Iisus la Sărbătoarea Culesului: bogăția cea adevărată este cea a spiritului, nu cea a pântecului !

La liturghia de duminică pericopa evanghelică este din Ioan: 7, 37-53 și 8, 12. Mesajul ei ? Recolta cea bună este a roadelor minții, spiritului și sufletului, nu a roadelor pământului ! Iată textul:

Ioan 7, 37-53: Iar în ultima zi, ziua cea mare a sărbătorii, Iisus stătea (în Templu) în picioare și striga, spunând: dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea. Cel ce crede în Mine, așa cum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecul lui. Iisus a spus lucrul acesta despre Duhul din care aveau să primească cei ce cred în El. Nu venise (încă) Duhul Sfânt (asupra lor), pentru că Iisus nu se preamărise (încă). Așadar, mulți oameni din mulțime, auzind acest cuvânt, ziceau: Acesta este cu adevărat Profetul. Iar alții spuneau: Acesta este Hristosul. Iar alții: nu cumva din Galileea vine Hristosul ? Nu spune Scriptura că din sămânța lui David  și din satul Betleem, (de) unde era David, vine Hristos ? Și s-a făcut discordie în mulțime din pricina Lui. Unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni nu și-a aruncat mâinile asupra Lui. Au venit, așadar, slujitorii (Templului) la arhierei și la Farisei și aceștia i-au întrebat: de ce nu L-ați adus ? Și slujitorii au răspuns: niciodată vreun om n-a vorbit așa cum a vorbit omul acesta. Și le-au răspuns Fariseii: nu cumva v-ați rătăcit și voi (de la drumul drept) ? Nu cumva cineva dintre căpetenii sau dintre Fariseii a crezut în El ? Mulțimea asta care nu cunoaște Legea… sunt blestemați ! Și le spune Nicodim, cel care a venit noaptea la El, unul dintre ei: de când Legea noastră judecă omul fără să-l asculte mai întâi și fără să cunoască ce face ? Iar ei i-au răspuns: nu cumva și tu ești din Galileea ? Cercetează și vezi că profet din Galileea nu s-a ridicat. Și fiecare a plecat la casa sa.

Ioan 8, 12: Iisus le-a vorbit din nou zicând: Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric (orbecăind), ci va avea lumina vieții.

Ioan 7, 37-53: ᾿Εν δὲ τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ τῇ μεγάλῃ τῆς ἑορτῆς εἱστήκει ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἔκραξε λέγων· ἐάν τις διψᾷ, ἐρχέσθω πρός με καὶ πινέτω. ὁ πιστεύων εἰς ἐμέ, καθὼς εἶπεν ἡ γραφή, ποταμοὶ ἐκ τῆς κοιλίας αὐτοῦ ρεύσουσιν ὕδατος ζῶντος. τοῦτο δὲ εἶπε περὶ τοῦ Πνεύματος οὗ ἔμελλον λαμβάνειν οἱ πιστεύοντες εἰς αὐτόν· οὔπω γὰρ ἦν Πνεῦμα ῞Αγιον, ὅτι ᾿Ιησοῦς οὐδέπω ἐδοξάσθη. πολλοὶ οὖν ἐκ τοῦ ὄχλου ἀκούσαντες τὸν λόγον ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ἀληθῶς ὁ προφήτης·  ἄλλοι ἔλεγον· οὗτός ἐστιν ὁ Χριστός· ἄλλοι ἔλεγον· μὴ γὰρ ἐκ τῆς Γαλιλαίας ὁ Χριστὸς ἔρχεται; οὐχὶ ἡ γραφὴ εἶπεν ὅτι ἐκ τοῦ σπέρματος Δαυῒδ καὶ ἀπὸ Βηθλεὲμ τῆς κώμης, ὅπου ἦν Δαυῒδ, ὁ Χριστὸς ἔρχεται; σχίσμα οὖν ἐν τῷ ὄχλῳ ἐγένετο δι’ αὐτόν. τινὲς δὲ ἤθελον ἐξ αὐτῶν πιάσαι αὐτόν, ἀλλ’ οὐδεὶς ἐπέβαλεν ἐπ’ αὐτὸν τὰς χεῖρας. ῏Ηλθον οὖν οἱ ὑπηρέται πρὸς τοὺς ἀρχιερεῖς καὶ Φαρισαίους, καὶ εἶπον αὐτοῖς ἐκεῖνοι· διατί οὐκ ἠγάγετε αὐτόν; ἀπεκρίθησαν οἱ ὑπηρέται· οὐδέποτε οὕτως ἐλάλησεν ἄνθρωπος, ὡς οὗτος ὁ ἄνθρωπος. ἀπεκρίθησαν οὖν αὐτοῖς οἱ Φαρισαῖοι· μὴ καὶ ὑμεῖς πεπλάνησθε; μή τις ἐκ τῶν ἀρχόντων ἐπίστευσεν εἰς αὐτὸν ἢ ἐκ τῶν Φαρισαίων; ἀλλ’ ὁ ὄχλος οὗτος ὁ μὴ γινώσκων τὸν νόμον ἐπικατάρατοί εἰσι! λέγει Νικόδημος πρὸς αὐτούς, ὁ ἐλθὼν νυκτὸς πρὸς αὐτόν, εἷς ὢν ἐξ αὐτῶν·  μὴ ὁ νόμος ἡμῶν κρίνει τὸν ἄνθρωπον, ἐὰν μὴ ἀκούσῃ παρ’ αὐτοῦ πρότερον καὶ γνῷ τί ποιεῖ; ἀπεκρίθησαν καὶ εἶπον αὐτῷ· μὴ καὶ σὺ ἐκ τῆς Γαλιλαίας εἶ; ἐρεύνησον καὶ ἴδε ὅτι προφήτης ἐκ τῆς Γαλιλαίας οὐκ ἐγήγερται. Καὶ ἀπῆλθεν ἕκαστος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ.

Ioan 8, 12: Πάλιν οὖν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς ἐλάλησε λέγων· ἐγώ εἰμι τὸ φῶς τοῦ κόσμου· ὁ ἀκολουθῶν ἐμοὶ οὐ μὴ περιπατήσῃ ἐν τῇ σκοτίᾳ, ἀλλ’ ἕξει τὸ φῶς τῆς ζωῆς.

***

Suntem în anul 29 sau 30 la Ierusalim. Iisus venise la Sărbătoarea Corturilor, după ce predicase în Galileea –  „prin părțile Tiberiadei” -, în sinagoga din Capernaum sau… pe munte ! N-a venit chiar din prima zi, ci probabil în a patra. Evanghelia spune  „pe la mijlocul sărbătorii”/ τῆς ἑορτῆς μεσούσης și, dacă ne gândim că ea ținea opt zile, atunci ar putea fi în a patra zi.

Predica în Templu. În predicile Sale încerca să-i întoarcă pe evrei de la obiceiurile sărbătorii, pe care tocmai o celebrau, la noua Lui învățătură, pe care începuse s-o răspândească de ceva vreme în toate provinciile Palestinei. Pe unii îi întorsese, pe alții îi scandalizase și pe membrii Sanhedrinului și pe Farisei îi convinsese că e mai bine să-L omoare.

Orașul era împânzit de corturi sau colibe, în amintirea celor 40 de ani de rătăciri ale evreilor prin deșertul Sinai, unde locuiseră în … corturi, după fuga din Egipt.

Colibe făcute din ramuri, din crengi cu frunze dese erau peste tot: în curți, pe acoperișurile caselor/pe terase, în grădini, în curțile Templului, în piețele publice, pe străzi…

Ierusalimul era plin de pelerini: locuitori ai Ierusalimului și evrei veniți din toate colțurile Palestinei.

Sărbătoarea Corturilor (Hag ha-Sukot/חַג הַסֻּכֹּות), numită și Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (Hag ha-Asif /חַג הָֽאָסִיף) ținea din 15 până în 22 ale lunii Tișri/ תִּשְׁרִי (septembrie-octombrie), adică o săptămână și o zi – ziua a opta, specială.

Sărbătoarea Corturilor era cea mai plină de fast și cea mai frecventată dintre cele trei mari sărbători la care evreii veneau în pelerinaj la Templul din Ierusalim, așadar venea lume mai multă decât la Paște sau decât la Cinzecime și se aduceau jertfe mai bogate. Firesc: era sărbătoarea recoltei, a culesului !

De aceea Iisus o alege ca să le schimbe mintea, sufletul și trupul ! Era momentul cel mai potrivit ca să le spună că El este și mâncarea și băutura și viața cea adevărată, nu mulțimea de animale jertfite, nu arderile de tot, nu libațiile și nu ceremoniile, a apei și a luminii, care făceau din Sukot o sărbătoare plină de strălucire !

Pentru acest moment tot pregătise mulțimile, predicându-le  în Galileea sau în ținutul Tiberiadei,  pe munte (nu știm care) de Paște, unde nu întâmplător a  înmulțit cele cinci pâini în… poate zece mii de pâini. Și de aceea le tot spusese, peste tot pe unde umblase cu ucenicii:

Eu sunt pâinea vieții, pentru ca cel ce vine la Mine să nu mai flămânzească și cel ce crede în Mine să nu mai înseteze vreodată./ Ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς ὁ ἐρχόμενος πρός μὲ, οὐ μὴ πεινάσῃ καὶ ὁ πιστεύων εἰς ἐμὲ οὐ μὴ διψήσῃ πώποτε/ Ioan 6,35

 … nu Moise v-a dat vouă pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă vouă pâinea din cer, pâinea cea adevărată /οὐ Μωσῆς δέδωκεν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ, ἀλλ᾽ ὁ πατήρ μου δίδωσιν ὑμῖν τὸν ἄρτον ἐκ τοῦ οὐρανοῦ τὸν ἀληθινόν./ Ioan 6,32

Eu sunt pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mana în deșert și au murit, dar aceasta este pâinea care coboară din cer ca oricine va voi să mănânce din ea să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă cineva va voi să mănânce din această pâine va trăi în veac și pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea pe care o voi da pentru viața lumii (…). Și le-a spus Iisus: Amin amin vă zic vouă, de nu veți mânca carnea Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce-Mi mănâncă carnea și-Mi bea sângele va avea viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă, pentru că carnea Mea este hrană cu adevărat și sângele Meu este băutură cu adevărat./ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, οἱ πατέρες ὑμῶν ἔφαγον τὸ μάννα ἐν τῇ ἐρήμῳ καὶ ἀπέθανον, οὗτός ἐστιν ὁ ἄρτος ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβαίνων ἵνα τις ἐξ αὐτοῦ φάγῃ καὶ μὴ ἀποθάνῃ, ἐγώ εἰμι ὁ ἄρτος ὁ ζῶν ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς ἐάν τις φάγῃ ἐκ τούτου τοῦ ἄρτου ζήσεται εἰς τὸν αἰῶνα καὶ ὁ ἄρτος δὲ ὃν ἐγὼ δώσω ἡ σάρξ μού ἐστιν ἣν ἐγώ δώσω, ὑπὲρ τῆς τοῦ κόσμου ζωῆς (…)εἶπεν οὖν αὐτοῖς ὁ Ἰησοῦς Ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν ἐὰν μὴ φάγητε τὴν σάρκα τοῦ υἱοῦ τοῦ ἀνθρώπου καὶ πίητε αὐτοῦ τὸ αἷμα οὐκ ἔχετε ζωὴν ἐν ἑαυτοῖς, ὁ τρώγων μου τὴν σάρκα καὶ πίνων μου τὸ αἷμα ἔχει ζωὴν αἰώνιον καὶ ἐγὼ ἀναστήσω αὐτὸν τῇ ἐσχάτῃ ἡμέρᾳ, ἡ γὰρ σάρξ μου ἀληθῶς ἐστιν βρῶσις καὶ τὸ αἷμά μου ἀληθῶς ἐστιν πόσις. /Ioan 48-55

Și, tot de aceea, spre sfârșitul sărbătorii, vindecă orbul din naștere lângă … scăldătoarea Siloam ! (Ioan 9, 1-7) !

Și acum, ca să înțelegem spusele lui Iisus, să vedem la ce se referă cu adevărat.

În primul rând, trebuie să știm că de Sukot venea la Ierusalim lumea cea mai multă. Era, totuși, cea mai frecventată sărbătoare a evreilor. De altfel, istoricul Josephus Flavius, în Antichități Iudaice 8,4,1 (100) scria:

Era vremea Sărbătorii Corturilor, o sărbătoare foarte însemnată la evrei, (de fapt) cea mai sfântă și cea mai mare/ὁ τῆς σκηνοπηγίας καιρὸς, ἑορτῆς σφόδρα παρὰ τοῖς Ἑβραίοις, ἁγιωτάτης καὶ μεγίστης.

Venea cea mai multă lume pentru că era o serbare a Recoltei, a țăranilor, a fermierilor, când se făceau cele mai bogate sacrificii: sacrificiul pentru națiune cu 13 tauri tineri,  în prima zi, și cu câte un taur mai puțin în celelalte șase zile (în total se jerfeau 70 de tauri),  cu 119 miei, cu țapi, berbeci, cereale și vin…

… și miile de sacrificii particulare, aduse la Templu de pelerini pentru ei și familiile lor.

În ziua a opta, de pildă,  se făcea „ardere de tot” cu:  un taur, un berbec și șapte miei de un an, cu cereale și libațiuni, și, desigur,  cu un țap pentru ispășirea păcatelor.

Sărbătoarea Culesului era o sărbătoare a bucuriei și era închinată, întrutotul lui Dumnezeu-Iahve:  o săptămână întreagă și o zi… numai pentru Iahve, închinată doar Lui (שִׁבְעַת יָמִים לַיהֹוָֽה) !

A bucuriei, pentru că, de fapt, era străvechea sărbătoare a roadelor pământului, când se strângeau grânele, se culegeau măslinele și se făcea uleiul de măsline și, bineînțeles, se culegeau viile și se făcea vinul.

Țăranii se adunau în orașul sfânt să-I mulțumească Domnului pentru toate roadele binecuvântate și să-L roage să dea ploaie și belșug la anul. Ploaie ca să înmoaie pământul și să-l facă roditor pentru arăturile de toamnă și belșug pentru noul an agricol care începea atunci. De fapt, Sărbătoarea Recoltei sau a Culesului (חַג הָֽאָסִיף) nu era altceva decât Anul Nou de Toamnă.

Iată ce scrie despre ea în Deuteronom:

Deut. 16, 13-15:

Sărbătoarea Corturilor s-o ții șapte zile, după ce vei strânge din aria ta și din teascul tău

Și să te bucuri de sărbătoarea ta: tu și fiul tău și fiica ta și robul tău și roaba ta  și levitul și străinul și orfanul și văduva care au intrat pe porțile tale. Șapte zile să sărbătorești pentru Domnul Dumnezeul tău în locul pe care-l va alege Domnul, ca să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în toată roada ta și în tot lucrul mâinilor tale și de aceea să te bucuri !

חַג הַסֻּכֹּת תַּעֲשֶׂה לְךָ שִׁבְעַת יָמִים בְּאָסְפְּךָ מִֽגָּרְנְךָ וּמִיִּקְבֶֽךָ

וְשָׂמַחְתָּ בְּחַגֶּךָ אַתָּה וּבִנְךָ וּבִתֶּךָ וְעַבְדְּךָ וַאֲמָתֶךָ וְהַלֵּוִי וְהַגֵּר וְהַיָּתֹום וְהָאַלְמָנָה אֲשֶׁר בִּשְׁעָרֶֽיךָ

שִׁבְעַת יָמִים תָּחֹג לַיהוָה אֱלֹהֶיךָ בַּמָּקֹום אֲשֶׁר־יִבְחַר יְהוָה כִּי יְבָרֶכְךָ יְהוָה אֱלֹהֶיךָ בְּכֹל תְּבוּאָֽתְךָ וּבְכֹל מַעֲשֵׂה יָדֶיךָ וְהָיִיתָ אַךְ שָׂמֵֽחַ

ἑορτὴν σκηνῶν ποιήσεις σεαυτῷ ἑπτὰ ἡμέρας ἐν τῷ συναγαγεῖν σε ἐκ τοῦ ἅλωνός σου καὶ ἀπὸ τῆς ληνοῦ σου, καὶ εὐφρανθήσῃ ἐν τῇ ἑορτῇ σου σὺ καὶ ὁ υἱός σου καὶ ἡ θυγάτηρ σου ὁ παῖς σου καὶ ἡ παιδίσκη σου καὶ ὁ Λευίτης καὶ ὁ προσήλυτος καὶ ὁ ὀρφανὸς καὶ ἡ χήρα ἡ οὖσα ἐν ταῖς πόλεσίν σου, ἑπτὰ ἡμέρας ἑορτάσεις κυρίῳ τῷ θεῷ σου ἐν τῷ τόπῳ ᾧ ἐὰν ἐκλέξηται κύριος ὁ θεός σου αὐτῷ ἐὰν δὲ εὐλογήσῃ σε κύριος ὁ θεός σου ἐν πᾶσιν τοῖς γενήμασίν σου καὶ ἐν παντὶ ἔργῳ τῶν χειρῶν σου καὶ ἔσῃ εὐφραινόμενος

Și, mai ales, iată ce scrie în Exod:

Exod 34, 22:

Și Sărbătoarea Săptămânilor (Cinzecimea) s-o faci când seceri primul grâu, iar Sărbătoarea Recoltei și a Culesului s-o faci la capătul anului.

וְחַג שָׁבֻעֹת תַּעֲשֶׂה לְךָ בִּכּוּרֵי קְצִיר חִטִּים וְחַג הָֽאָסִיף תְּקוּפַת הַשָּׁנָֽה

… unde tecufa/ תְּקוּפָה înseamnă, de fapt… întorsul anului. Tecufa/ תְּקוּפָה este ciclul, mersul ciclic al timpului și al anului și aici, înseamnă revenirea, sfârșitul și, în același timp, începutul noului an… agricol !

Și Exod 23, 16:

Și (să ții) Sărbătoarea strângerii primelor roade ale muncii tale (Cinzecimea), roade ale semințelor pe care le-ai semănat pe câmp, și Sărbătoarea Culesului, la sfârșitul anului, când culegi roadele muncii tale de pe câmp.

וְחַג הַקָּצִיר בִּכּוּרֵי מַעֲשֶׂיךָ אֲשֶׁר תִּזְרַע בַּשָּׂדֶה וְחַג הָֽאָסִף בְּצֵאת הַשָּׁנָה בְּאָסְפְּךָ אֶֽת־מַעֲשֶׂיךָ מִן־הַשָּׂדֶֽה

… unde be-țeat ha-șana/ בְּצֵאת הַשָּׁנָה înseamnă … ieșirea, plecarea anului, de la verbul iața/ יָצָא , a ieși, a pleca.

Nu întâmplător Sukot cădea în luna tișri/ תִּשְׁרִי  – a șaptea lună. Asta pentru că ea  închidea ciclul sărbătorilor anului religios și agricol. Îl închidea în ziua de 22, ziua a opta și ultima, a sărbătorii, cu o adunare solemnă care cădea întotdeauna de șabat.

Și acum, câteva lămuriri care ne ajută să înțelegem atmosfera.

În primul rând, evreii veneau atât de mulți la Sărbătoarea Culesului ca să-I mulțumească lui Dumnezeu, Atotdătătorul, cu cea mai mare bucurie și recunoștință, pentru recolta pe care tocmai o strânseseră și pentru toate roadele pământului: cereale, fructe, legume, măsline și ulei, struguri și vin, și pentru pentru belșug și prosperitate. În treacăt să spunem că nu întâmplător Templul construit de Solomon a fost inaugurat în anul 1027 în timpul sărbătorii Culesului !

Și o făceau pe deplin împăcați: cu cinci zile înainte de Sukot tot evreul ținuse Iom Kipur / יוֹם כִּפּוּר – Ziua ispășirii, zi în care făcuse pace cu Dumnezeu.

Acum se puteau bucura în liniște, fără teamă sau vinovăție, de toate darurile Lui.

Așadar de Sukot vechii evrei Îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru mâncare și pentru băutură, apă și vin, și, desigur, pentru viață, pentru că viață fără mâncare și apă nu există ! De aceea sacrificiile erau atât de bogate și de mărețe.

Iată cum sunt descrise în Numerii sacrificiile care se aduceau de Iom Kipur și de Sărbătoarea Culesului:

Numerii, 29, 7-39: În ziua a zecea a acestei luni să aveţi adunare sfântă, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi. Să aduceţi ardere de tot Domnului spre miros de bună mireasmă: un viţel, un berbec şi şapte miei de câte un an. La ei să aduceţi dar de pâine, făină de grâu frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă la viţel, două zecimi de efă la berbec și câte o zecime de efă la fiecare din cei şapte miei. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap jertfă pentru păcat, spre curăţirea voastră; acestea pe lângă jertfa pentru păcat din ziua curăţirii şi pe lângă arderea de tot cea necontenită cu darul ei de pâine şi turnarea (libația) ei, care se aduce după rânduială jertfă Domnului, spre miros cu bună mireasmă. În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea să aveţi iar adunare sfântă; nici un lucru să nu lucraţi şi să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile. În ziua întâi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: din cireadă, treisprezece viţei, iar din turmă, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an; dar să fie fără meteahnă. Cu ei, ca dar de pâine, să se aducă făină de grâu frământată cu untdelemn: trei zecimi de efă cu fiecare din cei treisprezece viței (tauri tineri-n.n.), două zecimi de efă cu fiecare din cei doi berbeci și câte o zecime de efă de fiecare din cei paisprezece miei; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită şi darul ei de pâine cu turnarea (libația) ei. A doua zi să se aducă doisprezece viței, doi berbeci, paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să se aducă dar de pâine şi turnare: la viței, la berbeci şi la miei, după numărul lor, cum e rânduit; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat; acestea să le aduceţi în afară de arderea de tot necontenită şi de darul de pâine cu turnarea ei. A treia zi să aduceţi unsprezece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, după rânduială; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. A patra zi să aduceţi zece viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Cu ei să aduceţi dar de pâine şi turnare pentru vitei, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi turnarea ei. În ziua a cincea să aduceţi nouă viței, doi berbeci şi paisprezece miei de câte un an, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şasea să aduceţi opt viței, doi berbeci şi paisprezece miei, fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre, un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a şaptea să aduceţi şapte viței, doi berbeci şi paisprezece miei fără meteahnă; Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viței, pentru berbeci şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala; iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, peste arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. În ziua a opta să aveţi încheierea sărbătorii; nici un lucru să nu lucraţi, Şi să aduceţi ardere de tot, jertfă, mireasmă plăcută Domnului: un viţel, un berbec şi şapte miei fără meteahnă. Şi cu ei dar de pâine şi turnare pentru viţel, pentru berbec şi pentru miei, după numărul lor, cum e rânduiala. Iar din turma de capre să aduceţi un ţap, jertfă pentru păcat, pe lângă arderea de tot necontenită cu darul de pâine şi cu turnarea ei. Acestea să le aduceţi Domnului la sărbătorile voastre, pe lângă arderile de tot ale voastre cu darurile de pâine ale voastre şi cu turnările voastre şi jertfele voastre de bună voie, pe care le aduceţi după făgăduinţă sau din evlavie»./ Trad. Biblia Sinodală

Și de aceea Iisus le spune pelerinilor că nu jertfele cele bogate și nu turnările, adică libațiile, le sunt lor de folos, ci darul Duhului Sfânt pe care-l vor primi dacă vor crede în El, adevăratul Trimis al lui Dumnezeu. Aici să spunem că sensul cuvântului profet, cum Îl numeau unii, nu este cel de prooroc, adică de clarvăzător, care are darul profeției, ci de Trimis al lui Dumnezeu cu un mesaj de îndreptare.

Nu întâmplător orbul din naștere, care a început să vadă după ce Iisus i-a uns ochii cu salivă și pământ, lângă bazinul Siloam, le spune fariseilor din Sanhedrin că Iisus este profet, un navi/נָבִיא.

Și, iarăși, ca să putem înțelege bine discursul lui Iisus trebuie să știm că de Sukot aveau loc două ceremonii: a apei și a luminii.

Ceremonia apei era, de fapt, o răgăciune pe care preoții o aduceau pentru ploaie. Ea se repeta în fiecare zi, timp de șase zile (nu în prima și nu în a opta zi, când era șabat). Să vedem cum se desfășura ea în ziua a șaptea, când era mai specială.

În ziua a șaptea, marele Preot mergea să scoată apă din bazinul Siloam (unde se vărsa pârâul Ghihon) cu o cană de aur, când se aducea sacrificiul de dimineață.

Probabil, aceasta este ziua în care Iisus striga în Templu, în picioare, ca să fie văzut și auzit: „dacă cuiva îi e sete să vină la Mine și să bea” ! Se referea, desigur, cum explică ultimul autor al Evangheliei, elinul, la Duhul Sfânt pe care aveau să-l primească toți cei care aveau să creadă în ideile și promisiunile Lui ! Ziua cea mai mare a sărbătorii ! Și probabil, era înainte sau după ceremonia apei, pentru că în timpul ei n-ar fi fost cu putință.

Marele preot se întorcea în Templu cu cana în mâini, trecând printre pelerinii care aveau  într-o mână un buchet format din crenguțe de mirt, ramuri de salcie și una de palmier, buchet numit  lulav/ לולב, adică ramură, și în cealaltă o lămâie sau un citru,  tot un neam de lămâie, simboluri ale belșugului, ale rodniciei, așa cum crenguțele au rostul de a aduce rodirea în natură.

Salcia era un simbol al apei care nu seacă și, prin urmare, alunga seceta și aducea ploaia.

Iată cum descrie Leviticul Sărbătoarea Culesului:

Levitic, cap. 23, 34-44: «Spune fiilor lui Israel: Din ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea începe sărbătoarea corturilor; şapte zile să sărbătoreşti în cinstea Domnului. În ziua întâi va fi adunare sfântă; nici o muncă să nu faceţi. Şapte zile să aduceţi jertfă Domnului şi în ziua a opta va fi adunare sfântă; să aduceţi arderi de tot Domnului: aceasta este încheierea sărbătorii; nici o muncă să nu faceţi. Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care trebuie să se ţină adunările sfinte, ca să aducă jertfe Domnului, ardere de tot, prinos de pâine, jertfe junghiate şi turnări, fiecare din ele la ziua hotărâtă; Afară de zilele de odihnă ale Domnului, afară de darurile voastre, afară de toate afierosirile voastre şi afară de tot ce aduceţi din evlavie şi daţi Domnului, În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, când vă strângeţi roadele pământului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile: în ziua întâi este odihnă şi în ziua a opta iară este odihnă. În ziua întâi să luaţi ramuri de copaci frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunzele late şi sălcii de râu şi să vă veseliţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, şapte zile. (וּלְקַחְתֶּם לָכֶם בַּיֹּום הָרִאשֹׁון פְּרִי עֵץ הָדָר כַּפֹּת תְּמָרִים וַעֲנַף עֵץ־עָבֹת וְעַרְבֵי־נָחַל וּשְׂמַחְתֶּם לִפְנֵי יְהוָה אֱלֹהֵיכֶם שִׁבְעַת יָמִֽים/ Și să luați în prima zi fructele pomilor celor mai frumoși și mai împodobiți și ramuri de palmieri și crengi din copaci cu coroană bogată și sălcii de la râu și să vă bucurați dinaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile – trad. ZLH) Să prăznuiţi sărbătoarea aceasta a Domnului şapte zile în an: acesta este aşezământ veşnic în neamul vostru. În luna a şaptea să o prăznuiţi. Să locuiţi şapte zile în corturi; tot israelitul băştinaş să locuiască în corturi, Ca să ştie urmaşii voştri că în corturi am aşezat Eu pe fiii lui Israel, când i-am scos din pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru». Astfel a grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului./Trad. Biblia Sinodală.

lulav și citru

citru, Citrus medica

Marele Preot se întorcea chiar în momentul în care preoții începeau să pună pe altar, la fript, bucățile de carne ale animalelor jertfite. Când intra în curtea preoților,  prin Poarta Apei, Marele Preot era întâmpinat de ceilalți preoți ai Templului, cu trei cântări de trompetă.

Apa o vărsa într-un bazin pe altar, de unde se scurgea la picioarele altarului. În același timp vărsa și vinul într-un alt bazin, tot de pe altar.

Ceremonia turnării apei și vinului (libația) era însoțită de muzici instrumentale și de cântarea Hallel, adică de lectura cântată a Psalmilor de Laudă, Psalmi 112-117. În acest timp pelerinii își agitau lulav-ul spre altar.

Întreaga ceremonie a apei se făcea ca o chemare a ploii și sigur le amintea de cuvintele lui Isaia (12,3):

Și v-ați scos apă cu bucurie din izvoarele mântuirii

וּשְׁאַבְתֶּם־מַיִם בְּשָׂשֹׂון מִמַּעַיְנֵי הַיְשׁוּעָֽה

unde ieșua/ יְשׁוּעָהînseamnă mântuire.

Sunt cuvintele pe care Iisus le are în minte când spune: dacă însetați, veniți la Mine pentru că Eu sunt Mântuirea !

De altfel, în toate zilele în care se aducea apă din Siloam ca să se facă libația, preoții înconjurau, în procesiune, altarul cântând versetul 25 din Psalmul 117:

Acum, rogu-Te, Doamne, mântuiește-mă. Acum, rogu-Te, Doamne, sporește-mi mie toate !

(sau, așa cum traduce Biblia Sinodală: O, Doamne, mântuieşte ! O, Doamne, sporeşte !)

אָנָּא יְהוָה הֹושִׁיעָה נָּא אָֽנָּא יְהוָה הַצְלִיחָה נָּֽא

În a șaptea zi, spre deosebire de celelalte, înconjurarea altarului avea loc de șapte ori.

Și acum despre Ceremonia Luminii, la care Iisus se gândește atunci când spune: Eu sunt lumina lumii !

În paralel cu libația, timp de șase zile, în Templu avea loc ceremonia luminii.

La sfârșitul primei zile, 15 tișri, care era, de fapt, începutul celei de-a doua zile, 16 tișri, și timp de 5 zile, în curtea femeilor, în Templu, se instalau patru candele mari de aur, fiecare cu patru cupe de aur. Patru tineri din familii sacerdotale  se urcau pe o scară cu căni mari de ulei ca să umple cele 16 cupe. Fitilele erau făcute din hainele uzate ale preoților.

Se spune că luminile se vedeau de departe și luminau bine curțile caselor din Ierusalim.

Bărbații dansau cu torțe aprinse și cântau cântări de laudă, acompaniați de instrumente muzicale.

Iisus le spune pelerinilor, simplu, că nu-i nevoie de toate acestea, că nu trebuie să omoare animale, să taie crengile cele mai stufoase și să facă libație de apă și vin, că ajunge să-și jertfească, adică să-și închine, să-și dedice mintea și sufletul lui Dumnezeu și să trăiască după noua Lege, cea a lui Hristos.

Pentru că El este cel care le va dărui totul pentru a trăi: mâncare, apă, vin și, mai ales, duh ! De aceea le spusese că El este pâinea/mâncarea și băutura cea adevărată, adică cea care dăruiește nemurirea ! Și, desigur, lumina cunoașterii ! Și asta, folosindu-se de limbajul misteriilor ! Oare de ce ? Pentru că știa că cei care aveau să-I răspândească învățătura aveau să fie… elinii !

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.