Fotoliile avortului Washington, Diana Negre

Cu decizia Tribunalului Suprem împotriva avortului, SUA devin cea de a patra țară din lumea dezvoltată care limitează întreruperea sarcinii. Se află alături de Andorra, Malta și San Marino, pe lângă alte 19 țări, în marea lor majoritate africane și sărace.
Efectul sentinței făcute publice vinerea trecută va fi mai mare pe scena politică, decât pe cea reproductivă, deoarece Tribunalul Suprem nu a declarat că avortul ar fi ilegal sau anticonstituțional, ci pur și simplu a desființat dreptul constituțional de a întrerupe sarcina.
De acum înainte, situația va reveni la cea de acum 50 de ani, când avortul era legal în unele state din SUA, iar în altele era interzis. Femeile care vor dori să avorteze vor putea merge ca să o facă în alte locuri, fără să fie urmărite în statele în care locuiesc. Este ceva posibil în sistemul constituțional american de state federale, iar secretarul Justiției a amintit că statele nu pot interzice avorturile locuitorilor săi în afara teritoriilor lor.
Deja unele state, cum este Texas, și-au anunțat intenția de a interzice din nou întreruperea sarcinii, așa cum făceau acum o jumătate de secol, deoarece legile federale se impuneau asupra celor locale.
Magistrații din Tribunalul Suprem și-au anunțat acum deciziile, deoarece se pregătesc pentru vacanța de vară, iar sentința referitoare la avort nu a surprins pe nimeni, deoarece intenția acestui tribunal scăpase în spațiul public acum două săptămâni. Datorită importanței acestei chestiuni i s-a acordat o atenție aproape exclusivă, dar, mai sunt și alte decizii polemice, cum este interzicerea posesiei și folosirii armelor de foc în New York, deoarece ar fi anti-constituțională.

Și desigur, maniera în care Tribunalul Suprem înțelege cel de al Doilea Amendament al Constituției este un drept amplu de a folosi arme. Sunt unii care cred că, acum 14 ani, magistrații au exagerat atunci când au interpretat fraza „datorită nevoii de a avea o miliție bine organizată pentru securitatea unui stat liber, populația trebuie să aibă dreptul de a poseda și purta arme”. În 2008, Tribunalul Suprem a anunțat că amendamentul garantează tuturor dreptul de a poseda și a folosi arme, însă mulți consideră că interpretarea este prea amplă, mai ales în privința forței armelor moderne, care, practic, sunt mașini de luptă.
Acum, cu sentința avortului, magistrații nu au revizuit textul Constituției originale și nici amendamentele care au urmat-o, ci pur și simplu au retras interpretarea din februarie 1973, cunoscută ca Roe versus Wade, care recunoștea dreptul constituțional de a întrerupe sarcina.
Deja înaintea acestei sentințe, câteva state americane din componența SUA permiteau avortul, iar acum, vor continua să o facă. Se calculează că cel puțin 26 de state vor menține această practică. În plus, există o serie întreagă de mari întreprinderi care, atunci când s-a anunțat sentința anti-avort, au dat garanții că angajatele lor vor putea călători în alte state, pe spezele întreprinderii, pentru a-și întrerupe sarcina nedorită.
Dacă femeilor însărcinate această sentință le va crea doar inconvenientul că vor fi nevoite să se deplaseze într-un stat vecin, politica americană poate fi mult mai afectată: va putea mobiliza o serie de alegători democrați, până acum apatici, care vor veni la urne pentru a modifica Senatul, adică tocmai corpul legislativ care numește magistrații din Tribunalul Suprem.
În mod tradițional, acest tribunal a fost împărțit între 4 și 5 judecători din ambele tendințe politice, iar această diferență minimă nu lăsa să se întrevadă care vor fi sentințele. Acum, datorită posibilității președinților Bush și Trump de a-i numi pe magistrații care îi înlocuiau pe cei care demisionau sau mureau, tribunalul acesta luat o turnură conservatoare. Așa s-a întâmplat recent cu Ruth Bader Ginsburgh, o magistrată progresistă: întâmplarea a făcut ca ea să moară în timpul mandatului lui Trump, care a numit în locul ei o judecătoare conservatoare, astfel că, aproape-echilibrul de 5 la 4 a fost înlocuit de o clară majoritate republicană de 6 la 3.
Acum, înaintea alegerilor legislative din noiembrie, democrații încearcă să să-și stimuleze alegătorii pentru ca să se prezinte la vot și să-i aleagă pe candidații partidului lor, mai ales în Senat, forul care îi vor aproba pe viitorii magistrați.

În prezent, Senatul are câte 50 de senatori din fiecare partid, iar atât republicanii, cât și democrații încearcă să încline balanța în favoarea lor. În principiu, republicanii se află în dezavantaj, deoarece sunt mai multe fotolii de-ale lor care se află în joc, decât cele ale democraților (nu se realeg chiar toate fotoliile, ci numai o treime dintre ele), însă impopularitatea președintelui Biden joacă în favoarea lor și sunt convinși că vor câștiga cu cel puțin un fotoliu pentru a putea controla camera superioară.
Situația le este mai favorabilă în Camera Reprezentanților, unde, cu toate că se află în minoritate, au nevoie de numai 5 fotolii și toate previziunile din aceste momente indică o amplă marjă în favoarea lor.
Oricum, mai sunt patru luni până la alegeri, și este greu ca alegătorii să lase influențați, în noiembrie, de ceea ce atunci vor fi deja știri vechi.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Los escaños del aborto Washington, Diana Negre

Con la decisión del Tribunal Supremo contraria al aborto, Estados Unidos se convierte en el cuarto país del mundo desarrollado que limita la interrupción del embarazo. Le acompañan Andorra, Malta y San Marino, además de 19 naciones, en su mayoría africanas y pobres.
El efecto de la sentencia divulgada este viernes será mayor en el escenario político que reproductivo, pues el Supremo no declaró el aborto ilegal o anticonstitucional, simplemente eliminó el derecho constitucional a interrumpir el embarazo.
A partir de ahora, la situación volverá a la que se vivía hace casi 50 años, en que el aborto era legal en algunos estados norteamericanos y estaba prohibido en otros. Las mujeres que deseen abortar donde no esté permitido, podrán hacerlo en otro lugar sin ser perseguidas en su lugar de residencia. Es algo posible en el sistema constitucional norteamericano de estado federal y el secretario de Justicia recordó poco después que los estados no pueden prohibir los abortos de sus residentes fuera de sus territorios.
Ya algunos estados, como Texas, han anunciado su intención de hacer cumplir la normativa local de antaño y prohibir nuevamente la interrupción del embarazo, como hacían hasta hace medio siglo, cuando tuvieron que tolerar esta práctica pues las leyes federales se imponen a las locales.
Los magistrados del Supremo están anunciando sus decisiones en estos días porque se preparan para el descanso veraniego y la que afecta al aborto no sorprendió porque las intenciones del Tribunal ya se habían filtrado hace semanas. Debido a la importancia de la cuestión se le ha prestado una atención casi exclusiva, pero otras decisiones son también polémicas, como echar abajo para prohibición de uso y tenencia de armas de fuego en Nueva York, por considerarla anti constitucional.
Y ciertamente, la manera en que el Supremo entiende la Segunda Enmienda de la Constitución, es un amplio derecho al uso de las armas. Algunos creen que los magistrados, hace 14 años, se excedieron en la interpretación de la frase “debido a la necesidad de tener una milicia bien organizada para la seguridad de un estado libre, la población ha de tener derecho de poseer y portar armas”. En 2008, el Supremo anunció que la enmienda garantiza a todos la tenencia y uso de armas, pero muchos consideran que la interpretación es demasiado amplia, especialmente ante la fuerza de las armas modernas que son prácticamente maquinaria de combate.
Ahora, con la sentencia del aborto, los magistrados no han revisado el texto de la Constitución original ni las enmiendas que lo siguieron, sino que simplemente han retirado la interpretación de febrero de 1973, conocida como Roe versus Wade, que reconocía un derecho constitucional a poner fin a la gestación.
Ya antes de la sentencia, varios estados americanos permitían al aborto y ahora lo seguirán haciendo. Se calcula que por lo menos 26 estados mantendrán la práctica y hay una serie de grandes empresas que garantizaron, al conocerse la sentencia, que sus empleadas podrán viajar a otros estados, a cuenta de la empresa, para interrumpir un embarazo no deseado.
Si a las embarazadas esta sentencia les presentará tan solo el inconveniente de desplazarse a un estado vecino, la política norteamericana puede verse afectada mucho más por la sentencia: podría movilizar a una serie de votantes demócratas apáticos hasta ahora, que acudirían a las urnas para influir en la composición del Senado, el cuerpo legislativo que nombra a los magistrados del Supremo.
Tradicionalmente, este tribunal ha estado dividido 4 a 5 entre jueces de ambas tendencias políticas y esta diferencia mínima no dejaba prever cuáles serían las sentencias. Ahora, debido a la posibilidad de los presidentes Bush y Trump de nombrar a los magistrados que habían de relevar a quienes dimitían o morían en el cargo, el máximo tribunal tuvo un giro conservador. Ocurrió recientemente con Ruth Bader Ginsburgh, una magistrada progresista: La casualidad hizo que muriera durante el mandato de Trump, quien nombró a una juez conservadora, de forma que el casi equilibrio de 5-4 se vio subsitutído por una clara mayoría republicana de 6-3.
Ahora, ante las elecciones legislativas de noviembre, los demócratas tratan de estimular a sus seguidores para que no se queden en casa y voten por los candidatos de su partido, especialmente en el Senado que se encarga de aprobar a los futuros magistrados.
En estos momentos, el Senado tiene 50 senadores de cada partido y tanto republicanos como demócratas tratan de inclinar la balanza hacia su lado. En principio, los republicanos están en desventaja porque hay más escaños de su partido en liza que entre los demócratas (no se eligen todos los escaños, sino tan solo un tercio), pero la impopularidad del presidente Biden juega en su favor y confían ganar por lo menos un escaño más para controlar la cámara alta.
La situación les es más favorable en la Cámara de Representantes, donde si bien están en minoría, tan solo necesitan ganar 5 escaños y las previsiones en estos momentos son de que gozarán de amplios márgenes en su favor.
En cualquier caso, a cuatro meses de las elecciones, es difícil que los votantes se dejen influir en noviembre por lo que, para entonces, serán noticias viejas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Ceea ce Covid-ul a făcut să dispară Washington, Diana Negre

De când au sosit colonii și aventurierii europeni pe aceste meleaguri, Statele Unite au fost țara tuturor posibilităților, un loc al abundenței și al oportunităților, atât pentru întreprinzători, cât și pentru muncitori și consumatori.
Lucrurile acestea par a fi acum foarte îndepărtate, căci abundența a fost înlocuită de lipsuri, cu cozi lungi pentru a obține diferite produse, ba chiar lipsesc și serviciile medicale, deoarece nu mai există personal suficient pentru a îngriji bolnavii.
Faptul că în SUA lipsește mâna de lucru nu e ceva nou: dintotdeauna a fost o condiție cronică care a motivat valurile de imigrare venite din toate părțile lumii. Însă acum, locurile de muncă nu sunt acoperite, iar în țara, în care cândva era abundență, în ziua de azi, există prea puține articole de consum, lipsesc furnizările industriale și chiar materiile prime.
Cauzele acestor lipsuri sunt multiple, de la o relativă prosperitate economică care a redus dorința populației de a mai lucra, până la lipsa transporturilor pentru a importa mărfuri sau blocajele din porturile unde ar trebui să fie descărcate.
Toată această problemă a început odată cu restricțiile impuse de Covid și, cu toate că boala este mult mai controlată, iar populația pare să nu se mai teamă de ea, consecințele economice continuă să se manifeste, fără ca cineva să reușească să le înlăture.
Astfel, de pildă, în portul orașului Los Angeles, congestia este atât de mare, încât mai mult de 20 vapoare așteaptă în afara portului să le vină rândul să-și descarce containerele, un lucru foarte dificil, deoarece cheiurile sunt ticsite, până într-atât, încât autoritățile au închiriat terenuri suplimentare, pentru a avea unde să le depoziteze. Aceasta face să crească cheltuielile importatorilor și ale beneficiarului, deoarece costurile pentru a menține vapoarele în afara portului sunt foarte mari, la fel ca și închirierea unor spații în plus de depozitare.
Aceste cheltuieli adăugate afectează prețul consumului și determină lipsa articolelor pe care întreprinderile americane, mai înainte, le asigurau pentru întreaga populație.
Acum le lipsesc mărfurile și, atunci când nu lipsesc, sunt nevoite să le scumpească, ceea ce provoacă o inflație sporită, mai mare decât a avut vreodată țara în ultimii 40 de ani, și acest lucru reduce puterea de cumpărare a consumatorului, cu toate măririle substanțiale de salarii care s-au efectuat recent.
Lipsa de muncitori este atât de mare, încât întreprinzătorii se străduiesc din răsputeri să atragă prețioasa mână de lucru de care este atâta nevoie. Oferă chiar locuințe prin programe speciale, construite la prețuri moderate și îi ajută financiar pe lucrători să le poată cumpăra.

Lipsurile încep să le simtă americanii de cum se nasc, deoarece formulele speciale pentru a-i hrăni pe bebeluși strălucesc prin lipsă din supermarket-uri. Este ceva ce provoacă o firească nemulțumire printre familiile tinere, devenind un cal de bătaie politic: se pare că aceste produse nu lipsesc în zonele de graniță, acolo unde sosesc zecile de mii de imigranți ilegali, însoțiți de copii, astfel că opoziția acuză guvernul că deturnează aceste produse pentru a mulțumi populația de origine hispanică și pentru a obține avantaje electorale.
Însă, unul dintre lucrurile care dor mult acum este prețul combustibilului, care a trecut de la 85 de centime, la un dolar și 42 de centime litrul. În țara aceasta, în care distanțele sunt enorme, iar densitatea locuitorilor este foarte mică, transporturile publice nu sunt rentabile, combustibilul fiind o cheltuială inevitabilă și care reduce veniturile reale ale muncitorilor.
Biden și administrația sa sunt responsabili direcți pentru creșterea prețurilor la benzină, căci, deîndată ce și-au început mandatul, au închis conductele de petrol, au desființat programele de extragere și rafinare, au urmărit cu tenacitate ca întreaga industrie petrolieră națională să îndeplinească promisiunile electorale de a spori protecția mediului. Acum, în fața nemulțumirii generale, au propus o soluție care nu place nici măcar susținătorilor lui Biden: desființarea temporară, timp de trei luni, a impozitului federal asupra benzinei.
E vorba despre un fel de vreau dar nu pot, cu toate că acest impozit este de numai 5 centime pe litru, în timp ce scumpirea a fost mai mare de un dolar. Pe de altă parte, această măsură ar mări și mai mult datoria, deja debordantă, a guvernului federal.
Problemele sunt agravate și mai mult de faptul că țara trece printr-o etapă de inflație, cea mai mare din ultimii 40 de ani, cu niște scumpiri de prețuri de 8%, ceea ce anulează toate măririle salariale. Și ca lucrurile să se complice și mai mult, președintele și secretarul Tezoreriei interpretează foarte diferit situația, nu numai în privința cauzelor, dar și în legătură cu rezolvarea ei.
Desigur, aceasta este o bună explicație a prăbușirii popularității lui Biden, despre care mai bine de 70% din țară are o opinie nefavorabilă. Cum rezultatele acestor sondaje le vede și el, Biden a anunțat că, în 2024, nu se va mai prezenta pentru a-și reînnoi mandatul prezidențial.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Lo que el Covid se llevó Washington, Diana Negre

Desde que los colonos y aventureros europeos llegaron a estas tierras, Estados Unidos era el país de las posibilidades ilimitadas, un lugar de abundancia y oportunidades, tanto para empresarios, como para trabajadores y consumidores.
Todo esto parece lejano hoy en que a la abundancia la ha substituído la escasez, con larga espera para obtener productos diversos e incluso hay falta de servicios médicos pues no hay personal suficiente para atender a los enfermos.
Que en Estados Unidos falte mano de obra no es nuevo, ha sido desde el principio una condición crónica que ha motivado olas de inmigración de todas partes del mundo. Lo que es diferente es que ahora los puestos de trabajo no se cubren y que el otrora país de abundancia se halla sin artículos de consumo, suministros industriales y hasta materias primas.
Las causas de esta escasez son múltiples, desde una relativa bonanza económica que limita los deseos de la población de ponerse a trabajar, hasta la falta de transportes para importar mercancías, o los atascos en los puertos en que debería descargar.
Todo este problema empezó con las restricciones del Covid y, aunque la enfermedad está mucho más controlada y la población parece haberle perdido el miedo, las consecuencias económicas continúan sin que nadie parezca capaz de atajarlas.
Así, por ejemplo, en el puerto de Los Angeles la congestión es tal que más de 20 barcos esperan fuera para poder descargar sus contenedores, algo difícil pues los muelles están llenos, hasta el punto de que las autoridades portuarias han alquilado terrenos para depositarlos. Todo ello aumenta los gastos que pagan los importadores y el usuario final, pues el costo de mantener a los barcos fuera del puerto es muy elevado, como también lo es el alquiler de más espacio.
Este gasto adicional incide en los precios de consumo y contribuye a la falta de artículos
que las empresas norteamericanas antes podían abastecer a toda su población. Ahora les falta la mercancía y, cuando la tienen, se ven obligados a subir los precios, lo que a su vez provoca la inflación mayor que el país ha tenido en más de cuatro décadas, lo que reduce la capacidad adquisitiva del consumidor, a pesar de fuertes subidas salariales recientes.
La falta de trabajadores es tan grande que los empresarios se ingenian para atraer a los preciosos empleados que todos necesitan. Incluso les ofrecen residencias mediante programas especiales en que construyen casas de precio moderado y les ayudan a financiar la compra.
La escasez la empiezan a notar los norteamericanos incluso desde que llegan al mundo, pues las fórmulas especiales para alimentar a bebés brillan por su ausencia en los supermercados. Es algo que provoca el natural descontento entre las familias jóvenes y se ha convertido en un caballo de batalla político: donde no parece faltar esta mercancía es en las zonas fronterizas a las que llegan decenas de miles de inmigrantes ilegales acompañados de niños, así que la oposición acusa al gobierno de desviar estos productos para satisfacer a la población de origen hispano y conseguir ventajas electorales.
Pero una de las cosas que más duele ahora es el precio del combustible, que ha pasado de 85 centavos por litro de gasolina a 1.42 dólares. Aquí, con grandes distancias y escasa densidad humana, los transportes públicos no son rentables y el combusible es un gasto inevitable que reduce el ingreso real de los trabajadores.

Biden y su gabinete son directamente responsables de la subida de precios de la gasolina, pues nada más comenzar su mandato cortaron oleoductos, cancelaron programas de extracción y refinado y persiguieron con saña a toda la industria petrolera nacional para cumplir con las promeses electorales de aumentar la protección ambiental. Ahora, ante el descontento general, ha propuesto una solución que no gusta ni siquiera a sus seguidores, que es eliminar por tres meses el impuesto federal sobre la gasolina.
Se trata de un quiero y no puedo, toda vez que el impuesto representa solo 5 centavos por litro, cuando la subida ha sido de más de un dólar. Por otra parte, semejante medida aumentará todavía más la deuda, ya desbordada, del gobierno federal.
Para agravar sus problemas, el país está pasando por una etapa inflacionaria, la más alta de los últimos 40 años con subidas de precios superiores al 8%, que anulan todos los aumentos salariales. Y para rizar el rizo, el presidente y su secretario del Tesoro interpretan de manera distinta la situación, no solo en cuanto a sus causas, sino también sus remedios.
Seguramente que esta es una buena explicación del derrumbe de la popularidad de Biden, de quien tiene una opinión desfavorable nada menos que el 70% del país. Como estas encuestas también las ve él, ya ha anunciado que en 2024 no se presentará para renovar su mandato presidencial.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Sex fără gen Washington, Diana Negre

A fost odată ca niciodată, a fost o vreme în care fetițele citeau basme despre prințese naive, zâne bune la suflet și vrăjitoare viclene, în timp ce băieții se jucau cu mingea, se băteau foarte ușor între ei, iar părinții lor se amuzau spunând despre ei că sunt cam prostovani.
Prințesa – sau cenușăreasa – își întâlnea prințul fermecat și toată lumea era fericită în sânul familiei, precum și tânăra familie care se forma, fiecare având funcția socială și personală clar definită.
Cu toate că nu a trecut de atunci nici măcar jumătate de secol, s-ar părea că vorbim de ceva foarte îndepărtat, deoarece, în ziua de azi, nici copiii, nici părinții și nici școlile nu prea mai știu cum e treaba cu a fi băiat sau fată, mascul sau femelă, bărbat sau femeie, tată sau mamă. Deocamdată, adulții mai au idee despre ceea ce gramatica numește gen, însă copiii, probabil, vor vedea acest lucru din ce în ce mai puțin clar.
În luna aceasta, de pildă, are loc în SUA, la fel ca în atâtea alte țări, „mândria homosexuală”, manifestare care era rezervată unor perechi sau unor indivizi homosexuali, care defilau într-o zi, pe urmă, la sfârșit de săptămână, își răspândeau afinitățile lor erotice și cereau să fie acceptați. Acum această mândrie nu se mai limitează la indivizi și nici la zile, ci la o lună întreagă și cuprinde familii întregi.
Cel care nu se află în miezul acestei mișcări rămâne oarecum nedumerit, deoarece familiile pe care le vede că participă la aceste mișcări multitudinare, pentru a celebra mândria homosexuală par a fi formate dintr-un tată de sex masculin și o mamă de sex feminin, împreună cu lăstarii lor. În felul acesta, cel neinițiat nu prea pricepe de ce vin la manifestații aceste familii care își vopsesc fețele în culorile care indică transexualitatea.

Deci, nu mai e vorba de a fi homosexual, de un gen sau altul, ci de a fi transexual, adică, din bărbat să devii femeie, sau invers, la orice vârstă – cu toate că nu mai știi cine ce a devenit, deoarece dispare însăși noțiunea de gen, de nu mai distingem ce e feminin și ce e masculin.
Poate că cititorii noștri sunt la curent cu aceste tendințe, căci au văzut sau au auzit vorbindu-se despre ele în diferite orașe din Europa. Ceea ce se știe mai puțin este definiția oficială a identității sexuale a diferiților indivizi.
Astfel, de pildă, mulți au rămas consternați, acum câteva luni, când doamna Ketanji Brown Jackson, viitoare magistrată în Tribunalul Suprem, nu a știut să răspundă unei întrebări puse de senatorii care examinau candidatura sa la cel mai mare tribunal al națiunii.
Doamna Jackson, care la sfârșitul acestei veri va face parte din Curtea Supremă, s-a confruntat cu o întrebare fără răspuns: „Care este diferența dintre un bărbat și o femeie?”. La această întrebare, pusă de senatoarea republicană, Marscha Blackburn, viitoarea magistrată a spus că nu are niciun răspuns, deoarece „ea nu este bioloagă” și a adăugat că, dacă, în avatarele viitoarei sale funcții, va avea de lămurit ceva ce va fi atât de greu de specificat, va cere ajutorul Științei.
Dacă aceasta îl aiurește pe neinițiat, mai mult ca sigur că îi aiurește și mai mult pe copiii care au tată și mamă, dar cărora nu le pot atribui rolul pe care l-a avut fiecare, de-a lungul istoriei. Iar confuzia începe la o vârstă din ce în ce mai fragedă: cea mai recentă, despre care se știe, este cea a unei fetițe – sau a unui băiețel? – de 5 ani. Mama acestei ființe a hotărât să o crească ca pe un băiat, deoarece tendințele sexuale pe care le manifesta erau atât de evidente încă din fragedă pruncie: când încă se afla în scutece, dă asigurări mama, i se vedea în ochi suferința, atunci când era în lenjerie de fetiță, semn clar al afinităților ei masculine. Poate că noile curente vor identifica, la fel ca mai înainte, culoarea roz și dantela cu femininul, însă chiar dacă e atât de limpede, nu vor putea explica, totuși, de unde vine și de ce apare această confuzie.

Copiilor care își vor manifesta inclinațiile de la o vârstă atât de fragedă, psihologii și părinții le vor oferi posibilitatea să treacă la celălalt gen, deja în timpul copilăriei, înainte de pubertate, deoarece le vor da medicamente care vor opri dezvoltarea spre unul sau altul dintre sexe, în timpul adolescenței.
Psihiatrii ne dau asigurări că lucrează în domeniul acesta și că medicamentele respective nu prezintă niciun pericol, deoarece efectele lor sunt complet reversibile. Despre experiența de a fi trăit pubertatea ca băiat într-un corp de fată, sau invers, și despre personalitatea rezultată la vârsta adultă, nu spun mare lucru.
Confuzia aceasta, sau, poate, ambivalența, pentru a-i aplica o definiție mai binevoitoare, nu se limitează numai la orientarea sexuală, ci se extinde la toată viața americană și, probabil, mondială. O vedem atunci când e condamnată sau iertată delincvența -furturile sub 1000 $ nu mai sunt urmărite în multe locuri- sau când nu sunt picați la examene elevii sau studenții – căci, ceea ce contează sunt notele finale și nu cunoștințele elevului … iar rezultatul trebuie să fie egalitar.
Sunt atitudini pe care mulți le aprobă sau le condamnă, dar care, datorită întinderii lor în interiorul și în afara țării, permit să se presupună că lumea intră într-o nouă etapă a relativizării și desființează definiții și certitudini , care, mai înainte, se învățau din cărți și așezau bazele bunei conviețuiri.
Poate este răspunsul pe care îl dă societatea superpopulației, sau un efect al automatizării care se apropie de Inteligența Artificială. Pare destul de clar că lumea nu vrea să se lipsească de activitatea sexuală, însă o face atât de nediferențiat, încât nu mai există gen specific, astfel că sexul partenerilor nu mai are importanță, deoarece nu se mai pune problema procreării, ci doar cea a plăcerii.
Ceea ce va veni de acum încolo… este la fel de nesigur ca veleitățile erotice ale copiilor hermafrodiți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Sexo sin género Washington, Diana Negre

Erase una vez, en que las niñas leían cuentos de princesas ingenuas, hadas bondadosas y brujas perversas, mientras los niños jugaban con un balón, se peleaban fácilmente con sus amiguitos y sus padres disfrutaban diciendo que eran algo brutotes.
La princesa -o la cenicienta- encontraba a su príncipe azul y todos eran felices en el seno de sus familias y la que iban a formar, cada uno con una función social y personal clara y definida.
Aunque no ha transcurrido ni medio siglo, parece que nos refiramos a una era remota porque, hoy en día, ni los niños ni los padres ni las escuelas tienen claro en números crecientes qué es eso de ser niño o niña, macho o hembra, marido o mujer, padre o madre. De momento, los adultos aún tienen una idea de eso que la gramática llama género, pero los niños probablemente lo van teniendo cada vez menos claro.
Este mes, por ejemplo, se celebra, en EEUU como en tantos otros países, el “orgullo homosexual”, que antes se reservaba para parejas o individuos homosexuales que desfilaban durante un día primero, un fin de semana después, por las calles, propalaban sus afinidades eróticas y exigían que se les aceptara. Este orgullo ya no se limita a individuos ni a días, sino a un mes entero y se extiende a las familias, de manera que es frecuente ver a familias enteras acudir a reuniones de este tipo.
El que no está en el meollo de este movimiento, queda totalmente confuso, porque las familias que uno tiene delante y que acuden a actos multitudinarios para celebrar el orgullo homosexual, parecen compuestas por un padre del sexo masculino y una madre del femenino, acompañados de sus retoños. De esta forma, el no iniciado no comprende a qué acuden estas familias que se han pintarrajeado la cara con los colores que demuestran la transexualidad.
Ya no se trata de ser homosexual, de uno u otro género, sino de ser transexual, es decir, pasarse de hombre a mujer, o viceversa, y a cualquier edad -aunque uno no sepa a lo que se ha pasado pues va desapareciendo la noción de género y no se sabe ya lo que es femenino y lo que es masculino.
Nuestros lectores probablemente están ya al corriente de estas tendencias, porque uno las ha visto o ha oído hablar de ellas en varias ciudades europeas y españolas. Lo que quizá es menos corriente es la definición oficial de la identidad sexual de los diferentes individuos.
Así, por ejemplo, muchos quedaron estupefactos hace pocos meses, cuando la señora Ketanji Brown Jackson, futura magistrada del Tribunal Supremo, no pudo responder a la pregunta de uno de los senadores que consideraba su candidatura para el máximo tribunal de la nación.
La señora Jackson, que a finales de verano entrará en la Corte Suprema, tuvo que enfrentarse a una pregunta sin respuesta: “¿Cuál es la diferencia entre un hombre y una mujer?”. A la pregunta de la senadora republicana Marscha Blackburn, la futura magistrada respondió que no tenía respuesta porque “no soy bióloga” y añadió que, si en los avatares de su futuro cargo tiene que definir algo tan difícil de especificar, buscará la ayuda de la Ciencia.
Si todo esto confunde al no iniciado, probablemente confunde aún más a los niños que tienen padre y madre, pero no les pueden atribuir los papeles que cada uno ha tenido a lo largo de la historia. Y la confusión empieza cada vez a edad más temprana: la más reciente que se ha registrado es de una niña – o un niño? – de 5 años, cuya madre decidió educarlo como a un chico porque sus tendencias sexuales eran ya evidentes desde la más tierna infancia: Cuando estaba en pañales, asegura la madre, se le veía el sufrimiento en los ojos al verse en ropa de niña, una señal clarísima de sus afinidades masculinas. Tal vez las nuevas corrientes identifiquen, como antes, el rosa y los encajes con lo femenino, pero si tan claro es, no explican dónde está, y por qué, la confusión.

A los niños que demuestran sus inclinaciones a tan tierna edad, los psicólogos y los padres les brindan la oportunidad de pasarse de género ya en su infancia, sin necesidad siquiera de llegar a la pubertad, pues les dan medicinas que frenan el desarrollo hacia uno u otro sexo durante la adolescencia.
Nos aseguran los psiquiatras que trabajan en este terreno, que tales medicinas no encierran peligro alguno pues sus efectos son totalmente reversibles. En cuanto a la experiencia de haber vivido la pubertad como niño en un cuerpo de niña, o viceversa, y la personalidad resultante en edad adulta, no dicen gran cosa.
Esta confusión, o quizá ambivalencia para aplicarle una definición más benevolente, no se limita a la orientación sexual, sino que se va extendiendo por toda la vida norteamericana -y probablemente del mundo. La vemos a la hora de condenar o condonar la delincuencia -los robos menos de 1000 $ no se persiguen en muchos lugares- o de no suspender en sus exámenes a escolares o universitarios -lo que importa son las notas finales, no los conocimientos del alumno…y que el resultado sea igualitario.
Actitudes que muchos aprueban o condenan, pero que, debido a su extensión dentro y fuera del país, permiten suponer que el mundo está entrando en una nueva etapa de relativización que elimina las definiciones y certidumbres que antes se aprendían en los libros y sentaban las bases de la convivencia.
Tal vez sea la respuesta de la sociedad a la superpoblación, o un efecto de la automación que se avecina con la Inteligencia Artificial. Parece claro que la gente no quiere prescindir de la actividad sexual, pero tan indiferenciada que no hay género específico y así no importa el sexo de la pareja, pues ya no se trata de procrear sino de pasarlo bien.
Lo que viene a partir de ahora…es tan incierto como las veleidades eróticas de los niños hermafroditas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Adio America Washington, Diana Negre

De patru secole, când primii coloni britanici au sosit pe țărmurile lor, SUA au fost țara abundenței: materii prime, teritorii întinse pentru a putea locui și cultiva pământul, locuri de muncă pentru toată lumea, bani din abundență pentru a face averi sau cel puțin pentru a trăi fără lipsuri.
Lipsea doar mâna de lucru, care la rândul ei era o sursă de salarii bune și o atracție pentru imigranții din toată lumea, pentru că fabricile și întreprinderile americane puteau să aprovizioneze toată populația țării și să și exporte excedentul de mărfuri.
Din tot acest scenariu, singurul lucru care e la fel este lipsa mânii de lucru, ajunsă la asemenea extreme, încât întreprinzătorii se străduiesc din răsputeri să aducă muncitorii de care este atâta nevoie. Ba chiar le oferă locuințe prin intermediul unor programe speciale de construcții, la prețuri moderate și cu ajutor financiar.
În prezent, cei 350 de milioane de locuitori ai Americii sunt nevoiți să facă față lipsurilor, dezbinării și grijilor în legătură cu viitorul lor. SUA, care este prima economie a lumii, nu vor dispărea ca țară, însă ideea pe care o au americanii despre ei înșiși și singularitatea care a caracterizat națiunea aceasta se îndreaptă spre dispariție.
La aproape trei secole de când s-au întemeiat și la mai mult de un secol de când au devenit prima putere industrială din lume, SUA continuă să fie o țară cu o inimă rurală, oricât de industrializată ar fi societatea ei și oricât de mic ar fi procentul populației ei agricole.
Aici se obține cea mai mare producție mondială de porumb, soia, vite, găini și curcani. Această abundență se datorează unor factori cum ar fi automatizarea care permite oținerea unor prețuri de producție relativ mici și excedente mari, deoarece populația este relativ mică. E suficient să-i comparăm pe cei 350 de milioane de locuitori ai SUA cu cei 1 miliard 300 de milioane sau cu cei peste un miliard din India, și chiar cu cei 500 de milioane din Europa.
Marile întinderi de pământ nelocuit au modelat societatea americană, căci se pot străbate sute de kilometri fără să întâlnești un singur om, ceea ce a exacerbat simțul individualist în toată țara.
Însă, lucrurile acestea se schimbă: pe de o parte, în zonele rurale, fermierii sunt o minoritate, iar restul populației muncește în diferite industrii prelucrătoare și în transportul produselor agricole.
Sunt zone conservatoare din punct de vedere politic, care l-au favorizat pe președintele Trump, acum aproape 6 ani, și care așteaptă să vină un politician în stare să pună capăt la ceea ce ele apreciază că sunt abuzurile Partidului Democrat, a cărui politică progresistă controlează zonele de pe coastă, cum este California sau New York, cu rezultate pe care conservatorii le consideră a fi îngrijorătoare.

Inima rurală a SUA se îndreaptă spre o schimbare și se prevede un viraj spre stânga în toată țara. Partidul Republican va avea de înfruntat dificultăți crescânde, cu toate că republicanii încep să aibă idei populare, în timp ce democrații îi reprezintă pe intelectualii progresiști.
Poate că schimbarea cea mai vizibilă este că lipsurile au înlocuit abundența de mai înainte și aceste lipsuri încep să le simtă americanii de cum se nasc, căci formulele speciale de hrănire a bebelușilor lipsesc cu desăvârșire din supermarket-uri, spre nemulțumirea familiilor tinere.
Cu toate că se iau măsuri pentru a ușura această situație, deja a devenit un cal politic de bătaie, deoarece se pare că această hrană nu lipsește la frontera cu Mexicul, deoarece acolo sunt aduse mari cantități pentru a ajuta familiile care încearcă să intre pe teritoriul SUA. Republicanii îi acuză, acum, pe democrați că își caută noi „clienți” printre populația imigranților.
Acastă avalanșă de imigranți reprezintă o nouă fază, nu pentru că țara n-ar fi fost și mai înainte un magnet pentru restul lumii, ci din cauză că acest proces este, în zilele noastre, foarte haotic și niciunul dintre cele două partide, separat sau în coaliție, nu e în stare să-l rezolve.
Însă, ce atrage cel mai mult atenția este pierderea libertății de expresie, mai ales în lumea academică, unde atât studenții, cât și profesorii sunt nevoiți să urmeze ideile acceptate de conducătorii lor, printr-nu fel ce cenzură universitară. În prezent, sunt supuși unei „corecturi politice”, cu tendințe foarte progresiste, iar profesorii care nu le respectă sunt obligați să-și dea demisia, în timp ce studenții sunt, uneori, exmatriculați din universități. Așa că se păzesc șă-și exprime ideile, dacă nu se adaptează la ideologia care domină acum.
Este o mare schimbare într-o țară în care primul amendament al Constituției apără libertatea de expresie și care, în ziua de azi, pare a se limita, mai mult ca niciodată, la urnele electorale, unde votul este secret, la adăpost de presiuni și de cenzură.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Adios América Washington, Diana Negre

Desde hace cuatro siglos, cuando los primeros colonos británicos llegaron a sus costas, Estados Unidos ha sido el país de la abundancia: materias primas, territorios amplios para residir y cultivar, trabajo para todos, dinero en abundancia para crear grandes fortunas o por lo menos para vivir sin estrecheces.
Lo único que escaseaba era la mano de obra, lo cual era a la vez fuente de buenos salarios y un atractivo para la inmigración de todo el mundo, de forma que las fábricas y empresas norteamericanas podían abastecer a toda su población y exportar sus mercancías.
De todo este escenario, lo único que perdura es la falta de mano de obra, llegada a extremos tales que los empresarios se ingenian para atraer a los preciosos trabajadores que todos necesitan. Incluso les ofrecen residencias mediante programas especiales para construir viviendas de precio moderado y con ayuda financiera.
Hoy en día, sus 350 millones de habitantes se enfrentan a la escasez, la desunión y las preocupaciones por su futuro. Estados Unidos, la primera economía del mundo, no va a desaparecer como país, pero la idea que los norteamericanos tienen de sí mismos y la singularidad que ha caracterizado a esta nación, van camino de desaparecer.
Casi tres siglos desde su fundación, y más de un siglo después de convertirse en la primera potencia industrial del mundo, Estados Unidos sigue siendo un país con el corazón rural, por muy industrializada que esté su sociedad y por pequeño que sea el porcentaje de su población agrícola.
Aquí se genera la mayor producción mundial de algunos productos agrícolas como maíz, soja, ganado vacuno, pollos o pavos. Esta abundancia se debe a varios factores, desde la automación del sector que permite obtener unos precios de producción relativamente bajos y con grandes excedentes, pues la población es relativamente escasa. Basta comparar sus 350 millones de habitantes a los más de 1.300 de China o más de 1000 de la India, o incluso a los 500 millones de Europa.
Las grandes extensiones de territorio vacío han dado forma a la sociedad norteamericana, donde se pueden recorrer centenares de kilómetros sin ver a una sola persona, lo que ha exacerbado el sentido individualista de todo el país.
Pero todo esto va cambiando: por una parte, en las zonas rurales los campesinos representan una minoría y el resto de la población se dedica a diversas industrias, procesamiento y transporte de productos agrícolas.
Son zonas políticamente conservadoras que favorecieron al presidente Trump hace casi 6 años y que esperan a un político capaz de poner fin a lo que ven como desmanes del Partido Demócrata, cuya política progresista controla las zonas costeras como California o Nueva York, con resultados que los conservadores consideran inquietantes.
El corazón rural de EEUU va camino de cambiar lo que haría prever un giro a la izquierda en todo el país, con el Partido Republicano enfrentado a crecientes dificultades, aunque no siempre es así porque los republicanos se van convirtiendo en un partido de ideas populares, mientras que los demócratas representan a los intelectuales progresistas.

Quizá el cambio más llamativo es que la escasez ha reemplazado a la abundancia de antes y esta escasez la empiezan a notar los norteamericanos desde que llegan al mundo, pues las fórmulas especiales para alimentar a los bebés brillan por su ausencia en los supermercados, con el natural descontento entre las familias jóvenes.
Aunque se toman medidas para aliviar esta situación, ya se ha convertido en un caballo de batalla político, pues donde no parece faltar esta mercancía es en la frontera mexicana, a la que se han llevado grandes cantidades de este producto para ayudar a las familias que tratan de entrar en el territorio norteamericano. Los republicanos acusan ahora a los demócratas de buscar nuevos “clientes” en la población de inmigrantes.
También esta avalancha de inmigrantes representa una nueva fase, no porque el país no fuera antes un imán para el resto del mundo, sino por lo caótico del proceso que ninguno de los dos partidos, ni por separado ni en coalición, tiene el valor de resolver.
Pero quizá lo más llamativo es la pérdida de la libertad de expresión, especialmente notoria en el mundo académico, donde tanto alumnos como profesores han de seguir las ideas aceptadas por sus directivos y por una especie de censura estudiantil. En estos momentos, son de “corrección política”, de tendencias muy progresistas y los profesores que se desvían se ven obligados a dimitir, los estudiantes son a veces expulsados de los diversos centros académicos y, en general, se guardan de expresar sus ideas si no se adaptan a la ideología imperante.
Un gran cambio para un país cuya primera enmienda a la Constitución defiende la libertad expresión que hoy en día parece más que nunca limitada a las urnas electorales, donde el voto es secreto, al abrigo de presiones y censuras.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Vineri 24 iunie 2022 la ora 19, în foaierul Sălii de Concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune va avea loc lansarea cărţii de poezie Sustrageri de la asemănare, Editura CD PRESS, 2021 şi a celor două volume de proză umoristică Menestreli la Curţile Comediei şi Comedia salvează România, Editura LETRAS, 2022, autor ziaristul şi scriitorul DAN URSULEANU (1942- 2013).

Participă: prefeţatorul celor trei volume-TITUS VÎJEU, profesor universitar, RĂZVAN THEODORESCU- vicepreşedintele Academiei Române, ALEXANDRU MIRONOV- scriitor, SOFIA ŞINCAN fost redactor şef-adjunct al PROGRAMULUI III- RADIO şi actorul FLORIN ZAMFIRESCU. Prezintă LUMINIŢA VELCIU -Televiziunea Română.

Urmează: recitalul de muzică şi poezie cu versuri de Dan Ursuleanu, intitulat CĂLĂTOR PRINTRE TÂLCURI. Recită actorii ADRIANA TRANDAFIR, FLORIN ZAMFIRESCU, SORIN DINCULESCU, VLAD BENESCU, CĂLINA EPURAN şi VLAD SCOLARI.

Conceput de scenarista radio CAMELIA STĂNESCU, recitalul de poezie se va întâmpla într-un mod inedit, modern, cu looper şi efecte speciale, cu un fundal sonor discret, asigurat de bandul lui ION MARINESCU, chitară, şi violoncel.
Tinerii actori vor evolua în lumina reflectoarelor, într-o inventivă mişcare scenică, cu elemente de pantomimă şi giumbuşlucuri de teatru stradal.

Poezii, filmate într-un mic teatru de marionete din Milano sunt recitate de VLAD SCOLARI, actor şi regizor italo-român.
Proiecţia, de preferat retro-proiecţie, asigurată de BOGDAN MIHĂILESCU- ANIMAGIC FILM va ilustra sugestiv poeziile şi versurile cântecelor din spectacol cu imagini contemporane de artă numerică şi lucrări ale artiştilor plastici SEBASTIAN PANTEA şi LISANDRU NEAMTZU.

Iluminatul ambiental cu wash-uri de mică putere, va completa vizualul bogat în sugestii artistice care ambiţionează să reproducă pe scenă, spiritul ludic definitoriu pentru poetul şi umoristul DAN URSULEANU.

Fuziune de mijloace proprii epocii noastre digitalizate, spectacolul se doreşte a fi un transfer spre generaţii mai tinere, a modului lucid şi senin de a privi lumea al autorului.

Am primit prin poștă ultimele două cărți scrise în urmă cu câțiva ani de regretatul jurnalist Dan Ursuleanu și publicate acum de soția sa, Camelia Stănescu Ursuleanu, o voce de aur a Radioului din toate timpurile.
Este vorba despre volumele de proză umoristică:

MENESTRELI LA CURȚILE COMEDIEI

și

COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA

Cărțile derivă – se vede acest lucru din start – din atmosfera existentă în interiorul redacției Programului Trei, din activitatea de zi cu zi a membrilor acestei echipe de învingători care, cu ideile și munca lor, transformau cotidianul cenușiu din zilele comunismului în libertate și visare. Adică, sunt, practic, o continuare, o introspecție a vieții unui jurnalist de succes dincolo de activitatea din redacție.

Important este să spunem de ce au plăcut atât de mult emisiunile acestui post de radio, Programul Trei, destinat tineretului. Simplu: au declanșat și menținut reveria unei generații, i-a hrănit convingerea că poate avea un viitor pe măsura aspirațiilor ei, că aceste împliniri erau la îndemâna oricărui tânăr.
Colectivului de redactori i s-a promis, inițial, libertate totală. Acești tineri puteau să abordeze creator – nu demolator – orice subiect. Dar, să-l abordeze cu farmec.

„Să faci emisiuni în așa fel încât să trebuiască să te arestez!” – i-a spus Sofiei Șincan, redactorul șef al Programului Trei – Președintele Radioteleviziunii române din vremea aceea.

Important este ce le-a spus Sofia Șincan subalternilor ei, tinerii care urmau să ducă la îndeplinire sarcina venită direct din partea conducerii superioare a partidului unic din vremea aceea, adică PCR, de a face emisiuni de foarte bună calitate, capabile să atragă tineretul român, vrăjit – spre disperarea politrucilor – de Radio Europa Liberă, mai ales de emisiunea Metronom, a lui Cornel Chiriac:
„Aveți mână liberă să vă faceți meseria așa cum vă place și așa cum trebuie! Vă rog să vă puneți toată imaginația în joc, astfel încât lucrurile să iasă, nu foarte bine, ci superb! Veniți cu idei, puneți-le în practică și meritele vor fi ale voastre. Nu vă cer decât bun simț și eleganță în aceste emisiuni.”

Cuvintele Sofiei Șincan au avut o putere magică: au creat perspectiva și senzația libertății în activitatea acelor tineri jurnaliști români. Un fenomen de-a dreptul unic pentru un regim comunist! Chiar dacă, mai târziu, veneau tot felul de indicații și directive – inclusiv cuvinte și termeni care nu puteau fi rostiți în emisiuni – senzația libertății a fost menținută și cultivată robust în continuare, cu ingeniozitate și umor. Umorul a fost atitudinea și metoda care le-a permis să navigheze în continuare în oceanul libertății.

Căci, odată deprins gustul libertății, nu se mai uită niciodată. Umorul presupune distanțare, desprindere emoțională și rațională. Este un exercițiu al abordării obiective a oricăror situații. Umorul înseamnă creație.

Acest exercițiu al libertății și al umorului l-a continuat Dan Ursuleanu și în scrierile pe care le-a lăsat pentru mai târziu și care, iată, văd lumina tiparului în zilele noastre…

Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu

***

Iată o scurtă prezentare a lui Dan Ursuleanu semnată de Camelia Stănescu-Ursuleanu:

Ziaristul şi scriitorul DAN URSULEANU (1942- 2013), „spadasinul vorbelor de spirit, cum era denumit de colegi, a fost imediat după terminarea Facultăţii de Filologie din Bucureşti, un critic şi istoric literar hărăzit. Din 1967 a slujit, timp de aproape cinci decenii cu pasiune, talent, muncă şi respect instituţia publică de Radio şi de Televiziune.

Creator înzestrat cu o un talent şi o fantezie efervescente, dublate de o cultură profundă şi sistematică, a fost realizator, prezentator de emisiuni radiofonice, scenarist, regizor, reporter pasionat, excelent director. Considerat unul din cele mai importante personaje ale SF-ului românesc, prin emisiunea sa de avangardă Exploratorii lumii de mâine, în care se întâlneau ştiinţele de frontieră, fenomenologie paranormală şi literatura SF, Dan Ursuleanu a mutat accentul de pe cuvântul scris pe cuvântul rostit, într-o epocă în care multimedia era la noi noţiune de vis.

După 1990 a fost un excelent director purtător de cuvânt al Radio Televiziunii Române, director al Patrimoniului şi al Secretariatului General Radio, întemeietor al postul de radio Antena Bucureştilor, actualmente BUCUREŞTI f.m.

Umorist de vocaţie Dan Ursuleanu este autorul a 200 de emisiuni de Teatru de divertisment, transmise şi astăzi în reluare pe lungimile de undă România Actualităţi. Tot 200 sunt şi careurile rebusiste pe care i le-a publicat Revista Rebus.

Prin excelenţă un ludic, creator de jocuri şi practicant fervent al acestora, Dan Ursuleanu a fost din 1987, preşedintele primei structuri naţionale de scrabble din România – secţia scrabble a Comisiei Centrale de Şah electronic şi Jocuri Logice de pe lângă Societatea Română de Şah. Când în 1999 i s-a decernat Diploma de Excelenţă a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Dan Ursuleanu a fost definit ca un adevărat făuritor de cultură.

Scriitorul de talent Dan Ursuleanu este autorul volumelor Umor pe patru roţi (1981) şi Comic voiajor ( 1987), ambele tipărite la Editura Sport-Turism. La editura ieşană Junimea a publicat două cărţi de versuri pentru copii: Lupul care a uitat proverbele ( 1983) şi Poveşti cu poze şi pozne. Li se adaugă cărţile postume Sustrageri de la asemănare, Editura CD PRESS, 2021 şi Menestreli la Curţile Comediei şi Comedia salvează România, Editura LETRAS, 2022.

***

Și iată cum s-a născut… celebra emisiune creată de Dan Ursuleanu, Exploratorii lumii de mâine:

Camelia Stănescu și Dan Ursuleanu la microfonul emisiunii Exploratorii lumii de mâine, 1992

Vezi și https://ghemulariadnei.wordpress.com/tag/dan-ursuleanu

AUTOR: ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Limitele imposibilului Washington, Diana Negre

Afirmația „nu poate fi ceea ce nu poate să fie, pentru că așa ceva e imposibil”, se potrivește foarte bine cu situația actuală din Ucrania, cu atacurile rușilor împotriva acestei țări și cu încercările Europei, ale SUA și ale aliaților lor de a obliga Rusia să revină pe „calea cea bună”.
Mulți lideri occidentali chiar și-au crezut propria lor retorică și au situat Rusia într-un loc pe eșichierul mondial unde ar fi trebuit să fie, dar nu acolo unde se află Rusia de fapt.
Căci Rusia nu este o țară mică, nici ca întindere, nici ca număr al locuitorilor, nici în privința resurselor ei naturale și nici ca putere militară. Cu toate că economia ei e departe de a avea eficiența și importanța internațională pe care o au Europa Occidentală, Japonia, SUA sau China, totuși nu e chiar neînsemnată și nu depinde de alte economii sau piețe. Oricât de mult le-ar displace țărilor bogate și democrate politica rușilor, Moscova nu poate fi pusă la colț ca un copil neascultător care trebuie să se îndrepte.
Armele ei nu par a fi la înălțimea ultimelor progrese occidentale, iar rezultatele atacurilor ei împotriva Ucrainei au fost sub ceea ce se așteptau liderii de la Kremlin și cu mult sub temerile guvernelor occidentale. Cu toate acestea, puterea ei militară continuă să fie de câteva ori mai mare decât cea a Ucrainei. A fost și este decisivă în unele părți din lume cum este Siria, cu consecințe bune sau rele -după cum se poziționează cel care analizează faptele – imposibil de oprit pentru dușmani și foarte utile pentru prieteni.
Rusia este succesoare – și antecesoare – a dispărutei Uniuni Sovietice și continuă să aibă o influență de neoprit asupra unor țări care au făcut parte din URSS, cum este Belarus, sau asupra Ceceniei, Georgiei sau Moldavei, oricât de mult ar vrea aceste țări să scape de această influență.
Influența Rusiei nu se limitează numai la vecini, ci se manifestă și de cealaltă parte a lumii, în ciuda colosului american, care nu este în stare să controleze regimurile cu simpatii pro-moscovite, cum sunt Cuba sau Venezuela, și nici riscul ca acestea să influențeze alte țări de pe continent, cum sunt Bolivia, Argentina, Peru și, posibil peste puțin timp, și Colombia.
La aceasta se mai adaugă și frustrarea exprimată recent de liderii europeni în fața rezultatelor nesatisfăcătoare ale sancțiunilor lor împotriva Moscovei: nu au reușit să sufoce regimul lui Vladimir Putin și nici membrii Uniunii Europene nu sunt prea uniți în privința acțiunilor viitoare.
Unii, cum ar fi de pildă Germania, din cauza necesităților ei energetice: nici gazele lichefiate pe care i le pot vinde SUA și nici eforturile ecologiștilor pentru a obține energie din surse nepoluante și pentru a reduce consumul, nu-i pot satisface necesitățile industriei și nici un pot încălzi casele și birourile în care trăiesc și muncesc 80 de milioane de persoane. Spre deosebire de Franța, care și-a diversificat producția energetică și care nu și-a închis unitățile atomo-electrice, Germania rămâne un „paradis verde”… însă cu paradoxul că nu poate exista fără petrol și gaze.
Alții, cum este Ungaria, deoarece au o mentalitate și niște aspirații diferite de cele ale multor țări din Uniunea Europeană, și nu prea vor să pedepsească Rusia, căci le lipsește interesul de a se identifica cu idealurile împărtășite de restul comunității, de la relațiile interpersonale și noile definiții ale identității sexuale, până la obsesia de a elimina sursele de poluare atmosferică.

Recenta întâlnire la vârf a europenilor s-a încheiat, așa cum era de așteptat, cu rezultate modice: trebuia să împace nevoile energetice ale tuturor cu eforturile de a menține unanimitatea pentru a putea adopta rezoluțiile comunitare.
Decizia finală a fost o încercare evidentă de a mulțumi exigențele Ungariei, care cere să primească în continuare o mică parte din exporturile de petrol ale rușilor, dar a fost și un semnal că situația actuală va duce la modificarea structurilor europene, cum ar fi unanimitatea voturilor. Astfel, Rusia va fi influențat structurile comunitare, ceea ce va demonstra capacitatea ei de a acționa asupra Europei, cu toată respingerea ei unanimă.
Condamnările comunitare au o eficiență limitată: o fi devenit Rusia o paria, însă veniturile ei obținute din petrol continuă să crească și sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut. Iar țările care nu fac parte din elitele culturale și economice ale lumii continuă să rămână apropiate ale Moscovei, la fel ca mai înainte. Poate că aceste țări cred că Rusia, indiferent de poziția ei referitoare la drepturile omului și la alte chestiuni importante pentru țările bogate, este o mare putere, căci are un teritoriu imens, multe resurse și arme, și nu este o biată republică mică în căutaare de un loc pe care să-l ocupe în lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Los límites de lo imposible Washington, Diana Negre

La frase de “no puede ser lo que no puede ser, y además es imposible”, encaja muy bien con la situación actual en Ucrania, los ataques rusos contra ese país y los intentos de Europa, Estados Unidos y sus aliados de castigar a Moscú y obligar a Rusia a volver al “buen camino”.
Muchos líderes occidentales se han creído su propia retórica y han colocado a Rusia en el lugar del tablero mundial donde quisieran tenerla, pero no donde Rusia está.
Porque Rusia no es un país pequeño, ni en extensión, ni en población, ni en recursos naturales, ni en poderío militar. Aunque su economía esté lejos de la eficiencia o del peso internacional de la Europa Occidental, Japón, Estados Unidos o la China, tampoco es insignificante y dependiente de otras economías o mercados. Por mucho que en los países ricos y democráticos repugne la política rusa, a Moscú no se le puede poner como a un niño díscolo de cara a la pared y obligarle a volver al “buen” camino.
Sus armas no parecen estar a la altura de los últimos avances occidentales y los resultados de sus ataques contra Ucrania han sido peores de lo que seguramente esperaban los líderes del Kremlin y temían los gobiernos occidentales. Pero su poderío militar sigue siendo superior en varias veces al ucraniano, ha sido y es decisivo en partes del mundo como Siria, con sus consecuencias buenas o malas -según donde se coloque quien analiza los hechos- imposibles de parar para sus enemigos y muy útiles para sus amigos.
Rusia es además sucesora -y antecesora- de la ya desaparecida Unión Soviética y sigue teniendo una influencia imparable sobre países que habían formado parte de la URSS, como Bielorrusia, o sobre Chechenia, o Georgia o Moldavia, por mucho que estos dos últimos parezcan deseosas de sacudir semejante influencia -pero saben que no pueden.
Y esta influencia no se limita a sus vecinos, sino que es manifiesta al otro lado del mundo, muy a pesar del coloso norteamericano, que no es capaz de controlar los regímenes con simpatías moscovitas como Cuba o Venezuela, ni el riesgo de que estos influyan en otros países de su continente, como Bolivia, Argentina, Perú y, posiblemente dentro de poco, Colombia.
A esto corresponde a la frustración expresada recientemente por líderes europeos ante los resultados poco satisfactorios de sus sanciones contra Rusia: ni han conseguido ahogar al régimen de Vladimir Putin, ni los propios miembros de la Unión Europea están unidos en las acciones a seguir.
Unos, como Alemania, por las necesidades energéticas: ni el gas licuado que Estados Unidos puede venderle ni los esfuerzos ecologistas para obtener energía de fuentes no contaminantes y reducir el consumo, son capaces de atender las necesidades de su industria ni de calentar hogares y oficinas donde viven y trabajan 80 millones de personas. A diferencia de Francia, que ha diversificado su producción energética, pues no ha abandonado las plantas atómicas, Alemania es un «paraíso verde” …pero con la paradoja de que no puede vivir sin petróleo ni sin gas.
Otros, como Hungría, porque tienen una mentalidad y aspiraciones diferentes a muchos países de la Unión Europea, con pocos deseos de castigar a Rusia y escaso interés en identificarse con ideales extendidos en el resto de la comunidad, desde relaciones interpersonales y nuevas definiciones de identidad sexuales, hasta la obsesión por eliminar fuentes de contaminación atmosférica.

La reciente cumbre europea terminó con los módicos resultados que eran de esperar: tenía que conjugar las necesidades energéticas de todos con esfuerzos por mantener la unanimidad que se exige en las resoluciones comunitarias.
La decisión final era una prueba evidente de la necesidad de acomodar las exigencias de Hungría, al permitir una parte pequeña de exportaciones rusas de petróleo a este país, pero también una señal de que la situación actual llevará a modificar estructuras comunitarias, como la unanimidad del voto. De esta forma, Rusia habrá influido en las estructuras comunitarias, lo que demostrará su capacidad de influir en Europa, a pesar del rechazo general.
Las condenas comunitarias tienen una eficacia limitada: Rusia tal vez se haya convertido en un paria, pero sus ingresos por petróleo no siguen de crecer y duplican los del año pasado. Y los países que no forman parte de las élites culturales y económicas siguen tan cerca de Moscú como antes. Tal vez ellos entienden que Rusia, independientemente de su posición en cuanto a derechos humanos y otras cuestiones importantes para los países occidentales ricos, es una gran potencia en territorio, recursos y armamentos y no una republiquita que busca su lugar en el mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.