Acum e acum !/La hora de la verdad

Etiquetas

, ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

 TRUMP LA CASA ALBA 1

Acum e acum !   Washington, Diana Negre

La două luni  de când este președinte al SUA, Donald Trump se confruntă cu prima sa probă de foc, de care poate să depindă, atât succesul mandatului său, cât și viitorul Partidului Republican.

Cu toate știrile care umplu televiziunile și ziarele din toată lumea, nu este vorba nici de investigațiile în legătură cu posible scandaluri ale miniștrilor săi, nici de abuzuri în administrarea imperiului său comercial și nici măcar de revelațiile despre metodele folosite de CIA pentru a culege informații din lumea întreagă.

Este vorba de ceva foarte obișnuit : procesul legislativ american. Concret, de reforma sanitară aprobată în timpul președinției lui Barack Obama și cunoscută sub denumirea de  Obamacare, o lege foarte necesară, pe care republicanii au promis, în timpul campaniei electorale de anul trecut, că o vor reforma.

Este gestiunea care îi revine doar președintelui, în care nimeni altcineva nu dispune de atâtea pârghii ca el. Și aici este locul în care se poate aprecia capacitatea sa de manevră politică.

În această lege, ca în atâtea altele cărora toată națiunea le acordă mare atenție, nu este suficient ca președintele să fie din partidul care are majoritatea în Congres, deoarece SUA sunt o țară foarte mare și variată, în care opoziția nu vine numai din partea partidului rival, ci și din propriile rânduri.

Istoria americană e plină de președinți abili sau respinși în acest domeniu. John Kennedy, de pildă, atrăgea mulțimile, dar cel care a știut să transforme în lege ceea ce-și propusese Kennedy a fost urmașul său, Lyndon B. Johnson, un om versat în manevrele din Congres, unde și-a petrecut 24 de ani. Nici Carter nu a avut  abilități deosebite, în schimb, Reagan și Clinton au strălucit.Tocmai aceste gestiuni au transformat mandatele lor în succese.

Trump a afirmat că va intra în luptă și va apăra reformele promise în timpul campaniei electorale de partid și de el însuși, dar, de abia au anunțat liderii Congresului că au ajuns la un acord pentru a anula Obamacare, că au și început protestele în propriile rânduri republicane: în timp ce democrații criticau de pe poziții progresiste, republicanii conservatori își acuzau liderii că oferă un „Obamacare-light”, adică, o versiune trecută prin apă, deci, nu suficient de conservatoare…

De-a lungul istoriei americane, președinții au fost nevoiți să–și demonstreze capacitatea de a obține compromisuri, atât în interiorul, cât în afara partidului lor. Casa Albă are foarte multă putere când se pune problema de a oferi compromisuri rivalilor și prietenilor, și tocmai în aceasta, și nu în discursuri, se vede capacitatea lideratului prezidențial.

Pentru Trump acest moment a sosit și sarcina pe care o are este foarte grea. Pentru a înțelege dimensiunile ei trebuie să luăm în considerare ce înseamnă asistența medicală în SUA: reprezintă 17% din economia unei țări cu 330 de milioane de locuitori, adică, a șasea parte din cea mai mare economie din lume.

Fără să intrăm în detaliile încâlcite ale asigurărilor medicale, pe care nu reușesc să le înțeleagă nici măcar ei, americanii, se poate spune că este vorba de un fel de amestec între prestări publice obligatorii pentru pensionari și săraci, și un sistem exclusiv privat, cu prețuri exorbitante, atât pentru spitale, cât și pentru medicamente, pe care nimeni nu a știut, până acum, să le controleze.

Într-o țară cu o datorie acumulată de 20 de bilioane de dolari, bugetul nu se poate remedia, dacă nu sunt controlate cheltuielile pentru sănătate, dar aceasta ar necesita impunerea unui control foarte strict al spitalelor și firmelor de asigurări, pe baza unor compromisuri politice între politicieni progresiști și conservatori.

Pentru Trump a sosit momentul adevărului. Va avea un răgaz de 22 de luni în care vor domina total republicanii, avantaj care, dacă va dispărea, îi va îngreuna foarte mult misiunea. Cu tot acest avantaj, pentru moment, arată suficientă flexibilitate  pentru a întinde o mână democarților, cărora le-a cerut opinia în unele ocazii, și despre care a informat națiunea : în timp ce democrații au impus reforma sanitară fără să  se consulte sau să negocieze cu republicanii, purtătorul de cuvânt al lui Trump a anunțat la televiziune că este dispus să asculte propunerile opoziției – și chiar să modifice planurile.

Atitudine care nu surprinde la un om care și-a întitulat prima carte pe care a scris-o  „Arta de a negocia” (The Art of the Deal) și care se mândrește cu abilitatea sa de a făuri compromisuri, abilitate pe care, acum, vrea să o demonstreze de la cârma prezidențială.

CAMERA DE SPITAL 2

CAMERA DE SPITAL SUA

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

TRUMP LA CASA ALBĂ 2

La hora de la verdad     Washington, Diana Negre

A casi dos meses como presidente de Estados Unidos, Donald Trump se enfrenta a su primera prueba de fuego de la que puede depender tanto el éxito de su mandato como el futuro del Partido Republicano.

A pesar de las noticias que llenan televisiones y diarios de todo el mundo, ni se trata de las investigaciones por posibles escándalos de sus ministros, ni de abusos en la gestión de su imperio comercial y ni siquiera de las revelaciones de los métodos empleados por la CIA para recoger información alrededor del mundo.

Se trata de algo tan rutinario como el proceso legislativo norteamericano. Concretamente de la reforma sanitaria aprobada durante la presidencia de Barack Obama y conocida como Obamacare, una ley de gran abasto que los republicanos prometieron reformar durante la campaña electoral del año pasado.

Esta es precisamente la gestión que corresponde al presidente y donde nadie dispone de sus resortes. Aquí es donde se puede apreciar su capacidad de maniobra política.

En esta, como en tantas leyes a las que todo el país presta atención, no basta con que el presidente sea del mismo partido que la mayoría en el Congreso, pues este es un país muy grande y variado en el que la oposición no viene solo del partido rival, sino de las propias filas.

La historia norteamericana está llena de presidentes hábiles -o negados en este terreno. Así, por ejemplo. John Kennedy arrastraba a las multitudes, pero quien supo convertir en ley lo que él se había propuesto fue su sucesor Johnson, un hombre versado en las maniobras del Congreso, donde había pasado 24 años. Tampoco Carter mostró habilidades en este terreno, pero sí las tuvieron Reagan o Clinton. Fueron estas gestiones las que convirtieron su presidencia en un éxito.

En el caso de Trump, ha prometido meterse en la lucha y defender las reformas prometidas por el partido –y por él durante la campaña electoral, pero apenas anunciaron los líderes del Congreso que habían llegado a un acuerdo para anular el Obamacare, empezaron ya las protestas dentro de las propias filas republicanas: mientras los demócratas criticaban desde posiciones progresistas, los republicanos conservadores acusaban a sus líderes de ofrecer un “Obamacare-light”, es decir, una versión pasada por agua lo que equivale a que no es suficientemente conservadora..

A lo largo de la historia americana, los presidentes han tenido que demostrar su capacidad de formar compromisos, tanto dentro, como fuera de su partido, en una función que tan solo ellos pueden desarrollar: la Casa Blanca tiene mucho poder a la hora de ofrecer compromisos a rivales y amigos y es ahí, no en los discursos que todos vemos por televisión, donde se ve la capacidad de liderazgo presidencial.

 Para Trump ha llegado este momento y la tarea es más que difícil.  Para comprender su magnitud, hay que tener presente lo que representa la atención sanitaria en Estados Unidos: nada menos que el 17% de la economía de un país con más de 330 millones de habitantes, es decir, la sexta parte de la mayor economía del mundo.

Sin entrar en detalles farragosos de los seguros médicos, que ni los propios norteamericanos acaban de entender, sí se puede decir que allí se combinan unas prestaciones públicas obligatorias a los jubilados y pobres, con un sistema exclusivamente privado y de precios exorbitantes, tanto para hospitales como medicinas, que nadie ha sabido hasta ahora como controlar.

En un país con una deuda acumulada de 20 billones de dólares, no se puede sanear el presupuesto sin controlar los gastos sanitarios, pero ello requiere meter en cintura los hospitales y las aseguradoras -y conseguir compromisos políticos de progresistas y conservadores.

Para Trump ha llegado la hora de la verdad, pero esta hora que durará poco: tan solo tiene garantizados 22 meses con dominio total republicano que, si desparece, dificultará enormemente su gestión. A pesar de esta ventaja, de momento, muestra la flexibilidad suficiente para tender una mano a los demócratas, cuya opinión ha pedido en algunas reuniones, de las que ha informado al país: mientras los demócratas impusieron la reforma sanitaria sin consultar o negociar con los republicanos, el portavoz de Trump anuncia por televisión que está dispuesto a escuchar las propuestas de la oposición –e incluso a modificar sus planes.

Actitud que no ha de sorprender en un hombre cuyo primer libro fue “El Arte de Negociar” (The Art of the Deal) y que se precia de su habilidad para forjar compromisos, habilidad que ahora quiere demostrar desde el timón presidencial.

TRUM THE ART

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

 

 

RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES

Etiquetas

, , , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

 RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT

PROTEST ORDONANTA 13Protest în Piața Victoriei, România, împotriva Ordonanței 13 de relaxare a legislației anti-corupție/febr. 2017

Viața politică cotidiană văzută din Europa cea bogată este amară și de neînțeles. Văzută de aproape, din fiecare dintre aceste țări din zonă, este de-a dreptul fără nicio speranță.

Căci, orideunde s-ar privi – dinspre Marea Adriatică, până la Marea Neagră -, ceea ce se vede este corupție, violență, ură și intransigență, pe lângă o decadență economică pe cât de persistentă, pe atât de inexplicabilă.

De exemplu, kosovarii și sârbii își refuză reciproc dreptul de a exista; muntenegrenii și macedonenii nu reușesc să ajungă la un minim consens de a-și accepta rezultatele propriilor lor alegeri; bulgarii și românii se întrec în a instituționaliza corupția (practica zilnică a devenit rutină de secole încoace) în viața publică; Atena boicotează Macedonia în organismele internaționale, deoarece îndrăznește să se numească Macedonia (pretinde că numai una dintre provinciile grecești ar avea dreptul de a folosi o asemenea denumire)… și lista s-ar putea întinde foarte mult în trecut, dar, și în geografia actuală.

MACEDONIA 2Drapelul FYROM

PRISTINAMii de albanezi kosovari cerând eliberarea fostului prim-ministru kosovar Ramush Haradinaj, Pristina, Kosovo, 06  ianuarie 2017. Ramush Haradinaj a fost arestat în Franța pe 4 ianuarie 2017 pe baza mandatului internațional emis de Serbia.

La toate acestea să adăugăm că peisajul este și mai aberant, deoarece, scoși din contextul național, cetățenii națiunilor balcanice sunt cel puțin tot atât de valoroși din punct de vedere intelectual, profesional și laboral ca cei din țările occidentale.

Și atunci, ce se întâmplă ? Desigur, nu există un răspuns, deoarece insuficiențele sociale masive și de durată au atât de multe cauze legate între ele, încât se pot exlica doar cu dictonul  „…toți au omorât-o și a murit ea singură…”. Însă o analiză sumară semnalează că unul dintre factorii negativi cei mai puternici este fragilitatea, slăbiciunea societății civile din această zonă.

Încă din Evul Mediu, în această parte a Europei, domniile au fost absolutiste, iar, structurile sociale, asupritoare a celor săraci. În fața puterii politice, masa supușilor nu avea drepturi și nici speranțe. Impozitele erau adevărate biruri care erau plătite stăpânilor (care, timp de secole, au fost invadatorii asiatici) fără a primi nimic în schimb. Astfel, în subconștientul maselor s-a înrădăcinat convingerea că a fura Statul era un gest mai mult decât legitim, iar cinstea și corectitudinea, un lux pe care și-l puteau permite  – dar pe care nu-l prea practicau –doar aristocrația și plutocrația. Conform acestei viziuni asupra conviețuirii sociale, solidaritatea exista între clanuri mai mult decât între popoare, și orice străin era, până când se demonstra contrariul, un dușman incipient cu care nu se putea face nicio înțelegere, deoarece nimeni în această parte de lume nu era de bună credință.

Și se vede și în ziua de azi că, buna credință și spiritul constructiv al nevoiașilor lipsește cu desăvârșire.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

RENCORES INEXTINGUIBLES

GRINDEANU-IORDACHESorin Grindeanu,  primer-ministro  y Florin Iordache, ex-ministro rumano de Justicia, quien, mientras tanto, ha dimitido, a raíz de las masivas protestas callejeras contra la Ordenanza gubernamental, que diluia el combate de la corrupción, febr. 2017

El acontecer político cotidiano en los Balcanes, visto desde la Europa rica, resulta tan incomprensible como amargo. Y visto de cerca, desde cada uno de los países de la zona, absolutamente desesperanzador.

Porque, se mire donde se mire – desde el Adriático hasta el Mar Negro -, lo que se ve es corrupción, violencia, odio e intransigencia, amén de una decadencia económica tan persistente como inexplicable.

Así, por ejemplo, kosovares y serbios se niegan mutuamente el derecho a la existencia; montenegrinos y macedonios no llegan siquiera al mínimo consenso de aceptar los resultados electorales de sus propios comicios; búlgaros y rumanos compiten por la institucionalización de la corrupción (la práctica diaria es rutina desde hace siglos) en la vida pública; Atenas boicotea a Macedonia en los organismos internacionales porque se atreve a llamarse Macedonia (alega que sólo una de las provincias griegas tiene derecho a usar tal apelación)… y la lista se podría extender enormemente tanto en el tiempo pasado como en la geografía actual.

MITROVICA

Centenares de serbios kosovares tras una barricada levantada este viernes en un puente de la dividida ciudad de Mitrovica (Kosovo)

MACEDONIA 1Macedonia dispuesta a dialogar con Grecia para cambiarse el nombre, 16.12.2015

A todo esto, el panorama resulta aún más aberrante por cuanto, sacados de sus contextos nacionales, los ciudadanos de las naciones balcánicas son cuando menos tan válidos intelectual, profesional y laboralmente como sus equivalentes occidentales.

¿ Qué pasa entonces ? Evidentemente, no hay una respuesta porque las insuficiencias sociales masivas y de larga duración tienen tal cúmulo de causas entrelazadas que sólo se pueden explicar con la frase de que “…entre todos la mataron y sola se murió…”. Pero ya un análisis somero señala como uno de los factores negativos más poderosos la fragilidad, la endeblez, de la sociedad civil de esta área.

Desde la Edad Media, en esta parte de Europa los gobiernos han sido absolutistas y las estructuras sociales, opresoras de los más débiles. Frente al poder político la masa de los súbditos no tenía derechos ni esperanzas. Los impuestos eran auténticos tributos que se pagaban al poderoso de turno (que durante siglos fueron los invasores asiáticos) sin recibir nada a cambio. Así fue fraguándose en el subconsciente de las masas  la convicción de que defraudar al Estado era más que legítimo y que la honradez, un lujo que sólo se podían permitir – pero no solían practicar – la aristocracia y la plutocracia. Consecuente con esta visión de la convivencia social, la solidaridad era de clanes más que de naciones y todo forastero era hasta que se demostraba lo contrario un enemigo en ciernes con el que no se podía pactar porque nadie en esa parte del mundo era de buena fe.

Y por lo que se ve hoy en día, la buena fe y el espíritu constructivo de los desarrapados sigue brillando por su ausencia

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Istoria unei neînțelegeri /Historia de un desencuentro

Etiquetas

, , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Istoria unei neînțelegeri   Washington, Diana Negre

TRUMP CONGRES 1

În toiul luptelor lui Donald Trump cu mijloacele de informare în masă și a divergențelor referitoare la ceea ce declară președintele american și ministrii săi, Partidul Democrat american încearcă să iasă din groapa în care s-a afundat în anii în care a fost președinte Barak Obama, când se credea că avea să urmeze o epocă de aur, în care progresiștii din toată țara ar fi reușit să impună „schimbarea” promisă de primul președinte negru din istoria țării.

În timpul unei conferințe foarte tensionată, a fost numit un șef cu nume hispanic, Tom Perez, care a promis că va reda partidului unitatea de care are atâta nevoie… dar, a strălucit prin absența sa în timpul orelor cât a mai durat adunarea.

Perez – al cărui nume pronunțat în engleza americană („porész”) nu mai are vreo asemănare cu pronunția hispanică originală  – reprezină, la fel ca Hillary Clinton cea învinsă în alegeri, sectorul cel mai închistat din Partidul Democrat. În timpul campaniei electorale i s-au opus cei mai mari susținători progresiști ai lui Bernie Sanders, un alt candidat din ultimele alegeri.

Un aspirant care a pierdut cu o mică diferență de voturi, în cele două runde ale votării pentru șefia partidului, a fost Kaith Ellison, și, cu toate că Perez a făcut un gest de generozitate numindu-l, imediat, vicepreședinte al partidului, nu este foarte clar dacă democrații sunt pe cale să-și dobândească unitatea atât de necesară pentru a-și reface oștile zdrobite…  Mai degrabă, judecând după felul în care s-a desfășurat adunarea, s-au văzut aceleași diferențe, care s-au evidențiat în timpul campaniei electorale, între populiștii lui Sanders și cadrele lui Clinton, ceea ce nu este de bun augur, în strădania de a recupera majoritățile pe care partidul le-a pierdut în luna noiembrie a anului trecut: la Casa Albă, în Senat, funcțiile de guvernatori statali și în congresele diferitelor State.

Necazurile democraților sosesc tocmai când au cea mai mare nevoie de partidul lor pentru a se opune acțiunilor noului președinte. Pentru moment, ei își pun speranța în disensiunile care ar putea să apară în tabăra republicană, unde, victoria din noiembrie a anului trecut nu servește prea mult pentru a-i reconcilia pe tradiționali cu aripa trumpist-populistă.

Aceștia vor trebui să rămână uniți pentru a dispune de majoritatea necesară pentru a-și putea îndeplini promisiunile electorale. Promisiuni foarte ambițioase, cum ar fi refacerea sistemului fiscal, reformat pentru prima dată acum 30 de ani, înlocuirea reformei sanitare cu o versiunea mai ieftină și mai simplă, care să garanteze asistență medicală pentru toată populația SUA, și reducerea „statului administrativ”, așa cum a promis Trump.

Necazurile democraților au sporit săptămâna trecută când Trump și-a rostit primul discurs în fața Congresului, când națiunea americană a putut vedea o personalitate cu totul nouă, care a reușit să-i atragă și pe cei care nu profesează o loialitate perfectă față de  Partidul Democrat. „Trump cel nou” s-a prezentat respectuos și amabil CU CEI CARE nu sunt de acord cu el și a întins mâna opoziției, în numele bunăstării națiunii.

În loc de insultele mult așteptate, Trump și-a început alocuțiunea într-o formă genială, deoarece i-a obligat pe rivalii săi democrați să se ridice în picioare  și să-l aplaude de la prima frază rostită, când a spus că trebuie să se obțină mai multe progrese în domeniul drepturilor civile.

Democrații veniseră pregătiți să-l huiduiască și cu greu au reușit să îndeplinească protocolul de a se ridica în picioare pentru a-l saluta pe președinte când și-a făcut apariția, iar femeile erau îmbrăcate în alb, pentru a aminti de sufragete – de fapt, pentru a-l denunța pe Trump-macho (masculul) -, dar, nu au avut încontro, au trebuit să se alăture aplauzelor, în mod deosebit atunci când președintele a adus onoruri văduvei unui militar căzut la datorie, invitată de onoare în loja familiei prezidențiale.

Carryn Owens 2Donald Trump onorând-o pe Carryn Owens, văduva unui membru al Marinei, William „Ryan” Owens, ucis într-o incursiune antiteroristă în Yemen, în februarie

CONGRESISTE ÎN ALB 1„Congresiste în alb”

În discursul său, intrerupt de aplauze (în medie, cam tot la patru secunde), Trump a vorbit de speranțele sale de redresare economică a țării și chiar a lăsat să se înțeleagă că este dispus la un compromis cu imigranții fără acte. Reacția populară a fost foarte favorabilă și i-a plasat pe democrați într-o dilemă : să-și întețească criticile sau să se alăture bucuriei și aprobării generale.

Cum era de prevăzut, s-au străduit din răsputeri să-i găsească nod în papură, sau măcar să se îndoiască de sinceritatea sa, dar, atitudinea lor nu a făcut decât să evidențieze distanța care separă partidul de populație, cu atât mai mult cu cât, este vorba de un partid care pretinde că este progresist și apărător al poporului.

Reacția populară cea mai evidentă s-a văzut după 24 de ore, când bursele au înregistrat o creștere de 1.5%, cu 303 puncte Dow Jones, și care a câștigat mai mult de 2000 din ziua alegerilor, adică, aproape 11%. Ori, bursele americane nu sunt o fortăreață a „bogaților”, ci un sport practicat de 54% din populație, care-și investește direct sau indirect economiile pentru a-și asigura bătrânețile, adică mai mult decât dublu, în comparație cu spaniolii – 21% –  care investesc la bursă.

Cu toate că democrații  au scos artileria grea prin condamnările lansate de liderii săi în cele două Camere, mai mult au obținut un efect contrar: două treimi din populație crede, acum, că ar fi mai bine ca opoziția să colaboreze cu Trump.

Restul de 29% care ar vrea o opoziție înverșunată, sunt adepți democrați totali, dar numărul lor nu este suficient pentru a câștiga alegerile, iar Trump nu se adresa lor, deoarece el se străduiește doar să-și păstreze simpatizanții și să-i atragă pe independenți.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

Historia de un desencuentro   Washington, Diana Negre

TRUMP CONGRES 2El presidente Donald Trump fue interrumpido 92 veces por aplausos durante su discurso ante el Congreso que duró 1 hora

En medio de las luchas de Donald Trump con los medios informativos  y las divergencias entre lo que declaran el presidente y sus ministros, el Partido Demócrata norteamericano trata de salir del pozo en que se ha ido metiendo en los años de la presidencia de Barak Obama, cuando muchos de ellos creían que se acercaban a una época dorada, en que los progresistas de todo el país conseguirían imponer el “cambio” que había  prometido el primer presidente negro en la historia del país.

En una conferencia llena de tensiones, acabó por nombrar a un jefe de nombre hispano, Tom Perez, quien prometió dar al partido la unidad que tanto necesita… pero que brilló por su ausencia en las horas de asamblea.

Perez – cuyo nombre pronunciado en inglés (porész) no tiene semejanza alguna a la versión original – representa, como la derrotada Hillary Clinton, el sector más calcificado del Partido Demócrata. Al igual que durante la campaña electoral, se le enfrentaron los más progresistas abanderados por el que fuera candidato en las últimas elecciones, Bernie Sanders.

Tom PerezEl nuevo líder del Partido Demócrata, el hispano Tom Perez, durante el Comité Nacional celebrado el sábado.

El aspirante derrotado, Kaith Ellison, tan solo perdió por unos pocos votos en las dos rondas de votaciones y, aunque Perez hizo el gesto magnánimo de nombrarlo inmediatamente vicepresidente del partido, no está muy claro que los demócratas estén en la vía de unidad tan necesaria para restablecer sus maltrechas huestes..  Al contrario, el desarrollo de la asamblea indica que las mismas divisiones de la campaña electoral entre los populistas de Sanders y los cuadros de Clinton continúan y en el panorama del país no parece un buen sistema para recuperar las mayorías que el partido perdió en noviembre: la Casa Blanca el Senado, los gobernadores estatales y los congresos de los diferentes estados.

Las desventuras demócratas llegan cuando mas necesario es el partido para contrarrestar al nuevo presidente. Por ahora, la mejor esperanza demócrata está ahora en las divisiones que puedan surgir en el campo republicano, donde la victoria de noviembre no parece ayudar a reconciliar a los tradicionales con el ala trumpista-populista.

Y necesitarán a las dos para mantener esta mayoría imprescindible para cumplir con sus promesas electorales: Promesas tan ambiciosas como rehacer el sistema fiscal, reformado por última vez hace 30 años; substituir la reforma sanitaria por una versión más barata y sencilla que garantice cobertura a todos y reducir el “estado administrativo” como Trump prometió.

Las tribulaciones demócratas se agravaron esta semana con el primer discurso de Trump ante el Congreso, en que el país vio una nueva personalidad que parece haber atraído a gente que no ha jurado fidelidad numantina al Partido Demócrata.  Porque el “nuevo Trump” se presentó cortés, respetuoso CON quienes no están de acuerdo con él y tendió una mano a la oposición en nombre del bien del país.

En vez de los insultos que tantos esperaban, Trump empezó su discurso de una forma genial, pues obligó a sus rivales demócratas a ponerse en pie y aplaudirlo a la primera frase, cuando apeló a más avances en los derechos civiles.

Los demócratas habían llegado preparados a abuchearlo, a duras penas cumplieron con el protocolo de levantarse para saludarlo a su llegada y las mujeres andaban vestidas de blanco en memoria de las sufragistas – para denunciar el machismo de Trump -, pero no tuvieron más remedio que sumarse a los aplausos también en otras ocasiones, especialmente cuando honró a la viuda de un soldado caído en combate, invitada de honor en el palco de la familia presidencial.

Carryn Owens 1Donald Trump hiciera tributo a Carryn Owens, viuda del miembro de la Marina, William “Ryan” Owens, quien fue asesinado en una incursión contraterrorista en Yemen en el mes de febrero

DEMOCRATE ÎN ALB 3

DEMOCRATE ÎN ALB 2Congresistas demócratas en el discurso de Trump

En el discurso, interrumpido por aplausos (en promedio cada cuatro segundos), Trump habló de sus esperanzas de resurgir económico y dio a entender incluso que está dispuesto al compromiso con los inmigrantes indocumentados. La reacción popular fue muy favorable y puso a los demócratas en el dilema de redoblar sus críticas o sumarse al sentir general.

Como era previsible, buscaron los tres pies al gato para denunciarlo, o como mínimo para dudar de su sinceridad, pero su actitud tan solo pone de relieve el desencuentro entre el partido y la población, tanto más grave por tratarse del partido que se llama progresista y defensor del pueblo.

La reacción popular más evidente no se retrasó ni 24 horas, pues las bolsas subieron nada menos que el 1.5%, con 303 puntos para el Dow Jones, que ha ganado más de 2000 desde el día de las elecciones, es decir, casi el 11%. Y las bolsas americanas no son un reducto de “los ricos”, sino un deporte popular para el 54% de la población, que invierte directa o indirectamente los ahorros para su vejez – más del doble del 21% de españoles con valores bursátiles.

Aunque los demócratas sacaron su artillería pesada con las condenas lanzadas de sus líderes en las dos Cámaras, es probable que consigan lo contrario: dos tercios de la población cree actualmente que es mejor que la oposición colabore con Trump.

En cuanto al 29% que favorece una oposición demócrata acérrima, son los partidarios demócratas incondicionales – en número insuficiente para ganar elecciones – y no es a ellos a quien se dirigía Trump, quien aparentemente trata de mantener a sus seguidores y atraer a los independientes.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR

Etiquetas

, , , , , ,

VINDECAREA PARALITICULUI 3

Cât de ușoară poate fi vindecarea ? Pe cât de ușoară este iertarea.

Duminica aceasta, se citesc, în biserică, două pericope: Vindecarea paraliticului, din Evanghelia după Marcu, și parabola porții… mântuirii sau parabola Bunului Păstor.

Ce le leagă ? Ideea că Iisus este mijlocitorul Tatălui-Dumnezeu, un mijlocitor care iartă păcate și care poartă de grijă celor care I se încredințează.

Iată prima pericopă, adică, primul text din Evanghelie, care se citește la liturghie: Marcu, cap. 2, 1-12:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun,  scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul,  a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând:  lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν·  τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

VINDECAREA PARALITICULUI 4

Iisus era la începutul misiunii Sale… în Galileea Sa. Doar se născuse în Nazaretul Galileei ! Primise botezul de la Ioan.  Primise și patru din ucenicii lui Ioan Botezătorul, care vor deveni primii Săi ucenici: Simon, pe care-l va numi mai târziu Petru, Andrei, fratele lui, Ioan, care va deveni ucenicul său preaiubit și cel de-al patrulea evanghelist, și Iacob, fratele lui.

Cu acești discipoli, inițiați de Botezător în noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor din iubire, colindase Iisus prin orașele și satele din Galileea, mai ales, de jur împrejurul Mării Galileei (Tiberiadei/Lacului Ghenizaret), predicând în sinagogi despre deschiderea pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Cel mai mult predica la Capernaum, a doua Sa patrie, în casa lui Simon/Petru, unde era… acasă ! Și unde… venea toată suflarea cetății… ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Textul ne spune că Iisus abia se întorsese în Capernaum, din turneul pe care-l făcuse în toată Galileea „ca să-și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)… aceea că lumea se poate schimba ca să semene cu Împărăția din ceruri.

harta marea galileei

Scena se petrece în casa lui Petru: Iisus predică într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini. Niciodată într-o casă! Cu atât mai puțin într-o casă de … pescari !

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia…!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci… simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu.

 În greacă, vlasfimia/βλασφημα (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității.

Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli.

În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură;  a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu… întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om !

VINDECAREA PARALITICULUI 2

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu. Și mai presupune o… înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în acest text ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/γερω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Cel ce se coborâse inert, neputincios, prin tavan, pe un pat ținut cu frânghii, avea să se ridice. Întotdeauna cel ce se smerește pe sine se va înălța – spune Iisus în parabola vameșului și a fariseului !

 Cât despre tavan: Capernaum era o așezare de pescari și țărani, mai mare decât Nazaretul în care se născuse Iisus, cu case sărăcăcioase din piatră și cu acoperișuri-terasă din pământ bătătorit amestecat cu rădăcini și paie. Așa era și acoperișul casei lui Petru… ușor de spart și de scos.

CASĂ DIN VECHIUL ISRAEL

sat de pescari reconstituit

SAT PALESTINIAN DIN SEC. 19

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă  „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר , sat  și nahum/נַחוּם ,alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău,  a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat… de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și … iertarea !

 VINDECAREA PARALITICUL 1

Al doilea text este din Evanghelia după Ioan, capitolul 10. Iată-l:

Ioan 10, 9-16: Eu sunt Poarta; prin Mine dacă va intra cineva, va fi mântuit și va intra și va ieși și pășune (nomi/ νομὴν) va afla. Hoțul nu vine decât să fure, să taie, să prăpădească și să aducă pieire. Eu am venit ca (oamenii) să aibă viață și să aibă prisos de toate. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun sufletul și-l pune pentru oile Lui. Dar cel tocmit, pentru că nu-i păstor și pentru că oile nu sunt ale lui, vede lupul venind, lasă oile și fuge. Și lupul le prinde și le risipește. Tocmitul fuge pentru că e tocmit cu plată și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale mele și ale mele Mă cunosc pe Mine, așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine și cum Eu Îl cunosc pe Tatăl și sufletul mi-l pun pentru oi. Mai am și alte oi care nu sunt din curtea aceasta. Și pe ele trebuie să le conduc și-Mi vor asculta vocea și vor fi o turmă și un păstor.

ἐγώ εἰμι ἡ θύρα· δι’ ἐμοῦ ἐάν τις εἰσέλθῃ, σωθήσεται, καὶ εἰσελεύσεται καὶ ἐξελεύσεται, καὶ νομὴν εὑρήσει. ὁ κλέπτης οὐκ ἔρχεται εἰ μὴ ἵνα κλέψῃ καὶ θύσῃ καὶ ἀπολέσῃ· ἐγὼ ἦλθον ἵνα ζωὴν ἔχωσι καὶ περισσὸν ἔχωσιν. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός. ὁ ποιμὴν ὁ καλὸς τὴν ψυχὴν αὐτοῦ τίθησιν ὑπὲρ τῶν προβάτων·  ὁ μισθωτὸς δὲ καὶ οὐκ ὢν ποιμήν, οὗ οὐκ εἰσὶ τὰ πρόβατα ἴδια, θεωρεῖ τὸν λύκον ἐρχόμενον καὶ ἀφίησι τὰ πρόβατα καὶ φεύγει· καὶ ὁ λύκος ἁρπάζει αὐτὰ καὶ σκορπίζει τὰ πρόβατα. ὁ δἑ μισθωτὸς φεύγει, ὅτι μισθωτός ἐστι καὶ οὐ μέλει αὐτῷ περὶ τῶν προβάτων. ἐγώ εἰμι ὁ ποιμὴν ὁ καλός, καὶ γινώσκω τὰ ἐμὰ καὶ γινώσκομαι ὑπὸ τῶν ἐμῶν, καθὼς γινώσκει με ὁ πατὴρ κἀγὼ γινώσκω τὸν πατέρα, καὶ τὴν ψυχήν μου τίθημι ὑπὲρ τῶν προβάτων. καὶ ἄλλα πρόβατα ἔχω, ἃ οὐκ ἔστιν ἐκ τῆς αὐλῆς ταύτης· κἀκεῖνά με δεῖ ἀγαγεῖν, καὶ τῆς φωνῆς μου ἀκούσουσι, καὶ γενήσεται μία ποίμνη, εἷς ποιμήν.

Evanghelistul Ioan, ucenicul preaiubit, un tânăr evident elenizat, cult, cunoscător al filosofilor greci și al dogmei grecești a Logos-ului, a Minții/ Înțelepciunii Universului, ni-L arată pe Iisus, în capitolul 10, ca fiind Conducătorul divin de drept al omenirii, cel mai bun din toate timpurile și singurul care îi poartă cu adevărat de grijă, asta pentru că-i iubește pe oameni mai presus de sufletul său.

Un conducător-călăuză spre Împărăția lui Dumnezeu – lumea perfectă, dumnezeiască care poate arăta și pe pământ la fel ca cea din cer.

Iisus alege metafora păstorului pentru că era realitatea cea mai cunoscută pentru evrei. Patriarhii lui Israel, părinții poporului evreu trăiseră din creșterea oilor, fuseseră oieri.

Dar, mesajul Lui, înainte de toate, este acesta: Eu sunt cel împuternicit/trimis de Tatăl-Dumnezeu să am grijă de fiii/copiii Lui, oamenii:

– să aibă de toate. Nomi/ νομὴ, înseamnă aici, la modul subtil, nu pășune, ci parte la toate darurile lui Dumnezeu. În greacă nomi înseamnă distribuire, împărțire, repartizare a…, parte cuvenită, lot și de aici, pășune. La modul subtil, așadar, Iisus le promite oamenilor care vor trăi după Legea Iubirii: o viață bună, îmbelșugată, frumoasă și lipsită de griji.

 – să fie ocrotiți și îndestulați. Asta pentru că, „va intra și va ieși și pășune va afla” înseamnă că așa cum oile intră în staul seara, la adăpost și la căldură, tot așa și oamenii vor fi ocrotiți, și așa cum ele ies dimineața să pască, tot așa și oamenii nu vor duce grija zilei de mâine, a traiului de fiecare zi, ci vor trăi în prosperitate !

– să trăiască cu adevărat și să se bucure de viața lor… îndumnezeită, pentru că asta înseamnă „am venit ca (oamenii) să aibă viață”

– să aibă parte de miracolele vieții dumnezeiești, pentru că „să aibă prisos de toate” înseamnă, de fapt, să aibă parte de miracole, de cunoașterea lui Dumnezeu și a lumii Sale nevăzute, subtile. În greacă adjectivul perissos/ περισσς (de unde în română prisos) înseamnă: tot ce depășește măsura, extraordinar, magnific, minunat, distins, aparte, special, nobil; prisos. Aici, to perisson/ τ περισσν, nu înseamnă atât prisos în sensul obișnuit al cuvântului, cât tot ce este magnific, extraordinar, nobil, ales, tot ce iese din comun, din ordinar, adică … dumnezeiesc !

Felul de a vorbi al lui Iisus este, ca întotdeauna, plin de sensuri ascunse, înțelese doar de inițiați. Iar greaca, ca și ebraica și ca orice limbă polisemantică, are posibilitatea de a spune mai multe lucruri în același timp.

Iisus spune lucruri înțelese de toată lumea, dar și lucruri pe care le înțeleg doar mințile dornice să caute dincolo de ceea ce este cunoscut.

 Un al doilea mesaj al lui Iisus, esențial, este acela că și Dumnezeu-Tatăl și El, Fiul Lui cel întrupat și împuternicitul Lui, au în grijă nu numai poporul lui Israel, ci toate neamurile. Iisus spune limpede: Eu sunt Călăuza și purtătorul de grijă al tuturor, evrei și ne-evrei deopotrivă.

 CASA DIN CAPERNAUM 1

Pentru studioși, texte relaționate, în traducerea sinodală:

Psalmul 117, 20: Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.

Psalmul 40,11: El/Domnul va paşte turma Sa ca un Păstor şi cu braţul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său şi de cele ce alăptează va avea grijă

Iezechiel 34,15: Eu voi paşte oile Mele şi Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

***

Daniel 7, 13-15: Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. Pentru aceasta, eu, Daniel, am fost tulburat cu duhul meu şi vedeniile pe care le-am avut mă înspăimântau.

חָזֵה הֲוֵית בְּחֶזְוֵי לֵֽילְיָא וַאֲרוּ עִם־עֲנָנֵי שְׁמַיָּא כְּבַר אֱנָשׁ אָתֵה הֲוָה וְעַד־עַתִּיק יֹֽומַיָּא מְטָה וּקְדָמֹוהִי הַקְרְבֽוּהִי

וְלֵהּ יְהִיב שָׁלְטָן וִיקָר וּמַלְכוּ וְכֹל עַֽמְמַיָּא אֻמַיָּא וְלִשָּׁנַיָּא לֵהּ יִפְלְחוּן שָׁלְטָנֵהּ שָׁלְטָן עָלַם דִּֽי־לָא יֶעְדֵּה וּמַלְכוּתֵהּ דִּי־לָא תִתְחַבַּֽל

אֶתְכְּרִיַּת רוּחִי אֲנָה דָנִיֵּאל בְּגֹוא נִדְנֶה וְחֶזְוֵי רֵאשִׁי יְבַהֲלֻנַּֽנִי

EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO

Etiquetas

, , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

TRUMP 1

EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT

Aparent, pe Erdogan și pe Trump nu-i unește nimic… doar o ranchiună egolatră împotriva celor care s-au opus și continuă să se opună politicilor lor, și, indirect, realizărilor lor în treburile statului.

Desigur că sare în ochi și furia amândurora pentru presă. Furia cu care președintele american se năpustește asupra unei Prese ce, cu puține excepții, l-a combătut mereu, și mânia cu care mandatarul turc îi urmărește pe cei care nu se supun directivelor sale.

ERDOGAN

În schimb, este mult mai puțin evident fundamentul obiectiv al comportamentelor lor politice.

Motivele lui Erdogan sunt coerente din punct de vedere psihologic și politic. De la revoluția laicistă a lui Atatürk, la începutul secolului al XX-lea, dar, mai ales, de la sfârșitul celui de al doilea Război Mondial, Ankara a tot încercat, cu încăpățânare, să se integreze în lumea occidentală. A încercat atât economic, cât și militar, însă, fără să renunțe la esența sa asiatică și religioasă. Și, cu toate eforturile sale, nu a obținut decât jigniri și umilințe.

A fost imediat acceptată (și finanțată) în NATO, pentru a se ocupa de un potențial front împotriva URSS, dar, i s-a arătat foarte clar – ca în cazul tensiunilor cu Grecia și Cipru – că misiunea sa se reducea la atât și nimic mai mult.

În domeniul economic, respingerea a fost mult mai crudă. Niciodată nu i s-a spus limpede că nu este dorită în Uniunea Europeană, deoarece, din punct de vedere mercantil, este periculoasă – intrarea ei rapidă ar fi revoluționat toată piața de produse agricole din UE.

De asemenea, aducea riscuri pe piața muncii: o eventuală libertate de a angaja o mare masă de muncitori turci cu salarii mici, foarte harnici, dar, cu o mentalitate care îi face să se integreze cu dificultate, ar fi putut destabiliza societatea comunitară.

Bruxelles, Paris, Roma și chiar Berlin-ul au preferat să ducă Ankara cu vorba, pretextând existența unor deficiente în respectarea democrației (reale, dar care puteau fi depășite) în Turcia, în loc să caute într-adevăr căi pentru a integra în UE o țară săracă cu  80 de milioane de locuitori, dar, cu mari posibilități de dezvoltare.

Ca urmare, Erdogan s-a folosit de dezvoltarea economică considerabilă a Turciei din ultimii ani pentru a reorienta politica internațională a țării și pentru a-și lua revanșa față de o Uniune Europeană care, acum, are nevoie de ajutorul Ankarei pentru a stopa fluxul de migranți.Turcia lui Erdogan a renunțat la visul integrării în Europa Occidentală, pentru a ocupa un loc de primă mărime între țările din Orientul Mijlociu.

Motivațiile obiective ale comportamentului lui Trump nu sar în ochi atât de mult ca cele ale lui Erdogan – în mare parte, datorită personalității  exasperant de provocatoare a președintelui american -, dar, ele există.

Prima dintre ele este realitatea că niciuna dintre opțiunile politice și economice pe care le au SUA, în prezent, nu garantează vreun succes, dar, numai pe Trump presa l-a privat de orice credibilitate, atât înainte, cât și după ce a câștigat alegerile.

De asemenea, pe Trump îl doare foarte tare faptul că, în mod clar, țara s-ar prăbuși economic cu formula Partidului Democrat, iar presa defăimătoare nu vrea să vadă în liberalismul furios pe care el îl etalează nicio speranță de redresare. Nici măcar acum, după două luni de când e președinte, bursa din New York nu a înregistrat creșteri vertiginoase, ca în alte  vremuri de prosperitate.

               Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TRUMP 2

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO

PRESA TURCA 1

Aparentemente nada une a Erdogan y Trump…a no ser un rencor ególatra contra los que se oponen y se opusieron a sus respectivas  políticas e, indirectamente, a sus triunfos en los quehaceres de Estado.

Claro que si salta a la vista el paralelismo del  rencor con que el presidente norteamericano arremete contra una Prensa que – con poquísimas excepciones – le ha combatido siempre y la saña con que el máximo mandatario turco persigue a los que no se someten a sus directrices, en cambio resulta bastante menos evidente el fundamento objetivo de sus respectivas conductas políticas.

Los motivos de Erdogan son psicológica y políticamente coherentes. Desde la revolución laicista de Atatürk a primeros del siglo XX y, sobre todo, desde finales de la II Guerra Mundial, Ankara ha intentado empecinadamente incorporarse al mundo occidental. Lo ha intentado tanto económica como militarmente, pero sin renunciar por ello a su esencia asiática y religiosa. Y todos estos esfuerzos no obtuvieron más que desplantes y humillaciones.

ATATURK.jpgKemal Atatürk

Porque se la aceptó (y financió) enseguida en la OTAN para atender un frente potencial contra la URSS, pero también se le dejó ver con toda claridad – como en las tensiones con Grecia a cuenta de Chipre – que no se la quería para nada más.

Y en el terreno económico el repudio fue mucho más cruel. No se le dijo  nunca con claridad, pero no se la quiso en la Unión Europea por mercantilmente peligrosa – su entrada rápida habría revolucionado todo el mercado agrario de la UE – y también se la rechazó por riesgos laborales : la eventual libertad de contratación de una masa de trabajadores muy baratos, muy laboriosos y con una mentalidad difícilmente integrable podía desestabilizar la sociedad comunitaria. Bruselas, Paris, Roma y hasta Berlín prefirieron marearle la perdiz a Ankara, evocando deficiencias democráticas (reales, pero superables) turcas antes de buscar realmente vías para integrar una nación pobre de 80 millones de habitantes, aunque de enormes posibilidades de desarrollo.

Consecuentemente, Erdogan ha aprovechado los últimos lustros de gran desarrollo económico de Turquía tanto para reorientar la política internacional del país, como para “desquitarse” ahora con una U.E. que necesita la ayuda de Ankara para acotar el flujo de migrantes. La Turquía de Erdogan ha abandonado los sueños europeístas y occidentalistas para buscarse un lugar preeminente entre las naciones del Oriente Medio.

Las motivaciones objetivas de la conducta de Trump no saltan tanto a la vista como las de Erdogan – en gran parte, por la personalidad exasperantemente provocadora del primero -, pero también existen. La primera de todas es quizá la evidencia de que ninguna de las opciones políticas y económicas que tienen hoy en día los EE.UU. asegura un éxito, pero solamente a él le ha negado la prensa todo crédito, tanto antes, como después de ganar las elecciones. Y también se duele Trump de que ante la evidencia de que con la fórmula del Partido Demócrata el país piafaba económicamente, la prensa detractora no quiere ver en el liberalismo rabioso que él propugna ninguna esperanza de mejora. Ni siquiera ahora, cuando en el par de meses de su presidencia, la Bolsa neoyorkina se ha disparado como en pretéritas eras de bonanza.

                Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI

Etiquetas

, , , , , , , ,

iisus-si-natanael-3Iisus Natanael și Filip

Mărturia întrupării

În pericopa evanghelică din această duminică nu avem o parabolă în adevăratul sens al cuvântului, ci sfârșitul primului capitol din Evanghelia după Ioan. De fapt, ultimele 8 versete care sunt ale unui Prolog, pentru că acest prim capitol al Evangheliei după Ioan este un prolog. Prologul Cărții semnelor, cum au fost numite primele 12 capitole.

Important în acest text este faptul că ni se arată, încă de la început, că Iisus, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat, S-a făcut om.  Așa putem citi alăturarea titlurilor Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Ce înseamnă Fiul Omului ? Nimic altceva decât… om ! Fiul Omului, ios tu anthropu/υός το νθρπου îl traduce în greacă pe ben adam/ בן אדם din ebraică, care nu înseamnă altceva decât… om !

Iată textul:

Ioan I, 43-51: A doua zi Iisus a vrut să meargă în Galileea. Acolo îl găsește pe Filip și îi spune: urmează-Mi Mie !  Filip era din Betsaida, orașul lui Andrei și al lui Petru. Și Filip îl găsește pe Natanael și îi spune: (Mesia), cel despre care a scris Moise în Lege și despre care au scris profeții, noi l-am găsit: e Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Și Natanael i-a zis : din Nazaret ? Poate fi ceva bun din Nazaret ?  Filip atunci  îi spune: vino și vezi. Și l-a văzut Iisus pe Natanael venind la El și spune despre el: iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug. Natanael zice atunci: de unde mă cunoști ? Și i-a răspuns Iisus: te-am văzut, înainte de a te chema Filip (să Mă vezi). Te-am văzut când erai sub smochin. Și I-a răspuns Natanael: Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel. Și i-a zis atunci Iisus: crezi (că sunt Fiul lui Dumnezeu) numai pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin ? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea. Și îi mai zice : adevărat, adevărat vă spun vouă, de acum veți vedea cerul deschis și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul omului.

Τῇ ἐπαύριον ἠθέλησεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐξελθεῖν εἰς τὴν Γαλιλαίαν· καὶ εὑρίσκει Φίλιππον καὶ λέγει αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. ἦν δὲ ὁ Φίλιππος ἀπὸ Βηθσαϊδά, ἐκ τῆς πόλεως ᾿Ανδρέου καὶ Πέτρου. εὑρίσκει Φίλιππος τὸν Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ν γραψε Μωϋσς ν τ νμ κα ο προφται, ερκαμεν, ᾿Ιησον τν υἱὸν το ᾿Ιωσφ τν π Ναζαρτ. καὶ εἶπεν αὐτῷ Ναθαναήλ· ἐκ Ναζαρὲτ δύναταί τι ἀγαθὸν εἶναι; λέγει αὐτῷ Φίλιππος· ἔρχου καὶ ἴδε. εἶδεν ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Ναθαναὴλ ρχμενον πρς ατν καὶ λέγει περὶ αὐτοῦ· δε ληθς ᾿Ισραηλτης, ν δλος οκ στι. λέγει αὐτῷ Ναθαναήλ· πθεν με γινσκεις; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· πρὸ τοῦ σε Φίλιππον φωνῆσαι, ὄντα ὑπὸ τὴν συκῆν εἶδόν σε. ἀπεκρίθη Ναθαναὴλ καὶ λέγει αὐτῷ· ραββ, σ ε υἱὸς το Θεο, σ ε βασιλες το ᾿Ισραλ. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· ὅτι εἶπόν σοι, εἶδόν σε ὑποκάτω τῆς συκῆς, πιστεύεις; μεζω τούτων ὄψει. καὶ λέγει αὐτῷ· ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν, π’ ρτι ὄψεσθε τὸν οὐρανὸν ἀνεῳγότα, καὶ τοὺς ἀγγέλους τοῦ Θεοῦ ἀναβαίνοντας καὶ καταβαίνοντας ἐπὶ τὸν υἱὸν το νθρπου.

iisus-si-ingeri

Suntem în Galileea. Anul 28 d. Hr. Este momentul în care Iisus își alege primii ucenici și începe să predice.

Venise din Betania Pereei (sau „Betania de dincolo de Iordan”, alta decât Betania din Iudeea, a lui Lazăr, de lângă Ierusalim) unde a fost botezat de Ioan, Înainte-mergătorul Său

… și unde și-a ales primul ucenic, pe Andrei, pe care l-a luat de la Ioan Botezătorul.

Nu întâmplător primii discipoli ai lui Iisus au fost discipolii lui Ioan Botezătorul. Erau deja inițiați în noua doctrină a căinței și a iertării păcatelor: Andrei și fratele său, Petru și încă un ucenic, nenumit, care este, spun bibliștii, chiar Ioan, autorul celei de-a patra Evanghelii… ucenicul cel iubit… care, la Cina cea de Taină, stătea cu capul culcat pe pieptul lui Iisus (Ioan, 13, 23).

Cu ei va colinda Iisus prin Galileea, Iudeea și Samaria timp de doi sau trei ani și va predica venirea Împărăției lui Dumnezeu, va tămădui, va exorciza, va învia morți, va face minuni și, mai ales, va fi mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor/Mesia.

Suntem în momentul în care Iisus „îl găsește” pe Filip care, la rându-i, i-l aduce lui Iisus pe Natanael.

De ce Iisus își alege ucenicii în Galileea ?

Nu întâmplător cei mai mulți dintre ei sunt galileeni. Și galileean însemna… pe jumătate evreu.

În Galileea sau Provincia (galil/גָּלִיל înseamnă district în ebraică) traiau mai mult evrei… elenizați.  Andrei și Filip sunt nume grecești. Andrei înseamnă… „un bărbat adevărat, plin de curaj, de… bărbăție”, iar Filip, „iubitorul de cai”, este numele tatălui lui Alexandru Macedon. Alexandru și Filip erau două nume foarte răspândite printre evreii elenizați.

Iisus avea nevoie de ucenici care să-i poată răspândi mesajul, învățătura și în afara Israelului, mai precis în toată lumea mediteraneană, unde limba cea mai vorbită și cea mai cunoscută era greaca.

De altfel El însuși era vorbitor de greacă, ca mai toți cei din Galileea.

Arheologii care au săpat în Betsaida – un sat de pescari la nord de Marea Galileei (numele ei înseamnă în aramaică Casa pescarilor) – au scos la lumină multe vase grecești și au descoperit o populație foarte influențată de cultura greacă/ elenistică. Și, din Betsaida erau Andrei și Petru, Filip și Ioan.

Galilean era și Natanael. Din Cana Galileii. Numele lui, Netanel/ נְתַנְאֵל, înseamnă „darul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu a dat” și poate, „cel dăruit de Dumnezeu” și vine din verbul natan/נָתַן, a da, a dărui și El/ אֵל, Dumnezeu.

Bibliștii l-au identificat cu Bartolomeu („fiul lui Tolomeu/Talmai”) din celelalte Evanghelii. Se pare că era un studios al Legii. Poate sub smochin se ruga sau studia cu râvnă Tora/Legea.

Îi venea greu să creadă că Mesia, Mântuitorul pe care-L tot așteptau evreii după ce s-au întors din exilul în Babilon, s-ar fi putut naște în Nazaret, care era un sat aproape izolat, într-o vale înaltă, săpată printre dealurile abrupte de calcar cu care se termină, la sud, Munții Libanului, un sat locuit, poate, de oameni needucați. De aceea s-a și chemat Nazaret, nume care înseamnă „cetate întărită”.

Așa cum altora le va veni greu să creadă, mai târziu, că Mesia poate veni din Galileea, cum spune Ioan (7, 41; 52): … Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? … Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. (Trad. Biblia Sinodală).

De ce ? Pentru că evreii din Galileea se amestecaseră de sute de ani cu tot felul de neamuri mesopotamiene. După ce asirienii au cucerit în anul 722 î. Hr. regatul de nord al Israelului (Samaria și Galileea), i-au scos pe evrei, i-au dus în robie/exil și au adus în locul lor coloni din întreaga Mesopotamie, coloni care credeau în zeii lor, nu în Iahve.

Și totuși, când îl vede pe Iisus – un văzător cu duhul (în ebraică un văzător era neapărat un profet) crede că El este Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu și cel despre care Filip îi spusese că… despre El a scris Moise în Lege și despre El au vorbit profeții în Scripturi.

Și aici textul sugerează că Israelul a avut doi… mântuitori: pe Moise și pe Iisus.

Moise înseamnă „cel care scoate… la lumină: מֹשֶׁה/Moșe vine din verbul mașah/ מָשָׁה = a duce departe, a scoate din, a conduce, de unde: a salva, a ocroti. (O etimologie mai plauzibilă decât mes/mesu, copil, fiu, în egipteană).

Iar Iisus, Iehoșua/ יְהוֹשׁוּעַ înseamnă „Dumnezeu/Iahve este salvarea”. Vine din Iehova/ יְהֹוָה  și verbul iașa/ יָשַׁע, a salva, a elibera, a mântui, a dărui biruință.

Cu singura diferență că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce Moise este robul lui Dumnezeu.

Natanael îi spune lui Iisus rabbi, adică „învățătorul meu”. Cu rabbi (de unde rabin) se adresau studenții profesorului lor… un rav. În ebraică rav/רַב înseamnă: mare, mult și aici se referă la multa învățătură a unui profesor… mult învățat.

Dar, cel mai important lucru în această pericopă este faptul că Iisus, subtil, Se revelează ca fiind întruparea omenească a Fiului lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, promisiunea că și omul poate fi la fel cu Fiul lui Dumnezeu.

botezul-domnului

Pentru studioși:

Ioan, cap. 1: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iudeii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu? Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt eu Hristosul. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi? El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: «Îndreptaţi calea Domnului», precum a zis Isaia proorocul. Şi trimişii erau dintre farisei. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte: Petru). A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Geneză, 28,10-17: Iar Iacov ieşind din Beer-Şeba, s-a dus în Haran. Ajungând însă la un loc, a rămas să doarmă acolo, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului aceluia şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus». Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: «Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!» Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: «Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!» (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 1, 32-34: Şi a mărturisit Ioan (Botezătorul) zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 12, 21-22: Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Ioan 5, 37-47: Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi văzut vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc; Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi? Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele? (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 7, 14: Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 9, 5-6: Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta. (Trad. Biblia Sinodală)

***

Isaia 35: Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi? Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa. (Trad. Biblia Sinodală)

¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?

Etiquetas

, , , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

trump-in-congres-1Donald Trump, primul discurs în fața Congresului 2 martie 2017

 ¿Quo Vadis America?   Încotro te îndrepți, America ?

Washington,  Diana Negre

Respingerea pasională și în masă pe care a provocat-o venirea lui Donald Trump la președinția SUA este pe cât de evidentă, pe atât de discutibilă. Atât de discutibilă încât există tentația de a crede că actuala dramă politică a țării i se poate imputa atât lui Trump, cât și unei jumătăți a cetățenilor americani, adică celor care îl resping.

Este suficient să ne uităm la acțiunile și reacțiile din ultimele zile, pentru a vedea ca Trump-președintele este respins, înainte de toate, pentru personalitatea sa respingătoare, trăsătură pentru care nu a fost dorit înainte chiar de a-și prelua funcția. Adevărul este că a câștigat cu voturi mai puține decât rivala sa, Hillary Clinton, dar, asemenea situații s-au repetat în istoria electorală a țării și nu s-au datorat vreunei fraude, ci modelului electoral stabilit prin Constituție.

proteste-trump-2Mii de americani protestând în Washington împotriva lui Donad Trump

„Elitele”, împotriva cărora s-a ridicat jumătatea de țară care l-a adus pe Trump la Casa Albă, continuă să creadă că încă țin în mână  o modalidate de a opri  și anula sau de a întoarce total acțiunile noului președinte. Săptămâna aceasta, de pildă, într-unul din programele de dimineață de mare audiență, se comenta că Trump  vrea să-i învețe pe oameni cum să gândească, dar, „aceasta este principala noastră misiune”.

Găsim detalii aproape anecdotice în istoria națiunii, dar, ceea ce este alarmant este intoleranța radicală, aproape viscerală, declanșată de victoria lui Trump, deoarece consecința cea mai gravă a alegerilor din luna noiembrie a anului trecut este faptul că o națiune democratică, care se află în fruntea gândirii și dezvoltării industriale, sucumbă maximalismelor pasionale, atunci când se confruntă cu o dilemă morală.

În momentul actual al istoriei, de la un popor civilizat care a făcut – sau pretinde că a făcut – din libertate și dreptate rațiunea sa de a fi, ne așteptăm să arate un minimum de seninătate și toleranță.

Dar, aceste atribute nu strălucesc în niciuna din cele două tabere : în timp ce democrații, folosindu-se de birocrația guvernamentală, încearcă să surpe terenul pentru noul șef, administrația Trump amenință că pune în practică cele mai fulminante amenințări din campania sa electorală, referitoare la imigranții ilegali.

Ultima decizie amenință direct milioane de persoane fără acte, care vor fi expulzate fără menajamente, neținând cont că se află de mulți ani  în țară, unde au muncit și și-au întemeiat familii : cu toate că se insistă că „prioritatea” este să se scoată din țară delincvenții periculoși, normele făcute publice recent răspândesc teama că a locui fără permis de ședere sau a te afla ilegal în țară este de la sine  „un delict periculos”, de care, poporul american amenințat trebuie să fie apărat.

proteste-trump-3Protest în Chicago împotriva lui Donad Trump

Protestele au început și probabil se vor amplifica, nu numai din partea grupurilor amenințate, ci și cu sprijinul opoziției politice, care va încerca  să înăsprească neînțelegerile, așa cum se întâmplă în diferite districte electorale, unde legiuitorii republicani găsesc grupuri care se înfiltrează în adunările cu votanții lor pentru a le sabota.

Multor americani nu le place personalitatea lui Trump și este legitim și sănătos din punct de vedere politic să arate acest lucru. Dar, ceea ce este mai puțin acceptabil la o națiune civilizată este ca o minoritate să pretindă că are dreptul de a înlocui regulile de conviețuire după bunul ei plac : este exact ceea ce caracterizează dictaturile și încercările nereușite de a instaura state fundamentaliste.

proteste-trump-6Protest anti-Trump în Los Angeles

Dacă la începutul secolului al XXI-lea, omenirea este pe cale să confunde (și se află la un pas de a o face), ca fiind asemănătoare, SUA și Statul Islamic, aceasta se datorează faptului că a pornit în galop spre o sinucidere colectivă. Riscul vine de la națiunea americană, creată tocmai de cei care au emigrat dintr-o Europă sfâșiată de un fundamentalism religios și un absolutism monarhic, dar care este pe pe punctul de a întrona fundamentalismul, pe cale religioasă (25% dintre americani sunt, în ziua de azi, fundamentaliști) și prin intoleranță, oricare ar fi orizontul ei politic.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

trump-in-congres-3En el Congreso, en Washington,Trump hizo referencia a su plan para rebajar los impuestos, 2 de marzo de 2017

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

trump-in-congres-2Donald Trump, en el Congreso de su país, 2 de marzo de 2017

¿Quo Vadis America? Washington, Diana Negre

La repulsa pasional y multitudinaria que ha provocado la llegada de Donald Trump a la presidencia de Estados Unidos es tan evidente como discutible. Tan discutible, que uno se ve tentado a pensar que el actual drama político del país se puede imputar tanto a Trump, como a la mitad de los ciudadanos norteamericanos, los que le repudian .

Basta con mirar las acciones y reacciones de los últimos días, para ver que a Trump-presidente se le rechaza, ante todo, por su repelente personalidad y esto le ocurrió incluso antes de tomar posesión del cargo. Cierto es que ganó con menos votos que su rival Hillary Clinton, pero, esto ha ocurrido repetidamente en la historia electoral del país y no se debe a fraudes de escrutinio, sino al modelo electoral fijado por la Constitución.

proteste-trump-1Miles de manifestantes, en la ‘Marcha de las Mujeres’ contra Donald Trump en Washington

Las “élites”, contra las que se rebeló la mitad del país QUE puso a Trump en la Casa Blanca, siguen creyendo que tienen EN su mano una forma de frenar y hasta anular o dar totalmente la vuelta a las acciones de su nuevo mandatario. Esta semana, por ejemplo, uno de los programas matutinos de más audiencia comentaba que Trump quiere decir a la gente cómo pensar, pero “ésta es precisamente nuestra misión”.

Ante nosotros tenemos detalles casi anecdóticos en la historia del país, pero lo que sí es alarmante es la intolerancia radical, casi visceral, desencadenada por el triunfo de Trump, porque la consecuencia más grave de los comicios del pasado noviembre es que una nación democrática, que lidera el pensamiento y quehacer del mundo industrial, sucumbe a maximalismos pasionales en cuanto se ve confrontada a un dilema moral.

A estas alturas de la Historia, lo menos que se puede esperar de un pueblo civilizado que ha hecho – o pretende haber hecho – de la libertad y la justicia su razón de ser, es un mínimo de serenidad y tolerancia.

Pero, esos atributos no brillan ni en uno, ni en otro bando: mientras los demócratas dentro de la burocracia gubernamental tratan de socavar el terreno a su nuevo jefe, el gobierno de Trump amenaza con poner en práctica las amenazas más fulminantes de su campaña electoral con respecto a los inmigrantes ilegales.

proteste-trump-5Protesta contra Trump en la ciudad de Los Ángeles

La última normativa amenaza con echar sin miramientos a millones de indocumentados que llevan lustros o décadas en el país trabajando y que han formado aquí familias: aunque insiste en que “la prioridad” es sacar del país a los delincuentes peligrosos, las normas recién divulgadas hacen temer que simplemente vivir sin permiso de residencia o estar aquí ilegalmente constituya ya un “delito peligroso” del que hay que proteger al amenazado pueblo norteamericano.

Las protestas han comenzado ya y probablemente se ampliarán, no solamente por parte de quienes representan a los grupos afectados, sino con el apoyo de la oposición política, que tratará también aquí de recrudecer los desencuentros, como está ya ocurriendo en diversos distritos electorales, donde los legisladores republicanos encuentran grupos que se infiltran en las reuniones con sus votantes para desbaratarlas con protestas.

proteste-trump-4Manifestación contra la elección de Trump en Chicago

A muchos norteamericanos les disgusta la personalidad de Trump y es legítimo y políticamente sano que así lo manifiesten. Lo que ya resulta menos aceptable en una nación civilizada es que una minoría se ponga el Derecho por montera y pretenda substituir las reglas de convivencia por su voluntad: esto es lo que caracteriza las dictaduras y los conatos malogrados de estados fundamentalistas.

Y si a principios del siglo XXI, la Humanidad está en un tris de confundir por similares a EEUU y el Estado Islámico, es que se encamina a galope hacia el suicidio colectivo.  El riesgo de tal suicidio empieza en que una nación como Estados Unidos, creada justamente por quienes habían emigrado de una Europa desgarrada por el fundamentalismo religioso y el absolutismo monárquico, va camino de entronizar el fundamentalismo, ya sea por la vía religiosa (el 25% de los norteamericanos son hoy en día fundamentalistas) y la intolerancia, sea cuál sea su horizonte político.

proteste-trump-7Participantes en la manifestación celebrada en la ciudad de Boston

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN

Etiquetas

, , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

migranti-cipru-1

CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI

Insula Cipru se află la „o azvârlitură de băț” față de Siria – 60 de mile marine, adică, ceva mai mult de 100 de km – și face parte din Uniunea Europeană (U.E.). Cu toate acestea, până acum, nu a fost asaltată de marea masă a migranților, care vor să ajungă în Europa cea bogată, pe rutele Mediteranei Orientale. În prezent, Cipru cu cei 1.200.000 de locuitori ai săi găzduiește doar câteva mii de refugiați în cele două tabere pentru migranți pe care le are.

Cifra aceasta redusă surprinde, dacă vom compara prețurile traficului cu persoane: pentru a aduce pe cineva din Orientul Mijlociu în Italia, traficanții cer 8.000 $ (ceva mai puțin, dacă ruta este cea a Balcanilor), în timp ce traseul Siria – Cipru nu depășește 2.000 $.

Via aceasta cipriotă ieftină nu este rezultatul ignoranței sau al vreunui capriciu migratoriu; ruta cipriotă este, în realitate o fundătură. Pe de o parte, insula aceasta nu face parte din grupul Schengen și, prin urmare, a veni în Cipru nu înseamnă acces spre națiunile comunitare care asigură o asistență generoasă.

Pe de altă parte, autoritățile de la Nicosia au învățat lecția insulelor grecești din Marea Egee, unde îngrămădirea migranților a făcut viața localnicilor și a refugiaților infernală. Astfel, au creat legi pentru a opri o avalanșă umană ca cele din insulele grecești din Marea Egee. Prestațiile sociale sunt sărăcăcioase, demersurile administrative pentru a recunoaște cererile de azil sunt lente și incredibil de restrictive – sunt aprobate  doar 10% dintre ele; la aceasta se mai adaugă și faptul că nu li se recunoaște dreptul la reunificare a familiei. Azilantul din Cipru nu are nicio șansă să-și aducă soția, copiii, frații sau părinții. În plus, în declarații  ne-oficiale, autoritățile cipriote  au spus, în repetate rânduri, că „…ar prefera ca migranții să fie creștini ortodocși…” Dar, imensa majoritate a refugiaților este musulmană!

Politica Nicosiei față de migranți a dat, până acum, rezultatele dorite, ajungându-se la situația extremă în care, dacă ambarcațiunile refugiaților ajungeau în porturi cipriote, aceștia  nu voiau, în ruptul capului, să coboare, astfel încât erau aduși pe uscat cu forța. Și totuși, începând cu ultimele luni ale anului trecut, numărul încercărilor de a intra ilegal pe insulă este în creștere. Cauza este, în mare măsură, umplerea până la refuz cu migranți a insulelor din Marea Egee, precum și prezența, în țările din Orientul Mijlociu, a unei mase imense de aspiranți săraci, care nu pot aduna între 5.000 $ și 8.000 $, cât este prețul unei călătorii clandestine spre Europa cea bogată. În aceste condiții, migranților și traficanților de ființe umane le vine bine chiar și „ruta dură” a migrării spre Cipru.

migranti-grecia-1Grecia, 2016

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

migranti-cipru-2

CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN

La isla de Chipre está a un tiro de piedra de Siria – 60 millas marinas, algo más de 100 kms. – y forma parte de la Unión Europea (U.E.), pero apenas ha sido asaltada hasta ahora por la masa de migrantes que pretenden entrar en la Europa rica por las rutas del Mediterráneo Oriental. Hasta la fecha, Chipre con sus 1.200.000 habitantes, sólo alberga a unos mil refugiados en sus dos campamentos de fugitivos.

Lo reducido de esta cifra resulta sumamente sorprendente si se comparan los precios del contrabando humano : llevar a una persona desde el Oriente Próximo a Italia ronda los 8.000 $ y (algo menos, si es al centro de la UE por la ruta de los Balcanes) en tanto que el trayecto Siria –  Chipre no sobrepasa los 2.000 $.

Naturalmente, este ninguneo de la vía chipriota no es fruto de ignorancia o caprichos migratorios; la ruta chipriota es en la práctica un callejón sin salida. Por una parte, la Isla no figura en el grupo Schengen y, por tanto, la entrada en ella no facilita en absoluto la llegada a las naciones comunitarias de asistencia social generosa.

Por otro lado, las autoridades de Nicosia han aprendido la lección de las islas griegas del Egeo, donde la acumulación de migrantes ha hecho la vida de indígenas y fugitivos una antesala del infierno. Así, han reformado su legislación para impedir un alud humano como el registrado en el Egeo. Las prestaciones sociales son magra;, los trámites administrativos para el reconocimiento de las solicitudes de asilo, lentas e increíblemente restrictivas – se aprueba alrededor del 10% de las demandas –; y, además, no se les reconoce a los fugitivos el derecho a la reunión familiar. Por ser asilado en Chipre no se tiene oportunidad alguna de traer, consortes, hijos, hermanos o padres. Y por si todo esto fuera poco, en declaraciones oficiosas, los gobernante chipriotas han dicho repetidas veces que de acoger a alguien, “…preferirían que los migrantes fuesen cristianos ortodoxos…”¡ Cuándo la inmensa mayoría de los fugitivos es musulmana !

La política migratoria de Nicosia ha dado hasta ahora los resultados apetecidos, llegándose al extremo de que en los casos en que sus barcos atracaban en los puertos chipriotas, los fugitivos se negaban a desembarcar y tenían que ser llevados a tierra a la fuerza. Pero desde los últimos meses del año pasado ha comenzado a crecer el número de intentos de entrada ilegal en la Isla. La causa es, en gran medida, el atasco migratorio en las islas del Egeo y también por la acumulación en los países del Oriente Próximo de una masa de aspirantes pobres – incapaces de reunir de 5.000 $ a 8.000 $, precio de un viaje clandestino a la Europa rica. En estas condiciones, a los migrantes y a los contrabandistas de seres humanos les sale a cuenta la “vía dura” de la migración por Chipre.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

migranti-grecia-2Migrantes, Grecia, 2015

PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT

Etiquetas

, , , , , , ,

iisus-adam-si-eva-1

 

Această parabolă a… postitorului prefăcut din Evanghelia după Matei cuprinde, de fapt, trei reguli pe care ar trebui să le respecte oricine vrea să… intre în Împărăția lui Dumnezeu.

De ce ar voi cineva să intre în Împărăția lui Dumnezeu ?

Pentru că este o lume perfectă, o lume fără durere, fără suferință, fără boli, în care nu există moarte sau păcat, ci doar iubire, iertare și credință și … câteva reguli obligatorii…
… reguli care-l transformă, îl metamorfozează pe cel ce le respectă într-o ființă desăvârșită, asemenea lui Dumnezeu.

Și această lume desăvârșită era acum deschisă ! DumnezeuTatăl tocmai o deschisese pentru toți fiii Lui și-L trimisese pe Iisus Hristos să le vorbească oamenilor despre ea.

Acest corpus de legi, după care se trăiește în Împărăția lui Dumnezeu, cunoscut ca Predica de pe munte, apare la evanghelistul Matei în trei capitole: 5, 6 și 7 (și, într-o variantă prescurtată, la Luca, în capitolul 6 cunoscută, însă, ca Predica de la șes).

Predica de pe munte este cea mai lungă și cea mai importantă a lui Iisus. A ținut-o undeva în Galileea, înainte de a porni în marea Sa călătorie spre Ierusalim, într-o regiune deluroasă ce domina malul vestic al Lacului Galileii/Tiberiadei, undeva lângă Capernaum.

Este, de fapt, Legea dată a doua oară de Dumnezeu, acum prin Iisus (prima dată îi fusese dată lui Moise) …
… o Lege care seamănă mai mult cu un Manual de înțelepciune, sau mai bine zis, un Manual de îndumnezeire a omului. Cel mai bun care s-a scris vreodată pentru lumea noastră !

Practic, Predica de pe munte este Constituția sau Codul de legi al Împărăției cerești !

Iată textul din Matei, capitolul 6:

Matei 6, 14-21: (Și le-a spus Iisus) : dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, Tatăl vostru ceresc vă va ierta vouă greșelile voastre; iar dacă nu le veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre. Iar când postiți, nu fiți ca prefăcuții aceia posomorâți, înnegurați și trași la față: ei își urâțesc fețele ca să-i vadă oamenii că țin post. Adevărat vă spun vouă că-și primesc ei răsplata lor. Tu, când ajunezi, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să nu te arăți oamenilor nemâncat. Arată-I că postești doar Tatălui tău, care stă ascuns, și Tatăl tău, care vede tot ce-i ascuns, te va răsplăti la vedere (în fața lumii).  Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le mănâncă și unde hoții sparg case și fură. Adunați-vă comori în cer, unde nici molia și nici rugina nu le mănâncă și unde hoții nici nu sparg case și nici nu fură; căci unde este comoara voastră acolo este și inima voastră. (Trad. ZLH)

᾿Εὰν γὰρ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις τὰ παραπτώματα αὐτῶν, ἀφήσει καὶ ὑμῖν ὁ πατὴρ ὑμῶν ὁ οὐράνιος· ἐὰν δὲ μὴ ἀφῆτε τοῖς ἀνθρώποις τὰ παραπτώματα αὐτῶν, οὐδὲ ὁ πατὴρ ὑμῶν ἀφήσει τὰ παραπτώματα ὑμῶν. ῞Οταν δὲ νηστεύητε, μὴ γίνεσθε ὥσπερ οἱ ὑποκριταὶ σκυθρωποί· ἀφανίζουσι γὰρ τὰ πρόσωπα αὐτῶν ὅπως φανῶσι τοῖς ἀνθρώποις νηστεύοντες· ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι ἀπέχουσι τὸν μισθὸν αὐτῶν. σὺ δὲ νηστεύων ἄλειψαί σου τὴν κεφαλὴν καὶ τὸ πρόσωπόν σου νίψαι, ὅπως μὴ φανῇς τοῖς ἀνθρώποις νηστεύων, ἀλλὰ τῷ πατρί σου τῷ ἐν τῷ κρυπτῷ, καὶ ὁ πατήρ σου ὁ βλέπων ἐν τῷ κρυπτῷ ἀποδώσει σοι ἐν τῷ φανερῷ. Μὴ θησαυρίζετε ὑμῖν θησαυροὺς ἐπὶ τῆς γῆς, ὅπου σὴς καὶ βρῶσις ἀφανίζει, καὶ ὅπου κλέπται διορύσσουσι καὶ κλέπτουσι· θησαυρίζετε δὲ ὑμῖν θησαυροὺς ἐν οὐρανῷ, ὅπου οὔτε σὴς οὔτε βρῶσις ἀφανίζει, καὶ ὅπου κλέπται οὐ διορύσσουσιν οὐδὲ κλέπτουσιν·  ὅπου γάρ ἐστιν ὁ θησαυρὸς ὑμῶν, ἐκεῖ ἔσται καὶ ἡ καρδία ὑμῶν.

Acest fragment cuprinde trei din … Legile Împărăției cerești : iertarea, postul  cinstit și viața simplă și urmează după legea dăruirii și după cea a rugăciunii și, mai ales, după rugăciunea Tatăl nostru, din care explică partea din mijloc: … și ne iartă nouă greşelile noastre…

De ce parabola postitorului ipocrit ce pare a fi centrul acestui subcapitol  ? Pentru că postul din vremea aceea nu mai era un post corect și sincer și pentru că avea nevoie de…corectare!

Vechii evrei posteau: în semn de doliu… când făceau penitență sau ca să le fie ascultate rugăciunile… înaintea unei hotărâri importante… când așteptau un semn de la Dumnezeu, o profeție… când cereau îndurarea Lui sau când Îl rugau să nu-și abată mânia asupra lor la vreme de restriște. Și, desigur, posteau de Iom Kippur – Ziua Iertării/Ispășirii.
Și posteau fie în colectiv, țineau un post… obștesc… fie individual, fiecare pentru el.

În trecut, o făceau sincer.  Dar, se pare că, atunci, rabinii, doctorii în Lege, fariseii, posteau… de dragul postului și al imaginii, nu din pietate. Voiau să treacă drept mari postitori… din amor propriu !

 

Gamaliel, un celebru fariseu, rabin, profesor de Tora/Lege, din sec. I d. Hr.

Trebuie că vedeai pe străzile Ierusalimului, mai ales la Templu, figuri întunecate, ascetice, austere, sumbre, severe, palide, pământii, jalnice, de rabini trași la față, sfârșiți de foame și de sete, copleșiți de păcatele lumii, posomorâți, purtând poverile întregii lumi… probabil îmbrăcați în haine ponosite, murdari, poate dați cu cenușă pe față în semn de doliu, prăfuiți, neîngrijiți, asta pentru că pe lângă faptul că nu mâncau și nu beau apă, nici nu se spălau și desigur nu se ungeau cu uleiuri aromate cum făceau toți evreii cu ceva stare și cum era socotit decent în vechea societate israeliană.

Și nu-i de mirare că Iisus i-a comparat cu niște comedianți sau mimi. În greacă ipocritis/ ὑποκριτής este actorul, mimul, cel care dă replica la teatru, care interpretează un rol, de unde și sensul cu care apare în Septuaginta de: ipocrit, prefăcut, înșelător, șarlatan, escroc.

Niște actori care joacă întotdeauna cu o mască care le ascunde adevărata față, aici … adevăratele gânduri.

Actori sau mimi care… mimează pietatea pentru… aplauzele mulțimii ! Pentru o bună reputație !

Ipocritis/ ὑποκριτής pare să fie un cuvânt preferat de Matei, care-l folosește de 14 ori, spre deosebire de Luca, unde apare de trei ori, și de Marcu, unde apare o singură dată.

Postul, ținut cu smerenie, cu dragoste, cu bucurie și cu cea mai mare încredere este nu atât asceză și jertfă, pentru că Dumnezeu nu le cere oamenilor să se jertfească pentru El, cât mai degrabă o cale de purificare, de curățare a minții, a trupului și a sufletului și, prin purificare, o cale de îmbunătățire și de desăvârșire.
Cu alte cuvinte, o cale deschisă și scurtă spre Împărăția lui Dumnezeu care poate exista pe pământ, așa cum există în Cer.


O cale spre Împărăție ? De fapt, calea de întoarcere în Raiul Desfătărilor, de unde Tatăl ceresc îi alungase pe Adam și Eva. Și o cale de întoarcere la ce am fost noi la început: ființe desăvârșite care poartă chipul lui Dumnezeu.

De aceea Duminica în care se citește pericopa postitorului ipocrit se mai numește și Duminica Izgonirii din Rai.

Și rostul acestei parabole, ca și al parabolei fiului risipitor, este acela de a ne reaminti că alungarea din Paradis, de fapt, din Împărăția lui Dumnezeu, nu este ireversibilă, fără întoarcere și că Iisus Hristos tocmai de aceea a venit, să ne spună că după mult timp, Împărăția lui Dumnezeu, Raiul s-a deschis din nou ! Cu o lege nouă: Legea Iubirii !

 

Adam și Eva izgoniți din Rai. Un heruvim păzește poarta Raiului cu foc și spadă. Iisus recuperându-i pe proto-părinți.

Alungarea din Rai

Cât despre viața simplă, trăită pentru frumusețea ei și nu pentru îmbogățire, da, este una din legile de căpătâi ale Împărăției lui Dumnezeu.
De ce ?
Pentru că orice mare avere nu poate fi dobândită altfel decât prin încălcarea Legii iubirii, în care, de fapt, se cuprind toate celelalte ale lui Dumnezeu.
Și, nu întâmplător, Matei folosește cuvântul paraptoma/ παράπτωμα -greșeală – care înseamnă în greacă: o încălcare a unei porunci, a unei legi, o abatere, o rătăcire de la drumul drept. Iar paraptoma/ παράπτωμα vine din verbul parapipto/παραπίπτω: a se îndepărta de drum, de drumul drept, de adevăr !

Și, o ultimă observație: textul acesta, ca și întreg capitolul 6, are două serii de cuvinte cheie: în ascuns (adică în taină, în secret, cele nevăzute) și la vedere, (în public, în fața sau în văzul lumii, cele văzute).

De pildă: ei își urâțesc fețele vrea să spună în subtext: le ascund, le tăinuiesc, de parcă ar vrea să le facă să dispară, să le facă nevăzute… de rușine ! Verbul în greacă este afanizo/ἀφανίζω: a face să dispară, a face nevăzut, a întuneca, a ține ascuns, secret, a disimula, a sta retras… a desfigura, a schimonosi, a sluți…

Sau: să nu te arăți oamenilor nemâncat, dar arată-I că postești doar Tatălui tău, care stă ascuns, și Tatăl tău, care vede tot ce-i ascuns, te va răsplăti la vedere, în fața/în văzul lumii poate fi interpretat astfel:

Să nu te arăți, adică să nu apari… în lume ca să nu fii un exhibiționist. Verbul feno/ φαίνω înseamnă în greacă: a străluci, a apărea în plină lumină, la lumina zilei (derivă din fos/ φῶς, lumină) a fi vizibil, în văzul tuturor.

Iar… să te arăți numai lui Dumnezeu pare, la prima vedere, inutil ! Asta pentru că Dumnezeu oricum vede tot ce e ascuns, tăinuit, ținut secret (en to kripto/ἐν τῷ κρυπτῷ = în ascuns).

Să te arăți numai lui Dumnezeu înseamnă de fapt: să te tăinuiești așa cum face El (Dumnezeu se tăinuiește pe Sine – en to kripto/τῷ ἐν τῷ κρυπτῷ și stă nevăzut). De ce ? Ca să fii ca El. Și aceasta este, de fapt. marea răsplată … pe care o vor vedea toți !

adam-si-eva-3

Pentru studioși, câteva texte lămuritoare:

Marcu 11, 25-26: Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre. (Trad. Biblia Sinodală)

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 28, 1-5: Cel care se răzbună, de la Domnul va afla pedeapsă şi păcatele lui le va ţine minte. Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele. Omul care ţine mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare? De omul cel asemenea lui nu-i este milă şi pentru păcatele sale se roagă. El fiind trup, ţine mânie, şi cine va curăţi păcatele lui ? (Trad. Biblia Sinodală)

Isaia 58: Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi ? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte ? Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său ? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului ? Nu ştiţi voi postul care Îmi place ? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă ! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată. (Trad. Biblia Sinodală)

Iată două exemple de postire colectivă:

Judecători 20, 26: Atunci toţi fiii lui Israel şi tot poporul au plecat şi au venit la casa Domnului şi au postit în ziua aceea până seara şi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare înaintea Domnului. (Trad. Biblia Sinodală)

Levitic 16. 29 (de Iom Kippur): Aceasta să fie pentru voi lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nici o muncă să nu faceţi, nici băştinaşul, nici străinul care s-a aşezat la voi… (Trad. Biblia Sinodală).

Și un exemplu de post personal:

II Regi, 12, 19-23: Dar văzând David că slugile sale şoptesc între ele, a priceput că a murit copilul şi le-a întrebat: «A murit copilul?»A murit», i s-a răspuns. Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului şi s-a rugat. Întorcându-se apoi acasă, a cerut să i se dea pâine şi a mâncat. Şi i-au zis slugile: «Ce va să zică aceasta? Când copilul era încă în viaţă, ai postit, ai plâns şi n-ai dormit; iar după ce copilul a murit, te-ai sculat, ai mâncat şi ai băut?» «Câtă vreme copilul era viu, a zis David, am postit şi am plâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă va milui Domnul şi va trăi copilul. Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine».(Trad. Biblia Sinodală)

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA

Etiquetas

, , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

afganos-refugiados-en-el-pakistan-4

 AMARA REPATRIERE A AFGANILOR

La lipsurile și mizeriile pe care le suferă afganii, de la șfârșitul secolului trecut încoace, se adaugă, acum, o nouă neliniște : milioane de refugiați afgani sunt returnați masiv și ilegal din Pakistan, înapoi în Afganistan. Anul trecut, s-au întors din Pakistan în jur de un milion de afgani, iar anul acesta și anul viitor, se prevede ca alte două milioane și jumătate șă fie trimiși acasă cu forța.

Aproximativ patru milioane de afgani au găsit refugiu în Pakistan, de când au izbucnit războaiele cu talibanii, iar autoritățile de la Islamabad, precum și populația pakistaneză, i-au primit, la început, cu o relativă toleranță. În mare parte, din milă, deoarece erau afgani săraci, care nu puteau să adune 8.000 $, cât cereau, de persoană, traficanții de ființe umane ca să-i aducă în Europa cea bogată.

afganos-refugiados-en-el-pakistan-3

Dar, din 2007, relațiile dintre Kabul și Islamabad s-au deteriorat grav, și o serie de atentate care au avut loc în Pakistan, au fost sistematic atribuite imigrației afgane, chiar și în numeroasele cazuri, în care, a fost foarte evident că nu aveau nicio legătură, nici cu guvernul din Kabul, și nici cu refugiații.

Situația acestora s-a tot deteriorat în urma presiunilor făcute de oamenii politici de la Islamabad, la care s-au adăugat, ca o consecință a acestor presiuni, brutalitatea și hoția autorităților pakistaneze locale, care au văzut în refugiații afgani niște victime  lipsite de apărare. Astfel, din 2007, Pakistan nu mai eliberează documente pentru afganii refugiați în această țară. De trei ani, autoritățile se poartă foarte urât cu această minoritate, de la eliminarea copiilor afgani din școlile publice, până la desființarea centrelor de primire a afganilor nevoiași, pentru a nu mai aminti abuzurile individuale, controalele umilitoare, confiscarea nejustificată a actelor de identitate sau șantajul ca să nu li se confiște aceste documente, furturile, amenințările și insultele publice la care sunt supuși.

Desigur, acest du-te-vino are și o componentă de picaresc și zgârcenie meschină. Astfel, organismul ONU de într-ajutorare a refugiaților a dublat subvenția pentru cei care vor să se reîntoarcă acasă – 400 $ de persoană -, o sumă care, pentru cei mai flămânzi, se dovedește a fi o momeală irezistibilă, și care a sporit vizibil reîntoarcerea refugiaților.

 Iar dacă afgani deplasați în urma războaielor sunt primele victime ale acestor circumstanțe, cea de a doua victimă este chiar capitala afgană, Kabul, spre care se îndreaptă mai mult de un sfert din refugiații din țară, indiferent din ce regiune sunt. În Kabul, în cartierele sale cele mai sărace, s-au concentrat un milion și jumătate dintre afganii care și-au părăsit căminele lor fugind de lupte, bombardamente și foamete. Prin urmare, situația social, sanitară și economică a capitalei afgane este alarmantă.

                 kabul-1Kabul

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

afganos-refugiados-en-el-pakistan-1

AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA

Las penurias y miserias que vienen asolando a los afganos desde finales del siglo pasado no solo no cesan, sino que ahora se han enriquecido con una nueva angustia : el reenvío masivo e ilegal de los millones de fugitivos refugiados en el Pakistán. El año pasado regresó desde el Pakistán cerca del millón de afganos y se calcula que este año y el próximo lo harán 2,5 millones más, en su inmensa mayoría a la fuerza.

Son cerca de cuatro millones los afganos que huyeron al Pakistán desde que estallaron las guerras contra los talibán y las autoridades de Islamabad así como la población pakistaní los habían acogido con relativa tolerancia. En gran parte, por piedad ya que se trataba de los afganos pobres que no podían reunir los 8.000 $ que cuestan aproximadamente los servicios de un traficante de seres humanos que los lleve a la Europa rica.

afganos-refugiados-en-el-pakistan-2niños afganos en el Pakistán

Pero, desde el 2007, las relaciones entre Kabul e Islamabad se deterioraron gravemente y una serie de atentados terroristas registrados últimamente en el Pakistán han sido atribuidos sistemáticamente a la inmigración afgana, incluso en los muchos casos en que era evidente que no tenían nada que ver ni con el Gobierno de Kabul, ni con los fugitivos.

La situación de éstos ha empeorado constantemente por la presión de los políticos de Islamabad y, consecuentemente, por la brutalidad y pillería de las autoridades locales pakistaníes que han visto en los fugitivos afganos unas víctimas indefensas. Así, desde el 2007, el Pakistán no extiende ya documentación alguna a los afganos que se han refugiado en el país. Y desde hace cerca de tres años largos, las autoridades locales maltratan a esta minoría indefensa. El maltrato va desde la exclusión de los niños afganos de las escuelas públicas, hasta el cierre de centros de acogida para los desplazados afganos más necesitados, pasando por los abusos individuales de controles humillantes, retirada injustificada de documentación o chantaje para no retirársela, robos, amenazas e insultos en público.

Naturalmente, este vaivén humano tiene también su componente de picaresca avaricia mezquina. Y es que el año pasado, el organismo de ayuda a los refugiados de la ONU duplicó la subvención para los retornantes – 400 $ por persona -, una suma que, para los más famélicos, resulta un señuelo irresistible y que ha incrementado claramente el reflujo de fugitivos.

 Y si los afganos desplazados por las guerras son las primeras víctimas de todas estas circunstancias, la segunda víctima lo es la propia capital afgana – Kabul – a la que se dirige más de la cuarta parte de todos los desplazados del propio país, indiferentemente de cuál sea su patria chica. Porque en Kabul, en sus arrabales más míseros, se ha concentrado ya millón y medio de afganos que se han visto obligados por las guerrillas, los bombardeos y el hambre a abandonar sus hogares. Consecuentemente, la situación social, sanitaria y económica de la capital es francamente alarmante.

kabul-2Kabul

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.