PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN

06 viernes Oct 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

înviere, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, Nain, religie

Iisus se revelează ca Dumnezeu la Nain.

În această duminică, 8 octombrie, se citește la liturghie un fragment din Evanghelia după Luca (7, 11-16). Mesajul ei: o epifanie a lui Iisus.

Iată textul:

Luca 7, 11-16: Și s-a făcut că mai departe Iisus s-a dus într-o cetate numită Nain; împreună cu El mergeau mulți din ucenicii Lui și mulțime multă. Când a venit aproape de poarta cetății iată un mort era dus la groapă; era singurul fiu al unei văduve; și mulțime multă din cetate era cu ea. Văzând-o, Domnul s-a îndurat de ea și i-a spus: nu plânge ! Și s-a apropiat și s-a atins de năsălie, iar cei ce o duceau s-au oprit. Atunci Iisus a zis: tinere, cu tine vorbesc, scoală, trezește-te ! Și mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale (în brațe). Pe toți i-a cuprins atunci spaima și L-au mărit pe Dumnezeu zicând „profet mare ni s-a ridicat nouă” și „Dumnezeu a cercetat poporul Său”.

Luca 7, 11-16: Καὶ ἐγένετο ἐν τῷ ἑξῆς ἐπορεύετο εἰς πόλιν καλουμένην Ναΐν· καὶ συνεπορεύοντο αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἱκανοὶ καὶ ὄχλος πολύς. ὡς δὲ ἤγγισε τῇ πύλῃ τῆς πόλεως, καὶ ἰδοὺ ἐξεκομίζετο τεθνηκὼς υἱὸς μονογενὴς τῇ μητρὶ αὐτοῦ, καὶ αὕτη ἦν χήρα, καὶ ὄχλος τῆς πόλεως ἱκανὸς ἦν σὺν αὐτῇ. καὶ ἰδὼν αὐτὴν ὁ Κύριος ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτῇ καὶ εἶπεν αὐτῇ· μὴ κλαῖε· καὶ προσελθὼν ἥψατο τῆς σοροῦ, οἱ δὲ βαστάζοντες ἔστησαν, καὶ εἶπε· νεανίσκε, σοὶ λέγω, ἐγέρθητι. καὶ ἀνεκάθισεν ὁ νεκρὸς καὶ ἤρξατο λαλεῖν, καὶ ἔδωκεν αὐτὸν τῇ μητρὶ αὐτοῦ. ἔλαβε δὲ φόβος πάντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, λέγοντες ὅτι προφήτης μέγας ἐγήγερται ἐν ἡμῖν, καὶ ὅτι ἐπεσκέψατο ὁ Θεὸς τὸν λαὸν αὐτοῦ.

Iisus venea de la Capernaum unde îl pe vindecase slujitorul unui centurion, slujitor care trăgea să moară. Trebuie că mulțimile care se țineau după El își puseseră mari speranțe în Iisus de L-au urmat până la Nain, fiindcă e ceva cale de mers de la Capernaum până aici.

Și speranțele nu le-au fost înșelate: Iisus a înviat din morți un băiat chiar sub ochii lor. Așadar Îl văzuseră vindecând și acum îl vedeau înviind morți. Adică alungând/învingând boala și alungând/învingând moartea.

Nainul (azi Nein) se află în Galileea, la câțiva km de Nazaret, de Muntele Tabor și de Sunem, cetatea unde și Elisei înviase altădată un prunc.

NAIN 6

Desigur, nu întâmplător Iisus și alaiul Său, ucenicii și oamenii din Capernaum care-L urmaseră, se încrucișează cu cortegiul funerar tocmai aici.

Scena se petrece undeva afară din cetate, nu departe de poarta cetății. Iisus și cei care erau cu El se pregăteau să intre, iar cei care conduceau mortul la groapă ieșiseră și se îndreptau spre cimitirul care, în vechiul Israel, se afla întotdeauna în afara zidurilor.

Iisus venise anume să-l învie din morți pe fiul unei văduve din Nain. Minunea Lui le-a trezit celor de față amintirea învierilor făcute de Ilie la Sarepta, lângă Sidon, în Fenicia (Libanul de azi), și de Elisei, ucencul lui Ilie, la Sunem.

Totul devine limpede dacă parcurgem relatarea celor două învieri din Cartea a III și Cartea a IV-a a Regilor:

Iată textele în traducerea Bibliei Sinodale:

3 Regi 17, 17-24: După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, şi boala lui a fost atât de grea, că n-a mai rămas suflare într-însul. Şi a zis ea către Ilie: „Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?» Iar Ilie a zis: „Dă-mi pe fiul tău!» Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?» Şi suflând de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!» Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el şi a înviat. Şi a luat Ilie copilul şi s-a coborât cu el din foişor în casă şi l-a dat mamei sale şi a zis Ilie: „Iată copilul tău este viu!» Atunci a zis femeia către Ilie: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu (iș Elohim- אִישׁ אֱלֹהִים) şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!»

NAIN 5

4 Regi 4, 17-37: Dar femeia aceea a zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a născut un fiu, după cum îi spusese Elisei. Crescând acel copii, s-a dus întruna din zile la tatăl său, la secerători. Şi a zis către tatăl său: „Vai, mă doare capul!» Iar acesta a zis către o slugă: „Du-l la mama lui!» Şi l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la amiază şi a murit. Atunci ea s-a dus şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo şi a ieşit. Apoi a chemat pe bărbatul său şi a zis: „Trimite-mi o slugă şi o asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi mă întorc îndată». Bărbatul a zis: „De ce să te duci la el? Astăzi nu este nici lună nouă, nici zi de odihnă». Ea a zis: „Fii pe pace!» Şi punând şaua pe asină, a zis către sluga sa: „Ia-o şi porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până nu-ţi voi spune eu!» Şi pornind, s-a dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghehazi: „Asta este şunamiteanca aceea! Aleargă întru întâmpinarea ei şi întreab-o: Eşti sănătoasă? Şi bărbatul tău e sănătos? Şi copilul tău e sănătos?» Şi ea a răspuns: „Sunt sănătoşi!» Iar dacă a ajuns pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghehazi a venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci este cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de mine şi nu mi-a arătat». Iar ea a zis: „Au cerut-am eu fiu de la domnul meu? N-am zis eu oare, nu amăgi pe roaba ta?» Atunci Elisei a zis către Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului!» Iar mama copilului a zis: „Pe cât este de adevărat că Domnul este viu, cum este viu şi sufletul tău, tot aşa este de adevărat că nu te voi lăsa!» Atunci el s-a sculat şi s-a dus după dânsa. Ghehazi însă s-a dus înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi a ieşit Ghehazi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând: „Copilul nu se trezeşte!» Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui şi ochii săi pe ochii lui şi palmele sale pe palmele lui şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi, Elisei s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a dus şi s-a întins iar peste copil. Și a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii. Atunci a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheamă pe şunamiteanca aceea!» Şi acela a chemat-o şi, venind ea, i-a zis: „Ia-ţi copilul!» Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.

NAIN 4

Mai precis, Iisus se asigura că în conștiința oamenilor care-L vedeau El va rămâne ca „omul lui Dumnezeu” (iș Elohim- אִישׁ אֱלֹהִים), adică trimisul lui Dumnezeu, şi cel în gura căruia „este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu”.

Cu alte cuvinte se asigura că intră în conștiința colectivă a israelienilor ca un nou Trimis al lui Iahve-Elohim.

Nu întâmplător este și felul în care îl numește Luca, pentru prima dată în acest fragment, Domnul(Kirios/ Κύριος) ! – pentru că Domnul era chemat numai Dumnezeu.

Să deducem că Luca înțelesese că această înviere era, de fapt, prilejul unei epifanii ? Da, putem !

În această întâmplare, relatată doar de Luca, Iisus apare ca Dumnezeu. El nu se roagă ca Ilie și Elisei și capete puterea de a învia morții, pentru că… o avea ca Unul care era una cu Dumnezeu.

Notă: verbul grecesc eghiro/ἐγείρω înseamnă: a face să se scoale, a trezi din somn, a trezi/scula din morți, a ridica; a se trezi, a se scula …

NAIN 7

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC

29 viernes Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, har, Iisus Hristos, Luca, mulțumire, recunoștință, religie

Cititindu-l printre rânduri pe Luca descoperim cum îl vedea Iisus pe omul cel nou: haric !

În această duminică, 1 octombrie 2017, la liturghie în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Luca (6, 31-36). Mesajul lui ? Iubirea totală este cea care ne face fiii lui Dumnezeu.

Iată textul:

Luca, 6, 31-36: Și cum ați vrea să se poarte oamenii cu voi așa să vă purtați și voi cu ei. Și dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce har aveți, ce mulțumire și ce merit ? Pentru că și păcătoșii îi iubesc pe cei ce-i iubesc. Și dacă faceți bine celor ce vă fac bine vouă, ce har aveți ? Pentru că și păcătoșii fac bine celor ce le fac lor bine. Și dacă-i împrumutați pe cei de la care sperați să luați înapoi, ce har aveți ? Pentru că și păcătoșii îi împrumută pe păcătoși ca să ia înapoi cât au dat. Dar voi iubiți-i pe dușmanii voștri și faceți bine și împrumutați fără să așteptați nimic și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că El este bun cu cei nerecunoscători și cu cei răi și vicleni. Fiți, dar, îndurători și milostivi așa cum și Tatăl vostru este îndurător și milostiv.

Luca, 6, 31-36: καὶ καθὼς θέλετε ἵνα ποιῶσιν ὑμῖν οἱ ἄνθρωποι, καὶ ὑμεῖς ποιεῖτε αὐτοῖς ὁμοίως. καὶ εἰ ἀγαπᾶτε τοὺς ἀγαπῶντας ὑμᾶς, ποία ὑμῖν χάρις ἐστί; καὶ γὰρ οἱ ἁμαρτωλοὶ τοὺς ἀγαπῶντας αὐτοὺς ἀγαπῶσι. καὶ ἐὰν ἀγαθοποιῆτε τοὺς ἀγαθοποιοῦντας ὑμᾶς, ποία ὑμῖν χάρις ἐστί; καὶ γὰρ οἱ ἁμαρτωλοὶ τὸ αὐτὸ ποιοῦσι. καὶ ἐὰν δανείζητε παρ᾿ ὧν ἐλπίζετε ἀπολαβεῖν, ποία ὑμῖν χάρις ἐστί; καὶ γὰρ ἁμαρτωλοὶ ἁμαρτωλοῖς δανείζουσιν ἵνα ἀπολάβωσι τὰ ἴσα. πλὴν ἀγαπᾶτε τοὺς ἐχθροὺς ὑμῶν καὶ ἀγαθοποιεῖτε καὶ δανείζετε μηδὲν ἀπελπίζοντες, καὶ ἔσται ὁ μισθὸς ὑμῶν πολύς, καὶ ἔσεσθε υἱοὶ ὑψίστου, ὅτι αὐτὸς χρηστός ἐστιν ἐπὶ τοὺς ἀχαρίστους καὶ πονηρούς. Γίνεσθε οὖν οἰκτίρμονες, καθὼς καὶ ὁ πατὴρ ὑμῶν οἰκτίρμων ἐστί.

Suntem în mijlocul unei predici în care Iisus rezumă un adevărat manual de înțelepciune. Este cunoscută ca predica de pe munte la Matei (capitolele 5, 6 și 7) și predica de la șes la Luca.

Suntem în mijlocul Predicii predicilor lui Iisus care nu este altceva decât Cartea Legilor din Împărăția Cerurilor și un îndreptar pentru cei ce vor să se schimbe și să trăiască într-o lume mai bună, asemenea Lumii lui Dumnezeu.

În centrul acestui Manual (scris atât pentru catehizatori, cât și pentru catehizați) Iisus așează Legea Iubirii necondiționate, a iubirii practicate de Dumnezeu, care se va numi iubirea creștină.

Iisus o descrie ca pe iubirea de dușmani și iubirea care nu așteaptă nimic în schimbul ei. Și aceasta este iubirea totală !

Această predică cuprinde cele mai înalte învățături care s-au rostit/scris vreodată pe pământ.

Ea diferă de Legea lui Moise (Vechiul Testament în general) care vorbește despre și promite o viață fericită a trupului: îmbelșugare, prosperitate, pace, viață lungă, descendență neîntreruptă și bogată, supraviețuire și întâietate… întrucât
promite o viață etern-fericită, într-o lume a lui Dumnezeu, în care spiritul și sufletul mai degrabă decât trupul sunt cele fericite !

Luca folosește aici un cuvânt cheie: haris/χάρις care în greacă înseamnă: tot ce bucură ochiul și sufletul: strălucire, splendoare, grație, farmec, frumusețe, bucurie, plăcere, mulțumire, bunăvoință, bunătate, generozitate, dorința de a-l mulțumi pe celălalt, recunoștință, recompensă, (răs)plata cea bună, dar, filantropie.

Dar, cel mai important lucru este că aici Luca îl folosește pe haris și într-un sens nou, exclusiv creștin, un sens care le va încununa pe toate celelalte: har ! O face fiindcă e capabil să… traducă gândurile lui Iisus.

Și la fel de important este că folosind cuvântul haris, folosindu-i sensurile, în mintea grecilor și a vorbitorilor de greacă el făcea portretul unui om nou: omul haric !

IISUS PE MUNTE

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ

25 lunes Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

apostol, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, pescuit minunat, Petru, religie

Iisus, omul care poate avea și dărui totul dar care nu dăruiește decât iubire.

În această duminică, 24 septembrie, pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Luca (5, 1-11). Mesajul lui ? Lângă IIsus apostolii nu caută nici bogăție nici putere, caută doar … iubire !

Iată textul:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Ghenizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, 2 καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. 3 ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. 4 ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. 5 καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. 6 καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. 7 καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. 8 ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε· 9 θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον, 10 ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. 11 καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Suntem în Galileea, undeva pe malul Tiberiadei (Marea Galileei sau Lacul Ghenizaret, în ebraică, Iam Kineret), anul 28 d. Hr.

Iisus predică… într-o barcă de pescari… după ce predicase în sinagogile din toată Galileea. Este barca lui Simon.

Simon, care se va numi mai târziu Petru, îl văzuse pe Iisus predicând, exorcizând și vindecând și, mai ales, vindecându-i soacra în casa sa din Capernaum ! Poate schimbaseră doar câteva cuvinte.

Acum Iisus îl ajută pe Simon și îi ajută și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care pescuiau împreună cu el, să prindă o mulțime de pești, după ce toată noaptea nu prinseseră niciunul.

Și așa îi face să-și lase casa, familia, rostul, traiul destul de bun de până atunci și să-L urmeze fără să știe unde și, mai ales, de ce. Și, desigur, fără să știe cine era.

Iisus era un rabin, un tămăduitor, un exorcist cum nu mai văzuseră. Un om care avea… puterea lui Dumnezeu ! Și totuși, atât de simplu, de modest ! Un om al lui Dumnezeu care se îmbrăca, vorbea și mânca la fel ca ei !

Sigur, puterea aceea pe care o văzuseră cu ochii lor Petru, Iacob și Ioan era ispititoare. I-ar fi putut transforma în stăpâni ai lumii. Dar nu asta căutau ei și nu asta întrezăriseră la Iisus.

L-au urmat pentru că se îndrăgostiseră de o bunătate și de o iubire de oameni cum nu mai văzuseră până atunci. Copleșitoare, de necuprins. De puterea de a iubi și de a face bine voiau să se împărtășească, nu de puterea de a avea ! Și nu s-au înșelat.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς· τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ’ αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

PESCUITUL MINUNAT 4

Pescuitul minunat, Rafael (1515 – 1516) Royal Collection Trust / (c) HM Queen Elizabeth II 2012

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI

21 jueves Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, religie

IISUS SI MULTIMEA 3

În biserică, duminica acesta, 17 septembrie 2017, se recitește un fragment din Evanghelia lui Marcu (8, 34-38; 9, 1), citit pe 19 martie 2017. Este predica din Cezareea lui Filip prin care Iisus își inițiază devoții.

Iată-l:

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (…) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.

Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (…) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Iisus și ucenicii care-L urmau, așa cum niște discipoli își urmează Maestrul, colindau prin satele din jurul Cezareei, în Tetrarhia lui Filip, fiul lui Irod cel Mare. Veniseră din Betsaida unde Iisus vindecase un orb.

Petru tocmai Îi spusese că el crede că Iisus este Mesia/Hristos, adică Unsul lui Dumnezeu. Unsul era, la vechii evrei, fie un rege, fie un preot… ales de Dumnezeu însuși.

Și Iisus tocmai le dezvăluise ucenicilor ce avea să se întâmple cu El, fără să le mai ascundă cine este. O spusese Petru: Tu ești Mesia ! Le spusese răspicat că El (și se numea pe El însuși, în continuare, tot Fiul Omului, titlu care ascunde adevăratul nume de Dumnezeu întrupat) avea să pătimească, să fie renegat de Bătrâni, de arhierei și de rabini, să fie condamnat la moarte și ucis și că avea să învie după trei zile (Καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου πολλὰ παθεῖν, καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων καὶ τῶν ἀρχιερέων καὶ τῶν γραμματέων, καὶ ἀποκτανθῆναι, καὶ μετὰ τρεῖς ἡμέρας ἀναστῆναι·).

Este momentul în care, după ce-i prevenise pe ucenici că va fi executat, ține o scurtă predică în fața oamenilor adunați de prin satele din jur (totdeauna acolo unde poposea Iisus se adunau toți localnicii): o predică … de recrutare !

Marcu nu spune întâmplător „ și-a chemat mulțimea” ! Erau deja oamenii Lui. Venise momentul să-i pregătească, să-i formeze ca pe unii ce aveau să-I răspândească mesajul: Împărăția lui Dumnezeu a venit, e aici, pe pământ. Nu trebuie decât să credeți ce vă spune Iisus !

Pentru că unii credeau despre El că este Ilie înviat sau vreun profet înviat, sau poate unul nou, Iisus le spune că este Fiul lui Dumnezeu… întrupat, pentru că asta înseamnă: „Fiul Omului care va veni în slava Tatălui Său dimpreună cu îngerii cei sfinți”.

De fapt, este momentul în care Iisus face o inițiere: mulțimea din jurul Lui nu mai este una oarecare, ci devine o mulțime de candidați la inițiere, de mysti.

Iisus vorbește și ca un mystagog, adică ca un preot care conduce o inițiere, dar și ca divinitatea însăși căreia i se consacră viitorii inițiați și le spune ceea ar spune orice mystagog: ce este un devot !

Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă, să rupă orice legătură cu omul cel vechi care era, adică corupt de păcat, să uite cu desăvârșire cine fusese și să se înnoiască, să renască ca un inițiat, un om nou, semănând întrutotul divinității căreia i se devotează, adică lui Iisus Hristos.

Asta vrea să spună „să se lepede de sine” (aparnisastho eafton/ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν) ! În greacă aparneome/ἀπαρνέομαι înseamnă: a nega, a refuza, a respinge.

Așadar a te lepăda de tine este un mod de a spune: a uita cine ai fost, a te goli de tine (vezi doctrina kenozei/golirii de sine pe care au dezvoltat-o Sfinții Părinți) pentru a-L primi pe Dumnezeu să locuiască în tine.

Iisus le mai dezvăluie adevărul esențial pe care marii filosofi greci îl împărtășeau discipolilor lor, cu secole înainte: acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită. De fapt că, viața cea adevărată nu este cea de aici, ci cea veșnică. Iată, de exemplu, ce spunea Heraclit din Efes în sec. al VI-lea d. Hr. : Nemuritori, sunt muritori; muritori, sunt nemuritori; fiind morți, trăiesc; trăind, sunt morți/ ἀθάνατοι θνητοί, θνητοὶ ἀθάνατοι. ζῶντες τὸν ἐκείνων θάνατον, τὸν δὲ ἐκείνων βίον τεθνεῶτες (fr. 62).

Aici Iisus folosește dublul înțeles al cuvântului suflet care atât în ebraică/aramaică cât și în greacă înseamnă sufet și viață deopotrivă.

Sensul plenar al acestei predici este acesta: cine nu-și va lăsa vechiul suflet, vechiul eu/sine, vechea persoană, să moară, cine nu va renunța la felul vechi de a gândi, la ideile și credințele învechite și cine nu va renunța la vechea lui viață, imperfectă, egoistă și supusă păcatului, așadar cine nu va dori să se schimbe și să-i semene lui Iisus, nu se va putea bucura de viața cea adevărată, lipsită de păcat, desăvârșită și etern-fericită în Împărăția lui Dumnezeu ! Care Împărăție a venit, este deja pe pământ, dar numai ca o lume virtuală, en dinami/ἐν δυνάμει, în putință.

În putință, en dinami/ἐν δυνάμει este o sintagmă a lui Aristotel care înseamnă „ceva care poate fi/deveni realitate, se poate transforma în realitate, dar care există doar ca o posibilitate”, nu și în fapt.

Foarte subtil, Iisus Hristos le spune mystilor Săi că doar de puterea lor de a se schimba și de a-L urma, de a-I semăna, depinde schimbarea lumii în … Împărăția lui Dumnezeu !

În același timp Iisus îi avertizează pe rabini, ca pe unii ce îi învață pe ceilalți Legea, că, crezând că-și salvează sufletul rămânând la vechea Lege, și-l vor pierde, făcând alegerea greșită. Pentru că venise vremea ca Legea să fie… îmbunătățită.

Îi avertizează că atâta timp cât nu vor avea îndrăzneala să creadă că El este Mântuitorul cel așteptat și că atâta timp cât îl vor considera un blasfemiator și învățătura Lui o vor numi erezie, nu se vor putea bucura de viața cea adevărată în Impărăție.

De ce îi numește Iisus „nație adulteră” pe cărturari, pe rabini, pe farisei, pe toți mijlocitorii lui Dumnezeu ? Ca să-i facă să înțeleagă că se îndepărtaseră de Dumnezeu. În predicile lor, profeții numeau poporul lui Israel „soția lui Iahve”. Când această „soție” începea să creadă în zei și idoli, în „alți dumnezei”, spuneau ei că Iahve o socotea adulteră !

Și mai atrage atenția celor ce ar dori să strângă toate avuțiile lumii că sufletul lor va avea de suferit, va fi vătămat, păgubit de lucrurile bune: zimioo/ζημιόω în greacă înseamnă: a vătăma, a leza, a păgubi, a pierde. Cu alte cuvinte că vor câștiga ceva neimportant și trecător, pierzând și distrugând singura lor comoară: sufletul, partea lor îndumnezeită.

Cât despre „a-și ridica, a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru… blasfemie ! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul istimi/ ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că, la modul subtil, alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

Iată cum relatează ceilalți evangheliști predica … urmării lui Iisus sau doar fragmente din ea:

Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἐλθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, εὑρήσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ἀποδώσει ἑκάστῳ κατὰ τὴν πρᾶξιν αὐτοῦ. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου ἐρχόμενον ἐν τῇ βασιλείᾳ αὐτοῦ.

Matei 10,38-39: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine-și află sufletul, îl va pierde, dar cine-şi pierde sufletul pentru Mine, îl va găsi./καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος. ὁ εὑρὼν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ ἀπολέσας τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ εὑρήσει αὐτήν.

Matei 10, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri./Πᾶς οὖν ὅστις ὁμολογήσει ἐν ἐμοὶ ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς· ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς.

***

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, ἑαυτὸν δὲ ἀπολέσας ἢ ζημιωθείς; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ.

Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις οὐ βαστάζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.

Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ὃς ἐὰν ζητήσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν καὶ ὃς ἐὰν ἀπολέσῃ αὐτήν, ζωογονήσει αὐτήν.

Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

***

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ μισῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζωὴν αἰώνιον φυλάξει αὐτήν.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS

21 jueves Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, creștin, cruce, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, religie

Jertfa lui Iisus pe cruce: salvarea lumii în lung și în lat

În această duminică, 10 septembrie 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Ioan (3, 13-17). Mesajul lui ? Cum se poate salva lumea … de ea însăși !

Iată textul:

Ioan 3, 13-17: Și nimeni nu s-a urcat la cer decât cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, cel ce este în cer. Și precum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe Fiul Său cel unul-născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci nu L-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se mântuiască/ salveze prin El.

Ioan 3, 13-17: καὶ οὐδεὶς ἀναβέβηκεν εἰς τὸν οὐρανὸν εἰ μὴ ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ὁ ὢν ἐν τῷ οὐρανῷ. καὶ καθὼς Μωϋσῆς ὕψωσε τὸν ὄφιν ἐν τῇ ἐρήμῳ, οὕτως ὑψωθῆναι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς αὐτὸν μὴ ἀπόληται, ἀλλ’ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον. οὕτω γὰρ ἠγάπησεν ὁ Θεὸς τὸν κόσμον, ὥστε τὸν υἱὸν αὐτοῦ τὸν μονογενῆ ἔδωκεν, ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς αὐτὸν μὴ ἀπόληται, ἀλλ’ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον. οὐ γὰρ ἀπέστειλεν ὁ Θεὸς τὸν υἱὸν αὐτοῦ εἰς τὸν κόσμον ἵνα κρίνῃ τὸν κόσμον, ἀλλ’ ἵνα σωθῇ ὁ κόσμος δι’ αὐτοῦ.

Suntem la Ierusalim. Iisus tocmai venise de la Cana Galileii și de la Capernaum să facă primul Paște cu ucenicii.

Suntem în săptămâna Paștelui. Iisus predica la Templu și făcea minuni, iar fariseii Îi cereau un semn că nu-i un mag și că minunile pe care le face, le face cu putere de la Dumnezeu. Și chiar se îngrozesc când Iisus le răspunde: dărâmați templul acesta și-l voi ridica în trei zile/ λύσατε τὸν ναὸν τοῦτον, καὶ ἐν τρισὶν ἡμέραις ἐγερῶ αὐτόν.

Unul dintre farisei nu s-a îngrozit, ci a venit chiar în noaptea aceea să-L vadă pe ascuns.

Era Nicodim, o autoritate printre doctorii Legii (ἄρχων τῶν ᾿Ιουδαίων) care-I spune: Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit (trimis să ne fii) învățător, căci nimeni nu poate face aceste semne/minuni pe care le faci Tu, decât dacă este Dumnezeu cu el./ραββί, οἴδαμεν ὅτι ἀπὸ Θεοῦ ἐλήλυθας διδάσκαλος· οὐδεὶς γὰρ ταῦτα τὰ σημεῖα δύναται ποιεῖν ἃ σὺ ποιεῖς, ἐὰν μὴ ᾖ ὁ Θεὸς μετ’ αὐτοῦ.

Cu el stă de vorbă Iisus și lui îi spune că în Împărăția lui Dumnezeu intră toți cei… renăscuți, adică botezați cu apă și Duh sfânt sau, cu alte cuvinte, născuți (a doua oară) în cer. Îi spune, de fapt, că botezul nu-i altceva decât o a doua naștere, o renaștere a trupului și a sufletului, realizată printr-o putere cerească.

Și Nicodim Îl întreabă fascinat pe Iisus ce înseamnă: trebuie să vă nașteți de sus/δεῖ ὑμᾶς γεννηθῆναι ἄνωθεν ?

Iisus îi răspunde, printre altele: prin Mine ! Prin jertfa Mea pe cruce.

Și îi explică, ca de la rabin la rabin, pornind de la un citat din Biblie, din Cartea Numerelor:

De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea. Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă». Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel. A venit deci poporul la Moise şi a zis: „Am greşit, grăind împotriva Domnului şi împotriva ta; roagă-te Domnului, ca să depărteze şerpii de la noi». Şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor. Iar Domnul a zis către Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia./ Num. 21, 4-9/ Traducere: Biblia Sinodală.

Și Iisus îi dezvăluie lui Nicodim, care era probabil chiar un membru al Sanhedrinului, cine este și de ce a venit din Cer, de la Tatăl.

Și, cel mai important lucru, Îl dezvăluie pe Dumnezeu așa cum evreii nu-L văzuseră sau nu voiseră să-L vadă niciodată: plin de o iubire necuprinsă. Un Dumnezeu iubitor, nu un Dumnezeu pedepsitor, gelos și răzbunător. Un Dumnezeu care a încercat să salveze lumea… de ea însăși, nu judecând-o, pedepsind-o și prăpădind-o, ci trimițându-L pe Fiul Său prea-iubit s-o învețe cum să… renască ! Cum să se mai nască o dată… prin El !

Sau, în spiritul citatului din Numerii, cum să se vindece de propriul ei venin și să nu moară, ci să trăiască !

Și îi mai spune Iisus lui Nicodim că a trăi crezând în Iisus, adică asemenea Lui, impecabil, înseamnă, de fapt a avea o viață veșnică, orice ar însemna aceasta.

Desigur, Nicodim Îl va înțelege pe Iisus ceva mai târziu, dar el trebuie că a fost cel care a convins o parte din cărturari, din rabini, să devină adepții lui Iisus, adică creștini.

Ce nu i-a spus Iisus lui Nicodim a fost de ce era nevoie de jertfa Sa pe cruce.

Răspunsul este acesta: jertfa lui Iisus a fost o dovadă că există viață… după viață și, în al doilea rând, că ea trebuia să fie ultima jertfă sângeroasă !

De ce pe cruce ? Simbolic, crucea închipuie lumea în lung și în lat, lumea viilor și lumea de dincolo, cerul și pământul !

IISUS PE CRUCE 1

IISUS PE CRUCE 2

Nu întâmplător, Iisus i-a alungat din Templu, de cum a venit în Ierusalim, pe schimbătorii de bani și pe cei ce vindeau animalele de jertfă: boi, oi și porumbei. Liturghia creștină avea să fie o liturghie fără jertfe de sânge ! Singura jertfă cerută de Dumnezeu este sacrificarea… păcatelor !

SCHIMBATORI DE BANI Iisus alungându-i din Templu pe schimbătorii de bani, Carl Heinrich Bloch

SCHIMBATOR DE BANI Evreu, schimbător de bani, Tunisia, înainte de 1910

Lămurire: pelerinii care veneau la Ierusalim la marile sărbători (și acum era în preajma Paștelui) trebuiau să-și schimbe monedele grecești și romane, drahmele sau dinarii, în șekeli israeliți sau tirieni (moneda dinTyr) – singurele mondede permise în Templu. Cu șekelii își cumpărau tămâia și uleiul dar, mai ales, animalele fără cusur pe care le dădeau preoților să le sacrifice în numele lor.

Și nu întâmplător, prima minune pe care a făcut-o Iisus a fost preschimbarea apei în vinul cel mai minunat, la nunta din Cana Galileii ! Vinul avea să fie, alături de pâine, la liturghia creștină… sângele Său vărsat pentru renașterea noastră.

IISUS IMPARAT Iisus Hristos împărat, Bazilica San Vitale, Ravenna

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

01 viernes Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Lege, Luca, Marcu, Matei, mântuire, Noul testamenu, poruncă, religie, Vechiul Testament

PODGORENII CEI RAI 3

Iisus – începutul și încheierea-coroană a lumii !

În această duminică, 3 septembrie 2017, la liturghie în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (21, 33-44) și anume Parabola lucrătorilor răi ai viei. Una dintre cele mai complexe. De fapt, o parabolă unică pentru că aici Iisus se autorevelează ca atotțiitor, ca susținător al lumii și al creației ! Dar și ca curățitor al sufletelor !

Iată textul:

Matei 21, 33-44: Și mai ascultați o pildă. Era odată un om, un gospodar, care a plantat o vie. A pus în jurul ei gard și a mai săpat și un teasc, a construit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni, după care a plecat într-o altă țară. Când s-a apropiat timpul roadelor (timpul culesului), și-a trimis slujitorii la podgorenii aceia să ia și să-i aducă roadele. Dar podgorenii, luându-i slujitorii, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât și pe altul l-au ucis cu pietre. Stăpânul și-a mai trimis alți slujitori, mai mulți decât prima dată, și podgorenii au făcut și cu aceștia ce făcuseră și cu ceilalți. În cele din urmă l-a trimis chiar pe fiul lui, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii, văzându-l pe fiu și-au zis între ei: acesta este moștenitorul, haideți să-l omorâm și să-i luăm noi moștenirea. Și luându-l, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Când are să vină stăpânul viei, ce le va face podgorenilor acelora ? Și i-au răspuns: pe cei răi, cu răul îi va pierde și va încredința via altor podgoreni care-i vor da roadele ce i se cuvin la timpul lor. Și le spune atunci Iisus: N-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? De aceea vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va ridica de la voi și va fi dată neamului care o va face să rodească. Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Matei 21, 33-44: ῎Αλλην παραβολὴν ἀκούσατε. ἄνθρωπός τις ἦν οἰκοδεσπότης, ὅστις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα καὶ φραγμὸν αὐτῷ περιέθηκε καὶ ὤρυξεν ἐν αὐτῷ ληνὸν καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησεν. ὅτε δὲ ἤγγισεν ὁ καιρὸς τῶν καρπῶν, ἀπέστειλε τοὺς δούλους αὐτοῦ πρὸς τοὺς γεωργοὺς λαβεῖν τοὺς καρποὺς αὐτοῦ. καὶ λαβόντες οἱ γεωργοὶ τοὺς δούλους αὐτοῦ ὃν μὲν ἔδειραν, ὃν δὲ ἀπέκτειναν, ὃν δὲ ἐλιθοβόλησαν. πάλιν ἀπέστειλεν ἄλλους δούλους πλείονας τῶν πρώτων, καὶ ἐποίησαν αὐτοῖς ὡσαύτως. ὕστερον δὲ ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς τὸν υἱὸν αὐτοῦ λέγων· ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. οἱ δὲ γεωργοὶ ἰδόντες τὸν υἱὸν εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτὸν καὶ κατάσχωμεν τὴν κληρονομίαν αὐτοῦ. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἐξέβαλον ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος, καὶ ἀπέκτειναν. ῞Οταν οὖν ἔλθῃ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος, τί ποιήσει τοῖς γεωργοῖς ἐκείνοις; λέγουσιν αὐτῷ· κακοὺς κακῶς ἀπολέσει αὐτούς, καὶ τὸν ἀμπελῶνα ἐκδώσεται ἄλλοις γεωργοῖς, οἵτινες ἀποδώσουσιν αὐτῷ τοὺς καρποὺς ἐν τοῖς καιροῖς αὐτῶν. λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· οὐδέποτε ἀνέγνωτε ἐν ταῖς γραφαῖς, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; διὰ τοῦτο λέγω ὑμῖν ὅτι ἀρθήσεται ἀφ᾿ ὑμῶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ καὶ δοθήσεται ἔθνει ποιοῦντι τοὺς καρποὺς αὐτῆς·καὶ ὁ πεσὼν ἐπὶ τὸν λίθον τοῦτον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν.

IISUS PANTOCRATOR 1

Suntem, probabil, a doua zi după intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde va face ultimul Paște împreună cu ucenicii și unde, doar peste câteva zile, va fi răstignit. Mulțimile îl primiseră cu ramuri de palmier ca pe urmașul divin al regelui David, cântându-i Psalmul 117. Care este unul special: este un psalm de laudă pe care-l cântau Domnului pelerinii evrei când intrau în Ierusalim, cu ramuri de palmier în mâini, atunci când veneau în pelerinaj, de Paște de pildă.

Iisus predica în Templu unde se adunaseră să-L asculte oameni obișnuiți, dar și arhierei și, probabil, membrii ai Sanhedrinului. Adică clerul cel mai înalt și judecători ai Tribunalului Eclesiastic.

Trebuie că oamenii Îl vedeau în El pe Fiul lui Dumnezeu venit să refacă regatul lui David… sau să instaureze Împărăția lui Dumnezeu, despre care Iisus tot vorbea. În mintea lor puteau fi unul și același lucru ! În timp ce arhiereii vedeau în El un mag și un blasfemiator.

De aceea Iisus a simțit că era momentul cel mai potrivit să le spună și unora și altora parabola „lucrătorilor răi ai viei”, să le spună adică că Dumnezeu îi va părăsi și își va alege un alt popor, că altul va fi poporul ales. Și, desigur, nu se gândea la un neam anume, ci la unul spiritual, la poporul creștin, un popor de credincioși !

Și, ca un rabin ce era, Iisus le vorbea din Biblie. Așa că parabola și-a construit-o plecând de la Cântarea viei din Cartea lui Isaia, capitolul 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă./Isaia 5/ Trad. Biblia sinodală.

Și vorbind despre slujitorii lapidați ai stăpânului viei, care era desigur Dumnezeu, Iisus le-a adus în minte ascultătorilor, dar mai ales a arhiereilor, un pasaj din Cartea lui Zaharia: Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: „Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi». Dar s-au vorbit cu toţii împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca regelui Ioaş, în curtea templului Domnului. /2 Cronici 24, 20-22/ Trad. Biblia sinodală.

Zaharia, unul din profeții uciși cu pietre ! Profeții, trimiși de Dumnezeu de-a lungul timpului, care în parabola noastră sunt toți slujitorii/trimișii proprietarului viei ! Și Iisus spunea asa chiar în fața conducătorilor poporului: arhiereii și cei din Sanhedrin ! Adică în fața … podgorenilor, a arendașilor celor răi ai viei !

Să mai spunem că parabola lui Iisus este diferită de alegoria lui Isaia. Iată ce zice profetul: Strica-voi gardul viei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. (…) Şi Dumnezeu va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului.

Iisus, însă, nu spune că via va fi pustiită și nimicită de un popor străin, pentru că în povestea Lui via nu este poporul lui Israel, așa cum este în profeția lui Isaia, ci însăși… Împărăția lui Dumnezeu ! Împărăție care va fi dată poporului care o va face să rodească. Cum am spus, acesta avea să fie poporul creștin !

Și, iarăși, să observăm că nu întâmplător Iisus spune că podgorenii, lucrătorii cei răi ai viei, l-au scos afară din vie pe fiul stăpânului. De fapt le arăta discret arhiereilor că știa ce gândesc despre El. Îl socoteau un blasfemiator, un hulitor ! Arhiereii și rabinii, doctorii Legii, cărturarii, scribii și toți preoții care erau de față nu puteau să nu se gândească la ce îi poruncise Dumnezeu lui Moise să facă cu hulitorii: Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Scoate pe hulitor afară din tabără şi toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile lor pe capul lui, iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât./ Levitic, 24, 13-16/ Trad. Biblia sinodală.

De fapt orice ucidere rituală se făcea, din preistorie încă, în afara incintei locuite, la evrei în afara taberei și apoi în afara zidurilor cetății. Iisus, de pildă, va fi răstignit împreună cu cei doi tălhari pe dealul Golgota, în afara zidurilor Ierusalimului!

Și, desigur, dacă și la Isaia și în parabola lui Iisus stăpânul viei este Dumnezeu – și în paranteză să spunem că icodespotis/ οἰκοδεσπότης, gospodarul, și kurios/κύριος, domnul sau stăpânul,îl traduc pe baal (ha)-bait/(הבית) (בעל), din ebraică: stăpânul casei, șeful familiei, pater familias – în parabolă fiul stăpânului este Iisus și nu Iacob-Israel, părintele eponim al poporului israelit.

Iisus povestește, de fapt, acum, în aceeași parabolă inspirată din Cântarea viei din Isaia, familiară mai ales arhiereilor și cunoscătorilor Legii, cum va fi ucis, în afara viei (în afara Ierusalimului) de către arhierei, podgorenii cei răi !

Era momentul cel mai potrivit ! Și oamenii obișnuiți și arhiereii, dar și ucenicii aveau să înțeleagă foarte repede că El fusese moștenitorul viei/lumii pământene a lui Dumnezeu ! Moștenitorul pe care respinseseră ! De care se descotorosiseră fără a-L pune la încercare!

Și deloc întâmplător Iisus încheie parabola vorbind despre Sine ca Atotțiitor, numindu-Se simbolic, „piatra din capul unghiului”. De fapt, este singurul moment în care Se autorevelează ca atotțiitor: cel care susține lumea și o ține să nu se prăbușească.

Și, din nou, ca un bun rabin, citează din Scripturi. Rostește două versete din Psalmul 117, psalmul de laudă al pelerinilor la Ierusalim, același psalm cu care-L întâmpinaseră mulțimile, cu o zi înainte, când a intrat în Orașul sfânt călare pe o asină.

Iată cele două versete (22-23):

Piatra, pe care au disprețuit-o, au refuzat-o și au aruncat-o constructorii, a ajuns în capul unghiului. De la Dumnezeu a fost ea și este minunată !

Even maasu ha-bonim haita leroș-pina. Meet Iehova haita zot, hi niflat be-einenu

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας, παρὰ κυρίου ἐγένετο αὕτη καὶ ἔστιν θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν.

Ce este „piatra din capul unghiului” sau piatra din colț ? Pietre unguilare sau angulare sunt toate pietrele care, de la temelie până la acoperiș, formează unghiurile unei clădiri zidite din piatră, unind și fixând doi pereți/două ziduri unul de celălalt.

Toate sunt importante pentru stabilitatea clădirii, dar cele mai importante sunt cele de la temelie și cele pe care se sprijină acoperișul. În plus, după pietrele din colțurile temeliei se aliniază toate celelalte pietre !

Pe de altă parte, pietrele din colț, de jos și de sus, sunt cele care asigură coeziunea părților întregului edificiu, le mențin lipite și solidare și nu-l lasă să de prăbușească !

PIATRA UNGIULARA 1

Iisus vrea să spună că El, asemenea pietrei din colț, de la temelie și de la acoperiș, este cel care ține marele edificiu al lumii să nu se prăbușească ! O imagine foarte simplă, dar foarte bine aleasă pentru noțiunea de atotțiitor ! Cel care susține zidirea… de jos până sus și, desigur, cel care o încununează, Coroana Lumii !

În treacăt să spunem că-L putem asemăna pe Iisus cu … piatra de boltă ! Deși piatra din colț nu-i piatra de boltă, asta pentru că, în vechiul Israel, cel al Profeților, construcțiile și mai ales Templul nu aveau boltă ! Oricum constructorii de biserici au înțeles și L-au pictat sau L-au realizat în mozaic … pe bolta/cupola Bisericii/ Catedralei în chip de Pantocrator.

IISUS PANTOCRATOR 2

Am ales patru locuri din Biblie unde apare piatra din colț, locuri care, desigur, le veneau în minte arhiereilor ascultându-L pe Iisus predicând în Templul de la Ierusalim:

Zaharia 4, 7:

Cine ești tu, munte mare în fața lui Zerubavel (Zorobabel) ? În câmpie te vei preface și el va aduce piatra din vârf(-ul) tău în strigătele mulțimii: har, har peste ea !

Mi-ata har-hagadol lifnei Zerubavel le-mișor ve-hoți et-ha-even ha-roșa teșuot hen hen lah.

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

τίς εἶ σύ, τό ὄρος τὸ μέγα, τὸ πρὸ προσώπου Ζαροβάβελ τοῦ κατορθῶσαι; καὶ ἐξοίσω/voi aduce τὸν λίθον τῆς κληρονομίας ἰσότητα χάριτος χάριτα αὐτῆς.

***

Ieremia 51, 26, despre Babilonul nimicit de Dumnezeu:

Și nu vor lua de la tine nici piatră de colț, nici piatră de temelie, pentru că veșnic vei fi pustiu (veșnic de pustiiri vei avea parte), a fost cuvântul Domnului.

Ve lo-ichu mimeha even le-pina ve-even le-mosadot ki-șimemot olam tihie neum-Iehova

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

καὶ οὐ μὴ λάβωσιν ἀπὸ σοῦ λίθον εἰς γωνίαν καὶ λίθον εἰς θεμέλιον ὅτι εἰς ἀφανισμὸν εἰς τὸν αἰῶνα ἔσῃ λέγει κύριος.

***

Iov, 38, 4-7:

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

ἐπὶ τίνος οἱ κρίκοι αὐτῆς πεπήγασιν τίς δέ ἐστιν ὁ βαλὼν λίθον γωνιαῖον ἐπ᾽ αὐτῆς/6

***

Isaia 28,16:

(De aceea așa a spus Dumnezeu): Am pus în Sion o piatră, o piatră încercată, (piatra) din colț, de mare preț, în temelie, bine așezată; cel ce se încrede în ea nu se va prăbuși.

Isad be-Țion aven, even bohan, pinat icrat musad musad ha-maamin lo iahiș

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

διὰ τοῦτο οὕτως λέγει κύριος ἰδοὺ ἐγὼ ἐμβαλῶ εἰς τὰ θεμέλια Σιων λίθον πολυτελῆ ἐκλεκτὸν ἀκρογωνιαῖον ἔντιμον εἰς τὰ θεμέλια αὐτῆς καὶ ὁ πιστεύων ἐπ᾽ αὐτῷ οὐ μὴ καταισχυνθῇ/ nu se va teme

Mai ales la acest verset trebuie că S-a gândit Iisus când a spus: Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Cineva cădea peste ea… adică cine nu-L va lua în seamă pe Iisus ! Cel peste care va cădea ea … adică cel ce va păcătui împotriva lui Iisus și va fi pedepsit !

O ultimă observație: îl va vântura: așa am tradus verbul grecesc licmao/λικμάω care înseamnă „a vântura grâul cu vânturătoarea”. O imagine foarte sugestivă și… pozitivă ! Grâul vânturat este un grâu… curat ! Un grâu curățat de pleavă !

Așadar cel peste care cade pedeapsa lui Iisus va fi scuturat și curățat de materiile/de părțile care nu-i sunt folositoare, care nu sunt bune și care n-au nimic hrănitor pentru suflet !

PIATRA UNGIULARA 2

Iată și versiunile lui Marcu și Luca:

Marcu 12, 1-12: Și Iisus a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard și a săpat și un mic bazin pentru teasc, a mai zidit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni și pe urmă a plecat într-o țară străină. Când a venit vremea, a trimis un slujitor la podgoreni ca să ia de la ei din roada viei. Dar podgorenii, prinzând slujitorul, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâna goală. Din nou omul le-a trimis un alt slujitor. Dar și în acela au aruncat cu pietre, l-au lovit în cap și l-au trimis înapoi batjocorit. Și iarăși le-a mai trimis unul, dar pe acesta l-au ucis și tot așa omul le-a tot trimis mulți alții și pe unii podgorenii i-au bătut, iar pe alții i-au ucis. Și având (omul acela) un fiu, fiul lui cel iubit, pe el l-a trimis, în cele din urmă (ca un ultim mesager) la ei, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii aceia, văzându-l venind și-au zis între ei: el e moștenitorul, haideți să-l omorâm și a noastră va fi moștenirea. Și, prinzându-l, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie. Ce le va face stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceia și va da altora via. N-ați citit scrierea aceasta, Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Și (gărzile) căutau să-L aresteze, dar s-au temut de mulțime. Și (fariseii) au înțeles că pentru ei spusese pilda aceasta și lăsându-L, au plecat.

Marcu 12, 1-12:ΚΑΙ ἤρξατο αὐτοῖς ἐν παραβολαῖς λέγειν· ἀμπελῶνα ἐφύτευσεν ἄνθρωπος καὶ περιέθηκε φραγμὸν καὶ ὤρυξεν ὑπολήνιον καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε. καὶ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς τῷ καιρῷ δοῦλον, ἵνα παρὰ τῶν γεωργῶν λάβῃ ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἔδειραν καὶ ἀπέστειλαν κενόν. καὶ πάλιν ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς ἄλλον δοῦλον· κἀκεῖνον λιθοβολήσαντες ἐκεφαλαίωσαν καὶ ἀπέστειλαν ἠτιμωμένον. καὶ πάλιν ἄλλον ἀπέστειλε· κἀκεῖνον ἀπέκτειναν, καὶ πολλοὺς ἄλλους, οὓς μὲν δέροντες, οὓς δὲ ἀποκτέννοντες. ἔτι οὖν ἕνα υἱὸν ἔχων, ἀγαπητὸν αὐτοῦ, ἀπέστειλε καὶ αὐτὸν ἔσχατον πρὸς αὐτοὺς λέγων ὅτι ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. ἐκεῖνοι δὲ οἱ γεωργοί, θεασάμενοι αὐτὸν ἐρχόμενον, πρὸς ἑαυτοὺς εἶπον ὅτι οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, καὶ ἡμῶν ἔσται ἡ κληρονομία. καὶ λαβόντες ἀπέκτειναν αὐτὸν καὶ ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος. τί οὖν ποιήσει ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. οὐδὲ τὴν γραφὴν ταύτην ἀνέγνωτε, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; Καὶ ἐζήτουν αὐτὸν κρατῆσαι, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν ὄχλον· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὴν παραβολὴν εἶπε. καὶ ἀφέντες αὐτὸν ἀπῆλθον.

PIATRA UNGIULARA 3

Luca 20, 9-19: Și a început să spună poporului (adunat) pilda aceasta: un om a sădit o vie și a dat-o unor podgoreni și a plecat în străinătate pentru ani buni. La vremea potrivită a trimis un slujitor la podgoreni ca să-i dea din rodul viei, dar podgorenii, l-au bătut și l-au trimis la stăpân cu mâna goală. Și le-a mai trimis un slujitor, dar ei l-au bătut și pe acesta și l-au batjocorit și l-au trimis fără nimic. Și a mai trimis un al treilea slujitor, dar podgorenii l-au alungat plin de răni. Și a spus stăpânul viei: ce voi face ? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit, poate, văzându-l, se vor rușina de el. Dar podgorenii, văzându-l și-au spus între ei: el e moștenitorul; haideți să-l omorâm ca moștenirea să ne rămână nouă. Și scoțându-l afară din vie, l-au omorât. Ce le va face acestora stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceștia și va da via altora.După ce L-au ascultat, I-au zis: Ferească Dumnezeu se așa ceva ! Dar Iisus, țintuindu-i cu privirea, le-a zis: Ce vrea să însemne (versetul acesta) care-i scris (în Scripturi) Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Oricine va cădea peste această piatră se va face fărâme și de va cădea ea peste cineva, îl va vântura. Și arhiereii și cărturarii căutau chiar atunci să pună mâna pe El, dar s-au temut de popor. Știau că Iisus pentru ei spunea pildele acestea.

Luca 20, 9-19: ῎Ηρξατο δὲ πρὸς τὸν λαὸν λέγειν τὴν παραβολὴν ταύτην· ἄνθρωπός τις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε χρόνους ἱκανούς. καὶ ἐν τῷ καιρῷ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς δοῦλον ἵνα ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος δώσωσιν αὐτῷ· οἱ δὲ γεωργοὶ δείραντες αὐτὸν ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο αὐτοῖς πέμψαι ἕτερον δοῦλον. οἱ δὲ κἀκεῖνον δείραντες καὶ ἀτιμάσαντες ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο πέμψαι τρίτον. οἱ δὲ καὶ τοῦτον τραυματίσαντες ἐξέβαλον. εἶπε δὲ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος· τί ποιήσω; πέμψω τὸν υἱόν μου τὸν ἀγαπητόν· ἴσως τοῦτον ἰδόντες ἐντραπήσονται. ἰδόντες δὲ αὐτὸν οἱ γεωργοὶ διελογίζοντο πρὸς ἑαυτοὺς λέγοντες· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, ἵνα ἡμῶν γένηται ἡ κληρονομία. καὶ ἐκβαλόντες αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος ἀπέκτειναν. τί οὖν ποιήσει αὐτοῖς ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. ἀκούσαντες δὲ εἶπον· μὴ γένοιτο. ὁ δὲ ἐμβλέψας αὐτοῖς εἶπε· τί οὖν ἐστι τὸ γεγραμμένον τοῦτο, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας; πᾶς ὁ πεσὼν ἐπ᾿ ἐκεῖνον τὸν λίθον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν. Καὶ ἐζήτησαν οἱ ἀρχιερεῖς καὶ οἱ γραμματεῖς ἐπιβαλεῖν ἐπ᾿ αὐτὸν τὰς χεῖρας ἐν αὐτῇ τῇ ὥρᾳ, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν λαόν· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὰς παραβολὰς ἔλεγε.

PIATRA UNGIULARA 4

Texte relaționate:

Isaia 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. Şi acum voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, fiţi judecători intre mine şi via mea. Ce se putea face pentru via mea şi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară! Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: „Jur că aceste case multe, mari şi frumoase, vor fi pustii şi nimeni nu va mai locui în ele. Zece pogoane de vie vor rodi un bat, şi un homer de sămânţă, numai o efă». Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin! Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale. Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete! De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie… Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi. Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa. Oile vor paşte în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogaţi. Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri, Căci ei zic: „Grăbească Domnul să-Şi facă lucrul Său curând, ca să vedem şi să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem». Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept! Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel! De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine. Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-şi va descinge brâul şi nici cureaua încălţămintei lui nu se va rupe. Săgeţile lor sunt ascuţite şi arcurile lor gata să tragă. Copitele cailor sunt ca şi cremenea cea tare, roţile căruţelor sunt ca o furtună. Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc şi apucă prada, şi nimeni nu roate s-o scape. În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toţi vor arunca privirea spre pământ şi iată: întuneric şi strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile! / Traducere: Biblia Sinodală.

IISUS PANTOCRATOR 3

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

25 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, mântuire, religie

Cum ne putem mântui ? Imitându-l Pe Iisus ! Adică ? Ajutându-ne între noi !

În această duminică, 27 august 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (19, 16-26). Lecția lui ? Ajutându-ne între noi, ajunjem să… ne mântuim !

Matei 19, 16-26: Și iată, apropiindu-se unul (din mulțime) de Iisus, Îi spune: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică ? Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Dar acela Îi spune: Care (porunci) ? Și Iisus îi zice: să nu ucizi, să nu-ți înșeli soția, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinstește-ți tatăl și mama și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Atunci tânărul îi spune: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Ce-mi mai lipsește ? I-a zis iar Iisus: dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averea, dă (banii) săracilor și vei avea comoară în cer și atunci vino, urmează-Mi Mie. Auzind tânărul cuvântul acesta a plecat întristat, căci avea multe moșii și bogății. Iar Iisus le-a zis ucenicilor Lui: Amin vă spun vouă că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Iarăși vă spun: Mai lesne este să treacă cămila prin gaura acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind ucenicii, s-au mirat foarte, zicând: cine, atunci, se poate mântui ?Țintuindu-i cu privirea, Iisus le-a răspuns : la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.

Matei 19, 16-26: Καὶ ἰδοὺ εἷς προσελθὼν εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ἀγαθὸν ποιήσω ἵνα ἔχω ζωὴν αἰώνιον; ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. εἰ δὲ θέλεις εἰσελθεῖν εἰς τὴν ζωήν, τήρησον τὰς ἐντολάς. λέγει αὐτῷ· ποίας; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε· τὸ οὐ φονεύσεις, οὐ μοιχεύσεις, οὐ κλέψεις, οὐ ψευδομαρτυρήσεις, τίμα τὸν πατέρα καὶ τὴν μητέρα, καὶ ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν. λέγει αὐτῷ ὁ νεανίσκος· πάντα ταῦτα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου· τί ἔτι ὑστερῶ; ἔφη αὐτῷ ὁ ῾Ιησοῦς· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε πώλησόν σου τὰ ὑπάρχοντα καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ἀκούσας δὲ ὁ νεανίσκος τὸν λόγον ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι δυσκόλως πλούσιος εἰσελεύσεται εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν. πάλιν δὲ λέγω ὑμῖν, εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυπήματος ραφίδος διελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. ἀκούσαντες δὲ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐξεπλήσσοντο σφόδρα λέγοντες· τίς ἄρα δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

Iisus călătorea cu ucenicii spre Ierusalim unde va face ultimul Paște și unde va fi răstignit. Se oprise undeva, într-un oraș din Iudeea. Venise din Galileea și poposise în casa vreunui ucenic din cercul mai larg. Mulțimile Îl pândeau, ca de obicei, în fața casei !

Probabil întâmplarea povestită de Matei, Marcu și Luca s-a petrecut imediat după ce Iisus și ucenicii au tras la gazda lor. Trebuie că cei din mulțime au pândit momentul în care Iisus ieșea cu cei doisprezece din casă să se plimbe pe străzi, cum Îi era obiceiul, să întâlnească lume, să predice, să vindece, să-i ajute pe neajutorați.

Așadar, văzându-L că iese, un tânăr aristocrat (un înalt funcționar, un oficial, după versiunea lui Luca) îi sare în față și-L întreabă „ce bine să facă” ca să aibă viață veșnică. Probabil era fariseu și, prin urmare, un foarte bun cunoscător al Legii ! Și, mai ales, cineva care credea despre sine că este impecabil. Fără păcat ! Cu toate acestea, acest om, care trăia după Lege și care se aștepta ca în viața de apoi să fie un drept în ochii lui Dumnezeu și așezat de-a dreapta Lui, simțea că ceva îi lipsește, că e posibil să rateze viața veșnică și mântuirea, adică, absolvirea de păcate și, prin urmare, eternitatea fericită în sânul lui Avraam !

El îl întreabă pe Iisus ca pe un profet (verbul eperotao/ἐπερωτάω înseamnă a întreba un oracol) ce ar mai trebui să facă ca să fie în grația Domnului, în viața de dincolo, să fie ceea ce evreii numeau un drept. Și Iisus îi recită a doua tablă a Legii, cea care cuprinde poruncile pentru aproapele (toate poruncile se găsesc în Exod și Deuteronom). Porunci care, de fapt, pot fi rezumate într-una singură: dragostea pentru aproapele.

Iisus îi răspunde corect, ca un rabin ! După învățătura iudaică, singurul mijloc de a te mântui era păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Desigur că tânărul aristocrat știa asta. Și atunci, Iisus merge mai departe, dincolo de predica unui rabin, și îi dezvăluie, ca unui inițiat, cum s-ar putea bucura de o eternitate fericită, ca un drept, în lumea lui Dumnezeu: trăind ca El, în sărăcie, o viață dedicată celorlalți.

Iisus îl lasă să înțeleagă că nu trăind o viață exemplară după Lege va deveni desăvârșit, ci ajutându-i pe alții… s-o scoată la capăt cu viața lor mică și nenorocită. Într-un cuvânt: dedicându-se semenilor !

Iar tânărul nu poate înțelege această simplă, dar aspră lege a mântuirii. De ce ? Pentru evrei și pentru farisei în special, bogăția era semn al revărsării grației divine, al binecuvântării, recompensa pentru că sunt buni practicanți ai Legii !

Și totuși, dacă pentru tânărul fariseu, aceasta n-a fost o lecție, a fost pentru ucenici, dar o lecție pe care au înțeles-o mai târziu.

Povestea se încheie cu ideea că oamenii nu se pot mântui singuri ! Că doar Dumnezeu îi poate mântui. Firesc, pentru că „a fi mântuit” înseamnă a fi iertat, absolvit de păcate și numai Dumnezeu poate ierta pe cineva de păcate.

Lecția lui Iisus, aici, este, poate, cea mai importantă, după lecția învierii: urmarea Lui sau imitarea Lui este calea cea mai dreaptă, dar și cea mai aspră, cea mai grea, spre fericita nemurire în Împărăția lui Dumnezeu. Unde, a fi fericit nu înseamnă că duci o viață de plăceri și de delicii, ci că ai acces la cunoașterea lui Dumnezeu.

Și, o ultimă observație: unii bibliști consideră că nu cămila ar trece prin urechile acului, ci… funia de corabie, odgonul.

În greacă/κάμηλος, cămilă – cuvânt împrumutat din ebraică: gamal (גָּמָל) – se citea deja pe vremea lui Iisus la fel cu camilos/ κάμιλος, funie de corabie. Primul este scris cu ita/η, celălalt cu iot/ι.

Și această manieră de a vorbi, această figură de stil era ceea ce retorii greci numeau un adinaton/ἀδύνατον, adică un lucru imposibil. Iar Iisus nu era străin de retorica greacă ! O arată, de altfel, și corolarul acestei pericope: la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință/ παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

TANARUL BOGAT 5

Iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 10, 17-27: Și când a ieșit Iisus (din casă) pe stradă , alergând unul (din mulțime) la El și căzând în genunchi în fața Lui, L-a întrebat (ca pe un profet): Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică ? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu lipsești pe nimeni de ce-i al lui, cinsteste-i pe tatăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Iisus atunci l-a privit țintă și l-a îndrăgit și i-a zis (privindu-l cu dragoste): Un lucru-ți mai lipsește. Dacă vrei să fii desăvârșit du-te, vinde tot ce ai și dă (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie, luându-ți crucea ta. Dar el, întristându-se și înnegurându-se la cuvântul acesta a plecat mâhnit, căci avea multe bogății și posesiuni. Iisus, uitându-Se împrejur, le-a spus ucenicilor: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi ! Iar ucenicii s-au minunat de aceste cuvinte și Iisus, răspunzându-le iarăși, le zice: Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bani și în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu ! Mai ușor intră o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Ucenicii, mirându-se și mai tare, își spuneau unii altora: și cine, atunci, se poate mântui ? Iisus, țintuindu-i cu privirea, le spune: la oameni nu-i cu putință, dar nu și la Dumnezeu. Căci toate sunt cu putință la Dumnezeu.

Marcu 10, 17-27: Καὶ ἐκπορευομένου αὐτοῦ εἰς ὁδὸν προσδραμὼν εἷς καὶ γονυπετήσας αὐτὸν ἐπηρώτα αὐτόν· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσω ἵνα ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰμὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, μὴ ἀποστερήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε, ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς ἐμβλέψας αὐτῷ ἠγάπησεν αὐτὸν καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἕν σε ὑστερεῖ· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε, ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι, ἄρας τὸν σταυρόν σου. ὁ δὲ στυγνάσας ἐπὶ τῷ λόγῳ ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. Καὶ περιβλεψάμενος ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελεύσονται! οἱ δὲ μαθηταὶ ἐθαμβοῦντο ἐπὶ τοῖς λόγοις αὐτοῦ. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς πάλιν ἀποκριθεὶς λέγει αὐτοῖς· τέκνα, πῶς δύσκολόν ἐστι τοὺς πεποιθότας ἐπὶ χρήμασιν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν· εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. οἱ δὲ περισσῶς ἐξεπλήσσοντο λέγοντες πρὸς ἑαυτούς· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει· παρὰ ἀνθρώποις ἀδύνατον, ἀλλ᾿ οὐ παρὰ Θεῷ· πάντα γὰρ δυνατά ἐστι παρὰ τῷ Θεῷ.

Luca 18, 18-27: Și L-a întrebat un oficial (din mulțime) zicând: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinsteste-i pe tatătăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Auzind acestea, Iisus i-a zis: Încă un lucru-ți mai lipsește: vinde tot ce ai și împarte (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie. Auzind acestea, acela s-a întristat foarte, căci era tare bogat. Văzându-l Iisus că s-a întristat atât de mult a zis: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bani și averi. Căci mai ușor este să intre o cămilă prin urechile acului decât îi este unui bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Și au zis cei ce-L ascultau: și cine, atunci, se poate mântui ? Și El le-a zis: cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

Luca 18, 18-27: Καὶ ἐπηρώτησέ τις αὐτὸν ἄρχων λέγων· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα σου. ὁ δὲ εἶπε· ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ἀκούσας δὲ ταῦτα ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· ἔτι ἕν σοι λείπει· πάντα ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ διάδος πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ὁ δὲ ἀκούσας ταῦτα περίλυπος ἐγένετο· ἦν γὰρ πλούσιος σφόδρα. ἰδὼν δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς περίλυπον γενόμενον εἶπε· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰσελεύσονται εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ! εὐκοπώτερον γάρ ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. εἶπον δὲ οἱ ἀκούσαντες· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ὁ δὲ εἶπε· τὰ ἀδύνατα παρὰ ἀνθρώποις δυνατὰ παρὰ τῷ Θεῷ ἐστιν.

Iisus și tânărul bogat, Heinrich Hofmann

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

19 sábado Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, datornic, Dumnezeu, Evanghelie, iertare, Iisus Hristos, Matei, pildă, religie, talanți

Câtă iertare poate avea Dumnezeu ? Nemăsurată !

În această duminică, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (18, 23-35). Este o pericopă despre iertarea nemăsurată a lui Dumnezeu, dăruită celor capabili de iertare.

Iată textul:

Matei 18, 23-35: De aceea, așa este și cu Împărăția cerurilor. (Venirea ei) seamănă cu (această poveste): odată, un rege a vrut să-și încheie socotelile cu robii săi. Începuse el să se socotească cu ei și, la un moment dat, i-a fost adus un datornic (care-i datora) zece mii de talanți. Și, cum acesta nu avea de unde să-i înapoieze, domnul lui a poruncit să fie vândut ca rob și să-i fie, deasemenea, vânduți și femeia și copiii și vândute toate câte avea și să i se plătească datoria. Căzând dar robul acela la picioarele stăpânului, i s-a închinat și i-a zis: Doamne fii îngăduitor cu mine și toate ți le voi înapoia. Îndurându-se domnul acela de robul său, l-a lăsat să plece liber și l-a iertat de datorie. Și ieșind robul acela (de la domnul său) a dat peste unul din cei ce erau robi de-o seamă cu el, care-i datora o sută de dinari și, apucându-l, îl strângea de gât, zicându-i: dă-mi înapoi ce-mi datorezi ! Căzându-i la picioare, robul acela de-o seamă cu el l-a implorat: fii milostiv cu mine și-ți voi înapoia (tot ce-ți datorez), dar acela n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță (ca să stea acolo) până când îi va înapoia datoria. Văzând ceilalți robi de-o seamă cu ei cele întâmplate s-au întistat foarte și, ducându-se la domnul lor, i-au înfățișat toate câte se petrecuseră. Atunci domnul acela chemându-l la el îi zice: rob viclean, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să-ți fie milă și ție de robul acela care-i de-o seamă cu tine, așa cum mi-a fost mie milă de tine ? Și, mâniat, stăpânul aceluia l-a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să-i înapoieze tot ce-i datora. Astfel și Tatăl Meu cel din Ceruri vă va face vouă, dacă nu-i iertați, din inimă, greșelile fratelui vostru, fiecare dintre voi.

Matei 18, 23-35: Διὰ τοῦτο ὡμοιώθη ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν ἀνθρώπῳ βασιλεῖ, ὃς ἠθέλησε συνᾶραι λόγον μετὰ τῶν δούλων αὐτοῦ. ἀρξαμένου δὲ αὐτοῦ συναίρειν προσηνέχθη αὐτῷ εἷς ὀφειλέτης μυρίων ταλάντων. μὴ ἔχοντος δὲ αὐτοῦ ἀποδοῦναι ἐκέλευσεν αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ πραθῆναι καὶ τὴν γυναῖκα αὐτοῦ καὶ τὰ τέκνα καὶ πάντα ὅσα εἶχε, καὶ ἀποδοθῆναι. πεσὼν οὖν ὁ δοῦλος προσεκύνει αὐτῷ λέγων· κύριε, μακροθύμησον ἐπ᾿ἐμοὶ καὶ πάντα σοι ἀποδώσω. σπλαγχνισθεὶς δὲ ὁ κύριος τοῦ δούλου ἐκείνου ἀπέλυσεν αὐτὸν καὶ τὸ δάνειον ἀφῆκεν αὐτῷ. ἐξελθὼν δὲ ὁ δοῦλος ἐκεῖνος εὗρεν ἕνα τῶν συνδούλων αὐτοῦ, ὃς ὤφειλεν αὐτῷ ἑκατὸν δηνάρια, καὶ κρατήσας αὐτὸν ἔπνιγε λέγων· ἀπόδος μοι εἴ τι ὀφείλεις. πεσὼν οὖν ὁ σύνδουλος αὐτοῦ εἰς τοὺς πόδας αὐτοῦ παρεκάλει αὐτὸν λέγων· μακροθύμησον ἐπ᾿ ἐμοὶ καὶ ἀποδώσω σοι. ὁ δὲ οὐκ ἤθελεν, ἀλλὰ ἀπελθὼν ἔβαλεν αὐτὸν εἰς φυλακὴν ἕως οὗ ἀποδῷ τὸ ὀφειλόμενον. ἰδόντες δὲ οἱ σύνδουλοι αὐτοῦ τὰ γενόμενα ἐλυπήθησαν σφόδρα, καὶ ἐλθόντες διεσάφησαν τῷ κυρίῳ ἑαυτῶν πάντα τὰ γενόμενα. τότε προσκαλεσάμενος αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ λέγει αὐτῷ· δοῦλε πονηρέ, πᾶσαν τὴν ὀφειλὴν ἐκείνην ἀφῆκά σοι, ἐπεὶ παρεκάλεσάς με. οὐκ ἔδει καὶ σὲ ἐλεῆσαι τὸν σύνδουλόν σου,ὡς καὶ ἐγώ σε ἠλέησα; καὶ ὀργισθεὶς ὁ κύριος αὐτοῦ παρέδωκεν αὐτὸν τοῖς βασανισταῖς ἕως οὗ ἀποδῷ πᾶν τὸ ὀφειλόμενον αὐτῷ. Οὕτω καὶ ὁ πατήρ μου ὁ ἐπουράνιος ποιήσει ὑμῖν, ἐὰν μὴ ἀφῆτε ἕκαστος τῷ ἀδελφῷ αὐτοῦ ἀπὸ τῶν καρδιῶν ὑμῶν τὰ παραπτώματα αὐτῶν.

IERTAREA 5

Această parabolă este despre Judecata de apoi (Joachim Jeremias – Parabolele…) și despre importanța crucială a iertării. Ea ne arată că una din regulile Împărăției lui Dumnezeu, a lumii perfecte care ne așteaptă în orice moment, este iertarea totală. De altfel, regula iertării era esențială într-o comunitate creștină.

Ca să înțelegem bine această parabolă trebuie să lămurim câteva realități ale vremii: „robii regelui” (δούλοi) se numeau în Orient, și desigur și în Israel, cei mai înalți dregători/miniștri/funcționari de la curte sau vasalii regelui. Iar regele (βασιλεύς) era domnul și stăpânul lor (κύριος) absolut.

Iar faptul că un rege „își încheia socotelile” sau „se socotea” cu vasalii lui înseamnă că era momentul în care aceștia trebuiau să-și plătească tributul, adică impozitul pe venituri.

Ce era cu cel mai mare datornic care îi datora regelui din parabolă zece mii de talanți ? Putea fi un satrap/un guvernator care nu-i plătise regelui și stăpânului său partea care i se cuvenea din veniturile provinciei pe care o administra în numele lui. Poate întârziase mulți ani să-și verse tributul în vistieria regelui și se adunase o sumă uriașă sau poate sperase că regele va uita de datorie sau nici nu i-o va mai cere niciodată.

Și ce însemna, de fapt, „zece mii de talanți” ? O sumă… infinită ! O datorie care nu putea exista în realitate ! Zece mii, în Orient, este numărul infinitului (cel mai mare număr folosit în calcul, dincolo de care… nu se mai numără !). Iar talantul este cea mai mare monedă în Grecia și în întreg Orientul Apropiat. Teoretic, 10 000 de talanți însemnau o sută de milioane de dinari și cam tot atâtea drahme.

Judecând după aceste realități, dar și după altele, ne dăm seama că întreaga poveste se putea petrece undeva în Orient și nu în Palestina. Apoi, talantul este o unitate de măsură (ce mai mare posibilă) grecească, iar dinarul este o monedă romană.

Pe de altă parte, ni se spune că datornicul „a fost adus” în fața regelui, ceea ce înseamnă că fusese scos din temniță ! Și că regele a poruncit să i se vândă soția, copiii și toate bunurile. Dar, în Israel, legea nu permitea vânzarea persoanelor. Așadar, acolo n-ar fi fost posibilă vânzarea soției sau a copiilor. Dar, da, ar fi fost posibilă vânzarea unui hoț, însă, numai a aceluia care nu putea restitui ce furase. Hoț, nu datornic !

În schimb, în Grecia, era posibilă scoaterea la vânzare, pentru datorii, a familiei și a bunurilor.

Cât despre „robul de-o seamă” sau, literalmente, împreună-robul cu marele datornic (sindulos/σύνδουλος), cuvântul arată că este vorba tot despre un vasal al regelui, care avea aceeași condiție și același rang cu el.

Sigur că povestea aceasta cu tâlc, această parabolă, este altă lecție pe care ucenicii nu o învățaseră, deși Iisus, probabil, le-o predase în fiecare zi, nu în cuvinte, ci prin felul Său de a se purta.

Probabil, văzând că ucenicii Săi nu erau atenți la faptul că orice vindecare se făcea doar după iertarea păcatelor, în numele Tatălui, Iisus S-a gândit că e mai bine să le predea lecția iertării… spunându-le povestea… iertatului nemilostiv !

Mesajul ei ?

Sunt două, la fel de importante. Primul, că numai iertând din toată inima, sincer și total, vom fi iertați de Dumnezeu-Tatăl, la Marea Judecată, și cel de-al doilea, că iertarea și îngăduința Lui este nemăsurată, așa cum nemăsurată este suma de zece mii de talanți !

Să mai adăugăm doar că, e limpede, curtea orientală, talantul, dinarii, legea grecească ne arată cui i se adresează evanghelistul: ne-evreilor, mai precis, grecilor, romanilor și tuturor vecinilor Palestinei.

Și se pare că această lecție a lui Iisus, prezentată cu realitățile… neamurilor, adică pe limba lor, le-a cucerit !

IERTAREA 4.jpg

LUCRĂRI CONSULTATE

Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, ed. Anastasia, Buc. 2000

Angelo Lancellotti, Matteo, Ed. San Paolo, Milano, 1986

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

10 jueves Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, lunatic, Marcu, Matei, religie, vindecare

Credința, rugăciunea și postul: cele trei energii vindecătoare

La liturghia din această duminică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (17, 14-23). Mesajul lui ? Acela că avem tot timpul la îndemână cele trei energii esențiale ale vindecării: credința în iubirea lui Dumnezeu și credința că El e întotdeauna pregătit să ne ajute, rugăciunea/rugămintea de a ne ajuta și postul.

Iată textul:

Matei 17, 14-23: Și venind ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om care, căzând în genunchi în fața Lui, I-a zis: Doamne, îndură-Te de fiul meu: e lunatic (epileptic) și se chinuiește. De multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iisus i-a răspuns: o, nație necredinciasă, rătăcită și plină de strâmbătate ! Până când voi mai fi cu voi ? Până când vă voi mai răbda ? Aduceți-Mi-l aici ! Și l-a certat Iisus și a ieșit demonul din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii, I-au spus lui Iisus deoparte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Și Iisus le-a zis: din cauza necredinței voastre. Adevărat vă spun vouă: numai să aveți credință cât un grăunte de muștar și de veți spune muntelui acestuia: mută-te de aici acolo, muntele se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar neamul ăsta (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și cu post. Întorcându-se ei în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și aceștia-L vor omorî, dar în a treia zi se va scula din morți (egherthisete/ἐγερθήσεται). Și ei s-au întristat foarte.

Matei 17, 14-23: Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

VINDECAREA LUNATICULUI 4

Suntem undeva lângă Marea Galileei, probabil nu departe de muntele Tabor. Primii teologi creștini au spus că aici Iisus S-a schimbat la față, adică S-a arătat în dumnezeirea Sa celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan.

Cât timp El și cei trei erau pe munte, ceilalți ucenici trebuie că rămăseseră cu mulțimea care-L aștepta să se întoarcă, pentru că întotdeauna unde era Iisus, acolo era și o mulțime. Și, se pare că niciunul din cei 9 ucenici rămași n-a fost în stare să vindece sau să exorcizeze așa cum o făcea Iisus. Și El, la întoarcere, le și spune de ce, certându-i.

Trei sunt lipsurile ucenicilor: n-au avut credință, desigur, în bunăvoința, în zelul lui Dumnezeu de a-i asculta; nu s-au rugat și n-au postit.

Și, desigur, înțelegem că trei sunt și condițiile unei vindecări/exorcizări reușite: credința în iubirea, mila și dorința lui Dumnezeu de a ajuta, rugăciunea și postul.

Aceasta este lecția scurtă, dar esențială a acestei pericope.

Credința, rugăciunea și postul sunt cele trei… energii bune care lucrează nedezmințit pentru noi, oriunde, oricând ! Iisus le-a arătat ucenicilor că nu învățaseră această lecție, deși stătuseră cu El destul timp ca s-o poată învăța.

Și, la sfârșitul zilei îi avertizează că ar cam trebui să învețe de la El tot ce se poate, pentru că în curând vor trebui să se descurce singuri.

Și le mai spune că va fi ucis, dar că va învia. De fapt, le lasă mesajul cel mai important: că viața continuă după orice moarte.

Iar lecția pentru noi mai are un cuvânt: smerenia. Tatăl copilului lunatic stă în genunchi în fața lui Iisus. Fără smerenie nu există nici credință, nici rugăciune și nici post bine-primite. Și, desigur, nici vindecare !

VINDECAREA LUNATICULUI 5

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Marcu și Luca:

Marcu 9, 17-32: Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl) De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Marcu 9, 17-32: Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ· ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam. cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

VINDECAREA LUNATICULUI 6

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte, să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

Luca 9, 37-45: ᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ. Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

Muntele Tabor

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

04 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, minune, religie, teofanie

METAMORFOZA 1 Schimbarea la față, mozaic din katholikon, Muntele Sinai, sec. VI, cea mai veche reprezentare a Schimbării la față din iconografia creștină

Prima și a doua teofanie a lui Iisus: purtarea pe ape și schimbarea la față

În duminica aceasta, la liturghie se citesc două pericope, două fragmente din Evanghelia după Matei (17, 1-9; 14, 22-34): Iisus schimbându-Se la față și Iisus mergând pe mare. Mesajul lor ? Arătarea divinității lui Iisus.

Iată primul text:

Matei 17,1-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar ei singuri. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie vorbind cu El. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Doamne, ne e bine aici. Dacă vrei, să facem aici trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Și, chiar în timp ce vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit și iată o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! De El să ascultați ! Și, auzind aceasta, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat tare. Iisus s-a apropiat, i-a prins și le-a zis: sculați-vă și nu vă fie frică ! Și atunci ei, rdicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus, singur. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneți nimănui despre vedenie până ce Fiul Omului nu va învia din morți.

Matei 17,1-9: ΚΑΙ μεθ᾿ ἡμέρας ἓξ παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ ἔλαμψε τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο λευκὰ ὡς τὸ φῶς. καὶ ἰδοὺ ὤφθησαν αὐτοῖς Μωσῆς καὶ ᾿Ηλίας μετ᾿ αὐτοῦ συλλαλοῦντες. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Πέτρος εἶπε τῷ ᾿Ιησοῦ· Κύριε, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· εἰ θέλεις, ποιήσωμεν ὧδε τρεῖς σκηνάς, σοὶ μίαν καὶ Μωσεῖ μίαν καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ. ἔτι αὐτοῦ λαλοῦντος ἰδοὺ νεφέλη φωτεινὴ ἐπεσκίασεν αὐτούς, καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε· καὶ ἀκούσαντες οἱ μαθηταὶ ἔπεσον ἐπὶ πρόσωπον αὐτῶν καὶ ἐφοβήθησαν σφόδρα. καὶ προσελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς ἥψατο αὐτῶν καὶ εἶπεν· ἐγέρθητε καὶ μὴ φοβεῖσθε. ἐπάραντες δὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν οὐδένα εἶδον εἰ μὴ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον. καὶ καταβαινόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους ἐνετείλατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· μηδενὶ εἴπητε τὸ ὅραμα ἕως οὗ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 4 Schimbarea la față, Mănăstirea Spaso Preobrazhensky, Iaroslavl, aprox. 1516

Neîndoios acest text vorbește despre teofania lui Iisus ! Arătarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Un fiu iubit și bine-plăcut. Expresia en o evdokisa/ἐν ᾧ εὐδόκησα, pe care am tradus-o cu „bine-plăcut” înseamnă: (un fiu) „de care sunt mulțumit, pe care-l aprob întru totul, care nu m-a dezamăgit și care-mi este bine-plăcut”.

Un fiu de care Tatăl poate fi mulțumit, pentru că verbul evdokeo/ εὐδοκέω înseamnă: a socoti bun, a aproba, a fi satisfăcut de, mulțumit de, a-și afla păcerea în… a consimți, a aproba. Așadar, un fiu ascultător care… face pe deplin voia Tatălui și care, de aceea, îi este… bine-plăcut !

Și, totodată, acest text ne dezvăluie că cei trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, care au fost și primii chemați, au primit, undeva pe un munte înalt, o inițiere specială, de gradul 0.

Muntele ar putea fi Tabor, cel puțin așa spune tradiția creștină, încă din sec. al IV-lea. Așa au crezut Chiril al Ierusalimului (Cateheze 12, 16) și Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină.

Cea mai înaltă inițiere ! O confirmă Petru, discret, spunând în a doua sa epistolă: Nu urmând mituri(le) încâlcite (ale sofiștilor) v-am făcut cunoscută vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o când a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când o voce ca aceasta, venită pentru El din slava cea mare, (a zis): Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! Și noi am auzit această voce venită din cer, pentru că eram împreună cu El pe muntele cel sfânt (2 Petru 1,16-18)/Οὐ γὰρ σεσοφισμένοις μύθοις ἐξακολουθήσαντες ἐγνωρίσαμεν ὑμῖν τὴν τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ δύναμιν καὶ παρουσίαν, ἀλλ᾿ ἐπόπται γενηθέντες τῆς ἐκείνου μεγαλειότητος. λαβὼν γὰρ παρὰ Θεοῦ πατρὸς τιμὴν καὶ δόξαν φωνῆς ἐνεχθείσης αὐτῷ τοιᾶσδε ὑπὸ τῆς μεγαλοπρεποῦς δόξης, οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, εἰς ὃν ἐγὼ εὐδόκησα, καὶ ταύτην τὴν φωνὴν ἡμεῖς ἠκούσαμεν ἐξ οὐρανοῦ ἐνεχθεῖσαν, σὺν αὐτῷ ὄντες ἐν τῷ ὄρει τῷ ἁγίῳ.

Petru spune: ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o (în greacă: epopte genithentes/ἐπόπται γενηθέντες, unde epoptis/ἐπόπτης este „cel care contemplă misterele”, inițiatul !

Un epoptis, un muritor căruia i se permitea să „vadă” un zeu în toată măreția sa, era, de altfel, un inițiat ajuns la cel mai înalt grad al inițierii la Misterele de la Eleusis !

Așadar Petru se adresa în epistola sa grecilor și vorbitorilor de greacă, obișnuiți să trăiască în cultura misteriilor. Lor le spune direct, cu un termen foarte precis, care nu lasă loc de nicio îndoială, că el și ceilalți doi, Iacob și Ioan, sunt epoptes, adică inițiați ajunși la cel mai înalt grad de inițiere ! Unii care au văzut Zeul în toată măreția sa divină.

Și chiar spune adevărul: lui și celorlalți doi ucenici speciali, aleși, li s-a îngăduit să-L vadă pe Iisus, în viață fiind, în divinitatea, în dumnezeirea Sa. Ca o divinitate. Ei au asistat la teofania Sa, adică la arătarea Lui ca Dumnezeu !

METAMORFOZA 5 Schimbarea la față, anonim, aprox. 1497

Nu întâmplător cei trei apostoli martori ai teofaniei (și hristofaniei putem spune, iar hristofanie înseamnă arătarea ca Hristos/Unsul sau Trimisul lui Dumnezeu) au povestit celorlalți despre ea ca despre o… metamorfoză, o preschimbare.

Metamorfoza este un cuvânt cheie care n-a fost folosit deloc la întâmplare și care face trimitere, subtil, la statutul de nemuritor, statutul divin al lui Iisus ! Probabil, a fost folosit tot pentru potențialii prozeliți creștini din rândul grecilor și elinofonilor crescuți cu mituri, adică cu poveștile cu zei, pline de metamorfoze, și, desigur, crescuți, cum spuneam, în cultura misteriilor care promiteau nemurirea în urma unei inițieri care avea ca scop tocmai… metamorfoza inițiatului ! O metamorfoză spirituală care-l transforma din muritor în nemuritor !

METAMORFOZA 15

În elină verbul metamorfoo/μεταμορφόω înseamnă: a transforma, a preface, a metamorfoza, și, la diateza pasivă, a fi transfigurat. Este verbul cheie al miturilor și al legendelor etiologice grecești care vorbesc despre transformarea/ prefacerea oamenilor/eroilor/micilor divinități pământene în… animale, flori, copaci sau constelații. Mituri și legende numite… chiar metamorfoze ! Cele mai cunoscute sunt Metamorfozele lui Ovidiu !

Dar, în mod special, în greacă metamorfoo se spunea despre un zeu care … prefăcea, preschima un muritor într-un nemuritor, schimbându-i înfățișarea !

METAMORFOZA 7 Schimbarea la față, Sf. Ecaterina, Muntele Sinai, jumătatea sec. al XII-lea, parte dintr-un iconostat aflat în Constantinopol/Istanbul

Pentru studioși:

În română Schimbarea la Față este o traducere a numelul slav al sărbătorii: preobrajenie, prĕobraženije în slava veche.

Și există mai multe variante regionale: probajini, pobrejini și pobrejenii în Moldova; pobreajen, probeajen și probeajenă în Muntenia; probaje în Transilania și obrăjenie în Oltenia.

Iar prĕobraženije este traducerea grecescului metamorfosis/ μεταμόρφωσις.

În rusă, de pildă, Schimbarea la față se spune preobrajenie/преображе́ние, iar preobrajenie înseamnă, desigur, ca urmaș al lui prĕobraženije din slava veche: schimbare, modificare, transformare, prefacere…

Reconoaștem în preobrajenie cuvântul obraz. În rusă, de pildă obrazu înseamnă: formă, figură, portret, imagine, icoană, exemplu, model, mijloc, remediu, manieră. Iar verbul derivat: obrasciati, obratiti înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza, a transfigura, a se converti în… Și, tot în rusă, verbul preobraziti, preobrajati înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza (și, după modelul lui s-a format în română verbul a preobrăzui sau a preobrăzi: a se schimba (la față), a se transforma, a se transfigura), unde prefixul slav pre/пре– arată o acțiune reînnoită, o schimbare de loc sau de acțiune, o reluare.

METAMORFOZA 8 Schimbarea la față, icoană din sec. al XV-lea atribuită lui Teofan Grecul, Galeria Tretiakov, Moscova

Așadar Iisus, care arăta și se purta ca un muritor, ca un om, S-a arătat dintr-o dată acestor trei ucenici speciali ca… Dumnezeu ! Strălucind în lumina cea mai curată și cea mai albă !

De ce doar lor ? Pentru că Petru, Iacob și Ioan sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi). Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

De altfel, Petru tocmai Îl recunoscuse pe Iisus ca Mesia/Hristosul – Fiul lui Dumnezeu !

Un lucru important este acela că la această teofanie participă și Dumnezeu-Tatăl, în chip de nor, așa cum i se arătase și lui Moise când i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai. O altă metamorfoză: Dumnezeu metamorfozat în nor, simbolul prezenței Sale !

Iată cum Dumnezeu i S-a arătat lui Moise: S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Ex. 24, 15-18)/Trad.: Biblia Sinodală.

METAMORFOZA 9 Schimbarea la față, Teofan Grecul, sec. XIV, Galeria Tretiakov, Moscova

Textul ne mai spune că la inițierea celor trei ucenici speciali mai asistă Moise și Ilie. Nu întâmplător: amândoi au ieșit din lume nu murind, ci… urcați, ridicați la cer ! Preschimbați din muritori în nemuritori !

De ce Ilie, de ce Moise ?

Numele Ilie, în ebraică Eliah sau Eliahu (אֵלִיָּה)/(אֵלִיָּהוּ) (în greacă:Ilias/Ἡλίας) înseamnă: „Dumnezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeul meu”. El este singurul profet ridicat la cer, metamorfozat, preschimbat dintr-un muritor într-un nemuritor !

La fel și Moise, omul căruia Dumnezeu-Iahve i-a dat tablele Legii Sale pe muntele Sinai. Tot un muritor devenit… nemuritor!

Să mai spunem doar că Dumnezeu a întărit acum ceea ce spusese despre Iisus atunci când Ioan L-a botezat în Iordan (Matei 3, 17): Şi iată o voce din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut/ καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα.

Cu alte cuvinte, acum Dumnezeu L-a reconfirmat pe Iisus drept Fiul Său (prea)iubit și bine-plăcut, dar și drept Hristos/ Mesia, pentru că le spune ucenicilor „de El să ascultați”, ceea ce înseamnă: „de El să ascultați pentru că vorbește în numele Meu, ca Trimis al meu”.

Ciudat este că Iisus le poruncește celor trei să nu povestească nimănui că L-au văzut în toată divinitatea Sa (atât cât era cu putință)… până ce nu va învia din morți.

Ne putem întreba de ce Iisus trebuie să moară ca să învie și de ce nu va fi înălțat și El la ceruri, ca Moise și Ilie ?

De ce „ieșirea sa” din viață și din lume, exodos/ ἔξοδος cum foarte precis și deloc întâmplător spune Luca, nu se putea face printr-o ridicare la ceruri ?

Iisus a fost înălțat de Tatăl, la ceruri. Noi spunem S-a înălțat. Firesc. Părăsea această lume pământească, ieșea din ea, cum se cuvine s-o părăsească numai un nemuritor. Dar numai după ce a murit și a înviat ! Și numai ca să le arate oamenilor că învierea există, că pot învia din morți și ei, niște simpli muritori. Și El, de altfel, Se născuse și trăise ca un om.

Iar pentru cei trei ucenici speciali lecția aceasta a fost despre nemurire: prezența lui Moise și a lui Ilie (putem spune în carne și oase) la Schimbarea Sa la față a fost o dovadă pentru ei că nemurirea există ! Și că nu doar Dumnezeu este nemuritor, ci că și ei pot fi nemuritori. Și că pot oricând avea o viață eternă și atotfericită (pe care a întrezărit-o Petru când a vrut să construiască cele trei colibe) cu o condiție: metamorfoza lor interioară, asemănarea cu Dumnezeu, pe care le-a descris-o pas cu pas Iisus la școala Lui.

Schimbarea la față , Andrei Rublev

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 9, 2-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar pe ei. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nici un înălbitor de pe pământ nu le poate albi așa. Și li s-au arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Iisus. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Rabbi, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Căci nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit și a venit o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Și, dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus singur, cu ei. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit răspicat să nu povestească nimănui ce au văzut, ci (să povestească) doar atunci când Fiul Omului va învia din morți.

Marcu 9, 2-9:Καὶ μεθ᾿ἡμέρας ἓξ, παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ τὸν ᾿Ιάκωβον καὶ τὸν ᾿Ιωάννην καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν μόνους· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ τὰ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο στίλβοντα, λευκὰ λίαν ὡς χιών, οἷα γναφεὺς ἐπὶ τῆς γῆς οὐ δύναται οὕτω λευκᾶναι. καὶ ὤφθη αὐτοῖς ᾿Ηλίας σὺν Μωϋσεῖ, καὶ ἦσαν συλλαλοῦντες τῷ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος λέγει τῷ ᾿Ιησοῦ· ραββί, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, σοὶ μίαν καὶ Μωϋσεῖ μίαν καὶ ᾿Ηλίᾳ μίαν. οὐ γὰρ ᾔδει τί λαλήσῃ· ἦσαν γὰρ ἔκφοβοι. καὶ ἐγένετο νεφέλη ἐπισκιάζουσα αὐτοῖς, καὶ ἦλθε φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐξάπινα περιβλεψάμενοι οὐκέτι οὐδένα εἶδον, ἀλλὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον μεθ᾿ ἑαυτῶν. καταβαινόντων δὲ αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους διεστείλατο αὐτοῖς ἵνα μηδενὶ διηγήσωνται ἃ εἶδον, εἰ μὴ ὅταν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

Schimbarea la față , Andrei Rublev, 1405, Kremlin, Moscova

Luca 9, 28-36: Și se făcuseră cam opt zile de când le-a spus aceste cuvinte când Iisus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și a urcat pe munte ca să se roage. Adâncit în rugăciune, S-a schimbat la față și chipul i-a devenit altul și îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, scăpărătoare. Și iată doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie. Arătându-se în slavă, ei vorbeau despre ieșirea Lui (din lume) care avea să se împlinească la Ierusalim. Petru și cei dimpreună cu el, erau îngreuiați de somn. Când s-au trezit I-au văzut slava și pe cei doi bărbați care stăteau lângă El. Și s-a făcut că, atunci când ei s-au dat de-o parte și s-au depărtat de Iisus, Petru I-a zis: Stăpâne, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie, neștiind ce spune. Și, zicându-I acestea, iată că s-a făcut un nor care i-a umbrit. Și s-au înfricoșat când au intrat în nor. Și o voce s-a făcut din nor, care zicea: Acesta este fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Când s-a auzit vocea, Iisus rămăsese singur. Iar ei au tăcut și n-au povestit nimănui, în acele zile, nimic din cele ce văzuseră.

Luca 9, 28-36: Εγένετο δὲ μετὰ τοὺς λόγους τούτους ὡσεὶ ἡμέραι ὀκτὼ καὶ παραλαβὼν τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιωάννην καὶ ᾿Ιάκωβον ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ προσεύχεσθαι αὐτὸν τὸ εἶδος τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἕτερον καὶ ὁ ἱματισμὸς αὐτοῦ λευκὸς ἐξαστράπτων. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο συνελάλουν αὐτῷ, οἵτινες ἦσαν Μωϋσῆς καὶ ᾿Ηλίας, οἳ ὀφθέντες ἐν δόξῃ ἔλεγον τὴν ἔξοδον αὐτοῦ ἣν ἔμελλε πληροῦν ἐν ῾Ιερουσαλήμ. ὁ δὲ Πέτρος καὶ οἱ σὺν αὐτῷ ἦσαν βεβαρημένοι ὕπνῳ· διαγρηγορήσαντες δὲ εἶδον τὴν δόξαν αὐτοῦ καὶ τοὺς δύο ἄνδρας τοὺς συνεστῶτας αὐτῷ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαχωρίζεσθαι αὐτοὺς ἀπ᾿ αὐτοῦ εἶπεν ὁ Πέτρος πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· ἐπιστάτα, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, μίαν σοὶ καὶ μίαν Μωϋσεῖ καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ, μὴ εἰδὼς ὃ λέγει. ταῦτα δὲ αὐτοῦ λέγοντος ἐγένετο νεφέλη καὶ ἐπεσκίασεν αὐτούς· ἐφοβήθησαν δὲ ἐν τῷ εἰσελθεῖν ἐκείνους εἰς τὴν νεφέλην· καὶ φωνὴ ἐγένετο ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐν τῷ γενέσθαι τὴν φωνὴν εὑρέθη ὁ ᾿Ιησοῦς μόνος. καὶ αὐτοὶ ἐσίγησαν καὶ οὐδενὶ ἀπήγγειλαν ἐν ἐκείναις ταῖς ἡμέραις οὐδὲν ὧν ἑωράκασιν.

Schimbarea la față, Novgorod, sec. XV sau XVI

Iată și textul celei de-a doua pericope:

Matei 14, 22-34: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, până când va da drumul mulțimilor. Și dând drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să se roage de unul singur, departe de lume. Și se făcuse seară și El era singur acolo. Barca era deja în mijlocul mării, chinuită de valuri, căci vântul bătea din față. La cea de-a patra strajă a nopții, Iisus a plecat spre ei mergând pe mare.Și, văzându-L ucenicii umblând pe mare, s-au tulburat zicând e vreo fantomă și, de teamă, au strigat. Pe dată Iisus le-a vorbit zicând: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Petru I-a răspuns și I-a zis. Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape și Iisus i-a zis: vino ! Și coborând din barcă, Petru a mers pe ape, să vină la Iisus. Dar, văzând vântul puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începuse să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă ! Pe dată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat și îi zice: Puțin-credinciosule ! De ce te-ai îndoit ? Și urcându-se ei în barcă, vântul a stat. Iar cei din barcă, venind la El I s-au închinat până la pământ, spunându-I: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ești ! Și au trecut pe malul celălalt și au venit în Ghenizaret. Aflând despre sosirea Sa, bărbații din partea locului au trimis (mesageri) în toată regiunea și I-au adus pe toți bolnavii și suferinzii și-L rugau, dacă nu altceva, măcar să-i (lase) să se atingă de poala cămășii Lui și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală).

Matei 14, 22-34: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους. καὶ ἀπολύσας τοὺς ὄχλους ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾿ ἰδίαν προσεύξασθαι. ὀψίας δὲ γενομένης μόνος ἦν ἐκεῖ. τὸ δὲ πλοῖον ἤδη μέσον τῆς θαλάσσης ἦν, βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων· ἦν γὰρ ἐναντίος ὁ ἄνεμος. τετάρτῃ δὲ φυλακῇ τῆς νυκτὸς ἀπῆλθε πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης. καὶ ἰδόντες αὐτὸν οἱ μαθηταὶ ἐπὶ τὴν θάλασσαν περιπατοῦντα ἐταράχθησαν λέγοντες ὅτι φάντασμά ἐστι, καὶ ἀπὸ τοῦ φόβου ἔκραξαν. εὐθέως δὲ ἐλάλησεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἀποκριθεὶς δὲ αὐτῷ ὁ Πέτρος εἶπε· Κύριε, εἰ σὺ εἶ, κέλευσόν με πρός σε ἐλθεῖν ἐπὶ τὰ ὕδατα. ὁ δὲ εἶπεν, ἐλθέ. καὶ καταβὰς ἀπὸ τοῦ πλοίου ὁ Πέτρος περιεπάτησεν ἐπὶ τὰ ὕδατα ἐλθεῖν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν. βλέπων δὲ τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν ἐφοβήθη, καὶ ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι ἔκραξε λέγων· Κύριε, σῶσόν με. εὐθέως δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐκτείνας τὴν χεῖρα ἐπελάβετο αὐτοῦ καὶ λέγει αὐτῷ· ὀλιγόπιστε! εἰς τί ἐδίστασας; καὶ ἐμβάντων αὐτῶν εἰς τὸ πλοῖον ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· οἱ δὲ ἐν τῷ πλοίῳ ἐλθόντες προσεκύνησαν αὐτῷ λέγοντες· ἀληθῶς Θεοῦ υἱὸς εἶ. Καὶ διαπεράσαντες ἦλθον εἰς τὴν γῆν Γεννησαρέτ. καὶ ἐπιγνόντες αὐτὸν οἱ ἄνδρες τοῦ τόπου ἐκείνου ἀπέστειλαν εἰς ὅλην τὴν περίχωρον ἐκείνην, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας, καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα κἂν μόνον ἅψωνται τοῦ κρασπέδου τοῦ ἱματίου αὐτοῦ· καὶ ὅσοι ἥψαντο διεσώθησαν.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 6, 45-52: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, spre Betsaida până când va da drumul mulțimii. Și despărțindu-Se de mulțime, S-a urcat pe munte să se roage. Se făcuse seară și barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe pământ. Și i-a văzut Iisus chinuindu-se să vâslească, căci vântul le era potrivnic. Și, pe la a patra strajă a nopții Iisus vine către ei mergând pe mare. A vrut să treacă pe lângă ei. Văzându-L ucenicii mergând pe mare au crezut e vreo fantomă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Pe dată Iisus a vorbit cu ei și le-a zis: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Și S-a urcat în barcă la ei și vântul a stat. Și și-au ieșit din sine (căci se speriaseră peste măsură) și s-au minunat. Căci nu pricepuseră ce fusese cu pâinile, asta pentru că inima lor era învârtoșată.

Obs.: Straja a patra, adică între trei și șase dimineața (ultimele trei ceasuri ale nopții).

Marcu 6, 45-52: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασε τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν εἰς τὸ πέραν πρὸς Βηθσαϊδάν, ἕως αὐτὸς ἀπολύσῃ τὸν ὄχλον· καὶ ἀποταξάμενος/i-a demobilizat/ αὐτοῖς ἀπῆλθεν εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ὀψίας γενομένης ἦν τὸ πλοῖον ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης, καὶ αὐτὸς μόνος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἰδὼν αὐτοὺς βασανιζομένους ἐν τῷ ἐλαύνειν· ἦν γὰρ ὁ ἄνεμος ἐναντίος αὐτοῖς· καὶ περὶ τετάρτην φυλακὴν τῆς νυκτὸς ἔρχεται πρὸς αὐτοὺς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης, καὶ ἤθελε παρελθεῖν αὐτούς. οἱ δὲ ἰδόντες αὐτὸν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης ἔδοξαν φάντασμα εἶναι, καὶ ἀνέκραξαν· πάντες γὰρ αὐτὸν εἶδον καὶ ἐταράχθησαν. καὶ εὐθέως ἐλάλησε μετ᾿ αὐτῶν καὶ λέγει αὐτοῖς· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι, μὴ φοβεῖσθε. καὶ ἀνέβη εἰς τὸ πλοῖον πρὸς αὐτούς, καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· καὶ λίαν ἐκ περισσοῦ ἐν ἑαυτοῖς ἐξίσταντο καὶ ἐθαύμαζον. οὐ γὰρ συνῆκαν ἐπὶ τοῖς ἄρτοις, ἀλλ᾿ ἦν αὐτῶν ἡ καρδία πεπωρωμένη.

Ioan 6,16-21: Cum se făcuse deja seară, ucenicii Lui au coborât la mare și, intrând în barcă, veneau spre malul celălalt, spre Capernaum. Se făcuse întuneric și Iisus nu venise la ei. Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam 25 sau 30 de stadii, L-au văzut pe Iisus mergând pe mare și aproape de barcă și s-a înfricoșat. Dar El le-a zis: Sunt Eu, nu vă fie frică ! Au vrut să-L ia în barcă (și L-au lauat) și pe dată barca a și fost pe uscat, acolo unde voiau să ajungă.

Obs.: Un stadiu/στάδιον (măsură grecească) are 185 m.

Ioan 6,16-21: ῾Ως δὲ ὀψία ἐγένετο, κατέβησαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπὶ τὴν θάλασσαν, καὶ ἐμβάντες εἰς τὸ πλοῖον ἤρχοντο πέραν τῆς θαλάσσης εἰς Καπερναούμ. καὶ σκοτία ἤδη ἐγεγόνει καὶ οὐκ ἐληλύθει πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, ἥ τε θάλασσα ἀνέμου μεγάλου πνέοντος διηγείρετο. ἐληλακότες οὖν ὡς σταδίους εἴκοσι πέντε ἢ τριάκοντα θεωροῦσι τὸν ᾿Ιησοῦν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης καὶ ἐγγὺς τοῦ πλοίου γινόμενον, καὶ ἐφοβήθησαν. ὁ δέ λέγει αὐτοῖς· ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἤθελον οὖν λαβεῖν αὐτὸν εἰς τὸ πλοῖον, καὶ εὐθέως τὸ πλοῖον ἐγένετο ἐπὶ τῆς γῆς εἰς ἣν ὑπῆγον.

Episodul mersului pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și celor doi pești (comentat în biserici duminica trecută). Mesajul lui ? Arătarea dumnezeirii lui Iisus, înainte de teofania/hristofania de la Schimbarea la Față.

Așadar, putem spune că avem aici o primă teofanie a Lui, dacă ne gândim că numai Dumnezeu… Se putea purta pe ape !

Dar, poate mai mult decât atât, la modul subtil, acest episod Îl arată pe Iisus în ipostaza de Dumnezeu ocrotitor și salvator.

Îl arată ca pe Salvatorul de vieți înainte de a deveni recunoscut ca Salvatorul de păcate al lumii. Pentru că, oricât de multe suflete ar salva un … Mântuitor, dacă nu salvează vieți, ar fi doar un Salvator… al filosofilor !

Nu întâmplător episodul se încheie cu vindecările de la Ghenizaret și cu un cuvânt cheie: verbul diasozo/διασώζω, a salva de la pieire, a scăpa pe cineva dintr-o primejdie sau din ghearele morții, a scoate la liman, a călăuzi, a (con)duce pe drumul cel bun, a prezerva, a ține o primisiune până la capăt. Și, nu întâmplător spune Matei: „…și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală)”.

METAMORFOZA 13 Schimbarea la față, Fra Angelico

Texte relaționate în traducerea Bibliei Sinodale:

Daniel 7,9: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Apocalipsa 1, 16: În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

Ex. 13, 21-22: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

Ex. 14, 19-24: Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

METAMORFOZA I Schimbarea la față, miniatură, manuscris georgian, Evanghelia după Marcu, 1300, Centrul Național de Manuscrise,Tbilisi, Georgia

METAMORFOZA II Biserica franciscană a Schimbării la față pe Muntele Tabor, identificat de tradiția creștină cu Muntele Schimbării la față

METAMORFOZA VI Schimbarea la față, artă bizantină, aprox. 1200

METAMORFOZA III Schimbarea la față, Giovanni Bellini, aprox. 1490

METAMORFOZA IV Schimbarea la față, Pietro Perugino, aprox. 1500

METAMORFOZA V Schimbarea la față, Carl Bloch, aprox. 1865

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

Archivos de etiqueta: Evanghelie

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC

PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ

PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: