BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR

Zicala „nenorocirile nu vin niciodată singure” este înțelepciune populară, însă, nici cea mai nărăvașă fantezie a vreunui popor nu și-a imaginat mănunchiul răsucit de nenorociri care s-au abătut asupra refugiaților care se află în insulele grecești: la toate mizeriile și disperările care i-au făcut să fugă din țările lor se adaugă, acum, ineficiența crasă a birocrației din Grecia.

Marea majoritate a sirienilor, afganilor și a africanilor care au încercat să ajungă în Europa cea bogată (mai ales, în Germania, Franța, Italia sau în țările scandinave), prin Turcia, călătoria s-a împotmolit în insulele grecești din Marea Egee. În aceste insule, sute de mii de fugari duc o viață cumplită în tabere improvizate, cu structuri sanitare deficiente și puține, și o penurie economică gravă, deoarece are grijă de ei unul dintre săraci membri ai Uniunii Europene (UE): Grecia. Iar sărăcia înseamnă puțin și de slabă calitate în toate cele; în cazul acesta, și în Administrația Publică, incluzând chiar și autoritatea judecătorească. Justiția grecească are nevoie de mai mult de o lună pentru a rezolva dosarele celor care sosesc ilegal din Turcia, într-o singură zi.

Această situație este destul de constantă de la începutul războiului civil din Siria, dar, anul acesta, s-a agravat vertiginos din cauza ambițiilor politice ale lui Erdogan și pretențiilor economice ale Turciei. Cum acestea din urmă sunt întemeiate – Ankara nu mai poate duce povara economică (pentru a nu mai vorbi și de cea socială) pe care o reprezintă milioanele de rezidenți fără resurse, și fără dreptul de a munci -, Turcia și UE au semnat, în 2016, un acord, prin care, Bruxelles îi transferă Ankarei o subvenție consistentă, iar Ankara nu mai permite ca de pe coastele ei să iasă ambarcațiuni cu refugiați spre Europa și reprimește fugarii a căror viață nu este în pericol în patriile lor.

Ambițiile lui Erdogan nu se văd explicit în acest acord. Însă, liderul turc vrea, acum, văzând greutățile tot mai mari pe care le întâmpină UE în asimilarea și distribuirea migranților, ca, pe lângă bani mai mulți, să primească și sprijin politic. În primul rând, vrea ajutoare ca să ridice, în nordul Siriei, o centură sanitară rasistă: o centură pe care să o populeze cu musulmani suniți sirieni, pentru a împiedica, astfel, ca acest teritoriu să rămână în mâinile kurzilor sirieni. Căci, pentru Ankara orice kurd este un potențial inamic, un eventual aliat al autonomiștilor kurzi din Turcia.

Erdogan, în mod sigur, asta avut în minte atunci când a semnat acordul, dar, nu a spus nimic din oportunism. Și iată că, acum, crede că este perfectă conjunctura politică internațională pentru a-și arăta pretențiile care, în 2016, nu găsiseră înțelegere. A și pregătit terenul slăbind controlul frontierelor, astfel că, au început să sosească, din nou, fugari în Grecia și în insulele grecești.

În insule, au sosit, pe mare, anul acesta, 36.000 de refugiați, iar, pe uscat, – trecând frontiera turco-greacă din Tracia –, alți 10.000.

Pentru Atena, supra-povara este economică și, din punct de vedere administrativ, excesivă; mai ales, în insulele din Marea Egee, unde, cauzează suferință, atât refugiaților, cât și localnicilor.

Această situație i-a determinat pe greci să mute câteva mii de fugari pe continent. Însă, dacă această mutare ușurează întrucâtva situația din insule, agravează problema în ansamblul ei. Căci acordul din 2016 se referă doar la refugiații din insule. Cei care sosesc prin Tracia sau sunt aduși în Grecia continentală sunt excluși automat din tratat și nu mai pot fi retrimiși în Turcia.

Prima reacție a noului guvern grec la această problema a fost să ceară ajutor la Bruxelles … ca să sporească eficiența autorității judecătorești din țara sa !

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS

Eso de que “las desgracias no llegan nunca solas” es sabiduría popular, pero, ni las más desbocada fantasía de ningún pueblo ha imaginado jamás la retorcida suma de desgracias que se ha abatido sobre los refugiados que se hallan en las islas griegas : A todas las miserias y desesperaciones que los ha hecho huir de sus países se suma, aquí, la ineficiencia supina de la burocracia ateniense.

La gran mayoría de los sirios, afganos y africanos que intentaron llegar a la Europa rica (ante todo, Alemania, Francia, Italia y países escandinavos), vía Turquía, el viaje se les ha empantanado en las islas griegas del Egeo. Allá, malviven cientos de miles de fugitivos en campamentos improvisados, con estructuras sanitarias deficientes y escasas, y una penuria económica grave, ya que, les atiende primordialmente uno de los pobretones de la Unión Europea (UE) : Grecia. Y pobreza significa poco y de poca calidad en todo; en este caso, también de la Administración Pública, judicatura incluida. La Justicia griega tarda más de un mes en tramitar los expedientes de los ilegales que llegan desde Turquía en un solo día.

Esta situación es relativamente constante desde que estalló la guerra civil siria, pero, en lo que va de año, se ha agravado vertiginosamente por mor de las ambiciones políticas de Erdogan y las exigencias económicas turcas. Como estas últimas son justas – Ankara no puede afrontar sin más la carga económica (para no hablar también de la social) de millones de residentes sin recursos, ni derechos laborales -, Turquía y la UE firmaron, en 2016, un acuerdo, en virtud del cual, Bruselas transfiere a Ankara una cuantiosa subvención y Ankara evita que salgan de sus costas más embarcaciones con refugiados hacia Europa y admita que le devuelvan a todos aquellos cuyas vidas no corran peligro real en sus patrias.

Las ambiciones de Erdogan no se reflejan explícitamente en ese acuerdo. Pero, el dirigente turco pretende, ahora, a la vista de las crecientes dificultades de la UE para asimilar y distribuir la masa migrante, que además de más dinero, le den también apoyos políticos. En primer lugar, ayudas para que pueda erigir, en el norte de Siria, un cinturón sanitario racista: una franja a poblar con musulmanes sunitas sirios, que impidan, así, que ese territorio quede en mano de los kurdos sirios. Que para Ankara cualquier kurdo es un enemigo potencial, un eventual aliado de los autonomistas kurdos de Turquía.

Erdogan, seguramente, tuvo esto presente al firmar el acuerdo y no lo formuló por oportunismo. Pero, ahora, cree que la coyuntura política internacional es óptima para plantear las exigencias que, en 2016, no habrían prosperado. Y ha preparado el terreno aflojando la vigilancia de fronteras, con el consiguiente repunte de las llegadas de fugitivos a Grecia y sus islas.

A estas últimas han llegado, por mar, en lo que va de año, 36.000 refugiados más,en tanto que, por tierra–a través de la frontera greco-turca de Tracia–,lo han hecho otros 10.000.

Para Atenas, la sobrecarga es económica y administrativamente excesiva; sobre todo, en las islas del Egeo, donde causa sufrimiento a los refugiados y a los indígenas.

La urgencia de la situación determinó a los griegos a trasladar unos cuantos de miles de fugitivos a tierra firme. Pero, si eso desgrava un ápice la situación en las islas, agrava el problema en su totalidad. Porque el acuerdo del 2016 no afecta más que a los refugiados alojados en las islas. Los que llegan a través de Tracia o son reubicados en la Grecia continental quedan automáticamente excluidos del tratado y no pueden ser devueltos a Turquía.

La primera reacción del nuevo Gobierno griego al problema ha sido pedir ayuda a Bruselas…¡para que mejore la eficiencia de la judicatura de su país !

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentin Popescu.