Archivos de etiqueta: Israel

GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER

17 martes Abr 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

ISRAEL 1

GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND

La o asemenea situație nu s-au așteptat niciodată conducătorii israelieni: să găsească mari zăcăminte de gaze în apele lor teritoriale și să nu le poată vinde.

Din cauza piedicilor politice și a abundenței ofertelor de gaze de pe piața actuală a hidrocarburilor, perspectivele imediate ale bogăției în gaze naturale a Israelului se pare că nu vor depăși limita autoaprovizionării țării.

În apele teritoriale israeliene s-au descoperit, încă la finele mileniului trecut, două mari zăcăminte de gaze naturale („Leviathan” și „Tamar”), însă, și în prezent, aceste bogății rămân sterile, în loc să fie un fluviu de aur.

Pe de o parte, niciun client logic potențial – țările vecine – nu vrea să facă afaceri cu Israelul; unele dintre ele sunt ele însele exportatoare de hidrocarburi, iar altele nu cumpără din cauza boicotului la care supun musulmanii statul evreu. Doar Egiptul, aliniat în politica sa externă cu SUA, și Iordania au relații normale cu Israelul.

Pe de altă parte, în prezent, există un enorm excedent de oferte pe piața mondială de gaze naturale (numai SUA oferă, anual, 110.000 de milioane de m3 pentru export), iar Mediterana Orientală este ultima descoperire de mari rezerve în acest domeni. În plus, israelienilor le amărăște viața și faptul că până și avantajul lor teoretic – se află aproape de bogata Europă industrială – este anulat de concurența rușilor și a turcilor, care, la rândul lor, luptă  pentru a cuceri piața europeană cu proiecte de gazoducte prin Mediterana și Marea Neagră, și se străduiesc să torpileze încercările israelienilor de a întinde propriul lor gazoduct până în Italia sau Grecia, trecând prin Cipru.

Cu această panoramă, consorțiului americano-israelian care exploatează zăcămintele „Leviathan” și „Tamar” nu-i rămân, în aceste momente, alte perspective decât de a vinde doar pe piața internă israeliană (mai mult de jumătate din centralele electrice ale țării funcționează cu cărbuni), și niște vânzări descrescătoare pentru Egipt, țară care preferă  să-și exploateze propriile zăcăminte, care sunt de două ori mai mari decât cele israeliene, și să-și reactiveze instalațiile de lichefiere a gazelor de care dispune – un tratat în acest sens este deja semnat între cele două țări -, însă, lichefierea hidrocarburilor a fost mereu o ramură cu mare risc, din cauza costurilor și a vulnerabilităților enorme pe care le comportă.

ISRAEL 2Aguas jurisdiccionales en el Mediterráneo Oriental

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER

ISRAEL 4Instalaciones israelíes de extracción de gas natural en el Mediterráneo

Esto no se lo habían esperado jamás los dirigentes israelíes: hallar grandes yacimientos de gas en sus aguas territoriales y encontrar enormes dificultades para venderlo.

Pero, entre las trabas políticas y las cuantiosas ofertas de gas en el mercado actual de los hidrocarburos, las perspectivas inmediatas de la riqueza gasística israelí no parece que vaya a superar los beneficios del autoabastecimiento.

Ya en los dos últimos decenios del siglo pasado se descubrieron en aguas territoriales israelíes dos grandes yacimientos de gas (“Leviathan” y “Tamar”), pero, hoy en día, esto ya representa más una riqueza estéril que un río de oro.

Y es que, por una parte, ninguno de los clientes potenciales lógicos – las naciones vecinas – quieren hacer negocios con Israel; unas, porque son ellas mismas exportadoras de hidrocarburos y las otras, por el boicot musulmán al Estado judío. Tan sólo Egipto, alineado en política exterior con los EE.UU., y Jordania mantienen relaciones normales con Tel Aviv.

ISRAEL 3Yacimientos de gas natural en aguas jurisdiccionales israelíes

Por otra parte, en estos momentos hay un enorme excedente de ofertas en el mercado mundial de gas natural (tan sólo los EE.UU. ofrecen anualmente 110.000 millones de m3 para la exportación), siendo el Mediterráneo Oriental el último descubrimiento de grandes reservas de este carburante. Para amargarles aún más la vida a los israelíes, su teórica ventaja de ubicación – la proximidad a la rica Europa industrial – se ve anulada por la competencia rusa y turca, que también luchan por el mercado europeo con proyectos de gasoductos a través del Mediterráneo y el Mar Negro y tratan, por ello, de torpedear los intentos israelíes de tender un gasoducto propio hasta Italia o Grecia, pasando por Chipre.

Con este panorama, al consorcio americano-israelí que explota “Leviathan” y “Tamar” no le quedan, en estos momentos, más perspectivas inmediatas de venta que el propio mercado israelí (más de la mitad de las centrales eléctricas del país funcionan con carbón), unas ventas menguantes a Egipto, que prefiere explotar sus propios yacimientos dos veces mayores que los israelíes  y una reactivación de las instalaciones licuadoras de gas existentes en Egipto – el correspondiente tratado entre los dos países ya está firmado -, pero, ésta ha sido siempre una rama muy arriesgada del negocio de hidrocarburos por su carestía y fácil vulnerabilidad.

ISRAEL 5Posibles proyectos…de escasas perspectivas

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR

09 lunes Abr 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

AL ASSADBashar al-Assad

SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ

Toți spun că războiul civil din Siria s-a terminat, însă, acesta nu numai că se prelungește, dar, în plus, se desface într-o întreagă serie de conflicte relativ locale care, foarte ușor, pot reaprinde focul în întreaga țară. Și, cu toate că încă nu e pace, deja sunt patru învingători: Iran, SUA, Rusia și Turcia.

Astfel, SUA consideră că războiul cu Statul Islamic s-a încheiat și își retrage efectivele din zonă; Iranul are, în sfârșit, propriul său coridor până în Mediterana; Rusia a redevenit un protagonist în Orientul Apropiat de când a salvat regimul de la Damasc; iar Turcia a zdrobit „centura kurdă” care se formase la granița ei de răsărit. La toate acestea se mai adaugă un semi-învingător: Assad, care vede cum se pulverizează structura militară a rebelilor.

SIRIA 1

Și cum istoria milenară a Siriei este plină de războaie care se tot repetă, este evident că acest pretins „bilanț final” al actualului conflict e prins cu ace de gămălie. Situația se poate schimba în orice moment, în functie de interesele puterilor învingătoare, iar lupta armată poate reizbucni de la o zi la alta, în orice loc.

Și aceasta nu numai pentru că, în reînnoita luptă ruso-americană pentru supremația mondială, Washington-ul pur și simplu nu poate acepta sporitul rol militar și diplomatic rus în Orientul Apropiat, ci și pentru că naționalismul rampant promovat de Erdogan și de ayatolahi în țările lor va duce neapărat la un conflict de interese în zonă. Să nu uităm nici faptul că problema israeliană continuă să fie piesa-cheie a politicii din toată regiunea…iar problema israeliană e departe de a fi rezolvată.

Și dacă toate acestea nu ar fi suficiente pentru a ne îndoi de faptul că actualul espisod al războiului nu s-a terminat, rămân la îndemână analele Istoriei. Încă în zorile civilizației, când războaiele se duceau pentru zei și pentru împărați, deoarece conceptul de stat național avea să se inventeze ceva mai târziu, Siria a fost scena unor conflicte imperialiste din acele vremuri: se înfruntau imperiile asirian, babilonian și Egiptul faraonic.

Tragica înrădăcinare a războiului pe pământul Siriei a continuat și după moartea lui Alexandru Macedon – când în Egipt domneau Ptolomeii, iar în Siria, Seleucizii – (274 – 168 î. Hr.): au avut loc șase războaie între aceste două regate stăpânite de familii ale unor generali ai lui Alexandru Macedon. Nu mai continui cu episoade mai recente – cruciade, otomani, războaie coloniale și războaie mondiale etc. – doarece acestea încă se mențin vii în memoria tuturor.

SIRIA 2

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR

ERDOGAN

Recep Tayyip Erdogan

Todos dan por acabada la guerra civil siria y ésta no sólo que sigue, sino que se desmenuza en toda una serie de conflictos relativamente locales, pero que se pueden reactivar fácilmente en el país entero. Y si bien aún no hay paz, ya hay 4 vencedores: Irán, Norteamérica, Rusia y Turquía.

Así, los EE.UU. consideran ganada su guerra contra el Estado Islámico y retiran sus efectivos; Irán tiene por fin su corredor hasta el Mediterráneo; Rusia es protagonista por derecho propio en el Oriente Próximo desde que ha salvado el régimen de Damasco; y Turquía ha desbaratado el “cinturón kurdo” que se estaba formando en su frontera meridional. A todo esto, aún queda un semi-vencedor más: Assad, quien ve cómo se pulveriza la estructura militar de los rebeldes.

Dada la milenaria historia de guerras reiterantes que ofrece Siria, es evidente que este pretendido “balance final” del actual conflicto está cogido con alfileres. La situación puede cambiar en cualquier momento a tenor de los intereses de las respectivas potencias ganadoras y la lucha armada puede resurgir de un día al otro, en cualquier lugar.

SIRIA 3

Y eso, no sólo porque, en la renovada pugna ruso-norteamericana por el protagonismo mundial, la crecida importancia militar y diplomática rusa en el Oriente Próximo no la puede aceptar Washington sin más, sino porque el nacionalismo rampante promovido por Erdogan y los ayatolás en sus respectivos países desembocará forzosamente en un conflicto de intereses en el Oriente Medio. Sin olvidar que el problema israelí sigue siendo la pieza clave de la política de toda la zona… y el problema israelí dista muchísimo de estar resuelto.

Pero, si todo ello no bastara para dudar de que el actual episodio de la guerra siria esté acabado, aún quedan los anales de la Historia. Porque ya en los albores de la civilización, cuando las guerras se hacían en aras de los dioses y los emperadores, porque el concepto de Estado nacional estaba aún por inventar, Siria era escenario de los conflictos imperialistas de la época: los imperios asirio, babilónico y del Egipto faraónico.

La trágica implantación de la guerra en tierras sirias siguió y tras la muerte de Alejandro Magno – cuándo en Egipto reinaban los Ptolomeos y en Siria, los Seleucidas – (274 a 168 a. C.) se registraron seis guerras entre estos dos reinos gobernados por las familias de generales del gran Alejandro. Y no sigo con episodios más recientes – cruzadas, otomanos, guerras coloniales y guerras mundiales, etc. – porque éstas aún están en la memoria de todo el mundo.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE

07 sábado Abr 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

I. Ce era pesah – paștele la evreii pre-israeliţi ?

Cu mii de ani înainte de Moise, strămoşii israeliţilor, asemenea tuturor populaţiilor din Mesopotamia, sărbătoreau Anul Nou la echinocţiul de primăvară. Era Paştele ! De fapt, Pesah !

În ebraică pesah (פֶּסַח) este: trecerea pe deasupra, trecerea peste şi, de aici, trecerea în noul an, văzut ca un prag. Pesah mai însemna, în limba vechilor evrei, și dansul sacru, un dans săltat, cu salturi și sărituri. Și, nu în ultimul rând, de aici a ajuns să însemne și faptul de a sări peste ceva, de a sări de la numărătoare, de a excepta… de la o pedeapsă, de a cruța.

Vine din verbul pasah (פָּסַח): a trece peste, a trece dincolo, pe deasupra, a trece de; a ţâşni, a sălta, a dansa, a sări (peste), de unde: a cruţa, a scuti de, a menaja… Toate aceste sensuri se regăsesc în sărbătoarea pesah pe care evreii au ajuns s-o țină  în Israel,  statul pe care l-au întemeiat în Canaan, unde s-au stabilit după… trecerea, traversarea de 40 de ani a pustiului Sinai. Astfel că, în ebraica clasică, pesah a ajuns să însemne, deopotrivă, sărbătoarea în sine, Paștele; jertfa, adică mielul de Paște precum și ospăţul ritual de Paște cu miel, azimă și ierburi amare.

Româna l-a moştenit din latină: Paşti, cu forma regularizată, mai nouă paşte, Paşte, vine din latinescul pascha, un împrumut din greacă (pasha/πάσχα) care, la rându-i e un împrumut din ebraică: pesah.

II. Paştele lui Moise

1. Paştele lui Moise–două sărbători contopite: Pesah-ul și Azimile. Istoricizate şi teologizate, au devenit un memorial al eliberării din robia Egiptului.

a. Pesah-ul, o sărbătoare arhaică pastorală devenită un memorial, memorialul cruțării evreilor de opera Distrugătorului/ Îngerului Morții. 

Despre pesah/Paşte citim prima dată în Biblie, în Cartea Ieşirii/Exod. Acolo ni se spune că Dumnezeu/Iahve i-a poruncit lui Moise ca poporul pe care l-a ales să-L slujească, poporul lui Israel, să ţină o sărbătoare. Nu o numește decât „slujire” (avoda, עֲבֹדָה = avoda, muncă la stăpân, robie, slujbă, slujire, ritual). În schimb, Dumnezeu pomenește de o „jertfă a trecerii”, închinată Lui (זֶֽבַח־פֶּסַח הוּא לַֽיהוָה – zevah-pesah le-Iahve) unde zevah-pesah/ „jertfa trecerii”, nu este alta decât jertfa de Paște, mielul de Paște).

Iată pasajul, Ex. 12, 26-27:

Şi când va fi să vă spună/să vă întrebe fiii voştri ce este pentru voi slujba/slujirea aceasta, să le spuneţi că este jertfa de Paşte (jertfa trecerii), închinată lui Iahve, Care a trecut peste casele fiilor lui Israel, în Egipt, când El a lovit Egiptul şi a cruţat casele noastre şi (să le spuneți că, pentru aceasta) poporul să I se închine şi să-L adore.
וְהָיָה כִּֽי־יֹאמְרוּ אֲלֵיכֶם בְּנֵיכֶם מָה הָעֲבֹדָה הַזֹּאת לָכֶֽם׃
וַאֲמַרְתֶּם זֶֽבַח־פֶּסַח הוּא לַֽיהוָה אֲשֶׁר פָּסַח עַל־בָּתֵּי בְנֵֽי־יִשְׂרָאֵל בְּמִצְרַיִם בְּנָגְפֹּו אֶת־מִצְרַיִם וְאֶת־בָּתֵּינוּ הִצִּיל וַיִּקֹּד הָעָם וַיִּֽשְׁתַּחֲוּֽוּ׃
καὶ ἔσται ἐὰν λέγωσιν πρὸς ὑμᾶς οἱ υἱοὶ ὑμῶν τίς ἡ λατρεία αὕτη καὶ ἐρεῖτε αὐτοῖς θυσία τὸ πασχα τοῦτο κυρίῳ ὡς ἐσκέπασεν τοὺς οἴκους τῶν υἱῶν Ισραηλ ἐν Αἰγύπτῳ ἡνίκα ἐπάταξεν τοὺς Αἰγυπτίους τοὺς δὲ οἴκους ἡμῶν ἐρρύσατο καὶ κύψας ὁ λαὸς προσεκύνησεν

De fapt, acest loc din Exod este o mărturie importantă: ne arată că această „slujire” (avoda) a lui Iahve, acest ritual este unul cu totul nou, pe care Avraam, care venise cu generații în urmă din Urul Caldeei în Canaan, nu-l cunoștea și nu-l lăsase moștenire urmașilor clanului lui, avraamizii. Și nici nu avea cum să-l cunoască, de vreme ce comemorează, fixează în memoria colectivă, un eveniment istoric care s-a petrecut cu mult timp după moartea lui.

În acest pasaj se vede limpede cum pesah-ul, străvechea sărbătoare a Anului Nou, pre-israelită, a căpătat un cu totul alt sens în Legea dată de Dumnezeu-Iahve lui Moise. Dumnezeu dorea ca evreii să țină minte și să celebreze în fiecare an, cu o „jertfă a trecerii”, nu Anul Nou al strămoșilor lor din Caldeea, ci momentul precis când El i-a pedepsit pe egipteni și le-a lovit casele și le-a omorât întâii-născuți, dar a cruțat casele și întâii-născuți ai vecinilor lor evrei. Le-a „sărit”, le-a omis, a trecut pe lângă ele, le-a exceptat de la distrugere.

„Jertfa trecerii” (zevah-pesah/זֶֽבַח־פֶּסַח), jertfa de Paște, a încetat de atunci să mai fie trecerea în Noul An, într-un timp și într-o lume reînnoite, cum fusese de fapt, și a rămas doar o sărbătoare memorială. Le reamintea, în fiecare an, fiilor lui Israel cum Dumnezeu-Iahve făcuse ca Îngerul Morții să „treacă” pe lângă casele lor, să le „sară de la numărătoare”, să le ocolească și le mai reamintea cum tot El îi ajutase să … treacă Marea Roșie, devenită uscat, și să scape de armata Faraonului Ramses al II-lea cel Mare… fratele vitreg al lui Moise.

Îngerul Morții sau Pierzătorul care, totuşi, nu-i altceva decât amintirea Distrugătorului de care se temeau păstorii evrei, nomazi sau seminomazi, înainte de coborârea lui Avraam în Canaan şi în Egipt.

Ei ungeau cu sângele unui miel de un an (jertfa de Pesah/Anul Nou) stâlpii de la intrarea cortului sau, dacă aveau case, cadrul ușii, pragul de sus și ușiorii.

Sacrificarea lui, un rit arhaic, pre-biblic, apăra mieii cei noi și nou-născuții turmelor de orice pericol. De aceea mielul de un an se jertfea când se împerecheau turmele şi când laptele era din belșug, în ajun de văratic (păstoritul de vară).  Acest „orice pericol” era personificat de un demon, căruia evreii  îi spuneau Distrugătorul (mașhit/מַּשְׁחִית).  Acesta a devenit la israeliți, cum citim în Exod, 12,23… Pierzătorul-Distrugătorul (tot maşhit-מַּשְׁחִית) trimis de Iahve să lovească Egiptul:


Va trece Iahve-Domnul să lovească Egiptul şi când va vedea sângele (mielului) pe pragul de sus şi pe cei doi uşiori, va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Distrugătorului să intre în casele voastre şi să le lovească.
וְעָבַר יְהוָה לִנְגֹּף אֶת־מִצְרַיִם וְרָאָה אֶת־הַדָּם עַל־הַמַּשְׁקֹוף וְעַל שְׁתֵּי הַמְּזוּזֹת וּפָסַח יְהוָה עַל־הַפֶּתַח וְלֹא יִתֵּן הַמַּשְׁחִית לָבֹא אֶל־בָּתֵּיכֶם לִנְגֹּֽף

Totodată, mielul sacrificat (בֶּן־שְׁנָתֹו כֶּבֶשׂ/keves ben-șanato, un noaten, adică un miel de un an, ca să poată ajunge unei familii la „ospățul trecerii”  în Noul An și la văratic) era şi o jertfă de mulțumire închinată Zeului/Zeiței fertilității (înainte de Moise evreii, ca toate popoarele mesopotamiene, erau politeiști). Dar și o jertfă propițiatorie, care îmbuna divinitățile fecundității, le făcea favorabile clanului, și care aducea fertilitatea pământului, a turmelor și a oamenilor și, mai ales, înmulțirea turmelor, care le asigurau păstorilor traiul d toate zilele și prosperitatea.

După stabilirea definitivă a evreilor în Canaan și după formarea statului Israel, peste „jertfa de Paşte”/zevah-pesah le-Iahve, care, cu timpul, a ajuns să se numească sărbătoarea Paştelui/hag ha-pesah (חַג הַפָּֽסַח/ Ex. 34, 25:) s-a așezat o altă străveche sărbătoare, tot pre-israelită, sărbătoarea azimilor (hag ha-mațot/חַג הַמַּצֹּות). Hag, în ebraică înseamnă sărbătoare.

Astfel încât cele două sărbători, odinioară distincte, una pastorală (pesah) și una agricolă (mațot/azimile), s-au unit formând o singură mare sărbătoare, cea a ieșirii din robia Egiptului.


Azimi descoperite în Teba, Egipt.  British Museum

b. Azimile o sărbătoare arhaică agricolă, devenită un memorial, memorialul cinei rituale din ajunul ieșirii din Egipt – memorialul sfârșitului robiei

Dacă Pesah-ul amintea de faptul că Distrugătorul trimis de Iahve să-i lovească pe egipteni ocolise casele evreilor, Azimile aminteau de ajunul plecării, în noapte, în grabă, a evreilor din Egipt, când au cinat, fiecare în familia lui, pregătiți pentru marea călătorie spre Pământul Făgăduinței, Canaan: îmbrăcați cu tunica, încinși cu centura și încălțați cu sandale de drum lung. Ajun în care au mâncat un miel fript în grabă, cu ierburi amare și cu … azime, adică cu turte făcute din făină și apă, fără drojdie/dospitură.

O arată tot un loc din Exod:

Ex. 23, 15: Și sărbătoarea azimilor s-o ții șapte zile; să mănânci azime (mațot) așa cum ți-am poruncit la adunarea/ sărbătoarea din luna Aviv, pentru că în luna aceasta ai ieșit din Egipt, și să nu te înfățișezi dinaintea Mea cu mâna goală.
אֶת־חַג הַמַּצֹּות תִּשְׁמֹר שִׁבְעַת יָמִים תֹּאכַל מַצֹּות כַּֽאֲשֶׁר צִוִּיתִךָ לְמֹועֵד חֹדֶשׁ הָֽאָבִיב כִּי־בֹו יָצָאתָ מִמִּצְרָיִם וְלֹא־יֵרָאוּ פָנַי רֵיקָֽם
Tὴν ἑορτὴν τῶν ἀζύμων φυλάξασθε ποιεῖν ἑπτὰ ἡμέρας ἔδεσθε ἄζυμα καθάπερ ἐνετειλάμην σοι κατὰ τὸν καιρὸν τοῦ μηνὸς τῶν νέων ἐν γὰρ αὐτῷ ἐξῆλθες ἐξ Αἰγύπτου οὐκ ὀφθήσῃ ἐνώπιόν μου κενός.

Sau în Levitic 23, 5-6:

În prima lună, în ziua a 14-a a lunii, la căderea serii, este Paştele închinat Domnului – Iahve (Pesah le-Iahve/פֶּסַח לַיהוָֽה – când se jertfeşte mielul)
Iar în ziua a 15-a a lunii acesteia este sărbătoarea azimilor închinată Domnului – Iahve (hag ha-maţot le-Iahve/ חַג הַמַּצֹּות לַיהוָה). Şapte zile azime să mâncaţi.
בַּחֹדֶשׁ הָרִאשֹׁון בְּאַרְבָּעָה עָשָׂר לַחֹדֶשׁ בֵּין הָעַרְבָּיִם פֶּסַח לַיהוָֽה
וּבַחֲמִשָּׁה עָשָׂר יֹום לַחֹדֶשׁ הַזֶּה חַג הַמַּצֹּות לַיהוָה שִׁבְעַת יָמִים מַצֹּות תֹּאכֵֽלוּ
ἐν τῷ πρώτῳ μηνὶ ἐν τῇ τεσσαρεσκαιδεκάτῃ ἡμέρᾳ τοῦ μηνὸς ἀνὰ μέσον τῶν ἑσπερινῶν πάσχα τῷ κυρίῳ
καὶ ἐν τῇ πεντεκαιδεκάτῃ ἡμέρᾳ τοῦ μηνὸς τούτου ἑορτὴ τῶν ἀζύμων τῷ κυρίῳ ἑπτὰ ἡμέρας ἄζυμα ἔδεσθε.

Când se pregăteau să fugă din Egipt, evreii conduşi de Moise, au făcut un ultim ospăţ. În grabă ! De fapt, nu făceau altceva decât ce făcuseră şi strămoşii lor nomazi de Paşte: au mâncat un miel fript pentru că aşa-l mâncau şi nomazii, fript afară, în proțap, și nu fiert în oale, care erau greu de cărat, aşa cum greu de cărat ar fi fost şi vasele mari și ustensile de gătit.

L-au mâncat cu pâine nedospită (folosită și azi de beduini) pentru că se păstra mai mult. Pâinea nedospită era un fel de  lipie foarte subțire, din făină și apă, coaptă pe piatră sau pe plită încinsă (aşa cum se coace și azi în Sinai) și cu ierburi amare, crude, din deșert, care dau mielului fript un gust şi o savoare unice.

Aceste lipii vor deveni, în tradiția biblică, după sedentarizarea în Canaan, azimele de la sărbătoarea azimilor. Azimele erau altceva decât lipiile nomazilor. Erau nişte turtiţe nedospite, făcute din orzul cel nou, în luna aviv, la sărbătoarea recoltei primei cereale: orzul. Mața-ua sau azima celebra începutul recoltei orzului –  primul care se cocea.

De spus, în treacăt, că după întoarcerea evreilor din exilul din Babilon, luna aviv s-a numit nisan şi că, după reforma  regelui Iosia, adică după scrierea Deuteronomului, în anul 622 î. Hr., Paştele şi Azmele, sărbătoarea contopită, au devenit o sărbătoare cu pelerinaj la Templul din Ierusalim.

Nisan (נִיסָן) sau „luna fericirii” este un nume asiro-babilonian care, de fapt, poate proveni din sumerianul nissag: „primele roade”.

Ca o scurtă concluzie, Paștele şi Azimile erau sunt legate de primele roade și de primii născuți ai turmei, consacrate/consacraţi lui Iahve.


Azimă descoperită în Teba, Egipt.  British Museum

 

c. Data celebrării Pesah-ului și a Azimilor

Și Pesah/Trecerea și Mațot/Azimile, se sărbătoreau în luna aviv, prima lună a anulului evreiesc, „luna spicelor verzi”. Aviv (אָבִיב), în ebraică, vine dintr-un radical care înseamnă „a fi fraged, proaspăt, crud, tânăr, verde, abia răsărit” și înseamnă: spic verde (de orz), boabe/cereale crude, și, mai ales, orz. Așadar, o lună a germinației, a spicelor crude, verzi ! Se suprapune peste jumătate din  martie și jumătate din aprilie din calendarul nostru. De altfel, traducătorii Bibliei în greacă (Septuaginta) au tradus luna aviv cu min ton neon/ μήν τῶν νέων, adică luna (spicelor) noi.

Sărbătoarea Paștelui și a Azimilor începea în ziua a 14-a a lunii aviv, după apusul soarelui, seara, și ținea șapte zile: între 15 și 21 ale lunii, ziua de 14 fiind considerată, totuși, ajunul sărbătorii. De fapt, la evreii nomazi, în epoca pre-israeliteană, Azimile fuseseră un festival de primăvară de șapte zile, pentru că Paștele/Pesah-ul fusese doar ziua de Anul Nou.

Iată ce se spune în Exod, 13, 6:

Șapte zile să mănânci azime (mațot/ מַצֹּת) și în ziua a șaptea este sărbătoarea închinată Domnului – Iahve.
שִׁבְעַת יָמִים תֹּאכַל מַצֹּת וּבַיֹּום הַשְּׁבִיעִי חַג לַיהוָֽה
ἓξ ἡμέρας ἔδεσθε ἄζυμα τῇ δὲ ἡμέρᾳ τῇ ἑβδόμῃ ἑορτὴ κυρίου.

Și iată ce scrie în Numerii, Cartea Numerelor, Num. 9, 5:

Şi au făcut Paştele (ha-pesah/הַפֶּסַח) în prima lună, în ziua a 14-a a lunii, seara, în pustiul Sinai. Tot ce i-a poruncit Iahve lui Moise, întocmai au făcut fiii lui Israel.
וַיַּעֲשׂוּ אֶת־הַפֶּסַח בָּרִאשֹׁון בְּאַרְבָּעָה עָשָׂר יֹום לַחֹדֶשׁ בֵּין הָעַרְבַּיִם בְּמִדְבַּר סִינָי כְּכֹל אֲשֶׁר צִוָּה יְהוָה אֶת־מֹשֶׁה כֵּן עָשׂוּ בְּנֵי יִשְׂרָאֵֽל

ἐναρχομένου τῇ τεσσαρεσκαιδεκάτῃ ἡμέρᾳ τοῦ μηνὸς ἐν τῇ ἐρήμῳ τοῦ Σινα καθὰ συνέταξεν κύριος τῷ Μωυσῇ οὕτως ἐποίησαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ.

Cât despre Paștele lui Iisus, Paștele creștinilor, în episodul următor…

Aviv, orz verde

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO

19 lunes Mar 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

BUFNITA 7

ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ

Orientul Apropiat este o zona atât de chinuită, încât, în ziua de azi, acolo, porumbelul păcii este o… bufniță. Enorma ei eficiență în agricultură și viața ei fără pașapoarte, frontiere sau naționalisme exclusiviste fac din ea (deocamdată) singurul factor de cooperare necondiționată între israelieni, palestinieni și iordanieni.

Pentru a rotunji singularitatea acestei situații trebuie să semnalăm că nu este vorba de o bufniță oarecare, ci de o pasăre de pradă pe cale de dispariție în Europa Centrală și de Nord: bufnița Striga (Tyto alba alba). În Spania, de pildă, trăiesc ceva mai puțin de 90.000 de exemplare.

BUFNITA 5

De fapt, acestei bufnițe îi mergea rău și în Israel; atât de rău, încât, în 1982, grădina zoologică din Tel Aviv a hotărât că îi prisoseau 15 exemplare, și, ca să nu le sacrifice, le-a dăruit profesorului de zoologie, Yossi Leshem, președintele Societății Israeliene pentru Protecția Naturii.

Leshem cunoștea foarte bine potențialul bufniței de a stârpi șoarecii și șobolanii – fiecare exemplar devorează aproximativ 7.000 de rozătoare pe an – așa că a intrat în legătură cu directorului unui kibutz și a stabilit împreună cu acesta un program pentru introducerea bufniței Tyto alba în teritoriu, simultan cu încetarea folosirii pesticidelor pe pământurile acelui kibutz.

BUFNITA 6

Succesul a fost extraordinar. Bufnițele nu numai că au stârpit șoarecii mai mult decât otrăvurile chimice, dar au redus considerabil rozătoarele și pe pământurile vecinilor. Și cum aceste păsări se pot mișca liber, bufnițele au colonizat treptat și pământurile vecine din Iordania și Palestina, cu aceleași efecte de stârpire a populației de rozătoare.

BUFNITA 2Tyto Alba

Știrea s-a răspândit printre agricultorii din cele trei țări, iar Leshem a reușit să stabilească un program transnațional de reintroducere a bufniței Tyto alba în Levant, program patronat de însuși președintele din vremea aceea, Shimon Peres. Succesul a fost atăt de mare încât, Africa de Sud a început propia sa acțiune de reintroducere a bufniței, iar Cipru o va face în curând, Egiptul, Marocul și Tunisia au solicitat material informativ, în timp ce în Spania s-au instalat aproximativ 2.000 de cuiburi artificiale, pentru a spori populația de bufnițe Tyto alba.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

PALESTINA 1

ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO

El Oriente Próximo es una tierra tan atormentada que hoy en día allá la paloma de la paz es un mochuelo. Su enorme utilidad en la agricultura y su vida sin pasaportes, fronteras ni nacionalismo excluyente le está erigiendo en el (por ahora) único factor de cooperación incondicional entre israelíes, palestinos y jordanos.

BUFNITA 3

Para redondear la singularidad de esta historia, cabe mencionar que no se trata de un mochuelo cualquiera, sino de un ave rapaz que se halla en peligro de extinción en Europa Central y Septentrional: el mochuelo de antifaz (Tyto alba alba) y cuya población en España se calcula en algo menos de 90.000 ejemplares.

En realidad, a esa depredadora también le iba mal en Israel; tan mal, que, en 1982, el zoológico de Tel Aviv decidió que le sobraban 15 ejemplares y antes de sacrificarlos, se los regalos al profesor de Zoología, Yossi Leshem, presidente de la Sociedad Israelí de Protección de la Naturaleza.

BUFNITA 4

Leshem, conocedor del potencial raticida del mochuelo – cada uno puede devorar unos 7.000 ratones al año – se puso de acuerdo con el director de un kibutz y estableció un programa conjunto de introducción del Tyto alba alba en el territorio, simultáneamente con la supresión de los raticidas químicos en las tierras del mentado kibutz.

El éxito del ensayo fue deslumbrante. No sólo redujo el número de ratones en el kibutz más que los raticidas, sino que también en las tierras vecinas. Y dada la ilimitada libertad de movimientos de las aves, los mochuelos fueron colonizando poco a poco tierras vecinas de Jordania y Palestina con los mismos efectos reductores de la población de roedores.

BUFNITATyto alba

La noticia se hizo pública entre los agricultores de los tres países y Leshem consiguió en su día establecer un programa transnacional de reintroducción de Tyto alba alba en el Levante y que Shimon Peres, ex presidente israelí fallecido entretanto, asumiera su presidencia. Pero el éxito ha desbordado ya los programas levantinos y ahora África del Sur ha iniciado su propia acción re-introductora del mochuelo, Chipre lo hará en un futuro inmediato, Egipto, Marruecos y Túnez han solicitado información, en tanto que, en nuestro propio país, en los últimos años, se han instalado cerca de 2.000 nidos artificiales, para incrementar notablemente el censo de este raticida alado.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis

01 jueves Mar 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

SF MORMANT 1

Bras de fer Primăria Ierusalimului și custozii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt s-a deschis în această dimineață la ora 4, după ce timp de trei zile a fost închisă în semn de protest față de noua politică fiscală a Israelului față de Biserica creștină.

Duminică, 25 februarie, la prânz, cei trei capi ai bisericilor creștine care administrează în comun Sfântul Mormânt din Ierusalimul de Est, Patriarhul grec, Teofil al III-lea, Custodele Țării Sfinte, Francesco Patton, și Patriarhul armean, Nourhan Manougian – au decis să închidă Biserica Sfântului Mormânt pe timp nedeterminat.

Pentru că, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentul israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție –ar fi aprobat proiectul de lege, ministrul de finanțe ar fi fost autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că ar urma să se aplice retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Dar, marți după amiază, după două zile de așteptare plină de tensiune, de rugăciuni și de proteste ale sutelor de pelerini, în fața porților închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, biroul primului-ministru a dat un comunicat în care anunța că toate noile măsuri fiscale, anunțate la începutul acestei luni, se suspendă și că sunt înghețate dezbaterile proiectului de lege privind exproprierile.

Arieratele Bisericilor creștine – aceste datorii apărute peste noapte au și devenit arierate! – s-ar ridica, conform municipalității Ierusalimului, la 150 de milioane de euro. Aceștia sunt exact banii cu care Biserica își poate finanța/susține opera socială.

La cererea celor trei lideri creștini, primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu și primarul Ierusalimului, Nir Barkat, au decis să creeze un grup de lucru, condus de ministrul cooperării regionale Tzachi Hanegbi, care urmează să studieze legislația în materie de vânzări de terenuri în Ierusalim și să negocieze cu Bisericile găsirea unei soluții în disputa creată de intenția primăriei de a le impozita proprietățile comerciale – a anunțat biroul premierului.

Între timp se suspendă adoptarea oricărei legi în acest domeniu.

Cei trei lideri creștini au salutat, într-o declarație comună, invitația premierului Netanyahu la dialog.

„Îi mulțumim Domnului pentru declarația făcută astăzi de primul-ministru Netanyahu și ne exprimăm întreaga recunoștință față de toți cei care lucrează neobosit pentru a susține prezența creștină în Ierusalim și pentru a (-i) apăra status quo-ul. (…) După intervenția constructivă a primului-ministru, Bisericile sunt nerăbdătoare să lucreze împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul, ca să ne asigurăm că orașul nostru sfânt, unde creștinii se străduiesc tot timpul să facă față provocărilor, va rămâne un loc unde cele trei religii monoteiste (iudaismul, islamul și creștinismul) pot viețui și prospera împreună” – se arată în comunicatul de ieri, marți, 27 februarie, al celor trei lideri creștini.

Pe de altă parte, iată ce spune în declarația emisă de cabinetul său, primul-ministru: „Israelul este mândru să fie singura țară din Orientul Mijlociu în care creștini și credincioși de toate credințele au libertatea totală de a avea o religie și de a apaține oricărui cult. Israelul este căminul unei comunități creștine înfloritoare și sunt bineveniți la noi prieteni creștini din toată lumea.”

Premierul Netanyahu s-a implicat personal în această criză după ce a înțeles că închiderea Bisericii Sfântului Mormânt ar putea provoca importante prejudicii diplomatice Israelului și după ce Iordania și palestinienii au proclamat că ea e un semn clar că Israelul „amenință prezența creștinilor în Țara Sfântă”.

Un purtător de cuvânt al președintelui palestinian Mahmoud Abbas a chemat Israelul să anuleze total și pentru totdeauna noile măsurile fiscale impuse Bisericilor creștine, măsuri care „vor duce la escaladarea tensiunii și instabilității”.

Bisericile creștine sunt cel mai mare proprietar de pământuri din Ierusalim. Ele s-au bucurat, până acum, de scutire totală de taxe/impozite nu numai pentru toate locurile de cult (biserici, capele), care nu intră sub incidența noii politici fiscale, ci și pentru toate centrele lor comerciale (hoteluri, restaurante, cămine pentru pelerini, magazine) și sociale (școli, orfelinate, azile).

Municipalitatea Ierusalimului afirmă că proiectul de lege privitor la exproprieri are ca scop să-i protejeze pe miile de locuitori ai Ierusalimului, ale căror case se află pe pământurile deținute și vândute de Bisericile creștine, în principal de cea ortodoxă greacă, unor investitori particulari… care n-au făcut cunoscut ce vor să facă cu ele.

Lucru care-i face pe acești foști chiriași ai Bisericii să se teamă pentru viitorul lor și să creadă că vor fi siliți să-și părăsească casele, după expirarea contractului de închiriere, pentru că noii proprietari-investitori au proiecte mai rentabile.

Acum două săptămâni Primăria Ierusalimului a anunțat miniștrii de Finanțe, Interne și Externe precum și cabinetul primului-ministru că va începe strângerea de taxe în valoare de 650 de millioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) de la 887 de proprietăți aparținând Bisericilor creștine, proprietăți altele decât locașurile de cult, și că nu a făcut-o până acum pentru că statul nu i-a permis.

Într-o declarație făcută după închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, ea a salutat eforturile care se depun pentru soluționarea crizei impozitelor și a subliniat că e hotărâtă să rezolve problema datoriilor și plata impozitelor pe viitor, în conformitate cu legea, pentru binele locuitorilor/rezidenților Ierusalimului”.

Lucru pe care Bisericile creștine îl consideră un plan care încalcă o veche tradiție și vechi înțelegeri între Ierusalim și Biserică. Pe scurt, status quo-ul Bisericii în Orașul Sfânt!

Primarul orașului, Nir Birkat, a spus, ieri, pentru Associated Press că dorește să negocieze „in the right way» –așa cum e drept și cinstit – și că decizia lui de a impozita bunurile comerciale, aducătoare de profit, ale Bisericii este o practică comună în toată lumea.

Lucrul cel mai important este că părțile au fost de acord să negocieze !

Galerie foto

PELERINI SF MORMANTPelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după deschidere, Ierusalim, 28 februarie 2018

SF MORMANT 3Pelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după închidere, Ierusalim, 27 februarie 2018

SF MORMANT 7

SF MORMANT 5

SF MORMANT 4

SF MORMANT 6

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile

26 lunes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

BISERICA SF MORMANT 1Pelerin rugându-se în fața ușilor închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, 25 februarie 2018

În prima săptămână a Postului Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, Biserica Învierii din Ierisalim s-a închis

Sute de pelerini veniți din lumea întreagă, unii pentru prima dată, să viziteze Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-au rugat, îngenunchiați, ieri, în fața porților ei închise!

În Duminica Ortodoxiei și în prima săptămână a Postului Mare, cei trei lideri ai Bisericilor Creștine din Ierusalim au închis Biserica Sfântului Mormânt/ a Învierii – lucru nemaivăzut vreodată în timp de pace ! Nici sub ocupația otomană nici în timpul mandatului britanic. Cu o excepție: în 1990  Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă, timp de o zi, odată cu alte biserici și locuri sfinte creștine, în semn de protest față de instalarea unor coloni evrei în apropierea ei (Biserica se află în Ierusalimul de Est !)

Pelerini în fața porților de lemn, încuiate, ale Bisericii Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie 2018

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teofil al III-lea, Custos-ul, Francesco Patton (Custodele franciscan al Țării Sfinte) și Patriarhul Bisericii Armene, Nourhan Manougian – unicii custozi ai Sfântului Mormânt –  au decis, de comun acord, să închidă ieri, pe la prânz, Biserica Sfântului Mormânt… sine die… pe timp nedeterminat.

Ei protestează astfel față de noua politică fiscală/de taxe a guvernului Israelian, împovărătoare, chiar pauperizantă, impusă Bisericii creștine și, totodată, față de proiectul de lege al exproprierii, pe care le numesc un atac fără precedent îndreptat asupra creștinilor și, desigur, împotriva Bisericii creștine din Israel.

În declarația lor comună ei au denunțat „campania sistematică dusă împotriva Bisericilor și a comunității creștine în Țara Sfântă” … o campanie care „a atins acum punctul culminant sub forma unei legi discriminatorii și rasiste a cărei unică țintă este proprietatea comunității creștine în Țara Sfântă”. Tot în declarația de ieri, cei trei custozi ai Mormântului lui Iisus Hristos au spus „Asta ne reamintește de toate legile de aceeași natură impuse evreilor în perioadele întunecate, în Europa”.

Poster pe Biserica Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie, 2018

Momentul pe care l-au ales este de un simbolism copleșitor: la începutul Postul Paștelui și… în Duminica Ortodoxiei – ziua de comemorare a restabilirii cultului icoanelor și a luptei împotriva iconoclasmului !

Concret, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentului israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție – va aproba proiectul de lege, ministrul de finanțe va fi autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că se va aplica retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Discuțiile comisiei au fost, însă, amânate cu o săptămână, în urma închiderii Bisericii Sfântului Mormânt și în urma protestelor de stradă organizate de comunitatea creștină din Orașul Sfânt.

Noua lege – promovată de Rachel Azaria de la partidul de centru Kulanu – Noi toți – ar face, pe de o parte, ca Biserica să găsească greu cumpărători, de acum înainte, pentru proprietățile ei imobiliare pe care ar dori să le vândă, dar și să plătească despăgubiri celor cărora le-a vândut terenuri, confiscate/expropriate de statul israelian.

Liderii creștini au subliniat că scopul acestei legi și al noilor măsuri fiscale este slăbirea, diminuarea prezenței creștine în Ierusalim și în Israel, Țara Sfântă.

Cu câteva săptâmâni în urmă, municipalitatea din Ierusalim a ridicat scutirea de taxe pentru proprietățile/bunurile comerciale ale Bisericii, care nu sunt locuri de cult și care desfășoară o activitate comercială: magazine, hoteluri, cămine pentru pelerini, restaurante, abrogând o lege în vigoare de 50 de ani.

Primarul Ierusalimului, Nir Barkat, a scris pe Twitter că era ilogic ca proprietățile comerciale ale Bisericii – hoteluri, magazine – să se bucure, în continuare, de scutire de impozite. „Să fie clar – a scris el – nu vorbim de locașuri de cult, care vor rămâne, în continuare, scutite de taxe pe properietate, conform legii”.

Totuși, am spune noi, din aceste activități comerciale Biserica/Bisericile creștine din Ierusalim supraviațuiau și-și puteau îndeplini misiunea.. bunului samaritean, misiunea socială !

Nir Barkat a spus, deasemenea, că Bisericile creștine datorează Ierusalimului 650 de milioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) pentru taxele necolectate pe proprietășile bisericești. De ce o sumă atât de mare ? Pentru că Biserica este cel mai mare proprietar de pământ în Ierusalim și cel mai mare vânzător de terenuri către firmele imobiliare/real estate.

Fapt este că primăria Ierusalimului a înghețat activele Bisericii pentru aceste miloane de șekeli…  neplătite, considerate impozite pe bunuri imobiliare: cămine de pelerini, școli, centre religioase, orfelinate, centre comerciale. Impozite punitive – spun specialiștii – impuse retroactiv !

Să se aștepte, oare, Biserica creștină să primească ștergerea acestei uriașe datorii și poate renunțarea la legea exproprierilor/confiscărilor/secularizării averilor bisericești în schimbul recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului ?

Cât despre vânzări, cele mai multe ternuri vândute – aproape 125 de acri (un acru are 4.047 m²) sunt în cartierele centrale din Ierusalim, Rehavia, Talbieh și Nayot.

Se pare că aceste vânzări către cumpărători necunoscuți i-ar pune pe jar și pe evrei și pe palestinieni. Pe de o parte, palestinienii se tem că ele vor duce la colonizarea de către israelieni a Ierusalimului de Est, în timp ce evreii sunt îngrijorați cu privire la intențiile pe care le au dezvoltatorii privați cu proprietățile vândute lor de Bisericile creștine.

Arabul Wadi al Huseini, paznicul cheilor Bisericii Învierii, unica persoană care poate descuia și încuia, deschide și închide, în fiecare zi, poarta Bisericii Învierii/a Sfântului Mormânt a pomenit de motive politice. El a declarat ziariștilor ieri: „Grecii, catolicii și armenii mi-au cerut să închid biserica, așa că le-am cerut oamenilor să iasă și am închis-o. Sper că problema se va rezolva cât mai curând. Niciodată Biserica Sfântului Mormânt nu s-a închis din motive politice”.

Să se fi referit la faptul că, cartierul creștin și Biserica Sfântului Mormânt se află în Ierusalimul de Est, palestinian, anexat ilegal de Israel – după cum consideră comunitatea inetranțională ?

Oricum, să sperăm că pe 7 aprilie (pe 8 ortodocșii sărbătoresc Paștele), în Sâmbăta Mare, Sfânta Lumină se va coborî și va aprinde vata de pe Sfântul Mormânt… în prezența Patriarhului grec și, mai ales, în prezența pelerinilor … în biserică.

Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea anunță, alături de Custos-ul franciscan și de Patriarhul armean,  închiderea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim – 25 februarie 2018

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA…

03 miércoles Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

Ierusalim – capitală: aspirația milenară a evreilor !

Gestul lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel a surprins, dar nu a uimit. Președintele american a pus în aplicare un act aprobat de Congresul SUA pe vremea când Trump nu era decât un om de afaceri și nu se gândea, încă, la vreo carieră politică.

Spre deosebire de Obama, Trump a avut curajul să facă acest pas…
… 1. datorită relațiilor cordiale pe care le are cu elitele israeliene și evreiești (are chiar un ginere evreu, Jared Kuchner, care este Consilierul său Superior la Casa Albă)  și…
… 2. în urma presiunii exercitate de importantul segment electoral pe care îl reprezintă creștinii evangheliști (li se mai spune și fundamentaliști sau sioniști) din Statele Unite. Aceștia consideră că a doua venire a lui Iisus este iminentă și că, printre semnele care ar anunța această sosire, se află revenirea Ierusalimului la condiția de capitală a iudeilor.

Pelerinaj Ierusalim 2023 - Pret excursie Ierusalim - Tara sfanta

Ierusalim, Zidul plângerii (Ha-Kotel ha-maaravi) și Esplanada Moscheilor

Pe la mijlocul secolului trecut, când Israelul și-a declarat independența, mai bine zis, când a reapărut ca stat independent după două milenii de absență istorică, milenii în care urarea de Anul Nou a evreilor din toată lumea a fost: ȘI, LA ANUL, LA IERUSALIM!, țările vecine au declanșat, imediat, un război de nimicire.

Pentru Ierusalim era prevăzut un statut internațional: orașul urma să fie administrat de ONU.

Dar, acel război din 1948 al vecinilor noului Israel a împiedicat punerea în practică a statutului internațional al Ierusalimului.

Astfel că, după încetarea focului, Israelul controla partea occidentală a Orașului Sfânt, iar Iordania, partea răsăriteană.

Chiar în acel an, Israelul a declarat Ierusalimul ca fiind capitala sa. Comunitatea internațională, însă, i-a respins în bloc această pretenție. Capitala recunoscută era Tel Aviv-ul.

O evoluție semnificativă s-a produs în iunie 1967, cu Războiul de Șase Zile.

Între timp, în 1956, mai avusese loc un război arabo-israelian.

În acel an, 1967, Israelul a declanșat un atac preventiv împotriva Egiptului. Serviciile sale secrete aduceau informații certe că Egiptul făcea ultimele pregătiri pentru a invada Israelul.

Siria, și ulterior Iordania, s-au alăturat  luptelor de partea Egiptului.

În urma unor victorii spectaculoase, între 5 și 10 iunie, israelienii au ocupat Fâșia Gaza și toată Peninsula Sinai, de la Egipt, Înălțimile Golan, de la Siria, și Cisiordania (Iuda și Samaria) de la Iordania, dar, mai ales, Ierusalimul, orașul întreg.

Mordechai Gur, generalul care a condus trupele israeliene care au pătruns în centrul vechi al Ierusalimului și care a făcut celebrul anunț la radio: MUNTELE TEMPLULUI ESTE ÎN MÂINILE NOASTRE ! (HAR HA-BAIT BE IADEINU !) avea să spună unor jurnaliști occidentali (și avem mărturia jurnalistului spaniol Ismael Medina Cruz): „Este o zi mare pentru noi, dar să știți că este o zi tristă, deoarece noi nu vom mai pleca niciodată de aici!”

În zilele noastre, primul ministru Biniamin Netanyahu a reformulat fraza lui Mordechai Gur: „Niciodată nu vom mai permite ca Ierusalimul să fie divizat!”

Războaiele arabo-israeliene au dizlocat populații: sute de mii de palestinieni – inițial 710.000 – au luat calea refugiului.

Acum, prin țările unde s-au refugiat, sunt vreo 6 milioane. Și au acte de proprietate – sunt un coșmar ! – asupra unui enorm procent din suprafața Israelului.

Pe de altă parte, sute de mii de evrei din țările arabe au fost nevoiți să plece, deoarece nu mai erau în siguranță.

Comunitatea internațională a stat, practic, de o parte: israelienii și palestinienii sunt cei care trebuie să negocieze ! Ei trebuie să se înțeleagă și ei trebuie să ajungă la pace !

Dar, de fapt, cu toate acordurile de la Camp David și de la Oslo, părțile nu vor să negocieze

US-ISRAEL-PALESTINE-OSLO ACCORDS

Shimon Peres semnează acordurile de la Oslo. În spate: Itzhaac Rabin, Bill Clinton și Yassir Arafat (AFP)

Cu toată modestia, dar, singurul succes palpabil în problema păcii în Orientul Apropiat a fost obținut grație bunelor oficii ale României: românii  au fost cei care au mediat împăcarea istorică dintre Egipt și Israel -din inamici au devenit aliați. Spectaculosul voiaj al președintelui egiptean Anuar al Sadat în Israel, în 1977, în plină stare de beligeranță între cele două țări, a fost pregătit în București și s-a datorat diplomaților români, în frunte cu Ștefan Andrei.

Anuar al Sadat conversand cu Golda Meir si Shimon PeresAnuar al Sadat conversând cu Golda Meir și Shimon Peres

STEFAN ANDREIȘtefan Andrei

Palestinienii cer încetarea colonizării teritoriilor lor ca precondiție pentru a negocia.

Israelienii nu acceptă precondiții.

Dar, iată că, în ultimul timp, și ei pun precondiții: cu toate că palestinienii au recunoscut dreptul la existență al statului Israel, acest lucru nu mai e suficient: ei trebuie să recunoască CARACTERUL EVREIESC AL STATULUI ISRAEL.

Aceasta înseamnă, de fapt, că cei 6 milioane de palestinieni refugiați prin lumea întreagă nu ar mai avea dreptul să se întoarcă la locurile lor de baștină, unde au proprietăți. În plus, a mai apărut o precondiție „de ultimă oră”: ei trebuie să recunoască Ierusalimul ca fiind capitala Israelului.

Pentru o vreme, SUA nu vor mai fi percepute ca o țară imparțială în privința soluției problemei palestiniano-israeliene.

Uniunea Europeană are o poziție total diferită de cea exprimată de Donald Trump în privința Ierusalimului.

Vocile care s-au auzit în legătură cu mutarea unor ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim au exprimat o realitate evidentă: sediul ambasadelor este la Tel Aviv, dar mulți diplomați locuiesc la Ierusalim, deoarece în acest ultim oraș se află toate instituțiile centrale ale statului Israel: Parlamentul, Guvernul, Ministerul de Externe etc…

Între Tel Aviv și Ierusalim sunt, în linie dreaptă, mai mult de 50 de kilometri…

https://www.nationsonline.org/maps/Political-Map-of-Israel.jpg

Israelul astăzi, teritoriile palestiniene și Înălțimile Golan

Mutarea ambasadei la Ierusalim nu înseamnă automat și recunoașterea orașului ca fiind capitala Israelului. În privința aceasta, țările UE vor vorbi la unison și vor avea o poziție comună.

În plus, Uniunea Europeană este, acum, în mai mare măsură (a rămas singura entitate capabilă!) să medieze eficient între israelieni și palestinieni, deoarece s-a creat o polarizare înternațională, o încleștare care a divizat și mai mult Orașul Sfânt. Acum sunt două capitale în unul și același oraș. Două săbii în aceeași teacă.

Cum vor evolua lucrurile?

Toate documentele ONU vorbesc de soluția a două state: unul isrelian și celălat palestinian.

Cel palestinian ar avea două teritorii fără continuitate între ele: Cisiordania și Gaza. Gaza este „o contribuție abilă” a Egiptului.

Israelianul de rând consideră că Iuda și Samaria, adică teritoriile palestiniene cunoscute sub denumirea internațională de Cisiordania, au fost și vor fi etern ale Israelului, în baza unor drepturi istorice. Cu atât mai mult Ierusalimul. Pare a fi o convingere foarte fermă.

Și totuși, nu este chiar atât de fermă !

Joi, 28 decembrie 2017, ziarul israelian Yediot Aharonot (în traducere: Știri de ultima oră) a publicat scrisoarea pe care zeci de adolescenți i-au adresat-o primului ministru, Biniamin Netanyahu, în care îl anunță că ei vor refuza să se înroleze în armată (în Israel, serviciul militar este obligatoriu atât pentru băieți cât și pentru fete!- n.n.) deoarece ei nu vor să participe la acțiunea de „ocupare și oprimare a poporului palestinian.”

Adolescenții critică politica guvernului și a armatei atât față palestinienii care trăiesc în Cisiordania și Gaza, cât și față de minoritatea arabilor palestinieni care sunt cetățeni ai statului Israel. Așa zisa „situație temporară” este tărăgănată de mai mult de 50 de ani, iar noi nu vom da nici o mână de ajutor în acest sens – continuă scrisoarea. Semnatarii fac apel ca și alți adolescenți să-și reconsidere atitudinea fața de serviciul militar: „Nu acceptăm să fim recrutați și să servim într-o armată aflată în afara valorilor păcii, dreptății și egalității, pentru că conștiința noastră ne spune că există o altă realitate pe care am putea să o creăm împreună. Adresăm un  apel  tuturor celor de vârsta noastră să se întrebe: va lucra serviciul militar în direcția acestei realități ?”

Scrisoarea adolescenților critică aspru ceea ce ei numesc „incitarea instituțională intenționată împotriva palestinienilor de ambele părți ale Liniei Verzi”, linia de demarcație dintre forțele israeliene și arabe cu care s-a încheiat războiul arabo-israelian din anul 1948.  „Noi, băieți și fete de vârsta recrutării din diferite regiuni ale țării și de diferite condiții sociale și economice refuzăm să credem în incitarea sistematică și refuzăm să fim brațul guvernamental al opresiunii și ocupației.”

Această trezire a adolescenților israelieni poate fi un indiciu că în cultura războinică a supraviețuirii apar noi criterii ale păcii, mai morale și mai umane, mai aproape de salutul pe care îl practică zilnic semiții între ei, fie că își spun SALAM !, fie că își spun ȘALOM ! Tot PACE înseamnă.

***

Declarația Balfour – primul document oficial internațional care a dus la crearea statului Israel

 Stimate Lord Rothschild,

Cu o deosebită plăcere vă transmit, din partea Guvernului Majestății Sale, următoarea declarație de simpatie cu aspirațiile
evreiești sioniste, declarație care a fost trimisă Cabinetului și care a fost aprobată de acesta.

„Guvernul Majestății Sale vede favorabil stabilirea în Palestina a unei vetre naționale pentru poporul evreu și se va strădui din toate puterile să faciliteze îndeplinirea acestui obiectiv, înțelegându-se foarte clar că nu se va face nimic care să prejudicieze drepturile civile și religioase ale comunităților ne-evreiești care trăiesc în  Palestina sau drepturile și statutul politic de care se bucură evreii în orice altă țară”.

V-aș fi recunoscător dacă ați aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste.
Arthur James Balfour

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII

22 viernes Dic 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , ,

GENEALOGIE IISUS 1

 Iisus este originea unei noi lumi, renăscute !

În această duminică, 24 decembrie, la liturghie se citește genealogia lui Iisus sau Prologul Evangheliei după Matei (1, 1-25). Mesajul lui ? Prin nașterea și întruparea lui Iisus, Dumnezeu a reînnoit lumea !

Matei 1, 1-25: Cartea obârșiei lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam l-a născut pe Isaac; Isaac l-a născut pe Iacov; Iacov i-a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda i-a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares l-a născut pe Esrom; Esrom l-a născut pe Aram; Aram l-a născut pe Aminadab; Aminadab l-a născut pe Naasson; Naasson l-a născut pe Salmon; Salmon l-a născut pe Booz, din Rahav; Booz l-a născut pe Obed, din Rut; Obed l-a născut pe Iesse; Iesse l-a născut pe David regele; David l-a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon l-a născut pe Roboam; Roboam l-a născut pe Abia; Abia l-a născut pe Asa; Asa l-a născut pe Iosafat; Iosafat l-a născut pe Ioram; Ioram l-a născut pe Ozias; Ozias l-a născut pe Ioatam; Ioatam l-a născut pe Ahaz; Ahaz l-a născut pe Ezechia; Ezechia l-a născut pe Manase; Manase l-a născut pe Amon; Amon l-a născut pe Iosias; Iosias i-a născut pe Iehonias şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonias l-a născut pe Salatiel; Salatiel l-a născut pe Zorobabel; Zorobabel l-a născut pe Abiud; Abiud l-a născut pe Eliachim; Eliachim l-a născut pe Azor; Azor l-a născut pe Sadoc; Sadoc l-a născut pe Achim; Achim l-a născut pe Eliud; Eliud l-a născut pe Eleazar; Eleazar l-a născut pe Matthan; Matthan l-a născut pe Iacov; Iacov l-a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, cel numit și Hristos.

Aşadar, toate generațiile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece generații.

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: mama Lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, s-a aflat având (un copil) în pântece de la Duhul Sfânt, înainte de a fi ei împreună. Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind ca ea să ajungă de batjocura cetății, a vrut, în ascuns, s-o lase. Şi tot cugetând el (cum era mai bine să facă), iată un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a spus: Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei la tine (acasă) pe Mariam, femeia ta, pentru că copilul zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-l vei numi cu numele Iisus, căci El își va mântui poporul de păcatele lor. Iar tot acest lucru s-a făcut ca să se împlinească cuvântul pe care Domnul (Dumnezeu) l-a spus prin profetul Său care zice: Iată fecioara va avea în pântece și va naște un fiu și-l vor numi cu numele Emmanuel care, tradus (din ebraică în greacă) înseamnă Cu noi este Dumnezeu. Trezindu-se, dar, din somn, Iosif a făcut întocmai aşa precum îi poruncise lui îngerul Domnului şi a luat-o (acasă) la el pe femeia lui. Şi n-a cunoscut-o pe ea până când nu l-a născut pe fiul ei, primul născut, căruia i-a pus numele Iisus.

Acesta este așa-numitul Prolog al Evangheliei după Matei. În prima jumătate, cuprinde genealogia lui Iisus și în cea de-a doua, profeția despre nașterea Lui scrisă în cartea profetului Isaia.

Este un text subtil scris nu pentru ne-evrei, adică pentru … neamuri (pentru care, de fapt, s-au scris Evangheliile) ci pentru evrei, singurii care cunoșteau toate numele pomenite în genealogie și singurii care înțelegeau rolul special pe care l-au avut… matriarhele: Tamar, Rahav, Rut și Batșeva… toate strămoașe ale lui Iisus.

Tamar (תָּמָר, „curmal” sau „palmier”, v. Geneză 38) a fost o cananeancă măritată cu Iuda, părintele eponim al… iudeilor, fiul ultimului mare patriarh al evreilor. Înainte de a se mărita fusese politeistă.

Rahav (רָחָב) a fost o prostituată din Ierihon, tot cananeancă și tot politeistă, și cea care l-a ajutat pe Ioșua Navi, succesorul lui Moise, să cucerească Ierihonul, prima cetate a Canaanului (Pământul Făgăduinței) în care au intrat evreii după peregrinările din pustiul Sinai (v. Geneză).

Rut (רוּת – „cea care poartă de grijă”), o moabiteancă (Moab, Iordania de azi) și tot o fostă politeistă, a fost văduva unui evreu și apoi soția altui evreu. Povestea ei se află în Cartea lui Rut. Ea a fost străbunica regelui David… din stirpea căruia credeau evreii că se va naște Mașiah-ul, Mesia.

Batșeva (בת שבע, „fiica jurământului” sau „fiica a șaptea”) a fost, la început, concubina și apoi soția regelui David și mama celebrului său fiu și rege al vechiului Israel, Solomon… regele regilor și înțeleptul înțelepților ! (v. Cărțile Regilor). Probabil și ea fusese politeistă (fusese soția lui Urie heteul, unul din generalii lui David !)

Tamar, Rahav și Rut n-au fost evreice și, prin urmare, nici credincioase ale Dumnezeului evreilor: Iahve ! Totuși ele, ca strămoașe ale lui Iisus, Îl leagă de Canaan și de civilizația canaaneană, adică de trecutul și de credințele locurilor unde s-a format Israelul.

Ele L-au descoperit pe Iahve prin soții lor și s-au convertit. Dar, prin originea lor, ele reprezintă trecutul ne-evreesc al lui Iisus. Iar Iisus, ca descendent al lor, după trup, simbolizează unirea celor două lumi, a evreilor și a ne-evreilor.

Și nu numai, prin descendența Sa din aceste patru matriarhe, El simbolizează unirea tuturor lumilor posibile: a regilor și a prostituatelor, a regilor și a celor umili, a păgânilor și a „drepților lui Dumnezeu”.

Pe de altă parte, ca descendent, după trup, al lui Avraam (părintele evreilor) și ca descendent al lui David și al lui Solomon (cei doi mari regi care au construit Ierusalimul și Templul)  Iisus era, simbolic, regele Israelului reunificat (al regatului de nord, Israel, și al celui de sud, Iuda, cu capitala la Ierusalim).

Poate că Matei dorea, prin această Genealogie sau Carte a Originilor/Neamurilor lui Iisus să-L prezinte ca pe regele de drept al Israelului, născut, după trup, din stirpea lui David și a lui Solomon, primii doi regi și cei mai mari pe care Israelul i-a avut vreodată.

Pe de altă parte, descendența lui Iisus din David avea o semnificație dublă: Mașiah-ul, Mesia al evreilor, era tot un urmaș al lui David.

Așadar, scopul acestui Prolog era acela de a-L legitima pe Iisus drept rege al evreilor, ca unul ce era urmaș al regilor lui Israel (familia Irozilor era una uzurpatoare, ne-evreiască) și drept Mesia… ca un coborâtor ce era din sămânța lui David.

Matei citează și profeția din Isaia:

Isaia 7, 14:

De aceea Dumnezeu, El Însuși, vă va da un semn: Iată fecioara e însărcinată și va naște un fiu și îi va pune numele Imanu El (עִמָּנוּ אֵֽל).

(Lahen iten Adonai hu lahem ot: hine ha-alma (fecioara) hara ve-iledet ben ve-karat șmo Imanu El.)

(לָכֵן יִתֵּן אֲדֹנָי הוּא לָכֶם אֹות הִנֵּה הָעַלְמָה הָרָה וְיֹלֶדֶת בֵּן וְקָרָאת שְׁמֹו עִמָּנוּ אֵֽל)

διὰ τοῦτο δώσει κύριος αὐτὸς ὑμῖν σημεῖον ἰδοὺ ἡ παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει καὶ τέξεται υἱόν καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα αὐτοῦ Εμμανουηλ

Prin urmare, Iisus… rege și salvator…  cel ce avea să-și salveze, să-și mântuiască poporul de păcate.

Matei explică și numele de Iisus, de altfel foarte obișnuit printre evrei. El spune: Ea va naşte un fiu şi-l vei numi cu numele Iisus, căci El își va mântui poporul de păcatele lor.

Iisus, Iehoșua/יְהוֹשׁוּעַ  înseamnă „Dumnezeu/Iahve este salvarea” sau „Dumnezeu (este cel ce) salvează/ eliberează”. Iehoșua/יְהוֹשׁוּעַ  vine din Iehova/ יְהֹוָה  și verbul iașa/ יָשַׁע, a salva, a elibera, a mântui, a dărui biruință.

De aceea, la intrarea în Ierusalim mulțimile îi strigau: osana/ ὡσαννά, adică: salvează-ne, Te rog ! De fapt, hoșa-na ! Unde hoșea/ הוֹשֵׁעַ este imperativul verbului hoșia/ הוֹשִׁיעַ: a salva, a elibera, și unde –na/(נָא) este o particulă care se traduce cu: rogu-te!

Trebuie să spunem că hoșia este intensivul (hifilul)  lui iașa (יָשַׁע), verbul salvării/mântuirii

În treacăt să mai spunem că Iisus din limbile moderne nu vine direct din Iehoşua, ci din forma lui prescurtată, Ieşua, care în greacă, limba evangheliştilor, a devenit Iησοῦς (Iisus). Sau, din pronunţia lui în aramaica galileană, Ieşu.

Nu știm de ce Matei nu l-a pomenit și pe Moise în genealogia lui Iisus. Poate pentru că Moise se născuse în Egipt, nu în Israel.

Nu l-a pomenit, dar e bine s-o facem noi, pentru că numele Moise și Iisus, semantic, prin semnificația lor, sunt înrudite.

Dacă Iisus se traduce prin: „Dumnezeu (ne/mă) salvează, scapă, izbăveşte, mântuieşte” sau „Dumnezeu este salvarea/salvarea este Dumnezeu”… altfel  spus: Salvatorul trimis de Dumnezeu…

… Moise înseamnă „cel care scoate… la lumină: מֹשֶׁה/Moșe vine din verbul mașah/מָשָׁה  : a duce departe, a scoate din, a conduce, de unde: a salva, a ocroti, a călăuzi.

Pe de altă parte Genealogia lui Iisus din Matei trimite la Cartea Facerii, la Geneză, care în ebraică se numește ele toldot, adică „acestea sunt originile/obârșiile… lumii” (אֵלֶּה תֹולְדֹות), tradus în Septuaginta cu afti i vivlos gheneseos/αὕτη ἡ βίβλος γενέσεως, adică „aceasta este Cartea Nașterii”. În greacă ghenisis/ γέννησις  înseamnă: origine, creație, naștere, spiță, istorie și-l traduce pe tolda/ תּוֹלְדָה: origine, generație, tot ceea ce e născut și descinde din, descendenții lui…, născuții din… unde tolda/ תּוֹלְדָה vine din verbul ialad, יָלַד = a naște, a da naștere.

Și trimite, mai precis, la Geneză 2,4:

Acestea sunt obârșiile cerului și pământului, când au fost create, în ziua în care Domnul Dumnezeu a făcut cerul și pământul

אֵלֶּה תֹולְדֹות הַשָּׁמַיִם וְהָאָרֶץ בְּהִבָּֽרְאָם בְּיֹום עֲשֹׂות יְהוָה אֱלֹהִים אֶרֶץ וְשָׁמָֽיִם

Ele toldot ha-șamaim ve-ha-areț be-hibaram be-iom asot Iahve Elohim ereț ve-șamaim.

αὕτη ἡ βίβλος γενέσεως οὐρανοῦ καὶ γῆς ὅτε ἐγένετο ᾗ ἡμέρᾳ ἐποίησεν ὁ θεὸς τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν

Matei mai sugerează și că, așa cum Dumnezeu a dat o dată, la începuturi, naștere lumii, tot așa El a și renăscut-o, i-a dat din nou naștere, prin Maria. Spune el: „ea va naște un fiu” (texete de iion/τέξεται δὲ υἱὸν) unde verbul tikto/τίκτω,  a naște îl reia pe ialad, יָלַד = a naște, a da naștere.

Așadar, ni se sugerează ideea că Iisus nu este numai regele de drept al Israelului și Salvatorul lui, ci și originea unei noi lumi, renăscute ! A întregii lumi, a întregului univers !

Cât despre părinții Lui după trup, ei sunt Iosif și Maria.

(Iisus este, desigur, Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin nașterea Sa pe pământ, dintr-o fecioară, prin lucrarea Duhului Sfânt – și El a tot spus în cei trei ani de predică că este Fiul și totodată trimisul lui Dumnezeu !

Evident, descendența lui Iisus din Avraam este pe linie paternă ! Interesant este că la Luca, ea merge până la … Dumnezeu (Luca 3, 23-38) !

VESTIREA

Câteva lămuriri:

Mama, Maria sau Mariam (Μαρία sau Μαριάμ) a fost aleasă pentru puritatea ei dumnezeiască.

Interesant este că o cheamă Miriam, ca pe sora lui Moise… cea răzvrătită. Mariam vine din Miriam (מִרְיָם), iar miriam/ מִרְיָם înseamnă în ebraică răzvrătire, din מְרִי/mir, nesupunere, care vine din verbul mara (מָרָה): a fi răzvrătit, refractar, nesupus, neascultător față de poruncile tatălui sau/și ale Tatălui Dumnezeu.

Nu întâmplător ! Așa cum Maria o va răscumpăra pe Eva, tot așa o va răscumpăra și pe Miriam, sora cea răzvrătită a lui Moise. Asta pentru că Maria este nu numai fecioara prea-curată, dar și prea-supusa roabă a lui Dumnezeu. Prin ea, numele răzvrătirii s-a convertit în numele cumințeniei prea-înțelepte.

Iosif și Maria erau logodiți, adică semnaseră contractul matrimonial, și urmau să facă nunta (kidușin, aducă sfințire, în ebraică).

De iure, legal, erau ca și soț și soție (de aceea în greacă sunt numiți andras și ghineca, adică bărbat și femeie, cu sensul de bărbat și nevastă), doar că soția locuia încă la părinți și căsătoria nu fusese consumată.

Și nici nu va fi, pentru că Iosif nu va dori niciodată să devină soțul, de drept, al miresei lui Dumnezeu !

Matei se exprimă într-o greacă simplă, într-o manieră simplă: Şi n-a cunoscut-o pe ea până când nu l-a născut pe fiul ei, primul născut, căruia i-a pus numele Iisus. Greaca, care nu era limba lui maternă !

Totuși, având în vedere că era un om drept, adică profund moral și temător de Dumnezeu, e de la sine înțeles că până când vrea să însemne doar că, în nici un caz, Iisus nu poate fi pruncul lui, după trup și atât; iar primul născut, trebuie înțeles ca „singurul lor copil” (așa cum apare la Luca 2, 7, unul-născut).

Maria, vasul ales să-I dea naștere Fiului lui Dumnezeu, ales să fie calea întrupării Lui, nu mai putea fi altceva.

Iosif mai era „drept” și pentru că era un iubitor de oameni. O parte din el voia s-o dezlege pe Maria de legământul/jurământul logodnei sau, altfel spus, s-o repudieze ca pe o femeie necinstită, cu care nu mai voia să aibă nimic de-a face dar, o altă parte nu dorea s-o expună, s-o facă de râs în fața comunității. În greacă verbul paradigmatizo/ παραδειγματίζω înseamnă: a da pe cineva drept un exemplu rău în fața lumii, a stigmatiza, a pune la stâlpul infamiei, a expune pe cineva batjocorii celorlalți… ca să fie pedepsit !

Tocmai această luptă interioară ne arată că Dumnezeu l-a ales pe cel mai cinstit, responsabil, dar și iubitor de oameni tată pentru … Fiul Lui.

În încheiere, Cartea Neamurilor lui Iisus sau primul capitol al Evangheliei după Matei a fost scrisă, în special pentru evrei, singurii pentru care avea importanță descendența din David și profeția lui Isaia.

Lor le spune Matei că nașterea lui Iisus este, de fapt, renașterea lumii, a universului și un nou început pentru omenire.

Lor le spune că Iisus a fost, de fapt, noul lor rege și, în același timp Mesia, Mântuitorul.

Nu l-au crezut mulți, dar cei care au făcut-o au format primul popor spiritual din lume: poporul creștin.

NASTEREA

Iată textul în greacă:

Matei 1, 1-25: ΒΙΒΛΟΣ γενέσεως ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ, υἱοῦ Δαυῒδ, υἱοῦ ᾿Αβραάμ. ᾿Αβραὰμ ἐγέννησε τὸν ᾿Ισαάκ, ᾿Ισαὰκ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιακώβ, ᾿Ιακὼβ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιούδαν καὶ τοὺς ἀδελφοὺς αὐτοῦ, ᾿Ιούδας δὲ ἐγέννησε τὸν Φαρὲς καὶ τὸν Ζαρὰ ἐκ τῆς Θάμαρ, Φαρὲς δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Εσρώμ, ᾿Εσρὼμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αράμ, ᾿Αρὰμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αμιναδάβ, ᾿Αμιναδὰβ δὲ ἐγέννησε τὸν Ναασσών, Ναασσὼν δὲ ἐγέννησε τὸν Σαλμών, Σαλμὼν δὲ ἐγέννησε τὸν Βοὸζ ἐκ τῆς Ραχάβ, Βοὸζ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ωβὴδ ἐκ τῆς Ρούθ, ᾿Ωβὴδ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιεσσαί, ᾿Ιεσσαὶ δὲ ἐγέννησε τὸν Δαυῒδ τὸν βασιλέα. Δαυῒδ δὲ ὁ βασιλεὺς ἐγέννησε τὸν Σολομῶντα ἐκ τῆς τοῦ Οὐρίου, Σολομὼν δὲ ἐγέννησε τὸν Ροβοάμ, Ροβοὰμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αβιά, ᾿Αβιὰ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ασά, ᾿Ασὰ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιωσαφάτ, ᾿Ιωσαφὰτ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιωράμ, ᾿Ιωρὰμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Οζίαν, ᾿Οζίας δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιωάθαμ, ᾿Ιωάθαμ δὲ ἐγέννησε τὸν ῎Αχαζ, ῎Αχαζ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Εζεκίαν, ᾿Εζεκίας δὲ ἐγέννησε τὸν Μανασσῆ, Μανασσῆς δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αμών, ᾿Αμὼν δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιωσίαν, ᾿Ιωσίας δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιεχονίαν καὶ τοὺς ἀδελφοὺς αὐτοῦ ἐπὶ τῆς μετοικεσίας Βαβυλῶνος. Μετὰ δὲ τὴν μετοικεσίαν Βαβυλῶνος ᾿Ιεχονίας ἐγέννησε τὸν Σαλαθιήλ, Σαλαθιὴλ δὲ ἐγέννησε τὸν Ζοροβάβελ,  Ζοροβάβελ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αβιούδ, ᾿Αβιοὺδ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ελιακείμ, ᾿Ελιακεὶμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αζώρ, ᾿Αζὼρ δὲ ἐγέννησε τὸν Σαδώκ, Σαδὼκ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Αχείμ, ᾿Αχεὶμ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ελιούδ, ᾿Ελιοὺδ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ελεάζαρ, ᾿Ελεάζαρ δὲ ἐγέννησε τὸν Ματθάν, Ματθὰν δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιακώβ, ᾿Ιακὼβ δὲ ἐγέννησε τὸν ᾿Ιωσὴφ τὸν ἄνδρα Μαρίας, ἐξ ἧς ἐγεννήθη ᾿Ιησοῦς ὁ λεγόμενος Χριστός.

Πᾶσαι οὖν αἱ γενεαὶ ἀπὸ ᾿Αβραάμ ἕως Δαυῒδ γενεαὶ δεκατέσσαρες, καὶ ἀπὸ Δαυῒδ ἕως τῆς μετοικεσίας Βαβυλῶνος γενεαὶ δεκατέσσαρες, καὶ ἀπὸ τῆς μετοικεσίας Βαβυλῶνος ἕως τοῦ Χριστοῦ γενεαὶ δεκατέσσαρες.

Τοῦ δὲ ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ ἡ γέννησις οὕτως ἦν. μνηστευθείσης γὰρ τῆς μητρὸς αὐτοῦ Μαρίας τῷ ᾿Ιωσήφ, πρὶν ἢ συνελθεῖν αὐτοὺς εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος ῾Αγίου. ᾿Ιωσὴφ δὲ ὁ ἀνὴρ αὐτῆς, δίκαιος ὢν καὶ μὴ θέλων αὐτὴν παραδειγματίσαι, ἐβουλήθη λάθρα ἀπολῦσαι αὐτήν. Ταῦτα δὲ αὐτοῦ ἐνθυμηθέντος ἰδοὺ ἄγγελος Κυρίου κατ᾿ ὄναρ ἐφάνη αὐτῷ λέγων· ᾿Ιωσὴφ υἱὸς Δαυῒδ, μὴ φοβηθῇς παραλαβεῖν Μαριὰμ τὴν γυναῖκά σου· τὸ γὰρ ἐν αὐτῇ γεννηθὲν ἐκ Πνεύματός ἐστιν ῾Αγίου. τέξεται δὲ υἱὸν καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα αὐτοῦ ᾿Ιησοῦν· αὐτὸς γὰρ σώσει τὸν λαὸν αὐτοῦ ἀπὸ τῶν ἁμαρτιῶν αὐτῶν. Τοῦτο δὲ ὅλον γέγονεν ἵνα πληρωθῇ τὸ ρηθὲν ὑπὸ τοῦ Κυρίου διὰ τοῦ προφήτου λέγοντος· ἰδοὺ ἡ παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει καὶ τέξεται υἱόν, καὶ καλέσουσι τὸ ὄνομα αὐτοῦ ᾿Εμμανουήλ, ὅ ἐστι μεθερμηνευόμενον μεθ᾿ ἡμῶν ὁ Θεός. Διεγερθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιωσὴφ ἀπὸ τοῦ ὕπνου ἐποίησεν ὡς προσέταξεν αὐτῷ ὁ ἄγγελος Κυρίου καὶ παρέλαβε τὴν γυναῖκα αὐτοῦ, καὶ οὐκ ἐγίνωσκεν αὐτὴν ἕως οὗ ἔτεκε τὸν υἱὸν αὐτῆς τὸν πρωτότοκον, καὶ ἐκάλεσε τὸ ὄνομα αὐτοῦ ᾿Ιησοῦν.

NASTEREA 2

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI

19 lunes Jun 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

SF IOAN 1

Petru, Iacob și Ioan, trei ipostaze omenești ale lui Iisus

În această duminică pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Matei 4, 18-23: chemarea primilor apostoli: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Ei sunt cei mai apropiați de  Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi) și ei se află alături de El în cele mai importante momente.

Pe ei îi cheamă Iisus să fie martorii schimbării Sale la față, martorii metamorfozei Lui, pe ei îi cheamă să-L vegheze în grădina Ghețimani, înainte de arestare, simțindu-Se mângâiat de prezența lor ocrotitoare și ei sunt martorii învierii fiicei lui Iair.

Iată textul:

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς·  καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Sf. Ioan Evanghelistul

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Iisus își alege primii ucenici: pe Petru și pe Andrei, din Betsaida, fiii lui Iona, și pe Iacob și pe Ioan dintr-un sat, rămas necunoscut, de lângă Capernaum, fiii lui Zebedeu.

Sunt primii cu care avea să-și împartă viața și primii care aveau să-L însoțească prin tot ereț Israel, adică în tot pământul Israelului, timp de aproape trei ani. Cu ei își va începe misiunea, aceea de a le vorbi oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, care venise, și despre ce ar trebui să facă cineva ca să se poată muta în ea.

Când Simon și Andrei, Iacob și Ioan s-au sculat din barcă și au venit după El, simțind pur și simplu că acela era destinul lor, nu știau nici cine este cel care-i cheamă, nici ce trebuiau să facă și nici cât timp aveau să-L urmeze. Nu știau că aveau să devină „agenții” unei lumi noi, unde legea cea mai mare era iubirea totală și nu știau că aveau să-L facă cunoscut în toată lumea de atunci pe Mântuitorul omenirii.

Nu știau nici ce-i așteaptă: Petru, mâna dreaptă a Învățătorului, că va muri răstignit la Roma în timpul lui Nero (cândva între anii 64-68), sau Iacob, că va sfârși decapitat din ordinul lui Irod Agrippa, în anul 43 sau 44 (Fapte 12,2) și că va fi primul martir al lui Iisus Hristos.

Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

Pe Simon, Iisus l-a numit Kifas/ Κηφᾶς. Kifas înseamnă piatră, stâncă și este transcrierea în greacă a cuvântului aramaic kef (כֵּף), stâncă. Pentru că Petru (petra/πέτρα este traducerea în greacă a lui kef)  avea să fie omul Său de bază dar și … temelia Bisericii Sale. El a fost primul care L-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și, la Cinzecime, predica lui înflăcărată a făcut trei mii de suflete să creadă în Iisus Hristos. Tot el a devenit capul Bisericii lui Iisus și întemeietorul primei comunități creștine, al primei Biserici: cea din Antiohia.

Lui Iacob și lui Ioan, Iisus le spunea Voanerghes/Βοανεργές, adică fiii tunetului: pentru că erau furtunoși, impetuoși, plini de zel și iuți la mânie.  Voanerghes/Βοανεργές este transcrierea în greacă a unui cuvânt compus din ben בֵּן, fiu, și aramaicul regaz רְגַז, mânie, furie.

 

El Greco, Sf. Iacob, Muzeul Santa Cruz, Toledo, Spania

 

Apostolul Iacob

AP. IACOB 2

   Martiriul Sf. Iacob

Iar Ioan este ucenicul… cel mai iubit, cel care stă la pieptul lui Rabbi, adică la pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină pe care a pregătit-o împreună cu Petru și, înainte de toate, este ucenicul „pe care l-a iubit Iisus” (Ioan 13,23) și cel căruia Iisus i-a încredințat-o pe Maica Sa de care a avut grijă în Efes, unde a și murit la adânci bătrânețe. Și, mai ales, este apostolul iubirii !

Pe de altă parte, numele lui Simon Petru pare predestinat: Simon/Σίμων sau Șimeon/ שִׁמְעוֹן vine din verbul șama/ שָׁמַע: a asculta, a se supune, a înțelege, a consimți, a aproba, de vreme ce Petru a fost cel mai devotat și cel mai supus ucenic.

Toți patru sunt pescari galileeni, iar galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați.  Andrei, de pildă, este un nume grecesc. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel, arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Iacob și Ioan.

Nu întâmplător, de asemenea, Andrei fusese discipolul lui Ioan Botezătorul. Ucenicii lui erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor, una din condițiile schimbării sufletului și a minții și, prin asta, a intrării în Împărăție.

Cu ei, așadar, Iisus a început să predice în sinagogi și să tămăduiască bolnavii. Ei au fost primii elevi ai școlii lui Iisus.

Probabil mergeau rar la sinagogă, fiind pescari, sau, mai degrabă căpitani (pentru că aveau angajații lor), și ocupați cu mica lor afacere. Din Lege trebuie că știau doar poruncile și istoria Patriarhilor, și, desigur, cunoșteau numele Profeților și câțiva Psalmi, cel puțin Psalmii pelerinilor și cei de laudă.

Iisus i-a introdus în sinagogă și în studiul Scripturii, luându-i cu El la predicile pe care le ținea de șabat în sinagogile din Galileea. Sinagoga și predicile lui Iisus au fost Școala lor de Teologie.

Ce era sinagoga ? Sinagogă/ Συναγωγή este traducerea în greacă a lui Beit ha-kneset (בֵית הַכְּנֶסֶת), Casa Adunării, pentru că sinagoga a apărut în vechiul Israel ca o casă de studiu al Scripturii și de rugăciune, după cucerirea Ierusalimului de către babilonieni care au distrusTemplul lui Solomon în anul 586 î. Hr.

După ce s-au întors din exilul din Babilon și după ce și-au reconstruit Templul în Orașul Sfânt, evreii au costruit și sinagogi, peste tot în Israel și în Diaspora, unde chiar înlocuiau Templul. Sinagogi erau în Egipt, în Asia Mică, în Cipru și la Roma și numai în Ierusalim existau, în secolul I  d. Hr., 480 de sinagogi, una chiar lângă Templu.

În sinagogi nu slujeau preoți, ci evreii se adunau de șabat să se roage împreună și să asculte pasaje din Scriptură pe care le comenta un rabin, adică un învățat, un cunoscător al Legii și al Cărții sfinte.

Poate într-o sinagogă auziseră cum profetul Ilie l-a găsit pe Elisei arând și l-a chemat să-i fie ucenic și s-au gândit că Iisus era un alt Ilie care-i chema pe ei în numele Domnului, ca în pasajul acesta:

Atunci a plecat Ilie de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând; acesta avea douăsprezece perechi de boi la pluguri şi la perechea a douăsprezecea era el însuşi. Şi Ilie a trecut pe lângă el aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii şi a alergat după Ilie, zicând: „Lasă-mă să merg să sărut pe tatăl şi pe mama mea şi voi veni după tine!» Iar el i-a zis: „Du-te şi vino înapoi, că ce-am făcut e făcut!»/ III Regi 19, 1920/ Trad. Biblia Sinodală.

 

EL GRECO SF. PETRU
San Pedro en lágrimas, 1587-1596, Museo Soumaya, Ciudad de México

 

Iată cum descriu și ceilalți trei evangheliști chemarea primilor ucenici:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Genizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci  prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε·  θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον,  ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς·  καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς·  τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ’ αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

 

El Greco, San Juan Evangelista  1600,  Museo Nacional del Prado Madrid, Spania

 

GALILEEA

 

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU

13 sábado May 2017

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

IISUS SI SAMARITEANCA 4

Toți suntem samariteni, deci toți ne putem îndrepta !

Mesajul pericopei din Evanghelia după Ioan (4, 5-42) ce va fi citită la liturghie în această duminică este: oricât de greșite ar fi ideile pe care le avem despre Dumnezeu, ajunge o sămânță de adevăr ca să ni le îndreptăm. Iată textul:

Ioan 4, 5-42: Vine, așadar, Iisus într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat lui Iosif, fiul său, și era acolo o fântână a lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, S-a așezat, așadar, pe fântână. Era cam pe la ora a șasea. Vine o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus îi spune: dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Îi spune, așadar, femeia samariteancă: cum tu, un iudeu, ceri să bei de la mine, o femeie samariteancă ? (pentru că iudeii nu se amestecă cu samaritenii). Și i-a răspuns Iisus și i-a zis: dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce ți-a spus dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui și El ți-ar fi dat apă  vie. Femeia îi spune: Doamne, n-ai nici găleată și fântăna e adâncă. De unde ai apa cea vie ? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, cel care ne-a dat nouă fântâna? Și el a băut din ea și fiii lui și turmele lui. I-a răspuns Iisus și i-a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cine bea din apa din care Eu îi voi da, nu va înseta în veac, pentru că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă ce va tot curge, (neîntrerupt, dăruindu-i) viața veșnică. Și femeia Îi zice: Doamne, dă-mi mie apa aceasta ca să nu mai însetez și să nu mai vin aici să scot apă.  Și Iisus îi spune: du-te, cheamă pe bărbatul tău și veniți aici. Și I-a răspuns femeia și i-a zis: nu am bărbat. Iisus îi spune: bine ai zis: nu am bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți e bărbat. Așadar, adevărat ai spus. Femeia îi spune: Doamne, văd că Tu ești profet. Părinții noștri în acest munte s-au închinat și voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Iisus îi spune: femeie, crede-Mă  că va veni o  vreme când nici în acest munte nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei. Dar vine o vreme, și acum este vremea aceea, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr. Și Tatăl asemenea închinători Își caută. Duh este Dumnezeu și (de aceea) cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr. Îi spune femeia: știu că vine Mesia, cel numit Hristos. Când El va veni, ne va vesti nouă toate. Îi spune Iisus: Eu sunt, cel ce-ți vorbește. Și chiar atunci au venit ucenicii și s-au mirat că vorbea cu o femeie, dar niciunul n-a spus: ce vrei de la ea  sau de ce vorbești cu ea. Și și-a lăsat femeia vasul și a plecat în cetate și le spune oamenilor: mergeți să vedeți un om care mi-a spus mie toate câte le-am făcut. Nu cumva acesta este Hristos ? Și au ieșit din cetate și s-au dus la El. Între timp ucenicii Îl rugau: rabbi, mănâncă ! Iar El le-a zis: mâncarea pe care o mănânc Eu voi n-o cunoașteți. Și ucenicii își ziceau unul altuia: să-I fi adus cineva să mănânce ? Iisus le zice: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea. Nu voi ați spus că mai sunt patru luni și vine secerișul ? Iată vă spun vouă: ridicați ochii și priviți câmpurile, pentru că sunt albe (gata) pentru seceriș. Și cel ce seceră ia plată și își strânge roada pentru viața cea veșnică, ca și cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră. E un adevăr ce vă spun acum: unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați nu ce ați trudit. Alții au trudit și voi ai intrat în truda lor. Din cetatea aceea mulți samariteni au crezut în El, pentru cuvântul femeii care a mărturisit: mi-a spus mie toate câte am făcut. Când au venit la El samaritenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui și femeii i-au zis că nu pentru vorbele ei au crezut, ci că: noi înșine  (L-)am auzit și știm că El este cu adevărat Mântuitorul lumii, Hristos.

ἔρχεται οὖν εἰς πόλιν τῆς Σαμαρείας λεγομένην Συχάρ, πλησίον τοῦ χωρίου ὃ ἔδωκεν ᾿Ιακὼβ ᾿Ιωσὴφ τῷ υἱῷ αὐτοῦ·  ἦν δὲ ἐκεῖ πηγὴ τοῦ ᾿Ιακώβ. ὁ οὖν ᾿Ιησοῦς κεκοπιακὼς ἐκ τῆς ὁδοιπορίας ἐκαθέζετο οὕτως ἐπὶ τῇ πηγῇ· ὥρα ἦν ὡσεὶ ἕκτη. ἔρχεται γυνὴ ἐκ τῆς Σαμαρείας ἀντλῆσαι ὕδωρ. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· δός μοι πιεῖν. οἱ γὰρ μαθηταὶ αὐτοῦ ἀπεληλύθεισαν εἰς τὴν πόλιν ἵνα τροφὰς ἀγοράσωσι. λέγει οὖν αὐτῷ ἡ γυνὴ ἡ Σαμαρεῖτις· πῶς σὺ ᾿Ιουδαῖος ὢν παρ’ ἐμοῦ πιεῖν αἰτεῖς, οὔσης γυναικὸς Σαμαρείτιδος; οὐ γὰρ συγχρῶνται ᾿Ιουδαῖοι Σαμαρείταις. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· εἰ ᾔδεις τὴν δωρεὰν τοῦ Θεοῦ, καὶ τίς ἐστιν ὁ λέγων σοι, δός μοι πιεῖν, σὺ ἂν ᾔτησας αὐτόν, καὶ ἔδωκεν ἄν σοι ὕδωρ ζῶν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, οὔτε ἄντλημα ἔχεις, καὶ τὸ φρέαρ ἐστὶ βαθύ· πόθεν οὖν ἔχεις τὸ ὕδωρ τὸ ζῶν; μὴ σὺ μείζων εἶ τοῦ πατρὸς ἡμῶν ᾿Ιακώβ, ὃς ἔδωκεν ἡμῖν τὸ φρέαρ, καὶ αὐτὸς ἐξ αὐτοῦ ἔπιε καὶ οἱ υἱοὶ αὐτοῦ καὶ τὰ θρέμματα αὐτοῦ; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· πᾶς ὁ πίνων ἐκ τοῦ ὕδατος τούτου διψήσει πάλιν· ὃς δι’ ἂν πίῃ ἐκ τοῦ ὕδατος οὗ ἐγὼ δώσω αὐτῷ, οὐ μὴ διψήσῃ εἰς τὸν αἰῶνα, ἀλλὰ τὸ ὕδωρ ὃ δώσω αὐτῷ, γενήσεται ἐν αὐτῷ πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον. λέγει πρὸς αὐτὸν ἡ γυνή· Κύριε, δός μοι τοῦτο τὸ ὕδωρ, ἵνα μὴ διψῶ μηδὲ ἔρχωμαι ἐνθάδε ἀντλεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ὕπαγε φώνησον τὸν ἄνδρα σου καὶ ἐλθὲ ἐνθάδε. ἀπεκρίθη ἡ γυνὴ καὶ εἶπεν· οὐκ ἔχω ἄνδρα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· καλῶς εἶπας ὅτι ἄνδρα οὐκ ἔχω· πέντε γὰρ ἄνδρας ἔσχες, καὶ νῦν ὃν ἔχεις οὐκ ἔστι σου ἀνήρ· τοῦτο ἀληθὲς εἴρηκας. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, θεωρῶ ὅτι προφήτης εἶ σύ. οἱ πατέρες ἡμῶν ἐν τῷ ὄρει τούτῳ προσεκύνησαν· καὶ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἐν ῾Ιεροσολύμοις ἐστὶν ὁ τόπος ὅπου δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· γύναι, πίστευσόν μοι ὅτι ἔρχεται ὥρα ὅτε οὔτε ἐν τῷ ὄρει τούτῳ οὔτε ἐν ῾Ιεροσολύμοις προσκυνήσετε τῷ πατρί. ὑμεῖς προσκυνεῖτε ὃ οὐκ οἴδατε, ἡμεῖς προσκυνοῦμεν ὃ οἴδαμεν· ὅτι ἡ σωτηρία ἐκ τῶν ᾿Ιουδαίων ἐστίν. ἀλλ’ ἔρχεται ὥρα, καὶ νῦν ἐστιν, ὅτε οἱ ἀληθινοὶ προσκυνηταὶ προσκυνήσουσι τῷ πατρὶ ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ· καὶ γὰρ ὁ πατὴρ τοιούτους ζητεῖ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτόν. πνεῦμα ὁ Θεός, καὶ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτὸν ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· οἶδα ὅτι Μεσσίας ἔρχεται ὁ λεγόμενος Χριστός· ὅταν ἔλθῃ ἐκεῖνος, ἀναγγελεῖ ἡμῖν πάντα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐγώ εἰμι ὁ λαλῶν σοι. καὶ ἐπὶ τούτῳ ἦλθον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἐθαύμασαν ὅτι μετὰ γυναικὸς ἐλάλει· οὐδεὶς μέντοι εἶπε, τί ζητεῖς ἢ τί λαλεῖς μετ’ αὐτῆς; ᾿Αφῆκεν οὖν τὴν ὑδρίαν αὐτῆς ἡ γυνὴ καὶ ἀπῆλθεν εἰς τὴν πόλιν, καὶ λέγει τοῖς ἀνθρώποις· δεῦτε ἴδετε ἄνθρωπον ὃς εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα· μήτι οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός; ἐξῆλθον οὖν ἐκ τῆς πόλεως καὶ ἤρχοντο πρὸς αὐτόν. ᾿Εν δὲ τῷ μεταξὺ ἠρώτων αὐτὸν οἱ μαθηταὶ λέγοντες· ραββί, φάγε. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· ἐγὼ βρῶσιν ἔχω φαγεῖν, ἣν ὑμεῖς οὐκ οἴδατε. ἔλεγον οὖν οἱ μαθηταὶ πρὸς ἀλλήλους· μή τις ἤνεγκεν αὐτῷ φαγεῖν; λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός με καὶ τελειώσω αὐτοῦ τὸ ἔργον. οὐχ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἔτι τετράμηνός ἐστι καὶ ὁ θερισμὸς ἔρχεται; ἰδοὺ λέγω ὑμῖν, ἐπάρατε τοὺς ὀφθαλμοὺς ὑμῶν καὶ θεάσασθε τὰς χώρας, ὅτι λευκαί εἰσι πρὸς θερισμὸν ἤδη. καὶ ὁ θερίζων μισθὸν λαμβάνει καὶ συνάγει καρπὸν εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἵνα καὶ ὁ σπείρων ὁμοῦ χαίρῃ καὶ ὁ θερίζων. ἐν γὰρ τούτῳ ὁ λόγος ἐστὶν ὁ ἀληθινός, ὅτι ἄλλος ἐστὶν ὁ σπείρων καὶ ἄλλος ὁ θερίζων. ἐγὼ ἀπέστειλα ὑμᾶς θερίζειν ὃ οὐχ ὑμεῖς κεκοπιάκατε· ἄλλοι κεκοπιάκασι, καὶ ὑμεῖς εἰς τὸν κόπον αὐτῶν εἰσεληλύθατε. ᾿Εκ δὲ τῆς πόλεως ἐκείνης πολλοὶ ἐπίστευσαν εἰς αὐτὸν τῶν Σαμαρειτῶν διὰ τὸν λόγον τῆς γυναικός, μαρτυρούσης ὅτι εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα. ὡς οὖν ἦλθον πρὸς αὐτὸν οἱ Σαμαρεῖται, ἠρώτων αὐτὸν μεῖναι παρ’ αὐτοῖς· καὶ ἔμεινεν ἐκεῖ δύο ἡμέρας. καὶ πολλῷ πλείους ἐπίστευσαν διὰ τὸν λόγον αὐτοῦ, τῇ τε γυναικὶ ἔλεγον ὅτι οὐκέτι διὰ τὴν σὴν λαλιὰν πιστεύομεν· αὐτοὶ γὰρ ἀκηκόαμεν, καὶ οἴδαμεν ὅτι οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ σωτὴρ τοῦ κόσμου ὁ Χριστός.

Iisus venea din Iudeea, mai precis din Ierusalim, capitala Iudeii, unde făcuse primul Paște cu ucenicii (anul 28 d.Hr.). Se îndrepta spre Galileea și spre Marea Galileei, unde avea de răspândit vestea despre Împărăția lui Dumnezeu, împărăție care se deschisese și-și aștepta locuitorii. Și drumul cel mai scurt spre Galileea trecea prin Samaria.  Numai că, evreii care voiau să ajungă din Iudeea în Galileea nu treceau prin Samaria, ci o ocoleau, alegând să meargă spre nord prin Valea Iordanului. Asta pentru că Samaria era, pentru ei, un ținut spurcat, locuit de oameni spurcați. Pentru evrei, a se afla lângă un samaritean era ca și cum s-ar fi aflat lângă un purtător de miasmă, lucru care i-ar fi obligat să se curețe de impuritate.

Ce era cu Samaria ?

Samaria fusese capitala vechiului regat Israel. Numele ei, șomron/ שֹׁמְרוֹן, înseamnă post de pază, de la verbul șamar/ שָׁמַר, a păzi (șomer/ שׁוֹמֵר este paznicul).

După moartea lui Solomon, în anul 931 î. Hr., regatul construit de David, tatăl său, s-a împărțit în două: Regatul de Sud sau Iuda, cu capitala la Ierusalim, și regatul de Nord, sau Israel, cu capitala la Samaria (de unde și numele regiunii).

Ambele au fost cucerite de vecinii lor mesopotamieni, dar la distanță de aproape un secol și jumătate. Primul a căzut regatul de Nord, Israel, în anul 722 î. Hr., cucerit de regele asirian Salmanazar al V-lea, după un asediu de doi ani. Analele asiriene vorbesc despre 27 290 de samariteni deportați în Mesopotamia. Regatul de Sud, Iuda, a căzut în anul 587, cucerit de Nabucodonosor care, și el a deportat cam 20 000 de evrei în Babilon.

Diferența dintre viața celor două regate a fost că, în Samaria, Salmanazar al V-lea a adus coloni din toată Mesopotamia, lucru pe care Nabucodonosor nu l-a făcut în Iuda și Ierusalim, care au rămas doar cu locuitorii … nefolositori noilor stăpânitori.

Așa se face că, în Samaria, puținii Fii ai lui Israel/ bnei-Israel care mai rămăseseră s-au amestecat cu toate neamurile venite din toate provinciile asiriene, neamuri idolatre. Așa s-au născut samariteni (pomeniți o singură dată în Biblie, în cartea a IV-a a Regilor, 17,29), descendenții acestui popor amestecat, cu credințe și obiceiuri amestecate, în care Iahve există alături de Baal și de Așera. De aceea Talmudul îi consideră urmașii unor triburi neevreești, convertite la iudaism !

Samaritenii își spuneau bnei-Israel sau șomerim care, după o interpretare teologică, ar însemna: cei ce respectă… Legea ! Și respectau, cu adevărat, numai Legea, pentru că singura lor Scriptură era doar Pentateuhul, adică cele cinci cărți ale lui Moise, dar și acela rescris și reinterpretat, devenit Pentateuhul samaritean.

Muntele de care-I vorbește femeia samariteancă lui Iisus este muntele Garizim/ גְּרִזִים, aflat la 3 km de Sihem, muntele sacru al samaritenilor unde își construiseră un Templu și unde aduceau jertfa de Paște.

Povestea acestui templu e simplă: iudeii din… Iuda, întorși din exilul babilonian, după anul 538 î. Hr, grație lui Cirus, regele persan care cucerise Babilonul,  i-au refuzat pe cei din Samaria când aceștia s-au oferit să-i ajute să reconstruiască Templul din Ierusalim și zidurile Ierusalimului.

Și nu numai atât: samaritenii nu aveau voie să aducă jertfe la Templul din Ierusalim și să se căsătorească cu… evrei, ca unii ce erau, de mult, ne-evrei, ci păgâni, închinători la idoli!

Așa a apărut Templul de pe muntele Garizim, lângă Sichem, pe care samaritenii și l-au construit ca să le arate celor din Ierusalim că… ei sunt adevărații evrei, fii al lui Iacov-Israel. Două temple  nu puteau exista. Cel din Samaria era un sacrilegiu!

De aceea, în anul 128, marele preot și etnarh de la Ierusalim, Ioan Hircan, l-a distrus.

De altfel, profeții spuneau că Samaria era un centru al idolatriei, asta și pentru că primii regi ai Regatului de Nord, înainte de a fi cucerit de asirieni, erau foarte primitori cu zeii vecinilor lor, fenicienii și sirienii. În Samaria, erau, pe lângă un templu al lui Baal, zeul din Sidon,  alte temple și altare dedicate zeilor mesopotamieni, unde slujeau preoți… păgâni. Așadar, Samaria – o metropolă și o regiune… păgânizate !

Și se mai adaugă colonii macedoneni aduși de Alexandru cel Mare, după ce a devastat și a depopulat Samaria (o confirmă papirusurile din Samaria, descoperite într-o peșteră la Wadi ed Daliyeh) și se mai adaugă și cei 6000 de veterani romani, dar și grecii pe care i-a invitat Irod să se stabilească în noua Samarie, reconstruită în anul 107 de Pompei, renumită de Irod Sebaste (Augusta), după împăratul Augustus, precum și marele Templu dedicat lui Augustus, dar și  templul lui Isis, devenit  templul zeiței grecilor, Kore, regina Hadesului.

Interesant este faptul că samariteni există și azi, ca 500, la Sihem/Nablus și la Holon, lângă Tel-Aviv.

Acum, de ce voia Iisus să predice în Samaria, o colonie multietnică și multireligioasă, aproape ne-evreiască, păgână și disprețuită de evrei ?  De pildă, rabinii spuneau: să mănânci pâinea samaritenilor este ca și cum ai mânca carne de porc !

Tocmai pentru că era așa ! Era Vechiul Israel care trebuia recuperat ! Dar, nu pentru Legea lui Moise, ci pentru Legea lui Iisus-Mesia/Hristos !

Nu era greu, pentru că samaritenii îl așteptau pe Mesia, adică pe Moise, care avea să se întoarcă și să-i salveze, încă o dată, de … stăpânirile străine. Ei îl numeau pe Mesia, Taheb, adică Cel care vine … !

Și Iisus a arătat că, în două zile, a recucerit Samaria ! De două ori: o dată pentru că i-a întors pe samariteni de la Legea samariteană la cea a tuturor evreilor (voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei) și, a doua oară, pentru că i-a făcut să creadă în viața fără moarte în Împărăția lui Dumnezeu, o viață pe care o pot căpăta doar cei impecabili !

Locul este perfect: satul Sihar (azi satul arab Askar) care – o spun bibliștii și o spune și Sf. Ieronim (Coment. la Geneză)  și o confirmă și arheologii – este Sichemul, inima Samariei.

Nu întâmplător, Sihar (Συχάρ în greacă) înseamnă… băut/beat ! Vine din sehar/ שֵׁכָר, băutură tare, care te îmbată, vin tare, care, la rându-i vine din verbul sahar/ שָׁכַר , a fi beat sau a se îmbăta.

Aici, desigur, apa este băutura care te îmbată, apa vie sau duhul lui Dumnezeu ! Siharul/Sichemul se află la mai puțin de un km. de puțul lui Iacov ! Un puț adânc de 32 m (unul dintre cele mai adânci din Palestina )  care, deși nu e pomenit în Vechiul Testament, e pomenit în Evanghelii și de pelerinii creștini în Țara Sfântă, până în secolul al IV-lea d. Hr.

Puțul sau fântâna este locul predilect al întâlnirilor providențiale, pentru că apa era sacră, darul neprețuit al lui Dumnezeu. De aceea, Iisus îi vorbește samaritencei despre apa vie, cea care dăruiește viața veșnică, lângă un puț ! De fapt, o abordează, găsește un prilej să-i vorbească. Poate nu era ostenit nici de drum (venise tocmai din Ierusalim) și nici de arșiță (ora a șasea înseamnă la amiază și suntem în luna iunie !) De altfel, femeile nu veneau să ia apă la amiază, când toată lumea se odihnea, ci dimineața sau seara, mai ales că puțul lui Iacov era cam la 750 de metri de Sichem.

Își pregătise doar intrarea într-un oraș samaritean unde știa că va fi crezut.  Și nu face decât ceva foarte obișnuit: intră în vorbă cu cineva … la fântână.

Neobișnuit este că intră în vorbă cu o femeie, asta pentru că un rabin nu avea voie să vorbească cu femeile în afara casei, nici măcar cu nevasta lui. Și pentru că un evreu, chiar și din Galileea, devenea impur vorbind cu un samaritean, o nație spurcată !

Neobișnuit este că-i vorbește femeii așa cum i-a vorbit Isaac Rebecăi, când a întâlnit-o prima dată la fântână, în Mesopotamia, la Nahor, în drum spre unchiul său Lavan Arameul, și i-a spus: dă-mi să beau ! Scena noastră pare s-o imite pe cea povestită în Gen. 24, 17 unde Isaac îi cere Rebecăi:

Dă-mi să beau puțină apă din vasul (ulciorul) tău/ Haghemi-ini na meat-maim mi-cadeh

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

Și unde Rebeca îi răspunde:

Bea, domnul meu ! Ște Adoni (Adoni, Domnul meu !)

שְׁתֵה אֲדֹנִי

De altfel, la fântână a cunoscut-o și Moise pe Sefora (Țipora), fiica lui Raguel/ Ietro, preotul din Madian, cel care l-a inițiat pe Moise în cultul Dumnezeului Unic. Și tot la fântână Iacov a întâlnit-o pe  Rahila, la Haran (în Gen. 29).

Și Iisus o abordează ca un … clarvăzător: reproșându-i discret cele cinci … căsătorii mai mult sau mai puțin oficiale (după Legea lui Moise,  o femeie se putea mărita doar de trei ori)…

… ca, la sfârșit, cei din Sihar/Sichem să recunoască că au crezut că El este Mesia – Salvatorul/Mântuitorul nu, pentru faptul că este văzător cu duhul, ci pentru tot ce le spusese, timp de două zile, despre Împărăție (un lucru nemaiauzit, mâncase cu niște samariteni și dormise într-o casă de samaritean, două zile, fără teamă că se spurcă)…

… împărăție deschisă tuturor oamenilor, evrei, ne-evrei și … samariteni…

… unde nu mai există nici templu și nici jertfe.

Și, într-adevăr, ambele Temple aveau să dispară odată pentru totdeauna: cel de pe muntele Garizim, al samaritenilor, a fost distrus de împăratul roman Vespasian, în anul 67 d.Hr., și n-a mai fost reconstruit niciodată, așa cum s-a întâmplat și cu marele Templu de la Ierusalim, reconstruit de Ezra și apoi de Irod cel Mare, distrus în anul 70, tot de Vespasian.

Iisus nu dorește altceva decât să răspândească, oriunde, sau, mai ales în comunitățile cele mai înstrăinate de Dumnezeu, ideea că Dumnezeu nu dorește altceva decât să fii cu El … impecabil: adică adevărat în toate și … despătimit, pentru că asta înseamnă … în duh și adevăr !

De aceea, când spune că Dumnezeu este duh, vorbește pe limba celor obișnuiți cu credințele și educația grecilor, lucru pe care-l face și ucenicul lui Ioan care a dat forma finală Evangheliei, un cunoscător al filosofilor greci. Era mai simplu să se facă înțeleși.

Iată ce spunea filosoful stoic Poseidonios din Apamea (oraș în Siria) numit și Rodianul (135-51 î. Hr.) în cartea sa Despre Zei/Περί θεών: Dumnezeu este duh/spirit rațional care străbate prin toată materia.

POSEIDONIOS

Ucenicilor pentru prima dată le dezvăluie Iisus că a venit să semene în mințile oamenilor ideile despre Împărăție, lumea perfectă a lui Dumnezeu, ca să-i ajute să… se transforme și să se bucure de roadele transformării lor… singura condiție a  locuirii cu Dumnezeu. Să se bucure împreună, cei ce primesc să se schimbe, cu Iisus – cel ce le arată Modelul și cu Dumnezeu care este Modelul. Asta înseamnă: cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră și aceasta este cheia pasajului despre semănător și secerător.

De fapt, predicarea Împărăției în Samaria arată că și cei care au ideile cele mai greșite despre divinitate se pot îndrepta … peste noapte !

HARTA ISRAEL

Pentru studioși:

III Regi, 16, 30-33: Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă şi-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal şi să i se închine. Şi a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut sufletul său.

***

III Regi,cap. 17: În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani. El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el. Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia şi-i plătea bir. Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare. Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani. Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei. Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au apucat să cinstească dumnezeii altora; Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel şi după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceştia; Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită, Şi aşezând idolii şi chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros; Şi când s-au apucat să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul Slujind idolilor de care Domnul le zisese: «Să nu faceţi aceasta», Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel şi a lui Iuda prin toţi proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: «Întoarceţi-vă din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei». Dar ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor Şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele; Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal; Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie. Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliţi şi i-a lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile Israeliţilor, cum Se purtau aceştia. Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. Căci Israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare. Şi au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la faţa Sa, cum zisese prin toţi proorocii, robii Săi. Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi. După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei. Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări». Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: «Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări». Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul. Afară de acestea, fiecare popor şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia. Aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar Sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor. Cinsteau însă şi pe Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe înălţimi. Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduşi. Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşezămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ şi le poruncise aşa: «Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor; Să nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe; Ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă închinaţi şi să-I aduceri jertfe; Siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile, aşezămintele, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitaţi şi pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri». Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte. Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa cum au urmat şi părinţii lor.

***

Ezra cap. 4: Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel, Au venit la Zorobabel şi au zis către el: «Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici». Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: «Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor». Atunci poporul jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire, Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui Darie, regale Perşilor Şi sub domnia lui Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului. Şi în zilele lui Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba aramaică. Şi sfetnicul Rehum cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului: «Atunci Rehum, cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii, Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe…». Iată copia de pe scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: «Slugile tale, oamenii de dincolo de Eufrat… Cunoscut să fie regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit. Şi să mai ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir, nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale. Şi fiindcă noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui: Să se caute în cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta. De aceea noi înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea stăpânire peste râu». Iar regele a trimis răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste râu. «Pace… Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea noastră Şi s-a dat din partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale; Şi că au fost în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi vamă. Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine; Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?» Îndată ce s-a citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor, aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au oprit lucrările Iudeilor. Atunci s-au oprit lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele Perşilor.

***

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 50, 27-28: Două neamuri a urât sufletul meu şi al treilea nu este neam: Cei care şed în muntele Samariei, Filistenii şi poporul cel nelegiuit care locuieşte în Sichem.

***

Geneză 33, 18-20: Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

***

Geneză 48:21-22: Apoi a zis Israel către Iosif: «Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Deci eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor».

***

Isaia, 58: 10-11: Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

(Texte din Biblia Sinodală).

IISUS SI SAMARITEANCA 3

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters, Humanitas, București 1997
Poseidonios, die Fragmente: I. Texte. II. Erläuterungen, Willy Theiler, Walter de Gruyter GmbH & Co KG, 1 ian. 1982
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.