Archivos de etiqueta: Egipt

AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES

03 lunes Ago 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

E 2

AGUAS ETÍOPES

În ultimele două secole – pentru a nu merge și mai  adânc – lumea a văzut conflicte dintre cele mai năstrușnice, de la războaie pornite de la o partidă de fotbal (între Salvador și Honduras, în secolul XX) până la înfruntări diplomatice pentru un motiv ca: „nu sunt de acord să porți acest nume” (Grecia – Macedonia) sau să vedem care limbă română e într-adevăr română (Republica Moldova – România, când s-a destrămat URSS). Lista o continuă în prezent Egiptul și Etiopia, care se dușmănesc, acum, din cauza timpului; a timpului necesar pentru umplerea cu apă a unui lac de acumulare.

Desigur că, în acest caz, nu este vorba despre un lac de acumulare oarecare, ci de unul gigantic – cu o capacitate maximă de 74.000 milioane de metri cubi de apă – „Renaissance”, construit de Etiopia pe teritoriul său, pe cursul Nilului Albastru. A vorbi despre Nilul Albastru înseamnă a vorbi de supraviețuirea celor o sută de milioane de locuitori ai Egiptului, o țară care reușește să trăiască în deșert numai datorită Nilului. Și, prin urmare, viteza cu care se va umple „Renaissance” a devenit o chestiune aproape de viață sau de moarte pentru Egipt și Etiopia.

Marele fluviu african – cu o lungime de 6.500 km – e alimentat, în principal de doi afluenți care se varsă în el, în Omdurman (Sudan): Nilul Alb, care izvorăște în Uganda, cu o lungime considerabilă, y și Nilul Albastru, care curge din Etiopia pe o lungime cât jumătate din fratele său ugandez, însă aduce cam 85% din debitul total.

E 3

Cei din Addis Abeba vor ca totul să meargă cât mai repede pentru a pune în funcține barajul: între 3 și 5 ani; În schimb, la Cairo, se consideră că între 7 și 10 ani va fi „o viteză mortală”; deoarece dintre cei doi afluenți ai Nilului, tocmai Nilul Albastru, care izvorăște în Etiopia aduce cea mai mare cantitate de apă fluviului care irigă Egiptul.

Acumularea apei timp de 7 ani ar însemna o reducere a debitului Nilului în tot acest răstimp cu 25%. Este o reducere care va avea ca efect o scădere a producției agricole și piscicole la fel de mare sau poate și mai mare, precum și o creștere a salinității apelor de la vărsarea Nilului, dar și riscul ca întreaga Deltă a Nilului să sece.

Sunt riscuri să izbucnească și foametea în Egipt, și într-o măsură mai mică, în Sudan. Dar, pentru Addis Abeba, intrarea în funcțiune a barajului cu cele 13 turbine ale sale ar însemna un mare pas înainte în domeniul economic. Nu numai că s-ar îmbunătăți finanțele țării prin vânzarea excedentului de energie electrică, dar această abundență energetică ar accelera industrializarea țării și ar face posibil ca mai mult de jumătate din populația țării să aibă acces la electricitate. Căci Etiopia are mare nevoie de prosperitate economică, deoarece marea majoritate a populație are venituri de aproximativ 60 $ pe lună.

Încurcătura cu exploatarea apelor Nilului și a afluenților săi vine din două vechi probleme africane. Prima și cea mai veche este politica de rea vecinătate care a prevalat în istoria continentului. Și cea de a doua, mai recentă, este că din punct de vedere juridic multe dintre acordurile internaționale asupra apelor Nilului derivă din tratatele din era colonială (1929), când nimeni nu-și imagina posibilitatea ca Africa să se industrializeze vreodată.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

AGUAS ETÍOPES

E 4

En los últimos dos siglos – para no remontarme más atrás – el mundo ha visto conflictos de lo más esperpéntico, desde guerras por un partido de futbol (Salvador – Honduras en el siglo XX) hasta enfrentamientos diplomáticos por un quítame allá ese nombre (Grecia – Macedonia) o ver qué idioma rumano es realmente rumano (República de Moldavia – Rumanía, tras el hundimiento de la URSS). La lista la acaban de ampliar ahora Egipto y Etiopía, enemistados a causa del tiempo; del tiempo necesario para llenar un embalse.

Claro que en este caso no se trata de un embalse cualquiera, sino del gigantesco – capacidad máxima: 74.000 millones de metros cúbicos de agua – “Renaissance” que ha construido Etiopía en su territorio sobre el curso del Nilo Azul. Y hablar del Nilo Azul es tanto como hablar de la supervivencia de los 100 millones de habitantes de Egipto, un país que vive en el desierto únicamente gracias al Nilo. Y, consecuentemente, la velocidad a que se va llenar el “Renaissance” se ha transformado en una cuestión de casi vida o muerte para Egipto y Etiopía.

E 1

El gran río africano – 6.500 km de recorrido – vive básicamente de dos afluentes que desembocan en él en Omdurman (Sudán): el Nilo Blanco, que nace en Uganda, con un largo camino, y el Nilo Azul, que fluye desde Etiopía a lo largo de la mitad del trecho de su hermano ugandés, pero aporta el 85% del caudal total.

En Addis Abeba quieren ir todo lo deprisa que se pueda con la puesta en marcha de la presa: de 3 a 5 años; en El Cairo, en cambio, consideran que de 7 a 10 años son ya una “velocidad mortal” para Egipto, ya que, de los dos afluyentes del Nilo – el Nilo Blanco, que nace en Uganda, y el Nilo Azul, procedente de Etiopia-, este último suministra el 85 por ciento de todo el agua que fluye anualmente por el gran río que irriga Egipto.

Y es que un embalsamiento de 7 años ya significaría una reducción del caudal total del Nilo durante este tiempo, en un 25%. Esta es una reducción que repercutiría en una merma de la producción agraria y pesquera igual o mayor, así como una salinización de las aguas de la desembocadura del Nilo, amén del riesgo –grande- de una desecación del amplio delta de este río.

Son riesgos y eventuales hambrunas para Egipto y, en menor, medida para Sudán. Pero para Addis Abeba una pronta entrada en servicio de la presa y sus 13 turbinas significaría un gran paso adelante económico. No solo mejorarían las finanzas del país con la venta de los excedentes eléctricos, sino que esta abundancia energética aceleraría la industrialización del país y permitiría que acceda al suministro eléctrico más de la mitad de la población que hoy en día no lo tiene. Y las mejoras económicas las necesita Etiopía como nadie ya que poco menos de la mayoría de la población vive con ingresos de 60 $ mensuales,

El embrollo del aprovechamiento del Nilo y sus afluentes arranca de dos viejos problemas africanos, Uno, el más antiguo, es la política de mala vecindad que ha prevalecido en la historia del Continente. Y la otra, más reciente, es que jurídicamente muchos de los acuerdos internacionales sobre las aguas del Nilo proceden de los tratados de la era colonial (1929), cuando nadie se imaginaba la posibilidad de una industrialización de África.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN

20 sábado Jun 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

V 5

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN

Rusia și Turcia s-au înfruntat aproape tot timpul de-a lungul Istoriei, dar, cu toate acestea, există, în prezent, un mare paralelism între evoluțiile lor istorice. Iar conduitele respectivilor lor lideri  – Putin și Erdogan – prezintă o asemănare frapantă.

Amândoi sunt naționaliști încăpățânați, amândoi aspiră să revină la grandori istorice și amândoi își văd, în aceste momente, frânate ambițiile de niște conjuncturi economice nefavorabile. Și – cea mai surprinzătoare dintre coincidențe – amândoi au obținut, în ultima vreme, succesele lor cele mai mari în Mediterana: Putin, în Siria, și Erdogan, în Libia, două țări în care interesele Ankarei și ale Kremlinului sunt total antagonice. În timp ce Rusia îl sprijină pe Assad în Siria și pe Haftar în Libia, Turcia pariază în mod clar pe rivalii acestora.

V 1

Faptul că, în ciuda acestui antagonism există o relativă conivență ruso-turcă în cele două țări din Levant se datorează succesului pe care l-au avut până acum în atingerea scopurilor lor mediteraneene: Rusia a reușit să-și stabilească în Libia Orientală cel de al doilea cap de pod (primul se află de decenii în Siria), iar Erdogan a putut să înlăture importanța kurzilor în Siria și să frâneze înaintarea lui Haftar, pe care îl ajută generos Egiptul, Emiratele, Arabia Saudită și Franța, țări care nu văd cu ochi buni ascensiunea turcă.

De acum înainte, conviețuirea meridională ruso-turcă va fi mult mai dificilă. Pe de o parte, nu mai există „țări ale nimănui” în care să-și împartă zonele de influență. Iar, pe de alta, decăderea economică va împinge inexorabil Ankara spre orbita occidentală, deoarece numai de acolo vor putea veni rapid marile investiții de capital și mulțimile de turiști cu bani, care să reducă dezechilibrul balanței de plăți. Dacă economiile lor nu se reactivează, pe măsură ce va trece timpul, tradiționalul antagonism politic ruso-turc va sfârși prin a se impune în relațiile dintre Ankara și Kremlin.

V 4

Și să nu uităm ultimele manevre diplomatice ale lui Erdogan – apropierea de Algeria și menținerea ajutorului pentru Frații Musulmani – care trezesc reacții tot mai ostile în lumea islamică conservatoare… Însă, cu toate acestea, nu a reușit deloc să se apropie de șiismul condus de Teheran, marele rival istoric al islamismului sunit!

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ERDOGAN, COMO PUTIN

V 3

Rusia y Turquía han estado enfrentadas en casi todo a lo largo de la Historia, pese a lo cual hay actualmente un gran paralelismo de sus evoluciones políticas. Y las conductas de sus respectivos líderes – Putin y Erdogan – presentan una similitud llamativa.

Ambos son nacionalistas empecinados, ambos dirigentes aspiran a regresar a grandezas históricas y ambos ven en estos momentos frenadas sus ambiciones por coyunturas económicas desfavorables. Y – la más sorprendente de las coincidencias – ambos han registrado últimamente sus mayores éxitos en el Mediterráneo: Putin, en Siria, y Erdogan, en Libia, dos naciones en las que los intereses de Ankara y el Kremlin son totalmente antagónicos. Mientras Rusia apoya a Assad en Siria y a Haftar en Libia, Turquía apuesta ostentosamente por los rivales de estos.

El que, a pesar de ese antagonismo, exista una relativa connivencia ruso-turca en las dos naciones del Levante se debe a que hasta ahora las dos han conseguido sus respectivas metas mediterráneas : Rusia ha logrado en Libia Oriental su segunda cabeza de puente (la primera está desde hace decenios en Siria) y Erdogan ha podido relegar la importancia kurda en Siria y frustrar los avances de Haftar, a quien ayudan generosamente Egipto, los Emiratos, Arabia Saudí y Francia, países todos que ven con malos ojos el ascenso turco.

V 2

Pero a partir de ahora la convivencia meridional ruso-turca será mucho más difícil. Por un lado, ya no existen “tierras de nadie” en que repartir sus zonas de influencia. Y por otro lado, la decadencia económica empujará inexorablemente a Ankara cada vez más hacia la órbita de influencia occidental ya que sólo de allá pueden llegar rápidamente las grandes inversiones de capital y las riadas de turistas adinerados que reduzcan el desequilibrio de la balanza de pagos. A medida que pase el tiempo sin que se reactiven las respectivas economías, el tradicional antagonismo político ruso-turco irá imponiéndose en las relaciones de Ankara y el Kremlin.

Sin olvidar que los últimos brujuleos diplomáticos de Erdogan – la aproximación a Argelia y la persistencia en sus ayudas a los Hermanos Musulmanes – provocan reacciones cada vez más hostiles del mundo islámico conservador…¡Y sin lograr, a pesar de ello, acercarse ni un ápice al chiismo que lidera Teherán, el gran rival histórico del islamismo sunita !

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE

24 martes Jul 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

EGIPT 1Primăvara arabă în Egipt

VARĂ ARABĂ

Vara arabă pare a fi o glumă inofensivă la fel ca primăvara arabă; ele, de fapt, nici n-au existat, cu toate că aceste denumiri se referă la o profundă criză socială care zguduie puternic cea mai mare parte a lumii musulmane, criză care mai degrabă s-ar putea numi „lehamitea musulmană”.

Pentru a încadra în mod adecvat aceste evenimente, trebuie să arătăm că doar una dintre țările afectate de valul de proteste este locuită majoritar de arabi: Iordania. Nici Tunisia, țară în care s-a declanșat primăvara arabă în 2011, nici Egiptul, nici Marocul și nici Irakul nu sunt de etnie arabă. Și cu toată zarva jurnalistică iscată în 2011 – aproape total stinsă în prezent -, schimbările de guverne înregistrate în toate aceste țări au fost determinate mai mult de cauze sociale, decât politice.

În imensa majoritate a țărilor musulmane discrepanța dintre creșterea populației și creșterea economică este atât de mare, încât viața de zi cu zi nu numai că a devenit extrem de grea, dar ea este agravată de conștiința că generația, care a ajuns acum la vârsta când trebuie să muncească, nu mai are niciun viitor la ea acasă.

Dacă la aceasta se adaugă și o corupție a autorităților în contiuă creștere și o lipsă totală de măsuri politice – pe lângă o represiune foarte dură – pentru a îndrepta situația, vehemența protestelor populare e de înțeles.

TUNISIA 1

Astfel, „vara arabă” de cea mai mare anvergură a avut loc în Irak – la sud de Ira – unde protestele au costat mai mult de 10 vieți omenești. Manifestațiile au fost declanșate de repetatele întreruperi de curent electric, pe care lumea le atribuie corupției care domnește în administrația publică. Un lucru atât de evident, încât însuși președintele țării, Fuad Masum, a afirmat în mod public că protestele maselor sunt mai mult decât justificate și a promis că va lupta împotriva corupției din administrație (ocupă locul al patrulea în lume!), dar, nimeni nu crede în așa ceva.

În Iordania, unde valul de proteste, până în prezent, a fost lipsit de violență, nemulțumirea populară a provocat căderea guvernului lui Hani al Mulki. Dar, va fi imposibil ca sucesorul său – Omar Razaz – să rezolve situația, deoarece șomajul se ridică la 18% din populația activă, într-o țară care are cel mai mare procentaj de funcționari publici din lume și o datorie națională egală cu PIB-ul său anual.

IORDANIA 1Proteste în Iordania

Populația Marocului consideră că sărăcia și lipsa de oportunițăți de a-și găsi de lucru se datorează nepotismului care domnește în țară de generații întregi, precum și cârdășiei dintre puterea publică și anumite consorții. Prin urmare, dincolo de manifestațiile stradale, protestul se concentrează în a boicota, în a nu cumpăra o serie de produse. Iar în Egipt, unde represiunea este pe cât de dură, pe atât de eficientă, guvernul  s-a gândit să mai reducă din vehemența protestelor printr-un val de sentințe foarte dure pronunțate de tribunale, urmat de o scumpire a serviciilor de bază: apă, lumină etc., astfel încât, acum, nimeni nu mai îndrăznește să protesteze.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL ESTÍO ÁRABE

EGIPT 2Manifestaciones antigubernamentales en Egipto

Lo del estío árabe es tan eutrapélico como lo de la primavera árabe; ni uno, ni otro han existido, si bien ambas denominaciones aluden a una profunda crisis social que sacude tenazmente a la mayor parte del mundo musulmán y que bien se podría llamar el “hastío musulmán”.

Para enmarcar debidamente aquellos y estos acontecimientos, hay que señalar que sólo uno de los países afectados por la ola de protestas en cuestión está mayormente poblado por árabes: Jordania. Ni Túnez, donde estalló la primavera árabe en el 2011, ni Egipto, Marruecos o Irak son de etnia árabe. Y pese a la algarabía periodística levantada en el 2011 – y casi totalmente ausente ahora -, los cambios gubernamentales registrados en todos esos Estados han sido provocados por razones sociales muchísimo más que por motivos políticos.

Y es que en la inmensa mayoría de naciones musulmanas la discrepancia entre el crecimiento demográfico y el económico es tal que la vida no solo se ha vuelto de una dureza extrema, sino que se ve agravada por la conciencia de la generación que ha llegado ahora a la edad laboral de que carece de futuro en su propia casa.

Si a ello se añade una corrupción gubernamental en auge permanente y una falta de medidas políticas – aparte de la represión pura y dura – encaminadas a enmendar la situación, la vehemencia de la protesta popular resulta obligada.

TUNISIA 2

Así, la de mayor envergadura del “estío árabe” se ha registrado en el Irak – en el sur de Ira, concretamente – donde las protestas han costado ya más de 10 vidas humanas. Y las manifestaciones fueron desencadenadas por la reiteración de los cortes de los suministros eléctricos, unos fallos que el gentío atribuye a la corrupción imperante en la Administración pública. Y esto debe ser tan evidente que el mismo presidente nacional, Fuad Masum, ha declarado públicamente que las protestas populares estaban más que justificadas y ha prometido que combatirá la corrupción administrativa (la cuarta mayor del mundo), algo que no se cree nadie.

En Jordania, donde la ola de protestas ha sido incruenta hasta ahora, la indignación popular ha provocado la caída del Gabinete de Hani al Mulki. Pero es casi imposible que su sucesor – Omar Razaz – vaya a resolver nada, porque el paro es del 18% de la población en edad laboral en la nación con el mayor porcentaje del mundo de empleados públicos y una deuda nacional igual al producto nacional bruto anual.

MAROCProtestas de los marroquíes

La población marroquí identifica su pobreza y falta de oportunidades con el nepotismo imperante en el país desde hace generaciones, así como con el contubernio entre el poder público y ciertos consorcios. Consecuentemente, aparte de las manifestaciones callejeras, la protesta se concentra en el boicot comprador contra una serie de productos. Y en Egipto, donde la represión es tan dura como eficaz, el Gobierno ha aminorado la vehemencia de las protestas con una oleada de duras sentencias de los tribunales, seguida de la subida de tarifas para servicios básicos como agua, luz, etc., ahora que nadie se atreve a seguir protestando.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ

15 martes May 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

243632_1685706968.jpg_510

Kavafis a scris Așteptându-i pe barbari între 1899 și 1904, când a publicat poemul, pe care, însă l-a mai modificat puțin, astfel încât în 1908 l-a republicat într-o ulimă variantă.

Cheia poemului ? Toga de purpură, toga picta sau toga palmata care ne trimite la cea mai importantă „valoare” a unei civilizații decăzute: circul („panem et circenses”). Pretorul purta toga purpurie când prezida jocurile la circ !

Toga picta era o togă de purpură cu broderii sofisticate de aur. Cea mai luxoasă. O purtau magistrații romani superiori la marile sărbători, dar  mai ales triumphator-ii, consulii sau generalii (comandanții legiunilor), în ziua paradei triumfale, dar, și pretorii când prezidau jocurile la circ.

O purtau și împărații romani, în imperiul târziu.

În secolul al IV-lea toga picta era acoperită de broderii de aur fine, elegante, superbe, o culme a luxului oficial.

Ne aflăm într-o lume în care conducătorii, legiuitorii sunt obosiți, moleșiți și incapabili să conducă, gata să se predea oricui, doar ca să scape de povara guvernării. Suntem la Roma ? În Bizanț ? In vreo colonie romană ? În Alexandia lui Kavafis ?

Și Roma și Alexandria și Bizanțul au fost, pe rând, capitale ale oikoumenei. Au cunoscut gloria și decăderea, dar și cucerirea barbarilor.

Noi ne gândim și la Bucureștiul anilor 2016 când liberalii s-au dovedit totalmente dezinteresați să preia puterea, făcând o campanie electorală a leneviei.

KAVAFIS

Aşteptându-i pe barbari

– Ce aşteptăm adunaţi în Forum?
Pe barbari, ar trebui să vină azi.

– Ce-i cu apatia asta din Senat ?
De ce senatorii stau şi nu legiferează ?

Pentru că azi vor sosi barbarii.
Ce legi să mai facă senatorii ?
Barbarii, când or să vină, or să dea ei legi.

– De ce împăratul nostru s-a trezit aşa de dimineaţă
și stă la Poarta Mare a cetăţii
sus, pe tron, solemn, purtând coroana pe cap ?

Pentru că azi vor sosi barbarii.
Şi împăratul aşteaptă s-o primească pe căpetenie.
Ba, mai mult, i-a pregătit un pergament să i-l dea. Acolo
i-a scris titluri multe şi nume.

– De ce cei doi consuli ai noştri şi pretorii au ieşit
astăzi cu togile lor roşii, brodate;
De ce şi-au pus brăţări cu atâtea ametiste,
și inele bătute cu smaralde strălucitoare, care-ți iau ochii ?
De ce să-și fi luat azi bastoanele lor scumpe
Splendid încrustate cu argint şi aur ?

Pentru că azi vor sosi barbarii
și asemenea lucruri îi orbesc pe barbari.

– Și de ce vrednicii noştri retori nu vin, așa cum fac mereu,
Să-şi ţină discursurile, să spună ce spun de obicei ?

Pentru că azi vor sosi barbarii;
și pe barbari îi plictisesc frazele elegante şi cuvântările în fața poporului.

– De ce, dintr-o dată, au început toţi să fie neliniştiţi
şi nimeni nu mai înțelege nimic ? (Și fețele, ce grave au devenit).
De ce străzile şi pieţele se golesc de lume, în grabă,
şi toţi se întorc acasă atât de îngânduraţi ?

Pentru că s-a făcut noapte şi barbarii n-au mai venit.
Şi s-au întors unii de la hotare,
și au zis că nu mai există barbari.

Şi acum ce-o să ne facem fără barbari ?
Oamenii ăstia erau, totuși, o soluţie.

BRATARA 2Brățară grecească din aur cu granate, ametiste, smaralde, perle, hrisopraz, sticlă și email, sec. II d. Hr. descoperită într-un mormânt la Parutino (vechea colonie a Miletului, Olbia), Ucraina

Περιμένοντας τους βαρβάρους
– Τι περιμένουμε στην αγορά συναθροισμένοι;
Είναι οι βάρβαροι να φθάσουν σήμερα.

– Γιατί μέσα στην Σύγκλητο μια τέτοια απραξία;
Τι κάθοντ’ οι Συγκλητικοί και δεν νομοθετούνε;

Γιατί οι βάρβαροι θα φθάσουν σήμερα.
Τι νόμους πια θα κάμουν οι Συγκλητικοί;
Οι βάρβαροι σαν έλθουν θα νομοθετήσουν.

– Γιατί ο αυτοκράτωρ μας τόσο πρωί σηκώθη,
και κάθεται στης πόλεως την πιο μεγάλη πύλη
στον θρόνο επάνω, επίσημος, φορώντας την κορόνα;

Γιατί οι βάρβαροι θα φθάσουν σήμερα.
Κι ο αυτοκράτωρ περιμένει να δεχθεί.
τον αρχηγό τους. Μάλιστα ετοίμασε
για να τον δώσει μια περγαμηνή. Εκεί
τον έγραψε τίτλους πολλούς κι ονόματα.

– Γιατί οι δυο μας ύπατοι κι οι πραίτορες εβγήκαν
σήμερα με τες κόκκινες, τες κεντημένες τόγες·
γιατί βραχιόλια φόρεσαν με τόσους αμεθύστους,
και δαχτυλίδια με λαμπρά, γυαλιστερά σμαράγδια·
γιατί να πιάσουν σήμερα πολύτιμα μπαστούνια
μ’ ασήμια και μαλάματα έκτακτα σκαλιγμένα;

Γιατί οι βάρβαροι θα φθάσουν σήμερα·
και τέτοια πράγματα θαμπώνουν τους βαρβάρους.

– Γιατί κι οι άξιοι ρήτορες δεν έρχονται σαν πάντα
να βγάλουνε τους λόγους τους, να πούνε τα δικά τους;

Γιατί οι βάρβαροι θα φθάσουν σήμερα·
κι αυτοί βαριούντ’ ευφράδειες και δημηγορίες.

– Γιατί ν’ αρχίσει μονομιάς αυτή η ανησυχία
κι η σύγχυσις. (Τα πρόσωπα τι σοβαρά που εγίναν).
Γιατί αδειάζουν γρήγορα οι δρόμοι κι οι πλατέες,
κι όλοι γυρνούν στα σπίτια τους πολύ συλλογισμένοι;

Γιατί ενύχτωσε κι οι βάρβαροι δεν ήλθαν.
Και μερικοί έφθασαν απ’ τα σύνορα,
και είπανε πως βάρβαροι πια δεν υπάρχουν.

Και τώρα τι θα γενούμε χωρίς βαρβάρους.
Οι άνθρωποι αυτοί ήσαν μια κάποια λύσις.

KAVAFIS-PERIMENONTAS-TOUS-VARBAROUS

 

EN ATTENDANT LES BARBARES de Constantin Cavafy

«Qu’attendons-nous, rassemblés sur l’agora?
On dit que les Barbares seront là aujourd’hui.

Pourquoi cette léthargie, au Sénat?
Pourquoi les sénateurs restent-ils sans légiférer?

Parce que les Barbares seront là aujourd’hui.
À quoi bon faire des lois à présent?
Ce sont les Barbares qui bientôt les feront.

Pourquoi notre empereur s’est-il levé si tôt?
Pourquoi se tient-il devant la plus grande porte de la ville,
solennel, assis sur son trône, coiffé de sa couronne?

Parce que les Barbares seront là aujourd’hui
et que notre empereur attend d’accueillir
leur chef. Il a même préparé un parchemin
à lui remettre, où sont conférés
nombreux titres et nombreuses dignités.

Pourquoi nos deux consuls et nos préteurs sont-ils
sortis aujourd’hui, vêtus de leurs toges rouges et brodées?
Pourquoi ces bracelets sertis d’améthystes,
ces bagues où étincellent des émeraudes polies?
Pourquoi aujourd’hui ces cannes précieuses
finement ciselées d’or et d’argent?

Parce que les Barbares seront là aujourd’hui
et que pareilles choses éblouissent les Barbares.

Pourquoi nos habiles rhéteurs ne viennent-ils pas à l’ordinaire prononcer leurs discours et dire leurs mots?

Parce que les Barbares seront là aujourd’hui
et que l’éloquence et les harangues les ennuient.

Pourquoi ce trouble, cette subite
inquiétude? – Comme les visages sont graves!
Pourquoi places et rues si vite désertées?
Pourquoi chacun repart-il chez lui le visage soucieux?

Parce que la nuit est tombée et que les Barbares ne sont pas venus
et certains qui arrivent des frontières
disent qu’il n’y a plus de Barbares.

Mais alors, qu’allons-nous devenir sans les Barbares?
Ces gens étaient en somme une solution.»

Le poème  a été traduit Marguerite Yourcenar et Constantin Dimaras

BRATARA 1Brățară de aur cu granate, ameriste și smaralde, sec. III d. Hr. (perioada romană), descoperită la Nord-Pas-de-Calais, Franța, British Museum

ASPETTANDO I BARBARI, Costantino Kavafis

Che aspettiamo, raccolti nella piazza?
Oggi arrivano i barbari.
Perché mai tanta inerzia no Senato?
E perché i senatori siedono e non fan leggi?
Oggi arrivano i barbari.
Che leggi devon fare i senatori?
Quando verranno le faranno i barbari.
Perché l’imperatore s’è levato
così per tempo e sta, solenne, in trono,
alla porta maggiore, incoronato?
Oggi arrivano i barbari
L’imperatore aspetta di ricevere
il loro capo. E anzi ha già disposto
l’offerta d’una pergamena. E là
gli ha scritto molti titoli ed epiteti.
Perché i nostri due consoli e i pretori
sono usciti stamani in toga rossa?
Perché i bracciali con tante ametiste,
gli anelli con gli splendidi smeraldi luccicanti?
Perché brandire le preziose mazze
coi bei caselli tutti d’oro e argento?
Oggi arrivano i barbari,
e questa roba fa impressione ai barbari.
Perché i valenti oratori non vengono
a snocciolare i loro discorsi, come sempre?
Oggi arrivano i barbari:
sdegnano la retorica e le arringhe.
Perché d’un tratto questo smarrimento
ansioso? (I volti come si son fatti serii)
Perché rapidamente le strade e piazze
si svuotano, e ritornano tutti a casa perplessi?
S’è fatta notte, e i barbari non sono più venuti.
Taluni sono giunti dai confini,
han detto che di barbari non ce ne sono più.
E adesso, senza barbari, cosa sarà di noi?
Era una soluzione, quella gente.
(Tratto da Poesie, Oscar Mondadori editori, Milano, 1961. A cura di Filippo Maria Pantani.)

KAVAFIS 2

Esperando a los bárbaros, Constantino Cavafis

-¿Qué esperamos congregados en el foro?
Es a los bárbaros que hoy llegan.

-¿Por qué esta inacción en el Senado?
¿Por qué están ahí sentados sin legislar los Senadores?
Porque hoy llegarán los bárbaros.
¿Qué leyes van a hacer los senadores?
Ya legislarán, cuando lleguen, los bárbaros.

-¿Por qué nuestro emperador madrugó tanto
y en su trono, a la puerta mayor de la ciudad,
está sentado, solemne y ciñendo su corona?
Porque hoy llegarán los bárbaros.
Y el emperador espera para dar
a su jefe la acogida. Incluso preparó,
para entregárselo, un pergamino. En él
muchos títulos y dignidades hay escritos.

-¿Por qué nuestros dos cónsules y pretores salieron
hoy con rojas togas bordadas;
por qué llevan brazaletes con tantas amatistas
y anillos engastados y esmeraldas rutilantes;
por qué empuñan hoy preciosos báculos
en plata y oro magníficamente cincelados?
Porque hoy llegarán los bárbaros;
y espectáculos así deslumbran a los bárbaros.

-¿Por qué no acuden, como siempre, los ilustres oradores
a echar sus discursos y decir sus cosas?
Porque hoy llegarán los bárbaros y
les fastidian la elocuencia y los discursos.

-¿Por qué empieza de pronto este desconcierto
y confusión? (¡Qué graves se han vuelto los rostros!)
¿Por qué calles y plazas aprisa se vacían
y todos vuelven a casa compungidos?
Porque se hizo de noche y los bárbaros no llegaron.
Algunos han venido de las fronteras
y contado que los bárbaros no existen.

¿Y qué va a ser de nosotros ahora sin bárbaros?
Esta gente, al fin y al cabo, era una solución.

Casa digital del escritor Luis López Nieves, Biblioteca Digital Ciudad Seva

Kavafis 1

ESPERANDO A LOS BARBAROS

-¿Qué esperamos munidos en el ágora?
Es que los bárbaros van a llegar hoy día.
-¿Por qué en el Senado tal inactividad?
¿Por qué los Senadores están sin legislar?
Porque los bárbaros llegarán hoy día.
¿Qué leyes van a hacer ya los Senadores?
Los bárbaros cuando lleguen legislarán.
– ¿Por qué nuestro emperador se levantó tan de mañana, y está
sentado en la puerta mayor de la ciudad sobre el trono, solemne,
portando la corona?

Porque los bárbaros llegarán hoy día.
Y el emperador esperar recibir
a su jefe. Y más aún ha preparado
un pergamino para dárselo. Allí
le escribió muchos títulos y nombres.

-¿Por qué nuestros dos cónsules y los pretores salieron
hoy con sus togas púrpuras, bordadas;
por qué se pusieron brazaletes con tantos amatistas,
y anillos con magnificas, brillantes esmeraldas;
por qué toman hoy día valiosísimos bastones
en plata y oro espléndidamente labrados?
Porque los bárbaros llegarán hoy día
y tales cosas deslumbran a los bárbaros.
-¿Por qué tampoco los valiosos oradores no acuden como siempre
a pronunciar sus discursos, a decir sus cosas?
Porque los bárbaros llegarán hoy día;
y los aburren las elocuencias y las arengas.
-¿Por qué comenzó de improviso esta inquietud
y confusión? (Los rostros qué serios que se han puesto.)
¿Por qué rápidamente se vacían las calles y las plazas
y todos regresan a sus casas pensativos?
Porque anocheció y los bárbaros no llegaron.
Y unos vinieron desde las fronteras
y dijeron que bárbaros ya no existen.

Y ahora qué será de nosotros sin bárbaros.
Los hombres esos eran una cierta solución.

Traducción del griego al castellano: Miguel Castillo Didier (chileno), Constantino Kavafis – Cien poemas

INEL BARBAR

Awaiting the Barbarians

— Why are we come together in the market place?
Barbarians are expected here to-day.
— Why in the Senate-house this inactivity —
why sit the Senators and do not legislate?
Because barbarians are to come to-day
What laws should they make now — the Senators?
Presently the barbarians will make laws.
— Why has our Emperor risen close upon the sun —
why is he waiting there, by the main city-gates,
seated upon the throne, — august, wearing the crown?

Because barbarians are to come to-day
And so the Emperor in person waits
to greet their leader. He has even prepared
a title-deed, on skin of Pergamus,
in favour of this leader. It confers
high rank on the barbarian, many names.

— Why do our consuls and the praetors go about
in scarlet togas fretted with embroidery
why are they wearing bracelets rife with amethysts,
and rings magnificent with glowing emeralds;
why are they holding those invaluable staffs
inlaid so cunningly with silver and with gold?
Because barbarians are to come to-day;
and the barbarians marvel at such things.
— Why come not, as they use, our able orators
to hold forth in their rhetoric, to have their say ?
Because barbarians are to come to-day;
and the barbarians have no taste for words.
— Why this confusion all at once, and nervousness:
(how serious of a sudden the faces have become):
why are the streets and meeting-places emptying,
and all the people lost in thought as they turn home?
Because the daylight fails, and the night comes,
but the barbarians come not. And there be
who from the frontier have arrived and said
that there are barbarians now at all.
And now what shall become of us without barbarians?
These people were in sooth some sort of settlement.

Translated by John Cavafy
(Poems by C. P. Cavafy. Translated, from the Greek, by J. C. Cavafy. Ikaros, 2003)

INEL ELISABETAN

Inel din perioada elisabetană, Londra

 

Waiting for the Barbarians

What are we waiting for, assembled in the forum?
The barbarians are due here today.

Why isn’t anything happening in the senate?
Why do the senators sit there without legislating?

Because the barbarians are coming today.
What laws can the senators make now?
Once the barbarians are here, they’ll do the legislating.

Why did our emperor get up so early,
and why is he sitting at the city’s main gate
on his throne, in state, wearing the crown?
Because the barbarians are coming today
and the emperor is waiting to receive their leader.
He has even prepared a scroll to give him,
replete with titles, with imposing names.
Why have our two consuls and praetors come out today
wearing their embroidered, their scarlet togas?
Why have they put on bracelets with so many amethysts,
and rings sparkling with magnificent emeralds?
Why are they carrying elegant canes
beautifully worked in silver and gold?
Because the barbarians are coming today
and things like that dazzle the barbarians.
Why don’t our distinguished orators come forward as usual
to make their speeches, say what they have to say?
Because the barbarians are coming today
and they’re bored by rhetoric and public speaking.
Why this sudden restlessness, this confusion?
(How serious people’s faces have become.)
Why are the streets and squares emptying so rapidly,
everyone going home so lost in thought?
Because night has fallen and the barbarians have not come.
And some who have just returned from the border say
there are no barbarians any longer.
And now, what’s going to happen to us without barbarians?
They were, those people, a kind of solution.

Translated by Edmund Keeley/Philip Sherrard
(C.P. Cavafy, Collected Poems. Translated by Edmund Keeley and Philip Sherrard. Edited by George Savidis. Revised Edition. Princeton University Press, 1992)

INEL CU GRANATE SI SMARALD

Inel de aur cu granate și smarald, , sec. IV-V, Gold  Griffin Collection

Waiting for the Barbarians

What are we waiting for, gathered here in the agora?
The barbarians are supposed to show up today.
Why is there such indolence in the senate?
Why are the senators sitting around, making no laws?
Because the barbarians are supposed to show up today.
Why should the senators trouble themselves with laws ?
When the barbarians arrive, they’ll do the legislating.
Why has our emperor risen so early this morning,
and why is he now enthroned at the city’s great gate,
sitting there in state and wearing his crown?
Because the barbarians are supposed to show up today.
And the emperor is waiting there to receive
their leader. He’s even had a parchment scroll
prepared as a tribute: it’s loaded with
all sorts of titles and high honors.
Why have our two consuls and praetors turned up
today, resplendent in their red brocaded togas;
why are they wearing bracelets encrusted with amethysts,
and rings studded with brilliant, glittering emeralds;
why are they sporting those priceless canes
the ones of finely-worked gold and silver?
Because the barbarians are supposed to show up today;
And such things really dazzle the barbarians.
Why don’t our illustrious speakers come out to speak
as they always do, to speak what’s on their minds?
Because the barbarians are supposed to show up today,
and they really can’t stand lofty oration and demagogy.
Why is everyone so suddenly ill at ease
and confused (just look how solemn their faces are) ?
Why are the streets and the squares all at once empty,
as everyone heads for home, lost in their thoughts ?
Because it’s night now, and the barbarians haven’t shown up.
And there are others, just back from the borderlands,
who claim that the barbarians no longer exist.

What in the world will we do without barbarians ?
Those people would have been a solution, of sorts.

Translated by Stratis Haviaras
(C.P. Cavafy, The Canon. Translated from the Greek by Stratis Haviaras, Hermes Publishing, 2004)

INEL CU SAFIRE, YORKInel cu safire, sec. VII-XI, Yorkshire Museum, York, Marea Britanie

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER

17 martes Abr 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

ISRAEL 1

GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND

La o asemenea situație nu s-au așteptat niciodată conducătorii israelieni: să găsească mari zăcăminte de gaze în apele lor teritoriale și să nu le poată vinde.

Din cauza piedicilor politice și a abundenței ofertelor de gaze de pe piața actuală a hidrocarburilor, perspectivele imediate ale bogăției în gaze naturale a Israelului se pare că nu vor depăși limita autoaprovizionării țării.

În apele teritoriale israeliene s-au descoperit, încă la finele mileniului trecut, două mari zăcăminte de gaze naturale („Leviathan” și „Tamar”), însă, și în prezent, aceste bogății rămân sterile, în loc să fie un fluviu de aur.

Pe de o parte, niciun client logic potențial – țările vecine – nu vrea să facă afaceri cu Israelul; unele dintre ele sunt ele însele exportatoare de hidrocarburi, iar altele nu cumpără din cauza boicotului la care supun musulmanii statul evreu. Doar Egiptul, aliniat în politica sa externă cu SUA, și Iordania au relații normale cu Israelul.

Pe de altă parte, în prezent, există un enorm excedent de oferte pe piața mondială de gaze naturale (numai SUA oferă, anual, 110.000 de milioane de m3 pentru export), iar Mediterana Orientală este ultima descoperire de mari rezerve în acest domeni. În plus, israelienilor le amărăște viața și faptul că până și avantajul lor teoretic – se află aproape de bogata Europă industrială – este anulat de concurența rușilor și a turcilor, care, la rândul lor, luptă  pentru a cuceri piața europeană cu proiecte de gazoducte prin Mediterana și Marea Neagră, și se străduiesc să torpileze încercările israelienilor de a întinde propriul lor gazoduct până în Italia sau Grecia, trecând prin Cipru.

Cu această panoramă, consorțiului americano-israelian care exploatează zăcămintele „Leviathan” și „Tamar” nu-i rămân, în aceste momente, alte perspective decât de a vinde doar pe piața internă israeliană (mai mult de jumătate din centralele electrice ale țării funcționează cu cărbuni), și niște vânzări descrescătoare pentru Egipt, țară care preferă  să-și exploateze propriile zăcăminte, care sunt de două ori mai mari decât cele israeliene, și să-și reactiveze instalațiile de lichefiere a gazelor de care dispune – un tratat în acest sens este deja semnat între cele două țări -, însă, lichefierea hidrocarburilor a fost mereu o ramură cu mare risc, din cauza costurilor și a vulnerabilităților enorme pe care le comportă.

ISRAEL 2Aguas jurisdiccionales en el Mediterráneo Oriental

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER

ISRAEL 4Instalaciones israelíes de extracción de gas natural en el Mediterráneo

Esto no se lo habían esperado jamás los dirigentes israelíes: hallar grandes yacimientos de gas en sus aguas territoriales y encontrar enormes dificultades para venderlo.

Pero, entre las trabas políticas y las cuantiosas ofertas de gas en el mercado actual de los hidrocarburos, las perspectivas inmediatas de la riqueza gasística israelí no parece que vaya a superar los beneficios del autoabastecimiento.

Ya en los dos últimos decenios del siglo pasado se descubrieron en aguas territoriales israelíes dos grandes yacimientos de gas (“Leviathan” y “Tamar”), pero, hoy en día, esto ya representa más una riqueza estéril que un río de oro.

Y es que, por una parte, ninguno de los clientes potenciales lógicos – las naciones vecinas – quieren hacer negocios con Israel; unas, porque son ellas mismas exportadoras de hidrocarburos y las otras, por el boicot musulmán al Estado judío. Tan sólo Egipto, alineado en política exterior con los EE.UU., y Jordania mantienen relaciones normales con Tel Aviv.

ISRAEL 3Yacimientos de gas natural en aguas jurisdiccionales israelíes

Por otra parte, en estos momentos hay un enorme excedente de ofertas en el mercado mundial de gas natural (tan sólo los EE.UU. ofrecen anualmente 110.000 millones de m3 para la exportación), siendo el Mediterráneo Oriental el último descubrimiento de grandes reservas de este carburante. Para amargarles aún más la vida a los israelíes, su teórica ventaja de ubicación – la proximidad a la rica Europa industrial – se ve anulada por la competencia rusa y turca, que también luchan por el mercado europeo con proyectos de gasoductos a través del Mediterráneo y el Mar Negro y tratan, por ello, de torpedear los intentos israelíes de tender un gasoducto propio hasta Italia o Grecia, pasando por Chipre.

Con este panorama, al consorcio americano-israelí que explota “Leviathan” y “Tamar” no le quedan, en estos momentos, más perspectivas inmediatas de venta que el propio mercado israelí (más de la mitad de las centrales eléctricas del país funcionan con carbón), unas ventas menguantes a Egipto, que prefiere explotar sus propios yacimientos dos veces mayores que los israelíes  y una reactivación de las instalaciones licuadoras de gas existentes en Egipto – el correspondiente tratado entre los dos países ya está firmado -, pero, ésta ha sido siempre una rama muy arriesgada del negocio de hidrocarburos por su carestía y fácil vulnerabilidad.

ISRAEL 5Posibles proyectos…de escasas perspectivas

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO

23 lunes Ene 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

cairo-1

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL

Grijle în legătură cu problemele economice ale guvernelor egiptene sunt  pe cât de vechi, centenare chiar, pe atât de greu de explicat…de n-ar fi strădania acestei țări de a se ocupa mai mult de necazurile politice, decât de cele financiare. În prezent, regimul lui Al Sisi se pare că va da prioritate rezolvării crizei actuale.

al-sisiAl Sisi

Ca de obicei, impunerea reformei are multe cauze; dar, simplificând mult lucrurile, s-ar putea spune că principala cauză a fost faptul că țara a rămas, acum, doar cu un singur furnizor – FMI (Fondul Monetar Internațional) – și nu a avut altă posibilitate decât să întreprindă reforme care să necesite noi credite.

De la cel de al doilea Război Mondial încoace, conducătorii de la Cairo au recurs la politica internațională pentru a rezolva problemele financiare ale țării. Egiptul este cheia principală a păcii din Orientul Apropiat, ceea ce, practic, înseamnă că  tot timpul se află acolo și o mare putere (militară sau economică) pentru a ajuta – și, în felul acesta pentru a influența – Egiptul. De la lovitura de stat a lui Al Sisi, din 2013, marele și generosul sponsor al țării a fost Arabia Saudită, angajată mai mult decât oricare altă țară să țină departe de lumea islamică orice focar socialist, chiar și discutabilul socialism al Fraților Musulmani. Însă, războiul civil din Siria a scos în relief niște ezitări politice egiptene, în urma cărora saudiții și-au redus drastic ajutoarele.

Fără banii arabi și cu o politică americană de implicare limitată în Orientul Apropiat, Cairo a putut să vadă cum rezervele sale valutare s-au redus, la sfârșitul lui 2016, la o sumă  de 150 de milioane de dolari, care echivalează cu… costul importurilor trimestriale de cereale ale Egiptului.

cairo-2

La aceasta se adaugă neliniștea populară cauzată de scumpirea alimentelor și un șomaj endemic (sporul populației ar necesita crearea unui milion de noi locuri de muncă, anual, pentru a putea absorbi mâna de lucru) precum și prăbușirea veniturilor din turism. Toate acestea au determinat guvernul egiptean să înceapă reformele structurale pe care le-a tot cerut  FMI de ani de zile.

Cairo a lăsat, astfel, lira egipteană să plutească liber (ceea ce a însemnat o devaluare de la 1 $ = 8,8 lire egiptene la 1$ = 20 de lire), a tăiat masiv mulțimea de subvenții energetice, a introdus Taxa pe Valoarea Adăugată, a mărit pensiile, a început să privatizeze unele întreprinderi de stat, și a mărit salariile funcționarilor și angajaților care lucrează în instituțiile și întreprinderile statului; adică, a mărit puterea de cumpărare cu 20% a celor 92 de milioane de egipteni. Guvernul lui Al Sisi a adoptat și un amplu program de microcredite pentru a stimula activitățile agrare pe care le desfășoară vreo două milioane și jumătate de familii din mediul rural.

Acest program a fost recompensat de FMI cu un credit acordat imediat de 120 de milioane de $… cu speranța că Egiptul va începe să  iasă singur din prăpastia economică în care se află.

 canalul-suez-1Canalul Suez

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

REFORMISMO EGIPCIO

aerial-view-of-the-giza-necropolis

Las angustias económicas de los Gobiernos egipcios son tan antiguas, centenarias, como difíciles de explicar… a no ser por el empeño de El Cairo de atender más las cuitas políticas que las financieras. Ahora, el régimen de Al Sisi parece que invertirá las prioridades para atajar la crisis.

Como pasa casi siempre, la reforma tiene muchas causas; pero resumiendo mucho, se puede decir que la causa principal ha sido que el país se ha quedado en estos momentos con un sólo acreedor – el FMI (Fondo Monetario Internacional) – y no ha tenido más remedio que emprender la reformas que se le exigían para nuevos créditos.

Desde la II Guerra Mundial, los dirigentes cairotas habían echado mano de la política internacional para solventar los apuros financieros. Y es que Egipto es la llave maestra de la paz en el Oriente Próximo, lo que significó en la práctica que siempre surgía una gran potencia (militar o económica) extranjera para ayudar – y así, influir – a Egipto. Desde el golpe de Estado de Al Sisi en el 2013, el grande y generoso patrocinador del país había sido Arabia Saudí, empeñada más que nadie en mantener alejado del mundo islámico todo brote socialista, incluso el de un socialismo tan discutible como el de los Hermanos Musulmanes. Pero la guerra civil siria evidenció indecisiones políticas egipcias y los saudíes redujeron drásticamente sus ayudas.

platoul-gizaLa meseta de Giza

Sin el dinero árabe y con una política estadounidense de implicación limitada en el Oriente Próximo, el Cairo vio como sus reservas de divisas se reducían a finales del 2016 a 150 millones de dólares, una suma que equivale más o menos al coste de las importaciones trimestrales de cereales de Egipto.

Esto, sumado a la inquietud popular por encarecimiento de alimentos y un paro endémico (el crecimiento demográfico egipcio requiere la creación anual de un millón de puestos de trabajo para absorber la oferta de mano de obra), así como la caída en picado de los ingresos turísticos, determinó al actual Gabinete egipcio a empezar las reformas estructurales que le venía exigiendo el FMI desde hace años.

El Cairo dejó, pues, flotar la libra egipcia (lo que supuso una devaluación de 1 $ = 8,8 libras egipcias a 1$ = 20 libras), recortó masivamente la maraña de subvenciones energéticas, introdujo el impuesto sobre el valor añadido, incrementó las pensiones, comenzó a privatizar parte de las empresas estatales y decretó amplias subidas salariales para los funcionarios y empleados estatales; es decir, elevó prácticamente el poder adquisitivo de un 20% de los 92 millones de egipcios. También adoptó el Gobierno de Al Sisi un amplio programa de microcréditos para estimular las actividades agrarias de unos dos millones y medio de familias rurales.

El programa ha sido recompensado por el FMI con un crédito inmediato de 120 millones de $… y la esperanza de que por fin Egipto comience a salir sólo del pozo económico en que estaba sumido

suez-1Suez

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA

11 lunes Jul 2016

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

În această conferință, Valentin Popescu explică cum s-a menținut, până în zilele noastre, spiritul înnoitor al revoluției lui  Kemal Mustafa Atatürk, intervențiile cu măsură, discrete și eficiente ale conducerii militare superioare, precum și  provocările și tentațiile cărora trebuie să le facă față națiunea turcă.

 CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA

Mustafa Kemal Atatürk 1

Mustafa Kemal Atatürk, 29 Octombrie 1923

Republica Turcă este, în prezent, marele protagonist din lumea musulmană. Pe de o parte, deoarece este singura țară din lume care, în decurs de mai puțin de un secol, a înfăptuit două mari revoluții. Dar, mai ales, pentru că Turcia este, astăzi, singura țară musulmană care, de zece ani încoace, înregistrează, neîntrerupt, succese economice și politice.

Mai precis : Turcia a trăit o revoluție și o renaștere.

Revoluția este cea a lui Kemal Mustafa, mai cunoscut cu numele de Atatürk, adică, „tatăl turcilor”. Consider că, de fapt, a fost singura revoluție autentică – cuprinzătoare și profundă – din ultimii 500 de ani. Toate celelalte, chiar și modernizarea Japoniei, au fost simple schimbări de denumiri ale puterii. Cea japoneză, a cărei dimensiune socială este aproape la fel cu revoluția lui Atatürk, nu a fost  chiar o revoluție, ci, mai degrabă, o reformă socială profundă, gândită și înfăptuită de sus în jos.

În schimb, Kemal Mustafa și Junii militari turci au înlăturat o mentalitate, o societate și o cultură pentru a face loc unei  noi orânduiri. Desființarea sultanatului,  a alfabetului arab, impropriu limbii turce, a supunerii întregului popor unei viziuni religioase asupra vieții a dus, literalmente, la nașterea unei noi țări, a unei noi culturi, a unei noi societăți, la o nouă situare istorică, de data aceasta laică și europeană. Atatürk  a grăbit dispariția unui stat muribund – sultanatul turc – dotând această națiune cu o conștiință nouă și cu instrumente noi, pentru a se integra în secolul XX.

Mustafa Kemal Atatürk 2

Nu sunt istoric, dar voi îndrăzni să afirm că Kemal Mustafa a revoluționat însăși istoria otomană. Aceasta, pentru că măruntul trib turc – atât de mărunt, încât  i se cunoștea doar numele celui care îl conducea, Osman, și nu vreo denumire gentilică a tribului, trib care a lăsat pășunatul prin câmpiile caucaziene pentru a se lansa în cucerirea Imperiului Roman de Răsărit – și-a atins și și-a menținut protagonismul istoric, timp de secole, neinventând nimic.  Osmanlâii, adică otomanii, au reușit să se impună prin arme, deoarece romanii  de răsărit nu prea mai voiau să lupte. În plus, otomanii își consolidau din punct de vedere politic cuceririle, deoarece  lăsau ca, în regiunile  cucerite, totul să funcționeze ca înainte, doar că ei erau, acum, noii stăpâni. După cum semnala marele istoric francez, Jean Duché, au aplicat maselor umane aceleași metode și tehnici pe care le-au folosit, în stepe, pentru a mâna turmele de oi și capre.

Atatürk știa, desigur, că, pentru a înfăptui revoluția, greu era nu atât să impui schimbările, cât să le menții. Știa, de asemenea, foarte bine, că oamenii care s-au ridicat și înstărit încă de pe vremea lui Darius, respectând legile pentru a nu le aplica, vor sfârși prin a face același lucru și cu normele impuse de revoluția sa. Astfel încât, a căutat un executor testamentar  pentru moștenirea sa politică și l-a găsit tocmai printre egalii săi  : conducerea superioară a armatei.

Mustafa Kemal Atatürk 3

Și, se pare că a gândit bine. Generalii turci i-au fost și continuă să-i fie și astăzi fideli, au apărat cu statornicie doctrina kemalistă – precum și propria lor atotputernicie – au intervenit de mai multe ori în devenirea politică a țării; numai în ultimii 50 de ani au înlăturat trei guverne.

Totuși, până la urmă, turcii au sfârșit prin a se comporta așa cum nu a dorit Kemal Atatürk. Reconstrucția tării  a evoluat rapid spre un monopol al afaceriștilor și al conducerii politice din marile orașe. Un monopol cu atât mai puternic și rentabil, cu cât se baza pe o colaborare strânsă și lipsită de orice jenă dintre marele capital din orașe și ierarhia militară superioară.

Avea să fie, la sfârșitul secolului trecut, cea mai deplorabilă dintre societățile decadente din orient. Diferențele sociale dintre Turcia cea bogată de la orașe și Turcia rurală săracă au ajuns să fie enorme. Corupția era incomparabil mai mare  decât în perioada Administrației fanariote ; inflația și șomajul  se aflau în competiție;  problema etnică a declanșat un mini război civil, stârnit de  kurzii comuniști din PKK; iar  masele apolitice și sărace  se lăsau ademenite de orice ideologie antiguvernamentală, de la stânga radicală, până la nostalgicii islamismului.

Dar, tocmai în acel moment  – când se schimba secolul – generalii turci  s-au temut mai mult de comunism, decât de islamism. Și au pariat pe acesta din urmă, pe un islamism moderat, cu conducători care lucraseră în Administrația publică, dovedind o loialitate acceptabilă. Conducerea superioară a armatei a considerat că aducerea la putere  a Partidului  Dreptății și Justiției – AKP- al lui Erdogan, Güll și Davutoglu va opri ascensinunea stângii. De aceea, a sprijinit și a ajutat  AKP să câștige alegerile din 2002.

Și astfel,  ajungem la cea de a doua revoluție turcească, cea a micii burghezii provinciale și a islamismului în piei de miel. Când a creat Statul laic, Atatürk i-a înlăturat de la putere pe islamiști, dar nu i-a nimicit. Un important sector al societății turce continua să creadă în  Profet și dorea să ducă o viață conform preceptelor Coranului. Pe la jumătatea secolului trecut, apăruse un partid islamist, ambițios și dur, condus de Necemettin Erbakan. Atât conducătorul, cât și partidul au fost hărțuiți de militari, dar nu a fost o hărțuire de tip polițienesc, ci mai degrabă o blocare a tuturor căilor spre putere. Eșalonul doi – cum erau Erdogan, Güll sau Davutoglu – era lăsat în pace. Iar când aceștia au creat Partidul Dreptății și Justiției -AKP, inspirându-se din doctrina lui Erbakan, dar cu un  islamism moderat, generalii i-au ajutat să ajungă la putere.

Mustafa Kemal Atatürk 4

Ceea ce este important la acest partid – AKP nu este islamismul, nici șeful guvernului, președintele țării sau ministrul de externe. Ceea ce este important și profund revoluționar este faptul că, în ultimii 30 de ani, în Anatolia și în  celelalte provincii înapoiate din țară, a apărut o generație de întreprinzători și funcționari care nu visează să dea lovitura printr-o îmbogățire rapidă sau să-și găsească vreun naș sus-pus, nu caută să păcălească statul, corupându-i mandatarii.

Acești  revoluționari tăcuți știu foarte bine ce vor : se străduiesc cu mult  simț practic să deschidă piețe,  în Turcia și în țările vecine, pentru întreprinderile lor mici și mijlocii.  Sunt, de asemenea, avocați, ingineri și medici care reușesc prin ceea ce știu și nu prin relațiile pe care le au. Ori, datorită faptului că la hărnicia lor și la succesele lor se adaugă și o renăscută credință în Alah, sunt cunoscuți ca generația  „calviniștilor islamici”.

Termenul e nedrept, deoarece se referă doar la burghezia provincială. Ori, succesele rapide și deosebite ale acestei burghezii nu ar fi fost posible fără  o masă de oameni, de la țărani până la meșteșugari, categorii laborioase, cinstite, disciplinate, cu o dorință și capacatate de a-și perfecționa tot timpul  activitățile și pregătirea.

Cu o astfel de mentalitate, o țară cu 80 de milioane de  locuitori  poate deveni una dintre primele  puteri economice ale  Uniunii Europene, dacă i se deschide accesul liber la piața  de capital,  pentru a-și dezvolta industria și agricultura. Lucrul acesta l-au văzut, de ani buni,  nemții și francezii.   Astfel se explică de ce, în ciuda promisiunilor sau chiar a necesităților politico-militare, Parisul și Berlinul, tot amână, până la calendele grecești, admiterea Turciei în UE.

Nu demult, Turcia a înțeles pe deplin respingerea europeană. Omul de rând a reacționat cu dușmănie la aceste umiliri comunitare. Cu atât mai mult cu cât, dezvoltarea economică îi oferă locuri de muncă și venituri convenabile, în propria lui țară.

Iar conducătorii, conștienți de faptul că dezvoltarea economică nu vine numai din Europa, ci mai degrabă din piețele emergente din Orientul Apropiat și Asia Centrală, și-au orientat spre aceste regiuni obiectivele mediate și imediate ale expansiunii politice, financiare și industriale a Turciei în secolul XXI.

Desigur că, atunci când analizăm această a doua revoluție turcă și privim la conducerea superioară a  AKP și nu la burghezia  provincială,  suntem tentați să vorbim  mai mult despre  „capetele rotunde” islamice, decât despre calviniștii lui  Mahomed. Și aceasta deoarece totul arată că moderația religioasă a lui Erdogan și Güll  a fost doar o manevră pentru a ajunge la putere. La fel cum, în politica lor internațională,  au întreținut relații bune cu  Israelul și cu Egiptul, bastioane occidentale în Orientul Mijlociu, dar, în același timp, au stabilit punți politice cu capitale precum  Damasc, Teheran și Beirut.

Evenimentele din ultimul an  – între care se evidențiază amânarea admiterii Turciei în UE ca „obiectiv îndepărtat”, precum și intransigența în disputele cu Cipru și Israelul privind zăcămintele de gaze naturale din Mediterana Orientală  – scot în relief faptul că, la Ankara, scopurile politicii externe și ale comerțului exterior ale Turciei se orientează spre o renaștere a imperialismului otoman,  pentru a dobândi statutul de mare putere regională în  Asia Centrală și Orientul Mijlociu. Ba chiar se pot intrevedea, în conduita exterioară a Turciei, unele manevre pentru a face din  Ankara cea de a treia capitală a islamului, la jumătatea distanței dintre șiismul iranian și  sunismul  saudit, îndepărtându-se, din ce în ce mai mult de  Occidentul creștin.

Dinspre Ankara, încercarea lui Erdogan și a coreligionarilor săi este percepută ca  legitimă și chiar oportună, deoarece prosperarea economică a Turciei  întărește convingerea națiunii că țara are un rol hotărâtor în zonă, atât datorită   legăturilor cu celelalte etnii turcice din Asia Centrală, cât și relațiilor religioase cu lumea musulmană. Dar, mai ales, este o dovadă că năzuința de a avea un mare rol pe plan regional se manifestă într-un moment în care,  SUA, Egiptul, Israelul, Siria și Iranul trec prin momente dificile și se văd nevoite să plaseze avântul politic turc în categoría problemelor mai puțin urgente.

ERDOGAN

Recep Tayyip Erdoğan

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

ÎN LUNA ATHYR

26 martes Abr 2016

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

 Endymion dormind, Antonio Canova, 1819Endymion dormind,  Antonio Canova, 1819

Kavafis avea 55 de ani când a scris În luna Athyr. Trebuie că de ani buni i se părea că tinerețea lui e îngropată.

Visa la corpul său tânăr. Cum ar fi fost ca timpul să se oprească la 27 de ani ? Este vârsta la care un kouros se transformă într-un bărbat, pierzându-și delicatețea și frumusețea atât de râvnite de atenienii din vremea lui Platon.

Visa și la corpul de 27 de ani al vreunui minunat prieten, care îmbătrânise și el, dar și la corpul dorit al vreunui tânăr zărit, într-o după-amiază, într-o cafenea populară din Alexandria.

 KOUROSKouros-ul votiv din Anavyssos sau kouros-ul Krisos/ Kroisos, 540-515 î. Hr., Muzeul Național de Arheologie, Atena.

Pe soclu scrie: ΣΤΗΘΙ·ΚΑΙ· ΟΙΚΤΙΡΟΝ· ΚΡΟΙΣΟΥ· ΠΑΡΑ· ΣΗΜΑ· ΘΑΝΟΝΤΟΣ· ΟΝ· ΠΟΤ· ΕΝΙ ΠΡΟΜΑΧΟΙΣ· ΩΛΕΣΕ·ΘΟΥΡΟΣ·ΑΡΗΣ

 Oprește-te și plângi la mormântul lui Krisos cel mort, ce  fost-a printre cei dintâi în luptă; pierdutu-l-a într-o zi năvalnicul Ares.

Visând a scris acest poem-epitaf În luna Athyr. Adică… în luna zeiței Hathor (28 octombrie-26noiembrie).

De ce a ales tocmai luna Hathor ? Ca să ne sugereze că Lefkios, deși creștin, avea să fie reînviat nu de Iisus Hristos, ci de zeița egipteană a nașterii și a morții, Hathor !

Teribil de îndrăzneață idee ! Teribilă duplicitate a tinerilor greci alexandrini creștini, din primele secole de după Hristos, frumoși ca niște zei și care n-aveau să devină niciodată creștini adevărați.

Vorbim de tineri care aveau o viață dublă, iar cea adevărată era cea secretă, a plăcerilor ilicite.

Hathor, Afrodita egiptenilor, era una din cele mai vechi zeițe, de fapt chiar Marea Zeiță a nașterii, morții și reînvierii.

Dublul ei era vaca care alăptează, așadar care dă viață.

În tripla ei ipostază de mamă, fiică sau soție a Soarelui/Ra – apare ținând discul solar între coarne – ea, ca și zeul Soare, simbolizează nașterea, creșterea și moartea (răsăritul, drumul pe cer și apusul).

Nu întâmplător Hathor era protectoarea necropolelor și cea care hrănea sufletele celor plecați în lumea de dincolo și care le reanima, le reînvia, mai ales în necropolele din Teba și din Memphis.

Și, ca o dătătoare de viață și de rodnicie/fecunditate, ea devenise și cea care inițiază în artele iubirii, așadar o zeiță a iubirii și a tot ce înseamnă celebrarea ei: bucurie, fericire, muzică, dans și serbări. I se spunea Stăpâna Bucuriei.

Templul ei era „palatul plăcerilor și al extazului beției” iar de Anul Nou, când i se celebra nașterea, sărbătoarea ei se termina cu o beție generală și cu orgii.

HATHOR SI SETI IHathor și Seti I, mormântul lui Seti I, Valea Regilor, circa 1301-1290 î. Hr., Luvru, Paris

 În luna Athyr

Cu greu citesc           pe piatra străveche.
„Doa[mn]e Iisuse Hristoase”.         Disting  un „ (pe) suflet (ul meu)”.
„În l[un]a Athyr”.        „Lefkio[s]  a[dorm]it-a”.
În dreptul vârstei scrie:                       „ A tr[ăi]t ani”,
KZ arată                          că a adormit de tânăr.
Printre literele șterse de vreme  văd      „Pe e[l]… alexandrin”.
Apoi vin  trei linii         foarte mutilate;
Dar ceva cuvinte tot văd –        ca, de pildă, „l[a]crimile noastre”, „durere”,
Din nou, „lacrimi”          și „[no]uă, [p]rietenilor, jale”.
Mi se pare că Lefkios         mult a mai fost iubit.
În luna Athyr   Lefkios  a adormit.

Notă: Am putea noi umple câteva lacune din text, dat fiind că expresiile sunt cunoscute: De ex. „Doa[mn]e Iisuse Hristoase” poate fi urmat de   „odihnește sufletul meu”, iar „Lefkio[s]  a[dorm]it-a” ar putea fi urmat de… „întru Domnul”.

Cât despre „[no]uă, [p]rietenilor”, putea fi urmat de … „ne-a pricinuit o adâncă jale sau mult plânset”.

De știut că cifrele grecești erau notate cu litere, iar KZ este notația pentru 27.

 STELĂ FUNERARĂStelă funerară din marmură pe care scrie: Prusis, fiul lui Menecrator din Nicomidia, filolog, 24 de ani. Bucură-te și tu.  Pe stelă apar și obiectele meseriei lui Prusis: 2 suluri de papirus și o cutie cu uneltele de scris. Megara sec. I î. Hr. Muzeul Benaki

 Εν τω Mηνί Aθύρ

Με δυσκολία διαβάζω   στην πέτρα την αρχαία.
«Κύ[ρι]ε Ιησού Χριστέ».   Ένα «Ψυ[χ]ήν» διακρίνω.
«Εν τω μη[νί] Aθύρ»        «Ο Λεύκιο[ς] ε[κοιμ]ήθη».
Στη μνεία της ηλικίας   «Εβί[ωσ]εν ετών»,
το Κάππα Ζήτα δείχνει   που νέος εκοιμήθη.
Μες στα φθαρμένα βλέπω   «Aυτό[ν]… Aλεξανδρέα».
Μετά έχει τρεις γραμμές   πολύ ακρωτηριασμένες·
μα κάτι λέξεις βγάζω —   σαν «δ[ά]κρυα ημών», «οδύνην»,
κατόπιν πάλι «δάκρυα»,   και «[ημ]ίν τοις [φ]ίλοις πένθος».
Με φαίνεται που ο Λεύκιος   μεγάλως θ’ αγαπήθη.
Εν τω μηνί Aθύρ   ο Λεύκιος εκοιμήθη./1917

TÂNĂR FAYUM

Portret de bărbat cu coroană de lauri de  aur, unul din portretele mumiilor de la Fayum, British Museum

 In the Month of Athyr

I can just read the inscription on this ancient stone.
“Lo[r]d Jesus Christ.” I make out a “So[u]l.”
“In the mon[th] of Athyr” “Lefkio[s] went to sleep.”
Where his age is mentioned—“lived to the age of”—
the Kappa Zeta shows that he went to sleep a young man.
In the corroded part I see “Hi[m]… Alexandrian.”
Then there are three badly mutilated lines—
though I can pick out a few words, like “our tea[r]s,” “grief,”
then “tears” again, and “sorrow to [us] his [f]riends.”
I think Lefkios must have been greatly loved.
In the month of Athyr Lefkios went to sleep.

Translated by Edmund Keeley/Philip Sherrard

 Îngrijirea mortului, monument funerar, Luvru, Paris

Îngrijirea mortului, monument funerar, Luvru, Paris

In the Month of Athyr

It is hard to read . . . . on the ancient stone.
“Lord Jesus Christ” . . . . I make out the word “Soul”.
“In the month of Athyr . . . . Lucius fell asleep.”
His age is mentioned . . . . “He lived years . . . .”―
The letters KZ show . . . . that he fell asleep young.
In the damaged part I see the words . . . . “Him . . Alexandrian.”
Then come three lines . . . . much mutilated.
But I can read a few words  . . . . perhaps “our tears” and “sorrows.”
And again: “Tears” . . . . and: “for us his friend mourning.”
I think Lucius . . . . was much beloved.
In the month of Athyr . . . . Lucius fell asleep . . . .

 Translated by George Valassopoulo

 Bărbat nud, Edgar Degas, 1856

Bărbat nud, Edgar Degas, 1856

 TÂNĂR

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.