Limitele imposibilului Washington, Diana Negre

Afirmația „nu poate fi ceea ce nu poate să fie, pentru că așa ceva e imposibil”, se potrivește foarte bine cu situația actuală din Ucrania, cu atacurile rușilor împotriva acestei țări și cu încercările Europei, ale SUA și ale aliaților lor de a obliga Rusia să revină pe „calea cea bună”.
Mulți lideri occidentali chiar și-au crezut propria lor retorică și au situat Rusia într-un loc pe eșichierul mondial unde ar fi trebuit să fie, dar nu acolo unde se află Rusia de fapt.
Căci Rusia nu este o țară mică, nici ca întindere, nici ca număr al locuitorilor, nici în privința resurselor ei naturale și nici ca putere militară. Cu toate că economia ei e departe de a avea eficiența și importanța internațională pe care o au Europa Occidentală, Japonia, SUA sau China, totuși nu e chiar neînsemnată și nu depinde de alte economii sau piețe. Oricât de mult le-ar displace țărilor bogate și democrate politica rușilor, Moscova nu poate fi pusă la colț ca un copil neascultător care trebuie să se îndrepte.
Armele ei nu par a fi la înălțimea ultimelor progrese occidentale, iar rezultatele atacurilor ei împotriva Ucrainei au fost sub ceea ce se așteptau liderii de la Kremlin și cu mult sub temerile guvernelor occidentale. Cu toate acestea, puterea ei militară continuă să fie de câteva ori mai mare decât cea a Ucrainei. A fost și este decisivă în unele părți din lume cum este Siria, cu consecințe bune sau rele -după cum se poziționează cel care analizează faptele – imposibil de oprit pentru dușmani și foarte utile pentru prieteni.
Rusia este succesoare – și antecesoare – a dispărutei Uniuni Sovietice și continuă să aibă o influență de neoprit asupra unor țări care au făcut parte din URSS, cum este Belarus, sau asupra Ceceniei, Georgiei sau Moldavei, oricât de mult ar vrea aceste țări să scape de această influență.
Influența Rusiei nu se limitează numai la vecini, ci se manifestă și de cealaltă parte a lumii, în ciuda colosului american, care nu este în stare să controleze regimurile cu simpatii pro-moscovite, cum sunt Cuba sau Venezuela, și nici riscul ca acestea să influențeze alte țări de pe continent, cum sunt Bolivia, Argentina, Peru și, posibil peste puțin timp, și Colombia.
La aceasta se mai adaugă și frustrarea exprimată recent de liderii europeni în fața rezultatelor nesatisfăcătoare ale sancțiunilor lor împotriva Moscovei: nu au reușit să sufoce regimul lui Vladimir Putin și nici membrii Uniunii Europene nu sunt prea uniți în privința acțiunilor viitoare.
Unii, cum ar fi de pildă Germania, din cauza necesităților ei energetice: nici gazele lichefiate pe care i le pot vinde SUA și nici eforturile ecologiștilor pentru a obține energie din surse nepoluante și pentru a reduce consumul, nu-i pot satisface necesitățile industriei și nici un pot încălzi casele și birourile în care trăiesc și muncesc 80 de milioane de persoane. Spre deosebire de Franța, care și-a diversificat producția energetică și care nu și-a închis unitățile atomo-electrice, Germania rămâne un „paradis verde”… însă cu paradoxul că nu poate exista fără petrol și gaze.
Alții, cum este Ungaria, deoarece au o mentalitate și niște aspirații diferite de cele ale multor țări din Uniunea Europeană, și nu prea vor să pedepsească Rusia, căci le lipsește interesul de a se identifica cu idealurile împărtășite de restul comunității, de la relațiile interpersonale și noile definiții ale identității sexuale, până la obsesia de a elimina sursele de poluare atmosferică.

Recenta întâlnire la vârf a europenilor s-a încheiat, așa cum era de așteptat, cu rezultate modice: trebuia să împace nevoile energetice ale tuturor cu eforturile de a menține unanimitatea pentru a putea adopta rezoluțiile comunitare.
Decizia finală a fost o încercare evidentă de a mulțumi exigențele Ungariei, care cere să primească în continuare o mică parte din exporturile de petrol ale rușilor, dar a fost și un semnal că situația actuală va duce la modificarea structurilor europene, cum ar fi unanimitatea voturilor. Astfel, Rusia va fi influențat structurile comunitare, ceea ce va demonstra capacitatea ei de a acționa asupra Europei, cu toată respingerea ei unanimă.
Condamnările comunitare au o eficiență limitată: o fi devenit Rusia o paria, însă veniturile ei obținute din petrol continuă să crească și sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut. Iar țările care nu fac parte din elitele culturale și economice ale lumii continuă să rămână apropiate ale Moscovei, la fel ca mai înainte. Poate că aceste țări cred că Rusia, indiferent de poziția ei referitoare la drepturile omului și la alte chestiuni importante pentru țările bogate, este o mare putere, căci are un teritoriu imens, multe resurse și arme, și nu este o biată republică mică în căutaare de un loc pe care să-l ocupe în lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Los límites de lo imposible Washington, Diana Negre

La frase de “no puede ser lo que no puede ser, y además es imposible”, encaja muy bien con la situación actual en Ucrania, los ataques rusos contra ese país y los intentos de Europa, Estados Unidos y sus aliados de castigar a Moscú y obligar a Rusia a volver al “buen camino”.
Muchos líderes occidentales se han creído su propia retórica y han colocado a Rusia en el lugar del tablero mundial donde quisieran tenerla, pero no donde Rusia está.
Porque Rusia no es un país pequeño, ni en extensión, ni en población, ni en recursos naturales, ni en poderío militar. Aunque su economía esté lejos de la eficiencia o del peso internacional de la Europa Occidental, Japón, Estados Unidos o la China, tampoco es insignificante y dependiente de otras economías o mercados. Por mucho que en los países ricos y democráticos repugne la política rusa, a Moscú no se le puede poner como a un niño díscolo de cara a la pared y obligarle a volver al “buen” camino.
Sus armas no parecen estar a la altura de los últimos avances occidentales y los resultados de sus ataques contra Ucrania han sido peores de lo que seguramente esperaban los líderes del Kremlin y temían los gobiernos occidentales. Pero su poderío militar sigue siendo superior en varias veces al ucraniano, ha sido y es decisivo en partes del mundo como Siria, con sus consecuencias buenas o malas -según donde se coloque quien analiza los hechos- imposibles de parar para sus enemigos y muy útiles para sus amigos.
Rusia es además sucesora -y antecesora- de la ya desaparecida Unión Soviética y sigue teniendo una influencia imparable sobre países que habían formado parte de la URSS, como Bielorrusia, o sobre Chechenia, o Georgia o Moldavia, por mucho que estos dos últimos parezcan deseosas de sacudir semejante influencia -pero saben que no pueden.
Y esta influencia no se limita a sus vecinos, sino que es manifiesta al otro lado del mundo, muy a pesar del coloso norteamericano, que no es capaz de controlar los regímenes con simpatías moscovitas como Cuba o Venezuela, ni el riesgo de que estos influyan en otros países de su continente, como Bolivia, Argentina, Perú y, posiblemente dentro de poco, Colombia.
A esto corresponde a la frustración expresada recientemente por líderes europeos ante los resultados poco satisfactorios de sus sanciones contra Rusia: ni han conseguido ahogar al régimen de Vladimir Putin, ni los propios miembros de la Unión Europea están unidos en las acciones a seguir.
Unos, como Alemania, por las necesidades energéticas: ni el gas licuado que Estados Unidos puede venderle ni los esfuerzos ecologistas para obtener energía de fuentes no contaminantes y reducir el consumo, son capaces de atender las necesidades de su industria ni de calentar hogares y oficinas donde viven y trabajan 80 millones de personas. A diferencia de Francia, que ha diversificado su producción energética, pues no ha abandonado las plantas atómicas, Alemania es un «paraíso verde” …pero con la paradoja de que no puede vivir sin petróleo ni sin gas.
Otros, como Hungría, porque tienen una mentalidad y aspiraciones diferentes a muchos países de la Unión Europea, con pocos deseos de castigar a Rusia y escaso interés en identificarse con ideales extendidos en el resto de la comunidad, desde relaciones interpersonales y nuevas definiciones de identidad sexuales, hasta la obsesión por eliminar fuentes de contaminación atmosférica.

La reciente cumbre europea terminó con los módicos resultados que eran de esperar: tenía que conjugar las necesidades energéticas de todos con esfuerzos por mantener la unanimidad que se exige en las resoluciones comunitarias.
La decisión final era una prueba evidente de la necesidad de acomodar las exigencias de Hungría, al permitir una parte pequeña de exportaciones rusas de petróleo a este país, pero también una señal de que la situación actual llevará a modificar estructuras comunitarias, como la unanimidad del voto. De esta forma, Rusia habrá influido en las estructuras comunitarias, lo que demostrará su capacidad de influir en Europa, a pesar del rechazo general.
Las condenas comunitarias tienen una eficacia limitada: Rusia tal vez se haya convertido en un paria, pero sus ingresos por petróleo no siguen de crecer y duplican los del año pasado. Y los países que no forman parte de las élites culturales y económicas siguen tan cerca de Moscú como antes. Tal vez ellos entienden que Rusia, independientemente de su posición en cuanto a derechos humanos y otras cuestiones importantes para los países occidentales ricos, es una gran potencia en territorio, recursos y armamentos y no una republiquita que busca su lugar en el mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Nici cu tine, dar nici fără tine Washington, Diana Negre

Alegerile primare americane pentru reînnoirea deputaților și senatorilor continuă si, pe măsură ce lumea votează, iar politicienii se străduiesc să atragă voturi, e din ce în ce mai clar că imaginea și planurile fostului președinte Donald Trump încă au greutate în politica țării.
Rezultatele primelor două runde ale alegerilor primare din douăsprezece state arată că mai rămân încă multe lucruri de hotărât până la alegerile parlamentare din luna noiembrie a acestui an, dar și că Trump continuă să fie prezent în politica americană și să-i creeze probleme propriului său partid.
Se pare că polemicul fost președinte e o piedică în obținerea victoriei, dar, în același timp, nici nu se poate câștiga fără el. Căci Trump are câțiva -mai bine zis, mulți- adepți totali, foarte dornici de a-l sprijini să câștige alegerile, oameni pentru care apărarea ideilor lui Trump este mai importantă decât însăși recuperarea puterii.
Atitudinea lor amintește de cea a „partidului ceaiului” din anul 2008, după victoria lui Barak Obama, când mulți conservatori nu au fost de acord cu orientarea noii administrații, dar s-au opus constant și inițiativelor democraților. Au netezit calea, opt ani mai târziu, pentru victoria electorală a lui Donald Trump. Această atitudine încă mai persistă la mulți dintre ei.

Se pare că acum au ajuns la capătul drumului: printre cei decepționați de actualul președinte democrat, Joe Biden, se află mulți dintre cei care l-au sprijinit și care, cu toate că nu sunt conservatori, nu sunt de acord nici cu corecția politică dominantă și nici cu atitudinea sectoarelor progresiste ale administrației actuale, deoarece li se pare a fi pe cât de radicală, pe atât de nepractică.
A-i aduna pe acești democrați de centru împreună cu adepții lui Trump și cu republicanii moderați nu este deloc ușor. Nu este ușor nici pentru un personaj ca Trump, foarte puțin dispus să facă compromisuri politice.
Republicanii mai puțin exaltați, care explorează posibilități reale pentru a recupera puterea folosindu-se de decepția generală, caută un candidat în stare să atragă toată această amestecătură și, cu toate că încă nu au ajuns la un acord cine anume să fie, se pare că sunt unanimi ca acela să nu fie Donald Trump.
Între focul reformist al stângii democrate și cel al revendicărilor trumpiste, acești moderați încearcă să păstreze calmul și să pregătească o strategie care să readucă puterea partidului lor în Parlament și să netezească calea, peste doi ani, pentru un candidat în stare să adune diferitele tendințe și să aducă o pace politică într-o țară profund și amar divizată.
Și nu e vorba numai de câștigarea alegerilor, de recuperarea puterii, ci și de o redresare economică solidă, după ravagiile financiare lăsate de COVID și după cifrele alarmante ale deficitelor, ale inflației și ale datoriei publice cauzate de pandemie.
Pentru niște cetățeni obișnuiți cu abundența, datorată atât ofertei bogate din magazine și de pe internet, cât și prețurilor accesibile pentru veniturile lor, situația actuală este, pe cât de surprinzătoare, pe atât de neplăcută: rafturile multor magazine sunt goale, în timp ce inflația se situează pe deasupra măririlor salariale.
În plus, afectează tocmai acolo unde doare cel mai mult: la benzină, absolut necesară pentru deplasarea într-o țară cu distante mari și cu foarte puține mijloace de comunicare, sau la articole de primă necesitate, cum sunt alimentele absolut necesare.
Situația actuală e interpretată în funcție de afinitățile politice: pentru democrați, sunt consecințele proastei gestiuni a pandemiei din vremea lui Trump, în timp ce conservatorii o reproșează politicilor risipitoare ale administrației democrate a lui Joe Biden.
Dezavantajul lui Biden și a partidului său este că, pe măsură ce se apropie alegerile și timpul trece, lumea tinde să îi facă responsabili pentru situația proastă a momentului pe oamenii politici care se află la putere. Însă, timpul poate să lucreze și împotriva lui Trump: imaginea sa se poate deteriora, deschizând calea pentru figuri noi, mai amabile și cu o ofertă care să atragă și mai multe sectoare ale populației.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Ni contigo ni sin ti Washington, Diana Negre

Las elecciones primarias norteamericanas para renovar el Congreso de diputados y senadores siguen adelante y, a medida que la gente vota y los políticos tratan de atraerles, queda más claro que la imagen y los planes del expresidente Donald Trump siguen pesando en la política del país.
Los resultados de las dos primeras rondas de primarias que permitieron recoger los votos de una docena de estados muestran que falta mucho por decidir hasta que se celebren las elecciones parlamentarias el próximo noviembre, pero está claro también que Trump sigue planeando sobre la política americana y creando problemas a su propio partido.
Parece que el polémico expresidente es un estorbo para ganar, pero al mismo tiempo es casi necesario para no perder. Porque Trump tiene algunos -más bien muchos- fieles incondicionales, más deseosos de mantener su apoyo que de ganar las elecciones, gentes para las que el principio de defender las ideas de Trump es más importante que recuperar el poder.
Su actitud recuerda la del “partido del té” en el año 2008, después de la victoria de Barak Obama, en que muchos conservadores expresaron su desacuerdo con la orientación del nuevo gobierno y se mantenían opuestos a cualquier iniciativa demócrata. Allanaron el camino, ocho años más tarde, para la victoria electoral de Donald Trump y su actitud se mantiene en muchos de entre ellos.
Parece ahora que han llegado al fin del camino: entre los desencantados con el actual presidente demócrata Joe Biden se hallan muchos de sus correligionarios quienes, si bien no son conservadores, tampoco comulgan con la corrección política imperante y con las nuevas actitudes de los sectores más progresistas del gobierno actual, pues les parecen tan radicales como imprácticas.
Aunar a estos demócratas de centro a los seguidores de Trump y a los republicanos moderados no es una tarea fácil. Y menos fácil es aún para un personaje como Trump, poco dado a compromisos políticos.
Los republicanos menos exaltados y que exploran las posibilidades reales de recuperar el poder aprovechando el desencanto general, andan en busca de un candidato capaz de atraer a toda esta mezcla y, si bien todavía no existe un acuerdo claro acerca de quien sería, parece que sí existe en que no debería de ser Donald Trump.

Entre el fuego reformista de la izquierda demócrata y el de las reivindicaciones trumpistas, estos moderados tratan de mantener la calma y preparar una estrategia que devuelva el poder parlamentario a su partido y allane el camino, dentro de dos años, a un candidato capaz de englobar diversas tendencias y de llevar algo de paz política a un país profunda y amargamente dividido.
Y no se trata solo de ganar elecciones, de recuperar el poder, sino de conseguir una recuperación económica sólida, después de los estragos financieros del Covid y de las alarmantes cifras de los déficits, la inflación y la deuda pública generados por la pandemia.
Para una ciudadanía acostumbrada a la abundancia, tanto por la multitud de ofertas en comercios y en internet, como por lo asequible de los precios relativamente a sus ingresos, la situación actual es tan sorprendente como desagradable: los estantes de muchos comercios están vacíos y la inflación por encima de los aumentos salariales.
Además, afecta donde más duele, como la gasolina, imprescindible para desplazarse en un país de grandes distancias y con escasos medios de comunicación, o artículos de primera necesidad como alimentos, de los que no se puede prescindir.
La situación actual se interpreta en función de las afinidades políticas: para los demócratas, son las consecuencias de la mala gestión de la pandemia por parte de Trump, mientras que los conservadores lo achacan a las políticas manirrotas de la administración demócrata de Joe Biden.
La desventaja de Biden y su partido es que, a medida que las elecciones se acercan el tiempo pasa y la gente tiende a responsabilizar de la mala situación del momento a los políticos en el poder. Pero el tiempo también puede ir en contra de Trump cuya imagen puede irse desgastando y abrir así el camino a caras nuevas con presencia más amable y una oferta más inclusiva que abarque a más sectores de la población.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

NAZIȘTII, PUTIN ȘI HITLER Washington, Diana Negre

Acuzațiile lui Putin că Ucraina este plină de naziști care amenință Rusia a uimit în multe locuri, în parte deoarece președintele ucrainean are origini evreiești – și, desigur, n-are cum să-i simpatizeze pe naziști.
Unde se pare că e mai multă potrivire este între politica actuală a rușilor și cea a lui Hitler de acum aproape un secol, cu deosebirea că, atunci, nu existau arme atomice.
Acest lucru pune lumea în fața unui mare pericol. Este vorba de așa numita „distrugere reciprocă asigurată”, cu toate că magnitudinea acestui risc este posibil să acționeze ca o frână pentru orice aventură militară care să declanșeze o confruntare militară.
Poate că unul dintre punctele cele mai vizibile în care Rusia din zilele noastre se aseamănă cu Germania lui Hitler este nostalgia sa pentru timpurile trecute, căci, dacă Hitler considera că ordinea mondială anterioară Primului Război Mondial trebuia să fie continuată,Putin consideră că prăbușirea imperiului sovietic a fost „cea mai mare catastrofă” a secolului XX.
La fel ca Hitler în vremea sa, Putin se folosește de orice mijloc pentru a recupera teren și pentru a-și înarma armatele, oricât de mult ar sărăci aceasta populația țării și i-ar scădea nivelul de trai.
La fel ca Hitler, Putin nu acceptă ca țara sa, cea mai mare din Europa, cu aproape o sută de milioane de locuitori (adică 75% din totalul de 144 de locuitori ai țării sunt ruși), să se situeze pe o poziție neînsemnată, din punct de vedere economic sau militar.

Revendicările lui Putin par a fi oprite, deocamdată, în perimetrul geografic al Ucrainei, însă repercusiunile lor merg dincolo de granițele țării, lucru devenit evident din momentul în care Finlanda și Suedia au cerut să intre în NATO, cu toată reacția previzibil negativă a Moscovei.
Putin a amenințat că va folisi arme atomice și, ceea ce este și mai îngrijorător, unele reacții nu au fost pe măsură, deoarece semnalau că există arme nucleare moderne cu rază foarte scurtă de acțiune și că acest gen de explozii poate fi controlat. Adică, ceea ce se considera a fi „o distrugere reciprocă asigurată”, de neimaginat mai înainte, intră, acum, în domeniul posibilului.
Pentru moment, seria indignărilor și a sancțiunililor impuse mai degrabă obligă Rusia să recurgă la represalii. Desigur, obiectivul acestor sancțiuni este să determine Rusia să-și schimbe politica, însă realitatea este că, deocamdată, au făcut-o să se înrădăcineze și mai mult pe pozițiile sale, asumându-și, în fața întregii lumi, rolul de victimă.
Îngrijorează și activitățile unor vecini de-ai ei: Belarus și Cecenia, doi aliați de nădejde ai lui Putin, care participă la conflict. În timp ce Belarus se pregătește să „se apere de atacurile ucrainene” și se pare că ajută militar Rusia, Cecenia amenință că va ataca Polonia, ca represalii pentru ajutorul militar acordat Ucrainei.
Însă, văzută dinspre cealaltă parte, adică dinspre Moscova și aliații săi, îngrijorătoare este atitudinea vecinilor, care sunt
Un lucru e sigur: nu sunt suficiente nici bunele intenții și nici nu se pot evita erorile din aprecierile militare.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

NAZIS, PUTIN Y HITLER Washington, Diana Negre

Las acusaciones de Putin de que Ucrania está plagada de nazis que amenazan a Rusia ha causado sorpresa en muchos lugares, en parte porque el presidente ucraniano es de origen judío -y probablemente tiene pocas simpatías por los nazis.
Donde parece haber más sincronía es entre la política rusa de hoy y la de Hitler hace casi un siglo, con la diferencia de que en aquella época no había armas atómicas.
Es algo que pone al mundo ante un peligro mucho mayor, la llamada “destrucción mutua asegurada”, aunque tal vez la magnitud de este riesgo actúe como freno para lanzarse a aventuras militares que puedan desencadenar una confrontación nuclear.
Quizá uno de los puntos más llamativos en que la Rusia de hoy se parece a la Alemania de Hitler es su nostalgia por otros tiempos, pues si Hitler consideraba que el orden mundial anterior a la Primera Guerra Mundial debía seguir imperando, Putin ha dicho que la caída del imperio soviético fue “la mayor catástrofe” del siglo XX.
Como Hitler en su día, Putin no quiere escatimar esfuerzos, ni suyos ni de sus gobernados, para recuperar terreno, lo que pone el esfuerzo nacional en cuestiones similares y no escatima recursos para armar a su ejército, por mucho que esto empobrezca a su población y baje su nivel de vida.
Igual que Hitler, Putin no acepta que su país, el mayor de Europa con casi cien millones de habitantes (el 75% de sus 144 millones), quede relegado a la insignificancia, ya sea económica o militar.
Las reivindicaciones de Putin parecen contenidas geográficamente pues se centran en Ucrania, pero sus repercusiones más allá de ambos países ya quedaron evidentes cuando Finlandia y Suecia pidieron la entrada en la OTAN, con la consiguiente y previsible reacción negativa de Moscú.

Putin ha amenazado ya con el uso de armas atómicas y lo que es aún más alarmante, algunas reacciones han sido de escasa alarma pues advertían que hay armas nucleares modernas de muy corto alcance y que es posible ejercer un control sobre este tipo de explosiones, Es decir, lo que se consideraba una “destrucción mutua asegurada”, impensable antes, entra ahora en el reino de lo posible.
De momento, la serie de muestras de indignación y las sanciones más bien precipitan a Rusia a tomar más represalias. Seguramente el objetivo de tales sanciones es mover a Rusia a cambiar de política, pero la realidad es que, por ahora, la ha hecho insistir más aún en sus posiciones y asumir el papel de víctima ante el mundo entero.
Tampoco tranquiliza la actividad de los vecinos: Bielorussia y Chechenia, dos firmes aliados de Putin, participan también en el conflicto. Mientras Bielorussia se prepara a “defenderse de los ataques ucranianos” y parece ayudar militarmente a Rusia, Chechenia amenaza incluso con atacar a Polonia en represalia por la ayuda prestada a Ucrania.
Pero, visto desde el otro lado, es decir desde Moscú y sus aliados, lo preocupante es también la actitud de los vecinos, que
Ni las buenas intenciones bastan, ni los errores de valoración de militares y políticos se pueden descartar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Odiseu/Ulise în Lumea de Jos/Hades, vorbind cu umbra lui Tiresias; cupă cu figuri roșii din Lucania, Italia, aprox. 380 î. Hr.

Pentru iubitul, dulcele meu Eugen.

Kavafis a scris Itaca în 1910 (avea 47 de ani !) și l-a publicat în 1911 la Alexandria, în revista Γράμματα/Litere (Octombrie-Noiembrie).

Simțea, poate, că trecuse de jumătatea vieții (viață care i s-a încheiat la 70 de ani) și se pregătea de marea călătorie: călătoria de inițiere.

Itaca a scris-o nu hedonistul, ci mystul, ezoteristul Kavafis.

Ne-o arată cele patru mari simboluri: sideful, care trimite la cochilie și, mai ales, la perlă; coralul sau mărgeanul care trimite la „pomul marin al vieții” format din sângele scurs în mare din capul Meduzei pe care i l-a tăiat Perseu; chihlimbarul care trimite la esența și la căldura Soarelui, dătătorul de viață pentru trup și de viață pentru suflet (cunoașterea/Lumina divină); abanosul care trimite la „tronul lui Hades”, dar și la întunericul des pe care-l străbate mystul în călătoria sa spirituală spre Lumină…

Cheia poemului este, totuși, sideful, materia din care este făcută perla.

Trebuie că Itaca a fost scrisă într-un moment în care Kavafis era interesat de Gnoză.

Și, credem, de Sfântul Efrem Sirul… un gnostic tăinuit, aprins de erosul dumnezeiesc pe care și-l… destăinuie/confesează în Imnuri (vezi Imnul Perlei).

Un Kavafis atras de Sfântul Efrem Sirul și de… calea gnosticilor, drumul spre mântuire prin cunoaștere.

Trebuie că a fost o vreme când a citit și s-a simțit atras de religiile, credințele și scrierile gnostice, foarte posibil de textele mandeene (mandeenii sunt „oamenii cunoașterii” !), precum Faptele Apostolului Toma.

În această scriere apocrifă căutarea perlei este o alegorie a mântuirii omului, după cădere, și a sufletului picat în lumea întunericului… unde are de înfruntat monștrii marini (Ciclopii (monoftalmi, adică unii care văd doar pe jumătate !) și Lestrigonii, și unii și alții giganți ai peșterilor, mâncători de oameni), monștrii de care-l păzește și salvează tocmai mărgăritarul, adică… cunoașterea pe care o capătă doar inițiații.

Nu întâmplător Kavafis spune la începutul poemului… un drum plin de cunoașteri (γεμάτος γνώσεις; în aramaica vorbită de mandeeni, manda înseamnă cunoaștere) și la sfârșitul lui… cu atâta experiență (μὲ τόση πείρα)… adică după călătoria de inițiere…

Și nu întâmplător vorbește despre… bogății… Mandeenii cred că Lumea de sus, guvernată de (Dumne)zeul Luminii este locuită de nenumărate entități pe care le numesc… bogății !

Și iarăși, nu în ultimul rând, Kavafis vorbește despre învățații/studioșii Egiptului (σπουδάζω în elină înseamnă a se dedica unui lucru cu cea mai mare râvnă, de unde a studia).

Kavafiștii cred că una din lecturile poetului și principala sursă de inspirație pentru Itaca este un poem destul de misterios atribuit lui Petroniu: Exhortatio ad Ulyssem/Îndem pentru Ulise unde apare orașul Canop (Κάνωπος).

Or, Canop se află în Delta Nilului, la numai 25 de km de centrul Alexandriei, și este, de fapt o suburbie a orașului lui Kavafis.

Iar în Canop se afla un serapeum (acum scufundat !), adică un templu al lui Serapis/Hades.

Și, tot nu în ultimul rând, simbolice sunt și esențele parfumate, mirodeniile Orientului (precum tămâia zeilor…) care te transportă… dincolo de vălurile ignoranței, în lumea cunoașterii… Văluri…

… Perla este grăuntele de nisip învelit în cochilie în cămăși de sidef… sufletul neșlefuit și nelucrat aflat în trup care îmbracă, rând pe rând, inițiere după inițiere (Itacele !), cămășile divine ale cunoașterii…

Așadar un Kavafis… myst… în drum spre Itaca, de fapt, în drum spre sine însuși, cel împlinit în cunoaștere…

Itaca
Când te pregătești de plecare (și vrei să pornești) spre Itaca,
Să te rogi să fie lung drumul,
Plin de aventuri, plin de cunoașteri.
De Lestrigoni și de Ciclopi,
De Poseidon cel mânios, să nu te temi,
N-o să dai peste ei pe drum, niciodată,
Dacă gândirea-ți (rămâne) înaltă și o emoție
aleasă îți atinge duhul și trupul.
Pe Lestrigoni și pe Ciclopi,
Pe sălbaticul Poseidon, nu-i vei întâlni,
Dacă nu-i duci în suflet,
Dacă sufletul tău nu ți-i scoate în față.
Să te rogi ca drumul să fie lung.
Să fie multe diminețile de vară,
În care – cu ce mulțumire, cu ce bucurie ! –
intri în porturi pe care le vezi prima oară:
Să te oprești în emporiile feniciene,
Și să-ți alegi mărfurile cele bune:
Sidefuri și corali, chihlimbaruri și abanosuri,
Și esențe voluptoase de toate felurile,
Cât poți de multe esențe voluptoase.
Să mergi în multe orașe egiptene,
Să-nveți și să-nveți de la cei studioși.
Și să ai mereu în minte Itaca.
E țelul tău. Acolo trebuie să ajungi.
Dar nu-ți dori să se termine repede călătoria,
Mai bine să țină ani mulți,
Și bătrân deja, să arunci ancora pe țărmul insulei (tale),
Bogat cu câte ai câștigat pe drum,
Fără să aștepți ca Itaca să-ți dea bogății.
Itaca ți-a dat călătoria cea frumoasă.
Fără ea n-ai fi plecat la drum.
Altele n-are ce să-ți dea.
Și dacă o s-o găsești săracă, Itaca nu te-a înșelat.
Așa înțelept cum ai ajuns, cu atâta experiență,
Deja vei fi înțeles ce înseamnă… Itacele.

Ἰθάκη
Σὰ βγεῖς στὸν πηγαιμὸ γιὰ τὴν Ἰθάκη,
νὰ εὔχεσαι νἆναι μακρὺς ὁ δρόμος,
γεμάτος περιπέτειες, γεμάτος γνώσεις.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν θυμωμένο Ποσειδῶνα μὴ φοβᾶσαι,
τέτοια στὸν δρόμο σου ποτέ σου δὲν θὰ βρεῖς,
ἂν μέν᾿ ἡ σκέψις σου ὑψηλή, ἂν ἐκλεκτὴ
συγκίνησις τὸ πνεῦμα καὶ τὸ σῶμα σου ἀγγίζει.
Τοὺς Λαιστρυγόνας καὶ τοὺς Κύκλωπας,
τὸν ἄγριο Ποσειδώνα δὲν θὰ συναντήσεις,
ἂν δὲν τοὺς κουβανεῖς μὲς στὴν ψυχή σου,
ἂν ἡ ψυχή σου δὲν τοὺς στήνει ἐμπρός σου.
Νὰ εὔχεσαι νά ῾ναι μακρὺς ὁ δρόμος.
Πολλὰ τὰ καλοκαιρινὰ πρωϊὰ νὰ εἶναι
ποὺ μὲ τί εὐχαρίστηση, μὲ τί χαρὰ
θὰ μπαίνεις σὲ λιμένας πρωτοειδωμένους·
νὰ σταματήσεις σ᾿ ἐμπορεῖα Φοινικικά,
καὶ τὲς καλὲς πραγμάτειες ν᾿ ἀποκτήσεις,
σεντέφια καὶ κοράλλια, κεχριμπάρια κ᾿ ἔβενους,
καὶ ἡδονικὰ μυρωδικὰ κάθε λογῆς,
ὅσο μπορεῖς πιὸ ἄφθονα ἡδονικὰ μυρωδικά.
Σὲ πόλεις Αἰγυπτιακὲς πολλὲς νὰ πᾷς,
νὰ μάθεις καὶ νὰ μάθεις ἀπ᾿ τοὺς σπουδασμένους.
Πάντα στὸ νοῦ σου νἄχῃς τὴν Ἰθάκη.
Τὸ φθάσιμον ἐκεῖ εἶν᾿ ὁ προορισμός σου.
Ἀλλὰ μὴ βιάζῃς τὸ ταξείδι διόλου.
Καλλίτερα χρόνια πολλὰ νὰ διαρκέσει.
Καὶ γέρος πιὰ ν᾿ ἀράξῃς στὸ νησί,
πλούσιος μὲ ὅσα κέρδισες στὸν δρόμο,
μὴ προσδοκώντας πλούτη νὰ σὲ δώσῃ ἡ Ἰθάκη.
Ἡ Ἰθάκη σ᾿ ἔδωσε τ᾿ ὡραῖο ταξίδι.
Χωρὶς αὐτὴν δὲν θἄβγαινες στὸν δρόμο.
Ἄλλα δὲν ἔχει νὰ σὲ δώσει πιά.
Κι ἂν πτωχικὴ τὴν βρῇς, ἡ Ἰθάκη δὲν σὲ γέλασε.
Ἔτσι σοφὸς ποὺ ἔγινες, μὲ τόση πείρα,
ἤδη θὰ τὸ κατάλαβες ᾑ Ἰθάκες τί σημαίνουν.

Și iată poemul lui Petronius:

Îndemn către Ulise
Lasă-ți casa și caută spre alte țărmuri, străine,
Ο, tinere ! O ordine mai mare a lucrurilor ți se va descoperi.
Nu te lăsa doborât de rele: Dunărea-ți va vedea chipul, la marginea lumii,
Și-nghețatul Boreu, Vântul de Nord, și regatele fără griji ale Egiptului, din Canop,
Și toți cei care-l văd pe Phoebus renăscând și murind (în fiece zi):
Mai mare ajunge cel ce se coboară-n nisipurile străine.

Corabie pictată pe o urnă minoană. Creta, perioada post-palațială, Muzeul Arheologic din Iraklion

Exhortatio ad Ulyssem
Linque tuas sedes, alienaque litora quaere,
o juvenis! major rerum tibi nascitur ordo.
Ne succumbe malis: te noverit ultimus (H)ister,
te Boreas gelidus, securaque regna Canopi,
quique renescentem Phoebum, cernuntque cadentem:
Major in externas fit qui descendit harenas.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Trumpism fără Trump Washington, Diana Negre

Au trecut cinci zile de la alegerile primare, și încă nu se știe, în acest sfârșit de săptămână, care este rezultatul din statul Pennsylvania, unde candidatul favorit al fostului președinte Trump și unul dintre rivalii săi se află la o asemenea egalitate de puncte, încât nu se poate prezice câștigătorul fără numărarea tuturor voturilor.
Săptămâna aceasta au avut loc alegeri primare doar în câteva state americane, dar, procesul va continua încă luni de zile. Însă, ceea ce s-a întâmplat acum arată că în rândurile republicanilor există mai degrabă sprijin pentru politicile lui Trump, decât pentru persoana sa.
Acest sprijin se datorează neliniștii cauzate de starea economică: situația dezastroasă a burselor americane – care îi afectează nu numai pe bogați – unde, săptămâna aceasta s-au pierdut bilioane de dolari, afectând economisirile și fondurile de pensii. În plus, există o inflație de durată, iar așteptările ca niște măsuri restrictive să o poată controla vor afecta și mai mult buzunarele tuturor. Articole de consum, cum este benzina, și-au dublat prețul, iar lipsurile afectează diferite sectoare: dacă acum doi ani lipsea hârtia igienică, acum lipsesc alimentele pentru copii.
Situația actuală contrastează cu prosperitatea din vremea lui Trump, când a crescut valoarea economiilor, s-a redus șomajul și au crescut salariile. Nici acum nu există șomaj, însă creșterile salariale sunt mai mici decât inflația, iar cei mai afectați sunt cei cu venituri mici, astfel că diferența dintre bogați și săraci crește, ceea ce este un paradox în guvernarea unei administrații progresiste.
În unele locuri, în această rundă a alegerilor primare, sprijinul fostului președinte a fost decisiv, însă, în altele, nu a prea servit sau a confirmat candidați care ar fi câștigat oricum.
De asemenea, a arătat pericolul pe care îl reprezintă prezența lui Donald Trump pentru partidul republican: există mai mult sprijin pentru programele lui, decât pentru personalitatea sa, iar acest lucru îi poate diviza pe republicani și îndepărta pe independenți, până într-atât, încât să fie irosită victoria republicană aproape garantată la alegerile parțiale de anul acesta.

În mod tradițional, partidul președintelui pierde fotolii în aceste alegeri, denumite „de la jumătatea mandatului”, deoarece au loc la doi ani după prezidențiale, care se organizează din patru în patru ani.
În aceste alegeri, partidul care are președinte la Casa Albă pierde, de obicei, din cauza uzurii puterii. În cazul de față, Partidul Democrat poate ceda foarte puțin: în Senat ar fi de ajuns un singur fotoliu pentru a transfera majoritatea în mâinile republicanilor, în timp ce, în Camera Reprezentanților, cu mai puțin de zece locuri s-ar întâmpla același lucru.
Însă, Donald Trump a spart normele obișnuite ale foștilor președinți americani de a sta departe de politică, de îndată ce își părăsesc funcția, căci el intervine foarte activ. Procedează astfel, deoarece, spre deosebire de predecesorii săi, încă are ambiții prezidențiale și crede că sprijinul său va aduce victorii candidaților republicani.
Realitatea primarelor care au dat startul ciclului electoral săptămâna trecută pare să indice cu totul altceva: ideile lui Trump apelează la majoritatea republicanilor și chiar la sectoare ale alegătorilor democrați, mai ales acum, din cauza situației economice, însă personalitatea fostului președinte devine tot mai toxică.
Și aceasta, nu numai printre democrații dispuși să-și schimbe partidul și printre independenți, ci chiar printre republicani, unde mulți ar prefera un candidat mai puțin conflictual. Însă, aproximativ o treime din partid îi este fidelă, cu toate consecințele electorale.
S-ar putea întâmpla ca această intervenție a lui Trump în alegerile primare să fie un fel de revulsiv pentru unii republicani, care nu vor vota pentru candidații „trumpiști”, în timp ce cei mai entuziaști adepți ai fostului președinte să voteze pentru politicienii sprijiniți de Trump, însă fără mari posibilități de a atrage voturile independenților și ale moderaților, ceea ce ar fi în folosul candidaților democrați, la alegerile din noiembrie, anul acesta.
Este o situație favorabilă președintelui Biden, care ar putea continua să guverneze cu majorități parlamentare și în următorii doi ani, ceea ce era de neimaginat acum câteva săptămâni.
Semnificația unei asemenea anomalii este greu de prezis: ambele partide, dar, mai ales, cel democrat – deoarece controlează, în prezent, întreaga putere legislativă și executivă la nivel federal -, ar tinde să se înrădăcineze pe pozițiile pe care le ocupă.
Dacă democrați își continuă încercările de a efectua reforme politice și economice profunde, este posibil ca republicanii să vadă în Trump un candidat tot mai problematic, și să caute o figura care să unifice partidul.
În momentul de față, vedeta pare a fi guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, însă, în cei doi ai și jumătate care rămân până la alegeri, își poate pierde strălucirea, în fața altor figuri mai atrăgătoare.
Orice candidat prezidențial republican va fi nevoit să înfrunte mânia lui Trump, care nu pare să renunțe la ideea de a reveni la Washington. În panorama actuală, el nu mai pare a fi atât de periculos pentru posibilii săi rival, ca în 2016, când Trump a înlăturat candidați mult mai solizi și cu mai mare sprijin popular. Dar, „trumpiștii” reprezintă un sector important în rândurile republicane, fără de care nu nimeni nu poate ajunge la Casa Albă.
Desigur, aceasta este o dilemă cu șase luni înainte de viitoarele alegeri și cu doi ani și jumătate înaintea alegerilor generale, iar societatea americană este foarte dinamică, cu o economie schimbătoare și puternică: este o etapă prea lungă pentru a putea face preziceri.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Trumpismo sin Trump Washington, Diana Negre

Cinco días después de las elecciones primarias, todavía no había resultados este fin de semana en el estado de Pennsylvania, donde el candidato favorito del expresidente Trump y uno de sus rivales estaban tan igualados que era imposible predecir al ganador sin contar la totalidad de los votos.
En las primarias norteamericanas de esta semana participaron tan solo algunos estados y el proceso seguirá durante meses. Pero lo ocurrido hasta ahora indica que en las filas republicanas hay más apoyo por las políticas de Trump que por su persona.
Este apoyo se debe a la inquietud por la situación económica: los desastres en las bolsas norteamericanas, en que no participan solamente los ricos y que en las últimas semanas han perdido billones de dólares, que repercuten en los ahorros y los fondos de pensiones. Además, hay una inflación duradera y las expectativas de medidas restrictivas para controlarla afectarán más aún el bolsillo de casi todos. Artículos de consumo tan necesario como la gasolina casi han doblado el precio y la escasez sigue afectando a diversos sectores: Si hace dos años no había papel higiénico, ahora faltan alimentos infantiles.
La situación actual contrasta con la bonanza de la era Trump, en que subió el valor de los ahorros, se redujo el desempleo y aumentaron los salarios. Tampoco hay desempleo ahora, pero la subida salarial es menor que la inflación y quienes más sufren por esta situación son las clases menos pudientes, con lo que las diferencias entre ricos y pobres van camino de acentuarse, una paradoja en etapa de gobierno progresista.
En algunos lugares, durante esta ronda de elecciones primarias, el apoyo del expresidente fue decisivo, pero en otros sirvió de poco o simplemente confirmó a candidatos que habrían ganado de todas maneras.
También mostró el peligro que la presencia de Donald Trump representa para el partido republicano: hay más apoyo por sus programas políticos que por su personalidad y esto puede dividir a los republicanos y alejar a los independientes, hasta el punto de echar a perder la casi garantizada victoria republicana en las elecciones parciales de este año.
Es tradicional que el partido del presidente pierda escaños en estas elecciones, llamadas “a medio plazo” porque se celebran a los dos años de las presidenciales, que son cada cuatro.
En ellas, el partido que ocupa la Casa Blanca acostumbra a perder por el simple desgaste de poder. En el caso actual, el Partido Demócrata puede ceder muy poco: en el Senado bastaría tan solo un escaño para poner la mayoría en manos republicanas, mientras que en la cámara no hacen falta ni diez para que ocurriera la mismo.

Pero Donald Trump ha roto las normas habituales de los expresidentes norteamericanos de mantenerse alejados de la política más visible cuando dejan su cargo y está interviniendo de forma activa. Lo hace porque, también a diferencia de sus predecesores, todavía tiene ambiciones presidenciales y cree que su apoyo llevará a la victoria a los candidatos republicanos.
La realidad de las primarias que iniciaron el ciclo electoral esta pasada semana parece indicar otra cosa: las ideas de Trump apelan a la mayoría de los republicanos e incluso a sectores del electorado demócrata y todavía más ahora por la situación económica, pero la personalidad del expresidente resulta cada vez más tóxica.
Y no solo entre los demócratas dispuestos a cambiar de partido y los independientes, sino entre los republicanos donde muchos preferirían un candidato menos conflictivo. Pero aproximadamente un tercio del partido le es fiel por encima de las consecuencias electorales.
Podría ocurrir que la intervención de Trump en estas primarias sirva de revulsivo a algunos republicanos que no votarán por los candidatos “trumpistas”, mientras que los más entusiastas seguidores del expresidente votarán por políticos apoyados por Trump pero con escasas posibilidades de atraer votos independientes y moderados, lo que redundaría en beneficio de los candidatos demócratas cuando lleguen las elecciones de noviembre.
Es una situación que actuaría en beneficio del presidente Biden quien podría seguir gobernando con mayorías parlamentarias en los próximos dos años, algo que parecía impensable tan solo unas semanas atrás.
El significado de semejante anomalía es difícil de predecir: ambos partidos, y especialmente el demócrata -porque controla ahora todo el poder legislativo y ejecutivo a nivel federal-, tenderían a atrincherarse en sus posiciones.
Si los demócratas seguirán probablemente con sus intentos de profundas reformas políticas y económicas, tal vez los republicanos vean en Trump un candidato cada vez más problemático y busquen una figura capaz de unificar al partido.
En estos momentos, la estrella con más favoritos parece ser el gobernador de la Florida Ron DeSantis, pero a dos años y medio de las elecciones puede perder brillo ante otras nuevas figuras más atractivas.
Cualquier candidato presidencial republicano tendrá que enfrentarse a las iras de Trump, quien no parece renunciar a un retorno a Washington. En el panorama actual no parece tan peligroso para sus posibles rivales como lo fue en 2016, cuando Trump desbancó a candidatos que parecían más sólidos y con mayor apoyo popular. Pero los “trumpistas” representan un sector importante de las filas republicanas, sin el cual no es posible llegar a la Casa Blanca.
Claro que éste es un dilema a seis meses de las próximas elecciones y más de dos años y medio de las generales y la sociedad americana es muy dinámica con una economía cambiante y poderosa: una etapa demasiado larga para hacer previsiones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

La umbra lui Trump Washington, Diana Negre

Mai sunt doi ani până la alegerile prezidențiale și nici republicanii și nici democrații, dar nici jurnaliștii sau cei care nu se identifică cu vreun partid încă nu știu dacă președintele Trump va fi din nou candidat la președinție, oricât de multe ar fi indiciile că se pregătește în acest scop.
Rezultatele electorale ale primelor alegeri primare care au avut loc în SUA, cu toate că este vorba doar de alegeri legislative și pentru a desemna guvernatori, arată că Trump încă are ceva greutate printre republicani, însă nu îndeajuns, nici pentru a câștiga alegerile prezidențiale și nici pentru a fi ales candidat la Casa Albă.
Voturile de la aceste primare nu au adus victoria tuturor candidaților sprijiniți de Trump, însă cei mai mulți dintre ei au evitat să se înfrunte cu fostul președinte, de teama că vor îndepărta sectoarele conservatoare ale partidului.
Așa cum se întâmplă de multe ori cu foștii președinți, aceștia se implică în toate alegerile pentru a-i ajuta pe candidații partidului lor, și tocmai acest lucru l-a făcut și Trump în alegerile primare din diferite state ale SUA.
Rezultatele acestor alegeri au putut fi un indiciu al popularității actuale a lui Trump și a posibilităților de care dispune de a fi din nou președinte – așa cum a spus că își dorește – în urma alegerilor prezidențiale din 2024.
Însă, cu toate că majoritatea oamenilor lui au câștigat, ei au fost favoriți și fără sprijinul lui Trump. În plus, câțiva – puțini – au pierdut.
Între timp, Partidul Democrat, care ar putea să fie învins în alegerile parlamentare din luna noiembrie a acestui an, tot caută candidați care să aibă puterea de atracție a lui Trump asupra clasei muncitoare, și încearcă să-și șteargă imaginea de partid elitist, condus de intelectuali și funcționari.
Printre democrați, este evidentă preocuparea partidului de a căuta candidați care să-i atragă pe cei care l-au votat pe Trump, muncitori și locuitori din centrul țării. Aceasta, după ce, ani de-a rândul și după multe cicluri electorale în care a apelat aproape exclusiv la elitele economice și intelectuale din statele situate pe coastele de răsărit și apus ale SUA.
Însă, în cazul democraților, aceste alegeri legislative reprezintă ceva mai mult decât sprijinul sau dezacordul față de politicile lor: după cum republicanii e posibil să beneficieze sau să piardă din cauza prezenței lui Trump, tot așa și democrații suferă din cauza avatarelor președintelui lor, Joe Biden, a cărui popularitate tot scade.
Astfel, victoria în alegerile primare nu înseamnă prea mult, deoarece cei care nu sunt angajați în niciun fel față de vreun partid vor vota, probabil, pentru a-și exprima dezacordul sau satisfacția față de președinte și, în semn de pedeapsă, vor sprijini sau vor respinge, în alegerile legislative, candidatul republican.
Adică: cu o inflație galopantă, cu lipsă de articole în super-market-uri și în marile magazine, cu prețuri astronomice la benzină, este foate probabil ca americanii să voteze împotriva celui care se află la cârma țării, în cazul de față, președintele Biden. Cum în luna noiembrie a acestui an, nu vor fi alegeri prezidențiale, iar Constituția nu prevede alegeri anticipate, alegătorii își exprimă neplăcerea față de congresmanii și senatorii din partidul președintelui.
Este posibil ca republicanii să nu se mai teamă, de acum, de Trump și să înceapă să caute candidați la președinție cu un mesaj trumpist, dar fără personalitatea conflictuală care displace atât de mult, aproape pretutindeni. Cu toate că mai rămâne un an pentru ca aceste candidaturi să se materializeze, totul pare să indice că aspiranții republicani la Casa Albă vor fi nevoiți să aibă acreditări conservatoare foarte solide, ca cele ale lui Trump, precum și un zâmbet ușor și bune maniere, lucruri care îi lipsesc cu desăvârșire fostului președinte.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

A la sombra de Trump Washington, Diana Negre

Faltan dos años para las elecciones presidenciales y tanto republicanos como demócratas, igual que los periodistas y quienes no se identifican con ningún partido, no saben aún si el presidente Trump volverá a ser candidato a la presidencia, por muchas indicaciones de que se está preparando para hacerlo.
Los resultados electorales de las primeras elecciones primarias celebradas en Estados Unidos, aunque se trate solamente de elecciones legislativas y para gobernadores, indican que entre los republicanos Trump todavía tiene peso, pero quizá no suficiente, ni para ganar las elecciones presidenciales, ni para que lo elijan como candidato a la Casa Blanca.
Los votos, en estas primarias, no han dado la victoria a los todos los candidatos a quienes Trump apoyaba, pero la mayoría de los candidatos evitaron enfrentarse al ex presidente, por temor a alienar a los sectores conservadores del partido.
Como ocurre con presidentes retirados en muchas ocasiones, participan en las elecciones de todo tipo para prestar su ayuda a diversos candidatos y esto es lo que hizo Trump en las primarias de varios estados norteamericanos.
El resultado de estas elecciones podría haber sido una indicación de la popularidad actual de Trump y sus posibilidades de recuperar la presidencia si es candidato -como él mismo ha expresado que desea- en las elecciones presidenciales de 2024.
Pero, aunque la mayoría de sus patrocinados ganaron, en muchos lugares eran ya los favoritos sin necesidad del apoyo de Trump. Además, unos pocos perdieron y, a última hora de este miércoles, todavía no se conocían algunos resultados en Pennsylvania pues dos de los candidatos republicanos tenían un número casi idéntico de votos.
Entre tanto, el Partido Demócrata, que se enfrenta a la probabilidad de ser derrotado en las elecciones parlamentarias del próximo noviembre, anda buscando candidatos con el poder de atracción que Trump ejerce sobre las clases trabajadoras y trata de eliminar su imagen de partido elitista, dirigido por intelectuales y funcionarios.
Entre los demócratas, es evidente la preocupación que el partido trata de buscar candidatos que atraigan a quienes votaron por Trump, obreros y residentes del centro del país, después de años y ciclos electorales apelando casi exclusivamente a las élites económicas e intelectuales en los estados costeros del Este y el Oeste de Estados Unidos.
Pero en el caso de los demócratas, estas elecciones legislativas representan algo más que el apoyo o desacuerdo con sus políticas: así como los republicanos tal vez se beneficien -o salgan perjudicados- por su proximidad a Trump, también los demócratas sufren los avatares del presidente de su partido, Joe Biden, cuya popularidad no para de bajar.

De esta forma, la victoria en elecciones primarias no significa mucho, pues quienes no están comprometidos con uno u otro partido, probablemente votarán para expresar su desacuerdo o satisfacción con el presidente y, como castigo, acaben apoyando o rechazando, en las elecciones legislativas dentro de seis meses, a un candidato republicano.
Es decir: Con una inflación galopante, con escasez de artículos en supermercados y grandes almacenes, con precios de la gasolina por las nubes, es muy probable que los norteamericanos voten contra el personaje que lleva el timón del país, en este caso el presidente Biden. Como el próximo noviembre no hay elecciones presidenciales y la Constitución no prevé elecciones anticipadas, los votantes expresan su disgusto a través de los congresistas y senadores del partido del presidente.
Es probable que los republicanos sientan a partir de ahora menos temor a Trump y empiecen a buscar candidatos presidenciales con el mensaje trumpista, pero sin la personalidad conflictiva que tanto desagrada en muchos lugares. Aunque todavía falta más de un año para que estas candidaturas se materialicen, todo parece indicar que los aspirantes republicanos a la Casa Blanca habrán de tener credenciales conservadoras sólidas, como las de Trump, junto con sonrisa fácil y buenos modales, cosas en las que Trump se queda corto.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Banii sau viața Washington, Diana Negre

Rămân mai puțin de șase luni până la alegerile legislative din SUA și sondajele arată că Partidul Democrat, aflat la putere, riscă să-și piardă majoritatea, în luna noiembrie, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților.
Avantajul de care dispun democrați este atât de mic în prezent, 208 la 221, încât ar fi suficient ca șapte fotolii să-și schimbe semnul pentru ca această majoritate să se piardă. E un risc real, deoarece este vorba de alegeri „la jumătate de termen”, adică, la mijlocul mandatului prezidențial, când partidul care are Casa Albă suferă uzura puterii și, de obicei, pierde fotolii parlamentare.
Uneori aceste pierderi sunt spectaculoase prin mărimea pe care o ating. Așa i s-a întâmplat, de pildă, foarte popularului președinte Obama, care a fost nevoit să recunoască faptul că a primit „o ciomăgeală”, atunci când partidul său a pierdut spectaculos primele alegeri parțiale, după venirea sa la Casa Albă.
Acum, uzura se datorează slăbirii entuziasmului după o etapă electorală, precum și problemelor zilnice care afectează populația, în mod deosebit, creșterii prețurilor la consum, tensiunilor ideologice dintre partide și chiar din interiorul Partidului Democrat, dar și îngrijorării din cauza războiului din Ucraina și temerii că SUA vor fi atrase în război.
Problema cea mai gravă este, de obicei, cea economică, din cauza inflației, care nu are remedii nedureroase. Ori cresc prețurile și populația își pierde puterea de cumpărare, ori se strânge șurubul prin măsuri restrictive, care pot duce la recesiune. Iar acum, recesiunea pare a fi tot mai inevitabilă, orice s-ar întreprinde.
Cum nu are soluții, administrația Biden, la fel cum se întâmplă în alte locuri din lume, încearcă să distragă atenția populației spre alte subiecte.
O distragere evidentă a fost războiul din Ucraina. Totuși nu s-au obținut rezultatele scontate, ba chiar a crescut îngrijorarea generală că va exista o implicare a țării fără un orizont final.
În continuare, s-a încercat o nouă distragere, atunci când a fost lăsat să scape în public un draft de sentință a Tribunalului Suprem, în care se recomanda eliminarea legii avortului, veche de 50 de ani.
De data aceasta, se pare că au reușit ceva, deoarece majoritatea femeilor preferă ca legea, care le permite să avorteze, să rămână în vigoare.

Biden și sprijinitorii săi au făcut mult tam-tam ca să se desființeze dreptul federal de a avorta și au propus măsuri ca femeile să poată călători gratis în statele unde avortul este legal, și să aibă acces la medicamente care să impiedice dezvoltarea sarcinei, astfel încât ,să nu mai fie nevoie de vreo intervenție chirurgicală.
Propunerea a fost bine primită de multe femei, dar le-a creat probleme medicilor, care, lipsiți de atâtea intervenții chirurgicale, ar pierde din venituri. Or, medicii sunt un grup care știe să-și protejeze foarte bine privilegiile.
Aceste noi fronturi ar putea aduce beneficii Partidului Democrat, dar, într-o manieră limitată, deoarece sentința în chestiune va fi făcută cunoscută înaintea vacanțelor de vară. Chiar dacă se confirmă faptul că judecătorii vor desființa dreptul constituțional de a avorta, memoria populară este, de obicei, de scurtă durată.
Însă, dincolo de calendar, rămâne de văzut, dacă alegătorii, în mod special cei independenți, care, de obicei, sunt cei ce hotărăsc învingătorul din alegeri, vor fi interesați mai mult de buzunarele lor sau de principiile morale. Adică, dacă se decid pentru bani și pentru efectul pe care îl are politica asupra banilor lor, sau pentru viața copiilor încă ne-născuți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

La bolsa o la vida Washington, Diana Negre

A menos de seis meses de las elecciones legislativas, las encuestas siguen apuntando a los riesgos de que el partido en el poder salga mal parado este noviembre, con consecuencias muy negativas para el Partido Demócrata, que podría perder la mayoría, tanto en el Senado, como en la Cámara de Representantes.
La ventaja de que hoy gozan los demócratas es pequeña, en estos momentos de 208 a 221, con un gran riesgo de perderla dentro de pocos meses, pues bastaría con que siete escaños cambien de signo. Es un riesgo real, pues éstas son las elecciones “a medio plazo”, es decir, en la mitad de un mandato presidencial, cuando es habitual que el partido que ocupa la Casa Blanca sufra el desgaste de poder, que se refleja en pérdidas de escaños parlamentarios.
Si estas pérdidas son habituales en las elecciones a medio plazo, en algunas ocasiones son aparatosas por el volumen que alcanzan. Es lo que le ocurrió, por ejemplo, al muy popular presidente Obama, quien tuvo que reconocer que le habían “dado una paliza”, cuando su partido perdió aparatosamente en las primeras elecciones parciales después de que él llegara a la Casa Blanca.
En este caso, el desgaste se debe, además de la mengua de entusiasmo habitual al cabo de una etapa electoral, a problemas cotidianos que afectan negativamente a la población, principalmente, la subida de precios de consumo, las tensiones ideológicas entre los partidos e incluso dentro del Partido Demócrata, así como la preocupación por la guerra de Ucrania y el temor a que Estados Unidos se vea involucrado en una guerra.
El problema más grave, como es habitual, es el económico, a causa de la inflación, que no permite remedios indoloros. O se permite que los precios suban y la población pierda poder adquisitivo, o se aprietan las tuercas con medidas restrictivas que pueden provocar una recesión. Es este caso, la recesión parece cada vez más inevitable, se haga lo que se haga.
A falta de soluciones, el gobierno de Biden, como ocurre en otros lugares del mundo, trata de marear la perdiz y cambiar de tema para distraer a la población.

Una distracción evidente fue la guerra de Ucrania, pero no solo que no dio el resultado deseado, sino que aumentó incluso la inquietud general por el temor a verse envuelto en una guerra sin horizonte final.
A continuación, hubo una nueva distracción, cuando se filtró el borrador de sentencia del Tribunal Supremo, que recomendaba eliminar la ley del aborto que existe desde hace casi 50 años.
Aquí, parecen haber acertado más, porque hay una mayoría de mujeres que prefiere mantener la legislación que les da derecho a abortar.
Biden y sus correligionarios han hecho muchos aspavientos ante lo que parecen simpatías republicanas para que se elimine el derecho federal a abortar y han propuesto medidas para que las mujeres puedan viajar gratis a los estados donde el aborto sea legal, así como facilitar el acceso a medicinas que impiden el desarrollo del embarazo, sin necesidad de una intervención quirúrgica.
La propuesta es bien recibida por muchas mujeres, pero crea problemas con la clase médica, porque esto haría innecesarias muchas intervenciones quirúrgicas…y recortaría los beneficios de los médicos, un grupo que sabe proteger muy bien sus privilegios.
Estos nuevos frentes podrían beneficiar al Partido Demócrata, pero seguramente será de manera limitada, porque la sentencia probablemente se conocerá antes de las vacaciones de verano y, aún en el caso de que se confirmara que los jueces eliminan el derecho constitucional al aborto, la memoria popular acostumbra a ser breve.
Pero, al margen del calendario, está por ver si a los votantes, en especial, los independientes que generalmente deciden las elecciones, les interesa más su bolsillo o los principios morales. Es decir, si se deciden por la bolsa y el efecto que la política tiene en su dinero, o por la vida de los niños que todavía no han nacido.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Adio delincvenței, inegalității și ignoranței Washington, Diana Negre

Atât delincvența, cât și inegalitatea dintre bogați și săraci, sau ignoranța din ample sectoare ale populației sunt probleme sociale grave pentru mulți americani, care, cu toate măsurile luate de mult timp pentru a le combate, persistă în continuare.
Dar, în unele locuri din SUA, se pare că s-a găsit calea pentru a fi eliminate, poate nu din realitatea de pe stradă sau din case, ci numai din conștiința populară.
Rezolvarea e simplă, cu toate că a fost nevoie de ceva timp pentru a putea fi aplicată pe scară largă. În plus, prezintă avantajul că reduce numărul pușcăriașilor din închisori sau frustrarea studenților care nu învață și chiar indignarea celor care nu se bucură de prosperitatea de care au parte alții.
După o îndelungată luptă cu aceste probleme, în sfârșit, soluția e la vedere: nu mai sunt considerate delicte o serie întreagă de infracțiuni, care, în mod obișnuit, erau calificate ca atare, cu excepția celor mai violente. În felul acesta, nu mai există atâția delincvenți și scade numărul deținuților din închisori. În școli, dispar examenele și cerința ca elevii să mai învețe materiile, astfel încât nimeni nu mai rămâne repetent. În Universități, sunt desființate criteriile de cunoaștere a diferitelor discipline, fiind înlocuite cu măsuri pentru a egaliza diferitele grupuri economice și sociale, astfel încât nu mai există studenți respinși ca incapabili.
Succesul în cariera egalitară este astfel asigurat și deja are efecte printre studenți, care absolvă uneori cu cunoștințe slabe, dar cu siguranța și încrederea în sine. La fel influențează pozitiv respectul de sine al elevilor, deoarece nu mai sunt repetenți, căci nu se mai dau note și nici nu mai există încrezuți, care ar ști mai multă carte decât ceilalți.
Are efecte pozitive și în cazul populației care nu respectă legile: cei care fură din magazine, unde camerele de supraveghere înregistrează furturile, nu mai au de ce să se teamă, deoarece poliția nu-i mai urmărește, iar judecătorii nu-i mai condamnă, astfel că populația penitenciară nu mai crește și hoții se pot bucura de articolele dobândite fără bani și fără card de credit.
Altceva se întâmplă cu magazinele jefuite și cu orașele în care au loc aceste nelegiuiri: în multe locuri, pur și simplu își închid porțile și lasă zone întregi neaprovizionate.
Apar probleme și printre absolvenții universitari: dacă, mai înainte, un titlu academic era o garanție pentru un post bun, în ziua de azi, este o simplă bucată de hârtie, mai ales dacă licența este în discipline noi, cum ar fi „studii de gen”, „analiză a inegalității sociale” și alte domenii de interes recent.
Aceste soluții nu se aplică în toată țara și nici în toate universitățile, cu toate că cele „tradiționale” sunt tot mai mult considerate ca „plictisitoare”.
Însă, diferențele principale dintre diferitele state se văd în lupta împotriva delincvenței, care încă se duce în state văzute ca retrograde de cei care îmbrățișează noua toleranță. Astfel că, zone cu un mod de viață mai tradițional, cum este, de pildă, Texas, înregistrează un influx de populație care fuge de noile tendințe.
În plus, se întâmplă ca tocmai statele cele mai entuziasmate de noile formule pentru rezolvarea problemelor să fie și cele mai progresiste. Când populația acestor state progresiste emigrează în căutare de o mai mare securitate, sosirea ei cauzează îngrijorare în locurile unde s-a refugiat, deoarece există teama că aduce cu ea ideile care perpetuează ignoranța studenților sau tolerarea delincvenței.
Că este așa o dovedește faptul că, unii dintre locuitorii statelor conservatoare care primesc asemenea „refugiați” din zonele cu ideologii „tolerante”, ar vrea ca noii veniți să fie obligați să stea de-o parte o vreme, fără să voteze la alegerile locale, deoarece ar putea să aducă la putere candidații care urmează aceeași politică de ignorare a delincvenței și tolerare a leneviei școlare.
Situația este deosebit de dificilă – căci formulele de a accepta ceea ce era de neacceptat nu servesc – în epidemia drogurilor. Datorită drogurilor sintetice, a atins dimensiuni epidemice: anul trecut, au murit 107.000 de persoane din cauza unor supradoze, iar trei sferturi din cazurile acesta s-au datorat fentanilo-ului, un drog foarte puternic, produs în laborator.
Drogurile, pe lângă faptul că ucid, au influențat și piața muncii, care și-a revenit mult mai lent din pandemie, din cauza pierderii mâinii de lucru, căci majoritatea supradozelor le iau persoanele active sub 50 de ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Adiós a la delincuencia, la desigualdad y la ignorancia Washington, Diana Negre

Tanto la delincuencia, como la desigualdad entre ricos y pobres, o la ignorancia en amplios sectores de la población son problemas sociales graves que tienen presentes muchos norteamericanos y que, a pesar de medidas tomadas durante largo tiempo para combatirlos, se mantienen de forma pertinaz.
Pero algunos lugares de Estados Unidos parecen haber encontrado el camino de eliminarlas, quizá no tanto de la realidad en las calles o los hogares, sino de la conciencia popular.
La solución es simple, aunque haya sido necesario tiempo para aplicarla de manera amplia. Tiene, además, la ventaja de reducir el número de reclusos en las cárceles, o la frustración de los estudiantes que no aprenden, o incluso la indignación de quienes no se benefician de la prosperidad de que gozan otros.
Después de mucho tiempo de luchar contra estos problemas, finalmente la solución está a la vista: se eliminan la calificación como delito de una serie de actos habitualmente calificados como tales, excepto los más violentos -con lo cual ya no hay delincuentes y baja el número de reclusos en las cárceles. En las escuelas, desaparecen los exámenes y la exigencia de que los niños y jóvenes aprendan asignaturas, con lo que nadie queda atrasado. En las Universidades, se eliminan los criterios de conocimiento de diversas disciplinas, que quedan suplantados con medidas para igualar a los diversos grupos económicos y sociales, con lo cual ya no hay estudiantes rechazados por ignorantes.
El éxito en la carrera igualitaria está asegurado y tiene ya efectos en el alumnado universitario, que llega a veces con escasos conocimientos, pero con gran seguridad y confianza en sí mismo. Igualmente repercute de manera positiva en la autoestima de los escolares, que no han de sufrir por los suspensos, ya que no hay notas, ni pueden cometer el pecado de orgullo al sentirse ufanos de saber más que los demás.
También se refleja de manera positiva en la población que no respeta las leyes: las personas que roban en comercios, donde las cámaras de vigilancia registran los hurtos, no tienen nada que temer pues la policía no los persigue y los jueces no los sentencian, de forma que no aumentan la población penitenciaria y disfrutan de los artículos conseguidos sin efectivo, ni tarjeta de crédito.
Otro cantar es lo que está ocurriendo con los comercios desvalijados o las ciudades en que ocurren estos atropellos: en muchos lugares, simplemente cierran sus puertas y dejan zonas enteras sin suministro. También surgen problemas entre los graduados universitarios: si un título académico era antes una garantía de buen empleo, hoy en día vale más o menos lo que el papel mojado, especialmente si la licenciatura es en las nuevas disciplinas como “estudios de género”, “análisis de la desigualdad social” y otros temas de interés reciente.
Estas soluciones no se aplican a todo el país ni en todas las universidades, aunque las “tradicionales” son vistas cada vez más como “aburridas”.
Pero las principales diferencias entre diversos estados están en la lucha contra la delincuencia, que todavía se mantiene en estados vistos como retrógrados por quienes abrazan la nueva tolerancia. Así que zonas con modos de vida más tradicionales, como por ejemplo el estado de Texas, están recibiendo un influjo de población que huye de las nuevas tendencias.
Se da, además, la coincidencia de que los estados más entusiastas por las nuevas fórmulas para resolver problemas sociales, acostumbran a ser también los más progresistas. Cuando la población de estos estados progresistas emigra en busca de mayor seguridad, su llegada preocupa a los lugares de refugio, pues temen que traigan consigo las ideas que perpetúen la ignorancia de los estudiantes o toleren la delincuencia.
Tanto es así, que algunos residentes de los estados conservadores que reciben a estos “refugiados” de zonas con ideologías “tolerantes”, sugieren que los recién llegados se vean obligados a observar una pausa antes de votar en las elecciones locales, pues temen que se inclinen por candidatos que sigan la misma política de ignorar la delincuencia y tolerar la pereza escolar.
Donde la situación es especialmente difícil -y donde las fórmulas de aceptar lo que había sido inaceptable ya no sirven- es en la epidemia de la droga. Gracias a las drogas sintéticas, ha alcanzado dimensiones epidémicas: el año pasado, murieron más de 107.000 personas a causa de una sobredosis y las tres cuartas partes de estos casos se debieron al fentanilo, producido en laboratorio y de gran potencia.
Las drogas, además de causar muertes, influyeron también en el mercado laboral que se recuperó más lentamente de la pandemia a causa de la pérdida de mano de obra, pues la mayoría de las sobredosis se registra en personas en edad laboral y menores de 50 años.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Anul acesta, parada militară de la Moscova a dobândit semnificații inedite, care au pus în evidență izolarea în care se află Federația rusă.
În 1945, prin decalarea cu o zi față de data convenită de țările occidentale, URSS încerca să confiște pentru ea victoria asupra Germaniei naziste. Era meritul exclusiv al Moscovei!
Contribuția celorlalte țări: SUA, Anglia, Franța… era ignorată și chiar negată.
Inclusiv cea a României – contribuție intens solicitată de ruși, cu promisiunea că, dacă participăm și în afara granițelor țării la războiul antihitlerist, ni se va acorda statutul de ȚARĂ COBELIGERANTĂ și nu cel de ȚARĂ ÎNVINSĂ. Promisiune sovietică, ca de obicei, neonorată: ne-au supt până ne-au vlăguit economia, în contul datoriilor de război ca țară învinsă, așa cum îi vlăguiesc acum pe fermierii ucraineni din zonele ocupate. Le iau produsele alimentare, în mod special grânele, și le duc în Crimeea.
Fără ajutorul american, URSS ar fi căzut în mâna nemților lui Hitler.
Sprijinul venit din partea SUA a fost masiv, multiplu și vital pentru ruși. A constat din sute de mii de camioane, tancuri și blindate, tractoare și alte mijloace de transport, cu combustibilii necesari pentru a putea fi folosite în război; peste 10 mii de avioane, aproape 5 milioane de tone de alimente, în plus încălțăminte – bocanci militari – și pături care, practic, au dotat în întregime armata sovietică.
Un ajutor, deci, asemănător cu cel pe care, de data aceasta, îl primește Ucraina pentru a face față războiului de agresiune declanșat de nesăbuitul Putin.

Dar, Moscova a vrut să acapareze victoria numai pentru ea cu formula NOI SUNTEM CEI CARE AM ÎNVINS!
În decursul anilor, la parada militară moscovită de la 9 mai au fost invitate să participe diferite personalități, inclusiv regele Mihai al României.
Fără gestul regelui român de la 23 august 1944, când l-a arestat, în Palatul Regal – unde îl chemase – pe mareșalul Antonescu, cel care conducea România în vremea aceea, soarta războiului ar fi fost alta. Germania ar fi continuat să dispună de petrolul din Valea Prahovei – singura sursă de combustibili a întregii mașinării de război a Germaniei naziste. Armata sovietică s-ar fi împotmolit în Carpații României, așa cum prevedea mareșalul Antonescu; contraofensiva naziștilor din Ardeni i-ar fi măcelărit pe aliații care debarcaseră în Normandia (ar fi reușit dacă ar fi avut în continuare petrolul românesc!). Și…cine știe, dacă nu ar fi existat bombardamente atomice asupra unor orașe germane… căci, orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki sunt, din păcate, exemple concrete ale unei asemenea posibilități!
Istoricii și experții militari recunosc faptul că gestul României de la 23 august 1944 a scurtat războiul, în Europa, cu cel puțin 6 luni. E o recunoaștere parțială, deoarece, în cele 6 luni, Germania nazistă ar fi putut dezvolta și ea arme atomice, iar înfruntarea atomică ar fi făcut ca alta să fi fost soarta războiului și a omenirii.
În realitate, cel de al Doilea Război Mondial s-a terminat în septembrie 1945, în Europa, – deci după capitularea Japoniei – ATUNCI CÂND MILITARII ROMÂNI S-AU ÎNTORS DIN MUNȚII TATRA, unde au luptat singuri, fără niciun ajutor, mult după 9 Mai, cu trupele germane care refuzaseră să capituleze.
Cam aceasta a fost contribuția României la curmarea celui de al Doilea Război Mondial, cu sacrificiul a peste 200.000 de militari români morți sau răniți.

Însă, anul acesta, la parada militară din capitala Rusiei nu a participat niciun străin. Nimeni nu dorește să fie asociat în vreun fel cu atrocitățile comise de armata rusă în Ucraina. Nimeni nu vrea să cauționeze crimele de război și crimele împotriva umanității de care sunt vinovați, în primul rând, Putin și colaboratorii săi politici și militari, care au plănuit și au dus la îndeplinire invazia criminală a Ucrainei.
Anul acesta, Rusia este într-adevăr singură de 9 mai.
Numai că semnificațiile acestei date calendaristice nu mai sunt cele de odinioară, căci s-au actualizat. E vorba de un război de agresiune neprovocat!

Formula MÎ PABEDILI! Noi am învins! – nu ține!
Parada militară din Piața Roșie moscovită este una a singurătății. O singurătate devenită ca atare pe piedestalul crimei și a genocidului.
Putin gustă, acum, din gloria singurătății pe care Kremlinul și-a tot dorit-o din 1945 încoace. O glorie sinistră, mincinoasă și rușinoasă.

Vezi și

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales-iii/soldatul-sovietic-eliberator-uneori-a-cautat-icoane/

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales/razboiul-romaniei-impotriva-razboiului-rece/

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales/el-9-de-mayo/

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

În căutarea unei legi a avortului Washington, Diana Negre

O posibilă sentință a Tribunalului Suprem al SUA care desființează actuala lege a avortului, al cărei draft a „scăpat” în spațiul public, a fost primită pe de o parte cu surpriză, de vreme ce pare a fi un regres în privința drepturilor reproductive, dar și cu ușurare de organizațiile și persoanele care consideră că dreptul la viață este inviolabil, chiar din momentul concepției.
Și adepții, dar și adversarii avortului legal și-au ascuțit săbiile și se așteaptă la o luptă lungă și amară cu consecințe electorale în noiembrie anul acesta.
Apărătoarele avortului spun că uterul lor este o chestiune privată și că ce vor face cu el este decizia lor și numai a lor. Dar există și indignații care consideră că avortul este uciderea unei vieți omenești lipsită de apărare.
SUA au o legislație diferită în acest domeniu: congresmanii însărcinați cu redactarea legilor țării și-au transferat responsabilitatea Tribunalului Suprem care, acum aproape o jumătate de secol, a hotărât că femeile au dreptul constituțional de a avorta.
Legile americane, la fel ca în celelalte democrații, se dezbat și se aprobă în Congres, uneori, într-un proces de durată, deoarece este nevoie să fie aprobate de ambele camere, iar versiunea finală ajunge pe masa președintelui, pentru a fi ratificată
Însă, în cazul de față, divizările din societatea americană din jurul avortului păreau a fi de netrecut, iar soluția a fost ocolirea procesului legislativ și pasarea problemei magistraților din Tribunalul Suprem. Aceștia au hotărât, în 1973, că este constituțional avortul făcut în primele trei luni de sarcină.
Cum Constituția americană situează legile federale ca fiind deasupra celor statale, țara întreagă a fost nevoită să accepte această hotărâre. Astfel, statele care garantau dreptul de a avorta și-au văzut confirmată decizia, iar celelalte au trebuit să accepte și ele sentința Tribunalului Suprem.
Divizarea cauzată de această chestiune nu a fost depășită niciodată și, în jumătatea de secol care a trecut de atunci, ambele tabere s-au tot înfruntat. Au făcut-o în stradă și în comentariile din presă, dar, niciodată în locul potrivit pentru redactarea legilor, care este Congresul.
Acum, în Tribunalul Suprem există o majoritate conservatoare amplă, de 6 la 3, care îi împiedică pe magistrații progresiști să-și impună voința. Cinci din cel 6 conservatori sunt de acord cu poziția judecătorului Samuel Alito, conform căruia sentința „Roe contra Wade”, care a devenit legea avortului, a fost o aberație legislativă, iar problema le revine spre rezolvare celor 50 de state care alcătuiesc SUA.
În unele dintre ele, cum sunt New York sau California, femeile au, practic, garantat dreptul de a avorta oricând, nu numai în primele trei luni de sarcină, ci chiar și cu câteva momente înainte de a naște. În mai puțin de jumătate dintre state , avortul este ilegal, însă, femeile pot să călătorească în oricare dintre statele unde avortul e permis, iar, la întoarcere, nu sunt urmărite.
Sentința Tribunalului Suprem va trebui să fie făcută publică peste două luni, când vor mai rămâne puțin mai mult decât patru luni până la alegerile legislative, când democrații riscă să-și piardă slaba majoritate de care dispun în ambele camere.
Acum, democrații sunt încrezători că indignarea femeilor față de interzicere avortului va face miracolul unei schimbări a votului din noiembrie.
Nu se pot ști care vor fi consecințele unei sentințe a Tribunalului Suprem de interzicere a avortului, deoarece ambele tabere sunt la fel de puternice. Însă, oricare ar fi poziția față de sentință, democrații nu vor putea profita de ea din punct de vedere electoral: președintele lor, Joe Biden, se bucură de o susținere de numai 43% din populația țării, cu un sprijin „entuziast” de 25%, în timp ce 43% este „entuziasmată” împotriva sa.
În noiembrie, când se va vota, vor conta mai mult inflația galopantă, pierderea puterii de cumpărare a salariilor și prețul prea mare a benzinei.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Se busca ley del aborto Washington, Diana Negre

Dentro y fuera de Estados Unidos, la filtración de lo que podría ser una sentencia del Tribunal Supremo para eliminar la ley actual del aborto, ha sido recibida con sorpresa ante lo que parece una marcha atrás en los derechos reproductivos, o con alivio entre las organizaciones y personas que consideran inviolable el derecho a la vida desde el momento de su concepción.
Los frentes políticos se han endurecido y tanto los partidarios como los enemigos de la legalidad del aborto proyectan ya una dilatada y amarga lucha con consecuencias electorales en el próximo mes de noviembre.
Cuando en el resto del mundo industrializado es generalmente una práctica permitida, puede sorprender la virulencia del debate norteamericano y sus posibles consecuencias políticas: las defensoras del aborto argumentan que su vientre es cuestión privada y lo que hagan con su contenido es decisión exclusivamente propia, algo que rechazan indignados los que entienden el aborto como el asesinato de una vida humana indefensa.
Y realmente hay una diferencia entre la legislación al respecto en Estados Unidos y la mayoría de los demás países: los 535 senadores y congresistas encargados de redactar las leyes del país, traspasaron su responsabilidad al Tribunal Supremo, donde hace casi medio siglo los magistrados decidieron que las mujeres tenían un derecho constitucional a abortar.
Para los legisladores, la sentencia les quitó un peso de encima: ni los pro aborto tenían que defenderse cuando les acusaban de matar niños, ni los anti aborto debían afrontar el oprobio y el ridículo de quienes los consideran retrógrados.
Las leyes norteamericanas, como en las demás democracias parlamentarias, se debaten y aprueban en el Congreso, en un proceso a veces muy largo porque es necesario que las aprueben las dos cámaras, antes de que la versión final llegue a la mesa del presidente para que la firme. El jefe del ejecutivo tiene así la posibilidad de rechazar cualquier ley con un veto, aunque este derecho no es absoluto porque los legisladores tienen aún la posibilidad de votar para anular el veto presidencial si tienen una mayoría de dos tercios.
Pero en este caso, las divisiones de la sociedad norteamericana en torno al aborto parecían insuperables y la solución fue obviar el proceso legislativo y poner la patata caliente en manos de los magistrados del Supremo, quienes decidieron en 1973 que existe un derecho constitucional a abortar en los primeros tres meses de embarazo.
Como la Constitución norteamericana pone las leyes federales por encima de las estatales, todo el país tuvo que aceptar esta decisión. Así, los estados que ya garantizaban el derecho al aborto se vieron confirmados en su decisión y los otros tuvieron que aceptar la sentencia del Supremo.
Pero la división en torno a esta cuestión nunca quedó superada y en el medio siglo desde aquella sentencia, ambos frentes se han ido enfrentando regularmente. Pero lo han hecho en las calles y en los comentarios de la prensa, nunca en el lugar apropiado para redactar leyes, que es el Congreso.
Ahora, en el Supremo hay una mayoría conservadora muy amplia, de 6 a 3, lo que hace muy difícil a los magistrados progresistas imponer su criterio. Cinco de los 6 conservadores suscriben la posición del juez Samuel Alito de que la sentencia “Roe vs Wade” que se convirtió en la ley del aborto, fue una aberración legal y que la cuestión ha de volver a donde le corresponde, es decir, a los 50 estados.
En algunos, como Nueva York o California, las mujeres tienen un derecho prácticamente garantizado a abortar, y no solo en los primeros tres meses sino incluso momentos antes del parto. En poco menos de la mitad, el aborto sería ilegal, pero las mujeres podrían viajar a cualquiera de los estados que lo permiten y no se verían perseguidas a su regreso.
La sentencia del Supremo debe hacerse pública en su versión final dentro de dos meses, cuando faltarán poco más de cuatro para las elecciones legislativas, en que los demócratas corren el riesgo de perder su escasa mayoría en ambas cámaras.
Ahora, estos demócratas confían en que la indignación femenina ante un recorte de sus derechos reproductivos hará el milagro de cambiar el voto de noviembre.
Es difícil saber cuáles serían las consecuencias de una sentencia contra el aborto en el Supremo, pues los frentes en ambas partes del debate son igualmente fuertes. Pero sea cual sea la posición en torno a la sentencia, los demócratas difícilmente la aprovecharán electoralmente: su presidente Joe Biden tan solo tiene un cierto apoyo entre el 43% de la población y un apoyo “entusiasta” del 25%, mientras que el 43% siente el mismo “entusiasmo” en su contra.
A la hora de votar en noviembre contará más la inflación galopante, la pérdida de poder adquisitivo de los salarios o el precio desbordado de la gasolina.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.