Cenușăreasa și tatăl vitreg       Washington, Diana Negre

Nu au trecut nici măcar două zile de la prima vizită de stat pe care a primit-o președintele Donald Trump, care l-a sărbătorit cu două dineuri, l-a răsfățat, îmbrățișat și chiar l-a sărutat pe iubitul său oaspete, președintele Franței, Manuel Macron, că iată, la Casa Albă a sosit cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Conferința comună de presă Merkel – Trump te ducea cu gandul la Cenușăreasa, cu toate că, în acest caz, în loc de mamă vitregă, era un tată vitreg, care, totuși, a tratat-o ceva mai bine decât la ultima sa vizită, când nici măcar nu a vrut să dea mâna cu ea.

De data aceasta, Angela Merkel, șefa guvernului celei mai bogate țări din Europa, a sosit în capitala Americii după niște alegeri foarte disputate, după luni de zile în care a făcut echilibristică pentru a forma un guvern, timp în care rolul de protagonist a fost preluat de vecinul ei francez căruia Trump, fără îndoială, că îi era recunoscător pentru invitația pe care i-a făcut-o anul trecut de a participa la festivitățile de la 14 iulie, când tot restul Europei îi intorsese spatele.

Dorința ei de a se pune bine cu Trump nu a dus-o până în punctul de a fi de acord cu toate pozițiile chiriașului de la Casa Albă, dar a fost…pe aproape: Merkel a promis că Germania va aloca mai mult apărării; aproape că și-a cerut scuze pentru excedentul comercial al Germaniei; l-a felicitat pe Trump pentru succesele sale în problema coreană și a admis că acordurile cu Iranul ar putea fi revizuite și îmbunătățite.

Chiar și când jurnaliștii germani i-au pus întrebări critice lui Trump, Merkel a insistat că Germania este o țară bogată care și-a depășit dificultățile apărute în urma reunificării și poate și trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărare, căci a recunoscut că țara sa nu alocă 2% din buget, cât au promis țările membre ale NATO că vor cheltui pentru apărare.

Merkel a fredonat cântecul care îl desfată pe Trump, că este nevoie să se echilibreze balanța comercială, în prezent foarte favorabilă Germaniei și a dat asigurări că deja au fost luate măsuri în acest sens. În privința Iranului, s-a arătat mult mai dispusă să urmeze linia lui Trump, decât a fost Macron, care, în discursul său în fața Congresului – o onoare specială de care au beneficiat mai puțin de 50 de persoane în toată istoria SUA – și-a exprimat convingerea că ar fi o eroare să se renunțe la tratatul cu Teheranul.

Trump trebuie că e mulțumit pentru faptul că Berlinul a hotărât să-și sporească bugetul militar, însă, probabil, și-ar dori o altă politică germană față de Rusia, în mod deosebit în legătură cu exporturile de gaze și petrol. Un punct care, din fericire pentru ambii lideri, a fost ignorat de jurnaliști în timpul conferinței de presă.

O altă muzică cerească pentru timpanele trumpiene au fost declarațiile lui Merkel conform cărora poate ar fi mai convenabil să se negocieze acorduri bilaterale cu SUA, în locul acordurilor în bloc, cum sunt cele pe care le-a denunțat sau boicotat președintele american: NAFTA în America de Nord, Alianța Transpacifică, sau acordurile care nu s-au mai semnat cu Uniunea Europeană.

Este posibil ca Trump să dorească să sporească exporturile americane și să reducă importurile din Germania, dar, realitatea ar putea fi un obstacol: dacă SUA urmează să importe oțel, generatoare și tehnologie înaltă din Germania, aceasta se datorează faptului că americanii nu mai produc ceea le lipsește întreprinderilor lor de tehnologie înaltă. Iar, americanul de rând preferă să cumpere mașini Toyota, Honda sau Mercedes și BMW, decât automobilele care se tot strică, fabricate de industria locală.

Balanțele comerciale au nevoie de ani de zile pentru a se echilibra –și aceasta dacă reușesc să se echilibreze- dar, deocamdată cenușăreasa Merkel a reușit să obțină totuși, dacă nu festivități, când a sosit, sau dineuri ca Macron, unul la Casa Albă și altul „intim” în casa care a aparținut cândva președintelui Washington, cât de cât un discret prânz de lucru.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

La cenicienta y el padrastro. Washington, Diana Negre

No habían pasado ni dos días desde la primera visita de estado de la presidencia de Donald Trump, quien festejó con dos cenas de gala, mimó, abrazó y hasta besó a su bien amado huésped, el presidente francés Macron, cuando a la Casa Blanca llegó la canciller alemana Angela Merkel.

La rueda de prensa conjunta de Merkel y Trump hacía pensar en la cenicienta, aunque en este caso, en vez de madrastra había un padrastro quien, esto sí, la trató mejor que en su visita anterior, cuando ni siquiera le quiso dar la mano.

Esta vez, Angela Merkel, primera ministra del país más rico de Europa, llegó a la capital norteamericana después de una elección reñida, de meses haciendo equilibrios para formar gobierno, y con un protagonismo ocupado por su vecino francés, a quien Trump sin duda estaba agradecido por la invitación del año pasado a las celebraciones del 14 de julio, cuando el resto de Europa le daba la espalda.

Su deseo de congraciarse con Trump no la llevó al punto de proclamar su apoyo a todas las posiciones del ocupante de la Casa Blanca….pero casi: Merkel prometió que Alemania gastará más en defensa; casi pidió perdón por el superávit comercial alemán; felicitó a su anfitrión por los éxitos de la política coreana y admitió que los acuerdos con Irán tal vez puedan revisarse y mejorarse.

Incluso cuando los periodistas alemanes hicieron alguna pregunta crítica para Trump, Merkel insistió en que Alemania es un país rico, ha superado ya las dificultades de la reunificación y puede y debe pagar más en gastos militares, pues reconoció que su país no llega al 2% del presupuesto, que los países de la OTAN han prometido destinar a defensa.

Merkel entonó la canción que deleita a Trump, de que es preciso equilibrar la balanza comercial, ahora muy favorable a Alemania y aseguró que ya se han empezado a tomar medidas en este sentido.  En cuanto a Irán, se mostró más dispuesta a seguir la línea de Trump que Macron, quien en su discurso al Congreso – un honor especial que se ha ofrecido a menos de 50 personas en la historia del país – expresó su convicción de que romper el tratado con Teherán sería un error.

Trump ha de estar satisfecho de que Berlín decida aumentar su presupuesto militar, pero, probablemente, desea una política alemana diferente con respecto a Rusia, especialmente en las exportaciones de gas y petróleo. Un punto que, probablemente, para el gran alivio de ambos mandatarios, nadie planteó durante la rueda de prensa.

Otra música celestial para los oídos trumpistas fueron las declaraciones de Merkel de que tal vez sea conveniente negociar acuerdos bilaterales con Estados Unidos, en vez de acuerdos con bloques de naciones, como los que ha denunciado o boicoteado el presidente norteamericano: el NAFTA en Norteamérica, la Alianza Transpacífica, o los acuerdos que nunca se firmaron con la Unión Europea.

Es posible que Trump confíe en aumentar las exportaciones americanas y reducir las importaciones desde Alemania, pero, la realidad puede ser un obstáculo: si Estados Unidos ha de importar acero, generadores y alta tecnología de Alemania es porque los norteamericanos han dejado de fabricar lo que sus empresas de alta tecnología necesitan. Y el consumidor de la calle prefiere comprar Toyotas y Hondas o Mercedes y BMW que los coches plagados por frecuentes averías fabricados por la industria automovilística local.

Las balanzas comerciales tardarán años en variar –si es que lo hacen- pero de momento la cenicienta Merkel consiguió que, a falta de celebraciones por su llegada, o las cenas en honor de Macron, una de gala en la Casa Blanca y otra “intima” en lo que fue la casa del presidente Washington, su padrastro al menos la invitara a un discreto almuerzo de trabajo.