ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH

Despre actualul conflict armeano-azer pentru enclava Nagorno Karabah s-a scris foarte mult, însă aproape nimeni nu a vorbit despre participantul ascuns la această încleștare: Israel.

Într-un sens strict, statul evreu nu intervine în lupte, însă copleșitoarea superioritate a arsenalului azer asupra celui armean se datorează, în foarte mare măsură, talentului israelian în materia de arme. Spre deosebire de luptele din 1988/1994, când micul stat armean s-a impus clar asupra armatei din Azerbaigean, acum musulmanii din Baku sunt cei care dispun de armele cele mai sofisticate și de numeroși mercenari (sirieni în marea lor majoritate, plătiți de Ankara). Aceștia din urmă reprezintă ajutorul fățiș al Turciei pentru coreligionarii din Caucaz, în timp ce dronele și celelalte arme sofisticate le-a furnizat Israelul în schimbul petrolului azer. De la tratatul israeliano-azer din 2011, 40% din hidrocarburile importate de Israel (în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari) provine din Azerbaigean… prin Turcia!

De fapt, Baku nu numai că plătește cu petrol armele israeliene, dar autoritățile azere se prefac că nu văd intensa activitate a serviciilor secrete israeliene care spionează, de pe teritoriul azer, viața politică și militară iraniană.

Dacă tehnologia israeliană este marea protagonistă a luptelor ce se duc, în prezent, în Caucaz, Rusia este protagonista diplomatică și cel mai mic protagonist militar. Moscova este nu numai marele furnizor de arme – ieftine, pe credit, și deloc moderne – al armatei armene, ci și semnatarul unui tratat militar (al Federației Ruse cu diferite țări foste sovietice) prin care se garantează ajutor militar, în caz de război. Chestiunea armelor relativ învechite pe care le vinde Erevanului se explică prin prețul lor inferior celui de pe piața mondială și prin condițiile foarte convenabile ale creditului respectiv.

Aspectul diplomatic al protagonismului rus – tocmai a obținut o „încetare a focului ” – se poate vedea în faptul că Kremlinul interpretează conflictul din Nagorno Karabah ca fiind „un incident armat” și nu un război, motiv pentru care consideră că nu se poate apela la pactul de asistență reciprocă.

Neintervenind și, în același timp, având pretenția că ajută trupele din Erevan, nu pare a avea o explicație tocmai validă. Doar dacă ne amintim cuvintele lui Lenin, rostite atunci când anexa nou-creata republică a Azerbaigeanului, acum un secol: „URSS nu ar putea supraviețui fără petrolul din Baku…”  

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ

Del actual conflicto armenio-azerí por el enclave de Nagorno Karabaj se ha escrito más que se ha disparado, pero casi nadie ha hablado del “convidado de piedra” de esta casi guerra: Israel.

En un sentido estricto, el Estado judío no interviene en los combates, pero la aplastante superioridad del arsenal azerí sobre el armenio se debe en gran, grandísima, parte al talento armero de Israel. Y es que a diferencia de las luchas de 1988/1994, en las que el pequeño Estado armenio se impuso claramente al Ejército de Azerbaiyán, ahora son los musulmanes de Bakú quienes disponen de las armas más sofisticadas y los mercenarios (en su mayoría, sirios pagados por Ankara) más numerosos. Estos últimos son la descarada ayuda turca a los correligionarios del Cáucaso, mientras que los drones y demás armas sofisticadas las vendió Israel a cambio del petróleo azerí. Desde el tratado israelí-azerí del 2011, el 40% de los hidrocarburos importados por Israel (importe aproximado : 5.000 millones de dólares) procede de Azerbaiyán… ¡ a través de Turquía !

En realidad Bakú no sólo paga con petróleo las armas israelíes. Las autoridades azeríes también hacen la vista gorda ante la intensa actividad del servicio secreto israelí que espía intensamente desde sus bases en Azerbaiyán la vida política y militar iraní.

Claro que si la tecnología israelí es el gran protagonista de las luchas actuales en el Cáucaso, Rusia es el gran protagonista diplomático y el menor protagonista militar. Y es que Moscú no sólo es el gran proveedor de armas – baratas, a crédito, y nada modernas – del Ejército armenio, sino que también es signatario de un tratado militar (de la Federación Rusa con varias naciones exsoviéticas) en el que se garantiza la asistencia armada en caso de guerra. Lo de las armas relativamente anticuadas que vende a Ereván se explica por el precio (inferior al del mercado mundial) y las condiciones sumamente favorables del correspondiente crédito.

El aspecto diplomático del protagonismo ruso – acaba de conseguir un “alto el fuego” – resulta de que el Kremlin interpreta el conflicto de Nagorno Karabaj como “incidente armado” y no como una guerra, por lo cual cree improcedente apelar al pacto de asistencia mutua.

La no intervención, ayudando a las tropas de Ereván, no parece tener una explicación realmente válida. A menos que uno recuerde las palabras con que Lenin justificó la anexión de la recién creada republica de Azerbaiyán hace un siglo : “… la URSS no podría sobrevivir sin el petróleo de Bakú…”  

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.