Exasperarea democraților        Washington, Diana Negre

După doi ani și jumătate de la alegerile care l-au adus la Casa Albă pe un candidat atât de pitoresc cum este Donald Trump, simpatizanții Partidului Democrat din SUA sunt tot atât de neconsolați ca în prima zi… și mult mai dezorientați.

Cu toate că mai rămân 22 de luni până la viitoarele alegeri prezidențiale și aproape un an până la începutul campaniei, democrații încearcă, cu disperare, să dreagă ceea ce consideră că este o nedreptate pentru țară, și, mai ales, pentru partidul lor.

Speranțele lor de a scăpa de președintele Trump s-au risipit săptămâna trecută, când procurorul special Robert Mueller și-a terminat ancheta, fără să poată găsi motive pentru a-l aduce în instanță, după aproape doi ani de cercetări, cu cheltuieli de milioane de dolari pentru el și pentru câțiva străluciți juriști din țară.

Robert Mueller

Pentru moment, democrații nu par să avanseze în niciuna din cele două principale strategii ale lor pentru a recupera Casa Albă: desemnarea unui candidat cu șanse de câștigător și întocmirea unui program care să atragă electoratul.

În tabăra republicană, nimeni nu se aruncă în arenă împotriva lui Trump, deoarece și-ar atrage imediat o ripostă dură și ar fi ridiculizat de partizanii lui Trump, mai încurajați ca niciodată de avântul economiei, care proiectează o creștere de aproape 3%, o situație de ocupare, practic, totală a mânii de lucru și o creștere generală a salariilor.

Dar, democrații nu au  descoperit încă miracolul care să-i entuziasmeze pe adepții lor și să le unifice partidul.

Candidați au destui. Mai mult de o duzină aspiră la președinție, însă, deocamdată, primii patru nu au farmec: primii doi din sondaje sunt fostul vicepreședinte Joe Biden și senatorul de Vermont, Bernie Sanders, ambii în vârstă – vor împlini 80 de ani tocmai când vor ajunge la Casa Albă. Pe lângă ei, Donald Trump este un tinerel, căci va fi octogenar după ce va fi îndeplinit un al doilea mandat al său.

Următorii doi, cu 20 sau 30 de ani mai tineri, nu par să entuziasmeze pe nimeni: nu ajung nici măcar la 20% din intențiile de vot, iar aspiranta Kamala Harris, membră a Congresului din California, reprezintă cele mai radicale poziții ale partidului și prezintă, prin urmare,  o atractivitate limitată, în timp ce congresmanul de Texas, Betto O’Rourke, vrea să placă atât de mult, încât nimeni nu știe care sunt adevăratele sale poziții.

Pentru democrați, mult mai rea este lipsa ideilor, deoarece n-au reușit încă să vină cu o propunere care să atragă majoritatea alegătorilor. Răspândesc niște idei ale unora care se declară „socialiști”, cu impozite astronomice și măsuri sociale imposibil de aplicat în SUA, cum ar fi asistența medicală socializată sau salariul minim garantat pentru toată lumea, pentru toți, indiferent dacă muncesc sau nu, precum și măsuri extreme de protecție a mediului înconjurător cum ar fi interzicerea automobilelor și a avioanelor.

Asemenea propuneri ar obține puține voturi și, cu toate acestea, mijloacele de informare în masă le tot promovează, ceea ce este greu de înțeles, deoarece majoritatea jurnaliștilor îi simpatizează pe democrați și ar trebui să știe că asemenea acoperire exhaustivă a unor propuneri  neviabile și fără mult sprijin le servește foarte puțin prietenilor lor. În schimb, îi ajută pe republicani – și indirect pe președintele Trump – pe care vor atât de mult să-l vadă îndepărtat de la putere și închis în temniță.

Sigur este că democrații nu par a fi prea siguri de viitorul lor în alegeri: în ultimele au unele idei pentru a micșora succesele pe care Trump le-ar putea obține în alegerile de anul viitor, și, în cazul în care, totuși, le-ar câștiga, pentru a-i lega mâinile în următorii patru ani, pe care i-ar petrece la Casa Albă.

O primă măsură ar fi modificarea sistemului electoral, stabilit de înșiși „părinții Patriei” prin Constituția Statelor Unite: vor să desființeze „Colegiul Electoral”, sistemul creat anume pentru a da pondere zonelor mai puțin locuite din țară, care, altfel, ar fi strivite sistematic de regiunile cu mare densitate demografică. Grație sistemului actual, statele din centrul țării, unde este mult porumb, dar, sunt puțini locuitori, au o pondere electorală mai mare decât nivelul care le-ar reveni pentru numărul locuitorilor lor. Dacă se desființează acest sistem, orașele New York, Chicago și Los Angeles vor hotărî cine va fi președinte și vor lăsa majoritatea statelor fără puterea de a decide. E greu să ne imaginăm că asemenea schimbări vor putea menține armonia uniunii americane și, în orice caz, pentru a le efectua, ar fi nevoie de un amendament constituțional, ceea ce este imposibil la ora actuală.

Vor să modifice și Tribunalul Suprem, ai cărui magistrați sunt numiți pe viață, lucru benefic, probabil, pentru sănătatea acestora, judecând după faptul că sunt foarte longevivi. Președinții îi numesc pe acești magistrați în funcție de afinitățile politice ale sale și ale partidului său. Trump deja și-a plasat doi magistrați, de când se află la Casa Albă, ambii destul de tineri, iar, în prezent, în Tribunal, conservatorii au un avantaj de 5 la 4.  Dacă va fi reales, mai mult ca sigur că-și va mai plasa încă unul sau doi magistrați, situație care ar lăsa țara cu o majoritate de magistrați conservatori, timp de câteva decenii.

Tribunalul Suprem al SUA

În fața unui asemenea risc, democrații propun mărirea numărului de magistrați cu încă 10 persoane, mai mult decât dublul numărului actual – 9, pentru a mai reduce din influența conservatorilor actuali din Tribunalul Suprem.

Și, o ultimă propunere, coborârea vârstei pentru dreptul de vot de la 18 la 16 ani, când tinerii încă se află în școală, unde domină profesorii afiliați la Partidul Democrat: aceasta i-ar aduce un plus de voturi.

Dar, niciuna dintre aceste propuneri nu  se va putea pune în practică, cel puțin în timpul atât de scurt cât rămâne până la viitoarele alegeri; ar însemna să ții predici neofitului  cu propuneri care apelează la sectorul cel mai credincios, cu riscul de a îndepărta masa celor care într-adevăr ar putea să-l înlăture de la putere pe Trump: independenții care nu vor extremiști de niciun fel, și, în fața îndoielii, stau acasă în ziua alegerilor, bucurându-se de prosperitatea economică din ultimii ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 Exasperación demócrata      Washington, Diana Negre

Dos años y medio después de las elecciones que pusieron en la Casa Blanca a un candidato tan pintoresco como Donald Trump, los seguidores del Partido Demócrata norteamericano siguen tan inconsolables como el primer día…y todavía más desorientados.

Aunque faltan todavía 22 meses para las próximas elecciones presidenciales y casi un año para el comienzo de la campaña, los demócratas tratan desesperadamente de tomar posiciones para enmendar lo que ven como un entuerto para el país y, sobre todo, para su partido.

Sus esperanzas de librarse del presidente Trump quedaron truncadas la semana pasada cuando el fiscal especial Robert Mueller concluyó sus investigaciones sin haber podido encontrar motivos para enjuiciarlo, al cabo de casi dos años y de millones de dólares gastados por él y brillantes juristas del país.

Robert Mueller

De momento, los demócratas no parecen avanzar demasiado en ninguna de las dos estrategias principales para recuperar la Casa Blanca: la selección de un candidato con probabilidades de ganar y la articulación de un programa que atraiga al electorado.

En el campo republicano, cuesta imaginar que nadie se lance al ruedo en contra de Trump, cuando a buen seguro esto le  traería ataques despiadados y sería sometido al ridículo por los seguidores de Trump, más animados que nunca con la expansión económica que arroja un crecimiento próximo al 3%, una situación de prácticamente pleno empleo y una subida general de salarios.

Pero, los demócratas todavía no han encontrado el mirlo blanco que consiga el milagro de entusiasmar a sus seguidores y unir al partido.

No es por falta de candidatos. Hay más de una docena que aspira al cargo, pero de momento, los cuatro punteros no deslumbran: los dos que van delante en las encuestas son el ex vicepresidente Joe Biden y el senador por Vermont, Bernie Sanders, ambos de edad tan avanzada que cumplirían los 80 poco después de entrar en la Casa Blanca. A su lado, Donald Trump es un jovenzuelo, pues no llegaría a octogenario hasta después de cumplir su segundo mandato.

Los otros dos, casi de 20 a 30 años más jóvenes, no dan muestras de entusiasmar a nadie: no solamente gozan de un índice a apoyo muy bajo (ninguno supera el 20%), sino que la aspirante Kamala Harris, congresista de California, representa las posiciones más radicales del partido y tiene, por tanto, un atractivo limitado, mientras que el congresista de Texas, Betto O’Rourke, tiene tales deseos de agradar que nadie sabe cuáles son de verdad sus posiciones.

Para los demócratas, todavía peor es la escasez de ideas, pues no han conseguido todavía articular una propuesta que atraiga a la mayoría del electorado. Lo único que divulgan son ideas de los que se declaran “socialistas” con impuestos astronómicos y medias sociales inviables en Estados Unidos, como la medicina socializada o los ingresos mínimos garantizados para todos, tanto si quieren trabajar como si no, además de medidas tan extremas de protección ambiental que eliminarían los coches y los aviones.

Que semejantes propuestas no tendrían más que un voto minoritario está claro, pero gozan del apoyo de los medios informativos que no paran de divulgarlas, algo difícil de comprender pues la mayoría de los periodistas favorecen a los demócratas y habrían de saber que semejante cobertura exhaustiva de propuestas inviables y sin gran apoyo, les hace un flaco favor a sus amigos. Al mismo tiempo, ayudan a los republicanos – e indirectamente al presidente Trump – a quien tanto quieren ver alejado del poder y encerrado en una mazmorra.

Lo cierto es que los demócratas no parecen muy confiados en su futuro electoral: en los últimos días han surgido cambios profundos para anular las ventajas que Trump podría tener en las elecciones del año próximo y, en el caso de que las ganara a pesar de todo, para atarle las manos en los siguientes cuatro años que pasaría en la Casa Blanca.

La primera medida sería modificar el sistema electoral, algo que establecieron los “padres de la Patria” en la Constitución de Estados Unidos: quieren eliminar el “Colegio Electoral”, el sistema creado para dar voz a las zonas menos pobladas del país que, de lo contrario, se verían aplastadas sistemáticamente por las áreas de gran densidad demográfica. Gracias al sistema actual, los estados en el centro del país cuyas grandes planicies tienen mucho maíz pero poca gente, tienen un peso electoral mayor del que les correspondería por el número de habitantes. Si se eliminara este sistema, las ciudades de Nueva York, Chicago y los Angeles decidirían quién será el presidente y dejarían sin voz a los habitantes de la mayoría de los estados del país. Cuesta imaginar que semejantes cambios mantendrían la armonía en la unión americana y, en cualquier caso, sería necesaria una enmienda constitucional, algo casi imposible hoy en día.

También quieren modificar el Tribunal Supremo, cuyos magistrados tienen cargos vitalicios, algo probablemente beneficioso para la salud de estos, pues acostumbran a vivir hasta edades muy avanzadas. Los presidentes nombran a estos magistrados y lo hacen según sus afinidades políticas y las de su partido. Trump ya ha colocado a dos magistrados desde que está en la Casa Blanca, ambos relativamente jóvenes y ahora el Tribunal tiene una ventaja conservadora de 5 a 4.  Si fuera reelegido es casi seguro que colocaría a uno o dos más, lo que dejaría al país con mayoría de magistrados conservadores durante varias décadas.

La Corte Suprema de EEUU

Ante semejante riesgo, los demócratas proponen ahora aumentar el número de magistrados, nada menos que con 10 personas más, lo que representaría más del doble de los 9 magistrados actuales y – quizá – diluya la influencia conservadora que puedan tener los que ahora ocupan sus escaños.

Sin olvidar otra propuesta, que es la de bajar la edad de voto de 18 a 16 años, cuando los jóvenes están aún en las escuelas, en las que el predominio de maestros afiliados al Partido Demócrata, brindaría una buena oportunidad de recoger votos.

Ninguna de estas propuestas tiene posibilidades de materializarse, al menos a un plazo tan corto como las próximas elecciones; son simplemente predicar al converso con propuestas que sólo apelan a su sector más fiel, pero corren el riesgo de alejar al único grupo que puede desbancar a Trump: los independientes que no quieren extremismos ni en uno ni en otro sentido y, ante la duda, se quedarán en casa durante la jornada electoral, disfrutando de las mejoras económicas de los últimos años.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.