ȘCOALA LĂSATĂ DE TRUMP   Washington, Diana Negre    

         

A-l face „criminal” pe un alt șef de stat era un lucru de care era capabil doar Donald Trump, însă putem vedea cum președinția sa agitată a creat o școală, căci, iată, cel care lansează, acum, asemenea acuzații este tocmai succesorul său, Joe Biden.

Și îl copiază pe toată linia: izbește oratoric în China, îl denigrează politic pe Maduro, îi tot amână pe aspiranții la imigrare, tropăie pe loc în relațiile cu Iranul și gâtuiește tot mai mult cu sancțiuni proiectul celui de al doilea gazoduct ruso-german prin Marea Baltică.

E la fel ca pe vremea lui Trump, dar, acum, situația poartă semnătura lui Biden. Atâta reeditare de obiective și de comportament ne face să ne întrebăm dacă nu cumva la Casa Albă locuiește un Trump II.

Evident că nu. Însă, poate că societatea americană continuă să fie cea hrăpăreață și atotputernică din vremea colonizării, a „destinului manifest” și a creațiilor imperiale.

Manierele sunt cele care se aseamănă cel mai mult, cu toate că și alte aspecte au evoluat destul de mult… și nu știm dacă întotdeauna spre bine. Să nu uităm că, aproape sigur – lăsând vulgaritatea și agresivitatea, de-o parte –  politica lui Trump era mult mai aproape de realitate, decât recunoștea opoziția democrată de atunci, precum și presa care o sprijinea (adică, majoritatea mijloacelor de informare, atât din interiorul, cât și din afara Statelor Unite).

Acum, că Trump a plecat, opoziția care l-a îndepărtat de la putere își asumă fără mofturi moștenirea politică lăsată de el, în mare parte și manierele sale.

         

Și n-ar trebui să ne surprindă: problemele cu care se confrunta fostul președinte au rămas pe loc, iar soluțiile pe care nu le-a găsit Trump nu le-a găsit, până acum, nici Biden. Se pare că este foarte greu să găsești ceea ce nu există.

De fapt, provocarea este una majoră, iar orice echipă de guvernare ar merge bâjbâind, așa cum au mers ultimii doi președinți americani. Căci, pe scurt, SUA continuă să fie prima putere din lume, atât din punct de vedere economic, cât și militar. Însă, această superioritate din ambele domenii nu mai este atât de mare ca cea de la sfârșitul „războiului rece”; societatea americană s-a relaxat – consecință inevitabilă a bunăstării prelungite – și fuge de eforturile pe care le considerau ca fiind normale, obligatorii, părinții și bunicii ei.

Ca răul să fie și mai mare, această relaxare internă pune sub semnul întrebării moștenirile cele mai marcante din era colonială: rigoarea morală și ambițioasă a „pelerinilor” care au venit în America la bordul vasului „Mayflower”. Și, bineînțeles, având această problemă internă, cu greu se pot da lecții de etică în stânga și în dreapta. Desigur, lecții se pot da și așa, însă nu le-ar accepta nimeni.

Dacă la toate acestea adăugăm faptul că lumea întreagă se află într-un proces de transformare tehnologică și socială, de deplasare a piețelor (cine își putea imagina, acum douăzeci de ani, că o țară cum este China va ajunge să fie cea de a doua putere financiară din lume?) și a centrelor de greutate din lume, mai ales spre Asia, dizlocând Europa din epicentrul politicii mondiale – pe nimeni nu mai miră faptul că felul de a se comporta al chiriașilor de la Casa Albă se aseamănă atât de mult.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LA ESCUELA DE TRUMP   Washington, Diana Negre  

    

Eso de llamar “criminal” a otro jefe de Estado se lo esperaba uno de Donald Trump, pero estamos viendo que su agitada presidencia sirvio en realidad para formar escuela, porque ahora quien lanza estas acusaciones es nada menos que su sucesor Joe Biden.

Y lo copia a todo lo largo: va a trancazos oratorios con China, denigra políticamente a Maduro, da largas a los aspirantes a inmigrantes, piafa en las relaciones con Irán y acogota aún más con sanciones el proyecto del 2º gasoducto ruso-alemán a través del Báltico.

Igual que con Trump, pero ahora con la firma de Biden. Tanta reedición de metas y modales le hace preguntarse a uno si en la Casa Blanca habita actualmente Trump II.

Evidentemente, no. Pero, quizá, la sociedad estadounidense sigue siendo la pugnaz y prepotente de la colonización, del “destino manifiesto” y de creaciones imperiales.

Las maneras son las que más se asemejan, si bien otros aspectos han evolucionado mucho…aunque no sepamos si siempre ha sido para bien. Y sin olvidarnos de que casi seguro que– vulgaridad y agresividad, aparte – la política de Trump era mucho más cercana a la realidad de lo que reconocía y reconoce la oposición demócrata de entonces y su prensa afín (es decir, la mayoría, tanto dentro como fuera de Estados Unidos).

Ahora, defenestrado Trump, la oposición que lo echó del poder no tiene ambages en asumir su herencia política, incluída buena parte de sus modales.

No habría de sorprendernos: los problemas a que se enfrentaba el ex presidente siguen estando ahí y las soluciones que no encontraba Trump,  tampoco las ha encontrado hasta ahora Biden. Parece que es muy difícil encontrar lo que no existe.

En realidad, el desafío es mayúsculo y cualquier equipo gobernante iría a tientas, al igual que los dos últimos presidentes estadounidenses. Porque, en resumen, los EE.UU. siguen siendo la primera potencia del mundo tanto económica como militarmente. Pero su superioridad en ambos campos ya no es tanta como al final de la “guerra fría”; la sociedad estadounidense se ha relajado – consecuencia inevitable del bienestar prolongado – y rehúye los esfuerzos que consideraba normales, obligatorios, sus padres y abuelos.

Para mayores males, este relajamiento interno pone en entredicho una de las herencias más marcadas de la era colonial: el rigor moral y ambicioso de los “peregrinos” que llegaron a América a bordo del “Mayflower”. Y, claro, con ese problema interno difícilmente se pueden dar lecciones de ética a diestro y siniestro. Bueno: lecciones, sí que se pueden dar, pero nadie las quiere aceptar.

 Si a esto se añade que el mundo entero está en un acelerado proceso de transformaciones tecnológicas y sociales, de desplazamientos de mercados (¿quién se podía imaginar hace un par de décadas que China llegaría a ser la 2ª potencia financiera del mundo?) y centros de gravedad del acontecer mundial, -especialmente  Asia desplazando a Europa del epicentro de la política mundial– a nadie puede extrañar que la conducta de los residentes de la Casa Blanca se parezcan en exceso.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.