PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA

20 viernes Oct 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

credință, Demeter, Dumnezeu, Eleusis, Evanghelie, Grecia, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, misterii, porc, religie

Iisus NU a venit doar pentru oile rătăcile ale casei lui Israel

În această duminică, 22 octombrie, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Luca (8, 26-39): exorcizarea unui gadarez care a devenit apostol al lui Iisus.

Iată textul:

Luca 8, 26-39: Și Iisus a tras la țărm în ținutul gadarenilor, care este pe malul celălalt, în fața Galileii. După ce a coborât pe uscat, I-a ieșit înainte un bărbat care era din cetate și care avea demon de ani buni, care umbla fără cămașă și care nu trăia în casă, ci în morminte. Văzându-L pe Iisus a strigat și s-a prosternat dinaintea Lui și cu voce mare I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Mă rog Ție, nu mă chinui ! Iar Iisus i-a poruncit duhului necurat să iasă din om. Căci de mulți ani duhul necurat pusese stăpânire pe el și, deși legat cu lanțuri și cu obezi la picioare, sfărâma legăturile și se lăsa purtat de demon pe pustii. Și l-a întrebat Iisus : care ți-e numele și acela i-a răspuns: legiune, pentru că demoni mulți intraseră în el. Și L-a rugat să nu le poruncească să se ducă în prăpastie. Era acolo o turmă de porci, destul de mulți, ce păștea pe munte. L-au rugat demonii pe Iisus să le îngăduie să intre în porci și Iisus le-a îngăduit. Ieșind, așadar, demonii din om, au intrat în porci și toată turma s-a năpustit în prăpastie, în lac, și s-a înnecat. Văzând paznicii ce se întâmplase au fugit și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă.Au venit la Iisus și aflându-l pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, șezând la picioarele lui Iisus, s-au înfricoșat. Și cei care văzuseră le-au povestit cum scăpase posedatul de demoni. Și L-a rugat toată mulțimea din ținutul acela al gadarenilor să plece de la ei, pentru că spaimă mare îi cuprinsese. Și El, suindu-Se în barcă, S-a întors. Și bărbatul din care ieșiseră demonii se ruga de El să-l ia cu El, dar Iisus l-a zis să plece, spunându-i: întoarce-te la casa ta și povestește câte a făcut Dumnezeu pentru tine. Și acela a umblat prin toată cetatea vestind toate câte a făcut Iisus pentru el.

Luca 8, 26-39: Καὶ κατέπλευσεν εἰς τὴν χώραν τῶν Γαδαρηνῶν, ἥτις ἐστὶν ἀντίπερα τῆς Γαλιλαίας. ἐξελθόντι δὲ αὐτῷ ἐπὶ τὴν γῆν ὑπήντησεν αὐτῷ ἀνήρ τις ἐκ τῆς πόλεως, ὃς εἶχε δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν, καὶ ἱμάτιον οὐκ ἐνεδιδύσκετο καὶ ἐν οἰκίᾳ οὐκ ἔμενεν, ἀλλ᾿ ἐν τοῖς μνήμασιν. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ ἀνακράξας προσέπεσεν αὐτῷ καὶ φωνῇ μεγάλῃ εἶπε· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; δέομαί σου, μή με βασανίσῃς. παρήγγειλε γὰρ τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου. πολλοῖς γὰρ χρόνοις συνηρπάκει αὐτόν, καὶ ἐδεσμεῖτο ἁλύσεσι καὶ πέδαις φυλασσόμενος, καὶ διαρρήσσων τὰ δεσμὰ ἠλαύνετο ὑπὸ τοῦ δαίμονος εἰς τὰς ἐρήμους. ἐπηρώτησε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· τί σοί ἐστιν ὄνομα; ὁ δὲ εἶπε· λεγεών· ὅτι δαιμόνια πολλὰ εἰσῆλθεν εἰς αὐτόν· καὶ παρεκάλει αὐτὸν ἵνα μὴ ἐπιτάξῃ αὐτοῖς εἰς τὴν ἄβυσσον ἀπελθεῖν. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων ἱκανῶν βοσκομένων ἐν τῷ ὄρει· καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα ἐπιτρέψῃ αὐτοῖς εἰς ἐκείνους εἰσελθεῖν· καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς. ἐξελθόντα δὲ τὰ δαιμόνια ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους, καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν λίμνην καὶ ἀπεπνίγη. ἰδόντες δὲ οἱ βόσκοντες τὸ γεγενημένον ἔφυγον, καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς. ἐξῆλθον δὲ ἰδεῖν τὸ γεγονός, καὶ ἦλθον πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ εὗρον καθήμενον τὸν ἄνθρωπον, ἀφ᾿ οὗ τὰ δαιμόνια ἐξεληλύθει, ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα παρὰ τοὺς πόδας τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἐφοβήθησαν. ἀπήγγειλαν δὲ αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐσώθη ὁ δαιμονισθείς. καὶ ἠρώτησαν αὐτὸν ἅπαν τὸ πλῆθος τῆς περιχώρου τῶν Γαδαρηνῶν ἀπελθεῖν ἀπ᾿ αὐτῶν, ὅτι φόβῳ μεγάλῳ συνείχοντο· αὐτὸς δὲ ἐμβὰς εἰς τὸ πλοῖον ὑπέστρεψεν. ἐδέετο δὲ αὐτοῦ ὁ ἀνήρ, ἀφ᾿ οὗ ἐξεληλύθει τὰ δαιμόνια, εἶναι σὺν αὐτῷ· ἀπέλυσε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· ὑπόστρεφε εἰς τὸν οἶκόν σου καὶ διηγοῦ ὅσα ἐποίησέ σοι ὁ Θεός. καὶ ἀπῆλθε καθ᾿ ὅλην τὴν πόλιν κηρύσσων ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς.

GADARA Gadara (azi Umm Qais)

Suntem în Decapolis, o confederație de orașe pe care o crease Pompei când Israelul a intrat sub stăpânire romană, orașe în care evreii erau doar o mică comunitate ce trăia în mijlocul unei majorități de greci sau elenizate. Suntem în Gherghesa/Gherasa sau, după alții, în Gadara, orașe elenizate, unde se trăia ca în Grecia.

Gherasa se afla la o distanță de 60 km de Marea Galileii, iar Gadara la doar 9 km de ea. Deci, mai degrabă textul ne arată că Iisus se pregătea să intre în Gadara, nu în Gherasa.

Posedatul, un simplu vas locuit de demoni, trebuie că trăia în peșterile de lângă țărm, folosite de localnici drept morminte. Pe el îl alege Iisus pentru două lecții pe care le dă ucenicilor: le arată cum se face o exorcizare – și ucenicii vor face nenumărate apoi în numele Lui – și îi învață că Dumnezeu și Fiul Lui îi scapă, îi mântuiesc pe toți fiii lui Dumnezeu, de orice neam ar fi, cu toate că Iisus obișnuia să spună că „a venit doar pentru oile rătăcile ale casei lui Israel”.

Întâlnirea cu gadarezii în Gadara din Decapolis ca și cea cu femeia cananeană în Tir, în Fenicia, sunt provocări pentru ucenici: Iisus îi obișnuiește cu ideea că va exista un singur popor: cel creștin !

Pe de altă parte Iisus lasă în urma acestui episod un mesaj cât se poate de clar: vechii zei aveau să dispară, precum demonii, pentru că El urma să fie noul Zeu al unei noi umanități: creștinii.

Porcul era animalul sacru al Demetrei, zeița cerealelor și a fertilității în Grecia, iar Gadara era un oraș locuit de greci și de alte neamuri elenizate. Porcul se aducea jertfă la misteriile Demetrei (după modelul Misteriilor de la Eleusis, din Grecia) și jertfirea lui avea menirea de a aduce belșug, prosperitate, bunăstare unei cetăți grecești.

PORC ELEUSIS Statuie votivă de marmură pentelică: porc; sanctuarul din Eleusis, perioada romană. Muzeul Arheologic din Eleusis, Grecia

Sigur, la prima întâlnire, gadarezii trebuie că s-au mâniat, odată fiindcă Iisus i-a făcut să-și piardă turma de porci (erau acolo porcii tuturor ne-evreilor dați la… porcarul cetății) și, mai ales, pentru că, pentru ei, intrarea demonilor în porci era un sacrilegiu adus Demetrei. Și, poate cel mai rău lucru era faptul că un om valora mai puțin decât un porc ! Și putem vorbi și de o a treia lecție a lui Iisus: un om este mult mai prețios decât orice avere !

Zeci de ani mai târziu, probabil și Decapolis s-a umplut de creștini ! Și atunci porcul a rămas doar animalul sacru domestic al Anului Nou.

DEMETER 1 Demeter cu porc, figurină de teracotă, Atena, Grecia, aprox. 400 î. Hr., Cleveland Museum of Art

Iată cum descriu întâmplarea Marcu și Matei (care vorbește de doi posedați):

Marcu 5, 1-20: Și a venit Iisus pe malul celălalt al mării, în ținutul Gherghesenilor. Coborând El din barcă, I-a ieșit înainte, dintre morminte, un om cu duh necurat care-și avea sălaș în mormintele acelea și pe care nimeni nu-l putea lega cu lanțuri pentru că, de câte ori era legat cu lanțuri la mâini și obezi la picioare, le spărgea și le zdrobea și nimeni nu-l putea îmblânzi. Noapte și zi era fie în morminte fie în munți, strigând și tăindu-se în pietre. Văzându-L pe Iisus de departe a alergat la El și I s-a închinat, aruncându-I-se la picioare și, strigând cu voce mare, I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Te rog, jură pe Dumnezeu că nu mă chinuiești ! Dar Iisus i-a răspuns: ieși duh necurat din omul (acesta) ! Și l-a întrebat: care-i numele tău și acela i-a răspuns: legiune este numele meu, pentru că suntem mulți. Și l-a rugat mult să nu-i trimită din țară. Și era acolo o turmă de porci, mare, ce păștea lângă munte. L-au rugat toți demonii, zicându-I: trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei. Și Iisus le-a dat voie. Ieșind toate duhurile cele necurate, au intrat în porci. Și s-au năpustit porcii, cu toată turma, de-a lungul țărmului înalt și prăpăstios și s-au aruncat în mare. Erau cam vreo două mii și s-au înnecat în mare. Cei ce păzeau porcii au fugit atunci și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă ce se întâmpla. Vin ei la Iisus și se uită la omul care fusese posedat de demoni: îl văd șezând, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, el care avusese înainte o legiune întreagă, și s-au înfricoșat. Și le-au povestit cei care văzuseră cum și ce se petrecuse cu posedatul și ce pățiseră porcii și ei au început să-L roage să plece din hotarele lor. Și suindu-Se Iisus în barcă, cel ce fusese în stăpânirea demonilor L-a rugat să-l lase să vină cu El, dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a spus: du-te acasă la tine și la ai tăi și povestește-le toate câte a făcut Domnul pentru tine și cum S-a îndurat de tine și acela a plecat și a vestit în Decapolis toate câte a făcut pentru el Iisus și toți se minunau.

Marcu 5, 1-20: ΚΑΙ ἦλθον εἰς τὸ πέραν τῆς θαλάσσης εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν. καὶ ἐξελθόντος αὐτοῦ ἐκ τοῦ πλοίου εὐθέως ἀπήντησεν αὐτῷ ἐκ τῶν μνημείων ἄνθρωπος ἐν πνεύματι ἀκαθάρτῳ, ὃς τὴν κατοίκησιν εἶχεν ἐν τοῖς μνήμασι, καὶ οὔτε ἁλύσεσιν οὐδεὶς ἠδύνατο αὐτὸν δῆσαι, διὰ τὸ αὐτὸν πολλάκις πέδαις καὶ ἁλύσεσι δεδέσθαι, καὶ διεσπάσθαι ὑπ᾿ αὐτοῦ τὰς ἁλύσεις καὶ τὰς πέδας συντετρῖφθαι, καὶ οὐδεὶς ἴσχυεν αὐτὸν δαμάσαι· καὶ διὰ παντὸς νυκτὸς καὶ ἡμέρας ἐν τοῖς μνήμασι καὶ ἐν τοῖς ὄρεσιν ἦν κράζων καὶ κατακόπτων ἑαυτὸν λίθοις. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν ἀπὸ μακρόθεν ἔδραμε καὶ προσεκύνησεν αὐτόν, καὶ κράξας φωνῇ μεγάλῃ λέγει· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; ὁρκίζω σε τὸν Θεόν, μή με βασανίσῃς. ἔλεγε γὰρ αὐτῷ· ἔξελθε τὸ πνεῦμα τὸ ἀκάθαρτον ἐκ τοῦ ἀνθρώπου. καὶ ἐπηρώτα αὐτόν· τί ὄνομά σοι; καὶ ἀπεκρίθη λέγων· λεγεὼν ὄνομά μοι, ὅτι πολλοί ἐσμεν. καὶ παρεκάλει αὐτὸν πολλὰ ἵνα μὴ ἀποστείλῃ αὐτοὺς ἔξω τῆς χώρας. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων μεγάλη βοσκομένη πρὸς τῷ ὄρει· καὶ παρεκάλεσαν αὐτὸν πάντες οἱ δαίμονες λέγοντες· πέμψον ἡμᾶς εἰς τοὺς χοίρους, ἵνα εἰς αὐτοὺς εἰσέλθωμεν. καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς εὐθέως ὁ ᾿Ιησοῦς. καὶ ἐξελθόντα τὰ πνεύματα τὰ ἀκάθαρτα εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους· καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν δὲ ὡς δισχίλιοι· καὶ ἐπνίγοντο ἐν τῇ θαλάσσῃ. καὶ οἱ βόσκοντες τοὺς χοίρους ἔφυγον καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς· καὶ ἐξῆλθον ἰδεῖν τί ἐστι τὸ γεγονός. καὶ ἔρχονται πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ θεωροῦσι τὸν δαιμονιζόμενον καθήμενον καὶ ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα, τὸν ἐσχηκότα τὸν λεγεῶνα, καὶ ἐφοβήθησαν. καὶ διηγήσαντο αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐγένετο τῷ δαιμονιζομένῳ καὶ περὶ τῶν χοίρων. καὶ ἤρξαντο παρακαλεῖν αὐτὸν ἀπελθεῖν ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. καὶ ἐμβαίνοντος αὐτοῦ εἰς τὸ πλοῖον παρεκάλει αὐτὸν ὁ δαιμονισθεὶς ἵνα μετ᾿ αὐτοῦ ᾖ. καὶ οὐκ ἀφῆκεν αὐτόν, ἀλλὰ λέγει αὐτῷ· ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου πρὸς τοὺς σοὺς καὶ ἀνάγγειλον αὐτοῖς ὅσα σοι ὁ Κύριος πεποίηκε καὶ ἠλέησέ σε. καὶ ἀπῆλθε καὶ ἤρξατο κηρύσσειν ἐν τῇ Δεκαπόλει ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ πάντες ἐθαύμαζον.

DEMETER 2 Demeter și Persefona, basorelief de marmură, 340-320 î. Hr., Atena, Grecia aprox., Luvru

Matei 8, 28-34; 9, 1: Când Iisus a ajuns pe malul celălalt, în ținutul Gherghesenilor, I-au ieșit înainte doi oameni stăpâniți de demon, veniți dintre morminte, de care nu te puteai apropia căci erau tare sălbatici și din pricina cărora nimeni nu se mai încumeta să treacă pe drumul acela. Și iată că au strigat spunându-I: Ce avem noi cu Tine și Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești ? Și era undeva (mai) departe de ei o turmă de porci, mulți, ieșiți la păscut. Demonii Îl rugau pe Iisus zicând: dacă tot ne izgonești, lasă-ne să ne ducem în turma de porci. Iisus le-a răspuns: duceți-vă ! Și atunci ei, ieșind, s-au dus în turma de porci și iată că toată turma s-a năpustit pe țărmul înalt și s-a aruncat în mare și a pierit în ape. Iar paznicii au fugit și s-au dus în cetate și au (po)vestit toate (câte se întâmplaseră) cu oamenii aceia stăpâniți de demon. Și toată cetatea a ieșit să-L întâlnească pe Iisus și văzându-L L-au rugat să plece din hotarele lor. Și urcându-Se în barcă, a trecut marea pe malul celălalt și a venit în cetatea Lui (Capernaum).

Matei 8, 28-34; 9, 1:Καὶ ἐλθόντι αὐτῷ εἰς τὸ πέραν εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν ὑπήντησαν αὐτῷ δύο δαιμονιζόμενοι ἐκ τῶν μνημείων ἐξερχόμενοι, χαλεποὶ λίαν, ὥστε μὴ ἰσχύειν τινὰ παρελθεῖν διὰ τῆς ὁδοῦ ἐκείνης. καὶ ἰδοὺ ἔκραξαν λέγοντες· τί ἡμῖν καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ υἱὲ τοῦ Θεοῦ; ἦλθες ὧδε πρὸ καιροῦ βασανίσαι ἡμᾶς; ἦν δὲ μακρὰν ἀπ᾿ αὐτῶν ἀγέλη χοίρων πολλῶν βοσκομένη. οἱ δὲ δαίμονες παρεκάλουν αὐτὸν λέγοντες· εἰ ἐκβάλλεις ἡμᾶς, ἐπίτρεψον ἡμῖν ἀπελθεῖν εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑπάγετε. οἱ δὲ ἐξελθόντες ἀπῆλθον εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων· καὶ ἰδοὺ ὥρμησε πᾶσα ἡ ἀγέλη τῶν χοίρων κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν καὶ ἀπέθανον ἐν τοῖς ὕδασιν. οἱ δὲ βόσκοντες ἔφυγον, καὶ ἀπελθόντες εἰς τὴν πόλιν ἀπήγγειλαν πάντα καὶ τὰ τῶν δαιμονιζομένων. καὶ ἰδοὺ πᾶσα ἡ πόλις ἐξῆλθεν εἰς συνάντησιν τῷ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἰδόντες αὐτὸν παρεκάλεσαν ὅπως μεταβῇ ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν.

DEMETER LESSING Demeter, acompaniată de un porc, statuie de teracotă, aprox. 330 î. Hr., Luvru (foto Erich Lessing)

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI

13 viernes Oct 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Împărăție, credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, parabolă, religie, semănător

O promisiune de nerefuzat: creșterea interioară.

În acestă duminică, 15 octombrie 2017, în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Luca (8, 5-15) și se recitește un fragment din Evanghelia după Ioan 17, 1-13. Ce le leagă ? Nașterea unui nou popor, spiritual ! Creștinii !

Iată primul text:

Luca 8, 5-15: A ieșit semănătorul să-și semene sămânța. Și în timp ce semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au fost călcate în picioare și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altele au căzut pe piatră și, deși au încolțit și au crescut, s-au uscat pentru că n-au avut apă. Altele au căzut în mijlocul mărăcinilor și pentru că au crescut printre mărăcinii, mărăcinii le-au înăbușit. Iar altele au căzut în pământul cel bun și crescând, au făcut rod însutit. Spunând acestea, Iisus a strigat: cel ce are urechi de auzit să audă ! Și ucenicii Îl întrebau: ce înseamnă parabola acesta ? Iar Iisus le-a zis: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți le e dat (să li se vorbească) în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu înțeleagă. Parabola e așa: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Semințele de lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul și le smulge Cuvântul din inimă ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Semințele căzute pe piatră sunt cei care, când aud, primesc cu bucurie Cuvântul; dar ei n-au rădăcină; sunt cei care cred o vreme, dar care, când vin ispitele și încercările, încetează să mai creadă. Semințele căzute printre mărăcini, sunt cei care aud, dar care, purtați de griji, de bogăție și de plăcerile vieții, se lasă sufocați de ele și nu rodesc până la capăt. Iar semințele care cad în pământul cel bun, sunt cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună, desăvârșită, Cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc, îl păzesc, îl urmează și și-l însușesc și apoi rodesc cu răbdare.

Luca 8, 5-15: ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι τὸν σπόρον αὐτοῦ. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ὃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ κατεπατήθη, καὶ τὰ πετεινὰ τοῦ οὐρανοῦ κατέφαγεν αὐτό· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐπὶ τὴν πέτραν, καὶ φυὲν ἐξηράνθη διὰ τὸ μὴ ἔχειν ἰκμάδα· καὶ ἕτερον ἔπεσεν ἐν μέσῳ τῶν ἀκανθῶν, καὶ συμφυεῖσαι αἱ ἄκανθαι ἀπέπνιξαν αὐτό. καὶ ἕτερον ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν ἀγαθήν, καὶ φυὲν ἐποίησε καρπὸν ἑκατονταπλασίονα. ταῦτα λέγων ἐφώνει· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ᾿Επηρώτων δὲ αὐτὸν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· τίς εἴη ἡ παραβολὴ αὕτη. ὁ δὲ εἶπεν· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, τοῖς δὲ λοιποῖς ἐν παραβολαῖς, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ συνιῶσιν. ἔστι δὲ αὕτη ἡ παραβολή· ὁ σπόρος ἐστὶν ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ· οἱ δὲ παρὰ τὴν ὁδόν εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, εἶτα ἔρχεται ὁ διάβολος καὶ αἴρει τὸν λόγον ἀπὸ τῆς καρδίας αὐτῶν, ἵνα μὴ πιστεύσαντες σωθῶσιν. οἱ δὲ ἐπὶ τῆς πέτρας οἳ ὅταν ἀκούσωσι, μετὰ χαρᾶς δέχονται τὸν λόγον, καὶ οὗτοι ρίζαν οὐκ ἔχουσιν, οἳ πρὸς καιρὸν πιστεύουσι καὶ ἐν καιρῷ πειρασμοῦ ἀφίστανται. τὸ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας πεσόν, οὗτοί εἰσιν οἱ ἀκούσαντες, καὶ ὑπὸ μεριμνῶν καὶ πλούτου καὶ ἡδονῶν τοῦ βίου πορευόμενοι συμπνίγονται καὶ οὐ τελεσφοροῦσι. τὸ δὲ ἐν τῇ καλῇ γῇ, οὗτοί εἰσιν οἵτινες ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ ἀκούσαντες τὸν λόγον κατέχουσι καὶ καρποφοροῦσιν ἐν ὑπομονῇ.

SEMANATORUL 4

Iată și variantele lui Matei și Marcu:

Matei, 13, 4-22: Iată a ieșit semănătorul să semene și, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut pe lângă drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. Altă parte a căzut în locuri pietroase unde nu aveau pământ mult și au încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut peste mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și le-au sufocat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cel ce are urechi de auzit să audă ! Și s-au apropiat ucenicii și I-au zis: de ce le vorbești în parabole ? Și Iisus le-a răspuns: pentru că vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu le este dat. Celui ce are i se va da și îi va prisosi, iar celui ce n-are i se va lua și ce are. Lor le vorbesc în parabole ca, văzând, să nu vadă și auzind să nu audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la calea cea dreaptă). Și atunci se va împlini lor profeția lui Isaia, cea care spune: cu auzul veți auzi și de înțeles nu vă va fi dat să înelegeți și văzând veți vedea și nu vă va fi dat să cunoașteți. Căci s-a îngroșat inima poporului acestuia și cu urechile greu au auzit și ochii lor și i-au închis ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă (la Mine) și Eu să-i vindec. Fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și urechile voastre pentru că aud. Adevărat vă spun vouă că mulți profeți și drepți au râvnit să vadă cele pe care le vedeți voi și n-au văzut și să audă cele pe care le auziți voi și n-au auzit. Voi ascultați acum parabola semănătorului: oricine ascultă Cuvântul despre Împărăție și nu pricepe, vine cel rău și îi ia Cuvântul semănat în inimă. Acesta este sămânța însămânțată lângă drum. Sămânța însămânțată în locuri pietroase este cel care auzind Cuvântul, îl primește pe dată cu bucurie și-l păstrează; dar el nu are rădăcină în el, ci e schimbător și nestatornic și atunci când e strâmtorat, amenințat și prigonit din pricina Cuvântului, se poticnește și dă înapoi într-o clipă. Iar sămânța semănată în mărăcini este cel care aude Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul în el și-l fac neroditor.

Matei, 13, 4-22: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐν τῷ σπείρειν αὐτὸν ἃ μὲν ἔπεσε παρὰ τὴν ὁδόν, καὶ ἐλθόντα τὰ πετεινὰ κατέφαγεν αὐτά· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰ πετρώδη, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ ἀπέπνιξαν αὐτά· ἄλλα δὲ ἔπεσεν ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ὃ μὲν ἑκατόν, ὃ δὲ ἐξήκοντα, ὃ δὲ τριάκοντα. ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. Καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ εἶπον αὐτῷ· διατί ἐν παραβολαῖς λαλεῖς αὐτοῖς; ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· ὅτι ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τῶν οὐρανῶν, ἐκείνοις δὲ οὐ δέδοται. ὅστις γὰρ ἔχει, δοθήσεται αὐτῷ καὶ περισσευθήσεται· ὅστις δὲ οὐκ ἔχει, καὶ ὃ ἔχει ἀρθήσεται ἀπ᾿ αὐτοῦ. διὰ τοῦτο ἐν παραβολαῖς αὐτοῖς λαλῶ, ἵνα βλέποντες μὴ βλέπωσι καὶ ἀκούοντες μὴ ἀκούωσι μηδὲ συνῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι· καὶ τότε πληρωθήσεται αὐτοῖς ἡ προφητεία ῾Ησαΐου ἡ λέγουσα· ἀκοῇ ἀκούσετε καὶ οὐ μὴ συνῆτε, καὶ βλέποντες βλέψετε καὶ οὐ μὴ ἴδητε· ἐπαχύνθη γὰρ ἡ καρδία τοῦ λαοῦ τούτου, καὶ τοῖς ὠσὶ βαρέως ἤκουσαν, καὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν ἐκάμμυσαν, μήποτε ἴδωσι τοῖς ὀφθαλμοῖς καὶ τοῖς ὠσὶν ἀκούσωσι καὶ τῇ καρδίᾳ συνῶσι καὶ ἐπιστρέψωσι, καὶ ἰάσομαι αὐτούς. ῾Υμῶν δὲ μακάριοι οἱ ὀφθαλμοί, ὅτι βλέπουσι, καὶ τὰ ὦτα ὑμῶν, ὅτι ἀκούουσιν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν ὅτι πολλοὶ προφῆται καὶ δίκαιοι ἐπεθύμησαν ἰδεῖν ἃ βλέπετε, καὶ οὐκ εἶδον, καὶ ἀκοῦσαι ἃ ἀκούετε, καὶ οὐκ ἤκουσαν. ῾Υμεῖς οὖν ἀκούσατε τὴν παραβολὴν τοῦ σπείραντος. παντὸς ἀκούοντος τὸν λόγον τῆς βασιλείας καὶ μὴ συνιέντος, ἔρχεται ὁ πονηρὸς καὶ αἴρει τὸ ἐσπαρμένον ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτοῦ· οὗτός ἐστιν ὁ παρὰ τὴν ὁδὸν σπαρείς. ὁ δὲ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ εὐθέως μετὰ χαρᾶς δεχόμενος καὶ λαμβάνων αὐτόν· οὐκ ἔχει δὲ ρίζαν ἐν ἑαυτῷ, ἀλλὰ πρόσκαιρός ἐστι, γενομένης δὲ θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον εὐθὺς σκανδαλίζεται. ὁ δὲ εἰς τὰς ἀκάνθας σπαρείς, οὗτός ἐστιν ὁ τὸν λόγον ἀκούων καὶ ἡ μέριμνα τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου συμπνίγει τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται.

Marcu, 4, 3-20: Iată a ieșit semănătorul să semene și s-a făcut că, în timp ce semăna, o parte din semințe a căzut lângă drum și la ele s-au repezit păsările cerului le-au mâncat. O altă parte a căzut pe loc pietros, unde semințele nu aveau pământ mult, și au încolțit repede, pentru că pământul nu era adânc; dar când răsărea soarele le ardea și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. O altă parte a căzut în mărăcini și s-au înălțat mărăcinii și au sufocat semințele și rod n-au dat. O altă parte a căzut în pământul cel bun și semințele au dat rod care s-a înălțat și a crescut și a sporit și semințele acelea au rodit și dintr-una au ieșit treizeci, din alta șaizeci și din alta o sută. Și Iisus le-a zis: cel ce are urechi de auzit să audă ! Când a rămas singur, cei ce se aflau cu El, împreună cu ucenicii, L-au întrebat cum se tălmăcește parabola. Și El le-a spus: vouă vă e dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar cei din afară au parte de toate numai în parabole ca, văzând, să vadă și să nu priceapă și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca să nu se întoarcă (la Dumnezeu și la calea cea dreaptă) și să li se ierte lor păcatele. Și le mai spune Iisus: dacă nu pricepeți parabola aceasta, cum o să le înțelegeți pe toate celelalte ? Semănătorul seamănă Cuvântul (lui Dumnezeu) iar semințele căzute lângă drum, unde e semănat Cuvântul, sunt cei care, atunci când îl aud (nu-l pot păstra pentru că) pe dată vine și satana și le smulge Cuvântul semănat în inimile lor. La fel, semințele semănate în loc pietros sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc de îndată cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci sunt schimbători și nestatornici și atunci când sunt strâmtorați, amenințați și prigoniți din pricina Cuvântului, se poticnesc și dau înapoi într-o clipă. Iar semințele semănate printre mărăcini sunt cei care aud Cuvântul, dar grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și dorințele (de a le avea pe toate celelalte), care pătrund în ei, înăbușă Cuvântul în ei și-l fac neroditor. Iar semințele semănate în pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, unul șaizeci și unul o sută.

Marcu, 4, 3-20: ἰδοὺ ἐξῆλθεν ὁ σπείρων τοῦ σπεῖραι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ σπείρειν ὃ μὲν ἔπεσεν ἐπὶ τὴν ὁδόν, καὶ ἦλθον τὰ πετεινὰ καὶ κατέφαγεν αὐτό· καὶ ἄλλο ἔπεσεν ἐπὶ τὸ πετρῶδες, ὅπου οὐκ εἶχε γῆν πολλήν, καὶ εὐθέως ἐξανέτειλε διὰ τὸ μὴ ἔχειν βάθος γῆς, ἡλίου δὲ ἀνατείλαντος ἐκαυματίσθη, καὶ διὰ τὸ μὴ ἔχειν ρίζαν ἐξηράνθη· καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὰς ἀκάνθας, καὶ ἀνέβησαν αἱ ἄκανθαι καὶ συνέπνιξαν αὐτό, καὶ καρπὸν οὐκ ἔδωκε· καὶ ἄλλο ἔπεσεν εἰς τὴν γῆν τὴν καλὴν καὶ ἐδίδου καρπὸν ἀναβαίνοντα καὶ αὐξάνοντα, καὶ ἔφερεν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὁ ἔχων ὦτα ἀκούειν ἀκουέτω. ῞Οτε δὲ ἐγένετο κατὰ μόνας, ἠρώτησαν αὐτὸν οἱ περὶ αὐτὸν σὺν τοῖς δώδεκα τὴν παραβολήν. καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς· ὑμῖν δέδοται γνῶναι τὰ μυστήρια τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ· ἐκείνοις δὲ τοῖς ἔξω ἐν παραβολαῖς τὰ πάντα γίνεται, ἵνα βλέποντες βλέπωσι καὶ μὴ ἴδωσι, καὶ ἀκούοντες ἀκούωσι καὶ μὴ συνιῶσι, μήποτε ἐπιστρέψωσι καὶ ἀφεθῇ αὐτοῖς τὰ ἁμαρτήματα. καὶ λέγει αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τὴν παραβολὴν ταύτην, καὶ πῶς πάσας τὰς παραβολὰς γνώσεσθε; ὁ σπείρων τὸν λόγον σπείρει. οὗτοι δέ εἰσιν οἱ παρὰ τὴν ὁδὸν ὅπου σπείρεται ὁ λόγος, καὶ ὅταν ἀκούσωσιν, εὐθὺς ἔρχεται ὁ σατανᾶς καὶ αἴρει τὸν λόγον τὸν ἐσπαρμένον ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν. καὶ οὗτοι ὁμοίως εἰσὶν οἱ ἐπὶ τὰ πετρώδη σπειρόμενοι, οἳ ὅταν ἀκούσωσι τὸν λόγον, εὐθὺς μετὰ χαρᾶς λαμβάνουσιν αὐτόν, καὶ οὐκ ἔχουσι ρίζαν ἐν ἑαυτοῖς, ἀλλὰ πρόσκαιροί εἰσιν· εἶτα γενομένης θλίψεως ἢ διωγμοῦ διὰ τὸν λόγον, εὐθὺς σκανδαλίζονται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ εἰς τὰς ἀκάνθας σπειρόμενοι, οἱ τὸν λόγον ἀκούοντες, καὶ αἱ μέριμναι τοῦ αἰῶνος τούτου καὶ ἡ ἀπάτη τοῦ πλούτου καὶ αἱ περὶ τὰ λοιπὰ ἐπιθυμίαι εἰσπορευόμεναι συμπνίγουσι τὸν λόγον, καὶ ἄκαρπος γίνεται. καὶ οὗτοί εἰσιν οἱ ἐπὶ τὴν γῆν τὴν καλὴν σπαρέντες, οἵτινες ἀκούουσι τὸν λόγον καὶ παραδέχονται, καὶ καρποφοροῦσιν ἐν τριάκοντα καὶ ἐν ἑξήκοντα καὶ ἐν ἑκατόν.

Suntem undeva pe țărmul Mării Galileei. Iisus le vorbește mulțimilor dintr-o barcă de pescari, arătându-ne simbolic că… pescuiește misionari: pe viitorii formatori ai noului Său popor, un popor spiritual, cel creștin.

Cu El sunt cei doisprezece ucenici, inițiații din primul cerc, dar și primii inițiați din cel de-al doilea cerc, pe care îl va lărgi la ospățul de inițiere de pe muntele unde va înmulți cele cinci pâini și cei doi pești și unde va rosti așa-numita predică de pe munte.

De data aceasta spune mulțimii pilde sau parabole: de fapt își învață inițiații să predice, să-I răspândească învățătura (Cuvântul) cât mai ușor de înțeles.

Iar inițiații sunt „cei ce se aflau cu El” și cu ucenicii. Inițiații Primului și celui de-al Doilea Cerc.

Spunându-le viitorilor Săi misionari parabola semănătorului, Iisus îi previne că vor întâlni tot felul de oameni, cu minți diferite, deschiși mai mult sau mai puțin noii învățături a Fiului lui Dumnezeu. Și că, spunându-le o poveste cu tâlc, o parabolă, îi va cuceri și se vor face mult mai lesne înțeleși. Îi previne că vor da peste catehumeni de tot felul…

… puternici sau slabi, care cedează mai mult sau mai puțin sau, în cazul fericit, deloc, ispitelor de tot felul…

… autosuficienți sau labili sau încrezători și răbdători sau oameni desăvârșiți („cei care ascultă în inima lor frumoasă și bună” – en kardia kali ke agathi/ἐν καρδίᾳ καλῇ καὶ ἀγαθῇ – cum spune Luca – pentru că, în greacă kalos ke agathos, frumos și bun, este un mod de a spune desăvârșit). Și aici vedem, din nou, că Evangheliile au fost scrise în special pentru greci și pentru vorbitorii de greacă, evrei sau ne-evrei elenizați și, desigur, pentru cei ce frecventau misteriile de oriunde din Grecia și din Asia Mică.

Catehumeni pe care vor trebui să-i cucerească din prima întâlnire și în mintea și în sufletul cărora vor trebui să facă să rodească, pe deplin, modelul de viață hristic.

Iisus spune parabola semănătorului și pentru mulțimile care veniseră să-L asculte, în care vedea viitorul popor creștin, viitorii catehumeni, încercând să le prevină că nu ajunge să-L asculte și că trebuie să gândească, să simtă, să trăiască după învățăturile Lui.

Și, mai ales, să le prevină că va veni vremea când adepții Săi , creștinii, vor fi prigoniți, vânați, șantajați (strânși cu ușa este traducerea poate cea mai grăitoare pentru grecescul thlipsis/θλῖψις, presiune, strâmtorare, restriște) pentru că au acceptat să creadă în El (au primit Cuvântul, adică învățătura Sa despre Împărăția lui Dumnezeu).

Dar, parabola se adresează mai ales inițiaților Săi, semănătorii, celor care îi vor răspândi învățătura. În greacă verbul σπείρω înseamnă a semăna, a sădi, a însămânța și, de aici: a răspândi, a împrăștia, a dispersa, Iar aici semănătorul este o spiron/ ὁ σπείρων, adică „cel ce împrăștie, răspândește” se subînțelege… sămânța cunoașterii divine.

Cercetătorii cred că parabola semănătorului este o creație a primilor creștini, a primilor catehizatori, cei din Biserica primară cum se spune, care-și supuneau convertiții unui examen de conștiință și îi preveneau totodată că îi așteaptă două feluri de ispite, de obstacole, care-i pot împiedică să ajungă la împlinire: persecuțiile împotriva creștinilor și tentațiile, ce par irezistibile, ale lumii: putere, bogăție, plăceri…

Era un mod de a le cere, de a-i încuraja să fie tari, să nu se teamă de persecutori și să nu se lase pradă tentațiilor lumii acesteia.

Așa s-ar explica folosirea nepotrivită, aici, a pasajului din Isaia 6, 9-10: Şi El a zis: „Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec»./ Trad. Biblia Sinodală.

Cel mai probabil, însă, parabola semănătorului este una din parabolele spuse de Iisus, relatate de Marcu și împrumutate de la Marcu de Matei și Luca. O parabolă folosită des de primii catehizatori, probabil într-o formă ușor alterată.

Era, credem, o poveste bună de spus noilor creștini , la început de drum, pentru a-i face să înțeleagă de ce e bine să fie fermi în credință. Iar promisiunea era: creștere interioară și rodire spirituală. Pentru cine avea urechi de auzit, aceasta era o promisiune !

Duminică, 15 octombrie 2017, se recitește la liturghie un fragment din Evanghelia lui Ioan: 17, 1-13. Este un text care poate fi pe deplin înțeles dacă înțelegem bine anumite cuvinte, mai ales verbul a preamări. Pentru că el este cheia înțelegerii lui Iisus ca… coregent al lui Dumnezeu.

Iată textul:

Ioan 17, 1-13: ΤΑΥΤΑ ἐλάλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐπῆρε τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ εἶπε· πάτερ, ἐλήλυθεν ἡ ὥρα· δόξασόν σου τὸν υἱόν, ἵνα καὶ ὁ υἱός σου δοξάσῃ σε, καθὼς ἔδωκας αὐτῷ ἐξουσίαν πάσης σαρκός, ἵνα πᾶν ὃ δέδωκας αὐτῷ δώσῃ αὐτοῖς ζωὴν αἰώνιον. αὕτη δέ ἐστιν ἡ αἰώνιος ζωή, ἵνα γινώσκωσί σε τὸν μόνον ἀληθινὸν Θεὸν καὶ ὃν ἀπέστειλας ᾿Ιησοῦν Χριστόν. ἐγώ σε ἐδόξασα ἐπὶ τῆς γῆς, τὸ ἔργον ἐτελείωσα ὃ δέδωκάς μοι ἵνα ποιήσω· καὶ νῦν δόξασόν με σύ, πάτερ, παρὰ σεαυτῷ τῇ δόξῃ ᾗ εἶχον πρὸ τοῦ τὸν κόσμον εἶναι παρὰ σοί. ᾿Εφανέρωσά σου τὸ ὄνομα τοῖς ἀνθρώποις οὓς δέδωκάς μοι ἐκ τοῦ κόσμου. σοὶ ἦσαν καὶ ἐμοὶ αὐτοὺς δέδωκας, καὶ τὸν λόγον σου τετηρήκασι. νῦν ἔγνωκαν ὅτι πάντα ὅσα δέδωκάς μοι παρὰ σοῦ ἐστιν· ὅτι τὰ ρήματα ἃ δέδωκάς μοι δέδωκα αὐτοῖς, καὶ αὐτοὶ ἔλαβον, καὶ ἔγνωσαν ἀληθῶς ὅτι παρὰ σοῦ ἐξῆλθον, καὶ ἐπίστευσαν ὅτι σύ με ἀπέστειλας. ᾿Εγὼ περὶ αὐτῶν ἐρωτῶ· οὐ περὶ τοῦ κόσμου ἐρωτῶ, ἀλλὰ περὶ ὧν δέδωκάς μοι, ὅτι σοί εἰσι, καὶ τὰ ἐμὰ πάντα σά ἐστι καὶ τὰ σὰ ἐμά, καὶ δεδόξασμαι ἐν αὐτοῖς. καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἐν τῷ κόσμῳ, καὶ οὗτοι ἐν τῷ κόσμῳ εἰσί, καὶ ἐγὼ πρὸς σὲ ἔρχομαι. πάτερ ἅγιε, τήρησον αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου ᾧ δέδωκάς μοι, ἵνα ὦσιν ἓν καθὼς ἡμεῖς. ὅτε ἤμην μετ’ αὐτῶν ἐν τῷ κόσμῳ, ἐγὼ ἐτήρουν αὐτοὺς ἐν τῷ ὀνόματί σου· οὓς δέδωκάς μοι ἐφύλαξα, καὶ οὐδεὶς ἐξ αὐτῶν ἀπώλετο εἰ μὴ ὁ υἱὸς τῆς ἀπωλείας, ἵνα ἡ γραφὴ πληρωθῇ. νῦν δὲ πρὸς σὲ ἔρχομαι, καὶ ταῦτα λαλῶ ἐν τῷ κόσμῳ ἵνα ἔχωσι τὴν χαρὰν τὴν ἐμὴν πεπληρωμένην ἐν αὐτοῖς.

Ioan 17, 1-13: Acestea le-a grăit Iisus apoi Și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Părinte, a sosit ceasul, preamărește-Ți Fiul ca și Fiul Tău să Te preamărească. De vreme ce Tu I-ai dat Lui putere asupra a tot trupul (putere deplină să-l refacă), lasă-L să-i dea viață veșnică fiecăruia din cei pe care I l-ai dat Lui. Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și să-L cunoască pe Cel pe care L-ai trimis, Iisus Hristos. Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care mi-ai dat-o Mie s-o fac. Și acum preamărește-Mă Tu, Părinte, la Tine, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi fost lumea. Am arătat (și am făcut cunoscut) numele Tău oamenilor, celor pe care Mi–ai dat din lume. Ai tăi au fost și Mi i-ai dat Mie și au păzit cuvântul Tău. Acum ei au cunoscut că toate câte Mi le-ai dat Mie, de la Tine sunt, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat Mie Eu le-am dat lor și ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru ei Mă rog, nu pentru lume Mă rog: Mă rog pentru cei pe care Mi i-ai dat Mie, pentru că ai Tăi sunt. Toate ale Mele ale Tale sunt și ale Tale sunt ale Mele și M-am preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu la Tine vin. Părinte sfânt, păzește-i pe ei, în numele Tău, nume în care Mi i-ai dat Mie, ca și ei să fie una așa cum suntem noi. Cât timp am fost cu ei în lume Eu i-am păzit în numele Tău. Pe cei pe care mi i-ai dat, i-am păzit și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzaniei, ca să se împlinească Scriptura. Acum la Tine vin și grăiesc aceste lucruri cât mai sunt în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.

Iisus luase ultima cină pascală, la ultimul Paște pe care-l făcuse cu ucenicii la Ierusalim. Ultima Cină, pe care tradiția a numit-o Cina cea de taină. Poate nu atât pentru că erau feriți de ochii lumii, cât mai ales pentru Testamentul… secret al lui Iisus, lăsat numai celor doisprezece, deveniți unsprezece.

Le lăsase ucenicilor două porunci noi, care nu existau în Legea lui Moise, porunca iubirii și porunca solidarității: să se iubească unul pe altul și să fie solidari unul cu celălalt (porunci reînnoite de fiecare dată când aveau să frângă pâinea și să bea vinul împreună, toți, din aceeași cupă, în amintirea Lui; a mânca pâine și a bea vin cu cineva este cel mai intim act cu putință)…

… le lăsase promisiunea venirii Mângâietorului/Paracletului…

… și… un nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Iată ce le spune: … dacă cineva Mă iubește, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face casă în el/ἐάν τις ἀγαπᾷ με, τὸν λόγον μου τηρήσει, καὶ ὁ πατήρ μου ἀγαπήσει αὐτόν, καὶ πρὸς αὐτὸν ἐλευσόμεθα καὶ μονὴν παρ’ αὐτῷ ποιήσομεν.

Iisus și ucenicii ieșiseră din odaia unde cinaseră (nu știm unde stau) și Iisus se roagă de față cu ei Tatălui, așa cum se roagă un Mare preot pentru poporul lui: ucenicii aveau să dea naștere unui popor, un popor spiritual: creștinii. Un popor al unui nou Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. Un Dumnezeu fără alt nume decât… Părinte/Tată.

Un popor ce, respectând porunca iubirii și a solidarității, va trăi altfel decât trăise lumea până atunci. Nu știm ce înseamnă viață veșnică, dar putem presupune că este o viață… dumnezeiască !

Un popor ce-și va cunoaște Tatăl ceresc… față către față ! Pentru că „a cunoaște Numele” este o expresie specifică limbii ebraice care înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu. Evreii credeau că adevăratul nume al lui Dumnezeu este tabu, inefabil și de aceea în loc să spună Dumnezeu spuneau Numele !

Este un moment solemn, sacru și irepetabil. Un moment în care Iisus îi cere Tatălui să-L onoreze pentru încheierea cu succes a misiunii Sale pe pământ: formarea noului popor spiritual, a unei noi umanități.

Verbul doxazo/ δοξάζω, care înseamnă aici: a onora, a stima, a cinsti, traduce, de fapt, verbul ebraic kaved (כָּבֵד), a fi puternic, important, o persoană cu greutate, demnă de toată stima, onoarea. Și, dacă ne gândim că substantivul kavod (כָּבוֹד) înseamnă: splendoare, strălucire, lumină a soarelui, a lunii, a stelelor, a cerului, preeminență, majestate, glorie, onoare, cinste, bună reputație, respect abundență, bogății…

… ne dăm seama că, în limbajul dublu pe care-L folosește Iisus absolut întotdeauna, verbul a preamări/a slăvi sugerează, de fapt, divinitarea Lui/regalitatea Lui celestă la care participă alături de Dumnezeu, Regele Lumii.

Iată un loc din Psalmi în care Dumnezeu apare ca regele maiestuos, înconjurat de strălucire, splendoare, podoabe, glorie, al lumii, cum o arată cuvintele hod/ הוֹד și hadar/ הָדָר, sinonimele lui kavod/(כָּבוֹד):

Ps. 103, 1-2:

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul ! Doamne Dumnezeul meu măritu-Te-ai foarte ! În măreție și slavă Te-ai îmbrăcat,
Tu care Te îmbraci în lumină ca și cu o haină, Tu care întinzi cerurile ca un cort.
בָּרֲכִי נַפְשִׁי אֶת־יְהוָה יְהוָה אֱלֹהַי גָּדַלְתָּ מְּאֹד הֹוד וְהָדָר לָבָֽשְׁתָּ

עֹֽטֶה־אֹור כַּשַּׂלְמָה נֹוטֶה שָׁמַיִם כַּיְרִיעָֽה

εὐλόγει ἡ ψυχή μου τὸν κύριον κύριε ὁ θεός μου ἐμεγαλύνθης σφόδρα ἐξομολόγησιν (închinarea noastră) καὶ εὐπρέπειαν (frumusețe) ἐνεδύσω/ ἀναβαλλόμενος φῶς ὡς ἱμάτιον ἐκτείνων τὸν οὐρανὸν ὡσεὶ δέρριν

Și o ultimă lămurire: … ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Este încă un dar pe care Iisus îl lasă ucenicilor: bucuria Lui că misiunea Sa pe pământ a reușit, o bucurie… magică care avea să-i însuflețească și să-i transfigureze, încât marea operă de creștinare să le pară cât mai ușoară.

IISUS RUGACIUNE 5

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

01 viernes Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Lege, Luca, Marcu, Matei, mântuire, Noul testamenu, poruncă, religie, Vechiul Testament

PODGORENII CEI RAI 3

Iisus – începutul și încheierea-coroană a lumii !

În această duminică, 3 septembrie 2017, la liturghie în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (21, 33-44) și anume Parabola lucrătorilor răi ai viei. Una dintre cele mai complexe. De fapt, o parabolă unică pentru că aici Iisus se autorevelează ca atotțiitor, ca susținător al lumii și al creației ! Dar și ca curățitor al sufletelor !

Iată textul:

Matei 21, 33-44: Și mai ascultați o pildă. Era odată un om, un gospodar, care a plantat o vie. A pus în jurul ei gard și a mai săpat și un teasc, a construit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni, după care a plecat într-o altă țară. Când s-a apropiat timpul roadelor (timpul culesului), și-a trimis slujitorii la podgorenii aceia să ia și să-i aducă roadele. Dar podgorenii, luându-i slujitorii, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât și pe altul l-au ucis cu pietre. Stăpânul și-a mai trimis alți slujitori, mai mulți decât prima dată, și podgorenii au făcut și cu aceștia ce făcuseră și cu ceilalți. În cele din urmă l-a trimis chiar pe fiul lui, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii, văzându-l pe fiu și-au zis între ei: acesta este moștenitorul, haideți să-l omorâm și să-i luăm noi moștenirea. Și luându-l, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Când are să vină stăpânul viei, ce le va face podgorenilor acelora ? Și i-au răspuns: pe cei răi, cu răul îi va pierde și va încredința via altor podgoreni care-i vor da roadele ce i se cuvin la timpul lor. Și le spune atunci Iisus: N-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? De aceea vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va ridica de la voi și va fi dată neamului care o va face să rodească. Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Matei 21, 33-44: ῎Αλλην παραβολὴν ἀκούσατε. ἄνθρωπός τις ἦν οἰκοδεσπότης, ὅστις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα καὶ φραγμὸν αὐτῷ περιέθηκε καὶ ὤρυξεν ἐν αὐτῷ ληνὸν καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησεν. ὅτε δὲ ἤγγισεν ὁ καιρὸς τῶν καρπῶν, ἀπέστειλε τοὺς δούλους αὐτοῦ πρὸς τοὺς γεωργοὺς λαβεῖν τοὺς καρποὺς αὐτοῦ. καὶ λαβόντες οἱ γεωργοὶ τοὺς δούλους αὐτοῦ ὃν μὲν ἔδειραν, ὃν δὲ ἀπέκτειναν, ὃν δὲ ἐλιθοβόλησαν. πάλιν ἀπέστειλεν ἄλλους δούλους πλείονας τῶν πρώτων, καὶ ἐποίησαν αὐτοῖς ὡσαύτως. ὕστερον δὲ ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς τὸν υἱὸν αὐτοῦ λέγων· ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. οἱ δὲ γεωργοὶ ἰδόντες τὸν υἱὸν εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτὸν καὶ κατάσχωμεν τὴν κληρονομίαν αὐτοῦ. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἐξέβαλον ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος, καὶ ἀπέκτειναν. ῞Οταν οὖν ἔλθῃ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος, τί ποιήσει τοῖς γεωργοῖς ἐκείνοις; λέγουσιν αὐτῷ· κακοὺς κακῶς ἀπολέσει αὐτούς, καὶ τὸν ἀμπελῶνα ἐκδώσεται ἄλλοις γεωργοῖς, οἵτινες ἀποδώσουσιν αὐτῷ τοὺς καρποὺς ἐν τοῖς καιροῖς αὐτῶν. λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· οὐδέποτε ἀνέγνωτε ἐν ταῖς γραφαῖς, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; διὰ τοῦτο λέγω ὑμῖν ὅτι ἀρθήσεται ἀφ᾿ ὑμῶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ καὶ δοθήσεται ἔθνει ποιοῦντι τοὺς καρποὺς αὐτῆς·καὶ ὁ πεσὼν ἐπὶ τὸν λίθον τοῦτον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν.

IISUS PANTOCRATOR 1

Suntem, probabil, a doua zi după intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde va face ultimul Paște împreună cu ucenicii și unde, doar peste câteva zile, va fi răstignit. Mulțimile îl primiseră cu ramuri de palmier ca pe urmașul divin al regelui David, cântându-i Psalmul 117. Care este unul special: este un psalm de laudă pe care-l cântau Domnului pelerinii evrei când intrau în Ierusalim, cu ramuri de palmier în mâini, atunci când veneau în pelerinaj, de Paște de pildă.

Iisus predica în Templu unde se adunaseră să-L asculte oameni obișnuiți, dar și arhierei și, probabil, membrii ai Sanhedrinului. Adică clerul cel mai înalt și judecători ai Tribunalului Eclesiastic.

Trebuie că oamenii Îl vedeau în El pe Fiul lui Dumnezeu venit să refacă regatul lui David… sau să instaureze Împărăția lui Dumnezeu, despre care Iisus tot vorbea. În mintea lor puteau fi unul și același lucru ! În timp ce arhiereii vedeau în El un mag și un blasfemiator.

De aceea Iisus a simțit că era momentul cel mai potrivit să le spună și unora și altora parabola „lucrătorilor răi ai viei”, să le spună adică că Dumnezeu îi va părăsi și își va alege un alt popor, că altul va fi poporul ales. Și, desigur, nu se gândea la un neam anume, ci la unul spiritual, la poporul creștin, un popor de credincioși !

Și, ca un rabin ce era, Iisus le vorbea din Biblie. Așa că parabola și-a construit-o plecând de la Cântarea viei din Cartea lui Isaia, capitolul 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă./Isaia 5/ Trad. Biblia sinodală.

Și vorbind despre slujitorii lapidați ai stăpânului viei, care era desigur Dumnezeu, Iisus le-a adus în minte ascultătorilor, dar mai ales a arhiereilor, un pasaj din Cartea lui Zaharia: Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: „Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi». Dar s-au vorbit cu toţii împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca regelui Ioaş, în curtea templului Domnului. /2 Cronici 24, 20-22/ Trad. Biblia sinodală.

Zaharia, unul din profeții uciși cu pietre ! Profeții, trimiși de Dumnezeu de-a lungul timpului, care în parabola noastră sunt toți slujitorii/trimișii proprietarului viei ! Și Iisus spunea asa chiar în fața conducătorilor poporului: arhiereii și cei din Sanhedrin ! Adică în fața … podgorenilor, a arendașilor celor răi ai viei !

Să mai spunem că parabola lui Iisus este diferită de alegoria lui Isaia. Iată ce zice profetul: Strica-voi gardul viei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. (…) Şi Dumnezeu va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului.

Iisus, însă, nu spune că via va fi pustiită și nimicită de un popor străin, pentru că în povestea Lui via nu este poporul lui Israel, așa cum este în profeția lui Isaia, ci însăși… Împărăția lui Dumnezeu ! Împărăție care va fi dată poporului care o va face să rodească. Cum am spus, acesta avea să fie poporul creștin !

Și, iarăși, să observăm că nu întâmplător Iisus spune că podgorenii, lucrătorii cei răi ai viei, l-au scos afară din vie pe fiul stăpânului. De fapt le arăta discret arhiereilor că știa ce gândesc despre El. Îl socoteau un blasfemiator, un hulitor ! Arhiereii și rabinii, doctorii Legii, cărturarii, scribii și toți preoții care erau de față nu puteau să nu se gândească la ce îi poruncise Dumnezeu lui Moise să facă cu hulitorii: Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Scoate pe hulitor afară din tabără şi toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile lor pe capul lui, iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât./ Levitic, 24, 13-16/ Trad. Biblia sinodală.

De fapt orice ucidere rituală se făcea, din preistorie încă, în afara incintei locuite, la evrei în afara taberei și apoi în afara zidurilor cetății. Iisus, de pildă, va fi răstignit împreună cu cei doi tălhari pe dealul Golgota, în afara zidurilor Ierusalimului!

Și, desigur, dacă și la Isaia și în parabola lui Iisus stăpânul viei este Dumnezeu – și în paranteză să spunem că icodespotis/ οἰκοδεσπότης, gospodarul, și kurios/κύριος, domnul sau stăpânul,îl traduc pe baal (ha)-bait/(הבית) (בעל), din ebraică: stăpânul casei, șeful familiei, pater familias – în parabolă fiul stăpânului este Iisus și nu Iacob-Israel, părintele eponim al poporului israelit.

Iisus povestește, de fapt, acum, în aceeași parabolă inspirată din Cântarea viei din Isaia, familiară mai ales arhiereilor și cunoscătorilor Legii, cum va fi ucis, în afara viei (în afara Ierusalimului) de către arhierei, podgorenii cei răi !

Era momentul cel mai potrivit ! Și oamenii obișnuiți și arhiereii, dar și ucenicii aveau să înțeleagă foarte repede că El fusese moștenitorul viei/lumii pământene a lui Dumnezeu ! Moștenitorul pe care respinseseră ! De care se descotorosiseră fără a-L pune la încercare!

Și deloc întâmplător Iisus încheie parabola vorbind despre Sine ca Atotțiitor, numindu-Se simbolic, „piatra din capul unghiului”. De fapt, este singurul moment în care Se autorevelează ca atotțiitor: cel care susține lumea și o ține să nu se prăbușească.

Și, din nou, ca un bun rabin, citează din Scripturi. Rostește două versete din Psalmul 117, psalmul de laudă al pelerinilor la Ierusalim, același psalm cu care-L întâmpinaseră mulțimile, cu o zi înainte, când a intrat în Orașul sfânt călare pe o asină.

Iată cele două versete (22-23):

Piatra, pe care au disprețuit-o, au refuzat-o și au aruncat-o constructorii, a ajuns în capul unghiului. De la Dumnezeu a fost ea și este minunată !

Even maasu ha-bonim haita leroș-pina. Meet Iehova haita zot, hi niflat be-einenu

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας, παρὰ κυρίου ἐγένετο αὕτη καὶ ἔστιν θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν.

Ce este „piatra din capul unghiului” sau piatra din colț ? Pietre unguilare sau angulare sunt toate pietrele care, de la temelie până la acoperiș, formează unghiurile unei clădiri zidite din piatră, unind și fixând doi pereți/două ziduri unul de celălalt.

Toate sunt importante pentru stabilitatea clădirii, dar cele mai importante sunt cele de la temelie și cele pe care se sprijină acoperișul. În plus, după pietrele din colțurile temeliei se aliniază toate celelalte pietre !

Pe de altă parte, pietrele din colț, de jos și de sus, sunt cele care asigură coeziunea părților întregului edificiu, le mențin lipite și solidare și nu-l lasă să de prăbușească !

PIATRA UNGIULARA 1

Iisus vrea să spună că El, asemenea pietrei din colț, de la temelie și de la acoperiș, este cel care ține marele edificiu al lumii să nu se prăbușească ! O imagine foarte simplă, dar foarte bine aleasă pentru noțiunea de atotțiitor ! Cel care susține zidirea… de jos până sus și, desigur, cel care o încununează, Coroana Lumii !

În treacăt să spunem că-L putem asemăna pe Iisus cu … piatra de boltă ! Deși piatra din colț nu-i piatra de boltă, asta pentru că, în vechiul Israel, cel al Profeților, construcțiile și mai ales Templul nu aveau boltă ! Oricum constructorii de biserici au înțeles și L-au pictat sau L-au realizat în mozaic … pe bolta/cupola Bisericii/ Catedralei în chip de Pantocrator.

IISUS PANTOCRATOR 2

Am ales patru locuri din Biblie unde apare piatra din colț, locuri care, desigur, le veneau în minte arhiereilor ascultându-L pe Iisus predicând în Templul de la Ierusalim:

Zaharia 4, 7:

Cine ești tu, munte mare în fața lui Zerubavel (Zorobabel) ? În câmpie te vei preface și el va aduce piatra din vârf(-ul) tău în strigătele mulțimii: har, har peste ea !

Mi-ata har-hagadol lifnei Zerubavel le-mișor ve-hoți et-ha-even ha-roșa teșuot hen hen lah.

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

τίς εἶ σύ, τό ὄρος τὸ μέγα, τὸ πρὸ προσώπου Ζαροβάβελ τοῦ κατορθῶσαι; καὶ ἐξοίσω/voi aduce τὸν λίθον τῆς κληρονομίας ἰσότητα χάριτος χάριτα αὐτῆς.

***

Ieremia 51, 26, despre Babilonul nimicit de Dumnezeu:

Și nu vor lua de la tine nici piatră de colț, nici piatră de temelie, pentru că veșnic vei fi pustiu (veșnic de pustiiri vei avea parte), a fost cuvântul Domnului.

Ve lo-ichu mimeha even le-pina ve-even le-mosadot ki-șimemot olam tihie neum-Iehova

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

καὶ οὐ μὴ λάβωσιν ἀπὸ σοῦ λίθον εἰς γωνίαν καὶ λίθον εἰς θεμέλιον ὅτι εἰς ἀφανισμὸν εἰς τὸν αἰῶνα ἔσῃ λέγει κύριος.

***

Iov, 38, 4-7:

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

ἐπὶ τίνος οἱ κρίκοι αὐτῆς πεπήγασιν τίς δέ ἐστιν ὁ βαλὼν λίθον γωνιαῖον ἐπ᾽ αὐτῆς/6

***

Isaia 28,16:

(De aceea așa a spus Dumnezeu): Am pus în Sion o piatră, o piatră încercată, (piatra) din colț, de mare preț, în temelie, bine așezată; cel ce se încrede în ea nu se va prăbuși.

Isad be-Țion aven, even bohan, pinat icrat musad musad ha-maamin lo iahiș

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

διὰ τοῦτο οὕτως λέγει κύριος ἰδοὺ ἐγὼ ἐμβαλῶ εἰς τὰ θεμέλια Σιων λίθον πολυτελῆ ἐκλεκτὸν ἀκρογωνιαῖον ἔντιμον εἰς τὰ θεμέλια αὐτῆς καὶ ὁ πιστεύων ἐπ᾽ αὐτῷ οὐ μὴ καταισχυνθῇ/ nu se va teme

Mai ales la acest verset trebuie că S-a gândit Iisus când a spus: Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Cineva cădea peste ea… adică cine nu-L va lua în seamă pe Iisus ! Cel peste care va cădea ea … adică cel ce va păcătui împotriva lui Iisus și va fi pedepsit !

O ultimă observație: îl va vântura: așa am tradus verbul grecesc licmao/λικμάω care înseamnă „a vântura grâul cu vânturătoarea”. O imagine foarte sugestivă și… pozitivă ! Grâul vânturat este un grâu… curat ! Un grâu curățat de pleavă !

Așadar cel peste care cade pedeapsa lui Iisus va fi scuturat și curățat de materiile/de părțile care nu-i sunt folositoare, care nu sunt bune și care n-au nimic hrănitor pentru suflet !

PIATRA UNGIULARA 2

Iată și versiunile lui Marcu și Luca:

Marcu 12, 1-12: Și Iisus a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard și a săpat și un mic bazin pentru teasc, a mai zidit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni și pe urmă a plecat într-o țară străină. Când a venit vremea, a trimis un slujitor la podgoreni ca să ia de la ei din roada viei. Dar podgorenii, prinzând slujitorul, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâna goală. Din nou omul le-a trimis un alt slujitor. Dar și în acela au aruncat cu pietre, l-au lovit în cap și l-au trimis înapoi batjocorit. Și iarăși le-a mai trimis unul, dar pe acesta l-au ucis și tot așa omul le-a tot trimis mulți alții și pe unii podgorenii i-au bătut, iar pe alții i-au ucis. Și având (omul acela) un fiu, fiul lui cel iubit, pe el l-a trimis, în cele din urmă (ca un ultim mesager) la ei, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii aceia, văzându-l venind și-au zis între ei: el e moștenitorul, haideți să-l omorâm și a noastră va fi moștenirea. Și, prinzându-l, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie. Ce le va face stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceia și va da altora via. N-ați citit scrierea aceasta, Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Și (gărzile) căutau să-L aresteze, dar s-au temut de mulțime. Și (fariseii) au înțeles că pentru ei spusese pilda aceasta și lăsându-L, au plecat.

Marcu 12, 1-12:ΚΑΙ ἤρξατο αὐτοῖς ἐν παραβολαῖς λέγειν· ἀμπελῶνα ἐφύτευσεν ἄνθρωπος καὶ περιέθηκε φραγμὸν καὶ ὤρυξεν ὑπολήνιον καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε. καὶ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς τῷ καιρῷ δοῦλον, ἵνα παρὰ τῶν γεωργῶν λάβῃ ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἔδειραν καὶ ἀπέστειλαν κενόν. καὶ πάλιν ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς ἄλλον δοῦλον· κἀκεῖνον λιθοβολήσαντες ἐκεφαλαίωσαν καὶ ἀπέστειλαν ἠτιμωμένον. καὶ πάλιν ἄλλον ἀπέστειλε· κἀκεῖνον ἀπέκτειναν, καὶ πολλοὺς ἄλλους, οὓς μὲν δέροντες, οὓς δὲ ἀποκτέννοντες. ἔτι οὖν ἕνα υἱὸν ἔχων, ἀγαπητὸν αὐτοῦ, ἀπέστειλε καὶ αὐτὸν ἔσχατον πρὸς αὐτοὺς λέγων ὅτι ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. ἐκεῖνοι δὲ οἱ γεωργοί, θεασάμενοι αὐτὸν ἐρχόμενον, πρὸς ἑαυτοὺς εἶπον ὅτι οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, καὶ ἡμῶν ἔσται ἡ κληρονομία. καὶ λαβόντες ἀπέκτειναν αὐτὸν καὶ ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος. τί οὖν ποιήσει ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. οὐδὲ τὴν γραφὴν ταύτην ἀνέγνωτε, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; Καὶ ἐζήτουν αὐτὸν κρατῆσαι, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν ὄχλον· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὴν παραβολὴν εἶπε. καὶ ἀφέντες αὐτὸν ἀπῆλθον.

PIATRA UNGIULARA 3

Luca 20, 9-19: Și a început să spună poporului (adunat) pilda aceasta: un om a sădit o vie și a dat-o unor podgoreni și a plecat în străinătate pentru ani buni. La vremea potrivită a trimis un slujitor la podgoreni ca să-i dea din rodul viei, dar podgorenii, l-au bătut și l-au trimis la stăpân cu mâna goală. Și le-a mai trimis un slujitor, dar ei l-au bătut și pe acesta și l-au batjocorit și l-au trimis fără nimic. Și a mai trimis un al treilea slujitor, dar podgorenii l-au alungat plin de răni. Și a spus stăpânul viei: ce voi face ? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit, poate, văzându-l, se vor rușina de el. Dar podgorenii, văzându-l și-au spus între ei: el e moștenitorul; haideți să-l omorâm ca moștenirea să ne rămână nouă. Și scoțându-l afară din vie, l-au omorât. Ce le va face acestora stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceștia și va da via altora.După ce L-au ascultat, I-au zis: Ferească Dumnezeu se așa ceva ! Dar Iisus, țintuindu-i cu privirea, le-a zis: Ce vrea să însemne (versetul acesta) care-i scris (în Scripturi) Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Oricine va cădea peste această piatră se va face fărâme și de va cădea ea peste cineva, îl va vântura. Și arhiereii și cărturarii căutau chiar atunci să pună mâna pe El, dar s-au temut de popor. Știau că Iisus pentru ei spunea pildele acestea.

Luca 20, 9-19: ῎Ηρξατο δὲ πρὸς τὸν λαὸν λέγειν τὴν παραβολὴν ταύτην· ἄνθρωπός τις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε χρόνους ἱκανούς. καὶ ἐν τῷ καιρῷ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς δοῦλον ἵνα ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος δώσωσιν αὐτῷ· οἱ δὲ γεωργοὶ δείραντες αὐτὸν ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο αὐτοῖς πέμψαι ἕτερον δοῦλον. οἱ δὲ κἀκεῖνον δείραντες καὶ ἀτιμάσαντες ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο πέμψαι τρίτον. οἱ δὲ καὶ τοῦτον τραυματίσαντες ἐξέβαλον. εἶπε δὲ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος· τί ποιήσω; πέμψω τὸν υἱόν μου τὸν ἀγαπητόν· ἴσως τοῦτον ἰδόντες ἐντραπήσονται. ἰδόντες δὲ αὐτὸν οἱ γεωργοὶ διελογίζοντο πρὸς ἑαυτοὺς λέγοντες· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, ἵνα ἡμῶν γένηται ἡ κληρονομία. καὶ ἐκβαλόντες αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος ἀπέκτειναν. τί οὖν ποιήσει αὐτοῖς ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. ἀκούσαντες δὲ εἶπον· μὴ γένοιτο. ὁ δὲ ἐμβλέψας αὐτοῖς εἶπε· τί οὖν ἐστι τὸ γεγραμμένον τοῦτο, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας; πᾶς ὁ πεσὼν ἐπ᾿ ἐκεῖνον τὸν λίθον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν. Καὶ ἐζήτησαν οἱ ἀρχιερεῖς καὶ οἱ γραμματεῖς ἐπιβαλεῖν ἐπ᾿ αὐτὸν τὰς χεῖρας ἐν αὐτῇ τῇ ὥρᾳ, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν λαόν· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὰς παραβολὰς ἔλεγε.

PIATRA UNGIULARA 4

Texte relaționate:

Isaia 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. Şi acum voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, fiţi judecători intre mine şi via mea. Ce se putea face pentru via mea şi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară! Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: „Jur că aceste case multe, mari şi frumoase, vor fi pustii şi nimeni nu va mai locui în ele. Zece pogoane de vie vor rodi un bat, şi un homer de sămânţă, numai o efă». Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin! Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale. Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete! De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie… Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi. Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa. Oile vor paşte în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogaţi. Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri, Căci ei zic: „Grăbească Domnul să-Şi facă lucrul Său curând, ca să vedem şi să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem». Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept! Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel! De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine. Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-şi va descinge brâul şi nici cureaua încălţămintei lui nu se va rupe. Săgeţile lor sunt ascuţite şi arcurile lor gata să tragă. Copitele cailor sunt ca şi cremenea cea tare, roţile căruţelor sunt ca o furtună. Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc şi apucă prada, şi nimeni nu roate s-o scape. În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toţi vor arunca privirea spre pământ şi iată: întuneric şi strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile! / Traducere: Biblia Sinodală.

IISUS PANTOCRATOR 3

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

25 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, mântuire, religie

Cum ne putem mântui ? Imitându-l Pe Iisus ! Adică ? Ajutându-ne între noi !

În această duminică, 27 august 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (19, 16-26). Lecția lui ? Ajutându-ne între noi, ajunjem să… ne mântuim !

Matei 19, 16-26: Și iată, apropiindu-se unul (din mulțime) de Iisus, Îi spune: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică ? Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Dar acela Îi spune: Care (porunci) ? Și Iisus îi zice: să nu ucizi, să nu-ți înșeli soția, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinstește-ți tatăl și mama și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Atunci tânărul îi spune: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Ce-mi mai lipsește ? I-a zis iar Iisus: dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averea, dă (banii) săracilor și vei avea comoară în cer și atunci vino, urmează-Mi Mie. Auzind tânărul cuvântul acesta a plecat întristat, căci avea multe moșii și bogății. Iar Iisus le-a zis ucenicilor Lui: Amin vă spun vouă că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Iarăși vă spun: Mai lesne este să treacă cămila prin gaura acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind ucenicii, s-au mirat foarte, zicând: cine, atunci, se poate mântui ?Țintuindu-i cu privirea, Iisus le-a răspuns : la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.

Matei 19, 16-26: Καὶ ἰδοὺ εἷς προσελθὼν εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ἀγαθὸν ποιήσω ἵνα ἔχω ζωὴν αἰώνιον; ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. εἰ δὲ θέλεις εἰσελθεῖν εἰς τὴν ζωήν, τήρησον τὰς ἐντολάς. λέγει αὐτῷ· ποίας; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε· τὸ οὐ φονεύσεις, οὐ μοιχεύσεις, οὐ κλέψεις, οὐ ψευδομαρτυρήσεις, τίμα τὸν πατέρα καὶ τὴν μητέρα, καὶ ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν. λέγει αὐτῷ ὁ νεανίσκος· πάντα ταῦτα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου· τί ἔτι ὑστερῶ; ἔφη αὐτῷ ὁ ῾Ιησοῦς· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε πώλησόν σου τὰ ὑπάρχοντα καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ἀκούσας δὲ ὁ νεανίσκος τὸν λόγον ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι δυσκόλως πλούσιος εἰσελεύσεται εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν. πάλιν δὲ λέγω ὑμῖν, εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυπήματος ραφίδος διελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. ἀκούσαντες δὲ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐξεπλήσσοντο σφόδρα λέγοντες· τίς ἄρα δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

Iisus călătorea cu ucenicii spre Ierusalim unde va face ultimul Paște și unde va fi răstignit. Se oprise undeva, într-un oraș din Iudeea. Venise din Galileea și poposise în casa vreunui ucenic din cercul mai larg. Mulțimile Îl pândeau, ca de obicei, în fața casei !

Probabil întâmplarea povestită de Matei, Marcu și Luca s-a petrecut imediat după ce Iisus și ucenicii au tras la gazda lor. Trebuie că cei din mulțime au pândit momentul în care Iisus ieșea cu cei doisprezece din casă să se plimbe pe străzi, cum Îi era obiceiul, să întâlnească lume, să predice, să vindece, să-i ajute pe neajutorați.

Așadar, văzându-L că iese, un tânăr aristocrat (un înalt funcționar, un oficial, după versiunea lui Luca) îi sare în față și-L întreabă „ce bine să facă” ca să aibă viață veșnică. Probabil era fariseu și, prin urmare, un foarte bun cunoscător al Legii ! Și, mai ales, cineva care credea despre sine că este impecabil. Fără păcat ! Cu toate acestea, acest om, care trăia după Lege și care se aștepta ca în viața de apoi să fie un drept în ochii lui Dumnezeu și așezat de-a dreapta Lui, simțea că ceva îi lipsește, că e posibil să rateze viața veșnică și mântuirea, adică, absolvirea de păcate și, prin urmare, eternitatea fericită în sânul lui Avraam !

El îl întreabă pe Iisus ca pe un profet (verbul eperotao/ἐπερωτάω înseamnă a întreba un oracol) ce ar mai trebui să facă ca să fie în grația Domnului, în viața de dincolo, să fie ceea ce evreii numeau un drept. Și Iisus îi recită a doua tablă a Legii, cea care cuprinde poruncile pentru aproapele (toate poruncile se găsesc în Exod și Deuteronom). Porunci care, de fapt, pot fi rezumate într-una singură: dragostea pentru aproapele.

Iisus îi răspunde corect, ca un rabin ! După învățătura iudaică, singurul mijloc de a te mântui era păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Desigur că tânărul aristocrat știa asta. Și atunci, Iisus merge mai departe, dincolo de predica unui rabin, și îi dezvăluie, ca unui inițiat, cum s-ar putea bucura de o eternitate fericită, ca un drept, în lumea lui Dumnezeu: trăind ca El, în sărăcie, o viață dedicată celorlalți.

Iisus îl lasă să înțeleagă că nu trăind o viață exemplară după Lege va deveni desăvârșit, ci ajutându-i pe alții… s-o scoată la capăt cu viața lor mică și nenorocită. Într-un cuvânt: dedicându-se semenilor !

Iar tânărul nu poate înțelege această simplă, dar aspră lege a mântuirii. De ce ? Pentru evrei și pentru farisei în special, bogăția era semn al revărsării grației divine, al binecuvântării, recompensa pentru că sunt buni practicanți ai Legii !

Și totuși, dacă pentru tânărul fariseu, aceasta n-a fost o lecție, a fost pentru ucenici, dar o lecție pe care au înțeles-o mai târziu.

Povestea se încheie cu ideea că oamenii nu se pot mântui singuri ! Că doar Dumnezeu îi poate mântui. Firesc, pentru că „a fi mântuit” înseamnă a fi iertat, absolvit de păcate și numai Dumnezeu poate ierta pe cineva de păcate.

Lecția lui Iisus, aici, este, poate, cea mai importantă, după lecția învierii: urmarea Lui sau imitarea Lui este calea cea mai dreaptă, dar și cea mai aspră, cea mai grea, spre fericita nemurire în Împărăția lui Dumnezeu. Unde, a fi fericit nu înseamnă că duci o viață de plăceri și de delicii, ci că ai acces la cunoașterea lui Dumnezeu.

Și, o ultimă observație: unii bibliști consideră că nu cămila ar trece prin urechile acului, ci… funia de corabie, odgonul.

În greacă/κάμηλος, cămilă – cuvânt împrumutat din ebraică: gamal (גָּמָל) – se citea deja pe vremea lui Iisus la fel cu camilos/ κάμιλος, funie de corabie. Primul este scris cu ita/η, celălalt cu iot/ι.

Și această manieră de a vorbi, această figură de stil era ceea ce retorii greci numeau un adinaton/ἀδύνατον, adică un lucru imposibil. Iar Iisus nu era străin de retorica greacă ! O arată, de altfel, și corolarul acestei pericope: la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință/ παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

TANARUL BOGAT 5

Iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 10, 17-27: Și când a ieșit Iisus (din casă) pe stradă , alergând unul (din mulțime) la El și căzând în genunchi în fața Lui, L-a întrebat (ca pe un profet): Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică ? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu lipsești pe nimeni de ce-i al lui, cinsteste-i pe tatăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Iisus atunci l-a privit țintă și l-a îndrăgit și i-a zis (privindu-l cu dragoste): Un lucru-ți mai lipsește. Dacă vrei să fii desăvârșit du-te, vinde tot ce ai și dă (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie, luându-ți crucea ta. Dar el, întristându-se și înnegurându-se la cuvântul acesta a plecat mâhnit, căci avea multe bogății și posesiuni. Iisus, uitându-Se împrejur, le-a spus ucenicilor: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi ! Iar ucenicii s-au minunat de aceste cuvinte și Iisus, răspunzându-le iarăși, le zice: Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bani și în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu ! Mai ușor intră o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Ucenicii, mirându-se și mai tare, își spuneau unii altora: și cine, atunci, se poate mântui ? Iisus, țintuindu-i cu privirea, le spune: la oameni nu-i cu putință, dar nu și la Dumnezeu. Căci toate sunt cu putință la Dumnezeu.

Marcu 10, 17-27: Καὶ ἐκπορευομένου αὐτοῦ εἰς ὁδὸν προσδραμὼν εἷς καὶ γονυπετήσας αὐτὸν ἐπηρώτα αὐτόν· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσω ἵνα ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰμὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, μὴ ἀποστερήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε, ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς ἐμβλέψας αὐτῷ ἠγάπησεν αὐτὸν καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἕν σε ὑστερεῖ· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε, ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι, ἄρας τὸν σταυρόν σου. ὁ δὲ στυγνάσας ἐπὶ τῷ λόγῳ ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. Καὶ περιβλεψάμενος ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελεύσονται! οἱ δὲ μαθηταὶ ἐθαμβοῦντο ἐπὶ τοῖς λόγοις αὐτοῦ. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς πάλιν ἀποκριθεὶς λέγει αὐτοῖς· τέκνα, πῶς δύσκολόν ἐστι τοὺς πεποιθότας ἐπὶ χρήμασιν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν· εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. οἱ δὲ περισσῶς ἐξεπλήσσοντο λέγοντες πρὸς ἑαυτούς· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει· παρὰ ἀνθρώποις ἀδύνατον, ἀλλ᾿ οὐ παρὰ Θεῷ· πάντα γὰρ δυνατά ἐστι παρὰ τῷ Θεῷ.

Luca 18, 18-27: Și L-a întrebat un oficial (din mulțime) zicând: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinsteste-i pe tatătăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Auzind acestea, Iisus i-a zis: Încă un lucru-ți mai lipsește: vinde tot ce ai și împarte (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie. Auzind acestea, acela s-a întristat foarte, căci era tare bogat. Văzându-l Iisus că s-a întristat atât de mult a zis: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bani și averi. Căci mai ușor este să intre o cămilă prin urechile acului decât îi este unui bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Și au zis cei ce-L ascultau: și cine, atunci, se poate mântui ? Și El le-a zis: cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

Luca 18, 18-27: Καὶ ἐπηρώτησέ τις αὐτὸν ἄρχων λέγων· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα σου. ὁ δὲ εἶπε· ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ἀκούσας δὲ ταῦτα ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· ἔτι ἕν σοι λείπει· πάντα ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ διάδος πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ὁ δὲ ἀκούσας ταῦτα περίλυπος ἐγένετο· ἦν γὰρ πλούσιος σφόδρα. ἰδὼν δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς περίλυπον γενόμενον εἶπε· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰσελεύσονται εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ! εὐκοπώτερον γάρ ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. εἶπον δὲ οἱ ἀκούσαντες· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ὁ δὲ εἶπε· τὰ ἀδύνατα παρὰ ἀνθρώποις δυνατὰ παρὰ τῷ Θεῷ ἐστιν.

Iisus și tânărul bogat, Heinrich Hofmann

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

10 jueves Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, lunatic, Marcu, Matei, religie, vindecare

Credința, rugăciunea și postul: cele trei energii vindecătoare

La liturghia din această duminică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (17, 14-23). Mesajul lui ? Acela că avem tot timpul la îndemână cele trei energii esențiale ale vindecării: credința în iubirea lui Dumnezeu și credința că El e întotdeauna pregătit să ne ajute, rugăciunea/rugămintea de a ne ajuta și postul.

Iată textul:

Matei 17, 14-23: Și venind ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om care, căzând în genunchi în fața Lui, I-a zis: Doamne, îndură-Te de fiul meu: e lunatic (epileptic) și se chinuiește. De multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iisus i-a răspuns: o, nație necredinciasă, rătăcită și plină de strâmbătate ! Până când voi mai fi cu voi ? Până când vă voi mai răbda ? Aduceți-Mi-l aici ! Și l-a certat Iisus și a ieșit demonul din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii, I-au spus lui Iisus deoparte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Și Iisus le-a zis: din cauza necredinței voastre. Adevărat vă spun vouă: numai să aveți credință cât un grăunte de muștar și de veți spune muntelui acestuia: mută-te de aici acolo, muntele se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar neamul ăsta (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și cu post. Întorcându-se ei în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și aceștia-L vor omorî, dar în a treia zi se va scula din morți (egherthisete/ἐγερθήσεται). Și ei s-au întristat foarte.

Matei 17, 14-23: Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

VINDECAREA LUNATICULUI 4

Suntem undeva lângă Marea Galileei, probabil nu departe de muntele Tabor. Primii teologi creștini au spus că aici Iisus S-a schimbat la față, adică S-a arătat în dumnezeirea Sa celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan.

Cât timp El și cei trei erau pe munte, ceilalți ucenici trebuie că rămăseseră cu mulțimea care-L aștepta să se întoarcă, pentru că întotdeauna unde era Iisus, acolo era și o mulțime. Și, se pare că niciunul din cei 9 ucenici rămași n-a fost în stare să vindece sau să exorcizeze așa cum o făcea Iisus. Și El, la întoarcere, le și spune de ce, certându-i.

Trei sunt lipsurile ucenicilor: n-au avut credință, desigur, în bunăvoința, în zelul lui Dumnezeu de a-i asculta; nu s-au rugat și n-au postit.

Și, desigur, înțelegem că trei sunt și condițiile unei vindecări/exorcizări reușite: credința în iubirea, mila și dorința lui Dumnezeu de a ajuta, rugăciunea și postul.

Aceasta este lecția scurtă, dar esențială a acestei pericope.

Credința, rugăciunea și postul sunt cele trei… energii bune care lucrează nedezmințit pentru noi, oriunde, oricând ! Iisus le-a arătat ucenicilor că nu învățaseră această lecție, deși stătuseră cu El destul timp ca s-o poată învăța.

Și, la sfârșitul zilei îi avertizează că ar cam trebui să învețe de la El tot ce se poate, pentru că în curând vor trebui să se descurce singuri.

Și le mai spune că va fi ucis, dar că va învia. De fapt, le lasă mesajul cel mai important: că viața continuă după orice moarte.

Iar lecția pentru noi mai are un cuvânt: smerenia. Tatăl copilului lunatic stă în genunchi în fața lui Iisus. Fără smerenie nu există nici credință, nici rugăciune și nici post bine-primite. Și, desigur, nici vindecare !

VINDECAREA LUNATICULUI 5

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Marcu și Luca:

Marcu 9, 17-32: Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl) De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Marcu 9, 17-32: Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ· ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam. cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

VINDECAREA LUNATICULUI 6

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte, să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

Luca 9, 37-45: ᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ. Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

Muntele Tabor

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

04 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, minune, religie, teofanie

METAMORFOZA 1 Schimbarea la față, mozaic din katholikon, Muntele Sinai, sec. VI, cea mai veche reprezentare a Schimbării la față din iconografia creștină

Prima și a doua teofanie a lui Iisus: purtarea pe ape și schimbarea la față

În duminica aceasta, la liturghie se citesc două pericope, două fragmente din Evanghelia după Matei (17, 1-9; 14, 22-34): Iisus schimbându-Se la față și Iisus mergând pe mare. Mesajul lor ? Arătarea divinității lui Iisus.

Iată primul text:

Matei 17,1-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar ei singuri. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie vorbind cu El. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Doamne, ne e bine aici. Dacă vrei, să facem aici trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Și, chiar în timp ce vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit și iată o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! De El să ascultați ! Și, auzind aceasta, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat tare. Iisus s-a apropiat, i-a prins și le-a zis: sculați-vă și nu vă fie frică ! Și atunci ei, rdicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus, singur. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneți nimănui despre vedenie până ce Fiul Omului nu va învia din morți.

Matei 17,1-9: ΚΑΙ μεθ᾿ ἡμέρας ἓξ παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ ἔλαμψε τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο λευκὰ ὡς τὸ φῶς. καὶ ἰδοὺ ὤφθησαν αὐτοῖς Μωσῆς καὶ ᾿Ηλίας μετ᾿ αὐτοῦ συλλαλοῦντες. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Πέτρος εἶπε τῷ ᾿Ιησοῦ· Κύριε, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· εἰ θέλεις, ποιήσωμεν ὧδε τρεῖς σκηνάς, σοὶ μίαν καὶ Μωσεῖ μίαν καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ. ἔτι αὐτοῦ λαλοῦντος ἰδοὺ νεφέλη φωτεινὴ ἐπεσκίασεν αὐτούς, καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε· καὶ ἀκούσαντες οἱ μαθηταὶ ἔπεσον ἐπὶ πρόσωπον αὐτῶν καὶ ἐφοβήθησαν σφόδρα. καὶ προσελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς ἥψατο αὐτῶν καὶ εἶπεν· ἐγέρθητε καὶ μὴ φοβεῖσθε. ἐπάραντες δὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν οὐδένα εἶδον εἰ μὴ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον. καὶ καταβαινόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους ἐνετείλατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· μηδενὶ εἴπητε τὸ ὅραμα ἕως οὗ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 4 Schimbarea la față, Mănăstirea Spaso Preobrazhensky, Iaroslavl, aprox. 1516

Neîndoios acest text vorbește despre teofania lui Iisus ! Arătarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Un fiu iubit și bine-plăcut. Expresia en o evdokisa/ἐν ᾧ εὐδόκησα, pe care am tradus-o cu „bine-plăcut” înseamnă: (un fiu) „de care sunt mulțumit, pe care-l aprob întru totul, care nu m-a dezamăgit și care-mi este bine-plăcut”.

Un fiu de care Tatăl poate fi mulțumit, pentru că verbul evdokeo/ εὐδοκέω înseamnă: a socoti bun, a aproba, a fi satisfăcut de, mulțumit de, a-și afla păcerea în… a consimți, a aproba. Așadar, un fiu ascultător care… face pe deplin voia Tatălui și care, de aceea, îi este… bine-plăcut !

Și, totodată, acest text ne dezvăluie că cei trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, care au fost și primii chemați, au primit, undeva pe un munte înalt, o inițiere specială, de gradul 0.

Muntele ar putea fi Tabor, cel puțin așa spune tradiția creștină, încă din sec. al IV-lea. Așa au crezut Chiril al Ierusalimului (Cateheze 12, 16) și Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină.

Cea mai înaltă inițiere ! O confirmă Petru, discret, spunând în a doua sa epistolă: Nu urmând mituri(le) încâlcite (ale sofiștilor) v-am făcut cunoscută vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o când a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când o voce ca aceasta, venită pentru El din slava cea mare, (a zis): Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! Și noi am auzit această voce venită din cer, pentru că eram împreună cu El pe muntele cel sfânt (2 Petru 1,16-18)/Οὐ γὰρ σεσοφισμένοις μύθοις ἐξακολουθήσαντες ἐγνωρίσαμεν ὑμῖν τὴν τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ δύναμιν καὶ παρουσίαν, ἀλλ᾿ ἐπόπται γενηθέντες τῆς ἐκείνου μεγαλειότητος. λαβὼν γὰρ παρὰ Θεοῦ πατρὸς τιμὴν καὶ δόξαν φωνῆς ἐνεχθείσης αὐτῷ τοιᾶσδε ὑπὸ τῆς μεγαλοπρεποῦς δόξης, οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, εἰς ὃν ἐγὼ εὐδόκησα, καὶ ταύτην τὴν φωνὴν ἡμεῖς ἠκούσαμεν ἐξ οὐρανοῦ ἐνεχθεῖσαν, σὺν αὐτῷ ὄντες ἐν τῷ ὄρει τῷ ἁγίῳ.

Petru spune: ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o (în greacă: epopte genithentes/ἐπόπται γενηθέντες, unde epoptis/ἐπόπτης este „cel care contemplă misterele”, inițiatul !

Un epoptis, un muritor căruia i se permitea să „vadă” un zeu în toată măreția sa, era, de altfel, un inițiat ajuns la cel mai înalt grad al inițierii la Misterele de la Eleusis !

Așadar Petru se adresa în epistola sa grecilor și vorbitorilor de greacă, obișnuiți să trăiască în cultura misteriilor. Lor le spune direct, cu un termen foarte precis, care nu lasă loc de nicio îndoială, că el și ceilalți doi, Iacob și Ioan, sunt epoptes, adică inițiați ajunși la cel mai înalt grad de inițiere ! Unii care au văzut Zeul în toată măreția sa divină.

Și chiar spune adevărul: lui și celorlalți doi ucenici speciali, aleși, li s-a îngăduit să-L vadă pe Iisus, în viață fiind, în divinitatea, în dumnezeirea Sa. Ca o divinitate. Ei au asistat la teofania Sa, adică la arătarea Lui ca Dumnezeu !

METAMORFOZA 5 Schimbarea la față, anonim, aprox. 1497

Nu întâmplător cei trei apostoli martori ai teofaniei (și hristofaniei putem spune, iar hristofanie înseamnă arătarea ca Hristos/Unsul sau Trimisul lui Dumnezeu) au povestit celorlalți despre ea ca despre o… metamorfoză, o preschimbare.

Metamorfoza este un cuvânt cheie care n-a fost folosit deloc la întâmplare și care face trimitere, subtil, la statutul de nemuritor, statutul divin al lui Iisus ! Probabil, a fost folosit tot pentru potențialii prozeliți creștini din rândul grecilor și elinofonilor crescuți cu mituri, adică cu poveștile cu zei, pline de metamorfoze, și, desigur, crescuți, cum spuneam, în cultura misteriilor care promiteau nemurirea în urma unei inițieri care avea ca scop tocmai… metamorfoza inițiatului ! O metamorfoză spirituală care-l transforma din muritor în nemuritor !

METAMORFOZA 15

În elină verbul metamorfoo/μεταμορφόω înseamnă: a transforma, a preface, a metamorfoza, și, la diateza pasivă, a fi transfigurat. Este verbul cheie al miturilor și al legendelor etiologice grecești care vorbesc despre transformarea/ prefacerea oamenilor/eroilor/micilor divinități pământene în… animale, flori, copaci sau constelații. Mituri și legende numite… chiar metamorfoze ! Cele mai cunoscute sunt Metamorfozele lui Ovidiu !

Dar, în mod special, în greacă metamorfoo se spunea despre un zeu care … prefăcea, preschima un muritor într-un nemuritor, schimbându-i înfățișarea !

METAMORFOZA 7 Schimbarea la față, Sf. Ecaterina, Muntele Sinai, jumătatea sec. al XII-lea, parte dintr-un iconostat aflat în Constantinopol/Istanbul

Pentru studioși:

În română Schimbarea la Față este o traducere a numelul slav al sărbătorii: preobrajenie, prĕobraženije în slava veche.

Și există mai multe variante regionale: probajini, pobrejini și pobrejenii în Moldova; pobreajen, probeajen și probeajenă în Muntenia; probaje în Transilania și obrăjenie în Oltenia.

Iar prĕobraženije este traducerea grecescului metamorfosis/ μεταμόρφωσις.

În rusă, de pildă, Schimbarea la față se spune preobrajenie/преображе́ние, iar preobrajenie înseamnă, desigur, ca urmaș al lui prĕobraženije din slava veche: schimbare, modificare, transformare, prefacere…

Reconoaștem în preobrajenie cuvântul obraz. În rusă, de pildă obrazu înseamnă: formă, figură, portret, imagine, icoană, exemplu, model, mijloc, remediu, manieră. Iar verbul derivat: obrasciati, obratiti înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza, a transfigura, a se converti în… Și, tot în rusă, verbul preobraziti, preobrajati înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza (și, după modelul lui s-a format în română verbul a preobrăzui sau a preobrăzi: a se schimba (la față), a se transforma, a se transfigura), unde prefixul slav pre/пре– arată o acțiune reînnoită, o schimbare de loc sau de acțiune, o reluare.

METAMORFOZA 8 Schimbarea la față, icoană din sec. al XV-lea atribuită lui Teofan Grecul, Galeria Tretiakov, Moscova

Așadar Iisus, care arăta și se purta ca un muritor, ca un om, S-a arătat dintr-o dată acestor trei ucenici speciali ca… Dumnezeu ! Strălucind în lumina cea mai curată și cea mai albă !

De ce doar lor ? Pentru că Petru, Iacob și Ioan sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi). Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

De altfel, Petru tocmai Îl recunoscuse pe Iisus ca Mesia/Hristosul – Fiul lui Dumnezeu !

Un lucru important este acela că la această teofanie participă și Dumnezeu-Tatăl, în chip de nor, așa cum i se arătase și lui Moise când i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai. O altă metamorfoză: Dumnezeu metamorfozat în nor, simbolul prezenței Sale !

Iată cum Dumnezeu i S-a arătat lui Moise: S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Ex. 24, 15-18)/Trad.: Biblia Sinodală.

METAMORFOZA 9 Schimbarea la față, Teofan Grecul, sec. XIV, Galeria Tretiakov, Moscova

Textul ne mai spune că la inițierea celor trei ucenici speciali mai asistă Moise și Ilie. Nu întâmplător: amândoi au ieșit din lume nu murind, ci… urcați, ridicați la cer ! Preschimbați din muritori în nemuritori !

De ce Ilie, de ce Moise ?

Numele Ilie, în ebraică Eliah sau Eliahu (אֵלִיָּה)/(אֵלִיָּהוּ) (în greacă:Ilias/Ἡλίας) înseamnă: „Dumnezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeul meu”. El este singurul profet ridicat la cer, metamorfozat, preschimbat dintr-un muritor într-un nemuritor !

La fel și Moise, omul căruia Dumnezeu-Iahve i-a dat tablele Legii Sale pe muntele Sinai. Tot un muritor devenit… nemuritor!

Să mai spunem doar că Dumnezeu a întărit acum ceea ce spusese despre Iisus atunci când Ioan L-a botezat în Iordan (Matei 3, 17): Şi iată o voce din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut/ καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα.

Cu alte cuvinte, acum Dumnezeu L-a reconfirmat pe Iisus drept Fiul Său (prea)iubit și bine-plăcut, dar și drept Hristos/ Mesia, pentru că le spune ucenicilor „de El să ascultați”, ceea ce înseamnă: „de El să ascultați pentru că vorbește în numele Meu, ca Trimis al meu”.

Ciudat este că Iisus le poruncește celor trei să nu povestească nimănui că L-au văzut în toată divinitatea Sa (atât cât era cu putință)… până ce nu va învia din morți.

Ne putem întreba de ce Iisus trebuie să moară ca să învie și de ce nu va fi înălțat și El la ceruri, ca Moise și Ilie ?

De ce „ieșirea sa” din viață și din lume, exodos/ ἔξοδος cum foarte precis și deloc întâmplător spune Luca, nu se putea face printr-o ridicare la ceruri ?

Iisus a fost înălțat de Tatăl, la ceruri. Noi spunem S-a înălțat. Firesc. Părăsea această lume pământească, ieșea din ea, cum se cuvine s-o părăsească numai un nemuritor. Dar numai după ce a murit și a înviat ! Și numai ca să le arate oamenilor că învierea există, că pot învia din morți și ei, niște simpli muritori. Și El, de altfel, Se născuse și trăise ca un om.

Iar pentru cei trei ucenici speciali lecția aceasta a fost despre nemurire: prezența lui Moise și a lui Ilie (putem spune în carne și oase) la Schimbarea Sa la față a fost o dovadă pentru ei că nemurirea există ! Și că nu doar Dumnezeu este nemuritor, ci că și ei pot fi nemuritori. Și că pot oricând avea o viață eternă și atotfericită (pe care a întrezărit-o Petru când a vrut să construiască cele trei colibe) cu o condiție: metamorfoza lor interioară, asemănarea cu Dumnezeu, pe care le-a descris-o pas cu pas Iisus la școala Lui.

Schimbarea la față , Andrei Rublev

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 9, 2-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar pe ei. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nici un înălbitor de pe pământ nu le poate albi așa. Și li s-au arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Iisus. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Rabbi, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Căci nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit și a venit o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Și, dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus singur, cu ei. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit răspicat să nu povestească nimănui ce au văzut, ci (să povestească) doar atunci când Fiul Omului va învia din morți.

Marcu 9, 2-9:Καὶ μεθ᾿ἡμέρας ἓξ, παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ τὸν ᾿Ιάκωβον καὶ τὸν ᾿Ιωάννην καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν μόνους· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ τὰ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο στίλβοντα, λευκὰ λίαν ὡς χιών, οἷα γναφεὺς ἐπὶ τῆς γῆς οὐ δύναται οὕτω λευκᾶναι. καὶ ὤφθη αὐτοῖς ᾿Ηλίας σὺν Μωϋσεῖ, καὶ ἦσαν συλλαλοῦντες τῷ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος λέγει τῷ ᾿Ιησοῦ· ραββί, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, σοὶ μίαν καὶ Μωϋσεῖ μίαν καὶ ᾿Ηλίᾳ μίαν. οὐ γὰρ ᾔδει τί λαλήσῃ· ἦσαν γὰρ ἔκφοβοι. καὶ ἐγένετο νεφέλη ἐπισκιάζουσα αὐτοῖς, καὶ ἦλθε φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐξάπινα περιβλεψάμενοι οὐκέτι οὐδένα εἶδον, ἀλλὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον μεθ᾿ ἑαυτῶν. καταβαινόντων δὲ αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους διεστείλατο αὐτοῖς ἵνα μηδενὶ διηγήσωνται ἃ εἶδον, εἰ μὴ ὅταν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

Schimbarea la față , Andrei Rublev, 1405, Kremlin, Moscova

Luca 9, 28-36: Și se făcuseră cam opt zile de când le-a spus aceste cuvinte când Iisus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și a urcat pe munte ca să se roage. Adâncit în rugăciune, S-a schimbat la față și chipul i-a devenit altul și îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, scăpărătoare. Și iată doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie. Arătându-se în slavă, ei vorbeau despre ieșirea Lui (din lume) care avea să se împlinească la Ierusalim. Petru și cei dimpreună cu el, erau îngreuiați de somn. Când s-au trezit I-au văzut slava și pe cei doi bărbați care stăteau lângă El. Și s-a făcut că, atunci când ei s-au dat de-o parte și s-au depărtat de Iisus, Petru I-a zis: Stăpâne, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie, neștiind ce spune. Și, zicându-I acestea, iată că s-a făcut un nor care i-a umbrit. Și s-au înfricoșat când au intrat în nor. Și o voce s-a făcut din nor, care zicea: Acesta este fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Când s-a auzit vocea, Iisus rămăsese singur. Iar ei au tăcut și n-au povestit nimănui, în acele zile, nimic din cele ce văzuseră.

Luca 9, 28-36: Εγένετο δὲ μετὰ τοὺς λόγους τούτους ὡσεὶ ἡμέραι ὀκτὼ καὶ παραλαβὼν τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιωάννην καὶ ᾿Ιάκωβον ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ προσεύχεσθαι αὐτὸν τὸ εἶδος τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἕτερον καὶ ὁ ἱματισμὸς αὐτοῦ λευκὸς ἐξαστράπτων. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο συνελάλουν αὐτῷ, οἵτινες ἦσαν Μωϋσῆς καὶ ᾿Ηλίας, οἳ ὀφθέντες ἐν δόξῃ ἔλεγον τὴν ἔξοδον αὐτοῦ ἣν ἔμελλε πληροῦν ἐν ῾Ιερουσαλήμ. ὁ δὲ Πέτρος καὶ οἱ σὺν αὐτῷ ἦσαν βεβαρημένοι ὕπνῳ· διαγρηγορήσαντες δὲ εἶδον τὴν δόξαν αὐτοῦ καὶ τοὺς δύο ἄνδρας τοὺς συνεστῶτας αὐτῷ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαχωρίζεσθαι αὐτοὺς ἀπ᾿ αὐτοῦ εἶπεν ὁ Πέτρος πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· ἐπιστάτα, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, μίαν σοὶ καὶ μίαν Μωϋσεῖ καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ, μὴ εἰδὼς ὃ λέγει. ταῦτα δὲ αὐτοῦ λέγοντος ἐγένετο νεφέλη καὶ ἐπεσκίασεν αὐτούς· ἐφοβήθησαν δὲ ἐν τῷ εἰσελθεῖν ἐκείνους εἰς τὴν νεφέλην· καὶ φωνὴ ἐγένετο ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐν τῷ γενέσθαι τὴν φωνὴν εὑρέθη ὁ ᾿Ιησοῦς μόνος. καὶ αὐτοὶ ἐσίγησαν καὶ οὐδενὶ ἀπήγγειλαν ἐν ἐκείναις ταῖς ἡμέραις οὐδὲν ὧν ἑωράκασιν.

Schimbarea la față, Novgorod, sec. XV sau XVI

Iată și textul celei de-a doua pericope:

Matei 14, 22-34: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, până când va da drumul mulțimilor. Și dând drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să se roage de unul singur, departe de lume. Și se făcuse seară și El era singur acolo. Barca era deja în mijlocul mării, chinuită de valuri, căci vântul bătea din față. La cea de-a patra strajă a nopții, Iisus a plecat spre ei mergând pe mare.Și, văzându-L ucenicii umblând pe mare, s-au tulburat zicând e vreo fantomă și, de teamă, au strigat. Pe dată Iisus le-a vorbit zicând: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Petru I-a răspuns și I-a zis. Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape și Iisus i-a zis: vino ! Și coborând din barcă, Petru a mers pe ape, să vină la Iisus. Dar, văzând vântul puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începuse să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă ! Pe dată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat și îi zice: Puțin-credinciosule ! De ce te-ai îndoit ? Și urcându-se ei în barcă, vântul a stat. Iar cei din barcă, venind la El I s-au închinat până la pământ, spunându-I: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ești ! Și au trecut pe malul celălalt și au venit în Ghenizaret. Aflând despre sosirea Sa, bărbații din partea locului au trimis (mesageri) în toată regiunea și I-au adus pe toți bolnavii și suferinzii și-L rugau, dacă nu altceva, măcar să-i (lase) să se atingă de poala cămășii Lui și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală).

Matei 14, 22-34: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους. καὶ ἀπολύσας τοὺς ὄχλους ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾿ ἰδίαν προσεύξασθαι. ὀψίας δὲ γενομένης μόνος ἦν ἐκεῖ. τὸ δὲ πλοῖον ἤδη μέσον τῆς θαλάσσης ἦν, βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων· ἦν γὰρ ἐναντίος ὁ ἄνεμος. τετάρτῃ δὲ φυλακῇ τῆς νυκτὸς ἀπῆλθε πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης. καὶ ἰδόντες αὐτὸν οἱ μαθηταὶ ἐπὶ τὴν θάλασσαν περιπατοῦντα ἐταράχθησαν λέγοντες ὅτι φάντασμά ἐστι, καὶ ἀπὸ τοῦ φόβου ἔκραξαν. εὐθέως δὲ ἐλάλησεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἀποκριθεὶς δὲ αὐτῷ ὁ Πέτρος εἶπε· Κύριε, εἰ σὺ εἶ, κέλευσόν με πρός σε ἐλθεῖν ἐπὶ τὰ ὕδατα. ὁ δὲ εἶπεν, ἐλθέ. καὶ καταβὰς ἀπὸ τοῦ πλοίου ὁ Πέτρος περιεπάτησεν ἐπὶ τὰ ὕδατα ἐλθεῖν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν. βλέπων δὲ τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν ἐφοβήθη, καὶ ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι ἔκραξε λέγων· Κύριε, σῶσόν με. εὐθέως δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐκτείνας τὴν χεῖρα ἐπελάβετο αὐτοῦ καὶ λέγει αὐτῷ· ὀλιγόπιστε! εἰς τί ἐδίστασας; καὶ ἐμβάντων αὐτῶν εἰς τὸ πλοῖον ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· οἱ δὲ ἐν τῷ πλοίῳ ἐλθόντες προσεκύνησαν αὐτῷ λέγοντες· ἀληθῶς Θεοῦ υἱὸς εἶ. Καὶ διαπεράσαντες ἦλθον εἰς τὴν γῆν Γεννησαρέτ. καὶ ἐπιγνόντες αὐτὸν οἱ ἄνδρες τοῦ τόπου ἐκείνου ἀπέστειλαν εἰς ὅλην τὴν περίχωρον ἐκείνην, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας, καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα κἂν μόνον ἅψωνται τοῦ κρασπέδου τοῦ ἱματίου αὐτοῦ· καὶ ὅσοι ἥψαντο διεσώθησαν.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 6, 45-52: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, spre Betsaida până când va da drumul mulțimii. Și despărțindu-Se de mulțime, S-a urcat pe munte să se roage. Se făcuse seară și barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe pământ. Și i-a văzut Iisus chinuindu-se să vâslească, căci vântul le era potrivnic. Și, pe la a patra strajă a nopții Iisus vine către ei mergând pe mare. A vrut să treacă pe lângă ei. Văzându-L ucenicii mergând pe mare au crezut e vreo fantomă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Pe dată Iisus a vorbit cu ei și le-a zis: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Și S-a urcat în barcă la ei și vântul a stat. Și și-au ieșit din sine (căci se speriaseră peste măsură) și s-au minunat. Căci nu pricepuseră ce fusese cu pâinile, asta pentru că inima lor era învârtoșată.

Obs.: Straja a patra, adică între trei și șase dimineața (ultimele trei ceasuri ale nopții).

Marcu 6, 45-52: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασε τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν εἰς τὸ πέραν πρὸς Βηθσαϊδάν, ἕως αὐτὸς ἀπολύσῃ τὸν ὄχλον· καὶ ἀποταξάμενος/i-a demobilizat/ αὐτοῖς ἀπῆλθεν εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ὀψίας γενομένης ἦν τὸ πλοῖον ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης, καὶ αὐτὸς μόνος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἰδὼν αὐτοὺς βασανιζομένους ἐν τῷ ἐλαύνειν· ἦν γὰρ ὁ ἄνεμος ἐναντίος αὐτοῖς· καὶ περὶ τετάρτην φυλακὴν τῆς νυκτὸς ἔρχεται πρὸς αὐτοὺς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης, καὶ ἤθελε παρελθεῖν αὐτούς. οἱ δὲ ἰδόντες αὐτὸν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης ἔδοξαν φάντασμα εἶναι, καὶ ἀνέκραξαν· πάντες γὰρ αὐτὸν εἶδον καὶ ἐταράχθησαν. καὶ εὐθέως ἐλάλησε μετ᾿ αὐτῶν καὶ λέγει αὐτοῖς· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι, μὴ φοβεῖσθε. καὶ ἀνέβη εἰς τὸ πλοῖον πρὸς αὐτούς, καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· καὶ λίαν ἐκ περισσοῦ ἐν ἑαυτοῖς ἐξίσταντο καὶ ἐθαύμαζον. οὐ γὰρ συνῆκαν ἐπὶ τοῖς ἄρτοις, ἀλλ᾿ ἦν αὐτῶν ἡ καρδία πεπωρωμένη.

Ioan 6,16-21: Cum se făcuse deja seară, ucenicii Lui au coborât la mare și, intrând în barcă, veneau spre malul celălalt, spre Capernaum. Se făcuse întuneric și Iisus nu venise la ei. Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam 25 sau 30 de stadii, L-au văzut pe Iisus mergând pe mare și aproape de barcă și s-a înfricoșat. Dar El le-a zis: Sunt Eu, nu vă fie frică ! Au vrut să-L ia în barcă (și L-au lauat) și pe dată barca a și fost pe uscat, acolo unde voiau să ajungă.

Obs.: Un stadiu/στάδιον (măsură grecească) are 185 m.

Ioan 6,16-21: ῾Ως δὲ ὀψία ἐγένετο, κατέβησαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπὶ τὴν θάλασσαν, καὶ ἐμβάντες εἰς τὸ πλοῖον ἤρχοντο πέραν τῆς θαλάσσης εἰς Καπερναούμ. καὶ σκοτία ἤδη ἐγεγόνει καὶ οὐκ ἐληλύθει πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, ἥ τε θάλασσα ἀνέμου μεγάλου πνέοντος διηγείρετο. ἐληλακότες οὖν ὡς σταδίους εἴκοσι πέντε ἢ τριάκοντα θεωροῦσι τὸν ᾿Ιησοῦν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης καὶ ἐγγὺς τοῦ πλοίου γινόμενον, καὶ ἐφοβήθησαν. ὁ δέ λέγει αὐτοῖς· ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἤθελον οὖν λαβεῖν αὐτὸν εἰς τὸ πλοῖον, καὶ εὐθέως τὸ πλοῖον ἐγένετο ἐπὶ τῆς γῆς εἰς ἣν ὑπῆγον.

Episodul mersului pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și celor doi pești (comentat în biserici duminica trecută). Mesajul lui ? Arătarea dumnezeirii lui Iisus, înainte de teofania/hristofania de la Schimbarea la Față.

Așadar, putem spune că avem aici o primă teofanie a Lui, dacă ne gândim că numai Dumnezeu… Se putea purta pe ape !

Dar, poate mai mult decât atât, la modul subtil, acest episod Îl arată pe Iisus în ipostaza de Dumnezeu ocrotitor și salvator.

Îl arată ca pe Salvatorul de vieți înainte de a deveni recunoscut ca Salvatorul de păcate al lumii. Pentru că, oricât de multe suflete ar salva un … Mântuitor, dacă nu salvează vieți, ar fi doar un Salvator… al filosofilor !

Nu întâmplător episodul se încheie cu vindecările de la Ghenizaret și cu un cuvânt cheie: verbul diasozo/διασώζω, a salva de la pieire, a scăpa pe cineva dintr-o primejdie sau din ghearele morții, a scoate la liman, a călăuzi, a (con)duce pe drumul cel bun, a prezerva, a ține o primisiune până la capăt. Și, nu întâmplător spune Matei: „…și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală)”.

METAMORFOZA 13 Schimbarea la față, Fra Angelico

Texte relaționate în traducerea Bibliei Sinodale:

Daniel 7,9: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Apocalipsa 1, 16: În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

Ex. 13, 21-22: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

Ex. 14, 19-24: Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

METAMORFOZA I Schimbarea la față, miniatură, manuscris georgian, Evanghelia după Marcu, 1300, Centrul Național de Manuscrise,Tbilisi, Georgia

METAMORFOZA II Biserica franciscană a Schimbării la față pe Muntele Tabor, identificat de tradiția creștină cu Muntele Schimbării la față

METAMORFOZA VI Schimbarea la față, artă bizantină, aprox. 1200

METAMORFOZA III Schimbarea la față, Giovanni Bellini, aprox. 1490

METAMORFOZA IV Schimbarea la față, Pietro Perugino, aprox. 1500

METAMORFOZA V Schimbarea la față, Carl Bloch, aprox. 1865

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

28 viernes Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

al doilea cerc, credință, Evanghelie, Iisus Hristos, inițiere, Ioan, Luca, Marcu, Matei, pericopă, religie, ucenic

Ce este frângerea pâinii ? Simbolic, ea este împărtășirea cunoașterii hristice !

Duminica aceasta la liturghie se citește unul dintre cele mai importante texte din Evanghelii: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Textul ales este din Evanghelia după Matei (14, 14-22).

De remarcat faptul că înmulțirea pâinilor și peștilor este singura minune povestită de toți cei patru evangheliști (Marcu și Matei o spun chiar de 2 ori !).

Totuși, nu înmulțirea pâinilor este adevărata temă a acestei pericope, ci… ospățul de inițiere a unui cerc mai larg de apostoli: inițierea celui de-al doilea Cerc.

Iată textul:

Matei 14, 14-22: Și ieșind Iisus (din barcă) a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor. Și pentru că se făcuse seară ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: locul e pustiu și a trecut ora (cinei). Dă drumul mulțimilor ca să meargă în sate și să cumpere de mâncare. Dar Iisus le-a zis: n-au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce ! Dar ei I-au spus: n-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Iar el le-a răspuns: aduceți-Mi-le aici ! Și, după ce le-a poruncit mulțimilor să se așeze la masă, pe iarbă, luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase din pâinile frânte. Iar cei ce mâncaseră erau bărbați cam cinci mii, în afară de femei și copii. Și, fără să mai zăbovească, Iisus i-a silit pe ucenicii Lui să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor.

Matei 14, 14-22: Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον, καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς καὶ ἐθεράπευσε τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν. ὀψίας δὲ γενομένης προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἡ ὥρα ἤδη παρῆλθεν· ἀπόλυσον τοὺς ὄχλους, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τὰς κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς βρώματα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ λέγουσιν αὐτῷ· οὐκ ἔχομεν ὧδε εἰ μὴ πέντε ἄρτους καὶ δύο ἰχθύας. ὁ δὲ εἶπε· φέρετέ μοι αὐτοὺς ὧδε. καὶ κελεύσας τοὺς ὄχλους ἀνακλιθῆναι ἐπὶ τοὺς χόρτους, λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κλάσας ἔδωκε τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν τὸ περισσεῦον τῶν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις. οἱ δὲ ἐσθίοντες ἦσαν ἄνδρες ὡσεὶ πεντακισχίλιοι χωρὶς γυναικῶν καὶ παιδίων. Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους.

Suntem înaintea Paștelui, anul 29. Undeva pe țărmul nordic al Mării Galileei, lângă Betsaida, poate la 10 km de Capernaum.

Aici Iisus era la adăpost. Traversase Marea Tiberiadei de pe malul aflat în tetrarhia lui Irod Antipa pe malul aflat în tetrarhia lui Filip, fratele său.

Irod Antipa, poate cel mai sângeros fiu al lui Irod cel Mare, Îl căuta pe Iisus crezându-l Ioan Botezătorul înviat din morți!

O spune Matei: În timpul acela a auzit Irod tetrarhul despre faima lui Iisus și le-a spus slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul care s-a ridicat din morți și de aceea lucrează puterile în el/ Ἐν ἐκείνῳ τῷ καιρῷ ἤκουσεν Ἡρῴδης ὁ τετράρχης τὴν ἀκοὴν Ἰησοῦ καὶ εἶπεν τοῖς παισὶν αὐτοῦ Οὗτός ἐστιν Ἰωάννης ὁ βαπτιστής αὐτὸς ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν καὶ διὰ τοῦτο αἱ δυνάμεις ἐνεργοῦσιν ἐν αὐτῷ./Matei 14, 1-2.

O lămurire: Irod Antipa și Filip erau fiii lui Irod cel Mare și, după moartea lui Irod (anul 4 î. Hr.) au condus fiecare câte un sfert din statul evreu, cu rangul de tetrarh. Astfel, când predica Iisus, Irod Antipa (4 î.Hr.-39 d.Hr.) domnea în Galileea și în Perea, iar Filip (4 î. Hr. – 34 d. Hr.) în Gaulanitida, Batanea, Trahonitida și Aurenitida. Iar cel de-al treilea fiu al lui Irod cel Mare, Arhelaos, a domnit zece ani ani în Iudeea, Samaria și Idumeea (4 î. Hr.-6 d. Hr.) și a fost exilat pentru că era mult prea tiran, în Galia, provinciile lui trecând sub administrarea unui prefect roman, cum a fost și Pontius Pillatus (26-36 d. Hr.) cel care a autorizat răstignirea lui Iisus.

GALILEEA 2

Așadar, Iisus căuta un loc unde să se ascundă, împreună cu ucenicii Săi, de ucigașul lui Ioan Botezătorul ! Doar că mulțimile erau mereu pe urmele Lui. Oamenii care-L ascultaseră odată voiau să afle de la El secretul nemuririi ! Îi fascina ideea de a nu mai muri ! În toate predicile Lui, Iisus vorbea despre nemurire sau, altfel spus, despre viața veșnică, etern fericită, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și totul începea, când se întâlneau cu El, cu vindecările miraculoase ! Iisus era, pentru ei, înainte de toate, un tămăduitor itinerant dăruit cu puterea de necrezut de a reface, de a însănătoși trupuri bolnave, inerte sau locuite de demoni.

Dacă unii evrei credeau că Iisus era Mesia, Fiul sau Trimisul lui Dumnezeu, venit să-i salveze de romani, pentru galileenii elenizați El era un Zeu coborât pe pământ, de care nu mai auziseră vreodată, dar în care aveau încredere pentru că văzuseră ce puteri are ! Ce semne face !

Iar Iisus este atotmilostiv: când coboară din barcă și vede mulțimea care-L aștepta, plină de o încredere de nezdruncinat, rămâne să vindece și să predice.

Suntem, așadar, undeva pe țărmul Mării Galileei, în nord-est. Iisus, ucenicii și mulțimea urcaseră, probabil, pe unul din munții care înconjoară marea, dar, totuși, nu foarte departe de sate și de ogoare (unde se aflau și gospodării).

GALILEEA 3

GALILEEA 4 Marea Galileei

De fapt, Iisus n-avea nevoie să se ascundă, să fugă, asta pentru că misiunea Lui nu ajunsese la sfârșit. Iisus a… lăsat mulțimile să-L vadă „fugind”, știind că aveau să-L urmeze oriunde s-ar fi dus !

Nu făcea altceva decât să pregătească inițierea celui de-al doilea cerc de discipoli. Cercul mai larg. Puteau fi mai mult de zece mii de oameni cei care veniseră după El, pe jos, de-a lungul țărmului, din „toate satele și orașele Galileei”, probabil de la Capernaum la Betsaida.

O inițiere care trebuia să se producă la un ospăț… de inițiere !

Un ospăț de inițiere este un rit străvechi prin care un Maestru se leagă pentru totdeauna de discipolii cărora le împărtășește cunoașterea sa. Un ospăț, de altfel, este, în sine, un act de comuniune, de împărtășire a unora de ceilalți. Dar, mai ales, de împărtășire a Maestrului ucenicilor săi sau, altfel spus, de împărtășire a ucenicilor de Maestrul lor !

Simbolic, pâinea pe care o împarte Iisus, înmulțind-o, viitorilor săi apostoli din cel de-al doilea Cerc, este El Însuși !

În treacăt să spunem că rostul acestei cine de pe munte nu este, nici pe departe, minunea înmulțirii pâinii și peștilor, ci frângerea și împărțirea rituală a pâinii tuturor comesenilor, devenite primul rit creștin, cel pe care se va întemeia liturghia creștină.

Pâinea este alimentul esențial al vieții și alimentul sacru în toate culturile care cunosc cerealele, iar peștele este mâncarea de toate zilele a celor de rând, a săracilor. Peștii aici erau sărați, uscați și nu proaspeți ! Pâinea și peștii pe care-i înmulțește Iisus erau, de fapt, merindea cuiva, mâncarea de luat la drum.

Să spunem că româna l-a moștenit pe merinde din latină unde merenda însemna: gustare de după-amiază.

Nu întâmplător mâncarea pe care o împarte El este o mâncare pe care o iei la drum, când pleci într-o călătorie. Iisus Își pregătea viitorii apostoli (din primul și din al doilea Cerc) pentru călătoria spirituală a vieții lor și pentru o lungă misiune: formarea unui nou popor, spiritual, poporul creștin !

De altfel, apostolos/ἀπόστολος din greacă înseamnă: deputat, ambasador, delegat, mesager, însărcinat cu o misiune. Iarăși, nu întâmplător îl folosesc Marcu și Luca. Etimologic, apostolos/ἀπό-στολος se traduce prin: trimis departe… în misiune ! Vine din verbul apostello/ἀποστέλλω, a trimite departe, în misiune, de unde, a trimite o ambasadă, mesageri, soldați într-o expediție, a delega, a încredința o misiune.

Dar apostolos îl traduce pe șaluah (שָׁלוּחַ) din ebraică: trimis, din verbul șalah (שָׁלַח), a trimite, cu aceleași sensuri ca și apostolos și apostello din greacă.

Așadar pâinea și peștii sărați și uscați nu sunt aleși întâmplător, ci reprezintă merindea cea mai simplă și cea mai sățioasă, mâncarea de luat în călătoria… misionară ! Pâinile (de fapt lipiile) sunt din orz, iar pâinea de orz era pâinea săracului. Cât despre pești, trebuie că erau obișnuiți, uscați și puși la sare. Pâinea cu pește sărat era, oricum, mâncarea săracului de luat la drum.

Înainte de a împărți aceste merinde, Iisus spune o rugăciune de mulțumire și laudă, numită binecuvântare, către Dumnezeu Atotdătătorul. Este rugăciunea pe care o rostește, într-o familie de evrei, numai tatăl sau bărbatul casei, la masa de Șabat, când sfințește vinul (rostește kiduș-ul, rugăciunea de sfințire a vinului) și binecuvântează pâinea: Binecuvântat fii Tu, Iahve, Dumnezeul nostru, Regele lumii, care faci ca pământul să ne dea pâine…”.

Și apoi rupe pâinea (de fapt, o lipie) în bucăți (o frânge au spus primii traducătorii ai Bibliei în românește și așa a rămas) și o împarte comesenilor pregătiți să participe la un ospăț. Este, deasemenea, gestul ritual pe care-l face într-o familie din Orientul Mijlociu tatăl sau fiul cel mare, dacă lipsește tatăl, care împarte pâinea și mâncarea la masă.

Frângând pâinea și împărțind-o și împărțind peștii, Iisus le arată și ucenicilor și oamenilor care-L urmaseră că ei sunt o familie, familia lui Iisus și familia lui Dumnezeu !

Pe de altă parte, la fel făceau și tovarășii de călătorie care mâncau împreună; rupeau lipia sau azima și o împărțeau. Și ei formau o familie și se simțeau solidari. Legăturile lor erau tot atât de puternice ca și cele ale rudelor de sânge, dacă nu chiar mai puternice !

De fapt Iisus i-a poftit la o cină rituală, ca cea de Șabat: verbele anaklino/ἀνακλίνω, anapipto/ἀναπίπτω și anakime/ ἀνακεῖμαι înseamnă „a sta la masă”… ca grecii, adică culcați pe jumătate, întinși pe un pat, în fața unei mese. Numai că pe munte nu sunt nici mese și nici paturi de ospăț. Oamenii stau întinși pe iarbă. Dar verbele folosite de Iisus sugerează fără nici cea mai mică îndoială că acolo are loc o cină, un ospăț.

De altfel, expresia simposia-simposia/συμπόσια-συμπόσια (Marcu) trimite la simposion/ συμπόσιον, ospăț, banchet în greacă, și înseamnă „pe grupuri de comeseni”. Simposia/συμπόσια este un plural colectiv, pluralul lui simposion/συμπόσιον și înseamnă: persoanele care mănâncă împreună la o masă, comesenii, convivii. Ospățul de inițiere și de legare pe viață a Maestrului cu discipolii !

Și mai e ceva: tot Marcu mai spune că oamenii sunt așezați prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ, adică… ca niște răzoare din grădină. În greacă, prasia/ πρασιά înseamnă: răzor, parcelă de legume și de flori. La început denumea doar răzorul de praz (πράσον = praz). De aici a apărut adjectivul prasinos/πράσινος, adică verde ca prazul, un verde blând, proaspăt, curat, luminos. Iarăși, nu întâmplător este ales adverbul prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ. De fapt, simposia-simposia și prasie-prasie sunt chiar cuvintele lui Iisus traduse în greacă și, ca de obicei, simbolizează mai multe lucruri deodată. De pildă, verdele … de Paște, adică renașterea spirituală a celui ce crede în Iisus, eliberarea de dominația/robia păcatului.

De altfel, evreilor aflați la acest ospăț/banchet de inițiere, ospățul în sine le amintea de ultima masă luată în grabă de evreii lui Moise, în Egipt, înaintea fugii lor în Sinai. Pâinea împărțită de Iisus le amintea de mana pe care Dumnezeu le-a dat-o strămoșilor lor, timp de 40 de ani, în pustiul Sinai. Din nou, nu întâmplător Iisus alesese un loc pustiu lângă Marea Galileei unde venise… trecând-o, probabil de la Capernaum la Betsaida. Aceeași trecere o făcuseră și mulțimile care alergaseră după El, pe jos, din orașele și satele Galileei ! Și totul se întâmpla în preajma Paștelui când evreii comemorau tocmai această … fugă din robie ! Numai că aici fuga este simbolică și este fuga din… robia păcatelor și eliberarea de ele !

Pe de altă parte, Iisus îi așează ca pe niște răzoare, niște brazde pentru că, simbolic, îi însămânțează cu semințele cunoașterii dumnezeiești. Ei sunt răsadurile care vor rodi peste puțin timp.

Și, nu în ultimul rând, ospățul acesta de pe munte are rostul de a le arăta inițiaților cum va arăta ospățul celor drepți din Ziua de Apoi, în Împărăția lui Dumnezeu. Bibliștii îl numesc ospăț eshatologic sau mesianic. Eshatologic, de la eshaton (ἔσχατον), sfârșitul timpului și al lumii acesteia.

Interesant este că în catacombele romane (mari necropole subpământene secrete, de pe vremea când creștinii erau persecutați la Roma) acesta este sensul frescelor cu înmulțirea pâinilor și peștilor: un ospăț din viața de apoi.

Iată și variantele celorlalți trei evangheliști:

Marcu 6, 30-44: Și se adună apostolii la Iisus și ei I-au (po)vestit toate, și câte au făcut și câte i-au învățat pe alții (să facă). Atunci El le-a zis: veniți doar voi într-un loc pustiu și mai odihniți-vă și voi puțin. Căci cei care venau și plecau erau mulți și ucenicii n-aveau răgaz nici să mănânce. Și au plecat (Iisus și ucenicii) într-un loc pustiu, cu barca, singuri, doar ei (departe de lume). Dar (mulțimile) i-au văzut plecând și mulți și-au dat seama (unde se duceau) și alergau după ei, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns acolo înaintea lor și au venit toții, îmbulzindu-se, la El. Când a ieșit din barcă, Iisus a văzut mulțimea cea mare și I s-a făcut tare milă de ei pentru că erau ca niște oi fără păstor și a început să-i învețe multe. Dar, pentru că se făcuse târziu, ucenicii s-au apropiat de El și I-au spus că locul este pustiu și că e târziu și I-au mai zis: dă-le drumul să plece pe ogoarele din jur și prin sate, să-și cumpere pâine, pentru (aici) n-au ce mânca. Iar Iisus, răspunzându-le le-a zis: dați-le voi să mănânce. Și ei L-au întrebat: să mergem să cumpărăm de două sute de dinari pâine și să le dăm să mănânce ? Iisus le răspunde: câte pâini aveți ? Mergeți și vedeți. Și ei aflând câte erau, I-au zis: cinci, și doi pești. Și le-a poruncit ca toți să se așeze, ca la un ospăț, grupuri-grupuri de convivi, pe iarba verde. Și s-au așezat la masă, în grupuri de o sută și de cincizeci. Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și ridicându-Și ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună dinaintea oamenilor și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat de acolo douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase de pâine și de pești. Iar cei ce au mâncat atunci pâine erau cinci mii de bărbați.

Marcu 6, 30-44: Καὶ συνάγονται οἱ ἀπόστολοι πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ ἀπήγγειλαν αὐτῷ πάντα, καὶ ὅσα ἐποίησαν καὶ ὅσα ἐδίδαξαν. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· δεῦτε ὑμεῖς αὐτοὶ κατ᾿ ἰδίαν εἰς ἔρημον τόπον, καὶ ἀναπαύεσθε ὀλίγον· ἦσαν γὰρ οἱ ἐρχόμενοι καὶ οἱ ὑπάγοντες πολλοί, καὶ οὐδὲ φαγεῖν εὐκαίρουν. καὶ ἀπῆλθον εἰς ἔρημον τόπον ἐν πλοίῳ κατ᾿ ἰδίαν. καὶ εἶδον αὐτοὺς ὑπάγοντας, καὶ ἐπέγνωσαν αὐτοὺς πολλοί, καὶ πεζῇ ἀπὸ πασῶν τῶν πόλεων συνέδραμον ἐκεῖ καὶ προῆλθον αὐτοὺς καὶ συνῆλθον πρὸς αὐτόν. Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς, ὅτι ἦσαν ὡς πρόβατα μὴ ἔχοντα ποιμένα, καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς πολλά. Καὶ ἤδη ὥρας πολλῆς γενομένης προσελθόντες αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγουσιν ὅτι ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἤδη ὥρα πολλή· ἀπόλυσον αὐτούς, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τοὺς κύκλῳ ἀγροὺς καὶ κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς ἄρτους· τί γὰρ φάγωσιν οὐκ ἔχουσιν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. καὶ λέγουσιν αὐτῷ· ἀπελθόντες ἀγοράσωμεν δηναρίων διακοσίων ἄρτους καὶ δῶμεν αὐτοῖς φαγεῖν; ὁ δὲ λέγει αὐτοῖς· πόσους ἄρτους ἔχετε; ὑπάγετε καὶ ἴδετε. καὶ γνόντες λέγουσι· πέντε, καὶ δύο ἰχθύας. καὶ ἐπέταξεν αὐτοῖς ἀνακλῖναι πάντας συμπόσια συμπόσια ἐπὶ τῷ χλωρῷ χόρτῳ. καὶ ἀνέπεσον πρασιαὶ πρασιαὶ ἀνὰ ἑκατὸν καὶ ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κατέκλασε τοὺς ἄρτους καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς ἵνα παραθῶσιν αὐτοῖς, καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἐμέρισε πᾶσι. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις, καὶ ἀπὸ τῶν ἰχθύων. καὶ ἦσαν οἱ φαγόντες τοὺς ἄρτους πεντακισχίλιοι ἄνδρες.

Obs.: un dinar era plata pentru o zi a unui lucrător (Matei 20,2).

***

Luca 9, 10-17: Și, după ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte au făcut. Iar Iisus i-a luat cu El și S-a retras (împreună cu ei) departe de lume, într-un loc pustiu (aproape de) o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile, prinzând de veste, au venit după El și El atunci, primindu-i, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și îi vindeca pe cei ce aveau nevoie să fie îngrijiți. Ziua era de acum pe sfârșite și cei doisprezece, apropiindu-se de El, I-au zis: Dă drumul mulțimii să meargă prin satele din jur și pe ogoare să aibă unde dormi și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu. Atunci Iisus le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au răspuns: n-avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Sau, poate, (vrei) să mergem să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta, căci erau cam cinci mii de bărbați. Iisus le-a zis ucenicilor: puneți-i să se așeze pe jos, ca la ospăț, grupuri de convivi de câte cincizeci. Și așa au făcut și i-au culcat pe toți ca pentru ospăț. Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt și le dădea ucenicilor să le pună dinaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți și s-au ridicat douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte.

Luca 9, 10-17: Καὶ ὑποστρέψαντες οἱ ἀπόστολοι διηγήσαντο αὐτῷ ὅσα ἐποίησαν. καὶ παραλαβὼν αὐτοὺς ὑπεχώρησε κατ᾿ ἰδίαν εἰς τόπον ἔρημον πόλεως καλουμένης Βηθσαϊδά. οἱ δὲ ὄχλοι γνόντες ἠκολούθησαν αὐτῷ, καὶ δεξάμενος αὐτοὺς ἐλάλει αὐτοῖς περὶ τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, καὶ τοὺς χρείαν ἔχοντας θεραπείας ἰάσατο. ῾Η δὲ ἡμέρα ἤρξατο κλίνειν· προσελθόντες δὲ οἱ δώδεκα εἶπον αὐτῷ· ἀπόλυσον τὸν ὄχλον, ἵνα πορευθέντες εἰς τὰς κύκλῳ κώμας καὶ τοὺς ἀγροὺς καταλύσωσι καὶ εὕρωσιν ἐπισιτισμόν, ὅτι ὧδε ἐν ἐρήμῳ τόπῳ ἐσμέν. εἶπε δὲ πρὸς αὐτούς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ εἶπον· οὐκ εἰσὶν ἡμῖν πλεῖον ἢ πέντε ἄρτοι καὶ ἰχθύες δύο, εἰ μήτι πορευθέντες ἡμεῖς ἀγοράσωμεν εἰς πάντα τὸν λαὸν τοῦτον βρώματα· ἦσαν γὰρ ὡσεὶ ἄνδρες πεντακισχίλιοι. εἶπε δὲ πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· κατακλίνατε αὐτοὺς κλισίας ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ ἐποίησαν οὕτω καὶ ἀνέκλιναν ἅπαντας. λαβὼν δὲ τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησεν αὐτοὺς καὶ κατέκλασε, καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς παραθεῖναι τῷ ὄχλῳ. καὶ ἔφαγον καὶ ἐχορτάσθησαν πάντες, καὶ ἤρθη τὸ περισσεῦσαν αὐτοῖς κλασμάτων κόφινοι δώδεκα.

***

Ioan 6, 1-13: După acestea Iisus a plecat pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei. Și L-a urmat mulțime multă pentru că văzuseră semnele/minunile pe care le făcea cu bolnavii. Iisus a urcat pe munte și acolo S-a așezat cu ucenicii Lui. Era aproape de Paște, sărbătoarea Iudeilor. Ridicându-Și ochii și vâzând că mulțime mare venea spre El, îi spune lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să le dăm să mănânce ? Dar Iisus zicea așa ca să-l încerce pe Filip, pentru că El știa bine ce avea (de gând) să facă. I-a răspuns Filip: Pâini de două sute de dinari nu ajung, oricât de puțin ar lua fiecare. Și atunci Îi spune unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un copilandru care are cinci pâini de orz și doi pești sărați. Dar ce înseamnă asta pentru atâția oameni ? Iisus a zis: Făceți-i pe oameni să se culce pe jos, ca să mănânce, căci era multă iarbă în locul acela. Și s-au așezat pe iarbă (pregătiți să mănânce) cam la vreo cinci mii de bărbați la număr. Atunci Iisus a luat pâinile și mulțumind, le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat celor ce ședeau jos pe pământ. La fel a dat și din pești, cât a vrut fiecare. După ce s-au îndestulat toți Iisus le-a spus ucenicilor: adunați ce-a mai rămas din pâinile frânte ca să nu se piardă. Și au adunat și au umplut douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte, din cele cinci pâini de orz, bucăți care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.

Ioan 6, 1-13: ΜΕΤΑ ταῦτα ἀπῆλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς πέραν τῆς θαλάσσης τῆς Γαλιλαίας τῆς Τιβεριάδος· καὶ ἠκολούθει αὐτῷ ὄχλος πολύς, ὅτι ἑώρων αὐτοῦ τὰ σημεῖα ἃ ἐποίει ἐπὶ τῶν ἀσθενούντων. ἀνῆλθε δὲ εἰς τὸ ὄρος ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἐκεῖ ἐκάθητο μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ. ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων. ἐπάρας οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ θεασάμενος ὅτι πολὺς ὄχλος ἔρχεται πρὸς αὐτόν, λέγει πρὸς τὸν Φίλιππον· πόθεν ἀγοράσωμεν ἄρτους ἵνα φάγωσιν οὗτοι; τοῦτο δὲ ἔλεγε πειράζων αὐτόν· αὐτὸς γὰρ ᾔδει τί ἔμελλε ποιεῖν. ἀπεκρίθη αὐτῷ Φίλιππος· διακοσίων δηναρίων ἄρτοι οὐκ ἀρκοῦσιν αὐτοῖς ἵνα ἕκαστος αὐτῶν βραχύ τι λάβῃ. λέγει αὐτῷ εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ανδρέας ὁ ἀδελφὸς Σίμωνος Πέτρου. ἔστι παιδάριον ἓν ὧδε, ὃς ἔχει πέντε ἄρτους κριθίνους καὶ δύο ὀψάρια· ἀλλὰ ταῦτα τί ἐστιν εἰς τοσούτους; εἶπε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς· ποιήσατε τοὺς ἀνθρώπους ἀναπεσεῖν· ἦν δὲ χόρτος πολὺς ἐν τῷ τόπῳ. ἀνέπεσον οὖν οἱ ἄνδρες τὸν ἀριθμὸν ὡσεὶ πεντακισχίλιοι. ἔλαβε δὲ τοὺς ἄρτους ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ εὐχαριστήσας διέδωκε τοῖς μαθηταῖς, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ἀνακειμένοις· ὁμοίως καὶ ἐκ τῶν ὀψαρίων ὅσον ἤθελον. ὡς δέ ἐνεπλήσθησαν, λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· συναγάγετε τὰ περισσεύσαντα κλάσματα, ἵνα μή τι ἀπόληται. συνήγαγον οὖν καὶ ἐγέμισαν δώδεκα κοφίνους κλασμάτων ἐκ τῶν πέντε ἄρτων τῶν κριθίνων ἃ ἐπερίσσευσε τοῖς βεβρωκόσιν.

Obs.: Iisus mulțumește (efharisteo/εὐχαριστέω = a mulțumi, de unde euharistia, εὐχαριστία, rugăciunea de mulțumire pentru darurile lui Dumnezeu).

„… pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei”. Aici Marea Tiberiadei poate fi un adaos mai târziu. Numele de Marea Tiberiadei a devenit comun după ce Irod Antipa a construit cetatea Tiberiadei, pe care evreii o considerau păgână. De altfel e un nume folosit de autorii neevrei și un indiciu că ultimul redactor al Evangheliei după Ioan a fost un evreu elenizat.

***

Text relaționat:

4 Regi 4, 42-44: Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: «Daţi oamenilor să mănânce!» Iar sluga sa a zis: «Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?» Zis-a Elisei: «Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: Se vor sătura şi va mai şi rămâne». Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului./Trad. Biblia Sinodală

GALILEEA 5

GALILEEA 6

GALILEEA 7 Marea Galileei

PÂINI 3 Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

PÂINI DETALIU Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha 1

Mozaic din sec. al V-lea, sub Sfânta Masă/altarul Bisericii Înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești care aparține Prioratului Benedictin/ Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha, Israel. Din nefericire, biserica a fost incendiată în iunie 2015 de către naționaliști evrei și, din fericire, a fost restaurată și redeschisă.

Catacombe di San Callisto 1 Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, cripta Lucinei, Roma, sec. al II-lea.

PÂINI CATACOMBĂ 1 Catacombă romană, sec. III-V

PÂINI CATACOMBĂ 2 Celebrarea euharistiei cu… pâine și pește ! Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma, sec. al III-lea

PÂINI 5 Ultima Cină/Cina cea de taină cu … pâini și pești, basilica di Sant’Apollinare Nuovo, Ravenna, sec. al VI-lea

PÂINI 6 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 7

PÂINI 8

PÂINI 9 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 10 Iisus lângă coșurile cu lipii, frescă din secolul al III-lea, catacombă din Roma

PÂINI 11 Iisus înmulțind pâinile, pictor anonim francez, aprox. 1200, Koninklijke Bibliotheek, Haga

PÂINI 12

PÂINI 13 Înmulțirea pâinilor și a peștilor. Fresce de la Mănăstirea Kutlumuș, Sf. Munte Athos

PÂINI 14 Lipii și pești

PÂINI 15

PÂINI 18

PÂINI 16

PÂINI 17

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL

20 jueves Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

încredere, credință, Evanghelie, Iisus Hristos, Marcu, Matei, vindecare

Iisus: taumaturgul ciudat care ne învață că ne putem vindeca dacă credem că ne putem vindeca.

Duminica aceasta se citesc la liturghie două pericope: Matei 9, 27-35 și Ioan 17, 1-13. Mesajul lor ? Pregătirea minții pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu !

Dar și ideea că omul poate fi restaurat.

Cheia acestor texte este restaurarea, în greacă apokatastasis/ἀποκατάστασις, de unde termenul teologic apocatastază.

Iisus, ne spune că are putere deplină să… refacă trupuri și să restaureze omul, adică să-l facă cum era la început, atunci când l-a creat Dumnezeu, luându-Se drept model pe Sine Însuși. Ne cere doar să credem că acest lucru, că restaurarea noastră este posibilă.

Iată prima pericopă:

Matei, 9, 27-31: Când Iisus a plecat de acolo (trecând prin mulțime) au venit după El doi orbi care strigau şi ziceau: Îndură-Te de noi, Fiul lui David. Văzându-L că intră în casă, s-au apropiat de El și El le-a zis: credeți că pot s-o fac ? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne ! Atunci Iisus S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră să fie ! Și ochii li s-au deschis. Iisus i-a privit tulburat și le-a zis: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, plecând, l-au făcut vestit în tot pământul acela. Și iată că, după ce au plecat ei, I-au adus un om mut, posedat, și după ce Iisus i-a scos demonul, mutul a început să vorbească și s-au minunat mulțimile zicând că niciodată așa ceva nu s-a mai văzut în Israel. Iar Fariseii spuneau: întru regele demonilor scoate demonii. Și a colindat Iisus toate orașele și toate satele învățând mulțimile în sinagogile lor și vestind Evanghelia/ Vestea cea bună a împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 9, 27-35: Καὶ παράγοντι ἐκεῖθεν τῷ ᾿Ιησοῦ ἠκολούθησαν αὐτῷ δύο τυφλοὶ κράζοντες καὶ λέγοντες· ἐλέησον ἡμᾶς, υἱὲ Δαυῒδ. ἐλθόντι δὲ εἰς τὴν οἰκίαν προσῆλθον αὐτῷ οἱ τυφλοί, καὶ λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· πιστεύετε ὅτι δύναμαι τοῦτο ποιῆσαι; λέγουσιν αὐτῷ· ναί, Κύριε. τότε ἥψατο τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν λέγων· κατὰ τὴν πίστιν ὑμῶν γενηθήτω ὑμῖν. καὶ ἀνεῴχθησαν αὐτῶν οἱ ὀφθαλμοί· καὶ ἐνεβριμήσατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· ὁρᾶτε μηδεὶς γινωσκέτω. οἱ δὲ ἐξελθόντες διεφήμισαν αὐτὸν ἐν ὅλῃ τῇ γῇ ἐκείνῃ. Αὐτῶν δὲ ἐξερχομένων ἰδοὺ προσήνεγκαν αὐτῷ ἄνθρωπον κωφὸν δαιμονιζόμενον· καὶ ἐκβληθέντος τοῦ δαιμονίου ἐλάλησεν ὁ κωφός, καὶ ἐθαύμασαν οἱ ὄχλοι λέγοντες ὅτι οὐδέποτε ἐφάνη οὕτως ἐν τῷ ᾿Ισραήλ. οἱ δὲ Φαρισαῖοι ἔλεγον· ἐν τῷ ἄρχοντι τῶν δαιμονίων ἐκβάλλει τὰ δαιμόνια. Καὶ περιῆγεν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς πόλεις πάσας καὶ τὰς κώμας διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Iată și varianta lui Marcu:

Marcu 8, 22-26: Și vine Iisus în Betsaida și îi aduc un orb și-L roagă să Se atingă de el. Iisus l-a luat pe orb de mână și l-a scos afară din sat și scuipând peste ochii lui și punându-Și mâinile asupra lui, l-a întrebat dacă vede ceva. Atunci omul, ridicându-și ochii, I-a răspuns: văd oamenii ca pe niște copaci care merg. Iisus Și-a pus din nou mâinile peste ochii lui și l-a făcut să vadă, vederea i-a revenit întru totul și a început să vadă toate, lămurit. Iisus l-a trimis acasă la el spunându-i: să nu cumva să intri în sat și să nu cumva să spui cuiva în sat.

Marcu 8, 22-26: Καὶ ἔρχεται εἰς Βηθσαϊδά. καὶ φέρουσιν αὐτῷ τυφλὸν καὶ παρακαλοῦσιν αὐτὸν ἵνα αὐτοῦ ἅψηται. καὶ ἐπιλαβόμενος τῆς χειρὸς τοῦ τυφλοῦ ἐξήγαγεν αὐτὸν ἔξω τῆς κώμης, καὶ πτύσας εἰς τὰ ὄμματα αὐτοῦ, ἐπιθεὶς τὰς χεῖρας αὐτῷ ἐπηρώτα αὐτὸν εἴ τι βλέπει. καὶ ἀναβλέψας ἔλεγε· βλέπω τοὺς ἀνθρώπους ὡς δένδρα περιπατοῦντας. εἶτα πάλιν ἐπέθηκε τὰς χεῖρας ἐπὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ καὶ ἐποίησεν αὐτὸν ἀναβλέψαι, καὶ ἀποκατεστάθη, καὶ ἐνέβλεψε τηλαυγῶς ἅπαντας. καὶ ἀπέστειλεν αὐτὸν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ λέγων· μηδὲ εἰς τὴν κώμην εἰσέλθῃς μηδὲ εἴπῃς τινὶ ἐν τῇ κώμῃ.

Suntem în Capernaum. Iisus venise pe mare (Marea Tiberiadei/Galileei) din Gadara, unde vindecase doi posedați, și de cum debarcase în Capernaum, vindecase un paralitic, acasă la Petru, unde locuia când venea să predice în oraș.

Plecase apoi să se plimbe de unul singur. L-a văzut pe Matei, la biroul la care încasa impozite și l-a chemat să-i fie ucenic, iar Matei, autorul Evangheliei din care citim, a răspuns: Da ! și L-a invitat acasă la el la cină. Acolo a venit să-L caute un notabil din Capernaum (Iisus era cunoscut deja ca un mare taumaturg și, poate, mag, în „cetatea Sa” adoptivă). Notabilului tocmai îi murise fiica și credea cu putere că Iisus ar fi putut s-o reînvie. Și nu s-a înșelat. Iisus a înviat-o !

Doi orbi, cerșetori probabil, care stătuseră în fața casei și auziseră despre această înviere, care făcuse multă zarvă (desigur, auziseră și despre vindecarea paraliticului, în casa lui Petru) s-au gândit că Dumnezeu Îl adusese pe Iisus chiar acolo, pentru ei și … s-au ținut după El până acasă la Petru, strigând: Îndură-Te de noi, Fiul lui David !

Evreii îl numeau Fiu al lui David pe Mesia cel așteptat. De altfel, în comunitatea de la Qumran se vorbea despre „… sămânța lui David care va răsări la sfârșitul zilelor, în Sion, așa cum stă scris: Eu voi ridica din nou cortul căzut al lui David”.

Așadar înțeleseseră că taumaturgul ciudat care venise în orașul lor, care vindecase paraliticul și care o înviase pe fiica notabilului, era chiar… Mesia ! Și au îndrăznit să intre după El în casă și să-l roage să-i vindece. Iisus îi vindecă, le deschide ochii, dar doar după ce îi întreabă dacă ei cred cu adevărat că are puterea s-o facă. Credința/încrederea este o condiție esențială !

După vindecarea orbilor, cunoscuții lui Petru I-au adus și un posedat, probabil amuțit de un duh rău. Iisus l-a vindecat și i-a redat vorbirea și, se înțelege, și gândirea limpede !

Nu întâmplător Iisus îi face pe orbi să vadă și pe muți să vorbească. Venise pe pământ să ne deschidă ochii minții și, desigur, mintea, pentru că a putea vorbi înseamnă, de fapt, a putea gândi limpede. Și, neîndoios, să ne elibereze mintea de … demonii noștri interiori ! Mult mai mulți decât cei din afară !

Matei ne spune că Iisus a colindat Galileea, oraș cu oraș și sat cu sat, ca să vorbească oamenilor despre lumea perfectă, regatul perfect al lui Dumnezeu, un regat în care puteau intra dacă credeau că există !

Faptul că fragmente din Evanghelie se citesc în fiecare duminică la liturghie este un mesaj că acest regat, această împărăție dumnezeiască… ne așteaptă oricând !

Ioan are și el povestea vindecării unui orb, pe care am comentat-o în Parabolele lui Iisus (XVIII) – Iisus, Timisul lui Dumnezeu. Iar cea de-a doua pericopă (Ioan 17, 1-13), care se citește în mai multe duminici, se află comentată în Parabolele lui Iisus (XIX) – Iisus, Coregentul lui Dumnezeu.

IISUS RESTAURATOR 4

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !

13 jueves Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

încredere, credință, Dumnezeu, Evanghelie, iertare, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, pericopă evanghelică, păcate

VINDECAREA PARALITICULUI 5

Unul din mecanismele vindecării: încrederea că e posibilă !

Duminica aceasta, se citește, în biserică, pericopa despre vindecarea paraliticului, în versiunea din Evanghelia după Matei 9, 1-8.

Matei este singurul care notează acest îndemn al lui Iisus : Curaj, fiule, ai încredere… ! Sunt cuvinte care, ele însele, au o mare putere. Subtil, ele activează unul din mecanismele esențiale ale vindecării: încrederea că e cu putință și că, meritată sau nu, ea este un dar, o revărsare a grației divine care lucrează la schimbarea, la metamorfoza noastră.

Cuvinte care demonstează că Marea Operă, îmbunătățirea noastră, este posibilă… sigur, când suntem pregătiți !

Iată textul:

Matei 9, 1-8: Iisus a intrat în barcă, a trecut Marea Galileii și a ajuns în Capernaum, cetatea Sa. Acolo I-au adus un paralitic, ce zăcea aruncat pe un pat. Văzându-le Iisus credinţa, i-a zis paraliticului: Curaj, fiule, ai încredere, iertate-ți sunt păcatele ! Dar iată că unii dintre cărturari își ziceau în sinea lor: Omul ăsta spune blasfemii. Văzând Iisus ce gânduri ascunse aveau, le-a zis: de ce cugetați lucruri rele în inimile voastre ? Ce-i mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: ridică-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului pe pământ, să ierte păcatele, (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: scoală, ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și sculându-se acela, s-a dus acasă. Văzând acestea, mulțimile s-au minunat și L-au mărit pe Dumnezeu, ca Unul ce dă o asemenea putere oamenilor.

Matei 9, 1-8: ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν. Καὶ ἰδοὺ προσέφερον αὐτῷ παραλυτικὸν ἐπὶ κλίνης βεβλημένον· καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπε τῷ παραλυτικῷ· θάρσει, τέκνον· ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἰδού τινες τῶν γραμματέων εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτος βλασφημεῖ. καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς ἐνθυμήσεις αὐτῶν εἶπεν· ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί γάρ ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας τότε λέγει τῷ παραλυτικῷ· ἐγερθεὶς ἆρόν σου τὴν κλίνην καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἐγερθεὶς ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ. ἰδόντες δὲ οἱ ὄχλοι ἐθαύμασαν καὶ ἐδόξασαν τὸν Θεὸν τὸν δόντα ἐξουσίαν τοιαύτην τοῖς ἀνθρώποις.

VINDECAREA PARALITICULUI 3

Și iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (deasupra camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus ce credință au, îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, ridicându-și patul, a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând: lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν· τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

VINDECAREA PARALITICULUI 4

Luca 5, 17-26: Și s-a făcut că într-una din zile, pe când Iisus învăța mulțimile, ședeau și-L ascultau și Fariseii și profesorii de Lege, care veniseră din toate satele Galileii și din Iudeea și din Ierusalim. O putere a Domnului lucra (atunci) și îi vindeca (pe cei din mulțime). Și iată că niște bărbați Îi aduc un om pe un pat, un paralitic. Tot încercau să-L aducă la Iisus și să I-l pună în față. Dar, cum nu găseau nici o cale să ajungă la El, din pricina mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și (scoțând niște cărămizi) l-au lăsat în jos cu pat cu tot, chiar în mijlocul camerei, în fața lui Iisus. Și văzând El ce credință mare aveau, i-a zis paraliticului: omule, îți sunt iertate păcatele. Atunci cărturarii și Fariseii au început să vorbească între ei, furioși, și să zică: cine-i Ăsta care spune blasfemii ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu singur Unul Dumnezeu ? Și cunoscând Iisus ce gândeau, le-a răspuns: de ce Mă certați în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: scoală-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (o să vă arăt) și îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și mergi la casa ta. Și pe dată paraliticul sculându-se, chiar în fața lor, și-a ridicat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, mărindu-L pe Dumnezeu. Și mirare peste fire i-a cuprins pe toți și L-au mărit pe Dumnezeu. Și s-au umplut de spaimă și ziceau: până azi noi n-am văzut nicicând asemenea ciudățenii.

Luca 5, 17-26: Καὶ ἐγένετο ἐν μιᾷ τῶν ἡμερῶν καὶ αὐτὸς ἦν διδάσκων, καὶ ἦσαν καθήμενοι Φαρισαῖοι καὶ νομοδιδάσκαλοι, οἳ ἦσαν ἐληλυθότες ἐκ πάσης κώμης τῆς Γαλιλαίας καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ ῾Ιερουσαλήμ· καὶ δύναμις Κυρίου ἦν εἰς τὸ ἰᾶσθαι αὐτούς. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες φέροντες ἐπὶ κλίνης ἄνθρωπον ὃς ἦν παραλελυμένος καὶ ἐζήτουν αὐτὸν εἰσενεγκεῖν καὶ θεῖναι ἐνώπιον αὐτοῦ. καὶ μὴ εὑρόντες ποίας εἰσενέγκωσιν αὐτὸν διὰ τὸν ὄχλον, ἀναβάντες ἐπὶ τὸ δῶμα διὰ τῶν κεράμων καθῆκαν αὐτὸν σὺν τῷ κλινιδίῳ εἰς τὸ μέσον ἔμπροσθεν τοῦ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἰδὼν τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπεν αὐτῷ· ἄνθρωπε, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἤρξαντο διαλογίζεσθαι οἱ γραμματεῖς καὶ οἱ Φαρισαῖοι λέγοντες· τίς ἐστιν οὗτος ὃς λαλεῖ βλασφημίας· τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ μόνος ὁ Θεός; ἐπιγνοὺς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν ἀποκριθεὶς εἶπε πρὸς αὐτούς· τί διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας εἶπε τῷ παραλελυμένῳ· σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἄρας τὸ κλινίδιόν σου πορεύου εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ παραχρῆμα ἀναστὰς ἐνώπιον αὐτῶν, ἄρας ἐφ᾿ ὃ κατέκειτο ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ δοξάζων τὸν Θεόν. καὶ ἔκστασις ἔλαβεν ἅπαντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, καὶ ἐπλήσθησαν φόβου λέγοντες ὅτι εἴδομεν παράδοξα σήμερον.

VINDECAREA PARALITICULUI 6 Vindecarea paraliticului, Basilica Sf. Apolinarie cel Nou, Ravenna, Italia, sec. al VI-lea

Iisus era la începutul misiunii Sale… în Galileea, patria Sa. Predica cu primii Săi ucenici: Petru și fratele lui, Andrei, Ioan și fratele lui, Iacob…

… noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor.

Se oprea în toate orașele și satele din Galileea, predicând în sinagogi, despre deschiderea, pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu, și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Trebuie că suntem în casa lui Petru, unde Iisus era… ca acasă ! Și unde… venea toată suflarea cetății… ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Iisus abia se întorsese în Capernaum, din călătoria pe care o făcuse în Galileea „ca să-Și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)… aceea că lumea se poate schimba, ca să semene cu Împărăția din ceruri.

De remarcat că predica într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaiîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini, dar niciodată într-o casă ! Cu atât mai puțin într-o casă de… pescari!

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia…!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci… simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu.

În greacă, vlasfimia/βλασφημία (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității.

Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli.

În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură; a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu… întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om!

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ἐξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu.

Și mai presupune o… înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în aceste texte ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/ἐγείρω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αἴρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר, sat și nahum/נַחוּם , alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău, a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat… de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și … iertarea!

VINDECAREA PARALITICULUI 7 Vindecarea paraliticului, Dura Europos, Siria, 235. Pictură pe zidul unei camere baptismale a unei case-biserici; Yale University Gallery of Fine Arts.

VINDECAREA PARALITICULUI 8 Vindecarea paraliticului, catacombă romană

VINDECAREA PARALITICULUI 9 Ernest Laurent, Jésus guérit le paralytique/Iisus vindecă paraliticul, 1889, Paris, Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts

Vindecarea paraliticului, Mathieu Ignace van Bree

Vindecarea paraliticului, Quentin Varin (1570-1626) Biserica Saint Louis de Fontainebleau, Franța

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI

19 lunes Jun 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

creștin, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Israel, Luca, Marcu, Matei, pericopă evanghelică, ucenic

Petru, Iacob și Ioan, trei ipostaze omenești ale lui Iisus

În această duminică pericopa evanghelică care se citește la liturghie este un fragment din Evanghelia după Matei 4, 18-23: chemarea primilor apostoli: Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Ei sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi) și ei se află alături de El în cele mai importante momente.

Pe ei îi cheamă Iisus să fie martorii schimbării Sale la față, martorii metamorfozei Lui, pe ei îi cheamă să-L vegheze în grădina Ghețimani, înainte de arestare, simțindu-Se mângâiat de prezența lor ocrotitoare și ei sunt martorii învierii fiicei lui Iair.

Iată textul:

Matei 4, 18-23: Plimbându-Se așadar Iisus pe malul Mării Galileei a văzut doi frați: pe Simon, cel numit Petru, și pe Andrei, fratele lui (mai mic), aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le spune: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și ei pe dată, lăsând plasele, L-au urmat. Și, ducându-Se de acolo mai departe, Iisus a văzut alți doi frați: pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui (mai mic), într-o barcă împreună cu Zebedeu, tatăl lor, pregătindu-și năvoadele, și i-a chemat. Ei, lăsând pe dată barca și pe tatăl lor, L-au urmat. Și a colindat Iisus toată Galileea învățând în sinagogile lor și vestind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 4, 18-23: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε δύο ἀδελφούς, Σίμωνα τὸν λεγόμενον Πέτρον καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, βάλλοντας ἀμφίβληστρον εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ λέγει αὐτοῖς· δεῦτε ὀπίσω μου καὶ ποιήσω ὑμᾶς ἁλιεῖς ἀνθρώπων. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν εἶδεν ἄλλους δύο ἀδελφούς, ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ Ζεβεδαίου τοῦ πατρὸς αὐτῶν καταρτίζοντας τὰ δίκτυα αὐτῶν, καὶ ἐκάλεσεν αὐτούς. οἱ δὲ εὐθέως ἀφέντες τὸ πλοῖον καὶ τὸν πατέρα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ περιῆγεν ὅλην τὴν Γαλιλαίαν ὁ ᾿Ιησοῦς διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Sf. Ioan Evanghelistul

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Iisus își alege primii ucenici: pe Petru și pe Andrei, din Betsaida, fiii lui Iona, și pe Iacob și pe Ioan dintr-un sat, rămas necunoscut, de lângă Capernaum, fiii lui Zebedeu.

Sunt primii cu care avea să-și împartă viața și primii care aveau să-L însoțească prin tot ereț Israel, adică în tot pământul Israelului, timp de aproape trei ani. Cu ei își va începe misiunea, aceea de a le vorbi oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, care venise, și despre ce ar trebui să facă cineva ca să se poată muta în ea.

Când Simon și Andrei, Iacob și Ioan s-au sculat din barcă și au venit după El, simțind pur și simplu că acela era destinul lor, nu știau nici cine este cel care-i cheamă, nici ce trebuiau să facă și nici cât timp aveau să-L urmeze. Nu știau că aveau să devină „agenții” unei lumi noi, unde legea cea mai mare era iubirea totală și nu știau că aveau să-L facă cunoscut în toată lumea de atunci pe Mântuitorul omenirii.

Nu știau nici ce-i așteaptă: Petru, mâna dreaptă a Învățătorului, că va muri răstignit la Roma în timpul lui Nero (cândva între anii 64-68), sau Iacob, că va sfârși decapitat din ordinul lui Irod Agrippa, în anul 43 sau 44 (Fapte 12,2) și că va fi primul martir al lui Iisus Hristos.

Trei dintre ei sunt speciali: Petru, Iacob și Ioan. Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

Pe Simon, Iisus l-a numit Kifas/ Κηφᾶς. Kifas înseamnă piatră, stâncă și este transcrierea în greacă a cuvântului aramaic kef (כֵּף), stâncă. Pentru că Petru (petra/πέτρα este traducerea în greacă a lui kef) avea să fie omul Său de bază dar și … temelia Bisericii Sale. El a fost primul care L-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și, la Cinzecime, predica lui înflăcărată a făcut trei mii de suflete să creadă în Iisus Hristos. Tot el a devenit capul Bisericii lui Iisus și întemeietorul primei comunități creștine, al primei Biserici: cea din Antiohia.

Lui Iacob și lui Ioan, Iisus le spunea Voanerghes/Βοανεργές, adică fiii tunetului: pentru că erau furtunoși, impetuoși, plini de zel și iuți la mânie. Voanerghes/Βοανεργές este transcrierea în greacă a unui cuvânt compus din ben בֵּן, fiu, și aramaicul regaz רְגַז, mânie, furie.

El Greco, Sf. Iacob, Muzeul Santa Cruz, Toledo, Spania

Apostolul Iacob

AP. IACOB 2

Martiriul Sf. Iacob

Iar Ioan este ucenicul… cel mai iubit, cel care stă la pieptul lui Rabbi, adică la pieptul Învățătorului, la Cina cea de Taină pe care a pregătit-o împreună cu Petru și, înainte de toate, este ucenicul „pe care l-a iubit Iisus” (Ioan 13,23) și cel căruia Iisus i-a încredințat-o pe Maica Sa de care a avut grijă în Efes, unde a și murit la adânci bătrânețe. Și, mai ales, este apostolul iubirii !

Pe de altă parte, numele lui Simon Petru pare predestinat: Simon/Σίμων sau Șimeon/ שִׁמְעוֹן vine din verbul șama/ שָׁמַע: a asculta, a se supune, a înțelege, a consimți, a aproba, de vreme ce Petru a fost cel mai devotat și cel mai supus ucenic.

Toți patru sunt pescari galileeni, iar galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați. Andrei, de pildă, este un nume grecesc. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel, arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Iacob și Ioan.

Nu întâmplător, de asemenea, Andrei fusese discipolul lui Ioan Botezătorul. Ucenicii lui erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor, una din condițiile schimbării sufletului și a minții și, prin asta, a intrării în Împărăție.

Cu ei, așadar, Iisus a început să predice în sinagogi și să tămăduiască bolnavii. Ei au fost primii elevi ai școlii lui Iisus.

Probabil mergeau rar la sinagogă, fiind pescari, sau, mai degrabă căpitani (pentru că aveau angajații lor), și ocupați cu mica lor afacere. Din Lege trebuie că știau doar poruncile și istoria Patriarhilor, și, desigur, cunoșteau numele Profeților și câțiva Psalmi, cel puțin Psalmii pelerinilor și cei de laudă.

Iisus i-a introdus în sinagogă și în studiul Scripturii, luându-i cu El la predicile pe care le ținea de șabat în sinagogile din Galileea. Sinagoga și predicile lui Iisus au fost Școala lor de Teologie.

Ce era sinagoga ? Sinagogă/ Συναγωγή este traducerea în greacă a lui Beit ha-kneset (בֵית הַכְּנֶסֶת), Casa Adunării, pentru că sinagoga a apărut în vechiul Israel ca o casă de studiu al Scripturii și de rugăciune, după cucerirea Ierusalimului de către babilonieni care au distrusTemplul lui Solomon în anul 586 î. Hr.

După ce s-au întors din exilul din Babilon și după ce și-au reconstruit Templul în Orașul Sfânt, evreii au costruit și sinagogi, peste tot în Israel și în Diaspora, unde chiar înlocuiau Templul. Sinagogi erau în Egipt, în Asia Mică, în Cipru și la Roma și numai în Ierusalim existau, în secolul I d. Hr., 480 de sinagogi, una chiar lângă Templu.

În sinagogi nu slujeau preoți, ci evreii se adunau de șabat să se roage împreună și să asculte pasaje din Scriptură pe care le comenta un rabin, adică un învățat, un cunoscător al Legii și al Cărții sfinte.

Poate într-o sinagogă auziseră cum profetul Ilie l-a găsit pe Elisei arând și l-a chemat să-i fie ucenic și s-au gândit că Iisus era un alt Ilie care-i chema pe ei în numele Domnului, ca în pasajul acesta:

Atunci a plecat Ilie de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând; acesta avea douăsprezece perechi de boi la pluguri şi la perechea a douăsprezecea era el însuşi. Şi Ilie a trecut pe lângă el aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii şi a alergat după Ilie, zicând: „Lasă-mă să merg să sărut pe tatăl şi pe mama mea şi voi veni după tine!» Iar el i-a zis: „Du-te şi vino înapoi, că ce-am făcut e făcut!»/ III Regi 19, 1920/ Trad. Biblia Sinodală.

EL GRECO SF. PETRU
San Pedro en lágrimas, 1587-1596, Museo Soumaya, Ciudad de México

Iată cum descriu și ceilalți trei evangheliști chemarea primilor ucenici:

Luca 5, 1-11: Pe când mulțimea-L împresura (din toate părțile) ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu și El stătea pe țărmul lacului Genizaret s-a întâmplat ca Iisus să vadă două bărci trase la mal. Pescarii care coborâseră din ele își spălau plasele. Urcându-Se într-una din bărci, care era a lui Simon, Iisus l-a rugat s-o întoarcă din nou, puțin, de la mal în mare și, așezându-Se, a început să învețe mulțimile din barcă. După ce a terminat de vorbit i-a zis lui Simon: du barca la adânc și aruncați năvoadele ca să pescuiți. Și Simon I-a răspuns: Stăpâne, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar fie după cuvântul Tău, o să arunc năvodul. Și făcând ei așa, au prins mulțime mare de pești, de li se rupea năvodul. Și au făcut semn tovarășilor lor din barca cealaltă să vină și să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă bărcile că erau gata să se scufunde. Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la genunchii lui Iisus, spunând: ieși de la mine, Doamne, că sunt un bărbat păcătos. Căci spaimă mare îl cuprinsese și îi cuprinsese pe toți cei care erau cu el, văzând cum pescuiseră atâția pești, căci prinseseră mulți. La fel și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau tovarăși cu Simon. Atunci Iisus i-a zis lui Simon: nu te teme ! De acum vei fi unul care va pescui oameni. Și, trăgând bărcile pe uscat și lăsând toate, L-au urmat.

Luca 5, 1-11: ΕΓΕΝΕΤΟ δὲ ἐν τῷ τὸν ὄχλον ἐπικεῖσθαι αὐτῷ τοῦ ἀκούειν τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ καὶ αὐτὸς ἦν ἑστὼς παρὰ τὴν λίμνην Γεννησαρέτ, καὶ εἶδε δύο πλοῖα ἑστῶτα παρὰ τὴν λίμνην· οἱ δὲ ἁλιεῖς ἀποβάντες ἀπ᾿ αὐτῶν ἀπέπλυναν τὰ δίκτυα. ἐμβὰς δὲ εἰς ἓν τῶν πλοίων, ὃ ἦν τοῦ Σίμωνος, ἠρώτησεν αὐτὸν ἀπὸ τῆς γῆς ἐπαναγαγεῖν ὀλίγον· καὶ καθίσας ἐδίδασκεν ἐκ τοῦ πλοίου τοὺς ὄχλους. ὡς δὲ ἐπαύσατο λαλῶν, εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα· ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Σίμων εἶπεν αὐτῷ· ἐπιστάτα, δι᾿ ὅλης τῆς νυκτὸς κοπιάσαντες οὐδὲν ἐλάβομεν· ἐπὶ δὲ τῷ ρήματί σου χαλάσω τὸ δίκτυον. καὶ τοῦτο ποιήσαντες συνέκλεισαν πλῆθος ἰχθύων πολύ· διερρήγνυτο δὲ τὸ δίκτυον αὐτῶν. καὶ κατένευσαν τοῖς μετόχοις τοῖς ἐν τῷ ἑτέρῳ πλοίῳ τοῦ ἐλθόντας συλλαβέσθαι αὐτοῖς· καὶ ἦλθον καὶ ἔπλησαν ἀμφότερα τὰ πλοῖα, ὥστε βυθίζεσθαι αὐτά. ἰδὼν δὲ Σίμων Πέτρος προσέπεσε τοῖς γόνασιν ᾿Ιησοῦ λέγων· ἔξελθε ἀπ᾿ ἐμοῦ, ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι, Κύριε· θάμβος γὰρ περιέσχεν αὐτὸν καὶ πάντας τοὺς σὺν αὐτῷ ἐπὶ τῇ ἄγρᾳ τῶν ἰχθύων ᾗ συνέλαβον, ὁμοίως δὲ καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην, υἱοὺς Ζεβεδαίου, οἳ ἦσαν κοινωνοὶ τῷ Σίμωνι. καὶ εἶπε πρὸς τὸν Σίμωνα ὁ ᾿Ιησοῦς· μὴ φοβοῦ· ἀπὸ τοῦ νῦν ἀνθρώπους ἔσῃ ζωγρῶν. καὶ καταγαγόντες τὰ πλοῖα ἐπὶ τὴν γῆν, ἀφέντες ἅπαντα ἠκολούθησαν αὐτῷ.

Marcu 1, 16-20: Plimbându-Se pe malul Mării Galileei i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele său, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Și le-a spus Iisus: veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și pe dată lăsându-și plasele, L-au urmat. Mergând El puțin mai departe i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu și pe Ioan, fratele său, care erau în barcă, pregătindu-și plasele și i-a chemat de îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, cu lucrătorii lui, s-au dus după El.

Marcu 1, 16-20: Περιπατῶν δὲ παρὰ τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας εἶδε Σίμωνα καὶ ᾿Ανδρέαν τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ τοῦ Σίμωνος, βάλλοντας ἀμφίβληστρον ἐν τῇ θαλάσσῃ· ἦσαν γὰρ ἁλιεῖς· καὶ εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· δεῦτε ὀπίσω μου, καὶ ποιήσω ὑμᾶς γενέσθαι ἁλιεῖς ἀνθρώπων. καὶ εὐθέως ἀφέντες τὰ δίκτυα αὐτῶν ἠκολούθησαν αὐτῷ. Καὶ προβὰς ἐκεῖθεν ὀλίγον εἶδεν ᾿Ιάκωβον τὸν τοῦ Ζεβεδαίου καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ, καὶ αὐτοὺς ἐν τῷ πλοίῳ καταρτίζοντας τὰ δίκτυα, καὶ εὐθέως ἐκάλεσεν αὐτούς. καὶ ἀφέντες τὸν πατέρα αὐτῶν Ζεβεδαῖον ἐν τῷ πλοίῳ μετὰ τῶν μισθωτῶν ἀπῆλθον ὀπίσω αὐτοῦ.

Ioan 1, 35-39: A doua zi, iarăși, stătea Ioan (Botezătorul) cu doi dintre ucenicii lui (Ioan și Andrei) și văzându-L pe Iisus plimbându-Se, zice: iată mielul lui Dumnezeu. Și cei doi ucenici L-au auzit pe Iisus vorbind și L-au urmat. Iisus, întorcându-Se și văzându-i că vin după El, le spune: ce căutați ? Iar ei I-au răspuns: Rabbi, cuvânt care se traduce Învățătorule, unde stai ? Și Iisus le răspunde: veniți și vedeți. Și au venit și au văzut unde locuiește și au rămas la El în ziua aceea, căci era ceasul al zecelea (patru după-amiază).

Ioan 1, 35-39: Τῇ ἐπαύριον πάλιν εἱστήκει ὁ ᾿Ιωάννης καὶ ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ δύο, καὶ ἐμβλέψας τῷ ᾿Ιησοῦ περιπατοῦντι λέγει· ἴδε ὁ ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ. καὶ ἤκουσαν αὐτοῦ οἱ δύο μαθηταὶ λαλοῦντος, καὶ ἠκολούθησαν τῷ ᾿Ιησοῦ. στραφεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ θεασάμενος αὐτοὺς ἀκολουθοῦντας λέγει αὐτοῖς· τί ζητεῖτε; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· ραββί· ὃ λέγεται ἑρμηνευόμενον διδάσκαλε· ποῦ μένεις; λέγει αὐτοῖς· ἔρχεσθε καὶ ἴδετε. ἦλθον οὖν καὶ εἶδον ποῦ μένει, καὶ παρ’ αὐτῷ ἔμειναν τὴν ἡμέραν ἐκείνην· ὥρα ἦν ὡς δεκάτη.

El Greco, San Juan Evangelista 1600, Museo Nacional del Prado Madrid, Spania

GALILEEA

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

Archivos de etiqueta: Marcu

PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL

PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !

PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI

Comparte esto:

Comparte esto:

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: