Iubirea… cel mai bun preț de răscumpărare a păcatelor !

Tot două pericope (Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50) se citesc și în această duminică la liturghie: prima despre regula Conducătorului într-o comunitate creștină: grija/slujirea aproapelui… și cea de-a doua despre cum i se iartă păcatele unei femei… păcătoase pentru iubirea, căința și schimbarea ei totală.

Iată prima pericopă:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

 Iată și varianta lui Matei:

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți.

Deisis, Sfânta Sofia, Constantinopol/Istambul

Iisus și cei doisprezece ucenici sunt pe drum spre Ierusalim (urcă, spune textul, pentru că Ierusalimul este așezat pe dealurile stâncoase ale Iudeii/Muntele Templului și Muntele Măslinilor). Iisus știe de ce merg în Orașul Sfânt, nu și ei: El va fi răstignit și va învia, iar ei vor deveni martorii Învierii Sale.

Ucenicii erau năuciți: auziseră de la Maestrul lor că Dumnezeu îi va salva/mântui în curând, orice avea să însemne asta, că vor avea sute de familii (mame, tați, soațe, fii și fiice, frați, surori…) și sute de case și de ogoare, aici, pe pământ, în Israel, și viață veșnică în… veacul ce va urma, asta doar pentru că-și lăsaseră acasă familii și case… și-L urmaseră pe Iisus, ca să răspândească cu El vestea cea bună că a venit Împărăția lui Dumnezeu (în gr. Evanghelia). Și, nu în ultimul rând, Îl auziseră pe Maestrul lor spunându-le că ei, cei din urmă, vor fi cei dintâi!

Dar, mai presus de toate, Îl auziseră, pentru a treia oară, că va fi predat ierarhiei Templului/Sanhedrunului, Marelui Tribunal, că va fi omorât și că va învia a treia zi !

Cum să nu fie tulburați, cum să nu se frământe, încercând să înțeleagă lucruri ce păreau de neînțeles, și cum să nu se teamă de asemenea promisiuni și prevestiri… ciudate, nemaiauzite ?

Și totuși, ce simple le vor părea toate acestea în curând: familia lor însutită și înmiită vor fi toți creștinii pe care îi vor vindeca, exorciza, învia și… boteza/creștina. În călătoriile lor de evanghelizare vor dobândi mii de mame, tați, frați, surori, soții, fii și fiice… case și ogoare …

Iacob și Ioan, ucenicul cel iubit, Îi cer să fie miniștrii Lui cei mai de încredere, când… se va urca pe tronul Israelului !

De aceea Iisus le spune că în comunitățile creștine, cei care le guvernează au grijă de oameni, nu-i asupresc și nu-i spoliază! Nu sunt stăpânii lor, ci cei care au grijă de ei.

Și le mai spune că lângă tronul Său, la dreapta și la stânga vor sta .. cei pentru care s-au pregătit acele locuri. Cine ar putea fi ? Nu știm. Poate sunt Maica Domnului și Ioan Botezătorul, pe care iconarii i-au pictat la dreapta și la stânga Mântuitorului, în ipostaza de Împărat al lumii, în icoana numită Deisis/Rugăciune. Sau, poate, sunt doi arhangheli, căpetenii în ierarhia cerească.

Și, nu în ultimul rând le mai spune ucenicilor dornici să … împărățească alături de El că vor bea și ei, până la urmă, cupa pe care o va bea El. Ce cupă ?

Cupa morții și a învierii și, nu în ultimul rând, a inițierii ! Cea pe care toți cei unsprezece care-L vor urma până la capăt, o vor bea, devenind primii lui inițiați.

Cu siguranță, aceasta nu este cupa din Psalmi care nu este altceva decât un simbol al grației lui Dumnezeu care înseamnă, înainte de toate: plinătate, abundență, săturare, prea-plin, dulceața vieții, darurile făcute de Dumnezeu, cu asupra de măsură, drepților Lui.

Iată două exemple grăitoare:

Ps. 22,6 (23,5):

 (Tu, Doamne) mi-ai așternut mie masă (m-ai chemat la ospățul Tău – n.n.), în ciuda celor ce mă asupresc; cu ulei ai uns capul meu (și) cupa mea este prea-plină (este sațietate, în original-n.n.)

תַּעֲרֹךְ לְפָנַי שֻׁלְחָן נֶגֶד צֹרְרָי דִּשַּׁנְתָּ בַשֶּׁמֶן רֹאשִׁי כֹּוסִי רְוָיָֽה

Ps. 74,8 (75,8):

 În mâna Domnului este o cupă plină cu vin roșu înspumat, amestecat și înmiresmat cu tot felul de mirodenii, din care El toarnă (celor buni), dar drojdia o vor strânge și o vor bea răii pământului.

כִּי כֹוס בְּֽיַד־יְהוָה וְיַיִן חָמַר מָלֵא מֶסֶךְ וַיַּגֵּר מִזֶּה אַךְ־שְׁמָרֶיהָ יִמְצוּ יִשְׁתּוּ כֹּל רִשְׁעֵי־אָֽרֶץ

 Cupa morții și Învierii lui Iisus nu este cupa psalmiștilor, ci cupa intrării într-o nouă stare, aceea de locuitor al Împărăției lui Dumnezeu… unde ospățul celor îndumnezeiți, al drepților, nu este ca în Vechiul Testament, un banchet cu cupe pline și mese-ntinse, ci unul spiritual, un banchet al spiritului și al sufletului… renăscute !

Iată și a doua pericopă:

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Suntem într-o cetate din Galileea, la ospățul pe care un cărturar/rabin fariseu, pe numele lui Simon, îl dă pentru rabbi Iehoșua (Iisus).

Știm că este un banchet pentru că mesenii stau întinși la masă (probabil pe niște paturi înguste, o arată verbele anaklino/ ἀνακλίνω  și  anakime/ἀνακεῖμαι, a sta întins… la masă; așa stăteau grecii la ospețe !).

Și, deși Iisus este oaspete, mai mult, oaspetele de onoare, gazda, Simon, un cunoscător al Legii, uită de legile cele mai simple ale ospeției care cereau ca măcar picioarele mesenilor să fie spălate cu apă, ca unii ce veneau prăfuiți de pe drum.

Poate numele de Simon nu este întâmplător aici: Șimon/ שִׁמְעוֹן înseamnă în ebraică „cel ascultat”și vine din verbul șama/ שָׁמַע, a auzi, a asculta. Probabil era un rabin care predica în sinagogă.

El, Simon, ar fi trebuit să fie aici „dreptul lui Dumnezeu”. Dar scena povestită de Luca ne arată că nu el, ci o femeie, și mai ales una … păcătoasă, un eufemism pentru prostituată, merită să fie numită „drept al lui Dumnezeu”.

Pentru ce, oare ?  Pentru îndreptarea ei. Pentru că se întorsese pe cale cea bună ! Pentru că se trezise !

Luca ne lasă să înțelegem că-L văzuse și-L auzise pe rabbi Iisus și că El era bărbatul care o salvase.

Înțelegem că vine să-I mulțumească și să-I arate cât de mult Îl iubește. Și o face ca o femeie adevărată !

Se așază în spatele Lui, așa cum nu stătuse vreodată lângă un bărbat: sfiindu-se, cuminte, copleșită de iubire, de recunoștință și chiar de cucernicie.

Și îi udă picioarele cu lacrimi de căință, dar eliberată, despovărată de… păcătoșenia ei. Și îi unge picioarele cu mir, adică cu ulei parfumat. Un ulei foarte scump, o arată vasul prețios în care-l cumpărase, un vas de alabastru.

Probabil și pentru că nu îndrăznea să-I atingă capul, dar și pentru că simțea că trebuie să-I îngrijească picioarele obosite și poate rănite de atâta umblet.  Și, nu în ultimul rând, ca semn că-I devenise devotă, ucenică !

Și i le sărută mult, cu iubire fierbinte, necuprinsă. Verbul katafileo/ καταφιλέω înseamnă, în greacă, a săruta mult și de multe ori, îndelung, cu dor, cu tandrețe, cu iubire. Așa săruta și tatăl fiului risipitor.

Și I le șterge cu părul ei despletit. Desigur că o femeie nu umbla despletită și cu capul descoperit, nici măcar o prostituată nu se arăta așa în public. Dar ea  – nu știm dacă este una din multele… hierodule întoarse pe calea cea bună de Iisus sau Maria Magdalena, de care tot Luca pomenește în capitolul 8 – cel mai probabil este o femeie… din mulțime… .– ea se despletește doar ca să-I șteargă picioarele. Un alt act de devoțiune… plină ce cea mai mare iubire.

Și pentru această iubire curată, intensă și pentru schimbarea ei totală Iisus îi iartă păcatele în numele Tatălui Său, Dumnezeu, arătând că  iubirea este cel mai bun preț de răscumpărare !

 Pentru studioși:

Marcu 10, 32-45: Erau pe drum și urcau la Ierusalim. Iisus mergea înaintea lor și ei erau din ce în ce mai uluiți și-L urmau cu toate că se temeau. Iisus i-a luat din nou lângă El pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre toate câte aveau să se petreacă: că, iată, urcăm la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor, că ei Îl vor judeca și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor și că-L vor batjocori și-L vor biciui și-L vor scuipa și-L vor omorî și că în a treia zi va învia. Și se apropie de El Iacob și Ioan, fiii lui Zebedeu, și-I spun: Învățătorule, voim să faci pentru noi ceva ce Ți-am cere. Și  El le-a zis: ce vreți să fac pentru voi? Ei i-au răspuns: dă-ne nouă să stăm unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, în slava Ta ! Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți ! Puteți voi bea cupa pe care o beau Eu și vă puteți voi boteza cu botezul cu care Mă botez Eu ? Ei I-au zis: putem. Atunci Iisus le-a răspuns: cupa pe care o beau Eu o veți bea și voi și botezul cu care Mă botez Eu, cu el vă veți boteza și voi, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta se va da celor pentru care s-a pregătit. Și auzind ceilalți zece, au început să se mânie pe Iacob și Ioan. Atunci Iisus, chemându-i (pe toți) lângă El le-a zis: știți că cei ce par să cârmuiască popoarele, de fapt (nu le cârmuiesc, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi, să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

῏Ησαν δὲ ἐν τῇ ὁδῷ ἀναβαίνοντες εἰς ῾Ιεροσόλυμα· καὶ ἦν προάγων αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐθαμβοῦντο, καὶ ἀκολουθοῦντες ἐφοβοῦντο. καὶ παραλαβὼν πάλιν τοὺς δώδεκα ἤρξατο αὐτοῖς λέγειν τὰ μέλλοντα αὐτῷ συμβαίνειν, ὅτι ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι, καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσι, καὶ ἐμπαίξουσιν αὐτῷ καὶ μαστιγώσουσιν αὐτὸν καὶ ἐμπτύσουσιν αὐτῷ καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Καὶ προσπορεύονται αὐτῷ ᾿Ιάκωβος καὶ ᾿Ιωάννης υἱοὶ Ζεβεδαίου λέγοντες· διδάσκαλε, θέλομεν ἵνα ὃ ἐὰν αἰτήσωμεν ποιήσῃς ἡμῖν. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· τί θέλετε ποιῆσαί με ὑμῖν; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δὸς ἡμῖν ἵνα εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου καθίσωμεν ἐν τῇ δόξῃ σου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; οἱ δὲ εἶπον αὐτῷ· δυνάμεθα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριον ὃ ἐγὼ πίνω πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε·  τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται. Καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἤρξαντο ἀγανακτεῖν περὶ ᾿Ιακώβου καὶ ᾿Ιωάννου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς λέγει αὐτοῖς· οἴδατε ὅτι οἱ δοκοῦντες ἄρχειν τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι αὐτῶν κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν· οὐχ οὕτω δὲ ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ γενέσθαι μέγας ἐν ὑμῖν, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ὑμῶν γενέσθαι πρῶτος, ἔσται πάντων δοῦλος·  καὶ γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι, καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

***

Matei 20, 17-28: Și urcând Iisus la Ierusalim, i-a luat lângă El pe cei doisprezece ucenici, deoparte, și, pe drum, le-a zis: iată, mergem la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor și-L vor condamna la moarte și-L vor preda neamurilor ca să-L batjocorească, să-L biciuiască și să-L răstignească, și El în a treia zi va învia. Atunci s-a apropiat de El mama fiilor lui Zebedeu împreună cu fiii ei, prosternându-se și cerând ceva de la El. Iisus a întrebat-o: ce dorești ? Și ea I-a răspuns: spune să stea acești doi fii ai mei, unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în împărăția Ta. Și Iisus i-a zis: nu știți ce cereți ! Puteți să beți cupa pe care va s-o beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu ? Și ei I-au zis: putem ! Atunci Iisus le-a spus: cupa mea o veți bea și cu botezul cu care Mă botez Eu vă veți boteza, dar a sta de-a dreapta și de-a stânga Mea nu stă în puterea Mea să vă dau, pentru că aceasta este pentru cei pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. Și auzind cei zece, s-au mâniat pe cei doi frați. Iisus, chemându-i lângă El, le-a spus: știți că ocârmuitorii popoarelor (nu sunt cu adevărat cârmuitori, ci) le stăpânesc (ca niște stăpâni răi) și că cei mari ai lor le asupresc. Nu așa va fi și la voi. Cine voiește să fie mare la voi,  să fie servitorul vostru și cine va voi să fie primul între voi, să fie robul tuturor, așa cum Fiul Omului nu a venit să fie slujit, ci El să slujească și să-Și dea sufletul ca răscumpărare pentru mulți./ Trad. Zenaida Luca-Hac

Matei 20, 17-28: Καὶ ἀναβαίνων ὁ ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα, παρέλαβε τοὺς δώδεκα μαθητὰς κατ᾿ ἰδίαν ἐν τῇ ὁδῷ καὶ εἶπεν αὐτοῖς. ἰδοὺ ἀναβαίνομεν εἰς ῾Ιεροσόλυμα, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδοθήσεται τοῖς ἀρχιερεῦσι καὶ γραμματεῦσι καὶ κατακρινοῦσιν αὐτὸν θανάτῳ, καὶ παραδώσουσιν αὐτὸν τοῖς ἔθνεσιν εἰς τὸ ἐμπαῖξαι καὶ μαστιγῶσαι καὶ σταυρῶσαι, καὶ τῇ τρίτη ἡμέρᾳ ἀναστήσεται. Τότε προσῆλθεν αὐτῷ ἡ μήτηρ τῶν υἱῶν Ζεβεδαίου μετὰ τῶν υἱῶν αὐτῆς προσκυνοῦσα καὶ αἰτοῦσά τι παρ᾿ αὐτοῦ. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῇ· τί θέλεις; λέγει αὐτῷ· εἰπὲ ἵνα καθίσωσιν οὗτοι οἱ δύο υἱοί μου εἷς ἐκ δεξιῶν σου καὶ εἷς ἐξ εὐωνύμων σου ἐν τῇ βασιλείᾳ σου. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· οὐκ οἴδατε τί αἰτεῖσθε. δύνασθε πιεῖν τὸ ποτήριον ὃ ἐγὼ μέλλω πίνειν, ἢ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθῆναι; λέγουσιν αὐτῷ· δυνάμεθα. καὶ λέγει αὐτοῖς· τὸ μὲν ποτήριόν μου πίεσθε, καὶ τὸ βάπτισμα ὃ ἐγὼ βαπτίζομαι βαπτισθήσεσθε· τὸ δὲ καθίσαι ἐκ δεξιῶν μου καὶ ἐξ εὐωνύμων μου οὐκ ἔστιν ἐμὸν δοῦναι, ἀλλ᾿ οἷς ἡτοίμασται ὑπὸ τοῦ πατρός μου. καὶ ἀκούσαντες οἱ δέκα ἠγανάκτησαν περὶ τῶν δύο ἀδελφῶν. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς προσκαλεσάμενος αὐτοὺς εἶπεν· οἴδατε ὅτι οἱ ἄρχοντες τῶν ἐθνῶν κατακυριεύουσιν αὐτῶν καὶ οἱ μεγάλοι κατεξουσιάζουσιν αὐτῶν. οὐχ οὕτως ἔσται ἐν ὑμῖν, ἀλλ᾿ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν μέγας γενέσθαι, ἔσται ὑμῶν διάκονος, καὶ ὃς ἐὰν θέλῃ ἐν ὑμῖν εἶναι πρῶτος, ἔσται ὑμῶν δοῦλος·  ὥσπερ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου οὐκ ἦλθε διακονηθῆναι, ἀλλὰ διακονῆσαι καὶ δοῦναι τὴν ψυχὴν αὐτοῦ λύτρον ἀντὶ πολλῶν.

Luca 7, 36-50 : Unul din Farisei L-a poftit pe Iisus să mănânce cu el și, intrând El în casa Fariseului, s-a așezat la masă. Iată o femeie din cetate, una care era păcătoasă, știind ea că Iisus este oaspete la masă în casa Fariseului, (a venit) și a adus un vas de alabastru cu mir și, așezându-se în spatele lui Iisus, lângă picioarele Lui, plângând, a început să-I ude picioarele cu lacrimile ei și cu părul ei I le-a șters. Și mult I-a sărutat picioarele și I le-a uns cu mir. Văzând Fariseul care-L chemase la masă, și-a spus în sinea lui: Acesta, dacă era cu adevărat profet, ar fi cunoscut cine și ce soi este femeia care s-a atins de El și ar fi știut că-i o păcătoasă. Atunci Iisus i-a răspuns: Simon, am ceva să-ți spun. Și el I-a zis: Învățătorule, spune. Iisus a zis atunci: un creditor avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și celălalt 50. Și cum niciunul nu avea bani să-i plătească, i-a iertat pe amândoi de datorie. Spune-mi, care dintre ei îl va iubi mai mult ? Simon i-a răspuns: presupun că cel căruia i-a iertat mai mult. Iisus i-a zis: drept ai judecat și, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: o vezi pe femeia aceasta ? Am intrat în casa ta și apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei și cu părul capului ei mi le-a șters. Sărutare nu mi-ai dat, dar ea, de cum a intrat, n-a încetat să mi le tot sărute. Capul nu mi l-ai uns cu ulei, dar ea mi-a uns picioarele cu mir.  Nu degeaba-ți spun: să-i fie iertate păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit. Cel căruia puțin i se iartă, puțin iubește. Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele. Și au început comesenii să-și spună în sinea lor: cine este Acesta care și păcatele le iartă : Și Iisus i-a mai zis  femeii: credința ta te-a mântuit. Mergi în pace./Trad. Zenaida Luca-Hac

᾿Ηρώτα δέ τις αὐτὸν τῶν Φαρισαίων ἵνα φάγῃ μετ᾿ αὐτοῦ· καὶ εἰσελθὼν εἰς τὴν οἰκίαν τοῦ Φαρισαίου ἀνεκλίθη. καὶ ἰδοὺ γυνὴ ἐν τῇ πόλει ἥτις ἦν ἁμαρτωλός, καὶ ἐπιγνοῦσα ὅτι ἀνάκειται ἐν τῇ οἰκίᾳ τοῦ Φαρισαίου, κομίσασα ἀλάβαστρον μύρου  καὶ στᾶσα ὀπίσω παρὰ τοὺς πόδας αὐτοῦ κλαίουσα, ἤρξατο βρέχειν τοὺς πόδας αὐτοῦ τοῖς δάκρυσι καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμασσε, καὶ κατεφίλει τοὺς πόδας αὐτοῦ καὶ ἤλειφε τῷ μύρῳ.  ἰδὼν δὲ ὁ Φαρισαῖος ὁ καλέσας αὐτὸν εἶπεν ἐν ἑαυτῷ λέγων· οὗτος εἰ ἦν προφήτης, ἐγίνωσκεν ἂν τίς καὶ ποταπὴ ἡ γυνὴ ἥτις ἅπτεται αὐτοῦ, ὅτι ἁμαρτωλός ἐστι. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτόν· Σίμων, ἔχω σοί τι εἰπεῖν. ὁ δέ φησι· διδάσκαλε, εἰπέ. δύο χρεωφειλέται ἦσαν δανειστῇ τινι· ὁ εἷς ὤφειλε δηνάρια πεντακόσια, ὁ δὲ ἕτερος πεντήκοντα. μὴ ἐχόντων δὲ αὐτῶν ἀποδοῦναι, ἀμφοτέροις ἐχαρίσατο· τίς οὖν αὐτῶν, εἰπέ, πλεῖον αὐτὸν ἀγαπήσει; ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Σίμων εἶπεν· ὑπολαμβάνω ὅτι ᾧ τὸ πλεῖον ἐχαρίσατο. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· ὀρθῶς ἔκρινας. καὶ στραφεὶς πρὸς τὴν γυναῖκα τῷ Σίμωνι ἔφη· βλέπεις ταύτην τὴν γυναῖκα; εἰσῆλθόν σου εἰς τὴν οἰκίαν, ὕδωρ ἐπὶ τοὺς πόδας μου οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ τοῖς δάκρυσιν ἔβρεξέ μου τοὺς πόδας καὶ ταῖς θριξὶ τῆς κεφαλῆς αὐτῆς ἐξέμαξε. φίλημά μοι οὐκ ἔδωκας· αὕτη δὲ ἀφ᾿ ἧς εἰσῆλθεν οὐ διέλιπε καταφιλοῦσά μου τοὺς πόδας. ἐλαίῳ τὴν κεφαλήν μου οὐκ ἤλειψας· αὕτη δὲ μύρῳ ἤλειψέ μου τοὺς πόδας. οὗ χάριν λέγω σοι, ἀφέωνται αἱ ἁμαρτίαι αὐτῆς αἱ πολλαί, ὅτι ἠγάπησε πολύ· ᾧ δὲ ὀλίγον ἀφίεται, ὀλίγον ἀγαπᾷ. εἶπε δὲ αὐτῇ· ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι. καὶ ἤρξαντο οἱ συνανακείμενοι λέγειν ἐν ἑαυτοῖς· τίς οὗτός ἐστιν ὃς καὶ ἁμαρτίας ἀφίησιν; εἶπε δὲ πρὸς τὴν γυναῖκα· ἡ πίστις σου σέσωκέ σε· πορεύου εἰς εἰρήνην.

Isaia 53: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa./Trad. Biblia Sinodală.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.