Cupidon plouat/L’amour mouillé (Wet Cupid) William-Adolphe Bouguereau, 1891, colecție particulară/Wikimedia Commons

Un Andersen îndrăgostit și respins?

Sau doar o notă de lectură la Anacreon?

Băiatul cel poznaș
A fost odată, demult, un poet bătrân – unul din acei poeți bătrâni buni și cinstiți. Într-o seară, când stătea liniștit acasă, izbucni o furtună teribilă. Afară turna cu găleata, dar bătrânul poet stătea în cabinetul său unde era cald și bine, în fața unui foc mare ce ardea vesel și dădea o lumină plăcută. Pe plită se coceau niște mere care sfârâiau și pocneau din când în când lângă el.
„O ploaie ca asta te udă până la piele. Nu mai rămâne nimic uscat pe tine, nici un firișor măcar” își spuse el. Vedeți voi, era un bătrân poet care avea cu adevărat o inimă bună.
„O, deschide ușa, rogu-te, și lasă-mă să intru! Mi-e atât de frig și sunt ud!” plângea un copil în fața casei. După care acesta bătu la ușă, în timp ce afară turna cu găleata și vântul aproape scotea ferestrele din țâțâni.
„O, bietul copil!” – strigă bătrânul poet grăbindu-se să deschidă. În fața lui stătea un băiețaș gol-goluț, cu apa șiroindu-i din părul galben ca aurul. Tremura tot și s-ar fi prăpădit, cu siguranță, în furtună, dacă nu l-ar fi lăsat să intre.
„Bietul de tine!”, spuse iarăși poetul și-l luă de mână. „Vino înăuntru. O să te încălzim îndată! O să-ți aduc niște vin și mere coapte, pentru că ești un băiețel tare frumos.”
Și chiar era frumos! Ochii îi scăpărau ca două stele lucitoare, iar cârlionții-i care-i cădeau pe umeri îl făceau să arate adorabil, chiar dacă din ei mai picura apă. Arăta ca un îngeraș, dar era palid, fiindcă-l luase frigul, și tremura din toate mădularele. În mână ținea un arc splendid și o tolbă cu săgeți, dar ploaia-l stricase și ștersese, de asemenea, culorile de pe săgeți.
Bătrânul poet se așeză repede lângă plită și-l luă pe băiețaș pe genunchi. Uscă părul copilului, îi frecă cu putere mânuțele care se albăstriseră de frig și îi încălzi niște vin dulce. Nu trecu mult și băiețașul se simți mai bine: obrăjorii i se făcură iar trandafirii și sări din poala bătrânului poet și începu să joace în jurul lui.
„Ești un băiat vesel”, râse bătrânul. „Cum te cheamă?”
„Mă numesc Cupidon,” îi răspunse el. „Nu mă cunoști? Uite și arcul meu. Sigur pot trage cu el. Uite, furtuna s-a terminat și luna strălucește!”
„Da”, spuse bătrânul poet, „dar mă tem că ploaia ți-a stricat arcul.”
„Ar fi păcat”, răspunse băiețașul uitându-se la arc cu grijă. „Nu, s-a uscat și coarda-i e bine-ntinsă. Nu s-a stricat deloc. Cred c-o să-l încerc.” Apoi puse o săgeată în arc, ochi și trase în bunul și bătrânul poet, săgetându-l drept în inimă!
„Vezi că arcul nu mi-e stricat ?” zise râzând și fugi din casă. Nu-i așa că era un băiat rău? Să tragă el în bunul și bătrânul poet care a fost atât de bun cu el, luându-l în odaia-i călduroasă și dându-i să bea din vinu-i delicios și cel mai bun măr copt?
Bunul poet zăcea pe jos și plângea pentru că, într-adevăr, fusese săgetat drept în inimă. „Ce băiat rău mai e și Cupidon ăsta!” strigă el.
„Neapărat trebuie să-i previn pe toți copiii buni, așa vor fi atenți și nu se vor juca niciodată cu el. Pentru că sigur le-ar face rău!” Așa că poetul îi preveni pe toți copiii buni și ei au avut grijă să se țină departe de răutăciosul Cupidon.
Dar Cupidon e foarte isteț și-i păcălește tot timpul. Când studenții merg acasă după cursuri, el aleargă pe lângă ei, purtând o haină neagră și o carte sub braț. El nu-l recunosc, dar îl iau de braț, crezând că și el e vreun student și atunci el își slobozește săgețile drept în inimile lor. De asemenea, când fetele sunt în biserică așteptând să fie confirmate, e probabil să le prindă și să le lovească cu săgețile lui. Da, Cupidon se ține într-una de lume!
La teatru, de pildă, stă pe candelabrul cel mare unde arde cu atâta strălucire, încât lumea crede că e o lampă, asta până ce își dau mai bine seama că nu-i așa.
Aleargă peste tot prin grădina regelui și pe metereze; odinioară i-a săgetat pe tatăl și pe mama ta drept în inimă! Întreabă-l și vei vedea ce-o să-ți spună.
Da, e un băiat rău Cupidon ăsta – ai face mai bine să n-ai de-a face cu el vreodată – pentru că se ține după voi toți. Ce crezi? Demult a tras o săgeată chiar în bunica ta, biata de ea! Rana i s-a vindecat, desigur, dar n-o s-o uite niciodată. Nerușinat Cupidon! Dar acum știi totul despre el și știi ce copil poznaș este!

The Naughty Boy
Once upon a time there was an old poet-one of those good, honest old poets. One evening, as he was sitting quietly in his home, a terrible storm broke out-the rain poured down in torrents-but the old poet sat warm and cozy in his study, for a fire blazed brightly in his stove and roasting apples sizzled and hissed beside it.
«There won’t be a dry stitch on anybody out in this rain,» he told himself. You see, he was a very kindhearted old poet.
«Oh, please open the door for me! I’m so cold and wet!» cried a little child outside his house. Then it knocked at the door, while the rain poured down and the wind shook all the windows.
«Why, the poor little child!» cried the old poet as he hurried to open the door. Before him stood a naked little boy, with the water streaming down from his yellow hair! He was shivering, and would certainly have perished in the storm had he not been let in.
«You poor little fellow!» said the poet again, and took him by the hand. «Come in, and we’ll soon have you warmed up! I shall give you some wine and a roasted apple, for you’re such a pretty little boy.»
And he really was pretty! His eyes sparkled like two bright stars, and his hair hung in lovely curls, even though the water was still streaming from it. He looked like a little angel, but he was pale with the cold and shivering in every limb. In his hand he held a beautiful little bow-and-arrow set, but the bow had been ruined by the rain, and all the colors on the arrows had run together.
The old poet quickly sat down by the stove and took the little boy on his knee. He dried the child’s hair, rubbed the blue little hands vigorously, and heated some sweet wine for him. And pretty soon the little boy felt better; the roses came back to his cheeks, and he jumped down from the old man’s lap and danced around the old poet.
«You’re a cheerful boy,» laughed the old man. «What’s your name?»
«My name is Cupid,» was the reply. «Don’t you know me? There lies my bow, and I can certainly shoot with it, too. Look, the storm is over and the moon is shining!»
«Yes,» the old poet said, «but I’m afraid the rain has spoiled your bow.»
«That would be a shame,» replied the little boy as he looked the bow over carefully. «No, it’s already dry again, and the string is good and tight. No damage done. I guess I’ll try it.» Then he fitted an arrow to his bow, aimed it, and shot the good old poet right through the heart!
«Do you see now that my bow is not spoiled?» he said laughingly, and ran out of the house. Wasn’t he a naughty boy to shoot the good old poet who had been so kind to him, taken him into his warm room, and given him his delicious wine and his best apple?
The good poet lay on the floor and wept, because he really had been shot right through the heart. «What a naughty boy that Cupid is!» he cried. «I must warn all the good children, so that they will be careful and never play with him. Because he will certainly do them some harm!» So he warned all the good children, and they were very careful to keep away from that naughty Cupid.
But he is very clever and he tricks them all the time. When the students are going home from the lectures, he runs beside them, with a black coat on and a book under his arm. They don’t recognize him, but they take his arm, thinking he is a student, too, and then he sends his arrows into their hearts. And when the girls are in church to be confirmed, he is likely to catch them and shoot his darts into them. Yes, he is always after people!
In the theater he sits up in the big chandelier, burning so brightly that people think he’s a lamp, but they soon find out better. He runs about the king’s garden and on the rampart, and once he even shot your father and mother right through the heart! Just ask them, and you’ll hear what they say.
Yes, he’s a bad boy, this Cupid-you had better never have anything to do with him, for he is after all of you. And what do you think? A long time ago he even shot an arrow into your poor old grandmother! The wound has healed up, but she will never forget it.
Saucy Cupid! But now you know all about him, and what a naughty boy he is!

A translation of Hans Christian Andersen’s «Den uartige Dreng» by Jean Hersholt.
https://andersen.sdu.dk/vaerk/hersholt/TheNaughtyBoy_e.html

***

Eros, detaliu din Regatul Florei, Nicolas Poussin, 1631, Dresda, Germania/ Wikimedia Commons

Cupidon și Fluturele, William-Adolphe Bouguereau, 1888, colecție particulară, Connecticut/Wikimedia Commons

Cupidon zburând peste ape, William-Adolphe Bouguereau, 1888, colecție particulară

Cupidon la pândă, William-Adolphe Bouguereau, 1890, colecția Fred and Sherry Ross, SUA/Wikimedia Commons

ANACREON/ 33
Cândva, spre miezul nopţii, când
Ursa spre-a Boarului mână deja se-ntoarce,
şi ale muritorilor neamuri, toate,
dorm doborâte de trudă,
Eros veni de nicăieri.
Zăvorul porților lovi.
„Cine-mi bate-n poartă” – zisei –
„și visele-mi alungă” ?
Eros îmi spuse-atunci:
„Deschide, un prunc sunt, nu te teme.
Sunt ud și rătăcitu-m-am în noaptea fără lună”.
Acestea auzind, m-a cuprins mila.
Lampa-am aprins, îndat, și i-am deschis.
Văzui atunci, într-adevăr, un prunc înaripat,
ce-avea săgeți și tolbă.
La vatră, lângă foc l-am așezat
și mâinile-i i-am încălzit într-ale mele.
Părul ce-i picura de apă i l-am șters.
De-ndat ce frigul i l-am alungat, îmi spuse:
„Adu-mi arcul și coarda-i udă să i-o încercăm,
de s-a stricat cumva.
Și trase atunci și mă stăpunse
Drept în ficat, ca un tăun.
Sări în spate-apoi și hohoti.
„Străine” – zise – „bucură-te.
Arcu-mi rămase întreg,
dar inima ta, ce-o să mai sufere”.

Eros (detaliu), 480 – 470 î.Hr., vas attic cu figuri roșii (aryballos, Luvru/Wikimedia Commons

Eros, 470-450 î.Hr., vas attic cu figuri roșii, Luvru/Wikimedia Commons

Eros, vestitor al iubirii îmbobocite (poate Eros Pothos/patimă, fiul lui Iris și al Zefirului), 490 î.Hr., vas attic cu figuri roșii (lekythos), Hermitage, Saint Petersburg/Wikimedia Commons

Eros dormind, bronz, sec. III-II î. Hr., Metropolitan Museum of Art, New York/ Wikimedia Commons

Eros, statuie de bronz descoperită în mare, sec. I î. Hr.-sec. I d. Hr., Muzeul Efebului, Cap d’Agde, Franța/ Wikimedia Commons

Eros, copie romană după un original de Lyssip, sec. II, d. Hr., marmură, Muzeul Capitoliului, Roma/ Wikimedia Commons

Ἀνακρέων /33

Μεσονυκτίοις ποτ᾽ ὥραις,
στρέφετ᾽ ἦμος Ἄρκτος ἤδη
κατὰ χεῖρα τὴν Βοώτου,
μερόπων δὲ φῦλα πάντα
κέαται κόπωι δαμέντα,
τότ᾽ Ἔρως ἐπισταθείς μευ
θυρέων ἔκοπτ᾽ ὀχῆας.
«τίς» ἔφην «θύρας ἀράσσει,
κατά μευ σχίσας ὀνείρους;»
ὁ δ᾽ Ἔρως «ἄνοιγε,» φησίν,
«βρέφος εἰμί, μὴ φόβησαι·
βρέχομαι δὲ κἀσέληνον
κατὰ νύκτα πεπλάνημαι.»
ἐλέησα ταῦτ᾽ ἀκούσας,
ἀνὰ δ᾽ εὐθὺ λύχνον ἅψας
ἀνέωιξα, καὶ βρέφος μέν
ἐσορῶ φέροντα τόξον
πτέρυγάς τε καὶ φαρέτρην·
παρὰ δ᾽ ἱστίην καθίξας
παλάμαις τε χεῖρας αὐτοῦ
ἀνέθαλπον, ἐκ δὲ χαίτης
ἀπέθλιβον ὑγρὸν ὕδωρ.
ὃ δ᾽ ἐπεὶ κρύος μεθῆκε
«φέρε» φησὶ «πειράσωμεν
τόδε τόξον, εἴ τί μοι νῦν
βλάβεται βραχεῖσα νευρή.»
τανύει δέ, καί με τύπτει
μέσον ἧπαρ ὥσπερ οἶστρος·
ἀνὰ δ᾽ ἅλλεται καχάζων·
«ξένε» δ᾽ εἶπε «συγχάρηθι·
κέρας ἀβλαβὲς μένει μοι·
σὺ δὲ καρδίαν πονήσεις.»

Eros, detaliu din Primavera, Sandro Botticelli (Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi), 1482, Galleria degli Uffizi, Florence/Wikimedia Commons

Cupidon legat la ochi, Piero della Francesca, 1452-1466, frescă, Basilica di San Francesco, Arezzo, Italia/ Wikimedia Commons

Venus pedepsindu-l pe Cupidon, frescă, detaliu, anul 30 î. Hr., Casa dell’Amore, Pompeii, Museo Archeologico Nazionale di Napoli, Italia/Wikimedia Commons

Timpul tăindu-i aripule lui Cupidon, Pierre Mignard, 1694, Denver Art Museum, Denver/Wikimedia Commons

Cupidon desfăcându-i centura Venerei, Sir Joshua Reynolds, 1788, Hermitage, Saint Petersburg/Wikimedia Commons

Tânără apărându-se de Cupidon, William-Adolphe Bouguereau, 1880, J. Paul Getty Museum, Los Angeles, CA/Wikimedia Commons

Biruința lui Eros, Angelica Kauffman, Metropolitan Museum of Art

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Marea înfrângere republicană Washington, Diana Negre

La câteva zile de la alegerile parțiale americane, cei 350 de milioane de locuitori ai țării nu știu încă cine îi va guverna, însă, marele învins este, oricare va fi rezultatul final, Partidul Republican.
În parte, această înfrângere se datorează expectativelor neîmplinite, căci, atât stânga, cât și dreapta dădeau ca sigură o victorie zdrobitoare a republicanilor în Camera Reprezentanților, unde încă ar mai putea câștiga controlul, însă cu o diferență minimă de locuri. Dar, e posibil, de asemenea, ca odată numărate voturile, democrații să-și păstreze majoritatea.
Situația nu este mai bună în camera superioară, căci în Senat, unde ambele partide aveau câte 50 de fotolii, republicanii au numai 49 de voturi. Mai lipsește doar rezultatul din Georgia, unde niciun candidat nu a depășit 50% și este nevoie să se convoace noi alegeri.
În cel mai bun caz pentru republicani, se va reveni la situația anterioară de 50 la 50 de fotolii, sau nu vor obține atât și vor rămâne în minoritate.
Practic, pentru republicani e suficient să controleze doar una dintre camere pentru a-i pune piedici președintelui Biden și a paraliza Congresul, căci nicio lege nu poate fi aprobată fără sprijinul ambelor camere.
Acest lucru îi pune pe republicani într-o situație dificilă în perspectiva alegerilor care îi vor interesa cel mai mult și care vor fi peste doi ani, când țara își va alege nu numai legiuitorii, ci și președintele: doi ani de paralizie a guvernării vor prejudicia ambele partide și, atunci când se vor plăti polițele electorale, cea mai mare pedeapsă va fi pentru partidul care este la putere.

În orice caz, ceea ce se evidențiază cel mai mult în aceste alegeri este anomalia lor: atât datorită influenței unui fost președinte polemic cum este Donald Trump, care a adus pierderi partidului său promovând candidați care îi sunt fideli lui, dar care nu satisfac electoratul, cât și nemulțumirea populară față de situația economică nu s-au reflectat în voturi. Populația se pare că și-a reflectat mai degrabă opinia față de candidați.
Cireașa de pe acest nefericit tort este fiasco-ul din numărarea voturilor: este posibil ca cifrele definitive să nu se cunoască decât după mai bine de o săptămână, adică după șapte zile de la alegeri. Pe de altă parte, statele care întârzâie cu numărarea voturilor sunt mici cu un total de puțin peste 10 milioane de locuitori, însă, influența lor este disproporționată. Este suficient să comparăm un stat mare cum este Florida, care a putut să-și numere voturile în câteva ore, în timp ce Texas, care este și mai mare, are deja rezultatele definitive.
O consecință a eșecului din numărarea voturilor este că dă și mai mută muniție celor care resping alegerile din 2020, când Donald Trump a pierdut: sunt milioane de americani care pun la îndoială rezultatele sau se îndoiesc că ar fi valide sau că există capacitatea de a număra voturile și a administra urnele, în care apar brusc sau dispar mii de voturi. Aceste lucruri le întăresc convingerea că țara e guvernată de uzurpatori – și că nu pot avea încredere în administrația publică.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

La gran derrota republicana Washington, Diana Negre

Días después de las elecciones parciales norteamericanas, los 350 millones de habitantes del país todavía no saben quién los va a gobernar, pero el gran derrotado es ya, al margen de cuál sea el resultado final, el Partido Republicano.
Esta derrota se debe en parte a las expectativas malogradas, pues tanto izquierdas como derechas daban por sentado que los republicanos arrollarían en la cámara baja es decir, en la Cámara de Representantes donde todavía parece que podrán ganar el control, pero será por un número mínimo de escaños. Es incluso posible que una vez esté todo contado, sean los demócratas quienes mantengan la mayoría.
La situación no es mejor en la cámara alta, pues en el Senado, donde ambos partidos estaban igualados con 50 votos cada uno, los republicanos tan solo tienen garantizados 49 escaños, igual que los demócratas. Y aún faltan los resultados de 4 estados: Georgia, donde ningún candidato ha logrado superar el 50% y ha tenido que convocar nuevas elecciones, así como Nevada.
Aún en el mejor de los casos para los republicanos, el máximo de escaños que pueden obtener serían 51 frente a 49 demócratas, pero la probabilidad es que vuelvan a la situación anterior de 50-50, o incluso queden en minoría.
En la práctica, a los republicanos les basta controlar una de las dos cámaras para poner trabas al presidente Biden y paralizar al Congreso, pues ninguna ley puede ser aprobada sin el apoyo de ambas cámaras, que parece excluído para casi todo.
Pero esto pone a los republicanos en una situación difícil para las elecciones que más les importan y que serán dentro de dos años, cuando el país elegirá, no solamente a sus legisladores sino también a su presidente: dos años de parálisis de gobierno perjudican a ambos partidos y, a la hora de pasar cuentas electorales, el mayor castigo es para el partido en el poder.

En cualquier caso, lo que más destaca en estas elecciones es su anomalía: tanto por la influencia de un ex presidente polémico como Donald Trump, que ha perjudicado a su partido promoviendo a candidatos que le son fieles personalmente pero que no satisfacen al electorado, como porque el descontento popular ante la economía no se ha reflejado en los votos. La población parece reflejar más bien su opinión en cuanto a los candidatos.
La guinda de este desafortunado pastel es el fiasco del recuento de votos: Es probable que las cifras definitivas no se sepan hasta bien entrada esta próxima semana, es decir, siete días después de los comicios. Por otra parte, los lugares rezagados son pequeños, como Arizona o Nevada con un total de poco más de 10 millones de habitantes, pero su influencia es desproporcionada. Basta compararlos a un estado grande como Florida, que pudo contar sus votos en pocas horas mientras que Texas, todavía mayor, tiene ya resultados definitivos.
Una consecuencia del fracaso en los recuentos es dar todavía más municiones a quienes rechazan las elecciones de 2020, en que Donald Trump salió perdedor: hay millones de norteamericanos que cuestionan los resultados o que dudan de que sean válidos y la incapacidad para contar los votos y administrar las urnas, en que repentinamente aparecen o se desvanecen cientos de miles de votos, les refuerzan en su convencimiento de que el país está gobernado por usurpadores – y que no pueden tener confianza en la administración pública.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Masa pusă Washington, Diana Negre

Mai sunt doar două zile până la alegerile parțiale americane, însă, este aproape sigur că panorama politică se va schimba, începând de marțea viitoare: după doi ani de guvernare federală monocoloră, Partidul Democrat va trebui să cedeze o parte din putere rivalilor lor republicani și își va vedea paralizate majoritatea inițiativelor.
Marea întrebare care se pune în aceste momente nu este dacă democrați vor pierde o parte din putere, ci dacă alegerile vor aduce o paralizie pentru administrația americană sau dacă republicanii vor dobândi suficientă putere pentru a legifera.
Totul depinde de rezultatele din Senat, căci, în Camera Reprezentanților, democrații dispun de o majoritate care este pe punctul de a dispărea și, în felul acesta, nu vor mai avea resorturi cu care să oprească blocarea inițiativelor lor.
Însă, dacă democrații nu vor mai putea legifera, aceasta nu înseamnă că republicanii își vor putea impune programele lor: dacă câștigă doar una dintre camele legislative, vor putea să-i blocheze pe democrați, dar fără să legifereze, deoarece vor fi opriți în Senat. Adică, ambele partide pot să se blocheze reciproc, dacă cele două camere vor fi în mâini diferite, ceea ce duce în mod necesar la o paralizie legislativă.
Dacă, din contră, republicanii câștigă ambele camere, ei își vor putea impune viziunea lor politică și singurul care va fi legat de mâini va fi președintele.

Însă, președintele Biden, care pare a fi ghidat de mult timp de grupul său de funcționari nealeși și care îl controlează discret, încercând să disimuleze aparenta sa senilitate, va continua să fie tot atât de ineficient ca înainte, oricare va fi rezultatul.
Ce se poate spera de la aceste rezultate? Probabil un avans al ideilor republicane, deoarece, în posturile statale, partidul are deja o majoritate, care, în mod sigur, se va menține și probabil va crește: 28 de state au guvernatori republicani, față de 22 democrați, dispun de o amplă majoritate la Curtea Supremă, cu 6 din cei 9 magistrați de orientare conservatoare și, în plus, domină în 30 din cele 50 de parlamente statale.
Desigur, aceste cifre nu spun totul, deoarece democrații au redutele lor puternice în statele cu populație numeroasă, cum sunt New York și California, cu toate că, ambele pierd din locuitorii lor. În prezent, Florida are mai mulți locuitori decât New York-ul.
Această pierdere a rezidenților se datorează unui exod spre state conservatoare și cu impozite mici, cum sunt Texas și Florida, unde nu există impozite statale, în timp ce, în New York, taxele pot depăși 11%, iar, în California, chiar 13%
Dacă aceste perspective par a fi avantaje suplimentare pentru republicani, convenabil este să nu clameze victorie: următoarele alegeri vor fi peste doi ani, ceea ce înseamnă că țara își va alege un nou președinte: dacă republicanii vor decepționa sau vor face exces de zel, vor pierde premiul cel mare, care este Casa Albă și, probabil, și majoritatea din ambele camere.
Unii democrați se consolează tocmai cu această perpectivă: o administrație monocoloră republicană, consecință posibilă a votului din această zi de marți, ar duce la o uzură a puterii, care le va permite progresiștilor să recupereze frâiele puterii, în 2024.
Însă republicanii își freacă mâinile: indiferent dacă câștigă una sau ambele camere, vor găsi masa pusă, marțea aceasta, pentru a le lua puterea rivalilor lor politici.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

La mesa puesta. Washington, Diana Negre

Faltan solo dos días para las elecciones parciales americanas, pero es ya casi seguro que el panorama político va a cambiar a partir de este próximo martes: tras dos años de un gobierno federal monocolor, el partido demócrata habrá de ceder parte del poder a sus rivales republicanos y verá paralizadas la mayoría de sus iniciativas.
La gran pregunta en estos momentos no es si los demócratas perderán parte del poder. Es si las elecciones traerán una parálisis en el gobierno norteamericano, o si los republicanos ganarán fuerza suficiente para legislar.
Todo depende de los resultados en el Senado, pues en la Cámara de Representes, los demócratas tienen una ventaja tal que está a punto de desaparecer y con ello quedarán sin resortes para que les bloqueen cualquiera de sus iniciativas.
Pero si los demócratas no podrán legislar, esto no significa tampoco que los republicanos podrán imponer sus programas: si tan solo ganan una de las cámaras legislativas, podrán bloquear a los demócratas pero no legislar porque les frenarían en el Senado. Es decir, ambos partidos pueden bloquearse mutuamente si las dos cámaras están repartidas, lo que lleva necesariamente a una parálisis legislativa.
Si, por el contrario, los republicanos ganan ambas cámaras, podrán imponer su visión política y el único maniatado será el presidente.
Pero el presidente Biden, quien ya parece desde hace tiempo guiado por su grupo de funcionarios no electos que le controlan de manera discreta y tratan de disimular su aparente senilidad, seguirá simplemente tan inefectivo como antes, sea cual sea el resultado.
¿Qué se puede esperar de estos cambios? Probablemente un avance de las ideas republicanas, pues en los cargos estatales el partido ya tiene una mayoría en estos momentos, que de seguro se mantendrá y probablemente crecerá: hay 28 estados con gobernadores republicanos frente a 22 demócratas, tienen una amplia mayoría en la corte suprema con 6 de los 9 magistrados de tendencia conservadora y, además, dominan 30 de los 50 parlamentos estatales.

Claro que estas cifras no lo dicen todo, porque los demócratas tienen sus plazas fuertes en estados de gran población, como Nueva York y California, aunque ambos pierden población. Actualmente, Florida sobrepasa en número de habitantes a Nueva York.
Esta pérdida de residentes se debe a un éxodo hacia estados conservadores y con bajos impuestos como Texas y Florida, donde no hay impuestos estatales, mientras que en Nueva York estos gravámenes pueden superar el 11% y en California hasta más del 13%
Si estas perspectivas parecen miel sobre hojuelas a los republicanos, es mejor que no echen las campanas al vuelo: las siguientes elecciones son en dos años, lo que significa que a la vuelta de la esquina el país ha de votar también por un nuevo presidente: si los republicanos defraudan-o se pasan- perderán el premio gordo que es la Casa Blanca y probablemente también su mayoría en ambas cámaras.
Algunos demócratas se consuelan precisamente con esta perspectiva: un gobierno monocolor republicano, como podría ser la consecuencia de la votación de este martes, producirá un desgaste de poder que les permitirá a los progresistas recuperar las riendas del poder en 2024.
Pero los republicanos se frotan las manos: tanto si ganan una como las dos cámaras encontrarán la mesa puesta este martes para arrebatar el poder a sus rivales políticos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Dacă vrei pace… Washington, Diana Negre

Au trecut aproape 17 secole de când romanul Flavius a rostit acea faimoasă frază: „Dacă vrei pace, pregătește-te de război” (si vis pacem para bellum), un sfat al cărui adevăr e urmat sau uitat de liderii și guvernele din toată lumea, iar la Washington se pare că a fost uitat din nou.
Americanii nu au avut nevoie de acest sfat în primele secole de când s-au constituit ca națiune, până când Pearl Harbor le-a demonstrat că „splendida izolare” de care se bucurau nu garanta pacea.
Odată lecția învățată, cu o enormă desfășurare de arme, trupe și baze în toată lumea, cheltuielile Pentagonului au devenit un buget gigantic, care, an de an, provine din impozitele pe care le plătesc americanii.
Însă acum, cu vistieria mai degrabă plină de datorii decât de venituri, cu niște dobânzi care pot crește până la de trei ori pe an, se impune o economisire în domeniul militar, și, în consecință, se află sub semnul întrebării însăși poziția SUA în lume, mai ales că rivala sa, China, încearcă să treacă pe primul loc ca putere mondială.
Războiul din Ucraina, pentru care, deocamdată, există multă generozitate în materie de aprovizionare cu arme și muniții, este un exemplu de cum se pun problemele în prezent: Partidul Republican, care se pregătește să dobândească majoritatea cel puțin în una dintre cele două camere ale Congresului, a făcut cunoscut că va revizui cheltuielile de război pentru Ucraina și va fi posibil să le reducă.
Pentru moment, majoritatea populației vrea să se mențină ajutorul economic pentru Ucraina. Această majoritate e reprezentată de Partidul Democrat, însă ea se tot reduce pe zi ce trece, căci cresc facturile din viața de zi cu zi, din cauza inflației. În prezent, 82% dintre democrați vor să se continue plățile pentru războiul din Ucraina, însoțiți de 45% dintre independenți și 35% dintre republicani. Acest sprijin se reduce chiar și printre republicani, date fiind sacrificiile personale pe care le presupune.
În fața perspectivei ca situația să se schimbe odată cu noua structură a Congresului, Partidul Democrat vrea să se folosească de cele două luni, când încă va mai avea putere, pentru a aproba un buget de mai multe miliarde de dolari, înainte de sfârșitul anului.
Și e vorba de mulți bani: guvernul de la Kiev a cerut un ajutor imediat de 17 miliarde de dolari și ar vrea ca SUA să-i garanteze, lunar, câte un miliard, începând cu ianuarie viitor.
Însă Ucraina reprezintă doar o parte – și o parte mică – din cheltuielile militare care, pot deveni o urgență. Căci se menține amenințarea unui atac chinezesc asupra Taiwanului, ceea ce ar avea consecințe economice globale de o mult mai mare anvergură și ar afecta, în principal, SUA. Taiwanul este principalul furnizor de elemente electronice pentru informatică, iar livrările sale sunt absolut necesare pentru industria americană.
Bugetul pentru ajutorul militar destinat Taiwanului este minim, adică sunt programate 10 miliarde de dolari, pentru următorii zece ani. Or, Ucraina a primit 20 de miliarde, numai în primele opt luni, de când a început invazia rușilor.
De fapt, nu numai republicanii vor să reducă cheltuielile militare, căci însuși președintele democrat, Joe Biden, are planuri de economisire în acest domeniu, în viitoarea decadă. Dorința de a mai tăia din fonduri se percepe deja în faptul că Forțele Aeriene nu mai prevăd înlocuirea avioanelor pe care le retrag din folosință.
Ceea ce e sigur este că finanțele Americii nu merg bine. Lumea primește măriri salariale, iar pensionarii își văd pensiile sporite, dar inflația înghite aceste câștiguri, iar nemulțumirea este palpabilă. Și mai rea este situația din finanțele publice: datoria guvernului federal, care acum este de aproape 400 de miliarde, va putea ajunge la 1.2 bilioane, din cauza dobânzilor care urcă în mod constant.
Cei mai în vârstă își amintesc de coșmarul economic din vremea președintelui Carter: benzina scumpă, impozite mari, dobânzi și mai mari. Coșmarul a curmat președinția lui Carter, iar acum, ar putea să o curme și pe cea a lui Joe Biden: alegerile prezidențiale vor fi peste doi ani, însă cele parlamentare de marțea viitoare pot paraliza Casa Albă, până la venirea altui președinte.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Si quieres paz… Washington, Diana Negre

Casi 17 siglos han pasado desde la famosa frase del romano Flavio, “si quieres paz, prepara la guerra” (si vis pacem para bellum), un consejo cuyo acierto, -seguido u olvidado por líderes y gobiernos de todo el mundo- se ha demostrado repetidamente, aunque en Washington parecen olvidarlo de nuevo.
Los norteamericanos no parecían muy necesitados del consejo en sus primeros siglos como nación, hasta que Pearl Harbor les demostró que el “espléndido aislamiento” de que gozaban no garantizaba la paz.
La lección aprendida, con un enorme despliegue de armamentos, tropas y bases alrededor del mundo, convirtió los gastos del Pentágono en un presupuesto gigantesco que, año tras año, se financiaba con los impuestos que pagan los norteamericanos.
Pero ahora, con las arcas más repletas de deudas que de ingresos, con unos tipos de interés en alza que pueden triplicar el servicio anual de la deuda, parece que políticamente se impone el ahorro militar y, con ello, se pone en cuestión la posición de Estados Unidos en el mundo, especialmente en momentos en que la China trata de superarlos como potencia mundial.
La guerra de Ucrania, para la que de momento hay una generosidad que permite la entrega de municiones y armas, es un ejemplo de los nuevos planteamientos: el Partido Republicano, que ya está preparándose para recuperar la mayoría por lo menos en una de las dos cámaras del Congreso, ha hecho saber ya que revisará los gastos de la guerra ucraniana y posiblemente los reducirá.
De momento, una mayoría de la población quiere mantener la ayuda económica a Ucrania, pero esta mayoría está en el Partido Demócrata y se ha ido reduciendo a medida que pasa el tiempo y aumentan las facturas de la vida diaria a causa de la inflación. En estos momentos un 82% de los demócratas quiere seguir pagando por la guerra ucraniana, pero tan solo les acompañan un 45% de los independientes y un 35% de los republicanos. E incluso entre los demócratas este apoyo se va reduciendo a la vista de los sacrificios personales que puede representar.
Ante la perspectiva de que la situación cambie con la nueva composición del Congreso, el Partido Demócrata quiere aprovechar los dos meses que aún tiene garantizados en el poder para aprobar un presupuesto de varios miles de millones antes de final de año.
Y no se trata de poco dinero: el gobierno de Kiev ha pedido una ayuda inmediata de 17 mil millones de dólares y quiere que Estados Unidos le garantice mensualmente mil quinientos millones a partir del próximo enero.
Pero Ucrania es solo una parte -y una parte menor- de los gastos militares que tal vez adquieran carácter urgente. Porque se mantiene la amenaza de un ataque chino contra Taiwan, lo que tendría unas consecuencias económicas globales de muchísima más envergadura y afectarían, principalmente, a Estados Unidos. Taiwan es el principal proveedor de elementos electrónicos para informática y sus suministros son imprescindibles para la industria americana.
El presupuesto de ayuda militar a Taiwan es mínimo, pues tan solo están programados 10 mil millones de dólares para los próximos diez años. En comparación, Ucrania recibió 20 mil millones en los ocho meses desde que empezó la invasión rusa.
En realidad, no son tan solo los republicanos quienes quieren reducir los gastos militares, pues el propio presidente demócrata Joe Biden tiene también planes para ahorrar en este terreno en la próxima década. El deseo de recortar se ve ya en que la Fuerza Aérea no tiene planes suficientes para substituir aviones que retira.
Lo cierto es que las finanzas norteamericanas no andan bien. La gente recibe aumentos de sueldo y los pensionistas ven crecer los beneficios de sus pensiones, pero la inflación se come estas ganancias y el descontento es palpable. Peor es todavía para las finanzas públicas, pues los intereses de la deuda del gobierno federal, que ahora ascienden a casi 400 mil millones, pues elevarse a 1.2 billones debido a la subida de los tipos de interés.
Quienes son lo suficientemente viejos, aún se acuerdan de la pesadilla económica en tiempos del presidente Carter: gasolina cara, impuestos altos, tipos de interés por las nubes. La pesadilla puso fin a la presidencia de Carter, como podría acabar con la de Joe Biden: las elecciones presidenciales son en dos años, pero las parlamentarias del próximo martes pueden dejar paralizada a la Casa Blanca hasta que llegue un nuevo ocupante.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Mai mult râcă decât rațiuni Washington, Diana Negre

În aceste ultime zile care mai rămân până la viitoarele alegeri din SUA, crisparea politică pare să domine străzile și dezbaterile, cu ambele partide tot mai încleștate și mai puțin dispuse sau capabile să dialogheze.
Ambele partide se învinuiesc reciproc de această situație: republicanii deplâng starea creată de rivalii lor democrați de când sunt la putere în diferite guverne, semnalând că legea sau ordinea publică nu sunt respectate suficient. La rândul lor, democrații caută responsabilități pentru a pune pe seama politicilor republicane inegalitatea socială, care a dus la mari diferențe social-economice și care polarizează electoratul.
Desigur, oricare ar fi explicația, este un moment de mare polarizare, cu toate că tensiunile nu sunt noi: acum mai mult de trei ani, mai mulți legiuitori ai Partidului Republican au fost atacați în timp ce se antrenau pentru un meci de fotbal în parcul Capitoliului, iar această violență se menține și în ziua de azi împotriva ambelor tabere politice.
Ultimul episod a fost atacul împotriva reședinței din San Francisco a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. Nancy nu era acasă în dimineața zilei de vineri – vinerea trecută – ci în Washington, ca de obicei. Cel care a atacat casa, după ce a tot insistat că vrea „să vorbească cu Nancy” l-a păruit pe bărbatul acesteia, Paul Pelosi, de 87 de ani, care a reușit să anunțe poliția, dar nu a putut să evite atacul, în urma căruia a rămas cu craniul fracturat și a trebuit să fie spitalizat.
Paul Pelosi pare să se recupereze satisfăcător după rănile grave pe care le-a suferit, însă crește îngrijorarea în fața riscului de violență și în fața cauzelor acestui pericol, care sunt polarizarea extremă, lipsa dialogului și ceea ce pare a fi o incapacitate tot mai mare de a arăta toleranță politică.

Spiritele sunt agitate acum în preajma alegerilor parțiale de marțea viitoare pentru întreaga Cameră a Reprezentanților, o treime din Senat și pentru mai multe posturi de guvernatori și funcționari statali și federali.
Există un risc tot mai mare ca rezultatele, oricare vor fi ele, să nu aducă armonie, nici în Congresul național, nici în parlamentele statale și cu atât mai puțin pe străzi sau în casele alegătorilor. Oricine va câștiga sau va pierde, următorii doi ani se anunță agitați, chiar dacă fostul președinte Trump va reveni ca președinte sau nu.
Trump este marea necunoscută în aceste momente. El dă asigurări că va încerca să repete președinția, ceea ce e perceput de mulți ca o amenințare la adresa stabilității politice și chiar a procesului electoral. Fie că va reuși să se prezinte la alegeri, fie nu, prezența sau lipsa sa va agita spiritele în plus față de situația actuală, iar aceste tensiuni nu se vor manifesta în ultimele luni ale campaniei din 2024, ci foarte curând, începând din 9 noiembrie a acesui an, când se vor cunoaște – oricare vor fi ele – rezultatele viitoarelor alegeri.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Más greña que razones Washington, Diana Negre

En los últimos días hasta las próximas elecciones norteamericanas, la crispación política parece dominar las calles y los debates, con las posiciones de ambos partidos cada vez más acusadas y con menos disposición o capacidad de diálogo.
Ambos partidos se culpan mutuamente de la situación: los republicanos lamentan la situación creada por sus rivales demócratas desde que ocupan varios gobiernos, pues señalan que no hay suficiente respeto por la ley o el orden público. Por su parte, los demócratas buscan responsabilidades para acusar por la desigualdad social responsable de las grandes diferencias socioeconómicas que tienden a polarizar al electorado -y que achacan a las políticas republicanas.
Y ciertamente, sea cual sea la explicación, este es un momento de gran polarización, aunque las tensiones no son nuevas: hace ya más de tres años que varios legisladores del Partido Republicano fueron atacados mientras se entrenaban para un partido de fútbol en los jardines del Capitolio y esta violencia, dirigida contra ambos grupos políticos, se mantiene hoy en día.
El último episodio fue el ataque contra la residencia en San Francisco de la presidenta de la Cámara de Representes Nancy Pelosi. La congresista no se hallaba en su casa en la madrugada del pasado viernes, sino en Washington como es habitual. El asaltante, tras insistir inútilmente en “hablar con Nancy” la emprendió a palos contra el marido Paul Pelosi, un anciano de 87 años quien consiguió avisar a la policía, pero no pudo impedir un ataque que le fracturó el cráneo y obligó a ingresarlo en el hospital.
Paul Pelosi parecía recuperarse satisfactoriamente de sus graves heridas en este fin de semana, pero la preocupación aumentaba ante el creciente riesgo de violencia y ante las causas de este peligro, que son polarización extrema, la falta de diálogo y lo que parece una incapacidad creciente de tolerancia política.

Los ánimos están agitados ante la inminencia de las elecciones parciales del martes de la semana que viene a las que se presentan la totalidad de la Cámara de Representes, un tercio del Senado y varios gobernadores y funcionarios estatales y federales.
Hay un riesgo creciente de que los resultados, sean cuales sean, no servirán para llevar la armonía, ni a las filas del Congreso nacional o los parlamentos estatales y mucho menos a las calles o casas del electorado. Gane quien gane -o pierda, los próximos dos años se prometen agitados, tanto si el ex presidente Trump renueva su candidatura como si no.
Trump es la gran incógnita en estos momentos. Asegura que tratará de repetir en el cargo, algo que muchos ven como una amenaza a la estabilidad política y al mismo proceso electoral. Tanto si consigue presentarse a los comicios como si no, su presencia o ausencia agitará los ánimos todavía por encima de la situación actual y estas tensiones no comenzarán en los últimos meses de la campaña de 2024, sino el próximo día 9 de noviembre, cuando se conozcan -y sean cuales sean- los resultados de los próximos comicios.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

RUMI
Dîvân-e Shams-e Tabrîzî /ODE MISTICE
340

Hermeticul Rumi.

Adoră preadulcea penitență a îndrăgostitului vinovat.

Adoră să se lase pradă lui Eros al grecilor. Rumi e un adevărat cosmopolit !

Și iubirii mistuitoare care-i întunecă mintea, de la rugul aprins pe care și-a adus inima jertfă Arcașului ! Inimă în care i s-a împlântat adânc săgeata Lui de foc.

Iubire pentru adoratul lui Shams din Tabriz… Soarele lumii. Soarele lui. Dumnezeul lui. Urât de moarte de discipolii lui.

Ambiguul Rumi: Shams-Prietenul divin/Prea-Iubitul (de la care fură nopțile rubinele înțelepciunii) și tot Shams-Prietenul Săgetător (Eros însuși !)… ce-și împlântă… săgeata-i… în inima lui ca un rug aprins…

Inima-mi iar se aprinse,
Las-o, mistuie-se, e toată o văpaie,
O, inima mea, arzi în foc și taci
Pentru că mintea-mi e cuprinsă de un nor negru.
Iarăși inima-mi a visat,
Și a sângerat; sângele inimii mele a curs pe pământ.
Am pierit, ca o umbră,
Pentru că lumea și-a făcut slugă soarele biruitor.
Inima mea, ca hoții și tâlharii, în fiece noapte,
Fură rubinele Prietenului, cel asemenea regelui.
Unde și-ar ascunde hoții prada ?
Pentru că-și întinse mâna asupra ce prăduise.
Câte suflete nu tânjesc să-și ia zborul din trup,
Dar un potrivnic viclean le ține pe loc.
Rănit de dorința ce-mi împlântă a lui săgeată,
Prinsu-m-am cu dinții, de vârful tolbei Prietenului.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Adio America Washington, Diana Negre

De patru secole, de când primii coloni britanici au sosit pe coastele lor, SUA au fost țara abundenței: materii prime, teritorii întinse pentru a locui și a cultiva pământul, locuri de muncă pentru toți, bani din abundență pentru a crea mari averi sau, cel puțin, pentru a trăi fără lipsuri.
Singurul lucru care lipsea era mâna de lucru, care, la rândul ei era sursă de salarii bune și o atracție pentru imigranții din toată lumea, astfel încât, fabricile și întreprinderile americane puteau să-și aprovizioneze întreaga populație și să-și exporte surplusul de mărfuri.
Din tot acest scenariu, singurul lucru care rămâne este lipsa de mână de lucru, care a ajuns la asemenea extreme, încât întreprinzătorii se străduiesc din răsputeri să-și atragă muncitorii de care toți au nevoie. Le oferă chiar și locuințe prin programe speciale de construcții de locuințe, la prețuri moderate și cu ajutoare financiare.
În ziua de azi, cei 350 de milioane de locuitori ai săi se confruntă cu lipsuri, dezbinare și griji pentru viitorul lor. SUA, prima economie a lumii nu va dispărea ca țară, însă ideea pe care o au americanii despre ei înșiși și singularitatea care a caracterizat această națiune, din păcate, se pierd treptat.
La aproape trei secole de când a fost fondată, și la mai mult de un secol de când a devenit prima putere industrială a lumii, SUA continuă să fie o țară cu inimă rurală, oricât de industrializată este societatea sa și oricât de mic este procentul populației sale agricole.
Aici se generează cea mai mare producție mondială de produse agricole, cum sunt porumbul, soia, carnea de vită, de pui sau de curcan. Această abundență se datorează mai multor factori, unul dintre ei fiind automatizarea care permite obținerea unor prețuri de producție relativ mici și cu mari excedente, deoarece populația este relativ mică. Este suficient să-i comparăm pe cei 350 de milioane de locuitori ai săi cu cei 1 miliard 300 de milioane din China sau cu cei peste un miliard din India. Sau chiar cu cei 500 de milioane din Europa.
Marile întinderi ale teritoriilor puțin locuite au dat o formă specifică societății americane, unde poți să străbați sute de kilometri fără să întâlnești țipenie de om, iar acest lucru a exacerbat simțul individualist al întregii țări.
Însă, toate aceste lucruri se schimbă treptat: pe de o parte, în zonele rurale, fermierii reprezintă o minoritate, în timp ce restul populației lucrează în diferite industrii, întreprinderi de prelucrare și transport a produselor agricole.
Sunt zone conservatoare din punct de vedere politic, care l-au favorizat pe președintele Trump, acum aproape 6 ani, și care așteaptă un om politic în stare să pună capăt la ceea ce percep ca fiind abuzurile Partidului Democrat, a cărui politică progresistă controlează doar zonele de coastă, cum sunt California sau New York, cu rezultate pe care conservatorii le consideră îngrijorătoare.
Inima rurală a SUA se schimbă și e previzibil un viraj spre stânga în toată țara, cu un Partid Republican confruntat cu dificultăți crescânde, cu toate că republicanii încep să îmbrățișeze idei populare, în timp de democrații îi reprezintă pe intelectualii progresiști.
Poate că schimbarea cea mai vizibilă este că lipsurile au înlocuit abundența de mai înainte și aceste lipsuri americanii au început să le simtă de când vin pe lume, deoarece formulele speciale pentru hrănirea bebelușilor strălucesc prin absență în supermarket-uri, cu fireasca nemulțumire a familiilor tinere.
Cu toate că se iau măsuri pentru a rezolva această situație, chestiunea a devenit cal de bătaie politică, deoarece, aceste produse se pare că nu lipsesc la frontiera mexicană, unde au fost aduse mari cantități pentru familiile care încearcă să intre pe teritoriul SUA. Republicanii îi acuză acum pe democrați că își caută noi „clienți” în populația imigranților.

Această avalanșă de imigranți reprezintă o nouă fază, nu pentru că țara n-ar fi fost mai înainte un magnet pentru restul lumii, ci din cauza haosului acestui proces, pe care niciunul dintre cele două partide, nici separat, nici împreună, n-a fost în stare să-l rezolve.
Însă, ceea ce izbește cel mai mult este pierderea libertății de expresie, mai ales în lumea academică, unde studenții și profesorii trebuie să urmeze ideile acceptate de conducătorii lor, printr-un fel de cenzură academică. Este o „corectitudine politică”, cu tendințe foarte progresiste, iar profesorii care nu o respectă sunt obligați să plece, studenții sunt, uneori, exmatriculați și, în general, se feresc să-și exprime ideile, dacă nu sunt adaptate la ideologia care domnește.
Este o mare schimbare într-o țară în care primul amendament al Constituției apără libertatea de expresie, care, în ziua de azi pare a fi mai mult ca oricând limitată la urnele electorale, unde, votul este secret, la adăpost de presiuni și de cenzură.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Adios América Washington, Diana Negre

Desde hace cuatro siglos, cuando los primeros colonos británicos llegaron a sus costas, Estados Unidos ha sido el país de la abundancia: materias primas, territorios amplios para residir y cultivar, trabajo para todos, dinero en abundancia para crear grandes fortunas o por lo menos para vivir sin estrecheces.
Lo único que escaseaba era la mano de obra, lo cual era a la vez fuente de buenos salarios y un atractivo para la inmigración de todo el mundo, de forma que las fábricas y empresas norteamericanas podían abastecer a toda su población y exportar sus mercancías.
De todo este escenario, lo único que perdura es la falta de mano de obra, llegada a extremos tales que los empresarios se ingenian para atraer a los preciosos trabajadores que todos necesitan. Incluso les ofrecen residencias mediante programas especiales para construir viviendas de precio moderado y con ayuda financiera.
Hoy en día, sus 350 millones de habitantes se enfrentan a la escasez, la desunión y las preocupaciones por su futuro. Estados Unidos, la primera economía del mundo, no va a desaparecer como país, pero la idea que los norteamericanos tienen de sí mismos y la singularidad que ha caracterizado a esta nación, van camino de desaparecer.
Casi tres siglos desde su fundación, y más de un siglo después de convertirse en la primera potencia industrial del mundo, Estados Unidos sigue siendo un país con el corazón rural, por muy industrializada que esté su sociedad y por pequeño que sea el porcentaje de su población agrícola.
Aquí se genera la mayor producción mundial de algunos productos agrícolas como maíz, soja, ganado vacuno, pollos o pavos. Esta abundancia se debe a varios factores, desde la automación del sector que permite obtener unos precios de producción relativamente bajos y con grandes excedentes, pues la población es relativamente escasa. Basta comparar sus 350 millones de habitantes a los más de 1.300 de China o más de 1000 de la India, o incluso a los 500 millones de Europa.
Las grandes extensiones de territorio vacío han dado forma a la sociedad norteamericana, donde se pueden recorrer centenares de kilómetros sin ver a una sola persona, lo que ha exacerbado el sentido individualista de todo el país.
Pero todo esto va cambiando: por una parte, en las zonas rurales los campesinos representan una minoría y el resto de la población se dedica a diversas industrias, procesamiento y transporte de productos agrícolas.
Son zonas políticamente conservadoras que favorecieron al presidente Trump, hace casi 6 años, y que esperan a un político capaz de poner fin a lo que ven como desmanes del Partido Demócrata, cuya política progresista controla las zonas costeras, como California o Nueva York, con resultados que los conservadores consideran inquietantes
El corazón rural de EEUU va camino de cambiar, lo que haría prever un giro a la izquierda en todo el país, con el Partido Republicano enfrentado a crecientes dificultades, aunque no siempre es así porque los republicanos se van convirtiendo en un partido de ideas populares, mientras que los demócratas representan a los intelectuales progresistas.
Quizá el cambio más llamativo es que la escasez ha reemplazado a la abundancia de antes y esta escasez la empiezan a notar los norteamericanos desde que llegan al mundo, pues la fórmulas especiales para alimentar a los bebés brillan por su ausencia en los supermercados, con el natural descontento entre las familias jóvenes.
Aunque se toman medidas para aliviar esta situación, ya se convertido en un caballo de batalla político, pues, donde no parece faltar esta mercancía es en la frontera mexicana, a la que se han llevado grandes cantidades de este producto para ayudar a las familias que tratan de entrar en el territorio norteamericano. Los republicanos acusan ahora a los demócratas de buscar nuevos “clientes” en la población de inmigrantes.

También esta avalancha de inmigrantes representa una nueva fase, no porque el país no fuera antes un imán para el resto del mundo, sino por lo caótico del proceso que ninguno de los dos partidos, ni por separado ni en coalición, tiene el valor de resolver.
Pero quizá lo más llamativo es la pérdida de la libertad de expresión, especialmente notoria en el mundo académico donde tanto alumnos como profesores han de seguir las ideas aceptadas por sus directivos y por una especie de censura estudiantil. En estos momentos, son de “corrección política”, de tendencias muy progresistas y los profesores que se desvían se ven obligados a dimitir, los estudiantes son a veces expulsados de los diversos centros académicos y, en general, se guardan de expresar sus ideas si no se adaptan a la ideología imperante.
Un gran cambio para un país cuya primera enmienda a la Constitución defiende la libertad expresión que hoy en día parece más que nunca limitada a las urnas electorales, donde el voto es secreto, al abrigo de presiones y censuras.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

A învăța să socotești Washington, Diana Negre

La Casa Albă, președintele Joe Biden, preferă să evite numerele.
Aceasta, deoarece, în timp ce funcționarii săi făceau cunoscute ultimele – chiar și pentru mulți membri ai Partidului Democrat – alarmante cifre ale inflației, președintele le reducea la un sfert și recunoștea că lucrurile nu merg prea bine, dar, se află pe drumul cel bun.
Este evident pentru oricine trăiește în țara aceasta că prețurile nu încetează să urce, iar datele oficiale confirmă existența unei inflații de peste 8%, dar, la articolele de primă necesitate, este și mai mare, căci produsele alimentare s-au scumpit cu 13%, iar energia cu 20%.
Cum se întâmplă de obicei, schimbările îi afectează mai ales pe cei care nu și le pot permite, deoarece cei care dispun de resurse puține nu pot renunța la toate cheltuielile pentru hrană sau transport, acesta din urmă fiind foarte scump în America, țară cu distanțe mari și mijloace publice puține pentru deplasarea la locul de muncă.
Biden sau oricare alt om politic e de înțeles când se comportă ciudat în perioadele electorale. Mai sunt doar trei săptămâni până la alegerile parțiale, în care se va decide componența Camerei Reprezentanților și a unei treimi din Senat, pe lângă diferitele guverne statale și mai multe posturi publice.
Pentru Partidul Democrat poate fi un moment dificil, nu numai pentru pierderea obișnuită pe care o produce eroziunea puterii, ci pentru că alegerile au loc în vremuri dure din punct de vedere economic, iar majoritatea democrată din Camera Reprezentanților dispune de o marjă foarte mică și riscă să-și piardă majoritatea.
În cei doi ani care au trecut de la ultimele alegeri, când Joe Biden a câștigat președinția, iar partidul său a obținut majoritatea în ambele camere ale Congresului, țara a suferit o criză economică, care a redus puterea de cumpărare, în timp ce tensiunile politice și problemele sociale nu au făcut decât să crească.
O dovadă a inflației mari este faptul că s-au anunțat creșterile pensiilor, care vor fi de 8.7 % pentru cele 70 de milioane de beneficiari ai Asigurărilor Sociale.
Fără îndoială, această mărire va fi primită cu satisfacție de pensionari, însă este o dovadă că socotelile lui Biden nu se potrtivesc undeva, atunci când dă asigurări că inflația e de numai 2%. Dacă aceste declarații urmăresc obiectivul electoral pe care mulți îl bănuiesc, merită să ne întrebăm dacă ele își vor atinge scopul și vor convinge multă lume.

Pentru Biden, cu toate că președinția nu se supune la aceste alegeri, totuși, se află mult în joc: dacă partidul său își pierde majoritatea, va avea mâinile legate în cei doi ani cât va mai rămâne la Casa Albă. Acest lucru se va întâmpla chiar dacă pierde numai Camera Reprezentanților, deoarece nu va mai putea trece nicio lege, dacă aceasta nu e acceptată și armonizată de ambele camere.
Desigur, ar fi și mai grav dacă democrații ar pierde și Senatul, cu toate că, în Camera Superioară, perspectivele partidului prezidențial sunt mai bune. În parte, deoarece numărul fotoliilor disputate le este mai favorabil: în prezent, ambele partide dețin câte 50%, însă, în joc se află mai multe fotolii republicane decât democrate, astfel că, democrații pot spera să-și sporească locurile în acest proces electoral.
Acum câteva săptămâni, perspectivele le erau mai favorabile democraților, însă sondajele indică o tendință tot mai favorabilă republicanilor, care, acum, nutresc speranța că dificultățile economice vor înclina balanța în favoarea lor.
Dacă tendința se consolidează, republicanii vor controla întregul proces legislativ și își vor vedea oprite doar ambițiile în care președintele poate împiedica prin veto legile, ceea ce se întâmplă rar deoarece, practic, există multe modalități pentru ca ramura executivă să anuleze deciziile parlamentare.
În aceste condiții, președintele Biden și-ar vedea poziția redusă la o funcție decorativă, iar partidul său ar risca să sufere reglări de conturi în Congres, unde puterea și investigarea vor trece tocmai la partidul care până acum era investigat. Republicanii ar dobândi mai ales puterea de a anula unele acțiuni din ultimii an și a pregăti terenul pentru un președinte din propriul lor partid.
Poate tocmai acestea sunt perspectivele care îl îndeamnă pe Biden să apese pe toate resorturile pe care le are la dispoziție, cu toate că nici nu corespund realității și nici nu îi sunt de folos, lui sau partidului său, pentru a obține voturi.

utorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Aprender a contar Washington, Diana Negre

Contar puede referirse a números o a cuentos, es decir, a contar lo que uno tiene o quisiera, o a contar alguna historias. En la Casa Blanca de Biden, a la hora de escoger entre cuentos y cuentas, el presidente norteamericano, Joe Biden, prefieres los cuentos a los números.
Es porque, al mismo tiempo que sus propios funcionarios divulgaban las últimas -y para muchos miembros del Partido Demócrata, alarmantes cifras de la inflación más reciente, el primer mandatario las reducía a la cuarta parte y admitía que las cosas no van del todo bien, pero se hallan en buen camino.
Es evidente para cualquiera que vive en este país que los precios no paran de subir y los datos oficiales confirman una inflación muy alta que ha superado el 8%, aunque en artículos de primera necesidad todavía es mayor, pues los productos alimenticios se encarecieron en un 13% y la energía en casi un 20%.
Como ocurre con frecuencia, los cambios perjudican más a quien menos se los pueden permitir, pues la gente con escasos recursos no puede renunciar a la casi totalidad de sus gastos, es decir la comida o el transporte, que siempre resulta muy caro en este país de grandes distancias y escasos medios públicos para desplazarse a los lugares de trabajo.
A Biden, como a cualquier otro político, se le ha de comprender cuando se comporta de manera extraña en épocas electorales. Y este es precisamente su caso: no faltan más que tres semanas para las elecciones parciales en que se decide la composición de la Cámara de Representantes y un tercio del Senado, al margen de varios gobiernos estatales y cargos públicos diversos.
Para el Partido Demócrata puede ser un momento difícil, no sólo por el daño habitual que causa la erosión de poder, sino porque los comicios se celebran en momentos económicamente duros y en que la mayoría demócrata en la Cámara de Representantes tiene un margen escaso y corre un gran riesgo de perder la mayoría.

En los dos años transcurridos desde las últimas elecciones, en que Joe Biden ganó la presidencia y su partido obtuvo la mayoría en las dos cámaras del Congreso, el país ha sufrido una crisis económica que ha reducido la capacidad adquisitiva de casi todo el mundo, mientras que las tensiones políticas y las desavenencias sociales no han hecho más que aumentar.
Una prueba de la elevada inflación es que ya se han anunciado los incrementos de las pensiones, que serán de nada menos que del 8.7 % para los 70 millones de beneficiarios de la Seguridad Social.
No hay duda de que este incremento será recibido con satisfacción por los pensionistas, pero es una prueba de que las cuentas de Biden fallan por alguna parte cuando nos asegura que la inflación está en torno al 2%. Si semejantes declaraciones tienen el probable objetivo electoral que tantos imaginan, cabe también preguntare si conseguirán su objetivo y convencerán a mucha gente.
Lo cierto es que para Biden, si bien no forma parte de los próximos comicios, está mucho en juego: si su partido pierde la mayoría, tendrá las manos atadas en los dos años que le quedan en la Casa Blanca. Esto ocurriría incluso si tan solo pierde la Cámara de Representantes, pues ninguna ley avanza si no la aceptan y armonizan las dos cámaras.
Naturalmente, sería todavía más grave si los demócratas también pierden el Senado, aunque en la Cámara alta, las perspectivas del partido presidencial son mejores. En parte porque el número de escaños en litigio les es más favorable: hoy en día, ambos partidos se los reparten al 50%, pero en liza están más escaños republicanos que demócratas, de forma que los demócratas podrían esperar beneficiarse de vacantes y del proceso electoral.
Las perspectivas eran más favorables a los demócratas hace pocas semanas, pero las encuestas van indicando una tendencia cada vez más favorable hacia los republicanos, que conciben ahora ciertas esperanzas de que las dificultades económicas inclinen la balanza en su favor.
De ser así, los republicanos controlarían en su totalidad el proceso legislativo y tan solo verían frenadas sus ambiciones en los casos en que el presidente pueda vetar sus leyes, algo que ocurre raramente pues en la práctica hay muchas cortapisas para que la rama ejecutiva anule las decisiones parlamentarias.
En estas condiciones, el presidente Biden vería su cargo reducido casi a una función decorativa y su partido correría el riesgo de ajustes de cuentas en el Congreso, donde el poder e investigar estaría en el partido que hasta ahora ha sido investigado. Sobre todo, los republicanos tendrían el poder el anular algunas acciones de los últimos dos años y preparar el terreno para un presidente de su propio partido.
Quizá sean estas perspectivas las que impulsan a Biden a apretar todos los resortes a su disposición, aunque ni correspondan a la realidad ni le sean útiles, a él o a su partido, a la hora de cosechar votos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Las guerras del futuro empiezan hoy. Washington, Diana Negre

Durante más de un siglo, las guerras se han desarrollado en tres escenarios y han tenido sus correspondientes cuerpos de ejércitos: tierra, mar y aire. Los combates aéreos fueron la gran novedad del siglo XX, a partir de la Primera Guerra Mundial y han formado parte de las conflagraciones militares desde entonces.
El mundo ha ido evolucionando y progresando desde entonces y las armas han seguido su curso: los combates en el aire no se limitan ya a la aviación, sino que abarcan el espacio y la cibernética, cada uno de ellos con sus técnicas y necesidades especiales.
Los mandos militares norteamericanos ampliaron sus ejércitos recientemente para atender estas nuevas necesidades: en 2010 crearon un Comando Cibernético y en 2019 una Fuerza Espacial.
Los recientes eventos podrían crear otro cuerpo militar para atender las profundidades marinas. Sería una respuesta a la destrucción de los gaseoductos rusos que atraviesan el Mar del Norte y que, según algunas teorías, fue una obra de Rusia para sabotear los suministros de gas hacia una región pobre en fuentes de energía. Según otras teorías, fue una acción norteamericana para impedir los suministros rusos y garantizarse así un buen mercado para su gas licuado que ya está exportando a diversos países de la Europa occidental.
Cubrir todas la zonas marinas, que ocupan más de las tres cuartas partes del planeta sería una empresa imposible, tanto técnica como económicamente, pero tampoco es necesario proteger más que las áreas para suministros vitales, como son el Mediterráneo, el Atlántico norte y zonas del extremo Oriente.
Incluso para estos escenarios más reducidos se trata de una empresa de gran envergadura, tanto económica como técnicamente y no puede haber dudas de que participarán en ella muchos países, especialmente las tres grandes potencias militares que son Rusia, Estados Unidos y China, además de países ribereños, como por ejemplo Noruega, que exporta petróleo por vía submarina y donde reina la alarma ante los recientes ataques a los gasoductos.
Es difícil saber, especialmente para los que no tenemos acceso a información militar confidencial, qué capacidad tiene Rusia para adentrarse en zonas marinas de gran importancia estratégica, pero los submarinos que están a punto de entrar en funciones indican que ha hecho un gran esfuerzo por modernizarse y constituir una amenaza militar importante para sus rivales.
El submarino Arcturus, por ejemplo, que Rusia tiene a punto de entrar en funciones, puede desenvolverse en la zona del Mar Báltico. Es un tipo de “submarino furtivo” que generalmente escapa a los controles de rada. Tiene además una gran potencia destructiva, pues además de 12 misiles nucleares, lleva “drones” submarinos que pueden destruir a posibles enemigos.
En la Alianza Atlántica se da escasa divulgación a sus proyectos armamentistas, de forma que cuesta saber qué nuevo tipo de protección existe para este tipo de armas, o qué proyectil o submarino tienen preparado los países occidentales.
Algo que sí se ha divulgado es la nueva versión de proyectiles Himars, un arma ya utilizada en estos últimos meses, aparentemente con gran éxito, por el ejército ucraniano pues ofrece una gran precisión y es fácil de trasladar y operar desde un ordenador.
Este sábado, al producirse la explosión en el único puente de la península de Crimea que comunicaba esta península con Rusia, surgió la pregunta de si había sido producto de un ataque con Himars. Lo que sí se supo de inmediato es que el puente Kerch, que el presidente Putin había inaugurado en 2018, cuatro años después de anexionar Crimea, había quedado provisionalmente inutilizado debido al colapso de dos de sus secciones. Según algunos expertos militares, se trataba de un puente reforzado con cemento que es muy difícil de destruir.
A medida que esta guerra transcurre, no hay más claridad en cuanto a la situación ni las perspectivas de éxito de Rusia o de Ucrania. Ambas partes hacen grandes esfuerzos propagandísticos y es casi imposible -no ya saber sino tan solo adivinar- lo que está realmente ocurriendo.
Pero sí parece cada día más probable que ésta es una guerra en que las dos superpotencias militares, Rusia y Estados Unidos, ensayan sus armas y afilan sus estrategias, por si alguna vez tienen que usarlas en un gran conflicto armado.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

El paraíso de los fontaneros. Washington, Diana Negre

El número 1600 de la Avenida Pennsylvania, en Washington, es la dirección de más prestigio en Estados Unidos y un centro de atención renovada en las próximas semanas, es decir, cuando los norteamericanos se preparan para elegir a quién ha de representarlos en el Congreso de Washington y en muchos de sus gobiernos locales.
Es porque allí se halla la Casa Blanca, cuyo ocupante no se somete a elecciones el próximo 8 de noviembre, pero puede ver el resto de su mandato afectado según los resultados de las votaciones en todo el país.
El presidente Joe Biden tan solo lleva dos años escasos en la Casa Blanca y tiene esperanzas de que los próximos comicios no sean del todo malos para su Partido Demócrata: si bien es habitual que el partido del presidente pierda votos en las elecciones parciales, las encuestas señalan que tal vez los resultados podrían ser menos buenos para la oposición de lo que el Partido Republicano espera.
Es porque las encuestas indican que el partido Demócrata, ahora mayoritario en las dos cámaras del Congreso y que ocupa también la Casa Blanca, tiene posibilidades de mantener su mayoría en el Senado de Estados Unidos, aunque parece casi seguro que los republicanos recuperarán el control de la Cámara de Representantes.
Aunque las probabilidades demócratas de mantener una de las dos cámaras no son muy grandes, los colaboradores del presidente Biden albergan ciertas esperanzas.
Semejantes esperanzas significan seguir dirigiendo el país hasta el año 2025, cuando entrará en vigor un nuevo gobierno salido de las urnas en las elecciones generales de noviembre de 2024,
Hasta entonces, Biden puede seguir con su jornada laboral de tan solo pocas horas en cuatro días por semana, en los cuales ha de ser asistido con frecuencia por quienes tratan de corregir sus errores y despistes.
Las escasas energías físicas del primer presidente octogenario de Estados Unidos son bien conocidas incluso desde antes de las elecciones de hace casi dos años y se reflejan en la necesidad de tomar largas pausas, probablemente beneficiosas para su salud y estado de ánimo, pero difíciles de encajar con las necesidades de su cargo.
Esto ha obligado a aumentar las responsabilidades de su equipo, en buena parte formado por fontaneros no elegidos. Son gentes que han colaborado con él durante años, pues estuvo ocho años cerca de la Casa Blanca como vicepresidente de Barak Obama, pero no tienen que responder a los electores y ni siquiera a su jefe teórico, es decir, el presidente, pues no parece que Joe Biden esté demasiado por la labor de controlar a sus colaboradores. Al contrario, más bien parece que son estos colaboradores quienes le controlan a él y lo ponen de figurón en diferentes actos públicos y firma de documentos importantes -preparados por estos
funcionarios.
Hay quienes señalan que tampoco el presidente Reagan dedicaba mucho tiempo a gobernar, pero él mismo señalaba que había elegido cuidadosamente a sus colaboradores, que la función de un alto mandatario exige saber delegar y no interferir en el trabajo diario de quienes ha escogido para diversas funciones.
Cierto es que, en los últimos tiempos de su presidencia, también Reagan dio muestras de haber perdido facultades, a pesar de que era ligeramente más joven que Biden en estos momentos, pues terminó su mandato antes de haber cumplido los 80, mientras que a Biden le quedan dos años más en la Casa Blanca y es ya octogenario.
También lo sería Donald Trump en el improbable caso de que consiguiera ser reelegido, pues nació en 1946 y llegaría por segunda vez a la Casa Blanca en 2023, de manera que cumpliría su 80 aniversario a los tres años de su mandato.
Entre tanto, los que se encargan de las funciones propias del presidente tratan de mantenerse en la sombra y controlan cuidadosamente las intervenciones públicas del primer mandatario. Es probablemente una situación ideal para estos fontaneros: no tienen responsabilidad política, están a cubierto de condenas públicas y pueden llevar a la práctica sus objetivos sin demasiados impedimentos.
Este, para los demócratas, paraíso político podría tener los días contados si el 8 de noviembre ambas cámaras cambian de signo y el país pasa a manos de una legislatura monocolor republicana. Especialmente porque semejante constelación se sumaría a la mayoría que los republicanos ya tienen en los gobiernos de los 50 estados del país, pues controlan 28 mientras que tan solo 22 están en manos demócratas.
Aunque la Casa Blanca seguirá en manos demócratas, estas manos estarán atadas por el control republicanos en otros sectores del gobierno.
Parcialmente, los demócratas tienen una compensación porque mandan en estados de gran peso económico y demográfico, como son Nueva York y California, pero otros stados tradicionalmente republicanos como Texas van ganando en número de escaños en detrimento de Nueva York. Otro tanto ocurre con Florida, también bajo control republicano y que también supera ahora Nueva York en número de congresistas. Incluso California, el estado más poblado del país, ha cedido escaños a Texas que se sitúa ahora en segundo lugar.
Si estas cifras son positivas para los republicanos, también pueden ser inquietantes: los conservadores temen que, al exportar población, los estados progresistas traspasen también su mentalidad a los lugares conservadores del país.
Pero aunque las elecciones de noviembre pusieran ambas cámaras del Congreso bajo control republicano, los fontaneros de Biden podrán seguir adelante en parte con su política sin tantos impedimentos como tendría el primer mandatario, pues trabajan desde la sombra. Sería Biden el encargado de dar la cara, con respuestas preparadas por sus colaboradores, quienes tratan celosamente de protegerlo de las insidiosas preguntas de los medios informativos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.