Venus din scoică, Casa Venerei din scoică, Pompei

Aprilie – luna lui Venus, Deschizătoarea pântecului… gliei, a mugurilor, a florilor și a… sezonului amorurilor.

Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

Aşadar, Aprilie mai era şi luna Fortunei, a Concordiei, a Marii Mame din Frigia, a zeiţelor Pales, Libertas (dătătoarea şi ocrotitoarea traiului îmbelşugat), Ceres, a Mamei Glii (Mater Tellus), Robigo (rugina grâului) şi a Florei.

1. Numele lui Aprilie şi legătura lui cu Venus

Ziua de 1 Aprilie era ziua Venerei, dar şi a Fortunei Virilis şi a Concordiei. Dar, în primul rând, a Venerei ! Atunci se celebrau serbările zeiței: Veneralia.

Ce legătură există între Venus şi Aprilie ? Unii autori latini considerau că Aprilis era un epitet al Venerei: Deschizătoarea Venus !

Iată părerea lui Varro (sec. I î. Hr.):

A doua (lună a anului), după cum scriu Fulvius şi Iunius, s-a numit aşa de la Venus (pentru că ea ar fi Afrodita); dar cum eu nu i-am găsit nicăieri numele în cărţile noastre vechi, cred, mai degrabă, că s-a numit Aprilis pentru că primăvara le deschide pe toate (aperit,Aprilem)./De Lingua latina, IV, 33./(Mensis) Secundus, ut Fulvius scribit et Iunius, a Venere, quod ea sit Aphrodite; cuius nomen ego antiquis litteris quod nusquam inueni, magis puto dictum, quod uer omnia aperit, Aprilem./Varro, Despre limba latină, IV, 33.

El spune că cei doi autori de Faste (Sărbătorile la romani), Fulvius şi Iunius, deduceau numele Aprilis (Aprilie) de la numele grecesc al Afroditei (Ἀφροδίτη/Afroditi). Este o etimologie pe care o găsim la Platon: „zeiţa s-a numit Afrodita de la faptul că s-a născut din spuma mării”/“διὰ τὴν τοῦ ἀφροῦ γένεσιν Ἀφροδίτη ἐκλήθη”, Cratylos, 4c6c. Considerând că  Ἀφροδίτη este compus din ἀφρός/afros, spumă, şi un sufix format din verbul δύω/dio a se scufunda (a se vedea şi δύτης/ ditis, scufundător). Afrodita, adică „cea scufundată în spuma mării” .

Pentru că Afrodita grecilor, după cum povesteşte Hesiod, se născuse din spuma mării (ἀφρός/afros), o spumă formată din sperma scursă din falusul zeului Uranus, aruncat în mare de fiul său Cronos, care l-a emasculat. „De jur împrejur, o spumă albă ieşea din membrul divin. Din ea se născu o copilă”. (Hesiod, Teogonia).

Aşadar Aprilie, Aprilis ar veni de la verbul aperio, aperire, a deschide.

Şi Ovidiu pare să creadă la fel. Spunem pare pentru că, deşi în Fastele lui (Fasti, cartea a IV-a) începe prin a spune că luna Venerei s-a numit aşa de la Afrodita (numele zeiţei în greacă), tot poemul pe care i-l dedică sugerează exact contrariul: că Aprilis/Aprilie vine din aperio, aperire, a deschide. Să-l vedem (Faste, IV, 87-114 şi 125-130):

1 Aprilie, Venus

Pentru că, nu-i așa, primăvara, atunci, le deschide pe toate şi
Frigul cel aspru, ce până atunci le ținuse strânse, ei i se supune
Şi glia, gata să nască, atunci se deschide.
Sunt unii ce ne-amintesc că April s-a numit de la timpul deschiderii
Dar că Venus, atotdătătoarea, a spus că April este numai al ei, punându-şi mâna pe el.
Ea, desigur, guvernează întreaga lume, cu dreaptă măsură, și e cea mai îndreptăţită s-o facă,
Puterea ei nu-i cu nimic mai mică ca a vreunui alt zeu.
Dă legi cerului, pământului şi valurilor din mare din al căror sân s-a născut.
Ea toate speciile le ține în viață, insuflându-le dorinţa de a se împerechea
Ea i-a creat pe toți zeii (ar dura prea mult să-i numesc pe toţi aici),
Ea viață le-a dat semințelor și pomilor,
Ea unit-a într-unul sufletele brute, necizelate ale oamenilor
Și i-a-nvățat pe fiecare cum să se unească cu perechea-i.
Ce putere dă naştere neamului păsărilor dacă nu dulcea, ispititoarea voluptate?
Nici vitele, oile nu s-ar împerechea, de le-ar lipsi dulcea iubire.
Berbecul sălbatic se ia-n coarne şi luptă pe viață și pe moarte cu altul
Dar se-nfrânează lângă a sa oaie iubită, fruntea să nu i-o rănească.
Și taurul îşi aleargă juninca, lepădându-și sălbătica fire,
El în faţa căruia tremură pășunile-npădurite și crângul:
Aceeași putere ține în viață tot ce trăiește în mare întinsă
Și-i umple mării apele de pești fără număr.
Ea cea dintâi, Venus, i-a tras omului de pe el hainele ce-l făceau asemenea fiarelor: de la ea
Ne vin îngrijirea și grija de sine, grija de a fi spălat şi curat.
Se spune că primul îndrăgostit ar fi cântat în fața unor porți închise
Un cântec de veghe, când fata i-a refuzat noaptea de amor,
Și asta fu elocința: să rogi, să implori o neînduplecată, crudă copilă,
Și oricine, de-atunci fu elocvent pentru cauza sa.
Prin ea, prin Venus, au apărut mii de arte;
Se spune că multe arte, ce mai-nainte fuseser-ascunse,
au fost descoperite prin râvna de a plăcea.
………
Și nu-i un anotimp mai legat de Venus ca primăvara
Căci primăvara strălucesc de belșug pământurile, primăvara-i ogorul moale, bun de lucrat,
Acum ierburile-și scot vârfurile afară, străpungând glia,
Acum zeiţa împinge mugurii și lăstarii viei, căci scoarța-i e umedă.
Frumoasa Venus vrednică-i de un frumos anotimp.
Și cum îi e obiceiul, ea şi aici îl urmează pe Marte al ei.

***

nam, quia ver aperit tunc omnia densaque cedit      87
frigoris asperitas fetaque terra patet,
Aprilem memorant ab aperto tempore dictum,
quem Venus iniecta vindicat alma manu.               90
illa quidem totum dignissima temperat orbem,
illa tenet nullo regna minora deo,
iuraque dat caelo, terrae, natalibus undis,
perque suos initus continet omne genus.
illa deos omnes (longum est numerare) creavit,               95
illa satis causas arboribusque dedit,
illa rudes animos hominum contraxit in unum,
et docuit iungi cum pare quemque sua.
quid genus omne creat volucrum, nisi blanda voluptas?
nec coeant pecudes, si levis absit amor.               100
cum mare trux aries cornu decertat, at idem
frontem dilectae laedere parcit ovis;
deposita sequitur taurus feritate iuvencam,
quem toti saltus, quem nemus omne tremit;
vis eadem lato quodcumque sub aequore vivit               105
servat, et innumeris piscibus implet aquas.
prima feros habitus homini detraxit: ab illa
venerunt cultus mundaque cura sui.
primus amans carmen vigilatum, nocte negata,
dicitur ad clausas concinuisse fores,               110
eloquiumque fuit duram exorare puellam,
proque sua causa quisque disertus erat.
mille per hanc artes motae; studioque placendi,
quae latuere prius, multa reperta ferunt. 114

***

Nec Ueneri tempus, quam uer, erat aptius ullum     125
uere nitent terrae, uere remissus ager;
nunc herbae rupta tellure cacumina tollunt,
nunc tumido gemmas cortice palmes agit,
et formosa Uenus formoso tempore digna est,

[4,130] utque solet, Marti continuata suo est.

Ovidiu îşi scria Fastele în exil, la Tomis, Constanța de azi. Exil despre cauza căruia nu ştim nimic. Şi totuşi, ea se ghiceşte în Venus a lui, ce pare a fi Marea Alchimistă care crează lumea din esenţele iubirii și din legăturile de iubire. Iar el pare să fi fost un iniţiat în misterele venusiene… de fapt ale Marii Zeiţe… misterii despre care, probabil, n-a păstrat secretul așa cum se cuvenea.

Venus din Arles, Arles, sf. sec. I î. Hr. ; marmură de Hymet, Luvru

2. Ce înseamnă Venus ?

Spuneam că Aprilis putea fi un epitet, un nume al zeiței: „puterea tainică care deschide pântecul gliei, care deschide bobocii, mugurii, florile şi… timpul/anotimpul/vremea rodirii !

Dar Venus ?

Venus pentru romani, este, spun latiniştii, personificarea lui venus, un neutru care ar fi însemnat farmec, în toate sensurile. Farmecul prin care omul crede că-i cucereşte pe zei, magia din incantaţii, formule şi rituri… Legătura… de dragoste dinte zei şi oameni ! De aici Venus, divinitatea, zeiţa care mijloceşte pe lângă zei în favoarea muritorilor… copiii ei!

Etruscii îi spuneau Turan: Generoasa, Dăruitoarea

Ovidiu o numeşte Alma: „cea care nutreşte, hrăneşte”.

La început venus era, pentru romani, un numen al farmecului, al încântării, apoi al dorinţei/atracţiei amoroase, un numen, o divinitate/ personificare/divinizare a sexualităţii feminine, aşa cum Marte, era, probabil, o personificare a sexualităţii masculine.

Venus s-a născut în latină din rădăcina indo-europeană *ven-: a se strădui, a se zbate pentru, a dori, a tânji după…, a iubi.

Din familia sa de cuvinte în latină mai fac parte:

veneror, venerari = a venera, a arăta respect, a onora;

veneratio, din veneror = venerație, respect

venerabilis, din veneror = august, respectabil, venerabil /

venerabilitas = reverență;

venia = bunăvoință, favoare, grație, iertare, iertarea păcatelor, îndurare din partea zeilor;

venustas = frumusețe, eleganță, farmec, încântare…

venenum = orice fel de băutură magică, rea sau bună; filtru de amor, otravă, venin;

venenatus = magic, fermecat, dar și înveninat, impregnat cu venin;

veneficium = poțiune magică, filtru de dragoste, dar și otravă, maleficiu, vrajă rea;

veneficus = veninos, magic, fermecat, de unde: venefica = vrăjitoare, fermecătoare, meșteră în otrăvuri și farmece;

În sanscrită, din aceași familie a rădăcinii *ven-, făceau parte:

vanas (neutru) = dorință (sexuală), pasiune, excitare, libido, poftă trupească, lubricitate, lascivitate …

vanati = dorințe aprinse, legături amoroase, cuceriri;

vana = o femeie plăcută, drăguță, atrăgătoare;

În Roma clasică și imperială Venus a ajuns să fie o întrupare a frumuseții feminine desăvârșite, a deliciilor iubirii, a iubirii pasionale, a voluptății și a feminității hedoniste.

O arată cel puțin două ipostaze pe care i le-au creat bărbații puterii: Venus Obsequens, Ascultătoarea și Supusa, care ar fi trebuit să le fie model de virtute, de supușenie și de docilitate femeilor în căminul conjugal…

… și Venus Verticordia (sărbătorită chiar pe 1 Aprilie), adică Venus „care îndreaptă inimile” (și mințile femeilor/ matroanelor) pe calea cea dreaptă și care le păzește de rătăcirile și de ispitele pasiunilor năvalnice și neînfrânate.

Cum cele două ipostaze nu i se potriveau, Venus n-a ajuns niciodată zeița matroanelor cuminți …

Venus Verticordia , Dante Gabriel Rossetti (1868), Russell-Cotes Art Gallery & Museum

Tot pe 1 Aprilie femeile romane mai celebrau două zeițe: pe Fortuna în ipostaza ei de Fortuna Virilis care s-ar traduce liber cu „Noroc la bărbați” și pe Concordia, zeița femeilor căsătorite, care i se rugau pentru o viață bună în familie și pentru bună-înțelegere cu soții lor.

În prima zi a lunii lui Venus, toate matroanele mergeau la băi, la terme și se scăldau, după ce preotesele zeiței îi scăldau statuia de marmură în apă cu mirt și îi spălau bijuteriile. După baie, ele beau lapte cald cu mac pisat și miere.

Iată cum scrie, pe scurt, Ovidiu, despre obiceiul scaldei magice la terme, de 1 Aprilie, și despre ajutorul pe care zeița Fortuna Virilis îl dă femeilor ca să aibe noroc de bărbați buni, să le fie plăcute bărbaților lor:

1 Aprilie. Fortuna Virilis.

Învățați acum de ce tămâie închinați Fortunei Virilis
Acolo unde locu-i scăldat de ape …
Locul acela vă primește pe toate, cu veșmintele date jos.
Ea vede orice cusur al trupului lor gol;
Fortuna Virilis i-arată femeii cum să-și acopere orice cusur și cum să-l ascundă de bărbați
Și asta o face dacă o rogi cu un bob de tămâie.

discite nunc, quare Fortunae tura Virili 145
detis eo, gelida qui locus umet aqua.
accipit ille locus posito velamine cunctas
et vitium nudi corporis omne videt;
ut tegat hoc celetque viros, Fortuna Virilis
praestat et hoc parvo ture rogata facit. 150

***

discite nunc, quare Fortunae tura Virili               145
detis eo, gelida qui locus umet aqua.
accipit ille locus posito velamine cunctas
et vitium nudi corporis omne videt;
ut tegat hoc celetque viros, Fortuna Virilis
praestat et hoc parvo ture rogata facit.               150

Și iată, în încheiere un poem închinat Venerei, strămoașa și ocrotitoarea romanilor:

Imnul Venerei cu care începe De Rerum Natura, Despre Firea Lucrurilor a lui Lucreţiu (sec. I î. Hr.).

„Mamă a Eneazilor, desfătare pentru oameni şi zei,
Venus Dătătoare de viaţă,
Tu de vietăți umpli și marea ce duce corăbii şi pământurile-ncărcate de roade,
Tot neamul cel viu şi orice viază prin tine se naște și a soarelui lumină o vede.
De tine, zeiţă, fug vânturi, de tine norii fug de pe cer,
La venirea-ţi, glia măiastră-ţi aşterne suave flori sub picioare.
Din ziua în care primăvara frumuseţea-și arată şi mai cu viaţă prinde să sufle Favoniu, ce tuturor rodire aduce,
Primele, păsările văzduhului te vestesc, zeiţă, și ne spun c-ai venit,
Cu inimi lovite de nebiruita-ți putere.
(Făpturile toate), prinse în vraja cea dulce, vin după tine,
Supuse dorinţei cu care le mâi şi le duci oriunde voieşti.
Tuturor, în piepturi, le trimiţi dulcea iubire. /LUCRETIU,   De Rerum Natura (începutul)

***

[1,1] Aeneadum genetrix, hominum diuomque uoluptas,
alma Uenus, caeli subter labentia signa
quae mare nauigerum, quae terras frugiferentis
concelebras, per te quoniam genus omne animantum

5 concipitur uisitque exortum lumina solis:
te, dea, te fugiunt uenti, te nubila caeli
aduentumque tuum, tibi suauis daedala tellus
summittit flores, tibi rident aequora ponti
placatumque nitet diffuso lumine caelum.

[1,10] Nam simul ac species patefacta est uerna diei
et reserata uiget genitabilis aura fauoni,
aeriae primum uolucris te, diua, tuumque
significant initum perculsae corda tua ui.
Inde ferae pecudes persultant pabula laeta

15 et rapidos tranant amnis: ita capta lepore
te sequitur cupide quo quamque inducere pergis.
Denique per maria ac montis fluuiosque rapacis
frondiferasque domos auium camposque uirentis
omnibus incutiens blandum per pectora amorem

De Rerum Natura, I, 1-19

Venus Genitrix, Italia, sec. I î. Hr. Marmură de Paros, Luvru

Și un fragment din Imnul către Afrodita, de Homer:

Imnul homeric închinat Afroditei

“Muză, spune-mi lucrarea Afroditei mult-aurite, zeiţa din Cipru,
Căci ea deșteaptă în zei dulcea şi pătimaşa dorinţă (ἥτε θεοῖσιν ἐπὶ γλυκὺν ἵμερον ὦρσε),
Ea-mblânzi şi supuse neamurile preamuritorilor oameni,
Păsările cerului şi fiarele toate (καί τ’ἐδαμάσσατο φῦλα καταθνητῶν ἀνθρώπων οἰωνούς τε διιπετέας καὶ θηρία πάντα),
Ea le hrăneşte, pe multe de pe uscat şi toate câte-s în mare.
Lucrarea Citereei cu frumoasă cunună se-ngrijeşte de toate” (ἠμὲν ὅσ’ ἤπειρος πολλὰ τρέφει ἠδ’ ὅσα πόντος:πᾶσιν δ’ ἔργα μέμηλεν ἐυστεφάνου Κυθερείης)/Εἲς Ἀφροδίτην.

 

E Primăvară, iarăşi Primăvară, de Virgil Carianopol

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos

E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele – afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi…

Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit

Continuarea în episodul următor…

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.