• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos de etiqueta: politică

ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO

12 domingo May 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Abdelaziz Bouteflika, Africa, Ahmed Gaïd Salah, Khalde Nazer, Liamine Zeroual, politică, potentat, Said Bouteflika

ALGERIA 2

ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL

Algeria și-a obținut independența (1962) prin foc și sânge, la un preț enorm, pentru care plătește și acum un enorm tribut politic. Căci, cu toate că este independentă, încă nu a reușit să fie într-adevăr și liberă, deoarece puterea continuă să fie un monopol în mâinile militarilor.

Abdelaziz y Said BouteflikaAbdelaziz și Said Bouteflika

Mai bine zis, în mâinile potentaților din structura militară. Iar, în ziua de azi, aceștia nu mai sunt camarila – „clanul Bouteflika” cum li s-a spus în Algeria – clan care a domnit în țară mai mult de un sfert de secol. Acum, în fruntea clanului militar care stăpânește țara se află șeful Marelui Stat Major – generalul Ahmed Gaid Salah. Stăpânește, dar nu suficient pentru a nu se teme de o contralovitură din partea celor care au fost înlăturați de la putere.

Ahmed Gaíd Salah 1Ahmed Gaid Salah

Și astfel, prevăzător, Gaid Salah a ordonat, de curând, arestarea a trei oameni grei din regimul anterior. Este vorba de Said Bouteflika, fratele mai mic al fostului președinte, Abdelaziz Bouteflika, cel care deținea de fapt puterea până la izbucnirea protestelor stradale, fostul ministru al apărării, Khalde Nazer, precum și predecesorul lui Abdelaziz Bouteflika, Liamine Zeroual. Au mai fost arestați încă doi ofițeri superiori din serviciul secret. Toți cei cinci sunt acuzați că au conspirat pentru a da jos ierarhia militară superioară, în vederea restaurării regimului anterior.

Liamine ZeroualLiamine Zeroual

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ARGELIA CAMBIA DE AMO

ALGERIA 1

Argelia logró su independencia (1962) a sangre y fuego y aún está pagando por ello un enorme tributo político. Porque si bien logró ser independiente, no ha logrado todavía ser realmente libre, el poder sigue siendo un monopolio del Ejército.

Said BouteflikaSaid Bouteflika

O, mejor dicho, de los hombres fuertes de la estructura militar. Y hoy en día estos últimos ya no son la camarilla – “el clan Bouteflika” dicen en Argelia – que imperó en el país cerca de 25 años. En la actualidad, el clan militar que manda en el país está encabezado por el jefe del estado mayor – el general Ahmed Gaíd Salah. Manda, pero no tanto como para no tener miedo de un contragolpe de los derrocados.

Ahmed Gaíd Salah 2Ahmed Gaid Salah

Y así, para curarse en salud, Gaíd Salah ordenó, hace poco, la detención de tres pesos pesados del régimen anterior. Se trata de Saíd Bouteflika, hermano menor del expresidente  Abdelaziz Bouteflika y auténtico detentor del poder hasta el estallido de las protestas callejeras, así como ex ministro de Defensa, Khalde Nazer, y el antecesor de Abdelaziz Bouteflika, Liamine Zeroual. También han sido detenidos dos altos mandos del servicio secreto. A los cinco se les acusa de conspiración para deponer la cúpula militar y restaurar el régimen anterior.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS

28 domingo Abr 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

CANVAS, Chávez, Cuba, Havana, Juan Guaidó, Maduro, Milosevic, Optor, politică, Serbia, Venezuela

VENEZUELA 1

IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE

Desfășurarea cotidiană a anti-chavismului venezolan sugerează că ar fi vorba despre proteste populare conduse de politicieni tineri și studenți. E adevărat că în fruntea protestelor se află o gardă tânără și masele s-au săturat de atâtea lipsuri cauzate de regim, însă, în realitate, este vorba de o opoziție extra-parlamentară, care nu e deloc tânără: rădăcinile ei datează din anul 2005 și se află în Serbia.

Mai precis, actualele probleme care îi cauzează dureri de cap lui Maduro s-au născut în luna octombrie 2005, în Belgrad, când cinci studenți venezolani își încheiau studiile la „CANVAS” (Center for applied non violent action and strategie). Acest centru a fost consecința politico-intelectuală a mișcării studențești anti-Milosevic („Optor”) din fosta Iugoslavie. Experiența acumulată atunci a dus la formarea unei adevărate științe a revoluției pașnice împotriva regimurilor autoritare și a fost folosită – grație „canvas” –  de conducătorii protestelor din Egipt (2011), Georgia și Ucraina. Eficiența acestui sprijin metodologic – pe lângă sprijinul mai activ pe care îl acordă SUA anti-chaviștilor – se poate vedea, de pildă, în faptul că, acum, spre deosebire de eșuata lovitură împotriva lui Hugo Chávez (2007),  protestatarii dispun de un plan de acțiune cu multe variante pentru încercările eșuate și o coeziune a activiștilor cum nu au avut predecesorii lor.

Hugo Chávez 1Hugo Chávez

Dar, dincolo de sprijinul Washingtonului, ceea ce au în comun oamenii lui Juan Guaidó (care nu a fost niciodată în Serbia) cu cei care au participat la nereușitul atac împotriva lui Chávez în 2007 este un exces de optimism. Atât unii, cât și ceilalți au crezut că, de îndată ce Maduro va fi la ananghie, armata va trece în tabăra lor.

Totul arată că această eroare de calcul se datorează faptului că anti-chaviștii nu au calibrat în mod corespunzător doi factori. Primul, de importanță mai mică, este convingerea militarilor din ierarhia superioară că nu vor avea, în niciun alt regim politic, atâtea beneficii și privilegii cum au acum. Cealaltă eroare de calcul – de data aceasta, decisivă – a fost că nu și-au seama de eficiența cumplită a serviciului secret cubanez, care controlează perfect tot sistemul de securitate – de la cele ale poliției și armatei, până la cel administrativ – al statului venezolan.  Ori, acest lucru e surprinzător, deoarece niciodată nu a fost un secret apropierea lui Chávez de comunism și nici importanța ajutorului tehnic pe care partidul defunctului președinte venezolan îl primea și continuă să-l primească de la Havana.

Hugo Chávez entre los hermanos Fidel y Raúl CastroHugo Chávez entre los hermanos Fidel y Raúl Castro

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

VENEZUELA 2

TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS

Juan GuaidóJuan Guaidó

El día a día del anti-chavismo venezolano sugiere que se trata de una protesta popular encabezada por jóvenes políticos y estudiantes. Y si es cierto que al frente de las protestas hay una guardia joven y que las masas están hartas de las penurias ocasionadas por el régimen, en realidad se trata de una oposición extraparlamentaria nada joven: sus raíces datan del 2005 y están en Serbia.

Más concretamente, los actuales quebraderos de cabeza del presidente Maduro nacieron en octubre del 2005 en Belgrado, cuando cinco jóvenes estudiantes venezolanos concluyeron sus estudios en “CANVAS” (Center for applied non violent action and strategie). Esta entidad es la consecuencia político-intelectual del movimiento estudiantil anti Milosevic (“Optor”) de la extinta Yugoslavia. Las experiencias acumuladas en aquellos sucesos han desembocado en toda una ciencia de la revolución pacífica contra los regímenes autoritarios y ha sido aprovechada – gracias a “canvas” –  por los dirigentes de las protestas de Egipto (2011), Georgia y Ucrania.

La eficiencia de este apoyo metodológico – aparte del más activo que prestan los EE.UU. a los anti-chavistas – se ve, por ejemplo, en que ahora y a diferencia del frustrado golpe contra Hugo Chávez (2007), los protestatarios disponen de un plan de acción con muchas alternativas para los intentos fallidos y una cohesión activistas de las que carecieron sus predecesores.

Pero, y aparte del apoyo de Washington, lo que sí tienen en común los hombres de Juan Guaidó  (quien no estuvo nunca en Serbia) con los del frustrado ataque a Chávez del 2007 es un exceso de optimismo. Tanto los unos cómo los otros creyeron que en cuanto le apretaran las tuercas al presidente Maduro, el Ejército se pasaría a su bando.

Nicolás MaduroEl actual presidente chavista venezolano, Nicolás Maduro

Todo indica que ese repetido error de cálculo se debe a que los antichavistas no han calibrado debidamente dos factores. Uno, el de menor importancia, es la convicción de los altos mandos militares de que con ningún otro sistema político gozarán de tantos beneficios y privilegios cómo con el actual. Y el otro error de cálculo – este sí que decisivo – ha sido no darse cuenta de la tremenda eficiencia del servicio secreto cubano, que tiene perfectamente controlado todo el sistema de seguridad – desde el policial y militar hasta el administrativo – del Estado venezolano. Y esto es muy sorprendente, porque no fue nunca un secreto la proximidad de Chávez al comunismo ni la importancia de la ayuda técnica que el partido del fallecido presidente venezolano recibió y está recibiendo de La Habana.

Fidel Castro y Hugo ChávezFidel Castro y Hugo Chávez

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Exasperarea democraților/Exasperación demócrata

31 domingo Mar 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

America, partide, politică, SUA, Trump

TRUMP 1

Exasperarea democraților        Washington, Diana Negre

După doi ani și jumătate de la alegerile care l-au adus la Casa Albă pe un candidat atât de pitoresc cum este Donald Trump, simpatizanții Partidului Democrat din SUA sunt tot atât de neconsolați ca în prima zi… și mult mai dezorientați.

Cu toate că mai rămân 22 de luni până la viitoarele alegeri prezidențiale și aproape un an până la începutul campaniei, democrații încearcă, cu disperare, să dreagă ceea ce consideră că este o nedreptate pentru țară, și, mai ales, pentru partidul lor.

Speranțele lor de a scăpa de președintele Trump s-au risipit săptămâna trecută, când procurorul special Robert Mueller și-a terminat ancheta, fără să poată găsi motive pentru a-l aduce în instanță, după aproape doi ani de cercetări, cu cheltuieli de milioane de dolari pentru el și pentru câțiva străluciți juriști din țară.

Robert Mueller 1Robert Mueller

Pentru moment, democrații nu par să avanseze în niciuna din cele două principale strategii ale lor pentru a recupera Casa Albă: desemnarea unui candidat cu șanse de câștigător și întocmirea unui program care să atragă electoratul.

În tabăra republicană, nimeni nu se aruncă în arenă împotriva lui Trump, deoarece și-ar atrage imediat o ripostă dură și ar fi ridiculizat de partizanii lui Trump, mai încurajați ca niciodată de avântul economiei, care proiectează o creștere de aproape 3%, o situație de ocupare, practic, totală a mânii de lucru și o creștere generală a salariilor.

Dar, democrații nu au  descoperit încă miracolul care să-i entuziasmeze pe adepții lor și să le unifice partidul.

Candidați au destui. Mai mult de o duzină aspiră la președinție, însă, deocamdată, primii patru nu au farmec: primii doi din sondaje sunt fostul vicepreședinte Joe Biden și senatorul de Vermont, Bernie Sanders, ambii în vârstă – vor împlini 80 de ani tocmai când vor ajunge la Casa Albă. Pe lângă ei, Donald Trump este un tinerel, căci va fi octogenar după ce va fi îndeplinit un al doilea mandat al său.

Următorii doi, cu 20 sau 30 de ani mai tineri, nu par să entuziasmeze pe nimeni: nu ajung nici măcar la 20% din intențiile de vot, iar aspiranta Kamala Harris, membră a Congresului din California, reprezintă cele mai radicale poziții ale partidului și prezintă, prin urmare,  o atractivitate limitată, în timp ce congresmanul de Texas, Betto O’Rourke, vrea să placă atât de mult, încât nimeni nu știe care sunt adevăratele sale poziții.

Pentru democrați, mult mai rea este lipsa ideilor, deoarece n-au reușit încă să vină cu o propunere care să atragă majoritatea alegătorilor. Răspândesc niște idei ale unora care se declară „socialiști”, cu impozite astronomice și măsuri sociale imposibil de aplicat în SUA, cum ar fi asistența medicală socializată sau salariul minim garantat pentru toată lumea, pentru toți, indiferent dacă muncesc sau nu, precum și măsuri extreme de protecție a mediului înconjurător cum ar fi interzicerea automobilelor și a avioanelor.

Asemenea propuneri ar obține puține voturi și, cu toate acestea, mijloacele de informare în masă le tot promovează, ceea ce este greu de înțeles, deoarece majoritatea jurnaliștilor îi simpatizează pe democrați și ar trebui să știe că asemenea acoperire exhaustivă a unor propuneri  neviabile și fără mult sprijin le servește foarte puțin prietenilor lor. În schimb, îi ajută pe republicani – și indirect pe președintele Trump – pe care vor atât de mult să-l vadă îndepărtat de la putere și închis în temniță.

Sigur este că democrații nu par a fi prea siguri de viitorul lor în alegeri: în ultimele au unele idei pentru a micșora succesele pe care Trump le-ar putea obține în alegerile de anul viitor, și, în cazul în care, totuși, le-ar câștiga, pentru a-i lega mâinile în următorii patru ani, pe care i-ar petrece la Casa Albă.

O primă măsură ar fi modificarea sistemului electoral, stabilit de înșiși „părinții Patriei” prin Constituția Statelor Unite: vor să desființeze „Colegiul Electoral”, sistemul creat anume pentru a da pondere zonelor mai puțin locuite din țară, care, altfel, ar fi strivite sistematic de regiunile cu mare densitate demografică. Grație sistemului actual, statele din centrul țării, unde este mult porumb, dar, sunt puțini locuitori, au o pondere electorală mai mare decât nivelul care le-ar reveni pentru numărul locuitorilor lor. Dacă se desființează acest sistem, orașele New York, Chicago și Los Angeles vor hotărî cine va fi președinte și vor lăsa majoritatea statelor fără puterea de a decide. E greu să ne imaginăm că asemenea schimbări vor putea menține armonia uniunii americane și, în orice caz, pentru a le efectua, ar fi nevoie de un amendament constituțional, ceea ce este imposibil la ora actuală.

Vor să modifice și Tribunalul Suprem, ai cărui magistrați sunt numiți pe viață, lucru benefic, probabil, pentru sănătatea acestora, judecând după faptul că sunt foarte longevivi. Președinții îi numesc pe acești magistrați în funcție de afinitățile politice ale sale și ale partidului său. Trump deja și-a plasat doi magistrați, de când se află la Casa Albă, ambii destul de tineri, iar, în prezent, în Tribunal, conservatorii au un avantaj de 5 la 4.  Dacă va fi reales, mai mult ca sigur că-și va mai plasa încă unul sau doi magistrați, situație care ar lăsa țara cu o majoritate de magistrați conservatori, timp de câteva decenii.

Tribunalul Suprem din SUA 1 Tribunalul Suprem al SUA

În fața unui asemenea risc, democrații propun mărirea numărului de magistrați cu încă 10 persoane, mai mult decât dublul numărului actual – 9, pentru a mai reduce din influența conservatorilor actuali din Tribunalul Suprem.

Și, o ultimă propunere, coborârea vârstei pentru dreptul de vot de la 18 la 16 ani, când tinerii încă se află în școală, unde domină profesorii afiliați la Partidul Democrat: aceasta i-ar aduce un plus de voturi.

Dar, niciuna dintre aceste propuneri nu  se va putea pune în practică, cel puțin în timpul atât de scurt cât rămâne până la viitoarele alegeri; ar însemna să ții predici neofitului  cu propuneri care apelează la sectorul cel mai credincios, cu riscul de a îndepărta masa celor care într-adevăr ar putea să-l înlăture de la putere pe Trump: independenții care nu vor extremiști de niciun fel, și, în fața îndoielii, stau acasă în ziua alegerilor, bucurându-se de prosperitatea economică din ultimii ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SUPREME COURT

 Exasperación demócrata      Washington, Diana Negre

TRUMP 2

Dos años y medio después de las elecciones que pusieron en la Casa Blanca a un candidato tan pintoresco como Donald Trump, los seguidores del Partido Demócrata norteamericano siguen tan inconsolables como el primer día…y todavía más desorientados.

Aunque faltan todavía 22 meses para las próximas elecciones presidenciales y casi un año para el comienzo de la campaña, los demócratas tratan desesperadamente de tomar posiciones para enmendar lo que ven como un entuerto para el país y, sobre todo, para su partido.

Sus esperanzas de librarse del presidente Trump quedaron truncadas la semana pasada cuando el fiscal especial Robert Mueller concluyó sus investigaciones sin haber podido encontrar motivos para enjuiciarlo, al cabo de casi dos años y de millones de dólares gastados por él y brillantes juristas del país.

Robert Mueller 2Robert Mueller

De momento, los demócratas no parecen avanzar demasiado en ninguna de las dos estrategias principales para recuperar la Casa Blanca: la selección de un candidato con probabilidades de ganar y la articulación de un programa que atraiga al electorado.

En el campo republicano, cuesta imaginar que nadie se lance al ruedo en contra de Trump, cuando a buen seguro esto le  traería ataques despiadados y sería sometido al ridículo por los seguidores de Trump, más animados que nunca con la expansión económica que arroja un crecimiento próximo al 3%, una situación de prácticamente pleno empleo y una subida general de salarios.

Pero, los demócratas todavía no han encontrado el mirlo blanco que consiga el milagro de entusiasmar a sus seguidores y unir al partido.

No es por falta de candidatos. Hay más de una docena que aspira al cargo, pero de momento, los cuatro punteros no deslumbran: los dos que van delante en las encuestas son el ex vicepresidente Joe Biden y el senador por Vermont, Bernie Sanders, ambos de edad tan avanzada que cumplirían los 80 poco después de entrar en la Casa Blanca. A su lado, Donald Trump es un jovenzuelo, pues no llegaría a octogenario hasta después de cumplir su segundo mandato.

Los otros dos, casi de 20 a 30 años más jóvenes, no dan muestras de entusiasmar a nadie: no solamente gozan de un índice a apoyo muy bajo (ninguno supera el 20%), sino que la aspirante Kamala Harris, congresista de California, representa las posiciones más radicales del partido y tiene, por tanto, un atractivo limitado, mientras que el congresista de Texas, Betto O’Rourke, tiene tales deseos de agradar que nadie sabe cuáles son de verdad sus posiciones.

Para los demócratas, todavía peor es la escasez de ideas, pues no han conseguido todavía articular una propuesta que atraiga a la mayoría del electorado. Lo único que divulgan son ideas de los que se declaran “socialistas” con impuestos astronómicos y medias sociales inviables en Estados Unidos, como la medicina socializada o los ingresos mínimos garantizados para todos, tanto si quieren trabajar como si no, además de medidas tan extremas de protección ambiental que eliminarían los coches y los aviones.

Que semejantes propuestas no tendrían más que un voto minoritario está claro, pero gozan del apoyo de los medios informativos que no paran de divulgarlas, algo difícil de comprender pues la mayoría de los periodistas favorecen a los demócratas y habrían de saber que semejante cobertura exhaustiva de propuestas inviables y sin gran apoyo, les hace un flaco favor a sus amigos. Al mismo tiempo, ayudan a los republicanos – e indirectamente al presidente Trump – a quien tanto quieren ver alejado del poder y encerrado en una mazmorra.

TRUMP 3

Lo cierto es que los demócratas no parecen muy confiados en su futuro electoral: en los últimos días han surgido cambios profundos para anular las ventajas que Trump podría tener en las elecciones del año próximo y, en el caso de que las ganara a pesar de todo, para atarle las manos en los siguientes cuatro años que pasaría en la Casa Blanca.

La primera medida sería modificar el sistema electoral, algo que establecieron los “padres de la Patria” en la Constitución de Estados Unidos: quieren eliminar el “Colegio Electoral”, el sistema creado para dar voz a las zonas menos pobladas del país que, de lo contrario, se verían aplastadas sistemáticamente por las áreas de gran densidad demográfica. Gracias al sistema actual, los estados en el centro del país cuyas grandes planicies tienen mucho maíz pero poca gente, tienen un peso electoral mayor del que les correspondería por el número de habitantes. Si se eliminara este sistema, las ciudades de Nueva York, Chicago y los Angeles decidirían quién será el presidente y dejarían sin voz a los habitantes de la mayoría de los estados del país. Cuesta imaginar que semejantes cambios mantendrían la armonía en la unión americana y, en cualquier caso, sería necesaria una enmienda constitucional, algo casi imposible hoy en día.

También quieren modificar el Tribunal Supremo, cuyos magistrados tienen cargos vitalicios, algo probablemente beneficioso para la salud de estos, pues acostumbran a vivir hasta edades muy avanzadas. Los presidentes nombran a estos magistrados y lo hacen según sus afinidades políticas y las de su partido. Trump ya ha colocado a dos magistrados desde que está en la Casa Blanca, ambos relativamente jóvenes y ahora el Tribunal tiene una ventaja conservadora de 5 a 4.  Si fuera reelegido es casi seguro que colocaría a uno o dos más, lo que dejaría al país con mayoría de magistrados conservadores durante varias décadas.

La Corte Suprema de EEUULa Corte Suprema de EEUU

Ante semejante riesgo, los demócratas proponen ahora aumentar el número de magistrados, nada menos que con 10 personas más, lo que representaría más del doble de los 9 magistrados actuales y – quizá – diluya la influencia conservadora que puedan tener los que ahora ocupan sus escaños.

Sin olvidar otra propuesta, que es la de bajar la edad de voto de 18 a 16 años, cuando los jóvenes están aún en las escuelas, en las que el predominio de maestros afiliados al Partido Demócrata, brindaría una buena oportunidad de recoger votos.

Ninguna de estas propuestas tiene posibilidades de materializarse, al menos a un plazo tan corto como las próximas elecciones; son simplemente predicar al converso con propuestas que sólo apelan a su sector más fiel, pero corren el riesgo de alejar al único grupo que puede desbancar a Trump: los independientes que no quieren extremismos ni en uno ni en otro sentido y, ante la duda, se quedarán en casa durante la jornada electoral, disfrutando de las mejoras económicas de los últimos años.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

UNDE NE SUNT MELEȘCANII ?

27 miércoles Mar 2019

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Golan, Israel, Liviu Dragnea, Palestina, politică, prim-ministru, putere, Viorica Dăncilă

DRAGNEA

Motto:

Dacă un nebun ar fi atât de avizat încât să-și ascundă nebunia, ar putea înnebuni o lume  întreagă. Miguel de Unamuno

(Si un hombre fuera tan avisado que pudiera ocultar que estaba loco, podría volver loco al mundo entero. Miguel de Unamuno)

A FI

Este!

Cel mai puternic om din România, la ora actuală, se află în Primul Cerc.

Este Primul Cerc al Infernului lui Dante Alighieri, dar, dotat pe măsura condițiilor și exigențelor moderne, este modelul sugerat de Alexander Soljenițin în romanul său cu același nume. Este un Paradis al Infernului, în care locatarii – deținuții ar fi un termen impropriu – dispun de foarte bune condiții de viață, pentru a-și putea continua activitatea din timpul vieții „din lumea de dincoace” și, mai ales, creativitatea.

Căci, cel mai puternic om din România este un condamnat foarte capabil, foarte creator. Are o capacitate imensă de a ridica cercuri și bolgii ale Infernului în jurul întregii societăți. Este puterea omului avizat care „îi popește pe mulți”!

Îl ajută niște „avizatori”, indiferent dacă sunt extraordinar de competenți, sau extraordinari în celălalt sens: toți sunt foarte buni, foarte capabili.

A FACE

Ce a făcut?

A promis marea și sarea, a promis cu disperare orice, numai să ajugă la putere. Și a ajuns!

Aparent, a ocupat locul al treilea ca importanță, dar, în realitate, se desfășoară, pe îndelete, pe poziția numărul unu din țară.

Practic, Parlamentul funcționează în jurul lui și numai pentru el.

Și-a creat un guvern deosebit de eficient pentru scopurile sale. Este adevărat că formula actuală – cabinetul Drăgnilă – a reușit să o alcătuiască cu destulă dificultate, înlăturând oameni competenți, inclusiv prin ne-mai-întâlnita modalitate a „focului prietenesc”, a demiterii prin faimoasa și unica în lume moțiune de cenzură, trasă din artileria propriului său partid împotriva propriului său guvern.

DĂNCILĂ DRAGNEA 1Șeful unui partid vorbind despre activitatea guvernului, iar primul ministru nu scoate o vorbă!

DRAGNEA DĂNCILĂ 3Omul forte și primul ministru

Persoana care muncește cel mai intens în acest guvern este ministrul justiției: tunde dumnealui legile țării cu un foarfece dur și tăios, în așa fel încât să nu mai rămână nici urmă de țepi care să-l deranjeze, în vreun fel, pe  cel mai puternic om din țară. Tunde după principiul : DURA LEX, SED…DURA ! Ministrul justiției își îndeplinește această sarcină cu competență și tenacitate. Și cu ingeniozitate ! Pe lângă foarfece, și-a creat și o ghilotină cu care să scurteze sau să amputeze pe oricine ar îndrăzni să administreze altă justiție decât cea pe care o vrea dumnealui: un tribunal care să-i judece pe …judecători !

Oare este bine ? Justiția trebuia să rămână lângă Dumnezeu, nu lângă bărbier!

Prestigiul Justiției trebuie să fie asemănător cu cel al Bisericii! Dreptatea adevărată vine de la Dumnezeu, iar judecătorii trebuie să fie liberi și mândri să arate, în sentințele lor, caracterul divin al Justiției.

TUDOREL TOADER 1

TUDOREL TOADER 2Ministrul Justiției, Tudorel Toader

A lovi în prestigiul Justiției înseamnă a favoriza infractorul! Mai devreme sau mai târziu, problema aceasta se va pune pentru laboriosul ministru.

Studenții deja cer ca domnul ministru să nu mai poată reveni pe postul de rector al Universității din orașul dumnealui. Nu te poți conduce câteva zile după principiul DURA LEX, SED… DURA, iar, alte câteva zile, după DURA LEX, SED LEX!

TUDOREL TOADER 3Protest anti-Tudorel Toader la Iași, organizat de activiștii Asociației civice Reset: „Mi-e rușine cu rectorul Toader”: un camion îmbrăcat într-un mash enorm cu fotografia lui Tudorel Toader și textul „Mi-e rușine cu rectorul Toader”, plimbat prin tot orașul.

Sclipiri de ingeniozitate are și ministrul finanțelor. Ar vrea ca Banca Națională a României să i se supună necondiționat. Pentru ce? Pentru a scoate în neștire pe piață bancnote, care să umple păgubos promisiunile electorale? Să declanșeze și să întrețină o inflație galopantă? Oare rolul Băncii Naționale este cel de pompier care stinge incendiile provocate, prin inconștiența lor, de niște piromani ?

Iar, Taxa pe Lăcomie are un efect atât de dezastruos, încât oricine poate să vadă cât este de lacomă : alungă investitorii și ruinează tot ce s-a câștigat până acum ! Omoară găina care făcea ouă de aur !

Eugen Orlando Teodorovici 1

Eugen Orlando Teodorovici 2Ministrul de Finanțe Eugen Orlando Teodorovici

Vedetă este și primul ministru: strică relații!

În august, anul trecut, i-a bătut pe românii din Diasporă. Bătaia a fost programată cu mult înainte de 10 august. Primul ministru s-a aranjat în așa fel încât să nu fie în țară: LIPSA DIALOGULUI nu numai că jignește, dar și INCRIMINEAZĂ. Orice anchetă serioasă asupra învrăjbirii dintre Țară și Diasporă va porni de la lipsa dialogului. A-ți programa ne-dialogul – măcar un simulacru de dialog și tot ar fi fost ceva! – cu românii care au venit în capitală de la sute și mii de kilometri, arată, clar, că  lucrurile au fost plănuite să rămână în seama bastonului de cauciuc, a jeturilor de apă și a gazelor lacrimogene. Orice prim ministru ar fi lăsat de-o parte toate celelalte probleme, numai și numai pentru a se putea întâlni cu reprezentanții atâtor români, concetățeni de-ai săi! Galeriile echipelor de fotbal (au suplinit absența primului ministru ? nu aveau ce să caute acolo!), Poliția și Jandarmeria au făcut doar ce li s-a ordonat ! Și cine a ordonat să se organizeze și să se declanșeze violența pentru a-i compromite pe românii din Diasporă ?

DRAGNEA DĂNCILĂ 2

Cea mai recentă învrăjbire au produs-o declarațiile referitoare la ambasada României din Israel: primul ministru a vorbit despre …„guvernul meu…poporul meu”. Pe urmă, a afirmaț că și-a exprimat o opinie personală! (Nu a specificat acest lucru atunci când, în calitate de prim ministru, a făcut afirmațiile respective, adică, atunci când trebuia !) Și ceva mai târziu, a negat că ar fi făcut asemenea afirmații : A SPUS CĂ NU A SPUS CEEA CE A SPUS ! -, iar culpa pentru ruinarea relațiilor cu Iordania (cu Palestina și cu lumea arabă, în general) a aruncat-o pe umerii Președintelui Republicii România, întrucât, nu-i așa, dumnealui era dator să dreagă, imediat, tot ce strică guvernul. În această logică, funcția prezidențială ar fi și ea una de stingere a incendierilor piromanice!

DĂNCILĂ 3… „guvernul meu…poporul meu”

Răul făcut are dimensiuni internaționale multiple.

România a construit în Orientul Mijlociu, timp de decenii, cu multă migală și cu mult efort, o structură, uneori de dialog foarte eficient, alteori de speranță în așteptare, care a adus un prestigiu de invidiat școlii românești de diplomație. Nicio cancelarie din lume nu a reușit vreo performanță asemănătoare ! Spectaculoasa vizită a președintelui egiptean Anuar al Sadat la Ierusalim, în plină stare de beligeranță între Israel și țările arabe din jur, vizită care a așezat pe un stabil fundament de pace relațiile israeliano-egiptene, se datorează unei echipe de diplomați români, care « au moșit » evenimentul și mai ales evoluția plină de succes.

România a fost, timp de decenii, singura țară din Est care avea relații excelente, atât cu țările arabe, cât și cu Israelul. Aceste relații s-au păstrat și după prăbușirea comunismului.

La ora actuală, situația este delicată, deoarece SUA nu mai sunt percepute în lumea arabă ca un arbitru imparțial, după anunțul că își vor reloca ambasada din Tel Aviv în Ierusalim.

În această chestiune, Federația Rusă a fost mult mai abilă: la solicitarea Israelului, a anunțat că este gata să recunoască simultan Ierusalimul Occidental ca fiind capitala Israelului   ȘI   Ierusalimul Oriental, capitala Palestinei. Oferta nu a fost pe placul părților, dar, a dovedit o oarecare imparțialitate și a închis subiectul!

Comunitatea internațională, în primul rând Uniunea Europeană, consideră că Tel Aviv este capitala statului Israel. Israelienii pretind și apreciază, în această chestiune, măcar un minimum de discreție: Dacă nu ne recunoașteți această năzuință, cel puțin v-am fi recunoscători dacă nu ați afirma, tot timpul, că Ierusalimul nu este capitala țării. Bine ar fi să nu ne spuneți nici că este, nici că nu este!

Un alt element delicat este anunțul SUA că recunosc Înălțimile Golan, din nordul țării, ca fiind SUB CONTROL ISRAELIAN. În subtext, este vorba de recunoașterea suveranității Israelului asupra acestor munți de foarte mare importanță strategică.

Europenii nu pot fi de acord cu acest anunț al SUA, cu toate că, în realitate, nuanța pe care o exprimă termenul SUB CONTROL ISRAELIAN este destul de dinamică: înlătură termenul de OCUPAȚIE ISRAELIANĂ ,dar, lasă o portiță spre o posibilă reversibilitate a evoluției, o portiță care, în egală măsură, se poate închide definitiv, oricând.

Totuși, Europa nu va risca să accepte acest joc de termeni. Pacea în Europa ar fi foarte șubrezită!

În condițiile în care tocmai s-au împlinit 5 ani de la anexarea Crimeei de către Federația Rusă, anunțul schimbării termenului de ocupație israeliană cu cel de sub control israelian  îi determină pe observatori să bănuiască că SUA, prin această mișcare,  l-ar sprijini pe Biniamin Netanyahu – care, chiar ar avea nevoie de sprijin !- în actuala campanie electorală. Altfel, acest anunț nu și-ar fi avut rostul!

Oricum, din partea României, abordarea chestiunii locației ambasadei este mai mult decât  inoportună, este mai mult decât o gafă, este o eroare!

Să fim realiști, Planul Kushner pentru Orientul Mijlociu, până la această dată, nu a fost anunțat și nu știm dacă va fi anunțat vreodată! Nu  se știe ce conține el, nu se știe dacă va fi acceptat de ambele părți.  În acțiunile SUA, soluția celor două state, Israel și Palestina, pare să fi fost abandonată. Ori, altă soluție realistă nu există!

În plus, lipsește un element fundamental: Israelul și Palestina nu dialoghează! La ce soluție se poate ajunge fără dialog !? Planul Kushner va fi o soluție impusă de SUA?

Ori, în aceste condiții, Uniunea Europeană, și în mod special România, ar fi putut relansa dialogul israeliano-palestinian. Dar, mai suntem, oare, negociatorii de altă dată, iubiți de ambele părți? Avem ministru de externe?

Se pare că nu! Este o vedetă anonimă!

Iar, dacă într-adevăr avem, dumnealui nu prea e luat în seamă de vedetele politice de prim rang și trecătoare ale momentului. Rolul său a devenit nesemnificativ, în umbra celui mai puternic om din România.

 

DĂNCILĂ 4Primul Ministru V. Dăncilă – când era frumoasă !

 

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE

31 lunes Dic 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Balcani, Europa, extindere, Muntenegru, politică, România, Serbia, Turcia, UE

BALCANI

COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT

În 2019, an în care președinția Uniunii Europene (UE) îi va reveni, pentru prima oară, unei țări  balcanice – România -, supernațiunea își continuă cu încăpățânare planurile de extindere spre răsărit,  în ciuda brexit-ului și a semnelor că economiei occidentale îi va merge rău în anii care vor veni. Această încăpățânare va costa, în total, 17 miliarde de €, dacă luăm în calcul ceea ce s-a cheltuit din 2007 încoace și sumele care sunt prevăzute la bugetul pentru extinderea în Balcani.

UE

Dacă nu vor exista surprize, în 2025, vor fi admise în UE Serbia și Muntenegru. Pentru această extindere se prevede „un ajutor pentru intrare și adaptare” de 1 miliard 700 de milioane (așa numita tranșă IPA II), dar, dacă la această tranșă se adaugă și subvențiile acordate din 2007 încoace (IPA I) precum și diferitele ajutoare regionale transnaționale (aproximativ 9 miliarde) ajungem la suma de 17 de miliarde, pe care am menționat-o deja.

BALCANI 2

Această privire asupra contabilității comunitare ne arată că extinderea spre răsărit este, mai întâi de toate și pe deasupra tuturor lucrurilor, o operație politică, deoarece grosul ajutoarelor pentru noii membri va fi dedicat întăririi valorilor democratice, statului de drept și sporirii competitivității. Se pare că prioritară nu este atât extinderea spațiului economic al Uniunii, ci efortul titanic pentru a democratiza într-adevăr această parte a Europei. Cu tot succesul destul de slăbuț pe care l-au avut aceste eforturi în Bulgaria și România (admise în UE în 2007), Bruxelles consideră că pariul merită să fie continuat. În definitiv, ceva s-a obținut în aceste două țări, cu toate că mult mai puțin în Bulgaria, decât în România.

Prioritatea obiectivelor politice față de cele economice în extinderea spre răsărit se vede și mai bine dacă se compară bugetul prevăzut pentru Serbia cu ajutoarele comunitare destinate Turciei, o țară strategică cu 80 de milioane de locuitori, care a înregistrat o dezvoltare economică impresionantă în ultimii ani, și care, de foarte mult timp, tot încearcă să intre în UE.

Astfel, ceea ce s-a cheltuit până acum și ceea ce se prevede că se va investi în Serbia se ridică la 29 € pe cap de locuitor, în timp ce contribuțiile comunitare pentru Turcia nu ajung la 8 €. Ori, Turcia are de patru ori și jumătate mai mulți locuitori, decât populația din întreaga zonă a Balcanilor Occidentali, iar economia Turciei este de opt ori mai mare decât cea a Balcanilor Occidentali. Dar, se pare că Bruxelles îi iubește pe balcanici, în timp de pe turci, nu.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE

TURCIA

En 2019, año en que la presidencia de la Unión Europea (UE) corresponde por primera vez a una nación balcánica – Rumania -, la supernación sigue erre que erre con sus planes de ampliación por el este, pese al brexit y a los malos augurios para la economía occidental en los próximos años. Tan firme es este empeño que le vale casi 17.000 millones de € entre lo ya gastado, desde el 2007, y lo que tiene presupuestado para la expansión balcánica.

Esta registrará – salvo sorpresas improbables – el ingreso de Serbia y Montenegro en la UE en el 2025. Para ello se ha previsto una “ayuda de entrada y adaptación” de 1.700 millones (la llamada partida IPA II, pero si a esta partida se suman las subvenciones desembolsadas desde el 2007 (IPA I) y las diversas ayudas regionales transnacionales (unos 9.000 millones) se llega a los mentados 17.000 millones.

PENINSULA BALCANICĂ

Este vistazo a la contabilidad comunitaria evidencia que la ampliación al este es, ante todo y por encima de todo, una operación política, ya que el grueso de las aportaciones a los nuevos miembros están destinadas a incrementar los valores democráticos, el Estado de Derecho y el incremento de la competitividad. Parece que lo prioritario no es ampliar el espacio económico de la Unión, sino un esfuerzo titánico por democratizar realmente esa parte de Europa. Frente al escaso éxito que han tenido esos esfuerzos en Bulgaria y Rumania (que ingresaron en el 2007), Bruselas cree que la apuesta sigue valiendo la pena. Al fin y al cabo, algo se ha avanzado en esos dos países, aunque muchísimo menos en Bulgaria que en Rumania.

La anteposición de las metas políticas a las económicas en las ampliaciones orientales se evidencia todavía más si se compara lo presupuestado para Serbia con las ayudas comunitarias a Turquía, una nación estratégica de 80.000.000 de habitantes que ha tenido un desarrollo económico impresionante en los últimos años y que lleva lustros intentando entrar en la UE.

BALCANI 3

Así, lo ya gastado y lo previsto invertir en Serbia asciende a 29 € por habitante, mientras que las aportaciones comunitarias a Turquía no llegan a los 8 €. Y en Turquía viven cuatro veces y media más habitantes que en todos los Balcanes Occidentales y la economía turca es ocho veces mayor que la de los Balcanes Occidentales. Pero, parece que Bruselas se les quiere a los balcánicos y a los turcos, no.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO

01 sábado Dic 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

dezvoltare, economie, Europa, istorie, politică, progres, tehnologie

EUROPA 2

1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI

Devenirea istorică a omenirii a cunoscut, în ansamblul ei, o dezvoltare relativ constantă, însă, în secolul trecut, procesul de accelerație a devenit halucinant. Viteza a devenit atât de mare, atât de multe au fost evenimentele  hotărâtoare, încât contemporanii lor cu greu și-au dat seama de magnitudinea acestora.

Avalanșa progreselor, schimbărilor și disparițiilor a fost copleșitoare în toate sectoarele vieții, de la politică și economie, până la morală și știință, în care, un loc primordial l-a ocupat tehnologia. Omul a ajuns pe Lună, a reușit să domine energia nucleară, să generalizeze folosirea informaticii, să realizeze grefe de organe și să cloneze  ființe vii. Aproape uitate, însă transcendentale au fost descoperirea antibioticelor, a îngrășămintelor ieftine pe bază de azotați și “revoluția verde”, care a eradicat foametea de pe o importantă parte a globului pământesc.

În secolul trecut, au avut loc două războaie mondiale, cele mai distrugătoare din toată istoria omenirii, care au  dus la dispariția ierarhiei de valori după care lumea s-a condus timp de secole. Au dispărut și colonialismul, apartheid-ul, precum și câteva imperii. S-a reușit împlinirea unor vise ce păreau a fi himere: unificarea Germaniei și crearea statului Israel, și s-a consumat prăbușirea unor consensuri morale ce fuseseră asumate, e drept, mai mult declarativ decât în fapte, de către ceea ce am putea numi “lumea întâi”, în secolele imediat anterioare.

Ne referim la faptul că schimbarea vertiginoasă a structurilor sociale și a motoarelor economice a înlocuit toată structura morală și intelectuală, creată încă din secolul al XVIII-lea, și care constituise, până atunci, liantul societății rasei albe. Ceea ce este relativ nou – relativ, deoarece fenomenul are antecedente în istorie – este că, de data aceasta, societățile diferitelor națiuni trăiesc din roadele și valorile implicite ale unei culturi care a rămas fragmentată și descompusă, în asemenea măsură, încât este de nerecunoscut. Acești o sută de ani au înregistrat, de asemenea, o uimitoare amorțire politică.

Astfel, într-o lume globalizată nu se mai regăsește nicăieri Predica de pe munte, cu toate că aceasta este o piesă indispensabilă pentru o bună conviețuire. La fel, a început să se confunde mila cu dreptul absolut la supa săracilor. Și pentru a debusola și mai mult lumea aceasta nouă, s-a demonizat criteriul autorității, tocmai când ieftinirea înformaticii provoacă proliferarea de știri false și zvonuri stupide, lipsind astfel masele de un punct de referință sigur; sigur sau, cât de cât fiabil.

INTERNET

În domeniul cultural, secolul al XX-lea – și anii care s-au scurs din cel de al XXI-lea – au fost martorii impunerii englezei ca lingua franca în lume. Traficul aerian și cel comercial se derulează în engleză; se cântă în engleză; se tipăresc instrucțiunile de folosire în engleză și chiar există intenția de a ne îmbrăca, de a bea, mânca și a trăi în stil anglo-american… Și cui nu-i place, n-are decât…

Atâtea schimbări sociale, economice și culturale au produs aproape inevitabil o descumpănire politică, mai ales în Europa. Pulverizarea bipolară și recurgerea din nou la arme de către țările occidentale, – exemplul războaielor din Iugoslavia a fost deosebit de clar -, au pulverizat pariul pe statul-națiune.

Cauzele acestui fenomen sunt multiple, prea multe pentru timpul și luminile de care dispunem, pentru a le putea dezbate aici. Însă, se poate vedea că impactul decolonizării, terorismul urban, acutele crize economice ciclice și renunțarea la o formare culturală solidă “erga omnes” le-a determinat pe noile generații să nu mai aibă încredere în valorile moștenite și să caute alte căi.

Spunem alte căi și nu formule noi, deoarece nu este o noutate să desființezi o întreprindere eșuată, cum a fost cazul Cehoslovaciei și Iugoslaviei, pentru a le dezmembra și reveni la entitățile teritoriale anterioare. Nu este o noutate nici să nu ai încredere într-un responsabil care nu dă răspunsuri satisfăcătoare la necesități de bază. Adică, este vorba de o neîncredere a unui tineret care se vede condamnat la șomaj sau se teme că nu are niciun viitor, deoarece nicio autoritate nu apără mediul înconjurător.

Astfel, în concluzie, nu este ceva nou în a respinge statul-națiune; situații asemănătoare au mai existat, “mutatis mutandis” în secolele XIV, XIII și XII înainte de Hristos. Nou este, până la un punct, simtomul de uluire: să vezi că primele căi pe care le găsesc noile generații pentru străvechile probleme sunt cele care au fost părăsite demult de omenire. A renunța la statul-națiune pentru a reveni la etnii – așa cum se întâmplă în diferite regiuni din Africa – nu duce la rezultate bune și nici nu a dus vreodată în istorie. Iar, Africa este doar un caz extrem.

În Europa, uimește să vezi că de pe ruinele URSS-ului se naște un stat care a existat doar în Evul Mediu: Republica Moldova. Sau, cum din Iugoslavia lui Milosevic, apar entități politice, care au avut autonomie și în Evul Mediu, cum sunt Kosovo sau Bosnia Herțegovina.

La fel de mare este uluirea pe care ți-o produce constatarea că puterile care nu au ezitat să termine cu Libia lui Gaddafi sunt impasibile față de cruzimea autorităților turcești împotriva minorității kurde… o minoritate care reprezintă aproximativ 10% din populația totală a Turciei.

De fapt, problema etniilor sau a minorităților naționale este uitată cu încăpățânare de majoritățile naționale. În unele cazuri, din cauza atotputerniciei; în alte cazuri, din cauze total opuse: de frică sau din neputință latentă. Dar, în toate conflictele de acest gen, un factor determinant îl constituie atașamentul claselor conducătoare față de conceptul exclusiv și exclusivist al statului-națiune.

Rezumând mult – și deci foarte rău –, s-ar putea spune că secolul al XX-lea a îngropat o lume. Și, odată cu ea, modelul foarte precar de conviețuire, scara de valori și conformismul fatalist care fuseseră adoptate de societățile rasei albe în epoca anterioară. Mai puțin radicală, dar, totuși foarte importantă a fost demitificarea comunismului stalinist, laicismului persan și a militarismului atotputernic în foarte multe locuri de pe globul pământesc. Înfrângerea Statelor Unite ale Americii în Vietnam și a URSS în Afganistan au dus la prăbușirea mitului armatelor invincibile. Contrapartida a fost un avânt al gherilelor, și, pe termen lung, al terorismului, aproape peste tot în lume.

M-am molipsit de iureșul secolului XX și am alergat în galop prin această panoramă a evenimentelor din secolul trecut. Mă voi explica de acum înainte, încercând să nu merg chiar atât de repede și să cuprind mai puțin. Și, ca să nu fac o plagă din această prelegere, voi vorbi numai despre politică. Voi vorbi mai ales, dar nu exclusiv, de politica europeană, care este a noastră, iar noi suntem tot atât de egocentrici ca toți ceilalți…ca întotdeauna.

În bilanțul anului trecut, cel mai mare capitol este cel al disparițiilor. Cel de al Doilea Război Mondial a însemnat lovitura de moarte dată colonialismului și hegemoniei rasei albe pe planetă. Franța, Marea Britanie și Germania au cedat întâietatea Statelor Unite, Rusiei și Chinei.

Spun Rusiei și nu Uniunii Sovietice, deoarece URSS a fost una dintre cele mai surprinzătoare dispariții. Și nu pentru că prăbușirea ei nu ar fi fost previzibilă, ci pentru că regimul stalinist domina ca nimeni altcineva arta disimulării, propaganda și ocultarea, și a știut să ascundă sub mândrii militariste și prozelitisme ideologice falimentul structurilor sale economice și uzura cadrelor sale politice și a motivațiilor sale romantice. Uniunea Sovietică de la finele secolului XX era la fel ca hidalgo-șii spanioli din secolul al XVIII-lea, plini de titluri nobiliare și de costume strălucitoare, însă cu stomacul ghiorăind de foame și cu cămara goală.

Oricum, în bună parte, surpriza s-a datorat și dorinței de a nu vedea. Polarizarea ideologică din timpul “războiului rece” era atât de mare, încât comuniștii și simpatizanții lor vedeau își vedeau mai degrabă dorințele lor și nu realitățile din “lumea roșie”. La puțin timp după moartea lui Franco, eu am putut să călătoresc prin Republica Democrată Germană și am văzut în orașul Pausewitz – aproape de granița cu Polonia – una dintre cazarmele Armatei Sovietice de ocupație, și nu-mi venea să cred ce îmi spunea ghidul, și anume, că era o cazarmă militară și nu un grajd, așa cum crdeam eu. Să vă spun doar că ferestrele nu aveau geamuri, deoarece erau acoperite cu hârtie de ziar, îmbibată în grăsime …

Uniunea Sovietică este cazul antagonic Imperiului Otoman care, după o îndelungată agonie, a apus, odată cu înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. La fel ca Rusia țaristă, Turcia otomană a murit transformându-se în opusul a ceea ce fusese până atunci; în cazul Turciei, timp de secole, în timp ce în cazul Rusiei comuniste, a durat numai trei generații. Din marea putere islamică și tradiționalistă, a devenit o republică laică occidentalizată, dar, o țară cumplit de prost finanțată și, și mai rău guvernată.

Însă, spre deosebire de Rusia, care vrea să revină la protagonismul ei istoric pe calea unui ultra-naționalism ambițios – dar răbdător -,Turcia lui Erdogan și a partidului care îl susține, AKP, vrea să se erijeze într-o referință politică a Orientului Mijlociu, pe calea islamismului radical și a opresiunii militare.

La toate acestea, sultanatul turc a lăsat ca moștenire omenirii un viespar de națiuni nepregătite și ne-armonizate care au continuat să recurgă la cruzimi pentru a-și rezolva  atât neînțelegerile interne, cât și cele internaționale în Balcani. Desigur, la crisparea balcanică au colaborat din plin și puterile occidentale, învingătoare în Primul și în cel de al Doilea Război Mondial, care au cârpit și despărțit teritorii după criterii distante și abstracte, ca și cum Balcanii ar fi fost o altă Africă colonială, bună de împărțit… cu toate că, de data aceasta, doar în zone de inflență. Ironii ale istoriei: în războaiele lui Milosevic, care au pus capăt Iugoslaviei lui Tito, intervenția militară a puterilor din Europa Occidentală nu a dat roade până când nu au intrat în luptă forțele NATO americane – adică nu cele europene.

Nu vorbesc de dispariția Imperiului Habsburgic, deoarece se aseamănă foarte mult cu cazul sultanatului otoman. Poate, cu două mari diferențe. Una este moștenirea geopolitică lăsată de ambele imperii; cea austriacă s-a dovedit a fi mai puțin otrăvită. Cealaltă este că ranchiuna învingătorilor din Primul Război Mondial s-a adunat în componenta care, din punct de vedere militar, a fost cea mai puternică din Imperiul austro-ungar: Ungaria. Tratatele de pace din1918 și 1945 au fost deosebit de ranchiunoase cu Ungaria.

Multe alte schimbări care au avut loc în secolul trecut au fost mai puțin radicale decât aceste dispariții sau apariții pe scena istoriei. Astfel, de pildă, terorismul, fundamentalismul, populismul și migrațiile masive sunt fenomene de lungă cursă istorică, potențate acum de masificarea și globalizarea socială care pare să fi atins limita de sus. Toate aceste fenomene au zdruncinat secolele XX și XXI ca niciodată în Istorie, mai mult chiar decât comoțiile cauzate de invaziile popoarelor mării, în secolul al XIII-lea înainte de Hristos.

Înainte de Stalin, Hitler și Mussolini a existat un Sila sau un Cromwell. Mai înainte de teroare ca armă de război – înainte de Septembrie Negru, FLN algerian, taliban afgani sau Tupamaros argentinieni – Timur Lenk, Gingis Han sau almoravizii deja foloseau cruzimea pentru a-și potența armatele cu panica pe care o răspândeau printre potențialele victime cruzimile soldaților lor. KGB, Gestapo sau Stasi sunt modernizări îmbunătățite ale poliției speciale a țarului Ivan del Groaznic sau a inchizitorilor lui Torquemada. Dar, cumpliții secolelor XX și XXI au dispus de resurse tehnice și economice cu care precedesorii lor nu au visat vreodată.

Desigur, bilanțul politico-militar al secolului XX nu este numai negativ; există și o relatare pozitivă a acestor o sută de ani. Este cea care menționează generalizarea politicilor  sociale, un mai mare respect pentru minorități, potențarea legislațiilor democratice și îmbunătățirea, atât juridică, cât și economică în sfera muncii; eradicarea unor boli oribile cum sunt variola și poliomielita. Iar, în “zestrea” politică a secolului trebuie să menționăm când și cum s-a pus capăt divizării Germaniei și Zidului din Berlin; s-au creat state într-adevăr independente în lumea musulmană; evreii și-au dobândit o patrie…cu toate că a fost pe seama palestinienilor; iar, sfera muncii din țările industrializate a început să fie mai dreaptă și mai generoasă. Lista ar putea continua mult mai mult, dar, mă tem că nu și răbdarea dumneavoastră.

Pentru europenii occidentali din zilele noastre, piatra de hotar a datelor pozitive ale secolului trecut este crearea Pieței Comune care a dus la înființarea Uniunii Europene. În mod evident, este încă departe de a fi structura supranațională unificatoare a Europei Occidentale, atât de dorită de fondatorii ei, dar, este un pas șovăitor și totuși dătător de speranțe, spre mult visata federație a Statelor Europene, care să garanteze, odată pentru totdeauna, pacea în această parte a lumii.

Aceasta poate să pară mai mult un vis, decât ceva factibil, dar chiar dacă ar fi Europa Patriilor imaginată de generalul de Gaulle sau o versiune cisatlantică a Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeană este o foarte posibilă cale a păcii și stabilității pe Vechiul Continent.

Desigur, posibilă nu înseamnă deloc că va fi și ușoară. Căci, pentru a obține unitatea social-politică a Continentului este nevoie, sau a fost nevoie până acum, de voință. Ca și cum nu ar fi suficiente abisalele diferențe economice dintre țările de pe Vechiul Continent, procesul unificator este împiedicat enorm și de diferențele culturale, morale și religioase, care domină încă în Europa.

Și, de vreme ce tot m-am lansat să arăt piesele șiragului de piedici existente în calea creării acestei structuri supranaționale o voi pune pe listă pe cea mai mare dintre ele: egoismul. Mai bine zis, egoismele. Căci, aici își dispută întâietatea egoismele tuturor, de la ambițiile personale, până la încăpățânările retro-naționale, suspiciunile etnice, dar și mulțimea de oportuniști specializați în a pescui în ape tulburi.

Trebuie să ținem seama de egoisme, deoarece reprezintă un element constitutiv al ființelor vii. Nu voi aminti faptul că primul pas evolutiv al primelor ființe vii care au locuit pe planetă a fost canibalismul unicelularelor; a-și mânca vecinul pentru a prospera cu cele mai mici costuri energetice posibile. Așa că voi trece să vorbesc despre o epocă puțin mai modernă: despre Europa de ieri și de alaltăieri. Voi vorbi despre neandertalii care au trăit aici până acum 40.000 de ani, și despre aheii și celelalte triburi care au coborât din nord pentru a popula actuala Grecie și coastele Mării Egee.

Arheologia și mitologia nu au scos la iveală altă conviețuire pașnică a acelor oameni de pe teritorii, la vremea aceea foarte puțin locuite, decât atunci când întâlnirile cu alți locuitori sau vecini aveau loc din an în Paști. Europa de acum 40.000 de ani găzduia vreo cinci milioane de ființe umane. Câteva milenii mai târziu, aheii și ceilalți imigranți veniți din nord nu erau mai mulți decât câteva mii per trib sau neam colonizator sau invadator. Adică, indiferent când au trăit, ființele umane au conviețuit pașnic numai atunci când vecinii lor se aflau în afara contactului direct.

Toată această uvertură la Piața Comună/Uniune Europeană servește încercării de a explica de ce un proiect pe cât de idealist, pe atât de promițător în faza sa inițială, tropăie acum cu alarmante simtome de descompunere. Ideea unei Europe uniforme din punct de vedere social și politic, precum și solidară economic este, în zilele noastre, un spectru trist, care se desface în nord prin brexit, se înneacă cu autoritarism în centrul polono-maghiar și trăznește de corupție în Bulgaria și România.

Ca și cum nu ar fi de ajuns, peste tot problema umanitară a avalanșei de fugari ai foametei și ai războaielor din lumea a treia scoate în evidență sentimentele întregii populații a Europei, chemată să arate un pic de îndurare și solidaritate. Aceasta se întâmplă din cauza celui mai mare defect din naștere al acestui proiect supranațional: menținerea cu orice preț a suveranităților naționale. Imposibilitatea de a depăși acest egocentrism major care a torturat istoria europeană – și nu numai europeană – de-a lungul a peste 3.000 de ani a făcut ca proiectul super-statului continental să se nască cu o minimă expectativă de supraviețuire, deoarece îi lipsesc piese esențiale: o politică socială, fiscală și juridică comună.

Aceasta explică, în parte, faptul că proiectul a fost un succes copleșitor atâta timp cât s-a limitat să fie doar ceea ce spunea numele lui: o piață comună a șase țări foarte asemănătoare în privința bogățiilor lor proporționale, dar, din ce în ce mai nesigure de scara lor de valori morale și culturale și toate șase deopotrivă de interesate să facă parte dintr-o piață fără frontiere cu o monedă comună..și aproape nimic mai mult.

Succesul inițial a făcut să se creadă că procesul de integrare ar putea merge mai departe, dar, mai ales, a evidențiat faptul că ar fi fost foarte periculos să fie o insulă a bunăstării, înconjurată de țări din ce în ce mai sărace, pe măsură ce crește distanța față de nucleul celor șase. Astfel, mai degrabă prin decrete, decât prin construcție, Piața Comună s-a extins cu tot mai puține trăsături de piață și voințe împărtășite, până a ajuns să constituie Uniunea Europeană actuală, acum, pe marginea prăpastiei. Este o Uniune care este o mare ne-uniune economică – să ne reamintim falimentul Greciei – și o rebeliune egoistă, din orice punct am privi-o: xenofobia maghiară, închiderea încăpățânată a Italiei în problema migrației, hiper-naționalismul juridic al Poloniei și României sau îmbufnarea  secesionistă a Marii Britanii, țară care întotdeauna a fost mult mai atlantică, decât europeană…În această enumerare am menționar numai crizele recente și răsunătoare. Abundă semnalele de sfârșit de evoluție politică; semnale că totul a intrat în faza de lichidare. Poate că nu va fi așa, și să dea Dumenezeu ca Bruxelles să găsească oameni și idei noi, pentru a continua cea mai ambițioasă construcție politică din secolul al XX-lea, inițiată cu prea puțin romantica denumire de Piața Comună.

Este posibil, de asemenea, ca acest proces politic să nu fie viabil din cauza esenței ființelor omenești, incapabile  să renunțe la personalitatea lor proprie, la identitatea lor, în favoarea binelul comun general. Unul dintre marile creiere politice ale secolului trecut – generalul Charles de Gaulle – a înțeles acest lucru și, când ciclul exinterilor a ajuns să cuprindă incoporarea Marii Britanii, el a propus, în acel moment, părăsirea căii integrărilor și inițierea altui proiect mai modest și, prin urmare, mai factibil: “Europa patriilor”. Nu ar fi fost o Europă retopită într-o nouă entitate, în schimb ar fi fost o Europă sincronizată și armonizată, iar suveranitățile ar fi continuat să fie protagoniste, într-o ordine superioară acestora. După cum afirma De Gaule, în vremea aceea președinte al Franței, într-o “Europă a patriilor” puteau să conviețuiască în largul lor nu numai britanicii, dar și rușii și celelalte popoare din răsărit. În viziunea sa, “Europa patriilor” urma să primească toate statele continentului, de la Urali până la Atlantic.

Charles de Gaulle 1Charles de Gaulle

Pentru a încheia această prelegere, voi adăuga două reflecții rapide asupra celui mai negru capitol din istoria secolului al XX-lea: războaiele. În fruntea listei se află prin propriul lor drept cele două războaie mondiale, cele mai aducătoare de moarte din istoria omenirii. Însă, conflicte armate – războaie și lupte ale gherilelor – au avut loc de-a lungul secolelor, peste tot, fără încetare… Secolele XX și XXI nu s-au deosebit prin nimic față de cele anterioare, decât că forța lor de distrugere a fost mult mai mare.

SOLDAŢI 1

SOLDAŢI 3

Și, într-o lume care se vroia mai matură, gânditoare și experimentată, acest lucru, teoretic, nu-și mai avea locul. Și totuși, și-a găsit locul, un loc cam prea mare. Nu pot și nici nu intenționez să fac aici o analiză a conflictelor armate și a cauzelor lor. Însă, se cuvine să semnalez că se ajunge la războaie, mai ales, din lipsa unor resurse intelectuale – pentru că există incapacitatea de a găsi alternative la ucideri – și deoarece lipsește generozitatea. Imensa majoritate a conflictelor armate au izbucnit dintr-un egoism pur și dur.

Ambele le avem în gene. Locuitorii planetei de acum 200.000 de ani puteau străbate într-o zi aproximativ 80 de km, însă progresele culturale și tehnice înaintau cu 3 km pe an. Astfel că, în fața eternității egoismului închistat și a violenței ca panaceu social-politic, ajungem invariabil la concluzia că, în secolul al XX-lea, în cel actual sau în secolul al XXX-lea înainte de Hristos, protagoniști al Istoriei au fost întotdeauna ființele omenești…în același fel, în felul lor ! Însă, trecând peste orice fel de piedici și obstacole, în ansamblul ei, lstoria are o tendință pozitivă, spre mai bine.

Iar, acum și aici, cel mai bine este că am terminat de vorbit.

Vă mulțumesc!

LALELE

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EUROPA 1

1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO

El devenir histórico de la humanidad tiene en su conjunto un desarrollo relativamente regular, pero con un proceso de aceleración constante que el siglo pasado alcanzó una velocidad alucinante. Tan grande ha sido esa velocidad – tal, la cantidad de acontecimientos trascendentales – que los testigos de la evolución difícilmente se han percatado de su magnitud.

Y es que el alud de avances, cambios y desapariciones fue abrumador en todas las parcelas de la vida, desde la política y la económica hasta la moral y la científica con un lugar preeminente para la tecnología. Se llegó a la Luna, se dominó la energía nuclear, se generalizó el uso de la informática, se trasplantaron órganos en los hombres y se clonaron otros seres vivos. Y casi olvidados, pero trascendentales fueron el descubrimiento de los antibióticos, los abonos nitrogenados baratos y la “revolución verde”, que ha erradicado las hambrunas de buena parte de la Tierra.

El siglo registró las dos guerras mundiales más mortíferas de la Historia, la desaparición de una escala de valores que había regido el mundo blanco durante siglos. Y también desapareció el colonialismo, el apartheid, así como varios imperios. Se logró la consecución de sueños quiméricos cómo la unificación alemana y la creación del Estado de Israel y se consumió el hundimiento de unos consensos morales que habían sido asumidos – aunque más de boquilla qué de hecho – por el que podríamos llamar “primer mundo” en los siglos inmediatamente anteriores.

Me refiero a que el vertiginoso cambio de las estructuras sociales y de los motores económicos arrasó con toda la estructura moral e intelectual que había sido el colágeno de la sociedad blanca desde el siglo XVIII hasta ahora. Lo relativamente nuevo – relativo, porque el fenómeno tiene antecedentes en la Historia – es que esta vez las sociedades de las distintas naciones viven de los frutos y sobrentendidos de una cultura que ha quedado fragmentada y descompuesta hasta lo irreconocible. También registran estos cien años un sorprendente pasmo político.

Así, en un mundo globalizado no se encuentra el sermón de la montaña por ninguna parte, pese a que es pieza indispensable para la convivencia. Consecuentemente, también se ha confundido la piedad con el derecho absoluto a la sopa boba. Y para terminar de dejar sin brújula a los habitantes de este nuevo mundo, se ha demonizado el criterio de autoridad justamente cuando el abaratamiento de la informática provoca la proliferación de noticias manipuladas y rumores estúpidos, dejando a las masas huérfanas de un punto de referencia seguro; seguro o, por lo menos, razonablemente fiable.

INTERNET 2

En el ámbito cultural, el siglo XX – y aún más lo que llevamos del XXI – ha sido testigo de la irrupción del inglés como la lengua franca del mundo. El tráfico aéreo y el comercial se hacen en inglés; los hombres de ciencia hablan entre sí en inglés; se canta en inglés; se imprimen las instrucciones de uso en inglés y hasta se pretende vestir, beber, comer y vivir a lo angloamericano… Y al que no le guste, peor para él.

 Tanto cambio social, económico y cultural ha producido casi inevitablemente un pasmo político, sobre todo en Europa. La pulverización del mundo bipolar y el renovado recurso a las armas de las naciones occidentales, del que las guerras de Yugoslavia han sido el ejemplo más claro, ha socavado fuertemente la apuesta por el Estado-nación.

Las causas de este fenómeno son múltiples, demasiadas para el tiempo y las luces de que yo dispongo para debatirlas aquí. Pero salta a la vista que el impacto de la descolonización, el terrorismo urbano, las agudas crisis económicas cíclicas y el abandono de una formación cultural sólida “erga omnes” ha determinado a las nuevas generaciones a desconfiar de los valores heredados y buscar otras vías.

Digo otras vías y no nuevas fórmulas, porque no es nuevo deshacer una empresa fracasada, como en los casos de Checoslovaquia e Yugoslavia, para desmembrarlas en las entidades territoriales anteriores. Ni tampoco es nuevo desconfiar de un responsable que no da respuestas satisfactorias a necesidades básicas. Es decir, la desconfianza de una juventud que se ve condenada al paro o que teme no tener ni siquiera porvenir porque ninguna autoridad defiende el medio ambiente.

Así, en resumen, no es nuevo renegar del Estado nación; situaciones similares se dieron, “mutatis mutandis” ya en los siglos XIV, XIII y XII antes de Cristo. Pero es hasta cierto punto nuevo el síntoma de pasmo: ver que las primeras vías encontradas por las nuevas generaciones a los más que viejos problemas son las ya abandonadas tiempo ha por la Humanidad. Renunciar al Estado-nación para volver a las etnias – como sucede en varias regiones de África – no está dando buenos resultados ni los dio en el pasado. Y África es solo un caso extremo.

Porque en Europa asombra ver como de las ruinas de la URSS nace un Estado que solamente existió en la Edad Media, la República de Moldavia. O como de la Yugoslavia de Milosevic nacen entidades políticas que tuvieron autonomía también en la Edad Media, como el Kosovo o Bosnia Herzegovina.

Tampoco es menor el pasmo que produce ver como las potencias que no dudaron en acabar con la Libia de Gaddafi se desentienden de la saña turca contra la minoría kurda… una minoría que representa casi el 10% del censo nacional.

En realidad, el problema étnico o de las minorías nacionales es ignorado empecinadamente por las mayorías nacionales. En unos casos, por prepotencia; y en otros, por todo lo contrario: por miedo o impotencia latente. Pero en todos los conflictos de este tipo constituye un factor determinante el apego de las clases dirigentes al concepto exclusivo y excluyente del Estado-nación.

Resumiendo, muchísimo – y, por tanto, muy mal –, se puede decir que el siglo XX enterró un mundo. Y con él, su modelo muy precario de convivencia, una escala de valores morales y cierto conformismo fatalista con la sociedad existente que había adoptado la civilización blanca de la época. Menos radical, pero no menos trascendente, fue la desmitificación del comunismo estalinista, del laicismo persa y del militarismo prepotente en demasiadas partes de la Tierra. Las derrotas de Estados Unidos en el Vietnam y de la URSS en el Afganistán acabaron con el mito de los ejércitos invencibles. La contrapartida fue un auge de las guerrillas y, a la larga, del terrorismo en casi todo el Globo.

Me he contagiado de la vorágine del siglo XX y he galopado en esta panorámica de los acontecimientos del siglo pasado. Me explicaré a partir de ahora un poco más despacio y abarcando menos. Porque, para no hacer de esta charla una plaga, me limitaré a hablar de política. Y aunque no tan solo, hablaré sobre todo de política europea, que es la nuestra y nosotros somos tan egocéntricos como los demás… y como siempre.

En el balance del siglo pasado, el capítulo mayor corresponde a las desapariciones. Con la II Guerra Mundial se le dio la estocada final al colonialismo y a la hegemonía blanca en el planeta. Francia, Gran Bretaña y Alemania cedieron la primacía a Estados Unidos, Rusia y China.

Digo Rusia y no Unión Soviética, porque la URSS fue una de las desapariciones más sorprendentes. Y no porque su extinción fuera imprevisible, sino porque el régimen estalinista dominaba como nadie el arte del disimulo, la propaganda y la ocultación y supo tapar con alardes militaristas y proselitismos ideológicos la quiebra de sus estructuras económicas y el desgaste de sus cuadros políticos y motivaciones románticas. La Unión Soviética de finales del siglo XX se parecía a los hidalgos españoles del siglo XVIII, llenos de título de nobleza y oropeles, pero sin nada en el estómago ni en la despensa.

De todas formas, en buena parte la sorpresa se debió también a las ganas de no ver. La polarización ideológica de la “guerra fría” era tal tras la II Guerra Mundial que los comunistas y sus simpatizantes veían sus deseos y no las realidades del llamado “mundo rojo”. Poco después de la muerte de Franco, yo pude viajar como periodista por la República Democrática Alemana y vi en la ciudad de Pausewitz – cerca de la frontera con Polonia – uno de los cuarteles del Ejército soviético de ocupación y me costó mucho creer a mi guía cuando me dijo que eran esto, una caserna militar, ya que yo habría jurado que eran establos. Con decirles a ustedes que las ventanas no tenían cristales, sino que estaban tapadas con papel de diario empapado en grasa…

La Unión Soviética es el caso antagónico al del Imperio Turco que, tras una larga agonía, feneció con la derrota alemana en la I Guerra Mundial. Cómo la Rusia zarista, la Turquía otomana murió convirtiéndose en todo lo contrario de lo que había sido hasta entonces; en el caso turco, durante siglos mientras que el ruso comunista fue de solo 3 generaciones. Pasó de gran potencia, islámica y tradicionalista, a república laica y occidentalizada, amén de nación pesimamente financiada y peor gobernada.

Pero a diferencia de Rusia, que quiere volver al protagonismo histórico por el sendero de un ultranacionalismo ambicioso – pero paciente -, la Turquía de Erdogan y el AKP pretende erigirse ya en la referencia política del Oriente Medio por la senda del islamismo radical y la opresión militar.

A todo esto, el sultanato turco le dejó al mundo en herencia un avispero de naciones mal preparadas y peor avenidas que siguieron recurriendo a la violencia cruel tanto para resolver sus diferencias internas como las internacionales: Los Balcanes. Claro que a la crispación balcánica cooperaron también – y no poco – las potencias occidentales vencedoras en la I y la II Guerra Mundial, que zurcieron y separaron territorios con criterios distantes y abstractos como si los Balcanes fueran otra África colonial a repartirse… aunque en este caso no fueran más que zonas de influencia. Ironías de la Historia: En las guerras de Milosevic, que acabaron con la Yugoslavia de Tito, la intervención militar de las potencias de Europa Occidental no fructificó hasta que entraron en combate las fuerzas estadounidenses – es decir, no europeas – de la OTAN.

No hablo de la extinción del imperio de los Habsburgo porque es muy parecido al caso del sultanato otomano. Quizá con dos grandes diferencias. Una es la herencia geopolítica dejada por ambos imperios; la austriaca resultó menos envenenada. Y la otra es que el rencor de los vencedores de la I Guerra Mundial se cebó en el componente militarmente más fuerte del Imperio Austro-húngaro: Hungría. Los tratados de paz del 1918 como del 1945 fueron cruelmente rencorosos con Hungría.

Menos radicales que esas desapariciones e irrupciones en el escenario histórico han sido muchos de los otros cambios registrados el siglo pasado. Así, por ejemplo, el terrorismo, el fundamentalismo, el populismo y las migraciones masivas son fenómenos de largo recorrido histórico, pero potenciados ahora por la masificación y una globalización social que parece haber alcanzado ya su techo. Todos estos fenómenos impactaron en la historia de los siglos XX y XXI como no lo habían hecho nunca en la Historia, incluyendo las conmociones de las llamadas invasiones de los pueblos de la mar en el siglo XIII antes de Cristo.

Antes que Stalin, Hitler y Mussolini hubo un Sila o un Cromwell. Y antes del terror como arma de guerra – antes que el Septiembre Negro, el FLN argelino, los talibán afganos o los Tupamaros argentinos – Tamerlán, Gengis Kan o los almorávides ya usaban la crueldad para potenciar sus propios ejércitos con el pánico que generaban en sus víctimas potenciales las crueldades de los respectivos soldados. KGB, Gestapo o Stasi son modernizaciones mejoradas de la policía especial del zar Iván el Terrible o de los inquisidores de Torquemada. Pero los espantosos del siglo XX y XXI disponían de unos recursos técnicos y económicos que no podían ni siquiera haber soñado sus predecesores.

Naturalmente, el balance político-militar del siglo XX no es sólo negativo; también hay un relato positivo de esos cien años. Es el que recoge la generalización de políticas sociales, un mayor respeto de las minorías, la potenciación de las legislaciones democráticas y las mejoras tanto jurídicas como económicas del mundo laboral; la erradicación de enfermedades horrendas como la viruela o la poliomielitis  Y en el “haber” político del siglo hay que anotar cuándo y cómo se acabó la división de Alemania y el muro de Berlín; se crearon Estados realmente independientes en el mundo musulmán; los judíos obtuvieron una patria… aunque fuera a costa de los palestinos; y el mundo laboral de las naciones industriales comenzó a ser más justo y generoso. La lista se podría alargar mucho más, pero me temo que la paciencia de ustedes, no.

Para nosotros, los europeos occidentales de hoy en día, el hito de los datos positivos del siglo pasado es la creación del Mercado Común que ha derivado en la Unión Europea. Evidentemente, dista mucho de ser el ente supranacional unificador de Europa Occidental deseado por sus fundadores, pero es un paso titubeante, aunque esperanzador, hacia la soñada federación de Estados europeos que garantice de una vez para siempre la paz de esta parte del mundo.

Quizá hoy eso parezca más quimérico que factible, pero sea como la Europa de las Patrias ideada por el general de Gaulle o como una versión cisatlántica de los Estados Unidos de América, la Unión Europea es un muy posible camino de paz y estabilidad para el Viejo Continente.

Claro que posible no quiere decir ni mucho menos, fácil. Porque para conseguir la unidad sociopolítica del Continente falta, o ha faltado hasta ahora, voluntad. Por si no bastara con las abismales diferencias económicas existentes entre las naciones del Viejo Continente, también dificultan enormemente el proceso unificador las diferencias culturales, morales y religiosas imperantes aún en Europa.

Y lanzado a señalar piezas del rosario de trabas a la creación ese ente supranacional he de poner en la lista a la mayor de todas: El egoísmo. O, mejor dicho, los egoísmos. Porque aquí se disputan la primacía los egoísmos todos, desde las ambiciones personales, hasta los empecinamientos retro nacionales, las suspicacias étnicas y el pulular de los oportunistas especializados en pescar en aguas revueltas.

Y es que a los egoísmos hay que tenerles en cuenta que se trata de un elemento constitutivo de los seres vivos. No voy a recordarles que el primer paso evolutivo de los primeros seres vivos que habitaron el planeta fue el canibalismo de los unicelulares; comerse al vecino para prosperar al menor coste energético posible. Así que pasaré a hablar de una época un poco más moderna: De los moradores de Europa de ayer y anteayer. Hablaré de los neandertales – que vivieron aquí hasta hace 40.000 años – y de los aqueos y demás tribus que bajaron del norte para poblar la Grecia actual y las costas del Egeo.

La arqueología y la mitología no atestiguan más convivencia pacífica de aquellos hombres que en los territorios tan despoblados a la sazón que el encuentro con otros moradores o vecinos se daba de Pascuas a Ramos. La Europa de hace 40.000 años albergaba unos cinco millones de seres humanos. Y unos milenios más tarde, los aqueos y demás inmigrantes septentrionales se contaban por unos pocos millares por tribu o estirpe colonizadora o invasora. Es decir, que fuera cuando fuera, los seres humanos sólo han convivido en paz cuando han tenido a los vecinos fuera de su alcance.

Todo este introito al Mercado Común/Unión Europea viene a cuenta del conato de explicación de por qué un proyecto tan idealista como prometedor en sus inicios está piafando ahora con alarmantes síntomas de descomposición. La idea de una Europa social y políticamente uniforme a la par que económicamente solidaria es hoy en día un triste espectro que se desgaja por el norte con el brexit, se atraganta de autoritarismo por el centro polaco-magyar y apesta en el este por la corrupción que campa a sus anchas en Bulgaria y Rumania.

Y, por si fuera poco, en todas partes la cuestión humanitaria que plantea el alud de fugitivos del hambre y de las guerras del tercer mundo saca a relucir los peores sentimientos de toda la población europea, llamada a un poco de conmiseración y solidaridad. Todo esto sucede ante todo a causa del mayor defecto que ha tenido este proyecto supranacional desde su nacimiento: El mantenimiento contra viento y marea de las soberanías nacionales. La imposibilidad de superar ese egocentrismo mayúsculo que ha torturado la historia europea – y no sólo la europea – a lo largo de más de 3.000 años ha causado que el proyecto del superestado continental naciera con una mínima expectativa de supervivencia por carecer de piezas tan esenciales como una política social, fiscal y jurídica comunes.

Eso explica también en parte que el proyecto fuera un éxito apabullante en tanto y cuanto se limitó a ser solamente lo que su nombre decía: Un mercado común de seis naciones muy parejas en sus riquezas proporcionales, pero cada vez más inseguras de sus escalas de valores morales y culturales e interesadas todas seis por igual en formar parte de un mercado sin fronteras ni aduanas y con una divisa común… y casi nada más.

El éxito inicial incitó a creer que se podría ir a más en el proceso integrador y, sobre todo, evidenció que resultaba peligrosísimo ser una isla de bienestar rodeada de naciones cada vez más pobres a medida que se alejaba del núcleo de los seis. Y así, más por decreto que por construcción, se fue ampliando el Mercado Común poco a poco y con cada vez menos rasgos de mercado y voluntades compartidas hasta llegar a la constitución de la Unión Europea actual que está al borde precipicio. Porque es una Unión que es toda una desunión económica – recuérdese la quiebra griega – y toda una rebelión egoísta, mírese por donde se mire: La xenofobia húngara, la cerrazón en banda italiana en el tema migratorio, el hiper nacionalismo jurídico de Polonia y Rumania o la pataleta secesionista de una Gran Bretaña, nación que fue siempre muchísimo más atlántica que europea…Y en esta enumeración me he limitado a citar tan solo las crisis más recientes y sonadas. Abundan las señales de fin de trayecto político; de que todo ha entrado en fase de liquidación. Quizá – ¡ojalá! – no sea así y Bruselas encuentre gente e ideas nuevas para proseguir en la construcción política más ambiciosa del siglo XX, iniciada con el nada romántico nombre de Mercado Común.

También es posible que este proceso político fuera inviable desde siempre por mor de la esencia de los seres humanos, que son incapaces de renunciar a la propia personalidad, a la propia identidad, en aras de un bien común general. Uno de lo grandes cerebros políticos del siglo pasado – el general Charles de Gaulle – lo entendió así y cuando el ciclo de ampliaciones llegó a pretender la incorporación de Gran Bretaña, él propuso en aquel momento abandonar el camino de las integraciones e iniciar otro proyecto más modesto y por tanto más factible : La “Europa de las patrias”. No iba a ser una Europa fundida en un ente nuevo, pero sí una Europa sincronizada y armonizada en la que las soberanías seguían siendo protagonistas, pero dentro de un orden superior a ellas. Según el, a la sazón presidente francés, en la “Europa de las patrias” iban a poder convivir a gusto no solo los británicos, sino también los rusos y demás europeos del este. En su visión, la “Europa de las patrias” acogería a todos los Estados del Continente, desde los Urales hasta el Atlántico.

Charles de Gaulle 2Charles de Gaulle

Para acabar esta charla, añadiré dos reflexiones rápidas sobre el capítulo más negro de la historia del siglo XX: Las guerras. La lista la encabezan por derecho propio las dos guerras mundiales, las más mortíferas en la historia de la Humanidad. Pero los conflictos armados – guerras y guerrillas – los ha habido casi sin solución de continuidad a lo largo de los siglos en todas partes. En esto, el siglo XX y el XXI no se han diferenciado de los que le precedieron más que en su poder destructor.

SOLDAŢI 4

SOLDAŢI 5

Y en un mundo que pretendía ser ya maduro, pensante y experimentado esto teóricamente no tenía cabida. Pero la tenía, y mucha. Ni puedo ni pretendo hacer aquí un análisis de los conflictos armados y sus causas. Pero es obligado señalar que a las guerras se llega ante todo por falta de recursos intelectuales – por no saber encontrar alternativas a la matanza – y por falta de generosidad. La inmensa mayoría de los conflictos armados surgieron por egoísmo puro y duro.

Lo uno y lo otro lo llevamos los seres humanos en los genes. Los habitantes del planeta de hace 200.000 años eran capaces de recorrer en un día hasta 80 km, pero los avances culturales y técnicos progresaban 3 km por año. Así que, ante la eternidad del egoísmo cerril y la violencia como panacea sociopolítica, uno no tiene más remedio que llegar a la conclusión de que en el siglo XX, el actual o el siglo XXX antes de Cristo, la Historia la han protagonizado siempre los seres humanos…¡de la misma manera, a su manera! Pero, aunque sea a trancas y barrancas, en conjunto, la Historia tiene una tendencia positiva, hacia lo mejor.

Y ahora y aquí, lo mejor es que yo dejo de hablar.

Muchas gracias.

LALELE 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual

07 lunes May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

alegeri, America Latină, biserică, catolici, confesiuni, evangheliști, hispano-americani, Martorii lui Jehova, politică, vot

Martorii lui Iehova 2Martorii lui Jehova

Hispanii se roagă la fel        Washington, Diana Negre

Ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea Numea „continentul catolic” a devenit un pământ fertil pentru alte confesiuni creștine, care tot câștigă teren de ani buni încoace: în ultimele două decenii, procentajul catolicilor din Ibero-america a scăzut de la 77% la 59%. Și nu pentru că ar fi încetat să mai creadă, ci pentru că au trecut la diferite secte protestante.

Și aceasta se întâmplă exact după modelul urmat de hispanii din SUA, unde are loc un exod dinspre catolicism spre Martorii lui Jehova și spre diferite alte secte protestante, pe care americanii le numesc „evanghelice”, o denumire care cuprinde grupuri cum sunt pentecostalii, anabaptiștii sau carismaticii. În numai 3 ani, între 2010 și 2013, procentajul catolicilor hispani din SUA s-a redus de la 67% la 55%.

Martorii lui IehovaMartorii lui Jehova

La nivelul întregului continent american, aceste grupuri au mai multe lucruri în comun, de la experiența că „au renăscut” ca practicanți fervenți care îl urmează pe Hristos, până la un activism prin care își etalează public credința, cu un puternic zel misionar pentru a mântui omenirea, și o credință oarbă în Biblie, pe care, deseori, o interpretează literal.

De asemenea, au tendințe politice conservatoare, iar aceasta poate să fie un punct de actracție: conservatorismul lor îi îndeamnă să considere mila ca o trăsătură foarte bună, dar, bogăția și succesul sunt răsplata pentru acești creștini, chemați să domine lumea. La fel ca în calvinism, succesul este un semn al binecuvântării divine.

Sunt conservatori și din punct de vedere moral: condamnă homosexualitatea și favorizează atât de mult familiile tradiționale, încât, multe biserici de ale lor se străduiesc să găsească soți sau neveste pentru enoriașii lor, desigur în cadrul congregației.

Succesul se întinde până și în politică: în Costa Rica, de exemplu, pastorul evanghelist, Fabricio Alvarado Muñoz, a candidat la președinția țării, și, cu toate că nu a câștigat, partidul său de „reînnoire națională”, care practic este un partid-biserică, a devenit cea de a treia forță politică din țară.

Protestantismul grupuscular este un curent care cuprinde întregul continent: în Honduras și Guatemala, evangheliștii reprezintă, azi, 40% din populație; în Brazilia și Costa Rica, peste 25%. Doar în Paraguay, Uruguay și Mexic sunt sub 10%. În Chile, peședintele Piñera a primit ajutorul a patru episcopi evangheliști, care l-au consiliat în timpul campaniei electorale. În Brazilia, pastorul Marcelo Crivella a fost ales primar al orașului Rio de Janeiro, iar în Bolivia, Jim Morales și-a etalat la maximum credința sa religioasă, în timpul campaniei electorale din 2015.

În SUA, sectele protestante se folosesc de diferite metode pentru a atrage noi membri: fac vizite persoanelor credincioase  pentru a le oferi ajutor, în bani sau pentru a le găsi un loc de muncă sau locuință. Odată captat în noua congregație, încearcă să le transforme experiența religioasă într-o practică foarte plăcută, cu muzică, entuziasm și noi prietenii. Cu toate că „mega-bisericile” se află mai ales în Ibero-america, iar în SUA enoriașii lor sunt, în principal, americani, principiul este același.

Duminica, seara și în timpul nopții, multe televiziuni retransmit slujba religioasă, cu multă muzică, cântece și mesaje pozitive.

În SUA există o paralelă politică cu ceea ce se întâmplă în celelalte țări ale emisferei: cu toate că hispanii înclină mai degrabă spre Partidul Democrat, tendințele conservatoare ale sectelor religioase la care au trecut le  influențează felul de a vota.

Mulți dintre acești noi evangheliști nici măcar nu se află de mult timp în țară, și deci, nu pot să voteze, dar, este foarte probabil ca, atunci când vor obține cetățenia americană, să nu mai voteze cu blocul hispan tradițional, ci să se apropie de candidații republicani, ceea ce ar avea o influență importantă, deoarece populația hispană înregistrează cea mai mare creștere. Iar fiii acestor imigranți, născuți în SUA, nici măcar nu trebuie să aștepte să-și legalizeze situația, căci sunt americani, iar vârsta când vor vota se apropie.

Papa Ioan Paul al II-leaPapa Ioan Paul al II-lea

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Los hispanos rezan igual      Washington, Diana Negre

Cerveza e himnosCerveza e himnos

Lo que el Papa Juan Pablo II llamaba el “continente católico” se ha convertido en un campe fértil para otras confesiones cristianas que van ganando terreno desde hace años: en los dos últimos decenios el porcentaje de católicos en Iberoamérica ha pasado del 77% al 59% y no ha sido porque dejen de creer, sino porque se han pasado a diversas sectas protestantes.

En esto, siguen el mismo patrón que los hispanos residentes en Estados Unidos, donde igualmente hay un éxodo de la Iglesia Católica a los Testigos de Jehová y a varias sectas protestantes llamadas aquí “evangélicas”, una denominación que abarca grupos como los pentecostales, anabaptistas o carismáticos. Tan solo en 3 años, desde 2010 a 2013, el porcentaje de católicos hispanos en EEUU pasó del 67% al 55%.

EvangélicosEvangheliști                        Evangélicos

En todo el Continente, estos grupos tienen varias cosas en común, desde la experiencia de haber “renacido” como seguidores de Jesús, a un activismo que les lleva a demostrar públicamente su fe, con un fuerte afán misionero para redimir a la Humanidad y una fe ciega en la Biblia, que con frecuencia interpretan de forma literal.

También tienen tendencias políticas conservadoras y esto puede ser una de sus atracciones: su conservadurismo entiende que la caridad está muy bien, pero que la riqueza y el éxito es lo que corresponde a estos cristianos llamados a dominar el mundo. Como en el calvinismo, el éxito es una muestra de las bendiciones divinas.

Son también conservadores moralmente: condenan la homosexualidad y favorecen tanto las familias tradicionales que muchas Iglesias norteamericanas se organizan para encontrar parejas a sus fieles – naturalmente dentro de la misma congregación.

El éxito alcanza también la política: en Costa Rica, por ejemplo, el pastor evangélico Fabricio Alvarado Muñoz candidato presidencial y, aunque no ganó, su partido de “renovación nacional”, que prácticamente se puede identificar con su iglesia, se ha convertido en la tercera fuerza política.

Hispanos protestantes en EEUUHispanos protestantes en EEUU

El protestantismo grupuscular es una corriente que abarca todo el continente: en Honduras y Guatemala, los evangélicos representan hoy el 40% de la población; en Brasil y Costa Rica, más del 25%. Tan solo en Paraguay, Uruguay y México están por debajo del 10%. En Chile, el presidente Piñera ha recibido ayuda de cuatro obispos evangélicos que le asesoraron durante la campaña electoral. En Brasil, el pastor Marcelo Crivella fue elegido alcalde de Rio de Janeiro y en Bolivia Jim Morales desplegó al máximo su fe religiosa durante la campaña electoral de 2015.

En Estados Unidos, las sectas protestantes tienen varios métodos para atraer fieles: con frecuencia visitan a personas creyentes y les ofrecen ayuda, en dinero o para encontrar trabajo o vivienda. Una vez dentro de la nueva congregación, tratan de convertir su experiencia religiosa en un rato agradable, con música y entusiasmo y amistades nuevas. Aunque las “mega-iglesias” están principalmente en Iberoamérica y, en Estados Unidos acostumbran a tener principalmente fieles americanos, el principio es el mismo.

Los domingos por las tardes y noches, muchas televisiones retransmiten los servicios religiosos, con mucha música y cantos y mensajes positivos.

La música - puente de enlace dentro y fuera de la congregaciónLa música – puente de enlace dentro y fuera de la congregación

En Estados Unidos hay también un paralelo político a lo que ocurre en los demás países del hemisferio: si bien la mayoría de los hispanos favorecen al Partido Demócrata, las tendencias conservadoras de las religiones a las que se han convertido influyen también en sus votos.

Muchos de estos conversos ni siquiera están legalmente en el país y no pueden votar, pero es muy probable que, llegado el día en que consigan la ciudadanía, no voten con el bloque hispano tradicional, sino que se acerquen a los candidatos republicanos, lo que tendría una influencia importante, pues la población hispana es la que mayor crecimiento tiene. Y los hijos de estos inmigrantes, nacidos en Estados Unidos, ni siquiera han de esperar a legalizar su situación y se van acercando ya a la edad de votar.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro

01 martes May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

acord, Ángela Merkel, Congres, Donald Trump, Franța, Germania, Irán, Macron, politică, SUA

MERKEL-TRUMP 3

Cenușăreasa și tatăl vitreg       Washington, Diana Negre

Nu au trecut nici măcar două zile de la prima vizită de stat pe care a primit-o președintele Donald Trump, care l-a sărbătorit cu două dineuri, l-a răsfățat, îmbrățișat și chiar l-a sărutat pe iubitul său oaspete, președintele Franței, Manuel Macron, că iată, la Casa Albă a sosit cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Conferința comună de presă Merkel – Trump te ducea cu gandul la Cenușăreasa, cu toate că, în acest caz, în loc de mamă vitregă, era un tată vitreg, care, totuși, a tratat-o ceva mai bine decât la ultima sa vizită, când nici măcar nu a vrut să dea mâna cu ea.

De data aceasta, Angela Merkel, șefa guvernului celei mai bogate țări din Europa, a sosit în capitala Americii după niște alegeri foarte disputate, după luni de zile în care a făcut echilibristică pentru a forma un guvern, timp în care rolul de protagonist a fost preluat de vecinul ei francez căruia Trump, fără îndoială, că îi era recunoscător pentru invitația pe care i-a făcut-o anul trecut de a participa la festivitățile de la 14 iulie, când tot restul Europei îi intorsese spatele.

Dorința ei de a se pune bine cu Trump nu a dus-o până în punctul de a fi de acord cu toate pozițiile chiriașului de la Casa Albă, dar a fost…pe aproape: Merkel a promis că Germania va aloca mai mult apărării; aproape că și-a cerut scuze pentru excedentul comercial al Germaniei; l-a felicitat pe Trump pentru succesele sale în problema coreană și a admis că acordurile cu Iranul ar putea fi revizuite și îmbunătățite.

MERKEL-TRUMP 2

Chiar și când jurnaliștii germani i-au pus întrebări critice lui Trump, Merkel a insistat că Germania este o țară bogată care și-a depășit dificultățile apărute în urma reunificării și poate și trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărare, căci a recunoscut că țara sa nu alocă 2% din buget, cât au promis țările membre ale NATO că vor cheltui pentru apărare.

Merkel a fredonat cântecul care îl desfată pe Trump, că este nevoie să se echilibreze balanța comercială, în prezent foarte favorabilă Germaniei și a dat asigurări că deja au fost luate măsuri în acest sens. În privința Iranului, s-a arătat mult mai dispusă să urmeze linia lui Trump, decât a fost Macron, care, în discursul său în fața Congresului – o onoare specială de care au beneficiat mai puțin de 50 de persoane în toată istoria SUA – și-a exprimat convingerea că ar fi o eroare să se renunțe la tratatul cu Teheranul.

Trump trebuie că e mulțumit pentru faptul că Berlinul a hotărât să-și sporească bugetul militar, însă, probabil, și-ar dori o altă politică germană față de Rusia, în mod deosebit în legătură cu exporturile de gaze și petrol. Un punct care, din fericire pentru ambii lideri, a fost ignorat de jurnaliști în timpul conferinței de presă.

O altă muzică cerească pentru timpanele trumpiene au fost declarațiile lui Merkel conform cărora poate ar fi mai convenabil să se negocieze acorduri bilaterale cu SUA, în locul acordurilor în bloc, cum sunt cele pe care le-a denunțat sau boicotat președintele american: NAFTA în America de Nord, Alianța Transpacifică, sau acordurile care nu s-au mai semnat cu Uniunea Europeană.

Este posibil ca Trump să dorească să sporească exporturile americane și să reducă importurile din Germania, dar, realitatea ar putea fi un obstacol: dacă SUA urmează să importe oțel, generatoare și tehnologie înaltă din Germania, aceasta se datorează faptului că americanii nu mai produc ceea le lipsește întreprinderilor lor de tehnologie înaltă. Iar, americanul de rând preferă să cumpere mașini Toyota, Honda sau Mercedes și BMW, decât automobilele care se tot strică, fabricate de industria locală.

Balanțele comerciale au nevoie de ani de zile pentru a se echilibra –și aceasta dacă reușesc să se echilibreze- dar, deocamdată cenușăreasa Merkel a reușit să obțină totuși, dacă nu festivități, când a sosit, sau dineuri ca Macron, unul la Casa Albă și altul „intim” în casa care a aparținut cândva președintelui Washington, cât de cât un discret prânz de lucru.

MERKEL-TRUMP 5

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

La cenicienta y el padrastro. Washington, Diana Negre

MERKEL-TRUMP 1

No habían pasado ni dos días desde la primera visita de estado de la presidencia de Donald Trump, quien festejó con dos cenas de gala, mimó, abrazó y hasta besó a su bien amado huésped, el presidente francés Macron, cuando a la Casa Blanca llegó la canciller alemana Angela Merkel.

La rueda de prensa conjunta de Merkel y Trump hacía pensar en la cenicienta, aunque en este caso, en vez de madrastra había un padrastro quien, esto sí, la trató mejor que en su visita anterior, cuando ni siquiera le quiso dar la mano.

Esta vez, Angela Merkel, primera ministra del país más rico de Europa, llegó a la capital norteamericana después de una elección reñida, de meses haciendo equilibrios para formar gobierno, y con un protagonismo ocupado por su vecino francés, a quien Trump sin duda estaba agradecido por la invitación del año pasado a las celebraciones del 14 de julio, cuando el resto de Europa le daba la espalda.

Su deseo de congraciarse con Trump no la llevó al punto de proclamar su apoyo a todas las posiciones del ocupante de la Casa Blanca….pero casi: Merkel prometió que Alemania gastará más en defensa; casi pidió perdón por el superávit comercial alemán; felicitó a su anfitrión por los éxitos de la política coreana y admitió que los acuerdos con Irán tal vez puedan revisarse y mejorarse.

Incluso cuando los periodistas alemanes hicieron alguna pregunta crítica para Trump, Merkel insistió en que Alemania es un país rico, ha superado ya las dificultades de la reunificación y puede y debe pagar más en gastos militares, pues reconoció que su país no llega al 2% del presupuesto, que los países de la OTAN han prometido destinar a defensa.

Merkel entonó la canción que deleita a Trump, de que es preciso equilibrar la balanza comercial, ahora muy favorable a Alemania y aseguró que ya se han empezado a tomar medidas en este sentido.  En cuanto a Irán, se mostró más dispuesta a seguir la línea de Trump que Macron, quien en su discurso al Congreso – un honor especial que se ha ofrecido a menos de 50 personas en la historia del país – expresó su convicción de que romper el tratado con Teherán sería un error.

Trump ha de estar satisfecho de que Berlín decida aumentar su presupuesto militar, pero, probablemente, desea una política alemana diferente con respecto a Rusia, especialmente en las exportaciones de gas y petróleo. Un punto que, probablemente, para el gran alivio de ambos mandatarios, nadie planteó durante la rueda de prensa.

MERKEL-TRUMP 4

Otra música celestial para los oídos trumpistas fueron las declaraciones de Merkel de que tal vez sea conveniente negociar acuerdos bilaterales con Estados Unidos, en vez de acuerdos con bloques de naciones, como los que ha denunciado o boicoteado el presidente norteamericano: el NAFTA en Norteamérica, la Alianza Transpacífica, o los acuerdos que nunca se firmaron con la Unión Europea.

Es posible que Trump confíe en aumentar las exportaciones americanas y reducir las importaciones desde Alemania, pero, la realidad puede ser un obstáculo: si Estados Unidos ha de importar acero, generadores y alta tecnología de Alemania es porque los norteamericanos han dejado de fabricar lo que sus empresas de alta tecnología necesitan. Y el consumidor de la calle prefiere comprar Toyotas y Hondas o Mercedes y BMW que los coches plagados por frecuentes averías fabricados por la industria automovilística local.

Las balanzas comerciales tardarán años en variar –si es que lo hacen- pero de momento la cenicienta Merkel consiguió que, a falta de celebraciones por su llegada, o las cenas en honor de Macron, una de gala en la Casa Blanca y otra “intima” en lo que fue la casa del presidente Washington, su padrastro al menos la invitara a un discreto almuerzo de trabajo.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM

28 sábado Abr 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

arme, Coreea, foamete, Kim Jong-un, politică, sărăcie, Trump

Kim Jong-un 1Kim Jong-un

PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM       Washington, Diana Negre

Dacă Kim Jong-un este un mare om politic rămâne de văzut, dar, în mod sigur este un mare maestru al propagandei politice. Anunțul făcut de el că țara sa nu va mai efectua experimente nucleare a fost sărbătorit de toată lumea ca un mare pas spre destindere.

Însă, la o analiza mai atentă, vedem că Kim Jong-un nu a făcut decât să repete cu alte cuvinte ceea ce deja spusese anul trecut, fără ca atunci să emoționeze lumea câtuși de puțin: Coreea de Nord și-a îndeplinit satisfăcător programul său în domeniul armelor nucleare. Adică, pentru moment, țara și militarii săi nu mai aveau nevoie de alte experimente nucleare.

Desigur, conducătorul nordcorean și-a repetat, acum, vechea declarație într-o nouă formulare, oferindu-i președintelui Trump ocazia de a iniția un dialog pacificator, fără ca acesta să-și piardă demnitatea. Este un aspect vital pentru un om politic dintr-o țară democratică.

Pentru Kim, mult mai important decât opinia publică este situația economică din țara sa, în viitorul imediat. Coreea de Nord este o țară cu o sărăcie dureroasă – a trecut de mai multe ori prin foamete cumplită, în ultimii ani – iar  resursele ei nu sunt suficiente pentru ca cele două mari promisiuni făcute de Kim Jong-un să se poată îndeplini: promovarea dezvoltării economice și dotarea armatei cu un arsenal nuclear modern. Astfel încât, odată îndeplinit, cât de cât, acest ultim obiectiv, îi vine acum rândul celeilate promisiuni.

Kim Jong-un 2Kim Jong-un

Ori, pentru aceasta Coreea de Nord are nevoie de ajutorul lumii întregi și, în primul rând, trebuie să-și câștige bunăvointa conducătorilor occidentali, pentru ca aceștia să ridice sancțiunile economice impuse tocmai din cauza încăpățânării cu care Coreea de Nord se străduia să-și creeze un arsenal nuclear.

Kim Jong-un, care și-a făcut studiile universitare în Elveția, în mod sigur își amintește sloganul nazist de prin anii  30: „unt sau tunuri” și, cu toate că l-a copiat pe Hitler când a pus pe primul loc armele și pe locul al doilea alimentele, totuși, nu vrea să meargă pe calea războinică a celui de al treilea Reich și încearcă să renunțe la arsenal pentru a aduce bogăție în țară.

Comparația dintre Hitler și Kim Jong-un aproape că se termină aici. Unica și neliniștitoarea asemănare dintre urzelile istorice ale acestor doi conducători este că, în ambele cazuri, pacea și liniștea lumii întregi depind atât de ei, cât și de ceilalți conducători cu care negociază conviețuirea internațională. Și, pentru a menționa încă două nume, figura cea mai importantă a lumii libere actuale – Trump – inspiră tot atât de puțină încredere cât inspra, la vremea sa, primul ministru britanic, Chamberlain.

KOREA

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM          Washington, Diana Negre

KOREA 2

Si Kim Jong-un es un gran político está por ver, pero lo que ya resulta indiscutible es que es un gran maestro de la propaganda política. Su reciente anuncio de que Corea del Norte renuncia a más pruebas nucleares ha sido celebrado en el mundo entero como un gran paso hacia la distensión.

Pero, bien mirado, lo que Kim Jong-un ha hecho no ha sido más que repetir con otras palabras lo que ya dijo el año pasado sin que, en aquél entonces, conmoviera el mundo, ni lo más mínimo: que Corea del Norte había cumplido satisfactoriamente su programa armamentístico nuclear. Es decir, que al país y a sus militares no les hacen falta, por ahora, más pruebas atómicas.

Naturalmente, hay que poner en el “haber” del dirigente norcoreano que ahora repitiera su vieja declaración con una nueva formulación, porque así le daba al presidente Trump la oportunidad de entablar un diálogo pacificador sin perder la cara. Esto último es vital para un político de una nación democrática.

Para Kim muchísimo más importante que la opinión pública de su país es el futuro económico inmediato de la nación. Corea del Norte es una nación de pobreza dolorosa – ha sufrido varias hambrunas en los últimos lustros – y sus recursos no dan para atender las dos grandes promesas de Kim Jong-un, que son promover el desarrollo económico de la República y dotar a su ejército de un moderno arsenal nuclear. Así que, más o menos cumplido ese último objetivo, ahora toca volcarse en la otra promesa.

Kim Jong-un 3

Y para ello Corea del Norte necesita la ayuda de todo el mundo y en primer lugar, ganarse la buena voluntad de los dirigentes occidentales para que levanten las sanciones económicas que le habían impuesto justamente por el empeño norcoreano de tener un arsenal nuclear.

Kim Jong-un, que cursó sus estudios superiores en Suiza, a buen seguro que recuerda el slogan nazi de los años 30 de “mantequilla o cañones” y si bien ha copiado a Hitler en anteponer las armas a la comida, no quiere seguir por la senda belicista del III Reich y trata de usar la renuncia al arsenal para conseguirle riqueza al país.

El paralelismo entre Hitler y Kim Jong-un casi se acaba aquí. La única e inquietante similitud entre las tesituras históricas de esos dos dirigentes es que en ambos casos la paz y la tranquilidad mundial dependen tanto de ellos como de los otros estadistas con quienes negocien la convivencia internacional. Y, para citar sólo un par de nombres, la figura máxima del mundo libre actual – Trump – inspira tan poca confianza como la que inspiraba en su día el primer ministro británico, Chamberlain.

Arthur Neville ChamberlainArthur Neville Chamberlain

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

În fața realităților, Trump se dă pe brazdă/Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington

29 miércoles Nov 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

politică, SUA, Trump, Winston Churchil

TRUMP 1

În fața realităților, Trump se dă pe brazdă       Washington, Diana Negre

Eratica, uneori vecină cu isteria, politică externă a președintelui Trump este mult mai americană decât trumpistă, ceea ce deschide speranța că va fi cea corectă pentru pacea și bunăstarea lumii întregi.

Și aceasta nu este o critică, ci o constatare. Winston Churchill a formulat-o cu destulă asprime, în secolul trecut, spunând că „…Statele Unite ale Americii fac tot timpul ceea ce este corect, după ce au epuizat toate celelalte posibilități…”. Hoinărelile politicii externe americane sunt rezultatul istoriei unei țări care a ajuns la independență venind de departe și cu deplina conștiință a acestei condiții a ei.

Prin urmare, în timpul primilor 130 de ani ai istoriei lor, pe americani nu i-a interesat nimic altceva decât pământul și destinul lor. Și nu din întâmplare, ci cu deplină conștiință a lucrurilor. Atât de deplină, încât primul lor minister de externe a durat numai 8 ani, după care nu s-a mai numit Departamentul pentru Afaceri Externe, ci așa cum se numește și în prezent : Departamentul de Stat…  deoarece se ocupa în primul rând de afacerile propriului său stat!

Desigur, afacerile propriului său stat nu excludeau, din când în când, câte o intervenție militară în străinătate (pierderea de către spanioli a Cubei și Filipinelor, la sfârșitul secolului XIX, de pildă), dar, izolaționismul american s-a încheiat, sub presiunea împrejurărilor, în 1917, sub mandatul lui W. Wilson, care câștigase președinția tocmai cu o campanie electorală furios de pacifistă. Dar, au fost submarinele Imperiului German cele care, scufundând vasele comerciale americane, au forțat intrarea în luptă a SUA.

Trump, care a câștigat președinția mai ales cu voturile electoratului pacifist din statele agrare din centrul țării, a încercat să le impună compatrioților săi un fel de izolaționism nihilist-naționalist: niciun fel de angajament internațional – nici comercial, nici politic – pentru a crea senzația că va îndeplini promisiunea electorală „America, mai întâi de toate”.

Dar, absolut toate realitățile – interne, comerciale, internaționale și alianțele militare – taie aripile promisiunilor. Actualul președinte se îndepărtează tot mai mult de politica originară a țării, obsedată exclusiv de ombilicul ei – dându-i, pe zi ce trece, puțin cât de puțin, dreptate lui Winston Churchill. Și oricât de anevoios ar fi, își așează relațiile internaționale pe făgașul internațional al lucrurilor factibile…și convenabile tuturor.

DEPARTSMENT OF STATE

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 2

Los menguantes desamores de Trump con la realidad        Washington, Diana Negre

La errática y, a veces, lindante en la histeria política exterior del Presidente Trump es muchísimo más estadounidense que trumpista, lo que abre la esperanza de que acabe por ser la correcta para la paz y el bienestar del mundo entero.

Y esto no es una crítica, sino una constatación. Winston Churchill la formuló muy agriamente el siglo pasado diciendo que “…los Estados Unidos hacen siempre lo correcto, después de haber agotado todas las demás posibilidades…”. Los vaivenes de la política exterior norteamericana son fruto de la historia de un país que llegó a la independencia desde la lejanía y con plena conciencia de esa condición.

Consecuentemente, durante los 130 primeros años de su historia, a los norteamericanos sólo les importó su tierra y su destino. Y no por casualidad, sino muy a conciencia. Tan a conciencia, que su primer ministerio de Exteriores duró 8 años; al cabo de este tiempo dejó de llamarse Departamento de Asuntos Exteriores para asumir la denominación actual de Departamento de Estado…        ¡porqué se ocupaba ante todo de los asuntos del propio Estado!

Evidentemente, los asuntos del propio Estado no excluyeron alguna que otra intervención militar exterior (la pérdida española de Cuba y Filipinas a finales del siglo XIX, entre ellas), pero el aislacionismo norteamericano se acabó a la fuerza en 1917 bajo el mandato de W. Wilson, quien había ganado la presidencia justamente con una campaña electoral rabiosamente pacifista. Fueron los submarinos del Imperio Alemán, con sus hundimientos de mercantes norteamericanos, los que forzaron la entrada en liza de los EE.UU.

Trump, que ha ganado la presidencia ahora ante todo con los votos del electorado pacifista de los Estado agrarios del centro del país, trató de imponer a sus compatriotas una especie de aislacionismo nihilista-nacionalista: Nada de compromisos internacionales – ni comerciales ni políticos – con tal de generar en casa la sensación de que cumple con su promesa electoral de “América, primero”.

Winston ChurchillWinston Churchill

Pero las realidades todas – domésticas, comerciales, internacionales y de alianzas militares – le están cortando las alas a las promesas. Y el actual presidente se está alejando cada vez más de la política primigenia del país, obsesionada exclusivamente con su ombligo – para irle dando cada día un poco más la razón a Winston Churchill. Y a trancas y barrancas va encaminando sus relaciones internacionales por el sendero internacional de lo factible….y conveniente para todos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...
Entradas recientes →

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d