Motto-ul vizitei Papei Francisc în România: „Să mergem împreună!”

Papa Francisc va efectua o vizită în România, între 31 mai și 2 iunie 2019. Motto-ul ei: „Să mergem împreună!”

Francisc, cunoscut ca un papă al … periferiilor, a declarat că în vizita sa în România „nu-și propune decât să întâlnească și să cunoască alți pelerini de la periferia geografică a unui spațiu european în căutare de speranță, credință și unitate”.

El ne vizitează țara la 20 de ani după ce a vizitat-o Papa Ioan Paul al II-lea, astăzi deja Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Caracterul acestei vizite este multiplu:

– este o vizită oficială de stat, deoarece vine în calitate de șef al Statului Vatican, și va fi primit în această calitate de președintele României și de primul ministru al guvernului român.

– este o vizită apostolică și ecumenică: va avea o întâlnire cu Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, și va rosti un discurs în fața Sinodului BOR.

– este un pelerinaj: va vizita și se va ruga în Catedrala Mântuirii Neamului din București; va oficia o liturghie în Catedrala Catolică Sfântul Iosif din Capitală și o liturghie la sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.

– este o vizită de sfințire, deoarece va beatifica, pe Câmpia Libertății de la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, șapte episcopi greco-catolici români, martiri, care au murit în închisorile comuniste: Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.

Aceasta va fi cea de a 30-a călătorie apostolică internațională a Papei Francisc. A vizitat, până acum, 42 de țări de diferite credințe și religii, creștine, musulmane, budiste etc.: 14 din Europa, 12 din Asia, 11 din America, 5 din Africa.

Iar, România, țară majoritar ortodoxă, va fi cea de a 43-a.

Vizita sa în România a fost precedată de o vizită de două zile în Bulgaria (5-6 mai, sub moto-ul: Pacem in terris/Pace pe pământ) și de o vizită de o zi în Republica Macedonia de Nord (7 mai, sub motto-ul „Nu te teme, turmă mică!”), de fapt un pelerinaj la Memorialul din Skopje  al Sfintei Tereza de Calcutta – „maica săracilor”.

Scopul acestor vizite… la periferia Europei ? Transmiterea unui mesaj și a unei rugăminți, în favoarea migranților: Bulgaria și Macedonia de Nord „să-şi deschidă inimile în faţa străinilor”.

 Cine este Papa Francisc?

Numele de mirean al Papei este Jorge Mario Bergoglio. S-a născut în Buenos Aires, Argentina, la 17 decembrie 1936, într-o familie modestă de italieni.

Înainte de a fi preot, tânărul Bergoglio a fost operator chimist.

La 21 de ani, în 1957, se înscrie la un Seminar teologic și devine iezuit – intră în Compania lui Iisus (fondată, în 1534, de bascul-spaniol, Ignacio de Loyola).

A fost hirotonit preot, în 1969, la vârsta de 33 de ani.

Ca episcop, Jorge Mario Bergoglio a fost un ierarh plin de smerenie, care îndemna preoții să iasă spre periferiile orașelor, spre cartierele sărace. A ținut slujbe pentru prostituate, a vizitat închisori. Și-a câștigat faima de a fi episcopul săracilor.

A dus o viață simplă: a renunțat la palatul episcopal, preferând să locuiască într-un mic apartament, a renunțat la limuzină și șofer, și a folosit transportul public. Își gătea singur mâncarea.

Îi plac opera, tangoul și…fotbalul. Este suporter și membru simplu al Clubului Atlético San Lorenzo de Almagro din Buenos Aires.

Vorbește curent spaniola și italiana. Desigur, cunoaște și citește în limbile clasice, latină și elină, dar, și în alte limbi moderne.

A urcat în ierarhia ecleziastică, devenind arhiepiscop și cardinal.

Foto: Cardinalul Bergoglio în 2008: Basílica de Nuestra Señora de Luján, Buenos Aires, Argentina

La vârsta de 75 de ani, a vrut să se retragă, conform Dreptului Canonic. A așteptat să fie numit succesorul său în funcția de arhiepiscop. Avea deja rezervată o încăpere într-un cămin-azil pentru preoți bătrâni. Urma să-și ducă restul vieții în evlavie și rugăciune.

Foto: Cardinalul Bergoglio, în 2010

Însă, destinul său avea să fie puțin… diferit!

La împlinirea acestui destin, a avut o contribuție decisivă un ierarh cubanez, Jaime Ortega.

Cardinalul Jaime Ortega, arhiepiscopul Havanei, chiar înainte de a se ține conclavul pentru alegerea unui nou Papă (Papa Joseph Ratzinger tocmai renunțase la această funcție), a făcut cunoscută o prelegere a lui Jorge Mario Bergoglio, despre sarcinile imediate care se aflau în fața Bisericii Catolice.

Prelegerea avea patru puncte:

Biserica este chemată să vină spre periferii, nu numai geografice, ci și existențiale: cele ale misterului păcatului, ale durerii, nedreptății, ale ignoranței și renunțării la religie, ale gândirii, ale oricărei mizerii.

În cel de al doilea punct, se semnalează că Biserica a devenit o instituție „autoreferențială”, care se privește doar pe ea însăși, ori acest lucru o îmbolnăvește (una Iglesia centrada en sí misma, una tendencia que enferma a la institución).

În cel de al treilea punct, Bergoglio atrage atenția: atunci când este autorefențială, Biserica, fără să-și dea seama, crede că are propria ei lumină… făcând loc unui rău foarte grav, cum este mondenitatea spirituală. (La Iglesia, cuando es autorreferencial, sin darse cuenta, cree que tiene luz propia… y da lugar a ese mal tan grave que es la mundanidad espiritual).

Ultimul punct arată cum ar trebui să fie un Papă actual: un om care, din contemplarea lui Iisus Hristos… să ajute Biserica să iasă din sine spre periferiile existențiale (un hombre que, desde la contemplación de Jesucristo… ayude a la Iglesia a salir de sí hacia las periferias existenciales).^.

În ziua de 13 martie 2013, Cardinalul Bergoglio a fost ales Papă.

A dorit ca numele său de Pontif să fie Francisc, în onoarea sfântului Francisc de Assisi (1181-1226), cel care a fondat  ordinul care îi poartă numele:franciscan, un ordin al călugărilor atotsmeriți și atotsăraci !

Papa Francisc avea să spună ziariștilor că-și dorește o Biserică săracă pentru săraci (una Iglesia pobre y para los pobres).

Pentru Sanctitatea Sa, sfântul Francisc de Assisi a fost și rămâne un om al sărăciei, al păcii, care iubește și păzește Creația (Para mí es el hombre de la pobreza, el hombre de la paz, el hombre que ama y custodia la Creación).

Un Papă unificator: un iezuit care trăiește ca un franciscan !

Foto: scutul și emblema Papei Francisc, cu motto-ul:  Miserando atque eligendo/S-a îndurat de el și l-a ales (din Omilia 21 a lui Beda Venerabilul despre alegerea vameșului Matei ca ucenic).

Titlul său complet, foarte rar folosit, este: Sanctitatea Sa, Papa Francisc, episcop al Romei, Vicar al lui Hristos, urmaș al celui dintâi dintre Apostoli, Pontifex suprem al Bisericii Universale, primat al Italiei, arhiepiscop și mitropolit al provinciei romane (Roma), suveranul statului Vatican, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu.

Însă, tratamentul oficial obișnuit al Papei este: Sanctitatea Sa, Papa Francisc, episcop al Romei.

Altă formulă folosită este: Sfântul Părinte – Santo Padre (în italiană, spaniolă și portugheză).

De obicei, numele „se traduce” în limbile locale: Franciscus, în latină; Francesco, în italiană; Francisco, în spaniolă și portugheză; François, în franceză; Francisc, în română.

Pontificatul Papei Francisc se caracterizează printr-o opțiune preferențială pentru săraci și prin angajamentul de a dialoga cu persoane de diferite origini și credințe.

În loc să locuiască în Palatul Apostolic al Vaticanului, Papa stă în Casa Sfintei Marta, un edificiu în care sunt găzduiți cardinalii când vin la Roma.

Are numeroase inițiative pentru a reforma Curia Romană (instituțiile care conduc Vaticanul), în domeniile economiei și finanțelor; administrație, tribunalele ecleziastice și dreptul canonic; sănătate, laicat și familie. A adus soluții pentru transparența finanțelor Vaticanului; pentru coerența între misiunea de evanghelizare și activitatea economică; pentru reducerea birocrației și eficiența comunicării. Și, mai ales, a început lupta împotriva pedofiliei și abuzurilor și pentru protecția minorilor și a migranților.

Beatificări și Canonizări 

Papa Francisc a beatificat sau a canonizat aproape 900 de persoane, depășind recordul Papei Ioan Paul al II-lea, care a beatificat sau canonizat 482 de catolici.

Menționăm că beatificarea este prima etapă în recunoașterea sfințeniei unei persoane. În limbajul ortodoxiei un beatus/o beata ar fi un prea-fericit sau o prea-fericită, în timp ce canonizarea este recunoașterea deplină a lui beatus/beata drept sfânt sau sfântă.

Papa Francisc canonizându-i pe  Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea.

Momente mai importante din istoria relațiilor românilor cu Roma și cu întâi-stătătorii catolici:

3. În secolul al XIII-lea, Ioniță Caloian, cel mai mic dintre frații Asan, care au domnit la sud de Dunăre, a avut un interesant schimb de scrisori cu Papa Inocențiu al III-lea. În 1202, Caloian i-a cerut Papei să-l recunoască ca împărat, la fel cum fuseseră mai înainte Simeon I, Petru I și Samuil. Papa, însă, l-a umilit: i-a trimis o coroană regală și nu una imperială, cu titlul rex Bulgarorum et Blachorum/Regele Bulgarilor și Valahilor. Un împărat din Occident urma să fie instalat la Constantinopol de Cruciada a IV-a, în 1204, în persoana lui Balduin I (principe de Flandra). Balduin… cel care a vrut să împărățească asupra intregului teritoriu care a aparținuse cândva Imperiului Bizantin. Ioniță Caloian l-a învins, însă, pe Balduin, în bătălia de la Adrianopol, în 1205 și l-a făcut prizonier; Balduin avea să moară în închisoare la Târnovo.
4. Unirea unei părți a Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Roma: Biserica greco-catolică (1698). Ea a fost o idee a austriecilor, și nu a autorităților maghiare. Deznaționalizarea românilor ardeleni – aflați sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar – s-a dovedit a fi foarte dificilă, de fapt, imposibilă. Ardealul a rămas, atunci, fără boieri, deoarece aceștia au fost obligați să aleagă: ori treceau la catolcism, ori își pierdeau averile. Unii au ales sărăcia, alții au acceptat deznaționalizarea. Spre deosebire de românul de rând care a rămas ortodox. Austriecii, mult mai… diplomați decât autoritățile maghiare, au intrat în legătură cu câțiva ierarhi români și le-au propus: Domnilor, rămâneți ortodocși, vă păstrați intacte credința și obiceiurile, dar singurul lucru pe care v-il cerem (ulterior s-au tot adăugat alte pretenții!) este să-l recunoașteți ca întâi-stătător pe Papă ! Ierarhii au cerut, în schimb, acces la cultură și bunăstare. Adică, preoții români să poată studia la Viena și la Roma, și să nu mai fie deposedați de averi. Așa a reapărut o mică boierime, o clasă de români înstăriți și foarte culți, care, studiind la Roma, au văzut Columna lui Traian și au avut acces la biblioteci, unde aveau să-și redescopere latinitatea și identitatea națională. Manevra abilă a austriecilor a avut, însă, un nesperat efect contrar: românii uniți cu Roma au devenit aprigi apărători ai românismului. Merite: uniții au fost cei care au generat fenomenul Școlii Ardelene (iluminismului românesc), o mișcare de emancipare socială, politică și culturală care a produs valoroase documente și lucrări de istorie și lingvistică : acestea au lămurit definitiv apartenența noastră la familia latină, romanică a popoarelor europene. De pildă, ei au introdus alfabetul latin în scrierea limbii române.  Școala Ardeleană a înlăturat haina grea a slavonismului, care a apăsat timp de un mileniu asupra culturii și spiritualității românești, privându-le, printre altele, de fenomenul Renașterii, manifestat în tot restul Europei Centrale și Occidentale, în secolele XV și XVI. Uniții au avut un rol determinant în momente hotărâtoare ale istoriei noastre, în 1848, dar, mai ales, în 1918, anul Marii Uniri.  Reproșuri: uniții au fost priviți tot timpul de românii ortodocși cu teamă și neîncredere, ca unii care „au trădat ortodoxia”.  După instaurarea comunismului de către trupele sovietice, Biserica Unită cu Roma a fost desființată: la 1 decembrie 1948 s-a decretat unirea Ritului bizantin al Bisericii Romano-catolice cu Biserica Ortodoxă Română.  Cei care nu au acceptat această unire au fost întemnițați, torturați și exterminați.   Iar, după 1989, noua putere a dat Decretul-Lege nr. 9 din1989, prin care se autoriza și recunoștea, din nou, în mod oficial, Biserica greco-catolică în România.
5. Mult mai aproape de zilele noastre: Papa Karol Józef Wojtyła – Ioan Paul al II – întotdeauna aducea daruri în vizitele apostolice și ecumenice pe care le făcea. În timpul vizitei sale în țara noastră, acum 20 de ani, el a numit România – Grădina Maicii Domnului. Liturghia comună – doar un segment, nu o întreagă liturghie ! – a Papei cu Patriarhul României din acea vreme, Teoctist, în timpul căreia, Woityla a spus Sfântul Duh, și nu Sfântul Spirit, așa cum spun catolicii și uniții, a uimit și s-a dovedit a fi un sprijin pentru ortodoxia română. Un Papă catolic și un Patriarh ortodox slujind împreună – au convins autoritățile laice și ecleziastice din țările catolice să dea găzduire în bisericile lor românilor pentru a oficia liturghia ortodoxă, și chiar aprobare pentru ca românii să-și ridice propriile lor biserici. A fost un Papă respectat și iubit de români, catolici sau ortodocși, deopotrivă.

Va urma…

Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române şi papa Ioan Paul al II-lea în 1999.

Papa Ioan Paul al II –lea alături de președintele Emil Constantinescu și patriarhul Teoctist.

Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române şi Papa Ioan Paul al II-lea în 1999.

 

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.