TRIO INFERNAL Washington, Diana Negre
Crisparea militară actuală la granița ruso-ucraineană se pretează la o mulțime de speculații și chiar la amintiri de rău augur. Însă, aproape ca întotdeauna, realitatea este mult mai simplă.
Întrebarea care se pune în acest moment este: ce va face Putin în viitorul imediat, va invada sau nu va invada Ucraina? Iar, întrebarea următoare este: ce vor face NATO și SUA dacă are loc această agresiune?
La prima întrebare, deocamdată, nu există vreun răspuns, deoarece, în Occident, nimeni nu știe cum își cântărește Rusia riscurile dacă invadează Ucraina. În schimb, există un răspuns aproape sigur pentru cea de a doua întrebare: nu vor face nimic.
În realitate, problema ruso-ucraineană este cea a unui trio infernal. Trio, deoarece protagoniștii sunt Rusia, Ucrainia și SUA (cu aliații săi). Infernal, deoarece s-a ajuns la această situație din cauza conduitei celor trei protagoniști, într-un timp nu prea îndepărtat.
Infernal unu
Kievul este probabil cel mai răspunzător pentru criza actuală. Toți politicienii ucraineni știu că dezvoltarea rapidă a țării depinde de o relație strânsă cu Uniunea Europeană (UE). Știu, de asemenea, că acesta este un vis-himeră atât timp cât la Moscova se află la putere un om ca Putin, animat de o nostalgie naționalistă megalomană. Nucleul de bază al programului său este o entitate politică – care ar fi bine să fie și teritorială – formată din Rusia, Belarrus și Ucraina.
În fața acestei constelații, ucrainenii au optat pentru „Revoluția Maidan-ului”, rupând prin forță „antanta” politico-economică cu Rusia, cu toate că nu au din partea UE nicio garanție că vor primi ajutoare. Pe șleau: s-au aruncat în apă fără vestăde salvare.
Infernal doi
Răspunsul lui Putin la sfidarea ucraineană a fost una clasică a Moscovei din toate timpurile („Hoarda de aur”, țari, comuniști și democrați în stil rusesc): să desstabilizeze politica ucraineană, să promoveze separatismul în teritoriile în care se vorbește limba rusă până la răscoale armate și să se folosească de această conjunctură pentru a pune mâna pe Peninsula Crimeea, fără alt argument decât acela că nu e nimeni care să-l oprească.
Intervenția rusească în Ucraina a fost până la un punct oportunistă, dar, într-o măsură mai mare, a fost un pas logic. Putin năzuiește să recupereze o mare parte din teritoriile Rusiei țariste și protagonismul internațional al Rusiei sovietice. Pentru a-și atinge aceste obiective are nevoie de o bază teritorială care să cuprindă Balarrus și Ucraina; în plus, are nevoie de un Occident alergic la confruntările militare și îndărătnic în aplicarea unor sancțiuni economice de calibru mare.
Iar ocuparea Crimeei a fost o probă de foc care i-a confirmat faptul că, în aceste momente, puterile occidentale nu iau în considerare mize de anvergură.
Infernal trei
Văzută dinspre Washington sau Bruxelles, problema ucraineană a fost, până acum, destul de îndepărtată pentru o confruntare profundă. Cu Crimeea și jumătate din Ucraina în mâinile rușilor, echilibrul de forțe Est-Vest nu se schimbă prea mult. În schimb, un război comercial cu Rusia ar fi foarte costisitor și foarte inoportun, dacă ținem seama de conjunctura economică mondială. Iar, din punct de vedere politic, un eventual război cu Rusia – dincolo de riscurile pe care le-ar genera un astfel de eveniment – n-ar avea sprijinul maselor. Casa Albă și Bruxelles răspund la unison la întrebarea: cine vrea să moară pentru Crimeea? Toți europenii și americanii ar răspunde: „Nimeni!”
În plus, din punct de vedere militar, un conflict cu Rusia în Ucrainia e mai mult o misiune imposibilă. Puterea militară actuală a rușilor nu este cea a URSS-ului din anii 70, însă nici nu s-a redus prea mult. Occidentul este militarmente superior, însă superioritatea nu e covârșitoare. Cu aspectul agravant că armatele lui Putin – ca cele ale lui Hitler din anii 30 – sunt în stare să acționeze acum, în timp ce forțele occidentale ar avea nevoie de luni întregi pentru a se mobiliza pe măsură.
Reticențele militare ale Pentagonului se mai datorează și faptului că un eventual teatru de război în Ucraina s-ar afla la mii de kilometri de principalele baze militare ale SUA și NATO. Iar dacă regimentele pot fi pregătite în câteva săptămâni, complicata și costisitoarea logistică pentru niște armate dotate masiv cu arme grele și sofisticate, de tehnologie înaltă, necesită multe luni de pregătire.
Pusă în felul acesta problema ruso-ucraineană, o invazie a Ucrainei pare a fi inevitabilă. Dar, poate că Putin și consilierii săi își amintesc că, în anii 30, și mobilizarea armată a lui Hitler era atât de superioară britanicilor și francezilor, încât Occidentul a preferat să-i sacrifice pe sudeții și silezienii celui de al Treilea Reich, decât să își trimită cetățenii pe front.
Au preferat …până în 1939 și la un preț fără precedent în istorie.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
TRIO INFERNAL Washington, Diana Negre
La crispación militar actual en la frontera ruso-ucraniana se presta a infinidad de especulaciones e, incluso, recuerdos de mal agüero. Pero, como casi siempre, la realidad es más sencilla.
La pregunta del momento es ¿Qué hará Putin en un futuro inmediato: invadirá o no Ucrania? Y la pregunta siguiente es ¿Qué harán la OTAN y los EE.UU. si se produce tal agresión?
Para la primera pregunta no hay respuesta por ahora porque en Occidente nadie sabe cómo calibra Rusia los riesgos de una invasión de Ucrania. En cambio, sí hay una respuesta casi segura para la segunda cuestión: no harán nada.
En realidad, el problema ruso-ucraniano es el de un trio infernal. Trio, porque los protagonistas son Rusia, Ucrania y los EEUU (con sus aliados). Infernal, porque se ha llegado a la situación actual a causa de la conducta de los tres protagonistas en un pasado reciente.
Infernal uno
Kiev es probablemente el mayor responsable de la presente crisis. Todos los políticos ucranianos saben que la vía rápida para el desarrollo del país pasa por una vinculación estrecha a la Unión Europea (UE). Y todos saben también que esto es un sueño quimérico mientras en Moscú gobierne un hombre como Putin, que tiene una nostalgia nacionalista megalómana como primerísima meta política. El núcleo básico de tal programa es una entidad política – y aún mejor, si es también territorial – formada por Rusia, Bielorrusia y Ucrania.
Ante esta constelación, los Ucranianos optaron por la “Revolución del Maidan”, rompiendo a la brava la “entente” político-económica con Rusia a pesar de no tener de la UE ninguna garantía de ayudas de entidad. Dicho a la pata la llana: se lanzaron al agua sin flotador.
Infernal dos
La respuesta de Putin al desafío ucraniano fue la clásica del Moscú de todos los tiempos (“Horda dorada”, zares, comunistas, y demócratas a la rusa): desestabilizar la política ucraniana, fomentar el separatismo de los territorios rusófonos del este de Ucrania hasta el alzamiento armado y, aprovechar esa coyuntura para quedarse con la Península de Crimea sin mejor argumento que el de que no había nadie que se lo impidiese.
La intervención rusa en Ucrania fue hasta cierto punto oportunista, pero en mayor medida fue un paso lógico. Putin aspira a recuperar gran parte de los territorios de la Rusia zarista y el protagonismo internacional de la Rusia soviética. Para lo uno y para lo otro necesita una base territorial que incluya Bielorrusia y Ucrania; y aún más necesita un occidente alérgico a las confrontaciones militares y remolón a la hora de aplicar sanciones económicas de calibre.
Y la ocupación de Crimea fue una prueba de fuego que le confirmó que, en estos momentos, las potencias occidentales no están para envites de envergadura.
Infernal tres
Visto desde Washington o Bruselas, el problema ucraniano ha sido hasta ahora demasiado lejano para embarcarse en una confrontación a fondo. Con Crimea y media Ucrania en manos rusas, el equilibrio de fuerzas Este-Oeste no variaba mucho. En cambio, una guerra comercial con Rusia sería muy cara y aún más inoportuna si se tiene en cuenta la coyuntura económica mundial. Y políticamente, una eventual guerra con Rusia – aparte de los riesgos que genera un acontecimiento así – tampoco tenía el apoyo de las masas. En la Casa Blanca y en Bruselas coincidían de que a la pregunta de ¿Quién quiere morir por Crimea? todos los europeos y estadounidenses responderían al unísono: ¡Nadie!”
Además, militarmente un conflicto con Rusia en Ucrania tiene mucho de misión imposible. El poderío militar ruso de hoy no es el de la URSS de los 70, pero no le va muy a la zaga. Occidente es militarmente superior, pero sin una ventaja abrumadora. Con el agravante de que los ejércitos de Putin – como los de Hitler en los años 30 – están en condiciones de entrar en acción ya, mientras que los de los occidentales necesitan muchos meses para una movilización pareja.
Las reticencias militares del Pentágono se deben también a que el eventual escenario bélico de Ucrania está a miles de kilómetros de las principales bases militares de los EE.UU. y la OTAN. Y si los regimientos se pueden poner al día en unas cuantas semanas, la complicada y costosa logística de unos ejércitos dotados masivamente de armamento pesado y armas sofisticadas de alta tecnología requiere muchos meses.
Planteado así el problema ruso-ucraniano, parece inevitable la invasión de Ucrania. Pero quizá Putin y sus consejeros recuerden que en el decenio de los 30 también la movilización armada de Hitler era tan superior a la británica y francesa que occidente prefería sacrificar los Sudetes y Silesia al III Reich antes que enviar al frente a sus ciudadanos.
Lo prefirió …hasta 1939 y a un precio sin precedentes en la Historia.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
ghemulariadnei 