Archivos de etiqueta: Israel

SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN

25 lunes May 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

I 1

SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI

Israel folosește în Siria o „strategie Reagan” pentru a reduce prezența iraniană în această țară și – în general – în tot Orientul Apropiat. Cel mai mare aliat al său este, în acest moment, pandemia noului coronavirus, care a zguduit serios economia Iranului.

Alianța siro-iraniană datează din 1980, când Damascul a fost singura capitală musulmană care a sprijinit necondiționat Teheranul, atunci când Iranul a fost atacat de Irakul lui Saddam Hussein. Desigur, alianța nu se păstrează numai datorită unor loialități istorice. Damascul și Teheranul beneficiază și acum de pe urma ei. Pentru regimul Assad, sprijinul ayatolahilor este vital, iar pentru politica expansionistă iraniană, Siria este o platformă strategică esențială. Cu atât mai mult, cu cât aceasta servește și gherilelor palestiniene Hizbolah (finanțate tot de Iran) pentru a ataca Israelul.

La ora actuală, prezența militară iraniană în Siria se află în declin. Pe de o parte, marele protagonist militar în războiul civil sirian a devenit Rusia. Pe de altă parte, efectul negativ cauzat de pandemie în finanțele iraniene obligă Teheranul să-și reducă din intervențiile sale – arme, asesori militari și bani – în Orientul Apropiat.

De această conjunctură se folosește Israelul pentru a aplica Iranului o puternică versiune locală a strategiei cu care Reagan a adus URSS la faliment, la sfârșitul secolului trecut: a scumpit cursa înarmărilor dincolo de capacitățile economice ale Kremlinului. Astfel, întrucât Iranul este forțat de pandemie să promoveze o economie a vacilor slabe, Israelul și-a intensificat atacurile asupra bazelor militare iraniene din Siria. Adică, face ca prezența militară a Teheranului în Orientul Apropiat să-i fie tot mai costisitoare.

Și procedează cu foarte mare prudență, făcând tot posibilul pentru a evita pierderea de vieți omenești. Căci, nici Israelul, nici Rusia, dar nici Teheranul sau mișcarea Hizbolah nu vor ca acțiunile militare să ia amploare. Astfel, Israelul avizează aproape întotdeauna din timp comandamentul militar rus din Siria despre atacurile pe care urmează să le efectueze împotriva bazelor iraniene. Acest lucru face ca rușii să nu aibă pierderi colaterale, permițând și unele „indiscreții” din partea lor pentru a salva viețile unor militari iranieni. Și cum Orientul Mijlociu are propriile sale reguli de joc, Teheranul și Hizbolahul procedează la fel când desfășoară acțiuni de represalii împotriva Israelului.

Mai mult ca sigur că această „strategie Reagan” israeliană contra Teheranului nu va avea ca efect o retragere rapidă a forțelor iraniene din Siria, însă, pentru moment, s-a dovedit utilă pentru ca forțele iraniene din Siria și gherilele Hizbolah să-și retragă mare parte din baze din apropierea granițelor cu Israel. Aparent, nu e mare lucru; dar, în acest conflict mocnit din Orientul Apropiat, este suficient pentru toate părțile.

I 3

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN

I 2

Israel ha optado en Siria a una “estrategia Reagan” para reducir la presencia iraní en este país y – en general – todo el Oriente Próximo. Su mayor aliado en este momento es la pandemia del corona virus, que ha sacudido seriamente la economía del Irán.

La alianza sirio-iraní se remonta al año 1980, cuando Damasco fue el único país musulmán que apoyó incondicionalmente a Teherán, al ser atacado el Irán por el Irak de Saddam Hussein. Naturalmente, la alianza no perdura solo por lealtades históricas. Damasco y Teherán se benefician también hoy en día por un igual de ella. Al Gobierno de los Assad, el apoyo de los ayatolás es vital en tanto que para la política expansionista iraní, Siria es una plataforma estratégica esencial. Tanto más, cuanto que esta sirve también a los guerrilleros palestinos de “Hizbolá” (asímismo financiado por Irán) para atacar a Israel.

En estos momentos, la presencia militar iraní en Siria está en declive. Por un lado, el gran protagonista militar en la guerra civil siria es ahora Rusia. Y por otro lado, el gran impacto negativo que ha causado la pandemia en las finanzas iraníes obliga a Teherán a revisar a la baja sus intervenciones – armas, asesores y dinero – en el Oriente Próximo.

Esta coyuntura la está aprovechando Israel para aplicarle al Irán una versión local de la estrategia con que Reagan acabó llevando a la URSS a la bancarrota, a finales del siglo pasado: encareció la carrera armamentista más allá de las capacidades económicas del Kremlin. Así, dado que Irán se ve forzado por la pandemia a llevar a cabo una economía de vacas flacas, Israel ha redoblado sus ataques sobre las bases militares del Irán en Siria. Le está “encareciendo” a Teherán su presencia militar en el Oriente Próximo.

I 4Ataque israelí contra bases militares iraníes en Siria

Pero, lo está haciendo con prudencia extrema, evitando al máximo que haya víctimas humanas. Y es que ni Israel, ni Rusia, Teherán o Hizbolá quieren que las acciones militares pasen a mayores. Así, Israel avisa casi siempre con antelación al mando militar ruso de Siria de los ataques que va a llevar a cabo contra bases iraníes. Esto evita que haya daños colaterales rusos y, de paso, permite “indiscreciones” rusas que a su vez salva vidas de militares iraníes. Y como el Oriente Medio tiene sus propias reglas de juego, Teherán e Hizbolá hacen lo mismo a la hora de llevar a cabo represalias contra Israel.

I 5Ataque israelí contra base militar iraní en Siria

A buen seguro que esta “estrategia Reagan” israelí contra Teherán no llevará a una pronta retirada iraní de Siria, pero si ha servido, de momento, para que el cuerpo expedicionario iraní y sus aliados de Hizbolá hayan alejado gran número de sus bases de las fronteras con Israel. Aparentemente, no es gran cosa; pero, en ese conflicto contenido que se desarrolla actualmente en el Oriente Próximo, es bastante para todos.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO

29 lunes Jul 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , ,

I 1

IRAN: RĂDĂCINILE URII    Washington, Diana Negre

Ura istorică și marile crize politice au adânci și multiple rădăcini, iar actuala criză irano-americană își are aceste rădăcini poate mai adânci decât oricare dintre conflictele din zilele noastre.

Căci, în acest caz, se adună vechi nedreptăți coloniale cum este prezența occidentală în Orientul Mijlociu, schisme dogmatice (șiiți iranieni față de suniți), ideologii politice incompatibile, precum și ură personală. Și să nu uităm că toate acestea sunt garnisite cu interese politice și o masă umană ușor de stârnit, însă, foarte rar fidelă, pe termen mai lung.

În cazul iranian, motivele imediate ale conflictului încep de pe la mijlocul secolului trecut. În anii aceia, Iranul se afla sub incidența intereselor britanice. Atât de mult, încât întreprinderea care exploata zăcămintele de petrol persane – Anglo-Iranian Oil Company – aparținea în proporție de 75% Regatului Unit și de 25% Iranului. Un naționalist persan, Mohamed Mossadek, s-a revoltat împotriva acestei situații și a obținut de la Parlamentul Teheranului naționalizarea menționatei companii, precum și alegerea sa ca șef al guvernului.

Tensiunile dintre Londra și Teheran au rămas bilaterale până în 1953, an în care Eisenhower a devenit președinte al SUA și, deîndată, a întreprins o acțiune de hărțuire a lui Mossadek, de teamă că acesta va trece, în războiul rece, de partea sovieticilor. Consecința a fost eliminarea liderului persan și instalarea unui regim cvasi dictatorial al șahului Mohamed Reza Pahlevi.

Represiunea polițienească foarte dură a șahului, reformismul său de tip occidental foarte greșit aplicat (de fapt, o copie deplorabilă a reformei lui Atatürk din Turcia de la începuturile secolului al XX-lea), și avântul ideologiei „Fraților Musulmani” prin clerul iranian au sfârșit prin a submina Iranul lui Pahlevi.

Astfel, în 1979, „revoluția bazarului” – adică, a clasei persane mijlocii – l-a înlăturat pe sah de pe tron și a dat puterea ayatolahilor conduși de Ruholah Khomeini, care, în timpul anilor cât a stat exilat în Franța, a adunat în el o ură nemărginită împotriva șahului și a americanilor care îl sprijineau.

Ura împotriva americanilor și demontarea „Persiei occidentale” se înfrățeau perfect. Însă șiismul, arhaizant, nu se potrivea cu ideologia republicano-socialistă a „Fraților Musulmani”, oricât de bine ar fi tradus în persană actualul lider al Iranului, Khamenei, o carte a lui Saïd Qutb, gânditor de bază al ideologiei „Fraților”, care repudia total statul Israel.

K 1Actualul lider al Iranului, Alí Khamenei

Ca și cum ar mai fi lipsit ceva pentru ca conviețuirea republicii teocratice a ayatolahilor cu restul lumii să fie vecină cu imposibilul, cei opt ani de război între Iran și Irak, pe care l-a declanșat, în 1980, dictatorul irakian, Saddam Hussein, precum și programul nuclear iranian, atât militar cât și civil, au generat ură, ranchiună și temeri, pe care, în ziua de azi, nimeni nu știe – nici la Teheran, nici la Washington, Riad, Moscova sau Beijing – cum să le rezolve, fără vărsare de sânge.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

I 2

IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO   Washington, Diana Negre

I 4

Los odios históricos y las grandes crisis políticas tienen luengas y múltiples raíces y la actual crisis irano-estadounidense las tiene tanto o más que ningún conflicto de nuestros días.

Porque aquí se suman viejos agravios coloniales como la presencia occidental en el Oriente Medio, cismas dogmáticos (chiitas iraníes frente a sunitas), ideologías políticas incompatibles y odios personales. Sin olvidar que todo ello está sazonado por intereses políticos y una masa humana fácilmente excitable, pero, rara vez fiel, a largo plazo.

En el caso iraní, los motivos inmediatos del conflicto arrancan de mediados del siglo pasado. En esos años, Irán estaba sometido a los intereses británicos. Tan sometido que la empresa explotadora de los yacimientos petrolíferos persas – Anglo-Iranian Oil Company – pertenecía en 75% al Reino Unido y un 25% al Irán. Un nacionalista persa, Mohamed Mossadek, se revolvió contra esta situación y obtuvo del Parlamento de Teherán la nacionalización de la citada compañía y su propia elección como jefe de Gobierno.

I 5

Las tensiones entre Londres y Teherán fueron bilaterales hasta 1953, año en que Eisenhower accedió a la presidencia estadounidense y emprendió el acoso a Mossadek por miedo a que éste se decantase, en la guerra fría, del lado soviético. La consecuencia fue la eliminación del líder persa y la implantación de un régimen casi dictatorial en el Irán: el del sha Mohamed Reza Pahlevi.

Las durísimas represiones policiales del sha, su mal practicado reformismo occidentalista (una deplorable copia de las reformas de Atatürk en Turquía a principios del siglo XX), y el auge de la ideología de los “Hermanos Musulmanes” en la clerecía iraní acabaron por minar el Irán de los Pahlevi.

Así, en 1979, la “revolución de los bazarí” – es decir, de la clase media persa – echó al sha del trono y entregó al poder a los ayatolás acaudillados por Ruholah Khomeini, quien, durante sus años de exilio en Francia, acumuló un odio infinito contra el sha y los estadounidenses que lo habían apoyado.

El odio a los norteamericanos y el desmontaje de la “Persia occidental” hermanaban bien. Pero, el chiismo, arcaizante, no encajaba con la ideología republicano-socialista de los “Hermanos Musulmanes”, por mucho que el actual máximo líder del Irán – Khamenei haya traducido al persa uno de los libros de Saïd Qutb, pensador básico de la ideología de los “Hermanos” y su repudio total al estado de Israel.

K 2El actual máximo líder del Irán, Alí Khamenei

Por si faltaba algo para que la convivencia de la república teocrática de los ayatolás con el resto del mundo rayara en lo imposible, los ocho años de guerra entre Irán e Irak que en 1980 inició el dictador iraquí Saddam Hussein y el programa nuclear iraní, tanto militar como civil, han generado unos odios, rencores y temores que hoy en día no sabe nadie – ni en Teherán, ni en Washington, Riad, Moscú o Pekín – como resolverlo sin derramamiento de sangre.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !

14 domingo Abr 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , ,

Binyamin Netanyahu 5Binyamin Netanyahu

ISRAEL: SPRE DREAPTA !

Despre victoria lui Binyamin Netanyahu, de 69 ani, în alegerile legislative de săptămâna trecută, se poate spune că era previzibilă, că are ceva de circ în ea și că este amară.

Previzibilă, deoarece sondajele o anunțau.

De circ, deoarece se menține la putere cu toate că partidul său, “Likud”, a obținut același număr de fotolii ca cel al rivalului său, Binyamin Gantz – și va rămâne la putere, grație alianței pe care o are cu maximaliștii confesionali (partidul ”Shas”, al ortodocșilor sefardiți) și cu ultranaționaliști.

Şi amară, deoarece programul său radical-conservator precum și anexarea teritoriilor colonizate de israelieni în Cisiordania nu se vor putea duce la îndeplinire decât cu violență asupritoare. Sau, nu se va  duce la îndeplinire deloc, și atunci, stabilitatea politică în țară va rămâne un scop irealizabil.

ISRAEL-PALESTINIAN-GAZA-CONFLICT-PRESSERBinyamin Gantz

Însă, mai există încă două interpretări ale acestor alegeri. Una, este că ar fi o victorie care îl salvează pe Netanyahu: celor trei procese de corupție care îl așteaptă îi va fi mai ușor să le facă față, dacă e la putere. Desigur, mai ușor nu înseamnă un avantaj definitiv; Tribunalul Suprem din Israel nu a acceptat, până acum, vreo “imunitate pe cât timp Netanyahu își exercită funcția” și este foarte probabil să continue așa și după aceste alegeri legislative.

Cealaltă interpretare este înclinația Israelului – și a Israelului – spre o renunțare la valorile democrației și legalității în favoarea politicii pumnului și a unui conservatorism  exclusiv. Rezultatele acestor alegeri echivalează cu un certificat de deces al ideii de conviețuire în Palestina pe baza unui teritoriu cu două state: unul al palestinienilor, iar celălalt al evreilor.

Din ceea ce s-a văzut până acum, toate celelalte formule de coexistență  au fost tot atâtea eșecuri; au fost leagăne ale terorismului, ale unor războaie civile și ale unor tulburări permanente. Viitorul guvern de coaliție al lui Netanyahu va trebui, în mod sigur, să facă față unei reizbucniri a protestelor islamiste interne și ale țărilor musulmane mai radicale. Cu situația agravantă că – și ea foarte posibilă – un pact cu ultrașii, foarte rar ține o legislatura întreagă, iar, dacă Israelul întreg o ia acum spre dreapta, totuși, nu toată țara împărtășește calea maximalistă a acestei opțiuni.

Cu toate acestea, Netanyahu merită o mică marjă de încredere. Nu fiindcă ar fi descoperit piatra filosofală a radicalismului viabil, ci pentru că are o lungă traiectorie în care a amărât și nu a declanșat.Toată cariera sa politică a fost un șirag de promisiuni care au plăcut poporului, iar pe urmă, când să îndeplinească ce a promis… a făcut doar ce se putea face. În viitoarea legislatură, va face exact la fel, cu atât mai mult, cu cât, acum a făcut promisiuni a căror îndeplinire poate declanșa conflicte interne și externe de mare anvergură.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ISRAEL 1

ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !

Binyamin Netanyahu 2Benjamín Netanyahu

La victoria de Benjamín Netanyahu, de 69 años, en los comicios legislativos de la semana pasada, puede definirse de prevista, circense y amarga.

Prevista, porque todas las encuestas la auguraban; circense, porque se mantiene en el poder pese a haber sacado su partido (“Likud”) el mismo número de escaños que el principal rival de Netanyahu – Gantz – y se mantendrá en el poder gracias a la alianza con maximalistas confesionales (partido ”Shas”, de los ortodoxos sefardíes) y ultranacionalistas -; y amarga, porque su programa radical conservador y de anexión de los territorios colonizados por judíos en Cisjordania no podrá realizarse más que con violencia opresora. O no se llevará a cabo, en cuyo caso la estabilidad política del país resultará irrealizable.

Pero, aún existen otras dos lecturas de esta consulta electoral. Una, es que se trata de una victoria “salvavidas” para Netanyahu: Con tres denuncias por corrupción pendientes de juicio, su enfrentamiento con la justicia le será más fácil desde el poder. Claro que más fácil no quiere decir ni mucho menos  una ventaja definitiva; el Tribunal Supremo israelí se ha negado, hasta ahora, a contemplar, para los 3 casos, una “inmunidad temporal por cargo” y es muy probable que se siga negando tras estas legislativas.

Binyamin Gantz 2Benjamín Gantz

La otra lectura es la de la decantación de Israel – también de Israel – por un relegamiento de los valores democráticos y legalistas en beneficio de la política del puño y un conservadurismo excluyente. Los resultados de estos comicios equivalen al certificado de defunción de la idea de convivencia en Palestina a base de un territorio con dos Estados: uno islámico y otro judío.

Y por lo visto hasta la fecha, todas las demás fórmulas de coexistencia  han sido sendos fracasos ; han sido cunas de terrorismo, guerras civiles y disturbios permanentes. El próximo Gobierno de coalición de Netanyahu tendrá que afrontar seguramente un rebrote de la protesta islamista interna y de las naciones musulmanas más radicales. Con el – también muy probable – agravante de que un pacto con los ultras rara vez aguante una legislatura entera y si todo Israel está girando ahora a la derecha, en cambio no todo el país comparte la vía maximalista de esta opción.

A todo esto, Netanyahu se merece, a pesar de todo, un pequeño margen de confianza. Y no porque vaya a descubrir la piedra filosofal del radicalismo viable, sino porque tiene una larga trayectoria de amagar y no disparar. Toda su vida política ha sido un rosario de decirle y prometerle al pueblo lo que a éste le gustaba oír y luego hacer… lo que buenamente podía hacer. Es de suponer que, en la próxima legislatura, hará lo mismo, tanto más, cuanto que, ahora, ha hecho promesas cuyo cumplimento puede generar conflictos internos y externos de gran envergadura.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL

31 domingo Mar 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

Evrei etiopieni – Beta Israel 1Evrei etiopieni – Beta Israel

NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL

Negrii și evreii au fost, de-a lungul istoriei, cei mai discriminați din lume. Iar acum, cercul se închide, căci negrii – evreii negri – sunt cei mai discriminați din statul Israel.

Evrei negri există în Israel, și nu puțini: 150.000, conform statisticilor creștine. Și încă 10.000 așteaptă, în Etiopia, să fie repatriați. Sau expatriați, deoarece aceasta este una dintre chestiunile de bază ale negritudinii iudaice. În timp ce diferite secte creștine protestante și însuși statul Israel îi recunosc pe evreii Falash Mura, numele amharic al acestei comunități (cu toate că ei înșiși își spun Beta Israel “Casa lui Israel”), Consiliul Rabinilor nu-i consideră evrei chiar 100%.

La fel ca toate lucrurile din Orientul Mijlociu, și istoria evreilor negri este foarte încurcată. În fața realității că în Etiopia există o mare comunitate de religie mozaică, statul Israel a acceptat să-i preia sub tutela sa și să-i aducă acasă. Dar, și în fața evidenței că integrarea acestei comunități este foarte dificilă din cauza respingerii ei de către ample sectoare ale populației, s-a procedat la repatrierea lor, încă din anii 80, cu parcimonie și zgârcenie. La aceasta se mai adaugă faptul că rabinii au afirmat că Falash Mura “ar putea fi unul dintre cele zece triburi pierdute”, despre care vorbește Vechiul Testament, iar puritatea sângelui său este mai mult decât îndoielnică.

Beta Israel 2Beta Israel

Și astfel, s-a ajuns în situația paradoxală în care guvernele israeliene aprobă tranșe pentru aducerea lor în Israel, însă, nu le includ, aproape niciodată, în bugetele respectivelor legislaturi. În schimb, evangheliștii “Ambasadei  Creștine Internaționale Ierusalim” oferă mai mult de un milion de $ pentru ca Falash Mura să fie aduși, pe calea aerului, în Israel.

Totul este foarte complicat deoarece poveștile biblice nu lămuresc lucrurile… căci, printre altele, conțin mai multă fantezie, decât date verificabile. Astfel, conform legendelor, cei din Falash Mura sunt descendenții lui Menelik, fiul pe care l-a născut Regina din Saba când a fost în vizită la regele Solomon. Iar când Menelik, de acum rege, s-a întors acasă cu un mare alai, i-a surprins noaptea pe malul râului Amhara. Menelik și majoritatea celor care veneau cu el și-au continuat drumul, iar cei mai habotnici au înnoptat acolo, deoarece era zi de şabat, iar legea mozaică interzice munca și efortul în Ziua Domnului. Din Menelik – continuă legenda – se trag creștinii etiopieni, iar din cei care au înnoptat lângă râul Amhara, evreii Falash Mura. Istoricii preferă, însă, versiunea unei mari imigrări evreiești care, în Evul Mediu a fost forțată să se convertească la creștinism.

Oricare ar fi originea evreilor din Etiopia, în prezent, aproximativ 10.000 dintre ei așteaptă să vină în Israel, iar, în Israel, nici guvernul și nici rabinii nu știu prea bine dacă vor să-i aducă acum, mai târziu, sau Dumnezeu știe când …

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Beta Israel- Miss Israel 4

Beta Israel- Miss Israel

NEGRO, NI EN ISRAEL

Beta Israel 5Beta Israel

Negros y judíos tienen en común haber sido a lo largo de la Historia los más discriminados del mundo. Y ahora, el círculo se cierra sobre sí mismo y los negros – los judíos negros – son los más discriminados en el Estado de Israel.

Porque judíos negros los hay en Israel, y no pocos: 150.000, según las estadísticas cristianas. Y alrededor de 10.000 más, que esperan, en Etiopía, su repatriación. O su expatriación, porque esa es una de las cuestiones básicas del problema de la negritud judaica. Y es que, mientras varias sectas protestantes cristianas y el mismo Estado israelí reconocen a los Falash Mura, nombre amhárico de esa comunidad (aunque ellos mismos se designan con Beta Israel “Hogar de Israel”), el Consejo de los Rabinos no los ve como judíos al 100%.

Cómo todo en el Oriente Medio, la historia de los judíos negros es la mar de enrevesada. Ante la evidencia de que en Etiopía existe una gran comunidad de indígenas de creencia mosaica, el Estado de Israel aceptó tutelarlos y traerlos a casa. Pero, también ante la evidencia de que la integración de esa comunidad resultaba muy difícil a causa del rechazo que provocaba en amplios sectores de la población, ha procedido, desde los años 80, con parsimonia y cicatería a la repatriación. Y aún más, después de que los rabinos dijeran que los Falash Mura “pueden ser una de las diez tribus perdidas” de que habla el Viejo Testamento, pero que su pureza de sangre es más que dudosa.

Beta Israel 3Beta Israel

Y así se ha llegado a la situación paradójica de que, en tanto que los Gobierno israelíes aprueban partidas para esa repatriación, no las incluyen casi nunca en los presupuestos de las respectivas legislaciones. En cambio, los evangelistas de la “Embajada Internacional Cristiana Jerusalén” ofrecen más de un millón de $ para el transporte aéreo de los Falash Mura a Israel.

Para hacerlo todo complicadísimo, las historias bíblicas no aclaran nada… entre otras cosas, porque contienen mucha más fantasía que datos verificables. Así, según las leyendas, los Falash Mura son los descendientes de Menelik, el hijo engendrado por la reina de Saba durante su visita al rey judío Salomón. Cuando Menelik, ya rey, regresaba a casa con un montón de seguidores, les sorprendió la noche a orillas del rio Amhara. Menelik y la mayoría del tropel siguieron viaje, en tanto que los más piadosos acamparon allá, porque era sábado y la ley mosaica prohibe esfuerzos y trabajos en el día del Señor. De Menelik – continúa la leyenda – descienden los cristianos etíopes,  y de los acampados, los Falash Mura. Los historiadores prefieren la versión de una gran inmigración judía que, en la Edad Media, se vio forzada a convertirse al cristianismo.

Sea cual sea el origen de los judíos de Etiopia, la crisis actual es que 10.000 de ellos están aún en ese país, en espera de su traslado a Israel y, en Israel, ni el Gobierno, ni los rabinos saben, a ciencia cierta, si quieren traerlos ahora, más adelante o Dios sabe cuándo…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

UNDE NE SUNT MELEȘCANII ?

27 miércoles Mar 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

DRAGNEA

Motto:

Dacă un nebun ar fi atât de avizat încât să-și ascundă nebunia, ar putea înnebuni o lume  întreagă. Miguel de Unamuno

(Si un hombre fuera tan avisado que pudiera ocultar que estaba loco, podría volver loco al mundo entero. Miguel de Unamuno)

A FI

Este!

Cel mai puternic om din România, la ora actuală, se află în Primul Cerc.

Este Primul Cerc al Infernului lui Dante Alighieri, dar, dotat pe măsura condițiilor și exigențelor moderne, este modelul sugerat de Alexander Soljenițin în romanul său cu același nume. Este un Paradis al Infernului, în care locatarii – deținuții ar fi un termen impropriu – dispun de foarte bune condiții de viață, pentru a-și putea continua activitatea din timpul vieții „din lumea de dincoace” și, mai ales, creativitatea.

Căci, cel mai puternic om din România este un condamnat foarte capabil, foarte creator. Are o capacitate imensă de a ridica cercuri și bolgii ale Infernului în jurul întregii societăți. Este puterea omului avizat care „îi popește pe mulți”!

Îl ajută niște „avizatori”, indiferent dacă sunt extraordinar de competenți, sau extraordinari în celălalt sens: toți sunt foarte buni, foarte capabili.

A FACE

Ce a făcut?

A promis marea și sarea, a promis cu disperare orice, numai să ajugă la putere. Și a ajuns!

Aparent, a ocupat locul al treilea ca importanță, dar, în realitate, se desfășoară, pe îndelete, pe poziția numărul unu din țară.

Practic, Parlamentul funcționează în jurul lui și numai pentru el.

Și-a creat un guvern deosebit de eficient pentru scopurile sale. Este adevărat că formula actuală – cabinetul Drăgnilă – a reușit să o alcătuiască cu destulă dificultate, înlăturând oameni competenți, inclusiv prin ne-mai-întâlnita modalitate a „focului prietenesc”, a demiterii prin faimoasa și unica în lume moțiune de cenzură, trasă din artileria propriului său partid împotriva propriului său guvern.

DĂNCILĂ DRAGNEA 1Șeful unui partid vorbind despre activitatea guvernului, iar primul ministru nu scoate o vorbă!

DRAGNEA DĂNCILĂ 3Omul forte și primul ministru

Persoana care muncește cel mai intens în acest guvern este ministrul justiției: tunde dumnealui legile țării cu un foarfece dur și tăios, în așa fel încât să nu mai rămână nici urmă de țepi care să-l deranjeze, în vreun fel, pe  cel mai puternic om din țară. Tunde după principiul : DURA LEX, SED…DURA ! Ministrul justiției își îndeplinește această sarcină cu competență și tenacitate. Și cu ingeniozitate ! Pe lângă foarfece, și-a creat și o ghilotină cu care să scurteze sau să amputeze pe oricine ar îndrăzni să administreze altă justiție decât cea pe care o vrea dumnealui: un tribunal care să-i judece pe …judecători !

Oare este bine ? Justiția trebuia să rămână lângă Dumnezeu, nu lângă bărbier!

Prestigiul Justiției trebuie să fie asemănător cu cel al Bisericii! Dreptatea adevărată vine de la Dumnezeu, iar judecătorii trebuie să fie liberi și mândri să arate, în sentințele lor, caracterul divin al Justiției.

TUDOREL TOADER 1

TUDOREL TOADER 2Ministrul Justiției, Tudorel Toader

A lovi în prestigiul Justiției înseamnă a favoriza infractorul! Mai devreme sau mai târziu, problema aceasta se va pune pentru laboriosul ministru.

Studenții deja cer ca domnul ministru să nu mai poată reveni pe postul de rector al Universității din orașul dumnealui. Nu te poți conduce câteva zile după principiul DURA LEX, SED… DURA, iar, alte câteva zile, după DURA LEX, SED LEX!

TUDOREL TOADER 3Protest anti-Tudorel Toader la Iași, organizat de activiștii Asociației civice Reset: „Mi-e rușine cu rectorul Toader”: un camion îmbrăcat într-un mash enorm cu fotografia lui Tudorel Toader și textul „Mi-e rușine cu rectorul Toader”, plimbat prin tot orașul.

Sclipiri de ingeniozitate are și ministrul finanțelor. Ar vrea ca Banca Națională a României să i se supună necondiționat. Pentru ce? Pentru a scoate în neștire pe piață bancnote, care să umple păgubos promisiunile electorale? Să declanșeze și să întrețină o inflație galopantă? Oare rolul Băncii Naționale este cel de pompier care stinge incendiile provocate, prin inconștiența lor, de niște piromani ?

Iar, Taxa pe Lăcomie are un efect atât de dezastruos, încât oricine poate să vadă cât este de lacomă : alungă investitorii și ruinează tot ce s-a câștigat până acum ! Omoară găina care făcea ouă de aur !

Eugen Orlando Teodorovici 1

Eugen Orlando Teodorovici 2Ministrul de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici

Vedetă este și primul ministru: strică relații!

În august, anul trecut, i-a bătut pe românii din Diasporă. Bătaia a fost programată cu mult înainte de 10 august. Primul ministru s-a aranjat în așa fel încât să nu fie în țară: LIPSA DIALOGULUI nu numai că jignește, dar și INCRIMINEAZĂ. Orice anchetă serioasă asupra învrăjbirii dintre Țară și Diasporă va porni de la lipsa dialogului. A-ți programa ne-dialogul – măcar un simulacru de dialog și tot ar fi fost ceva! – cu românii care au venit în capitală de la sute și mii de kilometri, arată, clar, că  lucrurile au fost plănuite să rămână în seama bastonului de cauciuc, a jeturilor de apă și a gazelor lacrimogene. Orice prim ministru ar fi lăsat de-o parte toate celelalte probleme, numai și numai pentru a se putea întâlni cu reprezentanții atâtor români, concetățeni de-ai săi! Galeriile echipelor de fotbal (au suplinit absența primului ministru ? nu aveau ce să caute acolo!), Poliția și Jandarmeria au făcut doar ce li s-a ordonat ! Și cine a ordonat să se organizeze și să se declanșeze violența pentru a-i compromite pe românii din Diasporă ?

DRAGNEA DĂNCILĂ 2

Cea mai recentă învrăjbire au produs-o declarațiile referitoare la ambasada României din Israel: primul ministru a vorbit despre …„guvernul meu…poporul meu”. Pe urmă, a afirmaț că și-a exprimat o opinie personală! (Nu a specificat acest lucru atunci când, în calitate de prim ministru, a făcut afirmațiile respective, adică, atunci când trebuia !) Și ceva mai târziu, a negat că ar fi făcut asemenea afirmații : A SPUS CĂ NU A SPUS CEEA CE A SPUS ! -, iar culpa pentru ruinarea relațiilor cu Iordania (cu Palestina și cu lumea arabă, în general) a aruncat-o pe umerii Președintelui Republicii România, întrucât, nu-i așa, dumnealui era dator să dreagă, imediat, tot ce strică guvernul. În această logică, funcția prezidențială ar fi și ea una de stingere a incendierilor piromanice!

DĂNCILĂ 3… „guvernul meu…poporul meu”

Răul făcut are dimensiuni internaționale multiple.

România a construit în Orientul Mijlociu, timp de decenii, cu multă migală și cu mult efort, o structură, uneori de dialog foarte eficient, alteori de speranță în așteptare, care a adus un prestigiu de invidiat școlii românești de diplomație. Nicio cancelarie din lume nu a reușit vreo performanță asemănătoare ! Spectaculoasa vizită a președintelui egiptean Anuar al Sadat la Ierusalim, în plină stare de beligeranță între Israel și țările arabe din jur, vizită care a așezat pe un stabil fundament de pace relațiile israeliano-egiptene, se datorează unei echipe de diplomați români, care « au moșit » evenimentul și mai ales evoluția plină de succes.

România a fost, timp de decenii, singura țară din Est care avea relații excelente, atât cu țările arabe, cât și cu Israelul. Aceste relații s-au păstrat și după prăbușirea comunismului.

La ora actuală, situația este delicată, deoarece SUA nu mai sunt percepute în lumea arabă ca un arbitru imparțial, după anunțul că își vor reloca ambasada din Tel Aviv în Ierusalim.

În această chestiune, Federația Rusă a fost mult mai abilă: la solicitarea Israelului, a anunțat că este gata să recunoască simultan Ierusalimul Occidental ca fiind capitala Israelului   ȘI   Ierusalimul Oriental, capitala Palestinei. Oferta nu a fost pe placul părților, dar, a dovedit o oarecare imparțialitate și a închis subiectul!

Comunitatea internațională, în primul rând Uniunea Europeană, consideră că Tel Aviv este capitala statului Israel. Israelienii pretind și apreciază, în această chestiune, măcar un minimum de discreție: Dacă nu ne recunoașteți această năzuință, cel puțin v-am fi recunoscători dacă nu ați afirma, tot timpul, că Ierusalimul nu este capitala țării. Bine ar fi să nu ne spuneți nici că este, nici că nu este!

Un alt element delicat este anunțul SUA că recunosc Înălțimile Golan, din nordul țării, ca fiind SUB CONTROL ISRAELIAN. În subtext, este vorba de recunoașterea suveranității Israelului asupra acestor munți de foarte mare importanță strategică.

Europenii nu pot fi de acord cu acest anunț al SUA, cu toate că, în realitate, nuanța pe care o exprimă termenul SUB CONTROL ISRAELIAN este destul de dinamică: înlătură termenul de OCUPAȚIE ISRAELIANĂ ,dar, lasă o portiță spre o posibilă reversibilitate a evoluției, o portiță care, în egală măsură, se poate închide definitiv, oricând.

Totuși, Europa nu va risca să accepte acest joc de termeni. Pacea în Europa ar fi foarte șubrezită!

În condițiile în care tocmai s-au împlinit 5 ani de la anexarea Crimeei de către Federația Rusă, anunțul schimbării termenului de ocupație israeliană cu cel de sub control israelian  îi determină pe observatori să bănuiască că SUA, prin această mișcare,  l-ar sprijini pe Biniamin Netanyahu – care, chiar ar avea nevoie de sprijin !- în actuala campanie electorală. Altfel, acest anunț nu și-ar fi avut rostul!

Oricum, din partea României, abordarea chestiunii locației ambasadei este mai mult decât  inoportună, este mai mult decât o gafă, este o eroare!

Să fim realiști, Planul Kushner pentru Orientul Mijlociu, până la această dată, nu a fost anunțat și nu știm dacă va fi anunțat vreodată! Nu  se știe ce conține el, nu se știe dacă va fi acceptat de ambele părți.  În acțiunile SUA, soluția celor două state, Israel și Palestina, pare să fi fost abandonată. Ori, altă soluție realistă nu există!

În plus, lipsește un element fundamental: Israelul și Palestina nu dialoghează! La ce soluție se poate ajunge fără dialog !? Planul Kushner va fi o soluție impusă de SUA?

Ori, în aceste condiții, Uniunea Europeană, și în mod special România, ar fi putut relansa dialogul israeliano-palestinian. Dar, mai suntem, oare, negociatorii de altă dată, iubiți de ambele părți? Avem ministru de externe?

Se pare că nu! Este o vedetă anonimă!

Iar, dacă într-adevăr avem, dumnealui nu prea e luat în seamă de vedetele politice de prim rang și trecătoare ale momentului. Rolul său a devenit nesemnificativ, în umbra celui mai puternic om din România.

 

DĂNCILĂ 4Primul Ministru V. Dăncilă – când era frumoasă !

 

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ

20 domingo Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

is 2

VIESPAR ISRAELIAN

Israelul este cel mai modern și mai occidentalizat stat din tot Orientul Mijlociu, însă politica sa îi confirmă și îi sporește, pe zi ce trece, condiția-i absolut orientală. Și, în acest proces ce tinde constant să dobândească “o și mai mare dificultate”, țara se află în fața dilemei de a-l aduce sau nu în fața tribunalelor, tocmai în preajma alegerilor generale, pe un prim ministru, Biniamin Netanyahu, care – conform unor sondaje – le va câștiga, din nou, în luna aprilie a acestui an.

biniamin netaniahu 1

Biniamin Netaniahu

Esența orientală a Israelului nu se vede, însă, numai în ambitusul juridico-moral. Vertiginoasa proliferare (prin scindări ideologice și egocentrisme personale) a partidelor politice o scoate și mai mult în relief.

Astfel, pe Netanyahu și partidul să, “Likud”, l-ar alege, azi, 41% din electorat; alte statistici îi dau numai 25%. Oricum, pentru a rămâne la putere, va trebui să se alieze cu unul sau cu mai multe partide. Ca ideologie, cel mai aproape ar fi “Partidul Rezistenței din Israel”. Însă, acest partid, care e pe locul al doilea, foarte aproape de Likud, în preferințele electoratului, este produsul unei disidențe tocmai din interiorul Likud-ului: l-a creat Biniamin Gantz, fostul secretar general al Likud-ului. Și l-a părăsit deoarece nu a fost de acord cu matrapazlâcurile lui Netanyahu, dar și datorită propriilor ambiții personale.

biniamin gantz 1

Biniamin Gantz

În mod logic, o alianță între acești doi oameni ar fi lipsită de sens. Dar, ambiția de a poseda puterea și întortochiatele speculații sunt atât de mari, încât orice alianță este posibilă. Dacă ar fi și de dorit, e cu total altă chestiune.

Între timp, fragmentarea scenei politice continuă. Astfel, centrul și-l dispută – deocamdată – peste o jumătate de duzină de partide și grupări politice. Printre ele figurează Partidul Laburist, care, în istoria politică a Israelului, a reprezentat, întotdeauna, stânga… până când această ideologie a încetat să mai placă maselor. “Hatenuah” (Mișcarea), condusă de fostul ministru de externe, doamna Tzipi Livni, dă asigurări că apără poziții centriste, cu toate că are un evident trecut stângist.

De fapt, oferta politică din Israel este, mai ales, o vitrină de ambiții și șmecherii personaliste – o bună parte dintre partide nici măcar nu au programe ideologice – iar separatismul merge de la o extremă ideologică la alta, fiind tot atât de fragile și partidele, de la o extremă la alta. Până și spectrul religios se alătură fragilității generale, și același lucru se întâmplă și cu trei sferturi din partidele care afirmă că apără interesele colonilor israelieni, care s-au instalat în teritoriile ocupate din Iordania.

is 3

Și ca panorama aceasta de confuzie generală să fie completă, Procuratura Generală recunoaște că are dovezi mai mult decât suficiente pentru a-i deschide trei procese lui Netanyahu. Dar nu menționează nici ce anume presupuse delicte ar urma să cerceteze – spune doar că ar fi vorba despre două cazuri de corupție și unul de prevaricaţiune -și nici dacă va acționa înainte sau după alegeri, sau dacă nu va aduce deloc aceste cauze în fața judecătorilor. Este evident pentru absolut toată lumea că o punere sub acuzație a lui Netanyahu înainte de alegeri, le-ar influența în mod decisiv…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

is 1

 

AVISPERO ISRAELÍ

Israel es el Estado más moderno y occidentalizado de todo el Oriente Medio, pero la política israelí ratifica y mejora cada día su condición de absolutamente oriental. Y en este proceso de un constante “más difícil todavía”, el país se halla ante el dilema de llevar ante los tribunales en vísperas de unas elecciones generales a un jefe de Gobierno, Benjamín Netanyahu, que – según encuestas – volverá a ganarlas en la consulta del próximo mes de abril.

biniamin netaniahu 2

Benjamín Netanyahu

Pero la esencia oriental de Israel no se ve solo en esa tesitura jurídico-moral. La vertiginosa proliferación (por escisiones ideológicas y egocentrismos personales) de partidos políticos lo evidencia todavía más.

Así, a Netanyahu y a su partido, el “Likud” le elegiría hoy en día el 41% del electorado; otras estadísticas le conceden apenas el 25%. En cualquier caso, para seguir en el poder tendrá que coligarse con uno o varios partidos más. Ideológicamente, el más afín sería “Poder de resistencia para Israel”. Pero este partido, que sigue muy de cerca al Likud en las preferencias populares es fruto de una disidencia dentro de este partido : Lo creó Benjamín Gantz, que había sido justamente secretario general del Likud. Y lo dejó de ser a partes iguales por discrepar los tejemanejes de Netanyahu como por ambición personal de Gantz.

benjamín gantz 2

Benjamín Gantz

Lógicamente, la alianza de estos dos hombres es un contrasentido. Pero la ambición de poder y las retorcidas especulaciones son tales, que cualquier alianza es posible. Que sea deseable, es harina de otro costal.

benny gantz

Benny Gantz

Mientras tanto, la fragmentación del escenario político prosigue. Así, el centro se lo disputan – por ahora – media docena larga de partidos y agrupaciones políticas. Entre ellas figura el Partido Laborista, que en la historia política de Israel representó siempre a la izquierda… hasta que esta ideología dejó de gustar a las masas. “Hatunah”, dirigida por la exministra de Exteriores, Tzipi Livni asegura que también defiende posturas centristas pese a un innegable pasado izquierdoso.

En realidad, la oferta política en Israel es ante todo un escaparate de ambiciones y trapicheos personalistas – buena parte de los partidos ni exhiben siquiera programas ideológicos – y el separatismo va de un extremo ideológico al otro, siendo por un igual de frágiles los partidos de un extremo como del otro. Hasta el espectro religioso se suma a la fragilidad general y tres cuartos de lo mismo les pasas a los partidos que dicen defender los intereses de los colonos sionistas que se han instalado en las tierras ocupadas de Jordania.

is 4

Ah, y para que  ese panorama de confusión general se complete, la Fiscalía General reconoce que tiene indicios más que suficientes para abrirle tres causas a Netanyahu. Pero ni especifica que presuntos delitos quiere investigar – tan solo dice que serían dos casos de corrupción y uno de prevaricación -, ni si actuará antes o después de los comicios o no se personará en absoluto ante la magistratura. Y es evidente a ojos de todo el mundo que un encausamiento de Netanyahu antes de las elecciones, influiría decisivamente en estas.

is 5

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI/APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE

12 sábado Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

oriente medio 2

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI     Washington, Diana Negre

Știrea nu a apărut în niciun mijloc de informare în masă și niciun diplomat al vreuneia dintre țările interesate nu a vrut să o confirme, dar, în Orientul Mijlociu, incompatibilitatea absolută dintre musulmani și israelieni se reduce pe zi ce trece.

Este o certitudine, dar, valoarea sa este, totuși, foarte relativă, așa cum este toată politica în această parte a lumii. Preponderența personalismelor, volatilitatea loialităților și a pactelor, precum și năzuința endemică de a prefera căile complicate și întortocheate drumului drept și direct ne obligă să considerăm întreaga politică – națională și internațională – din Orientul Mijlociu ca fiind ceva foarte relativ.

Atât de reltiv, încât, în ziua de azi, dintre țările care continuă să nu recunoască Israelul, 19 sunt arabe sau, cel puțin, musulmane.

Dar, iată că sultanul din Oman l-a primit, în luna octombrie a anului trecut într-o vizită oficială, pe șeful guvernului israelian. Tot atunci, ministrul de externe al Omanului îndemna țările arabe să recunoască existența Israelului.

oriente medio 3

Mai înainte, în vara anului 2017, prințul moștenitor saudit însuși – Mohamed bin Salman – s-a întâlnit, în timpul vizitei sale în SUA, cu conducători ai comunităților evreiești din America. Iar ambasadorul saudit la Washington – prințul Türki al Feisal – se întâlnește public cu israelieni de rang înalt. Israelul, la rândul său, îngăduie ca diplomați din Qatar să poată survola teritoriul său, atunci când aceștia vizitează în mod oficial fâșia Gaza, pentru a ușura grava situație economică a acestui teritoriu.

Printre multele motive care au determinat această schimbare de atitudine se cuvine să evdențiem: Iranul, președinții Obama/Trump și emigrația palestiniană, ca fiind cele mai importante. Chestiunea cu Iranul este un subiect recurent. Persia a exercitat în vremuri trecute o hegemonie de nesuportat și care nu poate fi dată uitării în țările arabe, atât la nivel guvernamental, cât și popular. În vremuri mai apropiate de noi, acest antagonism s-a concentrat în rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită în dominarea lumi islamice. Și, de când la Teheran poruncesc ayatolahii cu politica lor agresiv expansionistă, aversiunea reciprocă arabo-iraniană cunoaște o puternică recrudescență.

Venirea lui Trump la președinția SUA a făcut ca apropierea arabilor de Israel, marele protejat al Americii, să fie mai ușor de asumat. În lumea arabă, se crede că răspunzător pentru recentul avânt al Iranului ar fi președintele Obama, cu politica sa de normalizare. În Orientul Mijlociu, principiul conform căruia dușmanul dușmanului meu este prietenul meu cel mai bun este mai în vigoare decât în oricare alt loc din lume.

În sfârșit, pentru opinia publică din Orientul Mijlociu aversiunea față de Israel și față de politica sa de marginalizare a palestinienilor s-a redus proporțional cu creșterea emigrației palestiniene. Aceasta, ca de altfel toate emigrațiile în stare de necesitate, reprezintă o masă lucrătoare, luptătoare, de multe ori mai bine calificată decât echivalentele indigene și dispusă să accepte salarii mai mici, doar pentru a avea un loc de muncă. Adică, este mai mult decât incomodă, din cauza concurenței pe care o face. Acest fenomen se manifestă foarte puternic în Irak.

Desigur, în Orientul Mijlociu, lucrul acesta este valabil astăzi, căci mâine, ar putea să fie exact invers… și, mai ales, să fie adevărat.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE                 Washington, Diana Negre

oriente medio 4

La noticia no se ha publicado en ningún medio informativo ni la quiere ratificar ningún diplomático de las naciones interesadas, pero en el Oriente Medio la incompatibilidad absoluta entre musulmanes e israelíes es cada vez menor.

Esto es cierto, pero de un valor muy relativo, como toda la política de esta parte del mundo. La preponderancia de los personalismos, la volatilidad de las lealtades y pactos, así como una querencia endémica a preferir las vías complicada y retorcidas a los caminos rectos obliga considerar toda lo política –nacional e internacional – del Oriente Medio como algo muy relativo.

Tan relativo, que hoy en día 19 de las naciones que siguen sin reconocer a Israel son árabes o, por lo menos, musulmanas. Pero el sultán de Omán recibió el pasado mes de octubre en visita oficial al jefe del Gobierno israelí. Simultáneamente, el ministro omaní de Exteriores pedía a los Estados árabes que reconociesen ya a Israel.

Anteriormente, en el verano del 2017, el mismísimo príncipe heredero saudí – Mohamed bin Salman – se reunió durante su gira por los EE.UU. con dirigentes de las comunidades judías estadounidenses. Y el embajador de Arabia Saudita en Washington – príncipe Türki el Feisal – celebrara públicamente reuniones con políticos israelíes de alto rango. Israel, por su parte, tolera sin más que diplomáticos kataríes sobrevuelen su territorio cuando visitan la zona de Gaza, oficialmente para aligerar la grave situación económica de ese territorio.

muhammad bin salman

El príncipe heredero de Arabia Saudí, Muhammad bin Salman

Entre las muchas causas de este cambio de actitud hay que destacar a Irán, Obama/Trump y la emigración palestina como las más importantes. Lo del Irán es un tema recurrente. Persia ejerció en tiempos pasados una hegemonía mal soportada y nada olvidad por los países árabes, tanto a nivel gubernamental como popular. En épocas más recientes ese antagonismo se centró en la rivalidad entre Irán y Arabia Saudí por dominar el mundo islámico. Y desde que en Teherán mandan los ayatolás con su agresiva política expansionista, la mutua repulsa arabo-iraní se ha recrudecido fuertemente.

alí khamenei

El ayatolah iraní Alí Khamenei

La llegada de Trump a la presidencia estadounidense ha hecho más asumible para los árabes la aproximación a Israel, el gran protegido de los EEUU. Y es que en el mundo árabe, se cree que el responsable del reciente auge de Irán fue el presidente Obama, con su política de normalización. Y en el Oriente Medio, eso de que el enemigo de mi enemigo es mi mejor amigo rige más que ninguna otra parte.

Por último, para la opinión pública del Oriente Medio la inquina a Israel y su política de marginación de la población de Palestina ha disminuido proporcionalmente al aumento de la emigración palestina. Y es que esta, como la de todos los angustiados, representa una masa laboral, pugnaz, muchas veces mejor preparada que su equivalente indígena y dispuesta a cobrar menos con tal de tener un trabajo. Es decir, es más que incomoda por la competencia que representa. El fenómeno es especialmente fuerte en el Irak.

oriente medio

Claro que en el Oriente Medio si esto es así hoy, mañana puede ser exactamente al revés… y también será verdad.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

 

PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO

29 sábado Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

Erdogan 1

Erdogan

PENDULUL TURCO-AMERICAN         Washington, Diana Negre

Anuțata retragere militară americană din Siria – care n-a fost dusă, încă, la îndeplinire – nu este motorul relațiilor turco-americane, dar este una dintre piesele sale cele mai importante. Și desigur, una dintre cele care i-au adus mari satisfacții președintelui turc, Erdogan, în aceste momente.

Din punct de vedere militar, aceasă retragere este o floare la butonieră: este vorba de aproximativ 2.000 de soldați bine căliți și cu un arsenal puternic. Nu ar fi mare lucru dacă îi comparăm cu forțele desfășurate de Rusia sau Iran în zonă, dar, reprezintă atât cât este nevoie pentru a stabiliza teritoriul dintre Eufrat și frontera siro-turcă. Din punctul Ankarei de vedere, era o problemă de nerezolvat în acțiunea de dizolvare a PYD (Unitățile Populare Defensive), corpul de voluntari kurzi, care au luptat alături de SUA în războiul împotriva Statului Islamic în Siria și Irak.

Războiul civil din Siria este, în realitate, un fel “război general prin delegare” a întregului Orient Mijlociu. Iran, Arabia Saudtă, Qatar, Turcia, naționaliștii kurzi din 4 țări (Turcia, Siria, Irak și Iran), Israel, precum și marile puteri situate departe, dar aproape omniprezente  – Rusia și SUA – s-au folosit de aceste lupte pentru a-și apăra și extinde interesele în zonă.

Dintre toate aceste interese care se încrucișează, se înfruntă și se împletesc de o manieră complicată și încâlcită (este tipic pentru Orientul Mijlociu), cele mai sângeroase și încrâncenate sunt cele dintre guvernul turc și milițiile naționaliștilor kurzi. Ankara se teme că organizarea și echipamentul militar de care dispun milițiile naționaliștilor kurzi vor spori recrudescența pretențiilor autonomiste-separatiste ale acestei minorități etnice, care reprezintă, numai în Turcia, aproximativ 10 la sută din populația totală a țării. Astfel încât, a intervenit în războiul civil din Siria, mai ales pentru a desființa sau anihila cotingentele PYD.

KURDISTAN

A atacat cu destul succes, de nenumărate ori, unitățile milițiior kurde care operau în zona occidentală a frontierei siro-turcești. Însă, forțele PYD staționate pe malul Eufratului nu puteau fi ținta unor atacuri terestre, deoarece între ele și bazele militare turcești se aflau trupe americane. Dar, când acestea se vor retrage, se va deschide calea pentru o ofensivă a Turciei.

TURCIA

Calea se va deschide și mai mult dacă relațiile diplomatice dintre Washington și Ankara vor continua să se îmbunătățească. Aceste relații căzuseră foarte jos, acum ceva mai mult de un an, când Turcia a cumpărat dispozitive antibalistice rusești, S 400, nerespectând o convenție care există în cadrul NATO, ca toate armatele să aibă în dotare echipamente similare. Însă, acum, Erdogan și Trump nu numai că sunt uniți prin aversiunea lor față de Iran, dar desfășoară o politică de apropiere reciprocă sistematică și constantă.

O piatră de hotar decisivă în acest proces este, acum, oferta Turciei de a cumpăra și unități antibalistice americane – “Patriot” – în valoare de 3 miliarde 500 de milioane de $…cu condiția ca Congresul american să aprobe vânzarea. Această operație ar avea o cireașă în plus pentru SUA: Ankara a lăsat să se înțeleagă că, dacă i se vor vinde rachete “Patriot”, le va permite experților americani să analizeze pe îndelete rachetele rusești S-400.

Misiles Patriot 1

Rachete Patriot

Misiles S 400 rusos

Rachete S 400  ruseşti

 

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO     Washington, Diana Negre

Donald Trump

La anunciada – pero aún no realizada – retirada militar estadounidense de Siria no es el motor de las relaciones turco-americanas, pero es quizá una de sus piezas más importantes. Y, desde luego, una de las más satisfactorias para el presidente turco Erdogan, en estos momentos.

Militarmente, dicha retirada es flor en el ojal: alrededor de 2.000 soldados muy aguerridos y con un poderoso arsenal. No es gran cosa si se compara con el despliegue armado ruso o iraní en Siria, pero era suficiente para estabilizar el territorio entre el Éufrates y la frontera sirio-turca. Y desde el punto de vista de Ankara, constituía un problema insoluble para la erradicación del PYD (Unidades Populares Defensivas), el cuerpo de voluntarios kurdos que lucharon al lado de los EE.UU. en la guerra contra el Estado Islámico (ES) de Siria e Irak.

La guerra civil siria es en realidad una especie de “guerra general por delegación” de todo el Oriente Medio. Irán, Arabia Saudí, Qatar, Turquía, los nacionalistas kurdos de 4 países (Turquía, Siria, Irak e Irán), Israel y las grandes potencias lejanas, aunque casi omnipresentes – Rusia y los EE.UU. – han aprovechado esta lucha para defender o tratar de ampliar sus intereses en la zona.

De todos estos intereses que se cruzan, enfrentan y entrecruzan de la más complicada y retorcida manera (que en realidad es lo propio del Oriente Medio), los más sangrientos y empecinados son los que enfrentan al Gobierno turco con las milicias de los nacionalistas kurdos.  Ankara teme que la organización y el equipamiento militar de las milicias de los nacionalistas kurdos recrudezca las pretensiones autonomista-separatistas de esta minoría étnica, una minoría que representa cerca del 10% del total de la población del país. Así que ha intervenido en la guerra civil siria ante todo para desmantelar o aniquilar los contingentes del PYD.

Milicias kurdas

Milicias kurdas

TURCIA 2

A las unidades de la milicia kurda que operaban en la zona occidental de la frontera sirio-turca las ha atacado ya repetidas veces con bastante fortuna. Pero, las fuerzas del PYD asentadas a orillas del Éufrates no eran abordables por tierra, porque entre ellas y las bases militares turcas estaban las posiciones del Ejército estadounidense.  En el momento en que éstas se retiren, el campo quedará libre para una ofensiva otomana.

Y quedará aún más libre si las relaciones diplomáticas entre Washington y Ankara siguen mejorando. Estas tuvieron un momento bajísimo hace algo más de un año, cuando Turquía compro a Rusia dispositivos antibalísticos S 400, rompiendo el sobrentendido de la OTAN de que todos los ejércitos de la Alianza tengan equipamientos similares. Pero, ahora, Erdogan y Trump no solo comparten la animadversión hacia el Irán, sino que llevan una política de aproximación mutua paulatina y constante.

Erdogan 2

Erdogan

Un hito decisivo en este proceso es, ahora, la oferta turca de comprar también unidades antibalísticas estadounidenses – “Patriot” – por valor de 3.500 millones de $… siempre y cuando el Congreso estadounidense apruebe la venta. La operación tendría una guinda suplementaria para los EE.UU.: Ankara ha dejado entrever que con la compra de los “Patriot” dejaría que los técnicos militares estadounidenses analicen a placer los S-400.

Misiles Patriot 3

Misiles Patriot

Misiles S 400 rusos 2

Misiles S 400 rusos

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL

16 miércoles May 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

IRAN 1REGATUL CELUI RĂU                              Washington, Diana Negre

Decizia președintelui Trump de a părăsi unilateral Tratatul încheiat de marile puteri cu Iranul are câteva rațiuni interne și multe dandanale de politică externă.

Mai întâi, să ne reamintim că Trump a tot criticat acest acord, iar denunțarea lui a fost una dintre promisiunile sale electorale. În plus, unul dintre atuurile actualului președinte pentru a fi, eventual, reales, este să le demonstreze americanilor că toată politica dusă de Obama a fost o mare greșeală…ori, tratatul cu Iranul l-a semnat, nimeni altul, decât Obama. În politica externă, pilonii pe care se sprijină Trump sunt Israelul și Arabia Saudită pentru a stabiliza Orientul Mijlociu, aceste două țări fiind dușmani totali ai Teheranului. În sfârșit, un posibil beneficiu colateral al unei noi izolări comerciale a Iranului ar fi o piață a petrolului mult mai ușor de controlat de axa Riad – Washington, dacă ar lipsi importanta ofertă iraniană.

TRUMP IRAN 2

Și cu aceasta, am epuizat aspectele pozitive ale unei analize mai mult decât binevoitoare a deciziei președintelui american. Căci, în definitiv, ceea ce  Trump le reproșează ayatolah-ilor este politica lor expansionistă în Orientul Mijlociu și în lumea islamică. Ceea ce este foarte adevărat, dar, acest lucru nu a putut fi menționat în acordul internațional cu privire la renunțarea Iranului la idea de a-și dezvolta un arsenal nuclear.

Pe de altă parte, singurul semnatar care părăsește pactul trezește suspiciunea de a fi și singurul dintre semnatari care nu are dreptate…sau chiar e lipsit de rațiune. Această suspiciune sporește atunci când vedem că nimeni – cu excepția, desigur, a Casei Albe – nu i-a crezut pe israelieni când aceștia au prezentat rapoarte asupra unei presupuse reînarmări nucleare a Iranului.

TRUMP 1

Iar, dacă ar fi să prezicem vreun succes sau vreun eșec pe măsură, o primă analiză ar indica mai degrabă eșecul, deoarece, la ora actuală, doar Rusia, Arabia Saudită și SUA ar prefera un petrol mai scump. Dacă restul lumii se va încăpățâna să cumpere țiței și gaze iraniene, măsura americanilor pare a fi, din start, un eșec. În plus, să nu uităm că ne aflăm într-un moment de ușoară redresare mondială, ori toate piețele sunt importante, iar cea a Iranului, mare exportator, este deosebit de importantă. Deocamdată, la prima vedere, nu se disting alți aliați totali ai lui Trump împotriva Iranului, decât Israelul și Arabia Saudită.

IRAN 3

În sfârsit, acest gest al Casei Albe înseamnă să-i pui zurgălăi terorismului fundamentalist tocmai când acesta se pare că-și pierde suflul. Ori, această activitate atât de irațională și emoțională, cum este terorismul fundamentalist, crește mult mai mult cu o umilire sau cu o demonstrație de mare forță, decât cu înrolarea a mii de luptători sau cu capturarea unui mare arsenal.

Iar, spre deosebire de Coreea de Nord, Iranul nu este nici izolat, și nici nu e, din când în când, secătuit de foamete.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL REINO DEL MAL                               Washington, Diana Negre

IRAN 2

La decisión del presidente Trump de romper unilateralmente el tratado de las grandes potencias con el Irán tiene algunas razones internas y muchas sinrazones de política exterior.

Así, no hay que olvidar que Trump criticó siempre dicho acuerdo y el denunciarlo ha sido una de sus promesas electorales. Además, una de las mejores bazas del actual presidente para su eventual reelección es demostrarle al pueblo estadounidense que la política de Obama fue un error de cabo a rabo…y el tratado con el Irán lo firmó Obama. En política exterior, Trump apuesta más que fuerte por Israel y Arabia Saudí para estabilizar el Oriente Medio y ambos países son enemigos absolutos de Teherán. Por último, un posible beneficio colateral de un nuevo aislamiento comercial del Irán sería un mercado petrolero mundial mucho más fácil de controlar por el eje Riad – Washington sin la importantísima oferta iraní.

TRUMP IRAN

Pero aquí se acaban los aspectos positivos de un análisis más que benevolente de la decisión norteamericana. Y es que en el fondo, lo que Trump les reprocha a los ayatolás es su política expansionista en el Oriente Medio y el mundo islámico. Lo cual es cierto, pero este aspecto no forma parte del acuerdo internacional sobre la renuncia iraní al desarrollo de su arsenal nuclear.

Por otro lado, ser el único firmante que rompe un pacto lleva implícita la sospecha de ser el único de los firmantes que no tiene razón… o muy poca razón. Esta sospecha se agrava al ver como nadie – excepto la Casa Blanca, claro – ha dado crédito a los informes israelíes sobre el presunto rearme nuclear iraní.

TRUMP NETANIAHU

Además, a la hora de pronosticarle un éxito o fracaso a la medida, un primer análisis apunta más a lo segundo porque en estos momentos sólo Rusia, Arabia Saudí y los EE.UU quieren un petróleo caro. Si el resto del mundo se emperra en comprar crudo y gas iraní, la medida estadounidense parece condenada de antemano. Sin olvidar que, por añadidura, en un momento de tibia reactivación mundial todos los mercados son importantes y el de un Irán gran exportador lo es en grado sumo. A primera vista, en este momento no se ven más aliados incondicionales de Trump contra el Irán que Israel y Arabia Saudí.

Por último, el gesto de la Casa Blanca significa ponerle banderillas de fuego al terrorismo fundamentalista justo cuando este parecía perder fuelle. Y una actividad tan irracional y emocional como es el terrorismo fundamentalista, se crece mucho más con una humillación o con un alarde de prepotencia que con el enrolamiento de unos miles de militantes o la captura de un gran arsenal.

  Ah, y a diferencia de Corea del Norte, Irán ni está aislado ni se ve asolado periódicamente por hambrunas.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  DIANA

SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI/SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS 

13 domingo May 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

SIRIA 1

SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI  

Luptele de săptămâna trecută de la frontera siro-israeliană din Golan au evidențiat o mulțime de lucruri și au confirmat un adevăr trist.

Să începem cu adevărul confirmat: în Orientul Mijlociu nu există alianțe, prietenii și nici loialități; când e de rău, fiecare moare singur. Represaliile aviației israeliene împotriva bazelor iraniene din Siria (de unde se presupune că au venit atacurile asupra pozițiilor israeliene din Golan) au fost de o anvergură și duritate fără precedent în războiul civil sirian. Și cu toată prezența pe terioriul Siriei a forțelor rusești și a alianței tacite dintre Moscova și Teheran în conflictul sirian, corpul expediționar iranian a fost lăsat de izbeliște.

GOLAN

Și, în continuare, ce s-a evidențiat: Iranul poate că nu are bombe nucleare (așa cum presupune acordul acestei țări cu marile puteri ale lumii), dar, este evident că, de când are din nou venituri considrabile în urma ridicării sancțiunilor economice din partea Occidentului, ambițiile sale hegemonice în lumea musulmană au devenit mai agresive ca niciodată. Israelul – dușman religios – este prins într-un clește periculos pentru statul evreu, cu un Hizbollah foarte puternic în Liban, și, în ultimul timp, cu un corp expediționat foarte bine antrenat în Siria. Iar, în Yemen, ajutorul iranian pentru rebeli a creat enorme probleme Arabiei Saudite, rival istoric și religios al Persiei. Poate că Trump și Netanyahu au exagerat în privința riscului nuclear iranian, dar, au văzut foarte exact ambițiile hegemonice ale ayatohailor.

GOLAN 2Duel cu rachete în Siria între Iran și Israel

Alt lucru „aproape” evidențiat de recentele lupte armate siro-israeliene este adevărul simplu și evident că, dacă puterea militară  a SUA nu este chiar atât de zdrobitor-superioară ca la sfârșitul anilor 40, totuși, rămâne destul de cutremurătoare încât nimeni să nu o provoace fără motive de maximă gravitate. Desigur, în Siria, săptămâna trecută, nimeni nu a văzut și nici nu a vrut să vadă asemenea motive…

S-a evidențiat și faptul că, în timp ce în Orientul Mijlociu toate pactele, prieteniile și cârdășiile au fost până acum „flori de o singură zi”, alianța politico-militară dintre americani și israelieni se menține tare ca granitul, așa cum era din prima zi.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** 

SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  

ALIANZA HIZBOLAH EN SIRIAAlianza  entre fuerzas iraníes e Hizbolah en Siria

La escaramuza de la semana pasada en la frontera sirio-israelí del Golán ha evidenciado un montón de cosas y ratificado una triste verdad.

Para empezar, la verdad ratificada: en el Oriente Medio no hay alianzas, amistades ni lealtades; cuando pintan bastos, se muere siempre solo. La represalia de la aviación israelí contra las bases iraníes de Siria (de dónde se supone que fueron atacadas instalaciones israelíes del Golán) ha sido de una envergadura y dureza sin precedentes en la guerra civil siria. Y pese a la presencia en suelo sirio de fuerzas rusas y la alianza tácita de Moscú y Teherán en el conflicto sirio, el cuerpo expedicionario iraní fue abandonado a su suerte por todo el mundo.

Y ahora, lo evidenciado: Irán quizá no tenga aún bombas nucleares (como prevé su acuerdo con las grandes potencias), pero es innegable que desde que vuelve a tener cuantiosos ingresos por la supresión de las sanciones económicas occidentales, sus ambiciones hegemónicas en el mundo musulmán se han vuelto más agresivas que nunca. A Israel – enemigo confesional – le ha cogido en una pinza alarmante para el Estado judío, con un poderoso Hizbollah en el Líbano y, últimamente, un aguerrido cuerpo expedicionario en Siria. Y en el Yemen, la ayuda iraní a los rebeldes ha puesto en un brete a los árabes saudíes, rival histórico y religioso de Persia. Trump y Netanyahu pueden haber exagerado el riesgo nuclear iraní, pero desde luego no se han pasado de raya al denunciar los peligros que emanan de las ambiciones hegemónicas de los ayatolás.

Fuerzas iraníesFuerzas iraníes

Otra cosa “casi” evidenciada por el incidente armado sirio-israelí, es la perogrullada de que si el poderío militar de la súper potencia estadounidense ya no es tan abrumador como a finales de los 40, sigue siendo aún tan estremecedor como para que nadie quiera provocarlo sin razones de máxima gravedad. Desde luego, en Siria, la semana pasada, nadie ha visto o ha querido ver semejantes razones…

Por último, también se ha evidenciado que, mientras en el Oriente Medio todos los pactos, amistades y confabulaciones han sido hasta ahora “flor de un día”, la alianza político-militar de norteamericanos e israelíes se mantiene granítica desde el primer día.

Fuerzas del Hizbolah en el LíbanoFuerzas del Hizbolah en el Líbano

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU