Articol scris în luna iunie 2019

ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ Washington, Diana Negre

Săptămâna trecută, Trump a făcut 20 de pași, mai degrabă histrionici, decât istorici. Căci, acești 20 de pași ai unui președinte american pe pământ nord-corean nu obligă la nimic, dar, insinuează că ar promite mult.

Gestul lui Trump trezește o speculație politică: un astfel de gest, care să-l revalorifice pe Kim Jong-un în fața poporului său, mai ales în fața generalilor săi, i-ar înlesni, oare, posibilitatea de a face Statelor Unite concesiile pe care a refuzat să le facă până acum? Și dacă le face, Trump ar face și el un mare pas spre realegerea sa, anul viitor. Dar, până să fie Kim de acord, scena de la sfârșitul săptămânii trecute, de la frontiera dintre cele două Corei, nu este decât un spectacol politic.

Cadrul relațiilor dintre cele două țări este maximalist. Într-o parte, se află o țară în pragul falimentului – într-o situație asemănătoare cu cea a URSS din anii 80 – care are ca unic atu șantajul cu potențialul său (încă mic) de arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune. De cealaltă parte, se află principalul său inamic, cea mai bogată țară din lume, care a imobilizat economia nord-coreană cu o serie de sancțiuni și embargouri comerciale. Iar, în târguiala asupra dezarmării nucleare în schimbul unor ajutoare financiare, ambele părți joacă cu o miză în stil mare.

Trump pe pământ nord-corean

Aparent – adică, conform informațiilor din presă –, Washington și Pyongyang negociază câinește, fără concesii. În realitate, ambele părți sunt de acord să-și tolereze reciproc trucurile și scenografiile târguielilor, ca să nu întrerupă dialogul. Și în acest „nu lăsa tu, ca să nu las nici eu”, Casa Albă joacă mai dur, deoarece este, de departe, cea mai puternică. În frustrata întâlnire de la Hanoi dintre Trump și Kim Jong-un, președintele american a vrut să-l oblige pe Kim să plătească un fel de avans politic: mai întâi dezarmarea coreană, însă o dezarmare adevărată, nu minciunelele de până acum, și, abia pe urmă, concesiile economice. În plus, puțin după eșecul de la Hanoi, SUA și Coreea de Sud au desfășurat manevrele militare „Dong Maeng” – manevre care au loc în fiecare an – și pe care Pyongyang le-a denunțat tot timpul ca fiind acțiuni de intimidare, adică gesturi incompatibile cu o politică de destindere.

Foarte puțin timp după manevrele „Dong Maeng”, Coreea de Nord și-a reluat experimentele cu rachete. Dar, aceasta era o contra-provocare într-o tonalitate minoră. Deoarece acordul dintre Kim și Trump din anul 2018 prevedea renunțarea, de către nord-coreeni, la încercările cu rachete intercontinentale (cu care Coreea ar putea atinge teritoriul american), ori, experimentele din luna mai s-au efectuat cu balistică de rază medie (400/500 km), care îi poate viza pe aliații SUA din Asia, sau bazele militare americane de pe acest continent, dar, nu încalcă nicio promisiune. Corea de Nord, până acum, nu a încălcat nici moratoriul autoimpus asupra experimentelor nucleare.

După cum se poate vedea, în dificila conviețuire și în și mai dificila negociere nord-coreano-americană, Pyongyang își arată cu prudență colții:  numai atât cât să profite, acasă, de criză, dar, fără să riște o ruptură reală a negocierilor. Și chiar reușește: în iunie, Trump a fost în Coreea de Nord, iar, la începutul lunii mai, Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a comentat în legătură cu experimentele cu rachete „…Pyongyang nu a încălcat niciun acord;  moratoriul asupra rachetelor este concentrat exclusiv asupra celor cu rază medie …” .

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA Washington, Diana Negre

El pasado fin de semana, Trump dio 20 pasos más histriónicos que históricos. Porque esos primeros 20 pasos de un presidente estadounidense en tierra norcoreana no comprometen a nada e insinúan que prometen mucho.

Donald Trump pisando tierra norcoreana

Tras el gesto de Trump hay una especulación política: un gesto así, que revalorice a Kim Jong-un ante su pueblo y, sobre todo, sus generales, le facilitaría a éste hacerle a los EE.UU. las concesiones que negó hasta ahora. Y si las hace, Trump habrá dado un gran paso hacia su reelección el año próximo. Pero, hasta que Kim se avenga, la escena del pasado fin de semana en la frontera intercoreana no es más que espectáculo político.

Y es que el marco de las relaciones entre estas dos naciones es maximalista. Por un lado, está una nación al borde de la bancarrota – en una situación muy similar a la de la URSS de los años 80 – que tiene como única baza el chantaje con su potencial (aún pequeño) de armas nucleares y misiles de alcance medio. Por el otro lado, está su enemigo principal, la nación más rica del mundo y que tiene acogotada la economía norcoreana con una serie de sanciones y embargos mercantiles. Y en el regateo de desarme nuclear a cambio de ayudas financieras, ambas partes juegan un órdago a la grande.

Aparentemente – es decir, según información periodística –, Washington y Pyongyang negocian a cara de perro. En realidad, ambas partes están de acuerdo en tolerarse mutuamente sus faroles y escenografías del regateo con tal de no romper el diálogo. Y en este tira y afloja, la Casa Blanca juega más fuerte porque es – y con mucho – el más fuerte de los dos. En el frustrado encuentro de Hanói entre Trump y Kim Jong-un, el presidente norteamericano puso en el disparadero a Kim exigiendo algo así como un pago por adelantado político : primero el desarme coreano, pero un desarme real y no de mentirijillas como el anterior, y las concesiones económicas, después. Además, poco después del fracaso de Hanói, los EE.UU. y Corea del Sur comenzaron las maniobras militares “Dong Maeng” – unas maniobras que se realizan cada año – y que Pyongyang las ha denunciado siempre como una acción intimidatoria, algo incompatible con una pretendida política de distensión.

Muy poco después del comienzo de “Dong Maeng”, Corea del Norte reanudó sus pruebas de misiles. Pero, eso era una contra provocación en tono menor. Porque el acuerdo Kim – Trump del 2018 suponía la renuncia norcoreana a pruebas con misiles intercontinentales (con los que Corea podría alcanzar territorio estadounidense) y los ensayos de mayo se hicieron con balística de alcance medio (400/500 km), que pueden alcanzar a los aliados de los EE.UU. en Asia e incluso bases militares norteamericanas en ese continente, pero, no viola ninguna promesa. Tampoco ha infringido Corea del Norte, hasta ahora, la moratoria voluntaria a sus pruebas nucleares.

Como puede verse, en la difícil convivencia y aún más difícil negociación norcoreano- estadounidense, Pyongyang enseña prudentemente los dientes :  justo lo suficiente como para sacarle partido en casa a la crisis, pero sin correr el riesgo de provocar una ruptura real de las negociaciones. Y lo consigue: en junio, Trump fue a Corea del Norte y, a primeros de mayo, el secretario de Estado norteamericano, Mike Pompeo, comentó las prueba de misiles con la frase “…Pyongyang no ha infringido ningún acuerdo; la moratoria de prueba de misiles está centrada exclusivamente en los de alcance intercontinental…” .

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.