PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU

Etiquetas

, , , , , , , , ,

IISUS SI SAMARITEANCA 4

Toți suntem samariteni, deci toți ne putem îndrepta !

Mesajul pericopei din Evanghelia după Ioan (4, 5-42) ce va fi citită la liturghie în această duminică este: oricât de greșite ar fi ideile pe care le avem despre Dumnezeu, ajunge o sămânță de adevăr ca să ni le îndreptăm. Iată textul:

Ioan 4, 5-42: Vine, așadar, Iisus într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov i l-a dat lui Iosif, fiul său, și era acolo o fântână a lui Iacov. Iisus, ostenit de drum, S-a așezat, așadar, pe fântână. Era cam pe la ora a șasea. Vine o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus îi spune: dă-Mi să beau. Căci ucenicii Lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Îi spune, așadar, femeia samariteancă: cum tu, un iudeu, ceri să bei de la mine, o femeie samariteancă ? (pentru că iudeii nu se amestecă cu samaritenii). Și i-a răspuns Iisus și i-a zis: dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce ți-a spus dă-mi să beau, tu i-ai fi cerut Lui și El ți-ar fi dat apă  vie. Femeia îi spune: Doamne, n-ai nici găleată și fântăna e adâncă. De unde ai apa cea vie ? Nu cumva ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, cel care ne-a dat nouă fântâna? Și el a băut din ea și fiii lui și turmele lui. I-a răspuns Iisus și i-a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cine bea din apa din care Eu îi voi da, nu va înseta în veac, pentru că apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă ce va tot curge, (neîntrerupt, dăruindu-i) viața veșnică. Și femeia Îi zice: Doamne, dă-mi mie apa aceasta ca să nu mai însetez și să nu mai vin aici să scot apă.  Și Iisus îi spune: du-te, cheamă pe bărbatul tău și veniți aici. Și I-a răspuns femeia și i-a zis: nu am bărbat. Iisus îi spune: bine ai zis: nu am bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți e bărbat. Așadar, adevărat ai spus. Femeia îi spune: Doamne, văd că Tu ești profet. Părinții noștri în acest munte s-au închinat și voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Iisus îi spune: femeie, crede-Mă  că va veni o  vreme când nici în acest munte nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei. Dar vine o vreme, și acum este vremea aceea, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și adevăr. Și Tatăl asemenea închinători Își caută. Duh este Dumnezeu și (de aceea) cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh și adevăr. Îi spune femeia: știu că vine Mesia, cel numit Hristos. Când El va veni, ne va vesti nouă toate. Îi spune Iisus: Eu sunt, cel ce-ți vorbește. Și chiar atunci au venit ucenicii și s-au mirat că vorbea cu o femeie, dar niciunul n-a spus: ce vrei de la ea  sau de ce vorbești cu ea. Și și-a lăsat femeia vasul și a plecat în cetate și le spune oamenilor: mergeți să vedeți un om care mi-a spus mie toate câte le-am făcut. Nu cumva acesta este Hristos ? Și au ieșit din cetate și s-au dus la El. Între timp ucenicii Îl rugau: rabbi, mănâncă ! Iar El le-a zis: mâncarea pe care o mănânc Eu voi n-o cunoașteți. Și ucenicii își ziceau unul altuia: să-I fi adus cineva să mănânce ? Iisus le zice: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea. Nu voi ați spus că mai sunt patru luni și vine secerișul ? Iată vă spun vouă: ridicați ochii și priviți câmpurile, pentru că sunt albe (gata) pentru seceriș. Și cel ce seceră ia plată și își strânge roada pentru viața cea veșnică, ca și cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră. E un adevăr ce vă spun acum: unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis pe voi să secerați nu ce ați trudit. Alții au trudit și voi ai intrat în truda lor. Din cetatea aceea mulți samariteni au crezut în El, pentru cuvântul femeii care a mărturisit: mi-a spus mie toate câte am făcut. Când au venit la El samaritenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile. Și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui și femeii i-au zis că nu pentru vorbele ei au crezut, ci că: noi înșine  (L-)am auzit și știm că El este cu adevărat Mântuitorul lumii, Hristos.

ἔρχεται οὖν εἰς πόλιν τῆς Σαμαρείας λεγομένην Συχάρ, πλησίον τοῦ χωρίου ὃ ἔδωκεν ᾿Ιακὼβ ᾿Ιωσὴφ τῷ υἱῷ αὐτοῦ·  ἦν δὲ ἐκεῖ πηγὴ τοῦ ᾿Ιακώβ. ὁ οὖν ᾿Ιησοῦς κεκοπιακὼς ἐκ τῆς ὁδοιπορίας ἐκαθέζετο οὕτως ἐπὶ τῇ πηγῇ· ὥρα ἦν ὡσεὶ ἕκτη. ἔρχεται γυνὴ ἐκ τῆς Σαμαρείας ἀντλῆσαι ὕδωρ. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· δός μοι πιεῖν. οἱ γὰρ μαθηταὶ αὐτοῦ ἀπεληλύθεισαν εἰς τὴν πόλιν ἵνα τροφὰς ἀγοράσωσι. λέγει οὖν αὐτῷ ἡ γυνὴ ἡ Σαμαρεῖτις· πῶς σὺ ᾿Ιουδαῖος ὢν παρ’ ἐμοῦ πιεῖν αἰτεῖς, οὔσης γυναικὸς Σαμαρείτιδος; οὐ γὰρ συγχρῶνται ᾿Ιουδαῖοι Σαμαρείταις. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· εἰ ᾔδεις τὴν δωρεὰν τοῦ Θεοῦ, καὶ τίς ἐστιν ὁ λέγων σοι, δός μοι πιεῖν, σὺ ἂν ᾔτησας αὐτόν, καὶ ἔδωκεν ἄν σοι ὕδωρ ζῶν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, οὔτε ἄντλημα ἔχεις, καὶ τὸ φρέαρ ἐστὶ βαθύ· πόθεν οὖν ἔχεις τὸ ὕδωρ τὸ ζῶν; μὴ σὺ μείζων εἶ τοῦ πατρὸς ἡμῶν ᾿Ιακώβ, ὃς ἔδωκεν ἡμῖν τὸ φρέαρ, καὶ αὐτὸς ἐξ αὐτοῦ ἔπιε καὶ οἱ υἱοὶ αὐτοῦ καὶ τὰ θρέμματα αὐτοῦ; ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῇ· πᾶς ὁ πίνων ἐκ τοῦ ὕδατος τούτου διψήσει πάλιν· ὃς δι’ ἂν πίῃ ἐκ τοῦ ὕδατος οὗ ἐγὼ δώσω αὐτῷ, οὐ μὴ διψήσῃ εἰς τὸν αἰῶνα, ἀλλὰ τὸ ὕδωρ ὃ δώσω αὐτῷ, γενήσεται ἐν αὐτῷ πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον. λέγει πρὸς αὐτὸν ἡ γυνή· Κύριε, δός μοι τοῦτο τὸ ὕδωρ, ἵνα μὴ διψῶ μηδὲ ἔρχωμαι ἐνθάδε ἀντλεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ὕπαγε φώνησον τὸν ἄνδρα σου καὶ ἐλθὲ ἐνθάδε. ἀπεκρίθη ἡ γυνὴ καὶ εἶπεν· οὐκ ἔχω ἄνδρα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· καλῶς εἶπας ὅτι ἄνδρα οὐκ ἔχω· πέντε γὰρ ἄνδρας ἔσχες, καὶ νῦν ὃν ἔχεις οὐκ ἔστι σου ἀνήρ· τοῦτο ἀληθὲς εἴρηκας. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· Κύριε, θεωρῶ ὅτι προφήτης εἶ σύ. οἱ πατέρες ἡμῶν ἐν τῷ ὄρει τούτῳ προσεκύνησαν· καὶ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἐν ῾Ιεροσολύμοις ἐστὶν ὁ τόπος ὅπου δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· γύναι, πίστευσόν μοι ὅτι ἔρχεται ὥρα ὅτε οὔτε ἐν τῷ ὄρει τούτῳ οὔτε ἐν ῾Ιεροσολύμοις προσκυνήσετε τῷ πατρί. ὑμεῖς προσκυνεῖτε ὃ οὐκ οἴδατε, ἡμεῖς προσκυνοῦμεν ὃ οἴδαμεν· ὅτι ἡ σωτηρία ἐκ τῶν ᾿Ιουδαίων ἐστίν. ἀλλ’ ἔρχεται ὥρα, καὶ νῦν ἐστιν, ὅτε οἱ ἀληθινοὶ προσκυνηταὶ προσκυνήσουσι τῷ πατρὶ ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ· καὶ γὰρ ὁ πατὴρ τοιούτους ζητεῖ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτόν. πνεῦμα ὁ Θεός, καὶ τοὺς προσκυνοῦντας αὐτὸν ἐν πνεύματι καὶ ἀληθείᾳ δεῖ προσκυνεῖν. λέγει αὐτῷ ἡ γυνή· οἶδα ὅτι Μεσσίας ἔρχεται ὁ λεγόμενος Χριστός· ὅταν ἔλθῃ ἐκεῖνος, ἀναγγελεῖ ἡμῖν πάντα. λέγει αὐτῇ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐγώ εἰμι ὁ λαλῶν σοι. καὶ ἐπὶ τούτῳ ἦλθον οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ, καὶ ἐθαύμασαν ὅτι μετὰ γυναικὸς ἐλάλει· οὐδεὶς μέντοι εἶπε, τί ζητεῖς ἢ τί λαλεῖς μετ’ αὐτῆς; ᾿Αφῆκεν οὖν τὴν ὑδρίαν αὐτῆς ἡ γυνὴ καὶ ἀπῆλθεν εἰς τὴν πόλιν, καὶ λέγει τοῖς ἀνθρώποις· δεῦτε ἴδετε ἄνθρωπον ὃς εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα· μήτι οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός; ἐξῆλθον οὖν ἐκ τῆς πόλεως καὶ ἤρχοντο πρὸς αὐτόν. ᾿Εν δὲ τῷ μεταξὺ ἠρώτων αὐτὸν οἱ μαθηταὶ λέγοντες· ραββί, φάγε. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· ἐγὼ βρῶσιν ἔχω φαγεῖν, ἣν ὑμεῖς οὐκ οἴδατε. ἔλεγον οὖν οἱ μαθηταὶ πρὸς ἀλλήλους· μή τις ἤνεγκεν αὐτῷ φαγεῖν; λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· ἐμὸν βρῶμά ἐστιν ἵνα ποιῶ τὸ θέλημα τοῦ πέμψαντός με καὶ τελειώσω αὐτοῦ τὸ ἔργον. οὐχ ὑμεῖς λέγετε ὅτι ἔτι τετράμηνός ἐστι καὶ ὁ θερισμὸς ἔρχεται; ἰδοὺ λέγω ὑμῖν, ἐπάρατε τοὺς ὀφθαλμοὺς ὑμῶν καὶ θεάσασθε τὰς χώρας, ὅτι λευκαί εἰσι πρὸς θερισμὸν ἤδη. καὶ ὁ θερίζων μισθὸν λαμβάνει καὶ συνάγει καρπὸν εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἵνα καὶ ὁ σπείρων ὁμοῦ χαίρῃ καὶ ὁ θερίζων. ἐν γὰρ τούτῳ ὁ λόγος ἐστὶν ὁ ἀληθινός, ὅτι ἄλλος ἐστὶν ὁ σπείρων καὶ ἄλλος ὁ θερίζων. ἐγὼ ἀπέστειλα ὑμᾶς θερίζειν ὃ οὐχ ὑμεῖς κεκοπιάκατε· ἄλλοι κεκοπιάκασι, καὶ ὑμεῖς εἰς τὸν κόπον αὐτῶν εἰσεληλύθατε. ᾿Εκ δὲ τῆς πόλεως ἐκείνης πολλοὶ ἐπίστευσαν εἰς αὐτὸν τῶν Σαμαρειτῶν διὰ τὸν λόγον τῆς γυναικός, μαρτυρούσης ὅτι εἶπέ μοι πάντα ὅσα ἐποίησα. ὡς οὖν ἦλθον πρὸς αὐτὸν οἱ Σαμαρεῖται, ἠρώτων αὐτὸν μεῖναι παρ’ αὐτοῖς· καὶ ἔμεινεν ἐκεῖ δύο ἡμέρας. καὶ πολλῷ πλείους ἐπίστευσαν διὰ τὸν λόγον αὐτοῦ, τῇ τε γυναικὶ ἔλεγον ὅτι οὐκέτι διὰ τὴν σὴν λαλιὰν πιστεύομεν· αὐτοὶ γὰρ ἀκηκόαμεν, καὶ οἴδαμεν ὅτι οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ σωτὴρ τοῦ κόσμου ὁ Χριστός.

Iisus venea din Iudeea, mai precis din Ierusalim, capitala Iudeii, unde făcuse primul Paște cu ucenicii (anul 28 d.Hr.). Se îndrepta spre Galileea și spre Marea Galileei, unde avea de răspândit vestea despre Împărăția lui Dumnezeu, împărăție care se deschisese și-și aștepta locuitorii. Și drumul cel mai scurt spre Galileea trecea prin Samaria.  Numai că, evreii care voiau să ajungă din Iudeea în Galileea nu treceau prin Samaria, ci o ocoleau, alegând să meargă spre nord prin Valea Iordanului. Asta pentru că Samaria era, pentru ei, un ținut spurcat, locuit de oameni spurcați. Pentru evrei, a se afla lângă un samaritean era ca și cum s-ar fi aflat lângă un purtător de miasmă, lucru care i-ar fi obligat să se curețe de impuritate.

Ce era cu Samaria ?

Samaria fusese capitala vechiului regat Israel. Numele ei, șomron/ שֹׁמְרוֹן, înseamnă post de pază, de la verbul șamar/ שָׁמַר, a păzi (șomer/ שׁוֹמֵר este paznicul).

După moartea lui Solomon, în anul 931 î. Hr., regatul construit de David, tatăl său, s-a împărțit în două: Regatul de Sud sau Iuda, cu capitala la Ierusalim, și regatul de Nord, sau Israel, cu capitala la Samaria (de unde și numele regiunii).

Ambele au fost cucerite de vecinii lor mesopotamieni, dar la distanță de aproape un secol și jumătate. Primul a căzut regatul de Nord, Israel, în anul 722 î. Hr., cucerit de regele asirian Salmanazar al V-lea, după un asediu de doi ani. Analele asiriene vorbesc despre 27 290 de samariteni deportați în Mesopotamia. Regatul de Sud, Iuda, a căzut în anul 587, cucerit de Nabucodonosor care, și el a deportat cam 20 000 de evrei în Babilon.

Diferența dintre viața celor două regate a fost că, în Samaria, Salmanazar al V-lea a adus coloni din toată Mesopotamia, lucru pe care Nabucodonosor nu l-a făcut în Iuda și Ierusalim, care au rămas doar cu locuitorii … nefolositori noilor stăpânitori.

Așa se face că, în Samaria, puținii Fii ai lui Israel/ bnei-Israel care mai rămăseseră s-au amestecat cu toate neamurile venite din toate provinciile asiriene, neamuri idolatre. Așa s-au născut samariteni (pomeniți o singură dată în Biblie, în cartea a IV-a a Regilor, 17,29), descendenții acestui popor amestecat, cu credințe și obiceiuri amestecate, în care Iahve există alături de Baal și de Așera. De aceea Talmudul îi consideră urmașii unor triburi neevreești, convertite la iudaism !

Samaritenii își spuneau bnei-Israel sau șomerim care, după o interpretare teologică, ar însemna: cei ce respectă… Legea ! Și respectau, cu adevărat, numai Legea, pentru că singura lor Scriptură era doar Pentateuhul, adică cele cinci cărți ale lui Moise, dar și acela rescris și reinterpretat, devenit Pentateuhul samaritean.

Muntele de care-I vorbește femeia samariteancă lui Iisus este muntele Garizim/ גְּרִזִים, aflat la 3 km de Sihem, muntele sacru al samaritenilor unde își construiseră un Templu și unde aduceau jertfa de Paște.

Povestea acestui templu e simplă: iudeii din… Iuda, întorși din exilul babilonian, după anul 538 î. Hr, grație lui Cirus, regele persan care cucerise Babilonul,  i-au refuzat pe cei din Samaria când aceștia s-au oferit să-i ajute să reconstruiască Templul din Ierusalim și zidurile Ierusalimului.

Și nu numai atât: samaritenii nu aveau voie să aducă jertfe la Templul din Ierusalim și să se căsătorească cu… evrei, ca unii ce erau, de mult, ne-evrei, ci păgâni, închinători la idoli!

Așa a apărut Templul de pe muntele Garizim, lângă Sichem, pe care samaritenii și l-au construit ca să le arate celor din Ierusalim că… ei sunt adevărații evrei, fii al lui Iacov-Israel. Două temple  nu puteau exista. Cel din Samaria era un sacrilegiu!

De aceea, în anul 128, marele preot și etnarh de la Ierusalim, Ioan Hircan, l-a distrus.

De altfel, profeții spuneau că Samaria era un centru al idolatriei, asta și pentru că primii regi ai Regatului de Nord, înainte de a fi cucerit de asirieni, erau foarte primitori cu zeii vecinilor lor, fenicienii și sirienii. În Samaria, erau, pe lângă un templu al lui Baal, zeul din Sidon,  alte temple și altare dedicate zeilor mesopotamieni, unde slujeau preoți… păgâni. Așadar, Samaria – o metropolă și o regiune… păgânizate !

Și se mai adaugă colonii macedoneni aduși de Alexandru cel Mare, după ce a devastat și a depopulat Samaria (o confirmă papirusurile din Samaria, descoperite într-o peșteră la Wadi ed Daliyeh) și se mai adaugă și cei 6000 de veterani romani, dar și grecii pe care i-a invitat Irod să se stabilească în noua Samarie, reconstruită în anul 107 de Pompei, renumită de Irod Sebaste (Augusta), după împăratul Augustus, precum și marele Templu dedicat lui Augustus, dar și  templul lui Isis, devenit  templul zeiței grecilor, Kore, regina Hadesului.

Interesant este faptul că samariteni există și azi, ca 500, la Sihem/Nablus și la Holon, lângă Tel-Aviv.

Acum, de ce voia Iisus să predice în Samaria, o colonie multietnică și multireligioasă, aproape ne-evreiască, păgână și disprețuită de evrei ?  De pildă, rabinii spuneau: să mănânci pâinea samaritenilor este ca și cum ai mânca carne de porc !

Tocmai pentru că era așa ! Era Vechiul Israel care trebuia recuperat ! Dar, nu pentru Legea lui Moise, ci pentru Legea lui Iisus-Mesia/Hristos !

Nu era greu, pentru că samaritenii îl așteptau pe Mesia, adică pe Moise, care avea să se întoarcă și să-i salveze, încă o dată, de … stăpânirile străine. Ei îl numeau pe Mesia, Taheb, adică Cel care vine … !

Și Iisus a arătat că, în două zile, a recucerit Samaria ! De două ori: o dată pentru că i-a întors pe samariteni de la Legea samariteană la cea a tuturor evreilor (voi vă închinați la ceva ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ceva ce cunoaștem, pentru că mântuirea este de la iudei) și, a doua oară, pentru că i-a făcut să creadă în viața fără moarte în Împărăția lui Dumnezeu, o viață pe care o pot căpăta doar cei impecabili !

Locul este perfect: satul Sihar (azi satul arab Askar) care – o spun bibliștii și o spune și Sf. Ieronim (Coment. la Geneză)  și o confirmă și arheologii – este Sichemul, inima Samariei.

Nu întâmplător, Sihar (Συχάρ în greacă) înseamnă… băut/beat ! Vine din sehar/ שֵׁכָר, băutură tare, care te îmbată, vin tare, care, la rându-i vine din verbul sahar/ שָׁכַר , a fi beat sau a se îmbăta.

Aici, desigur, apa este băutura care te îmbată, apa vie sau duhul lui Dumnezeu ! Siharul/Sichemul se află la mai puțin de un km. de puțul lui Iacov ! Un puț adânc de 32 m (unul dintre cele mai adânci din Palestina )  care, deși nu e pomenit în Vechiul Testament, e pomenit în Evanghelii și de pelerinii creștini în Țara Sfântă, până în secolul al IV-lea d. Hr.

Puțul sau fântâna este locul predilect al întâlnirilor providențiale, pentru că apa era sacră, darul neprețuit al lui Dumnezeu. De aceea, Iisus îi vorbește samaritencei despre apa vie, cea care dăruiește viața veșnică, lângă un puț ! De fapt, o abordează, găsește un prilej să-i vorbească. Poate nu era ostenit nici de drum (venise tocmai din Ierusalim) și nici de arșiță (ora a șasea înseamnă la amiază și suntem în luna iunie !) De altfel, femeile nu veneau să ia apă la amiază, când toată lumea se odihnea, ci dimineața sau seara, mai ales că puțul lui Iacov era cam la 750 de metri de Sichem.

Își pregătise doar intrarea într-un oraș samaritean unde știa că va fi crezut.  Și nu face decât ceva foarte obișnuit: intră în vorbă cu cineva … la fântână.

Neobișnuit este că intră în vorbă cu o femeie, asta pentru că un rabin nu avea voie să vorbească cu femeile în afara casei, nici măcar cu nevasta lui. Și pentru că un evreu, chiar și din Galileea, devenea impur vorbind cu un samaritean, o nație spurcată !

Neobișnuit este că-i vorbește femeii așa cum i-a vorbit Isaac Rebecăi, când a întâlnit-o prima dată la fântână, în Mesopotamia, la Nahor, în drum spre unchiul său Lavan Arameul, și i-a spus: dă-mi să beau ! Scena noastră pare s-o imite pe cea povestită în Gen. 24, 17 unde Isaac îi cere Rebecăi:

Dă-mi să beau puțină apă din vasul (ulciorul) tău/ Haghemi-ini na meat-maim mi-cadeh

הַגְמִיאִינִי נָא מְעַט־מַיִם מִכַּדֵּֽךְ

Și unde Rebeca îi răspunde:

Bea, domnul meu ! Ște Adoni (Adoni, Domnul meu !)

שְׁתֵה אֲדֹנִי

De altfel, la fântână a cunoscut-o și Moise pe Sefora (Țipora), fiica lui Raguel/ Ietro, preotul din Madian, cel care l-a inițiat pe Moise în cultul Dumnezeului Unic. Și tot la fântână Iacov a întâlnit-o pe  Rahila, la Haran (în Gen. 29).

Și Iisus o abordează ca un … clarvăzător: reproșându-i discret cele cinci … căsătorii mai mult sau mai puțin oficiale (după Legea lui Moise,  o femeie se putea mărita doar de trei ori)…

… ca, la sfârșit, cei din Sihar/Sichem să recunoască că au crezut că El este Mesia – Salvatorul/Mântuitorul nu, pentru faptul că este văzător cu duhul, ci pentru tot ce le spusese, timp de două zile, despre Împărăție (un lucru nemaiauzit, mâncase cu niște samariteni și dormise într-o casă de samaritean, două zile, fără teamă că se spurcă)…

… împărăție deschisă tuturor oamenilor, evrei, ne-evrei și … samariteni…

… unde nu mai există nici templu și nici jertfe.

Și, într-adevăr, ambele Temple aveau să dispară odată pentru totdeauna: cel de pe muntele Garizim, al samaritenilor, a fost distrus de împăratul roman Vespasian, în anul 67 d.Hr., și n-a mai fost reconstruit niciodată, așa cum s-a întâmplat și cu marele Templu de la Ierusalim, reconstruit de Ezra și apoi de Irod cel Mare, distrus în anul 70, tot de Vespasian.

Iisus nu dorește altceva decât să răspândească, oriunde, sau, mai ales în comunitățile cele mai înstrăinate de Dumnezeu, ideea că Dumnezeu nu dorește altceva decât să fii cu El … impecabil: adică adevărat în toate și … despătimit, pentru că asta înseamnă … în duh și adevăr !

De aceea, când spune că Dumnezeu este duh, vorbește pe limba celor obișnuiți cu credințele și educația grecilor, lucru pe care-l face și ucenicul lui Ioan care a dat forma finală Evangheliei, un cunoscător al filosofilor greci. Era mai simplu să se facă înțeleși.

Iată ce spunea filosoful stoic Poseidonios din Apamea (oraș în Siria) numit și Rodianul (135-51 î. Hr.) în cartea sa Despre Zei/Περί θεών: Dumnezeu este duh/spirit rațional care străbate prin toată materia.

POSEIDONIOS

Ucenicilor pentru prima dată le dezvăluie Iisus că a venit să semene în mințile oamenilor ideile despre Împărăție, lumea perfectă a lui Dumnezeu, ca să-i ajute să… se transforme și să se bucure de roadele transformării lor… singura condiție a  locuirii cu Dumnezeu. Să se bucure împreună, cei ce primesc să se schimbe, cu Iisus – cel ce le arată Modelul și cu Dumnezeu care este Modelul. Asta înseamnă: cel ce seamănă să se bucure împreună cu cel ce seceră și aceasta este cheia pasajului despre semănător și secerător.

De fapt, predicarea Împărăției în Samaria arată că și cei care au ideile cele mai greșite despre divinitate se pot îndrepta … peste noapte !

HARTA ISRAEL

Pentru studioși:

III Regi, 16, 30-33: Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă şi-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal şi să i se închine. Şi a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn, sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut sufletul său.

***

III Regi,cap. 17: În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela şi a domnit nouă ani. El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el. Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, şi a ajuns Osea supusul acestuia şi-i plătea bir. Dar regele Asiriei a simţit necredincioşia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, şi nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat şi l-a aruncat în închisoare. Apoi regele Asiriei a năvălit asupra ţării întregi şi a mers şi la Samaria şi a ţinut-o împresurată trei ani. Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria şi a strămutat pe Israeliţi în Asiria şi i-a aşezat în Halach şi în Habor, lângă râul Gozan, în cetăţile Mediei. Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului şi de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, şi s-au apucat să cinstească dumnezeii altora; Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel şi după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceştia; Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-şi înălţimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită, Şi aşezând idolii şi chipurile Astartei pe tot dealul înalt şi sub tot pomul umbros; Şi când s-au apucat să săvârşească tămâieri pe toate înălţimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei şi să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul Slujind idolilor de care Domnul le zisese: «Să nu faceţi aceasta», Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel şi a lui Iuda prin toţi proorocii Săi, prin toţi văzătorii, zicând: «Întoarceţi-vă din căile voastre cele rele şi păziţi poruncile Mele, aşezămintele Mele şi toată învăţătura pe care Eu am dat-o părinţilor voştri şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei». Dar ei n-au ascultat, ci şi-au învârtoşat cerbicia, ca şi părinţii lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor Şi au dispreţuit poruncile Lui şi legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinţii lor şi descoperirile Lui, cu care El îi deşteptase şi au umblat după idoli şi au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele; Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal; Şi au trecut pe fiii lor şi pe fiicele lor prin foc, au ghicit şi au vrăjit şi s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului şi să-L mânie. Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliţi şi i-a lepădat de la faţa Sa, şi n-a mai rămas decât seminţia lui Iuda. Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său şi s-a purtat după obiceiurile Israeliţilor, cum Se purtau aceştia. Şi Şi-a întors Domnul faţa de la toţi urmaşii lui Israel şi i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor şi în sfârşit i-a lepădat de la faţa Sa. Căci Israeliţii se dezbinaseră de la casa lui David şi făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliţi de la Domnul şi i-a băgat în păcat mare. Şi au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta şi nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la faţa Sa, cum zisese prin toţi proorocii, robii Săi. Şi a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi. După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei. Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări». Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: «Trimiteţi acolo pe unul din preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări». Atunci a venit unul din preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul. Afară de acestea, fiecare popor şi-a mai făcut şi dumnezeii săi şi i-a pus în capiştile de pe înălţimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia. Aveenii şi-au făcut pe Nivhaz şi Tartac, iar Sefarvaimii îşi ardeau pe fiii şi pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, zeii lor. Cinsteau însă şi pe Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei, în capiştile de pe înălţimi. Dar ei cinsteau pe Domnul şi slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduşi. Aşa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem şi nu urmează după aşezămintele, după rânduielile, după legea şi după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel şi cu ai cărui urmaşi încheiase legământ şi le poruncise aşa: «Să nu cinstiţi pe dumnezeii altora, nici să vă închinaţi lor; Să nu le slujiţi nici să le aduceţi jertfe; Ci să cinstiţi pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare şi cu braţ înalt; pe Acesta să-L cinstiţi şi Lui să vă închinaţi şi să-I aduceri jertfe; Siliţi-vă în toate zilele să împliniţi rânduielile, aşezămintele, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitaţi şi pe zeii altora să nu-i cinstiţi; Ci să cinstiţi numai pe Domnul Dumnezeul vostru şi El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmaşilor voştri». Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte. Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau şi idolilor lor. Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot aşa cum au urmat şi părinţii lor.

***

Ezra cap. 4: Auzind vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc templu Domnului Dumnezeului lui Israel, Au venit la Zorobabel şi au zis către el: «Să zidim şi noi cu voi, pentru că şi noi, ca şi voi, căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui Îi aducem jertfe încă din zilele lui Asarhadon, regele Asiriei, care ne-a adus aici». Iar Zorobabel, Iosua şi celelalte căpetenii ale seminţiilor lui Israel le-au zis: «Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi templu Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi templu Domnului Dumnezeului lui Israel, precum ne-a poruncit Cirus, regele Perşilor». Atunci poporul jării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire, Cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cirus, regele Perşilor, până în zilele lui Darie, regale Perşilor Şi sub domnia lui Ahaşveroş, pe la începutul domniei acestuia, au scris plângere împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului. Şi în zilele lui Artaxerxe, Bişlam, Mitridat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxe, regele Perşilor. Şi scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice şi în limba aramaică. Şi sfetnicul Rehum cu scriitorul Şimşai încă au scris către regele Artaxerxe următoarea scrisoare împotriva Ierusalimului: «Atunci Rehum, cârmuitorul, şi Şimşai scriitorul şi ceilalţi tovarăşi ai lor: Dineii şi Arfarsateii, Tarpeleii, Afarseii, Erecii, Babilonienii, Suzienii, Dehaveii, Elamiţii şi celelalte popoare, pe care strălucitul şi marele Asurbanipal le-a strămutat şi le-a aşezat în cetăţile Samariei şi în celelalte cetăţi de peste râu, scriu către regele Artaxerxe…». Iată copia de pe scrisoarea ce au trimis către regele Artaxerxe: «Slugile tale, oamenii de dincolo de Eufrat… Cunoscut să fie regelui că Iudeii care au plecat de la tine şi au venit la noi la Ierusalim rezidesc cetatea cea rea şi răzvrătită şi fac ziduri, şi temeliile le-au şi isprăvit. Şi să mai ştie regele că, dacă cetatea aceasta se va zidi şi zidurile ei se vor face din nou, atunci Iudeii nu vor plăti nici bir, nici dări, nici vamă şi pagube se vor face vistieriei regale. Şi fiindcă noi mâncăm sare de la curtea regelui şi nu putem suferi să vedem pe rege păgubit, de aceea dăm de ştire regelui: Să se caute în cartea faptelor părinţilor tăi şi în cartea faptelor vei găsi şi vei afla că cetatea aceasta este cetate răzvrătită şi primejdioasă pentru regi şi ţinuturi şi că din vechime s-au petrecut în ea abateri, din care pricină a şi fost pustiită cetatea aceasta. De aceea noi înştiinţăm pe rege că, dacă cetatea aceasta se va isprăvi de zidit şi zidurile ei se vor face, atunci nu vei mai avea stăpânire peste râu». Iar regele a trimis răspunsul următor lui Rehum cârmuitorul şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiesc în Samaria şi în celelalte cetăţi de peste râu. «Pace… Scrisoarea ce mi-aţi trimis a fost citită cu luare-aminte înaintea noastră Şi s-a dat din partea noastră poruncă de s-a cercetat şi s-a aflat că cetatea aceea de mult s-a răzvrătit împotriva regilor ţi că s-a făcut în ea tulburări şi răscoale; Şi că au fost în Ierusalim regi puternici care au stăpânit toată latura cea de peste râu şi cărora li s-au plătit bir şi vamă. Aşadar, poruncă daţi ca oamenii aceia să înceteze de a mai lucra şi ca cetatea aceea să nu se mai zidească, până nu va veni poruncă de la mine; Şi să fiţi cu luare-aminte, ca să nu vă scape ceva nebăgat în seamă în treburile acestea. De ce îngăduiţi înmulţirea lucrărilor vătămătoare în paguba regelui?» Îndată ce s-a citit scrisoarea aceasta a regelui Artaxerxe, înaintea lui Rehum şi a lui Şimşai scriitorul şi a tovarăşilor lor, aceştia au trimis îndată la Ierusalim şi cu puterea armelor au oprit lucrările Iudeilor. Atunci s-au oprit lucrările la templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darie, regele Perşilor.

***

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 50, 27-28: Două neamuri a urât sufletul meu şi al treilea nu este neam: Cei care şed în muntele Samariei, Filistenii şi poporul cel nelegiuit care locuieşte în Sichem.

***

Geneză 33, 18-20: Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în faţa cetăţii. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său, cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele El-Elohe-Israel.

***

Geneză 48:21-22: Apoi a zis Israel către Iosif: «Iată, eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor voştri. Deci eu îţi dau ţie, peste ceea ce au fraţii tăi, Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor».

***

Isaia, 58: 10-11: Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.

(Texte din Biblia Sinodală).

IISUS SI SAMARITEANCA 3

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters, Humanitas, București 1997
Poseidonios, die Fragmente: I. Texte. II. Erläuterungen, Willy Theiler, Walter de Gruyter GmbH & Co KG, 1 ian. 1982
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA

Etiquetas

, , , , , ,

Ho Shi MinHo Shi Min

VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE

Corupția a apărut odată cu societatea umană și a fost prezentă peste tot acolo unde oamenii au râvnit putere și bogăție. Dar, rareori se poate vedea corupția cu atâta claritate ca în Vietnamul din zilele noastre, unde partidul comunist întreprinde o luptă împotriva ei…pentru a-i statornici la putere tocmai pe cei care stăpânesc țara!

In realitate, în această țară, corupția este atât de înrădăcinată, încât lupta crâncenă pentru putere între cei mai deschiși schimbărilor și marxiștii vietnamezi nu afectează deloc corupția din Administrația publică. După cum senalează ONG „Transparency International”, aceasă republică comunistă face parte din grupul celor mai corupte 70 de țări din lume. În anul 2016, peste 65% din cetățenii săi au fost nevoiți să dea mită funcționarilor publici pentru ca aceștia să le îndeplinească formalitățile de care aveau nevoie.

Țara a trăit liniștită cu această racilă până când, în ultimii ani, în sferele înalte ale partidului și guvernului, s-a pornit o luptă acerbă pentru putere între aperturiștii, mai ales în domeniul economic, și marxiștii închistați. Sau, mai simplu: între Nguyen Tan Dung, fost șef al guvernului (2016), și șeful partidului comunist, Nguyen Phu Trong.

Nguyen Tan DungNguyen Tan Dung

Nguyen Phu TrongNguyen Phu Trong

Și, ca întotdeauna atunci când se înfruntă mai marii unei dictaturi, prima victimă este altcineva; în cazul de față, seful PC din orașul Ho Shi Min și membru al Biroului Politic, Dinh La Thang.

Đinh La ThăngDinh La Thang

Tipic regimurilor dictatoriale, ambițiile personale au fust ascunse în spatele unor principii dogmatice: fidelitatea față de marxismul original, lupta împotriva corupției și a delapidării bunurilor publice.

Pe Thang, sprijinitor al lui Dung și al deschiderii spre inovare, dar, și om cu ambiții politice infinite, l-au exclus din Biroul Politic, oficial, din cauza proastei gestiuni a consorțiului energetic  „Petro Vietnam” care, în  anii 2009/2011 a suferit pierderi de 900.000 milioane de dong (aproximativ 37.000.000 de €) în urma acordării de credite riscante unor întreprinderi imobiliare și unor instituții financiare.

Pentru ca proasta gestiune a lui Thang să poată fi agravată de imoralitatea pe care o generează capitalismul  – conform dogmelor comuniste -, acuzația guvernamentală semnalează că primul secretar al orașului Ho Shi Min a colaborat strâns, cât a fost în fruntea consorțiului „Petro Vietnam”, cu principala bancă privată din țară – „Ocean Bank”-, condusă de Ha Van Tham, posesor al uneia dintre cele mai mari averi din această republică comunistă. Personajul acesta nu este decât o piesă secundară în lupta pentru puterea politică, și pentru că s-a aflat întâmplător în tabăra învinsă, a fost exclus din conducerea „Ocean Bank”…, după câte se pare, fără consecințe majore pentru averea și securitatea sa personală.

Ha Van ThamHa Van Tham

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA

La corrupción es tan vieja como la sociedad y acompaña a esta por doquier los seres humanos ambicionan poder y riqueza. Pero raras veces se ve esto con tanta claridad como en el Vietnam actual, donde el Partido Comunista ha emprendido una lucha contra la corrupción…¡ para afianzar en el poder a los que ya mandan !

En realidad, la corrupción es endémica en el país y su arraigo social es tan profundo que una enconada lucha por el poder entre los aperturistas y los marxistas  vietnamitas no incide en absoluto en la vía corrupta de la Administración pública. Según la ONG “Transparency International”, esta república comunista pertenece al grupo de las 70 naciones más corruptas del mundo y, en 2016, el 65% de sus ciudadanos tuvieron que pagar sobornos a funcionarios públicos para que llevasen a cabo los trámites que requerían.

Pero el país ha vivido tranquilamente con esta lacra hasta que en los últimos años en las altas esferas del partido y del Gobierno se entabló una enconada lucha por el poder entre los aperturistas (ante todo, en temas económicos) y los marxistas ortodoxos. O dicho en términos más realistas : entre Nguyen Tan Dung, ex-jefe de Gobierno (2016) y el jefe del Partido Comunista, Nguyen Phu Trong.

Y como casi siempre que se enfrentan los poderosos de una dictadura, la primera víctima es un tercero; en este caso, el jefe del PC de la ciudad Ho Chin Minh y miembro del politburó vietnamita, Dinh La Thang.

También típico de los regímenes dictatoriales, las ambiciones personales se han ocultado tras principios dogmáticos : en este caso, la fidelidad al marxismo primigenio y la lucha contra la corrupción y malversación de bienes públicos.

 A Thang, partidario de Dung y del aperturismo, pero también hombre de una ambición política ilimitada, se le ha expulsado ya del politburó, oficialmente a causa de su ruinosa gestión al frente del consorcio energético “Petro Vietnam” que sufrió en el bienio 2009/2011 pérdidas por valor de 900.000 millones de dong (unos 37.000.000 de €) a causa de créditos temerarios a inmobiliarias y entidades financieras.

Para que la mala gestión de Thang se viera agravada por la inmoralidad que causa el capitalismo – según los dogmas marxistas -, la acusación gubernamental señala que el hombre fuerte de la ciudad Ho Chi Minh colaboró estrechamente, mientras estuvo al frente de “Petro Vietnam”, con el principal banco privado del país – “Ocean Bank”-, dirigido por Ha Van Tham, dueño de una de las mayores fortunas de la república comunista. Este personaje no es más que una pieza secundaria en la lucha por el poder político y su pertenencia al bando perdedor se saldó con una relativamente insignificante expulsión de la dirección del “Ocean Bank”…, al parecer, sin mayores consecuencias para su patrimonio y seguridad personal.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI

Etiquetas

, , , , , , ,

VITESDA 3Icoană rusească, Școala din Moscova, aprox. 1700

Orice vindecare este o putere dumnezeiască, nu lumească !

Pericopa evanghelică de duminică este povestea vindecării bărbatului neputincios din Evanghelia după Ioan 5, 1-15. O vindecare făcută într-o zi de șabat, ziua… sacră, de odihnă a evreilor. Mesajul lui Iisus în acest text ? Sunt două: vindecarea este o putere a lui Dumnezeu, nu a apei și a respecta o zi sfântă înseamnă a respecta și a iubi viața ca dar dumnezeiesc, a-L respecta pe Dumnezeu dătătorul de viață, nu de moarte !

Iată textul:

Ioan 5, 1-15: După acestea, era sărbătoarea iudeilor și a urcat Iisus la Ierusalim. Este în Ierusalim, la (Poarta) Oilor o scăldătoare care în ebraică se cheamă Vitesda și care are cinci porticuri. Stătea acolo mulțime multă de bolnavi, orbi, șchiopi, neputincioși („uscați”) [așteptând mișcarea apei căci un înger se cobora când și când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra primul după tulburarea apei se făcea sănătos și niciodată nu se mai atingea de el vreo boală.] Era acolo și un om ce zăcea bolnav de 38 de ani. Văzându-l Iisus zăcând pe jos și știind că stătea așa acolo de multă vreme îi spune: vrei să te faci sănătos ? Și bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; când să mă duc și eu, altul coboară înaintea mea. Și Iisus îi zice: scoală, ridică-ți patul tău și umblă. Și pe dată omul s-a făcut sănătos și și-a ridicat patul și a început să umble. Și era șabatul în ziua aceea. Au spus iudeii celui vindecat: e șabat, nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul, iar el le-a răspuns: cel care m-a făcut sănătos, acela mi-a zis: ridică-ți patul tău și umblă și ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a spus ție: ridică-ți patul tău și umblă, dar vindecatul nu știa cine este. Căci Iisus se strecurase afară din mulțimea care era multă în locul acela. După acestea Iisus l-a găsit (pe cel pe care-l vindecase) în Templu și i-a zis: vezi că te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie mai rău. Și omul a plecat și le-a vestit iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut sănătos.

VITESDA 7

Ioan 5, 1-15: ΜΕΤΑ ταῦτα ἦν ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων, καὶ ἀνέβη ὁ ᾿Ιησοῦς εἰς ῾Ιεροσόλυμα. ἔστι δὲ ἐν τοῖς ῾Ιεροσολύμοις ἐπὶ τῇ προβατικῇ κολυμβήθρα, ἡ ἐπιλεγομένη ἑβραϊστὶ Βηθεσδά, πέντε στοὰς ἔχουσα. ἐν ταύταις κατέκειτο πλῆθος πολὺ τῶν ἀσθενούντων, τυφλῶν, χωλῶν, ξηρῶν, [ἐκδεχομένων τὴν τοῦ ὕδατος κίνησιν. ἄγγελος γὰρ κατὰ καιρὸν κατέβαινεν ἐν τῇ κολυμβήθρᾳ, καὶ ἐταράσσετο τὸ ὕδωρ· ὁ οὖν πρῶτος ἐμβὰς μετὰ τὴν ταραχὴν τοῦ ὕδατος ὑγιὴς ἐγίνετο ᾧ δήποτε κατείχετο νοσήματι.] ἦν δέ τις ἄνθρωπος ἐκεῖ τριάκοντα καὶ ὀκτὼ ἔτη ἔχων ἐν τῇ ἀσθενείᾳ αὐτοῦ. τοῦτον ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς κατακείμενον, καὶ γνοὺς ὅτι πολὺν ἤδη χρόνον ἔχει, λέγει αὐτῷ· θέλεις ὑγιὴς γενέσθαι; ἀπεκρίθη αὐτῷ ὁ ἀσθενῶν· Κύριε, ἄνθρωπον οὐκ ἔχω, ἵνα ὅταν ταραχθῇ τὸ ὕδωρ, βάλῃ με εἰς τὴν κολυμβήθραν· ἐν ᾧ δὲ ἔρχομαι ἐγώ, ἄλλος πρὸ ἐμοῦ καταβαίνει. λέγει αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· ἔγειρε, ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει. καὶ εὐθέως ἐγένετο ὑγιὴς ὁ ἄνθρωπος, καὶ ἦρε τὸν κράβαττον αὐτοῦ καὶ περιεπάτει. ἦν δὲ σάββατον ἐν ἐκείνῃ τῇ ἡμέρᾳ. ἔλεγον οὖν οἱ ᾿Ιουδαῖοι τῷ τεθεραπευμένῳ· σάββατόν ἐστιν· οὐκ ἔξεστί σοι ἆραι τὸν κράβαττον. ἀπεκρίθη αὐτοῖς· ὁ ποιήσας με ὑγιῆ, ἐκεῖνός μοι εἶπεν· ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει. ἠρώτησαν οὖν αὐτόν· τίς ἐστιν ὁ ἄνθρωπος ὁ εἰπών σοι, ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ὁ δὲ ἰαθεὶς οὐκ ᾔδει τίς ἐστιν· ὁ γὰρ ᾿Ιησοῦς ἐξένευσεν ὄχλου ὄντος ἐν τῷ τόπῳ. μετὰ ταῦτα εὑρίσκει αὐτὸν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐν τῷ ἱερῷ καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἴδε ὑγιὴς γέγονας· μηκέτι ἁμάρτανε, ἵνα μὴ χεῖρόν σοί τι γένηται. ἀπῆλθεν ὁ ἄνθρωπος καὶ ἀνήγγειλε τοῖς ᾿Ιουδαίοις ὅτι ᾿Ιησοῦς ἐστιν ὁ ποιήσας αὐτὸν ὑγιῆ.

1.Era sărbătoarea iudeilor, era șabatul

Suntem în Ierusalim, poate de Paște, în anul 28, sau la Sărbătoarea Corturilor, din anul 29 sau, poate, doar într-o zi de șabat.  În text se spune doar atât: era sărbătoarea iudeilor ! Fie Ioan uitase să-i spună ucenicului care i-a scris povestea ce sărbătoare era, fie până la ultimul ucenic care ne-a lăsat forma finală a Evangheliei… numele sărbătorii se pierduse.

Ne putem gândi la Paște… sărbătoarea prin excelență ! De altfel, în capitolul următor Ioan spune: se apropia Paștele, sărbătoarea iudeilor/ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων (6, 4). Desigur, Paștele un an mai târziu.

Dar, tot atât de bine ne putem gândi la șabat, tot o sărbătoare a iudeilor… prin excelență !

Totuși, nu este așa. În primul rând șabatul nu era o sărbătoare, cum este duminica noastră, ci… ziua de odihnă. Și, în al doilea rând  povestitorul spune ceva mai departe, explicit, și era șabatul în ziua aceea, ca o adăugire: pe lângă sărbătoare, mai era și o zi de șabat !

Așadar, sărbătoarea iudeilor era, mai degrabă, Paștele sau o altă mare sărbătoare ( a Azimilor sau a Corturilor) și Iisus vindecă un om țintuit la pat de 38 de ani într-o zi de sărbătoare și de șabat ! Un sacrilegiu nemaivăzut !

Tehnic vorbind, pe rabini îi scandalizează, cel puțin la prima vedere, nu atât miracolul vindecării (doar Dumnezeu o putea face, ceea ce însemna că Iisus este Dumnezeu, lucru pe care nu-l puteau nici înțelege, nici accepta/tolera), cât faptul că Iisus i-a spus omului pe care-l vindecase: ridică-ți patul ! De șabat nu era voie să ridici și să duci/cari greutăți, pentru că, fiind ziua odihnei, nu era voie să faci nici un efort și nici o muncă. Pedeapsa pentru profanarea șabatului era… lapidarea.

Iată prescripția pentru șabat din Cartea Ieșirii/ Exod 20: 8, 10, 11:

Adu-ți aminte de ziua a șaptea ca s-o ții ca pe o zi sfântă /8

זָכֹור אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת לְקַדְּשֹֽׁו

Și ziua a șaptea este ziua de odihnă (închinată) Domnului Dumnezeu (Iahve Elohim) și (pentru aceasta) să nu lucrezi nimic nici tu, nici fiul, nici fiica, nici robul, nici roaba ta, nici vitele tale și nici străinul care ți-a trecut pragul casei și locuiește în casa ta.

Pentru că Dumnezeu (Iahve) în șase zile a făcut cerurile și pământul și marea și toate câte se află în ele și S-a odihnit în ziua a șaptea și de aceea a binecuvântat Dumnezeu (Iahve) ziua de șabat și a sfințit-o.

וְיֹום הַשְּׁבִיעִי שַׁבָּת לַיהוָה אֱלֹהֶיךָ לֹֽא־תַעֲשֶׂה כָל־מְלָאכָה אַתָּה וּבִנְךָֽ־וּבִתֶּךָ עַבְדְּךָ וַאֲמָֽתְךָ וּבְהֶמְתֶּךָ וְגֵרְךָ אֲשֶׁר בִּשְׁעָרֶֽיךָ

כִּי שֵֽׁשֶׁת־יָמִים עָשָׂה יְהוָה אֶת־הַשָּׁמַיִם וְאֶת־הָאָרֶץ אֶת־הַיָּם וְאֶת־כָּל־אֲשֶׁר־בָּם וַיָּנַח בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי עַל־כֵּן בֵּרַךְ יְהוָה אֶת־יֹום הַשַּׁבָּת וַֽיְקַדְּשֵֽׁהוּ

μνήσθητι τὴν ἡμέραν τῶν σαββάτων ἁγιάζειν αὐτήν (…) τῇ δὲ ἡμέρᾳ τῇ ἑβδόμῃ σάββατα κυρίῳ τῷ θεῷ σου οὐ ποιήσεις ἐν αὐτῇ πᾶν ἔργον σὺ καὶ ὁ υἱός σου καὶ ἡ θυγάτηρ σου ὁ παῖς σου καὶ ἡ παιδίσκη σου ὁ βοῦς σου καὶ τὸ ὑποζύγιόν σου καὶ πᾶν κτῆνός σου καὶ ὁ προσήλυτος ὁ παροικῶν ἐν σοί

Și iată ce pățea cineva care nesocotea șabatul:

Numerii, 15,32-36:

Și când erau fiii lui Israel în deșert au găsit un om care aduna lemne în ziua de șabat

Și l-au adus cei ce l-au găsit adunând lemne la Moise și la Aaron  și (l-au arătat) întregii  obști

Și l-au pus sub pază, pentru că nu le era limpede ce să-i facă.

Și i-a spus Iahve lui Moise că bărbatul (trebuie să moară) și, deci, să fie dat morții,  și că toată obștea (va trebui) să-l omoare cu pietre, în afara taberei.

Și l-a scos toată obștea afară din tabără și l-au omorât cu pietre și bărbatul a murit, așa cum i-a poruncit Iahve lui Moise

וַיִּהְיוּ בְנֵֽי־יִשְׂרָאֵל בַּמִּדְבָּר וַֽיִּמְצְאוּ אִישׁ מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים בְּיֹום הַשַּׁבָּֽת

וַיַּקְרִיבוּ אֹתֹו הַמֹּצְאִים אֹתֹו מְקֹשֵׁשׁ עֵצִים אֶל־מֹשֶׁה וְאֶֽל־אַהֲרֹן וְאֶל כָּל־הָעֵדָֽה

  וַיַּנִּיחוּ אֹתֹו בַּמִּשְׁמָר כִּי לֹא פֹרַשׁ מַה־יֵּעָשֶׂה לֹֽו

וַיֹּאמֶר יְהוָה אֶל־מֹשֶׁה מֹות יוּמַת הָאִישׁ רָגֹום אֹתֹו בָֽאֲבָנִים כָּל־הָעֵדָה מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶֽה

וַיֹּצִיאוּ אֹתֹו כָּל־הָעֵדָה אֶל־מִחוּץ לַֽמַּחֲנֶה וַיִּרְגְּמוּ אֹתֹו בָּאֲבָנִים וַיָּמֹת כַּאֲשֶׁר צִוָּה יְהוָה אֶת־מֹשֶֽׁה

καὶ ἦσαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ ἐν τῇ ἐρήμῳ καὶ εὗρον ἄνδρα συλλέγοντα ξύλα τῇ ἡμέρᾳ τῶν σαββάτων καὶ προσήγαγον αὐτὸν οἱ εὑρόντες αὐτὸν συλλέγοντα ξύλα τῇ ἡμέρᾳ τῶν σαββάτων πρὸς Μωυσῆν καὶ Ααρων καὶ πρὸς πᾶσαν συναγωγὴν υἱῶν Ισραηλ καὶ ἀπέθεντο αὐτὸν εἰς φυλακήν οὐ γὰρ συνέκριναν τί ποιήσωσιν αὐτόν καὶ ἐλάλησεν κύριος πρὸς Μωυσῆν λέγων θανάτῳ θανατούσθω ὁ ἄνθρωπος λιθοβολήσατε αὐτὸν λίθοις πᾶσα ἡ συναγωγή καὶ ἐξήγαγον αὐτὸν πᾶσα ἡ συναγωγὴ ἔξω τῆς παρεμβολῆς καὶ ἐλιθοβόλησαν αὐτὸν πᾶσα ἡ συναγωγὴ λίθοις ἔξω τῆς παρεμβολῆς καθὰ συνέταξεν κύριος τῷ Μωυσῇ

De aceea rabinii voiau să-L omoare pe Iisus, ca pe unul care încălcase, profanase șabatul și ca pe un blasfemiator care făcea minuni/vindecări, numindu-se Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu.

VITESDA 4

2. Iisus – Goelul sau ajutorul neașteptat

Figura lui Iisus aici este foarte importantă: întruchipează ajutorul divin venit de nicăieri, atunci când nu te mai aștepți să vină. Goelul/Răscumpărătorul care apare în Cartea lui Iov. Cel care are grijă de tine când nu mai ai pe nimeni, nici un ajutor!

Un ajutor care înviază, care dăruiește viață, nu moarte… de șabat ! Textul lucrează cu simboluri foarte subtile: nu întâmplător sunt folosite verbele, deja încărcate de un simbolism evident: eghire, aron/ ἔγειρε, ἆρον, adică scoală-te din morți, devino viu, învie și ridică. A se scula și a ridica (două sinonime): a învia și a se ridica din starea de moarte, a renaște, pentru că neputinciosul, care putea fi un paralitic sau un schilod (un uscat cum spune textul, un uscățiv, un om foarte slab,  sau cu picioatele… atrofiate), zăcuse ca mort, stare proprie păcatului !

Și nu întâmplător vindecarea are loc la … scăldătoare, de fapt la unul din multele bazine (în care se strângea apă de ploaie) – rezerve de apă din Ierusalim: apa întreține viața și purifică. Totuși, deși este evident simbolismul apei și, poate, al botezului subînțeles, Iisus nu vindecă cu apă, ci cu puterea pe care o are de la Tatăl Său, Dumnezeu.

Este felul cel mai convingător de a le arăta oamenilor că nici un element din natură nu are puteri tămăduitoare prin sine și că singura putere tămăduitoare este puterea dumnezeiască, cea care poate face orice materie să devină tămăduitoare.

Și, în treacăt să spunem că pasajul cu îngerul care tulbura apele pare a fi o interpolare, o adăugire târzie, în povestea evanghelică: [… așteptând mișcarea apei, căci un înger se cobora când și când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra primul după tulburarea apei se făcea sănătos și niciodată nu se mai atingea de el vreo boală.] Este un fragment care lipsește din majoritatea manuscriselor celor mai vechi și care  pare o glosă populară, dar care s-a răspândit foarte mult și pe care o găsim în multe variante în manuscrisele mai târzii.

VITESDA 6Scăldătoarea Vitesda/The Pool of Bethesda (1877), de Robert Bateman (1836 – 1889)

Așadar, de ce l-a ales Iisus tocmai pe bărbatul acela ? Tocmai pentru că fusese lăsat singur, complet neajutorat, disperat și totuși… încrezător,  pentru că nu avea nici un ajutor…  în afară de Dumnezeu.

3.Vitesda… scăldătoarea izvorului

Locul unde se petrece povestea este un bazin, o piscină dublă construită lângă Poarta Oilor, una din porțile Ierusalimului unde, probabil se ținea un târg de oi și se sacrificau și oile pentru Templu. Ea apare pomenită și în Sulul de Cupru descoperit la Qumran (grota III) ca Betesdathaim, un dual care ne arată că erau două bazine.

De fapt, trebuie că era un singur bazin împărțit în două de un portic și mărginit, pe ficare latură, de câte un portic. Astfel că porticurile erau în număr de cinci. Acest bazin se afla lângă Templu și probabil, era folosit de preoți la spălarea oilor sacrificate.

VITESDA MACHETAVitesda, machetă

Se pare, după cum arată săpăturile arheologice ( a se vedea lucrarea lui J. Jeremias, The Redescovery of Bethesda, Luisville 1956), că scăldătoarea (aflată aproape de locul unde s-a construit Biserica Sf. Ana) era trapezoidală și că primul bazin, spre nord, avea 40 m lungime și 50 m și 53 m lățime și că al doilea, spre sud, avea  48 m lungime și 57,50 m și 65,50 m lățime. Interesant este că în primul se colecta apa de ploaie, dar al doilea se umplea, la răstimpuri, și cu apa unui izvor, a unui șuvoi impetuos care curgea intermitent și care făcea apa de ploaie adunată să se miște și … să se tulbure ! Se pare că izvorul alimenta ambele bazine, trecând de la unul la altul printr-un tub colector.

VITESDA RUINE 1Ruinele Vitesdei

VITESDA RUINE 2Ruinele Vitesdei

Și se pare că Vitesda/ Βηθεσδά în greacă, înseamnă nu Casa Îndurării sau Casa Milei sau Casa Grației Divine (Beit/בַּיִת și hesed חֶסֶד) care pare a fi o etimologie târzie, creștină, ci Casa Izvorului sau a șuvoiului( Beit בַּיִת și esed/אֶשֶׁד = izvor de apă, curent, șuvoi, cascadă).

Eusebiu din Cesareea (episcop al Cesareei între anii 260-340) în Onomastikon-ul său (Dicționar de nume biblice) scria:

Vitesda este o scăldătoare în Ierusalim, care este a oilor și care avea pe vremuri cinci porticuri. Și acum se văd cele două bazine gemene, cum fiecare se umple cu apă de ploaie și cum doar în unul din ele, în chip minunat, apa arată roșie ca sângele: este o urmă, cum spun unii, că acolo, odinioară, (preoții își spălau) victimele, oile sacrificate;  de aceea se și cheamă „a oilor” de la sacrificiile aduse.

EUSEBIU 1

EUSEBIU 2

EUSEBIU LATINA 1EUSEBIU LATINĂ 2

VITESDA 5

Putea deservi, așadar, și Templul dar și oborul de oi, sau putea fi o baie rituală, o mikve, a Templului unde pelerinii se purificau, obligatoriu, înainte a intra în Casa Domnului. și puțin probabil să fi fost un străvechi sanctuar de vindecare cu băi (s-a formulat și o asemenea ipoteză !) de tip asklepion/æsculapium, cum aveau grecii pentru zeul vindecărilor, Asklepios/Esculap. Asta pentru că în vechiul Israel baia rituală era una din legile cele mai stricte. De pildă esenienii aveau bazine cu apă în care își făceau zilnic baia rituală de purificare.

Cât despre Poarta Oilor, ea apare și în Cartea lui Neemia (3, 1 și 32) ca Șaar ha-Țon  (שַׁעַר הַצֹּאן):

Și s-a ridicat Eliașiv, marele preot, și frații lui, preoții, și au construit Poarta Oilor și au sfințit-o și i-au pus canaturi și (au (re)construit) și  au sfințit (zidul) până la turnul Meah (Al celor O Sută) și până la turnul Hananeel.

וַיָּקָם אֶלְיָשִׁיב הַכֹּהֵן הַגָּדֹול וְאֶחָיו הַכֹּהֲנִים וַיִּבְנוּ אֶת־שַׁעַר הַצֹּאן הֵמָּה קִדְּשׁוּהוּ וַֽיַּעֲמִידוּ דַּלְתֹתָיו וְעַד־מִגְדַּל הַמֵּאָה קִדְּשׁוּהוּ עַד מִגְדַּל חֲנַנְאֵֽל

καὶ ἀνέστη Ελισουβ ὁ ἱερεὺς ὁ μέγας καὶ οἱ ἀδελφοὶ αὐτοῦ οἱ ἱερεῖς καὶ ᾠκοδόμησαν τὴν πύλην τὴν προβατικήν αὐτοὶ ἡγίασαν αὐτὴν καὶ ἔστησαν θύρας αὐτῆς καὶ ἕως πύργου τῶν ἑκατὸν ἡγίασαν ἕως πύργου Ανανεηλ

Lecția lui Iisus ? Salvarea vine întodeauna, dar uneori atunci când te aștepți mai puțin și, întotdeauna, de la Dumnezeu.

Iată și vindecări asemănătoare în evangheliile sinoptice:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus credința lor îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele îi zice paraliticului: ție îți spun,  scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, luându-și patul,  a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând:  lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν·  τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

***

Matei 9, 1-8: Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Matei 9, 1-8: ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν. 2 Καὶ ἰδοὺ προσέφερον αὐτῷ παραλυτικὸν ἐπὶ κλίνης βεβλημένον· καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπε τῷ παραλυτικῷ· θάρσει, τέκνον· ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. 3 καὶ ἰδού τινες τῶν γραμματέων εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτος βλασφημεῖ. 4 καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς ἐνθυμήσεις αὐτῶν εἶπεν· ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; 5 τί γάρ ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; 6 ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας – τότε λέγει τῷ παραλυτικῷ· ἐγερθεὶς ἆρόν σου τὴν κλίνην καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. 7 καὶ ἐγερθεὶς ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ. 8 ἰδόντες δὲ οἱ ὄχλοι ἐθαύμασαν καὶ ἐδόξασαν τὸν Θεὸν τὸν δόντα ἐξουσίαν τοιαύτην τοῖς ἀνθρώποις.

***

Luca 5, 17-26: Şi într-una din zile Iisus învăţa şi de faţă şedeau farisei şi învăţători ai Legii, veniţi din toate satele Galileii, din Iudeea şi din Ierusalim. Şi puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Şi văzând credinţa lor, El le-a zis: Omule, iertate îţi sunt păcatele tale. Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală şi umblă? Iar ca să ştiţi că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ţie îţi zic: Scoală-te, ia patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.

Luca 5, 17-26: 17 Καὶ ἐγένετο ἐν μιᾷ τῶν ἡμερῶν καὶ αὐτὸς ἦν διδάσκων, καὶ ἦσαν καθήμενοι Φαρισαῖοι καὶ νομοδιδάσκαλοι, οἳ ἦσαν ἐληλυθότες ἐκ πάσης κώμης τῆς Γαλιλαίας καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ ῾Ιερουσαλήμ· καὶ δύναμις Κυρίου ἦν εἰς τὸ ἰᾶσθαι αὐτούς. 18 καὶ ἰδοὺ ἄνδρες φέροντες ἐπὶ κλίνης ἄνθρωπον ὃς ἦν παραλελυμένος καὶ ἐζήτουν αὐτὸν εἰσενεγκεῖν καὶ θεῖναι ἐνώπιον αὐτοῦ. 19 καὶ μὴ εὑρόντες ποίας εἰσενέγκωσιν αὐτὸν διὰ τὸν ὄχλον, ἀναβάντες ἐπὶ τὸ δῶμα διὰ τῶν κεράμων καθῆκαν αὐτὸν σὺν τῷ κλινιδίῳ εἰς τὸ μέσον ἔμπροσθεν τοῦ ᾿Ιησοῦ. 20 καὶ ἰδὼν τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπεν αὐτῷ· ἄνθρωπε, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. 21 καὶ ἤρξαντο διαλογίζεσθαι οἱ γραμματεῖς καὶ οἱ Φαρισαῖοι λέγοντες· τίς ἐστιν οὗτος ὃς λαλεῖ βλασφημίας· τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ μόνος ὁ Θεός; 22 ἐπιγνοὺς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν ἀποκριθεὶς εἶπε πρὸς αὐτούς· τί διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; 23 τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; 24 ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας –εἶπε τῷ παραλελυμένῳ· σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἄρας τὸ κλινίδιόν σου πορεύου εἰς τὸν οἶκόν σου. 25 καὶ παραχρῆμα ἀναστὰς ἐνώπιον αὐτῶν, ἄρας ἐφ᾿ ὃ κατέκειτο ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ δοξάζων τὸν Θεόν. 26 καὶ ἔκστασις ἔλαβεν ἅπαντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, καὶ ἐπλήσθησαν φόβου λέγοντες ὅτι εἴδομεν παράδοξα σήμερον.

LUCRĂRI CONSULTATE

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Marco, Adalberto Sisti, Edizioni Paoline, Milano, 1991

Luca, Carlo Ghidelli, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Matteo, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1986

Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016

Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000

Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

Eusebii Pamphili Episcopi Caesariensis Onomasticon : urbium et locorum Sacrae Scripturae, Book digitized by Google from the library of Harvard University and uploaded to the Internet Archive by user tpb. Greek and Latin

Notă. Traducerea textelor: Zenaida Luca-Hac

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său

Etiquetas

, , , , ,

KAVAFIS 1

Kavafis a scris poemul acesta când avea peste 60 de ani și era, probabil, îndrăgostit de un partener mult mai tânăr și incapabil să i se dăruiască. Sau poemul este o amintire a unei iubiri neîmpărtășite, din tinerețe. Sau, poate, amândouă. Poate o iubire neîmplinită la 64 de ani, când a început să scrie poemul, în 1927, i-a trezit amintirea uneia asemănătoare pe care a trăit-o când avea doar 24 de ani.  Oricum, este unul din cele mai… realiste, intime și amare poeme. Dar cu unul din mesajele cele mai prețioase: să nu-ți lași spiritul să fie înfrânt, doborât, orice ți s-ar întâmpla. Chiar și să nu fii iubit de… zeul de lângă tine.

Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său

Lucrează minte, cum poți, dar lucrează !
Îl ruinează o desfătare obținută pe jumătate.
E într-o situație cât se poate de enervantă.
Sărută în fiecare zi chipul pe care-l iubește,
Mâinile lui stau peste cele mai desăvârșite membre.
Niciodată nu iubise atât de pătimaș.
Și totuși îi lipsește frumoasa împlinire a iubirii;
Îi lipsește împlinirea pe care ar trebui
s-o dorească amândoi, cu aceeași intensitate.

(Nu se dăruiesc amândoi la fel plăcerii nefirești.
Numai pe el plăcerea îl stăpânește pe de-a-ntregul).

Și se ruinează și toate-l enervează.
De altfel acum nici nu mai are de lucru și asta înrăutățește și mai mult situația.
Câteva mici sume de bani
Cu greu izbutește să le împrumute (aproape
Le cerșește uneori) și nici n-ai spune că trăiește.
Sărută buzele adorate;  se desfată peste
Trupul perfect – pe care totuși îl simte
Că doar îi cedează, că nu i se dăruiește cu totul.
Și apoi bea și fumează; bea și fumează.
Și se târăște toată ziua prin cafenele,
Își târăște, plictisit, frumusețea-i tristă și obosită. –
Lucrează minte, cum poți, dar lucrează !    / 1927-1928

Ένας νέος, της Tέχνης του Λόγου —στο  24ον έτος του

Όπως μπορείς πια δούλεψε, μυαλό.—
Τον φθείρει αυτόν μια απόλαυσις μισή.
Είναι σε μια κατάστασι εκνευριστική.
Φιλεί το πρόσωπο το αγαπημένο κάθε μέρα,
τα χέρια του είναι πάνω στα πιο εξαίσια μέλη.
Ποτέ του δεν αγάπησε με τόσο μέγα
πάθος. Μα λείπει η ωραία πραγμάτωσις
του έρωτος· λείπει η πραγμάτωσις
που πρέπει νάναι κι απ’ τους δυο μ’ έντασιν επιθυμητή.

(Δεν είν’ ομοίως δοσμένοι στην ανώμαλη ηδονή κ’ οι δυό.
Μονάχ’ αυτόν κυρίεψε απολύτως).

Και φθείρεται, και νεύριασε εντελώς.
Εξ άλλου είναι κι άεργος· κι αυτό πολύ συντείνει.
Κάτι μικρά χρηματικά ποσά
με δυσκολία δανείζεται (σχεδόν
τα ζητιανεύει κάποτε) και ψευτοσυντηρείται.
Φιλεί τα λατρεμένα χείλη· πάνω
στο εξαίσιο σώμα —που όμως τώρα νοιώθει
πως στέργει μόνον— ηδονίζεται.
Κ’ έπειτα πίνει και καπνίζει· πίνει και καπνίζει·
και σέρνεται στα καφενεία ολημερίς,
σέρνει με ανία της εμορφιάς του το μαράζι.—
Όπως μπορείς πια δούλεψε, μυαλό.

kavafis 4Konstantinos Kavafis, ultima fotografie făcută cu puțin timp  înainte de a muri, în 1933

Și o traducere ușor interpretată:

Un tânăr literat, când avea 24 de ani

Mergi minte, cum poți, dar mergi, nu te opri !
Îl ruinează ideea că plăcerea lui e doar pe jumătate.
E furios:
Sărută în fiecare zi un chip pe care-l iubește,
Mâinile lui ating și se bucură de un trup divin, cum nu mai văzuse.
Niciodată nu iubise cu atâta patimă pe cineva.
Și totuși îi lipsește împlinirea iubirii;
Îi lipsește împlinirea după care ar trebui
Să tânjească amândoi, cu aceeași putere.

(Nu se dăruiesc amândoi la fel plăcerii împotriva firii.
Numai el e stăpânit, e posedat de ea pe de-a-ntregul).

E distrus și toate-l enervează.
De altfel acum nici nu mai are de lucru, e de vină și asta !
Cu greu izbutește să împrumute niște bani,
(aproape că-i cerșește uneori) și nici nu știi din ce trăiește.
Îi sărută buzele adorate;  se desfată întins peste
Trupu-i perfect – pe care totuși îl simte
Că doar îi cedează, că nu i se dăruiește cu totul.
Și apoi bea și fumează; bea și fumează.
Și se târăște toată ziua prin cafenele,
Își târăște, plictisit, frumusețea-i din ce în ce mai tristă și mai obosită. –
Mergi minte, cum poți, dar mergi, nu te opri !

BROKEN 1

BROKEN 2

KAVAFIS 5
George Triggs – Broken, Muzeul relațiilor rupte, Zagreb, Croația

Un joven ilustrado a sus veinticuatro años

Cómo puedes, cabeza, todavía trabajar.-
Un goce insatisfecho lo consume.
Se halla en un estado de ansiedad.
Besa a diario el rostro que ama,
sus manos acarician los miembros más extraordinarios.
Jamás amó con tan inmensa
pasión. Mas le falta la hermosa satisfacción
del amor; falta la satisfacción
que ambos deben anhelar intensamente.

(No se entregan por igual al placer anormal.
Sólo a él lo ha avasallado por completo).

Y se consume, y los nervios lo destrozan por completo.
Se encuentra además cesante, y esto contribuye mucho.
A duras penas pide algo prestado (casi
a veces lo mendiga) y difícilmente sobrevive.
Besa los labios adorados; sobre
el cuerpo maravilloso –pero que ahora sabe
que sólo se limita a consentir- sacia su placer.
Luego, bebe y fuma; bebe y fuma;
se arrastra por los cafés el resto del día,
arrastra con hastío el desaliento de su hermosura.-
Cómo puedes, cabeza, todavía trabajar.

C. P. Cavafis: Poesía completa (Alianza, 1982)
Trad.: Pedro Bádenas de la Peña

KAVAFIS 6
George Triggs, Broken

UN JOVEN, DEL ARTE LITERARIO – EN SU 24° AÑO

Como puedas trabaja pues, cerebro.-
Lo agota un placer a medias.
Se encuentra en una situación neurotizante.
Besa el rostro amado cada día,
sus manos permanecen sobre los más maravillosos miembros.
Nunca ha amado con tan grande
pasión. Pero falta la bella consumación
del amor; falta la consumación
que por los dos debe cumplirse con una intensidad anhelada.
(Al placer anormal no se han entregado igualmente los dos.
Sólo a él ese placer lo dominó en forma absoluta).
Y se agota, y se neurotizó del todo.
Por otra parte también está sin trabajo; y esto contribuye mucho.
Algunas pequeñas cantidades de dinero
consigue prestadas con dificultad (casi
las mendiga a veces) y medio se mantiene.
Besa los labios adorados; sobre
el cuerpo maravilloso -que sin embargo ahora percibe
sólo consiente- goza.
Y después bebe y fuma; bebe y fuma;
y vaga por los cafés todo el día,
arrastra con fastidio la consunción de su belleza.-
Como puedas trabaja pues, cerebro.

Luis López Nieves, Biblioteca Digital Ciudad Seva

KAVAFIS 3

A Young Poet in His Twenty-Fourth Year

Brain, work now as well as you can.
A one-sided passion is destroying him.
He’s in a maddening situation.
Every day he kisses the face he worships,
his hands are on those exquisite limbs.
He’s never loved before with this degree of passion.
But the beautiful fulfillment of love
is lacking, that fulfillment is lacking
which both of them must want with the same intensity.

(They aren’t equally given to the abnormal form of sensual pleasure;
only he is completely possessed by it.)

And so he’s wearing himself out, all on edge.
Then—to make things worse—he’s out of work.
He manages somehow to borrow
a little here and there (sometimes
almost begging for it) and he just gets by.
He kisses those adored lips, excites himself
on that exquisite body—though he now feels
it only acquiesces. And then
he drinks and smokes, drinks and smokes;
and he drags himself to the cafés all day long,
drags the weariness consuming his beauty.
Brain, work now as well as you can.

Translated by Edmund Keeley/Philip Sherrard

(C.P. Cavafy, Collected Poems. Translated by Edmund Keeley and Philip Sherrard. Edited by George Savidis. Revised Edition. Princeton University Press, 1992)

KAVAFIS 7George Triggs, Broken

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

ingerul la mormant

Un mormânt gol și o promisiune împlinită: învierea este o realitate !

În această Duminică la liturghie se citește un fragment din Evanghelia după Marcu, din capitolele  15 și 16: 15, 43-47 și 16, 1-8. Acesta este centrul tuturor Evangheliilor pentru că povestea pe care o spun evangheliștii arată că învierea din morți este posibilă.

Învierea, aceasta este promisiunea pe care o făcuse Iisus ucenicilor și celor care credeau că El este Fiul și Trimisul/Unsul lui Dumnezeu.  Iar povestea mormântului gol o adeverește ! Niciodată până acum în poveștile, miturile, legendele niciunui popor nu se vorbise despre vreun zeu care să moară și să învieze numai și numai ca să le arate oamenilor că moartea este doar o trecere… spre viață !

Iată textul:

Marcu, 15, 42-47 și 16, 1-8: Și pentru că se făcuse seară și pentru că era vineri, adică ajunul Șabatului, Iosif din Arimateea, un venerabil membru al Sanhedrinului, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, a venit la Pilat și, îndrăznind, a intrat la el și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat s-a mirat (nevenindu-i să creadă că Iisus murise  atât de repede) și, chemându-l pe centurion (ul însărcinat cu execuția),  l-a întrebat dacă se sfârșise de mult. Aflând de la centurion (că Iisus murise), i-a dăruit trupul Lui lui Iosif care, cumpărând o pânză de in, un lințoliu, și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în ea și L-a depus într-un mormânt, care era săpat în stâncă, după care a rostogolit o piatră peste intrarea mormântului. Maria Magdalena și Maria, (mama) lui Iosis, priviseră unde era pus Iisus. Și, după ce a trecut Șabatul (sâmbăta), Maria Magdalena, Maria, (mama) lui Iacob, și Salomea au cumpărat uleiuri parfumate ca să vină și să-L ungă. Și dis-de-dimineață, la răsăritul soarelui, în prima zi a săptămânii, vin ele la mormânt. Și își spuneau între ele: cine ne va  rostogoli piatra care acoperă intrarea în mormânt ? Ridicându-și ochii, au văzut că piatra era rostogolită – și era o piatră foarte mare ! Intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând (pe lespedea din) în dreapta, înveșmântat într-o robă albă și s-au înfricoșat. Tânărul le-a zis:  nu vă minunați și nu vă fie frică. Pe Iisus Îl căutați, Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar, mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru: a plecat înaintea voastră, spre Galileea. O să-L vedeți acolo, precum v-a spus. Și ieșind ele, au fugit de la mormânt. Le cuprinsese spaima și nu mai știau de ele și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Καὶ ἤδη ὀψίας γενομένης, ἐπεὶ ἦν παρασκευή, ὅ ἐστι προσάββατον, ἐλθὼν ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, εὐσχήμων βουλευτής, ὃς καὶ αὐτὸς ἦν προσδεχόμενος τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, τολμήσας εἰσῆλθε πρὸς Πιλᾶτον καὶ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ὁ δὲ Πιλᾶτος ἐθαύμασεν εἰ ἤδη τέθνηκε, καὶ προσκαλεσάμενος τὸν κεντυρίωνα ἐπηρώτησεν αὐτὸν εἰ πάλαι ἀπέθανε·  καὶ γνοὺς ἀπὸ τοῦ κεντυρίωνος, ἐδωρήσατο τὸ σῶμα τῷ ᾿Ιωσήφ. καὶ ἀγοράσας σινδόνα καὶ καθελὼν αὐτὸν ἐνείλησε τῇ σινδόνι καὶ κατέθηκεν αὐτὸν ἐν μνημείῳ, ὃ ἦν λελατομημένον ἐκ πέτρας, καὶ προσεκύλισε λίθον ἐπὶ τὴν θύραν τοῦ μνημείου. ἡ δὲ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ᾿Ιωσῆ ἐθεώρουν ποῦ τίθεται.        ΚΑΙ διαγενομένου τοῦ σαββάτου Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ Μαρία ἡ τοῦ ᾿Ιακώβου καὶ Σαλώμη ἠγόρασαν ἀρώματα ἵνα ἐλθοῦσαι ἀλείψωσιν αὐτόν. καὶ λίαν πρωῒ τῆς μιᾶς σαββάτων, ἔρχονται ἐπὶ τὸ μνημεῖον, ἀνατείλαντος τοῦ ἡλίου. καὶ ἔλεγον πρὸς ἑαυτάς· τίς ἀποκυλίσει ἡμῖν τὸν λίθον ἐκ τῆς θύρας τοῦ μνημείου; καὶ ἀναβλέψασαι θεωροῦσιν ὅτι ἀποκεκύλισται ὁ λίθος· ἦν γὰρ μέγας σφόδρα. καὶ εἰσελθοῦσαι εἰς τὸ μνημεῖον εἶδον νεανίσκον καθήμενον ἐν τοῖς δεξιοῖς, περιβεβλημένον στολὴν λευκήν, καὶ ἐξεθαμβήθησαν. ὁ δὲ λέγει αὐταῖς· μὴ ἐκθαμβεῖσθε· ᾿Ιησοῦν ζητεῖτε τὸν Ναζαρηνὸν τὸν ἐσταυρωμένον· ἠγέρθη, οὐκ ἔστιν ὧδε· ἴδε ὁ τόπος ὅπου ἔθηκαν αὐτόν. ἀλλ᾿ ὑπάγετε εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ καὶ τῷ Πέτρῳ ὅτι προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε, καθὼς εἶπεν ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ἔφυγον ἀπὸ τοῦ μνημείου· εἶχε δὲ αὐτὰς τρόμος καὶ ἔκστασις, καὶ οὐδενὶ οὐδὲν εἶπον· ἐφοβοῦντο γάρ.

Suntem în ajunul șabatului și, totodată, în ajunul Paștelui, dat fiind că, în acel an, Paștele cădea de șabat, anul 30 d. Hr. Ca să înțelem povestea evangheliștilor trebuie să lămurim câteva lucruri care țin de realitatea în care se aflau:

  1. Evreii nu dădeau nume zilelor săptămânii, ci … numere.

Șabatul era ziua a șaptea și cea mai importantă zi a săptămânii, pentru că Dumnezeu crease lumea în șase zile și în a șaptea o desăvârșise, o binecuvântase și o sfințise și… se odihnise. Scrie în Geneză:

Gen 2,2:

Și a desăvârșit Elohim (Dumnezeu) în ziua a șaptea lucrarea Lui pe care a făcut-o și s-a odihnit în ziua a șaptea după toată lucrarea Lui

וַיְכַל אֱלֹהִים בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָׂה וַיִּשְׁבֹּת בַּיֹּום הַשְּׁבִיעִי מִכָּל־מְלַאכְתֹּו אֲשֶׁר עָשָֽׂה

Această zi, a șaptea, era ziua sfântă a săptămânii pentru că, în ziua a șaptea, lumea făcută de Dumnezeu era deja perfectă. De aceea, în iudaism, numărul șapte este numărul lui Dumnezeu !  Și numele ei șabat/ שַׁבָּת (σάββατον în greacă) vine de la verbul șavat/ שָׁבַת, a se opri din, a înceta să, a se odihni.

Așadar șabatul este ziua perfectă, divină și … de odihnă, în care nu se lucrează nimic, nu se călătorește și nici măcar focul nu se aprinde și nici înmormântări nu se fac.

Dacă șabatul este ziua a șaptea, celelalte zile ale săptămânii se numărau de la ea, astfel că ziua următoare se numește iom rișon/ יום ראשון, adică capul săptămânii, prima zi, următoarea iom șeni/ יום שני, adică ziua a doua și tot așa.

Ziua a șasea, iom șiși/ יום ששי, care era ajunul șabatului, evreii elenizați și elenizanți o numeau cu un cuvânt grecesc: paraschevi/παρασκευή care înseamnă pregătire, pentru că în ziua a șasea se făceau toate pregătirile pentru șabat, se pregătea șabatul, când nu se putea face mai nimic. De aceea Marcu explică ce este paraschevi/παρασκευή: prosavaton/ προσάββατον, ziua dinaintea șabatului, ajunul șabatului.

Atunci, ajunul șabatului este pentru noi vineri, șabatul este sâmbăta (de aici și vine sâmbătă, din savaton/ σάββατον) și ziua următoare, iom rișon este duminica. De altfel după Înviere, pentru iudeo-creștini și apoi pentru creștini ziua sfântă n-a mai fost șabatul, ci ziua următoare, în care ucenicele lui Iisus au descoperit că mormântul Lui era gol și îngerul sau îngerii le-au spus că Iisus înviase. Așadar Ziua Învierii ! În greacă ea s-a numit kiriaki/ κυριακή, de la kirios/ Κύριος Domnul, adică ziua Domnului. Kiriaki a fost tradusă în latină: dies dominica, adică ziua Domnului, de unde în română duminică.

Șabatul începe vineri seara, după asfințitul soarelui, și se termină sâmbătă seara, după asfințit, când apar primele trei stele pe cer, asta pentru că calendarul evreiesc este unul lunar. Și, ziua pentru evrei începea la apus și se termina la apusul următor.

  1. De șabat nu se lucrează

Pentru că șabatul era o zi închinată lui Dumnezeu, de odihnă totală și de devoțiune, o zi în care înmormântarea era interzisă, Iosif Arimateanul se grăbește să-L îngroape pe Iisus înainte de apusul soarelui, adică înainte de a începe șabatul și, desigur, înainte de cina pascală, pentru că era și ajunul Paștelui. Așadar trupul lui nu putea rămâne pe cruce, pentru că, după credința evreilor, ar fi… spurcat întregul pământ și lumea.

De altfel, una din legile Torei spune că un mort trebuie îngropat cât mai repede, în aceeași zi, pentru că un cadavru este purtător de miasmă (ca și în Grecia veche), este adică impur, și, de aceea, de natură să spurce lumea și să atragă blestemul lui Dumnezeu, așa cum apare și în Deuteronom 21, 22-23:

וְכִֽי־יִהְיֶה בְאִישׁ חֵטְא מִשְׁפַּט־מָוֶת וְהוּמָת וְתָלִיתָ אֹתֹו עַל־עֵֽץ

לֹא־תָלִין נִבְלָתֹו עַל־הָעֵץ כִּֽי־קָבֹור תִּקְבְּרֶנּוּ בַּיֹּום הַהוּא כִּֽי־קִלְלַת אֱלֹהִים תָּלוּי וְלֹא תְטַמֵּא אֶת־אַדְמָתְךָ אֲשֶׁר יְהוָה אֱלֹהֶיךָ נֹתֵן לְךָ נַחֲלָֽה

Și când un bărbat are un păcat ce se pedepsește cu moartea, după ce fost executat și după ce l-ai spânzurat de copac (drept învățătură pentru alții–n.n.)

Să nu rămână peste noapte trupul lui mort în copac, ci de îngropat să-l îngropi în aceeași zi, pentru că (a lăsa) un spânzurat (neîngropat) este blestemul lui Dumnezeu, ca să nu pângărești pământul pe care Domnul Dumnezeu ți l-a dat ție moștenire

Aici să spunem, în treacăt, că moartea lui Iisus în ajunul Paștelui este simbolică. Cum Paștele nu este altcea  decât vechiul An Nou de primăvară în civilizația mesopotamiană, moartea Lui se petrece chiar în ajunul … Anului Nou și învierea Lui chiar în ziua Anului Nou !

Așadar Iosif din Arimateea are grijă ca în ajunul șabatului și al Paștelui, deopotrivă, cum am spune noi azi în vinerea Paștelui, trupul lui Iisus să fie pus în mormânt. Nu avea prea mult timp: Iisus murise pe la ora 3 după-amiază (ora a noua după împărțirea romană) și trupul lui trebuia pregătit și dus în mormânt.

  1. Ale cui sunt trupurile răstigniților ?

De regulă, trupurile condamnaților la moarte, care erau proprietatea statului roman, nu erau înmormântate, nu erau date familiei sau rudelor, ci erau lăsate pradă vulturilor și păsărilor.  Istoricul roman Tacit, în Annale (6,29) spune că executaților le era interzisă înmormântarea și că erau deposedați de bunuri. Sau erau îngropate în grotele care slujeau de morminte comune, săpate în stâncile de lângă Golgota.

Așadar Pilat, procuratorul roman, era singurul care hotăra soarta trupurilor răstigniților. Și el era nerăbdător să-i vadă înmormântați pe toți cei trei răstigniți, pe Iisus și pe cei doi tâlhari, asta pentru că voia să arate că respectă legile supușilor evrei ai Romei. Și, mai ales, pentru că nu voia tulburări de Paște. Așa se face că i-a dat trupul lui Iisus lui Iosif și că a îngăduit să aibă parte de un mormânt și așa se face că a grăbit moartea celor doi tâlhari, cărora li s-au zdrobit fluierele picioarelor. Asta pentru că agonia pe cruce putea dura ore și zile.

Aceste lucruri explică împrejurările îngropării Iisus. Acum să vedem cine este Iosif din Arimateea.

Iosif din Arimateea, ucenicul ascuns al lui Iisus

Marcu povestește că Iosif din Arimateea s-a îngrijit de îngroparea lui Iisus. Cine era el ?

Era un membru de vază al Sinedriului/Sanhedrinului și un om bun și drept, după cum spune Luca. Un om bogat care ucenicise pe lângă Iisus, care fusese ucenicul Lui și care L-a pus pe Iisus în mormântul lui nou, cum spune Matei. Un ucenic ascuns al lui Iisus, cum spune Ioan.

Iosif din Arimateea (Ramataim,  azi Rentis ) conducea, de fapt, un grup de farisei din Sanhedrin, înclinați să creadă în Iisus – Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel așteptat, opozanți ai saduceilor care formau majoritatea în Sanhedrin.

El a fost omul care care s-a opus condamnării lui Iisus și care a înfruntat pericolul de a fi acuzat și el de blasfemie, de vreme ce apăra un… blasfemiator.

De fapt, Iosif a trecut peste toate regulile de puritate ale unui rabin: a devenit impur o dată pentru că a intrat în Pretoriu, la Pilat, procuratorul roman: intrase în contact cu un … păgân, un neevreu. Lucru care-l împiedica să sărbătorească Paștele, să stea la masă la cina de Paște și, în același timp, la cea de șabat.

În al doilea rând pentru că a atins un trup mort, un cadavru.

Și totuși, nu i-a mai păsat de nici o regulă de puritate. Înțelese că puritatea însemna altceva: iubire.

Din iubire a cumpărat pentru Iisus un giulgiu din cea mai bună pânză, cea de in alb, prețios; din iubire L-a coborât de pe cruce și L-a dus (cu câteva ajutoare) la mormântul pe care și-l făcuse lângă Golgota, dealul unde fusese răstignit Iisus. Îl ajutase, se pare, și Nicodim, un fariseu bogat, cu mare trecere, care L-a onorat pe Iisus, ca pe un rege, cu cele o sută de livre (cam 33 de kg) de smirnă și aloe.

Să spunem aici că uleiurile parfumate cu care voiau să-I ungă trupul femeile care asistaseră la răstignire și care veniseră cu El din Galileea erau scumpe și și le puteau îngădui doar familiile bogate…

… așa cum doar familiile bogate își puteau cumpăra un mormânt… de familie lângă Golgota.

Lângă Golgota era o veche pietrărie acoperită cu pământ și transformată în necropolă și loc cu grădini,  în afara zidurilor Ierusalimului. Lui Iosif și ajutoarelor sale nu le-a fost foarte greu să-L aducă pe Iisus la mormântul aflat la 50 de metri de locul răstignirii. Un mormânt nou, de familie, care trebuie că avea două camere: un atriu și camera funerară, în interiorul stâncii și o intrare cu grilaj sau cu o poartă  protejată de o piatră ce se rostogolea pe un șanț săpat în stâncă.

Acesta este, deci, poate cel mai de vază ucenic al lui Iisus și cel care și-a asumat rolul de rudă a Lui, îngrijindu-se de mormânt.

PUNEREA IN MORMANTIosif din Arimateea, miniatură dintr-o Psaltire, manuscris, secolul al IX-lea, Mănăstirea Pantocrator, Sfântul Munte Athos

Cel mai important moment este, însă, descoperirea mormântului … gol când ucenicelor îngerul Domnului le spune că Iisus a înviat: dovada că învierea promisă de El era realitate !

Cât despre tânărul care le întâmpină pe ucenicele lui Iisus, el este, după înfățișare un înger, un mesager al lui Dumnezeu. Se pare că și unii evreii, nu numai grecii, își închipuiau că Dumnezeu se înfățișează oamenilor sub chipul unui tânăr frumos și înalt și că toți îngerii se aseamănă cu tinerii frumoși și bine făcuți.

Înfățișarea lui este o promisiune pentru viața de după moarte, în lumea perfectă a lui Dumnezeu locuită de ființe … perfecte.

Un loc interesant este cel din Flavius Josephus (Antichități iudaice, 5,8,2) unde istoricul evreu repovestește nașterea lui Samson din Judecători (cap. 13):

Când era singură acasă, femeii (lui Manoe, tatăl lui Samson) i s-a arătat fantasma lui Dumnezeu sub înfățișarea unui tânăr  frumos  și înalt care i-a vestit nașterea unui copil, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un copil frumos și vestit pentru puterea sa, de la care, când va ajunge bărbat, filistenii vor avea multe de îndurat.

μονωθείσῃ δὲ τῇ γυναικὶ φάντασμα ἐπιφαίνεται τοῦ θεοῦ νεανίᾳ καλῷ παραπλήσιον μεγάλῳ καὶ εὐαγγελιζόμενον αὐτῇ παιδὸς γονὴν κατὰ θεοῦ πρόνοιαν καλοῦ τε καὶ ῥώμην ἐπιφανοῦς, ὑφ᾽ ᾧ πονήσειν Παλαιστίνους ἀνδρουμένῳ.

În încheiere: aventura ucenicilor în Israel a început în Galileea și a sfârșit în Galileea unde a ales Iisus să-i transforme în apostolii Lui și, mai ales, ai Împărăției lui Dumnezeu și ai învierii.

***

Pentru studioși:

Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8: Făcându-se seară (vineri-n.n.), a venit un om bogat din Arimateea, pe numele lui Iosif, care, și el, a ucenicit pe lângă Iisus. Apropiindu-se el de Pilat i-a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat trupul. Și luându-l, Iosif l-a înfășurat într-o pânză curată de in, într-un lințoliu curat, și l-a pus în mormântul său care era nou, un mormânt săpat în stâncă, și rostogolind o piatră mare peste intrarea mormântului, a plecat. Erau acolo Maria Magdalena și cealaltă Maria, șezând în fața mormântului. Târziu, de șabat, când se lumina de ziuă în prima zi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Maria să vadă mormântul. Și iată, a fost cutremur mare. Un înger al Domnului, coborând din cer, apropiindu-se de mormânt, a rostogolit piatra care acoperea intrarea și s-a așezat peste ea. Fața lui era ca fulgerul și haina lui albă ca zăpada. De frica lui paznicii s-au cutremurat și s-au făcut ca morți. Iar îngerul le-a spus femeilor: nu vă temeți, voi. Știu că pe Iisus cel răstignit îl L căutați. Nu este aici. A înviat, așa cum v-a spus. Mergeți și vedeți locul unde a zăcut Domnul. Și apoi purcedeți neîntârziat și spuneți-le ucenicilor Lui că s-a sculat din morți și iată, a plecat mai înainte spre Galileea. O să-L vedeți acolo. Iată, v-am spus. Și ieșind ele repede de la mormânt, cu teamă și bucurie mare, au alergat să le dea de veste ucenicilor Lui.

Matei, 27, 57-61 și 28, 1-8:᾿Οψίας δὲ γενομένης, ἦλθεν ἄνθρωπος πλούσιος ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, τοὔνομα ᾿Ιωσήφ, ὃς καὶ αὐτὸς ἐμαθήτευσε τῷ ᾿Ιησοῦ·  οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. τότε ὁ Πιλᾶτος ἐκέλευσεν ἀποδοθῆναι τὸ σῶμα. καὶ λαβὼν τὸ σῶμα ὁ ᾿Ιωσὴφ ἐνετύλιξεν αὐτὸ σινδόνι καθαρᾷ, καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν τῷ καινῷ αὐτοῦ μνημείῳ ὃ ἐλατόμησεν ἐν τῇ πέτρᾳ, καὶ προσκυλίσας λίθον μέγαν τῇ θύρᾳ τοῦ μνημείου ἀπῆλθεν. ῏Ην δὲ ἐκεῖ Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία, καθήμεναι ἀπέναντι τοῦ τάφου.   ΟΨΕ δὲ σαββάτων, τῇ ἐπιφωσκούσῃ εἰς μίαν σαββάτων, ἦλθε Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ καὶ ἡ ἄλλη Μαρία θεωρῆσαι τὸν τάφον. καὶ ἰδοὺ σεισμὸς ἐγένετο μέγας· ἄγγελος γὰρ Κυρίου καταβὰς ἐξ οὐρανοῦ προσελθὼν ἀπεκύλισε τὸν λίθον ἀπὸ τῆς θύρας καὶ ἐκάθητο ἐπάνω αὐτοῦ. ἦν δὲ ἡ ἰδέα αὐτοῦ ὡς ἀστραπὴ καὶ τὸ ἔνδυμα αὐτοῦ λευκὸν ὡσεὶ χιών. ἀπὸ δὲ τοῦ φόβου αὐτοῦ ἐσείσθησαν οἱ τηροῦντες καὶ ἐγένοντο ὡσεὶ νεκροί. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ ἄγγελος εἶπε ταῖς γυναιξί· μὴ φοβεῖσθε ὑμεῖς· οἶδα γὰρ ὅτι ᾿Ιησοῦν τὸν ἐσταυρωμένον ζητεῖτε·  οὐκ ἔστιν ὧδε· ἠγέρθη γὰρ καθὼς εἶπε. δεῦτε ἴδετε τὸν τόπον ὅπου ἔκειτο ὁ Κύριος. καὶ ταχὺ πορευθεῖσαι εἴπατε τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ ὅτι ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν, καὶ ἰδοὺ προάγει ὑμᾶς εἰς τὴν Γαλιλαίαν· ἐκεῖ αὐτὸν ὄψεσθε· ἰδοὺ εἶπον ὑμῖν. καὶ ἐξελθοῦσαι ταχὺ ἀπὸ τοῦ μνημείου μετὰ φόβου καὶ χαρᾶς μεγάλης ἔδραμον ἀπαγγεῖλαι τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ.

***

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Și iată un bărbat, pe numele lui Iosif, membru al Sanhedrinului (sinedriului), bărbat bun și drept – el nu se alăturase hotărârării și faptei lor – din Arimatea de loc, o cetate a Iudeilor, care, și el, era unul din cei care credeau că se apropie împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat i-a cerut trupul lui Iisus și, coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în lințoliu și L-a pus într-un mormânt săpat unde nu fusese nimeni niciodată îngropat. Era vineri noaptea, ajunul șabatului, și se lumina de ziuă pentru șabat. Și urmându-l, femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au văzut mormântul și cum trupul Lui a fost pus înăuntru și întrocându-se, au pregătit uleiuri parfumate și miruri, iar de șabat s-au odihnit, după poruncă. În prima zi a săptămânii, după șabat, când încă nu se luminase bine de ziuă, au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră, și încă câteva femei împreună cu ele. Au găsit piatra de la intrare rostogolită și intrând, n-au aflat acolo trupul Domnului Iisus. Și stând ele ca încremenite, neștiind ce să facă, iată doi bărbați stăteau în fața lor, în haine scăpărătoare. Văzându-le înspăimântate și cu fețele plecate spre pământ, le-au spus: de ce-L căutați pe cel viu cu morții ? Nu este aici, ci a înviat. Amintiți-vă ce v-a spus pe când era în Galileea, că trebuie ca Fiul Omului să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit pe cruce și să învie în a treia zi. Și ele și-au adus aminte de aceste cuvinte ale Lui și, întorcându-se de la mormânt, le-au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria, (mama) lui Iacob și celelalte femei care erau cu ele cele care le-au spus apostolilor acestea. Și lor li s-a părut că e nebunie ce ziceau ele și nu le-au crezut. Iar Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și aplecându-se a văzut doar fâșiile de in lăsate și a plecat acasă la el, minunându-se de acel lucru.

Luca, 23, 50-56 și 24, 1-12: Καὶ ἰδοὺ ἀνὴρ ὀνόματι ᾿Ιωσήφ, βουλευτὴς ὑπάρχων καὶ ἀνὴρ ἀγαθὸς καὶ δίκαιος. οὗτος οὐκ ἦν συγκατατεθειμένος τῇ βουλῇ καὶ τῇ πράξει αὐτῶν, ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, πόλεως τῶν ᾿Ιουδαίων, ὃς προσεδέχετο καὶ αὐτὸς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ, οὗτος προσελθὼν τῷ Πιλάτῳ ᾐτήσατο τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ, καὶ καθελὼν αὐτὸ ἐνετύλιξε σινδόνι καὶ ἔθηκεν αὐτὸ ἐν μνήματι λαξευτῷ, οὗ οὐκ ἦν οὐδεὶς οὐδέπω κείμενος·  καὶ ἡμέρα ἦν παρασκευή, σάββατον ἐπέφωσκε. Κατακολουθήσασαι δὲ αἱ γυναῖκες, αἵτινες ἦσαν συνεληλυθυῖαι αὐτῷ ἐκ τῆς Γαλιλαίας, ἐθεάσαντο τὸ μνημεῖον καὶ ὡς ἐτέθη τὸ σῶμα αὐτοῦ, ὑποστρέψασαι δὲ ἡτοίμασαν ἀρώματα καὶ μύρα. καὶ τὸ μὲν σάββατον ἡσύχασαν κατὰ τὴν ἐντολήν.  Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων ὄρθρου βαθέος ἦλθον ἐπὶ τὸ μνῆμα φέρουσαι ἃ ἡτοίμασαν ἀρώματα, καί τινες σὺν αὐταῖς. εὗρον δὲ τὸν λίθον ἀποκεκυλισμένον ἀπὸ τοῦ μνημείου, καὶ εἰσελθοῦσαι οὐχ εὗρον τὸ σῶμα τοῦ Κυρίου ᾿Ιησοῦ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαπορεῖσθαι αὐτὰς περὶ τούτου καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο ἐπέστησαν αὐταῖς ἐν ἐσθήσεσιν ἀστραπτούσαις. ἐμφόβων δὲ γενομένων αὐτῶν καὶ κλινουσῶν τὸ πρόσωπον εἰς τὴν γῆν, εἶπον πρὸς αὐτάς· τί ζητεῖτε τὸν ζῶντα μετὰ τῶν νεκρῶν; οὐκ ἔστιν ὧδε, ἀλλ᾿ ἠγέρθη· μνήσθητε ὡς ἐλάλησεν ὑμῖν ἔτι ὢν ἐν τῇ Γαλιλαίᾳ, λέγων ὅτι δεῖ τὸν υἱὸν τοῦ ἀνθρώπου παραδοθῆναι εἰς χεῖρας ἀνθρώπων ἁμαρτωλῶν καὶ σταυρωθῆναι, καὶ τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ ἀναστῆναι. καὶ ἐμνήσθησαν τῶν ρημάτων αὐτοῦ, καὶ ὑποστρέψασαι ἀπὸ τοῦ μνημείου ἀπήγγειλαν ταῦτα πάντα τοῖς ἕνδεκα καὶ πᾶσι τοῖς λοιποῖς. ἦσαν δὲ ἡ Μαγδαληνὴ Μαρία καὶ ᾿Ιωάννα καὶ Μαρία ᾿Ιακώβου καὶ οἱ λοιπαὶ σὺν αὐταῖς, αἳ ἔλεγον πρὸς τοὺς ἀποστόλους ταῦτα. καὶ ἐφάνησαν ἐνώπιον αὐτῶν ὡσεὶ λῆρος τὰ ρήματα αὐτῶν, καὶ ἠπίστουν αὐταῖς. ὁ δὲ Πέτρος ἀναστὰς ἔδραμεν ἐπὶ τὸ μνημεῖον, καὶ παρακύψας βλέπει τὰ ὀθόνια κείμενα μόνα, καὶ ἀπῆλθε πρὸς ἑαυτὸν θαυμάζων τὸ γεγονός.

***

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: După acestea l-a rugat  pe Pilat Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Iisus, un ucenic ascuns de teama iudeilor, să ridice trupul lui Iisus și Pilat i-a îngăduit. A venit așadar și a ridicat trupul lui Iisus. A venit și Nicodim, cel care venise la Iisus mai înainte, noaptea, aducând un amestec de smirnă și aloe de o sută de livre. Au luat trupul lui Iisus și l-au înfășurat în fâșii de pânză de in (îmbibate) în uleiuri parfumate, așa cum se face, după obicei, înmormântarea la iudei. Și în locul unde a fost răstignit era o grădină și în grădină un mormânt nou în care nu fusese îngropat nimeni niciodată. L-au pus acolo pe Iisus pentru că era vineri, ajunul șabatului iudeilor, și pentru că era aproape. Iar în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață, când încă mai era întuneric afară, la mormânt și vede piatra care acoperea intratea mormântului, ridicată. Și aleargă și vine la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus (Ioan) și le spune: L-au luat pe Domnul din mormânt și n-am văzut unde L-au pus. Și au ieșit atunci Petru și celălalt ucenic și au venit la mormânt. Amândoi alergau împreună, dar celălat ucenic (Ioan) alerga mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt și aplecându-se, vede fășiile de in lăsate, dar n-a intrat. Vine și Simon Petru în urma lui și a intrat în mormânt și vede fâșiile de pânză lăsate jos și sudariul (mahrama), care fusese pe capul lui Iisus și care nu era la un loc cu fâșiile, ci deoparte, înfășurat într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau scriptura, anume că El trebuia să învieze din morți. Și ucenicii au plecat din nou acasă.

Ioan 19, 38-42 și 20, 1-10: Μετὰ δὲ ταῦτα ἠρώτησε τὸν Πιλᾶτον ᾿Ιωσὴφ ὁ ἀπὸ ᾿Αριμαθαίας, ὢν μαθητὴς τοῦ ᾿Ιησοῦ, κεκρυμμένος δὲ διὰ τὸν φόβον τῶν ᾿Ιουδαίων, ἵνα ἄρῃ τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ· καὶ ἐπέτρεψεν ὁ Πιλᾶτος. ἦλθεν οὖν καὶ ἦρε τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ. ἦλθε δὲ καὶ Νικόδημος ὁ ἐλθὼν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν νυκτὸς τὸ πρῶτον, φέρων μῖγμα σμύρνης καὶ ἀλόης ὡς λίτρας ἑκατόν. ἔλαβον οὖν τὸ σῶμα τοῦ ᾿Ιησοῦ καὶ ἔδησαν αὐτὸ ἐν ὀθονίοις μετὰ τῶν ἀρωμάτων, καθὼς ἔθος ἐστὶ τοῖς ᾿Ιουδαίοις ἐνταφιάζειν. ἦν δὲ ἐν τῷ τόπῳ ὅπου ἐσταυρώθη κῆπος, καὶ ἐν τῷ κήπῳ μνημεῖον καινόν, ἐν ᾧ οὐδέπω οὐδεὶς ἐτέθη· ἐκεῖ οὖν διὰ τὴν παρασκευὴν τῶν ᾿Ιουδαίων, ὅτι ἐγγὺς ἦν τὸ μνημεῖον, ἔθηκαν τὸν ᾿Ιησοῦν.   Τῌ δὲ μιᾷ τῶν σαββάτων Μαρία ἡ Μαγδαληνὴ ἔρχεται πρωῒ, σκοτίας ἔτι οὔσης, εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ βλέπει τὸν λίθον ἠρμένον ἐκ τοῦ μνημείου. τρέχει οὖν καὶ ἔρχεται πρὸς Σίμωνα Πέτρον καὶ πρὸς τὸν ἄλλον μαθητὴν ὃν ἐφίλει ὁ ᾿Ιησοῦς, καὶ λέγει αὐτοῖς· ἦραν τὸν Κύριον ἐκ τοῦ μνημείου, καὶ οὐκ οἴδαμεν ποῦ ἔθηκαν αὐτόν. ἐξῆλθεν οὖν ὁ Πέτρος καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς καὶ ἤρχοντο εἰς τὸ μνημεῖον. ἔτρεχον δὲ οἱ δύο ὁμοῦ· καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς προέδραμε τάχιον τοῦ Πέτρου καὶ ἦλθε πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον,καὶ παρακύψας βλέπει κείμενα τὰ ὀθόνια, οὐ μέντοι εἰσῆλθεν. ἔρχεται οὖν Σίμων Πέτρος ἀκολουθῶν αὐτῷ, καὶ εἰσῆλθεν εἰς τὸ μνημεῖον καὶ θεωρεῖ τὰ ὀθόνια κείμενα, καὶ τὸ σουδάριον, ὃ ἦν ἐπὶ τῆς κεφαλῆς αὐτοῦ, οὐ μετὰ τῶν ὀθονίων κείμενον, ἀλλὰ χωρὶς ἐντετυλιγμένον εἰς ἕνα τόπον. τότε οὖν εἰσῆλθε καὶ ὁ ἄλλος μαθητὴς ὁ ἐλθὼν πρῶτος εἰς τὸ μνημεῖον, καὶ εἶδε καὶ ἐπίστευσεν· οὐδέπω γὰρ ᾔδεισαν τὴν γραφὴν ὅτι δεῖ αὐτὸν ἐκ νεκρῶν ἀναστῆναι. ᾿Απῆλθον οὖν πάλιν πρὸς ἑαυτοὺς οἱ μαθηταί.

LUCRĂRI CONSULTATE:
Marco, Adalberto Sisti, Edizioni Paoline, Milano, 1991
Luca, Carlo Ghidelli, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Matteo, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986
Iisus, un profil biografic, Armand Puig, Ed. Meronia, București, 2016
Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000
Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ADEVĂRATUL BREXIT/EL AUTÉNTICO BREXIT

Etiquetas

, , , , , ,

CANALUL MANECII 2Tunelul din Canalul Mânecii

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

ADEVĂRATUL BREXIT

Adevăratul brexit, cel hotărât de Dumnezeu și nu de o infimă majoritate de britanici care a despărțit, materialmente, și nu numai politic, Marea Britanie de Vechiul Continent, nu a avut loc anul acesta, ci acum 160.000 de ani.

Această preistorie geologică a desprinderii Insulelor Britanice de Continentul lor a fost confirmată de abia acum, cu toate că a fost intuită pe la mijlocul secolului trecut, când au început studiile geologice pentru construirea tunelului feroviar submarin care unește, în prezent, Marea Britanie cu restul Europei.

Geologii au descoperit, atunci, pe fundul Canalului Mânecii, gropi străvechi pline cu sedimente, adică un fenomen submarin ciudat, dar care prezentau mari asemănări cu golurile terestre produse de cataractele de pe uscat.

Presupunerile de atunci au fost confirmate acum de studii internaționale asupra subsolului Canalului Mânecii.

DOVER 3Stâncile Albe de la Dover – White cliffs of Dover

Conform acestor studii, în urmă cu 450.000 de ani, Insulele Britanice erau unite de restul Europei printr-un mare pod de calcar, care despărțea apele Mării Nordului de cele ale Atlanticului. Cu toate că calcarul este foarte fărâmicios și se deteriora treptat de creșterile și scăderile nivelului apelor din cauza glaciațiunilor, acest pod-dig a rezistat până acum 160.000 de ani. În tot acest răstimp, râurile care îl străbăteau de la est la vest nu se vărsau lin în Atlantic, ci coborau năvalnic în forma unor enorme cascade pe malurile atlantice.

Până când, acum 160.000 de ani, presiunea enormă a apelor Mării Nordului a deschis breșe prin foarte fisuratul pod de calcar, slobozind un șuvoi furibund de ape învolburate, care, încet, încet, a luat toată masa de roci care unea Insulele Britanice cu Europa. Rocile albe de la Dover sunt o dovadă a faptului că acel pod a existat.

Aceasta este istoria adevăratei desprinderi britanice de restul Europei. A fost o desprindere geologică și definitivă. Brexit-ul doamnei Theresa May  este doar politic, ori în politică, nimic nu este definitiv.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 CANALUL MANECIICanalul Mânecii

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

 EL AUTÉNTICO BREXIT

El auténtico brexit, el que quiso Dios y no una ínfima mayoría de británicos y que separó material y no sólo políticamente a Gran Bretaña del Viejo Continente, no se produjo este año sino hace 160.000 años.

Esa prehistoria geológica de la ruptura entre las Islas Británicas y su Continente ha sido confirmada apenas ahora, si bien ya fue intuida a mediados del siglo pasado, cuando comenzaron los estudios geológicos previos a la construcción del túnel ferroviario submarino que une Gran Bretaña con el resto de Europa.

Los geólogos descubrieron entonces en el fondo del Canal de la Mancha unas enormes fosas muy antiguas rellenas de sedimentos que resultaban misteriosas como fenómeno submarino, pero en cambio se asemejaban enormemente a los socavones terrestres que producen las grandes cataratas en tierra firme.

CANALUL MANECII.3 jpgCanal de la Mancha

DOVER 1Acantilados Blancos de Dover (White cliffs of Dover)

Las sospechas de entonces se han visto confirmadas ahora  por estudios internacionales recién terminados del subsuelo del Canal de la Mancha.

Según estos informes, ya hace 450.000 años las Islas Británicas y el resto de Europa estaban unidas por un enorme puente calcáreo que, además, separaba las aguas del Mar del Norte de las del Atlántico. Y si bien la piedra caliza es muy frágil y se iba deteriorando mucho con las crecidas y bajadas del nivel de los mares a causa de las glaciaciones, ese puente-dique aguantó hasta hace 160.000 años. Durante ese periodo de tiempo los ríos que lo cruzaban de este a oeste no desembocaban suavemente en el Atlántico, sino que se precipitaban en forma de enormes cascadas sobre las riberas atlánticas.

Finalmente, hace 160.000 años, la enorme presión de las aguas del Mar del Norte acabó por abrir brechas en el ya muy cascado puente calcáreo, soltando un chorro furibundo de aguas revueltas que fueron llevándose poco a poco toda la masa rocosa que había unido las Islas Británicas con Europa. Las rocas blancas de Dover son un testimonio de la existencia de aquél puente.

Esta es la historia del auténtico apartamiento británico del resto de Europa. Fue geológico y definitivo. Lo del brexit de la señora May es político y en política no hay nunca nada definitivo

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI

Etiquetas

, , , , , ,

TOMA 3

Paracletul sau Mângâietorul – a treia persoană a Sfintei Treimi ?

În această Duminică, se citesc, la liturghie, două fragmente din Evanghelia lui Ioan: 15, 17-27;16, 1-2 și Ioan 20, 19-31. Ele sunt importante pentru că aici au aflat Părinții Bisericii (Tradiția creștină) o referire la Sfânta Treime și pentru … doctrina iubirii, cea mai importantă pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, de fapt, singura, pentru că în ea se cuprind toate celelalte porunci sau legi ale Lumii lui Dumnezeu.

Iată primul text:

Ioan 15, 17-27: Toate acestea vi le poruncesc ca să vă iubiți unii pe alții. Dacă lumea vă urăște, (să) știți că pe Mine M-a urât mai înainte de a vă urî pe voi. Dacă erați din lume, lumea v-ar fi iubit ca pe ai săi (ca pe unii ce-i aparțin); cum, însă, nu sunteți din lume, pentru că Eu v-am ales (și v-am scos) din lume (ca să fiți ai Mei), lumea vă urăște (simțindu-vă străini de ea). Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: nu este servul mai mare decât stăpânul său; dacă pe Mine M-au prigonit și pe voi vă vor prigoni; dacă cuvântul Meu l-au spionat și pe al vostru îl vor spiona. Dar, vor face toate acestea din pricina numelui Meu, pentru că nu L-au cunoscut pe cel ce M-a trimis. Dacă n-aș fi venit și dacă nu le-aș fi vorbit, păcat n-ar fi avut, dar acum (că am venit și le-am vorbit) nu mai au nici o scuză pentru păcatul lor. Cel care Mă urăște pe Mine îl urăște și pe Tatăl Meu. Dacă n-aș fi făcut pentru ei toate câte le-am făcut, lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a mai făcut, păcat n-ar fi avut. Dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine și pe Tatăl Meu. Dar, (toate se întâmplă) ca să se împlinească cuvântul scris în Legea lor: „pe nedrept M-au urât”. Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-l voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului, cel care purcede de la Tatăl, el va mărturisi despre Mine; și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine.

Ioan 16, 1-2: V-am spus toate aceste lucruri ca să nu vă poticniți (să vă speriați și să dați înapoi). V-am făcut (să fiți) izgoniți din sinagogă (excomunicați), dar vine vremea când oricine vă ucide va crede că vă aduce jertfă lui Dumnezeu și că omorându-vă, Îl slujește pe El.

Ioan, 15, 17-27: Ταῦτα ἐντέλλομαι ὑμῖν, ἵνα ἀγαπᾶτε ἀλλήλους. Εἰ ὁ κόσμος ὑμᾶς μισεῖ, γινώσκετε ὅτι ἐμὲ πρῶτον ὑμῶν μεμίσηκεν. εἰ ἐκ τοῦ κόσμου ἦτε, ὁ κόσμος ἂν τὸ ἴδιον ἐφίλει· ὅτι δὲ ἐκ τοῦ κόσμου οὐκ ἐστέ, ἀλλ’ ἐγὼ ἐξελεξάμην ὑμᾶς ἐκ τοῦ κόσμου, διὰ τοῦτο μισεῖ ὑμᾶς ὁ κόσμος. μνημονεύετε τοῦ λόγου οὗ ἐγὼ εἶπον ὑμῖν· οὐκ ἔστι δοῦλος μείζων τοῦ κυρίου αὐτοῦ. εἰ ἐμὲ ἐδίωξαν, καὶ ὑμᾶς διώξουσιν· εἰ τὸν λόγον μου ἐτήρησαν, καὶ τὸν ὑμέτερον τηρήσουσιν. ἀλλὰ ταῦτα πάντα ποιήσουσιν ὑμῖν διὰ τὸ ὄνομά μου, ὅτι οὐκ οἴδασι τὸν πέμψαντά με. εἰ μὴ ἦλθον καὶ ἐλάλησα αὐτοῖς, ἁμαρτίαν οὐκ εἶχον· νῦν δὲ πρόφασιν οὐκ ἔχουσι περὶ τῆς ἁμαρτίας αὐτῶν. ὁ ἐμὲ μισῶν καὶ τὸν πατέρα μου μισεῖ. εἰ τὰ ἔργα μὴ ἐποίησα ἐν αὐτοῖς ἃ οὐδεὶς ἄλλος πεποίηκεν, ἁμαρτίαν οὐκ εἶχον· νῦν δὲ καὶ ἑωράκασι καὶ μεμισήκασι καὶ ἐμὲ καὶ τὸν πατέρα μου. ἀλλ’ ἵνα πληρωθῇ ὁ λόγος ὁ γεγραμμένος ἐν τῷ νόμῳ αὐτῶν, ὅτι ἐμίσησάν με δωρεάν. ὅταν δὲ ἔλθῃ ὁ παράκλητος ὃν ἐγὼ πέμψω ὑμῖν παρὰ τοῦ πατρός, τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας ὃ παρὰ τοῦ πατρὸς ἐκπορεύεται, ἐκεῖνος μαρτυρήσει περὶ ἐμοῦ·  καὶ ὑμεῖς δὲ μαρτυρεῖτε, ὅτι ἀπ’ ἀρχῆς μετ’ ἐμοῦ ἐστε.

Ioan 16, 1-2: ΤΑΥΤΑ λελάληκα ὑμῖν ἵνα μὴ σκανδαλισθῆτε. ἀποσυναγώγους ποιήσουσιν ὑμᾶς· ἀλλ’ ἔρχεται ὥρα ἵνα πᾶς ὁ ἀποκτείνας ὑμᾶς δόξῃ λατρείαν προσφέρειν τῷ Θεῷ.

CINACina cea de Taină, icoană din secolul al XIV-lea, Vatoped, Muntele Athos

PREGĂTIREA PENTRU APOSTOLAT: VĂ VOR UCIDE CREZÂND CĂ-L SLUJESC PE DUMNEZEU

Iisus și-a încheiat Cina, cu cei doisprezece ucenici, din ajunul Paștelui și îi pregătește, probabil tot în hanul în care au cinat sau altundeva, Ioan nu ne spune, pentru… apostolatul lor.

Încearcă să le spună că au o misiune, aceea de a-I răspândi Cuvântul, adică învățătura, să-i avertizeze că nu le va fi deloc ușor și că vor fi spionați (aici verbul tireo/ τηρέω are sensul de a spiona, a pândi), pândiți și vânați, când vor aduna mulțimile în jurul lor și vor ține predici, în numele Lui.

Știm că Fariseii își trimiteau agenții, iscoadele, la predicile lui Iisus, să le raporteze tot ce spune și tot ce face. Așa L-au și putut judeca și executa ca blasfemiator: spunea despre El că este Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu întrupat ! De aceea, Maestrul își previne ucenicii, viitorii apostoli, că și ei vor fi ascultați când vor predica și că vor fi … raportați ca … eretici ! Asta înseamnă: dacă cuvântul Meu l-au spionat și pe al vostru îl vor spiona. Cuvânt înseamnă, aici, predică.

Îi mai previne că vor fi urâți de evreii care n-au crezut în venirea lui Iisus ca Hristos-Mesia, Unsul-Trimisul lui Dumnezeu. Evreii care rămăseseră la… Legea lor… cea veche ! Și aici citează aproape versuri din psalmi:

Din Psalmul 35,19/34,18:

Să nu se bucure pe seama mea cei care mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc fără pricină și își fac semne cu ochiul.

אַֽל־יִשְׂמְחוּ־לִי אֹיְבַי שֶׁקֶר שֹׂנְאַי חִנָּם יִקְרְצוּ־עָֽיִן

… și din Psalmul 69, 4/68,5-6:

Mai mulți decât firele de păr din capul meu sunt acum cei ce mă urăsc fără pricină (și) s-au întărit dușmanii mei care vor să mă piardă pe nedrept; ce n-am furat voi da, așadar, înapoi.

רַבּוּ מִשַּׂעֲרֹות רֹאשִׁי שֹׂנְאַי חִנָּם עָצְמוּ מַצְמִיתַי אֹיְבַי שֶׁקֶר אֲשֶׁר לֹא־גָזַלְתִּי אָז אָשִֽׁיב

Iisus spune cu amărăciune … Legea lor ! Și arată că, implacabil, istoria se repetă !

 Și, cel mai important, îi încredințează că singura lor armă și cea mai bună apărare a lor este iubirea și solidaritatea lor.

Să spunem, în treacăt, că (Hristos/ Χριστός înseamnă în greacă  „Unsul” și vine din verbul hrio/χρίω, a unge; este traducerea lui Mașiah/מָשִׁיחַ din ebraică, transliterat în greacă ca Messias/ Μεσσίας, de unde Mesia; desigur Mașiah/ מָשִׁיחַ vine din verbul ebraic mașah/מָשַׁח:a unge/a fi uns cu mir sacru, ca împuternicit al lui Dumnezeu, rege sau preot).

Le mai spune că le va trimite un … Mângâietor, numit și Duhul adevărului, care-L… va mărturisi ca Hristos-Mesia, Unsul-Trimisul lui Dumnezeu… să salveze oamenii prizonieri ai păcatului. Cel care îi va confirma spusele ! Dar, oare numai atât ?

SF. TREIME 1Sfânta Treime, icoană rusească de la sfârșitul secolului al XIV-lea, Novgorod

Mângâietorul – sfătuitorul de bine

Cine este acest Mângâietor ? Paraclet, paraclitos/παράκλητος este un cuvânt grecesc. Vine din verbul paracaleo/ παρακαλέω: a chema pe cineva lângă tine, în ajutor sau pentru un sfat; a ruga, a sfătui, de unde: a consola, a mângâia sufletește. În Grecia veche paraclitos era nimic altceva decât avocatul. Poate de aceea, Iisus îl numește, aici, Duhul adevărului, pentru că un avocat este cel chemat să spună și să apere adevărul… să confirme că cel pe care-l apără și pentru care garantează spune adevărul. Iarăși, de aceea, Iisus mai spune că Paracletul va mărturisi… adevărul despre El.

Așa cum citim aici, Paracletul care va veni în lume în locul lui Iisus este o altă, o a doua persoană divină, ieșită „de la Tatăl”. De aici, Sfinții Părinți au dedus că Dumnezeu Tatăl, Fiul-Iisus Hristos și Sfântul Duh sunt… o treime, un triumvirat divin, care, totuși, există ca o singură persoană: Dumnezeu.

La modul propriu, paraclitos/ παρκλητος, un adjectiv la origine, este cel  „pe care-l chemi în ajutor”, sau ca sfătuitor și martor, avocatul, apărătorul, sfătuitorul. Cuvântul apare numai la Ioan, în Evanghelie și în prima Epistolă, 2,1.

În Evanghelie apare cu un sens în plus față de cele din greacă, acela de Sfântul Duh !

Dar în prima Epistolă este doar ipostaza lui Iisus Hristos de apărător al oamenilor… pe lângă Tatăl, așadar de mijlocitor !

Iată versetul:

Fiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți și, chiar dacă vreunul dintre voi va păcătui, (să știți) că avem un apărător (un avocat, un mijlocitor)  pe lângă Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.

 Τεκνία μου, ταῦτα γράφω ὑμῖν, ἵνα μὴ ἁμάρτητε καὶ ἐάν τις ἁμάρτῃ, παράκλητον ἔχομεν πρὸς τὸν πατέρα, Ἰησοῦν Χριστὸν δίκαιον

Interesant este că pe paraclitos/ παρκλητος l-au împrumutat și rabinii, autorii traducerilor în aramaică a Bibliei (Targumim) și ai Talmudului: praclit/פְּרַקְלִיט. Iar azi, în ivrit, în ebraica modernă, praclit/ פְּרַקְלִיט înseamnă procuror și avocat.

Să mai spunem că praclit/ פְּרַקְלִיט a intrat în rusă (și în bulgară), ca proclet, cu sensul peiorativ de avocat mincinos, de unde, proclet, în română, (o serie negativă, foarte bogată, de depreciative !).

Și totuși, deși paraclitos/παρκλητος vine din greacă, Paracletul exista și în Vechiul Testament, ce-i drept, doar într-un singur loc, în Cartea lui Iov, care, de fapt, este o adaptare a unei/a unor povești orientale, mesopotamiene și egiptene. Și unde este aproape sinonim cu Goelul (גאל), adică Răscumpărătorul (Iov, 19,25). Goel/ גאל– un participiu al verbului gaal/ גָּאַל:a răscumpăra, a elibera din robie, din servitute.

Numele Paracletului în ebraică este meliț/ מֵלִיץun cuvânt care înseamnă: interpret, mijlocitor, ambasador și … profesor. De fapt, este participiul verbului luț/ לוּץ: a fi traducător, interpret într-o limbă străină, a fi ambasador, a mijloci, a intermedia.

Acest meliț este, în Cartea lui Iov, sfătuitorul de bine, mijlocitorul, cel care intepretează, explică cuiva sensul, rostul nenorocirilor abătute de Dumnezeu asupra lui și cel care-l ajută să treacă peste ele, să nu clacheze, spunându-i că primirea lor cu credință și speranță duce la salvare, de fapt, la răscumpărare din … prizonieratul păcatelor:

Iov 33,23:

Dacă lângă el se află atunci un înger (mesager), un interpret, unul dintr-o mie, să-i spună omului ce e drept (să facă),

Dumnezeu se va îndura (de omul acela) și-i va spune îngerului: salvează-l și nu-l lăsa să cadă în groapă, căci am aflat răscumpărare pentru el.

אִם־יֵשׁ עָלָיו מַלְאָךְ מֵלִיץ אֶחָד מִנִּי־אָלֶף לְהַגִּיד לְאָדָם יָשְׁרֹֽו

וַיְחֻנֶּנּוּ וַיֹּאמֶר פְּדָעֵהוּ מֵרֶדֶת שָׁחַת מָצָאתִי כֹֽפֶר

Un Duh al Adevărului apare și în scrierile esenienilor de la Qumran și este cel care-i conduce în războiul împotriva forțelor răului. De altfel, scrierile de la Marea Moartă sunt singurele texte precreștine unde apare Spiriul Adevărului care, la Ioan este și Paracletul, Mângâietorul.

Și-l găsim pe Paraclet și în comentariile lui Philon din Alexandria, de pildă în De opificio mundi: Fără nici un sfătuitor – cine altul exista pe atunci în afară de El ? – ci doar prin Sine Însuși, Dumnezeu a știut că trebuie să fie binefăcătorul naturii, făcându-i daruri nenumărate și bogate, natură care era lipsită de orice dar divin și fără putință de a căpăta, prin ea însăși, vreun bun.

DE op. VI, 23. οὐδενὶ δὲ παρακλήτῳ – τίς γὰρ ἦν ἕτερος; – μόνῳ δὲ αὑτῷ χρησάμενος ὁ θεὸς ἔγνω δεῖν εὐεργετεῖν ἀταμιεύτοις καὶ πλουσίαις χάρισι τὴν ἄνευ δωρεᾶς θείας φύσιν οὐδενὸς ἀγαθοῦ δυναμένην ἐπιλαχεῖν ἐξ ἑαυτῆς.

Despre Paraclet ca Sfântul Duh pomenește Iisus în timpul Cinei celei de Taină din ajunul Paștelui, atunci când îi răspunde lui Iuda: Iar Paracletul, Duhul cel sfânt, cel pe care-l va trimite Tatăl în numele Meu, el vă a învăța toate și vă va aduce aminte toate câte vi le-am spus vouă./ Ioan 14, 26.

Așadar, un sfătuitor și un profesor care are întotdeauna la el Manualul de înțelepciune al lui Iisus !

Iisus a avut grijă să-i mai prevină pe, de acum, apostolii Săi că vor fi excomunucați din sinagogă și uciși ca eretici. Îi previne ca să nu se sperie de ce-i așteaptă și să nu dea înapoi, să nu renunțe la misiunea, la credința și la învățătura lor, pentru că ei aveau să fie întemeietorii Legii celei noi, ai creștinismului. Verbul scandalizo/σκανδαλίζω înseamnă, la propriu, a pune piedici, de unde, la pasiv, a te poticni, a te împiedica și, de aici a te înfricoșa.

SF. TREIME 2Sfânta Treime de la Vatoped, Sfântul Munte

PORUNCA URII

Se întâmplase ca, după ce împăratul Titus a distrus Ierusalimul, în anul 70 d. Hr., evreii, temându-se că vor pieri ca neam, să-și întețească ura față de conaționalii lor creștini. Fariseii au făcut să dispară, treptat, toate celelalte curente religioase ale iudaismului, mai ales pe cele care-i simpatizau pe creștini, și, desigur, toleranța față de ei, pe care o menținuse Iohanan ben Zakai.

Astfel că, după anul 80, când el a murit, succesorul său, Gamaliel al II-lea, se pare că a convins Consiliul (care se formase în locul Sanhedrinului) de la Iamnia sau Iavne (singura insulă de evreitate, de iudaism, rămasă în Israel) să adauge la cele 18 Binecuvântări zilnice (Șmone Esre, în ebraică) un blestem împortiva nazarinenilor și a minim-ilor, adică a ereticilor. Acest blestem se numește Birkat ha-minim. (Blestemul ereticilor).

Iată cum sună:  „… să piară nazareenii (creștinii) și Minim (ereticii) într-o clipită și să fie ei șterși din Cartea Vieții și să nu fie înscriși alături de cei drepți”.

Și se știe că această ruptură oficială între iudaism(ul fariseu), cel care supraviețuise, și adepții lui Hristos (iudeo-creștinii) a avut loc între 85 și 90, cu aprobarea Consiliului.

Urmarea ? Gamaliel al II-lea a anunțat tuturor sinagogilor din Imperiul Roman decizia Consiliului de la Iavne de a-i excomunica pe creștini. Iar excomunicatul se chema, pe grecește: aposinagogos/ἀποσυνάγωγος.

Și iată cum sună o recomandare din Midraș Raba (21,3):

„Dacă cineva varsă sângele celui rău  e ca și cum ar aduce un sacrificiu (Domnului)”.

PORUNCA IUBIRII

Și iată, acum, câteva din sfaturile pe care Iisus le-a dat ucenicilor Săi la Cina cea de Taină, în ajunul Paștelui și a răstignirii Sale, la Ierusalim, când și-a luat rămas bun:

Ioan 13, 1; 23; 34-35:

Înainte de sărbătoarea Paștelui, văzând Iisus că I-a venit ceasul să se mute din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Lui din lume, până la sfârșit i-a iubit./ ΠΡΟ δὲ τῆς ἑορτῆς τοῦ πάσχα εἰδὼς ὁ ᾿Ιησοῦς ὅτι ἐλήλυθεν αὐτοῦ ἡ ὥρα ἵνα μεταβῇ ἐκ τοῦ κόσμου τούτου πρὸς τὸν πατέρα, ἀγαπήσας τοὺς ἰδίους τοὺς ἐν τῷ κόσμῳ, εἰς τέλος ἠγάπησεν αὐτούς.

Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții ! Așa cum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Cu acest lucru vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă aveți dragoste unii pentru ceilalți. ἐντολὴν καινὴν δίδωμι ὑμῖν ἵνα ἀγαπᾶτε ἀλλήλους, καθὼς ἠγάπησα ὑμᾶς ἵνα καὶ ὑμεῖς ἀγαπᾶτε ἀλλήλους. ἐν τούτῳ γνώσονται πάντες ὅτι ἐμοὶ μαθηταί ἐστε, ἐὰν ἀγάπην ἔχητε ἐν ἀλλήλοις.

Ioan 14, 15-17:

Dacă Mă iubiți, atunci păziți poruncile Mele !/ ᾿Εὰν ἀγαπᾶτέ με, τὰς ἐντολὰς τὰς ἐμὰς τηρήσατε !

Și Eu Îl voi ruga pe Tatăl și alt Paraclet vă va da vouă, ca să rămână cu voi în veac. (El este) Duhul Adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște. Voi însă îl cunoașteți pentru că rămâne la voi și în voi va fi./καὶ ἐγὼ ἐρωτήσω τὸν πατέρα καὶ ἄλλον παράκλητον δώσει ὑμῖν, ἵνα μένῃ μεθ’ ὑμῶν εἰς τὸν αἰῶνα, τὸ Πνεῦμα τῆς ἀληθείας, ὃ ὁ κόσμος οὐ δύναται λαβεῖν, ὅτι οὐ θεωρεῖ αὐτὸ οὐδὲ γινώσκει αὐτό· ὑμεῖς δὲ γινώσκετε αὐτό, ὅτι παρ’ ὑμῖν μένει καὶ ἐν ὑμῖν ἔσται.

Ioan 14, 21; 23; 26:

Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; cel ce Mă iubește pe Mine  va fi iubit de Tatăl Meu și Eu îl voi iubi pe el și Mă voi înfățișa lui pe Mine Însumi. Și i-a răspuns Iisus (lui Iuda) și i-a zis: dacă cineva Mă iubește, cuvântul Meu îl păzește și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și casă ne vom face în el (vom locui în el). Iar Paracletul, Duhul cel sfânt, cel pe care-l va trimite Tatăl în numele Meu, el vă va învăța toate și vă va aduce aminte toate câte vi le-am spus vouă./ ὁ ἔχων τὰς ἐντολάς μου καὶ τηρῶν αὐτάς, ἐκεῖνός ἐστιν ὁ ἀγαπῶν με· ὁ δὲ ἀγαπῶν με ἀγαπηθήσεται ὑπὸ τοῦ πατρός μου, καὶ ἐγὼ ἀγαπήσω αὐτὸν καὶ ἐμφανίσω αὐτῷ ἐμαυτόν. ἀπεκρίθη ᾿Ιησοῦς καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἐάν τις ἀγαπᾷ με, τὸν λόγον μου τηρήσει, καὶ ὁ πατήρ μου ἀγαπήσει αὐτόν, καὶ πρὸς αὐτὸν ἐλευσόμεθα καὶ μονὴν παρ’ αὐτῷ ποιήσομεν. ὁ δὲ παράκλητος, τὸ Πνεῦμα τὸ ῞Αγιον ὃ πέμψει ὁ πατὴρ ἐν τῷ ὀνόματί μου, ἐκεῖνος ὑμᾶς διδάξει πάντα καὶ ὑπομνήσει ὑμᾶς πάντα ἃ εἶπον ὑμῖν.

Și iată, din nou, ce le spune după Cină, ca o profeție :

Ioan 15,9-10: Așa cum M-a iubit pe Mine Tatăl și Eu v-am iubit pe voi. Rămâneți în iubirea Mea ! Dacă veți păzi poruncile Mele, veți rămâne în iubirea Mea,  așa cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în iubirea Lui/  καθὼς ἠγάπησέ με ὁ πατήρ, κἀγὼ ἠγάπησα ὑμᾶς· μείνατε ἐν τῇ ἀγάπῃ τῇ ἐμῇ. ἐὰν τὰς ἐντολάς μου τηρήσητε, μενεῖτε ἐν τῇ ἀγάπῃ μου, καθὼς ἐγὼ τὰς ἐντολὰς τοῦ πατρός μου τετήρηκα καὶ μένω αὐτοῦ ἐν τῇ ἀγάπῃ.

Dacă citim ce a scris despre sine Ioan, ucenicul iubit, nu ne mirăm de ce a repetat această poruncă a iubirii de atâtea ori:

Era la masă cu El unul din ucenicii Lui, culcat la pieptul lui Iisus, un ucenic pe care-l iubea Iisus./ ἦν δὲ ἀνακείμενος εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ ἐν τῷ κόλπῳ τοῦ ᾿Ιησοῦ, ὃν ἠγάπα ὁ ᾿Ιησοῦς·

IISUS SI UCENICII

Cel de-al doilea text, tot din Evanghelia după Ioan, are un mesaj foarte important la final: toți cei ce vor crede în Iisus și vor trăi ca El… vor avea viață în numele Lui, adică viață în El sau, altfel spus, vor avea viața Lui, pentru că numele este un eufemism iudaic pentru persoana lui Iisus. O viață… cristică. O cunosc doar cei care trăiesc după Manualul lui Iisus expus, pe scurt, în Predica de pe munte.

Iată textul:

Ioan 20, 19-31: Era spre seară, tot în ziua aceea, prima a săptămânii, și ușile erau zăvorâte (în casa) unde ucenicii erau adunați, de teama iudeilor, când a venit Iisus care a stat în mijlocul lor și le-a spus: pace vouă. Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Lui. Și ucenicii s-au bucurat văzându-L pe Domnul. Iisus le-a zis din nou: pace vouă. Așa cum M-a trimis pe Mine Tatăl tot așa vă trimit și eu pe voi. Și, zicând aceasta, a suflat peste ei și le-a spus: luați Duh Sfânt; dacă veți ierta păcatele, iertate le sunt lor, dacă le veți ține, ținute sunt. Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus și ceilalți ucenici i-au spus: L-am văzut pe Domnul și el le-a răspuns: dacă nu voi vedea în mâinile Lui urma cuielor  și nu voi pune degetul meu în urma cuielor și nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și după opt zile, din nou erau înăuntru ucenicii Lui și Toma era cu ei. Vine Iisus, deși ușile erau încuiate, și stă în mijlocul lor și le zice: pace vouă. După aceea îi zice lui Toma: adu-ți degetul aici și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea și nu fii necredincios, ci credincios. Și I-a răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu. Iisus îi zice: pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți sunt cei ce nu văd și cred. Și multe alte semne a mai făcut Iisus în fața ucenicilor Lui, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu și ca, crezând, viață să aveți  în numele Lui.

Ioan 20, 19-31: Οὔσης οὖν ὀψίας τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ τῇ μιᾷ τῶν σαββάτων, καὶ τῶν θυρῶν κεκλεισμένων ὅπου ἦσαν οἱ μαθηταὶ συνηγμένοι διὰ τὸν φόβον τῶν ᾿Ιουδαίων, ἦλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἔστη εἰς τὸ μέσον, καὶ λέγει αὐτοῖς· εἰρήνη ὑμῖν. καὶ τοῦτο εἰπὼν ἔδειξεν αὐτοῖς τὰς χεῖρας καὶ τὴν πλευρὰν αὐτοῦ. ἐχάρησαν οὖν οἱ μαθηταὶ ἰδόντες τὸν Κύριον. εἶπεν οὖν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς πάλιν· εἰρήνη ὑμῖν. καθὼς ἀπέσταλκέ με ὁ πατήρ, κἀγὼ πέμπω ὑμᾶς. καὶ τοῦτο εἰπὼν ἐνεφύσησε καὶ λέγει αὐτοῖς· λάβετε Πνεῦμα ῞Αγιον·  ἄν τινων ἀφῆτε τὰς ἁμαρτίας, ἀφίενται αὐτοῖς, ἄν τινων κρατῆτε, κεκράτηνται. Θωμᾶς δὲ εἷς ἐκ τῶν δώδεκα, ὁ λεγόμενος Δίδυμος, οὐκ ἦν μετ’ αὐτῶν ὅτε ἦλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς. ἔλεγον οὖν αὐτῷ οἱ ἄλλοι μαθηταί· ἑωράκαμεν τὸν Κύριον. ὁ δὲ εἶπεν αὐτοῖς· ἐὰν μὴ ἴδω ἐν ταῖς χερσὶν αὐτοῦ τὸν τύπον τῶν ἥλων, καὶ βάλω τὸν δάκτυλόν μου εἰς τὸν τύπον τῶν ἥλων, καὶ βάλω τὴν χεῖρά μου εἰς τὴν πλευρὰν αὐτοῦ, οὐ μὴ πιστεύσω. Καὶ μεθ’ ἡμέρας ὀκτὼ πάλιν ἦσαν ἔσω οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ καὶ Θωμᾶς μετ’ αὐτῶν. ἔρχεται ὁ ᾿Ιησοῦς τῶν θυρῶν κεκλεισμένων, καὶ ἔστη εἰς τὸ μέσον καὶ εἶπεν· εἰρήνη ὑμῖν. εἶτα λέγει τῷ Θωμᾷ· φέρε τὸν δάκτυλόν σου ὧδε καὶ ἴδε τὰς χεῖράς μου, καὶ φέρε τὴν χεῖρά σου καὶ βάλε εἰς τὴν πλευράν μου, καὶ μὴ γίνου ἄπιστος, ἀλλὰ πιστός. καὶ ἀπεκρίθη Θωμᾶς καὶ εἶπεν αὐτῷ· ὁ Κύριός μου καὶ ὁ Θεός μου. λέγει αὐτῷ ὁ ᾿Ιησοῦς· ὅτι ἑώρακάς με, πεπίστευκας· μακάριοι οἱ μὴ ἰδόντες καὶ πιστεύσαντες. Πολλὰ μὲν οὖν καὶ ἄλλα σημεῖα ἐποίησεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἐνώπιον τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ἃ οὐκ ἔστι γεγραμμένα ἐν τῷ βιβλίῳ τούτῳ·  ταῦτα δὲ γέγραπται ἵνα πιστεύσητε ὅτι ᾿Ιησοῦς ἐστιν ὁ Χριστὸς ὁ υἱὸς τοῦ Θεοῦ, καὶ ἵνα πιστεύοντες ζωὴν ἔχητε ἐν τῷ ὀνόματι αὐτοῦ.

Episodul povestit aici se petrece după punerea în mormânt și după înviere. Ucenicii văzuseră mormântul gol și nu știau unde e trupul Învățătorului. Maria Magdalena era singura care-L văzuse și-L recunocuse, chiar dacă nu de la început.

Episodul este foarte important pentru că-L vedem pe Iisus ca Dumnezeu: odată împuternicindu-i pe apostoli, de acum, să ierte păcatele sau să nu le ierte (a le ține asta înseamnă, a le (re)ține… neiertate) și în al doilea rând, suflând asupra lor, duh sfânt, cum numai Dumnezeu singur o poate face.

De altfel ca Dumnezeu Îl și recunoaște chiar Toma… necredinciosul, atunci când îi spune Domnul meu și Dumnezeul meu: o Kirios mu ke o Theos mu/ὁ Κύριός μου καὶ ὁ Θεός μου.

Îl cheamă pe Iisus cu cele două nume principale din Biblie ale lui Dumnezeu: Iahve-Elohim/  אֱלֹהִים  יְהוָה   traduse în Septuaginta cu Kirios o Theos/ Κύριός ὁ Θεός, unde Iahve este Domnul și Elohim este Dumnezeu.

În Biblie, uneori, Iahve este înlocuit cu Adonai/ אֲדֹנָי  , Domnul meu: ca în Psalmul 34/35:

Psalmul 35, 23-24/34, 22-23:

Scoală-Te, trezește-Te, când mă vor judeca, Dumnezeul meu și Doamne al meu, și când împricinat voi fi !

Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, și să nu se bucure (dușmanii mei) pe seama mea.

הָעִירָה וְהָקִיצָה לְמִשְׁפָּטִי אֱלֹהַי וַֽאדֹנָי לְרִיבִֽי

שָׁפְטֵנִי כְצִדְקְךָ יְהוָה אֱלֹהָי וְאַל־יִשְׂמְחוּ־לִֽי

ἐξεγέρθητι κύριε καὶ πρόσχες τῇ κρίσει μου ὁ θεός μου καὶ ὁ κύριός μου εἰς τὴν δίκην μου

κρῖνόν με κατὰ τὴν δικαιοσύνην σου κύριε ὁ θεός μου καὶ μὴ ἐπιχαρείησάν μοι

Și așa s-a născut … Biserica ! A Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Biserica întemeiată pe credința în Sfânta Treime !

BISERICA

Pentru studioși:

Iov, capitolul 33, sfaturile lui Elihu: Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte la toate cuvintele mele. Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime, Duhul lui Dumnezeu (רֽוּחַ־אֵל) este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic (נִשְׁמַת שַׁדַּי) (נְשָׁמָה = suflare) (Atotputernicul = שַׁדַּיeste dătătoarea vieţii mele (רֽוּחַ־אֵל עָשָׂתְנִי וְנִשְׁמַת שַׁדַּי תְּחַיֵּֽנִי). Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare! Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut, De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta. Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale spunând aşa: «Eu sunt curat şi fără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am nici o greşeală; Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă socoteşte ca un vrăjmaş al Lui. El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii mei!» Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul. De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face ? Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei, Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: «Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!» Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: «Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina». Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul, Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci şi eu voi vorbi! Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbeşte, căci dorinţa mea este să-ţi dau dreptate. Iar dacă nu, ascultă la mine: ţine-ţi gura şi te voi învăţa care este înţelepciunea”/ Trad. Biblia Sinodală.

LUCRĂRI CONSULTATE:

Giovanni, Giuseppe Segalla, Edizioni Paoline, Milano, 1986

I Salmi, Angelo Lancellotti, Edizioni Paoline, Milano, 1987

Giobbe, Stefano Virgulin, Edizioni Paoline, Milano, 1989

Dictionnaire de la Théologie chrétienne, En. Universalis Albin Michel, Paris, 1998

Biblia Sinodală, ediție on line

Septuaginta IV, Col. Noua Europă, Polirom, Iași, 2006

Dicționar Enciclopedic de Iudaism, Ed. Hasefer, București, 2000

Η Καινή Διαθήκη του Ν. Τρεμπέλα, Ο Σωτήρ, Αθήναι, 1993

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce

Etiquetas

, , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

TRUMP SIRIA

Apele se întorc la matcă        Washington, Diana Negre

Acum 9 ani, președintele Obama, la început de mandat, promitea multe schimbări, printre care, „un nou început” în relațiile Washington-ului cu Moscova. Cam același lucru, dar cu alte cuvinte, anunța imprevizibilul candidat republican, Donald Trump, în 2016, care afirma că se gândea să colaboreze cu Rusia pentru a rezolva problemele lumii.

Atât Obama, cât și Trump, din perspective politice diferite, vedeau limitele politicii americane tradiționale și dădeau asigurări că vor aduce un suflu nou și nu se vor lăsa influențați de tradițiile învechite ale unei diplomații închistate și ale unor funcționari împietriți.

Însă, promisiunile lor s-au  evaporat, iar politicile lor s-au schimbat deîndată ce s-au izbit de irezistibila realitate, care se dovedea mai puternică decât promisiunile electorale: dacă SUA au urmat o asemenea politică față de Rusia, conduse de președinți cu ideologii foarte diferite, de-a lungul diferitelor faze economice, aceasta demostrează că, pur și simplu, au fost nevoiți să se încline, ca Obama și Trump, în fața realităților echilibrului internațional.

Războiul rece nu a putut fi evitat, cu toate că președintele Roosevelt a lăsat o jumătate de Europă în mâinile rușilor, iar „noua ordine internațională”, pe care o promitea primul Bush, nu a adus o mare armonie, poate deoarece aranjamentele dintre două supraputeri nu funcționează, oricât ar fi una de bogată și occidentală, și săracă și semi-asiatică cealaltă.

Noua înfruntare cu Moscova, pe care secretarul de stat, Tillerson, nu a încercat să o ascundă în timpul recentei sale vizite la Kremlin, nu este unica schimbare pe care o înregistrează Trump de când s-a mutat la Casa Albă: nici NATO nu este o instituție învechită sau depășită, cum a tot spus, mai înainte, nici Mexicul nu va plăti pentru noua versiune a zidului chinezesc, care ar urma să se construiască de-a lungul frontierei, și nici China n-ar mai fi cel mai mare manipulator de valută, după cum nici NAFTA (tratatul de liber schimb din America de Nord) n-ar mai fi pe cale de dispariție. De abia dacă mai auzim formula “America First” (America, mai întâi de toate!), de care se temeau atâția oameni că va lansa o nouă eră de izolaționism, cu toate că Trump o mai folosește la unele adunări populare.

De fapt, nu prea îl mai vedem pe candidatul înflăcărat, care era sigur că are cele mai bune idei pentru a impune țării sale și restului lumii experiențele care l-au transformat din băiatul-tatii cel bogat, într-un magnat al finanțelor imobiliare. Din acel proaspăt om politic nestăpânit, a devenit un om care vorbește mult mai puțin, care-și schimbă echipa de colaboratori, și care adoptă practicile antecesorilor săi, atunci când citește discursuri pregătite de experți, în loc să mai rostească primul lucru care-i trece prin minte

Desigur, mai păstrează unele din tacticile sale, cum sunt mesajele trimise pe tweet, dar acum, sunt mult mai puține. Dimensiunile schimbării se văd în alarma care s-a declanșat în mijloacele de informare mai conservatoare, cum este de pildă rețeaua de televiziune FOX: toată săptămâna, comentatorii și prezentatorii s-au arătat alarmați de schimbarea care se petrece cu Trump și au avertizat că, dacă adoptă politicile globalizatoare și renunță la promisiunile sale populiste, va pierde, foarte curând, pestrițul electorat care l-a adus la Casa Albă, iar președinția sa va fi un eșec rapid.

Schimbarea de macaz a lui Trump a fost tot atât de rapidă ca încercările sale inițiale de a schimba total direcția : nu se află nici măcar de o sută de zile la Casa Albă, și iată că, în loc să lucreze în echipă cu Rusia pentru a desființa Statul Islamic, acuză, acum, Kremlinul că  este complice în folosirea armelor chimice în Siria. Au rămas mult în urmă comentariile sale în care cerea serviciilor secrete din Rusia să o cerceteze pe rivala sa, Hillary Clinton, deoarece,  acum, trebuie să se apere de acuzațiile că s-a folosit de Moscova pentru propriile sale scopuri electorale. Vede foarte bine că Rusia nu va ajuta Washington-ul în política sa în Orientul Apropiat, și nici în problemele pe care le are cu Corea de Nord, unde ciudatul președinte Kim Jon-un nu renunță la intențiile sale de a îngrozi SUA și pe aliații lor asiatici.

Asta îl aruncă în brațele chinezilor, pe care Trump i-a acuzat că practicau toate capcanele comerciale posible, amenințându-i voalat că își vor pierde principalul client. Iată că acum, Trump solicită ajutorul Chinei pentru a pune capăt aventurilor atomice ale Coreei de Nord, iar Pekin-ul, cu tradiționalul său simț practic, i-a dat un os de ros, suspendând importurile de căbune nordcorean, ca represalii pentru  experiențele nucleare ale Pyonyang-ului. Nu este numai un gest diplomatic, ci și o posibilă piață pentru cărbunele american…extras de cei mai credincioși susținători ai lui Trump din Kentucky și Virginia de Vest.

President Trump said he told his Chinese counterpartDonald Trump, președintele SUA și Xi Jingping, președintele Chinei

Însă matca încă nu s-a schimbat de tot la râurile interioare: echipa lui Trump continuă, totuși, pregătirile pentru construirea gardului la frontera din sud. Încearcă, de asemenea, să mărească centrele de deportare, precum și numărul judecătorilor de la Imigrări. Dar, este posibil ca și în această chestiune să dea înapoi, deoarece nici congresmanii sau senatorii nu vor să se aloce bani pentru asemenea cheltuieli, și nici întreprinzătorii nu găsesc  înlocuitori pentru milioanele de imigranți fără acte, care adună recoltele, jumulesc găini sau sacrifică vite. Ori, Trump are nevoie și de unii și de altii : primii au cheia de la casa de bani, iar ultimii sunt cei ce aduc banii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

TRUMP SIRIA 2

Las aguas a su cauce        Washington, Diana Negre

Hace 9 años, el recién elegido presidente Obama prometió muchos cambios, entre ellos “un nuevo comienzo” en las relaciones de Washington con Moscú. Casi lo mismo, aunque con otras palabras, aseguró el imprevisible candidato republicano de 2016, Donald Trump, quien nos anunciaba que pensaba colaborar con Rusia para enderezar los problemas del mundo.

Tanto Obama como Trump, desde distintas perspectivas políticas veían las limitaciones de la política tradicional norteamericana y aseguraban que traerían aires nuevos, sin dejarse contaminar por las rancias tradiciones de diplomáticos acartonados y funcionarios inmovilistas.

Pero sus promesas se desvanecieron y sus políticas cambiaron en cuanto se enfrentaron con algo tan irresistible como la realidad, que acaba demostrándose más potente que las promesas electorales: Si Estados Unidos ha seguido una política semejante frente a Rusia, a cargo de presidentes de ideologías diversas y a lo largo de distintas fases económicas, lo más probable es que simplemente han tenido que plegarse, como Obama o Trump, a las realidades del equilibro internacional.

La guerra fría no se pudo evitar, aunque el presidente Roosevelt entregase media Europa a los soviéticos y el “nuevo orden internacional” que se prometía el primer Bush no trajo gran armonía, quizá porque los apaños entre dos superpotencias no funcionan, por mucho que una sea rica y occidental, y la otra pobre y semi-asiática

El nuevo enfrentamiento con Moscú, que el secretario de Estado, Tillerson, no trató de ocultar durante su reciente visita al Kremlin, no es el único cambio de Trump desde que se mudó a la Casa Blanca: ni la OTAN es ya una institución caduca como antes decía, ni dice que México pagará por la nueva versión de la muralla china que se había de construir a lo largo de la frontera, ni que China sea el mayor manipulador en divisas, ni que el NAFTA (tratado de libre comercio de Norteamérica) esté en vías de desaparición. Apenas oímos la famosa frase de “America First”, que tantos temían iba a lanzar una nueva era de aislacionismo, aunque algunas veces Trump la siga usando en actos populares.

En realidad, ni siquiera vemos mucho del candidato flamígero, seguro de tener las mejores ideas y de imponer a su país y al resto del mundo las experiencias que le habían transformado de un rico hijo de papá, en un magnate de las finanzas inmobiliarias. De aquel indomable político recién estrenado hemos pasado a un hombre que habla mucho menos, que está cambiando su equipo de colaboradores y que adopta las prácticas de sus antecesores a la hora de leer discursos preparados por expertos en vez de decir lo primero que se le ocurre.

Es cierto que mantiene algunas de sus tácticas, como los mensajes enviados por tweet, pero son ahora muchos menos. La magnitud del cambio es evidente en la alarma de los medios informativos más conservadores como la cadena de televisión FOX: durante toda esta semana, sus comentaristas y presentadores se declararon alarmados por el cambio que observan en Trump y advierten que, si vuelve a las políticas globalizadoras y abandona sus promesas populistas, perderá al abigarrado electorado que le llevó a la Casa Blanca y su presidencia será un rápido fracaso.

El giro de Trump ha sido tan rápido como sus intentos iniciales de cambiar de rumbo: no lleva ni cien días en la Casa Blanca, y en vez de trabajar en equipo con Rusia para derrotar al Estado Islámico (EI)  acusa al Kremlin de complicidad en el uso de armas químicas en Siria. Lejos quedan ya los comentarios en que pedía a los servicios secretos rusos que investigaran a su rival Hillary Clinton, porque ahora lo que le ocupa es defenderse de las acusaciones de haber usado a Moscú para sus propios fines electorales. Ve claro que Rusia ni ayudará a Washington en su política del Oriente Próximo, ni en sus problemas con Corea del Norte – donde también va viendo que su errático gobernante Kim Jon-un no se apea de sus propósitos de asustar a Estados Unidos y sus aliados asiáticos.

Esto le lleva a los brazos de los tan vilipendiados chinos, a quienes Trump acusó de todas las trampas comerciales posibles con amenazas veladas de que perderían a su principal cliente. Ahora, en cambio Trump busca que China le ayude para contener las aventuras atómicas de Corea del Norte y Pekín, con su tradicional sentido práctico, le ha dado un hueso que roer al suspender las importaciones norcoreanas de carbón, en represalia por las pruebas nucleares de Pyongyan. Y esto no es solo un gesto diplomático, sino un posible mercado para el carbón norteamericano…extraído por los más fieles seguidores de Trump en Kentucky y West Virginia.

MUNCITORI HISPANI SUA

Donde el cauce aún no ha cambiado del todo es en los ríos internos: el equipo Trump sigue adelante con los preparativos para construir el muro en su frontera del sur. Aunque ya no hable de que México lo pagará y trata de ampliar los centros de deportación y  EL NÚMERO DE los jueces de inmigración.  Pero aquí tal vez también habrá de pasar cuentas y dar marcha atrás, porque ni los congresistas y senadores quieren abrir el bolsillo para estos gastos, ni los empresarios encuentran substitutos para los millones de indocumentados que recogen cosechas, despluman gallinas y sacrifican ganado. Y Trump necesita a ambos: los unos porque tienen la llave de la caja fuerte y los otros porque ponen el dinero en la caja.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

 

U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA

Etiquetas

, , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

BRUXELLESBruxelles, sediul Parlamentului European

U.E. CENTRIFUGĂ

În timp ce Comisia Comunitară și presa occidenială se străduiesc să înțeleagă și să asimileze brexit-ul, opinia publică încă nu realizează că și țările periferice ale Uniunii Europene se află la un pas de a părăsi Uniunea, în plan moral, deocamdată.

Acest fenomen a trecut neobservat până acum, deoarece presa și autoritățile s-au risipit pe căi episodice, în loc să abordeze miezul problemei din esența comunitară. Presa, de decenii încoace, oferă mai mult ciupeli isterice, decât analize profunde. Aceasta, deoarece imagini și relatări despre cadavrele fugarilor care s-au înnecat în Mediterana, sau despre migranții care tremură prin lagărele din Grecia, Macedonia și Ungaria atrag mult mai mulți cititori și telespectatori, decât vreun denunț al apatiei politice din UE în fața dramei migrațiilor masive, din lumea a treia, spre Europa cea bogată.

BUDAPESTA 1Budapesta, Ungaria

Dacă presa are, cât de cât, o scuză pentru reaua ei practică profesională, conducătorii UE nu se pot scuza pentru indolența lor. În această chestiune, ca și în multe altele legate de coexistența comunitară, Bruxelles se află într-o paralizie, din cauza unor interese discrepante ale statelor comunitare, dar și din cauza incapacității lor de a ajunge la o politică unitară.

De fapt, incapacitatea aceasta este tot o consecință a paraliziei. U.E. s-a constituit, la jumătatea secolului trecut, ca o organizație economică supranațională – 6 națiuni – de cultură, economie și putere industrială, numită Piața Comună Europeană. Urmărea să creeze, pe calea unor interese și beneficii comune, o coexistență stabilă și pașnică. Succesul, mai ales cel economic, a fost rapid și copleșitor. A fost atât de mare, încât a impus, înainte de termen, trecerea la pasul următor : transferarea motorului din economie în  politică, până când Piața Comună a devenit Europa Comună. O Europă de la Urali la Atlantic – așa se prevedea la început – care să fie garanția păcii și progresului pe Vechiul Continent…și, pe termen lung, în lumea întreagă.

Și în această etapă, graba și succesul rapid au fost rău-sfătuitori. Politizarea și extinderea Pieței Comune au mers în galop, ca o ostentație de voluntarism, fără o analiză serioasă a valabilității sale. S-au contemplat casele de bani debordante de la Bruxelles și năzuințele europenilor de la hotare de a intra în acest modern Eldorado, pentru a avea convingerea că, într-adevăr se crea o uniune europeană. Nimeni nu a vrut să vadă – cu excepția generalului de Gaulle, care accepta doar o uniune de patrii – că diferențele financiare ar fi putut fi depășite într-un viitor mai îndelungat, dar cele culturale aveau nevoie de mult, foarte mult timp, pentru a crea o mentalitate care să fie împărtășită la nivelul întregului continent.

VARSOVIA 1Varsovia, Polonia

Și astfel, la prima criză demografico-economică – cea a migrantilor din lumea a treia – Europa Orientală a sacrificat orice idee de comunitate și solidaritate, pentru a-și situa în prim plan interesele ei naționale imediate. În Polonia, a cărei istorie este un șirag de mostre de individualism național, nici măcar nu a fost nevoie de vreo tensiune demografică. Guvernul de la Varsovia a crispat la maxim conviețuirea cu UE din cauza unor discrepanțe în domeniul valorilor politice. Iar, în Marea Britanie, diferențele culturale și năravurile politice insulare s-au închis ermetic în fața continentalilor, provocând un brexit excesiv de costisitor din punct de vedere economic, dar, foarte mulțumitor din punct de vedere sentimental …căci, nu-i așa, e foarte englezesc…!

LONDRALondra, Anglia

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

 MAY TRUMP

LA  U.E. CENTRÍFUGA

Mientras la Comisión comunitaria y la prensa occidental tratan aún de entender y asimilar el brexit, la opinión pública no se percata de que también los países periféricos de la Unión Europea están a un paso de abandonar la Unión, aunque no sea más que moralmente por ahora.

Este fenómeno ha pasado inadvertido hasta ahora porque prensa y gobernantes de la Europa rica se han ido por las ramas de lo episódico en vez de afrontar el núcleo del problema de la esencia comunitaria. La prensa, evidentemente, porque es lo que viene haciendo desde hace decenios : brinda muchas más cosquillas histéricas que análisis profundos. Claro que estas imágenes e historias de los cadáveres de los fugitivos ahogados en el Mediterráneo – o tiritando en las campamentos griegos, macedonios y húngaros –, atraen muchos más lectores y telespectadores que una denuncia de la apatía política de la U.E. ante el drama de las migraciones masivas de tercermundistas hacia la Europa rica.

BUDAPESTA 2Budapest, Hungría

Pero si la prensa tiene la débil excusa de una mala praxis profesional, los dirigentes de la U.E, no tienen ninguna para su inoperancia. Y es que en este tema – como en tantos otros de la coexistencia comunitaria –, Bruselas se ve paralizada tanto por los intereses discrepantes de sus Estados miembro como por la propia incapacidad de imponer una política conjunta.

En realidad lo último es consecuencia de lo primero. La U.E. nació en realidad a mediados del siglo pasado como un ente económico supranacional de naciones – 6 no más – de cultura, economía y potencia industrial parejos : el Mercado Común Europeo. Sus objetivos eran crear por la vía de los intereses/beneficios comunes una coexistencia estable y pacífica. El éxito, sobre todo el económico, fue rápido y arrollador. Lo fue tanto que impuso casi antes de tiempo el paso siguiente : el de desplazar el motor del ente de la economía  a la política  hasta acabar haciendo del Mercado Común la Europa Común. Una Europa de los Urales al Atlántico – así el postulado inicial – sería garantía de paz y progreso en el Viejo Continente… y a la larga, en el mundo entero.

También en este caso las prisas y el éxito fácil fueron malos consejeros. La politización y ampliación del Mercado Común se hicieron a galope, en un alarde de voluntarismo y sin un análisis serio de su viabilidad. Se contemplaron las arcas rebosantes de Bruselas y las ansias de los marginales europeos por entrar en ese moderno Eldorado para creer que realmente se estaba llevando a cabo una unión europea. No se quiso ver – con la excepción del general de Gaulle, quien sólo concebía una unión de las patrias – que las diferencias financieras se podían llegar a superar en un tiempo más o menos largo, pero que las culturales necesitaban un proceso muy, muy, largo y difícil para llegar a generar una mentalidad compartida en todo el Continente.

VARSOVIA 2Barbacana, Varsovia, Polonia

Y así, a la primera crisis demográfico-económica – la de los migrantes tercermundistas – la Europa Oriental sacrificó toda idea de comunidad y de solidaridad para anteponer sus inmediatos intereses nacionales. En Polonia, cuya historia es un rosario de desafíos de individualismo nacional, ni siquiera hizo falta la tensión demográfica. El Gobierno de Varsovia ha crispado al máximo la convivencia con la UE por discrepancias de valores políticos. Y en Gran Bretaña, las diferencias culturales y los hábitos políticos insulares se cerraron en banda frente a los continentales hasta provocar un brexit que puede resultar económicamente excesivamente caro, pero sentimentalmente muy satisfactorio…¡ por muy ingles…!

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU

Etiquetas

, , , , , ,

IISUS 1

Cuvântul-rațiune – Logos-ul sau mintea lui Dumnezeu S-a întrupat ca Iisus Hristos, ca să-L cunoaștem, prin El, pe Însuși Dumnezeu.

În Duminica Paștelui, la liturghie, se citește din Evanghelia după Ioan, așa-numitul prolog sau imn închinat Logos-ului – Iisus, asta, pentru că Iisus, numit aici „lumina cea adevărată”, adică dumnezeiască, „care luminează pe tot omul ce vine în lume” se coboară, în fiecare an, în Sâmbăta Mare, pe mormântul Lui de la Ierusalim… în chip de lumină divină, ca să ni Se arate în cea mai pură formă a Sa.

Iată textul:

Ioan 1, 1-18: La început era Cuvântul/Logos-ul și Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu și Cuvântul/Logos-ul era Dumnezeu. Acesta era (de) la început lângă Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din (tot) ce a făcut (Dumnezeu). În El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întunecime strălucește și întunecimea n-a cuprins-o. A fost un om trimis de Dumnezeu, pe numele lui Ioan. El a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci (a venit) să mărturisească despre lumină. (Cuvântul)  era lumina cea adevărată, cea care luminează tot omul ce vine în lume. (Cuvântul) era în lume și lumea prin El s-a făcut și lumea nu L-a cunoscut. La ale Sale a venit și ai Lui nu L-au primit. Dar cei care L-au primit, lor le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu, lor, celor care au crezut în numele Lui: ei sunt cei care s-au născut nu din sânge, nici din voia trupului, nici din voia bărbatului, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a venit să locuiască printre noi și i-am privit slava, iar slava Lui era asemenea aceleia pe care o are numai singurul Fiu de la Tatăl Său. El, cel plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat zicând: Acesta era despre care am zis: cel care a venit după mine a ajuns să fie înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har pentru har. Pentru că, Legea s-a dat prin Moise, dar harul și adevărul s-au făcut prin Iisus Hristos. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar singurul (Său) Fiu, cel care este la sânul Tatălui, El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu.

IISUS 3

Ioan, 1, 1-18: ΕΝ ἀρχῇ ἦν ὁ Λόγος, καὶ ὁ Λόγος ἦν πρὸς τὸν Θεόν, καὶ Θεὸς ἦν ὁ Λόγος. Οὗτος ἦν ἐν ἀρχῇ πρὸς τὸν Θεόν. πάντα δι’ αὐτοῦ ἐγένετο, καὶ χωρὶς αὐτοῦ ἐγένετο οὐδὲ ἓν ὃ γέγονεν. ἐν αὐτῷ ζωὴ ἦν, καὶ ἡ ζωὴ ἦν τὸ φῶς τῶν ἀνθρώπων. καὶ τὸ φῶς ἐν τῇ σκοτίᾳ φαίνει, καὶ ἡ σκοτία αὐτὸ οὐ κατέλαβεν. ᾿Εγένετο ἄνθρωπος ἀπεσταλμένος παρὰ Θεοῦ, ὄνομα αὐτῷ ᾿Ιωάννης· οὗτος ἦλθεν εἰς μαρτυρίαν, ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ φωτός, ἵνα πάντες πιστεύσωσι δι’ αὐτοῦ. οὐκ ἦν ἐκεῖνος τὸ φῶς, ἀλλ’ ἵνα μαρτυρήσῃ περὶ τοῦ φωτός. ῏Ην τὸ φῶς τὸ ἀληθινόν, ὃ φωτίζει πάντα ἄνθρωπον ἐρχόμενον εἰς τὸν κόσμον. ἐν τῷ κόσμῳ ἦν, καὶ ὁ κόσμος δι’ αὐτοῦ ἐγένετο, καὶ ὁ κόσμος αὐτὸν οὐκ ἔγνω. εἰς τὰ ἴδια ἦλθε, καὶ οἱ ἴδιοι αὐτὸν οὐ παρέλαβον. ὅσοι δὲ ἔλαβον αὐτόν, ἔδωκεν αὐτοῖς ἐξουσίαν τέκνα Θεοῦ γενέσθαι, τοῖς πιστεύουσιν εἰς τὸ ὄνομα αὐτοῦ, οἳ οὐκ ἐξ αἱμάτων, οὐδὲ ἐκ θελήματος σαρκός, οὐδὲ ἐκ θελήματος ἀνδρός, ἀλλ’ ἐκ Θεοῦ ἐγεννήθησαν. Καὶ ὁ Λόγος σὰρξ ἐγένετο καὶ ἐσκήνωσεν ἐν ἡμῖν, καὶ ἐθεασάμεθα τὴν δόξαν αὐτοῦ, δόξαν ὡς μονογενοῦς παρὰ πατρός, πλήρης χάριτος καὶ ἀληθείας. ᾿Ιωάννης μαρτυρεῖ περὶ αὐτοῦ καὶ κέκραγε λέγων· οὗτος ἦν ὃν εἶπον, ὁ ὀπίσω μου ἐρχόμενος ἔμπροσθέν μου γέγονεν, ὅτι πρῶτός μου ἦν. Καὶ ἐκ τοῦ πληρώματος αὐτοῦ ἡμεῖς πάντες ἐλάβομεν, καὶ χάριν ἀντὶ χάριτος·  ὅτι ὁ νόμος διὰ Μωϋσέως ἐδόθη, ἡ χάρις καὶ ἡ ἀλήθεια διὰ ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ ἐγένετο. Θεὸν οὐδεὶς ἑώρακε πώποτε· ὁ μονογενὴς υἱὸς ὁ ὢν εἰς τὸν κόλπον τοῦ πατρός, ἐκεῖνος ἐξηγήσατο.

IISUS 4Iisus Hristos Pantocrator din secolul al XIII-lea, o icoană din skevofilakion-ul Mănăstirii Hilandar, Sf. Munte Athos

Așadar acesta este prologul „Evangheliei spirituale”, așa cum a numit Clement din Alexandria Evanghelia după Ioan. Un text, la prima vedere, ermetic, greu de înțeles și de care te temi că nu-l vei putea pătrunde până la capăt.

Și totuși, nu-i nici greu de înțeles, nici ermetic. Ca să-l înțelegi pe deplin, trebuie să știi doar câte ceva din vechea filosofie greacă.

Mai întâi să spunem că acest prolog a fost anume scris pentru intelectuali, pentru oamenii formați în cultura greacă, cultura universală a vremii…

… în special pentru evreii din Diaspora (din Egipt și mai cu seamă din Alexandria), rabini și oameni ai Cărții, care nu mai vorbeau ebraica/ aramaica, ci doar greaca, și care citeau Biblia numai în traducerea ei greacă, așa-numita Septuaginta.

A fost scris, în egală măsură, și pentru grecii sau vorbitorii de greacă din lumea mediteraneană, care merseseră la universități grecești și care erau obișnuiți să gândească… grecește…

… dar și pentru egipteni: modelul prologului pare, în parte, să fi fost și Imnul închinat lui Aton de faraonul Amenofis al IV-lea sau Akenaton, faraonul … eretic ! Și, să nu uităm de Ptah („Cel care deschide”) zeul egiptean al Creației, Demiurgul adorat la Memfis, care a creat lumea prin… cuvânt !

Acest prolog era menit să-i atragă pe intelectualii vremii, pe cei obișnuiți cu filosofia greacă, dar și egipteană, de oriunde !

Dar, nu în ultimul rând, și pe esenieni, pe asceții de la Qumran !

Cine l-a compus ?

Bibliștii sunt de acord că Evanghelia a fost scrisă de un ucenic educat al lui Ioan, poate de un uncenic al acestui ucenic, și mai instruit, undeva la Efes, după cele povestite de Ioan. Și este probabil ca acest ultim ucenic, care să nu-l fi cunoscut pe Ioan, să fie și autorul prologului. El trebuie că a avut ideea de a-i atrage pe învățații elinofoni. Și s-a gândit să le vorbească pe limba lor. Ce înseamnă asta ? Înseamnă că le-a spus că Iisus Hristos nu-i altul decât Logos-ul despre care au scris Heraclit, stoicii sau celebrul rabin din Alexandria, Philon, care și-a redactat cele mai mult de 50 de comentarii biblice în greacă.

Ce este Logos-ul ? În principiu, simplificând puțin lucrurile, putem să spunem că logos/λόγος este un cuvânt grecesc, mai degrabă un cuvânt care a evoluat spre un termen filosofic. S-a născut din verbul λέγω, a spune, a vorbi. Și totuși, logos înseamnă deopotrivă: cuvânt și rațiune/minte, sensuri imposibil de separat, indiscernabile, nedespărțite, în ideea că un cuvânt este expresia, deci… întruparea gândirii !

Înainte de a vedea câteva din fragmentele acestor filosofi care au scris în tratatele lor, numite „Despre Natură” despre Logos, am vrea să facem doar câteva scurte observații de traducere:

1.„La început” reia începutul Genezei și al Bibliei: en arhi/ἐν ἀρχῇ sau bereșit/בְּרֵאשִׁית  în ebraică înseamnă…  la început. Arhi/ἀρχή în greacă înseamnă: început, principiu, origine, cauză, fundament, putere, autoritate… Așadar… la începutul lumii, sau la temelia lumii… sau cauza, principiul din care s-a născut lumea sau puterea care susține lumea… este Iisus !

2.„Cuvântul/Logos-ul era lângă Dumnezeu”. Am tradus cu „lângă” prepoziția pros/πρς: spre, către, în fața, lângă, conform cu, după cum (este). Așadar se poate înțelege, la fel de bine și că Logos-ul este față către față cu Dumnezeu, este alături de El și că este asemenea Lui și, nu în ultimul rând, al Lui ! Pros/ πρς ar putea fi aici echivalentul prepoziției le- din ebraică, care exprimă atât direcția, cât și posesia !

3.„Și Cuvântul … a venit să locuiască printre noi”: Verbul este skinoo/ σκηνω: a-și ridica/așeza cortul, a campa, a locui, a se stabili. Este o traducere a verbului ebraic șahan/שָׁכַן: a locui, a sta, a rămâne, a se sălășlui, a avea sălaș, cuib, vizuină, de unde mișcan/מִשְׁכָּן: cort, colibă de păstor, sălaș de animal și, în mod special, cortul adunării, tabernaculul. De altfel, grecii se pare că l-au împrumutat pe șahan, care l-a dat pe skini/σκηνή, cort !

Și iată un verset din Exod pe care sigur l-a avut în minte autorul prologului:

Și Moise n-a putut intra în cortul adunării pentru că stătea/locuia (șahan/שָׁכַן) deasupra lui norul și pentru că slava lui Iahve umplea cortul (ha-mișcan/הַמִּשְׁכָּֽן).

וְלֹא־יָכֹל מֹשֶׁה לָבֹוא אֶל־אֹהֶל מֹועֵד כִּֽי־שָׁכַן עָלָיו הֶעָנָן וּכְבֹוד יְהוָה מָלֵא אֶת־הַמִּשְׁכָּֽן/Exod, 40,35

καὶ οὐκ ἠδυνάσθη Μωυσῆς εἰσελθεῖν εἰς τὴν σκηνὴν τοῦ μαρτυρίου ὅτι ἐπεσκίαζεν ἐπ᾽ αὐτὴν ἡ νεφέλη καὶ δόξης κυρίου ἐπλήσθη ἡ σκηνή

Am preferat să traduc cu „a venit să locuiască” pentru că Iisus nu S-a sălășluit și nu și-a așazat cortul în Israel, ci a locuit în Israel, printre oameni, în casă, nu într-un sălaș de cioban sau într-o vizuină.

4.„I-am privit slava”… s-ar traduce, mai degrabă, cu „I-am contemplat slava”. Verbul theaome/θεάομαι înseamnă: a contempla, a fi spectator la teatru. Și obiceiul de a contempla îl aveau… esenienii de la Qumran și frații lor, Terapeuții, din Egipt, despre care scrie Philon din Alexandria, în cartea pe care le-o dedică, Despre viața contemplativă!

5.Harul și adevărul ! Sunt, totuși, cuvinte cheie în Biblie. Mai ales harul. Haris/ χάρις din greacă îl traduce pe hen/חֵן din ebraică: bunăvoință, iertare, milă, îndurare, grație divină, favoare.

Poate nu întâmplător Evanghelia este a lui Ioan și nu întâmplător este pomenit aici Ioan Botezătorul. Numele de Ioan, Ioannis/Ἰωάννης este pronunția în greacă a lui Iohanan/ יוֹחָנָן  care este forma scurtă a lui Iehohanan/ יְהוֹחָנָן  : Iehova/Dumnezeu (îmi) este binevoitor sau Dumnezeu S-a îndurat (de mine)  ! Vine din numele lui Dumnezeu Iehova/ יְהֹוָה  și verbul hanan/ חָנַן, a fi favorabil, priincios, îndurător, iertător, plin de milă…

6. „El (ni) L-a explicat pe Dumnezeu”. Nu ni L-a făcut cunoscut, ci ni L-a explicat, ne-a ajutat să-L înțelegem ! Verbul exigheome/ἐξηγέομαι înseamnă: a duce pe cineva pas cu pas undeva, a conduce pe cineva spre înțelegere, a explica amănunțit, a interpreta (voia/semnele zeilor), a interpreta o lege, o carte, un poem, o operă de artă… Și esenienii obișnuiau să le explice celor mai puțin cunoscători Scripturile și Legile Domnului ! Acest verb folosit de autorul prologului este un indiciu clar că era destinat … esenienilor !

IISUS SF. ECATERINAIisus Pantocrator, cea mai veche icoană a lui Iisus Hristos ca Pantocrator sau Atotțiitor: a fost creat în secolul al VI-lea, probabil la Constantinopol, și se găsește în Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai

Și iată câteva fragmente din filosofii greci despre Logos și despre esenieni:

HERACLIT:

1.Oamenii nu pot înțelege acest Logos, care este veșnic, nici înainte de a-l auzi și nici după ce l-au auzit. Deși toate lucrurile sunt după cum (voiește) acest logos, oamenii par să nu-l priceapă, deși pricep foarte bine și cuvintele și faptele, ca acelea cu care eu explic amănunțit fiecare lucru, despărțind lucrurile după natura lor  și arătând cum sunt alcătuite.

1.(τοῦ δὲ) λόγου τοῦδ’ ἐόντος ἀεὶ ἀξύνετοι γίνονται ἄνθρωποι καὶ πρόσθεν ἢ ἀκοῦσαι καὶ ἀκούσαντες τὸ πρῶτον· γινομένων γὰρ (πάντων) κατὰ τὸν λόγον τόνδε ἀπείροισιν ἐοίκασι, πειρώμενοι καὶ ἐπέων καὶ ἔργων τοιούτων, ὁκοίων ἐγὼ διηγεῦμαι κατὰ φύσιν διαιρέων ἕκαστον καὶ φράζων ὅκως ἔχει. /Sextus Empiricus, Adv math. VII, 132

2.De aceea trebuie să urmăm ceea ce ne este comun tuturor (și comun înseamnă că-l avem toți), adică logos-ul. Totuși, cu toate că logos-ul ne este comun tuturor (și din el ne împărtășim toți), cu toate că-l avem toți, cei mai mulți dintre noi trăiesc ca și cum ar avea doar propria lor gândire.

2.διὸ δεῖ ἕπεσθαι τῷ (ξυνῷ, τουτέστι τῷ) κοινῷ· ξυνὸς γὰρ ὁ κοινός. τοῦ λόγου δὲ ἐόντος ξυνοῦ ζώουσιν οἱ πολλοὶ ὡς ἰδίαν ἔχοντες φρόνησιν./ Sextus Empiricus, Adv math. VII, 133

După Heraclit, devenim inteligenți, capabili să gândim, doar sorbind, odată cu respirația, acest logos divin. (…).  Heraclit spune că acest logos, care ne este comun tuturor (din care ne împărtășim toți) și care este divin și prin care, dacă ne împărtășim din el, devenim capabili să raționăm, este criteriul adevărului. (… ) Și, după ce a arătat cât se poate de limpede, răspicat, că tot ce facem și tot ce gândim facem și gândim doar împărtășindu-ne de logos-ul divin, Heraclit a mai spus că înțelepciunea nu-i altceva decât o explicație a  modului în care este condusă lumea./ Sextus Empiricus, Adv math. VII, 129 și 133

Heraclit, ale cărui idei sunt împărtășite de stoici, leagă rațiunea noastră de rațiunea divină, cea care guvernează și conduce lumea și spune că tocmai datorită acestei însoțiri inseparabile dintre rațiunea noastră și cea divină mintea noastră devine  conștientă de voința Rațiunii divine și că tot datorită acestei însoțiri, în somn, această Rațiune divină vestește sufletului nostru cele viitoare. /Chalcidius c. 251

***

DIOGENE LAERȚIU, VII:

134: Stoicii cred că două sunt principiile din care s-au născut toate: un principiu activ, (care crează și modelează lumea), și unul pasiv (creat, care se lasă modelat și lucrat). Ei spun că acest principiu pasiv este substanța lipsită de orice calitate (nemodelată, nelucrată, neformată) adică materia, și că principiul activ (care o modelează) este Logos-ul aflat în ea, Dumnezeu.

134: Δοκεῖ δ’ αὐτοῖς ἀρχὰς εἶναι τῶν ὅλων δύο, τὸ ποιοῦν καὶ τὸ πάσχον. Τὸ μὲν οὖν πάσχον εἶναι τὴν ἄποιον οὐσίαν τὴν ὕλην, τὸ δὲ ποιοῦν τὸν ἐν αὐτῇ λόγον τὸν θέον· τοῦτον γὰρ ἀΐδιον ὄντα διὰ πάσης αὐτῆς δημιουργεῖν ἕκαστα.

136: Unul și același lucru sunt Dumnezeu și spiritul (mintea) și destinul și Zeus, doar că e numit (și) cu multe alte nume.

136: Ἕν τ’ εἶναι θεὸν καὶ νοῦν καὶ εἱμαρμένην καὶ Δία· πολλαῖς τ’ ἑτέραις ὀνομασίαις προσονομάζεσθαι.

***

PHILON DIN ALEXANDRIA:

Despre facerea lumii, 20: Așa cum un oraș proiectat în mintea unui arhitect nu există în lumea de afară, afară din mintea lui, ci este doar întipărit în sufletul lui, la fel nici lumea alcătuită din idei nu există în alt loc decât în Logos-ul dumnezeiesc, cel care le-a ordonat.

Kαθάπερ οὖν ἡ ἐν τῷ ἀρχιτεκτονικῷ προδιατυπωθεῖσα πόλις χώραν ἐκτὸς οὐκ εἶχεν, ἀλλ’ ἐνεσφράγιστο τῇ τοῦ τεχνίτου ψυχῇ, τὸν αὐτὸν τρόπον οὐδ’ ὁ ἐκ τῶν ἰδεῶν κόσμος ἄλλον ἂν ἔχοι τόπον ἢ τὸν θεῖον λόγον τὸν ταῦτα διακοσμήσαντα.

Despre fugă și aflare,2,12: Lumea a fost creată și este întrutotul născută de o Cauză. Logos-ul însuși al Creatorului este pecetea prin care capătă formă orice ființă. Astfel, fiecare din lucrurile create își are, încă de la început, chipul/forma sa desăvârșită, care este pecetea și chipul, imaginea Logos-ului desăvârșit.

Despre amestecarea limbilor, 146-147: Dacă cineva nu este ,încă, vrednic să fie numit fiu al lui Dumnezeu, să se grăbească atunci să se facă asemenea Logos-ului Său, primul născut (πρωτόγενος) și cel mai vechi dintre îngeri. El este numit principiu (αρχή), nume al lui Dumnezeu, Logos, omul după chip și cel ce-l vede pe Dumnezeu, Israel… Logos-ul, care este foarte vechi, este chipul (είκων) lui Dumnezeu.

Despre viața contemplativă, 27-29: Terapeuții obișnuiesc să se roage de două ori, în fiecare zi, în zori și la apus. Se roagă la răsăritul soarelui și cer o zi frumoasă și fericită, o zi cu adevărat frumoasă și fericită, și cer ca mintea lor să se umple de lumina cerească. Iar la apusul soarelui se roagă ca sufletul lor, eliberat și ușurat cu totul de mulțimea senzațiilor și a lucrurilor sensibile, retras în sine, ca și cum ar sta la sfat și adunare cu el însuși, să poată merge în căutarea adevărului. Și tot timpul zilei, din zori până-n seară, se exersează în contemplație. Iar atunci când citesc din sfintele Scripturi, studiază învățătura părinților prin metoda alegorică, pentru că ei cred că dincolo de interpretarea obișnuită a unui text se află sensuri ascunse ce nu se pot descoperi decât dacă-l citești ca pe niște simboluri, ca pe niște semne.Terapeuții au și scrierile celor vechi, care, ca întemeietori ai sectei, le-au lăsat multe comentarii despre cum se citește un text folosind alegoria, comentarii pe care ei le iau drept modele, ca să poată comenta Scripturile ca și ei. Și nu doar meditează și se dedică contemplării, ci compun cântări și imnuri lui Dumnezeu, în toate măsurile și melos-urile, pe care le scriu anume, așa cum se cuvine, pe cele mai sacre ritmuri.

(27) δὶς δὲ καθ´ ἑκάστην ἡμέραν εἰώθασιν εὔχεσθαι, περὶ τὴν ἕω καὶ περὶ τὴν ἑσπέραν, ἡλίου μὲν ἀνίσχοντος εὐημερίαν αἰτούμενοι τὴν ὄντως εὐημερίαν, φωτὸς οὐρανίου τὴν διάνοιαν αὐτῶν ἀναπλησθῆναι, δυομένου δὲ ὑπὲρ τοῦ τὴν ψυχὴν τοῦ τῶν αἰσθήσεων καὶ αἰσθητῶν ὄχλου παντελῶς ἐπικουφισθεῖσαν, ἐν τῷ ἑαυτῆς συνεδρίῳ καὶ βουλευτηρίῳ γενομένην, ἀλήθειαν ἰχνηλατεῖν. (28) τὸ δὲ ἐξ ἑωθινοῦ μέχρις ἑσπέρας διάστημα σύμπαν αὐτοῖς ἐστιν ἄσκησις· ἐντυγχάνοντες γὰρ τοῖς ἱεροῖς γράμμασι, φιλοσοφοῦσι τὴν πάτριον φιλοσοφίαν ἀλληγοροῦντες, ἐπειδὴ σύμβολα τὰ τῆς ῥητῆς ἑρμηνείας νομίζουσιν ἀποκεκρυμμένης φύσεως ἐν ὑπονοίαις δηλουμένης. (29) ἔστι δὲ αὐτοῖς καὶ συγγράμματα παλαιῶν ἀνδρῶν, οἳ τῆς αἱρέσεως ἀρχηγέται γενόμενοι πολλὰ μνημεῖα τῆς ἐν τοῖς ἀλληγορουμένοις ἰδέας ἀπέλιπον, οἷς καθάπερ τισὶν ἀρχετύποις χρώμενοι μιμοῦνται τῆς προαιρέσεως τὸν τρόπον· ὥστε οὐ θεωροῦσι μόνον, ἀλλὰ καὶ ποιοῦσιν ᾄσματα καὶ ὕμνους εἰς τὸν θεὸν διὰ παντοίων μέτρων καὶ μελῶν, ἃ ῥυθμοῖς σεμνοτέροις ἀναγκαίως χαράττουσι.

Viața lui Moise: … pentru că era nevoie ca liturgul să-L folosească pe Fiul, cel cu totul desăvârșit în virtute, și tată al lumii, ca pe un paraclet, ca pe cel care cere iertarea păcatelor și acordarea, cu prisosință, a bunătăților Sale.

Și iată prima strofă din Marele Imn închinat zeului Aton de Akenaton/Amenofis al IV-lea:

Tu te ridici, frumos, la orizont, pe cer,
Soare viu, ce de la începuturi viețuiești,
Tu strălucești deasupra orizontului, spre Răsărit,
Țara umplând de frumusețea ta.
Ești frumos, măreț, strălucitor !
Deasupra țării-ntregi te-nalți
Și razele-ți cuprind țările toate,
Până la marginile creației.
Tu, care ești Ra, tu le supui pe toate
Și le unești pe toate pentru fiul tău iubit (faraonul-n.n.).
Ești departe, dar razele tale ating pământul.
Ești pe chipul oamenilor,
Și totuși, nu știm când vii la noi !

Se pare că ideea ucenicului din comunitatea ioaneică din Efes de a-L prezenta pe Iisus … neamurilor și evreilor din Diaspora drept Logos, a avut succes. Probabil Iisus Însuși i-a inspirat-o ! De fapt, ce altceva este Dumnezeu și ce altceva este Fiul Său decât înțelepciunea desăvârșită, absolută care ne luminează mintea, ne inspiră și ne conduce plină de iubire ?

SALVATOR MUNDI LEONARDOSalvator Mundi, Leonardo da Vinci (aprox 1500)

LUCRĂRI CONSULTATE:

Filosofia greacă până la Platon, vol. I, partea a 2-a, EȘEB, București, 1979

Termenii Filozofiei grecești, Francis E. Peters, Ed. Humanitas, 1997

Die Fragmente der Vorsokratiker, H. Diels (publicată on line)

Heraclit, Fragmente, și Diogene Laerțiu, Viețile și doctrinele filosofilor/Βίοι φιλοσόφων, publicate on line

Giovanni, Giuseppe Segalla, Nuovissima versione della Bibbia, Ed. San Paolo, Milano, 1994

De opificio mundi, Philon d΄Alexandrie, R. Arnaldez, Ed. du Cerf, Paris, 1961

Comentariu alegoric…, Philon din Alexandria, Zenaida Luca, Ed. Herald, București, 2016

La Poésie égyptienne, Pierre Gilbert, Bruxelles, 1949

IISUS EL GRECO PORTRETEl Greco, Portretul lui Hristos (1590-1595), ulei pe pânză, Galeria Publică, Praga, Rep. Cehă

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.