ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN
Rusia și Turcia s-au înfruntat aproape tot timpul de-a lungul Istoriei, dar, cu toate acestea, există, în prezent, un mare paralelism între evoluțiile lor istorice. Iar conduitele respectivilor lor lideri – Putin și Erdogan – prezintă o asemănare frapantă.
Amândoi sunt naționaliști încăpățânați, amândoi aspiră să revină la grandori istorice și amândoi își văd, în aceste momente, frânate ambițiile de niște conjuncturi economice nefavorabile. Și – cea mai surprinzătoare dintre coincidențe – amândoi au obținut, în ultima vreme, succesele lor cele mai mari în Mediterana: Putin, în Siria, și Erdogan, în Libia, două țări în care interesele Ankarei și ale Kremlinului sunt total antagonice. În timp ce Rusia îl sprijină pe Assad în Siria și pe Haftar în Libia, Turcia pariază în mod clar pe rivalii acestora.
Faptul că, în ciuda acestui antagonism există o relativă conivență ruso-turcă în cele două țări din Levant se datorează succesului pe care l-au avut până acum în atingerea scopurilor lor mediteraneene: Rusia a reușit să-și stabilească în Libia Orientală cel de al doilea cap de pod (primul se află de decenii în Siria), iar Erdogan a putut să înlăture importanța kurzilor în Siria și să frâneze înaintarea lui Haftar, pe care îl ajută generos Egiptul, Emiratele, Arabia Saudită și Franța, țări care nu văd cu ochi buni ascensiunea turcă.
De acum înainte, conviețuirea meridională ruso-turcă va fi mult mai dificilă. Pe de o parte, nu mai există „țări ale nimănui” în care să-și împartă zonele de influență. Iar, pe de alta, decăderea economică va împinge inexorabil Ankara spre orbita occidentală, deoarece numai de acolo vor putea veni rapid marile investiții de capital și mulțimile de turiști cu bani, care să reducă dezechilibrul balanței de plăți. Dacă economiile lor nu se reactivează, pe măsură ce va trece timpul, tradiționalul antagonism politic ruso-turc va sfârși prin a se impune în relațiile dintre Ankara și Kremlin.
Și să nu uităm ultimele manevre diplomatice ale lui Erdogan – apropierea de Algeria și menținerea ajutorului pentru Frații Musulmani – care trezesc reacții tot mai ostile în lumea islamică conservatoare… Însă, cu toate acestea, nu a reușit deloc să se apropie de șiismul condus de Teheran, marele rival istoric al islamismului sunit!
Autorul articolului: Valentin Popescu
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
***
ERDOGAN, COMO PUTIN
Rusia y Turquía han estado enfrentadas en casi todo a lo largo de la Historia, pese a lo cual hay actualmente un gran paralelismo de sus evoluciones políticas. Y las conductas de sus respectivos líderes – Putin y Erdogan – presentan una similitud llamativa.
Ambos son nacionalistas empecinados, ambos dirigentes aspiran a regresar a grandezas históricas y ambos ven en estos momentos frenadas sus ambiciones por coyunturas económicas desfavorables. Y – la más sorprendente de las coincidencias – ambos han registrado últimamente sus mayores éxitos en el Mediterráneo: Putin, en Siria, y Erdogan, en Libia, dos naciones en las que los intereses de Ankara y el Kremlin son totalmente antagónicos. Mientras Rusia apoya a Assad en Siria y a Haftar en Libia, Turquía apuesta ostentosamente por los rivales de estos.
El que, a pesar de ese antagonismo, exista una relativa connivencia ruso-turca en las dos naciones del Levante se debe a que hasta ahora las dos han conseguido sus respectivas metas mediterráneas : Rusia ha logrado en Libia Oriental su segunda cabeza de puente (la primera está desde hace decenios en Siria) y Erdogan ha podido relegar la importancia kurda en Siria y frustrar los avances de Haftar, a quien ayudan generosamente Egipto, los Emiratos, Arabia Saudí y Francia, países todos que ven con malos ojos el ascenso turco.
Pero a partir de ahora la convivencia meridional ruso-turca será mucho más difícil. Por un lado, ya no existen “tierras de nadie” en que repartir sus zonas de influencia. Y por otro lado, la decadencia económica empujará inexorablemente a Ankara cada vez más hacia la órbita de influencia occidental ya que sólo de allá pueden llegar rápidamente las grandes inversiones de capital y las riadas de turistas adinerados que reduzcan el desequilibrio de la balanza de pagos. A medida que pase el tiempo sin que se reactiven las respectivas economías, el tradicional antagonismo político ruso-turco irá imponiéndose en las relaciones de Ankara y el Kremlin.
Sin olvidar que los últimos brujuleos diplomáticos de Erdogan – la aproximación a Argelia y la persistencia en sus ayudas a los Hermanos Musulmanes – provocan reacciones cada vez más hostiles del mundo islámico conservador…¡Y sin lograr, a pesar de ello, acercarse ni un ápice al chiismo que lidera Teherán, el gran rival histórico del islamismo sunita !
Valentin Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentín Popescu.
Boris Johnson
Boris Johnson
Robert Mueller
Epifanie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene
Putin şi Kiril
Epifanio
Putin y Kiril
Kiril
Aleksey Navalny
Vladimir Litvinenko
Putin y Litvinenko
Putin uitându-se la un biban hakasian
Valentin Konovalov
Valentin Konovalov
Putin contento…con un bagre ciprínido jakasio
Primorie
Un Vladimir Putin un poco menos contento
ghemulariadnei 