Toți suntem samariteni, deci toți ne putem îndrepta !

Mesajul pericopei din Evanghelia după Ioan (4, 5-42) ce va fi citită la liturghie în această duminică este: oricât de greșite ar fi ideile pe care le avem despre Dumnezeu, ajunge o sămânță de adevăr ca să ni le îndreptăm. Iată textul:

Ioan 4, 5-42: Vine, așadar, Iisus într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat lui Iosif, fiul său, și era acolo o fântână a lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, S-a așezat, așadar, pe fântână. Era cam pe la ora a șasea. Vine o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus îi spune: dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Îi spune, așadar, femeia samariteancă: cum tu, un iudeu, ceri să bei de la mine, o femeie samariteancă ? (pentru că iudeii nu se amestecă cu samaritenii). Și i-a răspuns Iisus și i-a zis: dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce ți-a spus dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui și El ți-ar fi dat apă  vie. Femeia îi spune: Doamne, n-ai nici găleată și fântăna e adâncă. De unde ai apa cea vie ? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, cel care ne-a dat nouă fântâna? Și el a băut din ea și fiii lui și turmele lui. I-a răspuns Iisus și i-a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cine bea din apa din care Eu îi voi da, nu va înseta în veac, pentru că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă ce va tot curge, (neîntrerupt, dăruindu-i) viața veșnică. Și femeia Îi zice: Doamne, dă-mi mie apa aceasta ca să nu mai însetez și să nu mai vin aici să scot apă.  Și Iisus îi spune: du-te, cheamă pe bărbatul tău și veniți aici. Și I-a răspuns femeia și i-a zis: nu am bărbat. Iisus îi spune: bine ai zis: nu am bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți e bărbat. Așadar, adevărat ai spus. Femeia îi spune: Doamne, văd că Tu ești profet. Părinții noștri în acest munte s-au închinat și voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Iisus îi spune: femeie, crede-Mă  că va veni o  vreme când nici în acest munte nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei. Dar vine o vreme, și acum este vremea aceea, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr. Și Tatăl asemenea închinători Își caută. Duh este Dumnezeu și (de aceea) cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr. Îi spune femeia: știu că vine Mesia, cel numit Hristos. Când El va veni, ne va vesti nouă toate. Îi spune Iisus: Eu sunt, cel ce-ți vorbește. Și chiar atunci au venit ucenicii și s-au mirat că vorbea cu o femeie, dar niciunul n-a spus: ce vrei de la ea  sau de ce vorbești cu ea. Și și-a lăsat femeia vasul și a plecat în cetate și le spune oamenilor: mergeți să vedeți un om care mi-a spus mie toate câte le-am făcut. Nu cumva acesta este Hristos ? Și au ieșit din cetate și s-au dus la El. Între timp ucenicii Îl rugau: rabbi, mănâncă ! Iar El le-a zis: mâncarea pe care o mănânc Eu voi n-o cunoașteți. Și ucenicii își ziceau unul altuia: să-I fi adus cineva să mănânce ? Iisus le zice: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea. Nu voi ați spus că mai sunt patru luni și vine secerișul ? Iată vă spun vouă: ridicați ochii și priviți câmpurile, pentru că sunt albe (gata) pentru seceriș. Și cel ce seceră ia plată și își strânge roada pentru viața cea veșnică, ca și cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră. E un adevăr ce vă spun acum: unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați nu ce ați trudit. Alții au trudit și voi ai intrat în truda lor. Din cetatea aceea mulți samariteni au crezut în El, pentru cuvântul femeii care a mărturisit: mi-a spus mie toate câte am făcut. Când au venit la El samaritenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui și femeii i-au zis că nu pentru vorbele ei au crezut, ci că: noi înșine  (L-)am auzit și știm că El este cu adevărat Mântuitorul lumii, Hristos.

ἔρχεται οὖν εἰς πόλιν τῆς Σαμαρείας λεγομένην Συχάρ, πλησίον τοῦ χωρίου ὃ ἔδωκεν ᾿Ιακὼβ ᾿Ιωσὴφ τῷ υἱῷ αὐτοῦ·  ἦν δὲ ἐκεῖ πηγὴ τοῦ ᾿Ιακώβ. ὁ οὖν ᾿Ιησοῦς κεκοπιακὼς ἐκ τῆς ὁδοιπορίας ἐκαθέζετο οὕτως ἐπὶ τῇ πηγῇ· ὥρα ἦν ὡσεὶ ἕκτη. ἔρχεται γυνὴ ἐκ τῆς Σαμαρείας ἀντλῆσαι ὕδωρ. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· δός μοι πιεῖν. οἱ γὰρ μαθηταὶ αὐτοῦ ἀπεληλύθεισαν εἰς τὴν πόλιν ἵνα τροφὰς ἀγοράσωσι. λέγει οὖν αὐτῷ ἡ γυνὴ ἡ Σαμαρεῖτις· πῶς σὺ ᾿Ιουδαῖος ὢν παρ’ ἐμοῦ πιεῖν αἰτεῖς, οὔσης γυναικὸς Σαμαρείτιδος; οὐ γὰρ συγχρῶνται ᾿Ιουδαῖοι Σαμαρείταις. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· εἰ ᾔδεις τὴν δωρεὰν τοῦ Θεοῦ, καὶ τίς ἐστιν ὁ λέγων σοι, δός μοι πιεῖν, σὺ ἂν ᾔτησας αὐτόν, καὶ ἔδωκεν ἄν σοι ὕδωρ ζῶν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, οὔτε ἄντλημα ἔχεις, καὶ τὸ φρέαρ ἐστὶ βαθύ· πόθεν οὖν ἔχεις τὸ ὕδωρ τὸ ζῶν; μὴ σὺ μείζων εἶ τοῦ πατρὸς ἡμῶν ᾿Ιακώβ, ὃς ἔδωκεν ἡμῖν τὸ φρέαρ, καὶ αὐτὸς ἐξ αὐτοῦ ἔπιε καὶ οἱ υἱοὶ αὐτοῦ καὶ τὰ θρέμματα αὐτοῦ; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· πᾶς ὁ πίνων ἐκ τοῦ ὕδατος τούτου διψήσει πάλιν· ὃς δι’ ἂν πίῃ ἐκ τοῦ ὕδατος οὗ ἐγὼ δώσω αὐτῷ, οὐ μὴ διψήσῃ εἰς τὸν αἰῶνα, ἀλλὰ τὸ ὕδωρ ὃ δώσω αὐτῷ, γενήσεται ἐν αὐτῷ πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον. λέγει πρὸς αὐτὸν ἡ γυνή· Κύριε, δός μοι τοῦτο τὸ ὕδωρ, ἵνα μὴ διψῶ μηδὲ ἔρχωμαι ἐνθάδε ἀντλεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ὕπαγε φώνησον τὸν ἄνδρα σου καὶ ἐλθὲ ἐνθάδε. ἀπεκρίθη ἡ γυνὴ καὶ εἶπεν· οὐκ ἔχω ἄνδρα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· καλῶς εἶπας ὅτι ἄνδρα οὐκ ἔχω· πέντε γὰρ ἄνδρας ἔσχες, καὶ νῦν ὃν ἔχεις οὐκ ἔστι σου ἀνήρ· τοῦτο ἀληθὲς εἴρηκας. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, θεωρῶ ὅτι προφήτης εἶ σύ. οἱ πατέρες ἡμῶν ἐν τῷ ὄρει τούτῳ προσεκύνησαν· καὶ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἐν ῾Ιεροσολύμοις ἐστὶν ὁ τόπος ὅπου δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· γύναι, πίστευσόν μοι ὅτι ἔρχεται ὥρα ὅτε οὔτε ἐν τῷ ὄρει τούτῳ οὔτε ἐν ῾Ιεροσολύμοις προσκυνήσετε τῷ πατρί. ὑμεῖς προσκυνεῖτε ὃ οὐκ οἴδατε, ἡμεῖς προσκυνοῦμεν ὃ οἴδαμεν· ὅτι ἡ σωτηρία ἐκ τῶν ᾿Ιουδαίων ἐστίν. ἀλλ’ ἔρχεται ὥρα, καὶ νῦν ἐστιν, ὅτε οἱ ἀληθινοὶ προσκυνηταὶ προσκυνήσουσι τῷ πατρὶ ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ· καὶ γὰρ ὁ πατὴρ τοιούτους ζητεῖ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτόν. πνεῦμα ὁ Θεός, καὶ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτὸν ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· οἶδα ὅτι Μεσσίας ἔρχεται ὁ λεγόμενος Χριστός· ὅταν ἔλθῃ ἐκεῖνος, ἀναγγελεῖ ἡμῖν πάντα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐγώ εἰμι ὁ λαλῶν σοι. καὶ ἐπὶ τούτῳ ἦλθον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἐθαύμασαν ὅτι μετὰ γυναικὸς ἐλάλει· οὐδεὶς μέντοι εἶπε, τί ζητεῖς ἢ τί λαλεῖς μετ’ αὐτῆς; ᾿Αφῆκεν οὖν τὴν ὑδρίαν αὐτῆς ἡ γυνὴ καὶ ἀπῆλθεν εἰς τὴν πόλιν, καὶ λέγει τοῖς ἀνθρώποις· δεῦτε ἴδετε ἄνθρωπον ὃς εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα· μήτι οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός; ἐξῆλθον οὖν ἐκ τῆς πόλεως καὶ ἤρχοντο πρὸς αὐτόν. ᾿Εν δὲ τῷ μεταξὺ ἠρώτων αὐτὸν οἱ μαθηταὶ λέγοντες· ραββί, φάγε. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· ἐγὼ βρῶσιν ἔχω φαγεῖν, ἣν ὑμεῖς οὐκ οἴδατε. ἔλεγον οὖν οἱ μαθηταὶ πρὸς ἀλλήλους· μή τις ἤνεγκεν αὐτῷ φαγεῖν; λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός με καὶ τελειώσω αὐτοῦ τὸ ἔργον. οὐχ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἔτι τετράμηνός ἐστι καὶ ὁ θερισμὸς ἔρχεται; ἰδοὺ λέγω ὑμῖν, ἐπάρατε τοὺς ὀφθαλμοὺς ὑμῶν καὶ θεάσασθε τὰς χώρας, ὅτι λευκαί εἰσι πρὸς θερισμὸν ἤδη. καὶ ὁ θερίζων μισθὸν λαμβάνει καὶ συνάγει καρπὸν εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἵνα καὶ ὁ σπείρων ὁμοῦ χαίρῃ καὶ ὁ θερίζων. ἐν γὰρ τούτῳ ὁ λόγος ἐστὶν ὁ ἀληθινός, ὅτι ἄλλος ἐστὶν ὁ σπείρων καὶ ἄλλος ὁ θερίζων. ἐγὼ ἀπέστειλα ὑμᾶς θερίζειν ὃ οὐχ ὑμεῖς κεκοπιάκατε· ἄλλοι κεκοπιάκασι, καὶ ὑμεῖς εἰς τὸν κόπον αὐτῶν εἰσεληλύθατε. ᾿Εκ δὲ τῆς πόλεως ἐκείνης πολλοὶ ἐπίστευσαν εἰς αὐτὸν τῶν Σαμαρειτῶν διὰ τὸν λόγον τῆς γυναικός, μαρτυρούσης ὅτι εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα. ὡς οὖν ἦλθον πρὸς αὐτὸν οἱ Σαμαρεῖται, ἠρώτων αὐτὸν μεῖναι παρ’ αὐτοῖς· καὶ ἔμεινεν ἐκεῖ δύο ἡμέρας. καὶ πολλῷ πλείους ἐπίστευσαν διὰ τὸν λόγον αὐτοῦ, τῇ τε γυναικὶ ἔλεγον ὅτι οὐκέτι διὰ τὴν σὴν λαλιὰν πιστεύομεν· αὐτοὶ γὰρ ἀκηκόαμεν, καὶ οἴδαμεν ὅτι οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ σωτὴρ τοῦ κόσμου ὁ Χριστός.

Iisus venea din Iudeea, mai precis din Ierusalim, capitala Iudeii, unde făcuse primul Paște cu ucenicii (anul 28 d.Hr.). Se îndrepta spre Galileea și spre Marea Galileei, unde avea de răspândit vestea despre Împărăția lui Dumnezeu, împărăție care se deschisese și-și aștepta locuitorii. Și drumul cel mai scurt spre Galileea trecea prin Samaria.  Numai că, evreii care voiau să ajungă din Iudeea în Galileea nu treceau prin Samaria, ci o ocoleau, alegând să meargă spre nord prin Valea Iordanului. Asta pentru că Samaria era, pentru ei, un ținut spurcat, locuit de oameni spurcați. Pentru evrei, a se afla lângă un samaritean era ca și cum s-ar fi aflat lângă un purtător de miasmă, lucru care i-ar fi obligat să se curețe de impuritate.

Ce era cu Samaria ?

Samaria fusese capitala vechiului regat Israel. Numele ei, șomron/ שֹׁמְרוֹן, înseamnă post de pază, de la verbul șamar/ שָׁמַר, a păzi (șomer/ שׁוֹמֵר este paznicul).

După moartea lui Solomon, în anul 931 î. Hr., regatul construit de David, tatăl său, s-a împărțit în două: Regatul de Sud sau Iuda, cu capitala la Ierusalim, și regatul de Nord, sau Israel, cu capitala la Samaria (de unde și numele regiunii).

Ambele au fost cucerite de vecinii lor mesopotamieni, dar la distanță de aproape un secol și jumătate. Primul a căzut regatul de Nord, Israel, în anul 722 î. Hr., cucerit de regele asirian Salmanazar al V-lea, după un asediu de doi ani. Analele asiriene vorbesc despre 27 290 de samariteni deportați în Mesopotamia. Regatul de Sud, Iuda, a căzut în anul 587, cucerit de Nabucodonosor care, și el a deportat cam 20 000 de evrei în Babilon.

Diferența dintre viața celor două regate a fost că, în Samaria, Salmanazar al V-lea a adus coloni din toată Mesopotamia, lucru pe care Nabucodonosor nu l-a făcut în Iuda și Ierusalim, care au rămas doar cu locuitorii … nefolositori noilor stăpânitori.

Așa se face că, în Samaria, puținii Fii ai lui Israel/ bnei-Israel care mai rămăseseră s-au amestecat cu toate neamurile venite din toate provinciile asiriene, neamuri idolatre. Așa s-au născut samariteni (pomeniți o singură dată în Biblie, în cartea a IV-a a Regilor, 17,29), descendenții acestui popor amestecat, cu credințe și obiceiuri amestecate, în care Iahve există alături de Baal și de Așera. De aceea Talmudul îi consideră urmașii unor triburi neevreești, convertite la iudaism !

Samaritenii își spuneau bnei-Israel sau șomerim care, după o interpretare teologică, ar însemna: cei ce respectă… Legea ! Și respectau, cu adevărat, numai Legea, pentru că singura lor Scriptură era doar Pentateuhul, adică cele cinci cărți ale lui Moise, dar și acela rescris și reinterpretat, devenit Pentateuhul samaritean.

Muntele de care-I vorbește femeia samariteancă lui Iisus este muntele Garizim/ גְּרִזִים, aflat la 3 km de Sihem, muntele sacru al samaritenilor unde își construiseră un Templu și unde aduceau jertfa de Paște.

Povestea acestui templu e simplă: iudeii din… Iuda, întorși din exilul babilonian, după anul 538 î. Hr, grație lui Cirus, regele persan care cucerise Babilonul,  i-au refuzat pe cei din Samaria când aceștia s-au oferit să-i ajute să reconstruiască Templul din Ierusalim și zidurile Ierusalimului.

Și nu numai atât: samaritenii nu aveau voie să aducă jertfe la Templul din Ierusalim și să se căsătorească cu… evrei, ca unii ce erau, de mult, ne-evrei, ci păgâni, închinători la idoli!

Așa a apărut Templul de pe muntele Garizim, lângă Sichem, pe care samaritenii și l-au construit ca să le arate celor din Ierusalim că… ei sunt adevărații evrei, fii al lui Iacov-Israel. Două temple  nu puteau exista. Cel din Samaria era un sacrilegiu!

De aceea, în anul 128, marele preot și etnarh de la Ierusalim, Ioan Hircan, l-a distrus.

De altfel, profeții spuneau că Samaria era un centru al idolatriei, asta și pentru că primii regi ai Regatului de Nord, înainte de a fi cucerit de asirieni, erau foarte primitori cu zeii vecinilor lor, fenicienii și sirienii. În Samaria, erau, pe lângă un templu al lui Baal, zeul din Sidon,  alte temple și altare dedicate zeilor mesopotamieni, unde slujeau preoți… păgâni. Așadar, Samaria – o metropolă și o regiune… păgânizate !

Și se mai adaugă colonii macedoneni aduși de Alexandru cel Mare, după ce a devastat și a depopulat Samaria (o confirmă papirusurile din Samaria, descoperite într-o peșteră la Wadi ed Daliyeh) și se mai adaugă și cei 6000 de veterani romani, dar și grecii pe care i-a invitat Irod să se stabilească în noua Samarie, reconstruită în anul 107 de Pompei, renumită de Irod Sebaste (Augusta), după împăratul Augustus, precum și marele Templu dedicat lui Augustus, dar și  templul lui Isis, devenit  templul zeiței grecilor, Kore, regina Hadesului.

Interesant este faptul că samariteni există și azi, ca 500, la Sihem/Nablus și la Holon, lângă Tel-Aviv.

Acum, de ce voia Iisus să predice în Samaria, o colonie multietnică și multireligioasă, aproape ne-evreiască, păgână și disprețuită de evrei ?  De pildă, rabinii spuneau: să mănânci pâinea samaritenilor este ca și cum ai mânca carne de porc !

Tocmai pentru că era așa ! Era Vechiul Israel care trebuia recuperat ! Dar, nu pentru Legea lui Moise, ci pentru Legea lui Iisus-Mesia/Hristos !

Nu era greu, pentru că samaritenii îl așteptau pe Mesia, adică pe Moise, care avea să se întoarcă și să-i salveze, încă o dată, de … stăpânirile străine. Ei îl numeau pe Mesia, Taheb, adică Cel care vine … !

Și Iisus a arătat că, în două zile, a recucerit Samaria ! De două ori: o dată pentru că i-a întors pe samariteni de la Legea samariteană la cea a tuturor evreilor (voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei) și, a doua oară, pentru că i-a făcut să creadă în viața fără moarte în Împărăția lui Dumnezeu, o viață pe care o pot căpăta doar cei impecabili !

Locul este perfect: satul Sihar (azi satul arab Askar) care – o spun bibliștii și o spune și Sf. Ieronim (Coment. la Geneză)  și o confirmă și arheologii – este Sichemul, inima Samariei.

Nu întâmplător, Sihar (Συχάρ în greacă) înseamnă… băut/beat ! Vine din sehar/ שֵׁכָר, băutură tare, care te îmbată, vin tare, care, la rându-i vine din verbul sahar/ שָׁכַר , a fi beat sau a se îmbăta.

Aici, desigur, apa este băutura care te îmbată, apa vie sau duhul lui Dumnezeu ! Siharul/Sichemul se află la mai puțin de un km. de puțul lui Iacov ! Un puț adânc de 32 m (unul dintre cele mai adânci din Palestina )  care, deși nu e pomenit în Vechiul Testament, e pomenit în Evanghelii și de pelerinii creștini în Țara Sfântă, până în secolul al IV-lea d. Hr.

Puțul sau fântâna este locul predilect al întâlnirilor providențiale, pentru că apa era sacră, darul neprețuit al lui Dumnezeu. De aceea, Iisus îi vorbește samaritencei despre apa vie, cea care dăruiește viața veșnică, lângă un puț ! De fapt, o abordează, găsește un prilej să-i vorbească. Poate nu era ostenit nici de drum (venise tocmai din Ierusalim) și nici de arșiță (ora a șasea înseamnă la amiază și suntem în luna iunie !) De altfel, femeile nu veneau să ia apă la amiază, când toată lumea se odihnea, ci dimineața sau seara, mai ales că puțul lui Iacov era cam la 750 de metri de Sichem.

Își pregătise doar intrarea într-un oraș samaritean unde știa că va fi crezut.  Și nu face decât ceva foarte obișnuit: intră în vorbă cu cineva … la fântână.

Neobișnuit este că intră în vorbă cu o femeie, asta pentru că un rabin nu avea voie să vorbească cu femeile în afara casei, nici măcar cu nevasta lui. Și pentru că un evreu, chiar și din Galileea, devenea impur vorbind cu un samaritean, o nație spurcată !

Neobișnuit este că-i vorbește femeii așa cum i-a vorbit Isaac Rebecăi, când a întâlnit-o prima dată la fântână, în Mesopotamia, la Nahor, în drum spre unchiul său Lavan Arameul, și i-a spus: dă-mi să beau ! Scena noastră pare s-o imite pe cea povestită în Gen. 24, 17 unde Isaac îi cere Rebecăi:

Dă-mi să beau puțină apă din vasul (ulciorul) tău/ Haghemi-ini na meat-maim mi-cadeh

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

Și unde Rebeca îi răspunde:

Bea, domnul meu ! Ște Adoni (Adoni, Domnul meu !)

שְׁתֵה אֲדֹנִי

De altfel, la fântână a cunoscut-o și Moise pe Sefora (Țipora), fiica lui Raguel/ Ietro, preotul din Madian, cel care l-a inițiat pe Moise în cultul Dumnezeului Unic. Și tot la fântână Iacov a întâlnit-o pe  Rahila, la Haran (în Gen. 29).

Și Iisus o abordează ca un … clarvăzător: reproșându-i discret cele cinci … căsătorii mai mult sau mai puțin oficiale (după Legea lui Moise,  o femeie se putea mărita doar de trei ori)…

… ca, la sfârșit, cei din Sihar/Sichem să recunoască că au crezut că El este Mesia – Salvatorul/Mântuitorul nu, pentru faptul că este văzător cu duhul, ci pentru tot ce le spusese, timp de două zile, despre Împărăție (un lucru nemaiauzit, mâncase cu niște samariteni și dormise într-o casă de samaritean, două zile, fără teamă că se spurcă)…

… împărăție deschisă tuturor oamenilor, evrei, ne-evrei și … samariteni…

… unde nu mai există nici templu și nici jertfe.

Și, într-adevăr, ambele Temple aveau să dispară odată pentru totdeauna: cel de pe muntele Garizim, al samaritenilor, a fost distrus de împăratul roman Vespasian, în anul 67 d.Hr., și n-a mai fost reconstruit niciodată, așa cum s-a întâmplat și cu marele Templu de la Ierusalim, reconstruit de Ezra și apoi de Irod cel Mare, distrus în anul 70, tot de Vespasian.

Iisus nu dorește altceva decât să răspândească, oriunde, sau, mai ales în comunitățile cele mai înstrăinate de Dumnezeu, ideea că Dumnezeu nu dorește altceva decât să fii cu El … impecabil: adică adevărat în toate și … despătimit, pentru că asta înseamnă … în duh și adevăr !

De aceea, când spune că Dumnezeu este duh, vorbește pe limba celor obișnuiți cu credințele și educația grecilor, lucru pe care-l face și ucenicul lui Ioan care a dat forma finală Evangheliei, un cunoscător al filosofilor greci. Era mai simplu să se facă înțeleși.

Iată ce spunea filosoful stoic Poseidonios din Apamea (oraș în Siria) numit și Rodianul (135-51 î. Hr.) în cartea sa Despre Zei/Περί θεών: Dumnezeu este duh/spirit rațional care străbate prin toată materia.

Ucenicilor pentru prima dată le dezvăluie Iisus că a venit să semene în mințile oamenilor ideile despre Împărăție, lumea perfectă a lui Dumnezeu, ca să-i ajute să… se transforme și să se bucure de roadele transformării lor… singura condiție a  locuirii cu Dumnezeu. Să se bucure împreună, cei ce primesc să se schimbe, cu Iisus – cel ce le arată Modelul și cu Dumnezeu care este Modelul. Asta înseamnă: cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră și aceasta este cheia pasajului despre semănător și secerător.

De fapt, predicarea Împărăției în Samaria arată că și cei care au ideile cele mai greșite despre divinitate se pot îndrepta … peste noapte !

Pentru studioși:

III Regi, 16, 30-33: Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă şi-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal şi să i se închine. Şi a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut sufletul său.

***

III Regi,cap. 17: În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani. El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el. Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia şi-i plătea bir. Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare. Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani. Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei. Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au apucat să cinstească dumnezeii altora; Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel şi după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceştia; Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită, Şi aşezând idolii şi chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros; Şi când s-au apucat să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul Slujind idolilor de care Domnul le zisese: «Să nu faceţi aceasta», Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel şi a lui Iuda prin toţi proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: «Întoarceţi-vă din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei». Dar ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor Şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele; Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal; Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie. Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliţi şi i-a lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile Israeliţilor, cum Se purtau aceştia. Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. Căci Israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare. Şi au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la faţa Sa, cum zisese prin toţi proorocii, robii Săi. Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi. După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei. Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări». Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: «Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări». Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul. Afară de acestea, fiecare popor şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia. Aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar Sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor. Cinsteau însă şi pe Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe înălţimi. Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduşi. Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşezămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ şi le poruncise aşa: «Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor; Să nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe; Ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă închinaţi şi să-I aduceri jertfe; Siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile, aşezămintele, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitaţi şi pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri». Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte. Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa cum au urmat şi părinţii lor.

***

Ezra cap. 4: Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel, Au venit la Zorobabel şi au zis către el: «Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici». Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: «Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor». Atunci poporul jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire, Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui Darie, regale Perşilor Şi sub domnia lui Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului. Şi în zilele lui Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba aramaică. Şi sfetnicul Rehum cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului: «Atunci Rehum, cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii, Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe…». Iată copia de pe scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: «Slugile tale, oamenii de dincolo de Eufrat… Cunoscut să fie regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit. Şi să mai ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir, nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale. Şi fiindcă noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui: Să se caute în cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta. De aceea noi înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea stăpânire peste râu». Iar regele a trimis răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste râu. «Pace… Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea noastră Şi s-a dat din partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale; Şi că au fost în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi vamă. Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine; Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?» Îndată ce s-a citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor, aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au oprit lucrările Iudeilor. Atunci s-au oprit lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele Perşilor.

***

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 50, 27-28: Două neamuri a urât sufletul meu şi al treilea nu este neam: Cei care şed în muntele Samariei, Filistenii şi poporul cel nelegiuit care locuieşte în Sichem.

***

Geneză 33, 18-20: Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

***

Geneză 48:21-22: Apoi a zis Israel către Iosif: «Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Deci eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor».

***

Isaia, 58: 10-11: Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

(Texte din Biblia Sinodală).

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters, Humanitas, București 1997
Poseidonios, die Fragmente: I. Texte. II. Erläuterungen, Willy Theiler, Walter de Gruyter GmbH & Co KG, 1 ian. 1982
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.