În 1903 Kavafis avea 40 de ani. Trebuie că de mulți ani își plătea/cumpăra iubirea…

N-a fost niciodată un bărbat atrăgător. Mai era și foarte timid.

Poate de aceea, acea întâlnire fugară, pe stradă, noaptea, o întâlnire care poate a ținut doar câteva clipe, l-a urmărit ani de-a rândul, de fapt, probabil, toată viața.

A scris poemul în martie 1909 (când avea 46 de ani), dar cu titlul: Martie 1907/Μάρτιος 1907, și l-a publicat pe o foaie volantă în anul 1917 (când avea 54 de ani) cu titlul definitiv: Zile din 1903.

Trebuie că a existat în viața lui un bărbat la care el a visat mereu: palid, tras la față, cu ochi visători (de parcă ar trăi numai în poezie), consumat de dorință/iubire, un bărbat pe care avea să-l vadă sau să-l caute în toți partenerii lui. Un bărbat pe care trebuie că l-a cunoscut între 25 și 35 de ani și de care trebuie că s-a îndrăgostit cu toată ființa lui. Pentru totdeauna. Un bărbat delicat, foarte slab, tandru, melancolic, visător, palid și obosit de nopțile lungi, nedormite, trăite intens, scufundat în lecturi, vin, vise și iubire. Cu un corp desăvârșit de kouros (κούρος) și cu un suflet de poet. Dar care, probabil, nu i-a împărtășit iubirea… sau nu cu totul.

Kavafis tare ar fi vrut să-și tăinuiască iubirea vieții, dar n-a putut.

De aceea întâlnim acest portret (de parcă ar fi fost un medalion cu un chip scump, purtat în buzunarul de la piept) în multe poeme, ca o amintire perpetuată la nesfârșit.

Două lucruri mi-au atras atenția în acest poem. Unu: întâlnirea s-a petrecut noaptea și pe stradă (στο νύχτωμα του δρόμου). A fost pe întuneric și… fugară. De fapt, la căderea nopții, când se întunecă, când se face întuneric și se face noapte: asta înseamnă το νύχτωμα, venirea nopții. Cu ispitele, viziunile și promisiunile ei… O întâlnire de câteva clipe. Cum de a văzut atât de bine ochii poetici, chipul slab și buzele… acelea?

Să fi fost tot amintirea bărbatului palid cu ochi de poet?

Al doilea: mărturisirea voalată că-și cumpăra, de regulă, iubirile. Iubirile lui sunt aproape mereu dobândite (τ’ αποκτηθέντα κατά τύχην όλως) cu efort, cu osteneală (με κόπο). Kavafis folosește des verbul αποκτώ, a dobândi, verb pe care l-am tradus cu… le avusesem. Pentru că el dobândește, obține plăcerea, cu efort și, se înțelege, cu bani. E nevoit s-o cumpere. Verbul αποκτώ înseamnă: a dobândi bani, faimă, copii, prieteni, experiență, încredere, cunoaștere, a intra în posesia a ceva, a poseda, a stăpâni.

Dar iubirea reală vine de la sine, te găsește, te păstrează și nu-ți cere nimic.

Zile din 1903

Nu le-am mai găsit niciodată – (Doamne) și ce repede le-am pierdut…
ochii (aceia) poetici, chipul (acela)
palid… în întunericul străzii…

Nu le-am mai găsit niciodată – și le avusesem cu totul din întâmplare,
ce ușor (le-am lăsat să plece,) (ce ușor) le-am părăsit (!);
și ce le-am mai dorit pe urmă, cu disperare.
Ochii (aceia) poetici, chipul (acela) palid,
buzele acelea, nu le-am mai găsit niciodată.

(Traducere ușor interpretată)

Μέρες του 1903

Δεν τα ηύρα πια ξανά — τα τόσο γρήγορα χαμένα …
τα ποιητικά τα μάτια, το χλωμό
το πρόσωπο… στο νύχτωμα του δρόμου…

Δεν τα ηύρα πια — τ’ αποκτηθέντα κατά τύχην όλως,
που έτσι εύκολα παραίτησα·
και που κατόπι με αγωνίαν ήθελα.
Τα ποιητικά τα μάτια, το χλωμό το πρόσωπο,
τα χείλη εκείνα δεν τα ηύρα πια./[1909/1917]

Επιμέλεια Γ. Π. Σαββίδη. Τα Ποιήματα, Τ. Α’ 1897 – 1918, Ίκαρος 1963
Αναγνωρισμένα

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.