis meses, el suministro de emergencia más grande en la historia del país, servirá para combatir la inflación.
Es algo que debe interpretarse, no solamente a la luz de la situación internacional causada por la guerra de Ucrania, sino también en el contexto de la política norteamericana: solo faltan 7 meses para las elecciones legislativas que pueden dejar al partido demócrata en minoría en las dos cámaras del Congreso, lo que tendría a Biden maniatado políticamente.
Precisamente desde la perspectiva de la política norteamericana, cuesta imaginar que semejantes esfuerzos sirvan de mucho: la coalición que llevó a Biden a la Casa Blanca está formada por sectores progresistas y tiene una gran influencia ecologista. En el otro bando, el de los demócratas moderados, a Biden le será difícil convencerlos a estas alturas de que ha cambiado sus planteamientos.
Es decir: Biden corre el riesgo de perder a sus fieles y de no recuperar a los desilusionados, es decir, a los sectores populares de su partido demócrata. A diferencia de los ecologistas que pertenecen en general a las élites intelectuales y económicas, la base popular demócrata ni es ecologista ni trata de cambiar las estructuras familiares.
Es probablemente demasiado tarde para congraciarse con su base: el Partido Demócrata actual tiene características en común con el de la época del presidente Jimmy Carter, hace más de 40 años: la decepción ante su política nacional e internacional impulsó a muchos demócratas a acercarse al candidato republicano Ronald Reagan, hasta el punto de que se hablaba de este sector del electorado como los “demócratas de Reagan”.
La ventaja de Biden en estos momentos, si se le compara a Carter, es que en el bando republicano no hay una figura atractiva como lo fue Reagan en su momento. Quizá la habría si el campo no estuviera copado por Donald Trump, un hombre que sigue teniendo sus seguidores incondicionales como hace casi dos años, pero el número de estos seguidores es insuficiente para devolverlo a la Casa Blanca.
Desde la perspectiva económica, es improbable que semejantes esfuerzos den resultados: lo que preocupa en el país es la inflación, que ha llegado a límites no vistos en cuatro décadas. Y también la energía, si bien bajó de precio al conocerse la decisión de Biden, es tan solo uno de los factores que generan inflación. Hay otros sectores con fuertes subidas, debido principalmente a las dificultades de suministros originadas por el Covid, así como los importantes subsidios gubernamentales de los últimos dos años.
Tampoco cabe esperar un gran alivio energético: por una parte, estas entregas reducirán la Reserva Estratégica acumulada, lo que obligará a conseguir más petróleo para reponerlas, lo que a su vez enfrentará a Biden con sus simpatizantes ecologistas. Y en el conjunto internacional, estas entregas representan tan solo el 1% del consumo mundial, por lo que su repercusión será limitada.
A pesar de todo, Biden todavía podría salir beneficiado de la actual crisis: la subida de precios del petróleo puede hacer más atractivas las opciones ecologistas, que hoy tienen dificultades para establecerse debido a su elevado costo. Entre tanto, las sanciones contra Rusia probablemente aumentarán las exportaciones norteamericanas de gas licuado, lo que abrirá otros mercados para la industria energética de Estados Unidos.
Aún así, es improbable que ni él ni su Partido Demócrata recojan estos posibles frutos a tiempo de beneficiarse de las elecciones parlamentarias de noviembre: según recientes encuestas, tan solo el 40% de los norteamericanos apoya a Biden, mientras que el 58% está desilusionado por su gestión. Aunque el presidente no se someta a voto, el sentimiento popular hacia él se refleja en los votos parlamentarios.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

















































