Problema de nerezolvat a rasismului    Washington, Diana Negre

Recentele tulburări din SUA, din cauza uciderii unui cetățean negru de către un polițist alb, în Minnesota, au atras din nou atenția asupra unei probleme pe care țara o are chiar de la naștere… și a cărei rezolvare se află între… o mare dificultate și imposibil.

Căci această țară, născută acum abia 245 de ani printr-o ambițioasă Declarație de Independență, care proclama că „Toți oamenii au fost creați egali, dotați de Creatorul lor cu drepturi inalienabile, printre care se află: viața, libertatea și căutarea fericirii” a venit pe lume cu „păcatul originar”:  aceste drepturi nu ajungeau la toți, deoarece din puțina ei populație, din vremea aceea, de două milioane și jumătate, mai mult de 600.000 erau sclavi, ale căror drepturi „inalienabile” erau, practic, inexistente.

Această situație a durat 90 de ani, până la amendamentul din 1865, prin care sclavia a fost abolită, la sfârșitul Războiului de Secesiune.

Autorul Declarației de Independență, Thomas Jefferson, cu toate că se referea la drepturile inalienabile de libertate și fericire, a avut, de-a lungul vieții sale, peste 600 de sclavi și nu ascundea faptul că îi considera pe negri o rasă inferioară, care nu trebia să se amestece cu rasa albă. A avut sclavi și generalul George Washington, care a reușit să elibereze de sub controlul britanic coloniile americane și a devenit primul președinte al Statelor Unite, și la fel s-a întâmplat cu alți zece președinți, până la emanciparea sclavilor.

Thomas Jefferson

Dar dacă s-a terminat cu sclavia, situația populației negre niciodată nu s-a comparat cu cea a albilor și, cu toate eforturile albilor și negrilor pentru a obține o egalitate mai mare, diferențele continuă să fie enorme. În multe locuri încă există discriminare și acolo unde nu există, încă se mai află persoane care îi consideră inferiori pe negri.

Nu este o discriminare oficială, căci, la un secol după abolirea sclaviei, legile pentru egalarea drepturilor civile au desființat toate dezavantajele care împiedicau populația neagră să aibă acces la munci  bine remunerate și posturi oficiale. Însă, ceea ce spuneau legile nu a fost suficient: sclavia și segregarea au dispărut, însă prejudecățile continuă.

Au fost multe încercări de a pune capăt acestor prejudecăți, însă, în această privință, chiar și unii lideri negri s-au opus, uneori din cauza ideologiei, alteori din interese politice, căci au blocat propuneri care ar fi ajutat comunitățile negre, ca de exemplu posibilitatea de a avea acces la școli private, sau posibilitatea de a se apropia sau a se integra în cultura dominantă din țară – cea albă – din dorința lor de a dezvolta o „identitate neagră”.

Alte eforturi pentru a elimina dezavantajele negrilor, cum a fost „acțiunea afirmativă” (care permite funcționarilor sau studenților negri cu calificative mai slabe să acceadă la funcții sau la universități), au fost o sabie cu două tăișuri, deoarece lăsa să se creadă că aceștia erau, în realitate, mai slab pregătiți, ceea ce, uneori, era adevărat, dar, de multe ori, nu era așa.

Nici eforturile unor lideri negri ca Martin Luther King, asasinat de un alb, în 1968, nici victoria electorală a lui Barak Obama, care a adus, pentru prima oară, în 2008, un negru la președinția SUA, nu au fost suficiente pentru a înlătura diferențele economice și sociale.

La aceasta se adaugă lipsa de acces la școli bune: școlile publice ale negrilor sunt, de obicei, mai proaste decât cele ale albilor, deoarece acestea sunt finanțate din impozitele pe cadastru, mult mai mici, în cartierele sărace. Și desigur, negrii trăiesc în cartierele mai sărace, și astfel, școlile lor dispun de bani mai puțini.

Uneori, mijloacele de informare stârnesc focul nemulțumirilor, concentrându-se pe aspectele mai negative. Chiar și unele mijloace de informare în spaniolă au preluat unele date false, atunci când au semnalat că albii din SUA câștigă de zece ori mai mult decât negrii, când, de fapt, veniturile cele mai mari le obține minoritatea asiatică, care, pe lângă faptul că muncește mult, locuiește în familii și acumulează salarii. Multe cămine negre au cap de familie o mamă celibatară săracă, fără pregătire și nici timp pentru a-și ajuta copiii.

Altă problemă este indicele înalt al delincvenței printre tinerii negri: cam un sfert dintre bărbații negri au petrecut o vreme prin închisori și, cu toate că există o posibilă discriminare mai mare, sfârșesc în spatele gratiilor pentru motive  pentru care albii sau alte segmente ale populației nu ajung la închisoare, însă, adevărul este că nivelul lor de delincvență este mult mai mare și, astfel, li se reduc posibilitățile de a obține slujbe bune, deoarece niciun întreprinzător nu angajează oameni cu antecedente penale.

Cu toate că există programe sociale pentru a compensa aceste diferențe cu tot felul de ajutoare care nu se văd în statistici, adevărul este că marea majoritate a negrilor știu că se află în grupul cel mai de jos pe scara social-economică, că posibilitățile lor de a urca sunt slabe și că poliția îi tratează mai rău decât pe ceilalți.

Între timp, exploziile periodice de violență care însoțesc protestele nu aduc beneficii negrilor, căci întăresc prejudecățile împotriva lor, iar albii sunt deranjați de faptul că sunt învinuiți de „aroganță” și consideră că nu pot fi considerați responsabili pentru felul cum au acționat colonii americani care au fondat, acum două secole și jumătate, o țară, în care, mare parte din populația albă din zilele noastre a sosit mult mai târziu.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

El insoluble problema del racismo    Washington, Diana Negre

Los recientes disturbios en Estados Unidos por la muerte de un ciudadano negro a manos de un policía blanco en Minnesota, han vuelto a centrar la atención en un problema que el país arrastra desde su nacimiento…y cuya solución está entre lo difícil y lo imposible.

Porque este joven país nacido hace tan solo 245 años con una ambiciosa Declaración de Independencia que proclamaba “Todos los hombres han sido creado iguales, dotados por su Creador con derechos inalienables entre los cuales están la vida, la libertad y la búsqueda de la felicidad”, llegó al mundo con “pecado original”:  estos derechos no alcanzaban a todos, porque de  su exigua población de dos millones y medio de aquel entonces, más de 600.000 eran esclavos, cuyos derechos “inalienables” eran prácticamente inexistentes.

Esto duró casi 90 años, hasta la enmienda constitucional de 1865 en que la esclavitud quedó abolida al final de la Guerra de Secesión.

El autor de la Declaración de Independencia, Thomas Jefferson, a pesar de referirse a los derechos inalienables de libertad y felicidad, tuvo a lo largo de su vida más de 600 esclavos y no ocultaba que consideraba a los negros una raza inferior que no convenía mezclar con la blanca. También tuvo esclavos el general George Washington, que consiguió liberar del control británico a sus colonias americanas y se convirtió en el primer presidente de Estados Unidos, y otro tanto ocurrió con otros diez presidentes, hasta la emancipación de los esclavos.

George Washington

Pero si la esclavitud acabó, la situación de la población negra nunca se equiparó a la de los blancos y, a pesar de múltiples esfuerzos de blancos y negros para conseguir mayor igualdad, las diferencias siguen siendo enormes, en muchos lugares todavía hay discriminación y donde no la hay, todavía se encuentran personas que consideran inferiores a los negros.

No es una discriminación oficial, pues un siglo más tarde de abolirse la esclavitud, las leyes para equiparar los derechos civiles eliminaron totalmente las desventajas que impedían el ascenso de la población negra a trabajos bien remunerados y a puestos oficiales. Pero, lo que decían las leyes no fue suficiente: la esclavitud y segregación han desaparecido, pero los prejuicios continúan.

Ha habido múltiples intentos de acabar con estos prejuicios, pero aquí incluso algunos líderes negros han constituído obstáculos, unas veces por ideología y otras por intereses políticos, pues han boqueado propuestas que habrían ayudado a las comunidades negras, como  por ejemplo la posibilidad de acceder a escuelas privadas, o la posibilidad de acercarse o integrarse a la cultura dominante del país -la blanca- por su deseo de desarrollar una “identidad negra”.

Otros esfuerzos por eliminar las desventajas negras, como la “acción afirmativa” (que permite a funcionarios o estudiantes negros con cualificaciones peores acceder a puestos o universidades), han sido una espada de dos filos, pues hacen creer que los beneficiados están en realidad peor preparados, cosa que, a veces, es cierta pero, en muchas ocasiones, no es así.

Ni el esfuerzo de líderes negros como Martin Luther King, asesinado por un blanco en 1968, ni la victoria electoral de Barak Obama, que llevó, por primera vez, en 2008, a un negro a la presidencia de Estados Unidos, han sido suficientes para salvar las diferencias económicas y sociales.

A esto se suma la falta de acceso a buenas escuelas: las escuelas públicas de los negros acostumbran a ser peores que las de los blancos, porque estas escuelas se financian con los impuestos del catastro, mucho más bajos en los barrios pobres. Y ciertamente, los negros viven en barrios más pobres, con lo que sus escuelas disponen de menos dinero.

Los medios informativos atizan, a veces, el fuego del descontento, al centrarse en los aspectos más negativos.  Incluso algunos medios españoles se hicieron eco de datos falsos, al señalar que los hogares blancos en Estados Unidos ganan 10 veces más que los negros, cuando los ingresos mayores no corresponden a los blancos, sino a la minoría asiática, que, además de trabajar mucho, vive en familias y acumula sueldo.  Muchos hogares negros tienen como cabeza de familia a una madre soltera con poco dinero, preparación y tiempo para ayudar a sus hijos.

Otro problema es el alto índice de delincuencia entre los jóvenes negros: nada menos que el 25% de los varones negros ha pasado alguna temporada en la cárcel y, aunque posiblemente hay mayor discriminación y acaban entre rejas por motivos que no llevan a la cárcel a blancos u otros segmentos de la población, lo cierto es que sus niveles de criminalidad son mayores y la consecuencia es reducir sus posibilidades de conseguir buenos empleos, porque pocos empresarios contratan a gente con antecedentes penales.

Aunque hay programas sociales para compensar estas diferencias con todo tipo de ayudas que no se reflejan en las estadísticas, lo cierto es que la gran mayoría de los negros saben que están en el grupo más bajo de la escala socioeconómica, que sus posibilidades de subir son bajas y que la policía los trata peor que a los demás.

Entre tanto, las periódicas explosiones de violencia que acompañan las protestas difícilmente benefician a los negros, sino que refuerzan los prejuicios contra ellos, al tiempo que los blancos se sienten molestos de que les culpen de su “blancura” o su “arrogancia” y consideran que no se les puede hacer responsables de la actuación de los colonos americanos que fundaron hace más de dos siglos y medio un país al que gran parte de la población blanca de hoy en día llegó mucho más tarde.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.