Biden pactizează cu diavolul Washington, Diana Negre

Cu toate promisiunile sale ecologiste, președintele american, Joe Biden, se vede nevoit să facă un pact cu diavolul energiei, căci a hotărât să pună în circulație până la un milion de barili de petrol pe zi, adică dublul cantităţii cu care s-au oferit să-şi mărească producţia țările din Organizația Producătorilor de Petrol.
Înainte de a începe războiul din Ucraina, SUA, care, astăzi, sunt cel mai mare productor de petrol din lume, se pregăteau pentru o politică de reduceri în extracția și prospectarea țițeiului, așa cum arăta agenda ecologistă a lui Biden, însă realitățile economice și necesitățile politice internaționale frânează aceste proiecte.
În interiorul țării, Biden cconsideră că punerea în circulație a 180 de milioane de barili, în decurs de șase luni, cea mai mare livrare de urrgență din istoria țării, va servi la combaterea inflației.
Acest lucru trebuie să se interpreteze, nu numai în lumina situației internaționale create de războiul din Ucraina, ci și în contextul politicii americane: mai rămân doar 7 luni până la alegerile legislative, care ar putea să lase Partidul Democrat în condiția de minoritar în ambele camere ale Congresului, ceea ce ar însemna ca Biden să aibă mâinile legate din punct de vedere politic.

Tocmai din perspectiva politicii americane, e greu să ne imaginăm că asemenea eforturi vor avea efectul scontat: coaliția care l-a adus pe Biden la Casa Albă e formată din sectoare progresiste cu o mare influență ecologistă. Pe cealaltă tabără, cea a democraților moderați, Biden o va putea convinge cu multă dificultate, că, la ora actuală, și-a schimbat punctele de vedere.
Biden riscă să-și piardă, astfel, adepții și să nu-i mai poată recupera nici pe decepționați, adică sectoarele populare din partidul său democrat. Spre deosebire de ecologiști, care, de obicei, fac parte din elitele intelectuale și economice, baza populară democrată nu este nici ecologistă și nici nu încearcă să schimbe structurile familiale.
Probabil, este prea târziu pentru a se pune bine cu bazele: Partidul Democrat actual seamănă foarte mult cu cel din vremea președintelui Jimmy Carter, de acum mai mult de 40 de ani: decepția față de politica sa națională și internațională i-a determinat, atunci, pe mulți democrați să se apropie de candidatul republican, Ronald Reagan, atât de mult, încât se vorbea despre acest sector al electoratului ca de „democrații lui Reagan”.
Avantajul pe care îl are Biden în aceste momente, dacă e să-l comparăm cu Carter, este că, în tabăra republicană nu există vreo figura atrăgătoare, așa cum a fost Reagan. Poate că ar exista dacă poziția nu ar fi ocupată în totalitate de Donald Trump, un om care continuă să aibă sprijinitori totali, ca acum aproapre doi ani, dar insuficienţi, totuşi, ca să-l mai poată aduce la Casa Albă.

Din perspectiva economică, este improbabil ca asemenea eforturi să dea rezultate: ceea ce îngrijorează țara este inflația, care a atins cote nemaivăzute în ultimii patruzeci de ani. Dar, și energia, cu toate că i-a mai scăzut prețul când s-a aflat de decizia lui Biden, care este unul dintre factorii care generează inflație. Mai sunt și alte sectoare cu scumpiri puternice, datorită, în principal, dificultăților de livrare cauzate de COVID, precum și substanțialelor indemnizații guvernamentale acordate în ultimii ani.
Nu se așteaptă nici vreo mare ușurare în sectorul energetic: pe de o parte, aceste livrări vor reduce Rezerva Strategică acumulată, ceea ce va duce la obligația de a cumpăra alt țiței pentru a o reface, astfel încât Biden se va încleșta cu simpatizanți săi ecologiști. Iar, pe plan internațional, aceste livrări reprezintă numai 1% din consumul mondial, astfel că efectele lor vor fi limitate.
Cu toate aceste, Biden ar putea ieși în câștig din actuala criză: scumpirea petrolului ar putea face mai atrăgătoare opțiunile ecologiste, care, în prezent, întâmpină dificultăți în a se stabiliza, din cauza prețurilor foarte mari. Între timp, sancțiunile împotriva Rusiei vor face, probabil, ca exporturile americane de gaz lichefiat să crească, ceea ce va deschide noi piețe pentru industria energetică a SUA.
Dar, chiar și așa, este improbabil ca Biden și Partidul Democrat să mai culeagă aceste posible fructe la timp pentru a beneficia de rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie, anul acesta: conform unor sondaje recente, numai 40% dintre americai îl sprijină pe Biden, în timp ce 58% sunt decepționați de administraţia sa. Cu toate că președintele nu se va supune vreunei votări, sentimentele față de el se văd în voturile parlamentarilor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Biden pacta con el diablo Washington, Diana Negre

A pesar de sus promesas ecologistas, el presidente norteamericano Joe Biden se ve obligado a pactar con el diablo de la energía y ha decidido poner en circulación hasta un millón de barriles de petróleo diarios, el doble de lo que ofrecen aumentar los países de la Organización de Productores de Petróleo.
Antes de la guerra de Ucrania, Estados Unidos, hoy en día el mayor productor de petróleo del mundo, se preparaba a una política de recortes en la extracción y prospección petrolera, en aras de la agenda ecologista de Biden, pero las realidades económicas y las necesidades políticas internacionales frenarán estos proyectos.
Dentro del país, Biden confía en que la puesta en circulación de 180 millones de barriles a lo largo de seis meses, el suministro de emergencia más grande en la historia del país, servirá para combatir la inflación.
Es algo que debe interpretarse, no solamente a la luz de la situación internacional causada por la guerra de Ucrania, sino también en el contexto de la política norteamericana: solo faltan 7 meses para las elecciones legislativas que pueden dejar al partido demócrata en minoría en las dos cámaras del Congreso, lo que tendría a Biden maniatado políticamente.
Precisamente desde la perspectiva de la política norteamericana, cuesta imaginar que semejantes esfuerzos sirvan de mucho: la coalición que llevó a Biden a la Casa Blanca está formada por sectores progresistas y tiene una gran influencia ecologista. En el otro bando, el de los demócratas moderados, a Biden le será difícil convencerlos a estas alturas de que ha cambiado sus planteamientos.
Es decir: Biden corre el riesgo de perder a sus fieles y de no recuperar a los desilusionados, es decir, a los sectores populares de su partido demócrata. A diferencia de los ecologistas que pertenecen en general a las élites intelectuales y económicas, la base popular demócrata ni es ecologista ni trata de cambiar las estructuras familiares.

Es probablemente demasiado tarde para congraciarse con su base: el Partido Demócrata actual tiene características en común con el de la época del presidente Jimmy Carter, hace más de 40 años: la decepción ante su política nacional e internacional impulsó a muchos demócratas a acercarse al candidato republicano Ronald Reagan, hasta el punto de que se hablaba de este sector del electorado como los “demócratas de Reagan”.
La ventaja de Biden en estos momentos, si se le compara a Carter, es que en el bando republicano no hay una figura atractiva como lo fue Reagan en su momento. Quizá la habría si el campo no estuviera copado por Donald Trump, un hombre que sigue teniendo sus seguidores incondicionales como hace casi dos años, pero el número de estos seguidores es insuficiente para devolverlo a la Casa Blanca.
Desde la perspectiva económica, es improbable que semejantes esfuerzos den resultados: lo que preocupa en el país es la inflación, que ha llegado a límites no vistos en cuatro décadas. Y también la energía, si bien bajó de precio al conocerse la decisión de Biden, es tan solo uno de los factores que generan inflación. Hay otros sectores con fuertes subidas, debido principalmente a las dificultades de suministros originadas por el Covid, así como los importantes subsidios gubernamentales de los últimos dos años.

Tampoco cabe esperar un gran alivio energético: por una parte, estas entregas reducirán la Reserva Estratégica acumulada, lo que obligará a conseguir más petróleo para reponerlas, lo que a su vez enfrentará a Biden con sus simpatizantes ecologistas. Y en el conjunto internacional, estas entregas representan tan solo el 1% del consumo mundial, por lo que su repercusión será limitada.
A pesar de todo, Biden todavía podría salir beneficiado de la actual crisis: la subida de precios del petróleo puede hacer más atractivas las opciones ecologistas, que hoy tienen dificultades para establecerse debido a su elevado costo. Entre tanto, las sanciones contra Rusia probablemente aumentarán las exportaciones norteamericanas de gas licuado, lo que abrirá otros mercados para la industria energética de Estados Unidos.
Aún así, es improbable que ni él ni su Partido Demócrata recojan estos posibles frutos a tiempo de beneficiarse de las elecciones parlamentarias de noviembre: según recientes encuestas, tan solo el 40% de los norteamericanos apoya a Biden, mientras que el 58% está desilusionado por su gestión. Aunque el presidente no se someta a voto, el sentimiento popular hacia él se refleja en los votos parlamentarios.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

NEPUTINȚA DE LA ÎNCEPUTUL CARIEREI

Asupra calităților de spion ale liderului de la Kremlin – insuficiente, conform afirmațiilor unui fost coleg de al său! – s-au pronunțat profesorii și instructorii școlii respective, atunci când au hotărât că nu era apt pentru asemenea activități. Neputința aceea de început și-a rezolvat-o Putin urcând în „autobuzul neputincioșilor” pe care i-l punea la dispoziție partidul comunist al URSS-ului.

Partidul era calea scurtă pe care puteau să urce incompetenții, cei lipsiți de pasiune și calități pentru a se afirma în vreun domeniu concret de activitate. Partidul comunist a fost salvarea neputincioșilor din URSS și din celelalte țări comuniste. Întotdeauna șefii ierarhici din partid preferau indivizi docili, mai puțin dotați, care să nu le amenințe lor poziția. Putin este produsul acelei abile și tenace selecții negative.

În urma imploziei URSS-ului, Gorbaciov și Elțin lăsau în urma lor o Federație Rusă, o entitate politică ceva mai mică, pașnică, lipsită de agresivitate, dar extenuată din punct de vedere economic, ceea ce a determinat Occidentul, în mod special Germania, să-i ofere tot ajutorul de care avea nevoie.

Acea Federație Rusă plăpândă a reușit, astfel, să supraviețuiască cu bani occidentali. Lumea întreagă era convinsă că etapa următoare era o apropiere de Occident și chiar o aderare la valorile democrației occidentale. Federația Rusă renunțase la comunism, la ideologia înfruntării și a războiului rece.

APARE UN PUTIN APARENT PAȘNIC ȘI PUTERNIC

Din poziția de șef al serviciilor secrete, își face apariția în fruntea statului un Vladimir Putin, aparent pașnic, aparent credincios și respectuos față de valorile creștine ale Ortodoxiei.

Părea a fi o dovadă că noul lider de la Kremlin profesa PACEA ca valoare supremă, ca etalon fundamental al tuturor politicilor pe care Federația Rusă urma să le practice în viitor, în relațiile cu țările vecine,unele foste sovietice, dar, devenite, între timp, independente, precum și în relațiile internaționale mai ample, cu Occidentul și cu toate celelalte țări ale lumii.

La Kremlin se afla, de acum, un om credincios și cu frica lui Dumnezeu! Religiozitatea lui Putin a creat o falsă senzație de liniște, stabilitate și armonie.

Nimeni nu bănuia că Putin nu era decât un neputincios în criză de ideologie, care se refugia, de data aceasta, în „autobuzul religiei”, al valorilor pravoslavnice ale Rusiei tradiționale, pentru simplul fapt că nu avea nimic altceva la îndemână. Călătorul Putin într-un astfel de autobuz a reușit să păcălească o lume întreagă, deoarece inducea ideea că un creștin practicant este un om valoros, cu discernământ și cu criterii de om sănătos moralmente, practicant al altruismului și al milei creștine.

În acel autobuz pravoslavnic a descoperit și exploatat filonul patriotismului resurselor și bogățiilor pe care le are imensa Federație Rusă. Patriotismul acela era, de fapt, o exersare abilă a naționalismului rus. Putin este un neputincios și în materie de patriotism, deoarece patriotismul său este doar o fațadă pentru mascarea imperialismului de care este animat în realitate.

NEPUTINȚA PLENARĂ A LUI PUTIN

Putin, dacă ar fi fost puțin altceva decât un patriot neputincios, ar fi dezvoltat în primul rând economia Federației Ruse, cu resursele imense de care dispune această cea mai întinsă țară de pe planetă.

Soarele zăbovește 11 fuse orare deasupra Rusiei, dar economia ei este sub nivelul celei italiene. Un patriot, dacă n-ar fi fost neputincios, s-ar fi inspirat, cât de cât, din exemplul Chinei, care nu are bogățiile Rusiei, și n-ar fi lăsat Federația Rusă în condiția de economie primitivă regională, exportatoare de hidrocarburi, cereale și arme.

Ar fi avut această mândrie de om zdravăn la cap de a crea binele și bunăstarea pentru rusul de rând, adică pentru imensa majoritate a concetățenilor săi.

Putin neputinciosul a dezvoltat, în schimb, arsenalele militare, astfel ca țara să rămână cu ceva pe poziția de mare putere. Cum a dezvoltat și cum a modernizat armele și armata, se vede acum: tot cu nepricepere, căci tot neputința iese în relief.

Poate fi considerat Putin un creștin practicant ortodox? Nu poate! Ce creștin practicant își trimite armatele, în numele milei creștine, într-o țară vecină să ucidă și să distrugă orașe întregi cu o cruzime și barbarie nemaiîntâlnite în istorie?! Ce creștin practicant este, devreme ce nu se oprește din măcel, chiar și atunci când i-o cere o lume întreagă?

PUTIN CA NEPUTINȚĂ A NEPUTINȚELOR

Putin este un neputincios, e un surogat pe toate planurile: ca om politic, ca patriot, ca lider, ca om religios, ca simplu vecin care nu-i poate lăsa pe cei din jurul lui să trăiască în pace, ca simplu individ care trebuie să respecte VIAȚA!

Este un neputincios chiar și în a folosi limbajul și cuvintele proprii și adecvate pentru realitățile pe care le creează în jurul lui. Neputinciosul e nevoit să mintă: invazia nu e invazie, războiul nu e război, genocidul și crimele pe care le comit armatele lui nu sunt atrocități și… nu le-a comis el! etc., etc.

De NEPUTINȚA aceasta încearcă să contagieze cât mai multă lume. Și-a trimis ministrul de externe în China,(de la Moscova n-ar fi reușit, prea mint tot timpul la nivelul politicii de stat!) ca să anunțe de acolo, o nouă ERĂ ÎN LUME, o resetare cu o lume multipolară! Doar,doar îi mai crede cineva, în condițiile în care, nici măcar războiul imperialist pe care îl duc cu atâta cruzime în Ucraina nu le-a reușit! Au ocupat,dar nu au învins,au invadat,dar nu stăpânesc,sunt acolo,dar sunt NEPUTINCIOȘI!

Serviciile secrete occidentale lansează și ideea că oamenii din jurul lui Vladimir Putin îl mențin pe acesta în neputință informațională, nu-i spun adevărul de frică… sau de nevoie!

Să încheiem subliniind că limba română are șansa unică, în acest caz, de a reda cu numele lui PUTIN , însăși NEPUTINȚA!

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

O traducere uşor… adaptată:

Când te iubesc

Când te iubesc
Rege mă cred,
Sau cavaler din alte vremi, un drept,
Singurul bărbat din lume, inocent.
Când te iubesc
Al tău sunt, mă pierd
În tine, aşa cum râul e al Deltei, un curent
Prizonier de bună-voie, dependent.
Când te iubesc
Fac ce fac şi ajung, ardent,
La ale tale buze, braţe, ca un adolescent,
Și-a ajung să ne iubim fervent.
Când te iubesc
De-i miezul nopţii sau amiază,
În iad sau Rai, nu mai contează
Unde, pentru că suntem împreună, ca o rază.
Când te iubesc
Nici nu mai ştiu cine mai sunt, mi-e groază,
Un cerşetor sau un Mesia, care binecuvântează,
Avem aceleaşi visuri, care ne descătuşează.
Când te iubesc
Fac ce fac şi ajung, ardent,
La ale tale buze, braţe, ca un adolescent,
Și-a ajung să ne iubim fervent.
♪
Când te iubesc
Din degete-mi cresc flori
Şi cerul ce mi-l dai, plin de splendori,
E-un cer fără de stele, fără cântători.
Când te iubesc
Îmi fierbe sângele, fiori,
Şi astă plăcere nevinovată, ori
Mă sperie, ori mă doare, deseori.
Când te iubesc
Fac ce fac şi ajung, ardent,
La ale tale buze, braţe, ca un adolescent,
Și-a ajung să ne iubim fervent.
Când te iubesc
Rege mă cred,
Sau cavaler din alte vremi, un drept,
Singurul bărbat din lume, inocent.
Când te iubesc
Al tău sunt, mă pierd
În tine, aşa cum râul e al Deltei, un curent
Prizonier de bună-voie, dependent.
Când te iubesc
De-i miezul nopţii sau amiază,
În iad sau Rai, nu mai contează
Unde, pentru că suntem împreună ca o rază.
Când te iubesc
Nici nu mai ştiu cine mai sunt, mi-e groază,
Un cerşetor sau un Mesia, care binecuvântează,
Avem aceleaşi visuri, care ne descătuşează,
Când te iubesc…

---

Quand je t’aime
J’ai l’impression d’être un roi
Un chevalier d’autrefois
Le seul homme sur la Terre
Quand je t’aime
J’ai l’impression d’être à toi
Comme la rivière au Delta
Prisonnier volontaire
Quand je t’aime
Tous mes gestes me ramènent
À tes lèvres ou à tes bras
À l’amour avec toi
Quand je t’aime
Il est minuit ou midi
En enfer, au paradis
N’importe où mais ensemble
Quand je t’aime
Je ne sais plus si je suis
Un mendiant ou un messie
Mais nos rêves se ressemblent
Quand je t’aime
Tous mes gestes me ramènent
À tes lèvres ou à tes bras
À l’amour avec toi
♪
Quand je t’aime
J’ai des fleurs au bout des doigts
Et le ciel que je te dois
Est un ciel sans étoiles
Quand je t’aime
J’ai la fièvre dans le sang
Et ce plaisir innocent
Me fait peur, me fait mal
Quand je t’aime
Tous mes gestes me ramènent
À tes lèvres ou à tes bras
À l’amour avec toi
Quand je t’aime
J’ai l’impression d’être un roi
Un chevalier d’autrefois
Le seul homme sur la terre
Quand je t’aime
J’ai l’impression d’être à toi
Comme la rivière au Delta
Prisonnier volontaire
Quand je t’aime
Il est minuit ou midi
En enfer, au paradis
N’importe où mais ensemble
Quand je t’aime
Je ne sais plus si je suis
Un mendiant ou un messie
Mais nos rêves se ressemblent
Quand je t’aime

Compozitori: Bernard Edgar Joseph Estardy / Didier Rene Henri Barbelivien / Pascal Auriat
Versurile cântecului Quand je t’aime © Sony/ATV Music Publishing LLC, Universal Music Publishing Group

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Motivele nesăbuinței Washington, Diana Negre

Din momentul în care administrația americană a avertizat că Rusia se pregătea să înceapă războiul împotriva Ucrainei, pe plan internațional a existat un amestec de incredulitate și surpriză: nimeni nu credea că Moscova se va lansa într-o astfel de aventură, iar Ucraina a arătat o suprinzătoare capacitate de a rezista atacurilor Rusiei, o țară mult mai înarmată și cu o armată mult mai mare.
La aceasta se adaugă o altă surpriză, cea de a-l vedea pe, de obicei, puțin eficientul președinte american, Joe Biden, foarte hotărât să-i tragă după sine pe colegii săi europeni și să exerseze, astfel, lidership-ul pe care SUA aproape că îl pierduseră – performanță de care puțini îl credeau în stare pe Biden.
De când a început Rusia să-și arate colții, opinia cea mai răspândită a fost că Ucraina nu va putea rezista atacurilor leului rus, care urma să o înfulece repede și nemilos.
Însă, adevărul este că Rusiei nu i-a mers bine, invadarea este greoaie și chiar s-a împotmolit. Desigur, Moscova are mai multe alte posibilități de a se impune decât are Ucraina de a se apăra, însă Vladimir Putin se izbește de surpriza și deziluzia de a nu fi în stare să zdrobească o țară mai mică, mai săracă și mai slab înarmată.
Aceasta nu înseamnă neapărat că președintele rus va bate în retragere: un leu rănit poate deveni mult mai agresiv, însă se pare că armata sa nu are nici capacitatea de manevră necesară și nici puterea de a-și impune voința acum, pe loc.
Privind istoria seculară a rușilor, poate nu e atât de greu să înțelegem motivele lui Putin: în mod repetat țara a avut o politică expansionistă agresivă, care i-a permis să devină cea mai întinsă națiune de pe planetă, cu 11 fusuri orare. Acest lucru a fost obținut prin expediții de ocupare și cucerire, justificate prin grija față de propria ei securitate.
Imperiul rus, cel sovietic sau Rusia pe care o stăpânește Putin acum, nu și-a bazat succesele militare pe o forță militară care să-i ofere victorii fulminante, ci pe imensitatea teritoriului care l-a pus la adăpost în fața invaziilor sau i-a permis să-i supună pe inamici unei uzuri considerabile.
O teorie care ar explica actuala criză este că nehotărârea Americii ar fi pricipala cauză a invaziei rușilor: Washingtonul, care cunoștea planurile Moscovei de a ataca Ucraina și avertiza de săptămâni că se pregătea o invazie, nu a avut ideea de a face presiuni asupra președintelui ucrainean, Zelenski, să nu mai provoace Moscova. Căci Zelenski şi-a tot afirmat dorința ca Ucraina să intre în NATO, în timp ce Putin vroia un compromis de neutralitate, sau o adeziune la politica Moscovei, ceva asemănător cu poziția Belarusului.
Însă, această analiză ar putea fi nepotrivită: poate că Putin pur și simplu făcea primii pași pentru a reconstrui imperiul sovietic, destrămat la sfârșitul secolului trecut, ceea ce el însuși a calificat drept una din cele mai mari dezastre din istoria recentă. Cu Joe Biden la Casa Albă, poate că i s-a părut a fi momentul potrivit pentru a se folosi de ceea ce el percepea ca slăbiciune și nehotărâre la Washington și, prin urmare, în toată lumea occidentală.
În același timp, dacă Washingtonul era atât de convins de intențiile rușilor, trebuie să ne întrebăm care au fost motivele pentru care i-a lăsat pe ucraineni fără protecție. Să ne amintim că SUA, atunci când s-a dezmembrat imperiul sovietic, a insistat să priveze noua națiune ucraineană independentă de micile arsenale atomice, care poate ar fi pus-o la adăpost de atacurile rușilor.
Însă, toate acestea aparțin de acum istoriei, sau cel puțin țin de trecut: războiul din Ucraina poate fi pentru Putin ceea ce a fost invadarea Afganistanului pentru Uniunea Sovietică, în ultima perioadă a imperiului său. Dacă lucrurile vor merge ca până acum, o continuă vărsare de sânge în Ucraina va pune în pericol supraviețuirea regimului sau chiar a persoanei lui Putin. Acum, la fel ca atunci, Moscova nu a știut să aprecieze nici capacitatea de a rezista a teritoriului invadat, și nici nivelul de sprijinire internațională.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Las razones de la sinrazón Washington, Diana Negre

Desde que el gobierno norteamericano empezó a advertir que Rusia se preparaba para ir a la guerra contra Ucrania, la opinión internacional ha mostrado una mezcla de incredulidad y sorpresa: incredulidad de que Moscú se fuera a lanzar a semejante aventura, sorpresa por la capacidad ucraniana de resistir los ataques de Rusia, un país mejor armado y con un ejército mucho mayor.
Ahora, se suma otra sorpresa al ver que el habitualmente poco efectivo presidente norteamericano, Joe Biden, parece decidido a arrastrar tras de sí a sus colegas europeos y ejercer así el liderazgo que Estados Unidos casi había perdido -y del que a Biden pocos creían capaz.
Desde que Rusia empezó a enseñar los dientes, la opinión más extendida ha sido que
Ucrania no podía hacer nada para resistir el ataque del león ruso, que se la iba a comer rápida y despiadadamente.
Pero la realidad es que a Rusia la operación no le ha salido bien y su invasión es difícil y ha quedado estancada en algunos lugares. Cierto que Moscú tiene muchas más posibilidades de imponerse que Ucrania de defenderse, pero Vladimir Putin se enfrenta a la sorpresa y desengaño de no ser capaz de arrollar un país menor, más pobre y peor armado.
Esto no significa que el presidente ruso vaya a batirse necesariamente en retirada: un león herido puede ser todavía más agresivo, pero parece que su ejército ni goza de la capacidad de maniobra que creía ni mucho menos de la posibilidad de imponer su voluntad de inmediato.
Mirando a los siglos de historia rusa, quizá no sea tan difícil entender los motivos de Putin: el país ha tenido repetidamente una política expansionista agresiva, que le ha permitido convertirse en la nación más dilatada del planeta, con 11 franjas horarias. Es algo conseguido mediante expediciones de ocupación y conquista, justificadas con la preocupación por su propia seguridad.
El imperio ruso, el soviético o la Rusia que hoy gobierna Putin, no ha basado sus éxitos militares en un poderío militar que les ofrecía victorias fulminantes, sino en lo dilatado de su territorio que le ha puesto al abrigo de invasiones o le ha permitido desgastar a sus enemigos.
Una teoría para explicar la crisis actual es que la indecisión norteamericana fue la principal causante de la invasión rusa: Washington, que tenía conocimiento de los planes de Moscú para atacar Ucrania y llevaba semanas advirtiendo de que se estaba preparando una invasión, no tuvo la clarividencia de presionar al presidente ucraniano Zelenski para que renunciara a cualquier intento de provocar a Moscú. Es algo que Zelenski hizo repetidamente al anunciar su deseo de integrarse en la OTAN, cuando Putin quería un compromiso de neutralidad, o una adhesión a la política rusa semejante a la que recibe de Bielorusia.
Pero el análisis podía ser desacertado: Tal vez Putin simplemente daba los primeros pasos para recuperar el imperio soviético, desaparecido a finales del siglo pasado, en lo que él mismo calificó como uno de los mayores desastres de la historia reciente. Con Joe Biden en la Casa Blanca, tal vez le pareció el momento de aprovechar la que percibía como debilidad e indecisión en Washington y, en consecuencia, en todo el mundo occidental.
Al mismo tiempo, si Washington tan convencido estaba de las intenciones rusas, cabe preguntarse cuáles fueron sus motivos para dejar a los ucranianos sin protección. Recordemos que Estados Unidos, al desmembrarse el imperio soviético, insistió en privar a la nueva nación independiente ucraniana de sus pequeños arsenales atómicos que tal vez la habrían puesto al abrigo de los ataques rusos.
Pero todo esto pertenece ya a la historia, o al menos al pasado: la guerra de Ucrania puede ser para Putin lo que la invasión de Afganistán fue para la Unión Soviética en las postrimerías de su imperio. De continuar como hasta ahora, una sangría continuada en Ucrania pondría en peligro la supervivencia del régimen -o tal vez la persona- de Putin. Hoy, como entonces, Moscú no supo valorar ni la capacidad de resistencia del territorio invadido, ni el nivel de apoyo internacional.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Asemănarea este izbitoare.
Hitler rămâne un pitic pe lângă barbaria de proporții pe care a gândit-o, a plănuit-o și, acum, o pune în practică liderul de la Kremlin. Distrugerile orașelor ucrainene și măcelul locuitorilor lor, de fapt, triturarea și distrugerea sistematică a Ucrainei, lasă mult în urmă atrocitățile comise de naziști în Guernica (Spania) sau Lidice (Cehoslovacia din vremea aceea). Și, mai ales, Putin nu se oprește!
Ca și în cazul hitleriștilor, se pune întrebarea și pentru putiniști: sunt nebuni indivizii aceștia, e nebun Putin?
Putin și colaboratorii lui nu sunt nebuni, știu ce fac, sunt conștienți de gravitatea faptelor lor. Putin vede foarte clar realitatea din jurul său. Dovada o reprezintă grija cu care caută eufemisme pentru acțiunile sale.
În primul rând, a invadat Ucraina, FĂRĂ DECLARAȚIE DE RĂZBOI. Ca să-și poată minți poporul.
În al doilea rând, afirmă că războiul crunt pe care îl duce în această țară, NU ESTE RĂZBOI, ci o operațiune specială. E în vigoare o lege care interzice cuvinte revelatoare, ca INVAZIE, RĂZBOI… etc. Pentru cei care încalcă legea, pedepsele sunt de la 10 la 15 ani de închisoare.
În al treilea rând, a oprit orice sursă alternativă de informare a populației, pentru ca aceasta să poată fi mințită cât mai eficient de propaganda Kremlinului.
În al patrulea rând, orice manifestație de stradă în Rusia împotriva războiului din Ucraina, sau orice ivire a vreunei opoziții politice la ceea ce face Putin, se lasă cu arestări masive în rândul protestatarilor.
În al cincilea rând, Putin realizează că invazia lui are consecințe grave inclusiv pentru Federația Rusă și amenință voalat și chiar fățiș cu folosirea armelor nucleare. Începe să se teamă pentru poziția lui în fruntea Kremlinului.

De ce a luat Putin toate aceste măsuri?
Simplu! Este foarte conștient de crimele lui și se străduiește din răsputeri să nu le afle marea masă a populației din Federația Rusă. Însă, minciunile lui nu vor ține prea mult. De ce se teme nu va scăpa. Rușii încep să afle adevărul. Militarii morți sunt aduși acasă la familiile lor. Durerea e văzută de vecini și lumea începe să vorbească.
Trăiește Putin într-o realitate paralelă? Atunci, de ce minte?
La un congres internațional care a dezbătut problema minciunii s-au desprins două concluzii. Una este că: MINCIUNA ESTE O FORMĂ DE ASUMARE A REALITĂȚII. Este, de fapt, o variantă a ceea ce se spune în Biblie: nu există orb sau surd mai mare, decât cel care nu vrea să vadă sau să audă. Adică, mincinosul vede foarte bine adevărul, realitatea, dar, are un interes puternic să arate celor din jur o asumare distorsionată a realității. Sau pur și simplu, o negare a ei.
A doua concluzie este că, ÎN CASA UNUI MINCINOS, SE VA NAȘTE UN MINCINOS. Nu este vorba neapărat de vreun fiu sau urmaș, nepot, strănepot. În casa lui Putin, Lavrov ministrul său de externe, ambasadorul rus la ONU… mint la fel de consternant ca stăpânul lor.

Iar milioane de ruși, vor minți la fel, deoarece așa au fost învățați „să-și asume realitatea”, așa „au fost crescuți” în casa lui Putin. Vor apăra „adevărul lor” până în pânzele albe. De aceea, părinții nu cred ce le spun fiii lor de pe front, că în Ucraina este măcel și barbarie.

Războiul lui Putin este lupta unui dictator împotriva valorilor democrației. Democrația este cea mai mare amenințare la adresa dictaturii.
Putin a declanșat, în felul acesta, o criză multiplă la nivel mondial. Fenomenul acesta negativ va veni în cascadă. Încă nu resimțim efectele și amplitudinea acestei evoluții complexe și profund negative, în toate domeniile activității umane. Incredibil: este vorba de ideologia și practica genocidului, în acest secol al nostru. Probabil va purta denumirea de PUTLERIADĂ. Sonoritățile acestui termen amintesc de cele două personaje sinistre.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Vita Nuova
IX
Mergeam, alaltăieri, călare, pe drumul ce-apucasem, abătut,
pierdut în gânduri că fără voie trebuii să plec,
când îl văzui pe Amor, ieșit în calea-mi, m-aștepta să trec,
un pelerin, în hainele-i sărace, l-am crezut.

Îmi apăru mizer la chip și mohorât, înfrânt,
parcă-și pierduse stăpânirea lumii, nu mai era al ei senior temut;
și gânditor venea și suspinând, tăcut,
lume să nu mai vadă, cu capul în pământ.

Pe nume mă strigă când mă văzu,
și zise: vin de la atâta depărtare,
de unde inima-ţi era din voia-mi, ieri;

Ţi-o adusei, ca să slujească unei noi plăceri.
Şi luai atunci din el o parte atât de mare,
că dispăru şi nu-mi dau seama cum făcu.

Dante Alighieri, portret din secolul XVII, GETTY IMAGES

Rime della Vita Nuova

Cavalcando l’altr’ier per un cammino,
pensoso de l’andar che mi sgradia,
trovai Amore in mezzo de la via
in abito leggier di peregrino.

Ne la sembianza mi parea meschino,
come avesse perduto segnoria;
e sospirando pensoso venia,
per non veder la gente, a capo chino.

Quando mi vide, mi chiamò per nome,
e disse: «Io vegno di lontana parte,
ov’era lo tuo cor per mio volere;

e recolo a servir novo piacere».
Allora presi di lui sì gran parte,
ch’elli disparve, e non m’accorsi come.
[Vita Nuova IX 9-12]

Probabil Alleyn Bequest, 1626, cu inscripția: DANTES ALDIGERIV, Google Art Project

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Se vede acum ce au vrut să spună liderul de la Kremlin și ministrul său de externe, atunci când au vorbit despre OPERAȚIUNEA SPECIALĂ DIN UCRAINA. Nu au considerat că este o invazie, deoarece și-au trimis armatele ca să fie triturate și umilite de ucraineni.

Chiar dacă atunci s-au străduit să mintă, folosindu-se de un eufemism, Dumnezeu a vrut să le dea dreptate, până la urmă, și să îi facă și pe ei să înțeleagă ce au spus.

E un prim pas, pentru ei, pe calea înțelegerii realităților cumplite pe care le-au creat, a războiului absurd și inutil pe care l-au declanșat în Europa. Dumnealor văd destul de clar, în acest moment, că Operațiunea Specială nu este decât o invazie păguboasă, care ruinează Rusia, așa cum n-ar fi reușit nicio forță inamică exterioară să o facă.

Putin a devenit, extrapolând numele unor personaje din basmele românești, un SFARMĂ-RUSII. Probabil este unul din numele sinistre cu care va rămâne în istorie, alături de cel de criminal de război.
Rusia duce un război de agresiune pe teritoriul Ucrainei.

Ucraina, țară invadată, duce un război patriotic, de apărare. Ucrainenii luptă cu tenacitate deoarece sunt puternic motivați: țara le-a fost ciuntită de teritorii importante, a fost invadată hoțește, fără niciun motiv și fără declarație de război, femeile și copii au fugit în străinătate ca să-și salveze viața, în timp ce soții și tații lor au rămas în țară ca să lupte împotriva cotropitorilor, sunt distruse case, edificii, monumente, infrastructuri, localități întregi rămân fără electricitate, apă, alimente, medicamente.

A ajuta o țară invadată să se apere este un gest moral și demn. Sprijinul se impune de la sine. Oricâte reproșuri și avertismente ar lansa agresorul, ajutoarele – inclusiv militar – pentru națiunea agresată, care se apără pe teritoriul ei, nu poate fi considerată agresiune. Agresor e invadatorul nu națiunea cotropită.
A-l ajuta pe agresor – atenție la China cea ambiguă!– înseamnă, în mod clar, că te alături agresorului, că sprijini și participi la agresiune. Cu atât mai mult dacă ajutorul este în arme.

Aruncând o privire spre soldatul rus, cu toate că a învins în decursul istoriei în multe războaie… nu prea strălucește! A învins cu greu chiar și atunci când numericește și-a copleșit inamicul.

În războiul din 1877-78, luptele se duceau împotriva Turciei atât în Caucaz, cât și în Balcani. Soarta se decidea aici, în țara vecină, Bulgaria. Turcii le administrau înfrângeri dureroase rușilor.

Disperat, țarul rus i-a trimis o telegramă lui Carol I al României să treacă Dunărea pe unde vrea, să lupte sub comanda cui vrea, numai să intre în luptă, deoarece „cauza creștinătății e pierdută”, adică recunoștea că rușii pierdeau războiul. (În 1944, rușii au căutat cu frenezie telegrama țarului la Arhivele Naționale din București).

Au găsit-o, au confiscat-o și au fost mulțumiți. De ce oare? Arhiviștii noștri le-au pregătit un hap, un fals, pe care l-au înghițit). Carol I, tânăr locotenent, produs al Academiei de Război din Berlin, a venit la Plevna, a văzut care era situația, și a propus ca fortăreața Plevnei să fie luată prin asediu, nu prin asalt (atacuri).

Cu greu i-a convins pe ruși. Asediul însemna construirea unor fortificați în jurul Plevnei, cu un drum de comunicare săpat ca un șanț ferit de privirea și artileria otomană. A urmat așteptarea ca turcilor să li se termine proviziile. Deci nu atacuri nesăbuite, așa cum au procedat rușii.

După trei luni de asediu, turcii au încercat să iasă din cetate îndreptându-se spre Vidin, adică, spre nord-vestul Bulgariei. Armata română a intrat în cetate și a cucerit-o. Turcii s-au izbit de armatele rusești adăpostite, de data aceasta ele în fortificații, s-au întors din drum și au vrut să intre în cetate. N-au mai avut unde și s-au predat armatei române. Dacă n-ar fi fost contribuția armatei române condusă de Carol I, rușii ar fi pierdut războiul.

În Primul Război Mondial, rușii au părăsit frontul în fața trupelor germane și austriece.

Armata română a fost nevoită să-și subțieze forțele ca să umple golurile lăsate de ruși. Pe la Mărăști, Mărășești, Oituz nemții nu au putut trece, dar, au trecut pe Valea Jiului, deoarece au avut trupe de vânători de munte, care au coborât cu cordeline pe o pantă stâncoasă nepăzită, deoarece nimeni nu-și putea imagina, la vremea aceea, că pe acolo ar putea coborî o ființă umană. În felul acesta, trupele române au fost atacate pe la spate, frontul s-a spart, nemți au luat toată Muntenia și s-au oprit la… Odesa.

În cel de al Doilea Război Mondial, la cotul Donului, rușii au reușit să spargă frontul, deoarece un ofițer superior german a predat Armatei Roșii planurile de luptă ale nemților. Când a ajuns pe teritoriul României, Armata Roșie a plasat Armata Română în prima linie. Părinții mei i-au văzut pe primii militari care țineau linia frontului. Li s-a părut că uniforma lor semăna foarte mult cu uniforma militară românească. Înaintau prin șanțurile de pe marginea drumului. Oamenii din sat stăteau pe la porțile caselor lor și îi priveau.

-Sunt nemți în sat?- întrebau militarii, în românește.

-Nu sunt, au plecat acum două zile. Dar, voi sunteți români, nu sunteți ruși?

-Rușii nu luptă. Vin în urma noastră la vreo 5 kilometri. Frontul îl ținem noi, românii.

Și ce jafuri și violuri comiteau rușii în spatele frontului. Aveau tot timpul, nu erau ocupați să lupte.
Românii au luptat, nu rușii, până au ajuns în lunca Dunării. Românii au eliberat Budapesta și alte orașe. Când se vedea că nemții erau pe cale să fie înfrânți, atunci intervenea Armata Roșie ca să culeagă victoriile. Așa s-a întâmplat în Budapesta și în multe alte orașe din Ungaria și Slovacia.

Ca să nu ajungă și Armata Română la Berlin, sovieticii au hotărât să o direcționeze spre Munții Tatra unde erau trupe germane foarte bine fortificate, cu provizii și muniții pentru luni de zile, și care refuzau să se predea.

Au continuat să lupte și după capitularea Germaniei – 9 mai 1945 – ; trupele române nu au primit niciun ajutor, niciun singur cartuș sau vreo grenadă din partea rușilor, și nu au fost lăsate să vină acasă, până nu au cucerit toate cazematele, toate punctele de rezistență ale germanilor.

Au murit foarte mulți români în Tatra. S-au întors în țară – dezarmați și umiliți de sovietici – prin septembrie 1945.

Asta înseamnă că CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL S-A TERMINAT ÎN EUROPA, ÎN LUNA SEPTEMBRIE A ANULUI 1945, și nu în Japonia, prin capitularea acelei țări, în august, în urma bombardamentelor atomice de la Hiroșima și Nagasaki.

Ar fi bine ca măcar istoriografii români să menționeze cu fermitate acest adevăr, în studiile și lucrările lor.
Să menționăm că și Bulgaria a fost invadată de Armata Roșie, fără ca această țară să se fi aflat în război cu Rusia, și a pățit cam același lucru: rușii au eliberat Bulgaria cu ajutorul… Armatei Bulgare!

Soldatul rus n-a luptat deloc nici acolo, venea amenințător în spatele militarilor bulgari ca să-i împuște dacă nu luptă!

Cam așa a luptat soldatul rus în războaiele mai recente. Dacă mergem ceva mai în urmă, armatele lui Napoleon au fost învinse mai degrabă de frigul din Rusia, decât de soldatul rus.

Oricum, în Ucraina, prestigiul modernizatei și temutei armate a Federației Ruse a coborât până la genunchiul broaștei. Cecenii și sirienii nu vor reuși să-l refacă, chiar dacă vor fi împinși ei în prima linie Eventual, îl vor coborî și mai mult.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Vladimir Putin afirmă, acum, că „Ucraina se pregătea să atace Crimeea, Donețk-ul și Lugansk-ul”.
Este încă o afirmație care arată că acest sinistru personaj se crede Dumnezeu: este convins că tot ce spune el se transformă automat în realitate, este ca o poruncă divină care trebuie să se împlinească.

Este evident că în toate cele trei teritorii smulse Ucrainei se află trupe rusești. Oare, Ucraina chiar se pregătea să atace armata Federației Ruse pe care nu avea cum să o învingă din postura de atacatoare? Să-i ofere Rusiei un motiv serios să o invadeze?

Nu, Ucraina nu i-a oferit niciun motiv Rusiei să o atace.

Se vede de la o poștă că lucrurile zbârnâie, nu se potrivesc!

Atunci de ce a invadat Putin Ucraina cu niște armate formate din recruți și soldați în termen fără pic de experiență de luptă, mințindu-i că acolo vor fi primiți cu ovații și flori, în loc să trimită oameni căliți în războaiele din Siria și Libia, mercenari și ucigași profesioniști în „arta războiului”? De ce a fost convins că Ucraina va fi cucerită în câteva ore, atât cât durează plimbarea lină și liniștită de la granița Belarus-ului până la Kiev.

Vrea să sugereze, acum când vede cât de tenace este rezistența ucrainenilor, că știa, totuși, cât de pregătiți sunt ucraineni pentru luptă și încearcă să inducă cu viclenie ideea că această tenacitate a luptătorilor ucraineni avea scopuri agresive. De fapt, vrea să-și justifice, în felul acesta mincinos, insuccesul campaniei lui de cucerire.

Putin acuză Occidentul că vrea să dezmembreze Federația Rusă. Dacă într-adevăr ar fi fost așa, Occidentul ar fi destrămat-o până acum. Ar fi avut ocazia să o facă atunci când s-a năruit URSS-ul. Or, tocmai că i-au dat cu generozitate bani și fonduri să se mențină, să-și păstreze integritatea. Occidentul nu dorește dispariția Federației Ruse, deoarece, în spațiul siberian, imediat și-ar impune dominația China.

Putin știe lucrul acesta. Putin e conștient de faptul că Occidentul și acum, în condițiile în care Rusia este supusă unor măsuri și sancțiuni fără precedent în istorie, sunt menite doar să-l determine pe el să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Atât!

Dar Putin judecă lumea după criteriile lui imperialiste. Se străduiește să vadă peste tot numai amenințări și dușmani, când în realitate aceștia nu există. L-a amenințat în vreun fel Cecenia atunci când și-a vrut independența?

Da, i-a amenințat imperiul! Ar fi fost un precedent, un exemplu demn de urmat și de alte republici din Federația Rusă.

Și la ce barbarie a supus-o, ce măcel și distrugere scelerată i-a administrat capitalei cecene, Groznîi!
Experiența aceea o transferă acum, diabolic amplificată, Ucrainei. Îi distruge orașele cu o nonșalanță consternantă, ce denotă că acest personaj nu are limite în nesăbuința lui, că nu respectă absolut nicio valoare, NICI MĂCAR VIAȚA.

Totuși, Putin, are niște valori: acelea care fac parte din cultura imperialistă! Este moștenitorul agresivității imperiilor țarist și bolșevic, care au tot cucerit teritorii din țările cu care se învecinau.
Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa stabilea un status quo, adică, granițele țărilor europene rămâneau așa cum erau, nu se puteau modifica. Pe acest principiu se baza pacea. În plus, țările statorniceau pacea și prin colaborarea lor.

Putin a descoperit că acest acord semnat la Helsinki în 1975 avea o lacună: nu menționa deloc sferele de influență! URSS, în anii aceia, avea convingerea că puterea sovietică va fi eternă, și că nu vor apărea schimbări care să-i altereze ei sfera de influență. I-a scăpat acest mic detaliu!

Acum, Putin vrea o nouă Yaltă, care să-i recunoască lui dreptul de a avea vechea sferă de influență a URSS-ului. În plus, se preface că nu realizează că a încălcat prevederile Actului Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, anexând provinciile ucrainene Donețk, Lugansk și Crimeea.

Iar invadarea Ucrainei ar fi o chestiune internă care privește exclusiv Federația Rusă.

Așa gândește Putin.

Numai că, nu-l mai crede nimeni. Ce afirmă Putin și ministrul său de externe, Serghei Lavrov, nu mai valorează nici măcar doi bani. Toată lumea se uită la fapte, nu la vorbele lor.

Pe Putin și colaboratorii lui îi așteaptă un proces pentru crime de război. Au declanșat o agresiune neprovocată și au comis atrocități inimaginabile. În mod sigur se va crea un tribunal de tip Nueremberg, unde dumnealor vor susține, ca înaintașii lor naziști, că nu au știut mai nimic din ce efecte a avut operațiunea specială împotriva Ucrainei.

Nu-i nimic, vor afla atunci, chiar dacă nu vor dori să afle!

Tribunalul de la Nueremberg care i-a judecat pe fasciști

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Rusia este statul agresor în conflictul cu Ucraina, nu încape nicio îndoială. Toate țările lumii sunt convinse de acest lucru, chiar și cele care nu vor să vadă, sau cele care se străduiesc să se situeze pe o poziție neutră sau, mai degrabă, ambiguă, cum este China.
Agresiunea nu a fost provocată în niciun fel.

Este doar pofta lui Putin – între timp Congresul SUA l-a declarat CRIMINAL DE RĂZBOI – de a se înstăpâni asupra acestei țări. Este ca un copil prea răsfățat de părinți – „l’enfant gaté”- căruia îi trebuie jucăria numită Ucraina cu orice preț: țipă, urlă, se tăvălește pe jos, îi mușcă și îi zgârie pe cei care se apropie de el ca să-l liniștească, și nu se oprește, până nu obține ceea ce vrea.

În mod normal, leacul pentru asemenea năbădăioși este… o găleată cu apă cât mai rece – eventual cu cubulețe de gheață – care să i se toarne în creștet, adică peste tot corpul. Copilul „botezat” în felul acesta este instantaneu descurajat, i se oprește respirația pentru o clipă, încetează să-i mai terorizeze pe cei din jur, tace și, eventual, începe să plângă. Vede că șantajul la care a recurs nu are succes.

Adevărul este că nu numai copilul merită un astfel de tratament, ci și părinții lui. Și îl meritau mai demult, ca să învețe, din timp, să fie cumpătați în răsfățarea odraslei lor. Căci există limite.

De acum înainte, Putin cel răsfățat va purta pe frunte ștampila de CRIMINAL DE RĂZBOI. Poate că încă nu realizează gravitatea acestui fapt. Și nici cei din jurul lui. Sau, se vor preface, de frică, că nu îi văd steaua aceasta tenebroasă care, foarte curând, va „străluci” oficial și pe fruntea lor.

Va veni vremea când Federația Rusă îi va plăti Ucrainei despăgubiri de război. Vor veni vremuri când Rusia va trăi în condiții foarte grele. Războiul acesta o sărăcește și pe Rusia și o trimite înapoi cu o sută de ani. Kremlinul trebuie avertizat asupra acestui lucru, încă de pe acum. Va fi ca un duș rece pentru cei din camarila lui Putin și îi va opri din adulațiile și răsfățul cu care își tratează liderul. Vor realiza ce răspundere enormă au și că vor da seamă, de îndată ce Putin nu va mai fi la putere.

Așa că, domnule Zelenski, cereți-i lui Putin despăgubiri de război! Încă de pe acum! Probabil, el nu va dori să audă, dar, vor auzi cei din anturajul lui, rușii din țară și de pretutindeni, militarii care au invadat și care distrug țara. Trebuie să afle că, cu cât distrug mai mult, cu atât vor plăti mai mult!

Fiecare familie ucraineană prejudiciată trebuie să solicite despăgubiri Rusiei. Primăriile orașelor la fel. Barbaria, suferința, civilii omorâți, edificiile și casele distruse, familiile risipite, băjenia și dizlocarea populației etc. sunt motive de netăgăduit pentru a pretinde Moscovei să plătească pentru ceea ce a făcut. Va fi și o învățătură de minte – pentru ruși și pentru alții – să nu mai țină la putere astfel de indivizi „longevivi”.

Pretindeți-i, domnule Zelenski, despăgubiri de război, cu mențiunea că nota de plată definitivă i se va remite de îndată ce se va face o evaluare exactă a distrugerilor și pierderilor pe care le-a comis. Le-a comis – verbul e corect – deoarece e vorba de barbarie și genocid.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Predarea în școli a Holocaustului ar trebui să pornească de la întrebarea:

Au fost NEBUNI fasciștii aceia care au omorât peste 6 milioane de oameni?

NU AU FOST NEBUNI! Au fost niște indivizi perfect normali: AU ȘTIUT CE FAC, AU AVUT DISCERNĂMÂNT! Au știut că ceea ce comiteau era o fărădelege cumplită și, cu toate acestea, au amplificat crima, au extins-o la o scară foarte mare. AU INDUSTRIALIZAT CRIMA!

Așa consideră medicii și juriștii.

Și totuși, niște ființe umane normale nu ar fi omorât pe nimeni, nu ar fi ucis nici măcar un singur om. Toate religiile din lume consideră că viața este de origine divină. Toate își îndeamnă și chiar își avertizează credincioșii – și vom recurge la succinta, dar cuprinzătoarea formulă iudeo-creștină: SĂ NU UCIZI! Este o valoare supremă pe care, în timpurile moderne, orice om civilizat o are în cultura sa de bază, indiferent dacă practică vreo religie sau dacă este ateu. Face parte din cei „șapte ani de acasă”, din fondul de aur, nucleul embrionar care generează personalitatea și comportamentul ființei umane în societate. Scriitorul latino-american, Gabriel Garcia Marquez, spunea că el a învățat totul până la șapte ani!

Atunci, cum a fost posibil – și aceasta este marea problemă – să se contagieze atâția indivizi de acea aviditate, de acea voluptate-dementă de a ucide?

CRIMĂ, GENOCID, HOLOCAUST…
La ora actuală demența de a ucide se revarsă asupra „unui popor care nu există”, poporul ucrainean! Autorii atrocităților au interzis cuvinte ca RĂZBOI, COTROPIRE, INVAZIE, AGRESIUNE… MOARTE! Cine îndrăznește să folosească aceste cuvinte, în țara agresorului, va fi condamnat la 10-15 ani de închisoare, sub acuzația că răspândește știri false. Căci, nu-i așa, nu e vorba de invazie, ci de un voiaj turistic triumfal, primit de localnici cu ovații, flori și ospitalitate, o simplă defilare a unor blindate, avioane și drone, așteptată cu nerăbdare de populația țării vizitate.

Fărădelegea de proporții li se administrează ucrainenilor sub denumirea de OPERAȚIUNE SPECIALĂ. Este un eufemism din care roiește un șir întreg de alte afirmații consternante: nu sunt atacați și nici nu mor oameni civili, nu mor nici militari din rândurile agresorului, populația Ucrainei nu este ținută ostatecă și nu sunt uciși, din oră în oră, din minut în minut, oameni nevinovați, în cel mai pur stil terorist. Nu s-a ridicat clapa de protecție, în semn de alertă, a butonului nuclear și nici nu s-a recurs la gesturi… nucleare la Cernobîl și Zaporojie, pentru a îngrozi Europa și întreaga lume.

Nu le trece lor prin minte să amenințe cu… sau măcar să sugereze un HOLOCAUST NUCLEAR, așa ca o operație specială!

Flăcăule, rolul tău e mesianic!

UN PUTIN ÎNȚELEPT AR FI ADERAT LA UE ȘI LA NATO
Dar, Putin a procedat invers, a evoluat spre imperiu, nu spre democrație. Inițial, a proclamat un patriotism al resurselor, astfel că Rusia trebuia să redevină stăpână pe bogățiile ei însușite de unii pe nedrept, adică furate. Cu acel patriotism al resurselor a cultivat foarte ușor naționalismul. Iar naționalismul a devenit baza neo-imperialismului rus. „Vom fi iarăși ce am fost…!”

Destrămarea imperiului sovietic a lăsat, în diferitele republici foste sovietice, niște elite rusești care, în noile condiții, și-au pierdut privilegiile și au ajuns în condiția de minorități. Națiunea imperială a rușilor să devină minoritară? Este inadmisibil! Cazul Transnistriei este un exemplu elocvent. Majoritatea rușilor de acolo au venit din alte locuri, chiar și din Vladivostok, atrași de complexul industrial-militar, creat anume pentru ei.

Ucraina oferă alte argumente în acest sens. Zonele Lugansk și Donețk au fost incitate și sprijinite să nu accepte condiția de minoritate în cadrul Ucrainei.

Chestiunea aceasta a minorităților rusești din celelalte republici foste sovietice a constituit o altă bază pentru retrezirea sentimentelor naționaliste și neo-imperialiste ale rușilor. Se sugera că minoritatea rusă, acolo unde există, este năpăstuită. Iulia Timoșenko – sindromul Tomoșenko – ucraineanca de etnie rusă care avea să ajungă prim ministru al Ucrainei, aprigă susținătoare a integrării țării ei în UE și în NATO, l-a speriat pe liderul de la Kremlin. Vedea toată lumea că rușii minoritari nu numai că nu sunt năpăstuiți, dar iată că pot să ajungă în fruntea țărilor respective și, în plus, nu privesc spre Moscova, ci spre Occident. Asta da, era o lovitură serioasă: ruina ideologia neo-imperialistă a Kremlinului.

Ca orice imperiu lacom și hrăpăreț, s-a străduit ca tot ce era în afara lui să fie divizat și învrăjbit. Sunt cunoscute acțiunile anti-occidentale ale Kremlinului: amestecul în procesele electorale, sprijinirea separatismelor – de la cel catalan, până la Brexit -, statornicirea dependenței occidentale de hidrocarburile rusești…

Un alt pilon îl constituie cucerirea de poziții și de zone de influență în diferite părți ale lumii, în Siria, Libia, Mali, Venezuela… unde prezența militară se exercită de la consilieri și mercenari ruși, până la baze militare permanente.

CULTURA IMPERIALĂ
Nu există țară cu care să se fi învecinat imperiul țarist și cel sovietic de la care să nu fi smuls teritorii! Din Polonia, România, Finlanda, până în Japonia. Insulele Kurile au fost invadate de Uniunea Sovietică la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, imediat… după capitularea Japoniei! Rușii sunt încă acolo!
Dorința de a stăpâni alte popoare contravine valorilor democratice. „Nu e liber poporul care stăpânește alt popor!” Cultura imperială este un anacronism în zilele noastre, este un adevărat pericol!

Cultura imperială se sprijină pe corupție. Un Putin înțelept ar fi stârpit corupția din jurul lui și din toată țara. El și-a creat oligarhi și o structură militar-industrială pentru a menține Rusia printre marile puteri ale lumii. Însă Rusia nu mai este o supraputere. Este o mare putere diformă, are doar armate și arsenale, însă, restul economiei ei este sub nivelul Italiei. Exportă materii prime și foarte puține produse industriale, mai mult arme.

Pentru a se menține la Putere, Putin a încercat să-și ucidă și chiar și-a ucis adversarii și criticii politici. A rămas prea mult timp la putere, astfel încât s-a îmbolnăvit de boala dictatorului: se crede infailibil și etern. Este convins că are un rol mesianic în lume. Gândirea aceasta tare aduce cu Mein Kampf.

A comis atrocități în Cecenia, în Siria și, acum, în Ucraina. A declanșat un periculos război în Europa. NATO îl înfruntă, fără trupe în teatrul de război, însă cu o puternică angajare economică și logistică de partea ucraineană. Occidentul sprijină războiul patriotic împotriva războiului agresor. Pe plan internațional, s-a creat o mișcare de izolare a Federației Ruse, prin impunerea de sancțiuni multiple în regim crescendo, menite să-i epuizeze energia și voința războinică și să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Și, eventual, să determine schimbări interne în Federația Rusă, astfel ca Putin să fie înlăturat de la putere.

DEZECHILIBRUL
Războiul acesta militar din partea Federației Ruse și economico-financiar din partea Occidentului a creat un dezechilibru în cascadă, care afectează întreaga lume.

A început în domeniul energetic: combustibilii și electricitatea s-au scumpit. Automat se scumpesc toate, de la transporturi și servicii, până la alimente și alte produse de primă necesitate. Pe termen scurt, se va recurge, din nou, la combustibilii puternic poluanți, cum sunt cărbunii.

Cel mai vizibil este dezechilibrul demografic: milioane de ucraineni fug de război, așa cum au fugit sirienii când Rusia i-a supus unui bombardament barbar, acum câțiva ani. Aceste dislocări creează mari probleme în țările primitoare, deoarece sunt foarte costisitoare. Este un efort considerabil adițional, tocmai într-o perioadă de recuperare după pandemie.

Echilibrul agro-alimentar este serios afectat, deoarece nici Ucraina și nici Rusia nu mai exportă grâne sau îngrășăminte spre Occident, unde, unele țări, cum este Spania, depind în mare măsură de aceste livrări. În Spania, porumbul ucrainean sprijinea producția de carne.

Industria turistică este dezechilibrată considerabil. Nu vor mai veni turiști ruși – nu pot să călătorească!- în țările mediteraneene, din Turcia, până în Spania. Sectorul acesta asigura locuri de muncă și aduce venituri substanțiale țărilor respective.

Dezechilibrul generat de războiul lui Putin – acesta este termenul corect – se manifestă în toate domeniile vieții de pe planetă, iar echilibrul va fi greu de refăcut în timp. Sunt afectate știința, cultura, sportul…

PUTIN VA PIERDE
Prea i-a speriat pe toți. În felul acesta i-a unit împotriva lui. Dacă Putin ar fi fost înțelept, nu s-ar fi aliat cu China. Beijingul NU E NEUTRU, are o atitudine ambiguă! E și cu Rusia, dar și cu Ucraina. De fapt, China nu e cu nimeni, decât cu ea singură. Expansiunea Chinei este, deocamdată, economică.

Ce nu a vrut să înțeleagă Putin, sau s-a prefăcut că nu înțelege, este că UE și NATO au avut și au un mare interes ca Federația Rusă să nu se destrame, deoarece China s-ar strădui imediat să-și impună hegemonia în toată Siberia.

Occidentul sufocă acum Federația Rusă doar pentru a o opri din măcelul la care supune Ucraina. Putin și camarila lui știu acest lucru.

O Federație Rusă post-Putin înțeleaptă se va apropia de Europa, își va up-data gândirea politică, adoptând valorile democrației occidentale. Nu se va mai teme nici de UE nici de NATO. Va avea nevoie de banii Occidentului pentru a se recupera economic, și pentru a plăti despăgubirile de război Ucrainei. Cu cât distruge mai mult, cu atât va plăti mai mult.

Viitorul Federației Ruse este în Uniunea Europeană. Cu cât mai repede va înțelege acest lucru, cu atât mai bine. Pentru Rusia și pentru toată lumea.

SE OPREȘTE PUTIN?
Important este să nu fie un „bad looser!” Sau, cei din jurul lui să înțeleagă că este un astfel de pierzător și să-l oprească la timp.

Căci de pierdut, va pierde în mod sigur, prea s-a pus cu toată lumea!

MERITUL LUI VOLODIMIR ZELENSKI
În mod ciudat, evreii nu au sesizat pericolul acestui potențial HOLOCAUST pe care îl reprezintă războiul lui Putin. Lumea se baza pe ei. Ei erau gardienii, ei erau cei care păzeau lumea și alertau dacă observau iviri ale acestei ideologii demente. Dar, se pare că au rămas cu privirea îndreptată mai mult spre trecut.
Israelul nu participă la sancțiunile impuse Rusiei, deoarece are un acord cu aceasta, în virtutea căruia, avioanele sale pot survola Siria, pentru a lovi bazele grupurilor armate sprijinite de Iran.

Necesitatea de a studia, de acum înainte, foarte serios HOLOCAUSTUL revine lumii întregi, deoarece amenințarea este globală. Ideologia crimei nu s-a stins, a mocnit, s-a păstrat și iată că a reizbucnit în răsărit. Elementele comune ale lui Putin și Hitler sunt izbitoare. Mai ales demența.

Și totuși, un evreu a fost cel care a trezit omenirea. A avut privirea ațintită înainte și a văzut ceea ce un Occident somnoros nu se străduia să vadă.

Probabil i se va decerna Premiul Nobel.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.