• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos de etiqueta: civilizație

DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA

13 jueves Feb 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Atatürk, Atena, August, China, civilizație, declin, economie, istorie, Iuliu Cezar, Marx, Mustafa Kemal, politică, Roma, socioalism, URSS

S 1

DECLINUL SOCIALISMULUI

A vorbi despre socialism înseamnă, de fapt, să vorbim despre social-democrație. Termenii și limbajul sunt la fel ca moda, iar în prezent, toată lumea se vrea social-democrată, deoarece se pare că îi place mai mult decât să fie socialistă. În parte, și pentru că, în toată perioada războiului rece, modelul socialismului a fost strâns asociat cu stalinismul, iar prăbușirea Uniunii Sovietice se pare că a târât cu sine eticheta de socialism. Astfel că, versiunea occidentală a socialismului s-a îndulcit puțin și s-a rebotezat cu termenul de social-democrație. Ca să nu existe vreo neînțelegere, tot ce voi spune, azi, aici, despre socialism este valabil atât pentru această opțiune politică originară, cât și pentru versiunea ei mai modernă, social-democrația.

Încă de la sfârșitul secolului trecut, în democrațiile occidentale se înregistra un declin constant al socialismului, atât în forma lui primitivă de socialism presupus pur, cât și în versiunea lui mai modernă a social-democrației.

Desigur, acest fenomen este o linie discontinuă – cu suișuri și coborâșuri – și cu dinamici foarte diferite în fiecare țară. Prin urmare, o analiză amănunțită, țară cu țară, ar duce la istorii diferite. Însă, în linii mari, se poate afirma că oferta politică socialistă traversează o fază decadentă în toată zona occidentală, dar și în China comunistă.

Pentru a explica această evoluție,cel mai bun registru este istoria.Idei și himere socialiste au existat dintotdeauna, însă, ca programe concrete de politică și reforme au apărut mai ales în secolul al XIX-lea, în țările industrializate – industrializate pentru epoca aceea; azi, am spune: în curs de dezvoltare, adică, acolo unde masele muncitoare ajungeau să-și asume rolul pe care, mai înainte,îl avuseseră masele de iobagi,paria rurală.

În ziua de azi – un „azi” care începe cu sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial – lumea industrială s-a îmbogățit mult, iar masele de salariați au probleme și năzuințe foarte diferite de cele ale muncitorilor din secolul al XIX-lea. Adică, partidele socialiste au cam rămas fără clientelă. Și, ce este și mai rău, în timp ce realitatea socială a evoluat enorm, nici gânditorii socialiști și nici conducătorii politici socialiști nu și-au dat seama de acest lucru. Nu că ar fi fost mai grei de cap decât colegii lor liberali și conservatori, sau mai leneși. Ci pentru că toți au fost victime ale unor trăsături constante ale vieții social-politice.

Aceste constante au fost – și aici îl voi plagia pe marele istoric francez din secolul trecut, Jean Duché – pe de o parte, raportul dintre dimensiunile crizelor și proliferarea conducătorilor talentați. Iar pe de alta, dorința aproape nestăpânită de a situa pe primul loc ambiția de putere și nu misiunea de a-și servi semenii.

Duché semnalează în operele sale că marile figuri ale vieții publice apar întotdeauna în urma izbucnirii unor mari crize. Aceste crize por să fie mai mult sau mai puțin locale, sau pe zone întinse, însă, întotdeauna reprezintă șocuri sociale de mare profunzime. Voi ilustra această teză cu niște exemple din istoria generală, pe care o cunoaște toată lumea.

Astfel, Iuliu Cezar și Octavian – împăratul August – au apărut atunci când Republica din Roma a fost copleșită de succesul ei. Modelul social și aparatul administrativ-guvernamental al unui mic oraș italian devin învechite tocmai când succesele lui au făcut ca el să devină un imperiu aproape universal. Ceea ce a servit la învingerea unor orașe rivale de dimensiuni asemănătoare Romei republicane s-a dovenit a fi total steril pentru un corp politic, care cuprindea mare parte din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și unele teritorii din Asia.

Era o criză social-politică de dimensiuni fără egal în epoca aceea. Au rezolvat-o aproape împreună Cezar și August. Spun aproape împreună, deoarece asasinarea lui Cezar a făcut ca puterea să fie preluată de August fără vreo întrerupere. Și desigur, nu cred că mai e nevoie să explic cine au fost și ce au făcut ce doi.

Am vorbit, mai întâi, despre romani, deoarece istoria lor este, până la un punct, și istoria noastră, prin urmare, este foarte cunoscută. Însă, exemple se găsesc peste tot, de-a lungul și de-a latul pământului. Creatorul imperiului persan, Cirus cel mare, apare când – la fel ca romanii – un mic regat asiatic crește, din cucerire în cucerire, și se trezește că stăpânește un enorm terioriu heterogen, cu foarte multe probleme locale, care nu erau tocmai mici. Iar Cirus este un om de stat de talie mare. Stăpânește în pace un teritoriu care se întinde de la Munții Zargos (la granița Irak-ului din zilele noastre) până la frontiera egipteano-libiană. Este un conducător excepțional – infinit de excepțional pentru mentalitatea din vremea aceea – care a pus bunul simț pe primul loc și nu mândria națională sau personală. Pentru a nu vă plictisi cu povești persane, voi semnala doar faptul că Cirus, cu toate că a cucerit jumătate de lume, nu a impus în imperiul său persana ca limbă oficială, ci aramaica, cea mai vorbită în acele teritorii.

Nu voi continua lista perechilor „mari crize /oameni mari“ pentru a nu vă pune la încercare răbdarea. Dar, există un personaj pe care nu pot să-l omit, deoarece este printre puținii care au înfăptuit o revoluție, care nu a fost o simplă răsturnare a puterii, clasica „pleacă tu ca să poruncesc eu”, ci o transformare radicală și profundă a unui amplu sector al societății noastre : Mustafa Kemal, mai cunoscut cu numele de „Atatürk”.

Kemal, militar turc de carieră, este marele om care apare în urma crizei otomane. Din marele imperiu musulman din Evul Mediu nu mai rămâneau, la începutul secolului XX, decât niște ruine. Din punct de vedere cultural, politic și militar, sultanatul nu mai era decât un castel de nisip care se năruise odată cu Primul Război Mondial. După dezastrul din 1914/1918, Kemal a apărut ca figura care a refăcut demnitatea otomană, prin felul în care a condus armatele turce împotriva invadatorilor europeni. Iar când a ajuns la cârma țării, nu a efectuat obișnuita înlocuire a elitelor conducătoare, ci a transformat profund societatea turcă. A impus democrația în politică; a occidentalizat cultura; a așezat laicismul la baza conviețuirii sociale, și – un lucru deosebit de merituos – a știut să nu cadă în nepotismul care amenință, în toate timpurile și locurile, marile concentrații de putere.

Am arătat toate acestea pentru a evidenția contrastul dintre figurile extraordinare apărute în urma marilor crize și absența fenomenului – poate ar fi mai corect să spun „ evenimentului” – în secolul XX. Nici cele două războaie, cele mai aducătoare de moarte din Istorie, nici seria de progrese științifice și tehnice obținute în secolul  XX, care au schimbat viața omenirii (să ne gândim doar la energia nucleară, internet, aerul condiționat, sau îngrășămintele ieftine), până acum, nu au făcut să apară nicio figură care să armonizeze aceste progrese tehnice cu modelele de conviețuire.

E posibil ca generalul de Gaulle să fi fost un asemenea personaj, însă destinul a vrut ca el să fie un mare talent dar, lipsit de putere. Ideile sale precursoare și clare s-au pierdut în contextul politic al unei mari puteri – Franța – care nu mai era nici mare și nici putere… oricât de mult vorbea generalul de grandoare. Dacă ar fi fost președintele SUA sau al URSS de după război, poate  ar fi avut mai mult succes. Însă, ca președinte al Franței, prin anii 40, previziunile sale nu au influențat nici măcar evoluția Pieței Comune – azi, Uniunea Europeană – ca să nu mai vorbim de marea politică.

Dar, să ne întoarcem la socialismul din lumea industrială. Vom reaminti că rădăcinile politicii socialiste din secolul XIX erau hrănite de o cruntă discriminare social-economică. Poate că diferențele economice dintre clasele sociale de atunci nu au fost mai mari decât cele care sunt în zilele noastre în țările industrializate, însă sărăcia celor de jos era infinit mai mare. A fi salariat la Manchester, Paris, Lyon sau Praga însemna să fii candidat la tuberculoză și tifos; și, oricum, un marginalizat social și un ignorant grosolan. Operele lui Zola, Marx, Lasalle și Proudhom se explică, mai ales, prin acest contrast, atât de inuman și exasperant.

Cu alte cuvinte, a fi salariat în Europa industrializată din secolul XIX echivala cu a fi un paria din India, însă un paria scrofulos și ftizic. Ori, în acest cadru, ideile și obiectivele unei politici socialiste erau evidente; aproape că se nășteau singure în cabinetele politicienilor de stânga. Însemna să lupți împotriva mizeriei și a nedreptății.

Desigur, nedreptatea continuă. Lupta împotriva ei este tot atât de veche ca societatea umană însăși și este atât de disperată, încât toate marile religii promit o lume dreaptă numai în tărâmul de dincolo.

Dar, în țările industrializate din Occident, mizeria a dispărut. Desigur că încă mai există sărăcie, dar, nu e totuna să mănânci puțin și prost cu a muri de foame, cu a nu mânca deloc; după cum nu e totuna să dispui de o oarecare asistență medicală, sau să nu ai deloc medicamente și nici medici care să te consulte.

Dintr-un punct de vedere al luptei politice, aceasta înseamnă că socialismul și-a pierdut, în decurs de mai puțin de două secole, unul dintre cele mai puternice argumente ale sale. Mai pe șleau, și-a pierdut jumătate din rațiunea sa de a fi. Mai înseamnă și că, în acești aproape două sute de ani, conducătorii socialiști au căutat mai mult să pună mâna pe putere, decât să  găsească formule care să ducă la îmbunătățirea nivelului de trai al muncitorilor și la întărirea rolului lor în construcția politică.

Faptul că politicienii socialiști, odată cu îmbogățirea, au devenit niște mercenari ai puterii, este un lucru destul de rău.La urma urmelor,și celelalte ideologii și formații politice s-au transformat în mașini de cucerit puterea.Sunt structuri de luptă,căci strădania lor principală,dacă nu chiar exclusivă, este cucerirea puterii pentru putere. Este vorba exclusiv de a comanda,lăsând obiectivele ideologice la capitolul „doar dacă e posibil”.

După părerea mea, este mult mai grav faptul că gânditorii socialiști, de la filosofii până la ideologii partidelor socialiste, au înlăturat cu tenacitate această evoluție. Dacă, la început, socialismul era o luptă democratică împotriva mizeriei și a asupririi, atunci socialismul din secolul XXI din lumea industrializată ce ar putea fi?

Întrebarea aceasta sare în ochi în toate țările industrializate care au un nivel de viață ridicat. Dar, sare în ochi și faptul că nu există răspuns la această întrebare. Nu există conducător socialist care să nu-și fi dat seama de acest lucru. În cel mai rău dintre cazuri, rezultatele electorale i-au obligat să-l vadă.

Și nu încape nicio îndoială că l-au văzut. Însă, până acum, au căutat soluții tocmai acolo unde acestea nu există. În Germania Federală, țară care a dat o pleiadă de gânditori socialiști, SPD încearcă disperat să umple pierderea de adepți cu niște măritișuri contra naturii. Uneori își împart puterea cu conservatorii, alteori cu ecologiștii. Și nu lipsesc curentele din interiorul partidului care ajung să cocheteze cu radicalii de stânga, într-o posibilă alianță. Adică, încearcă să pună mâna pe ceva putere, măcar și situându-se pe locul doi.

În Austria, se întâmplă trei sferturi din acest lucru; în Marea Britanie, laburiștii oscilează între unele bătălii pe teme externe și apropieri de centru, în timp ce, în Europa mediteraneană, ideile socialiste strălucesc prin absență, încă din vremea Grahilor.

Văzând toate acestea, pare obligatoriu să ne întrebăm: este oare chiar atât de dificil să se creeze o ofertă socialistă pentru țările industrializate bogate?

Nu știu; și nici nu cred. Mai degrabă aș da un răspuns în genul lui Cain. Adică, ierarhiile politice de stânga cred că unica lor sarcină și datorie este să cucerească puterea… pentru a o exercita.

Este un fel de a gândi și de a acționa care cu greu poate să atragă gânditori idealiști care să-și aducă gândurile lor unui un Moloch preocupat doar să comande; să comande pe jumătate sau doar un pic. Și este posibil ca această psihoză a puterii de dragul puterii să-i facă în mod inconștient pe responsabilii partidelor socialiste să sufoce orice apariție intelectuală care ar putea să-i dea jos de la hățurile Moloch-ului.

Ajuns în acest punct, trebuie să spun că fenomenul pe care-l descriu  este foarte accentuat la partidele socialiste, dar, nu numai la ele. Este prezent, într-o măsură mai mare sau mai mică, la toate partidele tradiționale, „cele de dinainte”, pentru a folosi un termen la modă.

Primele care au sucombat din cauza defazajului au fost partidele liberale. În prezent, de abia dacă mai rămân niște trunchiuri de opțiune politică, acolo unde mai rămân. Decăderea acestei oferte politice este asemănătoare patologiei socialiste. În secolul XIX, liberalii constituiau, peste tot, alternativa la conservatori, deoarece își stabileau noi obiective și mari încărcături ideologice care coincideau cu aspirațiile celor mai dinamice pături ale societăților respective.

Și, la fel ca partidele socialiste, liberalii purtau o mare încărcătură ideologică; posibil, de o mai mare profunzime filosofică. Ceea ce este evident este că abordarea liberală era mult mai abstractă decât cea socialistă și, prin urmare, mult mai greu de urmărit de mase, deoarece apăra concepte și valori, în timp ce programele socialiste se concentrau pe puncte foarte concrete de îmbunătățiri sociale, în domeniul muncii.

Poate tocmai această prea mare abstracție și aceste multe principii au făcut ca simpatizanții și militanții liberali să fie, de două secole încoace, mai ales intelectuali și practicanți ai unor profesiuni liberale. De aceea, ponderea lor la urne a fost întotdeauna mică și, în schimb, încărcătura ambițiilor lor personale a fost tot mai mare. Această super-încărcătură a ambițiilor personale promova arivismul, ceea ce, în ultimă instanță, a făcut ca partidele liberale să simtă primele dorința puterii pentru putere. S-ar putea spune că au fost primele care au uitat că obligația primordială a partidelor politice este să servească statul, societatea… și primele care au fost pedepsite de electorat pentru aceasta.

Și partidele conservatoare pierd trenul actualizării. Însă, declinul lor este mai lent – și, prin urmare, aparent mai mic – decât cel al rivalilor tradiționali.

Probabil, aceasta se datorează faptului că, din toate ofertele politice democratice, conservatorii sunt cei care au cea mai mică încărcătură ideologică și cel mai mare pragmatism. Oferta lor are multă inerție culturală și puțină ideologie înnoitoare. Prima justifică cel mai bine continuitatea, iar a doua reprezintă riscul cel mai mic de a greși sau de a rata evoluția socială, economică și științifică.

Însă, din vremea lui Sulla la Roma și a tiranilor la Atena, încărcătura ambiției personale în rândurile conservatorilor a fost enormă. A fost enormă în trecut, iar acum este atât de evidentă și de incomodă în oferta lor politică, pe cât este și în cea a rivalilor lor. Și de aceea, în ziua de azi, își primesc cuvenita pedeapsă la alegeri.

Mulțumesc pentru răbdarea și bunăvoința dumneavoastră.

S 2

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL DECLIVE SOCIALISTA

The Cause of Labour is the Hope of the World

En realidad, hablar de socialdemocracia es hablar de socialismo. Porque con el lenguaje pasa lo mismo que con las modas y actualmente todo el mundo es socialdemócrata porque parece que mola más que ser socialista. Y en parte también, porque, durante toda la guerra fría, se asoció tan íntimamente el modelo estalinista con el socialismo que la quiebra de la Unión Soviética parece haber arrastrado consigo la etiqueta de socialismo. Así que, la versión postbélica del socialismo se dulcificó algo y se rebautizó como socialdemocracia. Pero para entendernos, hoy y aquí, todo lo que contaré a partir de ahora sobre el socialismo es válido para esta opción política primigenia como para su versión más moderna, la socialdemocracia.

Ya desde finales del siglo pasado se registra en las democracias occidentales un declive constante del socialismo, sea éste en su forma arcaica de socialismo presuntamente puro o en su versión más moderna de socialdemocracia.

Naturalmente, este fenómeno es una línea discontinua – con altibajos – y con dinámicas muy diferentes en cada nación. Consecuentemente, un análisis pormenorizado, país por país, desembocaría en historias bien dispares. Pero, en líneas generales, se puede afirmar que la oferta política socialista atraviesa una fase decadente en todo el ámbito occidental, amén de la China comunista.

Para tratar de explicar esta evolución, la mejor clave es la historia. Ideas y quimeras socialistas las hubo siempre, pero como programas concretos de política y reformas sociales surgieron, principalmente, en el siglo XIX, en las naciones industrializadas – industrializadas para la época; hoy diríamos en vías de desarrollo -, dónde las masas obreras venían a asumir el papel que anteriormente desempeñaban los parias rurales, las masas de la gleba.

Hoy en día – un “hoy” que comienza con el final der la II Guerra Mundial – el mundo industrial se ha enriquecido muchísimo y las masas de asalariados tienen problemas y anhelos muy diferentes a los de los obreros del XIX. Es decir, que los partidos socialistas se han quedado sin su clientela. Y lo que es peor, mientras la realidad social ha evolucionado enormemente, ni los pensadores socialistas ni los dirigentes políticos socialistas se han percatado de ello. Y no es que los unos y los otros sean más lerdos que sus colegas liberales y conservadores o más perezosos. Todos ellos han sido víctimas de unas constantes de la vida sociopolítica.

Estas constantes son – y aquí estoy plagiando al gran historiador francés del siglo pasado, Jean Duché –, por un lado, la correlación entre las dimensiones de las crisis y la proliferación de dirigentes de talento. Y por otro lado, la querencia casi irresistible de anteponer la ambición de poder a la misión del servicio público.

Duché señala en sus obras que las grandes figuras de la vida pública surgen siempre después de la eclosión de grandes crisis. Esas crisis pueden ser más o menos locales o de grandes áreas, pero son siempre conmociones sociales de gran calado. Ilustraré esta tesis con unos cuantos ejemplos de la historia general conocida por todo el mundo.

Así, Julio César y Octaviano – el emperador Augusto – surgen cuando la República de Roma queda desbordada por su éxito. El modelo social y el aparato administrativo-gubernamental de una pequeña ciudad italiana resultan obsoletos justamente cuando sus éxitos han llevado a la urbe a ser un imperio casi universal. Lo que sirvió para superar a rivales de dimensiones parejas a las de la Roma republicana resultó totalmente estéril para un cuerpo político que abarcaba gran parte de Europa, África, el Oriente Medio y hasta territorios asiáticos.

Era una crisis sociopolítica de unas dimensiones sin igual en esa época. La crisis la resolvieron casi al alimón César y Augusto. Digo casi al alimón porque el asesinato de César le pasó el protagonismo a Augusto sin interrupción. Y, evidentemente, no les voy a insultar a ustedes explicando quienes eran y lo que hicieron estos dos.

He hablado en primer lugar de los romanos, porque su historia es, hasta cierto punto, la nuestra y, por tanto, muy conocida. Pero los ejemplos se encuentran a lo ancho y largo de la Tierra.  El fundador del imperio persa, Ciro el grande, surge cuando – al igual que los romanos – un pequeño reino asiático va de conquista en conquista y se encuentra dominando un vasto territorio enormemente heterogéneo y con una enorme suma de problemas locales no precisamente pequeños. Y Ciro es un hombre de Estado que da la talla. Domina en paz un territorio que va de los montes Zargos (en la frontera del Irak actual) hasta la frontera egipcio-libia. Es un gobernante tan excepcional – infinitamente excepcional para la mentalidad imperante a la sazón – que antepone el sentido común al orgullo nacional o el personal. Para no aburrirles con cuentos persas, solo llamaré la atención sobre el hecho de que un conquistador persa de medio mundo no impone en su imperio como legua oficial el parsi, sino que adopta para su administración la parla más extendida de sus territorios: el arameo.

La lista de emparejamientos “grandes crisis / grandes hombres“ no la proseguiré porque no quiero poner a prueba su paciencia. Pero hay un personaje al que no puedo soslayar porque es de los poquísimo que llevaron a cabo una revolución que no fue un mero vuelco de poder, del clásico “vete tú para que mande yo”, sino el promotor de una transformación radical y profundísima de un amplio sector de nuestra sociedad: Kemal Mustafá, más conocido como “Atatürk”.

Kemal, militar turco de carrera, es el gran hombre que surge de la crisis otomana. Del gran imperio musulmán de a Edad Media no quedaba, a principios del siglo XX, más que una ruina. Cultural, política y militarmente el sultanato era un castillo de naipes que se hundió con la I Guerra Mundial. Tras la debacle del 1914/1918, Kemal se erigió en la figura resucitadora de la dignidad otomana con su caudillaje de los ejércitos turcos contra los invasores europeos. Pero cuando llegó a la cima del poder, no llevó a cabo el habitual relevo de las élites dirigentes, sino que transformó hasta la médula la sociedad turca. Impuso la democracia en política; la occidentalización en cultura; el laicismo en base de la convivencia social, y – cosa de muchísimo mérito – evitó caer en el nepotismo que amenaza en todos los tiempos y lugares a las grandes concentraciones de poder.

Todo esto lo he apuntado para subrayar el contraste entre las figuras trascendentales surgidas de las grandes crisis y la ausencia de este fenómeno – quizá sería más justo decir “acontecimiento” – en el siglo XX. Ni las dos guerras más mortíferas de la Historia, ni el rosario de avances científicos y técnicos surgido en el siglo XX para cambiar la vida de la humanidad (piensen, sólo a título de ejemplo, en la energía nuclear, internet, el aire acondicionado o los abonos baratos) no han hecho surgir, hasta ahora, ninguna figura que armonice tanto avance técnico con los modelos de coexistencia.

Quizá el general de Gaulle podría haber sido este personaje, pero el destino quiso que fuera un gran talento con escaso poder. Sus ideas claras y precursoras se perdían en el contexto político de una gran potencia – Francia – que ya no era ni grande ni potencia… por mucho que el general no dejara de hablar de grandeur. Tal vez si hubiera sido el presidente de los Estados Unidos o la Unión Soviética de postguerra, su impacto en la Historia se habría notado. Pero como presidente de la Francia de los años 40 sus previsiones no incidieron ni siquiera en la evolución del Mercado Común – hoy, Unión Europea – y no digamos ya en la gran política.

Después de este inciso en la panorámica de las historias trascendentales, volvamos al socialismo del mundo industrial. Y en él hay que recordar que las raíces de la política socialista del siglo XIX estaban alimentadas por una discriminación socio-económica cruel. Las diferencias económicas entre las clases sociales de entonces puede que no fueran mayores que las diferencias imperantes hoy en día en el mundo industrial, pero el nivel de pobreza de los parias era infinitamente mayor. Ser asalariado en Manchester, París, Lyon o Praga era ser candidato a la tuberculosis y tifus; y en cualquier caso, un marginado social y un ignorante craso. Las obras de Zola, Marx, Lasalle o Proudhom se explican ante todo por ese contraste tan inhumano y exasperante.

En pocas palabras: en la Europa industrial del siglo XIX, ser asalariado equivalía a ser un paria de la India, pero un paria escrofuloso y tísico. Y con este marco el ideario y las metas de una política socialista eran evidentes; casi, casi surgían por sí solas en los gabinetes de los políticos de izquierdas. Era luchar contra la miseria y la injusticia.

Evidentemente, la injusticia sigue. La lucha contra ella es tan antigua como las sociedades humanas y es tan desesperante que todas las grandes religiones prometen un mundo justo tan solo en el más allá.

Pero en las naciones industriales de occidente, la miseria ha desaparecido. Claro que sigue habiendo pobreza, pero no es lo mismo comer poco y mal que no comer; tampoco es lo mismo estar medicamente mal atendido que carecer de medicinas y médicos.

Desde un punto de vista de lucha política, esto significa que en poco menos de dos siglos el socialismo ha perdido uno de sus argumentos más poderosos. Dicho con mucha crudeza, ha perdido la mitad de su razón de ser. También quiere decir que en estos doscientos años mal contados los dirigentes socialistas se han dedicado cada vez más y con más ahínco a la conquista del poder que a la búsqueda de fórmulas que permitan a los trabajadores mejorar su nivel de vida y su protagonismo en el andamiaje político.

Que los políticos socialistas hayan derivado con el enriquecimiento a mercenarios del poder es relativamente malo. Al fin y al cabo, las demás ideologías y formaciones políticas también se han transformado en máquinas de conquista del poder. Son tan estructuras de lucha, que su empeño primordial – cuando no, exclusivo – es la conquista de poder por el poder. Se trata casi exclusivamente de mandar, relegando las metas ideológicas al capítulo de “a ser posible”.

A mi parecer, es muchísimo más grave que los pensadores socialistas, desde los filósofos hasta los ideólogos de los partidos socialistas, hayan orillado tenazmente esta evolución. Si el socialismo era en sus orígenes la lucha democrática contra la miseria y la opresión, el socialismo del siglo XXI en el mundo industrial ¿ qué es ?

La pregunta salta a la vista en todas las naciones industriales de alto nivel de vida. Y la falta de respuesta a esta pregunta, también salta a la vista. No hay dirigente socialista de las democracias ricas que no se haya percatado de ello. En el peor de los casos, los resultados electorales los han obligado a notarlo.

Y desde luego lo han notado. Pero hasta la fecha, han buscado las soluciones dónde no las hay. En Alemania Federal, tierra que generó una pléyade de pensadores socialistas, el SPD trata desesperadamente de paliar la pérdida de seguidores con maridajes contra natura. Unas veces se reparten el poder con los conservadores y otras con los ecologistas. Y no faltan corrientes dentro del partido que hasta coquetean con una alianza con los radicales de izquierdas. Es decir, tratan de alzarse  con algo de poder, aunque sea en plan de segundones.

En Austria pasa tres cuartos de lo mismo; en Gran Bretaña, los laboristas oscilan entre unas batallas por temas exteriores y las aproximaciones centristas en tanto que en la Europa mediterránea el ideario socialista brilla por su ausencia desde tiempos de los Gracos.

A la vista de todo esto, parece obligado preguntarse: ¿ Pero, tan difícil es crear una oferta socialista adecuada a las sociedades industriales ricas ?

Yo no lo sé; tampoco lo creo. Más bien me inclino por una respuesta cainita. Es decir, que las jerarquías políticas de la izquierda creen que su único deber y meta es conquistar el poder… para ejercerlo ellas.

Es un planteamiento que difícilmente puede atraer a pensadores idealistas a aportar sus pensamientos a un Moloch que solo quiere mandar; mandar aunque sea a medias o un poquito. Y posiblemente, esta psicosis del poder por encima de todo lleve inconscientemente a los responsables de los partidos socialistas a sofocar todo brote mortal e intelectual que les pueda apear de las riendas del Moloch.

Llegado a este punto he de decir que, si el fenómeno que estoy describiendo es sumamente acusado en los partidos socialistas, en cambio no es exclusivo de ellos. Lo padecen en mayor o menor grado todos los partidos políticos tradicionales, los “de antes” para usar la terminología en boga hoy en día.

Los primeros en sucumbir por desfase fueron los partidos liberales. Actualmente apenas quedan unos troncos de opción política, allá donde quedan. La decadencia de esta oferta política es muy parecida a la patología socialista. En el siglo XIX constituían casi en todas partes la alternativa a los conservadores y la constituían porque preconizaban metas nuevas y gran carga ideológica y coincidentes con las aspiraciones de las capas más dinámicas de las respectivas sociedades.

Y al igual que los partidos socialistas, los liberales llevaban una gran carga ideológica; posiblemente, de mayor calado filosófico. Lo que es evidente es que el planteamiento liberal era mucho más abstracto que el socialista y por tanto más difícil de seguir por las masas puesto que defendía conceptos y valores mientras que los programas socialistas centraban su lucha en puntos muy concretos de mejoras sociales y laborales.

Quizá fue justamente este sobrepeso de abstracción y principios lo que determinó que la militancia de los liberales desde hace dos siglos fuera ante todo de intelectuales y profesiones liberales. Por ello su peso en las urnas fue siempre escaso y, en cambio, su carga de ambiciones personales cada vez mayor. Esta sobrecarga de ambiciones personales promovía el arribismo, lo que en última instancia determinó que los partidos liberales fueran los primeros en padecer las ansias del poder por el poder. Se podría decir que fueron los primeros en olvidarse de que la primera obligación de los partidos políticos es el servicio al Estado, a la sociedad… y los primeros en ser castigados electoralmente por ello.

También los partidos conservadores están perdiendo el tren de la actualización. Pero su declive es más lento – y, por tanto, aparentemente menor – que el de sus competidores tradicionales.

Esto se debe probablemente a que de todas las ofertas políticas democráticas, los conservadores son los de menor carga ideológica y de mayor pragmatismo. Su oferta tiene muchísima inercia cultural y muy poca ideología renovadora. Lo primero es la mejor justificación del continuismo y lo segundo representa el menor riesgo de error o desencuentro con la evolución social, económica y científica.

Pero desde los tiempos de Sila en Roma y los tiranos en Atenas, la carga de ambición personal en las filas conservadoras ha sido enorme. Fue enorme en el pasado y ahora es tan evidente e incomoda en su oferta política cómo en la de sus competidores. Y por esto hoy en día sufren también el castigo correspondiente en las elecciones.

Muchas gracias por su paciencia y benevolencia

 

S 4

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO

24 viernes Nov 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

civilizație, cultură, gândire, Inanna, LIMBĂ, panteon, Sumer, tăblițe de lut

STINDARDUL DIN UR 1

Publicăm, prin bunăvoința autorului, o conferință a marelui jurnalist româno-spaniol Valentin Popescu despre geniul sumerienilor. Iat-o:

EU, ULTIMUL SUMERIAN

Dragă Salvador și dragi invitați, vă mulțumesc mult pentru prezența voastră la această prelegere, cu atât mai mult cu cât mulți dintre dumneavoastră m-ați mai auzit și cu alte ocazii. Așa că vă mulțumesc din nou pentru bunătatea și amabilitatea dumneavoastră.

Mai întâi, o lămurire: titlul acestei conferințe nu se datorează vreunei ingerări excesive de alcool, ci se vrea a fi aproape o declarație de dragoste, de admirație față de un popor misterios, care a creat, acum aproape cinci mii de ani, într-o pustietate, o impresionantă cultură, doar gândind și muncind. Și cum îi admir atât de mult pe sumerieni, aproape că mă identific cu ei, până într-atât, încât mă declar a fi ultimul sumerian. Desigur, aș putea să spun că sunt ultimul dintre sumerieni… și deoarece am mers, împreună cu ei, la grădiniță…

Și, cum voi vorbi mai mult despre fapte istorice – de istorie și cultură -, voi începe cu geografia: Sumerul este partea meridională, partea de sud a Mesopotamiei, un teritoriu care grosso modo, în zorii Istoriei, se întindea pe teritoriul Irakului din zilele noastre. Celelalte două părți sunt: Babilonul, în centru, și Asiria, în nord, aproximativ acolo unde, astăzi, se află Kurdistanul irakian. Mesopotamia era o câmpie imensă, care fusese acoperită de un enorm ghețar, în epoca în care ghețurile polare acopereau mare parte din emisfera nordică. În urma dezghețului, a început să fie locuită de oamenii care coborau de pe podișurile dimprejur și care supraviețuiau cu mare dificultate prin acele locuri, deoarece pământul Mesopotamiei este neproductiv, secat mai tot timpul anului de vânturi puternice, fără păduri, fără pâlcuri de arbori, cu excepția palmierilor-curmali din unele oaze.

În acest context, sumerienii deja spărseseră tipare. Legendele lor spun că ei ar fi sosit pe mare și s-ar fi așezat pe coastă, care, acum cinci mii de ani, se afla mult mai la vest decât în zilele noastre. Nu se știe de unde au venit; unii istorici spun că din insulele Golfului Persic, alții afirmă că de pe cursul mijlociu al Indului. Dar, niciuna dintre aceste ipoteze nu se potrivește cu limba sumeriană, aglutinantă, a cărei structură monosilabică se aseamănă cu chineza actuală, iar pronunția ei, bazată mai mult pe vârful limbii, aduce atât cu vorbirile semitice, cât și cu cele proto-indoeuropene, care sunt toate limbi flexionare. În rezumat: e bună orice teorie, dar singurul lucru acceptabil pentru ei este refrenul cântecului folcloric mexican: „Mă aflu aici, deoarece aici am venit”.

Și într-adevăr, se aflau acolo, mai hotărâți decât foamea pe care o îndurau. Înaintea oricărui popor de acolo, sumerienii și-au dat seama de posibilitățile pe care le oferea încălzirea Pământului – în medie, 2º –, care a avut loc cu vreo două milenii mai înainte, în neolitic. Această încălzire a fost decisivă pentru cultivarea cerealelor. Au tras și concluziile necesare din viiturile de primăvară ale celor două mari râuri care îi încadrau, Tigrul și Eufratul. În loc să încerce să vadă dacă apele fertilizau sau duceau totul cu ele, s-au străduit să construiască iazuri, eleștee, canale și făgașe, pentru a face din viituri irigații regulate; iar, de la agricultura și grădinăritul așezărilor inițiale, au trecut la o agricultură intensivă și extensivă, care să le permită să acumuleze alimente, scăpând, astfel, de foametea pe care puteau să o aducă seceta, plăgile sau inundațiile.

MESOPOTAMIA, SEMILUNA FERTILA

URBANISM, CAPITALISM ȘI LATIFUNDII

În felul acesta, sumerienii tocmai au inventat simultan tehnica irigațiilor pentru latifundii, capitalismul – cu toate că, la început nu se capitalizau decât alimentele – și urbanismul, deoarece trecând de la cultivarea grădinii la cea a latifundiilor, viața urbană, viața orășenească devenea tot mai atrăgătoare și mai logică decât dispersia locuitorilor în cătune izolate.

De fapt, rezultau una din cealalată. Munca câmpului la scară mare presupunea puterea de a mobiliza cu ușurință mari mase de muncitori în agricultură. Iar, concentrarea recoltelor în mari silozuri genera viața urbană printr-o distribuire rapidă și ușoară a alimentelor, atât în ani buni, cât și în perioade de penurie. Când dezvoltarea demografică și economică a Mesopotamiei Centrale sau Babilonului a dus la crearea primului imperiu din istorie – cel al lui Sargon I, numit „cel mare”, care a trăit la începutul celui de al doilea mileniu înainte de Hristos – jumătate din populația imperiului încă era rurală.

Dar, să ne reîntoarcem la sumerieni. Această economie agrară en gros și încercarea de a-i asigura fundamente tehnice, presupunea rezolvarea unor probleme sociale și științifice. Era nevoie să se cunoască când urmau să se facă lucrările agricole: aratul, semănatul, irigarea etc., cum trebuiau să fie stăpânite apele, astfel încât, viiturile distrugătoare să devină irigații controlate. Au rezolvat aceste lucruri cu ajutorul astronomiei, care le-a permis întocmirea unui calendar pentru planificarea lucrărilor agricole. Controlul viiturilor l-a asumat o uimitoare inginerie hidraulică pe bază de chirpici și ceramică, deoarece nu existau nici cariere pentru a scoate piatră și nici păduri pentru a obține lemn.

Organizarea muncii și administrarea resurselor erau activități ceva mai complicate. Pentru aceste două probleme sumerienii au recurs la ajutorul cerului. Templul a fost cel care primea recoltele și produsele animaliere și tot în templu se repartizau plățile și rațiile – în funcție de numărul membrilor familiei fiecărui plugar – sau, dacă era cazul, ajutoarele sociale. Această formulă, care s-a adaptat, mai târziu, diferitelor societăți care aveau să apară în antichitate, este originea economiei de palat a Orientului Mijlociu și Mediteranei Orientale din cultura miceniano-minoică.

PANTEON SUMERIANPantheonul sumerian

AJUTĂ-NE, DOAMNE!

Dar, înainte de a strânge recolta și de a primi răsplata, se punea problema disciplinei și supunerii: toți muncitorii agricoli trebuiau să iasă în câmp, la timp, pentru fiecare din lucrările agricole, și toți erau datori să ducă recoltele la templu și să se mulțumească cu ceea ce primeau. Și aceasta, fără intervenția mascaților, deoarece sumerienii nici nu au inventat și nici nu au avut asemenea forțe.

Astfel că, în lipsa unor forțe coercitive, au recurs la scoarța cerebrală. Pentru a rezolva problema s-au folosit de mitologie. Toată concepția lor despre viață și societate era profund religioasă. Pentru agricultură, de pildă, spuneau că zeii erau ei nemuritori, dar, mâncau, ca orice ființă, iar dacă nu o făceau, sufereau de foame. La început, producția de alimente era sarcina zeilor de rangul doi – „zeii minori”, așa le spuneau sumerienii –  în timp ce zeii de prim rang – zeii cei mari – se preocupau, în activitățile lor, doar de mersul lumii și să… înfulece zdravăn. Însă, zeii minori s-au răsculat și n-au mai vrut să muncească: aici, ori muncim toți, ori nu mănâncă nimeni!

Prin urmare, sumerienii au inventat greva, cu milenii înainte de apariția sindicatelor. Foametea zeilor a fost amară și de lungă durată, și a rezolvat-o doar Enki, zeul apelor dulci și al inteligenței. A hotărât să creeze ființele umane ca să muncească, scutindu-i, astfel pe zei – mari sau mici – de orice trudă.

Pentru aceasta, a luat argilă, a pus-o în niște forme cu câte o picătură de sânge din trupul căpeteniei zeilor minori răsculați – căruia i-a tăiat gâtul – și a încredințat totul unei echipe de moașe, ca să populeze pământul cu bărbați și femei. Despre felul cum a reușit Enki să omoare un nemuritor nu ne spune nimic mitologia sumeriană… poate pentru că, în vremea aceea, încrederea în tehnologie era totală și nelimitată.

Dar, dincolo de această mică incongruență a regnului eternilor, mitologia sumeriană este un adevărat tratat de obsvervații psihologice. Inspirația sa este atât de antropomorfică, încât zeii nu numai că au familii la fel ca oamenii – tată, mamă, copii -, dar, la fel ca pe pământ, și în lumea zeilor, bătrânii sunt marginalizați, iar puterea se încredințează celui mai puternic, oricât de buimac ar fi. An, tatăl dinastiei divine, este un bătrânt venerabil și decorativ care administrează imperiul relativ intranscendent al cerurirlor, în timp ce fiul său mai impetuos și nesăbuit, Enlil, zeul vântului și al furtunilor, este regele curții cerești. Despre Enki cel isteț, am vorbit deja, dar, trebuie să mai spunem că sumerienii îl consideră atât de inteligent încât, de fiecare dată când adunarea zeilor îi sugerează să-l înlocuiască în funcție pe Enlil, refuză categoric. Deja în Sumer, chestiunea cu puterea nu era o treabă pentru oameni inteligenți.

Pentru a nu vă plictisi cu toate aceste figuri divine care au prefigurat mitologia întregului Orient Mijlociu și Apropiat – după cum se poate constata până la saturație în Vechiul Testament –, precum și civilizațiile greacă și romană, și odată cu ele, și bună parte din civilizația noastră actuală, voi mai menționa doar una: Inanna, zeița amorului. Era o super-Afrodită, capricioasă, irațională, crudă… o adevărată pacoste. Și ca toate aceste calități să se cunoască, sumerienii nu au proclamat-o doar ca zeiță a dragostei, ci și a sexualității, a fertilității, a războiului și a încurcăturilor. După cum se poate vedea, machism-ul are rădăcini adânc și de demult înfipte în gândirea umană.

INANNARegina nopții, Iștar/Inanna; tăbliță de lut ars, British Museum

IDOLI, MAGI ȘI ȚAPI ISPĂȘITORI

Văzută în ansamblul său, teocratica cultură sumeriană impresionează prin logica care izvorăște din majoritatea creațiilor ei, aflându-se, unele dintre ele, într-o aparentă contradicție cu raționalitatea: profețiile, vrăjurile, răsfățarea idolilor și multe practici superstițioase, cum ar fi cea a țapului ispășitor.

Toate acestea, și multe altele de care vă scutesc, aveau rațiunea lor de a fi în mentalitatea sumerienilor, care credeau că destinul tuturor ființelor din lume îl hotărau zeii cei mari, iar aceștia erau omniprezenți. Locuiau în cer – ei, nu chiar toți!; regele morții își avea regatul în măruntaiele pământului și, în același timp, în idolii din temple. De aici practica de a aduce mâncare la temple pentru a hrăni statuile zeilor, de a purta statuile în vizită, unele la altele, în orașele pe care le protejau, și chiar de a sărbători cu fast nunțile dintre ele.

Uneori, zeii aveau porniri de milă și compasiune și permiteau ca oamenii să afle ce li se întâmplă. Pentru aceasta, recurgeau, de obicei, la niște mesageri. La început, aceștia erau persoane marcate – nebuni, orbi, epileptici – iar, cu timpul, deveneau profesioniști în comunicarea cu lumea de dincolo, de la oameni ai templului, până la profeți și exorciști „full time”.

Printre presupusele puteri ale acestor interlocutori ai zeilor erau și cele de a implora – și de a obține – ca pedepsele aplicate oamenilor pentru păcatele lor, pentru nerespectarea legilor divine, să le fie iertate. Era o rugăminte fierbinte pe care o făceau toți acești magi și care, de cele mai multe ori, nu era auzită de zei.

Astfel încât, în logica sumeriană, s-a trecut la căutarea unei soluții mai bune. Dacă zeii nu vroiau să renunțe la pedeapsa lor – și nimic nu putea să-i oblige să o facă -, alternativa era satisfacerea simultană atât a zeilor, cât și a oamenilor. Se lăsa pedeapsa să fie dusă la îndeplinire – ceea ce îi mulțumea pe zei -, dar, se încerca să fie aplicată altcuiva. Candidatul cel mai bun pentru aceasta era un țap, mare cât un om, iar la preț, accesibil pentru multă lume.

În plus, cum în viața sistematic organizată a sumerienilor existau perioade favorabile pentru pedepse, cei care se credeau vinovați, în toate nopțile din acele perioade, dormeau în pat cu un țap, căruia – grație vrăjilor unor magi, profeți sau preoți – mânia îi provoca un infarct doar lui, nu și omului păcătos.

La fel ca toate lucrurile, și practica țapului ispășitor a evoluat cu timpul, mai ales odată cu mutarea protagonismului din templu la palat. Astfel, a sosit un moment în care regilor din orașele-stat sumeriene nu le-a mai convenit să doarmă în pat cu un țap. Și ce au făcut? Au sublimat formula și au schimbat patul cu tronul, iar țapul, cu o ființă umană, care își asuma coroana ad interim. Un fel de rege pentru o perioadă fixă bine determinată și cu o pedeapsă probabilă.

Desigur, era mai igienic și mai comod. Dar, și riscurile erau mai mari pentru monarh și pentru preoții și văzătorii care au prezis mânia divină. Nu numai că era greu de explicat numărul mare de supraviețuiri – și aceasta punea la îndoială puterea profeților de a comunica cu lumea de dincolo – dar, de prea multe ori regii aceștia pentru perioadă fixă dobândeau un asemenea gust al puterii autentice – sau li-l inoculau chiar dușmanii monarhului titular – încât recuperarea puterii regale devenea destul de aleatorie. Astfel încât, până la urmă, monarhii și marii preoți au ajuns la concluzia că mânia zeilor într-adevăr îl trăznea mereu pe țapul ispășitor biped, cățărat tranzitoriu pe tron.

RUGĂTORULBărbat rugându-se, figurină din alabastru, 2700 î. Hr., Eshnunna, azi Tell Asmar, Irak; Metropolitan Museum, SUA

PRIMA SCRIERE DIN LUME

Aportul cel mai important al sumerienilor pentru omenire a fost inventarea scrierii; și au făcut-o cu trei sau patru secole înaintea egiptenilor. Aici trebuie să semnalăm că, de fapt, sumerienii nu au inventat scrierea cuneiformă pentru a transmite sau a păstra idei, ci pentru a ține mai bine contabilitatea…

Intrările și ieșirile de bunuri în și din magaziile templelor au devenit, la un moment dat, greu de memorat pentru funcționari și preoți, astfel încât contabilii vremii au fost nevoiți să înregistreze pe tăblițe de argilă crudă recoltele și turmele pe care le aveau, precum și ieșirile; adică, tranșele din aceste bunuri care se distribuiau ca hrană sau care ieșeau ca marfă vândută altor temple.

La fel ca peste tot, prima soluție a fost o scriere pictografică. Și, tot la fel ca peste tot, aceasta s-a dovedit a fi foarte confuză și nesigură. Se puteau desena – și citi, când era nevoie – boi, capre și oi, dar, noțiuni ca: origine, trecut, viitor, destinație, finalitate, împrumut, situație excepțională etc. erau greu de redat în imagini și mult mai greu de interpretat corect, după un timp, de alte persoane decât autorul însemnărilor. Soluția finală a unui proces îndelungat a fost asemănătoare cu cea egipteană: reprezentarea simbolică a sunetelor cuvântului care trebuia scris. Pentru sumerieni, această formulă era evidentă, deoarece limba lor era formată din cuvinte de o silabă sau două. Desigur, a fost un proces îndelungat, deoarece pe măsură ce își perfecționau și simplificau grafia – de la mai mult de șase mii de simboluri au scăzut la vreo șase sute –, își analizau și limba și își creau gramatica.

Într-o oarecare măsură, abstracția enormă a fiecărui semn a fost rezultatul unei analize intelectuale, dar și a unei necesități fizice, impusă de materialul-suport: scriau pe argilă moale cu niște bețișoare de trestie retezate oblic la vârf, astfel încât, după felul în care erau apăsate, pe tăbliță rămânea o dungă, un mic nod triunghiular sau o combinație din acestea două; era scrierea cuneiformă. Sumerienii au simplificat-o la maximum. Acuma, desigur, din perspectiva cuiva care a cunoscut abecedarul, aceasta sună a glumă, dar, într-adevăr era o mare simplificare.

Invenția s-a dovedit a fi atât de bună, încât a sfârșit prin a fi adoptată de toate popoarele din Antichitate, mult după dispariția „capetelor negre” – cum se numeau sumerienii pe ei înșiși. S-a folosit scrierea sumeriană chiar și pentru limbi care nu aveau fonemele limbii sumeriene, nu erau aglutinante ca ea și nici nu se puteau lipsi atât de ușor de redarea vocalelor. Semiții occidentali din Ugarit au fost primii care au avut cutezanța să scrie și vocalele cuvintelor, inspirându-i, astfel pe ahei să-și creeze, ceva mai târziu, propriul lor alfabet. S-a ajuns ca în sumeriană să se poarte corespondența tuturor caselor regale, tot în sumeriană scriau și semiții, hitiții (aceștia erau indoeuropeni), elamiții, mezi și perșii.

Rezumatul nostru este atât de condensat încât aproape că este delictiv, astfel încât, voi mai zăbovi puțin semnalând că a scrie și a citi în sumeriană, cu semnele ei cuneiforme, era atât de dificil, încât învățarea dura ani de zile, iar a fi scrib era o profesiune foarte apreciată. Sunt arheologi care sugerează că sumerienii au fost atât de inteligenți tocmai fiindcă scrierea lor era foarte complicată, presupunând un dublu efort: unul pentru a scrie și altul, la fel de mare, pentru a citi – și de aceea, lumea trebuia să-și mențină, tot timpul, creerii foarte activi. Chestia cu informația pasivă care ne sosește în zilele noastre, nici vorbă să existe prin vremurile acelea.

TABLITA SUMER BERETăbliță de lut, 3100–3000 î. Hr.: repartizarea berii

CONȘTIINȚA SOCIALĂ ȘI PRAGMATISMUL COTIDIAN

Sumerienii au dispărut după mai multe secole din lipsă de imigranți din aceeași etnie, iar dacă eu mai continui să vorbesc mult, mă expun aceluiași pericol: voi rămâne fără public auditor… care dispare treptat din plictiseală. Însă, nu voi putea pune capăt acestei analize superficiale a civilizației sumeriene fără să semnalez încă câteva dintre contribuțiile culturii lor la cultura noastră. Se poate spune că toate aceste contribuții – și altele pe care le-am moștenit de la ei prin intermediul civilizațiilor posterioare – se caracterizează printr-un anumit amestec specific de pragmatism social și speculație filosofico-morală.

Speculația intelectuală sumeriană se baza, la fel ca cea a tuturor civilizațiilor din antichitate, pe respectul/teama față de zei. Aceștia erau prima și ultima rațiune a existenței. Sumerienii au intuit că baza conviețuirii ființelor umane este norma – spunem norma și nu legea, deoarece, în zilele noastre, această noțiune a devenit politicamente incorectă – și i-au atribuit, de la început, suflet ființei umane, fără să ajungă să știe bine, ce să facă cu el după moarte, nici pentru ce anume îl avem în viață.

În domeniul pragmatismului social, exemplele sunt foarte multe, și voi oferi câteva. Astfel, sumerienii aveau mai multe cunoștințe despre plante decât cunoștințe în domeniul medicinei. Și fiind conștienți de carențele pe care le putea genera această deficiență, au încercat să o reducă întrucâtva cu practica. Persoanele care se vindecau de o boală grea se așezau într-un loc în piață și explicau celor interesați simtomele boli și tratamentul pe care l-au urmat, inclusiv vrăjile și rugăciunile care au dus la vindecarea bolii.

Pragmatică era și concepția despre căsătorie. Dragostea și sexul ocupau un loc secundar în această instituție; important era faptul că constituia o asociere pentru a face față existenței. În consecință, toleranța față de infidelități era foarte mare, fără să ajungă, nici pe departe, la vreo amoralitate generală sau la depravare. Dar, să nu credeți că sumerienii ar fi fost niște precursori ai hipioților. Continuau să fie niște machiști după moda veche, iar cuvântul lor pentru soție s-ar traduce, în zilele noastre, prin „sclava venită de departe…”.

În mod curios, în această moralitate a lor în privința sexului intrau și homosexualitatea și prostituția sacră – una dintre multele afaceri ale templului – care includea deopotrivă bărbați și femei. Însă, în toată literatura sumeriană personajele cele mai ridiculizate și disprețuite erau cântăreții din templu care își dedicau corzile vocale și restul corpului idolilor și credincioșilor care plăteau.

Poate modalitatea cea mai impresionantă de a fi cu picioarele pe pământ pentru a face față vieții se poate vedea în acea opus magnus a literelor sumeriene care este Epopeea lui Gilgameș. Toată drama eroului Gilgameș se învârte în jurul disperatei căutări a nemuririi. Iar, în capitolul final, când Gilgameș este pe punctul de a-și atinge scopul, dar totuși fără succes, se află undeva la capătul lumii cu o cârciumăreasă, căreia îi explică încăpățânarea care l-a adus până acolo. Iar cârciunăreasa îi spune: „… de ce te tot ții de himere și nu te duci după fericirea care este la îndemâna tuturor: caută-ți o femeie și fă-ți o familie…”

Și cum eu sunt ultimul sumerian vă voi spune la fel: Mii de mulțumiri pentru răbdarea voastră! Mergeți să fiți fericiți cu familiile voastre!

Seară bună și mii de mulțumiri, din nou!

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

BIBLIOTECA DE TABLITEBibliotecă de tăblițe, Sippar

YO, EL ÚLTIMO SUMERIO

Querido Salvador y queridos contertulios, mi infinito agradecimiento por haber venido todos ustedes a esta charla, tanto más cuanto que muchos de ustedes ya me han escuchado en otra ocasión. Así que, de nuevo gracias: por su bondad y por su cortesía.

Empezaré con una aclaración: El título de la charla no es el fruto de una ingesta excesiva de alcohol, sino una casi declaración de amor, de admiración, a un pueblo misterioso que creó hace cinco mil años una cultura impresionante en un páramo sólo a fuerza de pensar y trabajar. Y como los admiro tanto casi me identificó con ellos hasta el extremo de declararme el último sumerio. Claro que también podría decir que soy el último de los sumerios por haber ido con ellos al jardín de infancia…

Ya que hablo mayormente de hechos históricos – de historia y cultura – comenzaré por la geografía: Sumeria es la parte meridional de Mesopotamia, un territorio que grosso modo ocupó en los albores de la Historia el territorio del Irak de hoy en día. Las otras dos partes son Babilonia, en el centro, y Asiria en el norte, en lo que es aproximadamente hoy en día el Kurdistán iraquí. Era Mesopotamia una enorme llanura que estuvo ocupada por un gigantesco glaciar en la época en que los hielos polares cubrían buena parte del hemisferio septentrional. Con el deshielo se fue poblando poco a poco por la gente que descendía de las tierras altas circundantes y que sobrevivía allá a duras penas, ya que el suelo mesopotámico es yermo, resecado la mayor parte del año por fuertes vientos, y sin bosques ni arboledas, si se exceptúan las palmeras datileras de algunos oasis.

SUMER 1

En este contexto los sumerios ya rompieron moldes. Según sus leyendas no llegaron por tierra, sino por mar y se asentaron en la costa, que hace 5.000 años se hallaban mucho más al oeste que ahora. No se sabe de donde procedían; unos historiadores los hacen oriundos de las islas del Golfo Pérsico y otros los sitúan en el curso medio del Indo. Ninguna de esas hipótesis encaja con el idioma sumerio, aglutinante, cuya estructura monosilábica se parece al chino actual y su pronunciación, basada en la punta de la lengua, puede encajar tanto con parlas semíticas como con las proto indoeuropeas, que son todas ellas lenguas flexivas. En resumen: vale cualquier teoría y lo único aceptable para ellos es el estribillo de la canción folklórica mejicana: “Aquí estoy porque aquí he venido”.

Pero, ahí estaban y más listos que el hambre que pasaban. Antes que ninguno de los pueblos vecinos, los sumerios se percataron de las oportunidades que les brindaba el calentamiento del Globo – unos 2º en promedio –, registrado un par de milenios antes, en el neolítico. Este calentamiento fue decisivo, para el cultivo de los cereales. También sacaron las consecuencias debidas de las crecidas primaverales de los grandes ríos que los enmarcaban, el Tigris y el Éufrates. En vez de ver si las aguas abonaban o arrasaban, pasaron a construir presas, canales y acequias para hacer de las crecidas riegos regulares; y de la agricultura/jardinería de los asentamientos iniciales pasaron a una agricultura intensiva y extensiva que permitía acumular alimentos y librarse así de las hambrunas que podían traer sequías, plagas o inundaciones.

URBANISMO, CAPITALISMO Y LATIFUNDIOS

Los sumerios acababan de inventar así a la vez la técnica del regadío para latifundios, el capitalismo – aunque en un principio lo que se capitalizaba no eran más que alimentos – y el urbanismo, porque al pasar del cultivo jardinero al latifundio, la vida urbana se volvía cada vez más atractiva y lógica que la dispersión de la población en caseríos.

En realidad, una cosa llevaba a la otra. Los trabajos del campo a gran escala requerían la fácil movilización de grandes masas de labradores. Y la concentración de las cosechas en grandes silos generaba la vida urbana por la fácil y rápida distribución de los alimentos tanto regularmente como en épocas de penuria. Así y todo, cuando el desarrollo demográfico y económico de Mesopotamia Central o Babilonia creció tanto como para engendrar el primer imperio de la Historia – el de Sargón I, llamado “El Grande” quien vivió en el primer tercio del segundo milenio antes de Cristo – la mitad de la población del imperio era todavía rural.

Pero, vuelvo a los sumerios. Esta economía agraria al por mayor y con un conato de fundamentos técnicos, planteaba problemas sociales y científicos. Había que saber cuándo hacer las labores de arado, siembra, riego, etc. así como dominar las aguas para que en vez de crecidas destructoras fueran riegos regulables. Eso lo resolvieron con la astronomía, que les permitió elaborar un calendario para planificar las labores. En cuanto al control de las crecidas, lo asumió una asombrosa ingeniería hidráulica a base de adobe y cerámica, porque allá no había ni canteras de donde sacar piedras, ni bosques donde talar.

Lo de organizar el trabajo y administrar los recursos resultaba, en cambio, más peliagudo. Y para los dos problemas los sumerios echaron mano del cielo. El templo fue el receptor de las cosechas y productos ganaderos y en el templo se repartían las pagas – condicionadas por el número de familiares de cada labriego – o, dado el caso, las ayudas sociales. Esta fórmula, adaptada luego a las correspondientes sociedades que fueron surgiendo en el mundo antiguo, es el origen de la economía palaciega del Oriente Medio y el Mediterráneo Oriental que nos enseñaron en el instituto al hablar de la cultura micénico-minoica.

¡QUÉ DIOS NOS AYUDE!

Pero antes que cosechar y cobrar estaba el problema de la disciplina laboral y la sumisión al reparto: había que conseguir que todos los labriegos fueran al campo cuando tocase para hacer los trabajos pertinentes y que todos aceptasen llevar la mies al templo y se conformasen luego con la paga que recibían. Y eso, sin la intervención de la Guardia Civil, porque a esa ni la inventaron y ni la tuvieron los sumerios.

Así que, a falta de fuerzas coercitivas, recurrieron a las meninges. Para resolver el problema echaron mano de la mitología. En realidad, toda su concepción de la vida y la sociedad era profundamente creyente. Así, para la agricultura, explicaron que los dioses eran inmortales, pero que comían como todo quisque y pasaban hambre si no lo hacían. En un principio, la producción de alimentos corría a cargo de los dioses de segunda – “menores” los llamaban los sumerios –  y las divinidades de primera – los dioses mayores – se limitaban a regentar el mundo y a comer a dos carrillos. Pero las divinidades menores se rebelaron y dejaron de trabajar al grito de o trabajamos todos o aquí no come nadie.

Los sumerios inventaron pues la huelga milenios antes de que aparecieran en la Tierra los sindicatos. La hambruna divina fue larga y amarga y la resolvió Enki, el dios de las aguas dulces y de la inteligencia. Decidió crear los seres humanos para que trabajasen, liberando así del yugo laboral a todo dios, mayor y menor.

Para ello cogió un poco de arcilla y la metió en moldes junto con una gota de sangre del degollado cabecilla de los dioses menores rebelados y entregó los moldes a un equipo de parideras para que poblasen la tierra de hombres y mujeres. De cómo se las arregló Enki para matar a un inmortal no dice nada la mitología sumeria… quizá, porque ya entonces se tenía una fe ilimitada en la tecnología.

Pero aparte de esta pequeña incongruencia del reino de los eternos, la mitología sumeria es todo un tratado de observación psicológica. Su inspiración es tan antropomórfica que no solo tienen los dioses familias cómo los humanos – padre, madre e hijos -, sino que al igual que en la Tierra, en el mundo divino se margina a los viejos y se da el poder al más fuerte, por bruto que sea. An, el padre de la dinastía divina, es un anciano venerable y decorativo que regenta el relativamente intrascendente imperio de los cielos en tanto que su hijo más impetuoso e irreflexivo, Enlil, dios del viento y las tormentas, es el rey de la corte celestial. De Enki, el listo, ya hablé, pero tengo que insistir en que los sumerios lo pintan tan inteligente que cada vez que la asamblea divina le sugiere que sustituya a Enlil, se niega rotundamente.  Ya en Sumeria, eso del poder no era cosa de gente inteligente.

Para no cansar con todas estas figuras divinas que han prefigurado la mitología de todo el Oriente Medio, del Oriente Próximo – cómo se puede constatar hasta la saciedad en el Viejo Testamento – y las civilizaciones griega y romana y con ellas, buena parte de la nuestra actual, solamente citaré una más: a Inanna, la diosa del amor. Se trata de una súper Afrodita, caprichosa, irracional, cruel y liante. Y para que todos esos atributos constasen, conste, los sumerios no la proclamaron sólo diosa del amor, sino también de la sexualidad, la fecundidad, la guerra y los enredos. Ya ven que el machismo tiene raíces que ahondan bien lejos en el pensamiento humano.

Ebih-IlEl superintendente Ebih-Il, estatua de alabastro, descubierta por André Parrot en 1933, en el templo de la diosa Ishtar, Mari, Siria, ciudad situada a la orilla del Eufrates, en la frontera entre Siria e Irak; aprox. 2400 a. C.

ÍDOLOS, MAGOS Y CHIVOS EXPIATORIOS

Vista en conjunto, la teocrática cultura sumeria impresiona por la lógica que despunta tras la mayoría de sus creaciones, algunas aparentemente tan contradictorias con la racionalidad como son las profecías, los conjuros, el mimo de los ídolos y muchas prácticas supersticiosas como la del chivo expiatorio.

Todo esto, y un sinfín de cosas más que les ahorro a ustedes, tenían su razón de ser en la mentalidad de los sumerios quienes creían que el destino de todos en el mundo lo regulaban los dioses mayores y estos eran ubicuos. Residían en el cielo – bueno, todos no; el dios de la muerte tenía su reino en las entrañas de la Tierra – y, a la vez, en los ídolos de los templos. De ahí que se llevase comida a las iglesias para alimentar las estatuas de los dioses, se sacasen los ídolos para que llevasen a cabo visitas mutuas en las ciudades que patrocinaban y hasta celebraban por todo lo alto sus esponsales con las respectivas parejas.

INANNA Y DUMUZI 2

Inanna y Dumuzi

A veces, los dioses tenían arranques de conmiseración y dejaban saber a los humanos lo que se les venía encima. Para ello recurrían mayormente a mensajeros. Al comienzo, eran personas marcadas – locos, ciegos, epilépticos – y con el tiempo acabaron por ser profesionales de la comunicación con el más allá, desde gente del templo hasta profetas y exorcistas ”full time”.

Entre las presuntas habilidades de esos interlocutores de los dioses figuraba también la de implorar – y conseguir – que los castigos impuestos a los hombres por sus transgresiones de las normas divinas les fueran perdonados. Era una súplica que hacían todos esos magos y que la mayor parte de las veces era desoída.

Así que, en la lógica sumeria, se pasó a buscar una solución mejor. Si los dioses no se avenían a renunciar al castigo – y no había razón alguna que les obligara a ello -, la alternativa era satisfacer a dios y a los hombres simultáneamente. Se dejaba pues que el castigo se llevase a cabo – lo que satisfacía a los dioses -, pero se procuraba que la pena le fuera infligida a otro. El candidato ideal para ello era un macho cabrío, de corpulencia similar a la humana, y económicamente al alcance de mucha gente.

Como, además, en la vida organizada sistemáticamente de los sumerios existían épocas propicias al castigo, los que se creían culpables dormían todas las noches de esos periodos con un chivo en la cama al que – gracias a los conjuros de magos, profetas o sacerdotes – la ira divina le provocaba un infarto y no al pecador.

Como todo, también la práctica del chivo expiatorio fue evolucionando con el tiempo y, sobre todo, con el traspaso del protagonismo del templo al palacio. Así, llegó un momento en el que a los reyes de las ciudades-estado sumerias les resultaba inaceptable eso de meterse en la cama un macho cabrío. Sublimaron la fórmula y cambiaron la cama por el trono y el chivo, por un ser humano que asumía interinamente la corona. Algo así como un rey a plazo fijo y castigo probable.

Era, evidentemente, más higiénico y más cómodo. Pero encerraba riesgos mayores para el monarca y para los sacerdotes y videntes que habían predicho la ira divina. No solo resultaba muy difícil explicar el gran número de supervivencias – lo que dejaba en entredicho el poder de los profetas de comunicar con el más allá –, sino que demasiadas veces los reyes a plazo le cogían el gusto al poder auténtico – o los enemigos del monarca titular se lo hacían tomar – y la recuperación del poder real se volvía demasiado aleatoria. Con lo que, al final, monarcas y sumos sacerdotes acabaron por coincidir en que la ira de los dioses sí que fulminaba siempre al chivo expiatorio bípedo encaramado transitoriamente al trono.

STINDARDUL DIN UR 1El estandarte de Ur, un mosaico de dos caras en que se describe la vida en la Mesopotamia temprana: la vida en tiempos de guerra y la vida en tiempos de paz; 2600 a. C.; British Museum, Londres

STINDARDUL DIN UR 2El estandarte de Ur: la guerra

STINDARDUL DIN UR 3El estandarte de U: la paz

LA PRIMERA ESCRITURA DEL MUNDO

La más impresionante y trascendental aportación de los sumerios a la humanidad ha sido la invención de la escritura, en lo que se les adelantaron a los egipcios unos tres o cuatro siglos. Aquí hay que señalar que en realidad los sumerios no inventaron la escritura cuneiforme para transmitir o guardar ideas, sino para llevar mejor la contabilidad…

La cada vez mayor entrada y salida de bienes en los almacenes de los templos acabó por desbordar la capacidad retentiva de los empleados y sacerdotes y los contables de la época se lanzaron a registrar en tablillas de arcilla cruda las cosechas y ganado recogidos, así como las salidas; es decir, partidas de los mismos bienes que se repartían como sustento o salían como mercancía vendida a otros templos.

Como en todas partes, la primera solución fue una escritura pictográfica. Y como en todas partes también, ésta se evidenció enseguida sumamente confusa. Se podían dibujar – y llegado el momento, leer – bueyes, cabras y ovejas, pero conceptos como origen, pasado, futuro, destino, finalidad, préstamo, excepcionalidad, etc. eran difíciles de plasmar en imágenes y aún más difíciles de ser interpretadas correctamente mucho tiempo después y por otras personas que no fuese el autor de las inscripciones. La solución final de un proceso muy largo fue similar a la egipcia: representar simbólicamente la fonética de la palabra que se quería escribir. Para los sumerios esta fórmula resultaba evidente porque su idioma estaba hecho mayormente de palabras de una o dos sílabas. Naturalmente, fue un proceso muy largo porque al tiempo que perfeccionaban y simplificaban – pasaron de más de seis mil símbolos a algo más de seiscientos – el grafismo, iban analizando el idioma y creando su gramática.

TABLITA 2Tablilla sumeria: un contrato de venta de un solar y de una casa, Shuruppak : escritura pre-cuneiforme, 2600 a. C., Museo de Louvre

En cierto modo, la abstracción enorme de cada signo fue tanto fruto de un análisis intelectual como de una necesidad física impuesta por el material: escribían en la arcilla tierna con unos estiletes de caña rajados en la punta, de forma que según como se apretase surgía una raya, un triángulo o una combinación de estos dos; era la escritura cuneiforme. Los sumerios habían simplificado al máximo. Bueno, visto desde la perspectiva de un usuario del abecedario eso suena a burla, pero era una gran simplificación.

El invento resultó tan bueno que acabó por ser adoptado por todos los pueblos de la Antigüedad mucho después de la extinción de los “cabezas negras” – que es cómo se llamaban los sumerios a si mismos. Incluso se usó la escritura sumeria para idiomas que ni tenían los fonemas del sumerio, ni eran aglutinantes como él, ni podían prescindir tan fácilmente del registro de las vocales. Los semitas occidentales de Ugarit fueron los primeros en atreverse a grabar también las vocales, inspirando así a los aqueos a crear más tarde su propio alfabeto. En sumerio se llevaba la correspondencia de todas las casas reales, en sumerio escribían los semitas, los hititas que era indoeuropeos, los elamitas, los medas y los persas.

Mi resumen es tan condensado que casi resulta delictivo, así que me extenderé un poco más y señalaré que escribir y leer en sumerio con sus signos era tan difícil que el aprendizaje duraba años y ser escriba era una profesión muy considerada. Hay arqueólogos que insinúan que los sumerios fueron tan inteligentes porque su escritura era tan complicada y de doble esfuerzo – uno, para escribir y otro no menor, para leer – que la gente tenía que tener constantemente muy activos sus cerebros. Eso de la información pasiva, que le llega a uno quiera o no, no se daba allá.

TABLITA 11 GHILGHAMESLa tablilla sobre el diluvio de la Epopeya de Gilgamesh, escrita en acadio, Museo Británico

CONCIENCIA SOCIAL Y PRAGMATISMO COTIDIANO

Los sumerios se extinguieron al cabo de unos siglos por falta de más inmigrantes de la misma etnia y si sigo hablando mucho, yo corro un riesgo similar: El de quedarme sin auditorio …, extinguido por aburrimiento. Pero no puedo acabar este vistazo superficial de la civilización sumeria sin señalar unas cuantas aportaciones más de su cultura a la nuestra. Se puede decir que todas ellas – y otras que hemos heredado de ellos en gran parte a través de las civilizaciones posteriores – se caracterizan por una peculiar mezcla de pragmatismo social y especulación filosófico-moral.

La especulación intelectual sumeria estaba, como la de todas las civilizaciones de la Antigüedad, basada en el respeto/miedo a los dioses. Estos eran la prima y última ratio de la existencia. Intuyeron los sumerios que la base de la coexistencia de los seres vivos es la norma – digo norma y no ley, porque hoy en día este concepto se ha vuelto políticamente incorrecto – y le atribuyeron desde un principio alma al ser humano, sin acabar de saber bien, bien, qué hacer con ella después de la muerte ni para qué la teníamos en vida.

En el ámbito del pragmatismo social, los ejemplos son legión y voy a dar sólo unos cuantos. Así, los sumerios tenían más conocimientos botánicos que médicos. Y conscientes de las carencias que esta deficiencia les generaba, intentaron paliarla con la práctica. Las personas que sanaban de una grave enfermedad se sentaban en la plaza y explicaban a quien quisiera oírlo los síntomas que habían tenido y el tratamiento seguido, conjuras y rezos incluidos, para curarse.

Pragmático era también el concepto del matrimonio. Lo del amor y el sexo era secundario en la institución; lo importante era que constituía una asociación total para afrontar la existencia. Consecuentemente, su tolerancia con las infidelidades era muy grande, sin llegar ni de lejos a la amoralidad general o la depravación. Pero no se crean que los sumerios fueran unos precursores de los hippies. Seguían siendo unos machistas a la antiquísima usanza y su palabra para esposa se traduciría hoy como “esclava venida de lejos…”.

Curiosamente, en esta peculiar moralidad sexual entraba también la homosexualidad y la prostitución sacra – uno de los muchos negocios del templo – que incluía tanto a hombres como mujeres. Pero en toda la literatura sumeria los personajes más ridiculizados y menospreciables son los cantantes sacros que dedicaban sus cuerdas vocales y el resto del cuerpo a los ídolos y a los creyentes que pagasen.

Quizá la plasmación más impresionante de este tocar con los pies en tierra a la hora de afrontar la vida se encuentra en el opus magnus de las letras sumerias, la epopeya de Gilgamesh. Todo el drama gira en torno a la desesperada búsqueda de la inmortalidad del héroe de la historia, el rey Gilgamesh. Y en el capítulo final, cuando Gilgamesh está a punto de alcanzar su meta- pero sin conseguirlo, se encuentra en los confines del mundo con una tabernera a la que le explica el empeño que le ha llevado hasta allí. Y ésta le dice: “… por qué no te dejas de perseguir quimeras y no vas a por la felicidad que está al alcance de todo el mundo: buscar una mujer y formar una familia…”

Y cómo soy el último sumerio, voy a decirles algo parecido: Gracias por su infinita paciencia y váyanse a ser felices con sus familias.

¡Muy buenas noches y gracias de nuevo!

GHILGAMES 2Gilgamesh y Lamassu del palacio de Sargon II,  Khorsabad (Dur-Sharrukin), 713-706 a. C. en el Museo de Louvre, Paris, Francia

GHILGAMESGilgamesh

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE

15 jueves Ene 2015

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

civilizație, cultură, identitate etnică, ROMÂN

 GANDITORUL 4

Cultura și identitatea națională înseamnă supraviețuire. În măsura în care producem cultură și ne păstrăm identitatea, vom exista. Altfel, cine știe ?

Dacă nu ar fi existat Samuel von Brukenthal, care a avut ideea și pasiunea de a colecționa valori culturale, Sibiul, orașul românesc situat în centrul țării, nu ar fi ajuns să fie declarat, în secolul nostru, în anul 2007, capitală culturală europeană.

Mecena și colecționarii au fost cei care au asigurat existența și subzistența artiștilor profesioniști, recunoașterea, cunoașterea și păstrarea valorilor de-a lungul secolelor, acolo unde a existat o civilizație a castelelor și a orașelor fortificate.

În civilizația rurală, satul a fost creatorul și păstrătorul valorilor materiale și culturale, valori percepute și apreciate ca fiind proprii etniei, care i-au dat identitate și individualitate, aproape de natură și, în același timp, filosofice, deoarece, așa cum aprecia Eminescu, „în floare, pomul își încearcă întreaga sa putere”.

EMINESCUPrivind spre viitor, în Europa unită, etnicitatea este bunul cultural suprem pe care îl vor aprecia și apăra – putem spune, cu gelozie – toate națiunile continentului, prin proiecte și acțiuni de management cultural, pentru a-și prezerva specificul și diversitatea, adică tocmai ceea ce formează bogația culturală europeană.

În societatea informaționala actuală primim, zilnic, o avalanșă de informații, astfel încât, într-o săptămână avem acces la mai multe informații decât reușea să adune cineva, în urmă cu un secol, într-o viață de om. Aceste informații uniformizează, turtesc ca un tăvălug, robotizează.

În mod paradoxal, informația pletorică, superabundentă deculturează.

La fenomenul deculturației se adaugă cel al aculturației, termen lansat în limba engleză (aculturation) și care desemnează acea evoluție prin care o cultură provenită dintr-o țară cu potential politic, militar, economic și cultural mai mare, privilegiat, înlocuiește treptat, prin infuența ei „tăvălugitoare” specificitatea și culoarea etniilor, popoarelor și națiunilor pe care le influențează.

De aceea, este foarte important să ne păstrăm acele valori care ne definesc ca identitate, unicitate și diversitate.

Prin aceste valori vom continua să fim noi înșine și, în același timp, să îmbogățim patrimoniul cultural universal.

Termenii de cultură și civilizație au ajuns, uneori, să se confunde. Totuși, ei nu sunt identici. Pentru a simplifica lucrurile este suficient să spunem că cineva poate fi o persoană civilizată, dar, nu neapărat și cultă.

Cultura o dobândim prin lectură, cu alte cuvinte, cultura a fost, este și va rămâne eminamente livrescă. Cartea este principalul monument al culturii personale. Cultura dobandită „pe viu”, călătorind, vizitând muzee, săli de spectacole, concerte etc. este un privilegiu care trebuie completat, totuși, citind cu nesaț despre ceea ce am aflat sau trăit; după cum și experiența și emoțiile sunt altele atunci când vedem pe viu valori despre care am citit temeinic, înainte.

Limba româna nu a avut (încă) șansa pe care au avut-o ale limbi – cele neolatine, de pildă – de a beneficia de o circulație internațională.

Dar azi, românii sunt răspândiți, practic, în toată lumea, din Norvegia până în Republica Sudafricană, și din Argentina (are o regiune numită Patagonia !) până în Australia și Noua Zeelandă.

Există români strămutați care trăiesc dincolo de cercul polar sau în Extremul Orient continental, în apropiere de granițele sino-coreene.

Managementul care va asigura un viitor românesc națiunii noastre din spațiul statal, etnic, de deportare, de refugiu, și, mai recent, de emigrare, va trebui să ia în considerare toate caracteristicile și fiecare trăsătură specifică ale acestor spații.

Foarte la îndemană și ușor exploatabil este spațiul virtual pe care ni-l oferă tehnologiile moderne. Este suficient să avem idei pentru a stabili un cordon ombilical unificator !

Pentru copii, „acasa” înseamnă locul în care s-au nascut și au crescut.

Și totuși, cei născuți „departe” pot fi români în măsura în care „universul lor infantil” va fi unul românesc, dacă limba, experiențele copilăriei, basmele, sărbătorile în familie vor fi în haina și în sufletul etniei ! Vor fi marcati definitiv de această culoare a trăirilor lor.

Căci, după cum spunea scriitorul Gabriel García Márquez, „până la vârsta de 7 ani a aflat totul, știa totul”. Avea sufletul format.

Vom încheia spunând că managementul cultural nu se poate limita doar la etapa „a face cunoscută cultura româna”. Este nevoie să dăruim cultură celor care vor să accepte șansa de a fi român și de a trăi românește.

MARIA TANASE

 ARIADNA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d