CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA/

Etiquetas

, , , ,

CIPRU HARTA

CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA

Romanii, cunoscuți pentru pragmatismul lor când era vorba de putere, au ajuns să definească patria ca fiind locul unde ne simțim bine (“Ubi bene, ibi patria), iar ciprioții din zilele noastre – buni negustori – au adaptat idea la vremurile actuale, făcând din cetățenia lor – care se poate cumpăra -, patria posesorilor de bogății….

După cum informează rapoartele senzaționaliste ale presei britanice, Republica Cipru, care a intrat în Uniunea Europeană în anul 2004, a obținut, în ultimii 5 ani, peste 4 miliarde de euro, acordând cetățenia cipriotă bogătașilor care au fost în stare să investească mari sume de bani în bunuri imobile sau în afaceri cu baza în insulă.

EURO 1

Această „vânzare” a cetățeniei nu este o găselniță cipriotă și nici o pornire de nestăpânit mercantilistă. La tentația de a atrage mari capitaluri în țară în schimbul acordării dreptului deplin de ședere sau a cetățeniei au cedat multe țări înaintea Ciprului; chiar Statele Unite ale Americii acordă, în zilele noastre, dreptul de ședere („Green card”) oricui poate să investească jumătate de milion de dolari într-o locuință sau într-o afacere în țară. Dispoziții asemănătoare figurează și în legislațiile altor țări comunitare.

În plus, guvernul de la Nicosia nu s-a lansat în această afacere a cetățeniei din aviditate, ci mânat de zdrobitoarea criză a băncii chipriote din anul 2013; o criză care era cât pe aci să arunce țara în faliment. Până în anul acela, „acordarea cetățeniei în schimbul investiției de capitaluri” s-a mai practicat în Cipru, dar, într-o formă foarte restrictivă. Deveneau chiprioți doar cei care cumpărau bunuri imobile în valoare de 26 de milioane de € sau investeau în afaceri sau întreprinderi minimum 85 de milioane de €. Dar, amenințarea unui iminent faliment național din cauza crizei bancare a impus coborârea ștachetei economice pentru acordarea cetățeniei cipriote.

CIPRU BANCĂ 2Central Bank of Cyprus

Astfel, clienții băncii cipriote, care au pierdut, în timpul crizei, trei milioane de euro sau mai mult – în marea lor majoritate, oligarhi din Rusia și Ucraina –, erau „compensați” prin acordarea imediată a cetățeniei, dacă aceștia o solicitau. Și cum acești macro-păgubiți ai băncii cipriote erau în marea lor majoritate întreprinzători de afaceri tulburi în multe locuri de pe glob și cu averi uriașe investite în multe țări, cetățenia cipriotă era o „compensație” foarte bine venită. În definitiv, o bună parte dintre așa numiții întreprinzători opaci, apăruți în Europa de răsărit după prăbușirea comunismului, locuiau sau își petreceau o bună parte din timp în Cipru. Și cum erau niște oaspeți atât de buni și doriți, Nicosia a coborât ștacheta investițiilor cerute: mai întâi la 10 și, pe urmă, la 5 milioane de €.

LIMASOLLemesos (Limassol), iahturi rusești

Iar acum, cu economia lumii libere în căutare de investiții pentru a cimenta incipienta sa recuperare, guvernul cipriot a redus, din nou, tarifele pentru cetățenie în schimbul investiției („Citizenship by Investment Program”) : în prezent, este suficient să aduci în insulă un capital de două milioane și jumătate de € pentru a obține cetățenia cipriotă, în cel mult 3 luni, iar cine vrea, o obține și pentru părinții săi…

 

NICOSIA 1Caravanseraiul Büyük Han (Marele Han), Nicosia (Lefkosia)

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

CIPRU BANCA 1Central Bank of Cyprus

UBI FORTUNA, IBI PATRIA

Los romanos, insignes pragmáticos del poder, llegaron a definir la patria como el lugar dónde se está bien (“Ubi bene, ibi patria) y los chipriotas de hoy en día – insignes mercaderes – han adaptado la idea a los tiempos actuales y han hecho de su nacionalidad la patria de los afortunados… que la puedan comprar.

Según informes sensacionalistas de la Prensa británica, la República Chipre que ingresó en la Unión Europea en el 2004 ha recaudado en los últimos 5 años más de 4.000 millones de € concediendo la nacionalidad chipriota a los afortunados que fueran capaces de invertir grandes sumas en bienes inmuebles o negocios asentados en la isla.

En realidad, esta “venta” de la nacionalidad ni es un invento chipriota ni es un desenfreno mercantilista. A la tentación de atraer grandes capitales al país a cambio de la graciosa concesión del pleno derecho de residencia o de la nacionalidad sucumbieron muchas naciones antes que Chipre y hasta los muy ricos Estados Unidos de América conceden hoy en día el derecho de residencia (“carta verde”) a quien es capaz de invertir medio millón de $ o más en una vivienda o un negocio del país. Disposiciones similares se hallan también en las legislaciones de otras naciones comunitarias.

EURO 2

Más aún : el Gobierno de Nicosia no se lanzó al negocio del pasaporte por avaricia, sino por mor de la demoledora crisis de la banca chipriota del 2013; una crisis que estuvo en un tris de precipitar la República en la bancarrota. Hasta ese año, la vía de “la nacionalización por inversión de capitales” existió en Chipre de una forma muy restrictiva. Sólo se volvían chipriotas los que compraban bienes inmuebles por valor de 26.000.000 de € o en negocios o industrias con un giro anual mínimo de 85.000.000 €. Pero la amenaza de una inminente quiebra nacional por culpa de la crisis bancaria obligó a bajar el listón económico de la nacionalización chipriota.

NICOSIA 3Nicosia

Así, a los clientes de la banca chipriota que hubiesen perdido en la crisis tres millones de euros o más – en su inmensa mayoría, oligarcas de Rusia y Ucrania – se les “compensaba” con una concesión inmediata de la nacionalidad si la solicitaba. Y como estos macro damnificados de la banca chipriotas eran mayormente empresarios de negocios turbios en muchos lugares del planeta y con ingentes fortunas invertidas en diversas naciones, la nacionalización resultaba una “compensación” muy aceptable. Al fin y al cabo, buena parte de los llamados empresarios opacos, surgidos en la Europa del Este tras el colapso del comunismo, ya vivían o pasaban gran parte de su tiempo en la isla de Chipre. Y cómo eran tan buenos – ¡ y deseados !  – huéspedes, Nicosia bajó el listón de las inversiones exigidas: primero a 10 y luego a 5 millones de €.

Y ahora, con la economía del mundo libre en pos de inversores para cimentar su incipiente recuperación, el Gobierno chipriota ha vuelto a ajustar las tarifas de nacionalización por inversión (“Citizenship by Investment Program”) : ahora basta aportar a la isla un capital de dos millones y medio de € para obtener la nacionalidad en un plazo máximo de 3 meses y si se quiere, extensiva también a los padres…

NICOSIA 2Calle en Nicosia

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ

Etiquetas

, , , , , , ,

PESCUITUL MINUNAT 3

Iisus, omul care poate avea și dărui totul dar care nu dăruiește decât iubire.

În această duminică, 24 septembrie, pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Luca (5, 1-11). Mesajul lui ? Lângă IIsus apostolii nu caută nici bogăție nici putere, caută doar … iubire !

Iată textul:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Ghenizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci  prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, 2 καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. 3 ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. 4 ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. 5 καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. 6 καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. 7 καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. 8 ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε· 9 θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον, 10 ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. 11 καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Suntem în Galileea, undeva pe malul Tiberiadei (Marea Galileei sau Lacul Ghenizaret, în ebraică, Iam Kineret), anul 28 d. Hr.

Iisus predică… într-o barcă de pescari… după ce predicase în sinagogile din toată Galileea. Este barca lui Simon.

Simon, care se va numi mai târziu Petru, îl văzuse pe Iisus predicând, exorcizând și vindecând și, mai ales, vindecându-i soacra în casa sa din Capernaum ! Poate schimbaseră doar câteva cuvinte.

Acum Iisus îl ajută pe Simon și îi ajută și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care pescuiau împreună cu el, să prindă o mulțime de pești, după ce toată noaptea nu prinseseră niciunul.

Și așa îi face să-și lase casa, familia, rostul, traiul destul de bun de până atunci și să-L urmeze fără să știe unde și, mai ales, de ce. Și, desigur, fără să știe cine era.

Iisus era un rabin, un tămăduitor, un exorcist cum nu mai văzuseră. Un om care avea… puterea lui Dumnezeu ! Și totuși, atât de simplu, de modest ! Un om al lui Dumnezeu care se îmbrăca, vorbea și mânca la fel ca ei !

Sigur, puterea aceea pe care o văzuseră cu ochii lor Petru, Iacob și Ioan era ispititoare. I-ar fi putut transforma în stăpâni ai lumii. Dar nu asta căutau ei și nu asta întrezăriseră la Iisus.

L-au urmat pentru că se îndrăgostiseră de o bunătate și de o iubire de oameni cum nu mai văzuseră până atunci. Copleșitoare, de necuprins. De puterea de a iubi și de a face bine voiau să se împărtășească, nu de puterea de a avea ! Și nu s-au înșelat.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς·  καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς·  καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς·  τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ’ αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

PESCUITUL MINUNAT 4

Pescuitul minunat, Rafael (1515 – 1516) Royal Collection Trust / (c) HM Queen Elizabeth II 2012

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI

Etiquetas

, , , ,

IISUS SI MULTIMEA 3

În biserică, duminica acesta, 17 septembrie 2017, se recitește un fragment din Evanghelia lui Marcu (8, 34-38; 9, 1), citit pe 19 martie 2017.  Este predica din Cezareea lui Filip prin care Iisus își inițiază devoții.

Iată-l:

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (…) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.

Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (…) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Iisus și ucenicii care-L urmau, așa cum niște discipoli își urmează Maestrul, colindau prin satele din jurul Cezareei, în Tetrarhia lui Filip, fiul lui Irod cel Mare. Veniseră din Betsaida unde Iisus vindecase un orb.

Petru tocmai Îi spusese că el crede că Iisus este Mesia/Hristos, adică Unsul lui Dumnezeu. Unsul era, la vechii evrei, fie un rege, fie un preot… ales de Dumnezeu însuși.

Și Iisus tocmai le dezvăluise ucenicilor ce avea să se întâmple cu El, fără să le mai ascundă cine este. O spusese Petru: Tu ești Mesia ! Le spusese răspicat că El (și se numea pe El însuși, în continuare, tot Fiul Omului, titlu care ascunde adevăratul nume de Dumnezeu întrupat) avea să pătimească, să fie renegat de Bătrâni, de arhierei și de rabini, să fie condamnat la moarte și ucis și că avea să învie după trei zile (Καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου πολλὰ παθεῖν, καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων καὶ τῶν ἀρχιερέων καὶ τῶν γραμματέων, καὶ ἀποκτανθῆναι, καὶ μετὰ τρεῖς ἡμέρας ἀναστῆναι·).

Este momentul în care, după ce-i prevenise pe ucenici că va fi executat, ține o scurtă predică în fața oamenilor adunați de prin satele din jur (totdeauna acolo unde poposea Iisus se adunau toți localnicii): o predică … de recrutare !

Marcu nu spune întâmplător „ și-a chemat mulțimea” ! Erau deja oamenii Lui. Venise momentul să-i pregătească, să-i formeze ca pe unii ce aveau să-I răspândească mesajul: Împărăția lui Dumnezeu a venit, e aici, pe pământ. Nu trebuie decât să credeți ce vă spune Iisus !

Pentru că unii credeau despre  El că este Ilie înviat sau vreun profet înviat, sau poate unul nou, Iisus le spune că este Fiul lui Dumnezeu… întrupat, pentru că asta înseamnă: „Fiul Omului care va veni în slava Tatălui Său dimpreună cu îngerii cei sfinți”.

De fapt, este momentul în care Iisus face o inițiere: mulțimea din jurul Lui nu mai este una oarecare, ci devine o mulțime de candidați la inițiere, de mysti.

Iisus vorbește și ca un mystagog, adică ca un preot care conduce o inițiere, dar și ca divinitatea însăși căreia i se consacră viitorii inițiați și le spune ceea ar spune orice mystagog: ce este un devot !

Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă, să rupă orice legătură cu omul cel vechi care era, adică corupt de păcat, să uite cu desăvârșire cine fusese și să se înnoiască, să renască ca un inițiat, un om nou, semănând întrutotul divinității căreia i se devotează, adică lui Iisus Hristos.

Asta vrea să spună „să se lepede de sine” (aparnisastho eafton/ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν) ! În greacă aparneome/ἀπαρνέομαι înseamnă: a nega, a refuza, a respinge.

Așadar a te lepăda de tine este un mod de a spune: a uita cine ai fost, a te goli de tine (vezi doctrina kenozei/golirii de sine pe care au dezvoltat-o Sfinții Părinți) pentru a-L primi pe Dumnezeu să locuiască în tine.

Iisus le mai dezvăluie adevărul esențial pe care marii filosofi greci îl împărtășeau discipolilor lor, cu secole înainte: acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită. De fapt că, viața cea adevărată nu este cea de aici, ci cea veșnică.    Iată, de exemplu, ce spunea Heraclit din Efes în sec. al VI-lea d. Hr. : Nemuritori, sunt muritori; muritori, sunt nemuritori; fiind morți, trăiesc; trăind, sunt morți/ ἀθάνατοι θνητοί, θνητοὶ ἀθάνατοι. ζῶντες τὸν ἐκείνων θάνατον, τὸν δὲ ἐκείνων βίον τεθνεῶτες (fr. 62).

Aici Iisus folosește dublul înțeles al cuvântului suflet care atât în ebraică/aramaică cât și în greacă înseamnă sufet și viață deopotrivă.

Sensul plenar al acestei predici este acesta: cine nu-și va lăsa vechiul suflet, vechiul eu/sine, vechea persoană,  să moară, cine nu va renunța la felul vechi de a gândi, la ideile și credințele învechite și cine nu va renunța la vechea lui viață, imperfectă, egoistă și supusă păcatului, așadar cine nu va dori să se schimbe și să-i semene lui Iisus, nu se va putea bucura de viața cea adevărată, lipsită de păcat, desăvârșită și etern-fericită în Împărăția lui Dumnezeu ! Care Împărăție a venit, este deja pe pământ, dar numai ca o lume virtuală, en dinami/ἐν δυνάμει, în putință.

În putință, en dinami/ἐν δυνάμει este o sintagmă  a lui Aristotel care înseamnă „ceva care poate fi/deveni realitate, se poate transforma în realitate, dar care există doar ca o posibilitate”, nu și în fapt.

Foarte subtil, Iisus Hristos le spune mystilor Săi că doar de puterea lor de a se schimba și de a-L urma, de a-I semăna, depinde schimbarea lumii în … Împărăția lui Dumnezeu !

În același timp Iisus îi avertizează pe rabini, ca pe unii ce îi învață pe ceilalți Legea, că, crezând că-și salvează sufletul rămânând la vechea Lege, și-l vor pierde, făcând alegerea greșită. Pentru că venise vremea ca Legea să fie… îmbunătățită.

Îi avertizează că atâta timp cât nu vor avea îndrăzneala să creadă că El este Mântuitorul cel așteptat și că atâta timp cât îl vor considera un blasfemiator și învățătura Lui o vor numi erezie, nu se vor putea bucura de viața cea adevărată în Impărăție.

De ce îi numește Iisus „nație adulteră” pe cărturari, pe rabini, pe farisei, pe toți mijlocitorii lui Dumnezeu ? Ca să-i facă să înțeleagă că se îndepărtaseră de Dumnezeu. În predicile lor, profeții numeau poporul lui Israel „soția lui Iahve”. Când această „soție” începea să creadă în zei și idoli, în „alți dumnezei”, spuneau ei că Iahve o socotea adulteră !

Și mai atrage atenția celor ce ar dori să strângă toate avuțiile lumii că sufletul lor va avea de suferit, va fi vătămat, păgubit de lucrurile bune: zimioo/ζημιόω în greacă înseamnă: a vătăma, a leza, a păgubi, a pierde. Cu alte cuvinte că vor câștiga ceva neimportant și trecător, pierzând și distrugând singura lor comoară: sufletul, partea lor îndumnezeită.

Cât despre „a-și ridica, a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru… blasfemie ! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul istimi/ ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că, la modul subtil, alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

Iată cum relatează ceilalți evangheliști predica … urmării lui Iisus sau doar fragmente din ea:

Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἐλθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, εὑρήσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὴν πρᾶξιν αὐτοῦ. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.

Matei 10,38-39: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine-și află sufletul, îl va pierde, dar cine-şi pierde sufletul pentru Mine, îl va găsi./καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος. ὁ εὑρὼν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ ἀπολέσας τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ εὑρήσει αὐτήν.

Matei 10, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri./Πᾶς οὖν ὅστις ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς·  ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς.

***

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu  Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, ἑαυτὸν δὲ ἀπολέσας ἢ ζημιωθείς; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ.

Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.

Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să  moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ὃς ἐὰν ζητήσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν καὶ ὃς ἐὰν ἀπολέσῃ αὐτήν, ζωογονήσει αὐτήν.

Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

***

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ μισῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζωὴν αἰώνιον φυλάξει αὐτήν.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS

Etiquetas

, , , , , ,

SARPELE DE ARAMA 3

Jertfa lui Iisus pe cruce: salvarea lumii în lung și în lat

În această duminică, 10 septembrie 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Ioan (3, 13-17). Mesajul lui ? Cum se poate salva lumea … de ea însăși !

Iată textul:

Ioan 3, 13-17: Și nimeni nu s-a urcat la cer decât cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, cel ce este în cer. Și precum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe Fiul Său cel unul-născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci nu L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască/ salveze prin El.

Ioan 3, 13-17: καὶ οὐδεὶς ἀναβέβηκεν εἰς τὸν οὐρανὸν εἰ μὴ ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ὁ ὢν ἐν τῷ οὐρανῷ. καὶ καθὼς Μωϋσῆς ὕψωσε τὸν ὄφιν ἐν τῇ ἐρήμῳ, οὕτως ὑψωθῆναι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς αὐτὸν μὴ ἀπόληται, ἀλλ’ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον. οὕτω γὰρ ἠγάπησεν ὁ Θεὸς τὸν κόσμον, ὥστε τὸν υἱὸν αὐτοῦ τὸν μονογενῆ ἔδωκεν, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς αὐτὸν μὴ ἀπόληται, ἀλλ’ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον. οὐ γὰρ ἀπέστειλεν ὁ Θεὸς τὸν υἱὸν αὐτοῦ εἰς τὸν κόσμον ἵνα κρίνῃ τὸν κόσμον, ἀλλ’ ἵνα σωθῇ ὁ κόσμος δι’ αὐτοῦ.

Suntem la Ierusalim. Iisus tocmai venise de la Cana Galileii și de la Capernaum să facă primul Paște cu ucenicii.

Suntem în săptămâna Paștelui. Iisus predica la Templu și făcea minuni, iar fariseii Îi cereau un semn că nu-i un mag și că minunile pe care le face, le face cu putere de la Dumnezeu. Și chiar se îngrozesc când Iisus le răspunde: dărâmați templul acesta și-l voi ridica în trei zile/ λύσατε τὸν ναὸν τοῦτον, καὶ ἐν τρισὶν ἡμέραις ἐγερῶ αὐτόν.

Unul dintre farisei nu s-a îngrozit, ci a venit chiar în noaptea aceea să-L vadă pe ascuns.

Era Nicodim, o autoritate printre doctorii Legii (ἄρχων τῶν ᾿Ιουδαίων) care-I spune: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit (trimis să ne fii) învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne/minuni pe care le faci Tu, decât dacă este Dumnezeu cu el./ραββί, οἴδαμεν ὅτι ἀπὸ Θεοῦ ἐλήλυθας διδάσκαλος· οὐδεὶς γὰρ ταῦτα τὰ σημεῖα δύναται ποιεῖν ἃ σὺ ποιεῖς, ἐὰν μὴ ᾖ ὁ Θεὸς μετ’ αὐτοῦ.

Cu el stă de vorbă Iisus și lui îi spune că în Împărăția lui Dumnezeu intră toți cei… renăscuți, adică botezați cu apă și Duh sfânt sau, cu alte cuvinte, născuți (a doua oară) în cer. Îi spune, de fapt, că botezul nu-i altceva decât o a doua naștere, o renaștere a trupului și a sufletului, realizată printr-o putere cerească.

Și Nicodim Îl întreabă fascinat pe Iisus ce înseamnă: trebuie să vă nașteți de sus/δεῖ ὑμᾶς γεννηθῆναι ἄνωθεν ?

Iisus îi răspunde, printre altele: prin Mine ! Prin jertfa Mea pe cruce.

Și îi explică, ca de la rabin la rabin, pornind de la un citat din Biblie, din Cartea Numerelor:

De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea. Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă». Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel. A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi». Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia./ Num. 21, 4-9/ Traducere: Biblia Sinodală.

Și Iisus  îi dezvăluie lui Nicodim, care era probabil chiar un membru al Sanhedrinului, cine este și de ce a venit din Cer, de la Tatăl.

Și, cel mai important lucru, Îl dezvăluie pe Dumnezeu așa cum evreii nu-L văzuseră sau nu voiseră să-L vadă niciodată: plin de o iubire necuprinsă. Un Dumnezeu iubitor, nu un Dumnezeu pedepsitor, gelos și răzbunător. Un Dumnezeu care a încercat să salveze lumea… de ea însăși, nu judecând-o, pedepsind-o și prăpădind-o, ci trimițându-L pe Fiul Său prea-iubit s-o învețe cum să… renască ! Cum să se mai nască o dată… prin El !

Sau, în spiritul citatului din Numerii, cum să se vindece de propriul ei venin și să nu moară, ci să trăiască !

Și îi mai spune Iisus lui Nicodim că a trăi crezând în Iisus, adică asemenea Lui, impecabil, înseamnă, de fapt a avea o viață veșnică, orice ar însemna aceasta.

Desigur, Nicodim Îl va înțelege pe Iisus ceva mai târziu, dar el trebuie că a fost cel care a convins o parte din cărturari, din rabini, să devină adepții lui Iisus, adică creștini.

Ce nu i-a spus Iisus lui Nicodim a fost de ce era nevoie de jertfa Sa pe cruce.

Răspunsul este acesta: jertfa lui Iisus a fost o dovadă că există viață… după viață și, în al doilea rând, că ea trebuia să fie ultima jertfă sângeroasă !

De ce pe cruce ? Simbolic, crucea închipuie lumea în lung și în lat, lumea viilor și lumea de dincolo, cerul și pământul !

IISUS PE CRUCE 1

IISUS PE CRUCE 2

Nu întâmplător, Iisus i-a alungat din Templu, de cum a venit în Ierusalim, pe schimbătorii de bani și pe cei ce vindeau animalele de jertfă: boi, oi și porumbei. Liturghia creștină avea să fie o liturghie fără jertfe de sânge ! Singura jertfă cerută de Dumnezeu este sacrificarea… păcatelor !

SCHIMBATORI DE BANIIisus alungându-i din Templu pe schimbătorii de bani, Carl Heinrich Bloch

SCHIMBATOR DE BANIEvreu, schimbător de bani, Tunisia, înainte de 1910

Lămurire: pelerinii care veneau la Ierusalim la marile sărbători (și acum era în preajma Paștelui) trebuiau să-și schimbe monedele grecești și romane, drahmele sau dinarii, în șekeli israeliți sau tirieni (moneda dinTyr) – singurele mondede permise în Templu. Cu șekelii își cumpărau tămâia și uleiul dar, mai ales, animalele fără cusur pe care le dădeau preoților să le sacrifice în numele lor.

Și nu întâmplător, prima minune pe care a făcut-o Iisus a fost preschimbarea apei în vinul cel mai minunat, la nunta din Cana Galileii ! Vinul avea să fie, alături de pâine, la liturghia creștină… sângele Său vărsat pentru renașterea noastră.

IISUS IMPARATIisus Hristos împărat, Bazilica San Vitale, Ravenna

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos

Etiquetas

, , , , ,

DREAM-ERS 2
DREAMers in America

Nici ciment și nici zidari                                    Washington, Diana Negre

Sunt mai puțini de 700.000 tinerii care ar putea să-și piardă dreptul de a mai rămâne în SUA : reprezintă 2% din populația totală a țării și doar 7% din rezidenții fără acte, însă, ocupă primul loc în dezbaterile politice și se înfruntă cu un zid uriaș de beton, care nici nu este construit și nici nu pare să devină realitate.

Este vorba despre „Dreamers”, un cuvânt care înseamnă “visători” și, în același timp, este sigla legii DREAM (Developement, Relief and Education for Alien Minors), care n-a ajuns niciodată să fie aprobată și prin intermediul căreia se încerca să se rezolve situația tinerilor care erau copii când au venit împreună cu părinții lor în SUA, unde, au, acum, singura lor casă și, în multe cazuri, nu mai vorbesc decât engleza.

Congresul a dezbătut, timp de zece ani, ce formule să adopte pentru a-i integra și feri de o deportare inumană, iar, cum nu s-a ajuns la niciun acord, președintele Obama a dat, în acest sens, un ordin executiv, cunoscut prin sigla: DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals).

Astfel, acești tineri puteau să rămână în țară, dacă nu comiteau delicte, munceau sau mergeau la vreo școală, dar, soluția era provizorie, iar acum, ei se află în limbul în care i-a plasat președintele Trump, atunci când a hotărât că măsura va expira peste șase luni.

Aceasta a declanșat o intensă dezbatere politică, deoarece, cu toate că acești tineri reprezintă doar o mică parte dintre cei fără acte, problema imigranților împarte țara și creează mari înfruntări chiar în sânul celor două partide, între cei care sunt pentru o politică foarte restrictivă față de imigranți și cei care, din motive umanitare sau din interese ale întreprinderilor lor, ar vrea să sosească în țară și mai mulți străini.

Iar campania prezidențială a lui Donald Trump a agravat și mai mult situația: pe de o parte, s-a alăturat celor care se opun imigrării și, pe de altă parte, a tot promis că va construi versiunea americană a Marelui Zid Chinezesc de-a lungul a 3200 de kilometri, la frontiera cu Mexicul.

TRUMP ZID 1

După ce a insistat că Mexicul va fi cel care va plăti pentru construirea acestui zid, Casa Albă a început să ceară bugete pentru a ridica o adevărată fortăreață de oțel și beton, înaltă de 6 metri. În unele tronsoane, cum este Arizona, acest zid deja există, la care se adaugă, acum, încă un gard din plasă metalică, precum și o a treia piedică, adică o barieră “virtuală” cu senzori, camere de luat vederi și alte mijloace electronice, dar, asemenea fortificații se întind pe distante mici, ori, atât imigranții, cât și traficanții de droguri folosesc alte căi, mai puțin supravegheate.

Această construcție a început în vremea președintelui Bush, care credea că supravegherea frontierei era suficientă pentru a-i ține în frâu pe politicienii porniți împotriva imigrării, sperând să se aprobe, între timp, legile pentru a normaliza situația celor fără acte, aflați permanent sub amenințarea de a fi deportați.

TRUMP ZID 5

Dar, n-a fost să fie așa, și oricât s-ar strădui atât republicanii, cât și democrații să afirme că vor să rezolve situația, ambele partide trebuie să țină cont de interese contradictorii și sunt blocați de teama că îi vor îndepărta pe mulți dintre alegătorii lor. O problemă o constituie  „nativiștii”, adică cei care nu vor să mai audă de străini în țară, deoarece sunt convinși că muncitorii americani sunt în pierdere din cauza imigranților, care acceptă să muncească pentru salarii mai mici.

DREAM-ERS 3

Poate și mai gravă este divergența de interese dintre cele două partide: democrații insistă ca celor fără acte să li se acorde cetățenia americană, în timp ce republicanii vor ca imigranților să li se permită o legalizare a situației lor, dar fără cetățenie americană.

Ambele partide se încăpățânează să nu cedeze deloc din aceste poziții ale lor, pur și simplu pentru faptul că imigranții votează, în general, cu democrații, care își freacă mâinile de satisfacție că vor câștiga 12 milioane de voturi, iar republicanii vor fi percepuți ca plini de cruzime.

Se pare că, acum, Trump nu numai că vrea să joace acest atu al zidului, pentru a rezolva situația celor fără acte, ci, pentru a doua oară, se aliază cu opoziția democrată, pentru a-și atinge scopurile, care ar însemna obținerea unei soluții permanente pentru acești „dreamers”.

 De asemenea, părea că vrea să se folosească de criza umanitară a celor 700.000 de tineri pentru a obține din partea Congresului fonduri cu care să fortifice frontiera, dar, a spus că zidul său poate să mai aștepte, ceea ce îl apropie și mai mult de Partidul Democrat.

Sunt mulți cei care semnalează că un zid de oțel și beton ar fi un anacronism în era cip-urilor și a supravegherii electronice, și mult mai urgent este faptul că țara ar putea să se confrunte cu o gravă criză de mână de lucru.

Trump repetă tot timpul că vrea să creeze noi locuri de muncă, dar, într-o țară care își folosește plenar mâna de lucru (indicele de șomaj de 4% este considerat de economiști ca ocupare totală a mâinii de lucru) se pune întrebarea: cine va munci în aceste noi locuri de muncă? Și mai urgentă este întrebarea: cine va reconstrui  Texas-ul și Florida fără imigranții care sosesc din Mexic și din alte țări ale continentului american? Desigur, este dificil să găsești muncitori pentru muncile cele mai grele, și, încă înainte de distrugerile cauzate de uraganele  Irma și Harvey,  30% din muncitorii din construcții din Florida și 40% din Texas erau imigranți.

URAGAN 1

Soluția se află acum în mâinile Congresului, care, de 16 ani, tot încearcă să rezolve problema imigranților, fără să existe vreun indiciu că cineva va fi dispus să cedeze. Poate cruzimea de a-i deporta pe tinerii care nu au cunoscut altă țară decât SUA va fi un stimulent pentru a găsi o soluție. Altfel, legiuitorii vor rămâne fără cimentul pentru ridicarea zidului, iar americanii, fără zidarii care să le reconstruiască orașele.

TRUMP ZID 4

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Ni cemento, ni brazos                                     Washington, Diana Negre

DREAM-ERS 1

Son menos de 700.000 los jóvenes que pueden perder su permiso para seguir viviendo en Estados Unidos, representan el 2% de la población norteamericana y tan solo el 7% de los residentes indocumentados, pero, ocupan el primer plano en el debate político y se enfrentan a una gigantesca muralla de cemento, que ni está construída, ni lleva trazas de convertirse en realidad.

Se trata de los “Dreamers”, una palabra que tanto significa “soñadores”, como las siglas de la ley DREAM (Developement, Relief and Education for Alien Minors), que nunca se llegó a aprobar y que trataba de resolver la situación de los jóvenes a quienes sus padres trajeron de niños a Estados Unidos, donde tienen la única casa que conocen y cuyo idioma, en muchos casos, es el único que hablan.

El Congreso debatió durante diez años las fórmulas para integrarlos y protegerlos de una deportación, que a casi todos les parece inhumana, pero, al ver que no llegaban a un acuerdo, el presidente Obama recurrió a una orden ejecutiva conocida por sus siglas DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals).

Estos jóvenes podían permanecer en el país si no han cometido delitos, trabajan o asisten a alguna escuela, pero, la solución era provisional y ahora están en el limbo al que les ha mandado el presidente Trump, al decidir que la medida expirará dentro de seis meses.

Así, ha puesto en marcha un intenso debate político pues, si bien estos jóvenes representan una pequeña parte de los indocumentados, la cuestión migratoria divide al país e incluso provoca grandes diferencias en el seno de los dos partidos, entre quienes favorecen una política muy restrictiva ante los inmigrantes y los que, por razones humanitarias o por intereses empresariales, favorecen la llegada de más extranjeros.

Pero, no es sólo esto, sino que la campaña presidencial de Trump agravó la situación: por una parte, se sumó a quienes se oponen a la inmigración y, por la otra, prometió hasta la saciedad construir una versión americana de la Gran Muralla china a lo largo de los 3200 kilómetros de la frontera mexicana.

TRUMP ZID 2

Después de insistir durante meses en que México pagará por esta muralla, la Casa Blanca ha empezado a pedir presupuestos para la construcción de una auténtica fortificación de acero reforzado con cemento y de 6 metros de altura. En algunos lugares, como en Arizona, este muro ya existe y, además, le añaden una segunda valla de tela metálica y una tercera pantalla “virtual” con sensores, cámaras y otros medios electrónicos, pero, semejante fortificación tan sólo ocupa extensiones pequeñas y, tanto los inmigrantes indocumentados, como los narcotraficantes utilizan otros vericuetos menos protegidos.

Esta construcción empezó ya con el presidente Bush, quien esperaba que la protección fronteriza sería suficiente para marginar a los políticos más contrarios a la inmigración, de forma que sería posible aprobar leyes para normalizar la situación de los indocumentados, que viven bajo la amenaza constante de ser deportados.

TRUMP ZID 3jpg

No fue así y, por mucho que republicanos y demócratas aseguren que quieren resolver la situación, ambos partidos han de atender intereses contrapuestos y quedan paralizados por su temor de alienar a una parte de sus votantes. Un problema son los llamados “nativistas” que no quieren ver extranjeros y están convencidos de que los trabajadores norteamericanos salen perjudicados, porque han de competir con inmigrantes dispuestos a trabajar por menos dinero.

Quizá más grave sea la divergencia de intereses entre ambos partidos: los demócratas insisten en que se ha de ofrecer la nacionalidad norteamericana a los indocumentados y se oponen a las propuestas republicanas que permitirían a estos inmigrantes legalizar su situación, pero, sin convertirse en ciudadanos.

Ambos se cierran en banda en este aspecto, por el sencillo motivo de que los inmigrantes, en general, votan por los demócratas, quienes se frotan las manos ante la perspectiva de ganar 12 millones de votos o la alternativa de condenar a los republicanos por ser desalmados.

Ahora, parece ser que Trump no solamente quiere jugar la baza de esta muralla para resolver la situación de los indocumentados, sino que, por segunda vez, se alía a la oposición demócrata, para conseguir sus fines que, en este caso, es lograr una solución permanente para los “dreamers”.

 Parecía que tal vez quería utilizar la crisis humanitaria que representan estos 700.000 jóvenes para que el Congreso le dé el dinero con que fortificar la frontera, pero, ha indicado que su muralla puede esperar, lo que le acerca aún más al Partido Demócrata.

Muchos señalan que una muralla de acero y cemento es un anacronismo en la era del chip y la vigilancia electrónica, pero, más urgente es la cuestión de que el país se puede enfrentar a una grave falta de mano de obra.

Trump ha vuelto a repetir que quiere crear más puestos de trabajo, pero, en un país con pleno empleo (el índice de paro del 4% lo consideran los economistas como pleno empleo) cabe preguntarse quién ocupará estos puestos. Y de manera más urgente, está la cuestión de quién reconstruirá Texas y la Florida, sin los inmigrantes que llegan de México y otros países del continente. Normalmente, es difícil encontrar trabajadores para las faenas más duras y, ya antes de la destrucción causada por los huracanes Irma y Harvey, el 30% de los obreros de la construcción de la Florida y el 40% de Texas eran inmigrantes.

URAGAN 2

La solución está ahora en manos del Congreso, que lleva ya 16 años planteándose una solución al problema migratorio, sin que haya indicios de que nadie esté dispuesto a ceder. Quizá la crueldad de deportar a jóvenes que no conocen más país que Estados Unidos sirva de impulso para una solución. De no ser así, los legisladores se quedarán sin el cemento para edificar la muralla y los norteamericanos sin los albañiles para reconstruir sus ciudades.

URAGAN 3

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

 

SUPER VIKINGA/LA SÚPER VIKINGA

Etiquetas

, ,

Erna Solberg 2Erna Solberg

SUPER VIKINGA

În Norvegia cea aproape etern socialistă, Erna Solberg este prima politiciană conservatoare care a reușit, în ultimii 30 de ani, să conducă, timp de două legislaturi, același guvern.

Multe sunt rațiunile care ar putea explica acest triumf al său, dar, una dintre cele mai evidente este că nimeni nu reprezintă mai bine decât ea trăsăturile națiunii: este harnică, tenace cu îndârjire, pragmatică, puternică atât moral, cât și fizic, și, pentru a completa imaginea ei de vikingă aprigă, să spunem că este mai blondă decât spicele coapte de grâu.

De fapt, este o vikingă get-beget, dacă ne amintim că vikingii care prădau coastele europene erau puțin miloși, iar cei care încercau să se tutuiască cu regi sau prinți, străluceau mai mult prin fapte, decât prin arta lor oratoricească… Și era logic să fie așa, deoarece ei înșiși își spuneau „țărani”, și niciodată nu au afirmat că ar fi negustori sau oameni de stat.

Iar Erna Solberg, „Erna cea albastră” cum mai este cunoscută la Oslo, deoarece se îmbracă mai tot timpul în albastru (culoarea partidului conservator „Høyre”), se poate mândri cu multe merite personale și politice, dar nu cu vreo elocință mai deosebită sau vreun farmec personal, care să iasă în relief.

Însă, când sunt probleme, ea este prima care pune mâna să le rezolve. Așa a făcut, de pildă, în anul 2005, când ocupa funcția de ministru responsabil cu imigrarea : în loc să cedeze valului de milă idealistă, a aplicat o politică dură și restrictivă față de migranți, dar, în acord cu posibilitățile reale de care dispunea țara, pentru a primi și asimila persoane aparținând unor culturi puțin compatibile cu mentalitatea scandinavă.

Erna Solberg nu a fost o răsfățată a sorții. Ascensiunea sa în partidul conservator și în politică a fost înceată, grea și plină de eșecuri… ca atunci când a pierdut alegerile din 2005 și 2009. Cu toate că a studiat Științe Politice, cariera sa a urmat lungul drum al muncii de organizare a tineretului  „Høyre”, după care, a străbătut alt drum, de la un capăt la altul, luptând cu concurența din interiorul centralei de partid. În foaia sa de servicii politice ar trebui să figureze și soțul său, deoarece acesta a sprijinit-o ferm, ocupându-se de cei doi copii și de familie, pentru ca Erna să se poată dedica partidului și țării.

Erna Solberg 3Erna Solberg și soțul său Sindre Finnes

Poate că cea mai mare contribuție a Ernei la ascensiunea partidului a fost faptul că și-a dat seama că norvegienii se săturaseră de atâtea guverne socialiste, dar nici nu vroiau o prea mare schimbare politică. Astfel încât, sub mandatul său, conservatorii norvegieni oferă, de fapt, o politică social-democrată moderată, cu timide deschideri spre economia de piață. Cea mai revoluționară schimbare pe care a făcut-o – revoluționară pentru mentalitatea scandinavă – a fost să permită pătrunderea inițiativei private în sistemul medical al țării.

NORVEGIA

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

 LA SÚPER VIKINGA

Erna Solberg 1Erna Solberg, primera ministra de Noruega

En la casi eternamente socialista Noruega, Erna Solberg es la primera política conservadora que ha logrado, en los últimos 30 años, empalmar dos legislaturas seguidas al frente del Gobierno.

Las razones de su triunfo son muchas, pero una de las más poderosas es que quizá nadie representa mejor que ella las características nacionales: laboriosa, tenaz hasta la obcecación, pragmática, sólida moral y físicamente y, para rematar la imagen de vikinga de armas tomar, es más rubia que el trigo maduro.

En realidad, es vikinga por los cuatro costados si se recuerda que los vikingos que asolaban las costas europeas eran todo menos caritativos, y que los que intentaban codearse con reyas y príncipes brillaban mucho más por los hechos, que por la oratoria… Lo que era lógico, puesto que ellos mismos se definían como “campesinos” y nunca como comerciantes u hombres de Estado.

Y Erna Solberg, la “Erna azul” como se la conoce también en Oslo por la abrumadora frecuencia con que viste de azul (el color del partido conservador, el “Høyre”), puede enarbolar muchos méritos personales y políticos, pero, entre ellos, no figuran ni una oratoria brillante, ni un encanto personal arrollador.

Ahora bien, cuando se trata de bailar con la más fea, es la primera en dar la cara y cargar con el mochuelo, con tal de resolver problemas. Cómo lo hizo en el 2005, siendo ministra responsable de la inmigración, cuando, en vez de ceder a la ola de conmiseración idealista, aplicó una política dura y restrictiva con los desplazados, pero, concorde con las posibilidades reales del país, para acoger y asimilar fugitivos de culturas difícilmente compatibles con la mentalidad escandinava.

Tampoco pertenece la líder conservadora al grupo de los mimados por la fortuna. Su ascenso en el partido y en la política ha sido largo, laborioso y marcado con un sinfín de fracasos… como sus fallidos intentos de ganar los comicios del 2005 y 2009. Y si bien estudió Ciencias Políticas, su carrera la hizo por el itinerario largo de trabajos en la organización juvenil del ”Høyre” y luego recorriendo todo el camino – y combatiendo competencias – dentro de la central. En su hoja de servicios políticos debería figurar también el esposo, ya que éste la ha apoyado decididamente, atendiendo a los dos hijos y a la familia, para que Erna pudiera ocuparse del partido y del país.

Erna Solberg 4

Erna Solberg y su marido Sindre Finnes

Posiblemente, la mayor aportación de la “Erna azul” al ascenso del partido fue percatarse de que los noruegos estaban hartos de tantos años de gobiernos socialistas, pero tampoco querían un gran cambio de orientación. Así  que, bajo su mandato, los conservadores noruegos ofrecen, en realidad, una política socialdemócrata moderada y con tímidas aperturas a la economía de mercado. El más revolucionario – revolucionario para la mentalidad escandinava – de sus cambios ha sido dar cabida también a la iniciativa privada en el sistema sanitario del país.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU/ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO

Etiquetas

, ,

A MERKEL 2

GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU

Alegerile federale germane din acest an par să intereseze mai mult pentru ceea ce se va întâmpla după ce ele vor avea loc, și nu cine anume le va câștiga; adică, ce guvern va rezulta din ceea ce vor arăta urnele.

Dacă sondajele, analizele și previziunile politice nimeresc (uneori chiar se întâmplă să fie așa cum prevăd ele), de data aceasta, eșecul socialiștilor (SPD) este absolut sigur, iar victoria creștin-democraților (CDU) admite doar îndoiala: dacă va fi sau nu cu o majoritate absolută.

În acest context, problema politică este ce coaliție guvernamentală va forma cancelarul Angela Merkel pentru viitoarea legislatură. Și aceasta, deoarece întotdeauna, chiar și cu majorități absolute, partidele din Republica Federală a Germaniei au evitat să guverneze singure. Întâi de toate, ca o igienă democratică; în al doilea rând, deoarece, cu ajutorul majorităților ample, activitatea guvernului este mult mai ușoară și plauzibilă.

Cel mai probabil este ca, după CDU/CSU și SPD, locul al treilea să și-l dispute, anul acesta, liberalii (FDP) și ecologiștii (Verzii), cu mult înaintea ofertelor mai radicale de stânga sau de dreapta. Datorită proximității ideologice, dar și experienței istorice de care dispun, împerecherea cea mai preferabilă pare a fi între liberali (FDP) și creștin-democrați/socialiști (CDU/CSU). Dacă urnele nu vor da dreptate, nici de data aceasta, sondajelor, iar liberalii vor rămâne cu prea puțini deputați pentru a forma un guvern, alianțe ale Verzilor cu CDU/CSU s-au mai văzut. S-ar putea forma chiar –  cu toate că nu prea i-ar conveni doamnei Merkel – o așa numită „Coaliție Jamaica” a verzilor, liberalilor și a partidelor creștine.

Cu toată această istorie a alianțelor, afinitate ideologică și cu toate încercările febrile ale socialiștilor de a-și adapta programele la doleanțele electoratului lor, coaliția pe care și-ar dori-o cancelarul Merkel este „marea coaliție”: adică un nou pact cu SPD, ca în guvernul actual.

Și aceasta nu datorită rutinei „mereu aceeași”, sau lipsei de imaginație, ci deoarece în politica federală germană duetele sunt trio, iar trio sunt de fapt, cvartete.  Un cabinet împreună cu FDP ar fi un cabinet de trei partide, în timp ce un guvern cu FDP și cu Verzii, de patru partide. Să reamintim că CDU și CSU sunt două partide diferite – foarte diferite – și care reușesc să formeze doar o alianță solidă ca bloc electoral în alegerile federale. Dar, odată trecută proba de foc a urnelor, Uniunea Social-creștină (CSU) bavareză a apărat cu îndârjire poziții mult mai conservatoare și naționaliste decât CDU, FDP, ca să nu mai spunem decât cele ale Verzilor. Cu circumstanța agravantă că abordările ideologice ale partidului bavarez îl plasează pe acesta în situația de a încerca să se profileze electoralmente în detrimentul liberalilor și ecologiștilor și… viceversa !

În schimb, pentru doamna Merkel o nouă coaliție cu socialiștii ar simplifica foarte mult lucrurile. Nu numai că sunt mult mai asemănătoare viziunile acestor partide mari, atunci când abordează problemele naționale și internaționale importante, dar – dacă se adeveresc previziunile – SPD ar veni în Bundestag (Parlamentul federal) atât de slăbit, încât orice pact guvernamental cu el ar costa mult mai puțin, decât cu partenerii din oricare altă coaliție.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 A MERKEL 3

 ***

A MERKEL 1

ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO

Las elecciones federales alemanas de este año parecen interesar más por lo que pasará después de celebradas, que por quién las vaya a ganar; es decir, por el Gobierno que vaya a salir de las urnas.

Y es que si encuestas, análisis y previsiones políticas aciertan (que algunas veces, lo hacen), esta vez, la derrota socialista (SPD) es absolutamente segura y la victoria cristianodemócrata (CDU) sólo admite la duda de si será por mayoría absoluta.

En este contexto, el problema político que se plantea es qué coalición gubernamental va a formar la actual canciller – Angela Merkel – para la próxima legislatura. Porque incluso con mayorías absolutas, los partidos de la República Federal Alemana han rehuido casi siempre gobernar en solitario. En primer lugar, por higiene democrática; y en segundo lugar, porque con mayorías amplias la labor del Gobierno resulta más fácil y plausible.

Lo más probable es que, tras CDU/CSU y SPD, el tercer puesto se lo disputen, este año, los liberales (FDP) y los ecologistas (Los Verdes), bastante por delante de las ofertas más radicales de izquierdas y derechas. Por proximidad ideológica, así como experiencia histórica, el emparejamiento preferente parece ser el del FDP con CDU/CSU. Y si las urnas desmienten, una vez más, a las demoscopias y los liberales quedasen con demasiado pocos diputados para formar Gobierno, las alianzas de Los Verdes y CDU/CSU también tienen precedentes. Incluso cabría –  aunque muy a contrapelo de la señora Merkel – una llamada “Coalición Jamaica” de verdes, liberales y los partidos cristianos.

Pese a todo – al historial de alianzas, la afinidad ideológica y los angustiosos intentos socialistas de sintonizar sus programas a su electorado -, la coalición, que, en el fondo, quiere la canciller Merkel, es la “gran coalición”: el pacto con el SPD, como en el Gabinete saliente.

Y ello no por falta de imaginación o por la rutina del “más de lo mismo”, sino porque en la política federal alemana los dúos son tríos y los tríos, cuartetos. Un gabinete con el FDP sería un Gabinete de 3 partidos, y un Gobierno con FDP y Los Verdes, de 4 partidos.  Hay que recordar que CDU y CSU son dos partidos distintos – muy distintos – y que sólo forman una alianza sólida como bloque electoral en los comicios federales. Pero, pasada la prueba de fuego de las urnas, la Unión Socialcristiana (CSU) bávara ha defendido siempre con ahínco posturas mucho más conservadoras y nacionalistas que las de la CDU, el FDP y no digamos ya, Los Verdes. Con el agravante de que los planteamientos ideológicos del partido bávaro los lleva irremediablemente a éstos a intentar perfilarse electoralmente a costas de liberales y ecologistas…   ¡ y viceversa !

En cambio, para la señora Merkel una nueva coalición con los socialistas simplificaría mucho las cosas. No sólo son mucho más similares las visiones de los grandes partidos a la hora de atender grandes problemas nacionales e internacionales, sino que – siempre que se cumplan los pronósticos – el SPD llegaría tan debilitado al Bundestag (Parlamento federal) que los pactos gubernamentales con él costarían mucho menos que con los socios de cualquier otra coalición.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL /MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL

Etiquetas

, ,

GADDAFI 2Muammar Gaddafi

A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL

Întâlnirea la nivel înalt din luna august a țărilor europene cele mai afectate de presiunea migratorie din lumea a treia a reamintit că Libia lui Gaddafi irita pe toată lumea și neliniștea țările occidentale bogate, dar era un regim stabil și destul de previzibil; iar atunci când i se punea piciorul în prag, devenea chiar rezonabil.

Azi nu mai există nici Gaddafi și nici guvernul său și s-ar putea afirma că nu mai există nici Libia, deoarece este scindată într-o mulțime de puteri orășenești și chiar sătești, dintre care se evidențiază două entități politice mai mari și total antagonice, situate, una în estul, iar cealaltă, în vestul țării. Din vechiul teritoriu izvorăște un haos multiplu: politic, umanitar, mercenar, de comerț cu petrol- mult mai imprevizibil și coroziv decât izbucnirile de megalomanie pe care le avea Muammar al Gaddafi, înlăturat în 2011. Și toate acestea agravate, pentru Europa cea bogată, de puternicul șuvoi migrator care încearcă să ajungă pe continentul nostru dinspre coastele libiene.

GADDAFI 1Muammar Gaddafi

Republica Libia a fost desființată de intervenția militară și de sabotajele marilor puteri, dar, ironia face ca reconcilierea națională libiană să nu o poată înfăptui nici puterile străine – nici cele mari, nici cele mijlocii cum sunt Egiptul sau Emiratele Arabe Unite – și se pare că nu o vor nici libienii înșiși.

Și aceasta deoarece Libia a fost un enorm teritoriu gol – cele aproape șapte milioane de locuitori ai țării sunt așezați circular în două mari nuclee (Tripolitania în vest și Cirenaica în est), într-o permanentă învrăjbire. Din totdeauna, dar mai ales de la prăbușirea regimului lui Gaddafi, țara s-a fărâmițat într-o puzderie de formațiuni urbane, în marea lor majoritate fără altă putere decât cea de a controla zona urbană, fără ideologii și nici loialități politice.

În asemenea condiții, toate pactele politice și alianțele militare stabilite până acum pentru a realiza reunificarea națională au fost efemere. Chiar și încercările Statului Islamic și ale organizației Al Qaeda de a se statornici pe teritoriile unde sunt zăcăminte petroliere importante, pentru a pune mâna pe marea bogăție a țării, au fost doar episodice. La fel de episodice și total neputincioase s-au dovedit a fi toate guvernele de unitate națională care au apărut în urma medierilor occidentale, ultimul dintre ele, în luna aprilie a acestui an.

Numai în jurul localităților Benghazi – unde triburile exercită încă o oarecare putere politică – și Tobruk, unde generalul Khalifa Haftar, un aventurier cu vocație de „condotier”, care a știut să organizeze o armată de mercenari, au mai rămas în Libia niște structuri minime de stat, de la care s-ar putea porni reconstrucția, mai mult sau mai puțin viabilă, a țării. Dar, pentru aceasta ar fi nevoie de o înțelegere între ambele părți, înțelegere care nu numai că nu a fost posibilă de-a lungul istoriei (exceptând ocupația italiană și dictatura lui Gaddafi), dar Egiptul, Siria, Emiratele din Golf, și indirect Rusia, Iranul și Arabia Saudită fac tot ce pot pentru ca războiul civil din Libia să continue.

LIBIA

Trist este că aceste țări (cu excepția Egiptului) nu se amestecă datorită vreunui interes direct sau pentru niște relații mai strânse cu Libia, ci doar pentru a contracara influența rivalilor lor din Orientul Apropiat. Pe Haftar îl sprijină pe față și fără jenă Egiptul și Emiratele Arabe, și cu aceeași înverșunare, dar mai discret și cu cheltuieli mai mici, Rusia, care speră să-și instaleze pe coasta libiană cea de a doua bază navală în Mediterana (prima se află în Siria). Între timp, Occidentul, care a curmat guvernul lui Gaddafi, începe, acum, să-l regrete. Mai ales, Italia, care este invadată de pe coastele libiene de mii de migranți care fug de sărăcie și de războaie.

Khalifa Haftar1

MIGRANTI LIBIENI 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** GADDAFI 3Muammar Gaddafi

MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL

La cumbre de agosto de jefes de Gobierno de las naciones europeas más afectadas por la presión migratoria del tercer mundo ha vuelto a recordar que la  Libia de Gaddafi irritaba a todo el mundo e inquietaba a las naciones ricas occidentales, pero tenía un régimen estable y medianamente previsible; sobre todo, cuando se le trataba con mano dura entraba en razón.

Hoy ya no existe Gaddafi ni su Gobierno y casi se podría decir que ni siquiera Libia ya que está escindida en una pléyade de poderes urbanos y hasta de aldeas grandes, destacando de todas ellas dos entidades políticas mayores y absolutamente antagónicas y ubicadas respectivamente en el este y oeste del país. Del antiguo territorio nacional emana un caos múltiple – político, humanitario, mercenario, de comercio petrolero – más imprevisible y corrosivo que los conatos de megalomanía del derrocado (en 2011) Muammar el Gaddafi. Y todo ello, agravados para la Europa rica por el cuantioso flujo migratorio que intenta llegar al Viejo Continente desde las costas libias.

La ironía histórica del caso es que si la República Libia de Gaddafi fue desmantelada por la intervención militar y los sabotajes de las grandes potencias, la reconciliación nacional libia no la han conseguido las potencias extranjeras – ni las grandes, ni las medianejas cómo Egipto o los Emiratos Árabes – y no parece quererla tampoco ningún libio.

Porque durante siglos y siglos Libia ha sido un enorme territorio vacío – sus siete millones escasos de habitantes están asentados anularmente – con sus dos grandes núcleos de población (Tripolitania en occidente y Cirenaica en el este) enfrentados implacablemente. Desde siempre, pero sobre todo tras el hundimiento del régimen de Gaddafi el país se disgregó vertiginosamente en un sinfín de banderías urbanas sin mayor poder en la mayoría de los casos que el de controlar la zonas urbanas y sin ideologías ni lealtades políticas de ningún género.

En estas condiciones, todos los pactos políticos y alianzas militares establecidos hasta ahora para alcanzar la reunificación nacional han sido efímeros. Incluso los conatos del Estados Islámico y de Alqaeda de establecerse en los territorios de mayores yacimientos petrolíferos y hacerse así con la gran riqueza del país fueron sólo episódicos. Igualmente episódicos y absolutamente impotentes han sido todos los Gobiernos de unidad nacional que surgieron de las mediaciones occidentales, el último en abril de este año.

Solamente en torno a Bengasi – donde las tribus ejercen aún un cierto poder político – y a Tobruk, donde el general Jalifa Jaftar, un aventurero con vocación de “condotiere”, ha sabido organizar un ejército mercenario quedan en Libia estructuras mínimas de Estado desde las que se podría reconstruir una nación más o menos viable. Pero para ello haría falta un entendimiento entre ambas partes y esto no sólo no fue posible a lo largo de la Historia (si se exceptúa la ocupación italiana y la dictadura de Gaddafi) sino que Egipto, Siria, los Emiratos del Golfo e indirectamente, también Rusia, Irán y Arabia Saudí hacen lo imposible para que la guerra civil libia prosiga.

Khalifa Haftar 2

Khalifa Haftar

Lo triste es que esas potencias (salvo Egipto) no intervienen por un interés directo o por vínculos estrechos con Libia, sino ante todo para contrarrestar la influencia de sus rivales en el Oriente Próximo. A Jaftar le apoyan clara y descaradamente Egipto y los Emiratos y con igual empeño aunque con menos descaro y gastos, Rusia que espera acabar instalando en la costa libia su segunda base naval del Mediterráneo (la primera está en Siria). Y mientras tanto, Occidente, que acabó con el Gobierno de Gaddafi, empieza a añorarlo ahora. Especialmente Italia, que se ve invadida desde las costas libias por millares de fugitivos de la miseria y las guerras.

MIGRANTI LIBIENI 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

   VALENTIN POPESCU

ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA

Etiquetas

, , , , ,

ROHINGYA 1

ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE

Birmania (676.500 km2, cu aproape 52 de milioane de locuitori și cu un venit anual de 6.000 $ pe cap de locuitor) este mai degrabă celebră – prin exotismul ei – decât cunoscută, ceea ce explică faptul că puțini vizitatori din lumea întâi, cea bogată, știu că această repubică asiatică este, înainte de toate, un pământ unde nu se conviețuiește bine. Istoria ei, de când și-a obținut independența față de Marea Britanie, în 1948, este plină de războaie civile, lovituri de stat și persecuții etnice.

BURMA 1

BURMA 3

Este lamentabil și trist, dar, se poate afirma că este și inevitabil, deoarece 35% din populația totală a țării o formează minoritățile străine, iar Constituția Birmaniei pur și simplu nu acordă cețățenie celor care nu fac parte din cele 135 de triburi pe care Legea Fundamentală le enumeră literalmente ca formând națiunea birmaneză!

Și în această istorie de violență și discriminare se evidențiază persecuția la care este supusă minoritatea rohingya, o etnie musulmană venită din Bangladesh, – aproximativ un milion de persoane – și care trăiește, de mai mult de un secol, pe coasta bengaleză a Birmaniei. Este o etnie săracă și discriminată, care a fost hărțuită tot timpul de populația majoritară indigenă, hărțuire care a crescut, odată cu obținerea independenței țării, până la niveluri de genocid.

ROHINGYA 2

ROHINGYA 3

Minoritatea rohingya a răspuns la ultimele valuri de persecuții și hărțuire fugind masiv spre Bangladesh – țară care nu vrea să o primească, deoarece are propia ei sărăcie și nu poate găzdui mulțimi de fugari săraci lipiți. În plus, au devenit o gherilă violentă.

Astfel, în ultima săptămână a lunii august, formațiuni de tineri rohingya, plini de indignare, curaj și un arsenal incredibil de primitiv, au desfășurat acțiuni de represalii împotriva unor cazarme și posturi de control ale armatei și poliției. Cele mai importante atacuri au avut loc în localitățile Buthidaung și Maungdaw, în care au căzut mai multe victime dintre atacatori, decât dintre atacați: 12 morți din rândurile forțelor de ordine și 80, dintre gherile – dacă ar fi să ne luăm după cifrele oferite de autoritățile birmaneze. Bilanțul este incredibil de pozitiv pentru atacatori, dacă se ia în considerare că marea lor majoritate erau înarmați cu lănci, pumnale și puști scoase din uz după Primul Război mondial.

ROHINGYA 6

Dacă bani și arme nu au, în schimb au foarte multă imaginație. Astfel, formațiunile care au înfăptuit atacurile ei le numesc „Armata Rohingya de Salvare a Arakan-ului” (acronimul în engleză este ARSA), adică folosesc cuvântul Arakan, care este vechiul nume al statului birmanez din Rakhine, pentru a desemna tocmai acest teritoriu. În plus, onorând tradiționala fantezie orientală, rebelii rohingya și-au numit, mai înainte, formațiunile lor „Mișcarea Conștiinței”, dar, aceasta a fost înainte ca rezistența armată a musulmanilor din Birmania să cunoască afluența de voluntari înregistrată în ultimele săptămâni; mai mult de o mie, numai în luna august.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

ROHINGYA 5

LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA

Birmania ( 676.500 km2 para 52 millones escasos de habitantes con una renta anual por cabeza de 6.000 $ ) es más célebre – por su exotismo – que conocido, lo que explica que pocos visitantes del primer mundo sean conscientes de que esta república asiática es ante todo la tierra del mal convivir. Lo que más abunda en su historia desde la independencia del Reino Unido en 1948 son guerras civiles, golpes de Estado y persecuciones étnicas.

BURMA 2

Eso puede resultar lamentable y triste, pero se puede decir que también inevitable : el 35% del censo birmano lo constituyen minorías forasteras y la propia Constitución ¡ niega la nacionalidad a quien no forme parte de las 135 tribus que la Ley Fundamental cita literalmente como integrantes de la raza birmana !

Y en este historial de violencia y discriminación se lleva la palma la persecución de que son objeto los rohingya, una etnia musulmana oriunda de Bangladesh y que reside desde hace más de un siglo en la costa bengalí de Birmania con un censo cercano al millón de personas. Población pobre y discriminada, estos musulmanes han sufrido un acoso constante por parte de la mayoría indígena, acoso que se incrementó hasta llegar a brotes de genocidio a partir de la independencia del país.

Los rohingyas han respondido a las últimas olas de persecución y acoso huyendo masivamente hacia Bangladesh – que no los quiere acoger porque la miseria propia hace muy difícil albergar masas de fugitivos depauperados. Y también con violencia guerrillera.

ROHINGYA 4

Así, en la última semana de agosto partidas de jóvenes rohingyas armados de indignación, valor y un arsenal increíblemente primitivo se lanzaron a acciones de represalia contra cuarteles y puesto de vigilancia del ejército y policía. Los ataques más importantes se registraron en las localidades de Buthidaung y Maungdaw con el resultado obligado de más víctimas entre los atacantes que entre los atacados : 12 muertos entre las fuerzas del orden y 80, entre los guerrilleros – de ser ciertas las cifras de las autoridades birmanas. Y el balance es aún increíblemente positivo para los atacantes si se tiene en cuenta que la inmensa mayoría de ellos iba armada con lanzas, dagas y fusiles desechados después de la I Guerra Mundial.

Claro que si dinero y armamento tienen poco y malo, en cambio imaginación tienen los guerrilleros a raudales. Así, a las partidas que protagonizaron los últimos incidentes las llaman “Ejército Rohingya de Salvación de Arakan” (ARSA, es el acrónimo ingles) en el que usan la palabra Arakan, el antiguo nombre del Estado birmano de Rakhine, para designar ese territorio. Más aún : Haciendo honor a la tradicional fantasía oriental, los rebeldes rohingyas habían llamado anteriormente a sus partidas “Movimiento de la Conciencia”, pero eso fue antes de que la resistencia armada de los musulmanes de Birmania tuviese la afluencia de voluntarios de las últimas semanas, más de mil en agosto solamente.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

 

   VALENTIN POPESCU

 

 

Statele – încă – Unite ale Americii/Estados –todavia-Unidos de America

Etiquetas

, , , , , , , ,

TRUMP SI MELANIA 5Melania și Donald Trump în Houston, Texas, ajutând la  împărțirea pachetelor cu mâncare pentru sinistrații uraganului Harvey

Statele – încă – Unite ale Americii                     Washington, Diana Negre

Uraganul Harvey, cel mai rău dintre toate câte au lovit coastele americane în ultimii 12 ani, atunci când Katrina a devastat zone întinse din Statul Louisiana, a declanșat obișnuitele apeluri la unitate în momentele de criză, iar dacă răspunsul a fost exemplar și pozitiv în zonele cele mai afectate, în restul țării exemplul nu prea a fost urmat.

Diferențele care îi fac pe americani să se înfrunte din ce în ce mai mult și care par să nu aibă rezolvare de la alegerea lui Donald Trump, se evidențiază mai pregnant, acum, când orice activitate a președintelui atrage elogii superlative din partea sprijinitorilor săi, și condamnări sistematice din partea mijloacelor de informare, care nu încetează să-l critice.

Unele din aceste critici sunt de-a dreptul puerile, cum au fost cele care au avut ca țintă pe prima doamnă a țării, Melania Trump, deoarece ar fi purtat pantofi cu toc prea înalt, atunci când a ieșit din Casa Albă pentru a se urca în elicopterul care a dus-o la aeroport, pentru a-i vizita pe sinistrații din Texas. Dar, când s-a dat jos din avionul prezidențial, avea o ținută campestră, așa că reproșurile s-au transferat spre persoana lui Trump, unele pretinzând că vizita sa avea loc prea devreme și îi încurca pe cei care formau echipele de salvare, altele pentru că urmărea doar să câștige sprijin popular, și ultimele scormoneau în conștiința lui Trump, întrebându-se dacă într-adevăr simțea compasiune pentru sinistrați.

TRUMP SI MELANIA 1

TRUMP SI MELANIA 7Respingerea sau entuziasmul pentru președinte nu sunt decât o reflectare a profundelor divizări din societatea americană, care par să fi dobândit o nouă înfățișare: este normal ca o țară atât de mare, geografic variată, cu origini rasiale și vetre culturale foarte diferite să aibă diferite tendințe și modalități de a vedea viața, dar, de-a lungul celor trei secole a istoriei sale a știut să depășească aceste diferențe, pentru a se concentra asupra a ceea ce aveau în comun. Nemții, italienii, britanicii sau mexicanii lăsau în tările lor o parte din bagajul lor cultural și multe din resentimentele lor sociale, precum și identitatea lor, pentru a deveni americani și a forma acea societate cunoscută ca „melting pot”, adică, un creuzet în care se topeau și se amestecau toate tendințele.

Condiția de a fi american nu s-a definit, ca în atâtea alte țări, printr-o moștenire culturală comună, ci, mai degrabă, printr-o viziune asupra viitorului: cea a dorinței de prosperitate, privind spre ziua de mâine. „Move-on”, care s-ar traduce prin „hai, dă-i zor, mergi înainte, nu pierde vremea cu tânguieli din cauza unor eșecuri sau neplăceri !” a fost formula aplicată în viața profesională și personală, într-o atitudine care i-a deosebit pe americani de alte popoare de cultură occidentală, care se concentrau mai mult pe analize istorice – cu  resentimentele care rezultau din aceasta – și, probabil, care le dădea impulsuri pentru a depăși greutățile și a forma o nouă națiune.

Dar, această atitudine se pare că a început să se schimbe: divizările și resentimentele rasiale iau locul etapei de luptă pentru drepturi civile, despre care atât albii cât și negrii credeau că ar fi putut depăși moștenirea de sărăcie și discriminare, atribuită sclaviei. Ceva asemănător se întâmplă cu amer-indienii, care, cu toată creșterea bunăstării lor economice, – unii dintre ei chiar cumpără pământuri, în care, în mod tradițional și-au dus existența strămoșii lor, – trăiesc o reizbucnire a resentimentelor lor față de opresiunea colonială.

Consecințele acestei atitudini le vedem în încercările de a înlătura sau a distruge statuile unor eroi sau personaje populare din tabăra secesionista a Războiului Civil american, deoarece luptau în acea jumătate de țară care tolera sclavia. Ceva asemănător se întâmplă și cu Cristofor Columb, una din statuile sale din New York fiind decapitată, și împotriva căruia  s-a stârnit și statul California pentru a desființa „Columbus Day”, ziua dedicată cinstirii, nu sosirii celor trei caravele spaniole în America, ci a imigranților italieni care se mândresc cu faptul că l-au avut compatriot pe navigatorul genovez. California vrea să înlocuiască sărbătoarea de la 12 octombrie cu „o zi a popoarelor indigene ”.

COLUMB DEVASTAT 1

COLUMB DEVASTAT 2Bustul devastat al lui Cristofor Columb, Parcul Yonkers, NY

La fel se întâmplă și cu partidele politice, înțepenite în pozițiile lor și care  par să-și fi pierdut capacitatea de a dialoga cu rivalii lor. Și nu este vorba de negocieri doar între republicani și democrați, ci între diferitele facțiuni din cele două partide: dacă democrații nu reușesc să formeze o echipă de lideri care să-i scoată din criza care i-a făcut să-și piardă majoritățile în toată țara, republicanii nu pot să treacă podul care îl desparte pe președinte de sectoarele tradiționale ale partidului, și nici ultraconservatorii nu sunt capabili să cedeze vreun milimetru pentru a se uni cu moderații și astfel să reușească să aprobe legi și bugete.

Aceasta, fără a mai vorbi despre ceea ce aici numim „războaiele culturale”, în care se înfruntă sectoarele profund religioase cu secularii, astfel încât, unii vor doar să se roage , în timp ce ceilalti luptă pentru a avea dormitoare „unisex” în universități, precum și vestiare în școli sau grupuri sanitare de același fel în locuri publice.

Între timp, muncitorii, – veniturile lor sunt înghețate de mai mult de opt ani – se plâng că liderii lor de orice culoare care îi reprezintă sunt mai preocupați de aceste „războaie culturale”, decât de pâinea pe care trebuie să o pună alegătorii pe masă, astfel încât, prăpastia dintre elitele intelectuale și masa de muncitori se adâncește pe zi ce trece.

Și în toată această aiureală, Nancy Pelosi, lider al democraților în Camera Reprezentanților, a stârnit ura și disprețul colegilor ei când a spus că este încredințată că Trump  va învăța, până la urmă, să fie un bun președinte, și că dorește aceasta pentru binele țării. Se pare că țara e în război cu ea însăși, iar ceea ce o interesează cel mai puțin este tocmai binele ei.

PELOSINancy Pelosi

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP SI MELANIA 4Donald y Melania Trump entre los damnificados por el huracán Harvey en Huston, Texas

Estados –todavia-Unidos de America                       Washington, Diana Negre

El huracán Harvey, el peor registrado en las costas norteamericanas desde hace 12 años, cuando Katrina devastó grandes zonas del estado de Luisiana, ha producido los habituales llamamientos a la unidad en momentos de crisis y si la respuesta ha sido ejemplar y positiva en las zonas más devastadas, no parece que sigan su ejemplo en el resto del país.

Las divisiones que enfrentan a los norteamericanos de una manera creciente y que parecen insolubles desde la elección de Donald Trump, quedan todavía más de manifiesto ahora, en que cualquier actividad del presidente produce elogios superlativos entre sus partidarios o condenas sistemáticas entre los medios informativos, que no cesan de criticarle.

Algunas de estas críticas son realmente pueriles, como las dirigidas a la primera dama, Melania Trump, porque llevaba zapatos de tacón muy alto cuando salió de la Casa Blanca, para montar en el helicóptero que la llevaría a visitar a los damnificados de Texas.  Al desembarcar del avión presidencial, llevaba un atuendo campestre, así que las quejas se trasladaron a Trump, algunas porque su visita era prematura y distraía a los equipos de salvamento, otras porque sospechaban que simplemente estaba ahí para ganar apoyo popular y, finalmente, otras hurgaban en la conciencia de Trump, preguntándose si sentía auténtica compasión por los damnificados.

TRUMP SI MELANIA 8

TRUMP SI MELANIA 3El rechazo o el entusiasmo por el presidente no son más que un reflejo de las divisiones profundas de la sociedad norteamericana, que parecen haber tomado un cariz nuevo: es normal que un país tan grande, variado en geografía, orígenes raciales y hogares culturales, tenga diversas tendencias y formas de ver la vida, pero, a lo largo de sus casi tres siglos de historia, ha sabido superar estas diferencias, para centrarse en lo común. Los alemanes, italianos, británicos o mejicanos, dejaban en sus respectivos países parte de su bagaje cultural y muchos de sus resentimientos sociales y su identidad, para convertirse en americanos y formar esa sociedad conocida como el “melting pot”, es decir, una mezcla en que se han fundido todas las tendencias.

Eso de ser norteamericano no se ha definido, como en tantos otros países, por una herencia cultural común, sino más bien por la visión del futuro: el deseo de prosperidad, la mirada en el mañana. “Move-on”, que se traduciría más o menos como “sigue hacia delante” sin entretenerte demasiado lamentando fracasos o disgustos, ha sido el lema aplicado a la vida profesional y personal, en una actitud que ha distinguido a los norteamericanos de pueblos de otras culturas occidentales, mucho más centrados en análisis históricos – con sus consiguientes resentimientos – y probablemente les ha dado empuje para superar las dificultades de formar una nueva nación.

Pero, esta actitud parece estar cambiando: las divisiones y los rencores raciales substituyen, hoy, a la etapa de lucha por los derechos civiles, en la que, tanto blancos, como negros pensaban que podrían superar la herencia de pobreza y discriminación, atribuída a la esclavitud. Algo semejante ocurre con los indios, quienes, a pesar de un creciente bienestar económico que les permite incluso comprar tierras ocupadas tradicionalmente por sus antepasados, viven un resurgir del resentimiento contra la opresión colonial.

Consecuencias de esta actitud las vemos en los intentos de retirar o destruir las estatuas de héroes o personajes populares en el bando secesionista de la Guerra Civil americana, porque militaban en la mitad del país que toleraba la esclavitud. Algo semejante ocurre con Cristóbal Colón, una de cuyas estatuas fue decapitada en Nueva York, y contra el que arremete también el estado de California, para eliminar el “Columbus Day”, el día que el país dedica a honrar, no la llegada de las tres carabelas españolas a América, sino a los inmigrantes italianos que se enorgullecen de tener por compatriota al navegante genovés. California quiere substituir la fiesta del 12 de octubre por un “día de los pueblos indígenas”.

COLUMB INAINTE DE A FI DEVASTAT

COLUMB DEVASTAT 3

Otro tanto ocurre con los partidos políticos, encasillados sin flexibilidad en sus posiciones y que parecen haber perdido la capacidad de diálogo con sus rivales. Y no se trata solo de negociaciones entre republicanos y demócratas, sino entre las diferentes facciones de ambos partidos: si los demócratas no son capaces de ponerse de acuerdo en un equipo de líderes que les saque de la crisis que les ha hecho perder mayorías en todo el país, los republicanos no consiguen cruzar el puente que separa a su presidente de los sectores tradicionales del partido, ni los ultra conservadores son capaces de ceder un milímetro para unirse a los moderados y conseguir aprobar leyes o presupuestos.

Eso, sin hablar de lo que aquí llaman “guerras culturales”, que enfrentan a los sectores profundamente religiosos con los secularistas, de forma que los unos solo quieren rezar, mientras los otros luchan por dormitorios “unisex” en las universidades, igual que en los vestuarios en las escuelas o los lavabos en lugares públicos.

Entretanto, los trabajadores cuyos ingresos están estancados desde hace más de ocho años, se quejan de que los líderes de cualquier color que los han de representar están más preocupados por estas “guerras culturales”, que por el pan que han de poner los votantes en la mesa, de forma que la división entre las élites intelectuales y la masa trabajadora es cada día más profunda.

En medio de tal cacofonía, la líder de los demócratas en la Cámara de Representantes, Nancy Pelosi, ha provocado la ira y el desprecio de sus colegas al decir que confía en que Trump acabe por aprender lo que podría convertirlo en un buen presidente, algo que desea para el bien del país. Parece que el país está en guerra consigo mismo y su propio bien es lo que menos le interesa.

PELOSI SI TRUMPNancy Pelosi y Donald Trump

 

Galerie:  după trecerea uraganului Harvey în Huston, Texas

SINISTRATI HARVEY 1

SINISTRATI HARVEY 2

SINISTRATI HARVEY 3

SINISTRATI HARVEY 4

SINISTRATI HARVEY 5

SINISTRATI HARVEY 6

SINISTRATI HARVEY 7

SINISTRATI HARVEY 8

SINISTRATI HARVEY 9

SINISTRATI HARVEY 10

SINISTRATI HARVEY 11

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  diana-molineaux