Archivos de etiqueta: brexit

POST BREXIT/POST BREXIT

07 viernes Feb 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

B 1

POST BREXIT

Romanii spuneau că, despre morți, trebuie să se vorbească numai de bine  (de mortibus, nisi bene), însă, despre defuncta apartenență a Marii Britanii la Uniunea Europeană ne putem întreba, totuși: Ce ne facem dacă brexiștii au avut dreptate?

Căci, gândind cu un minim de obiectivitate, trebuie să ne reamintim că Regatul Unit a intrat în Uniunea Europeană când aceasta era încă o Piață Comună și a făcut-o numai pentru a beneficia de o enormă și bogată piață. Încă de atunci, când la Londra guverna Margaret Thatcher, britanicilor le provocau indigestie sechelele „transnaționale” ale aderării. Concret, acceptau cu greu, în ultimă instanță, niște regulamente și valori politice supranaționale, care le diluau mult – sau prea mult – mentalitatea și obiceiurile.

Văzută în felul acesta, ieșirea Regatului Unit din UE este deosebit de coerentă. Căci rentabilitatea liberului schimb în interiorul UE a tot scăzut, pe măsură ce Uniunea s-a mărit cu țările sărace din Europa, iar piața asiatică, pe lângă cea americană, promit rentabilități mai bune, atât pe termen scurt, cât și pe termen mai lung. Dacă această alternativă este, în prezent, discutabilă (aproape jumătate dintre britanici consideră că nu este chiar așa), ceea ce este evident e că nici strădania Bruxelles-ului de a dilua tot mai mult personalitatea națiunilor membre în favoarea unei entități supranaționale difuze și scăzute nu este acceptată de multe dintre statele membre.

B 4

Pentru a menționa numai două dintre defectele majore ale actualei UE, aceasta nu are, acum, și nici nu există indicii că va avea în viitor, un regim fiscal unitar și nici o politică externă și militară proprie; în domeniul militar, UE este, în ziua de azi, atât de lipsită de importanță, încât încă nu a avut niciun rol important în vreun conflict din lume.

Ca în orice divorț al unei căsnicii nereușite, dacă divorțul este soluția evidentă, partajul bunurilor nu este. Și nici în cazul brexit-ului. Dat fiind marele volum al comerțului britanico-comunitar (jumătate din exporturile britanice merg spre UE) orice despărțire fără acord ar fi în dauna tuturor. Însă, acreala din ultimele faze ale brexit-ului a umplut cu suspiciuni și orgolii negocierile asupra normelor de conviețuire de după desprindere.

Poate – și să dea Dumnezeu să fie așa! – se vor impune, până la urmă, rațiunile obiective asupra celor subiective și asupra politicilor locale, însă, în prezent, nici la Londra și nici la Bruxelles nu există o ambianță de bunăvoință. Actuala atmosferă ne amintește mai degrabă de negocierile de aderare a Regatului Unit la Piața Comună. Cu deosebirea mare și alarmantă că, atunci, se negocia ceva ce își doreau ambele părți, în timp ce, acum, se negociază ceva ce… numai Dumnezeu știe.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

POST BREXIT

B 3

Los romanos decían que de los difuntos no se ha de decir nada más que cosas buenas (“de mortibus, nisi bene”), pero de la difunta pertenencia de Gran Bretaña a la Unión Europea sí que se puede preguntar uno ¿Y si los brexistas tenían razón?

Porque, pensando con un mínimo de objetividad, se ha de recordar que el Reino Unido ingresó en la Unión Europea cuando ésta era aún el Mercado Común y lo hizo exclusivamente en aras de los mutuos beneficios, que suponía formar parte de un enorme y rico mercado. Y ya entonces, gobernando en Londres Margaret Thatcher, a los británicos se les indigestaban las secuelas “transnacionales” del ingreso. Concretamente, encajaban a contrapelo unos reglamentos y valores políticos supranacionales que, en última instancia, aguaban mucho – o demasiado – la mentalidad y los hábitos británicos.

Vista así, la salida del Reino Unido de la UE es la mar de coherente. Porque la rentabilidad del libre comercio dentro de la UE ha disminuido a medida que a la Unión se ha ido ampliando con países pobres de Europa y en tanto que el mercado asiático, amén del estadounidense, prometen mejores rentabilidades tanto a corto, como largo plazo. Y si esta alternativa es, hoy en día, discutible (la mitad escasa de los británicos no lo consideran así), lo que es evidente es que el empeño bruselense de diluir cada vez más la personalidad de las naciones miembro en beneficio de una difusa y mermada entidad supranacional tampoco encaja bien en muchos Estados miembro. Para citar sólo dos de los defectos mayores de la actual UE, esta no tiene ahora ni tiene visos de tener próximamente un régimen fiscal unitario, ni una política exterior y militar propia; en lo militar, la UE es, hoy, tan insignificante que todavía no ha tenido protagonismo alguno en ningún conflicto del mundo.

B 2

Pero, como en cualquier divorcio de un matrimonio mal avenido, si el divorcio es la solución evidente, el reparto de los gananciales no lo es. Y en el brexit, tampoco. Dado el gran volumen del comercio británico-comunitario (la mitad de las exportaciones británicas van a la UE) cualquier ruptura a la brava será perjudicial para todos. Pero, la acrimonia de las últimas fases del brexit ha intoxicado de suspicacias y orgullos las negociaciones sobre las normas de convivencia post-ruptura.

Quizá – ojalá – se acaben imponiendo las razones objetivas sobre las subjetivas y las de políticas localistas, pero, hoy por hoy, ni en Londres, ni en Bruselas imperan aires de buena voluntad. A uno, el ambiente actual le recuerda el de las negociaciones para el ingreso del Reino Unido en el Mercado Común. Con la diferencia, grande y alarmante, de que entonces se negociaba para algo que querían las dos partes y hoy parece que se negocia…Dios sabe qué.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO

12 jueves Dic 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

C 2Corbyn și Johnson

RADICALISM BRITANIC

Alegerile britanice din luna aceasta au declanșat pasiuni și nesăbuințe; mai ales, nesăbuințe economice.

Căci, la această confruntare electorală, conservatorii – teoretic favoriți – se tem că Boris Johnson nu reușește să convingă poporul, iar laburiștii, care, de 40 de ani încoace, n-au mai fost la putere, se tem că vor rata ocazia cea mai bună de a ajunge la guvernare. Și, stârnite fiind de frică, ambele partide au întreprins un fel de licitație a votului: cine promite cele mai mari cheltuieli publice…

Deocamdată, laburiștii se află în fruntea ofertei : 28 la 1. Aceasta se datorează, în mare parte, faptului că laburistul Jeremy Corbyn crede că a găsit un filon în electoratul tânăr – sub 30 de ani – care se gândește mai mult la justiția socială, decât la cum se vor finanța pomenile. Și, desigur, într-o măsură și mai mare, faptului că Corbyn s-a înconjurat de consilieri din aripa super-progresistă a partidului. Fostului militant comunist, Andrew Murray, i se atribuie nu puține dintre actualele propuneri electorale: naționalizarea căilor ferate, a poștei, a furnizorilor de apă, gaz și electricitate, pe lângă sporirea unui lung șir de prestații sociale. Principalul consilier al lui Corbyn, John McDonnell, a spus, de curând, că s-a inspirat mult din ideile lui Marx, Lenin și Trotsky și că Venezuela lui Chavez este un model de luat în seamă.

C 4Boris Johnson

Cifrele promisiunilor laburiste sunt impresionante: 400 de miliarde de lire sterline, la care se va mai adăuga o tranșă anuală de 83 de miliarde, pentru prestări sociale imediate.Dar, dacă tranșele financiare înseamnă o răsturnare revoluționară, modalitatea de a le duce la îndeplinire seamănă mult cu o revoluție marxistă. Aceasta, deoarece cei din jurul lui Corbyn spun că naționalizările nu se vor face despăgubind cu bani pe actualii acționari, ci plătindu-i cu bonuri ale noilor împrumuturi pe care le va face statul, după alegeri. Și, cum în programul lor nu sunt menționate cifrele acestor despăgubiri, la Bursă, anunțul se citește ca fiind o expropriere…

În fața acestui corn al abundenței laburiste, conservatorii par a fi niște timizi patologici… dar, aceasta nu-i împiedică să atingă, totuși, limitele prudenței. Oamenii lui Johnson promit să tot mărească cheltuielile sociale până la trei miliarde de lire sterline, în fiecare an, mai ales, pentru a îmbunătăți Administrația Publică, spitalele și școlile. Și poliția – supusă unui regim de vaci slabe, de când a venit Margaret Thatcher la putere –  tories vor să o doteze cu încă 20.000 de locuri de muncă.

Discrepanța programatică dintre conservatori și socialiști este foarte mare în aproape toate domeniile, cu excepția a două dintre ele. Una dintre  coincidențe este că niciunul dintre aceste două partide nu spune nimic concret depre finanțarea reformelor lor.

Cealaltă coincidență este că vâltoarea acestei licitații de promisiuni a trimis brexit-ul pe un loc secund în campania electorală. Și aceasta, cu toate că cele mai multe speranțe de creștere economică, în viitorul imediat, depind de faptul că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se realizeze în baza unui tratat de liber schimb între Londra și Bruxelles, care să le permită accesul reciproc la piețele lor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

C 3Johnson y Corbyn

RADICALISMO BRITÁNICO

C 1Johnson y Corbyn

Los comicios británicos de este mes han disparado las pasiones y los despropósitos; sobre todo, los despropósitos económicos.

Porque a esta confrontación electoral, los conservadores – teóricos favoritos – llegan con el miedo de que Boris Johnson no acabe de convencer al pueblo y los laboristas, que llevan 40 años alejados del poder, temen desaprovechar una ocasión óptima de alzarse con el Gobierno. Y, azuzados ambos por el miedo, han emprendido una especie de subasta del voto: a ver quién promete más gasto público…

Por ahora, los laboristas encabezan claramente la puja: 28 a 1. Ello se debe en gran parte a que el laborista Jeremy Corbyn cree haber encontrado un filón en el electorado joven – menor de 30 años – que piensa más en la justicia social que en cómo se van a financiar las dádivas. Y, seguramente en mayor parte aún, porque Corbyn se ha rodeado de asesores del ala súper progresista del partido. Al ex militante comunista Andrew Murray se le atribuyen no pocas de las actuales propuestas electorales: nacionalización de los ferrocarriles, correos, suministradores de agua, gas y electricidad, amén del incremento de un sinfín de prestaciones sociales.  Y el principal asesor de Corbyn, John McDonnell, dijo hace poco que se ha inspirado mucho en el ideario de Marx, Lenin y Trotsky y que la Venezuela de Chávez es un modelo a tener en cuenta.

C 5Jeremy Corbyn

Las cifras de las promesas laboristas son impresionantes, 400.000 millones de libras, a las que hay que sumar una partida anual de 83.000 millones más para prestaciones sociales inmediatas. Pero si las partidas financieras significan un vuelco casi revolucionario, el modo de llevarlas a cabo suenan mucho a revolución marxista. Porque los de Corbyn dicen que las nacionalizaciones no se harán indemnizando en efectivo a los accionistas actuales, sino pagándoles con bonos de los nuevos empréstitos que vaya a hacer el Estado después de las elecciones. Y como en el programa no se dan cifras de estas indemnizaciones, en la Bolsa se lee el anuncio como una casi expropiación…

Frente a este cuerno de la abundancia laborista, los conservadores parecen unos tímidos patológicos… sin que por ello tampoco dejen de rozar los límites de la prudencia. Los de Johnson prometen incrementar el gasto social hasta los tres mil millones de libras anuales, con preferencia para la mejora de la Administración Pública, los hospitales y las escuelas. Y a la policía – sometida a un régimen de vacas flacas desde la llegada de Margaret Thatcher al poder – los tories la quieren dotar de 20.000 puestos de trabajo más.

  La discrepancia programática de conservadores y socialistas es muy grande en casi todos los campos menos en dos. Una de las coincidencias es que ni uno ni otro partido dice nada concreto sobre la financiación de sus reformas.

La otra coincidencia es que la vorágine de esta puja de promesas ha relegado al brexit a un lugar secundario de la campaña electoral. Y eso, a pesar de que la inmensa mayoría de las esperanzas de crecimiento económico en el futuro inmediato depende de que la salida de Gran Bretaña de la Unión Europea se haga acordando Londres con Bruselas un tratado de libre comercio, que permita el mutuo acceso a los respectivos mercados.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

 

VALENTIN POPESCU

O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE

14 sábado Sep 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , ,

J 1Joanne Kate Swinson

O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE

Joanne Kate Swinson, conoscută în lumea politică și a presei din Marea Britanie ca Jo Swinson, este, din luna iulie a acestui an, noul lider al liberal-democraților și o mare beneficiară, alături de alții, a acelei căznite nașteri a munților care se numește „brexit”.

De la venirea intempestivă a conservatorului Boris Johnson la gestiunea ieșirii britanice din Uniunea Europeană, dizidenții Partidului Consevator, precum și toți ceilalți decepționați de piruetele conducătorilor lor pe această temă, se mută, în Parlament, în banca liberal-democraților.

Majoritatea acestor traseisme sunt temporare, iar, Jo nu-și face iluzii în privința lor. Cu toarte acestea, îi primește cu bațele deschise, deoarece, aceasta este linia pe care a adoptat-o, pentru a-și relansa partidul pe prim-planul politicii naționale. Jo joacă toate rolurile pe scena Parlamentului: este liberală și orășeancă, dar, și ușor social-democrată. Îmbinarea acesta dintre liberalism și social-democrație o garnisește cu puternice note ecologiste și cu un farmec juvenil-feminin, la care nu puteau visa vreodată Margaret Thatcher sau Teresa May, deoarece Mama Natura nu le-a dat vreun atu în acest sens.

J 4

Joanne Kate Swinson

Dar, dacă Jo are un farmec fizic și de comportament, ambiția și tenacitatea ei nu sunt mai prejos decât cele ale „doamnei de fier”, Margaret Thatcher. Jo s-a născut în 1980, în Glasgow, în sânul unei familii din clasa de mijloc. Și-a făcut studiile în Scoția sa natală – cu excepția anilor în care a fost la „London School of Economics” – și a intrat în politică la 21 de ani. La 25 de ani era deja membru în Camera Comunelor și își atrăgea simpatiile tuturor, câștigându-și renumele de „copila din Cameră” (the baby of the House).

Desigur, nu era chiar o „copilă”. A început să urce sistematic spre poziții în guvernul lui David Cameron, devenind secretară de stat, post care, în Regatul Unit este mult mai puțin important decât în SUA.

Jo luptă pentru a-și mări partidul, dar, și pentru a se promova pe ea însăși. Spune că luptă în aripa liberal-democraților, dar, și-a câștigat de partea ei atât aripa stângă, cât și pe feministele din toată țara, prin gesturi populiste cum a fost discursul său din Cameră, rostit ținându-și în brațe copilașul pe care tocmai îl născuse. Jo este atât de cinstită încât, dacă cineva nu și-a dat seama încă cât de ambițioasă este, într-unul din ultimele congrese ale partidului său, a apărut cu un tricou pe care scria  „nu sunt o femeie pentru a completa procentajul feminin”. Desigur, nu este o femeie de umplutură, ci o femeie care dă ordine… cu mână fermă.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA LIBERAL EMERGENTE

J 2Joanne Kate Swinson

Joanne Kate Swinson, conocida en el mundo político y de la Prensa británicos como Jo Swinson, es, desde el pasado mes de julio, la nueva líder de los liberal-demócratas y una, junto con el partido, de los grandes beneficiarios de ese parto de los montes llamado “brexit”.

Especialmente, desde la irrupción del conservador Boris Johnson en la gestión de la salida británica de la Unión Europea, los disidentes del partido conservador, así como todos los demás decepcionados por las piruetas de sus respectivos dirigentes en el tema se van pasando en el Parlamento a los bancos de los liberal-demócratas.

La mayoría de esos cambios de bando son pasajeros y Jo se hace muy pocas ilusiones acerca de la duración de esas afiliaciones. Pero, los recibe a todos con los brazos abiertos, porque ésta es la línea adoptada por ella para relanzar a su partido hacia el primer plano de la política nacional. Y es que Jo juega a todo en el escenario parlamentario: es liberal y urbanita, pero, también, ligeramente socialdemócrata. Y al maridaje de lo liberal con lo socialdemócrata lo sazona con fuertes notas  ecologistas y un encanto juvenil-femenino, al que no pudieron aspirar nunca Margaret Thatcher o Teresa May, porque la Naturaleza no les dio bazas para ello.

J 3Joanne Kate Swinson

Pero, si Jo tiene un encanto físico y de trato, su ambición y pugnacidad no le van en absoluto a la zaga de los de la “dama de hierro”, la Thatcher. Jo nació en 1980 en Glasgow, en el seno de un familia de clase media. Cursó estudios en su Escocia natal – salvo los años que tomó clases de gerencia en la “London School of Economics” – y se lanzó a la política a los 21 años. A los 25 era ya miembro de la Cámara de los Comunes y se ganaba las simpatías de tirios y troyanos hasta lograr el sobrenombre de “la niña de la Cámara” (the baby of the House).

Claro que de “niña” nada de nada. Sistemáticamente comenzó a escalar posiciones durante el Gobierno de David Cameron para acabar calzándose una Secretaria de Estado, cargo que, en el Reino Unido, es infinitamente menos importante que en los Estados Unidos.

J 5Joanne Kate Swinson

Jo lucha por engrandecer su partido, pero, se podría decir que lo hace a la par que lucha por promoverse a ella misma. Dice militar en ala conservadora de los liberal-demócratas, pero se ha ganado a pulso al ala izquierda del partido y también a las feministas de todo el país con gestos populistas como su discurso en la Cámara sosteniendo en brazos a la criatura que acababa de tener. Y Jo es tan honrada que, por si alguien no se hubiera percatado aún de lo ambiciosa que es, en uno de los últimos congresos de su partido apareció luciendo una camiseta con el lema “no soy ninguna mujer de cuota”. Evidentemente, no es una mujer de cupo, sino una mujer de mandar… con mano izquierda.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT

30 martes Jul 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

BJSJBoris Johnson şi Said Javid

JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI

Boris Johnson și toți “brexiterii” din Regatul Unit sunt încredințați că Saïd Javid, un britanic de 50 de ani și de origine pakistaneză, va ști să amortizeze izbitura unei mai mult decât probabile părăsiri dure de către Marea Britanie a Uniunii Europene.

Johnson și Javid au multe lucruri în comun: conservatori furioși, ambițioși până la vanitate, anti-comunitari mai mult după nas decât după rațiuni, plăsmuitori de iluzii chiar în fața realităților financiare. Însă, Javid și Johnson se și deosebesc în privința multor lucruri; mai ales în curriculum-urile lor.

În timp ce noul prim-ministru este arhetipul politicianului apărut din elita britanică, noul său ministru de finanțe provine din păturile cele mai umile. Lista se poate prelungi oricât de mult: de exemplu, relațiile lui Johnson cu iubitele sale n-au durat prea mult, în timp ce Javid, musulman, are o căsnicie trainică cu o britanică creștină – Laura King – și își educă cei patru copii în religia creștină.

B 1

La toate acestea C.V.-ul lui Javid nu este numai contrariul a ce este biografia lui Johnson; ci este, întâi de toate, o mostră că societatea britanică a evoluat și a devenit mai deschisă (cu tot brexit-ul) și acceptă în vârful ei imigranți asiatici. În noul guvern, alături de Javid se mai află o asiatică, Priti Patel, ministru de Interne.

Javid, al cărui tată a venit din Pakistan fără bani și și-a câștigat existența ca șofer de autobuz în orașul Rochdale înainte de a deschide o mică afacere, și-a luat bacalaureatul într-o școală publică, iar, pe urmă, a absolvit facultatea de Științe Economice la Universitatea din Exeter. A vrut să intre la Banca Rothschild, însă, acolo nu le-au plăcut nici diploma, nici originile lui Javid, spre norocul său. Căci capetele din acea bancă britanică l-au ambiționat să-și caute norocul în New York–la Chase Manhattan –, unde a ajuns să ocupe funcția de vicepreședinte. Cu laurii newyorkezi a revenit la Londra (prin anii 2000), la filiala Deutsche Bank, unde, în numai 4 ani, a devenit director executiv, postul cel mai înalt în afara Consiliului de Administrație.

SJSaid Javid

Atâtea succese financiare (remunerate corespunzător) i-au trezit ambiții politice lui Javid. În anul 2009, a lăsat afacerile pentru politică și a fost ales deputat de Bromsgrove, o activitate pe care a desfășurat-o cu tot atâta succes cât a avut și la bancă. În 2014, a fost numit ministru al Culturii, pe urmă a preluat portofoliile Economiei, Urbanizării și (în 2018) Internelor. Javid s-a declarat întotdeauna a fi un admirator a lui Margaret Thatcher și a urmat constant linia dură a acesteia. Trecerea sa pe la ministerul Internelor a fost marcată de respingerea aproape cu cruzime a fugarilor care vroiau să se refugieze în Marea Britanie. “Dacă au ajuns la Canalul Mânecii, pe pământ sigur –spunea– nu mai sunt fugari”.

Tocmai acum, cu brexit-ul care se declanșează, strălucita carieră a lui Javid s-ar puea să înregistreze primul său eșec. Pe de o parte, s-a alăturat pariului voluntarist al lui Johnson în lupta cu UE și a trasat planuri ca să amortizeze durerile – se vorbește de un deficit de 30 de miliarde de € – în urma probabilei părăsiri fără acord, pe baza a două fonduri, în principal: unul de o sută de miliarde de lire sterline, în decursul a cinci ani, pentru infrastructuri, și altul, de cincizeci de miliarde de lire  sterline, pentru locuințe. Dar, până acum, nu a spus de unde vor veni atâția bani (în plus și cei de la reducerile fiscale promise de Johnson) căci, deja datoriile sunt foarte mari, iar pronosticurile conjuncturale sunt și mai rele. Desigur, cum în chestiunea brexit-ului poruncește inima și nu rațiunea, ceea ce contează cel mai puțin sunt realitățile.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

B 2

JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT

BJSJ 2Boris Johnson y Said Javid

Boris Johnson y todos los “brexistas” del Reino Unido confían en que Saïd Javid, un británico de 50 años y origen pakistaní, amortigüe el batacazo de una más que probable salida dura del Reino Unido de la Unión Europea.

Johnson y Javid tienen muchas cosas en común: conservadores a rabiar, ambiciosos hasta la vanidad, anti comunitarios por narices más que por razones, y fabricantes de ilusiones en contra de las realidades financieras. Pero, Javid y Johnson se diferencian en muchísimas más cosas; sobre todo en el curriculum.

Mientras el nuevo Primer Ministro es un arquetipo de político surgido de la élite británica, su nuevo ministro de Finanzas procede de las capas más humildes. Y la lista se puede alargar lo que se quiera: por ejemplo, que a Johnson no le han durado las parejas y Javid, musulmán, tiene un sólido matrimonio con una británica cristiana – Laura King –y educa a sus 4 hijos en la fe cristiana.

A todo esto, el curriculum de Javid no es sólo el contrapunto a la biografía de Johnson; es, ante todo, una muestra de que la sociedad británica ha evolucionado se ha vuelto aperturista (pese al brexit) y acepta, en su cima, a inmigrantes asiáticos. En el nuevo Gobierno está junto a Javid otra asiática, Priti Patel, como ministra de Interior.

Javid, cuyo padre llegó del Pakistán sin dinero y se ganó la vida como conductor de autobús en la ciudad de Rochdale antes de abrir un pequeño negocio, cursó el bachillerato en escuelas públicas para licenciarse en Económicas en la Universidad de Exeter. Quiso entrar en la Banca Rothschild, pero, a ésta no le gustó ni el diploma, ni el origen de Javid, lo que fue una suerte para éste. Porque las calabazas del banco británico le impulsaron a buscar fortuna en Nueva York – en el Chase Manhattan –, llegando a vicepresidente. Con los laureles neoyorquinos regresó a Londres (años 2000), la filial del Deutsche Bank, donde, en 4 años, ascendió a director ejecutivo, el cargo más alto fuera del consejo de administración.

SJ 2Said Javid

Tantos éxitos financieros (debidamente remunerados) despertaron las ambiciones políticas de Javid. El año 2009 cambió los negocios por la política y fue elegido diputado por Bromsgrove, una actividad que desarrolló con tanta fortuna, como en la banca. En el 2014, fue nombrado ministro de Cultura y luego asumió las carteras de Economía, Urbanismo e (2018) Interior. Javid se declaró siempre admirador de Margaret Thatcher y ha seguido siempre la línea dura de esta. Su paso por el ministerio de Interior fue marcado por un rechazo lindante en cruel de todos los fugitivos que querían refugiarse en Gran Bretaña, “Si han llegado al Canal de la Mancha, en tierra segura – decía – ya no son fugitivos”.

B 3

Es ahora, con el brexit en ciernes, cuando la fulgurante carrera de Javid puede tener su primer revés. Por una parte, se ha sumado a la apuesta voluntarista de Johnson en la pugna con la UE y ha trazado planes de amortiguar los desgarros – se habla de un déficit de 30.000 millones de € – de la probable salida sin acuerdo a base, ante todo, de dos fondos: uno de cien mil millones de libras en 5 años para infraestructuras y otro de cincuenta mil millones de libras para viviendas. Pero, no ha dicho, hasta la fecha, de donde va a salir tanto dinero (más el de las rebajas fiscales prometidas por Johnson) cuando las deudas ya son grandes y los pronósticos coyunturales, pésimos. Claro que, como en el tema de brexit manda el corazón y no la razón, lo de menos son las realidades.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO

28 martes May 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

TINERI 1

CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI    Washington, Diana Negre

Alegerile din ultimul deceniu, în lumea industrializată, au înregistrat o puternică revenire a populismului. Dacă lăsăm de o parte variantele forțate (din locuri și cu probleme ale momentului), se poate constata un regres general al valorilor democratice, aproape în paralel cu avântul populismului.

Fenomenul Donald Trump ar putea să pară un sindrom american, dacă opțiunile autoritare, exclusive și xenofobe nu s-ar manifesta și în Germania, Italia, țările scandinave, Ungaria, Polonia, Europa de Răsărit și până în Filipine…fără să uităm că “Brexit-ul” nu este, în fond, decât versiunea britanică a intoleranței xenofobe.

FILE PHOTO: Former British Foreign Secretary Johnson gives speech at the JCB HeadquartersBoris Johnson

În Germania, bogătașul Europei, regresul democratic este atât de mare, încât se poate spune că e alarmant. Căci, dacă înainte de căderea Berlinului, oricare dintre cele două mari partide parlamentare (SPD, social-democrat, și CDU/CSU, conservator) atingeau, în mod curent, o majoritate absolută, în ziua de azi, aceste mari partide de odinioară cu greu se mai impun celor care vin cu oferte populiste (Alternativa pentru Germania, Stânga etc.) care își atrag ușor adeziunea a 20% sau chiar mai mult dintre alegători.

Cum se întâmplă des, explicații mai convingătoare pentru această reizbucnire a populismului au apărut, mai întâi, în SUA. Sociologii americani cred că ceea ce a motivat triumful electoral al lui Trump este, în esență, același lucru care ridică populisme și în restul lumii; mai ales, în lumea albilor.

Donald Trump 1Donald Trump

Sociologii transatlantici cred că explicația ar fi: o teamă etnică, un abandon și o mare schimbare socială.

Teamă față de schimbarea etnică: în ziua de azi, se vede doar în datele recensămintelor, căci, țara va înceta să aibe o majoritate albă. În generația viitoare, albii vor fi o minoritate, alături de celelalte minorități ale națiunii. Și cu toate că sunt puțini albii care știu acest lucru, aproape toți intuiesc că își vor pierde protagonismul și…rolul conducător.

Desigur, va fi o problemă a americanilor. Dar, mutatis mutandis, se poate spune că brexit-ul britanic este foarte asemănător. Nu pentru că în  Regatul Unit albii vor înceta să mai fie o majoritate, într-un viitor imediat, ci pentru că jumătate din țară acceptă mai greu pierderea suveranității, decât beneficiile materiale pe care le au dacă fac parte din Uniunea Europeană. Având de ales între a fi mai britanici și săraci, și mai puțin britanici, dar, mai bogați, cei din Regatul Unit au ales prima variantă. În restul Europei, teama se numește, acum, xenofobie.

Abandonul – și înfrângerea democraților de către republicanii lui Trump – a fost cel al Partidului Democrat. Elitist, academic și moralist, a arătat tot mai mult dezinteres față de proletariatul alb, pentru a apăra cu îndârjire niște minorități, care nu i-au dat nici puterea și nici măcar nu i-au mulțumit. În Europa, distanțarea dintre partide și grupurile sociale este, poate, și mai mare.

Și, în sfârșit, teama față de schimarea socială. Sociologii au numit-o teamă, însă s-ar putea numi la fel de bine slaba pregătire intelectuală. Această teamă este consecința progreselor tehnice din lumea industrializată, a globalizării galopante a economiei mondiale și–un lucru esențial–a incapacității segmentelor mai puțin formate profesional și intelectual de a-și menține statutul economic în noile condiții. Acest grup uman – mare și slab – se teme de viitor, deoarece nu înțelege ce se întâmplă și îi urăște pe străini, pentru că vede dușmani în orice schimbare și în orice lucru pe care nu îl cunoaște…

Viktor OrbanViktor Orban

Acești trei factori sunt marele capital al populismului. Frazele categorice, explicațiile simple din cauză că sunt simpliste și promisiunile-pomeni ale populiștilor – aceste sunt lucrurile pe care masele speriate vor să le audă. Însă, nu vor să le analizeze, deoarece se tem că nu vor mai auzi ceea ce vor să audă.

Și nici nu vor să-și aducă aminte. Căci, dacă și-ar aminti catastrofele pe care le-au adus populismul stalinist în URSS, nazismul celui de al III-lea Reich în Germania și fascismul în Italia – pentru a menționa doar trei exemple din Istoria recentă – s-ar vedea în situația de a face ceea ce le este cel mai greu: să evolueze și să se adapteze (cu nu puține eforturi) unei noi forme de a trăi, de a conviețui și de a munci.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LAS MIL CARAS DEL POPULISMO     Washington, Diana Negre

TINERI 2

Los comicios de los últimos lustros en el mundo industrial han registrado un pujante resurgir del populismo. Si se prescinde de las variantes forzosas (por lugar y problemas del momento), se puede ver un general retroceso de los valores democráticos casi paralelo con el auge del populismo.

El fenómeno Donald Trump podría parecer un síndrome estadounidense si no fuera porque las opciones autoritarias, excluyentes y xenófobas crecen también en Alemania, Italia, los países escandinavos, Hungría, Polonia, Europa del Este y hasta en Filipinas… sin olvidar que el “Brexit” no es en el fondo más que la versión británica de la intolerancia xenófoba.

En Alemania, el ricacho de Europa, el retroceso democrático es tal que casi se puede decir que es alarmante. Porque si antes de la caída del muro de Berlín cualquiera de los dos grandes partidos parlamentarios (SPD, socialdemócrata, y CDU/CSU, conservador) rondaba habitualmente la mayoría absoluta, hoy, estos grandes de otrora se las ven y se las desean para imponerse a ofertas populistas (Alternativa para Alemania, La Izquierda, etc.) que alcanzan sin más la adhesión del 20% o más de los votantes.

Boris Johnson 2Boris Johnson

Como pasa tan a menudo, las explicaciones más convincentes de este resurgir del populismo han surgido primero en los EE.UU. Los sociólogos estadounidenses creen que lo que ha motivado el triunfo electoral de Trump es, en esencia, lo mismo que aúpa el populismo en el resto del mundo; sobre todo, del mundo blanco.

Donald Trump 2Donald Trump

Los sociólogos trasatlánticos creen que la explicación está en un miedo, un abandono y un gran cambio étnico-social.

Miedo al cambio: hoy por hoy, sólo se ve en los balances de los censos, pero, el país está a punto de dejar de ser de mayoría blanca. En la próxima generación, los blancos serán una minoría más en el contexto nacional. Y si bien son pocos los blancos que lo saben, la casi totalidad intuye ya esta pérdida de protagonismo…y de mando.

Evidentemente, éste es un problema genuinamente norteamericano. Pero, mutatis mutandis, se puede decir que el bréxit británico se le parece mucho. No porque en el Reino Unido los blancos vayan a dejar de ser mayoría en un futuro inmediato, pero sí porque la mitad del país encaja peor la pérdida de soberanía que supone la pertenencia a la Unión Europea que los beneficios materiales que le reporta. Puestos a elegir entre ser más británicos y pobres o menos británicos y más ricos, los del Reino Unido eligieron lo primero. Y en el resto de Europa, el miedo se llama ahora xenofobias.

El abandono – y causa de la derrota demócrata ante los republicanos de Trump – ha sido el del Partido Demócrata. Elitista, académico y moralista, se ha desentendido cada vez más del proletariado blanco para romper lanzas en defensa de minorías, que no le han dado ni el poder, ni las gracias. En Europa, el desencuentro entre los partidos y los grupos sociales es quizá aún mayor.

Y por último, el miedo. Los sociólogos lo han llamado miedo, pero también se podría decir escasa preparación intelectual. Ese miedo es la consecuencia de los avances técnicos en el mundo industrial, de la galopante globalización de la economía mundial y – y esto es lo esencial –de la incapacidad de los segmentos menos formados profesional e intelectualmente de mantener su estatuto económico en las nuevas circunstancias. Ese grupo humano – grande y débil –  teme al porvenir, porque no entiende lo que pasa y odia a los forasteros porque ve enemigos en todo cambio y en todo lo que no conoce…

Estos tres factores son el gran capital del populismo. Las frases tajantes, sus explicaciones simples por simplistas y las promesas de sopa boba de los populistas es lo que esas masas asustadas quieren oír. Y no las quieren analizar porque temen que entonces ya no oirían lo que quieren oír.

Ni tampoco quieren recordar. Porque si recordasen las catástrofes que trajo el populismo estalinista a la URSS, el nazismo al III Reich, y el fascismo a Italia – sólo por citar tres ejemplos de la Historia reciente – se verían obligadas a hacer lo que más les cuesta: evolucionar y adaptarse (con no pocos esfuerzos) a una nueva forma de vivir, convivir y trabajar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529


UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !

21 miércoles Mar 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

BACKSTOP 1Michel Barnier și David Davis

NEGOCIATORII
Negocierile între UE și Marea Britanie au ajuns la un acord privind faza finală a brexit-ului – așa au stabilit să anunțe cei doi negociatori-șefi, Michel Barnier, și respectiv, David Davis, înțelegerea de principiu la care au ajuns în discuțiile lor.

Dacă negocierile nu ar fi produs niciun rezultat, poziția primului ministru, Theresa May, ar fi fost slăbită și mai mult în fața brexiter-ilor.

Ori, Bruxelles preferă să negocieze cu actualul guvern britanic. Intransingența comunitară se manifestă ferm, menajând, totuși, discret și eficient, stabilitatea politică londoneză.

Michel Barnier si David Davis Michel Barnier și David Davis

Negocieri UE- Marea Britanie
Negocieri UE – Marea Britanie

CONCRET, CE AU OBȚINUT?
Iată câteva puncte rezolvate de negociatori:

– contribuțiile viitoare ale Londrei la bugetul UE
– data la care Marea Britanie își va fi încheiat procesul de ieșire din UE – decembrie 2020
– garantarea drepturilor cetățenilor din țări ale UE stabiliți în Regatul Unit și a drepturilor cetățenilor britanici stabiliți în țările UE, după brexit
– Marea Britanie va putea încheia acorduri comerciale cu orice țară necomunitară, chiar și înainte de a părăsi UE.

ANGLIA HARTA 2

CARE SUNT PROBLEMELE CELE MARI CARE RĂMÂN PE TAPET ?

Frontierele terestre ale Marii Britanii sunt cele care dau mari bătăi de cap !

Cu toate că Anglia este formată din insule – Canalul Mânecii este o frontieră naturală – reapar problematic două frontiere terestre pe harta Europei: una, cu Republica Irlanda, și, o alta, cu Regatul Spaniei.

Adică, Irlanda de Nord și Gibraltarul „vor brexita” doar în cuvinte, nu și în fapte.

Până acum, aceste frontiere au existat doar teoretic, deoarece, în spațiul comunitar, granițele dintre state au devenit permeabile până aproape de desființare.

O frontieră desființată, cu greu va mai fi restabilită vreodată. Mai ales dacă aceste frontiere au despărțit teritorii percepute de locuitorii lor ca unitare, ca un întreg normal și natural.

Nici irlandezii și nici spaniolii nu vor să mai audă de granițe !

Și nici britanicii ! Dar, guvernul de la Londra nu poate să recunoască în public acest lucru.

ANGLIA HARTA 3

CUM SĂ NUMIM CEVA CARE ESTE ȘI, TOTUȘI, NU ESTE ?

Cea mai bună denumire este SOLUȚIA BACKSTOP ! Simplu, în loc de frontieră, spunem Backstop !

În felul acesta, nici Irlanda de Nord nu va mai fi despărțită printr-o frontieră dură (fizică) de Republica Irlanda și nici între Gibraltar și Regatul Spaniei nu ma mai funcționa „la reja”, adică grilajul.

Backstop este un termen preluat din baseball: este jucătorul din echipa adversă care prinde mingea, în cazul în care aceasta nu este lovită de jucătorul cu bâta, care se află în fața sa. Tot backstop se numește și gardul care protejează spectatorii de posible mingi scăpate și care ar ajunge până la ei.

Backstop va putea însemna o graniță liberă, poate chiar invizibilă, și totuși, protejată de unele „mingi scăpate”. Va introduce și în limbajul politico-diplomatic nuanțele de: protecție și ultim recurs de siguranță. Este propunerea făcută Londrei de Bruxelles !

ANGLIA HARTA 4

ANGLIA HARTA 5

DECIZIILE LE VOR LUA POLITICIENII

Negociatorii propun, dar, hotărârile le vor lua structurile comunitare centrale și parlamentele țărilor membre ale UE.

Din punctul acesta de vedere, Spania va avea un statut privilegiat: niciun acord nu va fi semnat cu Londra, în privința Gibraltarului, fără acceptul Madridului. Spania va avea drept de veto.

Brexiter-ii vor fi nevoiți să respecte această poziție avantajată a spaniolilor, deoarece Gibraltarul se poate menține datorită zecilor de mii de spanioli din localitățile învecinate Stâncii (El Peñón), care lucrează în întreprinderile gibraltarene.

Fără munca lor, Gibraltarul s-ar nărui economic. A reinstitui o frontieră între Gibraltar și Spania este imposibil. Nu vor gibraltarenii, nu vor spaniolii, nu vor nici englezii !

O astfel de situație întărește, ca precedent, și poziția irlandezilor. Nu va exista niciun motiv ca între Irlanda de Nord și Republica Irlanda să nu existe o puternică legătură de tip Gibraltar.

GIBRALTAR HARTA

ATUNCI, CÂT DE BREXIT VA FI BREXIT-UL?

Dacă într-adevăr se va produce brexit-ul (până în ultimul moment procesul poate fi reversibil !) granița dintre UE și Regatul Unit al Marii Britanii se va muta în apă: în Marea Irlandei, cea care separă Insula Irlandei de cea a Angliei.

Granițele terestre nu vor vor mai fi granițe adevărate. Vor fi, dar, mai ales, nu vor fi !

Cât despre Canalul Mânecii ca graniță naturală, acesta este „subminat“ de tunelul care leagă continentul european de Regatul Unit.

Se va trage o linie de demarcație pe la mijlocul distanței dintre ieșirile din tunel?
Greu de crezut !

GIBRALTAR 1Gibraltar

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

BREXIT-TIXERB

12 viernes Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

Theresa May si Jean-Claude Juncker 1Theresa May și Jean-Claude Juncker

 „A rămâne sau… a nu rămâne?” – iată dilema !

„A rămâne sau… a nu rămâne?” – iată dilema care îi macină pe politicienii britanici, dacă ar fi să-i luăm împreună, la „paușal”.

Desigur, dacă ar fi să se alinieze, s-ar forma două tabere, pe pozițiile: DA și, repectiv, NU.

Văzând analizele și prognozele viitoarelor posibile evoluții ale unei Marii Britanii divorțate de Uniunea Europeană, care nu sunt prea îmbucurătoare, dilema apare mai mocnită în rândul brexiter-ilor, în timp ce remainer-ii își întăresc convingerea – dacă ar mai fi nevoie – că eroarea desprinderii  de structurile comunitare este o aventură pe cât de păguboasă, pe atât de inutilă.

TRECE CINEVA LINIA DE DEMARCAȚIE, DINTR-O TABĂRĂ ÎNTR-ALTA?

Pentru politicieni, acest balans ar fi perceput ca o autodescalificare. Disciplina de partid obligă la o anumită demnitate a opiniei și posturii ferme, pe linia partidului, desigur. Se presupune că un politician știe ce vrea, de la bun început, dispune de informații, are criterii și discernământ. Cetățeanul de rând este mai liber: se poate înșela, este posibil să nu discearnă și, deci, să fie nehotărât.

În schimb, politicianul vede clar și știe foarte bine ce are de făcut…

Altfel, dacă greșește, se retrage…așa cum a făcut David Cameron, primul ministru britanic pro-european, care a riscat inutil, fără să-i ceară nimeni, organizând – a fost ideea lui – referendum-ul care a avut ca rezultat Brexit-ul. David Cameron este, acum, un fost politician ros de regrete…

Actualul prim ministru, doamna Theresa May, a fost o adeptă a rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană. Dar, din momentul în care și-a asumat funcția de prim ministru al Marii Britanii, a devenit foarte fermă în a respecta voința britanicilor: s-a declarat a fi o brexiteră convinsă, a acționat și acționează în consecință.

„PROBLEMA MARII BRITANII NU ESTE EUROPA, CI ANGLIA!”

În negocierile de la Bruxelles, Marea Britanie ar fi vrut să obțină în continuare, și după divorț, condițiile de care se bucura ca membru comunitar… „adio, dar rămân cu tine!”

Nu a fost posibil!

Negociatorii comunitari au fost inflexibili, duri și neiertători.

În plus, Theresa May a convocat niște alegeri care, conform sondajelor, i-ar fi întărit poziția atât în partid, cât și în Parlament. A riscat și a pierdut considerabil din poziția destul de confortabilă pe care o avea.

La un moment dat, spre sfârșitul anului trecut, negocierile erau pe punctul de a se întrerupe fără acorduri. Desprinderea dură a fost evitată, până la urmă, iar funcționarii de la Bruxelles, au ținut să arate că o apreciază pe Theresa May. Preferă să negocieze cu ea.

Theresa May 2

BRITANICII CARE NU VOR IEȘIREA DIN UE

Londra metropola, Scoția, Irlanda de Nord și Gibraltarul vor să rămână în UE. S-a văzut la referendum.

Din acest punct de vedere, Gibraltarul are perspective certe de a o duce ca înainte și după Brexit: toate cele trei părți Spania, Marea Britanie și Gibraltarul însuși au tot interesul  ca să nu se schimbe nimic. În Gibraltar lucrează peste 30 de mii de cetățeni spanioli, care locuiesc în localitățile din apropierea enclavei britanice din sudul Peninsulei Iberice. Frontiera este și se prevede să rămâmă invizibilă, în continuare. Au nevoie unii de alții: nici întreprinderile gibraltarene nu se pot lipsi de cetățenii spanioli, și nici spaniolii nu pot renunța la job-urile lor din Gibraltar.

Irlanda de Nord, la rândul ei, nu concepe ca granița cu Republica Irlanda să redevină vizibilă.

Scoția a vorbit chiar de o desprindere de Marea Britanie, pentru a rămâne în UE. Secesiunea nu este o soluție. UE nu acceptă o asemenea rezolvare.

La acest criteriu geografic, se adaugă procentajul britanicilor care au votat pentru rămânerea lor  în Uniunea Europeană. Sunt câteva nume mai cunoscute, Andrew Adonis, Nick Clegg, dar mai ales fostul prim ministru, Tony Blair, oameni care sunt foarte activi în a-i convinge pe britanici că soluția este simplă și la îndemână. Cum? Printr-un nou referendum asupra Brexit-ului, doarece, acum, britanicii văd mai bine costurile și riscurile acestei aventuri. Sunt mai bine informați.

Voci pentru un referendum se aud și în tabăra brexiter-ilor. Europarlamentarul Nigel Farage, fost lider al partidului eurofob UKIP (Partidul pentru Independența Regatului Unit) a spus într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 5 că „începe și el să creadă că ar trebui să se organizeze un al doilea referendum asupra rămânerii în UE”. Ce este ciudat este că Nigel Farage afirmă că britanicii vor vota în procent și mai mare pentru Brexit. Poate fi o formă abilă de a repara o greșeală, fără a recunoaște public acest lucru.

Malloch Brown, președintele organizației CE E MAI BINE PENTRU REGATUL UNIT (Best for Britain), adversar al Brexit-ului, spune că un al doilea vot asupra acestei chestiuni „este exact ce-i trebuie țării”. „Vedem, zi de zi, dezastrul Brexit-ului, în economie, în locurile de muncă, în comunitățile britanice și în întreaga societate”.

Theresa May

DAR AMESTECUL STRĂIN ÎN REFERENDUM ?

Ciudat este că britanicii nu au părut să fie interesați de amestecul străin în referendumul care a avut ca rezultat ieșirea țării lor din UE. Nu au vorbit în public despre vreo intenție de a efectua cercetări în acest sens, cu toate că alte țări au semnalat existența unor serioase acțiuni externe asupra alegerilor din țări baltice, balcanice, dar și în țări puternice ca Franța, Germania, SUA…

ÎN SCHIMB, A INVESTIGAT PROBLEMA SENATUL SUA!

Raportul Senatului american asupra imixtiunii străine în sistemul electoral din Marea Britanie semnalează că marea breșă pe unde a fost posibilă această intervenție o reprezintă lipsa prevederilor din legile finanțării campaniei electorale care să oblige ca orice donație să fie făcută publică. Banii pot să rămână anonimi dacă „provin de la proprietari ne-britanici de firme și companii integrate în Uniunea Europeană și fac afaceri în Marea Britanie”. Această opacitate „a permis banilor relaționați cu Rusia să fie direcționați spre diferiți actori politici din Marea Britanie, pentru ca aceștia să dispună de suficientă putere de influență asupra scrutinului.” Adică, a existat această formă de subvenționare ilicită a campaniei electorale – se spune în raportul Senatului american.

A NU COMPROMITE NEGOCIERILE CU UE!

La această înmulțire a cererilor de a organiza un al doilea referendum, primul ministru, Theresa May, răspunde – deocamdată – că aceasta ar representa o trădare a alegătorilor care au votat pentru Brexit și ar conduce spre un acord puțin convenabil cu Bruxelles.

Desigur, este foarte greu să negociezi ieșirea din UE și, în același timp, să arăți că nu știi dacă e bine ce faci. E mai demn să mergi spre Brexit cu încăpățânare.

Theresa May si Boris JohnsonTheresa May și Boris Johnson

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS

26 martes Dic 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

UE

PARADOXURI COMUNITARE

Privind mai atent actualitatea comunitară vom descoperi existența unui mare paradox: Uniunea Europeană (U.E.) se fisurează în Occident – brexit-ul -, în timp ce în Est, conviețuirea se înțepenește. Polonia, Ungaria, România, – pentru a menționa cazurile cele mai recente – sfidează valorile occidentale de bază (de la solidaritatea umanitară, până la independența justiției) fără ca, până în prezent, să sufle cineva ceva despre vreo conviețuire imposibilă.

Motivele acestei tăceri sunt evidente. La Bruxelles nu vrea nimeni să recunoască vreun eșec, în timp ce marea majoritate a fostelor țări comuniste admise în U.E. nu vor să renunțe la foloasele economice pe care le au de pe urma faptului că sunt membre ale clubului țărilor bogate de pe continent.

Oricât s-ar păstra tăcerea, totuși, eșecul este evident. Iar, până la un punct, este chiar inevitabil. Și aceasta, deoarece scopul U.E. este crearea unui spațiu de conviețuire comună. Din păcate, proiectului s-a dorit să i se aplice un model strict comercial, cel al Pieței Comune Europene (P.C.E.), care crea exact acest lucru – o piață supranațională –, bazată pe o comunitate de interese și pe o similitudine de mentalități.

Prosperitatea generată de P.C.E. i-a orbit cu strălucirea ei pe liderii care au vrut să vadă în această construcție o formulă universal valabilă. La nimic nu au servit observațiile făcute de generalul de Gaulle că această idee era irealizabilă (ca alternativă el propunea o „Europă a patriilor”) și că admiterea Marii Britanii era mai dificilă decât sforțarea munților pentru a naște, sau că extinderea meridională – Spania, Grecia și Portugalia – se putea justifica doar politic, întrucât economic era foarte riscantă … după cum s-a văzut când a avut loc ultima criză financiară în Grecia.

BREXIT

Bogăția marilor națiuni comunitare a permis ascunderea inconvenientelor economice ale succesivelor extinderi ale P.C. E. Iar, ceea ce nu se putea ascunde se minimaliza ca importanță, tocmai pentru a menține în picioare un proiect politic ambițios.

Însă, nimic nu poate ascunde diferențele de mentalități, deoarece acestea sunt trăsături de identitate, atât la nivel individual, cât și național. Și astfel, englezii au preferat să fie mai degrabă englezi decât comunitari, chiar cu riscul de a pierde din nivelul de viață. Iar europenii din Est nu pot sau nu vor să-și asume valorile morale și politice ale lumii occidentale. Dar totuși, față de Marea Britanie au avantajul că nu pierd veniturile care le sosesc de la Bruxelles, deoarece U.E. nu a prevăzut în statutele ei și procede de excludere…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

UE 2

Sede de la Unión Europea en Bruselas, Bélgica

PARADOJAS COMUNITARIAS

Una segunda mirada a la actualidad comunitaria resalta una gran paradoja: La Unión Europea (U.E.) se resquebraja por occidente – el brexit -, pero la convivencia se ha encallado en oriente. Polonia, Hungría, Rumanía, – para citar sólo los casos más recientes – desafían valores occidentales básicos (desde la solidaridad humanitaria hasta la independencia de la justicia) sin que, por ahora, nadie diga o susurre nada sobre una convivencia imposible.

VIKTOR ORBANViktor Orban, primer ministro de Hungria, adepto de un Estado iliberal

Las razones de este silencio son evidentes. En Bruselas nadie quiere confesar un fracaso y la inmensa mayoría las naciones excomunistas incorporadas a la U.E. no quiere renunciar a los beneficios económicos que les supone la pertenencia al club de los países ricos del Continente.

Pero, por mucho que se silencie, el fracaso sigue siendo innegable. Y hasta cierto punto, inevitable. Y ello, porque la meta de la U.E. es la creación de un espacio de convivencia común. Desgraciadamente, se quiso aplicar al proyecto un modelo estrictamente comercial, el del Mercado Común Europeo (MCE) que creaba exactamente esto – un mercado supranacional –, basándose en una comunidad de intereses y una similitud de mentalidades.

La bonanza generada por el M.C.E. deslumbró, cegó, a sus dirigentes que quisieron ver en su planteamiento una fórmula de validez universal. No sirvió de nada que el general de Gaulle avisara de que semejante idea era irrealizable (él proponía cómo alternativa una “Europa de las patrias”) y que el ingreso de Gran Bretaña fuera más difícil que el parto de los montes o que la ampliación meridional – España, Grecia y Portugal – sólo se pudiera justificar políticamente, ya que económicamente era arriesgadísima… cómo se ha visto en la última crisis financiera griega.

DRAGNEA TĂRICEANULos presidentes de las dos cámaras del Parlamento rumano, Călin Popescu Tăriceanu y Liviu Dragnea

La riqueza de las grandes naciones comunitarias permitía ocultar los inconvenientes económicos de las sucesivas ampliaciones del M.C.E. Y lo que no se podía ocultar, se minimizaba con tal de mantener en pie un proyecto político ambicioso.

Pero no hay nada que pueda ocultar las diferencias de mentalidad porque éstas son señas de identidad, sea a nivel individual o nacional. Y así, los ingleses han preferido ser más ingleses que comunitarios aun a riesgo de perder nivel de vida. Y los europeos del Este no pueden y no quieren asumir los valores morales y políticos del mundo occidental. Sólo, con la ventaja sobre Gran Bretaña, de que no se juegan los ingresos bruselenses porque la U.E. no ha previsto en sus estatutos procedimientos de expulsión…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS

18 lunes Dic 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

Theresa May y Jean Claude Junker

Theresa May și Jean Claude Junker

BREXIT CU FORCEPS

Brexit-ul, adică ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, seamănă, pe zi ce trece, tot mai mult, cu efortul munților…de a naște…,până într-atât, încât fostul prim ministru britanic, Tony Blair, a ajuns să spună că, până când ieșirea nu este certificată, țara continuă să facă parte din U.E.

Deigur că, dintre toate soluțiile posibile ale acestui proces, rămânerea Regatului Unit în U.E. este, de departe, cea mai puțin probabilă. Mobilizarea orgoliului naționalist, precum și substratul xenofob al britanicilor au fost potențate atât de mult când s-a votat brexit-ul, încât nici măcar un guvern puternic nu ar putea inversa, acum, această evoluție. Ori, guvernul conservator al Teresei May nu este chiar un guvern puternic condus de un lider cu carismă.

Colac peste pupăză, problemele cele mai încâlcite și otrăvite sunt, în marea lor majoritate, britanice: intoleranța protestanților irlandezi – fără ei conservatorii n-ar mai putea rămâne la putere în Regatul Unit – față de orice măsură susceptibilă să sugereze de departe reunificarea Irlandei; pretențiile Scoției și Londrei de a fi scutite de brexit, pentru a beneficia în continuare de privilegiile lor (petrol și, respectiv, metropolă comercială). Toate acestea sunt probleme exclusiv britanice, dar care otrăvesc negocierea brexit-ului.

Până în acest moment, cu toate progresele obținute în prima etapă, cea a „acordurilor de principiu”- ale negocierii, este imposibil să se prevadă cum vor sfârși lucrurile. Totuși, se profilează două posible rezolvări. Prima dintre ele este cea foarte „unionistă”, adică, Marea Britanie cu tot cu Ulster, Londra și Scoția, din condiția de membru cu drepturi depline a U.E., va deveni un simplu membru al pieței interne a U.E.; iar, cealaltă, un tratat de liber schimb între U.E. și Regatul Unit.

SCOTIA

Atât Bruxelles cât și Londra și-ar dori prima dintre soluții, însă nimeni nu poate prezice, la ora actuală, câtă vitalitate va avea orgoliul îmbibat cu xenofobie al partizanilor brexit-ului dur și radical sau flexibilitatea unioniștilor din Ulster. De fapt, este vechea dilemă a politicii când se pune problema alegerii între viscere și rațiune.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ANGLIA HARTA 1

BREXIT CON FORCEPS

El brexit – la salida de Gran Bretaña de la Unión Europea – se está convirtiendo en un auténtico parto de los montes, tanto que el ex primer ministro británico, Blair, llegó a decir que hasta que no se certifique la salida, el país sigue siendo miembro de la U.E.

Claro que de todas las posibles soluciones de este proceso, la  continuidad del Reino Unido en la U.E. es, de lejos, la menos probable de todas. La movilización del orgullo nacionalista y el substrato xenófobo de la población británica han sido potenciados tanto en la votación que generó el brexit que ni siquiera un Gobierno muy fuerte podría invertir ahora el proceso. Y el Gabinete conservador de Teresa May es todo lo contrario de un Gobierno fuerte dirigido por un líder carismático.

Tony BlairTony Blair

Y para colmo, los problemas más intrincados y envenenados de este proceso son mayormente británicos: la intolerancia de los protestantes irlandeses – imprescindibles para que los conservadores sigan gobernando en el Reino Unido – a toda medida que pueda insinuar ni lejanamente una reunificación de Irlanda; las pretensiones de Escocia y Londres de ser exceptuados del brexit para seguir beneficiándose de sus privilegios (petróleo y  metrópoli comercial, respectivamente). Todos ellos son problemas exclusivamente británicos, pero que emponzoñan la negociación del brexit.

Hoy por hoy y pese a los avances conseguidos en la primera etapa – la de los “acuerdos de principio”- de la negociación, es muy difícil cualquier pronóstico sobre su desenlace. Pero, como primeras alternativas se perfilan ya dos soluciones. Una es la muy “unionista” del pase de Gran Bretaña, incluidos el Ulster, Londres y Escocia, de miembro pleno de la U.E. a mero miembro del mercado interior de la U.E.; y la otra, un tratado de libre comercio entre la U.E. y el Reino Unido.

IRLANDA

Tanto Bruselas como Londres aspiran ante todo a la primera solución, pero nadie puede predecir al día de hoy la vitalidad que tiene el orgullo teñido de xenofobia de los partidarios del brexit duro y radical o la flexibilidad de los unionistas del Ulster. En realidad, es el viejo dilema de la política cuando esta se plantea como una elección entre las vísceras y la razón.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS

05 martes Dic 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

IRLANDA 1

CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – brexit-ul – este pe cale de a se împotmoli exact acolo unde nimeni nu se aștepta: în Irlanda.

Evoluțiile brexit-ului ne arată un guvern britanic mult mai dispus să plătească scump ieșirea sa din UE decât era la începutul acestui an. La masa negocierilor a apărut, însă, o problemă ce părea a fi fost rezolvată de acum câteva decenii: cea a frontierei dintre cele două Irlande.

Chestiunea traficului persoanelor și mărfurilor între Ulster și Republica Irlanda s-a rezolvat prin anii 20, prin CTA (Common Travel Act) care, practic, transforma această frontieră într-o graniță virtuală, fără controale sau taxe. Nu existau probleme deoarece atât Irlanda, cât și Ulster-ul (parte a Regatului Unit) formau parte din același bloc, în plus, de la intrarea britanicilor în U.E., toți cei interesați aparțineau unuia și aceluiași sistem.

Însă, din 2019, Marea Britanie – și odată cu ea, Irlanda de Nord – vor părăsi U.E., în timp ce Republica Irlanda va rămâne. Ori, normele comunitare sunt clare în privința vămilor și controalelor asupra mărfurilor și cetățenilor din afara comunității. Problema nu mai este de natură economică, deoarece trece în sfera suveranităților naționale și a principiilor juridice. Astfel, Dublinul amenință să împiedice orice acord asupra brexit-ului dacă este afectat CTA; Londra nu vrea nici măcar să audă despre o eventuală mutare a frontierei anglo-irlandeze din interiorul insulei irlandeze pe brațul mării care o desparte de Marea Britanie, iar Bruxelles-ul caută cu disperare o soluție acceptabilă pentru toată lumea.

CIPRU 1

În aceste condiții, surprizele pot să se înmulțească dacă privirile negociatorilor se îndreaptă spre Cipru. Și nu pentru că acolo ar putea să apară propuneri geniale, ci pentru că în cazul Ciprului s-a găsit o soluție modestă, dar pragmatică, pentru o problemă asemănătoare. Jumătatea occidentală a insulei face parte din Uniunea Europeană, în timp ce sectorul ei oriental, nu; de la ocuparea lui de către Turcia, această parte a insulei este pământ extracomunitar.

Formula este simplă: se aplică măsuri excepționale pentru traficul persoanelor și mărfurilor între cele două părți ale insulei. Însă aplicarea acestei soluții este dificilă în cazul Irlandei, deoarece conducătorii Ulster-ului și nu puțini politicieni englezi se tem că, în felul acesta, s-ar face un pas important spre reunificarea Irlandei. Ori, aceasta este o cu totul altă chestiune…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

IRLANDA 2

EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS

La salida de Gran Bretaña de la Unión Europea – el brexit – amenaza con empantanarse donde menos se esperaba: en Irlanda.

Y puestos a sorprender, las evoluciones del brexit van mostrando un Gobierno británico mucho más dispuesto a pagar cara su salida de la U.E. de lo que esperaban en Bruselas a principios de año, al tiempo que en la mesa de negociaciones ha surgido un problema que parecía superado desde hace lustros: el de la frontera intrairlandesa.

La cuestión del tráfico de personas y mercancías entre el Ulster y la República de Irlanda la resolvieron ya en los años 20 los interesados con la CTA (Common Travel Act) que transformaba prácticamente dicha frontera en una división virtual, sin controles ni gravámenes. Claro que tampoco tenía que haber problemas para ello por cuanto tanto Irlanda como el Ulster (parte del Reino Unido) formaban parte del mismo bloque económico y desde el ingreso británico en la U.E., todos los interesados volvían a pertenecer a un mismo sistema.

Pero, a partir del 2019, Gran Bretaña – y con ella, Irlanda del Norte – abandonarán la U.E. en tanto que la República de Irlanda seguirá en esta. Y las normas comunitarias son claras en cuanto a aranceles y controles para mercaderías y ciudadanos extracomunitarios. Con ello, el problema se sale del ámbito económico para entrar en el de las soberanías nacionales y los principios jurídicos. Así, Dublín amenaza con vetar cualquier acuerdo sobre el brexit si se toca el CTA, Londres no quiere ni oír hablar del eventual traslado de la frontera anglo irlandesa de esta última isla al brazo de mar que la separa de Gran Bretaña y Bruselas se desespera buscando una solución aceptable para todo el mundo.

EUROPA

En estas condiciones, el rosario de las sorpresas puede seguir creciendo si bien hoy por hoy las miradas de los negociadores se dirigen hacia Chipre. Y no porque se espera que surjan allá propuestas geniales, sino porque allá se encontró una solución modesta, pero pragmática, para un problema similar. La mitad occidental de Chipre es miembro de la Unión Europea en tanto que el sector oriental, no; desde su ocupación por Turquía, esa parte de la isla es tierra extracomunitaria.

La fórmula fue sencilla: aplicar medidas excepcionales para el tráfico de personas y mercancías entre las dos partes de la Isla. La aplicación de esa solución al caso irlandés es, sin embargo, difícil porque los dirigentes ulsterianos y no pocos de los políticos ingleses temen que con ello se dé un paso importante hacia la reunificación de Irlanda. Y esta, evidentemente, es harina de otro costal…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU