Archivos de etiqueta: Erdogan

RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…

18 viernes Oct 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , ,

T 1

MAL DE MUCHOS…       Washington, Diana Negre

Președintele Donald Trump pare a fi pentru opinia publică mondială –dar, și pentru mai mult de jumătate dintre americani-  un politician malefic. Oricum, nu e singurul: Boris Johnson, Victor Orban, Erdogan, Putin, generalul Sisi – și alții – nu sunt mai prejos în materie de autoritarism; Johnson chiar este mai disprețuitor decât Trump față de instituțiile democratice.

Cum lista guvernărilor urâte este mai lungă, și variațiuni pertinente există peste tot, concluzia care se impune este să ne gândim că răul nu se află în conducătorii politici, ci în societate. Din două motive.

T 3Boris Johnson

Mai întâi, populațiile îi tolerează pe acești conducători, ba chiar îi urmează. Abuzurile, nepotismul sau aerele de împărați pe care și le dau nu irită, deoarece, la nivel personal, lucrurile acestea se practică zdravăn. Și, acolo unde genul acesta de politică displace, lumea tolerează și se bucură, în același timp, de o relativă bună stare.  Este o aplicare în practică a zicalei: „dă-mi de mâncare, și poți să-mi spui că sunt tâmpit”.

Pe de altă parte, în cultura apărută după război, primează, din 1945, succesul mai presus de orice și surghiunește educația bună și cultura generală, deoarece ar fi „neproductive”. De aceea, a rămas fără elementul de control fundamental care este conștiința morală.

O societate care a uitat Predica de pe Munte, sau nu a crezut niciodată în ea, a ignorat tot timpul definiția democrației dată de Rosa Luxemburg („dreptul celorlalți”), cu greu se poate simți incomodă în privința criteriilor după care guvernează Trump, a egocentrismului nelimitat al lui Johnson sau a sultanismului lui Erdogan. Și aceste politici în marginea celei mai elementare morale și a principiilor fundamentale ale Statului de drept sunt suportate ușor de societățile care tolerează ca pe un rău minor tocmai încălcarea moralei și a bazelor Statului de Drept.

T 5

Răul este același peste tot, cu toate că se ajunge la el pe căi antagonice. În societățile bogate, unde se impune plăcerea personală, orice normă care ar restrânge plăcerea fizică – droguri, sexul sau lenevia – este respinsă categoric, cu toate că acest lucru aduce la putere un președinte detestabil.

În societățile unde a ajunge la ziua de mâine întreg, în afara închisorii și cu foamea pe jumătate înșelată  reprezintă o știre bună, masele nu au resurse sau cunoștințe pentru a exercita o opoziție politică și a combate plaga guvernelor abuzive.

Însă, pentru un motiv sau altul, plaga conducătorilor abuzivi este o constantă a istoriei omenirii; care, cu mai mult de cinci mii de ani, este o istorie îndelungată.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MAL DE MUCHOS…       Washington, Diana Negre

T 4Boris Johnson

El presidente Donald Trump aparece ante la opinión pública mundial -e incluso ante más de la mitad de los norteamericanos- como el maléfico de la política. Lo sea o no, lo que a buen seguro no es, es el único: Boris Johnson, Orbán, Erdogan, Putin, el general Sisi – para citar sólo unos cuantos – no le van a la zaga en autoritarismo; Johnson incluso le gana en menosprecio a las instituciones democráticas.

Como la lista de mal gobierno es muy larga y, con las variaciones pertinentes, se da en casi todos los sitios, la conclusión obligada es pensar que la raíz del mal no está en los dirigentes políticos, sino en la sociedad. Y esto, por partida doble.

Por un lado, las respectivas poblaciones toleran a estos dirigentes o incluso les siguen. Las tropelías humanitarias, el nepotismo y las ínfulas cesaristas no irritan porque a nivel personal se practican a troche y moche. Y allá donde este tipo de política disgusta, la gente la tolera si goza al mismo tiempo de un relativo bienestar.  Es la puesta en práctica del dicho “dame pan y llámame tonto”.

T 2

Por el otro lado, en la cultura surgida en la postguerra, prima, desde 1945, el éxito por encima de todo y destierra la buena educación y la cultura general por “improductivas”. Por esta misma razón, se ha quedado sin el elemento de control básico que era la conciencia moral.

Una sociedad que ha olvidado el Sermón de la Montaña, o para los que nunca creyeron, ignoró siempre la definición de Rosa Luxemburg de lo que es democracia (“el derecho de los otros”), difícilmente se puede sentir incómoda con los criterios gubernamentales de Trump, con el egocentrismo ilimitado de Johnson o el cesarismo de Erdogan. Y estas políticas al margen de la moral más elemental y los principios fundamentales del Estado de derecho son soportadas fácilmente en las sociedades que toleran como mal menor justamente el pisoteo de la moral y de las bases del Estado de Derecho.

T 6

El mal es el mismo en todas partes, aunque se llega a él por dos caminos antagónicos. En las sociedades opulentas, donde el placer personal se impone, toda norma que restrinja el gozo físico – sea droga, sexo o la pereza –es rechazada de plano, aunque ello lleve al poder a un presidente malquisto.

Y en las sociedades donde llegar al día siguiente ileso, fuera de la cárcel y con el hambre medio engañada es una buena noticia, las masas carecen de recursos y conocimientos para ejercer una oposición política y combatir la plaga de los gobiernos abusivos.

Pero, por fas o por nefás, la plaga de los gobernantes opresivos es una constante en la historia de la Humanidad; y con más de cinco mil años, es una historia bien larga.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana

BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS

09 miércoles Oct 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

G 4

BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR

Zicala „nenorocirile nu vin niciodată singure” este înțelepciune populară, însă, nici cea mai nărăvașă fantezie a vreunui popor nu și-a imaginat mănunchiul răsucit de nenorociri care s-au abătut asupra refugiaților care se află în insulele grecești: la toate mizeriile și disperările care i-au făcut să fugă din țările lor se adaugă, acum, ineficiența crasă a birocrației din Grecia.

Marea majoritate a sirienilor, afganilor și a africanilor care au încercat să ajungă în Europa cea bogată (mai ales, în Germania, Franța, Italia sau în țările scandinave), prin Turcia, călătoria s-a împotmolit în insulele grecești din Marea Egee. În aceste insule, sute de mii de fugari duc o viață cumplită în tabere improvizate, cu structuri sanitare deficiente și puține, și o penurie economică gravă, deoarece are grijă de ei unul dintre săraci membri ai Uniunii Europene (UE): Grecia. Iar sărăcia înseamnă puțin și de slabă calitate în toate cele; în cazul acesta, și în Administrația Publică, incluzând chiar și autoritatea judecătorească. Justiția grecească are nevoie de mai mult de o lună pentru a rezolva dosarele celor care sosesc ilegal din Turcia, într-o singură zi.

G 3

Această situație este destul de constantă de la începutul războiului civil din Siria, dar, anul acesta, s-a agravat vertiginos din cauza ambițiilor politice ale lui Erdogan și pretențiilor economice ale Turciei. Cum acestea din urmă sunt întemeiate – Ankara nu mai poate duce povara economică (pentru a nu mai vorbi și de cea socială) pe care o reprezintă milioanele de rezidenți fără resurse, și fără dreptul de a munci -, Turcia și UE au semnat, în 2016, un acord, prin care, Bruxelles îi transferă Ankarei o subvenție consistentă, iar Ankara nu mai permite ca de pe coastele ei să iasă ambarcațiuni cu refugiați spre Europa și reprimește fugarii a căror viață nu este în pericol în patriile lor.

G 13

Ambițiile lui Erdogan nu se văd explicit în acest acord. Însă, liderul turc vrea, acum, văzând greutățile tot mai mari pe care le întâmpină UE în asimilarea și distribuirea migranților, ca, pe lângă bani mai mulți, să primească și sprijin politic. În primul rând, vrea ajutoare ca să ridice, în nordul Siriei, o centură sanitară rasistă: o centură pe care să o populeze cu musulmani suniți sirieni, pentru a împiedica, astfel, ca acest teritoriu să rămână în mâinile kurzilor sirieni. Căci, pentru Ankara orice kurd este un potențial inamic, un eventual aliat al autonomiștilor kurzi din Turcia.

Erdogan, în mod sigur, asta avut în minte atunci când a semnat acordul, dar, nu a spus nimic din oportunism. Și iată că, acum, crede că este perfectă conjunctura politică internațională pentru a-și arăta pretențiile care, în 2016, nu găsiseră înțelegere. A și pregătit terenul slăbind controlul frontierelor, astfel că, au început să sosească, din nou, fugari în Grecia și în insulele grecești.

În insule, au sosit, pe mare, anul acesta, 36.000 de refugiați, iar, pe uscat, – trecând frontiera turco-greacă din Tracia –, alți 10.000.

G 8

Pentru Atena, supra-povara este economică și, din punct de vedere administrativ, excesivă; mai ales, în insulele din Marea Egee, unde, cauzează suferință, atât refugiaților, cât și localnicilor.

Această situație i-a determinat pe greci să mute câteva mii de fugari pe continent. Însă, dacă această mutare ușurează întrucâtva situația din insule, agravează problema în ansamblul ei. Căci acordul din 2016 se referă doar la refugiații din insule. Cei care sosesc prin Tracia sau sunt aduși în Grecia continentală sunt excluși automat din tratat și nu mai pot fi retrimiși în Turcia.

Prima reacție a noului guvern grec la această problema a fost să ceară ajutor la Bruxelles … ca să sporească eficiența autorității judecătorești din țara sa !

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

G 1

BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS

G 6

Eso de que “las desgracias no llegan nunca solas” es sabiduría popular, pero, ni las más desbocada fantasía de ningún pueblo ha imaginado jamás la retorcida suma de desgracias que se ha abatido sobre los refugiados que se hallan en las islas griegas : A todas las miserias y desesperaciones que los ha hecho huir de sus países se suma, aquí, la ineficiencia supina de la burocracia ateniense.

La gran mayoría de los sirios, afganos y africanos que intentaron llegar a la Europa rica (ante todo, Alemania, Francia, Italia y países escandinavos), vía Turquía, el viaje se les ha empantanado en las islas griegas del Egeo. Allá, malviven cientos de miles de fugitivos en campamentos improvisados, con estructuras sanitarias deficientes y escasas, y una penuria económica grave, ya que, les atiende primordialmente uno de los pobretones de la Unión Europea (UE) : Grecia. Y pobreza significa poco y de poca calidad en todo; en este caso, también de la Administración Pública, judicatura incluida. La Justicia griega tarda más de un mes en tramitar los expedientes de los ilegales que llegan desde Turquía en un solo día.

G 5

Esta situación es relativamente constante desde que estalló la guerra civil siria, pero, en lo que va de año, se ha agravado vertiginosamente por mor de las ambiciones políticas de Erdogan y las exigencias económicas turcas. Como estas últimas son justas – Ankara no puede afrontar sin más la carga económica (para no hablar también de la social) de millones de residentes sin recursos, ni derechos laborales -, Turquía y la UE firmaron, en 2016, un acuerdo, en virtud del cual, Bruselas transfiere a Ankara una cuantiosa subvención y Ankara evita que salgan de sus costas más embarcaciones con refugiados hacia Europa y admita que le devuelvan a todos aquellos cuyas vidas no corran peligro real en sus patrias.

G 9

Las ambiciones de Erdogan no se reflejan explícitamente en ese acuerdo. Pero, el dirigente turco pretende, ahora, a la vista de las crecientes dificultades de la UE para asimilar y distribuir la masa migrante, que además de más dinero, le den también apoyos políticos. En primer lugar, ayudas para que pueda erigir, en el norte de Siria, un cinturón sanitario racista: una franja a poblar con musulmanes sunitas sirios, que impidan, así, que ese territorio quede en mano de los kurdos sirios. Que para Ankara cualquier kurdo es un enemigo potencial, un eventual aliado de los autonomistas kurdos de Turquía.

G 12

Erdogan, seguramente, tuvo esto presente al firmar el acuerdo y no lo formuló por oportunismo. Pero, ahora, cree que la coyuntura política internacional es óptima para plantear las exigencias que, en 2016, no habrían prosperado. Y ha preparado el terreno aflojando la vigilancia de fronteras, con el consiguiente repunte de las llegadas de fugitivos a Grecia y sus islas.

A estas últimas han llegado, por mar, en lo que va de año, 36.000 refugiados más,en tanto que, por tierra–a través de la frontera greco-turca de Tracia–,lo han hecho otros 10.000.

G 10

Para Atenas, la sobrecarga es económica y administrativamente excesiva; sobre todo, en las islas del Egeo, donde causa sufrimiento a los refugiados y a los indígenas.

La urgencia de la situación determinó a los griegos a trasladar unos cuantos de miles de fugitivos a tierra firme. Pero, si eso desgrava un ápice la situación en las islas, agrava el problema en su totalidad. Porque el acuerdo del 2016 no afecta más que a los refugiados alojados en las islas. Los que llegan a través de Tracia o son reubicados en la Grecia continental quedan automáticamente excluidos del tratado y no pueden ser devueltos a Turquía.

La primera reacción del nuevo Gobierno griego al problema ha sido pedir ayuda a Bruselas…¡para que mejore la eficiencia de la judicatura de su país !

G 2

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu.

VALENTIN POPESCU

SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN

13 viernes Sep 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

I 5

SIROFOBIA LUI ERDOGAN

Creșterea bruscă, din ultimele săptămâni, a numărului celor care fug de foamete, dinspre Turcia, și ajung în insulele grecești, neliniștește  Bruxelles-ul, dar, mult mai mult, Atena. Nu atât pentru numărul refugiaților în sine (250 pe zi), cât de teama că ar putea fi primul pas al unui nou șantaj la care ar supune Erdogan Uniunea Europeană.

Crescânda intoleranță a Turciei față de migrațiile clandestine are mai multe cauze; majoritatea lor țin de politica națională.

I 1

Mai întâi, e numărul lor foarte mare. Numai contingentul sirian al refugiaților în Turcia este în prezent de 3.500.000 de persoane. Și chiar dacă Ankara primește în mod oficial de la Uniunea Europeană subsidii consistente pentru a face față acestei măriri a populației – în realitate, plata este pentru a-i opri pe migranți să nu ajungă în Europa cea bogată -, căci, masa refugiaților este o grea povară economică și socială. Mai ales socială, deoarece, tot timpul, între sirieni și turci a existat o virulentă respingere reciprocă.

Categoriile cele mai de jos ale populației turce cred că această masă de refugiați sirieni le ocupă locurile de muncă și casele subvenționate. Respingrea socială este atât de puternică, încât, până și principalul adversar politic al lui Erdogan – noul primar al Istambului, Ekrem Imamoglu, – s-a alăturat campaniei anti-siriene. Cu toate acestea, nu sirienii sunt grosul masei de refugiați, ci afganii, urmați de congolezi.

Celelalte rațiuni ale permeabilității sporite a coastelor egeene ale Turciei țin de politica externă. Pe măsură ce scade sprijinul popular pentru AKP (partidul lui Erdogan), Ankara devine din ce în ce mai islmistă și mai naționalistă. Erdogan s-a folosit de războiul împotriva Statului Islamic pentru a-i lovi și mai tare pe kurzi, și tocmai în această operație trebuie situate și actualele negocieri cu SUA și UE, în vederea așezării refugiaților sirieni de-a lungul frontierei de sud, ca să formeze un tampon între teritoriile kurde și cele turcești.

I 7

Un oarecare rol are – cu toate că mai puțin important – și lupta pentru ipoteticele zăcăminte submarine cipriote de hidrocarburi. Turcia ar vrea să le exploateze împreună cu jumătatea turco-cipriotă a insulei, idee respinsă categoric de comunitatea internațională și mai mult ca oricine, de Grecia. Este posibil ca Ankara să creadă că o reîntoarcere la vara lui 2016, când, în fiecare lună, soseau din Turcia cel puțin 200.000 de mii de fugari în insulele grecești (și, pe urmă, în Europa industrială) ar putea îmbuna această opoziție.

În concluzie, Erdogan arată Occidentului spectrul unei noi avalanșe de migranți din mai multe motive. Cel mai important dintre ele este propria sa… slăbiciune, în continuă creștere.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

I 4

LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN

I 6

El súbito incremento de las últimas semanas de fugitivos del hambre, que llegan a las islas griegas desde Turquía, inquieta mucho en Bruselas y muchísimo en Atenas. Y eso, no tanto por la cantidad en sí (250 diarios), cómo por el temor de que sea el primer paso de un nuevo chantaje de Erdogan a la Unión Europea.

Ello es posible, pero, la creciente intolerancia turca con las migraciones clandestinas tiene muchas causas; la mayor parte de ellas son de política nacional.

Para empezar, está la cantidad. Solamente el contingente sirio de refugiados residentes en Turquía asciende, actualmente, a más de 3.500.000 personas. Y si bien Ankara recibe oficialmente de la Unión Europea un pingüe subsidio para hacer frente a este incremento de población – en realidad, el pago es para que impida que los migrantes sigan su camino hacia la Europa rica -, la masa de refugiados constituye una gran carga económica y social. Sobretodo, social, porque, desde siempre, entre sirios y turcos ha imperado un repudio virulento y reciproco.

I 2

En especial, las capas más pobres e incultas turcas creen que esa masa de refugiados sirios les quita puestos de trabajo y viviendas subvencionadas. El rechazo social es tan fuerte que, hasta el principal enemigo político de Erdogan – el nuevo alcalde Estambul, Ekrem Imamoglu – se ha sumado a la campaña antisirios. Y a todo esto, los sirios no constituyen el grueso de la masa de refugiados; ésta la forman los afganos, seguida de los congoleños.

El resto de las razones de la creciente permeabilidad de la costa egea de Turquía son de política exterior. A medida que desciende el apoyo popular al AKP (el partido de Erdogan), Ankara se vuelve más y más islamista y nacionalista. La guerra contra el Estado Islámico la ha aprovechado Erdogan para arremeter con más dureza contra los kurdos y, en esta operación, hay que situar sus negociaciones actuales con los EE.UU. y la UE para asentar a los refugiados sirios a lo largo de la frontera meridional para que hagan de tampón, entre los territorios kurdos y turcos.

I 3

También juega un papel – si bien, menor – la lucha por los hipotéticos yacimientos submarinos chipriotas de hidrocarburos. Turquía pretende explotarlos conjuntamente con la mitad otomana de la Isla, cosa que rechaza de plano la comunidad internacional y, con más énfasis que nadie, Grecia. Es posible que Ankara crea que volver al verano del 2016, cuando, cada mes, llegaba, desde Turquía, un mínimo de 200.000 fugitivos a las islas griegas (y luego a la Europa industrial) pueda ablandar esa oposición.

En resumen, Erdogan está enseñándole a occidente los dientes migratorios por un puñado de motivos… de los cuales el más importante es su propia debilidad creciente.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”

19 lunes Ago 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

W 1

CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR

Una dintre modalitățile cele mai vechi – și foarte cunoscute în Balcani – de a concura pentru atingerea unui obiectiv este denigrarea rivalului. A denunța defectele celuilalt, înainte de a arăta care sunt meritele proprii, este o practică atât de înrădăcinată, încât, chiar acum, un guvern comunitar, adică un guvern dintr-o țară membră a UE, recurge la această metodă, pentru a pune mâna pe o mare investiție industrială străină.

Protagoniștii acestei întâmplări sunt Bulgaria, Turcia și consorțiul german de construcții de automobile „Volkswagen” (VW). Acest consorțiu a hotărât, provizoriu, la începutul verii din acest an, să înființeze o mare fabrică în Izmir. Prin aceasta, VW – printre acționarii căruia figurează guvernul landului german Saxonia Inferioară – vrea să beneficieze atât de mâna de lucru locală ieftină, cât și de piața potențială a unei țări cu 80 de milioane de locuitori. Riscurile politice și financiare ale unui guvern autoritar, cum este cel al lui Erdogan, se pare că, pentru germani, cântăresc mai puțin decât avantajele economice pe care le vor obține. Căci, aceasta ar fi cea mai mare investiție pe care ar face-o consorțiul în afara Germaniei.

Despre acest proiect au aflat toate țările din răsăritul Europei și aproape toate au făcut tot ce au știut și au putut pentru a atrage la ele VW. Și toate, cu excepția uneia, s-au resemnat văzând că nemții îi preferă pe turci.

Excepția este Bulgaria, cea mai săracă țară a Uniunii Europene (UE). Ne-resemnarea Bulgariei se datorează atât unor rațiuni economice, cât și istorice. Acestea din urmă sunt resimțite în puternica antipatie a bulgarilor față de autoritățile din Turcia; cele economice se referă la lipsa de alternativă la o investiție atât de importantă din punct de vedere financiar, tehnologic și al locurilor de muncă.

Neșansa guvernului bulgar este că nu are argumente obiective pentru a atrage VW, și nici nu-i poate înfrunta direct și agresiv pe turci, deoarece ar risca să-l provoace pe Erdogan să deschidă frontiera turco-bulgară, astfel încât, mica țară balcanică ar fi invadată de o avalanșă de fugari din lumea a treia.

W 5Rosen Plevneliev

Astfel că, în timp ce autoritățile de la Sofia protestează cu măsură – se plâng mai ales pentru faptul că se preferă o țară din afara UE decât un membru comunitar – cele 200 de întreprinderi bulgărești auxiliare ale automobilului au format o asociație („Automotive Cluster Bulgaria) în fruntea căreia l-au pus pe fostul președinte al țării (2012-2017), Rosen Plevneliev. Iar acesta, ne-mai-ocupând nicio funcție oficială, s-a apucat să denigreze Turcia și guvernul ei, pentru a-i determina pe germani să-și schimbe părerea. Plevneliev a recurs la toate problemele și la câteva dovezi. Printre acestea, figurează tânguielile că o astfel de investiție va șubrezi moralul apărătorilor drepturilor omului și slăbește opoziția democratică din Turcia. În cealaltă categorie, argumentul cel mai puternic este slăbiciunea lirei turcești și recesiunea economică în care a intrat republica lui Erdogan.

W 4Rosen Plevneliev

W 8Erdogan

Dar, este puțin probabil ca aceste lucruri să schimbe părerea VW. Deoarece, ceea ce nu spune Plevneliev este că, în timp ce Bulgaria suferă un regres demografic și o permanentă pierdere a celor mai bune forțe de muncă, în Turcia se întâmplă un fenomen invers. Și, mai ales, în timp ce Bulgaria este o piață extrem de săracă de numai șapte milioane de locuitori, Turcia promite vânzări imediate pentru cei 80 de milioane de locuitori ai săi, și cu un PIB anual pe cap de locuitor de 9.500 de dolari.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

W 2

COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”

Una de las maneras más antiguas – y sumamente extendida en los Balcanes – de competir es denigrar al rival. Eso de denunciar fallos ajenos antes que señalar méritos propios está tan enraizado que, ahora mismo, un Gobierno comunitario ha recurrido a ello con tal de hacerse con una cuantiosa inversión industrial extranjera.

Los protagonistas de la historia son Bulgaria, Turquía y el consorcio automovilístico alemán “Volkswagen” (VW). Este decidió provisionalmente, a principios del verano, construir una gran fábrica en Izmir. Con ello, VW – en cuyo accionariado figura el Gobierno de la Baja Sajonia – pretende beneficiarse tanto de la baratura de la mano de obra local, como del gran mercado potencial de una nación de 80 millones de habitantes. Los riesgos políticos y financieros de un Gobierno autoritario, como el de Erdogan, parecen pesarles menos a los alemanes que las ventajas económicas. Tanto es así, que esta inversión sería una de las más cuantiosas que habrá hecho el consorcio fuera de Alemania.

W 3

De ese proyecto tienen noticia todos los países del este de Europa y casi todos han hecho lo que han podido y sabido para atraer a VW. Y todos menos uno se han conformado con las preferencias turcas de los alemanes.

Ese uno es Bulgaria, el país más pobre de la Unión Europea (UE). La disconformidad búlgara se debe tanto a razones económicas como históricas. Estas últimas son la fuerte antipatía de la población y de las autoridades hacia Turquía; las primeras son la falta de una alternativa a una inversión de tanto impacto financiero, laboral y tecnológico.

Lo malo para el Gobierno búlgaro es que, además de carecer de argumentos objetivos para atraer a VW, tampoco puede enfrentarse directa y agresivamente a los turcos, porque corre el riesgo de que Erdogan abra la frontera turco-búlgara y la pequeña nación balcánica se vería invadida por un alud de fugitivos tercermundistas.

W 7Rosen Plevneliev

En vista de lo cual, mientras las autoridades de Sofía protestan morigeradamente – ante todo se duelen de que se prefiera una nación extracomunitaria antes que a un miembro de UE – las 200 industrias búlgaras auxiliares del automóvil han formado una asociación (“Automotive Cluster Bulgaria) a cuyo frente ha puesto al ex presidente del país (2012/17), Rosen Plevnellev. Y éste, como ya no ejerce ningún cargo político oficial, se ha lanzado a denigrar a Turquía y su Gobierno para hacerles cambiar de opinión a los alemanes. Plevnellev ha recurrido a todos los tópicos y a algunas evidencias. Entre aquellas figuran las jeremiadas de que una inversión así hunde la moral de los defensores de los derechos humanos y debilita a la oposición democrática turca. En la otra categoría, el argumento más fuerte es la debilidad de la lira turca y la recesión económica en que ha entrado la república de Erdogan.

W 6Rosen Plevneliev

Nada de esto es probable que haga cambiar de parecer a VW. Porque de lo que no habla Plevnellev es de que mientras Bulgaria sufre un retroceso demográfico y una constante sangría de sus mejores fuerzas laborales, en Turquía sucede todo lo contrario. Y, sobre todo, mientras Bulgaria es un mercado paupérrimo de siete millones de habitantes, Turquía promete importantes ventas inmediatas con sus 80.000.000 de habitantes y un PIB anual per cápita de 9.500 dólares.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?

21 domingo Jul 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

TURCIA 1

CIPRU: AL CUI E GAZUL ?

Dacă e să credem cu supușenie parametrii noii crize internaționale turcești, politica din Mediterana este un adevărat joc al unor smintiți. Căci, Ankara cumpără arme (rachete S 400) de la ipoteticul inamic (Rusia), în detrimentul prietenului dintotdeauna (SUA); caută hidrocarburi în ape teritoriale străine (cipriote) și râde de sancțiunile Uniunii Europene (UE), deoarece – spune ea – sunt himerice, întrucât aceasta nu dispune de mijloace pentru a le pune în practică. În principal, pentru că o ruptură cu Turcia ar anula acordul din 2016 asupra controlului refugiaților, deschizându-se, astfel, porțile unui nou aflux masiv de migranți în Europa.

Și cu toate că acest lucru este relativ adevărat – discutabil și, totuși, reversibil -, contextul economico-politic-militar devine foarte logic, dacă este încadrat în slăbiciunile financiare și electorale tot mai mari ale președintelui Erdogan și ale partidului său, AKP.

Erdogan suferă o tot mai mare uzură politică, deoarece cel mai mare atu electoral al său – avântul economic al țării din ultimii 15 ani – a luat sfârșit. Și încleștat în setea sa de putere, președintele turc a răspuns la această evoluție democratică obișnuită acaparând funcții și atribuții cu puternice nuanțe dictatoriale. Ultima măsură în acest sens a fost să-și subordoneze banca centrală a țării ordinelor sale directe, pentru a-i putea impune o reducere a prețului banilor, în încercarea de a reanima, astfel, conjunctura.

 La acești nori grei care se cern deasupra democrației turcești se adaugă problemele cauzate de megalomania lui Erdogan, care ar vrea să facă din țara sa puterea cheie din Orientul Mijlociu. Ambiția este legitimă la orice politician… doar dacă este realistă. Ori, cea a lui Erdogan nu este. Pentru ambițiile sale nu dispune nici de o forță economică pertinentă, nici de aliați care să le facă posibile. Din rațiuni strategice, se izbește de Moscova; din motive dogmatice, cu Teheran (dar, de petrolul căruia nu se poate lipsi); din criterii etnice, cu Siria și cu kurzii (din propria sa țară și cu cei din Irak); din ură istorică, cu grecii de la Atena și Nicosia.

ERDOGAN 2

Și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, prospecținile petroliere din apele cipriote o fac să se înfrunte cu UE și cu Egiptul. Acesta, pe tăcute, dispunând de cele mai mari zăcăminte de gaz din Mediterana, a format o asociație de țări riverane pentru a exploata împreună aceste resurse … asociație la care Turcia niciodată nu a vrut să adere.

Dar, pentru proiectele lui Erdogan cel mai rău lucru este recesiunea care afectează Turcia. Dacă nu inversează repede conjunctura, nemulțumirea populară va crește atât de mult și de repede, încât, în mod sigur, va pierde la următoarele alegeri. Contrar a ceea ce semnala directorul general al băncii centrale, Erdogan vrea să reducă cu un punct sau două dobânzile.

Teoretic este posibil, deoarece dobânda reală (cea oficială, după ce se scade inflația) este de 8,3% în Turcia, cea mai mare din primele 50 economii ale lumii), însă, după părerea destituitului director, este total inoportună. O astfel de reducere, în condițiile recesiunii, ar declanșa o masivă plecare a capitalului străin investit în țară. Ceea ce – spune bancherul destituit – ar duce Turcia pe marginea prăpastiei.

Astfel că, în fața tensiunilor și a crizei pe care le acumulează Ankara, se pare că Erdogan încearcă o ieșire în stil nord-corean: să declanșeze o tensiune internațională atât de mare, încât inamicii să fie primii interesați să o evite, oferind împrumuturi masive. Însă, ceea ce e rău pentru Erdogan, este că paralelismul dintre Turcia și Coreea de Nord îl vede numai el, dacă îl vede într-adevăr.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?

TURCIA 2

De creerse a pies juntillas los parámetros de la nueva crisis internacional turca, la política del Mediterráneo es un auténtico juego de orates. Porque Ankara compra armas (misiles S 400) al teórico enemigo (Rusia) en detrimento del amigo de siempre (los EEUU); busca hidrocarburos en aguas territoriales ajenas (chipriotas) y se ríe de las correspondientes sanciones de la Unión Europea (UE) porque – dice – son quiméricas ya que esta carece de medios para ejecutarlas. En primer lugar, porque una rotura con Turquía anularía el acuerdo del 2016 sobre el control de fugitivos, abriendo así las puertas de nuevas entradas masivas de migrantes en Europa.

Y pese a que todo esto es relativamente cierto – aunque discutible y reversible -, el contexto económico-político-militar de la situación se vuelve de la mar de lógico si se le enmarca en las crecientes debilidades financieras y electorales del presidente Erdogan y su partido, el AKP

Erdogan sufre un creciente desgaste político porque su mayor baza electoral – el auge económico del país en los últimos lustros – se ha agotado. Y empecinado en su pasional amor al poder, el presidente turco ha respondido a esta habitual evolución democrática con un acaparamiento de funciones y atribuciones de fuerte tinte dictatorial. La última medida de este tipo ha sido someter al banco central del país a las órdenes directas del presidente para imponer así una reducción del precio de dinero a fin de reactivar así la coyuntura.

ERDOGAN

 A esos nubarrones sobre la democracia turca se suman los problemas generados por la megalomanía de Erdogan, quien quiere hacer de su país la potencia clave del Oriente Medio. La ambición en un político es legítima… siempre y cuando sea realista. Y la de Erdogan no lo es. Para sus ambiciones carece tanto de la fortaleza económica pertinente como de aliados que la hagan posible. Por razones estratégicas choca con Moscú; por motivos dogmáticos, con Teherán (pero de cuyo petróleo no puede prescindir); por criterios étnicos, con Siria y los kurdos (los propios y los del Irak); por odios históricos, con los griegos de Atenas y Nicosia.

Y por si todo esto fuera poco, las prospecciones petroleras en aguas chipriotas la enfrentan a la UE y a Egipto. Este, a la chita callando y con los mayores campos gasísticos del Mediterráneo en su poder, ha formado una asociación de naciones ribereñas para la explotación conjunta de los yacimientos… asociación a la que Turquía no se quiso unir nunca.

Pero, lo peor de todo para los proyectos de Erdogan es la recesión que está padeciendo Turquía. Si no revierte muy pronto la coyuntura, el descontento popular crecerá tanto y tan deprisa que seguramente perdería las próximas elecciones. En contra del director general del banco central, Erdogan quiere rebajar en uno o dos puntos el tipo de interés.

TURCIA 3

Ello es teóricamente factible ya que el tipo real (el oficial una vez descontada la inflación) es del 8,3% en Turquía, el más alto imperante en las primeras 50 economías mundiales), pero a criterios del director destituido es absolutamente inoportuna. Una rebaja así en un momento de recesión seria provocaría una salida masiva de capitales extranjeros invertidos en la República. Y eso – según el banquero destituido – llevaría en estos momentos a Turquía al borde la bancarrota.

Así que, a la vista de las tensiones y crisis que acumula Ankara, parece que Erdogan está tanteando una salida a lo norcoreano: provocar una tensión internacional tan grande como para que los enemigos sean los primeros interesados en evitarla, concediendo grandes préstamos. Lo malo para Erdogan es que el paralelismo Turquía – Corea del Norte no le ve más que él, si es que él lo ve de verdad.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI/TURQUÍA BAILA CON TIGRES

04 sábado May 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , ,

TURCIA 3.jpg.png

TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI

Istoria recentă a Turciei este o adevărată înșiruire de dragoste și despărțiri de Occident; mai ales de despărțiri. Căci, de la reforma într-adevăr revoluționară a lui Atatürk – care, în anii 20 ai secolului trecut, a făcut din Turcia o țară aproape occidentală – și până astăzi, când Erdogan o orientează din nou spre răsărit și spre islamism, toate încercările Ankarei de a se integra în prima lume au fost tot atâtea eșecuri.

Exceptând admiterea ei în NATO, pact militar occidental din care Turcia face parte, lumea atlantică a respins, până acum, toate încercările de apropiere ale Turciei. Franța, Italia și Germania se tem de concurența economică a Turciei, în cazul în care aceasta devine membru plenar al UE; Europa întreagă se îndoiește că aceasta țară va deveni, vreodată, ideologic europeană. Iar acum, culmea!, se îndoiesc de fidelitatea militară a Turciei chiar și SUA.

Occidentul nu a fost capabil să-și imagineze vreo însoțire cu Turcia, și acest lucru poate fi din vina vestului. Însă, din 2003 – când a preluat puterea în Ankara, Erdogan și partiddul său (AKP) – nerăbdarea guvernului și balansarea politico-economică a Turciei dau dreptate turcofobiei occidentale. Dar, și ostilitatea crescândă a Rusiei și Chinei față de Ankara. S-ar putea spune că, în prezent, Turcia dansează cu trei tigri, care au mai multe reproșuri, decât motive reale de a se apropia de această țară.

TURCIA 4

Nimic nu ilustrează mai bine această singurătate diplomatică turcească decât istoria echipamentelor sale de apărare anti-rachetă. Până acum, această sarcină o îndeplineau bateriile americane “Patriot”, în cadrul sistemului militar al NATO. Însă, printre discrepanțele în creștere turco-americane, din cauza alianței Pentagonului cu milițiile kurde în războiul din Siria (miliții pe care Ankara le consideră a fi o ramură a interzisului PKK – partid al naționaliștilor și comuniștilor kurzi din Turcia) și datorită încăpățânării AKP de a promova industrializarea Turciei, Ankara a hotărât să renunțe la “Patriot” și să cumpere sisteme străine, cu condiția ca întreprinderile adjudecătare să se angajeze să coopereze cu industriile turcești și să le transfere tehnologie acestora.

Aceasta s-a întâmplat în anul 2009, și au concurat pentru contract – în valoare de la trei la patru miliarde de dolari–chinezi, americani, italo-francezi și ruși. După multe ezitări și reformări ale licitației, Ankara a optat pentru oferta chineză (HQ-9) în anul 2013, pentru că era mai ieftină și venea însoțită de promisiunea că se vor face transferuri de tehnologie. Însă Beijing nu și-a ținut promsiunea de a face transfer de tehnologii, astfel că Erdogan a acceptat oferta rușilor (S-400). Aceasta este mai economică – costă doar două miliarde de $ -, include transferul de tehnologie și intră pe deplin în orientalizarea politicii turcești, care mai include și conducta de petrol și gaze prin Marea Neagră, pe care o promovează Moscova pentru a aproviziona Europa și Turcia.

Recep Tayyip Erdogan 1Recep Tayyip Erdogan

Însă, nu e sigur deloc că rachetele S-400 vor fi desfășurate în luna iunie a acestui an, conform contractului. NATO consideră la unison că acest armament este incompatibil cu restul arsenalului occidental. Iar, SUA au amenințat cu grave sancțiuni economice, care ar cauza mari pierderi economiei turcești, deorece ar fi ștearsă de pe lista furnizorilor de avioane USA F-35, și i s-ar interzice să mai fabrice și să vândă elicoptere T129, sub licență americană, articole pe care Turcia le exportă, în prezent, cu mari beneficii.

Desigur, Ankara încă ar mai putea anula (cu despăgubiri) achiziționarea sistemului anti-rachetă rusesc, dar, e greu de crezut că Erdogan o va face fără vreo compensație (de s-ar putea atât politică, cât și financiară) din partea Americii. E rău că, dacă Erdogan și Trump se aseamănă întrucâtva, această asemănare o au în arta de a se încăpățăna să nu dreagă lucrurile.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Trump y Erdogan 2Putin y Erdogan

TURQUÍA BAILA CON TIGRES

TURCIA 1

La historia reciente de Turquía constituye todo un rosario de amores y desamores con occidente; sobre todo, de desamores. Porque desde la reforma realmente revolucionaria de Atatürk – que hizo en los años 20 del siglo pasado de Turquía un país casi occidental – y hasta hoy en día, que Erdogan la está reorientando nuevamente al Este y el islamismo, todos los intentos de Ankara de integrarse en el primer mundo han sido sendos fracasos.

Si se exceptúa el ingreso en la OTAN, pacto militar occidental que incluye a Turquía, el mundo atlántico ha rechazado hasta ahora todas las aproximaciones turcas. Francia, Italia y Alemania temen la competencia económica turca si esta llegase a ser miembro pleno de la UE; toda Europa duda de que ese país llegue a ser nunca ideológicamente europeo. Y para colmo, ahora dudan de la fidelidad militar turca también los EE.UU.

Recep Tayyip Erdogan 2Recep Tayyip Erdogan

Occidente no ha sido capaz de imaginar comunidad alguna con Turquía y eso podría ser culpa suya. Pero, es que desde el 2003 – cuando asumió el poder en Ankara, Erdogan y su partido (AKP) – las impaciencias gubernamentales y los vaivenes político-económicos turcos están dando la razón a la turcofobia occidental. Y también a la creciente hostilidad de Rusia y China hacia Ankara. Se podría decir que en la actualidad Turquía está bailando con tres tigres que tienen más quejas de ella que motivos reales de aproximación.

Nada ilustra mejor esa soledad diplomática turca que la historia de su equipo de defensa antimisiles. Hasta ahora, este ha estado a cargo de baterías estadounidenses “Patriot” dentro del sistema militar de la OTAN. Pero entre las crecientes discrepancias turco-norteamericanas a causa de la alianza del Pentágono con las milicias kurdas en la guerra siria (milicias que Ankara consideran una rama del prohibido PKK – nacionalistas comunistas kurdos – turco) y el empeño del AKP de promover la industrialización de Turquía, Ankara decidió renunciar a los “Patriot” y comprar sistemas extranjeros, siempre y cuando las correspondientes empresas adjudicatarias se comprometieran a cooperar con las industrias turcas y transferir tecnología a estas.

TURCIA 2.jpg

Esto sucedió en el 2009 y concurrieron a por el contrato – de entre 3 y 4 mil millones dólares – chinos, estadounidenses, italo-franceses y rusos. Tras muchos titubeos turcos y reformas de la subasta, Ankara optó por la oferta china (HQ-9) en el 2013, dada su baratura y la promesa de transferencias tecnológicas. Pero Pekín no mantuvo la promesa de las transferencias de tecnologías y Erdogan aceptó la oferta rusa (S-400). Esta es más económica – 2.000 millones $ -, incluye la transferencia tecnológica y entra de pleno en la orientalización de la política turca, que incluye también el óleo- gasoducto a través del Mar Negro que promueve Moscú para abastecer Europa y Turquía.

Pero no es nada seguro que los S-400 vayan a ser desplegados el próximo me de julio, según lo contratado. Y es que toda la OTAN considera este armamento incompatible con el resto del arsenal occidental. Y, sobre todo, los EE.UU. han amenazado con graves sanciones económicas; sanciones que causarían grandes pérdidas a la economía turca ya que quedaría excluida de la lista de proveedores del avión USA F-35 y la fabricación y venta del helicóptero T129, de licencia estadounidense, y que es hoy en día uno de los artículos que exporta Turquía con mayor beneficio.

Es evidente que Ankara podría anular aún (indemnizando) la compra de los antimisiles rusos, pero es difícil de creer que Erdogan lo vaya a hacer sin una compensación (a ser posible tanto política como financiera) norteamericana. Lo malo es que, si en algo se parecen Erdogan y Trump, es en el arte de empeñarse en no enmendarla.

Trump y ErdoganTrump y Erdogan

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO

29 sábado Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

Erdogan 1

Erdogan

PENDULUL TURCO-AMERICAN         Washington, Diana Negre

Anuțata retragere militară americană din Siria – care n-a fost dusă, încă, la îndeplinire – nu este motorul relațiilor turco-americane, dar este una dintre piesele sale cele mai importante. Și desigur, una dintre cele care i-au adus mari satisfacții președintelui turc, Erdogan, în aceste momente.

Din punct de vedere militar, aceasă retragere este o floare la butonieră: este vorba de aproximativ 2.000 de soldați bine căliți și cu un arsenal puternic. Nu ar fi mare lucru dacă îi comparăm cu forțele desfășurate de Rusia sau Iran în zonă, dar, reprezintă atât cât este nevoie pentru a stabiliza teritoriul dintre Eufrat și frontera siro-turcă. Din punctul Ankarei de vedere, era o problemă de nerezolvat în acțiunea de dizolvare a PYD (Unitățile Populare Defensive), corpul de voluntari kurzi, care au luptat alături de SUA în războiul împotriva Statului Islamic în Siria și Irak.

Războiul civil din Siria este, în realitate, un fel “război general prin delegare” a întregului Orient Mijlociu. Iran, Arabia Saudtă, Qatar, Turcia, naționaliștii kurzi din 4 țări (Turcia, Siria, Irak și Iran), Israel, precum și marile puteri situate departe, dar aproape omniprezente  – Rusia și SUA – s-au folosit de aceste lupte pentru a-și apăra și extinde interesele în zonă.

Dintre toate aceste interese care se încrucișează, se înfruntă și se împletesc de o manieră complicată și încâlcită (este tipic pentru Orientul Mijlociu), cele mai sângeroase și încrâncenate sunt cele dintre guvernul turc și milițiile naționaliștilor kurzi. Ankara se teme că organizarea și echipamentul militar de care dispun milițiile naționaliștilor kurzi vor spori recrudescența pretențiilor autonomiste-separatiste ale acestei minorități etnice, care reprezintă, numai în Turcia, aproximativ 10 la sută din populația totală a țării. Astfel încât, a intervenit în războiul civil din Siria, mai ales pentru a desființa sau anihila cotingentele PYD.

KURDISTAN

A atacat cu destul succes, de nenumărate ori, unitățile milițiior kurde care operau în zona occidentală a frontierei siro-turcești. Însă, forțele PYD staționate pe malul Eufratului nu puteau fi ținta unor atacuri terestre, deoarece între ele și bazele militare turcești se aflau trupe americane. Dar, când acestea se vor retrage, se va deschide calea pentru o ofensivă a Turciei.

TURCIA

Calea se va deschide și mai mult dacă relațiile diplomatice dintre Washington și Ankara vor continua să se îmbunătățească. Aceste relații căzuseră foarte jos, acum ceva mai mult de un an, când Turcia a cumpărat dispozitive antibalistice rusești, S 400, nerespectând o convenție care există în cadrul NATO, ca toate armatele să aibă în dotare echipamente similare. Însă, acum, Erdogan și Trump nu numai că sunt uniți prin aversiunea lor față de Iran, dar desfășoară o politică de apropiere reciprocă sistematică și constantă.

O piatră de hotar decisivă în acest proces este, acum, oferta Turciei de a cumpăra și unități antibalistice americane – “Patriot” – în valoare de 3 miliarde 500 de milioane de $…cu condiția ca Congresul american să aprobe vânzarea. Această operație ar avea o cireașă în plus pentru SUA: Ankara a lăsat să se înțeleagă că, dacă i se vor vinde rachete “Patriot”, le va permite experților americani să analizeze pe îndelete rachetele rusești S-400.

Misiles Patriot 1

Rachete Patriot

Misiles S 400 rusos

Rachete S 400  ruseşti

 

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO     Washington, Diana Negre

Donald Trump

La anunciada – pero aún no realizada – retirada militar estadounidense de Siria no es el motor de las relaciones turco-americanas, pero es quizá una de sus piezas más importantes. Y, desde luego, una de las más satisfactorias para el presidente turco Erdogan, en estos momentos.

Militarmente, dicha retirada es flor en el ojal: alrededor de 2.000 soldados muy aguerridos y con un poderoso arsenal. No es gran cosa si se compara con el despliegue armado ruso o iraní en Siria, pero era suficiente para estabilizar el territorio entre el Éufrates y la frontera sirio-turca. Y desde el punto de vista de Ankara, constituía un problema insoluble para la erradicación del PYD (Unidades Populares Defensivas), el cuerpo de voluntarios kurdos que lucharon al lado de los EE.UU. en la guerra contra el Estado Islámico (ES) de Siria e Irak.

La guerra civil siria es en realidad una especie de “guerra general por delegación” de todo el Oriente Medio. Irán, Arabia Saudí, Qatar, Turquía, los nacionalistas kurdos de 4 países (Turquía, Siria, Irak e Irán), Israel y las grandes potencias lejanas, aunque casi omnipresentes – Rusia y los EE.UU. – han aprovechado esta lucha para defender o tratar de ampliar sus intereses en la zona.

De todos estos intereses que se cruzan, enfrentan y entrecruzan de la más complicada y retorcida manera (que en realidad es lo propio del Oriente Medio), los más sangrientos y empecinados son los que enfrentan al Gobierno turco con las milicias de los nacionalistas kurdos.  Ankara teme que la organización y el equipamiento militar de las milicias de los nacionalistas kurdos recrudezca las pretensiones autonomista-separatistas de esta minoría étnica, una minoría que representa cerca del 10% del total de la población del país. Así que ha intervenido en la guerra civil siria ante todo para desmantelar o aniquilar los contingentes del PYD.

Milicias kurdas

Milicias kurdas

TURCIA 2

A las unidades de la milicia kurda que operaban en la zona occidental de la frontera sirio-turca las ha atacado ya repetidas veces con bastante fortuna. Pero, las fuerzas del PYD asentadas a orillas del Éufrates no eran abordables por tierra, porque entre ellas y las bases militares turcas estaban las posiciones del Ejército estadounidense.  En el momento en que éstas se retiren, el campo quedará libre para una ofensiva otomana.

Y quedará aún más libre si las relaciones diplomáticas entre Washington y Ankara siguen mejorando. Estas tuvieron un momento bajísimo hace algo más de un año, cuando Turquía compro a Rusia dispositivos antibalísticos S 400, rompiendo el sobrentendido de la OTAN de que todos los ejércitos de la Alianza tengan equipamientos similares. Pero, ahora, Erdogan y Trump no solo comparten la animadversión hacia el Irán, sino que llevan una política de aproximación mutua paulatina y constante.

Erdogan 2

Erdogan

Un hito decisivo en este proceso es, ahora, la oferta turca de comprar también unidades antibalísticas estadounidenses – “Patriot” – por valor de 3.500 millones de $… siempre y cuando el Congreso estadounidense apruebe la venta. La operación tendría una guinda suplementaria para los EE.UU.: Ankara ha dejado entrever que con la compra de los “Patriot” dejaría que los técnicos militares estadounidenses analicen a placer los S-400.

Misiles Patriot 3

Misiles Patriot

Misiles S 400 rusos 2

Misiles S 400 rusos

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

„TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI

22 lunes Oct 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

Jamal Kashoggi 1

„TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI            Washington, Diana Negre

Asasinarea jurnalistului saudit, Jamal Kashoggi, în interiorul consulatului saudit din Istanbul a fost atât de surprinzătoare, încât mai potrivit ar fi să spunem că a fost… delirantă !

Într-adevăr e halucinant să se vorbească de o crimă fără cadavru (până acum), și de succesiunea de denunțuri anti-saudite, urmate de declarațiile atenuante ale casei regale saudite, care curg neîntrerupt dinspre Riad, Ankara și Washington.

Este ușor de bănuit, în acest caz abracadabrant, motivul asasinării: iritarea Arabiei Saudite față de un jurnalist care nu înceta să denunțe abuzurile și ilegalitățile pe care el le atribuia familiei regale – după cum sunt ușor de înțeles și demonstrațiile excesive de moralitate din lumea întreagă, care vizează clanul regal saudit.

Jamal Kashoggi 7

Însă greu de înțeles e cum un om, care știe sau crede că este inamicul numărul unu al dinastiei saudite, să meargă singur, neînsoțit și candid la un consulat al Arabiei Saudite, pentru a-și face actele de căsătorie cu o turcoaică. La fel de neînțeles este faptul că serviciile secrete sau mafia saudită – dacă l-au asasinat ele – au fost atât de ne-profesioniste, încât să-l tortureze, să-l ucidă și să-l ciopârțească pe Kashoggi în interiorul consulatului, lăsând o mulțime de piste, pe care poliția turcească afirmă că le-a găsit, fără a spune în ce constă ele.

Jamal Kashoggi 4

Continuând seria de incongruențe, este greu de înțeles de ce guvernanții, care cred că posedă adevărul absolut, cum sunt Trump și Erdogan, se schimbă de la o zi la alta: ba condamnă public Riad-ul pentru moartea lui Kashoggi, ba se agață, pe urmă, de ipotetice alternative în legătură cu cine a comis asasinatul.

TRUMP ERDOGAN

De asemenea, e greu de aflat ce interese comune pot avea Ankara și Washingtonul ca să denunțe moartea unui om foarte apropiat de Frații Musulmani – o mișcare bine văzută în Turcia, nu și în SUA, și, cu atât mai puțin în Riad, unde figurează pe lista organizațiilor teroriste.

Privită în felul acesta, întorsătura făcută de Trump și de Erdogan de a condamna asasinatul este motivată de două rațiuni.  Una dintre ele o reprezintă banii: achizițiile saudite de tot felul de bunuri americane – mai ales, arme – sunt foarte substanțiale, iar, problemele financiare ale Turciei fac aproape imposibilă vreo politică anti-saudită, dat fiind că Arabia Saudită este un mare investitor potențial, constant și coerent. Cealaltă rațiune este stabilitatea politico-militară din Orientul Mijlociu. O țară atât de bogată și atât de clar angajată în a reprima expansionismul iranian este greu de înlocuit, în prezent, în situația complicată din zonă.

Jamal Kashoggi 5

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Jamal Kashoggi 2

“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI    Washington, Diana Negre

El asesinato del periodista saudí Jamal Kashoggi en el consulado saudí de Estambul es tan sorprendente que sería mejor decir delirante.

Porque es alucinante hablar de un crimen sin cadáver (hasta ahora), al igual que lo es el vaivén de denuncias anti-sauditas y declaraciones eximentes de la casa real saudí que se suceden sin interrupción desde Riad, Ankara y Washington.

Para acentuar aún más el carácter abracadabrante de la historia, es fácil de imaginar los motivos del presunto asesinato árabe – la irritación de Arabia Saudita con un periodista que no paraba de denunciar abusos y tropelías que él imputa a la familia real – como también son fáciles de entender los aspavientos moralistas de todo el mundo, sobre todo del mundo de los antagonistas del reino saudita.

Jamal Kashoggi 3

Pero ya no es nada fácil entender que un hombre que sabe o se cree que es el enemigo nº 1 de la dinastía saudí vaya inocentemente y solo a un consulado de Arabia para tramitar su matrimonio con una turca. Y tampoco es nada fácil de entender que los servicios secretos o la mafia saudí – si es que lo asesinaron ellos – fueran tan chapuceros como para asesinar, torturar y descuartizar a Kashoggi en las dependencias consulares, dejando un montón de pistas que la policía turca dice haber encontrado, aunque no dice en qué consisten.

Y siguiendo con la retahíla de incongruencias, tampoco es fácil de entender que dos gobernantes que se creen en la posesión de la verdad absoluta cómo Trump y Erdogan pasen prácticamente de un día al otro de condenar públicamente a Riad por la muerte de Kashoggi para agarrarse luego a hipotéticas alternativas en cuanto a quien le asesinó.

Jamal Kashoggi 8

Asímismo, cuesta encontrar qué intereses comunes pueden tener Ankara y Washington en clamar por la muerte de un hombre muy cercano a los Hermanos Musulmanes ya que este movimiento es bien visto en Turquía, pero no en los EE.UU y menos aún en Riad, donde figura incluso en la lista de las organizaciones terroristas.

Jamal Kashoggi 6

Visto el caso así, lo más probable es que el giro condenatorio hecho por Trump y Erdogan sea motivado por dos razones. Una es el dinero; las compras saudíes de todo tipo de bienes – con el armamento en primerísimo lugar – estadounidense son sumamente cuantiosas y los apuros financieros turcos hacen casi imposible una política anti-saudita – gran inversor potencial –  constante y coherente. Y la otra es la estabilidad político-militar del Oriente Medio. Una nación tan rica y tan claramente comprometida en la represión del expansionismo iraní es insustituible en estos momentos en el rompecabezas de la zona.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA

20 sábado Oct 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

Jamal Kashoggi 1Jamal Kashoggi

KASHOGGI, EGOLATRUL         Washington, Diana Negre

Jamal Kashoggi, jurnalistul saudit asasinat în Istanbul, pare a fi, pentru opinia publică, un martir al deschiderii, al aperturismului. Însă, o privire mai atentă asupra biografiei sale ne arată un om ambițios care s-a sufocat, deoarece s-a apropiat prea mult de putere.

Într-adevăr, a stat toată viața în intimitatea puterii dinastiei Saud. Și-a petrecut toată viața cățărându-se la adăpostul unor membri ai acestei familii regale și lovindu-se de alți Saud, deoarece a crezut că este tot atât de important ca ei, ba chiar mai mult.

Jamal, a cărui familie este originară din Turcia, a trăit, tot timpul, în preajma membrilor clanului Saud. Tatăl său a fost medicul celui care a fondat actualul regat arab – Abdel Aziz bin al Saud – iar ceilalți membri ai familiei  Kashoggi au acumulat o considerabilă avere (prin trafic de arme), grație bunăvoinței și îngăduinței dinastiei de la putere. El însuși a crescut printre Saud și celelalte familii puternice din Riad, bin Laden printre ele (proprietarii celei mai mari firme de construcții din regat), și a fost prieten cu Usama, până când acesta a devenit lider al gherilei.

Stând în preajma atotputernicilor din țară, Jamal și-a dezvoltat o istețime instinctivă, dar și o năzuință bolnăviciasă de a se contopi cu ei. Istețimea sa l-a făcut să stabilească legături foarte strânse cu serviciile secrete ale regatului; se spune că Jamal Kashoggi era civilul cel mai bine informat în privința secretelor de stat din Arabia Saudită. Iar, egolatria l-a făcut să creadă că bunăvoința anumitor membrii ai clanului Saud – în mod deosebit, cea a fiilor regelui asasinat Faisal,  Jaled și Türki – era totuna cu dreptul de a pontifica la fel ca ei asupra devenirii Arabiei Saudite. Poate, pentru aceasta Jaled s-a dedicat trup și suflet unei activități jurnalistice, care i-a permis să emită sentințe și opinii după bunul său plac și să se bucure de popularitatea facilă a celor care criticau sistemul de la putere.

Jaled a fondat în 2003 ziarul aperturist “Al Watan” și l-a numit ca director pe Kashoggi… care n-a rămas în funcție decât 53 de zile, deoarece s-a luat de wahabiți, cei care formează biserica statală în regat, și care au cerut (și au obținut) destituirea sa. Din 2003, până în 2010, a fost, din nou, directorul ziarului și din nou s-a înfruntat cu wahabiții, pe care i-a acuzat că propagă o doctrină potrivnică celei a lui Mahomed.

Frecușurile sale cu clanul Saud s-au agravat, și, în cele din urmă, Kashoggi a acceptat să conducă un post de radio în Bahrain (Al Arab), finanțat de miliardarul arab dizident, Ualid bin Talal. Dar, și de data aceasta, s-a înfruntat cu ortodoxia sunnită: postul de radio a fost închis după 24 de ore, deoarece Kashoggi i-a luat un interviu unui conducător shiit.

Gafele politico-jurnalistice și infatuarea sa l-au îndepărtat treptat de clanul Saud și definitiv de wahabiți, pe măsură ce se afunda tot mai mult în simpatiile sale pentru Frații Musulmani, organizație care, în Arabia Saudită, trece drept grup terorist. Iar, simpatia pe care i-o arăta președintelui turc, Erdogan, a sporit și mai mult iritarea clanului Saud împotriva sa.

În mod oficial, Ankara și Riad nu au niciun conflict deschis, însă, ambițiile politice ale celor două guverne anunță o conviețuire foarte amară.

Jamal Kashoggi 2Jamal Kashoggi

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

KASHOGGI, EL EGÓLATRA            Washington, Diana Negre

Jamal Kashoggi 3Jamal Kashoggi

Jamal Kashoggi, el periodista saudí asesinado en Estambul, aparece,  ante la opinión pública, como un mártir del aperturismo. Pero, una mirada más atenta a su biografía sugiere más que se trata de un ambicioso al que se le atragantó la proximidad al poder.

Porque cerca, íntimamente cerca, del poder de los Saud ha estado toda su vida. Y toda su vida se la ha pasado aupándose al amparo de unos miembros de esa dinastía y chocando con otros Saud, por creerse tan importante como ellos -o más.

Jamal, cuya familia es originaria de Turquía, convivió siempre con los Saud. Ya su padre fue médico del fundador del reino árabe actual – Abdel Aziz bin al Saud – y el resto de la familia acumuló una respetable fortuna (con tráfico de armas, mayormente) a gracias a la benevolencia dinástica. Él mismo creció entre los Saud y demás familias poderosas de Riad, entre ellos, los bin Laden (dueños de la mayor empresa constructora del reino) y mantuvo una buena amistad con Usama, hasta que éste se erigió en líder guerrillero.

Tanto roce con los casi omnipotentes del país despertó en Jamal una astucia instintiva y una enfermiza querencia a confundirse con ellos. La astucia le lleva a establecer unos lazos muy estrechos con los servicios secretos del reino; se dice que Jamal Kashoggi era el civil mejor informado de los secretos estatales de Arabia saudita. Y la egolatría le indujo a confundir la benevolencia de algunos Saud – en especial, los hijos del asesinado rey Faisal, Jaled y Türki – con el derecho a pontificar tanto como ellos sobre el devenir de Arabia Saudí. Quizá por ello, Jaled se volcó en una actividad periodística que le permitía dictaminar a placer y gozar de la popularidad facilona de los detractores del sistema imperante.

Jaled fundó en el 2003 el diario aperturista “Al Watan” y nombró director a Kashoggi… quien no pudo ejercer el cargo más que 53 días, porque se enfrentó ofensivamente a la Iglesia estatal – los wahabitas -, que exigió (y logró) su destitución. Del 2003 al 2010, volvió a asumir la dirección del periódico y volvió a chocar con los wahabitas, al acusarlos de propagar una doctrina antagónica a la de Mahoma.

Ahora ya sus roces con los Saud se agravaron y Kashoggi aceptó dirigir una emisora radiofónica en Bahréin (Al Arab), financiada por el millonario árabe disidente Ualid bin Talal.  Pero, otra vez chocó con la ortodoxia sunní: la emisora fue clausurada a las 24 horas, porque Kashoggi había entrevistado a un dirigente chiita.

Los reveses político-periodísticos y el engreimiento le fueron distanciando poco a poco de los Saud y totalmente de los wahabitas, a medida que se encastillaba en sus simpatías por los Hermanos Musulmanes, organización que Arabia Saudita tiene registrada como grupo terrorista. Y las simpatías mostradas hacia el presidente Turco, Erdogan, ahondaron aún más la irritación de los Saud contra Kashoggi.

Oficialmente, Ankara y Riad no tienen ningún conflicto abierto, pero las ambiciones políticas de los dos Gobiernos apuntan a una convivencia muy amarga.

Jamal Kashoggi 4Jamal Kashoggi

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

AURUL ANKAREI/ EL ORO DE ANKARA

23 domingo Sep 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

AURUL ANKAREI

Contrar tuturor pronosticurilor, Banca Națională a Turciei l-a sfidat pe Erdogan și a ridicat dobânda cu mai mult de 4% (de la 17,75%, la 24%), pentru a frâna căderea vertiginoasă a lirei turcești și a reteza inflația (18%, la jumătatea lunii septembrie) care s-a înstăpânit asupra economiei țării.

Faptul că cei care răspund de stabilitatea financiară l-au sfidat pe atotputernicul președinte se datorează – dincolo de realitatea economică – efectului pe care l-au avut unii dintre indicii psiho-economici mai importanți: rezervele în aur ale Turciei au scăzut cu 77 de tone (de la 594, la 517), în numai trei luni.

Într-o țară care este afectată mai tot timpul de puternice inflații și devaluări, raportarea la aur are un impact puternic asupra opiniei publice. Însă, în cazul Turciei, are și o importanță financiară imediată, deoarece datoria globală – publică și privată – este enormă, și un procentaj important al ei este în valută forte ($ și €), iar rezervele în aur sunt, în ultimă instanță, singura garanție pentru finanțatori. Aceasta explică, de asemenea, faptul că, din analiza reducerii rezervelor de aur reiese că scăderea cea mai mare – de 84 de tone – s-a înregistrat în depozitele băncii private, în timp ce rezervele Băncii Naționale chiar au crescut cu 7 tone.

Discrepanța dintre viziunea președintelui și cea a economiștilor asupra măririi dobânzii se datorează discrepanțelor dintre interese… și unei probleme endemice turcești.

Aceasta constă în slaba rentabilitate a economiei naționale. Turcia aproape că nu mai crează bogăție de multe generații încoace. În schimb, discrepanța de interese este evidentă: pentru a opri inflația și devaluarea lirei, precum și scumpirea corespunzătoare a datoriei externe, este absolut necesară o mărire a dobânzii, ori aceasta reduce nivelul de bunăstare și deci pierd voturi partidul guvernamental AKP și președintele Erdogan.

În plus, tot în defavoarea lor, prosperitatea economică înregistrată de Turcia de când AKP, creat în 2001, a venit la putere, în urma alegerilor generale din 2002 a avut tot timpul picioare de lut, deoarece creșterii autentice, nu prea mari, a sectorului industrial și comercial i s-a adăugat o creștere mai degrabă aparentă decât reală, bazată pe împrumuturi și investiții de capital străin, care sunt din ce în ce mai greu de plătit. În situația în care Turcia are o datorie externă de vreo 300 de miliarde de $, Erdogan și AKP se văd în fața dilemei de a spune adevărul și a impune o perioadă de reașezare economică, foarte impopulară, sau a continua pe calea îndatorării imposibil de plătit cu tot felul de petice economice, așa cum a făcut până acum, și o propagandă politică internă care se va nărui de la prima mușcătură a unei crize economice.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

 EL ORO DE ANKARA

Contra todo pronóstico, el Banco Nacional de Turquía ha desafiado a Erdogan y ha elevado el interés más de un 4% (del 17,75% al 24%) para frenar la vertiginosa caída de la lira turca y acotar la creciente inflación (18% a mediados de septiembre) que está acogotando la economía del país.

El que los máximos responsables de la estabilidad financiera hayan desafiado al omnipotente presidente se debe – además de la evidencia económica – al impacto de unos de los indicies psico-económicos más poderosos : las reservas de oro turcas descendieron 77 toneladas (de 594 a 517)  en poco más de tres meses.

En una nación tradicionalmente aquejada por fuertes inflaciones y devaluaciones la referencia al oro tiene un fuerte impacto en la opinión pública. Pero en el caso turco tiene también una importancia financiera inmediata ya que la deuda global – pública y privada – es enorme y un alto porcentaje de la misma es en moneda forastera fuerte ($ y €) y las reservas oro son en última instancia la única garantía para los acreedores. Esto explica también que en el desglose de la reducción de las reservas oro, el descenso fuerte – 84 tn – corresponda a los depósitos de la banca privada en tanto que las reservas del Banco Nacional incluso crecieron 7 Tn.

La discrepancia entre la visión presidencial la de los economistas sobre la elevación del tipo de interés se debe a discrepancias de intereses… y un mal endémico turco.

Este último es la escasa rentabilidad de la economía nacional. Turquía lleva muchas generaciones creando muy poca riqueza. En cambio la discrepancia de intereses es evidente : para frenar la inflación y la devaluación de la moneda nacional y el consiguiente encarecimiento de la deuda exterior es irrenunciable una subida del tipo de interés y una subida del mismo reduce el nivel de bienestar momentáneo, con la consiguiente pérdida de votos del partido gubernamental AKP y del presidente Erdogan.

Peor aún para estos dos últimos. La bonanza económica que ha registrado Turquía desde que el AKP, fundado en el 2001, ganó las generales del 2002 ha tenido siempre los pies de barro ya que al auténtico, pero pequeño, crecimiento industrial y comercial se ha sumado un enorme desarrollo más aparente que real y basado en empréstitos e inversiones de capital extranjeros que cuesta cada vez más pagar. En esta situación, en la que Turquía tiene una deuda exterior del orden de los 300 mil millones de $, Erdogan y el AKP se ven ante la disyuntiva de decir la verdad e imponer un periodo de reajuste económico, muy impopular, o seguir por el sendero de un endeudamiento imposible de pagar con los parches económicos aplicados hasta ahora y una propaganda política interna que se desmoronará al primer mordisco de una crisis económica.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU