• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos de etiqueta: politică

CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR

04 sábado Abr 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

coronavirus, Jens Stoltenberg, manevre militare, Mediterana, Moscova, NATO, politică, Vladimir Putin

V 2

CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE

Atenția psihotică cu care lumea occidentală se ocupă de pandemia coronavirusului nu a reușit să ascundă îngrijorarea pe care au trezit-o manevrele militare rusești. NATO crede că Moscova s-a folosit de criza sanitară pentru a verifica până în ce punct își menține Occidentul capacitatea defensivă.

De fapt, conducerea militară a Rusiei nu a făcut decât să întindă coarda. Obișnuitele sale manevre militare de primăvară (la care participă, de obicei, 80.000 de militari) le-a efectuat, anul acesta, ceva mai amplu și ușor incorect, încât a provocat reacții pe măsură din partea Alianței atlantice.

V 5

Astfel, o flotilă de 7 vase – 2 fregate, 3 corvete și 2 vase de debarcare – care a pornit din baza de la Murmansk spre Mediterana – nu a traversat Marea Nordului, ca de obicei, cu  toată viteza, ci încet, până când s-a văzut escortată de 9 unități ale Marinei militare britanice. În momentul în care au apărut vasele britanice, flotila rușilor și-a redobândit viteza obișnuită de croazieră.

În spațiile aeriene internaționale au apărut bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune care au zburat fără să emită semnalele obligatorii de identificare („traspondere”). Atât cele care au zburat deasupra Mării Baltice, cât și cele din apropierea Alaskăi s-au îndepărtat atunci când au văzut că sunt escortate de escadrile de vânătoare franco-spaniole și, respectiv, americane.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a arătat că, după reacția promptă a Alianței, manevrele rusești au continuat, dar, la un nivel mult mai redus.

Cele relatate până aici intră în ceea ce s-ar putea numi o obișnuită realitate picarescă strategică. Surprinzătoare este, însă, denumirea pe care Vladimir Putin a dat-o acestor manevre militare ale Forțelor sale Armate: „Manevre pentru sprijinirea eforturilor civile în lupta cu coronavirusul.”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

V 1

***

CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR

V 4

La atención psicótica con que el mundo occidental se ocupa de la pandemia del coronavirus no ha logrado ocultar la preocupación que despiertan las maniobras militares rusas. La OTAN cree que Moscú ha aprovechado la crisis sanitaria para verificar hasta qué punto mantiene Occidente su capacidad defensiva.

En realidad, el mando militar ruso no ha hecho más que tensar la cuerda. Sus habituales maniobras de primavera (que movilizan cerca de 80.000 soldados) las ha realizado este año algo más extensas y ligeramente incorrectas hasta provocar las correspondientes reacciones de la Alianza.

V 6

Así, una flotilla de 7 navíos – 2 fragatas, 3 corvetas y 2 lanchas de desembarco – que se dirigía desde la base rusa de Múrmansk al Mediterráneo – no cruzó el Mar del Norte como de costumbre a toda máquina, sino que lo hizo lentamente hasta que se vio escoltada por 9 unidades de la Armada británica. En cuanto hicieron acto de presencia los buques británicos, la flotilla rusa recuperó su velocidad habitual de crucero.

Y en los espacios aéreos internacionales aparecieron bombarderos rusos de largo alcance que volaban sin emitir las señales obligatorias de identificación (“trasponder”). Tanto los que sobrevolaban el Báltico como los que lo hacían cerca de Alaska se retiraron en cuanto se vieron escoltados por respectivamente cazas franco-españoles y estadounidenses.

V 7

El secretario general de la OTAN, Jens Stoltenberg, comentó que después de la pronta respuesta de la Alianza, las maniobras rusas han continuado, pero a un nivel mucho más reducido.

Lo relatado hasta aquí entra en lo que se podría llamar una habitual picaresca estratégica. En cambio, resulta sorprendente la etiqueta que le puso Vladimir Putin a estas maniobras de sus Fuerzas Armadas: “Maniobras para apoyar los esfuerzos civiles en la lucha contra el coronavirus”.

V 3

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA

04 miércoles Mar 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Armin Laschet, Friedrich Merz, Germania, Jens Spahn, Norbert Roettgen, politică

JS 1Jens Spahn

NECAZURILE DREPTEI GERMANE

Uniunea Creștin-Democrată germană (CDU) este acefală, în aceste momente, și va rămâne așa până pe data de 25 aprilie, când va avea loc congresul său extraordinar. Dacă, în mod oficial, în aceste momente, nu există nimeni în partid care să fie la conducere, aspiranți există. Însă puțini – trei – și relativ puțin atrăgători pentru masa afiliaților la acest partid.

Desigur, situația aceasta poate fi văzută și altfel: lunga perioadă de când e Angela Merkel în fruntea țării și a CDU a fost pe cât de pragmatică, pe atât de lipsită de ideologie. Adică, s-a lăsat dusă de curent ca să trăiască și să prospere în pace, fără să traseze rute și priorități politice; și fără să așeze bazele pentru a putea face față schimbărilor pentru un viitor, evident, incompatibil cu imobilismul.

CDU suferă o hemoragie electorală alarmantă de ani buni încoace. Acest declin a fost suportabil pentru conducerea partidului doar pentru faptul că rivalul tradițional – Partidul Social-Democrat (SPD) pierde și mai mulți votanți. Însă, viitorul imediat al partidului este îngrijorător. Atât de îngrijorător încât unul dintre conducătorii mai răsăriți, ministrul federal, Jens Spahn, s-a retras din lupta pentru șefie. Ambițiosului și calculatului Spahn i s-a părut că și în cazul în care ar fi câștigat, a fi în fruntea CDU, acum, nu ar fi fost o afacere. Ce să mai spunem, dacă ar fi încercat și nu ar fi reușit…

Aceasta explică faptul că, cu toate că era favorit în cursa pentru șefie, Spahn și-a retras brusc, săptămâna trecută, candidatura. Nu numai că a abandonat lupta pentru conducere, dar, a anunțat, în mod public, că cere susținătorilor săi să îl sprijine, de acum încolo, pe Armin Laschet, șef al guvernului local din Renania Westfalia, și candidatul cel mai apropiat de Merkel și de „politica sa amorfă”.

AL 1Armin Laschet

FM 1Friedrich Merz

NR 1Norbert Roettgen

De fapt, la 25 aprilie, CDU va trebui să aleagă între un întreprinzător cu idei clare și succese în comerț, dar cu un program foarte conservator –  Friedrich Merz -; un rupturist moderat – Norbert Roettgen –, care este mai puțin cunoscut printre membrii acestui partid decât ceilalți doi candidați; și un continuator, Laschet. Pentru primii doi, această alegere este practic ultima șansă de a urca la conducerea partidului; ori, acest lucru nu este un argument bun. Cel de al treilea candidat are avantajul poziției sale la nivelul landurilor federale precum și aprobarea conducerii federale. Dar, la momentul adevărului, acest ultim argument ar putea avea un efect contrar…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA

JS 2Jens Spahn

La CDU (cristianodemócratas) alemana es acéfala en estos momentos y lo será por lo menos hasta el próximo 25 de abril, cuando celebre su congreso extraordinario. Y si oficialmente en estos momentos no hay nadie en el partido que marque la pauta, aspirantes a hacerlo sí que hay. Pero pocos – tres – y relativamente poco atractivos para la masa de afiliados.

Claro que esto también se puede ver de otra manera: los largos años de mando de Ángela Merkel al frente del país y de la CDU han sido tan pragmáticos como carentes de ideología. Es decir que este ir con la corriente ha permitido vivir y prosperar en paz, pero sin marcar rutas y prioridades políticas; tampoco ha permitido siquiera sentar las bases con que afrontar los cambios necesarios para un futuro que es, evidentemente, incompatible con el inmovilismo.

La CDU viene padeciendo una sangría electoral alarmante desde hace años y este declive ha sido soportable para la dirección del partido únicamente porque el rival tradicional – los socialdemócratas (SPD) – está perdiendo aún más votantes. Pero el porvenir inmediato del partido alarma. Y alarma tanto que uno de sus dirigentes más destacados, el ministro federal, Jens Spahn, se ha retirado de la lucha por la jefatura. Al ambicioso y calculador político Spahn le ha parecido que incluso si ganase, hacerse con la jefatura de la CDU ahora sería un mal negocio. Y no digamos, si lo intentase y fracasara…

Esto explica que siendo el favorito en la carrera, Spahn retirase súbitamente la semana pasada su candidatura. Y no solo abandonó la lucha por la jefatura, sino que anunció públicamente que pedía a sus seguidores que apoyasen a partir de ahora a Armin Laschet, jefe del Gobierno de Renania Westfalia, y el candidato más próximo a Merkel y su “política amorfa”.

AL 2Armin Laschet

FM 2Friedric Merz

NR 2Norbert Roettgen

En realidad, el 25 de abril próximo, la CDU tendrá que elegir entre un empresario de ideas claras y grandes éxitos mercantiles, pero de programa muy conservador –  Friedrich Merz -; un rupturista moderado – Norbert Roettgen –, que es menos conocido entre los afiliados que los otros dos candidatos; y un continuista, Laschet. Para los dos primeros esta elección es prácticamente su última oportunidad de encaramarse a la cima del partido; no es precisamente un buen argumento. El tercer candidato tiene la ventaja de su posición en el mundo de los Gobiernos federados y de tener el visto bueno de la dirección federal. Aunque, a la hora de la verdad, este último argumento podría resultar contraproducente…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿ DE QUIÉN ES LA CULPA?

17 lunes Feb 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Ángela Merkel, economie, Germania, Kramp Karrenbauer, partide, politică, Turingia

G 3

RFG: CINE POARTĂ VINA?

În Germania, situația politică este tot mai complicată, aparent fără să existe vreo cauză… dacă nu este chiar cancelarul creștin-democrat, Angela Merkel.

Căci, dacă dăm de o parte circumstanțele locale, firul conducător al ultimelor incidente critice (eșecul formării unui guvern în Turingia, demisia șefei CDU (Uniunea Creștin Democtrată) – din 2018 –  Kramp Karrenbauer; regresul conjuncturii etc.), ceea ce rămâne ca fir conducător este lipsa constantă a vreunei conduceri politice. De când a sosit la cancelaria federală (în 2005), doamna Merkel a avut o conduită clară și coerentă numai în apărarea poziției sale personale; în rest, guvernarea sa a fost o versiune teutonică a vechiului model francez „laissez faire, laissez passer”. Sau, cu o expresie mai puțin academică: n-o bălăngăni, că e mai rău!

G 1

A urla împreună cu lupii a fost o constantă în biografia Angelei Merkel. Când a aplicat-o în programarea guvernamentală, partea negativă a acestei inerții politice a rămas ascunsă în spatele înfloritoarei conjuncturi economice a momentului. Astfel că, desigur, nimeni nu a denunțat – poate, cu excepția deputatului și întreprinzătorului Merz – faptul că guvernul federal nu avea un program de dezvoltare pe termen lung; că politica sa externă era eratică; după cum și șovăitoare a fost gestiunea crizei migranților sau stăvilirea ascensiunii extremei-drepte (AfD – Alternativa pentru Germania). Această ne-definire a partidul său – CDU – a exasperat aripa conservatoare și, în același timp, i-a decepționat și pe cei mai progresiști. Sectorul cel mai de dreapta al creștin-democraților a ajuns să vorbească despre  Angela Merkel ca despre „…răzbunarea lui Honecker”, demult ofilitul lider al Germaniei comuniste.

G 4

Este posibil ca Germania să depășească regresul economic actual, deoarece țara este, din punct de vedere financiar și industrial, o putere de prim rang, iar întreprinderile pot remedia, pe termen scurt, greșelile guvernului. Însă, în politica națională, pasivitatea guvernului își primește deja nota de plată.

Criza din Turingia este exemplul cel mai evident. Acolo, AfD, a făcut o piruetă parlamentară și a sprijinit, împreună cu CDU, numirea unui liberal în fruntea guvernului. În centrala CDU s-a știut din timp ce vor păți, dar nici Kramp Karrenbauer nu domina îndeajuns partidul pentru a putea opri evoluția, și nici în cancelaria federală nu se cunoșteau prea bine lucrurile pentru a se putea rezolva fronda.

Poate, explicația imediată a acestei duble nepuntințe o reprezintă decizia doamnei Merkel de a-și anunța retragerea din politică peste un an, însă fără să coboare din cancelarie și fără să-i lase mână liberă succesoarei sale din fruntea partidului. Este o altă nedefinire, după cum se vede, cu efecte dezastroase … o nedefinire tipică pentru cineva care în loc să stabilească direcția, se mulțumește să navigheze în derivă.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

G 6

RFA: ¿ DE QUIÉN ES LA CULPA?

G 2

La situación política en Alemania es cada vez más complicada, sin que haya uno o varios motivos aparentes para ello… como no sea la mismísima canciller cristianodemócrata, Ángela Merkel.

Y es que, si se despluma de sus circunstancias locales, el hilo conductor de los últimos incidentes críticos (la fallida formación del Gobierno de Turingia, la dimisión de la jefa de la CDU – desde el 2018 -, Kramp Karrenbauer; el retroceso coyuntural, etc.), lo que queda como hilo conductor es una pertinaz ausencia de liderazgo político. Desde que llegó (2005) a la cancillería federal, la señora Merkel solamente ha tenido una conducta clara y coherente en la defensa de su posición personal; el resto de su gobernanza ha sido una versión teutónica del viejo modelo francés del “laissez faire, laissez passer”. O, en buen castellano, no la menees que es peor.

Eso de aullar con los lobos ha sido una constante en la biografía de Ángela Merkel. Cuando la ha aplicado a la programación gubernamental, lo negativo de esta inercia política quedó disimulada por la boyante coyuntura económica del momento. Y así, claro, nadie denunció – con la excepción, tal vez, del diputado y empresario Merz – que el Gobierno federal carecía de un programa de desarrollo a largo plazo; que su política exterior era errática; como tambaleante ha sido su gestión de la crisis inmigratoria o la contención de la ultraderecha (AfD). Y desde el punto de vista de su partido – la CDU -, su indefinición ha exasperado al ala conservadora y desengañado al mismo tiempo a los más progresistas del partido. El sector más derechista de los cristianodemócratas llegó a hablar de Ángela Merkel como de “… la venganza de Honecker”, el ya fenecido líder de la Alemania comunista.

Es posible, probable, que Alemania supere el bache económico actual  ya que el país es financiera e industrialmente primerísima potencia y las empresas pueden enmendar – a corto plazo – los fallos gubernamentales. Pero en política nacional, la pasividad gubernamental está ya pasando factura.

G 5

La crisis de Turingia es el ejemplo más llamativo. Allí, el AfD, hizo una pirueta parlamentaria y apoyó – junto con la CDU – el nombramiento de un liberal como jefe de Gobierno. En la central de la CDU supieron con antelación lo que se les venía encima, pero ni Kramp Karrenbauer dominaba suficientemente el partido como para impedirlo, ni en la cancillería federal sabían lo bastante como para atajar la fronda.

Quizá la explicación inmediata de esta doble impotencia se haya originado en la decisión de la señora Merkel de anunciar su retirada de la política a un año vista, pero sin apearse de la cancillería ni dejar plena autonomía a su sucesora al frente del partido. Es una indefinición de efectos – como se está viendo – desastrosos… y típica de quien, en vez de marcar el rumbo, se limita a navegar al garete.

G 7

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA

13 jueves Feb 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Dublin, economie, imobiliare, Irlanda, politică, prosperitate

I 4

Dublin

IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS

În secolul trecut, s-a vorbit până la sațietate de „miracolul german”, iar în secolul actual, nu se spune nimic de cel irlandez, cu toate că această țară a avut, la sfârșitul secolului XX, nu unul, ci două miracole economice. Poate, se va vorbi, de acum încolo, de faptul că, în Irlanda, banii nu sunt totul, cel puțin din punct de vedere politic.

Primul miracol irlandez a avut loc la începutul anilor 80, când țara aceasta foarte săracă a înregistrat un „boom” financiar impresionant. O politică inteligentă  cu fiscalitate redusă pentru investiții a atras mari întreprinderi (mai ales, farmaceutice, informatice și de tehnologie înaltă) și capitaluri spre Republica Irlanda, care a devenit, astfel, una dintre cele mai prospere țări din Europa.

Însă, Irlanda nu era pregătită pentru bunăstare și nici nu a știut că banii veniți vor catapulta sectorul imobiliar; au crescut atât de mult speculațiile imobiliare încât au târât, în anii 90, banca și economia țării pe marginea falimentului.

În Dublin, lecția a fost învâțată. Modelul din anii 80 a fost perfecționat și nu numai că „miracolul” s-a repetat, dar s-a redus și șomajul sub 5%, datoria publică a scăzut la jumătate, iar economia țării a fost condusă cu atâta îndemânare încât brexit-ul aproape că nu a afectat-o deloc.

Ceea ce, totuși, nu au putut domina conducătorii de la Fine Gael – liberal/conservator – a continuat să fie sectorul imobiliar. Căci cu toate că, de data aceasta n-au mai existat speculații imobiliare, prețurile și chiriile pentru imobile rămân în continuare exorbitante. Un salariat din clasa de mijloc nu-și poate plăti sau nu poate închiria o locuință relativ demnă, iar un mic întreprinzător sau industriaș nu-și poate permite un sediu pentru afacerea sa. Costurile și deficiențele sănătății publice sunt altă gaură neagră a „miracolului irlandez”.

Spre surprinderea guvernanților de până acum – Fine Gael și a foștilor lor aliați parlamentari din Fianna Fail (liberal/agrari) – bunăstarea fără limită a devenit o bombă politică. Populația din Republică a hotărât să nu aprecieze ceea ce are, pentru a-și arăta nemulțumirea pentru ce nu poate avea: locuințe și localuri accesibile.

Desigur, polarizarea s-a produs mai ales datorită luptei electorale.  Recentele alegeri parlamentare din Irlanda au fost definite de Sinn Fein, partidul socialist radical, vechiul braț politic al IRA, ca bătălie a cărămizii, a sectorului construcțiilor.

I 6

Sinn Fein a capitalizat iritarea populară față de prețurile prohibitive ale sectorului imobiliar și a ademenit electoratul cu niște promisiuni aproape paradisiace: să inghețe prețul chiriilor;  să lanseze un plan de construcții de locuințe fără egal în istoria țării; să revină la vârsta pensionării la 65 de ani; să scadă impozitele salariaților și să îl mărească pe cel al bogătașilor și al întreprinderilor. Și desigur, a resuscitat eterna pretenție a reunificării cu Ulsterul.

Și astfel, între indignarea prezentului și tentația viitorului, Sinn Fein a sosit la urne, acum două săptămâni, ca favorit imbatabil. N-a reușit să fie învingătorul absolut, dar a devenit marele protagonist, deoarece din partid marginal a ajuns egalul celor două mari partide dintotdeauna … și cu o mână de votanți mai mulți decât acestea !

Ce e rău pentru Irlanda și pentru Sinn Fein este că majoritatea relativă a acestui partid (24%) este doar o victorie morală. Pentru preluarea puterii, va trebui să ajungă la un acord cu cele două partide „dintotdeauna” (care au obținut 20 și, respectiv, 21% din voturi) căci acestea vor face tot posibilul – în primul rând, alianțe cu tot felul de grupuscule – pentru a-l ține departe de guvern pe noul mare protagonist al vieții publice.

I 1

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA

I 5Dublin

El siglo pasado se hartaba de hablar del “milagro alemán” y en éste no se dice ni “mu” del irlandés, pese a que esta república tuvo, a finales del siglo XX, no uno, sino dos milagros económicos. Quizá, a partir de ahora, se hable de que, en Irlanda, el dinero no lo es todo; por lo menos, políticamente.

El primer milagro irlandés se produjo a primeros del decenio de los 80, cuando el tradicionalmente pobrísimo país tuvo un “boom” financiero impresionante. Una inteligente política de baja fiscalidad a la inversión atrajo grandes empresas (ante todo, farmacéuticas, informática y alta tecnología) y capitales a la República de Irlanda, erigiéndose, así, en uno de los países más prósperos de Europa.

Pero, Irlanda no estaba preparada para tanto bienestar y no supo que el dinero importado disparará el sector inmobiliario; creció tanto la burbuja del ladrillo, que acabó arrastrando, en el decenio de los 90, la banca y toda la economía del país al borde de la quiebra.

En Dublín aprendieron la lección. Afinaron el modelo de los 80 y no sólo repitieron el “milagro”, sino que incluso redujeron el paro por debajo del 5%, rebajaron la deuda pública a la mitad y pilotaron la economía del país con tanta maña que el brexit apenas les ha afectado.

Lo que, en cambio, no pudieron dominar los gobernantes del Fine Gael – liberal/conservador – siguió siendo el sector inmobiliario. Porque, si es cierto que ahora no se ha formado la temida “burbuja”, los precios y alquileres de los inmuebles están por las nubes. Un asalariado de la clase media no puede pagarse o alquilar una vivienda relativamente digna y un pequeño empresario o industrial, una sede para su negocio. El costo y las deficiencias de la sanidad pública son otro agujero negro del “milagro irlandés”.

Y para sorpresa de los gobernantes de hasta ahora – Fine Gael y sus ex socios parlamentarios del Fianna Fáil (liberal/agrarios) – el bienestar sin techo se ha transformado en una bomba política. La población de la República ha decidido no apreciar lo que tiene, para indignarse por lo que no puede tener: viviendas y locales asequibles.

I 7

Naturalmente, la polarización se ha producido, ante todo, por la lucha electoral. Los comicios parlamentarios del pasado fin de semana los planteó el Sinn Féin, partido socialista radical y antiguo brazo político del IRA, como la batalla del ladrillo.

El Sinn Féin ha capitalizado la irritación popular ante los precios prohibitivos del sector inmobiliario y ha engatusado al electorado con unas promesas casi paradisiacas: congelar los alquileres; lanzar un plan de construcción de viviendas sin parangón en la historia del país; devolver la edad de jubilación a los 65 años; bajar los impuestos de los asalariados e incrementar fuertemente el de los adinerados y empresas. Y naturalmente, ha resucitado la eterna reclamación de la reunificación con el Ulster.

Y así, entre la indignación del presente y la tentación del futuro, el Sinn Féin llegaba, el pasado sábado, a las urnas como el favorito imbatible. No salió de ellas como el triunfador absoluto, pero sí como el gran protagonista, pues pasó de partido marginal a un igual de los dos grande partidos de siempre…¡y con un puñado más de votantes que ellos!

Lo malo para Irlanda y el Sinn Féin es que su mayoría relativa (un 24%) no pasa de victoria moral. Para asumir el poder, tendrá que pactar con los dos partidos “de siempre” (que obtuvieron el 20 y el 21% de los votos) y estos dos harán todo lo posible – alianza con los grupusculares, ante todo – con tal de mantener lejos del Gobierno al nuevo gran protagonista de la vida pública.

I 2

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA

13 jueves Feb 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Atatürk, Atena, August, China, civilizație, declin, economie, istorie, Iuliu Cezar, Marx, Mustafa Kemal, politică, Roma, socioalism, URSS

S 1

DECLINUL SOCIALISMULUI

A vorbi despre socialism înseamnă, de fapt, să vorbim despre social-democrație. Termenii și limbajul sunt la fel ca moda, iar în prezent, toată lumea se vrea social-democrată, deoarece se pare că îi place mai mult decât să fie socialistă. În parte, și pentru că, în toată perioada războiului rece, modelul socialismului a fost strâns asociat cu stalinismul, iar prăbușirea Uniunii Sovietice se pare că a târât cu sine eticheta de socialism. Astfel că, versiunea occidentală a socialismului s-a îndulcit puțin și s-a rebotezat cu termenul de social-democrație. Ca să nu existe vreo neînțelegere, tot ce voi spune, azi, aici, despre socialism este valabil atât pentru această opțiune politică originară, cât și pentru versiunea ei mai modernă, social-democrația.

Încă de la sfârșitul secolului trecut, în democrațiile occidentale se înregistra un declin constant al socialismului, atât în forma lui primitivă de socialism presupus pur, cât și în versiunea lui mai modernă a social-democrației.

Desigur, acest fenomen este o linie discontinuă – cu suișuri și coborâșuri – și cu dinamici foarte diferite în fiecare țară. Prin urmare, o analiză amănunțită, țară cu țară, ar duce la istorii diferite. Însă, în linii mari, se poate afirma că oferta politică socialistă traversează o fază decadentă în toată zona occidentală, dar și în China comunistă.

Pentru a explica această evoluție,cel mai bun registru este istoria.Idei și himere socialiste au existat dintotdeauna, însă, ca programe concrete de politică și reforme au apărut mai ales în secolul al XIX-lea, în țările industrializate – industrializate pentru epoca aceea; azi, am spune: în curs de dezvoltare, adică, acolo unde masele muncitoare ajungeau să-și asume rolul pe care, mai înainte,îl avuseseră masele de iobagi,paria rurală.

În ziua de azi – un „azi” care începe cu sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial – lumea industrială s-a îmbogățit mult, iar masele de salariați au probleme și năzuințe foarte diferite de cele ale muncitorilor din secolul al XIX-lea. Adică, partidele socialiste au cam rămas fără clientelă. Și, ce este și mai rău, în timp ce realitatea socială a evoluat enorm, nici gânditorii socialiști și nici conducătorii politici socialiști nu și-au dat seama de acest lucru. Nu că ar fi fost mai grei de cap decât colegii lor liberali și conservatori, sau mai leneși. Ci pentru că toți au fost victime ale unor trăsături constante ale vieții social-politice.

Aceste constante au fost – și aici îl voi plagia pe marele istoric francez din secolul trecut, Jean Duché – pe de o parte, raportul dintre dimensiunile crizelor și proliferarea conducătorilor talentați. Iar pe de alta, dorința aproape nestăpânită de a situa pe primul loc ambiția de putere și nu misiunea de a-și servi semenii.

Duché semnalează în operele sale că marile figuri ale vieții publice apar întotdeauna în urma izbucnirii unor mari crize. Aceste crize por să fie mai mult sau mai puțin locale, sau pe zone întinse, însă, întotdeauna reprezintă șocuri sociale de mare profunzime. Voi ilustra această teză cu niște exemple din istoria generală, pe care o cunoaște toată lumea.

Astfel, Iuliu Cezar și Octavian – împăratul August – au apărut atunci când Republica din Roma a fost copleșită de succesul ei. Modelul social și aparatul administrativ-guvernamental al unui mic oraș italian devin învechite tocmai când succesele lui au făcut ca el să devină un imperiu aproape universal. Ceea ce a servit la învingerea unor orașe rivale de dimensiuni asemănătoare Romei republicane s-a dovenit a fi total steril pentru un corp politic, care cuprindea mare parte din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și unele teritorii din Asia.

Era o criză social-politică de dimensiuni fără egal în epoca aceea. Au rezolvat-o aproape împreună Cezar și August. Spun aproape împreună, deoarece asasinarea lui Cezar a făcut ca puterea să fie preluată de August fără vreo întrerupere. Și desigur, nu cred că mai e nevoie să explic cine au fost și ce au făcut ce doi.

Am vorbit, mai întâi, despre romani, deoarece istoria lor este, până la un punct, și istoria noastră, prin urmare, este foarte cunoscută. Însă, exemple se găsesc peste tot, de-a lungul și de-a latul pământului. Creatorul imperiului persan, Cirus cel mare, apare când – la fel ca romanii – un mic regat asiatic crește, din cucerire în cucerire, și se trezește că stăpânește un enorm terioriu heterogen, cu foarte multe probleme locale, care nu erau tocmai mici. Iar Cirus este un om de stat de talie mare. Stăpânește în pace un teritoriu care se întinde de la Munții Zargos (la granița Irak-ului din zilele noastre) până la frontiera egipteano-libiană. Este un conducător excepțional – infinit de excepțional pentru mentalitatea din vremea aceea – care a pus bunul simț pe primul loc și nu mândria națională sau personală. Pentru a nu vă plictisi cu povești persane, voi semnala doar faptul că Cirus, cu toate că a cucerit jumătate de lume, nu a impus în imperiul său persana ca limbă oficială, ci aramaica, cea mai vorbită în acele teritorii.

Nu voi continua lista perechilor „mari crize /oameni mari“ pentru a nu vă pune la încercare răbdarea. Dar, există un personaj pe care nu pot să-l omit, deoarece este printre puținii care au înfăptuit o revoluție, care nu a fost o simplă răsturnare a puterii, clasica „pleacă tu ca să poruncesc eu”, ci o transformare radicală și profundă a unui amplu sector al societății noastre : Mustafa Kemal, mai cunoscut cu numele de „Atatürk”.

Kemal, militar turc de carieră, este marele om care apare în urma crizei otomane. Din marele imperiu musulman din Evul Mediu nu mai rămâneau, la începutul secolului XX, decât niște ruine. Din punct de vedere cultural, politic și militar, sultanatul nu mai era decât un castel de nisip care se năruise odată cu Primul Război Mondial. După dezastrul din 1914/1918, Kemal a apărut ca figura care a refăcut demnitatea otomană, prin felul în care a condus armatele turce împotriva invadatorilor europeni. Iar când a ajuns la cârma țării, nu a efectuat obișnuita înlocuire a elitelor conducătoare, ci a transformat profund societatea turcă. A impus democrația în politică; a occidentalizat cultura; a așezat laicismul la baza conviețuirii sociale, și – un lucru deosebit de merituos – a știut să nu cadă în nepotismul care amenință, în toate timpurile și locurile, marile concentrații de putere.

Am arătat toate acestea pentru a evidenția contrastul dintre figurile extraordinare apărute în urma marilor crize și absența fenomenului – poate ar fi mai corect să spun „ evenimentului” – în secolul XX. Nici cele două războaie, cele mai aducătoare de moarte din Istorie, nici seria de progrese științifice și tehnice obținute în secolul  XX, care au schimbat viața omenirii (să ne gândim doar la energia nucleară, internet, aerul condiționat, sau îngrășămintele ieftine), până acum, nu au făcut să apară nicio figură care să armonizeze aceste progrese tehnice cu modelele de conviețuire.

E posibil ca generalul de Gaulle să fi fost un asemenea personaj, însă destinul a vrut ca el să fie un mare talent dar, lipsit de putere. Ideile sale precursoare și clare s-au pierdut în contextul politic al unei mari puteri – Franța – care nu mai era nici mare și nici putere… oricât de mult vorbea generalul de grandoare. Dacă ar fi fost președintele SUA sau al URSS de după război, poate  ar fi avut mai mult succes. Însă, ca președinte al Franței, prin anii 40, previziunile sale nu au influențat nici măcar evoluția Pieței Comune – azi, Uniunea Europeană – ca să nu mai vorbim de marea politică.

Dar, să ne întoarcem la socialismul din lumea industrială. Vom reaminti că rădăcinile politicii socialiste din secolul XIX erau hrănite de o cruntă discriminare social-economică. Poate că diferențele economice dintre clasele sociale de atunci nu au fost mai mari decât cele care sunt în zilele noastre în țările industrializate, însă sărăcia celor de jos era infinit mai mare. A fi salariat la Manchester, Paris, Lyon sau Praga însemna să fii candidat la tuberculoză și tifos; și, oricum, un marginalizat social și un ignorant grosolan. Operele lui Zola, Marx, Lasalle și Proudhom se explică, mai ales, prin acest contrast, atât de inuman și exasperant.

Cu alte cuvinte, a fi salariat în Europa industrializată din secolul XIX echivala cu a fi un paria din India, însă un paria scrofulos și ftizic. Ori, în acest cadru, ideile și obiectivele unei politici socialiste erau evidente; aproape că se nășteau singure în cabinetele politicienilor de stânga. Însemna să lupți împotriva mizeriei și a nedreptății.

Desigur, nedreptatea continuă. Lupta împotriva ei este tot atât de veche ca societatea umană însăși și este atât de disperată, încât toate marile religii promit o lume dreaptă numai în tărâmul de dincolo.

Dar, în țările industrializate din Occident, mizeria a dispărut. Desigur că încă mai există sărăcie, dar, nu e totuna să mănânci puțin și prost cu a muri de foame, cu a nu mânca deloc; după cum nu e totuna să dispui de o oarecare asistență medicală, sau să nu ai deloc medicamente și nici medici care să te consulte.

Dintr-un punct de vedere al luptei politice, aceasta înseamnă că socialismul și-a pierdut, în decurs de mai puțin de două secole, unul dintre cele mai puternice argumente ale sale. Mai pe șleau, și-a pierdut jumătate din rațiunea sa de a fi. Mai înseamnă și că, în acești aproape două sute de ani, conducătorii socialiști au căutat mai mult să pună mâna pe putere, decât să  găsească formule care să ducă la îmbunătățirea nivelului de trai al muncitorilor și la întărirea rolului lor în construcția politică.

Faptul că politicienii socialiști, odată cu îmbogățirea, au devenit niște mercenari ai puterii, este un lucru destul de rău.La urma urmelor,și celelalte ideologii și formații politice s-au transformat în mașini de cucerit puterea.Sunt structuri de luptă,căci strădania lor principală,dacă nu chiar exclusivă, este cucerirea puterii pentru putere. Este vorba exclusiv de a comanda,lăsând obiectivele ideologice la capitolul „doar dacă e posibil”.

După părerea mea, este mult mai grav faptul că gânditorii socialiști, de la filosofii până la ideologii partidelor socialiste, au înlăturat cu tenacitate această evoluție. Dacă, la început, socialismul era o luptă democratică împotriva mizeriei și a asupririi, atunci socialismul din secolul XXI din lumea industrializată ce ar putea fi?

Întrebarea aceasta sare în ochi în toate țările industrializate care au un nivel de viață ridicat. Dar, sare în ochi și faptul că nu există răspuns la această întrebare. Nu există conducător socialist care să nu-și fi dat seama de acest lucru. În cel mai rău dintre cazuri, rezultatele electorale i-au obligat să-l vadă.

Și nu încape nicio îndoială că l-au văzut. Însă, până acum, au căutat soluții tocmai acolo unde acestea nu există. În Germania Federală, țară care a dat o pleiadă de gânditori socialiști, SPD încearcă disperat să umple pierderea de adepți cu niște măritișuri contra naturii. Uneori își împart puterea cu conservatorii, alteori cu ecologiștii. Și nu lipsesc curentele din interiorul partidului care ajung să cocheteze cu radicalii de stânga, într-o posibilă alianță. Adică, încearcă să pună mâna pe ceva putere, măcar și situându-se pe locul doi.

În Austria, se întâmplă trei sferturi din acest lucru; în Marea Britanie, laburiștii oscilează între unele bătălii pe teme externe și apropieri de centru, în timp ce, în Europa mediteraneană, ideile socialiste strălucesc prin absență, încă din vremea Grahilor.

Văzând toate acestea, pare obligatoriu să ne întrebăm: este oare chiar atât de dificil să se creeze o ofertă socialistă pentru țările industrializate bogate?

Nu știu; și nici nu cred. Mai degrabă aș da un răspuns în genul lui Cain. Adică, ierarhiile politice de stânga cred că unica lor sarcină și datorie este să cucerească puterea… pentru a o exercita.

Este un fel de a gândi și de a acționa care cu greu poate să atragă gânditori idealiști care să-și aducă gândurile lor unui un Moloch preocupat doar să comande; să comande pe jumătate sau doar un pic. Și este posibil ca această psihoză a puterii de dragul puterii să-i facă în mod inconștient pe responsabilii partidelor socialiste să sufoce orice apariție intelectuală care ar putea să-i dea jos de la hățurile Moloch-ului.

Ajuns în acest punct, trebuie să spun că fenomenul pe care-l descriu  este foarte accentuat la partidele socialiste, dar, nu numai la ele. Este prezent, într-o măsură mai mare sau mai mică, la toate partidele tradiționale, „cele de dinainte”, pentru a folosi un termen la modă.

Primele care au sucombat din cauza defazajului au fost partidele liberale. În prezent, de abia dacă mai rămân niște trunchiuri de opțiune politică, acolo unde mai rămân. Decăderea acestei oferte politice este asemănătoare patologiei socialiste. În secolul XIX, liberalii constituiau, peste tot, alternativa la conservatori, deoarece își stabileau noi obiective și mari încărcături ideologice care coincideau cu aspirațiile celor mai dinamice pături ale societăților respective.

Și, la fel ca partidele socialiste, liberalii purtau o mare încărcătură ideologică; posibil, de o mai mare profunzime filosofică. Ceea ce este evident este că abordarea liberală era mult mai abstractă decât cea socialistă și, prin urmare, mult mai greu de urmărit de mase, deoarece apăra concepte și valori, în timp ce programele socialiste se concentrau pe puncte foarte concrete de îmbunătățiri sociale, în domeniul muncii.

Poate tocmai această prea mare abstracție și aceste multe principii au făcut ca simpatizanții și militanții liberali să fie, de două secole încoace, mai ales intelectuali și practicanți ai unor profesiuni liberale. De aceea, ponderea lor la urne a fost întotdeauna mică și, în schimb, încărcătura ambițiilor lor personale a fost tot mai mare. Această super-încărcătură a ambițiilor personale promova arivismul, ceea ce, în ultimă instanță, a făcut ca partidele liberale să simtă primele dorința puterii pentru putere. S-ar putea spune că au fost primele care au uitat că obligația primordială a partidelor politice este să servească statul, societatea… și primele care au fost pedepsite de electorat pentru aceasta.

Și partidele conservatoare pierd trenul actualizării. Însă, declinul lor este mai lent – și, prin urmare, aparent mai mic – decât cel al rivalilor tradiționali.

Probabil, aceasta se datorează faptului că, din toate ofertele politice democratice, conservatorii sunt cei care au cea mai mică încărcătură ideologică și cel mai mare pragmatism. Oferta lor are multă inerție culturală și puțină ideologie înnoitoare. Prima justifică cel mai bine continuitatea, iar a doua reprezintă riscul cel mai mic de a greși sau de a rata evoluția socială, economică și științifică.

Însă, din vremea lui Sulla la Roma și a tiranilor la Atena, încărcătura ambiției personale în rândurile conservatorilor a fost enormă. A fost enormă în trecut, iar acum este atât de evidentă și de incomodă în oferta lor politică, pe cât este și în cea a rivalilor lor. Și de aceea, în ziua de azi, își primesc cuvenita pedeapsă la alegeri.

Mulțumesc pentru răbdarea și bunăvoința dumneavoastră.

S 2

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL DECLIVE SOCIALISTA

The Cause of Labour is the Hope of the World

En realidad, hablar de socialdemocracia es hablar de socialismo. Porque con el lenguaje pasa lo mismo que con las modas y actualmente todo el mundo es socialdemócrata porque parece que mola más que ser socialista. Y en parte también, porque, durante toda la guerra fría, se asoció tan íntimamente el modelo estalinista con el socialismo que la quiebra de la Unión Soviética parece haber arrastrado consigo la etiqueta de socialismo. Así que, la versión postbélica del socialismo se dulcificó algo y se rebautizó como socialdemocracia. Pero para entendernos, hoy y aquí, todo lo que contaré a partir de ahora sobre el socialismo es válido para esta opción política primigenia como para su versión más moderna, la socialdemocracia.

Ya desde finales del siglo pasado se registra en las democracias occidentales un declive constante del socialismo, sea éste en su forma arcaica de socialismo presuntamente puro o en su versión más moderna de socialdemocracia.

Naturalmente, este fenómeno es una línea discontinua – con altibajos – y con dinámicas muy diferentes en cada nación. Consecuentemente, un análisis pormenorizado, país por país, desembocaría en historias bien dispares. Pero, en líneas generales, se puede afirmar que la oferta política socialista atraviesa una fase decadente en todo el ámbito occidental, amén de la China comunista.

Para tratar de explicar esta evolución, la mejor clave es la historia. Ideas y quimeras socialistas las hubo siempre, pero como programas concretos de política y reformas sociales surgieron, principalmente, en el siglo XIX, en las naciones industrializadas – industrializadas para la época; hoy diríamos en vías de desarrollo -, dónde las masas obreras venían a asumir el papel que anteriormente desempeñaban los parias rurales, las masas de la gleba.

Hoy en día – un “hoy” que comienza con el final der la II Guerra Mundial – el mundo industrial se ha enriquecido muchísimo y las masas de asalariados tienen problemas y anhelos muy diferentes a los de los obreros del XIX. Es decir, que los partidos socialistas se han quedado sin su clientela. Y lo que es peor, mientras la realidad social ha evolucionado enormemente, ni los pensadores socialistas ni los dirigentes políticos socialistas se han percatado de ello. Y no es que los unos y los otros sean más lerdos que sus colegas liberales y conservadores o más perezosos. Todos ellos han sido víctimas de unas constantes de la vida sociopolítica.

Estas constantes son – y aquí estoy plagiando al gran historiador francés del siglo pasado, Jean Duché –, por un lado, la correlación entre las dimensiones de las crisis y la proliferación de dirigentes de talento. Y por otro lado, la querencia casi irresistible de anteponer la ambición de poder a la misión del servicio público.

Duché señala en sus obras que las grandes figuras de la vida pública surgen siempre después de la eclosión de grandes crisis. Esas crisis pueden ser más o menos locales o de grandes áreas, pero son siempre conmociones sociales de gran calado. Ilustraré esta tesis con unos cuantos ejemplos de la historia general conocida por todo el mundo.

Así, Julio César y Octaviano – el emperador Augusto – surgen cuando la República de Roma queda desbordada por su éxito. El modelo social y el aparato administrativo-gubernamental de una pequeña ciudad italiana resultan obsoletos justamente cuando sus éxitos han llevado a la urbe a ser un imperio casi universal. Lo que sirvió para superar a rivales de dimensiones parejas a las de la Roma republicana resultó totalmente estéril para un cuerpo político que abarcaba gran parte de Europa, África, el Oriente Medio y hasta territorios asiáticos.

Era una crisis sociopolítica de unas dimensiones sin igual en esa época. La crisis la resolvieron casi al alimón César y Augusto. Digo casi al alimón porque el asesinato de César le pasó el protagonismo a Augusto sin interrupción. Y, evidentemente, no les voy a insultar a ustedes explicando quienes eran y lo que hicieron estos dos.

He hablado en primer lugar de los romanos, porque su historia es, hasta cierto punto, la nuestra y, por tanto, muy conocida. Pero los ejemplos se encuentran a lo ancho y largo de la Tierra.  El fundador del imperio persa, Ciro el grande, surge cuando – al igual que los romanos – un pequeño reino asiático va de conquista en conquista y se encuentra dominando un vasto territorio enormemente heterogéneo y con una enorme suma de problemas locales no precisamente pequeños. Y Ciro es un hombre de Estado que da la talla. Domina en paz un territorio que va de los montes Zargos (en la frontera del Irak actual) hasta la frontera egipcio-libia. Es un gobernante tan excepcional – infinitamente excepcional para la mentalidad imperante a la sazón – que antepone el sentido común al orgullo nacional o el personal. Para no aburrirles con cuentos persas, solo llamaré la atención sobre el hecho de que un conquistador persa de medio mundo no impone en su imperio como legua oficial el parsi, sino que adopta para su administración la parla más extendida de sus territorios: el arameo.

La lista de emparejamientos “grandes crisis / grandes hombres“ no la proseguiré porque no quiero poner a prueba su paciencia. Pero hay un personaje al que no puedo soslayar porque es de los poquísimo que llevaron a cabo una revolución que no fue un mero vuelco de poder, del clásico “vete tú para que mande yo”, sino el promotor de una transformación radical y profundísima de un amplio sector de nuestra sociedad: Kemal Mustafá, más conocido como “Atatürk”.

Kemal, militar turco de carrera, es el gran hombre que surge de la crisis otomana. Del gran imperio musulmán de a Edad Media no quedaba, a principios del siglo XX, más que una ruina. Cultural, política y militarmente el sultanato era un castillo de naipes que se hundió con la I Guerra Mundial. Tras la debacle del 1914/1918, Kemal se erigió en la figura resucitadora de la dignidad otomana con su caudillaje de los ejércitos turcos contra los invasores europeos. Pero cuando llegó a la cima del poder, no llevó a cabo el habitual relevo de las élites dirigentes, sino que transformó hasta la médula la sociedad turca. Impuso la democracia en política; la occidentalización en cultura; el laicismo en base de la convivencia social, y – cosa de muchísimo mérito – evitó caer en el nepotismo que amenaza en todos los tiempos y lugares a las grandes concentraciones de poder.

Todo esto lo he apuntado para subrayar el contraste entre las figuras trascendentales surgidas de las grandes crisis y la ausencia de este fenómeno – quizá sería más justo decir “acontecimiento” – en el siglo XX. Ni las dos guerras más mortíferas de la Historia, ni el rosario de avances científicos y técnicos surgido en el siglo XX para cambiar la vida de la humanidad (piensen, sólo a título de ejemplo, en la energía nuclear, internet, el aire acondicionado o los abonos baratos) no han hecho surgir, hasta ahora, ninguna figura que armonice tanto avance técnico con los modelos de coexistencia.

Quizá el general de Gaulle podría haber sido este personaje, pero el destino quiso que fuera un gran talento con escaso poder. Sus ideas claras y precursoras se perdían en el contexto político de una gran potencia – Francia – que ya no era ni grande ni potencia… por mucho que el general no dejara de hablar de grandeur. Tal vez si hubiera sido el presidente de los Estados Unidos o la Unión Soviética de postguerra, su impacto en la Historia se habría notado. Pero como presidente de la Francia de los años 40 sus previsiones no incidieron ni siquiera en la evolución del Mercado Común – hoy, Unión Europea – y no digamos ya en la gran política.

Después de este inciso en la panorámica de las historias trascendentales, volvamos al socialismo del mundo industrial. Y en él hay que recordar que las raíces de la política socialista del siglo XIX estaban alimentadas por una discriminación socio-económica cruel. Las diferencias económicas entre las clases sociales de entonces puede que no fueran mayores que las diferencias imperantes hoy en día en el mundo industrial, pero el nivel de pobreza de los parias era infinitamente mayor. Ser asalariado en Manchester, París, Lyon o Praga era ser candidato a la tuberculosis y tifus; y en cualquier caso, un marginado social y un ignorante craso. Las obras de Zola, Marx, Lasalle o Proudhom se explican ante todo por ese contraste tan inhumano y exasperante.

En pocas palabras: en la Europa industrial del siglo XIX, ser asalariado equivalía a ser un paria de la India, pero un paria escrofuloso y tísico. Y con este marco el ideario y las metas de una política socialista eran evidentes; casi, casi surgían por sí solas en los gabinetes de los políticos de izquierdas. Era luchar contra la miseria y la injusticia.

Evidentemente, la injusticia sigue. La lucha contra ella es tan antigua como las sociedades humanas y es tan desesperante que todas las grandes religiones prometen un mundo justo tan solo en el más allá.

Pero en las naciones industriales de occidente, la miseria ha desaparecido. Claro que sigue habiendo pobreza, pero no es lo mismo comer poco y mal que no comer; tampoco es lo mismo estar medicamente mal atendido que carecer de medicinas y médicos.

Desde un punto de vista de lucha política, esto significa que en poco menos de dos siglos el socialismo ha perdido uno de sus argumentos más poderosos. Dicho con mucha crudeza, ha perdido la mitad de su razón de ser. También quiere decir que en estos doscientos años mal contados los dirigentes socialistas se han dedicado cada vez más y con más ahínco a la conquista del poder que a la búsqueda de fórmulas que permitan a los trabajadores mejorar su nivel de vida y su protagonismo en el andamiaje político.

Que los políticos socialistas hayan derivado con el enriquecimiento a mercenarios del poder es relativamente malo. Al fin y al cabo, las demás ideologías y formaciones políticas también se han transformado en máquinas de conquista del poder. Son tan estructuras de lucha, que su empeño primordial – cuando no, exclusivo – es la conquista de poder por el poder. Se trata casi exclusivamente de mandar, relegando las metas ideológicas al capítulo de “a ser posible”.

A mi parecer, es muchísimo más grave que los pensadores socialistas, desde los filósofos hasta los ideólogos de los partidos socialistas, hayan orillado tenazmente esta evolución. Si el socialismo era en sus orígenes la lucha democrática contra la miseria y la opresión, el socialismo del siglo XXI en el mundo industrial ¿ qué es ?

La pregunta salta a la vista en todas las naciones industriales de alto nivel de vida. Y la falta de respuesta a esta pregunta, también salta a la vista. No hay dirigente socialista de las democracias ricas que no se haya percatado de ello. En el peor de los casos, los resultados electorales los han obligado a notarlo.

Y desde luego lo han notado. Pero hasta la fecha, han buscado las soluciones dónde no las hay. En Alemania Federal, tierra que generó una pléyade de pensadores socialistas, el SPD trata desesperadamente de paliar la pérdida de seguidores con maridajes contra natura. Unas veces se reparten el poder con los conservadores y otras con los ecologistas. Y no faltan corrientes dentro del partido que hasta coquetean con una alianza con los radicales de izquierdas. Es decir, tratan de alzarse  con algo de poder, aunque sea en plan de segundones.

En Austria pasa tres cuartos de lo mismo; en Gran Bretaña, los laboristas oscilan entre unas batallas por temas exteriores y las aproximaciones centristas en tanto que en la Europa mediterránea el ideario socialista brilla por su ausencia desde tiempos de los Gracos.

A la vista de todo esto, parece obligado preguntarse: ¿ Pero, tan difícil es crear una oferta socialista adecuada a las sociedades industriales ricas ?

Yo no lo sé; tampoco lo creo. Más bien me inclino por una respuesta cainita. Es decir, que las jerarquías políticas de la izquierda creen que su único deber y meta es conquistar el poder… para ejercerlo ellas.

Es un planteamiento que difícilmente puede atraer a pensadores idealistas a aportar sus pensamientos a un Moloch que solo quiere mandar; mandar aunque sea a medias o un poquito. Y posiblemente, esta psicosis del poder por encima de todo lleve inconscientemente a los responsables de los partidos socialistas a sofocar todo brote mortal e intelectual que les pueda apear de las riendas del Moloch.

Llegado a este punto he de decir que, si el fenómeno que estoy describiendo es sumamente acusado en los partidos socialistas, en cambio no es exclusivo de ellos. Lo padecen en mayor o menor grado todos los partidos políticos tradicionales, los “de antes” para usar la terminología en boga hoy en día.

Los primeros en sucumbir por desfase fueron los partidos liberales. Actualmente apenas quedan unos troncos de opción política, allá donde quedan. La decadencia de esta oferta política es muy parecida a la patología socialista. En el siglo XIX constituían casi en todas partes la alternativa a los conservadores y la constituían porque preconizaban metas nuevas y gran carga ideológica y coincidentes con las aspiraciones de las capas más dinámicas de las respectivas sociedades.

Y al igual que los partidos socialistas, los liberales llevaban una gran carga ideológica; posiblemente, de mayor calado filosófico. Lo que es evidente es que el planteamiento liberal era mucho más abstracto que el socialista y por tanto más difícil de seguir por las masas puesto que defendía conceptos y valores mientras que los programas socialistas centraban su lucha en puntos muy concretos de mejoras sociales y laborales.

Quizá fue justamente este sobrepeso de abstracción y principios lo que determinó que la militancia de los liberales desde hace dos siglos fuera ante todo de intelectuales y profesiones liberales. Por ello su peso en las urnas fue siempre escaso y, en cambio, su carga de ambiciones personales cada vez mayor. Esta sobrecarga de ambiciones personales promovía el arribismo, lo que en última instancia determinó que los partidos liberales fueran los primeros en padecer las ansias del poder por el poder. Se podría decir que fueron los primeros en olvidarse de que la primera obligación de los partidos políticos es el servicio al Estado, a la sociedad… y los primeros en ser castigados electoralmente por ello.

También los partidos conservadores están perdiendo el tren de la actualización. Pero su declive es más lento – y, por tanto, aparentemente menor – que el de sus competidores tradicionales.

Esto se debe probablemente a que de todas las ofertas políticas democráticas, los conservadores son los de menor carga ideológica y de mayor pragmatismo. Su oferta tiene muchísima inercia cultural y muy poca ideología renovadora. Lo primero es la mejor justificación del continuismo y lo segundo representa el menor riesgo de error o desencuentro con la evolución social, económica y científica.

Pero desde los tiempos de Sila en Roma y los tiranos en Atenas, la carga de ambición personal en las filas conservadoras ha sido enorme. Fue enorme en el pasado y ahora es tan evidente e incomoda en su oferta política cómo en la de sus competidores. Y por esto hoy en día sufren también el castigo correspondiente en las elecciones.

Muchas gracias por su paciencia y benevolencia

 

S 4

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

POST BREXIT/POST BREXIT

07 viernes Feb 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

brexit, economie, politică, Regatul Unit, Uniunea Europeană

B 1

POST BREXIT

Romanii spuneau că, despre morți, trebuie să se vorbească numai de bine  (de mortibus, nisi bene), însă, despre defuncta apartenență a Marii Britanii la Uniunea Europeană ne putem întreba, totuși: Ce ne facem dacă brexiștii au avut dreptate?

Căci, gândind cu un minim de obiectivitate, trebuie să ne reamintim că Regatul Unit a intrat în Uniunea Europeană când aceasta era încă o Piață Comună și a făcut-o numai pentru a beneficia de o enormă și bogată piață. Încă de atunci, când la Londra guverna Margaret Thatcher, britanicilor le provocau indigestie sechelele „transnaționale” ale aderării. Concret, acceptau cu greu, în ultimă instanță, niște regulamente și valori politice supranaționale, care le diluau mult – sau prea mult – mentalitatea și obiceiurile.

Văzută în felul acesta, ieșirea Regatului Unit din UE este deosebit de coerentă. Căci rentabilitatea liberului schimb în interiorul UE a tot scăzut, pe măsură ce Uniunea s-a mărit cu țările sărace din Europa, iar piața asiatică, pe lângă cea americană, promit rentabilități mai bune, atât pe termen scurt, cât și pe termen mai lung. Dacă această alternativă este, în prezent, discutabilă (aproape jumătate dintre britanici consideră că nu este chiar așa), ceea ce este evident e că nici strădania Bruxelles-ului de a dilua tot mai mult personalitatea națiunilor membre în favoarea unei entități supranaționale difuze și scăzute nu este acceptată de multe dintre statele membre.

B 4

Pentru a menționa numai două dintre defectele majore ale actualei UE, aceasta nu are, acum, și nici nu există indicii că va avea în viitor, un regim fiscal unitar și nici o politică externă și militară proprie; în domeniul militar, UE este, în ziua de azi, atât de lipsită de importanță, încât încă nu a avut niciun rol important în vreun conflict din lume.

Ca în orice divorț al unei căsnicii nereușite, dacă divorțul este soluția evidentă, partajul bunurilor nu este. Și nici în cazul brexit-ului. Dat fiind marele volum al comerțului britanico-comunitar (jumătate din exporturile britanice merg spre UE) orice despărțire fără acord ar fi în dauna tuturor. Însă, acreala din ultimele faze ale brexit-ului a umplut cu suspiciuni și orgolii negocierile asupra normelor de conviețuire de după desprindere.

Poate – și să dea Dumnezeu să fie așa! – se vor impune, până la urmă, rațiunile obiective asupra celor subiective și asupra politicilor locale, însă, în prezent, nici la Londra și nici la Bruxelles nu există o ambianță de bunăvoință. Actuala atmosferă ne amintește mai degrabă de negocierile de aderare a Regatului Unit la Piața Comună. Cu deosebirea mare și alarmantă că, atunci, se negocia ceva ce își doreau ambele părți, în timp ce, acum, se negociază ceva ce… numai Dumnezeu știe.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

POST BREXIT

B 3

Los romanos decían que de los difuntos no se ha de decir nada más que cosas buenas (“de mortibus, nisi bene”), pero de la difunta pertenencia de Gran Bretaña a la Unión Europea sí que se puede preguntar uno ¿Y si los brexistas tenían razón?

Porque, pensando con un mínimo de objetividad, se ha de recordar que el Reino Unido ingresó en la Unión Europea cuando ésta era aún el Mercado Común y lo hizo exclusivamente en aras de los mutuos beneficios, que suponía formar parte de un enorme y rico mercado. Y ya entonces, gobernando en Londres Margaret Thatcher, a los británicos se les indigestaban las secuelas “transnacionales” del ingreso. Concretamente, encajaban a contrapelo unos reglamentos y valores políticos supranacionales que, en última instancia, aguaban mucho – o demasiado – la mentalidad y los hábitos británicos.

Vista así, la salida del Reino Unido de la UE es la mar de coherente. Porque la rentabilidad del libre comercio dentro de la UE ha disminuido a medida que a la Unión se ha ido ampliando con países pobres de Europa y en tanto que el mercado asiático, amén del estadounidense, prometen mejores rentabilidades tanto a corto, como largo plazo. Y si esta alternativa es, hoy en día, discutible (la mitad escasa de los británicos no lo consideran así), lo que es evidente es que el empeño bruselense de diluir cada vez más la personalidad de las naciones miembro en beneficio de una difusa y mermada entidad supranacional tampoco encaja bien en muchos Estados miembro. Para citar sólo dos de los defectos mayores de la actual UE, esta no tiene ahora ni tiene visos de tener próximamente un régimen fiscal unitario, ni una política exterior y militar propia; en lo militar, la UE es, hoy, tan insignificante que todavía no ha tenido protagonismo alguno en ningún conflicto del mundo.

B 2

Pero, como en cualquier divorcio de un matrimonio mal avenido, si el divorcio es la solución evidente, el reparto de los gananciales no lo es. Y en el brexit, tampoco. Dado el gran volumen del comercio británico-comunitario (la mitad de las exportaciones británicas van a la UE) cualquier ruptura a la brava será perjudicial para todos. Pero, la acrimonia de las últimas fases del brexit ha intoxicado de suspicacias y orgullos las negociaciones sobre las normas de convivencia post-ruptura.

Quizá – ojalá – se acaben imponiendo las razones objetivas sobre las subjetivas y las de políticas localistas, pero, hoy por hoy, ni en Londres, ni en Bruselas imperan aires de buena voluntad. A uno, el ambiente actual le recuerda el de las negociaciones para el ingreso del Reino Unido en el Mercado Común. Con la diferencia, grande y alarmante, de que entonces se negociaba para algo que querían las dos partes y hoy parece que se negocia…Dios sabe qué.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS

06 lunes Ene 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

comunist, Die Linke, Germania, Oscar Lafontaine, partide, politică, SPD, stânga

G 3

EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI

Declinul partidelor socialiste din Germania și Austria a ajuns într-un asemenea punct, încât verzii din ambele țări preferă, de acum, să formeze coaliții parlamentare cu conservatorii și nu cu socialiștii. În Berlin, „marea coaliție” a socialiștilor și creștin-democraților se clatină tot mai mult.

G 4

Acest lucru n–ar fi surprinzător dacă, în Parlamentele german și austriac, ecologiștii ar avea mai mulți votanți decât social-democrații, însă, realitatea este cu totul alta. Nici pe celelalte formațiuni politice nu le interesează o alianță cu ei, din două motive. Primul este neîncrederea în stabilitatea internă a grupărilor socialiste. Luptele ideologice interne sunt un rău endemic în istoria acestor partide, iar, cu actuala îndepărtare a partidului de masele populare, tentațiile centrifuge se înmulțesc rapid. Pe piața puterilor, nimeni nu vrea un aliat care să se fărâmițeze în orice moment.

Celălalt motiv este de o anvergură mai mare. Încă din secolul al XIX-lea, socialiștii din Europa centrală s-au evidențiat – ba s-ar putea spune că au păcătuit – prin faptul că au avut o avalanșă de inițiative și idei pentru reformele sociale destinate societăților lor. Uneori, se gândeau la soluții pentru probleme care nu erau decât în fașă.

G 6

Însă, de pe la mijlocul secolului al XX-lea, socialiștii din Europa par să fi renunțat la aceste abordări avansate, speculative, și s-au risipit în discuții talmudice pe probleme minore, sau și mai rău, în polemici pe fundalul unor egolatrii a unor lideri mai degrabă ambițioși decât talentați. Oricum, până acum, au pierdut în mod constant contactul cu sectoarele mai slabe ale societății. În Germania, se vorbește chiar (deocamdată, fără consecințe prea mari) de oportunitatea fuzionării SPD cu „stânga” (Die Linke), un partid neocomunist, apărut pe teritoriul vechii RDG, dar care se întinde, în prezent, peste tot teritoriul Germaniei, grație fostului lider socialist, Oscar Lafontaine, care a părăsit, mai demult, SPD deoarece nu i s-a încredințat lui conducerea întregului partid, la scară națională.

G 7

Atât în Germania, cât și în Austria, socialismul are încă suficientă întindere și vitalitate intelectuală pentru a se putea regenera singur. Poate reveni în prim planul scenei politice de odinioară, oricât de puțină încredere ar avea în strategii politice și în gânditori profunzi. Dar, în starea sa actuală și cu conducătorii pe care îi are acum, nu pare să mai atragă pe cineva; nici eventuali aliați în Parlamente, nici alegători indeciși din stradă…

G 1

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EVITANDO A LOS SOCIALISTAS

G 5

El declive de los partidos socialistas de Alemania y Austria ha llegado a tal punto que los verdes de ambas naciones prefieren, hoy en día, formar coaliciones parlamentarias con los conservadores, antes que unirse a los socialistas. Y en Berlín, la “gran coalición” de socialistas y cristiandoemócratas se tambalea, cada día más.

Esto no tendría nada de sorprendente si, en los Parlamentos germano y austríaco, los ecologistas tuvieran más votantes que los socialdemócratas, pero no es éste el caso. Una alianza con ellos interesa tan poco a las demás formaciones, por dos razones. La primera es la desconfianza en la estabilidad interna de las agrupaciones socialistas. Las luchas ideológicas internas son un mal endémico en la historia de estos partidos y, con el actual alejamiento del partido de las masas populares, las tentaciones centrífugas se están multiplicando a ritmo galopante. En un mercado de poderes, nadie quiere un aliado que se pueda fraccionar en cualquier momento.

G 9

El otro motivo es de mayor calibre. Desde el siglo XIX los socialistas centroeuropeos han destacado – o hasta se podría decir, pecado – por generar un alud de iniciativas e ideas para las reformas sociales de sus respectivas sociedades. A veces, incluso ideaban soluciones para problemas que no se vislumbraban más que en ciernes.

Pero, desde finales del siglo XX, los socialistas de Europa parecen haber renunciado a estos planteamientos avanzados, especulativos, para diluirse en discusiones talmúdicas sobre problemas menores o, peor aún, en polémicas cuyo trasfondo son las egolatrías de unos prohombres con más ambiciones que talento. En cualquier caso, hasta ahora, han estado perdiendo más y más el contacto con los sectores más débiles de la sociedad. En Alemania, se ha llegado incluso a hablar (sin mayores consecuencias, por ahora) de la conveniencia de fusionar al SPD con “la izquierda” (Die Linke), un partido neocomunista, surgido en los territorios de la antigua República Democrática, e instalado en toda Alemania, gracias al liderazgo del ex líder socialista Oscar Lafontaine, quien abandonó, en su día, el SPD porque no se le había concedido el liderazgo nacional del partido

G 8

Tanto en Alemania, como en Austria, el socialismo tiene aún la dimensión y la vitalidad intelectual suficientes para regenerarse sólo. Puede volver al protagonismo político de antaño por poco que confíe en estrategas políticos y pensadores de calado. Pero, en su estado actual y con los dirigentes del momento, no parece atraer a nadie; ni a eventuales aliados en los Parlamentos, ni a los electores indecisos en las calles…

G 2

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER

21 sábado Dic 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Ahmet Davutoglu, AKP, Ali Babacan, Partidul Viitorului, politică, Recep Tayyip Erdoğan, Turcia

V 9Recep Tayyip Erdogan

TURCIA: CORODAREA PUTERII

După o guvernare neîntreruptă de 18 ani, Recep Tayyip Erdogan și partidul său, AKP, au observat, anul trecut, primele semne foarte clare că o putere, din ce în ce mai puțin democratică, după aproape 20 de ani, se corodează.

Înfrângerile electorale – dintre care, cea mai importantă a fost pierderea primăriei din Istambul; scăderea numărului de votanți la referendumurile asupra reformei constituționale, și, mai ales, declinul tot mai accentuat al încrederii în duo-ul Erdogan/ AKP în anchetele demoscopice de la finele lui  2019, au fost simptome clare că, atât oferta ideologică a AKP, cât și carisma politică a lui Erdogan conving, din ce în ce mai puțin, poporul turc. Iar acum, un pas în plus în acest proces de uzură îl reprezintă faptul că doi foști colaboratori apropiați de ai lui Erdogan îl înfruntă public, creându-și fiecare câte un partid, pentru a-i disputa lui puterea.

Cei doi frondiști sunt fostul prim ministru, Ahmet Davutoglu, și Ali Babacan, fost ministru al Economiei și al Externelor. Amândoi au fost dați afară, cu câtva timp în urmă, de Erdogan, mai mult pentru că nu erau de acord cu o putere nelimitată, decât pentru vreo dispută ideologică cu acesta sau vreo strategie politică diferită. Acum, Davutoglu și-a creat propriul său partid – „Partidul Viitorului” – în timp ce Babacan şi-l termina de înregistrat pe al său, la sfârșitul acestui an. Cu toate fricțiunile personale, în ultima parte a anului 2019, Erdogan a încercat să se împace cu Babacan și Davutoglu, și să împiedice, în felul acesta, crearea partidelor lor, însă, ambii au refuzat avansurile președintelui.

V 4Ahmet Davutoglu

V 6Ali Babacan

Ofertele politice ale celor doi foști miniștri sunt foarte asemănătoare și se poate spune că împreună cuprind tot orizontul politic al țării. Davutoglu aspiră să capteze sectorul conservatorilor și al credincioșilor care se simt decepționați de tendințele impuse de Erdogan; iar Babacan apelează la votanții liberali și europeniști, decepționați de felul cum merge AKP.

Davutoglu nu numai că i-a luat-o cronologic înainte lui Babacan, dar, deja a înrolat, în tabăra sa, figuri proeminente din viața politică și financiară a țării, cum sunt Umit Yardin (fost ambasasdor la Moscova, Teheran și Viena), Ibrahim Turhan (fost director al Bursei din Istambul) sau Selim Temurci, care, timp de mulți ani, a fost președinte și factotum al AKP în Istambul.

V 3

Punctul slab al „Partidului Viitorului” îl reprezintă minoritatea kurdă din țară, împotriva căreia Davutoglu a aplicat, cât a fost în fruntea guvernului, o politică foarte dură și atât de intolerantă, încât a determinat o recrudescență a opoziției armate a naționaliștilor kurzi din țară. Însă, în ziua de azi, kurzii îl urăsc și mai mult pe Erdogan.

La ora actuală, spectrul electoral al Turciei se profilează ca o luptă pe trei piste: cea a puterii, formată din AKP și ultranaționaliștii de la MHP; cea a kemaliștilor de la CHP, aliați în  Parlament cu HDP, partidul kurzilor legaliști; și cea a frondiștilor lui Davutoglu și Babacan, a căror adevărată forță încă trebuie să mai treacă proba de foc a urnelor. În afara acestor alianțe rămâne partidul conservator naționalist „Iyi”, a cărui masă de adepți este total insuficientă pentru a obține o majoritate absolută, dar care, în schimb, este suficientă pentru a înclina balanța victoriei într-o luptă între trei forțe relativ egale între ele.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

V 1

TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER

V 8Recep Tayyip Erdogan

Tras 18 años ininterrumpidos gobernando, Recep Tayyip Erdogan y su partido – el AKP – notaron, el año pasado, los primeros y muy claros signos de que casi cuatro lustros de un poder, cada vez menos democrático, los están desgastado.

Las derrotas electorales – de las cuales la más importante fue la pérdida de la alcaldía de Estambul -; el descenso de votantes en los referendos de la reforma constitucional; y, sobre todo, el creciente declive de la fe en el dúo Erdogan/AKP en las encuestas demoscópicas de finales del 12019, han sido síntomas claros de que tanto la oferta ideológica del AKP, como el carisma político de Erdogan convencen, cada vez menos, al pueblo turco. Y ahora, como un paso más en ese proceso de desgaste, dos antiguos colaboradores íntimos de Erdogan se le enfrentan públicamente, creando sendos partidos para disputarle el poder.

Los dos frondistas son el ex jefe de Gobierno, Ahmet Davutoglu, y Ali Babacan, antiguo ministro de Economía y Exteriores. Los dos fueron defenestrados, tiempo atrás, por Erdogan, más por discutirle un poder ilimitado, que por discrepancias ideológicas o estrategias políticas. Ahora, Davutoglu ya ha fundado su partido – ”Partido del Futuro” – en tanto que Babacan estaba ultimando, a finales del año pasado, el registro del suyo. A pesar de las fricciones personales, en las postrimerías del 2019, Erdogan intentó reconciliarse con Babacan y Davutoglu e impedir, así, la fundación de sus respectivos partidos, pero, ambos rechazaron los avances del presidente.

V 5Ahmet Davutoglu

V 7Ali Babacan

Las ofertas políticas de los dos exministros son muy similares y se puede decir que entre las dos abarcan todo el horizonte político del país. Davutoglu aspira a captar al sector de los más conservadores y creyentes que se siente decepcionado por las tendencias impuestas por Erdogan; y Babacan apela a los votantes liberales y europeístas, decepcionados por la marcha del AKP.

Davutoglu no sólo se le ha adelantado cronológicamente a Babacan, sino que ya ha enrolado en su bando figuras prominentes de la vida política y financiera del país, como Umit Yardin (antiguo embajador en Moscú, Teherán y Viena), Ibrahim Turhan (ex director de la Bolsa de Estambul) o Selim Temurci, quien, durante muchos años, fue presidente y factótum del AKP de Estambul.

V 2

El punto flaco del “Partido del Futuro” lo constituye la minoría kurda del país, contra la que Davutoglu aplicó, durante sus años al frente del Gobierno,  una política durísima y tan intolerante que recrudeció la oposición armada de los nacionalistas kurdos del país. Pero, hoy en día, los kurdos odian aún más a Erdogan.

En estos momentos, el espectro electoral turco se perfila como una lucha a tres bandas: la del poder, formado por el AKP y los ultranacionalistas del MHP; la de los kemalistas del CHP, aliados en el Parlamento con el HDP, partido de los kurdos legalistas; y la de los frondistas de Davutoglu y Babacan, cuya auténtica fuerza ha de pasar aún la prueba de fuego de las urnas. Fuera de estas alianzas queda el partido conservador nacionalista “Iyi”, cuya masa de seguidores es absolutamente insuficiente para alcanzar una mayoría absoluta, pero sí, es suficiente para decantar, eventualmente, la victoria en una lucha entre tres opciones de fuerzas relativamente parejas.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña

17 martes Dic 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

alegeri, America, Andrew Johnson, Bill Clinton, Camera Reprezentanților, Casa Albă, economie, impeachment, justiție, Monica Lewinski, politică, proces, Richard Nixon, Senatul Statelor Unite, SUA, Trump

D 8

Început agitat de campanie             Washington, Diana Negre

Campania pentru alegerile prezidențiale americane este proverbial lungă, căci durează aproape un an, din momentul în care încep alegeri primare, în ianuarie, până în ziua alegerilor, la începutul lui noiembrie.

De data aceasta, a început mai devreme, iar, în săptămâna aceasta, a întrat, din plin, în funcțiune cu „impeachment-ul” inițiat în Camera Reprezentanților.

Procedeul acesta, prevăzut în Constituție pentru a-l destitui pe un președinte înainte de a i se termina mandatul, s-a aplicat doar de patru ori, în cele două secole și jumătate, cât este istoria țării, și a obținut rezultatul dorit o singura dată când, până la urmă, nici nu s-a pus în practică, deoarece, președintele de atunci, Richard Nixon, și-a dat demisia, pentru a evita procesul.

Alte două cazuri nu s-au terminat nicicum: primul a fost Andrew Johnson, în 1868, acuzat că l-a dat afară pe Secretarul de Război, încălcând, astfel, o lege adoptată cu un an mai înainte, care stabilea că era nevoie de consensul Senatului pentru a destitui orice persoană a cărei funcție avea nevoie de sprijin senatorial. Un singur vot l-a scăpat pe Johnson de impeachment, care, însă, nu s-a mai prezentat la următoarele alegeri, pentru încă un mandat.

D 1Andrew Johnson

Mai mândru a ieșit Bill Clinton din încercările de a-l scoate de la Casa Albă, din cauza legăturii amoroase pe care a avut-o cu Monica Lewinski, o bursieră care lucra la Casa Albă, cu 27 de ani mai tânără decât el. Nici el n-a fost condamnat. „Impeachment-ul” nu a avut consecințe electorale, deoarece a avut loc la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, ba chiar l-a făcut și mai popular printre susținătorii săi, care l-au perceput ca pe o victimă ale unor ambiții politice.

D 3Bill Clinton

D 6Monica Lewinski  și  Bil Clinton

Iar acum, vedem o a patra încercare, care, pentru moment, pare a fi sortită eșecului: „impeachment-ul” este ca un proces judiciar în care Camera Reprezentanților are o funcție asemănătoare cu cea a judecătorului de instrucție : dacă  acasta decide că există indicii de culpabilitate, duce acuzația la „judecată”, într-un tribunal format de Senatul Statelor Unite și prezidat de președintele Tribunalului Suprem.

Spre deosebite de procesele tradiționale, în acest proces, nu este vorba despre delicte comune, ci de acte pe care congresmenii și senatorii le-ar putea considera ca nepotrivite pentru un președinte, și care, deocamdată, nu sunt definite. Și tot spre deosebire de procesele obișnuite, e nevoie de un consens politic pentru a se ajunge la condamnare: două treimi din Senat trebuie să-l găsească vinovat pe președinte. Acest lucru nu s-a reușit niciodată : din cauza lipsei unui singur vot în secolul al XIX-lea și cu o marjă ceva mai mare în cazul lui Clinton, deoarece nu a existat nici măcar o majoritate simplă pentru a-l putea condamna.

Este ceva care transformă clar impeachment-ul într-un proces politic, cu toată carapacea sa judiciară și, în acest ultim caz, cel al președintelui Trump, se pare că este sortit unui dezastru pentru acuzatori: niciun republican nu sprijină această inițiativă și este posibil ca și unii democrați să se delimiteze de ea, din motive electorale: se prezintă în districte în care s-a votat pentru Trump, în 2016, și riscă să-și înfurie alegătorii.

Dar, pentru democrați, impeachment-ul a devenit inevitabil: sectorul mai progresist face, în acest sens, presiuni asupra conducătorilor partidului și cred că, neavând candidați atractivi în rândurile lor, trebuie să se folosească de orice lucru pentru a împiedica realegerea  lui Donad Trump: „dacă nu-l judecăm, este posibil să câștige din nou” spunea, vara trecută, un congresman democrat. Desigur că Partidul Democrat se gândește că își va putea ascuți cuțitele ceva mai bine atunci când va vorbi despre un „impeached president”, și crede că, în felul acesta, va putea evita ca Trump să stea la Casa Albă încă patru ani… cu toate că, deocamdată, este greu să ne imaginăm cine va putea câștiga alegerile, fără un profil atrăgător, contra unui președinte care merge pe creasta unui val de prosperitate, ce a făcut să crească veniturile, să scadă impozitele și să desființeze aproape complet șomajul.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Agitado inicio de campaña        Washington, Diana Negre

D 9

La campaña de las elecciones presidenciales norteamericanas es proverbialmente larga, pues dura casi un año, desde que comienzan las elecciones primarias en enero hasta el día de los comicios a principios de noviembre.

Esta vez ha empezado ya antes y esta semana entró en pleno funcionamiento con el “impeachment” iniciado en la Cámara de Representantes.

Este procedimiento, previsto en la Constitución para destituir a un presidente antes de que acabe su mandato, tan solo se ha aplicado en cuatro ocasiones en los dos siglos y medio de historia del país y tan solo obtuvo el resultado apetecido en la única vez en que no se puso en práctica: el presidente Richard Nixon decidió dimitir para evitar este proceso.

Los otros dos casos acabaron en nada: el primero fue Andrew Johnson, en 1868, por haber defenestrado a su Secretario de Guerra, en violación de una ley aprobada el año anterior, que requería el consenso del Senado para destituir a cualquier persona cuyo cargo exigía apoyo senatorial. Por tan solo un voto, Johnson superó el impeachment, pero no volvió a presentarse a elecciones para un segundo mandato.

D 2Andrew Johnson

Más airoso salió Bill Clinton de los intentos de sacarlo de la Casa Blanca a causa de sus amoríos con Mónica Lewinski, una becaria de la Casa Blanca, 27 más joven que él, pero tampoco fue condenado. El “impeachment” tampoco tuvo consecuencias electorales porque ocurrió al final de su segundo mandato, el máximo permitido por la Constitución, pero sí sirvió para hacerlo aún más popular entre sus seguidores que lo vieron como una víctima de las ambiciones políticas.

D 5Monica Lewinski  y Bil Clinton

D 7Hillary Clinton y Bill Clinton

Y estamos ahora en el cuarto intento, que por ahora parece abocado al fracaso: el “impeachment” es parecido a un proceso judicial en que la Cámara de Representantes tiene una función semejante a la del juez de instrucción y, si decide que hay indicios de culpabilidad, lleva su acusación a “juicio”, en un tribunal formado por el Senado de Estados Unidos y presidido por el presidente del Tibunal Supremo.

A diferencia de los juicios tradicionales, en este procedimiento no se trata de delitos comunes, sino de actos que los congresistas y senadores puedan considerar impropios de un presidente y que, por ahora, no están definidos. Y también a diferencia de los juicios ordinarios, es necesario un consenso político para lograr una condena: dos tercios del Senado han de encontrar culpable al presidente, algo que falló por un solo voto en el siglo XIX, y por un margen bastante mayor en el caso de Clinton, pues no hubo ni tan solo mayoría simple para condenarlo.

Es algo que convierte claramente el impeachment en un proceso político a pesar de su manto judicial y, en este último caso, el del presidente Trump, parece abocado a un desastre para los acusadores: ni un solo republicano apoya la iniciativa y es posible que incluso más de un demócrata se desmarque por cuestiones electorales: se presentan en distritos que votaron por Trump en 2016 y corren el riesgo de enfurecer a sus votantes.

Pero, para los demócratas el impeachmente se ha vuelto inevitable: el sector más progresista presiona a los líderes del partido en este sentido y algunos piensan que, a falta de un candidato atractivo entre sus filas, han de utilizar todas sus defensas contra una reelección de Donad Trump: “si no lo enjuiciamos, es muy posible que gane” decía este verano uno de los congresistas demócratas. Ciertamente, el Partido Demócrata piensa que podrá afilar sus cuchillos mejor cuando hable del “impeached president” y confía que, de esta forma, podrá evitar que Trump ocupe la Casa Blanca  otros cuatro años…aunque de momento es difícil imaginar quien puede ganar las elecciones sin un perfil atractivo y contra un presidente que cabalga la ola de prosperidad que ha hecho subir los ingresos, bajar los impuestos y casi eliminar el desempleo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE

16 lunes Dic 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Bougainville, cupru, economie, Papua – Noua Guinee, politică, Rio Tinto

P 1

INDEPENDENȚA DE ARAMĂ

În lista din ce în ce mai lungă a țărilor care își cer independența, pentru a nu-și împărți cu nimeni bogățiile, s-a adăugat, acum, minuscula (are mai puțin de 10.000 de kilometri pătrați) insula Bougainville, cu puțin peste 200.000 de locuitori.

Geografic, Bougainville aparține insulelor Solomon, iar politic, statului Papua – Noua Guinee. În secolul al XIX-lea, a fost colonie germană, pe urmă, s-a aflat sub tutela Australiei, și, după cel de al II-lea Război Mondial, sub tutela ONU. Din anul 1975, data în care s-a recunoscut independența statului Papua – Noua Guinee, face parte, ca provincie autonomă, din acest stat. Își datorează numele navigatorului francez care a descoperit-o, în secolul al XVIII-lea.

Insula a fost, timp de câțiva ani, scena unui crunt război civil – a costat peste 20.000 de vieți omenești – deoarece statul Papua s-a născut ca rezultat al unor acorduri politice internaționale. Nici locuitorii noului stat și nici țările vecine nu au acceptat acele acorduri. Dacă punem la socoteală și faptul că  Papua a fost – și este – slab din punct de vedere polițienesc și militar, consecința este că acest stat suferă de crize, una după alta.

P 4

Criza din Bougainville s-a acutizat după ce consorțiul Rio Tinto a descoperit pe insulă cel mai mare zăcământ de cupru din lume care poate fi exploatat la zi, iar locuitorii insulei au pretins un procent mare din beneficiile pe care le aduce exploatarea. Foarte greu și cu un preț foarte mare, gherila a împiedicat, în ultimele decenii, exploatarea acelui zăcământ de cupru – în 2001, s-a ajuns la un armistițiu, care prevedea organizarea unui referendum, în decembrie 2019.

Însă, faptul că a avut loc referendumul, iar 98% dintre votanți au optat pentru independență, nu înseamnă, câtuși de puțin, că aceasta se va întâmpla într-un viitor apropiat… sau îndepărtat. Mai întâi, deoarece voința populară bouganinvilleză trebuie să fie recunoscută de Parlamentul papuaș, un lucru care cu greu se va întâmpla, deoarece a-i acorda independența insulei Bougainville ar însemna stârnirea multor conflicte autonomiste și independentiste cărora să le facă față guvernul de la Port Moresby. Și desigur, deoarece este prea mult cupru în joc.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

P 2

LA INDEPENDENCIA DE COBRE

P 3

En la cada vez más larga lista de naciones que reclaman la independencia para no compartir sus riquezas se ha añadido ahora la minúscula (no llega a los 10,000 km2 cuadrados) isla de Bougainville, con poco más de 200.000 habitantes.

Geográficamente, Bougainville pertenece a las islas Solomon y políticamente, al Estado de Papúa – Nueva Guinea. En el siglo XIX fue colonia alemana, luego estuvo bajo la tutela de Australia y tras la II Guerra Mundial, de la ONU. A partir de 1975, fecha de reconocimiento de la independencia de Papúa – Nueva Guinea, forma parte como provincia autónoma de ese Estado. Su nombre se lo debe al navegante francés que la descubrió en el siglo XVIII.

La isla ha sido durante años escenario de una cruenta guerra civil – costó más de 20.000 vidas – porque el Estado de Papúa nació como fruto de acuerdos políticos internacionales y ni muchos de los moradores del nuevo Estado ni varios de los países vecinos aceptaron realmente los acuerdos. Si a ello se une que la propia Papúa era – y es – policial y militarmente débil, la consecuencia es que el Estado viene padeciendo una crisis de soberanía tras otra.

P 5

La de Bougainville se recrudeció a raíz de descubrir allá el consorcio de Rio Tinto la mayor mina de cobre a cielo abierto del mundo y los isleños reclamaron un alto porcentaje de los beneficios que generaba la mina. A duras penas y un alto coste – entre otras cosas, la guerrilla ha impedido en los dos últimos decenios la explotación minera – se llegó en el 2001 a un armisticio que preveía la celebración del referendo de diciembre del 2019.

Pero que se haya celebrado el referendo y que el 98% de los electores haya optado por la independencia no quiere decir ni mucho menos que esto vaya a suceder en un futuro próximo… o lejano. Y ello, en primer lugar, porque la voluntad popular bouganinvillesa ha de ser reconocida por el Parlamento papú, cosa muy difícil que ocurra porque concederle la independencia a Bougainville azuzaría aún más los muchos conflictos autonomistas e independentistas con que se enfrenta el Gobierno de Port Moresby. Y también, claro, porque hay demasiado cobre en juego.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...
← Entradas anteriores
Entradas recientes →

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d