Archivos de etiqueta: economie

Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América

03 lunes Ago 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , ,

A 5

Cronică din cealaltă Americă    Washington, Diana Negre

Cititorii noștri au avut și continuă să aibă ocazia de a citi, de a vedea sau a auzi la radio sau la televiziune ce gândesc jurnaliștii americani sau corespondenții acreditați în orașele Washington sau New York.

Acesta din  urmă este marele oraș cosmopolit al Americii și un loc vizitat frecvent  de turiști, în timp ce Washington este sediul guvernului federal, reședință a jurnaliștilor, are cea mai mare concentrație de avocați din lume și găzduiește un mare număr de „think tanks” –un fel de „tancuri ale gândirii”- în care, academicieni iluștri sau care aspiră la o asemenea condiție își folosesc pregătirea primită în universități de elită pentru a arăta restului lumii ce și cum să gândească.

A 1

Cele două orașe sunt foarte diferite: în timp ce New York este o junglă urbană suprapopulată, Washington este un oraș liniștit cu o populație cu densitate mică, dar cu venituri de înalt nivel al clasei mijlocii, cu parcuri și muzee gratuite, străzi străjuite de arbori, cu flori, din luna mai, până în noiembrie, când spectacolul vegetal se încheie cu o sărbătoare a toamnei în toată gama culorilor roșii.

   Cu toate diferențele lor de ritm și caracter, ambele metropole au în comun afinități politice: dacă New York-ul i-a dat, acum 4 ani, 79% din voturile sale democratei Hillary Clinton, Washington i-a luat-o înainte cu 91%.

A 2

În aceste două orașe apar cele mai influente ziare din țară: New York Times, citit și de redacțiile din toată lumea, și Washington Post, care acum este proprietatea milionarului Jeff Bezos, stăpânul firmei Amazon. Amândouă aceste ziare sunt lecturi obligatorii pentru elitele țării. Cu toate că USA Today și Wall Street Journal, cu tonuri politice mai nuanțate, au o circulație de câteva ori  mai mare, nu sunt acestea izvoarele din care se adapă corespondenții străini.

În Washington și New York, cu restaurantele lor internaționale, cu elitele lor intelectuale și centrele lor de influență, Donald Trump cu impolitețele sale produce respingere și chiar silă, care se reflectă zilnic în ziarele editate în aceste orașe.

Dar, la mai puțin de o oră de mers cu automobilul spre interior, există o altă țară ai cărei locuitori au puține privilegii și o slabă protecție în fața avatarelor, cum este de pildă pandemia, care a costat multe locuri de muncă, spre deosebire de funcționarii și experții din orașe care, pe lângă faptul că primesc salarii mult mai mari, lucrează în tele-muncă de acasă.

Tocmai acești privilegiați îi sfătuiesc să nu-și trimită copiii la școală sau să nu-și viziteze rudele, ceea ce are consecințe total diferite pentru elitele de la orașe, în comparație cu zonele rurale, unde mulți părinți nu au cunoștințele necesare pentru a-și putea ajuta copiii la lecțiile pentru școală, sau nu găsesc cu cine să-i lase atunci când sunt la muncă.

Sunt „cele două Americi” la care se tot referă oamenii politici progresiști și care doresc ștergerea diferențelor dintre elitele urbane puternice și locuitorii din imensele câmpii ce se întind de la Munții Apalași până la Munții Stâncoși, oameni care nu numai că au bani mai puțini, dar sunt conștienți că sunt disprețuiți  pentru că păstrează valori tradiționale ca patriotismul, religia sau familia.

A menține unite aceste două Americi, cu culturi, aspirații și posibilități diferite nu a fost niciodată ușor. Războiul de secesiune a fost o înfruntare între cei care aveau concepții opuse despre țara lor.

Atunci lupta s-a concentrat asupra sclaviei.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Crónica desde la otra América  Washington, Diana Negre

A 3

Nuestros lectores han tenido y tienen la oportunidad de leer en las páginas de este y otros diarios, o de ver y oír en las radios y televisiones de nuestro país, lo que piensan los periodistas norteamericanos y los residentes de las ciudades de Washington o Nueva York, donde viven nuestros corresponsales.

Esta última es la gran ciudad cosmopolita de América y lugar visitado con frecuencia por nuestros compatriotas turistas, mientras que Washington es la  sede del gobierno federal,  residencia de periodistas, tiene la mayor concentración de abogados del mundo y aloja un gran número de “think tanks” -algo así como “tanques del pensamiento”- en que académicos ilustres o con aspiraciones de serlo, utilizan la preparación recibida en las universidades de élite para decir al resto del mundo lo que debe pensar.

Ambas ciudades son muy distintas: mientras NY es una jungla urbana super densa, Washington es una ciudad tranquila con una población escasa en densidad, pero de alto nivel medio de ingresos, con parques y museos gratuítos y calles arboladas que exhiben sus flores, desde mayo hasta noviembre, cuando el espectáculo vegetal termina con el fin de fiesta otoñal en toda la gama de rojos.

A pesar de sus diferencias en ritmo y carácter, ambas metrópolis tienen en común sus afinidades políticas: si NY dio, hace 4 años, el 79% de sus votos a la demócrata Hillary Clinton, Washington se le adelantó con nada menos que el 91%.

A 4

En estas dos ciudades se publican los diarios más influyentes del país: El New York Times, leído también por las redacciones del mundo entero, y el Washington Post, ahora propiedad del millonario Jeff Bezos, dueño de Amazon. Ambos son lectura obligada para las élites del país.  Aunque el USA Today y el Wall Street Journal, de tono político más  matizado, tienen una circulación varias veces mayor, no son las fuentes de las que beben los corresponsales extranjeros.

En Washington y Nueva York, con sus restaurantes internacionales, sus élites intelectuales y sus centros de influencia, Donald Trump con sus malos modales produce rechazo y hasta repugnancia, que se refleja diariamente en los diarios editados en estas urbes.

Pero a poco más de una hora en coche hacia el interior, hay otro país cuyos residentes gozan de pocos privilegios y escasa protección ante avatares como la pandemia, que ha costado muchos puestos de trabajo, a diferencia de los funcionarios y expertos urbanos quienes, además de cobrar mucho más que ellos, están trabajando desde sus casas.

Estos mismos privilegiados les dicen que no manden a sus niños a la escuela o que no visiten a sus familias, lo que tiene unas consecuencias muy distintas para las élites urbanas que para las zonas rurales, donde muchos padres no tienen conocimientos suficientes para ayudar a sus hijos a seguir las clases, o no encuentran con quien dejarlos si ellos están trabajando

Son “las dos Américas” a las que tanto se refieren los políticos progresistas deseosos de reducir las diferencias entre las élites urbanas pudientes y los residentes de las vastas planicies que se extienden desde los Apalaches hasta las Rocosas, gente que no solo tienen menos dinero, sino que se saben menospreciados por mantener valores tradicionales como el patriotismo, la religión o la familia.

Mantener unidas estas dos Américas, de culturas, aspiraciones y posibilidades diferentes, no ha sido nunca fácil.  Ya la guerra de secesión enfrentó a quienes tenían conceptos opuestos de su país.

Entonces la lucha se centró en la esclavitud.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP 

25 sábado Jul 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

T 1

RAȚIUNILE LUI TRUMP   Washington, Diana Negre

A-l critica pe actualul președinte american este atât de ușor, încât o face aproape toată lumea. Însă, sunt domenii și situații în care are dreptate; de exemplu, în politica de securitate.

Până la venirea lui Donald Trump la președinția SUA, această țară se afla în dubla inerție creată de victoriile asupra Axei în cel de al Doilea Război Mondial și, mai târziu, asupra URSS. Mai ales triumful armat i-a permis Casei Albe să monteze o structură de alianțe care unea strâns lumea liberă cu cauza americană (aproape că o ținea legată). Era o afacere rotundă pentru toți partenerii: Pentagonul își putea permite să aibă o organizație militară proporțională cu populația sa și rațional de costisitoare; iar aliații săi se bucurau de o securitate militară  – pax americana – cu cheltuieli minime.

Adică, analizate în profunzime, cele două victorii (asupra germanilor și japonezilor, în războiul cald, si asupra URSS, în războiul rece) se dovedesc a fi, esențialmente, două victorii economice. Cei din Axă au fost învinși deoarece nu aveau nici oameni și nici resurse economice comparabile cu cele ale Washingtonului, iar Moscova a fost împinsă în ruină și dizolvare, deoarece nu a putut face față cursei înarmărilor, întreprinsă de președintele Reagan.

T 5

Toate acestea nu sunt și nici nu au fost, la vremea lor, un secret. Nu este un secret nici faptul că lumea din secolul al XXI-lea prezintă o constelație de confruntări cu totul diferită de cea din secolul al XX-lea. Nu numai că lumea bipolară (SUA și URSS) de atunci este, în ziua de azi, o scenă cu mai mulți protagoniști – China, Rusia, Uniunea Europeană, Japonia – și cu semiprotagoniști (Turcia și alte țări emergente), dar toți aceștia vin cu aportul lor mai mult în domeniul economic, decât în cel militar. Soluțiile bazate doar pe arme au rămas pentru grupuscule (teroriști și megalomanii radicale, ca Statul Islamic). Marii protagoniști au optat pentru modelul Reagan și încearcă să-și satisfacă interesele devenind hegemonici din punct de vedere economic…sau pe aproape.

T 3

În acest context, Trump a optat pentru o politică de securitate după criteriile stricte ale contabiității. A renunțat fără menajamente – dar nu recunoaște acest lucru – la conceptul de „jandarm al lumii”, din anii 40/50, pentru a interveni militar doar acolo și atunci când interesele vitale ale SUA se află în pericol. Astfel, retragerile din Afganistan, Siria sau din Nordul Africii au fost niște decizii pe care le-ar fi aprobat orice contabil sau orice general conștient de limitele pe care le impuneau banii din „pușculița” de care dispunea.

Însă aceste retrageri sunt niște nimicuri strategice; bătăliile decisive vor fi cele economice. Trump, în felul său și cu viziunea sa radicală, deja a intrat în luptă cu Beijing și încearcă să țină la respect Moscova. Dar, până nu e demonstrat contrariul, să scoți din joc compania tehnologică chineză „Huawei” sau să paralizezi gazoductul ruso-german „Nordstream 2” nu înseamnă nicidecum să înlături amenințarea economică ruso-chineză. Pentru a realiza acest lucru se vor mai duce bătălii în multe sectoare ale economiei și va trebui să existe o concepție politică pe care să o împărtășească și opoziția. Că aceste bătălii vor avea loc, este mai mult ca sigur. Dar, nu și rezultatul lor…

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LAS RAZONES DE TRUMP      Washington, Diana Negre

T 2

Criticar al actual presidente estadounidense es tan fácil que lo hace casi todo el mundo. Pero hay temas y situaciones en las que hace lo correcto; por ejemplo en política de seguridad.

Hasta la llegada de Donald Trump a la presidencia de los EE.UU., estos habían seguido en la doble inercia generada por las victorias sobre el Eje en la Segunda Guerra Mundial y, posteriormente, sobre la URSS. Sobre todo, el triunfo armado permitió a la Casa Blanca montar un andamiaje de alianzas que vinculaba estrechamente al mundo libre a la causa estadounidense (casi le ataba). Era un negocio redondo para todos los socios: el Pentágono podía permitirse una organización militar proporcional a su demografía y razonablemente cara; y sus aliados gozaban de una seguridad militar – la pax americana – a bajo coste.

Es decir, que si se analiza más profundamente, las dos victorias (sobre alemanes y japoneses en la guerra caliente y sobre la URSS, en la guerra fría) fueron esencialmente dos triunfos económicos. A los del Eje se les venció porque carecían de hombres y recursos económicos comparables a los de Washington y a Moscú se le llevó a la ruina – y consecuente disolución – porque no pudo hacer frente a la carrera de armamentos emprendida por el Presidente Reagan.

T 4

Todo esto no es –ni fue en su día – ningún secreto. Tampoco lo es que el mundo del siglo XXI presenta una constelación de confrontaciones totalmente diferente a la del XX. No solo que ahora el mundo bipolar (EE.UU. frente a la URSS) de entonces es hoy en día un escenario con múltiples protagonistas – China, Rusia, la Unión Europea, Japón – y casi protagonistas (Turquía y otras naciones emergentes), sino que todos ellos hacen sus mayores envites en el ámbito económico muchísimo más que en el militar. Eso de las soluciones a tiro limpio ha quedado para los grupusculares (terroristas y megalomanías radicales, como el Estado Islámico). Los grandes protagonistas han optado por el modelo Reagan y tratan de alcanzar sus intereses a fuerza de ser económicamente hegemónicos… o casi.

T 6

En este contexto Trump ha optado por desarrollar su política de seguridad con criterios eminentemente contables. Ha renunciado descaradamente – pero sin confesarlo – al concepto de “policía del mundo” de los años 40/50 y se limita a intervenir militarmente sólo dónde y cuándo corren peligro los intereses vitales de los EE.UU. Así, por ejemplo, retirarse del Afganistán, Siria o el Norte África han sido decisiones que suscribiría cualquier contable o cualquier general consciente de los límites de su “caja de guerra”.

Pero todas estas retiradas han sido fruslerías estratégicas; las batallas decisivas serán las económicas. Trump, a su manera y con su visión radical, ya ha entablado batalla con Pekín y trata de tener a raya a Moscú. Pero hasta que se demuestre lo contrario, descalabrar a la tecnológica china “Huawei” o paralizar el gasoducto ruso-alemán “Nordstream 2” no es ni mucho menos relegar la amenaza económica ruso-china. Para esto hacen falta muchas más batallas en muchos sectores de la economía y una concepción política compartida por la oposición. Que esas batallas económicas se van a dar, es seguro; lo otro, no tanto.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS

18 sábado Jul 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , ,

H 1Khalifa Haftar

LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR

Fricțiunile militare franco-turcești din ultimele săptămâni, în apele libiene, au rădăcini adânci și complexe. Și, la fel ca atâtea alte conflicte, au un fundal economic care, în acest caz, sunt marile interese ale companiei petroliere franceze „Total” pentru hidrocarburile libiene.

În ceea ce privește rădăcinile politice, acestea sunt primordialmente două: prima este convingerea Franței că o Turcie membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană (UE) ar sfârși prin a face din UE o entitate orientată economic și politic mai mult spre răsărit, în loc să rămână o opțiune culturală și financiară esențialmente atlantică. De aici, opoziția sistematică a Franței la încercările turcilor de a dobândi protagonism în Alianța Atlantică și în UE.

E 1Recep Tayyip Erdogan

A doua vine din vremea când Libia lui Gaddafi spijinea pe față terorismul anti-occidental și participa direct la atentate sângeroase în Marea Britanie și Germania. Această viziune franceză asupra Libiei, ca leagăn și sursă de finanțare a unor organizații teroriste, în primul rând anti-occidentale, a dominat conduita, în ce privește Libia, a guvernelor franceze, în ultimii 25 de ani.

L 1

Această viziune politică explică și de ce, în actualul conflict dintre Libia Occidentală (Tripoli) și cea Orientală (Bengazi), Paris-ul l-a sprijinit ferm pe Khalifa Haftar, un autentic „senior al războiului” în stil afgan, care luptă pentru Bengazi și care are aprobarea Emiratelor Arabe și a Arabiei Saudite. Acestea îi dau ajutor mai mult din rațiuni practice decât ideologice. Haftar s-a erijat în conducător al luptei împotriva fundamentalismului musulman și a Statului Islamic în Orientul Apropiat.

Pe lângă aceasta, atât Franța, cât și Emiratele și Arabia Saudită erau convinse că, ajutându-l pe Haftar, date fiind succesele sale militare, pariau pe câștigător în războiul inter-libian, și în plus, stăvileau, astfel, expansionismul turcesc în lumea musulmană. Însă, cei trei aliați ai lui Haftar s-au implicat mai mult economic decât militar în conflictul libian. Turcia, din contră, nu numai că a trimis trupe – teoretic, „mercenari”, – și material de război sofisticat (în primul rând, drone) la Tripoli, ci a oferit și continuă să ofere mult mai fățiș și mai viguros ajutor militar libienilor din partea de vest a țării. Un triumf al acestora i-ar permite lui Erdogan să stabilească în inima Mediteranei meridionale un cap de pod foarte alarmant din punct de vedre politic și strategic. Alarmant pentru toate puterile vecine, chiar și pentru Federația Rusă…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

 

L 3

LIBIA: LA GUERRA DE TODOS

H 2Khalifa Haftar

Las fricciones militares franco-turcas de las últimas semanas en aguas libias tienen luengas y múltiples raíces. Y, como tantos conflictos, tienen también un trasfondo económico que, en este caso, son los cuantiosos intereses de la petrolera francesa “Total” en los hidrocarburos libios.

En cuanto a las raíces políticas, son primordialmente dos : la primera es la convicción francesa de que una Turquía miembro pleno de la Unión Europea (UE) acabaría haciendo económica y políticamente de la UE un ente orientado hacia el este, en vez de una opción cultural y financiera esencialmente atlántica. De ahí, la oposición sistemática gala a los intentos turcos de protagonismo en la Alianza Atlántica y la UE.

E 2Recep Tayyip Erdogan

La segunda se remonta a los tiempos en que la Libia de Gaddafi apoyaba descaradamente el terrorismo anti occidental y participaba en la autoría de muy sangrientos atentados en Gran Bretaña y Alemania. Esta visión francesa de Libia como cuna y financiera de organizaciones terroristas, ante todo anti occidentales, ha dominado la conducta de los Gobiernos galos en Libia, durante los últimos cinco lustros.

Y esta visión política explica también el que en el actual conflicto entre la Libia Occidental (Trípoli) y la Oriental (Bengasi), Paris haya apoyado decididamente a Jalifa Haftar, un auténtico “señor de la guerra” a la usanza afgana, que lucha a favor de Bengasi y cuenta con el vistobueno de los Emiratos Árabes y Riad. Estos dos le prestan su ayuda más por razones prácticas que ideológicas. Haftar se ha erigido en adalid de la lucha contra el fundamentalismo musulmán y el Estado islámico en el Oriente Próximo.

L 2

Además, tanto Francia como los Emiratos y Arabia Saudí creían que ayudar a Haftar, dados sus éxitos militares, era apostar a ganador en la casi guerra civil libia, amén de frenar así el expansionismo turco en el mundo musulmán. Pero, los tres aliados de Haftar se han implicado muchísimo más económicamente que militarmente en el conflicto libio. Turquía, por el contrario, no sólo ha enviado tropas – teóricamente, “mercenarios”, – y sofisticado material bélico (ante todo, drones) a Trípoli, sino que ha seguido y sigue una política mucho más descarada y enérgica de ayuda militar a los libios occidentales. Un triunfo de este bando le permitiría a Erdogan establecer en el corazón del Mediterráneo meridional una cabeza de puente política y estratégica realmente alarmante. Alarmante para todas las potencias vecinas (e incluso la Federación Rusa), excepto Turquía, claro…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

SOCOTELILE PE DOS  /LAS CUENTAS AL REVES 

02 jueves Jul 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

D 5

SOCOTELILE PE DOS    Washington, Diana Negre

Nu există nimic nou pentru ca țările mediteraneene să vadă viața în mod diferit de cum o văd țările nordice, însă contrastul cu greu ar putea fi mai vizibil decât acum: în timp ce Banca Spaniei propune o politică de creștere a impozitelor și reducere a cheltuielilor, pentru a depăși criza economică în care ne-a cufundat coronavirusul, britanicii, americanii și nemții pregătesc exct contrariul, adică, reducerea impozitelor și sporirea ajutoarelor pentru întreprinderi și pentru privați.

Poate este o diferență de mentalitate, sau pur și simplu nordicii au casele de bani pline, însă trebuie să ne întrebăm și dacă abundența sau lipsurile sunt ca oul și găina: sărăcesc oare țările din cauza politicii lor economice sau, mai degrabă, nivelul caselor de bani este cel care determină această politică?

D 1

Să vedem cazul cel mai cunoscut, cel american: deîndată ce s-a văzut că acceastă criză va fi inevitabilă din cauza frânei pe care COVID-19 a pus-o în SUA, ca de altfel în toată lumea, autoritățile care administrează economia s-au grăbit să ia măsuri de emergență. Unele impozite au rămas înghețate, pensionarii bogați nu sunt obligați să-și încaseze fondurile lor particulare de pensii în momentele în care investițiile pierd din valoare, iar instituțiile guvernamentale oferă generoase subvenții pentru particulari și întreprinzători.

Că aceste măsuri vor duce la o mare îndatorare este o certitudine pentru toată lumea, însă democrații și republicanii au lăsat deoparte divergențele de partid și au căzut de acord că era nevoie să se ia măsuri conjuncturale. Această criză trebuie să fie depășită prin orice mijloace și e nevoie să se pregătească calea pentru ca normalitatea să revină cât mai curând.

Poate, în cazul SUA, o asemenea conduită economică ar putea fi interpretată ca o consecință a avantajului că acest colos joacă pe piețele internaționale, în bună măsură deoarece dolarul încă este o monedă de rezervă: Banca Centrală a Americii joacă cu un avantaj pe care mulți îl compară cu cel al cazinourilor față de clienții lor: Banca, se spune, câștigă întotdeauna.

Și alte țări dezvoltate, în ciuda diferențelor importante dintre ele, urmează modelul american. Vorbim de Germania sau de Marea Britanie, care acceptă și ele o îndatorare temporară pentru a aplica măsuri conjuncturale.

Desigur, și atitudinea electoratului contează foarte mult: pe meleagurile noastre se afirmă foarte frecvent că sarcina cea mai importantă a guvernului este să redistribuie bogăția, căci lumea pune la îndoială dreptul oricui de a câștiga mai mult decât ceilalți. Iar dacă într-adevăr câștigă, este obligat să „restituie” excesul care îi face pe unii mai bogații decât alții.

Faptul că unii crează bogăție, iar alții nu, e o chestiune secundară.

Cealaltă filosofie este cea contrară: în multe țări nordice lumea crede că, pentru a distribui bogăția, aceasta trebuie mai întâi să fie creată, iar în acest scop este nevoie de capital și spirit întreprinzător. „Filosofia” lor este să dea un stimul economic, pentru ca societatea să poată genera bogăție, ceea ce este foarte dificil fără capital.

D 2

Desigur, această muncă întreprinzătoare ar putea fi lăsată și pe seama guvernelor, însă este o linie care se lovește de dificultăți practice: acolo unde s-a aplicat, rezultatele economice nu au fost grozave, iar sprijinul populației a fost atât de redus, încât guvernele s-au îndreptat spre dictatură…sau chiar au dispărut.

O excepție pe care unii o văd ca pe o a treia cale, ar putea fi modelul chinezesc, cu un capitalism de stat care permite cetățenilor – dar, mult mai săraci decât populația occidentală -, să trăiască mai bine decât nivelul de care nimeni nu-și amintește sau decât și l-ar fi putut imagina. Această prosperitate, împreună cu tradițiile specifice ale acestei societăți, atât de diferită de a noastră, a dus la o situație surprinzătoare pentru politologii occidentali: prosperitatea nu a adus democrație.

În lumea occidentală sunt alți parametri, însă o speculație interesantă ar fi să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă, în zona lumii noastre, lipsurile ar duce la dispariția libertăților cu care suntem obișnuiți. Dacă COVID-19 ne-ar duce la o penurie economică de neimaginat azi, asemenea niveluri ar distruge obiceiurile noastre democratice, și atunci, acesta ar deveni primul virus politic din Istorie.

D 3

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LAS CUENTAS AL REVES  Washington, Diana Negre

D 6

No hay nada nuevo en que las sociedades mediterráneas vean la vida de otra forma que las nórdicas, pero el contraste difícilmente podía ser más visible que ahora: mientras el Banco de España propone una política de subida de impuestos y recorte de gastos para superar la crisis económica en que nos ha sumido el corona virus, británicos, norteamericanos y alemanes preparan todo lo contrario es decir, recortes de impuestos e incremento de ayudas a empresas y particulares.

Tal vez la diferencia sea de mentalidad, o simplemente del estado de las arcas públicas, pero también hay quienes se preguntan si la abundancia y la estrechez son como el huevo y la gallina: ¿se empobrecen los países a causa de su política económica, o es más bien el nivel de sus arcas el que determina esta política?

Para tomar el caso más conocido, el norteamericano: en cuanto se vió que la crisis sería inevitable por causa del frenazo que el Covid-19 impuso allí, como en casi todo el mundo, las autoridades económicas se apresuraron a tomar medidas de emergencia. Algunos impuestos quedarían congelados, los jubilados ricos no se verían obligados a cobrar sus fondos particulares de pensiones en momentos en que las inversiones habían perdido valor, al tiempo que las instituciones gubernamentales abrían la mano generosamente con subvenciones a particulares y empresarios.

Que estas medidas llevarían a un gran endeudamiento no lo dudaba nadie, pero demócratas y republicanos dejaron de lado sus divergencias partidistas y estaban de acuerdo en la necesidad de medidas coyunturales. Se trata de superar esta crisis como sea y preparar el camino para que la normalidad pueda volver, cuanto antes.

Quizá, en el caso de Estados Unidos, semejante diferencia de conducta económica  podría interpretarse como consecuencia de la ventaja con que ese coloso juega en los mercados internacionales, en buena parte porque el dólar todavía es la moneda de reserva: el Banco Central norteamericano juega con una ventaja que muchos comparan a la de los casinos con respecto a sus clientes: La banca, se dice, siempre gana.

D 4

Pero otros países desarrollados, a pesar de diferencias importantes entre ellos, siguen el modelo americano. Podríamos hablar de Alemania o de Gran Bretaña, que también aceptan un endeudamiento temporal para aplicar medidas coyunturales.

Naturalmente, la actitud de los votantes tiene también mucho que ver: en nuestras latitudes es frecuente oír que la tarea más importante del gobierno es la redistribución económica, pues la gente cuestiona con frecuencia el derecho de nadie a ganar más que los demás y, si lo hace, está obligado a “restituir” el exceso que hace a unos más ricos que a otros.

Que unos creen riqueza y otros no, es cuestión secundaria.

La otra filosofía es la contraria: en muchos países nórdicos creen que para repartir la riqueza hay que crearla y eso requiere capital y espíritu emprendedor. Su “filosofía” es dar un estímulo económico para que la sociedad sea capaz de generar riqueza, algo difícil de hacer sin capital.

Claro que esta labor emprendedora se podría encargar también a los gobiernos, pero es una línea que topa con dificultades prácticas: donde se ha aplicado, los resultados económicos han sido malos y el apoyo de la población ha sido tan escaso, que los gobiernos se encaminaron a la dictadura…o incluso la desaparición.

Una excepción, que algunos ven como una tercera vía, podría ser el modelo chino, con un capitalismo de estado que permite a los ciudadanos – aunque mucho más pobres que la población occidental -, vivir mejor de lo que nadie recuerda o habría podido imaginar. Esta bonanza desconocida, junto a las tradiciones peculiares de esta sociedad tan distinta de la nuestra, ha llevado a una situación sorprendente para los politólogos occidentales: la bonanza no ha traído democracia.

En el mundo occidental rigen otros parámetros, pero una especulación interesante sería pensar en lo que ocurriría si en nuestra zona del mundo las estrecheces acabasen con las libertades a las que estamos acostumbrados.  Si el Covid-19 nos llevara a una penuria económica impensable hoy, tales niveles que destruiría nuestras costumbres democráticas, se convertiría en el primer virus político de la Historia.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES

01 miércoles Jul 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

T 7

FANTEZII ELECTORALE     Washington, Diana Negre

Lupta lui Trump pentru a-și reînnoi mandatul prezidențial a început în orașul Tulsa, unde, după câteva luni de izolare care împiedicau adunările masive, polemicul președinte a convocat o nouă adunare politică, pentru a stârni entuziasmul susținătorilor săi.

Două sunt lucrurile cu consecințe electorale importante care trebuie să fie bine lămurite: mai întâi, numărul și entuziasmul participanților, iar, în al doilea rând, reacția țării la protestele care au avut loc din cauza locului ales.

În privința numărului participanților și a atitudinii lor, acesta ne indică în ce măsură Trump rămâne atrăgător pentru adepții săi, care, până acum, i-au fost fideli, fără condiții.

Iar în ceea ce privește reacția restului țării, există deja o probă de forță a organizațiilor care au încercat să-l înlăture chiar din momentul în care și-a anunțat candidatura la președinție, în 2015.

T 3

Pentru moment, mulțimea participanților se pare că îl favorizează pe Trump, deoarece cea mai bună modalitate de a aprecia entuziasmul adepților săi este să vezi numărul participanților, care, în general, este atât de mare, încât adunările se convoacă în stadioane sportive cu capacități pentru mii de persoane. De obicei, nu e spațiu suficient, căci vine lume nu numai din oraș, dar și de la sute de kilometri de jur împrejur, și chiar din statele vecine. De obicei, oamenii fac coadă 24 și chiar 48 de ore pentru a obține un loc la aceste întruniri.

În acest caz, capacitatea stadionului de este de 19.500 de locuri, și urmează să vedem dacă afluența va fi la fel de mare. Au existat peste un milion de cereri, în timp ce corturile de campanie și rulotele s-au tot adăugat la coada pentru a obține un loc în tribunele stadionului.

A doua chestiune, adică proba de forță, va fi înfruntarea obișnuită cu inamicii tradiționali ai lui Trump, susținuți financiar de grupuri sau persoane care dispun de fonduri ample și de majoritatea mijloacelor de informare în masă din țară. Acum, aceștia îl critică deoarece Trump a ales orașul Tulsa, din statul Oklahoma, căci văd în această alegere încă o dovadă a rasismului pe care l-ar promova Trump, foarte dăunător, dată fiind tensiunea rasială care s-a declanșat în țară.

Căci, acum 101 ani, înfruntările rasiale din Tulsa au costat viața a 26  de negri și a 10 albi. Cărțile de istorie vorbesc de „un mare masacru rasial”, deoarece un cartier prosper, cunoscut ca „Wall Street Negru”, cu o populație de culoare de 100.000 de locuitori, a fost pe jumătate distrus de atacatori albi, care credeau că răzbună violarea de către un negru a unei fete albe.

Se pare că nu avusese loc niciun viol, însă acea zi și jumătate de violență, din anul 1919, despre care nu prea se vorbește, a revenit în dezbaterea publică în aceste momente de agitație rasială pe care le înregistrează America. Acum, servește pentru a-l acuza pe Trump de rasism, deoarece a ales tocmai acest loc pentru a-și reîncepe campania prezidențială.

T 6

Trump și Biden

Și aceasta se întâmplă în momente decisive și periculoase pentru candidatura sa, al cărei risc major nu îl reprezintă tulburările rasiale, care probabil vor înceta cu mult înainte de alegeri, dacă nu vor izbucni alte incidente grave. Adevăratul pericol este pierderea principalului element din ceea ce atrage electoratul spre Trump, adică forța economiei: folosirea forței de muncă și bursele au tot crescut înainte de apariția coronavirusului, însă, acum, există un șomaj de 13% din mâna de lucru.

Și mai rău este că mulți dintre cei care își pierd joburile sunt adepți ai lui Trump, oameni fără studii superioare, care nu pot beneficia de munca pe internet. Această situație îi afectează și pe micii întreprinzători care îl urmau pe Trump datorită prosperității economice din ultimii ani: când aceștia încearcă să-și reia activitatea, nu găsesc muncitori, cu toate că indicele șomajului este foarte înalt. Căci ajutoarele pentru șomaj au și  acest efect de a face munca foarte puțin atrăgătoare: de multe ori, ajutorul de șomaj este comparabil cu salariul câștigat cu sudoarea frunții.

T 1

Nu e de mirare că rivalul democrat al lui Trump, fostul vicepreședinte Biden, conduce în sondaje: cu tot dezavantajul evident al aparenței sale senile, are 9 puncte de avantaj asupra lui Trump.

Însă, până la alegeri, situația se poate schimba radical dacă, așa cum dorește actualul locatar al Casei Albe, țara va cunoaște o perioadă de recuperare accelerată. Și chiar dacă se va întâmpla așa, nu există garanții că, dacă sondajele îl vor readuce în față, va și câștiga: acum 4 ani, Hillary Clinton avea un avantaj de 12 puncte în sondaje. Și cel care a câștigat a fost Donald Trump.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

FANTASIAS ELECTORALES    Washington, Diana Negre

T 2

La lucha de Trump por renovar su mandato presidencial se inició en la madrugada de hoy, todavía sábado en la ciudad de Tulsa, donde tras meses de confinamiento que impedían reuniones masivas, el polémico presidente convocó de nuevo un mitin político para atizar el entusiasmo de sus seguidores.

Dos cosas de grandes consecuencias electorales deberían quedar claras: primero, la cantidad y entusiasmo de los asistentes y segundo, la reacción en el resto del país ante las protestas que ya se han ido realizando por la elección del lugar.

En cuanto a lo primero, es decir, el número de asistentes y su actitud, nos habría de indicar si Trump mantiene el atractivo entre sus seguidores, que hasta ahora eran incondicionales.

Y en cuanto a lo segundo, es decir la reacción en el resto del país, hay ya una prueba de fuerza para las organizaciones que tratan de desbancarlo desde que anunció su candidatura presidencial en 2015.

Por ahora, parece que la primera cuestión le favorece a Trump, porque la mejor manera de valorar el entusiasmo de sus seguidores es ver el número de asistentes, que generalmente es tan grande, que las convocatorias se hacen en estadios deportivos con capacidad para millares de personas.  Lo habitual es que no haya espacio suficiente, pues no solo acude gente de la ciudad, sino de cientos de kilómetros a la redonda, incluso de estados vecino. Es habitual que el público haga cola durante más de 24 o incluso 48 horas para conseguir un puesto.

En este caso el aforo de es 19.500 y el gran interrogante era si también se repetiría una afluencia similar. No es difícil de calcular porque hay que conseguir entradas para el evento y este jueves se habían registrado nada menos que un millón de solicitudes, mientras que la acumulación de tiendas de campaña, roulottes y coches vivienda donde se alojaban personas que se iban añadiendo a la cola, no hacía más que crecer.

La segunda cuestión, es decir la prueba de fuerza, será el enfrentamiento habitual entre los enemigos tradicionales de Trump, financiados por grupos o personas con amplios fondos y ayudados por la mayoría de los medios informativos del país. Ahora, presentan críticas porque Trump eligió a la ciudad de Tulsa, en el estado de Oklahoma, en lo que ven una muestra más del racismo que supuestamente promueve Trump, lo que podría ser especialmente dañino en los momentos de tensión racial que vive el país.

Es porque, hace 101 años, los enfrentamientos raciales en Tulsa costaron la vida a 26 negros y 10 blancos. Los libros de historia hablan de una “gran masacre racial” porque un barrio tan próspero que lo conocían como el “Wall Street Negro, con una población de color de 100.000, quedó semidestruído por atacantes blancos que creían vengar la violación, por parte de un negro, de una ascensorista blanca.

T 4

Biden y Trump

Tal violación parece que no se produjo, pero aquel día y medio de violencia, en 1919, del que raramente se habla,  ha vuelto al debate público en los momentos de agitación racial que está viviendo América.  Ahora sirve para acusar a Trump de racismo por haber escogido ese lugar para reiniciar su campaña presidencial.

Es algo que ocurre en momentos decisivos y peligrosos para su candidatura cuyo mayor riesgo que enfrenta no son los disturbios raciales, que probablemente cesarán mucho antes de las elecciones, si no hay nuevos incidentes graves. El auténtico peligro está en perder su atractivo principal, que ha sido la fuerza de la economía: el empleo y las bolsas iban creciendo antes de que el corona virus produjera un parón que llevó al desempleo actual del 13%.

Peor aún, muchos de los que pierden su trabajo son seguidores de Trump, gentes sin gran preparación académica, que no pueden beneficiarse del trabajo por internet.  Y la situación también perjudica a los pequeños empresarios que seguían a Trump por la bonanza de los últimos años: al intentar reanudar sus actividades, no encuentran trabajadores a pesar del elevado índice de paro. Y esto se debe a que las ayudas al paro tienen la contrapartida de hacer el trabajo poco atractivo: muchas veces, el seguro de desempleo es mayor que el salario ganado con el sudor de su frente.

T 5

No es de extrañar que el rival demócrata de Trump, el ex vicepresidente Biden, vaya por delante en las encuestas: a pesar de una desventaja tan evidente como su apariencia senil,  le lleva en las encuestas 9 puntos ventaja a Trump.

Pero, a cinco meses de las elecciones, la situación puede cambiar radicalmente si,  como desea el actual ocupante de la Casa Blanca, el país entra en una recuperación acelerada. Pero aunque esto ocurriera, ni aún así hay garantías de que las encuestas lo pongan por delante: hace 4 años Hillary Clinton llevaba una ventaja de 12 puntos en los sondeos. Y quien ganó las elecciones fue Donald Trump.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS

30 martes Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

G 2

COVID-19 ȘI SEZONIERII

Marile reizbucniri recente ale pandemiei COVID-19 în Germania au o trăsătură specifică: există un focar comun bine stabilit – abatoarele din Renania Westfalia – și majoritatea celor contagiați sunt sezonieri străini.

Definiția acestor reizbucniri s-ar putea reduce și mai mult – prima cauză este lupta pentru a reduce costurile -, dar, acest lucru nu mai este o trăsătură specifică a cărnii și nici a nemților. Concurența prețurilor pe piață este universală. Îar pe piața germană a cărnii, pentru a vinde un kilogram de carne de porc sub 10 €, e nevoie să se recurgă la cei mai ieftini sezonieri.

Era de așteptat ca eventualele noi focare să izbucnească în abatoare. Mai întâi, deoarece în abatoare se lucrează în condiții optime pentru virusuri: temperatura mediului ambiant este între 6º și 10º, iar vecinătatea muncitorilor este foarte apropiată la banda de tranșare.

G 8

Ceea ce surprinde, într-o oarecare măsură, este prezența masivă a sezonierilor străini în abatoarele germane. Desigur, surpriza se mai reduce dacă ținem seama de faptul că lucrătorul din abator nu mai este un specialist, ci un muncitor fără calificare pus să muncească mult, pentru un salariu mic. În abatoarele din Renania Westfalia, slariul brut al unui lucrător de rând este de 2.000 de € pe lună, cu săptămâna de lucru de 50 de ore. Nemților li se pare a fi un salariu mic pentru o mucă grea; însă, pentru locuitorii din fosta Europă comunistă este un salariu de rege. Polonezii, care se află printre cei mai bine plătiți muncitori din Europa de Răsărit, primesc la ei în țară pentru aceeași muncă, echivalentul a 1.150 €; iar pentru bulgari și români salariul oferit de nemți este de vreo câteva ori mai mare decât salariile lor de acasă.

G 5

În aceste condiții, este ușor de înțeles de ce cea mai mare întreprindere procesatoare de carne din R.F.Germania – Tönnies -, cu o schemă de 6.500 de persoane, a angajat 4.000 de ne-germani: 2.000 de români, 1.500 de polonezi și 500 de bulgari. De fapt, i-a angajat, dar fără contract. Imensa majoritate muncesc pentru întreprinderi subcontractate de către abatoare, ceea ce simplifică enorm activitatea de recrutare pentru întreprinderile de procesare a cărnii.

Paradoxal este faptul acest lucru este rezultatul creșterii nivelului de viață. Odată cu bunăstarea, lumea nu numai că a început să consume mai multă carne, dar și de mai bună calitate. Ramura mezelurilor a evoluat de la nivelul aproape artizanal (așa era încă în 1960) la cel industrial, în 1970. Atât de industrial, încât Tönnies prelucrează, acum, aproximativ 18.000 de tone de carne pe an.

Contrapartida acestei situații este că dependența industriei cărnii de prețul mânii de lucru a devenit prioritară. Atât de mult, încât, acum, cu criza cauzată de COVID-19 și sporirea severă a controalelor sanitare în abatoare și în reședințele  sezonierilor, multe dintre marile întreprinderi germane din această ramură se gândesc foarte serios să-și mute instalațiile în țări cu salarii mici.

Mai ales, deoarece cred că e viabil să reduci costurile și foarte greu să mărești prețurile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

G 1

COVID-19 Y LOS TEMPOREROS

G 4

Los grandes rebotes recientes de la pandemia del covid-19            en Alemania son un tanto peculiares: tienen un foco común bien definido – los mataderos de Renania Westfalia – y la mayoría de los “contaminados de primera hora” son temporeros extranjeros.

La definición de estos rebrotes se podría resumir aún más – la causa primera es la lucha por reducir costes -, pero esto ya no es específicamente cárnico y alemán. La competencia de precios en los mercados es universal. Y en el alemán de la carne, para poder vender el kg de porcino a menos de 10 € el kg. se ha de recurrir al peonaje más barato.

Era de esperar que, si surgían rebrotes, éstos se registrasen en los mataderos. En primer lugar, porque allá se trabaja en condiciones óptimas para el virus: temperatura ambiente de entre 6º y 10º y la estrecha vecindad de los trabajadores en la cadena despiezadora.

Lo que sorprende un tanto es la presencia masiva de temporeros forasteros en los mataderos germanos. Claro que la sorpresa se desvanece si se tiene en cuenta que hoy en día el matarife ya no es un especialista, sino un trabajador sin cualificar del que se espera que cobre poco y trabaje mucho. En los mataderos de Renania Westfalia el sueldo bruto de un peón es de 2.000 € brutos mensuales, con semana de 50 horas laborales. A los alemanes les parece poco dinero por un trabajo pesado; pero a los habitantes de la Europa excomunista les resulta un salario regio. Los polacos, unos de los mejor pagados del mundo laboral euro-oriental, cobran en casa por el mismo empleo el equivalente de 1.150 €; y para búlgaros y rumanos los emolumentos alemanes significan múltiplos de sus salarios domésticos.

G 6

En estas condiciones se entiende que la mayor empresa cárnica de la RFA – Tönnies -, con una plantilla de 6.500 personas, emplee a 4.000 no germanos: 2.000 rumanos, 1.500 polacos y 500 búlgaros. En realidad, los emplea, pero no los contrata. La inmensa mayoría de los temporeros extranjeros trabajan para empresas subcontratadas por los mataderos, lo que simplifica enormemente la labor de contratación de las cárnicas.

Lo paradójico de esta situación es que es producto de la subida del nivel de vida. Con el bienestar, la gente no sólo empezó a consumir más carne sino que también de mayor calidad. Y el ramo charcutero pasó de casi artesanal (todavía en el 1960) a industrial ya en 1970. Tan industrial, que Tönnies elabora actualmente en torno a las 18.000 toneladas de carne al año.

G 7

La contrapartida de esta situación es que la dependencia de la industria cárnica del precio de la mano de obra se ha vuelto prioritaria. Tanto que ahora, con la crisis del covid-19 y el incremento severo de los controles sanitarios de los mataderos y las residencias de los temporeros, muchas de las grandes empresas alemanas del ramo están considerando seriamente el traslado de sus instalaciones a las naciones de salarios bajos.

En primer lugar, porque creen que es viable bajar costos, pero muy difícil subir precios.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN

20 sábado Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

V 5

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN

Rusia și Turcia s-au înfruntat aproape tot timpul de-a lungul Istoriei, dar, cu toate acestea, există, în prezent, un mare paralelism între evoluțiile lor istorice. Iar conduitele respectivilor lor lideri  – Putin și Erdogan – prezintă o asemănare frapantă.

Amândoi sunt naționaliști încăpățânați, amândoi aspiră să revină la grandori istorice și amândoi își văd, în aceste momente, frânate ambițiile de niște conjuncturi economice nefavorabile. Și – cea mai surprinzătoare dintre coincidențe – amândoi au obținut, în ultima vreme, succesele lor cele mai mari în Mediterana: Putin, în Siria, și Erdogan, în Libia, două țări în care interesele Ankarei și ale Kremlinului sunt total antagonice. În timp ce Rusia îl sprijină pe Assad în Siria și pe Haftar în Libia, Turcia pariază în mod clar pe rivalii acestora.

V 1

Faptul că, în ciuda acestui antagonism există o relativă conivență ruso-turcă în cele două țări din Levant se datorează succesului pe care l-au avut până acum în atingerea scopurilor lor mediteraneene: Rusia a reușit să-și stabilească în Libia Orientală cel de al doilea cap de pod (primul se află de decenii în Siria), iar Erdogan a putut să înlăture importanța kurzilor în Siria și să frâneze înaintarea lui Haftar, pe care îl ajută generos Egiptul, Emiratele, Arabia Saudită și Franța, țări care nu văd cu ochi buni ascensiunea turcă.

De acum înainte, conviețuirea meridională ruso-turcă va fi mult mai dificilă. Pe de o parte, nu mai există „țări ale nimănui” în care să-și împartă zonele de influență. Iar, pe de alta, decăderea economică va împinge inexorabil Ankara spre orbita occidentală, deoarece numai de acolo vor putea veni rapid marile investiții de capital și mulțimile de turiști cu bani, care să reducă dezechilibrul balanței de plăți. Dacă economiile lor nu se reactivează, pe măsură ce va trece timpul, tradiționalul antagonism politic ruso-turc va sfârși prin a se impune în relațiile dintre Ankara și Kremlin.

V 4

Și să nu uităm ultimele manevre diplomatice ale lui Erdogan – apropierea de Algeria și menținerea ajutorului pentru Frații Musulmani – care trezesc reacții tot mai ostile în lumea islamică conservatoare… Însă, cu toate acestea, nu a reușit deloc să se apropie de șiismul condus de Teheran, marele rival istoric al islamismului sunit!

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ERDOGAN, COMO PUTIN

V 3

Rusia y Turquía han estado enfrentadas en casi todo a lo largo de la Historia, pese a lo cual hay actualmente un gran paralelismo de sus evoluciones políticas. Y las conductas de sus respectivos líderes – Putin y Erdogan – presentan una similitud llamativa.

Ambos son nacionalistas empecinados, ambos dirigentes aspiran a regresar a grandezas históricas y ambos ven en estos momentos frenadas sus ambiciones por coyunturas económicas desfavorables. Y – la más sorprendente de las coincidencias – ambos han registrado últimamente sus mayores éxitos en el Mediterráneo: Putin, en Siria, y Erdogan, en Libia, dos naciones en las que los intereses de Ankara y el Kremlin son totalmente antagónicos. Mientras Rusia apoya a Assad en Siria y a Haftar en Libia, Turquía apuesta ostentosamente por los rivales de estos.

El que, a pesar de ese antagonismo, exista una relativa connivencia ruso-turca en las dos naciones del Levante se debe a que hasta ahora las dos han conseguido sus respectivas metas mediterráneas : Rusia ha logrado en Libia Oriental su segunda cabeza de puente (la primera está desde hace decenios en Siria) y Erdogan ha podido relegar la importancia kurda en Siria y frustrar los avances de Haftar, a quien ayudan generosamente Egipto, los Emiratos, Arabia Saudí y Francia, países todos que ven con malos ojos el ascenso turco.

V 2

Pero a partir de ahora la convivencia meridional ruso-turca será mucho más difícil. Por un lado, ya no existen “tierras de nadie” en que repartir sus zonas de influencia. Y por otro lado, la decadencia económica empujará inexorablemente a Ankara cada vez más hacia la órbita de influencia occidental ya que sólo de allá pueden llegar rápidamente las grandes inversiones de capital y las riadas de turistas adinerados que reduzcan el desequilibrio de la balanza de pagos. A medida que pase el tiempo sin que se reactiven las respectivas economías, el tradicional antagonismo político ruso-turco irá imponiéndose en las relaciones de Ankara y el Kremlin.

Sin olvidar que los últimos brujuleos diplomáticos de Erdogan – la aproximación a Argelia y la persistencia en sus ayudas a los Hermanos Musulmanes – provocan reacciones cada vez más hostiles del mundo islámico conservador…¡Y sin lograr, a pesar de ello, acercarse ni un ápice al chiismo que lidera Teherán, el gran rival histórico del islamismo sunita !

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Candidatul improbabil/El candidato improbable

05 viernes Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

B 3

Candidatul improbabil            Washington, Diana Negre

În colecția de aspiranți septuagenari la președinția americană, figurează candidatul aproape sigur al partidului democrat, Joe Biden, care a devenit în mod automat purtătorul stindardului care va scăpa țara de o repetare a președinției lui Donald Trump.

Pentru Biden, este desăvârșirea unei lungi cariere politice, care a început acum aproape o jumătate de secol, când, în 1972, a fost ales senator al statului Delaware, pe lângă cei opt ani cât a fost vicepreședinte, în etapa Barack Obama.

Biden a tot avut aspirații prezidențiale, prima oară, în campania din 1987, când a fost învins de guvernatorul din Massachussets, Michael Dukakis, și acum patru ani, când a fost cât pe ce să-și atingă obiectivul. Însă, a concurat cu Hillary Clinton, iar conducătorii partidului au considerat că era rândul soției fostului președinte, Bill Clinton, care avea atât de puțin talent politic, încât l-a ajutat pe Donald Trump să ajungă președinte.

B 4

Cu toată neașteptata înfrângere a doamnei Clinton, de acum patru ani, Partidul Democrat se pare că urmează, acum, aceeași linie când se pune problema de a-i favoriza pe candidații săi și respectă „rândul” unui om care și-l așteaptă de atâtea decenii.

Dar, timpul nu trece degeaba, iar lui Biden, un candidat bun prin 2016, i se văd, acum, anii. Inițial, atrăgea prin faptul că părea a fi un aspirant moderat, cu capacitatea de a aglutina fără asperități anumite sectoare ale partidului. Însă, intervențiile sale la dezbateri și declarațiile pe care le face de când se află izolat în reședința unde se protejează de coronavirus, îi decepționează pe cei care îl vedeau ca pe o salvare a partidului.

Biden pare a fi distras, când argumentează, deviază și se risipește, iar imaginea sa moderată și centristă e foarte micșorată de când s-a apropiat de pozițiile rivalilor săi de stânga, până într-atât, încât a ajuns să apere deficite astronomice și programe sociale și ecologice pe care țara, după dezastrul economic al pandmiei, cu greu și le-ar putea permite.

Până la această criză sanitară, Trump putea fi fericit cu un asemenea rival, pe care îl poate învinge ușor, în orice dezbatere.

Însă, lucrurile ar putea fi total diferite: principalul argument al lui Trump a fost marea prosperitate economică din ultimii patru ani: țara folosea pe deplin forța de muncă, iar salariile și pensiile au crescut grație sporurilor de la burse.

Este ceea ce i-a atras chiar și pe cei cărora le repugnă personalitatea și manierele lui Trump și i-a transformat în adepți ai săi pe mulți dintre cei care nu au votat pentru el.

B 6

Însă, în campania care e pe punctul de a începe, Trump poate să constate că microsopicul coronavirus confirmă faptul că „nu există inamic mic”. Acum sunt multe întreprinderi care se închid din cauza pandemiei și aproximativ zece milioane de șomeri.

Dacă economia nu se reface, lucru puțin probabil judecând după durata și întinderea mare și lentă a pandemiei, la urne vor veni milioane de șomeri, întreprinzători ruinați, ecologiști care se bucură de aerul fără eșapamentul din trafic și progresiști care văd în criză confirmarea că nu pot fi urmate principiile unei economii de piață.

Dacă va fi așa, țara îl va schimba pe un președinte încrezut cu altul dezorientat, ceea ce nu anunță lucruri bune, nici pentru refacerea economică a SUA, nici pentru celelalte țări ale lumii, în lipsa motorului care, de atâtea ori, le-a remorcat în situații critice.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

El candidato improbable     Washington, Diana Negre

B 5

En la colección de aspirantes septuagenarios a la presidencia norteamericana, figura el casi seguro candidato del partido demócrata, Joe Biden, convertido en el portador automático del estandarte que ha de librar al país de una repetición de la presidencia de Donald Trump.

Para Biden, es la culminación de una larga carrera política, que empezó hace casi medio siglo,  cuando, en 1972, fue elegido senador del estado de Delaware, además de ocho años como vicepresidente, durante la etapa de Barack Obama.

Biden tuvo repetidamente aspiraciones presidenciales, la primera vez, en la campaña de 1987, en que fue derrotado por el gobernador de Massachussets, Michael Dukakis, y hace cuatro años, la vez en que estuvo más cerca de lograr su meta. Pero, compitió con Hillary Clinton y  los líderes del partido consideraron que el turno correspondía a la esposa del ex presidente, Bill Clinton, de tan escaso talento político que ayudó a llevar a Donald Trump a la presidencia.

A pesar de la inesperada derrota de Clinton, hace cuatro años, el Partido Demócrata parece seguir, ahora,  la misma línea a la hora de favorecer a sus candidatos y respeta el “turno” de un hombre que lleva tantas décadas esperando.

Pero, el tiempo no pasa en balde y a Biden, un candidato muy viable en 2016, se le notan, ahora, los años. Su atracción inicial es que parecía un aspirante moderado, con capacidad aglutinadora y sin perfiles angulosos, capaces de repeler a diversos sectores del partido. Pero, sus intervenciones en los debates y sus declaraciones desde que se halla confinado a su residencia para protegerse del coronavirus, han decepcionado a quienes los veían como la salvación del partido.

Biden parece distraído, se desvía al argumentar y su imagen moderada y centrista se ve muy mermada, desde que se ha acercado a las posiciones de sus rivales de la izquierda, hasta el punto de que defiende déficits astronómicos y programas sociales y ecológicos que el país, después del desastre económico de la pandemia, difícilmente se puede permitir.

B 1

Hasta esta crisis sanitaria, Trump podía prometérselas muy felices con semejante rival, al que puede derrotar rápidamente en cualquier debate.

La realidad podría ser muy diferente: el principal argumento de Trump ha sido la enorme bonanza económica de estos cuatro últimos años en que el país goza de pleno empleo, subidas generales de salarios y fondos de pensiones rebosantes, gracias a las subidas de las bolsas.

Es algo que ha atraído incluso a quienes les repugna su personalidad y sus modales y ha convertido en sus partidarios a muchos que no votaron por él.

Pero, en la campaña que está a punto de comenzar, Trump puede encontrarse con que el microscópico virus Covid-19 demuestra eso de que “no hay enemigo pequeño”. Hay ahora empresas en vías de desaparición a causa de la pandemia y cerca de 10 millones de parados.

Si la economía no se recompone, cosa muy posible ante la dilatada y lenta extensión de la pandemia, acudirán a las urnas millones de parados, empresarios arruinados, ecologistas que disfrutan del aire sin tráfico y progresistas que ven en la crisis la confirmación de que no se puede seguir con los principios de una economía de mercado.

De ser así, el país cambiará un presidente petulante por otro que parece desorientado, lo que no augura muchas cosas buenas ni para la recuperación económica de EEUU, ni para la del resto del mundo, a falta del motor que tantas veces lo ha remolcado en situaciones críticas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Democrați pentru Trump/ Demócratas por Trump

02 martes Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

T 1Donald Trump

Democrați pentru Trump        Washington, Diana Negre

Dacă și-ar pierde principalul argument electoral, adică, bunul mers al economiei americane, președintele Trump cu greu ar fi reales, dacă nu l-ar ajuta… elitele democrate, care, în prezent, par a fi tot atât de oarbe în fața sentimentului popular, cât a fost Hillary Clinton, acum patru ani.

În Statele Unite, există un fel de coaliție nedeclarată a unor grupuri cu idei asemănătoare, pe care restul țării le vede ca pe niște elite arogante, care ignoră situația cetățeanului de rând.

Este vorba de personaje puternice, funcționari, politicieni democrați și universitari care s-au adăpat de la aceleași izvoare ideologice: universitățile primesc mai ales tineri înstăriți, care urmăresc idealuri progresiste și ignoră realitățile celor care muncesc în fabrică și adună recoltele, funcționarii hotărăsc din metropole privilegiate, ca New York și Washington, cum urmează să trăiască cei de la țară, iar Partidul Democrat este, pe zi ce trece, tot mai năpădit de elite intelectuale.

În afara Statelor Unite, puțini sunt cei care își mai amintesc de grava eroare comisă de Hillary Clinton, când i-a numit „deplorabili” pe locuitorii din zona de centru a țării, pentru simplul fapt că nu împărtășeau progresismul americanilor de pe cele două coaste, sau fraza președintelui din vremea aceea, Obama, când s-a referit la marea masă a persoanelor ignorante. Sunt oameni, a spus el, care „se refugiază în Bibliile și în armele lor”.

H 1Hillary Clinton

Obama și Hillary îi contrapuneau, astfel,  celor „deplorabili” și celor „refugiați în Bibliile lor” pe privilegiații, funcționarii, academicienii și bancherii care înțeleg politica sofisticată a piețelor deschise. În felul acesta, se situau în partea opusă milioanelor de persoane care aveau de suferit în urma închiderii fabricilor și scăderii drastice a nivelului lor de trai.

Într-o țară unde 25% dintre fundamentaliști știu să recite Biblia pe de rost, asemenea dispreț înseamnă un enorm risc electoral, atât în prezent, cât și acum patru ani.

O 1Barack Obama

La ora actuală, politicieni democrați din state ca Michigan, Wisconsin sau Pennsylvania, state-cheie pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc peste șase luni, par să fi uitat că măsurile lor pentru continuarea opririi economice pot avea efecte funeste, în noiembrie, pentru ei și pentru partidul lor.

Ce este sigur este că, în aceste momente, Partidul Democrat se profilează ca adept al ideii de a închide totul, în timp ce republicanii vor să reactiveze viața normală… și economia.

Statisticile arată că nu mai puțin decât 60% dintre americani cred că toate întreprinderile vor putea să-și reia activitatea și că nu guvernul și clienții sunt cei care trebuie să decidă ce distanță să mențină și ce măsuri de protecție să ia. Aceste persoane se consideră majore și capabile să discearnă ce situații sunt periculoase, acum când toată lumea cunoaște riscurile și modalitatea de contagiere cu Coronavirus.

Dacă 60% pare a fi un procentaj respectabil, democrații care doresc să mențină închisă economia, o duc și mai rău: doar 26% consideră că guvernul are obligația – și mult mai puțini, dreptul – de a tăia libertățile cu care este obișnuită țara aceasta.

Faimoasa frază a lui Ronald Reagan, un președinte foarte popular în SUA și neînțeles în Europa, circulă din nou în zilele acestea: oamenii se tem cel mai mult de cuvintele „Sunt funcționar și am venit să vă ajut”.

Unii gândesc chiar că medicii ar trebui să se limiteze la munca lor din spitale și din laboratoarele de cercetare, și să-i lase pe politicieni să decidă, deoarece anume au fost aleși să cântărească situația și să ia în considerare toți factorii care influențează societatea. Dar aceasta nu înseamnă că ponegrita clasă politică se bucură de mai multă acceptare, căci cetățenii cei mai păgubiți le reproșează tocmai că nu au știut să acționeze ca politicieni față de criza cauzată de pandemie.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Demócratas por Trump   Washington, Diana Negre

T 2Donald Trump

Con el principal argumento electoral perdido, es decir, la buena marcha de la economía norteamericana, el presidente Trump se enfrentaría a una reelección muy difícil si no contara con ayudas …de las élites demócratas, quienes parecen hoy tan ciegas ante el sentimiento popular como lo era Hillary Clinton hace cuatro años.

Y es que en Estados Unidos hay algo así como una coalición no declarada de grupos con ideas semejantes, que el resto del país ve como élites arrogantes y desconocedoras de la situación de los ciudadanos de a pie.

Se trata de personajes pudientes, funcionarios, políticos demócratas y universitarios que han bebido de las mismas fuentes ideológicas: las universidades acogen mayormente a jóvenes adinerados que aprenden tanto de ideales progresistas como desconocen las realidades de quienes trabajan en fábricas y recogen cosechas, los funcionarios determinan desde las metrópolis privilegiadas de Nueva York y Washington cómo han de vivir los residentes de las zonas rurales y el Partido Demócrata está cada día más poblado por élites intelectuales.

Fuera de Estados Unidos, pocos recuerdan el grave error cometido por Hillary Clinton al llamar “deplorables” a los residentes del centro del país porque no comulgaban con el progresismo de las dos costas, o la frase del entonces presidente Obama cuando habló de la gran masa de personas ignorantes. Son gente, dijo que “se refugia en sus Biblias y sus armas”.

H 2Hillary Clinton

Obama y Hillary contraponían así a los “deplorables” y los “refugiados en sus Biblias” a los privilegiados funcionarios, académicos y financieros que entienden la sofisticación de una política de mercados abiertos.  Con ello, se ponían en el lado opuesto de los millones de personas perjudicadas por cierres de fábricas y el consiguiente bajón en su nivel de vida.

En un país con un 25% de fundamentalistas que recitan la Biblia de memoria, semejante menosprecio es un enorme riesgo electoral, tanto ahora como hace cuatro años.

O 2Barack Obama

Ahora, políticos demócratas en estados como Michigan, Wisconsin o Pennsylvania,  clave para las elecciones presidenciales que se celebrarán dentro de medio año, parecen olvidar que sus medidas para continuar el frenazo eonómico pueden tener efectos funestos en noviembre para ellos y para su partido.

Y lo cierto es que, en estos momentos, el Partido Demócrata se perfila como el partidario de cerrarlo todo mientras que los republicanos quieren reactivar la vida normal…y la economía.

Las estadísticas muestran que nada menos que el 60% de los norteamericanos creen que todas las empresas han de poder recuperar sus actividades y que no es el gobierno, sino los empresarios, trabajadores y clientes, quienes deben decidir a qué distancia han de mantenerse y qué medidas protectoras han de tomar. Estas personas se consideran mayores de edad y capaces de discernir situaciones peligrosas, ahora que todos saben ya los riesgos y modos de contagio del Coronavirus.

Si un 60% parece un número respetable, los demócratas que desean mantener el cierre de la economía, todavía lo tienen peor: únicamente el 26% considera que el gobierno tiene la obligación – mucho menos, el derecho – de recortar las libertades a que ese país está acostumbrado.

La famosa frase de Ronald Reagan, un presidente tan popular en Estados Unidos como incomprendido en Europa, vuelve a circular hoy en día: las palabras más temidas para los ciudadanos son “Soy funcionario y he venido a ayudarles”.

Algunos incluso piensan que los médicos deberían limitarse a su trabajo hospitalario o investigador, y dejar las decisiones a los políticos, que han sido elegidos precisamente para sopesar la situación y considerar todos los aspectos que influyen en la sociedad.  Lo que no significa que la tan vilipendiada clase política goce de mayor aceptación, pues los ciudadanos más perjudicados les echan en cara, precisamente, no haber sabido actuar como políticos ante la crisis de una pandemia.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES

01 lunes Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

A 4

Muhammad bin Salman

NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR

Dacă există o țară pe care pandemia de COVID-19 a prins-o pe picior greșit, aceea este Arabia Saudită. La costurile sanitare enorme ale acestei plăgi se adaugă, acum, grijile unei prăbușiri a prețului petrolului – baza aproape exclusivă a economiei naționale -, eșecurile păgubosului război din Yemen și implementarea incipientelor reforme sociale.

Pentru Riad, situația este alarmantă, dar fără să fie îngrijorătoare, deoarece rezervele financiare ale țării sunt fabuloase (aproape 300 de miliarde de $). Însă, criza aceasta multiplă are loc în cel mai rău moment pentru prințul moștenitor, Mohamed Bin Salman: tocmai când Arabia Saudită urmează să preia președinția Conferinței G 20, în luna noiembrie a acestui an.

Iar dacă lucrurile nu se schimbă radical în următoarele luni – ceea ce este puțin probabil – prințul nu va mai prezida de la înălțimea unei țări cheie pe piața hidrocarburilor, ci din poziția unui regat cu un bilanț fiscal tot atât sau chiar mai negativ decât cel al unei țări din lumea a treia.

Căci, din cauza unei neavenite OPEC și a unei nefericite gestiuni a Riadului a situației care a dus la prăbușirea hidrocarburilor, Arabia Saudită a putut să constate că exporturile sale de petrol s-au redus cu 30% și, în același timp, prețul țițeiului a scăzut cu 50%. La această enormă pierdere de venituri se adaugă faptul că pandemia va anula, probabil, anul acesta, tradiționalul pelerinaj musulman la Meca, pelerinaj al aproape două milioane de credincioși, care, an de an, au un aport de 20% din PIB-ul saudit.

A 1

Toată această pierdere financiară are loc tocmai când Bin Salman întreprinde o reformă profundă a societății, în care creșterea demografică va face ca tineretul actual să se confrunte, în viitor, cu un șomaj perpetuu, ceea ce îi va stârni o profundă nemulțumire. Spre deosebire de Iran, marele său rival din lumea islamică, Arabia Saudită nu dispune de o economie diversificată și o industrializare importantă, care să absoarbă măcar o parte din noile generații.

Cireașa de pe tortul acestor probleme de care se lovesc saudiții o pune Turcia lui Erdogan, ale cărei aspirații de a se erija în putere hegemonică în lumea islamică sunt încurajate, acum, de regresul Riadului, datorat acestor cauze economice, și care nu mai are protagonismul pe care îl avea de ani buni încoace.

A 6Recep Tayyip Erdogan

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

A 2

CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES

A 5Muhammad bin Salman

Si hay un país al que la pandemia del covid-19 le haya pillado más inoportunamente, este es Arabia Saudí. Y es que a los enormes costes sanitarios de la plaga se le suman, ahora, las angustias de un desplome del precio del petróleo, base casi exclusiva de la economía nacional, los reveses en la ruinosa guerra del Yemen y la implementación de las incipientes reformas sociales.

La situación es alarmante para Riad sin ser angustiosa, porque las reservas financieras del país son fabulosas (aproximadamente, 300.000 millones de $). Pero, la múltiple crisis se produce en el peor momento para el príncipe heredero, Mohamed Bin Salman: justo cuando Arabia Saudí ha de asumir la presidencia de la Conferencia de los G 20 del próximo noviembre.

Y si las cosas no cambian radicalmente en los próximos meses – cosa muy improbable -, el príncipe ya no presidirá desde la cúspide de una nación clave en el mercado de los hidrocarburos, sino desde la de un reino con un balance fiscal tanto o incluso más negativo que el de cualquier país tercermundista.

A 3

Porque, a causa de una mal avenida OPEP y una desafortunada gestión de Riad en el desplome de los hidrocarburos, Arabia Saudí ha visto cómo sus exportaciones de petróleo han disminuido un 30% y, al mismo tiempo, que el precio del crudo se ha reducido un 50%. A esta enorme pérdida de ingresos hay que sumar que la pandemia anulará muy probablemente este año la tradicional peregrinación musulmana a la Meca, cuyos dos millones de fieles aportan, año tras año, cerca del 20% del PIB saudí.

Toda esta merma financiera se produce justo cuando Bin Salman está emprendiendo una reforma profunda de la sociedad, en la que el crecimiento demográfico enfrenta a la juventud actual con un porvenir de paro perpetuo y el consiguiente descontento. A diferencia de su gran rival en el mundo islámico – Irán – Arabia Saudí carece de una economía diversificada y una industrialización importante capaces de absorber, por lo menos, en parte a las nuevas generaciones.

La guinda de ese pastel de contratiempos saudíes la pone la Turquía de Erdogan, cuyas pretensiones de erigirse en potencia hegemónica del mundo islámico se ven alentadas por el obligado retroceso – por causas económicas – del protagonismo que ha venido teniendo Riad, en los últimos lustros.

A 7Recep Tayyip Erdogan

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU