Iisus – începutul și încheierea-coroană a lumii !

În această duminică, 3 septembrie 2017, la liturghie în biserică se citește un fragment din Evanghelia după Matei (21, 33-44) și anume Parabola lucrătorilor răi ai viei. Una dintre cele mai complexe. De fapt, o parabolă unică pentru că aici Iisus se autorevelează ca atotțiitor, ca susținător al lumii și al creației !  Dar și ca curățitor al sufletelor !

Iată textul:

Matei 21, 33-44: Și mai ascultați o pildă. Era odată un om, un gospodar, care a plantat o vie. A pus în jurul ei gard și a mai săpat și un teasc, a construit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni, după care a plecat într-o altă țară. Când s-a apropiat timpul roadelor (timpul culesului), și-a trimis slujitorii la podgorenii aceia să ia și să-i aducă roadele. Dar podgorenii, luându-i slujitorii, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât și pe altul l-au ucis cu pietre. Stăpânul și-a mai trimis alți slujitori, mai mulți decât prima dată, și podgorenii au făcut și cu aceștia ce făcuseră și cu ceilalți. În cele din urmă l-a trimis chiar pe fiul lui, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii, văzându-l pe fiu și-au zis între ei: acesta este moștenitorul, haideți să-l omorâm și să-i luăm noi moștenirea. Și luându-l, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Când are să vină stăpânul viei, ce le va face podgorenilor acelora ? Și i-au răspuns: pe cei răi, cu răul îi va pierde și va încredința via altor podgoreni care-i vor da roadele ce i se cuvin la timpul lor. Și le spune atunci Iisus: N-ați citit niciodată în Scripturi: Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri  ? De aceea vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va ridica de la voi și va fi dată neamului care o va face să rodească. Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Matei 21, 33-44: ῎Αλλην παραβολὴν ἀκούσατε. ἄνθρωπός τις ἦν οἰκοδεσπότης, ὅστις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα καὶ φραγμὸν αὐτῷ περιέθηκε καὶ ὤρυξεν ἐν αὐτῷ ληνὸν καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησεν. ὅτε δὲ ἤγγισεν ὁ καιρὸς τῶν καρπῶν, ἀπέστειλε τοὺς δούλους αὐτοῦ πρὸς τοὺς γεωργοὺς λαβεῖν τοὺς καρποὺς αὐτοῦ. καὶ λαβόντες οἱ γεωργοὶ τοὺς δούλους αὐτοῦ ὃν μὲν ἔδειραν, ὃν δὲ ἀπέκτειναν, ὃν δὲ ἐλιθοβόλησαν. πάλιν ἀπέστειλεν ἄλλους δούλους πλείονας τῶν πρώτων, καὶ ἐποίησαν αὐτοῖς ὡσαύτως. ὕστερον δὲ ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς τὸν υἱὸν αὐτοῦ λέγων· ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. οἱ δὲ γεωργοὶ ἰδόντες τὸν υἱὸν εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτὸν καὶ κατάσχωμεν τὴν κληρονομίαν αὐτοῦ. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἐξέβαλον ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος, καὶ ἀπέκτειναν. ῞Οταν οὖν ἔλθῃ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος, τί ποιήσει τοῖς γεωργοῖς ἐκείνοις; λέγουσιν αὐτῷ· κακοὺς κακῶς ἀπολέσει αὐτούς, καὶ τὸν ἀμπελῶνα ἐκδώσεται ἄλλοις γεωργοῖς, οἵτινες ἀποδώσουσιν αὐτῷ τοὺς καρποὺς ἐν τοῖς καιροῖς αὐτῶν. λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· οὐδέποτε ἀνέγνωτε ἐν ταῖς γραφαῖς, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας· παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; διὰ τοῦτο λέγω ὑμῖν ὅτι ἀρθήσεται ἀφ᾿ ὑμῶν ἡ βασιλεία τοῦ Θεοῦ καὶ δοθήσεται ἔθνει ποιοῦντι τοὺς καρποὺς αὐτῆς·καὶ ὁ πεσὼν ἐπὶ τὸν λίθον τοῦτον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν.

Suntem, probabil, a doua zi după intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde va face ultimul Paște împreună cu ucenicii și unde, doar peste câteva zile, va fi răstignit. Mulțimile îl primiseră cu ramuri de palmier ca pe urmașul divin al regelui David, cântându-i Psalmul 117.  Care este unul special:  este un psalm de laudă pe care-l cântau Domnului pelerinii evrei când intrau în Ierusalim, cu ramuri de palmier în mâini, atunci când veneau în pelerinaj, de Paște de pildă.

Iisus predica în Templu unde se adunaseră să-L asculte oameni obișnuiți, dar și arhierei și, probabil, membrii ai Sanhedrinului. Adică clerul cel mai înalt și judecători ai Tribunalului Eclesiastic.

Trebuie că oamenii Îl vedeau în El pe Fiul lui Dumnezeu venit să refacă regatul lui David… sau să instaureze Împărăția lui Dumnezeu, despre care Iisus tot vorbea. În mintea lor puteau fi unul și același lucru ! În timp ce arhiereii vedeau în El un mag și un blasfemiator.

De aceea Iisus a simțit că era momentul cel mai potrivit să le spună și unora și altora parabola „lucrătorilor răi ai viei”, să le spună adică că Dumnezeu îi va părăsi și își va alege un alt popor, că altul va fi poporul ales. Și, desigur, nu se gândea la un neam anume, ci la unul spiritual, la poporul creștin, un popor de credincioși !

Și, ca un rabin ce era, Iisus le vorbea din Biblie. Așa că parabola și-a construit-o plecând de la Cântarea viei din Cartea lui Isaia, capitolul 5: Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă./Isaia 5/ Trad. Biblia sinodală.

Și vorbind despre slujitorii lapidați ai stăpânului viei, care era desigur Dumnezeu, Iisus le-a adus în minte ascultătorilor, dar mai ales a arhiereilor, un pasaj din Cartea lui Zaharia: Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: „Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi». Dar s-au vorbit cu toţii împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca regelui Ioaş, în curtea templului Domnului. /2 Cronici 24, 20-22/ Trad. Biblia sinodală.

Zaharia, unul din profeții uciși cu pietre ! Profeții, trimiși de Dumnezeu de-a lungul timpului, care în parabola noastră sunt toți slujitorii/trimișii proprietarului viei ! Și Iisus spunea asa chiar în fața conducătorilor poporului: arhiereii și cei din Sanhedrin ! Adică în fața … podgorenilor, a arendașilor celor răi ai viei !

Să mai spunem că parabola lui Iisus este diferită de alegoria lui Isaia. Iată ce zice profetul: Strica-voi gardul viei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii ! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. (…) Şi Dumnezeu va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului.

Iisus, însă, nu spune că via va fi pustiită și nimicită de un popor străin, pentru că în povestea Lui via nu este poporul lui Israel, așa cum este în profeția lui Isaia, ci însăși…  Împărăția lui Dumnezeu ! Împărăție care va fi dată poporului care o va face să rodească. Cum am spus, acesta avea să fie poporul creștin !

Și, iarăși, să observăm că nu întâmplător Iisus spune că podgorenii, lucrătorii cei răi ai viei, l-au scos afară din vie pe fiul stăpânului. De fapt le arăta discret arhiereilor că știa ce gândesc despre El. Îl socoteau un blasfemiator, un hulitor ! Arhiereii și rabinii, doctorii Legii, cărturarii, scribii și toți preoții care erau de față nu puteau să nu se gândească la ce îi poruncise Dumnezeu lui Moise să facă cu hulitorii: Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Scoate pe hulitor afară din tabără şi toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile lor pe capul lui, iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât./ Levitic, 24, 13-16/ Trad. Biblia sinodală.

De fapt orice ucidere rituală se făcea, din preistorie încă, în afara incintei locuite, la evrei în afara taberei și apoi în afara zidurilor cetății. Iisus, de pildă, va fi răstignit împreună cu cei doi tălhari pe dealul Golgota, în afara zidurilor Ierusalimului!

Și, desigur, dacă și la Isaia și în parabola lui Iisus stăpânul viei este Dumnezeu  – și în paranteză să spunem că icodespotis/ οἰκοδεσπότης, gospodarul, și kurios/κύριος, domnul sau stăpânul,îl traduc pe baal (ha)-bait/(הבית) (בעל), din ebraică: stăpânul casei, șeful familiei, pater familias – în parabolă fiul stăpânului este Iisus și nu Iacob-Israel, părintele eponim al poporului israelit.

Iisus povestește, de fapt, acum, în aceeași parabolă inspirată din Cântarea viei din Isaia, familiară mai ales arhiereilor și cunoscătorilor Legii,  cum va fi ucis, în afara viei (în afara Ierusalimului) de către arhierei, podgorenii cei răi !

Era momentul cel mai potrivit ! Și oamenii obișnuiți și arhiereii, dar și ucenicii aveau să înțeleagă foarte repede că El fusese moștenitorul viei/lumii pământene a lui Dumnezeu ! Moștenitorul pe care respinseseră ! De care se descotorosiseră fără a-L pune la încercare!

Și deloc întâmplător Iisus încheie parabola vorbind despre Sine ca Atotțiitor, numindu-Se simbolic, „piatra din capul unghiului”. De fapt, este singurul moment în care Se autorevelează ca atotțiitor: cel care susține lumea și o ține să nu se prăbușească.

Și, din nou, ca un bun rabin, citează din Scripturi. Rostește două versete din Psalmul 117, psalmul de laudă al pelerinilor la Ierusalim, același psalm cu care-L întâmpinaseră mulțimile, cu o zi înainte, când a intrat în Orașul sfânt călare pe o asină.

Iată cele două versete (22-23):

Piatra, pe care au disprețuit-o, au refuzat-o și au aruncat-o constructorii, a ajuns în capul unghiului. De la Dumnezeu a fost ea și este minunată !

Even maasu ha-bonim haita leroș-pina. Meet Iehova haita zot, hi niflat be-einenu

אֶבֶן מָאֲסוּ הַבֹּונִים הָיְתָה לְרֹאשׁ פִּנָּֽה

מֵאֵת יְהוָה הָיְתָה זֹּאת הִיא נִפְלָאת בְּעֵינֵֽינוּ

   λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας, παρὰ κυρίου ἐγένετο αὕτη καὶ ἔστιν θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν.

Ce este „piatra din capul unghiului” sau piatra din colț ? Pietre unguilare sau angulare sunt toate pietrele care, de la temelie până la acoperiș, formează unghiurile unei clădiri zidite din piatră, unind și fixând doi pereți/două ziduri unul de celălalt.

Toate sunt importante pentru stabilitatea clădirii, dar cele mai importante sunt cele de la temelie și cele pe care se sprijină acoperișul. În plus, după pietrele din colțurile temeliei se aliniază toate celelalte pietre !

Pe de altă parte, pietrele din colț, de jos și de sus, sunt cele care asigură coeziunea părților întregului edificiu, le mențin lipite și solidare și nu-l lasă să de prăbușească !

Iisus vrea să spună că El, asemenea pietrei din colț, de la temelie și de la acoperiș, este cel care ține marele edificiu al lumii să nu se prăbușească ! O imagine foarte simplă, dar foarte bine aleasă pentru noțiunea de atotțiitor ! Cel care susține zidirea… de jos până sus și, desigur, cel care o încununează, Coroana Lumii !

În treacăt să spunem că-L putem asemăna pe Iisus cu … piatra de boltă ! Deși piatra din colț nu-i piatra de boltă, asta pentru că, în vechiul Israel, cel al Profeților, construcțiile și mai ales Templul nu aveau boltă ! Oricum constructorii de biserici au înțeles și L-au pictat sau L-au realizat în mozaic … pe bolta/cupola Bisericii/ Catedralei în chip de Pantocrator.

Am ales patru locuri din Biblie unde apare piatra din colț, locuri care, desigur, le veneau în minte arhiereilor ascultându-L pe Iisus predicând în Templul de la Ierusalim:

Zaharia 4, 7:

Cine ești tu, munte mare în fața lui Zerubavel (Zorobabel) ? În câmpie te vei preface și el va aduce piatra din vârf(-ul) tău în strigătele mulțimii: har, har peste ea !

               Mi-ata har-hagadol lifnei Zerubavel le-mișor ve-hoți et-ha-even ha-roșa teșuot hen hen lah.

מִֽי־אַתָּה הַֽר־הַגָּדֹול לִפְנֵי זְרֻבָּבֶל לְמִישֹׁר וְהֹוצִיא אֶת־הָאֶבֶן הָרֹאשָׁה תְּשֻׁאֹות חֵן חֵן לָֽהּ

τίς εἶ σύ, τό ὄρος τὸ μέγα, τὸ πρὸ προσώπου Ζαροβάβελ τοῦ κατορθῶσαι; καὶ ἐξοίσω/voi aduce τὸν λίθον τῆς κληρονομίας ἰσότητα χάριτος χάριτα αὐτῆς.

***

Ieremia 51, 26, despre Babilonul nimicit de Dumnezeu:

Și nu vor lua de la tine nici piatră de colț, nici piatră de temelie, pentru că veșnic vei fi pustiu (veșnic de pustiiri vei avea parte), a fost cuvântul Domnului.

Ve lo-ichu mimeha even le-pina ve-even le-mosadot ki-șimemot olam tihie neum-Iehova

וְלֹֽא־יִקְחוּ מִמְּךָ אֶבֶן לְפִנָּה וְאֶבֶן לְמֹֽוסָדֹות כִּֽי־שִׁמְמֹות עֹולָם תִּֽהְיֶה נְאֻם־יְהוָֽה

καὶ οὐ μὴ λάβωσιν ἀπὸ σοῦ λίθον εἰς γωνίαν καὶ λίθον εἰς θεμέλιον ὅτι εἰς ἀφανισμὸν εἰς τὸν αἰῶνα ἔσῃ λέγει κύριος.

***

  Iov, 38, 4-7:

Unde erai tu, când am întemeiat pământul

(eifo haita be-iasdi-ereț/אֵיפֹה הָיִיתָ בְּיָסְדִי־אָרֶץ)?

Spune-Mi, dacă ştii să spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului (al ma adaneih hatebau o mi-iara even pinata

עַל־מָה אֲדָנֶיהָ הָטְבָּעוּ אֹו מִֽי־יָרָה אֶבֶן פִּנָּתָֽהּ)

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?

ἐπὶ τίνος οἱ κρίκοι αὐτῆς πεπήγασιν τίς δέ ἐστιν ὁ βαλὼν λίθον γωνιαῖον ἐπ᾽ αὐτῆς/6

***

Isaia 28,16:

(De aceea așa a spus Dumnezeu):  Am pus în Sion o piatră, o piatră încercată, (piatra) din colț, de mare preț,  în temelie, bine așezată; cel ce se încrede în ea nu se va prăbuși.

Isad be-Țion aven, even bohan, pinat icrat musad musad ha-maamin  lo iahiș

יִסַּד בְּצִיֹּון אָבֶן אֶבֶן בֹּחַן פִּנַּת יִקְרַת מוּסָד מוּסָּד הַֽמַּאֲמִין לֹא יָחִֽישׁ

διὰ τοῦτο οὕτως λέγει κύριος ἰδοὺ ἐγὼ ἐμβαλῶ εἰς τὰ θεμέλια Σιων λίθον πολυτελῆ ἐκλεκτὸν ἀκρογωνιαῖον ἔντιμον εἰς τὰ θεμέλια αὐτῆς καὶ ὁ πιστεύων ἐπ᾽ αὐτῷ οὐ μὴ καταισχυνθῇ/ nu se va teme

Mai ales la acest verset trebuie că S-a gândit Iisus când a spus: Cine va cădea peste piatra aceasta se va face fărâme, iar de va cădea ea peste cineva, îl va vântura.

Cineva cădea peste ea… adică cine nu-L va lua în seamă pe Iisus ! Cel peste care va cădea ea … adică cel ce va păcătui împotriva lui Iisus și va fi pedepsit !

O ultimă observație: îl va vântura: așa am tradus verbul grecesc licmao/λικμάω care înseamnă „a vântura grâul cu vânturătoarea”. O imagine foarte sugestivă și… pozitivă ! Grâul vânturat este un grâu… curat ! Un grâu curățat de pleavă !

Așadar cel peste care cade pedeapsa lui Iisus va fi scuturat și curățat de materiile/de părțile care nu-i sunt folositoare, care nu sunt bune și care n-au nimic hrănitor pentru suflet !

Iată și versiunile lui Marcu și Luca:

Marcu 12, 1-12: Și Iisus a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard și a săpat și un mic bazin pentru teasc, a mai zidit și un turn și a dat-o în grijă unor podgoreni și pe urmă a plecat într-o țară străină. Când a venit vremea, a trimis un slujitor la podgoreni ca să ia de la ei din roada viei. Dar podgorenii, prinzând slujitorul, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâna goală. Din nou omul le-a trimis un alt slujitor. Dar și în acela au aruncat cu pietre, l-au lovit în cap și l-au trimis înapoi batjocorit. Și iarăși le-a mai trimis unul, dar pe acesta l-au ucis și tot așa omul le-a tot trimis mulți alții și pe unii podgorenii i-au bătut, iar pe alții i-au ucis. Și având (omul acela) un fiu, fiul lui cel iubit, pe el l-a trimis, în cele din urmă (ca un ultim mesager) la ei, zicând: se vor rușina de fiul meu. Dar podgorenii aceia, văzându-l venind și-au zis între ei: el e moștenitorul, haideți să-l omorâm și a noastră va fi moștenirea. Și, prinzându-l, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie. Ce le va face stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceia și va da altora via. N-ați citit scrierea aceasta, Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri ? Și (gărzile) căutau să-L aresteze, dar s-au temut de mulțime. Și (fariseii) au înțeles că pentru ei spusese pilda aceasta și lăsându-L, au plecat.

Marcu 12, 1-12:ΚΑΙ ἤρξατο αὐτοῖς ἐν παραβολαῖς λέγειν· ἀμπελῶνα ἐφύτευσεν ἄνθρωπος καὶ περιέθηκε φραγμὸν καὶ ὤρυξεν ὑπολήνιον καὶ ᾠκοδόμησε πύργον, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε. καὶ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς τῷ καιρῷ δοῦλον, ἵνα παρὰ τῶν γεωργῶν λάβῃ ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος. καὶ λαβόντες αὐτὸν ἔδειραν καὶ ἀπέστειλαν κενόν. καὶ πάλιν ἀπέστειλε πρὸς αὐτοὺς ἄλλον δοῦλον· κἀκεῖνον λιθοβολήσαντες ἐκεφαλαίωσαν καὶ ἀπέστειλαν ἠτιμωμένον. καὶ πάλιν ἄλλον ἀπέστειλε· κἀκεῖνον ἀπέκτειναν, καὶ πολλοὺς ἄλλους, οὓς μὲν δέροντες, οὓς δὲ ἀποκτέννοντες. ἔτι οὖν ἕνα υἱὸν ἔχων, ἀγαπητὸν αὐτοῦ, ἀπέστειλε καὶ αὐτὸν ἔσχατον πρὸς αὐτοὺς λέγων ὅτι ἐντραπήσονται τὸν υἱόν μου. ἐκεῖνοι δὲ οἱ γεωργοί, θεασάμενοι αὐτὸν ἐρχόμενον, πρὸς ἑαυτοὺς εἶπον ὅτι οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, καὶ ἡμῶν ἔσται ἡ κληρονομία. καὶ λαβόντες ἀπέκτειναν αὐτὸν καὶ ἐξέβαλον αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος. τί οὖν ποιήσει ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. οὐδὲ τὴν γραφὴν ταύτην ἀνέγνωτε, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας·  παρὰ Κυρίου ἐγένετο αὕτη, καὶ ἔστι θαυμαστὴ ἐν ὀφθαλμοῖς ἡμῶν; Καὶ ἐζήτουν αὐτὸν κρατῆσαι, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν ὄχλον· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὴν παραβολὴν εἶπε. καὶ ἀφέντες αὐτὸν ἀπῆλθον.

Luca 20, 9-19: Și a început să spună poporului (adunat) pilda aceasta: un om a sădit o vie și a dat-o unor podgoreni și a plecat în străinătate pentru ani buni. La vremea potrivită a trimis un slujitor la podgoreni ca să-i dea din rodul viei, dar podgorenii, l-au bătut și l-au trimis la stăpân cu mâna goală. Și le-a mai trimis un slujitor, dar ei l-au bătut și pe acesta și l-au batjocorit și l-au trimis fără nimic. Și a mai trimis un al treilea slujitor, dar podgorenii l-au alungat plin de răni. Și a spus stăpânul viei: ce voi face ? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit, poate, văzându-l, se vor rușina de el. Dar podgorenii, văzându-l și-au spus între ei: el e moștenitorul; haideți să-l omorâm ca moștenirea să ne rămână nouă. Și scoțându-l afară din vie, l-au omorât. Ce le va face acestora stăpânul viei ? Va veni și îi va pierde pe podgorenii aceștia și va da via altora.După ce L-au ascultat, I-au zis: Ferească Dumnezeu se așa ceva ! Dar Iisus, țintuindu-i cu privirea, le-a zis: Ce vrea să însemne (versetul acesta) care-i scris (în Scripturi)  Piatra pe care au disprețuit-o și pe care au azvârlit-o constructorii, pentru că ziceau că nu e bună, aceea va ajunge în capul unghiului. De la Domnul a fost ea și este minunată în ochii noștri  ? Oricine va cădea peste această piatră se va face fărâme și de va cădea ea peste cineva, îl va vântura. Și arhiereii și cărturarii căutau chiar atunci să pună mâna pe El, dar s-au temut de popor. Știau că Iisus pentru ei spunea pildele acestea.

Luca 20, 9-19: ῎Ηρξατο δὲ πρὸς τὸν λαὸν λέγειν τὴν παραβολὴν ταύτην· ἄνθρωπός τις ἐφύτευσεν ἀμπελῶνα, καὶ ἐξέδοτο αὐτὸν γεωργοῖς καὶ ἀπεδήμησε χρόνους ἱκανούς. καὶ ἐν τῷ καιρῷ ἀπέστειλε πρὸς τοὺς γεωργοὺς δοῦλον ἵνα ἀπὸ τοῦ καρποῦ τοῦ ἀμπελῶνος δώσωσιν αὐτῷ· οἱ δὲ γεωργοὶ δείραντες αὐτὸν ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο αὐτοῖς πέμψαι ἕτερον δοῦλον. οἱ δὲ κἀκεῖνον δείραντες καὶ ἀτιμάσαντες ἐξαπέστειλαν κενόν. καὶ προσέθετο πέμψαι τρίτον. οἱ δὲ καὶ τοῦτον τραυματίσαντες ἐξέβαλον. εἶπε δὲ ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος· τί ποιήσω; πέμψω τὸν υἱόν μου τὸν ἀγαπητόν· ἴσως τοῦτον ἰδόντες ἐντραπήσονται. ἰδόντες δὲ αὐτὸν οἱ γεωργοὶ διελογίζοντο πρὸς ἑαυτοὺς λέγοντες· οὗτός ἐστιν ὁ κληρονόμος· δεῦτε ἀποκτείνωμεν αὐτόν, ἵνα ἡμῶν γένηται ἡ κληρονομία. καὶ ἐκβαλόντες αὐτὸν ἔξω τοῦ ἀμπελῶνος ἀπέκτειναν. τί οὖν ποιήσει αὐτοῖς ὁ κύριος τοῦ ἀμπελῶνος; ἐλεύσεται καὶ ἀπολέσει τοὺς γεωργοὺς τούτους, καὶ δώσει τὸν ἀμπελῶνα ἄλλοις. ἀκούσαντες δὲ εἶπον· μὴ γένοιτο. ὁ δὲ ἐμβλέψας αὐτοῖς εἶπε· τί οὖν ἐστι τὸ γεγραμμένον τοῦτο, λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες, οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας; πᾶς ὁ πεσὼν ἐπ᾿ ἐκεῖνον τὸν λίθον συνθλασθήσεται· ἐφ᾿ ὃν δ᾿ ἂν πέσῃ, λικμήσει αὐτόν. Καὶ ἐζήτησαν οἱ ἀρχιερεῖς καὶ οἱ γραμματεῖς ἐπιβαλεῖν ἐπ᾿ αὐτὸν τὰς χεῖρας ἐν αὐτῇ τῇ ὥρᾳ, καὶ ἐφοβήθησαν τὸν λαόν· ἔγνωσαν γὰρ ὅτι πρὸς αὐτοὺς τὰς παραβολὰς ἔλεγε.

Texte relaționate:

Isaia 5:   Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. Şi acum voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, fiţi judecători intre mine şi via mea. Ce se putea face pentru via mea şi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară! Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: „Jur că aceste case multe, mari şi frumoase, vor fi pustii şi nimeni nu va mai locui în ele. Zece pogoane de vie vor rodi un bat, şi un homer de sămânţă, numai o efă». Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin! Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale. Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete! De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie… Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi. Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa. Oile vor paşte în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogaţi. Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri, Căci ei zic: „Grăbească Domnul să-Şi facă lucrul Său curând, ca să vedem şi să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem». Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor! Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare! Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept! Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel! De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă Şi va ridica steagul pentru un popor de departe şi îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zoreşte şi vine. Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-şi va descinge brâul şi nici cureaua încălţămintei lui nu se va rupe. Săgeţile lor sunt ascuţite şi arcurile lor gata să tragă. Copitele cailor sunt ca şi cremenea cea tare, roţile căruţelor sunt ca o furtună. Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc şi apucă prada, şi nimeni nu roate s-o scape. În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toţi vor arunca privirea spre pământ şi iată: întuneric şi strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile! / Traducere: Biblia Sinodală.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.