Cenzura presei       Washington, Diana Negre

Cuvintele „cenzura presei” evocă regimuri dictatoriale, în care mijloacele de informare se află într-un pericol constant de a fi supuse unor persecuții juridice,  unor represalii asupra personalului lor, dacă fac cunoscute știri neplăcute pentru guvern, amenințări că vor fi suspendate temporar sau desființate și deci, cum probabil jurnaliștii veterani își amintesc, în care articolele și comentariile sunt supuse, în prealabil, unei cenzuri.

În sens invers, mijloacele de informare „pot lăsa să scape” informații nedorite prin ceea ce, în SUA, se cunoaște sub denumirea de „the spike”, adică, ghimpele, în care redacțiile plasează știrile care le prisosesc, deoarece nu se încadrează în linia lor editorială. Într-o țară în care libertatea presei e sfântă și chiar e prevăzută în primul amendament al Constituției, asemenea practici au un efect important în campaniile electorale și în curentele de opinie.

Astfel se explică de ce presa e cunoscută, aici, ca „ cea de a patra putere”, adică, faptul că realitățile politice au adăugat-o celor trei puteri: juridică, legislativă și executivă, recunoscute de Constituție.

Însă, coronavirusul nu numai că afectează viața de zi cu zi și paralizează economia țării, dar a și răsturnat cenzura presei: acum, nu mijloacele de informare se tem de cenzori, ci jurnaliștii înșiși îl cenzurează pe președinte.

Donald Trump este, fără îndoială, cel mai accesibil dintre toți cei care au locuit vreodată la Casa Albă: dă frecvent declarații pentru presă, răspunde la aproape toate întrebările și nu ezită să prelungească dialogul cu mijloacele de informare, în fața cărora își desfășoară, foarte des, gesturile lipsite de politețe, cu care ne-a obișnuit de cinci ani încoace.

În situația actuală, în care se vorbește doar de cât de mult s-a întins pandemia prin țară, și de ravagiile pe care le face printre oameni și prin economie, conduita lui Trump este un adevărat dar pentru reporteri: zilnic dă câte o conferință de presă, înconjurat de principalii săi consilieri, și nu se grăbește să o scurteze. Practic, răspunde la toate întrebările și, în plus, îi delectează cu răbufnirile sale pe numeroșii săi adversari, care au, astfel, ocazia să-l ridiculizeze.

Însă, răspunsul la acest acces la președinte a fost ignorarea: doar mijloacele de informare conservatoare, mari în audiență și puține la număr, pun la dispoziția publicului aceste conferințe de presă. Cu toate că nu vorbește numai Trump, căci intervin și experți mondiali în boli infecțioase, conferințele de presă nu ajung la audiența canalelor CNN, CBS, ABC sau NBC, care redau doar câte o frântură din spusele sau actele de trufie ale lui Trump.

Pentru rivalii săi politici, problema este că transmisiile în direct sporesc popularitatea președintelui, până într-atât, încât, acum, sunt mulți jurnaliști care cer înterzicerea lor…cu toate că tot ei nu au ezitat niciodată să îl tritureze pe președinte, timp de aproape doi ani, în efortul de a-l da jos din funcție, înainte ca cineva să aibă posibilitatea de a-l învinge la alegerile prezidențiale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Censura de prensa  Washington, Diana Negre

La frase “censura de prensa” evoca regímenes dictatoriales, en que, los medios informativos se hallan en constante peligro de persecución jurídica, represalias a su personal, si divulgan noticias desagradables para el gobierno, amenazas de cierre temporal o definitivo de sus publicaciones e incluso, como nuestros veteranos colegas recuerdan, han de someter los artículos y comentarios a una censura previa.

En sentido contrario, los medios informativos pueden “filtrar” las informaciones no deseadas en algo que, en Estados Unidos, se conoce como “the spike”, algo así como un pincho, en que, las redacciones colocan noticias a descartar, porque no encajan con su línea editorial. En un país en que la libertad de prensa es sagrada e incluso está prevista en la primera enmienda  de la Constitución, tales prácticas tienen un efecto importante en las campañas electorales y en las corrientes de opinión.

Esto explica que la prensa sea conocida aquí como “el cuarto poder”, es decir, el que las realidades políticas han añadido a los tres poderes, judicial, legislativo y ejecutivo, reconocidos en la Constitución.

Pero, el coronavirus no solo afecta la vida diaria y paraliza la economía del país, sino que también ha vuelto del revés la censura de prensa: ahora, no son los medios informativos quienes han de temer a sus censores, sino que son los periodistas quienes censuran al presidente.

Donald Trump es, sin duda, el más asequible de todos los ocupantes de la Casa Blanca: da con frecuencia declaraciones a la prensa, responde a casi todas las preguntas y no tiene reparos en alargar sus charlas con los medios informativos, ante los que despliega, con frecuencia, los malos modales a que nos tiene acostumbrados, desde hace casi cinco años.

En la situación actual, donde tan solo se habla del progreso de la pandemia por el país, así como los estragos personales y económicos que va causando, la conducta de Trump es todo un regalo para los reporteros: da diariamente una conferencia de prensa, rodeado de sus principales asesores y no tiene prisa por terminarla. Contesta a prácticamente todas las preguntas y además deleita con alguna de sus pataletas a sus numerosos enemigos, que tienen, así, más ocasión para ridiculizarlo.

Pero, la respuesta a semejante acceso al presidente ha sido el ninguneo: tan solo los medios conservadores, grandes en audiencia y pequeños en número, ponen a disposición del público estas conferencias. A pesar de que no habla solamente Trump, sino que también intervienen expertos mundiales en enfermedades infecciosas, las ruedas de prensa no llegan a las audiencias de la CNN, la CBS, ABC o NBC, quienes tan solo recogen alguna brizna de los desplantes de Trump.

El problema para sus rivales políticos, es que las transmisiones en directo aumentan la popularidad del presidente, hasta el punto de que, ahora, son muchos los periodistas que han empezado a pedir que se prohiban…aunque nunca tuvieron reparos a someter a sus oyentes a la machacona repetición de los cargos contra Trump, durante casi dos años, en su esfuerzo por retirarlo del cargo, antes de que alguien tenga la posibilidad de derrotarlo en las elecciones presidenciales.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.