Justiția nu e egală pentru toți Washington, Diana Negre

Imaginați-vă un guvern în care judecătorii și procurorii își ocupă posturile deoarece au câștigat niște alegeri, dar și un sistem de justiție cu legi proprii în diferite provincii care nu coincid în mod necesar cu cele ale guvernului central, dar nici cu cele din celelalte provincii.
Transformați provinciile în state și schimbați o țară mijlocie cu una gigantică de dimensiuni continentale și veți avea exact sistemul judiciar din SUA. Dacă mai adăugăm și trăsăturile caracteristice ale sistemului anglo-saxon, bazat pe precedente și atât de diferit de cel roman pe care îl cunoaștem pe meleagurile noastre, ne vom putea imagina cât de complicată este orice decizie – și orice proces în tribunalele americane.
Există tribunale federale, cu legi pe care le cunoaște sau ar putea să le cunoască toată lumea, precum și tribunale speciale în fiecare dintre cele 50 de state, cu legi și norme proprii care pot să-și extindă jurisdicția asupra unor rezidenți din alte state, dacă faptele acestora se relaționează în vreun fel cu aceste state.
Dacă mai adăugăm și înfruntările politice obișnuite pe care le aduc alegerile federale, tot la patru ani – sau cele statale, tot la doi ani – nu e greu să ne imaginăm labirintul pe care trebuie să-l străbată avocații, acuzații și reclamanții. Legile federale, cu toate că teoretic au prioritate față de cele locale, nu prea au efect în acțiunile juridice din cele 50 de state, căci, fiecare dintre ele are propriul său Tribunal Suprem, care nu urmează neapărat normele dictate de Tribunalul Suprem al guvernului federal.
Toți au văzut situația aceasta, acum câteva zile, când un tribunal din statul Georgia a anunțat niște capete de acuzare împotriva fostului președinte Trump pentru conduita pe care a avut-o după alegerile prezidențiale din 2020: nu numai Trump, ci și alte 18 persoane care au colaborat cu el vor fi judecate, inclusiv avocații și șefii lui de cabinet.
Trump, are asupra sa mai multe capete de acuzare – mai exact, 13 – în timp de ceilalți sunt acuzați de o singură cupă pe care o împart între ei și care, în mod obișnuit se aplică activității mafiei.
Brusc, foști miniștri, fostul președinte Trump și unii înalți funcționari devin suspecți de activități mafiote, căci unul dintre procurorii statului Georgia nu numai că i-a acuzat, dar le cere chiar să se predea jutiției locale, care are autoritatea necesară pentru a-i băga la închisoare pe durata procesului… adică timp de câteva luni.
Asta înseamnă că Trump, candidatul cu ce mai mare intenție de vot din Partidul Republican, ar putea să-și petreacă toată campania electorală într-o celulă a unei închisori din statul Georgia, unde ar aștepta rezultatul procesului. Și nu pentru puțin timp, deoarece numai alegerea juraților poate dura câteva luni.
Dacă procurorul cere pentru el închisoare preventivă, Trump nu va putea să-și facă turneele electorale în calitate de candidat prezidențial și mulți dintre foștii săi înalți funcționari vor fi nevoiți să-și părăsească funcțiile și posturile, indiferent dacă vor fi absolviți sau condamnați la sfârșitul procesului, a cărui durată nu se poate prevedea încă.
În timp ce se întâmplă aceste lucruri, familia actualului președinte, Joe Biden, mai ales unicul său fiu, Hunter Biden, este răsfățat de justiție: în negocierile de dinaintea procesului, care încă nu a început, s-a decis să i se aplice lui Hunter Biden aprecierea de „greșeală” pentru niște acțiuni care, în mod normal, sunt judecate și condamnate ca delicte grave, căci, procurorul a acceptat, foarte ușor, afirmațiile tatălui-președinte că nu a avut cunoștință despre activitățile fiului său… cu toate că, în conturile bancare ale întregii familii, s-au adunat milioane.
Joe Biden, timp de decenii unul dintre senatorii cei mai săraci din țară, a adunat milioane de dolari de când a devenit vicepreședinte, în bună măsură din vânzarea cărților pe care le-a scris, însă, se pare că și datorită afacerilor în care fiul său s-a folosit de influența tatălui-vicepreședinte.
Unele dintre afacerile sale erau de o legalitate îndoielnică, deoarece sunt suspiciuni că vindea mai mult influența tatălui său decât propria sa expertiză.
Președintele Biden, care tot repeta că niciodată nu a vorbit cu fiul său despre activitatea sa din Ucraina, a sfârșit prin a-și schimba afirmațiile, spunând, acum, doar că nu „participa” la acele afaceri. A fost nevoit să facă acest lucru, deoarece, recent, s-a aflat că mergea la unele întâlniri ale fiului său cu întreprinderile care îl corupeau.
Această nepotrivire este posibilă, în parte, datorită sistemului juridic american, care permite tot felul de combinații, însă și datorită faptului că puterea executivă se află, acum, în mâinile lui Biden, iar fostul președinte Trump este republicanul care are cele mai mari șanse să-l înfrunte la viitoarele alegeri.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

La justicia no es igual para todos Washington, Diana Negre

Hunter Biden

Imagínense ustedes un gobierno en que jueces y fiscales ocupan sus puestos por haber ganado unas elecciones y un sistema de justicia en que las diferentes provincias tienen leyes propias que no coinciden necesariamente con las del gobierno central -ni de las otras provincias.
Cambien ustedes ahora las provincias por estados y cambien también un país mediano por uno gigante de dimensiones continentales y tendrán el sistema judicial de Estados Unidos. Si a esto le sumamos las peculiaridades del sistema de justicia anglosajón, basado en precedentes y tan distinto del romano que conocemos por nuestras latitudes, acabarán de imaginarse la complicación que representa cualquier decisión -y causa judicial en los tribunales del país.
Porque hay tribunales federales, con leyes que todo el mundo conoce o podría conocer, y también hay tribunales peculiares de cada uno de los 50 estados, con leyes y normativas propias y que pueden extender su jurisdicción a residentes de otros estados, si sus acciones están de alguna forma relacionadas con ellos.
Si ahora añadimos los enfrentamientos políticos regulares que traen las elecciones federales cada cuatro años -o las estatales cada dos-, no cuesta imaginar. el laberinto que han de sortear letrados, acusados y demandantes. Les leyes federales, si bien teóricamente tienen prioridad ante las locales, tienen poco efecto en las acciones jurídicas de los 50 estados: cada uno tiene su propio Tribunal Supremo que no sigue necesariamente las normas dictadas por el Supremo del gobierno federal.
La situación se puso de manifiesto a todos hace pocos días, cuando un tribunal del estado de Georgia anunció cargos contra el ex presidente Trump, por su conducta después de las elecciones presidenciales de 2020: no solamente Trump, sino también otras 18 personas que habían colaborado con él fueron procesadas, incluídos sus abogados y jefes de gabinete.
Unos, al igual que Trump, fueron acusados de múltiples cargos -exactamente 13 en el caso de Trump- mientras que casi todo el resto solo tuvo una única acusación compartida por todos, que normalmente se aplica a las actividades de la mafia.
De repente, ex ministros, el ex presidente Trump y altos funcionarias se convierten en sospechosos de actividades mafiosas y uno de los fiscales del estado de Georgia no solamente los ha encausado, sino que les exige que se entreguen a la justicia local, que tiene la autoridad para meterlos en la cárcel mientras dure su procesamiento…algo que puede durar varios meses.
Esto significa que Trump, el candidato con mayor intención de voto en el Partido Republicano, podría teóricamente pasar la campaña electoral en la celda de una cárcel del estado de Georgia, donde esperaría el resultado del juicio. Y no sería por poco tiempo, porque tan solo seleccionar el jurado puede durar varios meses.
Si la fiscal decide aplicarle prisión preventiva, Trump no podrá hacer sus giras electorales como candidato presidencial y muchos de sus ex altos funcionarios habrán de abandonar sus cargos y puestos de trabajo, independientemente de que acaben absueltos o declarados culpables al final del proceso, cuya duración aún no se puede determinar.
Mientras esto ocurre, la familia del actual presidente Joe Biden, especialmente su único hijo varón, Hunder Biden, es tratado con auténtico mimo por la justicia: en negociaciones previas al juicio que aún no ha empezado, se acordó aplicar a Hunter Biden una valoración de “falta” por acciones que normalmente son juzgadas y sentenciadas como delitos graves, mientras que el fiscal aceptó, sin más, las afirmaciones del padre y presidente de que no tenía ningún conocimiento de las actividades de su hijo….a pesar de que ha ido acumulando millones en las cuentas bancarias de toda la familia.
Joe Biden, durante décadas uno de los senadores más pobres del país, ha amasado una fortuna de millones de dólares desde que se convirtió en vicepresidente, en buena parte gracias a la venta de sus libros, pero parece que también gracias a los negocios que el hijo podía haber invocando su parentesco.
Algunos negocios del hijo eran de una legalidad dudosa porque hay sospechas de que vendía más la influencia de su padre que sus propios conocimientos.
El presidente Biden, quien repetía hasta la saciedad que nunca había hablado con su hijo de su trabajo en Ucrania, últimamente ha tenido que cambiar las afirmaciones y solo dice que no “participaba” en tales negocios. Lo ha tenido que hacer porque últimamente se ha sabido que acudía a algunas reuniones del hijo con las empresas que lo sobornaban.
Esta disparidad es posible, en parte, por el sistema jurídico norteamericano que permite todo tipo de componendas, pero también porque el poder ejecutivo está ahora en manos de Biden y el ex presidente Trump es el republicano con más posibilidades de enfrentarse a él en las próximas elecciones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Candidați nedoriți Washington, Diana Negre

Mai sunt cincisprezece luni până la alegerile prezidențiale din SUA, țara e împărțită pe fronturi de mai mult de un an, însă nimeni nu e mulțumit de principalii candidați ai celor două mari partide politice.Totul pare a fi, în aceste momente, o repetare a alegerilor din 2020… dar, cu mult mai rău: lumea vrea figuri noi, însă, opțiunile par a se limita la aceiași doi candidați de acum doi ani: vârstnicul actual președinte, Joe Biden, și înfocatul fost președinte Trump, copleșit de problemele pe care le are cu legea și chinuit de personalitatea sa necontrolată. Nu că ar lipsi și alți candidați din partea celor două partide, însă democrații sunt mai limitați în acest sens, din cauza respectului tradițional pe care îl datorează actualului lor președinte. Printre republicani se află DeSantis, Ramaswami, Haley, Scott și alți câțiva, ca parte a unei liste destul de lungi, în timp ce, legendara familie politică Kennedy are un aspirant prezidențial democrat. Niciunul nu a reușit să demareze.De Santis, guvernatorul statului Florida, părea a fi marea speranță republicană, datorită personalității sale plăcute, iar succesul gestiunii sale a adus o considerabilă creștere a populației din acest stat, unde sosesc noi locuitori, atrași de politica sa fiscală și de sistemul școlar. Însă, avântul său inițial s-a risipit treptat. Marea surpriză din tabăra republicană este tocmai risipirea lui DeSantis, un om care își păstrează popularitatea în Florida, însă, cu toată simpatia generală de care se bucură, are mari dificultăți în a-și consolida pozițiile. A desfășurat deja „o curățare”, a colaboratorilor săi, adică, i-a concediat pe unii și caută alții, pentru a forma echipă, însă tot rămâne în urma fostului președinte Trump, care se bucură de sprijinul a mai mult de jumătate dintre republicanii chestionați în acest sens. În cealaltă extremitate a țării se află guvernatorul Californiei, Gavin Newson, cel care ar fi speranța democraților și care, poate, va intra în campanie, dacă problemele președintelui Biden se agravează în asemenea măsură, încât partidul va avea nevoie de „un salvator.”Rămâne de văzut dacă restul țării va accepta un candidat din California, un stat cunoscut pentru excesele și excentricitățile sale, sau, mai degrabă, l-ar prefera pe deja declaratul candidat, Robert Kennedy, situat mai spre centrul spectrului politic. Chiar și Michelle Obama, soția fostului președinte, are șanse să obțină o candidatură prezidențială republicană. Situația e diferită în cele două tabere: democrații aproape că sunt obligați să-l prefere pe actualul președinte, dacă acesta vrea să obțină un nou mandat, însă, senilitatea evidentă a lui Joe Biden, la care, acum, se adaugă și rufele murdare ale fiului său și chiar suspiciunile că însuși președintele încasa venituri din corupție, deschid poarta altor posibili candidați. Alt glob care s-a dezumflat în tabăra republicană este Tim Scott, din Carolina de Sud, singurul senator negru al Partidului Republican. Pozițiile sale moderate și personalitatea sa păreau să fie atrăgătoare la început, însă, sondajele arată că el nu reușește să atragă suficiente voturi. De fapt, populația neagră este, practic, de partea Partidului Democrat, însă atracția pe care o avea Scott reprezenta tocmai acea posibilitate de a aduce un oarecare număr de alegători de culoare la Partidul Republican, ceea ce i-ar fi adus și un mare sprijin din partea populației albe. Adevărul este că realitatea din ultimii ani a inversat semnul ambelor partide în societatea americană: republicanii, care formau în mod tradițional partidul „patricienilor”, este, acum, partidul populist care atrage clasele muncitoare, în timp ce democrații s-au transformat, treptat,într-un partid al elitelor cu sprijin puternic din partea bogaților și a intelectualilor de pe ambele coaste ale Americii. Tabăra republicană continuă să fie dominată de fostul președinteTrump, care nu pare să să se sperie de avalanșa de procese și denunțuri revărsată asupra sa: la recentul Târg din statul Iowa, la care au venit toți candidații republicani, de îndată ce a sosit și el, i-a dat imediat de o parte pe rivalii săi. Cu toate că, conform mai multor sondaje, Trump este singurul candidat pe care Biden ar putea să-l învingă, e greu de înțeles de ce Casa Albă se străduiește să-l îndepărteze de la urne printr-o lungă serie de tot felul de procese…și mai ales că problemele cu legea par să-i afecteze la fel pe ambii candidați.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Candidatos indeseados Washington, Diana Negre

Faltan todavía quince meses para las elecciones presidenciales norteamericanas y el país lleva ya más de un año formando frentes, pero nadie está contento con los dos principales candidatos de cada uno de los dos grandes partidos.Todo parece en estos momentos una repetición de las elecciones de 2020…pero mucho peor: la gente quiere caras frescas, pero las opciones parecen limitarse a los dos mismos candidatos de hace cuatro años: el anciano presidente actual, Joe Biden, y el flamígero ex presidente Trump, tan cargado de problemas legales como afligido de una personalidad incontrolable.No es que falten otros candidatos en ninguno de los dos partidos, si bien los demócratas están más limitados por la deferencia tradicional a su actual presidente. Entre los republicanos están DeSantis, Ramaswami, Haley, Scott y varios otros, como parte de una lista demasiado larga, mientras que la legendaria familia política Kennedy tiene un aspirante presidencial demócrata. Ninguno acaba de arrancar.De Santis, gobernador de Florida, parecía la gran esperanza republicana por su personalidad atractiva y el éxito de su gestión que ha provocado un notable aumento de población en el estado, al que llegan nuevos residentes atraídos por su política fiscal y su régimen escolar. Pero, su impulso inicial se ha ido esfumando.La gran sorpresa en el campo republicano es precisamente el hundimiento de DeSantis, un hombre que mantiene su popularidad en Florida pero, a pesar de la aprobación general, tiene dificultades para consolidar sus posiciones. Ha pasado ya por un proceso de “limpieza” de sus colaboradores, es decir, que despide a unos y busca a otros para formar equipo, pero va cada vez más a la zaga del ex presidente Trump, quien tiene el apoyo de más de la mitad de los encuestados republicanos.Al otro extremo del país se halla el gobernador California, Gavin Newson, quien sería la esperanza demócrata y tal vez entrará en la campaña si los problemas del presidente Biden se agravan de tal forma que el partido necesite un “salvador”. Lo cierto es que la realidad de los últimos años ha cambiado el signo de ambos partidos en la sociedad norteamericana: los republicanos, tradicionalmente el partido de “patricios”, es, hoy en día, el partido populista que atrae a las clases trabajadoras, mientras que los demócratas se han ido convirtiendo en un partido elitista con gran apoyo entre los ricos e intelectuales de ambas costas. El campo republicano sigue dominado por el presidente Trump, quien no parece amilanarse ante la avalancha de pleitos y denuncias en contra suya: en la reciente Feria del Estado de Iowa, a la que acudieron todos los candidatos republicanos, desbancó a todos sus rivales en cuanto llegó. A pesar de que, según varias encuestas, Trump es el único candidato al que Biden podría ganar, lo que hace difícil comprender el esfuerzo de la Casa Blanca por alejarlo de las urnas con una larga serie de pleitos…aunque los problemas legales parecen afectar por un igual ahora a ambos candidatos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Cultul ciupercii Washington, Diana Negre

În diferite culturi și vremuri, consumul drogurilor a fost tolerat sau pedepsit, a avut unii susținători, dar, de cele mai multe ori, a fost considerat boală sau viciu. În ziua de azi, în țări occidentale, mai ales în SUA, există o oarecare toleranță față de halucinogene și, în multe locuri, aproape că nu sunt urmăriți cei care le consumă.
Autoritățile se concentrează și îi urmăresc, atunci când pot, pe responsabilii care produc și distribuie drogurile, care, după, cum se știe, se organizează în bande criminale, ce dedică mari resurse pentru a se apăra de justiție, și se înarmează până în dinți.
Însă, California, care are frecvent în SUA o funcție precursoare și stabilește moda și tendințele în interiorul și în afara granițelor țării, oferă, azi, o altă modalitate de a înțelege consumul drogurilor.
Este vorba de „o experiență religioasă,” apărată și promovată de „preoții ciupercii,”care văd în proprietățile halucinogene ale ciupercilor o dovadă a divinității acestor vegetale. Este o versiune foarte convenabilă a criteriului cu care se judecă, acum, consumul de droguri.
Justiția californiană, obișnuită să se adapteze modelor și noilor concepte morale, nu se arată, deocamdată, a fi convinsă că liderii acestui „cult al ciupercii” halucinogene practică o religie, ci îi consideră, provizoriu, că sunt traficanți de droguri și responsabili pentru incitarea altor persoane să consume halucinogene, ceea ce nu este tolerat nici măcar în foarte permisiva Californie.
Unul dintre „pastori” acestei noi religii, dădea asigurări, pe canale de televiziune, că se izbește de un zid de nențelegeri din partea autorităților și că a fost nevoit să apară în fața unor tribunale, ceea ce, consideră el, este o încălcare a drepturilor sale civile și o limitare a libertăților religioase. Căci, afirma el, a intra în transă cu ajutorul ciupercilor n-are nimic de a face cu narcoticele, deoarece este o experiență religioasă.
Pentru el și coreligionarii săi, autoritățile încearcă să-i împiedice „apostolatul ciupercii,” nu urmăresc un delict în sine, ci împiedică liberul exercițiu al practicii religioase. Dădea asigurări că religia lui este panteistă și că ciupercile au asemenea proprietăți divine, încât reușesc să-i transporte pe cei care le consumă în spații situate dincolo de limitele conștiinței și ale necesităților materiale.
În această nouă religie californiană, ciupercile devin un element divin pe care îl adoră și de la care primesc un premiu imediat, deoarece practicanții se simt transportați într-o lume fantastică și fericită. Iar responsabilii care administrează ciupercile devin preoți ai ciupercilor.
Poate că aceasta este o versiune exagerată al cultului băuturilor alcoolice, foarte bine cunoscut în unele locuri din geografia noastră, unde se cântă „ când o fi să mor, să mă îngropați într-o pivniță, sub un butoi, și să-mi puneți o boabă de strugure pe limbă.”
Pastori drogaților californieni ridică dependența de narcotice la nivelul unei experiențe religioase, apropiindu-se de acel Dumnezeu în formă de ciupercă, și invită cât mai multă lume să vină în „biserica” lor. Pare a fi o nouă frontieră cu care se confruntă California și care, la fel ca atâtea alte lucruri din acest stat, se va reflecta în legile și obiceiurile din întreaga țară.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

El cristal con cual se fuma Washington, Diana Negre

En diversas culturas y tiempos, el uso de drogas ha sido tolerado o perseguido, ha tenido más o menos seguidores y en muchos casos ha sido considerado como una enfermedad o un vicio. Hoy en día, en muchos países occidentales y particularmente en Estados Unidos, hay una cierta tolerancia para los alucinógenos y en muchos sitios apenas se persigue a quienes los utilizan.
Las autoridades se centran, cuando pueden, en los responsables de la producción y distribución de drogas que, como nuestros lectores saben, se organizan en bandas criminales que dedican grandes recursos a defenderse de la justicia y se arman hasta los dientes.
Pero California, que en Estados Unidos tiene con frecuencia una función precursora y sienta modas y tendencias dentro y fuera de las fronteras norteamericanas, ofrece hoy otra manera de entender el uso de drogas.
Se trata de una “experiencia religiosa”, defendida y fomentada por “sacerdotes del hongo” que ven en las propiedades alucinógenas de sus hongos una prueba de la divinidad de este vegetal. Es una versión muy conveniente del “cristal con el que se mira” aplicado ahora al uso de drogas.
La justicia californiana, acostumbrada a adaptarse a modas y nuevos conceptos morales, no se muestra por el momento convencida de que los líderes de este “culto a la seta” alucinógena estén practicando una religión, sino que provisionalmente los ven como traficantes de droga y como responsables de incitar a otras personas al consumo de alucinógenos, algo que no está tolerado ni siquiera en la muy permisiva California.
Uno de los “pastores” de esta nueva religión, aseguraba en declaraciones televisadas que se enfrenta a un muro de incomprensión oficial y que se ha visto obligado a comparecer ante los tribunales, lo que considera una violación de sus derechos civiles y un límite a sus libertades religiosas. Porque, asegura, eso de alucinarse con hongos no es cuestión de narcóticos, sino una experiencia religiosa.
Para él y sus correligionarios, las autoridades que tratan de impedir su “apostolado del hongo” no persiguen un delito sino que impiden el libre ejercicio de prácticas religiosas. Aseguraba que su concepto de religión es panteísta y que los hongos tienen unas propiedades divinas tales que consiguen transportar a quienes los consumen a espacios fuera de las limitaciones de la conciencia y las necesidades materiales.
En esta nueva religión californiana, las setas se convierten en un elemento divino al que adoran y del que reciben un premio inmediato pues se sienten transportados a un mundo fantástico y feliz. Y los responsables de administrarlo se convierten en sacerdotes del hongo.
Quizá la suya es una versión exagerada del culto a las bebidas alcohólicas bien conocido en algunos lugares de nuestra geografía, donde se canta “me han de enterrar en una bodega, al pie de una cuba, con un grano de uva en el paladar”
Los pastores drogatas californianos han elevado la dependencia de los narcóticos a una experiencia religiosa, acercamiento a ese Dios en forma de hongo e invitan a participar a cuantos se acerquen a sus “iglesias”. Parece una nueva frontera a la que se enfrenta California y que, como tantas otras cosas en ese estado, repercutirá en las leyes y costumbres de todo el país.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Voturi sau sentințe? Washington, Diana Negre

E încă mult timp, aproape 15 luni, până când cele 256 de milioane de americani cu drept de vot își vor exprima preferința pentru vreun candidat prezidențial, însă totul pare să indice că alegerile din noiembrie, anul viitor, vor fi decise nu atât în intimitatea căminelor sau în dezbaterile dintre candidați, cât mai degrabă în tribunale.
Pentru cei care locuiesc în Washington, la fel ca majoritatea corespondenților străini de presă, este dificil că aprecieze exact sprijinul pe care îl pot avea fostul președinte Trump și actualul președinte, Biden, cei care, deocamdată, par a fi cei mai probabili candidați. Căci Washingtonul este un oraș în care 95% din locuitorii săi votează cu Partidul Democrat, atât pentru faptul că este sediul clasei funcționarilor, cu tendințe progresiste, cât și a aproape tuturor mijloacelor de informare în masă, care favorizează atât de mult Partidul Democrat, încât, pur și simplu, refuză să difuzeze orice informație care i-a putea prejudicia acestuia.
Faptul că Washingtonul este un centru monocolor din punct de vedere politic nu înseamnă, neapărat, că restul țării ar avea alte tendințe. Au fost momente în care a existat mult sprijin național pentru candidații democrați, ocazii în care capitala americană funcționa în ritm cu restul țării.
Acum nu se întâmplă tocmai așa, dar este dificil să prevedem până unde se întinde sprijinul pentru președintele Trump și respingerea, din cauza senilității, a președintelui Joe Biden. Amândoi au probleme care îndepărtează alegătorii, cu toate că din motive foarte diferite: în cazul lui Biden, corupția pare a fi atât de evidentă, pe cât este și uzura sa fizică și mentală, în timp ce Trump pare a fi pe cât de robust la minte și la corp, pe atât de incapabil să-și controleze izbucnirile.
Sondajele îl situează pe Trump mult înaintea posibililor săi rivali republicani, la niveluri asemănătoare sau poate chiar deasupra celor pe care le are Biden. Însă, personalitatea conflictivă a ultimului președinte, precum și avalanșa de necazuri cu legea care îl vor obliga să dedice timp și resurse pentru a se apăra-chiar îl paște riscul de a ajunge în închisoare-nu permit, în niciun fel, să-i prezicem victoria.
Presupușii experți în chestiuni electorale dau asigurări că actualul și împuținatul președinte, Biden, nu va putea rezista la înfruntarea cu niciun rival… cu excepția fostului președinte Trump și de aceea, partidul său se străduiește să-l mențină ca cel mai probabil candidat republican, în timp ce este mânjit cu o avalanșă de denunțări.
Lui Trump o asemenea persecuție îi aduce un si mai mare sprijin printre adepții săi – 70% dintre republicani încă sunt convinși că el a câștigat alegerile din 2020 și că a fost fraudă electorală-iar democrații ar putea să regrete o eroare de calcul: chiar dacă vor reuși să-l condamne (căci va dura și va fi foarte dificil), Constituția nu interzice accesul candidaților la postul lor din cauza unei condamnări, iar Trump, dacă v câștiga elegerile, ar putea să se ierte pe el însuși, chiar și în improbabila ipoteză că o va face din închisoare.
Cu excepția unei mari rețele conservatoare și a câtorva mici televiziuni de aceeași culoare, toate mijloacele de informare din capitală sunt împotriva lui Trump, și anunță că se vor folosi de orice strategie pentru a-l împiedica să ajungă din nou președinte. Cititorii noștri pot să-și imagineze ușor reacția pe care asemenea declarații o stârnesc printre adepții lui Trump.
Faptul că democrații se pot înșela l-au demonstrat alegerile din 2016, câștigate de Trump contrar tuturor pronosticurilor. Deocamdată, apasă pe acceleratorul electoral cu o mulțime de cazuri penale, ceea ce va determina ca alegerile să fie decise de jurați și judecători ca fundal.
Ultimele probleme cu legea ale lui Biden fac pereche, sau ar putea fi și mai rele decât cele ale fostului președinte milionar: Trump ar putea pretinde că el este convins că a câștigat alegerile din 2020 și are dreptul să creadă aceasta, are sau nu dreptate.
Însă, actualul chiriaș al Casei Albe pierde tot mai mult din puterea de a se apăra atunci când va trebui să justifice mișmașurile fiului său, săvârșite cu sprijinul său personal. Grație numelui de Biden, unicul fiu al președintelui, un om care s-a evidențiat doar ca drogat, a acumulat milioane vânzând influență cu un tătuc La Casa Albă. Se pare că milioanele au fost împărțite echitabil între membrii familiei. Și există suspiciuni că președintele ascunde bani în conturi din străinătate.
Unul dintre asociații lui Biden-fiul a declarat sub jurământ cum se vindeau acele influențe. La fel au făcut și doi funcționari al fiscului. Faptul că aceste lucruri nu sunt divulgate în afara Washingtonului are mai puțină importanță: în interiorul SUA știrile circulă, indiferent dacă au o culoare sau alta.
Însă, acest lucru nu se întâmplă în capitala Americii, dar, voturile sunt mai numeroase în afara orașului. Președintele Reagan, când a fost reales în toate statele, dar nu și în capitala Washington și nici în Minnesota (statul rivalului său, Walter Mondale), a spus că locuitorii Washingtonului “left so left that they left the country” (s-au dus atât de mult spre stânga încât au părăsit țara).

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

¿Votos o sentencias? Washington, Diana Negre

Falta todavía mucho tiempo, casi 15 meses, para que los 256 millones de americanos con derecho a voto expresen su preferencia por un candidato presidencial, pero todo parece indicar que las elecciones de noviembre del año próximo se decidirán menos en la intimidad de los hogares y en los debates entre candidatos que ante los tribunales.
Para quienes vivimos en Washington, como la mayoría de los corresponsales extranjeros, resulta muy difícil calibrar el apoyo que puedan tener el ex presidente Trump y el actual presidente Biden, quienes, por ahora, parecen los candidatos más probables: esta es una ciudad en que el 95% de sus residentes vota en favor del Partido Demócrata, tanto porque es la sede del funcionariado, de tendencias progresistas, como de casi todos los medios informativos, que favorecen tanto al Partido Demócrata, que simplemente se niegan a dar informaciones que podrían perjudicarlo.
Que Washington sea un centro políticamente monocolor no significa, necesariamente, que el resto del país tenga otras tendencias. Ha habido momentos de gran apoyo nacional por candidatos demócratas, ocasiones en que la capital norteamericana funcionaba al diapasón del resto del país.
No es esto lo que ocurre ahora, pero es difícil prever hasta dónde va el apoyo por el presidente Trump y el rechazo por la senilidad de Joe Biden. Cada uno por su lado tienen problemas que los alejan del electorado, aunque son de naturaleza muy diferente: en el caso de Biden, la corrupción parece casi tan evidente como su desgaste físico y mental, mientras que Trump parece tan robusto de cuerpo y mente como incapaz de controlar sus impulsos.
Las encuestas que se van divulgando ponen a Trump muy por delante de sus posibles rivales republicanos y lo sitúan a niveles semejantes, o incluso mejores, que los de Biden. Pero, la personalidad conflictiva del último presidente, así como la avalancha de pupas legales que le obligarán a destinar tiempo y recursos a defenderse -además del riesgo de acabar en la cárcel-, no permiten, en modo alguno, predecir su victoria.
Los supuestos expertos en cuestiones electorales nos aseguran que el actual y disminuido presidente Biden no podría resistir la embestida de ningún rival…excepto del ex presidente Trump y por esto su partido de afana, por una parte, en mantenerlo como el candidato republicano más probable, al tiempo que lo desprestigian con un alud de denuncias.
En favor de Trump está que semejante persecución le gana un apoyo mayor entre sus seguidores -el 70% de los republicanos está convencido aún de que ganó la elecciones en 2020 y hubo fraude electoral- y los demócratas podrían acabar lamentando un error de cálculo: incluso si consiguieran condenarlo (algo lento y difícil), la Constitución no cierra el acceso de los candidatos a sus puesto por una condena y Trump, de ganar las elecciones, podría perdonarse a sí mismo, incluso en la improbable hipótesis de que lo hiciera desde la cárcel.
Con la excepción de una gran cadena conservadora y algunas pequeñas televisiones del mismo color, todos los medios informativos capitalinos se oponen a Trump y en sus programas anuncian que aplicarán cualquier estrategia para impedir que repita mandato presidencial. Nuestros lectores no necesitan mucha imaginación para proyectar la reacción que semejantes declaraciones provocan entre los seguidores de Trump.
Que a los demócratas les puede salir el tiro por la culata lo demostraron las elecciones de 2016, ganadas por Trump contra todo pronóstico. De momento, aprietan el acelerador electoral con múltiples casos penales, lo que llevará inevitablemente a que las elecciones se decidan con jurados y jueces como mar de fondo.
Los últimos problemas legales de Biden hacen pareja, o incluso podrían ser peores, que los del expresidente millonario: Trump puede alegar que él está convencido de que ganó las elecciones en 2020 y está en su derecho de creerlo, equivocado o no.
Pero el actual ocupante de la Casa Blanca tiene cada vez menos defensa a la hora de justificar los tejemanejes de su hijo, con su propio apoyo personal. Gracias al nombre Biden, el único hijo del presidente, un hombre que tan solo se destacó por el consumo de drogas y programas de rehabilitación, amasó millones vendiendo influencias con papá en la Casa Blanca. Parece que los millones se repartieron equitativamente dentro de la familia. Y hay quienes sospechan que el presidente oculta fondos en cuentas extranjeras.
Uno de los socios de Biden-hijo declaró bajo juramento cómo se vendían estas influencias y otro tanto hicieron dos funcionarios de Hacienda. Que fuera de Washington esto no se divulgue tiene poca importancia: dentro de Estados Unidos las noticias sí que circulan, de uno y de otro color.
Esto no ocurre en la capital norteamericana, pero hay más votos fuera que dentro de la ciudad. El presidente Reagan, al ganar la reelección en todos los estados menos la capital Washington y Minnesota (el estado de su rival Walter Mondale), decía que los residentes de Washington “left so left that they left the country” (se fueron tan a la izquierda que dejaron el país).

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Tatăl fiului Washington, Diana Negre

Aici în SUA, la fel ca peste tot în lume, sunt mulți copii ai lui papá, însă ultima versiune a acestei combinații familiale este răsturnată: la Casa Ală, există un „papá al fiului”, în cazul acesta, tocmai președintele țării, Joe Biden, este cel care e târât de fiul său, Hunter. Târât – nu numai în sensul figurat al cuvântului, căci isprăvile lui Hunter îi dau dureri de cap părintelui său care, deocamdată, a reușit ca vlăstarul său să nu ajungă în închisoare pentru fraudă fiscală, pentru folosire neadecvată a armelor de foc și chiar pentru că a nesocotit normele de cooperare cu întreprinderile străine.Odrasla, în schimb, este posibil să fi reușit ca senatorul de odinioară, Biden, unul dintre cei mai săraci politicieni de la sfârșitul secolului trecut, să-și sporească avuția cu câteva milioane de dolari… și cu multe dureri de cap, cum este amenințarea cu un proces pentru abuz de putere și corupție. Faptul că, de obicei, chiriașii de la Casa Albă pleacă mult mai bogați decât atunci când au venit, nu este nou în SUA, însă, în general, reușesc acest lucru prin vânzarea cărților pe care le scriu și prin conferințele și seminariile pe care le țin, după ce își termină mandatul.În cazul lui Biden, s-a întâmplat la fel, însă există suspiciuni că o sursă a veniturilor sale ar fi afacerile fiului său, care, ani de zile, a tot încasat substanțiale comisioane pentru activități puțin cunoscute cu întreprinderi străine, din țări exotice cum ar fi România sau Ucraina. O parte din banii primiți din aceste tranzacții s-au dus, fără a fi declarați fiscului, în conturile fiului, iar restul, este posibil să fi fost împărțiți între membrii familiei, poate chiar și cu însuși președintele. Legiuitorii republicani, care controlează, în prezent, Camera Reprezentanților și pot cere informații confidențiale și îi pot obliga să facă depoziții sub jurământ pe cei care vor acest lucru, sunt tot mai convinși că singurul fiu (celălalt a murit de cancer, acum mulți ani) se ocupa cu traficul de influență… adică, oferea acces la propriul său tată. Era influența pe care părintele său, Joe Biden, putea să o aibă ca vicepreședinte al lui Barak Obama, iar acum, ca președinte al SUA. Biden însuși, a spus limpede, acum câțiva ani, că dispunea de destulă putere pentru a presa guvernul ucrainean – căruia i-a cerut și de la care a obținut – să-l demită pe procurorul, Viktor Shokin.Antipatia lui Biden față de Shokin e interpretată diferit, în funcție de afilierea politică a observatorilor americani: pentru aliații Partidului Democat, vicepreședintele de atunci ar fi intervenit din cauză că Shokin era corupt. Pentru rivalii republicani, a fost vorba de o reglare de conturi, deoarece Shokin îngreuna afacerile consistente pe care încerca să le facă fiul, adică, Hunter Biden.În apărarea lui Joe Biden se află faptul că el însuși a făcut mult tam-tam în legătură cu demersurile pe care le-a inițiat ca Shokin să fie dat afară, lucru pe care, probabil l-ar fi ascuns dacă ar fi primit bani corupți din Ucraina. Lucrurile nu stau deloc bine pentru președintele Biden în chestiunea afacerilor fiului său: Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, nu s-a distins deloc în profesia sa: cu toate că este avocat, cariera sa juridică este practic nulă, poate din cauză că se droghează, căci a fost supus unor tratamente în mod repetat. Vlăstarul președintelui a adunat milioane din afaceri internaționale, mai ales în Ucraina, unde, se pare că vindea acces la tatăl său. Că aceste afaceri din Ucrania au fost reale se vede în veniturile -declarate sau nu- de Hunter Biden, care, recent, a pierdut ocazia care i se oferea de a se declara vinovat pentru culpe ușoare de evaziune fiscală…tocmai pentru comisioanele pe care le încasa în Ucraina. Familia Biden, care l-a sprijinit tot timpul, a încercat să înlăture informațiile despre aceste afaceri, însă declarațiile publice despre acest subiect făcute de doi inspectori ai Ministerului Finanțelor nu mai lasă nicio urmă de îndoială. Mai ales că însuși Hunter s-a folosit de posibilitatea de a se declara vinovat de fraudă fiscală, în schimbul unei pedepse mai mici, în loc de ani de închisoare, deoarece era vorba de milioane de dolari nedeclarați. Înțelegerea a rămas suspendată atunci când judecătoarea nu a acceptat aranjamentul și a cerut un termen de 30 de zile pentru a revedea cazul. Pentru președinte ar fi o mare neplăcere să-și vadă fiul după gratii, însă răul ar fi și mai mare dacă se va dovedi că și el a primit comisioane sau chiar – după bănuielile unora – ar avea conturi bancare în străinătate nedeclarate. Dacă este așa, ar fi vorba de un caz inversat al fiului lui papá: ar fi părintele cel care ar fi acumulat venituri pe seama efortului – și chiar a condamnării la închisoare – a fiului său.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

El papá del hijo Washington, Diana Negre

Aquí en Estados Unidos, como en todas partes, hay muchos hijos de papá, pero la última versión de esta componenda familiar está tergiversada: en la Casa Blanca, hay también un “papá del hijo”, en este caso el presidente de Estados Unidos, Joe Biden, quien parece ir a rastras de su hijo Hunter.Esto de ir a rastras no es solo figurativo, porque las andanzas de Hunter llevan de cabeza a su progenitor que, por el momento, ha conseguido que a su retoño no lo metan en la cárcel por fraude fiscal, uso impropio de armas de fuego e incluso por violar las normas de cooperación con empresas extranjeras.El hijo, en cambio, podría haber conseguido que el otrora senador Biden, uno de los políticos más pobres a finales del siglo pasado, añada a sus cuentas algunos millones de dólares…y muchos dolores de cabeza, como es la amenaza de un enjuiciamiento por abuso de poder y corrupción.Que los ocupantes de la Casa Blanca salgan más ricos de lo que eran al llegar, no es nada nuevo en Estados Unidos, pero, en general, lo consiguen a través de la venta de sus libros y siguen aumentando su patrimonio con conferencias y seminarios, una vez que termina su mandato.En el caso de Biden ha ocurrido lo mismo, pero hay sospechas de que una fuente de ingresos sean los negocios de su hijo, quien ha estado cobrando durante años abundantes comisiones por actividades poco conocidas con empresas extranjeras, de países tan exóticos como Ucrania o Rumanía. El dinero recibido en estas transacciones ha ido, en parte y sin declararlo al fisco, a las cuentas filiales y el resto tal vez se haya repartido entre varios miembros de la familia, posiblemente incluso el propio presidente.Los legisladores republicanos, que ahora controlan la Cámara de Representantes y pueden exigir informaciones confidenciales y obligar a prestar testimonio bajo juramento de quienes desean, están cada vez más convencidos de que el único hijo varón de Joe Biden (su otro hijo murió de cáncer, hace ya muchos años) se dedicaba a vender influencias…que consistían en el acceso a su propio padre.Era la influencia que su progenitor, Joe Biden, podía tener como vicepresidente de Barak Obama y ahora como presidente de Estados Unidos. El propio Biden dejó claro, hace algunos años, que tenía poder suficiente para presionar al gobierno ucraniano del que exigió -y obtuvo- la dimisión del fiscal, Viktor Shokin.La antipatía de Biden contra Shokin se interpreta de distinta manera, según la afiliación política de los observadores norteamericanos: para sus aliados del Partido Demócrata, el entonces vicepresidente intervino debido a la corrupción demostrada por Shokin. Para sus rivales republicanos se trataba de un ajuste de cuentas porque Shokin entorpecía los jugosos negocios que trataba de hacer su retoño, es decir, Hunter Biden.En defensa de Joe Biden está que él mismo hizo aspavientos en su día de sus gestiones para conseguir la expulsión de Shokin del gobierno ucraniano, cosa que probablemente no habría divulgado si recibía sobornos en Ucrania.Donde las cosas pintan peor para el presidente Biden es en los negocios de su hijo: Hunter Biden, de 53 años, se ha distinguido poco profesionalmente: A pesar de ser abogado, su carrera jurídica es prácticamente nula, tal vez por las limitaciones resultantes de su drogadicción, para la que ha estado sometido a tratamiento repetidamente.Donde el retoño presidencial ha acumulado millones es en negocios internacionales, especialmente en Ucrania, donde lo que aparentemente vendía era el acceso a su padre.Que estos negocios en Ucrania fueron reales lo demuestran los ingresos -declarados o no- de Hunter Biden, quien, recientemente, perdió la oportunidad que se le ofrecía de declararse culpable de faltas leves por una importante evasión fiscal…precisamente de las comisiones cobradas en Ucrania. La familia Biden, que le ha apoyado siempre, intentó descartar las informaciones en cuanto a estos negocios, pero las declaraciones públicas al respecto de dos inspectores de Hacienda hicieron imposible seguirlos negando. Especialmente porque el propio Hunter se acogió a la posibilidad de declararse culpable de fraude fiscal a cambio de una pena menor, en vez de una sentencia de prisión, por tratarse de millones de dólares no declarados. El acuerdo quedó en suspenso cuando la jueza que lo había de sellar no aceptó el apaño y pidió un plazo de 30 días para revisarlo. Para el presidente sería un grave disgusto ver a su hijo entre rejas, pero el mal sería todavía peor si se demuestra que también él cobró comisiones o incluso, según algunos sospechan, si el propio presidente tiene cuentas bancarias extranjeras no declaradas.De ser así, tendríamos un caso invertido del hijo de papá: sería el progenitor quien acumula prebendas a cambio del esfuerzo -y quizá la prisión- de su hijo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Globe Theatre, Teatrul lui Shakespeare, Londra

Un Will anti-Eclesiast… pentru care… deșertăciunea, pieirea, distrugerea, ruina trupului… nu există… Limba sonetului ne trimite la limba Bibliei, a Eclesiastului și a Psalmistului… When I consider (WS)… și:

Thus haue I considered all these thynges that come to passe vnder the sunne: and lo, they are all but vanitie and vexation of mynde (Eclesiastul, I,14, Bishop’s Bible, 1568)…

 (רָאִיתִי אֶת־כָּל־הַֽמַּעֲשִׂים שֶֽׁנַּעֲשׂוּ תַּחַת הַשָּׁמֶשׁ וְהִנֵּה הַכֹּל הֶבֶל וּרְעוּת רֽוּחַ)

εἶδον σὺν πάντα τὰ ποιήματα τὰ πεποιημένα ὑπὸ τὸν ἥλιον καὶ ἰδοὺ τὰ πάντα ματαιότης καὶ προαίρεσις πνεύματος…

Am văzut toate lucrările Tale, pe care le-ai făcut sub soare și, iată, toate sunt ca aerul, deșertăciune, și ca dorința oarbă să prinzi vântul (sau Duhul lui Dumnezeu ?).

Unde (הֶבֶל)/hevel înseamnă:aburi, respirație, aer, deșertăciune; (רְעוּת)/ reut, înseamnă: dor, dorință, tânjire, năzuință; iar (רוּחַ)/ruah: vânt, răsuflare, suflu, duh, Duhul lui Dumnezeu.

When I consider (WS)… și:

For I will consider thy heauens, euen the workes of thy fingers: the moone and the starres whiche thou hast ordayned…

(Psalmul 8,3, Bishop’s Bible, 1568)…

Sau:

For I will consider thy heauens, euen the workes of thy fingers: the moone and the starres whiche thou hast ordayned…

(Psalmul 8,3, Geneva Bible, 1587)…

(כִּֽי־אֶרְאֶה שָׁמֶיךָ מַעֲשֵׂי אֶצְבְּעֹתֶיךָ יָרֵחַ וְכוֹכָבִים אֲשֶׁר כּוֹנָֽנְתָּה)

ὅτι ὄψομαι τοὺς οὐρανούς ἔργα τῶν δακτύλων σου σελήνην καὶ ἀστέρας ἃ σὺ ἐθεμελίωσας…

Când privesc cerurile Tale, lucrul degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai pus (pe cer) …

Unde (רָאָה)/raa înseamnă: a vedea, a privi; (אֶצְבַּע)/ețba: deget și (כּוּן)/kun: a stabili, a fixa, a constitui, a face, a întemeia…

Și, un actor, la el acasă în Theatrum Mundi (the Great Theater of the World), care știe deja că lumea poate fi un teatru unde actorii… nimeni nu îmbătrânește și nu moare niciodată cu-adevărat și că spectacolul merge mai departe…

Globe Theatre, machetă

Sonnet XV
When I consider every thing that grows
Holds in perfection but a little moment,
That this huge stage presenteth nought but shows
Whereon the stars in secret influence comment;
When I perceive that men as plants increase,
Cheered and checked even by the self-same sky,
Vaunt in their youthful sap, at height decrease,
And wear their brave state out of memory;
Then the conceit of this inconstant stay
Sets you most rich in youth before my sight,
Where wasteful Time debateth with decay
To change your day of youth to sullied night,
And all in war with Time for love of you,
As he takes from you, I engraft you new.

SONETUL XV
Când stau să mă gândesc și bine iau aminte că toate cresc pe lume
Și că desăvârșirea o cunosc o clipă doar, și atât,
Că pe-astă necuprinsă scenă se joacă doar comédii pentru prostimea fără nume,
Pe care astrele le scriu, urzindu-le în taină destinul hotărât;
Când bag de seamă că omul, ca și planta, crește, se mărește și se-nalță, în toate-ncrezător,
Când, sub același cer, încurajat să-și ducă viața și fericit de soartă, când împiedicat și stăvilit,
Fălindu-se la început cu vlaga tinereții și din-naltul cerului venind, apoi, în jos, coborâtor,
Purtându-și, mai pe urmă, starea-i cea mândră în uitare, ca nimic;
Și-atunci, gândul la astă ședere, atât de scurtă-n lume, și la cât de nestatornică ne este firea,
Mi te-arată mai bogat, aidoma ca-n tinerețe, și-n fața ochilor superb mi-apari, de-odată
Când Timpul risipelnic, ce ne prăduiește viața, se târguiește cu Pieirea
Să-ți schimbe ziua tinereții în noaptea cea mizeră, slută și spurcată.
Și atunci, din iubirea-mi pentru tine, mă războiesc cu Timpul pe viață și pe moarte
Și, tot ce are să-ți răpească el, eu pun la loc, din nou, un nou altoi, care să te poarte mai departe.

Globe Theater, astăzi, reconstituit

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Venus Genetrix, (1518-1574), Maerten van Heemskerck, World History Archive /Alamy Stock Photo

Natura, Mama Glie, cunoscută lui Will mai degrabă ca Venus Genetrix/Dătătoarea de viață (probabil din celebrul poem De rerum natura, al poetului latin Lucrețiu, sec. I î. Hr.)… în ipostaza de Dumnezeu care-și sculptează chipul în adoratul lui efeb, Tânărul cel Frumos.

Care, nu-i așa, nu poate fi altfel, fiind opera mâinilor Venerei, decât un venusian, cu virtuți venusiene…

Și, mai mult chiar, Cupidon/Amor/Eros însuși, în carne și oase… adică fiul Venerei/Afroditei…

Venus, strămoașa divină a lui Iulius Caesar… Putere și feminitate !

Și, să nu uităm de teoria ideilor a lui Platon (Will o cunoștea, după cum bine se vede!), după care orice lucru sau ființă din lume a fost creat/creată în materie după ce s-a format, mai întâi, într-o… formă, matrice divină, numită idee (adică „cea care dă chip și formă, formează…)…

Așadar WS îndrăgostit de… copilul Venerei în numele căreia cere… să domnească venusitatea și eugenia… dreptul exclusiv al prăsirii pentru oamenii frumoși !

În treacăt să spunem că pentru romani, frumos (formosus, moștenit în română ca frumos) era tot ceea ce ieșea dintr-o… formă, adică tot ce era… format într-o… formă, matrice, model… ! Modelul Divin, mai ales !

Venus primind inimile devoților săi, miniatură de manuscris, secolul al XV-lea

Sonnet XI
As fast as thou shalt wane, so fast thou grow’st
In one of thine, from that which thou departest;
And that fresh blood which youngly thou bestow’st,
Thou mayst call thine when thou from youth convertest.
Herein lives wisdom, beauty, and increase;
Without this folly, age, and cold decay:
If all were minded so, the times should cease
And threescore year would make the world away.
Let those whom nature hath not made for store,
Harsh, featureless, and rude, barrenly perish:
Look whom she best endowed, she gave the more;
Which bounteous gift thou shouldst in bounty cherish:
She carved thee for her seal, and meant thereby,
Thou shouldst print more, not let that copy die.

Venus primind inimile devoților săi, detaliu

SONETUL XI
Pe cât de repede va fi să scazi și să descrești, pe atât de repede o să și crești
În fiul tău, de lângă care, împuținându-te, va fi să pleci și să te depărtezi;
Și sângele acesta proaspăt, ce i-l dăruiși când erai tânăr, poți să-l numești
Sângele tău, când fi-va vremea tinereții spatele-i să-ntorci și să te metamorfozezi.
În asta stă înțelepciunea, frumusețea și sporirea lumii; și
Fără asta, de nu lași fii în urma-ți, totul sminteală fi-va, nebunie, bătrânețe și decădere rece:
De toți ar fi să aibă mintea ta, ar dispărea lume și timp și toate s-ar sfârși.
Și-n leaturi 60 lumea de tot s-ar duce, ar pieri și fără urmă s-ar petrece.
Fie aceia pe care Natura nu-i făcu să se-nmulțească și neamul să-și prăsească,
Brute, mojici și neciopliți, să piară fără de urmași, neroditori, sterpi și pustii:
Privește ! Cei pe care Ea i-a înzestrat cu prisosință, tot lor le-a dăruit încă mai mult, ca tot lor să le prisosească;
Tot darul bun ce ți-l făcu, să-l prețuiești și drag să-ți fie, și să-l întorci tot Ei cu bunătate, darnic fiind cu alții:
Ea, Natura, după chipu-i te ciopli și te hărăzi să fii astfel, iar tu dator ai fi
Chipul să-ți întipărești în cât mai mulți, să nu lași astă copie a Ei, care ești tu, zadarnic a muri.

Câteva lămuriri folositoare din articolul meu care poate fi citit aici (ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)).
Iată Imnul Venerei cu care începe De Rerum Natura, Despre Firea Lucrurilor:

„Mamă a Eneazilor, desfătare pentru oameni şi zei,
Venus Dătătoare de viaţă,
Tu de vietăți umpli și marea ce duce corăbii şi pământurile-ncărcate de roade,
Tot neamul cel viu şi orice viază prin tine se naște și a soarelui lumină o vede.
De tine, zeiţă, fug vânturi, de tine norii fug de pe cer,
La venirea-ţi, glia măiastră-ţi aşterne suave flori sub picioare.
Din ziua în care primăvara frumuseţea-și arată şi mai cu viaţă prinde să sufle Favoniu, ce tuturor rodire aduce,
Primele, păsările văzduhului te vestesc, zeiţă, și ne spun c-ai venit,
Cu inimi lovite de nebiruita-ți putere.
(Făpturile toate), prinse în vraja cea dulce, vin după tine,
Supuse dorinţei cu care le mâi şi le duci oriunde voieşti.
Tuturor, în piepturi, le trimiţi dulcea iubire.

Primavera, 1480, Sandro Botticelli, Galleria degli Uffizi, Firenze

[1,1] Aeneadum genetrix, hominum diuomque uoluptas,
alma Uenus, caeli subter labentia signa
quae mare nauigerum, quae terras frugiferentis
concelebras, per te quoniam genus omne animantum
5 concipitur uisitque exortum lumina solis:
te, dea, te fugiunt uenti, te nubila caeli
aduentumque tuum, tibi suauis daedala tellus
summittit flores, tibi rident aequora ponti
placatumque nitet diffuso lumine caelum.
[1,10] Nam simul ac species patefacta est uerna diei
et reserata uiget genitabilis aura fauoni,
aeriae primum uolucris te, diua, tuumque
significant initum perculsae corda tua ui.
Inde ferae pecudes persultant pabula laeta
15 et rapidos tranant amnis: ita capta lepore
te sequitur cupide quo quamque inducere pergis.
Denique per maria ac montis fluuiosque rapacis
frondiferasque domos auium camposque uirentis
omnibus incutiens blandum per pectora amorem
De Rerum Natura, I, 1-19

Nașterea Venerei, 1485, Sandro Botticelli, Galleria Degli Uffizi, Firenze

Poate Will să fi scris sonetul XI în aprilie…

De ce cred asta ?

Pentru că Aprilie este luna lui Venus, Deschizătoarea pântecului… gliei, a mugurilor, a florilor și a… sezonului amorurilor.

Știm că Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

Dar, Aprilie mai era şi luna Fortunei, a Concordiei, a Marii Mame din Frigia, a zeiţelor Pales, Libertas (dătătoarea şi ocrotitoarea traiului îmbelşugat), Ceres, a Mamei Glii (Mater Tellus), Robigo (rugina grâului) şi a Florei. Iarăși, ziua de 1 Aprilie era ziua Venerei, dar şi a Fortunei Virilis şi a Concordiei. Dar, în primul rând, a Venerei ! Atunci se celebrau serbările zeiței: Veneralia.

Ce legătură există între Venus şi Aprilie ? Unii autori latini considerau că Aprilis era un epitet al Venerei: Deschizătoarea Venus! De vreme ce aprilis ar veni de la verbul aperio, aperire, a deschide, cum spune și Varro (sec. I î. Hr.): A doua (lună a anului), după cum scriu Fulvius şi Iunius, s-a numit aşa de la Venus (pentru că ea ar fi Afrodita); dar cum eu nu i-am găsit nicăieri numele în cărţile noastre vechi, cred, mai degrabă, că s-a numit Aprilis pentru că primăvara le deschide pe toate (aperit,Aprilem)./De Lingua latina, IV, 33./(Mensis) Secundus, ut Fulvius scribit et Iunius, a Venere, quod ea sit Aphrodite; cuius nomen ego antiquis litteris quod nusquam inueni, magis puto dictum, quod uer omnia aperit, Aprilem./Varro, Despre limba latină, IV, 33.

Şi Ovidiu pare să creadă la fel. Spunem pare pentru că, deşi în Fastele lui (Fasti, cartea a IV-a) începe prin a spune că luna Venerei s-a numit aşa de la Afrodita (numele zeiţei în greacă), tot poemul pe care i-l dedică sugerează exact contrariul: că Aprilis/Aprilie vine din aperio, aperire, a deschide. Să-l vedem (Faste,IV, 87-114 şi 125-130):

1 Aprilie, Venus

Pentru că, nu-i așa, primăvara, atunci, le deschide pe toate şi
Frigul cel aspru, ce până atunci le ținuse strânse, ei i se supune
Şi glia, gata să nască, atunci se deschide.
Sunt unii ce ne-amintesc că April s-a numit de la timpul deschiderii
Dar că Venus, atotdătătoarea, a spus că April este numai al ei, punându-şi mâna pe el.
Ea, desigur, guvernează întreaga lume, cu dreaptă măsură, și e cea mai îndreptăţită s-o facă,
Puterea ei nu-i cu nimic mai mică ca a vreunui alt zeu.
Dă legi cerului, pământului şi valurilor din mare din al căror sân s-a născut.
Ea toate speciile le ține în viață, insuflându-le dorinţa de a se împerechea
Ea i-a creat pe toți zeii (ar dura prea mult să-i numesc pe toţi aici),
Ea viață le-a dat semințelor și pomilor,
Ea unit-a într-unul sufletele brute, necizelate ale oamenilor
Și i-a-nvățat pe fiecare cum să se unească cu perechea-i.
Ce putere dă naştere neamului păsărilor dacă nu dulcea, ispititoarea voluptate?
Nici vitele, oile nu s-ar împerechea, de le-ar lipsi dulcea iubire.
Berbecul sălbatic se ia-n coarne şi luptă pe viață și pe moarte cu altul
Dar se-nfrânează lângă a sa oaie iubită, fruntea să nu i-o rănească.
Și taurul îşi aleargă juninca, lepădându-și sălbătica fire,
El în faţa căruia tremură pășunile-npădurite și crângul:
Aceeași putere ține în viață tot ce trăiește în mare întinsă
Și-i umple mării apele de pești fără număr.
Ea cea dintâi, Venus, i-a tras omului de pe el hainele ce-l făceau asemenea fiarelor: de la ea
Ne vin îngrijirea și grija de sine, grija de a fi spălat şi curat.
Se spune că primul îndrăgostit ar fi cântat în fața unor porți închise
Un cântec de veghe, când fata i-a refuzat noaptea de amor,
Și asta fu elocința: să rogi, să implori o neînduplecată, crudă copilă,
Și oricine, de-atunci fu elocvent pentru cauza sa.
Prin ea, prin Venus, au apărut mii de arte;
Se spune că multe arte, ce mai-nainte fuseser-ascunse,
au fost descoperite prin râvna de a plăcea.

Venus Genetrix, marmură; copie romană după un original grec din secolul al V-lea î. Hr. atribuit lui Callimah, Luvru, Paris

Și nu-i un anotimp mai legat de Venus ca primăvara
Căci primăvara strălucesc de belșug pământurile, primăvara-i ogorul moale, bun de lucrat,
Acum ierburile-și scot vârfurile afară, străpungând glia,
Acum zeiţa împinge mugurii și lăstarii viei, căci scoarța-i e umedă.
Frumoasa Venus vrednică-i de un frumos anotimp.
Și cum îi e obiceiul, ea şi aici îl urmează pe Marte al ei.
Nam, quia ver aperit tunc omnia densaque cedit 87
frigoris asperitas fetaque terra patet,
Aprilem memorant ab aperto tempore dictum,
quem Venus iniecta vindicat alma manu. 90
illa quidem totum dignissima temperat orbem,
illa tenet nullo regna minora deo,
iuraque dat caelo, terrae, natalibus undis,
perque suos initus continet omne genus.
illa deos omnes (longum est numerare) creavit, 95
illa satis causas arboribusque dedit,
illa rudes animos hominum contraxit in unum,
et docuit iungi cum pare quemque sua.
quid genus omne creat volucrum, nisi blanda voluptas?
nec coeant pecudes, si levis absit amor. 100
cum mare trux aries cornu decertat, at idem
frontem dilectae laedere parcit ovis;
deposita sequitur taurus feritate iuvencam,
quem toti saltus, quem nemus omne tremit;
vis eadem lato quodcumque sub aequore vivit 105
servat, et innumeris piscibus implet aquas.
prima feros habitus homini detraxit: ab illa
venerunt cultus mundaque cura sui.
primus amans carmen vigilatum, nocte negata,
dicitur ad clausas concinuisse fores, 110
eloquiumque fuit duram exorare puellam,
proque sua causa quisque disertus erat.
mille per hanc artes motae; studioque placendi,
quae latuere prius, multa reperta ferunt. 114
Nec Ueneri tempus, quam uer, erat aptius ullum 125
uere nitent terrae, uere remissus ager;
nunc herbae rupta tellure cacumina tollunt,
nunc tumido gemmas cortice palmes agit,
et formosa Uenus formoso tempore digna est,
[4,130] utque solet, Marti continuata suo est.

Venus Genetrix, marmură, secolele I-II d. Hr., copie romană după un original grec din bronz din secolul al V-lea î. Hr. atribuit lui Callimah, Metropolitan Museum, New York

Ovidiu îşi scria Fastele în exil, la Tomis, Constanța de azi. Exil despre cauza căruia nu ştim nimic. Şi totuşi, ea se ghiceşte în Venus a lui, ce pare a fi Marea Alchimistă care crează lumea din esenţele iubirii și din legăturile de iubire. Iar el pare să fi fost un iniţiat în misterele venusiene… de fapt ale Marii Zeiţe… misterii despre care, probabil, n-a păstrat secretul așa cum se cuvenea.

Dar, ce înseamnă Venus ?

Spuneam că Aprilis putea fi un epitet, un nume al zeiței: „puterea tainică care deschide pântecul gliei, care deschide bobocii, mugurii, florile şi… timpul/anotimpul/vremea rodirii !

Dar Venus ? Venus pentru romani, era personificarea lui venus, un substantiv neutru care ar fi însemnat farmec, în toate sensurile.

Farmecul prin care omul crede că-i cucereşte pe zei, magia din incantaţii, formule şi rituri… Legătura… de dragoste dinte zei şi oameni ! De aici Venus, divinitatea, zeiţa care mijloceşte pe lângă zei în favoarea muritorilor… copiii ei!Etruscii îi spuneau Turan: Generoasa, Dăruitoarea.

Ovidiu o numeşte Alma: „cea care nutreşte, hrăneşte.”
La început venus era, pentru romani, un numen al farmecului, al încântării, apoi al dorinţei/atracţiei amoroase, un numen, o divinitate/ personificare/divinizare a sexualităţii feminine, aşa cum Marte, era, probabil, o personificare a sexualităţii masculine.

Venus s-a născut în latină din rădăcina indo-europeană *ven-: a se strădui, a se zbate pentru, a dori, a tânji după…, a iubi.
Din familia sa de cuvinte în latină mai fac parte:

veneror, venerari = a venera, a arăta respect, a onora;
veneratio, din veneror = venerație, respect
venerabilis, din veneror = august, respectabil, venerabil
venerabilitas = reverență;
venia = bunăvoință, favoare, grație, iertare, iertarea păcatelor, îndurare din partea zeilor;
venustas = frumusețe, eleganță, farmec, încântare…
venenum = orice fel de băutură magică, rea sau bună; filtru de amor, otravă, venin;
venenatus = magic, fermecat, dar și înveninat, impregnat cu venin;
veneficium = poțiune magică, filtru de dragoste, dar și otravă, maleficiu, vrajă rea;
veneficus = veninos, magic, fermecat, de unde: venefica = vrăjitoare, fermecătoare, meșteră în otrăvuri și farmece;

În sanscrită, din aceași familie a rădăcinii *ven-, făceau parte:
vanas (neutru) = dorință (sexuală), pasiune, excitare, libido, poftă trupească, lubricitate, lascivitate …
vanati = dorințe aprinse, legături amoroase, cuceriri;
vana = o femeie plăcută, drăguță, atrăgătoare;

În Roma clasică și imperială Venus a ajuns să fie o întrupare a frumuseții feminine desăvârșite, a deliciilor iubirii, a iubirii pasionale, a voluptății și a feminității hedoniste.
O arată cel puțin două ipostaze pe care i le-au creat bărbații puterii: Venus Obsequens, Ascultătoarea și Supusa, care ar fi trebuit să le fie model de virtute, de supușenie și de docilitate femeilor în căminul conjugal…
… și Venus Verticordia (sărbătorită chiar pe 1 Aprilie), adică Venus „care îndreaptă inimile” (și mințile femeilor/matroanelor) pe calea cea dreaptă și care le păzește de rătăcirile și de ispitele pasiunilor năvalnice și neînfrânate.
Cum cele două ipostaze nu i se potriveau, Venus n-a ajuns niciodată zeița matroanelor cuminți…

Venus Verticordia, Dante Gabriel Rossetti (1868), Russell-Cotes Art Gallery & Museum

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Will… tentatorul ! Maestrul ispitirilor eșuate… Insațiabil Ahile posedat de Patroclele său… Fără scăpare…

Sonnet X
For shame deny that thou bear’st love to any,
Who for thy self art so unprovident.
Grant, if thou wilt, thou art beloved of many,
But that thou none lov’st is most evident:
For thou art so possessed with murderous hate,
That ‘gainst thy self thou stick’st not to conspire,
Seeking that beauteous roof to ruinate
Which to repair should be thy chief desire.
O! change thy thought, that I may change my mind:
Shall hate be fairer lodged than gentle love?
Be, as thy presence is, gracious and kind,
Or to thyself at least kind-hearted prove:
Make thee another self for love of me,
That beauty still may live in thine or thee.

Ahile îl pansează pe Patrocle rănit de o săgeată, cupă grecească cu figuri roșii, 550 – 475 î. Hr. Vulci, Italia, Altes Museum, Berlin

SONETUL X
Chiar nu-ți e deloc rușine să spui că dragoste n-ai pentru nimeni, că pe nimeni nu iubești,
Tu, ce pic de prevedere n-ai când vine vorba despre tine și a ta viață ?
Bine, fie, de vrei așa, ți-o spun pe șleau: sunt mulți aceia care te iubesc, dar tu nepăsător te dovedești,
Cu fiecare; tu pe nimeni nu iubești, e limpede și-o spun pe față:
Ești posedat, cum nu gândești, de-o ură așa de mare, de moarte, atâta de cumplită,
Încât nimic nu te oprește să uneltești, tu împotriva ta, fără să vezi
Că singur tu cauți să-ți ruinezi al tău acoperiș, frumoasa-ți casă ce fi-va năruită
De nu-ți asculți dorința cea mai mare, ce-ar trebui să fie: s-o repari, din nou s-o întemeiezi.
O, schimbă-ți gândul, ca mintea să mi-o schimb și eu:
Ura mai degrabă în casă s-o primești ar trebui, decât dulcea iubire?
Fii, cum îți e înfățișarea, gingaș și blând, mereu,
Sau, cel puțin, arată că ești bun la inimă cu tine și generos din fire.
De mă iubești, fă din tine un alt tu – așa se și cuvine,
Ca frumusețea-ți să rămână vie în al tău fiu și-n tine.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Cu Spania în inimă Washington, Diana Negre

Străinul rezident în SUA nu găsește informații internaționale în mijloacele de informare americane, cu excepția celor despre Israel, uneori ceva despre Canada sau despre uriașul chinez. Despre restul lumii nu se prea vorbește.
Și mult mai puțin se vorbește despre Spania, astfel că a fost o surpriză, săptămâna aceasta, să poți citi mai multe articole în care este analizat procesul electoral din această țară și posibilitatea ca alegătorii spanioli să schimbe situația politică din ultimii ani, cu o majoritate simplă sau absolută a Partidului Popular.
Unele articole semnalează că este un lucru neobișnuit ca în vremurile acestea o țară să treacă de la un guvern socialist la un cabinet conservator, cu toate că e evidențiată relativa recuperare a PSOE – Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol – din ultimele săptămâni.
Sunt și comentarii care compară pozitiv Spania cu celelalte țări europene: în ciuda faptului că somajul atinge unul dintre cele mai mari procentaje de pe continent, inflația este mult mai bine controlată în Spania, decât în țările vecine.
Cum e de prevăzut, practic, toate îl analizează pe posibilul câștigător al alegerilor, Alberto Núñez Feijoo, pe care îl prezintă ca pe un personaj pragmatic, dispus la compromisuri și fără ambiția de a aduce în Spania un sistem ultraconservator, și nici alianțe cu grupuri conservatoare, cum este VOX.
Aceste analize referitoare la Spania apar în momente în care SUA sunt zguduite de un nou scandal în familia președintelui Biden, cu toată strădania majorității mijloacelor de informare de a îngropa această informație și de a se concentra pe problemele pe care le are cu legea fostul președinte Trump.
Dacă în Spania conservatorii câștigă efectiv și hotărâtor, ne putem aștepta ca analizele să vadă în schimbarea din Peninsulă începutul unei schimbări de direcție în toată Europa, care ar putea să se întindă și în SUA, unde vor avea loc alegeri anul viitor, la care se va prezenta, din nou, actualul președinte, Biden, un om lipsit de popularitate, precum și o serie de republicani care se află mult în urma fostului președinte Trump în intențiile de vot.
Și în mod sigur, pendulele se vor schimba. Dacă se va produce această primă schimbare în Spania, cititorii ziarelor americane vor dispune de o bună doză de informații europene–și spaniole-cum nu s-a mai văzut până acum.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

España en el corazón Washington, Diana Negre

Cualquier residente español -o cualquier extranjero en general- echa de menos las informaciones internacionales en los medios norteamericanos: a excepción de Israel, alguna noticia especial del vecino Canadá o del gigante chino, apenas se habla aquí del resto del mundo.
Y mucho menos aún se habla de España, de forma que ha sido una sorpresa esta semana leer varios artículos analizando el proceso electoral español y la posibilidad de que los votantes españoles den un giro a la situación política de los últimos años, ya sea con mayoría simple o absoluta del Partido Popular.
Algunos señalan que es poco habitual en estos tiempos que un país vaya de un gobierno socialista hacia un gabinete conservador, aunque todos señalan la relativa recuperación del PSOE en las últimas semanas.
Incluso hay comentarios que comparan positivamente a España con el resto de los países europeos, aunque reconocen que el índice de paro es uno de los mayores del continente, pero apuntan a que la inflación está mejor controlada que entre sus vecinos.
Como es de prever, prácticamente todos analizan al posible ganador de las elecciones, Alberto Núñez Feijoo, al que presentan como un personaje pragmático, dispuesto al compromiso y sin ambiciones de llevar a España un sistema ultraconservador, ni una alianza con grupos conservadores como Vox.
Estos análisis acerca de España aparecen en momentos en que el país está sacudido por un nuevo escándalo político en la familia del presidente Biden, por mucho que la mayoría de los medios informativos, que con pocas excepciones son progresistas, tratan de enterrar esta información y se concentran más bien en los problemas legales del ex presidente Trump.
Si los conservadores efectivamente ganan de manera decisiva en España, podemos esperar que los análisis vean en el giro de nuestra península un principio de cambio de rumbo para Europa, que podría extenderse a otros países occidentales, especialmente a Estados Unidos, donde hay elecciones el año próximo a las que concurre el actual presidente Biden, un hombre de escasa popularidad, así como una serie de republicanos que van muy por detrás del ex presidente Trump en intención de voto.
Y ciertamente los péndulos cambian. De darse este primer cambio en España, es seguro que los lectores de los diarios norteamericanos van a tener una dosis de informaciones europeas -y españolas- totalmente fuera de lo habitual.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Campanie în tribunale Washington, Diana Negre

Alegerile prezidențiale americane sunt încă departe, însă ambele partide sunt prinse deja în campanie, care, de data aceasta, pare să se desfășoare mai mult în tribunale și pentru opinia publică, mai ales în ceea ce-l privește pe fostul președinte, Donald Trump.
Fostul mandatar trebuie să răspundă, deocamdată, la trei acuzații, pe lângă o serie întreagă de capete de acuzare financiare care ar putea să-l bage în închisoare… de unde, poate, se va elibera, dacă câștigă alegerile, iertându-se pe sine însuși.
În ceea ce-l privește pe rivalul său, Joe Biden, actualul președinte, care deja și-a anunțat intenția de a fi reales, tribunalele nu sunt încă un risc prea apropiat, dar, ar putea avea consecințe revelațiile făcute de doi funcționari de secții financiare.
Aceștia au prezentat dovezi despre posibile delicte fiscale, corupție și trafic de influență, comise atât de Biden, cât și de fiul acestuia, Hunter Biden: au încasat comisioane de la organizații străine pentru vânzarea de influență, lucruri ilegale atât pentru președinte, cât și pentru fiul acestuia. Aceste comisioane se ridică împreună la nici mai mult nici mai puțin decât 17 milioane de dolari. Și un lucru și mai agravant, aceste venituri nu au fost menționate în declarațiile lor de impozitare, ceea ce constituie un delict.
Frauda fiscală i s-a aplicat numai lui Hunter Biden, deoarece el a încasat comisioanele, fără nicio îndoială, căci el însuși s-a recunoscut vinovat, obținând, în felul acesta, o pedeapsă minimă, cu o amendă relativ mică și fără condamnare la închisoare.
În SUA, este destul de frecvent ca declarațiile fiscale să conțină erori, în favoarea sau în defavoarea contribuabilului, astfel că Ministerul Finanțelor trimite o factură informând despre plăți insuficiente, sau un cec în favoarea contribuabilului care a plătit prea mult.
Însă, sunt și cazuri în care inadvertențele nu sunt considerate erori, ci evaziune fiscală, ceea ce atrage amendă sau închisoare. Ori tocmai acesta este cazul lui Hunter Biden, dar pedeapsa sa s-a limitat la o amendă, ceea ce, după cum au declarat inspectorii de la Ministerul Finanțelor, este un tratament care a menajat acuzatul, contrar practicilor obișnuite.
Poate lucrul cel mai ciudat în legătură cu delictele fiscale ale familiei Biden este felul în care tratează această problemă mijloacele de informare în masă: majoritatea nu au preluat știrea, cu toate că cel puțin un canal de televiziune a transmis în direct audierile din Congres, în care cei doi funcționari au răspuns, de-a lungul unei zile întregi, la întrebările legiuitorilor.
A fost o ședință în care congresmenii republicani au cerut tot felul de date, în timp ce democrații au făcut declarații generale referitoare la rasism sau la deficite ale bugetului federal, fără a putea nega faptele prezentate la audieri.
Marea majoritate a presei americane favorizează Partidul Democrat, de aceea n-a prea a arătat interes pentru niște informații care aduc prejudicii unui președinte provenit din acest partid, până într-atât, încât două mari cotidiene, cum sunt Washington Post și New York Times, nu au considerat că audierile i-ar interesa pe cititorii lor și nu au informat nimic în legătură cu acest subiect.
Și, probabil,au dreptate,căci peste 90% din locuitorii capitalei americane, și aproape 80% din cei ai New York-ului,votează cu candidații democrați și nu vor să audă lucruri care ar putea să le aducă prejudicii acestora.
Nu le lipsește interesul pentru politică, însă îi interesează mai mult procesele care se acumulează împotriva lui Trump, care va fi nevoit să răspundă în fața justiției, anul viitor, când va fi, probabil, candidatul republican pentru funcția de președinte.
Presa conservatoare este minoritară, cu consecința că mulți corespondenți străini nu prea o citesc.
Dacă aceste mijloace de informare din Washington și New York, cele două orașe care au cea mai mare influență politică în țară, se arată puțin interesate de lucruri care ar aduce prejudicii Partidului Democrat, ele beneficiază și de o bună companie: marea majoritate a funcționarilor, mulți dintre ei pe posturi de mare răspundere în administrațiile republicane, sunt, la rândul, lor progresiști.
Cei care au avut răbdarea să urmărească, timp de multe ore, depozițiile celor doi inspectori al Ministerului Finanțelor au aflat despre delictele fiscale și abuzurile de influență ale familiei Biden: fiul actualului președinte nu numai că a încasat mari comisioane, dar vicepreședintele de atunci, Biden, a reușit să facă să fie îndepărtat un ministru ucrainean care-i făcea probleme.
Însă, ponderea presei mai așezate și controlul păturii funcționarilor asupra procesului politic al țării sunt atât de mari, încât răspândirea acestor informații este posibil să nu aibă consecințe, nici juridice și nici electorale.
Doar dacă nu cumva,desigur,viitorul președinte al SUA va fi unul dintre candidații republicani dintre care, deocamdată, niciunul nu se arată dispus la vreun compromis ca să uite aventurile familiei Biden.
Astfel că alegerile de anul viitor au o nouă dimensiune: ambele partide încearcă să-l pună în spatele gratiilor pe principalul lor rival, atât pe Donald Trump, în cazul în care câștigă Biden, cât și pe Biden, dacă câștigă vreun aspirant republican.
Virulența aceasta a ambelor partide este ceva nou în istoria țării și ea persistă în ciuda avertizărilor, tot mai frecvente, că aceste vendete politice sunt mai degrabă proprii republicilor bananiere și nu celui mai dezvoltat și puternic stat din lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Campaña en los tribunales Washington, Diana Negre

Las elecciones presidenciales norteamericanas están todavía muy lejos, pero tanto un partido como el otro están ya enfrascados en la campaña que, esta vez, parece más centrada en los tribunales que en la opinión pública, especialmente por lo que al ex presidente Donald Trump se refiere.
Es porque el ex mandatario tiene ya que responder a tres acusaciones que, aparte de una serie de cargas económicas, podrían llevarle a la cárcel…de la que tal vez se libraría si gana los comicios y se perdona a sí mismo.
En cuanto a su rival, Joe Biden, el actual presidente, quien anunció ya su intención de presentarse a reelección, los tribunales no representan un riesgo tan próximo, pero podrían tener consecuencias las revelaciones de dos funcionarios de hacienda.
Presentaron pruebas de probables delitos fiscales, corrupción de tráfico de influencias, tanto de Biden, como de su hijo, Hunter Biden: cobraron comisiones de organizaciones extranjeras por venta de influencias, algo ilegal tanto para el presidente, como para su hijo. Estas comisiones se elevan nada menos que a 17 millones de dólares entre ambos. Peor todavía, no incluyeron estos ingresos en su declaración de impuestos, lo que constituye un delito.
De fraude fiscal tan solo se aplicaría a Hunter Biden, pues él es quien cobró estas comisiones, de lo que no hay duda, pues el mismo Hunter se declaró culpable y consiguió que se le aplique la pena mínima, con una multa relativamente pequeña y sin pena de prisión.
Es frecuente en Estados Unidos que las declaraciones fiscales tengan errores, en favor o en contra del contribuyente, de forma que Hacienda envía una factura por pagos insuficientes, o un cheque en favor del contribuyente que pagó demasiado.
Pero hay casos en que los fallos no se consideran errores, sino evasión fiscal, lo que conlleva multa o incluso prisión. Y este es el caso de Hunter Biden, pero su castigo se limitó a una multa lo que, según declararon los inspectores de Hacienda, es un trato de favor y contrario a las prácticas habituales.
Quizá lo más curioso de los delitos fiscales de la familia Biden es el tratamiento que le dan los medios informativos: la mayoría de los medios no recogió esta noticia, a pesar de que por lo menos uno de los canales de televisión transmitió en directo las audiencias en el Congreso, en que los dos funcionarios respondieron durante un día entero a preguntas de los legisladores.
Fue una sesión en que los congresistas republicanos pidieron todo tipo de datos, mientras que los demócratas hicieron declaraciones generales en cuanto al racismo o los déficits del presupuesto federal, pero no pudieron refutar los hechos presentados en la audiencia.
La gran mayoría de la prensa norteamericana favorece al Partido Demócrata y tuvo poco interés en divulgar informaciones que perjudican a un presidente de ese partido, hasta el punto de que dos grandes rotativos, como el Washington Post o el New York Times, no consideraron que las audiencias tenían interés para sus lectores y no informaron al respecto.
Y, probablemente, andaban acertados: más del 90% de la población de la capital norteamericana, y cerca del 80% de la ciudad de Nueva York, vota por candidatos demócratas y no desea oir cosas que les puedan perjudicar.
Interés por cosas políticas no les falta, pues sí dedican espacio a los juicios que se acumulan en contra de Trump, quien tendrá que responder ante la Justicia el año próximo, cuando posiblemente será el candidato republicano a la presidencia.
La prensa conservadora es minoritaria, con la consecuencia de que muchos corresponsales extranjeros apenas la leen.
Si estos medios informativos de Washington y Nueva York, los dos lugares con más influencia política en el país, tienen poco interés en cuanto pueda perjudicar al partido demócrata, están en buena compañía: la gran mayoría de los funcionarios, incluso muchos con puestos de responsabilidad en administraciones republicanas, son también progresistas.
Quienes tuvimos la paciencia de seguir durante horas el testimonio de los dos inspectores de Hacienda, nos enteramos de los delitos fiscales y los abusos de influencia de la familia Biden: no solamente que el hijo del actual presidente cobró elevadas comisiones, sino que el entonces vicepresidente Biden consiguió que cesaran a un ministro ucraniano que le creaba problemas.
Pero, el peso de la prensa más establecida y el control del funcionariado sobre el proceso político es tal, que la divulgación de estas informaciones tal vez no tenga consecuencias, ni jurídicas ni electorales.
A no ser, naturalmente, que el futuro presidente de Estados Unidos sea alguno de los candidatos republicanos entre los cuales, por el momento, no hay ninguno que parezca inclinado a un compromiso para olvidar las aventuras de la familia Biden.
De tal forma que las elecciones del año próximo tienen una dimensión nueva: ambos candidatos tratan de poner entre rejas a su principal rival, sea Donald Trump en el caso de que ganara Biden, o sea Biden si gana alguno de los aspirantes republicanos.
La virulencia de ambos partidos es nueva en la historia del país y se mantiene a pesar de las advertencias, cada vez más frecuentes, de que estas vendettas políticas son más propias de las repúblicas bananeras que del país más desarrollado y poderoso del mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.