PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI

13 viernes Oct 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

Împărăție, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, parabolă, religie, semănător

O promisiune de nerefuzat: creșterea interioară.

În acestă duminică, 15 octombrie 2017, în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Luca (8, 5-15) și se recitește un fragment din Evanghelia după Ioan 17, 1-13. Ce le leagă ? Nașterea unui nou popor, spiritual ! Creștinii !

Iată primul text:

Luca 8, 5-15: A ieșit semănătorul să-și semene sămânța. Și în timp ce semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au fost călcate în picioare și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altele au căzut pe piatră și, deși au încolțit și au crescut, s-au uscat pentru că n-au avut apă. Altele au căzut în mijlocul mărăcinilor și pentru că au crescut printre mărăcinii, mărăcinii le-au înăbușit. Iar altele au căzut în pământul cel bun și crescând, au făcut rod însutit. Spunând acestea, Iisus a strigat: cel ce are urechi de auzit să audă ! Și ucenicii Îl întrebau: ce înseamnă parabola acesta ? Iar Iisus le-a zis: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți le e dat (să li se vorbească) în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu înțeleagă. Parabola e așa: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Semințele de lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul și le smulge Cuvântul din inimă ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Semințele căzute pe piatră sunt cei care, când aud, primesc cu bucurie Cuvântul; dar ei n-au rădăcină; sunt cei care cred o vreme, dar care, când vin ispitele și încercările, încetează să mai creadă. Semințele căzute printre mărăcini, sunt cei care aud, dar care, purtați de griji, de bogăție și de plăcerile vieții, se lasă sufocați de ele și nu rodesc până la capăt. Iar semințele care cad în pământul cel bun, sunt cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună, desăvârșită, Cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc, îl păzesc, îl urmează și și-l însușesc și apoi rodesc cu răbdare.

Luca 8, 5-15: ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι τὸν σπόρον αὐτοῦ. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ὃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ κατεπατήθη, καὶ τὰ πετεινὰ τοῦ οὐρανοῦ κατέφαγεν αὐτό· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐπὶ τὴν πέτραν, καὶ φυὲν ἐξηράνθη διὰ τὸ μὴ ἔχειν ἰκμάδα· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐν μέσῳ τῶν ἀκανθῶν, καὶ συμφυεῖσαι αἱ ἄκανθαι ἀπέπνιξαν αὐτό. καὶ ἕτερον ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν ἀγαθήν, καὶ φυὲν ἐποίησε καρπὸν ἑκατονταπλασίονα. ταῦτα λέγων ἐφώνει· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ᾿Επηρώτων δὲ αὐτὸν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· τίς εἴη ἡ παραβολὴ αὕτη. ὁ δὲ εἶπεν· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, τοῖς δὲ λοιποῖς ἐν παραβολαῖς, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ συνιῶσιν. ἔστι δὲ αὕτη ἡ παραβολή· ὁ σπόρος ἐστὶν ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ· οἱ δὲ παρὰ τὴν ὁδόν εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, εἶτα ἔρχεται ὁ διάβολος καὶ αἴρει τὸν λόγον ἀπὸ τῆς καρδίας αὐτῶν, ἵνα μὴ πιστεύσαντες σωθῶσιν. οἱ δὲ ἐπὶ τῆς πέτρας οἳ ὅταν ἀκούσωσι, μετὰ χαρᾶς δέχονται τὸν λόγον, καὶ οὗτοι ρίζαν οὐκ ἔχουσιν, οἳ πρὸς καιρὸν πιστεύουσι καὶ ἐν καιρῷ πειρασμοῦ ἀφίστανται. τὸ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας πεσόν, οὗτοί εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, καὶ ὑπὸ μεριμνῶν καὶ πλούτου καὶ ἡδονῶν τοῦ βίου πορευόμενοι συμπνίγονται καὶ οὐ τελεσφοροῦσι. τὸ δὲ ἐν τῇ καλῇ γῇ, οὗτοί εἰσιν οἵτινες ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ ἀκούσαντες τὸν λόγον κατέχουσι καὶ καρποφοροῦσιν ἐν ὑπομονῇ.

SEMANATORUL 4

Iată și variantele lui Matei și Marcu:

Matei, 13, 4-22: Iată a ieșit semănătorul să semene și, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut pe lângă drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altă parte a căzut în locuri pietroase unde nu aveau pământ mult și au încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut peste mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și le-au sufocat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cel ce are urechi de auzit să audă ! Și s-au apropiat ucenicii și I-au zis: de ce le vorbești în parabole ? Și Iisus le-a răspuns: pentru că vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu le este dat. Celui ce are i se va da și îi va prisosi, iar celui ce n-are i se va lua și ce are. Lor le vorbesc în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la calea cea dreaptă). Și atunci se va împlini lor profeția lui Isaia, cea care spune: cu auzul veți auzi și de înțeles nu vă va fi dat să înelegeți și văzând veți vedea și nu vă va fi dat să cunoașteți. Căci s-a îngroșat inima poporului acestuia și cu urechile greu au auzit și ochii lor și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă (la Mine) și Eu să-i vindec. Fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud. Adevărat vă spun vouă că mulți profeți și drepți au râvnit să vadă cele pe care le vedeți voi și n-au văzut și să audă cele pe care le auziți voi și n-au auzit. Voi ascultați acum parabola semănătorului: oricine ascultă Cuvântul despre Împărăție și nu pricepe, vine cel rău și îi ia Cuvântul semănat în inimă. Acesta este sămânța însămânțată lângă drum. Sămânța însămânțată în locuri pietroase este cel care auzind Cuvântul, îl primește pe dată cu bucurie și-l păstrează; dar el nu are rădăcină în el, ci e schimbător și nestatornic și atunci când e strâmtorat, amenințat și prigonit din pricina Cuvântului, se poticnește și dă înapoi într-o clipă. Iar sămânța semănată în mărăcini este cel care aude Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul în el și-l fac neroditor.

Matei, 13, 4-22: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ἃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ ἐλθόντα τὰ πετεινὰ κατέφαγεν αὐτά· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰ πετρώδη, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ ἀπέπνιξαν αὐτά· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ὃ μὲν ἑκατόν, ὃ δὲ ἐξήκοντα, ὃ δὲ τριάκοντα. ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. Καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ εἶπον αὐτῷ· διατί ἐν παραβολαῖς λαλεῖς αὐτοῖς; ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· ὅτι ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τῶν οὐρανῶν, ἐκείνοις δὲ οὐ δέδοται. ὅστις γὰρ ἔχει, δοθήσεται αὐτῷ καὶ περισσευθήσεται· ὅστις δὲ οὐκ ἔχει, καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ. διὰ τοῦτο ἐν παραβολαῖς αὐτοῖς λαλῶ, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ ἀκούωσι μηδὲ συνῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι· καὶ τότε πληρωθήσεται αὐτοῖς ἡ προφητεία ῾Ησαΐου ἡ λέγουσα· ἀκοῇ ἀκούσετε καὶ οὐ μὴ συνῆτε, καὶ βλέποντες βλέψετε καὶ οὐ μὴ ἴδητε· ἐπαχύνθη γὰρ ἡ καρδία τοῦ λαοῦ τούτου, καὶ τοῖς ὠσὶ βαρέως ἤκουσαν, καὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν ἐκάμμυσαν, μήποτε ἴδωσι τοῖς ὀφθαλμοῖς καὶ τοῖς ὠσὶν ἀκούσωσι καὶ τῇ καρδίᾳ συνῶσι καὶ ἐπιστρέψωσι, καὶ ἰάσομαι αὐτούς. ῾Υμῶν δὲ μακάριοι οἱ ὀφθαλμοί, ὅτι βλέπουσι, καὶ τὰ ὦτα ὑμῶν, ὅτι ἀκούουσιν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν ὅτι πολλοὶ προφῆται καὶ δίκαιοι ἐπεθύμησαν ἰδεῖν ἃ βλέπετε, καὶ οὐκ εἶδον, καὶ ἀκοῦσαι ἃ ἀκούετε, καὶ οὐκ ἤκουσαν. ῾Υμεῖς οὖν ἀκούσατε τὴν παραβολὴν τοῦ σπείραντος. παντὸς ἀκούοντος τὸν λόγον τῆς βασιλείας καὶ μὴ συνιέντος, ἔρχεται ὁ πονηρὸς καὶ αἴρει τὸ ἐσπαρμένον ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτοῦ· οὗτός ἐστιν ὁ παρὰ τὴν ὁδὸν σπαρείς. ὁ δὲ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ εὐθέως μετὰ χαρᾶς δεχόμενος καὶ λαμβάνων αὐτόν· οὐκ ἔχει δὲ ρίζαν ἐν ἑαυτῷ, ἀλλὰ πρόσκαιρός ἐστι, γενομένης δὲ θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον εὐθὺς σκανδαλίζεται. ὁ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ ἡ μέριμνα τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου συμπνίγει τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται.

Marcu, 4, 3-20: Iată a ieșit semănătorul să semene și s-a făcut că, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut lângă drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde semințele nu aveau pământ mult, și au încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut în mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și au sufocat semințele și rod n-au dat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod care s-a înălțat și a crescut și a sporit și semințele acelea au rodit și dintr-una au ieșit treizeci, din alta șaizeci și din alta o sută. Și Iisus le-a zis: cel ce are urechi de auzit să audă ! Când a rămas singur, cei ce se aflau cu El, împreună cu ucenicii, L-au întrebat cum se tălmăcește parabola. Și El le-a spus: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar cei din afară au parte de toate numai în parabole ca, văzând, să vadă și să nu priceapă și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la Dumnezeu și la calea cea dreaptă) și să li se ierte lor păcatele. Și le mai spune Iisus: dacă nu pricepeți parabola aceasta, cum o să le înțelegeți pe toate celelalte ? Semănătorul seamănă Cuvântul (lui Dumnezeu) iar semințele căzute lângă drum, unde e semănat Cuvântul, sunt cei care, atunci când îl aud (nu-l pot păstra pentru că) pe dată vine și satana și le smulge Cuvântul semănat în inimile lor. La fel, semințele semănate în loc pietros sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc de îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci sunt schimbători și nestatornici și atunci când sunt strâmtorați, amenințați și prigoniți din pricina Cuvântului, se poticnesc și dau înapoi într-o clipă. Iar semințele semănate printre mărăcini sunt cei care aud Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și dorințele (de a le avea pe toate celelalte), care pătrund în ei, înăbușă Cuvântul în ei și-l fac neroditor. Iar semințele semănate în pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută.

Marcu, 4, 3-20: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ σπείρειν ὃ μὲν ἔπεσεν ἐπὶ τὴν ὁδόν, καὶ ἦλθον τὰ πετεινὰ καὶ κατέφαγεν αὐτό· καὶ ἄλλο ἔπεσεν ἐπὶ τὸ πετρῶδες, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη· καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ συνέπνιξαν αὐτό, καὶ καρπὸν οὐκ ἔδωκε· καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ἀναβαίνοντα καὶ αὐξάνοντα, καὶ ἔφερεν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ῞Οτε δὲ ἐγένετο κατὰ μόνας, ἠρώτησαν αὐτὸν οἱ περὶ αὐτὸν σὺν τοῖς δώδεκα τὴν παραβολήν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ· ἐκείνοις δὲ τοῖς ἔξω ἐν παραβολαῖς τὰ πάντα γίνεται, ἵνα βλέποντες βλέπωσι καὶ μὴ ἴδωσι, καὶ ἀκούοντες ἀκούωσι καὶ μὴ συνιῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι καὶ ἀφεθῇ αὐτοῖς τὰ ἁμαρτήματα. καὶ λέγει αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τὴν παραβολὴν ταύτην, καὶ πῶς πάσας τὰς παραβολὰς γνώσεσθε; ὁ σπείρων τὸν λόγον σπείρει. οὗτοι δέ εἰσιν οἱ παρὰ τὴν ὁδὸν ὅπου σπείρεται ὁ λόγος, καὶ ὅταν ἀκούσωσιν, εὐθὺς ἔρχεται ὁ σατανᾶς καὶ αἴρει τὸν λόγον τὸν ἐσπαρμένον ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν. καὶ οὗτοι ὁμοίως εἰσὶν οἱ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπειρόμενοι, οἳ ὅταν ἀκούσωσι τὸν λόγον, εὐθὺς μετὰ χαρᾶς λαμβάνουσιν αὐτόν, καὶ οὐκ ἔχουσι ρίζαν ἐν ἑαυτοῖς, ἀλλὰ πρόσκαιροί εἰσιν· εἶτα γενομένης θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον, εὐθὺς σκανδαλίζονται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ εἰς τὰς ἀκάνθας σπειρόμενοι, οἱ τὸν λόγον ἀκούοντες, καὶ αἱ μέριμναι τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου καὶ αἱ περὶ τὰ λοιπὰ ἐπιθυμίαι εἰσπορευόμεναι συμπνίγουσι τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν σπαρέντες, οἵτινες ἀκούουσι τὸν λόγον καὶ παραδέχονται, καὶ καρποφοροῦσιν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν.

Suntem undeva pe țărmul Mării Galileei. Iisus le vorbește mulțimilor dintr-o barcă de pescari, arătându-ne simbolic că… pescuiește misionari: pe viitorii formatori ai noului Său popor, un popor spiritual, cel creștin.

Cu El sunt cei doisprezece ucenici, inițiații din primul cerc, dar și primii inițiați din cel de-al doilea cerc, pe care îl va lărgi la ospățul de inițiere de pe muntele unde va înmulți cele cinci pâini și cei doi pești și unde va rosti așa-numita predică de pe munte.

De data aceasta spune mulțimii pilde sau parabole: de fapt își învață inițiații să predice, să-I răspândească învățătura (Cuvântul) cât mai ușor de înțeles.

Iar inițiații sunt „cei ce se aflau cu El” și cu ucenicii. Inițiații Primului și celui de-al Doilea Cerc.

Spunându-le viitorilor Săi misionari parabola semănătorului, Iisus îi previne că vor întâlni tot felul de oameni, cu minți diferite, deschiși mai mult sau mai puțin noii învățături a Fiului lui Dumnezeu. Și că, spunându-le o poveste cu tâlc, o parabolă, îi va cuceri și se vor face mult mai lesne înțeleși. Îi previne că vor da peste catehumeni de tot felul…

… puternici sau slabi, care cedează mai mult sau mai puțin sau, în cazul fericit, deloc, ispitelor de tot felul…

… autosuficienți sau labili sau încrezători și răbdători sau oameni desăvârșiți („cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună” – en kardia kali ke agathi/ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ – cum spune Luca – pentru că, în greacă kalos ke agathos, frumos și bun, este un mod de a spune desăvârșit). Și aici vedem, din nou, că Evangheliile au fost scrise în special pentru greci și pentru vorbitorii de greacă, evrei sau ne-evrei elenizați și, desigur, pentru cei ce frecventau misteriile de oriunde din Grecia și din Asia Mică.

Catehumeni pe care vor trebui să-i cucerească din prima întâlnire și în mintea și în sufletul cărora vor trebui să facă să rodească, pe deplin, modelul de viață hristic.

Iisus spune parabola semănătorului și pentru mulțimile care veniseră să-L asculte, în care vedea viitorul popor creștin, viitorii catehumeni, încercând să le prevină că nu ajunge să-L asculte și că trebuie să gândească, să simtă, să trăiască după învățăturile Lui.

Și, mai ales, să le prevină că va veni vremea când adepții Săi , creștinii, vor fi prigoniți, vânați, șantajați (strânși cu ușa este traducerea poate cea mai grăitoare pentru grecescul thlipsis/θλῖψις, presiune, strâmtorare, restriște) pentru că au acceptat să creadă în El (au primit Cuvântul, adică învățătura Sa despre Împărăția lui Dumnezeu).

Dar, parabola se adresează mai ales inițiaților Săi, semănătorii, celor care îi vor răspândi învățătura. În greacă verbul σπείρω înseamnă a semăna, a sădi, a însămânța și, de aici: a răspândi, a împrăștia, a dispersa, Iar aici semănătorul este o spiron/ ὁ σπείρων, adică „cel ce împrăștie, răspândește” se subînțelege… sămânța cunoașterii divine.

Cercetătorii cred că parabola semănătorului este o creație a primilor creștini, a primilor catehizatori, cei din Biserica primară cum se spune, care-și supuneau convertiții unui examen de conștiință și îi preveneau totodată că îi așteaptă două feluri de ispite, de obstacole, care-i pot împiedică să ajungă la împlinire: persecuțiile împotriva creștinilor și tentațiile, ce par irezistibile, ale lumii: putere, bogăție, plăceri…

Era un mod de a le cere, de a-i încuraja să fie tari, să nu se teamă de persecutori și să nu se lase pradă tentațiilor lumii acesteia.

Așa s-ar explica folosirea nepotrivită, aici, a pasajului din Isaia 6, 9-10: Şi El a zis: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec»./ Trad. Biblia Sinodală.

Cel mai probabil, însă, parabola semănătorului este una din parabolele spuse de Iisus, relatate de Marcu și împrumutate de la Marcu de Matei și Luca. O parabolă folosită des de primii catehizatori, probabil într-o formă ușor alterată.

Era, credem, o poveste bună de spus noilor creștini , la început de drum, pentru a-i face să înțeleagă de ce e bine să fie fermi în credință. Iar promisiunea era: creștere interioară și rodire spirituală. Pentru cine avea urechi de auzit, aceasta era o promisiune !

Duminică, 15 octombrie 2017, se recitește la liturghie un fragment din Evanghelia lui Ioan: 17, 1-13. Este un text care poate fi pe deplin înțeles dacă înțelegem bine anumite cuvinte, mai ales verbul a preamări. Pentru că el este cheia înțelegerii lui Iisus ca… coregent al lui Dumnezeu.

Iată textul:

Ioan 17, 1-13: ΤΑΥΤΑ ἐλάλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐπῆρε τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ εἶπε· πάτερ, ἐλήλυθεν ἡ ὥρα· δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα καὶ ὁ υἱός σου δοξάσῃ σε, καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον. αὕτη δέ ἐστιν ἡ αἰώνιος ζωή, ἵνα γινώσκωσί σε τὸν μόνον ἀληθινὸν Θεὸν καὶ ὃν ἀπέστειλας ᾿Ιησοῦν Χριστόν. ἐγώ σε ἐδόξασα ἐπὶ τῆς γῆς, τὸ ἔργον ἐτελείωσα ὃ δέδωκάς μοι ἵνα ποιήσω· καὶ νῦν δόξασόν με σύ, πάτερ, παρὰ σεαυτῷ τῇ δόξῃ ᾗ εἶχον πρὸ τοῦ τὸν κόσμον εἶναι παρὰ σοί. ᾿Εφανέρωσά σου τὸ ὄνομα τοῖς ἀνθρώποις οὓς δέδωκάς μοι ἐκ τοῦ κόσμου. σοὶ ἦσαν καὶ ἐμοὶ αὐτοὺς δέδωκας, καὶ τὸν λόγον σου τετηρήκασι. νῦν ἔγνωκαν ὅτι πάντα ὅσα δέδωκάς μοι παρὰ σοῦ ἐστιν· ὅτι τὰ ρήματα ἃ δέδωκάς μοι δέδωκα αὐτοῖς, καὶ αὐτοὶ ἔλαβον, καὶ ἔγνωσαν ἀληθῶς ὅτι παρὰ σοῦ ἐξῆλθον, καὶ ἐπίστευσαν ὅτι σύ με ἀπέστειλας. ᾿Εγὼ περὶ αὐτῶν ἐρωτῶ· οὐ περὶ τοῦ κόσμου ἐρωτῶ, ἀλλὰ περὶ ὧν δέδωκάς μοι, ὅτι σοί εἰσι, καὶ τὰ ἐμὰ πάντα σά ἐστι καὶ τὰ σὰ ἐμά, καὶ δεδόξασμαι ἐν αὐτοῖς. καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἐν τῷ κόσμῳ, καὶ οὗτοι ἐν τῷ κόσμῳ εἰσί, καὶ ἐγὼ πρὸς σὲ ἔρχομαι. πάτερ ἅγιε, τήρησον αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου ᾧ δέδωκάς μοι, ἵνα ὦσιν ἓν καθὼς ἡμεῖς. ὅτε ἤμην μετ’ αὐτῶν ἐν τῷ κόσμῳ, ἐγὼ ἐτήρουν αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου· οὓς δέδωκάς μοι ἐφύλαξα, καὶ οὐδεὶς ἐξ αὐτῶν ἀπώλετο εἰ μὴ ὁ υἱὸς τῆς ἀπωλείας, ἵνα ἡ γραφὴ πληρωθῇ. νῦν δὲ πρὸς σὲ ἔρχομαι, καὶ ταῦτα λαλῶ ἐν τῷ κόσμῳ ἵνα ἔχωσι τὴν χαρὰν τὴν ἐμὴν πεπληρωμένην ἐν αὐτοῖς.

Ioan 17, 1-13: Acestea le-a grăit Iisus apoi Și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Părinte, a sosit ceasul, preamărește-Ți Fiul ca și Fiul Tău să Te preamărească. De vreme ce Tu I-ai dat Lui putere asupra a tot trupul (putere deplină să-l refacă), lasă-L să-i dea viață veșnică fiecăruia din cei pe care I l-ai dat Lui. Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și să-L cunoască pe Cel pe care L-ai trimis, Iisus Hristos. Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care mi-ai dat-o Mie s-o fac. Și acum preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi fost lumea. Am arătat (și am făcut cunoscut) numele Tău oamenilor, celor pe care Mi–ai dat din lume. Ai tăi au fost și Mi i-ai dat Mie și au păzit cuvântul Tău. Acum ei au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat Mie, de la Tine sunt, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat Mie Eu le-am dat lor și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru ei Mă rog, nu pentru lume Mă rog: Mă rog pentru cei pe care Mi i-ai dat Mie, pentru că ai Tăi sunt. Toate ale Mele ale Tale sunt și ale Tale sunt ale Mele și M-am preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu la Tine vin. Părinte sfânt, păzește-i pe ei, în numele Tău, nume în care Mi i-ai dat Mie, ca și ei să fie una așa cum suntem noi. Cât timp am fost cu ei în lume Eu i-am păzit în numele Tău. Pe cei pe care mi i-ai dat, i-am păzit și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzaniei, ca să se împlinească Scriptura. Acum la Tine vin și grăiesc aceste lucruri cât mai sunt în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Iisus luase ultima cină pascală, la ultimul Paște pe care-l făcuse cu ucenicii la Ierusalim. Ultima Cină, pe care tradiția a numit-o Cina cea de taină. Poate nu atât pentru că erau feriți de ochii lumii, cât mai ales pentru Testamentul… secret al lui Iisus, lăsat numai celor doisprezece, deveniți unsprezece.

Le lăsase ucenicilor două porunci noi, care nu existau în Legea lui Moise, porunca iubirii și porunca solidarității: să se iubească unul pe altul și să fie solidari unul cu celălalt (porunci reînnoite de fiecare dată când aveau să frângă pâinea și să bea vinul împreună, toți, din aceeași cupă, în amintirea Lui; a mânca pâine și a bea vin cu cineva este cel mai intim act cu putință)…

… le lăsase promisiunea venirii Mângâietorului/Paracletului…

… și… un nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Iată ce le spune: … dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face casă în el/ἐάν τις ἀγαπᾷ με, τὸν λόγον μου τηρήσει, καὶ ὁ πατήρ μου ἀγαπήσει αὐτόν, καὶ πρὸς αὐτὸν ἐλευσόμεθα καὶ μονὴν παρ’ αὐτῷ ποιήσομεν.

Iisus și ucenicii ieșiseră din odaia unde cinaseră (nu știm unde stau) și Iisus se roagă de față cu ei Tatălui, așa cum se roagă un Mare preot pentru poporul lui: ucenicii aveau să dea naștere unui popor, un popor spiritual: creștinii. Un popor al unui nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Un Dumnezeu fără alt nume decât… Părinte/Tată.

Un popor ce, respectând porunca iubirii și a solidarității, va trăi altfel decât trăise lumea până atunci. Nu știm ce înseamnă viață veșnică, dar putem presupune că este o viață… dumnezeiască !

Un popor ce-și va cunoaște Tatăl ceresc… față către față ! Pentru că „a cunoaște Numele” este o expresie specifică limbii ebraice care înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii credeau că adevăratul nume al lui Dumnezeu este tabu, inefabil și de aceea în loc să spună Dumnezeu spuneau Numele !

Este un moment solemn, sacru și irepetabil. Un moment în care Iisus îi cere Tatălui să-L onoreze pentru încheierea cu succes a misiunii Sale pe pământ: formarea noului popor spiritual, a unei noi umanități.

Verbul doxazo/ δοξάζω, care înseamnă aici: a onora, a stima, a cinsti, traduce, de fapt, verbul ebraic kaved (כָּבֵד), a fi puternic, important, o persoană cu greutate, demnă de toată stima, onoarea. Și, dacă ne gândim că substantivul kavod (כָּבוֹד) înseamnă: splendoare, strălucire, lumină a soarelui, a lunii, a stelelor, a cerului, preeminență, majestate, glorie, onoare, cinste, bună reputație, respect abundență, bogății…

… ne dăm seama că, în limbajul dublu pe care-L folosește Iisus absolut întotdeauna, verbul a preamări/a slăvi sugerează, de fapt, divinitarea Lui/regalitatea Lui celestă la care participă alături de Dumnezeu, Regele Lumii.

Iată un loc din Psalmi în care Dumnezeu apare ca regele maiestuos, înconjurat de strălucire, splendoare, podoabe, glorie, al lumii, cum o arată cuvintele hod/ הוֹד și hadar/ הָדָר, sinonimele lui kavod/(כָּבוֹד):

Ps. 103, 1-2:

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul ! Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte ! În măreție și slavă Te-ai îmbrăcat,
Tu care Te îmbraci în lumină ca și cu o haină, Tu care întinzi cerurile ca un cort.
בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ

עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

εὐλόγει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον κύριε ὁ θεός μου ἐμεγαλύνθης σφόδρα ἐξομολόγησιν (închinarea noastră) καὶ εὐπρέπειαν (frumusețe) ἐνεδύσω/ ἀναβαλλόμενος φῶς ὡς ἱμάτιον ἐκτείνων τὸν οὐρανὸν ὡσεὶ δέρριν

Și o ultimă lămurire: … ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Este încă un dar pe care Iisus îl lasă ucenicilor: bucuria Lui că misiunea Sa pe pământ a reușit, o bucurie… magică care avea să-i însuflețească și să-i transfigureze, încât marea operă de creștinare să le pară cât mai ușoară.

IISUS RUGACIUNE 5

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

04 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, minune, religie, teofanie

METAMORFOZA 1 Schimbarea la față, mozaic din katholikon, Muntele Sinai, sec. VI, cea mai veche reprezentare a Schimbării la față din iconografia creștină

Prima și a doua teofanie a lui Iisus: purtarea pe ape și schimbarea la față

În duminica aceasta, la liturghie se citesc două pericope, două fragmente din Evanghelia după Matei (17, 1-9; 14, 22-34): Iisus schimbându-Se la față și Iisus mergând pe mare. Mesajul lor ? Arătarea divinității lui Iisus.

Iată primul text:

Matei 17,1-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar ei singuri. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie vorbind cu El. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Doamne, ne e bine aici. Dacă vrei, să facem aici trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Și, chiar în timp ce vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit și iată o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! De El să ascultați ! Și, auzind aceasta, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat tare. Iisus s-a apropiat, i-a prins și le-a zis: sculați-vă și nu vă fie frică ! Și atunci ei, rdicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus, singur. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneți nimănui despre vedenie până ce Fiul Omului nu va învia din morți.

Matei 17,1-9: ΚΑΙ μεθ᾿ ἡμέρας ἓξ παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ ἔλαμψε τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο λευκὰ ὡς τὸ φῶς. καὶ ἰδοὺ ὤφθησαν αὐτοῖς Μωσῆς καὶ ᾿Ηλίας μετ᾿ αὐτοῦ συλλαλοῦντες. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Πέτρος εἶπε τῷ ᾿Ιησοῦ· Κύριε, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· εἰ θέλεις, ποιήσωμεν ὧδε τρεῖς σκηνάς, σοὶ μίαν καὶ Μωσεῖ μίαν καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ. ἔτι αὐτοῦ λαλοῦντος ἰδοὺ νεφέλη φωτεινὴ ἐπεσκίασεν αὐτούς, καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε· καὶ ἀκούσαντες οἱ μαθηταὶ ἔπεσον ἐπὶ πρόσωπον αὐτῶν καὶ ἐφοβήθησαν σφόδρα. καὶ προσελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς ἥψατο αὐτῶν καὶ εἶπεν· ἐγέρθητε καὶ μὴ φοβεῖσθε. ἐπάραντες δὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν οὐδένα εἶδον εἰ μὴ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον. καὶ καταβαινόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους ἐνετείλατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· μηδενὶ εἴπητε τὸ ὅραμα ἕως οὗ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 4 Schimbarea la față, Mănăstirea Spaso Preobrazhensky, Iaroslavl, aprox. 1516

Neîndoios acest text vorbește despre teofania lui Iisus ! Arătarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Un fiu iubit și bine-plăcut. Expresia en o evdokisa/ἐν ᾧ εὐδόκησα, pe care am tradus-o cu „bine-plăcut” înseamnă: (un fiu) „de care sunt mulțumit, pe care-l aprob întru totul, care nu m-a dezamăgit și care-mi este bine-plăcut”.

Un fiu de care Tatăl poate fi mulțumit, pentru că verbul evdokeo/ εὐδοκέω înseamnă: a socoti bun, a aproba, a fi satisfăcut de, mulțumit de, a-și afla păcerea în… a consimți, a aproba. Așadar, un fiu ascultător care… face pe deplin voia Tatălui și care, de aceea, îi este… bine-plăcut !

Și, totodată, acest text ne dezvăluie că cei trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, care au fost și primii chemați, au primit, undeva pe un munte înalt, o inițiere specială, de gradul 0.

Muntele ar putea fi Tabor, cel puțin așa spune tradiția creștină, încă din sec. al IV-lea. Așa au crezut Chiril al Ierusalimului (Cateheze 12, 16) și Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină.

Cea mai înaltă inițiere ! O confirmă Petru, discret, spunând în a doua sa epistolă: Nu urmând mituri(le) încâlcite (ale sofiștilor) v-am făcut cunoscută vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o când a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când o voce ca aceasta, venită pentru El din slava cea mare, (a zis): Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! Și noi am auzit această voce venită din cer, pentru că eram împreună cu El pe muntele cel sfânt (2 Petru 1,16-18)/Οὐ γὰρ σεσοφισμένοις μύθοις ἐξακολουθήσαντες ἐγνωρίσαμεν ὑμῖν τὴν τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ δύναμιν καὶ παρουσίαν, ἀλλ᾿ ἐπόπται γενηθέντες τῆς ἐκείνου μεγαλειότητος. λαβὼν γὰρ παρὰ Θεοῦ πατρὸς τιμὴν καὶ δόξαν φωνῆς ἐνεχθείσης αὐτῷ τοιᾶσδε ὑπὸ τῆς μεγαλοπρεποῦς δόξης, οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, εἰς ὃν ἐγὼ εὐδόκησα, καὶ ταύτην τὴν φωνὴν ἡμεῖς ἠκούσαμεν ἐξ οὐρανοῦ ἐνεχθεῖσαν, σὺν αὐτῷ ὄντες ἐν τῷ ὄρει τῷ ἁγίῳ.

Petru spune: ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o (în greacă: epopte genithentes/ἐπόπται γενηθέντες, unde epoptis/ἐπόπτης este „cel care contemplă misterele”, inițiatul !

Un epoptis, un muritor căruia i se permitea să „vadă” un zeu în toată măreția sa, era, de altfel, un inițiat ajuns la cel mai înalt grad al inițierii la Misterele de la Eleusis !

Așadar Petru se adresa în epistola sa grecilor și vorbitorilor de greacă, obișnuiți să trăiască în cultura misteriilor. Lor le spune direct, cu un termen foarte precis, care nu lasă loc de nicio îndoială, că el și ceilalți doi, Iacob și Ioan, sunt epoptes, adică inițiați ajunși la cel mai înalt grad de inițiere ! Unii care au văzut Zeul în toată măreția sa divină.

Și chiar spune adevărul: lui și celorlalți doi ucenici speciali, aleși, li s-a îngăduit să-L vadă pe Iisus, în viață fiind, în divinitatea, în dumnezeirea Sa. Ca o divinitate. Ei au asistat la teofania Sa, adică la arătarea Lui ca Dumnezeu !

METAMORFOZA 5 Schimbarea la față, anonim, aprox. 1497

Nu întâmplător cei trei apostoli martori ai teofaniei (și hristofaniei putem spune, iar hristofanie înseamnă arătarea ca Hristos/Unsul sau Trimisul lui Dumnezeu) au povestit celorlalți despre ea ca despre o… metamorfoză, o preschimbare.

Metamorfoza este un cuvânt cheie care n-a fost folosit deloc la întâmplare și care face trimitere, subtil, la statutul de nemuritor, statutul divin al lui Iisus ! Probabil, a fost folosit tot pentru potențialii prozeliți creștini din rândul grecilor și elinofonilor crescuți cu mituri, adică cu poveștile cu zei, pline de metamorfoze, și, desigur, crescuți, cum spuneam, în cultura misteriilor care promiteau nemurirea în urma unei inițieri care avea ca scop tocmai… metamorfoza inițiatului ! O metamorfoză spirituală care-l transforma din muritor în nemuritor !

METAMORFOZA 15

În elină verbul metamorfoo/μεταμορφόω înseamnă: a transforma, a preface, a metamorfoza, și, la diateza pasivă, a fi transfigurat. Este verbul cheie al miturilor și al legendelor etiologice grecești care vorbesc despre transformarea/ prefacerea oamenilor/eroilor/micilor divinități pământene în… animale, flori, copaci sau constelații. Mituri și legende numite… chiar metamorfoze ! Cele mai cunoscute sunt Metamorfozele lui Ovidiu !

Dar, în mod special, în greacă metamorfoo se spunea despre un zeu care … prefăcea, preschima un muritor într-un nemuritor, schimbându-i înfățișarea !

METAMORFOZA 7 Schimbarea la față, Sf. Ecaterina, Muntele Sinai, jumătatea sec. al XII-lea, parte dintr-un iconostat aflat în Constantinopol/Istanbul

Pentru studioși:

În română Schimbarea la Față este o traducere a numelul slav al sărbătorii: preobrajenie, prĕobraženije în slava veche.

Și există mai multe variante regionale: probajini, pobrejini și pobrejenii în Moldova; pobreajen, probeajen și probeajenă în Muntenia; probaje în Transilania și obrăjenie în Oltenia.

Iar prĕobraženije este traducerea grecescului metamorfosis/ μεταμόρφωσις.

În rusă, de pildă, Schimbarea la față se spune preobrajenie/преображе́ние, iar preobrajenie înseamnă, desigur, ca urmaș al lui prĕobraženije din slava veche: schimbare, modificare, transformare, prefacere…

Reconoaștem în preobrajenie cuvântul obraz. În rusă, de pildă obrazu înseamnă: formă, figură, portret, imagine, icoană, exemplu, model, mijloc, remediu, manieră. Iar verbul derivat: obrasciati, obratiti înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza, a transfigura, a se converti în… Și, tot în rusă, verbul preobraziti, preobrajati înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza (și, după modelul lui s-a format în română verbul a preobrăzui sau a preobrăzi: a se schimba (la față), a se transforma, a se transfigura), unde prefixul slav pre/пре– arată o acțiune reînnoită, o schimbare de loc sau de acțiune, o reluare.

METAMORFOZA 8 Schimbarea la față, icoană din sec. al XV-lea atribuită lui Teofan Grecul, Galeria Tretiakov, Moscova

Așadar Iisus, care arăta și se purta ca un muritor, ca un om, S-a arătat dintr-o dată acestor trei ucenici speciali ca… Dumnezeu ! Strălucind în lumina cea mai curată și cea mai albă !

De ce doar lor ? Pentru că Petru, Iacob și Ioan sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi). Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

De altfel, Petru tocmai Îl recunoscuse pe Iisus ca Mesia/Hristosul – Fiul lui Dumnezeu !

Un lucru important este acela că la această teofanie participă și Dumnezeu-Tatăl, în chip de nor, așa cum i se arătase și lui Moise când i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai. O altă metamorfoză: Dumnezeu metamorfozat în nor, simbolul prezenței Sale !

Iată cum Dumnezeu i S-a arătat lui Moise: S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Ex. 24, 15-18)/Trad.: Biblia Sinodală.

METAMORFOZA 9 Schimbarea la față, Teofan Grecul, sec. XIV, Galeria Tretiakov, Moscova

Textul ne mai spune că la inițierea celor trei ucenici speciali mai asistă Moise și Ilie. Nu întâmplător: amândoi au ieșit din lume nu murind, ci… urcați, ridicați la cer ! Preschimbați din muritori în nemuritori !

De ce Ilie, de ce Moise ?

Numele Ilie, în ebraică Eliah sau Eliahu (אֵלִיָּה)/(אֵלִיָּהוּ) (în greacă:Ilias/Ἡλίας) înseamnă: „Dumnezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeul meu”. El este singurul profet ridicat la cer, metamorfozat, preschimbat dintr-un muritor într-un nemuritor !

La fel și Moise, omul căruia Dumnezeu-Iahve i-a dat tablele Legii Sale pe muntele Sinai. Tot un muritor devenit… nemuritor!

Să mai spunem doar că Dumnezeu a întărit acum ceea ce spusese despre Iisus atunci când Ioan L-a botezat în Iordan (Matei 3, 17): Şi iată o voce din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut/ καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα.

Cu alte cuvinte, acum Dumnezeu L-a reconfirmat pe Iisus drept Fiul Său (prea)iubit și bine-plăcut, dar și drept Hristos/ Mesia, pentru că le spune ucenicilor „de El să ascultați”, ceea ce înseamnă: „de El să ascultați pentru că vorbește în numele Meu, ca Trimis al meu”.

Ciudat este că Iisus le poruncește celor trei să nu povestească nimănui că L-au văzut în toată divinitatea Sa (atât cât era cu putință)… până ce nu va învia din morți.

Ne putem întreba de ce Iisus trebuie să moară ca să învie și de ce nu va fi înălțat și El la ceruri, ca Moise și Ilie ?

De ce „ieșirea sa” din viață și din lume, exodos/ ἔξοδος cum foarte precis și deloc întâmplător spune Luca, nu se putea face printr-o ridicare la ceruri ?

Iisus a fost înălțat de Tatăl, la ceruri. Noi spunem S-a înălțat. Firesc. Părăsea această lume pământească, ieșea din ea, cum se cuvine s-o părăsească numai un nemuritor. Dar numai după ce a murit și a înviat ! Și numai ca să le arate oamenilor că învierea există, că pot învia din morți și ei, niște simpli muritori. Și El, de altfel, Se născuse și trăise ca un om.

Iar pentru cei trei ucenici speciali lecția aceasta a fost despre nemurire: prezența lui Moise și a lui Ilie (putem spune în carne și oase) la Schimbarea Sa la față a fost o dovadă pentru ei că nemurirea există ! Și că nu doar Dumnezeu este nemuritor, ci că și ei pot fi nemuritori. Și că pot oricând avea o viață eternă și atotfericită (pe care a întrezărit-o Petru când a vrut să construiască cele trei colibe) cu o condiție: metamorfoza lor interioară, asemănarea cu Dumnezeu, pe care le-a descris-o pas cu pas Iisus la școala Lui.

Schimbarea la față , Andrei Rublev

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 9, 2-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar pe ei. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nici un înălbitor de pe pământ nu le poate albi așa. Și li s-au arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Iisus. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Rabbi, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Căci nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit și a venit o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Și, dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus singur, cu ei. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit răspicat să nu povestească nimănui ce au văzut, ci (să povestească) doar atunci când Fiul Omului va învia din morți.

Marcu 9, 2-9:Καὶ μεθ᾿ἡμέρας ἓξ, παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ τὸν ᾿Ιάκωβον καὶ τὸν ᾿Ιωάννην καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν μόνους· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ τὰ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο στίλβοντα, λευκὰ λίαν ὡς χιών, οἷα γναφεὺς ἐπὶ τῆς γῆς οὐ δύναται οὕτω λευκᾶναι. καὶ ὤφθη αὐτοῖς ᾿Ηλίας σὺν Μωϋσεῖ, καὶ ἦσαν συλλαλοῦντες τῷ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος λέγει τῷ ᾿Ιησοῦ· ραββί, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, σοὶ μίαν καὶ Μωϋσεῖ μίαν καὶ ᾿Ηλίᾳ μίαν. οὐ γὰρ ᾔδει τί λαλήσῃ· ἦσαν γὰρ ἔκφοβοι. καὶ ἐγένετο νεφέλη ἐπισκιάζουσα αὐτοῖς, καὶ ἦλθε φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐξάπινα περιβλεψάμενοι οὐκέτι οὐδένα εἶδον, ἀλλὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον μεθ᾿ ἑαυτῶν. καταβαινόντων δὲ αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους διεστείλατο αὐτοῖς ἵνα μηδενὶ διηγήσωνται ἃ εἶδον, εἰ μὴ ὅταν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

Schimbarea la față , Andrei Rublev, 1405, Kremlin, Moscova

Luca 9, 28-36: Și se făcuseră cam opt zile de când le-a spus aceste cuvinte când Iisus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și a urcat pe munte ca să se roage. Adâncit în rugăciune, S-a schimbat la față și chipul i-a devenit altul și îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, scăpărătoare. Și iată doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie. Arătându-se în slavă, ei vorbeau despre ieșirea Lui (din lume) care avea să se împlinească la Ierusalim. Petru și cei dimpreună cu el, erau îngreuiați de somn. Când s-au trezit I-au văzut slava și pe cei doi bărbați care stăteau lângă El. Și s-a făcut că, atunci când ei s-au dat de-o parte și s-au depărtat de Iisus, Petru I-a zis: Stăpâne, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie, neștiind ce spune. Și, zicându-I acestea, iată că s-a făcut un nor care i-a umbrit. Și s-au înfricoșat când au intrat în nor. Și o voce s-a făcut din nor, care zicea: Acesta este fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Când s-a auzit vocea, Iisus rămăsese singur. Iar ei au tăcut și n-au povestit nimănui, în acele zile, nimic din cele ce văzuseră.

Luca 9, 28-36: Εγένετο δὲ μετὰ τοὺς λόγους τούτους ὡσεὶ ἡμέραι ὀκτὼ καὶ παραλαβὼν τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιωάννην καὶ ᾿Ιάκωβον ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ προσεύχεσθαι αὐτὸν τὸ εἶδος τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἕτερον καὶ ὁ ἱματισμὸς αὐτοῦ λευκὸς ἐξαστράπτων. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο συνελάλουν αὐτῷ, οἵτινες ἦσαν Μωϋσῆς καὶ ᾿Ηλίας, οἳ ὀφθέντες ἐν δόξῃ ἔλεγον τὴν ἔξοδον αὐτοῦ ἣν ἔμελλε πληροῦν ἐν ῾Ιερουσαλήμ. ὁ δὲ Πέτρος καὶ οἱ σὺν αὐτῷ ἦσαν βεβαρημένοι ὕπνῳ· διαγρηγορήσαντες δὲ εἶδον τὴν δόξαν αὐτοῦ καὶ τοὺς δύο ἄνδρας τοὺς συνεστῶτας αὐτῷ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαχωρίζεσθαι αὐτοὺς ἀπ᾿ αὐτοῦ εἶπεν ὁ Πέτρος πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· ἐπιστάτα, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, μίαν σοὶ καὶ μίαν Μωϋσεῖ καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ, μὴ εἰδὼς ὃ λέγει. ταῦτα δὲ αὐτοῦ λέγοντος ἐγένετο νεφέλη καὶ ἐπεσκίασεν αὐτούς· ἐφοβήθησαν δὲ ἐν τῷ εἰσελθεῖν ἐκείνους εἰς τὴν νεφέλην· καὶ φωνὴ ἐγένετο ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐν τῷ γενέσθαι τὴν φωνὴν εὑρέθη ὁ ᾿Ιησοῦς μόνος. καὶ αὐτοὶ ἐσίγησαν καὶ οὐδενὶ ἀπήγγειλαν ἐν ἐκείναις ταῖς ἡμέραις οὐδὲν ὧν ἑωράκασιν.

Schimbarea la față, Novgorod, sec. XV sau XVI

Iată și textul celei de-a doua pericope:

Matei 14, 22-34: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, până când va da drumul mulțimilor. Și dând drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să se roage de unul singur, departe de lume. Și se făcuse seară și El era singur acolo. Barca era deja în mijlocul mării, chinuită de valuri, căci vântul bătea din față. La cea de-a patra strajă a nopții, Iisus a plecat spre ei mergând pe mare.Și, văzându-L ucenicii umblând pe mare, s-au tulburat zicând e vreo fantomă și, de teamă, au strigat. Pe dată Iisus le-a vorbit zicând: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Petru I-a răspuns și I-a zis. Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape și Iisus i-a zis: vino ! Și coborând din barcă, Petru a mers pe ape, să vină la Iisus. Dar, văzând vântul puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începuse să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă ! Pe dată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat și îi zice: Puțin-credinciosule ! De ce te-ai îndoit ? Și urcându-se ei în barcă, vântul a stat. Iar cei din barcă, venind la El I s-au închinat până la pământ, spunându-I: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ești ! Și au trecut pe malul celălalt și au venit în Ghenizaret. Aflând despre sosirea Sa, bărbații din partea locului au trimis (mesageri) în toată regiunea și I-au adus pe toți bolnavii și suferinzii și-L rugau, dacă nu altceva, măcar să-i (lase) să se atingă de poala cămășii Lui și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală).

Matei 14, 22-34: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους. καὶ ἀπολύσας τοὺς ὄχλους ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾿ ἰδίαν προσεύξασθαι. ὀψίας δὲ γενομένης μόνος ἦν ἐκεῖ. τὸ δὲ πλοῖον ἤδη μέσον τῆς θαλάσσης ἦν, βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων· ἦν γὰρ ἐναντίος ὁ ἄνεμος. τετάρτῃ δὲ φυλακῇ τῆς νυκτὸς ἀπῆλθε πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης. καὶ ἰδόντες αὐτὸν οἱ μαθηταὶ ἐπὶ τὴν θάλασσαν περιπατοῦντα ἐταράχθησαν λέγοντες ὅτι φάντασμά ἐστι, καὶ ἀπὸ τοῦ φόβου ἔκραξαν. εὐθέως δὲ ἐλάλησεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἀποκριθεὶς δὲ αὐτῷ ὁ Πέτρος εἶπε· Κύριε, εἰ σὺ εἶ, κέλευσόν με πρός σε ἐλθεῖν ἐπὶ τὰ ὕδατα. ὁ δὲ εἶπεν, ἐλθέ. καὶ καταβὰς ἀπὸ τοῦ πλοίου ὁ Πέτρος περιεπάτησεν ἐπὶ τὰ ὕδατα ἐλθεῖν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν. βλέπων δὲ τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν ἐφοβήθη, καὶ ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι ἔκραξε λέγων· Κύριε, σῶσόν με. εὐθέως δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐκτείνας τὴν χεῖρα ἐπελάβετο αὐτοῦ καὶ λέγει αὐτῷ· ὀλιγόπιστε! εἰς τί ἐδίστασας; καὶ ἐμβάντων αὐτῶν εἰς τὸ πλοῖον ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· οἱ δὲ ἐν τῷ πλοίῳ ἐλθόντες προσεκύνησαν αὐτῷ λέγοντες· ἀληθῶς Θεοῦ υἱὸς εἶ. Καὶ διαπεράσαντες ἦλθον εἰς τὴν γῆν Γεννησαρέτ. καὶ ἐπιγνόντες αὐτὸν οἱ ἄνδρες τοῦ τόπου ἐκείνου ἀπέστειλαν εἰς ὅλην τὴν περίχωρον ἐκείνην, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας, καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα κἂν μόνον ἅψωνται τοῦ κρασπέδου τοῦ ἱματίου αὐτοῦ· καὶ ὅσοι ἥψαντο διεσώθησαν.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 6, 45-52: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, spre Betsaida până când va da drumul mulțimii. Și despărțindu-Se de mulțime, S-a urcat pe munte să se roage. Se făcuse seară și barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe pământ. Și i-a văzut Iisus chinuindu-se să vâslească, căci vântul le era potrivnic. Și, pe la a patra strajă a nopții Iisus vine către ei mergând pe mare. A vrut să treacă pe lângă ei. Văzându-L ucenicii mergând pe mare au crezut e vreo fantomă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Pe dată Iisus a vorbit cu ei și le-a zis: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Și S-a urcat în barcă la ei și vântul a stat. Și și-au ieșit din sine (căci se speriaseră peste măsură) și s-au minunat. Căci nu pricepuseră ce fusese cu pâinile, asta pentru că inima lor era învârtoșată.

Obs.: Straja a patra, adică între trei și șase dimineața (ultimele trei ceasuri ale nopții).

Marcu 6, 45-52: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασε τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν εἰς τὸ πέραν πρὸς Βηθσαϊδάν, ἕως αὐτὸς ἀπολύσῃ τὸν ὄχλον· καὶ ἀποταξάμενος/i-a demobilizat/ αὐτοῖς ἀπῆλθεν εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ὀψίας γενομένης ἦν τὸ πλοῖον ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης, καὶ αὐτὸς μόνος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἰδὼν αὐτοὺς βασανιζομένους ἐν τῷ ἐλαύνειν· ἦν γὰρ ὁ ἄνεμος ἐναντίος αὐτοῖς· καὶ περὶ τετάρτην φυλακὴν τῆς νυκτὸς ἔρχεται πρὸς αὐτοὺς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης, καὶ ἤθελε παρελθεῖν αὐτούς. οἱ δὲ ἰδόντες αὐτὸν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης ἔδοξαν φάντασμα εἶναι, καὶ ἀνέκραξαν· πάντες γὰρ αὐτὸν εἶδον καὶ ἐταράχθησαν. καὶ εὐθέως ἐλάλησε μετ᾿ αὐτῶν καὶ λέγει αὐτοῖς· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι, μὴ φοβεῖσθε. καὶ ἀνέβη εἰς τὸ πλοῖον πρὸς αὐτούς, καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· καὶ λίαν ἐκ περισσοῦ ἐν ἑαυτοῖς ἐξίσταντο καὶ ἐθαύμαζον. οὐ γὰρ συνῆκαν ἐπὶ τοῖς ἄρτοις, ἀλλ᾿ ἦν αὐτῶν ἡ καρδία πεπωρωμένη.

Ioan 6,16-21: Cum se făcuse deja seară, ucenicii Lui au coborât la mare și, intrând în barcă, veneau spre malul celălalt, spre Capernaum. Se făcuse întuneric și Iisus nu venise la ei. Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam 25 sau 30 de stadii, L-au văzut pe Iisus mergând pe mare și aproape de barcă și s-a înfricoșat. Dar El le-a zis: Sunt Eu, nu vă fie frică ! Au vrut să-L ia în barcă (și L-au lauat) și pe dată barca a și fost pe uscat, acolo unde voiau să ajungă.

Obs.: Un stadiu/στάδιον (măsură grecească) are 185 m.

Ioan 6,16-21: ῾Ως δὲ ὀψία ἐγένετο, κατέβησαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπὶ τὴν θάλασσαν, καὶ ἐμβάντες εἰς τὸ πλοῖον ἤρχοντο πέραν τῆς θαλάσσης εἰς Καπερναούμ. καὶ σκοτία ἤδη ἐγεγόνει καὶ οὐκ ἐληλύθει πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, ἥ τε θάλασσα ἀνέμου μεγάλου πνέοντος διηγείρετο. ἐληλακότες οὖν ὡς σταδίους εἴκοσι πέντε ἢ τριάκοντα θεωροῦσι τὸν ᾿Ιησοῦν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης καὶ ἐγγὺς τοῦ πλοίου γινόμενον, καὶ ἐφοβήθησαν. ὁ δέ λέγει αὐτοῖς· ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἤθελον οὖν λαβεῖν αὐτὸν εἰς τὸ πλοῖον, καὶ εὐθέως τὸ πλοῖον ἐγένετο ἐπὶ τῆς γῆς εἰς ἣν ὑπῆγον.

Episodul mersului pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și celor doi pești (comentat în biserici duminica trecută). Mesajul lui ? Arătarea dumnezeirii lui Iisus, înainte de teofania/hristofania de la Schimbarea la Față.

Așadar, putem spune că avem aici o primă teofanie a Lui, dacă ne gândim că numai Dumnezeu… Se putea purta pe ape !

Dar, poate mai mult decât atât, la modul subtil, acest episod Îl arată pe Iisus în ipostaza de Dumnezeu ocrotitor și salvator.

Îl arată ca pe Salvatorul de vieți înainte de a deveni recunoscut ca Salvatorul de păcate al lumii. Pentru că, oricât de multe suflete ar salva un … Mântuitor, dacă nu salvează vieți, ar fi doar un Salvator… al filosofilor !

Nu întâmplător episodul se încheie cu vindecările de la Ghenizaret și cu un cuvânt cheie: verbul diasozo/διασώζω, a salva de la pieire, a scăpa pe cineva dintr-o primejdie sau din ghearele morții, a scoate la liman, a călăuzi, a (con)duce pe drumul cel bun, a prezerva, a ține o primisiune până la capăt. Și, nu întâmplător spune Matei: „…și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală)”.

METAMORFOZA 13 Schimbarea la față, Fra Angelico

Texte relaționate în traducerea Bibliei Sinodale:

Daniel 7,9: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Apocalipsa 1, 16: În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

Ex. 13, 21-22: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

Ex. 14, 19-24: Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

METAMORFOZA I Schimbarea la față, miniatură, manuscris georgian, Evanghelia după Marcu, 1300, Centrul Național de Manuscrise,Tbilisi, Georgia

METAMORFOZA II Biserica franciscană a Schimbării la față pe Muntele Tabor, identificat de tradiția creștină cu Muntele Schimbării la față

METAMORFOZA VI Schimbarea la față, artă bizantină, aprox. 1200

METAMORFOZA III Schimbarea la față, Giovanni Bellini, aprox. 1490

METAMORFOZA IV Schimbarea la față, Pietro Perugino, aprox. 1500

METAMORFOZA V Schimbarea la față, Carl Bloch, aprox. 1865

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

28 viernes Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

al doilea cerc, credință, Evanghelie, Iisus Hristos, inițiere, Ioan, Luca, Marcu, Matei, pericopă, religie, ucenic

Ce este frângerea pâinii ? Simbolic, ea este împărtășirea cunoașterii hristice !

Duminica aceasta la liturghie se citește unul dintre cele mai importante texte din Evanghelii: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Textul ales este din Evanghelia după Matei (14, 14-22).

De remarcat faptul că înmulțirea pâinilor și peștilor este singura minune povestită de toți cei patru evangheliști (Marcu și Matei o spun chiar de 2 ori !).

Totuși, nu înmulțirea pâinilor este adevărata temă a acestei pericope, ci… ospățul de inițiere a unui cerc mai larg de apostoli: inițierea celui de-al doilea Cerc.

Iată textul:

Matei 14, 14-22: Și ieșind Iisus (din barcă) a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor. Și pentru că se făcuse seară ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: locul e pustiu și a trecut ora (cinei). Dă drumul mulțimilor ca să meargă în sate și să cumpere de mâncare. Dar Iisus le-a zis: n-au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce ! Dar ei I-au spus: n-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Iar el le-a răspuns: aduceți-Mi-le aici ! Și, după ce le-a poruncit mulțimilor să se așeze la masă, pe iarbă, luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase din pâinile frânte. Iar cei ce mâncaseră erau bărbați cam cinci mii, în afară de femei și copii. Și, fără să mai zăbovească, Iisus i-a silit pe ucenicii Lui să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor.

Matei 14, 14-22: Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον, καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς καὶ ἐθεράπευσε τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν. ὀψίας δὲ γενομένης προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἡ ὥρα ἤδη παρῆλθεν· ἀπόλυσον τοὺς ὄχλους, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τὰς κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς βρώματα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ λέγουσιν αὐτῷ· οὐκ ἔχομεν ὧδε εἰ μὴ πέντε ἄρτους καὶ δύο ἰχθύας. ὁ δὲ εἶπε· φέρετέ μοι αὐτοὺς ὧδε. καὶ κελεύσας τοὺς ὄχλους ἀνακλιθῆναι ἐπὶ τοὺς χόρτους, λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κλάσας ἔδωκε τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν τὸ περισσεῦον τῶν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις. οἱ δὲ ἐσθίοντες ἦσαν ἄνδρες ὡσεὶ πεντακισχίλιοι χωρὶς γυναικῶν καὶ παιδίων. Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους.

Suntem înaintea Paștelui, anul 29. Undeva pe țărmul nordic al Mării Galileei, lângă Betsaida, poate la 10 km de Capernaum.

Aici Iisus era la adăpost. Traversase Marea Tiberiadei de pe malul aflat în tetrarhia lui Irod Antipa pe malul aflat în tetrarhia lui Filip, fratele său.

Irod Antipa, poate cel mai sângeros fiu al lui Irod cel Mare, Îl căuta pe Iisus crezându-l Ioan Botezătorul înviat din morți!

O spune Matei: În timpul acela a auzit Irod tetrarhul despre faima lui Iisus și le-a spus slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul care s-a ridicat din morți și de aceea lucrează puterile în el/ Ἐν ἐκείνῳ τῷ καιρῷ ἤκουσεν Ἡρῴδης ὁ τετράρχης τὴν ἀκοὴν Ἰησοῦ καὶ εἶπεν τοῖς παισὶν αὐτοῦ Οὗτός ἐστιν Ἰωάννης ὁ βαπτιστής αὐτὸς ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν καὶ διὰ τοῦτο αἱ δυνάμεις ἐνεργοῦσιν ἐν αὐτῷ./Matei 14, 1-2.

O lămurire: Irod Antipa și Filip erau fiii lui Irod cel Mare și, după moartea lui Irod (anul 4 î. Hr.) au condus fiecare câte un sfert din statul evreu, cu rangul de tetrarh. Astfel, când predica Iisus, Irod Antipa (4 î.Hr.-39 d.Hr.) domnea în Galileea și în Perea, iar Filip (4 î. Hr. – 34 d. Hr.) în Gaulanitida, Batanea, Trahonitida și Aurenitida. Iar cel de-al treilea fiu al lui Irod cel Mare, Arhelaos, a domnit zece ani ani în Iudeea, Samaria și Idumeea (4 î. Hr.-6 d. Hr.) și a fost exilat pentru că era mult prea tiran, în Galia, provinciile lui trecând sub administrarea unui prefect roman, cum a fost și Pontius Pillatus (26-36 d. Hr.) cel care a autorizat răstignirea lui Iisus.

GALILEEA 2

Așadar, Iisus căuta un loc unde să se ascundă, împreună cu ucenicii Săi, de ucigașul lui Ioan Botezătorul ! Doar că mulțimile erau mereu pe urmele Lui. Oamenii care-L ascultaseră odată voiau să afle de la El secretul nemuririi ! Îi fascina ideea de a nu mai muri ! În toate predicile Lui, Iisus vorbea despre nemurire sau, altfel spus, despre viața veșnică, etern fericită, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și totul începea, când se întâlneau cu El, cu vindecările miraculoase ! Iisus era, pentru ei, înainte de toate, un tămăduitor itinerant dăruit cu puterea de necrezut de a reface, de a însănătoși trupuri bolnave, inerte sau locuite de demoni.

Dacă unii evrei credeau că Iisus era Mesia, Fiul sau Trimisul lui Dumnezeu, venit să-i salveze de romani, pentru galileenii elenizați El era un Zeu coborât pe pământ, de care nu mai auziseră vreodată, dar în care aveau încredere pentru că văzuseră ce puteri are ! Ce semne face !

Iar Iisus este atotmilostiv: când coboară din barcă și vede mulțimea care-L aștepta, plină de o încredere de nezdruncinat, rămâne să vindece și să predice.

Suntem, așadar, undeva pe țărmul Mării Galileei, în nord-est. Iisus, ucenicii și mulțimea urcaseră, probabil, pe unul din munții care înconjoară marea, dar, totuși, nu foarte departe de sate și de ogoare (unde se aflau și gospodării).

GALILEEA 3

GALILEEA 4 Marea Galileei

De fapt, Iisus n-avea nevoie să se ascundă, să fugă, asta pentru că misiunea Lui nu ajunsese la sfârșit. Iisus a… lăsat mulțimile să-L vadă „fugind”, știind că aveau să-L urmeze oriunde s-ar fi dus !

Nu făcea altceva decât să pregătească inițierea celui de-al doilea cerc de discipoli. Cercul mai larg. Puteau fi mai mult de zece mii de oameni cei care veniseră după El, pe jos, de-a lungul țărmului, din „toate satele și orașele Galileei”, probabil de la Capernaum la Betsaida.

O inițiere care trebuia să se producă la un ospăț… de inițiere !

Un ospăț de inițiere este un rit străvechi prin care un Maestru se leagă pentru totdeauna de discipolii cărora le împărtășește cunoașterea sa. Un ospăț, de altfel, este, în sine, un act de comuniune, de împărtășire a unora de ceilalți. Dar, mai ales, de împărtășire a Maestrului ucenicilor săi sau, altfel spus, de împărtășire a ucenicilor de Maestrul lor !

Simbolic, pâinea pe care o împarte Iisus, înmulțind-o, viitorilor săi apostoli din cel de-al doilea Cerc, este El Însuși !

În treacăt să spunem că rostul acestei cine de pe munte nu este, nici pe departe, minunea înmulțirii pâinii și peștilor, ci frângerea și împărțirea rituală a pâinii tuturor comesenilor, devenite primul rit creștin, cel pe care se va întemeia liturghia creștină.

Pâinea este alimentul esențial al vieții și alimentul sacru în toate culturile care cunosc cerealele, iar peștele este mâncarea de toate zilele a celor de rând, a săracilor. Peștii aici erau sărați, uscați și nu proaspeți ! Pâinea și peștii pe care-i înmulțește Iisus erau, de fapt, merindea cuiva, mâncarea de luat la drum.

Să spunem că româna l-a moștenit pe merinde din latină unde merenda însemna: gustare de după-amiază.

Nu întâmplător mâncarea pe care o împarte El este o mâncare pe care o iei la drum, când pleci într-o călătorie. Iisus Își pregătea viitorii apostoli (din primul și din al doilea Cerc) pentru călătoria spirituală a vieții lor și pentru o lungă misiune: formarea unui nou popor, spiritual, poporul creștin !

De altfel, apostolos/ἀπόστολος din greacă înseamnă: deputat, ambasador, delegat, mesager, însărcinat cu o misiune. Iarăși, nu întâmplător îl folosesc Marcu și Luca. Etimologic, apostolos/ἀπό-στολος se traduce prin: trimis departe… în misiune ! Vine din verbul apostello/ἀποστέλλω, a trimite departe, în misiune, de unde, a trimite o ambasadă, mesageri, soldați într-o expediție, a delega, a încredința o misiune.

Dar apostolos îl traduce pe șaluah (שָׁלוּחַ) din ebraică: trimis, din verbul șalah (שָׁלַח), a trimite, cu aceleași sensuri ca și apostolos și apostello din greacă.

Așadar pâinea și peștii sărați și uscați nu sunt aleși întâmplător, ci reprezintă merindea cea mai simplă și cea mai sățioasă, mâncarea de luat în călătoria… misionară ! Pâinile (de fapt lipiile) sunt din orz, iar pâinea de orz era pâinea săracului. Cât despre pești, trebuie că erau obișnuiți, uscați și puși la sare. Pâinea cu pește sărat era, oricum, mâncarea săracului de luat la drum.

Înainte de a împărți aceste merinde, Iisus spune o rugăciune de mulțumire și laudă, numită binecuvântare, către Dumnezeu Atotdătătorul. Este rugăciunea pe care o rostește, într-o familie de evrei, numai tatăl sau bărbatul casei, la masa de Șabat, când sfințește vinul (rostește kiduș-ul, rugăciunea de sfințire a vinului) și binecuvântează pâinea: Binecuvântat fii Tu, Iahve, Dumnezeul nostru, Regele lumii, care faci ca pământul să ne dea pâine…”.

Și apoi rupe pâinea (de fapt, o lipie) în bucăți (o frânge au spus primii traducătorii ai Bibliei în românește și așa a rămas) și o împarte comesenilor pregătiți să participe la un ospăț. Este, deasemenea, gestul ritual pe care-l face într-o familie din Orientul Mijlociu tatăl sau fiul cel mare, dacă lipsește tatăl, care împarte pâinea și mâncarea la masă.

Frângând pâinea și împărțind-o și împărțind peștii, Iisus le arată și ucenicilor și oamenilor care-L urmaseră că ei sunt o familie, familia lui Iisus și familia lui Dumnezeu !

Pe de altă parte, la fel făceau și tovarășii de călătorie care mâncau împreună; rupeau lipia sau azima și o împărțeau. Și ei formau o familie și se simțeau solidari. Legăturile lor erau tot atât de puternice ca și cele ale rudelor de sânge, dacă nu chiar mai puternice !

De fapt Iisus i-a poftit la o cină rituală, ca cea de Șabat: verbele anaklino/ἀνακλίνω, anapipto/ἀναπίπτω și anakime/ ἀνακεῖμαι înseamnă „a sta la masă”… ca grecii, adică culcați pe jumătate, întinși pe un pat, în fața unei mese. Numai că pe munte nu sunt nici mese și nici paturi de ospăț. Oamenii stau întinși pe iarbă. Dar verbele folosite de Iisus sugerează fără nici cea mai mică îndoială că acolo are loc o cină, un ospăț.

De altfel, expresia simposia-simposia/συμπόσια-συμπόσια (Marcu) trimite la simposion/ συμπόσιον, ospăț, banchet în greacă, și înseamnă „pe grupuri de comeseni”. Simposia/συμπόσια este un plural colectiv, pluralul lui simposion/συμπόσιον și înseamnă: persoanele care mănâncă împreună la o masă, comesenii, convivii. Ospățul de inițiere și de legare pe viață a Maestrului cu discipolii !

Și mai e ceva: tot Marcu mai spune că oamenii sunt așezați prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ, adică… ca niște răzoare din grădină. În greacă, prasia/ πρασιά înseamnă: răzor, parcelă de legume și de flori. La început denumea doar răzorul de praz (πράσον = praz). De aici a apărut adjectivul prasinos/πράσινος, adică verde ca prazul, un verde blând, proaspăt, curat, luminos. Iarăși, nu întâmplător este ales adverbul prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ. De fapt, simposia-simposia și prasie-prasie sunt chiar cuvintele lui Iisus traduse în greacă și, ca de obicei, simbolizează mai multe lucruri deodată. De pildă, verdele … de Paște, adică renașterea spirituală a celui ce crede în Iisus, eliberarea de dominația/robia păcatului.

De altfel, evreilor aflați la acest ospăț/banchet de inițiere, ospățul în sine le amintea de ultima masă luată în grabă de evreii lui Moise, în Egipt, înaintea fugii lor în Sinai. Pâinea împărțită de Iisus le amintea de mana pe care Dumnezeu le-a dat-o strămoșilor lor, timp de 40 de ani, în pustiul Sinai. Din nou, nu întâmplător Iisus alesese un loc pustiu lângă Marea Galileei unde venise… trecând-o, probabil de la Capernaum la Betsaida. Aceeași trecere o făcuseră și mulțimile care alergaseră după El, pe jos, din orașele și satele Galileei ! Și totul se întâmpla în preajma Paștelui când evreii comemorau tocmai această … fugă din robie ! Numai că aici fuga este simbolică și este fuga din… robia păcatelor și eliberarea de ele !

Pe de altă parte, Iisus îi așează ca pe niște răzoare, niște brazde pentru că, simbolic, îi însămânțează cu semințele cunoașterii dumnezeiești. Ei sunt răsadurile care vor rodi peste puțin timp.

Și, nu în ultimul rând, ospățul acesta de pe munte are rostul de a le arăta inițiaților cum va arăta ospățul celor drepți din Ziua de Apoi, în Împărăția lui Dumnezeu. Bibliștii îl numesc ospăț eshatologic sau mesianic. Eshatologic, de la eshaton (ἔσχατον), sfârșitul timpului și al lumii acesteia.

Interesant este că în catacombele romane (mari necropole subpământene secrete, de pe vremea când creștinii erau persecutați la Roma) acesta este sensul frescelor cu înmulțirea pâinilor și peștilor: un ospăț din viața de apoi.

Iată și variantele celorlalți trei evangheliști:

Marcu 6, 30-44: Și se adună apostolii la Iisus și ei I-au (po)vestit toate, și câte au făcut și câte i-au învățat pe alții (să facă). Atunci El le-a zis: veniți doar voi într-un loc pustiu și mai odihniți-vă și voi puțin. Căci cei care venau și plecau erau mulți și ucenicii n-aveau răgaz nici să mănânce. Și au plecat (Iisus și ucenicii) într-un loc pustiu, cu barca, singuri, doar ei (departe de lume). Dar (mulțimile) i-au văzut plecând și mulți și-au dat seama (unde se duceau) și alergau după ei, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns acolo înaintea lor și au venit toții, îmbulzindu-se, la El. Când a ieșit din barcă, Iisus a văzut mulțimea cea mare și I s-a făcut tare milă de ei pentru că erau ca niște oi fără păstor și a început să-i învețe multe. Dar, pentru că se făcuse târziu, ucenicii s-au apropiat de El și I-au spus că locul este pustiu și că e târziu și I-au mai zis: dă-le drumul să plece pe ogoarele din jur și prin sate, să-și cumpere pâine, pentru (aici) n-au ce mânca. Iar Iisus, răspunzându-le le-a zis: dați-le voi să mănânce. Și ei L-au întrebat: să mergem să cumpărăm de două sute de dinari pâine și să le dăm să mănânce ? Iisus le răspunde: câte pâini aveți ? Mergeți și vedeți. Și ei aflând câte erau, I-au zis: cinci, și doi pești. Și le-a poruncit ca toți să se așeze, ca la un ospăț, grupuri-grupuri de convivi, pe iarba verde. Și s-au așezat la masă, în grupuri de o sută și de cincizeci. Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și ridicându-Și ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună dinaintea oamenilor și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat de acolo douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase de pâine și de pești. Iar cei ce au mâncat atunci pâine erau cinci mii de bărbați.

Marcu 6, 30-44: Καὶ συνάγονται οἱ ἀπόστολοι πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ ἀπήγγειλαν αὐτῷ πάντα, καὶ ὅσα ἐποίησαν καὶ ὅσα ἐδίδαξαν. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· δεῦτε ὑμεῖς αὐτοὶ κατ᾿ ἰδίαν εἰς ἔρημον τόπον, καὶ ἀναπαύεσθε ὀλίγον· ἦσαν γὰρ οἱ ἐρχόμενοι καὶ οἱ ὑπάγοντες πολλοί, καὶ οὐδὲ φαγεῖν εὐκαίρουν. καὶ ἀπῆλθον εἰς ἔρημον τόπον ἐν πλοίῳ κατ᾿ ἰδίαν. καὶ εἶδον αὐτοὺς ὑπάγοντας, καὶ ἐπέγνωσαν αὐτοὺς πολλοί, καὶ πεζῇ ἀπὸ πασῶν τῶν πόλεων συνέδραμον ἐκεῖ καὶ προῆλθον αὐτοὺς καὶ συνῆλθον πρὸς αὐτόν. Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς, ὅτι ἦσαν ὡς πρόβατα μὴ ἔχοντα ποιμένα, καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς πολλά. Καὶ ἤδη ὥρας πολλῆς γενομένης προσελθόντες αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγουσιν ὅτι ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἤδη ὥρα πολλή· ἀπόλυσον αὐτούς, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τοὺς κύκλῳ ἀγροὺς καὶ κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς ἄρτους· τί γὰρ φάγωσιν οὐκ ἔχουσιν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. καὶ λέγουσιν αὐτῷ· ἀπελθόντες ἀγοράσωμεν δηναρίων διακοσίων ἄρτους καὶ δῶμεν αὐτοῖς φαγεῖν; ὁ δὲ λέγει αὐτοῖς· πόσους ἄρτους ἔχετε; ὑπάγετε καὶ ἴδετε. καὶ γνόντες λέγουσι· πέντε, καὶ δύο ἰχθύας. καὶ ἐπέταξεν αὐτοῖς ἀνακλῖναι πάντας συμπόσια συμπόσια ἐπὶ τῷ χλωρῷ χόρτῳ. καὶ ἀνέπεσον πρασιαὶ πρασιαὶ ἀνὰ ἑκατὸν καὶ ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κατέκλασε τοὺς ἄρτους καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς ἵνα παραθῶσιν αὐτοῖς, καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἐμέρισε πᾶσι. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις, καὶ ἀπὸ τῶν ἰχθύων. καὶ ἦσαν οἱ φαγόντες τοὺς ἄρτους πεντακισχίλιοι ἄνδρες.

Obs.: un dinar era plata pentru o zi a unui lucrător (Matei 20,2).

***

Luca 9, 10-17: Și, după ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte au făcut. Iar Iisus i-a luat cu El și S-a retras (împreună cu ei) departe de lume, într-un loc pustiu (aproape de) o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile, prinzând de veste, au venit după El și El atunci, primindu-i, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și îi vindeca pe cei ce aveau nevoie să fie îngrijiți. Ziua era de acum pe sfârșite și cei doisprezece, apropiindu-se de El, I-au zis: Dă drumul mulțimii să meargă prin satele din jur și pe ogoare să aibă unde dormi și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu. Atunci Iisus le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au răspuns: n-avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Sau, poate, (vrei) să mergem să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta, căci erau cam cinci mii de bărbați. Iisus le-a zis ucenicilor: puneți-i să se așeze pe jos, ca la ospăț, grupuri de convivi de câte cincizeci. Și așa au făcut și i-au culcat pe toți ca pentru ospăț. Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt și le dădea ucenicilor să le pună dinaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți și s-au ridicat douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte.

Luca 9, 10-17: Καὶ ὑποστρέψαντες οἱ ἀπόστολοι διηγήσαντο αὐτῷ ὅσα ἐποίησαν. καὶ παραλαβὼν αὐτοὺς ὑπεχώρησε κατ᾿ ἰδίαν εἰς τόπον ἔρημον πόλεως καλουμένης Βηθσαϊδά. οἱ δὲ ὄχλοι γνόντες ἠκολούθησαν αὐτῷ, καὶ δεξάμενος αὐτοὺς ἐλάλει αὐτοῖς περὶ τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, καὶ τοὺς χρείαν ἔχοντας θεραπείας ἰάσατο. ῾Η δὲ ἡμέρα ἤρξατο κλίνειν· προσελθόντες δὲ οἱ δώδεκα εἶπον αὐτῷ· ἀπόλυσον τὸν ὄχλον, ἵνα πορευθέντες εἰς τὰς κύκλῳ κώμας καὶ τοὺς ἀγροὺς καταλύσωσι καὶ εὕρωσιν ἐπισιτισμόν, ὅτι ὧδε ἐν ἐρήμῳ τόπῳ ἐσμέν. εἶπε δὲ πρὸς αὐτούς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ εἶπον· οὐκ εἰσὶν ἡμῖν πλεῖον ἢ πέντε ἄρτοι καὶ ἰχθύες δύο, εἰ μήτι πορευθέντες ἡμεῖς ἀγοράσωμεν εἰς πάντα τὸν λαὸν τοῦτον βρώματα· ἦσαν γὰρ ὡσεὶ ἄνδρες πεντακισχίλιοι. εἶπε δὲ πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· κατακλίνατε αὐτοὺς κλισίας ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ ἐποίησαν οὕτω καὶ ἀνέκλιναν ἅπαντας. λαβὼν δὲ τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησεν αὐτοὺς καὶ κατέκλασε, καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς παραθεῖναι τῷ ὄχλῳ. καὶ ἔφαγον καὶ ἐχορτάσθησαν πάντες, καὶ ἤρθη τὸ περισσεῦσαν αὐτοῖς κλασμάτων κόφινοι δώδεκα.

***

Ioan 6, 1-13: După acestea Iisus a plecat pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei. Și L-a urmat mulțime multă pentru că văzuseră semnele/minunile pe care le făcea cu bolnavii. Iisus a urcat pe munte și acolo S-a așezat cu ucenicii Lui. Era aproape de Paște, sărbătoarea Iudeilor. Ridicându-Și ochii și vâzând că mulțime mare venea spre El, îi spune lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să le dăm să mănânce ? Dar Iisus zicea așa ca să-l încerce pe Filip, pentru că El știa bine ce avea (de gând) să facă. I-a răspuns Filip: Pâini de două sute de dinari nu ajung, oricât de puțin ar lua fiecare. Și atunci Îi spune unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un copilandru care are cinci pâini de orz și doi pești sărați. Dar ce înseamnă asta pentru atâția oameni ? Iisus a zis: Făceți-i pe oameni să se culce pe jos, ca să mănânce, căci era multă iarbă în locul acela. Și s-au așezat pe iarbă (pregătiți să mănânce) cam la vreo cinci mii de bărbați la număr. Atunci Iisus a luat pâinile și mulțumind, le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat celor ce ședeau jos pe pământ. La fel a dat și din pești, cât a vrut fiecare. După ce s-au îndestulat toți Iisus le-a spus ucenicilor: adunați ce-a mai rămas din pâinile frânte ca să nu se piardă. Și au adunat și au umplut douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte, din cele cinci pâini de orz, bucăți care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.

Ioan 6, 1-13: ΜΕΤΑ ταῦτα ἀπῆλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς πέραν τῆς θαλάσσης τῆς Γαλιλαίας τῆς Τιβεριάδος· καὶ ἠκολούθει αὐτῷ ὄχλος πολύς, ὅτι ἑώρων αὐτοῦ τὰ σημεῖα ἃ ἐποίει ἐπὶ τῶν ἀσθενούντων. ἀνῆλθε δὲ εἰς τὸ ὄρος ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἐκεῖ ἐκάθητο μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ. ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων. ἐπάρας οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ θεασάμενος ὅτι πολὺς ὄχλος ἔρχεται πρὸς αὐτόν, λέγει πρὸς τὸν Φίλιππον· πόθεν ἀγοράσωμεν ἄρτους ἵνα φάγωσιν οὗτοι; τοῦτο δὲ ἔλεγε πειράζων αὐτόν· αὐτὸς γὰρ ᾔδει τί ἔμελλε ποιεῖν. ἀπεκρίθη αὐτῷ Φίλιππος· διακοσίων δηναρίων ἄρτοι οὐκ ἀρκοῦσιν αὐτοῖς ἵνα ἕκαστος αὐτῶν βραχύ τι λάβῃ. λέγει αὐτῷ εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ανδρέας ὁ ἀδελφὸς Σίμωνος Πέτρου. ἔστι παιδάριον ἓν ὧδε, ὃς ἔχει πέντε ἄρτους κριθίνους καὶ δύο ὀψάρια· ἀλλὰ ταῦτα τί ἐστιν εἰς τοσούτους; εἶπε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς· ποιήσατε τοὺς ἀνθρώπους ἀναπεσεῖν· ἦν δὲ χόρτος πολὺς ἐν τῷ τόπῳ. ἀνέπεσον οὖν οἱ ἄνδρες τὸν ἀριθμὸν ὡσεὶ πεντακισχίλιοι. ἔλαβε δὲ τοὺς ἄρτους ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ εὐχαριστήσας διέδωκε τοῖς μαθηταῖς, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ἀνακειμένοις· ὁμοίως καὶ ἐκ τῶν ὀψαρίων ὅσον ἤθελον. ὡς δέ ἐνεπλήσθησαν, λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· συναγάγετε τὰ περισσεύσαντα κλάσματα, ἵνα μή τι ἀπόληται. συνήγαγον οὖν καὶ ἐγέμισαν δώδεκα κοφίνους κλασμάτων ἐκ τῶν πέντε ἄρτων τῶν κριθίνων ἃ ἐπερίσσευσε τοῖς βεβρωκόσιν.

Obs.: Iisus mulțumește (efharisteo/εὐχαριστέω = a mulțumi, de unde euharistia, εὐχαριστία, rugăciunea de mulțumire pentru darurile lui Dumnezeu).

„… pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei”. Aici Marea Tiberiadei poate fi un adaos mai târziu. Numele de Marea Tiberiadei a devenit comun după ce Irod Antipa a construit cetatea Tiberiadei, pe care evreii o considerau păgână. De altfel e un nume folosit de autorii neevrei și un indiciu că ultimul redactor al Evangheliei după Ioan a fost un evreu elenizat.

***

Text relaționat:

4 Regi 4, 42-44: Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: «Daţi oamenilor să mănânce!» Iar sluga sa a zis: «Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?» Zis-a Elisei: «Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: Se vor sătura şi va mai şi rămâne». Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului./Trad. Biblia Sinodală

GALILEEA 5

GALILEEA 6

GALILEEA 7 Marea Galileei

PÂINI 3 Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

PÂINI DETALIU Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha 1

Mozaic din sec. al V-lea, sub Sfânta Masă/altarul Bisericii Înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești care aparține Prioratului Benedictin/ Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha, Israel. Din nefericire, biserica a fost incendiată în iunie 2015 de către naționaliști evrei și, din fericire, a fost restaurată și redeschisă.

Catacombe di San Callisto 1 Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, cripta Lucinei, Roma, sec. al II-lea.

PÂINI CATACOMBĂ 1 Catacombă romană, sec. III-V

PÂINI CATACOMBĂ 2 Celebrarea euharistiei cu… pâine și pește ! Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma, sec. al III-lea

PÂINI 5 Ultima Cină/Cina cea de taină cu … pâini și pești, basilica di Sant’Apollinare Nuovo, Ravenna, sec. al VI-lea

PÂINI 6 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 7

PÂINI 8

PÂINI 9 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 10 Iisus lângă coșurile cu lipii, frescă din secolul al III-lea, catacombă din Roma

PÂINI 11 Iisus înmulțind pâinile, pictor anonim francez, aprox. 1200, Koninklijke Bibliotheek, Haga

PÂINI 12

PÂINI 13 Înmulțirea pâinilor și a peștilor. Fresce de la Mănăstirea Kutlumuș, Sf. Munte Athos

PÂINI 14 Lipii și pești

PÂINI 15

PÂINI 18

PÂINI 16

PÂINI 17

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI

19 lunes Jun 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

creștin, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Israel, Luca, Marcu, Matei, pericopă evanghelică, ucenic

Petru, Iacob și Ioan, trei ipostaze omenești ale lui Iisus

În această duminică pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Matei 4, 18-23: chemarea primilor apostoli: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Ei sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi) și ei se află alături de El în cele mai importante momente.

Pe ei îi cheamă Iisus să fie martorii schimbării Sale la față, martorii metamorfozei Lui, pe ei îi cheamă să-L vegheze în grădina Ghețimani, înainte de arestare, simțindu-Se mângâiat de prezența lor ocrotitoare și ei sunt martorii învierii fiicei lui Iair.

Iată textul:

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Sf. Ioan Evanghelistul

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Iisus își alege primii ucenici: pe Petru și pe Andrei, din Betsaida, fiii lui Iona, și pe Iacob și pe Ioan dintr-un sat, rămas necunoscut, de lângă Capernaum, fiii lui Zebedeu.

Sunt primii cu care avea să-și împartă viața și primii care aveau să-L însoțească prin tot ereț Israel, adică în tot pământul Israelului, timp de aproape trei ani. Cu ei își va începe misiunea, aceea de a le vorbi oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, care venise, și despre ce ar trebui să facă cineva ca să se poată muta în ea.

Când Simon și Andrei, Iacob și Ioan s-au sculat din barcă și au venit după El, simțind pur și simplu că acela era destinul lor, nu știau nici cine este cel care-i cheamă, nici ce trebuiau să facă și nici cât timp aveau să-L urmeze. Nu știau că aveau să devină „agenții” unei lumi noi, unde legea cea mai mare era iubirea totală și nu știau că aveau să-L facă cunoscut în toată lumea de atunci pe Mântuitorul omenirii.

Nu știau nici ce-i așteaptă: Petru, mâna dreaptă a Învățătorului, că va muri răstignit la Roma în timpul lui Nero (cândva între anii 64-68), sau Iacob, că va sfârși decapitat din ordinul lui Irod Agrippa, în anul 43 sau 44 (Fapte 12,2) și că va fi primul martir al lui Iisus Hristos.

Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

Pe Simon, Iisus l-a numit Kifas/ Κηφᾶς. Kifas înseamnă piatră, stâncă și este transcrierea în greacă a cuvântului aramaic kef (כֵּף), stâncă. Pentru că Petru (petra/πέτρα este traducerea în greacă a lui kef) avea să fie omul Său de bază dar și … temelia Bisericii Sale. El a fost primul care L-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și, la Cinzecime, predica lui înflăcărată a făcut trei mii de suflete să creadă în Iisus Hristos. Tot el a devenit capul Bisericii lui Iisus și întemeietorul primei comunități creștine, al primei Biserici: cea din Antiohia.

Lui Iacob și lui Ioan, Iisus le spunea Voanerghes/Βοανεργές, adică fiii tunetului: pentru că erau furtunoși, impetuoși, plini de zel și iuți la mânie. Voanerghes/Βοανεργές este transcrierea în greacă a unui cuvânt compus din ben בֵּן, fiu, și aramaicul regaz רְגַז, mânie, furie.

El Greco, Sf. Iacob, Muzeul Santa Cruz, Toledo, Spania

Apostolul Iacob

AP. IACOB 2

Martiriul Sf. Iacob

Iar Ioan este ucenicul… cel mai iubit, cel care stă la pieptul lui Rabbi, adică la pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină pe care a pregătit-o împreună cu Petru și, înainte de toate, este ucenicul „pe care l-a iubit Iisus” (Ioan 13,23) și cel căruia Iisus i-a încredințat-o pe Maica Sa de care a avut grijă în Efes, unde a și murit la adânci bătrânețe. Și, mai ales, este apostolul iubirii !

Pe de altă parte, numele lui Simon Petru pare predestinat: Simon/Σίμων sau Șimeon/ שִׁמְעוֹן vine din verbul șama/ שָׁמַע: a asculta, a se supune, a înțelege, a consimți, a aproba, de vreme ce Petru a fost cel mai devotat și cel mai supus ucenic.

Toți patru sunt pescari galileeni, iar galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați. Andrei, de pildă, este un nume grecesc. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel, arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Iacob și Ioan.

Nu întâmplător, de asemenea, Andrei fusese discipolul lui Ioan Botezătorul. Ucenicii lui erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor, una din condițiile schimbării sufletului și a minții și, prin asta, a intrării în Împărăție.

Cu ei, așadar, Iisus a început să predice în sinagogi și să tămăduiască bolnavii. Ei au fost primii elevi ai școlii lui Iisus.

Probabil mergeau rar la sinagogă, fiind pescari, sau, mai degrabă căpitani (pentru că aveau angajații lor), și ocupați cu mica lor afacere. Din Lege trebuie că știau doar poruncile și istoria Patriarhilor, și, desigur, cunoșteau numele Profeților și câțiva Psalmi, cel puțin Psalmii pelerinilor și cei de laudă.

Iisus i-a introdus în sinagogă și în studiul Scripturii, luându-i cu El la predicile pe care le ținea de șabat în sinagogile din Galileea. Sinagoga și predicile lui Iisus au fost Școala lor de Teologie.

Ce era sinagoga ? Sinagogă/ Συναγωγή este traducerea în greacă a lui Beit ha-kneset (בֵית הַכְּנֶסֶת), Casa Adunării, pentru că sinagoga a apărut în vechiul Israel ca o casă de studiu al Scripturii și de rugăciune, după cucerirea Ierusalimului de către babilonieni care au distrusTemplul lui Solomon în anul 586 î. Hr.

După ce s-au întors din exilul din Babilon și după ce și-au reconstruit Templul în Orașul Sfânt, evreii au costruit și sinagogi, peste tot în Israel și în Diaspora, unde chiar înlocuiau Templul. Sinagogi erau în Egipt, în Asia Mică, în Cipru și la Roma și numai în Ierusalim existau, în secolul I d. Hr., 480 de sinagogi, una chiar lângă Templu.

În sinagogi nu slujeau preoți, ci evreii se adunau de șabat să se roage împreună și să asculte pasaje din Scriptură pe care le comenta un rabin, adică un învățat, un cunoscător al Legii și al Cărții sfinte.

Poate într-o sinagogă auziseră cum profetul Ilie l-a găsit pe Elisei arând și l-a chemat să-i fie ucenic și s-au gândit că Iisus era un alt Ilie care-i chema pe ei în numele Domnului, ca în pasajul acesta:

Atunci a plecat Ilie de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând; acesta avea douăsprezece perechi de boi la pluguri şi la perechea a douăsprezecea era el însuşi. Şi Ilie a trecut pe lângă el aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii şi a alergat după Ilie, zicând: „Lasă-mă să merg să sărut pe tatăl şi pe mama mea şi voi veni după tine!» Iar el i-a zis: „Du-te şi vino înapoi, că ce-am făcut e făcut!»/ III Regi 19, 1920/ Trad. Biblia Sinodală.

EL GRECO SF. PETRU
San Pedro en lágrimas, 1587-1596, Museo Soumaya, Ciudad de México

Iată cum descriu și ceilalți trei evangheliști chemarea primilor ucenici:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Genizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε· θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον, ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς· τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ’ αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

El Greco, San Juan Evangelista 1600, Museo Nacional del Prado Madrid, Spania

GALILEEA

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA

03 sábado Jun 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

citru, elini, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, lulav, misterii, religie, Sukot, Sărbătoarea Corturilor, Sărbătoarea Culesului

SUKOT

Iisus la Sărbătoarea Culesului: bogăția cea adevărată este cea a spiritului, nu cea a pântecului !

La liturghia de duminică pericopa evanghelică este din Ioan: 7, 37-53 și 8, 12. Mesajul ei ? Recolta cea bună este a roadelor minții, spiritului și sufletului, nu a roadelor pământului ! Iată textul:

Ioan 7, 37-53: Iar în ultima zi, ziua cea mare a sărbătorii, Iisus stătea (în Templu) în picioare și striga, spunând: dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, așa cum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecul lui. Iisus a spus lucrul acesta despre Duhul din care aveau să primească cei ce cred în El. Nu venise (încă) Duhul Sfânt (asupra lor), pentru că Iisus nu se preamărise (încă). Așadar, mulți oameni din mulțime, auzind acest cuvânt, ziceau: Acesta este cu adevărat Profetul. Iar alții spuneau: Acesta este Hristosul. Iar alții: nu cumva din Galileea vine Hristosul ? Nu spune Scriptura că din sămânța lui David și din satul Betleem, (de) unde era David, vine Hristos ? Și s-a făcut discordie în mulțime din pricina Lui. Unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni nu și-a aruncat mâinile asupra Lui. Au venit, așadar, slujitorii (Templului) la arhierei și la Farisei și aceștia i-au întrebat: de ce nu L-ați adus ? Și slujitorii au răspuns: niciodată vreun om n-a vorbit așa cum a vorbit omul acesta. Și le-au răspuns Fariseii: nu cumva v-ați rătăcit și voi (de la drumul drept) ? Nu cumva cineva dintre căpetenii sau dintre Fariseii a crezut în El ? Mulțimea asta care nu cunoaște Legea… sunt blestemați ! Și le spune Nicodim, cel care a venit noaptea la El, unul dintre ei: de când Legea noastră judecă omul fără să-l asculte mai întâi și fără să cunoască ce face ? Iar ei i-au răspuns: nu cumva și tu ești din Galileea ? Cercetează și vezi că profet din Galileea nu s-a ridicat. Și fiecare a plecat la casa sa.

Ioan 8, 12: Iisus le-a vorbit din nou zicând: Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric (orbecăind), ci va avea lumina vieții.

IISUS SUKOT 3

Ioan 7, 37-53: ᾿Εν δὲ τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ τῇ μεγάλῃ τῆς ἑορτῆς εἱστήκει ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἔκραξε λέγων· ἐάν τις διψᾷ, ἐρχέσθω πρός με καὶ πινέτω. ὁ πιστεύων εἰς ἐμέ, καθὼς εἶπεν ἡ γραφή, ποταμοὶ ἐκ τῆς κοιλίας αὐτοῦ ρεύσουσιν ὕδατος ζῶντος. τοῦτο δὲ εἶπε περὶ τοῦ Πνεύματος οὗ ἔμελλον λαμβάνειν οἱ πιστεύοντες εἰς αὐτόν· οὔπω γὰρ ἦν Πνεῦμα ῞Αγιον, ὅτι ᾿Ιησοῦς οὐδέπω ἐδοξάσθη. πολλοὶ οὖν ἐκ τοῦ ὄχλου ἀκούσαντες τὸν λόγον ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ προφήτης· ἄλλοι ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός· ἄλλοι ἔλεγον· μὴ γὰρ ἐκ τῆς Γαλιλαίας ὁ Χριστὸς ἔρχεται; οὐχὶ ἡ γραφὴ εἶπεν ὅτι ἐκ τοῦ σπέρματος Δαυῒδ καὶ ἀπὸ Βηθλεὲμ τῆς κώμης, ὅπου ἦν Δαυῒδ, ὁ Χριστὸς ἔρχεται; σχίσμα οὖν ἐν τῷ ὄχλῳ ἐγένετο δι’ αὐτόν. τινὲς δὲ ἤθελον ἐξ αὐτῶν πιάσαι αὐτόν, ἀλλ’ οὐδεὶς ἐπέβαλεν ἐπ’ αὐτὸν τὰς χεῖρας. ῏Ηλθον οὖν οἱ ὑπηρέται πρὸς τοὺς ἀρχιερεῖς καὶ Φαρισαίους, καὶ εἶπον αὐτοῖς ἐκεῖνοι· διατί οὐκ ἠγάγετε αὐτόν; ἀπεκρίθησαν οἱ ὑπηρέται· οὐδέποτε οὕτως ἐλάλησεν ἄνθρωπος, ὡς οὗτος ὁ ἄνθρωπος. ἀπεκρίθησαν οὖν αὐτοῖς οἱ Φαρισαῖοι· μὴ καὶ ὑμεῖς πεπλάνησθε; μή τις ἐκ τῶν ἀρχόντων ἐπίστευσεν εἰς αὐτὸν ἢ ἐκ τῶν Φαρισαίων; ἀλλ’ ὁ ὄχλος οὗτος ὁ μὴ γινώσκων τὸν νόμον ἐπικατάρατοί εἰσι! λέγει Νικόδημος πρὸς αὐτούς, ὁ ἐλθὼν νυκτὸς πρὸς αὐτόν, εἷς ὢν ἐξ αὐτῶν· μὴ ὁ νόμος ἡμῶν κρίνει τὸν ἄνθρωπον, ἐὰν μὴ ἀκούσῃ παρ’ αὐτοῦ πρότερον καὶ γνῷ τί ποιεῖ; ἀπεκρίθησαν καὶ εἶπον αὐτῷ· μὴ καὶ σὺ ἐκ τῆς Γαλιλαίας εἶ; ἐρεύνησον καὶ ἴδε ὅτι προφήτης ἐκ τῆς Γαλιλαίας οὐκ ἐγήγερται. Καὶ ἀπῆλθεν ἕκαστος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ.

Ioan 8, 12: Πάλιν οὖν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς ἐλάλησε λέγων· ἐγώ εἰμι τὸ φῶς τοῦ κόσμου· ὁ ἀκολουθῶν ἐμοὶ οὐ μὴ περιπατήσῃ ἐν τῇ σκοτίᾳ, ἀλλ’ ἕξει τὸ φῶς τῆς ζωῆς.

***

Suntem în anul 29 sau 30 la Ierusalim. Iisus venise la Sărbătoarea Corturilor, după ce predicase în Galileea – „prin părțile Tiberiadei” -, în sinagoga din Capernaum sau… pe munte ! N-a venit chiar din prima zi, ci probabil în a patra. Evanghelia spune „pe la mijlocul sărbătorii”/ τῆς ἑορτῆς μεσούσης și, dacă ne gândim că ea ținea opt zile, atunci ar putea fi în a patra zi.

Predica în Templu. În predicile Sale încerca să-i întoarcă pe evrei de la obiceiurile sărbătorii, pe care tocmai o celebrau, la noua Lui învățătură, pe care începuse s-o răspândească de ceva vreme în toate provinciile Palestinei. Pe unii îi întorsese, pe alții îi scandalizase și pe membrii Sanhedrinului și pe Farisei îi convinsese că e mai bine să-L omoare.

Orașul era împânzit de corturi sau colibe, în amintirea celor 40 de ani de rătăciri ale evreilor prin deșertul Sinai, unde locuiseră în … corturi, după fuga din Egipt.

Colibe făcute din ramuri, din crengi cu frunze dese erau peste tot: în curți, pe acoperișurile caselor/pe terase, în grădini, în curțile Templului, în piețele publice, pe străzi…

Ierusalimul era plin de pelerini: locuitori ai Ierusalimului și evrei veniți din toate colțurile Palestinei.

Sărbătoarea Corturilor (Hag ha-Sukot/חַג הַסֻּכֹּות), numită și Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (Hag ha-Asif /חַג הָֽאָסִיף) ținea din 15 până în 22 ale lunii Tișri/ תִּשְׁרִי (septembrie-octombrie), adică o săptămână și o zi – ziua a opta, specială.

Sărbătoarea Corturilor era cea mai plină de fast și cea mai frecventată dintre cele trei mari sărbători la care evreii veneau în pelerinaj la Templul din Ierusalim, așadar venea lume mai multă decât la Paște sau decât la Cinzecime și se aduceau jertfe mai bogate. Firesc: era sărbătoarea recoltei, a culesului !

De aceea Iisus o alege ca să le schimbe mintea, sufletul și trupul ! Era momentul cel mai potrivit ca să le spună că El este și mâncarea și băutura și viața cea adevărată, nu mulțimea de animale jertfite, nu arderile de tot, nu libațiile și nu ceremoniile, a apei și a luminii, care făceau din Sukot o sărbătoare plină de strălucire !

Pentru acest moment tot pregătise mulțimile, predicându-le în Galileea sau în ținutul Tiberiadei, pe munte (nu știm care) de Paște, unde nu întâmplător a înmulțit cele cinci pâini în… poate zece mii de pâini. Și de aceea le tot spusese, peste tot pe unde umblase cu ucenicii:

Eu sunt pâinea vieții, pentru ca cel ce vine la Mine să nu mai flămânzească și cel ce crede în Mine să nu mai înseteze vreodată./ Ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς ὁ ἐρχόμενος πρός μὲ, οὐ μὴ πεινάσῃ καὶ ὁ πιστεύων εἰς ἐμὲ οὐ μὴ διψήσῃ πώποτε/ Ioan 6,35

… nu Moise v-a dat vouă pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă vouă pâinea din cer, pâinea cea adevărată /οὐ Μωσῆς δέδωκεν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀλλ᾽ ὁ πατήρ μου δίδωσιν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ τὸν ἀληθινόν./ Ioan 6,32

Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mana în deșert și au murit, dar aceasta este pâinea care coboară din cer ca oricine va voi să mănânce din ea să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă cineva va voi să mănânce din această pâine va trăi în veac și pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea pe care o voi da pentru viața lumii (…). Și le-a spus Iisus: Amin amin vă zic vouă, de nu veți mânca carnea Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce-Mi mănâncă carnea și-Mi bea sângele va avea viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă, pentru că carnea Mea este hrană cu adevărat și sângele Meu este băutură cu adevărat./ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, οἱ πατέρες ὑμῶν ἔφαγον τὸ μάννα ἐν τῇ ἐρήμῳ καὶ ἀπέθανον, οὗτός ἐστιν ὁ ἄρτος ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβαίνων ἵνα τις ἐξ αὐτοῦ φάγῃ καὶ μὴ ἀποθάνῃ, ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος ὁ ζῶν ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς ἐάν τις φάγῃ ἐκ τούτου τοῦ ἄρτου ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα καὶ ὁ ἄρτος δὲ ὃν ἐγὼ δώσω ἡ σάρξ μού ἐστιν ἣν ἐγώ δώσω, ὑπὲρ τῆς τοῦ κόσμου ζωῆς (…)εἶπεν οὖν αὐτοῖς ὁ Ἰησοῦς Ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν ἐὰν μὴ φάγητε τὴν σάρκα τοῦ υἱοῦ τοῦ ἀνθρώπου καὶ πίητε αὐτοῦ τὸ αἷμα οὐκ ἔχετε ζωὴν ἐν ἑαυτοῖς, ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἔχει ζωὴν αἰώνιον καὶ ἐγὼ ἀναστήσω αὐτὸν τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ, ἡ γὰρ σάρξ μου ἀληθῶς ἐστιν βρῶσις καὶ τὸ αἷμά μου ἀληθῶς ἐστιν πόσις. /Ioan 48-55

Și, tot de aceea, spre sfârșitul sărbătorii, vindecă orbul din naștere lângă … scăldătoarea Siloam ! (Ioan 9, 1-7) !

Și acum, ca să înțelegem spusele lui Iisus, să vedem la ce se referă cu adevărat.

În primul rând, trebuie să știm că de Sukot venea la Ierusalim lumea cea mai multă. Era, totuși, cea mai frecventată sărbătoare a evreilor. De altfel, istoricul Josephus Flavius, în Antichități Iudaice 8,4,1 (100) scria:

Era vremea Sărbătorii Corturilor, o sărbătoare foarte însemnată la evrei, (de fapt) cea mai sfântă și cea mai mare/ὁ τῆς σκηνοπηγίας καιρὸς, ἑορτῆς σφόδρα παρὰ τοῖς Ἑβραίοις, ἁγιωτάτης καὶ μεγίστης.

Venea cea mai multă lume pentru că era o serbare a Recoltei, a țăranilor, a fermierilor, când se făceau cele mai bogate sacrificii: sacrificiul pentru națiune cu 13 tauri tineri, în prima zi, și cu câte un taur mai puțin în celelalte șase zile (în total se jerfeau 70 de tauri), cu 119 miei, cu țapi, berbeci, cereale și vin…

… și miile de sacrificii particulare, aduse la Templu de pelerini pentru ei și familiile lor.

În ziua a opta, de pildă, se făcea „ardere de tot” cu: un taur, un berbec și șapte miei de un an, cu cereale și libațiuni, și, desigur, cu un țap pentru ispășirea păcatelor.

Sărbătoarea Culesului era o sărbătoare a bucuriei și era închinată, întrutotul lui Dumnezeu-Iahve: o săptămână întreagă și o zi… numai pentru Iahve, închinată doar Lui (שִׁבְעַת יָמִים לַיהֹוָֽה) !

A bucuriei, pentru că, de fapt, era străvechea sărbătoare a roadelor pământului, când se strângeau grânele, se culegeau măslinele și se făcea uleiul de măsline și, bineînțeles, se culegeau viile și se făcea vinul.

Țăranii se adunau în orașul sfânt să-I mulțumească Domnului pentru toate roadele binecuvântate și să-L roage să dea ploaie și belșug la anul. Ploaie ca să înmoaie pământul și să-l facă roditor pentru arăturile de toamnă și belșug pentru noul an agricol care începea atunci. De fapt, Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (חַג הָֽאָסִיף) nu era altceva decât Anul Nou de Toamnă.

Iată ce scrie despre ea în Deuteronom:

Deut. 16, 13-15:

Sărbătoarea Corturilor s-o ții șapte zile, după ce vei strânge din aria ta și din teascul tău

Și să te bucuri de sărbătoarea ta: tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta și levitul și străinul și orfanul și văduva care au intrat pe porțile tale. Șapte zile să sărbătorești pentru Domnul Dumnezeul tău în locul pe care-l va alege Domnul, ca să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în toată roada ta și în tot lucrul mâinilor tale și de aceea să te bucuri !

חַג הַסֻּכֹּת תַּעֲשֶׂה לְךָ שִׁבְעַת יָמִים בְּאָסְפְּךָ מִֽגָּרְנְךָ וּמִיִּקְבֶֽךָ

וְשָׂמַחְתָּ בְּחַגֶּךָ אַתָּה וּבִנְךָ וּבִתֶּךָ וְעַבְדְּךָ וַאֲמָתֶךָ וְהַלֵּוִי וְהַגֵּר וְהַיָּתֹום וְהָאַלְמָנָה אֲשֶׁר בִּשְׁעָרֶֽיךָ

שִׁבְעַת יָמִים תָּחֹג לַיהוָה אֱלֹהֶיךָ בַּמָּקֹום אֲשֶׁר־יִבְחַר יְהוָה כִּי יְבָרֶכְךָ יְהוָה אֱלֹהֶיךָ בְּכֹל תְּבוּאָֽתְךָ וּבְכֹל מַעֲשֵׂה יָדֶיךָ וְהָיִיתָ אַךְ שָׂמֵֽחַ

ἑορτὴν σκηνῶν ποιήσεις σεαυτῷ ἑπτὰ ἡμέρας ἐν τῷ συναγαγεῖν σε ἐκ τοῦ ἅλωνός σου καὶ ἀπὸ τῆς ληνοῦ σου, καὶ εὐφρανθήσῃ ἐν τῇ ἑορτῇ σου σὺ καὶ ὁ υἱός σου καὶ ἡ θυγάτηρ σου ὁ παῖς σου καὶ ἡ παιδίσκη σου καὶ ὁ Λευίτης καὶ ὁ προσήλυτος καὶ ὁ ὀρφανὸς καὶ ἡ χήρα ἡ οὖσα ἐν ταῖς πόλεσίν σου, ἑπτὰ ἡμέρας ἑορτάσεις κυρίῳ τῷ θεῷ σου ἐν τῷ τόπῳ ᾧ ἐὰν ἐκλέξηται κύριος ὁ θεός σου αὐτῷ ἐὰν δὲ εὐλογήσῃ σε κύριος ὁ θεός σου ἐν πᾶσιν τοῖς γενήμασίν σου καὶ ἐν παντὶ ἔργῳ τῶν χειρῶν σου καὶ ἔσῃ εὐφραινόμενος

Și, mai ales, iată ce scrie în Exod:

Exod 34, 22:

Și Sărbătoarea Săptămânilor (Cinzecimea) s-o faci când seceri primul grâu, iar Sărbătoarea Recoltei și a Culesului s-o faci la capătul anului.

וְחַג שָׁבֻעֹת תַּעֲשֶׂה לְךָ בִּכּוּרֵי קְצִיר חִטִּים וְחַג הָֽאָסִיף תְּקוּפַת הַשָּׁנָֽה

… unde tecufa/ תְּקוּפָה înseamnă, de fapt… întorsul anului. Tecufa/ תְּקוּפָה este ciclul, mersul ciclic al timpului și al anului și aici, înseamnă revenirea, sfârșitul și, în același timp, începutul noului an… agricol !

Și Exod 23, 16:

Și (să ții) Sărbătoarea strângerii primelor roade ale muncii tale (Cinzecimea), roade ale semințelor pe care le-ai semănat pe câmp, și Sărbătoarea Culesului, la sfârșitul anului, când culegi roadele muncii tale de pe câmp.

וְחַג הַקָּצִיר בִּכּוּרֵי מַעֲשֶׂיךָ אֲשֶׁר תִּזְרַע בַּשָּׂדֶה וְחַג הָֽאָסִף בְּצֵאת הַשָּׁנָה בְּאָסְפְּךָ אֶֽת־מַעֲשֶׂיךָ מִן־הַשָּׂדֶֽה

… unde be-țeat ha-șana/ בְּצֵאת הַשָּׁנָה înseamnă … ieșirea, plecarea anului, de la verbul iața/ יָצָא , a ieși, a pleca.

Nu întâmplător Sukot cădea în luna tișri/ תִּשְׁרִי – a șaptea lună. Asta pentru că ea închidea ciclul sărbătorilor anului religios și agricol. Îl închidea în ziua de 22, ziua a opta și ultima, a sărbătorii, cu o adunare solemnă care cădea întotdeauna de șabat.

Și acum, câteva lămuriri care ne ajută să înțelegem atmosfera.

În primul rând, evreii veneau atât de mulți la Sărbătoarea Culesului ca să-I mulțumească lui Dumnezeu, Atotdătătorul, cu cea mai mare bucurie și recunoștință, pentru recolta pe care tocmai o strânseseră și pentru toate roadele pământului: cereale, fructe, legume, măsline și ulei, struguri și vin, și pentru pentru belșug și prosperitate. În treacăt să spunem că nu întâmplător Templul construit de Solomon a fost inaugurat în anul 1027 în timpul sărbătorii Culesului !

Și o făceau pe deplin împăcați: cu cinci zile înainte de Sukot tot evreul ținuse Iom Kipur / יוֹם כִּפּוּר – Ziua ispășirii, zi în care făcuse pace cu Dumnezeu.

Acum se puteau bucura în liniște, fără teamă sau vinovăție, de toate darurile Lui.

Așadar de Sukot vechii evrei Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru mâncare și pentru băutură, apă și vin, și, desigur, pentru viață, pentru că viață fără mâncare și apă nu există ! De aceea sacrificiile erau atât de bogate și de mărețe.

Iată cum sunt descrise în Numerii sacrificiile care se aduceau de Iom Kipur și de Sărbătoarea Culesului:

Numerii, 29, 7-39: În ziua a zecea a acestei luni să aveţi adunare sfântă, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi. Să aduceţi ardere de tot Domnului spre miros de bună mireasmă: un viţel, un berbec şi şapte miei de câte un an. La ei să aduceţi dar de pâine, făină de grâu frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă la viţel, două zecimi de efă la berbec și câte o zecime de efă la fiecare din cei şapte miei. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap jertfă pentru păcat, spre curăţirea voastră; acestea pe lângă jertfa pentru păcat din ziua curăţirii şi pe lângă arderea de tot cea necontenită cu darul ei de pâine şi turnarea (libația) ei, care se aduce după rânduială jertfă Domnului, spre miros cu bună mireasmă. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea să aveţi iar adunare sfântă; nici un lucru să nu lucraţi şi să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile. În ziua întâi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: din cireadă, treisprezece viţei, iar din turmă, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an; dar să fie fără meteahnă. Cu ei, ca dar de pâine, să se aducă făină de grâu frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă cu fiecare din cei treisprezece viței (tauri tineri-n.n.), două zecimi de efă cu fiecare din cei doi berbeci și câte o zecime de efă de fiecare din cei paisprezece miei; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită şi darul ei de pâine cu turnarea (libația) ei. A doua zi să se aducă doisprezece viței, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să se aducă dar de pâine şi turnare: la viței, la berbeci şi la miei, după numărul lor, cum e rânduit; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat; acestea să le aduceţi în afară de arderea de tot necontenită şi de darul de pâine cu turnarea ei. A treia zi să aduceţi unsprezece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, după rânduială; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. A patra zi să aduceţi zece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să aduceţi dar de pâine şi turnare pentru vitei, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. În ziua a cincea să aduceţi nouă viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şasea să aduceţi opt viței, doi berbeci şi paisprezece miei, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şaptea să aduceţi şapte viței, doi berbeci şi paisprezece miei fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a opta să aveţi încheierea sărbătorii; nici un lucru să nu lucraţi, Şi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei fără meteahnă. Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viţel, pentru berbec şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. Acestea să le aduceţi Domnului la sărbătorile voastre, pe lângă arderile de tot ale voastre cu darurile de pâine ale voastre şi cu turnările voastre şi jertfele voastre de bună voie, pe care le aduceţi după făgăduinţă sau din evlavie»./ Trad. Biblia Sinodală

Și de aceea Iisus le spune pelerinilor că nu jertfele cele bogate și nu turnările, adică libațiile, le sunt lor de folos, ci darul Duhului Sfânt pe care-l vor primi dacă vor crede în El, adevăratul Trimis al lui Dumnezeu. Aici să spunem că sensul cuvântului profet, cum Îl numeau unii, nu este cel de prooroc, adică de clarvăzător, care are darul profeției, ci de Trimis al lui Dumnezeu cu un mesaj de îndreptare.

Nu întâmplător orbul din naștere, care a început să vadă după ce Iisus i-a uns ochii cu salivă și pământ, lângă bazinul Siloam, le spune fariseilor din Sanhedrin că Iisus este profet, un navi/נָבִיא.

Și, iarăși, ca să putem înțelege bine discursul lui Iisus trebuie să știm că de Sukot aveau loc două ceremonii: a apei și a luminii.

Ceremonia apei era, de fapt, o răgăciune pe care preoții o aduceau pentru ploaie. Ea se repeta în fiecare zi, timp de șase zile (nu în prima și nu în a opta zi, când era șabat). Să vedem cum se desfășura ea în ziua a șaptea, când era mai specială.

În ziua a șaptea, marele Preot mergea să scoată apă din bazinul Siloam (unde se vărsa pârâul Ghihon) cu o cană de aur, când se aducea sacrificiul de dimineață.

Probabil, aceasta este ziua în care Iisus striga în Templu, în picioare, ca să fie văzut și auzit: „dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea” ! Se referea, desigur, cum explică ultimul autor al Evangheliei, elinul, la Duhul Sfânt pe care aveau să-l primească toți cei care aveau să creadă în ideile și promisiunile Lui ! Ziua cea mai mare a sărbătorii ! Și probabil, era înainte sau după ceremonia apei, pentru că în timpul ei n-ar fi fost cu putință.

Marele preot se întorcea în Templu cu cana în mâini, trecând printre pelerinii care aveau într-o mână un buchet format din crenguțe de mirt, ramuri de salcie și una de palmier, buchet numit lulav/ לולב, adică ramură, și în cealaltă o lămâie sau un citru, tot un neam de lămâie, simboluri ale belșugului, ale rodniciei, așa cum crenguțele au rostul de a aduce rodirea în natură.

Salcia era un simbol al apei care nu seacă și, prin urmare, alunga seceta și aducea ploaia.

Iată cum descrie Leviticul Sărbătoarea Culesului:

Levitic, cap. 23, 34-44: «Spune fiilor lui Israel: Din ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea începe sărbătoarea corturilor; şapte zile să sărbătoreşti în cinstea Domnului. În ziua întâi va fi adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi. Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este încheierea sărbătorii; nici o muncă să nu faceţi. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care trebuie să se ţină adunările sfinte, ca să aducă jertfe Domnului, ardere de tot, prinos de pâine, jertfe junghiate şi turnări, fiecare din ele la ziua hotărâtă; Afară de zilele de odihnă ale Domnului, afară de darurile voastre, afară de toate afierosirile voastre şi afară de tot ce aduceţi din evlavie şi daţi Domnului, În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pământului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile: în ziua întâi este odihnă şi în ziua a opta iară este odihnă. În ziua întâi să luaţi ramuri de copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunzele late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, şapte zile. (וּלְקַחְתֶּם לָכֶם בַּיֹּום הָרִאשֹׁון פְּרִי עֵץ הָדָר כַּפֹּת תְּמָרִים וַעֲנַף עֵץ־עָבֹת וְעַרְבֵי־נָחַל וּשְׂמַחְתֶּם לִפְנֵי יְהוָה אֱלֹהֵיכֶם שִׁבְעַת יָמִֽים/ Și să luați în prima zi fructele pomilor celor mai frumoși și mai împodobiți și ramuri de palmieri și crengi din copaci cu coroană bogată și sălcii de la râu și să vă bucurați dinaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile – trad. ZLH) Să prăznuiţi sărbătoarea aceasta a Domnului şapte zile în an: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. În luna a şaptea să o prăznuiţi. Să locuiţi şapte zile în corturi; tot israelitul băştinaş să locuiască în corturi, Ca să ştie urmaşii voştri că în corturi am aşezat Eu pe fiii lui Israel, când i-am scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru». Astfel a grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului./Trad. Biblia Sinodală.

LULAV SI CITRU lulav și citru

CITRU citru, Citrus medica

Marele Preot se întorcea chiar în momentul în care preoții începeau să pună pe altar, la fript, bucățile de carne ale animalelor jertfite. Când intra în curtea preoților, prin Poarta Apei, Marele Preot era întâmpinat de ceilalți preoți ai Templului, cu trei cântări de trompetă.

Apa o vărsa într-un bazin pe altar, de unde se scurgea la picioarele altarului. În același timp vărsa și vinul într-un alt bazin, tot de pe altar.

Ceremonia turnării apei și vinului (libația) era însoțită de muzici instrumentale și de cântarea Hallel, adică de lectura cântată a Psalmilor de Laudă, Psalmi 112-117. În acest timp pelerinii își agitau lulav-ul spre altar.

Întreaga ceremonie a apei se făcea ca o chemare a ploii și sigur le amintea de cuvintele lui Isaia (12,3):

Și v-ați scos apă cu bucurie din izvoarele mântuirii

וּשְׁאַבְתֶּם־מַיִם בְּשָׂשֹׂון מִמַּעַיְנֵי הַיְשׁוּעָֽה

unde ieșua/ יְשׁוּעָהînseamnă mântuire.

Sunt cuvintele pe care Iisus le are în minte când spune: dacă însetați, veniți la Mine pentru că Eu sunt Mântuirea !

De altfel, în toate zilele în care se aducea apă din Siloam ca să se facă libația, preoții înconjurau, în procesiune, altarul cântând versetul 25 din Psalmul 117:

Acum, rogu-Te, Doamne, mântuiește-mă. Acum, rogu-Te, Doamne, sporește-mi mie toate !

(sau, așa cum traduce Biblia Sinodală: O, Doamne, mântuieşte ! O, Doamne, sporeşte !)

אָנָּא יְהוָה הֹושִׁיעָה נָּא אָֽנָּא יְהוָה הַצְלִיחָה נָּֽא

În a șaptea zi, spre deosebire de celelalte, înconjurarea altarului avea loc de șapte ori.

Și acum despre Ceremonia Luminii, la care Iisus se gândește atunci când spune: Eu sunt lumina lumii !

În paralel cu libația, timp de șase zile, în Templu avea loc ceremonia luminii.

La sfârșitul primei zile, 15 tișri, care era, de fapt, începutul celei de-a doua zile, 16 tișri, și timp de 5 zile, în curtea femeilor, în Templu, se instalau patru candele mari de aur, fiecare cu patru cupe de aur. Patru tineri din familii sacerdotale se urcau pe o scară cu căni mari de ulei ca să umple cele 16 cupe. Fitilele erau făcute din hainele uzate ale preoților.

Se spune că luminile se vedeau de departe și luminau bine curțile caselor din Ierusalim.

Bărbații dansau cu torțe aprinse și cântau cântări de laudă, acompaniați de instrumente muzicale.

Iisus le spune pelerinilor, simplu, că nu-i nevoie de toate acestea, că nu trebuie să omoare animale, să taie crengile cele mai stufoase și să facă libație de apă și vin, că ajunge să-și jertfească, adică să-și închine, să-și dedice mintea și sufletul lui Dumnezeu și să trăiască după noua Lege, cea a lui Hristos.

Pentru că El este cel care le va dărui totul pentru a trăi: mâncare, apă, vin și, mai ales, duh ! De aceea le spusese că El este pâinea/mâncarea și băutura cea adevărată, adică cea care dăruiește nemurirea ! Și, desigur, lumina cunoașterii ! Și asta, folosindu-se de limbajul misteriilor ! Oare de ce ? Pentru că știa că cei care aveau să-I răspândească învățătura aveau să fie… elinii !

IISUS SUKOT 4

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU

26 viernes May 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, rege, tată

IISUS RUGACIUNE 4

Proiectul Iisus: nașterea unui nou popor… spiritual: creștinii !

Fragmentul care se citește în acestă duminică în biserică este din Evanghelia lui Ioan: 17, 1-13. Este un text care poate fi pe deplin înțeles dacă înțelegem bine anumite cuvinte, mai ales verbul a preamări. Pentru că el este cheia înțelegerii lui Iisus ca… coregent al lui Dumnezeu. Iată textul:

IISUS RUGACIUNE 3

Ioan 17, 1-13: ΤΑΥΤΑ ἐλάλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐπῆρε τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ εἶπε· πάτερ, ἐλήλυθεν ἡ ὥρα· δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα καὶ ὁ υἱός σου δοξάσῃ σε, καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον. αὕτη δέ ἐστιν ἡ αἰώνιος ζωή, ἵνα γινώσκωσί σε τὸν μόνον ἀληθινὸν Θεὸν καὶ ὃν ἀπέστειλας ᾿Ιησοῦν Χριστόν. ἐγώ σε ἐδόξασα ἐπὶ τῆς γῆς, τὸ ἔργον ἐτελείωσα ὃ δέδωκάς μοι ἵνα ποιήσω· καὶ νῦν δόξασόν με σύ, πάτερ, παρὰ σεαυτῷ τῇ δόξῃ ᾗ εἶχον πρὸ τοῦ τὸν κόσμον εἶναι παρὰ σοί. ᾿Εφανέρωσά σου τὸ ὄνομα τοῖς ἀνθρώποις οὓς δέδωκάς μοι ἐκ τοῦ κόσμου. σοὶ ἦσαν καὶ ἐμοὶ αὐτοὺς δέδωκας, καὶ τὸν λόγον σου τετηρήκασι. νῦν ἔγνωκαν ὅτι πάντα ὅσα δέδωκάς μοι παρὰ σοῦ ἐστιν· ὅτι τὰ ρήματα ἃ δέδωκάς μοι δέδωκα αὐτοῖς, καὶ αὐτοὶ ἔλαβον, καὶ ἔγνωσαν ἀληθῶς ὅτι παρὰ σοῦ ἐξῆλθον, καὶ ἐπίστευσαν ὅτι σύ με ἀπέστειλας. ᾿Εγὼ περὶ αὐτῶν ἐρωτῶ· οὐ περὶ τοῦ κόσμου ἐρωτῶ, ἀλλὰ περὶ ὧν δέδωκάς μοι, ὅτι σοί εἰσι, καὶ τὰ ἐμὰ πάντα σά ἐστι καὶ τὰ σὰ ἐμά, καὶ δεδόξασμαι ἐν αὐτοῖς. καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἐν τῷ κόσμῳ, καὶ οὗτοι ἐν τῷ κόσμῳ εἰσί, καὶ ἐγὼ πρὸς σὲ ἔρχομαι. πάτερ ἅγιε, τήρησον αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου ᾧ δέδωκάς μοι, ἵνα ὦσιν ἓν καθὼς ἡμεῖς. ὅτε ἤμην μετ’ αὐτῶν ἐν τῷ κόσμῳ, ἐγὼ ἐτήρουν αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου· οὓς δέδωκάς μοι ἐφύλαξα, καὶ οὐδεὶς ἐξ αὐτῶν ἀπώλετο εἰ μὴ ὁ υἱὸς τῆς ἀπωλείας, ἵνα ἡ γραφὴ πληρωθῇ. νῦν δὲ πρὸς σὲ ἔρχομαι, καὶ ταῦτα λαλῶ ἐν τῷ κόσμῳ ἵνα ἔχωσι τὴν χαρὰν τὴν ἐμὴν πεπληρωμένην ἐν αὐτοῖς.

IISUS RUGACIUNE 5

… le lăsase promisiunea venirii Mângâietorului/Paracletului…

IISUS RUGACIUNE 6

IISUS RUGACIUNE 7

Verbul doxazo/ δοξάζω, care înseamnă aici: a onora, a stima, a cinsti, traduce, de fapt, verbul ebraic kaved (כָּבֵד), a fi puternic, important, o persoană cu greutate, demnă de toată stima, onoarea. Și, dacă ne gândim că substantivul kavod (כָּבוֹד) înseamnă: splendoare, strălucire, lumină a soarelui, a lunii, a stelelor, a cerului, preeminență, majestate, glorie, onoare, cinste, bună reputație, respect abundență, bogății…

Iată un loc din Psalmi în care Dumnezeu apare ca regele maiestuos, înconjurat de strălucire, splendoare, podoabe, glorie, al lumii, cum o arată cuvintele hod/ הוֹד și hadar/ הָדָר, sinonimele lui kavod/(כָּבוֹד):

Ps. 103, 1-2:

בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ
עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

εὐλόγει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον κύριε ὁ θεός μου ἐμεγαλύνθης σφόδρα ἐξομολόγησιν (închinarea noastră) καὶ εὐπρέπειαν (frumusețe) ἐνεδύσω/ ἀναβαλλόμενος φῶς ὡς ἱμάτιον ἐκτείνων τὸν οὐρανὸν ὡσεὶ δέρριν

IISUS SI UCENICII CINA

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU

20 sábado May 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Evanghelie, Iisus Hristos, inițiere, Ioan, misterii, orb, vindecare

Texte pentru inițiații în misteriile grecești.

În această duminică la liturghie se citesc două fragmente tot din Evanghelia după Ioan: 9, 1-38 și 10, 1-9. Mesajul lor ? Revelarea lui Iisus ca Fiu și trimis al lui Dumnezeu. Iată textele:

Ioan 9, 1-38: Și (ieșind Iisus afară din Templu și) trecând (prin mulțime) a văzut un om orb din naștere și ucenicii Lui L-au întrebat: Rabbi, cine a păcătuit, el sau părinții lui, de s-a născut orb ? Le-a răspuns Iisus: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrările lui Dumnezeu în el. Eu trebuie să împlinesc lucrarea Celui ce M-a trimis, cât mai este ziuă, (căci) vine noaptea când nimeni nu poate lucra. Cât timp sunt în lume, lumină a lumii sunt. Și zicând acestea, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat și a întins tina peste ochii orbului și l-a uns cu ea și i-a zis: du-te, spală-te în scăldătoarea Siloam (care în greacă înseamnă „cel trimis”). Și s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte (și știau) că e orb ziceau: nu este el cel ce stătea și cerșea ? Unii spuneau că el e, iar alții că e unul care seamănă cu el, dar el le zicea: eu sunt ! Și-l întrebau: cum de ți s-au deschis ochii ? El le-a răspuns și le-a zis: un om numit Iisus a făcut tină și mi-a uns ochii și mi-a spus: du-te la scăldătoarea Siloam și spală-te și m-am dus și m-am spălat și am văzut. Și l-au întrebat: unde este acest (Iisus) și el le-a răspuns: nu știu. Și-l duc la Farisei pe cel ce fusese orb altădată și era șabat când Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. L-au mai întrebat și Fariseii, din nou, cum de a început să vadă și el le-a zis: tină a pus peste ochii mei și m-am spălat și văd. Și unii dintre Farisei ziceau: omul acesta (Iisus) nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ține șabatul, iar alții spuneau: cum poate un om păcătos să facă asemenea semne ? Și între ei era dezbinare. I-au zis din nou orbului: tu ce spui despre El, că ți-a deschis ochii ? Și el a răspuns că este profet. Și iudeii n-au crezut că fusese orb și că a început să vadă până când nu i-au chemat pe părinții celui ce începuse să vadă pe care i-au întrebat: acesta este fiul vostru despre care spuneți că s-a născut orb ? Cum de vede acum ? Atunci părinții lui le-au răspuns: știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb. Cum de vede acum, nu știm sau cine i-a deschis ochii, noi nu știm. Are o vârstă, pe el întrebați-l, el să vă vorbească despre el. Doar atât au spus părinții orbului, pentru că se temeau de iudei. Pentru că iudeii se înțeleseseră ca, dacă cineva avea să-L mărturisească pe Iisus drept Hristos, să fie izgonit din sinagogă. De aceea părinții orbului au spus că (fiul lor) are o vârstă și (că e mai bine) să-l întrebe pe el. L-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au spus: dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul Acesta (Iisus) e păcătos. Și el a răspuns și a zis: dacă e păcătos, nu știu, dar un lucru știu: că orb fiind, acum văd. Și i-au zis iarăși: ce ți-a făcut ? Cum ți-a deschis ochii? Și el le-a răspuns: eu v-am spus odată, dar n-ați auzit: ce vreți iarăși să auziți ? Nu cumva vreți și voi să vă faceți ucenicii Lui ? L-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui, iar noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar pe Acesta, nu-L știm de unde e. Omul le-a răspuns și le-a spus: e un lucru de mirare, că nu știți de unde e, mie mi-a deschis ochii. Știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar dacă cineva este cucernic și face voia lui Dumnezeu, Dumnezeu îl ascultă. Din veac nu s-a auzit ca cineva să deschidă ochii unui orb din naștere. Dacă El nu era de la Dumnezeu, nu putea face nimic. Iar ei i-au răspuns și i-au zis: în păcate te-ai născut tot, din cap până-n picioare și tu ne înveți pe noi ? Și l-au scos afară. Și a auzit Iisus că l-au scos afară și găsindu-l i-a zis: tu crezi în Fiul lui Dumnezeu ? și acela i-a răspuns și i-a zis: și cine este, Doamne, ca să cred în El ? Iisus i-a spus: L-ai văzut; cel ce vorbește cu tine, acela este și omul i-a zis: cred, Doamne și s-a închinat Lui până la pământ.

Ioan 10,1-9: Adevărat, adevărat vă spun vouă, cel ce nu intră pe poartă în curtea oilor, ci se urcă (și sare) prin alt loc, acela hoț este și tâlhar; dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Lui îi deschide portarul și oile ascultă de glasul lui și el își cheamă oile pe nume și le scoate afară. Și după ce-și scoate oile, merge înaintea lor și oile-l urmează pentru că-i cunosc glasul. Un străin nu vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Iisus le-a spus această pildă, dar ei nu știau despre ce vorbește. Iisus le-a mai spus o dată: adevărat, adevărat vă spun vouă că Eu sunt poarta oilor. Toți câți au venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari și oile n-au ascultat de ei. Eu sunt poarta, dacă cineva (alege să) intre prin Mine, se va mântui și va intra și va ieși și pășune va afla.

VINDECAREA ORBULUI 5

Ioan 9, 1-38: ΚΑΙ παράγων εἶδεν ἄνθρωπον τυφλὸν ἐκ γενετῆς. καὶ ἠρώτησαν αὐτὸν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ραββί, τίς ἥμαρτεν, οὗτος ἢ οἱ γονεῖς αὐτοῦ, ἵνα τυφλὸς γεννηθῇ; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς· οὔτε οὗτος ἥμαρτεν οὔτε οἱ γονεῖς αὐτοῦ, ἀλλ’ ἵνα φανερωθῇ τὰ ἔργα τοῦ Θεοῦ ἐν αὐτῷ. ἐμὲ δεῖ ἐργάζεσθαι τὰ ἔργα τοῦ πέμψαντός με ἕως ἡμέρα ἐστίν· ἔρχεται νὺξ ὅτε οὐδεὶς δύναται ἐργάζεσθαι. ὅταν ἐν τῷ κόσμῳ ᾦ, φῶς εἰμι τοῦ κόσμου. ταῦτα εἰπὼν ἔπτυσε χαμαὶ καὶ ἐποίησε πηλὸν ἐκ τοῦ πτύσματος, καὶ ἐπέχρισε τὸν πηλὸν ἐπὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς τοῦ τυφλοῦ καὶ εἶπεν αὐτῷ· ὕπαγε νίψαι εἰς τὴν κολυμβήθραν τοῦ Σιλωάμ, ὃ ἑρμηνεύεται ἀπεσταλμένος. ἀπῆλθεν οὖν καὶ ἐνίψατο, καὶ ἦλθε βλέπων. Οἱ οὖν γείτονες καὶ οἱ θεωροῦντες αὐτὸν τὸ πρότερον ὅτι τυφλὸς ἦν, ἔλεγον· οὐχ οὗτός ἐστιν ὁ καθήμενος καὶ προσαιτῶν; ἄλλοι ἔλεγον ὅτι οὗτός ἐστιν· ἄλλοι δὲ ὅτι ὅμοιος αὐτῷ ἐστιν. ἐκεῖνος ἔλεγεν ὅτι ἐγώ εἰμι. ἔλεγον οὖν αὐτῷ· πῶς ἀνεῴχθησάν σου οἱ ὀφθαλμοί; ἀπεκρίθη ἐκεῖνος καὶ εἶπεν· ἄνθρωπος λεγόμενος ᾿Ιησοῦς πηλὸν ἐποίησε καὶ ἐπέχρισέ μου τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ εἶπέ μοι· ὕπαγε εἰς τὴν κολυμβήθραν τοῦ Σιλωὰμ καὶ νίψαι· ἀπελθὼν δὲ καὶ νιψάμενος ἀνέβλεψα. εἶπον οὖν αὐτῷ· ποῦ ἐστιν ἐκεῖνος; λέγει· οὐκ οἶδα. ῎Αγουσιν αὐτὸν πρὸς τοὺς Φαρισαίους, τόν ποτε τυφλόν. ἦν δὲ σάββατον ὅτε τὸν πηλὸν ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἀνέῳξεν αὐτοῦ τοὺς ὀφθαλμούς. πάλιν οὖν ἠρώτων αὐτὸν καὶ οἱ Φαρισαῖοι πῶς ἀνέβλεψεν. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· πηλὸν ἐπέθηκέ μου ἐπὶ τοὺς ὀφθαλμούς, καὶ ἐνιψάμην, καὶ βλέπω. ἔλεγον οὖν ἐκ τῶν Φαρισαίων τινές· οὗτος ὁ ἄνθρωπος οὐκ ἔστι παρὰ τοῦ Θεοῦ, ὅτι τὸ σάββατον οὐ τηρεῖ. ἄλλοι ἔλεγον· πῶς δύναται ἄνθρωπος ἁμαρτωλὸς τοιαῦτα σημεῖα ποιεῖν; καὶ σχίσμα ἦν ἐν αὐτοῖς. λέγουσι τῷ τυφλῷ πάλιν· σὺ τί λέγεις περὶ αὐτοῦ, ὅτι ἤνοιξέ σου τοὺς ὀφθαλμούς; ὁ δὲ εἶπεν ὅτι προφήτης ἐστίν. οὐκ ἐπίστευσαν οὖν οἱ ᾿Ιουδαῖοι περὶ αὐτοῦ ὅτι τυφλὸς ἦν καὶ ἀνέβλεψεν, ἕως ὅτου ἐφώνησαν τοὺς γονεῖς αὐτοῦ τοῦ ἀναβλέψαντος καὶ ἠρώτησαν αὐτοὺς λέγοντες· οὗτός ἐστιν ὁ υἱὸς ὑμῶν, ὃν ὑμεῖς λέγετε ὅτι τυφλὸς ἐγεννήθη; πῶς οὖν ἄρτι βλέπει; ἀπεκρίθησαν δὲ αὐτοῖς οἱ γονεῖς αὐτοῦ καὶ εἶπον· οἴδαμεν ὅτι οὗτός ἐστιν ὁ υἱὸς ἡμῶν καὶ ὅτι τυφλὸς ἐγεννήθη· πῶς δὲ νῦν βλέπει οὐκ οἴδαμεν, ἢ τίς ἤνοιξεν αὐτοῦ τοὺς ὀφθαλμοὺς ἡμεῖς οὐκ οἴδαμεν· αὐτὸς ἡλικίαν ἔχει, αὐτὸν ἐρωτήσατε, αὐτὸς περὶ ἑαυτοῦ λαλήσει. ταῦτα εἶπον οἱ γονεῖς αὐτοῦ, ὅτι ἐφοβοῦντο τοὺς ᾿Ιουδαίους· ἤδη γὰρ συνετέθειντο οἱ ᾿Ιουδαῖοι ἵνα, ἐάν τις αὐτὸν ὁμολογήσῃ Χριστόν, ἀποσυνάγωγος γένηται. διὰ τοῦτο οἱ γονεῖς αὐτοῦ εἶπον ὅτι ἡλικίαν ἔχει, αὐτὸν ἐρωτήσατε. ἐφώνησαν οὖν ἐκ δευτέρου τὸν ἄνθρωπον ὃς ἦν τυφλός, καὶ εἶπον αὐτῷ· δὸς δόξαν τῷ Θεῷ· ἡμεῖς οἴδαμεν ὅτι ὁ ἄνθρωπος οὗτος ἁμαρτωλός ἐστιν. ἀπεκρίθη οὖν ἐκεῖνος καὶ εἶπεν· εἰ ἁμαρτωλός ἐστιν οὐκ οἶδα· ἓν οἶδα, ὅτι τυφλὸς ὢν ἄρτι βλέπω. εἶπον δὲ αὐτῷ πάλιν· τί ἐποίησέ σοι; πῶς ἤνοιξέ σου τοὺς ὀφθαλμούς; ἀπεκρίθη αὐτοῖς· εἶπον ὑμῖν ἤδη, καὶ οὐκ ἠκούσατε· τί πάλιν θέλετε ἀκούειν; μὴ καὶ ὑμεῖς θέλετε αὐτοῦ μαθηταὶ γενέσθαι; ἐλοιδόρησαν αὐτὸν καὶ εἶπον· σὺ εἶ μαθητὴς ἐκείνου· ἡμεῖς δὲ τοῦ Μωϋσέως ἐσμὲν μαθηταί. ἡμεῖς οἴδαμεν ὅτι Μωϋσεῖ λελάληκεν ὁ Θεός· τοῦτον δὲ οὐκ οἴδαμεν πόθεν ἐστίν. ἀπεκρίθη ὁ ἄνθρωπος καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ἐν γὰρ τούτῳ θαυμαστόν ἐστιν, ὅτι ὑμεῖς οὐκ οἴδατε πόθεν ἐστί, καὶ ἀνέῳξέ μου τοὺς ὀφθαλμούς. οἴδαμεν δὲ ὅτι ἁμαρτωλῶν ὁ Θεὸς οὐκ ἀκούει, ἀλλ’ ἐάν τις θεοσεβὴς ᾖ καὶ τὸ θέλημα αὐτοῦ ποιῇ, τούτου ἀκούει. ἐκ τοῦ αἰῶνος οὐκ ἠκούσθη ὅτι ἤνοιξέ τις ὀφθαλμοὺς τυφλοῦ γεγεννημένου. εἰ μὴ ἦν οὗτος παρὰ Θεοῦ, οὐκ ἠδύνατο ποιεῖν οὐδέν. ἀπεκρίθησαν καὶ εἶπον αὐτῷ· ἐν ἁμαρτίαις σὺ ἐγεννήθης ὅλος, καὶ σὺ διδάσκεις ἡμᾶς; καὶ ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω. ῎Ηκουσεν ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω, καὶ εὑρὼν αὐτὸν εἶπεν αὐτῷ· σὺ πιστεύεις εἰς τὸν υἱὸν τοῦ Θεοῦ; ἀπεκρίθη ἐκεῖνος καὶ εἶπε· καὶ τίς ἐστι, Κύριε, ἵνα πιστεύσω εἰς αὐτόν; εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· καὶ ἑώρακας αὐτὸν καὶ ὁ λαλῶν μετὰ σοῦ, ἐκεῖνός ἐστιν. ὁ δὲ ἔφη· πιστεύω, Κύριε· καὶ προσεκύνησεν αὐτῷ.

Ioan 10,1-9: ΑΜΗΝ ἀμὴν λέγω ὑμῖν, ὁ μὴ εἰσερχόμενος διὰ τῆς θύρας εἰς τὴν αὐλὴν τῶν προβάτων, ἀλλὰ ἀναβαίνων ἀλλαχόθεν, ἐκεῖνος κλέπτης ἐστὶ καὶ λῃστής· ὁ δὲ εἰσερχόμενος διὰ τῆς θύρας ποιμήν ἐστι τῶν προβάτων. τούτῳ ὁ θυρωρὸς ἀνοίγει, καὶ τὰ πρόβατα τῆς φωνῆς αὐτοῦ ἀκούει, καὶ τὰ ἴδια πρόβατα καλεῖ κατ’ ὄνομα καὶ ἐξάγει αὐτά. καὶ ὅταν τὰ ἴδια πρόβατα ἐκβάλῃ, ἔμπροσθεν αὐτῶν πορεύεται, καὶ τὰ πρόβατα αὐτῷ ἀκολουθεῖ, ὅτι οἴδασι τὴν φωνὴν αὐτοῦ· ἀλλοτρίῳ δὲ οὐ μὴ ἀκολουθήσωσιν, ἀλλὰ φεύξονται ἀπ’ αὐτοῦ, ὅτι οὐκ οἴδασι τῶν ἀλλοτρίων τὴν φωνήν. Ταύτην τὴν παροιμίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐκεῖνοι δὲ οὐκ ἔγνωσαν τίνα ἦν ἃ ἐλάλει αὐτοῖς. Εἶπεν οὖν πάλιν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι ἐγώ εἰμι ἡ θύρα τῶν προβάτων. πάντες ὅσοι ἦλθον πρὸ ἐμοῦ, κλέπται εἰσὶ καὶ λῃσταί· ἀλλ’ οὐκ ἤκουσαν αὐτῶν τὰ πρόβατα. ἐγώ εἰμι ἡ θύρα· δι’ ἐμοῦ ἐάν τις εἰσέλθῃ, σωθήσεται, καὶ εἰσελεύσεται καὶ ἐξελεύσεται, καὶ νομὴν εὑρήσει.

Iisus tocmai ieșise din Templu. Predicase mulțimii despre nemurire și încercase să-i convingă pe farisei că El este Fiul lui Dumnezeu… născut înaintea lui Avraam, părintele evreilor.

Ierusalimul este plin de pelerinii veniți din toate provinciile pentru Sukot/ Sărbătoarea Corturilor numită și Sărbătoarea Recoltei (septembrie-octombrie), care ținea o săptămână. Sărbătoarea Corturilor, Paștele și Cinzecimea erau cele trei mari sărbători la care vechii evrei veneau în pelerinaj la Templul din Ierusalim.

Trebuie că tot orașul era împânzit de corturi sau colibe care aminteau de faptul că, în cei 40 de ani de rătăciri prin deșertul Sinai, evreii scoși de Moise din Egipt stătuseră în … corturi.

Așadar, Iisus iese din Templu și străbate orașul trecând… pe lângă tot felul de grupuri și de… tabere. De fapt, tot Ierusalimul devenise o mare tabără, plină de corturi. Tabăra evreilor lui Moise din Sinai !

O sugerează verbul parago/παράγω folosit de evanghelist, verb care înseamnă: a conduce pe cineva printr-o parte sau a trece printr-o parte: Iisus își conducea ucenicii (e prima dată când Ioan vorbește de toți cei doisprezece) și trecea cu ei printre micile mulțimi de pelerini.

Undeva, îl vede pe … orbul din naștere pe care-l vindecă ca un șaman, cu scuipat și pământ. Saliva este considerată de șamani, de toți descântătorii și vindecătorii, un fluid vital, purtător de viață, o apă a vieții, iar pământul dizolvat în salivă și amestecat cu ea, drept materia divină din care suntem plăsmuiți. De altfel, în Biblie ni se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om din pământ ! Numele Adam/ אָדָם vine de la adama/אֲדָמָה, pământ (roșu) !

Si, ca de obicei, în ziua odihnei, de șabat !

De fapt, Iisus, mai mult decât o vindecare minunată, face o … inițiere ! Orbul se spală într-o apă consacrată și se întoarce… văzând (vlepon/ βλέπων, în greacă), adică ca un văzător, cu vederea interioară deschisă. Iată o explicație din prima Carte a Regilor, 9,9, unde Saul merge la … văzătorul Samuel:

לְפָנִים בְּיִשְׂרָאֵל כֹּֽה־אָמַר הָאִישׁ בְּלֶכְתֹּו לִדְרֹושׁ אֱלֹהִים לְכוּ וְנֵלְכָה עַד־הָרֹאֶה כִּי לַנָּבִיא הַיֹּום יִקָּרֵא לְפָנִים הָרֹאֶֽה

Pe vremuri, în Israel, când spunea cineva că se duce să-L întrebe pe Dumnezeu, zicea: hai să mergem la văzător, pentru că profetului de azi i se spunea odinioară văzător.

καὶ ἔμπροσθεν ἐν Ισραηλ τάδε ἔλεγεν ἕκαστος ἐν τῷ πορεύεσθαι ἐπερωτᾶν τὸν θεόν δεῦρο πορευθῶμεν πρὸς τὸν βλέποντα ὅτι τὸν προφήτην ἐκάλει ὁ λαὸς ἔμπροσθεν ὁ βλέπων

Văzând, adică văzător: raa/ רָאָה sau vlepon/ βλέπων !

Nu întâmplător cel ce fusese orb din naștere se prostenează, se închină până la pământ în fața lui Iisus: îl recunoaște ca Dumnezeu, de vreme ce devenise un … văzător cu duhul! Un inițiat ! Cineva care căpătase o a doua vedere ! O arată chiar verbul anavlepo/ἀναβλέπω, a vedea din nou, a-și recăpăta vederea. La prima vedere, pare folosit aici impropriu: un orb din naștere nu-și poate… recăpăta vederea, dar poate începe să vadă, așa cum începe să vadă, cu adeărat, un inițiat !

Autorul acestei evanghelii, un ucenic al ucenicului lui Ioan, care a rescris-o la sfârșitul secolului I, folosește limbajul misteriilor: avea nevoie să-i atragă pe greci și pe evreii elenizați.

În spatele cuvintelor lui, cei ce trecuseră printr-o inițiere recunoșteau parcursul pe care-l făcuseră: drumul de la întuneric la lumină, de la necunoaștere la cunoaștere, la cunoașterea misterului vieții și morții, și, desigur, recunoșteau scopul oricărei inițieri: promisiunea nemuririi !

În mintea lor Iisus putea apărea ca un nou zeu care promitea și el nemurirea, dar un zeu mai puternic decât toți ceilalți ! Și nu întâmplător acest ucenic din comunitatea ioaneică îl face pe Iisus să spună că zeii, profeții și trimișii divini dinaintea Lui au fost tâlhari și hoți, spunând, de fapt, că niciunul nu fusese trimis, cu adevărat, de Dumnezeu.

Era, desigur, o intervenție foarte îndrăzneață, câtă vreme evreii credeau nezdruncinat în Avraam, pe care Dumnezeu îl adusese în Canaan, și în Moise, căruia Dumnezeu îi dăduse Legea, cele zece porunci !

Și, se pare, că a lucrat !

Tot din drama sacră a misteriilor face parte și alegoria vieții și a morții: Iisus poate lucra… lucrările, adică minunile lui Dumnezeu, cât mai e ziuă și până nu vine noaptea ! Adică cât mai e în viață ! Un verset greu de înțeles dacă nu cunoști riturile de inițiere. Mai înainte, Iisus le spusese celor veniți să-L asculte predicând în Templu: Eu sunt lumina lumii și cel ce Mă urmează nu va mai umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții/Ἐγώ εἰμι τὸ φῶς τοῦ κόσμου ὁ ἀκολουθῶν ἐμοὶ οὐ μὴ περιπατήσει ἐν τῇ σκοτίᾳ ἀλλ᾽ ἕξει τὸ φῶς τῆς ζωῆς (cap. 8, 12). Promisiunea cunoașterii și a nemuririi !

Și, iarăși, nu întâmplător, ucenicul ioaneic traduce numele Siloam cu „cel trimis” sau „trimisul”. Siloam/ Σιλωάμ nu înseamnă „cel trimis”, ci „cel ce trimite” și se referă la canalul de apă.

Siloam era un bazin unde se termina canalul construit de regele Ezechia (2 Cr. 32,30), un canal care aducea apele pârâului Ghihon în Ierusalim. Din acest bazin se scotea apa pentru ceremoniile Sărbătorii Corturilor. Deci, era considerată o apă consacrată !

De fapt, Siloam înseamnă canalul „care trimite”, care aduce apele Ghihon-ului în Ierusalim: Siloam este transcrierea lui Șiloah שִׁלֹחַ/ care vine din verbul șalah/ שָׁלַח, a trimite.

SILOAM 1 Siloam-ul bizantin

SILOAM 2 Siloam-ul din timpul celui de-al doilea Templu

Și, iarăși, nu întâmplător cel ce începuse să vadă le spune fariseilor din Sanhedrin, care-l anchetau pe el și care-i anchetau și părinții, că Iisus este profet, navi în ebraică/נָבִיא. Un navi este, de fapt, un trimis al lui Dumnezeu, nu unul care are darul profeției. Un navi, în Vechiul Testament, este cineva pe care Dumnezeu îl trimite cu un mesaj pentru popor. El nu este un roe, un (clar)văzător, ci alesul căruia Dumnezeu îi vorbește și îi încredințează mesaje.

Un profet/trimis să aducă un mesaj, anume că El, Iisus, este păstorul cel adevărat, adică trimisul cel adevărat, care se va îngriji ca toți cei ce-L imită:

– să aibă de toate. Nomi/ νομὴ, înseamnă aici, la modul subtil, nu pășune, ci parte la toate darurile lui Dumnezeu. În greacă nomi înseamnă distribuire, împărțire, repartizare a…, parte cuvenită, lot și de aici, pășune. La modul subtil, așadar, Iisus le promite oamenilor care vor trăi după Legea Iubirii: o viață bună, îmbelșugată, frumoasă și lipsită de griji … și…

– să fie ocrotiți și îndestulați. Asta pentru că, „va intra și va ieși și pășune va afla” înseamnă că așa cum oile intră în staul seara, la adăpost și la căldură, tot așa și oamenii vor fi ocrotiți, și așa cum ele ies dimineața să pască, tot așa și oamenii nu vor duce grija zilei de mâine, a traiului de fiecare zi, ci vor trăi în prosperitate !

Concluzia ? Iisus Hristos nu numai că nu era străin de misteriile grecești, dar se folosește de limbajul și de riturile lor ca se facă înțeles celor ce fuseseră inițiați în ele. Și se pare că a reușit să-i cucerească !

VINDECAREA ORBULUI 6 Vindecarea orbului, El Greco

VINDECAREA ORBULUI 7

Vindecarea orbului, El Greco

Pentru studioși, texte relaționate, în traducerea sinodală:

Marcu 8, 22-26: Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la El un orb şi L-au rugat să se atingă de el. Şi luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat şi, scuipând în ochii lui şi punându-Şi mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: zăresc oamenii; îi văd ca pe nişte copaci umblând. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui, şi el a văzut bine şi s-a îndreptat, căci vedea toate, lămurit. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.

Matei, 9, 27-31: Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

Psalmul 117, 20: Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

Psalmul 40,11: El/Domnul va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă.

Iezechiel 34,15: Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.

Iezechiel 18,20: Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.

Isaia, 1-7: Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie; El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă. Aşa grăieşte Domnul cel Atotputernic, Care a făcut cerurile şi le-a întins, Care a întărit pământul şi cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el şi duh celor ce umblă pe întinsul lui „Eu, Domnul, Te-am chemat întru dreptatea Mea şi Te-am luat de mână şi Te-am ocrotit şi Te-am dat ca legământ al poporului Meu, spre luminarea neamurilor; Ca să deschizi ochii celor orbi, să scoţi din temniţă pe cei robiţi şi din adâncul închisorii pe cei ce locuiesc intru întuneric.

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993
Misteriile păgâne și misterul creștin I, Alfred Loisy, Symposion, București, 1996

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

VINDECAREA ORBULUI 4

PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU

13 sábado May 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Evanghelie, filosofie greacă, Galileea, Iisus Hristos, Ioan, Israel, Iuda, pericopă, Sichem, ucenici

IISUS SI SAMARITEANCA 4

Toți suntem samariteni, deci toți ne putem îndrepta !

Mesajul pericopei din Evanghelia după Ioan (4, 5-42) ce va fi citită la liturghie în această duminică este: oricât de greșite ar fi ideile pe care le avem despre Dumnezeu, ajunge o sămânță de adevăr ca să ni le îndreptăm. Iată textul:

Ioan 4, 5-42: Vine, așadar, Iisus într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat lui Iosif, fiul său, și era acolo o fântână a lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, S-a așezat, așadar, pe fântână. Era cam pe la ora a șasea. Vine o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus îi spune: dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Îi spune, așadar, femeia samariteancă: cum tu, un iudeu, ceri să bei de la mine, o femeie samariteancă ? (pentru că iudeii nu se amestecă cu samaritenii). Și i-a răspuns Iisus și i-a zis: dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce ți-a spus dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui și El ți-ar fi dat apă vie. Femeia îi spune: Doamne, n-ai nici găleată și fântăna e adâncă. De unde ai apa cea vie ? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, cel care ne-a dat nouă fântâna? Și el a băut din ea și fiii lui și turmele lui. I-a răspuns Iisus și i-a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cine bea din apa din care Eu îi voi da, nu va înseta în veac, pentru că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă ce va tot curge, (neîntrerupt, dăruindu-i) viața veșnică. Și femeia Îi zice: Doamne, dă-mi mie apa aceasta ca să nu mai însetez și să nu mai vin aici să scot apă. Și Iisus îi spune: du-te, cheamă pe bărbatul tău și veniți aici. Și I-a răspuns femeia și i-a zis: nu am bărbat. Iisus îi spune: bine ai zis: nu am bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți e bărbat. Așadar, adevărat ai spus. Femeia îi spune: Doamne, văd că Tu ești profet. Părinții noștri în acest munte s-au închinat și voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Iisus îi spune: femeie, crede-Mă că va veni o vreme când nici în acest munte nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei. Dar vine o vreme, și acum este vremea aceea, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr. Și Tatăl asemenea închinători Își caută. Duh este Dumnezeu și (de aceea) cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr. Îi spune femeia: știu că vine Mesia, cel numit Hristos. Când El va veni, ne va vesti nouă toate. Îi spune Iisus: Eu sunt, cel ce-ți vorbește. Și chiar atunci au venit ucenicii și s-au mirat că vorbea cu o femeie, dar niciunul n-a spus: ce vrei de la ea sau de ce vorbești cu ea. Și și-a lăsat femeia vasul și a plecat în cetate și le spune oamenilor: mergeți să vedeți un om care mi-a spus mie toate câte le-am făcut. Nu cumva acesta este Hristos ? Și au ieșit din cetate și s-au dus la El. Între timp ucenicii Îl rugau: rabbi, mănâncă ! Iar El le-a zis: mâncarea pe care o mănânc Eu voi n-o cunoașteți. Și ucenicii își ziceau unul altuia: să-I fi adus cineva să mănânce ? Iisus le zice: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea. Nu voi ați spus că mai sunt patru luni și vine secerișul ? Iată vă spun vouă: ridicați ochii și priviți câmpurile, pentru că sunt albe (gata) pentru seceriș. Și cel ce seceră ia plată și își strânge roada pentru viața cea veșnică, ca și cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră. E un adevăr ce vă spun acum: unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați nu ce ați trudit. Alții au trudit și voi ai intrat în truda lor. Din cetatea aceea mulți samariteni au crezut în El, pentru cuvântul femeii care a mărturisit: mi-a spus mie toate câte am făcut. Când au venit la El samaritenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui și femeii i-au zis că nu pentru vorbele ei au crezut, ci că: noi înșine (L-)am auzit și știm că El este cu adevărat Mântuitorul lumii, Hristos.

ἔρχεται οὖν εἰς πόλιν τῆς Σαμαρείας λεγομένην Συχάρ, πλησίον τοῦ χωρίου ὃ ἔδωκεν ᾿Ιακὼβ ᾿Ιωσὴφ τῷ υἱῷ αὐτοῦ· ἦν δὲ ἐκεῖ πηγὴ τοῦ ᾿Ιακώβ. ὁ οὖν ᾿Ιησοῦς κεκοπιακὼς ἐκ τῆς ὁδοιπορίας ἐκαθέζετο οὕτως ἐπὶ τῇ πηγῇ· ὥρα ἦν ὡσεὶ ἕκτη. ἔρχεται γυνὴ ἐκ τῆς Σαμαρείας ἀντλῆσαι ὕδωρ. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· δός μοι πιεῖν. οἱ γὰρ μαθηταὶ αὐτοῦ ἀπεληλύθεισαν εἰς τὴν πόλιν ἵνα τροφὰς ἀγοράσωσι. λέγει οὖν αὐτῷ ἡ γυνὴ ἡ Σαμαρεῖτις· πῶς σὺ ᾿Ιουδαῖος ὢν παρ’ ἐμοῦ πιεῖν αἰτεῖς, οὔσης γυναικὸς Σαμαρείτιδος; οὐ γὰρ συγχρῶνται ᾿Ιουδαῖοι Σαμαρείταις. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· εἰ ᾔδεις τὴν δωρεὰν τοῦ Θεοῦ, καὶ τίς ἐστιν ὁ λέγων σοι, δός μοι πιεῖν, σὺ ἂν ᾔτησας αὐτόν, καὶ ἔδωκεν ἄν σοι ὕδωρ ζῶν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, οὔτε ἄντλημα ἔχεις, καὶ τὸ φρέαρ ἐστὶ βαθύ· πόθεν οὖν ἔχεις τὸ ὕδωρ τὸ ζῶν; μὴ σὺ μείζων εἶ τοῦ πατρὸς ἡμῶν ᾿Ιακώβ, ὃς ἔδωκεν ἡμῖν τὸ φρέαρ, καὶ αὐτὸς ἐξ αὐτοῦ ἔπιε καὶ οἱ υἱοὶ αὐτοῦ καὶ τὰ θρέμματα αὐτοῦ; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· πᾶς ὁ πίνων ἐκ τοῦ ὕδατος τούτου διψήσει πάλιν· ὃς δι’ ἂν πίῃ ἐκ τοῦ ὕδατος οὗ ἐγὼ δώσω αὐτῷ, οὐ μὴ διψήσῃ εἰς τὸν αἰῶνα, ἀλλὰ τὸ ὕδωρ ὃ δώσω αὐτῷ, γενήσεται ἐν αὐτῷ πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον. λέγει πρὸς αὐτὸν ἡ γυνή· Κύριε, δός μοι τοῦτο τὸ ὕδωρ, ἵνα μὴ διψῶ μηδὲ ἔρχωμαι ἐνθάδε ἀντλεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ὕπαγε φώνησον τὸν ἄνδρα σου καὶ ἐλθὲ ἐνθάδε. ἀπεκρίθη ἡ γυνὴ καὶ εἶπεν· οὐκ ἔχω ἄνδρα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· καλῶς εἶπας ὅτι ἄνδρα οὐκ ἔχω· πέντε γὰρ ἄνδρας ἔσχες, καὶ νῦν ὃν ἔχεις οὐκ ἔστι σου ἀνήρ· τοῦτο ἀληθὲς εἴρηκας. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, θεωρῶ ὅτι προφήτης εἶ σύ. οἱ πατέρες ἡμῶν ἐν τῷ ὄρει τούτῳ προσεκύνησαν· καὶ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἐν ῾Ιεροσολύμοις ἐστὶν ὁ τόπος ὅπου δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· γύναι, πίστευσόν μοι ὅτι ἔρχεται ὥρα ὅτε οὔτε ἐν τῷ ὄρει τούτῳ οὔτε ἐν ῾Ιεροσολύμοις προσκυνήσετε τῷ πατρί. ὑμεῖς προσκυνεῖτε ὃ οὐκ οἴδατε, ἡμεῖς προσκυνοῦμεν ὃ οἴδαμεν· ὅτι ἡ σωτηρία ἐκ τῶν ᾿Ιουδαίων ἐστίν. ἀλλ’ ἔρχεται ὥρα, καὶ νῦν ἐστιν, ὅτε οἱ ἀληθινοὶ προσκυνηταὶ προσκυνήσουσι τῷ πατρὶ ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ· καὶ γὰρ ὁ πατὴρ τοιούτους ζητεῖ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτόν. πνεῦμα ὁ Θεός, καὶ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτὸν ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· οἶδα ὅτι Μεσσίας ἔρχεται ὁ λεγόμενος Χριστός· ὅταν ἔλθῃ ἐκεῖνος, ἀναγγελεῖ ἡμῖν πάντα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐγώ εἰμι ὁ λαλῶν σοι. καὶ ἐπὶ τούτῳ ἦλθον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἐθαύμασαν ὅτι μετὰ γυναικὸς ἐλάλει· οὐδεὶς μέντοι εἶπε, τί ζητεῖς ἢ τί λαλεῖς μετ’ αὐτῆς; ᾿Αφῆκεν οὖν τὴν ὑδρίαν αὐτῆς ἡ γυνὴ καὶ ἀπῆλθεν εἰς τὴν πόλιν, καὶ λέγει τοῖς ἀνθρώποις· δεῦτε ἴδετε ἄνθρωπον ὃς εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα· μήτι οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός; ἐξῆλθον οὖν ἐκ τῆς πόλεως καὶ ἤρχοντο πρὸς αὐτόν. ᾿Εν δὲ τῷ μεταξὺ ἠρώτων αὐτὸν οἱ μαθηταὶ λέγοντες· ραββί, φάγε. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· ἐγὼ βρῶσιν ἔχω φαγεῖν, ἣν ὑμεῖς οὐκ οἴδατε. ἔλεγον οὖν οἱ μαθηταὶ πρὸς ἀλλήλους· μή τις ἤνεγκεν αὐτῷ φαγεῖν; λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός με καὶ τελειώσω αὐτοῦ τὸ ἔργον. οὐχ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἔτι τετράμηνός ἐστι καὶ ὁ θερισμὸς ἔρχεται; ἰδοὺ λέγω ὑμῖν, ἐπάρατε τοὺς ὀφθαλμοὺς ὑμῶν καὶ θεάσασθε τὰς χώρας, ὅτι λευκαί εἰσι πρὸς θερισμὸν ἤδη. καὶ ὁ θερίζων μισθὸν λαμβάνει καὶ συνάγει καρπὸν εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἵνα καὶ ὁ σπείρων ὁμοῦ χαίρῃ καὶ ὁ θερίζων. ἐν γὰρ τούτῳ ὁ λόγος ἐστὶν ὁ ἀληθινός, ὅτι ἄλλος ἐστὶν ὁ σπείρων καὶ ἄλλος ὁ θερίζων. ἐγὼ ἀπέστειλα ὑμᾶς θερίζειν ὃ οὐχ ὑμεῖς κεκοπιάκατε· ἄλλοι κεκοπιάκασι, καὶ ὑμεῖς εἰς τὸν κόπον αὐτῶν εἰσεληλύθατε. ᾿Εκ δὲ τῆς πόλεως ἐκείνης πολλοὶ ἐπίστευσαν εἰς αὐτὸν τῶν Σαμαρειτῶν διὰ τὸν λόγον τῆς γυναικός, μαρτυρούσης ὅτι εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα. ὡς οὖν ἦλθον πρὸς αὐτὸν οἱ Σαμαρεῖται, ἠρώτων αὐτὸν μεῖναι παρ’ αὐτοῖς· καὶ ἔμεινεν ἐκεῖ δύο ἡμέρας. καὶ πολλῷ πλείους ἐπίστευσαν διὰ τὸν λόγον αὐτοῦ, τῇ τε γυναικὶ ἔλεγον ὅτι οὐκέτι διὰ τὴν σὴν λαλιὰν πιστεύομεν· αὐτοὶ γὰρ ἀκηκόαμεν, καὶ οἴδαμεν ὅτι οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ σωτὴρ τοῦ κόσμου ὁ Χριστός.

Iisus venea din Iudeea, mai precis din Ierusalim, capitala Iudeii, unde făcuse primul Paște cu ucenicii (anul 28 d.Hr.). Se îndrepta spre Galileea și spre Marea Galileei, unde avea de răspândit vestea despre Împărăția lui Dumnezeu, împărăție care se deschisese și-și aștepta locuitorii. Și drumul cel mai scurt spre Galileea trecea prin Samaria. Numai că, evreii care voiau să ajungă din Iudeea în Galileea nu treceau prin Samaria, ci o ocoleau, alegând să meargă spre nord prin Valea Iordanului. Asta pentru că Samaria era, pentru ei, un ținut spurcat, locuit de oameni spurcați. Pentru evrei, a se afla lângă un samaritean era ca și cum s-ar fi aflat lângă un purtător de miasmă, lucru care i-ar fi obligat să se curețe de impuritate.

Ce era cu Samaria ?

Samaria fusese capitala vechiului regat Israel. Numele ei, șomron/ שֹׁמְרוֹן, înseamnă post de pază, de la verbul șamar/ שָׁמַר, a păzi (șomer/ שׁוֹמֵר este paznicul).

După moartea lui Solomon, în anul 931 î. Hr., regatul construit de David, tatăl său, s-a împărțit în două: Regatul de Sud sau Iuda, cu capitala la Ierusalim, și regatul de Nord, sau Israel, cu capitala la Samaria (de unde și numele regiunii).

Ambele au fost cucerite de vecinii lor mesopotamieni, dar la distanță de aproape un secol și jumătate. Primul a căzut regatul de Nord, Israel, în anul 722 î. Hr., cucerit de regele asirian Salmanazar al V-lea, după un asediu de doi ani. Analele asiriene vorbesc despre 27 290 de samariteni deportați în Mesopotamia. Regatul de Sud, Iuda, a căzut în anul 587, cucerit de Nabucodonosor care, și el a deportat cam 20 000 de evrei în Babilon.

Diferența dintre viața celor două regate a fost că, în Samaria, Salmanazar al V-lea a adus coloni din toată Mesopotamia, lucru pe care Nabucodonosor nu l-a făcut în Iuda și Ierusalim, care au rămas doar cu locuitorii … nefolositori noilor stăpânitori.

Așa se face că, în Samaria, puținii Fii ai lui Israel/ bnei-Israel care mai rămăseseră s-au amestecat cu toate neamurile venite din toate provinciile asiriene, neamuri idolatre. Așa s-au născut samariteni (pomeniți o singură dată în Biblie, în cartea a IV-a a Regilor, 17,29), descendenții acestui popor amestecat, cu credințe și obiceiuri amestecate, în care Iahve există alături de Baal și de Așera. De aceea Talmudul îi consideră urmașii unor triburi neevreești, convertite la iudaism !

Samaritenii își spuneau bnei-Israel sau șomerim care, după o interpretare teologică, ar însemna: cei ce respectă… Legea ! Și respectau, cu adevărat, numai Legea, pentru că singura lor Scriptură era doar Pentateuhul, adică cele cinci cărți ale lui Moise, dar și acela rescris și reinterpretat, devenit Pentateuhul samaritean.

Muntele de care-I vorbește femeia samariteancă lui Iisus este muntele Garizim/ גְּרִזִים, aflat la 3 km de Sihem, muntele sacru al samaritenilor unde își construiseră un Templu și unde aduceau jertfa de Paște.

Povestea acestui templu e simplă: iudeii din… Iuda, întorși din exilul babilonian, după anul 538 î. Hr, grație lui Cirus, regele persan care cucerise Babilonul, i-au refuzat pe cei din Samaria când aceștia s-au oferit să-i ajute să reconstruiască Templul din Ierusalim și zidurile Ierusalimului.

Și nu numai atât: samaritenii nu aveau voie să aducă jertfe la Templul din Ierusalim și să se căsătorească cu… evrei, ca unii ce erau, de mult, ne-evrei, ci păgâni, închinători la idoli!

Așa a apărut Templul de pe muntele Garizim, lângă Sichem, pe care samaritenii și l-au construit ca să le arate celor din Ierusalim că… ei sunt adevărații evrei, fii al lui Iacov-Israel. Două temple nu puteau exista. Cel din Samaria era un sacrilegiu!

De aceea, în anul 128, marele preot și etnarh de la Ierusalim, Ioan Hircan, l-a distrus.

De altfel, profeții spuneau că Samaria era un centru al idolatriei, asta și pentru că primii regi ai Regatului de Nord, înainte de a fi cucerit de asirieni, erau foarte primitori cu zeii vecinilor lor, fenicienii și sirienii. În Samaria, erau, pe lângă un templu al lui Baal, zeul din Sidon, alte temple și altare dedicate zeilor mesopotamieni, unde slujeau preoți… păgâni. Așadar, Samaria – o metropolă și o regiune… păgânizate !

Și se mai adaugă colonii macedoneni aduși de Alexandru cel Mare, după ce a devastat și a depopulat Samaria (o confirmă papirusurile din Samaria, descoperite într-o peșteră la Wadi ed Daliyeh) și se mai adaugă și cei 6000 de veterani romani, dar și grecii pe care i-a invitat Irod să se stabilească în noua Samarie, reconstruită în anul 107 de Pompei, renumită de Irod Sebaste (Augusta), după împăratul Augustus, precum și marele Templu dedicat lui Augustus, dar și templul lui Isis, devenit templul zeiței grecilor, Kore, regina Hadesului.

Interesant este faptul că samariteni există și azi, ca 500, la Sihem/Nablus și la Holon, lângă Tel-Aviv.

Acum, de ce voia Iisus să predice în Samaria, o colonie multietnică și multireligioasă, aproape ne-evreiască, păgână și disprețuită de evrei ? De pildă, rabinii spuneau: să mănânci pâinea samaritenilor este ca și cum ai mânca carne de porc !

Tocmai pentru că era așa ! Era Vechiul Israel care trebuia recuperat ! Dar, nu pentru Legea lui Moise, ci pentru Legea lui Iisus-Mesia/Hristos !

Nu era greu, pentru că samaritenii îl așteptau pe Mesia, adică pe Moise, care avea să se întoarcă și să-i salveze, încă o dată, de … stăpânirile străine. Ei îl numeau pe Mesia, Taheb, adică Cel care vine … !

Și Iisus a arătat că, în două zile, a recucerit Samaria ! De două ori: o dată pentru că i-a întors pe samariteni de la Legea samariteană la cea a tuturor evreilor (voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei) și, a doua oară, pentru că i-a făcut să creadă în viața fără moarte în Împărăția lui Dumnezeu, o viață pe care o pot căpăta doar cei impecabili !

Locul este perfect: satul Sihar (azi satul arab Askar) care – o spun bibliștii și o spune și Sf. Ieronim (Coment. la Geneză) și o confirmă și arheologii – este Sichemul, inima Samariei.

Nu întâmplător, Sihar (Συχάρ în greacă) înseamnă… băut/beat ! Vine din sehar/ שֵׁכָר, băutură tare, care te îmbată, vin tare, care, la rându-i vine din verbul sahar/ שָׁכַר , a fi beat sau a se îmbăta.

Aici, desigur, apa este băutura care te îmbată, apa vie sau duhul lui Dumnezeu ! Siharul/Sichemul se află la mai puțin de un km. de puțul lui Iacov ! Un puț adânc de 32 m (unul dintre cele mai adânci din Palestina ) care, deși nu e pomenit în Vechiul Testament, e pomenit în Evanghelii și de pelerinii creștini în Țara Sfântă, până în secolul al IV-lea d. Hr.

Puțul sau fântâna este locul predilect al întâlnirilor providențiale, pentru că apa era sacră, darul neprețuit al lui Dumnezeu. De aceea, Iisus îi vorbește samaritencei despre apa vie, cea care dăruiește viața veșnică, lângă un puț ! De fapt, o abordează, găsește un prilej să-i vorbească. Poate nu era ostenit nici de drum (venise tocmai din Ierusalim) și nici de arșiță (ora a șasea înseamnă la amiază și suntem în luna iunie !) De altfel, femeile nu veneau să ia apă la amiază, când toată lumea se odihnea, ci dimineața sau seara, mai ales că puțul lui Iacov era cam la 750 de metri de Sichem.

Își pregătise doar intrarea într-un oraș samaritean unde știa că va fi crezut. Și nu face decât ceva foarte obișnuit: intră în vorbă cu cineva … la fântână.

Neobișnuit este că intră în vorbă cu o femeie, asta pentru că un rabin nu avea voie să vorbească cu femeile în afara casei, nici măcar cu nevasta lui. Și pentru că un evreu, chiar și din Galileea, devenea impur vorbind cu un samaritean, o nație spurcată !

Neobișnuit este că-i vorbește femeii așa cum i-a vorbit Isaac Rebecăi, când a întâlnit-o prima dată la fântână, în Mesopotamia, la Nahor, în drum spre unchiul său Lavan Arameul, și i-a spus: dă-mi să beau ! Scena noastră pare s-o imite pe cea povestită în Gen. 24, 17 unde Isaac îi cere Rebecăi:

Dă-mi să beau puțină apă din vasul (ulciorul) tău/ Haghemi-ini na meat-maim mi-cadeh

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

Și unde Rebeca îi răspunde:

Bea, domnul meu ! Ște Adoni (Adoni, Domnul meu !)

שְׁתֵה אֲדֹנִי

De altfel, la fântână a cunoscut-o și Moise pe Sefora (Țipora), fiica lui Raguel/ Ietro, preotul din Madian, cel care l-a inițiat pe Moise în cultul Dumnezeului Unic. Și tot la fântână Iacov a întâlnit-o pe Rahila, la Haran (în Gen. 29).

Și Iisus o abordează ca un … clarvăzător: reproșându-i discret cele cinci … căsătorii mai mult sau mai puțin oficiale (după Legea lui Moise, o femeie se putea mărita doar de trei ori)…

… ca, la sfârșit, cei din Sihar/Sichem să recunoască că au crezut că El este Mesia – Salvatorul/Mântuitorul nu, pentru faptul că este văzător cu duhul, ci pentru tot ce le spusese, timp de două zile, despre Împărăție (un lucru nemaiauzit, mâncase cu niște samariteni și dormise într-o casă de samaritean, două zile, fără teamă că se spurcă)…

… împărăție deschisă tuturor oamenilor, evrei, ne-evrei și … samariteni…

… unde nu mai există nici templu și nici jertfe.

Și, într-adevăr, ambele Temple aveau să dispară odată pentru totdeauna: cel de pe muntele Garizim, al samaritenilor, a fost distrus de împăratul roman Vespasian, în anul 67 d.Hr., și n-a mai fost reconstruit niciodată, așa cum s-a întâmplat și cu marele Templu de la Ierusalim, reconstruit de Ezra și apoi de Irod cel Mare, distrus în anul 70, tot de Vespasian.

Iisus nu dorește altceva decât să răspândească, oriunde, sau, mai ales în comunitățile cele mai înstrăinate de Dumnezeu, ideea că Dumnezeu nu dorește altceva decât să fii cu El … impecabil: adică adevărat în toate și … despătimit, pentru că asta înseamnă … în duh și adevăr !

De aceea, când spune că Dumnezeu este duh, vorbește pe limba celor obișnuiți cu credințele și educația grecilor, lucru pe care-l face și ucenicul lui Ioan care a dat forma finală Evangheliei, un cunoscător al filosofilor greci. Era mai simplu să se facă înțeleși.

Iată ce spunea filosoful stoic Poseidonios din Apamea (oraș în Siria) numit și Rodianul (135-51 î. Hr.) în cartea sa Despre Zei/Περί θεών: Dumnezeu este duh/spirit rațional care străbate prin toată materia.

POSEIDONIOS

Ucenicilor pentru prima dată le dezvăluie Iisus că a venit să semene în mințile oamenilor ideile despre Împărăție, lumea perfectă a lui Dumnezeu, ca să-i ajute să… se transforme și să se bucure de roadele transformării lor… singura condiție a locuirii cu Dumnezeu. Să se bucure împreună, cei ce primesc să se schimbe, cu Iisus – cel ce le arată Modelul și cu Dumnezeu care este Modelul. Asta înseamnă: cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră și aceasta este cheia pasajului despre semănător și secerător.

De fapt, predicarea Împărăției în Samaria arată că și cei care au ideile cele mai greșite despre divinitate se pot îndrepta … peste noapte !

HARTA ISRAEL

Pentru studioși:

III Regi, 16, 30-33: Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă şi-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal şi să i se închine. Şi a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut sufletul său.

***

III Regi,cap. 17: În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani. El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el. Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia şi-i plătea bir. Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare. Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani. Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei. Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au apucat să cinstească dumnezeii altora; Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel şi după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceştia; Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită, Şi aşezând idolii şi chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros; Şi când s-au apucat să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul Slujind idolilor de care Domnul le zisese: «Să nu faceţi aceasta», Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel şi a lui Iuda prin toţi proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: «Întoarceţi-vă din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei». Dar ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor Şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele; Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal; Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie. Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliţi şi i-a lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile Israeliţilor, cum Se purtau aceştia. Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. Căci Israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare. Şi au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la faţa Sa, cum zisese prin toţi proorocii, robii Săi. Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi. După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei. Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări». Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: «Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări». Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul. Afară de acestea, fiecare popor şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia. Aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar Sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor. Cinsteau însă şi pe Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe înălţimi. Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduşi. Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşezămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ şi le poruncise aşa: «Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor; Să nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe; Ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă închinaţi şi să-I aduceri jertfe; Siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile, aşezămintele, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitaţi şi pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri». Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte. Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa cum au urmat şi părinţii lor.

***

Ezra cap. 4: Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel, Au venit la Zorobabel şi au zis către el: «Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici». Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: «Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor». Atunci poporul jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire, Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui Darie, regale Perşilor Şi sub domnia lui Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului. Şi în zilele lui Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba aramaică. Şi sfetnicul Rehum cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului: «Atunci Rehum, cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii, Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe…». Iată copia de pe scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: «Slugile tale, oamenii de dincolo de Eufrat… Cunoscut să fie regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit. Şi să mai ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir, nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale. Şi fiindcă noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui: Să se caute în cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta. De aceea noi înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea stăpânire peste râu». Iar regele a trimis răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste râu. «Pace… Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea noastră Şi s-a dat din partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale; Şi că au fost în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi vamă. Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine; Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?» Îndată ce s-a citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor, aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au oprit lucrările Iudeilor. Atunci s-au oprit lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele Perşilor.

***

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 50, 27-28: Două neamuri a urât sufletul meu şi al treilea nu este neam: Cei care şed în muntele Samariei, Filistenii şi poporul cel nelegiuit care locuieşte în Sichem.

***

Geneză 33, 18-20: Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

***

Geneză 48:21-22: Apoi a zis Israel către Iosif: «Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Deci eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor».

***

Isaia, 58: 10-11: Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

(Texte din Biblia Sinodală).

IISUS SI SAMARITEANCA 3

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters, Humanitas, București 1997
Poseidonios, die Fragmente: I. Texte. II. Erläuterungen, Willy Theiler, Walter de Gruyter GmbH & Co KG, 1 ian. 1982
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI

06 sábado May 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, miracol, vindecare

Icoană rusească, Școala din Moscova, aprox. 1700

Orice vindecare este o putere dumnezeiască, nu lumească !

Pericopa evanghelică de duminică este povestea vindecării bărbatului neputincios din Evanghelia după Ioan 5, 1-15. O vindecare făcută într-o zi de șabat, ziua… sacră, de odihnă a evreilor. Mesajul lui Iisus în acest text ? Sunt două: vindecarea este o putere a lui Dumnezeu, nu a apei și a respecta o zi sfântă înseamnă a respecta și a iubi viața ca dar dumnezeiesc, a-L respecta pe Dumnezeu dătătorul de viață, nu de moarte !

Iată textul:

Ioan 5, 1-15: După acestea, era sărbătoarea iudeilor și a urcat Iisus la Ierusalim. Este în Ierusalim, la (Poarta) Oilor o scăldătoare care în ebraică se cheamă Vitesda și care are cinci porticuri. Stătea acolo mulțime multă de bolnavi, orbi, șchiopi, neputincioși („uscați”) [așteptând mișcarea apei căci un înger se cobora când și când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra primul după tulburarea apei se făcea sănătos și niciodată nu se mai atingea de el vreo boală.] Era acolo și un om ce zăcea bolnav de 38 de ani. Văzându-l Iisus zăcând pe jos și știind că stătea așa acolo de multă vreme îi spune: vrei să te faci sănătos ? Și bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; când să mă duc și eu, altul coboară înaintea mea. Și Iisus îi zice: scoală, ridică-ți patul tău și umblă. Și pe dată omul s-a făcut sănătos și și-a ridicat patul și a început să umble. Și era șabatul în ziua aceea. Au spus iudeii celui vindecat: e șabat, nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul, iar el le-a răspuns: cel care m-a făcut sănătos, acela mi-a zis: ridică-ți patul tău și umblă și ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a spus ție: ridică-ți patul tău și umblă, dar vindecatul nu știa cine este. Căci Iisus se strecurase afară din mulțimea care era multă în locul acela. După acestea Iisus l-a găsit (pe cel pe care-l vindecase) în Templu și i-a zis: vezi că te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie mai rău. Și omul a plecat și le-a vestit iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut sănătos.

VITESDA 7

Ioan 5, 1-15: ΜΕΤΑ ταῦτα ἦν ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων, καὶ ἀνέβη ὁ ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα. ἔστι δὲ ἐν τοῖς ῾Ιεροσολύμοις ἐπὶ τῇ προβατικῇ κολυμβήθρα, ἡ ἐπιλεγομένη ἑβραϊστὶ Βηθεσδά, πέντε στοὰς ἔχουσα. ἐν ταύταις κατέκειτο πλῆθος πολὺ τῶν ἀσθενούντων, τυφλῶν, χωλῶν, ξηρῶν, [ἐκδεχομένων τὴν τοῦ ὕδατος κίνησιν. ἄγγελος γὰρ κατὰ καιρὸν κατέβαινεν ἐν τῇ κολυμβήθρᾳ, καὶ ἐταράσσετο τὸ ὕδωρ· ὁ οὖν πρῶτος ἐμβὰς μετὰ τὴν ταραχὴν τοῦ ὕδατος ὑγιὴς ἐγίνετο ᾧ δήποτε κατείχετο νοσήματι.] ἦν δέ τις ἄνθρωπος ἐκεῖ τριάκοντα καὶ ὀκτὼ ἔτη ἔχων ἐν τῇ ἀσθενείᾳ αὐτοῦ. τοῦτον ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς κατακείμενον, καὶ γνοὺς ὅτι πολὺν ἤδη χρόνον ἔχει, λέγει αὐτῷ· θέλεις ὑγιὴς γενέσθαι; ἀπεκρίθη αὐτῷ ὁ ἀσθενῶν· Κύριε, ἄνθρωπον οὐκ ἔχω, ἵνα ὅταν ταραχθῇ τὸ ὕδωρ, βάλῃ με εἰς τὴν κολυμβήθραν· ἐν ᾧ δὲ ἔρχομαι ἐγώ, ἄλλος πρὸ ἐμοῦ καταβαίνει. λέγει αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἔγειρε, ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει. καὶ εὐθέως ἐγένετο ὑγιὴς ὁ ἄνθρωπος, καὶ ἦρε τὸν κράβαττον αὐτοῦ καὶ περιεπάτει. ἦν δὲ σάββατον ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ. ἔλεγον οὖν οἱ ᾿Ιουδαῖοι τῷ τεθεραπευμένῳ· σάββατόν ἐστιν· οὐκ ἔξεστί σοι ἆραι τὸν κράβαττον. ἀπεκρίθη αὐτοῖς· ὁ ποιήσας με ὑγιῆ, ἐκεῖνός μοι εἶπεν· ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει. ἠρώτησαν οὖν αὐτόν· τίς ἐστιν ὁ ἄνθρωπος ὁ εἰπών σοι, ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ὁ δὲ ἰαθεὶς οὐκ ᾔδει τίς ἐστιν· ὁ γὰρ ᾿Ιησοῦς ἐξένευσεν ὄχλου ὄντος ἐν τῷ τόπῳ. μετὰ ταῦτα εὑρίσκει αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐν τῷ ἱερῷ καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἴδε ὑγιὴς γέγονας· μηκέτι ἁμάρτανε, ἵνα μὴ χεῖρόν σοί τι γένηται. ἀπῆλθεν ὁ ἄνθρωπος καὶ ἀνήγγειλε τοῖς ᾿Ιουδαίοις ὅτι ᾿Ιησοῦς ἐστιν ὁ ποιήσας αὐτὸν ὑγιῆ.

1.Era sărbătoarea iudeilor, era șabatul

Suntem în Ierusalim, poate de Paște, în anul 28, sau la Sărbătoarea Corturilor, din anul 29 sau, poate, doar într-o zi de șabat. În text se spune doar atât: era sărbătoarea iudeilor ! Fie Ioan uitase să-i spună ucenicului care i-a scris povestea ce sărbătoare era, fie până la ultimul ucenic care ne-a lăsat forma finală a Evangheliei… numele sărbătorii se pierduse.

Ne putem gândi la Paște… sărbătoarea prin excelență ! De altfel, în capitolul următor Ioan spune: se apropia Paștele, sărbătoarea iudeilor/ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων (6, 4). Desigur, Paștele un an mai târziu.

Dar, tot atât de bine ne putem gândi la șabat, tot o sărbătoare a iudeilor… prin excelență !

Totuși, nu este așa. În primul rând șabatul nu era o sărbătoare, cum este duminica noastră, ci… ziua de odihnă. Și, în al doilea rând povestitorul spune ceva mai departe, explicit, și era șabatul în ziua aceea, ca o adăugire: pe lângă sărbătoare, mai era și o zi de șabat !

Așadar, sărbătoarea iudeilor era, mai degrabă, Paștele sau o altă mare sărbătoare ( a Azimilor sau a Corturilor) și Iisus vindecă un om țintuit la pat de 38 de ani într-o zi de sărbătoare și de șabat ! Un sacrilegiu nemaivăzut !

Tehnic vorbind, pe rabini îi scandalizează, cel puțin la prima vedere, nu atât miracolul vindecării (doar Dumnezeu o putea face, ceea ce însemna că Iisus este Dumnezeu, lucru pe care nu-l puteau nici înțelege, nici accepta/tolera), cât faptul că Iisus i-a spus omului pe care-l vindecase: ridică-ți patul ! De șabat nu era voie să ridici și să duci/cari greutăți, pentru că, fiind ziua odihnei, nu era voie să faci nici un efort și nici o muncă. Pedeapsa pentru profanarea șabatului era… lapidarea.

Iată prescripția pentru șabat din Cartea Ieșirii/ Exod 20: 8, 10, 11:

Adu-ți aminte de ziua a șaptea ca s-o ții ca pe o zi sfântă /8

זָכֹור אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת לְקַדְּשֹֽׁו

Și ziua a șaptea este ziua de odihnă (închinată) Domnului Dumnezeu (Iahve Elohim) și (pentru aceasta) să nu lucrezi nimic nici tu, nici fiul, nici fiica, nici robul, nici roaba ta, nici vitele tale și nici străinul care ți-a trecut pragul casei și locuiește în casa ta.

Pentru că Dumnezeu (Iahve) în șase zile a făcut cerurile și pământul și marea și toate câte se află în ele și S-a odihnit în ziua a șaptea și de aceea a binecuvântat Dumnezeu (Iahve) ziua de șabat și a sfințit-o.

וְיֹום הַשְּׁבִיעִי שַׁבָּת לַיהוָה אֱלֹהֶיךָ לֹֽא־תַעֲשֶׂה כָל־מְלָאכָה אַתָּה וּבִנְךָֽ־וּבִתֶּךָ עַבְדְּךָ וַאֲמָֽתְךָ וּבְהֶמְתֶּךָ וְגֵרְךָ אֲשֶׁר בִּשְׁעָרֶֽיךָ

כִּי שֵֽׁשֶׁת־יָמִים עָשָׂה יְהוָה אֶת־הַשָּׁמַיִם וְאֶת־הָאָרֶץ אֶת־הַיָּם וְאֶת־כָּל־אֲשֶׁר־בָּם וַיָּנַח בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי עַל־כֵּן בֵּרַךְ יְהוָה אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת וַֽיְקַדְּשֵֽׁהוּ

μνήσθητι τὴν ἡμέραν τῶν σαββάτων ἁγιάζειν αὐτήν (…) τῇ δὲ ἡμέρᾳ τῇ ἑβδόμῃ σάββατα κυρίῳ τῷ θεῷ σου οὐ ποιήσεις ἐν αὐτῇ πᾶν ἔργον σὺ καὶ ὁ υἱός σου καὶ ἡ θυγάτηρ σου ὁ παῖς σου καὶ ἡ παιδίσκη σου ὁ βοῦς σου καὶ τὸ ὑποζύγιόν σου καὶ πᾶν κτῆνός σου καὶ ὁ προσήλυτος ὁ παροικῶν ἐν σοί

Și iată ce pățea cineva care nesocotea șabatul:

Numerii, 15,32-36:

Și când erau fiii lui Israel în deșert au găsit un om care aduna lemne în ziua de șabat

Și l-au adus cei ce l-au găsit adunând lemne la Moise și la Aaron și (l-au arătat) întregii obști

Și l-au pus sub pază, pentru că nu le era limpede ce să-i facă.

Și i-a spus Iahve lui Moise că bărbatul (trebuie să moară) și, deci, să fie dat morții, și că toată obștea (va trebui) să-l omoare cu pietre, în afara taberei.

Și l-a scos toată obștea afară din tabără și l-au omorât cu pietre și bărbatul a murit, așa cum i-a poruncit Iahve lui Moise

וַיִּהְיוּ בְנֵֽי־יִשְׂרָאֵל בַּמִּדְבָּר וַֽיִּמְצְאוּ אִישׁ מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים בְּיֹום הַשַּׁבָּֽת

וַיַּקְרִיבוּ אֹתֹו הַמֹּצְאִים אֹתֹו מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים אֶל־מֹשֶׁה וְאֶֽל־אַהֲרֹן וְאֶל כָּל־הָעֵדָֽה

וַיַּנִּיחוּ אֹתֹו בַּמִּשְׁמָר כִּי לֹא פֹרַשׁ מַה־יֵּעָשֶׂה לֹֽו

וַיֹּאמֶר יְהוָה אֶל־מֹשֶׁה מֹות יוּמַת הָאִישׁ רָגֹום אֹתֹו בָֽאֲבָנִים כָּל־הָעֵדָה מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶֽה

וַיֹּצִיאוּ אֹתֹו כָּל־הָעֵדָה אֶל־מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶה וַיִּרְגְּמוּ אֹתֹו בָּאֲבָנִים וַיָּמֹת כַּאֲשֶׁר צִוָּה יְהוָה אֶת־מֹשֶֽׁה

καὶ ἦσαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ ἐν τῇ ἐρήμῳ καὶ εὗρον ἄνδρα συλλέγοντα ξύλα τῇ ἡμέρᾳ τῶν σαββάτων καὶ προσήγαγον αὐτὸν οἱ εὑρόντες αὐτὸν συλλέγοντα ξύλα τῇ ἡμέρᾳ τῶν σαββάτων πρὸς Μωυσῆν καὶ Ααρων καὶ πρὸς πᾶσαν συναγωγὴν υἱῶν Ισραηλ καὶ ἀπέθεντο αὐτὸν εἰς φυλακήν οὐ γὰρ συνέκριναν τί ποιήσωσιν αὐτόν καὶ ἐλάλησεν κύριος πρὸς Μωυσῆν λέγων θανάτῳ θανατούσθω ὁ ἄνθρωπος λιθοβολήσατε αὐτὸν λίθοις πᾶσα ἡ συναγωγή καὶ ἐξήγαγον αὐτὸν πᾶσα ἡ συναγωγὴ ἔξω τῆς παρεμβολῆς καὶ ἐλιθοβόλησαν αὐτὸν πᾶσα ἡ συναγωγὴ λίθοις ἔξω τῆς παρεμβολῆς καθὰ συνέταξεν κύριος τῷ Μωυσῇ

De aceea rabinii voiau să-L omoare pe Iisus, ca pe unul care încălcase, profanase șabatul și ca pe un blasfemiator care făcea minuni/vindecări, numindu-se Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu.

VITESDA 4

2. Iisus – Goelul sau ajutorul neașteptat

Figura lui Iisus aici este foarte importantă: întruchipează ajutorul divin venit de nicăieri, atunci când nu te mai aștepți să vină. Goelul/Răscumpărătorul care apare în Cartea lui Iov. Cel care are grijă de tine când nu mai ai pe nimeni, nici un ajutor!

Un ajutor care înviază, care dăruiește viață, nu moarte… de șabat ! Textul lucrează cu simboluri foarte subtile: nu întâmplător sunt folosite verbele, deja încărcate de un simbolism evident: eghire, aron/ ἔγειρε, ἆρον, adică scoală-te din morți, devino viu, învie și ridică. A se scula și a ridica (două sinonime): a învia și a se ridica din starea de moarte, a renaște, pentru că neputinciosul, care putea fi un paralitic sau un schilod (un uscat cum spune textul, un uscățiv, un om foarte slab, sau cu picioatele… atrofiate), zăcuse ca mort, stare proprie păcatului !

Și nu întâmplător vindecarea are loc la … scăldătoare, de fapt la unul din multele bazine (în care se strângea apă de ploaie) – rezerve de apă din Ierusalim: apa întreține viața și purifică. Totuși, deși este evident simbolismul apei și, poate, al botezului subînțeles, Iisus nu vindecă cu apă, ci cu puterea pe care o are de la Tatăl Său, Dumnezeu.

Este felul cel mai convingător de a le arăta oamenilor că nici un element din natură nu are puteri tămăduitoare prin sine și că singura putere tămăduitoare este puterea dumnezeiască, cea care poate face orice materie să devină tămăduitoare.

Și, în treacăt să spunem că pasajul cu îngerul care tulbura apele pare a fi o interpolare, o adăugire târzie, în povestea evanghelică: [… așteptând mișcarea apei, căci un înger se cobora când și când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra primul după tulburarea apei se făcea sănătos și niciodată nu se mai atingea de el vreo boală.] Este un fragment care lipsește din majoritatea manuscriselor celor mai vechi și care pare o glosă populară, dar care s-a răspândit foarte mult și pe care o găsim în multe variante în manuscrisele mai târzii.

VITESDA 6 Scăldătoarea Vitesda/The Pool of Bethesda (1877), de Robert Bateman (1836 – 1889)

Așadar, de ce l-a ales Iisus tocmai pe bărbatul acela ? Tocmai pentru că fusese lăsat singur, complet neajutorat, disperat și totuși… încrezător, pentru că nu avea nici un ajutor… în afară de Dumnezeu.

3.Vitesda… scăldătoarea izvorului

Locul unde se petrece povestea este un bazin, o piscină dublă construită lângă Poarta Oilor, una din porțile Ierusalimului unde, probabil se ținea un târg de oi și se sacrificau și oile pentru Templu. Ea apare pomenită și în Sulul de Cupru descoperit la Qumran (grota III) ca Betesdathaim, un dual care ne arată că erau două bazine.

De fapt, trebuie că era un singur bazin împărțit în două de un portic și mărginit, pe ficare latură, de câte un portic. Astfel că porticurile erau în număr de cinci. Acest bazin se afla lângă Templu și probabil, era folosit de preoți la spălarea oilor sacrificate.

VITESDA MACHETA Vitesda, machetă

Se pare, după cum arată săpăturile arheologice ( a se vedea lucrarea lui J. Jeremias, The Redescovery of Bethesda, Luisville 1956), că scăldătoarea (aflată aproape de locul unde s-a construit Biserica Sf. Ana) era trapezoidală și că primul bazin, spre nord, avea 40 m lungime și 50 m și 53 m lățime și că al doilea, spre sud, avea 48 m lungime și 57,50 m și 65,50 m lățime. Interesant este că în primul se colecta apa de ploaie, dar al doilea se umplea, la răstimpuri, și cu apa unui izvor, a unui șuvoi impetuos care curgea intermitent și care făcea apa de ploaie adunată să se miște și … să se tulbure ! Se pare că izvorul alimenta ambele bazine, trecând de la unul la altul printr-un tub colector.

VITESDA RUINE 1 Ruinele Vitesdei

VITESDA RUINE 2 Ruinele Vitesdei

Și se pare că Vitesda/ Βηθεσδά în greacă, înseamnă nu Casa Îndurării sau Casa Milei sau Casa Grației Divine (Beit/בַּיִת și hesed חֶסֶד) care pare a fi o etimologie târzie, creștină, ci Casa Izvorului sau a șuvoiului( Beit בַּיִת și esed/אֶשֶׁד = izvor de apă, curent, șuvoi, cascadă).

Eusebiu din Cesareea (episcop al Cesareei între anii 260-340) în Onomastikon-ul său (Dicționar de nume biblice) scria:

Vitesda este o scăldătoare în Ierusalim, care este a oilor și care avea pe vremuri cinci porticuri. Și acum se văd cele două bazine gemene, cum fiecare se umple cu apă de ploaie și cum doar în unul din ele, în chip minunat, apa arată roșie ca sângele: este o urmă, cum spun unii, că acolo, odinioară, (preoții își spălau) victimele, oile sacrificate; de aceea se și cheamă „a oilor” de la sacrificiile aduse.

EUSEBIU 1

EUSEBIU 2

EUSEBIU LATINA 1 EUSEBIU LATINĂ 2

VITESDA 5

Putea deservi, așadar, și Templul dar și oborul de oi, sau putea fi o baie rituală, o mikve, a Templului unde pelerinii se purificau, obligatoriu, înainte a intra în Casa Domnului. și puțin probabil să fi fost un străvechi sanctuar de vindecare cu băi (s-a formulat și o asemenea ipoteză !) de tip asklepion/æsculapium, cum aveau grecii pentru zeul vindecărilor, Asklepios/Esculap. Asta pentru că în vechiul Israel baia rituală era una din legile cele mai stricte. De pildă esenienii aveau bazine cu apă în care își făceau zilnic baia rituală de purificare.

Cât despre Poarta Oilor, ea apare și în Cartea lui Neemia (3, 1 și 32) ca Șaar ha-Țon (שַׁעַר הַצֹּאן):

Și s-a ridicat Eliașiv, marele preot, și frații lui, preoții, și au construit Poarta Oilor și au sfințit-o și i-au pus canaturi și (au (re)construit) și au sfințit (zidul) până la turnul Meah (Al celor O Sută) și până la turnul Hananeel.

וַיָּקָם אֶלְיָשִׁיב הַכֹּהֵן הַגָּדֹול וְאֶחָיו הַכֹּהֲנִים וַיִּבְנוּ אֶת־שַׁעַר הַצֹּאן הֵמָּה קִדְּשׁוּהוּ וַֽיַּעֲמִידוּ דַּלְתֹתָיו וְעַד־מִגְדַּל הַמֵּאָה קִדְּשׁוּהוּ עַד מִגְדַּל חֲנַנְאֵֽל

καὶ ἀνέστη Ελισουβ ὁ ἱερεὺς ὁ μέγας καὶ οἱ ἀδελφοὶ αὐτοῦ οἱ ἱερεῖς καὶ ᾠκοδόμησαν τὴν πύλην τὴν προβατικήν αὐτοὶ ἡγίασαν αὐτὴν καὶ ἔστησαν θύρας αὐτῆς καὶ ἕως πύργου τῶν ἑκατὸν ἡγίασαν ἕως πύργου Ανανεηλ

Lecția lui Iisus ? Salvarea vine întodeauna, dar uneori atunci când te aștepți mai puțin și, întotdeauna, de la Dumnezeu.

Iată și vindecări asemănătoare în evangheliile sinoptice:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul, a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând: lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν· τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Matei 9, 1-8: ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν. 2 Καὶ ἰδοὺ προσέφερον αὐτῷ παραλυτικὸν ἐπὶ κλίνης βεβλημένον· καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπε τῷ παραλυτικῷ· θάρσει, τέκνον· ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. 3 καὶ ἰδού τινες τῶν γραμματέων εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτος βλασφημεῖ. 4 καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς ἐνθυμήσεις αὐτῶν εἶπεν· ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; 5 τί γάρ ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; 6 ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας τότε λέγει τῷ παραλυτικῷ· ἐγερθεὶς ἆρόν σου τὴν κλίνην καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. 7 καὶ ἐγερθεὶς ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ. 8 ἰδόντες δὲ οἱ ὄχλοι ἐθαύμασαν καὶ ἐδόξασαν τὸν Θεὸν τὸν δόντα ἐξουσίαν τοιαύτην τοῖς ἀνθρώποις.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

Luca 5, 17-26: 17 Καὶ ἐγένετο ἐν μιᾷ τῶν ἡμερῶν καὶ αὐτὸς ἦν διδάσκων, καὶ ἦσαν καθήμενοι Φαρισαῖοι καὶ νομοδιδάσκαλοι, οἳ ἦσαν ἐληλυθότες ἐκ πάσης κώμης τῆς Γαλιλαίας καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ ῾Ιερουσαλήμ· καὶ δύναμις Κυρίου ἦν εἰς τὸ ἰᾶσθαι αὐτούς. 18 καὶ ἰδοὺ ἄνδρες φέροντες ἐπὶ κλίνης ἄνθρωπον ὃς ἦν παραλελυμένος καὶ ἐζήτουν αὐτὸν εἰσενεγκεῖν καὶ θεῖναι ἐνώπιον αὐτοῦ. 19 καὶ μὴ εὑρόντες ποίας εἰσενέγκωσιν αὐτὸν διὰ τὸν ὄχλον, ἀναβάντες ἐπὶ τὸ δῶμα διὰ τῶν κεράμων καθῆκαν αὐτὸν σὺν τῷ κλινιδίῳ εἰς τὸ μέσον ἔμπροσθεν τοῦ ᾿Ιησοῦ. 20 καὶ ἰδὼν τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπεν αὐτῷ· ἄνθρωπε, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. 21 καὶ ἤρξαντο διαλογίζεσθαι οἱ γραμματεῖς καὶ οἱ Φαρισαῖοι λέγοντες· τίς ἐστιν οὗτος ὃς λαλεῖ βλασφημίας· τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ μόνος ὁ Θεός; 22 ἐπιγνοὺς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν ἀποκριθεὶς εἶπε πρὸς αὐτούς· τί διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; 23 τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; 24 ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας εἶπε τῷ παραλελυμένῳ· σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἄρας τὸ κλινίδιόν σου πορεύου εἰς τὸν οἶκόν σου. 25 καὶ παραχρῆμα ἀναστὰς ἐνώπιον αὐτῶν, ἄρας ἐφ᾿ ὃ κατέκειτο ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ δοξάζων τὸν Θεόν. 26 καὶ ἔκστασις ἔλαβεν ἅπαντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, καὶ ἐπλήσθησαν φόβου λέγοντες ὅτι εἴδομεν παράδοξα σήμερον.

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Marco, Adalberto Sisti, Edizioni Paoline, Milano, 1991

Luca, Carlo Ghidelli, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Matteo, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016

Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000

Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Eusebii Pamphili Episcopi Caesariensis Onomasticon : urbium et locorum Sacrae Scripturae, Book digitized by Google from the library of Harvard University and uploaded to the Internet Archive by user tpb. Greek and Latin

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL

28 viernes Abr 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

înviere, Evanghelie, șabat, Flavius Josephus, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, Paște, pericopă evanghelică

Un mormânt gol și o promisiune împlinită: învierea este o realitate !

În această Duminică la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Marcu, din capitolele 15 și 16: 15, 43-47 și 16, 1-8. Acesta este centrul tuturor Evangheliilor pentru că povestea pe care o spun evangheliștii arată că învierea din morți este posibilă.

Învierea, aceasta este promisiunea pe care o făcuse Iisus ucenicilor și celor care credeau că El este Fiul și Trimisul/Unsul lui Dumnezeu. Iar povestea mormântului gol o adeverește ! Niciodată până acum în poveștile, miturile, legendele niciunui popor nu se vorbise despre vreun zeu care să moară și să învieze numai și numai ca să le arate oamenilor că moartea este doar o trecere… spre viață !

Iată textul:

Marcu, 15, 42-47 și 16, 1-8: Și pentru că se făcuse seară și pentru că era vineri, adică ajunul Șabatului, Iosif din Arimateea, un venerabil membru al Sanhedrinului, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, a venit la Pilat și, îndrăznind, a intrat la el și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat (nevenindu-i să creadă că Iisus murise atât de repede) și, chemându-l pe centurion (ul însărcinat cu execuția), l-a întrebat dacă se sfârșise de mult. Aflând de la centurion (că Iisus murise), i-a dăruit trupul Lui lui Iosif care, cumpărând o pânză de in, un lințoliu, și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în ea și L-a depus într-un mormânt, care era săpat în stâncă, după care a rostogolit o piatră peste intrarea mormântului. Maria Magdalena și Maria, (mama) lui Iosis, priviseră unde era pus Iisus. Și, după ce a trecut Șabatul (sâmbăta), Maria Magdalena, Maria, (mama) lui Iacob, și Salomea au cumpărat uleiuri parfumate ca să vină și să-L ungă. Și dis-de-dimineață, la răsăritul soarelui, în prima zi a săptămânii, vin ele la mormânt. Și își spuneau între ele: cine ne va rostogoli piatra care acoperă intrarea în mormânt ? Ridicându-și ochii, au văzut că piatra era rostogolită – și era o piatră foarte mare ! Intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând (pe lespedea din) în dreapta, înveșmântat într-o robă albă și s-au înfricoșat. Tânărul le-a zis: nu vă minunați și nu vă fie frică. Pe Iisus Îl căutați, Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar, mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru: a plecat înaintea voastră, spre Galileea. O să-L vedeți acolo, precum v-a spus. Și ieșind ele, au fugit de la mormânt. Le cuprinsese spaima și nu mai știau de ele și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Καὶ ἤδη ὀψίας γενομένης, ἐπεὶ ἦν παρασκευή, ὅ ἐστι προσάββατον, ἐλθὼν ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, εὐσχήμων βουλευτής, ὃς καὶ αὐτὸς ἦν προσδεχόμενος τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, τολμήσας εἰσῆλθε πρὸς Πιλᾶτον καὶ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ὁ δὲ Πιλᾶτος ἐθαύμασεν εἰ ἤδη τέθνηκε, καὶ προσκαλεσάμενος τὸν κεντυρίωνα ἐπηρώτησεν αὐτὸν εἰ πάλαι ἀπέθανε· καὶ γνοὺς ἀπὸ τοῦ κεντυρίωνος, ἐδωρήσατο τὸ σῶμα τῷ ᾿Ιωσήφ. καὶ ἀγοράσας σινδόνα καὶ καθελὼν αὐτὸν ἐνείλησε τῇ σινδόνι καὶ κατέθηκεν αὐτὸν ἐν μνημείῳ, ὃ ἦν λελατομημένον ἐκ πέτρας, καὶ προσεκύλισε λίθον ἐπὶ τὴν θύραν τοῦ μνημείου. ἡ δὲ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ᾿Ιωσῆ ἐθεώρουν ποῦ τίθεται. ΚΑΙ διαγενομένου τοῦ σαββάτου Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ἡ τοῦ ᾿Ιακώβου καὶ Σαλώμη ἠγόρασαν ἀρώματα ἵνα ἐλθοῦσαι ἀλείψωσιν αὐτόν. καὶ λίαν πρωῒ τῆς μιᾶς σαββάτων, ἔρχονται ἐπὶ τὸ μνημεῖον, ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου. καὶ ἔλεγον πρὸς ἑαυτάς· τίς ἀποκυλίσει ἡμῖν τὸν λίθον ἐκ τῆς θύρας τοῦ μνημείου; καὶ ἀναβλέψασαι θεωροῦσιν ὅτι ἀποκεκύλισται ὁ λίθος· ἦν γὰρ μέγας σφόδρα. καὶ εἰσελθοῦσαι εἰς τὸ μνημεῖον εἶδον νεανίσκον καθήμενον ἐν τοῖς δεξιοῖς, περιβεβλημένον στολὴν λευκήν, καὶ ἐξεθαμβήθησαν. ὁ δὲ λέγει αὐταῖς· μὴ ἐκθαμβεῖσθε· ᾿Ιησοῦν ζητεῖτε τὸν Ναζαρηνὸν τὸν ἐσταυρωμένον· ἠγέρθη, οὐκ ἔστιν ὧδε· ἴδε ὁ τόπος ὅπου ἔθηκαν αὐτόν. ἀλλ᾿ ὑπάγετε εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ καὶ τῷ Πέτρῳ ὅτι προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε, καθὼς εἶπεν ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ἔφυγον ἀπὸ τοῦ μνημείου· εἶχε δὲ αὐτὰς τρόμος καὶ ἔκστασις, καὶ οὐδενὶ οὐδὲν εἶπον· ἐφοβοῦντο γάρ.

Suntem în ajunul șabatului și, totodată, în ajunul Paștelui, dat fiind că, în acel an, Paștele cădea de șabat, anul 30 d. Hr. Ca să înțelem povestea evangheliștilor trebuie să lămurim câteva lucruri care țin de realitatea în care se aflau:

Evreii nu dădeau nume zilelor săptămânii, ci … numere.

Șabatul era ziua a șaptea și cea mai importantă zi a săptămânii, pentru că Dumnezeu crease lumea în șase zile și în a șaptea o desăvârșise, o binecuvântase și o sfințise și… se odihnise. Scrie în Geneză:

Gen 2,2:

Și a desăvârșit Elohim (Dumnezeu) în ziua a șaptea lucrarea Lui pe care a făcut-o și s-a odihnit în ziua a șaptea după toată lucrarea Lui

וַיְכַל אֱלֹהִים בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָׂה וַיִּשְׁבֹּת בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מִכָּל־מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָֽׂה

Această zi, a șaptea, era ziua sfântă a săptămânii pentru că, în ziua a șaptea, lumea făcută de Dumnezeu era deja perfectă. De aceea, în iudaism, numărul șapte este numărul lui Dumnezeu ! Și numele ei șabat/ שַׁבָּת (σάββατον în greacă) vine de la verbul șavat/ שָׁבַת, a se opri din, a înceta să, a se odihni.

Așadar șabatul este ziua perfectă, divină și … de odihnă, în care nu se lucrează nimic, nu se călătorește și nici măcar focul nu se aprinde și nici înmormântări nu se fac.

Dacă șabatul este ziua a șaptea, celelalte zile ale săptămânii se numărau de la ea, astfel că ziua următoare se numește iom rișon/ יום ראשון, adică capul săptămânii, prima zi, următoarea iom șeni/ יום שני, adică ziua a doua și tot așa.

Ziua a șasea, iom șiși/ יום ששי, care era ajunul șabatului, evreii elenizați și elenizanți o numeau cu un cuvânt grecesc: paraschevi/παρασκευή care înseamnă pregătire, pentru că în ziua a șasea se făceau toate pregătirile pentru șabat, se pregătea șabatul, când nu se putea face mai nimic. De aceea Marcu explică ce este paraschevi/παρασκευή: prosavaton/ προσάββατον, ziua dinaintea șabatului, ajunul șabatului.

Atunci, ajunul șabatului este pentru noi vineri, șabatul este sâmbăta (de aici și vine sâmbătă, din savaton/ σάββατον) și ziua următoare, iom rișon este duminica. De altfel după Înviere, pentru iudeo-creștini și apoi pentru creștini ziua sfântă n-a mai fost șabatul, ci ziua următoare, în care ucenicele lui Iisus au descoperit că mormântul Lui era gol și îngerul sau îngerii le-au spus că Iisus înviase. Așadar Ziua Învierii ! În greacă ea s-a numit kiriaki/ κυριακή, de la kirios/ Κύριος Domnul, adică ziua Domnului. Kiriaki a fost tradusă în latină: dies dominica, adică ziua Domnului, de unde în română duminică.

Șabatul începe vineri seara, după asfințitul soarelui, și se termină sâmbătă seara, după asfințit, când apar primele trei stele pe cer, asta pentru că calendarul evreiesc este unul lunar. Și, ziua pentru evrei începea la apus și se termina la apusul următor.

De șabat nu se lucrează

Pentru că șabatul era o zi închinată lui Dumnezeu, de odihnă totală și de devoțiune, o zi în care înmormântarea era interzisă, Iosif Arimateanul se grăbește să-L îngroape pe Iisus înainte de apusul soarelui, adică înainte de a începe șabatul și, desigur, înainte de cina pascală, pentru că era și ajunul Paștelui. Așadar trupul lui nu putea rămâne pe cruce, pentru că, după credința evreilor, ar fi… spurcat întregul pământ și lumea.

De altfel, una din legile Torei spune că un mort trebuie îngropat cât mai repede, în aceeași zi, pentru că un cadavru este purtător de miasmă (ca și în Grecia veche), este adică impur, și, de aceea, de natură să spurce lumea și să atragă blestemul lui Dumnezeu, așa cum apare și în Deuteronom 21, 22-23:

וְכִֽי־יִהְיֶה בְאִישׁ חֵטְא מִשְׁפַּט־מָוֶת וְהוּמָת וְתָלִיתָ אֹתֹו עַל־עֵֽץ

לֹא־תָלִין נִבְלָתֹו עַל־הָעֵץ כִּֽי־קָבֹור תִּקְבְּרֶנּוּ בַּיֹּום הַהוּא כִּֽי־קִלְלַת אֱלֹהִים תָּלוּי וְלֹא תְטַמֵּא אֶת־אַדְמָתְךָ אֲשֶׁר יְהוָה אֱלֹהֶיךָ נֹתֵן לְךָ נַחֲלָֽה

Și când un bărbat are un păcat ce se pedepsește cu moartea, după ce fost executat și după ce l-ai spânzurat de copac (drept învățătură pentru alții–n.n.)

Să nu rămână peste noapte trupul lui mort în copac, ci de îngropat să-l îngropi în aceeași zi, pentru că (a lăsa) un spânzurat (neîngropat) este blestemul lui Dumnezeu, ca să nu pângărești pământul pe care Domnul Dumnezeu ți l-a dat ție moștenire

Aici să spunem, în treacăt, că moartea lui Iisus în ajunul Paștelui este simbolică. Cum Paștele nu este altcea decât vechiul An Nou de primăvară în civilizația mesopotamiană, moartea Lui se petrece chiar în ajunul … Anului Nou și învierea Lui chiar în ziua Anului Nou !

Așadar Iosif din Arimateea are grijă ca în ajunul șabatului și al Paștelui, deopotrivă, cum am spune noi azi în vinerea Paștelui, trupul lui Iisus să fie pus în mormânt. Nu avea prea mult timp: Iisus murise pe la ora 3 după-amiază (ora a noua după împărțirea romană) și trupul lui trebuia pregătit și dus în mormânt.

Ale cui sunt trupurile răstigniților ?

De regulă, trupurile condamnaților la moarte, care erau proprietatea statului roman, nu erau înmormântate, nu erau date familiei sau rudelor, ci erau lăsate pradă vulturilor și păsărilor. Istoricul roman Tacit, în Annale (6,29) spune că executaților le era interzisă înmormântarea și că erau deposedați de bunuri. Sau erau îngropate în grotele care slujeau de morminte comune, săpate în stâncile de lângă Golgota.

Așadar Pilat, procuratorul roman, era singurul care hotăra soarta trupurilor răstigniților. Și el era nerăbdător să-i vadă înmormântați pe toți cei trei răstigniți, pe Iisus și pe cei doi tâlhari, asta pentru că voia să arate că respectă legile supușilor evrei ai Romei. Și, mai ales, pentru că nu voia tulburări de Paște. Așa se face că i-a dat trupul lui Iisus lui Iosif și că a îngăduit să aibă parte de un mormânt și așa se face că a grăbit moartea celor doi tâlhari, cărora li s-au zdrobit fluierele picioarelor. Asta pentru că agonia pe cruce putea dura ore și zile.

Aceste lucruri explică împrejurările îngropării Iisus. Acum să vedem cine este Iosif din Arimateea.

Iosif din Arimateea, ucenicul ascuns al lui Iisus

Marcu povestește că Iosif din Arimateea s-a îngrijit de îngroparea lui Iisus. Cine era el ?

Era un membru de vază al Sinedriului/Sanhedrinului și un om bun și drept, după cum spune Luca. Un om bogat care ucenicise pe lângă Iisus, care fusese ucenicul Lui și care L-a pus pe Iisus în mormântul lui nou, cum spune Matei. Un ucenic ascuns al lui Iisus, cum spune Ioan.

Iosif din Arimateea (Ramataim, azi Rentis ) conducea, de fapt, un grup de farisei din Sanhedrin, înclinați să creadă în Iisus – Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel așteptat, opozanți ai saduceilor care formau majoritatea în Sanhedrin.

El a fost omul care care s-a opus condamnării lui Iisus și care a înfruntat pericolul de a fi acuzat și el de blasfemie, de vreme ce apăra un… blasfemiator.

De fapt, Iosif a trecut peste toate regulile de puritate ale unui rabin: a devenit impur o dată pentru că a intrat în Pretoriu, la Pilat, procuratorul roman: intrase în contact cu un … păgân, un neevreu. Lucru care-l împiedica să sărbătorească Paștele, să stea la masă la cina de Paște și, în același timp, la cea de șabat.

În al doilea rând pentru că a atins un trup mort, un cadavru.

Și totuși, nu i-a mai păsat de nici o regulă de puritate. Înțelese că puritatea însemna altceva: iubire.

Din iubire a cumpărat pentru Iisus un giulgiu din cea mai bună pânză, cea de in alb, prețios; din iubire L-a coborât de pe cruce și L-a dus (cu câteva ajutoare) la mormântul pe care și-l făcuse lângă Golgota, dealul unde fusese răstignit Iisus. Îl ajutase, se pare, și Nicodim, un fariseu bogat, cu mare trecere, care L-a onorat pe Iisus, ca pe un rege, cu cele o sută de livre (cam 33 de kg) de smirnă și aloe.

Să spunem aici că uleiurile parfumate cu care voiau să-I ungă trupul femeile care asistaseră la răstignire și care veniseră cu El din Galileea erau scumpe și și le puteau îngădui doar familiile bogate…

… așa cum doar familiile bogate își puteau cumpăra un mormânt… de familie lângă Golgota.

Lângă Golgota era o veche pietrărie acoperită cu pământ și transformată în necropolă și loc cu grădini, în afara zidurilor Ierusalimului. Lui Iosif și ajutoarelor sale nu le-a fost foarte greu să-L aducă pe Iisus la mormântul aflat la 50 de metri de locul răstignirii. Un mormânt nou, de familie, care trebuie că avea două camere: un atriu și camera funerară, în interiorul stâncii și o intrare cu grilaj sau cu o poartă protejată de o piatră ce se rostogolea pe un șanț săpat în stâncă.

Acesta este, deci, poate cel mai de vază ucenic al lui Iisus și cel care și-a asumat rolul de rudă a Lui, îngrijindu-se de mormânt.

PUNEREA IN MORMANT Iosif din Arimateea, miniatură dintr-o Psaltire, manuscris, secolul al IX-lea, Mănăstirea Pantocrator, Sfântul Munte Athos

Cel mai important moment este, însă, descoperirea mormântului … gol când ucenicelor îngerul Domnului le spune că Iisus a înviat: dovada că învierea promisă de El era realitate !

Cât despre tânărul care le întâmpină pe ucenicele lui Iisus, el este, după înfățișare un înger, un mesager al lui Dumnezeu. Se pare că și unii evreii, nu numai grecii, își închipuiau că Dumnezeu se înfățișează oamenilor sub chipul unui tânăr frumos și înalt și că toți îngerii se aseamănă cu tinerii frumoși și bine făcuți.

Înfățișarea lui este o promisiune pentru viața de după moarte, în lumea perfectă a lui Dumnezeu locuită de ființe … perfecte.

Un loc interesant este cel din Flavius Josephus (Antichități iudaice, 5,8,2) unde istoricul evreu repovestește nașterea lui Samson din Judecători (cap. 13):

Când era singură acasă, femeii (lui Manoe, tatăl lui Samson) i s-a arătat fantasma lui Dumnezeu sub înfățișarea unui tânăr frumos și înalt care i-a vestit nașterea unui copil, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un copil frumos și vestit pentru puterea sa, de la care, când va ajunge bărbat, filistenii vor avea multe de îndurat.

μονωθείσῃ δὲ τῇ γυναικὶ φάντασμα ἐπιφαίνεται τοῦ θεοῦ νεανίᾳ καλῷ παραπλήσιον μεγάλῳ καὶ εὐαγγελιζόμενον αὐτῇ παιδὸς γονὴν κατὰ θεοῦ πρόνοιαν καλοῦ τε καὶ ῥώμην ἐπιφανοῦς, ὑφ᾽ ᾧ πονήσειν Παλαιστίνους ἀνδρουμένῳ.

În încheiere: aventura ucenicilor în Israel a început în Galileea și a sfârșit în Galileea unde a ales Iisus să-i transforme în apostolii Lui și, mai ales, ai Împărăției lui Dumnezeu și ai învierii.

***

Pentru studioși:

Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8: Făcându-se seară (vineri-n.n.), a venit un om bogat din Arimateea, pe numele lui Iosif, care, și el, a ucenicit pe lângă Iisus. Apropiindu-se el de Pilat i-a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat trupul. Și luându-l, Iosif l-a înfășurat într-o pânză curată de in, într-un lințoliu curat, și l-a pus în mormântul său care era nou, un mormânt săpat în stâncă, și rostogolind o piatră mare peste intrarea mormântului, a plecat. Erau acolo Maria Magdalena și cealaltă Maria, șezând în fața mormântului. Târziu, de șabat, când se lumina de ziuă în prima zi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Maria să vadă mormântul. Și iată, a fost cutremur mare. Un înger al Domnului, coborând din cer, apropiindu-se de mormânt, a rostogolit piatra care acoperea intrarea și s-a așezat peste ea. Fața lui era ca fulgerul și haina lui albă ca zăpada. De frica lui paznicii s-au cutremurat și s-au făcut ca morți. Iar îngerul le-a spus femeilor: nu vă temeți, voi. Știu că pe Iisus cel răstignit îl L căutați. Nu este aici. A înviat, așa cum v-a spus. Mergeți și vedeți locul unde a zăcut Domnul. Și apoi purcedeți neîntârziat și spuneți-le ucenicilor Lui că s-a sculat din morți și iată, a plecat mai înainte spre Galileea. O să-L vedeți acolo. Iată, v-am spus. Și ieșind ele repede de la mormânt, cu teamă și bucurie mare, au alergat să le dea de veste ucenicilor Lui.

Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8:᾿Οψίας δὲ γενομένης, ἦλθεν ἄνθρωπος πλούσιος ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, τοὔνομα ᾿Ιωσήφ, ὃς καὶ αὐτὸς ἐμαθήτευσε τῷ ᾿Ιησοῦ· οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. τότε ὁ Πιλᾶτος ἐκέλευσεν ἀποδοθῆναι τὸ σῶμα. καὶ λαβὼν τὸ σῶμα ὁ ᾿Ιωσὴφ ἐνετύλιξεν αὐτὸ σινδόνι καθαρᾷ, καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν τῷ καινῷ αὐτοῦ μνημείῳ ὃ ἐλατόμησεν ἐν τῇ πέτρᾳ, καὶ προσκυλίσας λίθον μέγαν τῇ θύρᾳ τοῦ μνημείου ἀπῆλθεν. ῏Ην δὲ ἐκεῖ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία, καθήμεναι ἀπέναντι τοῦ τάφου. ΟΨΕ δὲ σαββάτων, τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν σαββάτων, ἦλθε Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία θεωρῆσαι τὸν τάφον. καὶ ἰδοὺ σεισμὸς ἐγένετο μέγας· ἄγγελος γὰρ Κυρίου καταβὰς ἐξ οὐρανοῦ προσελθὼν ἀπεκύλισε τὸν λίθον ἀπὸ τῆς θύρας καὶ ἐκάθητο ἐπάνω αὐτοῦ. ἦν δὲ ἡ ἰδέα αὐτοῦ ὡς ἀστραπὴ καὶ τὸ ἔνδυμα αὐτοῦ λευκὸν ὡσεὶ χιών. ἀπὸ δὲ τοῦ φόβου αὐτοῦ ἐσείσθησαν οἱ τηροῦντες καὶ ἐγένοντο ὡσεὶ νεκροί. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ἄγγελος εἶπε ταῖς γυναιξί· μὴ φοβεῖσθε ὑμεῖς· οἶδα γὰρ ὅτι ᾿Ιησοῦν τὸν ἐσταυρωμένον ζητεῖτε· οὐκ ἔστιν ὧδε· ἠγέρθη γὰρ καθὼς εἶπε. δεῦτε ἴδετε τὸν τόπον ὅπου ἔκειτο ὁ Κύριος. καὶ ταχὺ πορευθεῖσαι εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ ὅτι ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν, καὶ ἰδοὺ προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε· ἰδοὺ εἶπον ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ταχὺ ἀπὸ τοῦ μνημείου μετὰ φόβου καὶ χαρᾶς μεγάλης ἔδραμον ἀπαγγεῖλαι τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ.

***

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Și iată un bărbat, pe numele lui Iosif, membru al Sanhedrinului (sinedriului), bărbat bun și drept – el nu se alăturase hotărârării și faptei lor – din Arimatea de loc, o cetate a Iudeilor, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat i-a cerut trupul lui Iisus și, coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în lințoliu și L-a pus într-un mormânt săpat unde nu fusese nimeni niciodată îngropat. Era vineri noaptea, ajunul șabatului, și se lumina de ziuă pentru șabat. Și urmându-l, femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au văzut mormântul și cum trupul Lui a fost pus înăuntru și întrocându-se, au pregătit uleiuri parfumate și miruri, iar de șabat s-au odihnit, după poruncă. În prima zi a săptămânii, după șabat, când încă nu se luminase bine de ziuă, au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră, și încă câteva femei împreună cu ele. Au găsit piatra de la intrare rostogolită și intrând, n-au aflat acolo trupul Domnului Iisus. Și stând ele ca încremenite, neștiind ce să facă, iată doi bărbați stăteau în fața lor, în haine scăpărătoare. Văzându-le înspăimântate și cu fețele plecate spre pământ, le-au spus: de ce-L căutați pe cel viu cu morții ? Nu este aici, ci a înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când era în Galileea, că trebuie ca Fiul Omului să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit pe cruce și să învie în a treia zi. Și ele și-au adus aminte de aceste cuvinte ale Lui și, întorcându-se de la mormânt, le-au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria, (mama) lui Iacob și celelalte femei care erau cu ele cele care le-au spus apostolilor acestea. Și lor li s-a părut că e nebunie ce ziceau ele și nu le-au crezut. Iar Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și aplecându-se a văzut doar fâșiile de in lăsate și a plecat acasă la el, minunându-se de acel lucru.

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ὀνόματι ᾿Ιωσήφ, βουλευτὴς ὑπάρχων καὶ ἀνὴρ ἀγαθὸς καὶ δίκαιος. οὗτος οὐκ ἦν συγκατατεθειμένος τῇ βουλῇ καὶ τῇ πράξει αὐτῶν, ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, πόλεως τῶν ᾿Ιουδαίων, ὃς προσεδέχετο καὶ αὐτὸς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ καθελὼν αὐτὸ ἐνετύλιξε σινδόνι καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν μνήματι λαξευτῷ, οὗ οὐκ ἦν οὐδεὶς οὐδέπω κείμενος· καὶ ἡμέρα ἦν παρασκευή, σάββατον ἐπέφωσκε. Κατακολουθήσασαι δὲ αἱ γυναῖκες, αἵτινες ἦσαν συνεληλυθυῖαι αὐτῷ ἐκ τῆς Γαλιλαίας, ἐθεάσαντο τὸ μνημεῖον καὶ ὡς ἐτέθη τὸ σῶμα αὐτοῦ, ὑποστρέψασαι δὲ ἡτοίμασαν ἀρώματα καὶ μύρα. καὶ τὸ μὲν σάββατον ἡσύχασαν κατὰ τὴν ἐντολήν. Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων ὄρθρου βαθέος ἦλθον ἐπὶ τὸ μνῆμα φέρουσαι ἃ ἡτοίμασαν ἀρώματα, καί τινες σὺν αὐταῖς. εὗρον δὲ τὸν λίθον ἀποκεκυλισμένον ἀπὸ τοῦ μνημείου, καὶ εἰσελθοῦσαι οὐχ εὗρον τὸ σῶμα τοῦ Κυρίου ᾿Ιησοῦ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαπορεῖσθαι αὐτὰς περὶ τούτου καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο ἐπέστησαν αὐταῖς ἐν ἐσθήσεσιν ἀστραπτούσαις. ἐμφόβων δὲ γενομένων αὐτῶν καὶ κλινουσῶν τὸ πρόσωπον εἰς τὴν γῆν, εἶπον πρὸς αὐτάς· τί ζητεῖτε τὸν ζῶντα μετὰ τῶν νεκρῶν; οὐκ ἔστιν ὧδε, ἀλλ᾿ ἠγέρθη· μνήσθητε ὡς ἐλάλησεν ὑμῖν ἔτι ὢν ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ, λέγων ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου παραδοθῆναι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων ἁμαρτωλῶν καὶ σταυρωθῆναι, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστῆναι. καὶ ἐμνήσθησαν τῶν ρημάτων αὐτοῦ, καὶ ὑποστρέψασαι ἀπὸ τοῦ μνημείου ἀπήγγειλαν ταῦτα πάντα τοῖς ἕνδεκα καὶ πᾶσι τοῖς λοιποῖς. ἦσαν δὲ ἡ Μαγδαληνὴ Μαρία καὶ ᾿Ιωάννα καὶ Μαρία ᾿Ιακώβου καὶ οἱ λοιπαὶ σὺν αὐταῖς, αἳ ἔλεγον πρὸς τοὺς ἀποστόλους ταῦτα. καὶ ἐφάνησαν ἐνώπιον αὐτῶν ὡσεὶ λῆρος τὰ ρήματα αὐτῶν, καὶ ἠπίστουν αὐταῖς. ὁ δὲ Πέτρος ἀναστὰς ἔδραμεν ἐπὶ τὸ μνημεῖον, καὶ παρακύψας βλέπει τὰ ὀθόνια κείμενα μόνα, καὶ ἀπῆλθε πρὸς ἑαυτὸν θαυμάζων τὸ γεγονός.

***

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: După acestea l-a rugat pe Pilat Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, un ucenic ascuns de teama iudeilor, să ridice trupul lui Iisus și Pilat i-a îngăduit. A venit așadar și a ridicat trupul lui Iisus. A venit și Nicodim, cel care venise la Iisus mai înainte, noaptea, aducând un amestec de smirnă și aloe de o sută de livre. Au luat trupul lui Iisus și l-au înfășurat în fâșii de pânză de in (îmbibate) în uleiuri parfumate, așa cum se face, după obicei, înmormântarea la iudei. Și în locul unde a fost răstignit era o grădină și în grădină un mormânt nou în care nu fusese îngropat nimeni niciodată. L-au pus acolo pe Iisus pentru că era vineri, ajunul șabatului iudeilor, și pentru că era aproape. Iar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață, când încă mai era întuneric afară, la mormânt și vede piatra care acoperea intratea mormântului, ridicată. Și aleargă și vine la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus (Ioan) și le spune: L-au luat pe Domnul din mormânt și n-am văzut unde L-au pus. Și au ieșit atunci Petru și celălalt ucenic și au venit la mormânt. Amândoi alergau împreună, dar celălat ucenic (Ioan) alerga mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt și aplecându-se, vede fășiile de in lăsate, dar n-a intrat. Vine și Simon Petru în urma lui și a intrat în mormânt și vede fâșiile de pânză lăsate jos și sudariul (mahrama), care fusese pe capul lui Iisus și care nu era la un loc cu fâșiile, ci deoparte, înfășurat într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau scriptura, anume că El trebuia să învieze din morți. Și ucenicii au plecat din nou acasă.

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: Μετὰ δὲ ταῦτα ἠρώτησε τὸν Πιλᾶτον ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, ὢν μαθητὴς τοῦ ᾿Ιησοῦ, κεκρυμμένος δὲ διὰ τὸν φόβον τῶν ᾿Ιουδαίων, ἵνα ἄρῃ τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ· καὶ ἐπέτρεψεν ὁ Πιλᾶτος. ἦλθεν οὖν καὶ ἦρε τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ἦλθε δὲ καὶ Νικόδημος ὁ ἐλθὼν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν νυκτὸς τὸ πρῶτον, φέρων μῖγμα σμύρνης καὶ ἀλόης ὡς λίτρας ἑκατόν. ἔλαβον οὖν τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ καὶ ἔδησαν αὐτὸ ἐν ὀθονίοις μετὰ τῶν ἀρωμάτων, καθὼς ἔθος ἐστὶ τοῖς ᾿Ιουδαίοις ἐνταφιάζειν. ἦν δὲ ἐν τῷ τόπῳ ὅπου ἐσταυρώθη κῆπος, καὶ ἐν τῷ κήπῳ μνημεῖον καινόν, ἐν ᾧ οὐδέπω οὐδεὶς ἐτέθη· ἐκεῖ οὖν διὰ τὴν παρασκευὴν τῶν ᾿Ιουδαίων, ὅτι ἐγγὺς ἦν τὸ μνημεῖον, ἔθηκαν τὸν ᾿Ιησοῦν. Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ ἔρχεται πρωῒ, σκοτίας ἔτι οὔσης, εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ βλέπει τὸν λίθον ἠρμένον ἐκ τοῦ μνημείου. τρέχει οὖν καὶ ἔρχεται πρὸς Σίμωνα Πέτρον καὶ πρὸς τὸν ἄλλον μαθητὴν ὃν ἐφίλει ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ λέγει αὐτοῖς· ἦραν τὸν Κύριον ἐκ τοῦ μνημείου, καὶ οὐκ οἴδαμεν ποῦ ἔθηκαν αὐτόν. ἐξῆλθεν οὖν ὁ Πέτρος καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς καὶ ἤρχοντο εἰς τὸ μνημεῖον. ἔτρεχον δὲ οἱ δύο ὁμοῦ· καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς προέδραμε τάχιον τοῦ Πέτρου καὶ ἦλθε πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον,καὶ παρακύψας βλέπει κείμενα τὰ ὀθόνια, οὐ μέντοι εἰσῆλθεν. ἔρχεται οὖν Σίμων Πέτρος ἀκολουθῶν αὐτῷ, καὶ εἰσῆλθεν εἰς τὸ μνημεῖον καὶ θεωρεῖ τὰ ὀθόνια κείμενα, καὶ τὸ σουδάριον, ὃ ἦν ἐπὶ τῆς κεφαλῆς αὐτοῦ, οὐ μετὰ τῶν ὀθονίων κείμενον, ἀλλὰ χωρὶς ἐντετυλιγμένον εἰς ἕνα τόπον. τότε οὖν εἰσῆλθε καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς ὁ ἐλθὼν πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ εἶδε καὶ ἐπίστευσεν· οὐδέπω γὰρ ᾔδεισαν τὴν γραφὴν ὅτι δεῖ αὐτὸν ἐκ νεκρῶν ἀναστῆναι. ᾿Απῆλθον οὖν πάλιν πρὸς ἑαυτοὺς οἱ μαθηταί.

LUCRĂRI CONSULTATE:
Marco, Adalberto Sisti, Edizioni Paoline, Milano, 1991
Luca, Carlo Ghidelli, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Matteo, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

Archivos de etiqueta: Ioan

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI

PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA

PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU

בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ
עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU

לְפָנִים בְּיִשְׂרָאֵל כֹּֽה־אָמַר הָאִישׁ בְּלֶכְתֹּו לִדְרֹושׁ אֱלֹהִים לְכוּ וְנֵלְכָה עַד־הָרֹאֶה כִּי לַנָּבִיא הַיֹּום יִקָּרֵא לְפָנִים הָרֹאֶֽה

PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

שְׁתֵה אֲדֹנִי

PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI

זָכֹור אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת לְקַדְּשֹֽׁו

וַיִּהְיוּ בְנֵֽי־יִשְׂרָאֵל בַּמִּדְבָּר וַֽיִּמְצְאוּ אִישׁ מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים בְּיֹום הַשַּׁבָּֽת

וַיַּקְרִיבוּ אֹתֹו הַמֹּצְאִים אֹתֹו מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים אֶל־מֹשֶׁה וְאֶֽל־אַהֲרֹן וְאֶל כָּל־הָעֵדָֽה

וַיַּנִּיחוּ אֹתֹו בַּמִּשְׁמָר כִּי לֹא פֹרַשׁ מַה־יֵּעָשֶׂה לֹֽו

וַיֹּאמֶר יְהוָה אֶל־מֹשֶׁה מֹות יוּמַת הָאִישׁ רָגֹום אֹתֹו בָֽאֲבָנִים כָּל־הָעֵדָה מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶֽה

וַיֹּצִיאוּ אֹתֹו כָּל־הָעֵדָה אֶל־מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶה וַיִּרְגְּמוּ אֹתֹו בָּאֲבָנִים וַיָּמֹת כַּאֲשֶׁר צִוָּה יְהוָה אֶת־מֹשֶֽׁה

PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL

וַיְכַל אֱלֹהִים בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָׂה וַיִּשְׁבֹּת בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מִכָּל־מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָֽׂה

וְכִֽי־יִהְיֶה בְאִישׁ חֵטְא מִשְׁפַּט־מָוֶת וְהוּמָת וְתָלִיתָ אֹתֹו עַל־עֵֽץ

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

Comparte esto:

לְפָנִים בְּיִשְׂרָאֵל כֹּֽה־אָמַר הָאִישׁ בְּלֶכְתֹּו לִדְרֹושׁ אֱלֹהִים לְכוּ וְנֵלְכָה עַד־הָרֹאֶה כִּי לַנָּבִיא הַיֹּום יִקָּרֵא לְפָנִים הָרֹאֶֽה

Comparte esto:

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

שְׁתֵה אֲדֹנִי

Comparte esto:

זָכֹור אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת לְקַדְּשֹֽׁו

וַיִּהְיוּ בְנֵֽי־יִשְׂרָאֵל בַּמִּדְבָּר וַֽיִּמְצְאוּ אִישׁ מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים בְּיֹום הַשַּׁבָּֽת

וַיַּקְרִיבוּ אֹתֹו הַמֹּצְאִים אֹתֹו מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים אֶל־מֹשֶׁה וְאֶֽל־אַהֲרֹן וְאֶל כָּל־הָעֵדָֽה

וַיַּנִּיחוּ אֹתֹו בַּמִּשְׁמָר כִּי לֹא פֹרַשׁ מַה־יֵּעָשֶׂה לֹֽו

וַיֹּאמֶר יְהוָה אֶל־מֹשֶׁה מֹות יוּמַת הָאִישׁ רָגֹום אֹתֹו בָֽאֲבָנִים כָּל־הָעֵדָה מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶֽה

וַיֹּצִיאוּ אֹתֹו כָּל־הָעֵדָה אֶל־מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶה וַיִּרְגְּמוּ אֹתֹו בָּאֲבָנִים וַיָּמֹת כַּאֲשֶׁר צִוָּה יְהוָה אֶת־מֹשֶֽׁה

Comparte esto:

וַיְכַל אֱלֹהִים בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָׂה וַיִּשְׁבֹּת בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מִכָּל־מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָֽׂה

וְכִֽי־יִהְיֶה בְאִישׁ חֵטְא מִשְׁפַּט־מָוֶת וְהוּמָת וְתָלִיתָ אֹתֹו עַל־עֵֽץ

Comparte esto:

בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ
עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה