HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!

Etiquetas

, , , ,

MIHAIL VANIN

Prin anii de regim comunist ai secolului trecut, la o recepție, dată la București, în cinstea semnificațiilor zilei de 23 August din acea vreme, atașatul militar sovietic, vizibil băut, s-a ridicat brusc de pe scaunul său și a început să împartă, pe la alte mese, felii de pâine neagră, pe care le scotea din buzunarele uniformei sale : „vă ofer puțină pâine din pâinea pe care o mănâncă… poporul sovietic!”

În „lucida sa stare de ebrietate”, el ținea să arate că nu uită nicio clipă „poporul sovietic” pe care îl reprezenta și în numele căruia participa la acea recepție. Se străduia, în realitate, să umbrească atmosfera festivă cu un gest mai mult decât inoportun, ba chiar amenințător, în numele… dărniciei! Amenințarea și-a pregătit-o din timp, încă din momentul în care a plănuit să facă rost de pâine neagră, deoarece nu pâine neagră au mâncat militarii sovietici de carieră care s-au aflat pe teritoriul țării noastre… Ca să nu mai vorbim de atașații militari.

Pâinea aceea neagră era tot românească!

Până prin 1964, grâul românesc lua calea… Răsăritului!

Iată un distih celebru în epocă care a consemnat această realitate:

„De ce unii mănâncă grâu și nu secară,

Și de ce alții beau gin și nu vin?”

La ora actuală, popoarele Federației Ruse nu o duc prea bine! Suferă sancțiuni și lipsuri.

Cauza? Politica agresivă și disprețuitoare a Rusiei.

Din cauza gândirii închistate a unui grupuscul aflat la putere, suferă atât de multe popoare!

Rusia a șubrezit sistemul pe care s-a bazat pacea în Europa după cel de al Doilea Război Mondial : a invadat teritorii și a modificat granițe statale. A folosit forța!

În plus, amenință!

În loc să se apropie de Uniunea Europeana, gest de pe urma căruia ar avea de beneficiat toate popoarele noastre, de la Strâmtoarea Bering, până în Atlantic, Federația Rusă dezvoltă o retorică a NAȚIONALISMULUI IMPERIAL: etnia rusă nu are voie să accepte statutul de minoritate, trebuie să se proclame stătuleț independent ori unde s-ar afla. O retorică a SUVERANITĂȚII ASUPRA RESURSELOR (Rusia „a anexat” până și Polul Nord !) …de fapt, o amenințătoare retorică anti-europeană.

Este, oare, Franța, mai puțin suverană asupra teritoriului său, asupra resurselor sale terestre sau marine, de când face parte din UE? Dar Germania, Anglia, Spania…..? În nici un caz! Uniunea și colaborarea aduc beneficii tuturor!

Oare, Federației Ruse nu i-ar aduce beneficii?

Și totuși, preferă amenințarea!

Să amintim că Uniunea Europeana consideră că Federația Rusă – până la anexarea Crimeei – a fost un partener. Și speră la o revenire! În schimb, Rusia, în secret, se pregătea de înfruntare!A trecut la amenințări,și,probabil, se pregătește de confruntare!

O nouă etapă, calitativ deosebită, în această evoluție o aduce Mihail Vanin, ambasadorul Federației Ruse în Danemarca.

Prin luna august a anului trecut, Danemarca și-a exprimat acordul de a contribui la crearea scutului anti-rachetă al NATO cu cel puțin o fregată cu radar avansat.

Într-un interviu publicat recent de ziarul Jyllands-Posten, Mihail Vanin afirma că el crede că danezii nu sunt pe deplin conștienți de consecințele pe care le vor avea dacă se alătură acestui program.

„Dacă acest lucru se întâmplă, vasele daneze vor fi ținte pentru rachetele nucleare rusești” – promite diplomatul rus.

Amenințarea cu Holocaustul nuclear este de o gravitate extremă! Așa ceva nu s-a auzit nici măcar în timpul Războiului Rece sau în timpul Crizei Rachetelor din Cuba!

Sunt de înțeles, într-un fel, reacțiile pe cât de ferme, pe atât de cumpătate ale Danemarcei și SUA, pentru a „nu ridica tonul”, probabil în speranța că Moscova își va retrage, totuși, ambasadorul.

Mai grav este că Societatea Civilă din România, Polonia, Danemarca și din alte țări nu se mobilizează pentru a pune capăt carierei diplomatice a lui Mihail Vanin, deoarece un astfel de personaj care evocă posibilitatea HOLOCAUSTULUI NUCLEAR cu atâta ușurință și dezinvoltură nu mai are ce căuta în Europa!

Îmbătat de cumplit de multă trufie, acest diplomat „oferă” europenilor, cu o naturalețe consternantă, felii de pâine… înnegrită cu cenușă radioactivă ! În numele rațiunii, al bunului simț și al deplinei înțelegeri a situației reale!

Cum își permite acest Mihail Vanin să fie atât de „darnic”?

Să speram că nu vor mai fi și alte nume care să figureze pe o listă a celor care amenință cu HOLOCAUSTUL NUCLEAR,prefăcându-se că nu disting între niște radare cu scop defensiv și adevăratele arme ofensive.

Radarul detectează rachete aflate în aer.

Armele ofensive lovesc obiective aflate la sol.

Scutul defensiv cu instalații de radar în România, Polonia, Danemarca este conceput pentru a face față unor posibile atacuri din partea unor state teroriste, cu capacitate agresivă mai redusă.

Ori, Federația Rusă, în privința aceasta, ar fi un elefant care și-ar pune mintea cu un șoricel! Accidentul nuclear de la Cernobâl a fost unul „pașnic”, și cât rău a făcut pe întreaga planetă. La fel, cel de la Fukushima. Dar, ele au „conștientizat” și i-au făcut să fie raționali pe toți factorii de decizie care au acces la butoanele nucleare militare.

Acest lucru îl știu, fără îndoială, toți Mihailii și toti Vaninii din lume!

AUTOR: EUGEN HAC

eugen

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC … precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ISLAM E ISLAMISMO

Etiquetas

, , , ,

MECCA

Los crímenes contra la cultura de la humanidad, cometidos hace poco en Iraq, muestran, una vez más, la enorme distancia que hay entre Islam e Islamismo.

El Islam es la creencia de los musulmanes en la bondad – una de las 99 cualidades-denominaciones (atributos) de Dios (El Misericordioso, El Supremo, El Sabio….) al que ellos llaman Alá.

Muhammad, (Mahoma) fundador de esta religión, el tiempo que estuvo en Jerusalén, fue iniciado por un monje cristiano al modo de vida ascética : comer poco, meditar, orar…..a fin de cuidar su frágil salud.

Los musulmanes reconocen a los profetas y a los santos del Antiguo y el Nuevo Testamento. Así, Abraham es IBRAHIM, Moisés es MUSA, Jesús es ISA.

Pero, mientras los cristianos consideramos que la Revelación de la vía hacia Diós ha culminado y finalizado a la vez con la ENCARNACIÓN, es decir la aparición en la Tierra del propio Diós, en la persona divino-humana de Jesucristo, los musulmanes le veneran a Mahoma como a un Profeta de categoría superior : es un ENVIADO de Alá para seguir revelando la PALABRA acerca de la vía hacia la Divinidad, esto es otro Testamento, el último, esta vez perfecto y completo, que es el Corán.

Las consonantes de la palabra Islam (SLM) – en las lenguas semíticas las consonantes forman la raíz de la palabra – significan sumisión frente a Alá, plenitud, salud, PAZ.

Por consiguiente, el Islam es la religión de la SUMISION, la PIEDAD y la PAZ.

Los musulmanes consideran que los judíos y los cristianos son creyentes que van por buen camino hacia Alá, pero, los mismos todavía no han tenido la oportunidad de saber y aprender el último mensaje divino, que es el Corán.

Por ello, frente a estos creyentes ”primitivos”, los musulmanes deben mostrar gran TOLERANCIA, dado que el propio Alá, en su gran misericordia, les enseñará el camino hacia Él.

En cambio, la intolerancia les alejará definitivamente del Corán.

Algo muy distinto es el ISLAMISMO.

El Islamismo no es religión, es una doctrina política, tal como lo indica el sufijo -ISMO (islam-ismo) de la palabra.

Esta doctrina política se aprovecha del Islam únicamente para propagar y ejercer la intolerancia.

Las creencias religiosas y los nacionalismos se desvirtúan y se vacían de contenido si se dejan invadir por doctrinas políticas.

Mezclar religión con política sólo lleva a la intolerancia y el crimen.

Todas las grandes religiones del mundo tienen en común el mandamiento ¡NO MATARÁS!

¡ La vida es de origen divino, sólo la da Diós !

El islamismo (o el fundamentalismo islámico) daña muchísimo al propio Islam,

Últimamente, en Iraq, se manifestó la intolerancia islamista frente al pasado cultural- histórico de dicha región, con lo que se reveló una nueva dimensión destructiva de este flagelo.

 Pudimos ver, claramente, que islamista no equivale a creyente musulmán, sino a militante ciego y furibundo en el altar de la intolerancia, la violencia y el crimen.

Maaz al-Kassasbeh 1Maaz al-Kassasbeh 2 Islamistas asesinan cruelmente a un musulmán: el piloto jordano Maaz al-Kassasbeh, 4 de febrero de 2015

Ariadna

Opinia publică

Etiquetas

, , ,

OPINIA PUBLICĂ 4

Cât de publică este … opinia publică ? Cine poate vorbi în numele opiniei publice? Și, cât de adevărat?

Opinia publică consideră că….

Opinia publică își exprimă îngrijorarea (indignarea) în legătură cu….

Opinia publică respinge categoric…..

Opinia publică va condamna orice act necugetat….

Opinia publică a dezbătut această temă… acest subiect va fi supus analizei opiniei publice… etc., etc.

Sunt expresii pe care le auzim sau le citim foarte des în mijloacele de informare în masă.

Fac uz de ele prezentatori, redactori, adică jurnaliști, dar, mai ales, oameni politici…

Sunt ele corecte ? Din punct de vedere gramatical, da ! Au subiect și predicat. Aparent, reprezintă un enunț logic, rațional, moral și de bun simț.

Dar, supuse unei analize logice și semantice (a sensului și semnificațiilor cuvintelor) riguroase, construcția lor nu rezistă.

Iată alte exemple care fac vizibilă fragilitatea și inconsistența logică a acestor enunțuri:

Opinia publică ia act…. Opinia publică a aflat…

Cum poate o opinie să afle sau să se informeze despre ceva ? Cineva, da !, poate să afle, să se informeze, să analizeze, să judece și să-si exprime o opinie. Dar, opinia nu poate, deoarece opinia nu este cineva, ea este (o opinie) a cuiva.

Nu putem personifica opinia pentru a vorbi în numele cuiva.

Opinia publică nu este nici PERSOANĂ și nici FOR, oricât de mult s-ar încerca să se sugereze acest lucru ! Ar însemna să putem afirma că opinia publică acceptă sau refuză…, amâna…., a luat o pauză…, nu s-a întrunit încă, sau chiar se odihnește,…. se află în vacanță !

Opinia exprimată public a unei persoane este rezultatul informațiilor la care are acces dar, mai ales, al poziției în societate și al intereselor pe care le are acea persoană. Opinia publică a acelei persoane nu coincide întotdeauna cu opinia publicului auditor sau spectator. Este opinia sa personală sau partinică. Acest lucru este evident mai ales în perioadele electorale.

Opinia nu este unică sau unanimă nici măcar în interiorul unui partid. Disciplina le impune membrilor partidului respectiv să-și armonizeze și să-și stabilească opinia unică pe care o vor exprima în public sau în particular, în afara partidului.

Cu atât mai puțin va avea publicul amplu o opinie unică. Rareori este unanimă. Este vorba, în realitate, de o multitudine de opinii. Cei interesați le vor sonda și le vor cerceta. Adică, le vor constata ! Vor fi opinii împărțite, va exista o opinie majoritară sau vor exista opinii concordante majoritare.

De aceea, corect ar fi ca după OPINIA PUBLICĂ să punem numai verbe constatative la timpul trecut: opinia care s-a format, care a cristalizat, care a apărut în legătură cu acest subiect, conform (rezultatelor) sondajelor… arată astfel: procentaje PRO/CONTRA; DA/NU etc.

Opinia publică se constată, ea nu se exprimă pe ea însăși și nu are reprezentanți.

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

A gândi altfel ! – инакомыслящий/inacomâsleașcii

Etiquetas

, , , , , , , ,

SOLDAT RADNIK

În cazul în care Federația Rusă va cere să adere la Uniunea Europeana se va crea o mare dilemă : va accepta municipalitatea din Vladivostok să se considere europeană sau va trebui ca primarul din Finisterre, Spania, să se declare asiatic ?

Ce vor învăța elevii la orele de geografie într-un viitor nu prea îndepărtat, despre unde încep și unde se termină continentele?

Am exclus, din start, insulele pentru a rămâne strict pe continent. Insularii gândesc altfel!

Ideea de a te întinde pe două sau mai multe continente (măcar un pic !), nu e nouă. Mai toate marile imperii au cochetat cu ea.

În zilele noastre, Turcia, țară europeană, care nu mai e un imperiu, și-a aruncat mare parte din teritoriu, dincolo, în Anatolia, tocmai pentru a ține zdravăn în mâini Bosforul și Dardanelele.

Ceva mai la Apus, strâmtoarea Gibraltarului prezintă o situație foarte interesantă : partea europeană se află, de sute de ani, în posesia englezilor și formează El Peñón (Stânca), adică Anglia Continentală (da, avem așa ceva !, dacă termenul îi supără pe spanioli le cer scuze!), în schimb, partea africană o deține Spania. În fața acestei realități, Marocul a luat, aparent, partea Spaniei : noi tare dorim ca englezii să plece din Gibraltar, ca să puteți pleca și voi din Ceuta și Melilla!

Și astfel, turcii și hispano-britanicii au întins Mediterana pe sub burtica Europei, astfel încât, marinarii să poată naviga –în croaziere superbe – din Marea Neagra până în Atlantic și invers.

Concret vorbind, Federația Rusă va veni cu un teritoriu imens!

Puncte de reper ca Insulele Kurile din Marea Japoniei, Polul Nord, Lugansk, Donetsk și Crimeea nu sunt de colo!

A propos de Crimeea – recent, Sorbona a repetat o bună și străveche practică de a sa : a trimis doi iluștri maeștri ai elocinței, un francez și o nemțoaică , să-l convingă pe Gargantua să restituie clopotele de la Notre-Dame parizienilor. După o noapte întreagă de exercițiu al elocinței, Gargantua le-a răspuns că el are clopotele acelea de pe vremea când erau zurgălăi!

Iar, ce fac țările baltice, nu e bine! Categoric nu e bine să fii alarmist! Și ce dacă unii tot fac exerciții militare la granița țării? Nu au de gând să invadeze pe nimeni! Sunt pașnici!

Au fost voci, e drept, care s-au referit și la România, afirmând că eventuala rezistență a românilor ar putea fi înfrântă în cincisprezece minute! Asta da, viteză!

De la Ploiești la București, venind pe șosea, în mare viteză, tot sunt necesare 45 de minute! Ca, într-adevăr să înfrângi o țară, trebuie să o și ocupi. Ori, cu viteza nu te joci! O simplă pată de ulei pe șosea poate fi fatală pentru vitezomani! Avem destule gospodine prin sate, ca să nu mai vorbim despre gogoșeriile din orașe care dispun de suficient ulei ars cu care să ungem porțiuni de șosea. În felul acesta, invazia va fi oprită! Problema cea mare va fi pentru domnul subsecretar de stat care va trebui să mobilizeze tot SMURD-ul descarcerator pentru a-i scoate pe feciorii ăia faini din fierăraie și din parapet!

Să fortifici munții cu tot felul de unități mici de vânători de munte și să-i dotezi și cu câte o piesă de artilerie antiaeriană, nu atât pentru elicoptere, cât pentru blindate – știută fiind eficiența din cel de al doilea război mondial în acest sens – aduce a doctrina militară „toate azimuturile”, care va închide (la Păuliș) inclusiv Poarta Mureșului, dinspre Apus, fiindcă, nu se știe niciodată !…poate fi o opțiune interesantă… Aceasta le va crea mari dificultăți invadatorilor, deoarece, la tot pasul, vor trebui să-și oprească avansarea, ca să cumpere de la ciobanii de pe șosea telemea și caș dulce. Mai pune, oare, cineva la îndoială că gulașul din secuime și palinca ardelenească îi va face să renunțe la misiune și să solicite azil gastronomic și găzduire pantagruelică europeană ? Vor gândi, imediat, altfel!

Se pare că cercetările în legătură cu Nemtsov, – unul care gândea altfel! – merg pe o cale de mijloc : și ceva adevăr, și ceva minciună, nici adevăr, nici minciună! Ca mijloc de prevedere!

În antichitate, romanii nu au fost atât de prevăzători și, din această cauză, nu au aflat niciodată că, în spatele asasinării lui Cezar, s-a aflat….un albanez…de fapt un aromân fărșirot, CaraFotin, teribil de gelos că l-a părăsit Cleopatra! Lucruri simple, la mintea cocoșului!

Să încheiem cu propunerea ca Premiul Nobel pentru Pace să fie decernat nu atât directorului agenției de știri, sputniknews.com, ci inspiratorilor care au avut ideea extraordinară de a-i oferi tot felul de poze si date despre arme si echipamente militare: nu e vorba aici de niciun fel de expoziție de armament modern!, ci despre o ofertă de recuzită, așa cum stă bine unei agenții de presă, pentru cei care vor să continue seria de filme SF Star Trek! (http://sputniknews.com/military/20150302/1018954168.html)

Iat-o:

ARME RUSESTI 2

ARME RUSESTI 3

ARME RUSESTI 4

ARME RUSESTI 5

ARME RUSESTI 6

AUTOR EUGEN HAC

eugen

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC … precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

„Fahrenheit 451” la Mosul

Etiquetas

, , , , , , ,

MOSUL MUZEU 6

După ce a executat oameni nevinovați, ISIS a trecut la executarea publică a cărților și a statuilor. De ce se tem, ei, oare ? Poate de abisul propriei ignoranțe?

Fahrenheit 451 se poate numi ce s-a întâmplat miercuri (25 febr.) la Mosul, în nordul Irakului: jihadiștii ISIS au incendiat cărți și manuscrise din Biblioteca Centrală și apoi au bombardat-o.

Se pare că acești fundamentaliști au „ars pe rug” nu mai puțin de 112 709 cărți, manuscrise rare, papirusuri, hărți și documente. Cel puțin, acestea sunt cifrele comunicate ziarului britanic The Independent de Elijah J. Magnier, şeful departamentului de corespondenţi al cotidianului Al Rai din Kuwait.

Cărțile pe care le-au condamnat ca fiind eretice/idolatre erau doar cărți de filozofie și istorie arabă, poezie, teologie, medicină, chimie și muzică.

Unele dintre ele făceau parte din patrimoniul UNESCO.

MOSUL BIBLIOTECA 1

MOSUL BIBLIOTECA 2Așa arăta Biblioteca Centrală din Mosul, creată în 1921 ca simbol al nașterii noului Irak

De parcă această execuție a cărților, prima până acum, de la incendierea Bibliotecii din Alexandria, n-ar fi fost de ajuns ca să rupă sufletul oamenilor de cultură din întreaga lume, a doua zi (joi, 26 febr.), soldații Statului Islamic au distrus, cu ciocane uriașe și bormașini, în cântări coranice, statuile și basoreliefurile din Muzeul Civilizației din Mosul și au postat pe internet un video ca să ne arate cum fac să dispară în câteva minute artefacte vechi de aproape 3000 de ani.

Iată câteva imagini:

MOSUL MUZEU 4

MOSUL MUZEU 5

SFINX NINIVEUn militant ISIS distrugând unul din cei doi Sfincși (tauri înaripați cu cap de om/androcefali – shedu – geniile protectoare ale orașelor, palatelor și templelor asiriene) ce păzea intrarea în orașul Ninive

În ciuda încercărilor disperate ale autorităților, această „poliție a artei și a cărților” a distrus definitiv, în numai două zile, frânturi din viața asirienilor care locuiau în secolele IX și VIII î. Hr. aceste părți din nordul Semilunii Fertile (Mesopotamia, despre care se crede până astăzi că a fost leagănul civilizației umane) și, desigur, o parte însemnată din moștenirea culturală arabă de pretutindeni.

Nu știm dacă cineva din poliția cărților din ISIS a citit romanul (distopia) lui Ray Bradbury Fahrenheit 451.

Poate ideea de a ucide cărți și statui le-a venit acestor fundamentaliști într-un moment de furie oarbă în care au realizat că mintea și sufletul lor nu pot înțelege nimic din lumea minunată în care trăiesc, o lume a cuvântului, a artei și a spiritului, creată de Dumnezeu, oricare i-ar fi numele… prin cuvânt.

„O, Musulmani, rămășițele pe care le vedeți în spatele meu sunt idolii popoarelor din secolele trecute” – ne „explică” bărbatul care apare la începutul video-ului postat pe Internet de Statul Islamic, pregătindu-ne pentru ce urmează să vedem – „idoli care au fost venerați în locul lui Allah. Asirienii, acadienii și alții și-au inventat niște zei ai ploii, ai agriculturii sau ai războiului, zei pe care i-au venerat împreună și pe lângă Allah, chinuindu-se să-i îmbuneze și să-i împace cu tot felul de sacrificii. Profetul Mohamed a spart acești idoli cu cinstitele sale mâini când a cucerit Mecca. Profetul Mohamed ne-a poruncit să spargem și să distrugem statuile, lucru pe care l-au făcut și tovarășii săi mai târziu, când au cucerit țări și popoare. De când Allah ne-a poruncit să spargem și să distrugem aceste statui, acești idoli și aceste ruine, pentru noi e ușor să ne supunem și nu ne pasă, chiar dacă costă miliarde de dolari”.

CAPTURA MOSUL 3

CAPTURA MOSUL 4

MOSUL CAPTURA 1Capturi din video-ul postat de Statul Islamic

De fapt, e o minciună: ei distrug tot ce nu pot vinde ca să-și finanțeze așa-zisul război sfânt.

După petrol, vânzarea de artefacte este a doua sursă de finanțare a lui. Și, cei care achiziționează aceste valori susțin, de fapt, această armată de teroriști.

Unii martori povestesc că din Biblioteca Centrală din Mosul au plecat la adăpostul nopții două mii de cărți și manuscrise, încărcate în camioane cu tăblițe de înmatriculare siriene.

Este o ironie tragică faptul că acești așa-ziși soldați ai Profetului au ales să-și facă cunoscute, din Mosul, intențiile de epurare culturală (expresia îi aparține lui Axel Plathe, directorul biroului UNESCO în Irak): Mosul se află lângă Ninive, una din cele trei capitale ale Asiriei (sec. IX-VIII î. Hr.).

Simbolic, Asiria reprezintă eikon-ul unui mare imperiu cu o moștenire culturală dominantă în Asia Mică. O moștenire care a marcat definitiv întreaga evoluție/istorie a Mesopotamiei, „Țara dintre Râuri” cum au numit-o grecii. Mesopotamia unde, ce ironie tragică, s-a născut scrierea, la sfârșitul mileniului al IV-lea î. Hr.

Liderii ISIS, care aspiră să creeze un califat islamic modern care să-i cuprindă pe toți musulmanii din lume, cred, din păcate pentru ei, că pot șterge istoria.

Nu este așa.

Se pare că Statul Islamic crede că poate crea o lume mai bună desființând educația, literatura, filosofia sau științele, precum chimia „care promovează politeismul și blasfemia” și înlocuindu-le cu Sharia (voia lui Allah).

Din păcate, acești jihadiști/ războinici sfinți care-și câștigă traiul din meseria de mercenar al lui Allah nu sunt decât niște marionete ale unor eminențe cenușii care ar da orice ca să șteargă istoria veche a omenirii. De ce ? Pentru că această istorie nu începe cu ei.

MOSUL CAPTURA 2 Captură din video-ul postat de Statul Islamic

Ca o ironie,  Mosul se mai numește și Αl-Faiha, în arabă, „Paradis”.

În acest Paradis soldații jihadiști, conform The Independent, au atacat și Biblioteca Musulmanilor Suniți, Biblioteca Mănăstirii Fraților Dominicani (veche de 265 de ani) și Biblioteca Muzeului din Mosul.

Sunt, oare acestea crime împotriva culturii umanității ? Evident.

Deja au apărut primele reacții în Franța la cel mai înalt nivel (François Hollande și reprezentanți ai centrelor culturale arabe). UNESCO urmează să se întrunească ca să găsească o soluție pentru salvarea a ceea ce mai poate fi salvat în Mosulul devenit jihadist din iunie 2014.

Cât de adevărat se dovedește, din nou, din păcate, avertismentul gramaticului latin Terentianus Maurus (sec. II d. Hr.) „Habent sua fata libelli” care vrea să spună că soarta cărților este în mâna celor care au sau nu au capacitatea de a le înțelege și de a le cuprinde cu mintea.

Și cât de ultimativ sună acest verset din Coran: „El îi va face fărâme pe toți în afară de mai marele lor. Poate se vor întoarce la El !” (Coran 21, 58), verset care anunță „demolarea” idolilor de la Muzeul din Mosul, filmată cu atâta… artă!

***

Credem că sunt necesare următoarele lămuriri privitoare la diferența dintre islam și islamism.

Crimele împotriva culturii umanității de la Mosul, Irak, arată, din nou, (dacă mai era nevoie) diferența și distanța enormă dintre Islam și Islamism.

Ce este islamul și ce este islamismul ?

ISLAMUL este credința musulmanilor în bunătatea – una dintre cele 99 de calități-denumiri ale lui Dumnezeu (Cel Milostiv, Supremul, Înțeleptul…), pe Care ei îl numesc Allah.

Muhammad (pe românește Mohamed), întemeietorul acestei religii, cât timp a stat la Ierusalim, a fost îngrijit – avea o sănătate șubredă – de un călugăr creștin, care l-a inițiat în modul de viață al călugărilor asceți : hrană puțină, meditație, rugăciune.

Proorocii și sfinții din Vechiul și Noul Testament sunt recunoscuți și acceptați de musulmani: Abraham este IBRAHIM, Moise este MUSA, iar Iisus este ISA.

Dar, în timp ce creștinii consideră că Revelația căii spre Dumnezeu s-a împlinit și a luat sfârșit odată cu ÎNTRUPAREA, adică apariția, pe Pământ, a lui Dumnezeu Însuși, în trup de om, în persoana divino-umana lui Iisus Hristos, musulmanii îl venerează pe Muhammad/Mohamed ca pe un prooroc-sfânt de categorie superioară: el este un TRIMIS al lui Allah pentru a revela, în continuare, CUVÂNTUL despre calea spre Allah, adică un Testament și mai nou, desigur, de data aceasta, perfect și complet, care este Coranul.

Consoanele cuvântului Islam (SLM) –în filologia semitică consoanele alcătuiesc rădăcina cuvântului – înseamnă SMERENIE, supunere față de Allah, deplinătate, sănătate, PACE…

Islamul este, deci, religia SMERENIEI și a PĂCII.

Musulmanii consideră că mozaicii și creștinii sunt niște credincioși care merg pe calea cea bună spre Allah, dar care, încă nu au avut șansa de a afla și învăța ultimul mesaj divin, care este Coranul.

Față de acești credincioși „primitivi”, musulmanii trebuie să arate o mare TOLERANȚĂ, deoarece Allah Însuși le va arăta calea spre El.

În schimb, intoleranța îi va îndepărta definitiv de Coran.

Cu totul altceva este ISLAMISMUL.

Islamismul nu este o religie, este o doctrină politică, așa cum o arată sufixul -ISM (islam-ism) al cuvântului.

Această doctrină politică se folosește de Islam doar ca de un paravan, pentru a propovădui intoleranța.

Credința religioasă, precum și naționalismul, devin goale de conținut dacă se lasă invadate de doctrine politice. Amestecul: religie și politică sfârșește, întotdeauna, în intoleranță și crimă.

Toate marile religii din lume au în comun porunca: SA NU UCIZI! Deoarece viața este de origine divina, este dată de Dumnezeu !

Fundamentalismul islamic sau islamismul fac cel mai mare deserviciu Islamului.

La Mosul, în Irak, în aceste zile, s-a manifestat intoleranța islamistă față de trecutul cultural al regiunii, ceea ce revelează o noua dimensiune distructivă a acestui flagel.

Să ne gândim că, în imaginația scriitorului american Ray Bradbury, autorului legendarului roman de anticipație Fahrenheit 451, Fireman în loc să însemne Pompier, a ajuns să însemne PYRO-MAN, adică incendiator!

Am putut vedea, însă, zilele acestea, cât se poate de real, că islamist nu înseamnă credincios musulman, ci militant furibund pe altarul intoleranței, violentei și crimei.

SURSE

www.independent.co.uk, ed. din 25 și 26 febr. 2015

site-uri de știri din Grecia

El Pais, ed. electronică din 27 febr. 2015

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras

Etiquetas

, , , ,

PROKOPIS PAVLOPULOS 1

Cât de inspirată se va dovedi alegerea lui Prokopis Pavlopulos pentru planurile primului-ministru grec ? Ce planuri ? Poate chiar scindarea Noii Democrații ?

De ieri Grecia are un nou președinte, pe Prokopis Pavlopulos.

Alegerea lui este opera prim-ministrului Alexis Tsipras care l-a propus oficial pentru funcția de președinte al statului doar cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale, pe 17 februarie.

O alegere care pare să mulțumească, dacă nu pe toată lumea, cel puțin pe marea majoritate a politicienilor de la putere, pe care domnul Tsipras i-a convins că Prokopis Pavlopulos este persoana cea mai potrivită pentru această funcție în acest moment, în primul rând prin faptul că poate obține un larg consens politic și social, lucru de care Grecia are acum cel mai mult nevoie.

Unii spun că Prokopis Pavlopulos ar fi calul troian care-l va ajuta pe Al. Tsipras, liderul formațiunii de extremă stângă SYRIZA, să „penetreze” tabăra adversă, de centru-dreapta, în rândurile căreia s-a format încă de la început noul președinte elen.

„De ce nu un Președinte de centru-dreapta ?” le spunea domnul Tsipras colaboratorilor săi încă din 9 noiembrie anul trecut, când încă nu câștigase alegerile parlamentare anticipate cu SYRIZA și când nici nu fusese fixată data acestor alegeri.

 TSIPRAS - PAVLOPULOS

Al. Tsipras și Prokopis Pavlopulos

De fapt, Prokopis Pavlopulos a fost a treia opțiune a primului-ministru.

Prima sa opțiune fusese Kostas Karamanlis (prim-ministru în perioada 2004-2009 și lider al Noii Democrații din 1997 până în 2004 – cel mai longeviv lider al opoziției în istoria politică a Greciei, cu toate că numele său este legat de mari scandaluri în justiție) care, însă, i-a refuzat propunerea de a candida la funcția de președinte al Republicii.

Cea de-a doua a fost tot un neo-democrat, diplomatul Dimitris Avramopulos, fost primar al Atenei, ministru de externe și ministru al apărării în guvernul Samaras (2012-2014) și actual comisar european pe teme de imigrație.

Cel care s-a opus candidaturii domnului Avramopulos a fost, însă, însuși președintele Comisiei Europene, JeanClaude Juncker, care n-a dorit ca locul rămas astfel vacant în CE să fie ocupat de un membru al SYRIZA.

Nu întâmplător, toți cei trei politicieni al Noii Democrații s-au pronunțat în toți acești ani împotriva acordurilor cu TROIKA (cel puțin în forma în care ele au fost semnate).

Se spune, de asemenea, că Al. Tsipras a optat pentru Prokopis Pavlopulos ca să se apropie de „blocul karamanliștilor” din Noua Democrație. Dacă o asemenea apropiere ar reuși, ea ar duce la izolarea predecesorul domnului Tsipras, Antonis Samaras, și la împingerea lui la marginile dreptei.

PAVLOPULOS-KARAMANLIS

Prokopis Pavlopulos și Kostas Karamanlis

Cine este Prokopis Pavlopulos ?

S-a născut la Kalamata în anul 1950. Este profesor de Drept la Universitatea din Atena (pe care a și absolvit-o) și, din 1977, doctor în Drept Public al Universității Paris II, unde a și predat ca profesor invitat.

A fost avocat, consilier juridic și a participat la multe comisii legislative, vicepreședinte al CA al ERT și autor al unor cărți și articole apreciate de comunitatea științifică.

Se poate spune că este foarte familiarizat cu instituția prezidențială: în anul 1974 a fost secretarul primului președinte al celei de-a treia Republici, Mihalis Stasinopulos, și directorul Biroului Legislativ al președintelui elen Konstantinos Karamanlis (în perioada 1990-1995).

Este cunoscut ca un moderat și chiar i s-a reproșat atitudinea defensivă și lipsa de reacție față de manifestanții dezlănțuiți, în timpul evenimentelor din decembrie 2008, generate de împușcarea unui elev de 14 ani, Alexandros Grigoropulos, când îndeplinea funcția de ministru de interne.

De asemenea, este cunoscut ca un autentic om politic de centru-stânga, un stâlp al partidului său, Noua Democrație, și unul din cele mai bune creiere ale lui (se pare că el este autorul politicii de guvernare a ND între 2004-2009, pe timpul prim-ministrului Kostas Karamanlis).

Și, nu în ultimul rând, ca un adversar al corupției.

Lui Prokopis Pavlopulos i se reproșează, pe de altă parte, că, în timpul guvernelor lui Kostas Karamanlis, a contribuit la adâncirea crizei economice facilitând angajarea a 865.000 de funcționari publici, așa-numiții „băieți albaștri”, și lăsând să explodeze imigrația ilegală.

Zoe Konstandopulu -  Prokopis Pavlopulos

Președinta Parlamentului elen, Zoe Konstandopulu, și Prokopis Pavlopulos după ce i-a comunicat oficial rezultatul alegerilor

Să mai spunem că Prokopis Pavlopulos a fost susținut de SYRIZA și de partidul împreună cu care acesta se află la guvernare, Grecii Independenți, și, bineînțeles, de Noua Democrație, care se pare că a renunțat împăcată la Stavros Dimas, candidatul ei la alegerile prezidențiale din decembrie 2014, candidat care nu a reușit să întrunească numărul de 180 de voturi în Parlament pentru a fi desemnat președinte al Republicii.

De altfel, acest eșec al ND a dus la organizarea de alegeri anticipate pe 25 ianuarie 2015 și la victoria formațiunii SYRIZA.

Și să adăugăm că Prokopis Pavlopulos a avut și un contracandidat în persoana lui Nikos Alivizatos (tot un absolvent de Drept al Universității din Atena și tot doctor al Universității Paris II), susținut de POTAMI și de PASOK.

Nikos Alivizatos, se pare, a rostit câteva adevăruri foarte dureroase pentru Grecia, felicitându-l pe noul președinte. El și-a exprimat speranța că acesta „va fi un garant al normalității, al funcționării normale a democrației” și că va funcționa „ca un stăvilar în calea derapajelor puterii de orice fel, derapaje, de regulă, spre aroganță și spre un regim arbitrar”.

Pe de altă parte, este interesant că acum, poate mai mult ca niciodată în ultimele decenii, angajamentele prevăzute în textul jurământului pe care îl depune un șef de stat în Grecia, exprimă problemele și temerile țării: respectarea Constituției fără nici un rabat, apărarea suveranității naționale, apărarea celor slabi și a interesului național.

Provocatoare este și declarația pe care președintele ales a făcut-o după aflarea rezultatelor: „Ne ducem lupta împreună cu popoarele europene, nu doar pentru noi, ci pentru Europa. Ne întoarcem la temeliile ei, acelea pe care le-au pus cei care au întemeiat-o”.

Prokopis Pavlopulos, al șaptelea președinte al Republicii Elene, desemnat cu 233 voturi (180 erau suficiente; 30 de voturi au fost pentru N. Alivizatos și au existat 32 de abțineri) își va prelua mandatul pe 13 martie, a doua zi după expirarea mandatului predecesorului său, Karolos Papulias.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA

Etiquetas

, , ,

RADIODIFUZIUNEA ROMANA

Los Clubes

En 1927, en Europa y en los demás continentes, los grandes aficionados a la radiofonía fundaron clubes, adelantándose, así, a las autoridades, las cuales, para poder crear emisoras nacionales, necesitaban de estructuras mucho más amplias.

Los comienzos

En los laboratorios del Instituto Electrotécnico Universitario de Bucarest, donde, hoy, se encuentra el Museo de la Literatura Rumana, se construyó, en 1927, según un proyecto del ingeniero Emil Petrașcu, el primer emisor rumano.

Tenía una potencia de 200 watios y emitía en la longitud de onda de 280 metros.

Los programas se anunciaban en cuatro lenguas: rumano, francés, alemán e italiano.

¡La música fue congénita!

EMIL PETRASCU

el ingeniero Emil Petrașcu

el Museo de la Literatura Rumana

el Museo de la Literatura Rumana

A través de dicha emisora, que tenía un alcance de mil kilómetros, y podía ser sintonizada en Europa y el Oriente Cercano, se difundieron espectáculos de la Opera y del Ateneo bucarestinos.

Podemos afirmar que la partida de nacimiento de los programas radiofónicos rumanos para el extranjero fue escrita en el año 1927. La emisora del Instituto Electrotécnico, aunque no era una emisora oficial, sus programas se dirigían, también, a oyentes de otros países y disponía de la capacidad técnica efectiva de hacerlo.

La primera emisión oficial, en lengua rumana, salió al éter, el 1 de noiembre de 1928, con un emisor de 400 watios de potencia, por la longitud de onda de 401,6 metros, desde el inmueble de la recién creada Sociedad de Difusión Radiotelefónica, situado en la misma dirección, desde donde emite, actualmente, la Sociedad Rumana de Radiodifusión, es decir, en la Calle General Berthelot, número 60 – 64.

Desde 1930, empezaron a difundirse, periódicamente, páginas de los clásicos de la literatura rumana, en francés, italiano y alemán, especialmente traducidas a este fin.

Desde 1932, Radio Bucarest emitía ya, antes del cierre de los programas diarios en rumano, las llamadas “miniaturas habladas”, que, de hecho, eran breves informaciones sobre “la economía, la cultura y las creaciones de Rumanía” – según se señala en un documento de los archivos de la Sociedad Rumana de Radiodifusión.

A partir del mes de marzo de 1933, a las 23.00, hora de Bucarest, la Sociedad Rumana de Radiodifusión comenzó a transmitir, dos veces a la semana, un PROGRAMA INFORMATIVO PARA EL EXTRANJERO.

Los martes, los programas se transmitían en francés y, los viernes, en alemán.

La primera carta que recibió Radio Rumanía del extranjero fue la de un oyente de Egipto.

Desde Italia, escribió, por primera vez, un señor, Oscar Laurenti, en 1934; residía en Nápoles y escribió, no en italiano, sino en francés. Estaba entusiasmado con la interpretación de la opera Lucia de Lamermoor y pedía datos acerca de la potencia del emisor.

De modo que, al comienzo, en los programas radiofónicos, protagonista fue la música, luego, la literatura, la economía y la cultura.

Mucho más tarde, llegaron la noticia y la actualidad politícas.

Es lo que dicen los documentos.

                                    20 de octubre de 2003

                                    Eugenio Hac y Martín

eugen

Se autoriza la reproducción parcial o total de este texto, siempre que se respeten el sentido y la verdad de las afirmaciones que en el mismo se hacen, y siempre que se mencionen la fuente y el autor.

95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio.

Etiquetas

, , ,

RADIO

De ce Ziua Mondială a Radioului ar trebui să fie 27 august și nu 13 februarie ?

Pentru că, în 27 august 1920, acum 95 de ani, emitea pentru prima dată în lume, un post de radio în devenire: Radio Argentina.

Părintele lui, Enrique Telémaco Susini, a transmis atunci, în direct, de pe terasa Teatrului Coliseo din Buenos Aires, opera Parsifal de Richard Wagner.

A fost, recunoaşte Encyclopaedia Britannica, prima emisiune de radio din istorie destinată publicului.

Enrique Susini a început transmisiunea, la ora 21, cu următorul anunţ:

„Doamnelor şi Domnilor: Societatea „Radio Argentina” vă prezintă astăzi Parsifal de Richard Wagner, cu participarea tenorului Maestri, a baritonului Aldo Rossi Morelli şi a sopranei argentiniene Sara César, acompaniaţi de orchestra Teatrului Costanzi din Roma, dirijată de maestrul Felix Weingarten”.

Emisiunea a durat trei ore, de la 21 la miezul nopţii, şi a acoperit reprezentaţia în întregime.

Publicul ei ? Cei în jur de 100 de posesori de aparate de radio cu galenă din Buenos Aires.

Surprinzător este faptul că Susini nu era inginer, ci medic ORL-ist. El avea numai 29 de ani, iar echipa lui era formată din oameni şi mai tineri, trei studenţi la medicină: nepotul său, Miguel Mujica, de 18 ani şi César Guerrico şi Luis Romero Carranza, amândoi de 22 de ani.

Pentru entuziasmul şi pasiunea lor care făcuseră ca un hobby, radioamatoria, să dea naştere unei instituţii publice, radiodifuziunea, argentinienii i-au poreclit „Nebunii de pe terasă”/„los locos de la azotea”.

Echipamentul lor era unul foarte simplu: un microfon conceput pentru a capta sunetele din mediu şi destinat persoanelor cu probleme de auz, un transmiţător de 5 waţi şi o antenă plasată între teatru şi cupola clădirii vecine.

Societatea „Radio Argentina” a fost, de fapt, cea care a făcut trecerea de la radiotelegrafie şi radiotelefonie (ce ofereau servicii utilitare, publice şi private şi asigurau comunicaţiile militare) la radiodifuziune.

De ce Radio Argentina este considerat primul post de radio din lume ?

În primul rând, pentru că, din momentul primei transmisii, el a continuat să emită continuu, regulat,fără întrerupere, până la închiderea lui, din motive financiare, la 31 dec. 1997/1 ian. 1998.

În al doilea rând, pentru că transmisia din 27 august 1920 a fost o transmisie programată, destinată publicului larg şi nu o comunicare obişnuită între radioamatori.

În al treilea rând, pentru că Radio Argentina a fost înscrisă oficial ca o Societate de Radio. O Societate care, la început, transmitea spectacole de operă, din diverse teatre ale capitalei, dar care, foarte repede, a devenit un post de radio asemenea celor de azi.

În anul 1934, reprezentanţii a patruzeci de ţări s-au întâlnit la Buenos Aires în cadrul primului Congres Internaţional al Radio-ului şi au recunoscut că transmisia de la Teatrul Coliseo din 27 august 1920 a fost prima transmisie de radiodifuziune din lume.

LOS LOCOS DE LA AZOTEA Luis Romero, César Guerrico, Miguel Mujica şi Enrique Susini

 LOS LOCOS DE LA AZOTEA 2 Los locos de la azotea

Enrique Susini a fost otorinolaringolog şi fiul primului otorinolaringolog argentinian.

A făcut studii preparatorii de medicină la Viena, Paris şi Berlin, în 1906, înainte de a se înscrie la Facultatea de Medicină din Buenos Aires unde preda şi tatăl său.

În timp ce studia medicina în Europa, a asistat la cursurile Conservatorului Imperial din Viena, de unde a primit diploma de profesor de vioară şi canto.

Era, însă, fascinat şi de radio. Se pare că vizita din 1910 a lui Guillermo Marconi în Argentina l-a însufleţit şi l-a apropiat şi mai mult de ţelul său: acela de a răspândi cultura, arta şi ştiinţa prin radio.

L-a ajutat în această privinţă misiunea din Franţa pe care a primit-o în 1918, după terminarea primului război mondial, de la Marina Argentiniană, în care intrase cu un an înainte.

Misiune care consta în a studia efectele gazelor asfixiante asupra căilor respiratorii.

Din Franţa, Susini şi-a adus lămpi marca Phaté şi piese ce serviseră echipamentului de transmisii al armatei franceze, scos din uz după război.

Acolo a cunoscut, de altfel, progresele uimitoare pe care le făcuse radiofonia în timpul războiului.

Cu aceste „mici echipamente” şi-a putut realiza visul: mica sa „radiodifuziune” – Radio Argentina.

Enrique Télemaco Susini

Enrique Télemaco Susini 2Enrique Télemaco Susini

Radio Argentina, căreia Enrique Susini i-a împrumutat o parte din spiritul său enciclopedic şi înalt.

Pentru că, în persoana lui coexistau un medic, un om de ştiinţă, un muzician şi un om de teatru şi film.
Enrique Susini a fost, după cum o arată preocupările sale, un excelent pianist, regizor de operă şi director de teatru, autorul a 70 de piese de teatru, critic muzical şi teatral în Argentina şi pentru cotidianul francez Le Monde, şi, nu în ultimul rând, unul din pionierii cinematografiei argentiniene.

Și, mai ales, a fost inventatorul conceptului de radio ca instrument de răspândire a culturii.

Vorbind despre el şi prietenii săi, „nebunii de pe terasă”, spunea: „Eram medici care studiam efectele electrice în medicină. Eram, de asemenea, radioamatori suficient de bine informaţi ca să ne aflăm în avangardă. În plus, eram nişte persoane pline de imaginaţie, iubitori de muzică şi teatru şi de aceea s-a întâmplat că această minunată invenţie a putut ajunge să fie cel mai extraordinar instrument de răspândire a culturii”.

Din păcate, radiourile din întreaga lume sărbătoresc, începând din anul 2012, Ziua Mondială a Radioului pe 13 februarie, pentru că UNESCO a ales această zi, la cea de a 36-a Conferinţă Generală a sa, din noiembrie 2011.

Atunci Spania a făcut propunerea să existe o zi a Radioului „pentru sensibilizarea marelui public și a mediilor față de valoarea Radioului, pentru a încuraja decidenții să deschidă larg accesul la informație prin intermediul radioului și să întărească interconectarea și cooperarea internațională între radiodifuzori”.

De ce 13 februarie ? Pentru că într-o zi de 13 februarie, în anul 1946, s-a lansat postul de radio al Națiunilor Unite.

Totuși, dacă e să fim corecți și să judecăm lucrurile istoric și din perspectiva valorilor, istoria Radioului, ca instituție, a început în acea seară de 27 august, în Argentina, pe terasa Teatrului Coliseo din Buenos Aires, cu vizionarul Enrique Telémaco Susini și cu temerarii lui prieteni, los locos de la azotea.

TEATRO COLISEOTeatrul Coliseo, fațadă

TEATRO COLISEO PISTA Y SALATeatrul Coliseo, scena și sala

TEATRO COLISEO foyer y restaurantTeatrul Coliseo, restaurantul și foaierul

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional

Etiquetas

, , , ,

RADIO

Como en el mundo quedan muy pocas emisoras que difunden programas radiofónicos en onda corta en español, consideramos que vale la pena ofrecer informaciones acerca del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional, por cuanto esta emisora sigue emitiendo también hoy en día, sobre todo debido a que, en España, vive, actualmente, una importante minoría rumana.

El 15 de marzo esta emisora cumple años.

Firma este artículo Eugenio Hac y Martin, quien, hasta 2011, fue jefe del Departamento Español de RRI.

Ariadna

Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional

El Servicio de Español de RRI fue creado a inciativa de Hortensia Roman.

Si los comienzos de la radio rumana se remontan al año 1928, y si ya, desde sus principios, los programas se dirigían, efectivamente, también a los oyentes del extranjero, en las lenguas francesa y alemana, (por supuesto, también en rumano), los comienzos del Servicio Español se sitúan en el año 1955, es decir, después de la segunda Guerra Mundial, cuando, en esta parte de Europa, las tropas soviéticas ya habían impuesto, a la sombra de sus tanques, el régimen comunista.

Esto quiere decir que Moscú controlaba, no sólo la situación interna de Rumanía y de los demás países comunistas, sino también su política exterior.

Los programas radiofónicos para el extranjero representaban una modalidad para estos países de mostrar que, dentro de unos límites, claro está, tenían su propia voz, su propia identidad.

Y fue en estas condiciones que se creó el Servicio Español de Radio Rumanía Internacional.

Concretamente, al frente de esta emisora, que, en aquel entonces, se llamaba Redacción para Programas Políticos para el Extranjero, se encontraba una española, HORTENSIA ROMAN, refugiada de la Guerra Civil Española, que estaba casada, aquí, con un influyente hombre político rumano: Walter Roman.

HORTENSIA ROMANHortensia Roman/ sursa: adevărul.ro

Dirigirse al mundo de habla española, con un programa en español, fue una idea que gustó mucho a las autoridades comunistas de aquel entonces.

Miembros fundadores del Servicio Español fueron dos españoles : Vicente Arroyo y Daniel López, así como cuatro rumanos : Sanda Minea, Alina Panaitescu, Paul Teodorescu y Eugen Marian.

¡Con cuánto entusiasmo trabajaron estos pioneros!

¡Con qué enormes emociones recibieron las primeras cartas de los oyentes! – confirmación de que su trabajo era apreciado y gustado.

Tras un período previo de preparación, el día 15 de marzo de 1955, a las 20,00, hora local de Bucarest, se difundió el primer programa radiofónico en español, desde tierras rumanas.

Se comenzó con un programa de media hora de duración, que comprendía : un boletín de noticias de diez minutos, comentarios sobre temas de política interna y exterior, y secuencias de la actualidad interna rumana.

Claro, que también la música tuvo su debido papel.

De modo que, el 15 de marzo de 1955, se firmó la partida de nacimiento de los programas en español de RRI.

Muy pronto, a este equipo de españoles y rumanos se les sumaron otros españoles y rumanos : Antonio Gálvez, Vicente Sánchez, Alfonso Egea Olid y Remedios Montalbán Sánchez; Mihai Niculescu y Niță Ștefan Romano.

 Y como el programa era todo un éxito, se decidió asignar otras tres programaciones. Y, posteriormente, una más. En total, sumaban unas cinco horas diarias.

De modo que, había cinco programas en español : dos para España y tres para América Latina.

En aquellas condiciones, la oferta de contenidos se diversificó y enriqueció : había espacios informativos, pero, también, túristicos, económicos, históricos, culturales y deportivos. En una palabra, se podían presentar informaciones y materiales sobre todos los aspectos de la vida de los rumanos.

En 1957, se creó, en la Universidad de Bucarest, el Departamento de español, mejor dicho, de Lengua y Literatura españolas, a iniciativa del académico Iorgu Iordan, insigne lingüísta de talla mundial.

IORGU IORDANIorgu Iordan

Los graduados de este Departamento han venido llenando los lugares de trabajo que se necesitaban, aquí, en el Servicio Español de esta emisora, en la prensa escrita, en la enseñanza, en las editoriales……..

Así, vinieron a trabajar, en esta Casa de la Radio: Rodica Tautu, Alexandru Grigore Dima, Ileana Scipione, Mircea Rafa, Eugenio Hac y Martin, Marina Romano, Alin Genescu.

Gran importancia tuvo también la musica.

Excelentes embajadores fueron Los Paraguayos con Luís Alberto del Paraná, Sarita Montiel, Julio Iglesias y Dova (la Voz de Oro de Valencia), que despertaron una gran admiración y una enorme simpatía por el castellano y por los valores creados por los pueblos de habla española.

Cabe mencionar, también, que, desde Bucarest, difundió programas en español, otra emisora, digamos clandestina : durante muchos años, en los decenios 50, 60 y 70, emitió, desde aquí, desde tierras rumanas, Radio España Independiente.

Eugenio Hac y Martín

Coordinador del Servicio Español de RRI

Se autoriza la reproducción parcial o total de este texto, siempre que se respeten el sentido y la verdad de las afirmaciones que en el mismo se hacen, y siempre que se mencionen la fuente y el autor.

ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ

Etiquetas

, , , ,

SAMARAS - TSIPRASÎn Grecia, în urma alegerilor parlamentare anticipate de duminică, 25 ianuarie 2015, a ajuns la putere formațiunea „TSIPRAS”, condusă de domnul Alexis Tsipras, un populist care nu a ezitat să facă promisiuni pe cât de abile, pe atât de deșarte.

L-a crezut marea masa a  șomerilor și a săracilor, afectați de austeritatea  impusă de criza  prelungită prin care trece țara, criză adâncită de nenumăratele greve ce, paradoxal, în marea lor majoritate, nu au fost generate de vreun conflict de muncă, ci de dorința de a  redobândi  nivelul de bunăstare  de care țara s-a bucurat, ani de-a rândul, consumând mai mult decât producea.

Să amintim că Grecia a intrat în zona euro îndeplinind doar aparent condițiile de admitere: pur și simplu autoritățile au ascuns realitatea, oferind cifre înfrumusețate, date anume cosmetizate ca să răspundă exact parametrilor ceruți pentru a fi primită în clubul privilegiat al monedei europene.

Dar, curând, lucrurile aveau să se vadă așa cum erau ele în realitate.

Și, desigur, au urmat negocieri cu „Troica europeană” pentru a primi ajutoare financiare, oxigenul necesar pentru a  se putea menține pe linia de plutire, deoarece ar exista un principiu conform căruia… nimeni nu poate părăsi zona euro, adică, nimeni nu se poate scufunda !
Grecia îndatorată a fost iertată de importante datorii, desigur cu speranța că eforturile ei vor fi pe măsură și se va redresa.

(În treacăt să spunem că azi Grecia cere, prin vocea lui Alexis Tsipras, nici mai mult nici mai puțin decât … ștergerea uriașei sale datorii !).

În 2011 au avut loc, așa cum era normal, schimbări politice.

Cea mai importantă: pe 6 noiembrie 2011 primul ministru Iorgos Papandreu avea sa părăsească primul plan al scenei politice – eveniment anunțat cu eufemisme  demne de studiat de sociologi și jurnaliști.

S-a spus atunci că  domnul Papandreu „s-a retras” și că „nu va conduce noul guvern” de uniune naţională.

(De altfel, acum, domnului Papandreu, după anunțarea exit-poll-urilor nu-i venea să creadă că nou-înființatul său partid, ΚΙΔΗΣΟ/Mișcarea Socialiștilor Democrați/Κίνημα Δημοκρατών Σοσιαλιστών,  înregistrat pe 3 ianuarie 2015, după ce Evanghelos Venizelos l-a lăsat fără PASOK, nu a întrat în parlament).

În locul său avea să vină Antonis Samaras, liderul Noii Democrații, partid de centru-dreapta, care  s-a străduit să aducă o oarecare speranță  atât pe plan intern, cât și  în relația cu structurile europene, că lucrurile se îndreaptă pe făgașul cel bun.

Antonis Samaras a fost considerat un partener de încredere de către liderii  europeni, iar înfrângerea sa a trezit îngrijorare prin cancelariile europene.

O greșeală a domnului Samaras a fost desființarea  Radioteleviziunii publice din Grecia. Pur și simplu nu a suportat criticile unor jurnaliști  și a hotărât  să închidă instituția „pentru a o reforma”. Un ecran negru înseamnă o sincopă foarte serioasă în viața modernă a unei națiuni europene. De fapt este un colaps !

A fost momentul în care a început să se afirme SYRIZA. A pornit să urce în popularitate, să câștige simpatii și aderenți, criticând și promițând.
Printre promisiunile electorale, una le întrece pe toate:  domnul …SYRIZA, „va impune” Uniunii Europene noi condiții, deoarece „Grecia are un atu, un avantaj : nu poate fi lăsată în afara zonei euro” !

Acest gen de populism ar fi avut mult mai puține șanse de succes dacă Radioteleviziunea publică din Grecia nu ar fi fost sincopată.

Profesionalismul jurnaliștilor din această instituție a fost de foarte înaltă calitate : ei ar fi demontat din timp ascensiunea SYRIZA-ei populiste.

Alexis Tsipras a știut să se folosească tocmai de publicul fidel acestei instituții și nu de jurnaliștii ei, sesizând că s-a creat o mare spărtură între spațiul de putere și spațiul politic. Prin această breșă a cucerit SYRIZA un enorm spațiu electoral.

„Meritul” greșelii îi aparține domnului Samaras, care este marele perdant al acestor alegeri.

Vom vedea și ce va pierde Europa !

Când, exact, a început căderea Noii Democrații, fostul partid de guvernământ elen ?

Există o dată precisă: a fost într-o marți, pe 11 iunie 2013, în jurul orei 23:00 când, pe neașteptate, Radioteleviziunea Publică din Grecia, ERT, pur și simplu, a încetat să mai emită.

Fusese ideea primului-ministru, Antonis Samaras.

O jumătate de oră, atât a durat ca semnalul ei să se stingă, treptat, în toată țara.

Un an și jumătate, atât a durat ca popularitatea lui Antonis Samaras, să scadă dramatic.

Acel 11 iunie a fost momentul precis care l-a propulsat pe Alexis Tsipras, președintele SIRIZA (Coaliția Stângii Radicale/Συνασπισμός Ριζοσπαστικής Αριστεράς) și care i-a adus acestuia victoria, în alegerile parlamentare din Grecia, din 25 ianuarie 2015.

A fost greșeala fatală a lui Antonis Samaras: atunci și-a pierdut o mare parte a electoratului, pe care a câștigat-o mai tânărul său rival, Alexis Tsipras.

Grecii își iubeau mult ERT-ul lor și se simțeau reprezentați de jurnaliștii lui. Pe nesimțite, domnul Samaras, marele dușman al ERT-ului, a devenit marele dușman al celor ce se simțeau reprezentați de ERT.

În schimb, Alexis Tsipras, s-a solidarizat de a doua zi cu oamenii ERT-ului, a participat la protestele lor și le-a susținut mișcarea de rezistență (care continuă și azi, deși, nu de multă vreme, mai precis din mai 2014, în locul ei emite  NERIT, Noua Radioteleviziune publică mult împuținată și… revizuită) .

Al. Tsipras  fost singura voce care a denunțat măsura ilegală a desființării ERT, după 47 de ani, și singura voce care le-a promis grecilor că le va reda Radioul și Televiziunea Publice.

Putem considera că domnul Samaras însuși i-a făcut cadou lui Al. Tsipras victoria coaliției SYRIZA la alegerile din 25 ianuarie.

Grecii au ales un lider care s-a arătat (nu știm și în ce măsură se va și dovedi) solidar cu instituția care le satisfăcea, cum nu se poate mai bine, nevoia de informare, care le aducea în case prezentul netrucat, trecutul/istoria care-i făcea să se simtă mândri, și un viitor care le dădea siguranța că nu pot fi înșelați.

Iată ce declara triumphator-ul Alexis Tsipras pe 25 ianuarie 2015,  în jurul orei 11 și 20 p.m.:

„Grecia întoarce foaia. Grecia lasă în urma ei austeritatea care a dus-o la dezastru, lasă în urma ei teama și autarhia. Lasă în urma ei cinci ani de umilințe și durere”… îndreptându-se cu „optimism, speranță și demnitate spre o Europă în schimbare”.

„Poporul nostru este dovada cea mai bună că Europa se schimbă. Poporul nostru a făcut pasul înainte și Grecia a făcut pasul înainte în istorie, pasul spre întâlnirea cu popoarele întregii Europe”.

De asemenea, se puteau auzi, în discursul domnului Tsipras lucruri ca: „renaștere națională” și „refacerea coeziunii sociale”.

 „Vom forma un guvern al tuturor grecilor”, spunea el, ca un adevărat triumphator.

„Azi a fost învinsă Grecia elitelor, Grecia oligarhilor, Grecia deviațiilor antidemocratice, a uzurpării și a disimulării. Dacă a învins cineva astăzi, aceea este Grecia care a muncit, a lucrat, s-a străduit din răsputeri, Grecia cunoașterii, Grecia care creează, Grecia culturii. Dacă cineva a învins astăzi, aceea este Grecia care luptă, care speră și care cere spațiu și timp  ca să creeze, din nou, un viitor demn”.

„Victoria noastră este și victoria tuturor popoarelor Europei care luptă împotriva austerității, cea care ne distruge viitorul nostru european comun”.

„… noul guvern elen va fi pregătit să colaboreze și să negocieze, pentru prima dată, cu partenerii noștri, o soluție dreaptă, reciproc avantajoasă și viabilă, pentru ieșirea Greciei din cercul vicios al supra-îndatorării, pentru întoarcerea Europei la stabilitate, dezvoltare, coeziune socială, la principiile și la valorile care constituie principiile și valorile pe care se întemeiază: democrația și solidaritatea.”

„Troika înseamnă trecut” – anunța domnul Tsipras, promițând, de asemenea, „restaurarea suveranității poporului, a dreptății și ruperea de regimul corupt” din trecut.

„Azi poporul grec a scris istorie. Votul popular invalidează memorandum-urile austerității, catastrofale, și face ca troica să devină trecut. Scopul noului guvern este ca poporul grec  să-și dobândească demnitatea pierdută. Acesta este mesajul acestei victorii populare”.

Să mai adăugăm doar că după numărarea a 99,80% din voturile exprimate la alegerile parlamentare anticipate ΣΥΡΙΖΑ a obținut 36,34% și 149 de locuri în Parlament, urmată de Noua Democrație a lui Antonis Samaras, cu 27,81% și 76 de fotolii, și de Zorii Aurii, cu 6,28% și 17 locuri.

Și, nu în ultimul rând, că, deja a doua zi după alegeri, Alexis Tsipras a depus jurământul ca prim-ministru al Greciei.

TSIPRAS - PAPOULIASAlexis Tsipras și Karolos Papoulias

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.