Vladimir Putin afirmă, acum, că „Ucraina se pregătea să atace Crimeea, Donețk-ul și Lugansk-ul”. Este încă o afirmație care arată că acest sinistru personaj se crede Dumnezeu: este convins că tot ce spune el se transformă automat în realitate, este ca o poruncă divină care trebuie să se împlinească.
Este evident că în toate cele trei teritorii smulse Ucrainei se află trupe rusești. Oare, Ucraina chiar se pregătea să atace armata Federației Ruse pe care nu avea cum să o învingă din postura de atacatoare? Să-i ofere Rusiei un motiv serios să o invadeze?
Nu, Ucraina nu i-a oferit niciun motiv Rusiei să o atace.
Se vede de la o poștă că lucrurile zbârnâie, nu se potrivesc!
Atunci de ce a invadat Putin Ucraina cu niște armate formate din recruți și soldați în termen fără pic de experiență de luptă, mințindu-i că acolo vor fi primiți cu ovații și flori, în loc să trimită oameni căliți în războaiele din Siria și Libia, mercenari și ucigași profesioniști în „arta războiului”? De ce a fost convins că Ucraina va fi cucerită în câteva ore, atât cât durează plimbarea lină și liniștită de la granița Belarus-ului până la Kiev.
Vrea să sugereze, acum când vede cât de tenace este rezistența ucrainenilor, că știa, totuși, cât de pregătiți sunt ucraineni pentru luptă și încearcă să inducă cu viclenie ideea că această tenacitate a luptătorilor ucraineni avea scopuri agresive. De fapt, vrea să-și justifice, în felul acesta mincinos, insuccesul campaniei lui de cucerire.
Putin acuză Occidentul că vrea să dezmembreze Federația Rusă. Dacă într-adevăr ar fi fost așa, Occidentul ar fi destrămat-o până acum. Ar fi avut ocazia să o facă atunci când s-a năruit URSS-ul. Or, tocmai că i-au dat cu generozitate bani și fonduri să se mențină, să-și păstreze integritatea. Occidentul nu dorește dispariția Federației Ruse, deoarece, în spațiul siberian, imediat și-ar impune dominația China.
Putin știe lucrul acesta. Putin e conștient de faptul că Occidentul și acum, în condițiile în care Rusia este supusă unor măsuri și sancțiuni fără precedent în istorie, sunt menite doar să-l determine pe el să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Atât!
Dar Putin judecă lumea după criteriile lui imperialiste. Se străduiește să vadă peste tot numai amenințări și dușmani, când în realitate aceștia nu există. L-a amenințat în vreun fel Cecenia atunci când și-a vrut independența?
Da, i-a amenințat imperiul! Ar fi fost un precedent, un exemplu demn de urmat și de alte republici din Federația Rusă.
Și la ce barbarie a supus-o, ce măcel și distrugere scelerată i-a administrat capitalei cecene, Groznîi! Experiența aceea o transferă acum, diabolic amplificată, Ucrainei. Îi distruge orașele cu o nonșalanță consternantă, ce denotă că acest personaj nu are limite în nesăbuința lui, că nu respectă absolut nicio valoare, NICI MĂCAR VIAȚA.
Totuși, Putin, are niște valori: acelea care fac parte din cultura imperialistă! Este moștenitorul agresivității imperiilor țarist și bolșevic, care au tot cucerit teritorii din țările cu care se învecinau. Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa stabilea un status quo, adică, granițele țărilor europene rămâneau așa cum erau, nu se puteau modifica. Pe acest principiu se baza pacea. În plus, țările statorniceau pacea și prin colaborarea lor.
Putin a descoperit că acest acord semnat la Helsinki în 1975 avea o lacună: nu menționa deloc sferele de influență! URSS, în anii aceia, avea convingerea că puterea sovietică va fi eternă, și că nu vor apărea schimbări care să-i altereze ei sfera de influență. I-a scăpat acest mic detaliu!
Acum, Putin vrea o nouă Yaltă, care să-i recunoască lui dreptul de a avea vechea sferă de influență a URSS-ului. În plus, se preface că nu realizează că a încălcat prevederile Actului Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, anexând provinciile ucrainene Donețk, Lugansk și Crimeea.
Iar invadarea Ucrainei ar fi o chestiune internă care privește exclusiv Federația Rusă.
Așa gândește Putin.
Numai că, nu-l mai crede nimeni. Ce afirmă Putin și ministrul său de externe, Serghei Lavrov, nu mai valorează nici măcar doi bani. Toată lumea se uită la fapte, nu la vorbele lor.
Pe Putin și colaboratorii lui îi așteaptă un proces pentru crime de război. Au declanșat o agresiune neprovocată și au comis atrocități inimaginabile. În mod sigur se va crea un tribunal de tip Nueremberg, unde dumnealor vor susține, ca înaintașii lor naziști, că nu au știut mai nimic din ce efecte a avut operațiunea specială împotriva Ucrainei.
Nu-i nimic, vor afla atunci, chiar dacă nu vor dori să afle!
Tribunalul de la Nueremberg care i-a judecat pe fasciști
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Rusia este statul agresor în conflictul cu Ucraina, nu încape nicio îndoială. Toate țările lumii sunt convinse de acest lucru, chiar și cele care nu vor să vadă, sau cele care se străduiesc să se situeze pe o poziție neutră sau, mai degrabă, ambiguă, cum este China. Agresiunea nu a fost provocată în niciun fel.
Este doar pofta lui Putin – între timp Congresul SUA l-a declarat CRIMINAL DE RĂZBOI – de a se înstăpâni asupra acestei țări. Este ca un copil prea răsfățat de părinți – „l’enfant gaté”- căruia îi trebuie jucăria numită Ucraina cu orice preț: țipă, urlă, se tăvălește pe jos, îi mușcă și îi zgârie pe cei care se apropie de el ca să-l liniștească, și nu se oprește, până nu obține ceea ce vrea.
În mod normal, leacul pentru asemenea năbădăioși este… o găleată cu apă cât mai rece – eventual cu cubulețe de gheață – care să i se toarne în creștet, adică peste tot corpul. Copilul „botezat” în felul acesta este instantaneu descurajat, i se oprește respirația pentru o clipă, încetează să-i mai terorizeze pe cei din jur, tace și, eventual, începe să plângă. Vede că șantajul la care a recurs nu are succes.
Adevărul este că nu numai copilul merită un astfel de tratament, ci și părinții lui. Și îl meritau mai demult, ca să învețe, din timp, să fie cumpătați în răsfățarea odraslei lor. Căci există limite.
De acum înainte, Putin cel răsfățat va purta pe frunte ștampila de CRIMINAL DE RĂZBOI. Poate că încă nu realizează gravitatea acestui fapt. Și nici cei din jurul lui. Sau, se vor preface, de frică, că nu îi văd steaua aceasta tenebroasă care, foarte curând, va „străluci” oficial și pe fruntea lor.
Va veni vremea când Federația Rusă îi va plăti Ucrainei despăgubiri de război. Vor veni vremuri când Rusia va trăi în condiții foarte grele. Războiul acesta o sărăcește și pe Rusia și o trimite înapoi cu o sută de ani. Kremlinul trebuie avertizat asupra acestui lucru, încă de pe acum. Va fi ca un duș rece pentru cei din camarila lui Putin și îi va opri din adulațiile și răsfățul cu care își tratează liderul. Vor realiza ce răspundere enormă au și că vor da seamă, de îndată ce Putin nu va mai fi la putere.
Așa că, domnule Zelenski, cereți-i lui Putin despăgubiri de război! Încă de pe acum! Probabil, el nu va dori să audă, dar, vor auzi cei din anturajul lui, rușii din țară și de pretutindeni, militarii care au invadat și care distrug țara. Trebuie să afle că, cu cât distrug mai mult, cu atât vor plăti mai mult!
Fiecare familie ucraineană prejudiciată trebuie să solicite despăgubiri Rusiei. Primăriile orașelor la fel. Barbaria, suferința, civilii omorâți, edificiile și casele distruse, familiile risipite, băjenia și dizlocarea populației etc. sunt motive de netăgăduit pentru a pretinde Moscovei să plătească pentru ceea ce a făcut. Va fi și o învățătură de minte – pentru ruși și pentru alții – să nu mai țină la putere astfel de indivizi „longevivi”.
Pretindeți-i, domnule Zelenski, despăgubiri de război, cu mențiunea că nota de plată definitivă i se va remite de îndată ce se va face o evaluare exactă a distrugerilor și pierderilor pe care le-a comis. Le-a comis – verbul e corect – deoarece e vorba de barbarie și genocid.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Predarea în școli a Holocaustului ar trebui să pornească de la întrebarea:
Au fost NEBUNI fasciștii aceia care au omorât peste 6 milioane de oameni?
NU AU FOST NEBUNI! Au fost niște indivizi perfect normali: AU ȘTIUT CE FAC, AU AVUT DISCERNĂMÂNT! Au știut că ceea ce comiteau era o fărădelege cumplită și, cu toate acestea, au amplificat crima, au extins-o la o scară foarte mare. AU INDUSTRIALIZAT CRIMA!
Așa consideră medicii și juriștii.
Și totuși, niște ființe umane normale nu ar fi omorât pe nimeni, nu ar fi ucis nici măcar un singur om. Toate religiile din lume consideră că viața este de origine divină. Toate își îndeamnă și chiar își avertizează credincioșii – și vom recurge la succinta, dar cuprinzătoarea formulă iudeo-creștină: SĂ NU UCIZI! Este o valoare supremă pe care, în timpurile moderne, orice om civilizat o are în cultura sa de bază, indiferent dacă practică vreo religie sau dacă este ateu. Face parte din cei „șapte ani de acasă”, din fondul de aur, nucleul embrionar care generează personalitatea și comportamentul ființei umane în societate. Scriitorul latino-american, Gabriel Garcia Marquez, spunea că el a învățat totul până la șapte ani!
Atunci, cum a fost posibil – și aceasta este marea problemă – să se contagieze atâția indivizi de acea aviditate, de acea voluptate-dementă de a ucide?
CRIMĂ, GENOCID, HOLOCAUST… La ora actuală demența de a ucide se revarsă asupra „unui popor care nu există”, poporul ucrainean! Autorii atrocităților au interzis cuvinte ca RĂZBOI, COTROPIRE, INVAZIE, AGRESIUNE… MOARTE! Cine îndrăznește să folosească aceste cuvinte, în țara agresorului, va fi condamnat la 10-15 ani de închisoare, sub acuzația că răspândește știri false. Căci, nu-i așa, nu e vorba de invazie, ci de un voiaj turistic triumfal, primit de localnici cu ovații, flori și ospitalitate, o simplă defilare a unor blindate, avioane și drone, așteptată cu nerăbdare de populația țării vizitate.
Fărădelegea de proporții li se administrează ucrainenilor sub denumirea de OPERAȚIUNE SPECIALĂ. Este un eufemism din care roiește un șir întreg de alte afirmații consternante: nu sunt atacați și nici nu mor oameni civili, nu mor nici militari din rândurile agresorului, populația Ucrainei nu este ținută ostatecă și nu sunt uciși, din oră în oră, din minut în minut, oameni nevinovați, în cel mai pur stil terorist. Nu s-a ridicat clapa de protecție, în semn de alertă, a butonului nuclear și nici nu s-a recurs la gesturi… nucleare la Cernobîl și Zaporojie, pentru a îngrozi Europa și întreaga lume.
Nu le trece lor prin minte să amenințe cu… sau măcar să sugereze un HOLOCAUST NUCLEAR, așa ca o operație specială!
Flăcăule, rolul tău e mesianic!
UN PUTIN ÎNȚELEPT AR FI ADERAT LA UE ȘI LA NATO Dar, Putin a procedat invers, a evoluat spre imperiu, nu spre democrație. Inițial, a proclamat un patriotism al resurselor, astfel că Rusia trebuia să redevină stăpână pe bogățiile ei însușite de unii pe nedrept, adică furate. Cu acel patriotism al resurselor a cultivat foarte ușor naționalismul. Iar naționalismul a devenit baza neo-imperialismului rus. „Vom fi iarăși ce am fost…!”
Destrămarea imperiului sovietic a lăsat, în diferitele republici foste sovietice, niște elite rusești care, în noile condiții, și-au pierdut privilegiile și au ajuns în condiția de minorități. Națiunea imperială a rușilor să devină minoritară? Este inadmisibil! Cazul Transnistriei este un exemplu elocvent. Majoritatea rușilor de acolo au venit din alte locuri, chiar și din Vladivostok, atrași de complexul industrial-militar, creat anume pentru ei.
Ucraina oferă alte argumente în acest sens. Zonele Lugansk și Donețk au fost incitate și sprijinite să nu accepte condiția de minoritate în cadrul Ucrainei.
Chestiunea aceasta a minorităților rusești din celelalte republici foste sovietice a constituit o altă bază pentru retrezirea sentimentelor naționaliste și neo-imperialiste ale rușilor. Se sugera că minoritatea rusă, acolo unde există, este năpăstuită. Iulia Timoșenko – sindromul Tomoșenko – ucraineanca de etnie rusă care avea să ajungă prim ministru al Ucrainei, aprigă susținătoare a integrării țării ei în UE și în NATO, l-a speriat pe liderul de la Kremlin. Vedea toată lumea că rușii minoritari nu numai că nu sunt năpăstuiți, dar iată că pot să ajungă în fruntea țărilor respective și, în plus, nu privesc spre Moscova, ci spre Occident. Asta da, era o lovitură serioasă: ruina ideologia neo-imperialistă a Kremlinului.
Ca orice imperiu lacom și hrăpăreț, s-a străduit ca tot ce era în afara lui să fie divizat și învrăjbit. Sunt cunoscute acțiunile anti-occidentale ale Kremlinului: amestecul în procesele electorale, sprijinirea separatismelor – de la cel catalan, până la Brexit -, statornicirea dependenței occidentale de hidrocarburile rusești…
Un alt pilon îl constituie cucerirea de poziții și de zone de influență în diferite părți ale lumii, în Siria, Libia, Mali, Venezuela… unde prezența militară se exercită de la consilieri și mercenari ruși, până la baze militare permanente.
CULTURA IMPERIALĂ Nu există țară cu care să se fi învecinat imperiul țarist și cel sovietic de la care să nu fi smuls teritorii! Din Polonia, România, Finlanda, până în Japonia. Insulele Kurile au fost invadate de Uniunea Sovietică la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, imediat… după capitularea Japoniei! Rușii sunt încă acolo! Dorința de a stăpâni alte popoare contravine valorilor democratice. „Nu e liber poporul care stăpânește alt popor!” Cultura imperială este un anacronism în zilele noastre, este un adevărat pericol!
Cultura imperială se sprijină pe corupție. Un Putin înțelept ar fi stârpit corupția din jurul lui și din toată țara. El și-a creat oligarhi și o structură militar-industrială pentru a menține Rusia printre marile puteri ale lumii. Însă Rusia nu mai este o supraputere. Este o mare putere diformă, are doar armate și arsenale, însă, restul economiei ei este sub nivelul Italiei. Exportă materii prime și foarte puține produse industriale, mai mult arme.
Pentru a se menține la Putere, Putin a încercat să-și ucidă și chiar și-a ucis adversarii și criticii politici. A rămas prea mult timp la putere, astfel încât s-a îmbolnăvit de boala dictatorului: se crede infailibil și etern. Este convins că are un rol mesianic în lume. Gândirea aceasta tare aduce cu Mein Kampf.
A comis atrocități în Cecenia, în Siria și, acum, în Ucraina. A declanșat un periculos război în Europa. NATO îl înfruntă, fără trupe în teatrul de război, însă cu o puternică angajare economică și logistică de partea ucraineană. Occidentul sprijină războiul patriotic împotriva războiului agresor. Pe plan internațional, s-a creat o mișcare de izolare a Federației Ruse, prin impunerea de sancțiuni multiple în regim crescendo, menite să-i epuizeze energia și voința războinică și să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Și, eventual, să determine schimbări interne în Federația Rusă, astfel ca Putin să fie înlăturat de la putere.
DEZECHILIBRUL Războiul acesta militar din partea Federației Ruse și economico-financiar din partea Occidentului a creat un dezechilibru în cascadă, care afectează întreaga lume.
A început în domeniul energetic: combustibilii și electricitatea s-au scumpit. Automat se scumpesc toate, de la transporturi și servicii, până la alimente și alte produse de primă necesitate. Pe termen scurt, se va recurge, din nou, la combustibilii puternic poluanți, cum sunt cărbunii.
Cel mai vizibil este dezechilibrul demografic: milioane de ucraineni fug de război, așa cum au fugit sirienii când Rusia i-a supus unui bombardament barbar, acum câțiva ani. Aceste dislocări creează mari probleme în țările primitoare, deoarece sunt foarte costisitoare. Este un efort considerabil adițional, tocmai într-o perioadă de recuperare după pandemie.
Echilibrul agro-alimentar este serios afectat, deoarece nici Ucraina și nici Rusia nu mai exportă grâne sau îngrășăminte spre Occident, unde, unele țări, cum este Spania, depind în mare măsură de aceste livrări. În Spania, porumbul ucrainean sprijinea producția de carne.
Industria turistică este dezechilibrată considerabil. Nu vor mai veni turiști ruși – nu pot să călătorească!- în țările mediteraneene, din Turcia, până în Spania. Sectorul acesta asigura locuri de muncă și aduce venituri substanțiale țărilor respective.
Dezechilibrul generat de războiul lui Putin – acesta este termenul corect – se manifestă în toate domeniile vieții de pe planetă, iar echilibrul va fi greu de refăcut în timp. Sunt afectate știința, cultura, sportul…
PUTIN VA PIERDE Prea i-a speriat pe toți. În felul acesta i-a unit împotriva lui. Dacă Putin ar fi fost înțelept, nu s-ar fi aliat cu China. Beijingul NU E NEUTRU, are o atitudine ambiguă! E și cu Rusia, dar și cu Ucraina. De fapt, China nu e cu nimeni, decât cu ea singură. Expansiunea Chinei este, deocamdată, economică.
Ce nu a vrut să înțeleagă Putin, sau s-a prefăcut că nu înțelege, este că UE și NATO au avut și au un mare interes ca Federația Rusă să nu se destrame, deoarece China s-ar strădui imediat să-și impună hegemonia în toată Siberia.
Occidentul sufocă acum Federația Rusă doar pentru a o opri din măcelul la care supune Ucraina. Putin și camarila lui știu acest lucru.
O Federație Rusă post-Putin înțeleaptă se va apropia de Europa, își va up-data gândirea politică, adoptând valorile democrației occidentale. Nu se va mai teme nici de UE nici de NATO. Va avea nevoie de banii Occidentului pentru a se recupera economic, și pentru a plăti despăgubirile de război Ucrainei. Cu cât distruge mai mult, cu atât va plăti mai mult.
Viitorul Federației Ruse este în Uniunea Europeană. Cu cât mai repede va înțelege acest lucru, cu atât mai bine. Pentru Rusia și pentru toată lumea.
SE OPREȘTE PUTIN? Important este să nu fie un „bad looser!” Sau, cei din jurul lui să înțeleagă că este un astfel de pierzător și să-l oprească la timp.
Căci de pierdut, va pierde în mod sigur, prea s-a pus cu toată lumea!
MERITUL LUI VOLODIMIR ZELENSKI În mod ciudat, evreii nu au sesizat pericolul acestui potențial HOLOCAUST pe care îl reprezintă războiul lui Putin. Lumea se baza pe ei. Ei erau gardienii, ei erau cei care păzeau lumea și alertau dacă observau iviri ale acestei ideologii demente. Dar, se pare că au rămas cu privirea îndreptată mai mult spre trecut. Israelul nu participă la sancțiunile impuse Rusiei, deoarece are un acord cu aceasta, în virtutea căruia, avioanele sale pot survola Siria, pentru a lovi bazele grupurilor armate sprijinite de Iran.
Necesitatea de a studia, de acum înainte, foarte serios HOLOCAUSTUL revine lumii întregi, deoarece amenințarea este globală. Ideologia crimei nu s-a stins, a mocnit, s-a păstrat și iată că a reizbucnit în răsărit. Elementele comune ale lui Putin și Hitler sunt izbitoare. Mai ales demența.
Și totuși, un evreu a fost cel care a trezit omenirea. A avut privirea ațintită înainte și a văzut ceea ce un Occident somnoros nu se străduia să vadă.
Probabil i se va decerna Premiul Nobel.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Când Rusia a început să invadeze Ucraina, mulți au crezut că superioritatea militară a unei țări cu o populație de trei ori și jumătate mai mare și cu mari arsenale militare ar face din această operație o simplă plimbare militară spre o victorie și ocupare rapidă. Faptul că nu s-a întâmplat așa chiar de la început părea a fi o strategie pe care nu o înțelegea nimeni, sau, poate, era dorința de a obține o capitulare a Ucrainei fără mari ravagii. O altă posibilitate ar fi fost ca Rusia să nu aibă încredere în propriile ei forțe, în principal, din cauza limitărilor ei logistice, cu toate că, de câțiva ani, își tot modernizează armatele. A fost o modernizare foarte necesară: mulți își aminteau că, în timpul primului război dus Moscova într-una dintre fostele republici sovietice, Georgia, ofițerii ruși erau nevoiți să recurgă la telefoanele lor private pentru a comunica cu centrele de comandă și cu trupele lor. Cu toate îmbunătățirile militare ale rușilor, se pare că nu au reușit să avanseze prea mult. Pe măsură ce trece iarna și se apropie primăvara, perspectivele se înrăutățesc, deoarece drumurile încep să se dezghețe, iar vehiculele care se deplasează pe ele se împotmolesc. Marșul trupelor rusești prin Ucraina se desfășoară spre vest și spre sud, invers decât s-au deplasat, cândva, armatele lui Napoleon și ale lui Hitler, adică spre nord și spre est. Însă, există trăsături comune: cu cât se apropie de obiectivele lor, cu atât lucrurile devin mai dificile. În zonele din vestul Ucrainei, nu numai că pot întâlni oameni dispuși să lupte fără să-i oblige nimeni, dar pot să dea peste soldați și unități militare care se apără cu arme occidentale.
Pentru ruși, este ca și cum s-ar întâlni cu NATO, fără ca Alianța Atlantică să iasă de sub scutul ei de protecție, în care pare așezată comod, la adăpost de orice pericol. Pentru a ajunge la obiectivul lor, la Kiev, dificultățile lor se aseamănă din ce în ce mai mult cu cele pe care le-au întâmpinat, la vremea lor, armatele lui Napoleon sau ale lui Hitler, lăsate de izbeliște în fața obiectivelor pe care nu le puteau cuceri. Ca și cum dificultățile tehnice n-ar fi de ajuns, mai apar și surprizele din partea oamenilor: cei care luptă de partea ucraineană sunt dispuși să se sacrifice. Și-au părăsit profesiile pe care le aveau departe de lumea războiului și au venit să-și riște viața, în timp ce soldații ruși sunt recruți, care, în multe cazuri, nu știu prea bine care e misiunea lor. Toate acestea sunt adevărate, dar și faptul că rușii au avut o problemă de la bun început: au fost atât de convinși de superioritatea lor numerică și de cea din dotare, încât nu le-a trecut prin gând că nu vor învinge și, în mod sigur, nu sunt dispuși să facă vreun compromis într-un război care sperau să fie doar o defilare militară. Cifrele nu arată prea bine pentru ruși: dacă în loc să le comparăm cu epoca nazistă sau cu cea a lui Napoleon, ne uităm la ciocniri mai recente, cei 190.000 de soldați aduși pentru aceste operații reprezintă doar 65% din câți au trimis SUA, în 2003, pentru a ocupa Bagdadul, cu toate că rușii încearcă să cucerească un teritoriu cu o treime mai mare și cu o populație de două ori mai mare. Primele rezultate arată că forțele ucrainene sunt mai bine pegătite decât cele irakiene la vremea lor, în timp ce rușii nu sunt așa cum au fost americanii. Există încă un factor: în războaiele napoleonice sau cu cele ale lui Hitler, se înfruntau cu niște forțe invadatoare, care, pe lângă faptul că nu aveau experiența climei și geografiei lor, nu înțelegeau nici filosofia inamicului lor rus.
Acum, în schimb, se înfruntă cu o populație care a făcut parte din același imperiu sovietic ca ei, care știe ce înseamnă frigul, noroiul și lipsa de resurse, la fel ca rușii înșiși, și, în același timp, este motivată să lupte pentru o societate diferită de cea pe care au avut-o în era sovietică. Nu e nevoie să mergem mult în urmă pentru a ne aminti de consecințele pe care le-a avut rezistența afgană contra ocupației rușilor, la sfârșitul secolului trecut, sau chiar contra celei americane, mai recent. Vladimir Putin riscă foarte mult în Ucraina: o înfrângere, sau chiar lipsa unei victorii decisive, poate avea efecte păguboase pentru președinția lui. Însă țările NATO nu se grăbesc să sărbătorească dificultățile lui Putin: un leu rănit poate fi mult mai periculos decât cel care e stăpân pe situație.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Napoleón al revés Washington, Diana Negre
Cuando Rusia empezó a invadir Ucrania, muchos creyeron que la superioridad militar de un país con población tres veces y media mayor y grandes arsenales de armas, convertirían la operación en un paseo militar que llevaría a una rápida victoria y ocupación. Que eso no ocurriera desde un principio parecía una estrategia que nadie entendía, o quizá al deseo de conseguir una rápida rendición sin necesidad de grandes estragos. Otra posibilidad era que Rusia no tuviera confianza en sus propias fuerzas, principalmente a causa de sus limitaciones logísticas, a pesar de que el país había emprendido pocos años antes una modernización de sus ejércitos. Aquella fue una modernización muy necesaria: muchos recordaban aún que, durante la primera de las guerras de Moscú en una de las antiguas repúblicas soviéticas, Georgia, los oficiales rusos tenían que echar mano de sus teléfonos móviles privados para comunicar con sus centros de mando y con sus tropas. A pesar de las mejoras militares rusas, la situación no parece haber avanzado mucho. A medida que el invierno ruso se aleja y la primavera se acerca, las perspectivas empeoran porque los caminos helados empiezan a calentarse y los vehículos que por ellos transitan se empantanan. La marcha de las tropas rusas por Ucrania es hacia el oeste y el sur, al revés de las emprendidas en su día por los ejércitos de Napoleón y de Hitler, hacia el norte y el Este. Pero hay características comunes: Cuanto más se acercan geográficamente a sus objetivos, más difíciles se ponen las cosas. En las zonas occidentales de Ucrania no solo pueden encontrar gentes dispuestas a luchar sin necesidad de que les obliguen, sino incluso soldados y unidades militares pertrechadas con armas occidentales que les permitan defenderse.
Para los rusos, es algo así como encontrarse con la OTAN sin que la Alianza Atlántica haya salido de su caparazón protegido, en el que parece cómodamente asentada al abrigo de cualquier peligro. Para llegar a su destino en Kyiv, sus dificultades se parecen cada vez más a las que en su día experimentaron los ejércitos de Napoleón o Hitler, abandonados a su suerte ante objetivos que no podían alcanzar. Por si estas dificultades técnicas fuesen pocas, también están las sorpresas de tipo humano: quienes luchan en el lado ucraniano lo hacen dispuestos al sacrificio. Además de arriesgar sus vidas han abandonado profesiones alejadas del mundo bélico, mientras que los soldados rusos son reclutas que, en algunos casos, ni tan solo saben claramente cuál es su misión. Si todo esto es cierto, también lo es que los rusos parecen tener un problema en sus planteamientos de partida: convencidos de la superioridad que les dan los números de sus municiones y soldados, ni siquiera han contemplado la posibilidad de no poder ganar y seguramente no están dispuestos a ningún compromiso en una guerra que esperaban sería un paseo militar. Las cifras no hablan en favor ruso: si en vez de remontarnos a la época nazi o napoleónica nos fijamos en contiendas más recientes, los 190.000 soldados destinados a estas operaciones representan tan solo el 65% de lo que lo que Estados Unidos destinó, en 2003, para ocupar Bagdad, a pesar de que Rusia trata de tomar un territorio que es un tercio mayor y un 50% más poblado. Los primeros resultados indican que las fuerzas ucranianas están mejor preparadas que las irakíes en aquellos momentos, mientras que las rusas lo están menos que las norteamericanas También hay otro factor: en las guerras napoleónicas o con el Tercer Reich, se enfrentaban a unas fuerzas invasoras que, además de tener poca experiencia con su clima y geografía, tampoco entendían la filosofía de su enemigo ruso.
Ahora, en cambio, tienen ante sí a una población que formó parte del mismo imperio soviético que ellos, que conoce el frío, los lodos y la escasez de recursos igual que los propios rusos y, al mismo tiempo, está motivada a luchar por una sociedad distinta de la que tuvieron durante la era soviética. No hace falta ir muy atrás para recordar las consecuencias que la resistencia afgana tuvo contra la ocupación rusa, a finales del siglo pasado, o incluso contra la norteamericana, recientemente. Vladimir Putin se juega mucho en Ucrania: una derrota, o incluso la ausencia de una victoria decisiva, puede tener efectos nocivos sobre su presidencia. Pero los países de la OTAN no se han de apresurar a celebrar las dificultades de Putin: un león herido puede ser aún más peligroso que el que domina la situación.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
Azi, ne-a părăsit Valentin Popescu (1931-2022), un jurnalist care s-a afirmat și a dobândit mare notorietate în Spania, în anii secolului trecut… un jurnalist longeviv, care a colaborat cu o mulțime de ziare, publicații, posturi de radio și de televiziune, până acum câteva zile. Mai concret, până pe 7 martie a acestui an, 2022. Cariera de prestigiu și-a făurit-o la VANGUARDIA DE BARCELONA, cotidian de prim rang în presa spaniolă. De la Bonn – capitală provizorie a Germaniei Federale din vremea aceea – Valentin a trimis corespondențe acestui cotidian, aproape zilnic, timp de un sfert de secol.
Am avut șansa, la începutul anilor 70, de a putea citi, timp de doi ani – era un adevărat privilegiu, în anii comunismului – unele numere ale cotidianului VANGUARDIA DE BARCELONA.
Să vezi un nume românesc în presa spaniolă – la noi în țară era comunism, iar în Spania, dictatura de dreapta a lui Franco – un nume care semna editoriale, căci corespondențele sale deveneau, de multe ori, articole de fond, uimea, impresiona, inspira și îndemna… Era un nume neaoș românesc care se exprima într-o spaniolă limpede, bogată și nuanțată, proprie unui profesionist pasionat.
Primul gând te îndemna să crezi că Valentin Popescu studiase limba spaniolă la Universitatea din București – singurul centru universitar de la noi unde se preda atunci spaniola -, că „a fugit” în Germania, iar de acolo, tocmai de la Bonn, colabora cu un cotidian spaniol, deoarece, probabil avea în țară familie și rude cărora nu voia să le creeze probleme colaborând cu Radio Europa Liberă. Căci era un jurnalist foarte bun! Probabil era originar dintr-unul din orașele transilvănene: Timișoara, Arad, Sibiu, Sighișoara, Brașov unde a putut învăța și germana, deoarece, analizele pe care le făcea te convingeau că era un bun și fin cunoscător al limbii și spiritului german.
Dar, ciudat și chiar inexplicabil, la noi în țară, nimeni dintre absolvenții primelor promoții de spaniolă nu-l cunoștea. Atunci, de unde a apărut, și cum de știa atât de bine spaniola și germana? Și cum de era un Maestru în materie de jurnalism? (Corespondențele și articolele scrise de el le studiam ca pe un manual de jurnalism!).
Explicația era foarte simplă, însă, aveam să o aflu după 1989, adică, după prăbușirea comunismului. Familia lui Valentin Popescu fugise de mult timp de comunism, încă din anii celui de al Doilea Război Mondial, și se stabilise la Barcelona, într-o țară care era prea distrusă de propriul ei război civil (1936-1939) – au pierit atunci un milion de spanioli -, ca să mai poată participa și la războiul altora.
Adolescentul Valentin Popescu învățase germana în București, la o școală cu predare în limba germană. În Spania, și-a continuat studiile și a urmat Facultatea de Jurnalism, inițial la Barcelona și, ulterior, la Madrid.
Celebritatea i-a adus-o „cazul Flick”. În Spania s-a vorbit, o vreme, numai despre președintele guvernului spaniol (primul ministru), Felipe Gonzalez, și jurnalistul Valentin Popescu. Concret, Valentin Popescu, arăta cu afirmații și declarații ale unor politicieni germani un adevăr incomod pentru autoritățile de la Madrid.
Murise dictatorul Francisco Franco de Bahamonde, iar la putere se afla, după o scurtă perioadă de tranziție, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol, în frunte cu Felipe Gonzalez. Nemții afirmau că finanțaseră consistent stânga din Peninsula Iberică. Socialiștii portughezi au recunoscut că, pentru a ajunge la putere, fuseseră sprijiniți financiar de socialiștii germani. În schimb, Felipe Gonzalez s-a înfuriat și a negat. În plus, l-a însărcinat pe Procurorul General al Regatului Spaniei să-l investigheze pe Valentin Popescu ca să-i găsească eventuale culpe.
Nu i-a găsit, căci Valentin era un profesionist cinstit, corect și curat ca lacrima. A fost chemat de la Bonn la Madrid pentru audieri, a fost audiat și… l-au lăsat în pace. În urma acestei, să-i spunem întâmplări, Valentin Popescu a dobândit o credibilitate enormă în toată Spania: DACĂ SPUNE VALENTIN, AȘA ESTE! Formula aceasta era pe buzele tuturor locuitorilor Spaniei, de la bascii din nord, până la andaluzii din sud, atunci când aflau, din corespondențele lui Valentin Popescu, lucruri și adevăruri revelatoare. Prin contract, corespondențele lui Valentin erau preluate și de alte publicații, în special din Țara Bascilor.
În întreaga sa carieră, Valentin a servit adevărul.
Valentin vorbea curent româna, spaniola, catalana, germana, engleza și franceza. Un an, a fost detașat la Londra. Pe urmă a revenit la Bonn.
În vremea comunismului, a venit la București, în interes de serviciu, o singură dată. Comunismul nu era domeniul lui. În plus, Vanguardia de Barcelona avea, la Viena, un corespondent, Ricardo Estarriol, specializat în chestiuni și probleme ale țărilor din răsăritul Europei. El era titularul pentru această parte a continentului.
După căderea comunismului, Valentin Popescu și sora sa, Diana Popescu Molineaux, jurnalistă și ea, au venit de mai multe ori în România, țara lor natală. Au ținut conferințe și au dat interviuri unor posturi de radio.
Ne-a părăsit, la Barcelona unde locuia, un mare jurnalist român de limbă spaniolă.
Și un mare prieten.
Valentin Popescu
GALERIEFOTO:
Valentin și sora sa, Diana, la Radioul Public, București, 7 septembrie, 2010. Valentin a ținut două conferințe: SUA – UE, doi coloşi divergenţi și Kosovo, iar Diana a ținut conferința cu titlul: Viitorul Radioului. Moderator: Eugen Hac.
Valentin Popescu și Diana Molineaux, București, 7 septembrie 2010, Radioul Public.
Valentin Popescu
Valentin Popescu și Maria Draica
Valentin Popescu, Maria Draica, Ligia Necula și Zenaida Luca-Hac
Iată pentru cunoscătorii de spaniolă link-uri la la articole de rămas bun apărute în presa spaniolă:
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Situația din Ucraina este dramatică. Rușii se străduiesc să amenințe cu catastrofe și chiar să provoace și să întrețină catastrofe. Sarcofagul și celelalte instalații de la Cernobîl, precum și centrala nucleară de la Zaporojie sunt – pe lângă alerta nucleară a lui Putin – alte exemple clare ale încercărilor de a teroriza populația Ucrainei și a întregii lumi cu spectrul nuclear. Este foarte ușor să dea vina pe „sabotorii ucraineni”, însă logica aceasta este falimentară: ucrainenii știu foarte bine câtă suferință le-a adus, acum câteva decenii, accidentul nuclear de la Cernobîl. Nu mai vor așa ceva! Au simțit catastrofa pe pielea lor. Rușii știu mai puțin, de aceea își pot permite iresponsabilitatea de a se juca cu focul nuclear sau cu amintirea lui. Însă, catastrofe înfiorătoare au reușit să creeze în marile orașe ale țării, în frunte cu capitala, Kiev. Oamenii nu au electricitate, apă, căldură, alimente… Stau în adăposturi. Cât timp vor mai rezista, atât cei sănătoși, cât mai ales cei bolnavi sau răniți? Bătrânii și copiii? Negocierile dintre delegațiile ucraineană și rusă nu dau niciun rezultat. Pretențiile invadatorilor nu pot fi acceptate: ciuntirea teritoriului național, pierderea independenței, capitularea necondiționată. Partea ucraineană încearcă să obțină culoare umanitare pentru evacuarea populației din localitățile asediate. Partea rusă încuviințează, dar nu-și respectă angajamentul. Deîndată ce se formează convoaie de populație civilă, acestea sunt bombardate barbar. De ce? Simplu! Populația evacuată încearcă să ajungă în vestul țării. Fenomenul este foarte păgubos din punct de vedere propagandistic pentru Kremlin. Cum este posibil ca „ucrainenii cei eliberați de sub naziști” să nu vină spre Mama Rossia? Ucrainenii aceia, pe care Putin îi consideră ruși get-beget, fug mâncând pământul de ospitaliera Federație Rusă? Cum explică Putin faptul că refugiații se îndreaptă spre Occident și nu spre el? Nu explică nicicum! Nu poate! Acesta este motivul pentru care invadatorii ruși nu-și respectă promisiunea de a permite populației civile să părăsească localitățile încercuite.
CULOARE PERMISE VOR FI DOAR CELE SPRE RUSIA ȘI BELARUS! Nimic altceva, decât bombardamente! Presupunând că refugiații vor fi dirijați, de acum încolo, spre Federația Rusă și Belarus. Ce îi așteaptă? RUSUL NU E OM RĂU, E GENEROS ȘI OSPITALIER! (Observație: E om bun atât timp cât e el însuși, adică nu ocupă o poziție oficială, nu face parte din vreo structură statală sau mafiotă! În caz contrar, e cumplit! Politica rușilor a fost și este cumplită!). Autoritățile ruse nu vor permite ca refugiații să fie găzduiți de populație: îi vor izola, îi vor închide în lagăre, deoarece refugiații ucraineni, în mod sigur, vor vorbi despre suferința lor și despre adevărurile războiului pe care Putin îl duce în Ucraina. Și vor convinge! Or, lui Putin nu îi convine! Simplul fapt că invadatorii vor să oblige populația cotropită să se auto-deporteze în Rusia arată că Kremlinul e conștient că a pierdut lupta propagandistică în fața lumii și a rușilor înșiși. La izolarea pe care i-a impus-o cea mai mare parte a comunității internaționale, Rusia și-a adăugat propria ei izolare: a închis toate căile și canalele prin care rusul de rând ar fi putut afla, din surse externe, care este situația reală din Ucraina și din propria lui țară. În plus, a intrat în vigoare o lege care pedepsește cu închisoare de la 10 până la 15 ani răspândirea de știri incomode pentru autorități și care, de la bun început, vor fi catalogate ca mincinoase. S-a creat, astfel, un instrument juridic pentru a strivi orice sursă de informare care nu e controlată de Kremlin. Preventiv, Putin a și administrat o lovitură Occidentului, numindu-l „Imperiul minciunii”, iar, recent, a ordonat să se întocmească o listă a țărilor neprietenoase față de Rusia. Practic, toate țările din NATO și UE figurează pe acea listă neagră a ne-prietenilor. Numai că ne-prietenia este față de Rusia doar atât timp cât este el, Putin, la putere. Și numai atât timp cât arată nesăbuință.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
(CUM SĂ EXPLICI COPIILOR RĂZBOIUL CARE A ÎNCEPUT ÎN EUROPA)
A fost odată, ca niciodată, a fost un flăcău, Vladimir. Se arăta foarte destoinic și doritor de a aduna în jurul lui oameni care să gândească la fel ca el. Atât de destoinic, încât l-au pus împărat peste cea mai mare împărăție din lume; era o împărăție enormă, căci se întindea peste două continente. Și a domnit ce a domnit Vladimir, cu bune și rele, căci omul mai și greșește – așa se întâmplă în viață -, dar, pe zi ce trecea, greșelile creșteau și se înmulțeau, ne-mai-lăsând niciun loc lucrurilor bune. Și iată că într-o zi, Vladimir, vede o fată frumoasă, dintr-o mică împărăție vecină cu imperiul său. Din clipa aceea, mintea și trupul lui Vladimir s-au umplut de pofte pe care nu și le mai putea stăpâni. El nu iubea, însă, dorea să fie iubit. Nu era iubire, căci Vladimir nu era în stare de așa ceva. Era doar poftă, o poftă nebună și sălbatică. Cu daruri însoțite de gânduri ascunse, încerca să o ademenească, cu pețitori înșelători încerca să o fure, cu oameni din casa Ucrainei – căci așa se numea preafrumoasa – încerca să o răpească. A fost pe punctul de a reuși, cu ajutorul unui dregător-vânzător (unul, Ianukovici), dar, de îndată ce l-au descoperit, părinții fetei, rudele și întregul popor l-au alungat pe trădător; acesta s-a refugiat – unde oare? – la curtea celui care îl tocmise, la Vladimir.
Lui Vladimir nu i-a fost rușine de faptele lui, așa cum ar fi trebuit. Din contră, a fost cuprins de o furie și de o ură nemărginite care îi măcinau liniștea și somnul. Nu-i mai păsa de nimic. Nu se gândea la altceva decât la cum să pună mâna pe preafrumoasa Ucraina și pe zestrea ei. Mai întâi, a stricat tihna locuitorilor de la granița comună: a învrăjbit, a dat foc caselor, astfel ca oamenii de acolo să se lupte și să se omoare între ei. Până atunci, trăiseră în pace, bună înțelegere și armonie. Pe urmă, a mers mai departe și a smuls din zestrea Ucrainei o peninsulă foarte frumoasă, Crimeea, adică o regiune înconjurată din trei părți de mare. Mai târziu, tare i-a părut rău că nu a cotropit și cea de a patra parte, care era pământ, puntea de legătură cu Crimeea, deoarece, în această peninsulă, apa bună de băut lipsește. Or, Vladimir nu putea să o mai aducă decât pe mare. Astfel, apa de băut a devenit, acolo, foarte scumpă. A stat ce a stat pe gânduri Vladimir și și-a spus: Ucraina ori este a mea, ori nu va fi a nimănui! Și-a adunat oștile, le-a adus la graniță și le-a ținut acolo în frig și, probabil, în foame, toată iarna, până în primăvară. Spunea că armatele acelea nu amenință pe nimeni, sunt acolo doar pentru a face niște exerciții, adică pentru o joacă. S-au jucat ce s-au jucat oștenii lui Vladimir, dar, până la urmă, nu s-au mai jucat și au cotropit țara Ucrainei. Au cotropit-o, dar nu au putut să o stăpânească: locuitorii ei au luptat și luptă cu îndârjire și vitejie. Atunci, Vladimir cel nesăbuit a dat ordin să fie bombardate și dărâmate toate localitățile! Oștenii lui au dat foc orașelor și satelor, lanurilor și codrilor, munților și câmpiilor. Și când te gândești că VLADI-MIR înseamnă A CONDUCE CU PACE. Adică, a conduce înțelept. Acum, toată lumea vede că Vladimir, nu numai că nu e înțelept – părinți lui i-au dat acest nume ca o menire, să conducă cu pace – dar, chiar că este un nebun periculos, care dă foc întregii lumi, din cauza poftei lui nesăbuite. Nu-i pasă de nimeni și de nimic! De frică, toată lumea s-a unit împotriva lui. Va sfârși foarte rău, deoarece a adus moarte și multă suferință în lume și în împărăția lui. Va rămâne în istorie ca Vladimir cel Rău!
Problemele create de Vladimir Putin sunt multe. Merită să evidențiem, succint, două dintre ele. (Am părăsit, între timp, limbajul basmelor, deoarece adevărul are caracter distributiv). Liderul de la Kremlin a reușit să impună conceptul de agresiune–defensivă: a susținut că au fost depășite liniile roșii stabilite de el, astfel încât, pentru a se apăra, e nevoit să-și creeze un „spațiu vital” prin ciuntirea și, în final, invadarea unei țări independente și suverane, în care trăiește o națiune „care nu există”. Ucrainenii nu sunt altceva decât ruși! Anexările de mai înainte, de la Cecenia – care-și dorea independența – până la obedientul Belarus au fost niște antrenamente, la diferite niveluri de coerciție, pentru marea ANSCHLUSS a Ucrainei. Pentru el, BARBARIA E JUSTIFICATĂ: NU A AVUT ÎNCOTRO! Sub scutul agresiunii-defensive, liderul de la Kremlin a pornit, de fapt, necruciada lui tenebroasă împotriva democrației. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, are un merit deosebit, deoarece a reușit să trezească Occidentul: VEȚI URMA VOI! Iar, Ursula von der Leyen a definit sociologic acest fenomen: AUTOCRAȚIA S-A PORNIT ÎMPOTRIVA DEMOCRAȚIEI! De acum încolo, lucrurile nu vor mai fi la fel!
Volodimir Zelenski
Ursula von der Leyen
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Numărul tot mai mare de victime și catastrofa care era cât pe-aci să se producă la centrala atomică ucraineană din Zaporojie nu mai lasă nicio îndoială că în Ucraina e război în toată regula și că Rusia nu încetează să lanseze atacuri asupra uneia dintre fostele republici sovietice. Însă, este un război în care rușii nu par să fie prea convinși să intre de tot. Ca un amant care își pipăie iubita, dar nu se hotărăște nici săi aibă o relație stabilă cu ea, nici să o violeze. Este surpinzător că Rusia nu și-a atins încă obiectivele militare. Oricine își poate imagina că, dacă ar fi vrut într-adevăr, Rusia ar fi învins ușor Ucraina, sau ar fi putut ajunge chiar până la granița Germaniei. O posibilă explicație a felului în care s-au comportat rușii este că ei se cred și mai slabi decât îi consideră occidentalii. Războiul fulger, așa numitul „blitzkrieg” este la îndemâna Rusiei, însă orice căpitan de cavalerie știe că, după ce ajungi la un oraș și îl cucerești, mai trebuie să-l și ocupi, să dispui de infrastructură. Dar, poate că, cu toată modernizarea forțelor armate rusești din ultimii ani, totuși, ele nu se ridică la înălțimea cerută de circumstanțe.
E posibil ca tocmai acest lucru să-l rețină pe Putin, căci, altfel, ansamblul crizei ucrainene este de neînțeles. Raportul de forțe de 1 la 4 sau cel puțin de 1 la 3 cu care se opune armata ucraineană avansului rușilor spre Kiev sau Harkov nu are nicio logică. După cum nu are nicio logică nici faptul că Occidentul a închis bursa, dar se limitează numai la declarații. Cât timp liderii europeni și americani se roagă Maicii Domnului ca și cum ar cere ploaie, trebuie să ne întrebăm ce anume ar aduce într-adevăr o rezolvare: ce ar putea să-i dea lui Putin ca să plece și totuși să plece cu fruntea sus? La aceasta întrebare n-a încercat să răspundă nimeni, sau cel puțin răspunsul nu l-a adus nimeni la cunoștința uluiților cetățeni ai societăților noastre occidentale.
Autorul articolului: Valentin Popescu.
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
SE BUSCA UNA GUERRA
El creciente número de víctimas y la casi-catásfrofe de la central atómica ucraniana de Zaporizhzhia no dejan lugar a dudas de que en Ucrania hay una guerra y de que Rusia no para de lanzar ataques contra lo que había sido una de las repúblicas soviéticas. Pero es también una guerra en que los rusos no parecen decididos a entrar del todo, es algo así como un amante que le mete mano a la novia y no se decide ni a una relación estable ni a una violación. Que Rusia haya tardado tanto tiempo en lograr sus objetivos militares es sorprendente, cualquiera podía imaginar que, de haber una verdadera voluntad, Rusia podría hasta ahora haberse impuesto fácilmente en Ucrania o, de haber querido, llegado hasta la frontera alemana. Una posible explicación de la conducta rusa es que ellos se creen todavía mas débiles de lo que los creen los occidentales. La guerra relámpago, la llamada “blitzkrieg” está al alcance de Rusia, pero cualquier capitán de caballería sabe que, tras haber llegado a una ciudad y conquistarla, hay que ocuparla, tener una infraestuctura y, a pesar de la modernización experimentada por las fuerzas armadas rusas en los últimos años, tal vez no están todavía a la altura de las circunstancias.
Tal vez sea esto lo que retiene a Putin, porque de otra forma, el conjunto de la crisis ucraniana resulta incomprensible. La relación de fuerzas de 1 a 4, o como mínimo de 1 a 3, con lo cual el constante y lento avance hacia Kiev o Kharkov, a lo largo de días, por parte de un ejército de 30 mil hombres, carece de lógica. También carece de lógica que Occidente, aparte de cerrar la bolsa, se limite a hacer declaraciones. Mientras los líderes europeos y americanos se dedican a rezarle a la Vírgen como si pidieran lluvia, hay que hacerse la pregunta de lo que realmente puede aportar una solución: ¿Qué pueden darle a Putin para que se marche sin perder la cara? Y esto no lo ha intentado responder nadie, o al menos no lo han manifestado a los atónitos habitantes de nuestras sociedades occidentales.
Valentin Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentín Popescu.
Undele radiofonice scurte străbat toată suprafața Pământului aproape instantaneu. Pentru aceste unde nu există granițe. Năruirea comunismului s-a datorat, în bună măsură, undelor scurte. Posturile de radio Europa Liberă și Libertatea, BBC, Deutsche Welle etc. au investit masiv – furnizând informații zi de zi, comentarii relatări și reportaje – în valorile democrației. Transmițând aceste idei pe undele radiofonice scurte, au învins propaganda comunistă, deoarece emisiunile respective au cultivat, tot timpul, SPERANȚA, chiar și atunci când aceasta de abia dacă mai pâlpâia în sufletele a milioane de oameni, care s-au aflat dincoace de Cortina de Fier. „Opiniile oamenilor față de o anumită problemă sau chestiune sunt rezultatul informațiilor care li s-au oferit, dar și a poziției pe care o au aceștia în societate” – spunea Papa Paul al VI-lea. Cred că definiția aceasta lămurește lucrurile, mai ales cea de a doua parte a ei. Poziția și interesele îi determină pe unii să vadă doar adevărul care le convine. Propagarea undelor scurte nu este uniformă pe toată lungimea spectrului lor: există niște „porți” prin care propagarea este mai ușoară. Astfel, undele scurte se propagă mai bine dacă sunt în apropierea valorilor de 19, 25, 31, 41 și 49 de metri. De aceea, radio-receptoarele de unde scurte au marcate aceste cifre pe scala lor. (Acestea sunt porțile pentru Radiodifuziunile care emit – sau emiteau – pe unde scurte. Pentru transmisiunile militare, comerciale, etc. inclusiv cele destinate radio-amatorilor, sunt rezervate alte unde scurte, puțin mai mari, cu alte porți. Vorbim de unde în metri și nu de frecvențe, deoarece este mai simplu și mai ușor de înțeles).
Propagarea depinde considerabil de starea vremii: ploile și furtunile o afectează foarte mult. Să mai adăugăm o caracteristică: ziua, sunt mai bune undele scurte mici: 19, 25 și 31 de metri. Noaptea, emisiunile se propagă mai bine pe undele scurte mai mari: 41 și 49 de metri. Unda radiofonică a fost detronată de Internet: e stabil, nu depinde de vreme sau vreun alt factor. Internetul a preluat atât radio-ul cât și televiziunea. Și, desigur, televiziunea este preferată, deoarece oferă imagini. Imagini în mișcare. Radio-ului îi rămâne CUVÂNTUL și MUZICA. Sunt două elemente NEACAPARATOARE: poți să faci și alte lucruri, în timp ce asculți radio-ul. La televizor, în schimb, trebuie să te uiți tot timpul. Însă, internetul este foarte vulnerabil, poate fi închis prin apăsarea unui singur buton. Undele scurte, în schimb, sunt o breșă imposibil de controlat.
Acum, în luna martie a anului 2022, ne aflăm în război. Occidentul a salvat URSS, acum 30 de ani, deoarece comunismul muribund a fost pașnic cât timp la putere a fost Mihail Gorbaciov. OCCIDENTUL A ÎNCHIS POSTURILE DE RADIO PE UNDE SCURTE! A coborât garda și a răsfățat Federația Rusă aproape în tot ce făcea aceasta. Să menționăm lupta pentru independență a Ceceniei: americanii l-au dat pe generalul cecen, Djokhar Dudaev, în mâinile rușilor! Concret, i-au informat pe ruși ce frecvență avea telefonul mobil cu care Dudaev vorbea cu mama sa. Iar rușii au aranjat o rachetă care să fie „chemată” tocmai de frecvența aceea. Când Dudaev și-a aprins mobilul… s-a terminat cu acel brav general de aviație care conducea lupta pentru independență a Ceceniei. Dacă n-a mai fost răsfăț, a fost cel puțin îngăduință. Cam prea multă! Inclusiv la anexarea Crimeei. Trump în îngâmfarea lui s-a justificat că el face AMERICA MĂREAȚĂ din nou. Formula ascundea o abandonare a restului lumii, un naționalism egoist. S-a simțit în aer chiar o abandonare a spiritului muschetarilor. În Europa, cancelarul Merkel, s-a străduit ca UE să nu aibă o politică externă activă și eficientă. Persoana aceasta are o culpă majoră, deoarece l-a cunoscut îndeaproape pe Vladimir Putin și nu a alertat cancelariile occidentale. Simplul episod cu câinii care au venit „întâmplător” în încăperea în care se întâlnea cu el – Putin a aflat că Angela Merkel se teme teribil de câini – trebuia să alarmeze Occidentul în privința liderului de la Kremlin: nu te joci cu uzanțele diplomatice și nu te străduiești să arăți, om mare fiind, că te-a uitat Dumnezeu cu mintea unui copil de 4 ani. Angela Merkel, în mod sigur, a văzut și a simțit mai multe. Dar, a tăcut.
Un Occident atent și prudent și-ar fi redeschis posturile de radio pe unde scurte imediat după invadarea Crimeei. Spațiul fost sovietic e plin de radio-receptoare VEF și SELENA, de fabricație sovietică, cu care se pot prinde undele scurte. Atunci când Biden a aflat despre iminența atacului asupra Ucrainei, ar fi trebuit să repună în funcțiune emițătoarele de unde scurte de odinioară în limba rusă. Dar, și Boris Johnson, cu atât mai mult cu cât, propaganda Occidentului în limba rusă revenea, conform unei înțelegeri dintre SUA și Marea Britanie, mai mult acesteia din urmă. Știau că urmează un război al propagandelor, un război al cuvintelor. Nu le-au redeschis nici după o săptămână de barbarie și măcel. Rusul de rând e convins că Putin e un mare patriot și îi salvează pe ucraineni de niște naziști drogați. Militarii ruși pot să afirme cu nonșalanță că nu știu unde se află și nu știau că sunt trimiși să ucidă. Că au fost mințiți. Chiar nu au auzit explozii și împușcături? Cei de la rachete și artilerie nu știu spre ce țintesc și ce lovesc? Oare nu vor fi redeschise emițătoarele acelea nici de acum încolo, în condițiile în care, în Federația Rusă nu mai există niciun post de radio sau televiziune independent?
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
ghemulariadnei 