MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO

Etiquetas

, , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ

Federica Mogherini in a meeting with President Gjorge IvanovFederica Mogherini s-a întâlnit cu președintele Gjorge Ivanov, Skopje, 2 martie 2017

Dictonul evreiesc : „Banii sunt ai celui care îi posedă”  a devenit, în Balcani, o axiomă politică : „Puterea este a celui care o are”… indiferent dacă o merită sau nu.

Cazul cel mai flagrant de sechestrare antidemocratică a puterii este, la ora actuală, Macedonia : șeful statului – Gjorge Ivanov – nu recunoaște victoria, în alegerile parlamentare de anul trecut, a socialdemocraților, deoarece aceștia intenționează să formeze o coaliție guvernamentală cu un partid al minorității etnice a albanezilor.

Desigur, acest argument nu este decât un pretext pentru a menține în funcție guvernul actual – VMRO, conservator-populist -, apropiat lui Ivanov. Dar, este un pretext de o absurditate fără precedent. Președintele afirmă că o asemenea coaliție pune în pericol însăși existența națiunii, deoarece partidul macedo-albanez este rezultatul unei alianțe puse la punct în Tirana – capitala Albaniei – sub patronajul șefului guvernului albanez, Edi Rama, de trei din cele patru partide parlamentare ale minorității albaneze din Macedonia, o minoritate care reprezintă un sfert din populația țării.

EDI RAMA 1Edi Rama

Fundalul social al problemei este mai vechi. În fosta Iugoslavie, minoritatea albaneză era o problemă foarte serioasă, deoarece cu o limbă și cu niște tradiții foarte diferite de cele slave din restul Iugoslaviei – deci, și din Macedonia -nu numai că nu a putut fi asimilată, dar, a devenit o chestiune din ce în ce mai serioasă, sporul ei natural fiind mult mai mare decât cel al celorlalte etnii din țară.

Această problema obiectivă a ieșit din matcă în cazul Macedoniei, deoarece partidele parlamentare ale minorității albaneze au formulat un program politic care reunește mai mult resentimentele și complexele unei minorități discriminate, decât obiectivele pe care realmente ar putea să le înfăptuiască.

Astfel, acest program – redactat sub patronajul pretins neutru al lui Rama – conține reclamații maximaliste : declararea limbii albaneze ca a doua limbă oficială în Macedonia (ceea ce ar presupune o nouă  monedă națională, tipărită, în prezent, doar în macedo-slavă, cu caractere kirilice, în timp ce, albaneza folosește alfabetul latin), prezența obligatorie a unor observatori internaționali în procesele în care intervin cetățeni ai minorității albaneze, un nou steag și un nou imn național…

BANCNOTĂ MACEDONEANĂ 1

MONEDA MACEDONEANA 1000 2Bancnotă macedoneană

BANCNOTA ALBANEZA 1

BANCNOTA ALBANEZA 2Bancnotă albaneză

Ambițiile maximaliste ale minorității albaneze îl incomodează chiar și pe Rama, care, în diferite ocazii, a spus că programul parlamentar al acestor partide mecedo-albaneze nu este un ultimatum, ci o bază de negocieri…cu condiția ca negocierile să se mențină în spiritul acordului de la Ohrida. Căci, la Ohrida, s-a pus capăt războiului civil dintre macedo-slavi și albanezi, printr-un acord supervizat de SUA, și care a servit, până acum, ca ultimă referință în disputele dintre majoritatea macedo-slavă și minoritatea albaneză.

OHRIDA 1Ohrida

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO

Gjorge Ivanov 1Gjorge Ivanov

El dicho judío de que el dinero es de quien lo posee se ha transformado en los Balcanes en el axioma político de que el poder es de quien lo detenta… por las buenas o por las malas.

El caso más flagrante de ese secuestro antidemocrático del poder lo representa en estos momentos Macedonia, donde el jefe del Estado – Jorge Ivanov – no reconoce la victoria electoral de los socialdemócratas en las parlamentarias del año pasado porque estos quieren formar coalición gubernamental con un partido de la minoría étnica albanesa.

Evidentemente, el argumento es un pretexto para mantener en el poder al Gobierno saliente – el conservador-populista VMRO -, afín a Ivanov, pero.es un pretexto de un absurdo sin precedentes. El presidente arguye que tal coalición pone en peligro la existencia de la nación porque el partido macedonio-albanés es fruto de una alianza hecha en Tirana – la capital de Albania – y bajo el patrocinio del jefe del Gobierno albanés, Edi Rama, por tres de los cuatro partidos parlamentarios de la minoría albanesa de Macedonia, una minoría que representa la cuarta parte de la población del país.

EDI RAMA 2Edi Rama

El trasfondo social del problema viene de antiguo. Ya en la extinta Yugoslavia la minoría albanesa constituía un serio problema porque, con un idioma y unas tradiciones muy diferentes a las eslavas del resto de Yugoslavia – entre ellas, Macedonia – , no sólo no se dejaba asimilar, sino que era un problema creciente dada su tasa de natalidad mucho mayor que la del resto de las etnias del país.

Ese problema objetivo se ha salido de madre en el caso macedonio actual porque los partidos parlamentarios de la minoría albanesa han formulado un programa político que recoge más los resentimientos y complejos de una minoría discriminada que las metas realmente a su alcance.

Así, ese programa – redactado bajo el pretendidamente neutral patrocinio de Rama – contiene reclamaciones maximalistas desde la declaración del albanés como segundo idioma oficial de Macedonia (con el consiguiente rediseño forzoso de la moneda nacional, impresa actualmente sólo en macedonio y escritura cirílica, mientras el albanés usa el alfabeto latino), presencia obligatoria de observadores internacionales en los juicios en que intervengan sujetos de la minoría albanesa, modificación de la bandera y el himno nacionales…

MONEDA MACEDONEANA 50 1

MONEDA MACEDONEANA 50 2El denar, la  moneda de  República de Macedonia

BANCNOTA ALBANEZA 3

BANCNOTA ALBANEZA 4El lek, moneda de Albania

Las ambiciones maximalistas de la minoría incomodan al mismísimo Rama quien en diversas declaraciones ha dicho que el programa parlamentario de esos partidos albano-macedonios no es un ultimátum, sino una base de negociación…siempre y cuando se negocie dentro del espíritu de los acuerdos de Ohrid. Y es que en Ohrid se puso fin en el 2001 a la guerra civil entre macedonios y albaneses con un acuerdo, supervisado por los EE.UU., y que ha servido hasta ahora siempre como última referencia en las disputas entre la mayoría macedonia y la minoría albanesa.

OHRIDA 2Ohrid

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește/No te enamores

Etiquetas

, , ,

Mujer en Ventana – Rafael Ramírez. Pintura al óleo, 2009Mujer en Ventana – Rafael Ramírez, 2009

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește. De Martha Rivera-Garrido

Nu te îndrăgosti de o femeie care citește, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie…

Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.

Nu te îndrăgosti de o femeie care gândește, care știe ea ce știe, și, mai mult, știe să zboare; o femeie sigură de ea însăși.

Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care știe să-și preschimbe trupul în spirit; și, cu atât mai puțin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură și care să nu știe să trăiască fără muzică.

Nu te îndrăgosti de o femeie pasionată de politică, rebelă și care simte o imensă oroare față de nedreptate. De una căreia să-i placă fotbalul și baseball-ul și căreia să nu-i placă, deloc, să se uite la televizor. Nici de o femeie care e frumoasă, oricum i-ar fi chipul și corpul.

Nu te îndrăgosti de o femeie însuflețită, jucăușă și lucidă și ireverențioasă.

Să nu-ți dorești să te îndrăgostești de o asemenea femeie.

Pentru că, atunci când te îndrăgostești de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubește sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci NICIODATĂ la ce erai înainte.

Trad. Zenaida Luca

Wendy (Anthony Devas, 1950)Wendy (Anthony Devas, 1950)

No te enamores. Por Martha Rivera-Garrido

No te enamores de una mujer que lee, de una mujer que siente demasiado, de una mujer que escribe…
No te enamores de una mujer culta, maga, delirante, loca.
No te enamores de una mujer que piensa, que sabe lo que sabe y además sabe volar; una mujer segura de sí misma.
No te enamores de una mujer que se ríe o llora haciendo el amor, que sabe convertir en espíritu su carne; y mucho menos de una que ame la poesía (esas son las más peligrosas), o que se quede media hora contemplando una pintura y no sepa vivir sin la música.
No te enamores de una mujer a la que le interese la política y que sea rebelde y vertigue un inmenso horror por las injusticias.Una a la que le gusten los juegos de fútbol y de pelota y no le guste para nada ver televisión. Ni de una mujer que es bella sin importar las características de su cara y de su cuerpo.
No te enamores de una mujer intensa, lúdica y lúcida e irreverente.
No quieras enamorarte de una mujer así.
Porque cuando te enamoras de una mujer como esa, se quede ella contigo o no, te ame ella o no, de ella, de una mujer así, JAMAS se regresa.

Martha Rivera-Garrido (Fragmento de Los Amantes de Inbox de Papel, 2014) Publicado el febrero 18, 2014

Don’t fall in love with a women who reads

Don’t you never fall in love with a woman who enjoys reading, a woman who feels too much, a woman who writes… Do not fall in love with a witch, a wizard, a delusional and well-educated crazy woman. Don’t you dare to fall in love with a confident, thoughtful woman; a woman who thinks, who knows what she knows and also knows how to fly. Do not fall in love with a woman who laughs or cries while making love, whose flesh becomes spirit or one who loves poetry (they are the most dangerous one). Do not fall in love with a woman who can spend one hour contemplating a painting and who is not able to live without music. Do not fall for a woman who is interested in politics and who is a trembling rebellious who feels immense horror against injustices, inequalities and lack of freedom. One who likes soccer or baseball games and hates to watch television. A woman who is beautiful regardless the features of her face and body. Do not fall for an intense, joyful, lucid and irreverent woman. You don’t want to fall in love with this kind of woman because, no matter if she loves you or not, she keeps you or not, she stays around you or not, from her, from a woman like this nobody ever returns.

http://www.doralysbritto.com/dont-fall-in-love-with-a-women-who-reads/

Marguerite Kelsey (Meredith Frampton, 1928)Marguerite Kelsey (Meredith Frampton, 1928)

Ne tombe pas amoureux

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui lit, d’une femme qui ressent trop, d’une femme qui écrit…
Ne tombe pas amoureux d’une femme cultivée, magicienne, délirante, folle.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui pense, qui sait ce qu’elle sait et qui, en plus, peut s’envoler; une femme sûre d’elle-même.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui rit ou qui pleure en faisant l’amour, qui sait convertir sa chair en esprit; et encore moins d’une qui aime la poésie (celles-là sont les plus dangereuses), ou qui s’attarde une demie heure en fixant un tableau, ou qui ne sait pas vivre sans musique.

Ne tombe pas amoureux d’une femme qui s’intéresse à la politique et qui soit rebelle et qui  s’abime dans une immense horreur a l’égard des injustices. Une qui aime les jeux de foot et de baseball et qui n’aime absolument pas regarder la télévision. Ni d’une femme qui est belle peu importe les traits de son visage ou les caractéristiques de son corps.

Ne tombe pas amoureux d’une femme intense, ludique et lucide et irrévérente.

Ne veuille pas tomber amoureux d’une femme de la sorte.

Car, quand on tombe amoureux d’une femme pareille, qu’elle reste ou pas avec toi, qu’elle t’aime ou pas, d’elle, d’une telle femme, JAMAIS on ne revient.

Manuel García Cartagena

***

Martha Rivera-Garrido nació en Santo Domingo, República Dominicana, el 19 de enero del 1960 y es biznieta del gran poeta dominicano Gastón Fernando Deligne.    Es poeta, narradora, ensayista, investigadora y articulista de opinión, destacada en la promoción literaria denominada «Generación de los 80s». Es también traductora de autores de la lengua inglesa, habiéndose concentrado muy especialmente en los norteamericanos Anne Sexton, Silvia Plath y William Carlos William. Estudió Ciencias Políticas en la Universidad Autónoma de Santo Domingo, y ha vivido, además de en su país, en las ciudades de Nueva York y Miami, E.U.A. y en San Juan de Puerto Rico. Fue coeditora de la publicación feminista Quehaceres, del Centro de Investigación para la Acción Femenina, CIPAF, y miembra del Consejo Editorial de la revista Umbral, publicada por lo que fuera el Consejo Presidencial de Cultura.  Ha colaborado en numerosas publicaciones nacionales e internacionales y durante varios años mantuvo su columna de opinión en el Listín Diario, “Enemigo Rumor”. Rivera-Garrido ha tenido una larga carrera como conferencista y como profesora invitada, llevando su literatura y la de sus coetáneos a diversas instituciones y academias alrededor del mundo, tales como las universidades de Harvard, Brown, Rhode Island, City University of New York (York y Hunter College), Northeastern University en Boston y otras de E.U.A; Universidad de Chile, Universidad Nacional de Costa Rica, Universidad de los Andes en Venezuela, Unión de Escritores Chilenos, Casa de América en España, Rockefeller Center for the Arts en Cambridge, entre otros escenarios. Asimismo, ha participado en numerosos congresos literarios nacionales e internacionales, y formado parte de delegaciones dominicanas con participación en ferias y encuentros alrededor del mundo. Parte de su obra ha sido traducida al inglés, italiano, portugués, francés y alemán.

https://subocaessumedida.wordpress.com/biografia/

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU

Etiquetas

, , , , , ,

IISUS SI MULTIMEA 3

Cât de aproape este Împărăția lui Dumnezeu ? Cât de apropiată este schimbarea noastră.

În biserică, duminica acesta se citește un fragment din Evanghelia lui Marcu (8, 34-38; 9, 1).  Este predica din Cezareea lui Filip prin care Iisus își inițiază devoții. Iată-l:

Marcu, 8, 34-38; 9,1: Și Iisus și-a chemat mulțimea și ucenicii și le-a spus: oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ridice crucea și să-Mi urmeze Mie; căci oricine va voi să-și salveze sufletul, și-l va pierde; dar cine-și va pierde sufletul pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-l va salva. La ce-i va folosi omului să câștige lumea toată dacă-și va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimbul sufletului său ? Dacă cineva se va rușina cu Mine și de cuvintele Mele, în această nație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina cu el, atunci când va veni în slava Tatălui Său, dimpreună cu îngerii cei sfinți. (…) Și le-a zis: adevărat vă spun vouă că sunt unii care stau aici cu noi, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, care a venit în putință.

Καὶ προσκαλεσάμενος τὸν ὄχλον σὺν τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ εἶπεν αὐτοῖς· ὅστις θέλει ὀπίσω μου ἀκολουθεῖν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ, καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ἑαυτοῦ ψυχὴν ἕνεκεν ἐμοῦ καὶ τοῦ εὐαγγελίου, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελήσει ἄνθρωπον ἐὰν κερδήσῃ τὸν κόσμον ὅλον, καὶ ζημιωθῇ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους ἐν τῇ γενεᾷ ταύτῃ τῇ μοιχαλίδι καὶ ἁμαρτωλῷ, καὶ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται αὐτὸν ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων τῶν ἁγίων. (…) ΚΑΙ ἔλεγεν αὐτοῖς· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ἂν ἴδωσι τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ ἐληλυθυῖαν ἐν δυνάμει.

Iisus și ucenicii care-L urmau, așa cum niște discipoli își urmează Maestrul, colindau prin satele din jurul Cezareei, în Tetrarhia lui Filip, fiul lui Irod cel Mare. Veniseră din Betsaida unde Iisus vindecase un orb.

Petru tocmai Îi spusese că el crede că Iisus este Mesia/Hristos, adică Unsul lui Dumnezeu. Unsul era, la vechii evrei, fie un rege, fie un preot… ales de Dumnezeu însuși.

Și Iisus tocmai le dezvăluise ucenicilor ce avea să se întâmple cu El, fără să le mai ascundă cine este. O spusese Petru: Tu ești Mesia ! Le spusese răspicat că El (și se numea pe El însuși, în continuare, tot Fiul Omului, titlu care ascunde adevăratul nume de Dumnezeu întrupat) avea să pătimească, să fie renegat de Bătrâni, de arhierei și de rabini, să fie condamnat la moarte și ucis și că avea să învie după trei zile (Καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου πολλὰ παθεῖν, καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῶν πρεσβυτέρων καὶ τῶν ἀρχιερέων καὶ τῶν γραμματέων, καὶ ἀποκτανθῆναι, καὶ μετὰ τρεῖς ἡμέρας ἀναστῆναι·).

Este momentul în care, după ce-i prevenise pe ucenici că va fi executat, ține o scurtă predică în fața oamenilor adunați de prin satele din jur (totdeauna acolo unde poposea Iisus se adunau toți localnicii): o predică … de recrutare !

Marcu nu spune întâmplător „ și-a chemat mulțimea” ! Erau deja oamenii Lui. Venise momentul să-i pregătească, să-i formeze ca pe unii ce aveau să-I răspândească mesajul: Împărăția lui Dumnezeu a venit, e aici, pe pământ. Nu trebuie decât să credeți ce vă spune Iisus !

Pentru că unii credeau despre  El că este Ilie înviat sau vreun profet înviat, sau poate unul nou, Iisus le spune că este Fiul lui Dumnezeu… întrupat, pentru că asta înseamnă: „Fiul Omului care va veni în slava Tatălui Său dimpreună cu îngerii cei sfinți”.

De fapt, este momentul în care Iisus face o inițiere: mulțimea din jurul Lui nu mai este una oarecare, ci devine o mulțime de candidați la inițiere, de mysti.

Iisus vorbește și ca un mystagog, adică ca un preot care conduce o inițiere, dar și ca divinitatea însăși căreia i se consacră viitorii inițiați și le spune ceea ar spune orice mystagog: ce este un devot !

Un devot al Său, înainte de toate, trebuie să se desprindă, să rupă orice legătură cu omul cel vechi care era, adică corupt de păcat, să uite cu desăvârșire cine fusese și să se înnoiască, să renască ca un inițiat, un om nou, semănând întrutotul divinității căreia i se devotează, adică lui Iisus Hristos.

Asta vrea să spună „să se lepede de sine” (aparnisastho eafton/ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν) ! În greacă aparneome/παρνομαι înseamnă: a nega, a refuza, a respinge.

Așadar a te lepăda de tine este un mod de a spune: a uita cine ai fost, a te goli de tine (vezi doctrina kenozei/golirii de sine pe care au dezvoltat-o Sfinții Părinți) pentru a-L primi pe Dumnezeu să locuiască în tine.

Iisus le mai dezvăluie adevărul esențial pe care marii filosofi greci îl împărtășeau discipolilor lor, cu secole înainte: acela că a iubi viața pământească înseamnă a o pierde pe cea veșnică, etern fericită, și că, dimpotrivă, a muri (simbolic) în viața aceasta înseamnă a renaște în cea viitoare, ca o persoană îndumnezeită. De fapt că, viața cea adevărată nu este cea de aici, ci cea veșnică.    Iată, de exemplu, ce spunea Heraclit din Efes în sec. al VI-lea d. Hr. : Nemuritori, sunt muritori; muritori, sunt nemuritori; fiind morți, trăiesc; trăind, sunt morți/ ἀθάνατοι θνητοί, θνητοὶ ἀθάνατοι. ζῶντες τὸν ἐκείνων θάνατον, τὸν δὲ ἐκείνων βίον τεθνεῶτες (fr. 62).

Aici Iisus folosește dublul înțeles al cuvântului suflet care atât în ebraică/aramaică cât și în greacă înseamnă sufet și viață deopotrivă.

Sensul plenar al acestei predici este acesta: cine nu-și va lăsa vechiul suflet, vechiul eu/sine, vechea persoană,  să moară, cine nu va renunța la felul vechi de a gândi, la ideile și credințele învechite și cine nu va renunța la vechea lui viață, imperfectă, egoistă și supusă păcatului, așadar cine nu va dori să se schimbe și să-i semene lui Iisus, nu se va putea bucura de viața cea adevărată, lipsită de păcat, desăvârșită și etern-fericită în Împărăția lui Dumnezeu ! Care Împărăție a venit, este deja pe pământ, dar numai ca o lume virtuală, en dinami/ἐν δυνάμει, în putință.

În putință, en dinami/ἐν δυνάμει este o sintagmă  a lui Aristotel care înseamnă „ceva care poate fi/deveni realitate, se poate transforma în realitate, dar care există doar ca o posibilitate”, nu și în fapt.

Foarte subtil, Iisus Hristos le spune mystilor Săi că doar de puterea lor de a se schimba și de a-L urma, de a-I semăna, depinde schimbarea lumii în … Împărăția lui Dumnezeu !

În același timp Iisus îi avertizează pe rabini, ca pe unii ce îi învață pe ceilalți Legea, că, crezând că-și salvează sufletul rămânând la vechea Lege, și-l vor pierde, făcând alegerea greșită. Pentru că venise vremea ca Legea să fie… îmbunătățită.

Îi avertizează că atâta timp cât nu vor avea îndrăzneala să creadă că El este Mântuitorul cel așteptat și că atâta timp cât îl vor considera un blasfemiator și învățătura Lui o vor numi erezie, nu se vor putea bucura de viața cea adevărată în Impărăție.

De ce îi numește Iisus „nație adulteră” pe cărturari, pe rabini, pe farisei, pe toți mijlocitorii lui Dumnezeu ? Ca să-i facă să înțeleagă că se îndepărtaseră de Dumnezeu. În predicile lor, profeții numeau poporul lui Israel „soția lui Iahve”. Când această „soție” începea să creadă în zei și idoli, în „alți dumnezei”, spuneau ei că Iahve o socotea adulteră !

Și mai atrage atenția celor ce ar dori să strângă toate avuțiile lumii că sufletul lor va avea de suferit, va fi vătămat, păgubit de lucrurile bune: zimioo/ζημιω în greacă înseamnă: a vătăma, a leza, a păgubi, a pierde. Cu alte cuvinte că vor câștiga ceva neimportant și trecător, pierzând și distrugând singura lor comoară: sufletul, partea lor îndumnezeită.

Cât despre „a-și ridica, a-și lua crucea” în spate trebuie că era o expresie care probabil se răspândise în comunitățile de creștini persecutați după Răstignire, creștini care aveau de pătimit, care erau vânați și condamnați la moarte (prin lapidare) pentru… blasfemie ! Obiceiul era ca un condamnat la moarte pe cruce să-și care singur crucea.

Dar, gândindu-ne că stavros/σταυρός însemna în greacă, înainte de a denumi instrumentul de supliciu, doar: par, stâlp și gândindu-ne că verbul ἵστημι, din care s-a născut, vine din rădăcina indo-europeană *sta-:a sta drept, a se ține în picioare, a fi bine înfipt, stabil, nemișcat, putem spune că, la modul subtil, alegerea crucii, adică urmarea lui Iisus înseamnă alegerea felului de a fi drept, statornic, neclintit, nedoborât, dar și întemeietor, susținător, ziditor. Alegerea de a fi un stâlp al binelui.

IISUS SI UCENICII

Iată cum relatează ceilalți evangheliști predica … urmării lui Iisus sau doar fragmente din ea:

Matei 16, 24-28: Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea şi să-Mi urmeze Mie. Pentru că cine va voi să-şi salveze sufletul, îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Căci ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar își va păgubi sufletul ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său ? Fiul Omului va să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun: sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa./ Τότε ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· εἴ τις θέλει πσω μου λθεν, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, ερσει ατν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος ἐὰν τὸν κόσμον ὅλον κερδήσῃ, τὴν δὲ ψυχὴν αὐτοῦ ζημιωθῇ; ἢ τί δώσει ἄνθρωπος ἀντάλλαγμα τῆς ψυχῆς αὐτοῦ; μέλλει γὰρ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἔρχεσθαι ἐν τῇ δόξῃ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ μετὰ τῶν ἀγγέλων αὐτοῦ, καὶ τότε ποδσει κστ κατ τν πρξιν ατο. ἀμὴν λέγω ὑμῖν, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἵτινες οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ως ν δωσι τν υἱὸν το νθρπου ρχμενον ν τ βασιλείᾳ ατο.

Matei 10,38-39: Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine-și află sufletul, îl va pierde, dar cine-şi pierde sufletul pentru Mine, îl va găsi./καὶ ὃς οὐ λαμβάνει τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καὶ ἀκολουθεῖ ὀπίσω μου, οὐκ ἔστι μου ἄξιος. ὁ εὑρὼν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ ὁ ἀπολέσας τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ εὑρήσει αὐτήν.

 Matei 10, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri./Πᾶς οὖν ὅστις μολογσει ν μο ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ὁμολογήσω κἀγὼ ἐν αὐτῷ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς·  ὅστις δ᾿ ἂν ἀρνήσηταί με ἔμπροσθεν τῶν ἀνθρώπων, ἀρνήσομαι αὐτὸν κἀγὼ ἔμπροσθεν τοῦ πατρός μου τοῦ ἐν οὐρανοῖς.

***

Luca 9, 23-27: Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ridice crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; Căci cine va voi să-şi salveze sufletul îl va pierde; dar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela și-l va salva. Ce foloseşte omului dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi ? Dacă cineva se va ruşina cu  Mine şi de cuvintele Mele şi Fiul Omului se va ruşina cu el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. Adevărat vă spun vouă: sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu./῎Ελεγε δὲ πρὸς πάντας· εἴ τις θέλει ὀπίσω μου ἔρχεσθαι, ἀπαρνησάσθω ἑαυτὸν καὶ ἀράτω τὸν σταυρὸν αὐτοῦ καθ᾿ ἡμέραν καὶ ἀκολουθείτω μοι. ὃς γὰρ ἂν θέλῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ σῶσαι, ἀπολέσει αὐτήν· ὃς δ᾿ ἂν ἀπολέσῃ τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἕνεκεν ἐμοῦ, οὗτος σώσει αὐτήν. τί γὰρ ὠφελεῖται ἄνθρωπος κερδήσας τὸν κόσμον ὅλον, αυτν δ πολσας ζημιωθες; ὃς γὰρ ἐὰν ἐπαισχυνθῇ με καὶ τοὺς ἐμοὺς λόγους, τοῦτον ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπαισχυνθήσεται ὅταν ἔλθῃ ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ τοῦ πατρὸς καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων. λέγω δὲ ὑμῖν ἀληθῶς, εἰσί τινες τῶν ὧδε ἑστηκότων, οἳ οὐ μὴ γεύσωνται θανάτου ἕως ν δωσι τν βασιλεαν το Θεο.

Luca 14,27: Şi cel ce nu-şi duce crucea sa şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu./ καὶ ὅστις ο βαστζει τὸν σταυρὸν ἑαυτοῦ καὶ ἔρχεται ὀπίσω μου, οὐ δύναται εἶναί μου μαθητής.

Luca 17,33: Cine va căuta să-şi salveze sufletul, îl va pierde; dar cine îl va pierde/îl va face să  moară (pentru Mine), acela și-l va face viu./ς ἐὰν ζητσ τν ψυχν ατο σσαι, πολσει ατν κα ς ἐὰν πολσ ατν, ζωογονσει ατν.

Luca 12,9: Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu./ ὁ δὲ ἀρνησάμενός με ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων ἀπαρνηθήσεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ.

***

Ioan 12, 25: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; dar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică./ ὁ φιλῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἀπολέσει αὐτήν, καὶ μισν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἐν τῷ κόσμῳ τούτῳ, εἰς ζων αἰώνιον φυλξει ατν.

ISRAELUL VECHI HARTA

 

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

Acum e acum !/La hora de la verdad

Etiquetas

, ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

 TRUMP LA CASA ALBA 1

Acum e acum !   Washington, Diana Negre

La două luni  de când este președinte al SUA, Donald Trump se confruntă cu prima sa probă de foc, de care poate să depindă, atât succesul mandatului său, cât și viitorul Partidului Republican.

Cu toate știrile care umplu televiziunile și ziarele din toată lumea, nu este vorba nici de investigațiile în legătură cu posible scandaluri ale miniștrilor săi, nici de abuzuri în administrarea imperiului său comercial și nici măcar de revelațiile despre metodele folosite de CIA pentru a culege informații din lumea întreagă.

Este vorba de ceva foarte obișnuit : procesul legislativ american. Concret, de reforma sanitară aprobată în timpul președinției lui Barack Obama și cunoscută sub denumirea de  Obamacare, o lege foarte necesară, pe care republicanii au promis, în timpul campaniei electorale de anul trecut, că o vor reforma.

Este gestiunea care îi revine doar președintelui, în care nimeni altcineva nu dispune de atâtea pârghii ca el. Și aici este locul în care se poate aprecia capacitatea sa de manevră politică.

În această lege, ca în atâtea altele cărora toată națiunea le acordă mare atenție, nu este suficient ca președintele să fie din partidul care are majoritatea în Congres, deoarece SUA sunt o țară foarte mare și variată, în care opoziția nu vine numai din partea partidului rival, ci și din propriile rânduri.

Istoria americană e plină de președinți abili sau respinși în acest domeniu. John Kennedy, de pildă, atrăgea mulțimile, dar cel care a știut să transforme în lege ceea ce-și propusese Kennedy a fost urmașul său, Lyndon B. Johnson, un om versat în manevrele din Congres, unde și-a petrecut 24 de ani. Nici Carter nu a avut  abilități deosebite, în schimb, Reagan și Clinton au strălucit.Tocmai aceste gestiuni au transformat mandatele lor în succese.

Trump a afirmat că va intra în luptă și va apăra reformele promise în timpul campaniei electorale de partid și de el însuși, dar, de abia au anunțat liderii Congresului că au ajuns la un acord pentru a anula Obamacare, că au și început protestele în propriile rânduri republicane: în timp ce democrații criticau de pe poziții progresiste, republicanii conservatori își acuzau liderii că oferă un „Obamacare-light”, adică, o versiune trecută prin apă, deci, nu suficient de conservatoare…

De-a lungul istoriei americane, președinții au fost nevoiți să–și demonstreze capacitatea de a obține compromisuri, atât în interiorul, cât în afara partidului lor. Casa Albă are foarte multă putere când se pune problema de a oferi compromisuri rivalilor și prietenilor, și tocmai în aceasta, și nu în discursuri, se vede capacitatea lideratului prezidențial.

Pentru Trump acest moment a sosit și sarcina pe care o are este foarte grea. Pentru a înțelege dimensiunile ei trebuie să luăm în considerare ce înseamnă asistența medicală în SUA: reprezintă 17% din economia unei țări cu 330 de milioane de locuitori, adică, a șasea parte din cea mai mare economie din lume.

Fără să intrăm în detaliile încâlcite ale asigurărilor medicale, pe care nu reușesc să le înțeleagă nici măcar ei, americanii, se poate spune că este vorba de un fel de amestec între prestări publice obligatorii pentru pensionari și săraci, și un sistem exclusiv privat, cu prețuri exorbitante, atât pentru spitale, cât și pentru medicamente, pe care nimeni nu a știut, până acum, să le controleze.

Într-o țară cu o datorie acumulată de 20 de bilioane de dolari, bugetul nu se poate remedia, dacă nu sunt controlate cheltuielile pentru sănătate, dar aceasta ar necesita impunerea unui control foarte strict al spitalelor și firmelor de asigurări, pe baza unor compromisuri politice între politicieni progresiști și conservatori.

Pentru Trump a sosit momentul adevărului. Va avea un răgaz de 22 de luni în care vor domina total republicanii, avantaj care, dacă va dispărea, îi va îngreuna foarte mult misiunea. Cu tot acest avantaj, pentru moment, arată suficientă flexibilitate  pentru a întinde o mână democarților, cărora le-a cerut opinia în unele ocazii, și despre care a informat națiunea : în timp ce democrații au impus reforma sanitară fără să  se consulte sau să negocieze cu republicanii, purtătorul de cuvânt al lui Trump a anunțat la televiziune că este dispus să asculte propunerile opoziției – și chiar să modifice planurile.

Atitudine care nu surprinde la un om care și-a întitulat prima carte pe care a scris-o  „Arta de a negocia” (The Art of the Deal) și care se mândrește cu abilitatea sa de a făuri compromisuri, abilitate pe care, acum, vrea să o demonstreze de la cârma prezidențială.

CAMERA DE SPITAL 2

CAMERA DE SPITAL SUA

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

TRUMP LA CASA ALBĂ 2

La hora de la verdad     Washington, Diana Negre

A casi dos meses como presidente de Estados Unidos, Donald Trump se enfrenta a su primera prueba de fuego de la que puede depender tanto el éxito de su mandato como el futuro del Partido Republicano.

A pesar de las noticias que llenan televisiones y diarios de todo el mundo, ni se trata de las investigaciones por posibles escándalos de sus ministros, ni de abusos en la gestión de su imperio comercial y ni siquiera de las revelaciones de los métodos empleados por la CIA para recoger información alrededor del mundo.

Se trata de algo tan rutinario como el proceso legislativo norteamericano. Concretamente de la reforma sanitaria aprobada durante la presidencia de Barack Obama y conocida como Obamacare, una ley de gran abasto que los republicanos prometieron reformar durante la campaña electoral del año pasado.

Esta es precisamente la gestión que corresponde al presidente y donde nadie dispone de sus resortes. Aquí es donde se puede apreciar su capacidad de maniobra política.

En esta, como en tantas leyes a las que todo el país presta atención, no basta con que el presidente sea del mismo partido que la mayoría en el Congreso, pues este es un país muy grande y variado en el que la oposición no viene solo del partido rival, sino de las propias filas.

La historia norteamericana está llena de presidentes hábiles -o negados en este terreno. Así, por ejemplo. John Kennedy arrastraba a las multitudes, pero quien supo convertir en ley lo que él se había propuesto fue su sucesor Johnson, un hombre versado en las maniobras del Congreso, donde había pasado 24 años. Tampoco Carter mostró habilidades en este terreno, pero sí las tuvieron Reagan o Clinton. Fueron estas gestiones las que convirtieron su presidencia en un éxito.

En el caso de Trump, ha prometido meterse en la lucha y defender las reformas prometidas por el partido –y por él durante la campaña electoral, pero apenas anunciaron los líderes del Congreso que habían llegado a un acuerdo para anular el Obamacare, empezaron ya las protestas dentro de las propias filas republicanas: mientras los demócratas criticaban desde posiciones progresistas, los republicanos conservadores acusaban a sus líderes de ofrecer un “Obamacare-light”, es decir, una versión pasada por agua lo que equivale a que no es suficientemente conservadora..

A lo largo de la historia americana, los presidentes han tenido que demostrar su capacidad de formar compromisos, tanto dentro, como fuera de su partido, en una función que tan solo ellos pueden desarrollar: la Casa Blanca tiene mucho poder a la hora de ofrecer compromisos a rivales y amigos y es ahí, no en los discursos que todos vemos por televisión, donde se ve la capacidad de liderazgo presidencial.

 Para Trump ha llegado este momento y la tarea es más que difícil.  Para comprender su magnitud, hay que tener presente lo que representa la atención sanitaria en Estados Unidos: nada menos que el 17% de la economía de un país con más de 330 millones de habitantes, es decir, la sexta parte de la mayor economía del mundo.

Sin entrar en detalles farragosos de los seguros médicos, que ni los propios norteamericanos acaban de entender, sí se puede decir que allí se combinan unas prestaciones públicas obligatorias a los jubilados y pobres, con un sistema exclusivamente privado y de precios exorbitantes, tanto para hospitales como medicinas, que nadie ha sabido hasta ahora como controlar.

En un país con una deuda acumulada de 20 billones de dólares, no se puede sanear el presupuesto sin controlar los gastos sanitarios, pero ello requiere meter en cintura los hospitales y las aseguradoras -y conseguir compromisos políticos de progresistas y conservadores.

Para Trump ha llegado la hora de la verdad, pero esta hora que durará poco: tan solo tiene garantizados 22 meses con dominio total republicano que, si desparece, dificultará enormemente su gestión. A pesar de esta ventaja, de momento, muestra la flexibilidad suficiente para tender una mano a los demócratas, cuya opinión ha pedido en algunas reuniones, de las que ha informado al país: mientras los demócratas impusieron la reforma sanitaria sin consultar o negociar con los republicanos, el portavoz de Trump anuncia por televisión que está dispuesto a escuchar las propuestas de la oposición –e incluso a modificar sus planes.

Actitud que no ha de sorprender en un hombre cuyo primer libro fue “El Arte de Negociar” (The Art of the Deal) y que se precia de su habilidad para forjar compromisos, habilidad que ahora quiere demostrar desde el timón presidencial.

TRUM THE ART

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

 

 

RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES

Etiquetas

, , , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

 RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT

PROTEST ORDONANTA 13Protest în Piața Victoriei, România, împotriva Ordonanței 13 de relaxare a legislației anti-corupție/febr. 2017

Viața politică cotidiană văzută din Europa cea bogată este amară și de neînțeles. Văzută de aproape, din fiecare dintre aceste țări din zonă, este de-a dreptul fără nicio speranță.

Căci, orideunde s-ar privi – dinspre Marea Adriatică, până la Marea Neagră -, ceea ce se vede este corupție, violență, ură și intransigență, pe lângă o decadență economică pe cât de persistentă, pe atât de inexplicabilă.

De exemplu, kosovarii și sârbii își refuză reciproc dreptul de a exista; muntenegrenii și macedonenii nu reușesc să ajungă la un minim consens de a-și accepta rezultatele propriilor lor alegeri; bulgarii și românii se întrec în a instituționaliza corupția (practica zilnică a devenit rutină de secole încoace) în viața publică; Atena boicotează Macedonia în organismele internaționale, deoarece îndrăznește să se numească Macedonia (pretinde că numai una dintre provinciile grecești ar avea dreptul de a folosi o asemenea denumire)… și lista s-ar putea întinde foarte mult în trecut, dar, și în geografia actuală.

MACEDONIA 2Drapelul FYROM

PRISTINAMii de albanezi kosovari cerând eliberarea fostului prim-ministru kosovar Ramush Haradinaj, Pristina, Kosovo, 06  ianuarie 2017. Ramush Haradinaj a fost arestat în Franța pe 4 ianuarie 2017 pe baza mandatului internațional emis de Serbia.

La toate acestea să adăugăm că peisajul este și mai aberant, deoarece, scoși din contextul național, cetățenii națiunilor balcanice sunt cel puțin tot atât de valoroși din punct de vedere intelectual, profesional și laboral ca cei din țările occidentale.

Și atunci, ce se întâmplă ? Desigur, nu există un răspuns, deoarece insuficiențele sociale masive și de durată au atât de multe cauze legate între ele, încât se pot exlica doar cu dictonul  „…toți au omorât-o și a murit ea singură…”. Însă o analiză sumară semnalează că unul dintre factorii negativi cei mai puternici este fragilitatea, slăbiciunea societății civile din această zonă.

Încă din Evul Mediu, în această parte a Europei, domniile au fost absolutiste, iar, structurile sociale, asupritoare a celor săraci. În fața puterii politice, masa supușilor nu avea drepturi și nici speranțe. Impozitele erau adevărate biruri care erau plătite stăpânilor (care, timp de secole, au fost invadatorii asiatici) fără a primi nimic în schimb. Astfel, în subconștientul maselor s-a înrădăcinat convingerea că a fura Statul era un gest mai mult decât legitim, iar cinstea și corectitudinea, un lux pe care și-l puteau permite  – dar pe care nu-l prea practicau –doar aristocrația și plutocrația. Conform acestei viziuni asupra conviețuirii sociale, solidaritatea exista între clanuri mai mult decât între popoare, și orice străin era, până când se demonstra contrariul, un dușman incipient cu care nu se putea face nicio înțelegere, deoarece nimeni în această parte de lume nu era de bună credință.

Și se vede și în ziua de azi că, buna credință și spiritul constructiv al nevoiașilor lipsește cu desăvârșire.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

RENCORES INEXTINGUIBLES

GRINDEANU-IORDACHESorin Grindeanu,  primer-ministro  y Florin Iordache, ex-ministro rumano de Justicia, quien, mientras tanto, ha dimitido, a raíz de las masivas protestas callejeras contra la Ordenanza gubernamental, que diluia el combate de la corrupción, febr. 2017

El acontecer político cotidiano en los Balcanes, visto desde la Europa rica, resulta tan incomprensible como amargo. Y visto de cerca, desde cada uno de los países de la zona, absolutamente desesperanzador.

Porque, se mire donde se mire – desde el Adriático hasta el Mar Negro -, lo que se ve es corrupción, violencia, odio e intransigencia, amén de una decadencia económica tan persistente como inexplicable.

Así, por ejemplo, kosovares y serbios se niegan mutuamente el derecho a la existencia; montenegrinos y macedonios no llegan siquiera al mínimo consenso de aceptar los resultados electorales de sus propios comicios; búlgaros y rumanos compiten por la institucionalización de la corrupción (la práctica diaria es rutina desde hace siglos) en la vida pública; Atenas boicotea a Macedonia en los organismos internacionales porque se atreve a llamarse Macedonia (alega que sólo una de las provincias griegas tiene derecho a usar tal apelación)… y la lista se podría extender enormemente tanto en el tiempo pasado como en la geografía actual.

MITROVICA

Centenares de serbios kosovares tras una barricada levantada este viernes en un puente de la dividida ciudad de Mitrovica (Kosovo)

MACEDONIA 1Macedonia dispuesta a dialogar con Grecia para cambiarse el nombre, 16.12.2015

A todo esto, el panorama resulta aún más aberrante por cuanto, sacados de sus contextos nacionales, los ciudadanos de las naciones balcánicas son cuando menos tan válidos intelectual, profesional y laboralmente como sus equivalentes occidentales.

¿ Qué pasa entonces ? Evidentemente, no hay una respuesta porque las insuficiencias sociales masivas y de larga duración tienen tal cúmulo de causas entrelazadas que sólo se pueden explicar con la frase de que “…entre todos la mataron y sola se murió…”. Pero ya un análisis somero señala como uno de los factores negativos más poderosos la fragilidad, la endeblez, de la sociedad civil de esta área.

Desde la Edad Media, en esta parte de Europa los gobiernos han sido absolutistas y las estructuras sociales, opresoras de los más débiles. Frente al poder político la masa de los súbditos no tenía derechos ni esperanzas. Los impuestos eran auténticos tributos que se pagaban al poderoso de turno (que durante siglos fueron los invasores asiáticos) sin recibir nada a cambio. Así fue fraguándose en el subconsciente de las masas  la convicción de que defraudar al Estado era más que legítimo y que la honradez, un lujo que sólo se podían permitir – pero no solían practicar – la aristocracia y la plutocracia. Consecuente con esta visión de la convivencia social, la solidaridad era de clanes más que de naciones y todo forastero era hasta que se demostraba lo contrario un enemigo en ciernes con el que no se podía pactar porque nadie en esa parte del mundo era de buena fe.

Y por lo que se ve hoy en día, la buena fe y el espíritu constructivo de los desarrapados sigue brillando por su ausencia

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Istoria unei neînțelegeri /Historia de un desencuentro

Etiquetas

, , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Istoria unei neînțelegeri   Washington, Diana Negre

TRUMP CONGRES 1

În toiul luptelor lui Donald Trump cu mijloacele de informare în masă și a divergențelor referitoare la ceea ce declară președintele american și ministrii săi, Partidul Democrat american încearcă să iasă din groapa în care s-a afundat în anii în care a fost președinte Barak Obama, când se credea că avea să urmeze o epocă de aur, în care progresiștii din toată țara ar fi reușit să impună „schimbarea” promisă de primul președinte negru din istoria țării.

În timpul unei conferințe foarte tensionată, a fost numit un șef cu nume hispanic, Tom Perez, care a promis că va reda partidului unitatea de care are atâta nevoie… dar, a strălucit prin absența sa în timpul orelor cât a mai durat adunarea.

Perez – al cărui nume pronunțat în engleza americană („porész”) nu mai are vreo asemănare cu pronunția hispanică originală  – reprezină, la fel ca Hillary Clinton cea învinsă în alegeri, sectorul cel mai închistat din Partidul Democrat. În timpul campaniei electorale i s-au opus cei mai mari susținători progresiști ai lui Bernie Sanders, un alt candidat din ultimele alegeri.

Un aspirant care a pierdut cu o mică diferență de voturi, în cele două runde ale votării pentru șefia partidului, a fost Kaith Ellison, și, cu toate că Perez a făcut un gest de generozitate numindu-l, imediat, vicepreședinte al partidului, nu este foarte clar dacă democrații sunt pe cale să-și dobândească unitatea atât de necesară pentru a-și reface oștile zdrobite…  Mai degrabă, judecând după felul în care s-a desfășurat adunarea, s-au văzut aceleași diferențe, care s-au evidențiat în timpul campaniei electorale, între populiștii lui Sanders și cadrele lui Clinton, ceea ce nu este de bun augur, în strădania de a recupera majoritățile pe care partidul le-a pierdut în luna noiembrie a anului trecut: la Casa Albă, în Senat, funcțiile de guvernatori statali și în congresele diferitelor State.

Necazurile democraților sosesc tocmai când au cea mai mare nevoie de partidul lor pentru a se opune acțiunilor noului președinte. Pentru moment, ei își pun speranța în disensiunile care ar putea să apară în tabăra republicană, unde, victoria din noiembrie a anului trecut nu servește prea mult pentru a-i reconcilia pe tradiționali cu aripa trumpist-populistă.

Aceștia vor trebui să rămână uniți pentru a dispune de majoritatea necesară pentru a-și putea îndeplini promisiunile electorale. Promisiuni foarte ambițioase, cum ar fi refacerea sistemului fiscal, reformat pentru prima dată acum 30 de ani, înlocuirea reformei sanitare cu o versiunea mai ieftină și mai simplă, care să garanteze asistență medicală pentru toată populația SUA, și reducerea „statului administrativ”, așa cum a promis Trump.

Necazurile democraților au sporit săptămâna trecută când Trump și-a rostit primul discurs în fața Congresului, când națiunea americană a putut vedea o personalitate cu totul nouă, care a reușit să-i atragă și pe cei care nu profesează o loialitate perfectă față de  Partidul Democrat. „Trump cel nou” s-a prezentat respectuos și amabil CU CEI CARE nu sunt de acord cu el și a întins mâna opoziției, în numele bunăstării națiunii.

În loc de insultele mult așteptate, Trump și-a început alocuțiunea într-o formă genială, deoarece i-a obligat pe rivalii săi democrați să se ridice în picioare  și să-l aplaude de la prima frază rostită, când a spus că trebuie să se obțină mai multe progrese în domeniul drepturilor civile.

Democrații veniseră pregătiți să-l huiduiască și cu greu au reușit să îndeplinească protocolul de a se ridica în picioare pentru a-l saluta pe președinte când și-a făcut apariția, iar femeile erau îmbrăcate în alb, pentru a aminti de sufragete – de fapt, pentru a-l denunța pe Trump-macho (masculul) -, dar, nu au avut încontro, au trebuit să se alăture aplauzelor, în mod deosebit atunci când președintele a adus onoruri văduvei unui militar căzut la datorie, invitată de onoare în loja familiei prezidențiale.

Carryn Owens 2Donald Trump onorând-o pe Carryn Owens, văduva unui membru al Marinei, William „Ryan” Owens, ucis într-o incursiune antiteroristă în Yemen, în februarie

CONGRESISTE ÎN ALB 1„Congresiste în alb”

În discursul său, intrerupt de aplauze (în medie, cam tot la patru secunde), Trump a vorbit de speranțele sale de redresare economică a țării și chiar a lăsat să se înțeleagă că este dispus la un compromis cu imigranții fără acte. Reacția populară a fost foarte favorabilă și i-a plasat pe democrați într-o dilemă : să-și întețească criticile sau să se alăture bucuriei și aprobării generale.

Cum era de prevăzut, s-au străduit din răsputeri să-i găsească nod în papură, sau măcar să se îndoiască de sinceritatea sa, dar, atitudinea lor nu a făcut decât să evidențieze distanța care separă partidul de populație, cu atât mai mult cu cât, este vorba de un partid care pretinde că este progresist și apărător al poporului.

Reacția populară cea mai evidentă s-a văzut după 24 de ore, când bursele au înregistrat o creștere de 1.5%, cu 303 puncte Dow Jones, și care a câștigat mai mult de 2000 din ziua alegerilor, adică, aproape 11%. Ori, bursele americane nu sunt o fortăreață a „bogaților”, ci un sport practicat de 54% din populație, care-și investește direct sau indirect economiile pentru a-și asigura bătrânețile, adică mai mult decât dublu, în comparație cu spaniolii – 21% –  care investesc la bursă.

Cu toate că democrații  au scos artileria grea prin condamnările lansate de liderii săi în cele două Camere, mai mult au obținut un efect contrar: două treimi din populație crede, acum, că ar fi mai bine ca opoziția să colaboreze cu Trump.

Restul de 29% care ar vrea o opoziție înverșunată, sunt adepți democrați totali, dar numărul lor nu este suficient pentru a câștiga alegerile, iar Trump nu se adresa lor, deoarece el se străduiește doar să-și păstreze simpatizanții și să-i atragă pe independenți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Historia de un desencuentro   Washington, Diana Negre

TRUMP CONGRES 2El presidente Donald Trump fue interrumpido 92 veces por aplausos durante su discurso ante el Congreso que duró 1 hora

En medio de las luchas de Donald Trump con los medios informativos  y las divergencias entre lo que declaran el presidente y sus ministros, el Partido Demócrata norteamericano trata de salir del pozo en que se ha ido metiendo en los años de la presidencia de Barak Obama, cuando muchos de ellos creían que se acercaban a una época dorada, en que los progresistas de todo el país conseguirían imponer el “cambio” que había  prometido el primer presidente negro en la historia del país.

En una conferencia llena de tensiones, acabó por nombrar a un jefe de nombre hispano, Tom Perez, quien prometió dar al partido la unidad que tanto necesita… pero que brilló por su ausencia en las horas de asamblea.

Perez – cuyo nombre pronunciado en inglés (porész) no tiene semejanza alguna a la versión original – representa, como la derrotada Hillary Clinton, el sector más calcificado del Partido Demócrata. Al igual que durante la campaña electoral, se le enfrentaron los más progresistas abanderados por el que fuera candidato en las últimas elecciones, Bernie Sanders.

Tom PerezEl nuevo líder del Partido Demócrata, el hispano Tom Perez, durante el Comité Nacional celebrado el sábado.

El aspirante derrotado, Kaith Ellison, tan solo perdió por unos pocos votos en las dos rondas de votaciones y, aunque Perez hizo el gesto magnánimo de nombrarlo inmediatamente vicepresidente del partido, no está muy claro que los demócratas estén en la vía de unidad tan necesaria para restablecer sus maltrechas huestes..  Al contrario, el desarrollo de la asamblea indica que las mismas divisiones de la campaña electoral entre los populistas de Sanders y los cuadros de Clinton continúan y en el panorama del país no parece un buen sistema para recuperar las mayorías que el partido perdió en noviembre: la Casa Blanca el Senado, los gobernadores estatales y los congresos de los diferentes estados.

Las desventuras demócratas llegan cuando mas necesario es el partido para contrarrestar al nuevo presidente. Por ahora, la mejor esperanza demócrata está ahora en las divisiones que puedan surgir en el campo republicano, donde la victoria de noviembre no parece ayudar a reconciliar a los tradicionales con el ala trumpista-populista.

Y necesitarán a las dos para mantener esta mayoría imprescindible para cumplir con sus promesas electorales: Promesas tan ambiciosas como rehacer el sistema fiscal, reformado por última vez hace 30 años; substituir la reforma sanitaria por una versión más barata y sencilla que garantice cobertura a todos y reducir el “estado administrativo” como Trump prometió.

Las tribulaciones demócratas se agravaron esta semana con el primer discurso de Trump ante el Congreso, en que el país vio una nueva personalidad que parece haber atraído a gente que no ha jurado fidelidad numantina al Partido Demócrata.  Porque el “nuevo Trump” se presentó cortés, respetuoso CON quienes no están de acuerdo con él y tendió una mano a la oposición en nombre del bien del país.

En vez de los insultos que tantos esperaban, Trump empezó su discurso de una forma genial, pues obligó a sus rivales demócratas a ponerse en pie y aplaudirlo a la primera frase, cuando apeló a más avances en los derechos civiles.

Los demócratas habían llegado preparados a abuchearlo, a duras penas cumplieron con el protocolo de levantarse para saludarlo a su llegada y las mujeres andaban vestidas de blanco en memoria de las sufragistas – para denunciar el machismo de Trump -, pero no tuvieron más remedio que sumarse a los aplausos también en otras ocasiones, especialmente cuando honró a la viuda de un soldado caído en combate, invitada de honor en el palco de la familia presidencial.

Carryn Owens 1Donald Trump hiciera tributo a Carryn Owens, viuda del miembro de la Marina, William “Ryan” Owens, quien fue asesinado en una incursión contraterrorista en Yemen en el mes de febrero

DEMOCRATE ÎN ALB 3

DEMOCRATE ÎN ALB 2Congresistas demócratas en el discurso de Trump

En el discurso, interrumpido por aplausos (en promedio cada cuatro segundos), Trump habló de sus esperanzas de resurgir económico y dio a entender incluso que está dispuesto al compromiso con los inmigrantes indocumentados. La reacción popular fue muy favorable y puso a los demócratas en el dilema de redoblar sus críticas o sumarse al sentir general.

Como era previsible, buscaron los tres pies al gato para denunciarlo, o como mínimo para dudar de su sinceridad, pero su actitud tan solo pone de relieve el desencuentro entre el partido y la población, tanto más grave por tratarse del partido que se llama progresista y defensor del pueblo.

La reacción popular más evidente no se retrasó ni 24 horas, pues las bolsas subieron nada menos que el 1.5%, con 303 puntos para el Dow Jones, que ha ganado más de 2000 desde el día de las elecciones, es decir, casi el 11%. Y las bolsas americanas no son un reducto de “los ricos”, sino un deporte popular para el 54% de la población, que invierte directa o indirectamente los ahorros para su vejez – más del doble del 21% de españoles con valores bursátiles.

Aunque los demócratas sacaron su artillería pesada con las condenas lanzadas de sus líderes en las dos Cámaras, es probable que consigan lo contrario: dos tercios de la población cree actualmente que es mejor que la oposición colabore con Trump.

En cuanto al 29% que favorece una oposición demócrata acérrima, son los partidarios demócratas incondicionales – en número insuficiente para ganar elecciones – y no es a ellos a quien se dirigía Trump, quien aparentemente trata de mantener a sus seguidores y atraer a los independientes.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR

Etiquetas

, , , , , ,

VINDECAREA PARALITICULUI 3

Cât de ușoară poate fi vindecarea ? Pe cât de ușoară este iertarea.

Duminica aceasta, se citesc, în biserică, două pericope: Vindecarea paraliticului, din Evanghelia după Marcu, și parabola porții… mântuirii sau parabola Bunului Păstor.

Ce le leagă ? Ideea că Iisus este mijlocitorul Tatălui-Dumnezeu, un mijlocitor care iartă păcate și care poartă de grijă celor care I se încredințează.

Iată prima pericopă, adică, primul text din Evanghelie, care se citește la liturghie: Marcu, cap. 2, 1-12:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun,  scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul,  a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând:  lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν·  τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

VINDECAREA PARALITICULUI 4

Iisus era la începutul misiunii Sale… în Galileea Sa. Doar se născuse în Nazaretul Galileei ! Primise botezul de la Ioan.  Primise și patru din ucenicii lui Ioan Botezătorul, care vor deveni primii Săi ucenici: Simon, pe care-l va numi mai târziu Petru, Andrei, fratele lui, Ioan, care va deveni ucenicul său preaiubit și cel de-al patrulea evanghelist, și Iacob, fratele lui.

Cu acești discipoli, inițiați de Botezător în noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor din iubire, colindase Iisus prin orașele și satele din Galileea, mai ales, de jur împrejurul Mării Galileei (Tiberiadei/Lacului Ghenizaret), predicând în sinagogi despre deschiderea pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Cel mai mult predica la Capernaum, a doua Sa patrie, în casa lui Simon/Petru, unde era… acasă ! Și unde… venea toată suflarea cetății… ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Textul ne spune că Iisus abia se întorsese în Capernaum, din turneul pe care-l făcuse în toată Galileea „ca să-și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)… aceea că lumea se poate schimba ca să semene cu Împărăția din ceruri.

harta marea galileei

Scena se petrece în casa lui Petru: Iisus predică într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini. Niciodată într-o casă! Cu atât mai puțin într-o casă de … pescari !

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia…!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci… simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu.

 În greacă, vlasfimia/βλασφημα (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității.

Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli.

În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură;  a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu… întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om !

VINDECAREA PARALITICULUI 2

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu. Și mai presupune o… înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în acest text ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/γερω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Cel ce se coborâse inert, neputincios, prin tavan, pe un pat ținut cu frânghii, avea să se ridice. Întotdeauna cel ce se smerește pe sine se va înălța – spune Iisus în parabola vameșului și a fariseului !

 Cât despre tavan: Capernaum era o așezare de pescari și țărani, mai mare decât Nazaretul în care se născuse Iisus, cu case sărăcăcioase din piatră și cu acoperișuri-terasă din pământ bătătorit amestecat cu rădăcini și paie. Așa era și acoperișul casei lui Petru… ușor de spart și de scos.

CASĂ DIN VECHIUL ISRAEL

sat de pescari reconstituit

SAT PALESTINIAN DIN SEC. 19

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă  „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר , sat  și nahum/נַחוּם ,alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău,  a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat… de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și … iertarea !

 VINDECAREA PARALITICUL 1

Al doilea text este din Evanghelia după Ioan, capitolul 10. Iată-l:

Ioan 10, 9-16: Eu sunt Poarta; prin Mine dacă va intra cineva, va fi mântuit și va intra și va ieși și pășune (nomi/ νομὴν) va afla. Hoțul nu vine decât să fure, să taie, să prăpădească și să aducă pieire. Eu am venit ca (oamenii) să aibă viață și să aibă prisos de toate. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul și-l pune pentru oile Lui. Dar cel tocmit, pentru că nu-i păstor și pentru că oile nu sunt ale lui, vede lupul venind, lasă oile și fuge. Și lupul le prinde și le risipește. Tocmitul fuge pentru că e tocmit cu plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale mele și ale mele Mă cunosc pe Mine, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu Îl cunosc pe Tatăl și sufletul mi-l pun pentru oi. Mai am și alte oi care nu sunt din curtea aceasta. Și pe ele trebuie să le conduc și-Mi vor asculta vocea și vor fi o turmă și un păstor.

ἐγώ εἰμι ἡ θύρα· δι’ ἐμοῦ ἐάν τις εἰσέλθῃ, σωθήσεται, καὶ εἰσελεύσεται καὶ ἐξελεύσεται, καὶ νομὴν εὑρήσει. ὁ κλέπτης οὐκ ἔρχεται εἰ μὴ ἵνα κλέψῃ καὶ θύσῃ καὶ ἀπολέσῃ· ἐγὼ ἦλθον ἵνα ζωὴν ἔχωσι καὶ περισσὸν ἔχωσιν. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός. ὁ ποιμὴν ὁ καλὸς τὴν ψυχὴν αὐτοῦ τίθησιν ὑπὲρ τῶν προβάτων·  ὁ μισθωτὸς δὲ καὶ οὐκ ὢν ποιμήν, οὗ οὐκ εἰσὶ τὰ πρόβατα ἴδια, θεωρεῖ τὸν λύκον ἐρχόμενον καὶ ἀφίησι τὰ πρόβατα καὶ φεύγει· καὶ ὁ λύκος ἁρπάζει αὐτὰ καὶ σκορπίζει τὰ πρόβατα. ὁ δἑ μισθωτὸς φεύγει, ὅτι μισθωτός ἐστι καὶ οὐ μέλει αὐτῷ περὶ τῶν προβάτων. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός, καὶ γινώσκω τὰ ἐμὰ καὶ γινώσκομαι ὑπὸ τῶν ἐμῶν, καθὼς γινώσκει με ὁ πατὴρ κἀγὼ γινώσκω τὸν πατέρα, καὶ τὴν ψυχήν μου τίθημι ὑπὲρ τῶν προβάτων. καὶ ἄλλα πρόβατα ἔχω, ἃ οὐκ ἔστιν ἐκ τῆς αὐλῆς ταύτης· κἀκεῖνά με δεῖ ἀγαγεῖν, καὶ τῆς φωνῆς μου ἀκούσουσι, καὶ γενήσεται μία ποίμνη, εἷς ποιμήν.

Evanghelistul Ioan, ucenicul preaiubit, un tânăr evident elenizat, cult, cunoscător al filosofilor greci și al dogmei grecești a Logos-ului, a Minții/ Înțelepciunii Universului, ni-L arată pe Iisus, în capitolul 10, ca fiind Conducătorul divin de drept al omenirii, cel mai bun din toate timpurile și singurul care îi poartă cu adevărat de grijă, asta pentru că-i iubește pe oameni mai presus de sufletul său.

Un conducător-călăuză spre Împărăția lui Dumnezeu – lumea perfectă, dumnezeiască care poate arăta și pe pământ la fel ca cea din cer.

Iisus alege metafora păstorului pentru că era realitatea cea mai cunoscută pentru evrei. Patriarhii lui Israel, părinții poporului evreu trăiseră din creșterea oilor, fuseseră oieri.

Dar, mesajul Lui, înainte de toate, este acesta: Eu sunt cel împuternicit/trimis de Tatăl-Dumnezeu să am grijă de fiii/copiii Lui, oamenii:

– să aibă de toate. Nomi/ νομὴ, înseamnă aici, la modul subtil, nu pășune, ci parte la toate darurile lui Dumnezeu. În greacă nomi înseamnă distribuire, împărțire, repartizare a…, parte cuvenită, lot și de aici, pășune. La modul subtil, așadar, Iisus le promite oamenilor care vor trăi după Legea Iubirii: o viață bună, îmbelșugată, frumoasă și lipsită de griji.

 – să fie ocrotiți și îndestulați. Asta pentru că, „va intra și va ieși și pășune va afla” înseamnă că așa cum oile intră în staul seara, la adăpost și la căldură, tot așa și oamenii vor fi ocrotiți, și așa cum ele ies dimineața să pască, tot așa și oamenii nu vor duce grija zilei de mâine, a traiului de fiecare zi, ci vor trăi în prosperitate !

– să trăiască cu adevărat și să se bucure de viața lor… îndumnezeită, pentru că asta înseamnă „am venit ca (oamenii) să aibă viață”

– să aibă parte de miracolele vieții dumnezeiești, pentru că „să aibă prisos de toate” înseamnă, de fapt, să aibă parte de miracole, de cunoașterea lui Dumnezeu și a lumii Sale nevăzute, subtile. În greacă adjectivul perissos/ περισσς (de unde în română prisos) înseamnă: tot ce depășește măsura, extraordinar, magnific, minunat, distins, aparte, special, nobil; prisos. Aici, to perisson/ τ περισσν, nu înseamnă atât prisos în sensul obișnuit al cuvântului, cât tot ce este magnific, extraordinar, nobil, ales, tot ce iese din comun, din ordinar, adică … dumnezeiesc !

Felul de a vorbi al lui Iisus este, ca întotdeauna, plin de sensuri ascunse, înțelese doar de inițiați. Iar greaca, ca și ebraica și ca orice limbă polisemantică, are posibilitatea de a spune mai multe lucruri în același timp.

Iisus spune lucruri înțelese de toată lumea, dar și lucruri pe care le înțeleg doar mințile dornice să caute dincolo de ceea ce este cunoscut.

 Un al doilea mesaj al lui Iisus, esențial, este acela că și Dumnezeu-Tatăl și El, Fiul Lui cel întrupat și împuternicitul Lui, au în grijă nu numai poporul lui Israel, ci toate neamurile. Iisus spune limpede: Eu sunt Călăuza și purtătorul de grijă al tuturor, evrei și ne-evrei deopotrivă.

 CASA DIN CAPERNAUM 1

Pentru studioși, texte relaționate, în traducerea sinodală:

Psalmul 117, 20: Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

Psalmul 40,11: El/Domnul va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă

Iezechiel 34,15: Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

***

Daniel 7, 13-15: Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau.

חָזֵה הֲוֵית בְּחֶזְוֵי לֵֽילְיָא וַאֲרוּ עִם־עֲנָנֵי שְׁמַיָּא כְּבַר אֱנָשׁ אָתֵה הֲוָה וְעַד־עַתִּיק יֹֽומַיָּא מְטָה וּקְדָמֹוהִי הַקְרְבֽוּהִי

וְלֵהּ יְהִיב שָׁלְטָן וִיקָר וּמַלְכוּ וְכֹל עַֽמְמַיָּא אֻמַיָּא וְלִשָּׁנַיָּא לֵהּ יִפְלְחוּן שָׁלְטָנֵהּ שָׁלְטָן עָלַם דִּֽי־לָא יֶעְדֵּה וּמַלְכוּתֵהּ דִּי־לָא תִתְחַבַּֽל

אֶתְכְּרִיַּת רוּחִי אֲנָה דָנִיֵּאל בְּגֹוא נִדְנֶה וְחֶזְוֵי רֵאשִׁי יְבַהֲלֻנַּֽנִי

EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO

Etiquetas

, , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

TRUMP 1

EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT

Aparent, pe Erdogan și pe Trump nu-i unește nimic… doar o ranchiună egolatră împotriva celor care s-au opus și continuă să se opună politicilor lor, și, indirect, realizărilor lor în treburile statului.

Desigur că sare în ochi și furia amândurora pentru presă. Furia cu care președintele american se năpustește asupra unei Prese ce, cu puține excepții, l-a combătut mereu, și mânia cu care mandatarul turc îi urmărește pe cei care nu se supun directivelor sale.

ERDOGAN

În schimb, este mult mai puțin evident fundamentul obiectiv al comportamentelor lor politice.

Motivele lui Erdogan sunt coerente din punct de vedere psihologic și politic. De la revoluția laicistă a lui Atatürk, la începutul secolului al XX-lea, dar, mai ales, de la sfârșitul celui de al doilea Război Mondial, Ankara a tot încercat, cu încăpățânare, să se integreze în lumea occidentală. A încercat atât economic, cât și militar, însă, fără să renunțe la esența sa asiatică și religioasă. Și, cu toate eforturile sale, nu a obținut decât jigniri și umilințe.

A fost imediat acceptată (și finanțată) în NATO, pentru a se ocupa de un potențial front împotriva URSS, dar, i s-a arătat foarte clar – ca în cazul tensiunilor cu Grecia și Cipru – că misiunea sa se reducea la atât și nimic mai mult.

În domeniul economic, respingerea a fost mult mai crudă. Niciodată nu i s-a spus limpede că nu este dorită în Uniunea Europeană, deoarece, din punct de vedere mercantil, este periculoasă – intrarea ei rapidă ar fi revoluționat toată piața de produse agricole din UE.

De asemenea, aducea riscuri pe piața muncii: o eventuală libertate de a angaja o mare masă de muncitori turci cu salarii mici, foarte harnici, dar, cu o mentalitate care îi face să se integreze cu dificultate, ar fi putut destabiliza societatea comunitară.

Bruxelles, Paris, Roma și chiar Berlin-ul au preferat să ducă Ankara cu vorba, pretextând existența unor deficiente în respectarea democrației (reale, dar care puteau fi depășite) în Turcia, în loc să caute într-adevăr căi pentru a integra în UE o țară săracă cu  80 de milioane de locuitori, dar, cu mari posibilități de dezvoltare.

Ca urmare, Erdogan s-a folosit de dezvoltarea economică considerabilă a Turciei din ultimii ani pentru a reorienta politica internațională a țării și pentru a-și lua revanșa față de o Uniune Europeană care, acum, are nevoie de ajutorul Ankarei pentru a stopa fluxul de migranți.Turcia lui Erdogan a renunțat la visul integrării în Europa Occidentală, pentru a ocupa un loc de primă mărime între țările din Orientul Mijlociu.

Motivațiile obiective ale comportamentului lui Trump nu sar în ochi atât de mult ca cele ale lui Erdogan – în mare parte, datorită personalității  exasperant de provocatoare a președintelui american -, dar, ele există.

Prima dintre ele este realitatea că niciuna dintre opțiunile politice și economice pe care le au SUA, în prezent, nu garantează vreun succes, dar, numai pe Trump presa l-a privat de orice credibilitate, atât înainte, cât și după ce a câștigat alegerile.

De asemenea, pe Trump îl doare foarte tare faptul că, în mod clar, țara s-ar prăbuși economic cu formula Partidului Democrat, iar presa defăimătoare nu vrea să vadă în liberalismul furios pe care el îl etalează nicio speranță de redresare. Nici măcar acum, după două luni de când e președinte, bursa din New York nu a înregistrat creșteri vertiginoase, ca în alte  vremuri de prosperitate.

               Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TRUMP 2

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO

PRESA TURCA 1

Aparentemente nada une a Erdogan y Trump…a no ser un rencor ególatra contra los que se oponen y se opusieron a sus respectivas  políticas e, indirectamente, a sus triunfos en los quehaceres de Estado.

Claro que si salta a la vista el paralelismo del  rencor con que el presidente norteamericano arremete contra una Prensa que – con poquísimas excepciones – le ha combatido siempre y la saña con que el máximo mandatario turco persigue a los que no se someten a sus directrices, en cambio resulta bastante menos evidente el fundamento objetivo de sus respectivas conductas políticas.

Los motivos de Erdogan son psicológica y políticamente coherentes. Desde la revolución laicista de Atatürk a primeros del siglo XX y, sobre todo, desde finales de la II Guerra Mundial, Ankara ha intentado empecinadamente incorporarse al mundo occidental. Lo ha intentado tanto económica como militarmente, pero sin renunciar por ello a su esencia asiática y religiosa. Y todos estos esfuerzos no obtuvieron más que desplantes y humillaciones.

ATATURK.jpgKemal Atatürk

Porque se la aceptó (y financió) enseguida en la OTAN para atender un frente potencial contra la URSS, pero también se le dejó ver con toda claridad – como en las tensiones con Grecia a cuenta de Chipre – que no se la quería para nada más.

Y en el terreno económico el repudio fue mucho más cruel. No se le dijo  nunca con claridad, pero no se la quiso en la Unión Europea por mercantilmente peligrosa – su entrada rápida habría revolucionado todo el mercado agrario de la UE – y también se la rechazó por riesgos laborales : la eventual libertad de contratación de una masa de trabajadores muy baratos, muy laboriosos y con una mentalidad difícilmente integrable podía desestabilizar la sociedad comunitaria. Bruselas, Paris, Roma y hasta Berlín prefirieron marearle la perdiz a Ankara, evocando deficiencias democráticas (reales, pero superables) turcas antes de buscar realmente vías para integrar una nación pobre de 80 millones de habitantes, aunque de enormes posibilidades de desarrollo.

Consecuentemente, Erdogan ha aprovechado los últimos lustros de gran desarrollo económico de Turquía tanto para reorientar la política internacional del país, como para “desquitarse” ahora con una U.E. que necesita la ayuda de Ankara para acotar el flujo de migrantes. La Turquía de Erdogan ha abandonado los sueños europeístas y occidentalistas para buscarse un lugar preeminente entre las naciones del Oriente Medio.

Las motivaciones objetivas de la conducta de Trump no saltan tanto a la vista como las de Erdogan – en gran parte, por la personalidad exasperantemente provocadora del primero -, pero también existen. La primera de todas es quizá la evidencia de que ninguna de las opciones políticas y económicas que tienen hoy en día los EE.UU. asegura un éxito, pero solamente a él le ha negado la prensa todo crédito, tanto antes, como después de ganar las elecciones. Y también se duele Trump de que ante la evidencia de que con la fórmula del Partido Demócrata el país piafaba económicamente, la prensa detractora no quiere ver en el liberalismo rabioso que él propugna ninguna esperanza de mejora. Ni siquiera ahora, cuando en el par de meses de su presidencia, la Bolsa neoyorkina se ha disparado como en pretéritas eras de bonanza.

                Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI

Etiquetas

, , , , , , , ,

iisus-si-natanael-3Iisus Natanael și Filip

Mărturia întrupării

În pericopa evanghelică din această duminică nu avem o parabolă în adevăratul sens al cuvântului, ci sfârșitul primului capitol din Evanghelia după Ioan. De fapt, ultimele 8 versete care sunt ale unui Prolog, pentru că acest prim capitol al Evangheliei după Ioan este un prolog. Prologul Cărții semnelor, cum au fost numite primele 12 capitole.

Important în acest text este faptul că ni se arată, încă de la început, că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, S-a făcut om.  Așa putem citi alăturarea titlurilor Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Ce înseamnă Fiul Omului ? Nimic altceva decât… om ! Fiul Omului, ios tu anthropu/υός το νθρπου îl traduce în greacă pe ben adam/ בן אדם din ebraică, care nu înseamnă altceva decât… om !

Iată textul:

Ioan I, 43-51: A doua zi Iisus a vrut să meargă în Galileea. Acolo îl găsește pe Filip și îi spune: urmează-Mi Mie !  Filip era din Betsaida, orașul lui Andrei și al lui Petru. Și Filip îl găsește pe Natanael și îi spune: (Mesia), cel despre care a scris Moise în Lege și despre care au scris profeții, noi l-am găsit: e Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și Natanael i-a zis : din Nazaret ? Poate fi ceva bun din Nazaret ?  Filip atunci  îi spune: vino și vezi. Și l-a văzut Iisus pe Natanael venind la El și spune despre el: iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug. Natanael zice atunci: de unde mă cunoști ? Și i-a răspuns Iisus: te-am văzut, înainte de a te chema Filip (să Mă vezi). Te-am văzut când erai sub smochin. Și I-a răspuns Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Și i-a zis atunci Iisus: crezi (că sunt Fiul lui Dumnezeu) numai pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin ? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea. Și îi mai zice : adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veți vedea cerul deschis și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul omului.

Τῇ ἐπαύριον ἠθέλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐξελθεῖν εἰς τὴν Γαλιλαίαν· καὶ εὑρίσκει Φίλιππον καὶ λέγει αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. ἦν δὲ ὁ Φίλιππος ἀπὸ Βηθσαϊδά, ἐκ τῆς πόλεως ᾿Ανδρέου καὶ Πέτρου. εὑρίσκει Φίλιππος τὸν Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ν γραψε Μωϋσς ν τ νμ κα ο προφται, ερκαμεν, ᾿Ιησον τν υἱὸν το ᾿Ιωσφ τν π Ναζαρτ. καὶ εἶπεν αὐτῷ Ναθαναήλ· ἐκ Ναζαρὲτ δύναταί τι ἀγαθὸν εἶναι; λέγει αὐτῷ Φίλιππος· ἔρχου καὶ ἴδε. εἶδεν ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Ναθαναὴλ ρχμενον πρς ατν καὶ λέγει περὶ αὐτοῦ· δε ληθς ᾿Ισραηλτης, ν δλος οκ στι. λέγει αὐτῷ Ναθαναήλ· πθεν με γινσκεις; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· πρὸ τοῦ σε Φίλιππον φωνῆσαι, ὄντα ὑπὸ τὴν συκῆν εἶδόν σε. ἀπεκρίθη Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ραββ, σ ε υἱὸς το Θεο, σ ε βασιλες το ᾿Ισραλ. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· ὅτι εἶπόν σοι, εἶδόν σε ὑποκάτω τῆς συκῆς, πιστεύεις; μεζω τούτων ὄψει. καὶ λέγει αὐτῷ· ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν, π’ ρτι ὄψεσθε τὸν οὐρανὸν ἀνεῳγότα, καὶ τοὺς ἀγγέλους τοῦ Θεοῦ ἀναβαίνοντας καὶ καταβαίνοντας ἐπὶ τὸν υἱὸν το νθρπου.

iisus-si-ingeri

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Este momentul în care Iisus își alege primii ucenici și începe să predice.

Venise din Betania Pereei (sau „Betania de dincolo de Iordan”, alta decât Betania din Iudeea, a lui Lazăr, de lângă Ierusalim) unde a fost botezat de Ioan, Înainte-mergătorul Său

… și unde și-a ales primul ucenic, pe Andrei, pe care l-a luat de la Ioan Botezătorul.

Nu întâmplător primii discipoli ai lui Iisus au fost discipolii lui Ioan Botezătorul. Erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor: Andrei și fratele său, Petru și încă un ucenic, nenumit, care este, spun bibliștii, chiar Ioan, autorul celei de-a patra Evanghelii… ucenicul cel iubit… care, la Cina cea de Taină, stătea cu capul culcat pe pieptul lui Iisus (Ioan, 13, 23).

Cu ei va colinda Iisus prin Galileea, Iudeea și Samaria timp de doi sau trei ani și va predica venirea Împărăției lui Dumnezeu, va tămădui, va exorciza, va învia morți, va face minuni și, mai ales, va fi mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor/Mesia.

Suntem în momentul în care Iisus „îl găsește” pe Filip care, la rându-i, i-l aduce lui Iisus pe Natanael.

De ce Iisus își alege ucenicii în Galileea ?

Nu întâmplător cei mai mulți dintre ei sunt galileeni. Și galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați.  Andrei și Filip sunt nume grecești. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”, iar Filip, „iubitorul de cai”, este numele tatălui lui Alexandru Macedon. Alexandru și Filip erau două nume foarte răspândite printre evreii elenizați.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel El însuși era vorbitor de greacă, ca mai toți cei din Galileea.

Arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Filip și Ioan.

Galilean era și Natanael. Din Cana Galileii. Numele lui, Netanel/ נְתַנְאֵל, înseamnă „darul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu a dat” și poate, „cel dăruit de Dumnezeu” și vine din verbul natan/נָתַן, a da, a dărui și El/ אֵל, Dumnezeu.

Bibliștii l-au identificat cu Bartolomeu („fiul lui Tolomeu/Talmai”) din celelalte Evanghelii. Se pare că era un studios al Legii. Poate sub smochin se ruga sau studia cu râvnă Tora/Legea.

Îi venea greu să creadă că Mesia, Mântuitorul pe care-L tot așteptau evreii după ce s-au întors din exilul în Babilon, s-ar fi putut naște în Nazaret, care era un sat aproape izolat, într-o vale înaltă, săpată printre dealurile abrupte de calcar cu care se termină, la sud, Munții Libanului, un sat locuit, poate, de oameni needucați. De aceea s-a și chemat Nazaret, nume care înseamnă „cetate întărită”.

Așa cum altora le va veni greu să creadă, mai târziu, că Mesia poate veni din Galileea, cum spune Ioan (7, 41; 52): … Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? … Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. (Trad. Biblia Sinodală).

De ce ? Pentru că evreii din Galileea se amestecaseră de sute de ani cu tot felul de neamuri mesopotamiene. După ce asirienii au cucerit în anul 722 î. Hr. regatul de nord al Israelului (Samaria și Galileea), i-au scos pe evrei, i-au dus în robie/exil și au adus în locul lor coloni din întreaga Mesopotamie, coloni care credeau în zeii lor, nu în Iahve.

Și totuși, când îl vede pe Iisus – un văzător cu duhul (în ebraică un văzător era neapărat un profet) crede că El este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu și cel despre care Filip îi spusese că… despre El a scris Moise în Lege și despre El au vorbit profeții în Scripturi.

Și aici textul sugerează că Israelul a avut doi… mântuitori: pe Moise și pe Iisus.

Moise înseamnă „cel care scoate… la lumină: מֹשֶׁה/Moșe vine din verbul mașah/ מָשָׁה = a duce departe, a scoate din, a conduce, de unde: a salva, a ocroti. (O etimologie mai plauzibilă decât mes/mesu, copil, fiu, în egipteană).

Iar Iisus, Iehoșua/ יְהוֹשׁוּעַ înseamnă „Dumnezeu/Iahve este salvarea”. Vine din Iehova/ יְהֹוָה  și verbul iașa/ יָשַׁע, a salva, a elibera, a mântui, a dărui biruință.

Cu singura diferență că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce Moise este robul lui Dumnezeu.

Natanael îi spune lui Iisus rabbi, adică „învățătorul meu”. Cu rabbi (de unde rabin) se adresau studenții profesorului lor… un rav. În ebraică rav/רַב înseamnă: mare, mult și aici se referă la multa învățătură a unui profesor… mult învățat.

Dar, cel mai important lucru în această pericopă este faptul că Iisus, subtil, Se revelează ca fiind întruparea omenească a Fiului lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, promisiunea că și omul poate fi la fel cu Fiul lui Dumnezeu.

botezul-domnului

Pentru studioși:

Ioan, cap. 1: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Îndreptaţi calea Domnului», precum a zis Isaia proorocul. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Geneză, 28,10-17: Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus». Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: «Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!» Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: «Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!» (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 1, 32-34: Şi a mărturisit Ioan (Botezătorul) zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 12, 21-22: Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 5, 37-47: Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc; Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele? (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 7, 14: Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 9, 5-6: Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 35: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa. (Trad. Biblia Sinodală)

¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?

Etiquetas

, , , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

trump-in-congres-1Donald Trump, primul discurs în fața Congresului 2 martie 2017

 ¿Quo Vadis America?   Încotro te îndrepți, America ?

Washington,  Diana Negre

Respingerea pasională și în masă pe care a provocat-o venirea lui Donald Trump la președinția SUA este pe cât de evidentă, pe atât de discutibilă. Atât de discutibilă încât există tentația de a crede că actuala dramă politică a țării i se poate imputa atât lui Trump, cât și unei jumătăți a cetățenilor americani, adică celor care îl resping.

Este suficient să ne uităm la acțiunile și reacțiile din ultimele zile, pentru a vedea ca Trump-președintele este respins, înainte de toate, pentru personalitatea sa respingătoare, trăsătură pentru care nu a fost dorit înainte chiar de a-și prelua funcția. Adevărul este că a câștigat cu voturi mai puține decât rivala sa, Hillary Clinton, dar, asemenea situații s-au repetat în istoria electorală a țării și nu s-au datorat vreunei fraude, ci modelului electoral stabilit prin Constituție.

proteste-trump-2Mii de americani protestând în Washington împotriva lui Donad Trump

„Elitele”, împotriva cărora s-a ridicat jumătatea de țară care l-a adus pe Trump la Casa Albă, continuă să creadă că încă țin în mână  o modalidate de a opri  și anula sau de a întoarce total acțiunile noului președinte. Săptămâna aceasta, de pildă, într-unul din programele de dimineață de mare audiență, se comenta că Trump  vrea să-i învețe pe oameni cum să gândească, dar, „aceasta este principala noastră misiune”.

Găsim detalii aproape anecdotice în istoria națiunii, dar, ceea ce este alarmant este intoleranța radicală, aproape viscerală, declanșată de victoria lui Trump, deoarece consecința cea mai gravă a alegerilor din luna noiembrie a anului trecut este faptul că o națiune democratică, care se află în fruntea gândirii și dezvoltării industriale, sucumbă maximalismelor pasionale, atunci când se confruntă cu o dilemă morală.

În momentul actual al istoriei, de la un popor civilizat care a făcut – sau pretinde că a făcut – din libertate și dreptate rațiunea sa de a fi, ne așteptăm să arate un minimum de seninătate și toleranță.

Dar, aceste atribute nu strălucesc în niciuna din cele două tabere : în timp ce democrații, folosindu-se de birocrația guvernamentală, încearcă să surpe terenul pentru noul șef, administrația Trump amenință că pune în practică cele mai fulminante amenințări din campania sa electorală, referitoare la imigranții ilegali.

Ultima decizie amenință direct milioane de persoane fără acte, care vor fi expulzate fără menajamente, neținând cont că se află de mulți ani  în țară, unde au muncit și și-au întemeiat familii : cu toate că se insistă că „prioritatea” este să se scoată din țară delincvenții periculoși, normele făcute publice recent răspândesc teama că a locui fără permis de ședere sau a te afla ilegal în țară este de la sine  „un delict periculos”, de care, poporul american amenințat trebuie să fie apărat.

proteste-trump-3Protest în Chicago împotriva lui Donad Trump

Protestele au început și probabil se vor amplifica, nu numai din partea grupurilor amenințate, ci și cu sprijinul opoziției politice, care va încerca  să înăsprească neînțelegerile, așa cum se întâmplă în diferite districte electorale, unde legiuitorii republicani găsesc grupuri care se înfiltrează în adunările cu votanții lor pentru a le sabota.

Multor americani nu le place personalitatea lui Trump și este legitim și sănătos din punct de vedere politic să arate acest lucru. Dar, ceea ce este mai puțin acceptabil la o națiune civilizată este ca o minoritate să pretindă că are dreptul de a înlocui regulile de conviețuire după bunul ei plac : este exact ceea ce caracterizează dictaturile și încercările nereușite de a instaura state fundamentaliste.

proteste-trump-6Protest anti-Trump în Los Angeles

Dacă la începutul secolului al XXI-lea, omenirea este pe cale să confunde (și se află la un pas de a o face), ca fiind asemănătoare, SUA și Statul Islamic, aceasta se datorează faptului că a pornit în galop spre o sinucidere colectivă. Riscul vine de la națiunea americană, creată tocmai de cei care au emigrat dintr-o Europă sfâșiată de un fundamentalism religios și un absolutism monarhic, dar care este pe pe punctul de a întrona fundamentalismul, pe cale religioasă (25% dintre americani sunt, în ziua de azi, fundamentaliști) și prin intoleranță, oricare ar fi orizontul ei politic.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

trump-in-congres-3En el Congreso, en Washington,Trump hizo referencia a su plan para rebajar los impuestos, 2 de marzo de 2017

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

trump-in-congres-2Donald Trump, en el Congreso de su país, 2 de marzo de 2017

¿Quo Vadis America? Washington, Diana Negre

La repulsa pasional y multitudinaria que ha provocado la llegada de Donald Trump a la presidencia de Estados Unidos es tan evidente como discutible. Tan discutible, que uno se ve tentado a pensar que el actual drama político del país se puede imputar tanto a Trump, como a la mitad de los ciudadanos norteamericanos, los que le repudian .

Basta con mirar las acciones y reacciones de los últimos días, para ver que a Trump-presidente se le rechaza, ante todo, por su repelente personalidad y esto le ocurrió incluso antes de tomar posesión del cargo. Cierto es que ganó con menos votos que su rival Hillary Clinton, pero, esto ha ocurrido repetidamente en la historia electoral del país y no se debe a fraudes de escrutinio, sino al modelo electoral fijado por la Constitución.

proteste-trump-1Miles de manifestantes, en la ‘Marcha de las Mujeres’ contra Donald Trump en Washington

Las “élites”, contra las que se rebeló la mitad del país QUE puso a Trump en la Casa Blanca, siguen creyendo que tienen EN su mano una forma de frenar y hasta anular o dar totalmente la vuelta a las acciones de su nuevo mandatario. Esta semana, por ejemplo, uno de los programas matutinos de más audiencia comentaba que Trump quiere decir a la gente cómo pensar, pero “ésta es precisamente nuestra misión”.

Ante nosotros tenemos detalles casi anecdóticos en la historia del país, pero lo que sí es alarmante es la intolerancia radical, casi visceral, desencadenada por el triunfo de Trump, porque la consecuencia más grave de los comicios del pasado noviembre es que una nación democrática, que lidera el pensamiento y quehacer del mundo industrial, sucumbe a maximalismos pasionales en cuanto se ve confrontada a un dilema moral.

A estas alturas de la Historia, lo menos que se puede esperar de un pueblo civilizado que ha hecho – o pretende haber hecho – de la libertad y la justicia su razón de ser, es un mínimo de serenidad y tolerancia.

Pero, esos atributos no brillan ni en uno, ni en otro bando: mientras los demócratas dentro de la burocracia gubernamental tratan de socavar el terreno a su nuevo jefe, el gobierno de Trump amenaza con poner en práctica las amenazas más fulminantes de su campaña electoral con respecto a los inmigrantes ilegales.

proteste-trump-5Protesta contra Trump en la ciudad de Los Ángeles

La última normativa amenaza con echar sin miramientos a millones de indocumentados que llevan lustros o décadas en el país trabajando y que han formado aquí familias: aunque insiste en que “la prioridad” es sacar del país a los delincuentes peligrosos, las normas recién divulgadas hacen temer que simplemente vivir sin permiso de residencia o estar aquí ilegalmente constituya ya un “delito peligroso” del que hay que proteger al amenazado pueblo norteamericano.

Las protestas han comenzado ya y probablemente se ampliarán, no solamente por parte de quienes representan a los grupos afectados, sino con el apoyo de la oposición política, que tratará también aquí de recrudecer los desencuentros, como está ya ocurriendo en diversos distritos electorales, donde los legisladores republicanos encuentran grupos que se infiltran en las reuniones con sus votantes para desbaratarlas con protestas.

proteste-trump-4Manifestación contra la elección de Trump en Chicago

A muchos norteamericanos les disgusta la personalidad de Trump y es legítimo y políticamente sano que así lo manifiesten. Lo que ya resulta menos aceptable en una nación civilizada es que una minoría se ponga el Derecho por montera y pretenda substituir las reglas de convivencia por su voluntad: esto es lo que caracteriza las dictaduras y los conatos malogrados de estados fundamentalistas.

Y si a principios del siglo XXI, la Humanidad está en un tris de confundir por similares a EEUU y el Estado Islámico, es que se encamina a galope hacia el suicidio colectivo.  El riesgo de tal suicidio empieza en que una nación como Estados Unidos, creada justamente por quienes habían emigrado de una Europa desgarrada por el fundamentalismo religioso y el absolutismo monárquico, va camino de entronizar el fundamentalismo, ya sea por la vía religiosa (el 25% de los norteamericanos son hoy en día fundamentalistas) y la intolerancia, sea cuál sea su horizonte político.

proteste-trump-7Participantes en la manifestación celebrada en la ciudad de Boston

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux