PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

01 viernes Sep 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Lege, Luca, Marcu, Matei, mântuire, Noul testamenu, poruncă, religie, Vechiul Testament

PODGORENII CEI RAI 3

Iisus – începutul și încheierea-coroană a lumii !

În această duminică, 3 septembrie 2017, la liturghie în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (21, 33-44) și anume Parabola lucrătorilor răi ai viei. Una dintre cele mai complexe. De fapt, o parabolă unică pentru că aici Iisus se autorevelează ca atotțiitor, ca susținător al lumii și al creației ! Dar și ca curățitor al sufletelor !

Iată textul:

Matei 21, 33-44: Și mai ascultați o pildă. Era odată un om, un gospodar, care a plantat o vie. A pus în jurul ei gard și a mai săpat și un teasc, a construit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni, după care a plecat într-o altă țară. Când s-a apropiat timpul roadelor (timpul culesului), și-a trimis slujitorii la podgorenii aceia să ia și să-i aducă roadele. Dar podgorenii, luându-i slujitorii, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât și pe altul l-au ucis cu pietre. Stăpânul și-a mai trimis alți slujitori, mai mulți decât prima dată, și podgorenii au făcut și cu aceștia ce făcuseră și cu ceilalți. În cele din urmă l-a trimis chiar pe fiul lui, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii, văzându-l pe fiu și-au zis între ei: acesta este moștenitorul, haideți să-l omorâm și să-i luăm noi moștenirea. Și luându-l, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Când are să vină stăpânul viei, ce le va face podgorenilor acelora ? Și i-au răspuns: pe cei răi, cu răul îi va pierde și va încredința via altor podgoreni care-i vor da roadele ce i se cuvin la timpul lor. Și le spune atunci Iisus: N-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? De aceea vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va ridica de la voi și va fi dată neamului care o va face să rodească. Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Matei 21, 33-44: ῎Αλλην παραβολὴν ἀκούσατε. ἄνθρωπός τις ἦν οἰκοδεσπότης, ὅστις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα καὶ φραγμὸν αὐτῷ περιέθηκε καὶ ὤρυξεν ἐν αὐτῷ ληνὸν καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησεν. ὅτε δὲ ἤγγισεν ὁ καιρὸς τῶν καρπῶν, ἀπέστειλε τοὺς δούλους αὐτοῦ πρὸς τοὺς γεωργοὺς λαβεῖν τοὺς καρποὺς αὐτοῦ. καὶ λαβόντες οἱ γεωργοὶ τοὺς δούλους αὐτοῦ ὃν μὲν ἔδειραν, ὃν δὲ ἀπέκτειναν, ὃν δὲ ἐλιθοβόλησαν. πάλιν ἀπέστειλεν ἄλλους δούλους πλείονας τῶν πρώτων, καὶ ἐποίησαν αὐτοῖς ὡσαύτως. ὕστερον δὲ ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς τὸν υἱὸν αὐτοῦ λέγων· ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. οἱ δὲ γεωργοὶ ἰδόντες τὸν υἱὸν εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτὸν καὶ κατάσχωμεν τὴν κληρονομίαν αὐτοῦ. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἐξέβαλον ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος, καὶ ἀπέκτειναν. ῞Οταν οὖν ἔλθῃ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος, τί ποιήσει τοῖς γεωργοῖς ἐκείνοις; λέγουσιν αὐτῷ· κακοὺς κακῶς ἀπολέσει αὐτούς, καὶ τὸν ἀμπελῶνα ἐκδώσεται ἄλλοις γεωργοῖς, οἵτινες ἀποδώσουσιν αὐτῷ τοὺς καρποὺς ἐν τοῖς καιροῖς αὐτῶν. λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· οὐδέποτε ἀνέγνωτε ἐν ταῖς γραφαῖς, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; διὰ τοῦτο λέγω ὑμῖν ὅτι ἀρθήσεται ἀφ᾿ ὑμῶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ καὶ δοθήσεται ἔθνει ποιοῦντι τοὺς καρποὺς αὐτῆς·καὶ ὁ πεσὼν ἐπὶ τὸν λίθον τοῦτον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν.

IISUS PANTOCRATOR 1

Suntem, probabil, a doua zi după intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde va face ultimul Paște împreună cu ucenicii și unde, doar peste câteva zile, va fi răstignit. Mulțimile îl primiseră cu ramuri de palmier ca pe urmașul divin al regelui David, cântându-i Psalmul 117. Care este unul special: este un psalm de laudă pe care-l cântau Domnului pelerinii evrei când intrau în Ierusalim, cu ramuri de palmier în mâini, atunci când veneau în pelerinaj, de Paște de pildă.

Iisus predica în Templu unde se adunaseră să-L asculte oameni obișnuiți, dar și arhierei și, probabil, membrii ai Sanhedrinului. Adică clerul cel mai înalt și judecători ai Tribunalului Eclesiastic.

Trebuie că oamenii Îl vedeau în El pe Fiul lui Dumnezeu venit să refacă regatul lui David… sau să instaureze Împărăția lui Dumnezeu, despre care Iisus tot vorbea. În mintea lor puteau fi unul și același lucru ! În timp ce arhiereii vedeau în El un mag și un blasfemiator.

De aceea Iisus a simțit că era momentul cel mai potrivit să le spună și unora și altora parabola „lucrătorilor răi ai viei”, să le spună adică că Dumnezeu îi va părăsi și își va alege un alt popor, că altul va fi poporul ales. Și, desigur, nu se gândea la un neam anume, ci la unul spiritual, la poporul creștin, un popor de credincioși !

Și, ca un rabin ce era, Iisus le vorbea din Biblie. Așa că parabola și-a construit-o plecând de la Cântarea viei din Cartea lui Isaia, capitolul 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă./Isaia 5/ Trad. Biblia sinodală.

Și vorbind despre slujitorii lapidați ai stăpânului viei, care era desigur Dumnezeu, Iisus le-a adus în minte ascultătorilor, dar mai ales a arhiereilor, un pasaj din Cartea lui Zaharia: Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: „Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi». Dar s-au vorbit cu toţii împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca regelui Ioaş, în curtea templului Domnului. /2 Cronici 24, 20-22/ Trad. Biblia sinodală.

Zaharia, unul din profeții uciși cu pietre ! Profeții, trimiși de Dumnezeu de-a lungul timpului, care în parabola noastră sunt toți slujitorii/trimișii proprietarului viei ! Și Iisus spunea asa chiar în fața conducătorilor poporului: arhiereii și cei din Sanhedrin ! Adică în fața … podgorenilor, a arendașilor celor răi ai viei !

Să mai spunem că parabola lui Iisus este diferită de alegoria lui Isaia. Iată ce zice profetul: Strica-voi gardul viei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. (…) Şi Dumnezeu va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului.

Iisus, însă, nu spune că via va fi pustiită și nimicită de un popor străin, pentru că în povestea Lui via nu este poporul lui Israel, așa cum este în profeția lui Isaia, ci însăși… Împărăția lui Dumnezeu ! Împărăție care va fi dată poporului care o va face să rodească. Cum am spus, acesta avea să fie poporul creștin !

Și, iarăși, să observăm că nu întâmplător Iisus spune că podgorenii, lucrătorii cei răi ai viei, l-au scos afară din vie pe fiul stăpânului. De fapt le arăta discret arhiereilor că știa ce gândesc despre El. Îl socoteau un blasfemiator, un hulitor ! Arhiereii și rabinii, doctorii Legii, cărturarii, scribii și toți preoții care erau de față nu puteau să nu se gândească la ce îi poruncise Dumnezeu lui Moise să facă cu hulitorii: Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Scoate pe hulitor afară din tabără şi toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile lor pe capul lui, iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât./ Levitic, 24, 13-16/ Trad. Biblia sinodală.

De fapt orice ucidere rituală se făcea, din preistorie încă, în afara incintei locuite, la evrei în afara taberei și apoi în afara zidurilor cetății. Iisus, de pildă, va fi răstignit împreună cu cei doi tălhari pe dealul Golgota, în afara zidurilor Ierusalimului!

Și, desigur, dacă și la Isaia și în parabola lui Iisus stăpânul viei este Dumnezeu – și în paranteză să spunem că icodespotis/ οἰκοδεσπότης, gospodarul, și kurios/κύριος, domnul sau stăpânul,îl traduc pe baal (ha)-bait/(הבית) (בעל), din ebraică: stăpânul casei, șeful familiei, pater familias – în parabolă fiul stăpânului este Iisus și nu Iacob-Israel, părintele eponim al poporului israelit.

Iisus povestește, de fapt, acum, în aceeași parabolă inspirată din Cântarea viei din Isaia, familiară mai ales arhiereilor și cunoscătorilor Legii, cum va fi ucis, în afara viei (în afara Ierusalimului) de către arhierei, podgorenii cei răi !

Era momentul cel mai potrivit ! Și oamenii obișnuiți și arhiereii, dar și ucenicii aveau să înțeleagă foarte repede că El fusese moștenitorul viei/lumii pământene a lui Dumnezeu ! Moștenitorul pe care respinseseră ! De care se descotorosiseră fără a-L pune la încercare!

Și deloc întâmplător Iisus încheie parabola vorbind despre Sine ca Atotțiitor, numindu-Se simbolic, „piatra din capul unghiului”. De fapt, este singurul moment în care Se autorevelează ca atotțiitor: cel care susține lumea și o ține să nu se prăbușească.

Și, din nou, ca un bun rabin, citează din Scripturi. Rostește două versete din Psalmul 117, psalmul de laudă al pelerinilor la Ierusalim, același psalm cu care-L întâmpinaseră mulțimile, cu o zi înainte, când a intrat în Orașul sfânt călare pe o asină.

Iată cele două versete (22-23):

Piatra, pe care au disprețuit-o, au refuzat-o și au aruncat-o constructorii, a ajuns în capul unghiului. De la Dumnezeu a fost ea și este minunată !

Even maasu ha-bonim haita leroș-pina. Meet Iehova haita zot, hi niflat be-einenu

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας, παρὰ κυρίου ἐγένετο αὕτη καὶ ἔστιν θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν.

Ce este „piatra din capul unghiului” sau piatra din colț ? Pietre unguilare sau angulare sunt toate pietrele care, de la temelie până la acoperiș, formează unghiurile unei clădiri zidite din piatră, unind și fixând doi pereți/două ziduri unul de celălalt.

Toate sunt importante pentru stabilitatea clădirii, dar cele mai importante sunt cele de la temelie și cele pe care se sprijină acoperișul. În plus, după pietrele din colțurile temeliei se aliniază toate celelalte pietre !

Pe de altă parte, pietrele din colț, de jos și de sus, sunt cele care asigură coeziunea părților întregului edificiu, le mențin lipite și solidare și nu-l lasă să de prăbușească !

PIATRA UNGIULARA 1

Iisus vrea să spună că El, asemenea pietrei din colț, de la temelie și de la acoperiș, este cel care ține marele edificiu al lumii să nu se prăbușească ! O imagine foarte simplă, dar foarte bine aleasă pentru noțiunea de atotțiitor ! Cel care susține zidirea… de jos până sus și, desigur, cel care o încununează, Coroana Lumii !

În treacăt să spunem că-L putem asemăna pe Iisus cu … piatra de boltă ! Deși piatra din colț nu-i piatra de boltă, asta pentru că, în vechiul Israel, cel al Profeților, construcțiile și mai ales Templul nu aveau boltă ! Oricum constructorii de biserici au înțeles și L-au pictat sau L-au realizat în mozaic … pe bolta/cupola Bisericii/ Catedralei în chip de Pantocrator.

IISUS PANTOCRATOR 2

Am ales patru locuri din Biblie unde apare piatra din colț, locuri care, desigur, le veneau în minte arhiereilor ascultându-L pe Iisus predicând în Templul de la Ierusalim:

Zaharia 4, 7:

Cine ești tu, munte mare în fața lui Zerubavel (Zorobabel) ? În câmpie te vei preface și el va aduce piatra din vârf(-ul) tău în strigătele mulțimii: har, har peste ea !

Mi-ata har-hagadol lifnei Zerubavel le-mișor ve-hoți et-ha-even ha-roșa teșuot hen hen lah.

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

τίς εἶ σύ, τό ὄρος τὸ μέγα, τὸ πρὸ προσώπου Ζαροβάβελ τοῦ κατορθῶσαι; καὶ ἐξοίσω/voi aduce τὸν λίθον τῆς κληρονομίας ἰσότητα χάριτος χάριτα αὐτῆς.

***

Ieremia 51, 26, despre Babilonul nimicit de Dumnezeu:

Și nu vor lua de la tine nici piatră de colț, nici piatră de temelie, pentru că veșnic vei fi pustiu (veșnic de pustiiri vei avea parte), a fost cuvântul Domnului.

Ve lo-ichu mimeha even le-pina ve-even le-mosadot ki-șimemot olam tihie neum-Iehova

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

καὶ οὐ μὴ λάβωσιν ἀπὸ σοῦ λίθον εἰς γωνίαν καὶ λίθον εἰς θεμέλιον ὅτι εἰς ἀφανισμὸν εἰς τὸν αἰῶνα ἔσῃ λέγει κύριος.

***

Iov, 38, 4-7:

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

ἐπὶ τίνος οἱ κρίκοι αὐτῆς πεπήγασιν τίς δέ ἐστιν ὁ βαλὼν λίθον γωνιαῖον ἐπ᾽ αὐτῆς/6

***

Isaia 28,16:

(De aceea așa a spus Dumnezeu): Am pus în Sion o piatră, o piatră încercată, (piatra) din colț, de mare preț, în temelie, bine așezată; cel ce se încrede în ea nu se va prăbuși.

Isad be-Țion aven, even bohan, pinat icrat musad musad ha-maamin lo iahiș

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

διὰ τοῦτο οὕτως λέγει κύριος ἰδοὺ ἐγὼ ἐμβαλῶ εἰς τὰ θεμέλια Σιων λίθον πολυτελῆ ἐκλεκτὸν ἀκρογωνιαῖον ἔντιμον εἰς τὰ θεμέλια αὐτῆς καὶ ὁ πιστεύων ἐπ᾽ αὐτῷ οὐ μὴ καταισχυνθῇ/ nu se va teme

Mai ales la acest verset trebuie că S-a gândit Iisus când a spus: Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Cineva cădea peste ea… adică cine nu-L va lua în seamă pe Iisus ! Cel peste care va cădea ea … adică cel ce va păcătui împotriva lui Iisus și va fi pedepsit !

O ultimă observație: îl va vântura: așa am tradus verbul grecesc licmao/λικμάω care înseamnă „a vântura grâul cu vânturătoarea”. O imagine foarte sugestivă și… pozitivă ! Grâul vânturat este un grâu… curat ! Un grâu curățat de pleavă !

Așadar cel peste care cade pedeapsa lui Iisus va fi scuturat și curățat de materiile/de părțile care nu-i sunt folositoare, care nu sunt bune și care n-au nimic hrănitor pentru suflet !

PIATRA UNGIULARA 2

Iată și versiunile lui Marcu și Luca:

Marcu 12, 1-12: Și Iisus a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard și a săpat și un mic bazin pentru teasc, a mai zidit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni și pe urmă a plecat într-o țară străină. Când a venit vremea, a trimis un slujitor la podgoreni ca să ia de la ei din roada viei. Dar podgorenii, prinzând slujitorul, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâna goală. Din nou omul le-a trimis un alt slujitor. Dar și în acela au aruncat cu pietre, l-au lovit în cap și l-au trimis înapoi batjocorit. Și iarăși le-a mai trimis unul, dar pe acesta l-au ucis și tot așa omul le-a tot trimis mulți alții și pe unii podgorenii i-au bătut, iar pe alții i-au ucis. Și având (omul acela) un fiu, fiul lui cel iubit, pe el l-a trimis, în cele din urmă (ca un ultim mesager) la ei, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii aceia, văzându-l venind și-au zis între ei: el e moștenitorul, haideți să-l omorâm și a noastră va fi moștenirea. Și, prinzându-l, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie. Ce le va face stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceia și va da altora via. N-ați citit scrierea aceasta, Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Și (gărzile) căutau să-L aresteze, dar s-au temut de mulțime. Și (fariseii) au înțeles că pentru ei spusese pilda aceasta și lăsându-L, au plecat.

Marcu 12, 1-12:ΚΑΙ ἤρξατο αὐτοῖς ἐν παραβολαῖς λέγειν· ἀμπελῶνα ἐφύτευσεν ἄνθρωπος καὶ περιέθηκε φραγμὸν καὶ ὤρυξεν ὑπολήνιον καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε. καὶ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς τῷ καιρῷ δοῦλον, ἵνα παρὰ τῶν γεωργῶν λάβῃ ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἔδειραν καὶ ἀπέστειλαν κενόν. καὶ πάλιν ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς ἄλλον δοῦλον· κἀκεῖνον λιθοβολήσαντες ἐκεφαλαίωσαν καὶ ἀπέστειλαν ἠτιμωμένον. καὶ πάλιν ἄλλον ἀπέστειλε· κἀκεῖνον ἀπέκτειναν, καὶ πολλοὺς ἄλλους, οὓς μὲν δέροντες, οὓς δὲ ἀποκτέννοντες. ἔτι οὖν ἕνα υἱὸν ἔχων, ἀγαπητὸν αὐτοῦ, ἀπέστειλε καὶ αὐτὸν ἔσχατον πρὸς αὐτοὺς λέγων ὅτι ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. ἐκεῖνοι δὲ οἱ γεωργοί, θεασάμενοι αὐτὸν ἐρχόμενον, πρὸς ἑαυτοὺς εἶπον ὅτι οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, καὶ ἡμῶν ἔσται ἡ κληρονομία. καὶ λαβόντες ἀπέκτειναν αὐτὸν καὶ ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος. τί οὖν ποιήσει ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. οὐδὲ τὴν γραφὴν ταύτην ἀνέγνωτε, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; Καὶ ἐζήτουν αὐτὸν κρατῆσαι, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν ὄχλον· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὴν παραβολὴν εἶπε. καὶ ἀφέντες αὐτὸν ἀπῆλθον.

PIATRA UNGIULARA 3

Luca 20, 9-19: Și a început să spună poporului (adunat) pilda aceasta: un om a sădit o vie și a dat-o unor podgoreni și a plecat în străinătate pentru ani buni. La vremea potrivită a trimis un slujitor la podgoreni ca să-i dea din rodul viei, dar podgorenii, l-au bătut și l-au trimis la stăpân cu mâna goală. Și le-a mai trimis un slujitor, dar ei l-au bătut și pe acesta și l-au batjocorit și l-au trimis fără nimic. Și a mai trimis un al treilea slujitor, dar podgorenii l-au alungat plin de răni. Și a spus stăpânul viei: ce voi face ? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit, poate, văzându-l, se vor rușina de el. Dar podgorenii, văzându-l și-au spus între ei: el e moștenitorul; haideți să-l omorâm ca moștenirea să ne rămână nouă. Și scoțându-l afară din vie, l-au omorât. Ce le va face acestora stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceștia și va da via altora.După ce L-au ascultat, I-au zis: Ferească Dumnezeu se așa ceva ! Dar Iisus, țintuindu-i cu privirea, le-a zis: Ce vrea să însemne (versetul acesta) care-i scris (în Scripturi) Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Oricine va cădea peste această piatră se va face fărâme și de va cădea ea peste cineva, îl va vântura. Și arhiereii și cărturarii căutau chiar atunci să pună mâna pe El, dar s-au temut de popor. Știau că Iisus pentru ei spunea pildele acestea.

Luca 20, 9-19: ῎Ηρξατο δὲ πρὸς τὸν λαὸν λέγειν τὴν παραβολὴν ταύτην· ἄνθρωπός τις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε χρόνους ἱκανούς. καὶ ἐν τῷ καιρῷ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς δοῦλον ἵνα ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος δώσωσιν αὐτῷ· οἱ δὲ γεωργοὶ δείραντες αὐτὸν ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο αὐτοῖς πέμψαι ἕτερον δοῦλον. οἱ δὲ κἀκεῖνον δείραντες καὶ ἀτιμάσαντες ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο πέμψαι τρίτον. οἱ δὲ καὶ τοῦτον τραυματίσαντες ἐξέβαλον. εἶπε δὲ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος· τί ποιήσω; πέμψω τὸν υἱόν μου τὸν ἀγαπητόν· ἴσως τοῦτον ἰδόντες ἐντραπήσονται. ἰδόντες δὲ αὐτὸν οἱ γεωργοὶ διελογίζοντο πρὸς ἑαυτοὺς λέγοντες· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, ἵνα ἡμῶν γένηται ἡ κληρονομία. καὶ ἐκβαλόντες αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος ἀπέκτειναν. τί οὖν ποιήσει αὐτοῖς ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. ἀκούσαντες δὲ εἶπον· μὴ γένοιτο. ὁ δὲ ἐμβλέψας αὐτοῖς εἶπε· τί οὖν ἐστι τὸ γεγραμμένον τοῦτο, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας; πᾶς ὁ πεσὼν ἐπ᾿ ἐκεῖνον τὸν λίθον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν. Καὶ ἐζήτησαν οἱ ἀρχιερεῖς καὶ οἱ γραμματεῖς ἐπιβαλεῖν ἐπ᾿ αὐτὸν τὰς χεῖρας ἐν αὐτῇ τῇ ὥρᾳ, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν λαόν· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὰς παραβολὰς ἔλεγε.

PIATRA UNGIULARA 4

Texte relaționate:

Isaia 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. Şi acum voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, fiţi judecători intre mine şi via mea. Ce se putea face pentru via mea şi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară! Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: „Jur că aceste case multe, mari şi frumoase, vor fi pustii şi nimeni nu va mai locui în ele. Zece pogoane de vie vor rodi un bat, şi un homer de sămânţă, numai o efă». Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin! Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale. Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete! De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie… Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi. Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa. Oile vor paşte în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogaţi. Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri, Căci ei zic: „Grăbească Domnul să-Şi facă lucrul Său curând, ca să vedem şi să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem». Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept! Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel! De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine. Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-şi va descinge brâul şi nici cureaua încălţămintei lui nu se va rupe. Săgeţile lor sunt ascuţite şi arcurile lor gata să tragă. Copitele cailor sunt ca şi cremenea cea tare, roţile căruţelor sunt ca o furtună. Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc şi apucă prada, şi nimeni nu roate s-o scape. În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toţi vor arunca privirea spre pământ şi iată: întuneric şi strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile! / Traducere: Biblia Sinodală.

IISUS PANTOCRATOR 3

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

25 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, Marcu, Matei, mântuire, religie

Cum ne putem mântui ? Imitându-l Pe Iisus ! Adică ? Ajutându-ne între noi !

În această duminică, 27 august 2017, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (19, 16-26). Lecția lui ? Ajutându-ne între noi, ajunjem să… ne mântuim !

Matei 19, 16-26: Și iată, apropiindu-se unul (din mulțime) de Iisus, Îi spune: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să am viață veșnică ? Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. Dar acela Îi spune: Care (porunci) ? Și Iisus îi zice: să nu ucizi, să nu-ți înșeli soția, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinstește-ți tatăl și mama și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Atunci tânărul îi spune: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Ce-mi mai lipsește ? I-a zis iar Iisus: dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți averea, dă (banii) săracilor și vei avea comoară în cer și atunci vino, urmează-Mi Mie. Auzind tânărul cuvântul acesta a plecat întristat, căci avea multe moșii și bogății. Iar Iisus le-a zis ucenicilor Lui: Amin vă spun vouă că greu va intra un bogat în Împărăția cerurilor. Iarăși vă spun: Mai lesne este să treacă cămila prin gaura acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind ucenicii, s-au mirat foarte, zicând: cine, atunci, se poate mântui ?Țintuindu-i cu privirea, Iisus le-a răspuns : la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.

Matei 19, 16-26: Καὶ ἰδοὺ εἷς προσελθὼν εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ἀγαθὸν ποιήσω ἵνα ἔχω ζωὴν αἰώνιον; ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. εἰ δὲ θέλεις εἰσελθεῖν εἰς τὴν ζωήν, τήρησον τὰς ἐντολάς. λέγει αὐτῷ· ποίας; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε· τὸ οὐ φονεύσεις, οὐ μοιχεύσεις, οὐ κλέψεις, οὐ ψευδομαρτυρήσεις, τίμα τὸν πατέρα καὶ τὴν μητέρα, καὶ ἀγαπήσεις τὸν πλησίον σου ὡς σεαυτόν. λέγει αὐτῷ ὁ νεανίσκος· πάντα ταῦτα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου· τί ἔτι ὑστερῶ; ἔφη αὐτῷ ὁ ῾Ιησοῦς· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε πώλησόν σου τὰ ὑπάρχοντα καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ἀκούσας δὲ ὁ νεανίσκος τὸν λόγον ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. ῾Ο δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι δυσκόλως πλούσιος εἰσελεύσεται εἰς τὴν βασιλείαν τῶν οὐρανῶν. πάλιν δὲ λέγω ὑμῖν, εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυπήματος ραφίδος διελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. ἀκούσαντες δὲ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐξεπλήσσοντο σφόδρα λέγοντες· τίς ἄρα δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

Iisus călătorea cu ucenicii spre Ierusalim unde va face ultimul Paște și unde va fi răstignit. Se oprise undeva, într-un oraș din Iudeea. Venise din Galileea și poposise în casa vreunui ucenic din cercul mai larg. Mulțimile Îl pândeau, ca de obicei, în fața casei !

Probabil întâmplarea povestită de Matei, Marcu și Luca s-a petrecut imediat după ce Iisus și ucenicii au tras la gazda lor. Trebuie că cei din mulțime au pândit momentul în care Iisus ieșea cu cei doisprezece din casă să se plimbe pe străzi, cum Îi era obiceiul, să întâlnească lume, să predice, să vindece, să-i ajute pe neajutorați.

Așadar, văzându-L că iese, un tânăr aristocrat (un înalt funcționar, un oficial, după versiunea lui Luca) îi sare în față și-L întreabă „ce bine să facă” ca să aibă viață veșnică. Probabil era fariseu și, prin urmare, un foarte bun cunoscător al Legii ! Și, mai ales, cineva care credea despre sine că este impecabil. Fără păcat ! Cu toate acestea, acest om, care trăia după Lege și care se aștepta ca în viața de apoi să fie un drept în ochii lui Dumnezeu și așezat de-a dreapta Lui, simțea că ceva îi lipsește, că e posibil să rateze viața veșnică și mântuirea, adică, absolvirea de păcate și, prin urmare, eternitatea fericită în sânul lui Avraam !

El îl întreabă pe Iisus ca pe un profet (verbul eperotao/ἐπερωτάω înseamnă a întreba un oracol) ce ar mai trebui să facă ca să fie în grația Domnului, în viața de dincolo, să fie ceea ce evreii numeau un drept. Și Iisus îi recită a doua tablă a Legii, cea care cuprinde poruncile pentru aproapele (toate poruncile se găsesc în Exod și Deuteronom). Porunci care, de fapt, pot fi rezumate într-una singură: dragostea pentru aproapele.

Iisus îi răspunde corect, ca un rabin ! După învățătura iudaică, singurul mijloc de a te mântui era păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Desigur că tânărul aristocrat știa asta. Și atunci, Iisus merge mai departe, dincolo de predica unui rabin, și îi dezvăluie, ca unui inițiat, cum s-ar putea bucura de o eternitate fericită, ca un drept, în lumea lui Dumnezeu: trăind ca El, în sărăcie, o viață dedicată celorlalți.

Iisus îl lasă să înțeleagă că nu trăind o viață exemplară după Lege va deveni desăvârșit, ci ajutându-i pe alții… s-o scoată la capăt cu viața lor mică și nenorocită. Într-un cuvânt: dedicându-se semenilor !

Iar tânărul nu poate înțelege această simplă, dar aspră lege a mântuirii. De ce ? Pentru evrei și pentru farisei în special, bogăția era semn al revărsării grației divine, al binecuvântării, recompensa pentru că sunt buni practicanți ai Legii !

Și totuși, dacă pentru tânărul fariseu, aceasta n-a fost o lecție, a fost pentru ucenici, dar o lecție pe care au înțeles-o mai târziu.

Povestea se încheie cu ideea că oamenii nu se pot mântui singuri ! Că doar Dumnezeu îi poate mântui. Firesc, pentru că „a fi mântuit” înseamnă a fi iertat, absolvit de păcate și numai Dumnezeu poate ierta pe cineva de păcate.

Lecția lui Iisus, aici, este, poate, cea mai importantă, după lecția învierii: urmarea Lui sau imitarea Lui este calea cea mai dreaptă, dar și cea mai aspră, cea mai grea, spre fericita nemurire în Împărăția lui Dumnezeu. Unde, a fi fericit nu înseamnă că duci o viață de plăceri și de delicii, ci că ai acces la cunoașterea lui Dumnezeu.

Și, o ultimă observație: unii bibliști consideră că nu cămila ar trece prin urechile acului, ci… funia de corabie, odgonul.

În greacă/κάμηλος, cămilă – cuvânt împrumutat din ebraică: gamal (גָּמָל) – se citea deja pe vremea lui Iisus la fel cu camilos/ κάμιλος, funie de corabie. Primul este scris cu ita/η, celălalt cu iot/ι.

Și această manieră de a vorbi, această figură de stil era ceea ce retorii greci numeau un adinaton/ἀδύνατον, adică un lucru imposibil. Iar Iisus nu era străin de retorica greacă ! O arată, de altfel, și corolarul acestei pericope: la oameni acest lucru e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință/ παρὰ ἀνθρώποις τοῦτο ἀδύνατόν ἐστι, παρὰ δὲ Θεῷ πάντα δυνατά ἐστι.

TANARUL BOGAT 5

Iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 10, 17-27: Și când a ieșit Iisus (din casă) pe stradă , alergând unul (din mulțime) la El și căzând în genunchi în fața Lui, L-a întrebat (ca pe un profet): Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică ? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, să nu lipsești pe nimeni de ce-i al lui, cinsteste-i pe tatăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Iisus atunci l-a privit țintă și l-a îndrăgit și i-a zis (privindu-l cu dragoste): Un lucru-ți mai lipsește. Dacă vrei să fii desăvârșit du-te, vinde tot ce ai și dă (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie, luându-ți crucea ta. Dar el, întristându-se și înnegurându-se la cuvântul acesta a plecat mâhnit, căci avea multe bogății și posesiuni. Iisus, uitându-Se împrejur, le-a spus ucenicilor: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi ! Iar ucenicii s-au minunat de aceste cuvinte și Iisus, răspunzându-le iarăși, le zice: Fiilor, cât de greu le este celor ce se încred în bani și în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu ! Mai ușor intră o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăția lui Dumnezeu. Ucenicii, mirându-se și mai tare, își spuneau unii altora: și cine, atunci, se poate mântui ? Iisus, țintuindu-i cu privirea, le spune: la oameni nu-i cu putință, dar nu și la Dumnezeu. Căci toate sunt cu putință la Dumnezeu.

Marcu 10, 17-27: Καὶ ἐκπορευομένου αὐτοῦ εἰς ὁδὸν προσδραμὼν εἷς καὶ γονυπετήσας αὐτὸν ἐπηρώτα αὐτόν· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσω ἵνα ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰμὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, μὴ ἀποστερήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτῷ· διδάσκαλε, ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς ἐμβλέψας αὐτῷ ἠγάπησεν αὐτὸν καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἕν σε ὑστερεῖ· εἰ θέλεις τέλειος εἶναι, ὕπαγε, ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ δὸς πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι, ἄρας τὸν σταυρόν σου. ὁ δὲ στυγνάσας ἐπὶ τῷ λόγῳ ἀπῆλθε λυπούμενος· ἦν γὰρ ἔχων κτήματα πολλά. Καὶ περιβλεψάμενος ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελεύσονται! οἱ δὲ μαθηταὶ ἐθαμβοῦντο ἐπὶ τοῖς λόγοις αὐτοῦ. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς πάλιν ἀποκριθεὶς λέγει αὐτοῖς· τέκνα, πῶς δύσκολόν ἐστι τοὺς πεποιθότας ἐπὶ χρήμασιν εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν· εὐκοπώτερόν ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. οἱ δὲ περισσῶς ἐξεπλήσσοντο λέγοντες πρὸς ἑαυτούς· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ἐμβλέψας αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγει· παρὰ ἀνθρώποις ἀδύνατον, ἀλλ᾿ οὐ παρὰ Θεῷ· πάντα γὰρ δυνατά ἐστι παρὰ τῷ Θεῷ.

Luca 18, 18-27: Și L-a întrebat un oficial (din mulțime) zicând: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Și Iisus i-a zis: de ce Mă numești bun ? Nimeni nu este bun, ci doar unul Dumnezeu. Poruncile le știi: să nu-ți înșeli soția, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mincinos, cinsteste-i pe tatătăl tău și pe mama ta. Iar acela i-a răspuns, zicând: Pe toate acestea mi le-am păzit din tinerețe. Auzind acestea, Iisus i-a zis: Încă un lucru-ți mai lipsește: vinde tot ce ai și împarte (banii) săracilor și vei avea o comoară în cer și vino și urmează-Mi Mie. Auzind acestea, acela s-a întristat foarte, căci era tare bogat. Văzându-l Iisus că s-a întristat atât de mult a zis: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bani și averi. Căci mai ușor este să intre o cămilă prin urechile acului decât îi este unui bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Și au zis cei ce-L ascultau: și cine, atunci, se poate mântui ? Și El le-a zis: cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu.

Luca 18, 18-27: Καὶ ἐπηρώτησέ τις αὐτὸν ἄρχων λέγων· διδάσκαλε ἀγαθέ, τί ποιήσας ζωὴν αἰώνιον κληρονομήσω; εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· τί με λέγεις ἀγαθόν; οὐδεὶς ἀγαθὸς εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός. τὰς ἐντολὰς οἶδας· μὴ μοιχεύσῃς, μὴ φονεύσῃς, μὴ κλέψῃς, μὴ ψευδομαρτυρήσῃς, τίμα τὸν πατέρα σου καὶ τὴν μητέρα σου. ὁ δὲ εἶπε· ταῦτα πάντα ἐφυλαξάμην ἐκ νεότητός μου. ἀκούσας δὲ ταῦτα ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ· ἔτι ἕν σοι λείπει· πάντα ὅσα ἔχεις πώλησον καὶ διάδος πτωχοῖς, καὶ ἕξεις θησαυρὸν ἐν οὐρανῷ, καὶ δεῦρο ἀκολούθει μοι. ὁ δὲ ἀκούσας ταῦτα περίλυπος ἐγένετο· ἦν γὰρ πλούσιος σφόδρα. ἰδὼν δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς περίλυπον γενόμενον εἶπε· πῶς δυσκόλως οἱ τὰ χρήματα ἔχοντες εἰσελεύσονται εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ! εὐκοπώτερον γάρ ἐστι κάμηλον διὰ τρυμαλιᾶς ραφίδος εἰσελθεῖν ἢ πλούσιον εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ εἰσελθεῖν. εἶπον δὲ οἱ ἀκούσαντες· καὶ τίς δύναται σωθῆναι; ὁ δὲ εἶπε· τὰ ἀδύνατα παρὰ ἀνθρώποις δυνατὰ παρὰ τῷ Θεῷ ἐστιν.

Iisus și tânărul bogat, Heinrich Hofmann

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

19 sábado Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, datornic, Dumnezeu, Evanghelie, iertare, Iisus Hristos, Matei, pildă, religie, talanți

Câtă iertare poate avea Dumnezeu ? Nemăsurată !

În această duminică, la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (18, 23-35). Este o pericopă despre iertarea nemăsurată a lui Dumnezeu, dăruită celor capabili de iertare.

Iată textul:

Matei 18, 23-35: De aceea, așa este și cu Împărăția cerurilor. (Venirea ei) seamănă cu (această poveste): odată, un rege a vrut să-și încheie socotelile cu robii săi. Începuse el să se socotească cu ei și, la un moment dat, i-a fost adus un datornic (care-i datora) zece mii de talanți. Și, cum acesta nu avea de unde să-i înapoieze, domnul lui a poruncit să fie vândut ca rob și să-i fie, deasemenea, vânduți și femeia și copiii și vândute toate câte avea și să i se plătească datoria. Căzând dar robul acela la picioarele stăpânului, i s-a închinat și i-a zis: Doamne fii îngăduitor cu mine și toate ți le voi înapoia. Îndurându-se domnul acela de robul său, l-a lăsat să plece liber și l-a iertat de datorie. Și ieșind robul acela (de la domnul său) a dat peste unul din cei ce erau robi de-o seamă cu el, care-i datora o sută de dinari și, apucându-l, îl strângea de gât, zicându-i: dă-mi înapoi ce-mi datorezi ! Căzându-i la picioare, robul acela de-o seamă cu el l-a implorat: fii milostiv cu mine și-ți voi înapoia (tot ce-ți datorez), dar acela n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță (ca să stea acolo) până când îi va înapoia datoria. Văzând ceilalți robi de-o seamă cu ei cele întâmplate s-au întistat foarte și, ducându-se la domnul lor, i-au înfățișat toate câte se petrecuseră. Atunci domnul acela chemându-l la el îi zice: rob viclean, ți-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să-ți fie milă și ție de robul acela care-i de-o seamă cu tine, așa cum mi-a fost mie milă de tine ? Și, mâniat, stăpânul aceluia l-a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să-i înapoieze tot ce-i datora. Astfel și Tatăl Meu cel din Ceruri vă va face vouă, dacă nu-i iertați, din inimă, greșelile fratelui vostru, fiecare dintre voi.

Matei 18, 23-35: Διὰ τοῦτο ὡμοιώθη ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν ἀνθρώπῳ βασιλεῖ, ὃς ἠθέλησε συνᾶραι λόγον μετὰ τῶν δούλων αὐτοῦ. ἀρξαμένου δὲ αὐτοῦ συναίρειν προσηνέχθη αὐτῷ εἷς ὀφειλέτης μυρίων ταλάντων. μὴ ἔχοντος δὲ αὐτοῦ ἀποδοῦναι ἐκέλευσεν αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ πραθῆναι καὶ τὴν γυναῖκα αὐτοῦ καὶ τὰ τέκνα καὶ πάντα ὅσα εἶχε, καὶ ἀποδοθῆναι. πεσὼν οὖν ὁ δοῦλος προσεκύνει αὐτῷ λέγων· κύριε, μακροθύμησον ἐπ᾿ἐμοὶ καὶ πάντα σοι ἀποδώσω. σπλαγχνισθεὶς δὲ ὁ κύριος τοῦ δούλου ἐκείνου ἀπέλυσεν αὐτὸν καὶ τὸ δάνειον ἀφῆκεν αὐτῷ. ἐξελθὼν δὲ ὁ δοῦλος ἐκεῖνος εὗρεν ἕνα τῶν συνδούλων αὐτοῦ, ὃς ὤφειλεν αὐτῷ ἑκατὸν δηνάρια, καὶ κρατήσας αὐτὸν ἔπνιγε λέγων· ἀπόδος μοι εἴ τι ὀφείλεις. πεσὼν οὖν ὁ σύνδουλος αὐτοῦ εἰς τοὺς πόδας αὐτοῦ παρεκάλει αὐτὸν λέγων· μακροθύμησον ἐπ᾿ ἐμοὶ καὶ ἀποδώσω σοι. ὁ δὲ οὐκ ἤθελεν, ἀλλὰ ἀπελθὼν ἔβαλεν αὐτὸν εἰς φυλακὴν ἕως οὗ ἀποδῷ τὸ ὀφειλόμενον. ἰδόντες δὲ οἱ σύνδουλοι αὐτοῦ τὰ γενόμενα ἐλυπήθησαν σφόδρα, καὶ ἐλθόντες διεσάφησαν τῷ κυρίῳ ἑαυτῶν πάντα τὰ γενόμενα. τότε προσκαλεσάμενος αὐτὸν ὁ κύριος αὐτοῦ λέγει αὐτῷ· δοῦλε πονηρέ, πᾶσαν τὴν ὀφειλὴν ἐκείνην ἀφῆκά σοι, ἐπεὶ παρεκάλεσάς με. οὐκ ἔδει καὶ σὲ ἐλεῆσαι τὸν σύνδουλόν σου,ὡς καὶ ἐγώ σε ἠλέησα; καὶ ὀργισθεὶς ὁ κύριος αὐτοῦ παρέδωκεν αὐτὸν τοῖς βασανισταῖς ἕως οὗ ἀποδῷ πᾶν τὸ ὀφειλόμενον αὐτῷ. Οὕτω καὶ ὁ πατήρ μου ὁ ἐπουράνιος ποιήσει ὑμῖν, ἐὰν μὴ ἀφῆτε ἕκαστος τῷ ἀδελφῷ αὐτοῦ ἀπὸ τῶν καρδιῶν ὑμῶν τὰ παραπτώματα αὐτῶν.

IERTAREA 5

Această parabolă este despre Judecata de apoi (Joachim Jeremias – Parabolele…) și despre importanța crucială a iertării. Ea ne arată că una din regulile Împărăției lui Dumnezeu, a lumii perfecte care ne așteaptă în orice moment, este iertarea totală. De altfel, regula iertării era esențială într-o comunitate creștină.

Ca să înțelegem bine această parabolă trebuie să lămurim câteva realități ale vremii: „robii regelui” (δούλοi) se numeau în Orient, și desigur și în Israel, cei mai înalți dregători/miniștri/funcționari de la curte sau vasalii regelui. Iar regele (βασιλεύς) era domnul și stăpânul lor (κύριος) absolut.

Iar faptul că un rege „își încheia socotelile” sau „se socotea” cu vasalii lui înseamnă că era momentul în care aceștia trebuiau să-și plătească tributul, adică impozitul pe venituri.

Ce era cu cel mai mare datornic care îi datora regelui din parabolă zece mii de talanți ? Putea fi un satrap/un guvernator care nu-i plătise regelui și stăpânului său partea care i se cuvenea din veniturile provinciei pe care o administra în numele lui. Poate întârziase mulți ani să-și verse tributul în vistieria regelui și se adunase o sumă uriașă sau poate sperase că regele va uita de datorie sau nici nu i-o va mai cere niciodată.

Și ce însemna, de fapt, „zece mii de talanți” ? O sumă… infinită ! O datorie care nu putea exista în realitate ! Zece mii, în Orient, este numărul infinitului (cel mai mare număr folosit în calcul, dincolo de care… nu se mai numără !). Iar talantul este cea mai mare monedă în Grecia și în întreg Orientul Apropiat. Teoretic, 10 000 de talanți însemnau o sută de milioane de dinari și cam tot atâtea drahme.

Judecând după aceste realități, dar și după altele, ne dăm seama că întreaga poveste se putea petrece undeva în Orient și nu în Palestina. Apoi, talantul este o unitate de măsură (ce mai mare posibilă) grecească, iar dinarul este o monedă romană.

Pe de altă parte, ni se spune că datornicul „a fost adus” în fața regelui, ceea ce înseamnă că fusese scos din temniță ! Și că regele a poruncit să i se vândă soția, copiii și toate bunurile. Dar, în Israel, legea nu permitea vânzarea persoanelor. Așadar, acolo n-ar fi fost posibilă vânzarea soției sau a copiilor. Dar, da, ar fi fost posibilă vânzarea unui hoț, însă, numai a aceluia care nu putea restitui ce furase. Hoț, nu datornic !

În schimb, în Grecia, era posibilă scoaterea la vânzare, pentru datorii, a familiei și a bunurilor.

Cât despre „robul de-o seamă” sau, literalmente, împreună-robul cu marele datornic (sindulos/σύνδουλος), cuvântul arată că este vorba tot despre un vasal al regelui, care avea aceeași condiție și același rang cu el.

Sigur că povestea aceasta cu tâlc, această parabolă, este altă lecție pe care ucenicii nu o învățaseră, deși Iisus, probabil, le-o predase în fiecare zi, nu în cuvinte, ci prin felul Său de a se purta.

Probabil, văzând că ucenicii Săi nu erau atenți la faptul că orice vindecare se făcea doar după iertarea păcatelor, în numele Tatălui, Iisus S-a gândit că e mai bine să le predea lecția iertării… spunându-le povestea… iertatului nemilostiv !

Mesajul ei ?

Sunt două, la fel de importante. Primul, că numai iertând din toată inima, sincer și total, vom fi iertați de Dumnezeu-Tatăl, la Marea Judecată, și cel de-al doilea, că iertarea și îngăduința Lui este nemăsurată, așa cum nemăsurată este suma de zece mii de talanți !

Să mai adăugăm doar că, e limpede, curtea orientală, talantul, dinarii, legea grecească ne arată cui i se adresează evanghelistul: ne-evreilor, mai precis, grecilor, romanilor și tuturor vecinilor Palestinei.

Și se pare că această lecție a lui Iisus, prezentată cu realitățile… neamurilor, adică pe limba lor, le-a cucerit !

IERTAREA 4.jpg

LUCRĂRI CONSULTATE

Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, ed. Anastasia, Buc. 2000

Angelo Lancellotti, Matteo, Ed. San Paolo, Milano, 1986

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

10 jueves Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, lunatic, Marcu, Matei, religie, vindecare

Credința, rugăciunea și postul: cele trei energii vindecătoare

La liturghia din această duminică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (17, 14-23). Mesajul lui ? Acela că avem tot timpul la îndemână cele trei energii esențiale ale vindecării: credința în iubirea lui Dumnezeu și credința că El e întotdeauna pregătit să ne ajute, rugăciunea/rugămintea de a ne ajuta și postul.

Iată textul:

Matei 17, 14-23: Și venind ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om care, căzând în genunchi în fața Lui, I-a zis: Doamne, îndură-Te de fiul meu: e lunatic (epileptic) și se chinuiește. De multe ori cade în foc și de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l vindece. Iisus i-a răspuns: o, nație necredinciasă, rătăcită și plină de strâmbătate ! Până când voi mai fi cu voi ? Până când vă voi mai răbda ? Aduceți-Mi-l aici ! Și l-a certat Iisus și a ieșit demonul din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii, I-au spus lui Iisus deoparte: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Și Iisus le-a zis: din cauza necredinței voastre. Adevărat vă spun vouă: numai să aveți credință cât un grăunte de muștar și de veți spune muntelui acestuia: mută-te de aici acolo, muntele se va muta și nimic nu vă va fi cu neputință. Dar neamul ăsta (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și cu post. Întorcându-se ei în Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și aceștia-L vor omorî, dar în a treia zi se va scula din morți (egherthisete/ἐγερθήσεται). Și ei s-au întristat foarte.

Matei 17, 14-23: Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

VINDECAREA LUNATICULUI 4

Suntem undeva lângă Marea Galileei, probabil nu departe de muntele Tabor. Primii teologi creștini au spus că aici Iisus S-a schimbat la față, adică S-a arătat în dumnezeirea Sa celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan.

Cât timp El și cei trei erau pe munte, ceilalți ucenici trebuie că rămăseseră cu mulțimea care-L aștepta să se întoarcă, pentru că întotdeauna unde era Iisus, acolo era și o mulțime. Și, se pare că niciunul din cei 9 ucenici rămași n-a fost în stare să vindece sau să exorcizeze așa cum o făcea Iisus. Și El, la întoarcere, le și spune de ce, certându-i.

Trei sunt lipsurile ucenicilor: n-au avut credință, desigur, în bunăvoința, în zelul lui Dumnezeu de a-i asculta; nu s-au rugat și n-au postit.

Și, desigur, înțelegem că trei sunt și condițiile unei vindecări/exorcizări reușite: credința în iubirea, mila și dorința lui Dumnezeu de a ajuta, rugăciunea și postul.

Aceasta este lecția scurtă, dar esențială a acestei pericope.

Credința, rugăciunea și postul sunt cele trei… energii bune care lucrează nedezmințit pentru noi, oriunde, oricând ! Iisus le-a arătat ucenicilor că nu învățaseră această lecție, deși stătuseră cu El destul timp ca s-o poată învăța.

Și, la sfârșitul zilei îi avertizează că ar cam trebui să învețe de la El tot ce se poate, pentru că în curând vor trebui să se descurce singuri.

Și le mai spune că va fi ucis, dar că va învia. De fapt, le lasă mesajul cel mai important: că viața continuă după orice moarte.

Iar lecția pentru noi mai are un cuvânt: smerenia. Tatăl copilului lunatic stă în genunchi în fața lui Iisus. Fără smerenie nu există nici credință, nici rugăciune și nici post bine-primite. Și, desigur, nici vindecare !

VINDECAREA LUNATICULUI 5

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Marcu și Luca:

Marcu 9, 17-32: Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl) De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Marcu 9, 17-32: Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ· ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam. cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

VINDECAREA LUNATICULUI 6

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte, să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

Luca 9, 37-45: ᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ. Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

Muntele Tabor

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

04 viernes Ago 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Dumnezeu, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, Luca, Marcu, Matei, minune, religie, teofanie

METAMORFOZA 1 Schimbarea la față, mozaic din katholikon, Muntele Sinai, sec. VI, cea mai veche reprezentare a Schimbării la față din iconografia creștină

Prima și a doua teofanie a lui Iisus: purtarea pe ape și schimbarea la față

În duminica aceasta, la liturghie se citesc două pericope, două fragmente din Evanghelia după Matei (17, 1-9; 14, 22-34): Iisus schimbându-Se la față și Iisus mergând pe mare. Mesajul lor ? Arătarea divinității lui Iisus.

Iată primul text:

Matei 17,1-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar ei singuri. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie vorbind cu El. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Doamne, ne e bine aici. Dacă vrei, să facem aici trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Și, chiar în timp ce vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit și iată o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! De El să ascultați ! Și, auzind aceasta, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat tare. Iisus s-a apropiat, i-a prins și le-a zis: sculați-vă și nu vă fie frică ! Și atunci ei, rdicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus, singur. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneți nimănui despre vedenie până ce Fiul Omului nu va învia din morți.

Matei 17,1-9: ΚΑΙ μεθ᾿ ἡμέρας ἓξ παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ ἔλαμψε τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο λευκὰ ὡς τὸ φῶς. καὶ ἰδοὺ ὤφθησαν αὐτοῖς Μωσῆς καὶ ᾿Ηλίας μετ᾿ αὐτοῦ συλλαλοῦντες. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Πέτρος εἶπε τῷ ᾿Ιησοῦ· Κύριε, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· εἰ θέλεις, ποιήσωμεν ὧδε τρεῖς σκηνάς, σοὶ μίαν καὶ Μωσεῖ μίαν καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ. ἔτι αὐτοῦ λαλοῦντος ἰδοὺ νεφέλη φωτεινὴ ἐπεσκίασεν αὐτούς, καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε· καὶ ἀκούσαντες οἱ μαθηταὶ ἔπεσον ἐπὶ πρόσωπον αὐτῶν καὶ ἐφοβήθησαν σφόδρα. καὶ προσελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς ἥψατο αὐτῶν καὶ εἶπεν· ἐγέρθητε καὶ μὴ φοβεῖσθε. ἐπάραντες δὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν οὐδένα εἶδον εἰ μὴ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον. καὶ καταβαινόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους ἐνετείλατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· μηδενὶ εἴπητε τὸ ὅραμα ἕως οὗ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 4 Schimbarea la față, Mănăstirea Spaso Preobrazhensky, Iaroslavl, aprox. 1516

Neîndoios acest text vorbește despre teofania lui Iisus ! Arătarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Un fiu iubit și bine-plăcut. Expresia en o evdokisa/ἐν ᾧ εὐδόκησα, pe care am tradus-o cu „bine-plăcut” înseamnă: (un fiu) „de care sunt mulțumit, pe care-l aprob întru totul, care nu m-a dezamăgit și care-mi este bine-plăcut”.

Un fiu de care Tatăl poate fi mulțumit, pentru că verbul evdokeo/ εὐδοκέω înseamnă: a socoti bun, a aproba, a fi satisfăcut de, mulțumit de, a-și afla păcerea în… a consimți, a aproba. Așadar, un fiu ascultător care… face pe deplin voia Tatălui și care, de aceea, îi este… bine-plăcut !

Și, totodată, acest text ne dezvăluie că cei trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, care au fost și primii chemați, au primit, undeva pe un munte înalt, o inițiere specială, de gradul 0.

Muntele ar putea fi Tabor, cel puțin așa spune tradiția creștină, încă din sec. al IV-lea. Așa au crezut Chiril al Ierusalimului (Cateheze 12, 16) și Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină.

Cea mai înaltă inițiere ! O confirmă Petru, discret, spunând în a doua sa epistolă: Nu urmând mituri(le) încâlcite (ale sofiștilor) v-am făcut cunoscută vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o când a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când o voce ca aceasta, venită pentru El din slava cea mare, (a zis): Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! Și noi am auzit această voce venită din cer, pentru că eram împreună cu El pe muntele cel sfânt (2 Petru 1,16-18)/Οὐ γὰρ σεσοφισμένοις μύθοις ἐξακολουθήσαντες ἐγνωρίσαμεν ὑμῖν τὴν τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ δύναμιν καὶ παρουσίαν, ἀλλ᾿ ἐπόπται γενηθέντες τῆς ἐκείνου μεγαλειότητος. λαβὼν γὰρ παρὰ Θεοῦ πατρὸς τιμὴν καὶ δόξαν φωνῆς ἐνεχθείσης αὐτῷ τοιᾶσδε ὑπὸ τῆς μεγαλοπρεποῦς δόξης, οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, εἰς ὃν ἐγὼ εὐδόκησα, καὶ ταύτην τὴν φωνὴν ἡμεῖς ἠκούσαμεν ἐξ οὐρανοῦ ἐνεχθεῖσαν, σὺν αὐτῷ ὄντες ἐν τῷ ὄρει τῷ ἁγίῳ.

Petru spune: ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o (în greacă: epopte genithentes/ἐπόπται γενηθέντες, unde epoptis/ἐπόπτης este „cel care contemplă misterele”, inițiatul !

Un epoptis, un muritor căruia i se permitea să „vadă” un zeu în toată măreția sa, era, de altfel, un inițiat ajuns la cel mai înalt grad al inițierii la Misterele de la Eleusis !

Așadar Petru se adresa în epistola sa grecilor și vorbitorilor de greacă, obișnuiți să trăiască în cultura misteriilor. Lor le spune direct, cu un termen foarte precis, care nu lasă loc de nicio îndoială, că el și ceilalți doi, Iacob și Ioan, sunt epoptes, adică inițiați ajunși la cel mai înalt grad de inițiere ! Unii care au văzut Zeul în toată măreția sa divină.

Și chiar spune adevărul: lui și celorlalți doi ucenici speciali, aleși, li s-a îngăduit să-L vadă pe Iisus, în viață fiind, în divinitatea, în dumnezeirea Sa. Ca o divinitate. Ei au asistat la teofania Sa, adică la arătarea Lui ca Dumnezeu !

METAMORFOZA 5 Schimbarea la față, anonim, aprox. 1497

Nu întâmplător cei trei apostoli martori ai teofaniei (și hristofaniei putem spune, iar hristofanie înseamnă arătarea ca Hristos/Unsul sau Trimisul lui Dumnezeu) au povestit celorlalți despre ea ca despre o… metamorfoză, o preschimbare.

Metamorfoza este un cuvânt cheie care n-a fost folosit deloc la întâmplare și care face trimitere, subtil, la statutul de nemuritor, statutul divin al lui Iisus ! Probabil, a fost folosit tot pentru potențialii prozeliți creștini din rândul grecilor și elinofonilor crescuți cu mituri, adică cu poveștile cu zei, pline de metamorfoze, și, desigur, crescuți, cum spuneam, în cultura misteriilor care promiteau nemurirea în urma unei inițieri care avea ca scop tocmai… metamorfoza inițiatului ! O metamorfoză spirituală care-l transforma din muritor în nemuritor !

METAMORFOZA 15

În elină verbul metamorfoo/μεταμορφόω înseamnă: a transforma, a preface, a metamorfoza, și, la diateza pasivă, a fi transfigurat. Este verbul cheie al miturilor și al legendelor etiologice grecești care vorbesc despre transformarea/ prefacerea oamenilor/eroilor/micilor divinități pământene în… animale, flori, copaci sau constelații. Mituri și legende numite… chiar metamorfoze ! Cele mai cunoscute sunt Metamorfozele lui Ovidiu !

Dar, în mod special, în greacă metamorfoo se spunea despre un zeu care … prefăcea, preschima un muritor într-un nemuritor, schimbându-i înfățișarea !

METAMORFOZA 7 Schimbarea la față, Sf. Ecaterina, Muntele Sinai, jumătatea sec. al XII-lea, parte dintr-un iconostat aflat în Constantinopol/Istanbul

Pentru studioși:

În română Schimbarea la Față este o traducere a numelul slav al sărbătorii: preobrajenie, prĕobraženije în slava veche.

Și există mai multe variante regionale: probajini, pobrejini și pobrejenii în Moldova; pobreajen, probeajen și probeajenă în Muntenia; probaje în Transilania și obrăjenie în Oltenia.

Iar prĕobraženije este traducerea grecescului metamorfosis/ μεταμόρφωσις.

În rusă, de pildă, Schimbarea la față se spune preobrajenie/преображе́ние, iar preobrajenie înseamnă, desigur, ca urmaș al lui prĕobraženije din slava veche: schimbare, modificare, transformare, prefacere…

Reconoaștem în preobrajenie cuvântul obraz. În rusă, de pildă obrazu înseamnă: formă, figură, portret, imagine, icoană, exemplu, model, mijloc, remediu, manieră. Iar verbul derivat: obrasciati, obratiti înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza, a transfigura, a se converti în… Și, tot în rusă, verbul preobraziti, preobrajati înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza (și, după modelul lui s-a format în română verbul a preobrăzui sau a preobrăzi: a se schimba (la față), a se transforma, a se transfigura), unde prefixul slav pre/пре– arată o acțiune reînnoită, o schimbare de loc sau de acțiune, o reluare.

METAMORFOZA 8 Schimbarea la față, icoană din sec. al XV-lea atribuită lui Teofan Grecul, Galeria Tretiakov, Moscova

Așadar Iisus, care arăta și se purta ca un muritor, ca un om, S-a arătat dintr-o dată acestor trei ucenici speciali ca… Dumnezeu ! Strălucind în lumina cea mai curată și cea mai albă !

De ce doar lor ? Pentru că Petru, Iacob și Ioan sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi). Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

De altfel, Petru tocmai Îl recunoscuse pe Iisus ca Mesia/Hristosul – Fiul lui Dumnezeu !

Un lucru important este acela că la această teofanie participă și Dumnezeu-Tatăl, în chip de nor, așa cum i se arătase și lui Moise când i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai. O altă metamorfoză: Dumnezeu metamorfozat în nor, simbolul prezenței Sale !

Iată cum Dumnezeu i S-a arătat lui Moise: S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Ex. 24, 15-18)/Trad.: Biblia Sinodală.

METAMORFOZA 9 Schimbarea la față, Teofan Grecul, sec. XIV, Galeria Tretiakov, Moscova

Textul ne mai spune că la inițierea celor trei ucenici speciali mai asistă Moise și Ilie. Nu întâmplător: amândoi au ieșit din lume nu murind, ci… urcați, ridicați la cer ! Preschimbați din muritori în nemuritori !

De ce Ilie, de ce Moise ?

Numele Ilie, în ebraică Eliah sau Eliahu (אֵלִיָּה)/(אֵלִיָּהוּ) (în greacă:Ilias/Ἡλίας) înseamnă: „Dumnezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeul meu”. El este singurul profet ridicat la cer, metamorfozat, preschimbat dintr-un muritor într-un nemuritor !

La fel și Moise, omul căruia Dumnezeu-Iahve i-a dat tablele Legii Sale pe muntele Sinai. Tot un muritor devenit… nemuritor!

Să mai spunem doar că Dumnezeu a întărit acum ceea ce spusese despre Iisus atunci când Ioan L-a botezat în Iordan (Matei 3, 17): Şi iată o voce din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut/ καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα.

Cu alte cuvinte, acum Dumnezeu L-a reconfirmat pe Iisus drept Fiul Său (prea)iubit și bine-plăcut, dar și drept Hristos/ Mesia, pentru că le spune ucenicilor „de El să ascultați”, ceea ce înseamnă: „de El să ascultați pentru că vorbește în numele Meu, ca Trimis al meu”.

Ciudat este că Iisus le poruncește celor trei să nu povestească nimănui că L-au văzut în toată divinitatea Sa (atât cât era cu putință)… până ce nu va învia din morți.

Ne putem întreba de ce Iisus trebuie să moară ca să învie și de ce nu va fi înălțat și El la ceruri, ca Moise și Ilie ?

De ce „ieșirea sa” din viață și din lume, exodos/ ἔξοδος cum foarte precis și deloc întâmplător spune Luca, nu se putea face printr-o ridicare la ceruri ?

Iisus a fost înălțat de Tatăl, la ceruri. Noi spunem S-a înălțat. Firesc. Părăsea această lume pământească, ieșea din ea, cum se cuvine s-o părăsească numai un nemuritor. Dar numai după ce a murit și a înviat ! Și numai ca să le arate oamenilor că învierea există, că pot învia din morți și ei, niște simpli muritori. Și El, de altfel, Se născuse și trăise ca un om.

Iar pentru cei trei ucenici speciali lecția aceasta a fost despre nemurire: prezența lui Moise și a lui Ilie (putem spune în carne și oase) la Schimbarea Sa la față a fost o dovadă pentru ei că nemurirea există ! Și că nu doar Dumnezeu este nemuritor, ci că și ei pot fi nemuritori. Și că pot oricând avea o viață eternă și atotfericită (pe care a întrezărit-o Petru când a vrut să construiască cele trei colibe) cu o condiție: metamorfoza lor interioară, asemănarea cu Dumnezeu, pe care le-a descris-o pas cu pas Iisus la școala Lui.

Schimbarea la față , Andrei Rublev

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 9, 2-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar pe ei. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nici un înălbitor de pe pământ nu le poate albi așa. Și li s-au arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Iisus. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Rabbi, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Căci nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit și a venit o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Și, dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus singur, cu ei. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit răspicat să nu povestească nimănui ce au văzut, ci (să povestească) doar atunci când Fiul Omului va învia din morți.

Marcu 9, 2-9:Καὶ μεθ᾿ἡμέρας ἓξ, παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ τὸν ᾿Ιάκωβον καὶ τὸν ᾿Ιωάννην καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν μόνους· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ τὰ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο στίλβοντα, λευκὰ λίαν ὡς χιών, οἷα γναφεὺς ἐπὶ τῆς γῆς οὐ δύναται οὕτω λευκᾶναι. καὶ ὤφθη αὐτοῖς ᾿Ηλίας σὺν Μωϋσεῖ, καὶ ἦσαν συλλαλοῦντες τῷ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος λέγει τῷ ᾿Ιησοῦ· ραββί, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, σοὶ μίαν καὶ Μωϋσεῖ μίαν καὶ ᾿Ηλίᾳ μίαν. οὐ γὰρ ᾔδει τί λαλήσῃ· ἦσαν γὰρ ἔκφοβοι. καὶ ἐγένετο νεφέλη ἐπισκιάζουσα αὐτοῖς, καὶ ἦλθε φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐξάπινα περιβλεψάμενοι οὐκέτι οὐδένα εἶδον, ἀλλὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον μεθ᾿ ἑαυτῶν. καταβαινόντων δὲ αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους διεστείλατο αὐτοῖς ἵνα μηδενὶ διηγήσωνται ἃ εἶδον, εἰ μὴ ὅταν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

Schimbarea la față , Andrei Rublev, 1405, Kremlin, Moscova

Luca 9, 28-36: Și se făcuseră cam opt zile de când le-a spus aceste cuvinte când Iisus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și a urcat pe munte ca să se roage. Adâncit în rugăciune, S-a schimbat la față și chipul i-a devenit altul și îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, scăpărătoare. Și iată doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie. Arătându-se în slavă, ei vorbeau despre ieșirea Lui (din lume) care avea să se împlinească la Ierusalim. Petru și cei dimpreună cu el, erau îngreuiați de somn. Când s-au trezit I-au văzut slava și pe cei doi bărbați care stăteau lângă El. Și s-a făcut că, atunci când ei s-au dat de-o parte și s-au depărtat de Iisus, Petru I-a zis: Stăpâne, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie, neștiind ce spune. Și, zicându-I acestea, iată că s-a făcut un nor care i-a umbrit. Și s-au înfricoșat când au intrat în nor. Și o voce s-a făcut din nor, care zicea: Acesta este fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Când s-a auzit vocea, Iisus rămăsese singur. Iar ei au tăcut și n-au povestit nimănui, în acele zile, nimic din cele ce văzuseră.

Luca 9, 28-36: Εγένετο δὲ μετὰ τοὺς λόγους τούτους ὡσεὶ ἡμέραι ὀκτὼ καὶ παραλαβὼν τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιωάννην καὶ ᾿Ιάκωβον ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ προσεύχεσθαι αὐτὸν τὸ εἶδος τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἕτερον καὶ ὁ ἱματισμὸς αὐτοῦ λευκὸς ἐξαστράπτων. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο συνελάλουν αὐτῷ, οἵτινες ἦσαν Μωϋσῆς καὶ ᾿Ηλίας, οἳ ὀφθέντες ἐν δόξῃ ἔλεγον τὴν ἔξοδον αὐτοῦ ἣν ἔμελλε πληροῦν ἐν ῾Ιερουσαλήμ. ὁ δὲ Πέτρος καὶ οἱ σὺν αὐτῷ ἦσαν βεβαρημένοι ὕπνῳ· διαγρηγορήσαντες δὲ εἶδον τὴν δόξαν αὐτοῦ καὶ τοὺς δύο ἄνδρας τοὺς συνεστῶτας αὐτῷ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαχωρίζεσθαι αὐτοὺς ἀπ᾿ αὐτοῦ εἶπεν ὁ Πέτρος πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· ἐπιστάτα, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, μίαν σοὶ καὶ μίαν Μωϋσεῖ καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ, μὴ εἰδὼς ὃ λέγει. ταῦτα δὲ αὐτοῦ λέγοντος ἐγένετο νεφέλη καὶ ἐπεσκίασεν αὐτούς· ἐφοβήθησαν δὲ ἐν τῷ εἰσελθεῖν ἐκείνους εἰς τὴν νεφέλην· καὶ φωνὴ ἐγένετο ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐν τῷ γενέσθαι τὴν φωνὴν εὑρέθη ὁ ᾿Ιησοῦς μόνος. καὶ αὐτοὶ ἐσίγησαν καὶ οὐδενὶ ἀπήγγειλαν ἐν ἐκείναις ταῖς ἡμέραις οὐδὲν ὧν ἑωράκασιν.

Schimbarea la față, Novgorod, sec. XV sau XVI

Iată și textul celei de-a doua pericope:

Matei 14, 22-34: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, până când va da drumul mulțimilor. Și dând drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să se roage de unul singur, departe de lume. Și se făcuse seară și El era singur acolo. Barca era deja în mijlocul mării, chinuită de valuri, căci vântul bătea din față. La cea de-a patra strajă a nopții, Iisus a plecat spre ei mergând pe mare.Și, văzându-L ucenicii umblând pe mare, s-au tulburat zicând e vreo fantomă și, de teamă, au strigat. Pe dată Iisus le-a vorbit zicând: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Petru I-a răspuns și I-a zis. Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape și Iisus i-a zis: vino ! Și coborând din barcă, Petru a mers pe ape, să vină la Iisus. Dar, văzând vântul puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începuse să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă ! Pe dată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat și îi zice: Puțin-credinciosule ! De ce te-ai îndoit ? Și urcându-se ei în barcă, vântul a stat. Iar cei din barcă, venind la El I s-au închinat până la pământ, spunându-I: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ești ! Și au trecut pe malul celălalt și au venit în Ghenizaret. Aflând despre sosirea Sa, bărbații din partea locului au trimis (mesageri) în toată regiunea și I-au adus pe toți bolnavii și suferinzii și-L rugau, dacă nu altceva, măcar să-i (lase) să se atingă de poala cămășii Lui și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală).

Matei 14, 22-34: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους. καὶ ἀπολύσας τοὺς ὄχλους ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾿ ἰδίαν προσεύξασθαι. ὀψίας δὲ γενομένης μόνος ἦν ἐκεῖ. τὸ δὲ πλοῖον ἤδη μέσον τῆς θαλάσσης ἦν, βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων· ἦν γὰρ ἐναντίος ὁ ἄνεμος. τετάρτῃ δὲ φυλακῇ τῆς νυκτὸς ἀπῆλθε πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης. καὶ ἰδόντες αὐτὸν οἱ μαθηταὶ ἐπὶ τὴν θάλασσαν περιπατοῦντα ἐταράχθησαν λέγοντες ὅτι φάντασμά ἐστι, καὶ ἀπὸ τοῦ φόβου ἔκραξαν. εὐθέως δὲ ἐλάλησεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἀποκριθεὶς δὲ αὐτῷ ὁ Πέτρος εἶπε· Κύριε, εἰ σὺ εἶ, κέλευσόν με πρός σε ἐλθεῖν ἐπὶ τὰ ὕδατα. ὁ δὲ εἶπεν, ἐλθέ. καὶ καταβὰς ἀπὸ τοῦ πλοίου ὁ Πέτρος περιεπάτησεν ἐπὶ τὰ ὕδατα ἐλθεῖν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν. βλέπων δὲ τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν ἐφοβήθη, καὶ ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι ἔκραξε λέγων· Κύριε, σῶσόν με. εὐθέως δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐκτείνας τὴν χεῖρα ἐπελάβετο αὐτοῦ καὶ λέγει αὐτῷ· ὀλιγόπιστε! εἰς τί ἐδίστασας; καὶ ἐμβάντων αὐτῶν εἰς τὸ πλοῖον ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· οἱ δὲ ἐν τῷ πλοίῳ ἐλθόντες προσεκύνησαν αὐτῷ λέγοντες· ἀληθῶς Θεοῦ υἱὸς εἶ. Καὶ διαπεράσαντες ἦλθον εἰς τὴν γῆν Γεννησαρέτ. καὶ ἐπιγνόντες αὐτὸν οἱ ἄνδρες τοῦ τόπου ἐκείνου ἀπέστειλαν εἰς ὅλην τὴν περίχωρον ἐκείνην, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας, καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα κἂν μόνον ἅψωνται τοῦ κρασπέδου τοῦ ἱματίου αὐτοῦ· καὶ ὅσοι ἥψαντο διεσώθησαν.

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 6, 45-52: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, spre Betsaida până când va da drumul mulțimii. Și despărțindu-Se de mulțime, S-a urcat pe munte să se roage. Se făcuse seară și barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe pământ. Și i-a văzut Iisus chinuindu-se să vâslească, căci vântul le era potrivnic. Și, pe la a patra strajă a nopții Iisus vine către ei mergând pe mare. A vrut să treacă pe lângă ei. Văzându-L ucenicii mergând pe mare au crezut e vreo fantomă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Pe dată Iisus a vorbit cu ei și le-a zis: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Și S-a urcat în barcă la ei și vântul a stat. Și și-au ieșit din sine (căci se speriaseră peste măsură) și s-au minunat. Căci nu pricepuseră ce fusese cu pâinile, asta pentru că inima lor era învârtoșată.

Obs.: Straja a patra, adică între trei și șase dimineața (ultimele trei ceasuri ale nopții).

Marcu 6, 45-52: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασε τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν εἰς τὸ πέραν πρὸς Βηθσαϊδάν, ἕως αὐτὸς ἀπολύσῃ τὸν ὄχλον· καὶ ἀποταξάμενος/i-a demobilizat/ αὐτοῖς ἀπῆλθεν εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ὀψίας γενομένης ἦν τὸ πλοῖον ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης, καὶ αὐτὸς μόνος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἰδὼν αὐτοὺς βασανιζομένους ἐν τῷ ἐλαύνειν· ἦν γὰρ ὁ ἄνεμος ἐναντίος αὐτοῖς· καὶ περὶ τετάρτην φυλακὴν τῆς νυκτὸς ἔρχεται πρὸς αὐτοὺς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης, καὶ ἤθελε παρελθεῖν αὐτούς. οἱ δὲ ἰδόντες αὐτὸν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης ἔδοξαν φάντασμα εἶναι, καὶ ἀνέκραξαν· πάντες γὰρ αὐτὸν εἶδον καὶ ἐταράχθησαν. καὶ εὐθέως ἐλάλησε μετ᾿ αὐτῶν καὶ λέγει αὐτοῖς· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι, μὴ φοβεῖσθε. καὶ ἀνέβη εἰς τὸ πλοῖον πρὸς αὐτούς, καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· καὶ λίαν ἐκ περισσοῦ ἐν ἑαυτοῖς ἐξίσταντο καὶ ἐθαύμαζον. οὐ γὰρ συνῆκαν ἐπὶ τοῖς ἄρτοις, ἀλλ᾿ ἦν αὐτῶν ἡ καρδία πεπωρωμένη.

Ioan 6,16-21: Cum se făcuse deja seară, ucenicii Lui au coborât la mare și, intrând în barcă, veneau spre malul celălalt, spre Capernaum. Se făcuse întuneric și Iisus nu venise la ei. Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam 25 sau 30 de stadii, L-au văzut pe Iisus mergând pe mare și aproape de barcă și s-a înfricoșat. Dar El le-a zis: Sunt Eu, nu vă fie frică ! Au vrut să-L ia în barcă (și L-au lauat) și pe dată barca a și fost pe uscat, acolo unde voiau să ajungă.

Obs.: Un stadiu/στάδιον (măsură grecească) are 185 m.

Ioan 6,16-21: ῾Ως δὲ ὀψία ἐγένετο, κατέβησαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπὶ τὴν θάλασσαν, καὶ ἐμβάντες εἰς τὸ πλοῖον ἤρχοντο πέραν τῆς θαλάσσης εἰς Καπερναούμ. καὶ σκοτία ἤδη ἐγεγόνει καὶ οὐκ ἐληλύθει πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, ἥ τε θάλασσα ἀνέμου μεγάλου πνέοντος διηγείρετο. ἐληλακότες οὖν ὡς σταδίους εἴκοσι πέντε ἢ τριάκοντα θεωροῦσι τὸν ᾿Ιησοῦν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης καὶ ἐγγὺς τοῦ πλοίου γινόμενον, καὶ ἐφοβήθησαν. ὁ δέ λέγει αὐτοῖς· ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἤθελον οὖν λαβεῖν αὐτὸν εἰς τὸ πλοῖον, καὶ εὐθέως τὸ πλοῖον ἐγένετο ἐπὶ τῆς γῆς εἰς ἣν ὑπῆγον.

Episodul mersului pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și celor doi pești (comentat în biserici duminica trecută). Mesajul lui ? Arătarea dumnezeirii lui Iisus, înainte de teofania/hristofania de la Schimbarea la Față.

Așadar, putem spune că avem aici o primă teofanie a Lui, dacă ne gândim că numai Dumnezeu… Se putea purta pe ape !

Dar, poate mai mult decât atât, la modul subtil, acest episod Îl arată pe Iisus în ipostaza de Dumnezeu ocrotitor și salvator.

Îl arată ca pe Salvatorul de vieți înainte de a deveni recunoscut ca Salvatorul de păcate al lumii. Pentru că, oricât de multe suflete ar salva un … Mântuitor, dacă nu salvează vieți, ar fi doar un Salvator… al filosofilor !

Nu întâmplător episodul se încheie cu vindecările de la Ghenizaret și cu un cuvânt cheie: verbul diasozo/διασώζω, a salva de la pieire, a scăpa pe cineva dintr-o primejdie sau din ghearele morții, a scoate la liman, a călăuzi, a (con)duce pe drumul cel bun, a prezerva, a ține o primisiune până la capăt. Și, nu întâmplător spune Matei: „…și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală)”.

METAMORFOZA 13 Schimbarea la față, Fra Angelico

Texte relaționate în traducerea Bibliei Sinodale:

Daniel 7,9: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Apocalipsa 1, 16: În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

Ex. 13, 21-22: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

Ex. 14, 19-24: Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

METAMORFOZA I Schimbarea la față, miniatură, manuscris georgian, Evanghelia după Marcu, 1300, Centrul Național de Manuscrise,Tbilisi, Georgia

METAMORFOZA II Biserica franciscană a Schimbării la față pe Muntele Tabor, identificat de tradiția creștină cu Muntele Schimbării la față

METAMORFOZA VI Schimbarea la față, artă bizantină, aprox. 1200

METAMORFOZA III Schimbarea la față, Giovanni Bellini, aprox. 1490

METAMORFOZA IV Schimbarea la față, Pietro Perugino, aprox. 1500

METAMORFOZA V Schimbarea la față, Carl Bloch, aprox. 1865

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

28 viernes Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

al doilea cerc, credință, Evanghelie, Iisus Hristos, inițiere, Ioan, Luca, Marcu, Matei, pericopă, religie, ucenic

Ce este frângerea pâinii ? Simbolic, ea este împărtășirea cunoașterii hristice !

Duminica aceasta la liturghie se citește unul dintre cele mai importante texte din Evanghelii: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Textul ales este din Evanghelia după Matei (14, 14-22).

De remarcat faptul că înmulțirea pâinilor și peștilor este singura minune povestită de toți cei patru evangheliști (Marcu și Matei o spun chiar de 2 ori !).

Totuși, nu înmulțirea pâinilor este adevărata temă a acestei pericope, ci… ospățul de inițiere a unui cerc mai larg de apostoli: inițierea celui de-al doilea Cerc.

Iată textul:

Matei 14, 14-22: Și ieșind Iisus (din barcă) a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor. Și pentru că se făcuse seară ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: locul e pustiu și a trecut ora (cinei). Dă drumul mulțimilor ca să meargă în sate și să cumpere de mâncare. Dar Iisus le-a zis: n-au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce ! Dar ei I-au spus: n-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Iar el le-a răspuns: aduceți-Mi-le aici ! Și, după ce le-a poruncit mulțimilor să se așeze la masă, pe iarbă, luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase din pâinile frânte. Iar cei ce mâncaseră erau bărbați cam cinci mii, în afară de femei și copii. Și, fără să mai zăbovească, Iisus i-a silit pe ucenicii Lui să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor.

Matei 14, 14-22: Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον, καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς καὶ ἐθεράπευσε τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν. ὀψίας δὲ γενομένης προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἡ ὥρα ἤδη παρῆλθεν· ἀπόλυσον τοὺς ὄχλους, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τὰς κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς βρώματα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ λέγουσιν αὐτῷ· οὐκ ἔχομεν ὧδε εἰ μὴ πέντε ἄρτους καὶ δύο ἰχθύας. ὁ δὲ εἶπε· φέρετέ μοι αὐτοὺς ὧδε. καὶ κελεύσας τοὺς ὄχλους ἀνακλιθῆναι ἐπὶ τοὺς χόρτους, λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κλάσας ἔδωκε τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν τὸ περισσεῦον τῶν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις. οἱ δὲ ἐσθίοντες ἦσαν ἄνδρες ὡσεὶ πεντακισχίλιοι χωρὶς γυναικῶν καὶ παιδίων. Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους.

Suntem înaintea Paștelui, anul 29. Undeva pe țărmul nordic al Mării Galileei, lângă Betsaida, poate la 10 km de Capernaum.

Aici Iisus era la adăpost. Traversase Marea Tiberiadei de pe malul aflat în tetrarhia lui Irod Antipa pe malul aflat în tetrarhia lui Filip, fratele său.

Irod Antipa, poate cel mai sângeros fiu al lui Irod cel Mare, Îl căuta pe Iisus crezându-l Ioan Botezătorul înviat din morți!

O spune Matei: În timpul acela a auzit Irod tetrarhul despre faima lui Iisus și le-a spus slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul care s-a ridicat din morți și de aceea lucrează puterile în el/ Ἐν ἐκείνῳ τῷ καιρῷ ἤκουσεν Ἡρῴδης ὁ τετράρχης τὴν ἀκοὴν Ἰησοῦ καὶ εἶπεν τοῖς παισὶν αὐτοῦ Οὗτός ἐστιν Ἰωάννης ὁ βαπτιστής αὐτὸς ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν καὶ διὰ τοῦτο αἱ δυνάμεις ἐνεργοῦσιν ἐν αὐτῷ./Matei 14, 1-2.

O lămurire: Irod Antipa și Filip erau fiii lui Irod cel Mare și, după moartea lui Irod (anul 4 î. Hr.) au condus fiecare câte un sfert din statul evreu, cu rangul de tetrarh. Astfel, când predica Iisus, Irod Antipa (4 î.Hr.-39 d.Hr.) domnea în Galileea și în Perea, iar Filip (4 î. Hr. – 34 d. Hr.) în Gaulanitida, Batanea, Trahonitida și Aurenitida. Iar cel de-al treilea fiu al lui Irod cel Mare, Arhelaos, a domnit zece ani ani în Iudeea, Samaria și Idumeea (4 î. Hr.-6 d. Hr.) și a fost exilat pentru că era mult prea tiran, în Galia, provinciile lui trecând sub administrarea unui prefect roman, cum a fost și Pontius Pillatus (26-36 d. Hr.) cel care a autorizat răstignirea lui Iisus.

GALILEEA 2

Așadar, Iisus căuta un loc unde să se ascundă, împreună cu ucenicii Săi, de ucigașul lui Ioan Botezătorul ! Doar că mulțimile erau mereu pe urmele Lui. Oamenii care-L ascultaseră odată voiau să afle de la El secretul nemuririi ! Îi fascina ideea de a nu mai muri ! În toate predicile Lui, Iisus vorbea despre nemurire sau, altfel spus, despre viața veșnică, etern fericită, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și totul începea, când se întâlneau cu El, cu vindecările miraculoase ! Iisus era, pentru ei, înainte de toate, un tămăduitor itinerant dăruit cu puterea de necrezut de a reface, de a însănătoși trupuri bolnave, inerte sau locuite de demoni.

Dacă unii evrei credeau că Iisus era Mesia, Fiul sau Trimisul lui Dumnezeu, venit să-i salveze de romani, pentru galileenii elenizați El era un Zeu coborât pe pământ, de care nu mai auziseră vreodată, dar în care aveau încredere pentru că văzuseră ce puteri are ! Ce semne face !

Iar Iisus este atotmilostiv: când coboară din barcă și vede mulțimea care-L aștepta, plină de o încredere de nezdruncinat, rămâne să vindece și să predice.

Suntem, așadar, undeva pe țărmul Mării Galileei, în nord-est. Iisus, ucenicii și mulțimea urcaseră, probabil, pe unul din munții care înconjoară marea, dar, totuși, nu foarte departe de sate și de ogoare (unde se aflau și gospodării).

GALILEEA 3

GALILEEA 4 Marea Galileei

De fapt, Iisus n-avea nevoie să se ascundă, să fugă, asta pentru că misiunea Lui nu ajunsese la sfârșit. Iisus a… lăsat mulțimile să-L vadă „fugind”, știind că aveau să-L urmeze oriunde s-ar fi dus !

Nu făcea altceva decât să pregătească inițierea celui de-al doilea cerc de discipoli. Cercul mai larg. Puteau fi mai mult de zece mii de oameni cei care veniseră după El, pe jos, de-a lungul țărmului, din „toate satele și orașele Galileei”, probabil de la Capernaum la Betsaida.

O inițiere care trebuia să se producă la un ospăț… de inițiere !

Un ospăț de inițiere este un rit străvechi prin care un Maestru se leagă pentru totdeauna de discipolii cărora le împărtășește cunoașterea sa. Un ospăț, de altfel, este, în sine, un act de comuniune, de împărtășire a unora de ceilalți. Dar, mai ales, de împărtășire a Maestrului ucenicilor săi sau, altfel spus, de împărtășire a ucenicilor de Maestrul lor !

Simbolic, pâinea pe care o împarte Iisus, înmulțind-o, viitorilor săi apostoli din cel de-al doilea Cerc, este El Însuși !

În treacăt să spunem că rostul acestei cine de pe munte nu este, nici pe departe, minunea înmulțirii pâinii și peștilor, ci frângerea și împărțirea rituală a pâinii tuturor comesenilor, devenite primul rit creștin, cel pe care se va întemeia liturghia creștină.

Pâinea este alimentul esențial al vieții și alimentul sacru în toate culturile care cunosc cerealele, iar peștele este mâncarea de toate zilele a celor de rând, a săracilor. Peștii aici erau sărați, uscați și nu proaspeți ! Pâinea și peștii pe care-i înmulțește Iisus erau, de fapt, merindea cuiva, mâncarea de luat la drum.

Să spunem că româna l-a moștenit pe merinde din latină unde merenda însemna: gustare de după-amiază.

Nu întâmplător mâncarea pe care o împarte El este o mâncare pe care o iei la drum, când pleci într-o călătorie. Iisus Își pregătea viitorii apostoli (din primul și din al doilea Cerc) pentru călătoria spirituală a vieții lor și pentru o lungă misiune: formarea unui nou popor, spiritual, poporul creștin !

De altfel, apostolos/ἀπόστολος din greacă înseamnă: deputat, ambasador, delegat, mesager, însărcinat cu o misiune. Iarăși, nu întâmplător îl folosesc Marcu și Luca. Etimologic, apostolos/ἀπό-στολος se traduce prin: trimis departe… în misiune ! Vine din verbul apostello/ἀποστέλλω, a trimite departe, în misiune, de unde, a trimite o ambasadă, mesageri, soldați într-o expediție, a delega, a încredința o misiune.

Dar apostolos îl traduce pe șaluah (שָׁלוּחַ) din ebraică: trimis, din verbul șalah (שָׁלַח), a trimite, cu aceleași sensuri ca și apostolos și apostello din greacă.

Așadar pâinea și peștii sărați și uscați nu sunt aleși întâmplător, ci reprezintă merindea cea mai simplă și cea mai sățioasă, mâncarea de luat în călătoria… misionară ! Pâinile (de fapt lipiile) sunt din orz, iar pâinea de orz era pâinea săracului. Cât despre pești, trebuie că erau obișnuiți, uscați și puși la sare. Pâinea cu pește sărat era, oricum, mâncarea săracului de luat la drum.

Înainte de a împărți aceste merinde, Iisus spune o rugăciune de mulțumire și laudă, numită binecuvântare, către Dumnezeu Atotdătătorul. Este rugăciunea pe care o rostește, într-o familie de evrei, numai tatăl sau bărbatul casei, la masa de Șabat, când sfințește vinul (rostește kiduș-ul, rugăciunea de sfințire a vinului) și binecuvântează pâinea: Binecuvântat fii Tu, Iahve, Dumnezeul nostru, Regele lumii, care faci ca pământul să ne dea pâine…”.

Și apoi rupe pâinea (de fapt, o lipie) în bucăți (o frânge au spus primii traducătorii ai Bibliei în românește și așa a rămas) și o împarte comesenilor pregătiți să participe la un ospăț. Este, deasemenea, gestul ritual pe care-l face într-o familie din Orientul Mijlociu tatăl sau fiul cel mare, dacă lipsește tatăl, care împarte pâinea și mâncarea la masă.

Frângând pâinea și împărțind-o și împărțind peștii, Iisus le arată și ucenicilor și oamenilor care-L urmaseră că ei sunt o familie, familia lui Iisus și familia lui Dumnezeu !

Pe de altă parte, la fel făceau și tovarășii de călătorie care mâncau împreună; rupeau lipia sau azima și o împărțeau. Și ei formau o familie și se simțeau solidari. Legăturile lor erau tot atât de puternice ca și cele ale rudelor de sânge, dacă nu chiar mai puternice !

De fapt Iisus i-a poftit la o cină rituală, ca cea de Șabat: verbele anaklino/ἀνακλίνω, anapipto/ἀναπίπτω și anakime/ ἀνακεῖμαι înseamnă „a sta la masă”… ca grecii, adică culcați pe jumătate, întinși pe un pat, în fața unei mese. Numai că pe munte nu sunt nici mese și nici paturi de ospăț. Oamenii stau întinși pe iarbă. Dar verbele folosite de Iisus sugerează fără nici cea mai mică îndoială că acolo are loc o cină, un ospăț.

De altfel, expresia simposia-simposia/συμπόσια-συμπόσια (Marcu) trimite la simposion/ συμπόσιον, ospăț, banchet în greacă, și înseamnă „pe grupuri de comeseni”. Simposia/συμπόσια este un plural colectiv, pluralul lui simposion/συμπόσιον și înseamnă: persoanele care mănâncă împreună la o masă, comesenii, convivii. Ospățul de inițiere și de legare pe viață a Maestrului cu discipolii !

Și mai e ceva: tot Marcu mai spune că oamenii sunt așezați prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ, adică… ca niște răzoare din grădină. În greacă, prasia/ πρασιά înseamnă: răzor, parcelă de legume și de flori. La început denumea doar răzorul de praz (πράσον = praz). De aici a apărut adjectivul prasinos/πράσινος, adică verde ca prazul, un verde blând, proaspăt, curat, luminos. Iarăși, nu întâmplător este ales adverbul prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ. De fapt, simposia-simposia și prasie-prasie sunt chiar cuvintele lui Iisus traduse în greacă și, ca de obicei, simbolizează mai multe lucruri deodată. De pildă, verdele … de Paște, adică renașterea spirituală a celui ce crede în Iisus, eliberarea de dominația/robia păcatului.

De altfel, evreilor aflați la acest ospăț/banchet de inițiere, ospățul în sine le amintea de ultima masă luată în grabă de evreii lui Moise, în Egipt, înaintea fugii lor în Sinai. Pâinea împărțită de Iisus le amintea de mana pe care Dumnezeu le-a dat-o strămoșilor lor, timp de 40 de ani, în pustiul Sinai. Din nou, nu întâmplător Iisus alesese un loc pustiu lângă Marea Galileei unde venise… trecând-o, probabil de la Capernaum la Betsaida. Aceeași trecere o făcuseră și mulțimile care alergaseră după El, pe jos, din orașele și satele Galileei ! Și totul se întâmpla în preajma Paștelui când evreii comemorau tocmai această … fugă din robie ! Numai că aici fuga este simbolică și este fuga din… robia păcatelor și eliberarea de ele !

Pe de altă parte, Iisus îi așează ca pe niște răzoare, niște brazde pentru că, simbolic, îi însămânțează cu semințele cunoașterii dumnezeiești. Ei sunt răsadurile care vor rodi peste puțin timp.

Și, nu în ultimul rând, ospățul acesta de pe munte are rostul de a le arăta inițiaților cum va arăta ospățul celor drepți din Ziua de Apoi, în Împărăția lui Dumnezeu. Bibliștii îl numesc ospăț eshatologic sau mesianic. Eshatologic, de la eshaton (ἔσχατον), sfârșitul timpului și al lumii acesteia.

Interesant este că în catacombele romane (mari necropole subpământene secrete, de pe vremea când creștinii erau persecutați la Roma) acesta este sensul frescelor cu înmulțirea pâinilor și peștilor: un ospăț din viața de apoi.

Iată și variantele celorlalți trei evangheliști:

Marcu 6, 30-44: Și se adună apostolii la Iisus și ei I-au (po)vestit toate, și câte au făcut și câte i-au învățat pe alții (să facă). Atunci El le-a zis: veniți doar voi într-un loc pustiu și mai odihniți-vă și voi puțin. Căci cei care venau și plecau erau mulți și ucenicii n-aveau răgaz nici să mănânce. Și au plecat (Iisus și ucenicii) într-un loc pustiu, cu barca, singuri, doar ei (departe de lume). Dar (mulțimile) i-au văzut plecând și mulți și-au dat seama (unde se duceau) și alergau după ei, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns acolo înaintea lor și au venit toții, îmbulzindu-se, la El. Când a ieșit din barcă, Iisus a văzut mulțimea cea mare și I s-a făcut tare milă de ei pentru că erau ca niște oi fără păstor și a început să-i învețe multe. Dar, pentru că se făcuse târziu, ucenicii s-au apropiat de El și I-au spus că locul este pustiu și că e târziu și I-au mai zis: dă-le drumul să plece pe ogoarele din jur și prin sate, să-și cumpere pâine, pentru (aici) n-au ce mânca. Iar Iisus, răspunzându-le le-a zis: dați-le voi să mănânce. Și ei L-au întrebat: să mergem să cumpărăm de două sute de dinari pâine și să le dăm să mănânce ? Iisus le răspunde: câte pâini aveți ? Mergeți și vedeți. Și ei aflând câte erau, I-au zis: cinci, și doi pești. Și le-a poruncit ca toți să se așeze, ca la un ospăț, grupuri-grupuri de convivi, pe iarba verde. Și s-au așezat la masă, în grupuri de o sută și de cincizeci. Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și ridicându-Și ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună dinaintea oamenilor și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat de acolo douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase de pâine și de pești. Iar cei ce au mâncat atunci pâine erau cinci mii de bărbați.

Marcu 6, 30-44: Καὶ συνάγονται οἱ ἀπόστολοι πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ ἀπήγγειλαν αὐτῷ πάντα, καὶ ὅσα ἐποίησαν καὶ ὅσα ἐδίδαξαν. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· δεῦτε ὑμεῖς αὐτοὶ κατ᾿ ἰδίαν εἰς ἔρημον τόπον, καὶ ἀναπαύεσθε ὀλίγον· ἦσαν γὰρ οἱ ἐρχόμενοι καὶ οἱ ὑπάγοντες πολλοί, καὶ οὐδὲ φαγεῖν εὐκαίρουν. καὶ ἀπῆλθον εἰς ἔρημον τόπον ἐν πλοίῳ κατ᾿ ἰδίαν. καὶ εἶδον αὐτοὺς ὑπάγοντας, καὶ ἐπέγνωσαν αὐτοὺς πολλοί, καὶ πεζῇ ἀπὸ πασῶν τῶν πόλεων συνέδραμον ἐκεῖ καὶ προῆλθον αὐτοὺς καὶ συνῆλθον πρὸς αὐτόν. Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς, ὅτι ἦσαν ὡς πρόβατα μὴ ἔχοντα ποιμένα, καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς πολλά. Καὶ ἤδη ὥρας πολλῆς γενομένης προσελθόντες αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγουσιν ὅτι ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἤδη ὥρα πολλή· ἀπόλυσον αὐτούς, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τοὺς κύκλῳ ἀγροὺς καὶ κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς ἄρτους· τί γὰρ φάγωσιν οὐκ ἔχουσιν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. καὶ λέγουσιν αὐτῷ· ἀπελθόντες ἀγοράσωμεν δηναρίων διακοσίων ἄρτους καὶ δῶμεν αὐτοῖς φαγεῖν; ὁ δὲ λέγει αὐτοῖς· πόσους ἄρτους ἔχετε; ὑπάγετε καὶ ἴδετε. καὶ γνόντες λέγουσι· πέντε, καὶ δύο ἰχθύας. καὶ ἐπέταξεν αὐτοῖς ἀνακλῖναι πάντας συμπόσια συμπόσια ἐπὶ τῷ χλωρῷ χόρτῳ. καὶ ἀνέπεσον πρασιαὶ πρασιαὶ ἀνὰ ἑκατὸν καὶ ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κατέκλασε τοὺς ἄρτους καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς ἵνα παραθῶσιν αὐτοῖς, καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἐμέρισε πᾶσι. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις, καὶ ἀπὸ τῶν ἰχθύων. καὶ ἦσαν οἱ φαγόντες τοὺς ἄρτους πεντακισχίλιοι ἄνδρες.

Obs.: un dinar era plata pentru o zi a unui lucrător (Matei 20,2).

***

Luca 9, 10-17: Și, după ce s-au întors, apostolii I-au povestit câte au făcut. Iar Iisus i-a luat cu El și S-a retras (împreună cu ei) departe de lume, într-un loc pustiu (aproape de) o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile, prinzând de veste, au venit după El și El atunci, primindu-i, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și îi vindeca pe cei ce aveau nevoie să fie îngrijiți. Ziua era de acum pe sfârșite și cei doisprezece, apropiindu-se de El, I-au zis: Dă drumul mulțimii să meargă prin satele din jur și pe ogoare să aibă unde dormi și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu. Atunci Iisus le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au răspuns: n-avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Sau, poate, (vrei) să mergem să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta, căci erau cam cinci mii de bărbați. Iisus le-a zis ucenicilor: puneți-i să se așeze pe jos, ca la ospăț, grupuri de convivi de câte cincizeci. Și așa au făcut și i-au culcat pe toți ca pentru ospăț. Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt și le dădea ucenicilor să le pună dinaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți și s-au ridicat douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte.

Luca 9, 10-17: Καὶ ὑποστρέψαντες οἱ ἀπόστολοι διηγήσαντο αὐτῷ ὅσα ἐποίησαν. καὶ παραλαβὼν αὐτοὺς ὑπεχώρησε κατ᾿ ἰδίαν εἰς τόπον ἔρημον πόλεως καλουμένης Βηθσαϊδά. οἱ δὲ ὄχλοι γνόντες ἠκολούθησαν αὐτῷ, καὶ δεξάμενος αὐτοὺς ἐλάλει αὐτοῖς περὶ τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, καὶ τοὺς χρείαν ἔχοντας θεραπείας ἰάσατο. ῾Η δὲ ἡμέρα ἤρξατο κλίνειν· προσελθόντες δὲ οἱ δώδεκα εἶπον αὐτῷ· ἀπόλυσον τὸν ὄχλον, ἵνα πορευθέντες εἰς τὰς κύκλῳ κώμας καὶ τοὺς ἀγροὺς καταλύσωσι καὶ εὕρωσιν ἐπισιτισμόν, ὅτι ὧδε ἐν ἐρήμῳ τόπῳ ἐσμέν. εἶπε δὲ πρὸς αὐτούς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ εἶπον· οὐκ εἰσὶν ἡμῖν πλεῖον ἢ πέντε ἄρτοι καὶ ἰχθύες δύο, εἰ μήτι πορευθέντες ἡμεῖς ἀγοράσωμεν εἰς πάντα τὸν λαὸν τοῦτον βρώματα· ἦσαν γὰρ ὡσεὶ ἄνδρες πεντακισχίλιοι. εἶπε δὲ πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· κατακλίνατε αὐτοὺς κλισίας ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ ἐποίησαν οὕτω καὶ ἀνέκλιναν ἅπαντας. λαβὼν δὲ τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησεν αὐτοὺς καὶ κατέκλασε, καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς παραθεῖναι τῷ ὄχλῳ. καὶ ἔφαγον καὶ ἐχορτάσθησαν πάντες, καὶ ἤρθη τὸ περισσεῦσαν αὐτοῖς κλασμάτων κόφινοι δώδεκα.

***

Ioan 6, 1-13: După acestea Iisus a plecat pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei. Și L-a urmat mulțime multă pentru că văzuseră semnele/minunile pe care le făcea cu bolnavii. Iisus a urcat pe munte și acolo S-a așezat cu ucenicii Lui. Era aproape de Paște, sărbătoarea Iudeilor. Ridicându-Și ochii și vâzând că mulțime mare venea spre El, îi spune lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să le dăm să mănânce ? Dar Iisus zicea așa ca să-l încerce pe Filip, pentru că El știa bine ce avea (de gând) să facă. I-a răspuns Filip: Pâini de două sute de dinari nu ajung, oricât de puțin ar lua fiecare. Și atunci Îi spune unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un copilandru care are cinci pâini de orz și doi pești sărați. Dar ce înseamnă asta pentru atâția oameni ? Iisus a zis: Făceți-i pe oameni să se culce pe jos, ca să mănânce, căci era multă iarbă în locul acela. Și s-au așezat pe iarbă (pregătiți să mănânce) cam la vreo cinci mii de bărbați la număr. Atunci Iisus a luat pâinile și mulțumind, le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat celor ce ședeau jos pe pământ. La fel a dat și din pești, cât a vrut fiecare. După ce s-au îndestulat toți Iisus le-a spus ucenicilor: adunați ce-a mai rămas din pâinile frânte ca să nu se piardă. Și au adunat și au umplut douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte, din cele cinci pâini de orz, bucăți care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.

Ioan 6, 1-13: ΜΕΤΑ ταῦτα ἀπῆλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς πέραν τῆς θαλάσσης τῆς Γαλιλαίας τῆς Τιβεριάδος· καὶ ἠκολούθει αὐτῷ ὄχλος πολύς, ὅτι ἑώρων αὐτοῦ τὰ σημεῖα ἃ ἐποίει ἐπὶ τῶν ἀσθενούντων. ἀνῆλθε δὲ εἰς τὸ ὄρος ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἐκεῖ ἐκάθητο μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ. ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων. ἐπάρας οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ θεασάμενος ὅτι πολὺς ὄχλος ἔρχεται πρὸς αὐτόν, λέγει πρὸς τὸν Φίλιππον· πόθεν ἀγοράσωμεν ἄρτους ἵνα φάγωσιν οὗτοι; τοῦτο δὲ ἔλεγε πειράζων αὐτόν· αὐτὸς γὰρ ᾔδει τί ἔμελλε ποιεῖν. ἀπεκρίθη αὐτῷ Φίλιππος· διακοσίων δηναρίων ἄρτοι οὐκ ἀρκοῦσιν αὐτοῖς ἵνα ἕκαστος αὐτῶν βραχύ τι λάβῃ. λέγει αὐτῷ εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ανδρέας ὁ ἀδελφὸς Σίμωνος Πέτρου. ἔστι παιδάριον ἓν ὧδε, ὃς ἔχει πέντε ἄρτους κριθίνους καὶ δύο ὀψάρια· ἀλλὰ ταῦτα τί ἐστιν εἰς τοσούτους; εἶπε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς· ποιήσατε τοὺς ἀνθρώπους ἀναπεσεῖν· ἦν δὲ χόρτος πολὺς ἐν τῷ τόπῳ. ἀνέπεσον οὖν οἱ ἄνδρες τὸν ἀριθμὸν ὡσεὶ πεντακισχίλιοι. ἔλαβε δὲ τοὺς ἄρτους ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ εὐχαριστήσας διέδωκε τοῖς μαθηταῖς, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ἀνακειμένοις· ὁμοίως καὶ ἐκ τῶν ὀψαρίων ὅσον ἤθελον. ὡς δέ ἐνεπλήσθησαν, λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· συναγάγετε τὰ περισσεύσαντα κλάσματα, ἵνα μή τι ἀπόληται. συνήγαγον οὖν καὶ ἐγέμισαν δώδεκα κοφίνους κλασμάτων ἐκ τῶν πέντε ἄρτων τῶν κριθίνων ἃ ἐπερίσσευσε τοῖς βεβρωκόσιν.

Obs.: Iisus mulțumește (efharisteo/εὐχαριστέω = a mulțumi, de unde euharistia, εὐχαριστία, rugăciunea de mulțumire pentru darurile lui Dumnezeu).

„… pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei”. Aici Marea Tiberiadei poate fi un adaos mai târziu. Numele de Marea Tiberiadei a devenit comun după ce Irod Antipa a construit cetatea Tiberiadei, pe care evreii o considerau păgână. De altfel e un nume folosit de autorii neevrei și un indiciu că ultimul redactor al Evangheliei după Ioan a fost un evreu elenizat.

***

Text relaționat:

4 Regi 4, 42-44: Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: «Daţi oamenilor să mănânce!» Iar sluga sa a zis: «Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?» Zis-a Elisei: «Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: Se vor sătura şi va mai şi rămâne». Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului./Trad. Biblia Sinodală

GALILEEA 5

GALILEEA 6

GALILEEA 7 Marea Galileei

PÂINI 3 Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

PÂINI DETALIU Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha 1

Mozaic din sec. al V-lea, sub Sfânta Masă/altarul Bisericii Înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești care aparține Prioratului Benedictin/ Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha, Israel. Din nefericire, biserica a fost incendiată în iunie 2015 de către naționaliști evrei și, din fericire, a fost restaurată și redeschisă.

Catacombe di San Callisto 1 Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, cripta Lucinei, Roma, sec. al II-lea.

PÂINI CATACOMBĂ 1 Catacombă romană, sec. III-V

PÂINI CATACOMBĂ 2 Celebrarea euharistiei cu… pâine și pește ! Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma, sec. al III-lea

PÂINI 5 Ultima Cină/Cina cea de taină cu … pâini și pești, basilica di Sant’Apollinare Nuovo, Ravenna, sec. al VI-lea

PÂINI 6 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 7

PÂINI 8

PÂINI 9 Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 10 Iisus lângă coșurile cu lipii, frescă din secolul al III-lea, catacombă din Roma

PÂINI 11 Iisus înmulțind pâinile, pictor anonim francez, aprox. 1200, Koninklijke Bibliotheek, Haga

PÂINI 12

PÂINI 13 Înmulțirea pâinilor și a peștilor. Fresce de la Mănăstirea Kutlumuș, Sf. Munte Athos

PÂINI 14 Lipii și pești

PÂINI 15

PÂINI 18

PÂINI 16

PÂINI 17

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI

09 domingo Jul 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, Iisus Hristos; pericopă evanghelică, religie

DEMONIZATI 3

O lecție de umanitate: un om este mai valoros decât o turmă de porci.

În această duminică la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Matei (8, 28-34 și 9, 1): exorcizarea unui gadarez. Iată textul:

Matei 8, 28-34; 9, 1: Când Iisus a ajuns pe malul celălalt, în ținutul Gherghesenilor, I-au ieșit înainte doi oameni stăpâniți de demon, veniți dintre morminte, de care nu te puteai apropia căci erau tare sălbatici și din pricina cărora nimeni nu se mai încumeta să treacă pe drumul acela. Și iată că au strigat spunându-I: Ce avem noi cu Tine și Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești ? Și era undeva (mai) departe de ei o turmă de porci, mulți, ieșiți la păscut. Demonii Îl rugau pe Iisus zicând: dacă tot ne izgonești, lasă-ne să ne ducem în turma de porci. Iisus le-a răspuns: duceți-vă ! Și atunci ei, ieșind, s-au dus în turma de porci și iată că toată turma s-a năpustit pe țărmul înalt și s-a aruncat în mare și a pierit în ape. Iar paznicii au fugit și s-au dus în cetate și au (po)vestit toate (câte se întâmplaseră) cu oamenii aceia stăpâniți de demon. Și toată cetatea a ieșit să-L întâlnească pe Iisus și văzându-L L-au rugat să plece din hotarele lor. Și urcându-Se în barcă, a trecut marea pe malul celălalt și a venit în cetatea Lui (Capernaum).

Matei 8, 28-34; 9, 1:Καὶ ἐλθόντι αὐτῷ εἰς τὸ πέραν εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν ὑπήντησαν αὐτῷ δύο δαιμονιζόμενοι ἐκ τῶν μνημείων ἐξερχόμενοι, χαλεποὶ λίαν, ὥστε μὴ ἰσχύειν τινὰ παρελθεῖν διὰ τῆς ὁδοῦ ἐκείνης. καὶ ἰδοὺ ἔκραξαν λέγοντες· τί ἡμῖν καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ υἱὲ τοῦ Θεοῦ; ἦλθες ὧδε πρὸ καιροῦ βασανίσαι ἡμᾶς; ἦν δὲ μακρὰν ἀπ᾿ αὐτῶν ἀγέλη χοίρων πολλῶν βοσκομένη. οἱ δὲ δαίμονες παρεκάλουν αὐτὸν λέγοντες· εἰ ἐκβάλλεις ἡμᾶς, ἐπίτρεψον ἡμῖν ἀπελθεῖν εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑπάγετε. οἱ δὲ ἐξελθόντες ἀπῆλθον εἰς τὴν ἀγέλην τῶν χοίρων· καὶ ἰδοὺ ὥρμησε πᾶσα ἡ ἀγέλη τῶν χοίρων κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν καὶ ἀπέθανον ἐν τοῖς ὕδασιν. οἱ δὲ βόσκοντες ἔφυγον, καὶ ἀπελθόντες εἰς τὴν πόλιν ἀπήγγειλαν πάντα καὶ τὰ τῶν δαιμονιζομένων. καὶ ἰδοὺ πᾶσα ἡ πόλις ἐξῆλθεν εἰς συνάντησιν τῷ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἰδόντες αὐτὸν παρεκάλεσαν ὅπως μεταβῇ ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν.

Suntem în Decapolis, o confederație de orașe pe care o crease Pompei când Israelul a intrat sub stăpânire romană, orașe în care evreii erau doar o mică comunitate ce trăia în mijlocul unei majorități de greci sau elenizate. Suntem în Gherghesa/ Gherasa sau, după alții, în Gadara, orașe elenizate, unde se trăia ca în Grecia.

Gherasa se afla la o distanță de 60 km de Marea Galileii, iar Gadara la doar 9 km de ea. Deci, mai degrabă textul ne arată că Iisus se pregătea să intre în Gadara, nu în Gherasa.

Cei doi posedați, simple vase locuite de demoni, trebuie că trăiau în peșterile de lângă țărm, folosite de localnici drept morminte. Pe ei îi alege Iisus pentru două lecții pe care le dă ucenicilor: le arată cum se face o exorcizare – și ucenicii vor face nenumărate, apoi, în numele Lui – și îi învață că Dumnezeu și Fiul Lui îi scapă, îi mântuiesc pe toți fiii lui Dumnezeu, de orice neam ar fi, cu toate că Iisus obișnuia să spună că „a venit doar pentru oile rătăcile ale casei lui Israel”.

Întâlnirea cu gadarezii în Gadara din Decapolis ca și cea cu femeia canaaneană în Tir, în Fenicia, sunt provocări pentru ucenici: Iisus îi obișnuiește cu ideea că va exista un singur popor: cel creștin !

Pe de altă parte, Iisus lasă în urma acestui episod un mesaj cât se poate de clar: vechii zei aveau să dispară, precum demonii, pentru că El urma să fie noul Zeu al unei noi umanități: creștinii.

Porcul era animalul sacru al Demetrei, zeița cerealelor și a fertilității în Grecia, iar Gadara era un oraș locuit de greci și de alte neamuri elenizate. Porcul se aducea jertfă la misteriile Demetrei (după modelul Misteriilor de la Eleusis, din Grecia) și jertfirea lui avea menirea de a aduce belșug, prosperitate, bună-stare unei cetăți grecești.

Sigur, la prima întâlnire, gadarezii trebuie că s-au mâniat, odată fiindcă Iisus i-a făcut să-și piardă turma de porci (erau acolo porcii tuturor ne-evreilor dați la … porcarul cetății) și, mai ales, pentru că, pentru ei, intrarea demonilor în porci era un sacrilegiu adus Demetrei. Și, poate cel mai rău lucru era faptul că un om valora mai puțin decât un porc ! Și putem vorbi și de o a treia lecție a lui Iisus: un om este mult mai prețios decât orice avere !

Zeci de ani mai târziu, probabil și Decapolis s-a umplut de creștini ! Și atunci porcul a rămas doar animalul sacru domestic al Anului Nou.

Demeter cu porc, figurină de teracotă, Atena, Grecia, aprox. 400 î. Hr., Cleveland Museum of Art

Iată cum descriu întâmplarea Marcu și Luca care vorbesc de un singur posedat, care, mai târziu, trebuie că a devenit, ca și samariteana, un apostol al lui Iisus:

Marcu 5, 1-20: Și a venit Iisus pe malul celălalt al mării, în ținutul Gherghesenilor. Coborând El din barcă, I-a ieșit înainte, dintre morminte, un om cu duh necurat care-și avea sălaș în mormintele acelea și pe care nimeni nu-l putea lega cu lanțuri pentru că, de câte ori era legat cu lanțuri la mâini și obezi la picioare, le spărgea și le zdrobea și nimeni nu-l putea îmblânzi. Noapte și zi era fie în morminte fie în munți, strigând și tăindu-se în pietre. Văzându-L pe Iisus de departe a alergat la El și I s-a închinat, aruncându-I-se la picioare și, strigând cu voce mare, I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Te rog, jură pe Dumnezeu că nu mă chinuiești ! Dar Iisus i-a răspuns: ieși duh necurat din omul (acesta) ! Și l-a întrebat: care-i numele tău și acela i-a răspuns: legiune este numele meu, pentru că suntem mulți. Și l-a rugat mult să nu-i trimită din țară. Și era acolo o turmă de porci, mare, ce păștea lângă munte. L-au rugat toți demonii, zicându-I: trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei. Și Iisus le-a dat voie. Ieșind toate duhurile cele necurate, au intrat în porci. Și s-au năpustit porcii, cu toată turma, de-a lungul țărmului înalt și prăpăstios și s-au aruncat în mare. Erau cam vreo două mii și s-au înnecat în mare. Cei ce păzeau porcii au fugit atunci și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă ce se întâmpla. Vin ei la Iisus și se uită la omul care fusese posedat de demoni: îl văd șezând, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, el care avusese înainte o legiune întreagă, și s-au înfricoșat. Și le-au povestit cei care văzuseră cum și ce se petrecuse cu posedatul și ce pățiseră porcii și ei au început să-L roage să plece din hotarele lor. Și suindu-Se Iisus în barcă, cel ce fusese în stăpânirea demonilor L-a rugat să-l lase să vină cu El, dar Iisus nu l-a lăsat, ci i-a spus: du-te acasă la tine și la ai tăi și povestește-le toate câte a făcut Domnul pentru tine și cum S-a îndurat de tine și acela a plecat și a vestit în Decapolis toate câte a făcut pentru el Iisus și toți se minunau.

Marcu 5, 1-20: ΚΑΙ ἦλθον εἰς τὸ πέραν τῆς θαλάσσης εἰς τὴν χώραν τῶν Γεργεσηνῶν. καὶ ἐξελθόντος αὐτοῦ ἐκ τοῦ πλοίου εὐθέως ἀπήντησεν αὐτῷ ἐκ τῶν μνημείων ἄνθρωπος ἐν πνεύματι ἀκαθάρτῳ, ὃς τὴν κατοίκησιν εἶχεν ἐν τοῖς μνήμασι, καὶ οὔτε ἁλύσεσιν οὐδεὶς ἠδύνατο αὐτὸν δῆσαι, διὰ τὸ αὐτὸν πολλάκις πέδαις καὶ ἁλύσεσι δεδέσθαι, καὶ διεσπάσθαι ὑπ᾿ αὐτοῦ τὰς ἁλύσεις καὶ τὰς πέδας συντετρῖφθαι, καὶ οὐδεὶς ἴσχυεν αὐτὸν δαμάσαι· καὶ διὰ παντὸς νυκτὸς καὶ ἡμέρας ἐν τοῖς μνήμασι καὶ ἐν τοῖς ὄρεσιν ἦν κράζων καὶ κατακόπτων ἑαυτὸν λίθοις. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν ἀπὸ μακρόθεν ἔδραμε καὶ προσεκύνησεν αὐτόν, καὶ κράξας φωνῇ μεγάλῃ λέγει· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; ὁρκίζω σε τὸν Θεόν, μή με βασανίσῃς. ἔλεγε γὰρ αὐτῷ· ἔξελθε τὸ πνεῦμα τὸ ἀκάθαρτον ἐκ τοῦ ἀνθρώπου. καὶ ἐπηρώτα αὐτόν· τί ὄνομά σοι; καὶ ἀπεκρίθη λέγων· λεγεὼν ὄνομά μοι, ὅτι πολλοί ἐσμεν. καὶ παρεκάλει αὐτὸν πολλὰ ἵνα μὴ ἀποστείλῃ αὐτοὺς ἔξω τῆς χώρας. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων μεγάλη βοσκομένη πρὸς τῷ ὄρει· καὶ παρεκάλεσαν αὐτὸν πάντες οἱ δαίμονες λέγοντες· πέμψον ἡμᾶς εἰς τοὺς χοίρους, ἵνα εἰς αὐτοὺς εἰσέλθωμεν. καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς εὐθέως ὁ ᾿Ιησοῦς. καὶ ἐξελθόντα τὰ πνεύματα τὰ ἀκάθαρτα εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους· καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν θάλασσαν· ἦσαν δὲ ὡς δισχίλιοι· καὶ ἐπνίγοντο ἐν τῇ θαλάσσῃ. καὶ οἱ βόσκοντες τοὺς χοίρους ἔφυγον καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς· καὶ ἐξῆλθον ἰδεῖν τί ἐστι τὸ γεγονός. καὶ ἔρχονται πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ θεωροῦσι τὸν δαιμονιζόμενον καθήμενον καὶ ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα, τὸν ἐσχηκότα τὸν λεγεῶνα, καὶ ἐφοβήθησαν. καὶ διηγήσαντο αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐγένετο τῷ δαιμονιζομένῳ καὶ περὶ τῶν χοίρων. καὶ ἤρξαντο παρακαλεῖν αὐτὸν ἀπελθεῖν ἀπὸ τῶν ὁρίων αὐτῶν. καὶ ἐμβαίνοντος αὐτοῦ εἰς τὸ πλοῖον παρεκάλει αὐτὸν ὁ δαιμονισθεὶς ἵνα μετ᾿ αὐτοῦ ᾖ. καὶ οὐκ ἀφῆκεν αὐτόν, ἀλλὰ λέγει αὐτῷ· ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου πρὸς τοὺς σοὺς καὶ ἀνάγγειλον αὐτοῖς ὅσα σοι ὁ Κύριος πεποίηκε καὶ ἠλέησέ σε. καὶ ἀπῆλθε καὶ ἤρξατο κηρύσσειν ἐν τῇ Δεκαπόλει ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ πάντες ἐθαύμαζον.

Luca 8, 26-39: Și Iisus a tras la țărm în ținutul gadarenilor, care este pe malul celălalt, în fața Galileii. După ce a coborât pe uscat, I-a ieșit înainte un bărbat care era din cetate și care avea demon de ani buni, care umbla fără cămașă și care nu trăia în casă, ci în morminte. Văzându-L pe Iisus a strigat și s-a prosternat dinaintea Lui și cu voce mare I-a zis: ce ai Tu cu mine și ce am eu cu Tine, Iisuse, Fiul Dumnezeului celui Prea-Înalt ? Mă rog Ție, nu mă chinui ! Iar Iisus i-a poruncit duhului necurat să iasă din om. Căci de mulți ani duhul necurat pusese stăpânire pe el și, deși legat cu lanțuri și cu obezi la picioare, sfărâma legăturile și se lăsa purtat de demon pe pustii. Și l-a întrebat Iisus : care ți-e numele și acela i-a răspuns: legiune, pentru că demoni mulți intraseră în el. Și L-a rugat să nu le poruncească să se ducă în prăpastie. Era acolo o turmă de porci, destul de mulți, ce păștea pe munte. L-au rugat demonii pe Iisus să le îngăduie să intre în porci și Iisus le-a îngăduit. Ieșind, așadar, demonii din om, au intrat în porci și toată turma s-a năpustit în prăpastie, în lac, și s-a înnecat. Văzând paznicii ce se întâmplase au fugit și au vestit în cetate și pe ogoare și oamenii au ieșit să vadă.Au venit la Iisus și aflându-l pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat cu cămașă, cumințit și întreg la minte, șezând la picioarele lui Iisus, s-au înfricoșat. Și cei care văzuseră le-au povestit cum scăpase posedatul de demoni. Și L-a rugat toată mulțimea din ținutul acela al gadarenilor să plece de la ei, pentru că spaimă mare îi cuprinsese. Și El, suindu-Se în barcă, S-a întors. Și bărbatul din care ieșiseră demonii se ruga de El să-l ia cu El, dar Iisus l-a zis să plece, spunându-i: întoarce-te la casa ta și povestește câte a făcut Dumnezeu pentru tine. Și acela a umblat prin toată cetatea vestind toate câte a făcut Iisus pentru el.

Luca 8, 26-39: Καὶ κατέπλευσεν εἰς τὴν χώραν τῶν Γαδαρηνῶν, ἥτις ἐστὶν ἀντίπερα τῆς Γαλιλαίας. ἐξελθόντι δὲ αὐτῷ ἐπὶ τὴν γῆν ὑπήντησεν αὐτῷ ἀνήρ τις ἐκ τῆς πόλεως, ὃς εἶχε δαιμόνια ἐκ χρόνων ἱκανῶν, καὶ ἱμάτιον οὐκ ἐνεδιδύσκετο καὶ ἐν οἰκίᾳ οὐκ ἔμενεν, ἀλλ᾿ ἐν τοῖς μνήμασιν. ἰδὼν δὲ τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ ἀνακράξας προσέπεσεν αὐτῷ καὶ φωνῇ μεγάλῃ εἶπε· τί ἐμοὶ καὶ σοί, ᾿Ιησοῦ, υἱὲ τοῦ Θεοῦ τοῦ ὑψίστου; δέομαί σου, μή με βασανίσῃς. παρήγγειλε γὰρ τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ ἐξελθεῖν ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου. πολλοῖς γὰρ χρόνοις συνηρπάκει αὐτόν, καὶ ἐδεσμεῖτο ἁλύσεσι καὶ πέδαις φυλασσόμενος, καὶ διαρρήσσων τὰ δεσμὰ ἠλαύνετο ὑπὸ τοῦ δαίμονος εἰς τὰς ἐρήμους. ἐπηρώτησε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· τί σοί ἐστιν ὄνομα; ὁ δὲ εἶπε· λεγεών· ὅτι δαιμόνια πολλὰ εἰσῆλθεν εἰς αὐτόν· καὶ παρεκάλει αὐτὸν ἵνα μὴ ἐπιτάξῃ αὐτοῖς εἰς τὴν ἄβυσσον ἀπελθεῖν. ἦν δὲ ἐκεῖ ἀγέλη χοίρων ἱκανῶν βοσκομένων ἐν τῷ ὄρει· καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα ἐπιτρέψῃ αὐτοῖς εἰς ἐκείνους εἰσελθεῖν· καὶ ἐπέτρεψεν αὐτοῖς. ἐξελθόντα δὲ τὰ δαιμόνια ἀπὸ τοῦ ἀνθρώπου εἰσῆλθον εἰς τοὺς χοίρους, καὶ ὥρμησεν ἡ ἀγέλη κατὰ τοῦ κρημνοῦ εἰς τὴν λίμνην καὶ ἀπεπνίγη. ἰδόντες δὲ οἱ βόσκοντες τὸ γεγενημένον ἔφυγον, καὶ ἀπήγγειλαν εἰς τὴν πόλιν καὶ εἰς τοὺς ἀγρούς. ἐξῆλθον δὲ ἰδεῖν τὸ γεγονός, καὶ ἦλθον πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν καὶ εὗρον καθήμενον τὸν ἄνθρωπον, ἀφ᾿ οὗ τὰ δαιμόνια ἐξεληλύθει, ἱματισμένον καὶ σωφρονοῦντα παρὰ τοὺς πόδας τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ ἐφοβήθησαν. ἀπήγγειλαν δὲ αὐτοῖς οἱ ἰδόντες πῶς ἐσώθη ὁ δαιμονισθείς. καὶ ἠρώτησαν αὐτὸν ἅπαν τὸ πλῆθος τῆς περιχώρου τῶν Γαδαρηνῶν ἀπελθεῖν ἀπ᾿ αὐτῶν, ὅτι φόβῳ μεγάλῳ συνείχοντο· αὐτὸς δὲ ἐμβὰς εἰς τὸ πλοῖον ὑπέστρεψεν. ἐδέετο δὲ αὐτοῦ ὁ ἀνήρ, ἀφ᾿ οὗ ἐξεληλύθει τὰ δαιμόνια, εἶναι σὺν αὐτῷ· ἀπέλυσε δὲ αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· ὑπόστρεφε εἰς τὸν οἶκόν σου καὶ διηγοῦ ὅσα ἐποίησέ σοι ὁ Θεός. καὶ ἀπῆλθε καθ᾿ ὅλην τὴν πόλιν κηρύσσων ὅσα ἐποίησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς.

Gadara (azi Umm Qais)

Demeter și Persefona, basorelief de marmură, 340-320 î. Hr., Atena, Grecia aprox., Luvru

Statuie votivă de marmură pentelică: porc; sanctuarul din Eleusis, perioada romană. Muzeul Arheologic din Eleusis, Grecia

DEMETER LESSING Demeter, acompaniată de un porc, statuie de teracotă, aprox. 330 î. Hr., Luvru (foto Erich Lessing)

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA

03 sábado Jun 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

citru, elini, Evanghelie, Iisus Hristos, Ioan, lulav, misterii, religie, Sukot, Sărbătoarea Corturilor, Sărbătoarea Culesului

SUKOT

Iisus la Sărbătoarea Culesului: bogăția cea adevărată este cea a spiritului, nu cea a pântecului !

La liturghia de duminică pericopa evanghelică este din Ioan: 7, 37-53 și 8, 12. Mesajul ei ? Recolta cea bună este a roadelor minții, spiritului și sufletului, nu a roadelor pământului ! Iată textul:

Ioan 7, 37-53: Iar în ultima zi, ziua cea mare a sărbătorii, Iisus stătea (în Templu) în picioare și striga, spunând: dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, așa cum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecul lui. Iisus a spus lucrul acesta despre Duhul din care aveau să primească cei ce cred în El. Nu venise (încă) Duhul Sfânt (asupra lor), pentru că Iisus nu se preamărise (încă). Așadar, mulți oameni din mulțime, auzind acest cuvânt, ziceau: Acesta este cu adevărat Profetul. Iar alții spuneau: Acesta este Hristosul. Iar alții: nu cumva din Galileea vine Hristosul ? Nu spune Scriptura că din sămânța lui David și din satul Betleem, (de) unde era David, vine Hristos ? Și s-a făcut discordie în mulțime din pricina Lui. Unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni nu și-a aruncat mâinile asupra Lui. Au venit, așadar, slujitorii (Templului) la arhierei și la Farisei și aceștia i-au întrebat: de ce nu L-ați adus ? Și slujitorii au răspuns: niciodată vreun om n-a vorbit așa cum a vorbit omul acesta. Și le-au răspuns Fariseii: nu cumva v-ați rătăcit și voi (de la drumul drept) ? Nu cumva cineva dintre căpetenii sau dintre Fariseii a crezut în El ? Mulțimea asta care nu cunoaște Legea… sunt blestemați ! Și le spune Nicodim, cel care a venit noaptea la El, unul dintre ei: de când Legea noastră judecă omul fără să-l asculte mai întâi și fără să cunoască ce face ? Iar ei i-au răspuns: nu cumva și tu ești din Galileea ? Cercetează și vezi că profet din Galileea nu s-a ridicat. Și fiecare a plecat la casa sa.

Ioan 8, 12: Iisus le-a vorbit din nou zicând: Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric (orbecăind), ci va avea lumina vieții.

IISUS SUKOT 3

Ioan 7, 37-53: ᾿Εν δὲ τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ τῇ μεγάλῃ τῆς ἑορτῆς εἱστήκει ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἔκραξε λέγων· ἐάν τις διψᾷ, ἐρχέσθω πρός με καὶ πινέτω. ὁ πιστεύων εἰς ἐμέ, καθὼς εἶπεν ἡ γραφή, ποταμοὶ ἐκ τῆς κοιλίας αὐτοῦ ρεύσουσιν ὕδατος ζῶντος. τοῦτο δὲ εἶπε περὶ τοῦ Πνεύματος οὗ ἔμελλον λαμβάνειν οἱ πιστεύοντες εἰς αὐτόν· οὔπω γὰρ ἦν Πνεῦμα ῞Αγιον, ὅτι ᾿Ιησοῦς οὐδέπω ἐδοξάσθη. πολλοὶ οὖν ἐκ τοῦ ὄχλου ἀκούσαντες τὸν λόγον ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ προφήτης· ἄλλοι ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός· ἄλλοι ἔλεγον· μὴ γὰρ ἐκ τῆς Γαλιλαίας ὁ Χριστὸς ἔρχεται; οὐχὶ ἡ γραφὴ εἶπεν ὅτι ἐκ τοῦ σπέρματος Δαυῒδ καὶ ἀπὸ Βηθλεὲμ τῆς κώμης, ὅπου ἦν Δαυῒδ, ὁ Χριστὸς ἔρχεται; σχίσμα οὖν ἐν τῷ ὄχλῳ ἐγένετο δι’ αὐτόν. τινὲς δὲ ἤθελον ἐξ αὐτῶν πιάσαι αὐτόν, ἀλλ’ οὐδεὶς ἐπέβαλεν ἐπ’ αὐτὸν τὰς χεῖρας. ῏Ηλθον οὖν οἱ ὑπηρέται πρὸς τοὺς ἀρχιερεῖς καὶ Φαρισαίους, καὶ εἶπον αὐτοῖς ἐκεῖνοι· διατί οὐκ ἠγάγετε αὐτόν; ἀπεκρίθησαν οἱ ὑπηρέται· οὐδέποτε οὕτως ἐλάλησεν ἄνθρωπος, ὡς οὗτος ὁ ἄνθρωπος. ἀπεκρίθησαν οὖν αὐτοῖς οἱ Φαρισαῖοι· μὴ καὶ ὑμεῖς πεπλάνησθε; μή τις ἐκ τῶν ἀρχόντων ἐπίστευσεν εἰς αὐτὸν ἢ ἐκ τῶν Φαρισαίων; ἀλλ’ ὁ ὄχλος οὗτος ὁ μὴ γινώσκων τὸν νόμον ἐπικατάρατοί εἰσι! λέγει Νικόδημος πρὸς αὐτούς, ὁ ἐλθὼν νυκτὸς πρὸς αὐτόν, εἷς ὢν ἐξ αὐτῶν· μὴ ὁ νόμος ἡμῶν κρίνει τὸν ἄνθρωπον, ἐὰν μὴ ἀκούσῃ παρ’ αὐτοῦ πρότερον καὶ γνῷ τί ποιεῖ; ἀπεκρίθησαν καὶ εἶπον αὐτῷ· μὴ καὶ σὺ ἐκ τῆς Γαλιλαίας εἶ; ἐρεύνησον καὶ ἴδε ὅτι προφήτης ἐκ τῆς Γαλιλαίας οὐκ ἐγήγερται. Καὶ ἀπῆλθεν ἕκαστος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ.

Ioan 8, 12: Πάλιν οὖν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς ἐλάλησε λέγων· ἐγώ εἰμι τὸ φῶς τοῦ κόσμου· ὁ ἀκολουθῶν ἐμοὶ οὐ μὴ περιπατήσῃ ἐν τῇ σκοτίᾳ, ἀλλ’ ἕξει τὸ φῶς τῆς ζωῆς.

***

Suntem în anul 29 sau 30 la Ierusalim. Iisus venise la Sărbătoarea Corturilor, după ce predicase în Galileea – „prin părțile Tiberiadei” -, în sinagoga din Capernaum sau… pe munte ! N-a venit chiar din prima zi, ci probabil în a patra. Evanghelia spune „pe la mijlocul sărbătorii”/ τῆς ἑορτῆς μεσούσης și, dacă ne gândim că ea ținea opt zile, atunci ar putea fi în a patra zi.

Predica în Templu. În predicile Sale încerca să-i întoarcă pe evrei de la obiceiurile sărbătorii, pe care tocmai o celebrau, la noua Lui învățătură, pe care începuse s-o răspândească de ceva vreme în toate provinciile Palestinei. Pe unii îi întorsese, pe alții îi scandalizase și pe membrii Sanhedrinului și pe Farisei îi convinsese că e mai bine să-L omoare.

Orașul era împânzit de corturi sau colibe, în amintirea celor 40 de ani de rătăciri ale evreilor prin deșertul Sinai, unde locuiseră în … corturi, după fuga din Egipt.

Colibe făcute din ramuri, din crengi cu frunze dese erau peste tot: în curți, pe acoperișurile caselor/pe terase, în grădini, în curțile Templului, în piețele publice, pe străzi…

Ierusalimul era plin de pelerini: locuitori ai Ierusalimului și evrei veniți din toate colțurile Palestinei.

Sărbătoarea Corturilor (Hag ha-Sukot/חַג הַסֻּכֹּות), numită și Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (Hag ha-Asif /חַג הָֽאָסִיף) ținea din 15 până în 22 ale lunii Tișri/ תִּשְׁרִי (septembrie-octombrie), adică o săptămână și o zi – ziua a opta, specială.

Sărbătoarea Corturilor era cea mai plină de fast și cea mai frecventată dintre cele trei mari sărbători la care evreii veneau în pelerinaj la Templul din Ierusalim, așadar venea lume mai multă decât la Paște sau decât la Cinzecime și se aduceau jertfe mai bogate. Firesc: era sărbătoarea recoltei, a culesului !

De aceea Iisus o alege ca să le schimbe mintea, sufletul și trupul ! Era momentul cel mai potrivit ca să le spună că El este și mâncarea și băutura și viața cea adevărată, nu mulțimea de animale jertfite, nu arderile de tot, nu libațiile și nu ceremoniile, a apei și a luminii, care făceau din Sukot o sărbătoare plină de strălucire !

Pentru acest moment tot pregătise mulțimile, predicându-le în Galileea sau în ținutul Tiberiadei, pe munte (nu știm care) de Paște, unde nu întâmplător a înmulțit cele cinci pâini în… poate zece mii de pâini. Și de aceea le tot spusese, peste tot pe unde umblase cu ucenicii:

Eu sunt pâinea vieții, pentru ca cel ce vine la Mine să nu mai flămânzească și cel ce crede în Mine să nu mai înseteze vreodată./ Ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς ὁ ἐρχόμενος πρός μὲ, οὐ μὴ πεινάσῃ καὶ ὁ πιστεύων εἰς ἐμὲ οὐ μὴ διψήσῃ πώποτε/ Ioan 6,35

… nu Moise v-a dat vouă pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă vouă pâinea din cer, pâinea cea adevărată /οὐ Μωσῆς δέδωκεν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀλλ᾽ ὁ πατήρ μου δίδωσιν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ τὸν ἀληθινόν./ Ioan 6,32

Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mana în deșert și au murit, dar aceasta este pâinea care coboară din cer ca oricine va voi să mănânce din ea să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă cineva va voi să mănânce din această pâine va trăi în veac și pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea pe care o voi da pentru viața lumii (…). Și le-a spus Iisus: Amin amin vă zic vouă, de nu veți mânca carnea Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce-Mi mănâncă carnea și-Mi bea sângele va avea viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă, pentru că carnea Mea este hrană cu adevărat și sângele Meu este băutură cu adevărat./ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, οἱ πατέρες ὑμῶν ἔφαγον τὸ μάννα ἐν τῇ ἐρήμῳ καὶ ἀπέθανον, οὗτός ἐστιν ὁ ἄρτος ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβαίνων ἵνα τις ἐξ αὐτοῦ φάγῃ καὶ μὴ ἀποθάνῃ, ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος ὁ ζῶν ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς ἐάν τις φάγῃ ἐκ τούτου τοῦ ἄρτου ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα καὶ ὁ ἄρτος δὲ ὃν ἐγὼ δώσω ἡ σάρξ μού ἐστιν ἣν ἐγώ δώσω, ὑπὲρ τῆς τοῦ κόσμου ζωῆς (…)εἶπεν οὖν αὐτοῖς ὁ Ἰησοῦς Ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν ἐὰν μὴ φάγητε τὴν σάρκα τοῦ υἱοῦ τοῦ ἀνθρώπου καὶ πίητε αὐτοῦ τὸ αἷμα οὐκ ἔχετε ζωὴν ἐν ἑαυτοῖς, ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἔχει ζωὴν αἰώνιον καὶ ἐγὼ ἀναστήσω αὐτὸν τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ, ἡ γὰρ σάρξ μου ἀληθῶς ἐστιν βρῶσις καὶ τὸ αἷμά μου ἀληθῶς ἐστιν πόσις. /Ioan 48-55

Și, tot de aceea, spre sfârșitul sărbătorii, vindecă orbul din naștere lângă … scăldătoarea Siloam ! (Ioan 9, 1-7) !

Și acum, ca să înțelegem spusele lui Iisus, să vedem la ce se referă cu adevărat.

În primul rând, trebuie să știm că de Sukot venea la Ierusalim lumea cea mai multă. Era, totuși, cea mai frecventată sărbătoare a evreilor. De altfel, istoricul Josephus Flavius, în Antichități Iudaice 8,4,1 (100) scria:

Era vremea Sărbătorii Corturilor, o sărbătoare foarte însemnată la evrei, (de fapt) cea mai sfântă și cea mai mare/ὁ τῆς σκηνοπηγίας καιρὸς, ἑορτῆς σφόδρα παρὰ τοῖς Ἑβραίοις, ἁγιωτάτης καὶ μεγίστης.

Venea cea mai multă lume pentru că era o serbare a Recoltei, a țăranilor, a fermierilor, când se făceau cele mai bogate sacrificii: sacrificiul pentru națiune cu 13 tauri tineri, în prima zi, și cu câte un taur mai puțin în celelalte șase zile (în total se jerfeau 70 de tauri), cu 119 miei, cu țapi, berbeci, cereale și vin…

… și miile de sacrificii particulare, aduse la Templu de pelerini pentru ei și familiile lor.

În ziua a opta, de pildă, se făcea „ardere de tot” cu: un taur, un berbec și șapte miei de un an, cu cereale și libațiuni, și, desigur, cu un țap pentru ispășirea păcatelor.

Sărbătoarea Culesului era o sărbătoare a bucuriei și era închinată, întrutotul lui Dumnezeu-Iahve: o săptămână întreagă și o zi… numai pentru Iahve, închinată doar Lui (שִׁבְעַת יָמִים לַיהֹוָֽה) !

A bucuriei, pentru că, de fapt, era străvechea sărbătoare a roadelor pământului, când se strângeau grânele, se culegeau măslinele și se făcea uleiul de măsline și, bineînțeles, se culegeau viile și se făcea vinul.

Țăranii se adunau în orașul sfânt să-I mulțumească Domnului pentru toate roadele binecuvântate și să-L roage să dea ploaie și belșug la anul. Ploaie ca să înmoaie pământul și să-l facă roditor pentru arăturile de toamnă și belșug pentru noul an agricol care începea atunci. De fapt, Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (חַג הָֽאָסִיף) nu era altceva decât Anul Nou de Toamnă.

Iată ce scrie despre ea în Deuteronom:

Deut. 16, 13-15:

Sărbătoarea Corturilor s-o ții șapte zile, după ce vei strânge din aria ta și din teascul tău

Și să te bucuri de sărbătoarea ta: tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta și levitul și străinul și orfanul și văduva care au intrat pe porțile tale. Șapte zile să sărbătorești pentru Domnul Dumnezeul tău în locul pe care-l va alege Domnul, ca să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în toată roada ta și în tot lucrul mâinilor tale și de aceea să te bucuri !

חַג הַסֻּכֹּת תַּעֲשֶׂה לְךָ שִׁבְעַת יָמִים בְּאָסְפְּךָ מִֽגָּרְנְךָ וּמִיִּקְבֶֽךָ

וְשָׂמַחְתָּ בְּחַגֶּךָ אַתָּה וּבִנְךָ וּבִתֶּךָ וְעַבְדְּךָ וַאֲמָתֶךָ וְהַלֵּוִי וְהַגֵּר וְהַיָּתֹום וְהָאַלְמָנָה אֲשֶׁר בִּשְׁעָרֶֽיךָ

שִׁבְעַת יָמִים תָּחֹג לַיהוָה אֱלֹהֶיךָ בַּמָּקֹום אֲשֶׁר־יִבְחַר יְהוָה כִּי יְבָרֶכְךָ יְהוָה אֱלֹהֶיךָ בְּכֹל תְּבוּאָֽתְךָ וּבְכֹל מַעֲשֵׂה יָדֶיךָ וְהָיִיתָ אַךְ שָׂמֵֽחַ

ἑορτὴν σκηνῶν ποιήσεις σεαυτῷ ἑπτὰ ἡμέρας ἐν τῷ συναγαγεῖν σε ἐκ τοῦ ἅλωνός σου καὶ ἀπὸ τῆς ληνοῦ σου, καὶ εὐφρανθήσῃ ἐν τῇ ἑορτῇ σου σὺ καὶ ὁ υἱός σου καὶ ἡ θυγάτηρ σου ὁ παῖς σου καὶ ἡ παιδίσκη σου καὶ ὁ Λευίτης καὶ ὁ προσήλυτος καὶ ὁ ὀρφανὸς καὶ ἡ χήρα ἡ οὖσα ἐν ταῖς πόλεσίν σου, ἑπτὰ ἡμέρας ἑορτάσεις κυρίῳ τῷ θεῷ σου ἐν τῷ τόπῳ ᾧ ἐὰν ἐκλέξηται κύριος ὁ θεός σου αὐτῷ ἐὰν δὲ εὐλογήσῃ σε κύριος ὁ θεός σου ἐν πᾶσιν τοῖς γενήμασίν σου καὶ ἐν παντὶ ἔργῳ τῶν χειρῶν σου καὶ ἔσῃ εὐφραινόμενος

Și, mai ales, iată ce scrie în Exod:

Exod 34, 22:

Și Sărbătoarea Săptămânilor (Cinzecimea) s-o faci când seceri primul grâu, iar Sărbătoarea Recoltei și a Culesului s-o faci la capătul anului.

וְחַג שָׁבֻעֹת תַּעֲשֶׂה לְךָ בִּכּוּרֵי קְצִיר חִטִּים וְחַג הָֽאָסִיף תְּקוּפַת הַשָּׁנָֽה

… unde tecufa/ תְּקוּפָה înseamnă, de fapt… întorsul anului. Tecufa/ תְּקוּפָה este ciclul, mersul ciclic al timpului și al anului și aici, înseamnă revenirea, sfârșitul și, în același timp, începutul noului an… agricol !

Și Exod 23, 16:

Și (să ții) Sărbătoarea strângerii primelor roade ale muncii tale (Cinzecimea), roade ale semințelor pe care le-ai semănat pe câmp, și Sărbătoarea Culesului, la sfârșitul anului, când culegi roadele muncii tale de pe câmp.

וְחַג הַקָּצִיר בִּכּוּרֵי מַעֲשֶׂיךָ אֲשֶׁר תִּזְרַע בַּשָּׂדֶה וְחַג הָֽאָסִף בְּצֵאת הַשָּׁנָה בְּאָסְפְּךָ אֶֽת־מַעֲשֶׂיךָ מִן־הַשָּׂדֶֽה

… unde be-țeat ha-șana/ בְּצֵאת הַשָּׁנָה înseamnă … ieșirea, plecarea anului, de la verbul iața/ יָצָא , a ieși, a pleca.

Nu întâmplător Sukot cădea în luna tișri/ תִּשְׁרִי – a șaptea lună. Asta pentru că ea închidea ciclul sărbătorilor anului religios și agricol. Îl închidea în ziua de 22, ziua a opta și ultima, a sărbătorii, cu o adunare solemnă care cădea întotdeauna de șabat.

Și acum, câteva lămuriri care ne ajută să înțelegem atmosfera.

În primul rând, evreii veneau atât de mulți la Sărbătoarea Culesului ca să-I mulțumească lui Dumnezeu, Atotdătătorul, cu cea mai mare bucurie și recunoștință, pentru recolta pe care tocmai o strânseseră și pentru toate roadele pământului: cereale, fructe, legume, măsline și ulei, struguri și vin, și pentru pentru belșug și prosperitate. În treacăt să spunem că nu întâmplător Templul construit de Solomon a fost inaugurat în anul 1027 în timpul sărbătorii Culesului !

Și o făceau pe deplin împăcați: cu cinci zile înainte de Sukot tot evreul ținuse Iom Kipur / יוֹם כִּפּוּר – Ziua ispășirii, zi în care făcuse pace cu Dumnezeu.

Acum se puteau bucura în liniște, fără teamă sau vinovăție, de toate darurile Lui.

Așadar de Sukot vechii evrei Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru mâncare și pentru băutură, apă și vin, și, desigur, pentru viață, pentru că viață fără mâncare și apă nu există ! De aceea sacrificiile erau atât de bogate și de mărețe.

Iată cum sunt descrise în Numerii sacrificiile care se aduceau de Iom Kipur și de Sărbătoarea Culesului:

Numerii, 29, 7-39: În ziua a zecea a acestei luni să aveţi adunare sfântă, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi. Să aduceţi ardere de tot Domnului spre miros de bună mireasmă: un viţel, un berbec şi şapte miei de câte un an. La ei să aduceţi dar de pâine, făină de grâu frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă la viţel, două zecimi de efă la berbec și câte o zecime de efă la fiecare din cei şapte miei. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap jertfă pentru păcat, spre curăţirea voastră; acestea pe lângă jertfa pentru păcat din ziua curăţirii şi pe lângă arderea de tot cea necontenită cu darul ei de pâine şi turnarea (libația) ei, care se aduce după rânduială jertfă Domnului, spre miros cu bună mireasmă. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea să aveţi iar adunare sfântă; nici un lucru să nu lucraţi şi să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile. În ziua întâi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: din cireadă, treisprezece viţei, iar din turmă, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an; dar să fie fără meteahnă. Cu ei, ca dar de pâine, să se aducă făină de grâu frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă cu fiecare din cei treisprezece viței (tauri tineri-n.n.), două zecimi de efă cu fiecare din cei doi berbeci și câte o zecime de efă de fiecare din cei paisprezece miei; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită şi darul ei de pâine cu turnarea (libația) ei. A doua zi să se aducă doisprezece viței, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să se aducă dar de pâine şi turnare: la viței, la berbeci şi la miei, după numărul lor, cum e rânduit; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat; acestea să le aduceţi în afară de arderea de tot necontenită şi de darul de pâine cu turnarea ei. A treia zi să aduceţi unsprezece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, după rânduială; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. A patra zi să aduceţi zece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să aduceţi dar de pâine şi turnare pentru vitei, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. În ziua a cincea să aduceţi nouă viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şasea să aduceţi opt viței, doi berbeci şi paisprezece miei, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şaptea să aduceţi şapte viței, doi berbeci şi paisprezece miei fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a opta să aveţi încheierea sărbătorii; nici un lucru să nu lucraţi, Şi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei fără meteahnă. Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viţel, pentru berbec şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. Acestea să le aduceţi Domnului la sărbătorile voastre, pe lângă arderile de tot ale voastre cu darurile de pâine ale voastre şi cu turnările voastre şi jertfele voastre de bună voie, pe care le aduceţi după făgăduinţă sau din evlavie»./ Trad. Biblia Sinodală

Și de aceea Iisus le spune pelerinilor că nu jertfele cele bogate și nu turnările, adică libațiile, le sunt lor de folos, ci darul Duhului Sfânt pe care-l vor primi dacă vor crede în El, adevăratul Trimis al lui Dumnezeu. Aici să spunem că sensul cuvântului profet, cum Îl numeau unii, nu este cel de prooroc, adică de clarvăzător, care are darul profeției, ci de Trimis al lui Dumnezeu cu un mesaj de îndreptare.

Nu întâmplător orbul din naștere, care a început să vadă după ce Iisus i-a uns ochii cu salivă și pământ, lângă bazinul Siloam, le spune fariseilor din Sanhedrin că Iisus este profet, un navi/נָבִיא.

Și, iarăși, ca să putem înțelege bine discursul lui Iisus trebuie să știm că de Sukot aveau loc două ceremonii: a apei și a luminii.

Ceremonia apei era, de fapt, o răgăciune pe care preoții o aduceau pentru ploaie. Ea se repeta în fiecare zi, timp de șase zile (nu în prima și nu în a opta zi, când era șabat). Să vedem cum se desfășura ea în ziua a șaptea, când era mai specială.

În ziua a șaptea, marele Preot mergea să scoată apă din bazinul Siloam (unde se vărsa pârâul Ghihon) cu o cană de aur, când se aducea sacrificiul de dimineață.

Probabil, aceasta este ziua în care Iisus striga în Templu, în picioare, ca să fie văzut și auzit: „dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea” ! Se referea, desigur, cum explică ultimul autor al Evangheliei, elinul, la Duhul Sfânt pe care aveau să-l primească toți cei care aveau să creadă în ideile și promisiunile Lui ! Ziua cea mai mare a sărbătorii ! Și probabil, era înainte sau după ceremonia apei, pentru că în timpul ei n-ar fi fost cu putință.

Marele preot se întorcea în Templu cu cana în mâini, trecând printre pelerinii care aveau într-o mână un buchet format din crenguțe de mirt, ramuri de salcie și una de palmier, buchet numit lulav/ לולב, adică ramură, și în cealaltă o lămâie sau un citru, tot un neam de lămâie, simboluri ale belșugului, ale rodniciei, așa cum crenguțele au rostul de a aduce rodirea în natură.

Salcia era un simbol al apei care nu seacă și, prin urmare, alunga seceta și aducea ploaia.

Iată cum descrie Leviticul Sărbătoarea Culesului:

Levitic, cap. 23, 34-44: «Spune fiilor lui Israel: Din ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea începe sărbătoarea corturilor; şapte zile să sărbătoreşti în cinstea Domnului. În ziua întâi va fi adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi. Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este încheierea sărbătorii; nici o muncă să nu faceţi. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care trebuie să se ţină adunările sfinte, ca să aducă jertfe Domnului, ardere de tot, prinos de pâine, jertfe junghiate şi turnări, fiecare din ele la ziua hotărâtă; Afară de zilele de odihnă ale Domnului, afară de darurile voastre, afară de toate afierosirile voastre şi afară de tot ce aduceţi din evlavie şi daţi Domnului, În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pământului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile: în ziua întâi este odihnă şi în ziua a opta iară este odihnă. În ziua întâi să luaţi ramuri de copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunzele late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, şapte zile. (וּלְקַחְתֶּם לָכֶם בַּיֹּום הָרִאשֹׁון פְּרִי עֵץ הָדָר כַּפֹּת תְּמָרִים וַעֲנַף עֵץ־עָבֹת וְעַרְבֵי־נָחַל וּשְׂמַחְתֶּם לִפְנֵי יְהוָה אֱלֹהֵיכֶם שִׁבְעַת יָמִֽים/ Și să luați în prima zi fructele pomilor celor mai frumoși și mai împodobiți și ramuri de palmieri și crengi din copaci cu coroană bogată și sălcii de la râu și să vă bucurați dinaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile – trad. ZLH) Să prăznuiţi sărbătoarea aceasta a Domnului şapte zile în an: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. În luna a şaptea să o prăznuiţi. Să locuiţi şapte zile în corturi; tot israelitul băştinaş să locuiască în corturi, Ca să ştie urmaşii voştri că în corturi am aşezat Eu pe fiii lui Israel, când i-am scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru». Astfel a grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului./Trad. Biblia Sinodală.

LULAV SI CITRU lulav și citru

CITRU citru, Citrus medica

Marele Preot se întorcea chiar în momentul în care preoții începeau să pună pe altar, la fript, bucățile de carne ale animalelor jertfite. Când intra în curtea preoților, prin Poarta Apei, Marele Preot era întâmpinat de ceilalți preoți ai Templului, cu trei cântări de trompetă.

Apa o vărsa într-un bazin pe altar, de unde se scurgea la picioarele altarului. În același timp vărsa și vinul într-un alt bazin, tot de pe altar.

Ceremonia turnării apei și vinului (libația) era însoțită de muzici instrumentale și de cântarea Hallel, adică de lectura cântată a Psalmilor de Laudă, Psalmi 112-117. În acest timp pelerinii își agitau lulav-ul spre altar.

Întreaga ceremonie a apei se făcea ca o chemare a ploii și sigur le amintea de cuvintele lui Isaia (12,3):

Și v-ați scos apă cu bucurie din izvoarele mântuirii

וּשְׁאַבְתֶּם־מַיִם בְּשָׂשֹׂון מִמַּעַיְנֵי הַיְשׁוּעָֽה

unde ieșua/ יְשׁוּעָהînseamnă mântuire.

Sunt cuvintele pe care Iisus le are în minte când spune: dacă însetați, veniți la Mine pentru că Eu sunt Mântuirea !

De altfel, în toate zilele în care se aducea apă din Siloam ca să se facă libația, preoții înconjurau, în procesiune, altarul cântând versetul 25 din Psalmul 117:

Acum, rogu-Te, Doamne, mântuiește-mă. Acum, rogu-Te, Doamne, sporește-mi mie toate !

(sau, așa cum traduce Biblia Sinodală: O, Doamne, mântuieşte ! O, Doamne, sporeşte !)

אָנָּא יְהוָה הֹושִׁיעָה נָּא אָֽנָּא יְהוָה הַצְלִיחָה נָּֽא

În a șaptea zi, spre deosebire de celelalte, înconjurarea altarului avea loc de șapte ori.

Și acum despre Ceremonia Luminii, la care Iisus se gândește atunci când spune: Eu sunt lumina lumii !

În paralel cu libația, timp de șase zile, în Templu avea loc ceremonia luminii.

La sfârșitul primei zile, 15 tișri, care era, de fapt, începutul celei de-a doua zile, 16 tișri, și timp de 5 zile, în curtea femeilor, în Templu, se instalau patru candele mari de aur, fiecare cu patru cupe de aur. Patru tineri din familii sacerdotale se urcau pe o scară cu căni mari de ulei ca să umple cele 16 cupe. Fitilele erau făcute din hainele uzate ale preoților.

Se spune că luminile se vedeau de departe și luminau bine curțile caselor din Ierusalim.

Bărbații dansau cu torțe aprinse și cântau cântări de laudă, acompaniați de instrumente muzicale.

Iisus le spune pelerinilor, simplu, că nu-i nevoie de toate acestea, că nu trebuie să omoare animale, să taie crengile cele mai stufoase și să facă libație de apă și vin, că ajunge să-și jertfească, adică să-și închine, să-și dedice mintea și sufletul lui Dumnezeu și să trăiască după noua Lege, cea a lui Hristos.

Pentru că El este cel care le va dărui totul pentru a trăi: mâncare, apă, vin și, mai ales, duh ! De aceea le spusese că El este pâinea/mâncarea și băutura cea adevărată, adică cea care dăruiește nemurirea ! Și, desigur, lumina cunoașterii ! Și asta, folosindu-se de limbajul misteriilor ! Oare de ce ? Pentru că știa că cei care aveau să-I răspândească învățătura aveau să fie… elinii !

IISUS SUKOT 4

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU

23 jueves Mar 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

credință, demonizat, Evanghelie, Iisus Hristos, Luca, lunatic, Marcu, Matei, religie, vindecare

VINDECAREA LUNATICULUI 3

Vindecarea, o renaștere !

La liturghia din această duminică se citesc două pericope: Marcu 9, 17-32 și Matei 4, 25 și 5, 1-12. Ce le leagă ? Ideea de renaștere/înviere: renașterea, ca vindecare după o boală/posedare și renașterea de după schimbarea interioară, care ne face locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Iată prima pericopă:

Marcu 9, 17-32 : Și I-a răspuns lui Iisus unul din mulțime, zicându-I: Învățătorule, l-am adus pe fiul meu la Tine pentru că are duh mut. Unde-l apucă, îl trântește la pământ și face spume și scrâșnește din dinți și la sfârșit rămâne fără simțire. Le-am spus ucenicilor Tăi să-l alunge, dar n-au fost în stare. Atunci Iisus i-a răspuns: o, nație necredincioasă, până când voi mai fi printre voi ? Până când o să vă mai rabd ? Aduceți-l la Mine. Și I l-au adus. Văzându-L pe Iisus, pe dată duhul l-a scuturat pe băiat și acesta, căzând la pământ, se zvârcolea și scotea spume pe gură. Atunci Iisus l-a întrebat pe tată de cât timp i se întâmplă și el i-a răspuns: de copil. (Și a mai spus tatăl) De multe ori îl arunca în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, îndurându-Te de noi. Iar Iisus i-a zis: dacă poți să crezi, toate sunt cu putință celui ce crede. Și pe dată, strigând, tatăl copilului a spus cu lacrimi în ochi: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Văzând atunci Iisus că mulțimea alerga spre El, a certat duhul cel necurat, spunându-i: duhule mut și surd, Eu îți poruncesc: ieși din acesta și să nu mai intri vreodată în el. Și duhul, strigând și scuturându-l din toate părțile, a ieșit și băiatul a rămas ca mort, încât mulți ziceau c-a murit. Iisus, însă, luându-l de mână, l-a ridicat și băiatul s-a sculat în picioare. După ce Iisus a intrat în casă, ucenicii L-au luat deoparte și L-au întrebat: de ce noi nu l-am putut alunga ? Și El le-a zis: acest neam (de demoni) nu poate ieși cu nimic altceva decât cu rugăciune și post. Și plecând ei de acolo treceau prin Galileea și Iisus n-a vrut să știe nimeni. Îi învăța pe ucenici și le spunea că Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor și că-L vor omorî și că, mort fiind, în a treia zi va învia. Dar ei nu știau despre ce vorbea și se temeau să-L întrebe.

Kαὶ ἀποκριθεὶς, εἷς ἐκ τοῦ ὄχλου εἶπε· διδάσκαλε, ἤνεγκα τὸν υἱόν μου πρός σε, ἔχοντα πνεῦμα ἄλαλον. καὶ ὅπου ἂν αὐτὸν καταλάβῃ, ρήσσει αὐτόν, καὶ ἀφρίζει καὶ τρίζει τοὺς ὀδόντας αὐτοῦ, καὶ ξηραίνεται· καὶ εἶπον τοῖς μαθηταῖς σου ἵνα αὐτὸ ἐκβάλωσι, καὶ οὐκ ἴσχυσαν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς αὐτῷ λέγει· ὦ γενεὰ ἄπιστος, ἕως πότε πρὸς ὑμᾶς ἔσομαι; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετε αὐτὸν πρός με. καὶ ἤνεγκαν αὐτὸν πρὸς αὐτόν. καὶ ἰδὼν αὐτὸν, εὐθέως τὸ πνεῦμα ἐσπάραξεν αὐτόν, καὶ πεσὼν ἐπὶ τῆς γῆς ἐκυλίετο ἀφρίζων. καὶ ἐπηρώτησε τὸν πατέρα αὐτοῦ· πόσος χρόνος ἐστὶν ὡς τοῦτο γέγονεν αὐτῷ; ὁ δὲ εἶπε· παιδιόθεν. καὶ πολλάκις αὐτὸν καὶ εἰς πῦρ ἔβαλε καὶ εἰς ὕδατα, ἵνα ἀπολέσῃ αὐτόν· ἀλλ᾿ εἴ τι δύνασαι, βοήθησον ἡμῖν σπλαγχνισθεὶς ἐφ᾿ ἡμᾶς. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῷ τὸ εἰ δύνασαι πιστεῦσαι, πάντα δυνατὰ τῷ πιστεύοντι. καὶ εὐθέως κράξας ὁ πατὴρ τοῦ παιδίου μετὰ δακρύων ἔλεγε· πιστεύω, κύριε· βοήθει μου τῇ ἀπιστίᾳ. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐπισυντρέχει ὄχλος, ἐπετίμησε τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ λέγων αὐτῷ· τὸ πνεῦμα τὸ ἄλαλον καὶ κωφόν, ἐγώ σοι ἐπιτάσσω, ἔξελθε ἐξ αὐτοῦ καὶ μηκέτι εἰσέλθῃς εἰς αὐτόν. καὶ κράξαν καὶ πολλὰ σπαράξαν αὐτὸν ἐξῆλθε, καὶ ἐγένετο ὡσεὶ νεκρός, ὥστε πολλοὺς λέγειν ὅτι ἀπέθανεν. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς κρατήσας αὐτὸν τῆς χειρὸς ἤγειρεν αὐτόν, καὶ ἀνέστη. Καὶ εἰσελθόντα αὐτὸν εἰς οἶκον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπηρώτων αὐτὸν κατ᾿ ἰδίαν, ὅτι ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτο τὸ γένος ἐν οὐδενὶ δύναται ἐξελθεῖν εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. Καὶ ἐκεῖθεν ἐξελθόντες παρεπορεύοντο διὰ τῆς Γαλιλαίας, καὶ οὐκ ἤθελεν ἵνα τις γνῷ· ἐδίδασκε γὰρ τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ καὶ ἔλεγεν αὐτοῖς ὅτι ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοται εἰς χεῖρας ἀνθρώπων, καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ ἀποκτανθεὶς τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστήσεται/din aceeași fam cu stavros/. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα, καὶ ἐφοβοῦντο αὐτὸν ἐπερωτῆσαι.

VINDECAREA LUNATICULUI 4

După inițierea pe care Iisus Hristos a ținut-o undeva în „preajma Cezareei lui Filip” și unde, într-o manieră foarte subtilă, le-a spus ucenicilor Săi, dar și mulțimii, din care își recruta alți, mulți, ucenici, că salvarea sufletului va însemna de atunci înainte … să fii creștin, adică să fii asemenea lui Hristos…

… și după arătarea Sa în lumină, în fața celor trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, pe munteleTabor, ca Fiu al lui Dumnezeu (atunci Dumnezeu din nou a mărturisit că Iisus era Fiul Său: din nor I s-a auzit vocea spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați/οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε)…

… am ajuns în momentul în care Iisus face o exorcizare. Poate, de fapt, o vindecare de … epilepsie !

Lecția pe care El o dă aici este cea a credinței atunci când aproape nu mai crezi: nu întâmplător tatăl … demonizatului îl roagă pe Iisus să-l ajute să… creadă mai mult ! Înțelesese că secretul vindecării este tocmai credința absolută (lipsa oricărei îndoieli) în puterea Lui de a vindeca.

Și nu întâmplător l-a certat Iisus, adresându-Se, aparent mulțimii, cu cuvintele: nație necredincioasă ! Voia să spună că ucenicii Săi nu-i putuseră vindeca fiul tocmai pentru că… în ei nu avea încredere !

În planul subtil al întâmplării, pe care o descrie atât de amănunțit Marcu, mai citim o lecție: aceea că orice vindecare este, de fapt, o renaștere: nu întâmplător Marcu folosește verbele eghiro/ἐγείρω și anistimi/ἀνίστημι. Amândouă înseamnă: a (se) trezi/a (se) scula din morți, a învia ! În plus, anistimi/ἀνίστημι mai înseamnă și: a restaura. Un sens cât se poate de simbolic !

În al treilea rând, din nou Iisus le spune ucenicilor că va fi omorât/că va muri și că … va învia, mort fiind !

Lucru pe care ei nu-l înțeleg pentru că nu sunt niște inițiați ca esenienii, de pildă.

Dar sunt aleși tocmai pentru că nu știu nimic despre misterii, despre învățătura fundamentală a tuturor inițiaților de oriunde din lume despre… mersul lumii în alternanța moarte-înviere/renaștere. Ei le vor putea vorbi oamenilor simpli, în viitoarele lor călătorii de evanghelizare, … pe limba lor. Le vor descrie doar ce au văzut ! Ei sunt cei mai potriviți … martori ai credinței atât de dragi omului că învierea este posibilă.

De aceea Iisus îi pregătește pas cu pas și îi ajută să-și deschdă mintea treptat, în loc să-i … ilumineze dintr-o dată !

Îi ajută să se transforme/să se metmorfozeze treptat, căpătând experiența lucrurilor … mai presus de fire.

VINDECAREA LUNATICULUI 5

Iată și versiunile … exorcizării/vindecării în Evangheliile după Matei și Luca:

Καὶ ἐλθόντων αὐτῶν πρὸς τὸν ὄχλον, προσῆλθεν αὐτῷ ἄνθρωπος γονυπετῶν αὐτὸν καὶ λέγων· Κύριε, ἐλέησόν μου τὸν υἱόν, ὅτι σεληνιάζεται καὶ κακῶς πάσχει· πολλάκις γὰρ πίπτει εἰς τὸ πῦρ καὶ πολλάκις εἰς τὸ ὕδωρ. καὶ προσήνεγκα αὐτὸν τοῖς μαθηταῖς σου, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν αὐτὸν θεραπεῦσαι. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη! ἕως πότε ἔσομαι μεθ᾿ ὑμῶν; ἕως πότε ἀνέξομαι ὑμῶν; φέρετέ μοι αὐτὸν ὧδε. καὶ ἐπετίμησεν αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ ἐξῆλθεν ἀπ᾿ αὐτοῦ τὸ δαιμόνιον καὶ ἐθεραπεύθη ὁ παῖς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης. Τότε προσελθόντες οἱ μαθηταὶ τῷ ᾿Ιησοῦ κατ᾿ ἰδίαν εἶπον· διατί ἡμεῖς οὐκ ἠδυνήθημεν ἐκβαλεῖν αὐτό; ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· διὰ τὴν ἀπιστίαν ὑμῶν. ἀμὴν γὰρ λέγω ὑμῖν, ἐὰν ἔχητε πίστιν ὡς κόκκον σινάπεως, ἐρεῖτε τῷ ὄρει τούτῳ, μετάβηθι ἐντεῦθεν ἐκεῖ, καὶ μεταβήσεται, καὶ οὐδὲν ἀδυνατήσει ὑμῖν. τοῦτο δὲ τὸ γένος οὐκ ἐκπορεύεται εἰ μὴ ἐν προσευχῇ καὶ νηστείᾳ. ᾿Αναστρεφομένων δὲ αὐτῶν εἰς τὴν Γαλιλαίαν εἶπεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· μέλλει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων καὶ ἀποκτενοῦσιν αὐτόν, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἐγερθήσεται. καὶ ἐλυπήθησαν σφόδρα.

Obs.: seliniazomai/σεληνιάζομαι înseamnă a fi lunatic, dar și epileptic.

***

Luca 9, 37-45: S-a întâmplat ca a doua zi, coborând ei din munte, să-L întâmpine mulțime multă. Și iată un bărbat din mulțime I-a strigat, zicând: Învățătorule, mă rog Ție, caută spre fiul meu, că numai pe el îl am. Iată, un duh îl ia și (când îl apucă) pe dată strigă și-l scutură, cu spume la gură, și cu greu pleacă din el, lăsându-l frânt. Și m-am rugat de ucenicii Tăi să-l alunge, dar n-au putut. Și i-a răspuns Iisus: o, nație necredincioasă, rătăcită și plină de strâmbătate, până când voi mai fi printre voi și vă voi mai răbda ? Adu-l pe fiul tău aici. Și pe când se apropia omul, demonul l-a trântit pe băiat la pământ și l-a făcut să se zvârcolească. Iisus a certat duhul cel necurat și a vindecat copilul și l-a dat înapoi tatălui său. Și s-au mirat foarte toți de măreția lui Dumnezeu. Și pe când toți se mirau de toate câte le-a făcut Iisus, El le-a spus ucenicilor: luați bine seamă la aceste cuvinte: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Dar ei, ucenicii, nu știau ce vrea să spună cu acest cuvânt, pentru că lor le era tăinuit, ca să nu-l priceapă, și se temeau să-L întrebe despre ce vorbește.

᾿Εγένετο δὲ ἐν τῇ ἑξῆς ἡμέρᾳ κατελθόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους συνήντησεν αὐτῷ ὄχλος πολύς. καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ἀπὸ τοῦ ὄχλου ἀνεβόησε λέγων· διδάσκαλε, δέομαί σου, ἐπίβλεψον ἐπὶ τὸν υἱόν μου, ὅτι μονογενής μοί ἐστι· καὶ ἰδοὺ πνεῦμα λαμβάνει αὐτόν, καὶ ἐξαίφνης κράζει καὶ σπαράσσει αὐτὸν μετὰ ἀφροῦ, καὶ μόγις ἀποχωρεῖ ἀπ᾿ αὐτοῦ συντρῖβον αὐτόν· καὶ ἐδεήθην τῶν μαθητῶν σου ἵνα ἐκβάλωσιν αὐτό, καὶ οὐκ ἠδυνήθησαν. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν· ὦ γενεὰ ἄπιστος καὶ διεστραμμένη, ἕως πότε ἔσομαι πρὸς ὑμᾶς καὶ ἀνέξομαι ὑμῶν; προσάγαγε τὸν υἱόν σου ὧδε. ἔτι δὲ προσερχομένου αὐτοῦ ἔρρηξεν αὐτὸν τὸ δαιμόνιον καὶ συνεσπάραξεν· ἐπετίμησε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι τῷ ἀκαθάρτῳ, καὶ ἰάσατο τὸν παῖδα καὶ ἀπέδωκεν αὐτὸν τῷ πατρὶ αὐτοῦ. ἐξεπλήσσοντο δὲ πάντες ἐπὶ τῇ μεγαλειότητι τοῦ Θεοῦ. Πάντων δὲ θαυμαζόντων ἐπὶ πᾶσιν οἷς ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς, εἶπε πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· θέσθε ὑμεῖς εἰς τὰ ὦτα ὑμῶν τοὺς λόγους τούτους· ὁ γὰρ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου μέλλει παραδίδοσθαι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων. οἱ δὲ ἠγνόουν τὸ ρῆμα τοῦτο, καὶ ἦν παρακεκαλυμμένον ἀπ᾿ αὐτῶν ἵνα μὴ αἴσθωνται αὐτό, καὶ ἐφοβοῦντο ἐρωτῆσαι αὐτὸν περὶ τοῦ ρήματος τούτου.

***

La liturghia din această duminică se mai citesc două fragmente: din Matei, unul cunoscut ca „Fericirile”, de fapt începutul Predicii de pe Munte și celălalt, foarte scurt, despre uriașa răspândire a învățăturilor lui Hristos:

Matei 4, 25: Şi L-au urmat mulțimi multe, din Galileea și Decapole și din Ierusalim și din Iudeea şi de dincolo de Iordan/καὶ ἠκολούθησαν αὐτῷ ὄχλοι πολλοὶ ἀπὸ τῆς Γαλιλαίας καὶ Δεκαπόλεως καὶ ῾Ιεροσολύμων καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ πέραν τοῦ ᾿Ιορδάνου.

Și iată … Fericirile:

Matei 5, 1-12: Văzând Iisus mulțimile, a urcat pe munte și, după ce s-a așezat jos, s-au apropiat de El ucenicii. Iisus, deschizând gura, a început să-i învețe spunând: fericiți cei săraci cu duhul, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți cei ce plâng, pentru că ei se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul. Fericiți cei flămânzi (care flămânzesc) și însetați (care însetează) de dreptate, pentru că ei se vor sătura. Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor avea parte de îndurare (înțelegere și milă). Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei Îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace (cei ce sunt împăciuitori), pentru că ei fiii lui Dumnezeu se vor numi. Fericiți cei prigoniți (persecutați) pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor. Fericiți sunteți (voi) când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind despre Mine. Bucurați-vă și vă veseliți, pentru că plata voastră multă este în ceruri. Căci (tot) așa i-au prigonit (și) pe profeții de dinainte de voi.

ΙΔΩΝ δὲ τοὺς ὄχλους, ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος, καὶ καθίσαντος αὐτοῦ προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἀνοίξας τὸ στόμα αὐτοῦ ἐδίδασκεν αὐτοὺς λέγων· μακάριοι οἱ πτωχοὶ τῷ πνεύματι, ὅτι αὐτῶν ἐστιν ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν. μακάριοι οἱ πενθοῦντες, ὅτι αὐτοὶ παρακληθήσονται. μακάριοι οἱ πραεῖς, ὅτι αὐτοὶ κληρονομήσουσι τὴν γῆν. μακάριοι οἱ πεινῶντες καὶ διψῶντες τὴν δικαιοσύνην, ὅτι αὐτοὶ χορτασθήσονται. μακάριοι οἱ ἐλεήμονες, ὅτι αὐτοὶ ἐλεηθήσονται. μακάριοι οἱ καθαροί τῇ καρδίᾳ, ὅτι αὐτοὶ τὸν Θεὸν ὄψονται. μακάριοι οἱ εἰρηνοποιοί, ὅτι αὐτοὶ υἱοὶ Θεοῦ κληθήσονται. μακάριοι οἱ δεδιωγμένοι ἕνεκεν δικαιοσύνης, ὅτι αὐτῶν ἐστιν ἡ βασιλεία τῶν οὐρανῶν. μακάριοί ἐστε ὅταν ὀνειδίσωσιν ὑμᾶς καὶ διώξωσι καὶ εἴπωσι πᾶν πονηρὸν ρῆμα καθ᾿ ὑμῶν ψευδόμενοι ἕνεκεν ἐμοῦ. χαίρετε καὶ ἀγαλλιᾶσθε, ὅτι ὁ μισθὸς ὑμῶν πολὺς ἐν τοῖς οὐρανοῖς· οὕτω γὰρ ἐδίωξαν τοὺς προφήτας τοὺς πρὸ ὑμῶν.

PREDICA DE PE MUNTE 1

Fericirile sunt un prolog, un prolog al unui Manual de înțelepciune (capitolele 5, 6 și 7 din Evanghelia după Matei) care cuprinde… regulile/legile din Împărăția Cerurilor. De fapt, o … Carte a Legilor ei ! Și, de fapt, un îndreptar pentru cei ce vor să se schimbe și să trăiască într-o lume mai bună, asemenea Lumii lui Dumnezeu.

Practic este un manual conceput pentru cei aleși să-i învețe pe alții, pentru așa-numiții luminători și învățători, primii care pot înțelege și urma aceste legi, de loc ușor de urmat, dacă ne gândim la firea omenească.

PREDICA DE PE MUNTE 2

Diferența dintre acest Manual (scris atât pentru catehizatori, cât și pentru catehizați) și Legea lui Moise (Vechiul Testament în general), este că Vechiul Testament vorbește despre și promite o viață fericită a trupului: îmbelșugare, prosperitate, pace, viață lungă, descendență neîntreruptă și bogată, supraviețuire și întâietate…

… pe când acest Manual al Legilor Împărăției promite o viață etern-fericită, într-o lume a lui Dumnezeu, în care spiritul mai degrabă decât trupul este cel fericit !

Și nu este vorba despre simple credințe… macarice (macarios/ μακάριος în greacă înseamnă fericit), într-o lume mai bună, în cer, alături de divinitate, credințe care i-au însuflețit întotdeauna pe văzători, oriunde în lume.

Este vorba despre cele mai concrete reguli care pot face, cu adevărat, fericit un om în întreita sa ipostază: de spirit, suflet și trup. O fericire, însă, cam greu de înțeles, dacă nu ai viziunea vieții așa cum e ea … acasă la Dumnezeu !

PREDICA DE PE MUNTE 3

Citind sau ascultând Fericirile din prolog avem imaginea omului cuminte/înțelept care-și acceptă viața așa cum e ea aici pe pământ, pentru că are viziunea vieții fericite din lumea de dincolo.

Dar Iisus pornește de la ele doar ca să lase să se înțeleagă, mai departe în predica Sa, că omul nu va mai trebui să îndure o viață chinuită, aici pe pământ, ca să fie fericit în cea viitoare și veșnică.

Mesajul Lui este acesta: acceptând și trăind după noile legi, cele ale Lumii lui Dumnezeu, viața omului aici pe pământ va fi la fel de fericită ca și cea a Tatălui Însuși în cer !

Desigur în Iisus, ca un rabin ce era, se folosea de limbajul Scripturii și cita locuri din Profeți.

De fapt Luca (4,17-19) ne spune cum a început prima Lui predică în sinagogă: Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, Şi să vestesc anul plăcut Domnului». /Trad. Biblia Sinodală.

Iată Fericirile în varianta lui Luca. De observat că, spre deosebire de Matei, cei săraci sunt doar… cei săraci, simplu, nu… „cu duhul”. Îl putem presupune ca subînțeles !

Luca 6, 20-26/Fericirile la începutul Predicii din câmpie: Și ridicându-Şi Iisus ochii spre ucenici, le-a zis: fericiţi voi cei săraci, că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Fericiți voi, cei care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiţi voi cei care plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi sunteți când oamenii vă vor urî şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor ocărî şi se vor lepăda de numele voastre ca de ceva rău, din pricina Fiului Omului. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltați de bucurie, că plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa și părinţii lor le făceau profeților. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi cu prisosință mângâierea voastră (acum, pe pământ). Vai vouă celor ce sunteţi prea-sătui (cu pântecul prea-plin), că veţi flămânzi. Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi jeli și veți plânge. Vai vouă când toţi oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot aşa și părinţii lor le făceau profeților mincinoşi.

Luca 6, 20-26: Καὶ αὐτὸς ἐπάρας τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ εἰς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἔλεγε· μακάριοι οἱ πτωχοί, ὅτι ὑμετέρα ἐστὶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ. μακάριοι οἱ πεινῶντες νῦν, ὅτι χορτασθήσεσθε. μακάριοι οἱ κλαίοντες νῦν, ὅτι γελάσετε. μακάριοί ἐστε ὅταν μισήσωσιν ὑμᾶς οἱ ἄνθρωποι, καὶ ὅταν ἀφορίσωσιν ὑμᾶς καὶ ὀνειδίσωσι καὶ ἐκβάλωσι τὸ ὄνομα ὑμῶν ὡς πονηρὸν ἕνεκα τοῦ υἱοῦ τοῦ ἀνθρώπου. χάρητε ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ καὶ σκιρτήσατε· ἰδοὺ γὰρ ὁ μισθὸς ὑμῶν πολὺς ἐν τῷ οὐρανῷ· κατὰ τὰ αὐτὰ γὰρ ἐποίουν τοῖς προφήταις οἱ πατέρες αὐτῶν. πλὴν οὐαὶ ὑμῖν τοῖς πλουσίοις, ὅτι ἀπέχετε τὴν παράκλησιν ὑμῶν. οὐαὶ ὑμῖν οἱ ἐμπεπλησμένοι, ὅτι πεινάσετε. οὐαὶ ὑμῖν οἱ γελῶντες νῦν, ὅτι πενθήσετε καὶ κλαύσετε. οὐαὶ ὅταν καλῶς ὑμᾶς εἴπωσι πάντες οἱ ἄνθρωποι· κατὰ τὰ αὐτὰ γὰρ ἐποίουν τοῖς ψευδοπροφήταις οἱ πατέρες αὐτῶν.

Ca o concluzie, putem spune că Fericirile sunt opuse păcatului ! Mai precis, ele rezumă un mod de viață lipsit de păcat, desăvârșit. Dacă Vechiul Testament îi învăța pe vechii evrei cum să nu păcătuiască, Fericirile ne învață cum să trăim fără păcat !

PREDICA DE PE MUNTE 4

Pentru studioși, texte relaționate:

Isaia 61, 1-3: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui. /Trad. Biblia Sinodală

Isaia 57,15: Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă. /Trad. Biblia Sinodală

Ps. 36,11: Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. /Trad. Biblia Sinodală.

***

Isaia 29,19: Cei smeriţi se vor bucura întru Domnul şi cei săraci se vor veseli de Sfântul lui Israel. /Trad. Biblia Sinodală.

PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR

11 sábado Feb 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Charlie Mackesy, credință, Evanghelie, Fiul risipitor, Iisus Hristos, Israel, Luca, parabolă, religie

O poveste despre un tată care își iartă fiul risipitor și căzut și despre un fiu (ce părea cu neputință de salvat) regăsit, îndreptat și mântuit.

Povestea întoarcerii fiului risipitor este tot o parabolă din seria celor despre iertarea celor păcătoși…

… văzuți ca unii ce s-au îndepărtat de Dumnezeu… dar nu pentru totdeauna.

Ea apare, ca și pilda Vameşului şi Fariseului, numai în Evanghelia după Luca, numit de bibliști: evanghelistul îndurării.

Iat-o:

Luca XV, 11-32: Și le-a spus Iisus următoarea pildă: un om avea doi fii. Fiul cel mai tânăr i-a zis tatălui: tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, acest fiu și-a strâns tot ce avea și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit toată bogăția trăind în desfrâu și petreceri. Cheltuind el tot ce avusese, a venit o foamete grozavă asupra țării aceleia și a început să trăiască în sărăcie. S-a dus atunci de s-a lipit de unul din locuitorii țării aceleia și acela l-a trimis la câmp să-i pască porcii. Și a vrut să-și umple pântecul cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Venindu-și în sine, a zis: câți argați ai tatălui meu se satură și au belșug de pâine, iar eu pier de foame. Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și îi voi spune: tată, am greșit Cerului și înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca unul din argații tăi. Și a pornit el la drum plecând din țara aceea îndepărtată și a venit acasă la tatăl său. Și, pe când era încă departe, l-a văzut tatăl și i s-a făcut o milă adâncă și, alergând, i-a căzut pe grumaz și l-a sărutat cu dor, iar și iar. Fiul i-a zis: tată, am greșit Cerului și înaintea ta. Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Atunci a spus tatăl robilor lui: aduceți haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea și dați-i inelul pe mână și încălțări în picioare și mai aduceți și vițelul cel îngrășat și-l jertfiți, să mâncăm, să ne bucurăm și să petrecem, că acest fiu al meu mort era și acum trăiește iarăși și pierdut era și a fost găsit. Și au început ei să se bucure. Fiul cel mare era atunci la câmp și, când se apropia de casă, a auzit muzică și dansuri. A chemat-o pe una din slugi și a întrebat-o ce se petrecea în casă. Sluga i-a spus că i-a venit fratele și că tatăl lui a jertfit vițelul cel îngrășat pentru că-și văzuse fiul întors acasă sănătos. S-a mâniat fiul cel mare și n-a vrut să intre. Atunci a ieșit tatăl de la ospăț și l-a poftit cu blândețe, rugându-se de el să vină. Fiul cel mare, însă, i-a răspuns: uite, de atâția ani te slugăresc și-ți muncesc ca un rob și niciodată nu ți-am călcat vreo poruncă dar tu mie nu mi-ai dat niciodată vreun ied să mă bucur și să petrec cu prietenii mei. Iar când fiul ăsta al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, a venit, i-ai jertfit vițelul cel îngrășat. Și tatăl i-a răspuns: copilul meu, tu ești tot timpul cu mine și toate ale mele ale tale sunt, dar trebuie să ne veselim, să petrecem și să ne bucurăm pentru că acest frate al tău mort era și trăiește iarăși și pierdut era și a fost găsit.

prodigal-16

Εἶπε δέ· ἄνθρωπός τις εἶχε δύο υἱούς. καὶ εἶπεν ὁ νεώτερος αὐτῶν τῷ πατρί· πάτερ, δός μοι τὸ ἐπιβάλλον μέρος τῆς οὐσίας. καὶ διεῖλεν αὐτοῖς τὸν βίον. καὶ μετ᾿ οὐ πολλὰς ἡμέρας συναγαγὼν ἅπαντα ὁ νεώτερος υἱὸς ἀπεδήμησεν εἰς χώραν μακράν, καὶ ἐκεῖ διεσκόρπισε τὴν οὐσίαν αὐτοῦ ζῶν ἀσώτως. δαπανήσαντος δὲ αὐτοῦ πάντα ἐγένετο λιμὸς ἰσχυρὸς κατὰ τὴν χώραν ἐκείνην, καὶ αὐτὸς ἤρξατο ὑστερεῖσθαι. καὶ πορευθεὶς ἐκολλήθη ἑνὶ τῶν πολιτῶν τῆς χώρας ἐκείνης, καὶ ἔπεμψεν αὐτὸν εἰς τοὺς ἀγροὺς αὐτοῦ βόσκειν χοίρους. καὶ ἐπεθύμει γεμίσαι τὴν κοιλίαν αὐτοῦ ἀπὸ τῶν κερατίων ὧν ἤσθιον οἱ χοῖροι, καὶ οὐδεὶς ἐδίδου αὐτῷ. εἰς ἑαυτὸν δὲ ἐλθὼν εἶπε· πόσοι μίσθιοι τοῦ πατρός μου περισσεύουσιν ἄρτων, ἐγὼ δὲ λιμῷ ἀπόλλυμαι! ἀναστὰς πορεύσομαι πρὸς τὸν πατέρα μου καὶ ἐρῶ αὐτῷ· πάτερ, ἥμαρτον εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ ἐνώπιόν σου. οὐκέτι εἰμὶ ἄξιος κληθῆναι υἱός σου· ποίησόν με ὡς ἕνα τῶν μισθίων σου. καὶ ἀναστὰς ἦλθε πρὸς τὸν πατέρα αὐτοῦ. ἔτι δὲ αὐτοῦ μακρὰν ἀπέχοντος εἶδεν αὐτὸν ὁ πατὴρ αὐτοῦ καὶ ἐσπλαγχνίσθη, καὶ δραμὼν ἐπέπεσεν ἐπὶ τὸν τράχηλον αὐτοῦ καὶ κατεφίλησεν αὐτόν. εἶπε δὲ αὐτῷ ὁ υἱός· πάτερ, ἥμαρτον εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ ἐνώπιόν σου, καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἄξιος κληθῆναι υἱός σου. εἶπε δὲ ὁ πατὴρ πρὸς τοὺς δούλους αὐτοῦ· ἐξενέγκατε τὴν στολὴν τὴν πρώτην καὶ ἐνδύσατε αὐτόν, καὶ δότε δακτύλιον εἰς τὴν χεῖρα αὐτοῦ καὶ ὑποδήματα εἰς τοὺς πόδας, καὶ ἐνέγκαντες τὸν μόσχον τὸν σιτευτὸν θύσατε, καὶ φαγόντες εὐφρανθῶμεν, ὅτι οὗτος ὁ υἱός μου νεκρὸς ἦν καὶ ἀνέζησε, καὶ ἀπολωλὼς ἦν καὶ εὑρέθη. καὶ ἤρξαντο εὐφραίνεσθαι. ῏Ην δὲ ὁ υἱὸς αὐτοῦ ὁ πρεσβύτερος ἐν ἀγρῷ· καὶ ὡς ἐρχόμενος ἤγγισε τῇ οἰκίᾳ ἤκουσε συμφωνίας καὶ χορῶν, καὶ προσκαλεσάμενος ἕνα τῶν παίδων ἐπυνθάνετο τί εἴη ταῦτα. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ ὅτι ὁ ἀδελφός σου ἥκει καὶ ἔθυσεν ὁ πατήρ σου τὸν μόσχον τὸν σιτευτόν, ὅτι ὑγιαίνοντα αὐτὸν ἀπέλαβεν. ὠργίσθη δὲ καὶ οὐκ ἤθελεν εἰσελθεῖν. ὁ οὖν πατὴρ αὐτοῦ ἐξελθὼν παρεκάλει αὐτόν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπε τῷ πατρί· ἰδοὺ τοσαῦτα ἔτη δουλεύω σοι καὶ οὐδέποτε ἐντολήν σου παρῆλθον, καὶ ἐμοὶ οὐδέποτε ἔδωκας ἔριφον ἵνα μετὰ τῶν φίλων μου εὐφρανθῶ· ὅτε δὲ ὁ υἱός σου οὗτος, ὁ καταφαγών σου τὸν βίον μετὰ πορνῶν, ἦλθεν, ἔθυσας αὐτῷ τὸν μόσχον τὸν σιτευτόν. ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ· τέκνον, σὺ πάντοτε μετ᾿ ἐμοῦ εἶ, καὶ πάντα τὰ ἐμὰ σά ἐστιν·εὐφρανθῆναι δὲ καὶ χαρῆναι ἔδει, ὅτι ὁ ἀδελφός σου οὗτος νεκρὸς ἦν καὶ ἀνέζησε, καὶ ἀπολωλὼς ἦν καὶ εὑρέθη.

Iisus a spus această parabolă „vameșilor și păcătoșilor” care veniseră să-L vadă, să-L cunoască și să-L asculte, undeva în drumul Său spre Ierusalim, dar și fariseilor care erau erau întotdeauna pe-aproape, observând, ascultând și comentând, și care tare ar fi vrut să-L înțeleagă pe acest rabin atât de… neobișnuit.

Un rabin, un învățător al Legii/Scripturii, prieten al celor căzuți, al păcătoșilor, marginalilor și impurilor, al disprețuiților și exclușilor, care mănâncă, bea cu ei și-i „primește la El”, adică nu se simte… spurcat de prezența lor impură.

Este o poveste destul de neobișnuită pentru evrei.

Iisus o spune ca să răspândească o nouă credință, una care răsturna tot ce credeau și știau vechii israeliți despre Dumnezeul lor, Iahve, de fapt, tot ce scria Scriptura despre El.

Poveștile pe care le spune Iisus… dezmoșteniților soartei le arată că Dumnezeu este iubitor și atotiertător și nu gelos, așa cum scrie în Exod, a doua Carte a lui Moise, cap. 20 unde citim:

… Eu, Iahve, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos: stau veșnic cu ochii pe tine și pedepsesc răutatea, nedreptatea și vina părinților, iar pedeapsa Mea cade asupra copiilor până la al treilea și al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și, îi iert și le dăruiesc grația, îndurarea și mila Mea, până la multe mii de neamuri, celor ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele/Exod, 20, 5-6.

Anohi Iehova Eloheiha El kana poked avon avot al-banim al-șileșim ve-al- ribeim le-soneai

אָֽנֹכִי יְהוָה אֱלֹהֶיךָ אֵל קַנָּא פֹּקֵד עֲוֹן אָבֹת עַל־בָּנִים עַל־שִׁלֵּשִׁים וְעַל־רִבֵּעִים לְשֹׂנְאָֽי

Ve-ose hesed la-alafim le-ohavai u-le-șomrei mițotav

וְעֹשֶׂה חֶסֶד לַאֲלָפִים לְאֹהֲבַי וּלְשֹׁמְרֵי מִצְוֹתָֽי

… așadar, un Dumnezeu care-i pedepsește pe păcătoși și care-i iubește doar… pe cei ce-L iubesc și Îl ascultă.

Dumnezeu din poveștile lui Iisus nu pedepsește, nu poartă ranchiună, nu reproșează, nu judecă, ci doar iubește și de aceea iartă și vindecă. Îi iubește și îi iartă deopotrivă pe toți fiii Lui, pe cei buni și pe cei răi, oricât de căzuți și de înrăiți ar fi. Să nu uităm că singura rugăciune pe care ne-a lăsat-o Iisus este Tatăl nostru ! Începutul ei: Tatăl nostru… ne spune limpede că Dumnezeu ne este Tată, nu stăpân, că noi suntem fiii și nu robii Lui.

De altfel, în toate poveștile pe care le spune Iisus, oamenii sunt fiii lui Dumnezeu, nu robii Lui, cum stătea scris în Lege (probabil dintr-o lipsă de înțelegere).

Un dezmoștenit este și fiul risipitor din parabola… fiului risipitor. Un dezmoștenit, din voia lui (renunțase la condiția de fiu) dar care, până la urmă, ajunge să moștenească avutul cel mai prețios al tatălui său: iubirea necondiționată și nesfârșită.

Fiul acesta, probabil și cel mai iubit, își cere partea de avere în bani (cam o treime din toată averea părintească, după legea iudaică, pentru că două treimi îi reveneau fiului cel mare, primului născut) și pleacă în lume să se bucure de toate deliciile și desfătările ei.

Nu face negoț, nu are vreo afacere, nu investește, nu cumpără pământ. Pur și simplu își cheltuiește banii în străinătate cu femeile, dând petreceri și ospețe, trăind în lux și depravare. Așa se simțea el bine. Trăia clipa. Era alegerea lui !

Trăia printre goimi, ne-evrei. Probabil mânca ca ei (animale necurate), se îmbrăca ca ei, trăia ca ei, gândea ca ei, credea în zeii lor, adică se lepădase de Lege și de Dumnezeul părinților săi, de religia și de obiceiurile de acasă (Șabatul nu mai era pentru el ziua sfântă, de odihnă, dedicată lui Dumnezeu).

Și, mai mult, trăia ca un desfrânat, risipindu-și averea părintească, adică banii pe care nu el îi câștigase, ci tatăl lui, și se risipea pe el însuși. Trăia ca un înstrăinat de Dumnezeu și de tatăl lui, ca un rătăcit și un pierdut de calea cea bună.

Și această viață făcea din el un decăzut, un imposibil de mântuit… un ἄσωτος/asotos, pentru că asta înseamnă ἄσωτος/ asotos în greacă: fără putință de mântuire, cineva care nu poate fi salvat. Traducătorii Bibliei l-au tradus cu … risipitor.

De fapt, el este fiul ce nu mai poate fi salvat/mântuit niciodată, fiul pierdut pentru totdeauna, ca unul care este necumpătat, risipitor cu averea-i și cu el însuși, desfrânat, adică captiv al simțurilor, cu mintea și sufletul adormite, de fapt… moarte !

Asta, însă, până când în „țara depărtată” unde emigrase (acesta este sensul verbului grecesc ἀποδημέω/apodimeo, a emigra) se întâmplă să vină o foamete mare (λιμὸς ἰσχυρὸς/limos ishiros = foamete groaznică). Și, pe timp de foamete, mâncarea devine mai scumpă ca aurul !

Acesta este începutul trezirii !

O trezire ajutată de… Dumnezeu, pentru că, evident, foametea nu este altceva decât strâmtorarea, impasul care nu-i dă de ales… fiului risipitor și multora ca el, pentru care nu mai era nici o speranță de salvare.

Decăderea și degradarea lui par și mai mari: se angajează porcar (meseria cea mai înjositoare pentru un evreu: porcul era unul din animalele necurate în Israel), dar e muritor de foame. Și uitându-se cu jind la roșcovele pe care le mâncau porcii își amintește că, acasă, chiar și argații părintelui său au mâncare din belșug, pe săturate.

Este momentul în care se produce trezirea, schimbarea: își vine în sine. A-și veni în sine este o expresie care în ebraică și aramaică înseamnă a se căi, a-i părea rău. Este momentul în care cel pierdut își găsește drumul înapoi spre sine și drumul spre casă, de fapt, spre Dumnezeu. Momentul în care cel pierdut se regăsește pe sine … ajutat de strâmtorare ! De impasul… salvator !

Și, odată trezit, se întoarce acasă profund schimbat, metamorfozat, plin de căință, smerit și plin de umilință, dar înțelepțit.

În greacă, căință se spune metania (μετάνοια), adică „mintea cea de pe urmă”, „răz-gândirea”, înțelepțirea cuiva după ce-și recunoaște greșala și înțelege că trebuie să se schimbe pentru că nu poate altfel.

Schimbarea este sugerată de verbul porevo/πορεύω = a face să treacă, a duce, a conduce spre, care aici, în text, este la diateza medie, porevome/πορεύομαι = a merge, a pleca, a trece, a traversa. Este un verb format din poros/πόρος = trecere, traversare (a mării sau a unui râu), cale, drum.

Un verb ales nu întâmplător, pentru că sugerează schimbarea ca o trecere de la păcat și risipire de sine la cumințenie și apărarea de sine.

Acesta este, de fapt, adevăraul mesaj al parabolelor lui Iisus: metania, schimbarea în bine ajutată de smerenie.

Răsplata lui ? Iertarea și iubirea totală a tatălui care nu renunțase la el nicio clipă. De unde știm ?

Faptul că tatăl și-a văzut fiul de departe ne arată că-l aștepta zi și noapte cu ochii ațintiți la drum. Și faptul că-i aleargă în întâmpinare, înnebunit de bucurie, ne arată că se socotea tată și nu stăpân al copiilor lui. În lumea orientală un tată este, conform legii, stăpânul, nu părintele copiilor.

Și faptul că tatăl „îi cade peste grumaz” și nu se mai satură să-l tot sărute ne arată bucuria și iubirea lui nemărginită.

Îl sărută vrea să spună: îl acoperă, îl potopește cu sărutări pline de iubire pentru că, în greacă, verbul katafileo/καταφιλέω este un intensiv (datorită prepoziției de intensitate kata-) care înseamnă: a tot săruta, iar și iar, a potopi cu sărutări, a săruta cu tandrețe și afecțiune.

Iar sărutul acesta potopitor este un semn al iertării totale, necondiționate, fără reproșuri. Tatăl nu consideră că se umilește alergând la fiul lui care se întoarce în sfârșit acasă, pentru că abia aștepta să se întoarcă.

Mai mult, tatălui i se face milă: de fapt i se rupe inima de milă și iubire.

În greacă, verbul splanhnizome/σπλαγχνίζομαι înseamnă: a fi mișcat profund, până la măruntaie, a fi pătruns de milă și iubire până în rărunchi, pentru că splanhnon/σπλάγχνον, de unde vine, înseamnă: viscere, măruntaie, rărunchi, sânul părintesc, al mamei și al tatălui, inimă, suflet, miezul ființei…

Și-și onorează fiul întors îmbrăcându-l cu haina cea mai bună, adică cu haina stăpânului casei, dându-i inelul său, care era, de fapt, sigiliul său și însemnul autorităii sale și încălțându-l cu încălțări, sandale probabil, care erau semnul omului liber, pentru că robii/sclavii umblau desculți…

Și, peste toate acestea, îl onorează jertfind pentru ospățul dat în cinstea lui vițelul cel îngrășat, în condițiile în care carnea era un lux, se mânca rar și mai degrabă la sărbători. Și ce sărbătoare putea fi întoarcerea acestui fiu risipitor ?

Și nu se spune întâmplător… jertfind, pentru că, pentru o asemenea binefacere, se mulțumește cu o jertfă !

Era sărbătoarea învierii lui din morți, pentru că un păcătos era socotit un om mort. Nu întâmplător, Luca folosește aici verbul anazao/ἀναζάω: a trăi din nou, a te reîntoarce la viață, la viața cea adevărată, cea bună.

O sărbătoare cu muzici, cântări și dansuri, cu bătăi din palme și chiuituri de bucurie. De fapt, unul din cuvintele cheie ale acestui text este bucuria: să ne bucurăm, să ne veselim, să petrecem.

Desigur că tatăl din poveste este Dumnezeu însuși, un Dumnezeu cu totul nou, un Părinte al tuturor, și al celor care-L ascultă și care „umblă în căile Lui” dar și al celor care s-au îndepărtat de El și pe care se încăpățânează să-i recupereze cu o bucurie și cu o iubire totală… dumnezeiască !

Un Dumnezeu care se bucură de păcătosul recuperat, îndreptat, reîntors la viață, un păcătos care se regăsește pe sine și care găsește drumul spre El. Un Dumnezeu care ne arată că nimeni nu este, niciodată, iremediabil pierdut.

Un Dumnezeu care ne învață să fim sau să redevenim fiii și nu robii Lui: nu întâmplător fiul cel mare îi reproșează tatălui că „i-a muncit ca un rob” (dulevo si/δουλεύω σοι, de la dulos/δούλος, sclav, rob)…

… niște fii care-L iubesc și care-L ascultă tocmai pentru că-L iubesc, nu pentru că așa e legea în familie.

***

Iată câteva din lucrările artistului britanic Charlie Mackesy (numit evanghelistul nonconformist) care a creat o serie celebră numită Fiul risipitor/Fiica risipitoare, de fapt, chipuri ale iertării paterne:

I. PRODIGAL SON

prodigal-1

fiul-risipitor-17

fiul-risipitor-18

prodigal-2

prodigal-3

prodigal-4

fiul-risipitor-16

fiul-risipitor-3

prodigal-5

prodigal-6

prodigal-7

prodigal-8

prodigal-9

prodigal-10

prodigal-12

prodigal-13

prodigal-14

prodigal-15

II. PRODIGAL DAUGHTER

fiica-risipitoare-2

fiica-risipitoare

prodigal-daughter-1

prodigal-daughter-2

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

Archivos de etiqueta: religie

PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII

PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI

PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI

PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA

PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU

PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR

אָֽנֹכִי יְהוָה אֱלֹהֶיךָ אֵל קַנָּא פֹּקֵד עֲוֹן אָבֹת עַל־בָּנִים עַל־שִׁלֵּשִׁים וְעַל־רִבֵּעִים לְשֹׂנְאָֽי

וְעֹשֶׂה חֶסֶד לַאֲלָפִים לְאֹהֲבַי וּלְשֹׁמְרֵי מִצְוֹתָֽי

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

אָֽנֹכִי יְהוָה אֱלֹהֶיךָ אֵל קַנָּא פֹּקֵד עֲוֹן אָבֹת עַל־בָּנִים עַל־שִׁלֵּשִׁים וְעַל־רִבֵּעִים לְשֹׂנְאָֽי

וְעֹשֶׂה חֶסֶד לַאֲלָפִים לְאֹהֲבַי וּלְשֹׁמְרֵי מִצְוֹתָֽי

Comparte esto: