Sex fără gen Washington, Diana Negre

A fost odată ca niciodată, a fost o vreme în care fetițele citeau basme despre prințese naive, zâne bune la suflet și vrăjitoare viclene, în timp ce băieții se jucau cu mingea, se băteau foarte ușor între ei, iar părinții lor se amuzau spunând despre ei că sunt cam prostovani.
Prințesa – sau cenușăreasa – își întâlnea prințul fermecat și toată lumea era fericită în sânul familiei, precum și tânăra familie care se forma, fiecare având funcția socială și personală clar definită.
Cu toate că nu a trecut de atunci nici măcar jumătate de secol, s-ar părea că vorbim de ceva foarte îndepărtat, deoarece, în ziua de azi, nici copiii, nici părinții și nici școlile nu prea mai știu cum e treaba cu a fi băiat sau fată, mascul sau femelă, bărbat sau femeie, tată sau mamă. Deocamdată, adulții mai au idee despre ceea ce gramatica numește gen, însă copiii, probabil, vor vedea acest lucru din ce în ce mai puțin clar.
În luna aceasta, de pildă, are loc în SUA, la fel ca în atâtea alte țări, „mândria homosexuală”, manifestare care era rezervată unor perechi sau unor indivizi homosexuali, care defilau într-o zi, pe urmă, la sfârșit de săptămână, își răspândeau afinitățile lor erotice și cereau să fie acceptați. Acum această mândrie nu se mai limitează la indivizi și nici la zile, ci la o lună întreagă și cuprinde familii întregi.
Cel care nu se află în miezul acestei mișcări rămâne oarecum nedumerit, deoarece familiile pe care le vede că participă la aceste mișcări multitudinare, pentru a celebra mândria homosexuală par a fi formate dintr-un tată de sex masculin și o mamă de sex feminin, împreună cu lăstarii lor. În felul acesta, cel neinițiat nu prea pricepe de ce vin la manifestații aceste familii care își vopsesc fețele în culorile care indică transexualitatea.

Deci, nu mai e vorba de a fi homosexual, de un gen sau altul, ci de a fi transexual, adică, din bărbat să devii femeie, sau invers, la orice vârstă – cu toate că nu mai știi cine ce a devenit, deoarece dispare însăși noțiunea de gen, de nu mai distingem ce e feminin și ce e masculin.
Poate că cititorii noștri sunt la curent cu aceste tendințe, căci au văzut sau au auzit vorbindu-se despre ele în diferite orașe din Europa. Ceea ce se știe mai puțin este definiția oficială a identității sexuale a diferiților indivizi.
Astfel, de pildă, mulți au rămas consternați, acum câteva luni, când doamna Ketanji Brown Jackson, viitoare magistrată în Tribunalul Suprem, nu a știut să răspundă unei întrebări puse de senatorii care examinau candidatura sa la cel mai mare tribunal al națiunii.
Doamna Jackson, care la sfârșitul acestei veri va face parte din Curtea Supremă, s-a confruntat cu o întrebare fără răspuns: „Care este diferența dintre un bărbat și o femeie?”. La această întrebare, pusă de senatoarea republicană, Marscha Blackburn, viitoarea magistrată a spus că nu are niciun răspuns, deoarece „ea nu este bioloagă” și a adăugat că, dacă, în avatarele viitoarei sale funcții, va avea de lămurit ceva ce va fi atât de greu de specificat, va cere ajutorul Științei.
Dacă aceasta îl aiurește pe neinițiat, mai mult ca sigur că îi aiurește și mai mult pe copiii care au tată și mamă, dar cărora nu le pot atribui rolul pe care l-a avut fiecare, de-a lungul istoriei. Iar confuzia începe la o vârstă din ce în ce mai fragedă: cea mai recentă, despre care se știe, este cea a unei fetițe – sau a unui băiețel? – de 5 ani. Mama acestei ființe a hotărât să o crească ca pe un băiat, deoarece tendințele sexuale pe care le manifesta erau atât de evidente încă din fragedă pruncie: când încă se afla în scutece, dă asigurări mama, i se vedea în ochi suferința, atunci când era în lenjerie de fetiță, semn clar al afinităților ei masculine. Poate că noile curente vor identifica, la fel ca mai înainte, culoarea roz și dantela cu femininul, însă chiar dacă e atât de limpede, nu vor putea explica, totuși, de unde vine și de ce apare această confuzie.

Copiilor care își vor manifesta inclinațiile de la o vârstă atât de fragedă, psihologii și părinții le vor oferi posibilitatea să treacă la celălalt gen, deja în timpul copilăriei, înainte de pubertate, deoarece le vor da medicamente care vor opri dezvoltarea spre unul sau altul dintre sexe, în timpul adolescenței.
Psihiatrii ne dau asigurări că lucrează în domeniul acesta și că medicamentele respective nu prezintă niciun pericol, deoarece efectele lor sunt complet reversibile. Despre experiența de a fi trăit pubertatea ca băiat într-un corp de fată, sau invers, și despre personalitatea rezultată la vârsta adultă, nu spun mare lucru.
Confuzia aceasta, sau, poate, ambivalența, pentru a-i aplica o definiție mai binevoitoare, nu se limitează numai la orientarea sexuală, ci se extinde la toată viața americană și, probabil, mondială. O vedem atunci când e condamnată sau iertată delincvența -furturile sub 1000 $ nu mai sunt urmărite în multe locuri- sau când nu sunt picați la examene elevii sau studenții – căci, ceea ce contează sunt notele finale și nu cunoștințele elevului … iar rezultatul trebuie să fie egalitar.
Sunt atitudini pe care mulți le aprobă sau le condamnă, dar care, datorită întinderii lor în interiorul și în afara țării, permit să se presupună că lumea intră într-o nouă etapă a relativizării și desființează definiții și certitudini , care, mai înainte, se învățau din cărți și așezau bazele bunei conviețuiri.
Poate este răspunsul pe care îl dă societatea superpopulației, sau un efect al automatizării care se apropie de Inteligența Artificială. Pare destul de clar că lumea nu vrea să se lipsească de activitatea sexuală, însă o face atât de nediferențiat, încât nu mai există gen specific, astfel că sexul partenerilor nu mai are importanță, deoarece nu se mai pune problema procreării, ci doar cea a plăcerii.
Ceea ce va veni de acum încolo… este la fel de nesigur ca veleitățile erotice ale copiilor hermafrodiți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Sexo sin género Washington, Diana Negre

Erase una vez, en que las niñas leían cuentos de princesas ingenuas, hadas bondadosas y brujas perversas, mientras los niños jugaban con un balón, se peleaban fácilmente con sus amiguitos y sus padres disfrutaban diciendo que eran algo brutotes.
La princesa -o la cenicienta- encontraba a su príncipe azul y todos eran felices en el seno de sus familias y la que iban a formar, cada uno con una función social y personal clara y definida.
Aunque no ha transcurrido ni medio siglo, parece que nos refiramos a una era remota porque, hoy en día, ni los niños ni los padres ni las escuelas tienen claro en números crecientes qué es eso de ser niño o niña, macho o hembra, marido o mujer, padre o madre. De momento, los adultos aún tienen una idea de eso que la gramática llama género, pero los niños probablemente lo van teniendo cada vez menos claro.
Este mes, por ejemplo, se celebra, en EEUU como en tantos otros países, el “orgullo homosexual”, que antes se reservaba para parejas o individuos homosexuales que desfilaban durante un día primero, un fin de semana después, por las calles, propalaban sus afinidades eróticas y exigían que se les aceptara. Este orgullo ya no se limita a individuos ni a días, sino a un mes entero y se extiende a las familias, de manera que es frecuente ver a familias enteras acudir a reuniones de este tipo.
El que no está en el meollo de este movimiento, queda totalmente confuso, porque las familias que uno tiene delante y que acuden a actos multitudinarios para celebrar el orgullo homosexual, parecen compuestas por un padre del sexo masculino y una madre del femenino, acompañados de sus retoños. De esta forma, el no iniciado no comprende a qué acuden estas familias que se han pintarrajeado la cara con los colores que demuestran la transexualidad.
Ya no se trata de ser homosexual, de uno u otro género, sino de ser transexual, es decir, pasarse de hombre a mujer, o viceversa, y a cualquier edad -aunque uno no sepa a lo que se ha pasado pues va desapareciendo la noción de género y no se sabe ya lo que es femenino y lo que es masculino.
Nuestros lectores probablemente están ya al corriente de estas tendencias, porque uno las ha visto o ha oído hablar de ellas en varias ciudades europeas y españolas. Lo que quizá es menos corriente es la definición oficial de la identidad sexual de los diferentes individuos.
Así, por ejemplo, muchos quedaron estupefactos hace pocos meses, cuando la señora Ketanji Brown Jackson, futura magistrada del Tribunal Supremo, no pudo responder a la pregunta de uno de los senadores que consideraba su candidatura para el máximo tribunal de la nación.
La señora Jackson, que a finales de verano entrará en la Corte Suprema, tuvo que enfrentarse a una pregunta sin respuesta: “¿Cuál es la diferencia entre un hombre y una mujer?”. A la pregunta de la senadora republicana Marscha Blackburn, la futura magistrada respondió que no tenía respuesta porque “no soy bióloga” y añadió que, si en los avatares de su futuro cargo tiene que definir algo tan difícil de especificar, buscará la ayuda de la Ciencia.
Si todo esto confunde al no iniciado, probablemente confunde aún más a los niños que tienen padre y madre, pero no les pueden atribuir los papeles que cada uno ha tenido a lo largo de la historia. Y la confusión empieza cada vez a edad más temprana: la más reciente que se ha registrado es de una niña – o un niño? – de 5 años, cuya madre decidió educarlo como a un chico porque sus tendencias sexuales eran ya evidentes desde la más tierna infancia: Cuando estaba en pañales, asegura la madre, se le veía el sufrimiento en los ojos al verse en ropa de niña, una señal clarísima de sus afinidades masculinas. Tal vez las nuevas corrientes identifiquen, como antes, el rosa y los encajes con lo femenino, pero si tan claro es, no explican dónde está, y por qué, la confusión.

A los niños que demuestran sus inclinaciones a tan tierna edad, los psicólogos y los padres les brindan la oportunidad de pasarse de género ya en su infancia, sin necesidad siquiera de llegar a la pubertad, pues les dan medicinas que frenan el desarrollo hacia uno u otro sexo durante la adolescencia.
Nos aseguran los psiquiatras que trabajan en este terreno, que tales medicinas no encierran peligro alguno pues sus efectos son totalmente reversibles. En cuanto a la experiencia de haber vivido la pubertad como niño en un cuerpo de niña, o viceversa, y la personalidad resultante en edad adulta, no dicen gran cosa.
Esta confusión, o quizá ambivalencia para aplicarle una definición más benevolente, no se limita a la orientación sexual, sino que se va extendiendo por toda la vida norteamericana -y probablemente del mundo. La vemos a la hora de condenar o condonar la delincuencia -los robos menos de 1000 $ no se persiguen en muchos lugares- o de no suspender en sus exámenes a escolares o universitarios -lo que importa son las notas finales, no los conocimientos del alumno…y que el resultado sea igualitario.
Actitudes que muchos aprueban o condenan, pero que, debido a su extensión dentro y fuera del país, permiten suponer que el mundo está entrando en una nueva etapa de relativización que elimina las definiciones y certidumbres que antes se aprendían en los libros y sentaban las bases de la convivencia.
Tal vez sea la respuesta de la sociedad a la superpoblación, o un efecto de la automación que se avecina con la Inteligencia Artificial. Parece claro que la gente no quiere prescindir de la actividad sexual, pero tan indiferenciada que no hay género específico y así no importa el sexo de la pareja, pues ya no se trata de procrear sino de pasarlo bien.
Lo que viene a partir de ahora…es tan incierto como las veleidades eróticas de los niños hermafroditas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.