Libertate între gratii           Washington, Diana Negre

Pentru americani, libertatea este una dintre cele mai apreciate valori. Imnul SUA numeşte America “pământul celor care sunt liberi”, iar cântecele patriotice americane preamăresc libertățile cetățenilor lor. Însă, mai mult de două milioane de persoane se văd private de acest dar prețios, iar populația care a suferit condamnări este cea mai mare din lume, nu numai în termeni relativi, dar și în cifre absolute: 75% din deținuții din întreaga lume se află în SUA.

Lăsând de o parte detențiile preventive, precum și arestul imigranților fără acte, care sunt reținuți în diferite secții și centre publice, în penitenciarele din SUA se află peste două milioane două sute de mii de deținuți. Dacă îi mai adăugăm și pe cei care au fost cândva în închisoare, cifra celor care sunt sau au trecut prin închisoare depășește 17 milioane.

Închisori sunt de toate felurile: federale, controlate de statele respective, centre de maximă siguranță, alte centre cu regim aproape deschis, însă, în majoritatea dintre ele, deținuții nu se bucură de unele avantaje care există în alte țări, cum sunt vizitele conjugale, sau măcar posibilitatea de a sta de vorbă cu prietenii sau cu familia în privat: un geam îi separă întotdeauna, iar conversația are loc într-o sală comună.

O asemenea situație a dus la statistici neașteptate într-o țară atât de dezvoltată și bogată: jumătate din populație are un prieten, o rudă sau un cunoscut care a trecut prin pușcărie.

Acest risc este mai mare pentru persoanele sărace sau pentru grupurile sociale defavorizate, cum sunt negrii, dar nu numai ei, deoarele la închisoare ajung, aici, mai mult decât în oricare alt loc din lume, și bogații și săracii,  ignoranții sau persoane cu studii, bărbați și femei.

La această situație au condus doi factori mai importanți: “bunele intenții” ale unor președinți de a reduce delincvența și epidemia drogurilor, pe care autoritățile încearcă fără succes să le combată cu legi tot mai aspre.

Dintre președinții care au contribuit cel mai mult la această situație s-a evidențiat democratul Bil Clinton, care și-a anunțat proiectul în acest sens în unul dintre tradiționalele discursuri asupra “Stării Uniunii”, când s-a adresat tuturor delincvenților reali sau în fașă: “dacă primești trei condamnări, ultima va fi pe viață”. La această închisoare pe viață pentru recidiviști se adaugă normele pe care judecătorii sunt obligați să le respecte, ceea ce îi oprește să arate clemență după criteriul lor.

Persoanele care au fost închise nu se mai întorc la o viață normală, atunci când ies din închisoare: din cauza antecedentelor penale nu-și mai pot găsi un loc bun de muncă, își pierd posibilitatea de a-și câștiga în mod demn pâinea,  ne-mai-putând să-și redobândească toate drepturile civile, deoarece nu mai au drept de vot.

Acum li se deschide o rază de speranță prin propunerea de reformă penitenciară, sprijinită sincer de președintele Trump: pe lângă programele de reabilitare și pregătire profesională, legea va limita condamnările pentru acte de volență, va permite judecătorilor să dea și alte pedepse celor care nu reprezintă un pericol pentru societate și va îmbunătăți condițiile de viață din închisori.

Dacă va fi adoptată, este posibil ca vreun prieten al lui Trump, urmărit de justiție, să beneficieze de pe urma acestei legi. Poate chiar și Trump, deoarece unii juriști conservatori semnalează că cercetările care sunt în curs și care deja îi vizează pe câțiva din colaboratorii săi, l-ar putea face să-și piardă nu numai funcția de președinte, ci chiar și libertatea.

Ar fi primul: singurul președinte din toată istoria Americii care a fost arestat a fost Ulysses Grant, pe care un polițist, fără să realizeze cu cine avea de a face, l-a arestat pentru o contravenție în trafic. Când a descoperit că era vorba chiar de președintele țării, polițistul a vrut să renunțe, însă Grant a insistat să i se aplice sancțiunea.

În cazul lui Grant nu au existat consecințe, deoarece contravenția a fost anulată, dar Trump, dacă va cădea în ghearele sistemului care îl urmărește de doi ani, are puține șanse să iasă basma curată.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Libertad entre rejas       Washington, Diana Negre

Los norteamericanos tienen la libertad como uno de sus valores más apreciados, su himno nacional se refiere al país como “la tierra de los que son libres” y sus canciones patrióticas ensalzan sus libertades, pero más de dos millones de personas están privadas de este precioso don y su población penal es la mayor del mundo, no solo en términos relativos sino en cifras absolutas: el 75% de los prisioneros de todo el mundo están en EEUU.

Sin contar detenciones preventivas, o a los indocumentados retenidos en diversas instalaciones públicas, en el país hay más de 2,2 millones de personas encarceladas. Si a esto sumamos los que alguna vez han estado entre rejas, son más de 17 millones los que han estado alguna vez en un centro penitenciario.

Cárceles las hay de todo tipo: federales, controladas por los diferentes estados, centros de máxima seguridad, otros de régimen casi abierto, pero en la mayoría de ellas los prisioneros no disfrutan de algunas ventajas que existen en otros países, como las visitas conyugales o siquiera la posibilidad de hablar en privado con sus amigos o su familia: un cristal los separa siempre y la conversación se realiza en una sala común.

Semejante situación ha llevado a estadísticas inesperadas en un país tan rico y desarrollado: la mitad de la población tiene algún amigo, familiar o conocido que ha pasado algún momento encarcelado.

Este riesgo es mayor para las personas pobres o los grupos sociales menos favorecidos, como la población negra, pero no es una exclusiva de ellos, porque a la cárcel van aquí, con mucha más frecuencia que en cualquier lugar del mundo, ricos y pobres, ignorantes o gente preparada, hombres y mujeres.

A esta situación se ha llegado gracias a dos factores principalmente: las “buenas intenciones” de algunos presidentes para reducir la delincuencia y la epidemia de droga que las autoridades tratan inútilmente de combatir con leyes cada vez más duras.

Entre los presidentes que más destacan por contribuir a esta situación está el demócrata Bill Clinton, quien incluso anunció su proyecto en uno de los tradicionales discursos del “Estado de la Unión”, cuando se dirigió a todos los delincuentes reales o en ciernes: “si le condenan a usted tres veces, será para toda la vida”. A esta prisión perpetua para los reincidentes se unen las normas de sentenciar que los jueces han de seguir obligatoriamente, lo que les impide conceder clemencia a su criterio.

Las personas encarceladas no vuelven a una vida normal al salir de la cárcel: los antecedentes penales hacen casi imposible encontrar un buen trabajo y no solamente pierden sus posibilidades de ganarse la vida dignamente, sino que tampoco recuperan todos sus derechos civiles porque no pueden votar.

Ahora se les abre un rayo de esperanza con una propuesta de reforma penitenciaria que cuenta con un franco apoyo del presidente Trump: además de ofrecer programas de rehabilitación y preparación profesional, la ley limitaría las penas de prisión a actos de violencia, permitiría que los jueces castiguen de otra forma a quienes no representan un peligro para los demás y mejoraría las condiciones de vida en las cárceles.

De aprobarse, quizá alguno de los amigos de Trump que está perseguido por la Justicia podrá beneficiarse. O tal vez el propio Trump, pues incluso algunos juristas conservadores señalan que las investigaciones actualmente en marcha que ya han encausado a varios de sus colaboradores, no ponen en peligro solamente su presidencia, sino que hasta él mismo podría acabar en la cárcel.

En esto sería el primero: el único presidente arrestado en la historia del país fue Ulysses Grant al que un policía, sin darse cuenta de quien era, lo detuvo por una infracción de tráfico. El policía quiso retractarse inmediatamente al descubrir que tenía delante al presidente, pero Grant insistió en que le aplicaran la sanción y retuvieran su carruaje.

En el caso de Grant no hubo consecuencias, pues los cargos quedaron anulados, pero Trump, si cae en garras del sistema que lleva dos años persiguiéndole, tiene pocas probabilidades de salir tan bien parado.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.