FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA

Etiquetas

, , , , ,

Stanislaw SzvedStanislaw Szved

FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ

Polonia este celebră pentru excentricitățile, martiriile și vitejiile sale, însă nicio ciudățenie nu se poate compara cu cea a actualului guvern, care a declarat că Polonia și Filipinele au multe în comun, deoarece ambele țări sunt catolice…!

Această ”comunitate culturală” cu o țară care se află aproape la antipozi a descoperit-o viceministrul muncii, Stanislaw Szved, în timpul unui interviu acordat presei, în care a încercat să explice de ce Polonia, o țară care urmează o linie xenofobă dură, negociază cu guvernul filipinez un tratat pentru a aduce muncitori filipinezi în Polonia.

POLONIA

În realitate, istoria este un compendiu al problemelor social-economice ale lumii actuale. Polonia, care în mod traditional este o națiune de emigranți, a văzut cum – după prăbușirea URSS – mai mult de 2 milioane din cele 38 de milioane de cetățeni ai săi au emigrat în țările occidentale, pentru a câștiga și a trăi mai bine decât la ei acasă.

Situația s-a schimbat radical din momentul în care Polonia a intrat în Uniunea Europeană (în 2004), și iată că această țară înregistrează, acum, una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa – anul trecut, PIB-ul său a crescut cu 4,6% – și se confruntă cu o mare nevoie de mână de lucru în sectoare cheie cum sunt: sănătatea, informatica și industriile cu tehnologie de vârf. Sosirea relativ recentă a sute de mii de ucraineeni, bieloruși și moldoveni nu a rezolvat problema, astfel încât guvernul PiS (inițialele în poloneză ale partidului “Dreptate și Justiție”) a început negocieri cu Manila pentru a semna un acord în sectorul laboral. Din punctul de vedere al Varsoviei, problema se pune acut, deoarece Polonia suferă un evident proces de îmbătrânire a populației.

Până aici, conduita guvernului polonez este logică. Însă, dacă ținem seama de atitudinea sa xenofobă, aproape rasistă față de valul de migranți afro-asiatici, lucrurile sunt, cel puțin, șocante. Țara nu numai că s-a închis în fața fugarilor veniți din aceste zone ale lumii (anul trecut, în Polonia au obținut azil doar 17 sirieni !), ci declară ca sigur faptul că, odată cu afro-asiaticii – în mod special, odată cu musulmanii – intră în Europa Occidentală terorismul, crima organizată și patologiile exotice.

Această atitudine este surprinzătoare dacă luăm în considerare faptul că Polonia a avut o experiență foarte pozitivă cu niște imigranți asiatici: în deceniul anilor 70 au intrat în țară vreo 20.000 de vietnamezi, ca “muncitori invitați” – un eufemism folosit de țările comuniste pentru a se referi la imigranții din Asia comunistă – care au sfârșit prin a rămâne și a se integra mai mult decât satisfăcător în Polonia.

Dar, după câte se vede, acestea sunt întâmplări din alte vremuri și cu alți imigranți…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

FILIPINE

LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA

Stanislaw Szved 2Stanislaw Szved

Polonia es célebre por sus excentricidades, martirios y valentías, pero ninguna rareza se puede comparar a la del actual Gobierno que ha declarado que Polonia y Filipinas tienen mucho en común : ¡ ambas naciones son católicas…!

Esa “comunidad cultural” con un país que está casi en los antípodas la descubrió el vice ministro polaco de Trabajo, Estanislao Szved, en una entrevista periodística en la que trataba de explicar por qué Polonia, un país de una dura línea xenófoba, está negociando con el Gobierno filipino un tratado para la inmigración laboral desde ese país a Polonia.

En realidad, la historia es un compendio de los problemas socio-económicos del mundo actual. Polonia, tradicionalmente una nación de emigrantes, vio cómo – tras el hundimiento de la URSS – más de 2 millones de los 38 millones de ciudadanos emigraban a naciones occidentales para ganar más y vivir mejor que en casa.

MANILA

La situación cambió radicalmente a partir del ingreso de Polonia en la Unión Europea (2004) y el país es actualmente una de las naciones europeas de mayor desarrollo – el año pasado el PIB creció un 4,6% – y se encuentra con una fuerte demanda de mano de obra en sectores clave como la sanidad, informática e industrias de tecnología punta. La relativamente reciente entrada de cientos de miles de ucranianos, bielorrusos y moldavos no ha paliado el problema, así que el Gobierno del PiS (siglas polacas para “Derecho y Justicia”) ha entablado negociaciones con Manila para un acuerdo laboral. Desde el punto de vista de Varsovia, esto es tanto más apremiante cuanto que Polonia se encuentra en un claro proceso de envejecimiento demográfico.

Hasta aquí, la conducta del Gobierno polaco es lógica. Pero, si se tiene en cuenta la actitud xenófoba, casi racista, adoptada ante la oleada migratoria afroasiática resulta, por lo menos, chocante. Y es que no sólo ha cerrado el país a los fugitivos de esa parte del mundo (¡ el año pasado sólo obtuvieron asilo en Polonia 17 sirios !), sino que da por sentado que con los afroasiáticos – en especial, los musulmanes – entran en Europa Occidental el terrorismo, el crimen organizado y patologías exóticas.

La actitud es tanto más sorprendente si se tiene en cuenta que Polonia ha tenido una experiencia inmigratoria asiática muy positiva: en el decenio de los 70 entraron cerca de 20.000 vietnamitas como “trabajadores invitados” – un eufemismo usado por las naciones comunistas europeas para designar a los inmigrantes del Asia comunista – que acabaron quedándose e integrándose de forma muy satisfactoria en Polonia.

Pero, por lo visto, estas son historias de otros tiempos y otros emigrantes…

Inmigrantes filipinosInmigrantes filipinos

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz

Etiquetas

, , ,

Îl omagiem pe părintele celebrului cântec Caballo viejo cu prima lui traducere în românește.

Simón Díaz sau, cum îl alintau venezolanii lui, El Tío Simón, părintele celebrului Caballo Viejo, ar fi împlinit pe 8 august 90 de ani. S-a născut în 1928 şi a murit în 2014 la Caracas.

Şi el şi legendarul lui cântec sunt o emblemă a Venezuelei şi a Americii Latine. De fapt, se spune despre Tío Simón că a fost o întrupare a țării sale, a acelei misterioase, fascinante… venezolanidad !

 

 

Nu ştim care-i povestea lui Caballo Viejo, dar trebuie că e una care i-a topit inima. Ce să-l fi inspirat de-a scris acest minunat poem al îndrăgostirii… la bătrânețe ?

Presupunem că l-a scris în anul 1980, pentru că atunci a înregistrat albumul cu același titlu, Caballo Viejo. Dar, cine știe ?

Oricum, se potrivește: avea atunci 52 de ani ! Să fi trăit, oare, o a doua primăvară, o a doua tinerețe, la o vârstă la care un bărbat era considerat un…  viejito ? Să fi trăit o iubire ascunsă care să-l fi întinerit și care să-l fi făcut să se simtă un mânz sălbatic ? Să fi trăit, oare, atunci o iubire pe deplin împărtășită ? Ce altceva să însemne: cuando las ganas se juntan/ când amândoi au aceeași dorință: să fie una ?

 

Îl onorăm pe marele compozitor și interpret de muzică tradițională venezolană, om de radio și de televiziune, comediant și poet, Simón Díaz, traducându-i, pentru prima dată în română, celebrul său Caballo Viejo – o „canción llanera”, adică un cântec câmpenesc/country. Genul llanero (llano înseamnă preerie sau savană) s-a născut din viața așa-numiților llaneros – mânători de vite (llanero este echivalentul cowboy-ului nord-american) – și din amestecul de culturi spaniolă și indigenă/indigene.

Simón Díaz îi dăruiește Papei Ioan Paul al II-lea cuatro-ul său, chitara sa cu patru corzi

Să mai spunem doar că în 2008, Simón Díaz a primit premiul Grammy Latino pentru întreaga sa activitate și că în 2012 a fost recompensat cu Premiul Național pentru Cultură, la secțiunea Muzică. Că a înregistrat peste 70 de discuri și că minunatul său Caballo Viejo a fost tradus în 10 limbi și cântat în 300 de versiuni. Cele mai reușite realizate de: María Dolores Pradera, Tania Libertad, Raphael, Rubén Blades, Mirtha Pérez, Manolo Escobar și formaţia Los Tucu Tucu.

Desigur, inagelabilă rămâne propria sa interpretare !

Bătrânul cal

Când dragostea vine uite-aşa,
Şi nici măcar nu-ți dai seama cum te ia,
Carutalul din nou înverzește şi
Micul guamacho, şi el înfloreşte, și
Frânghia calului priponit plesnește.
Când dragostea vine uite-aşa,
Degeaba dai vina pe cineva sau ceva.
Iubirea n-are orar
Şi nici dată-n calendar
Când două inimi, ca una, sunt puse pe jar.
E un cal pe care-l lasă-n pace, să pască liniştit
C-a-mbătrânit şi-i obosit
Dar ceilalți nu știu
Că inima n-o ții în frâu !
Odată din hățuri scăpat,
Nu-l mai strunești ! E-un cal descătuşat !
Şi dacă bătrânul cal întâlneşte
O mânză roaibă, focoasă, de care se-ndrăgosteşte,
Simte cum i se sfâșâie pieptul
Şi de zăbală uită, cu totul,
De frâie nu mai ascultă, se smuceşte
Şi nici un căpăstru nu-l mai oprește.
E un cal pe care-l lasă-n pace, să pască liniştit,
Pentru că timpu-i e măsurat şi se-apropie de sfârşit.
Dar, uite-l cum se duce-n zori, când soarele abia a răsărit,
Cu pasu-i mic şi grăbit,
Să-și vadă mânza cea brună ce-l ține
În mrejele-i, beat de iubire.
Un mânz se simte și el și de timp nu-i mai pasă
Pentru că ani are prea mulți şi în voia sorţii se lasă !
E un cal bătrân și floarea unei noi tinereți primite în dar
n-o poate lăsa să se piardă-n zadar.
Pentru că după viaţa asta, un alt timp nu va mai fi,
O altă şansă nu va mai primi.


Floare de caruto

Caballo viejo

Cuando el amor llega así de esta manera
uno no se da ni cuenta
el carutal reverdece,
el guamachito florece
y la soga se revienta.
Cuando el amor llega así de esta manera
uno no tiene la culpa
quererse no tiene horario
ni fecha en el calendario
cuando las ganas se juntan.
Caballo le dan sabana
porque está viejo y cansao
pero no se dan ni cuenta
que a un corazón amarrao
cuando le sueltan las riendas
es caballo desbocao.
Y si una potra alazana
caballo viejo se encuentra
el pecho se le desgrana,
no le hace caso a falseta
y no le obedece al freno,
ni lo paran falsas riendas.
Caballo le dan sabana
y tiene el tiempo contao.
y se va por la mañana
con su pasito apurao.
a verse con su potranca
que lo tiene embarbascao.
El potro da tiempo al tiempo
porque le sobra la edad,
caballo viejo no puede
perder la flor que le dan
porque después de esta vida
no hay otra oportunidad.

 

Note: carutal-ul este un pâlc de carutos, iar caruto este un copac care crește în Venezuela.
Guamachito este diminutivul de la guamacho, un cactus arborescent.

 

GUAMACHO 4
Guamacho în floare

  Guamacho, cactusul – copac

 ***


Casa în care s-a născut Simón Díaz

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR

Etiquetas

, , , , ,

Veysel AkçayVeysel Akçay

ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !

Politica de zi cu zi care se face în Ulan Bator (1.500.000 de locuitori, adică, jumătate din populația totală a țării), capitala Mongoliei, este, în mod obișnuit, opinteala parlamentară între interese și necazuri mărunte ale grupurilor sociale din țară.

De fapt, nu se întâmplă nimic eroic care să evidențieze niște valori democratice într-o țară foarte întinsă, dar cu o populație de numai trei milioane de suflete, cu un venit anual  pe cap de locuitor de aproximativ 11.000 $.

ULAN BATOR 1Ulan Bator

Însă, la sfârșitul lunii iulie a acestui an, capitala mongolă a fost scena unei demonstrații de democrație elementară: cetățenii ei au intervenit pentru a impiedica o răpire politică pe care încerca să o săvârșească o țară străină – Turcia – gest tolerat, la început, de guvernul mongol. Și dacă această izbucnire de dreptate populară este mongolă, povestea episodului este în totalitate turcească.

Miezul episodului este ura viscerală a președintelui Erdogan față de conducătorul religios Gülen. Pentru Ankara, era insuportabil ca Mongolia, o țară cu care are relații foarte bune – chiar îi finanțează bună parte din asistența religioasă pentru minoritatea musulmană – să aibă o școală subordonată organizației teologului turc Fethullah Gülen. Ce îl înfurie foarte tare pe Erdogan, este faptul că în fruntea acestui centru se află un cetățean turc, Veysa Akçay, stabilit în Mongolia acum 24 de ani, și care este foarte iubit de localnici.

Fethullah GülenFethullah Gülen

Cum demersurile oficiale ale Ankarei pentru a închide acest centru gülist și a-l concedia pe Akçay nu au dat niciun rezultat, s-a recurs la metode staliniste. Într-o zi, foarte de dimineață, în fața școlii güliste s-a oprit o furgonetă. Din ea au coborât cinci indivizi care l-au înșfăcat pe Akçay, l-au luat pe sus, l-au băgat în furgonetă și au dispărut.

Vecinii au văzut scena, au alertat familia Akçay și tot cartierul, și au cerut intervenția autorităților. Însă, acestea nu au reacționat deloc. În plus, s-a aflat că un avion militar turcesc tocmai urma să aterizeze pe aeroportul de la Ulan Bator în acea dimineață și că avea să rămână foarte puțin la sol. Lucrurile erau foarte clare, astfel că furia populară a crescut într-atât, încât s-a transformat într-o demonstrație populară care cerea eliberarea lui Akçay.

Autoritățile turce se prefăceau că nu știu nimic, însă, primul ministru mongol – Yargal Dambardaya –  a realizat că viitorul său politic se afla în pericol, și a trecut de la ”dar, eu nu știu nimic!” la o combativitate populistă mai mult decât oportună. A dat ordin ca avionul militar al Turciei să nu poată decola până nu apare viu și nevătămat învățătorul Akçay, ceea ce s-a și întâmplat în acceași zi.

MONGOLIA 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR

Recep Tayyip ErdoğanRecep Tayyip Erdoğan

La política cotidiana en Ulán Bator (1.500.000 habitantes, la mitad de todo el censo nacional), la capital de Mongolia, es habitualmente el forcejeo parlamentario de intereses y cuitas más bien menores de los distintos grupos sociales del país.

En realidad, nada heroico que resalte los valores democráticos mongoles, un país tres veces mayor que España, pero poblado por poco más de tres millones de habitantes que malviven con una renta anual bruta de 11.000 $.

ULAN BATOR 2Ulan Bator

Pero a finales del pasado mes de julio, la capital fue escenario de un alarde de democracia básica : la intervención ciudadana impidió un secuestro político llevado a cabo por un país extranjero – Turquía – y que en principio iba a ser tolerado por el Gobierno mongol. Y si este hito de justicia popular es mongol, la historia del episodio es turca al 100%.

El núcleo del episodio es el odio visceral del presidente turco, Erdogan, al dirigente religioso Gülen. Para Ankara era intolerable que Mongolia, un país con el que mantiene muy buenas relaciones y hasta le financia buena parte de la atención religiosa a la minoría musulmana, tuviera una escuela adscrita a la organización del teólogo turco Fethullah Gülen. Para mayor irritación turca, al frente de ese centro está un ciudadano turco, Veysa Akçay, quien vive en Mongolia desde hace 24 años y se ha labrado allá un sólido afecto y prestigio.

Fethullah Gülen 2Fethullah Gülen

En vista de que las gestiones oficiales de Ankara para que se cerrase ese centro gülista y se despidiera a Akçay no daban resultados, se echó mano de métodos estalinistas. A primera hora de la mañana aparcó una furgoneta delante de la escuela gülista y los 5 ocupantes de la misma se llevaron a rastras a Akçay con ellos.

El episodio fue observado por vecinos de la escuela que alertaron a la familia de Akçay y a todo el vecindario, reclamando la intervención de las autoridades mongolas. Y como no sólo que esto no sucedía, sino que se corrió la voz de que un avión militar turco  tenía anunciado su aterrizaje en el aeropuerto de Ulán Bator para aquella misma mañana con una estancia de unas pocas horas, la protesta vecinal creció vertiginosamente hasta transformarse en una multitudinaria manifestación popular que exigía la liberación de Akçay.

Las autoridades turcas no se daban por aludidas, pero el primer ministro mongol – Yargal Dambardayá –  sí que vio en peligro su futuro político y pasó de la “ignorancia conveniente” a una militancia populista más que oportuna. Ordenó que se impidiera el despegue del avión militar turco hasta que no apareciese vivo y coleando el maestro Akçay, cosa que acabó por suceder el mismo día.

MONGOLIA 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES

Etiquetas

, ,

AL NASMA 3

CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI

Dubai – unul dintre cele 7 emirate federate din Emiratele Arabe Unite – este cel mai întreprinzător și mai neliniștit dintre toate statele petro-musulmane. Uneori, curajul întreprinzător îl duce, din când în când, la rezultate năstrușnice … mai ales atunci când e vorba de cămile și dromaderi.

Ultima ispravă este lansarea pe piață a ciocolatei cu lapte de cămilă, o ciocolată cu o savoare într-adevăr deosebită (laptele de cămilă are un gust sărat) și a bomboanelor în formă de cămilă. Se vând la un preț cam ridicat, și anume 7,50 € pentru 70 de grame, sub numele de „al Nasma”, care, în arabă, înseamnă briză.

AL NASMA 4

Dacă până aici pare a fi o poveste de marketing în căutare de clientelă snoabă, în realitate „al Nasma” este o consecință logică a unei inițiative luate de guvernul din Dubai în anul 2005 de a crea o fermă de cămile. Această inițiativă a izvorât dintr-o nostalgie istorică (în definitiv, emiratul se află pe coasta orientală a Peninsulei Arabice), dar și dintr-o speculație dietetică: carnea și laptele de cămilă au foarte puține grăsimi și colesterol. Este o fermă model, turma de cămile e impresionantă  (5.500 de capete) și în fiecare zi se mulg 8.000 litri de lapte.

CAMILE 3

Punctul slab al afacerii este că pe piață laptele de cămilă nu a trezit un interes deosebit. De aceea, propunerea făcută de trei occidentali experți în fabricarea ciocolatei clasice de a produce în Dubai ciocolată cu lapte de cămilă a fost primită cu mult entuziasm.

Era evident că produsul avea să fie scump – laptele praf de cămilă costă de 20 de ori mai mult decât cel de vacă, ori 25% din produsul „al Nasma” îl reprezintă laptele de cămilă. Și mai erau evidente încă două lucruri. Unul este faptul că, odată cu creșterea și îmbogățirea rapidă a populației din lumea industrială, savoarea aparte a ciocolatei cu lapte de cămilă nu va fi un obstacol prea mare.

CAMILE 2

Celălalt, și care este mai important, este că cei 15 milioane de turiști care vizitează în fiecare an emiratul Dubai găsesc o oferă destul de restânsă de suveniruri pe care să le aducă acasă. Și tocmai această „rațiune turistică” a celor care au promovat ciocolata cu lapte de cămilă (pe lângă cacao, lapte de cămilă și vanilie, mai conține miere și fistic) a fost atât de puternică, încât nu numai că a situat „al Nasma” pe locul al zecelea al celor mai vândute dulciuri în magazinele din aeroportul din Dubai, dar, a ajuns să se vândă în tot Pacificul, din Australia până în SUA, iar vânzările pe internet cresc vertiginos pe piețe până acum închise produselor de ciocolată, cum este China. Și, desigur, cumpărătorul care urmărește obsesiv lucruri mai puțin obișnuite poate găsi  bomboane și tablete „al Nasma” în magazinele de lux din marile orașe europene… precum și, ca oricare alt lucru, pe internet.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

DUBAI

CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES

AL NASMA 1

Dubái – uno de los 7 emiratos federados en los Emiratos Árabes Unidos – es el más emprendedor e inquieto de todos los Estados petro-musulmanes, aunque a veces su valentía empresarial le haga dar algún que otro traspié estrambótico… especialmente cuando se trata de camellos y dromedarios.

El último es el lanzamiento al mercado del chocolate con leche de camélido, un chocolate de sabor realmente peculiar (la leche de camella tiene un claro resabor salado), bombones en forma de camello y que se venden al alto precio de 7,50 € los 70 gr, con el nombre de “al Nasma”, que en árabe significa brisa.

AL NASMA 2

Si hasta aquí parece una historia de marketing en pos de la clientela snob, en realidad “al Nasma” es la consecuencia lógica de la iniciativa tomada por el Gobierno dubaití en el 2005 de crear una granja de camellas. Ello se hizo en parte por nostalgia histórica (al fin y al cabo, el emirato está en la costa oriental de la Península Arábica) y en parte por especulación dietética : la carne – y también la leche – de camella tiene muy poca grasa y colesterol. La instalación ganadera es modélica, el rebaño impresionante (5.500 animales) y cada día se ordeñan 8.000 litros de leche.

El único punto flaco del negocio es que el mercado no se ha interesado demasiado por estos productos. Y de ahí que se acogiera con entusiasmo la propuestas de tres occidentales expertos en la fabricación de chocolates clásicos, de fabricar en Dubái uno con leche de camellas dubaitíes.

Era evidente que iba a ser un producto caro – el polvo de leche de camella cuesta 20 veces más que el de vaca y el 25% del contenido de “al Nasma” lo constituye la leche de camella -, pero también eran evidentes dos cosas más. Una, que con el crecimiento y enriquecimiento rápido de la población del mundo industrial lo del peculiar sabor del nuevo chocolate no iba a ser un gran obstáculo.

CAMILE

La otra, y más importante, es que los 15 millones de turistas que visitan cada año Dubái disponen de una oferta muy restringida de suvenires típicos que llevarse a casa. Y esta “razón turística” de los promotores del peculiar chocolate (además de cacao, leche de camella y vainilla, contiene miel y pistachos) ha sido tan fuerte que no sólo ha conseguido situarse “al Nasma” como la décima golosina más vendida en las tiendas del aeropuerto de Dubái, sino que también se vende regularmente en todo el Pacífico desde Australia hasta los EE.UU., sino que las ventas por internet están creciendo vertiginosamente en mercados hasta ahora cerrados al chocolate, como  China. Y, naturalmente, el cazador obseso de cosas insólitas puede dar con bombones y tabletas “al Nasma” en las tiendas de lujo de algunas grandes urbes europeas… y, como todo, por correo electrónico.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Mati – un nou Pompeii?

Etiquetas

, ,

MATI 2

În Atena continuă identificarea celor 87 (update) de trupuri carbonizate ale victimelor incendiilor din Attica. Multe din ele seamănă cu cele de la Pompeii !

Puține mai sunt focarele de incendiu active în Grecia. Unul este chiar în Kineta, în Attica de Vest, acolo unde luni, 23 iulie, a izbucnit primul incendiu de vegetație, câteva minute înainte de ora 17.00.

Cele mai multe au fost stinse sau aproape stinse. Continuă, însă, zi și noapte, operațiunile de căutare a posibililor supraviețuitori. De soarta supraviețuitorilor se ocupă întreaga Grecie, care s-a transformat într-un cămin de refugiați.

Grecii au grijă ca sinistraților să nu le lipsească nimic, mai ales afecțiunea. Echipe de medici voluntari, greci dar și aparținând organizațiilor internaționale, au grijă de trupurile lor, în timp ce echipe de psihilogi încearcă să le vindece sufletele și mintea.

Tot ce mai găsesc echipele de salvare sunt trupuri carbonizate
Grecia mai caută încă supraviețuitori în toate localitățile de coastă din Attica de Vest și Attica de Est, devastate de incendii, cele mai puternice din ultimii 11 ani, incendii în care și-au aflat o moarte tragică 85 de persoane, număr comunicat, deocamdată, de Serviciul de Pompieri.

Trei sute de pompieri, salvatori și voluntarii merg, zi și noapte, din casă în casă și caută. Sunt date dispărute zeci de persoane.
Din păcate, tot ce găsesc sunt doar trupuri carbonizate.  Azi dimineață, de pildă, au descoperit o femeie în vârstă, complet arsă. Fusese singură acasă și nu putuse fugi din calea flăcărilor. Ea a stârnit, azi, o discuție aprinsă la Comandamentul de Urgență: ar fi putut sau nu ar fi putut fi salvată dacă pompierii ar fi ajuns la timp la ea ?

„Toate astea n-ar fi trebuit să se întâmple, atâția oameni au murit degeaba. Ne-ai lăsat la mila Domnului” i-a spus, ieri, o femeie, sufocată de lacrimi, ministrului apărării, Panos Kammenos (kammenos în greacă înseamnă arsul !) în Mati, una din cele trei stațiuni de pe coasta Aticii de Est, practic arse complet.

E adevărat, cum spun pompierii, că nici un plan de evacuare, oricât de bine ar fi fost pus la punct și oricât de bine ar fi fost executat, n-ar fi putut fi eficient, având în vedere că vântul avea o viteză de 120 de km pe oră și temperatura aerului era de peste 40 de grade C. Totuși, unii pompieri au raportat că au găsit hidrante goale. Iar primarii localităților arse spun că nu exista nici un plan de evacuare!

Sunt sau nu sunt de vină autoritățile ?
Oficial, nu ! Și totuși a ieșit la iveală cel puțin o eroare tragică: poliția locală i-a îndrumat pe locuitorii din Mati să se refugieze spre mare, pe bulevardul de coastă Poseidon, unde nu credeau că vor ajunge flăcările. Din păcate, refugiații, acolo, au tot dat, din loc în loc, de automobile arse, în total 82. Cei mai mulți au reușit să scape fugind. 25 n-au mai reușit. Faleza era prea înaltă ! Asta, deși polițiștii locali au declarat pentru CNN Greece că au reușit să salveze cel puțin 500 de persoane în Mati, din casele în flăcări, de pe bulevardul orașului, Bd. Maratonului, sau chiar din mare.

 Bulevardul de coastă Poseidon blocat de automobile arse

Pe de altă parte, micile stațiuni ale Atticii seamănă mai mult cu niște camping-uri împădurite, străbătute de câteva poteci și drumuri înguste. Locuitorii lor au început să blameze autoritățile pentru faptul că în micile lor orășele nu există sistematizare teritorială și nici drumuri. Că nu există planuri de evacuare !



Autoturisme calcinate, Rafina, 26 iulie 2018, AFP

 

Cum a început focul în Attica de Est ?
Primarul din Penteli, un orășel aflat la mijlocul distanței între Atena și Rafina, Dimitris Sterghiou, a declarat pentru un post de radio că acolo a izbucnit incendiul care s-a întins spre coastă… de la un cablu de electricitate tăiat, pe care el însuși l-a văzut pe jos. Îl citează cotidianul Kathimerini. Tot el vorbește despre lipsa unei politici de amenajare teritorială, cea care face imposibilă aplicarea unui plan de evacuare, dacă el există.

Și se pare că, într-adevăr, oamenii nu avut pe unde să fugă ! Stațiunile sunt, de fapt, case, mici hoteluri, pensiuni și case de vacanță… înconjurate din toate părțile de pădure ! Orășele construie în păduri !

Identificarea victimelor carbonizate
La cererea Serviciului de Pompieri, Direcția de Investigații Criminale și Laboratorul ADN al Poliției Elene au început identificarea victimelor incendiilor din Attica de Est. Deja 10, din cele 75 de cadavre au fost identificate. Șeful Institutului Medico-Legal din Atena, Nikos Karakoukis, spunea că cele mai multe victime au murit fie arse de flăcări, fie înecate în mare. Și, am adăuga noi, cei care s-au înecat au fost cei care s-au aruncat de pe falezele înalte ! Tot el a spus că identificarea celor arși este o operațiune dificilă, având în vedere că trupurile au fost carbonizate în întregime și a explicat că se folosesc metoda recunoașterii macroscopice și probe ADN. IML-ul Universității din Atena a făcut apel la rudele victimelor să se prezinte până vineri seară pentru a li se preleva probe de ADN pe baza cărora să poată identifica trupurile transformate în cenușă.


Rudele victimelor așteptând în curtea IML din Atena

Cum au fost găsiți nefericiții mistuiți de flăcări ?
Ca în anticul Pompeii. Imaginile sunt zguduitoare: cupluri strâns-îmbrățișate, familii întregi solidare în moarte, pe care flăcările le-au găsit într-o ultimă îmbrățișare. De pildă, în mult-încercatul Mati, au fost descoperite 26 de persoane, în grupuri… de asemenea, strâns îmbrățișate, într-o ultimă încercare de a se ocroti… Erau pe câmp și mai aveau 15 m până la mare ! Foarte cunoscută a devenit povestea unei doamne în vârstă din Mati care n-a vrut să-și părăsească soțul, incapabil să se deplaseze. Amândoi au fost descoperiți de salvatori, în zori, îmbrățișați și… carbonizați !


Mati văzut de sus, 25 iulie 2018, REUTERS

Și, tot la Mati a fost mistuit de flăcări un bărbat irlandez, a 82-a victimă ! Venise în Grecia să-și petreacă luna de miere. Soția lui, grav rănită, se află într-un spital.

Vestea bună este că în curând viața va reîncepe, treptat, în Kineta, în Rafina, în Mati, în Attica, cahiar dacă de azi după-amiază este lovită de inundații.

Oamenii spun că pădurea se va reface repede, casele se reconstruiesc, că se vor naște copii, dar că  amintirea Pompeii-lor din Attica va rămâne în istoria, cel puțin a acestui secol, abia început.

UPDATE joi 10 august 2018

Bilanţul incendiilor: 92 de morţi, dintre care 2 neidentificaţi.

UPDATE   joi 2 august 2018

Bilanţul incendiilor: 85 de morţi, dintre care 81 identificaţi, o persoană dispărută şi 42 de răniţi.

UPDATE miercuri, 1 august 2018

Numărul morţilor a ajuns, luni 30 iulie, la 92 şi e posibil să mai crească.

Autoritățile se așteaptă ca persoanele date dispărute, al căror număr a scăzut la 8,  să nu mai fie găsite în viață și e posibil ca unii dintre răniții în stare gravă să nu supraviețuiască.

Echipe de  scafandri îi mai caută pe cei 8 dispăruţi, pe mare. Căutările pe mare s-au intensificat după ce pompierii au ridicat, se pare, toate trupurile carbonizate din localităţile lovite de tragedie, cele mai multe din staţiunea Mati, în Attica de Est.

La căutările pe mare participă o echipă de scufundări speciale a Autorităţii Portuare care se poate scufunda la o adâncime de 120 de metri. Ele sunt echipate cu recirculatoare (Rebreather) şi cu scooter-ere de ultimă oră capabile să acopere o cât mai mare suprafață marină. Folosesc, de asemenea, sisteme de localizare şi metode de scanare a fundului mării anume concepute pentru suprafeţe întinse.  Au avut deja loc 67 de scufundări pe coastele estice ale Atticii, în Eubeea de Sud-Vest şi pe insulele stâncoase nelocuite. La căutări participă şi vase ale Autorităţii Portuare, o fregată a Flotei Militare şi ambarcaţiuni particulare.

Pe de altă parte, morga Facultăţii de Medicină din Atena (Laboratorul Medico-legal şi de Toxicologie al FM din cadrul Universităţii din Atena) a comunicat că s-a încheiat autopsia tuturor celor 86 de trupuri carbonizate şi că va continua analiza oaselor. Asta pentru că, în urma autopsiilor, s-a constatat că oasele despre care legiștii credeau că aparţin unei singure persoane, aparţin, de fapt, mai multor victime.

Până miercuri, 1 august, din cele 87 de cadavre au putut fi identificate 80.

Primul-ministru, Alexis Tsipras, a ordonat constituirea unei echipe mixte,formată din specialişti ai Armatei, Poliţiei şi Serviciului de Pompieri, care vor analiza datele furnizate de patru sateliţi europeni şi de unul aparţinând NASA. Imaginile captate de aceştia dovedesc că incendiile au fost provocate: focarele au apărut la foarte scurt timp unul după altul, atât în localitățile din vest, cât și în cele din estul bazinului attic – a trasmis Televiziunea Publică Greacă.

Sateliții utilitari folosiți pentru situații de urgență sunt următorii:

1. «International Charter for Space and Major Disasters» prin intermediul Organismului European Spațial
2. Copernicus Emergency Management Service.
3. Satelitul european Sentinel 2.
4. To Fire Management System al NASA.
5. Satelitul francez Pleiades.

Pe de altă parte, Direcţia de Combatere a Criminalităţii în domeniul Incendiilor a făcut publică informația conform căreia responsabil pentru incendiul izbucnit în localitatea Daou Pendelis este un bărbat surprins de localnici în timp ce ardea crengi şi lemne uscate.

Cel mai probabil, însă, incendiile din micile staţiuni de pe coastele Atticii, împădurite şi dezvoltate haotic, cu jumătate din case construite ilegal şi nelocuibile, ar sluji intereselor marilor dezvoltatori.

În conferinţa de presă comună de joi, 27 iulie, a ministrului adjunct al Protecției Cetățeanului, Nikos Toskas și a purtătorului de cuvânt al guvernului, Dimitris Tzanakopoulos, cei doi au lăsat să se înţeleagă că incendiile de la Kineta şi de la Daou Pendelis fac parte dintr-un plan organizat de incendiere.

Directorul executiv al Organizaţiei Spaţiale Elene, Gheorghios Mantzouris, prezent și el la conferința de presă, a spus că fotografiile captate de sateliţi la Gherania Ori arată că la numai o jumătate de oră de la izbucnirea primului incendiu au apărut alte 13 focare – aproape simultan și că incendiile izbucnite la nord şi la nordvest de primul focar ridică serioase și îndreptățite semne de întrebare.

Nikos Toskas a subliniat că există indicii serioase, urme convingătoare şi cel puţin o dovadă care arată limpede că incendiile au fost provocate.

Direcţia de Combatere a Criminalităţii în domeniul Incendiilor a mai spus că, totuşi, la Kineta, acolo unde s-a declanșat primul incendiu,  nu s-au descoperit urme ale unor dispozitive de incendiere, în timp ce descoperirile de la Daou Pendelis înclină spre ipoteza incendierii din neglijenţă.

Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două incendii izbucnite luni seară, pe un drum de ţară, în Nea Makri, pe coasta de Est a Aticii, incendii despre care se bănuieşte că au fost provocate cu intenţie. Şi există martori oculari care au povestit că au văzut pe cineva punând foc, pe marginea drumului, în două puncte diferite, la o distanţă de 300 de metri unul de celălalt.

Iarăși, Nikos Toskas a explicat că mai multe focare au apărut într-un interval foarte scurt de timp pe coasta de Est a Atticii și s-a referit la o descoperire făcută la Mati care ridică mari suspiciuni.

În încheiere să mai spunem că Grecia le-a mulțumit celor trei state europene care au contribuit la eforturile de stingere a incendiilor:  Italia (cu două avioane), Spania (cu două avioane) şi România (efectiv un avion, deși a trimis două).

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE

Etiquetas

, , , , , , , , ,

EGIPT 1Primăvara arabă în Egipt

VARĂ ARABĂ

Vara arabă pare a fi o glumă inofensivă la fel ca primăvara arabă; ele, de fapt, nici n-au existat, cu toate că aceste denumiri se referă la o profundă criză socială care zguduie puternic cea mai mare parte a lumii musulmane, criză care mai degrabă s-ar putea numi „lehamitea musulmană”.

Pentru a încadra în mod adecvat aceste evenimente, trebuie să arătăm că doar una dintre țările afectate de valul de proteste este locuită majoritar de arabi: Iordania. Nici Tunisia, țară în care s-a declanșat primăvara arabă în 2011, nici Egiptul, nici Marocul și nici Irakul nu sunt de etnie arabă. Și cu toată zarva jurnalistică iscată în 2011 – aproape total stinsă în prezent -, schimbările de guverne înregistrate în toate aceste țări au fost determinate mai mult de cauze sociale, decât politice.

În imensa majoritate a țărilor musulmane discrepanța dintre creșterea populației și creșterea economică este atât de mare, încât viața de zi cu zi nu numai că a devenit extrem de grea, dar ea este agravată de conștiința că generația, care a ajuns acum la vârsta când trebuie să muncească, nu mai are niciun viitor la ea acasă.

Dacă la aceasta se adaugă și o corupție a autorităților în contiuă creștere și o lipsă totală de măsuri politice – pe lângă o represiune foarte dură – pentru a îndrepta situația, vehemența protestelor populare e de înțeles.

TUNISIA 1

Astfel, „vara arabă” de cea mai mare anvergură a avut loc în Irak – la sud de Ira – unde protestele au costat mai mult de 10 vieți omenești. Manifestațiile au fost declanșate de repetatele întreruperi de curent electric, pe care lumea le atribuie corupției care domnește în administrația publică. Un lucru atât de evident, încât însuși președintele țării, Fuad Masum, a afirmat în mod public că protestele maselor sunt mai mult decât justificate și a promis că va lupta împotriva corupției din administrație (ocupă locul al patrulea în lume!), dar, nimeni nu crede în așa ceva.

În Iordania, unde valul de proteste, până în prezent, a fost lipsit de violență, nemulțumirea populară a provocat căderea guvernului lui Hani al Mulki. Dar, va fi imposibil ca sucesorul său – Omar Razaz – să rezolve situația, deoarece șomajul se ridică la 18% din populația activă, într-o țară care are cel mai mare procentaj de funcționari publici din lume și o datorie națională egală cu PIB-ul său anual.

IORDANIA 1Proteste în Iordania

Populația Marocului consideră că sărăcia și lipsa de oportunițăți de a-și găsi de lucru se datorează nepotismului care domnește în țară de generații întregi, precum și cârdășiei dintre puterea publică și anumite consorții. Prin urmare, dincolo de manifestațiile stradale, protestul se concentrează în a boicota, în a nu cumpăra o serie de produse. Iar în Egipt, unde represiunea este pe cât de dură, pe atât de eficientă, guvernul  s-a gândit să mai reducă din vehemența protestelor printr-un val de sentințe foarte dure pronunțate de tribunale, urmat de o scumpire a serviciilor de bază: apă, lumină etc., astfel încât, acum, nimeni nu mai îndrăznește să protesteze.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL ESTÍO ÁRABE

EGIPT 2Manifestaciones antigubernamentales en Egipto

Lo del estío árabe es tan eutrapélico como lo de la primavera árabe; ni uno, ni otro han existido, si bien ambas denominaciones aluden a una profunda crisis social que sacude tenazmente a la mayor parte del mundo musulmán y que bien se podría llamar el “hastío musulmán”.

Para enmarcar debidamente aquellos y estos acontecimientos, hay que señalar que sólo uno de los países afectados por la ola de protestas en cuestión está mayormente poblado por árabes: Jordania. Ni Túnez, donde estalló la primavera árabe en el 2011, ni Egipto, Marruecos o Irak son de etnia árabe. Y pese a la algarabía periodística levantada en el 2011 – y casi totalmente ausente ahora -, los cambios gubernamentales registrados en todos esos Estados han sido provocados por razones sociales muchísimo más que por motivos políticos.

Y es que en la inmensa mayoría de naciones musulmanas la discrepancia entre el crecimiento demográfico y el económico es tal que la vida no solo se ha vuelto de una dureza extrema, sino que se ve agravada por la conciencia de la generación que ha llegado ahora a la edad laboral de que carece de futuro en su propia casa.

Si a ello se añade una corrupción gubernamental en auge permanente y una falta de medidas políticas – aparte de la represión pura y dura – encaminadas a enmendar la situación, la vehemencia de la protesta popular resulta obligada.

TUNISIA 2

Así, la de mayor envergadura del “estío árabe” se ha registrado en el Irak – en el sur de Ira, concretamente – donde las protestas han costado ya más de 10 vidas humanas. Y las manifestaciones fueron desencadenadas por la reiteración de los cortes de los suministros eléctricos, unos fallos que el gentío atribuye a la corrupción imperante en la Administración pública. Y esto debe ser tan evidente que el mismo presidente nacional, Fuad Masum, ha declarado públicamente que las protestas populares estaban más que justificadas y ha prometido que combatirá la corrupción administrativa (la cuarta mayor del mundo), algo que no se cree nadie.

En Jordania, donde la ola de protestas ha sido incruenta hasta ahora, la indignación popular ha provocado la caída del Gabinete de Hani al Mulki. Pero es casi imposible que su sucesor – Omar Razaz – vaya a resolver nada, porque el paro es del 18% de la población en edad laboral en la nación con el mayor porcentaje del mundo de empleados públicos y una deuda nacional igual al producto nacional bruto anual.

MAROCProtestas de los marroquíes

La población marroquí identifica su pobreza y falta de oportunidades con el nepotismo imperante en el país desde hace generaciones, así como con el contubernio entre el poder público y ciertos consorcios. Consecuentemente, aparte de las manifestaciones callejeras, la protesta se concentra en el boicot comprador contra una serie de productos. Y en Egipto, donde la represión es tan dura como eficaz, el Gobierno ha aminorado la vehemencia de las protestas con una oleada de duras sentencias de los tribunales, seguida de la subida de tarifas para servicios básicos como agua, luz, etc., ahora que nadie se atreve a seguir protestando.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA

Etiquetas

, , ,

ERDOGAN 1Recep Tayyip Erdogan

DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC

Odată cu reînscăunarea lui Erdogan ca președinte, întră în vigoare, în Turcia, o nouă Constituție. Astfel, se trece de la o republică parlamentară tradițională la o republică prezidențialistă…, atât de prezidențialistă, încât concentrarea atâtor puteri în mâinile președintelui, împreună cu modul autoritar de a acționa al lui Erdogan, ne obligă să vorbim de o democrație a sultanilor.

Aparent, motorul acestei schimbări este confesional. Erdogan, împreună cu partidul său – AKP – vor să pună capăt unei Turcii laice, creată în vremea revoluției lui Atatürk, la începutul secolului trecut, pentru a face din ea o republică cu un islamism moderat. În parte, acest lucru este adevărat.

Dar, în moderația din comportamentul politic al lui Erdogan și în presupusele valori democratice ale sistemului pe care îl conduce, este, pe zi ce trece, tot mai greu să credem. Masivele concedieri de judecători, funcționari, jurnaliști și militari disidenți au nuanțele unor comportări satrapice și nu democratice, la fel ca ura cu care sunt urmăriți rivalii politici.

Erdogan y Putin 1Erdogan și Putin

În favoarea echipei AKP- Erdogan trebuie să spunem că, sub conducerea ei, țara a beneficiat de 15 ani de creștere economică impresionantă și a dobândit, în politica regională, un protagonism pe care nu l-a mai avut de un secol încoace. Iar dacă în democrație, scopul nu justifică mijloacele, schimbările profunde pe care echipa AKP/Erdogan vrea să le efectueze în Turcia au mare nevoie de succese, oricum ar fi obținute ele.

LIRE TURCESTI

Țara a rămas împărțită în două tabere din momentul în care a fost creată republica actuală de către Atatürk, iar conducerea militară superioară și marele capital au constituit, chiar din prima zi, pilonii modelului laic de tip occidental. Iar, un reformator nerăbdător și intolerant, nu are cum să procedeze altfel, decât așa cum o fac Erdogan și AKP.

Călcâiul lui Ahile în această contra-reformă islamistă de tip oriental este faptul că economia Turciei se află, de câțiva ani, pe marginea unei grave crize financiare, cu stoparea investițiilor financiare – occidentale în imensa lor majoritate! – deprecierea galopantă a lirei turcești și cu o creștere constantă a inflației. Și, dacă din punct de vedere economic este evident că ajutoarele urmează să vină dinspre un occident pe care Erdogan și majoritatea turcilor nu-l mai vor și nici nu-l mai admiră, din punct de vedere militar se întâmplă aproape la fel. Turnura orientalistă pe care vrea să i-o impună Turciei o îndepărtează tocmai de singurele forțe care ar putea apăra țara de cele mai mari pericole … care ar putea veni, toate, din răsărit !

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Mustafa Kemal AtatürkMustafa Kemal Atatürk

DEMOCRACIA A LA TURCA

ERDOGAN 2Recep Tayyip Erdogan

Con la toma de posesión de la renovada presidencia de Erdogan, entra en vigor, en Turquía, la nueva Constitución. Con ello pasa de una república parlamentaria tradicional a una república presidencialista…, tan presidencialista que la concentración de poderes en manos del presidente, junto con el talante más que autoritario de Erdogan, obliga a hablar de una democracia sultanesca.

Aparentemente, el motor de este cambio es confesional. Erdogan y su partido – el AKP – quieren acabar con la Turquía laicista, creada por la revolución de Atatürk a principios del siglo pasado, para transformarla en una república de islamismo moderado. Y esto es parcialmente cierto.

Pero, lo de la moderación en los modales políticos de Erdogan es cada día más difícil de creer y lo de los presuntos valores democráticos del sistema, también. Las purgas masivas de jueces, funcionarios, periodistas y militares disidentes tienen tintes satrápicos y no democráticos, al igual que la saña con que se persigue a los rivales políticos.

Erdogan y Putin 2Erdogan y Putin

En defensa del equipo AKP- Erdogan hay que decir que bajo su tutela el país ha tenido tres lustros de un crecimiento económico impresionante y ha adquirido en la política regional un protagonismo que no había tenido en más de un siglo. Y si bien en democracia el fin no justifica los medios, los profundos cambios que AKP/Erdogan pretenden llevar a cabo en Turquía sí que exigen éxitos sea por la vía que sea.

LIRĂ TURCESCĂ

Porque el país está dividido en dos desde la creación de la República actual por Atatürk y dado que los altos mandos militares y el gran capital han sido desde el primer día los pilares del modelo laicista y occidentalista, un reformador impaciente e intolerante ha de proceder como lo vienen haciendo Erdogan y el AKP.

El talón de Aquiles de esta contrarreforma islamista y orientalista es que la economía turca lleva varios años bordeando una crisis financiera grave, con inhibición de las inversiones extranjeras – ¡occidentales en su inmensa mayoría! -, depreciación galopante de la libra turca y un constante aumento de la inflación. Y si por el flanco económico es evidente que las ayudas han de venir de un occidente al que Erdogan y la mayoría de los turcos ya ni quieren ni admiran, militarmente ocurre tres cuartos de lo mismo. El giro orientalista que le quiere imponer a Turquía la aleja a ésta justamente de las únicas fuerzas que la pueden defender contra los mayores peligros…¡provenientes todos del Este!

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 

Etiquetas

, , , , , ,

DIANA M4

Mai roșie decăt o găină          Washington, Diana Negre

„Aici este o altă găină”, se semnalează într-unul dintre restaurantele care au același nume cu cel în care, acum câteva zile, purtătoarea de cuvânt a președintelui Trump nu a fost servită, pur și simplu a fost refuzată. Ea are marea neplăcere de a fi obiectul unor amenințări și critici din partea celor care nu fac diferența între Găina Roșie (The Red Hen) din Valea Shenandoah, din orașul Lexington, la peste 300 de kilometri de Washington, și unitatea cu același nume din marginea capitalei americane.

DIANA M 3

La fel li se întâmplă celorlate „găini roșii”, care nu aparțin nici aceluiași proprietar și nici vreunei rețele comune, dar, se întâmplă să aibă același nume în diferite state ale SUA. Au devenit faimoase împotriva voinței lor și li s-a întâmplat aceasta într-un moment nepotrivit, deoarece spiritele în țară sunt foarte agitate.

Dezbaterea s-a întins dincolo de chelneri și bucătari, până în Congresul american, unde reprezentanta de culoare a Californiei, Maxine Waters, cheamă, în fața camerelor de televiziune, la hărțuirea colaboratorilor lui Trump „oriunde s-ar afla ei”, în timp ce, așa numitele „capete vorbitoare”,-adică, comentatorii care, bine remunerați la diferite televiziuni, vorbesc cu emfază despre viața zilnică, prezentându-și tot timpul părerea în favoarea sau împotriva lucrurilor.

Maxine Waters

Maxine Waters

Pentru moment, localul din Lexington rămâne închis, ceea ce îi nemulțumește pe cei care ar vrea să ia masa acolo, pentru a-și arăta sprijinul, și, în schimb, îi face să jubileze pe cei care vin din împrejurimi pentru a protesta și a-l apăra pe președintele Trump.

TRUMP 1

Desigur, toate acestea le-a stârnit polemicul președinte Trump, care, din momentul în care și-a anunțat candidatura, în iunie 2015, nu a încetat să insulte și să provoace și, fără îndoială, a ațâțat focul și a agitat spiritele prietenilor și ale adversarilor.

Și nu există nimic care să anunțe o atmosferă mai liniștită: ultimele sentințe ale Tribunalului Suprem au aprins și mai mult spiritele și au atras comentarii neobișnuit de aprinse.  De obicei, americanii acceptă sentințele Tribunalului Suprem cu plăcere sau cu neplăcere, dar, de data aceasta, multe comentarii resping sentințele favorabile lui Trump, până pe punctul de a nu-i mai arăta respect sau credibilitate instanței supreme.

În ultimele două sentințe, cei nouă magistrați, cu o majoritate mimimă de 5 la 4, care arată împărțirea lor în conservatori și progresiști, mai întâi au sprijinit dreptul lui Trump de a opri intrarea în SUA a unor cetățeni din câteva țări. Pe urmă, fără să lase vreun răgaz forțelor potrivnice lui Trump să-și revină din această neplăcere, tot cu această majoritate minimă au administrat o lovitură  uneia dintre principalele instituții ale Partidului Democrat, adică sindicatelor, hotărând că muncitorii nu sunt obligați să plătească cotizații vreunui sindicat, dacă nu doresc să se înscrie în el.

O asemenea sentință are o puternică încărcătură politică, deoarece sindicatele sunt un bastion progresist apropiat Partidului Democrat. În unele state, au – sau, mai bine zis, aveau – dreptul de a-i obliga pe toți muncitorii din unele întreprinderi de a plăti cotizații, indiferent dacă erau de acord sau nu cu felul în care acționau cei care pretindeau că-i reprezintă. Sentința afectează mai ales sindicatele din sectorul public, care au de trei ori mai mulți membri decât industriile și ai căror funcționari dedică o parte importantă din timpul lor pentru a-și îndeplini obligațiile sindicale.

La acestea se adaugă și faptul că unul dintre magistrați a hotărât să se pensioneze, iar locul care rămâne liber îi va permite președintelui Trump să aducă pe cineva mai tânăr și, ideologic, mai apropiat. Judecătorul Anthony Kennedy, care la cei 81 ani ai săi pune capăt celor 30 de ani de muncă în tribunal, fusese numit de președintele Reagan, însă, votul său conservator nu era „de încredere”, deoarece, în mai multe ocazii, a votat cu progresiștii.

Cum aceste numiri sunt pe viață, Trump va avea ocazia să-și aducă încă un magistrat – primul a fost judecătorul Neil Gorsuch, anul trecut, – care va putea rămâne în funcție timp de decenii de acum încolo.

Chemările la rezistență împotriva oricărei numiri din partea lui Trump nu s-au lăsat așteptate și democrații cer ca totul să rămână blocat până după alegerile legislative din luna noiembrie, când s-ar putea altera corelația de forțe și se va putea recupera majoritatea în una sau în ambele camere ale Congresului.

Iar, lui Trump îi rămâne puțin timp: peste doar patru luni, vor fi alegeri legislative și s-ar putea să piardă majoritatea de care dispune în Senat și nu va mai putea numi pe nimeni. Dacă va fi așa, în Tribunalul Suprem va fi un loc vacant care va rămâne blocat, cu 4 magistrați progresiști și 4 conservatori, astfel încât, va da sentințe doar în chestiuni minore sau cu consens amplu. Însă, în privința găinilor, se pare că nici magistrații nu pot să aducă pacea.

DIANA M 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Mas roja que una gallina              Washington, Diana Negre

DIANA M 6.png.jpg

“Esta es otra gallina”, venía a decir uno de los restaurantes que comparte su nombre con el que hace pocos días se negó a servir a la portavoz del presidente Trump y que, muy a disgusto suyo, se ve objeto de amenazas y críticas por parte de quienes no saben la diferencia entre La Gallina Roja (The Red Hen) del valle del Shenandoah, en la ciudad de Lexington, a más de 300 kilómetros de Washington, y el establecimiento del mismo nombre en las afueras de la capital norteamericana.

Otro tanto les ocurre a las demás “gallinas rojas”, que no pertenecen ni al mismo propietario ni a ninguna cadena, pero comparten el nombre en diferentes estados norteamericanos. Han saltado a la fama en contra de su voluntad y les ha ocurrido en un mal momento, porque los ánimos en el país están muy soliviantados.

DIANA M 5.png

El debate se extiende ya, no solo a cocinas y camareros, sino también al Congreso, donde la representante negra de California, Maxine Waters, apela ante las cámaras de televisión para hostigar a los colaboradores de Trump “allá donde se hallen”, mientras que las aquí llamadas “cabezas parlantes”, – es decir, los comentaristas que, en diversas cadenas de televisión, pontifican a cambio de muchos billetes sobre el acontecer diario – no paran de dar su opinión a favor y en contra.

De momento, parece que el local de Lexington se mantiene cerrado, lo que frustra a quienes desean comer allá para expresar su apoyo -y alegra a los que acuden de los alrededores a protestar y a defender al presidente Trump.

TRUMM 2

Porque todo esto ocurre, naturalmente, a cuenta del polémico presidente Trump, quien, desde que anunció su candidatura en junio de 2015, no ha parado de insultar y provocar y, sin duda alguna, ha contribuido a atizar el fuego y a soliviantar los ánimos de amigos y enemigos.

Y nada hay que permita esperar un clima más tranquilo: las últimas sentencias del Tribunal Supremo han inflamado todavía más los ánimos y han provocado unos comentarios airados e inusuales. En general, los norteamericanos aceptan a disgusto o a gusto la sentencia de la primera magistratura, pero, en este caso, muchos comentarios rechazan los dictámenes favorables a Trump, hasta el punto de negarle respeto y credibilidad al Supremo.

En sus dos últimas sentencias, los nueve magistrados, con la mínima mayoría de 5 a 4, que corresponde a su división en conservadores y progresistas, primero respaldaron el derecho de Trump a vetar la entrada en Estados Unidos a ciudadanos de algunos países. Después, sin dar tiempo a que las fuerzas anti-Trump se recuperaran del disgusto, por este mismo margen asestaron un golpe a una de las principales instituciones del Partido Demócrata, que son los sindicatos, al decidir que no se puede obligar a los trabajadores a pagar a un sindicato si no se quieren afiliar.

Semejante sentencia tiene una fuerte carga política, porque los sindicatos son un bastión progresista y próximo al Partido Demócrata. En algunos estados, tienen – o mejor dicho tenían – el derecho a obligar a todos los trabajadores de ciertas empresas a pagar sus cuotas, tanto si estaban de acuerdo, como si no con la actuación de quienes decían representarlos. La sentencia afecta especialmente a los sindicatos del sector público que tienen un porcentaje de afiliados tres veces mayor que las industrias y cuyos empleados muchas veces dedican una parte importante de su tiempo a atender sus obligaciones sindicales.

DIANA M 1

Por si estos disgustos fueran pocos, uno de los magistrados decidió retirarse y deja abierta una vacante que el presidente Trump puede llenar con una persona más joven y más afín ideológicamente. El juez del supremo Anthony Kennedy, quien a sus 81 años pondrá fin a sus 30 años en el tribunal, fue nombrado por el presidente Reagan, pero su voto conservador no era “fiable”, pues, en varias ocasiones, votó con los progresistas.

El Juez del Tribunal Supremo de EEUU, Anthony Kennedy

El Juez del Tribunal Supremo de EEUU, Anthony Kennedy

Como estos son cargos vitalicios, Trump tendrá la oportunidad de poner a un segundo magistrado – el primero fue el juez Neil Gorsuch, el año pasado, – que puede ocupar el cargo durante décadas.

Las llamadas a la resistencia contra cualquier nombramiento por parte de Trump no se han hecho esperar y los demócratas piden que todo quede bloqueado hasta después de las elecciones legislativas de noviembre, en las que podrían alterar el equilibrio de fuerzas y recuperar la mayoría en una o las dos cámaras del Congreso.

Y Trump tiene poco tiempo: dentro de tan solo cuatro meses hay elecciones legislativas en que podría perder la mayoría senatorial y despedirse de cualquier nombramiento. De ser así, el Supremo tendría una vacante y quedaría bloqueado, con 4 magistrados progresistas y 4 conservadores, de forma que tan solo haría fallos en cuestiones menores o de amplio consenso. Pero, en cuestión de gallinas, parece que ni los magistrados pueden traer la paz.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  DIANA

NUNTĂ COREANĂ/BODAS COREANAS

Etiquetas

, , , , ,

COREEA DE NORD 1

NUNTĂ COREANĂ          Washington, Diana Negre

Întâlnirea recentă dintre Donald Trump și Kim Jung-un ne-a dus cu gândul la unificarea germană din anii 90. Dar, singurul lucru pe care îl are în comun această unificare cu cea ipotetică a celor două Corei este că se încearcă să se restituie istoriei ceea ce a despărțit politica.

TRUMP KIM

În rest, nu sunt decât diferențe. Mai întâi, faptul că unificarea germană a fost o piruetă genială – sau o lovitură abilă, cum au spus denigratorii cancelarului din vremea aceea, Helmut Kohl, care s-a folosit de agonia în care se afla URSS la sfârșitul secolului trecut, pentru a reface unitatea poporului german. În schimb, eventuala unificare coreană nu numai că se află foarte departe din punct de vedere politic, dar, deocamdată, nu o dorește niciuna dintre cele două Corei.

KOHL

Helmut Kohl

În cea din sud, o țară democratică, nu se vrea unificarea deoarece ar fi foarte păguboasă. Iar, în cea din nord, care este o dictatură comunistă, banii pentru refacerea țării vor veni doar după ce Coreea va deveni un stat de drept, cu garanțiile corespunzătoare; adică, după ce va dispărea dictatura actuală.

Alte diferențe: în deceniul anilor 90, R.F. Germnia avea o populație de aproape patru ori mai mare decât cea din Germania de Est, iar productivitatea din vest era de patru sau cinci ori mai mare decât cea din răsărit. Adică, din timp și cu un anumit sacrificiu economic (impozite), RFG a putut să-și asume singură cheltuiala de aproximativ două bilioane de euro, pentru a apropia nivelul economic și industrial dintre cele două Germanii.

În cazul celor două Corei, diferența dintre populații este de 2 la 1, iar bogăția celei democratice este departe de a putea acoperi, ea singură, costurile unificării. Ar putea să o facă chiar mâine cu ajutorul Chinei, dar, aceasta ar însemna să se supună unei condiții de vasalitate față de Pekin, ori, această perspectivă înspăimântă atât Seulul cât și Pyonyangul.

GERMANIA 1

Germania

Pe de altă parte, o subvenționare eminamente asiatică – Coreea de Sud, Japonia și fonduri de investiții din zonă  – este blocată de neînțelegerea dintre Japonia și coreeni în legătură cu scuzele și despăgubirile datorate pentru ocupația japoneză în Coreea, în secolul XX. Experții sud-coreeni au făcut nenumărate calcule, după unificarea Germaniei, pentru a stabili cât ar costa și cum s-ar putea subvenționa un proces asemănător între cele două Corei, și mereu au ajuns la concluzia că acest lucru este imposibil să se realizeze cu mijloace proprii, în timpul generației actuale și a următoarelor două…în cel mai bun dintre cazuri.

În legătură cu un aport masiv de capital american – împreună cu capitalul altor puteri capitaliste -, nu s-a spus nimic la Singapur care să  sugereze că cineva de la Casa Albă ar putea tolera – și cu atât mai puțin, stimula – o asemenea inițiativă.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

COREEA DE NORD 2

BODAS COREANAS          Washington, Diana Negre

El reciente encuentro de Donald Trump con Kim Jung-un ha llevado a más de uno a pensar en la unificación alemana de los 90. Pero, lo único que tiene en común esta unificación y la hipotética de las dos Coreas es que se trata de devolverle a la Historia lo que dividió la política.

TRUMP KIM 2

Porque todo lo demás son diferencias. Para empezar, la unificación alemana fue una pirueta genial – o un golpe de mano, como dijeron los detractores del canciller de aquel entonces – Helmut Kohl, que aprovechó las agonías de la URSS de finales del siglo pasado para superar la división del pueblo alemán. La eventual unificación coreana, en cambio, no sólo es políticamente lejana, sino que, por ahora, no la quiere ninguna de las dos Coreas.

En la del Sur, democrática, no la quieren porque son muy conscientes de que sería ruinosa. Y en la del Norte, dictadura comunista, no la quieren porque el capital necesario para rehacer el país no lo haría hasta que la nueva Corea fuese un Estado de derecho, con las garantías correspondientes; es decir, hasta que desapareciese la dictadura actual.

Más diferencias: en el decenio de los 90, la RFA casi cuadruplicaba el número de habitantes de la Alemania Oriental y la productividad de la primera era entre cuatro y cinco veces mayor que la de la segunda. Es decir, que con tiempo y un cierto sacrificio económico (impuestos) la RFA pudo asumir ella sola el desembolso de cerca dos billones de €, que ha supuesto aproximar el nivel económico e industrial de una Alemania a la otra.

GERMANIA 2

División militar de Alemania

En el caso coreano, el desnivel demográfico es de 2 a 1 y la riqueza de la democrática dista mucho de ser tan alta como para poder asumir ella sola los costes de la equiparación. Lo podría hacer mañana mismo con la ayuda de China, pero, esto sería someterse a un vasallaje de Pekín, posibilidad que espanta por igual en Seúl y en Pyongyang.

Por otro lado, una financiación eminentemente asiática – Corea del Sur, Japón y fondos de inversión de la zona – está todavía bloqueada por el desencuentro nipón-coreano acerca de las disculpas e indemnizaciones derivadas de la ocupación japonesa de Corea durante el siglo XX. Los estadistas surcoreanos hicieron infinidad de cálculos a raíz de la unificación alemana acerca de lo que costaría y cómo se podría financiar algo semejante entre las dos Coreas y llegaron siempre a la conclusión de que era imposible por medios propios en ésta y las dos próximas generaciones… en el mejor de los casos.

En cuanto a la eventualidad de una masiva aportación de capital estadounidense – juntamente al de otras potencias capitalistas -, nada hubo en la cumbre de Singapur que permita imaginar que la Casa Blanca vaya a tolerar – y aún menos, estimular – semejante iniciativa.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

  DIANA

GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO

Etiquetas

, , ,

MERKEL 4

Angela Merkel și Horst Seehofer

GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO

Criza internă a guvernului german, cauzată de migranții din lumea a treia, este mai profundă decât ne permite să presupunem incredibila zarvă iscată de ministrul federal de interne, Horst Seehofer.

Divergențele acestui ministru și ale partidului său, Uniunea Social-Creștină (CSU) din Bavaria, cu cancelarul Angela Merkel, în privința modului cum trebuie tratată avalanșa de „emigranți ai foamei”, au dobândit nuanțe ridicole în ziua de 1 iulie a acestui an. În mai puțin de 8 ore, Seehofer și-a prezentat și și-a retras o dublă demisie – din funcția de ministru federal și din cea de președinte al CSU – deoarece, în ruptul capului nu e de acord cu politica dusă de cancelarul Merkel. La aceasta se mai adaugă faptul că președintele landului Bavaria – Söder –, care a criticat acerb tot timpul politica porților deschise a cancelarului Angela Merkel, declara, în aceeași zi, că se identifică total, din punct de vedere politic, cu deciziile pe care le iau Angela Merkel și țările din UE care o sprijină.

MERKEL 3

Angela Merkel și Horst Seehofer

Explicația furiei copilărești a lui Seehofer o găsim în caracterul acestui om. Ambițios cât nu se poate mai mult, cu o surprinzătoare lipsă de flexibilitate pentru un om politic, și cu foarte puțin har în relațiile cu semenii săi, Seehofer tot urcă de mulți ani în structurile politice germane, fără alte merite decât greutatea pe care o are partidul bavarez în coaliția de centru. Și tocmai acum, în preajma alegerilor din Bavaria, vede cum CSU riscă să-și piardă foarte mult din importanță, din cauza înfruntărilor sale cu Söder, în Bavaria, și cu Merkel, la nivel federal.

Dar, toate acestea formează aspectul de suprafață a unei crize cu trăsături mai degrabă ridicole, decât grave. Ceea ce într-adevăr este grav, la fel ca în timpul crizei din anul 1972, când CSU a fost la un pas de a rupe coaliția parlamentară cu CDU (Uniunea Creștin-Democrată), este discrepanța ideologică. CDU s-a născut și a funcționat tot timpul ca un partid de centru, mai bine zis pluri-centrist. A năzuit în mod constant să primească în sânul său toate opțiunile politice animate de această tendință.

În schimb, CSU a fost și este un partid local al landului (năzuința sa este să se identifice cu Bavaria), și, în mod clar, este un partid conservator.

MERKEL 1

Angela Merkel

De la crearea Republicii Federale Germania, aceste două partide au convenit să formeze o alianță parlamentară dar, fiecare pe teritoriul lui: nici CSU nu va ieși în afara Bavariei, și nici CDU nu-și va face simțită prezența politică în acest land federal. Însă, aceasta era partea practică. Cea ideologică rămânea subînțeleasă și cu speranța de a se baza mereu pe înțelegeri de bun simț. Dar, se știe că, în politică, bunul simț sucumbă tot timpul în fața ambițiilor nemăsurate.

Atât în 1972, cu Helmut Kohl în fruntea guvernului federal și a CDU, și cu F.J.Strauss la cârma CSU, cât și acum cu Merkel, opțiunea centristă nu a fost bine primită de alegători. Circumstanțele erau diferite în ambele aceste minime electorale, dar, în ambele a existat aceeași reacție: un puternic impuls al conservatorismului mai pronunțat în cazul CSU, și o derivă a guvernului federal slăbit spre o gestionare a lucrurilor publice lipsită de încărcătură politică.

În plus, în ambele situații de slăbiciune a cancelarului de serviciu, s-a putut manifesta ambiția nemăsurată a unor egocentrici cu majuscule – F.J. Strauss și, respesctiv, H. Seehofer. Și în ambele cazuri, până la urmă, bunul simț a învins egocentrismele.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

GERMANIA 1

RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO

MERKEL 6

Angela Merkel y Horst Seehofer

La crisis interna del Gobierno alemán a cuenta de la inmigración de tercermundistas tiene mucho más calado de lo que permiten suponer los increíbles aspavientos del ministro federal de Interior, Horst Seehofer.

Las discrepancias de ese ministro y su partido, la Unión Socialcristiana (CSU) de Baviera, con la canciller Ángela Merkel por la política a seguir con el alud de “emigrantes del hambre” adquirieron ribetes saineteros el pasado día 1. En 8 horas escasas, Seehofer presentó y retiró una doble dimisión – como ministro federal y como presidente de la CSU – por incompatibilidad total con la política de Merkel. Y por si eso fuera poco, el presidente del Estado de Baviera – Söder –, quien siempre había criticado acerbamente la política de puertas abiertas de Merkel, declaraba ese mismo día su identificación política absoluta con las decisiones de Merkel y los países de la UE que la apoyan.

MERKEL 5

Angela Merkel y Horst Seehofer

La explicación de la pataleta de Seehofer hay que buscarla en el carácter de este hombre. Ambicioso a más no poder, con una sorprendente falta de flexibilidad en un político, y escaso don de gentes, Seehofer lleva muchos lustros medrando en las alturas de la política alemana sin mayores méritos que el peso del partido bávaro en la coalición centrista. Y justamente ahora, en vísperas de los comicios de Baviera, ve como su importancia en la CSU corre peligro de mermarse enormemente, triturada entre sus enfrentamientos con Söder, a nivel federado, y con la Merkel, a nivel federal.

Pero todo esto es el aspecto epidérmico de una crisis con más ribetes de ridícula que de grave. Lo realmente grave y lo que explica también la crisis de 1972, cuando la CSU estuvo a un paso de romper la coalición parlamentaria con la CDU (Unión Cristianodemócrata), es la discrepancia ideológica. La CDU nació y ejerció siempre de partido centrista; mejor dicho: pluricentrista. Pretendía acoger en su seno todas las opciones políticas con esa querencia. La CSU ha sido y es ante todo un partido localista (aspira a identificarse con Baviera) y claramente conservador.

Desde la creación de la RFA, ambos partidos pactaron formar una alianza parlamentaria con exclusividad territorial: ni la CSU saldría fuera de Baviera, ni la CDU haría acto de presencia política en ese Estado federado. Pero, eso era lo práctico. Lo ideológico quedaba en sobrentendidos y esperanzas de coincidencias por sentido común. Y ya se sabe que en política el sentido común sucumbe siempre a las ambiciones desbocadas.

MERKEL 2

Angela Merkel

Tanto en 1972, con Helmut Kohl al frente del Gobierno federal y la CDU y F.J. Strauss dominando la CSU, como ahora con la Merkel la opción centrista ha sido mal acogida por el electorado. Las circunstancias eran distintas en ambos bajones electorales, pero en ambos ha surgido la misma reacción: un fuerte empuje del conservadurismo más acusado al amparo de la CSU y una deriva del Gobierno federal debilitado hacia un gestionar de la cosa pública con bien poca carga política.

Y, además, en ambos casos la debilidad del canciller de turno permitió que se desbocase la ambición de unos egocéntricos mayúsculos – F.J.Strauss y H. Seehofer, respectivamente. Y en ambos casos el sentido común acabó derrotando al egocentrismo.

GERMANIA 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU