• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos de etiqueta: Rusia

TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN

02 lunes Jul 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Crimeea, Ghinghis Han, Ivan cel Groaznic, Kazan, Moscova, Putin, Rusia, Stalin, Tatarstan

TATARSTAN 4.jpg

TĂTARII DIN TATARSTAN

Cetățenilor de etnie turcică din Rusia li se spune tătari și ei reprezintă aproximativ 5% din întreaga populație (formează cea mai mare minoritate din țară), au propia lor republică autonomă – Tatarstan – la jumătatea distanței dintre Moscova și Kazahstan -… și sunt discriminați de Kremlin, mai ales la ei acasă, în republica lor !

Discriminarea la care sunt supuși este în primul rând culturală; există o dispută în privința limbii turcice locale care se predă în școlile publice. Dar, în realitate, este vorba despre o luptă de autoritate între guvernul central al lui Putin și micile tendințe naționaliste în fașă ale etniilor ne-ruse din Federație.

TATARSTAN 3

Această discriminare doare în Tatarstan poate mai mult decât în oricare alt nucleu cu procentaj mare de populație ne-rusească, deoarece aici se toarnă gaz peste foc. Popoarele din stepa asiatică au invadat de neneumărate ori, de-a lungul istoriei, Rusia europeană (cel mai mult a durat ocupația Hoardei de Aur, cea a mongolilor moștenitori ai lui Ghinghis Han), ceea ce a lăsat o puternică amprentă culturală și politică.

Odată cu venirea la putere a lui Ivan cel Groaznic, în secolul al XVI-lea, s-a produs o renaștere politică a rușilor și s-a declanșat o persecutare a invadatorilor asiatici. Astfel, Ivan cel Graznic i-a alungat pe tătari din Kazan, capitala Tatarstan-ului, în 1552, iar revenirea semnificativă populației turcice pe aceste meleaguri a avut loc abia în secolul trecut, când mai mult de jumătate din cei 7,6 milioane de locuitori ai republicii erau tătari musulmani, rușii reprezentând aproximativ 40%. Asemenea dislocări au avut loc de mai multe ori în istorie, episodul cel mai crud fiind expatriera tătarilor din Crimeea, decretată de Stalin; iar cea mai recentă este restricția pe care Moscova o impune în prezent populației turcice din Crimeea.

KAZAN

Dispariția URSS a declanșat, la sfârșitul anilor 90, o renaștere a conștiințelor naționale de pe fostul teritoriu sovietic și promovarea limbilor minoritare. În mod inevitabil, aceste mișcări au trezit resentimente, deoarece Moscova se teme că, odată cu naționalismul cultural va apărea și fenomenul separatismului. Și cum în unele școli din Tatarstan nu s-a respectat legea federală în privința numărului de ore destinate limbilor de predare, adică s-au alocat mai multe ore limbii locale decât limbii ruse, Moscova a reacționat impunând sancțiuni economice, concediind profesori și reducând orele de predare în limba tătară.

Desigur, sunt în joc și interese economice. În Tatarstan există zăcăminte de hidrocarburi și repartizarea veniturilor pe care le crează această bogăție este foarte discutată. Nu că ar fi guvernul din Kazan mai puțin corupt decât alte administrații publice din Federația Rusă, dar, cum cea mai mare parte a posturilor importante le ocupă turcofonii, minoritatea rusă se consideră discriminată și protestează împotriva „etnocrației” care – afirmă ea – guvernează, administrează și discriminează în această Republică Autonomă.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

TATARSTAN 2

LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN

A los ciudadanos de etnia turca en Rusia los llaman tártaros, representan aproximadamente el 5% de toda la población (constituyen la mayor minoría del país), incluso cuentan con una república autónoma – la del Tartaristán, a medio camino entre Moscú y el Kazakstán – … ¡ y son discriminados por el Kremlin especialmente en su propia República!

La discriminación actual es cultural; una disputa sobre la enseñanza del turco local en las escuelas públicas. Pero, en realidad, se trata de una lucha de autoridad entre el Gobierno centralista de Putin y los pinitos nacionalistas de las etnias no rusas de la Federación.

Esa discriminación duele en el Tartaristán quizá más que en ningún otro núcleo de alto porcentaje de población no rusa, porque llueve sobre mojado. Los pueblos de la estepa asiática han invadido repetidas veces a lo largo de la Historia la Rusia Europea (la ocupación más larga y conocida fue la de la Horda de Oro, la de los mongoles herederos de Gengis Khan) y ha dejado una fuerte impronta cultural y política.

Con la aparición de Iván el Terrible en el siglo XVI comenzó el resurgir político de los rusos y la persecución de los invasores asiáticos. Así, Iván echó a los tártaros de Kazán, la capital del Tartaristán, al conquistarla en 1552 y la repoblación turcófona no tuvo mayor importancia hasta el pasado siglo, cuando la mitad de los 7,6 millones de habitantes de la República ya eran tártaros musulmanes, no pasando los rusos del 40%. Esta conducta se ha repetido varias veces a lo largo de la Historia, siendo el episodio más cruel la expatriación de los tártaros de Crimea decretada por Stalin; y la más reciente, las restricciones que les impone ahora Moscú a los turcófonos de Crimea.

TATARSTAN 5.jpg

La desaparición de la URSS permitió, a finales de los 90, un resurgir de las conciencias nacionales en el territorio exsoviético y la promoción de las lenguas minoritarias. Inevitablemente, el movimiento despertó recelos en Moscú que teme que, al amparo del nacionalismo idiomático/cultural, surja también el separatismo. Y como en algunas escuelas públicas del Tartaristán se contravino la ley federal sobre el reparto del número de clases destinado a cada idioma y se otorgaron más horas a la parla local que al ruso, Moscú reaccionó con sanciones económicas y suspensiones de profesores y clases.

Naturalmente, también hay intereses económicos en juego. En el Tartaristán existen yacimientos de hidrocarburos y el reparto de la riqueza que generan es muy discutido. No es que el Gobierno de Kazán sea más corrupto que el de otras administraciones públicas de la Federación Rusa, pero como la mayor parte de los altos cargos los ocupan turcófonos, la minoría rusa se cree discriminada y clama contra la “etnocracia” que – según ellos – gobierna, administra y discrimina en la República Autónoma.

TATARSTAN 1

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

FRĂȚIA CIUDATĂ/LA EXTRAÑA HERMANDAD

06 miércoles Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Coreea de Nord, Erdogan, Kim, Orban, Putim, Rusia, SUA, Trump, Turcia

CIUDATA FRATIE 1Ciudata Frăție

FRĂȚIA CIUDATĂ                   Washington, Diana Negre

Dacă ar exista Frăția Ciudată, ea ar fi formată, în zilele noastre, de Trump, Erdogan, Putin, Kim și – dacă s-ar strădui puțin mai mult în radicalismul său – și de ungurul Orban. Ceea ce îi unește pe toți aceștia nu este vreo ideologie, ci convingerea fermă că a face politică înseamnă, înainte de toate, să dai dovadă de voluntarism. Cine îl practică fără limite și fără jenă, poate intra cu drepturi depline în frăție.

Faptul că niște conducători confundă puterea cu atotputernicia nu este o noutate în Istorie și nici nu ar trebui să constituie un pericol real pentru pacea lumii. Ceea ce este îngrijorător este că Frăția Ciudată nu este un fenomen sporadic, o simplă coincidență cronologică de aberațiuni guvernamentale. Neliniștitor este faptul că întronizarea voluntarismului la vârful puterii politice a câtorva țări nu face decât să reveleze starea de spirit a societății actuale: nu e important ceea ce este just, convenabil, sau, cel puțin, factibil; atotputernicia justifică cu prisosință orice acțiune sau legiferare.

TRUMP ERRDOGANTrump-Erdogan

O privire sumară asupra Ciudatei Frății va descoperi că figura care nu prea i se potrivește este cea a președintelui american. Republica nord-coreană s-a născut și a existat tot timpul ca o dictatură. Rusia și Turcia au avut, în cea mai mare parte a istoriei lor, guverne autoritare; în timp ce, guvernele maghiare au fost mai tot timpul atât de dure, încât trebuie să umblăm cu multă grijă pentru a nu cădea în tentația de a le considera despotice.

poPutin-Orban

Însă SUA, în scurta lor istorie de țară independentă, nu au atins păcatul populist în președințiile lor. Din contră, s-ar putea afirma că trăsătura națională a politicii lor a fost pragmatismul și morala democratică. Ruptura are loc odată cu Donald Trump.

De fapt, cu Donald Trump s-au produs multe rupturi social-politice în SUA. Personalitatea sa politică și agresivitatea gesturilor sale au exacerbat diferențele sociale și morale, ducându-le până pe marginea intoleranței radicale.

Și acest voluntarism coroziv rămâne ascuns în politica națională, datorită pasiunii cu care a răspuns națiunea la „modus facendi” a președintelui. Însă, în privința politicii internaționale, unde interlocutorii sunt puțini, iar pasiunile, asemănările de idei și comportament ale membrilor ciudatei frății sar în ochi …, nu de puține ori, chiar înspăimântă.

KIM

Kim

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

LA EXTRAÑA HERMANDAD      Washington, Diana Negre

CIUDATA FRATIE 3La Extraña Hermandad

De existir, la extraña hermandad la constituirían hoy en día Trump, Erdogan, Putin, Kim y – si se esfuerza un poco más en su radicalismo – el magyar Orban. A todos ellos lo que les une no es la ideología, sino la firme convicción de que hacer política es ante todo un alarde de voluntarismo. En cuanto se practica sin límites ni decoro, se entra de pleno derecho en la hermandad.

El que un puñado de dirigentes confunda poder con prepotencia, ni es nuevo en la Historia ni debería ser realmente peligroso para la paz del mundo. Lo que sí preocupa es que la extraña hermandad no sea un fenómeno esporádico, una mera coincidencia cronológica de aberraciones gubernamentales. Lo inquietante es que la entronización del voluntarismo en la cima del poder político de unos cuantos países no hace más que revelar un estado de ánimo de la sociedad actual: no importa lo que sea justo, conveniente o, por lo menos, factible; la prepotencia es justificación sobrada de toda acción o legislación.

ORBAN ERDOGANOrban-Erdogan

Un vistazo superficial a la extraña hermandad delata que la figura que menos encaja en ella es la del presidente estadounidense. La República de Corea del Norte nació y ha existido ininterrumpidamente como dictadura. Rusia y Turquía han tenido la mayor parte de su historia Gobiernos autoritarios; en tanto que los modales gubernamentales húngaros fueron casi siempre de tal dureza que hay que hilar muy fino para no caer en la tentación de calificarlos de despóticos.

VIKTOR ORBANViktor Orban

Pero los Estados Unidos en su corta historia de nación independiente no han pasado del pecado populista en sus presidencias. Por el contrario, se podría decir que la característica nacional de su política ha sido el pragmatismo y una moral democrática. La ruptura se produce con Donald Trump.

Bueno, con Donald Trump se han producido muchas rupturas socio-políticas en los EE.UU. Su fuerte personalidad y la agresividad de sus modales han exacerbado las diferencias sociales y morales hasta llevarlas al borde de la intolerancia radical.

Y ese voluntarismo corrosivo queda ocultado en la política nacional por la pasión con que ha respondido la nación al “modus facendi” de su presidente. Pero, en el terreno de la política internacional, donde los interlocutores son pocos y las pasiones secundarias, las similitudes de ideario y conducta de los miembros de la extraña hermandad saltan a la vista…y no pocas veces, dan miedo.

CFLa Extraña Hermandad

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI/SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS 

13 domingo May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Arabia Saudită, Hizbollah, Irán, Israel, Rusia, război, Siria, SUA

SIRIA 1

SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI  

Luptele de săptămâna trecută de la frontera siro-israeliană din Golan au evidențiat o mulțime de lucruri și au confirmat un adevăr trist.

Să începem cu adevărul confirmat: în Orientul Mijlociu nu există alianțe, prietenii și nici loialități; când e de rău, fiecare moare singur. Represaliile aviației israeliene împotriva bazelor iraniene din Siria (de unde se presupune că au venit atacurile asupra pozițiilor israeliene din Golan) au fost de o anvergură și duritate fără precedent în războiul civil sirian. Și cu toată prezența pe terioriul Siriei a forțelor rusești și a alianței tacite dintre Moscova și Teheran în conflictul sirian, corpul expediționar iranian a fost lăsat de izbeliște.

GOLAN

Și, în continuare, ce s-a evidențiat: Iranul poate că nu are bombe nucleare (așa cum presupune acordul acestei țări cu marile puteri ale lumii), dar, este evident că, de când are din nou venituri considrabile în urma ridicării sancțiunilor economice din partea Occidentului, ambițiile sale hegemonice în lumea musulmană au devenit mai agresive ca niciodată. Israelul – dușman religios – este prins într-un clește periculos pentru statul evreu, cu un Hizbollah foarte puternic în Liban, și, în ultimul timp, cu un corp expediționat foarte bine antrenat în Siria. Iar, în Yemen, ajutorul iranian pentru rebeli a creat enorme probleme Arabiei Saudite, rival istoric și religios al Persiei. Poate că Trump și Netanyahu au exagerat în privința riscului nuclear iranian, dar, au văzut foarte exact ambițiile hegemonice ale ayatohailor.

GOLAN 2Duel cu rachete în Siria între Iran și Israel

Alt lucru „aproape” evidențiat de recentele lupte armate siro-israeliene este adevărul simplu și evident că, dacă puterea militară  a SUA nu este chiar atât de zdrobitor-superioară ca la sfârșitul anilor 40, totuși, rămâne destul de cutremurătoare încât nimeni să nu o provoace fără motive de maximă gravitate. Desigur, în Siria, săptămâna trecută, nimeni nu a văzut și nici nu a vrut să vadă asemenea motive…

S-a evidențiat și faptul că, în timp ce în Orientul Mijlociu toate pactele, prieteniile și cârdășiile au fost până acum „flori de o singură zi”, alianța politico-militară dintre americani și israelieni se menține tare ca granitul, așa cum era din prima zi.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** 

SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  

ALIANZA HIZBOLAH EN SIRIAAlianza  entre fuerzas iraníes e Hizbolah en Siria

La escaramuza de la semana pasada en la frontera sirio-israelí del Golán ha evidenciado un montón de cosas y ratificado una triste verdad.

Para empezar, la verdad ratificada: en el Oriente Medio no hay alianzas, amistades ni lealtades; cuando pintan bastos, se muere siempre solo. La represalia de la aviación israelí contra las bases iraníes de Siria (de dónde se supone que fueron atacadas instalaciones israelíes del Golán) ha sido de una envergadura y dureza sin precedentes en la guerra civil siria. Y pese a la presencia en suelo sirio de fuerzas rusas y la alianza tácita de Moscú y Teherán en el conflicto sirio, el cuerpo expedicionario iraní fue abandonado a su suerte por todo el mundo.

Y ahora, lo evidenciado: Irán quizá no tenga aún bombas nucleares (como prevé su acuerdo con las grandes potencias), pero es innegable que desde que vuelve a tener cuantiosos ingresos por la supresión de las sanciones económicas occidentales, sus ambiciones hegemónicas en el mundo musulmán se han vuelto más agresivas que nunca. A Israel – enemigo confesional – le ha cogido en una pinza alarmante para el Estado judío, con un poderoso Hizbollah en el Líbano y, últimamente, un aguerrido cuerpo expedicionario en Siria. Y en el Yemen, la ayuda iraní a los rebeldes ha puesto en un brete a los árabes saudíes, rival histórico y religioso de Persia. Trump y Netanyahu pueden haber exagerado el riesgo nuclear iraní, pero desde luego no se han pasado de raya al denunciar los peligros que emanan de las ambiciones hegemónicas de los ayatolás.

Fuerzas iraníesFuerzas iraníes

Otra cosa “casi” evidenciada por el incidente armado sirio-israelí, es la perogrullada de que si el poderío militar de la súper potencia estadounidense ya no es tan abrumador como a finales de los 40, sigue siendo aún tan estremecedor como para que nadie quiera provocarlo sin razones de máxima gravedad. Desde luego, en Siria, la semana pasada, nadie ha visto o ha querido ver semejantes razones…

Por último, también se ha evidenciado que, mientras en el Oriente Medio todos los pactos, amistades y confabulaciones han sido hasta ahora “flor de un día”, la alianza político-militar de norteamericanos e israelíes se mantiene granítica desde el primer día.

Fuerzas del Hizbolah en el LíbanoFuerzas del Hizbolah en el Líbano

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN

01 martes May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Armen Sarkisian, Armenia, Azerbaidjan, cleptocrația parlamentară, Gagig Zarkuian, Nicol Pashinian, Putin, Rusia

ARMENIA 1

ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE

Revolta pașnică care a pus capăt regimului președintelui Armen Sarkisian din Armenia  a fost mai degrabă o indignare generală, decât o revoluție politică.

Îndelungata istorie a poporului armean a ajuns la ultima sa independență în 1991, când s-a  prăbușit URSS, din care făcea parte. De atunci, a dus o viață aspră și chinuită – să ne amintim de războiul cu Azerbaidjan-ul pentru independența enclavei Nagorno Karabah – sub tutela politică, militară și economică a Rusiei. Din 3 milioane de locuitori câți are Armenia, mai mult de jumătate de milion au emigrat, în marea lor majoritate în Rusia; iar restul se descurcă cu un PIB anual de 8.890 $.

La fel ca în marea majoritate a republicilor postsovietice, dictaturii biroului politic i-a succedat și în Armenia „cleptocrația parlamentară”: un monopol al puterii și al afacerilor în mâinile conducătorilor parlamentari proveniți din aparatul fostului partid comunist stalinist. Astfel, majoritatea parlamentară (58 din cele 105 de fotolii ale Camerei) o posedă Partidul Republican, iar șefia guvernului o deține Armen Sarkisian. Între unul și altul, puterea și afacerile nu înfloreau decât în umbra – și cu participarea – partidului; și pentru ca  afacerile să nu fie puse în pericol din cauza nemulțumirii populare, determinate de continua deteriorare a nivelului de trai, Sarkisian a convocat un referendum constituțional pentru ca el să se poată înrădăcina și mai adânc în fruntea Republicii.

Armen Sarkisian 2Armen Sarkisian

De neobrăzarea acestei manevre constituționale s-a folosit un deputat din opoziție – Nicol Pashinian – pentru a stârni opinia publică și a dezlănțui manifestații de amploare care să-l dea jos pe Sarkisian. Și cum protestele nu conteneau cu toată represiunea foarte dură a poliției, Moscova l-a părăsit pe președintele ajuns la final de mandat, iar acesta a renunțat la funcția sa când a văzut că armata a trecut de partea manifestanților.

Nikol Pashinian 2Nikol Pashinian

Dar, a-l da jos pe Sarkisian nu este decât o jumătate de victorie pentru Pashinian. Sarkisian nu numai că va rămâne în noul Parlament, grație bunăvoinței milionarului Gagig Zarkuian, cel care finanțează al doilea partid ca mărime din Parlamentul de la Erevan, partidul „Armenia înfloritoare” (cu 31 de fotolii), dar, va trebui să-i câștige și încrederea lui Putin.

Gagig Zarkuian si Putin                            Gagig Zarkuian                                                          Vladimir Putin

Și nu va fi ușor, deoarece Pashinian – un bărbos căruia îi place să se ia de toată lumea, un adevărat deputat colțos – a fost unul dintre cei mai îndârjiți oponenți la intrarea Armeniei în Uniunea Economică Euro-asiatică, proiectul rusesc de creare, sub conducerea Moscovei, a unei piețe comune pentru teritoriile care au făcut parte din URSS. Cu un asemenea trecut, nu ar fi o surpriză ca actuala criză din Armenia să se termine cu un pact mai mult sau mai puțin nerușinat între Putin și…Zarkuian.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** 

ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN

ARMENIA 2

La sublevación pacífica que ha acabado con el régimen del presidente Armen Sarkisian en Armenia tiene mucho más de indignación general que de revolución política.

La larga historia del pueblo armenio llega a su última independencia en 1991, al hundirse la URSS en la que estaba integrada. Desde entonces, ha llevado una vida dura y torturada – recuérdese la guerra contra Azerbaiyán por la independencia de Nagorno Karabaj – bajo la tutela política, militar y económica de Rusia. De los 3 millones de habitantes de Armenia, más de medio millón ha emigrado, en su mayor parte a Rusia; y el resto malvive con un PIB anual de 8.890 $.

Armen Sarkisian 1Armen Sarkisian

Como en la inmensa mayoría de las repúblicas postsoviéticas, a la dictadura del politburó sucedió en Armenia la “cleptocracia parlamentaria” : un monopolio del poder y los negocios en manos de dirigentes parlamentarios surgidos del aparato del antiguo PC estalinista. Así, la mayoría parlamentaria (58 de los 105 escaños de la Cámara) la detenta el Partido Republicano y la jefatura del Gobierno, Armen Sarkisian. Entre uno y otro, poder y negocios sólo florecían al amparo – y participación – del partido; y para que el negocio no peligrara por el descontento popular ante la constante deterioración del nivel de vida, Sarkisian convocó un referendo constitucional para poder perpetuarse en la dirección de la República.

Nikol PashinianNikol Pashinian

La desfachatez de la maniobra constitucional la aprovechó un diputado de la oposición – Nicolás Pashinian – para agitar la opinión pública y desencadenar manifestaciones masivas pidiendo la dimisión de Sarkisian. Al no menguar la protesta pese a la dureza de la represión policial, Moscú abandonó al presidente saliente y éste dimitió al unirse el Ejército a los manifestantes.

Nikol Pashinian entre manifestantesNikol Pashinian entre manifestantes

Pero, derribar a Sarkisian no es más que media victoria para Pashinian. Porque no sólo que quedará en el nuevo Parlamento a merced de la buena voluntad del millonario Gagig Zarkuian, quien financia el segundo mayor partido del Parlamento de Ereván, el “Armenia floreciente” (31 escaños), sino que tendrá que ganarse la confianza de Putin.

Y esto no va a ser tarea fácil, ya que Pashinian – un barbudo amante de llevar la contraria a casi todos, un auténtico diputado de la cáscara amarga – fue uno de los más empecinados opositores a la incorporación de Armenia a la Unión Económica Euroasiática, el proyecto ruso de creación bajo la dirección moscovita de un mercado común para los territorios de la extinta URSS. Con este historial no sería nada sorprendente que el final de la actual crisis armenia acabe siendo un pacto más o menos descarado Putin – Zarkuian.

Gagig Zarkuian 2Gagig Zarkuian

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA

29 domingo Abr 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

gaz, gazoduct, hidrocarburi, Kiev, Mediterana Orientală, Moscova, Putin, Rusia, Tanap, Tap, Turkstream, Ucraina

UCRAINA 3

CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI

Una din caracteristicile politicii Rusiei, chiar din momentul în care a apărut această țară pe scena istoriei, este tenacitatea cu care urăște, iar ultimul martor în acest sens este (deocamdată) Ucraina.

Pentru Federația Rusă, angajată să-și recupereze protagonismul istoric, „dezertarea” recentă, greu de înțeles, de asimilat și de tolerat este cea a Ucrainei, cel mai mare teritoriu european al fostei Uniuni Sovietice. Orientarea europenistă pe care o arată Kievul de la „revoluția din Maidan” încoace este o piedică strategică pentru ambițiile Moscovei, și, în același timp, un obstacol economic pentru planurile financiare ale Rusiei. Prin teritoriul ucrainean treceau toate căile de export a hidrocarburilor rusești spre Europa Occidentală, principala sursă de venituri a Federației și în ziua de azi.

Până la orientarea europenistă a Kievului, această situație nu prezenta importanță, deoarece nu presupunea niciun risc de oprire a exporturilor Rusiei spre Occident, și nici nu era o povară pentru Moscova să compenseze taxele de tranzit – două miliarde de euro pe an – prin Ucraina, cu livrări de gaze și petrol pentru această țară, de vreme ce Moscova stabilea prețul de vânzare a acestor materii prime.

UCRAINA 1

Însă, de la noua orientare politică a Ucrainei, Moscova consideră că și-a prins degetele în vechile acorduri. Kievul pretinde foarte mulți bani, oprește livrările spre Occident, de fiecare dată când nu se înțelege cu Rusia asupra facturilor, și, ca lucrurile să meargă și mai rău, întârzie enorm, dincolo de bunele practici comerciale, plata datoriilor sale față de Moscova.

De aceea, sub bagheta lui Putin, Rusia a construit gazoducte prin Marea Baltică până în Germania, prin Belarus și Polonia, precum și prin Marea Neagră și Turcia, până în Europa meridională. Și cum aceste căi nu sunt suficiente pentru tot traficul solicitat și cel prevăzut pentru viitor, Rusia se folosește de bunele relații diplomatice pe care le are la ora actuală cu Turcia pentru a-i administra lovitura de grație căii ucraineene. Astfel, în prezent poartă negocieri cu Ankara pentru a construi un lung gazoduct – „Turkstream” – prin care să trimită gaze naturale de la Rostov până în Europa de Sud-Est prin Marea Neagră, precum și un gazoduct – „Tanap” – din Caucaz, (care nu mai aparține Rusiei, dar se supune intereselor moscovite) care va trece prin toată Turcia și va ajunge în Italia; Grecia va fi racordată la „Tanap” prin intermediul altui gazoduct, „Tap”, care va aproviziona Mediterana Orientală.

Desigur, tot acest clește este mai degrabă o speculație futuristă – „Tap”, „Tanap” și „Turkstream” nu sunt, deocamdată, decât niște proiecte – însă, intenția rușilor de a elimina Ucraina din afacerea hidrocarburilor este evidentă.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 *** 

UCRAINA 2

PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA

UCRAINA 4

Una de las características de la política rusa desde la irrupción de este país en la Historia ha sido la tenacidad de sus odios y el último testigo de ello (por ahora) es Ucrania.

Y es que para una Federación Rusa empeñada en recuperar el protagonismo histórico, la “deserción” reciente más difícil de entender, asimilar y tolerar ha sido la de Ucrania, el mayor territorio europeo de la extinta Unión Soviética. El giro europeísta registrado en Kiev desde la “revolución del Maidan” es tanto un contrapié estratégico para las ambiciones moscovitas, como una rémora económica para los planes financieros rusos. Porque a través de tierras ucranianas transcurrían todas las vías de exportación de los hidrocarburos rusos a Europa Occidental y esta es aún hoy en día la principal fuente de ingresos de la Federación.

Hasta el giro europeísta de Kiev, ello no tenía mayor importancia porque ni encerraba riesgos de cortes de suministros rusos a Occidente ni constituía mayor gravamen al compensar Moscú las tasas de paso – 2.000 millones de € anuales – por Ucrania con sus propios suministros de gas y petróleo a este país, fijando Moscú el precio de venta de la materia prima.

UCRAINA 5

Pero desde la nueva orientación política ucraniana, Moscú cree haberse pillado los dedos con los viejos acuerdos. Kiev reclama mucho dinero, corta los suministros a occidente cuando discrepa con Rusia acerca de las cuentas y para más inri, se demora mucho más allá de las buenas prácticas comerciales en el pago de sus deudas a Moscú.

De ahí que, bajo la batuta de Putin, Rusia haya construido gasoductos por el Mar Báltico hasta Alemania así como a través de Bielorrusia y Polonia y por el Mar Negro y Turquía hasta Europa meridional. Como estas vías no bastan para todo el tráfico requerido y el previsto en un futuro inmediato, Rusia aprovecha sus buenas relaciones diplomáticas actuales con Turquía para asestarle el golpe de gracia a la vía ucraniana. Así, está negociando con Ankara la construcción de un largo gasoducto – el “Turkstream” – que lleve gas desde Rostov a Europa del sureste a través del Mar Negro y otro gasoducto – el “Tanap” – desde el Cáucaso, (que no es ruso, pero está sometido a los intereses moscovitas) a través de toda Turquía hasta la misma Italia, aunque empalmando en Grecia a “Tanap” con el “Tap”, otro gasoducto en proyecto que abastecería el Mediterráneo Oriental.

Evidentemente, toda esta pinza es mayormente especulación futurista – “Tap”, “Tanap” y “Turkstream” no son por ahora más que proyectos -, pero la intención rusa de eliminar a Ucrania del negocio de los hidrocarburos es evidente.

GAZ

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR

09 lunes Abr 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Bashar al Assad, Damasc, Irán, Israel, Mediterana, Recep Tayyip Erdoğan, Rusia, Siria, Statul Islamic, SUA, Turcia

AL ASSADBashar al-Assad

SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ

Toți spun că războiul civil din Siria s-a terminat, însă, acesta nu numai că se prelungește, dar, în plus, se desface într-o întreagă serie de conflicte relativ locale care, foarte ușor, pot reaprinde focul în întreaga țară. Și, cu toate că încă nu e pace, deja sunt patru învingători: Iran, SUA, Rusia și Turcia.

Astfel, SUA consideră că războiul cu Statul Islamic s-a încheiat și își retrage efectivele din zonă; Iranul are, în sfârșit, propriul său coridor până în Mediterana; Rusia a redevenit un protagonist în Orientul Apropiat de când a salvat regimul de la Damasc; iar Turcia a zdrobit „centura kurdă” care se formase la granița ei de răsărit. La toate acestea se mai adaugă un semi-învingător: Assad, care vede cum se pulverizează structura militară a rebelilor.

SIRIA 1

Și cum istoria milenară a Siriei este plină de războaie care se tot repetă, este evident că acest pretins „bilanț final” al actualului conflict e prins cu ace de gămălie. Situația se poate schimba în orice moment, în functie de interesele puterilor învingătoare, iar lupta armată poate reizbucni de la o zi la alta, în orice loc.

Și aceasta nu numai pentru că, în reînnoita luptă ruso-americană pentru supremația mondială, Washington-ul pur și simplu nu poate acepta sporitul rol militar și diplomatic rus în Orientul Apropiat, ci și pentru că naționalismul rampant promovat de Erdogan și de ayatolahi în țările lor va duce neapărat la un conflict de interese în zonă. Să nu uităm nici faptul că problema israeliană continuă să fie piesa-cheie a politicii din toată regiunea…iar problema israeliană e departe de a fi rezolvată.

Și dacă toate acestea nu ar fi suficiente pentru a ne îndoi de faptul că actualul espisod al războiului nu s-a terminat, rămân la îndemână analele Istoriei. Încă în zorile civilizației, când războaiele se duceau pentru zei și pentru împărați, deoarece conceptul de stat național avea să se inventeze ceva mai târziu, Siria a fost scena unor conflicte imperialiste din acele vremuri: se înfruntau imperiile asirian, babilonian și Egiptul faraonic.

Tragica înrădăcinare a războiului pe pământul Siriei a continuat și după moartea lui Alexandru Macedon – când în Egipt domneau Ptolomeii, iar în Siria, Seleucizii – (274 – 168 î. Hr.): au avut loc șase războaie între aceste două regate stăpânite de familii ale unor generali ai lui Alexandru Macedon. Nu mai continui cu episoade mai recente – cruciade, otomani, războaie coloniale și războaie mondiale etc. – doarece acestea încă se mențin vii în memoria tuturor.

SIRIA 2

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR

ERDOGAN

Recep Tayyip Erdogan

Todos dan por acabada la guerra civil siria y ésta no sólo que sigue, sino que se desmenuza en toda una serie de conflictos relativamente locales, pero que se pueden reactivar fácilmente en el país entero. Y si bien aún no hay paz, ya hay 4 vencedores: Irán, Norteamérica, Rusia y Turquía.

Así, los EE.UU. consideran ganada su guerra contra el Estado Islámico y retiran sus efectivos; Irán tiene por fin su corredor hasta el Mediterráneo; Rusia es protagonista por derecho propio en el Oriente Próximo desde que ha salvado el régimen de Damasco; y Turquía ha desbaratado el “cinturón kurdo” que se estaba formando en su frontera meridional. A todo esto, aún queda un semi-vencedor más: Assad, quien ve cómo se pulveriza la estructura militar de los rebeldes.

Dada la milenaria historia de guerras reiterantes que ofrece Siria, es evidente que este pretendido “balance final” del actual conflicto está cogido con alfileres. La situación puede cambiar en cualquier momento a tenor de los intereses de las respectivas potencias ganadoras y la lucha armada puede resurgir de un día al otro, en cualquier lugar.

SIRIA 3

Y eso, no sólo porque, en la renovada pugna ruso-norteamericana por el protagonismo mundial, la crecida importancia militar y diplomática rusa en el Oriente Próximo no la puede aceptar Washington sin más, sino porque el nacionalismo rampante promovido por Erdogan y los ayatolás en sus respectivos países desembocará forzosamente en un conflicto de intereses en el Oriente Medio. Sin olvidar que el problema israelí sigue siendo la pieza clave de la política de toda la zona… y el problema israelí dista muchísimo de estar resuelto.

Pero, si todo ello no bastara para dudar de que el actual episodio de la guerra siria esté acabado, aún quedan los anales de la Historia. Porque ya en los albores de la civilización, cuando las guerras se hacían en aras de los dioses y los emperadores, porque el concepto de Estado nacional estaba aún por inventar, Siria era escenario de los conflictos imperialistas de la época: los imperios asirio, babilónico y del Egipto faraónico.

La trágica implantación de la guerra en tierras sirias siguió y tras la muerte de Alejandro Magno – cuándo en Egipto reinaban los Ptolomeos y en Siria, los Seleucidas – (274 a 168 a. C.) se registraron seis guerras entre estos dos reinos gobernados por las familias de generales del gran Alejandro. Y no sigo con episodios más recientes – cruzadas, otomanos, guerras coloniales y guerras mundiales, etc. – porque éstas aún están en la memoria de todo el mundo.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO

26 lunes Feb 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

corupție, mafia rusă, președinte, Rusia, Vladimir Putin

PUTIN 3

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC

Faptul că Vladimir Putin, va fi ales, peste puțin timp, pentru a patra oară președinte al Rusiei, este neîndoielnic, însă, mulți se întreabă, din interiorul și din afara țării, dacă aceasta va fi cea mai bună soluție pentru Rusia.

Să spunem, totuși, că bilanțul acestor 18 ani ai erei Putin este pozitiv; ba, chiar, foarte pozitiv, dacă luăm în considerare că această mare țară a moștenit de la URSS, în multe domenii, structuri proprii țărilor în curs de dezvoltare. Astfel, trebuie să semnalăm, printre realizările lui Putin, că, în Rusia, nu  domnește, în mod nestânjenit, crima organizată, așa cum se întâmplă în atâtea alte state postcomuniste. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, în Rusia din zilele noastre, viața este dură, însă nu există mizerie și nici foamete; după cum nu există nici șomaj cronic sau „cartiere-mizerie” la periferia metropolelor, așa cum există în India sau în America de Sud.

În schimb, sunt foarte mulți cei care îi reproșează actualui președinte rus faptul că scopul prioritar, de-a lungul mandatelor sale, a fost păstrarea și sporirea puterii sale personale. Este un reproș foarte just din perspectiva concepției occidentale despre democrație. Dar, și din abordarea abstractă a democrației.  Însă, Putin trăiește și domnește în niște teritorii europene care, de-a lungul istoriei au fost cele mai influențate de culturile asiatice, peste o populație numeroasă (aproximativ 145 de milioane de locuitori) foarte heterogenă (Federația Rusă englobează 21 de republici), cuprinzând întinderi imense. Cu alte cuvinte: istoria țării arată că guvernele cele mai stabile și eficiente au fost, aproape întotdeauna, și cele mai dure.

Așa că, văzute de la Moscova, președințiile lui Putin era de așteptat să fie dure… dar aceasta nu înseamnă deloc că au fost și cele mai bune.

Căci, a păstra și a spori puterea se plătește, de obicei, cu anchilozarea societății civile; este un preț pe care l-a plătit și Putin. De fapt, l-a plătit Rusia.

RUSIA 1

La nivel macroeconomic, el procentajul statal este enorm de mare în dinamica întreprinderilor. Practic, economia Rusiei merge în ritmul prețului mondial al hidrocarburilor. În anii în care prețul a fost mic -2015/16 – din necesitate Kremlinul a trasat planuri de liberalizare economică, planuri pe care le-a părăsit de îndată ce prețul țițeiului a început, din nou, să urce. La nivel individual, viața este din ce în ce mai grea (de patru ani consecutiv, salariile își tot pierd puterea de cumpărare) și a ajunge la sfârșitul lunii impune întreprinderea unor activități pe piața neagră.

Dar, și acolo, ca în economia oficială, rentabilitatea este minimă, din cauza unor suprareguli și a unei birocrații hipertrofiate, care vrea să supervizeze și să conducă toate activitățile. Consecința imediată a acestui omniprezent amestec birocratic este o semiparalizie comercială și domnia totală a corupției. Desigur, acest fenomen pare a fi ceva natural în Răsăritul Europei de secole, și nu mai miră pe nimeni. În schimb, protagonismul Rusiei în politica internațională este în creștere, iar succesele ei (de la anexarea Crimeei în conflictul cu Ucraina, până la reușitele militare din războiul civil din Siria) au mulțumit orgoliul patriotic al unui enorm sector al populației.

PUTIN 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL PIAFAR RUSO

PUTIN 2

Que Vladimir Putin conseguirá dentro de poco ser elegido por 4ª vez presidente de Rusia no lo duda nadie, pero que esto sea ahora lo mejor para Rusia sí que se lo preguntan muchos dentro y fuera del país.

A todo esto, el balance de esos 18 años largos de la era Putin es positivo; incluso, muy positivo si se tiene en cuenta que esta gran nación ha heredado de la URSS en muchos aspectos estructuras de los países en vías de desarrollo. Así, hay que anotar en el “haber” de Putin que en Rusia no campee a sus anchas el crimen organizado, como en tantos y tantos Estados postcomunistas. Así mismo hay que reconocerle que en la Rusia actual la vida es dura, pero no hay miseria ni mucha gente que pase hambre; como tampoco tiene la República un gran paro crónico o “villas miseria” en las periferias de sus metrópolis como – por ejemplo – en la India o América del Sur.

En cambio, son legión los que le reprochan al actual presidente ruso que su meta prioritaria a lo largo de todos sus mandatos haya sido el mantenimiento e incremento de su poder personal. Es un reproche muy justo desde un concepto occidental de democracia. Y también desde un enfoque abstracto de la democracia. Pero Putin vive y gobierna en los territorios europeos más influidos a lo largo de la Historia por culturas asiáticas y sobre una numerosa población (cerca de los 145 millones de habitantes) muy heterogénea (la Federación Rusa engloba 21 repúblicas), asentada en un vasto territorio. Con otras palabras : la historia del país señala que los Gobiernos más estables y exitosos han sido casi siempre los más duros.

PUTIN 4

Así que, visto desde Moscú, las presidencias de Putin han sido tan duras como era de esperar… lo que no quiere decir, ni mucho menos, que hayan sido también óptimas.

Porque conservar y afianzar el poder suele pagarse con anquilosamiento de la sociedad civil; es un precio que ha pagado también Putin. Bueno, en realidad quien lo ha pagado ha sido su Rusia.

RUSIA 2

Porque a nivel macroeconómico, el porcentaje estatal es desorbitado en la dinámica empresarial. En la práctica, le economía de la República va al compás del precio mundial de los hidrocarburos. En los años de precio bajo -2015/16 – la necesidad hizo al Kremlin trazar planes de liberalización económica, planes que abandonó en cuanto volvió a subir el precio del crudo. Y a nivel individual, la vida es cada vez más dura (los salarios llevan 4 años consecutivos perdiendo poder adquisitivo) y llegar a fin de mes requiere actividades en el mercado negro.

Y allá, cómo en la economía oficial, la rentabilidad es mínima a causa de una sobrerregulación y una burocracia hipertrofiada que pretende supervisar y dirigir todas las actividades. La consecuencia inmediata de esta omnipresente intromisión burocrática ha sido una semi parálisis comercial y el imperio de la corrupción. Claro que esta tiene carta de naturaleza en el Este de Europa desde hace siglos y no asombra allá a nadie. En cambio, el creciente protagonismo ruso en la política internacional y sus éxitos (desde la anexión de Crimea en el conflicto ucraniano hasta los logros militares en la guerra civil siria) ha satisfecho el orgullo patriótico de un enorme sector de la población.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN

24 miércoles Ene 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Afrin, Kurdistan, kurzi, Orientul Mijlociu, PKK, Rusia, Siria, Turcia

AFRIN 1KURDOFOBIA LUI ERDOGAN

Atacurile armatelor turcești împotriva teritoriului kurd din Nordul Siriei prezintă două aspecte foarte neliniștitoare. Pe de o parte, refuzul total al guvernului de la Ankara de a recunoaște particularitățile etnice din teritoriul său. Pe de altă parte, devine din ce în ce mai clar că adevăratul învingător al acestui război civil din Siria este Rusia cea ambițioasă a lui Putin.

Primul aspect este o veche tară a politicii Turciei. De la crearea republicii, după Primul Război Mondial, intoleranța etnică a tot crescut până ce a ajuns să semene cu apartheid-ul, odată cu ascensiunea islamismului lui Erdogan la putere. Ofensiva actuală în nordul Siriei (în Afrin) nu este decât încă un episod al violenței instituționale turcești contra unei etnii care reprezintă aproximativ 10% din populația totală a țării.

Această acțiune a lui Erdogan se datorează faptului că războiul civil din Siria a făcut ca milițiile kurde din întreg Orientul Mijlociu – kurzii trăiesc în patru țări: Turcia, Irak, Siria și Iran – să devină un important protagonist, deoarece au îndeplinit rolul de infanterie a Statelor Unite ale Americii, această supraputere ne mai fiind nevoită să-și angajeze trupe terestre proprii în conflict. Cu ajutorul material și tehnic american, gherilele kurde (cele considerate teroriste ale PKK și altele) au devenit un factor important în Orientul Mijlociu, cu vechile lor năzuințe de a crea un Kurdistan independent, în detrimentul celor patru țări în care trăiesc în prezent.

AFRIN 4

Pe fundalul unui evident dezinteres american de a-și asuma angajamente militare și diplomatice mai importante în zonă, Erdogan a decis să șubrezească cât poate și cât mai repede embrionul militar kurd de la granița Turciei, reproșându-i legături strânse cu PKK.

Până aici, nimic nou. Noutatea este că, pentru a desfășura o operație de o asemenea anvergură într-un teritoriu unde Rusia este o importantă prezență militară, Ankara nu a căutat să obțină aprobarea marelui său aliat dintotdeauna – SUA -, ci permisiunea Kremlinului. Înalte autorități militare și políitice turce au fost la Moscova, cu o săptămână mai înainte, pentru a stabili, împreună cu colegii lor ruși, locurile, anvergura și întreaga desfășurare în timp a operației.

Această creștere a rolului Rusiei în Orientul Mijlociu începe să devină noua problemă a politicii externe a Americii, deoarece până acum, dezinteresul față de evenimentele din zonă era relativ lipsit de importanță, dat fiind faptul că vidul de putere care se crea era ocupat de forțe nesemnificative. Dar, odată cu  apariția politico-militară a Rusiei în regiune, datele problemei se schimbă radical pentru Washington… care, până acum nu pare să fi găsit – nici să fi căutat măcar – un răspuns la această nouă situație.

AFRIN 5

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

AFRIN 2

LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN

Los ataques del Ejército turco contra el territorio kurdo del norte de Siria tienen dos aspectos, a cual más inquietante. Por un lado, la absoluta intolerancia del Gobierno de Ankara a reconocer singularidades étnicas en su territorio. Y por el otro, que cada vez parece más claro que el auténtico ganador de esta guerra civil siria ha sido la Rusia ambiciosa de Putin.

 El primer aspecto es una vieja lacra de la política turca. Desde la creación de la República, tras la I Guerra Mundial, la intolerancia étnica fue aumentando constantemente hasta llegar a rondar el apartheid con el ascenso del islamismo de Erdogan al poder. La ofensiva actual del norte de Siria (Afrín) no es más que otro episodio de la violencia institucional turca contra una etnia que representa aproximadamente el 10% de la población total.

La medida de Erdogan se debe a que la guerra civil siria erigió a las milicias kurdas de todo el Oriente Medio – los kurdos están presentes en 4 naciones : Turquía, Irak, Siria e Irán – a un importante protagonista, por cuanto asumieron las funciones de una Infantería que los EE.UU. no desplegaron nunca en ese conflicto. Con la ayuda material y técnica estadounidense, las guerrillas kurdas (las de los terroristas del PKK y las otras) se volvieron un factor importante en el Oriente Medio, al igual que las viejas aspiraciones a crear un Kurdistán independiente, a costa de las cuatro naciones en que viven actualmente.

Esto, unido al evidente desinterés norteamericano por asumir mayores compromisos militares y diplomáticos en la zona, ha decidido a Erdogan a debilitar cuanto puede y cuanto antes el embrión militar kurdo en la frontera de Turquía, imputándole estrechos vínculos con el PKK.

Hasta aquí, todo es más de lo mismo. Lo nuevo es que para una operación de esta envergadura y en un territorio donde Rusia tiene una importante presencia militar, Ankara no haya buscado ante todo el visto bueno de su gran aliado de siempre – los EE.UU. -, sino el permiso del Kremlin. Altos mandos militares y políticos turcos fueron a Moscú, la semana anterior al ataque, para coordinar con sus colegas rusos lugares, envergadura y cronología de la operación.

Este creciente protagonismo ruso en el Oriente Próximo va a ser el nuevo problema de la política exterior estadounidense en la zona, ya que, hasta ahora, su progresiva inhibición de los acontecimientos del Levante era relativamente intrascendente, por cuanto el vacío de poder creado lo ocupaban fuerzas de menor cuantía. Pero, con la irrupción político-militar rusa, las coordenadas del problema cambian radicalmente para Washington… que hasta la fecha no parece encontrar – ni buscar – una respuesta a la nueva situación.

AFRIN 3

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA

27 lunes Nov 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

brexit, Europa, Germania, Helmut Kohl, Marea Britanie, Mihail Gorbaciov, Orienu, Rusia, URSS

HARTA EUROPEI 1

Publicăm, prin bunăvoința autorului, o conferință a marelui jurnalist româno-spaniol Valentin Popescu despre Europa de ieri și de azi. Iat-o:

EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ

Pentru a începe, să spunem că, din momentul în care primii ahei au intrat în Balcani, noi, europenii am tot umblat cu îndârjire după himere imperiale și meschinătăți locale. Să ne gândim că numai acum o sută de ani, în 1917, în lume existau doar 57de țări. Cincizeci de ani mai târziu și după două războaie mondiale, amândouă declanșate în Europa, cifra se ridica la 100, pentru a ajunge, azi, la 193 de țări recunoscute de ONU. Această fragmentare este, înainte de toate, rezultatul unor inițiative europene: dezintegrarea Uniunii Sovietice, la sfârșitul secolului trecut, și decolonizarea puternic promovată la jumătatea aceluiași secol.

Văzând, deci, ce se petrece pe continental nostru, se pare că, despre  Europa, nu se poate vorbi decât de rău. Din cauza instabilității politice de care tocmai am vorbit și deoarece răutate pare a fi xenofobia europenilor mai bogați, dar și a multora care nu sunt deloc bogați. Răutate există și în conviețuirea celor mai puțin bogați – adică, europenii din răsărit – printre alții. Și pentru a nu reciti o nesfârșiă listă de exemple ale defectelor noastre politice, voi spune doar că demență perversă pare a fi și atitudinea multor guvernanți europeni, care amărăsc pacea și dezvoltarea cetățenilor lor și chiar a vecinilor lor, din pură megalomanie, egolatrie sau ambiție nesăbuită.

Cu toate că aceste lucruri sunt adevărate și că noi, europenii suntem așa de mii de ani, Europa continuă să fie unul dintre protagoniștii principali ai istoriei de mai mult de 2500 de ani, uneori – foarte rar -, pasiv și nu activ.

A vorbi de politică – până la un punct, și de istorie – înseamnă să vorbim despre putere. Văzându-ne din această perspectivă, începem să fim mai puțin răi. Deoarece suntem mulți într-un spațiu relativ mic și, cu toate că am comis neleguiri cumplite, nu am încetat să tot câștigăm în demnitate cetățenească, siguranță și bunăstare. În ziua de azi, în lume sunt infinit mai multe valori europene decât și-ar fi putut cineva imagina acum două secole, și trăim – în Europa Occidentală – mai bine decât oriunde pe globul pământesc.

De ce? Întrebarea are o infinitate de răspunsuri, dar eu aș situa pe primele locuri două caracteristici culturale ale vechiului continent: capacitatea noastră integratoare și pariul pe inteligență și demnitate. Sau, cu mai puțină emfază: pentru că ne-am construit viața pe știință, realism și legalitate, adică am respectat normele. Recitind istoria, veți vedea că și alte popoare și culturi au făcut același lucru, dar fără să se bazeze simultan pe cele trei valori.

Formula „deschidere, științe și legalitate” ne-a dat rezultate atât de bune încât, cu toate că am fost invadați de nenumărate valuri de popoare din est și din sud, după ani, după secole, toate aceste popoare au sfârșit prin a se incorpora în lumea noastră de valori, devenind europeni. Aș adăuga că și popoare asiatice, cum ar fi turcii din prima republică și israeliții din secolul XX, au preluat modelul nostru pentru puternicele lor personalități istorice.

Desigur, atâta tămâiere europenistă nu poate ascunde rănile actuale ale societății noastre. Cele două războaie – cele mai rele ale omenirii – le-au provocat europenii secolului XX; asocierea noastră politico-economică care este cel mai mare succes – Uniunea Europeană – este pusă la îndoială de mulți asociați și chiar este părăsită de Marea Britanie; parazitismul social înregistrează peste tot o creștere inexplicabilă; abundența informațiilor este depășită doar de indiferența generală; iar intoleranța devine treptat numitorul comun al societății europene din secolul XXI.

La întrebarea inevitabilă: cum să îmbinăm acele merite cu aceste nelegiuiri eu nu găsesc decât un singur răspuns plauzibil: în eternul carusel al problemelor și soluțiilor, acum în creștere, sunt problemele. Sau, spus altfel: meritele europene sunt eminamente sociale, iar crizele din zilele noastre provin din defectele eminamente individualiste, cum sunt egoismul, lenevia, pierderea valorilor morale – un capitol în care, pe primul loc, se situează disprețul față de legi – și prostia, cu toate că aceasta din urmă este universală.

Până acum am expus idei generale și aș vrea să le ilustrez cu evenimente din istoria noastră mai recentă. Pentru a nu abuza de răbdarea dumneavoastră,mă voi limita la cele mai spectaculoase: prăbușirea Uniunii Sovietice, unificarea Germaniei, războaiele iugoslave ale lui Milošević, brexit-ul, și ceva puțin mai departe în timp și în spațiu, crearea Statului Israel. Cu toate că Israelul se află în Asia, precum și rădăcinile sale morale și intelectuale, actualul stat israelian este, în mare parte, atlantic: este rezultatul diplomației britanice, a  unui enorm sprijin politic și economic american – adică a ramurei culturale transatlantice a Europei – și al unei colonizări inițiale, originară în cea mai mare parte a ei, din Europa Orientală și Centrală.

De fapt, primele trei exemple nu sunt decât diferite episoade a unui singur fenomen: eșecul economic și politic al comunismului stalinist.

Cazul sovietic este cel mai greu de încadrat în devenirea culturii europene, deoarece Rusia a fost cea mai asiatică așezare umană a vechiului continent. Fără nicio frontieră naturală care să o delimiteze de pământurile și populațiile Asiei, Rusia a suferit, tot timpul, impactul imigrărilor venite din Orientul Îndepărtat. Unele au venit călare, fluturănd săbii și pustiind pământuri, altele – cele mai multe – s-au tot infiltrat pașnic cu ideile, credințele și formele lor de viață. Dar, oricum ar fi fost, toate au adus idei, moduri de viață, modele politice și sensibilități destul de diferite de cele din restul Europei.

EUROPA RUSIA

Din punct de vedere politic, ceea ce am putea numi timurlenk-ismul rusesc și-a atins apogeul cu revoluția bolșevică. Nașterea acesteia a fost dureroasă și amară, confirmată numai în urma unui război civil, asmuțită în zorii ei prin ostilitatea puterilor occidentale, și marcată de-a lungul întregii ei existențe de o pasiune furioasă, care a caracterizat și alte revoluții, dar, nicăieri nu a durat atâta timp neîntrerupt.

Acest context revoluționar, precum și moștenirea asiatică în mentalitatea populară au dat naștere unui regim al terorii, cu milioane de victime ale epurărilor politico-ideologice care a sfârșit prin a impune în mintea tuturor – funcționari și cetățeni – minciuna  ca prima lege a supraviețuirii. A vedea realitatea, a semnala problema sau a sugera căi mai bune de conviețuire – nu aveau nicio importanță. Siguranța individuală însemna să nu deranjezi pe nimeni în structurile de putere. În acea URSS, toate lucrurile au fost „sate Potemkin”, scene frumoase înălțate pentru ziua de vizită a ștabilor.

Cu timpul, puterea supremă în țară – Biroul Politic și secretarul general al partidului – au sfârșit prin a fi la fel de greșit informați în legătură cu realitatea națională și chiar internațională ca marea masă a cetățenilor sovietici. Iar teama generală de schimbări, la fel ca teama de a nemulțumi autoritățile superioare au anchilozat treptat administrația publică, pietrificând structurile militare în parametrii celui de al Doilea Război Mondial, reducând capacitatea și calitatea industriei rusești – cu excepția celei militare – la nivelul țărilor din lumea a treia. Iar, Biroul Politic era din ce în ce mai aerian! Doar venirea lui Andropov la secretariatul general al partidului a deschis o fereastră spre realitate, deoarece Andropov sosea de pe postul de șef al serviciului secret, KGB și cunoștea foarte bine care era situația reală din țară și adevăratul angajament politic al cetățenilor față de ideile comuniste. Andropov a pus problema în fața colegilor săi din Biroul Politic de a înfăptui reforme urgente și profunde, dar, până la urmă, au ajuns la concluzia că remediul era mult mai periculos decât boala, și Uniunea Sovietică a continuat să meargă cu îndârjire pe același drum ca mai înainte.

Adică, a continuat să meargă cu încăpățânare spre faliment, deoarece țara era condusă de o gerontocrație atât de traumatizată de războaiele revoluției și de cel de al Doilea Război Mondial, încât au sacrificat pe altarul cursei înarmărilor toate resursele națiunii. În felul acesta s-a ajuns la o situație grotescă: Uniunea Sovietică se afla înaintea SUA în cursa pentru spațiul cosmic, dispunea de un arsenal nuclear și balistic asemănător celui american, subvenționa revoluțiile de eliberare națională din lumea a treia, dar, nu respecta libertățile individuale sau egalitatea în drepturi, și nu avea nici măcar săpun sau blue-jeans pentru propriii ei cetățeni.

Când Mihail Gorbaciov și-a asumat funcția de secretar general al partidului pentru a reforma din temelie republica, dezastrul financiar era ireversibil. Poporul era dezinformat, ca intotdeauna, iar, în societatea rusă, la sfârșitul secolului XX, se respira dezastrul, era lipsită de viitor.

Mijail GorbachovMihail Gorbaciov

Eu am avut ocazia să deslușesc o anticipare a prăbușirii comuniste, la sfârșitul anilor 80, cu ocazia unei vizite a lui Gorbaciov la Bonn, în vremea aceea, capitala Germaniei Occidentale. Pe la amiază, într-o pauză mai lungă, l-am văzut pe purtătorul de cuvânt al lui Gorbaciov singur, fără protecția agenților secreți, privind vitrina celui mai scump magazin din oraș de haine pentru bărbați, iar în mână, ținea un exemplar din „Wall Street Journal”… Mai mult ca sigur că, în acele momente, Lenin, Stalin și Beria se răsuceau în mormintele lor.

Odată cu falimentul comunismului stalinist a venit și unificarea Germaniei. Spun unificarea și nu reunificarea, deoarece teritoriile celor două state germane de după război nu mai coincideau deloc cu cel pe care l-a avut cel de al treilea Reich, înainte de a izbucni ultimul război mundial.

Gorbaciov căuta disperat bani pentru trezoreria devastată a URSS și s-a gândit că nimeni nu va plăti un preț mai bun pentru Germania Orientală decât bogata Germanie Occidentală. Mai întâi, doarece în vremea aceea, Republicii Federale îi ieșeau Deutsche Mark până și pe urechi. În al doilea rând, Bonn-ul nu avea încotro, trebuia să cumpere; în definitiv, în toți acei ani de după război, nu a făcut decât să protesteze contra împărțirii Germaniei, cerând unificarea. Bonn-ul trebuia să accepte oferta rușilor, da ori da! Un „nu” ar fi însemnat o autodistrugere pentru totdeauna a partidelor democratice germane.

Problema nu era acel „da!” al nemților, ci cel al aliaților, în mod special al Franței și Marii Britanii, care aveau prea  multe motive de a se teme de reapariția unei Germanii mari, bogate și pe deplin suverane. Washington-ul privea cu bunăvoință inițiativa lui Gorbaciov. Mai întâi, deoarece fiind bine informat asupra realității sovietice, știa că regimul sovietic se afla în comă, din care nu se mai putea salva nimic. În al doilea rând, deoarece politica americană întotdeauna a încercat să simplifice lucrurile și să aibă puțini interlocutori cu care să negocieze, căci cu protagoniști puțini, situațiile internaționale sunt mai ușor de rezolvat.

Astfel că, în Occident s-au văzut negocieri, urgente, și panici, așa cum a fost cea a social-democraților germani, care se temeau că o unificare făcută sub conducerea unui cancelar conservator i-ar fi îndepărtat pentru zeci de ani de putere. Dar, până la urmă, occidentalii au acceptat operația, de teama că un refuz l-ar fi terminat pe Gorbaciov, iar, în Uniunea Sovietică, ar fi izbucnit un război civil sau – și mai rău – ar fi pornit un conflict internațional. Comuniștii din Republica Democratică Germană, până la urmă, au fost și ei de acord, dar, cu foarte mare greutate. În interiorul Pactului de la Varșovia, conducătorii german și român, Honecker și Ceausescu, s-au opus din răsputeri, spunându-i celui sovietic că un asemenea pas era sinucidere curată.

Răspunsul Kremlinului pentru cei doi sfidători nu s-a lăsat așteptat și, atât în Germania de Răsărit cât și în România, au s-au declanșat revoluții populare care i-au măturat de la putere pe Honecker și pe Ceausescu. Pentru prima dată, în blocul comunist, triumfau revoltele populare, și tot pentru prima dată, răscoalele erau tele-conduse de la Kremlin.

Dar, să nu credeți că cancelarului Kohl unirea i-a căzut din cer, fără să miște un deget. Din contră, a fost nevoit să negocieze o înțelegere foarte generoasă pentru interesele și orgoliul comuniștilor germani și ruși. Cu greu și-a înduplecat Parlamentul să accepte prețul enorm cerut de Moscova, și a fost nevoit să convingă în galop Parisul și Londra să fie de acord cu această operație. La un an după unificare, cancelarul a povestit unui mic grup de oameni politici germani și jurnaliști că, de fapt, pentru Republica Federală, „fereastra unificării” a fost de numai șapte zile…

După cum știți, nici banii germanilor și nici idealismul lui Gorbaciov nu au servit la nimic, iar comunismul stalinist din Uniunea Sovietică s-a prăbușit, fără glorie și cu multă durere, la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, dar nu înainte de a-i scufunda pe defăimătorii reformei: comuniștii din Germania de Răsărit și cei din România lui Ceaușescu, singurii care se opuseseră  „perestroicăi” și „glasnost-ului” lui Gorbaciov.

Și atunci, aproape de zorii secolului XXI, se părea că europenii deveneau din nou cei dintotdeauna. Odată înlăturat de pe jumătate din continent despotismul asiatic, europenii împărtășeau, din nou, valorile politice și morale, recunoșteau, din nou, identitățile naționale și credeau, din nou, că sunt mari și toleranți, deoarece se îmbogățeau la adăpostul unei „pax americana”, care ne scutea de mari cheltuieli militare.

Atât de mult am fost cei dintotdeauna, încât, nu peste mult timp, am recurs la vechile noastre vicii europene, am redevenit intoleranți, războinici, abuzivi – atunci când am putut și, cu timpul, autodistructivi. Problema conviețuirii mai multor etnii într-un singur stat – Iugoslavia lui Milošević -, am rezolvat-o cu focuri de armă. Cu factorul agravant că, atunci când am rezolvat problema recurgând la a arme, au rezolvat-o, de fapt, Statele Unite ale Americii, ale căror forțe NATO au obținut victoria la care puterile europene nu reușeau să ajungă. Acestea se limitaseră la a crea doar cadrul politic care a dus, inevitabil, la războaiele etnice care au pus capăt existenței Iugoslaviei.

IUGOSLAVIA

Dacă europenii din occident și aliații lor americani au declanșat apocalipsa războinică în Balcani, europenii din răsărit, localnicii – albanezii, bosniecii, croații, slovenii, kosovarii, macedonienii și sârbii – au ridicat-o la niveluri maxime, luptând cu o ură și o cruzime care păruseră a fi uitate. Europa își etala, din nou, una dintre caracteristicile pe care le avea dintotdeauna: lăsată în voia ei, se reîntorcea la intransigența maximă, chiar cu riscul de a se sinucide.

De fapt, în cei patru mii de ani de viață politică în Europa, am creat aproape totul și am practicat mult din tot ce am inventat, dar, în materie de generozitate, solidaritate, toleranță și cooperare, încă mai rămânem datori. Sunt lucruri care încă ne opun rezistență la toate nivelurile, de la cel regional, până la cel internațional.

Exemple pot fi cu carul. De pildă disputa aproape histrionică, în sânul NATO și al Uniunii Europene, dintre Grecia și Macedonia, din cauza numelui pe care îl poartă aceasta din urmă. Atena îi cere acestei foste republici iugoslave să-și schimbe numele național pentru simplul motiv că Grecia are o provincie care se numește Macedonia. Ori, cum Atena a intrat cu mult înainte de Skopie în amintitele organizații supranaționale, împiedică admiterea Macedoniei până nu-și va schimba numele.

Mai recent și mult mai amar este cazul țărilor care nu primesc, cu pâine și sare, refugiații și fugarii, din cauza costurilor ipotetic excesive ale milei. Atitudinea austriecilor, bulgarilor, ungurilor, românilor etc. este mai aproape de tratamentul pe care îl aplicau spartanii hiloților și periecilor, decât de vreo solidaritate umană. Desigur, legile spartane puteau fi firești atunci, prin Europa secolelor VIII și VII î.de Hr., în țimp ce mila creștină este ceva mai târzie și ea vine din Orient…

În acest cadru al bucuriei integrismului și cooperării vom situa ultima din crizele europene: brexit-ul. Din punct de vedere politic, brexit-ul este fiul unei incredibile erori de calcul a unui prim ministru britanic. Din punct de vedere social, brexit-ul este rezultatul egoismului și închistării individuale, care s-au adăugat unei străvechi tradiții britanice de a pune pe picior de egalitate voința populară și rațiunile de stat.

Orice analiză sumară a brexit-ului duce la concluzia că ceea ce i-a motivat cel mai mult pe britanici să părăsească Europa comunitară au fost nenumăratele norme, regulamente și dispoziții impuse din afara Regatului Unit, din interese superioare, a căror necesitate sau conveniență nu li s-a explicat niciodată. Adică, referendumul acela asupra rămânerii în Uniunea Europeană, inadecvat convocat și foarte rău explicat a fost înțeles de majoritatea populației ca o alternativă între niște rațiuni abstracte și obscure ale unui stat supranațional – un stat nebulos și îndepărtat – și vechile și cunoscutele norme ale formelor britanice de a trăi și de a conviețui. Se poate spune că la referendumul asupra brexit-ului s-a optat pentru a rămâne britanic ori cât de mare ar fi prețul.

Desigur, în această decizie un rol important l-au avut diferența de nivel și egoismul visceral. De marile reforme întreprinse de Margaret Thatcher au beneficiat mai mult locuitorii marilor orașe și clasele mai pregătite. Cei care au votat aproape orbește pentru brexit – mai potrivit ar fi să spun că au tropăit orbește pentru brexit – au fost ceilalți britanici, cei uitați de reformismul thatcherian.

Cât despre țâfna viscerală, trebuie să se amintim că Marea Britanie imperială a primit multă lume săracă și de cultură exotică, mult înainte de crearea Europei comunitare. Primirea nu a fost o problemă cât timp acești oameni se aflau în imperiu și în condiții inferioare față de britanici; oameni tolerați, dacă nu discriminați, oameni fără prea multe exigențe.

Dar, iată că acum, vin niște lihniți de foame din lumea a treia, care trebuie să fie găzduiți și îngrijiți, și vine și mai multă lume cu mentalități și obiceiuri diferite, dar, de data aceasta, sosește cu drepturi depline, cu egalitate de drepturi cetățenești cu cele ale britanicului get-beget și de viță veche. Ori, aceasta ustură tare, deoarece îi privează pe localnici de o supremație pe care mai înainte au avut-o fără niciun efort… pe lângă faptul că, acum, eforturile sunt mai mari în lupta zilnică pentru subzistență. În Uniunea Europeană, britanicii descopereau că, la ei acasă, pentru a supraviețui, și mai ales pentru a prospera, trebuiau să lupte cu toți ceilalți comunitari – și sunt vreo 300 de milioane – dar, și cu avalanșa de fugari și refugiați care aveau mult mai multe drepturi decât simpla milă.

După cum vedeți, rațiunile brexit-ului nu au fost numai egoismul xenofob, ca în Europa Orientală, ci și acestea pe vare tocmai le-am menționat.

În rezumat: enorma putere integratoare a Europei, de-a lungul secolelor, a fost culturală: realismul ei – un realism care include cel mai încăpățânat dintre egoisme; recursul său la inteligență pentru supraviețuirea individuală sau tribală; și pariul pe respectarea normelor, adică statul de drept, pentru a stabili atât supraviețuirea, cât și conviețuirea națiunilor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UE

Países de la Unión Europea

LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA

Para empezar, desde que los primeros aqueos entraron en los Balcanes, los europeos no hemos dejado de empeñarnos en quimeras imperiales y mezquindades localistas. Piensen que tan sólo hace cien años, en el 1917 en el mundo no existían más que 57 naciones. Cincuenta años y dos guerras mundiales iniciadas ambas en Europa la cifra de Estados ya se elevaba a 100.para acabar siendo hoy 193 los países reconocidos por la ONU. Esta fragmentación es ante todo fruto de iniciativas europeas: la desintegración de la Unión Soviética a finales del siglo pasado y la descolonización promovida fuertemente a mediados de ese mismo siglo.

Así que a la vista de lo que sucede en nuestro Continente hoy en día, parece que de Europa sólo se pueda hablar mal. A causa de la inestabilidad política que acabo de mentar y porque maldad parece la xenofobia de los europeos más ricos y de no pocos de los que distan mucho de serlo. Y rayana en la maldad parece la convivencia de los menos ricos – es decir, los europeos del este – entre ellos. Y para no recitar una lista infinita de ejemplos de defectos políticos nuestros, diré tan sólo que demencia perversa parece también la actitud de muchos gobernantes europeos que amargan la paz y el desarrollo de sus conciudadanos y hasta de sus vecinos por pura megalomanía, egolatría o una ambición desmadrada.

No obstante, siendo todo esto cierto y siendo cierto también que los europeos somos así desde hace miles de años, Europa no ha dejado de ser uno de los protagonistas principales de la Historia desde hace 25 siglos largos, aunque algunas veces – pocas -, más por pasiva que por activa.

Hablar de política – y hasta cierto punto, también de historia – es hablar de poder. Vistos los europeos desde esta perspectiva, empezamos a ser menos malos. Porque somos muchos en un espacio relativamente pequeño y a pesar de que hemos cometido tropelías y desaguisados horrendos, no hemos dejado de ir constantemente a más tanto en dignidad ciudadana como en seguridad y bienestar. Hay hoy infinitamente más valores europeos en el mundo de lo que se hubiera podido imaginar nadie sólo un par de siglo atrás y vivimos – en la Europa Occidental – mejor que nadie en la Tierra.

 ¿Por qué? La pregunta tiene un sinfín de respuestas y yo me inclino por encabezar la lista con dos características culturales del Viejo Continente: Nuestra capacidad integradora y nuestra apuesta por la inteligencia y la dignidad. O dicho con menos empaque: Por haber basado nuestra vida en el saber, el realismo y la legalidad, es decir: El respeto de las normas. Repasando la Historia verán que otros pueblos y otras culturas también lo hicieron antes que los europeos, pero no apoyándose en los tres valores a la vez.

La fórmula “aperturismo, ciencias y legalidad” nos ha dado tan buen resultado que a pesar de que hemos sido invadidos repetidas veces por oleadas de pueblos del Este y del Sur, al cabo de los años, de los siglos, todos esos pueblos acabaron por incorporarse a nuestro mundo de valores, acabaron por ser europeos. Yo añadiría que incluso pueblos asiáticos, como los turcos de la primera república y los israelitas del siglo XX, se han calzado el modelo nuestro a sus respectivas y poderosísimas personalidades históricas.

Naturalmente, tanto sahumerio europeísta no puede ocultar las llagas actuales de nuestra sociedad. Las dos peores guerras de la Humanidad las provocamos los europeos del siglo XX; nuestra asociación político-económica más exitosa – al Unión Europea – es cuestionada por muchos asociados e incluso abandonada por Gran Bretaña; el parasitismo social tiene una pujanza inexplicable por doquier; la abundancia de la información solamente es superada por la indiferencia general; y la intolerancia va camino de ser el denominador común de la sociedad europea del siglo XXI.

A la pregunta obligada de cómo casar aquellos méritos con estos desaguisados yo no encuentro más que una respuesta plausible: En el carrusel eterno de los problemas y las soluciones, ahora están en alza los problemas. O dicho de otra manera: Los méritos europeos son eminentemente sociales y las crisis de hoy en día son originadas por defectos eminentemente individualistas como el egoísmo, la pereza, la pérdida de valores morales  – un capítulo en el que figura en primerísimo lugar el menosprecio de las leyes – y la estupidez, si bien esta es universal.

Hasta ahora he expuesto ideas generales y quiero ilustrarlas con acontecimientos de nuestra historia más reciente. Para no abusar de la paciencia de ustedes, me limitaré a los más espectaculares: El colapso de la Unión Soviética, la unificación alemana, las guerras yugoslavas de Milosevic, el brexit, algo más atrás en el tiempo y el espacio, la creación del Estado de Israel. Y aunque Israel está en Asia y sus raíces morales e intelectuales, también, el actual Estado israelí es en gran parte atlántico: Fruto de la diplomacia británica, de un ingente apoyo político y económico estadounidense – es decir la rama cultural  trasatlántica de Europa – y una colonización de primera hora mayoritariamente oriunda de la Europa Oriental y Central.

En realidad, los tres primeros ejemplos no son más que diferentes episodios del mismo fenómeno: La quiebra económica y política del comunismo estalinista.

El caso soviético es el más difícil de encajar en el devenir de la cultura europea porque Rusia ha sido el más asiático de los asentamientos humanos del Viejo Continente. Sin fronteras naturales que la aíslen de las tierras y las poblaciones de Asia, Rusia ha sufrido desde siempre el impacto de las inmigraciones procedentes del lejano oriente. Unas llegaron a caballo, blandiendo sables y arrasando tierras, y otras – las más – se fueron infiltrando pacíficamente con sus ideas, creencias y formas de vida. Pero así o asá, todos fueron aportando ideas, formas de vida, modelos políticos y sensibilidades bien ajenas a las propias del resto de Europa.

Políticamente, lo que podríamos llamar el tamerlanismo ruso, alcanzó su grado máximo con la revolución bolchevique. El nacimiento de esta fue penoso y amargo, confirmada sólo tras una guerra civil, azuzada en sus albores por hostilidad de las potencias occidentales, y marcada a lo largo de toda su existencia por una pasión furiosa que se dio también en otras revoluciones, pero que en ningún otro país había durado tanto tiempo ininterrumpidamente.

Este contexto revolucionario y la herencia asiática en la mentalidad popular, originaron un régimen del terror con millones de víctimas de las depuraciones político-ideológicas que acabó por imponer en la cabeza de todos – funcionarios y ciudadanos – que la primera ley de la supervivencia era la mentira. No importaba ver la realidad, denunciar los problemas o sugerir vías mejores de convivencia. La seguridad individual dependía de no molestar a nadie en las estructuras del poder. En aquella URSS todo eran “aldeas Potemkin”, escenarios bonitos erigidos para el día de la visita de los gerifaltes.

A la larga, el poder máximo del país – el Politburó y el secretario general del partido – acabaron estando tan mal informados sobre la realidad nacional y hasta la internacional como la masa de los ciudadanos soviéticos. Y el miedo general a los cambios, al igual que el miedo de desagradar a las autoridades superiores fueron anquilosando la Administración pública, petrificando las estructuras militares en los parámetros de la II Guerra Mundial y rebajando la capacidad y calidad de la industria rusa – excepto la militar – a niveles tercermundistas. ¡Y el Politburó, cada vez más en Babia ! Solamente la llegada de Andropov a la secretaria general del partido abrió una ventana a la realidad, porque Andropov llegaba al cargo desde la jefatura del KGB (el servicio secreto) y sabía cuál era la situación real del país y el auténtico compromiso político de los ciudadanos con el ideario comunista. Andropov planteó a sus colegas del politburó la conveniencia de unas reformas urgentes y profundas, pero entre todos llegaron a la conclusión de que el remedio era más peligroso que la enfermedad y la Unión Soviética siguió, erre que erre, como siempre.

Es decir, que siguió tozudamente hacia la bancarrota porque al país lo dirigía una gerontocracia tan traumatizada por las guerras de la revolución y la II Guerra Mundial que sacrificaron en aras de la carrera armamentista todos los recursos de la nación. Así se llegó a una situación grotesca en la cual la Unión Soviética aventajaba a los Estados Unidos en la carrera espacial, tenía un arsenal nuclear y balístico similar al americano, financiaba las revoluciones independentistas de gran parte del tercer mundo, pero carecía de libertades individuales e igualdad de derechos como carecía de jabones y tejanos para sus propios ciudadanos.

Cuando Mijaíl Gorbachov asumió la secretaría general del partido para reformar radicalmente la República, el desastre financiero era ya irreversible. El pueblo estaba desinformado como siempre, pero en la sociedad rusa de finales del siglo XX se respiraba ya la debacle, la falta de futuro.

Yo tuve un anticipo del colapso comunista a finales de los 80, con ocasión de una de las visitas de Gorbachov a Bonn, a la sazón capital de Alemania Occidental. Durante una larga pausa del mediodía vi al portavoz de Gorbachov sólo, sin protección de agentes secretos, mirando el escaparate de la tienda más cara de la ciudad de prendas masculinas mientras tenía en la mano un ejemplar del “Wall Street Journal”… Seguramente que en aquellos momentos, Lenin, Stalin y Beria se debían estar revolviendo en sus tumbas.

De la mano con la quiebra del comunismo estalinista llegó la unificación alemana. Digo unificación y no reunificación, porque los territorios de los dos Estados alemanes de postguerra no coinciden en absoluto con el que tuvo el III Reich antes del estallido de la última guerra mundial.

Gorbachov buscaba desesperadamente dinero para las devastadas arcas de la URSS y pensó que nadie pagaría mejor precio por la Alemania Oriental que la riquísima Occidental. En primer lugar, porque en aquella época a la República Federal la salían los Deutsche Mark por las orejas. Y, en segundo lugar, porque Bonn no tenía más remedio que comprar; al fin y al cabo, se había pasado todos los años de la postguerra clamando contra la división de Alemania y reclamando la unificación. Bonn tenía que aceptar la oferta rusa, sí o sí. Un “no” habría significado la autoinmolación para siempre de los partidos democráticos germanos.

GERMANIA

Mapa de las dos Alemanias

El problema no era el “sí” alemán, sino el de los aliados, en especial de Francia y Gran Bretaña que tenían sobrados motivos para temer la reaparición en Europa de una Alemania grande, rica y plenamente soberana. Washington contemplaba con benevolencia la iniciativa de Gorbachov. En primer lugar, porque bien informada de la realidad soviética, sabía que esta era la de un régimen en coma al que nada podía salvar ya. Y, en segundo lugar, porque la política estadounidense ha tratado siempre de simplificarse la vida y tener pocos interlocutores con quien negociar, ya que con pocos protagonistas las situaciones internacionales son más fáciles de resolver.

Así que en Occidente hubo negociaciones, prisas y pánicos, como el de los socialdemócratas alemanes que temían que una unificación llevada a cabo bajo la batuta de un canciller conservador los apartaría lustros del poder. Pero al final, los occidentales aceptaron la operación por miedo a que un rechazo hundiese a Gorbachov y la Unión Soviética se precipitara en una guerra civil o – peor aún – iniciase un conflicto internacional. Los comunistas de la República Democrática Alemana, también se avinieron, aunque muy a regañadientes. En el Pacto de Varsovia los mandatarios alemán y rumano, Honecker y Ceausescu, se opusieron a la operación diciéndole al ruso que un paso así era puro suicidio.

La respuesta del Kremlin a los desafiantes no se hizo esperar y tanto en Alemania Oriental como en Rumania surgieron revoluciones populares que barrieron del poder a Ceausescu y a Honecker. Era la primera vez que en el bloque comunista triunfaban sublevaciones populares, pero era también la primera vez que en el bloque se producían alzamientos teledirigidos desde el Kremlin.

A todo esto, no se crean que al canciller Kohl le cayera del cielo la unificación sin mover un dedo. Todo lo contrario. Tuvo que negociar un tratado de unión muy generoso para los intereses y el orgullo de comunistas alemanes y rusos. Tuvo que doblegar su Parlamento para que aceptara el altísimo precio exigido por Moscú y tuvo que convencer a galope a Paris y Londres para que aceptaran toda la operación. Al año de la unificación, el canciller contó ante un pequeño grupo de políticos alemanes y periodistas que, en realidad, para la República Federal, la “ventana de la unificación” fue tan sólo de siete días…

Helmut Kohl y Mijail GorbachovHelmut Kohl y Mijail Gorbachov

Como saben, ni el dinero alemán. ni el idealismo gorbachoviano sirvieron de nada y el comunismo estalinista de la Unión Soviética se hundió sin gloria alguna y con muchas penas a comienzo de los años noventa del siglo pasado, no sin haber hundido antes a los detractores de la propia reforma: Los comunistas de la Alemania Oriental y los de la Rumania de Ceausescu, los únicos del bloque que se habían opuesto a la “perestroika” y al “glasnost” de Gorbachov.

Y ahora, casi en los albores del siglo XXI, parecía que los europeos volvíamos a ser los de siempre. Eliminado de medio Continente el despotismo asiático, los europeos volvíamos a compartir valores políticos y morales, volvíamos a reconocer las identidades nacionales y volvíamos a creernos grandes y tolerantes porque nos enriquecíamos al amparo de una “pax americana” que nos ahorraba grandes gastos militares.

Tan los de siempre fuimos que no tardamos en echar mano de los más antiguos vicios europeos: Intolerantes, belicosos, abusivos cuando podíamos y, a la larga, autodestructivos. El problema de la convivencia de varias etnias en un solo Estado – la Yugoslavia de Milosevic -, lo resolvimos a tiros. Con el agravante de que, a la hora de resolver el problema por las armas, quien los resolvió de verdad fueron los Estados Unidos, cuyas fuerzas militares de la OTAN obtuvieron la victoria que las potencias europeas no alcanzaban. Estas se habían limitado a crear el marco político que llevó inevitablemente a las guerras étnicas que acabaron con Yugoslavia.

Claro que, si los europeos del oeste y sus aliados estadounidenses desencadenaron el apocalipsis bélico en los Balcanes, los europeos del este, los lugareños – albaneses, bosnios, croatas, eslovenos, kosovares, macedonios y serbios – lo elevaron a niveles máximos, al luchar con un odio y una crueldad que parecían olvidados. Europa volvía a exhibir una de sus características de siempre: Dejada por su cuenta, volvía a la intransigencia máxima, incluso a riesgo de suicidio.

La realidad es que, en los cuatro mil años largos de vida política en Europa, aquí hemos ideado casi todo y practicado no poco de lo inventado, pero eso de la generosidad, la solidaridad, la tolerancia y la cooperación sigue siendo una asignatura pendiente. Es algo que se nos resiste aparentemente a todos los niveles, desde el comarcal hasta el internacional.

Ejemplos de ello los hay carretadas. Ahí está la casi histriónica disputa en el seno de la OTAN y la Unión Europea entre Grecia y Macedonia a causa del nombre de esta última. Atenas exige que la antigua república yugoslava cambie su nombre nacional por la simple razón de que Grecia tiene una provincia que se llama Macedonia. Y como Atenas entró mucho antes que Skopie en las mentadas organizaciones supranacionales, veta el ingreso macedonio mientras esta no pase por el aro nomenclátor.

Más reciente y mucho más amargo es el caso las naciones que les niegan el pan y la sal a los refugiados y fugitivos por los hipotéticamente excesivos costos de la misericordia. La actitud de austriacos, búlgaros, magiares, rumanos, etc. está más próxima al trato que daban los espartanos a ilotas y periecos que a la solidaridad humana. Claro que las leyes espartanas tuvieron carta de naturaleza en Europa ya allá en los siglos VIII y VII a C, mientras que la caridad cristiana es más tardía y es oriunda de Oriente…

En este mismo marco de la alergia al integrismo y cooperación hay que situar la última crisis europea: El brexit. Políticamente, el brexit es hijo de un increíble error de cálculo de un primer ministro británico. Socialmente, el brexit es el fruto del egoísmo y la cerrazón individual, sumados a una antiquísima tradición británica de equiparar la voluntad popular a las razones de Estado.

UE 2

Cualquier análisis somero del brexit lleva a la conclusión de que lo que motivó más a los británicos para abandonar la Europa comunitaria fue el sinfín de normas, reglamentos y disposiciones impuestas desde fuera del Reino Unido en aras de intereses superiores cuya necesidad o conveniencia ni veían ni se les explicó jamás. Es decir, el mal planteado y peor explicado referendo sobre la permanencia en la Unión Europea lo entendió la mayoría del pueblo como una alternativa entre abstractas y oscuras razones de un Estado supranacional – de un Estado nebuloso y lejano – y las viejas y conocidas normas de las formas británicas de vivir y convivir. Se puede decir que en el referendo del brexit se optó por seguir siendo británicos por caro que eso costase.

Naturalmente, en la decisión también jugó un importante papel el desnivel económico y el egoísmo visceral. Las grandes reformas de Margaret Thatcher habían beneficiado mucho a los moradores de las grandes urbes y a las clases mejor preparadas. Los que votaron casi a ciegas por el brexit – aquí debería decir más apropiadamente que patalearon ciegamente por el brexit – fueron los otros británicos, los olvidados por el reformismo thatcheriano.

En cuanto a la rabieta visceral, hay que recordar que la Gran Bretaña imperial había acogido ya muchísimo antes de la creación de la Europa comunitaria a mucha gente pobre y de exótica cultura. Y la acogida no fue problema mientras esta gente estaba en el Imperio y en inferioridad de condiciones frente a los británicos; gente tolerada, cuando no discriminada, que pocas exigencias podía tener.

REFUGIATIRefugiados y migrantes

Pero ahora venían unos muertos de hambre tercermundistas a los que había que mantener y sanar y venía tanta o aún más gente de mentalidades y costumbres diferentes, pero venía de pleno derecho y con igualdad de derechos ciudadanos con los británicos de pura cepa y abolengo picto. Y eso ya escocía mucho porque se privaba a los indígenas de una supremacía que habían tenido sin esfuerzo alguno… aparte de que obligaba a mayores esfuerzos en la lucha cotidiana por la subsistencia. En la Unión Europea los británicos descubrían que en su propia casa que para sobrevivir y, sobre todo, para prosperar debían competir con todos los demás comunitarios – y son cerca de los 300 millones – y por añadidura, con el alud de fugitivos y refugiados que tenían muchos más derechos que el de gozar de la conmiseración.

Como ven ustedes, las razones del brexit no fueron sólo las del egoísmo xenófobo de la Europa Oriental, pero también estas.

En resumen: El enorme poder integrador de Europa a lo largo de los siglos ha sido cultural : Su realismo – un realismo que incluye el más cerril de los egoísmos -; su recurso a la inteligencia para afrontar la supervivencia individual o tribal; y la apuesta por el respeto de las normas, es decir el Estado de Derecho, a la hora de establecer tanto la supervivencia como la convivencia de las naciones.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu. VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Un inchizitor în căutare de culpe/Un inquisidor en busca de un delito

04 sábado Nov 2017

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Bill Clinton, conspirație, Donald Trump, EEUU, Hillary Clinton, Kenneth Starr, Monica Lewinski, Robert Mueller, Rusia, SUA

Robert MuellerRobert Mueller

Un inchizitor în căutare de culpe        Washington,     Diana Negre

Săptămâna aceasta, americanii au putut să vadă primul capitol din ceea ce promite a fi un lung serial de investigații asupra campaniei prezidențiale de anul trecut, fără să existe vreun indiciu că procurorii sau publicul, în general, ar fi descoperit ceva.

Aceste investigații, inițiate pentru a descoperi -dacă a fost și în ce formă- un amestec rusesc în alegerile prezidențiale, se află în sarcina unui cunoscut și respectat personaj, cu un CV strălucitor, dar care, a fost numit pentru o misiune pe cât de vagă, pe atât de impenetrabilă. Dar, aceasta nu împiedică  să aibă un buget nelimitat și să dispună de cei mai buni juriști din țară, pentru a descoperi cât de cât ceva, fără altă grabă decât cea pe care o impune propriul său prestigiu personal, deoarece nu s-au stabilit nici termene, nici o dată limită pentru a-și prezenta rezultatele.

Nici cititorii americani, și cu atât mai puțin cei europeni nu vor putea înțelege ușor ce anume cercetează „procurorul independent”, Robert Mueller, fost director al FBI, investit, acum, cu puteri depline pentru a cheltui cât voiește și a urmări pe oricine voiește.

Numit în luna iunie de către Departamentul de Justiție, în strigătele opoziției și la capătul unei intense campanii a mijloacelor de informare progresiste, care nu încetau să-l acuze pe Donald Trump că, în cârdășie cu Rusia, s-a aranjat ca să-i smulgă lui Hillary Clinton președinția, Mueller a lansat, deja, primele acuzații împotriva a trei foști colaboratori ai președintelui Trump.

Hillary ClintonHillary Clinton

Doi dintre ei se află în arest la domiciliu, cu o cauțiune de câteva milioane de dolari pentru a nu  fi întemnițați pentru presupuse delicte pe care le-ar fi comis, cu mulți ani înainte ca Trump să-și anunțe candidatura la președinție, fără nicio legătură cu alegerile: evaziune fiscală, spălare de bani, conturi în străinătate nedeclarate sau că nu s-au înregistrat ca reprezentanți ai unor țări străine atunci când au lucrat pentru acestea. Comit această ultimă infracțiune aproximativ 62 la sută dintre cei care lucrează în străinătate și, în ultimii 20 de ani, s-au deschis doar șapte acțiuni în justiție  pentru încălcarea unei legi aprobate în 1938, pentru a limita propaganda nazista în SUA.

Cel de al treilea acuzat, care nu a împlinit încă 30 de ani, a fost un bursier fără salariu în campania lui Trump, care s-a și declarat vinovat în capetele de acuzare formulate împotriva lui, dar care, judecând după informațiile strecurate de colaboratorii lui Mueller, este puțin probabil să ajungă la închisoare, deoarece vor cere pentru el o condamnare de la 0 la 6 luni. Rațiunea este de înțeles: infracținea sa nu este vreo colaborare cu Rusia, ci faptul că a dat informații false FBI-ului în legătură cu datele când a stabilit contactele sale cu Rusia.

TRUMPDonald Trump

Ar fi destul de greu să-l condamne pentru că a colaborat cu Rusia, o țară care are relații diplomatice cu SUA și cu care nu sunt multe opreliști pentru a colabora.

Lucrul cel mai de neînțeles este: împotriva cui merg toate aceste investigații – nici contra lui Trump, nici contra vreunui colaborator de al său – căci, prin ele, se încearcă să se descopere gradul în care s-a amestecat Rusia în procesul electoral american. Și cum este vorba de o țară îndepărtată, cu conducători care nu locuiesc în SUA, este dificil de înțeles de ce are un procuror puteri atât de mari.

În schimb, este ușor de înțeles  faptul că victimele sale seamănă cu cele ale inchizitorilor de odinioară, care aplicau tortura pentru a smulge câte o mărturisire. Este clar că, cu atâția bani la dispoziție și cu o echipă de 16 juriști de categorie înaltă, pentru Mueller este o chestiune de prestigiu să descopere o infracțiune și să demonstreze că nu a primit inutil însărcinarea. Ceea ce se încearcă aici este ca, sub amenințarea de a petrece  ani buni într-o închisoare îndepărtată sau de a-și vedea bunurile puse sub sechestru, acuzații să-l denunțe pe Trump pentru orice lucru.

În cazul acesta, situația apare ceva mai complicată prin latura sa politică, atunci când avocații contractați de Mueller sunt, ca atâția alți funcționari sau alte personalități din Washington, aprigi democrați ale căror donații pentru Hillary Clinton și alți politicieni din partidul său sunt binecunoscute.

La fel de obscură este și figura juridică a Procurorului Independent, un post cu puteri depline pentru a descoperi orice, indiferent dacă are legătura sau nu cu afacerea care a dus la crearea sa, și care nu se află sub jurisdicția Departamentului de Justiție,- cu toate că acesta l-a numit în funcție – pentru a se evita orice conflict de interese.

Au existat în trecut și alți procurori faimoși, cel mai recent fiind Kenneth Starr, care a investigat afacerile amoroase ale lui Bill Clinton cu bursiera Monica Lewinski, niște episoade care au transformat în seriale de televiziune telejurnalele din SUA și din străinătate, la sfârșitul secolului trecut.

Atât de epuizată a rămas țara și scena politică de aventurile și neplăcerile lui Starr, încât s-a desființat postul de Procuror Independent, ceea ce nu a avut mare efect, deoarece, iată, acum s-a reînființat pentru o figură nouă, ne permanentă, numită după niște hoinăreli politice, de către Departamentul de Justiție.

Acuzația formulată de Starr în momentele acelea nu se referea, teoretic, la afacerile amoroase ale lui Bill cu Monica, ci la infracțiunea de a fi mințit, atunci când a spus că nu este adevărat. Acum, Mueller va complica și mai mult lucrurile, deoarece investigația a fost lansată pentru  a descoperi o „cârdășie”, dar, asemena concubinaj nu există în Codul Penal american, astfel încât, dacă s-ar reuși să fie demonstrat, nu ar fi un caz tipizat pentru tribunale.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Kenneth StarrKenneth Starr

Un inquisidor en busca de un delito         Washington,       Diana Negre

Esta semana, los norteamericanos han podido vivir el primer capítulo de lo que promete ser un largo serial de las investigaciones de la campaña presidencial del año pasado, sin que haya indicios de que ni los fiscales que estudian el caso, ni el público en general hayan descubierto nada.

Estas investigaciones, lanzadas para descubrir si hubo y en qué forma injerencia rusa en las elecciones presidenciales, están a cargo de un personaje conocido y respetado, con un historial brillante, pero a quien se ha nombrado para una misión tan vaga, como inescrutable. Esto no impide que tenga un presupuesto ilimitado y a los mejores juristas del país para descubrir algo sin más premura que le imponga su propio prestigio personal, porque no hay plazos que limiten sus investigaciones, ni fecha límite en que deba presentarlas.

Ni los lectores norteamericanos, ni muchísimo menos los del otro lado del Atlántico, lo tienen fácil para entender lo que está investigando el “fiscal independiente” Robert Mueller, ex director del FBI y ahora investido con plenos poderes para gastar cuanto quiera y perseguir a quien quiera.

Nombrado el pasado junio por el propio Departamento de Justicia, ante el clamor de la oposición demócrata y una intensa campaña de los medios informativos progresistas que no paraban de acusar a Donald Trump de confabularse con Rusia para arrancar la presidencia de las manos de Hillary Clinton, Mueller acaba de lanzar sus primeras acusaciones contra tres ex-colaboradores del presidente Trump.

Dos de ellos están bajo arresto domiciliario con una fianza de varios millones para no ingresar en prisión por supuestos delitos cometidos años antes de que Trump anunciara su candidatura a la presidencia y que no tienen relación con las elecciones: evasión fiscal, lavado de dinero, cuentas no declaradas en el extranjero y no haberse registrado como representantes de un país extranjero.  Este último delito lo cometen nada menos que el 62% de los que actúan como tales y, en los últimos 20 años, tan solo se emprendieron siete acciones judiciales por violar una ley aprobada en 1938, para limitar la propaganda nazi en Estados Unidos.

El tercer acusado, que aún no ha cumplido los 30 años, era un becario sin sueldo en la campaña de Trump y se ha declarado ya culpable de los cargos que se le imputan, pero, según han filtrado los colaboradores de Mueller, es improbable que nunca pise una cárcel, porque piensan pedir para él penas de 0 a 6 meses. La razón es comprensible: su delito no es haber colaborado con Rusia, sino haber dado información falsa al FBI en cuanto a las fechas de sus contactos con Rusia.

Y lo cierto es que costaría condenarlo por colaborar con Rusia, un país que tiene relaciones diplomáticas con Estados Unidos y con el que no hay pocas prohibiciones de colaborar.

Lo más incomprensible de toda esta situación es contra quién se dirigen estas investigaciones: ni contra Trump, ni contra ninguno de sus colaboradores, sino que tratan de descubrir el grado de injerencia rusa en el proceso electoral norteamericano. Dado que se trata de un país lejano, cuyos dirigentes no viven en Estados Unidos, cuesta comprender que un fiscal tenga tantos poderes.

Lo que ya es fácil de comprender es que sus víctimas se parezcan a las de los inquisidores de otrora, que aplicaban la tortura para conseguir alguna confesión. Porque está claro que, con tanto dinero en sus manos y un equipo de 16 juristas de altos vuelos, para Mueller es cuestión de prestigio descubrir algún delito y demostrar que no se le ha nombrado inútilmente. Lo que se busca aquí es que, bajo la amenaza de pasar años en una prisión remota o ver embargados sus bienes, los acusados denuncien a Trump de cualquier cosa.

En este caso, la situación se ve algo más complicada por el componente político, toda vez que los abogados contratados por Mueller son, como tantos funcionarios y personalidades de Washington, fervientes demócratas cuyas donaciones a Hillary Clinton y otros políticos de su partido están bien documentadas.

Igualmente oscura es la figura jurídica del Fiscal Independiente, un cargo que tiene plenos poderes para descubrir lo que sea, tanto si está relacionado o no con el asunto que originó su nombramiento, y que no está bajo la jurisdicción del Departamento de Justicia,- a pesar de que éste le haya nombrado – para evitar cualquier conflicto de intereses.

Hubo otros fiscales famosos en el pasado, el más reciente, Kenneth Starr, dedicado a indagar los devaneos amorosos de Bill Clinton con la becaria Mónica Lewinski, unos episodios que convirtieron en seriales televisivos los diarios y los informativos dentro y fuera de EEUU, a finales del pasado siglo.

Bill ClintonBill Clinton

Monica LewinskiMonica Lewinski

Tan agotado quedó el país y el escenario político de las aventuras y desventuras de Starr, que se eliminó la oficina del Fiscal Independiente, lo que no ha servido de mucho, porque la han resucitado en una figura nueva, no permanente, nombrada según los vaivenes políticos por el Departamento de Justicia.

La acusación de Starr en aquellos momentos no se refería, teóricamente, a los devaneos de Bill con Mónica, sino al delito de mentir cuando los negó. Ahora, Mueller tiene que rizar el rizo, porque la investigación se lanzó por “colusión”, pero tal contubernio no figura en el Código Penal norteamericano de forma que, si consiguiera demostrarlo, no tendría caso tipificado para los tribunales.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...
← Entradas anteriores
Entradas recientes →

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d