Se vede acum ce au vrut să spună liderul de la Kremlin și ministrul său de externe, atunci când au vorbit despre OPERAȚIUNEA SPECIALĂ DIN UCRAINA. Nu au considerat că este o invazie, deoarece și-au trimis armatele ca să fie triturate și umilite de ucraineni.
Chiar dacă atunci s-au străduit să mintă, folosindu-se de un eufemism, Dumnezeu a vrut să le dea dreptate, până la urmă, și să îi facă și pe ei să înțeleagă ce au spus.
E un prim pas, pentru ei, pe calea înțelegerii realităților cumplite pe care le-au creat, a războiului absurd și inutil pe care l-au declanșat în Europa. Dumnealor văd destul de clar, în acest moment, că Operațiunea Specială nu este decât o invazie păguboasă, care ruinează Rusia, așa cum n-ar fi reușit nicio forță inamică exterioară să o facă.
Putin a devenit, extrapolând numele unor personaje din basmele românești, un SFARMĂ-RUSII. Probabil este unul din numele sinistre cu care va rămâne în istorie, alături de cel de criminal de război.
Rusia duce un război de agresiune pe teritoriul Ucrainei.
Ucraina, țară invadată, duce un război patriotic, de apărare. Ucrainenii luptă cu tenacitate deoarece sunt puternic motivați: țara le-a fost ciuntită de teritorii importante, a fost invadată hoțește, fără niciun motiv și fără declarație de război, femeile și copii au fugit în străinătate ca să-și salveze viața, în timp ce soții și tații lor au rămas în țară ca să lupte împotriva cotropitorilor, sunt distruse case, edificii, monumente, infrastructuri, localități întregi rămân fără electricitate, apă, alimente, medicamente.
A ajuta o țară invadată să se apere este un gest moral și demn. Sprijinul se impune de la sine. Oricâte reproșuri și avertismente ar lansa agresorul, ajutoarele – inclusiv militar – pentru națiunea agresată, care se apără pe teritoriul ei, nu poate fi considerată agresiune. Agresor e invadatorul nu națiunea cotropită.
A-l ajuta pe agresor – atenție la China cea ambiguă!– înseamnă, în mod clar, că te alături agresorului, că sprijini și participi la agresiune. Cu atât mai mult dacă ajutorul este în arme.
Aruncând o privire spre soldatul rus, cu toate că a învins în decursul istoriei în multe războaie… nu prea strălucește! A învins cu greu chiar și atunci când numericește și-a copleșit inamicul.
În războiul din 1877-78, luptele se duceau împotriva Turciei atât în Caucaz, cât și în Balcani. Soarta se decidea aici, în țara vecină, Bulgaria. Turcii le administrau înfrângeri dureroase rușilor.
Disperat, țarul rus i-a trimis o telegramă lui Carol I al României să treacă Dunărea pe unde vrea, să lupte sub comanda cui vrea, numai să intre în luptă, deoarece „cauza creștinătății e pierdută”, adică recunoștea că rușii pierdeau războiul. (În 1944, rușii au căutat cu frenezie telegrama țarului la Arhivele Naționale din București).
Au găsit-o, au confiscat-o și au fost mulțumiți. De ce oare? Arhiviștii noștri le-au pregătit un hap, un fals, pe care l-au înghițit). Carol I, tânăr locotenent, produs al Academiei de Război din Berlin, a venit la Plevna, a văzut care era situația, și a propus ca fortăreața Plevnei să fie luată prin asediu, nu prin asalt (atacuri).
Cu greu i-a convins pe ruși. Asediul însemna construirea unor fortificați în jurul Plevnei, cu un drum de comunicare săpat ca un șanț ferit de privirea și artileria otomană. A urmat așteptarea ca turcilor să li se termine proviziile. Deci nu atacuri nesăbuite, așa cum au procedat rușii.
După trei luni de asediu, turcii au încercat să iasă din cetate îndreptându-se spre Vidin, adică, spre nord-vestul Bulgariei. Armata română a intrat în cetate și a cucerit-o. Turcii s-au izbit de armatele rusești adăpostite, de data aceasta ele în fortificații, s-au întors din drum și au vrut să intre în cetate. N-au mai avut unde și s-au predat armatei române. Dacă n-ar fi fost contribuția armatei române condusă de Carol I, rușii ar fi pierdut războiul.
În Primul Război Mondial, rușii au părăsit frontul în fața trupelor germane și austriece.
Armata română a fost nevoită să-și subțieze forțele ca să umple golurile lăsate de ruși. Pe la Mărăști, Mărășești, Oituz nemții nu au putut trece, dar, au trecut pe Valea Jiului, deoarece au avut trupe de vânători de munte, care au coborât cu cordeline pe o pantă stâncoasă nepăzită, deoarece nimeni nu-și putea imagina, la vremea aceea, că pe acolo ar putea coborî o ființă umană. În felul acesta, trupele române au fost atacate pe la spate, frontul s-a spart, nemți au luat toată Muntenia și s-au oprit la… Odesa.
În cel de al Doilea Război Mondial, la cotul Donului, rușii au reușit să spargă frontul, deoarece un ofițer superior german a predat Armatei Roșii planurile de luptă ale nemților. Când a ajuns pe teritoriul României, Armata Roșie a plasat Armata Română în prima linie. Părinții mei i-au văzut pe primii militari care țineau linia frontului. Li s-a părut că uniforma lor semăna foarte mult cu uniforma militară românească. Înaintau prin șanțurile de pe marginea drumului. Oamenii din sat stăteau pe la porțile caselor lor și îi priveau.
-Sunt nemți în sat?- întrebau militarii, în românește.
-Nu sunt, au plecat acum două zile. Dar, voi sunteți români, nu sunteți ruși?
-Rușii nu luptă. Vin în urma noastră la vreo 5 kilometri. Frontul îl ținem noi, românii.
Și ce jafuri și violuri comiteau rușii în spatele frontului. Aveau tot timpul, nu erau ocupați să lupte.
Românii au luptat, nu rușii, până au ajuns în lunca Dunării. Românii au eliberat Budapesta și alte orașe. Când se vedea că nemții erau pe cale să fie înfrânți, atunci intervenea Armata Roșie ca să culeagă victoriile. Așa s-a întâmplat în Budapesta și în multe alte orașe din Ungaria și Slovacia.
Ca să nu ajungă și Armata Română la Berlin, sovieticii au hotărât să o direcționeze spre Munții Tatra unde erau trupe germane foarte bine fortificate, cu provizii și muniții pentru luni de zile, și care refuzau să se predea.
Au continuat să lupte și după capitularea Germaniei – 9 mai 1945 – ; trupele române nu au primit niciun ajutor, niciun singur cartuș sau vreo grenadă din partea rușilor, și nu au fost lăsate să vină acasă, până nu au cucerit toate cazematele, toate punctele de rezistență ale germanilor.
Au murit foarte mulți români în Tatra. S-au întors în țară – dezarmați și umiliți de sovietici – prin septembrie 1945.
Asta înseamnă că CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL S-A TERMINAT ÎN EUROPA, ÎN LUNA SEPTEMBRIE A ANULUI 1945, și nu în Japonia, prin capitularea acelei țări, în august, în urma bombardamentelor atomice de la Hiroșima și Nagasaki.
Ar fi bine ca măcar istoriografii români să menționeze cu fermitate acest adevăr, în studiile și lucrările lor.
Să menționăm că și Bulgaria a fost invadată de Armata Roșie, fără ca această țară să se fi aflat în război cu Rusia, și a pățit cam același lucru: rușii au eliberat Bulgaria cu ajutorul… Armatei Bulgare!
Soldatul rus n-a luptat deloc nici acolo, venea amenințător în spatele militarilor bulgari ca să-i împuște dacă nu luptă!
Cam așa a luptat soldatul rus în războaiele mai recente. Dacă mergem ceva mai în urmă, armatele lui Napoleon au fost învinse mai degrabă de frigul din Rusia, decât de soldatul rus.
Oricum, în Ucraina, prestigiul modernizatei și temutei armate a Federației Ruse a coborât până la genunchiul broaștei. Cecenii și sirienii nu vor reuși să-l refacă, chiar dacă vor fi împinși ei în prima linie Eventual, îl vor coborî și mai mult.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
ghemulariadnei 