• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos de etiqueta: Ierusalim

SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela

05 jueves Sep 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Binyamin de Tudela, Cartea Călătoriilor, călătorii, Europa, Ierusalim, iudaism, Sefer Masa’ot, Spania, Tudela

B 3

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă este dedicată unui autor sefard, din secolul al XII-lea, Binyamin de Tudela, care, după ştiinţa noastră, este foarte puţin cunoscut în România. Interesul pentru acest autor ni l-a trezit singura sa carte SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR, cunoscută şi cu titlul de ITINERARIUL LUI BINYAMIN DE TUDELA, o carte care circulă în toată lumea încă din Evul Mediu până astăzi şi care a intrat în biblioteca multor savanţi şi enciclopedişti [1].

Am întreprins studiul acestei cărţi, care n-a fost încă tradusă în româneşte, într-o încercare de a evidenţia  gândirea rabinului Binyamin de Tudela, contextul istoric în care a trăit şi a scris, motivele care l-au determinat să redacteze Sefer Masa’ot, unicitatea şi importanţa CĂRŢII CĂLĂTORIILOR şi, toate acestea, în lipsa unor explicaţii directe ale autorului.

Am dorit, de asemenea,să semnalăm existenţa acestui document şi faptul că el reprezintă un izvor important pentru cunoaşterea spaţiului evreiesc din secolul al XII-lea.

CAPITOLUL I – CINE ESTE BINYAMIN  DE  TUDELA ?

În cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, se presupune, între anii 1130-1173, a trăit, în Spania, un rabin care, pornind din Tudela, a mers spre Orient, străbătând aproape toată lumea cunoscută pe atunci. De la el ne-a rămas un inedit jurnal de călătorie, scris în ebraică, jurnal în care a notat: oraşele, regiunile, ţările şi continentele unde a întâlnit sau unde a auzit că există comunităţi de evrei.

Numele acestui rabin, precursor al lui Marco Polo [2], este Binyamin bar Yonah sau Binyamin de Tudela, numit astfel după oraşul său de baştină din Regatul Navarrei.

Roadele peregrinărilor sale, adică însemnările sale de călătorie, ni s-au păstrat prin grija unui copist care le-a adunat într-un volum şi le-a răspândit sub forma unei cărţi cunoscute, de atunci, drept Cartea Călătoriilor, Masa’ot (şel) rabi Binyamin sau Sefer Masa’ot, după primele cuvinte ale prologului [3]. Masa’ot şel rabi Binyamin, sau Sefer Masa’ot  (Cartea Călătoriilor), s-a răspândit uimitor de repede şi a circulat mult în toată Europa Evului Mediu, atât în cercurile iudaice, cât şi în cele creştine. Este, de altfel, de înţeles interesul uriaş pe care trebuie că l-a stârnit jurnalul unui rabin care, pentru prima dată în istorie, făcuse înconjurul lumii cunoscute în acea vreme.

Printre savanţii medievali, Buxtorff [4] vorbea cu o consideraţie deosebită despre Itinerariul lui Binyamin de Tudela, iar prietenul său, Joseph Scaliger, îi mărturisea, într-o scrisoare, că-şi doreşte cu ardoare şi cu orice preţ Călătoriile lui Binyamin, pe care, de altfel, avea sa le primeasca, ca pe un dar nepreţuit, de la prietenul său mai sus citat [5].

La rândul său, părintele Athanase Kircher, îl numeşte pe Rabbi Binyamin „un călător demn de toată încrederea” [6], iar Mr. de la Rocque îl cita frecvent, elogiindu-l şi considerând Sefer Masa’ot»… o relatare plină de lucruri foarte rare şi adevărate” [7].

Din păcate ea este, cel puţin până azi, singura sursă de informaţii despre autorul ei. Mai mult decât ne spune în prolog copistul care a redactat-o, nu ştie nimeni, de aceea redăm, în continuare, paragrafele  care-l descriu, succint:

„Aceasta este Cartea Călătoriilor, pe care a scris-o Rabbi Binyamin, fiul lui Yonah, din  ţinutul Navarrei [8].

Acest R. Binyamin a plecat din Tudela, cetatea sa natală, a călătorit şi a străbătut multe ţări îndepărtate, aşa cum povesteşte el însuşi în carte; şi oriunde a ajuns, a scris tot ce a văzut şi a auzit din gura unor oameni de încredere (anaşei-emet), lucruri despre care nimeni nu mai auzise vreodată în Spania. Astfel, el notează numele unor înţelepţi şi al unor principi [evrei] din fiecare loc pe unde a trecut. Şi a adus cu sine această carte când s-a întors în Castilia, în anul 4933 (1173).

Rabbi Binyamin [era] cunoscut ca un om inteligent şi luminat, ca un desăvârşit cunoscător al Torei şi al Halaha [9] şi stăpân pe toate lucrurile [despre care a scris], care au fost apoi verificate ca să se vadă dacă erau adevărate sau nu. Şi s-a dovedit că toate erau reale, exacte şi cu neputinţă de tăgăduit, pentru că el era un om iubitor de adevăr   (iş  emet) ”.

B 2

Binyamin de Tudela în Sahara, Dumouza, sec. al XIX-lea

CAPITOLUL II – CARTEA CALATORIILOR – UN SINGULAR JURNAL DE CĂLĂTORIE 

Datare

Cei care au studiat Sefer Masa’ot sunt de părere, luându-se după referinţele cuprinse în carte [10] că acest rabin călător şi-a parcurs întregul itinerariu în şapte ani, şi dau două date ale plecării: 1165 sau 1166 şi două ale întoarcerii: 1172 sau 1173, situând-o în timpul domniei lui Sancho al VI-lea cel Înţelept, regele Navarrei [11].

Abraham Zacut, profesor la Salamanca, astronom şi istoriograf al regelui Portugaliei, la sfârşitul secolului al XV-lea, spunea că „Rabbi Binyamin, autorul unor călătorii, un mare luminător, a carui strălucire a luminat tot Israelul, a murit în anul 933, adică în 1173 după Iisus Hristos”[12].

Itinerariul

Itinerariul rezumat al lui R. Binyamin este acesta:

Din orasul Tudela, situat în sudul regatului Navarrei – Reino de Navarra – a coborât, pe valea râului Ebru, a ajuns la Zaragoza, Tortosa, Tarragona, Barcelona, a  urcat în sus, spre Gerona, şi a ajuns în Provence [13]. S-a îmbarcat în Marsilia, a trecut prin Genova, Pisa şi Roma, unde a poposit ceva vreme, judecând după insemnarile pe care le-a făcut despre acest oraş.

S-a îndreptat spre sudul Peninsulei Italice, s-a îmbarcat, din nou, în Otranto, a trecut prin Corfu si Arta, a traversat Grecia şi s-a oprit în Constantinopol ca să culeagă date şi informaţii despre viaţa, condiţiile şi situaţia social-economică a constantinopolitanilor, evrei si ne-evrei.

A traversat Marea Egee-insulele Mytilene,Chios,Samos şi Rhodos, a ajuns în Cipru şi, de acolo, pe continent, a trecut prin Antiohia, Sidon şi Tir; a intrat în Israel prin Acra, care, a acea vreme,se afla în mâinile cruciaţilor. A străbătut Ţara Sfântă şi a descris Locurile Sfinte, lăsând un document important pentru cunoaşterea Palestinei din acea epocă.

S-a îndreptat spre nord, a trecut prin Tiberiada, Damasc, Alep şi Mosul, pe un parcurs pe care, fie l-a stabilit el însuşi, fie l-a urmat datorită unor recomandări. A ajuns la Bagdad, oraş pe care l-a descris cu o mulţumire nereţinută. Probabil, a călătorit în lungul şi în latul Mesopotamiei şi Persiei, cu toate că, relătarile asupra acestor locuri abundă în legende. Este puţin probabil să fi călătorit şi mai departe, cu toate că vorbeşte, cu o oarecare fantezie, despre China, India şi Ceylon (Sri Lanka de astazi).

La întoarcere, a făcut o descriere a Egiptului, a condiţiilor de viata ale egiptenilor şi evreilor din Cairo si Alexandria. În acest ultim oraş s-a îmbarcat, a sosit în Sicilia, a făcut o descriere îngrijită şi pitorească a orasului Palermo, a străbătut Germania, a vizitat Parisul şi, de aici, se presupune că s-a întors, pe mare, în Spania.

Ce este Sefer Masa’ot ?

La prima vedere, întreprinderea lui R. Binyamin nu pare singulară, ştiut fiind că epoca în care a trăit a fost o epocă a marilor călătorii şi pelerinaje. Spunem, la prima vedere, pentru că, de fapt, această călătorie este unică. Este, cel puţin, din câte cunoaştem până azi, primul înconjur al lumii cunoscute la acea vreme.

De la primii, până la cei mai recenţi, exegeţii lui R. Binyamin prezintă Cartea Călătoriilor drept un jurnal de călătorie, cu note şi impresii culese în lungul său periplu în jurul lumii; un jurnal, spun ei, citând autorul prologului şi totodată copistul acestor note, unde a notat lucruri memorabile pe care le-a văzut el însuşi sau pe care le-a auzit „de la oameni demni de încredere (anaşei-emet)” . [14]

Cu toate că părerea lor unanimă este că avem de-a face cu un jurnal de călătorie, noi credem că, mai degrabă, avem de-a face cu un dosar de rapoarte, menit să servească unor scopuri mult mai practice.

De altfel, în sprijinul afirmaţiei noastre vine constatarea că genul literar al cărţilor de călătorie nu a avut tradiţie în literatura ebraică. Desigur, existau descrieri sporadice de calătorii, dar nu şi o carte dedicată, în întregime, unui voiaj în jurul lumii. Un precursor al lui R. Binyamin ar putea fi Eldad ha-Dani, din secolul al IX-lea, însa, „minunile” pe care le povesteste Eldad, spun cunoscătorii, aparţin, mai degrabă, genului legendei [15].

De altfel, „În bogata producţie literară lăsată de iudaismul mediaval hispanic, se remarcă puţinătatea operelor istoriografice sau geografice. (…) Cele doar câteva opere care ne-au rămas ne arată că exista o concepţie mai puţin elaborată despre ceea ce se înţelege, de obicei, prin „istorie”: nu atât relatarea obiectivă a faptelor, mai mult sau mai puţin memorabile, era importantă, cât, mai ales, intenţia de a menţine vie şi actuală transmiterea Legii Orale, adică tradiţia rabinică” [16].

Sefer Masa’ot îndeplineşte această condiţie, dar, în acelaşi timp, urmăreşte mult mai mult decât atât.

Noi credem că era, cum am spus mai înainte, un dosar cu rapoarte despre starea  evreilor oecoumenei [17], cuprinzând, de fapt, rapoarte despre starea naţiunii. Un dosar care ar fi putut să se intituleze  OECOUMENE  JUDAICA.

Despre scopul unui asemnea dosar ne propunem să vorbim pe larg, într-un capitol aparte, dat fiind că, aceasta este, de fapt, tema centrală a prezentei lucrări. Pentru a înţelege mai bine motivaţia deplasării lui R. Binyamin, până aproape la capătul lumii, în căutarea evreilor de orice fel, vom încerca să răspundem la două întrebări:

  1. Care a fost contextul istoric care a fãcut posibil acest voiaj
  2. Care au fost scopurile voiajului

b 5

CAPITOLUL III – NAVARRA  LUI  R.  BINYAMIN

Regatul Navarrei  si  Fuero de Nájera

Yehuda ha-Levi şi R. Binyamin, aproape contemporani şi concitadini, tudelani adică, au putut deveni cei pe care-i cunoaştem, poate, şi graţie mediului favorabil în care s-au format. Iar, acest mediu s-a datorat, în special, unui decret: Fuero de Nájera.

În secolul al XI-lea, Sancho al III-lea cel Mare, rege al Navarrei (1000-1035), a acordat oraşului Nájera o cartă cunoscută ca Fuero de Nájera (pe baza căreia s-a constituit legislaţia navarreză). Printre multe alte prevederi, această cartă, acest cod juridic, considerată cea mai evoluată, secole de-a rândul, confirmată şi reconfirmată, de mai multe ori, până în 1420, în Regatul Navarrei, urmărea rechemarea refugiaţilor, evrei şi musulmani în oraşele recucerite de regii navarrezi din mâinile califilor arabi [18].

Fuero de Nájera a fost catalizatorul care a transformat această regiune a Spaniei înt-un spaţiu benefic evreilor navarrezi si celor de pe valea râului Ebru, dându-le un statut special, care a dus la întărirea tuturor comunităţilor evreieşti din Pamplona, Estella, Sanguesa şi Puente de la Reina.

În ceea ce îi priveşte pe evreii tudelani, Carta de la Nájera le-a oferit mai multe drepturi considerabile:

–  dreptul de a locui în oricare localitate din regat

– dreptul de a sta în propriile lor case, de a le închiria sau de a le vinde, cu singura obligaţie de a se îngriji de fortăreaţa oraşului – nu şi de turnul ei

– dreptul de a nu plăti impozit

– dreptul de a nu purta însemne vexatorii, ca în Franţa sau în alte regate din Peninsula Iberică

– dreptul de a desfăşura orice activitate

– dreptul de a deţine proprietăţi funciare: ogoare, vii şi livezi

– dreptul de a avea propriul lor cimitir

Mai mult decât atât, acelaşi decret îi scutea pe evreii rezidenţi în Regatul Navarrei de more judaico, care a fost înlocuit cu formula juro y amen, ce trebuia rostită de zece ori.

Fuero de Nájera a intrat în vigoare, în Tudela, în anul 1122, trei ani după capitularea califilor almoravizi (la 25 februarie 1119) şi a fost garantat de Alfonso el Batallador, noul rege navarrez. Este de la sine înţeles de ce: fără populaţia evreiască şi arabă, oraşul era depopulat şi economia locală ruinată.

În afara documentelor din care rezultă că, aici, în secolul al XII-lea, exista un climat de prosperitate şi toleranţă, există documente mai vechi care atestă că o comunitate evreiască se formase în Tudela încă din 803, an în care cetatea a fost cucerită de Amrus ibn Yusuf-al Muwallad, un general al califului Al Hakan I.

De altfel, în prima jumătate a secolului al X-lea, sunt atestate mai multe comunităţi evreieşti în localităţile Arnedo, Calahorra si Nájera, aflate sub stăpânire navarreză. Este cunoscută prezenţa, la curtea reginei navarreze, doña Toda, în anul 959, a marelui rabin, şef al comunităţii din Cordoba, om de litere, medic şi diplomat, Hasday ibn Shaprut, trimis de Abd al Rahman al III-lea, califul Cordobei, ca să-l trateze de obezitate pe Sancho cel Gras [19]. Ar mai trebui adăugat şi faptul că, pe lângă Fuero de Nájera, la prosperitatea aljama-lelor a contribuit şi înflorirea activităţii comerciale, prilejuite de pelerinajul la Santiago de Compostela (Camino de Santiago).

  1. Tudela – patria chica

Aljama-ua (comunitatea evreiască) din Tudela natală a lui R. Binyamin era una bine închegată, adică avea:

– sinagogă cu rabini şi profesori de Talmud  (amoraim) provenind din familia  Menir

– bet din, tribunalul însărcinat să adune a treia parte din amenzile date infractorilor

– un consiliu, format din personalităţile cele mai de seamă, care redacta regulamentele comunităţii, takanot, ca de pildă:celebrarea sărbătorilor, căsătoriile în afara regatului, activitatea tribunalelor, redactarea documentelor, comerţul sau camăta; care pedepsea delictele grave cu excomunicarea, herem, iar pe cele mai puţin grave, cu expulzarea  pentru câteva luni, nidduy.

– Consiliul celor 20, ce răspundea pentru întreaga comunitate, ajutat de notabili, respectiv procurori, profesori, notari si rabini, provenind din familiile Menir, Orabuena, Ben Abbas, Ben Shuaib, Falaquera, Ben Peshat sau Benveniste.

Evreii tudelani aveau, de asemenea, conform documentelor care s-au păstrat, libertatea totală de a desfaşura orice activitate, de la cei mai săraci, până la cei mai bogaţi, menţionaţi în registrele epocii: Yosef ben Abbas, Haim Frances, Abraham Gamiz şi Azach Binyamin care, în marea lor majoritate, aveau terenuri agricole: lanuri de cereale, vii  si livezi.

În Tudela existau evrei latifundiari. Între 1160 şi 1180, cele mai bogate familii erau: Falaquera, Menir, Benardut, Ben Peshat şi Abolfazan. Existau, ca, de altfel, pe toată valea râului Ebru, experţi în irigaţii, atât pentru propriile lor vii şi grădini de zarzavat, cât şi pentru cele ale unor creştini.

În Tudela existau, de asemenea, evrei: veterinari, măcelari, croitori, negustori, medici, cămătari, furnizori, bancheri sau administatori la Curtea regală; în secolul al XIV-lea, erau şi ambasadori şi agenţi secreţi în serviciul regilor navarrezi, date fiind relaţiile pe care aceştia le aveau cu alţi evrei din Peninsula Iberică şi din afara ei [20].

În Tudela trăiau, ca în toate comunităţile evreieşti din Navarra, în secolele XI şi XII, filosofi, scriitori sau biblişti, ca de pildă rabinul Shem Tov ben Yitzhaq Shaprut, care a polemizat cu cardinalul Pedro de Luna, într-o celebră disputatio, organizată în Pamplona, de Carol al II-lea, sau Haim ben Shemuel de Tudela, din familia Menir, autor al unei Glose la comentariul Berakhot-urilor [21].

În Pamplona, de exemplu, un Robert de Ketton traducea cărţi de alchimie, astronomie şi algebră [22], dar cel mai cunoscut şi fecund scriitor evreu din Navarra, în secolul al XIII-lea a fost Shem Tov (1225-1295) – filosof, elenist si arabist, partizan al lui Maimonide. Poate nici ei şi nici Binyamin bar Yonah n-ar fi devenit cei ştiuţi, dacă, în acest ţinut, Reconquista n-ar fi creat, datorită minţii deschise a noilor regi creştini, o „bonanza”, climatul de pace, prosperitate şi libertate, creator de valori.

Unul dintre aceşti regi a fost Sancho al VI-lea cel Înţelept despre care, Analele din Teruel spun că era „ome muy savio e entendido en cosas temporales” adică „un om foarte înţelept şi bun cunoscător al vremurilor”, iar Cronicon-ul Latin îl descrie ca pe un „varón de gran sabiduría“, adică  „un bărbat de o mare înţelepciune” [23].

Sancho al VI-lea cel Înţelept a fost regele în timpul căruia R. Binyamin şi-a realizat călătoria, şi, nu încape nicio îndoială, că această inedită călătorie a fost favorizată de măsurile înţelepte şi productive ale acestui mare legislator. Legile lui au fixat populaţia de refugiaţi în teritoriile disputate cu Castilla şi au adus regatului său prosperitate. Tot el a reînnoit Decretul de la Nájera, în 1170, semn că evreii constituiau  o etnie preţioasă.

  1. Generaţia de aur

Yehuda ha-Levi (1070-1141), născut în Tudela [24], mort undeva în Ţara Sfântă sau în Egipt, Maimonide (1135-1204) născut în Cordoba, în El Andalus, mort în Fustat (Cairo), Binyamin de Tudela şi filosoful şi biblistul Abraham Ibn Ezra, prietenul şi tovarăşul de călătorie al lui Yehuda ha-Levi : o generaţie de aur care a trăit într-o „vârstă de aur”; care s-a bucurat de privilegiile unui mediu prosper, în care înfloreau toate disciplinele spiritului şi în care se scriau tratate de gramatică, de logică, de filosofie, de teologie, de magie şi alchimie, de astronomie, de medicină şi botanică, lexicoane şi gramatici, comentarii biblice şi talmudice, exegeză biblică, poezie… toate, într-un fermecător enciclopedism. O generaţie de erudiţi, animată de spiritul emancipării, în toate sensurile.

Cu acestea am răspuns la prima întrebare: care a fost contextul istoric, care a făcut posibil acest voiaj. În partea a doua, vom răspunde la cea de-a doua întrebare: care au fost scopurile acestuia.

Poate  R. Binyamin să fi fost „tipul clasic de evreu rătăcitor” – este de părere Caro Baroja [25], dar, un lucru este sigur, mai era şi tipul nou de căutător de patrii, era tipul evreului sionist  „avant la lettre”, un protosionist, precursor al lui Theodor Hertzel.

CAPITOLUL IV – SCOPUL CĂLĂTORIEI:  PATRIILE POTENŢIALE

Obiectivul principal sau proiectul oecoumene judaica

Din capitolele anterioare se desprinde ideea că R. Binyamin avea o viaţă bună în Tudela lui natală, un adevărat paradis al spiritului. De ce a riscat, plecând să facă înconjurul lumii, ştiind că era posibil să nu se mai întoarcă ? A pornit la un drum, pe care nimeni altcineva nu-l mai făcuse înaintea lui.

Pelerin în Ţara Sfântă ? Da, dar, mult mai mult decât atât.

De ce, aşadar, Sefer Masa’ot ? De ce itinerariul lui Binyamin de Tudela ?

Vom încerca să răspundem plecând de la o prezumţie, lipsiţi fiind de orice mărturisire expresă din partea autorului.

Aparent, Sefer Masa’ot este, pentru cititorul de rând, relatarea unei călătorii în jurul lumii, în căutarea evreilor şi a comunităţilor evreieşti de pretutindeni; la o lectură mai atentă, ea este jurnalul unei misiuni secrete, speciale. Misiunea de a constata starea naţiunii evreieşti.

Cui servea şi de ce ? Responsabililor comunităţilor evreieşti, în caz de necesitate, de refugiu.

Dacă citim Sefer Masa’ot ca pe un Raport despre starea evreilor de pretutindeni, sau un Raport despre oecoumene judaica, observăm că el urmează o anumită logică.

      Ni se spune:

– pe ce cale se poate ajunge în oraşe, pe uscat sau pe mare

– câte zile de mers sunt de la un oraş la altul

– câţi evrei trăiesc în fiecare oraş sau târg

– dacă comunitatea este mare sau mică, dacă este bogată sau mai puţin bogată, importantă sau mai puţin importantă, dacă are şcoli sau academii rabinice, dacă există resurse care pot asigura fie prosperitatea, fie supravieţuirea

– ni se sugerează cine poate primi oaspeţi

– ni se oferă informaţii despre membrii comunităţilor care pot fi:

 1) oameni învăţaţi, cărturari, precum rabinii exersaţi în Tora şi Talmud

 2) agricultori, ca în Krissa din Grecia, unde evreii „seamănă şi culeg pe ogorul lor şi în pământurile lor” .

   3) artizani, ca cei din Teba „unde trăiesc cam 2000 de evrei, cei mai buni meşteşugari din Grecia, care fac veşminte de mătase şi purpură”.

Pe cine interesau toate aceste mici lumi pe care le străbate R. Binyamin sau despre care doar aude povestindu-se, în casele rabinilor în care era găzduit ? Pe evreii de oriunde. Informaţiile trebuiau să circule. Evreii se interesau unii de soarta celorlalţi.

Interesau, în primul rând, cetăţile şi ţările în care exista more judaico, cele care se aflau în drumul cruciaţilor, furibunzi şi însetaţi de sânge de evreu [26], sau cetăţile în care ajunsese influenţa atât de nefastă a almohazilor [27].

Dacă e adevărat că itinerariul lui R. Binyamin a început în 1165 (sau 1166), înseamnă că se întâmpla după cea de-a doua cruciadă (1147-1149). Neîndoios că aceasta a reînviat amintiri dureroase din prima cruciadă şi, probabil, că circula, cel puţin printre comunităţile din Franţa şi din Germania, cronica „Emek Ha-bakha” adică „Valea Plângerii”, a lui Rabbi Yosef  Ha-Cohen din Avignon [28].

Exista, aşadar, pe de o parte El Fuero de Nájera, cu acalmia sa înfloritoare, cu bonanza sa unică, dar, mai existau, pe altă parte, cruciadele, persecuţiile din partea almohazilor (un pericol ceva mai depărtat, dar totuşi, un pericol) şi expediţiile locale de jaf, în special ale francezilor, care pretindeau că „apără” drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela.

Având în vedere toate aceste posibile ameninţări, putem presupune că evreii din Navarra nu erau atât de convinşi că status-ul lor avea să fie perpetuu, cu toate sforţările regilor creştini de a-i atrage şi de a reface, cu ajutorul lor, economia cetăţilor devastate de războaiele de recucerire.

Putem presupune că rabinii, pe umerii cărora apăsa răspunderea pentru soarta comunităţilor, s-au gândit la un proiect de salvare şi la un „comisar” sau „raportor”, cum am spune astăzi, în persoana lui  R. Binyamin.

Putem, de asemenea, presupune că-l vor fi trimis cu misiunea secretă de a descoperi eventuale patrii de refugiu, în faţa unui eventual nou exil. Care, de altfel, avea să se producă, secole mai târziu, în 1492, adeverindu-le, din păcate, aceste temeri.

La aceasta ne fac să ne gândim detaliile minuţioase însemnate în Sefer Masa’ot, pe care o putem considera un Ghid al comunităţilor evreieşti de pretutindeni din acea vreme.

De aceea, consideram că descoperirea unor posibile patrii de refugiu a fost scopul principal al călătoriei prin oecoumene judaica. Dar, nu şi că acesta a fost şi singurul ei obiectiv. Proiectul oecoumene judaica a avut, după părerea noastră, în primul rând, o raţiune practică, despre care am vorbit, dar trebuie că a ţintit şi în alte, multe direcţii.

Aşadar, care să fi fost scopurile, să zicem, particulare, secundare, ale acestui ingenios, riscant şi de o atât de mare anvergură posibil  plan de refugiere a evreilor, atât sefarzi, cât şi aşkenazi ?

  1. Obiectivele particulare
  2. Să promoveze naţiunea evreiască în rândurile evreilor, dar şi în cele ale ne-evreilor. Să demonstreze cât de prezent şi cât de important este elementul evreiesc în lume: în cultură, în politică, în ştiinţă sau în comerţ.

Cum ? Arătând că societatea evreiască are oameni exemplari. Iar, personalităţile pe care le citează sunt oameni de vază ai timpului lor, atât în cadrul comunităţii, cât şi în lumea creştină şi musulmană, în mijlocul căreia trăiesc. Îndeobşte, aceştia sunt mari cărturari, profesori de Talmud şi rectori, ca să folosim un termen modern, ai academiilor rabinice, ai celebrelor ieşivot, răspândite în toată lumea. R. Binyamin are subtilitatea de a sugera, în subtext, că aceşti rabini sunt echivalentul marilor teologi creştini şi al Părinţilor Bisericii. Exemplari sunt, de asemenea, şi medicii şi meşteşugarii evrei, căutaţi de regi, principi sau de guvernatori, pentru profesionalismul lor, sau cărturarii, din rândul cărora, chiar Papa sau principii  îşi aleg secretarii şi funcţionarii cei mai de încredere.

  1. Să întărească credinţa, speranţa şi conştiinţa naţională a evreilor risipiţi în toată lumea, arătându-le că sunt un popor numeros, chiar dacă împrăştiat, care, ca şi grecii sau latinii, se întinde de la un capăt la altul al lumii, al oecoumenei. Rabbi Binyamin s-a străduit să demonstreze, în sumarele, dar extrem de concentratele sale însemnări, pline de exemple, că evreii nu sunt cu nimic mai prejos, ba, dimpotrivă, că au un geniu creator şi un spirit întreprinzător pe măsură.

Atât el, cât şi ceilalţi iluminaţi ştiau că menţinerea identităţii religioase, culturale şi lingvistice,ca şi conservarea spiritului naţional, vitale pentru supravieţuirea iudaismului, sunt posibile numai dacă se sprijină pe cunoaştere şi pe solidaritate, pe ajutorul reciproc, în interiorul comunităţii, dar, şi între comunităţi, indiferent de distanţe.

  1. Să trezească evreimea dintr-o letargie periculoasă, dintr-un abandon impropriu spiritului evreiesc, spiritul unui popor exersat să lupte şi să-şi înfrunte destinul. Să le trezească evreilor dorinţa de autoafirmare şi, este mai mult decât elocvent unul dintre ultimele pasaje, la care vom reveni:

 „Israelul este risipit prin toate ţările şi cine rămâne nepăsător şi nu va face nimic ca Israel să se reunească, nu va vedea semnul cel bun şi nu va rămâne cu Israel. Când Dumnezeu Îşi va aduce aminte de pribegia noastră, şi va înălţa slava (keren) Unsului Său [29],  atunci fiecare va spune: Eu îi voi călăuzi pe evrei şi îi voi aduna pe toţi la un loc. (…) Să ne bucurăm, fraţilor, că salvarea va veni într-o clipită de la Dumnezeu, iar dacă ne vom teme că această zi n-o să mai vină şi noi n-o s-o apucăm, atunci nu ne vom mai reuni niciodată în Ereţ-Israel. Totuşi nu vom putea până ce nu va veni vremea privighetorii şi nu se va auzi cântul turturelei [30]. Atunci abia vor veni şi mesagerii care vor spune tot timpul: mărit fie Domnul!  Şi îşi trimit misive unii altora zicând: Întăriţi-vă în religia lui Moise” [31].

Este de la sine înţeles că aceste obiective nu sunt declarate explicit, cu atât mai puţin clamate. Nici nu era cu putinţă. Ele sunt implicite.  Le vom exemplifica pe fiecare, dar, nu introducând pasajele cu formula „aici R. Binyamin urmăreşte să…”, ci îi vom urma modul de lucru. Unul, de altfel, absolut  remarcabil. Îl vom numi fişa tehnică.

B 4

CAPITOLUL V – FIŞA TEHNICĂ

În toate relatările sale, R. Binyamin se serveşte de un instrument de lucru foarte eficient. Este pur si simplu vorba de o schemă, de o grilă, am spune astăzi, în care notează punctele de interes. În această fişă tehnică, el cuprinde, aproape întotdeauna, în aceeaşi ordine:

– aşezarea sau poziţia unei cetăţi

– distanţele, măsurate în zile, de la o cetate, la alta, de la regiune sau ţară, la alta, pe uscat sau pe mare, şi cele mai bune rute de urmat

– starea economică a unei cetăţi: prosperă sau modestă

– activităţile ei: economice, comerciale, industriale; ce produce

– dacă există evrei

– numărul evreilor

– meseriile lor

– dacă au proprietăţi

– dacă au drepturi

– cât au rămas de iudei

– iudeii „ sălbatici”

– iudeii sectari sau eretici/ curentele iudaismului

– numele rabinilor, în special al liderilor comunităţii şi numele celor mai de vază evrei aflaţi în serviciul acesteia

– elitele, înalţii funcţionari, oamenii politici

– numărul şcolilor talmudice şi al academiilor rabinice, unde este cazul

– contribuţia comunităţii la menţinerea conştiinţei iudaice

– monumentele cetăţii

– locurile sfinte ale evreilor, locurile credinţei, monumentele şi vestigiile civilizaţiei iudaice; sinagogi, palate, necropole, morminte istorice

– caracterul locuitorilor, obiceiuri, sărbători

– date geografice, istorice, antropologice

Modele de fişă tehnică: fişa restrânsă şi fişa extinsă

Fişa restrânsă

Este şi cea mai importantă, pentru că aduce informaţiile de cel mai mare interes pentru „raportorul” R. Binyamin, anume:

– numărul evreilor dintr-o comunitate [32]

– elitele unei comunităţi, respectiv conducătorii şi susţinătorii ei, care, apropape întotdeauna, sunt rabinii

– ierarhia: rabbi, rev, rabeinu, cohen, haham, nasi, roş ha-Ieşiva, talmidei-hahamim, daian, baalei-ţeduca (evergeţi), asirim, rofe

–  solidaritatea şi iudaitatea unei comunităţi

– celebritatea, reputaţia, renumele „internaţional” al unora dintre marii rabini

–  distanţa, în zile, de la o localitate la alta, calea de acces, pe uscat sau pe mare

– statutul unui oraş: centru comercial sau politic

Iată cum arată paragrafele cu informaţii reale şi cruciale pentru lumea iudaică a vremii:

Relatare: „De aici (Tarragona) până la Barcelona sunt două zile de mers. Există acolo o comunitate sfântă şi bărbaţi înţelepţi şi învăţaţi şi mari principi ( ve-ieş şam kahul kodeş ve anaşim hahamim ve nasiim ghedolim…) ca R. Şeşet, R. Şealtiel, R.Şlomoh şi R. Abraham ben Hisday. E un orăşel mic şi frumos la mare unde vin cu mărfuri negustori din toate părţile, din Grecia, Pisa, Alexandria Egiptului, din Ereţ Israel, din Africa şi din toate colţurile ei. De aici şi până în Gerona este o zi şi jumătate de mers. Aici trăieşte o mică comunitate de evrei” [33].

         sau

Relatare: „De aici (Gerona) sunt trei zile de mers până la Narbona, unde Tora se studiază din vechime ( ve-hi ir kaduma le-Tora). De aici s-a răspândit Tora în toate ţările ( u-me şam iaţa Tora le-kol ha-arţot ). În Narbona sunt înţelepţi, oameni de vază şi prinţi ( ve-bah hahamim ve-ghedolim ve-nasiim u-beraşem Rabbi Kalonimos ) în frunte cu R. Kalonimos [34], fiul marelui principe R. Todros ( Theodoros–n.n.), coborât direct din stirpea lui David. Are posesiuni şi pământuri dăruite de guvernatorul cetăţii şi nimeni nu-l poate expropria. În fruntea lor se află R. Abraham, şeful Ieşivei ( roş ha-ieşiva). R. Makir, R. Yehuda şi alţii care au o mulţime de studenţi ( ve-aharim che-neghedam harbe talmidei-hahamim). În acest moment în cetate sunt 300 de evrei (ve-ieş bah, ha-iom, şaloş meot iehudim)”  [35].

         sau, în continuare,

Relatare: „Din Béziers sunt două zile de mers până la Har Gaaş, numit şi Montpellier, care este un loc prielnic pentru comerţ. E aproape de mare, cam la o leghe. Aici, vin negustori din toate părţile: din Edom (creştini-n.n.), din Ereţ Al Erva (Algarbe), din Lombardia, din regatul Romei, marea capitală, din toată ţara Egiptului, din Ereţ-Israel, din Ereţ Iavan, din Franţa, din Asia şi Anglia. Aici, oameni de toate limbile neamurilor se întâlnesc ca să facă negoţ cu genovezii şi cu pisanii. În Montpellier trăiesc unii dintre cei mai importanţi erudiţi din vremea noastră în frunte cu R. Reuben bar Todros…, R. Şmuel, ha-rev-şelahem… Ei au şcoli deschise tot timpul, unde se studiază Talmudul ( Ve-ieş beinehem batei-midraşot kavoot le-Talmud). Printre ei sunt şi bărbaţi înstăriţi, binefăcători şi oameni care sar  în ajutorul tuturor celor care vin să-l ceară (Ve-ieş beinehem asirim u-baalei-ţeduca ve-omdim be-pereţ le-col ha-baim le-iadam) ” [36].

        şi, în continuare,

Relatare: „De acolo sunt patru leghe până în Lunel, unde trăieşte o comunitate israelită care zi şi noapte se dedică studiului Torei. Acolo trăieşte Rabeinu Meşullam împreună cu cei cinci fii ai săi, mari înţelepţi şi oameni foarte bogaţi, printre care şi R. Aşer, care e ascet, adică stă departe de treburile lumeşti, dedicându-se zi şi noapte studiului Torei, şi care nu mănâncă carne. R. Aşer este şi un mare cunoscator al Talmudului. Mai sunt şi alţii (…) precum şi R. Yehuda  ben Tibon, spaniolul, care îi ajută şi îi învaţă pe cei ce vin din ţări îndepărtate să înveţe Tora. (Aceşti învăţăcei) sunt întreţinuţi şi îmbrăcaţi de către comunitate, în toate zilele, cât timp petrec studiind la şcoală. (Cei din Lunel) sunt bărbaţi înţelepţi, inteligenţi, sfinţi, care ţin poruncile Legii şi care îşi ajută fraţii, mai apropiaţi sau mai depărtaţi” [37].

          sau, tot în continuare

Relatare: „De aici (Lunel) sunt două leghe până la Posquières, care este o urbe mare. Acolo trăiesc cam 40 de evrei. Este o ieşiva de care se îngrijeşte marele rabin R. Abraham bar David, de binecuvântată amintire, un rabin al faptelor mari (rev paalim) , mare cunoscător şi specialist în Talmud şi în Halaha ( haham gadol be-Talmud u-be-pasuk). Vin de departe [studenţi] să înveţe Tora cu el, iar el îi găzduieşte la el acasă şi le predă Legea.  Ba, celor ce nu au bani, le plăteşte toate cheltuielile: e un mare bogătaş. Tot acolo stau şi binefăcătorul ( ha-nadiv ) R. Yosef bar Menahem, R. Benveniste, R. Binyamin, R. Abraham şi R. Yţhac bar Meir, de binecuvântată amintire” [38].

În alte relatări, aproape identice, important este faptul că:

– în Bourg de Saint Gilles, unde locuiesc 100 de evrei, „… ha-nasi Avva Mari, fiul lui R. Yţhac, este funcţionarul contelui Raymond ( ve hu pakid ha-selton Rimond)“ este, adică, un înalt funcţionar.

– în Marsilia există două comunităţi, cu câte trei sute de evrei fiecare şi fiecare cu propria ei ieşiva;

–  Marsilia este cunoscută drept un oraş al gaonim-ilor şi al hahamim-ilor (hi, ir gaonim ve hahamim ), un oraş „… în care se face mult negoţ, port la mare” ( …ve-hi, ir sehura meod al safat [haiam]”  [39].

Era, de asemenea, bine de ştiut că:

– în Crissa (Grecia) „… locuiesc cam 200 de evrei şi că ei înşişi seamănă şi cosesc în averea şi pe pământurile lor ” [40].

– în Teba– „cetatea cea mare”-„trăiesc cam 2000 de evrei. Ei sunt cei mai buni artizani din Grecia. Fac veşminte de mătase şi de purpură. Printre ei se află mari învăţaţi în Mişna şi în Talmud, dar şi învăţaţi dintre cei mai mari ai zilelor noastre (ve-gam ghedolei ha-dor…); ca ei nu există alţii în toată Grecia, cu excepţia Constantinopolului (ve-ein cmotam be-col Ereţ Iavan, huţ me-medinat Constantin)” [41].

– Salonicul „… este un loc în care evreii sunt persecutaţi …“ , dar şi că aici „… ei se ocupă cu manufactura mătăsii“ [42].

– în Cipru „…sunt evrei rabaniţi şi caraiţi, ba chiar şi evrei eretici, numiţi şi epicurei, excomunicaţi de ceilalţi israeliţi, fiindcă profanează noaptea de Şabat şi ţin noaptea de duminică, care este sfârşitul Şabatului” [43].

– în Ereţ Israel, în Cesareea (doar 200)  şi mai ales în Sichem (o mie de suflete)  trăiesc samariteni …care doar respectă Legea lui Moise … dar care se cunoaşte că nu sunt din stirpea lui Israel …“ ( detalii în Capitolul VI).

În sfârşit, o relatare din Ereţ Israel:

„De aici (Izreel) sunt trei leghe până la Safuria… aici se află mormântul rabinului nostru sfânt Rabban Gamaliel. (…)De aici sunt cinci leghe până în Tiberiada, care se numeşte iam Kineret.Acolo cade Iordanul în vale, între doi munţi; umple valea şi formează o mare numită Kineret. Este, de fapt, un râu mare, cu albia lărgită, care seamănă cu o mare. (…) În Tiberiada trăiesc cam 50 de evrei în frunte cu R. Abraham, astrologul, R. Mukhtar şi R. Yţhak. Sunt acolo şi ape termale care ies din pământ.Se numesc Termele din Tiberiada. În apropiere se află sinagoga lui Kaleb ben Yetuneh. Mai este şi un cimitir evreiesc unde sunt  mormintele lui R. Yohanan ben Zakkay şi R. Yehuda ha-Levi“ [44].

            O altă relatare din Yemen:

 „De aici (Hillah),mergând prin deşertul Saba,numit şi Yemen,la hotarul cu Sin’ar, până în nord,la căpătul a 21 de zile de mers prin pustiuri,trăiesc evreii numiţi kaibar, adică locuitorii din Taima.În Taima locuieşte guvernatorul lor (roş memşalah şelahem) şi tot acolo stă şi R. Hanan ha-naşi care-i conduce.Cetatea e mare,iar teritoriul lor se străbate în 16 zile de mers printre munţii din nord.Au cetăţi mari şi bine apărate şi nu sunt sub jugul niciunui alt neam. Pradă şi jefuiesc împreună cu arabii,cu care sunt aliaţi,departe de ţinutul lor.Arabii locuiesc în corturi în deşert ţara lor;nu au case şi trăiesc din ce pradă şi jefuiesc în Sin’ar şi Yemen” [45].

Adăugăm alte două scurte fragmente, din care rezultă numărul important de evrei trăitori în comunităţile „babiloniene”:

– în Kuzestan (fostul Elam, în vechea Persie) în Susa aflată în ruine „trăiesc şase mii de evrei. Ei au 14 sinagogi şi în faţa uneia dintre ele este mormântul lui Daniel”  [46].

– în Katifa, port din peninsula Arabică renumit pentru pescuitul de perle „trăiesc 5000 de evrei. De acolo se culeg perle. (…) Perlele sunt pentru regele acelei ţări şi totul se face sub controlul unui funcţionar evreu”  [47].

  1. b) Fişa extinsă

În afară de fişa de lucru restrânsă, R. Binyamin recurge şi la un alt tip de relatare, mai extinsă. Este cazul marilor capitale prin care trece: Roma, Constantinopol, Bagdad sau Cairo. Este o fişă care cuprinde, pe lângă informaţiile care privesc propriu-zis comunitatea, şi descrieri ale acestor megalopolis-uri de o importanţă cu totul specială pentru moştenirea israelită.

Descrierea, mai ales, a urmelor iudaismului din aceste metropole istorice, din aceste reşedinţe: papală, basileică, califală şi fost faraonică sugerează că şederea lui R. Binyamin trebuie să fi fost o şedere prelungită, şi nu doar o simplă trecere.

Aceste relatări mai ample servesc, însă, în primul rând scopul principal al călătoriei: menţionează, cu detaliile obişnuite, prezenţa evreiască, consemnează starea, din acel moment, a evreilor şi răspund, cu precădere, la o întrebare: ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii romani, despre cei constantinopolitani, despre cei din Bagdad sau din Cairo ?

Pentru exemplificare vom analiza câteva din aceste fişe tehnice extinse.

Aşadar, ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii romani?Cei care trăiesc în chiar inima, „ravat ve-roş malcut edom” (capitala şi capul regatului creştinilor)? [48]

  1. că numărul lor este de 200,
  2. aceşti evrei sunt: „oameni onorabili care nu plătesc impozit niciunui creştin” (ve-şam cmo mataim iehudim mehuvadim, ve-ein porin mas le-şum edom) [49],
  3. „unii din ei se află în slujba Papei Alexandru – episcopul şef al creştinătăţii” [50],
  4. şi în Roma trăiesc mari erudiţi (hahamim ghedolim) precum R. Daniel ha-rev, rabinul oraşului, sau R. Yehi’el, care este „meşaret ha-afifior“, probabil secretarul de încredere al Papei.

Relatare:„R. Yehi’el este un tânăr frumos,inteligent şi cultivat care intră şi iese când doreşte din reşedinţa Papei şi care este administratorul casei (pontificale-n.n.) şi al tuturor celor ce se află în ea.(…) R. Yehi’el este nepotul lui R. Natan, cel care a scris Sefer he-aruh” [51]

  1. au o Ieşiva

Pe lângă aceste informaţii, R. Binyamin îşi completează raportul cu o descriere a celor mai importante monumente ale Romei .

Ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii constantinopolitani din vremea lui Manuel Comnenul ?

  1. Că „… nu stau în oraş, împreună cu ei (cu grecii), pentru că au fost transportaţi de partea cealaltă a unuia din braţele mării. Şi, fiind ei înconjuraţi pe o parte de un braţ al mării (Marmara), nu pot veni să facă comerţ cu locuitorii oraşului decât pe mare” [52].
  2. „Acolo trăiesc cam două mii de evrei rabaniţi şi vreo cinci sute de caraiţi, despărţiţi unii de alţii de un zid” [53],
  3. sunt: „printre ei mătăsari, mulţi comercianţi şi mulţi foarte înstăriţi”,
  4. „… în Constantinopol evreilor nu le este permis să urce pe cal, cu excepţia lui R. Şlomo Egipteanul, medicul împăratului. Mulţumită lui evreii au aflat uşurare mare în exilul lor care, de altfel, e foarte apăsător” [54],
  5. au de înfruntat zilnic „… ura mare a tăbăcarilor (greci) care-şi aruncă apele murdare pe străzi, chiar în faţa porţilor evreilor, ca să le murdărească curţile” [55],
  6. „… grecii îi urăsc pe evrei fără deosebire, fie ei buni sau răi şi că le fac ca jugul să le fie şi mai greu, [deşi] evreii sunt, fără îndoială, bogaţi şi oameni de bine, fac milostenie şi împlinesc întru totul poruncile Legii, îndurându-şi amarul exilului cu resemnare” [56],
  7. evreii în Bizanţ locuiesc, de fapt, într-un ghetou: „Şi locul unde trăiesc evreii (ben- iehudim) se numeşte Pera” [57].

Din acest trist tablou se desprinde următoarea idee: evreii constantinopolitani îşi trăiesc în mod exemplar condiţia de elită marginalizată, o elită  înfloritoare ascunsă în sânul unei alte elite înfloritoare, cea grecească. R. Binyamin o sugerează admirabil notând undeva: „Acolo sunt mulţi învăţaţi în toată literatura grecilor“ [58].

În afara acestei fişe, cu acest conţinut absolut esenţial pentru determinarea alegerii sau nu a Bizanţului drept patrie de refugiu, R. Binyamin descrie, în câteva repere, Constantinopolul lui Manuel Comnenul, pe care-l numeşte un centru comercial:

„ …asemenea căruia nu mai există altul în nici o ţară cu excepţia Bagdadului» [59].

        Sfânta Sofia:

Relatare: „Acolo se află Sfânta Sofia [unde slujeşte] Papa al grecilor, care nu urmează religia Papei de la Roma. Bazilica are atâtea altare, câte sunt zilele unui an, şi bani în stive uriaşe, strânşi din impozitul anual din cele două insule, de la fortăreţe şi de la marile capitale de acolo. O asemenea bogăţie nu se mai află nicăieri, în nici o altă biserică din lume”  [60].

         Hipodromul:

Relatare: „Acolo se află un loc unde se distrează regele, aproape de zidul palatului, loc numit Hipodrom.În fiecare an regele organizează în Hipodrom o mare serbare în ziua naşterii lui Iisus. Prin faţa regelui şi a reginei trec oameni de tot soiul, care există în lume, fiinţe care ştiu să facă tot felul de lucruri miraculoase sau nu. Se aduc lei, pantere, urşi şi tigri care sunt puşi să se bată între ei. La fel fac şi cu păsările şi un asemenea spectacol nu există în nici o altă ţară“  [61].

          Luxul grecilor:

Relatare: „Grecii sunt bogaţi în aur şi pietre preţioase şi poartă veşminte de mătase ţesute şi tivite cu aur şi cu încrustaţii de aur, încât, atunci când încalecă, par nişte prinţi” [62].

Poziţia Bizanţului în „clasamentul” celor mai bogate/dezvoltate, cum am spune astăzi, ţări :

Relatare: „Ţara este foarte bogată în de toate, atât în veşminte de tot felul, cât şi în carne şi vin. O asemenea bogăţie nu se mai întâlneşte nicăieri în lume ” [63].

         Ce trebuie să ştie evreii oecoumenei despre evreii din Bagdad ?

  1. că: „în Bagdad trăiesc 4000 de evrei israeliţi, în pace şi linişte, supuşi respectaţi ai marelui rege” [64],
  2. „evreii din oraş sunt învăţaţi şi foarte bogaţi”,
  3. „marele rege Al-Abbasi Hafit, al cărui nume înseamnă ‘Paznicul Coranului’ –

„capul religiei ismaeliţilor, recunoscut de toţi regii ismaeliţi şi cu o autoritate la fel de mare ca aceea a Papei creştinilor “- „îi apreciază mult pe israeliţi” şi că „mulţi din ei îl slujesc” [65],

  1. că acest remarcabil calif:

–  „cunoaşte toate limbile şi este versat în Legea lui Israel”

 – „scrie şi citeşte în Limba sfântă”

– „este un bărbat care spune adevărul, credincios” „şi pios” („iş emet”, „baal-amuna“ ve-hu iş hasid”) [66].

– şi… un mare binefăcător, care a construit pe malul Eufratului un cartier al bolnavilor săraci, care vin să se tămăduiască în apele vindecătoare ale râului, şi un sanatoriu regal pentru cei ce înnebunesc din cauza căldurii, întreţinut exclusiv de palat.

  1. că „în oraş există zece academii/ ieşivot şi 28 de sinagogi“ [67].
  2. că în Bagdad trăieşte poate cea mai bine organizată comunitate (kahul kodeş) din lume:

Relatare:  „Aici, în Bagdad trăiesc cam 4000 de evrei israeliţi, în linişte, pace şi cinste, [sub protecţia] marelui rege. Printre ei sunt mari învăţaţi şi rectori de ieşiva, a căror unică ocupaţie este Tora. În oraş există 10 ieşivot. Rectorul Marii Ieşiva este maestrul R. Şmuel ben Ali, care este şi şeful Ieşivei Ga’on Ya’aqov. E levit. Descinde direct din Moise, rabbenu, pacea fie cu el (…), iar fratele său, R. Hananiah este vicarul leviţilor» (…).

Rectorii celor 10 academii „… se numesc cei 10 oţioşi, pentru că nu se ocupă de nimic altceva decât de nevoile comunităţii. In fiecare zi a săptămânii împart dreptatea tuturor evreilor din ţară, în afară de luni, când se adună toţi la R. Şmuel, care este rectorul  Ieşivei Ga’on; R. Şmuel împarte dreptatea împreună cu ei, cu cei 10 oţioşi, celor ce vin la ei»  [68].

  1. că Exilarhul, şeful Diasporei evreieşti, este Daniel ben Hisday:

Relatare: „În fruntea tuturor este Daniel ben Hisday, numit Domnul nostru, Exilarhul întregului Israel, care se înrudeşte direct cu David, regele Israelului. Evreii i se adresează spunându-i Adonenu, Domnul nostru, Roş ha-gola (şeful Diasporei), iar ismaeliţii îl numesc Sayyiduna ibn Daud (Domnul nostru, fiul lui David). Are o mare autoritate asupra tuturor comunităţilor israelite ale Principelui credincioşilor, Domnul ismaeliţilor, pentru că aşa a poruncit Mahomed urmaşilor săi. (…) Când merge la marele rege este însoţit de cavaleri, creştini sau evrei, iar aceştia strigă: ‘ faceţi loc, cum se cuvine, trece Domnul nostru, ben David.(…) El este călare şi poartă veşminte de mătase brodate; pe cap poartă un turban mare.(…) Se înfăţişază dinaintea regelui, îi sărută mâna, iar regele se ridică în picioare şi îi face semn să se aşeze pe un tron; este tronul  pe care Mahomed a poruncit să se facă în cinstea lui. Toţi regii ismaeliţi care vin la rege stau în picioare în faţa Exilarhului.(…) Exilarhul posedă moşii, grădini şi livezi în Babilonia, dar şi pământurile predecesorilor săi, de care nimeni nu-l poate deposeda. (…) Este un om foarte bogat, un mare savant în Tora şi Talmud şi la masa lui mănâncă în fiecare zi mulţi israeliţi (…). Când este reales şi califul îi confirmă autoritatea, este urcat în al doilea car al califului şi condus de la palat până acasă cu tobe şi dansuri“ [69].

  1. că şeful celei de-a cincea academii, R. Eliezer ben Ţemah, roş ha-seder şi fratele său

„ştiu să cânte cum o făceau cantorii pe vremea Templului”.

Şi trebuie să mai ştie care sunt obiceiurile de la curtea califului, cu ce protocol trebuie salutat, dar şi că Bagdadul poate fi o minunată patrie adoptivă:

Relatare: „Bagdadul este o cetate mare. Are palmieri, grădini şi livezi ca nicăieri în toată Şin’nar. Aici vin din toate ţările negustori şi poţi întâlni înţelepţi, filosofi şi stăpâni ai tuturor ştiinţelor, dar şi magi pricepuţi la tot felul de vrăji şi descântece ” [70].

CAPITOLUL VI – PATRIILE LUI R. BINYAMIN

Ca orice evreu, R. Binyamin avea mai multe patrii:patria natală, patria spirituală, respectiv Tora şi Talmudul, patria ancestrală, adică Ţara Sfântă, protopatriile, patriile adoptive şi patriile virtuale, de refugiu, în căutarea cărora primise misiunea să pornească.

Patria natală: Tudela

Despre patria natală a lui R. Binyamin, Tudela, din Regatul Navarrei, am vorbit deja, pe larg, la Capitolul III.

Este ştiut, şi mărturisirile atâtor scriitori o confirmă, că meleagurile natale, copilăria şi tinereţea se întipăresc adânc în conştiinţa umană. Ele reprezintă nucleul universului interior al omului. Mai ales în condiţii de linişte şi pace.

Este, de asemenea ştiut, că farmecul patriei natale este inconfundabil, unic. R. Binyamin a purtat cu el Tudela peste tot şi cu ea a comparat tot ce a văzut prin lume.Unele locuri semănau cu ea, altele nu. Un ochi atent îi „prinde” obişnuinţa de a privi şi de a judeca, având în minte patria natală, şi este de înţeles, de vreme ce ea i-a imprimat în gândire o matrice spirituală, de apreciere a valorilor umane. În patrie îşi are, de altfel, rădăcinile dorul, durerea de a fi departe.

În Cartea Călătoriilor nu apare explicit dorul după „patria chica” (patria cea mică), ştim, însă, cu siguranţă, că R. Binyamin a revenit în Tudela. Poate, mai mult decât raportul pe care trebuia să-l scrie şi să-l predea, dorul după Tudela a fost acela care l-a adus teafăr acasă şi l-a făcut să-şi încheie misiunea acolo unde a început-o.

  1. Patria spirituală: Tora şi Talmud

Patria spirituală a lui R. Binyamin şi a tuturor evreilor este Tora, este, de asemenea, complexul: Talmud şi Mişna, ieşivot-urile, rabinatul şi toate instituţiile iudaismului, iudaismul în sine. Aceasta este, de fapt, patria în care evreii s-au ancorat întotdeauna în cele trei exiluri: egiptean, babilonian şi mondial. Cu alte cuvinte, Tora a fost locul comun al tuturor evreilor. De oriunde. Deci, un loc care poate exista oriunde.

Citindu-i cu atenţie fişele tehnice, oricine poate observa că R. Binyamin îi dă patriei spirituale locul principal în fiecare relatare. Şi mai poate observa că voiajul lui în jurul lumii, a fost şi o încercare de a contura, de a trasa hotarele aceastei patrii numite iudaism. Şi ce descoperă un cititor atent ? Descoperă că această patrie spirituală, iudaismul, cu un termen generic, se întinde cât se întinde şi prezenţa evreilor în lume, adică se suprapune cu oecoumene, cu lumea civilizată.

Fie că este vorba despre evreii romani, fie despre evreii greci, arabi, spanioli, germani sau francezi, despre evreii ruşi, magrebieni, turci, falaşi, indieni sau chinezi, patria lor spirituală are acelaşi conţinut: Tora şi Talmudul, cultura, moralitatea şi erudiţia rabinică, adică ceea ce am numi cu un termen din antropologie: modelul iudaic.

În ultima relatare, cea cu care se încheie Sefer Masa’ot, R. Binyamin descrie în puţine cuvinte, dar suficiente cât să cuprindă un mesaj larg, comunitatea din Paris:

Relatare: „Din Auxerre până la Paris, oraşul cel mare, sunt şase zile de mers. Este capitala regelui Luis (Ludovic) şi se află pe râul Sena. Acolo sunt erudiţi( talmidei-hahamim) cum nu mai sunt alţii în toată ţara. Zi şi noapte se dedică studiului Torei. Împlinesc poruncile Legii şi sunt ospitalieri cu toţi cei ce sunt în trecere. Sunt fraţii şi prietenii devotaţi ai tuturor fraţilor lor evrei”  [71].

Ce elemente componente ale patriei spirituale evreieşti, ale Israelului spiritual/ virtual, se disting aici ?

– talmidei-hahamim sau discipolii pe viaţă ai înţelepciunii

– exersarea lor, zi şi noapte, atât în studiul ( v. baalei-Tora)  cât şi în practicarea Legii (v. baalei-miţvot)

– solidaritatea şi întrajutorarea lor exemplară în cadrul comunităţii şi între comunităţi.

Ei sunt cei ce păstrează neîntreruptă şi necoruptă legătura întregului popor, legătura unui popor-familie (…fraţilor lor evrei) cu Elohim/Dumnezeu. Şi tocmai această legătură neîntreruptă, nepervertită, netarată, este cheia supravieţuirii. O spune R. Binyamin, la tot pasul, în notele sale, fără să pronunţe chiar aceste cuvinte.

  1. Patria ancestrală: Ereţ Israel

Patria evreilor, în sensul propriu al termenului de pământ părintesc se afla din anul 1099, de la sfârşitul primei cruciade, sub ocupaţia lui Edom, cum ar fi spus R. Binyamin, adică sub ocupaţie creştină. În locul lui Ereţ Israel fusese întemeiat Regatul Ierusalimului cu oraşe vasale precum Acra, Sidon, Tyr, Antiohia, Edessa, Tripoli sau Beirut.

Cum arăta ea când a vizitat-o rabinul  tudelan ? Şi cu evrei, puţini, şi fără evrei.

O patrie ocupată, o patrie de relicve „profanate” de prezenţa creştină, cu locurile cele mai sfinte distruse sau confiscate de noua putere a cruciaţilor, cu pseudoevrei (samaritenii), o patrie ruinată pentru evrei, dar înfloritoare pentru neevrei.

Şi este remarcabil faptul că a reuşit să sugereze toate aceste lucruri cu o discreţie exemplară. N-a folosit nici tonul exaltat sau elegiac al marelui său concitadin Yehuda Ha-Levi, din Sionide, nici vreun ton plin de revoltă sau revoluţionar – fără, însă, ca acest lucru să însemne că ar fi fost nepăsător vreo clipă. Este remarcabil că a reuşit să descrie, în fişele sale, starea exactă în care se afla atunci Ereţ Israel, făcând-o ca un analist, astăzi.

Relatările vorbesc de la sine:

Acra – peştera profetului Eliahu

„De aici (Tirul Nou) este o zi de mers până la Acra …de unde începe pământul Israelului. Este aşezată la Marea cea Mare. Aici se află marele port unde sosesc toţi pelerinii care vin la Ierusalim pe mare. În Acra trăiesc cam 200 de evrei în frunte cu R. Ţadoc, R. Yafet şi R. Yonah. De aici sunt trei leghe până la Haifa, la mare. De cealaltă parte e muntele Carmel. La poalele muntelui sunt multe morminte ale israeliţilor (makvarei-Israel). Aici, în munte, se află peştera lui Eliahu – pacea fie cu el; acolo creştinii (bnei-Edom) au făcut o biserică (bima) pe care au numit-o Sfântul Ilie ( San Elias). În vârful muntelui se poate recunoaşte locul altarului pe care Eliahu l-a dărâmat şi apoi l-a reconstruit în timpul lui Ahav. Locul rămas din altarul lui Eliahu este rotund şi măsoară în jur de patru coţi“ [72].

Keila, Sebastia, Naplus sau Ghiv’on – cetăţi unde nu mai trăiesc deloc evrei, sau unde locuiesc pseudo-evrei:

Sebastia „este o cetate foarte bine întărită, în munte. Are fântâni, fiindcă este un pământ udat de multe cursuri de apă. Are grădini, livezi, vii şi măslini. Aici nu trăiesc evrei (Ve ein bah iehudim)” [73].

Naplus „…care este Sichem, (se află) în muntele Efraim: aici nu trăiesc evrei (Ve ein bah iehudim)”.

„(Oraşul) se află într-o vale, între muntele Garizim şi muntele Eval. Sunt acolo cam o mie de cuteeni care doar ţin Legea lui Moise şi se numesc Samariteni. Au preoţi din stirpea lui Aaron care se numesc aaroniţi. (…) Aceşti preoţi fac sacrificii şi aduc arderi de tot în sinagoga lor din Muntele Garizim, cum stă scris în Legea Sa [74](…) Ei spun că sunt din tribul lui Efraim. La ei se află mormântul lui Yosif, fiul patriarhului nostru  Ya’aqov – pacea fie cu el [75]. Dar ei nu au trei litere: he, het şi ain. He din Abraham, pentru că nu au măreţie (hod); het din Yţhac pentru că le lipseşte pietatea (hesed) şi ain din Ya’aqov pentru că le lipseşte umilinţa (anua). În locul acestor trei litere îl folosesc pe alef şi în acest lucru se cunoaşte că nu sunt din stirpea lui Israel, deşi ştiu foarte bine Legea lui Moise, în afară de aceste trei litere“ [76].

Ierusalim (cu o fişă tehnică extinsă):

Relatare: „De aici (Ghiv’on) sunt trei leghe până la Ierusalim, [care] este o cetate mică, fortificată sub trei ziduri. În ea trăiesc multe neamuri; ismaeliţii îi numesc: iacobiţi, armeni, greci, georgieni şi franci, dar mai sunt şi alţii, de toate limbile. Acolo se află casa boiangeriei pentru care evreii plătesc anual regelui un preţ, pentru ca nimeni în Ierusalim, în afară de evrei, să nu aibă vopsele. Sunt cam două sute de evrei în Ierusalim şi locuiesc sub Turnul lui David, la marginea cetăţii. Iar din zidul Turnului lui David numai zece coţi, de la bază, au rămas din zidul vechi, pe care l-au construit strămoşii noştri, restul e zid făcut de ismaeliţi. În toată cetatea nu este vreun loc mai sigur decât Turnul lui David » [77].

Din restul relatării, evreii oecoumenei puteau afla că în Ierusalim:

– nu e loc pentru ei, cel puţin deocamdată,

– Templul lui Solomon era reşedinţa unor cavaleri, trei sute la număr, care „… ies în fiecare zi la luptă » ( nu ştim din ce ordin făceau parte),

– „se află o mare biserică numită MORMÂNTUL unde este îngropat omul acela» (ve-şam habima ha-ghedola şe-korin ota SIPURKI ve şam nekvar oto ha-iş şe-holhim kol ha-toeim) [78].

– în locul Templului lui Solomon, pe care-l numeşte TEMPLUM DOMINI, este Moscheea lui Omar

Relatare: „Deasupra lui [a Templului], Umar ibn al-Hattab a construit o uriaşă şi frumoasă cupolă. Neamurile nu pot introduce acolo nici un fel de chip sau de imagine, ci se pot aduna doar ca să se roage. În faţa acestuia se află Zidul de Vest, unul din zidurile rămase din Sfânta Sfintelor; acum se chemă Poarta Milei (Sa’ar ha-Rehamim). Acolo vin toţi evreii ca să se roage dinaintea zidului şi să ceară ajutor” [79].

        sau că:

– în Muntele Sion nu se mai află altceva decât o biserică a ne-circumcişilor

– lângă Bet-Lehem, la o jumătate de milă depărtare, se află mormântul–mausoleu al Raşelei, pe pietrele căruia „ … îşi scriu numele toţi evreii care trec pe acolo» [80].

– în Bet-Lehem trăiesc doar doisprezece evrei vopsitori

– Hebronul se cheamă Sfântul Abraham de Hebron şi că vechea cetate „ construită  în munte este astăzi distrusă» .

– în Hebron se află mormintele patriarhilor şi o adevărată necropolă:

Relatare: „Cetatea (Hebron) este acum în câmpia Macpelei. Acolo se găseşte o mare biserică pe care ei o numesc SANT ABRAM, dar ea a fost sinagogă pe timpul ismaeliţilor. Acolo neamurile (creştinii-n.n.) au făcut şase morminte pe care au scris: Abraham, Sara, Isaac, Rebecca, Iacob şi Lea şi le spun pelerinilor că sunt mormintele patriarhilor. Ca să le poţi vizita trebuie să plăteşti, dar dacă un evreu vine şi dă ceva paznicului peşterii, acesta îi deschide o uşă de fier din timpul strămoşilor noştri şi îl coboară pe scări, în jos, cu o făclie în mână. Nici în primul şi nici în al doilea etaj nu se află nimic, ci abia în al treilea se găsesc cele şase morminte, ale lui Abraham, Sara, Yţhak, Rivka, Ya’aqob şi Lea, faţă-n faţă (…) Aici, în peşteră, arde o torţă zi şi noapte, deasupra mormintelor. Acolo mai sunt şi alte, multe, urne pline cu oasele israeliţilor, pentru că aici se aduceau morţii pe timpul lui Israel şi pentru că fiecare aducea aici oasele părinţilor săi,care aici au rămas până în ziua de azi.Iar afară, la marginea câmpiei Macpelei, se află casa lui Abraham cu o fântână în faţă. Nu se mai poate construi nimic altceva acolo din respect pentru Abraham, părintele nostru» [81].

  1. Protopatrii

Am numit protopatrii ţinuturile de unde au venit evreii în Canaan  (moştenirea făgăduită de IHVH lui Abraham) sau ţinuturile unde, fie au emigrat, fie au fost deportaţi, de la începutul istoriei lor până la începutul Diasporei.

Aceste „vetre”  sunt la fel de importante ca şi Ţara Sfântă, pentru că au rămas prezente în mentalul evreilor şi pentru că le-au au modelat şi le-au marcat acest mental o dată pentru totdeauna.

  1. Binyamin a vizitat Haranul, Babilonul, Goşenul şi alte spaţii purtătoare de cultură evreiască, spaţii mesopotamiene sau egiptene care, însă, la vremea aceea, erau mai degrabă situri arheologice, decât ţinuturi populate. A descris cu scrupulozitate, ca un arheolog,toate sinagogile, necropolele, palatele, casele, într-un cuvânt toate vestigiile care puteau trezi în mintea oricărui evreu cititor versete din Biblie,ca de pildă: „Leh leha” [82].

Le-a descris cât mai viu cu putinţă, pentru a şterge orice îndoială, în caz că ar fi apărut în sufletul vreunui evreu disperat, cu privire la realitatea trecutului biblic.

Poate mesajul pe care R. Binyamin a dorit să-l transmită poporului său cu aceste fişe de arheolog este acela că evreii au tot avut de trecut câte ceva [83]: fie Iordanul, venind din Urul Caldeii, fie o mare, Marea Roşie, fie un deşert, Sinaiul, fie Marea cea Mare şi că urmele strămoşilor lor sunt peste tot în lume, vii, reale şi puternice.

Am ales, spre exemplificare, câteva relatări:

–  „În Haranul vechi trăiesc vreo 20 de evrei. Acolo se află sinagoga lui Ezra şi locul unde era casa lui Terah, în care trăia împreună cu fiul său Abraham, dar pe locul acela nu s-a mai construit nimic. Ismaeliţii îl cinstesc şi vin aici să se roage” [84].

– în Babilonul vechi se află palatul în ruină al lui Nabucudonosor „în care oamenii se tem să intre din cauza şerpilor şi a scorpionilor ”. Este, clar, un loc damnat şi singurul de care vorbeşte în acest fel.

– în Hillah, următoarea oprire după Babilon, „trăiesc 10 mii de evrei“ şi sunt „patru sinagogi”.

– în Kafri, pe Eufrat, se află sinagoga şi mormântul lui Ezechiel:

Relatare: „…Acest loc este sfânt până în ziua de azi pentru israeliţi, este aproape un sanctuar unde se adună evrei din ţări îndepărtate ca să se roage de la Roş ha-şana până la Yom Kipur. Se face o mare serbare unde vine şi Exilarhul împreună cu şefii celor 10 academii din Bagdad. Se întind pe câmp pe aproape două mile. Vin şi negustori arabi. E o mare sărbătoare care se numeşte Feria; de Yom Kippur scot sulul scris de Ezechiel şi îl citesc. (…) Lângă mormântul lui Ezechiel se află marea casă a sactuarului plină de cărţi (Tora) şi sunt acolo cărţi din timpul primului şi celui de-al doilea Templu. Cine nu are fii îşi donează cărţile. (…) Sinagoga are proprietăţi, pământuri şi sate care au fost ale regelui Yehonia, şi toate aceste posesiuni le-a confirmat şi Mahomed, când a venit, ca aparţinând sinagogii lui Ezechiel. Vin aici să se roage şi mai-marii ismaeliţi din dragoste pentru profetul Ezechiel” [85].

– în „Goşen trăiesc cam 300 de evrei. Este un oraş mare. De aici într-o jumătate de zi se ajunge în Ain-al-Şams, care este Ramses. Sunt numai ruine. Sunt ruinele construcţiilor pe care le-au ridicat strămoşii noştri: turnuri din  cărămizi ” [86].

  1. Patrii de refugiu

Este de la sine înţeles că patriile de refugiu, care pot fi intermediare, provizorii sau nu, sunt toate ţinuturile care îndeplinesc anumite criterii, pe care R. Binyamin le-a notat în fişele lui: să poată oferi condiţii de viaţă, resurse, un climat prosper şi paşnic, apărare, să fie centre comerciale, să fie vetre spirituale, şi, în general, să fie locuri deschise şi primitoare.

  1. Binyamin a întâlnit în drumul lui asemenea patrii adoptive, atât în Europa cât şi în Orient. Sunt relativ multe relatările despre oraşe înfloritoare din Franţa, Italia sau Grecia, din tot Orientul, oraşe care ar fi putut avea statutul de patrie adoptivă.

În fişele pe care le-am prezentat sunt astfel de locuri “raportate” de R. Binyamin, locuri care îndeplinesc criteriile secrete ale proiectului “oecoumene judaica”.

       Alte exemple:

Amalfi: „Aici trăiesc cam 20 de evrei. Aici locuiesc: R. Hanan’el, medicul, R. Elişa şi Abu al-Gir binefăcătorul. Oamenii ţării sunt negustori care călătoresc cu marfă. Nu seamănă şi nu cosesc, ci cumpără totul cu bani (…). Fără îndioală au multe fructe, pentru că pe aici sunt multe vii, livezi de măslini, livezi de pomi fructiferi şi multe grădini. Nimeni nu poate lupta cu ei“ [87].

Tyrul Nou: „este o cetate foarte bună, cu portul înăuntrul, unde vasele acostează trecând printre două turnuri… şi ca el nu se mai află altul în toată ţara. Este o cetate foarte frumoasă care găzduieşte cam patru sute de evrei. Printre ei sunt înţelepţi ai Talmudului, în frunte cu R. Efraim de Sad, judecătorul… Aici evreii sunt proprietari de corăbii cu care ies pe mare şi tot aici locuiesc evrei care fac cea mai bună striclă, numită sticlă de Tir, cea mai căutată în toată lumea. Tot aici se găseşte şi cel mai bun zahăr, pentru că-l seamănă. Pentru el vin negustori din toată lumea”  [88].

Damascul (cu fişă tehnică lărgită) : „Este o cetate frumoasă, mare şi înconjurată de ziduri. Livezile şi grădinile se întind pe 15 mile de jur-împrejur. Nu mai există vreo altă cetate atât de roditoate în toată ţara. (…) Vin neguţători din toate ţările. (…) În Damasc trăiesc trei mii de evrei; printre ei sunt talmidei-hahamim şi asirim şi tot acolo trăiesc: roş ha-ieşiva şel Ereţ Israel, R. Azaria împreună cu fratele său Sar Şlomo, preşedintele Tribunalului Rabinic (av Beit Din), R. Maţliah, roş ha-seder ha-darşan,(…) şi R. Ţedechia, medicul. Acolo sunt şi cam 100 de caraiţi şi 400 de samariteni. Vieţuiesc în pace unii cu alţii, dar nu se căsătoresc între ei ” [89].

Babilonia (v. Capitolul V, b. Fişa extinsă, Bagdadul)

Qulam, despre care notează că este ţara piperului şi că adăposteşte 1000 de evrei negri, veniţi, poate, din Etiopia: „… toţi Domnii ţării aceleia sunt negri, la fel şi evreii sunt negri; sunt evrei buni, urmează poruncile Legii. Printre ei sunt unii care studiază Tora lui Moise şi Profeţii şi câte ceva din Talmud şi Halaha”  [90].

Egiptul, cu o fişă tehnică extinsă : „… nu există ţară mai întinsă, mai populată şi mai dăruită cu toate bunătăţile pământului”  [91].

  1. Patrii de evitat

Există şi o asemenea categorie de patrii. Sidonul, de pildă, fiindcă aici trăiau idolatri ale căror obiceiuri le repugnau israeliţilor, dat fiind că reprezentau tot ce abolise Dumnezeu IHVH prin Tora; sau Rudbar, fiindcă aici evreii erau persecutaţi.

Relatare din Sidon: „…cam la zece lege depărtare trăiesc nişte oameni numiţi druzi; ei sunt păgâni şi nu au nicio religie. Locuiesc în munţi sau în peşteri; nu au nici rege nici principe care să-i conducă. Trăiesc liberi printre munţii şi stâncile lor care se întind până la muntele Hermon, cale de trei zile. Ei se dedau desfrâului, posedând frate pe soră şi tătă pe fiică. În fiecare an au o sărbătoare la care se adună cu toţii, bărbaţi şi femei, să mănânce şi să bea împreună. Toţi bărbaţii îşi schimbă femeile între ei, fiecare cu prietenul lui. Ei spun că sufletul unui om, dacă a fost bun, în clipa morţii, intră în trupul unui copil care se naşte chiar atunci şi că sufletul unui om rău intră în trupul unui câine sau asin, acesta fiind pentru el drumul ruşinii şi al ispăşirii. Printre ei nu trăiesc evrei, dar vin la ei din când în când evrei artizani şi vopsitori şi stau o vreme ca să le lucreze ce au nevoie sau ca să facă negoţ, dar se întorc apoi la casele lor. Druzii îi iubesc pe evrei. În rest, se caţără mai tot timpul pe munţii şi pe colinele lor cu o repeziciune uluitoare şi nimeni nu îndrăzneşte să-i atace şi să se războiască cu ei“  [92].

Relatare din Rudbar: „… sunt acolo 20 000 de evrei şi printre ei erudiţi şi oameni cu stare, dar sunt foarte persecutaţi”.

CAPITOLUL VII – VREMEA TURTURELEI

Mesajele lui R. Binyamin din Sefer Masa’ot devin mai limpezi spre sfârşit, mai precis în trei locuri: „cazul” Al-Roi din Amadyiah, focarul mesianic din Yemen şi mişcarea epistolară „eshatologică”, să spunem aşa, pe care o remarcă în spaţiul aşkenaz.

Este posibil ca o parte a misiunii sale să fi fost şi aceea de a constata starea de spirit a conaţionalilor săi care se pregăteau pentru venirea lui Mesia. E vorba despre evreii care locuiau în spaţiul marcat de revolta lui Al-Roi, despre cei din Yemen şi despre „ cei ce purtau doliu după Sion»  din Europa, printre adepţii cărora fusese şi Yehuda Ha-Levi [93].

Din cele trei relatări, reiese foarte limpede care era părerea sa şi la ce concluzii ajunsese. Înţeleptul şi cumpătatul „raportor” însărcinat cu starea naţiunii evreieşti, R. Binyamin, a constatat la faţa locului atmosfera de intensă aşteptare mesianică şi, în urma „constatărilor” făcute, mesajul său a fost acesta: Dumnezeu nu va da încă semnalul de întoarcere în Pământul Făgăduinţei. Cât despre cucerirea Sionului, nici vorbă.

Reproducem în Anexa II relatarea despre Al-Roi unde se vede clar care fusese, la vremea respectivă,reacţia comunităţilor, pe care le numim generic, din Ereţ Babel. Ea este astăzi un document, izvorul cel mai credibil, despre revolta condusă de acest fals Mesia [94] .

  1. Binyamin nu face altceva decât să aducă, din Ereţ-Babel în Europa, chiar după 10 ani, mesajul comunităţilor de acolo, anume că „omul nu prin forţă va învinge” [95], cum îi scriau lui Al-Roi, Exilarhul, Daniel ben Hisday, şi rectorul Ieşivei Ga’on Ya’aqov.

Luciditatea, înţelepciunea şi răbdarea trebuie să fie calea spre Sion, nu „cărţile de magie şi de vrăji” ale lui Al-Roi [96]; strategiile pe termen lung şi determinarea, am spune astăzi, nu o ideologie mistică şi acţiunile necugetate ale unui „mag” exaltat trebuie să fie armele recuceririi Tării Sfinte.

Acesta este mesajul pentru evreii din Europa, dar şi pentru cei din Yemen, care, căzând în aceeaşi greşeală, în anul 1172, cu un an înainte de sfârşitul călătoriei lui R. Binyamin, îi scriau lui Maimonide în Fostat (Cairo), în Egipt, ca să-l întrebe „cum trebuiau să reziste agitaţiilor mesianice ale unor iluminaţi ce pretindeau că era iudaismului era depăşită” [97].

Dorim să cităm în continuare relatările din Yemen şi din Germania, pentru valoarea lor de document:

Yemen

Relatare: „Toţi vecinii lor se tem de evreii kaibar. Printre ei sunt şi unii care lucrează pământul şi sunt pe deplin stăpâni pe roadele muncii lor. Teritoriul lor este foarte întins. Alţii sunt talmidei-hahamim. Aceştia dau zeciuială din tot ce au talmidei-hahamim-ilor care stau tot timpul la şcoală (ha-ioşvim be-beit ha-midraş), săracilor din Israel, asceţilor care poartă doliu pentru Sion şi Ierusalim, asceţi care nu mănâncă carne şi nu beau vin şi care poartă haine cernite, trăiesc în peşteri sau în case dărăpănate, plângând în fiecare zi, în afară de şabat şi de zilele de sărbătoare. Ei Îl roagă neîncetat pe Dumnezeu să Se îndure de Israel cel osândit la exil şi să aibă milă de ei pentru numele Său cel mare şi pentru toţi evreii din Taima şi Tilmas, cetatea  cea mare unde trăiesc o sută de mii de evrei. (…) Cetatea aparţine principelui Şlomo şi fratelui său principele Hanan care sunt din stirpea lui David şi care au şi o carte cu genealogia lor. Ei trimit multe întrebări Exilarhului, ruda lor din Bagdad. Ţin post negru 40 de zile pe an pentru toţi evreii care trăiesc în exil ( al ha-iehudim ha-ioşvim be-galut)” [98].

Germania:

Relatare: „Acestea sunt oraşele din Germania unde există comunităţi israelite: Metz, Treveris, pe malurile Moselei, Coblenza, Andernach, Bonn ,Colonia, Bingen, Münster, Worms.  Israelul este risipit prin toate ţările şi cine rămâne nepăsător şi nu va face nimic ca Israel să se reunească, nu va vedea semnul cel bun şi nu va rămâne cu Israel. Când Dumnezeu Îşi va aduce aminte de pribegia noastră, şi va înălţa slava (keren) Unsului Său [99], atunci fiecare va spune: Eu îi voi călăuzi pe evrei şi îi voi aduna pe toţi la un loc.

În aceste oraşe sunt erudiţi şi comunităţi. Îşi iubesc fraţii şi trăiesc în pace şi cu cei apropiaţi şi cu cei mai de departe. Dacă le vine vreun oaspete, se bucură împreună cu el, dau în cinstea lui un ospăţ şi spun:  ‚Să ne bucurăm, fraţilor, că salvarea va veni într-o clipită de la Dumnezeu, iar dacă ne vom teme că această zi n-o să mai vină şi noi n-o s-o apucăm, atunci nu ne vom mai strânge niciodată în Ereţ-Israel. Totuşi nu vom putea până ce nu va veni vremea privighetorii şi nu se va auzi cântul turturelei. Atunci abia vor veni şi mesagerii care vor spune tot timpul: mărit fie Domnul ’! Şi îşi trimit misive unii altora zicând: ‚Întăriţi-vă în religia lui Moise’.

Cei ce poartă doliu pentru Sion şi cei ce poartă doliu pentru Ierusalim vor cere îndurare de la Dumnezeu şi cei ce se îmbracă numai în haine negre se  vor ruga pentru a nu le fi trecute cu vederea meritele. În afară de oraşele pe care le-am pomenit, în Germania mai sunt şi altele: Strasburg, Wúrzburg… Regensburg… În aceste oraşe sunt mulţi evrei înţelepţi şi bogaţi» [100].

CAPITOLUL VIII -DE CE R. BINYAMIN A SCRIS ÎN LIMBA EBRAICĂ ?

Limba ebraică în Navarra

Cunoaşterea limbii ebraice vorbite şi scrise nu a fost apanajul exclusiv al rabinilor, al notarilor sau al intelectualilor evrei, ci un patrimoniu comun al tuturor, chiar şi al unor oameni simpli, datorită faptului că ea se preda organizat, în cadrul comunitatilor.

În Arhiva Generală din Navarra se păstrează documente evreiesti care nu au fost scrise de rabini sau intelectuali, care nu conţin comentarii biblice sau poezii liturgice, ci care sunt dări de seamă, recensăminte, transferuri etc, redactate de oameni simpli din comunităţile din Tudela, Pamplona si Estella, documente importante pentru cunoaşterea vieţii economice comunitare.

Aceste registre de contabilitate private sau pinkasim consemnează numele multor evrei şi creştini, care, altfel, ar fi rămas necunoscute.

Redactarea acestor texte arată că ebraica a fost nu numai o limbă rituală, ci şi limba pe care o foloseau evreii din Navarra, alături de cea romanică, navarreza).

Desigur, cunoaşterea limbii ebraice diferea, de la excelent – de pildă, cea a rabinului Yosef ha-Levi bar Abraham ha-Levi de Estella, al cărui registru datează din 1323, până la cea plina de cuvinte romanice a doamnei Yamila, văduva lui Azmel Abad.

Deci, nu toti evreii posedau cunoştinte solide de limbă, fie gramatică fie lexic – în unele cazuri, cunoştintele lor erau limitate, iar folosirea limbii romanice din Navarra se suprapunea ebraicei.

Totusi, evreii din Navarra s-au servit, în mod curent, de limba ebraică, semn al fidelităţii lor faţă de poporul lor si de tradiţiile acestuia.

1.Ebraica din Sefer Masa’ot

Ebraica lui R. Binyamin este rabinică pentru că ebraica rabinică era limba standard, tradiţională, în Evul Mediu; este limba de care se serveau rabinii în corespondenţa lor, limba folosită de savanţi în tratate şi limba în care se scriau registrele şi caietele comunităţii.

Ebraica lui R. Binyamin are şi câteva elemente hispanice şi arabizante, ca de pildă:

– verbul „hazar” (a întoarce, a repeta) este folosit cu sensul de: „a deveni, a se schimba” exemplu pentru influenţa limbii spaniole: “se vuelve mas importante”, „devine mai important ”

– prepoziţia „min” (din, de la) apare cu sensul  lui „le” (spre). exemplu pentru influenţa limbii arabe: „karov min” în loc de „karov le” (aproape de)

– substantivele terminate în „ –ut “, de pilda „galut”- Diaspora, sunt masculine

– „medina “ este folosit în locul lui „ir” (oraş, cetate)

Ca observaţie generală se poate spune că limba ebraică din Sefer Masa’ot este o limbă simplă, anume simplă, ca să poată fi înţeleasă uşor de toate comunităţile israelite din lume. De evreii spanioli, italieni, greci, francezi, germani, marocani, egipteni, etiopieni, de cei din Ereţ Israel, de evreii sirieni, persani, indieni, chinezi, într-un cuvânt, de toţi evreii Diasporei.

CONCLUZII

  1. Sefer Masa’ot, Cartea Călătoriilor sau Itinerariul lui Binyamin de Tudela este un volum care reuneşte “fişele tehnice” ale locurilor şi localităţilor pe care Rabbi Binyamin din Tudela, Regatul Navarrei, le-a vizitat, în periplul său prin lumea cunoscută, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Este, de asemenea, produsul cercetărilor sale întreprinse în timpul misiunii, care a durat şapte ani. Este vorba despre o misiune de identificare a unor posibile locuri de refugiu sau chiar a unor “patrii” intermediare sau tranzitorii, pentru comunitătile de evrei, dat fiind că “bonanza”, acalmia înfloritoare de care se bucurau evreii navarrezi, creată prin Fuero de Nájera, putea fi oricand desfiinţată de izbucniri antisemite, cum, de altfel, avea să se şi întâmple mai târziu.
  2. Sefer Masa’ot este, după părerea noastră, un raport întocmit de R. Binyamin, un raport despre starea naţiunii, ca rezultat al iniţierii unei mişcări de tip sionist.
  3. R. Binyamin a dorit să demonstreze că oecoumene judaica este o lume unitară, solidă, închegată, bine aşezată, pe care nimeni şi nimic n-o poate dărâma, în ciuda tuturor încercărilor.
  4. R. Binyamin a descris, a sugerat, mai degrabă, cum funcţionau comunităţile israelite, pentru a arăta că o comunitate evreiască, numită în ebraică kahul kodeş (adunare sfântă), este, prin definiţie, o comunitate exemplară şi că evreii nu pot supravieţui ca evrei decât în cadrul comunităţii lor.
  5. Sefer Mass’ot este o chemare la întărirea credinţei. Rabinul tudelan sugerează că supravieţuirea lui bnei-Israel, într-un mediu care, de cele mai multe ori, este agresiv, eminamente ostil şi segregator, nu se poate realiza decât prin păstrarea credinţei şi prin menţinerea trează a conştiinţei identităţii religioase şi culturale.De aceea, poate, în fiecare relatare menţionează numele celor mai respectabili rabini şi şefi de ieşivot-uri din fiecare comunitate unde petrece o vreme.
  6. Autorul Cărţii Călătoriilor şi-a propus şi să demonstreze că moştenirea israelită: personajele, faptele şi locurile biblice, ale căror urme le vede şi le descrie, sunt tot atâtea semne că făgăduiala făcută de Dumnezeu poporului Său ales aşteaptă doar vremea potrivită ca să se împlinească.
  7. Binyamin de Tudela, în opinia noastră, a fost un activist ”avant la lettre”, un „protosionist” care a acordat un loc special “naţiunii universale“ şi statutului de  „cetăţean al lumii ”.

   ÎNCHEIERE

  1. Binyamin a călătorit, practic, dintr-o comunitate în alta. Este de presupus că avea asupra sa o scrisoare generală de recomandare în care comunitatea din Tudela cerea găzduire şi sprijin deplin pentru ca trimisul său să-şi poată duce misiunea la bun sfârşit. Însemnările lui arată limpede că rabinii care conduceau comunităţile l-au primit, pretutindeni, cu ospitaliate şi deschidere. Trebuie că i se ofereau toate informaţiile de care avea nevoie, atât din registrele comunităţii, cât şi din istoria orală locală. Trebuie că gazdele îi puneau la dispoziţie ghizi şi însoţitori, în oraşe şi în afara lor, pentru a-l feri de primejdii şi pentru a-i arăta ce merita să fie văzut.

Din tonul relatărilor sale reiese că peste tot s-a simţit ca acasă, ca în propria sa familie. Şi o spune limpede: „În aceste oraşe sunt erudiţi şi comunităţi. Îşi iubesc fraţii şi trăiesc în pace şi cu cei apropiaţi şi cu cei mai de departe. Dacă le vine vreun oaspete, se bucură împreună cu el, dau în cinstea lui un ospăţ..» (Libro de viajes, pag. 200).

Binyamin de Tudela a călătorit şi a scris, a gândit şi a întreprins. Şi-a asumat, cu un curaj mai rar întâlnit, o misiune importantă şi a dus-o la bun sfârşit, iar curgerea timpului i-a confirmat justeţea acestei misiuni.

Un lucru este sigur,rabinul tudelan s-a întors acasă,arătând că „omul este fiul faptelor lui» (el hombre es hijo de sus hechos ) cum avea să spună, câteva secole mai târziu, un mare scriitor spaniol, Miguel de Cervantes.

ANEXA  I

Principalele ediţii şi traduceri ale Cărţii Călătoriilor:

Ediţii medievale şi moderne:

Ediţia princeps, în 8, a apărut la Constantinopol, în 1543, la ed. Soncini.

A doua ediţie a apărut la Ferrara, tot în 8, la ed. lui Abraham Oschke, în 1556.

A treia ediţie, de numai 31 pagini, a apărut la Fribourg, în Brisgau, la ed. Hezphroni, in 1583.

A patra ediţie are loc în Leyden, în 1633, în format 21.

O reeditare a versiunii lui Arias Montanus cu o Disertaţie a lui C. L’Empereur s-a realizat, în Helmstadt, în anul 1636.

Traduceri medievale şi clasice:

Prima traducere, în latină, a apărut, în 1575, la Anvers, tot în format 8, şi aparţine lui Benedictus Arias Montanus. Se intitula: ITINERARIVM BENIAMINI TUDELENSIS IN QVO RES MEMORABILES QVAS ANTE QVADRINGENTOS annos totumfere terrarum orbem notatis itineribus dimensis vel ipse vidit vel a fide dignis suae aetatis hominibus accepit, breviter atqve dilucide describuntur.

«Călătoria lui Benyamin de Tudela în care sunt descrise pe scurt şi foarte limpede lucruri memorabile pe care, acum 400 de ani, fie le-a văzut el însuşi în întreaga lume aproape, fie le-a auzit de la oameni demni de încredere ai vremii sale, şi în care toate drumurile pe care le-a făcut sunt însemnate şi măsurate în zile de mers”.

A doua traducere în latină, însoţită de această dată şi de versiunea în ebraică, a fost publicată, tot în 8, în 1633, în Leyden şi a fost realizată de Constantin L’Empereur. A fost prima ediţie însoţită de note.

Retipărirea versiunii în latină în Leyden în 1633, în format 21.

Prima traducere în olandeză apare în anul 1666 la Amsterdam şi se datorează lui Bara. Ea este însoţită de Speranţa lui Israel a lui R. Menasse ben Israel. S-a reeditat în 1698.

Prima traducere în germană (cu caractere rabinice), realizată de Haim ben Iacob,  a văzut lumina tiparului Amsterdam 1691. Ea s-a reeditat în Frankfurt pe Main în 1711

Prima traducere în franceză, opera lui J.P. Baratier, s-a publicat la Amsterdam în 1734 [101]

Traduceri moderne:

The Itinerary of Benjamin of Tudela: traducere, critică de text şi comentarii de Marcus Nathan Adler, Londra, 1907. Această ediţie a fost realizată după ediţia princeps a lui Benedictus Arias Montanus.

Sefer Massa’ot, Binyamin me-Tudela/Bidaien Liburua, Benjamin Tuterakoa/Libro de Viajes, Benjamin de Tudela, ediţie trilingvă ebraică-bască-spaniolă întocmită şi publicată de Guvernul Navarrei în 1994, urmând ediţia lui Adler din 1907. Traducerea spaniolă aparţine lui José Ramón Magdalena Nom de Déu.

Există numeroase versiuni în engleză,germană, rusă, franceză, arabă, italiană şi spaniolă [102].

ANEXA II

 AL-ROI

Am considerat potrivit să redăm în spaţiul auxiliar al acestei lucrări câteva fragmente din relatarea referitoare la istoria lui David Al-Roi, istorie care se încheiase deja 10 ani înainte de sosirea lui R. Binyamin în Amadiyah. Dată fiind această apropiere în timp, de numai un deceniu, iudaiştii sunt de părere că relatarea lui Binyamin de Tudela despre acest fals mesia oglindeşte cel mai bine adevărul şi de aceea au catalogat-o drept un document preţios şi un izvor principal pentru cercetarea istorică.

Relatare: „În Amadiyah trăiesc 25 000 de evrei. De aici încep comunităţile din munţii Hafton, cam 100 la număr. Acolo începe Media. Ei sunt din primul exil, aduşi de regele Salmanasar şi vorbesc limba Targumului (aramaica-n.n.) [103].Printre ei sunt învăţaţi. Plătesc tribut regelui Persiei. (…)

Acolo s-a ridicat, acum 10 ani, un bărbat pe nume Daivid Al-Roi, din cetatea Amadiyah. Studiase sub îndrumarea Exilarhului Hisday şi a rectorului Academiei Ga’on Ya’aqov în Bagdad. Studiase cu multă râvnă Legea lui Israel, Halaha şi Talmudul, se pătrunsese de toată înţelepciunea ismaeliţilor şi citise toate cărţile profane, cărţi de magie şi de incantaţii. S-a întâmplat să se ridice împotriva Regelui Persiei şi să-i adune  pe toţi evreii din munţii Hafton ca să lupte cu toate neamurile şi să meargă să cucerească Ierusalimul. Pe evrei i-a atras cu false minuni şi cu semne înşelătoare … şi ei au crezut în el şi-l numeau Mesia al nostru (ve karu oti Maşihanu). (…)

Toate comunităţile din Persia erau înspăimântate şi căzuseră în cea mai neagră deznădejde. Şi atunci au trimis  scrisori Exilarhului şi rectorilor academiilor din Bagdad cu următoarele cuvinte: ‚De ce să murim sub ochii voştri, şi noi şi toate comunităţile din regat ? Prindeţi-l pe omul acesta ca să nu se verse sânge nevinovat’. Şi Exilarhul şi rectorul academiei Ga’on Ya’aqov i-au trimis lui Al-Roi o scrisoare în care i-au spus:’ Ştii doar că n-a sosit încă vremea eliberării, că semnele noastre nu le-am văzut încă [104] şi că omul nu prin forţă va învinge. Noi îţi poruncim să renunţi la acţiunile tale, de nu, vei fi excomunicat din tot neamul lui Israel’. (…) Şi i s-au dat socrului lui Al-Roi 10 mii de monede de aur ca să-l omoare în secret… şi acesta l-a omorât în patul său, în timp ce dormea şi astfel s-au  sfârşit toate planurile  lui” [105].

ANEXA  III

Am ataşat un renumit piyut al lui Yehuda Ha-levi: Iedidi Ha-şahahta pentru a ilustra spiritul „Celor ce purtau doliu după Sion”.

Stilul însemnărilor lui R. Binyamin ne dovedeşte că era detaşat de modul în care aceşti „tânguitori” îşi exprimau dorul după Ierusalim. Aceste însemnări, departe de a cuprinde vreo lamentaţie, nici măcar una, nu au caracter literar. Ele trebuiesc privite ca  o bază esenţială de date: demografice, geografice, istorice, economice, sociale, culturale.

Acest lucru nu înseamnă, însă, că „tânjirea”, dorul după patria sfântă, nu-l marca şi pe el, ca şi pe „purtătorii de doliu”. Cine ştie de câte ori nu cânta, pe drum fiind:„ Iedidi ha-şahahta ha-notekha be-bein şadai/ ve-lama mekhartani ţemitut le-ma’vidai ? / Ha-lo az be-ereţ lo zerua redaftikha ? Ve-Sei’ir ve-har Paran ve-Sinai ve-Sin edai ?/ Ve-haiu lecha dodai, ve-haia reţonekha bi/ ve-eih tahalok ata kevodi le-biladai ?/ Dehuia elei Se’ir, hadufa adei Kedar/behuna be-hur Iavan, meuna be-ul Madai./Ha-ieş biltekha goel u-bilti asir tikva?/Tena uzekha li,  ki lecha etena dodai”.

Ai uitat, Iubire, când Te desfătai  la pieptul meu ? [106]

De ce m-ai vândut pe vecie vrăjmaşilor mei ?

Nu Te-am urmat eu, neobosit, chiar şi în pământ sterp ?

Seirul şi muntele Paran, Sinaiul şi Sinul îmi sunt martorii !

Nu Ţi-am dăruit eu, oare, iubirea mea ? N-am fost eu, oare, alesul Tău ?

Atunci, de ce ai împărţit altora cinstea care era a mea ?

Îmbrâncită până spre Seir, izgonită până la Kedar,

Încercată în cuptorul Greciei.

Chinuită sub jugul din Babilon.

Mai este, oare, un alt Goel în afară de Tine ?

Şi mai este, oare, un alt prizonier al speranţei, în afară de mine  ?

Dă-mi puterea Ta şi eu Îţi voi da iubirea mea.

                                                             Yehuda  ha-Levi

ANEXA IV – SARAJEVO – O PATRIE INTERMEDIARĂ „VITREGITĂ”

Credem că este util să redăm un fragment dintr-un reportaj realizat, în timpurile noastre, la Sarajevo, de Karl-Markus Gauss, reportaj cuprins în cartea sa Die Sterbenden Europäer/Europeni pe cale de dispariţie. Titlul reportajului: ULTIMII, Sefarzii din Sarajevo.

Jurnalistul german a înregistrat mărturiile unor bătrâni sefarzi, locuitori ai Sarajevo-ului – „Ultimii”-, care au povestit cum nici pe evrei nu i-a ocolit tragedia acestui oraş, deşi n-au fost parte în nici un conflict, ci doar „victime colaterale ”.

Amara lor concluzie este aceea că oraşul care i-a găzduit timp de 500 de ani, ca o patrie binefăcătoare, s-a transformat, peste noapte, într-o „patrie vitregă”. Că, în mod tragic, istoria s-a repetat: după 500 de ani, urmaşii evreilor, expulzaţi de regii spanioli, s-au văzut, ei înşişi, în situaţia de a-şi pierde o patrie adoptivă.

Ce fusese Sarajevo pentru sefarzi, din 1492 până în 1992 ?

 „Sarajevo a fost, timp de mulţi ani, un centru sefard, lăudat şi cântat de acei evrei care, după ce au fost expulzaţi, în 1492, din Spania, de piosul rege Fernando şi de virtuoasa sa soţie Isabel, au fugit în toate părţile, şi de aceia dintre ei – un grup numeros- care s-au aşezat în Balcani. Timp de mai multe secole, Sarajevo a fost numit ’Yerusalayim chico’, adică, micul Ierusalim, de către locuitorii săi evrei, ai căror strămoşi veniseră,alungaţi din Spania, până în Imperiul Otoman, pe ţărmul celălalt al Mediteranei.

Un sultan inteligent numit Baiazid al II-lea le-a oferit expatriaţilor libertatea de religie, siguranţa drepturilor şi un viitor economic şi i-a primit cu fraza:’poate fi numit inteligent şi înţelept un rege care şi-a lăsat regatul să sărăcească ca să se îmbogăţească al meu?’» [107].

„Ultimii” sefarzi din Sarajevo spun, în acest reportaj, că oraşul fusese pentru evrei, până în 5 aprilie 1992, când a început războiul de dezmembrare a Iugoslaviei, micul Ierusalim, dar că, micul Ierusalim, patria ospitalieră până la război, se „vitregise”. Ce a însemnat această vitregie ?

  1. Un nou exil. Evreilor care au dorit să plece, li s-a oferit posibilitatea de a ieşi cu un convoi militar şi li s-a permis să emigreze în America, în Canada, în Israel, în Spania, unde  regele Juan Carlos anulase, în 1992, decretul de expulzare a evreilor din 1492.

Neaşteptat a fost, însă, faptul că odată cu ei au plecat şi alte câteva sute de persoane care „şi-au descoperit dintr-o dată iudaitatea”.

  1. Distrugere. Cartierul evreiesc, ca întreg oraşul, de altfel, a avut de suferit de pe urma bombardamentelor. Cimitirul evreiesc a fost minat şi transformat în bază de tragere de către lunetişti. Din 8 sinagogi au mai rămas doar 4.
  2. „Ştergerea memoriei”. Cel mai neaşteptat lucru a fost „ arderea pe rug a cărţilor ”, ca o dovadă că istoria, în mod tragic, se repetă. În 1992 soldaţii sârbi, voind parcă să termine ceea ce Biserica spaniolă începuse cu 500 de ani în urmă, au incendiat, aruncând bombe cu fosfor, Biblioteca Naţională din Sarajevo din Primăria Veche.

Biblioteca Naţională a ars împreună cu 600 mii de manuscrise, unele unice în lume. Erau lucrări de medicină, de ştiinţe naturale, de filosofie, în care se adunase ştiinţa multor erudiţi sefarzi, arabi si persani. Şi se întâmpla exact la 500 de ani după ce cardinalul spaniol Cisneros a ordonat să fie arse toate manuscrisele evreieşti şi arabe în Puerta de la  Birrambla din Granada.

***

           BIBLIOGRAFIE

  1. Binyamin me-Tudela: Sefer Masa’ot, Benjamin Tuterakoa: Bidaien Liburua, Benjamin de Tudela: Libro de Viajes, (s.l), ediţie trilingvă ebraică, bască şi spaniolă (s.n.), 1994. [108]
  1. J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin Fils de Jona de Tudele, en Europe, en Asie et en Afrique depuis l’Espagne jusqu’ à la Chine, Amsterdam 1734 – ediţie critică
  2. THE ITINERARY OF BENJAMIN OF TUDELA CRITICAL TEXT, TRANSLATION AND COMMENTARY BY MARCUS NATHAN ADLER, M.A. PHILIPP FELDHEIM, INC THE HOUSE OF THE JEWISH BOOK NEW YORK FIRST EDITION: LONDON 1907 published by PHILIPP FELDHEIM, Inc. 96 East Broadway , New York, N.Y. 10002/The Project Gutenberg EBook of The Itinerary of Benjamin of Tudela, http://www.gutenberg.net
  3. Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, Evreii Spanioli, pag. 187 în ed. românească publicată la ed. Hasefer, Buc. 2003
  4. Maurice-Ruben Hayoun, Maimonide sau celălalt Moise, ed. Hasefer, Bucureşti 1998
  5. Karl-Markus Gauss, Europeos en extinción, ed. POLIEDRO, 2002 Barcelona, capitolul LOS ÚLTIMOS, Los sefardíes de Sarajevo pag. 11-56/ Titlul original: Die Sterbenden Europäer

***

NOTE

[1] Principalele ediţii ale Cărţii Călătoriilor (Itinerariului lui Byniamin de Tudela) se găsesc la Anexa I.

[2] Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, Evreii Spanioli, pag. 187 în ed. românească publicată la ed. Hasefer, Bucureşti 2003.

[3] Mulţi editori, medievali şi moderni, au preferat numele de Itinerariul lui Binyamin de Tudela, preluând titlul primei traduceri în latină. A se vedea Anexa I.

[4] Johannes Buxtorff (1564-1629) a fost un cunoscut savant evreu german care a scris, printre altele: Manuale Hebraicum et Chaldaicum; Biblic Hebraica cum Paraphr. Chald. et Commentariis Rabbinorum;Tiberias, sive Commentarius Masoreticus; Lexicon Chaldaicum, Talmudicum, et Rabbinicum – în  J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 317.

[5] Joseph Scaliger (1540-1609) -filolog şi istoric francez, creatorul ştiinţei cronologiei – în  J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 317.

[6] Athanase Kircher, Oedip. Aegypt., vol, I, pag. 378, apud Wolff, 1,c. Athanase Kircher (1602-1680) reprezintă figura iezuitului-savant şi enciclopedist. În J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 318.

[7] Mr. de la Rocque, Voyage de Syrie et du Mont Liban T. 1, pag. 276. J.P. Baratier, Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam, 1734, pag. 318.

[8] În ebraică: „… ze ha-sefer mehubar me-devarim şe-siper iş ehad me-ereţ Navarra  şe-şmo rabbi Binyamin bar Yonah me-Tudila …” (Sefer Masa’ot, pag. 241)

[9] „Iş mevin ve-maskil ve-baal Tora ve-Halaha” (Sefer Masa’ot, pag. 242)

[10] De pildă revolta lui Al-Roi, datată de cercetători în 1160. A se citi articolul din Jewish Encyclopedia, bibliography Loeb, în „Rev. Ét. Juives ”, xvi. 215, xvii. 304 David Alroy.

[11] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag. 116

[12] în  „Sefer Yuhasín” (Cartea Genealogiilor), Cracovia, fol. 131, apud Constantin L’Empereur, Dissertatio ad Lectorem, pag.1, citat de J.P. Baratier în Voyages de Rabbi Benjamin, fils de Jona de Tudele, vol. II, Disseration I, Amsterdam 1734, pag. 3.

[13] Provinţia, în grafia autorului.

[14]  Sefer Masa’ot, pag. 242.

[15] Richard Gottheil şi Isaac Broyde, articolul Eldad ben Mahli Ha-Dani în Jewish Encyclopedia, ediţia online.

[16] Amparo Alba Cecilia, Geografía, historia y viajeros,Universidad Complutense de Madrid, la adresa electronică: www.seacex.es/documentos/ 07_saberes_3_ sefarad.pdf, p. 39.

[17]Oecoumene (în gr. ή οικουμένη) este un termen consacrat de istoricii şi de geografii greci şi înseamnă

„lumea locuită şi cultivată, lumea civilizată ”, prin opoziţie cu deşertul; sensurile sale posterioare sunt:

„pământul grec“, „pământul întreg, universul“ sau „imperiul roman”, cf. A. Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Paris, pag. 1356. Noi l-am folosit cu sensul de“ lumea locuită de evrei“.

[18] Succesorul lui Sancho al III-lea cel Mare, Alfonso VII el Emperador, a confirmat Fuero de Nájera la urcarea sa pe tron, în 1136. Decretul a mai fost confirmat de: Infantele Don Sancho el Bravo (Valladolid, 1282); Fernando IV de Castilla (Burgos, 1304); Alfonso XI (Burgos, 1332); Pedro I cel Crud (Valladolid, 1352); Enrique II de Trastámara (Burgos, 1367) şi Juan II de Castilla (Valladolid, 1420). Valentin de la Iglesia Duarte, Contenido y signification del Fuero de Nájera – la adresa electronică: www. vallenajerilla. com.

[19]  Hasday ibn Shaprut a fost ministrul de externe al califului Abd al Rahman al III-lea, primul calif autoproclamat al Cordobei, şi figura care şi-a pus amprenta asupra iudaismului european al secolului al X-lea. A avut un schimb epistolar cu Kaganul Kazarilor. El l-a vindecat de obezitate pe Sancho cel Gras, nepotul reginei Toda, care fusese detronat de nobilime din cauza aceste infirmităţi şi, implicit,vindecându-l, l-a ajutat să-şi recapete tronul.

[20] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introduccion: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag.120

[21] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introduccion: Ricardo Cierbide, pag.143

[22] idem

[23] Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Ricardo Cierbide, pag.138

[24] Există cercetători, precum Felipe Torroba Bernaldo de Quirós, v. Evreii Spanioli, care consideră că Yehuda ha-Levi era originar din Toledo.

[25] Caro Baroja, Los Judios en la España moderna y contemporánea I, Madrid 1961, pag. 37,  în Benjamin de Tudela, Libro de viajes, Introducción: Juan de la Cruz Alliaranguren,  pag. 118

[26] Prima cruciadă (1096-1099) a început cu masacrarea evreilor din oraşele de pe Rin, Köln şi Mainz.

[27] Dinastie berberă întemeiată de Abd al-Mu’min el Kumi, dar, născută dintr-o reformă religioasă care milita pentru unitate religioasă. Muwahhidun sau «Unitarienii» au cucerit Magrebul şi Andaluzia occidentală (Cordoba în 1148 şi Granada în 1154)  unde au stăpânit din 1147 până în 1269 şi unde au dus o politică de convertire forţată la islam. Deviza lor era: convertirea, exilul sau moartea. Familia lui Maimonide, de pildă, ca să evite convertirea forţată la islam sau martiriul, a ales calea exilului, de două ori: prima dată din Cordoba, în 1148, şi a doua oară din Fez, în 1165, după execuţia publică a rabinului – martir Yuda Ha Cohen ibn Sussan. De consultat Maimonide sau celălalt Moise de Maurice-Ruben Hayoun.

[28] „Emek Ha-bakha” este o cronică a masacrelor împotriva evreilor din timpul primei cruciade, scrisă de R. Yosef  Ha-Cohen din Avignon, fie în 1496 fie în 1598.

[29] I Regi 2,10

[30] Cântarea Cântărilor 2,12

[31] Libro de viajes, pag. 200

[32] R. Binyamin a făcut primul recensământ al evreilor din Evul Mediu, iar Sefer Masa’ot rămâne, până astăzi, unica sursă care dă un număr, mai mult sau mai puţin aproximativ, al evreilor din toată lumea. Deducem, de aici, că este posibil ca şi recensământul să fi fost unul dintre obiectivele misiunii sale.

[33] Libro de viajes, pag. 159/ Sefer Masa’ot, pag. 242

[34] Traducerea în greacă a lui Şem Tov – n.n.

[35] Libro de viajes, pag. 160/ Sefer Masa’ot, pag. 243

[36] Libro de viajes, pag. 160/ Sefer Masa’ot, pag. 243

[37] Libro de viajes, pag. 160. Redăm acelaşi fragment în original pentru a ilustra stilul concis şi „util” al  lui R. Binyamnin de a face însemnări: “ Ve me-şam arba parsaot le-Lunel. Ve şam kahul kodeş me-Israel metaaskim me-Tora iomam ve-laila. Ve şam rabeinu Meşullam ha-rev ha-gadol, z’’l, ve-hameşet bnav hahamim ghedolim ve-asirim: R. Yosef ve R. Yţhak…ve R. Aşer ha-peruş ha-nifreş me-enienei ha-olam ve-omed al ha-sefer iomam ve-laila ve-metaana ve-eino ochel basar. Ve haham gadol be-Talmud. Ve-R. Moşe ghisem ha-rev ve-R. Şmuel ha-zaken ve-R. Ulsarnu ve-R. Şlomo ha-cohen ve-R. Yehuda ha-rofe ben Tibon ha-sefardi ve-kol ha-baim me-Ereţ me-rahok lilmod Tora, hem  meparnasim oto ve-melamdim oto ve-moţin şam parnasa u-meme-eţel  ha-kahul kol imei  haiotem be-beit ha-midraş. Ve-hem anaşim hahamim ve-nevonim, keduşim, baalei-miţvot: Omdim be-pereţ le-kol ahihem ha-krovim ve-ha-rehokim ve-bah kahul ke-şaloş meot iehudim …”. (Sefer Masa’ot, pag. 243-244)

[38] Libro de viajes, pag. 160-161/ Sefer Masa’ot, pag. 244-245

[39] Sefer Masa’ot, pag. 245

[40] Libro de viajes, pag. 165

[41] Libro de viajes, pag. 165

[42] Libro de viajes, pag. 166

[43] Libro de viajes, pag. 168

[44] Libro de viajes, pag. 175

[45] Libro de viajes, pag. 186

[46] Libro de viajes, pag. 187

[47] Libro de viajes, pag. 192

[48] Libro de viajes, pag. 162

[49] Sefer Masa’ot, pag. 246

[50] Libro de viajes, pag. 162

[51] Libro de viajes, pag. 162/ Sefer Masa’ot, pag. 247

[52] Libro de viajes, pag. 167

[53] Libro de viajes, pag. 167

[54] Libro de viajes, pag. 168

[55] Libro de viajes, pag. 168

[56] Libro de viajes, pag. 168

[57] Libro de viajes, pag. 168

[58] Libro de viajes, pag. 167

[59] Libro de viajes, pag. 167

[60] Libro de viajes, pag. 166

[61] Libro de viajes, pag. 167-167

[62] Libro de viajes, pag. 167

[63] Libro de viajes, pag. 167

[64] Libro de viajes, pag. 181

[65] Libro de viajes, pag. 179

[66] Libro de viajes, pag. 179-180

[67] Libro de viajes, pag. 181

[68] Libro de viajes, pag. 181 şi Sefer Masa’ot pag. 279

[69] Libro de viajes, pag. 181-182 şi Sefer Masa’ot pag.278-279

[70] Libro de viajes, pag. 183

[71] Libro de viajes, pag. 201; o redăm şi în original: „Ve-hem talmidei-hahamim ein cmotam be-kol ha-areţ.Oskim be-Tora iomam ve-laila.Ve-hem baalei-miţvot ve-baalei-aksania le-col over ve-şev.Ahim ve riim im kol ahim ha-iehudim“ (Sefer Masa’ot pag. 321).

[72] Libro de viajes, pag. 170 şi Sefer Masa’ot pag. 261

[73] Libro de viajes, pag. 171

[74] Deut. 11,29: „Când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela, în care mergi ca să-l moşteneşti, atunci să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim şi blestemul pe muntele Ebal» .

[75] Vezi Iosua 24,32.

[76] Libro de viajes, pag. 171 şi Sefer Masa’ot pag. 262

[77] Libro de viajes, pag. 172

[78] Sefer Masa’ot pag. 264

[79] Libro de viajes, pag. 172 şi Sefer Masa’ot, pag. 264

[80] Libro de viajes, pag. 174

[81] Libro de viajes, pag. 174

[82] „Leh leha” – Geneză 12,1

[83] ha-ivri, ha-ivrim (evreu, evrei) provine din verbul „avar”, a trece, a traversa.

[84] Libro de viajes, pag. 178

[85] Libro de viajes, pag. 184-185 şi Sefer Masa’ot, pag. 284-285

[86] Libro de viajes, pag. 197

[87] Libro de viajes, pag. 164

[88] Libro de viajes, pag. 170

[89] Libro de viajes, pag. 176

[90] Libro de viajes, pag. 193. Qulam, azi Quilon sau Kollam este port pe coasta Malabar din sud-vestul Indiei.

[91] Libro de viajes, pag. 197

[92] Libro de viajes, pag. 169

[93] Specialiştii afirmă că nu se cunoaşte locul unde a fost îngropat Yehuda ha-Levi, dar R. Binyamin îl „descoperă” – simbolic poate, lângă Marea Kineret, „patria” bibliştilor.

[94] Jewish Encyclopedia, bibliography Loeb, in Rev. Ét. Juives, xvi. 215, xvii. 304 David Alroy.

[95] Libro de viajes, pag.189

[96] Libro de viajes, pag.188

[97] Maurice-Ruben Hayoun Maimonide sau celălalt Moise,pag. 68

[98] Libro de viajes, pag. 186

[99] I Regi 2,10

[100] Libro de viajes, pag. 200-201

[101] Lista ediţiilor şi a traducerilor medievale şi clasice ale Cărţii Călătoriilor a fost întocmită de J.P. Baratier în Dissertation I, în Voyages de Rabbi Benjamin…, pag. 314-315.

[102] Libro de viajes, Introducción, pag. 116

[103] IV Regi cap. 18, 9-11

[104] Psalmul 73,10

[105] Libro de viajes, pag. 188-190 şi Sefer Masa’ot, pag.291

[106] Libro de viajes, Introduccion, pag. 125/ www.morim.com, http://www.piyut.org.il

[107] Karl-Markus Gauss, Europeos en extinción,/Europeni pe cale de dispariţie/ ed. POLIEDRO, 2002 Barcelona, capitolul LOS ÚLTIMOS, Los sefardíes de Sarajevo/ ULTIMII, Sefarzii din Sarajevo.

[108] Ediţia a fost publicată prin grija Guvernului Navarrei, cu sprijinul Departamentului Prezidenţial al Guvernului Navarrei. Traducerea în spaniolă aparţine profesorului José Ramón Magdalena Nom de Déu.

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA

30 martes Jul 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

antichitate, arheologie, Baptisteriu, bazilică, biserică, botez, crețtinism, Ierusalim, istorie, Mangalia, ruine, synthronos, tron episcopal, vestigii

BAPTISTERIU 1

Cum se botezau străromânii în primii ani de creștinism liber

 Baptisteriul lipit de zidul de nord

Dacă mergeţi în vacanţă la Mangalia aveţi privilegiul de a putea vedea ruinele unui mare Baptisteriu.

Este din secolul al IV-lea d. Hr. şi se află pe colina de lângă hotelul Paradiso, foarte aproape de faleză.

Din păcate, este tot ce a mai rămas dintr-o mare bazilică paleo-creştină care trebuie că a fost construită imediat după Edictul de la Mediolanum/Milano, din 313, aşadar imediat după ce Constantin cel Mare le-a permis creştinilor din întreg imperiul roman să-şi practice religia.

Baptisteriul a fost descoperit în 1915 de arheologul şi profesorul D. M. Teodorescu, dar colegul său, Orest Tafrali, este cel care l-a scos la lumină în 1924.

Baptisteriul este lipit de zidul nordic de apărare şi cuprinde câteva bazine baptismale, o cisternă (un bazin în care se aduna apa de ploaie), un bothros (adică un puț sacru unde se aruncau obiectele sacre, sparte, folosite în temple), un puţ, un atrium, drumul sacru (în trepte) și tronul episcopal.

M.  Teodorescu a crezut că ruinele sunt ale unei bazilici paleocreştine (de tip sirian), dar, de fapt, aşa cum arată situl, așezat pe panta unei coline, ele sunt doar ale Baptisteriului bazilicii care, cel mai probabil, se află sub drum și sub piscina hotelului Paradiso.

BAZIN 1

BAZIN 2

BAZIN 3

BAZIN 4Foto: bazine de botez, Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

ATRIUM 2Foto:  Atrium, Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

De ce un complex baptismal ?

În secolul al IV-lea (după anul 313) multe biserici paleo-creştine (numite bazilici) aveau mai multe bazine de botez: pentru bărbaţi, pentru femei, pentru copii, pentru că, în primele două secole după Edict, oamenii se botezau cu miile în toate oraşele imperiului roman.

Şi cum, tot în primele două secole de la Edict, botezul se făcea doar de trei ori pe an: de Crăciun sau/şi de Bobotează,  de Paşte sau/şi de Rusalii, primele biserici, mai ales în centrele episcopale, aveau câte bazine le trebuiau… patru, cinci, şase…

Așa sunt și bazilicile dobrogene de la Callatis/Mangalia, Argamum și Axiopolis (prof. Ene Braniște).

Bazinele se construiau lângă biserică, să spunem, în curtea bisericii, mai ales în centrele episcopale, desigur din motive practice, dar şi pentru că nu le era îngăduit celor nebotezați să intre în casa Domnului.

Bazinele semănau foarte mult cu cele de lângă Templul din Ierusalim, numite mikvaot, unde se scăldau pelerinii ca să se purifice înainte de a intra în Templu, dar şi cu termele romane (băile publice).

Bazinele de la Mangalia nu erau adânci, pentru că botezul nu mai era o scufundare în apă (ca în apele Iordanului), ci mai degrabă o stropire simbolică cu apă. Trebuie că aveau un acoperiş susţinut de coloane şi că erau înşirate de-a lungul atrium-ului unde, probabil, ieşeau cei ce tocmai primiseră botezul. De asemenea, înainte de a intra în „scăldătoare”, catehumenii se lepădau de vechea credinţă… păgână şi rosteau… profesiunea de credinţă, probabil în grupuri, într-o încăpere cu coloane, un fel de pridvor al… întregului Baptisteriu.

Este posibil ca acest mare Baptisteriu să fi fost ridicat pe locul unui templu construit la adăpostul zidului de nord al cetăţii, în secolul al IV-lea î. Hr.

PUȚ 1

PUȚ 2Foto: Bothros/puț de apă ? Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

Iată și cum arătau bazinele de purificare/mikvaot pentru pelerini, construite lângă Templul din Ierusalim. Situl se numește, astăzi, Parcul Arheologic din Ierusalim și face parte din Centrul-Muzeu Davidson (Davidson Center, Jerusalem Archaeological Park. Este „lipit” de Zidul Plângerii/Zidul de Vest:

IER 1

IER 2

IER 3

IER 4

IER 5

IER 6

IER 7

IER 8

IER 10

IER 9Foto: bazine/mikvaot , Parcul Arheologic din Ierusalim, arhiva autoarei

Tronul episcopal

După botez, noii creștini mergeau dinaintea tronului episcopal să fie unși de episcop cu mir sfânt ca să poată participa apoi la euharistie și să primească prima împărtășanie. Să se integreze în comunitatea creștină. Un tron din piatră care imita tronul împăratului.

Uneori tronul episcopal nu se afla în biserică/bazilică, ci în incinta Baptisterium-ului, ca la Callatis/Mangalia care, pe vremea aceea era un centru episcopal.

TRON 1

TRON 2

TRON 3Foto: Tronul episcopal cu synthronos-ul semicircular cu trei scaune. Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

TRON PARȚIAL 2

TRON PARȚIALFoto: Tronul episcopal,  Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

SYNTHRONOS CU SCAUN 1

SYNTHRONOS CU SCAUN 2

SYNTHRONOS 1

SYNTHRONOS 2Foto: Synthronos-ul semicircular cu trei scaune. Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

SYNTHRONOS 3Foto: Synthronos-ul semicircular cu trei scaune, văzut din spate. Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

DROMOS 2

DROMOSFoto: Dromos-ul sau Calea Sacră specifică templelor grecești, Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

Din păcate, bazilica n-a fost scoasă la lumină și n-a fost reconstruită niciodată: Callatis romană și apoi bizantină a fost distrusă la începutul secolului al VII–lea de avari şi slavi, apoi cucerită în 1402 de turci și dominată de mangali, tribul de tătari din Crimeea care i-au dat și numele, se pare.

Iarăși, din păcate situl de pe colină, ascuns în spatele unor case și de hotelul Paradiso, este împrejmuit cu un gard rupt și pare părăsit și profanat de gunoaie. Pe nicăieri nici o tăbliță care să-ți spună ce au fost odată acele pietre…

SIT 2Foto: Baptisteriul din Mangalia, vedere laterală, arhiva autoarei

SIT 1Foto: Baptisteriul din Mangalia, arhiva autoarei

LUCRĂRI CONSULTATE
Ene Braniște, Liturgica generală, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2002
Konstantinos Kallinikos, Templul creștin, Ed. Grigoris, Atena, 1969

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis

01 jueves Mar 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Biserica Sfântului Mormânt, biserică, credință, Ierusalim, Israel, Knesset, Netanyahu, religie, Tzachi Hanegbi

SF MORMANT 1

Bras de fer Primăria Ierusalimului și custozii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt s-a deschis în această dimineață la ora 4, după ce timp de trei zile a fost închisă în semn de protest față de noua politică fiscală a Israelului față de Biserica creștină.

Duminică, 25 februarie, la prânz, cei trei capi ai bisericilor creștine care administrează în comun Sfântul Mormânt din Ierusalimul de Est, Patriarhul grec, Teofil al III-lea, Custodele Țării Sfinte, Francesco Patton, și Patriarhul armean, Nourhan Manougian – au decis să închidă Biserica Sfântului Mormânt pe timp nedeterminat.

Pentru că, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentul israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție –ar fi aprobat proiectul de lege, ministrul de finanțe ar fi fost autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că ar urma să se aplice retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Dar, marți după amiază, după două zile de așteptare plină de tensiune, de rugăciuni și de proteste ale sutelor de pelerini, în fața porților închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, biroul primului-ministru a dat un comunicat în care anunța că toate noile măsuri fiscale, anunțate la începutul acestei luni, se suspendă și că sunt înghețate dezbaterile proiectului de lege privind exproprierile.

Arieratele Bisericilor creștine – aceste datorii apărute peste noapte au și devenit arierate! – s-ar ridica, conform municipalității Ierusalimului, la 150 de milioane de euro. Aceștia sunt exact banii cu care Biserica își poate finanța/susține opera socială.

La cererea celor trei lideri creștini, primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu și primarul Ierusalimului, Nir Barkat, au decis să creeze un grup de lucru, condus de ministrul cooperării regionale Tzachi Hanegbi, care urmează să studieze legislația în materie de vânzări de terenuri în Ierusalim și să negocieze cu Bisericile găsirea unei soluții în disputa creată de intenția primăriei de a le impozita proprietățile comerciale – a anunțat biroul premierului.

Între timp se suspendă adoptarea oricărei legi în acest domeniu.

Cei trei lideri creștini au salutat, într-o declarație comună, invitația premierului Netanyahu la dialog.

„Îi mulțumim Domnului pentru declarația făcută astăzi de primul-ministru Netanyahu și ne exprimăm întreaga recunoștință față de toți cei care lucrează neobosit pentru a susține prezența creștină în Ierusalim și pentru a (-i) apăra status quo-ul. (…) După intervenția constructivă a primului-ministru, Bisericile sunt nerăbdătoare să lucreze împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul, ca să ne asigurăm că orașul nostru sfânt, unde creștinii se străduiesc tot timpul să facă față provocărilor, va rămâne un loc unde cele trei religii monoteiste (iudaismul, islamul și creștinismul) pot viețui și prospera împreună” – se arată în comunicatul de ieri, marți, 27 februarie, al celor trei lideri creștini.

Pe de altă parte, iată ce spune în declarația emisă de cabinetul său, primul-ministru: „Israelul este mândru să fie singura țară din Orientul Mijlociu în care creștini și credincioși de toate credințele au libertatea totală de a avea o religie și de a apaține oricărui cult. Israelul este căminul unei comunități creștine înfloritoare și sunt bineveniți la noi prieteni creștini din toată lumea.”

Premierul Netanyahu s-a implicat personal în această criză după ce a înțeles că închiderea Bisericii Sfântului Mormânt ar putea provoca importante prejudicii diplomatice Israelului și după ce Iordania și palestinienii au proclamat că ea e un semn clar că Israelul „amenință prezența creștinilor în Țara Sfântă”.

Un purtător de cuvânt al președintelui palestinian Mahmoud Abbas a chemat Israelul să anuleze total și pentru totdeauna noile măsurile fiscale impuse Bisericilor creștine, măsuri care „vor duce la escaladarea tensiunii și instabilității”.

Bisericile creștine sunt cel mai mare proprietar de pământuri din Ierusalim. Ele s-au bucurat, până acum, de scutire totală de taxe/impozite nu numai pentru toate locurile de cult (biserici, capele), care nu intră sub incidența noii politici fiscale, ci și pentru toate centrele lor comerciale (hoteluri, restaurante, cămine pentru pelerini, magazine) și sociale (școli, orfelinate, azile).

Municipalitatea Ierusalimului afirmă că proiectul de lege privitor la exproprieri are ca scop să-i protejeze pe miile de locuitori ai Ierusalimului, ale căror case se află pe pământurile deținute și vândute de Bisericile creștine, în principal de cea ortodoxă greacă, unor investitori particulari… care n-au făcut cunoscut ce vor să facă cu ele.

Lucru care-i face pe acești foști chiriași ai Bisericii să se teamă pentru viitorul lor și să creadă că vor fi siliți să-și părăsească casele, după expirarea contractului de închiriere, pentru că noii proprietari-investitori au proiecte mai rentabile.

Acum două săptămâni Primăria Ierusalimului a anunțat miniștrii de Finanțe, Interne și Externe precum și cabinetul primului-ministru că va începe strângerea de taxe în valoare de 650 de millioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) de la 887 de proprietăți aparținând Bisericilor creștine, proprietăți altele decât locașurile de cult, și că nu a făcut-o până acum pentru că statul nu i-a permis.

Într-o declarație făcută după închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, ea a salutat eforturile care se depun pentru soluționarea crizei impozitelor și a subliniat că e hotărâtă să rezolve problema datoriilor și plata impozitelor pe viitor, în conformitate cu legea, pentru binele locuitorilor/rezidenților Ierusalimului”.

Lucru pe care Bisericile creștine îl consideră un plan care încalcă o veche tradiție și vechi înțelegeri între Ierusalim și Biserică. Pe scurt, status quo-ul Bisericii în Orașul Sfânt!

Primarul orașului, Nir Birkat, a spus, ieri, pentru Associated Press că dorește să negocieze „in the right way» –așa cum e drept și cinstit – și că decizia lui de a impozita bunurile comerciale, aducătoare de profit, ale Bisericii este o practică comună în toată lumea.

Lucrul cel mai important este că părțile au fost de acord să negocieze !

Galerie foto

PELERINI SF MORMANTPelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după deschidere, Ierusalim, 28 februarie 2018

SF MORMANT 3Pelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după închidere, Ierusalim, 27 februarie 2018

SF MORMANT 7

SF MORMANT 5

SF MORMANT 4

SF MORMANT 6

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile

26 lunes Feb 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Biserica Sfântului Mormânt, Ierusalim, Israel, Nir Barkat, Rachel Azaria, Teofil al III-lea, Wadi al Husein

BISERICA SF MORMANT 1Pelerin rugându-se în fața ușilor închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, 25 februarie 2018

În prima săptămână a Postului Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, Biserica Învierii din Ierisalim s-a închis

Sute de pelerini veniți din lumea întreagă, unii pentru prima dată, să viziteze Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-au rugat, îngenunchiați, ieri, în fața porților ei închise!

În Duminica Ortodoxiei și în prima săptămână a Postului Mare, cei trei lideri ai Bisericilor Creștine din Ierusalim au închis Biserica Sfântului Mormânt/ a Învierii – lucru nemaivăzut vreodată în timp de pace ! Nici sub ocupația otomană nici în timpul mandatului britanic. Cu o excepție: în 1990  Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă, timp de o zi, odată cu alte biserici și locuri sfinte creștine, în semn de protest față de instalarea unor coloni evrei în apropierea ei (Biserica se află în Ierusalimul de Est !)

Pelerini în fața porților de lemn, încuiate, ale Bisericii Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie 2018

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teofil al III-lea, Custos-ul, Francesco Patton (Custodele franciscan al Țării Sfinte) și Patriarhul Bisericii Armene, Nourhan Manougian – unicii custozi ai Sfântului Mormânt –  au decis, de comun acord, să închidă ieri, pe la prânz, Biserica Sfântului Mormânt… sine die… pe timp nedeterminat.

Ei protestează astfel față de noua politică fiscală/de taxe a guvernului Israelian, împovărătoare, chiar pauperizantă, impusă Bisericii creștine și, totodată, față de proiectul de lege al exproprierii, pe care le numesc un atac fără precedent îndreptat asupra creștinilor și, desigur, împotriva Bisericii creștine din Israel.

În declarația lor comună ei au denunțat „campania sistematică dusă împotriva Bisericilor și a comunității creștine în Țara Sfântă” … o campanie care „a atins acum punctul culminant sub forma unei legi discriminatorii și rasiste a cărei unică țintă este proprietatea comunității creștine în Țara Sfântă”. Tot în declarația de ieri, cei trei custozi ai Mormântului lui Iisus Hristos au spus „Asta ne reamintește de toate legile de aceeași natură impuse evreilor în perioadele întunecate, în Europa”.

Poster pe Biserica Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie, 2018

Momentul pe care l-au ales este de un simbolism copleșitor: la începutul Postul Paștelui și… în Duminica Ortodoxiei – ziua de comemorare a restabilirii cultului icoanelor și a luptei împotriva iconoclasmului !

Concret, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentului israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție – va aproba proiectul de lege, ministrul de finanțe va fi autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că se va aplica retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Discuțiile comisiei au fost, însă, amânate cu o săptămână, în urma închiderii Bisericii Sfântului Mormânt și în urma protestelor de stradă organizate de comunitatea creștină din Orașul Sfânt.

Noua lege – promovată de Rachel Azaria de la partidul de centru Kulanu – Noi toți – ar face, pe de o parte, ca Biserica să găsească greu cumpărători, de acum înainte, pentru proprietățile ei imobiliare pe care ar dori să le vândă, dar și să plătească despăgubiri celor cărora le-a vândut terenuri, confiscate/expropriate de statul israelian.

Liderii creștini au subliniat că scopul acestei legi și al noilor măsuri fiscale este slăbirea, diminuarea prezenței creștine în Ierusalim și în Israel, Țara Sfântă.

Cu câteva săptâmâni în urmă, municipalitatea din Ierusalim a ridicat scutirea de taxe pentru proprietățile/bunurile comerciale ale Bisericii, care nu sunt locuri de cult și care desfășoară o activitate comercială: magazine, hoteluri, cămine pentru pelerini, restaurante, abrogând o lege în vigoare de 50 de ani.

Primarul Ierusalimului, Nir Barkat, a scris pe Twitter că era ilogic ca proprietățile comerciale ale Bisericii – hoteluri, magazine – să se bucure, în continuare, de scutire de impozite. „Să fie clar – a scris el – nu vorbim de locașuri de cult, care vor rămâne, în continuare, scutite de taxe pe properietate, conform legii”.

Totuși, am spune noi, din aceste activități comerciale Biserica/Bisericile creștine din Ierusalim supraviațuiau și-și puteau îndeplini misiunea.. bunului samaritean, misiunea socială !

Nir Barkat a spus, deasemenea, că Bisericile creștine datorează Ierusalimului 650 de milioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) pentru taxele necolectate pe proprietășile bisericești. De ce o sumă atât de mare ? Pentru că Biserica este cel mai mare proprietar de pământ în Ierusalim și cel mai mare vânzător de terenuri către firmele imobiliare/real estate.

Fapt este că primăria Ierusalimului a înghețat activele Bisericii pentru aceste miloane de șekeli…  neplătite, considerate impozite pe bunuri imobiliare: cămine de pelerini, școli, centre religioase, orfelinate, centre comerciale. Impozite punitive – spun specialiștii – impuse retroactiv !

Să se aștepte, oare, Biserica creștină să primească ștergerea acestei uriașe datorii și poate renunțarea la legea exproprierilor/confiscărilor/secularizării averilor bisericești în schimbul recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului ?

Cât despre vânzări, cele mai multe ternuri vândute – aproape 125 de acri (un acru are 4.047 m²) sunt în cartierele centrale din Ierusalim, Rehavia, Talbieh și Nayot.

Se pare că aceste vânzări către cumpărători necunoscuți i-ar pune pe jar și pe evrei și pe palestinieni. Pe de o parte, palestinienii se tem că ele vor duce la colonizarea de către israelieni a Ierusalimului de Est, în timp ce evreii sunt îngrijorați cu privire la intențiile pe care le au dezvoltatorii privați cu proprietățile vândute lor de Bisericile creștine.

Arabul Wadi al Huseini, paznicul cheilor Bisericii Învierii, unica persoană care poate descuia și încuia, deschide și închide, în fiecare zi, poarta Bisericii Învierii/a Sfântului Mormânt a pomenit de motive politice. El a declarat ziariștilor ieri: „Grecii, catolicii și armenii mi-au cerut să închid biserica, așa că le-am cerut oamenilor să iasă și am închis-o. Sper că problema se va rezolva cât mai curând. Niciodată Biserica Sfântului Mormânt nu s-a închis din motive politice”.

Să se fi referit la faptul că, cartierul creștin și Biserica Sfântului Mormânt se află în Ierusalimul de Est, palestinian, anexat ilegal de Israel – după cum consideră comunitatea inetranțională ?

Oricum, să sperăm că pe 7 aprilie (pe 8 ortodocșii sărbătoresc Paștele), în Sâmbăta Mare, Sfânta Lumină se va coborî și va aprinde vata de pe Sfântul Mormânt… în prezența Patriarhului grec și, mai ales, în prezența pelerinilor … în biserică.

Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea anunță, alături de Custos-ul franciscan și de Patriarhul armean,  închiderea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim – 25 februarie 2018

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA…

03 miércoles Ene 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Balfour, evrei, Ierusalim, Israel, Palestina, palestinieni, stat evreu, stat palestinian

Ierusalim – capitală: aspirația milenară a evreilor !

Gestul lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel a surprins, dar nu a uimit. Președintele american a pus în aplicare un act aprobat de Congresul SUA pe vremea când Trump nu era decât un om de afaceri și nu se gândea, încă, la vreo carieră politică.

Spre deosebire de Obama, Trump a avut curajul să facă acest pas…
… 1. datorită relațiilor cordiale pe care le are cu elitele israeliene și evreiești (are chiar un ginere evreu, Jared Kuchner, care este Consilierul său Superior la Casa Albă)  și…
… 2. în urma presiunii exercitate de importantul segment electoral pe care îl reprezintă creștinii evangheliști (li se mai spune și fundamentaliști sau sioniști) din Statele Unite. Aceștia consideră că a doua venire a lui Iisus este iminentă și că, printre semnele care ar anunța această sosire, se află revenirea Ierusalimului la condiția de capitală a iudeilor.

Pelerinaj Ierusalim 2023 - Pret excursie Ierusalim - Tara sfanta

Ierusalim, Zidul plângerii (Ha-Kotel ha-maaravi) și Esplanada Moscheilor

Pe la mijlocul secolului trecut, când Israelul și-a declarat independența, mai bine zis, când a reapărut ca stat independent după două milenii de absență istorică, milenii în care urarea de Anul Nou a evreilor din toată lumea a fost: ȘI, LA ANUL, LA IERUSALIM!, țările vecine au declanșat, imediat, un război de nimicire.

Pentru Ierusalim era prevăzut un statut internațional: orașul urma să fie administrat de ONU.

Dar, acel război din 1948 al vecinilor noului Israel a împiedicat punerea în practică a statutului internațional al Ierusalimului.

Astfel că, după încetarea focului, Israelul controla partea occidentală a Orașului Sfânt, iar Iordania, partea răsăriteană.

Chiar în acel an, Israelul a declarat Ierusalimul ca fiind capitala sa. Comunitatea internațională, însă, i-a respins în bloc această pretenție. Capitala recunoscută era Tel Aviv-ul.

O evoluție semnificativă s-a produs în iunie 1967, cu Războiul de Șase Zile.

Între timp, în 1956, mai avusese loc un război arabo-israelian.

În acel an, 1967, Israelul a declanșat un atac preventiv împotriva Egiptului. Serviciile sale secrete aduceau informații certe că Egiptul făcea ultimele pregătiri pentru a invada Israelul.

Siria, și ulterior Iordania, s-au alăturat  luptelor de partea Egiptului.

În urma unor victorii spectaculoase, între 5 și 10 iunie, israelienii au ocupat Fâșia Gaza și toată Peninsula Sinai, de la Egipt, Înălțimile Golan, de la Siria, și Cisiordania (Iuda și Samaria) de la Iordania, dar, mai ales, Ierusalimul, orașul întreg.

Mordechai Gur, generalul care a condus trupele israeliene care au pătruns în centrul vechi al Ierusalimului și care a făcut celebrul anunț la radio: MUNTELE TEMPLULUI ESTE ÎN MÂINILE NOASTRE ! (HAR HA-BAIT BE IADEINU !) avea să spună unor jurnaliști occidentali (și avem mărturia jurnalistului spaniol Ismael Medina Cruz): „Este o zi mare pentru noi, dar să știți că este o zi tristă, deoarece noi nu vom mai pleca niciodată de aici!”

În zilele noastre, primul ministru Biniamin Netanyahu a reformulat fraza lui Mordechai Gur: „Niciodată nu vom mai permite ca Ierusalimul să fie divizat!”

Războaiele arabo-israeliene au dizlocat populații: sute de mii de palestinieni – inițial 710.000 – au luat calea refugiului.

Acum, prin țările unde s-au refugiat, sunt vreo 6 milioane. Și au acte de proprietate – sunt un coșmar ! – asupra unui enorm procent din suprafața Israelului.

Pe de altă parte, sute de mii de evrei din țările arabe au fost nevoiți să plece, deoarece nu mai erau în siguranță.

Comunitatea internațională a stat, practic, de o parte: israelienii și palestinienii sunt cei care trebuie să negocieze ! Ei trebuie să se înțeleagă și ei trebuie să ajungă la pace !

Dar, de fapt, cu toate acordurile de la Camp David și de la Oslo, părțile nu vor să negocieze

US-ISRAEL-PALESTINE-OSLO ACCORDS

Shimon Peres semnează acordurile de la Oslo. În spate: Itzhaac Rabin, Bill Clinton și Yassir Arafat (AFP)

Cu toată modestia, dar, singurul succes palpabil în problema păcii în Orientul Apropiat a fost obținut grație bunelor oficii ale României: românii  au fost cei care au mediat împăcarea istorică dintre Egipt și Israel -din inamici au devenit aliați. Spectaculosul voiaj al președintelui egiptean Anuar al Sadat în Israel, în 1977, în plină stare de beligeranță între cele două țări, a fost pregătit în București și s-a datorat diplomaților români, în frunte cu Ștefan Andrei.

Anuar al Sadat conversand cu Golda Meir si Shimon PeresAnuar al Sadat conversând cu Golda Meir și Shimon Peres

STEFAN ANDREIȘtefan Andrei

Palestinienii cer încetarea colonizării teritoriilor lor ca precondiție pentru a negocia.

Israelienii nu acceptă precondiții.

Dar, iată că, în ultimul timp, și ei pun precondiții: cu toate că palestinienii au recunoscut dreptul la existență al statului Israel, acest lucru nu mai e suficient: ei trebuie să recunoască CARACTERUL EVREIESC AL STATULUI ISRAEL.

Aceasta înseamnă, de fapt, că cei 6 milioane de palestinieni refugiați prin lumea întreagă nu ar mai avea dreptul să se întoarcă la locurile lor de baștină, unde au proprietăți. În plus, a mai apărut o precondiție „de ultimă oră”: ei trebuie să recunoască Ierusalimul ca fiind capitala Israelului.

Pentru o vreme, SUA nu vor mai fi percepute ca o țară imparțială în privința soluției problemei palestiniano-israeliene.

Uniunea Europeană are o poziție total diferită de cea exprimată de Donald Trump în privința Ierusalimului.

Vocile care s-au auzit în legătură cu mutarea unor ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim au exprimat o realitate evidentă: sediul ambasadelor este la Tel Aviv, dar mulți diplomați locuiesc la Ierusalim, deoarece în acest ultim oraș se află toate instituțiile centrale ale statului Israel: Parlamentul, Guvernul, Ministerul de Externe etc…

Între Tel Aviv și Ierusalim sunt, în linie dreaptă, mai mult de 50 de kilometri…

https://www.nationsonline.org/maps/Political-Map-of-Israel.jpg

Israelul astăzi, teritoriile palestiniene și Înălțimile Golan

Mutarea ambasadei la Ierusalim nu înseamnă automat și recunoașterea orașului ca fiind capitala Israelului. În privința aceasta, țările UE vor vorbi la unison și vor avea o poziție comună.

În plus, Uniunea Europeană este, acum, în mai mare măsură (a rămas singura entitate capabilă!) să medieze eficient între israelieni și palestinieni, deoarece s-a creat o polarizare înternațională, o încleștare care a divizat și mai mult Orașul Sfânt. Acum sunt două capitale în unul și același oraș. Două săbii în aceeași teacă.

Cum vor evolua lucrurile?

Toate documentele ONU vorbesc de soluția a două state: unul isrelian și celălat palestinian.

Cel palestinian ar avea două teritorii fără continuitate între ele: Cisiordania și Gaza. Gaza este „o contribuție abilă” a Egiptului.

Israelianul de rând consideră că Iuda și Samaria, adică teritoriile palestiniene cunoscute sub denumirea internațională de Cisiordania, au fost și vor fi etern ale Israelului, în baza unor drepturi istorice. Cu atât mai mult Ierusalimul. Pare a fi o convingere foarte fermă.

Și totuși, nu este chiar atât de fermă !

Joi, 28 decembrie 2017, ziarul israelian Yediot Aharonot (în traducere: Știri de ultima oră) a publicat scrisoarea pe care zeci de adolescenți i-au adresat-o primului ministru, Biniamin Netanyahu, în care îl anunță că ei vor refuza să se înroleze în armată (în Israel, serviciul militar este obligatoriu atât pentru băieți cât și pentru fete!- n.n.) deoarece ei nu vor să participe la acțiunea de „ocupare și oprimare a poporului palestinian.”

Adolescenții critică politica guvernului și a armatei atât față palestinienii care trăiesc în Cisiordania și Gaza, cât și față de minoritatea arabilor palestinieni care sunt cetățeni ai statului Israel. Așa zisa „situație temporară” este tărăgănată de mai mult de 50 de ani, iar noi nu vom da nici o mână de ajutor în acest sens – continuă scrisoarea. Semnatarii fac apel ca și alți adolescenți să-și reconsidere atitudinea fața de serviciul militar: „Nu acceptăm să fim recrutați și să servim într-o armată aflată în afara valorilor păcii, dreptății și egalității, pentru că conștiința noastră ne spune că există o altă realitate pe care am putea să o creăm împreună. Adresăm un  apel  tuturor celor de vârsta noastră să se întrebe: va lucra serviciul militar în direcția acestei realități ?”

Scrisoarea adolescenților critică aspru ceea ce ei numesc „incitarea instituțională intenționată împotriva palestinienilor de ambele părți ale Liniei Verzi”, linia de demarcație dintre forțele israeliene și arabe cu care s-a încheiat războiul arabo-israelian din anul 1948.  „Noi, băieți și fete de vârsta recrutării din diferite regiuni ale țării și de diferite condiții sociale și economice refuzăm să credem în incitarea sistematică și refuzăm să fim brațul guvernamental al opresiunii și ocupației.”

Această trezire a adolescenților israelieni poate fi un indiciu că în cultura războinică a supraviețuirii apar noi criterii ale păcii, mai morale și mai umane, mai aproape de salutul pe care îl practică zilnic semiții între ei, fie că își spun SALAM !, fie că își spun ȘALOM ! Tot PACE înseamnă.

***

Declarația Balfour – primul document oficial internațional care a dus la crearea statului Israel

 Stimate Lord Rothschild,

Cu o deosebită plăcere vă transmit, din partea Guvernului Majestății Sale, următoarea declarație de simpatie cu aspirațiile
evreiești sioniste, declarație care a fost trimisă Cabinetului și care a fost aprobată de acesta.

„Guvernul Majestății Sale vede favorabil stabilirea în Palestina a unei vetre naționale pentru poporul evreu și se va strădui din toate puterile să faciliteze îndeplinirea acestui obiectiv, înțelegându-se foarte clar că nu se va face nimic care să prejudicieze drepturile civile și religioase ale comunităților ne-evreiești care trăiesc în  Palestina sau drepturile și statutul politic de care se bucură evreii în orice altă țară”.

V-aș fi recunoscător dacă ați aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste.
Arthur James Balfour

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele

30 jueves Mar 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

alabastru, Eanghelii, femeia păcătoasă, Ierusalim, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, pericopă evanghelică, ucenici

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 7

Iubirea… cel mai bun preț de răscumpărare a păcatelor !

Tot două pericope (Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50) se citesc și în această duminică la liturghie: prima despre regula Conducătorului într-o comunitate creștină: grija/slujirea aproapelui… și cea de-a doua despre cum i se iartă păcatele unei femei… păcătoase pentru iubirea, căința și schimbarea ei totală.

Iată prima pericopă:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

 Iată și varianta lui Matei:

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

DEISIS 1Deisis, Sfânta Sofia, Constantinopol/Istambul

Iisus și cei doisprezece ucenici sunt pe drum spre Ierusalim (urcă, spune textul, pentru că Ierusalimul este așezat pe dealurile stâncoase ale Iudeii/Muntele Templului și Muntele Măslinilor). Iisus știe de ce merg în Orașul Sfânt, nu și ei: El va fi răstignit și va învia, iar ei vor deveni martorii Învierii Sale.

Ucenicii erau năuciți: auziseră de la Maestrul lor că Dumnezeu îi va salva/mântui în curând, orice avea să însemne asta, că vor avea sute de familii (mame, tați, soațe, fii și fiice, frați, surori…) și sute de case și de ogoare, aici, pe pământ, în Israel, și viață veșnică în… veacul ce va urma, asta doar pentru că-și lăsaseră acasă familii și case… și-L urmaseră pe Iisus, ca să răspândească cu El vestea cea bună că a venit Împărăția lui Dumnezeu (în gr. Evanghelia). Și, nu în ultimul rând, Îl auziseră pe Maestrul lor spunându-le că ei, cei din urmă, vor fi cei dintâi!

Dar, mai presus de toate, Îl auziseră, pentru a treia oară, că va fi predat ierarhiei Templului/Sanhedrunului, Marelui Tribunal, că va fi omorât și că va învia a treia zi !

Cum să nu fie tulburați, cum să nu se frământe, încercând să înțeleagă lucruri ce păreau de neînțeles, și cum să nu se teamă de asemenea promisiuni și prevestiri… ciudate, nemaiauzite ?

Și totuși, ce simple le vor părea toate acestea în curând: familia lor însutită și înmiită vor fi toți creștinii pe care îi vor vindeca, exorciza, învia și… boteza/creștina. În călătoriile lor de evanghelizare vor dobândi mii de mame, tați, frați, surori, soții, fii și fiice… case și ogoare …

Iacob și Ioan, ucenicul cel iubit, Îi cer să fie miniștrii Lui cei mai de încredere, când… se va urca pe tronul Israelului !

De aceea Iisus le spune că în comunitățile creștine, cei care le guvernează au grijă de oameni, nu-i asupresc și nu-i spoliază! Nu sunt stăpânii lor, ci cei care au grijă de ei.

Și le mai spune că lângă tronul Său, la dreapta și la stânga vor sta .. cei pentru care s-au pregătit acele locuri. Cine ar putea fi ? Nu știm. Poate sunt Maica Domnului și Ioan Botezătorul, pe care iconarii i-au pictat la dreapta și la stânga Mântuitorului, în ipostaza de Împărat al lumii, în icoana numită Deisis/Rugăciune. Sau, poate, sunt doi arhangheli, căpetenii în ierarhia cerească.

Și, nu în ultimul rând le mai spune ucenicilor dornici să … împărățească alături de El că vor bea și ei, până la urmă, cupa pe care o va bea El. Ce cupă ?

Cupa morții și a învierii și, nu în ultimul rând, a inițierii ! Cea pe care toți cei unsprezece care-L vor urma până la capăt, o vor bea, devenind primii lui inițiați.

Cu siguranță, aceasta nu este cupa din Psalmi care nu este altceva decât un simbol al grației lui Dumnezeu care înseamnă, înainte de toate: plinătate, abundență, săturare, prea-plin, dulceața vieții, darurile făcute de Dumnezeu, cu asupra de măsură, drepților Lui.

Iată două exemple grăitoare:

Ps. 22,6 (23,5):

 (Tu, Doamne) mi-ai așternut mie masă (m-ai chemat la ospățul Tău – n.n.), în ciuda celor ce mă asupresc; cu ulei ai uns capul meu (și) cupa mea este prea-plină (este sațietate, în original-n.n.)

תַּעֲרֹךְ לְפָנַי שֻׁלְחָן נֶגֶד צֹרְרָי דִּשַּׁנְתָּ בַשֶּׁמֶן רֹאשִׁי כֹּוסִי רְוָיָֽה

Ps. 74,8 (75,8):

 În mâna Domnului este o cupă plină cu vin roșu înspumat, amestecat și înmiresmat cu tot felul de mirodenii, din care El toarnă (celor buni), dar drojdia o vor strânge și o vor bea răii pământului.

כִּי כֹוס בְּֽיַד־יְהוָה וְיַיִן חָמַר מָלֵא מֶסֶךְ וַיַּגֵּר מִזֶּה אַךְ־שְׁמָרֶיהָ יִמְצוּ יִשְׁתּוּ כֹּל רִשְׁעֵי־אָֽרֶץ

 Cupa morții și Învierii lui Iisus nu este cupa psalmiștilor, ci cupa intrării într-o nouă stare, aceea de locuitor al Împărăției lui Dumnezeu… unde ospățul celor îndumnezeiți, al drepților, nu este ca în Vechiul Testament, un banchet cu cupe pline și mese-ntinse, ci unul spiritual, un banchet al spiritului și al sufletului… renăscute !

DEISIS 2

Iată și a doua pericopă:

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 2

Suntem într-o cetate din Galileea, la ospățul pe care un cărturar/rabin fariseu, pe numele lui Simon, îl dă pentru rabbi Iehoșua (Iisus).

Știm că este un banchet pentru că mesenii stau întinși la masă (probabil pe niște paturi înguste, o arată verbele anaklino/ ἀνακλίνω  și  anakime/ἀνακεῖμαι, a sta întins… la masă; așa stăteau grecii la ospețe !).

Și, deși Iisus este oaspete, mai mult, oaspetele de onoare, gazda, Simon, un cunoscător al Legii, uită de legile cele mai simple ale ospeției care cereau ca măcar picioarele mesenilor să fie spălate cu apă, ca unii ce veneau prăfuiți de pe drum.

Poate numele de Simon nu este întâmplător aici: Șimon/ שִׁמְעוֹן înseamnă în ebraică „cel ascultat”și vine din verbul șama/ שָׁמַע, a auzi, a asculta. Probabil era un rabin care predica în sinagogă.

El, Simon, ar fi trebuit să fie aici „dreptul lui Dumnezeu”. Dar scena povestită de Luca ne arată că nu el, ci o femeie, și mai ales una … păcătoasă, un eufemism pentru prostituată, merită să fie numită „drept al lui Dumnezeu”.

Pentru ce, oare ?  Pentru îndreptarea ei. Pentru că se întorsese pe cale cea bună ! Pentru că se trezise !

Luca ne lasă să înțelegem că-L văzuse și-L auzise pe rabbi Iisus și că El era bărbatul care o salvase.

Înțelegem că vine să-I mulțumească și să-I arate cât de mult Îl iubește. Și o face ca o femeie adevărată !

Se așază în spatele Lui, așa cum nu stătuse vreodată lângă un bărbat: sfiindu-se, cuminte, copleșită de iubire, de recunoștință și chiar de cucernicie.

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 3

Și îi udă picioarele cu lacrimi de căință, dar eliberată, despovărată de… păcătoșenia ei. Și îi unge picioarele cu mir, adică cu ulei parfumat. Un ulei foarte scump, o arată vasul prețios în care-l cumpărase, un vas de alabastru.

VAS DE ALABASTRU 6

Probabil și pentru că nu îndrăznea să-I atingă capul, dar și pentru că simțea că trebuie să-I îngrijească picioarele obosite și poate rănite de atâta umblet.  Și, nu în ultimul rând, ca semn că-I devenise devotă, ucenică !

Și i le sărută mult, cu iubire fierbinte, necuprinsă. Verbul katafileo/ καταφιλέω înseamnă, în greacă, a săruta mult și de multe ori, îndelung, cu dor, cu tandrețe, cu iubire. Așa săruta și tatăl fiului risipitor.

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 4

Și I le șterge cu părul ei despletit. Desigur că o femeie nu umbla despletită și cu capul descoperit, nici măcar o prostituată nu se arăta așa în public. Dar ea  – nu știm dacă este una din multele… hierodule întoarse pe calea cea bună de Iisus sau Maria Magdalena, de care tot Luca pomenește în capitolul 8 – cel mai probabil este o femeie… din mulțime… .– ea se despletește doar ca să-I șteargă picioarele. Un alt act de devoțiune… plină ce cea mai mare iubire.

Și pentru această iubire curată, intensă și pentru schimbarea ei totală Iisus îi iartă păcatele în numele Tatălui Său, Dumnezeu, arătând că  iubirea este cel mai bun preț de răscumpărare !

  FEMEIA PĂCĂTOASĂ 5

VAS DE ALABASTRU 3

 Pentru studioși:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

῏Ησαν δὲ ἐν τῇ ὁδῷ ἀναβαίνοντες εἰς ῾Ιεροσόλυμα· καὶ ἦν προάγων αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐθαμβοῦντο, καὶ ἀκολουθοῦντες ἐφοβοῦντο. καὶ παραλαβὼν πάλιν τοὺς δώδεκα ἤρξατο αὐτοῖς λέγειν τὰ μέλλοντα αὐτῷ συμβαίνειν, ὅτι ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι, καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσι, καὶ ἐμπαίξουσιν αὐτῷ καὶ μαστιγώσουσιν αὐτὸν καὶ ἐμπτύσουσιν αὐτῷ καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Καὶ προσπορεύονται αὐτῷ ᾿Ιάκωβος καὶ ᾿Ιωάννης υἱοὶ Ζεβεδαίου λέγοντες· διδάσκαλε, θέλομεν ἵνα ὃ ἐὰν αἰτήσωμεν ποιήσῃς ἡμῖν. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· τί θέλετε ποιῆσαί με ὑμῖν; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δὸς ἡμῖν ἵνα εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου καθίσωμεν ἐν τῇ δόξῃ σου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δυνάμεθα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε·  τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται. Καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἤρξαντο ἀγανακτεῖν περὶ ᾿Ιακώβου καὶ ᾿Ιωάννου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς λέγει αὐτοῖς· οἴδατε ὅτι οἱ δοκοῦντες ἄρχειν τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι αὐτῶν κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν· οὐχ οὕτω δὲ ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ γενέσθαι μέγας ἐν ὑμῖν, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ὑμῶν γενέσθαι πρῶτος, ἔσται πάντων δοῦλος·  καὶ γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι, καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

***

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

Matei 20, 17-28: Καὶ ἀναβαίνων ὁ ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα, παρέλαβε τοὺς δώδεκα μαθητὰς κατ᾿ ἰδίαν ἐν τῇ ὁδῷ καὶ εἶπεν αὐτοῖς. ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ, καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσιν εἰς τὸ ἐμπαῖξαι καὶ μαστιγῶσαι καὶ σταυρῶσαι, καὶ τῇ τρίτη ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Τότε προσῆλθεν αὐτῷ ἡ μήτηρ τῶν υἱῶν Ζεβεδαίου μετὰ τῶν υἱῶν αὐτῆς προσκυνοῦσα καὶ αἰτοῦσά τι παρ᾿ αὐτοῦ. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῇ· τί θέλεις; λέγει αὐτῷ· εἰπὲ ἵνα καθίσωσιν οὗτοι οἱ δύο υἱοί μου εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου ἐν τῇ βασιλείᾳ σου. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ μέλλω πίνειν, ἢ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; λέγουσιν αὐτῷ· δυνάμεθα. καὶ λέγει αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριόν μου πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε· τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων μου οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται ὑπὸ τοῦ πατρός μου. καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἠγανάκτησαν περὶ τῶν δύο ἀδελφῶν. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς εἶπεν· οἴδατε ὅτι οἱ ἄρχοντες τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν. οὐχ οὕτως ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν μέγας γενέσθαι, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν εἶναι πρῶτος, ἔσται ὑμῶν δοῦλος·  ὥσπερ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 1

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace./Trad. Zenaida Luca-Hac

FEMEIA PĂCĂTOASĂ 6

᾿Ηρώτα δέ τις αὐτὸν τῶν Φαρισαίων ἵνα φάγῃ μετ᾿ αὐτοῦ· καὶ εἰσελθὼν εἰς τὴν οἰκίαν τοῦ Φαρισαίου ἀνεκλίθη. καὶ ἰδοὺ γυνὴ ἐν τῇ πόλει ἥτις ἦν ἁμαρτωλός, καὶ ἐπιγνοῦσα ὅτι ἀνάκειται ἐν τῇ οἰκίᾳ τοῦ Φαρισαίου, κομίσασα ἀλάβαστρον μύρου  καὶ στᾶσα ὀπίσω παρὰ τοὺς πόδας αὐτοῦ κλαίουσα, ἤρξατο βρέχειν τοὺς πόδας αὐτοῦ τοῖς δάκρυσι καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμασσε, καὶ κατεφίλει τοὺς πόδας αὐτοῦ καὶ ἤλειφε τῷ μύρῳ.  ἰδὼν δὲ ὁ Φαρισαῖος ὁ καλέσας αὐτὸν εἶπεν ἐν ἑαυτῷ λέγων· οὗτος εἰ ἦν προφήτης, ἐγίνωσκεν ἂν τίς καὶ ποταπὴ ἡ γυνὴ ἥτις ἅπτεται αὐτοῦ, ὅτι ἁμαρτωλός ἐστι. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτόν· Σίμων, ἔχω σοί τι εἰπεῖν. ὁ δέ φησι· διδάσκαλε, εἰπέ. δύο χρεωφειλέται ἦσαν δανειστῇ τινι· ὁ εἷς ὤφειλε δηνάρια πεντακόσια, ὁ δὲ ἕτερος πεντήκοντα. μὴ ἐχόντων δὲ αὐτῶν ἀποδοῦναι, ἀμφοτέροις ἐχαρίσατο· τίς οὖν αὐτῶν, εἰπέ, πλεῖον αὐτὸν ἀγαπήσει; ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Σίμων εἶπεν· ὑπολαμβάνω ὅτι ᾧ τὸ πλεῖον ἐχαρίσατο. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· ὀρθῶς ἔκρινας. καὶ στραφεὶς πρὸς τὴν γυναῖκα τῷ Σίμωνι ἔφη· βλέπεις ταύτην τὴν γυναῖκα; εἰσῆλθόν σου εἰς τὴν οἰκίαν, ὕδωρ ἐπὶ τοὺς πόδας μου οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ τοῖς δάκρυσιν ἔβρεξέ μου τοὺς πόδας καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμαξε. φίλημά μοι οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ ἀφ᾿ ἧς εἰσῆλθεν οὐ διέλιπε καταφιλοῦσά μου τοὺς πόδας. ἐλαίῳ τὴν κεφαλήν μου οὐκ ἤλειψας· αὕτη δὲ μύρῳ ἤλειψέ μου τοὺς πόδας. οὗ χάριν λέγω σοι, ἀφέωνται αἱ ἁμαρτίαι αὐτῆς αἱ πολλαί, ὅτι ἠγάπησε πολύ· ᾧ δὲ ὀλίγον ἀφίεται, ὀλίγον ἀγαπᾷ. εἶπε δὲ αὐτῇ· ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι. καὶ ἤρξαντο οἱ συνανακείμενοι λέγειν ἐν ἑαυτοῖς· τίς οὗτός ἐστιν ὃς καὶ ἁμαρτίας ἀφίησιν; εἶπε δὲ πρὸς τὴν γυναῖκα· ἡ πίστις σου σέσωκέ σε· πορεύου εἰς εἰρήνην.

VAS DE ALABASTRU 1

Isaia 53: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa./Trad. Biblia Sinodală.

VAS DE ALABASTRU 2

VAS DE ALABASTRU 4

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI

05 domingo Feb 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Biblie, Evanghelie, fariseu, Ierusalim, Iisus Hristos, Luca, Matei, Muntele Moria, Noul Testament, parabolă, pericopă evanghelică, Templu, vameș

vamesul-si-fariseul-3

O poveste despre puterea răscumpărătoare a umilinței

Pilda sau parabola vameșului și a fariseului, pe care o povestește doar evanghelistul Luca, face parte tot din seria de parabole despre iertarea și îndreptarea păcătoșilor, a acelora  care-și regretă viața pe care au avut-o înainte de a-L întâlni pe Iisus…

… o serie care vorbește despre totala lor smerenie… pe care și-o descoperă atunci când sunt… descoperiți de Iisus…

…  despre marea putere de a ierta a lui Dumnezeu…

… și despre iertarea și iubirea Lui totală,  pe care păcătoșii o simt revărsată în inima și în mintea lor… devenite dintr-o dată deschise, primitoare, iubitoare…

Iată parabola:

Iisus a spus atunci pentru unii care se credeau drepți și care-i disprețuiau pe ceilalți pilda aceasta: doi oameni au urcat la Templu să se roage; unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând în picioare, întors către sine, se ruga cu aceste cuvinte: Doamne, mulțumescu-Ți Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți și adulteri și, mai ales, că nu sunt ca vameșul acesta; postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am. Vameșul stătea și el mai departe și nici ochii nu voia să și-i ridice la cer, ci-și bătea pieptul zicând: îndură-Te de mine, păcătosul ! Și vă spun vouă: acesta s-a coborât mai drept la casa lui decât celălalt; că oricine se înalță pe sine se va smeri și cel ce se smerește pe sine, se va înălța./ Luca 18, 9-14.

Εἶπε δὲ καὶ πρός τινας τοὺς πεποιθότας ἐφ᾿ ἑαυτοῖς ὅτι εἰσὶ δίκαιοι, καὶ ἐξουθενοῦντας τοὺς λοιπούς, τὴν παραβολὴν ταύτην·  ἄνθρωποι δύο ἀνέβησαν εἰς τὸ ἱερὸν προσεύξασθαι, ὁ εἷς Φαρισαῖος καὶ ὁ ἕτερος τελώνης. ὁ Φαρισαῖος σταθεὶς πρὸς ἑαυτὸν, ταῦτα προσηύχετο· ὁ Θεός, εὐχαριστῶ σοι ὅτι οὐκ εἰμὶ ὥσπερ οἱ λοιποὶ τῶν ἀνθρώπων, ἅρπαγες, ἄδικοι, μοιχοί, ἢ καὶ ὡς οὗτος ὁ τελώνης·  νηστεύω δὶς τοῦ σαββάτου, ἀποδεκατῶ πάντα ὅσα κτῶμαι. καὶ ὁ τελώνης μακρόθεν ἑστὼς οὐκ ἤθελεν οὐδὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς εἰς τὸν οὐρανὸν ἐπᾶραι, ἀλλ᾿ ἔτυπτεν εἰς τὸ στῆθος αὐτοῦ λέγων· ὁ Θεός, ἱλάσθητί μοι τῷ ἁμαρτωλῷ. λέγω ὑμῖν, κατέβη οὗτος δεδικαιωμένος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ ἢ γὰρ ἐκεῖνος· ὅτι πᾶς ὁ ὑψῶν ἑαυτὸν ταπεινωθήσεται,ὁ δὲ ταπεινῶν ἑαυτὸν ὑψωθήσεται./Luca 18, 9-14

vamesul-si-fariseul-4

Suntem la Ierusalim, mai precis în orașul vechi, pe Muntele Moria sau Muntele Templului, acropola sau colina sacră unde regele Solomon și-a construit palatul și „Casa Domnului”.

De aceea se mai numește și har ha-bait, adică Muntele Casei !

Și de aceea cei doi… urcă la Templu !

macheta-templului-ierusalimMacheta Muntelui Templului în vremea lui Irod cel Mare și Irod Antipa, Muzeul Israel din Ierusalim

Trebuie că era pe la ora 9 de dimineață sau pe la 3 după-amiază – la ceasul rugăciunii – când tot evreul era dator să meargă la Templu, să se roage și să aducă jertfe, în fiecare zi, pentru iertarea păcatelor lui și ale poporului.

Povestea lui Iisus ne arată cât de diferit se rugau cei doi, fariseul și vameșul.

De fapt, fariseul nici nu se ruga. Se bucura doar și era recunoscător că este un „drept” – un țadik (צַדִּיק) – adică o persoană plină de virtuți, ireproșabilă, impecabilă, pură și fără pată – și nu un păcătos… un pungaș (arpax/ἅρπαξ), un escroc (adicos/ἄδικος) sau un bărbat care-și înșală nevasta. Îi mulțumea lui Dumnezeu că se poate înfrâna de la păcate și că poate face fapte bune. Nu cerea iertare și nu cerea îndreptare pentru că nu se considera un păcătos și nu credea că greșește. De rugat, se ruga la Templu pentru păcatele poporului, nu pentru ale lui, pentru că el nu avea.

Era recunoscător că poate posti lunea și joia (Moise urcase pe Muntele Sinai într-o joi și coborâse într-o luni) și  că putea da zeciuială, adică a zecea parte din tot ce avea, Templului sau pomană nevoiașilor.

Zeciuiala se dădea din tot ce se cumpăra pentru casă: grâu, vin și ulei, de pildă.

Credea despre el, mai mult, era încredințat că pietatea lui este ireproșabilă, că e un om plin de râvnă care lucrează pentru Dumnezeu ca învățător de Lege, învățându-și semenii cum să înțeleagă Scriptura și cum să trăiască după legile sfinte înscrise în ea;  un om curat, pur, nevinovat, care întotdeauna „umblă în căile Domnului”, care nu greșește niciodată și care va merge drept în împărăția lui Dumnezeu, pe care o merită din plin.

De aceea, în Templu stătea undeva în față, în picioare… doar el cu sine (pros eaufton/πρὸς ἑαυτὸν), nu cu Dumnezeu, ca un stâlp al societății, ca să fie văzut de lume și admirat.

El este unul din „cei ce se cred drepți și îi disprețuiesc pe ceilalți”. Îi disprețuiesc sau, mai exact, nu dau doi bani pe nimeni sau, altfel spus, pentru care oricine este un nimeni: acesta este sensul verbului exutheneo/ ἐξουθενέω, un verb pe care-l preferă Luca și Pavel.

Era, așadar, un fariseu tipic ! Ce era un fariseu ? Sau, mai bine, cine erau fariseii?

Erau „cei pioși”, cei puri pentru care respectarea Legii însemna totul, binele, fericirea, mântuirea, viața cea adevărată, cea dreaptă arătată de Dumnezeu numai lui Moise și singura condiție de a fi primiți în viața de dincolo în împărăția lui Dumnezeu.

Erau puriștii Legii !

De aceea studiau cu cea mai mare râvnă Tora (cele cinci cărți ale lui Moise sau, pe scurt, Legea) și o lămureau, o explicau  celor care nu aveau timp de studiu pentru că munceau: țărani, pescari, muncitori…

Fariseii puteau fi meșteșugari, dar, cea mai mare parte din ei erau intelectuali, învățați, cărturari, scribi, adică copiști ai Scripturii, care-și petreceau tot timpul studiind-o și interpretând-o într-un continuu exercițiu de pietate.

Preocuparea lor principală, opera lor de căpătâi era să învețe poporul să trăiască în sfințenie, în sfințenia la care poate ajunge oricine, dacă respectă cum se cuvine toate preceptele Legii.

Ei credeau că doar respectarea cu… sfințenie a Legii poate salva Israelul.

De aceea se numeau Doctori ai Legii sau Învățătorii Legii, rabini, cărturari. Nu erau preoți, ci mireni interpreți, comentatori, tălmăcitori ai Scripturii și practicanți ai poruncilor ei: cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai și cele 613 porunci „lăsate de Bătrâni”… de Tradiție.

Cunoșteau toate regulile purității și ale sfințeniei, știau care sunt mâncărurile și băuturile curate, care nu pângăresc trupul, știau ce rost au băile rituale, ce rost au zeciuielile și Șabatul (odihna în ziua de sâmbătă), rugăciunile, postul și milostenia.

Ei sunt rabinii, în Israel și în Diaspora, cam șase mii după spusele lui Josephus Flavius în Antichități Iudaice, cei mai mulți dintre ei locuind în Ierusalim și în Iudeea.

Ei sunt ireproșabilii care se țin departe de cei ce trăiesc în păcat…  de vameși, de prostituate… de străini, de samarineni…  de romani… ca să nu se contamineze. Sunt cei care… se deosebesc de impuri, se separă de ei, se izolează, se retrag.

De fapt, de aici le vine și numele: fariseu (fariseos/Φαρισαῖος) este transcrierea grecească a lui paruș (פָּרוּשׁ): „cel ce se deosebește de, se separă de… păcat/de păcătoși și de profani”… paruș care provine din verbul paraș (פָּרָשׁ): a despărți, a separa, a deosebi, a diferenția, a discerne, deci a avea discernmânt, a discrimina, dar și: a pune în evidență, a defini, a clarifica, a limpezi, a lămuri, a arăta, a indica,  a răspândi.

Așadar, judecând după nume, fariseii sunt separatiștii, puriștii, cei separați de păcat, dar și cei care au discernământ, care știu să discearnă, se deosebească ce e sfânt de ce nu e sfânt, binele de rău, dar și cei ce știu să înțeleagă, să lămurească Legea și să-și răspândească învățătura.

Sunt cei care se revendică, deși nu fac parte din tribul lui Levi, tribul leviților (oamenii Templului) sau din seminția lui Aaron (preoții) de la cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Aaron, cuvinte consemnate în Levitic 10,10-11:

Ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate și ca să învăţaţi pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise.

U la-havdil bein ha-kodeș u-bein hahol u-bein ha-tame u-bein ha-tahor

u-lehorot et-bnei israel et kol-ha-hukim  așer diber Iahve Elohim be-iad-Moșe

וּֽלֲהַבְדִּיל בֵּין הַקֹּדֶשׁ וּבֵין הַחֹל וּבֵין הַטָּמֵא וּבֵין הַטָּהֹֽור

וּלְהֹורֹת אֶת־בְּנֵי יִשְׂרָאֵל אֵת כָּל־הַחֻקִּים אֲשֶׁר דִּבֶּר יְהוָה אֲלֵיהֶם בְּיַד־מֹשֶֽׁה׃

Διαστεῖλαι ἀνὰ μέσον τῶν ἁγίων καὶ τῶν βεβήλων, καὶ ἀνὰ μέσον τῶν ἀκαθάρτων καὶ τῶν καθαρῶν. 11 καὶ συμβιβάσεις τοὺς υἱοὺς ᾿Ισραὴλ ἅπαντα τὰ νόμιμα, ἃ ἐλάλησε Κύριος πρὸς αὐτοὺς διὰ χειρὸς Μωυσῆ.

vamesul-si-fariseul-5

Și acum, cine era vameșul ?

Vameșul din parabolă stă undeva în spate, departe de jertfelnicul unde ardeau jertfele, smerit, cu capul în pământ, acoperit de rușine, lovindu-și pieptul în semn de doliu pentru sufletul său mort și de pocăință pentru viața sa păcătoasă, detestabilă.

De ce pieptul ? Pentru că în piept se află inima… și inima lui era necurată și păcătoasă… credea el. Inima, ca sediu al tuturor ispitelor și păcatelor.

Părăsise orice speranță că va intra în împărăția lui Dumnezeu, gândind că Dumnezeu nu-l va ierta niciodată pentru că e un … vameș, un colector de taxe ! Un ticălos urât și disprețuit de toată lumea ! Un spoliator ! Ultimul dintre păcătoși care  nu are dreptul de a spera la îndurarea lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că era … un vameș !

Ce era, de fapt, un vameș, τελώνης/telonis, în greacă ?

Un vameș era un colector de taxe privat care cumpăra, cu contract, la licitație sau arenda dreptul de a strânge taxele și impozitele unei regiuni. Și o făcea prin orice mijloace, de regulă spoliindu-i pe săraci.

Ce făcea un vameș?  Plătea din banii lui toată suma pe care o cerea statul roman drept taxe și și-o recupera apoi, până la ultimul bănuț, exact ca un… recuperator !  O afacere foarte profitabilă pentru că, pe lângă taxa propriu-zisă, mai percepea și un comision pentru… munca lui ! Ceea ce însemna că putea încasa de la un biet pescar, negustor sau țăran, să zicem, o sumă care depășea, uneori cu mult, taxa propriu-zisă !

Dacă analizăm cuvântul grecesc telonis/τελώνης vedem că e compus din τέλος/telos (taxă, mai ales vamală) și ὠνέομαι/oneome (a cumpăra). Așadar un telonis, un vameș era, de fapt, un… cumpărător de taxe și impozite.

Pentru farisei, vameșii erau asemenea goimilor, adică a neamurilor, ne-evreilor, pe care evreii îi numeau păgâni.

 Fariseii nu se apropiau de ei, nu stăteau la masă cu ei, nu vorbeau cu ei, îi evitau ca pe unii ce trăiau într-o stare de impuritate permanentă, ca pe niște impuri/necurați/spurcați…

… niște jecmănitori lipsiți de scrupule (la fel ca tâlharii)…

… care lucrează de Șabat și care intră în contact cu străinii, cu romanii în special, adică cu păgânii, cu necurații.

Și totuși, le spune Iisus ucenicilor, vameșul se ruga cu adevărat. El nu-I cerea altceva lui Dumnezeu decât să fie îndurător cu el și să-l ierte. Rugăciunea lui trimite la Psalmul 50:

Miluiește-mă, Doamne, după mare mila ta și șterge fărădelegea mea după mulțimea îndurărilor Tale ! (1-2)

 Haneni Elohim ke-hasdeha krov rahameiha mehe fesaai !

חָנֵּנִי אֱלֹהִים כְּחַסְדֶּךָ כְּרֹב רַחֲמֶיךָ מְחֵה פְשָׁעָֽי

ΕΛΕΗΣΟΝ με, ὁ Θεός, κατὰ τὸ μέγα ἔλεός σου καὶ κατὰ τὸ πλῆθος τῶν οἰκτιρμῶν σου ἐξάλειψον τὸ ἀνόμημά μου·

… pentru că:

Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit (zdrobit) (pentru că) inima (în)frântă (înfrânată) şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi! (18)

Zivahei Elohim: ruah nișbara, lev-nișbar ve-nidke Elohim lo tivze !

  זִֽבְחֵי אֱלֹהִים רוּחַ נִשְׁבָּרָה לֵב־נִשְׁבָּר וְנִדְכֶּה אֱלֹהִים לֹא תִבְזֶֽה

θυσία τῷ θεῷ πνεῦμα συντετριμμένον καρδίαν συντετριμμένην καὶ τεταπεινωμένην ὁ θεὸς οὐκ ἐξουθενώσει

vamesul-si-fariseul-6Fariseul și vameșul de James Tissot, Brooklyn Museum, New York

Lecția parabolei : vameșul cel spășit, rușinat și îngrozit de păcătoșenia meseriei lui, care se credea ultimul dintre oameni, se dovedește a fi, de fapt, un drept, un țadik (צַדִּיק), iar fariseul, care se credea un drept, se dovedește a fi un păcătos pentru Dumnezeu, Care ascultă și primește rugăciunea vameșului, pe care-l iartă pentru smerenia și căința lui.

Vameșul se întoarce acasă… îndreptat (dedikeomenos/δεδικαιωμένος), ca un drept, adică ca unul asupra căruia Dumnezeu Și-a revărsat bunăvoința, grația, harul și dreptatea, dar și ca unul… îndreptățit la mila Lui.

Deși nu credea că e posibil, totuși vameșul s-a rugat ca Dumnezeu să fie bun cu el, îngăduitor cu păcatele lui, milos și iertător.  Și rugăciunea i-a fost ascultată. Dumnezeu, spune Iisus, l-a iertat pe acest colector de taxe pentru că i-a simțit durerea de a fi cine era și dorința de a se schimba.

vamesul-si-fariseul-7

Iată câteva locuri din Matei și Luca care completează pericopa vameșului și fariseului:

Matei 21, 31-32: … adevărat grăiesc vouă că vameşii şi prostituatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit la voi Ioan pe calea dreptăţii (să vă arare calea cea dreaptă) și nu l-ați crezut, dar vameșii și prostituatele l-au crezut. Voi, nici măcar după ce i-ați văzut pe ei căindu-se și crezând, nu v-ați căit și nu l-ați crezut./Matei 21, 31-32 /… ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι οἱ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι προάγουσιν ὑμᾶς εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ. ἦλθε γὰρ πρὸς ὑμᾶς ᾿Ιωάννης ἐν ὁδῷ δικαιοσύνης, καὶ οὐκ ἐπιστεύσατε αὐτῷ· οἱ δὲ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι ἐπίστευσαν αὐτῷ· ὑμεῖς δὲ ἰδόντες οὐ μετεμελήθητε ὕστερον τοῦ πιστεῦσαι αὐτῷ.

Luca 5, 27-32: Şi după acestea Iisus a ieşit din casă și  a privit îndelung la un vameș cu numele Levi ce  stătea la masa lui la vamă și i-a zis: urmează-Mi Mie ! Și Levi, lăsând toate, s-a ridicat și L-a urmat. Și I-a făcut lui Iisus o primire cu ospăț mare în casa sa. Şi era acolo mulţime multă de vameşi şi de alţii care stăteau cu ei la masă. Iar cărturarii lor și fariseii (din Ghenizaret) murmurau și le spuneau ucenicilor: de ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii ? Și Iisus le-a răspuns: nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe drepți am venit să-i chem la căință, ci pe păcătoși. /Καὶ μετὰ ταῦτα ἐξῆλθε καὶ ἐθεάσατο τελώνην ὀνόματι Λευΐν, καθήμενον ἐπὶ τὸ τελώνιον, καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. καὶ καταλιπὼν ἅπαντα ἀναστὰς ἠκολούθησεν αὐτῷ. καὶ ἐποίησε δοχὴν μεγάλην Λευῒς αὐτῷ ἐν τῇ οἰκίᾳ αὐτοῦ, καὶ ἦν ὄχλος τελωνῶν πολὺς καὶ ἄλλων οἳ ἦσαν μετ᾿ αὐτῶν κατακείμενοι. καὶ ἐγόγγυζον οἱ γραμματεῖς αὐτῶν καὶ οἱ Φαρισαῖοι πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ λέγοντες· διατί μετὰ τῶν τελωνῶν καὶ ἁμαρτωλῶν ἐσθίετε καὶ πίνετε; καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτούς· οὐ χρείαν ἔχουσιν οἱ ὑγιαίνοντες ἰατροῦ, ἀλλ᾿ οἱ κακῶς ἔχοντες· οὐκ ἐλήλυθα καλέσαι δικαίους, ἀλλὰ ἁμαρτωλοὺς εἰς μετάνοιαν./ Luca 5, 27-32

 vamesiVameși stângând taxe, basorelief din secolul al II-lea d.Hr.

Luca 16, 15: Şi Iisus le-a zis fariseilor: Voi sunteţi cei care vreți să păreți drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. / καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑμεῖς ἐστε οἱ δικαιοῦντες ἑαυτοὺς ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων, ὁ δὲ Θεὸς γινώσκει τὰς καρδίας ὑμῶν· ὅτι τὸ ἐν ἀνθρώποις ὑψηλὸν βδέλυγμα ἐνώπιον τοῦ Θεοῦ.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Lumina de Paște de la Ierusalim

10 viernes Abr 2015

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

înviere, Ierusalim, Iisus Hristos, Paște, sfânta lumină

zenaida-luca

Lumina misterioasă care apare în fiecare an pe mormântul lui Iisus Hristos, de nicăieri, nu este altceva decât o epifanie. Mesajul ei ? Reînnoirea vieții.

Lumina care apare de nicăieri, în Sâmbăta dinaintea Paștelui ortodox, în Biserica Învierii sau a Sfântului Mormânt de la Ierusalim, este o epifanie sau o teofanie, adică o arătare a lui Iisus Hristos în chip de lumină și foc.

Ce mesaj are ea ? Unul dublu: acela că fiecare ființă din lume… renaște și că lumea întreagă este alcătuită din … lumină…… lucru pe care fizicienii l-au descoperit abia în secolul recut, dar pe care strămoșii noștri străromâni îl știau deja.

De unde știm ? Din metamorfoza latinescului lumen în lume, metamorfoză ce s-a petrecut doar în română.

Lume = lumină

Din totdeauna lumina a fost pentru oameni semnul vieții și al reînnoirii ei, adică al învierii după moarte…
… iar soarele, esența cea mai luminoasă de pe pământ, apare ca întrupare a divinității dătătoare de viață în, probabil, toate culturile lumii.

Un lucru foarte puțin cunoscut este acela că, în românește, cuvântul lume s-a format din lumen, pe care l-am moștenit din latină unde însemna … lumină !

Așadar, în străromână, lume a însemnat lumină…
… și mai târziu a început să însemne: tot ce se află sub soare, adică… sub lumină.

E limpede că, pentru inițiații strămoșilor noștri, lumina era…  esența adevărată a lumii, materia din care e făcută și din care suntem făcuți și noi.

Ceea ce spun și azi fizicienii care au descoperit că toți suntem alcătuiți din particule de lumină, fotoni…
… și că „viața se petrece sub forma unor izbucniri mici și scurte de lumină,numite cuante”.

Nu întâmplător strămoșii noștri numesc țara morților „lumea cealaltă” care nu este atât tărâmul celălalt, ci… lumina cealaltă.

Nu i-au spus nici infern, adică țara de jos/de sub pământ, nici tărâmul umbrelor sau al spiritelor, ca romanii și grecii, ci simplu: lumea cealaltă.
Se gândeau la… lumina cealaltă, cea care avea să le dea o altă viață, cea fără de moarte.

Nu întâmplător există sărbători și ceremonii ale luminii în care se aprind lumânări, făclii, torțe, candele, sărbători pe care lumea noastră le-a moștenit de la cea veche…
… mai precis de la misteriile lumii vechi, care nu erau altceva decât o promisiune a nemuririi.

Iarăși, nu întâmplător, creștinii își petrec morții cu lumânări aprinse și le aprind lumânări și candele la morminte: este rămășița unor străvechi obiceiuri/rituri șamanice ale reînnoirii vieții la Anul Nou (la solstițiul de iarnă, când Soarele însuși învie și, odată cu el, lumea toată, sau, după dezvoltarea agriculturii, la echinocțiul de primăvară, în martie, când Glia învie și odată cu ea toți cei îngropați în sânul ei matern).

De pildă, Anul Nou din iarnă era așteptat toată noaptea cu focul care trebuia să rămână nestins în vatră și cu opaițe aprinse, iar Anul Nou de primăvară era întâmpinat cu o sărbătoare a luminilor.

Ea era,de fapt,o veghe de noapte,veghea obișnuită dinaintea oricărei mari sărbători.

O asemenea sărbătoare a Anului Nou de primăvară a rămas până astăzi în tradiția occidentală: Sărbătoarea Candelelor sau Sărbătoarea Luminilor (la Candelora, în italiană, la fiesta de la Candelaria sau la fiesta de la Luz, în spaniolă și la Chandeleur în franceză).

Se ținea în februarie, adică în luna purificărilor și, cu timpul, în lumea creștină, ea a devenit modelul vecerniei.

O știm de la Egeria, o tânără pelerină din Galicia (nordul Spaniei) care a „peregrinat” prin Ţara Sfântă (dar şi Egipt, Siria, Mesopotamia, Antiohia şi Constantinopol) timp de trei ani, din 381 până în 384.

În Jurnalul ei de pelerinaj, ea descrie astfel o vecernie obișnuită la Ierusalim în secolul al IV-lea:

„La ora a zecea, care aici (la Ierusalim) se cheamă licinicon (λυχνικόν = vecernie, slujbă ţinută la lumina lumânărilor-n.n.) şi căreia noi îi zicem lucernare  (lucerna = lampă cu untdelemn – n.n.), toată mulţimea se adună în Biserica Învierii, se aprind toate candelele şi lumânările şi se face o lumină necuprinsă.
Lumina aceasta,însă,nu-i adusă din afară, ci iese dinăuntrul peșterii, adică dinăuntrul zăbrelelor (Mormântul lui Hristos-n.n.) unde zi și noapte arde o candelă”.
„Hora autem decima, quod appellant hic licinicon, nam nos dicimus lucernare, similiter se omnis multitudo colliget ad Anastasim, incenduntur omnes candelae et cerei et fit lumen infinitum.  Lumen autem de foris non affertur, sed de spelunca interiori eicitur, ubi noctu ac die semper lucerna lucet, id est de intro cancellos.”/ Itinerarium Egeriae, XXIV, 4.

Nu pot scăpa atenției două lucruri:

1. acela că în Biserica Învierii, la aproximativ 40 de ani după construirea ei de către Constantin cel Mare,  toate candelele și lumânările se aprindeau la slujba de seară de la candela neadormită a Sfântului Mormânt și…

2. acela că lumina iese, mai propriu spus țâșnește (eicitur) din interiorul peșterii, care nu este alta decât Sfântul Mormânt, protejat de zăbrele ! Iar verbul pe care-l folosește Egeria: iese, țâșnește, ar putea însemna că lumina … se aprindea de la sine pe Mormântul gol al lui Iisus Hristos și că lucrul acesta era foarte obișnuit.

Biserica Învierii sau a Sfântului Mormânt, Ierusalim

Tot Sărbătoarea Candelelor îl inspirase și pe Constantin cel Mare care – notează biograful său Eusebiu de Cesareea – a poruncit ca în noaptea dinaintea Învierii, toată cetatea Ierusalimului să se umple de lumini:

„A prefăcut sfânta noapte de veghe în luminile zilei, punând să se aprindă peste tot în oraș coloane foarte înalte din ceară, iar făcliile erau aprinse și luminau în tot locul, ca tainica veghe din noapte(a de dinaintea Paștelui) să fie mai strălucitoare  chiar decât ca ziua cea luminată (a Învierii).”
Τὴν δ’ ἱερὰν διανυκτέρευσιν μετέβαλλεν εἰς ἡμερινὰ φῶτα, κηροῦ κίονας ὑψηλοτάτους καθ’ ὅλης ἐξαπτόντων τῆς πόλεως τῶν ἐπὶ τούτῳ τεταγμένων, λαμπάδες δ’ ἦσαν πυρὸς πάντα φωτίζουσαι τόπον, ὡς λαμπρᾶς ἡμέρας τηλαυγεστέραν τὴν μυστικὴν διανυκτέρευσιν ἀποτελεῖσθαι.  /Cartea a  IV-a, 22

Sărbătoarea însăși a Învierii lui Iisus Hristos este o sărbătoare a Anului Nou, adică a renașterii/reînnoirii lumii, cum Paștele însuși la vechii evrei era o sărbătoare a Anului Nou de primăvară.

De ce a ales Iisus Hristos să învie la Anul Nou de primăvară ?
Pentru că, e limpede, continua o tradiție străveche după care Anul Nou era momentul prin excelență al renașterii/învierii.

Singurele deosebiri între Sărbătoarea Luminilor și cea a Învierii lui Hristos sunt acelea că:
1. în ajunul Învierii, nu preoții aprind lumânările și candelele, ci… oricât ar părea de ciudat, Iisus Hristos Însuși și 2. că flacăra lor este dumnezeiască.

Nu oriunde, ci numai la Ierusalim și numai în Biserica Învierii, numită și a Sfântului Mormânt, pentru că a fost ridicată peste mormântul Lui…
… și numai în ziua Paștelui ortodox.

Biserica Învierii, construită de Constantin cel Mare în anul 335 deasupra mormântului lui Iisus, mai cuprinde și Golgota, adică locul unde a avut loc răstignirea, de asemenea, locul coborârii de pe cruce dar și locul aflării Sfintei Cruci, unde Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, descoperise crucea pe care a fost răstignit Iisus.

În fiecare an, în Biserica Învierii, în sâmbăta dinaintea Paștelui ortodox, numită Sâmbăta Mare (Învierea are loc întotdeauna într-o duminică),  în jurul orei două după-amiază, pe placa de marmură care acoperă mormântul lui Hristos (un mormânt gol), apare de nicăieri o lumină care aprinde candela, căreia i se spune neadormită, aflată pe ea.

Baldachinul, de fapt capela construită deasupra Mormântului lui Hristos săpat în piatră

Lumina epifania/teofania lui Iisus Hristos

De ce aprinde Iisus Hristos o lumină pe mormântul Lui ?
Pentru că lumina este dublul Lui fotomorf, adică în formă de lumină, sau, altfel spus, semnul prezenței Sale, epifania/teofania sau arătarea Sa în lume ca Dumnezeu.

Ioan, misteriosul evanghelist-teolog, spune la începutul Evangheliei sale (nu îndeajuns cercetate), că Iisus este Cuvânt/Logos și… Lumină:

Întru El (Dumnezeu) era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o (sau nu a biruit-o, după o altă interpretare).
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan (Botezătorul).
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină,ca toţi să creadă prin el.
Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină.
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
(cap. 1)

Sau transcrie cuvintele lui Iisus Însuși, care se numește pe Sine Lumină:

Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. (cap. 9,5).

A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi ? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. (cap. 11).

Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. (…)
Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. (cap. 12)

Iar Pavel, apostolul-teolog spune în Fapte despre Iisus același lucru:

Dobândind deci ajutorul de la Dumnezeu, am stat până în ziua aceasta, mărturisind la mic şi la mare, fără să spun nimic decât ceea ce şi proorocii şi Moise au spus că va să fie: Că Hristos avea să pătimească şi să fie cel dintâi înviat din morţi şi să vestească lumină şi poporului (israelienilor-n.n.) şi neamurilor. (cap. 26, 23).

Ceremonia Luminii de la Ierusalim

Așadar în fiecare an, în Sâmbăta Mare, cum o numesc creștinii ortodocși, pe la ora două după-amiaza, o lumină misterioasă apare de niciunde pe piatra mormântului lui Iisus Hristos și aprinde candela neadormită așazată pe ea.

În același moment în Biserica Învierii/a Sfântului Mormânt apar, tot de nicăieri, niște misterioase forme luminoase, mai mari sau mai mici, de obicei alb-albăstrii, sau niște sfere galben-portocalii, sau, uneori, ca de smarald, care se plimbă/plutesc ușor printre pelerini, le „mângâie” creștetul și care, unora dintre ei, le aprind legăturile de lumânări.

Uneori aceste lumini  aprind candelele din anticamera Sfântului Mormânt sau pe cele de la intrarea în Baldachin sau candele din alte locuri ale bisericii.

Formele luminoase pot fi fulgere, fulgerări, scăpărări sau benzi de lumină alb-albăstrie, sfere luminoase, dar și „râuri de foc” care ies din Sfântul Mormânt și șerpuiesc printre pelerini, fără să-i ardă, ci aprinzându-le doar lumânările.

Cele mai obișnuite arată cam așa:

    Imagini preluate din filmul realizat de Antonios Stilianakis în anul 1994 în Biserica Învierii, Ierusalim, după ceremonia Sfintei Lumini

Lucrul acesta se întâmplă după ce se pregătește biserica pentru ceea ce se numește minunea coborârii sau aprinderii Sfintei Lumini…
… iar tipicul este, în general, neschimbat din secolul al XV-lea:

Dimineața pe la 8,30 musulmanii păstrători ai cheii Bisericii Învierii descuie poarta în prezența clericilor și a autorităților israeliene…
…se sting toate lumânările și toate candelele din biserică (fiecare „căndelar” le stinge pe cele ale confesiunii sale, pentru că există candele ale ortodocșilor, ale latinilor, ale armenilor sau ale copților) …
… se face o inspecție generală și …

… arhimandritul grec împreună cu cel armean leagă cele două părți ale porții de la intrarea Baldachinului, în care se află Sfântul Mormânt, cu două panglici albe – formând o cruce în forma literei grecești χ (hi), în mijlocul căreia Dragomanul pune ceară moale de albine pe care Portarul musulman al Bisericii Învierii o pecetluiește de patru ori cu sigiliul său, în amintirea pecetluirii mormântului lui Hristos, de care vorbește Matei în Evanghelia sa…
… iar pe la ora 12, așadar la amiază, patriarhul Ierusalimului și suita sa coboară de la Patriarhie pe scara Sf. Iacob în Biserica Învierii…
… unde fac o litanie, adică înconjoară de trei ori Baldachinul, de fapt, capela ridicată deasupra Sfântului Mormânt.

După litanie se despecetluiește poarta Baldachinului și Paznicul Odoarelor (skevofilakas/ Σκευοφύλακας) așează pe piatra mormântului candela care nu se stinge decât o sigură dată, în dimineața Sâmbetei Mari, ca să se aprindă singură, de la lumina cea misterioasă…

…iar patriarhul grec al Ierusalimului (singurul care coboară încă de la începuturi în camera mormântului ca să facă rugăciunea de invocare a luminii) se dezbracă de veșmintele arhierești…

… este controlat de oficiali să nu aibă asupra sa vreo sursă de foc și intră în peștera mormântului îmbrăcat doar într-o cămașă lungă, albă, numită stihar…

… ținând în mâini patru legături a câte 33 de lumânări…

… urmat de patriarhul armean, îmbrăcat tot într-o simplă cămașă, care îl va aștepta, dar și supraveghea, mișcare cu mișcare, în anticamera Mormântului.

În camera Mormântului, patriarhul grec citește, în genunchi, o rugăciune specială prin care-l roagă pe Iisus Hristos…

… pe care-L numește „Dătătorule de lumină” și „Cel ce ești Lumina cea Mare” (φωτοπάροχε Κύριε, ο το μέγα φως ων) și „Lumina cea adevărată, cea care luminează tot omul ce vine în lume, singura Lumină a lumii, Lumină a vieții oamenilor” (το φως το αληθινόν, ο φωτίζει πάντα άνθρωπον ερχόμενον εις τον κόσμον, το μόνον φως του κόσμου και φως της ζωής των ανθρώπων) …

… să dăruiască lumina sfântă, ca dar și semn al binecuvântării, purificării și sfințirii lumii.

Camera Sfântului Mormânt

Paznicul Odoarelor Sfântului Mormânt arată pelerinilor candela neadormită înainte de a o duce și a o pune pe piatra Mormântului.
Această candelă, ca și focul nestins din vatra vechilor temple, simbolizează viața într-un continuum, iar faptul că se stinge o dată pe an, în ajunul Învierii, doar ca să se reaprindă iar… de la sine, printr-o forță nevăzută, simbolizează viața, moartea și reînnoirea vieții.
Se pare că această candelă neadormită arde în Sfântul Mormânt din anul 326, când l-a descoperit împărăteasa-mamă Elena.

Mărturii istorice despre Lumina de la Ierusalim

Minunea „Luminii Sfinte de la Ierusalim” a atras mulți pelerini și mulți au descris ce-au văzut în Biserica Învierii, în Sâmbăta Mare.
Interesant este că descrierile lor seamănă foarte mult între ele.

Iată ce scria, de pildă, pelerinul arab Ibn al-Qass, în anul 940, în lucrarea sa Kitab dala’il al-qibla (Cartea despre unde trebuie să-ți îndrepți fața în timpul rugăciunii):

„De Paștele lor, în Sâmbăta Mare, creștinii ies de la locul Sfântului Mormânt și se așează în jurul stâncii, care este împrejmuită cu zăbrele. Acolo se roagă toți împreună, uitându-se spre Mormânt și se închină până la pământ dinaintea Dumnezeului Celui PreaÎnalt, de la rugăciunea de dimineață până la asfințit.

Emirul și imamul Moscheii (azi Domul Stâncii) sunt de față.
Sultanul încuie poarta Mormântului. Toți așteaptă  și nu fac nicio mișcare până ce nu văd o lumină, asemenea unui foc alb, ieșind din interiorul Mormântului.

Atunci sultanul deschide poarta și intră în Mormânt, ținând o lumânare mare, o aprinde de la lumina aceea și apoi iese. Flacăra ei nu frige.

Dă apoi lumânarea aprinsă imamului, care o duce la Moschee și aprinde de la ea lămpile Moscheii. După ce lumânarea a trecut prin trei mâini, atunci începe să frigă și flacăra ei se transformă într-o flacără obișnuită.

Întocmesc  apoi un raport pe care-l înmânează sultanului și în care adeveresc că lumina a venit la ora cutare, în ziua cutare”.

Relatarea lui Ibn al-Qass despre lumina Sfântului Mormânt; manuscrisul Ahmad Taymur 103 (publicat în anul 1389 ) aflat la Biblioteca Națională a Egiptului.

Iată și ce scrie clericul Nichita, de la Biserica Curții (?) din Constantinopol, care a vizitat Ierusalimul în anul 947, în scrisoarea sa către Împăratul Constantin Porfirogenetul al VII-lea:

„Un oarecare Emir din Bagdad a venit la Pretoriu la prima oră în Sâmbăta Mare (…) și, plin de mânie și cumplit la înfățișare, i-a zis scumpului și de Dumnezeu iubitorului patriarh Hristodul: ΄nu poți, arhiepiscope să ții slujba acum. Am venit să-ți spun că (știu) că minunea despre care se vorbește atât și cu care ai umplut toată Siria, de parcă-ar fi creștină, nu-i decât magie și șarlatanie. Aproape că ne-ai terminat și în toată Romania, unde pier acum abiceiurile noastre΄. (…)

Și, în timp ce arhiepiscopul nostru era ținut în Pretoriu, Dumnezeul lucrurilor minunate, prin puterea Sa nebiruită și de necuprins cu mintea, a aprins, cu o întreită lumină dumnezeiască, două din candele ce se aflau la locul Răstignirii, unde se spune că au spălat cinstitul trup al Domnului și Dumnezeului nostru, după ce l-au coborât de pe cruce.

După ce vestea despre acest lucru minunat s-a răspândit ca fulgerul, mulțimea în care erau amestecați deopotrivă creștini și necredincioși arabi, a năvălit în biserică.

Creștinii erau mânați de un dor nestăvilit și de credința lor fierbinte, pe când arabii cei fără de Dumnezeu, doar de dorința ucigașă și de gândul cel distrugător, având unii pumnale, alții suliți, gata să ucidă, dacă ar fi prins vreun creștin cu vreo lumânare aprinsă.

Atunci, preaînțeleptul arhiepiscop, cu alți ierarhi și cu arabii, s-a dus repede la Sfântul Mormânt al Domnului și, după ce a aruncat câteva priviri scurte să vadă dacă nu cumva și acolo apăruse lumina dumnezeiască, a sigilat Mormântul sfânt împreună cu necredincioșii arabi.

La răsărit, înălțând mâinile precum Moise, L-a implorat, împreună cu tot poporul creștin, pe Dumnezeul tuturor.

Pe la ora șase a zilei, când s-a uitat spre Mormântul Mântuitorului, a zărit lumina sfântă (…). Venise.

S-a dus să ia lumină și să aprindă cu ea candelabrele din sfânta și marea Biserică a lui Dumnezeu, așa cum făcea de obicei, numai că, a putut vedea cum, dintr-o dată, întreaga biserică se umpluse de lumina dumnezeiască neapropiată.
Poporul credincios se ducea când în partea dreaptă, când în cea stângă, unii la propilee, alții la locul Căpățânii …

Lucrul acesta i-a umplut de mirare și de rușine pe necredincioșii arabi; pentru că se spune:  de la Înălțarea Domnului și până atunci, strălucirea luminii sfinte apărea în fiecare an doar într-o singură candelă, aceea aflată în Sfântul Mormânt, iar de data aceasta lumina dumnezeiască apăruse și se revărsase în întreaga biserică….

La rându-i, eruditul persan al-Biruni (973-1048), unul din cei mai mari cărturari ai tuturor timpurilor, relatează în anul 1000, în lucrarea sa Cronicul Neamurilor din Antichitate (Αl-Athar al-baqiyah), următoarele:

„Eu am cunoscut din cărți și am auzit de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad că înăuntrul Bisericii Învierii din Ierusalim este săpat într-o stâncă Mormântul lui Hristos ce se află sub o mare cupolă și că de jur împrejurul stâncii sunt galerii de unde urmăresc (slujba) musulmanii.

Creștinii și oricine altcineva vine în ziua aceea (Sâmbăta Mare) la locul Mormântului, Îl imploră și-L cheamă pe Dumnezeul cel PreaÎnalt de la amiază până seara. Vin și: muezinul Geamiei (Domul Stâncii-n.n.), mai-marele imam al rugăciunii și emirul cetății,care se așează lângă Mormânt. Toți aduc cu ei felinare pe care le pun deasupra, iar Mormântul este zăvorât.

Creștinii au candelele și făcliile stinse și așteaptă până când zăresc o flacără albă curată ce aprinde o candelă. De la această flacără se aprind lămpile și candelele și în Geamie și în biserici.
Pe urmă se face un raport scris pentru califi, în care se notează ora la care a coborât flacăra.

Dacă e pe la amiază, se spune că anul va fi rodnic, iar dacă întârzie și vine spre seară sau și mai târziu, deduc că nu va fi îmbelșugat.

Cel de la care am aflat toate acestea povestește că unii sultani au pus în locul fitilului (la candela neadormită-n.n.) o sârmă de cupru, ca să nu se aprindă și să nu se înfăptuiască minunea și că, totuși, atunci când flacăra s-a coborât, s-a aprins sârma de cupru.
Venirea flăcării din cer, în ziua aceea,  venire care se repetă la un anume timp și loc, ne dă prilejul să ne minunăm foarte”.

Pagină din relalarea lui al-Biruni. Codex Beyazit 4667, sec. XVII, Biblioteca
Beyazit, Constantinopol/Istanbul

Iată și ce relatează în anul 1108 călugărul, teologul și cronicarul francez, benedictinul Guibert de Nogent (1053–1124) în cronica sa (care este cronica primei cruciade) Dei gesta per Francos (Faptele de glorie ale lui Dumnezeu făptuite prin Franci), în cartea a VIII-a, cap. XI:

„În sfânta cetate a Ierusalimului se întâmplă o veche minune și zic că e veche pentru că lumea latină nu cunoaște când va fi început. (…) Vreau să spun că în fiece an, chiar în Sâmbăta Paștelui, se vede cum candela (de pe) Mormântului Domnului se aprinde printr-o putere dumnezeiască”.

In illa sancta Hierosolymorum ciuitate uetus quoddam miraculum inoleuerat; quod uetus idcirco dixerim quia ex quo idem fieri coeperit, orbis fere Latinus ignorat. (…) Quod uidelicet in ipso paschali Sabbato, sepulcri lampas Dominici uideatur quotannis accensa diuinitus. (…)
Codexul Paris Lat . 12945, Paris, Biblioteca Națională

„Am auzit de la persoane venerabile care au fost acolo că, odată, un păgân a luat papirusul sau fitilul (nu știu care din două se folosea atunci) din candelă, lăsând fierul gol și că atunci când minunea s-a coborât din cer, lumina a ieșit din fier”.

Audiui a personis, quae illuc iere, senilibus, quod papyrus uel lichinus (nam utro utantur utriusque non noui) gentilis semel cuiusdam sit theca sublatus, ferrumque remansit inane; sed, coelitus labente miraculo, ex ferro lumen emersit.

„În anul în care regele mai sus pomenit (Baldovin I-n.n.) a primit sceptrul în calitate de succesor, se povestește că minunea s-a împlinit cu atâta greutate, încât aproape se lăsase noaptea și rugăciunile și lacrimile lor nu fuseseră ascultate.
După ce episcopul mai sus pomenit (Daimbert-n.n.) a ținut o predică în fața poporului, cerându-le oamenilor să-și mărturisească păcatele, regele și episcopul au stăruit ca toți să facă pace între ei și toți au promis să îndrepte tot ce se împotrivea credinței și onoarei.
Între timp, dat fiind că pricina era arzătoare, au fost mărturisite în acea zi crime atât de uriașe, că de n-ar fi urmat penitența, ar fi părut firesc ca lumina sfântă să dispară fără nicio zăbavă. Și totuși, după mustrare, ea a venit chiar atunci, fără nicio întârziere”.

Anno ergo, ex quo rex praefatus susceperat sceptra sequenti, eius fuisse traditur difficultas tanta miraculi, ut vix imminente nocte orantium flentiumque potuissent vota compleri. Sermo praefati praesulis factus ad populum, de confessione sollicitat peccatorum, rex et praesul resarciendis pacibus instant; si qua fidei honestatique non congruunt, corrigi promittuntur.  Interca, urgente negotio, tam enormium criminum ibi eo die est facta confessio, ut nisi paenitudo succederet, digne fieri videretur luminis sancti, ablata dilatione, sublatio : cuius tamen etiam tunc post correptionem non remoratum accensio.

(Să spunem aici că este vorba de anul 1100 și că  acele crime nemărturisite sunt cele ale cruciaților care cuceriseră Ierusalimul de nouă luni, pe 15 iulie 1099, dată cunoscută în istorie ca marele măcel de la Ierusalim).

Codexul Paris Lat. 12945, sec. XIII, Paris, Bibliothèque Nationale

„În anul următor (1101), când lumea s-a strâns la ora știută, la care flacăra cerească avea să umple de slavă Mormântul Domnului, rugile tuturor s-au înălțat spre ceruri, din străfundurile sufletului.
Greci și sirieni, armeni și latini, fiecare pe limba lui, Îl chemau, toți deodată, pe Dumnezeu și pe sfinții Săi.
Regele, nobilii și poporul, cu adâncă căință și plângând cu amar din afundul inimii, mergeau în urma preoților, cuprinși toți de amărăciune, pentru că, din ziua în care cetatea fusese cucerită de Creștini(i latini), se întâmplau acolo lucruri despre care nu se mai pomenise vreodată pe vremea păgânilor.”

At altero posthac anno, ubi ad eam ventum est horam, qua Sepulcrum gloriosum flamma caelestis efficeret, universorum penitus vota suspiciunt. Graecis igitur ac Syris, Armeniisque pariter ac Latinis, quibusque pro suarum linguarum idiomatibus Deum ac eius convocantibus sanctos;  rege, proceribus et populo paenitentia cordiumque rugitibus prosequentibus cleros, misero omnes exulcerabantur affectu, quod ea, urbe iam a Christianis obtenta, inibi contingebant quae nunquam evenisse sub paganis audierant.

„Între timp, Fulheriu de Chartres, luând cu sine pe capelanul patriarhului Daimbert, s-a urcat pe Muntele Măslinilor, pentru că acolo apărea de obicei Lumina lui Dumnezeu, atunci când nu venea la Ierusalim. S-au întors, însă, fără a aduce vreo veste bună pentru urechile celor care-i așteptau cu sufletul la gură în biserică” (…).

Interim Fulcherius Carnotensis, assumpto sibi patriarchae Daiberti capellano, in montem proficiscitur Oliueti. Ibi enim suboriri Dei lucerna solebat, si quando Hierosolymis non aderat. Sed reuersis, et nil gratum ad praestolantis ecclesiae referentibus aures (…)

„În ziua aceea, toți s-au întors la casele lor fără ca minunea să se fi săvârșit; a urmat o noapte de două ori neagră și o cumplită deznădejde chinuia piepturile tuturor. A doua zi au hotărât să meargă în procesiune până la Templul Domnului (Biserica Învierii-n.n.), cu întristarea cuvenită.

Plecaseră, uitând cu totul de bucuria Paștelui, și niciunul nu purta alte haine decât purtase în ajun, când iată că, pe neașteptate, au apărut în spatele lor paznicii bisericii cântând și le-au vestit că se aprinsese candela pe Sfântul Mormânt.
Dar, ce mai zăbovesc eu ? În ziua aceea grația divină, ce se arătase și mai  bogată din pricina întârzierii, s-a revărsat cu atâta splendoare, încât lumina aceea a Domnului a atins, nu pe toate deodată, ci pe rând, aproape 50 de candele în biserica Sfântului Mormânt.

Și lucrul acesta nu s-a întâmplat numai în timp ce se celebrau sfintele taine, ci chiar și după terminarea slujbei, că regele, care prânzea la palat, a fost constrâns  de mesagerii care veneau întruna,  să se ridice de la masă și să vină să vadă candelele noi care se tot aprindeau”.

Ea dies, re infecta, uniuersos in sua recta remisit; nox gemina irruit, acrisque moestitia generaliter omnium pectora torsit. In crastino deliberant ut ad templum usque Domini, debito cum moerore procedant. Ierant, gaudii prorsus Paschalis immemores, dum nullus habitu differt a die Parasceues, cum ecce ab aedituis ecclesiae post euntium terga concinitur quia sacri monumenti lampas accenditur. Quid immorer? Tanto eo die gratia, aucto suae ubertatis ex dilatione successu, emicuit, ut illa Dei claritas non quidem simul, sed uicissim, intra sepulcri ecclesiam, lampades ferme quinquaginta tetigerit. Haec non modo inter sacra contigere mysteria, uerum cum peractis officiis rex pranderet in aula, cogitur frequentibus nuntiis ad noua uidenda lumina reiecta consurgere mensa.

Și iată ce consemnează despre apariția Luminii de Paște, nu pe mormântul lui Iisus Hristos, ci prin despicătura unei coloane de la intrarea în biserică, arhimandritul Simeon, paznicul Sfântului Mormânt, în Proschinitarul (Ghidul de Pelerinaj) Sfintei Cetăți a Ierusalimului:

„Atunci Patriarhul a stat afară din biserică în ziua Sfintei și Marii Sâmbete, cu tot poporul, până către seară, rugându-se toți Domnului, din adâncul sufletului, cerniți și cu mare durere.
Patriarhul s-a urcat la tronul Sfintei Elena, lângă o coloană, și se rugau toți, și el și poporul. O, mare iubire de oameni a Domnului ! Coloana s-a crăpat și prin crăpătură a ieșit Sfânta Lumină și atunci Patriarhul a alergat, a aprins lumânările pe care le avea în mâini și din mâinile lui și-a aprins lumânările tot poporul, spre sfințirea lui”.

Proschinitarul lui Simeon, (ed. prima dată la Viena în 1749), pag. 19.

 Era anul 1579 când, în Sâmbăta Mare – așa cum se poate citi în toate cronicile bisericești din Ierusalim – un grup de soldați turci, i-a oprit pe creștinii ortodocși și pe Patriarhul lor să intre în Biserica Învierii și i-au permis patriarhului armean (armenii cumpăraseră privilegiul patriarhului grec de la  sultanul Murad al III-lea) să coboare el în Mormânt să primească lumina pe care, însă … n-a primit-o. Pentru că nu era de vânzare.

Lumina care a ieșit din coloană l-a impresionat pe muezinul care a văzut-o din minaret și l-a făcut să crează în Iisus Hristos…
… pe Care L-a mărturisit imediat ce a coborât să povestească ce văzuse…
… devenind unul din martirii musulmani… după ce a fost ucis de soldații turci, pentru că … Coranul îi pedepsește pe ce-i ce-l părăsesc.

Mulți s-au întrebat de ce numai Patriarhul grec al Ierusalimului este vrednic să primească lumina în Sfântul Mormânt.
Răspunsurile sunt mai multe și se completează:

Pentru că destinul creștinismului a fost să se nască… grecesc, și nu doar pentru faptul că Evangheliile au fost scrise în greacă, ci pentru că Biserica Ierusalimului, prima dintre Bisericile creștine, s-a format nu la Ierusalim (care în anul 70 a fost cucerit și devastat de romani)…
…  ci în „Grecia de dincolo de Iordan”, adică în Israelul elenizat/grecesc, mai precis în Decapolis – Ținutul celor zece cetăți grecești, și, mai ales, în Pella, capitala lui…

… și pentru că patriarhul grec al Ierusalimului este continuatorul de drept al întemeietorului Bisericii Ierusalimului, care a fost și primului ei episcop, Sf. apostol Iacob, fratele Domnului…

… dar și pentru că există un decret, un ahtinam,  prin care califul Omar Hattap (după ce l-a silit, în anul 638, pe Patriarhul Sofronie să-i predea Ierusalimul) a hotărât că „toate națiile creștine” și toți cei care vor merge în pelerinaj la Locurile Sfinte, „franci, copți, sirieni, armeni, nestorieni, iacobiți și maroniți, trebuie să se supună Patriarhului (grec al Ierusalimului) și el să fie întâiul între toți, pentru că a primit bunăvoință de la cinstitul și iubitul Profet trimis de Domnul, fiind onorat prin pecetea cinstitei lui mâini”…

… decret reînnoit de-a lungul timpului, după căderea Imperiului Bizantin, în 1453, de firmanul lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1458) și de firmanele  altor sultani.

În decretul său, Mahomed al II-lea scria „…oricare dintre înalții viziri, prelați sau demnitari sau slujitori de la curtea mea regală sau pur și simplu din neamul mahomedan va vrea, fie pe degeaba, fie de dragul banilor, să schimbe cele rânduite odinioară de Profet și de Omar Hattap și de conducătorii din trecut, să cadă sub mânia lui Allah și a Profetului”.

Printre „conducătorii din trecut” se afla și sultanul Egiptului, Saladin, cel care i-a alungat pe cruciați din Ierusalim și care, în anul 1187, reînnoise, și el, ahtinam-ul lui Omar Hattap.
Și, toate aceste documente au fost confirmate de ONU în anii 1947-1950.

Dar, nu în ultimul rând pentru că, de câte ori au încercat (și au făcut-o mai tot timpul)  capii altor confesiuni creștine (mai ales latinii și armenii) s-o primească, Lumina de Paște n-a venit la ei, ci acolo unde se afla … fratele lor grec.

Coloana crăpată și afumată în stânga porții Bisericii Învierii.
Crăpătura are o înălțime de 1,20 m

Coloana crăpată, detaliu

Și arheologul și generalul englez Sir Charles Warren, care a locuit la Ierusalim între 1867 și 1870 ca membru al Palestine Exploration Fund, notează în lucrarea sa Underground Jerusalem editată în 1876 la Londra, în capitolul Holy Fire :

„Ce este această Lumină care în ajunul Paștelui aprinde toate candelele din Sfântul Mormânt ? Că o minune însoțește ceremonia, nu mai încape nici o îndoială./ „What is that fire which on Easter-eve lights up the lamps in the Holy Sepulchre? … That a miracle attends the ceremony, there cannot be a doubt”.

Și:

„În sfârșit, se pare că Lumina vine. O mulțime de făclii se întind în față, un fulger se vede în deschizătura cupolei și făclia se aprinde… Într-o clipă, ca prin magie, Lumina se întinde de la sine în toate direcțiile”. / „At last there is a feeling that the fire is at hand, masses of tow are thrust forward, a flash at the opening is seen, the tow is lighted … In a moment, as though by magic, the fire extends itself in all directions” (C. Warren, Underground Jerusalem, 1976, p. 425 și 435).

Iar monahul moldovean Partenie, care a vizitat Ierusalimul în anul 1846, povestește:

„Turcii au deschis Mormântul lui Hristos și au stins toate candelele. Atunci au venit autoritățile turcești și Pașa în persoană. Biserica era mai plină ca niciodată: toți stăteam înghesuiți și abia mai puteam respira. Nimic nu era aprins nicăieri. (…)

Episcopul Meletie a rămas singur la intrarea în Mormânt, în mâna turcilor, care i-au scos veșmintele, după care autoritățile l-au cercetat. I-au pus omoforul, au deschis Mormântul lui Hristos și i-au îngăduit să intre. Nu știu cât timp a trecut, pentru că eram cu toții tulburați și ne cuprinsese teama.

În sfârșit, din senin, lângă Mormânt a strălucit o lumină care, curând, a apărut din Altar, prin deschizătura porților împărătești și s-a întins, ca două râuri de foc, unul dinspre apus, din Mormântul lui Hristos și celălalt din răsărit, din altar.

O, ce mare bucurie și veselie domneau în biserică. Toți păreau beți și în afară de sine și nu mai știam cine ce spune și cine unde aleargă. Era mult zgomot. Toți alergau de jur împrejur și plângeau de bucurie, copleșiți de recunoștință, și mai mult decât toți, femeile arabilor.

Turcii înșiși cădeau în genunchi și strigau Allah, Allah care înseamnă Dumnezeule, Dumnezeule ! Ce vedere minunată și extraordinară. Biserica toată era scăldată în lumină și nu se mai putea vedea nimic altceva decât Lumina cerească”.

Venirea Sfintei lumini, The Graphic, Londra, 21 sept. 1878.

Detaliu

Încheiem cu o mărturie din zilele noastre, cea a ieromonahului Antonios Stilianakis, autorul lucrării Sfânta Lumină la Mormântul lui Hristos și al uimitorului video realizat în 1994 care a făcut înconjurul lumii :

„Deodată am văzut o furtună de fulgere luminoase pe care, la început, le-am crezut flash-uri, dar imediat am realizat că nu puteau exista sute de asemenea flash-uri atât de bine coordonate.

Pe urmă toate aceste fulgere au umplut biserica, iar lumina juca pe ziduri și chiar la etajul de deasupra (care se află la o înălțime de douăzeci de metri – n.a.).

Câteva secunde mai târziu am apucat să văd o sferă de foc portocalie ieșind din stânga Mormântului (cum priveam eu) care a urcat în sus precum artificiile, dar totuși cu o viteză de aerostat, să spunem.

Am îndreptat camera video spre ea și și am apucat s-o surprind în ultima fază, cu puțin înainte de a se stinge deasupra balconului unde se aflau oameni care aveau deja… lumânările aprinse !

La scurt timp a ieșit și Patriarhul din Baldachin și a aprins primele lumânări. (…) Într-un sfârșit, însă, mi-am dat seama că în diferite locuri din biserică lumânările se aprinseseră ca prin minune, singure…”

Baldachinul Sfântului  Mormânt văzut de  Natale Bonifacio;
gravură din 1586

Un singur lucru ar mai fi de adăugat: unii pelerini, dar și unii ierarhi, nu văd misterioasa lumină de Paște, deși cred în ea, și iau lucrul acesta ca pe un îndemn să fie mai stăruitori în urmarea lui Hristos.

Există, însă, unii negaționiști, care duc o „cruciadă” teribilă împotriva ei. Unii din ei sunt atei, iar alții cred în Iisus Hristos, dar nu și în faptul că ar aprinde pentru închinători, în ajunul Învierii, un foc sacru, pe mormântul Său… gol.

Aceștia din urmă numesc coborârea Luminii sfinte, cum i se spune, o … „minciună/ legendă pioasă” și încearcă să-i convingă și pe alții de adevărul lor.

Legendă pioasă, magie sau inginerie, oricum ar numi-o, totuși despre acea lumină misterioasă se vorbește poate chiar din vremea Egeriei.

Dacă ar fi așa, atunci lumina de la Ierusalim ar fi cea mai veche… magie care încă lucrează!

LUCRĂRI CONSULTATE

Fundația Centrul Cultural Elen, Locurile Sfinte, București 2011
Website-ul lui Haralampos K. Skarlakidis, Sfânta Lumină, Minunea din Sâmbăta Mare la Mormântul lui Hristos/ Χαράλαμπος Κ. Σκαρλακίδης ΑΓΙΟΝ ΦΩΣ – Το θαύμα του Μεγάλου Σαββάτου στον Τάφο του Χριστού
Website-ul Patriarhiei Ortodoxe din Ierusalim
Antonios Stilianakis, Sfânta Lumină la Mormântul lui Hristos, cum am văzut-o cu ochii mei și cum a înregistrat-o camera de filmat/ Αντώνιος Στυλιανάκης, Το Αγιο Φως στόν Τάφο του Χριστού, ed. Sinaxari, Salonic, 2008.
Gregg Braden, Matricea divină, ed. For You, București 2007

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d