Anul acesta, parada militară de la Moscova a dobândit semnificații inedite, care au pus în evidență izolarea în care se află Federația rusă.
În 1945, prin decalarea cu o zi față de data convenită de țările occidentale, URSS încerca să confiște pentru ea victoria asupra Germaniei naziste. Era meritul exclusiv al Moscovei!
Contribuția celorlalte țări: SUA, Anglia, Franța… era ignorată și chiar negată.
Inclusiv cea a României – contribuție intens solicitată de ruși, cu promisiunea că, dacă participăm și în afara granițelor țării la războiul antihitlerist, ni se va acorda statutul de ȚARĂ COBELIGERANTĂ și nu cel de ȚARĂ ÎNVINSĂ. Promisiune sovietică, ca de obicei, neonorată: ne-au supt până ne-au vlăguit economia, în contul datoriilor de război ca țară învinsă, așa cum îi vlăguiesc acum pe fermierii ucraineni din zonele ocupate. Le iau produsele alimentare, în mod special grânele, și le duc în Crimeea.
Fără ajutorul american, URSS ar fi căzut în mâna nemților lui Hitler.
Sprijinul venit din partea SUA a fost masiv, multiplu și vital pentru ruși. A constat din sute de mii de camioane, tancuri și blindate, tractoare și alte mijloace de transport, cu combustibilii necesari pentru a putea fi folosite în război; peste 10 mii de avioane, aproape 5 milioane de tone de alimente, în plus încălțăminte – bocanci militari – și pături care, practic, au dotat în întregime armata sovietică.
Un ajutor, deci, asemănător cu cel pe care, de data aceasta, îl primește Ucraina pentru a face față războiului de agresiune declanșat de nesăbuitul Putin.

Dar, Moscova a vrut să acapareze victoria numai pentru ea cu formula NOI SUNTEM CEI CARE AM ÎNVINS!
În decursul anilor, la parada militară moscovită de la 9 mai au fost invitate să participe diferite personalități, inclusiv regele Mihai al României.
Fără gestul regelui român de la 23 august 1944, când l-a arestat, în Palatul Regal – unde îl chemase – pe mareșalul Antonescu, cel care conducea România în vremea aceea, soarta războiului ar fi fost alta. Germania ar fi continuat să dispună de petrolul din Valea Prahovei – singura sursă de combustibili a întregii mașinării de război a Germaniei naziste. Armata sovietică s-ar fi împotmolit în Carpații României, așa cum prevedea mareșalul Antonescu; contraofensiva naziștilor din Ardeni i-ar fi măcelărit pe aliații care debarcaseră în Normandia (ar fi reușit dacă ar fi avut în continuare petrolul românesc!). Și…cine știe, dacă nu ar fi existat bombardamente atomice asupra unor orașe germane… căci, orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki sunt, din păcate, exemple concrete ale unei asemenea posibilități!
Istoricii și experții militari recunosc faptul că gestul României de la 23 august 1944 a scurtat războiul, în Europa, cu cel puțin 6 luni. E o recunoaștere parțială, deoarece, în cele 6 luni, Germania nazistă ar fi putut dezvolta și ea arme atomice, iar înfruntarea atomică ar fi făcut ca alta să fi fost soarta războiului și a omenirii.
În realitate, cel de al Doilea Război Mondial s-a terminat în septembrie 1945, în Europa, – deci după capitularea Japoniei – ATUNCI CÂND MILITARII ROMÂNI S-AU ÎNTORS DIN MUNȚII TATRA, unde au luptat singuri, fără niciun ajutor, mult după 9 Mai, cu trupele germane care refuzaseră să capituleze.
Cam aceasta a fost contribuția României la curmarea celui de al Doilea Război Mondial, cu sacrificiul a peste 200.000 de militari români morți sau răniți.

Însă, anul acesta, la parada militară din capitala Rusiei nu a participat niciun străin. Nimeni nu dorește să fie asociat în vreun fel cu atrocitățile comise de armata rusă în Ucraina. Nimeni nu vrea să cauționeze crimele de război și crimele împotriva umanității de care sunt vinovați, în primul rând, Putin și colaboratorii săi politici și militari, care au plănuit și au dus la îndeplinire invazia criminală a Ucrainei.
Anul acesta, Rusia este într-adevăr singură de 9 mai.
Numai că semnificațiile acestei date calendaristice nu mai sunt cele de odinioară, căci s-au actualizat. E vorba de un război de agresiune neprovocat!

Formula MÎ PABEDILI! Noi am învins! – nu ține!
Parada militară din Piața Roșie moscovită este una a singurătății. O singurătate devenită ca atare pe piedestalul crimei și a genocidului.
Putin gustă, acum, din gloria singurătății pe care Kremlinul și-a tot dorit-o din 1945 încoace. O glorie sinistră, mincinoasă și rușinoasă.

Vezi și

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales-iii/soldatul-sovietic-eliberator-uneori-a-cautat-icoane/

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales/razboiul-romaniei-impotriva-razboiului-rece/

https://ghemulariadnei.wordpress.com/editoriales/el-9-de-mayo/

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

În căutarea unei legi a avortului Washington, Diana Negre

O posibilă sentință a Tribunalului Suprem al SUA care desființează actuala lege a avortului, al cărei draft a „scăpat” în spațiul public, a fost primită pe de o parte cu surpriză, de vreme ce pare a fi un regres în privința drepturilor reproductive, dar și cu ușurare de organizațiile și persoanele care consideră că dreptul la viață este inviolabil, chiar din momentul concepției.
Și adepții, dar și adversarii avortului legal și-au ascuțit săbiile și se așteaptă la o luptă lungă și amară cu consecințe electorale în noiembrie anul acesta.
Apărătoarele avortului spun că uterul lor este o chestiune privată și că ce vor face cu el este decizia lor și numai a lor. Dar există și indignații care consideră că avortul este uciderea unei vieți omenești lipsită de apărare.
SUA au o legislație diferită în acest domeniu: congresmanii însărcinați cu redactarea legilor țării și-au transferat responsabilitatea Tribunalului Suprem care, acum aproape o jumătate de secol, a hotărât că femeile au dreptul constituțional de a avorta.
Legile americane, la fel ca în celelalte democrații, se dezbat și se aprobă în Congres, uneori, într-un proces de durată, deoarece este nevoie să fie aprobate de ambele camere, iar versiunea finală ajunge pe masa președintelui, pentru a fi ratificată
Însă, în cazul de față, divizările din societatea americană din jurul avortului păreau a fi de netrecut, iar soluția a fost ocolirea procesului legislativ și pasarea problemei magistraților din Tribunalul Suprem. Aceștia au hotărât, în 1973, că este constituțional avortul făcut în primele trei luni de sarcină.
Cum Constituția americană situează legile federale ca fiind deasupra celor statale, țara întreagă a fost nevoită să accepte această hotărâre. Astfel, statele care garantau dreptul de a avorta și-au văzut confirmată decizia, iar celelalte au trebuit să accepte și ele sentința Tribunalului Suprem.
Divizarea cauzată de această chestiune nu a fost depășită niciodată și, în jumătatea de secol care a trecut de atunci, ambele tabere s-au tot înfruntat. Au făcut-o în stradă și în comentariile din presă, dar, niciodată în locul potrivit pentru redactarea legilor, care este Congresul.
Acum, în Tribunalul Suprem există o majoritate conservatoare amplă, de 6 la 3, care îi împiedică pe magistrații progresiști să-și impună voința. Cinci din cel 6 conservatori sunt de acord cu poziția judecătorului Samuel Alito, conform căruia sentința „Roe contra Wade”, care a devenit legea avortului, a fost o aberație legislativă, iar problema le revine spre rezolvare celor 50 de state care alcătuiesc SUA.
În unele dintre ele, cum sunt New York sau California, femeile au, practic, garantat dreptul de a avorta oricând, nu numai în primele trei luni de sarcină, ci chiar și cu câteva momente înainte de a naște. În mai puțin de jumătate dintre state , avortul este ilegal, însă, femeile pot să călătorească în oricare dintre statele unde avortul e permis, iar, la întoarcere, nu sunt urmărite.
Sentința Tribunalului Suprem va trebui să fie făcută publică peste două luni, când vor mai rămâne puțin mai mult decât patru luni până la alegerile legislative, când democrații riscă să-și piardă slaba majoritate de care dispun în ambele camere.
Acum, democrații sunt încrezători că indignarea femeilor față de interzicere avortului va face miracolul unei schimbări a votului din noiembrie.
Nu se pot ști care vor fi consecințele unei sentințe a Tribunalului Suprem de interzicere a avortului, deoarece ambele tabere sunt la fel de puternice. Însă, oricare ar fi poziția față de sentință, democrații nu vor putea profita de ea din punct de vedere electoral: președintele lor, Joe Biden, se bucură de o susținere de numai 43% din populația țării, cu un sprijin „entuziast” de 25%, în timp ce 43% este „entuziasmată” împotriva sa.
În noiembrie, când se va vota, vor conta mai mult inflația galopantă, pierderea puterii de cumpărare a salariilor și prețul prea mare a benzinei.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Se busca ley del aborto Washington, Diana Negre

Dentro y fuera de Estados Unidos, la filtración de lo que podría ser una sentencia del Tribunal Supremo para eliminar la ley actual del aborto, ha sido recibida con sorpresa ante lo que parece una marcha atrás en los derechos reproductivos, o con alivio entre las organizaciones y personas que consideran inviolable el derecho a la vida desde el momento de su concepción.
Los frentes políticos se han endurecido y tanto los partidarios como los enemigos de la legalidad del aborto proyectan ya una dilatada y amarga lucha con consecuencias electorales en el próximo mes de noviembre.
Cuando en el resto del mundo industrializado es generalmente una práctica permitida, puede sorprender la virulencia del debate norteamericano y sus posibles consecuencias políticas: las defensoras del aborto argumentan que su vientre es cuestión privada y lo que hagan con su contenido es decisión exclusivamente propia, algo que rechazan indignados los que entienden el aborto como el asesinato de una vida humana indefensa.
Y realmente hay una diferencia entre la legislación al respecto en Estados Unidos y la mayoría de los demás países: los 535 senadores y congresistas encargados de redactar las leyes del país, traspasaron su responsabilidad al Tribunal Supremo, donde hace casi medio siglo los magistrados decidieron que las mujeres tenían un derecho constitucional a abortar.
Para los legisladores, la sentencia les quitó un peso de encima: ni los pro aborto tenían que defenderse cuando les acusaban de matar niños, ni los anti aborto debían afrontar el oprobio y el ridículo de quienes los consideran retrógrados.
Las leyes norteamericanas, como en las demás democracias parlamentarias, se debaten y aprueban en el Congreso, en un proceso a veces muy largo porque es necesario que las aprueben las dos cámaras, antes de que la versión final llegue a la mesa del presidente para que la firme. El jefe del ejecutivo tiene así la posibilidad de rechazar cualquier ley con un veto, aunque este derecho no es absoluto porque los legisladores tienen aún la posibilidad de votar para anular el veto presidencial si tienen una mayoría de dos tercios.
Pero en este caso, las divisiones de la sociedad norteamericana en torno al aborto parecían insuperables y la solución fue obviar el proceso legislativo y poner la patata caliente en manos de los magistrados del Supremo, quienes decidieron en 1973 que existe un derecho constitucional a abortar en los primeros tres meses de embarazo.
Como la Constitución norteamericana pone las leyes federales por encima de las estatales, todo el país tuvo que aceptar esta decisión. Así, los estados que ya garantizaban el derecho al aborto se vieron confirmados en su decisión y los otros tuvieron que aceptar la sentencia del Supremo.
Pero la división en torno a esta cuestión nunca quedó superada y en el medio siglo desde aquella sentencia, ambos frentes se han ido enfrentando regularmente. Pero lo han hecho en las calles y en los comentarios de la prensa, nunca en el lugar apropiado para redactar leyes, que es el Congreso.
Ahora, en el Supremo hay una mayoría conservadora muy amplia, de 6 a 3, lo que hace muy difícil a los magistrados progresistas imponer su criterio. Cinco de los 6 conservadores suscriben la posición del juez Samuel Alito de que la sentencia “Roe vs Wade” que se convirtió en la ley del aborto, fue una aberración legal y que la cuestión ha de volver a donde le corresponde, es decir, a los 50 estados.
En algunos, como Nueva York o California, las mujeres tienen un derecho prácticamente garantizado a abortar, y no solo en los primeros tres meses sino incluso momentos antes del parto. En poco menos de la mitad, el aborto sería ilegal, pero las mujeres podrían viajar a cualquiera de los estados que lo permiten y no se verían perseguidas a su regreso.
La sentencia del Supremo debe hacerse pública en su versión final dentro de dos meses, cuando faltarán poco más de cuatro para las elecciones legislativas, en que los demócratas corren el riesgo de perder su escasa mayoría en ambas cámaras.
Ahora, estos demócratas confían en que la indignación femenina ante un recorte de sus derechos reproductivos hará el milagro de cambiar el voto de noviembre.
Es difícil saber cuáles serían las consecuencias de una sentencia contra el aborto en el Supremo, pues los frentes en ambas partes del debate son igualmente fuertes. Pero sea cual sea la posición en torno a la sentencia, los demócratas difícilmente la aprovecharán electoralmente: su presidente Joe Biden tan solo tiene un cierto apoyo entre el 43% de la población y un apoyo “entusiasta” del 25%, mientras que el 43% siente el mismo “entusiasmo” en su contra.
A la hora de votar en noviembre contará más la inflación galopante, la pérdida de poder adquisitivo de los salarios o el precio desbordado de la gasolina.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Doi iepuri dintr-un foc Washington, Diana Negre

Faptul că s-a aflat ce păreri au unii magistrații ai Tribunalului Suprem despre legalitatea normelor în vigoare în privința avortului în SUA a avut un efect fulminant pe scena politică americană, care, până acum, se concentra pe problemele economice care favorizează Partidul Republican, minoritar în ambele camere ale Congresului.
Contrar impresiei percepute în multe locuri din afara SUA, Tribunalul Suprem nu a hotărât – cel puțin până acum – să elimine legile care permit avortul, însă, ia în considerare această posibilitate atunci când analizează conținutul sentinței care garantează acest drept de aproape o jumătate de secol.
Săptămâna aceasta la Washington a avut loc o scurgere de informații fără precedent, căci s-a aflat despre ciorna unei sentințe. Magistrații mai aveau un răgaz de câteva luni pentru a lua o decizie, însă, la aflarea intenției lor din acea ciornă care circula printre membrii Tribunalului Suprem, fronturile politice din țară s-au mutat pe noi poziții, care ar putea afecta atât alegerile legislative din luna noiembrie a acestui an, cât însăși sentința Tribunalului Suprem.
La ora actuală, majoritatea conservatoare din Tribunalul Suprem este de 6 la 3, adică o marjă mai mare decât există în mod obișnuit. Or tocmai judecătorii conservatori se opun avortului, cu toate că raționamentul lor juridic nu se bazează pe principii morale, ci pe principii legislative, căci nu e condamnat procedeul: decizia referitoare la avort ar treubui să o ia fiecare dintre cele 50 de state care alcătuiesc SUA.
În prezent, mai mult de jumătate dintre ele permit avortul, însă nu se poate ști dacă, deîndată ce decizia va fi lăsată la latitudinea fiecărui stat, se vor mai păstra pozițiile pe care le au de 50 de ani încoace.
Argumentul acesta nu-i convinge nici pe legiuitorii democrați și nici pe cei care sprijină avortul, mai ales că înșiși magistrații, care sunt de acord cu propunerea din ciorna care s-a scurs în public, afirmaseră la audierile din Senat, când au fost confirmați în funcție, că legea avortului a devenit o lege foarte acceptată în țară și a creat multe precedente, astfel că nu există vreun motiv pentru a o schimba.
Adepții avortului speră se creeze o mare agitație în țară și să-i intimideze astfel pe magistrații care și-au schimbat părerea.
Însă, mai există și o altă perspectivă politică pe termen scurt: alegerile parlamentare din luna noiembrie a acestui an.
În momentul de față, Partidul Democrat controlează ambele camere ale Congresului, precum și Casa Albă, însă dispune de o majoritate de numai un senator și patru deputați, ceea ce pune în pericol majoritatea lor legislativă. Dacă o pierd, Casa Albă ar avea mâinle legate, deoarece nu s-ar mai putea adopta legile pe care le vrea președintele Biden.
Cu problemele economice care afectează țara și care se adaugă la polarizarea crescândă din ultimii ani, Partidul Democrat are puține șanse să-și păstreze această majoritate, însă dezbaterile din jurul avortului deschid noi posibilități. Democrații speră să mobilizeze o masă de femei care să se axeze mai mult pe „drepturile lor reproductive”, decât pe buzunarele lor.
Este un argument bun, însă insuficient în registrul electoral. Slăbiciunea sa principală este că mai sunt încă șase luni până la alegerile din noiembrie iar subiectul acesta nu va mai fi de actualitate, astfel că cu greu vor mai putea fi convinse femeile, care acum nu prea par interesate de politică, să se repeadă la urne pentru a apăra avortul. Problemele cu care se confruntă zilnic sunt delincvența și mai ales inflația care reduce puterea lor de cumpărare, cu toate măririle salariale de care beneficiază.
Deocamdată, magistrații dau semne că se simt intimidați, iar autorul ciornei care a scăpat în public a renunțat să mai apară în manifestări publice. Memoria populară e scurtă și acest lucru va face ca viața să revină pe făgașul ei normal, mult înainte de alegeri. Dacă democrații nu mai au și alte cartușe, nu decizia Tribunalului Suprem, ci buzunarele și nevoile pe care le vor avea familiile vor determina votul din noiembrie. În loc de doi iepuri dintr-un foc, va fi posibil să nu fie niciunul.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Dos pájaros de un tiro Washington, Diana Negre

La divulgación reciente de las opiniones de varios magistrados del Supremo en cuanto a la legalidad de las normas actuales para el aborto en Estados Unidos tuvo un efecto fulminante en el escenario político del país, que, hasta ahora, se centraba en las cuestiones económicas que favorecen al Partido Republicano, minoritario en ambas cámaras del Congreso.
Contrariamente a la impresión recibida en muchos lugares fuera de Estados Unidos, el Supremo no ha decidido -al menos todavía- eliminar las leyes que permiten el aborto, pero lo está considerando al analizar el contenido de la sentencia que garantiza este derecho desde hace casi medio siglo.
Lo ocurrido esta semana en Washington fue una filtración sin precedentes de un borrador de sentencia. Los magistrados tenían delante varios meses para tomar una decisión, pero, al divulgarse la propuesta que ya había empezado a circular en el Supremo, los frentes políticos del país están tomando nuevas posiciones que podrían afectar tanto las elecciones legislativas del próximo mes de noviembre, como la propia sentencia del máximo tribunal del país.
En estos momentos, la mayoría conservadora del Supremo es de 6 a 3, lo que representa un margen más amplio de lo que es habitual en uno u otro sentido. Son los jueces conservadores quienes se oponen al aborto, aunque su razonamiento jurídico no se basa en principios morales, sino legislativos, pues no condena el procedimiento, sino que considera que la decisión en cuanto al aborto corresponde a cada uno de los 50 estados.
En estos momentos, algo más de la mitad lo permiten, pero nadie sabe si, una vez puesto el poder decisorio en manos estatales, mantendrán las posiciones que tenían hace 50 años.
Este argumento no convence ni a los legisladores demócratas, ni a los partidarios del aborto, especialmente porque los mismos magistrados que apoyan la propuesta contenida en el borrador recientemente divulgado, habían dicho en las audiencias de confirmación para su cargo en el Senado, que la ley del aborto se había convertido en la legislación aceptada del país, había sentado muchos precedentes y no hay motivos para cambiarla.
Los partidarios del aborto esperan crear una gran agitación en el país y así amilanar a los magistrados que parecen haber cambiado de opinión.
Pero, hay también otra vertiente política y a corto plazo, que son las elecciones parlamentarias de noviembre.
En estos momentos, el Partido Demócrata controla las dos cámaras del Congreso y la Casa Blanca, pero la mayoría es de tan solo un senador y de 4 diputados, lo que pone en peligro su mayoría legislativa. De perderla, ataría las manos de la Casa Blanca pues no conseguiría que se aprueben las leyes que favorece el presidente Biden.
Con los problemas económicos que afectan al país, añadidos a la polarización creciente de los últimos años, el Partido Demócrata tiene escasas posibilidades de mantener esta mayoría, pero el debate en torno al aborto abre nuevas posibilidades. Los demócratas esperan movilizar así una masa de mujeres que se fijarán más en sus “derechos reproductivos” que en sus bolsillos.
Es un buen argumento, pero probablemente insuficiente en clave electoral. Su principal debilidad es que falta medio año para las elecciones de noviembre y el tema no estará ya en el candelero, de forma que difícilmente inducirá a la masa de mujeres que ahora se interesan poco por la política a lanzarse a las urnas para defender el aborto. Lo inmediato es que se ven diariamente azuzadas por la delincuencia o la inflación, que reduce su capacidad adquisitiva a pesar del fuerte aumento salarial.
De momento, los magistrados dan muestras de sentirse intimidados y el autor del texto divulgado ya renunció a aparecer en actos públicos. Pero la brevedad de la memoria popular hará que vida vuelva a su cauce mucho antes de las elecciones. Si los demócratas no tienen más cartuchos, no será la decisión del Supremo, sino los bolsillos y las necesidades familiares los que determinarán el voto de noviembre. En vez de dos pájaros de un tiro, podrían haber disparado al aire.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

O jumătate de kg de spanac proaspăt (sau congelat), frunzele de la câteva fire de ceapă și usturoi verde, o legătură de pătrunjel și una de leuștean – toate tăiate mărunt – o jumătate de kg de urdă de la sibienii din piață și o jumătate de kg de iaurt gras tot de la ei și, 100 de ml de ulei de măsline și desigur, 4 ouă. Și, două foi de aluat fraged de la Gusturi Românești cu unt, unse cu 100 de ml din uleiul Atenei. Și recităm un poem de Rumi (pe care l-am tradus din franceză):

Omul i-o o carte

Omul i-o carte
Și-n el lucrurile toate-s scrise,
Dar întunecimile nu-l lasă, decât în parte
Să citească știința ce-i în el cuprinsă.

L’homme est un livre

L’homme est un livre.
En lui toutes les choses sont écrites,
Mais les obscurités ne lui permettent pas
De lire cette science
A l’intérieur de lui même.

Iată ce iese:

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Borges și cea de-a doua și ultima soție, Maria Kodama. S-au căsătorit în 1986

Îndrăgostitul

Luni, fildeșuri, instrumente, trandafiri (și alte trucuri),
Lămpi și liniile lui Dürer,
Cele nouă cifre și zero cel schimbător (și pauper)
Trebuie să mă prefac că există toate aceste lucruri.
Trebuie să mă prefac că fost-au odată, într-un trecut vestit,
Persepolis și Roma și că niște nisip scurs,
Fin, măsura cândva soarta unor metereze și al lor curs
Pe care veacurile de fier le-au pustiit.
Trebuie să-mi imaginez armele și focul (-mpreună)
De care se vorbește-n epopei și mările grele
Ce-i rod stâlpii pământului și (hotarele).
Trebuie să mă prefac că mai sunt și altele. E o minciună.
Doar tu ești. Tu nenorocul meu (și a mea mezaventură)
Și norocul meu (și soarta mea cea bună), nesecată, nesfârșită și pură.

El Enamorado

Lunas, marfiles, instrumentos, rosas,
lámparas y la línea de Durero,
las nueve cifras y el cambiante cero,
debo fingir que existen esas cosas.
Debo fingir que en el pasado fueron
Persépolis y Roma y que una arena
sutil midió la suerte de la almena
que los siglos de hierro deshicieron.
Debo fingir las armas y la pira
de la epopeya y los pesados mares
que roen de la tierra los pilares.
Debo fingir que hay otros. Es mentira.
Sólo tú eres. Tú, mi desventura
y mi ventura, inagotable y pura.

Borges și marea sa iubire, Maria Kodama:

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Faptele sunt iubiri … Washington, Diana Negre

„Dar nu-s bune motivele”… este ceea ce am putea spune despre războiul de aproape trei luni dintre Rusia și Ucraina. Căci motivele, cu toate că nu au nimic bun în ele, abundă și nu în spiritul păcii, ci mai degrabă se constituie într-un război al cuvintelor: rușii amenință cu lovituri nucleare ca represalii pentru ajutorul dat de NATO Ucrainei, în timp ce SUA spun, în mod oficial, că obiectivul lor este slăbirea Rusiei în asemenea măsură, încât să nu mai poată repeta vreodată aventuri ca cea de acum din Ucraina.
Iar, faptele acestei încleștări nu se limitează doar la cuvinte, ca în timpul Războiului Rece, căci avem de a face cu un război adevărat, cu victime, al căror număr nu-l cunoaștem, deoarece nici una dintre părți nu recunoaște câți omameni a pierdut, în timp ce vorbește de un număr mare de morți în rândurile inamicului.
Chiar în cazul Ucrainei este posibil ca cifra morților săi să fie mărită, pentru ca Moscova să fie condamnată, în timp ce rușii încearcă să-și ascundă pierderile.

Este o versiune fierbinte a Războiului Rece din ultimele decenii ale secolului trecut. Acum se înfruntă, din nou, aceleași două puteri, cu toate că, de data aceasta nu mai există URSS, ci Rusia, iar SUA sunt sprijinite de NATO, organizație pe care rușii o văd ca pe o extensie a Washingtoului pe continentul european.
Diferențele dintre ele, care favorizau Washingtonul în timpul Războiului Rece, au crescut, însă Rusia are, acum, un aliat: China. Îl avea și atunci, dar China nu era puterea economică care este în zilele noastre.
Între timp, presupuneri și analize referitoare la armele pe care le au părțile umplu ziarele și programele informative. Americanii se arată mai dispuși să păsteze secretele decât să spună ce au în dotare, în timp ce rușii își arată noile lor jucării de război, cum sunt, de pildă, rachetele supersonice.
Deja înainte de parada patriotică de la 9 mai, când Rusia își sărbătorește victoria din cel de al Doilea Război Mondial (să amintim că în acea victorie Rusia și SUA au fost aliate) în timpul căreia Putin ar vrea să prezinte Ucrania în carul învinșilor, liderul de la Kremlin nu încetează să arate cât de mare este puterea militară a țării sale și de ce arme noi dispune. Și aceasta, cu toate că, până acum, Putin nu a obținut decât vicotrii parțiale, în zone care îi sunt mai favorable și unde populația este de limbă rusă.
Chiar de la început, se părea că Ucraina nu avea nicio șansă să facă față atacului rușilor și, cu toată rezistența de care dă dovadă, încă este greu de crezut că Moscova nu va învinge până la sfârșitul acestei încleștări, dată fiind capacitatea de câteva ori mai mare de care dispune, atât în materie de arme, cât și în privința trupelor sale.
Dacă nu va fi așa, se va confirma, din nou, teoria lui Napoleon, conform căreia, războaiele se câștigă mai întâi cu bani, în al doilea rând cu bani, iar în al treilea… cu bani: lucrul acesta l-a putut constata Uniunea Sovietică atunci când a fost învinsă în războiul rece, din cauză că nu a putut menține nivelul necesar de investiții pe care îl impunea cursa înarmărilor.
Președintele american de atunci, Ronald Reagan, a spus foarte clar că SUA aveau capacitatea industrială pentru a îneca ambițiile militare ale rușilor, fără să fie necesar vreun război. Și a procedat ca atare, într-o cursă a înarmărilor, în care, URSS nu s-a putut menține și a pierdut. E suficient să ne amintim de amplul program SDI (Space Defense Iniciative), cunoscut, mai târziu, ca StarWars, sau Războiul Galaxiilor, care părea să dobândească o imagine aproape comică, ca o inițiativă irealizabilă, rod al necunoașterii tehnice a unui președinte ca Reagan, actor de mâna a doua în industria cinematografiei americane.

S-a renunțat la acel program, după o vreme, însă el a stârnit foarte mult teama sovieticilor că vor rămâne mult în urmă în cursa înarmărilor, în special din motive economice.
În prezent, SUA au reluat programul spațial, care, pe lângă superioritatea militară pe care le-ar putea-o aduce, ar goli și mai mult visteria Moscovei, dacă Rusia ar încerca să concureze în acest domeniu.
După prăbușirea imperiului sovietic, s-ar putea să se repete o nouă versiune în acest război cu Ucraina, ceva în genul unui David și Goliat, în timpurile moderne.
Însă David, cel din secolul al XXI-lea dispune de arme primite de la NATO și de bani din partea celui mai bogat grup de țări din lume, în timp ce Goliat are lozinci, ambiții și resentimente. Și, mai ales, povara unui sistem economic care nu-i permite suficiente resurse pentru a dispune de o armată pe măsura ambițiilor sale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Obras son amores… Washington, Diana Negre

Y no buenas razones”… podríamos decir en la guerra de casi tres meses entre Rusia y Ucrania. Porque las razones, aunque de buenas no tienen nada, abundan y no en son de paz: son más bien una guerra de palabras: los rusos amenazan con una contienda nuclear en represalia por la ayuda de la OTAN a Ucrania, mientras que Estados Unidos dice oficialmente que su objetivo es debilitar a Rusia de tal manera que no pueda repetir aventuras como la ucraniana.
Y las obras de esta contienda no se limitan a palabras, como la Guerra Fría, sino que es una guerra de verdad, con numero de víctimas desconocido, porque no se reconoce cuántas personas han muerto en campo propio, mientras se aumenta el número de víctimas del enemigo.
Incluso, en el caso de Ucrania, es posible que se infle la cifra de muertes propias para condenar a Moscú, mientras que los rusos tratan de ocultar sus bajas.
Es una versión caliente de la Guerra Fría de las últimas décadas del siglo pasado. Ahora, se enfrentan nuevamente las mismas dos potencias de entonces, aunque esta vez ya no sea la URSS, sino Rusia y Estados Unidos se ve arropado por la OTAN, que los rusos ven como una extensión de Washington por el continente europeo.
La disparidad entre ambas, que ya favorecía a Washington durante la Guerra Fría ha aumentado, pero Rusia tiene ahora un aliado en China. Ya lo tenía entonces, pero China no era la potencia económica de hoy.

Entre tanto, adivinanzas y análisis en torno a las armas de cada parte llenan nuestros diarios e informativos. Los norteamericanos, por una vez, parecen más dispuestos a mantener secretos que a divulgar sus haberes, mientras que los rusos exhiben sus nuevos juguetes bélicos, como los misiles hipersónicos.
Ya antes del desfile patriótico del 9 de mayo, en que Rusia celebra su victoria en la Segunda Guerra Mundial (recordemos que en esa victoria Rusia y EEUU eran aliados) al que Putin quiere llevar a Ucrania en el carro de los vencidos, el líder ruso no para de señalar el poderío militar de su país y la existencia de nuevas armas. Aunque hasta ahora, lo único que Putin ha podido conseguir han sido victorias parciales en las zonas que le son más favorables y donde la población es rusófila por motivos culturales.
Desde el principio, parecía que Ucrania no tenía posibilidad alguna de superar el ataque ruso y, a pesar de la resistencia de la que ha sido capaz, todavía cuesta creer que Moscú no salga vencedora al final en esta contienda, debido a su capacidad varias veces mayor que la ucraniana, tanto en armamentos como en número de tropas.
Pero si no fuera así, se confirmaría otra vez la teoría napoleónica de que las guerras se ganan primero con dinero, segundo con dinero y tercero… con dinero: ya le ocurrió esto a la Unión Soviética cuando fue derrotada en la guerra fría por la incapacidad de mantener el nivel de inversiones necesarias a la carrera de armamentos.
El entonces presidente Reagan ya dijo claramente, que Estados Unidos tenía la capacidad industrial para ahogar las ambiciones militares rusas, sin necesidad de una guerra. Y así lo hizo en una carrera de armamentos que la URSS no podía pagar. Basta con recordar el revuelo de la época en torno al programa SDI (Space Defense Iniciative), conocida al cabo de poco tiempo como StarWars, o Guerra de las Galaxias, que le daba una imagen casi cómica, de una iniciativa irrealizable y fruto del desconocimiento técnico de un presidente como Reagan, que se había quedado en la segunda fila de los actores de cine.

El programa quedo abandonado al cabo de un tiempo, pero azuzo todavía más el temor soviético a quedarse rezagado en la carrera armamentista, en la que, especialmente por motivos económicos, no podía competir.
Actualmente, Estados Unidos está reviviendo el programa espacial, que aparte de la superioridad bélica que le podría atraer, debilitaría más aún las arcas de Moscú si Rusia trata de competir en este área.
Después de la quiebra del imperio soviético, podría repetirse una nueva versión en esta guerra con Ucrania, algo así como un David y Goliat de tiempos modernos.
Pero el David siglo XXI tiene las armas de la OTAN y el dinero del grupo de países más ricos del mundo, mientras que el Goliat tiene sus slogans, ambiciones y resentimientos. Pero, sobre todo, carga con el peso de un sistema económico que no le permite los recursos para tener un ejército a la medida de sus ambiciones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Kavafis avea 29 de ani când a publicat Aedul în revista Η Φύσις din Atena, în nr. 14 din 15 august 1892, și 28 de ani când se pare că l-a scris (Savidis crede că ar fi fost în decembrie 1891).

În 1892 fusese, în sfârșit, angajat ca funcționar de Ministerul Lucrărilor Publice, la Departamentul de Irigații… după trei ani în care muncise ad honorem, fără salariu.

Amărăciunea care răzbate din poem și stilul neșlefuit l-a făcut să-l renege, adică să nu-l includă în Canon-ul celor 154 de poeme recunoscute.

Poate s-a rușinat mai târziu de furia-i amară pe care trebuie că i-au trezit-o în suflet comentariile zeflemitoare ale colegilor cu suflet și minte funcționărești. Comentarii legate de marea sa iubire: poezia. Singura iubire în care se realiza (și avea să se realizeze) cu adevărat.

După mine, însă, jocul cu simbolurile, aici, este absolut superb: se vedea pe sine, la anii aceia, nu doar un poet, și nici doar un aed (cântărețul care povestește, psalmodiind, la ospețele regilor, faptele de arme ale marilor războinici, ta klea andron/τὰ κλέα ἀνδρῶν), ci… mai degrabă, și cu mare îndrăzneală, un psalt. Psalt, adică imnograful și cantorul care compune și înalță către ceruri, zeilor/lui Dumnezeu, cântări religioase, imne, psalmi de laudă, de mulțumire…

Se vedea pe sine un inițiat (Αυτού η Φύσις είναι θεία/Firea lui e divină) și un protejat al Fantasiei, zeița fantezeiei/ imaginației și viziunilor, cea care îți dă puterea de a reproduce și de a le aduce/coborî în lume pe cele de dincolo de lume… la care pot ajunge doar cei puțini, cei aleși…

Un hierofant… adică slujitorul celor sfinte pe care este chemat să le facă văzute/vizibile și înțelese/inteligibile, să le lumineze pentru cei mulți și acestora să le deschidă mintea…

Fantasia (Φαντασία) înseamnă de fapt, etimologic vorbind, puterea de a vedea, cu ochii minții, în lumina lor adevărată, lucrurile nevăzute de dincolo…

Φαντασία e, de altfel, rudă cu lumină (φῶς), cu epifanie (επιφάνεια) și cu teofanie (θεοφάνεια).

Mai mult, se vedea pe sine un… apostol de taină, in pectore, un mesager divin… ca Ioan, ucenicul de taină al lui Iisus Hristos.

Din nou, ce limpede este faptul că tânărul Kavafis, ca și copilul și bătrânul Kavafis, n-a încetat nici o clipă să fie acasă în cele două lumi divine, a zeilor și a lui Iisus Hristos, amândouă la fel de sfinte pentru el.

Aedul
Departe de lume-l îmbată magia poeziei;
lumea toată nu-i altceva pentru el decât versuri frumoase.
Pentru aedul ei, Fantasia a zidit o casă nevăzută,
sigură, pe care soarta n-o va clinti niciodată.

Veți spune: „Ce viață rece, pierdută și zadarnică ! Nebunie-i să crezi
că viața nu-i altceva decât sunete de flaut care te desfată și te fericesc
și nimic altceva”; sau „Cine n-a fost, vreodată, pradă luptei vieții și nu i-a simțit durerea-i în trup
va trăi mereu uscat de nepăsare, apatic și inert.”

Dar rătăcire și nedreptate-i judecata voastră. Firea lui e divină.
Nu-l judecați după neputința minții voastre
cerebrale, nesimțitoare și oarbe.

Casa lui are ziduri de smaragd vrăjit
– și-n ele șoptesc voci: „Prietene, liniștește-te; gândește și cântă-ți cântările sfinte.
Apostole de taină, întărește-ți inima, curaj !

Αοιδός
Μακράν του κόσμου, τον μεθά ποιητική μαγεία·
ο κόσμος όλος δι’ αυτόν είν’ οι ωραίοι στίχοι.
Διά τον αοιδόν αυτής έκτισ’ η Φαντασία
άυλον οίκον στερεόν όν δεν κλονίζ’ η τύχη.

Θα είπετε· «Βίος ψυχρός και μάταιος. Μωρία
το να νομίζεις η ζωή ότι αυλού είν’ ήχοι
τερπνοί, και ουδέν άλλο·» ή «Ξηρά αναισθησία
μαστίζει όντινα ποτέ πόνος δεν κατατρύχει

της πάλης της ζωής.» Αλλά πλάνη και αδικία
είναι η κρίσις σας. Αυτού η Φύσις είναι θεία.
Μη κρίνετ’ εν τη λογική, τυφλή σας ασθενεία.

Είν’ εκ σμαράγδου μαγικού του οίκου του οι τοίχοι
— και ψιθυρίζουν εν αυτοίς φωναί· «Φίλε, ησύχει·
σκέπτου και ψάλλε. Μυστικέ απόστολε, ευψύχει!»
(1891-1892)

Notă: traducerea este ușor explicativă și sublinierile îmi aparțin…

Și rămâne subtilul joc dintre aed (αοιδός) și flautist (αὐλητής)… :

… aedul homeric:

Flautist-aed, de la marile ceremonii, lecit grecesc cu figuri negre, aprox. 480 î. Hr. Descoperit într-un mormânt din necropola Gaggera, Selinunt, Sicilia. Muzeul Arheologic Antonio Salinas.

Aed/rapsod homeric, reproducere după un vas grecesc din secolul V î. Hr.

și flautistul de la banchete… :

Scenă de banchet cu inscripția kalos (καλός), prescurtare a formulei Ho pais kalos (ὅ παῖς καλός), băiatul cel frumos. Cupă atică cu figuri roșii, aprox. 480 î. Hr. Descoperită la Vulci, Italia. Se află la Luvru

… și între Apollo… :

Apollo, cupă cu figuri roșii, aprox. 470 î. Hr. Muzeul Arheologic din Delfi

.. și Iisus… :

Mântuitorul/Salvator Mundi El Greco, (aprox. 1600), ulei pe pânză, Prado, Madrid, Spania…

… și apostolul Său de taină:

Ioan Teologul (1595-1604), ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid, Spania

Cina cea de taină, Manuil Panselinos, Protaton, Muntele Athos

***

Prima pagină din revista ateniană i Fisi, nr. 14, 15 august 1892

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Cel mai frumos poem de dragoste din toate timpurile: cel scris de Apostolul Pavel (I Corinteni, 13):

O traducere ușor epexegetică, adică explicativă a acestui Imn al Imnurilor…

… în care se vede trecerea la un nou mental, cel creștin…

… trecerea de la misterii (μυστήρια) – inițierile în tainele nemuririi: morții și renașterii/învierii practicate de greci (și revelate de Dionisos și Dimitra)…

… la misteriile lui Iisus Hristos, hierofantul dumnezeiesc și descoperitorul tainelor omului creștin…

… dătătorul adevăratei cunoașteri (γνῶσις) care duce la desăvârșire/îndumnezeire (τὸ τέλειον) prin iubirea pe care a întrupat-o, cea desăvârșită (ἀγάπη).

San Pablo, El Greco (aprox. 1578-1580) ulei pe pânză, colecție privată, Madrid, Spania

IMNUL IUBIRII

Portretul lui Hristos, El Greco (1590-1595), ulei pe pânză, Galeria Publică, Praga, Rep. Cehă

Προς Κορινθίους Α΄, 13 Τὸ μεγαλύτερον χάρισμα εἶναι ἡ ἀγάπη

ΕΑΝ ταῖς γλώσσαις τῶν ἀνθρώπων λαλῶ καὶ τῶν ἀγγέλων, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, γέγονα χαλκὸς ἠχῶν ἢ κύμβαλον ἀλαλάζον.
2 καὶ ἐὰν ἔχω προφητείαν καὶ εἰδῶ τὰ μυστήρια πάντα καὶ πᾶσαν τὴν γνῶσιν, καὶ ἐὰν ἔχω πᾶσαν τὴν πίστιν, ὥστε ὄρη μεθιστάνειν, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδέν εἰμι.
3 καὶ ἐὰν ψωμίσω πάντα τὰ ὑπάρχοντά μου, καὶ ἐὰν παραδῶ τὸ σῶμά μου ἵνα καυθήσωμαι, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδὲν ὠφελοῦμαι.
4 ῾Η ἀγάπη μακροθυμεῖ, χρηστεύεται, ἡ ἀγάπη οὐ ζηλοῖ, ἡ ἀγάπη οὐ περπερεύεται, οὐ φυσιοῦται,
5 οὐκ ἀσχημονεῖ, οὐ ζητεῖ τὰ ἑαυτῆς, οὐ παροξύνεται, οὐ λογίζεται τὸ κακόν,
6 οὐ χαίρει ἐπὶ τῇ ἀδικίᾳ, συγχαίρει δὲ τῇ ἀληθείᾳ·
7 πάντα στέγει, πάντα πιστεύει, πάντα ἐλπίζει, πάντα ὑπομένει.
8 ἡ ἀγάπη οὐδέποτε ἐκπίπτει. εἴτε δὲ προφητεῖαι, καταργηθήσονται· εἴτε γλῶσσαι, παύσονται· εἴτε γνῶσις, καταργηθήσεται.
9 ἐκ μέρους δὲ γινώσκομεν καὶ ἐκ μέρους προφητεύομεν·
10 ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον, τότε τὸ ἐκ μέρους καταργηθήσεται.
11 ὅτε ἤμην νήπιος, ὡς νήπιος ἐλάλουν, ὡς νήπιος ἐφρόνουν, ὡς νήπιος ἐλογιζόμην· ὅτε δὲ γέγονα ἀνήρ, κατήργηκα τὰ τοῦ νηπίου.
12 βλέπομεν γὰρ ἄρτι δι᾿ ἐσόπτρου ἐν αἰνίγματι, τότε δὲ πρόσωπον πρὸς πρόσωπον· ἄρτι γινώσκω ἐκ μέρους, τότε δὲ ἐπιγνώσομαι καθὼς καὶ ἐπεγνώσθην.
13 νυνὶ δὲ μένει πίστις, ἐλπίς, ἀγάπη, τὰ τρία ταῦτα· μείζων δὲ τούτων ἡ ἀγάπη.

San Pablo, El Greco, Muzeul El Greco, Toledo

Și iată cum arăta un chimval:

Chimval de bronz, sec. V î. Hr., Muzeul Național de Arheologie, Atena

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Un WS atât de devastat de vreo purtare urâtă a „tânărului său prieten”… a cărui bravery o adoră, se lasă prins în mrejele ei… stăpânit de ea.

Bravery… adică un bărbat tânăr, impetuos, plin de curaj și de bun gust, de o frumusețe răpitoare și de o splendidă virilitate, elegant cu desăvârșire, probabil trufaș și mândru ca un Apollo…

Cu ce i-a greșit lui Will nu vom ști niciodată… poate a fost rece, indiferent, infidel…

Poate a comis un hybris… Al prea-iubitului față de cel ce-l iubea nebunește…

Erosul platonic… Ce bine se vede aici…

William Shakespeare, un portret ideal, George Henry Hall, 1896

SONETUL 34
De ce promisu-mi-ai ο zi atâta de frumoasă,
Și m-ai făcut fără manta să ies, descoperit,
Ca să mă prindă-n drum nori josnici, și negura cea deasă
s-o las să mă cuprindă, și splendoarea-ți pâcla mucedă s-ascundă, cu iz de putrezit ?
Nu-i de-ajuns să destrami pâcla, prin ea să treci, să-mi ștergi, ca un zefir
Picurii de ploaie ce șiroiesc pe fața-mi bătută de furtună,
Bărbat nu-i vreunul să laude îndeajuns asemenea balsam și mir
Ce rana mi-o tămăduiește, nu și păcatul și trufia-ți ce mă răni, pe ea n-o lecuiește, nici n-o-mbună:
Și nici rușinea ta nu-mi poate lecui durerea;
Căința, iar, nu mi te-aduce mai aproape, pierdut rămâi și eu pustiu:
Iar suferința celui ce rănește, da, e o alinare, dar una stinsă, vecină cu tăcerea
Pentru acel ce poartă greaua cruce a rănilor deschise, o, cum o știu !
Ah ! Dar aste lacrimi sunt perlele cu care iubirea ta mă copleșește
Și sunt bogate și toate faptele-ți răscumpără, tot ce acuma mă rănește.

Sonnet XXXIV
Why didst thou promise such a beauteous day,
And make me travel forth without my cloak,
To let base clouds o’ertake me in my way,
Hiding thy bravery in their rotten smoke?
‘Tis not enough that through the cloud thou break,
To dry the rain on my storm-beaten face,
For no man well of such a salve can speak
That heals the wound and cures not the disgrace:
Nor can thy shame give physic to my grief;
Though thou repent, yet I have still the loss:
The offender’s sorrow lends but weak relief
To him that bears the strong offence’s cross.
Ah! but those tears are pearl which thy love sheds,
And they are rich and ransom all ill deeds.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Multă lume a considerat că URSS a comis atrocități și crime din cauza ateismului pe care se baza ideologia bolșevică.
Dar, iată că statul rus postcomunist, condus de Vladimir Putin, este cel puțin tot atât de criminal, dacă nu cumva și mai criminal decât statul bolșevic ateu, cu toate că afișează credința în Dumnezeu ca pe o supremă valoare națională.
Federația Rusă este un stat care ucide ucraineni – conform spuselor lui Putin – „din milă creștină”. Și tot conform afirmațiilor lui Putin, Ucraina este un stat care nu există. (Să nu uităm că rușii au tot ucis: polonezi – la Katin, ucraineni, prin anii 30 ai secolului trecut, români, unguri și, mai recent, ceceni, georgieni, sirieni, și, din nou, ucraineni).
Clerul rus, în frunte cu Patriarhul Kiril, sprijină puternic războiul rușilor în Ucraina. A ajuns chiar să binecuvânteze bombele și rachetele care sunt lansate asupra localităților ucrainene.
Să mai adăugăm că agenția oficială de știri a Rusiei, RIA NOVOSTI, a publicat afirmațiile unui ideolog rus al crimei, care îndeamnă la uciderea ucrainenilor și la eliminarea elitelor acestui popor.
Să fi uitat statul rus ortodox, Biserica Rusă Ortodoxă și intelectualitatea rusă pravoslavnică porunca SĂ NU UCIZI! din Decalogul Creștin?
Nu au uitat! Și, totuși, ucid! Ucid cu gândul și cu fapta, în numele moralei și credinței creștine. Ucid masiv și sistematic, fără regrete și fără remușcări. Rad de pe fața pământului localități, ucid cu ură feroce populația pașnică a acelor localități și o îngroapă în gropi masive comune. Este un fenomen diavolesc, dovadă că avem de a face cu un Stat Satanic.

E clar că Sfântul Andrei – este și Sfântul nostru! – nu mai poate fi și patronul Rusiei.
Statul Islamic a reprezentat un pericol pentru civilizația și democrațiile occidentale, deoarece, cu o agresivitate și cruzime scelerată plănuia să cucerească teritorii și țări de pe trei continente, în numele Islamului.
Statul Satanic plănuiește să refacă imperiul sovietic de odinioară în numele pravoslavniciei. Tot cu agresivitate și cruzime. Putin este obsedat de ziua de 9 mai, deoarece, la data aceea, în 1945, Imperiul sovietic se întindea până în inima Europei, dincolo de Berlin. Putin sărbătorește, de fapt, întinderea maximă atinsă vreodată de imperiul condus de la Kremlin. Aceasta este dimensiunea care îi oferă lui extaz.
Atât Statul Islamic cât și Statul Satanic și-au avut și își au sursa de finanțare în hidrocarburi. Petrolul, în cazul primului, gazele naturale și țițeiul, în cazul celui de al doilea.
Statul Islamic a fost perceput de timpuriu ca un pericol major. S-a putut constitui foarte rapid o alianță internațională care să-l combată eficient.
Statul Diavolesc a evoluat destul de insidios, astfel încât, Occidentul s-a trezit foarte greu din ațipeala hipnotică în care se complăcea de multă vreme, nevrând să perceapă gravitatea agresivității și mai scelerate a acestei entități.
Occidentul a realizat inadmisibil de târziu că el este cel care finanțează copios agresivitatea și războiul Statului Satanic. Și, în prezent, cu toate că știe, continuă să-l subvenționeze cu câte un miliard de dolari, zilnic. Nu se străduiește să ia măsura radicală de a înceta total subvenționarea acestei entități malefice. Încă mai rămâne valabilă afirmația lui Lenin, conform căreia, „capitaliștii ne vor face cadou până și frânghia cu care să-i spânzurăm!”
Au apărut și unele voci care cer Occidentului „să-i ofere lui Putin o ieșire onorabilă din situația în care singur s-a băgat!”
Cu alte cuvinte, clemență!
Arătați-i clemență și vă va arăta el, cât de curând, demență!

Mariupol, Ucraina

Uitați-vă bine ce face Putin: minte și ucide! Și mai ales AMENINȚĂ! DIRECT ȘI INDIRECT! Cu alte cuvinte, promite că va ucide și în viitor!
În mod ciudat, Moscova nu a dat seamă niciodată, în istorie, de atrocitățile, distrugerile și prejudiciile pe care le-a tot comis de secole împotriva multor popoare. Este timpul să o facă! Și să plătească despăgubiri.
Este remarcabilă reacția Japoniei de a-și revendica, acum, Insulele Kurile.
Anexarea acestor insule de către URSS a fost o acțiune foarte rușinoasă.
SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, i-a tot cerut Rusiei bolșevice să intre în război cu Japonia. Nu a intrat! A beneficiat de aprovizionarea masivă pe care i-o asigurau SUA și Marea Britanie cu alimente, arme și muniții.

A avut curajul să ocupe Insulele Kurile, după bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki (6 și, respectiv, 9 august 1945) în urma cărora Japonia a capitulat!
Ar trebui ca toate țările care au avut de suferit în istorie să se adune, acum, și să-i prezinte nota de plată Federației Ruse. Nu numai Ucraina și Japonia.
Există, oare, vreo țară vecină de la care Rusia să nu fi smuls teritorii? Nu există! Cea mai întinsă țară din lume a tot furat!
Criminalii trebuie să dea seamă pentru crimele lor, fără excepție, chiar dacă e vorba despre Satana însuși.
Căci, este inadmisibil ca impunitatea să se impună ca precedent.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.