Todo al revés

Etiquetas

,

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Las elites empiezan a cantar y bailar LA RONDA DE LA CONCORDIA…

La calle, en cambio,  protesta contra el ganador no tanto para cuestionar su victoria, sino sobre todo para  determinarle a razonar y actuar con …razón.

 

Todo al revés         Washington,               Diana Negre

trump-obama-2

Desde que se abrieron los colegios electorales este pasado martes, parece que la vida y la política norteamericana se han vuelto del revés: los resultados fueron contrarios a las encuestas, las bolsas de valores han girado en redondo, la situación en los partidos se ha trastocado y las reformas aplicadas por el presidente Obama van camino de desaparecer.

Mientras los medios informativos analizan y tratan de explicar el despiste que llevaban, ha quedado claro que la unidad que faltaba antes de los comicios y a la que apelaron vencedores y vencidos lleva pocas trazas de aparecer, por mucho que tanto el presidente que sale, como el que viene, así como la derrotada Hillary Clinton, hayan apelado a superar las diferencias partidistas y trabajar para el único fin que tiene sentido, es decir, mejorar las perspectivas y las condiciones de vida del país.

Esta desunión y las perspectivas de que continúe quedó clara ya al día siguiente del voto, cuando las manifestaciones se extendieron por todo el país, donde la América que perdió no se resigna a renunciar a los avances de los últimos años y que creía garantizados.  Es la América urbana donde se concentran los votos progresistas y el apoyo demócrata la que se lanzó a las calles de Nueva York, Philadelphia, Chicago, Los Ángeles y de otras ciudades, para protestar contra Trump y decir en sus pancartas “no es nuestro presidente”.

Naturalmente lo será a partir de enero y los que le votaron, en un brote extraordinario de participación rural y de pequeñas ciudades, ni dejarán de recordarlos a los del otro bando, ni de pedir y hasta exigir un rápido cumplimiento de las promesas electorales de Trump.

Los alemanes tienen un dicho de que “nunca se miente tanto como antes de una elección, durante una guerra y después de volver de pesca” y las promesas de Trump seguramente les darán la razón…si no fuera porque ha vociferado tanto.  Los votantes que antes se abstenían y ahora votaron, los que cambiaron de partido, los que resistieron las críticas contra Trump de las filas republicanas, están pendientes de estas reformas y las exigen con urgencia.

Entre lo que podemos imaginar como prioridades inmediatas es ir al revés en la política ambiental, tan criticada por muchos sectores en el país a pesar de que los medios informativos no recogen habitualmente más que una posición. Esto ha de llevar al fomento de la explotación energética con el fracking o el carbón, o la construcción de oleoductos, todos ellos anatema para la Casa Blanca de Obama – a pesar de que celebra la bajada de precios del crudo generada por la gran producción norteamericana. También es probable que ponga interés en los acuerdos de libre comercio, especialmente el TLC (Tratado de Libre Comercio) de Norteamérica, aunque ahí no habrá cambios inmediatos porque no los puede anular por decreto, sino a base de renegociar.

En la misma lista pueden estar la reforma fiscal y la sanitaria, cambios en los que tampoco puede actuar sólo, sino conjuntamente con el Congreso, donde tiene la excepcional suerte de tener las dos Cámaras de su parte.  Aun así, es un proceso lento y en que podrá demostrar su voluntad de cumplir las promesas, aunque difícilmente podría ofrecer resultados rápidos.

En cambio, la tan cacareada muralla con México cuesta de imaginar – y mucho menos, elevada rápidamente – y otro tanto ocurre con la expulsión de los indocumentados.  Ahí es probable que se dé prisa en perseguir y deportar a los que son delincuentes, pero ya indicó en un discurso reciente que la situación de los inmigrantes que trabajan honradamente es harina de otro costal.

Entre tanto, también las bolsas de valores confunden a los expertos tanto como los resultados electorales: los “futuros” de Wall Street, que habían perdido 800 puntos en la noche del martes, no sólo se recuperaron este miércoles, sino que ayer, jueves, superaron los máximos jamás registrados. Ocurre porque las empresas farmacéuticas, financieras y energéticas esperan una bonanza de la legislación que Trump pueda impulsar y todavía esperan más del “ambiente” favorable a las empresas que prevén en esta nueva etapa.

Otro panorama al revés es el de los partidos políticos: hasta el martes se hablaba de la guerra civil que se preparaba en el Partido Republicano a causa de los destrozos causados por Trump. Ahora, esta guerra ha empezado ya en el Partido Demócrata, que trata de explicarse cómo puede haber perdido una elección precisamente por los votos de las clases menos favorecidas a quienes pretende ayudar.

Esto no significa que los republicanos no tengan problemas de identidad entre los populistas y los tradicionales, pero ahora quedan atrás ante las esperanzas generadas y la tarea que se avecina.  Y el tiempo apremia: la mayoría en el Senado es mínima y lo habitual es que el partido del presidente pierda presencia en las elecciones legislativas, que serán dentro de dos años. Cuanto de conflictivo hayan de hacer, lo han de hacer ahora, tanto para garantizar que sus proyectos no se disuelven en las luchas políticas, como para tener la posibilidad de que los votantes renueven la confianza en ellos en el 2018.

Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

 diana-molineaux

ISLAM ȘI ISLAMISM

Etiquetas

, ,

islam-1

Islamul nu este islamism

Cu toate că s-a impus termenul de Stat Islamic, mult mai corectă ar fi denumirea de Stat Islamist, pentru a desemna formațiunea statală apărută pe teritoriile Irak-ului și Siriei, și care, literalmente, a incendiat lumea contemporană.

Este un foc pe care se străduiesc să-l stingă marile puteri ale lumii (dar și alte țări), precum și organizațiile politice, diplomatice și militare internaționale.

Ce este islamul și ce este islamismul ? 

ISLAMUL este credința musulmanilor în bunătatea – una dintre cele 99 de calități-denumiri ale lui Dumnezeu (Cel Milostiv, Supremul, Înțeleptul…), pe Care ei îl numesc Allah.

Muhammad (pe românește Mohamed), întemeietorul acestei religii, cât timp a stat la Ierusalim, a fost îngrijit – avea o sănătate șubredă – de un călugăr creștin, Bahira, care l-a inițiat în modul de viață al călugărilor asceți : hrană puțină/post, meditație, rugăciune.

mohamed-si-bahiraÎntâlnirea copilului Mohamed cu călugărul creștin Bahira, ilustrație din Jami’ al-Tawarikh aprox. 1315

Proorocii și sfinții din Vechiul și Noul Testament sunt  recunoscuți  și acceptați  de musulmani: Abraham este IBRAHIM, Moise este MUSA, iar Iisus este ISA.

Dar, în timp ce creștinii consideră că Revelația Căii spre Dumnezeu (Logos-ul sau Cuvântul)  s-a împlinit și a luat sfârșit odată cu ÎNTRUPAREA, adică apariția, pe Pământ, a lui Dumnezeu Însuși, în trup de om, în persoana divino-umană a lui Iisus Hristos, musulmanii îl venerează pe Muhammad/Mohamed ca pe  un prooroc-sfânt de categorie superioară:  el este un TRIMIS al lui Allah pentru a revela, în continuare, CUVÂNTUL despre Calea spre Allah, adică un Testament și mai nou, desigur, de data aceasta, perfect și complet, care este Coranul.

mohamed-primind-coranulMohamed primind Coranul de la Arhanghelul Gabriel, ilustrație din Jami’ al-Tawarikh, Istoria Lumii de Rashid al-Din, Tabriz, Iran 1307, Edinburgh University Library, Scoția

mohamedMahomed, ilustrație dintr-un manuscris otoman din sec. al XVII-lea

Consoanele cuvântului Islam (SLM) – în limbile semitice consoanele alcătuiesc rădăcina cuvântului – înseamnă SMERENIE, supunere față de Allah, deplinătate, sănătate, perfecțiune, PACE…

Islamul este, deci, religia SMERENIEI și a PĂCII. 

Musulmanii consideră că mozaicii (evreii) și creștinii sunt niște credincioși  care merg pe calea cea bună spre Allah, dar care încă nu au avut șansa de a afla și învăța ultimul mesaj divin, care este Coranul.

Față de acești credincioși „primitivi”, musulmanii trebuie să arate o mare TOLERANȚĂ, deoarece Allah Însuși le va arăta calea spre El. În schimb, intoleranța îi va îndepărta definitiv de Coran.

Cu totul altceva este ISLAMISMUL. Islamismul nu este o religie, este o doctrină politică, așa cum o arată  sufixul  -ISM (islam-ism) al cuvântului.  Această doctrină politică se folosește de Islam doar ca de un paravan, pentru a propovădui intoleranța.

Credința religioasă, precum și naționalismele,  devin  goale de conținut dacă se lasă invadate de doctrine politice.  Amestecul nefiresc: religie și politică sfârșește, întotdeauna, în intoleranță și crimă. Toate marile religii din lume au în comun  porunca: SĂ NU UCIZI ! Deoarece viața este de origine divina, este dată de Dumnezeu !

Din păcate, fundamentalismul islamic (islamismul) face cel mai mare deserviciu Islamului.

Am putut vedea, de câțiva ani încoace, că islamist nu înseamnă credincios musulman, ci militant furibund pe altarul intoleranței, violenței și crimei.

Iată diferența dintre islam:

imam-in-rugaciuneImam în rugăciune

… și islamism …

islamist

islamism-2

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE

Etiquetas

, , , , ,

rajoy-invingator

 Spania are din nou un prim-ministru în exercițiu: Mariano Rajoy

Spania a reușit, în sfârșit, să iasă din blocajul politic în care a rămas înțepenită timp de 315 zile  și să intre pe un făgaș de normalitate politică și instituțională.

Mariano Rajoy a obținut investitura ca prim-ministru – presidente del gobierno – sâmbătă, 29 octombrie 2016.

Investitura a fost posibilă în urma deciziei Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol de a se abține, de a nu mai vota împotriva candidatului Partidului Popular la funcția de prim-ministru.

rajoy-investit-3

rajoy-investit-4Mariano Rajoy după primirea votului de investitură

Discursurile și intervențiile care au precedat votul – 170 pentru, 111 împotrivă și 68 de abțineri – au arătat că societatea spaniolă are mari și serioase probleme : provocări secesioniste, dar, mai ales o înfruntare politică acerbă atât între stânga și dreapta, cât și în interiorul stângii, foarte divizate.

Adversarii politici au ajuns să se urască ! S-au auzit cuvinte ca TRĂDĂTORII ! la adresa deputaților socialiști, cuvinte venite tot de la un socialist !, în timp ce mulțimea protestatară din stradă striga: MAFIA LOVITURII DE STAT! Așa era perceput votul de investitură dat lui Mariano Rajoy.

rajoy-investit-5

rajoy-investit-6Mariano Rajoy după primirea votului de investitură

Marea problemă a societății spaniole actuale este coabitarea partidelor politice, mai precis, incapacitatea lor de a coabita, cu toate că situația din Parlament le arată că aceasta este o necesitate stringentă.

La alegerile din luna decembrie a anului trecut, singurul partid care a câștigat mai multe voturi și mai multe fotolii de parlamentar a fost Partidul Popular, condus de Mariano Rajoy.

Cu toate că are cu 52 de deputați mai mult decât cel de al doilea partid clasat, Partidul Socialist, Partidul Popular nu dispune,  totuși, de o majoritate pentru a putea guverna singur. De aceea, a făcut apel la Partidul Socialist să i se alăture la guvernare, într-o mare și stabilă coaliție. Refuzul socialist a fost categoric, timp de aproape un an. A fost nevoie să fie înlăturat de la conducere Pedro Sánchez, liderul partidului, pentru ca La Junta Gestora, un fel de Comitet Executiv, să poată lua decizia, cu foarte mare greutate, de a oferi o minimă contribuție la normalizarea vieții politice spaniole : abținerea.

Dar, cu ce preț! În interiorul partidului s-a declanșat o criză acută. 15 deputați socialiști, în loc să se abțină, au votat foarte ostentativ – ¡NO ES NO ! (Nu înseamnă Nu!) împotriva investiturii lui Mariano Rajoy. Se cere convocarea urgentă a unui Congres al partidului. Pedro Sánchez a anunțat că el nu renunță la politică și că va cutreiera Spania cu automobilul „pentru a vedea cum gândește militantul socialist de rând !”

pedro-sanchez

pedro-sanchez-2Pedro Sánchez… învins !

Sunt semne că Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol nu mai este unitar.

De la moartea lui Franco, în 1976, stânga politică spaniolă a fost tot timpul divizată, ba chiar învrăjbită. Stânga socialistă (de inspirație germană) nu avea ochi pentru stânga comunistă. În schimb, fiecare avea relații cordiale cu Regele Juan Carlos.

Tranziția de la dictatură la democrație a fost condusă de oameni de dreapta, deosebit de inteligenți. Și totuși, liderul unui mic partid – Partidul Comunist din Spania (din Spania, deoarece timp de decenii a existat în străinătate !) – deci liderul acestui partid, Santiago Carrillo, a fost cel care a avut ideea ca la procesul de tranziție să-și aducă contribuția TOATE FORȚELE POLITICE spaniole din acei ani, acord pecetluit prin Pactul de la Moncloa. Moncloa este palatul în care își are sediul Guvernul Spaniei.

Dreapta spaniolă a reușit să se dezbare rapid de extremiștii ei, numiți durii sau falangiștii , iar, la ora actuală, Partidul Popular este perceput ca un partid modern și eficient, cu toate că imaginea îi este deteriorată de numeroase cazuri de mare corupție printre membrii lui de vază.

Partidul Popular a scos țara din recesiune, a redus șomajul, dar, mai ales își declară disponibilitatea de a coabita la guvernare cu orice partid dorește să apere unitatea regatului spaniol (așadar nu sprijină secesiunea!) și să contribuie la consolidarea creșterii economice pe care o înregistrează Spania, de cîțiva ani încoace.

Apelul la coabitare se adresează în primul rând  Partidului Socialist.

În schimb, stânga spaniolă s-a radicalizat! S-a radicalizat în timpul crizei economice, când la guvernare s-a aflat  un guvern socialist, condus de José Luís Rodríguez Zapatero, în cel de al doilea mandat al său (2008-2011).

zapateroJosé Luís Rodríguez Zapatero

Venirea la guvernare (alternanța!) a Partidului Popular, în frunte cu Mariano Rajoy Brey, a însemnat impunerea unei austerități economico-financiare, pentru a stopa recesiunea. Aceste măsuri, cu toate că și-au dovedit eficiența, au determinat o și mai mare radicalizare a stângii.

La ora actuală, Spania are o creștere economică consolidată de 3,2 la sută, mai mare decât media europeană. Totuși, austeritatea a determinat o uzură politică, vizibilă în rezultatele alegerilor pentru cel de al doilea mandat al PP, din 2015, când Rajoy a obținut o majoritate insuficientă pentru a guverna. Nici măcar nu a cerut investitura. Tot în 2015, au avut loc alte alegeri care, acum, în sfârșit, i-au adus lui Rajoy investitura cu un guvern minoritar.

Rajoy solicită colaborarea tuturor partidelor politice pentru a continua ceea ce a construit guvernul său până acum. Partidul Socialist oferă doar o ABȚINERE!

Cuvântul COABITARE există în spaniolă, dar, în mod ciudat, nu este folosit nici de politicieni sau parlamentari, și nici de presa spaniolă. Este absent! Deocamdată este ignorat.

Dar, vor trebui să-l descopere foarte curând, pentru ca țara să poată fi guvernată. Altfel, vor ajunge la ceea ce nimeni nu mai vrea: alte alegeri anticipate!

ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !

Etiquetas

, , , ,

frunze-3

De ce copacii vor să le lăsăm lor frunzele … moarte, toamna ? Pentru că vor reînvia la primăvară !

În fiecare toamnă, frunzele mele se desprind din ramurile mele și cad pe pământ, pentru a reface  cămara solului, din care am scos, cu rădăcinile mele, tot felul de minerale pe care, cu seva mea, le-am urcat, prin trunchi, în sus, spre ramuri cu boboci și muguri, care, primăvara, devin flori și frunze … adică, bucuria albinelor și a păsărilor… vrăbii, pițigoi, mierle, turturele…, și încântarea oamenilor, care găsesc timp și care au dispoziția cea bună ca să-mi admire coroana verde.

parc-primavara

Frunza care cade pe pământ este mulțumirea pe care eu pot să o aduc Geei sau Gliei, MAMA care ne hrănește și ne susține, cu atâta dărnicie, pe noi toți cei care suntem viața pe această planetă, indiferent dacă suntem plante, animale sau oameni. Corect și drept este ca și eu să-i restitui tot ce pot  din  tot ce mi-a dat, în decursul atâtor ani, în decursul atâtor cicluri ale clorofilei și ale rodirii.

femeie-copac

Frunza care cade pe pământ, din momentul în care mi se desprinde din ramuri, își retrăiește, în cele două-trei secunde cât durează voiajul ei final, întreaga viață : din vremea când era un mugurel, astă primăvară, frunză fragedă, la începutul verii, și frunză matură și muncitoare, care a susținut și dezvoltat floarea și fructul meu, adică splendoarea și speranța mea, toată vara și toată toamna, până în momentul în care ne-am despărțit și ne-am promis că ne vom revedea primăvara viitoare.

green-man-2

Frunzele au suflet ! În jurul rădăcinilor și a ramurilor mele, ele simt prezența sufletelor fostelor și viitoarelor frunze. Sunt aici cu mine, tot timpul ! Vor să se lipească de sufletul meu, iar eu îmi țin sufletul foarte deschis pentru ele, tot timpul ! Sunt sufletele frunzelor mele !

om-copac

De aceea, aș vrea ca frunzele – suflet și trup – să rămână cu mine. Dacă, pe alei și în parcuri, mi se iau frunzele toamna, pentru a fi duse în altă parte, departe, sufăr, rămân sărac și singur. Suferă și MAMA Geea, Glia. Pământul din jurul meu își pierde treptat din fertilitate, din putere și din dărnicie. În plus, transportul atâtor frunze departe înseamnă cheltuială și poluare inutile. An de an ! Este mult mai simplu și sănătos, este mult mai corect și frumos ca frunzele mele să fie adunate, și îngropate în pământul din jurul trunchiului meu, în acei metri pătrați la care – așa cum a stabilit prietenul meu, OMUL – am dreptul prin lege.

parc-toamna-2

parcul-venus

Nu-mi mai luați frunzele! ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR

Etiquetas

, , , , , , ,

deveseluSistemul antirachetă de la Deveselu, România

Cine se teme, oare, de Deveselu ?

Chiar se teme Federația Rusă de un radar ? Și se teme într-atât de mult, încât se găsește cine să amenințe un fel de alarmă de automobil (care semnalează, din timp, dacă trec rachete pe deasupra… intrușii !), cu represalii nucleare… vezi Vanin… y drughie (adică și alții).

Cum de ai îndrăznit să-ți pui alarmă la automobil ? E o amenințare ! Radarul acela face parte dintr-un sistem mai elaborat (sofisticat), care până la urmă, nu e defensiv, ci agresiv!

Oare, chiar așa să fie ?

Cine nu are loc de cine ?

Din Finlanda, până la Marea Neagră, din Turcia și Israel, până în Alaska, cine violează spațiul aerian, așa, puțin, nu prea mult, .. cine se apropie amenințător de vase militare, de avioane ale NATO, într-o formă penibilă, de teribilism și bravuconadă – fanfaronadă, care a ajuns să  fie denumită, în cercurile militare, INTERCEPTARE NE PROFESIONISTĂ, periculoasă din cauza iresponsabilității cu care este îndeplinită ? Cei care o realizează sunt chiar de capul lor ? Piloții sunt, de regulă toți, oameni supersănotoși, la trup și minte, care îndeplinesc doar ce li se ordonă ! Altfel, nu ar fi lăsați să zboare ! Ori, asemenea incidente sunt prea numeroase ca să nu vedem că există un ordin general și universal : Zburați în așa fel, încât să creadă că treceți prin ei !

Cui ar putea prii un asemenea gen de bravuconade/fanfaronade?

Este clar că sunt pentru uz intern !

Suntem din nou o supraputere ! Triturăm Siria ca să arătăm cât de puternici suntem, chiar cu riscul de a fi considerați criminali de război ! Important este să le zmulgem celorlalți chiar și un simulacru de reacții și proteste ! Uite ce viteji și neînfricați suntem !

avion-rusesc

Esența problemei o constituie Putin. A găsit o formulă  de a se eterniza la putere : când președinte, când prim ministru, în tandem cu Medvedev. Și așa, la nesfârșit… Orice contracandidat serios este eliminat brutal (vezi Boris Nemțov). Putin are veleități și voluptăți de țar. Pilonii pe care se sprijină sunt naționalismul și militarismul. Vom fi iarăși ce am fost..!

Oare ?

China, la ora actuală, este pe cale de a depăși Federația Rusă în materie de potențial și cercetare științifică. Din punct de vedre economic, Rusia nu stă prea bine, este cu mult în urma Chinei : prețul petrolului nu-i mai aduce venituri suficiente, ocuparea Crimeei și sancțiunile Occidentului au serioase consecințe negative în viața de zi cu zi a cetățeanului de rând.

Problema este că  această atitudine absolutistă este sprijinită, într-un fel, și de Occident. Există voci care avertizează că Rusia lui Putin este pe cale de a invada unele țări membre ale NATO. Sau chiar Europa întreagă ! Că Europa nu e pregătită să facă față forțelor net superioare ale Federației Ruse !

Oare ? Chiar așa să fie ? Cum va arăta Rusia a doua zi după ce va încerca să invadeze Europa? Nu ar fi mai sănătos și rațional să considerăm că va veni o zi în care federația Rusă va trăi într-o armonie perfectă cu Europa, că va face parte din Europa unită ? Viitorul Europei este legat – cu toate alternativele care se caută – de resursele minerale și energetice siberiene ale Federației Ruse. Oare vitala armonie ruso-europeană nu va pune sub semnul întrebării Munții Urali, ce mai înseamnă ei, oare Europa nu se întinde, în realitate, până la Vladivostoc ?

Pentru aceasta este nevoie, desigur, de un nou Gorbaciov !

Rusia are mulți oameni înțelepți și cumpătați ! Când va fi nevoie, noul Gorbaciov își va face apariția !

Pe plan mondial, s-au înmulțit, ce-i drept, absolutiștii !

Erdogan se vrea sultan ! Nu atât pentru harem, cât pentru imperiu, un nou Imperiu Otoman !

erdogan-putin

Cu haremul este Donald Trump, alt absolutist ! Dar, foarte curând, îl vor bate femeile, prea a vorbit disprețuitor la adresa lor. Femeile și latinii, adică hispanicii. Va fi primul care va cădea ! De fapt, nici nu va ajunge ! Și a anunțat că nu va recunoaște că nu a ajuns ! Este, de pe acum,  o recunoaștere că a pierdut !

Are, oare, viitor absolutismul ?

trump-miss

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC  precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

eugen

Dilema republicană /El dilema republicano

Etiquetas

, , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Trump este un rarefiat,… în timp ce Clinton este foarte densă!

Este o formulă de înțelegere a situației electorale americane în momentul de față : Trump câștigă în locuri în care sunt puțini locuitori pe kilometrul pătrat; Clinton câștigă net în localități care au mai mult de jumătate de milion de locuitori.

 Dilema republicană                Diana Negre

clinton-trump

Rămân doar două săptămâni până la alegerile prezidențiale din SUA și, în acest tronson final, se pare că magnatul newyorkez, Donald Trump are puține șanse să recupereze distanța care îl separă de Hillary Clinton, care, conform sondajelor de opinie, are un avantaj solid.

Cei doi candidați s-au înfruntat pentru ultima oară miercurea trecută, iar dacă Trump a ieșit ceva mai bine decât în cele două dezbateri anterioare, nu există indicii că va putea depăși cele 6 puncte de dezavantaj care apar în sondaje : nu există precedente ca vreun candidat la președinție să fi recuperat o asemenea diferență într-un asemenea moment al cursei electorale.

Cu toate că unele institute demoscopice (de sondare a opiniei publice) au proiecții mult mai favorabile lui  Trump, majoritatea se înclină în favoarea lui Clinton cu marje FINALE  chiar mai mari decât aceste  6 puncte, iar rezultatele ar putea fi chiar mai rele pentru candidatul republican Trump: sistemul electoral american nu se bazează pe o simplă numărare a voturilor, ci urmează structura federală a țării, astfel încât, câștigătorul din statele cu populație mare culege totalitatea voturilor, adunând în favoarea sa un număr mult mai mare decât sufragiile pe care le-a primit.

Această modalitate de a distribui voturile arată sprijinul pe care diferitele grupuri sociale îl acordă unui partid sau celuilalt : cu toată campania agitată care, din fericire, se sfârșește curând, cu toată personalitatea foarte diferită a celor doi candidați, este probabil ca numărătoarea votului să reflecte exact ceea ce datele statistice arătau înainte de a începe cursa electorală: în SUA sunt mai mulți democrați decât republicani (cu aproximativ 6% mai mulți), iar, dacă nu apare un candidat care să modifice mult opinia publică, democrații vor fi cei care vor ajunge la Casa Albă.

De fapt, cele două partide și-au împărțit puterea prezidențială în mod egal de la cel de al Doilea Război Mondial, cu 36 de ani pentru fiecare, începând cu președintele Truman, și același lucru se poate spune despre secolul nostru : 8 ani au fost pentru republicani, cu George W. Bush, și alți 8 ani pentru democrați, cu Barack Obama.

Însă, schimbările demografice care au avut loc în SUA pot altera echilibrul, favorizându-i pe democrați – și nu în mod special pe Hillary Clinton, care are de beneficiat de pe urma personalității imprevizibile a rivalului ei, Donald Trump.

Sunt schimbări profunde cu consecințe pe termen lung. Este un curent care afectează ceva care, până acum, a fost profund american: sufletul rural al SUA, cu toată dezvoltarea sa economică și tehnologică.

america-rurala-1

 america-rurala-2

Vizitatorului european, ACEST SUFLET nu-i apare prea evident, în bună parte deoarece Mecca turistică americană este New York-ul, un oraș care nu reflectă realitatea unei țări cu puține aglomerări urbane, cu întinse suprafețe nelocuite și o relativă dificultate de transport.

Acest peisaj se schimbă, în mare măsură, deoarece noua generație, cunoscută în SUA ca „the millenials”, (cei născuți după 1980) este cel mai mare grup demografic din țară. Acești millenials îi înlocuiesc pe cei care până acum au format grupul principal,  „baby boomers”, adică, cei care au venit pe lume între 1945 și 1968.

Una dintre schimbările care probabil definiesc cel mai mult această nouă societate este preferința de a sta la oraș, adică o noutate, într-o țară unde ideal era să locuiești departe de centrele urbane, în case mari înconjurate de terenuri cât mai mari posibil, ceea ce i-a obligat pe „baby boomers” să străbată mari distante pentru a ajunge, zilnic, la locul de muncă…și să-și petreacă timpul liber tăind gazonul.

Cu distanțele mari și densitatea mică a populației, zonele suburbane oferă puține puncte de atracție culturală și, în multe orășele mici, doar comunitățile religioase pot fi considerate centre sociale. Dacă marile orașe sunt înconjurate de centuri sub-urbane, orașele mici au și ele centurile lor, iar locuitorii lor, izolați și lipsiți de servicii publice solide, consideră că este foarte necesar să  existe arme în casă pentru a se putea apăra.

farmer-cu-arma

Clinton și Partidul Democrat, sub conducerea lui Barack Obama, se adresează populației urbane și nu se sfiesc să-i desconsidere, în mod public, pe „deplorabilii” cărora le plac armele de foc și trăiesc  foarte preocupați de viața lor religioasă. Mesajul lor este foarte diferit de CEL al altor președinți democrați, cum a fost Clinton sau Carter, fii ai preeriilor, care nu apelau la rafinații locuitori ai orașelor.

În această nouă abordare, democrații au un avantaj natural: pe suprafețele enorme din central SUA, unde trăiește populația valorilor tradiționale și a simpatiilor republicane, sunt câmpii întinse cu grâu, porumb, mari cirezi de vite și puțuri petrolifere, dar, locuitorii sunt puțin numeroși… și voturi puține.

Chiar dacă republicanii câștigă categoric în Kansas, Kentucky, Dakota sau Wyoming, nu vor putea compensa, totuși, pierderile pe coastele atlantică și pacifică: state precum California sau New York se află ferm în mâinile democraților, și numai aceste două state reprezintă deja 31% din cele 270 de voturi electorale necesare pentru a câștiga Casa Albă.

Unicul bastion republican important este Texas, dar, cu doar 38 de voturi  electorale, nu poate compensa cele 84 de voturi (55 California, 29 New York). Și, ca lucrurile să fie și mai dificile,  democrații tot câștigă teren în zone tradițional republicane: Carolina de Nord, de exemplu, se lasă sedusă de democrați de când Charlotte, cel mai mare oraș din zona, a crescut datorită faptului că a devenit un puternic centru bancar. Nici Texas-ul nu mai este atât de sigur, deoarece Dallas, care a devenit un centru de cercetări, cu mari spitale, se tot apropie de democrați.

De fapt, peste tot se întâmplă același lucru:  democrații au 60% din voturi acolo unde populația depășește 500.000 de locuitori, au jumătate când această cifra scade, și pierd în localitățile cu mai puțin de 5.000 de suflete.

new-york

Trump a făcut un efort pentru a-și atrage votul clasei de muncitori albi și a reușit..  Dar, nu e suficient; în parte, deoarece generația tânără de la orașe este mare și continuă să crească, și, în parte, deoarece republicanii câștigă voturi atunci când populația se imbogățește, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la marea criză din 2008. Atât dacă Trump câștigă, cât și dacă pierde, republicanii vor fi nevoiți să își schimbe mesajul și să caute noi modalități de a-i atrage pe noii americani, care sunt mai tineri și mai puțin credincioși. Poate, cel mai ușor ar fi dacă i-ar face mai bogați…

 Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

diana-molineaux

 ***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

¡Trump es un enrarecido,… mientras que Clinton está muy densa!

Es una fórmula para comprender la situación electoral en EEUU, en el momento actual:  Trump gana en zonas en que hay pocos habitantes por kilómetro cuadrado, mientras que Clinton vence en ciudades con más de medio millón de habitantes.

 El dilema republicano             Diana Negre

trump-rural-2

Faltan ya poco más de dos semanas para las elecciones norteamericanas y en este tramo final de la carrera parece que el magnate neoyorquino Donald Trump tiene muy escasas posibilidades de recuperar el retraso acumulado respecto a Hillary Clinton, que lleva una ventaja sólida en los sondeos de opinión.

Ambos candidatos se enfrentaron por última vez en el tercer debate presidencial el miércoles de esta semana y, si bien Trump quedó mejor que en los dos precedentes, no hay indicios de que sea bastante para superar los 6 puntos de atraso en las encuestas: no hay precedentes de que ningún otro aspirante a la presidencia haya recuperado una desventaja semejante en este momento de la carrera electoral.

Aunque algunos institutos demoscópicos tienen proyecciones mucho más favorables a Trump, la mayoría se inclina a favor de Clinton por márgenes FINALES  incluso mayores a estos 6 puntos y los resultados podrían ser mucho peores para el aspirante republicano Trump: El sistema electoral norteamericano no se basa en simples recuentos de votos, sino que sigue la estructura federal del país, de forma que el ganador en los estados con mucha población, se lleva el total de los votos y así apunta a su favor un número mucho mayor que el recibido.

hillary-urbana

 hillary-urbana-2

En realidad, este reparto de votos refleja el apoyo de diferentes grupos sociales norteamericanos a uno u otro partido: A pesar de la agitada campaña que afortunadamente está a punto de terminar, a pesar de las diferentes personalidades de ambos candidatos, es probable que el cómputo de votos refleje lo que los datos estadísticos ya indicaban antes de empezar esta carrera electoral: en Estados Unidos hay más demócratas que republicanos (aproximadamente un 6% más) y si no aparece un candidato que modifique mucho la opinión pública,  serán los demócratas quienes ocuparán la Casa Blanca.

En realidad, ambos partidos se han repartido el poder presidencial por un igual desde la Segunda Guerra Mundial, con 36 años para cada uno a partir del presidente Truman y lo mismo se puede decir del nuevo siglo, pues hasta ahora ha ido 8 años para los republicanos con George W Bush y otros 8 para los demócratas con Barack Obama.

Pero, los cambios demográficos registrados en el país pueden alterar este equilibrio y favorecer a los demócratas – y no solo a Hillary Clinton que se beneficia de la personalidad imprevisible de su rival Donald Trump.

Son cambios profundos y de consecuencias a largo plazo. Es una corriente que afecta algo que hasta ahora ha sido profundamente norteamericano: el alma rural de Estados Unidos, a pesar de su desarrollo económico y tecnológico.

Al visitante de nuestras tierras europeas ESTO no le resulta evidente, en buena parte porque la meca turística norteamericana es Nueva York, una ciudad que no refleja la realidad de un país de escasas aglomeraciones urbanas, grandes extensiones de terrenos deshabitados y una relativa dificultad de transporte.

Pero, este panorama está cambiando, en gran medida porque la nueva generación que en Estados Unidos se conoce como los “millenials”, (los nacidos después de 1980) es el mayor grupo demográfico del país. Estos millenials substituyen así al que hasta ahora había sido el principal grupo, los “baby boomers”, es decir, los que llegaron al mundo entre 1945 y 1968.

Uno de los cambios que probablemente más definen a esta nueva sociedad es la preferencia por las ciudades, algo nuevo en un país donde el ideal era vivir lejos de los centros urbanos, en casas grandes rodeadas de un terreno tan grande posible, lo que obligó a los “baby boomers” a recorrer grandes distancias para acudir diariamente al trabajo….y a pasar sus horas libres cortando el césped.

trump-rural-2

 trump-rural-3

Con las distancias y la escasa densidad de población, las zonas suburbanas ofrecen pocos atractivos culturales y en muchas ciudades pequeñas los centros sociales lo constituyen las comunidades religiosas. Si las grandes urbes están rodeadas de gigantescos anillos sub-urbanos, las ciudades pequeñas tienen también un sistema semejante y sus residentes, aislados y sin grandes servicios públicos, consideran una necesidad tener en casa armas para defenderse.

Clinton y el Partido Demócrata bajo la dirección de Barack Obama se dirigen a la población urbana y no tienen reparo en despreciar públicamente a los “deplorables” que aprecian las armas de fuego y viven pendientes de su fe  religiosa. Su mensaje es muy diferente DEL de otros presidentes demócratas, como Clinton o Carter, hijos de las praderas que no apelaban a los refinados residentes de las ciudades.

america-provinciala-1

En el nuevo planteamiento, los demócratas tienen una ventaja natural: en las enormes extensiones del centro del país, donde vive la población de valores tradicionales y simpatías republicanas, hay enormes praderas con trigo, maíz, grandes manadas de ganado y perforaciones para sacar petróleo, pero poca gente… y pocos votos.

Aunque los republicanos arrasen en Kansas, Kentucky, Dakota o Wyoming, no podrán compensar las pérdidas en las dos costas del país: estados como California o Nueva York están sólidamente en manos demócratas y ellos dos solos representan ya el 31% de los 270 votos electorales necesarios  para ganar la Casa Blanca.

El único bastión republicano importante es Texas, pero con 38 votos electorales no puede compensar los 84 votos de los otros dos (55 California, 29 NY). Para hacerlo aún más difícil, los demócratas van ganando terreno en zonas tradicionalmente republicanas: Carolina del Norte, por ejemplo, se deja seducir por los demócratas desde que su mayor ciudad, Charlotte, ha crecido al convertirse en un centro bancario.  Ni siquiera Texas está garantizada, pues el crecimiento de Dallas, convertido en un centro de investigación y grandes hospitales, la va acercando a los demócratas. En todo el país ocurre lo mismo:  los demócratas se llevan el 60% del voto cuando la población supera las 500.000 personas, se quedan en la mitad cuando baja de esta cifra y pierden en núcleos de menos de 5.000.

Trump hizo un esfuerzo para ganarse el voto de la clase trabajadora blanca y ha tenido éxito.  Pero no es suficiente; en parte, porque la generación joven y urbana es mayor y va creciendo y en parte porque los republicanos ganan votos cuando la población se enriquece, algo que no ocurre desde la gran crisis de 2008. Tanto si Trump pierde como si gana, los republicanos se enfrentarán a la tarea de modificar su mensaje y de buscar formas de atraer a los nuevos americanos que son más jóvenes y menos religiosos. Quizá lo más fácil sería hacerlos más ricos…

Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….

Etiquetas

, ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Atunci, mi-a plăcut să promit; acum, pricep că nu se poate…

 GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!

tsipras-1

Recentul congres al partidului care se află la guvernare în Grecia – Syriza – nu va rămâne în Istorie și nici nu va schimba Istoria. Ce s-a trâmbițat cu această ocazie a fost  psalmodierea obișnuită a oamenilor politici care nu au nici programe de viitor și nici succese pe care să le explice.  Totuși, merită să-i acordăm puțină atenție, deoarece surprinde, în toată cruditatea ei, devenirea (devenirea, ca să nu spunem decăderea) avântului utopic, atunci când se confruntă cu realitatea politică.

În luna iulie a anului 2013 (când Syriza nu era decât acronimul – „Alianța partidelor radicale de stânga” – unui conglomerat de grupuscule politice)  propunerile și discursurile lui Tsipras, actualul șef al Guvernului grec, erau apocaliptice, absolutiste, ireductibile și de un marxism pe cât de rânced, pe atât de himeric.

tsipras-2

În acele momente cruciale, pentru a salva Grecia de la prăbușire (Grecia care a fost și a rămas cea mai îndatorată țară din Europa)  Tsipras și adepții săi etichetau programele de salvare ca fiind „atacuri capitaliste împotriva poporului grec” și refuzau să recunoască datoria externă a țării, pe lângă multe alte fraze răsunătoare, cu același mesaj și aceeași ură.

În 2016, după o guvernare de trei ani și cu ajutoare care au venit de peste tot (mai ales de la FMI și Banca Mondială) Syriza și Tsipras au renunțat la tiradele împotriva Angelei Merkel și a creditorilor, precum și la virulența discursurilor, pentru a vorbi la fel ca toată lumea… și pentru a se înțelege cu creditorii.

Și aceasta, deoarece, oricum am privi, am analiza sau am planifica lucrurile, unica ieșire posibilă din această situație  este o nouă iertare a datoriei Greciei.

Pe această temă, încă se mai discută, deoarece Germaniei îi vine foarte greu să renunțe la și mai mulți bani, în timp ce FMI nu mai crede în promisiunile Atenei de a înfăptui reforme, de a economisi și de a face investiții… și, pe bună dreptate, căci, în acest an, economia Greciei a coborât cu 1,3%. Clar, realitatea este că, dacă datoria nu se amână până în Ziua Judecății de Apoi, unica ieșire verosimilă este o nouă anulare a datoriei.

tsipras-3

Și, ca urmare, acum că Syriza și Tsipras sunt pe cale să obțină această nouă iertare, relația lor cu creditorii a dobândit o catifelare… versailleză.

Poate de aceea, dar și mai probabil, din motive ideologice care nu s-au schimbat la Atena din 2013, persistă ostilitatea comuniștilor greci față de Syriza.

Tsipras a încercat, atunci și de atunci încoace, să facă tot posibilul pentru a-și atrage colaborarea comuniștilor, dar nu a reușit să obțină decât  o perpetuare a antagonismului cu și mai multă asprime. Iar, dacă asprimea este la cote maxime, și formularea ei este pe măsură : cu aceeași dialectică veche de decenii, Syriza este acuzată că „a trecut de partea burgheziei social democrate…”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

 ***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Mucho me gustó lo imposible prometer; ahora, me percato de que lo imposible no puede ser…

DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….

tsipras-4

El reciente congreso del partido gubernamental griego – Syriza – ni pasará a la Historia ni mucho menos la modificará. Lo dicho allá fue el salmodiar habitual de los políticos que no tienen ni programas ni éxitos que explicar. No obstante, se merece un poco de atención porque retrata con toda crudeza el devenir (devenir, para no decir decaer ) de los ímpetus utópicos en su confrontación con la realidad política.

En julio del 2013, cuando Syriza no era más que el acrónimo (“Alianza de las izquierdas radicales”) de un conglomerado de grupúsculos políticos, sus propuestas y los discursos de Tsipras, el actual jefe del Gobierno griego, eran apocalípticos, absolutistas, irreductibles y de un marxismo tan rancio como quimérico. En aquellos momentos cruciales para salvar a Grecia de la bancarrota – era y es la nación más endeudada de Europa –, Tsipras y colegas tildaban los programas de rescate de “ataques capitalistas contra el pueblo heleno” y se negaban a reconocer las deudas exteriores del país, amén de un sinfín de frases altisonantes con el mismo mensaje y encono.

tsipras-5

En el 2016, tras tres años en el poder y nuevas ayudas económicas de todas partes (empezando por el Fondo Monetario Internacional (FMI) y el Banco Mundial), Syriza y Tsipras han abandonado las tiradas contra Ángela Merkel y demás acreedores, así como la virulencia oratoria, para hablar como todo el mundo…y entenderse con el mundo acreedor. Porque, se mire como se mire y se plantee como se plantee, la única salida posible es una nueva quita del montante de la deuda griega.

tsipras-6

Este paso se está discutiendo todavía porque a Alemania se le hace muy costa arriba renunciar a más dineros y el FMI se niega a seguir creyendo en las promeses atenienses de reformas, ahorros e inversiones…y no sin razón, ya que, este año, la economía griega ha descendido un 1,3%. Pero, la realidad es que si la deuda no se aplaza al día del juicio final, la única salida verosímil es una nueva quita. Y consecuentemente, ahora que Syriza y Tsipras han de conseguirlo, su trato con los acreedores se ha vuelto de un suave versallesco.

tsipras-7

Quizá por esto y, más probablemente, por motivos ideológicos, lo que no ha cambiado, desde en 2013 en Atenas, es la hostilidad de los comunistas griegos contra Syriza. Tsipras intentó, entonces y desde entonces, todo lo que pudo para ganarse la cooperación comunista, pero lo único que ha conseguido es que siga el antagonismo, pero con mucha mayor acritud que nunca. Y si la acritud es máxima, la formulación le va a la par : con la dialéctica estalinista de decenios atrás, acusan ahora a Syriza de “haberse pasado a la burguesía socialdemócrata…”

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/ BOSNIA Y EL PASADO TENAZ

Etiquetas

, , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Oare chiar „le stă în caracter” unor oameni să fie tot timpul conducători, să stea, mereu, în fruntea bucatelor?

Sunt, oare, veșnic eficienți oamenii unși cu toate alifiile?

 BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN

fikret-abdic1

Bosnia ar putea reprezenta arhetipul necazurilor balcanice : vrea să fie un Stat, dar, din punct de vedere economic, nu este (încă) viabil, nu este recunoscut pe plan internațional de toate țările (Spania nu recunoaște statalitatea Bosniei), iar, în plus, nici măcar nu este o entitate politică unitară, ci un trio format din etnii „unite” printr-o ură viscerală.

Colac peste pupăză, într-o regiune bosniacă – Bihac, cu aproximativ 220.000 de suflete – locuitorii respectivi nu se pot desprinde de trecut, și au ales, la ultimele alegeri regionale, un criminal de război care să-i conducă… deoarece, cândva, în vremea când Bosnia forma parte din Iugoslavia, omul acela, Fikret Abdic, a reușit să aducă în Bihac o oarecare prosperitate, singura de care s-a bucurat vreodată această regiune, în toată istoria ei.

fikret-abdic2

Idila Bihac/Abdic a început spre finalul erei lui Tito, când partidul comunist l-a însărcinat să conducă întreprinderea „Agrocomerc”, care urma să valorifice sărăcăcioasele resurse economice ale unor suprafețe agricole neproductive. Și  Abdic s-a dovedit a fi foarte abil: a făcut o treabă minunată, reușind să pună pe picioare o întreprindere agroalimentară înfloritoare, atât de înfloritoare, încât a devenit una dintre cele mai importante din Iugoslavia din vremea aceea, cu peste 13.000 de salariați.

fikret-abdic3

Orice succes, cu atât mai mult dacă era în sfera economică, era recompensat – în vremea comuniștilor – cu o înaltă funcție politică, astfel încât, când au izbucnit răboaiele care au lăsat Iugoslavia pe butuci,  Abdic era șeful local din Bihac, în nordul Bosniei. Și în războiul civil s-a condus după aceleași criterii care i-au adus succesul în domeniul economic : în funcție de împrejurări, a făcut ceea ce era mai convenabil.

fikret-abdic4

Iar împrejurările erau foarte clare : populația era musulmană, la fel ca în restul  Bosniei, dar, de jur împrejurul Bihac-ului  dominau sârbii și croații, astfel că Abdic s-a aliat cu sârbii. Pentru o vreme, această alianță i-a salvat pe locuitorii regiunii, a salvat  întreprindera „Agrocomerc” și locurile de muncă, dar, escalada conflictului militar l-a pus pe Abdic în situația de a-și folosi, fără menajamente, calitățile de organizator și conducător  și în „arta de a ucide”. Urmarea a fost o luptă sângeroasă împotriva bosniecilor din sud, crearea unui  lagăr de concentrare în care au fost închiși bătrâni, femei și copii, și în care au murit, după cum au stabilit tribunalele, 120 de prizonieri civili și militari.

Abdic a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar a efectuat numai jumătate din pedeapsă, iar când a fost eliberat, în stradă îl ovaționau vreo 3.000 cetățeni din Bihac.

fikret-abdic5

Alegerile regionale din data de 2 octombrie a acestui an – la care s-a prezentat cu toate că, din momentul eliberării din închisoare, locuiește în Croația – le-a câștigat  detașat, cu 48% din voturi.

Până în acest punct, idila politică Bihac/Abdic a fost ca în basme, un drum plin de roze, cimentat de amintiri încântătoare, morți puțini și burtici pline. Însă, viitorul e dominat de cenușiul  vremurilor de mizerie : Abdic nu mai are amicii lui influenți de odinioară, restul Bosniei îl urăște, iar piața agroalimentară din Europa actuală nu mai este cea din epoca de aur a întreprinderii „Agrocomerc”.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

¿Ser dirigente en cualquier circunstancia y ser eficaz tiene que ver con tener muchas tablas?

¿Siempre?

 BOSNIA Y  EL PASADO TENAZ

fikret-abdic7

Bosnia podría definirse como el arquetipo de las desgracias balcánicas : quiere ser un Estado, pero ni es (aún) económicamente viable, ni es reconocida por todas las naciones (España, entre ellas) y humanamente no es un ente político, sino un trio de etnias unidas por un visceral odio mutuo.

Por si le faltaba algún elemento a este cuadro, en una de sus regiones – Bihac, una zona con 220.000 habitantes – los habitantes siguen aferrados al pasado y han elegido en los últimos comicios comarcales autoridad máxima a un criminal de guerra… porque otrora, en los tiempos en que Bosnia era parte de Yugoslavia, este hombre, Fikret Abdic, había proporcionado a Bihac la única y muy modesta prosperidad de que ha gozado en toda su historia.

fikret-abdic-6

La historia de amor Bihac/Abdic comenzó ya en las postrimerías de la era Tito, cuando el partido comunista le encargó que dirigiera la empresa “Agrocomerc” que se encargaba de explotar los parcos recursos económicos de unas tierras empecinadamente pobres. Y Abdic, hombre con tanto talento organizador como mano izquierda, hizo el trabajo a las mil maravillas y logró poner en pie una empresa agroalimentaria pujante, tan pujante que acabó por ser una de las más importantes de la Yugoslavia de la época, con una nómina de más de 13.000 asalariados.

fikret-abdic-11

En la dictadura titista cualquier éxito, y muchísimo más uno económico, desembocaba en un alto cargo político, de forma que al estallar las guerras que acabaron con Yugoslavia, Abdic era el jefe local de Bihac, en el norte de Bosnia. Y aplicó a la guerra civil los mismos criterios que le habían permitido triunfar en economía : hizo lo más conveniente, dadas las circunstancias.

Y las circunstancias eran claras : la población era musulmana, como la del resto de Bosnia, pero Bihac estaba rodeada de tierras dominadas por los serbios y croatas y Abdic se alió con los serbios. De momento esto salvó los residentes, a “Agrocomerc” y los puestos de trabajo, pero la escalada del conflicto militar le obligó a emplear sus dotes de organizador y ejecutivo sin miramientos también en el negocio de matar. La consecuencia fue una lucha sangrienta contra los bosnios del sur, la creación de campos de concentración en el que fueron internados ancianos, mujeres y niños y, según los tribunales, la muerte de 120 prisioneros civiles y militares.

Abdic fue condenado a 20 de prisión, pero logró salir de la cárcel a los diez años y cuando salió del presidio le esperaban en la calle 3.000 ciudadanos de Bihac para vitorearle.

fikret-abdic8

fikret-abdic-9

Como es lógico, las elecciones comunales del pasado 2 de octubre – a las que se presentó pese a residir en Croacia desde su liberación – las ganó arrolladoramente con el 48% de los votos.

Hasta aquí la historia de amor político Bihac/Abdic ha sido de cuento, un camino de rosas cimentado sobre buenos recuerdos, escasas muertes en combate y estómagos llenos. Pero, el futuro es tan sombrío como en las épocas de miseria : Abdic ya no tiene los influyentes amigos de antaño, el resto de Bosnia le odia y el mercado agroalimentario en la Europa de hoy tampoco es el de la era dorada de “Agrocomerc”.

fikret-abdic-10

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD

Etiquetas

, , , , ,

hispanidad-en-eeuu-rra-3

În 12 octombrie este sărbătorită, în fiecare an, Ziua Hispanității.

Este o mare sărbătoare: Hispanitatea este pentru Spania ceea ce este Francofonia pentru Franța.

În Europa, spaniola se studiază foarte mult în școli și Universități. Cu toate acestea, nu este, încă, o limbă internațională.

În Uniunea Europeană, engleza, germana și franceza s-au impus „ca primele între pare“, adică, sunt limbile comunitare internaționale, cu toate că limba fiecărui stat membru este, teoretic, la fel de oficială ca toate celelalte 27 sau 28. Brexit-ul, care divizează din ce în ce mai mult și mai adânc societatea britanică, în cazul în care va avea efectiv loc, va pune pe tapet și statutul  englezei ca limbă oficială comunitară. Este posibil, ca atunci, spaniola să facă un pas în față și să se impună ca limbă internațională (și) pe continentul nostru.

În schimb, în America este limbă internațională.

În 60% din școlile din SUA, spaniola se predă ca o a doua limbă oficială. Comunitatea „latină“, termen care se referă la vorbitorii hispanici, adică la: mexicani, cubanezi, portoricani… etc., are o pondere considerabilă.

Cândva, toată fâșia cuprinsă între Florida și California, adică de la Atlantic la Pacific, a aparținut Mexicului.

Spaniola nu a pierdut deloc în fața englezei, a rămas  „la ea acasă“.

Se poate afirma că, în SUA există „O ÎNTREAGĂ SPANIE“, ba chiar mai mult, deoarece comunitatea hispană depășește numericește populația Spaniei europene. Ca segment electoral, hispanicii pot controla și impune victoria candidaților la președinție.

Au fost candidați care, pentru a-și atrage voturile „latinilor“, s-au străduit să țină discursuri în spaniolă.

hispanidad-en-eeuu-rra-4

Coborând în jos pe continentul american, trebuie să semnalăm că spaniola este limba oficială a statelor respective până în Patagonia, adică până în extremitatea sudică a continentului, practic, a Argentinei.

Brazilia este o țară de limbă portugheză, dar spaniola este atât de iubită de brazilieni, încât o învață cu mare plăcere în școli, considerând-o a doua limbă oficială a lor.

Prestigiul limbii spaniole, gloria ei, se află în continuă creștere. S-au creat în această limbă valori culturale și spirituale fără egal. Sunt multe premii Nobel care au recompensat creația literară în spaniolă. Este o limbă opulentă, nuanțată și unitară, cu sonorități superbe.

Anul acesta, DARUL CEL MAI BOGAT pentru Ziua Hispanității a venit (în mod neintenționat!), acum zece zile, din partea ziarului The New York Times care, în ediția lui electronică și-a publicat articolul de fond, PENTRU PRIMA DATĂ în istoria acestui cotidian, ȘI ÎN SPANIOLĂ. A doua zi, ediția tipărită pe hârtie a reluat editorialul în spaniolă! S-a întitulat ¡A VOTAR! (La Vot!), de fapt : Mergeți să votați! Segmentul electoral hispan – adică, 27 de milioane de votanți – era îndemnat să se mobilizeze în totalitate și să voteze pentru Hillary Clinton,  pentru a-l împiedica, astfel, pe excentricul  și xenofobul Donald Trump să ajungă la Casa Albă.

trump

clinton-1

Apelul acesta la mobilizare a potențialului electoral hispan evidențiază importanța deosebită a comunității „latine“ din SUA. Dacă cei 27 de milioane de alegători hispanici se vor duce să voteze, pe data de 8 noiembrie, victoria lui Hillary Clinton va însemna și o victorie a Hispanitații, ca „Zi latină“, a SUA.

Iată cum se încheie editorialul în spaniolă al ziarului The New York Times :

„Cele 56 de milioane de latini – o treime dintre ei nu au împlinit încă 18 ani – reprezintă viitorul Statelor Unite ale Americii în Universități, în locuri de muncă și în cartiere. Este doar o chestiune de timp pentru ca amprenta lor în sistemul politic al țării să reflecte  contribuțiile pe care le aduc ei și în celelalte domenii. Momentul acela trebuie să fie acum“.

(Los 56 millones de latinos —un tercio de ellos menores de 18 años— están   el futuro de Estados Unidos en aulas, lugares de trabajo y barrios. Solo es cuestión de tiempo para que su huella en el sistema político del país se ajuste a sus contribuciones en otras esferas. Ese momento debe ser ahora.)

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD

se-habla-espanol

Cada año, el 12  de octubre se celebra  el Día de la Hispanidad.

Es una gran fiesta : la Hispanidad es para España lo que es la Francofonía para Francia.

En Europa, el español se estudia mucho en escuelas y universidades. Pero, todavía no es lengua internacional. En la Uniunón Europea, el inlgés, el alemán y el frances se han impuesto como  “primeros entre pares“, son lenguas comunitarias internacionales, aunque la lengua de cada Estado miembro es, teoricamente, igual de oficial como todas las demás 27 o 28.  El Brexit, que divide cada vez más profundamente la sociedad británica, de producirse efectivamente, ha de poner sobre el tapete también el estatuto del inglés como lengua oficial comunitaria. Es posible que entonces, el español dé un paso adelante e imponerse como lengua internacional también en nuestro continente.

En cambio, en América, sí, es lengua internacional. En un 60% de las escuelas de EEUU, el español se enseña como segunda lengua oficial. La colectividad “latina“, término que se refiere a los hispanohablantes : mejicanos, cubanos, puertorriqueños,…etc. tiene un considerable peso específico. Hubo un tiempo en que, toda  la amplia franja comprendida entre Florida și California, esto es desde el Atlántico, hasta el Pacífico, perteneció a México. Allí, el español no ha venido perdiendo ante el inglés, todo lo contrario, sigue encontrándose  “en su propia casa“. Se puede afirmar que, dentro de EEUU hay “TODA UNA ESPAÑA“, e incluso más, y ello por cuanto la comunidad  hispana supera en número a la población de la España europea. Como segmento electoral, los  hispanos pueden controlar e imponer la victoria  de los candidatos presidenciales. Hubo candidatos, en la historia reciente, que para captar los votos de “los latinos“, se esmeraron en pronunciar discursos en castellano.

Descendiendo hacia el Sur por el continente americano, nos topamos con la realidad de que el castellano es lengua oficial, prácticamente, de todos los Estados que allí se encuentran, hasta el extremo Sur, es decir, la Argentina, en el Atlántico, y Chile, en el  Pacífico. El Brasil es país de lengua portuguesa, pero, la afición de los brasileños al español es tal, que lo aprenden con mucha pasión y gran facilidad en las escuelas, considerándolo  como su segunda lengua oficial.

El prestigio de la lengua española, su gloria, se encuentran en constante aumento. Se han creado en esta bendita lengua valores culturales y espirituales sin igual. Hay muchos premios Nobel que han venido recompensando, a lo largo de los años, la creación literaria en castellano. Es una lengua rica, matizada y unitaria, con sonoridades divinas.

Este año, EL REGALO MÁS GENEROSO para el Día de la Hispanidad vino, hace ahora unos diez días, (¡si bien no fue pensado como tal!), por parte del periódico The New York Times: en su  edición electrónica publicó, POR VEZ PRIMERA, EN LA HISTORIA DE ESTE ROTATIVO, un editorial también EN ESPAÑOL. Al día siguiente, la edición sobre papel  recogió el editorial en castellano. Bajo el título ¡A VOTAR! exhortaba el periodico al segmento electoral hispano – que asciende a 27 millones de ciudadanos con derecho de voto – a movilizarse y votar por Hillary Clinton,  para impedir así la llegada del excéntrico y xenófobo Donald Trump a la la Casa Blanca.

trump-clinton

hillary-1

Este llamamiento a la movilización del potencial electoral hispano da fe de la importancia sobresaliente de la colectividad latina en EEUU. Si los 27 millones de nortamericanos hispanos con derecho de voto van a las urnas, la victoria de Hillary Clinton supondrá también una victoria de la Hispanidad, como  “Día latino“, en EEUU.

He aquí el final del editorial en castellano del rotativo The New York Times :

“Los 56 millones de latinos —un tercio de ellos menores de 18 años— están el futuro de Estados Unidos en aulas, lugares de trabajo y barrios. Solo es cuestión de tiempo para que su huella en el sistema político del país se ajuste a sus contribuciones en otras esferas.

Ese momento debe ser ahora“.

hillary-2

AUTOR: ARIADNA

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y      ARIADNA

EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/EMIGRACIÓN Y DESIDIA

Etiquetas

, , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Traficul de persoane merge mână în mână cu corupția; incompetența sau incapacitatea administrativă, împreună cu indolența… se îmbină perfect, dacă la mijloc sunt bani, avantaje și interese.

EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE

refigiati-1

Drama actualului val al celor care fug de război și foame este cutremurătoare, dar, nepăsarea și abuzurile care o însoțesc sunt  înspăimântătoare. Și aceasta, deoarece mizeria umană îmbracă forma unei piraterii oportuniste, a unor incompetențe administrative locale și a unei indolențe politice a Europei bogate.

Cel mai ușor de înțeles – dar, nu de admis – este abuzul traficanților de oameni din Mediterana Orientală. Cu o medie de peste 2.500 de fugari pe lună, care vin din Turcia în insulele grecești din Marea Egee, plătind, fiecare, cel puțin o mie de euro, afacerea este prea profitabilă și prea la îndemână ca să nu genereze  o întreagă mafie de „transportiști”. Aceasta înseamnă un câștig de două milioane și jumătate de € pe lună, în niște țări cu un PIB mai mic de 26.000 $ pe cap de locuitor.

refigiati-3

refigiati-4

Se poate înțelege ușor și incompetența administrativă a grecilor și a turcilor : un asemenea volum de afaceri găsește întotdeauna polițiști și grăniceri corupți care să închidă ochii în fața traficului cu ființe umane.

De asemenea, există o problemă stucturală în cazul Greciei : Atena dispune de numai 6 birouri care se ocupă de această chestiune, cu o capacitate de a rezolva doar 200 de dosare pe lună. Înțepenirea administrativă crește enorm, deoarece fugarii cer azil politic imediat ce sosec pe sol grecesc – cu mahmureala juridică a recursurilor dacă, evental, li se refuză azilul – dar, și pentru că înfățișările pentru studierea fiecărui caz (așa cum cer normele în vigoare) au loc via internet/Skype… care este debordată de volumul mare de cereri !

refigiati-10

refigiati-12

Ce este foarte greu de înțeles din acest trepied al dramei migranților este indolența autorităților comunitare. De când s-a semnat acordul UE cu Ankara, în luna martie a acestui an, toți fugarii – în marea lor majoritate sirieni, irakieni, afgani și pakistanezi – respinși de Grecia, urmează să fie returnați în Turcia, „a treia țară mai sigură”, adică, acolo unde supraviețuirea refugiaților nu se află în pericol. Dar, în timp ce sirienii nu ar avea probleme, autoritățile comunitare consideră că, pentru afgani, irakieni și pakistanezi, Turcia nu este „a treia țară sigură”. De ce stau lucrurile așa, Bruxelles nu spune, și nici nu a răspuns Turciei, cu toate cererile în acest sens.

refigiati-2

refigiati-5

refigiati-6

Evident, nu e ușor de explicat; de bănuit (cu mari probabilități de a greși), da ! Una dintre bănuieli este că Europa cea bogată oprește, în felul acesta, avalanșa de muritori de foame, întrucât toți fugarii care sosesc în Grecia visează să-și poată continua drumul spre Germania, țările scandinave, Franța sau Marea Britanie. Ori, nedefinind parametrii problemei, rezolvarea ei se amână până „ad calendas grecas”, cum spuneau romanii. Adică, nu se va rezolva niciodată…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

 ***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Tráfico de personas casa muy bien con corrupción; incompetencia o incapacidad administrativas e indolencia… encajan estupendamente si, de por medio, hay dinero, ventajas e intereses.

 EMIGRACIÓN Y DESIDIA

refigiati-9

El drama de la actual oleada de fugitivos de las guerras y el hambre es conmovedor, pero, la desidia y los abusos que lo acompañan resultan sobrecogedores. Porque esta miseria humana va arropada por una piratería oportunista, unas incompetencias administrativas locales y una indolencia política de la Europa rica.

Lo más fácil de entender – que no, de admitir – es el abuso de los traficantes de hombres en el Mediterráneo Oriental. Con un promedio de más de 2.500 fugitivos al mes que llegan desde Turquía a las islas griegas del Egeo, pagando un mínimo de mil € por persona, el negocio es demasiado pingüe y fácil para no generar toda una mafia de “transportistas”. Es un volumen de negocio de dos millones y medio de € mensuales en unas naciones con PIB inferior a los 26.000 $ por cabeza.

refigiati-7

Tampoco cuesta mucho entender la incompetencia administrativa de griegos y turcos : con ese volumen de negocio siempre se encuentran policías y guardias fronterizos corruptos, que no impiden el tráfico humano.

Existe también el problema estructural griego : Atenas tiene sólo 6 oficinas para entender en la materia, con una capacidad máxima de resolución de 200 expedientes mensuales. El atasco administrativo se incrementa enormemente porque todos los fugitivos reclaman asilo político, nada más pisar suelo griego – con la resaca jurídica de recursos contra la eventual denegación – y la fijación de citas para el estudio de cada caso (como lo exigen las normas) se hace por internet/Skype…¡qué está siempre colapsado a causa del volumen de solicitudes !

refigiati-8

refigiati-11

Lo más difícil de entender de ese trípode del drama migratorio es la indolencia de las autoridades comunitarias. Porque, desde el acuerdo de la UE con Ankara del pasado mes de marzo, todos los fugitivos – en su inmensa mayoría, sirios, iraquíes, afganos y pakistaníes –, rechazados por Grecia, han de volver a Turquía, como “tercera nación más segura”, es decir, dónde la supervivencia de los refugiados no corre peligro. Pero, mientras con los sirios no hay problema alguno, las autoridades comunitarias consideran que, para afganos, iraquíes y pakistaníes, Turquía no es “tercer estado seguro”. Por qué es esto así no lo ha dicho Bruselas hasta el día de hoy, ni siquiera en respuesta a las indagaciones turcas.

refigiati-13

refigiati-14

refigiati-15

Evidentemente, no es fácil explicar esto; sospechar (con grandes probabilidades de equivocación) por qué, sí. Una sospecha sería la de que la Europa rica cierra así, de hecho, el alud de muertos de hambre, ya que todos los fugitivos que han llegado a Grecia lo hacen esperando poder seguir viaje hacia Alemania, países escandinavos, Francia y Gran Bretaña. Y no definiendo los parámetros del problema, éste se aplaza “ad calendas grecas”, como decían los romanos. Es decir, a nunca jamás…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU