TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN

02 lunes Jul 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

Crimeea, Ghinghis Han, Ivan cel Groaznic, Kazan, Moscova, Putin, Rusia, Stalin, Tatarstan

TATARSTAN 4.jpg

TĂTARII DIN TATARSTAN

Cetățenilor de etnie turcică din Rusia li se spune tătari și ei reprezintă aproximativ 5% din întreaga populație (formează cea mai mare minoritate din țară), au propia lor republică autonomă – Tatarstan – la jumătatea distanței dintre Moscova și Kazahstan -… și sunt discriminați de Kremlin, mai ales la ei acasă, în republica lor !

Discriminarea la care sunt supuși este în primul rând culturală; există o dispută în privința limbii turcice locale care se predă în școlile publice. Dar, în realitate, este vorba despre o luptă de autoritate între guvernul central al lui Putin și micile tendințe naționaliste în fașă ale etniilor ne-ruse din Federație.

TATARSTAN 3

Această discriminare doare în Tatarstan poate mai mult decât în oricare alt nucleu cu procentaj mare de populație ne-rusească, deoarece aici se toarnă gaz peste foc. Popoarele din stepa asiatică au invadat de neneumărate ori, de-a lungul istoriei, Rusia europeană (cel mai mult a durat ocupația Hoardei de Aur, cea a mongolilor moștenitori ai lui Ghinghis Han), ceea ce a lăsat o puternică amprentă culturală și politică.

Odată cu venirea la putere a lui Ivan cel Groaznic, în secolul al XVI-lea, s-a produs o renaștere politică a rușilor și s-a declanșat o persecutare a invadatorilor asiatici. Astfel, Ivan cel Graznic i-a alungat pe tătari din Kazan, capitala Tatarstan-ului, în 1552, iar revenirea semnificativă populației turcice pe aceste meleaguri a avut loc abia în secolul trecut, când mai mult de jumătate din cei 7,6 milioane de locuitori ai republicii erau tătari musulmani, rușii reprezentând aproximativ 40%. Asemenea dislocări au avut loc de mai multe ori în istorie, episodul cel mai crud fiind expatriera tătarilor din Crimeea, decretată de Stalin; iar cea mai recentă este restricția pe care Moscova o impune în prezent populației turcice din Crimeea.

Dispariția URSS a declanșat, la sfârșitul anilor 90, o renaștere a conștiințelor naționale de pe fostul teritoriu sovietic și promovarea limbilor minoritare. În mod inevitabil, aceste mișcări au trezit resentimente, deoarece Moscova se teme că, odată cu naționalismul cultural va apărea și fenomenul separatismului. Și cum în unele școli din Tatarstan nu s-a respectat legea federală în privința numărului de ore destinate limbilor de predare, adică s-au alocat mai multe ore limbii locale decât limbii ruse, Moscova a reacționat impunând sancțiuni economice, concediind profesori și reducând orele de predare în limba tătară.

Desigur, sunt în joc și interese economice. În Tatarstan există zăcăminte de hidrocarburi și repartizarea veniturilor pe care le crează această bogăție este foarte discutată. Nu că ar fi guvernul din Kazan mai puțin corupt decât alte administrații publice din Federația Rusă, dar, cum cea mai mare parte a posturilor importante le ocupă turcofonii, minoritatea rusă se consideră discriminată și protestează împotriva „etnocrației” care – afirmă ea – guvernează, administrează și discriminează în această Republică Autonomă.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN

A los ciudadanos de etnia turca en Rusia los llaman tártaros, representan aproximadamente el 5% de toda la población (constituyen la mayor minoría del país), incluso cuentan con una república autónoma – la del Tartaristán, a medio camino entre Moscú y el Kazakstán – … ¡ y son discriminados por el Kremlin especialmente en su propia República!

La discriminación actual es cultural; una disputa sobre la enseñanza del turco local en las escuelas públicas. Pero, en realidad, se trata de una lucha de autoridad entre el Gobierno centralista de Putin y los pinitos nacionalistas de las etnias no rusas de la Federación.

Esa discriminación duele en el Tartaristán quizá más que en ningún otro núcleo de alto porcentaje de población no rusa, porque llueve sobre mojado. Los pueblos de la estepa asiática han invadido repetidas veces a lo largo de la Historia la Rusia Europea (la ocupación más larga y conocida fue la de la Horda de Oro, la de los mongoles herederos de Gengis Khan) y ha dejado una fuerte impronta cultural y política.

Con la aparición de Iván el Terrible en el siglo XVI comenzó el resurgir político de los rusos y la persecución de los invasores asiáticos. Así, Iván echó a los tártaros de Kazán, la capital del Tartaristán, al conquistarla en 1552 y la repoblación turcófona no tuvo mayor importancia hasta el pasado siglo, cuando la mitad de los 7,6 millones de habitantes de la República ya eran tártaros musulmanes, no pasando los rusos del 40%. Esta conducta se ha repetido varias veces a lo largo de la Historia, siendo el episodio más cruel la expatriación de los tártaros de Crimea decretada por Stalin; y la más reciente, las restricciones que les impone ahora Moscú a los turcófonos de Crimea.

TATARSTAN 5.jpg

La desaparición de la URSS permitió, a finales de los 90, un resurgir de las conciencias nacionales en el territorio exsoviético y la promoción de las lenguas minoritarias. Inevitablemente, el movimiento despertó recelos en Moscú que teme que, al amparo del nacionalismo idiomático/cultural, surja también el separatismo. Y como en algunas escuelas públicas del Tartaristán se contravino la ley federal sobre el reparto del número de clases destinado a cada idioma y se otorgaron más horas a la parla local que al ruso, Moscú reaccionó con sanciones económicas y suspensiones de profesores y clases.

Naturalmente, también hay intereses económicos en juego. En el Tartaristán existen yacimientos de hidrocarburos y el reparto de la riqueza que generan es muy discutido. No es que el Gobierno de Kazán sea más corrupto que el de otras administraciones públicas de la Federación Rusa, pero como la mayor parte de los altos cargos los ocupan turcófonos, la minoría rusa se cree discriminada y clama contra la “etnocracia” que – según ellos – gobierna, administra y discrimina en la República Autónoma.

TATARSTAN 1

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

CEI PUȚIN IUBIȚI/LOS MALQUISTOS

23 sábado Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

azil, criză, migrație, Orban, populism, Trump

MIGRANȚI 1.jpg

CEI PUȚIN IUBIȚI

Primirea migranților din lumea a treia – și uneori chiar din Europa – a devenit, dintr-o simplă măsură umanitară, o problemă politică serioasă, care amenință însăși integritatea Uniunii Europene (UE), cu guvernul Germaniei ca prim candidat la jertfire.

Aparent, problema s-ar datora dimensiunilor acestei imigrări, deoarece, în doar patru ani, se pare că ar năvăli în UE (cifra e foarte discutată și discutabilă) vreo 4 milioane de fugari din Africa, Asia și America Latină. A asimila, a finanța și a integra o asemenea avalanșă, într-un timp atât de scurt, e complicat și nedrept. Mai ales nedrept, deoarece imensa majoritate a migranților vrea să se stabilească numai în țările bogate și cu securitate socială generoasă, însă, mulți dintre ei rămân pe drum, în țări nu chiar atât de puternice, cum sunt Grecia, Italia, Spania, Polonia, Cehia – care nu vor să-și asume costurile respective și nici problematica integrare. De fapt, problema fundamentală a migrațiilor actuale este una mentală, pentru a nu spune morală. Popoarele care au o concepție patrimonială asupra patriei nu vor să arate milă față de niște persoane care nu ar avea niciun drept să emigreze spre nuclee ale bunăstării. A gândi după modelul “fiecare să se întindă atât cât îi este plapuma” explică de ce reacționează la fel de intolerant față de “avalanșa imigrării” guverne foarte diferite cum sunt cel al lui Trump sau cele din Polonia, Ungaria, Austria, Italia, pentru a menționa doar câțiva dintre comunitarii sceptici.

MIGRANȚI 2.jpg

Această postură este întărită și de faptul că în întreaga lume a treia mafiile au pus mâna pe “turismul sărăciei” și nu numai că organizează deplasări și intrări frauduloase – în cazul SUA -, dar, chiar promovează racolarea de migranți, îndemnându-i să se ducă să trăiască fericiți în lumea industrială (altfel, cum s-ar explica faptul că țărani din Eritrea vor să ajungă la Düsseldorf sau la Dublin, orașe despre care niciodată nu s-a vorbit în cătunele lor ?) și chiar le plătesc călătoria, pe care o vor recupera din viitoarele venituri ale emigranților… Aceste călătorii sunt într-adevăr scumpe; de exemplu, din Afganistan până în Austria, voiajul costă cel puțin 8.000 $, sumă exorbitantă pentru un țăran sărac dintr-o țară a cărui PIB este de 600 $ pe an…

Această viziune patrimonială a naționalismului și a milei o capitalizează, în primul rând, populiștii – de la maghiarul Viktor Orban, până la americanul Donald Trump – și face să amuțească, în același timp, oameni de stat ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care a deschis larg porțile pentru migranți, pentru a compensa scăderea natalității concetățenilor săi, dar care, niciodată nu a avut curajul să spună clar și limpede motivul acestei deschideri.

MIGRANȚI 3

Autorul articolului: Valentí Popescu

***

MIGRANȚI 4.jpg

LOS MALQUISTOS

La acogida de migrantes del tercer mundo – y a veces hasta de la propia Europa – ha pasado de una medida humanitaria a un problema político que amenaza con dinamitar la propia Unión Europea (U.E.), con el Gobierno alemán como primer candidato a la inmolación.

Aparentemente el problema son las dimensiones de esa inmigración ya que en cuestión de cuatro años parece (cifra muy discutida y discutible) que entrarán en la U.E. alrededor de 4 millones largos de fugitivos de África, Asia e Iberoamérica. Asimilar, financiar e integrar semejante alud en tan poco tiempo es complicado e injusto. Sobre todo injusto, porque la inmensa mayoría de los migrantes quiere asentarse exclusivamente en los países ricos y con seguridad social generosa, pero gran parte de ellos se quedan por el camino en naciones menos pudientes – Grecia, Italia, España, Polonia, Chequia, etc. – que no quieren apechugar con los costos correspondientes ni con la problemática integración.

MIGRANȚI 5.jpg.

En realidad, el problema fundamental de las migraciones actuales es mental, para no decir moral. Las poblaciones que tienen un concepto patrimonial de la patria no se avienen a una misericordia forzosa para con unas personas que no tienen ningún derecho a emigrar a los núcleos de bienestar. Ese planteamiento de que “cada palo aguante su vela” explica la coincidencia de intolerancias ante la “inmigración alud” de Gobiernos tan distintos como el de Trump con los de Polonia, Hungría, Austria, Italia, para citar sólo unos cuantos comunitarios escépticos.

Esta postura se ve reforzada, además, por el hecho de que en todo el tercer mundo las mafias se han apoderado del “turismo de la miseria” y no sólo organizan los desplazamientos y las entradas fraudulentas – en el caso de los EE.UU. -, sino que promocionan literalmente el reclutamiento de migrantes, incitándolos a buscar Jauja en el mundo industrial (sino ¿ cómo se explica que aldeanos de Eritrea se empeñen en ir a Düsseldorf o Dublín, ciudades de las que no se habla nunca en sus caseríos ?) e incluso les financia los viajes, contando con resarcirse de los futuros ingresos del emigrante… Y son financiaciones caras; por ejemplo, del Afganistán a Austria, un mínimo de 8.000 $, una suma exorbitante para un campesino desharrapado de un país con PIB de 600 $ anuales…

MIGRANȚI 6jpg

Esta visión patrimonial del nacionalismo y la piedad la capitalizan en primer lugar los populistas – desde Orban en Hungría, hasta Trump en los EE.UU. – y acallan hasta a estadistas como la canciller Merkel en Alemania, quien abrió de par en par la puerta a los migrantes para compensar el descenso de natalidad de sus conciudadanos, pero no se atrevió nunca a decir lisa y llanamente porque lo hacía.

MIGRANȚI 7

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

TURCOAICĂ APRIGĂ, DISPUSĂ ORICÂND SĂ LUPTE/TURCA DE ARMAS TOMAR

18 lunes Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Aksener, alegeri, Erdogan, Turcia

MERAL SI ERDOGAN 1

Meral Aksener și Recep Tayyip Erdogan

TURCOAICĂ APRIGĂ, DISPUSĂ ORICÂND SĂ LUPTE

În curând vor avea loc în Turcia alegeri parlamentare și prezidențiale, mai exact, pe data de 24 iunie a anului curent, și Meral Aksener continuă să fie rivala cea mai de temut a președintelui Erdogan.

Și aceasta, deoarece ar putea avea loc un al doilea tur, din lipsă de majoritate absolută la urne, dar și pentru că i-ar putea lăsa un Parlament foarte greu de guvernat, dacă reușește să reducă din fotoliile parlamentare ale Mișcării Naționaliste – MHP, partid din care a făcut parte cândva, aliat permanent al formațiunii AKP al lui Erdogan, de când acesta se află la putere.

În momentul actual, mai toate pronosticurile prevăd o victorie la limită a lui Erdogan și a partidului său AKP, dar, dacă situația financiară din țară continuă să se deterioreze, rezultatul votului s-ar putea să se schimbe total, mai ales, dacă ținem seama de faptul că deja plebiscitul pentru adoptarea unui sistem prezidențial l-a câștigat Erdogan cu doar 51% din voturi, după ce învinsese, la alegerile generale din 2015, cu 61%.

Și cine este doamna Aksener ? Cel mai bine am caracteriza-o spunând că este: “o politiciană inteligentă, ambițioasă și intuitivă, teribil de plicticoasă”. S-a născut în 1956, și-a luat licența în istorie, a devenit diplomată de carieră și și-a dedicat cele mai mari eforturi din viață …politicii. Mai bine zis, s-a străduit să urce cât mai sus posibil în structura politică a țării.

Astfel, a fost ministru de interne (1996/7) în guvernul DYP, al lui Refah, până când acesta a fost înlăturat de Armată, în luna februarie a anului 1997. Atunci, Aksener i-a înfruntat public pe generali, dar cu suficientă prudență pentru a nu ajunge în închisoare. Pe urmă, s-a înscris în MHP, partid pe care avea să-l părăsească pentru a protesta împotriva alianței acestuia cu AKP, care devenea tot mai islamist… și pentru că, în 2016, nu a reușit să-l înlocuiască pe Bahceli la conducerea MHP, lider eternizat în fruntea partidului ! Atunci a condus un grup de afiliați laiciști care se opuneau alianței cu AKP și a fondat “Iyi” (în turcă “partidul cel bun”) cu scopul de a-i reda Turciei o democrație parlamentară și o ideologie laică.

Desigur, o asemenea ambiție și o asemenea combativitate cer și niște sacrificii ideologice. Din inamică declarată a generalilor, care au dat-o jos de la putere împreună cu tot guvernul, în 1997, acum, se declară adeptă fermă a Armatei Republicane, garantă politică a moștenirii lăsate de Atatürk, care are misiunea de a veghea asupra Guvernelor. Pariul ei asupra militarilor este acum atât de puternic, încât riscă, cu bună știință, în caz de balotaj cu Erdogan, să piardă voturile kurzilor, care, mai mult ca sigur, vor fi decisive.

Laicistă declarată, se mândrește că a fost în pelerinaj la Meca “dar, fără să-și acopere nicio clipă capul ”. Și cum votul femeilor este important, promite că va deschide un muzeu al baticurilor anatoliene, pe care le folosesc femeile din această regiune pentru a-și acoperi capul, conform normelor islamice.

Politiciană de echipă și bună organizatoare, totuși, nu are încredere în nimeni, și nu se folosește de “negrișori” care să-i scrie discursurile sau să-i pregătească dezbaterile publice. Continuă să și le redacteze ea însăși, cu toate că încă nu se cunoaște să existe cineva care să nu se fi plictisit de moarte, atunci când a ascultat perorațiile ei…

Autorul articolului: Valentí Popescu

***

TURCA DE ARMAS TOMAR

Meral Aksener

En vísperas de los dobles comicios – parlamentarios y presidencial – del próximo día 24, Meral Aksener sigue siendo la rival más temible del presidente Erdogan.

Lo es porque le podría obligar a una 2ª vuelta por falta de mayoría absoluta en las urnas y le podría dejar un Parlamento ingobernable si consigue restarle escaños al MHP (Movimiento Nacionalista), su antiguo partido y permanente aliado parlamentario del AKP desde que éste gobierna.

Hoy por hoy, la mayoría de los pronósticos auguran una victoria mínima de Erdogan y su AKP, pero si la situación financiera del país sigue agravándose, la votación puede cambiar totalmente. Tanto más, si se tiene en cuenta que ya el plebiscito para adoptar un sistema presidencial lo ganó Erdogan con el 51% de los votos, tras haber triunfado en las generales del 2015 con el 61%.

Y ¿ Quién es la señora Aksener ? La definición mejor es quizá la de: “una inteligente, ambiciosa e intuitiva política terriblemente aburrida”. Porque esta mujer nacida en 1956, licenciada en Historia, diplomática de carrera, dedicó los mayores esfuerzos de su vida a la política. Mejor dicho, a encaramarse lo más alto posible en el entramado político.

Así, fue ministra de Interior (1996/7) en el Gobierno DYP – Refah, hasta que el Ejército lo derribó, en febrero del 1997. Entonces se enfrentó públicamente a los generales con la suficiente prudencia para no acabar en la cárcel. Ingresó luego en el MHP, partido que abandonó tanto por protesta contra la alianza con un AKP cada vez más islamista… ¡y porque, en el 2016, no consiguió arrebatarle la dirección del MHP a Bahceli, el líder sempiterno del partido ! Entonces lideró a un grupo de afiliados laicistas opuesto a la alianza con el AKP y fundó el partido “Iyi” (en turco “partido bueno”) con la meta de devolverle a Turquía una democracia parlamentaria y una ideología laicista.

Naturalmente, tanta ambición y pugnacidad exige algunos sacrificios ideológicos. De enemiga declarada del generalato que la echó del poder con todo el Gobierno en 1997, ahora se proclama vehemente partidaria del Ejército republicano, albacea político de Atatürk, encargado de vigilar los Gobiernos. Su actual apuesta por los militares es tan fuerte que la mantiene incuso a sabiendas de que en caso de un desempate con Erdogan, esa apuesta le puede enajenar los votos kurdos que seguramente serían decisivos.

Laicista proclamada, alardea de haber peregrinado a la Meca “pero sin cubrirse ni un segundo la cabeza”. Y como el voto femenino es importante, promete abrir un museo de pañuelos anatolios usados por las mujeres de esa región para cubrirse la cabeza según las normas islámicas.

Política de equipo y buena organizadora, no se fía de casi nadie y carece de “negros” que le escriban los discursos o le preparen los debates públicos. Y sigue tozudamente redactándolos ella misma, pese a que todavía no se conoce a nadie que no se haya aburrido mortalmente escuchando sus peroratas…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI… PURGATORIUL

12 martes Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Ceaușescu, comunism, Emil Constantinescu, impunitate, Ion Iliescu, justiție, Klaus Iohannis, purgatoriu, revoluție, Traian Băsescu

„Comuniștii nu au dreptate, ei sunt juști” ! – este o afirmație paradoxală care a făcut carieră, printre membrii de partid (ai P.C. !), încă din vremea când înșfăcau ilegal puterea în țara noastră, adică, din anul 1945.

De fapt, cu această formulă încercau să-și justifice abuzurile: chiar dacă nu aveau dreptate (implicit își recunoșteau abuzurile !) scopul lor era unul nobil (nu-i așa?)– binele poporului !

Toate nedreptățile s-au făcut în numele poporului ! Și al progresului ! Cum altfel ?

Nimeni nu trebuie să ne judece vreodată, deoarece noi suntem foarte bine intenționați în tot ce facem ! (Oare ?)

Între timp, în 1989, comunismul s-a năruit.

În România s-a năruit urât, urât de tot, cu mulți morți și răniți, și cu perechea dictatorială executată chiar de Crăciun.

Se putea și altfel. De ce, oare, s-a întâmplat așa?

Simplu ! Domnul Ion Iliescu, cel care a preluat puterea în decembrie 1989, NU A ÎNȚELES CĂ AVEA LOC O REVOLUȚIE ANTICOMUNISTĂ, ci doar o înlăturare de la putere a Ceaușeștilor. Reproduc din memorie cuvintele sale: cei doi (adică Nicolae și Elena Ceaușescu) ce au făcut nu a fost știință, ci tiranie ! Ei au întinat idealurile comunismului !

Comunismul se năruia, iar domnul Iliescu vorbea, totuși, de idealurile neîntinate ale comunismului. Că încă era un comunist convins o dovedește faptul că în sprijinul noii puteri s-a declanșat imediat scenariul teroriștilor. Cine a putut să aibă această idee ?

Domnul (tovarășul) Iliescu spunea despre ei că: TRAG DIN ORICE POZIȚIE ! De unde știa acest detaliu ? Afirmația în sine poartă amprenta terorismului, a fost făcută cu scopul de a înspăimânta ! De ce a simțit nevoia să facă această afirmație? Cine a declanșat scenariul teroriștilor, cine a aprobat folosirea simulatoarelor de sunet pentru a teroriza populația – păreau a fi mitraliere grele, de calibrul 12,5 mm – în condițiile în care cel care lua deciziile în România, încă din seara zilei de 21 decembrie 1989 (semna decrete !), era, nimeni altul, decât domnul Iliescu. Nimic un mișca în țara aceasta, dacă nu hotăra domnul Iliescu !

Mai târziu avea să se întrebe retoric: Care teroriști ?

IMPUNITATE 3

În plus – un lucru foarte grav – domnul Iliescu a cerut intervenția trupelor sovietice în România. Ca să apere ce oare altceva decât comunismul ?

Și acest domn Iliescu, mai târziu, când a înțeles că era ridicol să mai vorbească despre comunism, a devenit… revoluționar ! Probabil a și beneficiat – poate mai beneficiază încă – de avantajele condiției de revoluționar. Frumos, nu-i așa ? Probabil, ar trebui să restituie măcar unele lucruri de care s-a folosit pe nedrept ca revoluționar. Când a fost comunist, a fost ateu. După o vreme, a devenit indiferentist, adică a învățat că nu e frumos, dacă dumnealui nu crede în Dumnezeu, să nu-i lase nici pe alții să creadă, căci asta înseamnă să fii ateu. Mai târziu, și-a petrecut Paștele la o mănăstire ! A început să creadă sau pur și simplu a sărbătorit „un obicei folcloric” și nimic altceva ?

Domnul Iliescu este un exemplu tipic de om care este just în tot ce face, chiar și atunci când nu are dreptate !

Capitalul de simpatie europeană și mondială de care beneficia România în acele momente a fost rapid irosit, grație acestui « mod just de a gândi și de a acționa ».

În timpul mandatelor dumnealui – ca președinte – am avut comunism fără comuniști, corupție fără corupți, proprietăți (vechi, din vremuri pre-comnuniste !) fără proprietari (ignorați și batjocoriți), terorism fără teroriști, adică, tot felul de culpe și nedreptăți… fără vinovați !

Se instaura, în condiții noi, revoluționare, ne-comuniste, CULTUL IMPUNITĂȚII, adică o practică instituțională a ne-pedepsirii abuzurilor de orice fel, comise de structurile puterii.

IMPUNITATE 2

Chiar dacă dispuneam de o nouă Constituție, de legi și instituții adecvate pentru a asigura funcționarea corectă democrației, de data aceasta de tip occidental, lucrurile nu au mers pe calea corectitudinii, deoarece legea nu era lege pentru toată lumea !

La președinție a urmat domnul Emil Constantinescu. A pornit foarte frumos, dar, curând avea să constate că structurile de putere din țară aveau capacitatea de a-l bloca și constrânge să stea cuminte în banca lui. Ceea ce a și făcut. Nu a deranjat pe nimeni și nimeni nu l-a deranjat, pe toată durata mandatului său de președinte. Așa că lucrurile au continuat, iar impunitatea s-a statornicit și mai mult.

IMPUNITATE 4

A venit la Cotroceni, de la Primăria Capitalei, mai repede decât era prevăzut, domnul Traian Băsescu. A fost, din start, un comandant de navă care știa foarte bine că, pentru a naviga, toată lumea trebuia să respecte regulamentele de la bordul navei. Cei care se obișnuiseră să trăiască în condiții de IMPUNITATE, s-au răsculat, au încercat să-l suspende și să-l înlăture de pe navă.

Soarta a vrut ca ei să nu reușească.

Și astfel, justiția s-a pus pe roate, a început să funcționeze independent și să tragă la răspundere, fără menajamente, pe oricine, indiferent de condiția sa social-politică, chiar dacă ocupa funcții foarte înalte în structurile de putere.

Se părea că Justiția recicla clasa politică românească, o primenea pentru a aduce mai multă moralitate și onestitate – fenomen care ar fi trebuit să se desfășoare în mod natural, fără procurori și fără judecători, doar cu ajutorul urnelor și al bunului simț.

Și iată că la Cotroceni a venit domnul Klaus Iohannis, un profesor obișnit cu atmosfera din școală, unde inteligența și învățătura – adică strădania de a deveni un om util societății – sunt valorile supreme, apreciate și promovate de toată lumea.

PREȘEDINTI

Numai că, în politică, lumea e formată nu numai din elevi, profesori și părinți. Mai sunt și alții, mai ales cei care consideră că IMPUNITATEA este un drept al lor natural. Aceștia au pornit la drum : cu migală și tenacitate au pus în aplicare o strategie generatoare de IMPUNITATE și de intimidare a Justiției, căci nimeni nu are dreptul să-i judece vreodată. Indiferent ce vor face, IMPUNITATEA este un drept al lor inalienabil. Se preconizează chiar crearea unui tribunal special care să-i judece pe procurori și pe judecători. Cum și-au permis să nu le respecte IMPUNITATEA !!!???

Dacă în timpul celor două mandate prezidențiale ale domnului Traian Băsescu a avut loc o reformă a Justiției, în prezent se află în desfășurare o abilă și perversă contrareformă.

Practic, într-o țară creștin-ortodoxă, este introdusă, prin legi și instituții, categoria PURGATORIULUI. Delincvenții își pot petrece perioada de pedeapsă , nu în IAD, ci într-un loc mult mai reconfortant, cu convingerea că trec printr-un un fel de ne-șansă temporară, pentru a accede, în final – care va veni cât de curând, în RAIUL care li se cuvine.

În acest, PURGATORIU POLITIC ORTODOX se află STATUIA IMPUNITĂȚII, în fața căreia se prosternează cu fanatism toți cei care consideră că nu sunt oameni de rând, ci elite cu privilegii moștenite din nu prea îndepărtata PERIOADĂ MEDIEVALĂ ROȘIE. Își pretind aceste privilegii în numele dreptății și europenismului, al adevăratului Stat de drept.

La intrare, deasupra porții PURGATORIULUI dâmbovițean, stă scris, cu litere majuscule pâlpâitoare:

ȘI CE DACĂ ?

Numai că, din când în când, porțile și statuile cad, se prăbușesc. Nu pot fi eterne nici privilegiile și nici persoanele care beneficiază de ele.

Vine vremea !

IMPUNITATEA este un fenomen care va fi studiat de istorici și sociologi. Prea ușor a dobândit anvergură și prea ușor s-a generalizat în societatea postcomunistă românească.

Este posibil să fie cercetată și de procurori și judecători, ca o culpă în sine, premeditată, adică, inițiată, dezvoltată și aplicată în practică, cu geniu și resurse, cauzatoare de suferință și daune colective și individuale.

Dacă va fi așa, IMPUNITATEA NU VA MAI BENEFICIA DE IMPUNITATE.

Doar astfel va înceta să mai existe.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS

11 lunes Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Ankara, Kurdistan, kurzi, Siria, SUA, Turcia, Washington

KURDISTAN 1

TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR

De obicei, întâmplările și poveștile orientului sunt spuse pentru a ne amuza și nicidecum pentru a le crede… și, se pare că vom continua tot așa și în ziua de azi. Este cazul acordului dintre Washington și Ankara asupra desființării milițiilor kurde de la granița Siriei cu Turcia.

Versiunea turcească a acordului este fără echivoc: forțele YPG – adică, milițiile kurzilor sirieni- urmează să se retragă, cât de curând, din toate pozițiile pe care le-au cucerit de la Statul Islamic și pe care încă le dețin – cea mai importantă fiind orașul Manbidch – și să se instaleze, dezarmate, la est de râul Eufrat.

În lectura americană, această zonă de graniță urmează să rămână sub controlul exclusiv al Turciei, însă măsurile concrete de evacuare ale militarilor se vor negocia în fiecare caz în parte, pe măsură ce acordul va fi pus în practică.

TURCIA

Dar, indiferent care dintre interpretări va fi pusă până la urmă în practică, rezultatul va fi același: totul se face în detrimentul kurzilor. Deoarece, atunci când SUA au hotărât să nu trimită trupe de infanterie în războiul civil din Siria, milițiile kurde – din Siria, din Turcia și din Irak – au fost cele care au învins Statul Islamic. Atât timp cât Statul Islamic părea a fi marea amenințare pentru lumea liberă, nimeni nu a părut să fie deranjat de ajutorul kurzilor. Pentagonul a aprobat ca SUA să înarmeze și să antreneze forțele kurde, chiar și pe cele ale PKK-ului din Turcia, care figurau pe lista organizațiilor teroriste, întocmită de Departamentul de Stat…, iar Ankara se prefăcea că nu e deranjată. La fel s-a întâmplat și cu kurzii irakieni, pe care Pentagonul i-a organizat ca infanterie de primă categorie, în timp ce sprijinea și forțele armate ale statului irakian.

KURDISTAN 2

De îndată ce a dispărut amenințarea Statului Islamic, meritele luptătorilor kurzi au fost și ele imediat uitate. Turcia a luat în stăpânire zona din nord-vestul Siriei pentru a împiedica apariția unui mare teritoriu controlat de kurzi, și a cerut Washingtonului să nu mai respecte înțelegerea cu forțele peshmerga și PKK „…pentru binele Alianței Atlantice”, o alianță în care locul al doilea îl ocupă, din punctul de vedere al numărului de militari (dar nu și din cel al eficienței), Turcia, după SUA.

Și Washingtonul a acceptat foarte ușor – satisfăcând astfel și dorința lui Erdogan și cea a propriului său Departament de Stat -, deoarece, la începutul luptei împotriva trupelor lui Bagdadi,„…a semnat o alianță militară cu kurzii, doar atâta timp cât va dura războiul …”

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/ nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

KURDISTAN 3

TODOS CONTRA LOS KURDOS

TURCIA 2.gif

Tradicionalmente, las historias y los cuentos del oriente han sido para entretener y no para creérselos…y parece que, hoy en día, eso sigue siendo así. Es el caso del acuerdo entre Washington y Ankara sobre la eliminación de las milicias kurdas de la Siria fronteriza con Turquía.

Según la versión turca, el acuerdo es tajante: las YPG – milicias de los kurdos sirios- se han de retirar, próximamente, de todas las posiciones que le habían conquistado al Estado Islámico y aún domina – la más importante es la ciudad de Manbidch – e instalarse, desarmadas, al este del Éufrates.

La lectura estadounidense es la de que esa zona fronteriza ha de quedar, próximamente, bajo control exclusivamente turco, pero que las medidas concretas de evacuación de los militares se han de negociar, caso por caso, y poner en práctica conforme se concretan los respectivos acuerdos.

TURCIA 3.gif

Pero, sea la que sea al final la lectura válida de los acuerdos, el resultado es el mismo: se hace a expensas de los kurdos. Porque ante la decisión estadounidense de no enviar infantería a la guerra civil siria, las milicias kurdas – tanto las sirias, como las turcas y las del Irak – resultaron decisivas en la derrota del Estado Islámico. En los años en que este último parecía la gran amenaza del mundo libre, nadie le hizo ascos a la ayuda kurda. El Pentágono impuso que los EEUU armasen y entrenasen a los kurdos, incluso a los PKK turcos que figuraban en la lista de organizaciones terroristas del Departamento de Estado…con Ankara haciéndose el despistado. Y tres cuartos de lo mismo sucedía con los kurdos iraquíes, muy mal avenidos, desde siempre, con Bagdad, y a los que el Pentágono organizó en infantería de primera, al mismo tiempo que apuntalaba al Ejército regular iraquí.

Fuerzas Kurdas Peshmerga 1 Fuerzas Kurdas Peshmerga

Una vez desaparecida la amenaza del fundamentalista Estado Islámico, los méritos guerreros también se olvidaron. Turquía se apoderó de la frontera noroccidental siria para impedir un gran territorio controlado por los kurdos y exigió de Washington que se desentendiera de la alianza con los peshmerga y PKK “…en aras de la Alianza Atlántica”, una alianza en que el segundo contingente militar más numeroso (aunque no más eficiente de la OTAN) es el turco, tras el de los EE.UU.

Y a Washington no le costó nada aceptarlo – satisfaciendo, así, a un tiempo a Erdogan y a su propio Departamento de Estado -, porque, al comienzo de la lucha contra las tropas de El Bagdadí, “…habían firmado una alianza militar con los kurdos, sólo para el tiempo que durase la guerra…”

Milicias kurdas del PKK

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.

FRĂȚIA CIUDATĂ/LA EXTRAÑA HERMANDAD

06 miércoles Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Coreea de Nord, Erdogan, Kim, Orban, Putim, Rusia, SUA, Trump, Turcia

Ciudata Frăție

FRĂȚIA CIUDATĂ Washington, Diana Negre

Dacă ar exista Frăția Ciudată, ea ar fi formată, în zilele noastre, de Trump, Erdogan, Putin, Kim și – dacă s-ar strădui puțin mai mult în radicalismul său – și de ungurul Orban. Ceea ce îi unește pe toți aceștia nu este vreo ideologie, ci convingerea fermă că a face politică înseamnă, înainte de toate, să dai dovadă de voluntarism. Cine îl practică fără limite și fără jenă, poate intra cu drepturi depline în frăție.

Faptul că niște conducători confundă puterea cu atotputernicia nu este o noutate în Istorie și nici nu ar trebui să constituie un pericol real pentru pacea lumii. Ceea ce este îngrijorător este că Frăția Ciudată nu este un fenomen sporadic, o simplă coincidență cronologică de aberațiuni guvernamentale. Neliniștitor este faptul că întronizarea voluntarismului la vârful puterii politice a câtorva țări nu face decât să reveleze starea de spirit a societății actuale: nu e important ceea ce este just, convenabil, sau, cel puțin, factibil; atotputernicia justifică cu prisosință orice acțiune sau legiferare.

TRUMP ERRDOGAN Trump-Erdogan

O privire sumară asupra Ciudatei Frății va descoperi că figura care nu prea i se potrivește este cea a președintelui american. Republica nord-coreană s-a născut și a existat tot timpul ca o dictatură. Rusia și Turcia au avut, în cea mai mare parte a istoriei lor, guverne autoritare; în timp ce, guvernele maghiare au fost mai tot timpul atât de dure, încât trebuie să umblăm cu multă grijă pentru a nu cădea în tentația de a le considera despotice.

Putin-Orban

Însă SUA, în scurta lor istorie de țară independentă, nu au atins păcatul populist în președințiile lor. Din contră, s-ar putea afirma că trăsătura națională a politicii lor a fost pragmatismul și morala democratică. Ruptura are loc odată cu Donald Trump.

De fapt, cu Donald Trump s-au produs multe rupturi social-politice în SUA. Personalitatea sa politică și agresivitatea gesturilor sale au exacerbat diferențele sociale și morale, ducându-le până pe marginea intoleranței radicale.

Și acest voluntarism coroziv rămâne ascuns în politica națională, datorită pasiunii cu care a răspuns națiunea la „modus facendi” a președintelui. Însă, în privința politicii internaționale, unde interlocutorii sunt puțini, iar pasiunile, asemănările de idei și comportament ale membrilor ciudatei frății sar în ochi …, nu de puține ori, chiar înspăimântă.

KIM

Kim

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

***

LA EXTRAÑA HERMANDAD Washington, Diana Negre

CIUDATA FRATIE 3 La Extraña Hermandad

De existir, la extraña hermandad la constituirían hoy en día Trump, Erdogan, Putin, Kim y – si se esfuerza un poco más en su radicalismo – el magyar Orban. A todos ellos lo que les une no es la ideología, sino la firme convicción de que hacer política es ante todo un alarde de voluntarismo. En cuanto se practica sin límites ni decoro, se entra de pleno derecho en la hermandad.

El que un puñado de dirigentes confunda poder con prepotencia, ni es nuevo en la Historia ni debería ser realmente peligroso para la paz del mundo. Lo que sí preocupa es que la extraña hermandad no sea un fenómeno esporádico, una mera coincidencia cronológica de aberraciones gubernamentales. Lo inquietante es que la entronización del voluntarismo en la cima del poder político de unos cuantos países no hace más que revelar un estado de ánimo de la sociedad actual: no importa lo que sea justo, conveniente o, por lo menos, factible; la prepotencia es justificación sobrada de toda acción o legislación.

ORBAN ERDOGAN Orban-Erdogan

Un vistazo superficial a la extraña hermandad delata que la figura que menos encaja en ella es la del presidente estadounidense. La República de Corea del Norte nació y ha existido ininterrumpidamente como dictadura. Rusia y Turquía han tenido la mayor parte de su historia Gobiernos autoritarios; en tanto que los modales gubernamentales húngaros fueron casi siempre de tal dureza que hay que hilar muy fino para no caer en la tentación de calificarlos de despóticos.

Viktor Orban

Pero los Estados Unidos en su corta historia de nación independiente no han pasado del pecado populista en sus presidencias. Por el contrario, se podría decir que la característica nacional de su política ha sido el pragmatismo y una moral democrática. La ruptura se produce con Donald Trump.

Bueno, con Donald Trump se han producido muchas rupturas socio-políticas en los EE.UU. Su fuerte personalidad y la agresividad de sus modales han exacerbado las diferencias sociales y morales hasta llevarlas al borde de la intolerancia radical.

Y ese voluntarismo corrosivo queda ocultado en la política nacional por la pasión con que ha respondido la nación al “modus facendi” de su presidente. Pero, en el terreno de la política internacional, donde los interlocutores son pocos y las pasiones secundarias, las similitudes de ideario y conducta de los miembros de la extraña hermandad saltan a la vista…y no pocas veces, dan miedo.

La Extraña Hermandad

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN

03 domingo Jun 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

AKP, alegeri, Iyi, kurzi, Meral Aksener, Millet Ittifaki, Recep Tayyip Erdoğan, Turcia

MERAL SI ERDOGAN 1 Meral Aksener y Recep Tayyip Erdogan

ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT

Pronosticul pentru viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare din Turcia (vor avea loc pe 24 iunie) este că va fi o nouă victorie –dar mult mai mică– pentru Erdogan și partidul său, AKP.

Erdogan și AKP se află neîntrerupt la putere din 2002, lucru total remarcabil, dacă luăm în considrare că acest partid fusese creat doar cu un an mai înainte. Și desigur, majoritățile pe care le-au obținut s-au tot redus, din alegeri în alegeri, datorită uzurii firești a puterii și repudierii pe care o stârnește autoritarismul lui Erdogan, dar, mai ales, deoarece prosperitatea economică pe care a atins-o Turcia prin politica promovată de AKP se năruie, pe zi ce trece, din cauza mai multor factori… unul dintre cei mai importanți fiind eratica politică financiară adoptată de liderul turc în ultima vreme.

Analiștii imparțiali prevăd, deci, o nouă victorie a guvernului, dar, la limită. Va exista chiar posibilitatea unui balotaj între Erdogan și candidatul opoziției, probabil deputata Meral Aksener, din partea partidului conservator Iyi. Însă, și acest eventual balotaj se consideră, azi, că i-ar fi favorabil lui Erdogan.

ERDOGAN 1 Recep Tayyip Erdogan

De fapt, unica posibilitate de a învinge partidul aflat la putere, care are zece milioane de afiliați (populația totală a Turciei numără 81 de milioane de locuitori) este ca partidul minorității kurde – HDP – să reușească să treacă pragul de 10%, pentru a intra în Parlament. Dacă reușește, ceea ce nu va fi ușor, ar aduce, pentru alianța anti AKP, 70 de locuri în Parlament, iar, în felul acesta, actualul partid guvernamental ar rămâne în minoritate.

Ar trebui să semnalăm că, în acest aspect, opoziția a copiat întru totul o șmecherie electoralistă a AKP. Acest partid, pentru a-și asigura majoritatea absolută, a format, la alegerile anterioare, un bloc electoral cu micul partid ultra-naționalist MHP, care, singur, niciodată nu ar fi depășit pragul de 10%. Dar, iată că acum CHP – cel mai mare partid de opoziție -, Iyi, partidul islamist Saadet și Partidul Democratic au format blocul electoral „Millet Ittifaki” (Alianța Națională), pentru a obține majoritatea parlamentară. Dacă li se vor alătura și deputații kurzi din sud-estul țării, AKP se va vedea, pentru prima dată, în opoziție.

Dacă va fi așa, cel mai probabil se vor convoca noi alegeri, deoarece, în vremuri cu dificultăți economice crescânde, țara nu-și va permite un îndelungat tropăit politic pe loc, în care Parlamentul și președintele să se anuleze reciproc în activitățile legislative și executive.

TURCIA HARTA 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

***

Meral Aksener

ERDOGAN, FAVORITO AÚN

El pronóstico para las próximas (24 de junio) elecciones turcas, presidenciales y parlamentarias, es de una nueva – pero mucho menor – victoria de Erdogan y su partido, el AKP.

Ambos mandan ininterrumpidamente en el país desde el 2002, algo realmente notable si se tiene en cuenta que el AKP fue fundado apenas un año antes. Y, lógicamente, las mayorías conseguidas han ido menguando de elección en elección. En parte, por el desgaste natural del poder; en mayor parte, por el repudio que genera el autoritarismo de Erdogan y en mucho mayor parte, porque el auge económico que llegó a Turquía con la política del AKP va decayendo cada vez más deprisa a causa de muchos factores…y uno de los más importantes es la errática política financiera adoptada por Erdogan en los últimos tiempos.

Los analistas imparciales prevén consecuentemente una nueva victoria gubernamental, pero por muy escaso margen. Un margen tan escaso, que incluso admiten la posibilidad de que se llegue a una votación de desempate entre Erdogan y el candidato de la oposición, probablemente la diputada Meral Aksener del partido conservador Iyi. Pero el pronóstico de ese eventual desempate es hoy en día favorable al presidente saliente.

En realidad, la única posibilidad de derrotar al AKP con sus 10.000.000 de afiliados (la población total de Turquía es de 81 millones de habitantes) es que el partido de la minoría kurda – HDP – consiga superar el baremo del 10% imprescindible para entrar en el Parlamento. Si lo consiguiera, cosa nada fácil, aportaría a la alianza anti AKP unos 70 escaños, con lo cual el actual partido gubernamental quedaría en minoría.

ERDOGAN 2 Recep Tayyip Erdogan

Aquí hay que señalar que la oposición ha copiado una artimaña electoralista del AKP. Este, para asegurarse mayoría absoluta, formó en comicios anteriores, un bloque electoral con el pequeño partido ultranacionalista MHP, que solo jamás habría superado la barrera del 10%, para alcanzar la mayoría de los escaños. Ahora el CHP – el mayor partido de la oposición -, el Iyi, el partido islamista Saadet y el Partido Democrático han formado el bloque electoral “Millet Ittifaki” (Alianza Nacional) con el mismo fin. Si se les sumasen los eventuales diputados kurdos del sudeste del país, el AKP se vería por primera vez en la oposición.

Y de darse esta eventualidad, lo más probable es la rápida convocatoria de nuevas elecciones ya que en tiempos de dificultades económicas creciente, la República no puede permitirse un piafar político prolongado en el que Parlamento y presidente se anulan mutuamente en sus gestiones legislativa y ejecutiva.

TURCIA HARTĂ 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.

Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno

28 lunes May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

alegeri, SUA, Trump, Washington

TRUMP 1

Trump, între cer și infern Washington, Diana Negre

Oricât de surprinzător ar părea din perspectiva europeană, președintele Trump își tot câștigă adepți printre concetățenii săi și, pentru prima dată, câteva sondaje de opinie arată că-l sprijină jumătate din populația țării, ceea ce reprezintă un avans considerabil în comparație cu procentajele de acum un an, care se apropiau de 37%.

Văzută dinspre SUA, mai ales de cei care nu locuiesc în fiefurile absolute ale Partidului Democrat, cum sunt Washington, California sau New York, creșterea popularității lui Trump este ușor de înțeles: economia se relansează, majoritatea populaței este optimistă în privința posibilităților de a găsi un loc de muncă bun și de a prospera. Și foarte mulți salariați consideră că relansarea economică i se datorează lui Trump.

TRUMP 2

Și acum buzunarul îl interesează pe cetățeanul de rând mult mai mult decât politica față de Iran, războiul comercial cu China sau cu Europa, și chiar mai mult decât protecția mediului înconjurător, pentru a menționa doar câteva dintre problemele în care politicile lui Trump generează respingere.

Și totuși, președintele milionar nu poate să clameze victorie – cel puțin pentru moment – deoarece învrăjbirea țării s-a accentuat iar curentele de opinie merg în sens contrar, în funcție de ideologia locuitorilor și de locul unde trăiesc. Cei care nu sunt adepții ideilor lui Trump, vor, cu orice chip, să nu mai fie președinte.

Mai îngrijorător pentru președintele american este pericolul care-l paște după colț, adică, peste șase luni, când vor avea loc alegerile parlamentare din noiembrie, care ar putea însemna sfârșitul majorităților republicane în una sau în ambele camere ale Congresului.

Dincolo de sprijinul pentru Trump sau de respingerea lui, partidul care a câștigat președinția de la Casa Albă, de obicei, pierde fotolii în alegerile care nu implică și funcția supremă, așa cum vor fi cele din anul acesta.

În prezent, democrații ar mai avea nevoie de încă 24 de fotolii parlamentare pentru a termina cu majoritatea republicană, care acum este de 47 de locuri, o cifră foarte posibilă, în mod special pentru că deja sunt mai mulți legiuitori republicani care nu vor să mai fie realeși, lăsând, astfel, câmp liber rivalilor lor din celălalt partid.

Dacă se va întâmpla așa, cel puțin în una dintre cele două Camere, Trump va avea serioase probleme, deoarece mulți democrați și-au exprimat dorința arzătoare de a se folosi de majoritatea parlamentară pentru a-l da afară de la Casa Albă prin procedeul cunoscut sub numele de „impeachment”. Oricum, fie că reușesc, fie că nu, să-l dea jos din funcția de președinte, mandatul i-ar deveni un calvar.

Însă, divizarea țării e de așa natură, încât ne e imposibil acum să prevedem ce se va întâmpla. Mai mult, nici măcar un putem ști cum stau lucrurile în realitate: să ne reamintim că sondajele de popularitate a lui Trump oscilează, uneori, cu 20 de puncte, de la un institut demoscopic la altul… în funcție de orientarea politică pe care o au aceste centre.

La fel se întâmplă și cu sondajele de opinie: cu toate că veniturile familiilor americane au crescut cu 3% de când a venit Trump la Casa Albă, iar câștigurile sunt cele mai mari din ultimii 50 de ani, unele sondaje semnalează că 20% dintre americani nu beneficiază de efectele redresării economice.

Aceste divergențe sunt și mai vizibile în mijloacele de informare în masă: favorabile lui Trump sunt doar câteva, în timp ce ostile îi sunt majoritatea, iar informațiile pe care le publică sunt atât de divergente, încât s-ar părea că se referă la țări diferite.

O rază de speranță pentru Trump este că la fel s-a întâmplat la alegerile din 2016, când marea majoritate a sondajelor îi dădeau victoria lui Hillary Clinton, însă, rezultatele au confirmat ceea ce a prezis un mic institut demoscopic, care atunci, ca și acum, îl arată învigător pe Trump. Dar, Istoria nu se repetă chiar întotdeauna.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

***

Trump, entre el cielo y el inferno, Washington, Diana Negre

Casa Blanca – Washington D.C.

Por sorprendente que resulte desde la perspectiva europea, el presidente Trump va ganando adeptos entre sus conciudadanos y por primera vez algunas encuestas indican un apoyo de la mitad de la población, lo que representa un gran avance con respecto a los porcentajes de hace un año, próximos al 37%.

Visto desde Estados Unidos, especialmente para quienes no viven los feudos absolutos del Partido Demócrata como son en Washington, California o Nueva York, la creciente popularidad de Trump no es difícil de entender: la economía va mejorando, la mayoría de la población es optimista en cuanto a sus posibilidades de conseguir un buen trabajo y de prosperar. Sobre todo, muchos asalariados atribuyen su bonanza a Trump.

El bolsillo, también ahora, le importa más al ciudadano de a pie que la política frente al Irán, la guerra comercial con China, o con Europa, o incluso la protección del medio ambiente, para citar tan solo algunas cuestiones en que las políticas de Trump generan rechazo.

TRUMP 3

Pero lo cierto es que el presidente millonario no puede cantar victoria – al menos todavía – porque la división del país se ha acentuado y las corrientes de opinión van en sentido contrario según la ideología y lugar de residencia de los habitantes. Aquellos que no comulgan con las ideas de Trump, están deseosos de acabar con su presidencia de la forma que sea.

Lo más preocupante para él ha de ser el peligro que tiene a la vuelta de la esquina, es decir a la vuelta de seis meses y que son las elecciones parlamentarias de noviembre, que podrían acabar con las mayorías republicanas en una o las dos cámaras del Congreso.

Al margen del apoyo o rechazo generado por Trump, la pérdida de escaños para el partido que ocupa la Casa Blanca es habitual cuando se trata de elecciones que no envuelven a la Casa Blanca, como serán las de este año.

En estos momentos, los demócratas tan solo necesitan ocupar 24 escaños más, pues de esta forma anularían la mayoría republicana que ahora es de 47, una cifra que se presenta como muy posible, especialmente porque son varios los legisladores republicanos que han renunciado a la reelección y dejan así el campo abierto a sus rivales de otro partido.

Se esto ocurriera, por lo menos en una de las dos Cámaras, los problemas para Trump serían serios pues el deseo expresado ardientemente por muchos demócratas es aprovechar la mayoría parlamentaria para echarlo de la Casa Blanca por el procedimiento conocido como “impeachment”. Tanto si consiguen como si no echarlo de la presidencia, puede convertir su mandato en un calvario.

TRUMP 4

Pero la división del país es tal, que hoy es imposible, no ya prever lo que va a ocurrir, sino tan solo saber dónde están las cosas realmente: así, por ejemplo, las encuestas de popularidad de Trump oscilan a veces 20 puntos de un instituto demoscópico a otro…según la orientación política de esos centros.

Otro tanto ocurre con los sondeos de opinión: si bien es cierto que los ingresos familiares han crecido un 3% desde que Trump llegó a la Casa Blanca y que las rentas son las más altas de los últimos 50 años, algunos sondeos se centran en el 20% de norteamericanos que no se benefician de la bonanza.

Y estas divergencias son aún más visibles en los medios informativos, a favor de Trump unos pocos y en contra la mayoría, cuyas informaciones divergen de tal forma que parecen referirse a países diferentes.

TRUMP - H. CLINTON Donald Trump y Hillary Clinton

El rayo de esperanza para Trump es que lo mismo ocurrió en las elecciones de 2016, cuando la mayoría de las encuestas daban la victoria a Hillary Clinton, pero los resultados dieron la razón a un pequeño instituto demoscópico que, entonces como ahora, reflejaba el apoyo popular por Trump. Pero la Historia no siempre se repite….

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE

26 sábado May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Alexandru cel Mare, Atena, Grecia, Macedonia, Republica de la Krușevo, Skoplie, Tsipras, Zaev

Zoran Zaev şi Alexis Tsipras

ALEXANDRU CEL NESUFERIT

Pentru școlarii din toată lumea, pentru opinia publică macedoneană și pentru ultranaționaliștii greci, Alexandru cel Mare a fost un împărat fabulos greco-macedonean. Însă, pentru conducătorii actuali ai Greciei și ai Macedoniei, precum și pentru conducătorii NATO, el nu este nici măcar o plagă istorică care să se poată numi Alexandru cel Nesuferit.

Atât de nesuferit încât, pentru macedoneni a fost un macedonean, iar pentru conducătorii greci a fost un grec din Macedonia…deci, Alexandru și gloria sa le aparțin ca un fel de “retro-exclusivă istorică”.

De fapt, cazul este cât se poate de absurd. Când s-a destrămat vechea Republică Iugoslavia într-o serie de republici mai mici, una dintre ele a fost Macedonia (26 000 km², două milioane de locuitori). Acum mai mult de zece ani, Macedonia a vrut să între în NATO, gest văzut cu ochi buni de Alianță…dar, nu și de Grecia!

MACEDONIA 1

Pentru guvernul grec de atunci – ultranaționalist, sufocat de mii de probleme financiare și de politică internă – un asemenea pas era inadmisibil atâta timp cât Macedonia purta acest nume. Nu putea să admită confuzia și nici eventualele complicații care puteau să rezulte din faptul că o țară din Balcani și o provincie grecească să poarte ambele același nume de Macedonia. Și, cum Grecia era deja un membru al Alianței Atlantice, s-a folosit de dreptul ei de veto pentru a bloca intrarea Macedoniei în această organizație supranațională. Cât timp Macedonia nu își schimbă numele, Atena își menține veto-ul.

Timpul a trecut, iar la Skoplie și la Atena au ajuns la putere formații politice noi și alți oameni de stat, care au recunoscut, fără menajamente, cât de absurd este conflictul, și au căutat soluții. La recenta întâlnire comunitară la nivel înalt de la Sofia, primii miniștri grec și macedonean – Tsipras și, respectiv, Zaev – au ajuns la un început de acord: Macedonia își va mai adăuga un nume (de pildă: Neo Macedonia, Macedonia de Nord etc.), iar Grecia va spune că totul este perfect.

Însă, atât Tsipras, cât și Zaev au uitat de ultrași. Cei din Grecia, țară în care opoziția are multe șanse să câștige la viitoarele alegeri, vor mai mult: nu va fi suficientă denumirea de Neo Macedonia, ci va trebui să apară intercalată în grafia numelui o liniuță de despărțire: Neo-Macedonia. Iar, la Skoplie, ideea că Grecia vrea să impună un nume țării este total inacceptabilă. Astfel încât se propune denumirea de “Ilinde Macedonia” sau Ilie Macedonia (Ilinde este Ilie în macedoneană) deoarece prima republică macedoneană – cea de la Krușevo, și care a durat numai 10 zile – s-a născut tocmai de Sfântul Ilie, în anul 1903, când patrioții macedoneni s-au răsculat împotriva otomanilor…

Ori aceasta a sunat a pură provocare pentru ultrașii greci, deoarece – spun ei – Republica de la Krușevo cerea independență atât pentru actuala Macedonie, cât și pentru provincia grecească a Macedoniei…căci, ambele făceau parte, atunci, din Imperiul Otoman.

Amuzant este că perspectiva ca macedonenii să se numească ilinzi nu i-a deranjat, până acum, pe ultrașii din Skoplie, și nici nu i-a făcut pe ultrașii de la Atena să se prăpădească de râs.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ALEJANDRO EL INCORDIANTE

Para los escolares de todo el mundo, la opinión pública macedonia y los ultra nacionalistas griegos, Alejandro Magno fue un fabuloso emperador greco-macedonio. Pero, para los actuales gobernantes de Grecia y Macedonia, así como para los dirigentes de la OTAN, es poco menos que una plaga histórica digna del nombre de Alejandro El Incordiante.

El hombre es tan incordiante que mientras para los macedonios era macedonio, los gobernantes griegos consideran que eran un griego de Macedonia…y, por lo tanto, él y su gloria les pertenece en lo que podríamos llamar “retro exclusiva histórica”.

ALEXANDRU MACEDON

Alejandro Magno

En realidad, el caso es absurdo a más no poder. Al descomponerse la antigua República de Yugoslavia en una serie de naciones, una de ellas fue Macedonia (26,000 km², dos millones de habitantes). Hace diez años largos ésta quiso entrar en la OTAN, cosa bien vista por toda la Alianza… ¡salvo Grecia !

Para el Gobierno ateniense de entonces – ultra nacionalista, inmerso en mil problemas financieros y de política interna – semejante paso resultaba inadmisible mientras Macedonia se siguiera llamando así. No podía admitir la confusión y eventuales complicaciones de la misma derivadas de la existencia de una nación balcánica y una provincia griega con el mismo nombre de Macedonia. Y como Grecia ya estaba en la Alianza Atlántica, usó su derecho de veto para bloquear todo intento macedonio de ingreso en una entidad supra nacional en la que estuviera Atenas. O Macedonia cambiaba de nombre o Atenas mantendría su veto.

Con el paso del tiempo en Skopie y Atenas han llegado a gobernar nuevas formaciones políticas y nuevos hombres de Estado que no han tenido ambages en reconocer lo absurdo del conflicto y buscarle una solución. En la reciente cumbre comunitaria de Sofía, los jefes de Gobierno griego y macedonio – Tsipras y Zaev, respectivamente – llegaron a un principio de acuerdo: Macedonia añadiría a este nombre una palabra más (p. ej. : Neo-Macedonia, Macedonia Septentrional, etc.) y Grecia diría “amén”.

Pero, Tsipras y Zaev se habían olvidado de sus ultras. Los de Grecia, donde la oposición tiene muchas posibilidades de ganar las próximas elecciones, querían más: no bastaba – p. ej. Neo Macedonia, sino que su ortografía debía incluir el guion: Neo-Macedonia -. Y a los irredentos de Skopie la idea de que el nombre de su patria lo impusiera Grecia, les resultaba totalmente inaceptable. De ahí que se propusiera el de “Ilinde Macedonia” o Elías Macedonia en castellano (Ilinde es Elías en macedonio) porque la primera república independiente de Macedonia – la de Krusevo, que tan sólo duró 10 días – nació justamente el día de San Elías de 1903, cuando los patriotas se rebelaron contra el imperio otomano…

Y esto, a su vez, resultó pura provocación para los ultras griegos porque – dicen – la República de Krusevo reclamaba la independencia tanto de los territorios de la actual Macedonia, como de la provincia griega de Macedonia… que, en aquel entonces, pertenecían todas al sultanato turco.

Lo más curioso del caso es que la perspectiva de que los macedonios se llamasen ilindos no ha incomodado hasta ahora ni a los ultras de Skopie, ni ha desternillado de risa a los ultras de Atenas.

MACEDONIA 3

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu.

Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff

16 miércoles May 2018

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Amazon, Jeff Bezo, poștă, SUA, Trump

TRUMP 2

Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff Washington, Diana Negre

Nici Ludovic al XVIII-lea nu a fost un sfânt, și nici armata lui Jeff nu a vărsat sânge, dar rezultatul manevrei lui Jeff împotriva președintelui Trump a fost un succes mult mai fulminant și mai rapid decât invazia de odinioară întreprinsă de Franța burbonică, cu cei o Sută de Mii de Fii ai Sfântului Ludovic, împotriva Spaniei.

Jeff Bezos, creatorul Amazon-ului, l-a înfruntat pe președintele SUA cu o armată de un milion de abonați. Poate fi o întâmplare, dar cifra de un milion de abonați „din prima linie”, a serviciilor speciale ale Amazon-ului, cunoscuți în America sub denumirea de „prime”, a fost făcută cunoscută la puțin timp după atacurile lui Donald Trump împotriva acestei firme, pe care a amenințat-o că va interveni în căile ei de expedieri și îi va pune toate piedicile posible.

Jeff Bezos 1 Jeff Bezos

TRUMP 6

Jeff Bezos, întreprinzătorul care a creat firma Amazon ca o mică afacere pentru vânzarea de cărți prin poștă și care a devenit, la ora actuală, cel mai bogat om din lume, cu o avere de 112 miliarde de dolari, a văzut cum acțiunile întreprinderii sale își pierdeau valoarea la bursă, în urma atacurilor lui Trump, care îl critica pentru că îi ruina pe micii comercianți și pentru că beneficia de trimiteri poștale la preț redus.

Desigur, căderea Amazon-ului la bursă nu-l afecta numai pe Bezos, a cărui avere se situează deasupra binelui și a răului, ci mult mai mult pe micii acționari care își țin economiile în bursele de valori.

AMAZON 1

Dar, perorațiile lui Trump au îngrijorat și pentru alt motiv. După un an și jumătate la Casa Albă, a demonstrat că își îndeplinește niște promisiuni electorale pe care nimeni nu le credea posible, cum ar fi: mutarea ambasadei americane din Israel la Ierusalim, aplicarea de taxe vamale la importurile de oțel și aluminiu sau scoaterea SUA din acordurile economice din Pacific, pentru a nu mai vorbi despre relațiile americane cu Iran și Coreea de Nord.

Perspectiva de a îngreuna activitatea firmei Amazon ar fi trebuit să-i neliniștească pe clienții acesteia, care sunt mult mai mulți decât milionul care plătesc o primă anuală pentru serviciul „prime”, obișnuiți să cumpere aproape tot ce au nevoie cu ajutorul telefoanelor lor mobile sau al computerelor, având, în plus, facilitatea de a returna cumpărăturile fără niciun fel de piedică, și fără costuri de returnare.

Trump a criticat Amazon-ul pentru pagubele economice pe care le-a provocat țării, care a văzut cum se ruinau milioane de mici magazine, însă, ideea de a reveni la prăvălia din cartier ar fi însemnat, în SUA, o reîntoarcere în Preistorie. Mai ales că, în America, din cauza marilor distanțe și a lipsei de structuri urbane, cum există în Europa, să te deplasezi până la un centru comercial sau la un magazin poate deveni o adevărată aventură.

Multe milioane de persoane locuiesc la kilometri distanță de orice centru urban: nu numai de un supermarket, ci de o simplă benzinărie unde, pe lângă benzină, pot să cumpere alimente de bază și articole de primă necesitate.

Sloganul electoral al lui Trump de „a reface măreția americană ” suna, aplicat Amazon-ului, a ceva ca „a recupera măreția prăvăliei ” adică, din punct de vedere comercial, reîntoarcerea la Epoca de Piatră.

De fapt, Bezos nu a avut nevoie să-i mobilizeze pe cei un milion de clienți din prima linie, deoarece a fost suficientă consternarea generală, pe care, fără îndoială, sondajele de opinie ale lui Trump ar fi putut să o constate din timp.

Jeff Bezos 3 Jeff Bezos

Însă, cealaltă victimă a năpustirilor lui Trump ar putea fi tocmai organizația pe care el ar fi vrut să o ajute, adică Serviciul de Poștă. În SUA, Poșta este deficitară din mai multe motive, prea multe ca să le mai prezentăm în detaliu, pe lângă concurența pe care i-o fac firmele de curierat cum sunt UPS sau Federal Expres. Dar, cu Amazon a găsit o importantă sursă de venituri, până într-atât, încât poștașii au ajuns să lucreze chiar și duminica pentru a livra pachetele.

Dar, Trump a atacat Amazon-ul pentru că plătește tarife poștale prea mici, iar amenințarea că va obliga firma să plătească mai mult trebuie că a declanșat consternare prin serviciiile poștale, care ar avea, astfel, și mai multe dificultăți în concurența cu firmele private de curierat.

Astfel că, războiul anunțat de Trump a amuțit pe dată, și e ușor de înțeles. Pe lângă realitățile economice, o armată de un milion de clienți este foarte mare: proporțional cu populația Spaniei din anul 1823, invadatorii francezi de atunci erau câte un soldat la 7.700 de locuitori, în timp ce clienții „din prima linie” a Amazon-ului reprezintă unul la 3.000 de americani.

De fapt, e mult mai mult: două treimi din populația americană cumpără, cel puțin o dată pe an și, continuând comparația cu invazia franceză, asta ar fi ca și cum Ludovic al XVIII-lea ar fi trimis în Spania vreo 6 milioane de soldați.

TRUMP 5

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

***

Los cien mil hijos de San Jeff Washington, Diana Negre

AMAZON 2 Jeff Bezos

Ni Luís XVIII era santo, ni el ejército de Jeff ha derramado sangre, pero el resultado de la operación americana de Jeff contra el presidente Trump ha tenido un éxito mucho más fulminante y rápido que en su día la invasión de la Francia borbónica en España con los Cien Mil Hijos de San Luís.

El creador de Amazon, Jeff Bezos, se ha enfrentado al presidente de Estados Unidos con un ejército de un millón de subscriptores. Quizá sea casualidad, pero la cifra del millón de subscriptores ”de primera”, o los servicios especiales de Amazon conocidos aquí como “prime”, se divulgó a los pocos días de los ataques de Donald Trump contra la empresa, a la que amenazaba con intervenir en sus vías de suministro y ponerle todas las cortapisas posibles.

Jeff Bezos 2

Jeff Bezos, el empresario que creó Amazon como una pequeña organización de venta de libros por correo y se ha convertido hoy en el hombre más rico del mundo, con una fortuna estimada en 112 mil millones de dólares, vio como las acciones de su empresa bajaban de valor en las bolsas con los ataques de Trump, que le criticaba por perjudicar a los boticarios y por beneficiarse de tarifas postales bajas.

Naturalmente, una bajada de Amazon en la bolsa no perjudicaba únicamente a Bezos, cuyo nivel de fortuna está por encima del bien y del mal, sino mucho más a los pequeños accionistas que tienen sus ahorros en las bolsas de valores.

Pero, las peroratas de Trump preocupaban por algo más. Y es que al cabo de un año y medio en la Casa Blanca ha demostrado que cumplía con algunas de las promesas electorales que nadie creía posibles, como trasladar la embajada norteamericana en Israel a Jerusalén, aplicar aranceles al acero y el aluminio o sacar a Estados Unidos de los acuerdos económicos del Pacífico, para no hablar de sus negociaciones con Irán o Corea del Norte.

La perspectiva de entorpecer las operaciones de Amazon tenía que inquietar a sus clientes, que son muchos más que el millón que pagan una prima anual por el servicio “prime” y que se han acostumbrado a comprar casi todo lo que necesitan desde sus teléfonos móviles o sus ordenadores, además de la facilidad de devolver sus compras sin trabas, ni costos de envío.

Trump criticó a Amazon por el daño económico producido al país que ha visto quebrar millones de pequeños comercios, pero la idea de volver a la tienda de barrio daba aquí la impresión de un regreso a la Prehistoria. Especialmente porque en Estados Unidos, debido a las grandes distancias y la falta de estructuras urbanas como las que tenemos en Europa, trasladarse a un centro comercial o a una tienda puede ser toda una aventura.

Hay muchos millones de personas que viven a kilómetros de distancia de cualquier centro urbano y, no ya de un supermercado, sino de una gasolinera donde además de repostar combustible pueden comprar alimentos básicos y artículos de primera necesidad.

El slogan electoral de Trump de “recuperar la grandeza americana” sonaba, aplicado a Amazon, a algo así como “recuperar la grandeza de la botica” o, comercialmente, volver a la Edad de Piedra.

TRUMP 1

En realidad, Bezos no necesitó para nada movilizar al millón de clientes de primera, porque bastaba con la consternación general, que, sin duda alguna, los sondeos de opinión de Trump podían detectar.

Pero, la otra víctima de las arremetidas de Trump podía ser precisamente la organización a la que específicamente deseaba ayudar y que es el servicio de Correos. En Estados Unidos, los correos son deficitarios por una serie de motivos demasiado larga para detallarlos, además de la competencia a que se enfrentan con empresas de envío como UPS o Federal Exprés. Pero, encontraron una fuente importante de ingresos en Amazon, hasta el punto de que los carteros trabajan incluso los domingos para entregar sus paquetes.

Pero, Trump atacó a Amazon porque paga unas tarifas postales demasiado bajas y su amenaza de obligarle a pagar más tiene que haber causado consternación en el servicio postal, que tendría aún más dificultades de competir con las empresas privadas de paquetería.

TRUMP 3

Así que, la guerra anunciada por Trump desapareció rápidamente, algo fácil de comprender. Aparte de las realidades económicas, un ejército de un millón de clientes es muy grande: en proporción a la población española de 1823, los invasores franceses representaban un soldado por cada 7700 habitantes, mientras que los clientes “de primera” de Amazon representan uno por cada 3,000 norteamericanos.

En realidad, mucho más: los dos tercios de la población norteamericana compra por lo menos una vez al año y, siguiendo con el paralelo de las cifras de la invasión francesa, eso sería como si Luís XVIII hubiera enviado a España nada menos que 6 millones de soldados.

TRUMP 4

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: